. Participarea Romaniei la Activitatile Gatt Omc.perspective Ale Evolutiei Politicii Comerciale
STRUCTURĂ:
Cap.1 Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT).
1.1.Scurt istoric al apariției GATT-ului;
1.2.Pricipalele prevederi GATT; principiile de bază;
1.3.Succintă prezentare a rezultatelor activității GATT-ului.
Cap.2 Organizația Mondială a Comerțului (OMC).
2.1.Tranziția de la GATT la OMC;
2.2.Acordul de la Marrakech privind constituirea OMC;
2.3.Acordurile comerciale multilaterale
2.3.1.Acorduri comerciale multilaterale pentru bunuri;
2.3.2.Acordul General pentru comerțul cu servicii;
2.3.3.Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate
intelectuală;
2.4.Memorandum de acord cu privire la regulile și procedurile ce guvernează
reglementarea diferendelor;
2.5.Mecanismul de examinare a politicilor comerciale;
2.6.Acordurile comerciale plurilaterale.
Cap.3. Activitatea Organizației Mondiale a Comerțului (1995-2001).
3.1.De la Marrakech la Seattle
3.1.1.Conferința Ministerială de la Singapore;
3.1.2.Conferința Ministerială de la Geneva;
3.2.Eșecul Conferinței Ministeriale de la Seattle-semnificații; perspectivele
lansării runde de negocieri.
A.Eșecul Conferinței Ministeriale de la Seattle;
B.Perspectivele lansării unei noi runde de negocieri
(abordare din prisma țărilor în curs de dezvoltare).
3.3.Negocieri post-Seattle.
A.Agricultura;
B.Serviciile.
Cap.4.Participarea României la activitățile GATT/OMC; perspective ale evoluției politicii sale comerciale.
4.1.Aderarea României la GATT;participarea la activitatea GATT;
A.Aderarea României la GATT;
B.Participarea României la Runda Tokio;
C.Participarea României la Runda Uruguay.
4.2.Participarea României la activitatea OMC;
A.Participarea României la Conferința Ministerială de la Singapore;
B.Participarea României la Conferința Ministerială de la Geneva;
C.Participarea României la Conferința Ministerială de la Seattle;
4.3.Propunerile României pentru noua rundă de negocieri comerciale multilaterale;
A.Instrumentele de protecție comercială;
B.Acordurile comerciale regionale;
C.Agricultura.
4.4.Incidențe asupra politicii comerciale românești
(analiză făcută pe baza raportului OMC-1999);
A.Cadrul general;
B.Indeplinirea angajamentelor asumate in OMC.
4.5.Perspectivele evoluției politicii comerciale ca urmare a implementării
aquis-ului comunitar.
Capitolul 1.Acordul General pentru Tarife și Comerț
(GATT)
1.1 Scurt istoric al aparitiei GATT-ului.
După cel de-al doilea război mondial, ca urmare a distrugerilor fără precedent cauzate de acesta și a iminenței renașterii protecționismului, comerțul internațional a devenit instrumentul de primă importanță în vederea realizării reconstrucției și dezvoltării economice globale, încetând să mai reprezinte un scop în sine.
Punctul de pornire al procesului de reașezare pe noi baze a relațiilor economice internaționale, inițiat de ONU, l-a constituit Conferința de la Bretton Woods (New Hampshire, SUA), din 1944, prin care s-a hotărât conferirea unui cadru multilateral acestor relații prin crearea Fondului Monetar Internațional (FMI), Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) și Organizației Comerciale Internaționale (OCI).
Astfel, FMI avea rolul rezolvării problemelor pe termen scurt ridicate de nivelul insuficient al lichidităților internaționale, în timp ce BIRD urma să sprijine alocarea resurselor financiare spre realizarea unor proiecte importante de reconstrucție și dezvoltare economică.OCI era proiectată a conferii relațiilor comerciale internaționale un caracter multilateral.La acel moment, doar FMI și BIRD s-au concretizat în practică.
Procesul de creare a unei Organizații a comerțului fiind mai complex și de durată, s-a luat hotararea ca, în paralel cu activitatea de elaborare a Cartei viitoarei Organizații să se desfășoare și primele negocieri privind reducerea taxelor vamale și eliminarea restricțiilor din calea comerțului internațional.Aceaste negocieri și rezultatele lor au îmbrăcat forma unui tratat multilateral denumit Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT), care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1948.
În 1948 a fost elaborată și Carta OIC-ului (Carta de la Havana) dar, nefiind ratificată, n-au putut fi puse bazele Organizației Comerciale Internaționale, rămânând în vigoare doar GATT.
Deși a fost realizat sub auspiciile ONU, ca și FMI și BIRD, GATT n-a făcut parte din acest sistem, dar a colaborat cu instituțiile acestuia.
Cu toate că n-a fost o organizație internațională, GATT a exercitat atribuțiile unui organism internațional, asigurând cadrul organizatoric corespunzător pentru negocierile comerciale, precum și structura organizatorică menită să dea rezultatelor acestor negocieri forma unor instrumente legale.
Astfel, timp de aproape 45 de ani sistemul comercial internațional a funcționat pe baza regulilor instituite de GATT, “o instituție internațională necreată“, care a facilitat trecerea de la cadrul îngust al bilateralismului la cel al multilateralismului, proces necesar datorită adâncirii interdependențelor economice dintre țări.
GATT s-a dovedit a fi o organizație flexibilă, adaptându-se noilor realități economice determinate de dezvoltarea și sporirea gradului de complexitate a relațiilor comerciale internaționale, adăugându-și noi obiective alături de cel inițial principal al creării de condiții favorabile pentru desfășurarea schimburilor comerciale între țările membre.
1.2.Principalele prevederi GATT; principiile de bază.
Acordul General conține 38 de articole, cuprinse în patru părți.Prima parte consacră principiul de bază GATT, acela al garantării tratamentului națiunii celei mai favorizate tuturor părților contractante (art.I) și prevede aplicarea reducerilor tarifare efective convenite în cadrul GATT, cuprinse în listele naționale consolidate anexate la acesta (art.II).
Partea a II-a, cea mai cuprinzătoare, stabilește regulile de bază care trebuie respectate de părți în schimburile lor comerciale.Astfel:
– articolul III consacră principiul tratamentului național, definit ca interzicerea tuturor
măsurilor interne, cu caracter fiscal și de altă natură, care ar putea face o discriminare între produsele importate și cele naționale;
articolele IV-X au un caracter tehnic și reglementează aplicarea măsurilor care, prin
efectul lor, pot înlocui taxele vamale;
– articolele XI-XIV privesc restricțiile cantitative, acestea fiind permise doar în condițiile existenței unor dificultăți legate de balanța comercială și de plăți;
– articolul XV prevede în mod expres cooperarea dintre GATT și FMI;
– reglementările privind libera concurență sunt cuprinse în articolele XVI (eliminarea subvențiilor la export) și XVII (nediscriminarea în operațiunile comerciale externe efectuate de întreprinderile de stat);
– prin articolul XVIII se recunoaște țărilor în curs de dezvoltare posibilitatea protecției tarifare și netarifare nuanțate, în vederea menținerii rezervelor lor de devize, precum și pentru satisfacerea nevoilor specifice de dezvoltare economică;
– cazurile în care pot fi luate măsuri de urgență de limitare a importurilor care prejudiciază producătorii naționali sunt definite în articolul XIX;
– articolele XX și XXI cuprind excepțiile generale și de securitate care pot fi făcute de la dispozițiile GATT;
– reglementările privind consultările și rezolvarea diferendelor comerciale sunt cuprinse în articolele XXII și XXIII.
Partea a III-a GATT cuprinde reglementări referitoare la o serie de situații specifice și la modul de funcționare a acestui organism:
– articolul XXIV definește condițiile de creare a uniunilor vamale și zonelor de liber schimb, ca derogare de la principiul clauzei națiunii celei mai favorizate;
– posibilitatea de a beneficia de derogări temporare de la obligațiile GATT și condițiile în care acestea pot fi acordate sunt stipulate în articolul XXV;
– restul Părții a III-a (art.XXVI-XXXV) se referă la: acceptarea și intrarea în vigoare a Acordului General, retragerea concesiilor negociate cu un guvern care încetează a mai fi parte contractantă, regulile aplicabile în materie de negocieri tarifare și de modificare a listelor naționale de concesii, amendamente la Acord, retrageri, definirea părților contractante, accesiunea la GATT, anexele la GATT și neaplicarea regulilor Acordului General între părțile contractante.
Partea a IV-a, introdusă sub presiunea grupului țărilor în curs de dezvoltare, în 1964 se referă la tratamentul special și diferențiat de care beneficiază acestea.
Textul Acordului General a cunoscut o serie de revizuiri și adaptări (1955 și 1964), fiind mai bine definite direcțiile principale de acțiune și principiile de bază.Acestea pot fi rezumate astfel:
– desfășurarea schimburilor comerciale pe baza principiului nediscriminării, părțile acordându-și reciproc tratamentul națiunii celei mai favorizate;
– interzicerea, în principiu, a folosirii restricțiilor cantitative la import sau a altor măsuri cu efecte similare;
– în măsura în care, în anumite situații, aceste restricții sunt admise, aplicarea lor trebuie să fie nediscriminatorie;
– protejarea economiilor naționale față de concurența străină trebuie să se realizeze numai cu ajutorul tarifelor vamale, iar acestea nu trebuie să fie prohibitive;
– subvențiile la export în relațiile comerciale dintre părțile contractante trebuie să fie eliminate sau limitate;
– folosirea de către părțile contractante a consultărilor ca metodă fundamentală pentru evitarea prejudicierii intereselor comerciale reciproce;
– adoptarea deciziilor de către părțile contractante prin consens general;deciziile se supun la vot numai când acest consens nu este posibil sau la cererea uneia dintre părțile contractante, fiecare dispunând de un singur vot.
1.3.Succintă prezentare a rezultatelor activității GATT
Principalele puncte de referință într-o evaluare succintă a rezultatelor activității GATT sunt rundele de negocieri comerciale multilaterale (inițial denumite conferințe tarifare).
În cei aproximativ 45 de ani de activitate GATT, au avut loc opt runde de negocieri, ultima dintre acestea- Runda Uruguay- conducând la crearea Organizației Mondiale a Comerțului.
În primii 15 ani de existență GATT, accentul a fost pus pe reducerea taxelor vamale, principalul obstacol în calea schimburilor comerciale dintre părțile contractante.Se urmărea diminuarea progresivă a nivelului foarte ridicat al acestor taxe (în medie 40%), în special în sfera comerțului cu produse industriale.Ulterior, o atenție crescândă a fost acordată eliminării barierelor netarifare, tot mai diversificate și mai des folosite și care substituiau taxele vamale.Totodată, ca răspuns la schimbările ce interveneau în economia mondială și pentru a atenua unele disfuncționalități ale sistemului comercial multilateral, s-au multiplicat preocupările pentru întărirea regulilor de bază ale acestui sistem, în vederea disciplinării și ordonării schimburilor internaționale.
Astfel, în cadrul primelor cinci runde de negocieri desfășurate în perioada 1947-1962, a fost negociat un număr mare de concesii tarifare, sub forma eliminării, reducerii sau consolidării taxelor vamale de import la o gamă foarte largă de produse industriale, precum și la unele produse agricole.În medie, taxele vamale la produsele industriale au fost reduse cu cca.60% față de nivelul din 1947.
Avântul comerțului internațional în ritmuri net superioare celor ale producției mondiale pe parcursul anilor ’60 și ’70 a evidențiat și mai pregnant rolul motor al schimburilor externe în susținerea creșterii economice.Totuși, acest avânt tindea să fie, într-o anumită măsură, periclitat atât de unele limite ale efectarea lor trebuie să fie nediscriminatorie;
– protejarea economiilor naționale față de concurența străină trebuie să se realizeze numai cu ajutorul tarifelor vamale, iar acestea nu trebuie să fie prohibitive;
– subvențiile la export în relațiile comerciale dintre părțile contractante trebuie să fie eliminate sau limitate;
– folosirea de către părțile contractante a consultărilor ca metodă fundamentală pentru evitarea prejudicierii intereselor comerciale reciproce;
– adoptarea deciziilor de către părțile contractante prin consens general;deciziile se supun la vot numai când acest consens nu este posibil sau la cererea uneia dintre părțile contractante, fiecare dispunând de un singur vot.
1.3.Succintă prezentare a rezultatelor activității GATT
Principalele puncte de referință într-o evaluare succintă a rezultatelor activității GATT sunt rundele de negocieri comerciale multilaterale (inițial denumite conferințe tarifare).
În cei aproximativ 45 de ani de activitate GATT, au avut loc opt runde de negocieri, ultima dintre acestea- Runda Uruguay- conducând la crearea Organizației Mondiale a Comerțului.
În primii 15 ani de existență GATT, accentul a fost pus pe reducerea taxelor vamale, principalul obstacol în calea schimburilor comerciale dintre părțile contractante.Se urmărea diminuarea progresivă a nivelului foarte ridicat al acestor taxe (în medie 40%), în special în sfera comerțului cu produse industriale.Ulterior, o atenție crescândă a fost acordată eliminării barierelor netarifare, tot mai diversificate și mai des folosite și care substituiau taxele vamale.Totodată, ca răspuns la schimbările ce interveneau în economia mondială și pentru a atenua unele disfuncționalități ale sistemului comercial multilateral, s-au multiplicat preocupările pentru întărirea regulilor de bază ale acestui sistem, în vederea disciplinării și ordonării schimburilor internaționale.
Astfel, în cadrul primelor cinci runde de negocieri desfășurate în perioada 1947-1962, a fost negociat un număr mare de concesii tarifare, sub forma eliminării, reducerii sau consolidării taxelor vamale de import la o gamă foarte largă de produse industriale, precum și la unele produse agricole.În medie, taxele vamale la produsele industriale au fost reduse cu cca.60% față de nivelul din 1947.
Avântul comerțului internațional în ritmuri net superioare celor ale producției mondiale pe parcursul anilor ’60 și ’70 a evidențiat și mai pregnant rolul motor al schimburilor externe în susținerea creșterii economice.Totuși, acest avânt tindea să fie, într-o anumită măsură, periclitat atât de unele limite ale efectelor de liberalizare comercială cât și, mai ales, de dificultățile din economia mondială generate de disparități structurale tot mai pronunțate.Se manifestau astfel semnele unei crize economice extinse prctic la nivel mondial, care avea să fie exacerbată de “șocurile petroliere” din 1973-1975 și 1978-1979.
Toate acestea au impus continuarea eforturilor de liberalizare și ordonare a comerțului mondial, inclusiv prin trecerea dincolo de tradiționalele reduceri ale taxelor vamale.Tocmai de aceea, următoarele două runde de negocieri comerciale multilaterale din cadrul GATT, s-au concretizat prin abordarea – în paralel cu liberalizarea tarifară- a barierelor netarifare, de importanță crescândă în schimburile comerciale dintre statele lumii.
A șasea rundă de negocieri comerciale (Runda Kennedy), s-a distins prin caracterul său mult mai complex.Asfel, pe plan tarifar, a fost înlocuită metoda de negociere “produs cu produs”- mult prea greoaie, dată fiind diversitatea mare de produse existente- cu metoda ”reducerii lineare” (diminuarea în medie cu același procent) a tuturor taxelor vamale aplicabile la importul produselor industriale.În urma acestor negocieri, nivelul mediu al taxelor vamale s-a redus cu 38% în cazul CEE și cu 43% în cel al SUA.Concesiile tarifare au acoperit un volum de schimburi de cca. 40 miliarde USD.
Pe plan netarifar, s-a hotărât abolirea de către SUA a sistemului “American Selling Price” (practicat la importurile de produse chimice, în cazul cărora taxele vamale se calculau în funcție de valoarea determinată de prețul de vânzare pe piața internă americană).În același cadru, netarifar, a fost negociat și un cod antidumping, revizuit ulterior.
Procesele de schimbare prin care trecea economia mondială la sfârșitul anilor ’60 și începutul deceniului următor, care au dus la consolidarea CEE drept cea mai mare entitate comercială din lume și la instalarea Japoniei pe podiumul principalelor trei forțe comerciale, precum și rolul tot mai important jucat de grupul țărilor în curs de dezvoltare, au făcut ca cea de-a șaptea rundă de negocieri (Runda Tokio 1975-1979) să fie cea mai complexă de până atunci.
Astfel, au fost abordate, în paralel cu liberalizarea vamală, problemele instituirii unui control mai eficient al barierelor netarifare și îmbunătățirii cadrului juridic care guvernează comerțul internațional.
Negocierile s-au caracterizat prin lărgirea și nuanțarea problemelor abordate.Ele au cuprins, pe lângă comerțul cu produse industriale, și pe cel cu anumite produse agricole.Totodată, s-a remarcat caracterul deschis al negocierilor, la ele participând nu numai părți contractante ci și alte țări interesate, în total 99 de state.A fost acordată o atenție deosebită problematicii țărilor în curs de dezvoltare, în favoarea cărora au fost acordate excepții de la principiul națiunii celei mai favorizate și al reciprocității concesiilor.
Concret, pe plan tarifar, rezultatele Rundei Tokio s-au tradus în reducerea substanțială a taxelor vamale la importul țărilor participante.Concesiile convenite- care au dus la diminuarea de la 7 la 4,7% al nivelului mediu al taxelor respective- au acoperit un volum global al schimburilor comerciale de 300 miliarde USD.
În sfera netarifară, a fost adoptat un ansamblu de acorduri (coduri) plurilaterale vizând ordonarea modalităților de aplicare a unor importante instrumente de politică comercială, precum și instaurarea unor reguli mai clare pentru comerțul cu anumite produse, astfel încât să se asigure respectarea liberei concurențe.Aceste noi instrumente juridice se referă la: subvenții și măsuri compensatorii; obstacole tehnice în calea comerțului; licențe de import; achiziții guvernamentale; evaluare vamală; antidumping; comerțul cu carne de bovină; comerțul cu produse lactate; comerțul cu aeronave civile.Toate aceste coduri vor constitui baza acordurilor negociate în cadrul Rundei Uruguay, ;devenind astfel acorduri multilaterale.
În privința cadrului juridic, este de remarcat adoptarea “clauzei de abilitare”, care consolida în sistemul GATT tratamentul diferențiat, mai favorabil pentru țările în curs de dezvoltare, în concordanță cu nevoile și interesele lor specifice.
Rezultatele Rundei Tokio- și în special aplicarea reducerilor convenite de taxe vamale- au imprimat un anumit dinamism funcționării sistemului comercial internațional, cu efecte pozitive asupra dezvoltării schimburilor dintre state.Totuși, în ciuda solidității și vigorii dovedite, ansamblul principiilor, regulilor și disciplinelor care alcătuiesc acest sistem au continuat, la începutul anilor ’80, să facă obiectul unor tensiuni notabile, pe fondul crizei prelungite a economiei mondiale, care se traducea în frânarea activității productive și a fluxurilor comerciale.
Dat fiind procesul de depresiune economică și cel de abatere de la conduita multilateral acceptată în materie de politici comerciale, declanșarea unei noi runde de negocieri s-ar fi dovedit a fi insuficientă fiind necesară o reformă a întregului sistem instituit de GATT.Astfel, Runda Uruguay (1987-1994), cea de-a opta rundă de negocieri GATT, a marcat cea mai mare realizare a comerțului internațional de după al doilea război mondial, aceea a instituirii Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).
Capitolul 2. Organizația Mondială a Comerțului –
baza noului sistem comercial multilateral
2.1.Tranziția de la GATT la OMC.
Cea de-a opta rundă de negocieri comerciale multilaterale din cadrul GATT-ului, denumită și Runda Uruguay a fost lansată oficial cu prilejul reuniunii ministeriale din septembrie 1986, care a avut loc la Punta del Este (Uruguay).
În preambulul Declarației adoptată cu acest prilej se precizează că a fost creat un Comitet de Negocieri Comerciale care va coordona lucrările noii runde și va lua măsurile corespunzătoare pentru ca negocierile să înceapă efectiv în 1987 și să se încheie în decurs de 4 ani, adică până la sfârșitul anului 1990.1
Runda Uruguay s-a desfășurat într-un context internațional deosebit, caracterizat prin:
– accentuarea protecționismului comercial , mai ales a celui netarifar;
– criza economică de la sfârșitul deceniului nouă și începutul deceniului zece;
– proliferarea proceselor de integrare economică (America de Nord-zona Pacificului, America de Sud, Africa) și adâncirea acestui proces în Europa (Tratatul de la Maasticht și Tratatul privind crearea Spațiului Economic European), lucru care a dus la apariția de noi blocuri economice și la adâncirea divergențelor dintre acestea;
– colapsul comunismului în Europa Centrală și de Răsărit și începerea procesului de tranziție pentru aceste țări;
– instituirea embargourilor ONU împotriva Irakului, Serbiei și Muntenegrului;
– creșterea numărului de țări ce și-au manifestat interesul pentru aderarea la GATT și pentru participarea la negocierile Rundei Uruguay.
Având în vedere toate acestea, statele participante la negocieri și-au propus rezolvarea unei arii largi de probleme în cadrul acestei runde, ceea ce a dus la îngreunarea și blocarea în mai multe rânduri a procesului de negociere și la prelungirea Rundei cu trei ani față de termenul stabilit inițial (1990).
Astfel, abia în luna aprilie 1994, prin reuniunea de la Marrakech (Maroc) a Comitetului pentru Negocieri Comerciale, s-a finalizat oficial Runda Uruguay și s-a confirmat actul de naștere al OMC-ului, al treilea pilon al economiei mondiale (pe lângă FMI și Banca Mondială).
În Declarația Ministerială adoptată cu acest prilej, se apreciază că “încheierea Rundei constituie un eveniment istoric, care va contribui la întărirea economiei mondiale și la o creștere mai pronunțată a schimburilor, investițiilor și veniturilor în lume”. Totodată, constituirea OMC reprezintă “începutul unei noi ere de cooperare la scară mondială răspunzând dezideratului de a dispune de un sistem comercial multilateral mai just și mai deschis”.
Participarea la Runda Uruguay a fost cea mai largă din istoria negocierilor comerciale multilaterale (124 de state) iar țările în curs de dezvoltare au jucat un rol deosebit de activ.Remarcabil este și faptul că, prin crearea OMC, sunt puse bazele realizării unei coerențe sporite a politicilor comerciale, monetare și financiare, inclusiv prin conlucrarea dintre noua organizație, FMI și Banca Mondială.
Prin finalizarea Reuniunii de la Marrakech, a început practic tranziția de la GATT la OMC, în acest sens fiind creat Comitetul Pregătitor pentru OMC (PREPCOM), care și-a desfășurat activitatea în patru subcomitete privind:
-aspectele instituționale, procedurale și juridice;
-aspectele administrative, bugetare și financiare;
-serviciile;
-comerțul și mediul înconjurător.
La 8 decembrie 1994, s-a desfășurat la Geneva, Conferința de Implementare pe plan internațional a rezultatelor Rundei Uruguay, prilej cu care s-a confirmat intrarea în funcțiune de la 1 ianuarie 1995 a OMC și, s-a convenit ca, timp de un an (1995) GATT-ul, ca structură organizatorică să coexiste cu OMC-ul, procesul de tranziție fiind supravegheat de PREPCOM. Printr-un studiu al Secretariatului GATT, realizat la sfârșitul Rundei Uruguay se arată că, în urma liberalizării comerțului, veniturile anuale mondiale vor atinge în 2005 – când se va încheia procesul de punere în practică a tuturor angajmentelor – circa 5100 miliarde USD (din care 116 miliarde USD pentru țările în curs de dezvoltare și în tranziție). Aceste venituri suplimentare ar urma să fie generate în special de: reducerea cu 40% a taxelor vamale aplicabile la produsele industriale importate în țările dezvoltate, precum și creșterea de la 20 la 44% a ponderii produselor cu taxă vamală zero la importul țărilor respective; normalizarea graduală a condițiilor concurențiale în sfera agriculturii, prin reducerea cu 36% a subvențiilor la exportul de produse agricole (care vor scădea, ca volum valoric, de la 22,5 la 14,5miliarde USD anual) precum și prin diminuarea cu 18% (de la 197 la 162 miliarde USD ) a sprijinului intern pentru produse agricole.
Acest nivel de creștere a veniturilor mondiale, se consideră a fi subevaluat în contextul în care calculul experților GATT ia exclusiv în considerare sporirea previzibilă a comerțului cu bunuri iar nu și efectele, dificil de cuantificat, ale liberalizării comerțului cu servicii și ale aplicării celorlalte instrumente juridice rezultate din Runda Uruguay.
2.2.Acordul de la Marrakech privind constituirea
Organizației Mondiale a Comerțului
Acordul privind crearea OMC este instrumentul juridic principal al rezultatelor Rundei Uruguay. El are un caracter exclusiv instituțional, regulile și disciplinele multilaterale de fond fiind cuprinse în Anexele 1-4, care din punct de vedere juridic, fac parte integrantă din acesta.
În preambulul acestui Acord se precizează că OMC este o organizație-cadru, responsabilă cu punerea în practică a tuturor Acordurilor multilaterale și plurilaterale care au fost negociate în cadrul Rundei Uruguay și care vor fi negociate în viitor.Se mai precizează că promovarea dezvoltării economice pe baza expansiunii comerțului internațional nu trebuie să ducă la neglijarea protecției și prezervării mediului înconjurător.
Prin Acord s-a dispus ca OMC să aibă următoarele funcții:
-facilitarea punerii în practică, administrarea și funcționarea instrumentelor juridice ale Rundei Uruguay și ale celor ce vor fi negociate în viitor;
-constituirea cadrului pentru negocierile dintre țările membre pe probleme cuprinse în acorduri sau pe probleme ce țin de competența sa;
-responsabilitatea pentru reglementarea diferendelor dintre țările membre;
-administrarea mecanismului de examinare periodică a politicilor comerciale ale țărilor membre.
În ceea ce privește structura Organizației, organul executiv suprem este Conferința Ministerială, care se reunește la fiecare doi ani.După instituirea OMC au avut loc trei astfel de Conferințe: la Singapore -decembrie 1996;la Geneva- mai 1998; la Seattle-decembrie 1999.
În intervalul de timp dintre reuniunile Conferinței Ministeriale, funcțiile OMC sunt exercitate de Consiliul General. Acesta se reunește în calitate de Organ de reglementare a diferendelor, examinând reclamațiile și luând măsurile necesare pentru a rezolva conflictele dintre țările membre. Consiliul General este, de asemenea, responsabil cu examinarea politicilor comerciale ale diferitelor țări, pe baza rapoartelor stabilite de Secretariatul OMC.
Consiliul General are în subordine:
-Consiliul pentru comerțul cu mărfuri, care supervizează aplicarea și funcționarea GATT ‘94 și a Acordurilor conexe;
-Consiliul pentru comerțul cu servicii, care supervizează aplicarea și funcționarea GATS;
-Consiliul pentru aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală care supervizează funcționarea Acordului TRIPS. În conformitate cu responsabilitătile lor specifice de monitorizare a Acordurilor multilaterale, cele trei Consilii își constituie organe subsidiare specializate (comitete, grupuri de lucru, grupuri de negocieri etc.) permanente sau temporare, cu mandate și reguli de procedură proprii.
OMC dispune de un Secretariat cu sediul la Geneva, condus de un Director General care este secondat de trei Directori generali adjuncți, numiți prin consultări cu statele membre.
Secretariatul OMC are 500 de angajați, de diferite naționalități.În îdeplinirea sarcinilor lor, Directorul General și personalul OMC “nu solicită și nu acceptă instrucțiuni din partea vreunui Guvern sau autoritate exterioară OMC “, respectând astfel caracterul internațional al Secretariatului.
Acordul mai prevede că OMC va continua practica GATT de luare a deciziilor prin consens. Dacă nu este posibilă ajungerea la un consens, deciziile vor fi luate pe baza unui scrutin cu majoritate simplă de voturi, fiecărei țări revenindu-i câte un vot. Acordul specifică și cazurile în care deciziile se iau cu majoritate calificată: interpretarea dispozițiilor Acordului OMC sau a Acordurilor multilaterale anexate la acesta, precum și acordarea de derogări de la obligațiile membrilor.
În ceea ce privește amendamentele făcute Acordului OMC sau Acordurilor multilaterale, se prevede că acestea pot fi inițiate de orice membru OMC sau de Consiliul care gestionează un Acord multilateral și îaintate apoi Conferinței Ministeriale. Aceasta poate supune amendamentele respective spre decizia prin consens a Membrilor într-un interval de 90 de zile; dacă nu se poate realiza consensul Conferința Ministerială poate decide cu o majoritate de 2/3 din voturi
În Acord sunt înscrise și procedurile specifice referitoare la amendarea unor prevederi din Acordul OMC și Acordurilor multilaterale înscrise în Anexele 1, 2, 3. Amendamentele la Acordurile plurilaterale (Anexa 4) sunt guvernate de proceduri proprii înscrise în acestea.
Referitor la Membrii OMC, la 31 mai 1999 existau 134 de țări membre și era în curs de negociere accesiunea pentru alte 30 de țări (ex.:China, Rusia, Ucraina).
Părțile contractante la GATT 1947 care au acceptat Acordul OMC și Acordurile multilaterale anexate la acesta și care, totodată, au negociat liste naționale de concesii privind comerțul cu bunuri (anexate la GATT ‘94) și de angajamente inițiale în sfera serviciilor (anexate la GATS), au devenit Membrii originari ai OMC.
În ceea ce privește accesiunea și retragerea din OMC, procedurile sunt similare cu cele ale GATT-ului.
Sistemul OMC distinge patru categorii de Membrii: țări dezvoltate, țări în curs de dezvoltare, țări cel mai putin avansate și țări în tranziție.La Conferința Ministerială de la Geneva din 1998, au fost menționate pentru prima oară “micile economii” din categoria țărilor în dezvoltare : ”Rămânem profund preocupați de fenomenul de marginalizare a țărilor cel mai putin avansate și de micile economii și recunoaștem urgența acestor probleme care s-au agravat sub efectul cronicizării problemei datoriei externe cu care se confruntă multe dintre acestea”.
Toate țările considerate “mai puțin avansate” de către sistemul Națiunilor Unite sunt tratate ca atare de către OMC. Această categorie numără în prezent 48 de țări.Totuși, nu există criterii uniforme și precise pentru a clasifica celelalte țări. Pentru a determina dacă o țară are statutul de “țară în dezvoltare”, se recurge la principiul “libertății de alegere”. Țările care au avut o economie planificată (Europa Centrala și de Răsărit și țările din fosta Uniune Sovietică) și care au adoptat în prezent măsuri pentru instaurarea economiei de piață și democrației, sunt considerate țări în tranziție. Ceilalți Membrii sunt considerați a fi țări dezvoltate.
Toate instrumentele juridice multilaterale care costituie sistemul OMC fac obiectul angajamentului unic. Toți Membrii (țări dezvoltate, în dezvoltare, cel mai putin avansate sau în tranziție) sunt obligați să adopte legi și reglementări naționale pentru punerea în practică a regulilor înscrise în Acordurile multilaterale. În schimb, în cazul Acordurilor plurilaterale, obligațiile se aplică doar Membrilor care au decis să adere.
Prin Acordurile multilaterale se ține cont de situația țărilor în dezvoltare sau cel mai putin avansate, prevăzându-se un tratament special și diferențiat acordat acestora.Dispozițiile avute în vedere pot fi împărțite în trei mari categorii:
– dispoziții care prevăd ca țările (dezvoltate și în dezvoltare) să ia măsuri pentru a facilita comerțul țărilor în dezvoltare și al celor cel mai putin avansate;
– ajutor acordat țărilor în dezvoltare și celor cel mai putin avansate pentru respectarea obligațiilor ce decurg din Acordurile OMC;
– asigurarea de asistență tehnică țărilor în dezvoltare și celor cel mai puțin avansate în vederea dotării lor cu mijloacele necesare aplicării Acordurilor.
În ceea ce priveste cadrul de negocieri, OMC asigură un cadru de negocieri permanente privind:
– realizarea obiectivului de liberalizare a comerțului exterior cu bunuri și servicii ;
– îmbunătățirea reglementărilor în vigoare sau adoptarea de noi reglementări privind domenii noi .
Dispozițiile relative la deschiderea sau la continuarea negocierilor privind reexaminarea prevederilor unor Acorduri, în întrgime sau parțial, sunt cuprinse în Acordurile propriu-zise.Acest ansamblu de dispoziții a fost denumit “programul de negociere încorporat”.
Conform programului de negociere încorporat în GATS, negocierile privind liberalizarea comerțului în sectorul serviciilor de telecomunicații și a celor financiare trebuiesc întreprinse și finalizate după Runda Uruguay.GATS dispune de asemenea ca negocierile ce vizează liberalizarea comerțului în toate sectoarele serviciilor să înceapă de la 1 ianuarie 2000.În ceea ce privește comerțul cu mărfuri, Acordul privind agricultura prevede ca negocierile vizând liberalizarea comerțului cu produse agricole și îmbunătățirea programului de reformă privind agricultura trebuie să înceapă înainte de sfârșitul anului 1999.
Pe lângă dispozițiile care prevăd lansarea negocierilor la anumite date, unele Acorduri mai prevăd și reexaminarea dispozițiilor, în întrgime sau parțial, pentru a determina pe baza experientei acumulate de punerea lor în practică, dacă trebuiesc aduse modificări sau îmbunătățiri.
Deciziile de adăugare de noi teme programului de lucru al OMC-ului, pentru a determina dacă pot avea loc negocieri privind reglementarea domeniilor avute în vedere, sunt luate de Conferința Ministerială.Problemele legate de comerț care apar în aceste domenii sunt studiate și analizate pe baza documentelor informative întocmite de către Secretariat și comunicărilor făcute de către delegați, ceea ce nu implică nici un angajament din partea Membrilor de a întreprinde negocieri.
Prin crearea OMC sunt aduse modificări substanțiale sistemului global de drepturi și obligații comerciale.Astfel, părțile contractante la GATT ‘47 care devin Membrii OMC sunt ținute să accepte toate Acordurile comerciale multilaterale incluse în Anexele 1,2,3 la Acord, fără nici o excepție sau rezervă.De asemenea, ele trebuie să prezinte listele lor de concesii privind comerțul cu bunuri precum și cele de angajamente specifice, sectoriale și subsectoriale, în ceea ce privește accesul pe piață și tratamentul național în sfera serviciilor.Toate acestea duc la o creștere substanțială a ariei de aplicare a principiilor, regulilor și disciplinelor sistemului comercial multilateral.
2.3.Acordurile comerciale multilaterale
2.3.1.Acordurile comerciale multilaterale pentru bunuri
Textului GATT‘47 i-au fost aduse la Runda Uruguay o serie de modificări, cuprinse în șapte memorandumuri de acord.Astfel, GATT’47 s-a transformat în GATT’94, cele două acorduri fiind distincte din punct de vedere juridic.
Totodată, la Runda Uruguay, au fost negociate sau revizuite și dezvoltate o serie de acorduri care au devenit acorduri multilaterale, obligatorii pentru toți Membrii OMC:
– Acordul privind aplicarea Articolului VII al GATT’94 (Evaluarea în vamă);
– Acordul privind inspecția înainte de expediție (AIE);
– Acordul privind barierele tehnice în calea comerțului;
– Acordul privind aplicarea măsurilor sanitare și fitosanitare (SPS);
– Acordul privind procedurile în materie de licențe de import;
– Acordul privind salvgardarea;
– Acordul cu privire la subvenții și măsuri compensatorii (SCM);
– Acordul pentru punera în aplicare a Articolului VI al GATT’94(Antidumping-ADP);
– Acordul privind măsurile comerciale din domeniul investițiilor (TRIMS);
– Acordul privind agricultura;
– Acordul cu privire la regulile de origine.
Obiectivul GATT este de a facilita dezvoltarea economică a tuturor țărilor prin asigurarea unui sistem comercial deschis și liberal menit să promoveze creșterea comerțului, majorarea investițiilor, a producției și utilizării forței de muncă.
Sistemul GATT are la bază patru reguli principale:
A.Protejarea indusriei interne numai prin tariful vamal
Principiul protecției prin tariful vamal este reiterat prin prevederile care interzic țărilor utilizarea restricțiilor cantitative la import.
Excepția de la această regulă se acordă țărilor care se confruntă cu dificultăți ale balantei de plăți, cărora li se permite limitarea importurilor în vederea salvgardării poziției financiare externe.Această excepție prevede un regim mai favorabil în favoarea țărilor în curs de dezvoltare, dacă aceasta va duce la stoparea declinului important al rezervelor lor monetare. Sistemul legal al OMC a produs o schimbare importantă în domeniul folosirii restricțiilor cantitative și a altor măsuri netarifare care pot afecta importurile.
În domeniul agricol, prin Acordul privind agricultura, țările membre OMC au înlăturat restricțiile cantitative și sistemul de prelevări variabile, înlocuindu-le cu taxe vamale.Noile taxe vamale au fost determinate prin tarificare, adică prin calcularea incidenței restricțiilor cantitative și a altor măsuri asupra prețului produselor importate și adăugarea rezultatului la taxele vamale existente anterior.
În domeniul textilelor și al îmbrăcăminții, prin Acordul care reglementează comerțul cu astfel de produse (ATI), se cere țărilor membre să-și elimine gradual restricțiile, în patru etape, până la 1 ianuarie 2005.
În ceea ce privește dificultățile legate de balanta de plăți, se cere țărilor dezvoltate sau în curs de dezvoltare să utilizeze cu precădere măsuri care acționează prin mecanismul prețurilor (suprataxe vamale la import, depuneri prealabile în valută la import etc.), efectul lor asupra prețului produselor importate fiind transparent și comensurabil.Restricțiile cantitative pot fi utilizate numai în situațiile critice și când se observă că măsurile bazate pe prețuri nu pot stopa deteriorarea acută a situației plăților externe.
B.Reducerea și consolidarea taxelor vamale.
A doua regulă importantă GATT este aceea că taxele vamale și alte măsuri de protecție a producției interne trebuie reduse și, pe cât posibil eliminate prin negocieri între țările membre, iar aceste reduceri trebuie să fie consolidate împotriva unor majorări viitoare.2
Taxele vamale consolidate reprezintă acel nivel al taxelor vamale convenit în negocieri și în alte angajamente asumate și sunt înscrise în listele de concesii ale fiecărei țări.Fiecare țară membră OMC are o listă proprie separată și are obligația de a nu impune alte taxe vamale sau alte taxe la un nivel “mai ridicat decât cel înscris” în lista sa. El este de asemenea obligat să nu ia măsuri care să reducă valoarea concesiilor tarifare.3
Principiul de bază al schimbului de concesii este cel al reciprocității concesiilor. O țară care solicită îmbunatățirea conditiilor de acces pe piața altor țări, trebuie să acorde avantaje reciproce sau ehivalente concesiilor pe care le fac acestea.Această regulă nu se aplică negocierilor dintre țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare.
Țărilor în curs de dezvoltare li se cere să facă concesii pe baza unei relative reciprocități, avându-se în vedere faptul că, datorită nivelului lor de dezvoltare mai redus și a necesităților lor financiare și de comerț, ele nu vor putea să acorde concesii pe aceeași bază ca și țările dezvoltate.Totusi, țărilor recent industrializate li se cere o contribuție mai mare decât țărilor cel mai puțin dezvoltate și acordarea de concesii sub forma reducerilor de taxe vamale și a consolidărilor.
Aplicarea acestui principiu, a făcut ca țările în curs de dezvoltare să ofere mai multe concesii la Runda Uruguay, prin reducerea taxelor vamale pe baza procentuală (procent inferior celui aplicabil țărilor dezvoltate).În cadrul Rundei Uruguay, participarea țărilor în curs de dezvoltare a fost mai importantă decât la rundele anterioare datorită, pe de o parte, dezvoltării substanțiale din ultimii ani a acestor țări și, pe de altă parte, datorită orientării spre o politică comercială de promovare a exportului și de reducere a taxelor vamale și eliminare a resricțiilor din calea importurilor.Această politică deschisă și liberală le-a permis ca la Runda Uruguay, să-și îmbunătățescă pozitia prin reduceri și consolidări unilaterale de taxe vamale și să-și întărească poziția de negociatori în relațiile cu țările dezvoltate.
C.Principiul clauzei națiunii celei mai favorizate.
Clauza națiunii celei mai favorizate (NCMF) este acea prevedere potrivit căreia părțile semnatare se obligă să-și acorde reciproc toate avantajele pe care le-au acordat sau le vor acorda în viitor țărilor terțe în domeniul relatiilor economice în general și al celor comerciale în special.Obligația extinderii NCMF se aplică atât la import cât și la export.Tratamentul NCMF se mai aplică și:
– taxelor de orice fel impuse în legătură cu exportul și importul;
– modul de percepere a taxelor vamale și a altor taxe;
– regulilor și formalităților legate de export și import;
-taxelor interne asupra mărfurilor importate, a legilor, regulamentelor și reglementărilor vizând vânzarea;
– administării restricțiilor cantitative (alocarea cotelor între țările furnizoare pe bază nediscriminatorie), pentru cazurile în care asemenea restricții sunt permise.
Prin regulile GATT se prevăd și excepții de la această regulă, permițând acordarea de taxe vamale în mod preferențial, în cadrul unor acorduri regionale.În vederea protejării intereselor comerciale ale țărilor membre, în textul GATT se prevede ca țările membre la aranjamente regionale să înlăture taxele vamale și alte bariere din calea comerțului pentru o parte substanțială a comerțului lor și aceste aranjamente să nu conducă la crearea de noi bariere în calea comerțului cu alte state. Asemenea aranjamente pot lua forma uniunilor vamale sau zonelor de liber schimb.
În plus față de asemenea aranjamente, țările dezvoltate au introdus aranjamente unilaterale de comerț liber în baza căruia importurile, fie din toate țările în curs de dezvoltare, fie doar din unele dintre ele, intră pe piețele lor fără plata taxelor vamale:
– Sistemul Generalizat de preferințe (SGP) în baza căruia țările dezvoltate acordă tuturor țărilor în curs de dezvoltare, pentru importul de produse industriale și anumite produse agricole un tratament preferențial, fără plata taxelor vamale;
– Convenția de la Lome, în baza căreia statele membre ale Uniunii Europene permit importul din unele țări din Africa și zona Caraibelor, precum și din țările cel mai slab dezvoltate din Asia și Pacific (țările ACP), fără plata taxelor vamale;
– Aranjamentul bazinului Caraibian, în baza căruia Statele Unite permit importul din țările zonei Caraibelor, fără plata taxelor vamale.
D.Clauza tratamentului național.
Clauza tratamentului național este acea prevedere înscrisă în tratatele economice prin care părțile se obligă să acorde persoanelor fizice sau juridice ale unui stat semnatar, care exercită fapte de comerț sau alte activități economice pe teritoriul celuilalt stat semnatar, aceleasi drepturi și obligații în materie economică, ca și naționalilor.
Regula tratamentului național se aplică nu numai taxelor interne ci și regulilor privind standardele obligatorii impuse produselor și pentru vânzarea și distribuția mărfurilor.
2.3.2.Acordul general pentru comerțul cu servicii
Comerțul cu servicii a făcut pentru prima oară obiectul reglementărilor internaționale în cadrul Rundei Uruguay, când a fost negociat Acordul general pentru comerțul cu servicii(GATS).
Comerțul cu servicii este în expansiune și reprezintă astăzi mai mult de 20% din comerțul internațional.Serviciile înglobează o gamă largă de activități economice, în acest sens OMC-ul definind peste 150 de sub-sectoare ale serviciilor.
GATS constituie un cadru care își propune supunerea acestui comerț unei discipline internaționale.Dispozițiile sale se aplică tuturor modalităților de furnizare a serviciilor.GATS este orientat spre ”promovarea creșterii economice în toate țările partenere și dezvoltarea țărilor în curs de dezvoltare “ prin intermediul expansiunii comerțului cu servicii”.
Acordul cuprinde următorele elemente:
– un cadru general care definește ansamblul principiilor ce se aplică măsurilor cu incidență asupra comerțului cu servicii;
– angajamente de liberalizare specifice ce se aplică sectoarelor sau sub-sectoarelor serviciilor ce figurează în listele nationale.
Cele două principii fundamentale ale comerțului cu mărfuri (clauza națiunii celei mai favorizate și clauza tratamentului național) se aplică, de asemenea, și comerțului cu servicii, cu unele modificări ce țin de specificul acestui domeniu.Astfel, Acordul cere ca țările care aplică tratamentul națiunii celei mai favorizate să nu facă nici o discriminare între seviciile și furnizorii de servicii din diferite țări.Țările își pot păstra măsurile incompatibile cu acest tratament pe o perioadă de tranziție de 10 ani (până la 1 ianuarie 2005).
Principiul tratamentului național semnifică faptul că țările nu trebuie să trateze serviciile și furnizorii de servicii din străinătate mai puțin favorabil decât serviciile și furnizorii de servicii naționali.Contrar comerțului cu mărfuri, Acordul nu obligă țările să respecte acest principiu în toate sectoarele serviciilor dar, prevede ca țările să indice în listele lor de concesii sectoarele în care acest tratament se va aplica.
Pentru ca toți furnizorii de servicii străini să poată cunoaște reglementările comerțului cu servicii, țările trebuie să-și creeze un punct de informare prin care să facă cunoscute legile și reglementările referitoare la comerțul cu servicii. În plus, Acordul prevede obligativitatea deschiderii de puncte de contact de către țările dezvoltate, în favoarea țărilor în curs de dezvoltare.Aceste puncte de informare și de contact trebuie să fie stabilite într-o perioadă de doi ani de la data intrării în vigoare a Acordului, adică până la 1 ianuarie 1997.
Acordul ține cont de existența unor discrepanțe între industria serviciilor din țările dezvoltate și cea din țările în curs de dezvoltare.Pentru a sprijini țările în curs de dezvoltare în dezvoltarea sectorului lor de servicii se prevede un demers pe trei axe:
– se solicită țărilor să acorde prioritate în liberalizarea accesului pentru serviciile și furnizorii de servicii de interes pentru țările în curs de dezvoltare;
– se prevede posibilitatea pentru țările în curs de dezvoltare de a-și deschide mai puține sectoare față de competiția importurilor și să-și liberalizeze mai puține tipuri de tranzacții;
– în asumarea angajamentelor de liberalizare, țările în curs de dezvoltare pot să impună condiții, solicitând furnizorilor străini, care doresc să investească în industria serviciilor și să stabilească o sucursală (sau alte tipuri de prezență comercială) pe teritoriul lor să formeze societăți mixte sau să asigure accesul societății locale la tehnologia și/sau accesul la rețelele lor de infomații și canalele lor de distribuție.
Angajamentele de liberalizare specifice negociate la Runda Uruguay, figurează pe listele de concesii ale fiecărei țări.În ele sunt înscrise pentru fiecare sector și modalitate de furnizare a serviciilor, condițiile privind facilitarea accesului pe piață și aplicarea tratamentului național.
În ceea ce privește sectoarele în care sunt asumate angajamente, acestea includ următoarele obligații:
– să asigure că toate reglementările interne cu aplicabilitate generală, care afectează comerțul cu servicii sunt administrate într-un mod rezonabil și obiectiv;
– să emită, într-o perioadă de timp rezonabilă, furnizorilor străini, autorizația necesară pentru furnizarea anumitor servicii;
– să nu aplice restricții la transferurile și plățile internaționale, cu excepția cazului în care țara se află în situația de dificultăți ale balanței de plăți.2
Textul cadru al Acordului a fost completat cu anexe, care prevăd reguli adiționale cu acoperire sectorială și asigură liniile directoare pentru continuarea negocierilor de liberalizare.Aceste anexe, care sunt parte integrantă GATS, se referă la:
– Servicii financiare;
– Mișcarea persoanelor fizice;
– Telecomunicații;
– Telecomunicații de bază;
– Transport maritim;
– Transport aerian.
2.3.3 Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor
de proprietate intelectuală (TRIPS)
Acordul TRIPS este al treilea pilon al sistemului juridic OMC, alături de GATT’94 și GATS.Drepturile de proprietate intelectulă înglobează atât mărcile de fabrică și de comerț cât și emblemele folosite de comercianți pentru a-și distinge produsele față de cele ale altor furnizori, pentru a-și fideliza clienții și a crea o reputație propriilor produse.
Anii care au precedat Runda Uruguay au fost marcați de o creștere considerabilă a producției și comerțului internațional cu mărfuri contrafăcute și produse pirat.Aceasta se datora în mare parte faptului că, în numeroase țări reglementările privind mărcile și dreptul de autor erau prost aplicate.Pe de altă parte, producătorii utilizau tehnici brevetate fără să fi obținut în prealabil o licență de titular de brevet.Mai mult, nivelul protecției și durata protecției variau foarte mult între țări.
Acordul TRIPS completează acordurile privind protecția drepturilor de proprietate intelectuală elaborate de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (OMPI).În mod particular, el definește norme și perioade uniforme de timp ce privesc protecția drepturilor de proprietate intelectuală.Astfel, el preia norme enunțate de Convențiile OMPI, adăugându-le altele mai ales în domeniul brevetelor.Unul din aspectele importante ale Acordului este acela că normele de protecție enunțate prin Convențiile OMPI au devenit obligatorii pentru toți Membrii OMC.
Cele mai importante prevederi ale Acordului pot fi grupate în următorele cinci grupe:
– principii de bază și obligații generale;
– norme minime de protecție, inclusiv durata protecției și controlul practicilor anti-concurențiale din cadrul licențierilor contractuale;
– practicile ce restricționează comerțul;
– aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală (decizii ale tribunalelor, acțiuni ale autorităților vamale etc.);
– aranjamente tranziționale pentru punerea în practică, la nivel național, a regulilor convenite.
Prin acest Acord, țările sunt obligate să nu facă nici o discriminare în ceea ce privește achiziția, deținerea și menținerea drepturilor de proprietate intelectuală ( aplicarea clauzei națiunii celei mai favorizate și a tratamentului național).2
Legislatia națională a țărilor membre, în special a țărilor în curs de dezvoltare și mai slab dezvoltate, nu este în momentul de față conformă cu prevederile Acordului TRIPS.Pentru a permite industriei și comerțului din aceste țări să-și adapteze legislatiile lor naționale la cerințele Acordului, au fost prevăzute perioade tranzitorii pentru a da posibilitatea țărilor membre să-și aducă legislația și regulile în conformitate cu prevederile acestuia :
– țărilor dezvoltate le-a fost acordată o perioadă de un an, adică până la 1 ianuarie 1996
– țărilor în curs de dezvoltare, o perioadă de cinci ani, adică până la 1 ianuarie 2000;
– economiilor în tranziție, cinci ani, adică până la 1 ianuarie 2000, dacă au probleme în domeniul reformei legilor cu privire la proprietatea intelectuală;
– țărilor cel mai slab dezvoltate, o perioadă de 11 ani, adică până la 1 ianuarie 2006.
În perioada de tranziție, țările membre au obligația de a nu lua măsuri cu un nivel mai redus de protecție al DPI decât cel deja existent.Toate țările au obligația de a aplica de la 1 ianuarie 1996 tratamentul națiunii celei mai favorizate și tratamentul național.
2.4.Memorandum de acord cu privire la regulile și procedurile
ce guvernează reglementarea diferendelor
Acordul OMC prevede un sistem comun de reguli și proceduri aplicabile diferendelor, oricare ar fi instrumentul juridic la care se referă.Responsabilitatea administrării acestor reguli și proceduri revine Consiliului General care are și funcția de Organ de Reglementare a Diferendelor (ORD).
Unul din principiile majore care stau la baza Acordului este acela că ORD va fi sesizat cu privire la existența unui diferend numai după ce eforturile Guvernelor de a-l rezolva pe baza consultațiilor bilaterale vor fi eșuat.
Se mai prevede, de asemenea, că pentru găsirea de soluții reciproc acceptabile, părțile pot solicita Directorului General sau unei alte persoane, să-și ofere bunele oficii pentru asigurarea concilierii și medierii între părți.
În cazul în care consultările sau eforturile de conciliere nu au dus la rezultatele sperate, în termen de 60 de zile partea reclamantă poate cere oficial ORD-ului lansarea mecanismului de reglementare a diferendelor, prin stabilirea unui grup special însărcinat cu examinarea reclamației.Pentru a accelera reglementarea diferendelor și a se evita întârzierea stabilirii grupului special de către țara reclamantă, procedurile stabilesc ca ORD să constituie grupul
special la cererea țării reclamante, cu excepția cazului în care ORD se pronunță prin consens împotriva acestei constituiri.
În mod normal un grup special este compus din trei persoane, cu excepția cazului în care părțile convin constituirea din cinci persoane.Numele persoanelor desemnate sunt propuse de către Secretariatul OMC pe baza unei liste de experți ce au competențe adecvate și provin din țări ale căror Guverne nu sunt implicate în diferend.
Grupurile speciale trebuie să prezinte ORD-ului, într-un termen de la 6 până la 9 luni, un raport care să conțină recomandări făcute pe baza unei evaluări obiective și în conformitate cu măsurile prevăzute prin dispozițiile acordurilor adecvate.
Mecanismul de reglementare a diferendelor prevede și posibilitatea stabilirii unui organ de apel permanent.Acesta este compus din 7 persoane a căror autoritate este recunoscută și care nu au nici o legătură cu Guvernele naționale implicate în diferend.Numai trei din aceste persoane vor judeca în cauza dată.Raportul organului de apel, care se limitează la chestiunile de drept ce derivă din raportul grupului special,trebuie să fie prezentat ORD-ului într-un termen de la 60 la 90 de zile.
Raportul grupului special sau cel al organului de apel sunt supuse ORD-ului spre adoptare, recomandări și decizii.Pentru a accelera reglementarea diferendelor, Memorandumul dispune că perioada “dintre data la care ORD stabilește grupul special și cea la care examinează raportul grupului special sau al organului de apel” să nu depășească 9, respectiv 12 luni. Procedurile prevăd că rapoartele grupurilor speciale pot fi puse în practică în trei moduri:
A.Recomandările
Se prevede ca partea care nu și-a respectat obligațiile, să aplice recomandările în cel mai scurt timp sau, poate solicita ORD-ului, un termen rezonabil pentru a le pune în practică.6 B.Compensațiile
În cazul în care partea reclamată nu dă curs recomandărilor într-un termen rezonabil,partea care a invocat procedura de reglementare a diferendului poate solicita o compensație.Partea reclamată poate oferi din proprie initiațivă această compensație. C.Măsurile de retorsiune
Dacă partea reclamată nu dă curs recomandărilor și refuză să ofere o compensație adecvată, partea lezată poate cere ORD-ului autorizarea pentru aplicarea unor măsuri de retorsiune prin suspendarea aplicării concesiilor sau altor obligații convenite în Acorduri.
Autorizația va fi acordată într-un interval de 30 de zile începând de la expirarea termenului convenit pentru punere în aplicare.
Compensațiile și măsurile de retorsiune sunt considerate măsuri provizorii și nu soluții definitive.ORD trebuie să urmărească aceste situații pentru a obține punerea integral în practică a recomandărilor.
Acest Memorandum de acord cuprinde și un număr de dispoziții care țin seama de interesele specifice ale țărilor mai putin avansate și, în general, de interesele țărilor în curs de dezvoltare.
2.5. Mecanismul de examinare a politicilor comerciale
OMC are și rolul de cadru de examinare periodică a politicilor comerciale ale țărilor membre4. Această examinare are două obiective:
– în primul rând, trebuie determinat în ce măsură țările se conformează disciplinelor și angajamentelor ce decurg din Acordurile multilaterale sau plurilaterale.Prin examinare periodică, OMC veghează la respectarea acestor reguli și contribuie la prevenirea conflictelor comerciale.
– un al doilea obiectiv al acestei examinări este de a asigura o mai mare transparență și o mai bună înțelegere a politicilor și practicilor comerciale ale țărilor membre.
Frecvența examinărilor depinde de locul pe care fiecare țară membră îl ocupă în comerțul mondial.Astfel, examinările se fac la fiecare doi ani pentru primele patru țări (sau grupe de țări): CEE, SUA, Japonia și Canada; din patru în patru ani pentru următoarele 16 țări în ordinea ponderii lor în comerțul internațional și din 6 în 6 ani pentru restul țărilor.
Examinările se concretizează în :
– un raport complet întocmit de țările membre a căror politică comercială a fost supusă examinării;
– un coraport stabilit de către Secretariat, întocmit atât pe baza informațiilor oferite de țările membre cât și pe baza propriiilor informații, inclusiv cele obținute cu ocazia vizitelor în acea țară.
Examinarea se face de către Consiliul General, care are și rol de Organ de examinare a politicilor comerciale.Rapoartele țărilor și cele stabilite de către Secretariat, precum și rezultatele dezbaterilor sunt date publicității la puțin timp după efectuarea examinării.
2.6. Acorduri comerciale plurilaterale
A. Acordul cu privire la aeronavele civile
B. Acordul privind achizițiile guvernamentale (piețele publice)
C. Acordul internațional privind produsele lactate
D. Acordul internațional privind carnea de bovină
Capitolul 3. Activitatea Organizației Mondiale a Comerțului
(1995-2001)
De la 1 Ianuarie 1995, după ratificarea Acordului de la Marrakech de către toate statele membre, OMC-ul și-a început activitatea.Programul său de lucru vizează, în principal, îndeplinirea sarcinilor trasate la Runda Uruguay.
La fiecare doi ani, conform Articolului IV al Acordului OMC, au loc reuniuni ale Conferinței Ministeriale, organul executiv suprem al Organizației.Scopul general al acestora este de a întării Organizația ca forum de negocieri, de a continua liberalizarea comerțului în cadrul unui sistem de reglementări, de a revizui și evalua politicile comerciale ale statelor membre. Până în prezent au avut loc trei astfel de reuniuni ale Conferinței Ministeriale:
Prima, desfașurată în perioada 9-13 Decembrie la Singapore a reprezentat și prima ocazie a membrilor de a evalua realizările Organizației de până atunci și de a identifica deficiențele apărute în implementarea acordurilor și în continuarea negocierilor.Un alt scop al Conferinței a fost acela de lărgire a ariei de reglementări în domenii nou apărute și în continuă creștere.
Conferința s-a încheiat cu adoptarea a două Declarații Ministeriale.Cea dintâi, analizează evoluția implementării Acordurilor Rundei Uruguay și stabilește noi obiective iar, cea de-a doua, privește comerțul cu produse ale tehnologiei informaționale.
A doua sesiune a Conferinței Ministeriale, din Mai 1998 de la Geneva, a fost dublată de întâlnirea șefilor de state și de guverne pentru a celebra 50 de ani de existență a sistemului comercial multilateral.S-a încheiat cu adoptarea a două Declarații Ministeriale prin care se salută depășirea crizei financiare din 1997 și se fac propuneri pentru crearea unui cadru de reglementări privind comerțul electronic.
Conferința Ministerială de la Seattle din 1999, care avea drept scop lansarea primei runde de negocieri din cadrul OMC-ului nu s-a încheiat însă cu nici un rezultat, obiectivul lansării negocierilor multilaterale ramânând a fi discutat la următoarea sesiune a Conferinței Ministeriale.
3.1.De La Marrakech La Seattle
3.1.1. Conferința Ministerială de la Singapore
(9-13 decembrie 1996)
După Marrakech, una din prioritățile OMC-ului a fost cea privitoare la continuarea
negocierilor din domeniul serviciilor, pe cele patru grupe separate: telecomunicații de bază, servicii financiare, transportul maritim și mișcarea persoanelor fizice.
Derularea negocierilor în acest domeniu s-a dovedit a fi greoaie, necesitând prelungiri ale termenelor stabilite.În Declarația Ministerială adoptată la Singapore se specifică hotărârea miniștrilor Organizației “de a obține progresiv un grad mai ridicat de liberalizare a serviciilor, pe baze reciproc avantajoase, având în vedere și situația țărilor în curs de dezvoltare, atât în cadrul negocierilor în curs cât și al celor programate să înceapă la 1 Ianuarie 2000”.
Negocierile în cadrul telecomunicațiilor de bază au fost conduse de grupul de negocieri privind telecomunicațiile și s-au încheiat în februarie 1997 prin semnarea unui Acord de către 69 de guverne.Țările semnatare reprezintă mai mult de 90% din piața mondială a telecomunicațiilor, valoarea tranzacțiilor în acest domeniu ridicându-se în 1996 la 600 mld.USD.Prin acest Acord părțile s-au angajat la o liberalizare treptată a piețelor până în anul 2005.
În Decembrie 1997, 70 de guverne, reprezentând mai mult de 90% din piață, au semnat Acordul privind serviciile financiare.Acordul prevede liberalizarea piețelor în domeniile: bancar, al asigurărilor și al piețelor de capital.
Negocierile privind transportul maritim nu au dus la nici un rezultat, fiind astfel suspendate în 1996 și programate a fi reluate în cadrul mai larg al negocierilor privind serviciile din 2000.În Decizia de suspendare se precizează că aceste negocieri nu vor fi reluate de la zero, ci de la punctul în care s-a ajuns în 1996.
În ceea ce privește mișcarea persoanelor fizice, un domeniu de interes pentru țările în curs de dezvoltare, negocierile ce au urmat Rundei Uruguay au fost încheiate în Iulie 1995 cu rezultate modeste, doar 20 de țări asumându-și angajamente în acest domeniu.
Un alt obiectiv stabilit prin Acordul de la Marrakech a fost acela al implementării reformei în agricultură.Programul stabilit la Runda Uruguay cuprinde o gamă largă de angajamente privind accesul pe piață și subvențiile acordate exportatorilor sau producătorilor.Procesul implementării acestor angajamente a inceput la 1 Ianuarie 1995, coordonarea acestuia facând obiectul activității Comitetului pentru agricultură.
În raprtul Comitetului, prezentat la Singapore, se precizează că au fost făcute progrese importante pe linia implementării programului de reformă, rămânând totuși și unele aspecte nerezolvate.De asemenea, Comitetul are permanent în vedere situația țărilor în curs de dezvoltare, atât în ceea ce privește tratamentul special și diferențiat acordat acestora, cât și în ceea ce privește acordarea de asistență tehnică și de specialitate.
În același raport se mai precizează că negocierile vor continua conform orarului stabilit și prevederilor Articolului 20 privind agricultura.
Un alt punct al raportului a fost cel referitor la măsurile ce privesc posibilele efecte negative ale programului de reformă resimțite de tările cel mai putin dezvoltate și de cele net importatoare de alimente.Această problemă a facut obiectul unei Decizii adoptată la Runda Uruguay, fiind monitorizată anual de către Comitetul pentru agricultură. În Raport se fac recomandări privind:
– continuarea acordării ajutorului tehnic și financiar destinat acestor țări din partea țărilor dezvoltate;
– acordarea unui tratament diferit în ceea ce privește creditele pentru exportul de produse agricole ;
– încurajarea instituțiilor financiare internaționale de a acorda noi facilități sau de a le imbunătății pe cele deja existente în favoarea țărilor ce au probleme de finanțare a importurilor cu produse de bază.
Un alt domeniu ce a fost avut în vedere la Singapore este cel al comerțului internațional cu produse textile și îmbrăcăminte, domeniu reglementat prin Acordul privind textilele și îmbrăcămintea semnat la Marrrakech (ATC).Prin acest Acord, Membrii OMC s-au angajat la eliminarea taxelor privind aceste produse și la integrarea acestui sector în regulile GATT până la 1 Ianuarie 2005.
Ca răspuns la plângerile adresate OMC-ului atât de către țările în curs de dezvoltare cât și de către cele dezvoltate privind evoluția implementării acordului și activitatea Comitetului de monitorizare a acestuia, în Declarația Ministerială de la Singapore, Miniștrii își recomfirmă angajamentul de “implementare a prevederilor acordului conform orarului stabilit și sunt de acord în ceea ce privește asigurarea transparenței activității Comitetului de monitorizare”.
La Singapore au fost adăugate noi puncte la programul de lucru al OMC-ului.Astfel s-au stabilit grupe de lucru pentru a examina relațiile dintre comerț și investiții și pentru a studia interacțiunea dintre comerț și politicile concurențiale, inclusiv practicile anti-concurențiale.Acestea au drept scop inițierea unui program care să identifice domeniile ce necesită atenție din partea OMC-ului.Acordul privind investițiile legate de comerț va fi revizuit la sfârșitul anului 1999.Până atunci, Consiliul privind Comerțul cu Bunuri va discuta dacă acesta va trebui completat cu prevederi privind politica de investiții și cea concurențială.
Un alt grup a fost stabilit pentru a studia transparența achizițiilor guvernamentale (și pentru a aprecia ce elemente ar putea face obiectul unui nou acord), iar Consiliul pentru bunuri a fost insărcinat cu găsirea de noi reguli care să simplifice procedurile comerciale.
Alte două aspecte importante de pe agenda de lucru a OMC-ului sunt cele legate de problematica tărilor cel mai putin dezvoltate și a mediului înconjurător.În afară de prevederile Acordurilor OMC-ului care iau în considerare tările cel mai putin dezvoltate, Acordul de la Marrakech include o Decizie prin care se cere ca acestor țări să nu le fie impuse obligații incompatibile cu necesitățile lor de dezvoltare financiare sau comerciale, sau cu capacitățile lor administrative și instituționale.Prin această Decizie s-au mai stabilit două programe privind revizuirea aplicării acordurilor și acordarea de asistență tehnică.
La Singapore, Miniștrii au venit în ajutorul țărilor cel mai puțin dezvoltate aprobând un plan de actiune care să le permită acestora să raspundă oportunităților oferite de sistemul comercial.Aceasta a dus la o întâlnire la nivel înalt în Octombrie 1997, cu scopul de a analiza problema marginalizării țărilor cel mai putin dezvoltate.Unul dintre rezultate a fost acela că 19 țări dezvoltate și în curs de dezvoltare au inițiat măsuri de îmbunătățire a accesului pe piețele lor pentru produsele provenind din țările cel mai putin dezvoltate iar un al doilea program rezultat a constat în lansarea unui program integrat de acordare de asistență tehnică din partea OMC-ului și a altor organizații (FMI, UNCTAD, Banca Mondială etc.).
Problemele legate de mediul înconjurător au fost studiate în cadrul GATT-ului, înainte de încheierea Rundei Uruguay. La Marrakech, Miniștrii au decis ca Organizația să continue lucrul asupra acestei probleme, admițând că nu trebuie să existe nici o contradicție între un sistem comercial multilateral deschis, nediscriminatoriu și echitabil, pe de o parte și acțiunile privind protejarea mediului înconjurător, pe de altă parte.Comitetul pentru Comerț și Mediul Înconjurător s-a întrunit în mod regulat după Runda Uruguay, examinând relațiile dintre reglementările OMC și cele privind mediul (reguli privind taxele și standardele, etichetarea și ambalarea, etc.), precum și efectul acestor măsuri asupra țărilor în curs de dezvoltare.
În Declarația Ministerială de la Singapore se precizează: “Comitetul pentru Comerț și Mediu a făcut progrese importante în ceea ce privește programul său de lucru.Comitetul a examinat și va continua să examineze comlementaritățile dintre liberalizarea comerțului, creșterea economică și protecția mediului”.
Cea mai dificilă discuție a Conferinței Ministeriale a fost cea privitoare la standardizarea condițiilor de muncă. Numai un numar mic de țări erau de părere că acesta este un subiect adecvat de discutie în cadrul OMC-ului. Rezultatul a constat într-o Declarație prin care Miniștrii și-au reînnoit angajamentul privind susținerea standardelor de muncă recunoscute, și-au afirmat intenția de a sprijini Organizația Internațională a Muncii (OIM), ca organism internațional responsabil și și-au exprimat credința în capacitatea liberalizării comerțului de a sustine și promova aceste standarde. De asemenea, s-a decis continuarea colaborării dintre OMC și Secretariatul OIM, dar nu a fost sprijinită ideea supunerii acestui domeniu reglementărilor OMC-ului.
Un alt obiectiv important al negocierilor post-Uruguay a fost realizarea unui acord privind tehnologia informațională.În acest sens, la Singapore a fost adoptată o Declarație Ministerială prin care se recunoaște rolul important jucat de comerțul cu produse ale tehnologiei informaționale în dezvoltarea industriilor și în expansiunea comerțului mondial. S-a stabilit ca discuțiile plurilaterale să se finalizeze la Geneva până la 31 Ianuarie 1997, pentru a se asigura implementarea Declarației într-un numar cât mai mare de țări.
Acordul privind tehnologia informațională (ATI) a fost semnat în Martie 1997. 43 de țări, reprezentând 93% din comerțul cu astfel de produse, s-au angajat să elimine toate tarifele asupra computerelor, telefoanelor, semiconductorilor, programelor informatice și instrumentelor științifice până la 1 Ianuarie 2000.Comerțul cu tehnologie informațională reprezintă peste 12% din comerțul mondial (mai mult decât comerțul cu produse agricole). Negocierile privind un al doilea acord (ATI 2) continuă, ele având drept scop eliminarea tarifelor impuse și altor produse.
3.1.2.Conferința Ministerială de la Geneva
(18-20 mai 1998)
Conferința Ministerială de la Geneva a marcat și aniversarea a 50 de ani de existență a sistemului comercial multilateral.În Declarația Ministerială adoptată cu acest prilej, se recunoaște contribuția importantă a acestui sistem “la creștere și stabilitate prin promovarea liberalizării și expansiunii comerțului și la promovarea unui cadru de reglementare a relațiilor economice internaționale, în concordanță cu obiectivele stabilite în Preambulul GATT-ului și al Acordului privind OMC-ul”.
Evenimentul cel mai important petrecut în economia mondială între reuniunea de la Singapore și cea de la Geneva din mai 1998, l-a constituit criza financiară a țărilor din Asia de Est din vara și toamna anului 1997.Efectele acestei crize în regiune au fost severe, perpetuându-se, la un nivel mai redus, până în Rusia și America Latină.Cererea scăzută din Asia, inclusiv Japonia, și prețul scăzut al bunurilor de consum au condus la încetinirea ritmului de creștere a economiei mondiale.
Până la reuniunea de la Geneva, criza financiară a fost rezolvată.Nu s-a constatat nici o accentuare a protecționismului iar cererea importantă de importuri, mai ales din partea SUA, a contrabalansat criza.
Nu este nici o îndoială, că o politică comercială negativă, ca răspuns la această situație ar fi avut consecințe serioase asupra reântăririi economiei și, în general, asupra relațiilor comerciale.
În Declarația Ministerială se subliniază “necesitatea menținerii unor piețe libere/deschise ca o soluție durabilă a acestor dificultăți.Având aceasta în vedere, respingem folosirea oricăror măsuri protecționiste și, împreună cu FMI și Banca Mondială, vom lucra la îmbunătățirea coerenței politicilor economice internaționale.”
În cadrul OMC-ului, anul 1997 a adus finalizarea negocierilor privind liberalizarea comerțului din domeniile telecominicațiilor de bază, serviciilor financiare și comerțului cu produse ale tehnologiei informaționale, precum și reuniunea specială privind țările cel mai puțin dezvoltate.Au fost, de asemenea, făcute noi evaluări privind implementarea unor Acorduri ale Rundei Uruguay.
Prin Declarația Ministerială s-a decis stabilirea unui progaram, direcționat de Consiliul General, prin care să se asigure implementarea în întregime a acordurilor existente și pregătirea celei de-a treia Conferințe Ministeriale.”În acest scop, Consiliul General se va reuni în Sesiune Specială în septembrie 1998 și, apoi, periodic pentru a asigura îndeplinirea la timp a obiectivelor și respectarea luării deciziilor prin consens.Programul de lucru al Consiliului General va cuprinde recomandari privind:
– problemele ridicate de Membrii referitoare la implementarea acordurilor și deciziilor;
– negocierile stabilite la Marrakech, pentru a se asigura respectarea orarului lor;
– obiectivele prevăzute în alte acorduri și decizii adoptate la Marrakech;
– obiectivele stabilite prin Programul de Lucru adoptat la Singapore;
– programul stabilit la reuniunea la nivel inalt privind țările cel mai puțin dezvoltate.”2
Un aspect important al Conferinței îl constituie adoptarea Declarației Ministeriale privind comerțul electronic.Prin aceasta se recunoaște fenomenul de creștere din acest domeniu (valoarea schimburilor se dublează la 100 de zile) și de creare, prin acesta, de noi oportunitați pentru comerț.Problema care se pune este dacă reglementările existente pot fi aplicate acestui domeniu.S-a stabilit ca, la a treia Conferință Ministerială, să fie prezentat raportul Consiliului General privind evoluția programului de lucru asupra comerțului electronic.
3.2.Eșecul Conferinței Ministeriale de la Seattle-semnificații;
perspectivele lansării unei noi runde de negocieri.
3.2.1.Eșecul Conferinței Ministeriale de la Seattle-semnificații.
“OMC-ul ucide oamenii.Să ucidem OMC-ul”.1 Acesta a fost sloganul Acțiunii Globale a Oamenilor, grup ce militează pentru anti-globalizare și ai carui membrii au manifestat pe străzile Seattle-ului pe tot parcursul Conferinței OMC.Acestora li s-au alăturat reprezentanți ai centralelor sindicale din SUA, grupuri de protecție a consumatorilor și mediului.
Astfel de manifestații anti-globalizare au însoțit nu numai Conferința OMC, ci și întrunirile FMI-ului și Băncii Mondiale de la Washinton,precum și summit-ul UNCTAD din februarie 2000 de la Bangkok.
Manifestanții au acuzat OMC-ul, și celelalte Organizații, de a nu fi contribuit, prin liberalizare, la eradicarea sărăciei și decalajelor dintre tări.Mai mult, în urma procesului de globalizare, a crescut prăpastia dintre tările bogate și cele sărace, impactul acestui proces asupra țărilor fiind diferit.În timp ce țările dezvoltate au cunoscut o creștere a eficienței economice și a nivelului de trai, țările în curs de dezvoltare se confruntă cu instabilitate economică, scăderea numărului locurilor de muncă, creșterea somajului, dezordine financiară și scăderea nivelului de trai.
Pe fondul acestor demonstrații, caracterizate de oficialii OMC drept “acțiuni iresponsabile ale unor grupulețe”2, la 30 noiembrie s-au deschis lucrările celei de-a treia Conferințe Ministeriale OMC.
Scopul principal al acestei Conferințe a fost lansarea unei noi runde de negocieri comerciale multilaterale.Eșecul atingerii acestui obiectiv are cauze multiple și ar trebui să constituie un “semnal de alarmă”3 pentru Organizație.
Anul 1999 a coincis cu sfârșitul mandatului de 4 ani al Directorului General Renato Ruggiero.Procesul de alegere al noului Director s-a dovedit a fi arhaic și nesatisfacător.Pentru 4 luni Organizației i-au lipsit principalele cadre de conducere, Director General și Directori Generali adjuncti.Abia la 1 septembrie 1999, deci cu trei luni înainte de începerea Conferinței, acesta a fost ales în persoana Domnului Mike Moore.
Tensiunile dintre țările membre au apărut încă din faza de pregătire a negocierilor.În ciuda unui an întreg de preparative intense efectuate de către Președintele Consiliului General, delegațiile țărilor membre și Secretariat,nu s-a putut ajunge la nici un acord, toate problemele ramânând a fi rezolvate în cele trei zile ale Conferinței.
Mărul discordiei a fost și aici, ca și la Runda Uruguay,agricultura.Tensiunile au apărut, în primul rând, între SUA și CEE.SUA au acuzat Comunitățile Europene că vor să negocieze despre “orice alceva în afară de agricultură”.De asemenea SUA acuză CEE că distorsionează comerțul cu produse agricole prin subvențiile pe care le acordă producătorilor interni, estimate la 85% din totalul subvențiilor mondiale.SUA și Grupul de la Cairns al celor mai puternici 16 exportatori, printre care și Canada, Brazilia, Australia, au făcut presiuni pentru creșterea liberalizării comerțului cu produse agricole.Ei au cerut reduceri de taxe vamale, reduceri ale sprijinului intern și, mai ales, eliminarea subvențiilor la export, folosite în principal de UE.Aceleași cereri au fost înaintate și de către țările în curs de dezvoltare, al căror comerț se bazează pe exportul de produse agricole.
UE, alături de Japonia,Coreea de Sud, Norvegia și Elveția, s-a opus acestor cereri.La rândul ei, a acuzat SUA de politici ”mascate” de subvenționare a agiculturii prin creditele ieftine acordate țărilor sărace pentru a importa produse agricole din SUA precum și prin ajutoarele alimentare acordate multor țări, ceea ce reprezintă, de fapt, lichidari de stocuri.
O altă acuză adusă SUA de către țările europene și cele în curs de dezvoltare net-importatoare de produse alimentare, a fost aceea legată de produsele agroalimentare modificate genetic.Astfel, UE a cerut OMC-ului să acorde o importanță sporită “regulilor de prevenire” care ar permite țărilor să-și restricționeze importurile de astfel de produse până se va demonstra că tehnologia de modificare genetică oferă siguranță.
SUA au replicat cerând ca demonstrarea acestui fapt să se facă nu de către cei care utilizează astfel de tehnologii ci de către cei care le acuză.
S-a cerut totodată constituirea unui grup de lucru privind biotehnologia care să examineze aplicarea regulilor OMC asupra comerțului cu astfel de produse. Cererea a fost înaintată de Canada, Japonia și Australia. SUA au sprijinit această cerere, exprimându-și totodată părerea că procesul de acordare a licențelor pentru aceste produse este “greoi și opac”.
Un alt domeniu controversat a fost acela al politicilor concurențiale și investiționale.UE și Japonia doreau ca acest domeniu să fie inclus în runda urmatoare de negocieri. SUA s-au opus din mai multe motive.După eșecul negocierilor din 1998 ale Acordului Multilateral privind Investițiile din cadrul OCDE, SUA au fost de părere că această problemă trebuie amânată.În ceea ce privește politica concurențială, un Acord i-ar restrânge posibilitățile de acțiune unilaterală și ar oferi totodată ocazia țărilor în curs de dezvoltare, precum și Japoniei și Coreei de Sud , de a ataca “abuzul SUA în privința măsurilor anti-dumping”. Totodată, SUA consideră că includerea acestor domenii în runda viitoare de negocieri maschează, de fapt, dorința UE de a amâna negocierile din domeniul agriculturii.
Controverse au mai apărut și în privința liberalizării serviciilor.Acestea au fost mai puțin intense deoarece țările au posibilitatea să-și aleagă sectoarele pe care le vor liberaliza.Problemele au apărut, totuși, datorită refuzului SUA de a-și liberaliza sectorul transportului maritim precum și datorită dorinței UE de a-și proteja serviciile audio-vizuale pe baze culturale.Țările în curs de dezvoltare doreau reducerea restricțiilor din calea mișcării persoanelor fizice astfel încât, de exemplu, informaticienii din India să-și poată oferii mai ușor serviciile companiilor europene.
Nu s-a putut ajunge la nici un acord nici în ceea ce privește domeniile ce ar trebui abordate la noua rundă de negocieri.SUA au militat pentru o rundă “restrânsă”, care să aibă în vedere agricultura, serviciile și taxele aplicate produselor industriale.Doreau totodată ca fiecare înțelegere să fie monitorizată și din punct de vedere al implicațiilor asupra mediului înconjurator.A mai propus constituirea unui grup de lucru care să evalueze impactul comerțului asupra drepturilor de muncă și pentru a asigura că liberalizarea comerțului nu duce la scăderea salariilor sau creșterea șomajului.
Pentru UE aceste cerințe au părut ipocrite, din moment ce SUA nu au îmbunătățit cu nimic drepturile muncii instituite de Organizația Internațională a Muncii (OIM).Totuși, UE a sprijinit SUA, cerând instituirea unui forum al OMC și OIM care să reglementeze relațiile dintre comerț și drepturile muncii.
Toți ceilalți Membrii s-au opus acestei cerințe, mai ales țările în curs de dezvoltare care vedeau în aceasta un pretext pentru sporirea protecționismului în țările dezvoltate, “ un ecran de fum” în spatele căruia se ascunde dorința acestora de a submina avntajul comparativ al țărilor în dezvoltare cu venituri scăzute.
Țările în curs de dezvoltare au susținut că, numai creșterea economică poate duce la imbunătățirea condițiilor de muncă iar prin impunerea de sancțiuni țărilor cu standarde scăzute de muncă nu se obține decât perpetuarea sărăciei și întârzierea îmbunătățirii acestor standarde.
Acuzațiile aduse de către țările dezvoltate, țărilor cu venituri mici în ceea ce privește “dumpingul social” practicat de acestea nu ține seama de faptul că, cea mai mare parte a piețelor de export aparține, totuși, țărilor dezvoltate.
Pe lângă toate aceste dispute, cel mai mare obstacol în calea declanșării unei noi runde a fost acela instituit de țările în curs de dezvoltare.Cu ocazia celei de-a noua Reuniuni a “Grupului celor 77” și Chinei , din 13-16 septembrie 1999, de la Marrakech,1 aceste țări și-au făcut cunoscută poziția față de noile evoluții ale comerțului internațional.Ele nu au atacat atât fenomenul globalizării cât pe cel al marginalizării care le amenință economiile.
Dată fiind această situație, ele au declarat că vor boicota viitoarea rundă dacă nu le vor fi rezolvate mai întâi problemele implementării Acordurilor Rundei Uruguay.Multe dintre ele au declarat că nu pot îndeplini unele prevederi ale Acordurilor, de exemplu, cele privind îmbunătățirea procedurilor de evaluare vamală sau cele de ridicare a standardelor alimentare.
Îmbunătățirea standardelor alimentare este împiedecată de lipsa de prevederi privind crearea unor organisme regionale de certificare finanțate la nivel internațional și transferul de tehnologie necesar acestor țări pentru a se conforma normelor impuse.
În general, țările în curs de dezvoltare au susținut faptul că rezultatele Rundei Uruguay sunt neechilibrate.Promisiunile țărilor dezvoltate de a acorda tratament preferențial nu au fost îndeplinite decât într-o mică măsură.Țările în curs de dezvoltare au cerut micșorarea obligațiilor lor în domenii cum ar fi: proprietatea intelectuală, protecția investitorilor, subvențiile și dumpingul.
Totodată ele au susținut că Runda Uruguay nu a adus beneficiile așteptate în domenii cum ar fi textilele și agricultura.Ele au acuzat UE de protecționism în domeniul agriculturii și SUA de blocare a liberalizării în domeniul textilelor.Într-adevăr, UE dorea să obțină la Seattle eliminarea taxelor vamale din calea exporturilor pe piețele țărilor dezvoltate pentru majoritatea produselor, excluzând însă textilele și produsele agricole.
Exporturile țărilor în curs de dezvoltare sunt blocate prin folosirea de către țările dezvoltate a unor politici de subvenționare enorme. În domeniile în care exportul țărilor în curs de dezvoltare sunt competitive, se folosc pe scară largă taxele anti-dumping și compensatorii, fiindu-le astfel limitată posibilitatea de dezvoltare.
Aceste țări acuză OMC-ul că permite subvenționarea puternică numai în acele domenii pe care acestea nu au mijloace financiare să le susțină.
Totuși, cum nu este posibil să se redeschidă vechile Acorduri, singura posibilitate pentru țările în curs de dezvoltare de a obține noi concesii este de a le negocia într-o nouă rundă.
Pe langă acuzațiile aduse țărilor dezvoltate, țările în curs de dezvoltare și-au exprimat și o serie de nemulțumiri privind instituția OMC-ului, susținând că aceasta ar fi o organizație nedemocratică, nedreaptă, netransparentă și neechilibrată.
OMC-ul a analizat toate aceste acuzații și a oferit un raspuns nu tocmai satisfacător.Argumentele se bazează mai ales pe faptul că deciziile în cadrul Organizației se iau pe bază de consens, guvernele țărilor membre au fost alese pe baze democratice, iar sistemul de negocieri nu permite participarea altor persoane în afara reprezentanților țărilor membre.
La acuzația adusă OMC-ului că, prin liberalizarea comerțului a făcut să crească prăpastia dintre bogați și săraci, s-a răspuns că, această problemă este una analitică și că” deocamdată nu se poate vorbi de comerț liber.Inegalitațile dintre țări pot fi mai mari sau mai mici în funcție de stadiul lor de dezvoltare.Chiar într-o lume egală, fără comerț, vor exista săraci iar acestia vor fi chiar mai mulți decât în prezent”
OMC-ul a mai fost acuzat că permite “delocalizarea” industriilor poluante în țările mai putin dezvoltate, agravându-le acestora problemele de mediu.
În raportul Consiliului pentru Comerț și Mediu, întocmit înaintea Conferinței, se afirmă că degradarea mediului este datorată slăbiciunii pieței și proastelor politici de protecție.”Dacă politicile privind mediul ar fi raționale, comerțul ar duce la creșterea bunăstării.În condițiile de față, efectele comerțului asupra mediului sunt teoretic ambigue, impactul modificării structurilor industriale și al tehnologiilor de producție neputând fi determinat”2. Se mai precizează că nu poate fi vorba de o migrare a industriilor poluante deoarece corporațiile multinaționale folosesc peste tot aceleași tehnici de producție.
În ciuda încercării OMC-ului de a respinge toate acuzațiile care i se aduc, eșecul de la Seattle ar trebui să reprezinte o lecție importantă la care să se raporteze in exercitarea funcțiilor și în desfășurarea activității sale.
Înaintea deschiderii unei noi runde de negocieri, Organizația ar trebui să treacă printr-un proces de reformă. Trebuie gasită o manieră de punere în practică a procesului decizional care să răspundă în primul rând integrării și participării, consensul rămânând principiul fundamental.
Luarea deciziilor prin consens, chiar dacă reprezintă o garanție împotriva “tiraniei majorității și a manevrelor de intimidare din partea celor puternici”, în momentul de față constituie un handicap al luării deciziilor eficace și echitabil.
Menținând principiul consensului în luarea deciziilor, trebuie gasită o metodă de instaurare a echilibrului dintre echitatea și eficacitatea acestui proces, astfel încât consensul să nu reprezinte un pretext privind indecizia și perpetuarea intereselor unei minorități.
Mai mult, trebuie găsit echilibrul dintre transparența, democrația, integrarea și reprezentativitatea tuturor Membrilor OMC și eficacitatea acțiunii de ajungere la un acord.
Oricare ar fi reformele instituționale, trebuie prezervat principiul fundamental potrivit căruia Organizația este condusă de Membrii.
3.2.2.Perspectivele lansării unei noi runde de negocieri.
( abordare din prisma țărilor în curs de dezvoltare)
Chiar dacă la Seattle nu s-a obținut un acord privind lansarea unei noi runde, acest obiectiv rămâne prioritar pentru OMC. Într-un studiu recent (aprilie 2001), publicat de către Secretariatul OMC, se arată faptul că, după Runda Uruguay nu s-a obținut scăderea prevăzută a protecționismului. Dată fiind această stare de lucruri, noua rundă de negocieri este absolut necesară.
La reuniunea Consiliului General din 8 februarrie 2001, s-a hotărât ca cea de-a patra Conferință Ministerială să aibă loc în Doha, Quatar, în perioada 9-13 noiembrie 2001.Oferta guvernului din Quatar de a găzdui Conferința a fost acceptată de către Consiliul General la 30 ianuarie 2001, când, reprezentantul acestuia a fost autorizat să înceapă consultații cu Directorul General OMC în privința organizării.Noua rundă de negocieri se preconizează a fi lansată cu această ocazie.
Pentru a facilita derularea discuțiilor, Directorul General, Mike Moore, a inițiat consultări cu delegațiile țărilor membre pentru domeniile în care nu s-a ajuns la nici un consens.Totodată, așa cum s-a prevăzut în Acorduri, la 1 ianuarie 2000, au reînceput negocierile în domeniile agriculturii și serviciilor.
Cu ocazia celei de-a zecea Sesiuni UNCTAD din 12-19 februarie 2000, de la Bangkok, țările în curs de dezvoltare și-au făcut cunoscute cererile vis-a-vis de această rundă.
În opinia acestor țări, noua rundă de negocieri ar trebui să fie orientată mai mult spre problematica dezvoltării.Scopul nu ar trebui să fie integrarea rapidă în sistemul comercial multilateral, ci găsirea acelor modalitați care să permită acestei integrări să contribuie la accelerarea dezvoltării.
De asemenea, chiar dacă deciziile de liberalizare a comerțului sunt legitime, aceasta nu ar trebui să reprezinte un scop în sine ci ar trebui urmărite, în primul rând, posibilitățile de creștere prin liberalizare.
În acest scop, este necesară adoptarea unor politici complementare care să îmbunătațească accesul țărilor în curs de dezvoltare la mijloacele de finanțare a investițiilor, la tehnologiile noi și să le faciliteze realizarea de alianțe cu parteneri străini.
Tot în acest cadru, adoptarea unei politici privind concurența, ar contribui la apariția unor piețe competiționale și eficace.Adoptarea unei astfel de politici este necesară și pentru a împiedica firmele transnaționale să folosească forța economică și financiară de care dispun pentru a promova practici anticoncurențiale în detrimentul firmelor locale.Ar trebui găsite modalități de sprijinire a firmelor locale astfel încât acestea să facă față concurenței dure impuse de societățile străine și trebuie găsit echilibrul între câștigurile oferite de o piață mult mai concurențială și obiectivele sociale, cum ar fi folosirea forței de muncă și repartizarea veniturilor.
Numai după aplicarea acestor politici complementare și în funcție de rezultatul lor, ar trebui să se realizeze procesul de liberalizare.
Toate acestea sunt necesare datorită stadiilor diferite de dezvoltare a țărilor membre OMC.Noile realități economice impun reactualizarea regimului special și diferențiat în favoarea țărilor în curs de dezvoltare care să fie axat în special pe măsurile de atragere a investițiilor, indispensabile acestor țări pentru procurarea de capacități de producție competitive.
Condițiile de export ale țărilor în curs de dezvoltare ar trebui îmbunătățite prin noile acorduri.Pentru aceasta este necesar să fie elaborată o disciplină mai stictă privind subvențiile (mai ales în domeniul agriculturii). Este necesar ca reglementările privind taxele antidumping și compensatorii să fie revizuite și îmbunătățite, astfel încât să nu mai fie permisă folosirea lor abuzivă.
“Securitatea alimentară” trebuie să fie una din principalele teme ale noii runde de negocieri.În acest sens, furnizarea unei asistențe tehnice și financiare mai bine orientată ar permite abordarea eficientă a securității alimentare în țările în curs de dezvoltare.Mai mult, țările dezvoltate și instituțiile financiare internaționale ar trebui să contribuie la realizarea unui fond comun reînnnoibil pentru a ajuta aceste țări să facă față nevoilor alimentare crescânde.Trebuie acordată o atenție specială țărilor cel mai putin avansate, asupra cărora reforma agriculturii s-a dovedit a avea repercursiuni sociale și economice grave.
Pentru ca aceste obiective să fie realizate, soluția ar fi, în opinia țărilor în curs de dezvoltare, integrarea agriculturii în sistemul de reguli GATT’94.
Un alt element important îl constituie Sistemul Generalizat de Preferințe Vamale Nereciproce și Nediscriminatorii în favoarea Țărilor în Curs de Dezvoltare (SGP).Acesta ar trebui modernizat și ameliorat, pentru a se remedia dezechilibrele repartiției avantajelor.
“În acest sens trebuie să se realizeze:
– lărgirea continuă a gamei de produse vizate;
– simplificarea și ameliorarea regulilor de origine;
– realizarea unei mai mari stabilități, previzibilități și transparențe a concesiilor tarifare;
– păstrarea contingentelor prevăzute în schemele de preferințe;
– suprimarea eventualelor condiții atașate acordării de preferințe.”
Țările în curs de dezvoltare prin poziția fermă adoptată la Seattle și prin cererile pe care le-au înaintat OMC-ului, s-au plasat în centrul viitoarei runde de negocieri.
Într-un discurs ținut la Berlin, pe 23 aprilie 2001, Directorul General OMC, Mike Moore, a salutat luarea de poziție a țărilor în curs de dezvoltare care “ au renunțat să mai adune firimiturile de la masa celor bogați și au devenit pe deplin Membrii OMC”.
Dacă până la Runda Uruguay, țările în dezvoltare au fost Membrii pasivi ai sistemului comercial multilateral, după această dată situația s-a schimbat.Din cei 140 de Membrii OMC, 4 din 5 sunt țări în curs de dezvoltare.Mai mult, pe lângă primirea beneficiilor oferite prin statutul de Membru OMC, aceste țări sunt acum în masură să facă concesii ca raspuns la cele
oferite de țările dezvoltate.Aceasta dovedește că s-au transformat în Membrii deplini și activi ai sistemului.
Constituind majoritatea covârșitoare a Membrilor OMC, cererile acestor țări nu pot fi ignorate.Ele sunt acum în masură să-și stabilească prioritați și să urmarească să le indeplinească.
Cum cea mai mare amenințare pentru economiile acestor țări nu o constituie globalizarea, ci marginalizarea, acestea au realizat că nu prin boicotarea viitoarei runde de negocieri le vor fi rezolvate problemele ci, tocmai participarea activă la aceasta reprezintă calea cea mai sigură de a preveni orice eventuală marginalizare viitoare și de a rezolva problemele pe care le întampină în implementarea Acordurilor OMC.
Într-un studiu al Institutului Tinbergen se arată că beneficiile pe care acestea le pot avea de pe urma viitoarelor negocieri sunt de trei ori mai mari decât ajutoarele financiare pe care le primesc anual.
Până în iulie 2001, OMC-ul va depune toate eforturile pentru a finaliza Agenda de lucru a negocierilor, aceasta urmând să fie semnată în noiembrie în Quatar.Această Agendă trebuie să fie suficient de cuprinzatoare astfel încât să ducă la rezolvarea problemelor pentru toți Membrii, dar să excludă domenii inadecvate sau în care obținerea unor compromisuri este imposibilă.
Trebuie să fie suficient de detaliată pentru a putea fi ințeleasă dar nu prea detaliată astfel încat să pară o pre-negociere.”Membrii trebuie să realizeze faptul că se lucrează la deschiderea negocierilor, ci nu la finalizarea lor”.Seattle a demonstrat faptul că o Conferință Ministerială nu rezolvă divergențele de la cel mai înalt nivel.Dacă până în iulie 2001, nu se obține un acord asupra Agendei de lucru, rezultatele vor fi aceleași ca și la Seattle.De aceea este nevoie de voința politică a Membrilor de a face compromisuri.
Semnalele primite până acum sunt încurajatoare.Administrația americană Bush și-a fixat ca prioritate această nouă rundă.De asemenea, UE a dat semne de flexibilitate, abordând problemele mai realist.
Perspectivele lansării acestei noi runde apar în momentul în care economia mondială se confruntă cu un ușor declin.Căderea indicelui Nasdaq, principalul barometru privind comerțul tehnologic a atras după sine căderea și a celorlalți indici bursieri ai “noii economii”.Economia mondială pare a fi fragilă în aceste momente, existând tendința de apelare la măsuri protecționiste.O nouă rundă de negocieri ar împiedica luarea unor asfel de măsuri și ar putea reabilita situația.
“Este momentul să se renunțe la interesele înguste și egoiste în favoarea interesului și bunăstării generale, să se renunțe la vechile dispute pentru a putea aborda oportunitățile viitorului”.
3.3.Negocieri post-Seattle
Prin Acordul de la Marrakech au fost stabilite noi procese de negocieri în domeniile agriculturii și serviciilor, cu începere de la 1 ianuarie 2000.
A.Agricultura
Negocierile au fost inițiate în martie 2000, conform Articolului 20 al Acordului privind agricultura.Prin programul stabilit pentru derularea discuțiilor, se prevede ca până la 31 decembrie 2000, cel mai târziu la începutul anului 2001, țările să înainteze propunerile în domeniu.
La 27 martie 2001 s-a încheiat prima fază a procesului și a fost aprobat și programul de lucru al celei de-a doua faze.Un numar extrem de mare de guverne au participat activ la această primă fază și au înaintat propuneri.
Cei 125 de Membrii participanți, din totalul de 140, au înaintat 44 de propuneri pentru a fi analizate și trei documente tehnice.Toate propunerile vor fi luate în considerare și evaluate astfel încât, în ultima fază proiectată, să se poată ajunge la un consens.
“Faptul că aprope toți Membrii OMC, mari și mici, au înaintat propuneri reflectă angajamentul lor de a continua reforma în domeniul agriculturii. Mai mult decât atât, acesta este și un vot de încredere acordat sistemului comercial multilateral.”
Țările în curs de dezvoltare au participat activ la negocieri și au înaintat o serie de propuneri.Acestea sunt făcute în spiritul celor declarate la Bangkok, în vederea obținerii acelor condiții care să le permită dezvoltarea acestui domeniu, ținând cont de importanța mare a acestui sector pentru economiile țărilor lor, de nevoia lor de a face față problemelor de securitate alimentară, a celor privind dezvoltarea rurală și a celor privind lipsa capitalului necesar.
Economiile în tranziție au înaintat două propuneri privind sprijinul intern și accesul pe piețe.Propunerile reflectă problemele întâmpinate de aceste țări în procesul de tranziție la economia de piață.Acestea susțin că lipsa capitalului, proasta funcționare a sistemului de creditare, constrângerile bugetare și alte obstacole inerente procesului de tranziție au făcut ca, prin liberalizare să se ajungă la “fărâmițarea” acestui sector.
În ceea ce privește sprijinul intern, este nevoie de o mai mare flexibilitate în acordarea acestuia (de exemplu, pentru plata creditelor și dobânzilor) și, în general trebuie mărit plafonul minim de finanțare.
În privința accesului pe piețe, acestea cer ca unele produse să poată fi în continuare protejate prin consolidarea tarifelor existente.De asemenea, este necesară negocierea eliminării barierelor netarifare din calea exporturilor lor.
Se precizează că aceste măsuri vor fi menținute până în momentul în care greutățile procesului de tranziție vor fi depășite și că ele nu vor crea distorsiuni adiționale în calea comerțului.
Prin Acordul privind agricultura se prevede luarea în calcul și a problemelor “non-comerciale” legate de agricultură cum ar fi: securitatea alimentară, mediul înconjurător, ajustarea strucurală, dezvoltarea rurală, eradicarea sărăciei etc.Aceste aspecte, denumite “cutia verde”(green box) vor trebui să primeze asupra fiecărei înțelegeri atât din domeniul agriculturii cât și din celelalte domenii.
B.Serviciile
La reuniunea din 7 februarie 2000, Consiliul General a decis ca negocierile privind serviciile să se desfășoare atât în cadrul Sesiunilor Speciale ale Consiliului pentru comerțul cu servicii, cât și în cadrul întâlnirilor regulate ale acestuia.Rapoartele privind desfășurarea negocierilor vor fi înaintate periodic Consiliului General.
Până în octombrie 2000, au avut loc 5 reuniuni ale Consiliului General în Sesiune Specială.Rezultatele de până acum vizează în principal cadrul formal al negocierilor.S-a mai discutat, de asemenea, în cadrul unor seminarii, problema colectării datelor statistice privind comerțul cu servicii, în special colectarea datelor privind serviciile turistice.
Directorul General OMC, Mike Moore, a afirmat că “negocierile curente din domeniile agriculturii și serviciilor pot fi facilitate prin inițierea unei noi runde de negocieri”.
Negocierile din aceste domenii trebuiesc grăbite dacă se dorește ajungerea la un consens până în iulie 2001, asfel încât să fie întocmită Agenda viitoarei runde de negocieri.
Capitolul 4. Participarea României la activitățile GATT/OMC;
incidențe asupra politicii sale comerciale.
4.1.Aderarea României la GATT; participarea la activitatea GATT.
A.Aderarea României la GATT.
În anii ’60, în contextul preocupării țării noastre de a se manifesta mai vizibil în viața internațională, au fost începute procese de colaborare cu toate organismele internaționale, ulterior România devenind membră a acestora.
Astfel, încă din 1957 a participat în calitate de observator la activitatea GATT-ului iar din 1966, la inițiativa Secretariatului GATT, a fost stabilită o legătură cu caracter tehnic între Centrul de Comerț Internațional al GATT și Camera de Comerț și Industrie a României.
Cererea oficială a României de aderare la GATT a fost înintată în iulie 1968, în conformitate cu Art.XXXIII al Acordului.În luna noiembrie a aceluiași an, Consiliul Reprezentanților a hotărât crearea unui grup de lucru care să elaboreze proiectul privind protocolul de accesiune.Protocolul prevedea că România va aplica în totalitate Părțile I,III și IV ale Acordului și, în măsura în care sunt compatibile cu legislația sa, și dispozițiile Părții a II-a.
Partea I prevedea că, în calitate de parte contractantă, România va acorda și va beneficia de regimul clauzei națiunii celei mai favorizate.Partea a III-a se referea la obligativitatea țării noastre de a se alinia tuturor reglementărilor referitoare la mecanismele de aplicare și la aplicarea propriu-zisă, în timp și spațiu, a Acordului, iar Partea a IV-a privea comerțul și dezvoltarea.
În ceeea ce privește dispozițiile Părții a II-a, acestea urmau a fi puse în practică în mod nuanțat datorită condițiilor speciale ale economiei noastre centralizat planificate.
La 15 octombrie 1971, România devine parte contractantă GATT și ratifică Protocolul de aderare prin Decretul 480/20 decembrie 1971.
Ca parte contractantă, România avea o serie de avantaje obținute pe cale multilaterală și, de asemenea, și-a asumat o serie de angajamente
Avantaje:
– obținerea pe cale multilaterală a clauzei națiunii celei mai favorizate, ceea ce a implicat și dreptul de a beneficia de concesiile negociate anterior între părțile contractante;
– liberalizările convenite până atunci între Părți, urmau a se extinde și asupra produselor exportate de țara noastră, fiind stabilită în acest sens o perioadă de tranziție în vederea eliminării progresive a tuturor restricțiilor;
– prin sistemul creat de GATT, regimul tarifar care se aplica în relațiile comerciale dintre părțile contactante avea un caracter stabil, concesiile tarifare acordate neputând fi retrase în mod unilateral ci, numai pe bază de consultări prealabile în scopul găsirii de soluții reciproc acceptabile;
– fiind țară în curs de dezvoltare, România beneficia de măsurile speciale adoptate în favoarea acestor țări conform Părții a IV-a GATT.
Dat fiind faptul că Protocolul de aderare a fost elaborat pe bază de angajament cantitativ, țara noastră neavând un tarif vamal, România s-a angajat să-și sporească și să-și diversifice importurile care provin de la celelalte părți contractante în același ritm în care cresc importurile în ansamblu, aceasta constituind concesia globală acordată.
În cazul introducerii unui tarif vamal de import, România și-a rezervat dreptul de a-și modifica angajamentul cantitativ față de celelalte părți .În ianuarie 1974 a introdus, cu titlu experimental tariful vamal, acesta intrând efectiv în vigoare în ianuarie 1977 dar, angajamentul cantitativ a fost menținut în continuare.
România s-a mai angajat să organizeze consultări periodice cu celelalte părți contactante în vederea examinării evoluției relațiilor comerciale și îndeplinirii angajamentelor reciproce, să notifice reglementările și datele statistice referitoare la comerțul său exterior și să contribuie la bugetul GATT.
B.Participarea României la Runda Tokio.
Participarea României la această rundă de negocieri, ca memebru cu drepturi depline, a condus atât la obținerea unei serii de avantaje pentru comerțul nostru exterior cât și la acordarea unor concesii, în baza principiului reciprocității.
Chiar dacă, România nu a beneficiat de concesii tarifare semnificative dată fiind structura exporturilor noastre, au existat o serie de avantaje ale semnării acordurilor Rundei Tokio.Asfel, o dată semnate, acordurile au devenit obligatorii, ceea ce a dus la operarea de modificări în legislația țării noastre, apropiind-o de cerințele prevalente pe plan internațional.
Prevederile acordurilor au oferit un cadru mai stabil exporturilor românești și au îmbunătățit condițiile oferite țărilor în curs de dezvoltare, implicit și României.
Țara noastră a acceptat o serie de acorduri, aranjamente și protocoale care au fost ratificate și puse în aplicare la datele convenite:
– Acordul cu privire la evaluarea vamală (Acordul privind aplicarea articolului VII GATT);
– Acordul privind procedurile în materie de licențe (autorizații) la import;
– Codul antidumping (Acordul privind aplicarea articolului VI GATT);
– Acordul privind obstacolele tehnice în calea comerțului (Codul de normalizare);
– Aranjamentele internaționale privind carnea de vită și produsele lactate;
– Acordul privind comerțul cu aeronave civile;
– Protocolul de la Geneva(1979), anexă la GATT;
– Documente referitoare la aplicarea unor prevederi GATT.
Concesiile oferite de țara noastră au fost, în pricipal următoarele:
– angajamentul de a dezvolta schimburile comerciale, inclusiv importurile, cu celelalte părți contractante, angajament asumat printr-o declarație generală;
– acordarea de reduceri a taxelor vamale între 20-50% la importul de produse încadrate în 158 de poziții și subpoziții tarifare, precum și consolidarea taxelor vamale pentru 17 subpoziții tarifare-Lista LXIX a României din Protocolul de la Geneva (1979), anexat la GATT;
– eliminarea taxelor vamale pentru importurile de avioane civile, inclusiv părți, piese și subansamble ale acestora;
– reducerea coeficientului de evaluare vamală de la 20 lei/1 dolar la 18 lei/1 dolar, ceea ce echivala cu o reducere de 10% a cuantumului taxelor vamale;
– angajamentul de a imbunătății procesul de informare a partenerilor comerciali în legătură cu economia, comerțul exterior și legislația țării noastre.
C.Participarea României la Runda Uruguay
Runda Uruguay s-a desfășurat într-un context deosebit pentru România, ca și pentru o serie de alte țări care în timpul rundei de negocieri au cunoscut o schimbare de statut, devenind din țări cu economie centralizat planificată, țări în tranziție la economia de piață.Acest fapt a dus la renegocierea protocoalelor de aderare pe baze noi și la obligativitatea pentru aceste țări de a-și asuma angajamente specifice unei economii de piață.
În urma participării la această rundă, țara noastră a beneficiat de o serie de avantaje, cele mai importante fiind acelea legate de sporirea accesului pe piețe datorită diminuării substanțiale a obstacolelor tarifare și netarifare la importurile țărilor partenere.Ca și în urma negocierilor desfășurate la Tokio, România nu a putut beneficia de concesiile cele mai importante datorită structurii necorespunzătoare a exporturilor, neadaptată condițiilor pieței.
Pe plan netarifar, s-a obținut eliminarea sau diminuarea restricțiilor cantitative, a posibilităților de blocare, deseori artificiale, a pătrunderii pe piețe, prin taxe antidumping, măsuri compensatorii, licențe discreționare etc.
Integrarea în noul sistem multilateral a unor domenii tradițional “sensibile” cum ar fi agricultura și textilele, precum și a unor domenii noi (serviciile, drepturile de proprietate intelectuală etc.) au deschis noi oportunități pentru shimburile externe.
În ceea ce privește concesiile, țara noastră a oferit o serie de reduceri a taxelor vamele, ținând cont de statutul său de țară în curs de dezvoltare/ în tranziție.
România a aderat la toate acordurile Rundei Uruguay, mai puțin la acela privind achizițiile publice.A devenit Membru originar OMC și a ratificat acordurile Organizației prin Legea 133/22 decembrie 1994.
În paralel cu desfășurarea Rundei, a început procesul de renegociere a protocolului de accesiune, care nu s-a finalizat odată cu Runda ci a continuat și după încheierea acesteia.Devenind membru originar OMC, România nu a mai fost nevoită să finalizeze un nou protocol de accesiune, ea ratificând și aplicând documentele Rundei Uruguay.
4.2.Participarea României la activitatea OMC.
În calitate de Membru originar, România a participat la toate cele trei Conferințe Ministeriale ale OMC-ului.
A.Participarea României la Conferința Ministerială de la Singapore.
Poziția oficială a României la prima Conferință Ministerială OMC a fost exprimată de domnul Mihai Berinde, șeful delegației țării noastre.
Prin Declarația acestuia, susținută pe data de 11 decembrie 1996, se reafirmă hotarârea României de a se alătura ferm familiei Membrilor OMC prin punerea în practică a Acordurilor Rundei Uruguay.Voința politică a acesteia este de a continua amplul proces de realizare a unui sistem comercial deschis și flexibil, fondat pe reguli convenite prin consens.
Se recunoaște, totodată, importanța particulară a acestei Conferințe, prima dintr-o serie de reuniuni ministeriale, prin care se oferă oportunitatea țărilor de a veghea la respectarea coerenței între politicile naționale și regulile multilaterale.Acest fapt contribuie la imbunatațirea cadrului juridic prin care se asigură un comerț deschis si echilibrat, ”adevărat factor de progres și dezvoltare durabilă, de încredere și stabilitate.”
România acordă Organizației un rol și o semnificație sporite având în vedere rolul său de liant între participanții la comerțul internațional, fie ei mari sau mici, în curs de dezvoltare sau în tranziție.
Dat fiind dublul proces de tranziție prin care trecea țara noastră (reforma internă și transformarea structurală către o economie de piață, pe de o parte și aplicarea regulilor stricte OMC, pe de altă parte), integrarea într-un sistem comercial multilateral s-a dovedit a fi dificilă.
România a făcut eforturi pentru a-și adapta legislația cerințelor OMC și pentru a îndeplini dispozițiile privitoare la măsurile de politică comercială.
S-au obținut rezultate pozitive în domeniile reglementărilor privind drepturile de proprietate intelectuală, al transparenței și notificărilor.
Angajamentele asumate în ceea ce privește accesul pe piată al bunurilor și serviciilor au fost aplicate conform calendarelor convenite.România s-a declarat deschisă în ceea ce privește participarea la noi procese de negocieri, ținând cont totodată de interesele și resursele sale concrete.În acest sens, s-a arătat dispusă a analiza posibilitatea participării la negocierile în curs din domeniul telecomunicațiilor de bază.
Constituirea Comitetului pentru acordurile regionale și programul său de lucru au fost întâmpinate favorabil dată fiind situarea României într-o zonă în care astfel de acorduri au evoluat semnificativ de-a lungul ultimilor ani.
Din propria experiență (România a fost membră CAER), Romania poate afirma că “regionalismul și-a demonstrat deja rolul pozitiv în liberalizarea comerțului și în crearea de noi oportunități comerciale pentru toți Membrii.Regionalismul și multilateralismul, departe de a fi opuse, sunt complementare și se consolidează reciproc”.
Noile domenii incluse pe Agenda de lucru OMC: politicile investiționale, concurențiale, simplificarea procedurilor comerciale și transparența reglementărilor și practicilor privind achizițiile publice, sunt de o mare importanță pentru țara noastră.Se consideră că impunerea de reguli în aceste domenii, strâns legate de comerț, ar întări rolul OMC-ului în economia mondială.
B.Participarea României la Conferința Ministerială de la Geneva
Aniversarea celor 50 de ani de existență a sistemului comercial multilateral, a fost salutată și de România prin Declarația susținută de domnul Liviu Hagea, șeful delegației române la cea de-a doua Conferință Ministerială.
În Declarație se specifică faptul că, “OMC-ul a dat sistemului comercial multilateral o structură permanentă și mai solidă decât a făcut-o predecesorul său, GATT.Semnatarii Acordului OMC au îndeplinit una dintre cele mai importante aspirații instituționale cu privire la cooperarea economică dintre națiuni.Acest fapt a fost posibil datorită voinței politice și încrederii pe care țările le-au manifestat față de punerea în practică a rezultatelor celei mai ambițioase runde de negocieri.”
După trei ani de existență a Organizației, România și-a reafirmat hotărârea de a adera la principiile fundamentale ale acesteia, sistemul creat de OMC fiind unul în care fiecare Membru își poate identifica interesele și poate juca un rol activ.
În perioada scursă de la precedenta Conferință Ministerială, România a participat la negocierile privind comerțul cu produse ale tehnologiei informaționale și a aderat la Acordul semnat in 1997, urmând a-l pune în practică de la 1 ianuarie 2000.A participat, de asemenea, la negocierile din domeniile telecomunicațiilor de bază și serviciilor financiare, acceptând Protocoalele respective.
În ceea ce privește comerțul electronic, țara noastră i-a acordat o atenție sporită, susținând efortul Membrilor de a supune acest domeniu reglementarilor OMC.A împărtășit opinia potrivit căreia nu trebuiesc puse obstacole în calea dezvoltarii acestui sector iar regulile adoptate de Membrii trebuie să fie transparente.
Autoritătile române au înaintat totodată propuneri Consiliului General, care priveau Agenda de lucru a celei de-a treia Conferințe Ministeriale.
C.Participarea României la Conferința Ministerială de la Seattle
Prezentă la reuniunea de la Seattle, prin care se preconiza lansarea noii runde de negocieri, România și-a facut cunoscută poziția față de activitatea de până atunci a OMC-ului și a făcut propuneri în vederea negocierilor proiectate.
Prin Declarația susținută de reprezentantul autorităților române, domnul Mihai Berinde, a fost reînnoit angajamentul României de a aplica principiile și regulile sistemului comercial multilateral și de a sprijini Organizația în procesul de luare a deciziilor necesare pentru a face față provocărilor noului mileniu.
A fost apreciată forța de care a dat dovadă Organizația prin contribuția pe care și-a adus-o la mentinerea unui ritm de creștere a comerțului internațional superior celui al producției, precum și maniera în care a gestionat criza financiară din anul 1997, împiedicând țările să recurgă la luarea de măsuri protecționiste.
Se afirmă totodată că OMC-ul a sprijinit continuarea reformelor privind tranziția la economia de piață, proces asumat la începutul deceniului X de o serie de Membrii, printre care și România.
În Declarație se mai face referire la fenomenul globalizarii, care adresează noi provocări sistemului comercial multilateral și care trebuie gestionat de o asemenea manieră încât, efectele negative inerente acestui proces să fie minimizate.
România a salutat noii Membrii ai OMC-ului precum și avansurile majore făcute in procesul de negociere privind aderarea Chinei.”Accesiunea de noi Membrii la OMC, precum și numeroasele procese de negociere în curs, confirmă din ce in ce mai mult universalitatea Organizației”.
Se subliniază eforturile făcute de țara noastră de a rezista tuturor presiunilor protecționiste și de a continua procesul de deschidere a economiei, în ciuda condițiilor dificile atât de pe plan intern cât și extern.
În pofida tuturor dificultăților, țara noastră s-a declarat decisă să mențină o politică comercială conformă cu regulile OMC, ținând în același timp cont și de nevoile sale de dezvoltare, comerciale și financiare.În acest sens, va continua procesul de liberalizare a schimburilor prin politicile adoptate pe baze multilaterale sau regionale.
În ceea ce privește noua rundă de negocieri, România a afirmat că aceasta trebuie să raspundă intereselor tuturor Membrilor și să ducă la obținerea de rezultate echilibrate și echitabile pentru ca fiecare națiune să poată avea beneficii concrete.
Se apreciază că a venit momentul pentru a da Organizației un caracter mai pragmatic și mai realist.”Iată de ce viitoarele negocieri trebuie să aibă ca punct de plecare cunoașterea și recunoașterea realităților existente în sectoarele avute în vedere la această rundă, și să existe un dialog permanent cu mediul de afaceri și organizațiile non-guvernamentale”.
Prin Declarația susținută la Seattle, România și-a prezentat și poziția fața de unele domenii în care urmau a se desfașura negiocieri.
Astfel, în ceea ce privește agricultura, țara noastră este de părere că o nouă rundă trebuie să ducă la avansarea programului de reformă stabilit la Runda Uruguay prin Acordul privind agricultura.Viitoarele negocieri trebuie să se încheie cu noi angajamente în ceea ce privește accesul pe piață, disciplinele privind administrarea contingentelor tarifare și să se stabilească noi reduceri privind toate formele de subvenționare a exportului și producției interne, ținând cont și de interesele țărilor în curs de dezvoltare și în tranziție.
Tot în acest context, se apreciază că negocierile trebuie să contribuie la stabilirea unui sistem de comerț cu produse agricole, echitabil și axat pe piață.Conform acestui obiectiv, deja inclus în Acord, Membrii importatori care au dificultăți economice în a-și susține și reforma agricultura trebuie să beneficieze de o mai mare deschidere a piețelor pentru produsele lor de export.De asemenea, aceștia ar trebui autorizați să-și aplice angajamentele în materie de reduceri tarifare prin raportare la sistemul de subvenții la export și sprijin intern practicat de țările exportatoare.
În ceea ce privește negocierile privind accesul pe piată al bunurilor și serviciilor, România e de părere că acestea trebuie să creeze noi oportunități pentru dezvoltarea echilibrată a comerțului.În acest scop trebuie accelerat procesul de integrare a schimburilor comerciale cu produse textile în sistemul multilateral.Acest demers trebuie insoțit de noi dispozitii privind clarificarea măsurilor de salvgardare în vederea eliminarii tuturor posibilităților de creare, prin aplicarea lor, de noi obstacole în calea comerțului.
România se alatură poziției afișate de țările în curs de dezvoltare, afirmând că acestea, ca și cele în tranziție , trebuie să primească răspunsuri adecvate din partea sistemului multilateral în ceea ce privește sprijinirea mai hotărâtă a dezvoltării lor.Ținând cont de experiența acumulată în cei cinci ani de funcționare a OMC-ului precum și de nevoia de a răspunde provocărilor globalizarii, fenomen care a dus la creșterea interdependențelor dintre economii, țara noastră consideră că este momentul de a se consolida principiul tratamentului special și diferențiat în cadrul regulilor multilaterale, menținând totodată coerența sistemului.
În același timp, se afirmă că aceste țări trebuie să primească o asistență tehnică sporită în vederea creșterii capacitătii lor de a participa activ la negocieri și de a-și crea o infrastructură instituțională care să le permită punerea în aplicare a angajamentelor asumate.
Pe langă aceste propuneri cu caracter general, România a înaintat și un set de propuneri concrete în vederea negocierilor din cadrul noii runde.
4.3.Propunerile României pentru noua rundă
de negocieri comerciale multilaterale
Propunerile României au vizat trei domenii: instrumentele de protecție comercială, acordurile comerciale regionale și agricultura.Ele au fost înaintate pe data de 7 septembrie 1999, în timpul procesului de pregătire a celei de-a treia Conferințe.
A.Instrumentele de protecție comercială
În acest domeniu, propunerile au fost făcute în spiritul paragrafului 9 a) i) al Declarației Ministeriale de la Geneva.Prin acesta se precizează că, “programul de lucru al Consiliului General trebuie să aibă în vedere recomandările facute de Membrii relativ la implementarea acordurilor și deciziilor existente.”
În documentul înaintat de România Consiliului General se precizează că, implementarea acordurilor privind protecția comercială a ridicat o serie de probleme Membrilor OMC.Dintre acestea cel mai dificil s-a dovedit a fi Acordul anti-dumping.
Creșterea numărului de măsuri anti-dumping luate în ultimii ani precum și al celui privind diferendele legate de acord, demonstrează faptul că prevederile acestuia nu permit aplicarea sa de o manieră realistă și clară.
Astfel, măsurile anti-dumping au devenit un instrument de natură protecționistă, prevederile existente permițând invocarea cu ușurintă a dumpingului.
Considerând că utilizarea facilă a acestor măsuri reprezintă un obstacol în calea eforturilor de liberalizare a schimburilor, România a înaintat următoarele propuneri:
– elaborarea de discipline mai clare în cadrul dispozițiilor prezentului Acord care să permită Membrilor să-și apere mai bine interesele;
– emiterea de noi recomandări, pe baza rapoartelor Grupului de lucru special constituit, care să remedieze ambiguitatea și imprecizia unor prevederi;
– consolidarea angajamentelor privitoare la procedurile de anchetă și de examinare;
– punerea efectiv în practică și clarificarea articolului 15 al Acordului-privitor la regimul special pe care țările dezvoltate trebuie să-l acorde țărilor în curs de dezvoltare;
– îmbunătățirea aplicării dispozițiilor care privesc posibilitatea de a face recurs astfel încât acesta să se poată face de o manieră constructivă;
– dispozițiile privind procedurile de răspuns trebuie să aibă în primul rând în vedere situația tărilor în curs de dezvoltare, cele mai afectate de imprecizia prevederilor prezentului Acord.
B.Acordurile comerciale regionale
Acest al doilea set de propuneri a fost făcut în spiritul aceluiași paragraf al Declaratiei Ministeriale de la Geneva ca și setul cel precedent.El vizează Articolul XXIV GATT’94 privitor la uniuni vamale și zone de liber schimb.România a înaintat aceste sugestii având în vedere statutul său de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană și membră a unor acorduri regionale.
Comunicarea țării noastre s-a făcut în contextul existenței unei atitudini favorabile din partea OMC-ului vis-a-vis de integrarea Membrilor în astfel de grupări.Poziția adoptată de Organizație are la bază faptul demonstrat că, acordurile comerciale regionale pot favoriza dezvoltarea procesului de liberalizare, ajutând țările mai putin avansate, pe cele în curs de dezvoltare sau în tranziție, membre ale unor asfel de grupări, să se integreze mai bine în sistemul comercial internațional.
În prezent există mai mult de 100 de astfel de acorduri, marea majoritate a Membrilor OMC participând la unul sau mai multe dintre acestea.Se apreciază că existența acestor grupări a dus la creșterea și la ameliorarea transparenței comerțului internațional.
Consiliul General a stabilit, în februarie 1996, un Comitet pentru acordurile comerciale regionale cu mandatul de a examina toate acordurile notificate conform dispozițiilor Acordului OMC.Acesta a fost de asemenea insărcinat cu examinarea “incidențelor sistemice ale grupărilor regionale asupra sistemului comercial multilateral și asupra relațiilor dintre Membrii”.
Comitetul a examinat mai mult de 60 de acorduri , mai ales în ceeea ce privește incidențele sistemice.După doi ani de activitate intensă, nu s-a putut ajunge la nici un rezultat și nu a fost elaborat nici un raport datorită divergențelor dintre Membrii în ceeea ce privește interpretara incidențelor sistemice, așa cum au fost definite prin articolul XXIV GATT’94.
În această situație, România apreciază, ca și alți Membrii OMC, că trebuie continuate procesele de examinare a acordurilor și studiere a incidențelor sistemice.Se precizează că , acordurile regionale în curs de examinare sau notificare la OMC trebuie să îndeplinească condițiile GATT/OMC existente în momentul încheierii lor.Astfel, dacă Membrii vor ajunge la un consens privind problemele sistemice și vor completa dispozitiile actuale ale OMC, noile reguli vor trebui aplicate exclusiv acordurilor încheiate după intrarea în vigoare a acestor noi reglementări.
În consecință, țara noastră este de parere că, la cea de-a treia Conferință Ministerială, Consiliul General trebuie să recomande accelerarea procesului de examinare, un astfel de progres fiind necesar pentru creșterea credibilității sistemului comercial multilateral.
C.Agricultura
Propunerile României în domeniul agriculturii au fost făcute în baza paragrafului 9 a) ii) al Declarației Ministeriale de la Geneva prin care se recomandă respectarea programului de negocieri stabilit la Marrakech și, în acest sens, primirea de sugestii din partea țărilor membre.
Agricultura fiind unul dintre domeniile importante ale economiei românești și domeniul cel mai dificil de negociat, autoritățile țării noastre au recomandat ca acest sector să constituie unul dintre punctele principale ale viitoarelor negocieri.Scopul acestora trebuie să fie acela de continuare a procesului de reformă conform calendarului stabilit, ținând totodată cont și de următorele elemente:
– experiența câștigată prin punerea în practică a angajamentelor de liberalizare;
– efectul acestor angajamente asupra comerțului mondial cu produse agricole;
– luarea în considerare și a altor aspecte în afară de ordinea comercială;
– tratamentul special și diferențiat în favoarea țărilor în curs de dezvoltare;
– atingerea obiectivului de creare a unui sistem comercial al produselor agricole echitabil și axat pe piată;
– luarea unor angajamente suplimentare astfel încât să fie atinse obiectivele Acordului privind agricultura.
Ținând cont de toate acestea, negocierile viitoare trebuie să se axeze pe următoarele domenii:
1.Accesul pe piețe -negocierile trebuie să aibă în vedere reducerea în continuare a nivelului de protecție tarifară stabilit la Runda Uruguay, în scopul de a mări posibilitatea de acces pe piață mai ales pentru țările în dezvoltare și în tranziție.
2.Administrarea contingentelor tarifare -este necesară stabilirea unui sistem omogen, transparent și previzibil de administrare a acestora, în prezent existând prea multe metode de calcul a contingentelor tarifare.Totodată, acest nou sistem trebuie să garanteze posibilități egale de acces pentru toți Membrii OMC.
3.Subvenționarea internă -în acest domeniu, viitoarele negocieri trebuie să vizeze clarificarea și definirea mai corectă a măsurilor de subvenționare interne, ceea ce ar permite aplicarea lor conform politicii agricole a fiecărei țări, ținând cont mai ales de nevoile economiilor în tranziție.
4.Subvenționările la export -dreptul de acordare a subvențiilor la export trebuie să fie menținut pentru acei Membrii ale căror niveluri de producție sunt mici sau insuficiente pentru ca aceștia să-și poată apăra și dezvolta sectorul agricol național și să dispună astfel de veniturile necesare pentru a-și achita importurile de produse agricole complementare.
5.Alte considerații decât ordinea comercială -trebuie avute în vedere problemele de securitate alimentară, de dezvoltare durabilă a zonelor rurale și de menținere a comunităților rurale locale.
6.Tratamentul special și diferențiat acordat țărilor în curs de dezvoltare -pentru România este necesar ca dispozițiile viitoare în ceea ce privește acest tratament să fie definite mai clar și mai precis pentru a oferi avantaje reale țărilor avute în vedere și pentru a le încuraja să continue politicile de dezvoltare raționale.
Rezultatele viitoarelor negocieri trebuie să închidă un ansamblu de angajamente echilibrat, acceptabil și echitabil între Membrii.De asemenea, țările importatoare care au dificultăți economice în a-și susține și reforma agricultura, în special țările în dezvoltare și în tranziție, trebuie să fie autorizate să nu aplice angajamente convenite în materie de reduceri tarifare decât la importurile care nu beneficiază de subvenții la export din partea Membrilor expotatori.
4.4.Incidențe asupra politicii comerciale românești
(analiză făcută pe baza raportului OMC-1999)
A.Cadrul general
Conform Acordului de la Marrakech,politica comercială a fiecărui Membru OMC este supusă unui proces de revizuire periodică.Examinările se desfășoară în cadrul Consiliului General al OMC, în “Organul de examinare a politicilor comerciale”.Astfel, se prezintă raportul guvernului țării examinate și coraportul elaborat independent de către Secretariatul OMC, la care participă 2 raportori, desemnați în nume personal, care prezintă propriile aprecieri și concluzii în scopul facilitării discuțiilor.
În intervalul dintre două examinări, Membrii sunt obligați să prezinte rapoarte succinte asupra schimbărilor importante intervenite în politica lor comercială precum și, să informeze anual cu date statistice referitoare la comerțul lor exterior.
Conform acestui Mecanism, România este supusă procedurii de examinare la fiecare 6 ani, ultima revizuire de acest gen având loc în septembrie 1999.
Perioada scursă din decembrie 1992, când a avut loc examinarea anterioară din cadrul GATT, a fost densă în evenimente cu incidențe directe asupra relațiilor economice internaționale, asupra sistemului mondial de comerț și, fără îndoială, asupra evoluției situației sociale și economice a României.
În această perioadă, economia și societatea românească s-au aflat în plin proces de continuare și consolidare a trecerii de la un sistem excesiv centralizat către economia de piață, de la un sistem totalitar la unul democratic.Costurilor ridicate ale tranziției li s-au adăugat un mediu internațional nefavorabil structurii existente a comerțului exterior național.Dispariția unor piețe tradiționale pentru exporturile noastre, respectarea embargourilor impuse în relație cu țări cu pondere însemnată pentru exportul nostru (țările din fosta Iugoslavie) sau de unde trebuiau recuperate datorii acumulate în timp (Irak), restrângerea pieței Asiei și apoi a Rusiei, multiplicarea măsurilor de protecție comercială ca urmare a acestor factori de perturbare a pieței internaționale, au avut influențe directe asupra exporturilor României.
În același timp, reducerea producției industriale și agricole, insuficienta dezvoltare a sectorului terțiar au afectat oferta de export.În plus, dependența extrem de mare a exporturilor noastre de importuri a determinat accentuarea continuă a dezechilibrului balanței comerciale și de plăți.
Anul 1999, cel în care s-a efectuat revizuirea politicii noastre comerciale, a reprezentat al treilea an consecutiv de recesiune, tocmai de aceeea fiind de remarcat faptul că România”a aplicat una dintre cele mai liberale politici comerciale din Europa”.
B.Îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul OMC
În raportul Secretariatului OMC, se specifică faptul că țara noastră a respectat atât dispozițiile Acordurilor de la Marrakech, cât și pe cele ale acordurilor la care a devenit ulterior parte, rămânând totuși unele domenii care necesită imbunătățiri.
În general, aprecierile sunt următoarele:
În ceea ce privește angajamentele tarifare:
– a fost respectat nivelul consolidat al taxelor vamale, existând chiar cazuri în care s-au aplicat reduceri față de acest nivel;
– au fost respectate angajamentele de deschidere a contingentelor de acces minim pentru unele produse agricole, acestea fiind deschise la începutul fiecărui an calendaristic iar administrarea lor fiind transparentă și necondiționată;
– listele de concesii au fost transpuse în sistemul HS 1996, cu respectarea regulilor impuse de acest proces;
– începând cu 1997, țara noastră aplică un nou tarif vamal care unifică regimul importurilor și exporturilor într-un singur cadru și aproximează Codul Vamal al Uniunii Europene.
Acordurile privind salvgardarea, măsurile antidumping, subvențiile și măsurile compensatorii:
– legislația națională a fost adaptată cerințelor acestor acorduri;
– nu au fost luate măsuri de apărare comercială, fapt notificat la OMC;
– în baza articolului 29 al Acordului privind subvențiile și măsurile compensatorii,
România a notificat la OMC faptul că își rezervă dreptul de a practica anumite subvenții în domeniile agriculturii, industriei, investițiilor, exportului, protecției mediului și dezvoltării regionale;
– a inițiat consultări bilaterale pentru o mai bună rezolvare a acuzațiilor privind dumpingul invocat la unele exporturi românești.
În ceea ce privește măsurile investiționale legate de comerț (TRIMS), România a notificat și susținut măsurile vizate prin acest acord.
Comerțul cu produse agricole
Agricultura fiind un domeniu de maximă importanță pentru economia țării noastre, România și-a prezervat dreptul de a-și sprijinii producătorii agricoli și a subvenționa câteva categorii de produse exportate.Datorită resurselor bugetare insuficiente, sprijinul acordat producătorilor naționali a fost minim iar subvențiile de export au vizat o mică parte a exportului de cereale.
România nu a recurs la utilizarea clauzei de salvgardare și a notificat acest lucru la comitetul pentru agricultură.
Țara noastră apreciază că, în domeniul agriculturii, datorită deosebirilor foarte mari care există între politicile agricole ale țărilor, efectele liberalizării nu pot fi pe deplin pozitive.În limita angajamentelor asumate în cadrul Acordului privind comerțul cu produse agricole, unele produse beneficiază de triple avantaje: măsuri de sprijin intern, subvenții la export și concesii convenite în plan multilateral.
Mărfurile agricole provenind din state care au resursele financiare necesare pentru acordarea sprijinului intern și a subvenției la export, pot produce concurență forțată, anormală pe alte piețe și în special acolo unde beneficiază de concesii.Astfel, țările mai puțin dezvoltate sau mai puțin bogate, deși au participat la procesul de liberalizare, nu au putut beneficia pe deplin de binefacerile acesteia, ba mai mult, s-au confruntat cu o concurență acerbă pe propriile piețe, fără a avea posibilitatea utilizării deschiderilor de piețe externe.
Tocmai pentru a se elimina aceste dificultăți din calea procesului de liberalizare, România a înaintat un set de propuneri care să fie avut în vedere la următoarea rundă de negocieri.
bariere tehnice în calea comerțului și măsuri sanitare și fitosanitare:
– România și-a îndeplinit obligațiile de notificare privind măsurile adoptate, punctele de contact și informare înființate;
– având în vedere faptul că standardele românești nu diferă de cele internaționale, nu au fost necesare notificări speciale.
TRIPS- drepturi de proprietate intelectuală
– deși, conform Art.65 al TRIPS țara noastră beneficia de o perioadă de 5 ani pentru aducerea legislației naționale în deplină conformitate cu prevederile acordului, România a realizat acest lucru chiar mai devreme, fapt notificat la OMC;
– OSIM a fost desemnat ca principal centru regional coordonator pentru programul PHARE R.I.P.P.(Regional Intellectual Property Project) privind protecția drepturilor de proprietate industrială.
dificultăți legate de balanța de plăți externe.
Dată fiind evoluția nefavorabilă a balanței comerciale și de plăți și deteriorarea accentuată a acesteia, Guvernul României a decis aplicarea unei suprataxe temporare la import de 6%.Măsura a fost instituită la data de 10 octombrie 1998 și notificată la OMC.Ea a fost eliminată gradual până la 1 ianuarie 2001.Suprataxa de import vizează majoritatea produselor importate și afectează toate țările de proveniență.Excepțiile se referă la unele produse de strictă necesitate pentru funcționarea economiei (produse energetice, unele materii prime), sănătatea populației, precum și operațiunile de perfecționare activă.Datele statistice pentru anul 1998 au arătat faptul că suprataxa de import a fost aplicată la peste 63% din importuri.Măsura instituită a avut în vedere temperarea importurilor și stimularea exporturilor, acționând astfel asupra ambelor componente ale balanței comerciale.
Pentru a stimula activitatea de export, autoritățile române au luat unele măsuri prin care, practic, activitatea de export să fie cât mai puțin grevată de costuri suplimentare.Astfel a fost reglementată cota zero de TVA pentru activitatea de export, a fost eliminat comisionul vamal de 0.5%, s-au redus costurile legate de formularele necesare vămuirii, s-au luat măsuri de întărire a disciplinei financiare, ultimele trei măsuri având efect asupra întregului comerț exterior.
În baza notificării prezentate, măsura a fost examinată de Comitetul pentru balanțe de plăți și s-a constatat deplina conformitate cu regulile OMC.
Apreciind că politica noastră comercială este, pe ansamblu, conformă cu regulile sistemului comercial multilateral, OMC a arătat că au mai rămas totuși domenii importante în care îmbunătățirile sunt necesare pentru a crea condițiile de transparență și previzibilitate necesare unei bune derulări a activității economice.Unul dintre aceste domenii ar fi stabilitatea cadrului legislativ.De asemenea, în ceea ce privește tariful vamal practicat, există diferențe între drepturile aplicate și nivelul consolidat al acestora, ceea ce constituie o sursă de incertitudini pentru operatorii economici.Un al treilea domeniu îl reprezintă lupta contra fraudei și legătura dintre taxele vamale aplicate unor produse (în special țigări) și frecvența practicilor frauduloase.
Un aspect important al politicii comerciale actuale îl constituie participarea tot mai activă a României la cooperarea regională și subregională din Europa, având ca o componentă deosebit de importantă integrarea econimică europeană.Procesul a fost demarat prin încheierea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană, aplicat ca acord interimar, de la 1 mai 1993.De la aceeași dată a fost aplicat și Acordul de comerț liber cu statele membre AELS, iar de la 1 iulie 1997 România a devenit membră CEFTA.
O componentă principală a acestui proces o constituie preluarea aquis-ului comunitar, ceea ce va determina, acolo unde se impune, completarea sau modificarea legislației naționale, în deplină conformitate cu regulile multilaterale.
4.5.Perspectivele evoluției politicii comerciale ca urmare
a implementării aquis-ului comunitar
Politicile comerciale multilaterale, interregionale, regionale și bilaterale ale UE vizează liberalizarea comerțului, atât pe baza tratamentului națiunii celei mai favorizate, cât și pe o bază preferențială.În relațiile cu majoritatea partenerilor săi, UE aplică un tratament preferențial.În prezent, UE înterține relații comerciale, exclusiv pe baza clauzei națiunii celei mai favorizate numai cu 8 memebrii OMC: Australia, Canada, SUA, Hong Kong, China, Japonia, Noua Zeelandă, Republica Coreea și Singapore.Tratamentul cel mai favorabil la importul în UE este acordat țărilor cel mai puțin dezvoltate și ACP(95% din pozițiile tarifare sunt exceptate de taxe vamale), după care urmează țările părți ale acordurilor comerciale regionale (80%), țările beneficiare ale schemei SGP a UE (54%) și țările cărora li se aplică tratamentul națiunii celei mai favorizate (20%).
Alinierea României la aquis-ul comunitar în domeniile analizate implică, în principal, următoarele:
– armonizarea angajamentelor țării noastre în OMC cu cele ale UE;
– adoptarea schemei SGP a acestei grupări de integrare;
– participarea la acordurile internaționale privind produsele de bază și la alte acorduri internaționale cu implicații comerciale la care UE este membră;
– aderarea la Spațiul Economic European (SEE);
– participarea la acordurile preferențiale de parteneriat euro-mediteranean si de parteneriat între UE și țările Africii, Caraibelor și Pacificului (ACP), precum și la acordurile de comerț liber ale UE cu țările latino-americane și din Golful Persic și eventual cu alte țări cu care UE ar încheia astfel de acorduri până la aderarea României;
– renunțarea României la statutul de țară în curs de dezvoltare și la tratamentul special și diferențiat de care beneficiază pe baza acestui statut;
retragerea sa din Acordul privind Sistemul Global de Preferințe Comerciale (SGPC)între țări în curs de dezvoltare și din “Protocolul celor 16” țări în curs de dezvoltare .
Participarea României la OMC a permis ca, într-o măsură importantă, politica comercială a țării noastre să fie deja armonizată cu cea a UE.Armonizarea deplină a politicii comerciale multilaterale a României cu cea a UE necesită alinierea angajamentelor țării noastre în OMC la cele ale UE în domeniile care țin de politica comercială comună a acestei grupări de integrare.Această aliniere presupune subscrierea la angajamentele UE în OMC privind domeniile în care această grupare dispune sau va dispune de o politică comună în domeniile comerțului cu bunuri și servicii și al drepturilor de proprietate intelectuală, legate de comerț, la data aderării României la UE.
Această aderare implică și pierderea în OMC a statutului României de țară în curs de dezvoltare și implicit pierderea dreptului de a beneficia de tratamentul special și diferențiat în favoarea țărilor în curs de dezvoltare; de asemenea, presupune retragerea României din Grupul neoficial din OMC al țărilor în curs de dezvoltare.
Adoptarea de către România a angajamentelor UE în OMC implică, printre altele, și următoarele:
Alinierea la angajamentele UE privind nivelul taxelor vamale consolidate la produsele industriale, nivel care este, de regulă, cu mult mai redus decât nivelul de 35% la cere se situează, în general, angajamentele României de consolidare a taxelor vamale la produsele industriale ( media aritmetică a taxelor vamale ale UE la produsele indusriale era de 4% la 1 iulie 2000, adică după punerea în aplicare a reducerilor convenite în OMC); în același timp este de notat că România, ca și UE, a suprimat taxele vamale la importul produselor care fac obiectul acordurilor OMC privind comerțul cu aeronave civile și tehnologiile informaționale.
Preluarea angajamentelor UE privind consolidarea taxelor vamale la produsele agricole și includerea angajamentelor României privind subvențiile la exportul acestor produse și sprijinul intern pentru agricultură în angajamentele UE în materie; în general, nivelul consolidării taxelor vamale la produsele agricole al României este mai ridicat decât al UE și, în consecință, trebuie redus; angajuamentele României privind plafonul cantitativ al produselor subvenționate și a sumei maxime a subvenției agricole la export ar trbui integrate în angajamentele similare ale UE, ținându-se seama de politicile UE în acest domeniu; același lucru este valabil și în ceea ce privește angajamentele României referitoare la sprijinul intern pentru agricultură.
Alinierea la angajamentele UE în materie de comerț cu servicii în domeniile în care această Uniune va dispune, până la data aderării României, de politici comune (UE prevede crearea unei piețe unice în sectorul serviciilor financiare până în anul 2005).
Aderarea României la Acordul OMC privind achizițiile publice, singurul acord OMC la care țara noastră nu este încă membră; această aderare necesită purtarea de negocieri cu membri acestui acord privind entitățile care vor aplica prevederile sale.Aderarea la acest acord ar implica o anumită liberalizare a achizițiilor publice, prin suprimarea posibilităților actuale de a acorda o preferință națională în cadrul acestor achiziții.
Concertarea poziției țării noastre cu cea a UE în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din OMC privind agricultura și serviciile lansate în anul 2000, în vederea armonizării angajamentelor țării noastre cu cele ale UE în domenii care fac sau vor face obiectul negocierilor.
Purtarea de negocieri conform Art.XXIV al GATT 1994, paragraful 6), cu țările membre OMC, care ar putea solicita eventual compensații pentru mărirea unor taxe vamale la imporul lor în țara noastră la unele produse, ca rezultat al adoptării de către România a tarifului vamal comun al UE sau pentru intoducerea de reglementări mai riguroase decât cele ale anterioare aderării României la UE.
Apare indicat ca, în perspectiva aderării României la UE, să se continue și să se intensifice coordonarea poziției țării noastre cu cea a UE privind problemele de politică comercială examinate în cadrul organismelor din sistemul ONU
(Consiliul Economic și Social, UNCTAD, CEE-ONU etc.).În același timp, România trebuie ca, până la aderarea sa la UE, să se retragă din “ Grupul celor 77” al țărilor în curs de dezvoltare, grup care acționează în sistemul ONU.
De asemenea, apare oportun a se amplifica eforturile vizând admiterea României în OCDE, în cadrul căreia, între altele, țările membre, inclusiv UE, își coordonează pozițiile în probleme de politică comercială, dezbătute sau negociate în alte foruri internaționale.Într-o primă etapă ar fi de dorit să se obțină cel puțin admiterea României ca observator la lucrările Comitetului Comerțului al OCDE.
UE aplică Sistemul Generalizat de Preferințe (SGP), conceput în cadrul UNCTAD și pus în practică de țările dezvoltate donatoare, pe baza unor scheme proprii.Rațiunea de a fi a SGP este de a compensa insuficienta competitivitate a țărilor beneficiare (inițial țările în curs de dezvoltare și, mai recent, și țările în tranziție).
Schema comunitară de preferințe generalizate a fost pusă în aplicare pentru prima dată la 1 iulie 1971, fiind bazată pe principiile definite de UNCTAD.Această schemă prevede reduceri unilaterale de taxe vamale la impotul din țările beneficiare, în vederea încurajării exportului lor și creșterii încasărilor lor din export.
Din 1995, schema SGP a UE se aplică pe bază de reglementări valabile pe 3-4 ani.Actuala schemă a SGP a UE acoperă perioada 1 august 1999-31 decembrie 2001.Beneficiarii schemei sunt 146 de țări independente în curs de dezvoltare și un număr de teritorii dependente.Produsele vizate de schema SGP sunt produse agricole transformate, piscicole, ale industriei extractive și prelucrătoare.
După cum se știe, România, ca țară în curs de dezvoltare, a beneficiat de SGP încă de la instituirea sa la începutul anilor’70.În prezent, România beneficiază de SGP din partea SUA, Canadei, Japoniei, Australiei, Noii Zeelande, Federației Ruse, Belarusului și Kazahstanului.Înainte de încheierea Acordului de Asociere la UE și a Acordului de comerț liber cu țările AELS, România beneficia de SGP și din partea țărilor membre ale acestor grupări regionale.
Aderarea la UE implică aplicarea de către România, în momentul aderării, a schemei SGP a acestei grupări de integrare, ceea ce va determina transformarea țării noastre din beneficiară a SGP în donatoare a acestui sistem de preferințe vamale.
Totodată, la data aderării la UE, România va trebui să se retragă din SGPC și “Protocolul celor 16”, la care UE, ca grupare de integrare a unor țări dezvoltate, nu participă.Faptul că țara noastră participă la aceste două sisteme preferențiale între țări în curs de dezvoltare va facilita, însă, într-o anumită măsură, aplicarea de către România a schemei SGP a UE.Preferințele vamale acordate de România în cadrul SGPC și a “Protocolului celor 16” sunt însă de amploare mai redusă decât schema SGP a UE.
UE și țările sale memebre sunt membre ale acordurilor internaționale privind cafeaua, cacao, uleiul de măsline, cerealele (convențiile privind comerțul cu cereale și ajutorul alimentar), zahărul, lemnul tropical, cauciucul natural, iuta și produsele din iută.De asemenea, UE este membră a Fondului comun pentru produsele de bază, care finanțează activități privind aceste produse, precum și a Convenției ONU privind dreptul mării.
În același timp, UE este participantă la grupurile internaționale de studiu privind cositorul, cuprul și nichelul.Aderarea la UE implică participarea României la aceste acorduri internaționale și grupuri de studiu privind produsele de bază, prin intermediul UE sau în mod direct (în prezent România este membră numai a Acordului internațional privind zahărul).
România, ca și UE, este participantă la Convenția ONU privind dreptul mării.Aderarea țării noastre la UE implică acceptarea Acordului încheiat între Comunitățile Economice Europene și Consiliul Internațional privind exploatarea mării, instituit în cadrul acestei convenții.
UE a realizat o rețea densă de acorduri preferențiale și nepreferențiale, la care participă marea majoritate a partenerilor ei comerciali.În momentul aderării, România va deveni parte a acestor acorduri interregionale, regionale sau bilaterale care privesc, în principal: extinderea pieței unice UE, asocierea la UE, crearea de uniuni vamale sau zone de comerț liber, aranjamente comerciale preferențiale nereciproce, acorduri nepreferențiale și aranjamente de cooperare.
Adoptarea de către România a aquis-ului comunitar în domeniile politicii comerciale multilaterale, regionale, interregionale și bilaterale, comportă atât costuri cât și avantaje.
Costurile acestei adoptări sunt de natură financiară și comercială.Pe plan comercial asimilarea aquis-ului comunitar implică creșterea considerabilă a gradului de liberalizare a importurilor de bunuri și servicii, atât pe baza clauzei națiunii celei mai favorizate, cât și pe o bază preferențială, deci, diminuarea substanțială a protecției producției naționale față de concurența străină.
Printre costurile pe plan comercial, sunt de menționat următoarele:
– suprimarea totală a protecției la frontieră, încă de la 1 ianuarie 2002, la importul din UE de produse industriale și, de la data aderării, la importul de produse agricole;
– alinierea la tariful vamal comun al UE, pe baza MFN, care, în general, se situează la un nivel mult mai redus decât actualul tarif vamal românesc, în special la produsele industriale;
– aplicarea de către România a regimului prevăzut de acordurile preferențiale ale UE cu țările AELS/SEE, țările mediteraneene, țările ACP, cu unele țări latino-americane și, eventual, cu alte țări;
– transformarea României din țară beneficiară de SGP în țară donatoare de SGP (SGP-ul UE comportă preferințe vamale unilaterale mai substanțiale decât cele pe care le acordă România în prezent, pe bază de reciprocitate, în cadrul Acordului privind SGPC și al “Protocolului celor 16”);
– pierderea statutului de țară în curs de dezvoltare în cadrul OMC și a sistemului ONU,ceea ce implică pierderea beneficierii de tratamentul special și diferențiat în favoarea țărilor în curs de dezvoltare, tratament care a permis României să-și asume angajamente mai reduse de liberalizare, să dispună de perioade de tranziție pentru aplicarea unor măsuri decise în cadrul OMC și să primească asistență tehnică gratuită;
– posibilitatea, eventuală, ca România să fie obligtă să renunțe la zona de comerț liber cu Republica Moldova, dacă, UE nu încheie un Acord de comerț liber cu aceasta, până la aderarea țării noastre la Comunitate sau, dacă nu se convine o derogare de la politica comună a UE, până la încheierea unui astfel de acord.
Preluarea aquis-ului comunitar în domeniile susmenționate comportă și costuri pe plan
financiar decurgând din necesitatea participării României la ajutorul financiar pentru dezvoltare al UE prin Fondul european de dezvoltare instituit în cadrul parteneriatului UE/ACP, la programul financiar MEDA, stabilit în contextul parteneriatului euro-mediteraneean (la finele anului 1998, angajamentele acestui program erau de 2,5 mld.euro), la Fondul comun pentru finanțarea produselor de bază creat în cadrul UNCTAD etc.
În legătură cu costurile adoptării aquis-ului comunitar este de notat că o parte dintre aceste costuri ar fi intervenit, indiferent de aderarea României la UE ca urmare, atât a pierderii de către România a statutului de țară în curs de dezvoltare, ca rezultat al procesului firesc al dezvoltării sale economice, cât și a cerinței de a se încadra în tendința generală de liberalizare a comerțului internațional.
În vederea eliminării și diminuării eventualelor efecte negative ale costurilor adoptării aquis-ului comunitar, apare indicat a se acționa în următoarele direcții:
– continuarea recurgerii la procedura alinierii treptate la politica comercială a UE, spre a se evita șocurile adoptării dintr-o dată a unor măsuri de liberalizare;
– sporirea eforturilor pentru creșterea competitivității producției naționale pe plan internațional, recurgând în acest scop și la sprijinul financiar și de altă natură al UE;
– solicitarea de perioade de tranziție pentru punerea în aplicare a aquis-ului comunitar, dacă acest lucru apare imperios necesar (solicitarea unei astfel de perioade s-ar putea avea în vedere, în cazul în care UE nu va încheia un acord de comerț liber cu Republica Moldova, până la aderarea României la UE);
– negocierea unei contribuții financiare a României la bugetul comunitar, inclusiv privind ajutorul pentru dezvoltare, la un nivel compatibil cu posibilitățile economiei românești.
Adoptarea aquis-ului comunitar implică avantaje importante atât pe plan comercial cât
și pe plan financiar.
În domeniul comercial, aceste avantaje ar consta, în principal, din următoarele:
– ameliorarea substanțială a accesului produselor și serviciilor românești, atât pe piața unică a UE, cât și pe o serie de piețe ale țărilor terțe, grație măsurilor de liberalizare întreprinse de parteneri, pe bază de reciprocitate (liberalizarea totală a importurilor din România pe piețele membrilor UE și SEE, liberalizarea într-o largă măsură, dacă nu integrală, a acestui import, grație acordurilor de comerț liber cu țările mediteraneene și latino-americane, precum și cu țările ACP- incepând de la 1 ianuarie 2008- și cu alte țări cu care UE va încheia astfel de acorduri);
– beneficierea de avantajele liberalizării importurilor, ca urmare a preluării aquis-ului
comunitar (lărgirea ofertei de produse și servicii de calitate pentru întreprinzători și consumatori; stimularea producătorilor naționali pentru ca aceștia să devină mai performanți, sub presiunea concurenței sporite a importurilor; accelerarea specializării în produse și servicii la care țara noastră dispune de un avantaj comparativ; frânarea inflației grație importurilor, în general mai ieftine decât produsele furnizorilor autohtoni);
-promovarea eficientă a intereselor Românieiîn negocierile comerciale internaționale,sub egida UE.
Pe plan financiar, adoptarea aquis-ului comunitar implică beneficierea de subvenții de la bugetul comunitar, inclusiv de subvenții la exportul de produse alimentare.
În prezent este dificil de a cuantifica costurile și avantajele preluării aquis-ului comunitar privind politicile comerciale multilaterale, interregionale, regionale și bilaterale la data aderării României la UE, care, probabil, va interveni cel mai devreme la 1 ianuarie 2007.În ansamblu, se apreciază că avantajele vor fi superioare costurilor.
ANEXA 1
ORGANIGRAMA OMC
Organe de apel
Grupe speciale de
reglementare a
diferendelor
Comitete
Comerț și mediu
Comerț și dezvoltare
Sub-comitet pentru
țările cel mai puțin
avansate Comitete
Acorduri comerciale Accesul pe piețe Comitete
Regionale Agricultura Comerțul cu servicii
Restricții aplicate din Măsuri sanitare și fitosanitare financiare
motive legate de Obstacole tehnice în calea Angajamente specific
balanța de plăți comerțului Grupe de lucru
Buget,finanțe și Subvenții și măsuri compensatorii Serviciile profesionale
Administrație Practici antidumping Regulile GATS
Grupe de lucru Evaluarea vamală
Accesiune Regulile de origine
Legătura dintre Licențe la import Comitete
comerț și investiții Măsuri privind investițiile plurilaterale
Interacțiunea comerțului legate de comerț Comitetul pentru
cu politicile concurențiale Salvgardarea comerțul cu aeronave
Transparența piețelor Organul de supraveghere a textilelor civile
Publice Grupe de lucru Comitetul pentru
Întreprinderile comerciale de stat piețele publice
Inspecția înainte de expediție
SURSA:OMC,1997
ANEXA 2
MEMBRII OMC
( la data de 31 mai 1999)
OBSERVATORI
NOTE:
-Toate țările care au statut de observator sunt candidate la OMC, mai puțin Saint-Siege (Vatican) și, pentru moment, Etiopia, Cap- Verde, Boutan și Yemen.Cererea de aderare a Estoniei a fost aprobată de Consiliul General în mai 1997.
-Organizațiile internaționale care au statut de observatori ai Consiliului General:
-Organizația Națiunilor Unite
-Coferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD)
-Fondul Monetar Internațional (FMI)
-Banca Mondială
-Organizația Națiunilor Unite pentru alimentație și agricultură (FAO)
-Organizația Mondială pentru proprietatea intelectuală (OMPI)
-Organizația pentru cooperare și dezvoltare economică (OCDE).
SURSA: “ Le Guide de OMC: le systeme commerciale multilaterale”,1999
ANEXA 3
Studii de caz cu privire la procedura de reglementare
a diferendelorîn cadrul OMC
1.SUA-măsuri ce afectează importul de îmbrăcăminte și țesături din lână; plângere depusă de India (WT/DS33)
Regulile OMC
Prin Acordul privind textilele și îmbrăcămintea, se prevede că țările care aplică restricții discriminatorii la importul de textile și îmbrăcăminte, trebuie să le elimine progresiv pe o perioadă de 10 ani până la 1 ianuarie 2005.Obiectivul său fiind facilitarea eliminării resticțiilor, Acordul autorizează țările importatoare să adopte “măsuri de salvgardare tranzitorii” pentru a-și restrânge importurile atunci când acestea cauzează sau amenință să cauzeze un prejudiciu grav producției naționale de produse similare.Articolul 6 din Acord definește factorii economici (variații ale producției, productivității, utilizării capacităților, stocurilor, nișei de piață, remunerațiilor, forței de muncă, prețurilor interne, profiturilor și investițiilor) de care trebuie să se țină cont pentru a determina dacă o creștere a importurilor cauzează un prejudiciu.Altfel, aceste măsuri de salvgardare nu trebuie să fie instituite dacă prejudiciul este cauzat de alți factori cum ar fi “evoluția tehhnologică sau a preferințelor consumatorilor”
Cazul:
Statele Unite au instituit la 18 aprilie 1995 o măsură de salvgardare tranzitorie pentru restrângerea importurilor de îmbrăcăminte din lână provenind din India.Inainte de a adopta această măsură, SUA și India au avut consultări privind prejudiciul grav pe care îl cauzează aceste importuri producției naționale.Aceste consultări nesoldându-se cu nici o soluție satisfăcătoare, India a sesizat OMC-ul.
Constatårile Grupului Special:
După examinarea faptelor, Grupul Special a constatat că SUA nu examinaseră toți parametrii economici enumerați în Articolul 6 din Acord de care țările trebuie să țină cont pentru determinarea existenței unei legături de cauzalitate între prejudiciu, sectorul din producția națională și creșterea importurilor.Mai mult, SUA nu examinaseră, așa cum prevede Acordul, posibilitatea ca prejudiciul să rezulte din alte cauze.
Grupul Special a concluzionat astfel că, prin aplicarea acestei măsuri, SUA n-au respectat obligațiile prezentului Acord.SUA au dat astfel curs deciziei Grupului Special de a-și retrage măsura.
2. Japonia- taxe asupra băuturilor alcoolice; plângeri depuse de :CEE(WT/DS8),Canada(WT/DS10),SUA(WT/DS11)
Regulile OMC
În conformitate cu principiul tratamentului național definit în GATT’94, taxele interne și alte impozite nu trebuie să fie folosite pentru a oferi producției naționale o protecție mai ridicată decât cea ce rezultă din aplicarea taxelor vamale.Astfel, conform Articolului 3:2 din GATT’94, asupra produselor importate nu trebuie să se perceapă taxe și impozite interne mai mari decât cele aplicate direct sau indirect produselor naționale similare.
Cazul:
Diferendul a fost motivat de faptul că legea japoneză privind taxele asupra băuturilor alcoolice prevede pentru băuturile importate cum ar fi: vodca, romul sau ginul (alcool alb) sau whiski și cognac (alcool brun) o taxă mai ridicată decât cea aplicată alcoolului din producția națională, denumit shoshu.SUA, Canada și CEE care au considerat această lege contrară dispozițiilor Articolului 3:2 GATT, au avut, individual, cosultații bilaterale cu Japonia.Cum aceste consultații nu au dus la soluții satisfăcătoare, s-a decis stabilirea unui Grup Special.
Constatările Grupului Special și ale Organului de Apel:
Grupul Special a determinat că alcoolurile albe și brune, pe de o parte și shoshu-ul japonez, pe de altă parte, sunt produse similare din punct de vedere al caracteristicilor fizice și al utilizării finale.A considerat de asemenea că diferența în conținutul de alcool nu exclude similitudinea pentru că băuturile alcoolice se consumă de obicei sub formă diluată iar vodca și shoshu sunt înscrise în aceeasi poziție tarifară în tariful vamal japonez.
Cum alcoolurile brune și albe importate și alcoolul național erau produse similare, aplicarea legii japoneze constituia o violare a obligațiilor impuse de Articolul 3:2 GATT.
Grupul Special a mai constatat, de asemenea, că produsele importate avute în vedere erau “concurenți direcți” ai shoshu-ului sau îl puteau “substitui” direct, în sensul Articolului 3.Această concluzie s-a bazat pe un studiu prezentat de țările reclamante, prin care se arăta că exista o elasticitate ridicată a prețurilor de substituție între shoshu și alcoolurile albe și brune.Grupul a mai constatat că, conform legii japoneze, produsul național era favorizat.
Organul de Apel a confirmat principalele constatări ale Grupului Special.Guvernul japonez a dat curs constatărilor și deciziilor Organului de Apel, făcând modificările necesare în lege.
NOTĂ: Studii de caz preluate de autor din “Le guide OMC:le systeme commerciale multilaterale”,1999-pg.48,49
ANEXA 4
Calendarul viitoarelor negocieri OMC
DATA SUBIECTUL
1995 1 Ianuarie – Intrarea în vigoare a OMC.
30 Iunie – Termenul limită pentru negocierea
în domeniul seviciilor financiare și
al circulației persoanelor.
1996 1 Ianuarie – Acordul privind achizițiile publice
intră în vigoare.
30 Aprilie – Termenul limită pentru negocierile
privind telecomunicațiile de bază.
30 Iunie – Revizuirea prevederilor privind
subvențiile pentru cercetare-dezvoltare.
30 Iunie – Termenul limită pentru negocierile
din domeniul transporturilor maritime.
1997 1 Ianuarie – Începerea negocierilor privind achizițiile
publice din domeniul serviciilor.
1 Ianuarie – Prima examinare a prevederilor privind
inspecția înainte de execuție (examinarea se
va face în continuare la fiecare trei ani).
1 Ianuarie – Prima revizuire a secțiunii TRIPS cu privire
indicații geografice.
31 Decembrie – Termenul limită pentru negocierile privind
clauza de salvgardare în domeniul
serviciilor.
1998 1 Ianuarie – Examinarea stadiului revizuirii în domeniul
disputelor antidumping și examinarea
aplicării ei în cazurile în care s-au luat
măsuri compensatorii.
1 Ianuarie – Prima examinare a activității și punerii în
aplicare a prevederilor privind barierele
tehnice ( examinări se vor face în
continuare la fiecare trei ani).
1 Ianuarie – Termenul limită pentru prezentarea
raportului cu recomandări ale grupului de
lucru privind comerțul cu servicii și mediul
înconjurător referitoare la modificarea
Art.XIV GATS (excepții generale).
1 Ianuarie – Examinarea activității și punerii în aplicare
a prevederilor privind măsurile sanitare și
fitosanitare (noi examinări vor avea loc
dacă va fi cazul).
1999 1 Ianuarie – Începerea negocierilor vizând continuarea
îmbunătățirii Acordului privind achizițiile
publice (extinderea domeniului de aplicare).
1 Ianuarie – Termenul limită pentru revizuirea
prevederilor referitoare la brevete sau a
protecției sui-generis a varietăților de plante
1 Ianuarie – Termenul limită pentru revizuirea regulilor
și procedurilor de reglementare a
diferendelor.
30 Iunie – Începerea examinării prevederilor
referitoarela prejudiciul serios și
subvențiile neacționabile.
2000 1 Ianuarie – Începerea primei runde de negocieri pentru
liberalizarea progresivă a serviciilor ( noi
negocieri pentru majorarea angajamentelor
specifice).
1 Ianuarie – Revizuirea Art.II (NCMF), excepții.
1 Ianuarie – Lansarea negocierilor privind
continuarea reformei în agricultură.
1 Ianuarie – Prima examinare a Acordului TRIPS,
revizuirile urmând a se desfășura în
continuare la fiecare doi ani.
1 Ianuarie – Termenul limită pentru revizuirea
Acordului TRIMS și examinarea necesității
completării sale cu prevederi referitoare la politicile de investiții și concurență.
1 Ianuarie – Termenul limită pentru revizuirea
mecanismului de examinare a politicilor
comerciale.
1 Ianuarie – Examinarea interpretării regulilor privind
modificarea și renunțarea la concesii.
fără dată – Negocieri privind creșterea protecției la
indicațiile geografice vizând vinurile și
băuturile alcoolice.
fără dată – Subvențiile în domeniul serviciilor.
NOTĂ: Date preluate de autor din “Le Guide OMC-Le systeme commerciale multilaterale”,1999
Anexa 5
Perioada minimă de valabilitate a protecției
pentru drepturile de proprietate intelectuală
Brevete – 20 de ani de la data completării cererii
de brevet (TRIPS, Art.33).
Copyright – Operele de altă natură decât cele
cinematografice sau fotografice; 50 de ani
de la data publicării autorizate sau viața
autorului plus 50 de ani.
– Operele cinematografice: 50 de ani de la
prezentarea pentru public a operei sau,
dacă nu a fost prezentată, de la realizarea
acestei opere.
– Operele fotografice: 25 de ani de la
realizarea operei.
Mărci – 7 ani de la înregistrarea inițială și a fiecărei
reînnoiri de înregistrare; înregistrarea este
reînnoibilă la infinit (TRIPS, Art.18).
Interpreți și
producători de
fonograme – 50 de ani de la finele anului calendaristic
în care înregistrarea (fonograma) a fost
realizată sau a avut loc spectacolul
(TRIPS, Art.14:15).
Difuzare – 20 de ani de la finele anului calendaristic
în care difuzarea a avut loc
(TRIPS,Art.14:5).
Desene industriale – cel puțin 10 ani (TRIPS,Art.26:3).
Configurația circuitelor – 10 ani de la data înregistrării sau, acolo
integrate înregistrarea nu este cerută, 10 ani de la
data primei exploatări (TRIPS,Art.38:2,3).
BIBLIOGRAFIE:
Constantinescu Adrian “Organizația Mondială de comerț-de la Havana la Marrakech, Ed.Enciclopedică, București, 1996
Sută Nicolae “Comerț internațional și politici comerciale contemporane”, Ed. Independența Economică, Brăila, 1999
Sută Nicolae “Comerț Internațional și politici comerciale contemporane”, Ed. Economică, București, 2000
Sută Nicolae și Porojan Anca “Runda Uruguay”, Universitatea Constantin Brâncoveanu, Râmnicu Vâlcea, 1995-Caiet de seminar
Sută Nicolae –coordonator “ A noua Reuniune a Grupului celor 77 (13-16 septembrie 1999) și a zecea sesiune UNCTAD (12-19 februarie 2000)”, București, 2000- Caiet de seminar
“Le Guide OMC- Le systeme commerciale multilaterale”,1999
Publicația oficială OMC “FOCUS”-septembrie-octombrie 1999
-ianuarie-februarie 2000
“The Economist” – 9-15 octombrie 1999
– 27 nov-2dec 1999
– 4-10 decembrie 1999
– 15-21 aprilie 2000
– 25-31 martie 2000
“ Raportul Guvernului României privind politica sa comercială“
( WT/TPR/G/60-site-ul OMC)
“Raportul Secretariatului OMC privind politica comercială a României”
( WT/TPR/S/60)
“Declarația României susținută la Singapore”(WT/MIN(96)/ST/71)
“Declarația României susținută la Geneva” ( WT/MIN(98)/ST/22)
“Declarația României susținută la Seattle” ( WT/MIN(99)/ST/62)
“Propunerile României privind agricultura” (WT/GC/W/318)
“Propunerile României privind protecția comercială“
(WT/GC/W/316)
“Propunerile României privind acordurile comerciale regionale”
(WT/GC/W/317)
Site-ul oficial OMC: www.wto.org
Site-ul Institutului pentru economie mondială: www.iie.com
Site-ul Centrului internațional pentru studii economice
www.internationalecon.com
Site-ul Ministerului Afacerilor Externe: http://domino.kappa.ro/mae
Site-ul Departamentului Integrării Europene:http://servent1.exec.g Timpul necesar pentru rezolvarea unui diferend comercial în cadrul OMC
Sursa: Sută Nicolae, “Comerț internațional și politici comerciale contemporane”, Ed. Independența Economică, Brăila, 1999-pg.359
ov.ro/die
Site-ul Biroului Național pentru Studii Economice:http://nberws.nber.org
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Participarea Romaniei la Activitatile Gatt Omc.perspective Ale Evolutiei Politicii Comerciale (ID: 130583)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.