Politici Manageriale de Imbunatatire a Folosirii Resurselor Materiale Si Umane

CUPRINS

CAPITOLUL I – Prezentarea temei 1

I.1. Politicile manageriale 1

I.2. Resursele 7

I.2.1. Resurse materiale 8

I.2.2. Resurse financiare 10

I.2.3. Resurse informaționale 11

I.2.4. Resurse umane 12

I.2.5. Resurse manageriale 13

I.2.5.1. Managementul în general 13

I.2.5.2. Relațiile de management 14

CAPITOLUL II – Prezentarea generală a firmei “S.C. Braiconf S.A. Brăila” 16

II.1. Prezentarea generală a societății 16

II.1.1. Scurt istoric 16

II.1.2. Agentul economic 17

II.1.3. Statutul societății – denumirea, forma juridică, sediul 19

II.1.4. Scopul și obiectul de activitate al societății 19

II.1.5. Tehnologia de fabricație 22

II.2. Prezentarea generală a factorilor de producție 22

II.2.1. Materiile prime 22

II.2.2. Sistemul de management 23

II.2.3. Prezentarea structurii organizatorice 23

II.3. Relațiile întreprinderii cu mediul 25

II.3.1. Mediul economic românesc 25

II.3.2. Piața externă 27

II.3.3. Piața internă 28

II.3.4. Protecția mediului înconjurător 32

II.4. Analiza stării tehnice a dotării agentului economic 33

II.5. Analiza situației economico – financiare 34

II.6. Direcții de perfecționare 37

CAPITOLUL III – Analiza diagnostic cu evidențierea punctelor forte și slabe 38

III.1 Analiza cheltuielilor aferente costurilor de productie 38

III.2 Analiza eficienței cheltuielilor cu salariile 43

III.3. Analiza cheltuielilor variabile 57

III.4.Analiza cheltuielilor fixe 61

III.5.Analiza riscurilor de exploatare 66

III.6.Analiza cheltuielilor materiale 68

III.7. Analiza cheltuielilor cu amortizarea 74

III.8.Analiza costului pe produs 76

III.9.Analiza costului pe produse comparabile 78

III.10. Analiza costului marginal 79

III.11. Analiza eficienței utilizării resurselor umane 82

III.12. Puncte forte și puncte slabe ce au reieșit din analiza diagnostic efectuată S.C. BRAICONF S.A. 89

CAPITULUL IV – Recomandări strategico – tactice de amplificare a potențialului de viabilitate economică și managerială a firmei 100

IV.1. Reducerea cheltuielilor întreprinderii 100

IV.2. Mãsuri concrete și calcularea eficienței economice 102

Bibliografie 116

Bibliografie

1. C. Bărbulescu, C. Bâgu Managementul producției

Ed. Tribuna Economică, Bucuresti – 2004

2. Gh. Bășanu, M. Pricop Managementul aprovizionării și desfacerii

Ed. Economică, București – 2004

3.C. Bâgu, V. Deac Strategia firmei

Ed. Eficient, București – 2000

4. E.Cazan, Gh. Ionescu Management organizațional

Ed. Economică, București – 2000

5. A. Ișfănescu, V. Robu Analiză economico – financiară

Ed. A.S.E, București – 2002

6. O. Nicolescu, I. Verboncu Management

Ed. Economică, București – 1999

7. O. Nicolescu, I. Verboncu Managementul pe baza centrelor de profit

Ed. Tribuna economică, București – 1998

8. L. Popescu Principii de management – Aprovizionare și desfacere

Ed. Economică, București – 1997

=== capitolu1_prezentarea temei ===

CAPITOLUL I

Prezentarea temei

I.1. Politicile manageriale

Managementul performant al unei intreprinderi care își desfãșoarã activitatea într-un mediu concurențial necesitã adoptarea unor strategii economice adecvate si punerea în aplicare a acestora pe baza unor politici manageriale de producție capabile sã permitã valorificarea la maximum a potențialului productiv al acesteia.

Elaborarea și punerea în aplicare a unei strategii economice de cãtre intreprindere trebuie sã ținã seama de condițiile interne și externe în care funcționeazã, definind prin obiective cat mai precise direcțiile de desfãsurare a activitãții, astfel încat ea sã iși menținã competitivitatea și, dacã este posibil, sã prevadã o creștere a acesteia.

Politicile managerile de producție trebuie sã precizeze mijloacele și cãile necesare care vor fi folosite pentru a asigura realizarea optimã a obiectivelor stabilite de strategia economicã în condițiile de rentabilitate.

Adoptarea unor strategii economice adecvate, elaborarea și punerea în aplicare a celor mai potrivite politici manageriale de producție sunt impuse de acțiune crescandã a o serie de factori în campul concurențial în care își desfãșoarã activitatea intreprinderea, din randul cãrora pot fi amintiți urmãtorii:

Accentuarea concurenței între diferitele firme pe piețele interne și externe, intrand în compețitie într-o masurã tot mai mare și firmele din țãrile în curs de dezvoltare;

Apariția și extinderea folosirii unor tehnologii moderne de prelucrare și aplicarea pe bazã de cãtre intreprinderile performante a unor strategii avansate de producție care permit diverificarea produselor, ridicarea productivitãții muncii și reducerea costurilor de producție;

Cresterea exigentelor și a preferințelor consumatorilor sub raportul calitãții produselor și al prețului, ceea ce a impus o segmentare a piețelor și mãrirea anvergurii nomenclatorului produselor oferite;

Afirmarea tot mai puternicã a procesului de globalizare, ceea ce accentueazã concurenta între firme pe diferitele piețe;

Extinderea folosirii calculatoarelor electronice în managementul producției, cu efecte pozitive asupra procesului de conducere a întregii activitãți a intreprinderii.

Ca urmare a acțiunii crescande a unor astfel de factori, care determinã mutații rapide de pe piețe diferite și un mediu turbulent, conducerea intreprinderii pe bazã de strategii economice și politici manageriale de producție trebuie sã satisfacã urmãtoarele exigențe:

Sã permitã o confruntare eficientã pe piațã internã și externã cu diferitele firme, în condițiile unui mediu înconjurãtor în continuã schimbare;

Sã facã fațã cu succes prin produse noi sau modernizate exigentelor sporite ale consumatorilor, în condițiile unui raport calitate-pret competitiv;

Sã asigure o perfecționare continuã a structurilor, astfel încat acestea sã fie cat mai bine adaptate noilor exigențe impuse de modificãrile survenite în tehnologii, în piețele de desfacere și în cerințele crescande, în continua schimbare, ale consumatorilor.

Strategia economica și politicile manageriale care se folosesc pentru aplicarea acesteia trebuie sã ținã seamã de faptul ca intreprinderea este necesar sã se asigure satisfacția cerutã de consumatori prin furnizarea, într-o exprimare generica, a unui produs, care poate fi de naturã tangibilã sau intangibilã.

Furnizarea unor astfel de produse presupune un bun management al intreprinderii, pe diferitele sale funcțiuni, un loc principal în cadrul acestora îl ocupã funcțiunea de producție și, în mod corespunzator, managementul producției bazat pe o strategie economicã bine definitã și pe politici manageriale de producție care sã corespundã punerii în aplicare a acesteia.

În general, strategia economicã a unei intreprinderi reprezinta un concept complex și în acelasi timp un instrument de conducere care defineste ansamblul obiectivelor pe care și le propune sa le realizeze intreprinderea, stabilite pe bazã de studii, cercetãri științifice si prognoze, acțiunile care trebuie intreprinse și modul de alocare a resurselor în vederea menținerii competivitãții și a dezvoltãrii ei viitoare.

Formularea în mod judicios a unei strategii economice trebuie sã aibã la bazã un ansamblu de obiective și sã ținã seama de scopul și misiunea intreprinderii.

Obiectivele care stau la baza formulãrii strategiei economice stabilesc ce își propune sã realizeze intreprinderea la un anumit nivel de atingere și în cadrul unui anumit orizont de timp. Un obiectiv, pentru a-și putea atinge scopul, trebuie sã fie precis formulat, sã fie cuantificabil și mãsurabil. O intreprindere, de exemplu, poate sã-și fixeze ca obiectiv, creșterea cifrei de afaceri cu 10% în urmatorii trei ani, rãspunzand astfel exigentelor de formulare.

În raport cu orizontul de timp la care se referã, un obiectiv poate fi prevãzut a fi realizat pe termen lung, mediu și scurt, iar în raport cu nivelul și extinderea influenței pe care o exercitã asupra structurilor organizatorice, un obiectiv poate fi organizațional, pe ansamblul intreprinderii, cu caracter divizionar sau de ramurã și cu caracter departamental, sau geografic, dacã intreprinderea are filiale sau sucursale în diferite departamente sau regiuni geografice.

Sub raportul orizontului de timp, este denumit obiectiv pe termen lung cel care se referã la o perioadã de timp mai mare de trei ani, obiectiv pe termen mediu cel care se referã la o perioadã de timp cuprinsã între 1 si 3 ani, iar obiectiv pe termen scurt cel care se referã la o perioadã de un an sau sub un an.

Scopul defineste ceea ce trebuie reãlizeze o intreprindere în timp. Spre deosebire de obiectiv, scopul se referã la o perioada mai mare de timp și se realizeazã prin punerea în aplicare a obiectivelor, avand un caracter mai larg decat acestea.

Misiunea definește produsele sau serviciile de executat, pentru care existã intreprinderea și piețele pe care se vor realiza acestea,precum și sursele de obținere a veniturilor.

În raport cu misiunea declaratã de intreprindere se defineste nivelul cel mai larg si cel mai înalt al scopului si obiectivelor.

Pentru punerea în practicã a unei strategii economice, în concordantã cu misiunea intreprinderii, trebuie stabilite politicile economice de aplicare. Aceste politici, în general definesc modalitãțile în care trebuie sã se acționeze pentru punerea în practicã a strategiei. Ele ghideazã și canalizeazã activitatea conducerii intreprinderiî în acțiunea de a realiza scopul și obiectivele stabilite, precizand în același timp, limitele în cadrul cãrora trebuie urmãrite obiectivele.

Politicile manageriale de producție reprezintã o formã de concretizare a politicilor economice pentru realizarea funcțiunii de productie. Ele au rolul de a asigura punerea în aplicare a activitãților de transformare a componentelor de intrare în sistem în componente de ieșire concretizate în strategia adoptatã de intreprindere, fiind mijloace prin care se ating obiectivele stabilite.

Funcția de transformare, care se bazeazã pe folosirea unui anumit volum de forțã de muncã, de active fizice și de resurse financiare și se concretizeazã într-o starategie de un anumit tip, cu obiective adecvate necesitã modalitãți și decizii specifice de actiune pentru a se asigura o valoare maximã a acestora. Îndeplinirea unor obiective cuprinse în strategia economicã, privind, de pilda, calitatea unui produs, siguranța în folosire sau funcționare, executarea acestuia, realizarea produsului la un anumit nivel al costurilor și al profiturilor depinde într-o foarte mare mãsurã de o judicioasã elaborare și punere în aplicare a unor politici manageriale de productie. Aceste politici manageriale de producție vizeazã în mod deosebit acele aspecte ale strategiei care au ca obiect produsul în activitatea unitãților de producție sau a serviciilor funcționale .

Ele trebuie sã fie legate de strategia de ansamblu a intreprinderii, pentru a se realiza o sincronizare între realizarea obiectivelor strategiei intreprinderii și prevederile politicilor manageriale de producție și a evita lipsa de concordanțã în realizarea acestora pe diferite orizonturi de timp.

Pentru aplicarea politicilor manageriale de producție în cadrul intreprinderilor se elaboreazã anumite proceduri și reguli.

Procedura definește maniera în care o anumitã activitate trebuie îndeplinitã, precizand acțiunile de efectuat, într-o anumitã succesiune și ordine, care sã permitã realizarea scopului dorit.

O procedurã are un anumit grad de specificitate și limitazã posibilitãțile ca anumite persoane sã ia decizii proaste sau sã întreprindã acțiuni nedorite pentru rezolvarea unei anumite probleme. Aceste proceduri au un caracter programat, de rutinã, și se elaboreazã în domeniul managementului aprovizionãrii tehnico-materiale și al desfacerii, în normarea muncii, în politicile de întretinere, de platã, de control al calitãții ș.a.

Prin folosirea unor astfel de proceduri, cu caracter programat, se economiseste timpul de adoptare a deciziilor și de stabilire a acțiunilor de urmat de cãtre manageri, acestia putand avea un mai mare timp disponibil pentru adoptarea unor decizii sau prevederea unor activitãți care nu au un caracter programat.

Regulile, la randul lor, precizeazã subseturile de acțiuni care trebuie urmate pentru punerea în aplicare a unei anumite tactici. Ele precizeaza acțiunile specifice care trebuie realizate în raport cu o anumitã sițuatie datã, flexibilitatea în aplicarea lor fiind aproape nulã.

Pentru elaborarea politicilor manageriale de producție se recomandã luarea în considerare a unor reguli a cãrui respectare sa conducã la o bunã fundamentare a acestora.

O primã regulã subliniazã ca acolo unde existã obiective multiple nu este înțelept sã se încerce sã se satisfacã toate în mod simultan. Asa, de pildã, strategia adoptatã de o întreprindere poate sã cuprindã obiective care sã urmãreascã asigurarea unei satisfacții maxime clientului, manținerea unor stocuri la un nivel minim, folosirea la maximum a resurselor sau asigurarea unei satisfacții maxime personalului intreprinderii prin sistemul de stimulente. În condițiile în care unele din aceste obiective pot fi divergente, pentru elaborarea unor politici manageriale de producție este necesar sã se stabileascã obiectivul cheie al strategiei și în funcție de acesta sã se elaboreze politica managerialã de producție, urmand ca pe aceastã bazã sã se rezolve și celelalte obiective de o manierã acceptabilã.

O a doua regulã pleacã de la faptul cã pentru politicile care pot fi aplicate, cu cat este ami mare diversitatea cu atat este mai mare dificultatea de a adopta politica cea mai potrivitã. Pornind de la faptul ca diversitatea nu rezistã, de regulã, la cerinta de minimizare a costurilor, se recomandã cã sã se adopte acea politicã consideratã cea mai potrivitã astfel încat costurile diversitãții sa fie cat mai mici. Aceasta presupune ca înainte de a se adopta o politicã în condițiile unei diversitați de solutii, sã se efectueze o analizã a costurilor necesitate de fiecare soluție, pentru a alege acea politicã care asigura costul cel mai mic în condițiile rezolvãrii diversitãții aspectelor.

O altã regulã constã în aceea cã în cazul adoptãrii unor politici pentru obiective cu caracter complex, obiectivul trebuie descompus pe pãrti, adoptandu-se astfel mai ușor pentru fiecare polilticã managerialã cea mai potrivitã.

În condițiile în care cerințele pieței impun asigurarea unei mari flexibilitãți intreprinderii, o politicã manageriãla de producție care se impune este aceea de a se asigura unitãți structurale de producție cat mai mici, în raport cu permisivitatea tehnologiei, obținandu-se astfel o talie minimã optimã care asigurã costul cel ami mic al produsului de vanzare. De regulã, cu unele excepții pentru anumite ramuri de producție, se considerã ca o intreprindere cu cat este mai mare cu atãt are o inerție mai mare și rãspunsul la schimbare este mai mic.

Adoptarea unei politici manageriale de producție raționale necesitã prevederea unor astfel de mãsuri care sã conducã la structuri organizatorice capabile sã serveascã cel mai bine interesele clienților. Structura organizatoricã trebuie astfel adoptatã, pe baza politicii stabilite, încat sã permitã satisfacerea optimã a consumatorilor sub raportul calitate-preț.

Adoptarea unei politici manageriale raționale în raport cu strategia si obiectivele fixate se recomandã de asemenea de a se tine seamã de asigurarea unitãții poziției de piațã, a unitãții volumului și a unitãții complexitãții.

Potrivit regulii de a se ține seama de unitatea poziției de piațã, este necesar ca politica managerialã sã urmareascã satisfacerea acelei piețe pentru care este cel mai bine dotatã și specializatã. Asa, de pildã, dacã o intreprindere este dotatã cu utilaje si instalații de jinaltã tehnicitate, ea trebuie sã producã pentru acea piațã care nacasitã produse capabile sã valorifice aceastã tehnicitate superioarã și sã nu urmãreãscã satisfacerea și ã unor alte piețe care cer produse cu o tehnicitate slabã, ceea ce ar conduce la o folosire costisitoare a utilajelor de înaltã tehncitate pentru executarea unor produse de mic nivel tehnic.

Unitatea volumului, ca regulã, impune ca politica managerialã de producție sa asigure obținerea acelui volum de producție considerat ca optim pentru gradul de dotare a intreprinderii. Potrivit acestei reguli, o intreprindere proiectatã și pusã în funcțiune pentru a executa un volum mare de producție nu trebuie sã execute și volume mici de producție întrucat acestea s-ar realiza la costuri ridicate, ceea ce poate provoca pierderi de rentabilitate.

Politica managerialã de producție este necesar sã respecte regula unitãții complexitãții. Potrivit acesteia, o intreprindere nu trebuie sã execute produse simple atunci cand ea este proiectatã sã execute produse complexe, executarea produselor simple realizandu-se în aceste condiții la un nivel al costurilor foarte ridicat. O intreprindere proiectatã a executa avioane nu trebuie sã execute, de pildã, biciclete, întrucat folosind utilaje de înaltã tehnicitate și un personal super calificat pot fi executate biciclete de calitate superioarã, dar la un cost ridicat, ceea ce nu satisface cerințele de ordin economic.

Adoptarea unor politici manageriale de producție pe baza respectãrii unor astfel de reguli asigurã punerea în aplicare a obiectivelor si strategiei intreprinderii la un nivel calitativ cerut al produselor și la un nivel redus al costurilor, conditii esențiale pentru o activitate performantã într-un camp concurențial

I.2. Resursele

Resursele materiale, energetice, echipamentele tehnice și resursele financiare se aflã cu preponderențã in mediul din exteriorul firmei; asigurarea lor necesitã interacțiunea, colaborarea și conlucrarea dintre unitãțile economice, bancare și financiare, ceea ce în economia de piatã, se desfãsoarã în mod liber șî in condiții de concurențã. În acest context deciziile privind dimensiunea volumului de producție vor depinde de intercorelații cu piata produselor și serviciilor, cu piața de materii prime și de energie, ded echipamente tehnice, cu piața finanțelor și piața forței de munca. Pentru armonizarea factorilor care conditioneazã ativitatea firmei este necesarã coordonarea unitarã a subsistemelor corspunzãtoare funcțiilor acesteia (aprovizionare, desfacere, producție, financiarã), a cãror acțiune se desfãsoarã in paralel.

Analizand cele trei componente de bazã ale funcției comerciale a firmei, respectiv aprovizionare tehnico-materiala, desfacere și marketing se constatã cã sunt condiționate de factorii economico-sociali din mediul în care se gãseste firma; totodatã elementele mediului înconjurãtor sunt la randul lor modulate, adoptate și valorificate astfel încat firma economicã sã se poatã înscrie într-o arie de activitate profitabilã pe întreaga perioadã de existențã.

Trãsãturile și caracteristicile mediului în care acționeazã o firmã economicã în etapa actualã pot fi sintetizate astfel:

Economia de piațã presupune ca asigurarea resurselor sã se efectueze prin relații directe între agenții economici, ceea ce implicã o crestere a gradului de incertitudine și risc în ceea ce privește vanzarea-cumpãrarea produselor în condiții de concurențã;

Accentuarea gradului de instabilitate a prețurilor la materiile prime clasice de bazã, îndeosebi la hidrocarburanți datoritã caracterului limitat și a diversitãții acestora;

Manifestarea din ce în ce mai puternicã a politicilor naționale de protejare a resurselor materiale și enrgetice limitate sau greu regenerabile și a celor strategice;

Realizarea unui nou cadru general de actiune bazat pe autonomia în asigurarea și gestionarea resurselor, în vanzarea rezultatelor producției. Aceasta presupune acționarea întregului instrumentar tehnic și metodologic a tuturor factorilor implicați în gasirea celor mai eficiente cãi de asigurare a materialelor și de livrare a produselor, de penetrare pe piețele de materii prime și produse, de modernizare și înnoire a structurii de fabricație, de îmbunãtãțire a sistemului de gestiune a resurselor, de cointeresare-stimulare a lucrãtorilor;

Accentuarea schimbãrilor frecvente, la intervale scurte de timp, structurã și dimensiunea cererii pentru consum și implicit oferta de resurse materiale și energetice;

Amplificarea cercetãrilor stiințifice, crearea de noi materii prime și produse înlocuitoare, exinderea utilizãrii de noi resurse;

Multiplicarea micilor consumatori de resurse materiale, prin exinderea initiativei particulare în sfera producției materiale si organizarea de mici unițãți cu activitate de producție și/sau prelucrare;

Manifestarea unor preocupãri speciale pentru crearea de rezerve proprii de lungã duratã, care sã protejeze unitațile economice în caz de penurie sau de fluctuații nefavorabile de preț la resursele materiale;

Inițierea unor acțiuni susținute pentru gãsirea și alegerea partenerilor de negociere și tratative în vederea asigurãrii bazei materiale cu costuri minime;

În timpul funcționarii lor, toate firmele economice utilizeazã patru mari categorii de resurse: materiale, financiare, umane și informaționale. Pentru buna desfășurare a activitãții este necesar sã fie asigurate la timp toate resursele necesare în cantitãți bine determinate, de calitatea corespunzatoare, conform cu normele si standardele existente. Pentru aceasta o mare importanțã o prezintã evaluarea corespunzãtoare a necesarului de resurse de bazã și auxiliare si a surselor de acoperire.

Pentru ca evaluarea sã conducã la rezultate realiste se are în vedere caracterizarea restrictivã a resurselor și interdependențelor multiple dintre ele.

I.2.1. Resurse materiale

În aceastã categorie sunt cuprinse materiile prime, materialele: combustibilii și lubrifiantii, energia, piesele de schimb, echipamentele și produsele intermediare, și anume tot ce trebuie achiziționat pentru bunã desfãșurare a activitãții și îndeplinirea obiectivelor firmei. Organismele de management comercial trebuie sã stabileascã ce cantitate este necesar sa fie aprovizionatã, la ce termene, de la ce furnizori, care sunt formele de achiziționare și posibilitãțile de depozitare și gestionare a lor.

Planificarea necesarului de aprovizionat și efectuarea pe baza specificațiilor de materii întocmite în concordanțã cu obiectivele și activitãțile firmei în primul rand cele de producție, au în vedere o serie de elemente cum sunt: volumul producției sau al lucrãtorilor și serviciile prestate de firmã, fluctuațiile prețurilor pe piațã, rata inflației, costul mobilizãrii datoritã stocãrii materialelor, disponibilitãțile materiale pe piațã, reglementarile legale.

Selectarea furnizorilor se realizeaza in funcție de bonitatea lor, oferta de pret pe care o propun, condițiile de livrare, posibilitațile de reducere a cheltuielilor de transport, siguranța pe care o oferã si de calitatea materialelor.

Formele de achiziționãri depind de obiectivele urmarite și de condițiile existente și se pot efectua in mai multe variante:

Aprovizionarea pentru o perioadã determinatã, în funcție de prevederile programului de producție;

Aprovizionarea în ritmul apariției cerințelor, aplicabilã în cazul consumurilor intermitente;

Aprovizionarea frecvențã în cantitãți mici, forma recomandatã în perioada de instabilitate a prețurilor;

Aprovizionarea cu materii prime pentru care exista burse de mãrfuri, formã în care firma achizitioneazã mãrfuri livrabile imediat, și pe care le va folosi în producție și vinde o cantitate de produse egalã valoric cu cea achiziționatã, dar care se va livra în viitor.

Achiziționarea resurselor materiale se reazizeazã în urmãtoarele moduri:

Pe baza de contract, metoda mai sigura care oferã posibilitatea unei aprovizionãri continue și cu avantaje de preț;

Pe bazã de comandã verbalã sau scrisã, pentru resurse care se cumpãrã în cantitãți mici; se poate lansa o singurã comandã pentru mai multe materii;

Prin programarea achiziționãrii de resurse care se comunica furnizorului pentru a-și putea planifica livrãrile la timp.

Asigurarea resurselor materiale, controlul și evidența lor se realizeazã in cadrul compartimentului financiar, componența de aprovizionare tehnico-materialã (ATM). Pentru corelarea judicioasa cu fondurile banesti alocate în acest scop se tine seama de normele privind taxa pe valoarea adãugatã.

Firmele cu cifra de afaceri mai micã de 50 milioane pot sã opteze sau nu pentru plata TVA, aceasta fiind obligatorie pentru firmele cu cifra de afaceri mai mare de acest plafon. În cazul plãții TVA, firmele au posibilitatea sã deduca din prețul de achiziție valoarea aferentã taxei fațã de preturile de vanzare practicate de furnizorii de bunuri, produse și servicii impozabile. Dacã firmele s-au declarat ca fiind plãtitoare de TVA, pe langã dreptul de deducere au dreptul de a colecta TVA, conform cu prevederile actelor normative.

I.2.2. Resurse financiare

Resursele financiare pot fi clasificate în douã categorii, respectiv în resurse interne și resurse externe.

Resursele interne se formeazã din activitatea proprie a firmei, din valorificarea activelor disponibile, din excedentul fondului de rulment. Utilizarea lor se realizeaza prin procesul de autofinanțare; capacitatea acestuia se poate determina prin scãderea din excedentul financiar brut realizat de firmã a dobanzilor aferente împrumuturilor si a impozitului pe beneficii, incluzandu-se și amortizarea mijloacelor fixe.

Resursele externe se formeazã prin majorarea de capital, împrumuturi, credite, subvenții, donații, sponsorizãri sub formã de aport în naturã sau aport în numerar.

Prin activitatea de gestiune contabilã se înțelege ansamblul tehnicilor de înregistrare a cheltuielilor si veniturilor firmei suplimentate conform actelor normative în vigoare, datele obținute fiind necesare managerului pentru luarea deciziilor. Inventarul resurselor de care dispune firma se efectueazã, în expresie valoricã în partea de pasiv a bilanțului contabil, iar modul de utilizare a acestuia se înscrie în partea de activ.

Managementul resurselor financiare are drept atribuții identificarea disponibilitaților banești ale firmelor, utilizarea lor judicioasã, procurarea resurselor financiare care sunt necesare pentru desfãsurarea activitãții și stabilirea unei politici financiare care sã asigure o structurã financiarã profitabilã.

I.2.3. Resurse informaționale

Ca urmare a rolului deosebit de important pe care il au în activitatea și evoluția firmei, au fost încadrate în categoria resurselor și informațiile.

Marile progrese stiințifice și tehnice contemporane, dezvoltarea relațiilor în cadrul economiei naționale și a relațiilor cu alte economii, trecerea la economia de piațã, amploarea pe care au luat-o informațiile, echipamentele electronice de calcul, independente sau cuplate in rețele, determinã necesitatea ca resursele informaționale sã fie analizate și tratate separat de celelalte categorii, acordandu-li-se o deosebitã atenție. Se stabilesc principalele categorii de informații utile firmei: procedurile de culegere, prelucrare si prezentare, precum și mijloacele aferente.

Pe baza concluziilor care rezultã din analiza sistemului informațional existent și a cerințelor viitoare de evidențã și de informare, în funcție de prioritãțile de dezvoltare, se stabileste planul de sarcini și responsãbilitãți în variante minimale și maximale ca marje de existențã pentru fluxurile de informații:

Variante minimale cuprind obiective și sarcini pe care sistemul informațional trebuie sã le îndeplineascã în vederea funcționãrii firmei la parametrii propuși pentru perioada respectivã. Fãrã un minim de informații nu se poate realiza nici o activitate din cadrul firmei, fiind necesar sã se asigure mijloace de prelucrare și de circulatie a informațiilor pentru a rãspunde variantelor minimale;

Variantele maximale presupun dezvoltarea optimã din punct de vedere informațional a tuturor activitãților pentru a se asigura mijloacele necesare și metodele de conducere cu ajutorul tehnicii moderne de calcul.

I.2.4. Resurse umane

Eficiența activitãții unei firme economice depinde în mare mãsurã de modul în care managerii reusesc sã organizeze și sã întrețina un permanent dialog social cu angajații. Resursele umane reprezintã ansamblul de grupuri eterogene alcãtuite din persoane cu interese specifice, obiective și puncte de vedere proprii. Managerii trebuie sã aibã în vedere pluralitatea valorilor angajaților și organizarea informalã, astfel încat sã realizeze o organizare formalã care sã permita un dialog social activ, participativ și constructiv, avand în permanențã grijã sã previnã sau sã elimine posibilele conflicte.

Managementul resurselor umane constã în ansamblul de metode, tehnici, procedee, masuri prin care se realizeazã:

Pe plan intern: selectarea si angajarea personalului; administrarea personalului: încadrarea, promovarea, salarizarea, calculul contributiilor la asigurãrile sociale, pensii, contributii la fondul de șomaj, gestionarea personalului, calculul costurilor cu personalul, formarea profesionalã, determinarea necesarului de forțã de muncã, a specilitãților, studiilor și calificãrile necesare, dezvoltarea socialã, respectiv organizarea muncii, definirea costurilor de lucru, perfecționarea, reciclarea, informarea și comunicarea, îmbunãtãțirea condițiilor de muncã, relațiile sociale, negocierile, revendicarile.

Pe plan extern, în domeniul resurselor umane se stabilesc relații cu instituțiile și organismele abilitate sã soluițoneze probleme de munca și ocrotiri sociale, financiare, bancare, cu sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale. De exemplu, pentru soluționarea problemelor de muncã se întrețin relatii cu Ministerul Muncii si Protectiei sociale, cu Directia Generala de Muncã și Protecția Socialã (DGMPS) , cu Oficiul fortelor de muncã. În conformitate cu Legea nr. 83/1995 este necesar sã se înregistreze la DGMPS contract de munca și convențiile de colaborare în termen de 5 zile de la încheierea și semnarea lor de pãrțile implicate și sã se depunã Carnetele de muncã a angajaților, plãtindu-se pentru asta un comision de 1% din salariul brut obținut. Legea nr. 83/1995 prevede, în anumițe condiții și posibilitateã pastrãrii Carnetelor de muncã de cãtre unitatea respectivã, dar numai dacã s-a obtinut aprobare de la DGMPS. Lunar, pentru fiecare angajat, managerul trebuie sã ia masurile necesare pentru a se achita la timp obligațiile patronale și contribuțiile privind asigurãrile sociale, constituirea fondului pentru somaj, constituirea fondului pentru sanãtate, pensia suplimentarã, impozitul pe salarii, comisionul de 1% pentru DGMPS și alte contribuții si taxe conform prevederilor legale.

I.2.5. Resurse manageriale

I.2.5.1. Managementul în general

Managementul, ca științã, s-a cristalizat relativ recent, prin eforturile depuse de un numãr mare de specialiști de pe întreg mapamondul, ca rãspuns la stringențele necesitãți ale practicii sociale. Managementul intreprinderii este abordat din multiple puncte de vedere, care adesea se deosebesc substanțial intre ele.

În lucrãrile de management nord – americane cele mai rãspandite sunt cele din punctul de vedere al managerului. De exemlu, Reece si O’Grady definesc managementul ca fiind “procesul de coordonare a resurselor umane, informaționale, fizice și financiare în vederea realizãrii scopurilor organizației”, iar Longenecker și Pringle îl desemneazã ca fiind “procesul de obținere și combinare a resurselor umane, financiare și fizice în vederea îndeplinirii scopului primar al organizației – obținerea de produse și servicii dorite de un anumit segment al societãții”.

O altã abordare a managementului este aceea ca științã. În publicația francezã Larousse, managementul este definit ca “știința tehnicilor de conducere a intreprinderii”, iar profesorii ruși Popova și Krasnopoiasa considera cã știința managementului se ocupã de “legile conducerii generale și de legile sintetice ale componentelor sale”.

Elementele specifice științei managementului economic sunt procesele și relațiile de management, care nu trebuie confundate cu relațiile și procesele economice, ce au conținut total diferit și nici cu alte componente ale firmelor, de natura economica, tehnicã sãu umanã. Prin conținut și mod de manifestare, procesele și relațiile de management prezintã o serie de trãsãturi particulare ce conferã acestei științe o pronuntațã specificitate.

I.2.5.2. Relațiile de management

Relațiile de management pot fi definite ca raporturile care se stabilesc între componenții unei organizații și între acestia și componenții altor sisteme, în procesele previzionãrii, organizãrii, coordonãrii, antrenãrii și control-evaluãrii activitãților firmei.

Analiza factorilor care condiționeazã caracteristicile relețiilor de management în cadrul firmelor relevã o triplã determinare:

Social-economicã;

Tehnico-materialã;

Umanã.

1. Determinarea social-economicã rezidã în independența relațiilor de management de naturã și modalitațile de existențã ale proprietãții asupra mijloacelor de producție și, în general, de natura relațiilor de producție. Prin aceastã determinare se asigurã aceleasi cãraceristici economico-sociale esențiale firmelor bazate pe acelasi tip de proprietate. Spre exemplu, intreprinderile de stat din Romania, sub cele douã formule – societați comerciale și regii autonome – prezintã anumite caracteristici de management esențiale: fundamentarea activitãților pe aceleași principii de management, utilizarea anumitor metode de previzionare, organizare, motivare a personalului, adoptarea unor modalitãți de management participativ identice sau asemenãtoare.

2. Determinarea tehnico-materialã constã în dependența trãsãturilor managementului de caracteristicile obiectelor muncii si mijloacelor de muncã, ce constituie suportul tehnico-material al încadrãrii firmelor în ramuri și subramuri. Prin aceasta ele imprimã o serie de particularitãți firmelor și implicit relațiilor de management . În mod firesc, configurația relațiilor de management dintr-o intreprindere constructoare de mașini diferã parțial de cea existentã într-o intreprindere de extracția cãrbunelui. În ultima, se manifestã o serie de restricții suplimentare în conceperea și operaționlizarea relațiilor manageriale determinate de ponderea proceselor naturale, de influența sensibil mai mare a fenomenelor naturii. Se poate afirma cã, in virtutea condiționãrii tehnico-materiale, relațiile de conducere reflectã specificitatea ramurilor sau subramurilor din care fac parte respectivii agenți economici. Determinarea tehnico-materialã a relațiilor de management reprezinta în fapt fundamentul divizãrii managementului firmei în managementul pe subramuri. În acest fel se asigurã premise mai bune pentru luarea in considerare a specificitãții relațiilor de management determinate de profilurile de producție diferite ale agenților economici.

3. Determinarea umanã rezida în faptul ca o apreciabilã influențã asupra relețiilor de management o are și componentã colectivitãții fiecarei firme și cultura sa organizationalã. Personalitatea managerilor, speciliștilor, muncitorilor care-și desfasoarã munca într-o intreprindere și raporturile dintre acestia, microcoletivele din cadrul sãu iși pun amprenta asupra modului de manifestare a relețiilor de management în numeroase privințe. Aceștia, microcolectivele din cadrul sau iși pun amprenta asupra modului de manifestare a relațiilor de management în numeroase privințe. Acești factori, cãrora li se acordã o importanțã sporitã în firma modernã – dovadã amploarea cercetãrilor sociologice și psihologice, larga proliferare a instrumentarului din aceste domenii – reprezinta o reflectare a recunoașterii rolului pe care resursele umanein ansamblul lor il dețin în managementul agenților economici și, în general, in activitãțile lor.

Determinarea umanã explicã diferențele care se manifestã pe planul relațiilor de management între firme similare sau asemãnãtoãre din celelalte puncte de vedere: natura proprietãții, profil, resurse tehnico-materiale, resurse financiare. În ultimã instanțã, diferențele de competitivitate dintre astfel de unitãți, adesea apreciabile, reflectã deosebirile în ceea ce priveste relatiile de management existente în cadrul lor si implicit în factorul uman.

=== capitolul_2_ptrez gen a firmei ===

CAPITOLUL II

Prezentarea generală a firmei “S.C. Braiconf S.A. Brăila”

II.1. Prezentarea generală a societății

II.1.1. Scurt istoric

Sectorul confecții textile, care funcționează în prezent în cadrul Ministerului Industriei, s-a organizat în anul 1948 odată cu naționalizarea principalelor mijloace de producție, cuprinzând la acea dată circa 14 fabrici. Pe parcursul timpului sectorului de confecții s-a dezvoltat, ajungând la sfârșitul anului 1989 la un număr de aproximativ 40 de întreprinderi care funcționau în cadrul Ministerului Industriei Ușoare și a celor 3 centrale industriale și având circa 100.000 de salariați.

În anul 1990, odată cu reorganizarea activității social-economice a țării, s-au constituit în baza legii 15, un număr de 54 agenți economici care au în profil producerea și comercializarea de confecții textile, confecționarea cămășilor pentru bărbați se realizează în principal în 7 societăți comerciale:

“Brainconf S.A.” Brăila;

“Confecții S.A.” Bârlad;

“Confecția S.A.” Tulcea;

“Târnava S.A.” Sighișoara;

“Confecția Mangalia S.A”;

“Târnava Mică S.A.” Târnăveni;

“Fabrica de Confecții Militare Strehaia”.

În afara acestor unități specializate, se produc cămăși pentru bărbați și în cadrul altor societăți comerciale. Ponderea producției de cămăși realizate în cadrul acestor societăți comerciale reprezintă cca 10% din producția totală realizată în cadrul acestui subdomeniu de activitate.

II.1.2. Agentul economic

În anul 1921 s-a construit pe amplasamentul actual Fabrica "ANCORA", proprietatea Călăfăteanu, având ca profil de producție realizarea de cartonaje, tipografie, legătorie de cărți.

În anul 1948 această fabrică era distrusă și părăsită.

Anul 1950 marchează începuturile activității Fabricii de Confecții Brăila, cu 287 de lucrători, mașini casnice de cusut și confecționarea de cămăși de pânză și indispensabili.

Anul 1961 este anul cu primele produse realizate pentru export; produsele brăilene sunt tot mai căutate; societatea participă cu modele la târguri și expoziții internaționale.

În anul 1971 se realizează prima dezvoltare de proporții, fabrica are 2.086 angajați și capacități de producție duble; cerințele cresc, colectivul se specializează, produsele devin din ce în ce mai competitive.

În anul 1977 are loc o a doua mare dezvoltare a societății; numărul angajaților depășește 3.600, iar întreprinderea este recunoscută pe plan mondial.

În anul 1980 întreprinderea de Confecții Brăila coordonează de la faza de proiect până la punerea în funcțiune a unei noi fabrici “Confecții Tulcea”, astăzi o societate profitabilă. Produsele brăilene sunt prezente pe toate continentele lumii, Brăila devine producătorul numărul unu de cămăși al României.

Anul 1990 surprinde societatea cu 6.000 de angajați; piața se restrânge permanent, piața CAER care absorbea 70% din producție dispare, iar întreprinderea devine societate comercială pe acțiuni Braiconf.

În anul 1991 situația devine dramatică, Braiconf nu are resurse financiare, nu are piață, dar dorește să reziste; în timp ce unii salariați plecă la alte societăți.

În anul 1992 noua conducere a început adevărata bătălie de supraviețuire și relansare, având doar o singură resursă ce putea fi folosită: resursa umană.

În anul 1993 s-a declanșat o adevărată ofensivă pentru restabilirea vechilor relații, pentru descoperirea de noi segmente de piață, pentru dezvoltarea resurselor umane, pentru retehnologizare și modernizare; tenacitatea conducerii, implicarea tututror angajaților, competitivitatea produselor au determinat progresiv găsirea segmentelor de piață.

În anul 1995 Braiconf aniversează 45 de ani de existență; este o societate puternică, viabilă, eficientă.

În anul 1996 societatea are 3.400 de angajați, utilaje moderne, performante; societatea se privatizează, acțiunea fiind un succes. Capitalul social înregistrat al societății este de 7.469.250.000 lei, reprezentând 7.469.250 acțiuni, cu o valoare nominală de 1.000 lei, repartizat după cum urmează:

a) 60% (4.481.550.000lei) aferent capitalului privatizabil cu titlu gratuit, reprezentând:

4.479.367 acțiuni deținute de 12.666 acționari, persoane fizice nominalizate în Registrul acționarilor conform listei transmise de Institutul de Management și Informatică București – România;

2.183.000 lei reprezentând restul de capital la dispoziția societății.

b) 0,05% (3.875.000 lei), reprezentând 3.875 acțiuni, deținute de către Directorul General al societății, conform Legii 66 / 1993;

c) 39,95% (2.983.825.000 lei), reprezentând 2.983.825 acțiuni deținute de 1.996 persoane fizice, membri ai Asociației Salariaților “BRAICONF – P.A.S.”, Brăila.

Acțiunile menționate mai sus sunt deținute și respectiv subscrise de acționari în conformitate cu prevederile legale.

Acțiunile societății sunt tranzacționate pe piața de capital extrabursieră.

În anul 2000 societatea aniversează 50 de ani de existență stabilă, reinvestind jumătate din profit în tehnologii de vârf.

Astăzi 95% din producție este destinată exportului în țările superdezvoltate ale lumii: Germania, Italia, Anglia, Franța, Belgia, Olanda; societatea achiziționează permanent utilaje moderne din Germania și Italia și face eforturi pentru dezvoltarea eficacității organizaționale, orientată spre performanță.

II.1.3. Statutul societății – denumirea, forma juridică, sediul

Denumirea societății este: Societatea comercială “Braiconf S.A.” Brăila.

În toate actele, documentele emanând de la societate și destinate terților, se va menționa numele acesteia, urmat de cuvintele “societate pe acțiuni” sau inițialele “S.A.”, capitalul social, numărul de înregistrare la Oficiul registrului Comerțului și codul fiscal.

Sediul societății este în România, localitatea Brăila, strada Școlilor nr.53, județul Brăila. Sediul societății poate fi schimbat, mutat în Brăila sau în altă localitate din țară, în baza hotărârii Adunării Generale a Acționarilor. Societatea va putea constitui în România și în străinătate societăți mixte, filiale, sucursale, agenții reprezentanțe, birouri, depozite, centre de producție, centre de desfacere sau alte unități necesare realizării obiectivului de activitate.

Forma juridică a societății este societate comercială pe acțiuni, cu capital privat, persoană juridică română, care își desfășoară activitatea conform legilor române ale prezentului statut de societate și ale contractului de societate.

Societatea comercială “BRAICONF S.A “ este o societate deschisă în sensul și sub incidența Legii 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori.

Societatea a fost constituită pe o perioadă nelimitată, sub rezerva dispozițiilor legale și statuare privitoare la dizolvarea anticipată.

II.1.4. Scopul și obiectul de activitate al societății

Scopul societății este producerea și comercializarea de produse, promovarea și punerea în aplicare a inițiativelor de interes național în domeniul confecțiilor, domenii conexe și realizarea de profit.

Obiectul de activitate al societății este următorul:

Societatea își va putea realiza și dezvolta obiectul de activitate, în condițiile respectării prevederilor legale, astfel:

Direct sau prin intermediul unor agenți econonmici precum și prin participarea la societăți existente sau în curs de constituire atât din țară cât și din străinătate;

În calitate de intermediar, comisionar, agent consignator sau reprezentant al partenerilor din țară și străinătate;

Prin asociere sau fuzionare cu alte societăți sau persoane fizice, inclusiv pentru înființarea de noi societăți atât din țară cât și din străinătate;

Prin cumpărarea, construirea, concesionarea sau închirierea de terenuri și clădiri necesare în acest sens;

Prin efectuarea a orice operațiuni productive comerciale, financiare, mobiliare sau imobiliare necesare în acest sens.

II.1.5. Tehnologia de fabricație

Procesul tehnologic este specific realizării confecțiilor textile și cuprinde următoarele faze:

Recepția cantitativă și calitativă;

Depozitarea materiilor prime și materialelor secundare și auxiliare;

Croitul materiilor prime și secundare:

Încadrarea manuală a reperelor;

Șpănuirea manuală a materialelor textile;

Secționarea șpanului cu mașini mobile de croit cu cuțit vertical;

debitarea reperelor pe mașini fixe de croit și prese de croit prin ștanțare;

Termocolat;

Numerotat repere;

Sortat repere;

Conecționatul se realizează pe linii tehnologice organizate în zone de prefabricat repere, prelucrare și montaj,

Controlul interfazic;

Finisajul produselor, realizat la capătul liniilor de montaj, cuprinde următoare operații:

Călcat guler și manșetă;

Încheiat nasturii;

Călcat corpul cămășii;

Pliat;

Control final;

Ambalat;

Sortat;

Depozitare și expediție.

II.2. Prezentarea generală a factorilor de producție

II.2.1. Materiile prime

Materiile prime folosite de Braiconf în procesul de producție sunt de două feluri: pe bază de fibre naturale (mătase naturală, bumbac, in, cânepă, manila, iută, ramie, sisal, teișor) și pe bază de fibre chimice (cupru, vâscoză, modale, acetat desacetilate, acetat, arahină, caseină, soia, zeina, alginat, poliamidă, poliester, poliuretan, elastan, polietilenă, polipropilenă, elastodien, clorifibre, vinilice, fluorofibre).

II.2.2. Sistemul de management

În cadrul societății comerciale se practică un sistem de conducere pe bază de obiective, programe și proiecte lunare care necesită:

Cunoașterea situației reale a societății;

Evaluarea precisă cantitativă și calitativă a resurselor materiale și umane;

Analiza calitativă a produselor realizate conform standardelor internaționale, pentru câștigarea de noi piețe;

Analiza productivității muncii,

Analiza bugetului de venituri și cheltuieli;

Analiza costurilor de producție.

Tipul de producție cel mai des întâlnit în cadrul societății Braiconf este cel de masă, dar se practică și producția de serie mică sau chiar și unicaturi.

II.2.3. Prezentarea structurii organizatorice

Societatea comercială “Braiconf S.A.” Brăila este condusă de un Consiliu de Administrație și are o structură oraganizatorică de tip ierarhic funcțional, compusă din compartimente funcționale și de producție.

Compartimentele funcționale sunt:

Control tehnic de calitate;

Marketing prognoză;

Prevenirea și stingerea incendiilor;

Protecția muncii;

Paza;

Oficiul calcul;

Resurse umane;

Administrativ;

Apărare civilă BDS;

Oficiul juridic;

Control financiar intern;

Organizare – retehnologizare;

Atelier tehnic;

Atelier creație;

Atelier proiectare tehnologică;

Atelier mecano – energetic;

Mecano – energetic investiții;

Aprovizionare;

Programare, urmărire pregătire producție;

Desfacere intern;

Import – export;

Contabilitate;

Financiar – salarizare;

Analize economice – prețuri.

Compartimentele de producție sunt constituite din cele 7 secții de producție organizate în flux tehnologic complet – croit, confecționat – finisat.

Secțiile de producție își desfășoară activitatea în două schimburi a 8 ore fiecare.

Societatea comercială “Braiconf S.A.” Brăila are în prezent 3.325 salariați, în următoarea structură:

Total personal din care: 3.325

Muncitori în activitatea de bază 2.539

Muncitori în alte meserii și funcții 625

T.E.S.A 161

Din numărul total de salariați există diferite forme de calificare (școli profesionale, licee, instituții de învățământ superior sau calificare la locul de muncă).

Nivelul ridicat de calificare a forței de muncă permite executarea unor produse de calitate cu un grad mare de complexitate.

Experiența îndelungată în domeniul producerii și comercializării cămășilor este dovedită prin recunoașterea mărcii “BRAICONF” pe plan internațional.

II.3. Relațiile întreprinderii cu mediul

II.3.1. Mediul economic românesc

Mediul economic românesc a continuat să rămână unul ostil afacerilor, caracterizat prin:

Fiscalitate excesivă;

Inflație foarte mare;

Deprecierea leu față de dolar a fost de 21%;

Deprecierea leului față de euro a fost de 12,58%, deprecierea leu/$ și leu/€ au influențat negativ eficiența exporturilor;

Prețul energiei electrice a crescut în continuu;

Creșterea lunară cu 3,6% a prețului energiei electrice a condus de fapt la creșteri de 12-18% datorită aplicării sistemului de tarifare binom diferențiat aplicat în industria textilă;

Obligarea consumatorilor de a plăti un avns de 50%;

Prețul gazelor a crescut de asemenea în continuu.

Se poate aprecia totuși că instabilitatea și retroactivitatea legilor s-au diminuat sensibil în 2004 față de perioadele anterioare.

Trebuie evidențiate și facilitățile acordate pentru investiții, respectiv diminuarea cu 10% până la 19 aprilie și cu 50% după, a impozitului pe profit pentru profitul reinvestit și reducerea dela 25% la 6% a impozitelor pentru veniturile realizate din exporturile încasate.

În condițiile prezentate, Braiconf a reușit din surse proprii să-și finanțeze activitatea curentă și de investiții.

Cifra de afaceri a societății Braiconf în anul 2004 a fost de 364.340.318 mii lei, cu 27,36% mai mult decât în anul 2003, creștere mult superioară creșterii ratei inflației.

Cifra de afaceri obținută din vânzările de pe piața externă se ridică la 303.750.523 mii lei reprezentând 83,37% din total; 1,68% fiind export total cu țesătura românească, iar diferența Lohn și semi – Lohn.

Cifra de afaceri obținută din vânzările și serviciile prestate pe piața internă este de 60.589,795 mii lei, reprezentând 16,63%.

Volumul producției a crescut în anul 2004 cu 26,7% față de anul 2003, totalizând 366.605.692 mii lei. Este semnificativă, pentru anul 2004, diversificarea structurii sortimentale, pe lângă produsele de bază, cămăși pentru bărbați și bluze pentru femei, realizându-se în cantități considerabile și alte articole precum jachete, rochii, fuste, pantaloni.

Braiconf a înregistrat venituri totalizând 395.067.312 mii lei, cu 26,8% mai mult decât în anul 2003.

Veniturile din exploatere totalizează 383.092.952 mii lei, față de 300.931.822 mii lei, înregistrând în anul 2004 o creștere de 27,3%.

Cheltuielile totale înregistrate au fost de 336.648.406 mii lei față de 300.931.822 mii lei, însemnând o creștere de 31,4% față de anul 2003.

Raționalizarea consumurilor și a investițiilor realizate au condus la o creștere a cheltuielilor de exploatare cu 48,45% sub nivelul de creștere înregistrat de cheltuielile totale. Prin punerea în funcțiune în anul 2003 a centralei de producere a aburului tehnologic, cheltuielile au înregistrat o creștere doar de 37,17% deși prețurile au crescut la energie și apă.

În structura cheltuielilor cu personalul care înregistrează o valoare de 193.965.941 mii lei cu 25,2% mai mult față de anul anterior, cheltuielile cu salariile au înregistrat o valoare de 143.761,881 mii lei, decio creștere cu 26,7%.

S-a realizat astfel o motivare în plus și în același timp crearea condițiilor pentru reducerea fluctuației, având în vedere că în Brăila s-au deschis în cursul anului alte societăți de confecții, iar cele existente au propus oferte, inclusiv de salarizare, superioare societății Braiconf, pentru a tenta astfel personalul deja calificat.

Profitul, înainte de impozitare, a atins cifra de 58.418.906 mii lei, comparativ cu cifra de 55.440.358 mii lei în 2003, înregistrându-se o creștere de 5,03%.

Profitul brut pe acțiune rezultat este de 7381,01 lei, față de 3804,1 lei în anul 2003.

Profitul din exploatare, în valoare de 48.198.391 mii lei, reprezintă 82,5% din valoarea totală a profitului brut.

Anul financiar s-a încheiat cu un profit net de 53.132.755 mii lei, fațăde 50.477.282 mii lei în anul 2004, înregistrându-se o creștere cu 5,26%.

Trebuie precizat că în anul 2003, prin legislație au fost asigurate facilitățile prezentate anterior.

Reducerile acordate se cuantifică în suma de 12.341.148 mii lei, care va fi utilizată conform legislațieie în vigoare, respectiv, sursă de finanțare.

Profitul net pe o acțiune co o valoare nominală de 1000 lei, înregistrat în 2004, este de 6.716 lei față de 3.399 lei în anul 2003.

II.3.2. Piața externă

Motivul pentru care veniturile au crescut an de an constă în principal în creșterea volumului exporturilor, a faptului că societatea s-a specializat progresiv în acele sectoare de piață care au înregistrat cele mai mici perturbații.

O alocare echilibrată a activităților pe diferite canale de distribuție este un alt mod în care societatea s-a protejat împotriva potențialelor dificultăți ce pot apărea într-un sector sau altul de piață.

Creșterea veniturilor sunt și consecința realizării și altor servicii clienților societații, respectiv asigurarea documentațiilor tehnice, auxiliarelor, ambalajelor, crescând astfel valoarea adăugată. Exportul în sistem majoritar Lohn deține o pondere de 93,45% în cifra de afaceri realizată.

Dacă până acum câțiva ani exportul Braiconf se caracterizează printr-o ridicată concentrare geografică, fiind orientat în proporție covârșitoare în Germania și Italia, în 2003 au apărut și au urmat o evoluție pozitivă piețele Franței, Belgiei, Elveției, Olandei, dar și altele. În anul 2003 ponderea în volumul exporturilor a deținut-o piața Italiei, o mare consumatoare de modă și în același timp locul unde se găsesc importante firme ce dețin o rețea de distribuție pe toate continentele (Benetton, Stefanel), înregistrând o creștere de 42,26%.

Semnificativă este de asemenea creșterea în dinamică a următoarealor piețe: Olanda de 258,1%, Belgia de 161%, Elveția de 245%, în timp ce Germania, piața cea mai puternic afectată de reducerea consumului a cunoscut o creștere doar cu 10%.

Studiind în permanență tendințele consumului în Eurpa, respectiv reducerea ponderii garderobei convenționale, multiplicarea stilurilor, versalitatera și imprevizibilitataea cererii, au fost selectatate firme puternice care pot face față acestor cerințe.

Partenerii societății Braiconf au poziții în segmente de piață diferite, de preț de la nivel mediu la nivel înalt, de identificare culturală, canale de distribuție, și ele se completează unele pe altele.

Flexibilitatea în ceea ce privește pretențiile clienților, respectarea termenelor de livrare, receptivitatea în schimbări la nivelul administrării producției, au consolidat poziția pe piața externă.

Aceste considerente, și altele, au făcut posibilă creșterea veniturilor, a imaginii Braiconf, și numai astfel a reușit să anihileze perturbațiile produse din exterior.

II.3.3. Piața internă

S.C. BRAICANF S.A. realizează întreaga gamă de produse din domeniul confecțiilor ușoare:

Cămăși pentru bărbați (85%), băieți și copii;

Bluze de damă (10%);

Compleuri;

Fuste;

Rochii;

Pantaloni de damă.

Nivelul de calitate al acestora este de la mediu la înalt și este dat de:

Calitatea proiectării;

Calitatea execuției;

Calitatea materiilor prime și accesoriilor folosite;

Calitatea resursei umane.

Ca sisteme de luicru S.C. BRAICONF S.A. folosește atât sistemul Lohn, cât și furnizarea produsului complet.

Sistemul Lohn, caz în care de regulă clientul este extern, trimite spre prelucrare toate materiile prime necesare, reprezentând aproximativ 90% din producția societații.

Restul de 10% din confecții sunt realizate din materiile prime și accesorii cumpărate de către S.C. Braiconf S.A .

Sistemul Lohn este folosit în acest moment la scară mai largă datorită avantajelor pe care le deține și datorită situației economice a societății și a României.

Dintre aceste avantaje amintim:

Continuitatea procesului de producție;

Costuri foarte mici legate de aprovizionarea materialelor și vânzarea produselor;

Riscuri minime privind încasarea banilor;

Stocuri zero;

Creșterea nivelului de calitate a produselor prin impunerea parametrilor de către clienții externi.

Totuși sistemul Lohnm are viață limitată, fiind avantajos numai în perioada de tranziție.

De aceea S.C. BRAICONF S.A. este preocupată permanent de mărirea cantității de produse realizate din materii prime proprii, atât în sistem de subcontractare către alți clienți, cât și sub marcă proprie.

Pentru a obține acest lucru S.C. BRAICONF S.A. selecționează cele mai bune țesături și accesorii din punct de vedere al modei și calității.

Piața internă – un segment care a absorbit 6% din producția fizică a Braiconf – a înregistrat în 2003 o reducere de 25% datorită scăderii dramatice a nivelului de trai.

Obiectivul Braiconf privind piața internă a fost menținerea poziției de lider atât în ceea ce privește calitatea cât și volumul vânzărilor.

Modalitățile principale de realizare a acestui obiectiv au fost mărcile și canalele de distribuție. S-a pornit de la realitatea că mărcile cunosc o dezvoltare deosebită, delimitează segmentele de consumatori în funcție de prețuri, economisesc timpul clienților, asigură încrederea necesară acestora asupra calității.

Produsele proprii sunt comercializate sub mărcile înregistrate Braiconf și Sergio având mai multe linii comerciale.

Astfel marca Braiconf este structurată după cum urmează:

Braiconf – Nuovo Classico: cămașă clasică cu mânecă lungă sau scurtă realizată din țesături iuni din bumbac sau poliester;

Braiconf – City Life: cămașă clasică cu mânecă lungă sau scurtă realizată din țesături iuni sau cu desen, având un procent mai mare de bumbac;

Braiconf – Authentic: cămașă casual cu mânecă lungă sau scurtă realizată din țesături cu diverse structuri și compoziții;

Braiconf – Urban: cămașă sport cu mânecă lungă sau scurtă realizată din țesături diverse;

Braiconf – Business: cămașa clasică a omului de afaceri modern realizată din țesături diverse;

Braiconf – Sergio: cămășile purtând această marcă sunt realizate din diferite tipuri de țesături, iar modelele sunt clasice cu accente de casual.

S.C. BRAICONF S.A. a ales mai multe căi de a-și distribui produsele. Distribuția a fost realizată prin:

Propria rețea de vânzare ce cuprinde mai multe magazine în Brăila, București, Constanța, Iași și Galați și standuri în așa-zisele shop în shop în magazinele universale deschise în București – Unirea Shopping Center, Brașov, Cluj Napoca și Ploiești;

Rețele cash & carry Metro și Selgros;

En – grossiștii din diverse orașe din țară:

Luciella SRL București;

Best Electronics SRL București;

Argintex SA București;

Brintex SA Brașov;

Cometex SA Suceava;

Contexin SA Constanța;

RDF Gentelman SRL Craiova;

New Ginette SRL Timișoara;

Detailiștii:

Corrado Trading SRL București;

Carrefoure România SA;

Corint SRL Iași;

Pirania SRL Suceava;

Mado 94 SRL Ploiești;

Talyag SRL Câmpina;

Amigo SRL Ploiești.

La momentul actual se poate spune că teritoriul României este acoperit în proproție de 90%, fie direct fie prin categoriile de distribuitori amintite mai sus.

Vânzările cele mai semnificative (pe zone / orașe mari) s-au realizat în București (46%) după cum se poate vedea în figura de mai jos:

De asemenea S.C BRAICONF S.A se aprovizionează cu materii prime și materiale, respectiv țesătură și accesorii.

Furnizorii de țesătură:

Delta SRL București;

AngiCom SRL București;

Huntra Tex SRL Târgu Mureș;

Brennet AG Germania;

Tootal BV Olanda;

Perla Cehia.

Furnizorii de accesorii:

ață: – Multicore Trading România SRL București;

– Coats România SA București;

– Khawam SRL București;

nasturi și accesorii plastic (gulerașe, fluturași): Munplast SA București;

ambalaje de carton și spați carton (pentru pliere): Electron SRL Brăila;

pungi plastic (polipropilenă): Rolmira SRL București;

etichete țesute: Pantex SA Brașov, Pasmatex SA Timișoara;

etichete carton: RBC Systems SRL Brăila.

Politica de preț este orientată în așa fel încât produsele oferite de S.C. BRAICONF S.A. să dețină cel mai bun raport preț – calitate. Ținundu-se seama de prețurile cu care se achiziționează țesătura și accesoriile (furnizorii cu care S.C. BRAICONF S.A. colaborază sunt tradiționali, aceștia oferind cel mai bun preț al lor vis-à-vis de concurență).

Costul unui produs Braiconf este structurat astfel:

cost cu materia primă: țesătură (din bumbac 100% sau amestec cu poliester);

cost cu accesoriile (nasturi, ață, pungă plastic, bolduri, etc.);

cost cu manopera (cheltuieli cu munca vie);

cheltuieli cu amortizările mijloacelor fixe;

cheltuieli cu consumul de energie (electrică, termică).

La aceste costuri se mai aplică o marjă de profit ce poate varia între 25% și 35% funcție de produsul respectiv, de tendințele din modă, de începutul sau sfârșitul de sezon, etc.

II.3.4. Protecția mediului înconjurător

În activitatea industrială, societatea Braiconf nu emite noxe sau alte substanțe care să contribuie la poluarea mediului. Colectarea deșeurilor, după o prealabilă sortare se realizează în containere speciale, care nu produc poluarea.

II.4. Analiza stării tehnice a dotării agentului economic

În prezent, societatea comercială dispune de un număr de 1.125 utilaje tehnologice, din acestea aproximativ 23% și-au îndeplinit durata normală de funcționare de 10 ani.

Pe stadii ale procesului tehnologic, situația se prezintă astfel:

Pregătirea fabricației și croit: din totalul de 42 de utilaje tehnologice existente în inventar, 28,6% și-au îndeplinit deja durată normală de funcționare (10 ani), iar 2,4% o vor îndeplini până la sfârșitul anului 2004;

Confecționat: din totalul de 1.038 de mașini de cusut, 41,4% și-au îndeplinit deja durată normală de funcționare până la finele anului 2003 (având o vechime cuprinsă între 12-32 ani);

Finisat: din totalul de 45 de echipamente tehnologice existente în inventar, 33,3% și-au îndeplinit deja durată normală de funcționare (14 ani) având o vechime cuprinsă între 14-28 ani.

Comparativ cu tehnologiile utilizate de unități similare, se poate spune că procedeele tehnologice utilizate în cadrul societății comerciale Braiconf S.A Brăila se situează la un nivel mediu.

Pe stadii ale procesului de fabricație situația cea mai dezavantajoasă o prezintă pregătirea fabricației și croitul, realizate în mare parte manual.

Mașinile de cusut existente în dotarea agentului economic se caracterizează prin lipsa dispozitivelor de automatizare minim necesare (80%), finisatul produselor se realizează pe instalații de călcat tip vertomat (85% din producție), cu o vechime în funcționare între 12-28 ani.

În cadrul incintei industriale sunt ampalsate construcții care adăpostesc funcțiuni tehnologice, administrative și de asigurarea utilităților necesare.

Aceste construcții au avut o comportare corespunzătoare în timp, astfel încât pot fi utilizate în continuare pentru adăpostirea activităților cărora le-au fost prin proiect destinate.

II.5. Analiza situației economico – financiare

Situația economică – financiară a societății Braiconf pe patru ani se prezintă astfel:

II.6. Direcții de perfecționare

Deficiențe ce se cer remediate din punct de vedere tehnic, tehnologic și al calității:

înlocuirea echipamentelor uzate fizic și moral;

modernizarea tehnologiei pe toate segmentele procesului de fabricație și în special în zona de pregătire a fabricației și croit, care reprezintă decalajul tehnologic cel mai mare față de tehnologiile utilizate în unități similare pe plan mondial;

înlocuirea echipamentelor învechite din zona finisatului interfazic și final, va contribui la îmbunătățirea calității produselor realizate.

=== capitolul_3 ===

CAPITOLUL III

Analiza diagnostic cu evidențierea

punctelor forte și slabe

III.1 Analiza cheltuielilor aferente costurilor de productie

În contabilitatea financiară, cheltuielile se înregistrează pe feluri de cheltuieli (dupa natura lor) și se grupează în:

Cheltuieli de exploatare – care cuprind categoriile de consumuri privind realizarea obiectivului de activitate și cele aferente acestora.

Cheltuieli financiare – care includ pierderile de creanțe legate de participații, din vânzarea titlurilor de plasament, dobânzi (vizează activitatea financiară în afara exploatării)

Cheltuieli excepționale – care nu sunt legate de activitatea curentă, normală, se referă la despăgubiri, amenzi, penalizări, donații, subvenții.

Evidența acestor cheltuieli se realizează cu ajutorul conturilor din grupa 6 – conturi de cheltuieli care se dezvoltă pe analitice de gradul III și IV.

Veniturile întreprinderii reprezintă sumele încasate sau de încasat în cursul exercițiului și se grupează în:

venituri din exploatare în care se includ veniturile realizate din operațiile care formează obiectul de activitate, la care se adaugă veniturile din producția stocata și imobilizată precum și alte venituri legate de exploatare

venituri financiare în care se includ veniturile din participații din alte imobilizări sau din titluri de plasament

venituri excepționale în care se includ despăgubiri, penalități încasate.

Evidența veniturilor se realizează cu ajutorul conturilor din clasa 7 – Conturi de venituri.

În general se poate face o corelație între venituri și cheltuieli, în sensul că realizarea unui venit presupune efectuarea unei cheltuieli sau invers.

Analiza cheltuielilor aferente veniturilor vizează evoluția lor și factorii care o determină în vederea identificării posibilităților de diminuare în scopul sporirii rentabilității. Integrată în activitatea practică de gestiune, această analiză reprezintă o primă etapă de informare asupra dinamicii cheltuielilor. În acest scop se utilizează indicatorul “cheltuieli la 1000 lei venituri” (C) determinat ca raport între cheltuielile totale (∑chi) și venituri (∑Vi).

C= * 1000 sau C=

Unde: gi = structura veniturilor pe categorii

ci = cheltuieli la 1000 lei venituri pe categorii de venituri

De aici rezultă că fața de o bază de referință modificarea nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri se datorează influenței structurii veniturilor și a nivelului cheltuielilor la 1000 lei pe categorii de venituri.

Pentru separarea influențelor este necesară recalcularea cheltuielilor la 1000 lei în funcție de structura nivelului comparat și a ratelor pe categorii de venituri din baza de referința.

Analiza cheltuielilor aferente veniturilor

Pentru orizontul 2002/2003

În acest caz se prevede o sporire a eficienței (o diminuare a cheltuielilor). Sub aspect metodologic, o astfel de stare se explică astfel:

Modificare față de criteriul de comparație

P2003prevăzut – P2002realizat: 846.85-772.78=+74.07

P2003realizat – P2003prevăzut : 858.50-846.85=+11.65

1.Influența structurii veniturilor

96.7%*837.62=809.98 96.62%*957.41=925.05

3.30%*147.41=4.86 3.38%*208.9=7.06

0*0=0 0*0=0

814.84 932.56

814.84-858.5=-43.66 932.56-822=110.56

2. Influența nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri pe categorii de venituri

932.7-814.84=117.86+ 822-932.56=-110.56

-43.66 -110.56

74.2 -221.12

Aceste date atestă faptul că s-a avut în vedere amplificarea eficienței cheltuielilor pe seama reducerii cheltuielilor pe categorii de venituri care a înregistrat însa o evoluție inversa. În ceea ce privește structura veniturilor ca factor de explicare a rezultatului, fiind o rezultantă a dinamicii veniturilor.

Aceasta nu exclude posibilitatea folosirii acestui factor ca mijloc de realizare a unui obiectiv dacă există condiții favorizante. În activitatea practică trebuie avute în vedere:

luarea în considerare a inflației ceea ce presupune corectarea bazei de comparație cu un coeficient care sa reflecte corelația dintre creșterea prețurilor tuturor categoriilor de resurse cu care se aprovizionează întreprinderea (Ichi) și dinamica prețurilor pe seama cărora se aprovizionează veniturile (Ivi).

Dacă Ichi =110% și Ivi=105% atunci baza de comparație va fi:

932.7*110/105=977.11 lei.

Este evident că, față de această bază de raportare, rezultatul obținut este favorabil dar el trebuie interprețat în sensul că s-ar fi obținut dacă nu ar fi intervenit modificarile de prețuri independente de întreprindere.

Explicarea pe fiecare categorie de venituri a evoluției eficienței, în funcție de factorii specifici care o influențează, mai ales în situații în care cheltuielile financiare și cele excepționale depășesc substanțial veniturile.

Modificarea nivelului cheltuielilor totale la 1000 lei venituri se reflectă în mărimea rezultatului exercițiului înainte de impozitare.

Efectul se determină cu ajutorul relației :

-(822-932.7) * 311464704 / 1000 = 34479.1 mil lei,

ceea ce înseamnă o diminuare a rezultatului față de cel prevăzut prin bugetul de venituri și cheltuieli. Evident o asemenea influență nefavorabilă poate fi compensată prin masa venitului care constituie o alternativă pentru acest orizont.

Pentru orizontul 2003/2004

În acest caz se prevede o sporire a eficienței (o diminuare a cheltuielilor). Sub aspect metodologic, o astfel de stare se explica astfel:

1. Modificare fața de criteriul de comparație

P2004prevăzut – P2003realizat: 793.36-822=-28.64

P2004realizat – P2004prevăzut : 852.13-793.36=58.77

2 Influența structurii veniturilor

6.93%*843.6=817.7 96.95%*813.9=789.07

3.07%*8.42=0.26 3.05%*143.96=4.39

0*0=0 0*0=0

817.96 793.46

817.96-822=-24.04 793.46-793.36=0.10

3.Influența nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri pe categorii de venituri

793.36-817.96=-24.4+ 852.13-793.46= 58.67

-24.4 -0.1

-48.8 +58.57

Aceste date atestă faptul ca s-a avut în vedere amplificarea eficienței cheltuielilor pe seama reducerii cheltuielilor pe categorii de venituri care a înregistrat însa o evoluție inversa. În ceea ce privește structura veniturilor ca factor de explicare a rezultatului, fiind o rezultantă a dinamicii veniturilor.

Aceasta nu exclude posibilitatea folosirii acestui factor ca mijloc de realizare a unui obiectiv daca există condiții favorizante. În activitatea practică trebuie avute în vedere:

luarea în considerare a inflației ceea ce presupune corectarea bazei de comparație cu un coeficient care sa reflecte corelația dintre creșterea prețurilor tuturor categoriilor de resurse cu care se aprovizionează întreprinderea (Ichi) și dinamica prețurilor pe seama cărora se aprovizionează veniturile (Ivi).

Dacă Ichi =110% și Ivi=105% atunci baza de comparație va fi:

793.36*110/105=831.14 lei.

Este evident că, față de această bază de raportare, rezultatul obținut este favorabil dar el trebuie interprețat în sensul că s-ar fi obținut dacă nu ar fi intervenit modificările de prețuri independente de întreprindere.

Explicarea pe fiecare categorie de venituri a evoluției eficienței, în funcție de factorii specifici care o influențează, mai ales în situații în care cheltuielile financiare și cele excepționale depășesc substanțial veniturile.

Modificarea nivelului cheltuielilor totale la 1000 lei venituri se reflectă în mărimea rezultatului exercițiului înainte de impozitare.

Efectul se determină cu ajutorul relației :

-(852.13-793.36) * 395067312 / 1000 = -23218.1 mil lei,

ceea ce înseamnă o diminuare a rezultatului față de cel prevăzut prin bugetul de venituri și cheltuieli. Evident o asemenea influență nefavorabilă poate fi compensată prin masa venitului care constituie o alternativă pentru acest orizont.

III.2 Analiza eficienței cheltuielilor cu salariile

Eficiența cheltuielilor cu salariile poate fi analizată cu ajutorul indicatorilor:

Cheltuieli salariale la 1000 lei venituri din exploatare

Cheltuieli salariale la 1000 lei cifra de afaceri

Cheltuieli salariale la 1000 lei valoare adaugată

În toate cele trei situații pot fi utlizate în analiză atât modelele de corelație cât și cele multiplicative. Astfel în cazul chetuielilor salariale la 100 lei venituri din exploatare (Cs), modelul de corelație este

Cs= , unde Fs= fond de salarii (inclusiv elementele aferente)

Deci prin modificarea cheltuielilor salariale fata de o bază de comparație (Cs) se explica prin influența:

1.Sumei veniturilor

[ – ] * 1000 , sau – Cs0

pentru orizontul 2002/2003:

[ – ] * 1000 = -187,54

pentru orizontul 2003/2004:

[ – ] * 1000 = -110.38

2. Sumei cheltuielilor salariale

[ – ] * 1000, sau Cs1 –

pentru orizontul 2002/2003:

[ – ] * 1000 = -348.55

pentru orizontul 2003/2004:

[ – ] * 1000 = -403.78

Fiind un model de corelație, suma veniturilor trebuie sa înregistreze un ritm de creștere superior cheltuielilor salariale.

Ca model multiplicativ poate fi folosit următorul:

Cs = [ * ] * 1000, în care N = număr de salariați

pentru orizontul 2002/2003:

Cs2002/2003 = * 1000 = 515 lei

pentru orizontul 2003/2004:

Cs2003/2004 = * 1000 = 507 lei

În consecință, ∆Cs se explică prin influența:

1. Numărului de salariați la 1 leu venituri (forma inversa de exprimare a productivității muncii)

[* ] * 1000 – Cs0

pentru orizontul 2002/2003:

[ * ] * 1000 – 537 = -211.10

pentru orizontul 2003/2004:

[ * ] * 1000 – 515 = -114.06

2.Cheltuielilor medii pe o persoană

Cs1 – [* ] * 1000

pentru orizontul 2002/2003:

515 – 325.89 = 189.11

pentru orizontul 2003/2004:

507 – 400.94 = 106.06

Și acest model pune în evidență corelația dintre creșterea productivității muncii și a salariului mediu, corelație absolut necesară pentru sporirea eficienței cheltuielilor salariale.

Teoria și practica economică recomandă pentru caracterizarea situației corelației dintre dinamica productivității și a salariului mediu, coeficientul corelației (Kr) exprimat prin relațiile:

Kr = , aplicată de regulă dacă ambii indici sunt mai mari ca 100, sau Kr = .

În continuare sunt prezentate calculele indicilor salariilor și a productivităților medii în cei trei ani luați în calcul:

1.Indicii salariilor medii:

S2002 = Fs2002/N2002 = = 30046.98 lei/muncitor

S2003 = Fs2003/N2003 = = 42737.46 lei/muncitor

S2004 = Fs2004/N2004 = = 53969.38 lei/muncitor

2.Variațiile salariilor medii:

Is2002/2003 = S2003/S2002 * 100 = * 100 = 142.23%

Is2003/2004 = S2004/S2003 * 100 = * 100 = 126.28%

3.Productivitatea medie a muncii:

W2002 = Qex2002/N2002 = = 52493.92 lei/muncitor

W2003 = Qex2003/N2003 = = 79823.99 lei/muncitor

W2004 = Qex2004/N2004 = = 102004.92 lei/muncitor

4.Indicii productivității medii a muncii:

IW2002/2003= W2003/W2002 * 100 = 152.06%

IW2003/2004 = W2004/W2003 * 100 = 127.78%

5.Coeficientul de corelație :

Kr2003/2002 = = = 0.81

Kr2004/2003 = = = 0.95

Datele prezentate arată că s-au respectat corelațiile de eficiență deoarece cheltuielile la 1000 de lei cifră de afaceri și 1000 lei venituri au scazut. În activitatea unei societăți comerciale în legătură cu salariile pot apărea o multitudine de aspecte care trebuie sa fie soluționate corespunzător pentru a diminua pierderile determinate de conflictele de muncă. Într-un asemenea context poate fi înscrisa și problema negocierii salariilor și satisfacerii unor revendicări salariale. Practic este necesara stabilirea unei limite maxime de creștere a salariilor.

Autocontrolul utilizarii fondului de salarii

Indiferent de forma de proprietate, firma trebuie sa exercite un autocontrol asupra modului în care evoluează cheltuielile cu manopera, ceea ce practic înseamnă încadrarea în anumite limite prestabilite, sau reconsiderate astfel încât sa se asigure realizarea indicatorilor de eficiență prevăzuți.

Ca limite prestabilite pot fi considerate normale normele de munca aflate în vigoare la data respectivă precum și fondul de salarii prevăzut (planificat), la nivelul firmei și subunităților organizatorice. Practic acestea înseamnă că lunar, trimestrial și la finele anului, odată cu întocmirea statelor de plata sa se faca o comparație cu fondul planificat, stabilindu-se astfel așa numita modificare absolută (∆Fs).

∆Fs = Fs1 – Fs0 = – economie absolută; + depașire absolută

Problema care se pune este opțiunea pentru criteriile în funcție de care poate fi facută recalcularea fondului de salarii. De principiu se consideră că trebuie sa se folosească acel indicator în care se regăsește întregul consum de munca vie, cu acoperirea materială, produse, lucrări executate, servicii, respectiv veniturile din exploatare.

Rezultatul comparației dintre fondul de salarii stabilit (Fs1) și cel recalculat (Fr) poartă denumirea de modificare relativă.

Fs1 – Fr = -economie relativă ; + depășire relativă

Fondul de salarii recalculat se poate determina pe baza relațiilor:

Fr =

Unde: Iq = venituri din exploatare realizate / venituri din exploatare prevăzute.

În cazul SC Braiconf SA s-a obținut o economie relativă ceea ce reprezintă un efect al respectării corelației dintre creșterea productivității și a salariului mediu. În acest caz firma poate onora drepturile individuale. Ar exista posibilitatea sa fie solicitat fondul recalculat și dacă nu au intervenit modificări deosebite în condițiile de muncă, economia relativă poate fi repartizată salariaților în funcție de contribuția lor la realizarea planului de producție.

Dacă au intervenit anumite condiții noi (mecanizarea unor operații, tehnologii noi care au favorizat creșterea productivității muncii) ca efect al activității întreprinderii , economia se corectează cu inflația, urmând ca diferența sa fie repartizată salariaților.

Recalcularea fondului de salarii trebuie să fie o problemă exclusivă a unității, chiar în condițiile solicitării unui împrumut, banca trebuind să urmărească doar realizarea condițiilor stabilite cu debitorul pentru rambursarea creditelor la termenul stabilit. Un alt aspect al autocontrolului fondului de salarii se referă la stabilirea drepturilor individuale, în funcție de volumul de lucrări executate și implicit al timpului lucrat.

Evident răspunderea revine șefilor de echipă și maiștrilor pentru modul în care se efectuează pontajele. Executarea unei lucrari, pe lânga manoperă presupune și un anumit consum de materiale. În acest context se poate înscrie și evoluția altor cheltuieli. Această evoluție poate pune în evidență anumite elemente care să conducă la concluzia că manopera înregistrată nu se justifică în totalitate. În ipoteza apariției unor asemenea situații, conducerea firmei trebuie să acționeze prin intermediul organismelor interne de specialitate pentru recuperarea sumelor acordate nejustificat și sancționarea în conformitate cu normele în vigoare a celor vinovați.

Analiza cheltuielilor la 1.000 lei cifra de afaceri

Potrivit reglementărilor în vigoare, cifra de afaceri se calculează prin însumarea veniturilor rezultate din livrările de bunuri, executarea de lucrări și prestarea de servicii și alte venituri din exploatare, mai puțin rabaturile și remizele și alte reduceri acordate clienților (Articolul 99 din Regulamentul de aplicare a Legii Contabilității).

Ca principală parte componentă a cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare, cheltuielile la 1000 lei cifra de afaceri (C) pot fi exprimate cu ajutorul modelului :

C = * 1000, in care: q=cantitatea vândută

c= costul produselor

p=prețul mediu de vânzare (exclusiv TVA)

Relația anterioară poate fi scrisă și sub forma

C = ∑g * * 1000

Unde g = structura producției stabilită valoric ( )

* 1000 = nivelul cheltuielilor la 1000 lei producție

De aici rezultă că factorii care influențeaza cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri sunt: structura producției, prețul mediu de vânzare și costul produselor.

Evoluția nivelului cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri și producție fabricată se explică în modul următor:

Cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri

structurii producției vândute

* 1000 – * 1000 sau C’ – C0

pentru anul 2002:

* 1000 – * 1000 = 908.26 – 982.09 = -73.83 lei

pentru anul 2003:

* 1000 – * 1000 = 893.07 – 966.96 = -7.89 lei

pentru anul 2004:

* 1000 – * 1000 = 927.26 – 982.34 = -55.08 lei

Interpretat metodologic, acest rezultat din anul 2004 are semnificație economică pozitivă (de reducere a cheltuielilor la 1000 lei) și este urmarea modificării structurii producției vândute în sensul creșterii ponderii produselor cu o rentabilitate prevăzută mai mare.

Prețurilor medii de vânzare

* 1000 – * 1000 sau C’’ – C0

pentru anul 2002:

* 1000 – * 1000 = 932.38 – 908.26 = + 24.12 lei

pentru anul 2003:

* 1000 – * 1000 = 918.94 – 893.07 = + 25.87 lei

pentru anul 2004:

* 1000 – * 1000 = 952.80 – 927.26 = + 25.54 lei

Scăderea fața de nivelul prevăzut a prețurilor medii de vânzare a condus la o creștere a nivelului cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri, ceea ce înseamna în ultima instanța scăderea profitului. Ca atare, adoptarea unor decizii referitoare la politica de prețuri trebuie să se bazeze pe analiza tuturor cauzelor care au determinat modificarea prețurilor de vânzare.

În general modificarea prețurilor de vânzare este determinată de schimbarea raportului cerere – oferta. La nivelul fiecărui producător și, respectiv ofertant de produse, pot fi identificate unele cauze cum ar fi: calitatea produselor, (inclusiv produse diferențiate pe calități), marca de fabrică, schimbarea destinației produsului, intervenția statului în cazul unor produse de importanță națională sau strategică, acordarea de bonificații.

Costului pe produse

* 1000 – * 1000 sau C1 – C’’

pentru anul 2002:

* 1000 – * 1000 = 901.21 – 932.38 = -31.16 lei

pentru anul 2003:

* 1000 – * 1000 = 887.45 – 918.94 = – 31.49 lei

pentru anul 2004:

* 1000 – * 1000 = 919.18 – 952.8 = – 33.62 lei

Reducerea costurilor pe produse a determinat sporirea eficienței cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri. Eficiența cheltuielilor aferente cifrei de afaceri este de fapt o reflectare a rezultatelor care se obțin în stadiul producției. În consecință analiza poate fi deplasată pe acest segment al circulației capitalului folosind indicatorul “cheltuieli la 1000 lei producție marfă fabricată”.

Aceasta presupune ca în contabilitatea de gestiune să se stabilească rezultatul potențial al exploatării folosindu-se conturi și rezultate analitice, așa după cum precizează în Articolul 105 din Regulamentul de aplicare a Legii Contabilității. În asemenea condiții, metodologia de analiză vizează producția fabricată în cursul exercițiului, datele necesare fiind furnizate de contabilitatea de gestiune (grupa 9 din Planul de conturi) și bugetul de venituri și cheltuieli.

Pentru cheltuielile la 1000 lei producție fabricată

Acestea sunt influențate de:

1.Structura producției vândute:

pentru anul 2002:

* 1000 – * 1000 = 808.89 – 823.35 = – 14.46 lei

pentru anul 2003:

* 1000 – * 1000 = 752.94 – 776.41 = – 18.47 lei

pentru anul 2004:

* 1000 – * 1000 = 811.95 – 823.24 = – 11.29 lei

2.Prețurile medii de vânzare

pentru anul 2002:

* 1000 – * 1000 = 791.42 – 808.89 = – 17.47 lei

pentru anul 2003:

* 1000 – * 1000 = 733.79 – 752.94 = – 19.15 lei

pentru anul 20024:

* 1000 – * 1000 = 924.57 – 811.95 = + 112.62 lei

3.Costurile pe produse

pentru anul 2002:

* 1000 – * 1000 = 822.55 – 791.42 = + 31.13 lei

pentru anul 2003:

* 1000 – * 1000 = 776.41 – 733.79 = + 42.62 lei

pentru anul 2004:

* 1000 – * 1000 = 812.45 – 924.57 = – 112.12 lei

Utilitatea practică a unei asemenea analize se regăsește în calculele de previzionare a cuantumului de resurse materiale și financiare care condiționează îndeplinirea obiectivelor stabilite.

Analiza comparativă a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri cu cele aferente producției fabricate pune în evidența modul de finalizare a măsurilor tehnico organizatorice adoptate în stadiul producției pentru reducerea costurilor.

În situația dată, rezultatele obținute în producție pe linia reducerii nivelului cheltuielilor la 1000 lei, se reflectă în totalitate în cele aferente cifrei de afaceri în care se regăsesc și efectele modificărilor intervenite în structura producției stocate.

III.3. Analiza cheltuielilor variabile

În cadrul cheltuielilor de exploatare partea variabilă, respectiv cea care este dependentă de volumul de activitate, este predominantă. Teoretic în practica economică se folosesc noțiunile de dependență proporțională și neproporțională.

În primul caz, suma costurilor variabile se exprimă prin relația : a * Q, unde a = suma costurilor variabile pe produs , iar Q = cantitatea

iar în al doilea caz, prin funcția f(Q).

Opțiunea pentru folosirea în practica economică a cheltuielilor variabile poate fi justificată prin:

elaborarea politicii vânzărilor în funcție de gradul de rentabilitate și în consecință de contribuția la acoperirea cheltuielilor comune

elaborarea bugetelor de costuri, necesare în buna gestionare a tuturor categoriilor de resurse

stabilirea politicii de producție din punct de vedere cantitativ și al termenului de realizare

determinarea pragului de rentabilitate

Posibilele rezerve în acest caz pot fi determinate de:

imprecizia stabilirii variabilității diferitelor categorii de cheltuieli

posibilitatea de previzionare pe termen scurt și lung

impactul sistemului de salarizare asupra celor două grupe de cheltuieli (variabile și fixe)

Pentru activitatea practică, acestea sunt elemente care se iau în considerare în aprecierea unor rezultate obținute într-o perioada trecuta și formularea deciziilor de corecție pentru viitor.

Analiza cheltuielilor variabile poate avea în vedere următoarele probleme:

analiza dinamicii și structurii cheltuielilor variabile (la 1000 lei venituri și ca sumă totală)

analiza factoriala a cheltuielilor variabile

Analiza dinamicii și structurii cheltuielilor variabile (la 1000 lei venituri și ca sumă totală)

În ceea ce privește structura cheltuielilor variabile aceasta poate viza natura cheltuielilor și locul de formare iar în cadrul acestora pe produse.

Analiza factorială a cheltuielilor variabile

Diagnosticul cheltuielilor variabile prezintă importanță deosebită în activitatea de conducere pentru asigurarea încadrării într-un nivel de rentabilitate care să permită practicarea unor prețuri menite să conducă la menținerea și eventual creșterea cotei de piață. Analiza factorială poate avea ca obiect nivelul cheltuielilor variabile la 1000 lei venituri din exploatare (Cve), nivelul cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri (Cv) și suma absoluta a cheltuielilor variabile aferente producției fabricate (∑qcv).

În primul caz poate fi folosit modelul

Cve = , unde: gi= structura veniturilor, cvi = cheltuielile la 1000 lei venituri pe categorii de venituri

În al doilea caz se are în vedere modelul:

Cv = * 1000

Modificarea cheltuielilor variabile la 1000 lei cifra de afaceri fața de nivelul prevăzut se explică prin influența:

1.Structurii producției vândute

* 1000 – Cv0

pentru orizontul 2003/2002:

* 1000 – 877,185 = 742,617 – 877,185 = -134,568

pentru orizontul 2004/2003:

* 1000 – 910,212 = 766,743 – 910,212 = -143,469

2.Prețului mediu de vânzare (exclusiv TVA)

pentru orizontul 2003/2002:

* 1000 – * 1000 = 764,127 – 742,617 = 21,51 lei

pentru orizontul 2004/2003:

* 1000 – * 1000 = 787,864 – 766,743 = 21,12 lei

3.Costul variabil pe unitatea de produs

Cv1 – * 1000

Pentru orizontul 2003/2002: 805,108 – 764,127 = 40,98 lei

Pentru orizontul 2004/2003: 828,103 – 787,864 = 40,24 lei

Din calculele anterioare rezultă că reducerea cheltuielilor variabile la 1000 lei cifra de afaceri s-a realizat exclusiv pe seama structurii producției vândute ceea ce are o semnificație pozitivă dată fiind onorarea cererii pentru produsele respective. Dar, în perspectivă nu trebuie neglijate produsele cu cheltuieli variabile mai mari pentru a nu pierde piața, ci trebuie acționat pentru reducerea costurilor pe seama cheltuielilor variabile pe unitatea de produs.

Pentru aceasta trebuie facută analiza comparativa a cheltuielilor la 1000 lei cifra de afaceri cu cele variabile.

Studiul acestor date completează tabloul referitor la situația cheltuielilor aferente cifrei de afaceri putându-se formula atât punctele forte cât și punctele slabe.

Ca puncte forte pot fi menționate:

sporirea eficienței cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri atât pe seama cheltuielilor variabile cât și fixe

creșterea vânzărilor la produsele cu rentabilitate potențială superioară

reducerea fața de nivelul prevăzut al costurilor pe produse dar numai pe baza cheltuielilor fixe

Ca punct slab se remarcă creșterea cheltuielilor variabile pe unitate de produs.

III.4.Analiza cheltuielilor fixe

Cheltuielile fixe sau constante, prin definiție, constituie o premisă și o consecintă a desfășurării unei anumite activități. Aceasta înseamnă că unele cheltuieli nu sunt în dependență proporțională sau neproporțională cu producția (sau vanzările) ci, în anumite limite ele rămân fixe sau independente. Un exemplu îl constituie cheltuielile cu amortizarea care la un nive dat de dotare tehnică nu se modifică deși prin mai buna folosire a utilajelor se poate obține o producție suplimentară.

Dar odată cu sporirea capacității de producție și respectiv comercializare se modifică atât producția cât și cheltuielile cu amortizarea. Sunt alte categorii de cheltuieli indispensabile activității intreprinderii al căror volum este independent de cel al producției cum ar fi cheltuielile generale de administrație și conducere.

Raportul dintre cheltuielile fixe și variabile caracterizează în activitatea practică așa-numita structură de exploatare și serveste la analiza riscului operational ca o componentă a riscului global al firmei. Firmele care au cheltuieli mari de regie pentru a funcționa trebuie să practice preturi mari (daca piața și concurența permit acest lucru) și să realizeze un volum mai mare de producție.

Analiza dinamicii și structurii cheltuielilor fixe

Studierea dinamicii cheltuielilor fixe este necesară pentru a cunoaște evoluția în raport cu cifra de afaceri sau cu producția fabricată. În funcție de situația dată față de evoluția normală și realitațile din alte unități similare (în cazul în care acestea pot fi cunoscute) se adoptă măsurile corespunzătoare.

Etapa următoare în analiza cheltuielilor fixe o constituie analiza structurii acestora pe categorii de cheltuieli (natura lor), respectiv amortizări, salarii, materiale sau funcțiuni (producție, comercializare, administrație).

Fiecare criteriu de grupare are o anumita semnificație în sporirea eficienței cheltuielilor fixe.

Analiza factorială a cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri

Dat fiind caracterul relativ constant al acestor cheltuieli , eficiența lor poate fi analizată prin nivelul lor la 1.000 lei cifră de afaceri (Cf), folosind modelul:

Cf = * 1.000

În care F = suma absolută a cheltuielilor fixe și CA = cifra de afaceri

Față de prevederi se înregistrează o majorare a cheltuielilor fixe față de nivelul la 1.000 lei cifră de afaceri in anul 2002, în valoare de 17.58 lei.

Un asemenea rezultat afectează rentabilitatea generală a firmei.

Analiza factorială permite evidențierea principalelor direcții în care trebuie să se acționeze. În consecință, modificarea nivelului cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri (∆Cf) se explica prin influența:

1.Cifrei de afaceri

* 1000 – * 1000

din care:

a. datorită producției vândute

* 1000 – * 1000

pentru anul 2002:

* 1000 – * 1000 = 79,88 – 94,46 = -14,58 lei

pentru anul 2003:

* 1000 – * 1000 = 75,92 – 89,78 = -13,86

pentru anul 2004:

* 1000 – * 1000 = 61,88 – 73,49 = -11,61

b. datorită prețurilor medii de vânzare:

* 1000 – * 1000

pentru anul 2002:

* 1.000 – * 1.000 = 79,88 – 77,81 = 2,07

pentru anul 2003:

* 1.000 – * 1.000 = 75,92 – 73,78 = 2,14

pentru anul 2004:

* 1.000 – * 1.000 = 61,88 – 60,23 = 1,65

c. datorităsumei cheltuielilor fixe

* 1000 – * 1000

pentru anul 2002:

* 1000 – * 1000 = 86,49 – 79,88 = 6,61

pentru anul 2003:

* 1000 – * 1000 = 82,.35 – 75,92 = 6,43

pentru anul 2004:

* 1000 – * 1000 = 91,07 – 61,88 = 29,19

În cazul SC Braiconf SA, creșterea cheltuielilor fixe la 1.000 lei față de prevederi este determinată de cuantumul lor care a avut o evoluție superioară cifrei de afaceri, la care au contribuit și prețurile de vânzare.

Din punct de vedere metodologic, trebuie identificate cauzele care au determinat amplificarea sumei cheltuielilor fixe.

Acestea pot fi:

schimbări în sistemul de amortizare al activelor fixe

schimbari în sistemul de salarizare precum și creșterea salariilor, determinată de rata inflației

creșterea consumului și prețurilor elementelor materiale care generează cheltuielile fixe în raport cu factorii specifici care le determină.

Estimarea sintetică a cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri

Stabilirea nivelului probabil al cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri (sau producție fabricată) constituie un imperativ al conducerii prin costuri în vederea prevenirii riscului de exploatare sau operațional.

Pe baza calculelor analitice pentru cele două categorii de cheltuieli – variabile și fixe – se determină nivelul cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri (Ic) respectiv C=Cv’+Cf’.

Raportul C’/Co reprezintă indicele nivelului cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri (Ic) care poate fi determinat pe baza relației:

Ic = g * [ – 1] + 1 , unde g= ponderea cheltuielilor fixe în totalul cheltuielilor

Ic = 0,1687 * [ -1] = 0,0362 ~ 3,62%

C’ = 919,18 * 0,0362 = 33,3 lei.

ICA =

ICA = = 1,1412 ~ 114,12%

Acest lucru înseamnă că cifra de afaceri pentru perioada următoare trebuie să fie de 415.785.171 lei.

III.5.Analiza riscurilor de exploatare

Riscul de exploatare constă în posibilitatea existentă de a nu se recupera totalitatea cheltuielilor efectuate. Analiza se bazează pe structura de exploatare a intreprinderii caracterizată în literatura de specialitate prin cheltuieli fixe și variabile.

În consecință, pentru evitarea riscului, trebuie să se determine gradul minim de folosire a capacițății de producție. Se porneste de la ecuația

CA – (Chv + F) = 0

Chv = CA * Cv

CA (1- Cv) – F = 0

De unde: CA =

Gradul de folosire a capacității de producție se determina cu relația:

K = sau K =

K = = 0,4593 ~ 46%

CA minimă = 4.125 * 0,46 = 1932 milioane lei

Is = (1- ) * 100

Is = (1 – ) * 100 = 46,97% – intervalul de siguranță

K = = 0,867 ~ 86,7%

RE = rezultatul exploatării = [Qmax * K*(1-G)] – F

RE = [4200*0,81*(1-0,828)] – 33.183.271 = 24.608.729 milioane lei

Se estimează un profit de 55.000.000.

Cv = 1 – = 0,758 lei

Acesta este nivelul maxim al cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri. În calcularea indicilor cheltuielilor și prețurilor trebuia să se țină seama de ponderea elementelor, respectiv produselor la care intervin modificări și nivelul acestora.

În diagnosticul firmei și evaluarea acesteia se folosește și coeficientul de efect de levier de exploatare (coeficientul de pârghie de exploatare – K1) stabilit pe baza relației:

K1 = * în care RE = rezultatul exploatării și CA = cifra de afaceri.

Pârghia de exploatare :

K2001/2000 = * =

= 0,717 * 1,971 = 1,41

K2002/2001 = * =

= 0,085 * 3,65 = 0,31

În primul caz o creștere a cifrei de afaceri de 1% determină un spor de profit de 1,41%, iar în al doilea caz de numai 0,31% ceea ce înseamnă o diminuare a eficienței cheltuielilor de exploatare.

Dacă se are în vedere structura de exploatare respectiv raportul dintre cheltuielile variabile și fixe, coeficientul de pârghie de exploatare poate fi calculat și pe baza relației:

K= marja brută / cheltuieli fixe

K2000 = = 1,14

K2001 = = 1,36

K2002 = = 1,68

În toate cazurile marja brută acoperă cheltuielile fixe dar în proporție diferită, cu semnificația corespunzătoare în ceea ce privește riscul de exploatare. Situația devine critică pe masură ce coeficientul se apropie de 1, caz în care este ating pragul de rentabilitate.

Pentru activitatea firmei este importantă dimensionarea rațională a cheltuielilor fixe întrucât o majorare a acestora implică un coeficient al cărui nivel sa fie suficient de mare în ceea ce priveste siguranța exploatării.

III.6.Analiza cheltuielilor materiale

Cheltuielile materiale dețin o pondere mai mare sau mai mică în funcție de profilul de activitate al intreprinderii. Ele reprezintă expresia valorică a consumurilor de resurse materiale și a prestărilor de servicii de către terți și se compun din:

Materii prime, materiale

Combustibil, energie, apă

Amortizare

Obiecte de inventar

Lucrări și servicii prestate de terți

Alte cheltuieli materiale

În contabilitatea financiară, aceste cheltuieli sunt evidențiate în conturile din clasa 6 – conturi de cheltuieli – iar în contabilitatea de gestiune în conturile de calculație (contul 921 – 925).

În analiza cheltuielilor materiale se disting:

Analiza situației generale a cheltuielilor materiale

Modele de analiză factorială a cheltuielilor materiale

Analiza cheltuielilor cu amortizarea

Analiza situației generale a cheltuielilor materiale

Ca prim aspect al analizei cheltuielilor materiale se are în vedere formarea unor imagini de ansamblu asupra evoluției acestora pe baza indicelui cheltuielilor materiale (Ichm) totalizator și pe principalele componente ale ponderii lor în total costuri (gm) și a nivelului la 1.000 lei venituri din exploatare respectiv, cifra de afaceri (Cm).

Datele din tabele permit formularea unor concluzii:

cheltuielile materiale aferente exploatării și respectiv, cifrei de afaceri se înscriu într-o evoluție crescătoare (atât în raport de realizările anterioare cât și prevederi);

s-au diminuat cheltuielile materiale și respectiv veniturile aferente producției stocate și imobilizate ceea ce implică modificarea rezultatului exploatării;

ponderea cheltuielilor materiale se circumscrie în limitele caracteristice domeniului în care activează societatea iar reducerea acesteia este efectul sporirii celorlalte cheltuieli într-o proporție mai mare;

în ceea ce privește structura pe principalele elemente componente se are în vedere încadrarea acesteia în limitele specifice domeniului de activitate precum și exemplificarea abaterilor semnificative iar în funcție de situația concretă se stabileste cadrul operațional.

Modelele de analiză factorială a cheltuielilor materiale

Cheltuielile materiale aferente exploatării pot fi analizate ca nivel la 1.000 lei venituri (Cm) pe baza modelului:

Cm = , unde gi – structura veniturilor și

Cmi – cheltuielile materiale la 1.000 lei pe categorii de venituri care reprezintă și factori direcți de influență.

Evidențierea modificărilor intervenite în structura veniturilor este necesară pentru aprecierea corectă a situației dat fiind modul de formare a veniturilor din producția stocată și imobilizată.

Cheltuielile materiale la 1.000 lei cifră de afaceri (Cm) care constituie partea preponderenta a veniturilor din exploatare se analizează cu ajutorul modelului:

Cm = * 1.000

Pe această bază pot fi construite și aplicate diferite sisteme factoriale.

Astfel un prim sistem are în componență ca factori direcți:

1. structura producției vândute (fabricate)

2.prețurile medii de vânzare

3.cheltuielile materiale pe unitatea de produs

Modificarea cheltuielilor materiale la 1.000 lei cifră de afaceri se explică prin influența:

1.Structurii cifrei de afaceri

* 1.000 – * 1.000

pentru anul 2002:

* 1.000 – * 1.000 = 228,63 – 265,79 = -37,16

pentru anul 2003:

* 1.000 – * 1.000 = 227,91 – 265,94 = -38,03

pentru anul 2004:

* 1.000 – * 1.000 = 270,95 – 317,81 = -48,86

2. Prețurilor medii de vânzare

* 1.000 – * 1.000

pentru anul 2002:

* 1.000 – * 1.000 = 234,7 – 228,63 = 6,07

pentru anul 2003:

* 1.000 – * 1.000 = 234,51 – 227,91 = 6,6

pentru anul 2004:

* 1.000 – * 1.000 = 278,41 – 270, 95 = 7,46

3.Cheltuielile materiale pe produse:

* 1.000 – * 1.000

pentru anul 2003: 232 – 234,71 = -2,71

pentru anul 2004: 275 – 234,51 = +40,49

Analiza factorială pune în evidență faptul că reducerea cheltuielilor materiale la 1.000 lei s-a realizat exclusiv pe seama structurii cifrei de afaceri, în cadrul căreia s-a mărit ponderea produselor cu manopera mai mare, în timp ce cheltuielile materiale pe produse au crescut.

III.7. Analiza cheltuielilor cu amortizarea

Cheltuielile cu amortizarea, având un caracter convențional constant se analizează ca nivel la 1.000 lei venituri din exploatare sau cifra de afaceri (Ca) pe baza modelului:

CA = * 1000 , unde A – suma anuală a amortizării inclusa în costuri.

Dar * 1000 = [ * ] * 1.000, unde raportul caracterizează eficiența utilizării activelor fixe și – cota medie de amortizare (ca) în care se sintetizează structura pe categorii de active fixe, cotele de amortizare pe fiecare categorie, influențate și de sistemul de amortizare proiectat.

În consecință modificarea cheltuielilor cu amortizarea la 1.000 lei cifră de afaceri (∆Ca) este determinată de:

1.Randamentul activelor fixe

( – ) * ca * 1000

pentru 2003/2002:

( – ) * 0,131 = 0,027

pentru 2004/2003:

( – ) * 0,044 = -0,002

2.Cota medie de amortizare, din care

* (ca1-ca0) * 100,

pentru 2003/2002:

* (0,044 – 0,131) * 100 = -0,902 ~ 99,098%

pentru 2004/2003:

* (0,092 – 0,044) * 100 = 1,37 ~ 101,37%

3.Structura pe categorii de active fixe

* (ca’-ca0) * 1.000

pentru 2003/2002:

* (0,089 – 0,131) * 1.000 = -0,0153 ~ 99,984%

pentru 2004/2003:

* (0,089 – 0,044) * 1.000 = 0,0144 ~ 101,44%

4.Cotele de amortizare pe categorii de active fixe

* (ca1 – ca’) * 1.000

pentru 2003/2002:

* (0,044 – 0,089) * 1.000 = 0,0164

pentru 2004/2003:

* (0,092 – 0,089) * 1.000 = 0,0009

Este evident faptul ca în activitatea practică, în conditiile sporirii înzestrării tehnice, mai buna folosire a activelor fixe reprezintă factorul principal de reducere a cheltuielilor cu amortizarea pe produse și respectiv la 1.000 lei cifră de afaceri.

III.8.Analiza costului pe produs

Analiza costului pe produs urmărește abaterea acestuia față de un anumit criteriu (costul planificat, normat sau din anul precedent), categoriile de cheltuieli (articole de calculatie, elemente primare) pe seama cărora s-au produs modificări, precum și factorii care au determinat abaterile respective.

O importanță deosebită o reprezintă identificarea rezervelor existente care pot fi mobilizate în procesul de executie a produsului pentru reducerea continuă a costului și menținerii sau chiar a îmbunătățirii calității produsului, a fiabilității acestuia.

În continuare sunt prezentate valorile înregistrate de componentele costului pe produse în cei trei ani:

Organizarea operației de analiză a costurilor pe produse implică parcurgerea următoarelor etape:

stabilirea produselor care urmează a fi supuse analizei. De regulă sunt cercetate cu prioritate produsele la care s-au depășit costurile antecalculate sau normate. Aceasta nu exclude și produsele la care s-au obtinut economii.

Explicarea modificării costului pe fiecare produs și prin prisma categoriilor de cheltuieli (articole sau elemente), stabilindu-se contribuția absolută și procentuală a fiecărei categorii la modificarea totală a costului pe produs.

Analiza elementelor de cheltuieli prin prisma factorilor direcți și indirecți de influență. Astfel modificarea cheltuielilor cu materiile prime, materialele directe (∆chm) se explică prin:

1.Influența consumurilor specifice (cs)

(cs1 – cs0) * p’

pentru orizontul 2003/2002: (1,906 – 1,885) * 90.000 = 1.890

pentru orizontul 2004/2003: (1,971 – 1,906) * 110.000 = 7.150

2.Influența prețului materialelor (p’)

cs1 * (p1’ – p0’)

pentru orizontul 2003/2002: 1,906 * (110.000 – 90.000) = 38.120

pentru orizontul 2004/2003: 1,971 * (145.000 – 110.000) = 68.985

Cheltuielile cu salariile directe sunt dependente de timpul de muncă consumat pe unitate de produs (t) și salariul mediu pe unitate de timp (sh).

Deci, ∆chr se explică prin influența:

1.Timpului de muncă

(t1-t0) * sh0 sau – Chs0, Iw = indicele productivității calculat pe baza relației .

pentru orizontul 2003/2002: (1,46 – 1,62) * 10,290 = – 1,646

pentru orizontul 2004/2003: (1,14 – 1,46) * 14,635 = – 4,683

2.Salariului mediu orar

t1 * (sh1 – sh0) sau Chs1 –

pentru orizontul 2003/2002: 1,46 * (14,635 – 10,290) = 6,343

pentru orizontul 2004/2003: 1,14 * (18,482 – 14,635) = 4,385

Cheltuielile indirecte (chi) se analizează prin prisma modificării:

1.Volumului producției, influența căruia se determină pe baza relației

– Chi0 , unde Iq =

pentru orizontul 2003/2002: – 16.414.197 = – 1.159.367

pentru orizontul 2004/2003: – 23.556.356 = – 1.561.626

2.Sumei absolute a cheltuielilor indirecte

Chi1 –

pentru orizontul 2003/2002: 23.556.356 – = 8.301.526

pentru orizontul 2004/2003: 33.183.271 – = 11.188.541

Identificarea unor noi rezerve de reducere a costurilor trebuie făcută în legătură cu ponderea diferitelor categorii de cheltuieli și de dependența lor față de volumul producției.

Astfel, pentru cheltuielile fixe pe unitate de produs, materii prime, salarii directe, este necesară o analiză tehnico-economică a tuturor categoriilor de consumuri. În ceea ce priveste cheltuielile indirecte care în general sunt variabile pe unitate de produs, pot fi micșorate prin optimizarea volumului de producție (ținând seama de existența resurselor materiale, capacitatea de producție și posibilitațile de desfacere).

Un alt factor ce influențează acest indicator este variația volumului de activitate (gradul de folosire a capacității de producție).

III.9.Analiza costului pe produse comparabile

Produsele comparabile sunt acele produse care s-au fabricat în cadrul unității și în perioada anterioară celei pentru care se face analiza. Teoria și practica economică evidențiază tot mai pregnant necesitatea urmăririi evoluției unor fenomene economice și în raport cu realizările perioadei precedente.

Într-o asemenea situație se află și cheltuielile aferente producției comparabile, pentru care se consideră că este absolut necesar să se stabilească un cost antecalculat (planificat, programat, Cp) întrucât:

trebuie luate în considerare noile condiții în care se desfășoară activitatea (evoluția prețurilor de cumpărare, a salariilor, sistemul de impozitare);

este necesar să se stabilească baza de control a cheltuielilor pe centre generatoare;

se impune un control asupra modului în care se realizează programele stabilite pentru perioada de gestiune luată în considerare.

Pentru evoluția costurilor aferente produselor comparabile se va folosi modificarea absolută (M) și procentuală (M%) a costului care are un nivel prevăzut (p0) și unul realizat (p1).

III.10. Analiza costului marginal

Costul marginal este costul unei unități suplimentare dintr-un produs.

Nivelul costului marginal comparat cu cel mediu permite aprecierea punctului în care întreprinderea (cu luarea în considerare a încarcării capacității) își desfășoară activitatea cu costurile cele mai mici.

Un asemenea grad de încarcare a capacității indică apropierea cea mai mare a costului marginal de costul mediu și echivalează cu echilibrul relativ.

Acceptarea zonei de degresie (când ambele costuri scad) sau a zonei de progresie (când costul marginal depășește costul mediu) se justifică pe baza altor variabile.

Pentru exemplificare se folosesc datele din bilanț:

Costul marginal (CM) se obține pe baza relației:

CM2003/2002 = = 497.636,63 lei

CM2004/2003 = = 294.644,71 lei

Nivelul maxim al costului marginal pentru care plusul de producție necesită cheltuieli suplimentare sporite pentru realizarea punctului de echilibru este:

pentru orizontul 2003/2002: = 963.000 lei

pentru orizontul 2004/2003: = 852.000 lei

Deci până la aceste nivele ale costurilor întreprinderea este rentabilă, dacă realizează producție de 3.850.000 respectiv 4.125.000 cămăși pe an.

Realizarea integrală a profitului prevăzut presupune obținerea producției suplimentare cu un cost inferior celui stabilit anterior, cost care se determină pe baza relației:

pentru orizontul 2003/2002:

= 963.000 lei

pentru orizontul 2004/2003:

= 852.000 lei

În continuare estimăm o rată a rentabilității de 40% pentru anul 2005. Față de costul existent, se poate stabili și indicele costului folosind relația:

Ic = *100 = *1000 = = 0,8656 ~ o reducere cu circa 13,44% a nivelului costurilor la o rată a rentabilității de 40%.

Cota de reducere pe seama cheltuielilor convențional constante prin majorarea producției se calculează cu relația:

– 9,9 = – 0,19% ceea ce înseamna că cheltuielile variabile trebuie să asigure diferența de până la 13,44%, fapt ce impune analiza detaliată a fiecărei categorii de cheltuieli. În acest context trebuie analizate consumurile de materiale și manoperă directa în vederea găsirii soluțiilor necesare pentru încadrarea în reducerea stabilită.

În ipoteza că restricțiile menționate anterior nu permit sporirea producției fizice atunci întreaga reducere trebuie să fie asigurată numai pe seama cheltuielilor variabile. De regulă accentul principal trebuie pus tocmai pe aceste cheltuieli care la foarte multe produse dețin o pondere importantă.

În acest caz nu se stabilește un nivel al rentabilității ci în condițiile prețului de vânzare se urmărește realizarea unei reduceri posibile a costului.

Această modalitate presupune analiza fiecărei categorii de cheltuieli, stabilindu-se rezervele interne care pot fi mobilizate. Astfel în cazul cheltuielilor cu materiile prime și materialele directe trebuie analizată evoluția consumurilor specifice, a tehnologiei de fabricație și eventuala posibilitate de înlocuire a unor materiale.

Pe această bază se determină suma economiilor la materialele directe și materiile prime (Em) pe unitatea de produs. Aplicând relația se obține contribuția acestor cheltuieli la reducerea costului. Pentru cheltuielile cu salariile directe se are în vedere corelația dintre productivitatea muncii exprimată în timpul consumat și salariul mediu orar. Reducerea costului ca efect al respectării corelației se respectă cu ajutorul relației (-1)*gr0, unde Is – indicele salariilor directe, Iw- indicele productivității muncii iar gr0 – ponderea cheltuielilor cu salariile directe în costul produsului. Pentru anul 2004 valoarea acesteia este (-1)*0,1089 = – 0,0022 (știind că indicele salariilor directe este 125,24%, indicele productivității 127,27% iar ponderea cheltuielilor cu salariile directe în costul produsului este 10,86%). Dacă exista posibilități de sporire a producției se determină contribuția cheltuielilor indirecte la reducerea costului.

Prin însumarea rezultatelor se obține totalul reducerii costului produsului respectiv și noul nivel de rentabilitate.

Măsura în care această rentabilitate potențială se va materializa depinde de nivelul calității producției și de concordanța cu cererea pentru produsele respective. Noul preț pentru 2005 poate fi estimat pe baza relației : p=c0*(1+R), deci valoarea acestuia va fi: 368.000*(1+0,305)=480.240 lei/buc

III.11. Analiza eficienței utilizării resurselor umane

În legătură cu resursele umane, conducerea a dus o politică de evaluare continuă a angajaților. Numărul mediu de angajați a scăzut cu 9 angajați in 2004 față de 2003.

În prezent societatea are un număr de 3325 de angajați cu următoarea structură pe categorii:

Muncitori 3049 91.7%

Personal execuție total 179 5.4%

cu studii superioare 39 1.17%

maiștri 13 0.39%

Conducere 45 1.35%

Structura personalului pe grupe de vârstă se prezintă astfel:

Structura salariaților după vechimea în S.C. inclusiv în unitatea economică de stat din care aceștia au provenit:

Analiza structurii personalului, puncte forte – puncte slabe

Din tabelele prezentate mai sus se poate observa că din punct de vedere al grupei de vârstă ponderea cea mai mare o deține personalul cu vârsta până în 40 ani (36,69%), din care cei cu vârsta până în 30 ani reprezintă aproximativ 78%.

Demn de reținut este și faptul că personalul cu o vechime cuprinsă între 6 – 10 ani constituie grupa cea mai largă având o pondere în total de aproximativ 24%, urmat de cei cu o vechime cuprinsă între 11 – 15 ani (22.67%), apoi urmează grupa de vârstă 16 –20 ani (21,41%) și cei cu vârsta peste 20 ani (14.34%).

Se mai poate observa că, în funcție de împărțirea pe sexe a personalului, ponderea majoră o dețin femeile cu un procent de aproximativ 93.98% din total.

Această structură a personalului prezintă câteva puncte forte printre care se poate aminti și faptul ca personalul cu vârsta până în 40 ani are o pondere majoră (65.26%) în comparație cu cel care are vârsta peste 40 ani (34.74%). În această structură ponderea majoră o dețin femeile, cu un procentaj de 61.47% lucru normal într-o fabrică de confecții.

Un alt punct forte îl reprezintă faptul ca personalul cu vârsta peste 50 ani are cea mai mica pondere în structura analizată, lucru important deoarece munca în secțiile din Braiconf este suficient de solicitantă.

În ceea ce privește vechimea în Braiconf, ponderea cea mai mare o prezintă persoanele ce se încadrează în categoria de vechime 6 – 10 ani, urmata de cea de 11 –15 ani și apoi, la scurta distanța de cea de 16 – 20 ani.

Un punct slab ar fi faptul ca prezența masculină în structura personalului are o pondere foarte mică indiferent de categoria de vârstă sau de vechime în Braiconf.

Complexitatea unor modele din portofoliul de comenzi a impus redimensionarea unor unități de producție pentru a funcționa în condiții optime de eficiență.

Personalul Braiconf beneficiază întrutotul de o politică bazată pe respect și tratament egal, nepreferențial, valoarea fiind principalul criteriu de ierarhizare.

În plus, comparativ cu nivelele de salarizare din sectorul de confecții, Braiconf se situează printre cei care oferă salarii decente și tichete de masă pentru fiecare zi lucrătoare.

Asigurarea unor condiții optime de microclimat, igienă, securitatea muncii, precum și de sănătate au constituit o preocupare constantă a conducerii. De asemenea salariații au beneficiat de o cotă parte din prețul biletelor de odihnă și tratament, precum și o cotă parte din profit ceea ce a reprezentat un avantaj suplimentar pentru aceștia.

Toți salariații sunt posesorii unor conturi de card, plățile către aceștia realizându-se direct în cont. Prin grija conducerii în incinta societății a fost instalat și un bancomat.

Eficiența utilizării activelor fixe este analizată în tabelul următor:

Pentru analiza eficienței utilizarii activelor fixe se folosește modelul factorial al productivității muncii:

W = = * * * unde:

= gradul de înzestrare tehnică a muncii

Mf = mijloace fixe total din care Mfa = mijloace fixe active

= raportul dintre mijloace fixe active și mijloace fixe total

= randamentul mijloacelor fixe active (producția marfă obținută la 1 leu mijloace fixe active)

= gradul de valorificare (de vânzare) a producției fabricate

∆W = W2003 – W2002 = 85.801,44 – 54.279,89 = + 31.521,85 um

∆W = W2004 – W2003 = 109.576,04 – 85.801,44 = + 23.774,6 um

Diferența s-a datorat:

modificării gradului de înzestrare tehnică a muncii

∆ = (Mf2003/N2003-Mf2002/N2002) * Mfa2002/Mf2002* Qf2002/Mfa2002 * CA2002/Qf2002 = 23.003.046,9 * 0,987 * 6,105 * 1,034 = 143.320,635 mii lei

∆ = (Mf2002/N2004-Mf2003/N2003) * Mfa2003/Mf2003* Qf2003/Mfa2003 * CA2003/Qf2003 = 6.164.633,2 * 0,99 * 0,246 * 0,988 = 1.483,318 mii lei

modificării raportului dintre mijloacele fixe active si mijloacele fixe

∆= Mf2003/N2003* (Mfa2003/Mf2003-Mfa2002/Mf2002) * Qf2002/Mfa2002 * CA2002/Qf2002 = 31.600.499,7*0.003* 6,105*1,034 = 598,441 mii lei

∆=Mf2004/N2004*(Mfa2004/Mf2004-Mfa2003/Mf2003)*Qf2003/Mfa2003* CA2003/Qf2003 =37.765.132,9 * (-0.059) * 0,246 * 0,988 = – 541,545 mii lei

modificării randamentului activelor fixe

∆=Mf2003/N2003*Mfa2003/Mf2003*(Qf2003/Mfa2003-Qf2002/Mfa2002)* CA2002/Qf2002 = 31.600.499,7 * 0,99 * (-3.359) * 1,034 = – 108.657,495 mii lei

∆=Mf2004/N2004*Mfa2004/Mf2004*(Qf2004/Mfa2004-Qf2003/Mfa2003)* CA2003/Qf2003 = 37.765.132,9 * 0,931 * 0.181 * 0,988 = 6.287,474 mii lei

modificării gradului de valorificare a producției fabricate

∆=Mf2003/N2003*Mfa2003/Mf2003*Qf2003/Mfa2003*(CA2003/Qf2003- CA2002/Qf2002) = 31.600.499,7 * 0,99 * 0,246 * (-0,046) = – 354.015,34 mii lei

∆=Mf2004/N2004*Mfa2004/Mf2004*Qf2004/Mfa2004*(CA2004/Qf2004- CA2003/Qf2003) = 37.765.132,9 * 0,931 * 2,927 * 0,006 = 617.468,31 mii lei

Din analiza efectuată mai sus rezultă că:

1. majoritatea factorilor au influențat pozitiv productivitatea muncii, cea mai importantă contribuție la creșterea acesteia având-o modificarea gradului de valorificare a producției fabricate (in anul 2004) datorită noilor strategii de piață abordate (creșterea calității produselor la standarde internaționale, extinderea pe noi piețe și încheierea de contracte avantajoase cu furnizorii de materii prime).

2. o astfel de situație se datorează modificării raportului dintre mijloacele fixe active și totalul mijloacelor fixe (scade ponderea mijloacelor fixe active în totalul mijloacelor fixe), situație generată de o activitate investițională ridicată ca intensitate și volum (retehnologizarea parțială a intreprinderii)

3. diferența mare dintre nivelele gradului de înzestrare tehnică a muncii se datorează retehnologizării masive din perioada 2002 – 2003 comparativ cu investitiile relativ reduse în această direcție efectuate în orizontul 2003 – 2004.

Un alt element de evidențiere a eficienței utilizării resurselor umane și, în general, al eficienței firmei îl reprezintă maniera de respectare a unor corelații între principalele obiective ale intreprinderii și rezultatele obținute prin realizarea lor.

Două din acestea sunt de ordin cantitativ și se referă la raporturile dintre dinamica unor indicatori cantitativi.

ICA IFs IN , unde: ICA = indicele cifrei de afaceri,

IFS = indicele fondului de salarii,

IN = indicele numărului de salariați

Cea de-a doua este una de ordin calitativ și exprimă raporturile dintre doi importanți indicatori de eficiență – productivitatea muncii și salariul mediu.

IW IS , unde : IW = indicele productivității muncii

IS = indicele salariului mediu

Dacă abordăm doua perechi de astfel de indicatori – cu niveluri înregîstrate în intervalul de timp analizat, situația este:

Corelatiile de rentabilitate se respectă în cele două orizonturi de timp analizate iar acest lucru atestă că sporul de cifră de afaceri s-a obținut pe seama creșterii productivității muncii, deci pe căi intensive și nu excesive.

III.12. Puncte forte și puncte slabe ce au reieșit din analiza diagnostic efectuată S.C. BRAICONF S.A.

Principalele puncte forte economice și manageriale înregistrate la SC BRAICONF SA:

Principalele puncte slabe economice și manageriale înregiștrate la SC BRAICONF SA:

=== capitolul_4 ===

Capitolul IV

Recomandări strategico – tactice de amplificare a potențialului de viabilitate economică și managerială a firmei

IV.1. Reducerea cheltuielilor întreprinderii

Recomandările de amplificare a potențialului de viabilitate economică și managerială a firmei se axează pe cauzele ce provoacă disfuncționalități (puncte slabe), încercând să le atenueze sau elimine și, pe de altă parte, pe cauzele generatoare de puncte forte, încercând să le generalizeze.

Aceste recomandări vizează toate domeniile de interes pentru firmă, astfel, în domeniul:

Tehnic și tehnologic, accentul se va pune pe:

retehnologizarea unor sectoare ale întreprinderii (în limita resurselor financiare disponibile);

efectuarea unor modernizări la nivel de mașini, utilaje, instalații cu grad de uzură fizică și morală ridicată;

scoaterea din circuitul productiv a echipamentelor de producție depășite fizic și moral;

întreținerea și repararea echipamentelor de producție pe durate mai mari de timp.

Producție propriu – zise, recomandările sunt orientate spre:

îmbunătățirea structurii sortimentale a fabricației funcție de cerințele pieței;

îmbunătățirea calității produselor și serviciilor;

diversificarea producției;

înființarea de noi parteneriate avantajoase.

Comercial, unde prioritare sunt:

consolidarea poziției pe o anumită piață sau segment de piață;

găsirea de noi piețe atractive;

efectuarea de studii care să atesteze necesitatea și oportunitatea unor schimbări în structura sortimentală a producției;

consolidarea relațiilor comerciale cu parteneri tradiționali (furnizori și clienți).

Economic, unde se va insista pe:

îmbunătățirea parametrilor de performanță ai firmei;

reducerea relativă a costurilor în venituri;

diminuarea cheltuielilor indirecte;

diminuarea stocurilor.

Managerial, prin:

eleboraea de startegii și politici realiste;

remodelarea parțială a sistemului de management;

îmbunătățirea calității resurselor umane.

Reducerea cheltuielilor materiale reprezintã o primã cale, deosebit de importantã, de reducere a costurilor de producție, îndeosebi în acele sectoare în care ponderea cheltuielilor materiale este ridicatã.

Acest lucru se poate realiza prin reducerea normelor de consum la materii prime, materiale printr-o croire mai raționalã sau pe baza reproiectãrii produselor, prin folosirea înlocuitorilor de materiale, folosirea mai bunã a combustibililor și energiei, introducerea unor noi tehnologii sau îmbunãtãțirea celor existente care sã asigure o reducere a consumurilor specifice, reducerea pierderilor din rebuturi, din perisabililtãți, utilizarea deseurilor, sporirea gradului de valorificare a materiilor prime, extinderea folosirii materialelor care necesitã cheltuieli mai mici.

O atenție corespunzãtoare trebuie acordatã în vederea reducerii costurilor materiale si reducerii cheltuielilor legate de aprovizionare tenico-materialã și de desfacere a producției.

O altã cale importantã a reducerii costurilor de productie, o constituie creșterea productivitãții muncii. Prin aceastã creștere, în condițiile respectãrii corelației potrivit cãreia ritmul de creștere a productivitãții muncii trebuie sã fie mai mare ca cel al creșterii salariului mediu, se reduc pe unitatea de produs costurile cu salariile directe, crescand totodatã cãștigurile înregîstrate de muncitori.

Odata cu acestea, pe baza creșterii productivitãții muncii are loc o sporire a volumului producției, care are ca efect o reducere a cheltuielilor convențional-constante pe unitatea de produs.

O altã cale importantã de reducere a costurilor de producție o constituie îmbunãtãțirea folosirii capacitãții de producție. Prin folosirea mai bunã a capacitãții de producție crește volumul producției, ceea ce face sã scadã pe unitatea de produs cheltuielile indirecte cu caracter convențional constant.

Raționalizarea cheltuielilor administrativ-gospodãrești se poate realiza prin urmãrirea încadrãrii în normativele elaborate pentru aceastã categorie de cheltuieli și reducerea în mod sistematic a nivelului acestora prin aplicarea unui regim sever de economii panã jos la locul de muncã.

O atenție sporitã trebuie acordatã și reducerii cheltuielilor neeconomicoase, din randul cãrora pot fi amintite amenzile, penalizarile, locațiile, sau a cheltuielilor cu caracter neproductiv, cum sunt cele pentru rebuturi.

Folosirea acestor cãi de reducere trebuie sã se concretizeze în programe de mãsuri a caror aplicare, prin efectele rezultate, sã ducã în mod efectiv la reducerea costurilor de producție.

IV.2. Mãsuri concrete și calcularea eficienței economice

1. Determinarea influenței reducerii cheltuielilor materiale asupra reducerii costului pe produs se face pe fiecare fel de mãsurã în parte, folosind-se urmãtoarea relație de calcul:

Rpcm= ,

în care:

Rpcm = reprezintã reducerea procentualã a costului produsului ca urmare a reducerii cheltuielilor pentru un anumit material;

Chm0,m1 = cheltuieli corespunzãtoare unui anumit fel de materie prima sau material, înainte și dupã aplicarea mãsurii, pe produs;

Km= coeficientul care exprimã ponderea cheltuielilor materialului considerat în costul produsului;

a) calculul noului preț al produselor:

Nuovo Classico:

Rpcm==5.24%

Noul preț pentru Nuovo Classico

446.000*0.9476=422.630 lei

City Life:

Rpcm= =4.72%

Noul preț pentru City Life:

452.000*0.9528=430.666 lei

Authentic:

Rpcm==6.17%

Noul preț pentru Authentic:

460.000*0.9383=431.618 lei

Urban:

Rpcm==1.70%

Noul preț pentru Urban:

472.000*0.983=463.976 lei

Business:

Rpcm==1.88%

Noul preț pentru Business:

480.000*0.9812=470.976 lei

Sergio:

Rpcm==2.13%

Noul preț pentru Sergio:

450.000*0.9887=444.915 lei

b) reducerea absolutã și relativã a costurilor de producție pe unitatea de produs:

Nuovo Classico: ∆ = 368.000 – 349.984 = 18.016 lei

Er = 18.016/368.000 * 100 = 4,89%

City Life: ∆ = 370.000 – 346.540 = 23.460 lei

Er = 23.460/370.000 = 6,34%

Authentic: ∆ = 375.000 – 372.310 = 2.690 lei

Er = 2.690/375.000 = 0,71%

Urban: ∆ = 380.000 – 375.200 = 4.800 lei

Er = 4800/380.000 = 1,26%

Business: ∆ = 390.000 – 382.520 = 7.480 lei

Er = 7.480/390.000 = 1,91%

Sergio: ∆ = 365.000 – 357.205 = 7.795 lei

Er = 7.795/365.000 = 2,13%

c) costul total înregistreazã și el reduceri, astfel:

Ctot =349.984 * 4.125.000 = 1.443.684.000.000 lei

În aceastã situație se modificã nivelul cheltuielilor totale la 1000 lei P.M:

C totale la 1000 lei P.M. = 1.443.684.000.000/1.518.000.000.000 * 1.000

= 951,043lei

d) reducerea absolutã și relativã a costului total al producției:

∆CT = 1.518.000.000 – 1.443.684.000 = 74.316.000 mii lei

ERct = 74.316.000/1.518.000.000 * 100 = 4,89%

e) creșterea absolutã si relativã a profitului pe unitatea de produs:

Nuovo Classico:

P0 = 78.000 lei

P1 = 446.000 – 349.984 = 92.646 lei

∆ = 96.016 – 78.000 = 18.016 lei

Rp = (18.016/78.000)*100 = 23,09%

City Life:

P0 = 82.000 lei

P1 = 452.000 – 346.540 = 105.460 lei

∆ = 105.460 – 82.000 = 23.460 lei

Rp= (23.460/82.000)*100=28,61%

Authentic:

P0 = 85.000 lei

P1 = 460.000 – 372.310 = 87.690 lei

∆ = 87.690 – 85.000 = 2.690 lei

Rp = (2.690/85.000)*100 = 3,16%

Urban:

P0 = 92.000 lei

P1 = 472.000 – 375.020 = 96.980 lei

∆ = 96.980 – 92.000 = 4.980 lei

Rp = (4.980/92.000)*100 = 5,41%

Business:

P0 = 90.000

P1 = 480.000 – 382.520= 97.480 lei

∆ = 97.480 – 90.000 = 7.480 lei

Rp = (7.480/90.000)*100 = 8,31%

Sergio:

P0 = 85.000

P1 = 450.000 – 357.205 = 92.795 lei

∆ = 92.795 – 85.000 = 7.795 lei

Rp = (7.795/85.000)*100 = 9,17%

f) cresterea absolutã si relativã a profitului pe total producție:

P0 = 321.750.000.000 lei

P1 = 382.164.750.000 lei

∆p = 382.164.750.000 – 321.750.000.000 = 60.414.750 mii lei

RpT = 60.414.750/321.750.000 = 0,187%

g) calculul eficienței economice

Eec= = 1.443.684.000.000/382.164.750.000=3,77

2. Pentru a calcula influența creșterii productivitãții muncii asupra reducerii costurilor de producție, exprimatã în procente, atunci cand se determina ritmul de crestere a productivitãții muncii și a salariului mediu, se poate folosi urmãtoarea relație:

Rpcr = , în care:

Rpcr= reducerea procentualã a costurilor de producție la producția marfã comparabilã, pe seama reducerii cheltuielilor cu retribuția, ca urmare a creșterii productivitãții muncii;

S = procentul de creștere a salariului mediului;

Pm = procentul de creștere a productivitãții muncii;

Kr = coeficientul care exprimã ponderea fondului de salariî în costul de producție planificat.

Se estimeazã o creștere a productivitãții muncii cu un procent de 28.5% pe baza creșterii numãrului orelor de muncã și reducerea timpilor morți datorați reparațiilor accidentale.

Se estimeazã o creștere cu 27% a salriului mediu fundamentatã pe baza creșterii productivitãții muncii, creșterii nivelului prețurilor și acordãrii unui numãr crescut de prime.

Rpcr = =0.6542~65.42%

3. Introducerea unor mãsuri tehnico-organizatorice

În urma introducerii unor mãsuri tehnico-organizatorice, se reduc normele de timp ale produselor executate. Se va evidenția, în acest caz, reducerea absolutã și relativã a costurilor, cresterea profitului și a ratei rentabilitãții.

Normele de timp ale produselor Nuovo Classico, City Life, Authentic, Urban, Business si Sergio înainte și dupã introducerea mãsurilor tehnico-organizatorice sunt prezentate in tabelul urmãtor:

a) cheltuielile cu manopera înainte și dupã introducerea MTO sunt prezentate in tabelul de mai jos:

Costul produselor dupã MTO:

Nuovo Classico: 368.000 – 1.090 = 366.910 lei

City Life: 370.000 – 726 = 369.274 lei

Authentic: 375.000 – 1.066 = 373.934 lei

Urban: 380.000 – 712 = 379.288 lei

Business: 390.000 – 699 = 389.301 lei

Sergio: 365.000 – 1.111 = 363. 889 lei

Costul total înregistreazã și el reduceri, astfel:

Ctot =366.910 * 4.125.000 = 1.513.503.750.000 lei

În aceastã situație se modifica nivelul cheltuielilor totale la 1000 lei P.M:

C totale la 1000 lei P.M. = 1.513.503.750.000/1.518.000.000.000 * 1.000

= 997,038 lei

Nivelul indicatorului “Cheltuieli materiale la 1.000 lei P.M” va rãmane nemodificat, datoritã faptului ca nu au fost înregistrate modificãri în mãrimea normelor de consum.

reducerea absolutã și relativã a costurilor de producție pe unitatea de produs:

Nuovo Classico: ∆ = 1.090 lei

Er = 1.090/368.000 * 100 = 0,296%

City Life: ∆ = 726 lei

Er = 726/370.000 = 0,196%

Authentic: ∆ = 1.066

Er = 1.066/375.000 = 0,284%

Urban: ∆ = 712

Er = 712/380.000 = 0,187%

Business: ∆ = 699

Er = 699/390.000 = 0,179%

Sergio: ∆ = 1.111

Er = 1.111/365.000 = 0,304%

c) reducerea absolutã și relativã a costului total al producției:

∆CT = 1.513.503.750 – 1.518.000.000 = – 4.496.250 mii lei

ERct = 4.496.250/1.518.000.000 * 100 = 0,296%

d) creșterea absolutã si relativã a profitului:

Nuovo Classico:P0 = 78.000 lei

P1 = 446.000 – 366.910 = 79.090lei

∆ = 79.090 – 78.000 = 1.090 lei

Rp = (1.090/78.000)*100 = 1.39%

City Life:P0 = 82.000 lei

P1 = 452.000 – 369.274 = 82.726 lei

∆ = 82.726 – 82.000 = 726 lei

Rp= (726/82.000)*100=0.89%

Authentic:P0 = 85.000 lei

P1 = 460.000 – 373.934 = 86.066 lei

∆ = 86.066 – 85.000 = 1.066 lei

Rp = (1.066/85.000)*100 = 1,25%

Urban:P0 = 92.000 lei

P1 = 472.000 – 379.288 = 92.712 lei

∆ = 92.712 – 92.000 = 712 lei

Rp = (712/92.000)*100 = 0,77%

Business:P0 = 90.000

P1 = 480.000 – 389.301 = 90.699 lei

∆ = 90.699 – 90.000 = 699 lei

Rp = (699/90.000)*100 = 0,76%

Sergio:P0 = 85.000

P1 = 450.000 – 363.889 = 86.111 lei

∆ = 86.111 – 85.000 = 1.111 lei

Rp = (1.111/85.000)*100 = 1,31%

e) creșterea absolutã si relativã a profitului pe total producție:

P0 = 321.750.000.000 lei

P1 = 326.246.250.000 lei

∆p = 326.246.250 – 321.750.000 = + 4.496.250 mii lei

RpT = 4.496.250/321.750.000 = 1,39%

f) calculul eficienței economice:

Eec= = 1.443.684.000.000/326.246.250.000=4,425

4. Îmbunãtãțirea folosirii capacitãții de producție

Mașinile de cusut din secții sunt din diferiți ani de fabricație, unele fiind mai noi și altele mai vechi. Nici una dintre acestea nu este folositã la capacitate maxima. Se propune creșterea gradului de utilizare a masinilor din sectiile I, V, VI prin creșterea productivitãții muncii cu 8%, coeficientul factorilor intensivi în cresterea productivitãții muncii fiind de 0,8.

Gradul de utilizare a capacitãți de productie înainte și dupã creșterea acesteia

Capacitatea de producție a mașinilor de cusut – sectia I

Pentru aflarea capacitãții de producție a mașinilor din cadrul secțiilor se va utiliza urmãtoarea relatie:

Cp = Nm*Tmax*np, unde:

Nm = numãrul mașinilor de cusut;

Tmax = timpul maxim dispoibil de lucru al acestora;

np = norma de producție a mașinilor de cusut.

Tmax = [365 – (52 + 52 + 6)]*3*8 – 240 =5.880 h

Cp = 95*5.880*1,375 = 768.075 camași

Gradul de utilizare al capacitãții de producție:

Gu = 698.000/768.075 = 90,87%

Capacitatea de producție a mașinilor de cusut – secția II

Cp = Nm*Tmax*np

Tmax = [365 – (52 + 52 + 6)]*3*8 – 260 =5.860 h

Cp = 90*5.860*1,375 = 725.175 cãmãși

Gradul de utilizare al capacitãții de producție:

Gu = 687.500/725.175 = 94.80%

Capacitatea de producție a mașinilor de cusut – secția III

Cp = Nm*Tmax*np

Tmax = [365 – (52 + 52 + 6)]*3*8 – 250 =5.870 h

Cp = 87*5.870*1,375 = 702.198,75 cãmãși

Gradul de utilizare al capacitãții de producție:

Gu = 656.500/702.198,75 = 93.49%

Capacitatea de producție a mașinilor de cusut – secția IV

Cp = Nm*Tmax*np

Tmax = [365 – (52 + 52 + 6)]*3*8 – 220 =5.820 h

Cp = 85*5.820*1,375 = 680.212,5 cãmãși

Gradul de utilizare al capacitãții de productie:

Gu = 636.750/680.212,5 = 93,61%

Capacitatea de producție a mașinilor de cusut – secția V

Cp = Nm*Tmax*np

Tmax = [365 – (52 + 52 + 6)]*3*8 – 245 =5.875 h

Cp = 88*5.875*1,375 = 710.875 cãmãși

Gradul de utilizare al capacitãții de producție:

Gu = 655.800/710.875 = 92.25%

Capacitatea de producție a mașinilor de cusut – secția VI

Cp = Nm*Tmax*np

Tmax = [365 – (52 + 52 + 6)]*3*8 – 260 =5.860 h

Cp = 80*5.860*1,375 = 644.600 cãmãși

Gradul de utilizare al capacitãții de producție:

Gu = 590.750/644.600 = 91,64%

Capacitatea de producție, în anul de plan (Cp1), se calculeazã dupã relația:

Cp1 = , în care:

P0 = producția realizatã în anul 2004;

= procentul de creștere a productivitãții muncii prevãzut pentru anul 2005 fațã de anul 2004;

= coeficientul factorilor intensivi în creșterea productivitãții muncii;

mi1 = numãrul de mãșini în ãnul 2005;

mi0 = numãrul de mașini în anul 2004;

tdi1 = fondul de timp maxim dișponibil al unei masini în anul 2005;

tei0 = timpul efectiv lucrat de o mașinã în anul 2004;

= coeficientul de simultaneitate a încãrcãrii mãșinilor, cãre, în funcție de numãrul de mașini luat în calculul capacitãții de producție.

Aceastã relație de calcul a capacitãții de producție este valabilã cu condiția ca structura producției din anul 2005 sã fie comparabilã cu cea din anul 2004.

Noua capacitatea de producție a mașinilor de cusut – secția I

Cp1 = 698.000 * [1 + (8+0.8)/100] =

= 698.000*1.088 = 759.424 cãmãși

Noul grad de utilizare a capacitãții de producție:

Gu =759.424/768.075 = 98,87%

Noua capacitatea de producție a mașinilor de cusut – secția V

Cp1 = 655.800 * [1 + (8+0.8)/100] =

= 655.800*1.088 = 708.264 cãmãși

Noul grad de utilizare a capacitãții de producție:

Gu =708.264/710.875 = 99,6%

Noua capacitatea de producție a mașinilor de cusut – secția VI

Cp1 = 590.750* [1 + (8+0.8)/100] =

= 590.750*1.088 = 638.010 cãmãși

Noul grad de utilizare a capacitãții de producție:

Gu =638.010/644.600 = 98,97%

Creșterea gradului de utilizare a capacitãții de producție în secțiile I, V, VI are ca efect creșterea volumului producției fabricate, scãderea cheltuielilor convențional – constante pe unitatea de produs, creșterea profitului și a eficienței economice.

b) reducerea cheltuielilor convențional-constante ale secției:

Cheltuielile constante în anul 2004 sunt de 3.183.271.000 lei pentru o producție de 4.125.000 bucati. De aici rezultã cheltuieli fixe pe unitatea de produs de:

3.183.271.000/4.125.000 = 771,702 lei.

Pentru anul 2005 se presupune mentinerea nivelului cheltuielilor convențional-constante actualizate cu nivelul inflației de aproximativ 30%.

3.183.271.000*1,3 = 4.138.252.300 lei cheltuieli constante în anul 2005. De aici rezultã un nivel al cheltuielior fixe de:

4.138.252.300/4.286.148 = 965,49 lei

Nivelul cheltuielilor convențional-constante din anul 2004 actualizate cu procentul de cresterea a cheltuielilor datorate inflației sunt:

771,702*1,3 = 1.003,21 lei

Reducerea absolutã a cheltuielilor convențional-constante este de:

Δ: 1.003,21 – 771,702 = 231,508 lei

c) creșterea absolutã si relativã a profitului:

P1: 4.286.148 * 446.000 = 1.911.622.008 lei

P0: 4.125.000 * 446.000 = 1.839.750.000 lei

∆: 1.911.622.008 – 1.839.750.000 = + 71.872.008 lei

Rp : 1.911.622.008/1.839.750.000*100 = 1,039%

d) calculul eficienței economice:

Eec= = 368.000*4.286.148/1.911.622.008 = 0,825