Evaluarea Economica Si Financiara a Proiectelor de Investitii
=== partea 1 ===
INTRODUCERE
Economia românească se află în fața unor cerințe de restructurare, modernizare și orientare spre o diversitate de mijloace și tehnici caracteristice economiei de piață concurențială.
Procesul de reformă economico-socială din țara noastră a fost inițiat la începutul anilor “90, iar în perioada 1990-1999 a fost o etapă dificilă pentru țara noastră, caracterizată și prin declinul procesului investițional. Acest declin a fost datorat în principal, structurii necorespunzătoare a obiectivelor începute, difcultăților în asigurarea resurselor financiare și neluării în considerare a rolului important pe care îl au investițiile în modernizarea, dezvoltarea și restructurarea economico-socială.
Procesul de restructurare a economiei impune existența unor programe de investiții elaborate la diferite niveluri organizatorice și realizarea lor pe baza unor proiecte cât mai rentabile pentru agenții economici. Dezvoltarea sectorului privat și extinderea mecanismelor de piață impun evaluarea proiectelor de investiții pe baza metodologiei Băncii Mondiale și a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Lucrarea “Evaluarea economică și financiară a proiectelor de investitții” este stucturată pe patru capitole:
Capitolul I intitulat “Aspecte tehnico-metodologice privind investițiile în România”, în care se încearcă lămurirea conceptului de investiție, prezentarea diferitelor posibilități de finanțare a investițiilor și enumerarea factorilor care influențează decizia de investiții;
Capitolul II intitulat “Probleme metodologice privind evaluarea eficienței economice a proiectelor de investiții”, care preocupă tot mai intens cercetarea economică românească în ideea clasificării tuturor laturilor acestui concept, dar mai ales în vederea găsirii căilor de sporire a eficienței în diferite ramuri și sectoare ale economiei naționale, încearcă să scoată în evidență conținutul conceptului de eficiență economică a investițiilor, influența factorului timp asupra efectelor utile de investiții precum și criteriile și indicatorii de evaluare a eficienței economice a investițiilor.
Capitolul III intitulat “Concepția actuală de evaluare a eficienței economice a proiectelor de investiții”, în care se prezintă principalele organisme economice internaționale care sprijină eforturile de restructurare și dezvoltare economică în țările sărace, particularitățile metodologiei de lucru a B.I.R.D riscul și incertitudinea în analiza proiectelor de investiții precum și indicatorii de evaluare a eficienței economice specifici B.I.R.D Capitolul IV intitulat “Evaluarea eficienței proiectului de investiții la S.C. Vincon S.A.” în care s-a încercât realizarea unei evaluări economice și financiare a proiectului de investiții prezentat de firma “S.C.Vincon S.A.”
Scopul lucrării este să se prezinte un model de analiză a proiectului de investiții în baza căruia investitorul să poată lua cea mai bună decizie de alocare a resurselor de capital (proprii sau atrase) și să atragă atenția agentului economic atât asupra avantajelor cât și asupra riscurilor generate de realizarea proiectului.
CUPRINS
Cap. I – Aspecte tehnico-metodologice privind investițiile în România
Conceptul și structura investițiilor
Accepțiunea contabilă și juridică a investiției
Abodarea psihologică a investiției
Abordarea monetară a investiției
O definiție operativă a activității de investiții
Clasificarea investițiilor
Fundamentarea deciziei de investiții
Aprecierea deciziei de investiții în termeni de flux de trezorerie
Analiza diferențială
Aprecierea investiției în termeni de oportunitate
Analiza investiției independent de modul de finanțare
Analiza investiției cu luarea în considerare a fiscalității
Politica de finanțare a investiției
Autofinanțare
Finanțare externă
Surse tradiționale
Creditul leasing
Analiza activității de investiții a firmei
Analiza investițiilor în raport cu cifra de afaceri și cu imobilizarile nete
Cap. II – Probleme metodologice privind evaluarea eficienței economice a proiectului de investiții
Definirea și conținutul conceptului de eficiență economică a investițiilor
Influența factorului timp asupra eficienței economice a investițiilor
Principiile de lucru ale actualizării
Criterii și indicatori de evaluare a eficienței economice a investițiilor
Rolul criteriilor de eficiență economică
Indicatori statici de eficiență
Indicatori actualizați (dinamici) de evaluare a eficienței economice a investițiilor
Cap. III – Concepția actuală de evaluare a eficienței economice a proiectelor de investiții
Evaluarea eficienței economice a proiectelor de investiții prin metodologia B.I.R.D
Metodologia B.I.R.D
1.2. Indicatori de evaluare a eficienței economice specifici metodologiei B.I.R.D
Riscul și incertitudinea proiectelor de investiții
Incertitudinea și riscul asociate proiectelor de investiții
Evaluarea riscului în procesul de fundamentare a deciziilor de investiții
Implicarea probabilităților în criteriile de evaluare a proiectelor
Indicatori pentru măsurarea riscului de investiții
Cap. IV – Evaluarea eficienței proiectului de investiții
Prezentarea Societății Comerciale VINCON VRANCEA S.A. FOCȘANI
1.1. Identificarea societății
1.2. Istoricul societății comerciale
1.3. Obiectul de activitate al S.C. VINCON S.A. FOCȘANI
1.4. Date generale privind activitatea S.C. VINCON S.A. FOCȘANI
1.5. Furnizori de materii prime și materiale pentru desfășurarea
activității
1.6. Personalul societății
1.7. Analiza factorilor de incertitudine
1.8. Evanimente, tranzacții, schimbări economice
1.9. Activele corporale ale societății
1.10. Piața valorilor comerciale emise de societatea comercială
1.11. Situația financiar-contabilă
Descrierea obiectivului de investiții
2.1. Necesitatea și oportunitatea investiției
2.2. Soluții pentru retehnologizare
2.3. Adaptarea retehnologizării la condițiile existente în întreprindere și avantaje ale acesteia
Evaluarea eficienței economice a investițiilor pe baza sistemului de indicatori de eficiență economică al investițiilor
3.1. Indicatori cu caracter general
3.2. Indicatorii de bază
3.3. Analiza comparativă
3.4. Tehnica actualizării. Momente de referință ale actualizării
3.5. Indicatori dinamici
3.6. Analiza comparativă
4. Indicatori de apreciere a eficienței economice a proiectelor de investiții, specifici metodologiei BIRD
5. Concluzii și propuneri
Capitolul I. Aspecte tehnico-metodologice privind investițiile în România
În viața economică activitatea de invesțiții ocupă un loc central, atât în sfera producției de bunuri și servicii cât și în sfera consumului, fiind factorul care influențează cererea și oferta. Argumentarea acestei afirmații este dată de procesele de antrenare și multiplicare a efectelor pe care le generează orice proiect de investiții indiferent de sectorul de activitate în care se implementează.
Investițiile reprezintă suportul material al dezvoltării economice, ele stau la baza suplimentării, diversificării sau creșterii calitative a tuturor factorilor de producție. Nu se poate asigura sporirea capitalului fix sau circulant, suplimentarea numărului de locuri de muncă, creșterea randamentului factorilor de producție, sporirea productivității muncii etc., fară un consum de resurse financiare, fară investiții. Investițiile reprezintă o cheltuială certă pentru un viitor ce conține elemente de incertitudine.
De aceea, alegerile făcute în materie de investiții reprezintă mize esențiale ale politicii întreprinderii, în general, și ale gestiunii sale financiare, în particular, și constituie unul din determinanții majori ai dezvoltării sale viitoare.
Alegearea în materie de investiții preținde îndeplinirea a trei misiuni importante.
în primul rând, gestionării întreprinderii trebuie să pună un diagnostic asupra investițiilor trecute și “nevoile” de investiții viitoare.
în al doilea rând, ei trebuie să evalueze efectele investițiilor trecute și să le prevadă pe acelea ale investițiilor avute în vedere pentru viitor.
Gestionării întreprunderii au, în sfârșit, o a treia misiune, aceea de a orienta alegerile instanțelor, cărora le revine responsabilitatea de a lua deciziile de investiții.
Conceptul și structura investițiilor
Obiectul activității de investiții poate părea familiar și evident. Dar, când se încearcă abordarea acestuia într-un mod riguros și operaționl se pun probleme complexe de delimitare și de clasificare a investițiilor. Delimitarea câmpului activității de investiții lasă loc unor formulări mai mult sau mai puțin extensive, ținând cont de diversitatea definițiilor investiției.
1.1.Accepțiunea contabilă și juridică a investiției
Într-o perspectivă restrictivă, se consideră drept investițiii doar cheltuielile care se constituie pentru achiziția de bunuri durabile. Mai precis, noțiunea de investiții este rezervată achiziției sau construirii de noi imobilizări, adică de active corporale, financiare sau necorporale. Astfel achiziția unei construcții, a unui teren, a unei mașini, a unor titluri de participare, a unui fond comercial sau de brevete va apărea clar ca operațiune de investiții.
Această noțiune a investiției reprezintă un dublu interes. Pe de o parte, ea permite suprapunerea unei viziuni contabile și a unei viziuni juridice a investiției, deoarece ea nu reține decât elemente patrimoniale în aceste două abordări. Pe de altă parte, ea poate fi ușor aplicâtă în măsura în care prezintă un caracter obiectiv indiscutabil atestat prin înscrisuri contabile.
O asemenea accepțiune a noțiunii de investiții prezintă un caracter restrictiv în măsura în care ea nu ia în considerare investiția care nu are incidente asupra activului întreprinderii sau care nu se prețează la o evaluare monetară explicită. Această viziune patrimonială exclude, de fapt, toate cheltuielile care sporesc potențialul viitor al întreprinderii, făra a afecta valoarea unui activ anume. Astfel o campanie publicitară angajată pantru o marca sau un produs nu va putea fi considerată ca o “investiție publicitară”. Cheltuielile vizând dezvoltarea durabilă a calificărilor și potențialului membrilor întreprinderii nu va putea fi considerată “investiție pentru formare”, studiile și modificările costisitoare introduse în organizarea muncii nu vor putea fi considerate ca “investiții în organizare”.
Într-o asemenea perspectivă, juridică și contabilă, cheltuielile care nu antrenează incidente patrimoniale directe sunt, deci, excluse din campul investițiilor, chiar dacă ele determină o creștere durabilă a potențialului și performanțelor întreprinderii. Această excludere este cu atât mai supărătoare cu cât studii economice recente permit evaluarea în jur de 40% a părții investițiilor patrimoniale în efortul global de investiții a întreprinderilor și se subliniază astfel rolul determinant de 60% al investițiilor “materiale” care nu se traduc prin simpla achiziție de elemente de activ.
Abordarea “psihologică” a investiției
În timp ce abordarea contabilă și juridică a investiției privilegiază natura elementelor achiziționate prin cheltuieli angajate, abordarea “psihologică” pune accent pe intenția individului sau a firmei care investește. Se insistă, deci, pe faptul că investiția conduce la decalarea cosumului în timp și se vorbește uneori de o “alegere intertemporală”.
Din acest punct de vedere, a investi, înseamnă a renunța la bunuri imediate în așteptarea unor bunuri viitoare. Aceste formulări prezintă în mod foarte clar termenii “dezbaterii psihologice” la care este supus investitorul constrâns să înfrunte:
resursele imediate pe care le angajează;
rezultatele viitoare și incerte pe care le speră.
Dar abordarea “psihologică” rămâne puțin explicită în măsura concretă a componentelor investiției, ea este mai degrabă o schema analitică de referință decât baza metodelor operaționale de gestiune a investițiilor.
Abordarea “monetară” a investiției
Prin opoziție cu primele două abordări menționate, definiția “monetară” consideră ca investiție toate cheltuielile angajate în vederea obținerii de venituri monetare viitoare.
Toate cheltuielile menționate imediate susceptibile să antreneze venituri ulterioare sunt presupuse ca se pun în cadrul activității de investiții. Acestea cunosc, din această cauză, o extensie analitică considerabilă, deoarece nu mai sunt limitate prin nici un criteriu restrictiv privind natura elementelor susceptibile a fi achiziționate.
O definiție atât de extensivă a investiției prezintă avantajul unei extreme simplități, la limită toate cheltuielile se pot lua în seamă fară ca ele să fie analizate cu minuțiozitate. În schimb, o asemenea definiție reduce noțiunea de investiție la noțiunea de cheltuială.
O definiție operativă a activității de investiții
Ținând cont de toate inconvenientele legate de o definiție prea îngustă sau o definiție prea largă a noțiunii de “investiție” s-a propus delimitarea câmpului activității de investiții grație definiției formulate mai jos și datorită remarcilor de care este însoțită.
Se consideră ca înscrise în domeniul activității de investiții toate operațiunile constând în angajarea durabilă de resurse monetare, materiale și/sau umane în vederea creșterii potențialului și performanțelor întreprinderii.
Această definiție este parțial compatibilă cu accepțiunile restrictive sau extensive deja comentate. În particular, o asemenea definiție poate servi drept suport pentru o evaluare strict financiară a activității de investiții:
dacă se masoară resursele angajate grație fluxurilor de cheltuieli inițiale, explicite sau implicite pe care le cere operațiunea;
dacă se masoară performanțele adiționale și potențialul suplimentar indus prin operațiunile considerate, cu ajutorul surplusurilor monetare pe care le procură.
O analiză pluridimensională care pune în lumină diversitatea resurselor angajate, complexitatea colectivă a rezultatelor investiției, rămâne posibilă și poate să dea locul unei tentative de evaluare cuantificată.
Clasificarea investițiilor
Clasificarea investițiilor se face în funcție de anumite criterii tehnice și economice.
Dupǎ destinația cheltuielilor, investițiile se împart în:
investiții directe, care se referǎ la construirea clǎdirilor, achiziționarea utilajelor etc., pentru noul obiectiv;
investiții colaterale, destinate asigurǎrii de utilitǎți (apǎ, energie electricǎ, gaze, cǎi de acces, canalizare etc.);
investiții conexe, care sunt cheltuieli de investiții în obiective pentru asigurarea materiilor prime, energiei, combustibilului, diverselor prestǎri de servicii etc., precum și cele aferente unor lucrǎri pregǎtitoare pentru noul obiectiv (consolidǎri de terenuri, lucrǎri de aparǎre împotriva inundațiilor etc.).
Dupǎ destinația obiectivelor de investiții, avem:
investiții productive;
investiții neproductive.
După efectele investițiilor, avem:
investiții de înlocuire, al cǎror obiectiv este menținerea capacitǎții de producție a întreprinderii. Ele reflectǎ o preocupare strategicǎ de menținere;
investiții de modernizare, al cǎror obiectiv este ameliorarea productivitǎții;
investiții de expansiune, care determinǎ fie creșterea capacitǎții de producție și de comercializare a produselor actuale, fie lansarea de produse noi;
investiții “strategice” care au, fie un caracter ofensiv, vizând, de exemplu, creșterea cotei de piațǎ, fie un caracter defensiv, cu cǎutarea unei protecții a debușeelor de exemplu.
Dupǎ tipul de investiție, procedura de studiu și de selecție variazǎ. Astfel incertitudinea atașată rentabilitǎții este, în general, mult mai ridicatǎ pentru o investiție de expansiune sau pentru o investiție strategicǎ decât pentru o investiție de înlocuire. Pe de altǎ parte, natura procedurilor este funcție de sumǎ previzionalǎ a investițiilor. Studierea unei investiții privind înlocuirea unui vehicul nu comportǎ aceeași aprofundare cu aceea a unei investiții strategice de diversificare, punând sub semnul întrebǎrii, în caz de eșec perenitatea întreprinderii.
Fundamentarea deciziei de investiții
Decizia de investiții se bazeazǎ pe cinci mari principii a cǎror nerespectare conduce la decizii eronate:
2.1. Investiția se apreciazǎ în termeni de flux de trezorerie și nu în fluxuri contabile;
Investiția se analizeazǎ marginal și nu ținând cont de fluxurile induse prin proiect;
Investiția se apreciazǎ în termeni de oprotunitate;
Investiția se analizeazǎ independent de modul de finanțare;
Trebuie sǎ se ia în considerare fiscalitatea.
2.1. Aprecierea investiției în termen de flux de trezorerie
Rentabilitatea unei investiții se apreciazǎ în funcție de fluxurile de trezorerie generate. Criteriul pertinent este dat de cheltuielile și încasǎrile de trezorerie și nu de rezultatele și obligațiile contabile. Acestea din urmǎ nu sunt pertinente, deoarece ele nu țin cont de variațiile nevoii de fond de rulment, amortizarea fizicǎ a bunurilor este calculatǎ după reguli fiscale, sociale care nu corespund întotdeauna realitǎții economice.
Concret, trebuie să se ținǎ cont doar de fluxurile de trezorerie.
2.2. Analiza diferențialǎ
Analiza investiției ține cont de toate fluxurile induse de investiția studiatǎ și doar de ele. Ceea ce este important în efectuarea cuantificǎrilor sunt toate consecințele investiției asupra trezoreriei întreprinderii. Unele sunt evidente și ușor de mǎsurat, altele nu.
O investiție se realizeazǎ numai dacǎ pare rentabilǎ, nu pentru a se încerca sǎ se recupereze suma (de exemplu, cheltuieli de cercetare) care au fost cheltuite deja.
Analiza diferențialǎ reține doar fluxurile de trezorerie, care vor fi induse prin investiție. Trebuie sǎ se calculeze contribuția marginalǎ a investiției la rentabilitatea întreprinderii.
Orice alt raționament conduce la suboptimizare. în același timp în sectoarele cu costuri marginale foarte reduse, acest raționament poate conduce la suprainvestiții antrenând supracapacitǎți și rǎzboaie ale prețurilor.
Sǎ considerǎm de exemplu unui grup industrial care s-a decis sǎ cedeze o parte din activitatea sa. Teoretic, calculele ce integreazǎ parametrii strategici au arătat că întreprinderea are interesul sǎ cedeze activitatea respectivǎ la un preț stabilit; această înseamnǎ cǎ imobilizarea de fonduri în această activitate nu este rentabilǎ. Totuși cel care cumpǎră aceastǎ activitate nu va putea realiza investiții de productivitate în vederea dezvoltǎrii foarte rentabile pe baza propriilor sale decizii de investiții.
Aceastǎ contradicție nu este decât aparentǎ. Ea rezultă din faptul :
în primul caz, raționamentul diferențial privește activitatea în ansamblu considerată în raport cu celelalte activități ale întreprinderii (analiza strategică);
în al doilea caz,raționamentul analizează contribuția investiției la rezultatul aceleiași activități.
Orice decizie de investiții se ia cu luarea în considerare a unui context bine determinat.
2.3. Aprecierea investiției în termeni de oportunitate
Ceea ce se calculează este mai puțin rentabilitatea intrinsecă a unei investiții și mai mult rentabilitatea sa într-un cadru bine precizat. Să presupunem, de exemplu, că se intenționează construirea unui depozit pe un teren ce ne aparține deja. Acest teren nu ar putea fi închiriat unui terț. Construirea depozitului implică deci o renunțare la câstigul respectiv, de care trebuie să se țină seama. Aici, problema este mai puțin rentabilitatea depozitului și mai mult să se știe dacă este mai rentabil să închiriem terenul sau să construim un depozit.
Aprecierea investiției în termeni de oportunitate diferențiază în mod fundamental viziunea contabilă de cea financiară. Un preț de achiziție de acum doi ani aparține trecutului, contează doar costul de înlocuire, adică prețul bunului astăzi. A nu se vinde un titlu la bursă este ca și cum l-am vinde și l-am răscumpăra imediat.
2.4. Analiza investiției independent de modul de finanțare
Dacă se doresțe compararea rentabilității investiției cu costul de finanțare (costul capitalului) este necesară separarea acestora.
În mod practic, deoarece rata de actualizare (costul capitalului) este costul de finanțare al întreprinderii, obligațiile financiare, rambursările sau dividentele nu trebuie separate de fluxurile financiare.
Analiza investiției cu luarea în considerare a fiscalității
Este necesar să acționam ținând cont de impactul fiscalității, deoarece antreprenorul urmărește maximizarea fluxurilor după impozitare:
amortizările suplimentare antrenează o economie de impozit;
fluxurile generate de investiție antrenează impozite ce trebuie luate în calcul;
în lumina unor dispoziții fiscale, realizarea investiției poate face ca întreprinderea să beneficieze de scutiri de impozite, de subvenții de prime, ajutoare etc
3. Politica de finanțare a investițiilor
Analiza economică propusă cu privire la decizia de investiție are următorul raționament.
Decizia de investire (I) este în funcție de doi parametrii: I – rata dobânzii și r – rata rentabilității. Dacă r>I atunci antreprenorul investește, fie utilizând propriile lichidități (renunțând la I pentru a avea r), fie împrumutând resurse financiare (plâtind I pentru a avea r).
Acestui raționament simplu i se aduc trei critici în principal:
întreprinderile nu beneficiază toate de aceleași condiții față de împrumut. Întreprinderile mici și mijlocii nu oferă întotdeauna garanții suficiente pentru a obține împrumuturile bancare de care au nevoie, ele sunt, deci, dependente de creșterea propriilor lichidități;
orice investiție generează în întreprindere două nevoi distincte de lichidități. Prima este imediată și privește cheltuielile legate de investiție, a două este de durată mai mare. Ea apare cu creșterea producției datorată investiției și se traduce printr-o creștere a nevoilor de fond de rulment;
în sfârșit, nu este același lucru să se finanțeze o investiție prin resurse proprii sau făcând apel la credit, și această din două motive principale: împrumutul presupune un cost efectiv ce provine din rata dobânzii de plătit, autofinanțarea implica renunțarea la un plașament, adică un cost fictiv: la costul împrumutului se adaugă întotdeauna riscul pentru întreprindere de a fi supusă ingerinței creditorilor în propria sa gestiune.
3.1. Finanțarea internă sau autofinanțare
Acest tip de finanțare poate fi definit ca “ansamblul mijloacelor de finanțare degajate de întreprindere din activitatea proprie. El constituie o veritabilă ofertă de monedă internă deoarece întreprinderea dispune de fonduri fară a recurge la terți pantru a obține aporturi noi sau împrumuturi”.
Fondurile pentru autofinanțare se constituie din beneficiul net după impozitare nedistribuit, la care se adaugă anuitățile de amortizare.
Amortismentul are ca finalitate înregistrarea deprecierii capitalului fizic al întreprinderii. Teoretic, fondurile reprezentând amortizarea vor trebui să se constituie în rezerve pentru a servi la momentul potrivit reînnoirii capitalului. În practică, fondurile nu sunt niciodată separate în cadrul întreprinderii: le servesc chiar la finanțarea altor proiecte de investiție.
Acest mod de finanțare prezintǎ avantaje și dezavantaje, pe care le putem rezuma astfel:
Avantaje:
Autofinanțarea permite întreprinderilor care au acces la piața financiară să investească. Grație punerii în rezervă a beneficiilor, ea permite să regularizeze fluctuațiile rezultatelor exploatării și garanteazǎ astfel autonomia întreprinderii. Dealtfel ea nu antrenează nici o obligație financiară ce ar putea greva exploatarea din anii viitori. În sfârșit, prin rolul pe care il joacă în interiorul său amortizarea, ușurează povara fiscalității.
Dezavantaje:
Autofinanțarea este, în general, insuficientă pentru a face fața nevoilor reale de investiții ale întreprinderii. Limitându-se la a-și utiliza doar resursele proprii, întreprinderea se supune riscului de a se lipsi de oportunitățile de investiții capitale pentru dezvoltarea sa viitoare.
Pe de altǎ parte, contrar unei idei raspândite, autofinanțarea nu este gratuitǎ, ea are un cost:
în dobânda, în masurǎ în care fondurile pe care le reprezintǎ ar fi putut fi plașate într-un mod mai avantajos;
în profit, deoarece pentru a degaja o marjǎ de beneficiu suficientǎ, întreprinderea poate fi condusă la o politică de prețuri care îi va limita profitul pe termen lung;
în capital, deoarece degajarea posibilitǎților de autofinanțre se poate face printr-o diminuare a distribuției dividentelor cǎtre acționări și astfel o limitare a aportului lor ulterior în capital la întreprindere.
În consecintǎ, autofinanțarea, în multe cazuri și mai ales atunci când o întreprindere are o ratǎ de creștere ridicatǎ, este adesea insuficientǎ pentru a rǎspunde nevoilor de finanțare, ceea ce determinǎ firmele să apeleze la surse exterioare.
3.2. Finanțarea externǎ
Apelarea la fonduri exterioare pentru a asigura finanțarea unei întreprinderi se poate face folosind douǎ modalități: una tradiționalǎ, alta mai recentǎ: leasing, rezervat unor utilizǎri specifice.
3.2.1. Mijloacele de finanțare externǎ tradiționale
Douǎ mijloace tradiționale se oferǎ întreprinderii pentru a-și procura fonduri: creșterea de capital și împrumutul. Alegerea între aceste douǎ surse este legatǎ de constrângeri care vor fi prezentate în continuare.
Creșterea de capital
Este vorba despre creșterea fondurilor proprii care se realizeazǎ în moduri diferite în funcție de natura juridicǎ a întreprinderii.
În întreprinderea individualǎ, capitalul unitǎții de producție este inclus în patrimoniul proprietarului. Acesta din urmǎ poate, deci, dacǎ doreste și farǎ proceduri particulare să modifice.
Într-o societate de capitaluri, creșterea capitalului se face prin emisiunea de noi acțiuni subscrise fie de acționării existenți, fie de alți acționări. Este necesar să se precizeze ca, în cazul în care costul imediat al acestei proceduri este redus, el antreneazǎ în același timp și costuri induse. De fapt, acționării subscriind la creșterea capitalului vor încașa ulterior dividente din rezultatele întreprinderii într-o perioadă mult mai lungǎ decât durata de viatǎ a investiției.
In practicǎ, procedura de creștere a capitalului prezintǎ limite care fac ca acest mijloc de finanțare a investițiilor să nu poată fi considerat ca obișnuit:
prin lege, creșterile de capital nu pot fi decât episodice;
marile întreprinderi, având acces la piață valorilor mobiliare, beneficiazǎ de un dublu avantaj: importanța volumului de economii pe aceastǎ piațǎ și fluiditatea titlurilor care permit cedarea în orice moment a acțiunilor, în timp ce acțiunile întreprinderilor necotate bine care, teoretic, sunt cedabile sunt, în realitate, dificil de negociat.
Împrumutul
Finanțarea prin împrumut poate avea douǎ forme diferite: împrumutul obligatar sau împrumutul de la instituțiile financiare.
Împrumutul obligatar
În acest caz, întreprinderea emite obligațiuni de subscris, care sunt titluri reprezentând datoria sa și pentru care plǎtește o dobânda anualǎ. Aceste titluri cu venit fix sunt negociabile și rambursabile în cursul unei perioade cuprinse intre 10 și 20 ani. În practicǎ doar marile întreprinderi pot recurge la aceastǎ procedurǎ, și aceasta din mai multe cauze:
specificitatea împrumutului obligatar face ca el să nu poată finanța decât investiții foarte importante;
acest tip de finanțare nu este realizabil decât în virtutea notorietǎții întreprinderii și încrederii pe care ea o inspirǎ economiilor publice.
Sectorul privat este în acest domeniu în concurentǎ cu întreprinderile publice care au recurs adesea la acest mod de finanțare oferind serioase garanții.
Împrumuturile de la instituțiile financiare
Atunci când întreprinderile nu au accces la piața financiarǎ, ele au posibilitatea de a se adresa instituțiilor financiare a cǎror misiune este de a colecta economiile disponibile pe piațǎ. Sectorul bancar propriu-zis oferǎ posibilitǎți de finanțarea întreprinderilor adesea cu garanții pe care puține întreprinderi sunt capabile să le furnizeze, ceea ce se traduce prin practicarea unei rate ridicate a dobânzii.
3.2.2. Creditul leasing
Pentru a înlǎtura constrângerile generate de îndatorare: pierderea autonomiei, obligații financiare suplimentare etc., au fost puse la punct anumite proceduri care îi permit antreprenorului să dispunǎ de bunurile de echipament farǎ a se îndatora în același timp, acesta fiind cazul leasing-ului.
Apǎrut în Statele Unite, această tehnicǎ regrupeazǎ operațiile de închiriere de echipament, de materiale de uz profesional, cumpǎrate în mod special în vederea acestei inchirieri prin întreprinderi care rǎmân proprietari asupra acestora, atunci când aceste operațiuni, oricare ar fi denumirea lor, îi dau locatarului posibilitatea de a cumpăra în totalitate sau în parte bunurile închiriate, utilizând un preț convenabil, ținând cont, cel puțin în parte, de vǎrsămintele efectuate cu titlulu de chirie.
Aceastǎ procedurǎ se caracterizeazǎ, deci, prin urmǎtoarele:
antreprenorul își alege singur materialele;
durata închirierii este prevazutǎ pentru perioada de amortizare;
întreprinderea nu poate utiliza contractul de închiriere în cursul acestei perioade;
antreprenorul poate, la scadentǎ, fie să cumpere materialul la o valoare rezidualǎ fixată în avans, fie să-l restituie.
Analiza activității de investiții a firmei
Aceastǎ analiză are drept scop mǎsurarea importanței porgramelor de investiții angajate în perioada de referințǎ. Este, deci, util să se evalueze investițiile în raport cu:
capacitatea de autofinanțare;
cifra de afaceri;
imobilizarile nete la începutul exercițiului.
4.1. Analiza investițiilor în raport cu capacitatea de autofinanțare
Comparația între capacitatea de autofinanțare și investiții trebuie să se facă prin prisma rentabilității și echilibrului dinamic al utilizatorilor și al resurselor. Orice strategie de investiții trebuie să se reflecte în creșterea capacității de autofinanțare. Atunci când nu se întâmplă acest lucru, investițiile realizate nu sunt suficient de rentabile.
4.2. Analiza investițiilor în raport cu cifra de afaceri și cu imobilizǎrile nete
O comparație a investițiilor cu cifra de afaceri este, în general, puțin interesantǎ. În schimb compararea investițiilor cu imobilizǎrile nete de la începutul perioadei este mult mai bogatǎ în informații.
Comparația investițiilor cu activul imobilizat la începutul perioadei permite estimarea programului angajat în raport cu echipamentele industriale existente.
Dacǎ, de xeemplu, întreprinderea a investit o suma egalǎ cu 50% din activul sau (valori nete), ea a creat un instrument egal cu jumătatea acestuia pe care îl deținea la începutul perioadei. O asemenea politicǎ prezintǎ diferite riscuri:
risc de supracapacitate;
risc de a nu stăpâni costurile de producție (deteriorarea producțivitǎții);
riscul unei rǎsturnări de situații (conjuncturale) etc.
În general, este necesar să se înțeleagǎ logica investițiilor realizate. De fapt, dacǎ suma lor este foarte importantǎ, întreprinderea se angajeazǎ într-un veritabil proces de creație (și nu de simplǎ creștere). Marja brutǎ de autofinanțare ulterioarǎ depinde, deci, în mod esențial, de rentabilitatea degajatǎ de noile investiții; ea este din acel moment eminamente aleatorie.
Capitolul II. Probleme privind evaluarea eficienței economice a proiectelor de investiții
Definirea și conținutul conceptului de eficiențǎ economicǎ a investițiilor
Problemele teoretico-metodologice ale eficienței economice preocupǎ tot mai intens cercetarea economicǎ româneascǎ în ideea clasificǎrii tuturor laturilor acestui concept, dar mai ales în vederea gǎsirii cǎilor de sporire a eficienței în diferite ramuri și sectoare ale economiei naționale.
Eficiența economicǎ a investițiilor exprimǎ pe plan conceptual calitatea acțiunii de a investi, deci a procesului investițional, de a putea produce efecte propagate pozitive, utile. Tocmai acest fapt premite ca eficiența economicǎ a investițiilor să capete expresia simbolicǎ a raportului dintre efect-efort sau efort-efect pe care le implicǎ activitatea de investiții. Comparația dintre efecte și eforturi poate fi construitǎ în mod biunivoc. În primul caz se raporteazǎ efectele la eforturi iar mărimea obținutǎ exprimǎ cantitatea de efecte pe unitatea de masurǎ a eforturilor, această mǎrime trebuie să fie maximǎ. În cel de-al doilea caz, calculul se efectueazǎ invers, adicǎ se raporteazǎ eforturile la efecte; de aceastǎ datǎ mărimea obținutǎ exprimǎ cantitatea de eforturi necesare pentru realizarea unitǎții de masurǎ a efectelor, mǎrime care trebuie să fie minimǎ.
Cele douǎ comparații pot fi exprimate astfel:
în care:
e și e' = eficiență economicǎ
E = efectele (rezultatele) obținute
f = eforturi depuse (resurse consumate)
Precizarea conținutului acestei noțiuni impune luarea în considerare a unor coordonate de bazǎ.
Avem mai întâi în vedere faptul că eficiența economicǎ a unui proces investițional se aflǎ în strânsă legaturǎ cu procesul de exploatare (producție) în cadrul cǎruia se valideazǎ, sau nu, valențele perocesului investițional. Urmarea fireascǎ o constituie faptul cǎ eficiența economicǎ a investițiilor poate fi exprimatǎ doar într-un context logic ce se stabilește între procesul investițional (în cadrul cǎruia se regǎsește efortul de investiții materializat) și procesul lucrativ, de exploatare (în cadrul cǎruia se regasesc efectele celui dintâi).
Eficiența economicǎ a investițiilor se circumscrie în contextul general al eficienței economice a procesului reproducției sociale având în vedere locul și rolul activității de investiții în raport cu conținutul și derularea etapelor, momentelor acestui proces, producție, repartiție, circulație, consum.
Conceptual, eficiența economicǎ a investițiilor nu este afectatǎ de destinația acestora productivǎ sau neproductivǎ. Trebuie însă remarcât faptul cǎ problematica eficienței economice a investițiilor productive este mai amplu abordatǎ, în acest caz efortul și efectele având un caracter concret, determinabil.
Principal, eficiența economicǎ a investițiilor se exprimǎ unitar la nivel micro și macroeconomic, dacǎ ne referim la raportul simbolic efort-efecte, respectiv efecte-efort. Totuși, modalitǎțile concrete de exprimare sunt diferite. La nivel microeconomic eficiența economicǎ a investițiilor se exprimǎ printr-o gama mai largǎ de indicatori, mǎrimile de calcul fiind exprimate în unitǎți de masurǎ variate (naturale, valorice).
Eficiența economicǎ a investițiilor ca forma a eficienței activității economice se caracterizează prin relativitate. Avem în vedere, în primul rând, rapoartele efort-efecte, prin care eficiența ec. a investițiilor este reflectată în contextul logic dintre cauză și efect, precum și efecte-efort care dă expresie intensității efectelor de exploatare față de unitatea efortului de investiții. În al doilea rând, ne referim la luarea în analiza eficiențelor economice a mai multor variante de proiect dintre care una se considera a fi variantă de referință. În acest context apare conceptul de eficiența economică absolută (determinată în funcție de parametrii de efort și efecte ai fiecărei variante) și eficiența economică relativă (determinată în funcție de parametrii rezultați prin comparații între variante). În al treilea rând eficiența economică a investițiilor reflectă raportul efort-efecte în stârnsă legatură cu factorul timp.
Conceptul de eficiența economică a investițiilor nu poate fi abordat decât în legatură directă cu conținutul și sfera de cuprindere a noțiunilor efort și efecte.
Efortul economic de investiții se exprimă ca totalitate de cheltuieli necesare înfăptuirii procesului investițional a cărui finalitate constă în obiective economice, social-culturale, administrative sau de altă natură puse în funcțiune.
Efectele investițiilor au o natura rapidă, complexă și eterogenă, putând fi grupate în trei categorii principale:
efecte materiale – valori de întrebuințare ce rezultă în urma derulării și finalizarii unui proces investițional;
efecte valorice – permit exprimarea mai sintetică, generalizată a rezultatelor procesului investițional;
efecte sociale – generate de implicațiile în plan social ale procesului investițional.
În viziune sistematică, eficiența investițiilor poate fi interpretată ca fiind compararea I/ cu E/ sistemului, din și în mediul ambiant. Pentru a reliefa această idee considerăm cel mai simplu sistem:
unde: I = intrări
S = sistemul
E = ieșiri
În conformitate cu principiul general al eficienței ec., acest concept se definește într-o manieră dublă.
Viziunea sistematică a eficienței economică poate fi interpretată și în sensul că acest concept fiind foarte complex, are nevoie pentru cuantificarea sa, de un sistem de indicatori elaborat stiințific. Orice fragmentare a sistemului de indicatori conduce la implicații în decizia finală, de aceea o mare atenție trebuie acordată în analiza economică, modului cum sunt selectați indicatorii ce se folosesc și metodologiei lor de calcul.
Influența factorului timp asupra eficienței economice a investițiilor
Ca și în alte domenii economice, în domeniul investițional timpul reprezintă un factor de o deosebită importanță deoarece procesul de materializare a investițiilor în capital fix de obținere a producției și de recuperare a cheltuielilor este dinamic desfașurându-se pe o perioadă mai mare de ani. De aceea efectele utile de investiții vor fi puternic influențate de factorul timp.
În momentul fundamentării oportunității unei anumite activități economico-sociale viitorul este destul de probabil cunoscut, în timp ce rezultatele viitoare sunt incerte, ceea ce presupune un anumit risc al cheltuirii resurselor umane, materiale și bănești.
În documentațiile tehnico-economice ce se elaborează, se efectuează o serie de studii asupra trecutului tocmai pentru a se trage o anumită concluzie asupra evoluției viitorului.
În acest sens este foarte dificilă cuantificarea cu precizie a evoluției viitoare a indicatorilor economici, a opțiunilor consumatorilor, a modificărilor ce pot apărea în tehnologii sau în structura producției.
În aceste condiții se impune luarea în calcul, la fundamentarea deciziei de investiții a modificărilor care apar, aspect care este impus și de faptul că folosind aceeași sumă de bani ne poate asigura achiziționarea unor valori de întrebuintare diferite în perioade de timp diferite.
De asemenea, unitățile care dispun mai repede de rezultatele sumelor investite le pot investi asigurând pe această bază venituri suplimentare în calitatea economică.
Etapele de desfașurare a procesului de investiții, influența factorului timp reflectată în imobilizari, operează pe multiple planuri.
În faza de elaborare a documentației tehnico-economice a investițiilor și proiectare, soluțiile tehnologice și constructive sunt afectate de timp în masura în care apar pe plan mondial în perioada definitivării notelor de comandă pentru întocmirea proiectului de execuție a obiectivului, noutăți ce impun reconsiderarea soluțiilor adoptate.
Imobilizările de fonduri în această perioadă sunt relativ reduse și limitate la costul manoperei.
Perioada de proiectare trebuie să fie cât mai scurtă, dar să creeze toate condițiile necesare pentru o prospectare și documentare multilaterală și pentru studierea mai multor variante care să dea posibilitatea alegerii soluției optime.
În perioada execuției investițiilor se desfașoară un proces accelerat de imobilizare a fondurilor, volumul imobilizărilor fiind mai ridicat în situația în care resursele sunt dispersate pe mai multe obiective în execuție simultană sau în cazul necorelării activităților ca urmare a insuficientei pregătirii lucrărilor, ceea ce determină o prelungire a duratei de execuție cu efecte asupra nerespectării termenelor de punere în funcțiune a capacităților planificate.
Sub raportul eforturilor de investiții are loc, în perioada de investiție, o scoatere treptată din circuitul curent a unor resurse materiale, financiare și de muncă, ce ne imobilizează pentru o anumită perioadă în investiții nedeterminate, de pe urma cărora economia națională nu obține nici un efect util, respectiv nici producție, nici acumulări bănești.
Aceste imobilizări de fonduri sunt echivalente unor pierderi inerente procesului de investiție care se calculează cu ajutorul indicatorilor.
Principiile de lucru ale actualizării
Procesul investițional se desfăsoara într-o îndelungată perioadă de timp. De la data adoptării deciziei de a ne construi un obiectiv este necesar să treacă 6-12 luni pentru elaborarea documentației tehnico-economice de execuție a investiției respective după care urmează o perioada de pâna la 2 ani pentru realizarea lucrărilor de construcții și de montaj ale utilajelor.
Punerea în funcțiune a obiectivului de investiții marchează trecerea sa la o altă etapă, aceea de desfășurare a procesului de producție care se poate întinde pe durata a zeci de ani.
Durata de funcționare a obiectivului reprezintă al treilea principal timp operator din cadrul procesului investițional, dar până la începerea duratei eficiente obiectivul respectiv consumă resurse materiale și umane fară să furnizeze nici un fel de efect util. În această perioada au loc deci, mari imobilizări de resurse.
În momentul punerii în funcțiune a obiectivului de investiții, deși procesul de consum de resurse noi continuă, totuși se obțin și rezultate care sunt mult mai importante decât totalul de resurse consumate pentru realizarea, obținerea profitului, într-un volum cât mai mare, constituind scopul final, primordial al oricărei activități economice.
În vederea comparării eforturilor care se depun într-o anumită perioadă cu efectele obținute într-o altă etapă de timp trebuie ca acestea să fie aduse la același moment.
Deoarece în analiza dinamică se aduc toate valorile dispersate în timp la un singur moment care, de regulă, este cel actual, acest procedeu poartă denumirea de tehnica actualizării.
Să presupunem că s-a efectuat o investiție în suma de 1 leu, pentru un anumit obiectiv.
După primul an investiția se recuperează și se aduce firmei beneficiul “a”.
În următorul an fondul utilizat va fi de (1+a) iar rezultatul este un profit de (1+a)².
Astfel, după “h” ani, suma de un leu va deveni:
În consecință, o investiție de 1 leu facută în prezent echivalează peste “h” ani cu o suma de (1+a)h lei.
Deci, între investițiile “x” și beneficiile “y” există urmatoarea legatura:
în care: x – valoarea investițiilor în prezent
y – valoarea profitului din viitor
a – coficientul de eficiență și reprezintă eficiența anuală a investiției de 1 leu (în cazul nostru a=0,30 sau 30%).
– Expresia (1+a)h se numește Factor de fructificare și se notează cu Z’.
Factorul de fructificare Z’ se folosește la aducerea în prezent a unor sume investite în trecut sau la ducerea în prezent a sumelor investite spre viitor, mărind aceste sume deoarece întotdeauna Z’>1.
se numește Factor de actualizare și se notează cu Z.
Factorul de actualizare Z se folosește la aducerea în prezent din viitor a sumei de 1 leu.
Coeficientul “a” se numește coeficient de actualizare și reprezintă profitul ce poate fi obținut într-un an ca urmare a sumei de 1 leu investită productiv la începutul acelui an.
Dacă y>x investițiile se recuperează din profituri, notăm:
Considerând că ne aflam la momentul punerii în funcțiune a obiectivului, pentru actualizarea profitului se folosește formula:
în care:
Ph – profitul annual h – anul;
h=1…D
D – durată de funcționare a viitorului obiectiv
Pentru actualizarea investițiilor se folosește formula:
În toate calculele de actualizare s-a facut convenția că atât investițiile cât și profiturile să se realizeze într-o singură zi a anului, la 31 decembrie, data închiderii bilanțului contabil anual.
3. Criterii și indicatori de evaluare a eficienței economice a investițiilor
3.1. Rolul criteriilor de eficiență economică
Eficiența economică este o noțiune complexă și nu poate fi caracterizată decât numai printr-un sistem de indicatori, fiecare dintre indicatorii componenți ai acestui sistem răspunzând unui anumit criteriu.
În general criteriile după care se face analiza se clarifică astfel:
economice
sociale
ecologice
alte criterii
Criteriile economice sunt legate de consumurile reduse de resurse (costul producției, consumurile energetice) și de efecte cât mai mari (valoarea producției, productivității, beneficiul).
Criteriile sociale raspund unor necesități generale ale societății (gradul de industrilizare, ridicarea nivelului de trai al populației).
În alte criterii se cuprind cele:
ecologice (grad de poluare a mediului înconjurător);
startegice (vulnerabilitatea obiectivelor situate mai aproape de frontiere);
sentimentale (amplasarea obiectivelor de investiții în locurile natale ale decidenților).
O activitate apreciată mai eficient, în comparație cu alta, dacă răspunde în condiții mai bune, unui anumit criteriu considerat esențial. Analizele riguroase trebuie să țina seama însă nu numai de gradul în care un anumit criteriu este satisfăcut, ci și dacă acea activitate este mai convenabilă din mai multe puncte de vedere. Numai o privire globală, cuprinzătoare, numai o analiză sistematică ne poate pune în situația de a cântări judicios totalitatea efectelor și totalitatea eforturilor, de a le compara în mod obiectiv, de a trage concluziile cele mai adecvate pentru eficiența pe care o prezintă fenomenul sau procesul supus cercetării.
Masura în care variantele de investiții satisfac criteriile alese este reflectată de indicatorii eficienței economice a investițiilor.
În calculul și analiza eficienței economice a investițiilor un rol primordial îl ocupă indicatorii economici.
Aceștia cuantifică raportul efecte-eforturi, fie sub forma maximizării efectelor obținute la unitatea de efort, fie minimalizării eforturilor făcute pentru obținerea cantității de efect.
3.2. Indicatori statici de eficiență
Din considerente pur metodologice vom începe cu prezentarea succintă a indicatorilor statici de eficiență economică chiar dacă unii dintre ei numai sunt de actualitate.
1. VOLUMUL INVESTIȚIEI TOTALE (I) = exprimă totalitatea resurselor ce se consumă pentru realizarea obiectivului până la punerea sa în funcțiune.
I = Id + Icol. + Icx + N + Eimob
în care:
Id = investiția directă
Icol. = investiția colaterală
Icx = investiția conexă
N = capital de lucru (lucrativ) a cărui valoare reziduală la sfarșitul duratei proiectului trebuie să fie egală cu valoarea sa inițială.
Eimob = efectul imobilizării de fonduri
în care:
d = durata de execuție
h = anul eșalonării investiției
Ih = investiția eșalonată la anul h
a = aportul mediu annual al investiției la creșterea plus produsului (0,15)
Două variante de investiții cu același volum de investiții, aceeași durată de execuție pot să difere între ele prin modul de eșalonare a resurselor pe durata construcției obiectivului.
Efectul imobilizării de fonduri exprimă, deci valoarea veniturilor nete ce s-ar fi obținut pe durata de construcție a obiectivului dacă resursele investiționale nu ar fi fost imobilizate în realizarea acestuia, ci ar fi fost introduse imediat în circuitul economic.
2. DURATA DE EXECUȚIE A LUCRĂRILOR DE INVESTIȚII = exprimă perioada în care se realizează investiția până la punerea în funcțiune a fondului fix ce a fost creat. În cursul acesteia obiectivul consumă resurse materiale și umane, fara să producă nici un rezultat, de aceea această perioadă trebuie să fie cât mai scurtă.
3. DURATA DE EXPLOATARE A OBIECTIVULUI (De) = perioada din momentul punerii în funcțiune a noului obiectiv și până la scoaterea sa din funcțiune. În cadrul ei se produc efectele necesare scontate, de aceea, trebuie să fie cât mai îndelungată. Primele luni (maxim un an) din cadrul duratei de exploatare pot constitui perioada de atingere a parametrilor proiectați în care echipamentele de lucru funcționează sub prevederile din proiect, dar pe care trebuie să le realizeze într-un interval de timp cât mai scurt.
4. INVESTIȚIA SPECIFICĂ = volumul investiților necesare pentru realizarea unei unități de capacitate de producție. Ea se calculează astfel:
în cazul unităților noi
– pentru obiective cu producție omogenă
unde:
S = investiția specifică
I = volumul investițiilor
q = capacitatea de producție
– pentru obiective cu producție eterogenă
unde:
Q = valoareaproducției fabricate
în cazul investițiilor de dezvoltare sau modernizare
– pentru obiective cu producție omogenă
unde:
q = capacitatea de producție după dezvoltare
q0 = capacitatea de producție înainte de dezvoltare
– pentru obiective cu producție eterogenă
unde:
Q = valoarea producției anuale după dezvoltare
Q0 = valoarea producției anuale înainte de dezvoltare
Se optează pentru varianta care minimalizează volumul de resurse investiționale necesare pentru crearea unei unități de capacitate. De asemenea, trebuie respectată condiția S<Sn, adică investiția specifică pentru realizarea obiectivului (S) să fie cât mai mică decât investiția normală (Sn) în sectorul respectiv.
5. TERMENUL DE RECUPERARE A INVESTIȚIEI = perioada de timp în care resursele investiționale sunt recuperate, rambursate din valoarea profiturilor anuale obținute din vânzarea producției.
Relațiile de calcul utilizate sunt:
pentru obiective noi
unde:
T = termenul de recuperare a investiției
Ph = profitul anual
pentru investițiile de dezvoltare și modernizare
recuperarea investițiilor se face în acest caz din economia de costuri
în care:
P = acumularea anuală după dezvoltare
P0 = acumularea anuală înainte de dezvoltare
C = costul anual al producției după dezvoltare
C0 = costul anual al producției înainte de dezvoltare
Se optează pentru varianta de proiect care minimalizează numărul de ani de recuperare a investiției. În continuare trebuie verificată condiția T≤Tn, unde Tn = termenul normal de recuperare.
6. COEFICIENTUL DE EFICIENȚĂ A INVESTIȚIILOR = valoarea acumulărilor anual bănesti, respectiv a profitului care revine la fiecare leu investit.
Acest indicator se notează în termenii – eficienței absolute – în cazul obiectivelor noi și al celor de dezvoltare, modernizare.
Acest indicator se notează în termenii –eficienței relative –în cazul comparaților dintre variante.
Relațiile de calcul sunt:
pentru obiective noi
pentru investiții de dezvoltare, modernizare
c) pentru comparații între variante
Coeficientul de eficiență a investițiilor trebuie să fie cât mai mare și cel puțin egal cu coeficientul de eficiență normal care exprimă condițiile medii de eficiență a investițiilor pe economia națională (sau ramură).
E≥CN
7. RANDAMENTUL ECONOMIC AL INVESTIȚIILOR = valoarea acumulărilor, respectiv a profitului net obținut la un leu investit.
Pentru a înțelege conținutul său realizăm urmatorul grafic, în care:
pe abscisă – am reprezentat timpul (ani)
pe ordonată – am reprezentat valorile (lei)
După cum se observă, curba I reprezentând investițiile, este crescătoare, deoarece ca regula practică volumele de investiții sporesc pe masură ce lucrările se apropie de momentul punerii în funcțiune a fondului fix.
Curba a, care reprezintă producția, are o alură mai complicată, la început este crescătoare – fondul fix realizând producție sub capacitatea nominală; treptat, producția crește până la nivelul celei prevăzute în proiect.
Fie Pp – perioada de atingere a parametrilor proiectați. După aceea, o perioada scade – fondul fix se uzează, iar capacitatea sa de producție scade, produsele se uzează moral. Uzura morală și cea fizică fac, deci, ca valoarea producției să scadă vertiginos în perioada de declin a fondului fix.
Curba costului producției – la început, în perioada de atingere a parametrilor proiectați, costul producției este mare, peste cel prevăzut în proiecte, dar el scade rapid, încadrându-se în prevederi la sfârșitul acestei perioade. Urmează o oarecare constanță, după care cheltuielile de exploatare devin din ce în ce mai mari, cauzate de uzura fizică a fondului fix, dar și de încercările de schimbare a sortimentului. Apoi, curba costului de producție crește odată cu creșterea timpului.
După cum se observă pe graficul de mai sus au fost trasate trei suprafețe curbilinii: S1, S2, S3. Prima reprezintă volumul total al investițiilor. Cea de-a doua a fost egală cu prima și reprezintă volumul beneficiilor prin care se recuperează fondurile de investiții cheltuite. Suprafața S3 reprezintă beneficiile care rămân societății, după ce investițiile au fost recuperate; în mod convențional le vom numi pe acestea din urmă beneficii nete.
Principalele momente din “viața” unui mijloc fix sunt după cum rezultă din grafic, urmatoarele:
d0 – marchează data când încep lucrările de investiții;
originea 0 marchează momentul punerii în funcțiune a obiectivului de invesțiții;
P este momentul atingerii parametrilor tehnico-economici proiectați. Pană aici valoarea producției este ascendentă. Din acest moment producția cunoaște o anumită stabilitate;
T marchează termenul de recuperare a investițiilor;
Def reprezintă durata fizică de funcționare a mijlocului fix. În practică va fi scos din funcțiune mai înainte, după cum vom vedea în continuare;
D marchează sfârșitul duratei de funcționare. Pană la acest moment exploatarea s-a făcut în condiții eficiente, producția valorică Q fiind superioară costului C al producției. Momentul D este definit de curbele Q și C care se intersectează. Se observă ca după D, funcționarea este neeficientă, înregistrând pierderi și nu beneficii, deoarece costurile C sunt mai mari decât încasările obținute din vânzarea producției.
Deci randamentul economic al investițiilor se poate defini prin:
Acumularea netă = Acumularea totală – Investiții
În cazul în care acumulările anuale sunt constante pe durata eficienta de funcționare se poate scrie:
În cazul când acumulările anuale diferă:
Randamentul economic al investiției trebuie să fie cât mai mare.
8. CHELTUIELI ECHIVALENTE SAU RECALCULATE
Se aplică îndeosebi când are două variante de investiții care prevăd realizarea unei capacități de producție egale, mult preferabile, una din punct de vedere al volumului de investiții, cealaltă, din punct de vedere al costului de producție.
C1 > C2
Pentru eliminarea soluției eficiente se aplică criteriul minimului costurilor totale, de investiții și de recuperare, fie pe o perioadă de un an după cum urmează:
K = I + Ch∙Tn ; K = ICN + Ch
3.3. Indicatori actualizați (dinamici) de evaluare a eficienței economice a investițiilor
Calculul indicatorilor dinamici la momentul începerii lucrărilor de investiții
Actualizarea investițiilor
Actualizarea profitului (beneficiu, acumulări, venit net)
dacă B1 = B2 = … = Bh = … = BDe
1. Randamentul economic
dacă B1 = B2 = … = Bh = … = BDe
2. Termenul de recuperare (T’)
Desemnează perioada de timp în care investiția la momentul începerii realizării obiectivului recuperează din beneficiul actualizat la același moment.
3. Cheltuieli specifice recalculate actualizate (CTAS)
– în funcție de capacitatea fizică
– dacă cheltuielile sunt egale
– dacă costurile și producția se modifică de la un an la altul
– dacă costurile producției și costul se mențin constante pe întreaga perioada de funcționare
b) Calculul indicatorilor dinamici la momentul începerii funcționării obiectivului m1
Actualizarea investițiilor
Actualizarea beneficiilor
dacă B1 = B2 = … = BDe
1. Pierderea din imobilizări
Desemnează beneficiul (profitul) nerealizat ca urmare a scoaterii din circuitul economic al resurselor investiționale.
unde I = investiția nominală
2. Randamentul economic
dacă B1 = B2 = … = BDe
3. Termenul de recuperare
4. Cheltuieli totale actualizate (CTA)
– specifice (CTAS)
c) Calculul indicatorilor dinamici la momentul scoaterii idn funcțiune a obiectivului
Actualizarea investițiilor
Actualizarea beneficiul
dacă B1 = B2 = … = BDe
1. Randamentul economic
dacă B1 = B2 = … = BDe
2. Termenul de recuperare
Capitolul III. Concepția actuală de evaluare a eficenței economice a proiectelor de investiții
1 .Evaluarea eficienței economice a proiectelor de investiții prin metodologia BIRD
1.1 Metodologia BIRD
Banca Internățională pentru Reconstrucție și Dezvoltare cu sediul la Washington este instituția financiară specializată a Organizației Națiunilor Unite, creată odată cu Fondul Monetar Internățional (FMI) în anul 1944 la conferință financiară la Bretton Woods (SUA). Actualmente peste 150 de țări sunt membre ale B.I.R.D.
Finanțarea de către BIRD a unor obiective de investiții în țările membre se poate realiza prin acordarea de credite, garantarea unor împrumuturi acordate de către alte instituții financiare sau cooperarea la constituirea unui împrumut cu o altă instituție financiară. În exerciatrea acestor operațiuni, de regulă, Banca are contracte numai cu instituțiile financiare centrale ale țărilor care primesc creditul.
Prin statut se prevede că Banca pruin personalul sau nu trebuie să se amestece în treburile politice ale țărilor membre, orice acțiune a sa având la baza numai considerente economice.
Mijloacele bănesți de care dispune BIRD pentru desfășurarea activității sale de bază sunt asigurate pe trei căi:
• subscripțiile de capital de către țările membre calculate în funcție de cota parte a fiecărei țări la FMI în funcție de aceste subscripții se stabilesc și drepturile de vot.
Fiecare membru al BIRD dispune de 250 de voturi plus un vot pentru fiecare cotă parte (100.000 $) de capital deținută. Spre exemplificare iată situația primelor cinci țări contribuabile la BIRD și voturile deținute:
Tabelul nr. 3.1.
Această situație conferă ponderi diferitelor părți în luarea deciziilor deoarece în afara unor cazuri excepționale, deciziile în cadrul Băncii se iau cu majoritate de voturi exprimate.
Regula de acoperire a cotelor părți din capitalul subscris este ca 1% din varsăminte să se facă în aur sau valută forte, 9% în moneda națională și utilizat cu acordul țării respective, 90% nu se varsă efectiv dar se ține la dispoziția Băncii.
În ceea ce privește concepția proiectelor în toate sectoarele, BIRD se ocupă mai mult de repattiția locurilor de muncă, de punerea în valoare a resurselor și dezvoltarea institutelor locale de formarea personalului local, de eliminare a obstacolelor sociale și culturale. În același timp, ea ține seama riguros de alte elemente, ca de exemplu mecanismul pieței, instaurarea unor prețuri realiste, respectarea regulilor de gestiune.
Politica de bază a Băncii în angajarea împrumuturilor este de a diversifica piețele pentru obligațiunile sale, în scopul de a evita dependența față de o anumită piață, o anumită monedă etc. aceasta îi conferă o anumită flexibilitate prin faptul că atunci când există anumite restricții pe o anumită piață, datorită unor dobânzi excesive, ea poate apela cu usurință la alte surse de capital.
Orice lucrare de investiții se materializează într-un obiectiv de investiții care în final participă la realizarea procesului de producție sub forma capitalului fix. Scopul oricărei lucrări este, prin urmare, acela de a construi substanța materială pe care se desfășoară viitoarea activitate preconizată, având, după caz caracter productiv sau socio-cultural. De aceea, este firesc ca toate acțiunile premergătoare punerii în funcțiune a unui obiectiv de investiții și transformării sale în capital fix să fie subordonate mecanismului de a produce mărfuri de către acest capital fix, respectiv de a înlesni desfășurarea activităților socio-culturale.
Întreaga strategie de concepere și realizare a obiectivelor de investiții în conexiune cu rezultatele economico-financiare ale viitoarei producții de mărfuri este cuprinsă în studiul de fezbilitate al fiecărui obiectiv de investiții. Așadar, prin studiul de fezabilitate se înțelege întreg ansamblul de piese scrise (calcule tehnico-economice, desene, memorii de fundamentare etc.) privind necesitatea viitorului obiectiv, sursele de aprovizionare cu materii prime și piețe de desfacere, asigurarea capitalului (lichidități și credite etc.)
În prezent, în țara noastră, studiile de fezabilitate se întocmesc în concordanță cu metodologia BIRD.
Atragerea resurselor necesare finanțării ajutorului economic destinat în curs de dezvoltare se face pe diferite căi, specific activității financiare, pe care le vom prezenta în continuare.
În același timp, orientarea fondurilor disponibile către cele mai eficiente proiecte de dezvoltare economică se face pe baza unor calcule riguros elaborate, cunoscute sub numele de metodologia BIRD. În prezent, această metodologie cunoaște o largă raspândire în tratarea afacerilor economice internaționale. Mai mult decât atât, în ultimul deceniu, metodologia a cunoscut o sferă de aplicabilitate foarte extinsă, întrucât ea a fost adoptată pentru calcule de eficiență economică a investițiilor la obiectivele realizate de societățile mixte, cu parteneri străini.
În comparație cu celelalte metodologii, metodologia BIRD prezintă o serie de particularități:
calcule de eficiență economică au la bază tehnica actualizării, această facându-se întotdeauna la momentul începerii realizării obiectivului de investiții;
veniturile și cheltuielile se calculează pe întreaga perioada de realizare a obiectivului, precum și pe durata de funcționare a obiectivului de investiții; prin cheltuieli se înțelege orice ieșire de resurse, indiferent de destinația acesteia, iar prin venituri se întelege orice intrare de resurse, indiferent de sursă;
în cheltuieli de producție nu se includ amortizările, pentru că utilajele au fost luate în calcul prin intermediul investițiilor;
evaluarea elementelor costului de producție, în special a materiilor prime, trebuie să se facă la prețurile existente pe piața mondială, pentru că au un grad mai mare de stabilitate;
pentru fiecare proiect se întocmesc două analize:
• o analiză economică, efectuată prin prisma economiei naționale;
• o analiză financiară, efectuată prin prisma întreprinzatorului.
Cele două analize diferă în principal prin structura cheltuielilor (taxe, dobânzi, impozite), deoarece acestea nu reprezintă pentru economia națională cheltuieli, ci venituri.
pentru fiecare proiect se întocmeste un studiu de senzitivitate, în care se testează sensibilitatea proiectului la o serie de modificări care pot apărea în desfășurarea proceselor de investiții și producție (creșterea prețurilor la materii prime, scăderea producției, scăderea prețului de vânzare).
Modificările se vor face la acele elemente ale costurilor care dețin o pondere mare din costul total. Dacă se constată ca proiectul este sensibil la modificarea simulată se renunță la el.
pentru fiecare proiect se stabileste pragul de rentabilitate, care exprimă nivelul minim de folosire a capacității de producție, nivel sub care nu poate coborâ producția pentru că unitatea ar lucra în pierdere; depinde de gradul de rentabilitate: cu cât întreprinderea este mai rentabilă, cu atât pragul de rentabilitate va fi mai mic și invers.
Pentru evaluarea proiectului se parcug următoarele etape:
analiza economică;
analiza fianaciară;
analiza sensibilității proiectului.
A.ANALIZA ECONOMICĂ
Analiza economică are drept scop fundamentarea oportunității și eficienței prin compararea efortului necesar pentru realizarea investițiilor și pentru obținerea producției (cheltuieli de producție) cu efetele ce se vor obține, în condițiile comparabilității prin intermediul calculelor de centralizare. Analiza economică va lua în considerare diferite soluții tehnologice, capacități de prodcuție etc., stabilind rentabilitatea proiectului la nivel național, respectiv a tuturor resurselor angajate, indiferent de natura resurselor angajate (proprii, credite, alocații de la buget) și de cine beneficiază de rezultatele obținute. Analiza economică are în vedere utilizarea prețurilor care domină în economie, în condiții de concurență loială.
De asemenea, în analiza economică la dimensionarea cheltuielilor și veniturilor nu se au în vedere subvențiile, taxele și impozitele și în general orice transfer de monedă. O altă particularitate a analizei economiei o constituie faptul că la calcularea indicatorilor nu se ține seama de resursele de constituire a fondurilor (costul acestor resurse) și de destinația veniturilor ce se vor realiza. În calculele de eficiența economică se consideră toate cheltuielile și veniturile indiferent de destinația și proveniența lor.
O altă particularitate o constituie faptul că determinarea cheltuielilor și veniturilor se va face atât pentru fiecare an din perioada de execuție a lucrărilor de investiții, cât și pentru fiecare an din perioada de funcționare a obiectivului de investiții.
De asemenea, în cheltuielile de producție nu este înregistrată amortizarea. Prin includerea fondului de amortizare în aceste cheltuieli s–ar realiza o dublă înregistrare, deoarece el a fost considerat cheltuială când s-a făcut investiția, iar investiția a fost prinsă în efortul total. La această analiză, cheltuielile totale sunt considerate cheltuieli de producție (din care se exclud taxele, impozitele, dobânzile) și investițiile realizate.
Pentru calculele indicatorilor specifici metologiei BIRD sunt necesare o serie de calcule:
calculul cheltuielile toate actualizate;
calculul veniturilor totale actualizate;
calculul fluxul de numerar neactualizat și actualizat.
ANALIZA FINANCIARĂ
Analiza financiară se face din punct de vedere al investitorului (unități de stat, mixte și particulare), care fiecare în parte, este preocupat de obținerea unor profituri proprii în conjunctura pieței de desfacere.
În cadrul analizei financiare, se au în vedere atât cheltuielile de producție, cât și investiția, cheltuieli cu dobânzile ( în cazul în care întreprinzătorul a apelat la credite), cheltuieli cu diferite taxe, cheltueili cu impozite (în special impozitul pe profit).
Pentru stabilirea veniturilor la analiza financiară este necesar să se specifice cât din investiție este obținut din alte surse, adică cât din investiție reprezintă credite. Aceste credite sunt considerate la nivelul investitorului ca niște venituri de care benficiază în respectivul moment și deci ele vor fi asimilate veniturilor obținute din vânzarea producției realizate.
Indicatorii calculați la analiza financiară vor reflecta o eficiență mai scăzută în comparație cu indicatorii calculați la analiza economică se vor transforma în cheltuieli în cadrul analizei financiare.
De exemplu, impozitul pe profit, pentru economia națională (deci în cadrul analizei economice) reprezintă un venit, în timp ce pentru întreprinzător, investitor (în cadrul analizei financiare), același impozit pe profit devine o cheltuială și înca una foarte importantă.
Deci, în cadrul analizei finaciare este foarte importantă sursa, proveniența resurselor, precum și destinația cheltueililor, această analiză având în vedere orice transfer de monedă.
De asemenea, determinarea cheltuielilor și veniturilor se va face atât pentru fiecare an în parte din perioada de execuție a lucrărilor de investiții, cât și pentru fiecare an în parte din perioada de funcționare a obiectivului de investiții.
În cadrul cheltuielilor de producție nu este inclusă amortizarea. Prin includerea fondului de amortizare în aceste cheltuieli s-ar înregistra o dublă înregistrare, deoarece el a fost considerat o cheltuială când s-a făcut investția, iar investiția a fost cuprinsă în efortul total.
Analiza financiară are ca scop stabilirea eficienței economice a proiectului de investiții la nivelul microeconomic, la nivelul agentului economic, al întreprinzătorului. Aceasta are la bază compararea eforului necesar pentru realizarea producției și a invesției (având în vedere toate destinațiile posibile) cu efectele ce se vor obține (luând în considerare sursele de constituire a lor), în condițiile comparației acestora prin intermediul calculelor de actualizare.
Pentru calculul indicatorilor specifici metodologiei BIRD sunt necesare o serie de calcule referitoare la cheltueilile totale actualizate, la veniturile totale actualizate, la calculul fluxului de numeral actualizat și neactualizat.
ANALIZA DE SENZITIVITATE (a sensibilitații proiectului)
În condițiile economiei de piață, proiectelor de investiții trebuie să li se efectueze o profundă analiză de snsibilitate. Acest tip de analiză își propune să stabilească cât de sensibil va fi viitorul proiect la unele modificări, îndeosebi negative, ce apar cu siguranță în cursul funcționării sale viitoare. Printre elementele care, în mod cert, iși vor schimba nivele de influență pe parcursul a 0-20 ani, cât reprezintă viața obiectivului sunt de menționat:
epuizarea resurselor inițiale de materii prime și schimbarea piețelor de aprovizionare;
modificarea prețurilor pe piața materiilor prime;
creșterea uneori în salturi a salariilor;
uzura morală care determină scăderea prețurilor finite învechite.
Important este să se evidențieze în ce masură viitorul obiectiv funcționează în mod stabil chiar prin apariția unor modificări de condiții inițiale. Analiza de sensitivitate implică probleme referitoare la riscul și incertitudinea economică, specifice problemelor investiționale.
Investiție înseamnă o cheltuială de fonduri financiare și mijloace materiale sigure, pentru un viitor ce conține elemente de incertitudine. Orice investiție productivă conține elemente de incertitudine și risc. Pe parcursul desfăsurării procesului de producție apar unele cauze, care pot influența rezultatele economice, cum ar fi:
depășirea volumului de investiții prevăzut inițial;
creșterea prețurilor la materii prime și materiale, la energie;
creșterea salariilor;
modificări ale prețurilor produselor finite care se desfac pe piață internă sau externă.
Toate aceste schimbări antrenează modificarea ratei interne de rentabilitate a proiectului de investiții fapt ce impune o analiză a sensibilității proiectului de investiții față de diferite modificări ce pot să apară prin recalcularea ratei interne de rențabilitate. Acest indicator poate fi calculat în ambele variante (la analiza economică și la analiza fianaciară), dar în mod deosebit se impune recalcularea ratei interne de rentbilitate financiare, deoarece aici se resimt influențele ce pot apărea asupra rezultatelor economice.
Nivelul ratei interne de rențabilitate financiare recalculate ne arată dacă proiectul este sensibil la modificarea nivelurilor costurilor de producție sau al prețurilor sau la alte schimbări. Dacă nivelul ratei recalculate este mai mic decât nivelul inițial, înseamnă că proiectul de investiții este extrem de sensibil la modificări și atunci el trebuie abandonat. Dacă se înregistrează o modificare ușoară a ratei interne de rentabilitate financiară, absolut normală datorită modificărilor intervenite, proiectul de investiții poate fi adoptat.
În cazul în care proiectul este extrem de sensibil la modificările neprevăzute, trebuie analizate toate posibilitățile ce pot modifica costurile în mod negativ pentru a lua măsurile necesare de preîntampinare a lor. Dacă nu există astfel de posibilități, se impune renunțarea la proiect indiferent care este nivelul de eficiență pe plan macroeconomic.
Pe baza celor prezentate, se consideră utilizarea acestor indicatori în cadrul metodologiei de analiză a eficienței economice a investițiilor productive din țară noastră creează condițiile necesare pentru o mai bună evaluare a nivelului eficienței economice, precum și cunoașterea limitei minime de folosire economică a capacităților de producție.
1.2 Indicatori de evaluare a eficienței economice specifici metodologiei B.I.R.D
1.2.1 Raportul dintre veniturile actualizate și costurile totale actualizate
Acest indicator exprimă veniturile ce revin la 1 leu efort total cu investiția și producția.
Sub raportul eficienței economice, proiectul de investiții va fi acceptat numai în cazul în care acest raport este supraunitar.
În cazul în care raportul = 1 înseamnă caă viitoarea întreprindere își va acoperi toate cheltuielile și va obține un beneficiu minim planificat, beneficiu care este inclusiv valoarea producției.
în care:
VhOct – venituri actualizate obținute pe întreaga perioadă de funcționare a obiectivului
ChOct – cheltuieli totale actualizate la același moment
Ch – cheltuieli de producție anuale
Vh – venitul net anual obținut în anul “h”
a – coeficient de actualizare
d – durata de realizare a obiectivului de investiții
D – durata de funcționare a obiectivului h-1,…, d, d+1,…, d+D
În ceea ce privește momentul actualizării, unii specialiști din cadrul BIRD opinează pentru momentul începerii lucrărilor de execuție; iar în ceea ce privește coeficientul de actualizare, acesta se poate calcula prin folosirea unor mărimi normative, fie prin comparație cu eficiența medie (calculată ca raport între beneficiul anual și valoarea fondurilor fixe) realizată în domeniul respectiv sau la obiective similare.
1.2.2 Fluxul de numerar
Fluxul de numerar(cash –flow), indicator ce exprimă situația la zi,respectiv care este câștigul sau pierderea pentru fiecare an luat în calcul.Relația de calcul este:
Fh=Vh-(Ch+Ih)
Fh fluxul de numerar pentru anul h;
Vh încasarea (venitul)anului h;
Ch cheltuielile de producție pentru anul h;
Ih investițiile pentru anul h.
În perioada de execuție a obiectivului,fluxul de numerar este mai favorabil în cadrul analizei economice deoarece acum s-a considerat ca venit și împrumut primit, el constituind cheltuială în perioada rambursării sale fapt pentru care acum fluxul de numarar este diminuat, față de cazul analizei economice.
1.2.3 Venitul net actualizat (VNA)
Acest indicator exprimă veniturile ce se obțin pe întreaga durată de funcționare a obiectivului; deși este semnificativ pentru aprecierea eficienței investițiilor, el nu ține seama de destinația pe care o au veniturile nete ce se obțin:
Acest indicator nu interesează numai pentru perioada de funcționare a obiectivului, ci și pe fiecare an în parte, favorizând stabilirea de numerar pentru fiecare an.
1.2.4 Rata internă de rentabilitate (RIR)
Rata de rentabilitate economică a unui proiect de investiții exprimă rata de discontare care egalizează valorile actualizate cu costurile (de producție și de investiții) pe întreaga perioadă de funcționare a obiectivului.
Deci rata de rentabilitate exprimă acel nivel de eficiență economică pentru care veniturile actualizate compensează costurile actualizate.
Pentru calculul RIR se procedează astfel:
se calculează venitul net actualizat pentru o rată minimă de actualizare pentru care VNA trebuie să fie pozitiv;
se calculează venitul net actualizat pentru o altă rată de actualizare;
se stabilește rata internă de rentabilitate pe cale grafică sau analitică sau cu ajutorul relației:
Rata internă de rentabilitate se poate stabili la nivel de întreprindere (rata financiară internă) cu luarea în calcul a costurilor taxelor, dobânzilor și penalizărilor pe care le plătește unitatea; sau la nivelul economiei naționale (rată de rentabilitate economică) fară luarea în seamă a cheltuielilor ce nu influențează eficiența la nivel macroeconomic, ci numai microeconomic. În ceea ce privește rata de rentabilitate economică, se fac următoarele precizări:
este cel mai semnificâtiv indicator al eficienței proiectelor de investiții, deoarece exprimă capacitatea investiției de a furniza beneficii pe întreaga durată de funcționare a obiectivului;
deși în metodologia folosită de BIRD amortizarea nu este inclusă în valoarea costurilor de producție la evaluarea proiectelor din industria alimențară trebuie inclusă în această, deoarece în țara noastră beneficiarul de investiții trebuie să returneze la stat, sub formă de amoritzare, fondurile primite pentru realizarea obiectivului de investiții;
rata de rentabilitate economică nu face nici o specificare în legatură cu reinvestirea beneficiului provenit din investiția respectivă și care poate fi utilizat cu investiția care se face prin credite (externe sau interne) în volumul cheltuielilor trebuie incluse și dobânzile.
1.2.5. PRAGUL DE RENTABILITATE
.
Pragul de rentabilitate Eficiența economică a investițiilor depinde și de modul cum este folosită capacitatea de producție proiectată ,deoarece de aceasta depinde recuperarea fondurilor de investiții din profitul obținut. De aceea BIRD atrage atenția asupra unui punct critic sub care gradul de utilizare a capacităților de producție nu poate coborî, căci altfel unitatea intră în pierderi și prin urmare investițiile nu se mai pot recupera. Prin urmare la obiectivele de investiții care au capacitate mare de producție se impune o analiză privind stabilirea gradului minim de folosire a unităților de producție proiectate astfel încât să se asigure un profit minim sau unitatea să nu lucreze cu pierderi. Acest punct critic al nivelului producției exprimat prin procentul de folosire a capacității poriectate pentru care profitul societății comerciale este nul se numește prag intern de rentabilitate. Cunoscând nivelul cheltuielilor fixe CF (amortizari, cheltuieli generale), cheltuieli variabile CV (materii prime, salarii directe, energie), profitul corespunzător ratei de rentabilitate stabilite Ph și valoarea producției marfă PM se poate construi graficul ce reprezintă evoluția indicatorilor de volum ai societății comerciale și se calculează indicatorul , cu ajutorul căruia se poate stabili nivelul maxim de folosire a capacităților de producție, astfel încât societatea să nu lucreze cu pierderi, să recupereze fondurile de investiții cheltuite și să realizeze un profit net.
2. Incertitudinea și riscul investițiilor
Luarea deciziei de a investi pentru dezvoltarea obiectivelor existente sau realixarea unora noi, trebuie să ia în considerare incertitudinea și riscul implicate de proiect.
Incertitudinea se refera la indoiala pe care o creează apariția unui eveniment viitor.
Riscul este o noțiune socială, economică, politică sau naturală a cărei origine se află în posibilitatea ca o acțiune viitoare să genereze pierderi datorită informațiilor incomplete în momentul luării deciziei sau inconsistenței unor raționamente de tip logic.
Riscul este nesiguranța asociată oricărui rezultat. Nesiguranța se referă la probabilitatea de apariție a unui eveniment sau influența, efectul acestuia asupra proiectului în cazul în care evenimentul se produce. Riscul apare atunci când:
– probabilitatea de apariție a evenimentului este sigură, iar rezultatul este incert;
– efectul este cunoscut iar probabilitatea de apariție a evenimentului nesigură;
– atât efectul cât și probabilitatea sunt îndoielnice.
În cazul proiectelor de investiții riscul prezintă pericolul ca acestea să nu poată fi realizate în termen de performanță (calitate), în termen de program (durată de execuție planificată), precum și în termen de cost (depășirea bugetelor).
Numim element de risc al unui proiect orice element care are o probabilitate masurabilă de a devia de la plan. Elementul de risc al unui proiect este acel element care satisface simultan următoarele două condiții:
– 0<P(a)<1
– L(a) =
P(a) = probabilitatea de apariție a evenimentului a
E(a) = efectul evenimentului
L(a) = evaluarea monetară a lui E(a).
Riscul există atunci când o mulțime de consecințe nefavorabile este asociată unor decizii posibile și se poate cunoaște sau determină șansa apariției acestor consecinte. Când această șansă nu poate fi estimată cu ajutorul probabilităților, analiza se face numai în sfera incertitudinii. În general, decizia economică ia în considerare caracterul relativ al informației disponibile și probabil al desfășurării evenimentelor în viitor. Incertitudinea este generată de evoluția pieței și a prețurilor, în corelare cu deciziile privind sortimentele și cantitățile de produse/servicii oferite pentru un anumit mediu economic.
Majoritatea metodelor de studiere a riscului ridică problema estimarii probabilităților de manifestare a diferitelor consecințe la care se poate aștepta decidentul. Calitatea fiecarei metode depinde de rigurozitatea calculării probabilității de realizare a unuia sau altuia dintre evenimentele nesigure considerate, influențate de totalitatea informațiilor disponibile, de experiența managerului și de atitudinea să în asumarea unui risc. Această atitudine poate fi neutră, de acceptare, de respingere (prudența) sau flexibilă față de risc.
2.1 Incertitudinea și riscul asociate proiectelor de investiții
Eficiența economică și financiară evaluată în cadrul proiectelor de investiții este reală numai pentru acele date de intrare privind costurile și avantajele care au stat la baza calculului parametrilor, indicatorilor și criteriilor de eficiență ale proiectelor considerate. Practica dovedește că nu se pot estima cu exactitate toate elementele care influențează rezultatele parțiale și consecințele de lungă durată. Atât în evaluările privind costurile de exploatare, a veniturilor, a valorii nete, a duratei de exploatare rentabilă aferente proiectelor de investiții, concepția deterministă nu este justificată întotdeauna.
Riscul inerent investiției are ca principal suport evoluția tehnologică, progresul tehnic care permite firmelor realizarea unor modernizări, înlocuiri de utilaje. Incertitudinea specifică investiției afectează toate elementele fluxului de trezorerie generat de un proiect de invesiții. Sunt influențate îndeosebi valorile așteptate ale rezultatelor economice și financiare: profitul, cash flowul, valoarea netă, care depind de costuri, de prețul de vânzare, de volumul vânzarilor. De asemenea, este incertă valoarea reziduală a capitalului fix la expirarea duratei de exploatare pe care o luăm în calcul în analiza financiară a proiectelor. Unele dintre cele mai importante informații folosite în evaluarea proiectelor nu pot fi previzionate în mod riguros și anume: volumul producției și serviciilor, structura și calitatea acestora, prețurile de vânzare, prețul și consumul în cazul resurselor necesare desfașurării activităților în perioada de exploatare.
Pe parcursul exploatării capacităților proiectate pot apare dificultăți în asigurarea cu anumite resurse materiale și energetice, resurse valutare, se pote modifica rata dobânzii, rata inflației, evaluările privind avantajele ecologice ale proiectelor de investiții etc.
În realitate, se constată ca între mărimea parametrilor proiectelor de investiții și factorii, condițiile exogene determinate există dependențe statistice, probabile, nivelul indicatorilor manifestându-se ca valori aleatoare. De aceea, se impune ca deciziile de investiții să fie elaborate și adoptate în raport cu incertitudinea asociată proiectelor pe baza analizei diverselor situații posibile în viitor cu luarea în calcul a impactului acestora în planul eficienței economice și financiare. Alegerea proiectelor sau variantelor de proiect în condiții de necunoaștere a probabilității de apariție a diferitelor alternative privind condițiile obiectiv determinate asupra eficienței ne va conduce la categoria deciziilor în condiții de incertitudine.
În situația în care diversele alternative posibile din viitor li se pot stabili probabilități de realizare, alegerea proiectelor de investiții se încadrează în categoria deciziilor în condiții de risc.
În condiții de incertitudine totală specialiștii care pregătesc decizia de investiție vor recurge la opțiuni raționale pentru realizarea scopului strategic urmărit de investitor.
Managementul riscului este un proces ciclic care cuprinde o succesiune de faze pe care echipa de proiectare trebuie să le ia în considerare:
Faza 1: Identificarea riscurilor care cuprinde umatoarele etape:
– identificarea riscurilor semnificative;
– eliminarea riscurilor neconcordante (riscuri care pot fi neglijate întrucât probabilitatea de apariție a evenimentului este redusă iar efectul evenimentului este nesemnificativ.
Faza 2: Analiza riscului care cuprinde urmatoarele etape:
– cuantificarea riscurilor semnificative;
– evaluarea fermă a efectului;
– evaluarea fermă a evenimentului;
-stabilirea valorii așteptate (metoda valorii monetare așteptate)
Faza 3: Reacția la risc ce include următoarele etape:
– eliminarea riscurilor
– diminuarea riscurilor
– repartizarea riscurilor
2.2 Evaluarea riscului în procesul de fundamentare a deciziilor de investiții
2.2.1 Implicarea probabilităților în criteriile de evaluare a proiectelor
O serie de fenomene naturale, economice și sociale pot fi caracterizate prin date specifice obiective, pe baza cărora se stabilesc probabilitățile de evoluție a lor în viitor.
În domeniul investițiilor, pentru probleme de evaluare a proiectelor, informațiile de perioada trecută, ajută mai puțin. Această pentru că fiecare decizie de investiție este unică; ea, însă, face parte dintr-un grup de cazuri similare. Nu există, în consecință, posibilitatea de a determina cu precizie, pe baza prelucrării unor date statistice, posibilitatea realizarii parametrilor investiției și în final a rentabilității așteptate.
Concepția probabilistică de evaluare a riscului pe care îl prezintă proiectele de investiții este o componentă a metodelor raționale, moderne de fundamentare a deciziilor.
Astfel se poate apela la probabilitățile emise de specialisți (cu un puternic caracter subiectiv), stabilindu-se de fapt șansele de realizare a unor parametri, prin aprecierea proporției șansei care poate fi 10%, 30%, 50% etc.
Aceste aprecieri se bazează pe intuiția și experiența în domeniu.
În abordarea probabilistică a proiectelor se pot avea în vedere urmatoarele situații:
volume diferite ale cererii de produse și servicii pe piețe;
accentuarea concurenței manifestată prin apariția de noi tehnologii, de noi produse competitive (de exemplu de tipul înlocuitorilor);
apariția de dificultăți în asigurarea de resurse valutare, de anumite materii prime etc,;
variația ratei dobânzii, a prețurilor, a inflației etc.
Evaluarea proiectelor de investiții în condiții de risc se bazează pe folosirea în analiza economică, și în analiza financiară, de indicatori și criterii de eficiența economică calculați ținând seama de caracterul probabilistic al finalității proiectelor de investiții, al indicatorilor și criteriilor de eficiență pe variante de factori reglabili.
De aceea, problema care se pune constă în a stabili probabilitatea apariției în practică a uneia sau alteia din situații, în viitor, pe durata de viață economică.
În continuare, pe baza probabilităților stabilite, pentru fiecare din situațiile posibile în viitor, se calculează avantajele economice și costurile pe variantele de proiect elborate, iar în final, indicatorii de eficiența economică.
În acest mod se evaluează riscul proiectelor și impactul acestuia în cadrul analizei economice și financiare.
Probabilitățile folosite în calculele indicatorilor și parametrilor proiectelor stabilite prin consultarea experților sunt interprețate
În sensul unui grad de încredere, în faptul că un anumit fenomen se va produce, ca se va atinge un anumit cost sau se va obține un anumit venit, profit, cash flow etc.
Șansa este definită ca posibilitate a realizării unor niveluri ale parametrilor și indicatorilor în atingerea unui scop.
Notăm cu:
M – numărul de șanse care favorizează fenomenul, evenimentul,
N – numărul total de șanse, favorabile și nefavorabile posibile în mod egal,
P – probabilitatea
Probabilitatea masoara raportul dintre numărul de șanse egal posibile care favorizează fenomenul avut (M) și numărul total de șanse (N).
P = M/N
În acest caz, riscul este măsurat și exprimat de q.
q = 1-p
Șansele iau valori: 0,1. Un eveniment cu șanse 0 este imposibil; cel cu valoarea 1 a șanselor este o certitudine.
Valoarea 0,5 a șanselor este cea mai corectă pentru cazurile practice.
De aceea, deși pentru fiecare din componentele elementare, primare ale fluxului de trezorerie, ca și pentru oricare indicator de eficiența există un nivel minim, maxim, valori intermediare, pe care acestea le pot lua, în practică se folosește media valorii lor.
Dintre valorile medii se detașează speranța matematică; ea reprezintă rezultatul probabil, în medie, al valorilor posibile ale variabilelor aleatoare.
2.2.2 Indicatori pentru măsurarea riscului proiectelor de investiții
În cazul în care speranța matematică este egală pe variantele de proiect apare necesitatea alegerii variantei celei mai plauzibile. Astfel, pentru depistarea variantelor și stabilirea proiectelor se apelează la aplicarea testului ecartului tip (abaterea standard) și a ratei rentabilității asteptate. Ca metode de măsurare a gradului de risc se poate utiliza cu bune rezultate arborele de decizie, iar în cazul complexității proceselor economice studiate – tehnica simulării
Ecartul tip masoară riscul în raport cu speranța matematică; acesta reprezintă de fapt o masură standard a dispersiei valorilor parametrului sau indicatorului de eficiență economică în jurul speranței matematice. Cu cât este mai mare dispersia în jurul mediei (sau escartul – tip este mai mare) cu atât riscul corespunzător este mai mare.
Rata rentabilitații așteptate este rata de actualizare pentru care speranța beneficiului actualizat este egală cu zero.
Arborele de decizie prezintă succesiunea de decizii la momente de timp diferite, considerând stările posibile în viitor de desfașurare a proiectului de investiții.
În cazul în care procesul de investiții crește în complexitate, calculul indicatorilor menționați este însoțit de suportul oferit de tehnica simulării Monte Carlo care prezintă, prin generarile în situații comparabile, o serie de variante ce vor fi examinate ulterior de către decident. Aceasta presupune folosirea unor variante aleatoare de distribuție continuă și o anumită reparțiție corespunzatoare valorilor unor parametri precum costul, rata dobânzii, venituri etc; se calculează indicatorii de eficiență economică relevanți, putându-se urmări evoluția grafică a acestora în funcție de timp și gradul de risc asociat unor anumite valori. Analiza continuă cu determinarea intervalelor de admisibilitate a indicatorilor de tip efect la variații ale eforturilor, precum și găsirea cu un anumit grad de încredere a intervalelor de variație a indicatorilor de eficiență.
=== partea2. ===
Capitolul IV. Evaluarea eficienței proiectului de investiții
Prezentarea societății VINCON VRANCEA S.A. FOCȘANI
Idențificarea societății
Tabel nr. 1 – Date de referință
Clasa, tipul, numărul și principalele caracteristici ale valorilor mobiliare emise de societatea comercială:
● 30.000.000 acțiuni nominative dematerializate cu valoare nominală de 1.000 lei pentru 1 acțiune, grupate în tabelul nr. 2.
Tabel nr. 2 – Structura acționariatului – număr de acțiuni (mii buc.)
Piața organizată pe care se tranzacționează valorile mobilare: RASDAQ.
Valoarea totală de piață pentru fiecare clasă de valori mobiliare – variază zilnic în funcție de raportul dintre cerere și ofertă.
Istoricul societății comerciale
Societatea a luat ființă în 1949 prin naționalizarea sectorului de băuturi spirtoase, aparținând de sectorul de finante, sub denumirea de unității “MAT”, reprezentând unități mici de îmbuteliere a băuturilor spirtoase.
În anul 1951 aceste unități au trecut sub tutela Ministerului de Industrie Alimentară sub denumirea de fabrici de băuturi.
În acest timp aceste unități au evoluat extinzându-și obiectul de activitate prin marirea capacităților de producție diversificara produselor.
În anul 1951 a început construirea unităților de vinificare a căror amplasamente în centrele de podgorie, în jurul lor gravitând principalii furnizori de materii prime (respctiv producătorii individuali și unitățile cooperatiste).
Aceste unități de fabricație aveau ca principal obiect de activitate preluarea și prelucrarea strugurilor, iar valorificarea produselor (vinuri și rachiuri naturale) facându-se în toata țara în vrac. Ulterior s-a trecut la construirea unor unități moderne de condiționare și îmbuteliere a produselor obținute în centrele de vinificație, după cum urmează:
în 1972 s-a construit unitatea de învechire a distilatelor din vin de preparare și îmbuteliere a vinarsului;
în 1974 sectorul industrial se dezvoltă prin punerea în funcțiune a unei secții de producere și îmbuteliere a vinului spumos, a vermutului și a vinurilor de consum;
în 1987 este pusă în funcțiune unitatea de preparare și îmbuteliere a băuturilor din spirt și rachiurilor naturale;
în 1994 s-a achiziționat o linie modernă de îmbuteliere din Italia, amplasată în centrul de vinificație Odobești;
în perioada 1965-1975 s-au construit și pus în funcțiune trei distilării: două distilării cu coloane continue de distilare și una tip Charante, care realizează materia primă pentru obținerea băturilor tip vinars, coniac, țuică și rachiuri naturale.
Societatea își desfașoară activitatea în județul Vrancea având 25 centre de vinificație și 3 distilării amplasate în podgoriile județului și două secții de condiționare, îmbuteliere, comercializare în municipiul Focșani. Tot în Focșani există sediul societății unde sunt birourile și compartimentele funcționale care asigură desfășurarea activității.
Societatea funcționează în forma actuală (societate comercială pe acțiuni) din anul 1990, fiind înființată conform H.G.R. nr. 1353/1990 Produse Spirtoase (I.V.P.S.) Vrancea, data înființării societății fiind 01.02.1991, dată la care a fost înregistrată în Registrul Comerțului.
Obiectul de activitate
Obiectul de activitate al S.C. Vincon VRANCEA S.A. Focșani este:
achiziționarea materiilor prime viti-pomicole în vederea industrializării, valorificării și comercializării produselor rezultate, la un indice ridicat de rentabilitate;
achiziționarea materialelor necesare procesului de producție – în mod permanent și la nivelul capacităților de producție de care dispune societatea;
producerea vinurilor, rachiurilor naturale, băuturilor pe bază de spirt, vinarsuri, vin spumos, vermut, bitter, aperitive și alte băuturi alcoolice și nealcoolice;
operațiuni de import-export;
comercializarea produselor sub formă proprie;
alte activități legate de obiectul de activitate al societății, necesare realizării scopului propus (prestări servicii, transporturi, lucrări de construcții, reparații etc.).
Date generale prinvind activitatea S.C. Vincon S.A. Focșani
Principalele produse realizate sau servicii prestate;
Principalele piețe de desfacere și metode de distribuire;
Ponderea fiecărei categorii de produse sau servicii în venituri și total cifră de afaceri pentru ultimii trei ani;
Principalii concurenți la principalele produse sau servicii;
Dependențe semnficative față de un singur client sau grup de clienți (client/grup de clienți semnificativ = vânzări de cel puțin 10% din volumul vânzărilor totale către acesta/aceștia).
Activitatea întreprinderii constă în producerea de vinuri și de produse pe bază de vin, pe de o parte și prestarea de servicii pe de altă parte.
Produsele realizate sunt cuprinse în următoarele grupe:
vinuri și produse pe bază de vin (spumos, VISAR, etc.) pentru consum la intern și export;
vinarsuri;
țuică și rachiuri naturale.
Piețele de desfacere a produselor proprii și modul de distribuire le reprezintă:
piața internă – vânzarea la preț cu ridicata către intermediari;
piața externă – vânzarea produselor vărsate și îmbuteliate pentru Germania, Polonia, Norvegia, Danemarca, SUA etc.
Ponderea fiecărei categorii de produse sau servicii în venituri și total cifră de afaceri pentru ultimii trei ani.
Tabel nr. 3 – Ponderea categoriilor de produse în cifra de afaceri (mii lei)
Serviciile prestate de societate sunt:
prelucrarea strugurilor pentru populație;
depozitarea și pastrarea în custodie a cantităților de vin de la populație.
Principalii concurenți ai societății sunt societățile agricole de stat viti-vinicole și importatorii de vinuri.
S.C. VINCON VRANCEA S.A. nu depinde de nici un client sau grup de clienți semnificativi (valoarea vânzărilor către nici un client nu atinge 10% din vânzările totale).
Furnizori de materii prime și materiale pentru desfășurarea activității
Furnizorii de materii prime pentru S.C. VINCON VRANCEA S.A. sunt producătorii individuali de struguri din podgoriile Vrancei.
Furnizorii de materiale sunt:
pentru ambalaje din sticlă (diverse capacități și tipodimensiuni): STIROM S.A. București, STIMET S.A. Azuga, STICLĂ S.A. Târnăveni, STIAZ S.A. Sighișoara – pentru 10-15% din necesar, restul fiind acoperit la schimb;
pentru dopuri: ELECTRIC S.R.L. Focșani, DELTAPLAST S.R.L. Măcin, VINEXPORT Ltd. București – dopuri colmatate folosite la produsele de export;
pentru capse bere: AMEP S.A. Tecuci, PERINT S.A. București;
pentru capisoane: PERINT S.A. București, ELECTRIC S.R.L. Focșani;
pentru capsule termocontractibile: PERINT S.A. București, VINEXPORT Ltd. București – pentru produse destinate exportului;
pentru etichete: ROMRAL S.A. București, STUDIO DESIGN S.R.L. București, VINEXPORT Ltd. București – pentru produse destinate exportului;
pentru bioxid de sulf (SO2): ROMFOSFOCHIM S.A. Valea Calugărească;
pentru sodă caustică: COMATCHIM S.A. Focșani;
pentru alte materiale diverse: COMAT S.A. Focșani, ROMCARTON S.A. București, VRANCART S.A. Adjud; fabricile de zahăr din Sascut, roman, Buzău etc.
Personalul societății
S.C. VINCON VRANCEA S.A. are la sfârșitul exercițiului financiar 2002 un efectiv de 839 salariați, structurați astfel:
Tabel nr. 4 – Strutura personalului după diferite criterii
Gradul de sindicalizare al forței de muncă este de 92,54%, adică 776 membri de sindicat dintr-un total de 839 salariați. Sindicatul societății are un statut de sindicat independent, neafiliat la nici o confederație sindicală.
Analiza factorilor de incertitudine
Comparativ cu exercițiul financiar trecut, tendințele, elementele și factorii de incertitudine ce afectează lichiditatea societății sunt aceeași și anume:
prețurile materiilor prime, materialelor, energiei electrice și gazului metan;
dobânzile bancare;
creșterea prețurilor de desfacere a produselor finite mai mică în comparație cu creșterea prețurilor materiilor prime, materialelor, energiei, combustibiliilor.
Evenimente, tranzacții, schimbări economice
Societatea comercială VINCON VRANCEA S.A. și-a majorat capitalul social de la 19.339.950.000 lei la 30.000.000.000 lei.
Majorarea se datorează intrării în patrimoniul societății a terenerilor dobândite conform H.G. 834/1991, în valoare de 10.660.050.000 lei. Această majorare a intrat integral pe cota deținuta de APAPS.
Structura acționariatului – cota valorică și procentuală din capitalul social – se prezintă astfel:
Tabel nr. 5 – Structura capitalului social
Activele corporale ale societății comerciale
Caracteristicile principalelor capacități de producție
Activitatea societății fiind complexă – ca proces tehnologic și ca arie de amplasare – este structurată și organizată pe secții și centre de vinificație, distilare și secții industriale de preparare și îmbuteliere a produselor – amplasarea, capacitatea de depozitare (în hl) și îmbuteliere fiind prezentate în tabelele nr. 6 și 7.
Tabel nr. 6 – Amplasarea și capacitatea de îmbuteliere a depozitelor
1 Bucăți în 8 (opt) ore
Secțiile și centrele de vinificație sunt amplasate în localități cu potențial viticol, capacitatea acestora fiind dimensionată la suprafețele cu vii din judetul Vrancea.
Distilăriile societății sunt amplasate în zone cu potențial de aprovizionare cu resurse, cât și resurse de energie termică pentru fabricarea distilatelor și rachiurilor naturale.
Secțiile industriale penru prepararea și îmbutelierea produselor finite ale societății sunt amplasate în municipiul Focșani și orașul Odobești, unde sunt asigurate condițiile de depozitare, preparare, învechire, stabilizare, îmbuteliere, precum și căi de acces pentru aprovizionare și desfacere.
1.10 Piața valorilor comerciale emise de societatea comercială
A. Piețe în care se tranzacționează valorile mobiliare emise
În cursul exercițiului financiar 2002, valorile mobiliare emise de societate au fost negociate pe piața extrabursieră RASDAQ.
B. Numărul aproximațiv al deținătorilor fiecărei clase de valori mobiliare
Structura acționariatului societății comerciale VINCON VRANCEA S.A. este prezentată în tabelul nr. 8.
C. Dividente cuvenite/plătite/acumulate în ultimii trei ani; descrierea polticii societății comerciale privind dividentele; motive pentru eventuala micșorare a dividentelor pe parcursul ultimilor trei ani; prezentarea felului în care societatea comercială își achită obligațiile față de deținătorii de valori mobiliare de credit.
Tabelul nr. 9 prezintă dividentele cuvenite acționarilor societății, pentru ultimii trei ani.
Tabel nr. 9 – Dividente (mii lei)
Repartizarea profitului s-a efectuat în conformitate cu dispozițiile și normele legale în vigoare, iar dividentele s-au repartizat pe acționari conform ponderii deținute în capitalul social. Acțiunea de distribuire a dividentelor pentru anul 2002 este în curs de desfășurare.
Situația financiar-contabilă
Copia raporturilor financiar-contabile anuale întocmite conform Normelor Metodologice ale Ministerului de Finanțe în temeiul Legii Contabilității (Lg. 82/1991) împreună cu Raportul Cenzorilor interni și Raportul cenzorului extern independent.
Pentru a analiza activitatea firmei este nevoie sa apelăm la o serie de indicatori de eficiență economică, prezentați în tabelul următor:
2.6.1. Patrimoniul și indicatorii de bonitate
Elementele patrimoniale directe care concură la desfășurarea activității de producție sunt oglindite în bilanțurile contabile a căror evoluție, în ultimii trei ani, se prezintă dupa cum urmează :
Tabelul nr. 2.4 -mii lei-
Sursa : Rasdaq
Tabelul nr. 10
Din analiza economico-financiară a firmei se poate aprecia că:
În perioada analizată (1996-2002) societatea a terminat fiecare exercițiu cu profit, rezultat atât din activitatea de bază cât și din activitatea financiară și excepțională;
În totalul cheltuielilor de exploatare o pondere însemnată o dețin cheltuielile cu materia primă (contravaloarea strugurilor achiziționați) – cca. 43,91% în anul 2002; cheltuielile cu materiale consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale de ambalat, piese de schimb, energie, apă) – cca. 7,1%;
Analizând elementele de bilanț observăm că ponderea cea mai mare o dețin utilajele, mașinile și mijloacele de transport care ating în 2002 o pondere de 72,06%, spre deosebire de construcțiile montaj care ating în 2002 o pondere de 27,94%;
Având în vedere indicatorii de performanță economico-financiară se poate observă că:
rata profitului a cunoscut o creștere substanțială în ultimii ani ajungând de la 29,070% în 2000 la 92,530% în 2002;
productivitatea muncii a crescut și ea de la an la an ajungând de la 0,387 mil lei/pers în 2000 la 0,477 mil lei/pers în 2002;
profitul la 1000 lei capital fix înregistrează o ascensiune însemnată ajungând de la 3,688 lei/1000lei în 2000 la 7,690 lei/1000 lei în 2002;
indicele de folosire a materiilor prime reflectă de la an la an o situație tot mai favorabilă, înregistrând o creștere de la 3,030 lei/1 leu în 2000 la 4,380 lei/1 leu în 2002;
întreprinderea înregistrează o situație favorabilă și în ceea ce privește modul de folosire a timpului de lucru al salariaților, indicele de utilizare a fondului de timp maxim disponibil crescând de la 92,2% în 2000 la 95,8% în 2002;
în ceea ce privește ponderea producției pentru export din totalul producției aceasta cunoaște o ascensiune, ajungând de la 4,260% în 2000 la 5,750% în 2002.
CONCLUZIE
Având în vedere toți indicatorii de eficiență economică, putem spune că activitatea întreprinderii a avut un mic impas în 1998, când au scazut producția, veniturile și rata profitului, după care, începand cu 1999, a cunoscut un reviniment, cea mai mare creștere la majoritatea indicatorilor înregistrându-se în perioada 2001-2002.
În perspectivă, se prevede că activitatea se va îmbunatăți, rata profitului ajungând la 95%, ca urmare a realizării investiției propuse.
De asemenea, un alt obiectiv important, avut în vedere, este extinderea comerțului exterior, S.C. Vinicola S.A. Focșani propunându-și să ajungă la o pondere de 25% a producției pentru export, din totalul producției. Pentru a putea pătrunde pe noi piețe externe, se impune îmbunătățirea activității întreprinderii, în special creșterea calității vinurilor, pentru a putea fi competitivă în exterior.
2. Descrierea obiectivului de investiții
2.1. Necesitatea și oportunitatea investiției
În condițiile în care cererea de vin, atât pe piața interna cât și pe cea externă, a înregistrat creșteri semnificative de la an la an, cerere însoțită și de un anumit nivel al calității produsului fînit (calitatea vinului, modul de prezentare și de ambalare), impus de parteneri, a devenit tot mai stringentă necesitatea înlocuirii actualei linii de îmbuteliere cu o altă linie, astfel încât produsele întreprinderii să devină tot mai competitive. La acesta se mai adaugă și faptul că la export, produsele întreprinderii vin în concurentă cu produse similare ale altor țări cu renume pe piața vinului, țări dintre care fac parte: Franta, Spania, Italia, s.a., a impulșionat necesitatea achiziționarii unei linii de îmbuteliere de un înalt nivel tehnic și tehnologic.
Actuala linie de îmbuteliere a S.C. VINCON S.A. FOCȘANI este de tip “SEITZ” și funcțonează de peste 30 de ani, fără posibilități de asigurare a pieselor de schimb, pe baza tehnologiilor cunoscute până la acea dată.
Progresul tehnic, ca și experiența acumulată în tehnologia vinului, au permis ca în ultimii 15 ani să se gasească tehnologii de vinificație cu parametrii funcțional mult superiori complexului de vinificație S.C. VINCON S.A.
Cercetările întreprinse în întreprindere au condus la elaborarea unor tehnologii vinicole îmbunatățite, care au fost recomandate sectorului de producție. Aceste tehnologii nu se pot aplica în complexul de vinificație deoarece actualele linii tehnnologice nu dispun de elementele necesare. Din această cauză, linia de îmbuteliere cu complex de mașini nu mai corespunde principalei funcții pentru care a fost creată, aceea de stație pilot pentru aplicarea tehnologiilor moderne de vinificație.
În afăra celor arătate, îmbutelierea vinurilor la data actuală se face cu productivitate scazută, cu mari întreruperi ce impun costuri ridicate cu reparațiile și întreținerea actualei linii.
În prezent, principalele deficiențe funcționale sunt:
capacitatea de tratament prin frig este total nesatisfăcătoare;
nu asigura protecția cu gaze inerte la umplerea și dopuirea sticlelor, conform normelor cerute de beneficiari;
nu există spații necesare pentru învechirea industrială a vinului la sticlă;
nu asigura aclimațizarea sticlelor în condiții normale de îmbuteliere, producându-se spargeri masive din cauza diferențelor de temperatură;
în cadrul complexului actual de îmbuteliere nu există spații de depozitare a ambalajelor;
în starea actuală, datorită gradului de uzură a liniei de îmbuteliere, nu se mai asigura încadrarea în normele tehnice de consum de materie primă și de ambalaje, realizându-se cu toate măsurile luate, pierderi din ce în ce mai mari față de cele admise.
În acest context s-a trecut la realizarea unui nou obiectiv de investiții și anume la Retehnologizarea liniei pentru îmbuteliere vin.
Soluții pentru retehnologizare
VARIANTA I
Prin retehnologizarea complexului de vinificație se propune creșterea capacității de producție de la cca. 250 de vagoane de vin/an la cca. 692 vagoane de vin/an, adică cca. 35.000hl vin/an.
Pe baza studiilor făcute și a ofertelor avute în vedere, conducerea întreprinderii a optat pentru înlocuirea actualei linii de îmbuteliere, care va fi refolosită în scopul realizării de băuturi racoritoare pe bază de sucuri naturale. Astfel, conducerea a analizat mai multe oferte ale unor furnizori de asemenea instalații, adoptând în final modalitatea de achiziționare de la un furnizor german. Noua linie de îmbuteliere urmează a se importa de la firma “KRONES AKTIENGASSLLSCHAFT” – Germania, cu reputație în producerea unor asemenea utilaje, firma agreata și de beneficiarii vinurilor îmbuteliate.
Caracteristicile tehnice ale liniei de îmbuteliere sunt prezentate în continuare:
capacitate efectivă de 4.500 st./oră;
produse ce pot fi îmbuteliate:
vinuri limpezite;
vinuri spumante;
vinuri spumoase;
posibilitatea îmbutelierii în tipuri diferite de sticle, pentru care sunt făcute dimensionarile și reglajele, toate conforme cu normele și dimensiunile stabilite:
Rheîn lung de 0,75 sau 0,70 litri;
Bordeaux de 0,75 litri;
Burgund de 0,75 litri;
Borviz de 1 litru.
Componenta liniei de îmbuteliere:
Mașina de descărcat navete din plastic, a câte 12 sticle fiecare și de alimentare a benzii transportoare;
Mașina de spălat sticle noi sau reutilizate, care cuprinde:
baia de preînmuiere;
baia de înmuiere leșii;
sprituri de clatire în 4 trepte;
sprituri de sterilizare;
filtru de sterilizat pentru abur și apă rece;
Panou de control;
Tunelul cu raze ultraviolete pentru sterilizarea sticlelor;
Mașina de umplut sticle la suprapresiune, tip VKCF/NK4-134/235;
Mașina este realizată în sistem monobloc cu mașina de dopuit cu dopuri de plută și mașina de aplicat capsulele coroană și se compune din:
28 de sprituri de umplere;
4 capete de dopuire;
4 capete de capsulare (toate sincronizate);
sistem electric de preîncălzire a dopului;
impregnare cu CO2;
Sisteme de filtre sterilizate în 2 trepte pentru vin cu catrușe filtrante de tip “PALL”;
Mașina de aplicare a capsulelor termocontracțile, compusă din:
repartizor automat de capsule;
tunel cald cu autoreglare termică;
Mașina de etichetat tip ROBUSTA10-4-4/140 prevazută sa realizeze:
Aplicarea etichetei pe față;
Aplicarea contraetichetei;
Aplicarea fluturașului;
Dispozitiv pentru inscripționarea datei pe etichetă;
Dispozitiv semiautomat pentru confecționarea cutiilor de carton de câte 6 sau 12 sticle;
Mașina de grupare a sticlelor, preluarea și introducerea lor în cartoane sau în navete PVC a câte 12 sticle, prevazută cu 24 de capete de preluare pneumatică;
Dispozitiv de închidere a cutiilor de carton și etichete;
Sistem de benzi transportoare pentru sticle și pentru cartoane – casete;
Tablouri electrice și tablouri de automatizare pentru întregul sistem;
Cabluri electrice pe tot ansamblul liniei de îmbuteliere;
Pompa de vin pentru alimentarea instalației;
Tubulara din inox pentru transportul vinului în cadrul liniei de îmbuteliere (filtre pompa pentru mașina de umplut);
Piese de schimb pentru 1 an.
Exportatorul asigură asistența la montaj și opțional, transport franco-utilaj.
Destinația producției
Pe bază retehnologizării se prevede a se realiza o producție fizică anuală de 692 vagoane de vin îmbuteliat, în valoare de 10.540.000.000 lei, din care pentru export 130 vagoane de vin în valoare de 8.400.000.000 lei, echivalent a 1.000.000$.
VARIANTA a II-a
Prin retehnologizarea complexului de vinificație se propune o creștere a capacității de producție de la cca. 250 de vagaoane de vin/an la cca. 703 vagoane de vin/an, adică cca. 35.860hl de vin/an.
Această linie de îmbuteliere, “FRANCO – EQUIPMENT INDUSTRIAL”, este oferită, în condiții avantajoase, de un furnizor francez.
Caracteristicile tehnice principale ale liniei de îmbuteliere sunt:
capacitate efectivă de 5.200 st./oră;
produse ce pot fi îmbuteliate:
vinuri spumante;
vinuri limpezite;
vinuri spumoase;
posibilitatea îmbutelierii în tipuri diferite de sticle, pentru care sunt făcute dimensionarile și reglajele, toate conforme cu normele și dimensiunile stabilite.
Componenta liniei de îmbuteliere
Mașina de descărcat navete de câte 12 sticle și alimentarea benzii transportoare;
Mașina de spalat sticle noi și reutilizate;
Panou de control;
Mașina de sterilizat sticle;
Mașina de umplut sticle la presiune, tip VKCE/NK5-140/250; mașina este realizată în sistem monobloc cu mașina de dopuit pentru dopuri de plută și mașina de aplicat capsule coroană;
Sisteme de filtrare în 3 trepte pentru vin, cu catrușe filtrante de tip “KONTT”;
Mașina pentru aplicarea capsulelor termocontractile;
Mașina de etichetat de tip PRIMUS2-15/147;
Dispozitiv pentru inscripționarea datei pe etichetă;
Dispozitiv semiautomat pentru confecționarea cutiilor de carton de câte 6 sau 12 sticle;
Mașina de grupare a sticlelor, preluarea și introducerea lor în cartoane sau naveta;
Sistem de benzi transportoare pentru sticle și cartoane;
Pompă de vin pentru alimentarea instalației;
Piese de schimb pentru 1½ ani.
Exportatorul asigură asistenta la montaj, opțional, transport franco-utilaj și garanție patru ani.
Destinația producției
Pe bază retehnologizării se prevede a se realiza o producție fizică anuală de 692 vagoane de vin îmbuteliat, în valoare de 7.700.000.000 lei, din care pentru export 140 vagoane de vin, în valoare de 1.186.920.000 lei, adică cca. 141.300.000$.
Adaptarea retehnologizării la condițiile existente în întreprindere și avantaje ale acesteia
Tehnologiile de producere a vinurilor – sunt elaborate pe bază rezultatelor cercetărilor întreprinse în întreprindere, a experienței acumulate în producerea vinurilor. Ele țîn seama de tehnologiile folosite în alte țări și de progresul tehnic contemporan, de cerințele beneficiarilor externi.
Se folosesc următoarele tehnologii:
Îmbutelierea vinurilor, depozitarea produselor finite și învechirea vinurilor la sticle, după cum urmează:
îmbutelierea sterilă (după caz îmbutelierea la cald) cu linie de îmbuteliere de tip “KRONES”;
depozitare produse finite (paleți cu sticle în navete sau în cutii de carton);
învechire la sticle timp de 6 luni pentru vinurile destinate în special exportului;
depozitare sticle goale (pe platforme deschise pentru 15 zile după care se introduc în camera de climatizare);
Condiționarea vinurilor în vederea îmbutelierii și detartrarea vinurilor prin refrigerare.
Principalele caracteristici de calitate ale produselor în raport cu cele realizate în țară și în străinătate.
Tehnologiile adoptate vizează obținerea unor vinuri cu însușiri superioare de fructuozitate, finețe, tipicitate și cu un conținut cât mai ridicat de SO2.
La vinurile roșii se prevede a se realiza, prin îmbunatățirea tehnologiei, o intensitate colorantă superioară (DO > 0,6) la vinurile tinere, chiar și în condiții mai puțin favorabile, ca soiurile slab pigmentate sau recoltele afectate de mucegai.
Ansamblul măsurilor tehnologice are menirea să asigure vinurilor roșii, albe și spumante însușiri organoleptice superioare celor actuale, comparabile cu ale vinurilor de marcă din țările avansate din punct de vedere viti-vinicol.
Prospectarea pieței, privind desfacerea producției
Pentru piața internă, este asigurată, prin noua investiție, livrarea unor cantități de cca. 560 vagoane de vin/an, către agenții economici cu care se încheie contracte.
Pentru livrarile destinate exportului, prospectarea piețelor a fost asigurată, încă de anul trecut, pe relațiile SUA, Canada, Anglia, Olanda, fiind în curs de prospectare noi piețe pe devize convertibile, volumul livrărilor urmând să crească de la cca. 100 vagoane vin îmbuteliat la 130, respectiv 140 vagoane de vin îmbuteliat, cu perspectiva de a ajunge la cca. 175 vagoane vin/an.
Încadrarea obiectivului în incintă
Investiția este propusă să se execute în primul rând în cadrul spațiului deja existent, iar extinderile se fac în actuala incintă construibilă, fără a fi necesară scoaterea de teren din circuitul agricol. Utilajul se va instala într-o hală existentă, prin restrangerea unor activități, înlocuind, din punct de vedere al consumului de apă tehnologică, una din instalațiile existente și care se demontează. Prin amplasarea acestei linii se produc și o serie de modernizări și extinderi în zona îmbutelierii și depozitului de vin, după cum urmează:
Compartimentul de îmbuteliere și învechire la sticlă se amenajează în restul depozitului tampon actual;
Depozitul pentru aclimatizare sticle va fi o construcție nouă având o suprafață de cca. 335m2;
Depozitul pentru sticle pline va fi o construcție nouă cu o suprafață de cca. 1.175 m2;
Depozitul tampon este format din 2 compartimente:
unul existent;
unul cu o suprafață de cca. 350 m2;
Platforma de sticle va fi o paltformă decopertată de cca. 1.500 m2 pentru depozitat sticle goale, cu acces separat și cu electropan spre sala de aclimatizare sticle.
În exterior se face o sistematizare de drumuri și platforme care se încadrează în rețeaua de drumuri din incintă. Suprafața pe care se va amenaja o parte din compartimente este acum ocupată cu viță-de-vie nobilă, iar destinația terenului prin documentația de urbanism este agro-industrială. Personalul de desrvire este cel existent, la care se vor adauga încă 15 persoane, prin crearea de noi locuri de muncă. Se vor folosi grupurile sanitare și vestiarele existente. În complexul astfel creat se integrează și unitățile anexe, precum:
cantina cu o capacitate de 500 de locuri;
atelierul mecanic pentru deservirea liniei de îmbuteliere;
locuințele din incintă, pentru cca. 10 persoane;
locuințele din exterior, pentru cca. 15 persoane.
Soluții constructive
Executantul proiectului este Regia Autonomă Carpați – Proiect București, care a oferit următoarele soluții constructive:
Compartimentul îmbuteliere se va organiza în actualul depozit de învechire vin (construcție existentă) pe o suprafață de cca. 460m2;
Depozitul de sticle pline este o construcție nouă pe o suprafață de 1.176m2, structura sa fiind formată din stâlpi metalici, ferme și plane metalice;
Compartimentul învechire sticle vin va fi actualul depozit tampon, pe o suprafață de 648m2, la care se reface pardoseala cu mozaic turnat în carouri, iar pereții vor fi izolați termic cu polistiren, tencuială și zugrăveli;
Depozitul tampon va fi o construcție metalică pe o suprafață de 350m2, cu închideri ROMPAN, iar pardoseala din mozaic;
Platforma de sticle goale va fi o platforma betnată de cca. 1.500m2, cu acces auto.
Protecția mediului înconjurător
Procesul tehnologic de realizare și îmbuteliere a vinului nu produce și nu împrăștie noxe care să afecteze mediul înconjurător și pentru care să fie impusă o protecție specială.
Concluzii:
Prin retehnologizarea complexului de vinificație, S.C. VINCON S.A. FOCȘANI asigură cele mai moderne tehnologii de vinificație, creșterea capacităților de producție pentru intern și pentru export și posibilități de folosire a acestor tehnologii în cadrul unităților de specialitate din ramura (stațiunilor de cercetare și producție subordonate).
3. Evaluarea eficienței economice a investițiilor pe
baza sistemului de indicatori de eficiență
economică a investițiilor
Indicatori cu caracter general
Capacitatea de producție, care exprimă cantitatea maximă de producție ce se poate obține, într-o perioadă, în condiții normale de funcționare, impuse de utilizarea deplină a capitalului fix și a resurselor umane, organizarea judicioasă a producției și a muncii. Capacitatea de producție se exprimă în unități fizice ca, de exemplu: tone, metrii pătrați, bucăți etc. Totuși sunt cazuri, acolo unde producția are un grad ridicat de eterogenitate, când capacitatea de producție se exprimă valoric, în lei. În cazul obiectivelor din sfera de activitate socială sau culturală distingem capacitatea de folosință, ca de exemplu numărul de paturi la un spital, numărul de locuri la o unitate culturală etc. Capacitatea de producție este un indicator de volum care cuantifică principalul efect economic al investiției. Utilizarea capacității de producție în calculele de eficiență economică este absolut necesară deoarece ajută la formarea unei păreri generale asupra mărimii obiectivului analizat. Înainte de efectuarea investiției capacitatea de producție qI, va fi de 692 vag. vin/an, iar în cazul variantei a II-a qII, va fi de 703 vag. vin/an.
Cheltuieli anuale de producție. Prin intermediul cheltuielilor de producție se cuantifică eforturile totale făcute de agentul economic (eforturile umane, materiale și financiare) pentru obținerea producției ce urmează a se realiza de către viitorul obiectiv economic. Este un indicator sintetic de apreciere a activității societății comerciale sau a regiei autonome pentru întreaga producție. Nivelul costului de producție în condițiile mentinerii aceluiași volum de producție trebuie să scadă de la o perioadă la alta, asigurând în acest fel concomitent cu realizarea unor disponibilități de materii prime ce pot fi folosite în alte scopuri sau pentru creșterea producție fizice, creșterea eficienței economice a obiectivului respectiv. Aprecierea eficienței economice a costurilor de producție se poate face cu o serie de indicatori, cum ar fi: cheltuieli la 1000 lei prod, indicatori care nu pot lipsi din nici o analiză economică riguroasă. Înainte de investiție, cheltuielile de producție erau de 207,75 mil. lei, deci Ch0=207,75 mil. lei. În varianta I de investiții, ChI=815,35 mil. lei. Iar în varianta a II-a ChII=964,796 mil. lei.
Costul unitar se calculează ca raport între cheltuielile anuale de producție și capaciattea de producție
Situația inițială:
Varianta I:
Varianta II:
Prețul producției marfă. În situația inițială, prețul producția marfă, exprimăt în milioane lei/vag, este de 1,6 mil. lei/vag. După efectuarea investiției, prețul producție marfă va crește datorită creșterii calității vinului și datorită ratei inflației care se estimează că va fi anul viitor când obiectul investiției va începe să funcționeze.
Varianta I: pI=2,2 mil lei/vag.
Varianta II: pII=2,4 mil lei/vag.
Venituri totale, indicator de efect care însumează rezultatele activității economice ale unității pe o perioadă de timp, de obicei un an. Indicatorul se stabilește pentru întreaga activitate a unității economice. Față de exprimărea fizică a producției, valoarea producției are avantajul că surprinde și influențează modificările structurale ale acesteia, atât dpdv al complexității, cât și al calității acestora. În funcție de valoarea producției se pot calcula o serie de indicatori de eficiență economică, cum ar fi: producția la 1000 lei capital fix, productivitatea muncii etc. Se vor calcula ca produs între prețul producție marfă și capacitatea de producție.
Situația inițială: V0 = 1,6 x 250 = 400 mil lei
Varianta I: VhI = 2,2 x 692 = 1522,4 mil lei
Varianta II: VhII = 2,4 x 703 = 1687,2 mil lei.
Profitul anual, indicator deosebit de important în aprecierea efectului net al unității sau pe fiecare produs în parte. Prin el, agenții economici asigură recuperarea capitalului cheltuit și își constituie noi capitaluri fixe. Cu ajutorul lui se poate calcula unul dintre cei mai sintetici indicatori de apreciere ai eficienței activității economice și anume rata profitului (a rentabilității). În condițiile economiei de piață noțiunea de beneficiu este înlocuită din ce în ce mai mult cu cea de profit, dar având aceeași semnificație economică, de efct net obținut de agentul economic. Se calculează ca diferență între veniturile totale și cheltuielile totale.
Situația inițială: Ph0 = 400 – 207,75 = 192,25 mil lei
Varianta I: PhI = 1522,4 – 815,35 = 707,05 mil lei
Varianta II: PhII = 1687,2 – 964,796 = 722,404 mil lei.
Numărul de salariați de care are nevoie viitorul obiectiv, în perioada funcționării sale se stabilește cu ajutorul indicatorului cantitativ de efort cunoscut sub numele de numărul mediu scriptic salariați. Pentru orice proiect de investiții interesează atât numărul total de salariați cât și structura acestora după profesie (muncitori, tehnicieni). În varianta inițială există 839 salariați. Efectuarea investiției, în ambele variante, duce la crearea de încă 15 noi locuri de muncă. Deci, în ambele variante, numărul angajaților va fi de 854 salariați.
Productivitatea muncii. În activitatea de investiții, dar și de producție, anul reprezintă principalul factor de producție. De modul cum sunt folosiți salariații unei întreprinderi depind, în mare masură, rezultatele economice ale unității. De aceea, pentru aprecierea eficienței cu care se consumă munca în cadrul unei activități, este necesar calculul indicatorului productivitatea muncii, care exprimă producția ce poate fi realizată de un salariat, într-o unitate de timp, valoarea producției ce revine pe un salariat, timpul de muncă, în om/ore, consumat pentru realizarea unei unități fizice de produs etc. Fiecare agent economic se va preocupa pentru alegerea variantelor de investiții pentru care indicatorul este favorabil, dar se va preocupa și de îmbunatățirea indicatorului în procesul de producție, de utilizarea viitoarelor capitaluri fixe. Productivitatea muncii se calculează în două moduri:
ca raport între capacitatea de producție și numărul de salariați;
ca raport între valoarea producție și numărul de salariați.
Situația inițială: W0 = 250 ÷ 839 = 0,297 vag/salariat
W0’ = 400 ÷ 839 = 0,4767 mil lei/salariat
Varianta I: WI = 692 ÷ 854 = 0,8103 vag/salariat
WI’ = 1522,4 ÷ 854 = 1,7826 mil lei/salariat
Varianta II: WII = 703 ÷ 854 = 0,8231 vag/salariat
WII’ = 1687,2 ÷ 854 = 1,9756 mil lei/salariat.
Toți acești indicatori de eficiență cu caracter ganeral pot fi sintetizați în următorul tabel (nr. 11).
3.2. Indicatorii de bază
Pentru a putea calcula indicatorii de bază este necesar să se calculeze anumiți indicatori ajutători:
sporul de producție care exprimă câte vagoane de vin se obțin în plus în varianta I, și respectiv varianta II, față de situația inițială. Se notează cu ∆q și se calculează după notățiile:
∆qI-0 = qI – q0 = 692 – 250 = 442 vag
∆qII-0 = qII – q0 = 703 – 250 = 453 vag
sporul anual al valorii producției care exprimă valoarea producției obținută suplimentar în varianta I, și respectiv în varianta II, față de situația inițială.
∆QI-0 = QI – Q0 = 1522,4 – 400 = 1122,4 mil. lei
∆QII-0 = QII – Q0 = 1687,2 – 400 = 1287,2 mil. lei
sporul anual al cheltuielilor de producție exprimă cheltuielile suplimentare antrenate de creșterea capacității de producție în fiecare variantă de investiții față e situația inițială. Se notează cu ∆Ch și se calculează după relațiile:
∆ChI-0 = ChI – Ch0 = 815,35 – 207,75 = 607,5 mil.lei
∆ChII-0 = ChII – Ch0 = 964,796 – 207,75 = 757,046 mil. lei
sporul anual de profit care exprimă profitul obținut suplimentar ca urmare a creșterii capacității de producție în variante față de situația inițială. Se notează cu ∆Ph și se calculează după relațiile:
∆PhI-0 = PhI – Ph0 = 707,05 – 192,25 = 514,8 mil. lei
∆PhII-0 = PhII – Ph0 = 722,404 – 192,25 = 530,154 mil. lei
Acești indicatori sunt prezentați în tabelul nr. 12
În continuare se trece la calculul indicatorilor de bază propriu-ziși sau a indicatorilor statistici de eficiență economică:
Valoarea investiției. Mărimea fondurilor necesare pentru realizarea unui obiectiv constituie unul dintre indicatorii de volum principali, folosit în adaptarea deciziei de investiție, ce caracterizează totalitatea resurselor ce se consumă pentru ridicarea obiectivului, până la punerea sa în funcțiune. Prin extensie în volumul investiției se include stocul de mijloace circulante necesar la prima dotare a obiectivului economic, precum și o serie de cheltuieli care nu măresc valoarea capitalurilor fixe, cum sunt cheltuielile cu pregatirea salariaților viitoarei unități economice, cu supravegherea desfășurării lucrărilor etc.; acest efort investițional se calculează cu ajutorul relației:
It = I + M0 +C8, în care:
It – investiția totală;
I – investiția calculată conform devizului general;
M0 – necesarul de mijloace circulante pentru începerea funcționarii obiectivului
C8 – alte cheltuieli (cu pregatirea cadrelor, supravegherea lucrărilor etc.)
Investițiile se materializează în capitaluri fixe, care pot fi active (participă nemijlocit la procesul de producție) sau pasive (asigură numai buna funcționare a celor active, cum sunt clădirile). Normal ca efortul investițional va fi orientat spre capitalurile fixe active – utilaje, instalații de lucru, construcții speciale – care asigură realizarea producție întreprinderii. Dar, indifernt de modul de împărțire pe cele două categorii, investițiile se materializează în următoarele grupe: clădiri, construcții speciale, mașini de forță și utilaj energetic, mașini utilaje și instalații de lucru, aparate și instalații de masură, control și verificare, mijloace de transport, animale, plantații, accesorii și inventar gospodăresc. Deci, calculul acestui indicator se prezintă astfel:
• pentru varianta I: I = 686,10 mil. lei
M0 = 54,16 mil. lei
C8 = 8,75 mil. lei
ItI = 686,10 + 54,16 + 8,75 = 749,01 mil. lei
• pentru varianta II: I = 729,405 mil. lei
M0 = 56,08 mil. lei
C8 = 8,75 mil. lei
ItII = 729,405 + 56,08 + 8,75 = 94,235 mil. lei
Durata de execuție a tuturor lucrărilor de investiții. În această perioadă se materializează fondurile investiționale în capitaluri fixe. Ca urmare a faptului că pe această perioadă sunt scoase din circuitul economic productiv o serie de resurse (umane, materiale și financiare), perioada respectivă trebuie să fie cât mai scurtă, pentru a reduce imobilizarile de fonduri. În acest sens, beneficiarul în colaborare cu unitatea de construcții trebuie să asigure o eșalonare rațională a investițiilor pe durata de execuție, eșalonare care concomitent cu asigurarea condițiilor normale de desfășurare a procesului investițional să permită reducerea pierderilor de profit ca urmare a imobilizărilor fondurilor de investiții. Un alt aspect care trebuie să preocupe toți factorii participanți la realizarea investiției (beneficiar, proiectant, constructor, furnizor de materiale) îl constituie găsirea de soluții pentru punerea în funcțiune a capacităților de producție. În acest fel se asigură diminuarea efortului investițional, prin profiturile suplimentare realizate în urma funcționării parțiale a capacităților de producție. În ambele variante perioada necesară pentru realizarea tuturor lucrărilor cerute de investiții este de 1 an: dI = 1 an ; dII = 1 an.
Durata de funcționare a obiectivului. În general, perioada procesului investițional se poate împărți în trei:
perioada de proiectare, în care se elaborează documentațiile de investiții, se obțin avizările și aprobările, se constituie sursele de finanțe, se contactează constructorul și se deschide finanțarea;
perioada de execuție a obiectivului;
perioada de funcționare a capitalului fix.
Între acestea, un rol important îl are durata funcționării obiectivului, deoarece acum se obțin efectele economice (profit, producție) și acum se verifică în ce masură deciziile luate în cadrul procesului investițional se dovedesc a fi fost cele mai bune.
În general, această perioadă o putem împărți în trei:
perioada până la atingerea parametrilor proiectăți;
perioada normală de funcționare;
perioada de declin.
Prima și ultima perioadă trebuie să fie cele mai scurte, deoarece profiturile obținute se situează sub cele normale, stabilite prin documentații. Cea de-a doua perioadă în care utilajele funcționează la parametrii tehnico-economici proiectați prezintă o importanță, deoarece acum efectele nete sunt maxime și deci beneficiarul se va preocupa de prelungirea cât mai mult a acestei durate atât prin asigurarea unei funcționări normale a capitalurilor fixe, cât și pentru luarea unor măsuri de modernizare a utilajelor, reutilarea secțiilor și chiar restructurarea producției. De aici rezultă caracterul complex al eficienței economice a investițiilor și de hotărârile luate în procesul de producție pe toate fazele sale: aprovizionare, producție, desfacere. În ambele variante de investiții se apreciază că linia de îmbuteliere va avea o durată eficientă de funcționare de 15 ani: dI = 15 ani; dII = 15 ani.
Investiția specifică pentru activitatea de modernizare sau dezvoltare. Acest indicator asigură comparația între efortul investițional făcut pentru realizarea unui obiectiv economic și rezultatele obținute exprimate prin capacitatea de producție. Relațiile de calcul se stabilesc diferențiat pentru obiective noi și pentru dezvoltări, modernizări și retehnologizări.
în care:
Imi – investiția alocată pentru modernizare, dezvoltare sau retehnologizare în varianta i;
qmi – capacitatea de producție după modernizare;
q0 – capacitatea de producție existentă înainte de modernizare.
Investiția specifica se poate calcula și în funcție de sporul realizat la valoarea producției, surprinzând în acest fel și influența modificării structurii producției.Formula de cacul este:
în care:
Imi – investiția alocată pentru modernizare, dezvoltare sau retehnologizare în varianta i;
Qmi – reprezintă valoarea de producție obținută după modernizare;
Q0 – reprezintă valoarea producție realizată înainte de modernizare.
Calculul indicatorului investiția specifică în funcție de valoarea producție devine util, în special în cazul modernizărilor, dezvoltărilor și retehnologizărilor, deoarece acum în mod obligatoriu, activitatea de investiții trebuie să fie însoțită și de schimbarea structurii producției cu efecte obiective asupra nivelului producției marfă al unității economice.
În condițiile economiei de piață indicatorul investiția specifică este deosebit de importantă, dar pentru a deveni operant el trebuie să se compare cu investiția specifică la alte obiective economice similare și acolo unde există o investiție specifică normată pentru ramura sau domeniul de ctivitate respectiv. Indicatorul exprimă efortul investițional la o unitate, efectul trebuie să fie minim cu încadrarea în indicatorul normat sau realizat la obiective similare.
De altfel, la obiectivele cu caracter productiv, în mod practic nu se adoptă o decizie de investiții fără a lua în considerare acest indicator.
Deși indicatorul investiție specifică are o serie de avantaje, el este totuși un indicator parțial, care compară efortul investițional total cu mărimea capacității de producție dintr-un an și nu reușește să surprindă fațetele procesului , fapt pentru care el trebuie completat și cu alți indicatori , la care ne vom referi în continuare.
Calculul acestui indicator pentru cele două forme se prezintă astfel:
• pentru varianta I: mil lei investiți pentru creșterea capacității de producție cu un vagon de vin;
mil lei investiți pentru creșterea producției cu 1 leu (617 lei investiți pentru creșterea producției cu 1000 lei)
• pentru varianta II: mil lei investiți pentru creșterea capacității de producției cu un vagon de vin;
mil lei investiți pentru creșterea producției cu 1 leu (567 lei investiți pentru creșterea producției cu 1000 lei)
Termenul de recuperare al investițiilor pentru activitatea de modernizare, retehnologizare sau dezvoltare, indicator ce exprimă perioada de timp în care investiția se recuperează din profit în urma punerii în funcțiune a unor capacități de producție. Pentru modernizarea, dezvoltarea sau retehnologizarea obiectivelor existente, calculul indicatorului termen de recuperare se face cu formula:
în care:
Ti – termenul de recuperare pentru varianta i;
Imi – valoarea investiției alocată ptentru modernizări;
Phmi – profit anual obținut în urma investiției făcute;
Ph0 – profit anual obținut prin modernizarea obiectivului economic;
În cazul în care prin investiția efectuată se urmărește cu prioritate reducerea cheltuielilor de producție, care va influența profitul unității, termenul de recuperare se poate calcula și astfel:
în care:
Ch0 – cheltuieli anuale de producție ce se fac înainte de modernizare;
Chmi – cheltuieli anuale de producție ce se fac după modernizare.
Indicatorul astfel calculat exprimă perioada de timp în care se recuperează investiția pe seama economiilor realizate la costul de producție. În cazul modernizării, dezvoltării sau retehnologizării unor unități economice, valoarea investiței trebuie corectată cu o serie de elemente cum ar fi: valoarea neamortizată a capitalului fix ce urmează a fi lichidat, sumele obținute din valorificarea unor utilaje, părți componente ale acestora sau chiar din casări, pierderea de profit cauzată de întreruperea producției pe timpul executării lucrărilor de investiții etc. În acest caz, formula de calcul a termenului de recuperare va fi:
în care:
An – fondul de amortizare nerecuperat;
Vv – valoarea utilajelor vândute;
Pp – pierderea de profit;
Phm – sporul de profit obținut în urma modernizării, dezvoltării sau retehnologizării obiectivului respectiv.
Folosirea acestei relații are avantajul că surprinde toate veniturile obținute (din casări sau valorificări de utilaje), dar și toate pierderile datorate scoaterii din funcțiune a unor utilaje care nu au fost amortizate integral, a profitului nerealizat ca urmare a restrângerii producției sau chiar a întreruperii acesteia la unele locuri de muncă etc.
Acest indicator poate fi folosit numai împreună cu celelalte forme de calcul al termenului de recuperare, care au un grad mai mare de cuprindere deoarece se referă la întregul efort investițional și la toate veniturile anuale pe când ultima relație de calcul asigură comparația numai între efortul investițional suplimentar și efectul economică corespunzator acestui efort, fapt pentru care se mai numeste și indicator relativ de apreciere a eficienței economice. La adoptarea deciziei de investiție se alege varianta la care termenul de recuperare este cel mai scurt:
• pentru varianta I: ani în care se va putea recupera investiția de 749,01 mil. lei;
pentru varianta II: ani în care se va putea recupera investiția de 794, 235 mil. lei
Coeficientul de eficiență economică a investițiilor pentru activitatea de modernizare, dezvoltare sau retehnologizare. Acest indicator exprimă profitul anual ce se obține la 1 leu investit și în cazul mai multor variante se optează pentru varianta la care coeficientul de eficiență economică este mai mare. Indicatorul nu este o mărime adimensională, cum este orice coeficient, ci semnifică efectul net anual ce poate fi deținut la 1 leu investit. Pentru modernizări, dezvoltări sau retehnologizări ale unităților existente coeficientul de eficiență economică se calculează astfel:
în care:
Phmi, Ph0 – profitul obținut după modernizare, respectiv înainte de modernizare, în varianta i;
Imi – investiția aferenta modernizării conform varianta i și exprimă profitul suplimentar ce se obține la 1 leu investit.
Coeficientul de eficiență economică a investițiilor alocate pentru modernizări și retehnologizari se poate calcula și în funcție de economiile făcute la costul de producție. Relația de calcul este:
și arată economiile la costuri în lei, ce revin la 1 leu efort investițional.
Notațiile au aceeași semnificație ca și în cazul relațiilor de calcul al termenului de recuperare. Calculul acestui indicator pentru cele două variante se prezintă astfel:
• pentru varianta I: lei / profit la 1 leu investit 650 lei profit la 1000 le investiți);
• pentru varianta II: lei / profit la 1 leu investit 687 lei profit la 1000 le investiți).
Cheltuieli echivalente sau recalculate pentru activitatea de modernizare, dezvoltare sau retehnologizare. La evaluarea proiectelor de investiții, prin indicatorii prezentați până acum, calculul de eficiență economică se face comparând valoarea totală a resurselor consumate, investițiile cu efectele dintr-un an. De exemplu, durta de recuperare a investiției se calculează prin raportarea volumului total de investiții la pofitul anual. La fel indicatorul investiția specifică se calculează prin compararea investițiilor totale cu capaciatea anuală de producție etc. Prin urmare, în ambele cazuri s-au luat în considerare efectele anuale și nu cele totale. Ori, efectele obținute în urma realizării obiectivelor de investiții nu se rezumă numai la cele dintr-un an, ci la perioada cu orizont de timp îndelungat. În activitatea practică se constată ca la același volum de efecte economice obținute se pot face eforturi mai mari de investiții, fie eforturi suplimentare cu cheltuieli de producție. Un efort suplimentar de investiții permite achiziționarea unor utilaje mai perfecționate, cu randamente economice suplimentare, adoptarea unor tehnologii îmbunatățite care creează condiții pentru o mai bună folosire a materiilor prime, materialelor etc. toate acestea ducând la diminuarea cheltuielilor de producție. Așadar, un anumit efect economic se poate obține fie cu un volum mai mare de cheltuieli de producție și o investiție mai mică, fie cu un consum mai mare de resurse investiționale, dar cu cheltuieli mai mici. Indicatorul care asigură însumarea efectului investițional cu cheltuieli de producție îl constituie cheltuilile echivalente, care se calculează cu formula:
Ki = Ii +Chi x Tn în care:
Ki – cheltuieli recalculate;
Ii – valoarea investiției de recuperare;
Chi – cheltuieli anuale de producție aferente varianta i;
Tn – termenul normat de recuperare.
Indicatorul astfel calculat exprimă efortul total (investiția plus costurile de producție în perioada indicată de Tn), în vederea realizării producției. În forma de mai sus, acest indicator se folosește numai în cazul în care se analizează variante care au aceeași capacitate de producție și efortul total să fie mai mare. Calculul acestui indicator pentru cele două variante este:
• pentru varianta I:
KI = 749,01+15x(815,35-207,75) = 9863,01 mil lei
cheltuiti cu investiția și cu realizarea producției (efortul total) pe toata durata de funcționare a obiectivului de investiții (linia de îmbuteliere)
• pentru varianta II:
KII = 794,235+15x(964,796-207,75) = 12149,93 mil lei
cheltuiti cu investiția și cu realizarea producției (efortul total) pe toata durata de funcționare a obiectivului de investiții (linia de îmbuteliere).
Cheltuieli specifice sau recalculate pentru activitatea de modernizare, dezvoltare sau rethnologizare. Calculul acestui indicator în funcție de cele două variante se prezintă astfel:
• pentru varianta I: mil lei / efort total cu investiția și cu realizarea producției pentru a obține o unitate de capacitate (un vagon de vin);
mil lei / efort total pentru a obține 1 leu producție (sau 585 lei efort total pentru a obține o producție în valoare de 1000 lei)
• pentru varianta II: mil lei / efort total cu investiția și cu realizarea producției pentru a obține o unitate de capacitate (un vagon de vin);
mil lei / efort total pentru a obține 1 leu producție (sau 488 lei efort total pentru a obține o producție în valoare de 1000 lei)
Randamentul econmic al investițiilor pentru activitatea de modernizare, dezvoltare sau retehnologizare. Acest indicator are un grad mai mare de cuprindere față de indicatorii prezentați – investiția specifică, termenul de recuperare și coeficientul de eficiență economică a investițiilor. El asigură comparația între profitul net obținut în urma realizării obiectivului economic și efortul investițional și se calculează cu relația:
în care:
Ri – randamentul economic al variantei i;
Pni – profitul net pentru aceeași variantă;
Ii – investiția efectuata în varianta i.
Prin profitul net înțelegem profitul ce se obține după ce efortul investițonal a fost compensat de profilul anual, deci:
Pni = Pti – Ii în care Pti reprezintă profitul obținut pe întreaga durată de funcționare a obiectivului. În consecință, randamentul economic al investițiilor mai poate fi exprimat și astfel:
Randamentul economic este mai semnificativ în aprecierea variantelor de investiții, când se urmărește obținerea unui profit mai mare, când resursele de care dispun agenții economici asigură achiziționarea unor utilaje, tehnologii mai bune ce vor facilita realizarea unei producții cu parametrii tehnico-economici superiori, deci pentru o activitate rentabilă, viabilă, în plină ascensiune. Indicatorul randamentul economic al investițiilor exprimă profitul net ce se obține la 1 leu investit, va orienta decidentul spre alegerea variantelor de investiții la care mărimea indicatorului este maximă. După cum rezulta, randamentul economic al investițiilor realizează un bilanț general al construirii și funcționării unui obiectiv de investiții. În consecință, el poate fi utilizat și sub denumirea de indicele general de eficiență economică a investițiilor. Calculul se prezintă astfel:
• pentru varianta I: lei / profit net la fiecare leu investit;
• pentru varianta II: lei / profit net la fiecare leu investit.
Centralizarea acestor indicatori statistici ai eficienței economice este prezentată în tabelul următor. Tabelul nr. 13.
Nota: *Indică varianta optimă pentru fiecare indicator statistic.
Pentru a stabili care din cele două proiecte de investiții este optim se impune o analiza comparativă a celor două variante pentru fiecare indicator statistic de eficiență economică.
3.3. Analiza comparativă
Dacă avem în vedere primul indicator statistic de eficiență economică, investiția specifică, trebuie să avem în vedere că poate fi calculata în funcție de valoarea producției.
Dacă luăm investiția specifică în funcție de capacitatea de producție, se observă ca varianta a II-a are o investiție mai mică la un vagon de vin, de 1,6945 mil. lei/vagon, față de varianta I care are 1,7532 mil. lei/vagon. Deci varianta optimă este varianta a II-a.
Dacă luăm investiția specifica în funcție de capacitatea de producție, investiția ce revine la 1 leu producție este mai mică de 0,567 lei la 1 leu producție tot în cazul variantei a II-a, care este varianta optimă.
Termenul de recuperare a investițiilor, calculat pe bază profitului suplimentar, indică că varianta optimă varianta a II-a, care are un termen de recuperare de 1,49 ani.
Coeficientul de eficiență economică a investițiilor este optim în cazul variantei a II-a, unde se obțin 0,687 lei profit la 1 leu investit față de varianta I, unde se obțin 0,65 lei profit la 1 leu investit. Deci varianta optimă este varianta a II-a.
Indicatorul cheltuieli recalculate ne arată ca în varianta a II-a se cheltuie mai mult cu investiția și cu realizarea producției pe întreaga perioadă de funcționare a obiectivului (12149,93 mil. lei) față de varianta I (9863,01 mil. lei). Din perspectiva acestui indicator nu ia în considerare capacitățile de producție, care în cazul acestor două variante sunt diferite. Deci, indicatorul nu este relevant și se impune calcularea indicatorului cheltuieli specifice recalculate, în funcție de capacitățile de producție și în funcție de valoarea producției.
Indicatorul chetuieli specifice recalculate în funcție de capacitatea de producție, înrgistrează în varianta a II-a cheltuieli mai mici ce revin la un vagon de vin, respectiv 1,471 mil. lei/vagon, față de varianta I care înregistrează 1,687 mil. lei/vagon. Deci, varianta optimă nu mai este varianta I, ci varianta a II-a.
Randamentul economic al investițiilor (indicele general de eficiență eocnomică al investițiilor) este cel mai important dintre toți indicatorii de eficiență economică. El trebuie să fie cât mai mare, reflectând profitul net obțin după ce efortul investițional a fost compensat de profitul anual. În acest caz, varianta cu randamentul economic mai mare este varianta a II-a, cu un randament de 9,01 lei profit net la 1 leu investit, mai mare decât 8,30 lei profit net la 1 leu investit în varianta I. Deci, varianta aII-a este optimă.
Se observă ca pe ansamblu, varianta a II-a a intrunit cele mai multe condiții și cele mai importante condiții de a fi “optimă”. Deci prin prisma indicatorilor statistici, varianta optimă este varianta a II-a.
Înainte de a trece la adoptarea variantei a doua ca soluție optimă de realizare a obiectivului de investiții, trebuie însă să încercăm să analizăm evoluția în viitor a obiectivului respectiv, având în vedere toate calculele făcute până acum au fost calcule mtematice și statistice. Se poate spune ca până în acest moment s-a făcut abstracție de factorul timp asupra efectelor finale. Această evoluție se poate urmări pe bază calculelor dinamice, făcute pe baza principiului actualizării la diferite momente din cadrul vieții economice a obiectivului de investiții analizat.
3.4. Tehnica actualizării
Tehnica actualizării
Procesul investițional se desfașoară într-o îndelungată perioadă de timp. De la data adoptării deciziei de a se construi un obiectiv este necesar să treacă 6-12 luni, uneori chiar mai mult pentru elaborarea documentației tehnico-economice de execuție a investiției respective, după care urmează o perioada de cca. 2 ani pentru realizarea lucrărilor de construcții și de montaj ale utilajelor pe șantier. Punerea în funcțiune a obiectivului de investiții marchează trecerea sa la o etapă, aceea de desfășurare a procesului de producție, care se poate întinde pe durata a zeci de ani.
Durata de funcționare a obiectivului reprezintă al treilea principal timp operator din cadrul procesului investițional deoarece acum se verifică eficiența economică. Veridicitatea calculelor de eficiență economică depinde de precizia unor indicatori parțiali, cum sunt: valoarea producției, cheltuieli de producție, durată de funcționare, eficiență a viitorului obiectiv etc. Dacă până la începerea duratei eficiente de funcționare, obiectivul respectiv consumă resurse materiale și umane, exprimate de fondurile de investiții cheltuite, fără să furnizeze nici un efect util, în această perioadă are loc procesul de livrare către societate a efectelor economice. Odată cu punerea în funcțiune a obiectivului de investiții viața economică a acestuia trece într-o nouă fază dominantă de furnizare către societate a rezultatelor obținute în urma procesului investițional, caracterizate în produse finite. Ca o consecință imediată a vânzării de produse finite, obiectivul construit obține un anumit profit.
În calculele de eficiență economică se compară mărimea profitului ce se scontează a fi obținut dîntr-o acțiune productivă, cu fondurile de investiții necesare. Până acum nu s-a ținut cont de faptul că fondurile de investiții se cheltuiesc într-o anumita perioadă relativ scurtă, de 1-3 ani, iar profitul se obține pe parcursul unei perioade îndelungate de 15-20 ani în cazul utilajelor și 60-80 ani în cazul clădirilor.
Calculele de ficiență economică prezentate până acum au avut caracter static adică au făcut abstracție de influența timpului asupra efectelor finale. Ori, timpul acționează ca un factor distinct, proces care în domeniul de care ne ocupăm se cunoaște sub numele de studiul influenței factorului timp rezultatelor investiților.
Deoarece în analiza dinamică se aduc toate valorile dispersate în timp la un singur moment, care, de regulă este cel actual, acest procedeu poartă numele de tehnica actualizării. Să ne imaginăm o sumă de 1 leu care este investită productiv într-un anumit domeniu, la începutul unui an. După trecerea primului an, ca urmare a folosirii ei în procesul de producție, va aduce un profit a în anul următor fondul utilizat va fi de 1+a, iar rezultatul este (1+a)2 și așa mai departe astfel încât după h ani suma de 1 leu devine (1+a)h , adică: la începutul anului 1:1 leu, la sfârșitul anului 1 obținem 1+1 *a = 1(1+a) lei; la sfârșitul anului doi se obține (1+a)+a(1+a) = (1+a)2 lei, la sfârșitul anului trei (1+a)2+a(1+a)2 = (1+a)3 lei și așa mai departe astfel ca după h ani obținem (1+a)h lei.
În consecință, o investiție de 1 leu făcută astăzi echivalează peste h ani nu cu o sumă de 1 leu, ci de (1+a)h, dacă dorim să ținem cont de influența factorului timp. Expresia (1+a)h se numește factor de fructificare și se notează cu Z’. factorul de fructificare Z’ se foloseste la aducerea în prezent a unei sume investite în trecut sau la aducerea din prezent a sumelor investite spre viitor,mărind aceste sume, deoarece întotdeauna Z’>1. Dar problema se poate pune și invers, adică, 1 leu investit în prezent devine peste h ani (1+a)h , atunci care va fi valoarea actuală prezentată a unui leu ce se va obține în anul h. Aceasta va fi , unde este factorul de actualizare Z folosit la aducerea în prezent din viitor a sumei de 1 leu. Dacă se notează cu y suma totală acumulată peste h ani a x lei investiți în prezent, atunci vor avea y = x (1+a)h , de unde , în care x reprezintă valoarea actuala a y lei obținuți în anul h. Factorul de actualizare τ = se foloseste la aducerea în prezent a unor sume ce se vor realiza în viitor, micșorând aceste sume, deoarece întotdeauna τ < 1.
În ceea ce privește simbolu a, acesta reprezintă eficiența anuală a sumei unitare cheltuite; el corespunde eficienței normale sau medii obținute la obiective similare, din ramura sau subramura unde se cheltuiește suma respectivă și în literatura de specialitate este denumit coeficient de actualizare. Semnificația economică a coeficientului a este următoarea: el reprezintă profitul ce poate fi obținut intr-un an ca urmare a sumei de 1 leu investită productiv la începutul acelui an. Mărimea acestui coeficient nu trebuie pusă pe seama modificării prețurilor care poate surveni în perioada îndelungată pentru care el se aplică. Mărimea lui decurge din proprietatea fundamentală a oricarui proces economic care, în urma desfășurării unei activități productive, rezultatul să compenseze integral resursele consumate și pe deasupra să se obțină un profit pentru societate și pentru agentul economic care a desfășurat activitatea respectivă. Specialiștii estimează ca în condițiile normale mărimea acestui coeficient pe ansamblul economiei naționale este de 0,15 sau 15% (cu diferențieri pe ramuri și subramuri). În cazul în care se apreciază că în perioadele următoare va interveni o inflație pe piața internă sau internațională, o sporire considerabilă a dobânzilor la capital sau când investițiile se efectuează în condiții de risc accentuat, mărimea coeficientului a trebuie corectată în mod corespunzator. În consecință, la stabilrea mărimii coeficientului a trebuie să se respecte următoarele condiții:
a > rp + rd + rr în care:
a – coeficientul de actualizare;
rp – rata modificării prețurilor (rata inflației);
rd – rata dobânzii;
rr – rata de risc investițional.
Revenirea la expresiile y = x (1+a)h + h = și ținând seama ca a > 0, se desprinde concluzia că întotdeauna între x și y există relația x < y. Această observație se traduce întotdeauna: în calculele pe care le efectuăm este necesar să avem în vedere că sumele viitoare trebuie să fie mai mari ca sumele actuale, pentru a asigura comparabilitatea lor, ținând seama de influența factorului timp.
Mai trebuie remarcat că deși toate calculele de actualizare se bazează pe formula dobânzii compuse, ele au un caracter pur camătăresc, de recuperare a sumelor cheltuite și obținerii în final, a unui minim de profit. În lucrările practice această metodă este cunoscută sub numele de tehnica actualizării. Spre deosebire de calculele statistice, calculele din prezentul capitol sunt calcule dinamice, deoarece ele cuantifică influența factorului timp.
Înainte de a trece la calculele de actualizare propriu-zise se impune o precizare. Atunci când operează cu mari fonduri bănești, cum este cazul investițiilor, aplicarea formulei dobânzii compuse poate conduce la sume deloc neglijabile de recuperat, de la o zi la altă, fapt ce face necesar ca toate calculele de actualizare să se efectueze pe fiecare zi. De altfel, în sistemele financiare bancare accidentale dobânzile practicate de capitalurile împrumutate se calculează pentru fiecare zi în parte. De aceea se recomandă ca pentru calculele de eficiență economică a investițiilor tehnica actualizării să se aplice pentru fiecare zi. Întrucât acest calcul este foarte laborios se recurge la o convenție care permite adoptarea unui mod facil de prezentare și conduce la utilizarea unor formule care rămân valabile și pentru calculul extins. Această simplificare constă în următoarele: deși intr-un an fondurile de investiții se cheltuiesc în 365 de zile vom considera că fenomenul investițional are loc într-o singură zi, la data de 31 decembrie a anului respectiv. Tot la fel în ceea ce privește obținerea profitului: deși procesul de producție de vânzare a produselor are loc zilnic, vom considera că profitul se obține într-o singură zi a anului și anume la 31 decembrie.
3.5. Indicatori dinamici
În cazul obiectivului nostru de investiții și a celor două variante de proiect de investiții, calculul se va face numai pentru momentul începerii lucrărilor de investiții (momentul “n”), care în acest caz este 1997. Lucrările de investiții durează 1 an, ceea ce înseamnă ca în anul 1998 linia de îmbuteliere ar intra în funcțiune.
Știind că durata de funcționare eficientă a liniei de îmbuteliat este de 15 ani, atunci se poate estima momentul ieșirii din funcțiune a liniei: anul 2013.
Actualizarea la momentul începerii lucrărilor
de investiții (“n”)
Pentru actualizarea eforturilor investiționale și a efectelor economice, respectiv profitul, se înscriu pe axa timpului cele 3 momente m, n, p.
Deoarece, în industria alimentară, coeficientul de actualizare este de 15% și pentru obiectivul de investiții din S.C. VINICOLA S.A. FOCȘANI vom lua același coeficient de actualizare, considerându-se ca S.C. VINICOAL S.A. FOCȘANI face parte din industria alimentară. Deci, actualizarea la momentul începerii lucrărilor de investiții presupune folosirea lui Z, a coeficientului de actualizare, care are forma:
Z = unde:
a – coeficientului de actualizare = 15%;
h – perioada de timp care ia în considerație la actualizare.
În continuare, se prezintă calculul indicatorilor dinamici de eficiență economică la momentul începerii executării lucrărilor de investiții.
Investiția actualizată. Se stabileste cu formula:
în care reprezintă investiția totală actualizată la momentul începerii lucrărilor de investiții. Investițiile astfel calculate exprimă valoarea efortului investițional total, făcut pe durata de execuție, adusă la acest moment “n”.
Deci, rezulta că:
• pentru varianta I avem:
mil. lei
• pentru varianta a II-a avem:
mil. lei
Profitul total actualizat. Se va folosi factorul de actualizare τ deoarece profitul se află la un moment viitor față de momentul ales pentru actualizare. În acest caz avem:
Profitul astfel calculat arată ce valoare are astăzi, la momentul începerii execuției, profitul obținut pe întreaga durată de funcționare a obiectivului. În cazul în care profitul este egal în timp (Ph = constant), profitul total actualizat la momentul începerii lucrărilor de investiții se poate scrie:
Cu ajutorul ultimei relații se poate calcula mai ușor profitul total actualizat la momentul începerii lucrărilor de investiții.
Calculul acestui indicator pentru cele două variante se prezintă astfel:
• pentru varianta I:
mil. lei
• pentru varianta II:
mil. lei
Randamentul economic actualizat al investiției. Formula de principiu a randamentului economic actualizat al investițiilor pentru momentul începerii lucrărilor de investiții este:
în care R reprezintă randamentul economic actualizat al investițiilor.
Această formulă se poate scrie în funcție de relațiile de calcul ale investițiilor actualizate și profitului actualizat la momentul începerii execuției obiectivului, pentru cele două situații și anume: cazul general și cazul în care profitul este egal în timp (Ph = constant):
sau
Calculul aferent acestui indicator este următorul:
• pentru varianta I: lei profit net la un leu investit
• pentru varianta a II-a: lei profit net la un leu investit.
Termenul actualizat de recuperare a investițiilor. Se pleacă de la relația:
sau
Aplicând formula restransă de mai sus se poate scoate pentru cazul general formula de calcul al termenului actualizat de recuperare a investiției, astfel:
de unde se obține:
și apoi, prin logaritmare se poate afla termenul actualizat de recuperare a investițiilor aplicând relația:
.
Întotdeauna termenul actualizat de recuperare a investițiilor este mai mare decât cel static, arată ca influența factorului timp se face în sensul diminuării eficienței economice.
Calculul efectiv pentru fiecare variantă se prezintă astfel:
• pentru varianta I:
Din tabelele logaritmice luăm:
În 1,189 = 0,1940
În 1,15 = 0,1398
Deci în cazul primei variante investiția va fi recuperată în 1,39 ani.
• pentru varianta II:
Din tabelele logaritmice luăm:
În 1,197 = 0,1823
În 1,15 = 0,1398
Deci în cazul primei variante investiția va fi recuperată în 1,304 ani.
Cheltuieli actualizate recalculate. În forma statică acest indicator se calculează pe baza relației:
K = It + Ch x D, în care:
K – cheltuieli statistice recalculate;
Ch – cheltuieli anuale de producție;
D – durata de funcționare a obiectivului economic.
În forma dinamică indicatorul se calculează prin însumarea investițiilor totale actualizate cu masa cheltuielilor totale de producție, de asemenea actualizate. Formula de principiu va fi:
Ka = Ita + Cta, în care:
Ka – cheltuielile actualizate necalculate;
Ita – investițiile totale actualizate;
Cta – cheltuielile de producție totale actualizate.
Indicatorul se poate calcula la oricare din principalele momente ale procesului investițional. În practică el se folosește în special la momentul începerii lucrărilor de investiții, fapt pentru care, în continuare, vom prezenta relațiile de calcul pentru acest moment, respectiv:
Pentru investiții relația este:
.
În cazul cheltuielilor de producție se procedează în același mod ca și la profit deoarece și ele se produc în același moment, deci:
, în care Ch reprezintă cheltuielile anuale de producție. Cum în perioada de execuție a obiectivului economic nu se obține profit, nomal că nu se fac nici cheltuieli cu producția, și relația devine:
În cazul în care cheltuielile anuale de producție sunt egale pe toata durată de funcționare a obiectivului, atunci dând ca factor comun constantele, rezultă:
Efortul total cu investiția și cu producția, diferă în funcție de mărimea capacităților de producție. Este normal ca pentru o capacitate mai mare să se facă și un efort total mai mare. Pentru a se asigura comparabilitatea variantelor se calculează un indicator derivat, specific.
Calculul se prezintă astfel:
• pentru varianta I:
mil. lei
mil. lei efort total cu investiția și cu realizarea producției pe toată perioada de funcționare a liniei de îmbuteliere.
• pentru varianta II:
mil. lei
mil. lei efort total cu investiția și cu realizarea producției pe toată perioada de funcționare a liniei de îmbuteliere.
Cheltuieli specifice actualizate recalculate. Formula de principiu va fi:
sau în care:
– cheltuieli specifice actualizate recalculate;
qh – capacitatea de producție anuala;
D – durată de funcționare a obiectivului.
Indicatorul astfel calculat exprimă efortul total actualizat, cu investiția și cu producția ce revine la o unitate de capacitate de producție. Formula de calcul este:
În cazul în care cheltuielile anuale de producție sunt egale în timp relația prezentată devine:
Acest indicator se poate calcula și în funcție de valoarea producției. În acest caz valoarea producției se va actualiza în aceleași condiții ca și profitul sau costurile de producție. Formula pentru situația în care costurile și valoarea anuala a producției sunt constante, este:
în care Qh reprezintă valoarea anuală a producției.
Calculul acestui indicator este următorul:
• pentru varianta I:
mil. lei efort total cu investiția și realizarea producției pe cei 15 ani ce revin la un vagon de vin sau:
mil. lei efort total cu investiția și cu realizarea producției ce revine la 1 leu producție (sau 652 lei cu investiția și cu realizarea producției penru a obține o producție în valoare de 1000 lei)
• pentru varianta II:
mil. lei efort total cu investiția și realizarea producție pe cei 15 ani ce revin la un vagon de vin sau:
mil. lei efort total cu investiția și cu realizarea producției ce revine la 1 leu producție (sau 619 lei cu investiția și cu realizarea producției penru a obține o producție în valoare de 1000 lei)
Toți indicatorii dinamici, calculați la momentul începerii lucrărilor de investiții “n” pentru cele două variante, se prezintă centralizat în următorul tabel (nr. 14):
Nota: *Indică varianta optimă pentru fiecare indicator.
Pentru a putea stabili care este varianta optimă se impune o analiză comparativă între cele două variante de investiții pentru fiecare indicator dinamic în parte.
3.6. Analiza comparativă
Investiția actualizată la momentul începerii lucrărilor de investiții sunt mai mici în varianta I, fiind de 651,31 mil. lei, față de 690,63 mil. lei cât se înregistrează în varianta a II-a. Deci, din prisma acestui indicator, varianta optimă este varianta I.
Dacă avem în vedere profitul actualizat, indicator foarte important pentru un agent economic, se observă ca varianta a II-a de investiții aduce un profit mai mare pe cei 15 ani, în valoare de 3673,18 mil. lei față de varianta I care aduce un profit mai mic, de 3595,12 mil. lei. În acest caz, varianta optimă este varianta a II-a.
Cel mai important dintre toți indicatorii dinamici de eficiență economică, randamentul economic actualizat sau indicele general de eficiență economică a investițiilor, este mai mare în cazul variantei a II-a de investiții, aceasta aducând 4,52 le profit la 1 leu investit, puțin mai mult decât în varianta I care aduce 4,32 lei profit net la 1 leu investit. Deci, și prin prisma acestui indicator varianta optimă este varianta a II-a.
Termenul actualizat de recuperare a investițiilor este mai mic în cazul variantei a II-a, deci, investiția se recuperează din profit mai repede în cazul variantei a II-a decât în varianta I. În varianta I termenul de recuperare este de 1,39 ani mai mare decât cel din varianta a II-a de 1,304 ani. Deci, din nou varianta optimă este varianta a II-a.
Dacă avem în vedere cheltuielile actualizate recalculate putem spune că varianta optimă este varianta I pentru ca are cheltuieli mai mici. dar acest indicator nu este relevant în cazul nostru, când capacitățile de producție pentru fiecare variantă de investiții sunt diferite. Astfel, se impune calcularea și analizarea indicatorului cheltuieli specifice actualizate recalculate în funcție de capacitatea de producție și în funcție de valoarea producției.
Se constată că în cazul ambilor indicatori varianta optimă este varianta a II-a, având atât cheltuieli cu investiția și cu producția la un vagon de vin și cheltuieli cu investiția și cu producția ce revine la 1 leu producție mai mici decât în cazul variantei I.
Dacă luăm în considerare toți indicatorii se observă ca doar un singur indicator (investiția actualizată) varianta I este optimă. Pentru restul indicatorilor, care sunt și cei mai importanti, varianta a II-a este cea optimă. Cu toate că ea presupune o investiție mai mare, aceasta este mult mai eficientă și aduce rezultate superioare față de varianta I
4.CALCULUL INDICATORILOR SPECIFICI METODOLOGIEI BIRD
VARIANTA I DE INVESTIȚIE
ANALIZA ECONOMICĂ
În cadrul acestei analize, cheltuielile totale au fost calculate că suma între cheltuielile de producție și investiții. Veniturile totale sunt reprezentate doar de veniturile obținute din vânzarea produselor. Actualizarea cheltuielilor, veniturilor și a fluxului de numerar s-a făcut la momentul începerii lucrărilor de investiții pe baza coeficientului de actualizare specific ramurii industriei vinului, de 15%. Calculele necesare actualizării indicatorilor analizei economice sunt prezentate în tabelele următoare:
ANALIZA ECONOMICĂ (VARIANTA I) – Tabel nr. 16.
ANALIZA ECONOMICĂ (VARIANTA I) – Continuare tabel nr. 16.
Calculul indicatorilor BIRD pentru varianta I la analiza economică
Raportul dintre venituri și costuri actualizate
lei venituri actualizate la 1 leu cheltuieli totale actualizate. Se observă ca R>1, deci se recuperează integral cheltuielile de investiție și se obține un profit atât pentru investitor, cât și pentru societate. În aceste condiții, proiectul de investiții va fi admis deoarece respecta legea fundamentala a activității economice, aceea de a obține profit.
Fluxul de numerar (cash-flow)
Se calculează pentru fiecare, prin diferența între veniturile totale și cheltuielile totale și este linia 8 din tabel, este negativ numai pe perioada de realizare a lucrărilor, după care devine pozitiv și constant.
Venitul net actualizat: VNA = 5520,64 – 4793,63 = 727,01 mil. lei
Se observă că VNA>0 și deci această variantă de investiții aduce un profit net actualizat pe întreaga perioadă de funcționare a obiectivului, de 727,01 mil. lei. Cu toate acestea, acest indicator nu poate fi considerat indicator de eficiență, ci indicator de volum, pentru că nu ia în considerare și eforturile eficiente pentru obținerea acestor efecte nete.
Rata internă de rentabilitate ecnomică (RIRE)
Pentru a determina RIRE trebuie să determinăm amîn pentru care VNA este pozitiv și amax pentru care VNA este negativ. Pentru a determina amîn se calculează rata de rentabilitate economică:
În cazul acestei variante durata de funcționare a obiectivului este de 15 ani, deci amîn este: amîn = Rre – 0,05 = 0,9093 – 0,05 = 0,8439 ≈ 0,85
Pentru amîn = 0,85% am obitnut VNA+ = +19,244.
Pentru a calcula amax se pleacă de la amîn, la care se adaugă 15%, diferența maximă ce poate fi aceptată.
amax = 0,85 + 0,005 = 0,90
Pentru amax am obținut VNA- = -2,42308.
În aceste condiții putem determina RIRE:
Această înseamnă o eficiență la nivelul economiei naționale de 89,40%.
Pragul de rentabilitate
În această variantă de investiții, cheltuielile fixe sunt de 227,35 mil. lei, iar cele variabile de 421,66 mil. lei.
Costurile fixe sunt formate din:
• amortizare = 69,93 mil.lei
• încălzire generală = 81,72 mil.lei
• iluminat general = 65,35 mil.lei
• salarii personal TESA = 10,35 mil.lei
Costurile variabile sunt formate din:
• costuri cu strugurii = 209,41 mil.lei
• costuri cu combustibilii = 86,73 mil.lei
• costuri cu energia = 95,12 mil.lei
• salarii muncitori direct productivi = 30,40 mil.lei
CF = 227,35 ; CV = 421,66
Deci, nivelul minim de folosire a capacității de producție este de 20,65% nivel la care întreprinderea își acoperă toate cheltuielile de producție, neobținând însă nici un profit. Dacă însă acest nivel este depășit, întreprinderea va înregistra profit, iar dacă capacitatea de producție va fi utilizată într-o proporție mai mică de 20,65%, întreprinderea va lucra în pierdere.
B. ANALIZA FINANCIARĂ
În varianta I de investiții, investiția de 749,09 mil.lei este formată din fonduri proprii în valoare de 449,01 mil.lei și din credite în valoare de 300 mil.lei.
Pentru realizarea creditului, S.C. VINCON S.A. FOCȘANI a obținut un credit BIRD în valoare de 300 mil.lei, credit restituibil într-o perioada de 2 ani, cu 1 an de grație. Dobânda percepută de BIRD este de 11%, incluzând și comisioanele bancare.
Terbuie menționat, de asemenea, că pentru această investiție, S.C. VINCON S.A. FOCȘANI va fi scutită de impozitul pe profit pe o perioadă de 1 an de zile din momentul funcționarii obiectivului de investiții.
Calculele actualizate pe toata durata de funcționare a obiectivului cu privire la veniturile ce se vor obține, cheltuieli totale ( de producție și investiție) precum și cele referitoare la profitul ce se asteaptă pe cei 15 ani, se prezintă în tabelele “Analiza financiară”
ANALIZA FINANCIARĂ (VARIANTA I) – Tabel nr. 17
Calculul indicatorilor BIRD pentru varianta I la analiza financiară
Raportul dintre venituri și costuri actualizate
lei venituri totale actualizate la 1 leu cheltuieli actualizate. Deci și în cazul analizei financiare se observă că R>1, proiectul de investiții putând fi admis ca urmare a faptului ca la 1 leu cheltuit aduce 1,301 lei venituri, deci reușind să acopere toate cheltuielile (cu producția, cu investiția și cu dobânzile, taxele și impozitele) și obținâd profit.
Fluxul de numerar (cash-flow)
Se calculează pentru fiecare an al perioadei de execuție a lucrărilor de investiții, cât și pentru perioada de funcționare a obiectivului, este redat pa linia 8 din tabel.
Venitul net actualizat
VNA = 6994,78 – 6141,68 = 653,10 mil.lei
Cum VNA>0 situația se apreciază favorabilă, și deci această investiție fiind capabilă să aducă un profit de 1853,10 mil. lei pe toți cei 15 ani de funcționare, profit actualizat la momentul începerii lucrărilor de investiții. Acest indicator nu este foarte relevant, pentru că nu ia în considerare și eforturile depuse pentru obținerea acestor efecte.
Rata internă de rentabilitate financiară (RIRF)
Ca și în cazul calculării RIRE trebuie să determinăm a min pentru care VNA este pozitiv și a max pentru care VNA este negativ.
Pentru a min = 80% am obținut VNA+ = +19,5613 mil. lei
Pentru a max = 85% am obținut VNA- = -6,31262 mil. lei
În aceste condiții putem determina RIRF:
Aceasta înseamnă ca la nivelul investitorului, al S.C. VINICOLA S.A. FOCȘANI, există o eficiență economică a activității de 83,70%.
Calculul dobânzii creditului BIRD pentru varianta I de investiții
Dobânda creditului de 300 mil. lei este 11% și este o dobândă simplă. Creditul este returnabil în 2 ani cu o perioada de grație de 1 an.
Astfel în primul an dobânda este:
300 x 11% x 2 ani = 66 mil. lei
Suma totală de returnat este:
150 + 66 = 216 mil. lei
și se distribuie pe: perioada de grație, durata de funcționare a obiectivului de investiții și durata de execuție a lucrărilor de investiții.
În al doilea an dobânda este:
150 x 11% x 1 an = 16,5 mil. lei
Suma totală de returnat este:
150 + 16,5 = 166,5 mil. lei
CONCLUZIE
După analiza economică și financiară a variantei I de investiții se constată că varianta este foarte eficientă, proiectul de investiții putând fi admis fără nici un fel de dubii.
Problema care se pune este: Varianta a II-a de investiții poate fi mai eficientă? Pentru aceasta să realizăm o comparație între cele două variante, urmând să o alegem pe cea mai eficientă.
VARIANTA II DE INVESTIȚIE
ANALIZA ECONOMICĂ
În cadrul acestei analize, cheltuielile totale au fost calculate ca sumă între cheltuielile de producție și investiții. Veniturile totale sunt reprezentate doar de veniturile obținute din vânzarea producție Actualizarea cheltuielilor, veniturilor și a fluxului de numerar s-a făcut la momentul începerii lucrărilor de investiții pe baza coeficientului de actualizare specific ramurii industriei vinului, (a=15%). Calculele necesare calculării indicatorilor analizei economice sunt prezentate în tabelele următoare:
ANALIZA ECONOMICĂ (VARIANTA II) – Tabel nr. 18
Calculul indicatorilor BIRD pentru varianta II la analiza economică
Raportul dintre venituri și costuri actualizate
lei venituri actualizate la 1 leu cheltuieli totale actualizate. Se observă ca R>1, deci și în această varianta de investiții, societatea își recuperează toate cheltuielile de investiție și producție în următorii 15 ani pe seama veniturilor obținute din vânzarea produselor sale. Și acest proiect de investiții este un proiect eficient și va fi admis spre realizare deoarece respectă legea fundamentală a activității economice, aceea de a obține profit.
Fluxul de numerar (cash-flow)
Se calclează pentru fiecare an al perioadei de execuție a lucrărilor și pe perioada de funcționare a obiectivului, și este linia 8 din tabel. Ca și la varianta I de investiții acest flux este negativ numai pe perioada de realizare a lucrărilor, datorită faptului că nu se produce nimic, deci nu se obțin venituri, ci se fac numai cheltuieli pentru investiție. Pe perioada de funcționare a obiectivului, fluxul este pozitiv și constant, situandu-se la 772,4 mil. lei și reflectând profitul adus de acest obiectiv.
Venitul net actualizat
VNA = 8570,97 – 5592,19 = 2978,78 mil. lei
Și în acest caz VNA>0 și deci proiectul de investiții aduce un profit net actualizat pe întreaga perioada de funcționare a obiectivului, de 2978,78 mil.lei, actualizat la momentul începerii lucrărilor de investiții. Indicatorul releva însă numai efectele, neraportându-se la eforturi, deci nu poate fi considerat indicator de eficiență economică
Rata internă de rentabilitate economică (RIRE)
Pentru a determina RIRE s-au făcut o serie de încercări și astfel s-a luat amîn = 1,00 pentru care VNA este pozitiv este +2,323 mil.lei S-a luat amax = amîn +0,05 = 1,05 pentru care VNA este –7,398 mil. lei.
În aceste condiții putem determina RIRE:
. Aceasta reprezintă o eficiență economică a proiectului la nivelul întregii economii naționale de 101,10%.
Varianta a II-a de investiții presupune niste cheltuieli de producție de 964,8 mil.lei:
cheltuieli fixe de 298,17 mil.lei, formate din:
• amortizare = 92,94 mil.lei
• încălzire generală = 77,15 mil.lei
• iluminat general = 117,73 mil.lei
• salarii personal TESA = 10,35 mil.lei
cheltuieli variabile de 666,63 mil.lei, formate din:
• costuri cu strugurii = 371,15 mil.lei
• costuri cu combustibilii = 153,48 mil.lei
• costuri cu energia = 84,73 mil.lei
• salarii muncitori direct productivi = 57,27 mil.lei
Deci, nivelul minim admis de funcționare a capacității de porducție este de 29,21%. La acest nivel societatea nu câștigă nimic, dar își acoperă toate cheltuielile. Sub acest nivel societatea lucrează în pierdere, nereușind să-și acopere cheltuielile. Dacă însa acest nivel este depășit, societatea este considerată profitabilă.
ANALIZA FINANCIARĂ
În cadrul acestei analize, efectuate la nivelul investitorului, trebuie să se separe investiția pe fonduri proprii și pe credite.
Pentru realizarea acestei variante de investiții, S.C. VINICOLA S.A. apelează la credite în valoare de 354,23 mil.lei, credit obținut de la BIRD cu o dobânda de 12%, dobânda încluzând și comisioanele bancare.
Perioada pe care se ia creditul este de 3 ani, S.C. VINICOLA S.A. beneficiând și de o perioadă de grație de 1 an.
De asemenea, ca urmare a acestei investiții, S.C. VINICOLA S.A. va fi scutită de impozitul pe profit pe o perioadă de 1 an dezile din momentul funcționarii obiectivului de investiți. Restul calculeleor necesare pentru calcularea indicatorilor BIRD sunt prezentate în tabelul “Analiza financiară”.
ANALIZA FINANCIARĂ (VARIANTA II) – Tabel nr. 19
ANALIZA FINANCIARĂ (VARIANTA II) – Continuare tabel nr. 19
Calculul indicatorilor BIRD pentru varianta II la analiza financiară
Raportul dintre venituri și costuri actualizate
lei venituri totale actualizate la 1 leu cheltuieli actualizate. Acest raport este mai mare ca 1, aceasta însemnând că varianta este eficientă la nivelul investitorului, asigurând recuperarea totală a cheltuielilor cu producția, cu investiția și cu dobânzile și impozitul pe profit și obținând profit.
Deci și acest proiect de investiții poate fi admis, fiind viabil din punct de vedere economic.
Fluxul de numerar (cash-flow)
Este reprezentat în tabel la linia 13. Se observă că acest flux este negativ pe perioada de execuție a lucrărilor de investiții, perioadă în care se cheltuiește și nu se obțin venituri și fluxul pozitiv pe perioada de funcționare a obiectivului, perioadă în care se obțin venituri mai mari decât cheltuieli, deci se obține profit.
Venitul net actualizat
VNA = 9871,34 – 7032,44 = 2838,9 mil. lei
Situația se apreciază favorabilă, pentru că venitul net actualizat este pozitiv, ceea ce înseamnă ca se obține un prag pe cei 15 ani de 2838,9 mil .lei, actualizat la momentul începerii lucrărilor de investiții.
Rată interna de rentabilitate financiară (RIRF)
Prin încercari succesive, s-a stabilit amîn, pentru care VNA este pozitiv și amax pentru care VNA este negativ.
Pentru amîn = 90% am obținut VNA+ = +4,392 mil. lei
Pentru amax = 95% am obținut VNA- = -17,22 mil. lei
În aceste condiții putem determina RIRF:
. Aceasta înseamnă că la nivelul investitorului, al S.C. VINCON S.A., există o eficiență economică a activității de 91%
Calculul dobânzii creditului BIRD pentru varianta II de investiții
Creditul luat de la BIRD este de 345,23 mil.lei, pe o perioadă de 3 ani, cu o perioadă de grație de 1 an. Dobânda este de 12%.
Astfel în primul an dobânda este:
345,23 x 12% x 2 ani = 82,85 mil. lei
Dobânda plus tranșa de credit restituită:
82,85 + 115,08 = 197,94 mil. lei
În al doilea an dobânda este:
230,15 x 12% x 1 an = 27,62 mil. lei
Dobânda plus tranșa de credit restituită:
27,62 + 115,08 = 142,70 mil. lei
În al treilea an dobânda este:
115,08 x 12% x 1 an = 13,80 mil. lei
Dobânda plus tranșa de credit restituită:
13,80 + 115,80 = 128,88 mil. lei.
Analiza comparativă a celor două variante de investiții
Pentru a alege între cele două variante de investiții pe cea mai eficientă trebuie să comparăm indicatorii BIRD, calculați atât pentru analiza economică, cât și pentru analiza financiară. Indicatorii sunt prezentați în tabelele nr. 20 și nr. 21.
ANALIZA ECONOMICĂ – TABEL NR. 20
ANALIZA FINANCIARĂ – TABEL NR. 21
Nota: *semnifică varianta optimă în funcție de fiecare indicator.
Dacă analizăm indicatorii analizei economice, constatăm că:
Raportul venituri actualizate – costuri actualizate indică că varianta optimă de investiții este varianta II în care se obțin 1,532 lei venituri actualizate la 1 leu cheltuieli totale actualizate față de varianta I, unde se obțin venituri mai mici de 1,151 lei la 1 leu cheltuieli totale actualizate;
Venitul net actualizat, cu toate ca nu este un indicator de eficiență, ci un indicator de volum, deoarece nu ia în calcul și eforturile făcute, reflecta că varianta optimă este varianta II, care înregistrează un porfit de 4 ori mai mare decât profitul din varianta I;
În ce privește rata internă de rentabilitate economică și aceasta este mai mare și reflectă o eficiență economică mai mare în varianta II;
La nivelul economiei naționale, varianta I are o eficiență de 89,40% față de varianta II cu o eficiență de 101%;
Referitor la pragul de rentabilitate situaita se schimbă, varianta optimă fiind varianta I, care presupune un grad de funcționare a capacității de 20,65% mult mai mic decât din varianta II de 29,21%.
În ceea ce privește analiza financiară, aceasta este mult mai importantă pentru că reflectă eficiența economică a investitei la nivelul investitorului, al agentului economic, ceea ce de fapt interesează pe investitor. Acesta nu este interesat ca proiectul sau de investiții să aducă profit, să fie eficient prin prisma statului, ci să fie rentabil pentru el, la nivel macroeconomic.
Dacă analizăm indicatorii calculați la analiza financiară, constatăm că:
Raportul venituri-cheltuieli este mai mare în varianta II, unde se obțin 1,403 lei venituri total e actualizate la 1 leu cheltuieli totale actualizate față de 1,011 lei venituri totale actualizate la 1 leu cheltuieli totale actualizate; deci în raport cu acest indicator, varianta optimă este varianta II;
Venitul net actualizat este de 4,3 ori mai mare în varianta II decât în varianta I; cu toate că exprimă numai efectele, neluând în considerare și eforturile, ca indicator de volum arată că varianta optimă este tot varianta II;
Cel mai important indicator, rată interna de rentabilitate financiară, arată și ea că varianta optimă este varianta II, având o eficiență economică la nivelul agentului economic de 91%, față de varianta I, care are o eficiență economică de 83,70%.
Cu toate că indicatorii analizei financiare sunt mai mici (în sensul unei eficiente mai scazute) datorită includerii unor cheltuieli suplimentare (cu dobânzi, impozite etc.) totuși ei sunt cei mai importanți, reflectând eficiența efectivă a proiectului la nivel macroeconomic.
Deci, și prin prisma indicatorilor analizei financiare, varianta optimă este varianta II, aceasta intrunind calificătivul de “optim” la toți indicatorii.
În concluzie, atât după indicatorii statici și dinamici, cât și după metodologia BIRD, varianta II de investiții este varianta optimă.
CONCLUZII
Dacă avem în vedere venitul net actualizat, observăm că o scădere mai accentuată a acestuia în varianta I (10,73%>9,74%) ceea ce ne arată că varianta I este mai sensibilă decât varianta II, deci varianta optimă este varianta II.
Din analiza tuturor acestor indicatori și amodului în care s-au modificat la o creștere a cheltuielilor cu 8%, reiese că tot varianta II este optimă, fiind varianta mai puțin influențată de aceste modificări.
Dacă avem în vedere toți indicatorii de eficiență economică calculați, și în cazul indicatorilor statici și în cazul indicatorilor dinamici și în cazul indicatorilor calculați prin metodologia BIRD, se constată că varianta optimă este varianta II.
Această varianta de investiții presupune o investiție de 749,24 mil. lei, din care 345,23 mil. lei obținuți prin credit. Această investiție va duce la obținerea unei producții de 703 vagoane de vin și va avea o rată de rentabilitate la nivelul agentului economic de 91%. Această variantă de investiții mai presupune ca unitatea să se organizeze astfel încât capacitatea de producție să fie utilizată cel puțin în proporție de 29,21%, pentru că altfel ea intră pe pierderi ce conduc în cele din urma la faliment.
Concluzii și propuneri
Subiectul lucrării de față îl constituie “Evaluarea eficienței economice a investițiilor alocate reutilării și retehnologizării la S.C. VINCON S.A. FOCȘANI”. Pentru evaluarea eficienței în cazul achiziționarii unei linii noi de îmbuteliere a vinului s-au folosit o serie de sisteme de indicatori de eficiență economică:
sistemul de indicatori statici;
sistemul de indicatori dinamici;
sistemul indicatorilor metodologiei BIRD.
Evaluarea eficienței economice a obiectivului de investiții s-a făcut pentru două variante de investiții, cazul în care se achiziționează o linie de îmbuteliere nemțească cu o capacitate mai mică și care atrage o investiție mai mică și în cazul în care se achiziționează o linie de îmbuteliere mai mare și atrage o investiție ceva mai mare.
La evaluarea eficienței economice pe bază indicatorilor statici, varianta optimă a reieșit a fi varianta II, variantă care presupune achiziționarea liniei de îmbuteliere de la furnizorul francez “FRANCO – EQUIPMENT INDUSTRIEL”. Indicatorii statici presupun calcule matematice și statistice de evaluare a eficienței investițiilor, aceștia având dezavantajul că nu iau în considerare factorul timp. Astfel, nu se poate lua în considerare inflația care influențează cheltuielile, veniturile și deci profitul și nu se ia în considerare nici eficiența anuală a sumei cheltuite care se obține la obiectivele similare sau în aceeași ramură de actvitate.
În schimb, sistemul de indicatori dinamici de eficiență economică iau în considerare factorul timp, realizând calcularea indicatorilor de eficiență economică pe baza tehnicii actualizării. Această tehnică presupune aducerea tuturor sumelor de bani, prezente, trecute sau viitoare, la un anumit moment cu ajutorul coeficientului de actualizare și compararea lor. În funcție de sistemul de indicatori dinamici, a reieșit că varianta optimă este varianta II.
În cazul metodologiei BIRD, indicatorii calculați au la bază tot tehnica actualizării, dar aceștia se calculează separat pentru analiza economică, cea financiară. Analiza economică, care evaluează eficiența economică a investiției prin prisma economiei naționale, a stabilit că eficiența cea mai mare o are tot varianta II. Analiza financiară, care evaluează eficiența economică la nivelul agentului economic, luând în considerare toate cheltuielile cu dobânzile, taxele și impozitele și considerând creditele ca niște venituri, a arătat că varianta optimă este varianta II.
Ca urmare se consideră că investiția optimă este cea corespunzatoare variantei II, iar S.C. VINCON S.A. FOCȘANI ar trebui să o realizeze pentru a-și putea crește eficiența economică a întregii sale activități. Această concluzie reiese și din tabelul nr. 22 în care sunt prezentați toți indicatorii pentru fiecare variantă de investiții.
I – INDICATORI STATICI DE EFICIENȚĂ ECONOMICĂ – Tabel nr. 22
II – INDICATORI DINAMICI DE EFICIENȚĂ ECONOMICĂ – Tabel nr. 23
III – INDICATORII METODOLOGIEI BIRD LA ANALIZA ECONOMICĂ – Tabel nr. 24
IV – INDICATORII METODOLOGIEI BIRD LA ANALIZA FINANCIARĂ – Tabel nr. 25
Această variantă de investiții presupune o investiție de 749,24 mil. lei, din care 345,23 mil. lei obținuți prin credit. Această investiție va duce la obținerea unei producții de 703 vagoane de vin și va avea o rată de rentabilitate la nivelul agentului economic de 91%. Această rată de rentabilitate arată un grad ridicat de profitabilitate în acest domeniu, investiția fiind justificată și fiind chiar necesitate.
Această investiție presupune ca întreprinderea să se organizeze astfel încât capacitatea de producție să fie utilizată cel puțin în proporție de 29,21%, pentru ca altfel ea intră pe pierderi ce conduc în cele din urmă la faliment.
De asemenea, această investiție care are ca principal rezultat creșterea capacității de producție cu 181,20% are drept scop satisfacerea atât a cererii interne de struguri de masă și de vin cât și a cererii externe. Datorită acestei investiții se vor produce vinuri de o calitate superioară, cu un ambalaj și oprezentare care să facă produsele competitive pe piețele externe.
S.C. VINCON S.A. FOCȘANI urmărește și creșterea exportului cu 40%, ajungându-se la un export de 140 mii vagoane de vin. Se urmărește, de asemenea, pătrunderea pe noi piețe externe de desfacere, altele în afără de SUA, Canada, Anglia, Olanda.
Această investiție, prin varianta de rethnologizare aduce o serie de avantaje unității:
impune creșterea calificării forței de muncă;
înlocuirea unor utilaje și obținerea unei calități superioare la produsele sale;
diversificarea gamei de produse realizate;
creșterea ratei rentabilității financiare, ca urmare a creșterii rezultatelor obținute;
utilizarea superioară a tuturor factorilor de producție:
a capitalului fix activ;
a forței de muncă;
a materiilor prime și materialelor;
reducerea consumurilor specifice de materii prime, materiale, combustibili, energie;
înființarea de noi locuri de muncă (15 locuri)
Pentru a preîntâmpina efectele negative întreprinderea poate lua o serie de măsuri ca :
stabilitatea unor furnizori apropiați;
stabilirea unei relații de fidelitate cu furnizorii;
obținerea de rabaturi comerciale, bonusuri;
introducerea unor metode și tehnici de producție noi, care să asigure consumuri specifice mai reduse;
creșterea calității și diversificarea produselor;
pătrunderea pe noi piețe de desfacere interne și externe.
Nu în ultimul rând, unitatea trebuie să se preocupe de o atentă și sistematică studiere a pieței și în principal a concurenței pentru a putea lua măsuri rapide de adaptare la noile condiții apărute pe piața vinurilor.
BIBLIOGRAFIE
1.Burduș, E., Managementul schimbării organizaționale, Editura
Căprărescu G., Economică, București, 2000
Androniceanu,
A., Miles, M.
2. Ioniță I,Vasilescu I. Studiul de fezabilitate pentru fundamentarea proiectelor de
investiții, Centru Editorial Poligrafic ASE 1993
3. Neacșu P. Studiu privind fundamentarea eficienței investițiilor alocate
pentru achiziționarea de utilaje și instalații de producție,
Sesiunea de comunicații științifice ASE, București 1996
4. Nicolesco O. Management,EdituraEconomică,București 1999
5. Nicolescu O. Strategiile firmei, Editura Economică, București 1997
6. Nicolescu O., Modernizarea conducerii unităților industriale,
Verboncu I., Șandru C. Editura Științifică și Enciclopedică, București 1998
7. Nicolescu O. Ghidul managerului eficient, Editura Economică, București
1995
8. Nicolescu O, Management, Editura Economică, Bucuresti, 1999
Verboncu
9. Mărgulescu D. Analiza economico-financiară a întreprinderii, Colecția
Metode, Tehnici, Instrumente, București 1994
10. Stanciu F. Eficiența investițiilor ASE, 1994
11.Stoian M., Investițiile și relansarea economică, Editura Semne, București,
1996
12. Topală E. Fezabilitate și restructurare, Editura Semne, București, 1996
13. Vasilescu I., Managementul investițiilor,Editura Mărgăritar,București,1997
Românu I.
14. Vasilescu I., Eficiența economică a investițiilor și a capitalului fix,
Românu I. Editura didactică și pedagogică,București, 1993
15. Vasilescu I., Studii de caz și miniproiecte la disciplina “Eficiența
Românu I. Economică a investițiilor, ASE, București 1990
16. Vasilescu I. Studii de fezabilitate pentru fundamentarea eficienței
proiectelor de investiții ASE, București 1993
17. Vasilescu I. Investițiile și relansarea economică, Editura Semne,București
1996
18. Verboncu I. Modernizarea instrumentului de conducere microeconomică
în etapa de tranziție la economia de piață, București 1994
*** Legea 31/1990 privind întocmirea studiilor de fezabilitate la desprinderea unei secții dintr-o societate comercială
*** Norme metodologice privind conținutul cadru al proiectelor – pe faze de proiectare – , al documentelor de licitație, al ofertelor și al contractelor pentru execuția investițiilor, Ministerul Finanțelor, 1996
*** HG 64/1991 privind obligativitatea întocmirii de către fiecare societate comecială a unui studiu de fezabilitate
www.rasd.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Evaluarea Economica Si Financiara a Proiectelor de Investitii (ID: 130653)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.