Analiza Economica a Mijloacelor Fixe

CAPITOLUL I.

INTRODUCERE ÎN ANALIZA ECONOMICO –FINANCIARĂ

DEFINIREA OBIECTULUI ANALIZEI ECONOMICO – FINANCIARE

A analiza un fenomen sau un proces economic, înseamnă a-l descompune pe factori, a-l studia prin anumite metode și tehnici și apoi rezultatele studiului sunt sistematizate, acest ansamblu închegat oferă suportul luării deciziilor.

Analiza se completează cu sinteza, care înseamnă totalitatea concluziilor analizei efectuate. Concluziile pot fi atât de natură cantitativă cât și calitativă.

1.2. METODE ȘI TEHNICI DE ANALIZĂ

Analiza utilizează metode de cercetare și tehnici de evaluare cantitativă și aprecierea calității.

În general metoda analizei are două laturi:

analiza calitativă

analiza cantitativă

1.2.1. Analiza calitativă

Vizează descompunerea esenței unui fenomen și stabilirea relațiilor de cauzalitate între factori și fenomen.

Analiza calitativă se concretizează în:

Comparația – reprezintă evaluarea concomitentă a două nivele de același fenomen și stabilirea diferențelor dintre aceste nivele. Pentru a putea realiza comparația trebuie să se respecte anumite condiții:

asigurarea compatibilității datelor, exprimate în unități de măsură comparabile, fie în unități fizice, fie în unități valorice.

existența unui criteriu de comparație.

Diviziunea și descompunerea fenomenelor și proceselor – constă în realizarea unor divizări în timp a unor fenomene pentru a mătura anumite abateri de la un criteriu stabilit.

Operarea rezultatelor – în funcție de anumite variabile aceste rezultate se pot grupa sub forma unor serii.

Generalizarea – codificarea întregului complex de informații care rezultă din analiza cantitativă.

1.2.2. Analiza cantitativă

Este o exprimare cantitativă a componentelor unui fenomen și a factorilor care influențează acel fenomen.

În funcție de legătura dintre factori și fenomen se vor utiliza diverse tehnici ale analizei antitative:

pentru relațiile de tip determinist sub forma produsului; raportului; a sumei și diferenței se va folosi metoda substituției în lanț sau metoda substituției succesive a factorilor

pentru relațiile de tip statistic se va folosi analiza represională

pentru diverse faze ale analizei cantitative se mai pot folosi descompunerea pe factori, calculul matricial, cercetările operaționale.

1.2.3. Metoda substituțiilor în lanț

Aplicarea metodei implică respectarea următoarelor principii:

dacă un fenomen complex depinde de mai multde doi factori de influență se face o grupare a lor în factori cantitativi și calitativi.

Factorul calitate se recunoaște pe baza a două criterii:

se exprimă în aceeași unitate de măsură cu fenomenul analizat;

are aceeași natură economică cu fenomenul (exemplu CA = q * p)

Etapele aplicăriimetodei sunt:

Identificarea factorilor care influențează abaterea fenomenului economic;

Stabilirea relațiilor cauzale între factori și fenomen:

Măsurarea influenței factorilor stabilind sensul și intensitatea acțiunii acestora.

Metoda implică respectarea următoarelor reguli:

Ordonarea factorilor în sensul condiționării lor:

factori cantitativi de structură

factori calitativi

Substituirea succesivă, întâi factorul cantitativ și apoi cel calitativ;

Un factor substituit se menține în operațiile ulterioare la nivelul curent. Nivelul luat ca bază de comparație este notat cu 0, iar nivelul care se compară se notează cu 1.

Exemplu:

Factorul a cărui influență nu a fost calculată rămâne la valoarea din baza de comparație.

Metoda substituțiilor se aplică pentru:

Pentru relațiile de tip produs:

În valori absolute:

F = a x b x c

se calculează abaterea absolută F, care se calculează ca comparație dintre valorile de comparație dintre nivelul curent F și nivelul de bază F

F = F1 – F0 = a1 x b1 x c1 – a0 x b0 x c0

se calculează influența fiecărui factor:

– influența modificării factorului “a”

F(a) = a1 x b0 x c0 – a0 x b0 x c0 = (a1 – a0) x b0 x c0

– influența modificării factorului “b”

F(b) = a1 x b1 x c0 – a1 x b0 x c0 = a1 x (b1 – b0) x c0

– influența modificării factorului “c”

F(c) = a1 x b1 x c1 – a1 x b1 x c0 = a1 x b1 x (c1 – c0)

în mărimi relative

RF = (IF – 1) x 100 = (F1 / F2 – 1) x 100

se calculează abaterea absolută F, care se calculează ca comparație dintre valorile de comparație dintre nivelul curent F și nivelul de bază F

RF = (a1 x b1 x c1 / a0 x b0 x c0 – a0 x b0 x c0 / a0 x b0 x c0) x 100

se calculează influența fiecărui factor:

– influența modificării factorului “a”

RF = (a1 x b0 x c0 / a0 x b0 x c0 – 1) x 100 = (a1 / a0 – 1) x 100 = (Ia – 1) x 100

– influența modificării factorului “b”

RF = (a1 x b1 x c1 / a0 x b0 x c0 – a1 x b1 x c0 / a0 x b0 x c0) x 100 = (IaxIbxIc – IaxIb) x 100 = Ia x (Ib– 1) x 100

– influența modificării factorului “c”

RF = (a1 x b1 x c0 / a0 x b0 x c0 – a1 x b0 x c0 / a0 x b0 x c0) x 100 = (IaxIb – Ic) x 100 = Ia x Ib x(Ic– 1) x 100

Pentru relația de raport

F = a / b

Dacă “a” este factorul cantitativ atunci ordinea de substituție este prima dată a factorului “a”, iar apoi al factorului “b”.

Dacă “b” este factorul cantitativ atunci ordinea de substituție este prima dată a factorului “b”, iar apoi al factorului “a”.

Se calculează abaterea absolută F, care se calculează ca comparație dintre valorile de comparație dintre nivelul curent F și nivelul de bază F

F = F1 – F0 = a1 / b1 – a0 / b0

Se calculează influența fiecărui factor:

– influența modificării factorului “a”

F(a) = a1 / b0 – a0 / b0

– influența modificării factorului “b”

F(b) = a1 / b1 – a1 / b0

3. Pentru relațiile de sumă și diferență

F = a + b – c

Se calculează abaterea absolută F, care se calculează ca comparație dintre valorile de comparație dintre nivelul curent F și nivelul de bază F

F = F1 –F0 = (a1 + b1 – c1) – (a0 + b0 – c0)

Se calculează influența fiecărui factor

– influența modificării factorului “a”

F(a) = (a1 + b0 – c0) – (a0 + b0 – c0) = a1 – a0

– influența modificării factorului “b”

F(b) = (a1 + b1 – c0) – (a1 + b0 – c0) = b1 – b0

– influența modificării factorului “c”

F(c) = (a1 + b1 – c1) – (a1 + b1 – c0) = – (c1 – c0)

4. Relațiile sub forma de produs

Presupunem că “a” este factorul cantitativ, iar “b” este factorul calitativ. Aici intervine un al treilea factor de influență structura notat cu “s”, deci vom avea practic 3 factori de influență: a,s,b.

Se calculează abaterea absolută F, care se calculează ca comparație dintre valorile de comparație dintre nivelul curent F și nivelul de bază F

Se calculează influența fiecărui factor – influența modificării factorului “a”

– influența modificării factorului “b”

– influența modificării factorului “c”

5. Relațiile multiplicative rezultate ca un produs de fracții

Aceste metode reprezintă un șir de fracții aflate în relația de produs în care numărul unei fracții este numitorul fracției următoare cu excepția termenilor externi. Aceste fracții sunt astfel alese încât rapoartele respective să aibă o semnificație bine determinată din punct de vedere economic.

F = A / N

F = A/B x B/C x C/D x D/N = a x b x c x d

CAPITOLUL II.

DELIMITĂRI PRIVIND NOȚIUNEA DE MIJLOACE FIXE

2.1. MIJLOACELE FIXE, COMPONENTĂ A ELEMENTELOR DE IMOBILIZARI

Obiectul acestei lucrări îl constituie imobilizările, care reprezintă o componentă importantă a activului patrimonial și constituie baza tehnico-materială a activității agenților economici.

Imobilizările prezintă următoarele caracteristici:

sunt destinate să servească o perioadă îndelungată, mai mare de un an, în activitatea unității:

își păstrează valoarea de intrare în patrimoniu pe toată durata de folosire;

nu se consumă la prima utilizare, ele participă la mai multe cicluri de utilizare;

valoarea lor se recuperează în mod treptat, pe calea amortizării prin includerea unor cote de amortizare în costul activității la care participă.

Imobilizările se împart în trei mari categorii:

imobilizări necorporale

imobilizări corporale

imobilizări financiare

În cuprinsul acestei lucrări ne vom ocupa doar de imobilizările corporale.

Imobilizările corporale denumite și active corporale aferente capitolului sunt:

terenurile, inclusiv investițiile pentru omologarea acestora;

mijloacele fixe.

În legea nr. 15/1994, modificată și completată prin OG nr. 54/1997 sunt considerate mijloace fixe: obiectul sau complexul de obiecte ce se utilizează ca atare și îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

au o valoare de intrare mai mare decât limita stabilită prin hotărârea de Guvern;

au o durată normală de utilizare mai mare de un an.

Pentru obiectele care sunt folosite în loturi, seturi sau care formează un singur corp, la introducerea lor ca mijloace fixe se are în vedere valoarea întregului corp, lot sau set.

Mai sunt asimilate mijloacelor fixe și se supun amortizării următoarele:

investițiile efectuate la mijloacele fixe luate cu chirie;

capacitățile puse în funcțiune parțial, pentru care nu s-au întocmit formele de înregistrare ca mijloace fixe, se cuprind în grupa la care urmează a se înregistra ca mijloace fixe, la valoarea rezultată prin însumarea cheltuielilor ocazionate de realizarea lor. La punerea în funcțiune cu ocazia recepției finale, amortizarea se va determina în funcție de valoarea finală, iar valoarea neamortizată până la acea dată se va recupera pe durata normală de utilizare rămasă;

investițiile pentru descopertă, în vederea valorificării de substanțe minerale utile, cu cărbuni și alte zăcăminte ce se exploatează la suprafață precum și cele pentru realizarea lucrărilor miniere, subterane, de deschidere a zăcămintelor se încadrează în clasa 1.1.5 din catalog și se amortizează în regim linear. Amortizarea acestora se recuperează în maximum 10 ani, cu aprobarea consiliului de administrație sau a responsabilului cu gestiunea patrimoniului;

investițiile efectuate la mijloacele fixe pentru îmbunătățirea parametrilor tehnici inițiali, în scopul modernizării acestora și care majorează valoarea de intrare a mijloacelor fixe.

Cheltuielile efectuate la mijloace fixe în scopul modernizării acestora trebuie să aibă următoarele efecte:

să îmbunătățească efectiv performanțele mijloacelor fixe față de parametri funcționali stabiliți inițial;

să asigure obținerea de venituri suplimentare față de cele realizate cu mijloace fixe inițiale.

Pentru clădiri și construcții, lucrările de modernizare trebuie să aibă ca efect sporirea gradului de comfort și ambient.

Amortizarea cheltuielilor aferente lucrărilor de modernizare se face fie pe durata normală de utilizare rămasă, fie prin majorarea duratei normale de utilizare cu până la 10%. Dacă lucrările de modernizare se fac după expirarea acestei durate se va stabili o nouă durată normală de utilizare de către o comisie tehnică.

Sunt considerate active corporale, dar nu se supun amortizării mijloacele fixe aparținând proprietății publice incluse în această categorie în baza prevederilor legale, precum și lacurile, bălțile, iazurile, care nu sunt rezultatul unor investiții, terenurile inclusiv ceel împădurite.

Terenurile se înregistrează în patrimoniu la valoarea stabilită, în funcție de clasele de calitate, suprafață, amplasare și/sau alte criterii legale, la costul de achiziție sau la valoarea aportului în natură.

Agenții economici care au dobândit terenuri cu destinație economică, pentru care au calculat și au înregistrat până la data de 1 septembrie 1997 în cheltuielile de exploatare amortizarea aferentă, începând cu această dată amortizarea nu se va mai calcula și contabiliza în cheltuielile de exploatare, iar dacă s-a înregistrat se va storna.

Nu sunt considerate mijloace fixe motoarele, aparatele și alte subansambluri ale mijloacelor fixe, destinate înlocuirii componentelor uzate, aceste fiind incluse în categoria lucrărilor de reparații. Cheltuielile privind reparațiile de orice fel, ce se fac la mijloacele fixe, au ca scop restabilirea stării tehnice inițiale prin înlocuirea componentelor uzate. Recuperarea acestor cheltuieli se face prin includerea în cheltuielile de exploatare inregral, la momentul efectuării, sau eșalonat, pe o perioadă de timp cu aprobarea consiliului de administrație sau a responsabilului cu gestiunea patrimoniului.

CALCULUL AMORTIZĂRII ȘI REGIMURILE DE AMORTIZARE

Mijloacele fixe sunt calificate în general în grupe, subgrupe, clase și subclase, iar pentru unele și în familii. Această clasificare a mijloacelor fixe este dată sub forma unui catalog care cuprinde și duratele normale de funcționare a acestora, care corespund cu duratele de amortizare, în ani aferente regimului de amortizare liniar.

Durata normală de funcționare reprezintă durata de utilizare a activului respectiv, în care exploatarea acestuia aduce profit, în consecință, durata normală de utilizare este mai redusă decât durata de viață fixă a activului respectiv.

Comform H.G. nr. 964 / 1998 referitor la “Hotărârea pentru aprobarea clasificației și a duratelor normale de funcționare a mijloacelor fixe” față de clasificarea anterioară prin H.G. nr. 266 / 1994, activele corporale au fost concentrate într-un număr mai restrâns de grupe și clase, scopul fiind o operare cât mai ușoară a amortizării și nu inventarierea fizică a acestora.

După noua clasificare, în vigoare la această dată mijloacele fixe amortizabile au fost clasificate în șase grupe principale și anume:

# Grupa 1 – Construcții;

# Grupa 2 – Echipamente tehnologice (mașini, utilaje și instalații de lucru);

# Grupa 3 – Aparate și instalații de măsurare , control și reglare;

# Grupa 4 – Mijloace de transport;

# Grupa 5 – Animale și plantații;

# Grupa 6 – Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale.

Duratele normale de funcționare, precum și clasificarea mijloacelor fixe se aprobă prin hotărâre de guvern și vor fi revizuite periodic, dar nu mai târziu de cinci ani. Amortizarea mijloacelor fixe se stabilește prin aplicarea cotei de amortizare asupra valorii de intrare a mijloacelor fixe.

Cota de amortizare se stabilește astfel:

C = 100 / durata normală de utilizare din catalog (ani)

În cazul mijloacelor fixe reevaluate în baza unor acte normative, cota de amortizare se va calcula astfel:

C = 100 / durata normală de utilizare rămasă (ani)

Prin valoarea de intrare a mijloacelor fixe se înțelege:

valoarea de intrare, reevaluată în baza unor prevederi legale exprese;

costul de achiziție pentru cele achiziționate cu titlu oneros;

costul de producție pentru cele construite sau produse în unitate;

valoarea actuală pentru cele dobândite cu titlu gratuit;

valoarea de aport acceptată de părți pentru cele intrate cu ocazia asocierii, a fuziunii, etc;

în cazul celor cumpărate cu durată normală de utilizare expirată, valoarea de intrare este dată de costul de achiziție. Durata normală de utilizare, în care se va recupera valoarea de intrare, se stabilește de către o comisie tehnică.

Amortizarea mijloacelor fixe se calculează începând cu luna următoare punerii în funcțiune, până la recuperarea integrală a valorii de intrare, conform duratelor normale de funcționare.

Data punerii în funcțiune în vederea calculării amortizării se stabilește astfel:

mijloace fixe independente care nu necesită montaj și nici probe tehnologice (utilaje pentru intervenție, unelte, accesorii de producție, mijloace de transport auto, animale, etc) se consideră puse în funcțiune la data achiziționării lor, pe baza procesului-verbal de recepție;

utilajele care necesită montaj, dar care nu necesită probe tehnologice, precum și clădirile și construcțiile speciale care nu deservesc procese tehnologice se consideră puse în funcțiune la data terminării monatjului, respectiv la data terminării construcției pe baza procesului-verbal de recepție.

Utilajele care necesită montaj și probe tehnologice, precum și clădirile și construcțiile speciale care deservesc procesele tehnologice se consideră puse în funcțiune la terminarea probelor tehnologice, pe baza procesului-verbal de punere în funcțiune.

Prin valoare neamortizată se înțelege diferența dintre valoarea de intrare a mijlocului fix și valoarea amortizată la un moment dat.

Amortizarea mijloacelor fixe concesionate, închiriate sau date în locație de gestiune se calculează de către agentul economic care le are în proprietate. Amortizarea mijloacelor fixe concesionate, închiriate sau date în locație de gestiune de căter regiile autonome care le au în administrare, potrivit legii, bunuri din domeniul public, se calculează de către acestea.

Amortizarea investițiilor efectuate la mijloace fixe concesionate, închiriate sau luate în locație de gestiune este în sarcina agentului economic care a efectuat investiția.

Guvernul poate aproba, în situații justificate, scutiri totale sau parțiale de la calculul amortizării, solicitate de ministere și de alte organe centrale și locale de administrație publice pentru active corporale cum ar fi:

minele trecute în conservare sau scoase definitiv din funcțiune, precum și sondele de țiței și gaze care nu se dau în producție, potrivit intereselor economiei naționale;

mijloacele fixe din cadrul obiectivelor economice de interes național care nu sunt propuse a fi trecute în conservare pe o durată mai mare de 30 de zile;

lucrările de îmbunătățiri funciare și de gospodărire a apelor, cu caracter general de deservire, destinate apărării contra inundațiilor și înlăturării excesului de umiditate;

sondele navigabile, tunelele de metrou, infrastructura căii ferate, precum și celelalte căi de comunicație.

Regimurile de amortizare

Amortizarea mijloacelor fixe se realizează utilizând unul dintre următoarele regimuri de amortizare:

Amortizarea liniară – se determină prin includerea uniformă în cheltuielile de exploatare a unor sume fixe stabilite proporțional cu numărul de ani de funcționare și cu duratele normale de utilizare a mijloacelor fixe. Pentru mijloacele fixe de natura construcțiilor, amortizarea anuală se va calcula numai în regim liniar.

Amortizarea degresivă – constă în multiplicarea cotei de amortizare liniară cu unul dintre coeficienții următori:

1,5 dacă durata normală de utilizare este între 2 și 5 ani;

2 dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix este între 5 și 10 ani;

2,5 dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix este mai mare de 10 ani.

Amortizarea accelerată – constă în includerea în primul an de funcționare, în cheltuieli de exploatare a unei amortizări de până la 50% din valoarea de intrare a mijlocului fix respectiv. Valoarea rămasă după primul an de funcționare se recuperează prin includerea în cheltuielile de exploatare în regim liniar, în funcție de durata de utilizare rămasă.

Spre deosebire de cele două regimuri de amortizare amintite, pentru utilizarea regimului de amortizare accelerat este necesară obținerea aprobării de la organul teritorial al Ministerului de Finanțe, pe baza unei documentații de fundamentare.

Competența de aprobare a utilizării regimului de amortizare liniară sau degresivă revin Adunării Generale a Acționarilor la societățile comerciale, respectiv Consiliul de Administrație, la regiile autonome.

SCOATEREA DIN FUNCȚIUNE A MIJLOACELOR FIXE

Scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe cu valoare de intrare complet amortizată sau cu valoare de intrare rămasă nerecuperată se face cu aprobarea consiliului de administrație, respectiv a responsabilului cu gestiunea mijloacelor fixe.

În cazul instituțiilor publice, scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe înainte de expirarea duratei normale de utilizare, se face cu aprobarea ministerului de resort și cu accesul prealabil al Ministerului de finanțe, pe baza unei justificări temeinic argumentate.

La scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe aparținând agenților economici unde statul deține peste 50% din capitalul social, se va urmări valorificarea la maximum a ansamblurilor, subansamblurilor și pieselor componente prin executarea unor mijloace fixe noi, ca piese de schimb în cadrul unității respective sau prin vânzare, pe bază de licitație publică, organizată privind legii.

Menținerea în continuare, în funcțiune a mijloacelor fixe care pot afecta protecția vieții, a sănătății și a mediului (mijloace de transport rutier, feroviar, aerian și naval, mașini de construcții și de gospodărie comunală, mașini de ridicat) după durata de funcționare normală, majorată cu maximum 20% se va putea face numai pe baza avizului organismelor naționale de atestare competente.

2.4. REGLEMENTĂRI CONTABILE DE ARMONIZARE CU STANDARDELE DE CONTABILITATE INTERNAȚIONALE

Potrivit “Ordinului nr. 94 din 29 ianuarie 2001 pentru aprobarea Reglementărilor Contabile armonizate cu Directiva a IV a a Comunității Economice Europene și cu Standardele de Contabilitate Internaționale” pentru perioada 2000-2005, programul de implementare prezintă în volumul I, care cuprinde Cadrul general de armonizare a reglementărilor contabile, un nou plan de conturi general. În structura planului de conturi, conturile de imobilizări sunt cuprinse tot în clasa 2 și grupate la fel în:

imobilizări necorporale;

imobilizări corporale;

imobilizări în curs;

imobilizări financiare.

În această lucrare ne vom referi doar la felul cum sunt structurate imobilizările corporale în comparație cu planul actual de conturi.

Tratamente contabile

Aspecte generale legate de imobilizări

Cu excepția cazurilor în care au fost înregistrate provizioane sau o reducere a valorii imobilizărilor, valoarea ce urmează a fi înscrisă în bilanț pentru fiecare element de imobilizări este reprezentată de costul de achiziție sau costul de producție. În cazul activelor cu durată normală de funcționare limitată, costul de achiziție sau costul de producție din care s-a dedus valoarea reziduală estimată se va diminua în mod sistematic pe perioada duratei de funcționare a activului prin calcularea amortismentelor corespunzătoare.

Eate obligatorie constituirea de provizioane pentru fiecare activ imobilizat a cărui valoare s-a diminuat, indiferent dacă durata de utilizare a acelei imobilizări este limitată sau nu.

Imobilizările corporale care sunt reînnoite în mod constant și a căror valoare globală este de imporatnță secundară pentru întreprindere, pot fi trecute în activ la o cantitate și o valoare fixă, dacă valoarea, cantitatea și structura lor nu se modifică semnificativ.

În cazul în care valoarea unui activ al întreprinderii este determinată potrivit unor reglementări legale, acea valoare va fi atribuită activului la înregistrarea în contabilitate sau va constitui punctul de plecare pentru determinarea acelei valori, în locul costului de achiziție sau al orcărei alte valori atribuite înaintea acelui activ.

2.5. CONSIDERAȚII FINALE

Dacă pe parcursul duratei de funcționare, agentul economic constată că durata de funcționare normală conform catalogului nu este adecvată, atunci acesta se va putea corecta, la sfârșit de an, pe baza unei analize pertinente, cu aprobarea consiliului de administrație.

Astfel, durata de funcționare normală se poate prelungi cu până la 20% față de durata prevăzută în catalog, ca urmare a efectuării unor cheltuieli ulterioare privind activul, care au condus la îmbunătățirea parametrilor de funcționare față de valorile inițiale sau ca urmare a unei politici eficiente de întreținere și de reparații, adaptată de agentul economic, care poate asigura o durată mai mare de funcționare rentabilă, cu venituri mai mari decât cheltuielile de exploatare.

De asemenea, durata de funcționare normală se poate reduce cu până la 20% față de durata prevăzută în catalog, dacă schimbările tehnologice sau schimbările în structura pieței impun acest lucru.

CAPITOLUL III.

ANALIZA MIJLOACELOR DE MUNCĂ

În cadrul mijloacelor de muncă analiza economică se aprofundează asupra mijloacelor fixe, urmărindu-se următoarele aspecte:

analiza structurii, a stării și dinamicii mijloacelor fixe

analiza utilizării timpului de lucru al utilajelor

analiza eficienței utilizării mijloacelor fixe

3.1. ANALIZA STRUCTURII, A STĂRII ȘI DINAMICII MIJLOACELOR FIXE

Potențialul tehnic (mijloacele fixe) se stabilește în funcție de volumul de activitate prevăzut a se realiza și în funcție de nivelul minim normal al eficienței cu care se utilizează mijloacele fixe.

Analiza structurii mijloacelor fixe

Structura mijloacelor fixe reflectă specificul și particularitățile diferitelor ramuri de activitate și se urmărește prin ponderea diferitelor grupe de mijloace fixe în totalul lor și prin evoluția indicatorilor valorici pe grupe de mijloace fixe.

Analiza structurii mijloacelor fixe permite evidențierea categoriilor spre care care au loc mutații ca urmare a materializării investițiilor. Este important ca mutațiile să aibă loc în favoarea acelor elemente sau categorii care generic formează grupa mijloacelor fixe active, ceea ce se definește ca fiind compoziția tehnologică a capitalului fix.

Se urmărește ca

unde:

n = perioada curentă;

n-1 = perioada precedentă;

Mfa = mijloace fixe active;

Mf = mijloace fixe.

Între compoziția tehnologică a mijloacelor fixe active și efectele de bază ale performanței întreprinderii există legături cauzale, de tip atât determinist, cât și aleatoriu.

De exemplu, în cazul integrării ca variabilă în modelele deterministe ale unor indicatori de performanță economico-financiară, locul compoziției tehnologice se observă în relațiile:

f) Pentru aflarea cifrei de afaceri =

unde:

Qe = producția exercițiului;

Qf = producția marfă fabricată;

Va = valoarea adăugată;

CA(Qu) = valoarea producției vândute (cifra de afaceri aferentă activității de bază);

Pe = profitul din exploatare;

P = profitul aferent cifrei de afceri;

R = rata rentabilității resurselor ocupate (capitalul real total);

Wa = producția medie pe un salariat;

Mf = valoarea de intrare sau medie a mijloacelor fixe;

Mfa/Mf = compoziția tehnologică a mijloacelor fixe (ponderea mijloacelor fixe active în totalul mijloacelor fixe de exploatare);

pr = profitul mediu la 1 leu cifră de afaceri;

Acc = valoarea (soldul) activelor circulante de exploatare;

Ns = numărul mediu de salariați.

Între totalitatea indicatorilor de eficiență a mijloacelor fixe și ponderea mijloacelor fixe active, există o corelație strânsă. Cu cât este mai mare ponderea echipamentelor industriale, utilajelor, în general a mijloacelor fixe active, cu atât este mai puternică influența exercitată asupra unor valori de eficiență a mijloacelor fixe în totalitat. Există desigur o limită după care eficiența începe să scadă.

Analiza stării mijloacelor fixe

Starea mijloacelor fixe se poate aprecia cu ajutorul indicatorilor:

gradul de uzură contabilă – se determină pe baza datelor din evidența contabiliă, fie ca raport între durata consumată și durata normală de utilizare a mijloacelor fixe, fie ca raport între amortizarea calculată și valoare de inventar a mijloacelor fixe;

vârsta medie a utilijelor – arată numărul mediu de ani funcționare care se compară cu durata normală de funcționare, permițând aprecierea stării de uzură pe grupe de mijloace fixe.

În ceea ce privește echipamentele industriale în general, utilajele în special, este necesară o examinare a structurii după vârstă. O analiză a acestora după vârstă evidențiază nivelul bazei tehnice a producției, dinamica procesului de inlocuire, reînnoire și lărgirea ei.

Pentru o apreciere în general, privind de exemplu utilajele, se apelează la indicatorul sintetic: vârsta medie și anul “n” (V), respectiv:

unde: m = numărul de utilaje introduse în anul “i”;

V = vârsta în anul “n” a utilajului introdus în exploatare în anul “i”.

O vârstă medie mare, înseamnă un proces de reînnoire lent ce se reflectă în nivelul de eficiență a utilizării mijloacelor fixe în ansamblu. Odată cu structura pe vârste, în analiză prezintă și situația modernizării utilajelor.

În acest sens se poate construi o structură care să cuprindă:

utilaje noi (cele care se încadrează în limitele de ½ din vârsta de viață);

utilaje modernizate;

utilaje vechi, nemodernizate.

Diagnosticul stării funcționale se poate releva la un anume moment al gestiunii, într-un șir de momente. În acest scop se folosește coeficientul stării mijloacelor fixe stabilit astfel:

unde : Vr = valoarea rămasă a mijloacelor fixe;

Vi = valoarea de intrare a mijloacelor fixe;

A = suma amortizării mijloacelor fixe.

Cu cât K este comparativ mai aproape de 1, cu atât reflectă o stare funcțională mai bună.

De exemplu, dacă în perioada “n”, momentul “t” este mai mare decât cel din perioada “n-1”, momentul “t” starea mijloacelor fixe s-a îmbunătățit ca urmare a reînnoirii acestora (deci, dinamica reînnoirii a devansat dinamica amortizării).

gradul de reînnoire – rezultă ca raport între valoarea mijloacelor fixe intrate prin investiții și valoarea totală a mijloacelor fixe la sfârșitul perioadei diagnosticate.

Mijloacele fixe noi care intră în funcțiune, le înlocuiesc pe cele vechi, uzate fizic și moral, sau contribuie la lărgirea parcului existent.

Datorită performanței tehnice superioare celor vechi în analiză, procesul de reînnoire nu se poate limita la raportul valoric, ci trebuie întregit cu aspecte referitoare la randament, durată de funcționare, satisfacerea cerințelor ergonomice, prin care se influențează cantitativ și calitativ întreaga activitate economică a întreprinderii.

unde: Mfn = valoarea medie a mijloacelor fixe active noi (se pot avea în vedere mijloacele fixe ce se încadrează până la 1 / 2 din ciclul de viață al categoriei);

Qe = producția exercițiului;

Pe = profitul din exploatare.

În final trebuie subliniat că legat de starea mijloacelor fixe apare necesară și analiza reparațiilor, a măsurilor de întrținere a stării de funcționare. Întreruperile frecvente produc, dereglări în funcționarea instalațiilor, accelerează uzura lor. Pentru păstrarea stării de funcționare a mașinilor și instalațiilor, a tuturor mijloacelor fixe, se cercetează măsurile cu caracter de îngrijire curentă, profilactică, capitală, care trebuie efectuate în termen scurt și corespunzător calitativ.

3.1.3. Analiza dinamicii mijloacelor fixe

Analiza mișcării mijloacelor fixe poate fi urmărită prin abaterea absolută a valorii mijloacelor fixe pe categorii și cu ajutorul indicilor mijloacelor fixe pe categorii.

Pentru a arăta eficacitatea evoluției valorice a mijloacelor fixe, se compară indicele mijloacelor fixe cu indicele volumului de producție reprezentat prin:

producția fabricată

cifra de afaceri

valoarea adăugată

Avem 3 cazuri:

1.) Dacă I I o scădere a eficienței utilizării mijloacelor fixe care se va materializa în reducerea cifrei de afaceri la 1000 de mijloace fixe, respectiv în creșterea consumului de mijloace fixe la 1000 de cifra de afaceri.

Această situație este justificată pentru o perioadă limitată de timp în următoarele cazuri:

pentru perioada de punere în funcțiune până la atingerea parametrilor proiectați de funcționare pentru un mijloc fix;

pentru perioada efectuării de inlocuiri masive de mijloace fixe cu altele noi până la atingerea parametrilor proiectați;

modificarea structurii sortimentelor de fabricație și asimilare în fabricație de produse noi pentru perioada de adaptare tehnologică;

în unele situații accidentele datorate unor dereglări care apar în relațiile cu furnizorii sau beneficiarii în efectuarea operațiilor de reparații.

2.) Dacă I I – atunci parametrii de eficiență ai utilizării mijloacelor fixe se păstrează la nivelul perioadei de comparație.

3.) Dacă I I – are drept consecință creșterea eficienței utilizării mijloacelor fixe. O asemenea situație se întâlnește atunci când:

valoarea mijloacelor fixe crește datorită alocării investițiilor preponderent spre grupa mijloacelor fixe – direct productive;

investițiile efectuate se materializează în mașini și utilaje în parametrii superiori față de cele înlocuite sau față de cele existente în funcțiune sau în operații de modernizare a mijloacelor fixe existente;

investițiile sunt însoțite de îmbunătățirea organizării producției și a muncii.

Suma informațională de bază în analiza mișcării capitalului fix o constituie “ Balanța mijloacelor fixe “. Această balanță poate fi realizată în “ valoare completă “ și în “ valoare rămasă “.

În ambele variante balanța cuprinde:

unde: Cf(1) – capitalul fix la începutul respectiv (sfârșitul) perioadei;

Cf – capitalul fix intrat în cursul perioadei pe surse, în “ valoare completă “, în prima variantă și în “ valoare rămasă “ în a doua variantă. În a doua variantă se adoptă și reparațiile capitale și îmbunătățirile:

CfIES – capitalul fix ieșit în cursul perioadei pe destinații, în varianta a doua sunt incluse și amortizările.

Principalii indicatorii ce caracterizează mișcarea capitalului fix sunt:

Unde: K – coeficientul intrărilor sau reînnoirii

Unde: K E – coeficientul ieșirilor sau scoateri din funcțiune

Analiza acelor indicatori se realizează prin compararea relației de ordin dintre K și KE sau prin compararea în timp. Analiza relațiilor de ordin precum și modificarea în timp oferă informații în legătură cu ceea ce s-a întămplat și ce se va întămpla dacă se menține condițiile date.

Acestă analiză se efectuează în strănsă legătură cu indicatorii stării și utilizării capitalului fix.

CAPITOLUL IV

ANALIZA UTILIZĂRII TIMPULUI DE LUCRU AL UTILAJELOR

Principalele categorii de fond de timp care se utilizează pentru dimensionarea și analiza potențialului mijloc fix sunt:

1.) Fond de timp calendaristic

unde: Nu = nr.de utilaje

Zc = zile calendaristice ale perioadei

2. ) Fond de timp nominal – ține seama de regimul de lucru al unității

Unde: Zl = zile lucrătoare

rsch = număr de schimbări

hsch = durata schimbării în ore

3.) Fond de timp disponibil

Td = Tn – Îprg unde: Îprg = întreruperi programate.

4.) Fond de timp efectiv lucrat

Td = Tn – Îneprg unde: Îneprg = întreruperi neprogramate

În analiza economico-financiară, pentru aprecierea folosirii timpului de lucru al mașinilor, utilajelor și instalațiilor de lucru, principalul indicator îl constituie gradul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil.

Totodată, complementar, în conducere se poate uza și de indicatori ca:

gradul de programare și folosire a fondului de timp de lucru;

coeficientul de programare a timpului calendaristic;

gradul de utilizare a fondului de timp disponibil;

numărul mediu de ore lucrate de un utilaj.

4.1. GRADUL DE FOLOSIRE A TIMPULUI DE LUCRU

Modelul gradului de folosire a fondului de timp maxim disponibil este:

sau

sau

unde:

Gmax = gradul de folosire a fondului de timp maxim disponibil:

Tc = fondul de timp calendaristic;

Tmax = fondul de timp maxim disponibil;

Tl = fondul de timp lucrat;

Tol = fondul de timp aferent opririlor legale;

Tot = fondul de timp al opririlor tehnologice;

Trp = fondul de timp al reparațiilor programate;

Tn = fondul de timp neutilizat (1,2,3, … n – cauze);

Mi = numărul de mașini unelte la care se urmărește timpul de lucru I = 1,2,3,….n;

Tci = timpul calendaristic;

Timax = timpul maxim disponibil;

Tli = timpul efectiv lucrat;

Tni = timpul efectiv neutilizat pe mașini – unelte.

4.2. GRADUL DE PROGRAMARE AL FONDULUI DE TIMP CALENDARISTIC

Modelul gradului de programare poate fi interpretat ca un coeficient de programare a timpului calendaristic care exprimă proporția în care fondul de timp calendaristic a fost programat pentru a fi folosit.

sau

unde: Td = fondul de timp disponibil;

Tmax = fondul de timp maxim disponibil;

Tc = timp calendaristic.

4.3. GRADUL DE UTILIZARE A FONDULUI DE TIMP DISPONIBIL ȘI CALENDARISTIC

coeficientul de utilizare a fondului de timp disponibil

Dacă:

Ktd < 1 – se evidențiază pierderea de timp datorită opririlor neprogramate;

Ktd = 1 – s-a utilizat integral timpul disponibil;

Ktd > 1 – semnifică prestarea de activități în afara regimului normal de lucru a unității sau întreruperile programate.

Gradul de folosire a fondului de timp calendaristic:

– cu agregare pe aceleași principii ca în gradul de folosire a fondului de timp disponibil.

4.4. NUMĂRUL MEDIU DE ORE LUCRATE DE UN UTILAJ

Formula folosită este:

Unde:

Nu = numărul de utilaje;

Tef = timpul efectiv lucrat.

Principalele cauze care determină neutilizarea timpului de lucru a utilajelor sunt:

defecțiuni accidentale;

prelungirea duratelor de efectuare a reviziilor, reparațiilor curente sau capitale;

lipsa energiei electrice sau a materiilor prime;

lipsa de personal sau absențele de la program;

deficiențe în organizarea producției;

necolerarea capacităților de producție între verigile tehnologice de fabricație;

lipsa de comenzi;

alte cauze.

Pentru gradul de folosire a timpului de lucru, cerința este ca aceasta să fie cât mai aproape de cel maxim disponibil pentru asigurarea capacității de ofertă corelată cu volumul cererii.

ANALIZA RANDAMENTULUI MIJLOACELOR FIXE

În analiza randamentului mijloacelor fixe, problemele ce se au în vedere sunt:

Analiza randamentului mediu, marginal și operațional al mijloacelor fixe;

Analiza reflectării randamentului mediu în principalii indicatori ai performanței economico-financiare a intreprinderii.

Analiza randamentului mediu, marginal și operațional al mijloacelor fixe

Randamentul mediu reprezintă cantitatea fizică a producției sau valorică, pe unitatea factorului utilizat care se poate exprima fie în numărul de echipamente, utilaje, fie prin timpul de lucru al acestora.

În aceste condiții, randamentul mediu rezultă din relațiile:

Care caracterizează de fapt expresia funcției de producție:

unde x = factorul de producție.

Cerința este ca

Inegalitatea arată creșterea eficienței utilizării echipamentelor, dacă randamentul este exprimat fizic și este în corelație cu cererea (aceasta presupune randamente pe produse sau producție omogenă).

În cazul randamentului valoric, inegalitatea poate fi rezultatul structurii producției sau (și) prețurilor, atunci când nu este asigurată compatibilitatea acestora.

Randamentul marginal este egal cu raportul dintre variația producției (Q) și variația fgactorului utilizat (X).

În cazul funcției de producție Q = f(x) randamentul marginal este egal cu:

Q / x

Pentru exemplificare se admite situația:

După cum se obsearvă pe linia de evoluție a factorului “x” de la 1 la 4, Q se acoperă din ce în ce mai mult cu fiecare unitate suplimentară a acestuia ( factorului”x”).

Deci, aici se înscrie zona randamentelor crescând, fapt confirmat și de coeficientul de elasticitate a producției.

După acest moment, volumul producției continuă să crească, dar într-un ritm mai lent, în timp ce randamentul marginal scade.

Cănd volumul producției atinge maximum (3250), randamentul marginal este egal cu 0, după care începe să devină negativ.

Se apreciază că odată cu unitatea suplimentară 7, funcția de producție atinge maximum tehnic.

Reprezentant grafic, fenomenul se înfățisează astfel:

rm

960

540 r

0

4 5 9 m

Se poate concluziona că:

– înaintea valorii maxime a lui , rm > , deci pănă aici randamentul mediu al factorului xi este în creștere și denotă folosirea suboptimală a acestuia;

-la valoarea maximă a lui apare egalitatea = r m ( este maxim, cănd derivata lui este nulă / xi = 0 ). .

Această denotă că factorul xi este utilizat opțional din punct de vedere tehnic.

În context se fac două precizării și anume :

Zona randamentelor descrescănde rămâne în spațiu de interes managerial deoarece în afara luării în calcul a raportului fizic-valoric, se au în vedere și alte variabile.

Zona randamentelor negative definită prin valorile randamentului marginal și coeficientul de elasticitate se exclude din calculul de eficiență a factorului variabil ( în cazul dat , mijloacelor fixe la nivelul agentului economic).

Randamentul operațional

Analiza randamentului operațional are ca obiectiv, suprimarea principalelor cauze ale disfuncționalităților utilajelor.

Randamentul operațional poate fi studiat în funcție de diagrama timpilor.

Diagrama timpilor:

TRG Timp total (3x 8 h, 7×7 zile)

TRS Timp de lucru (2 x 8 h)

Ro Timp necesar

Taxa randamentului global

TRG = Număr de piese bune realizate / Cantitatea teoretică realizată în timp real x 100

Timp total: timp maxim în care instalațiile pot fi angajate (3 x 8 h, 7x 7 zile)

Taxa de randament sintetic

TRS = Număr de piese bune realizate / Cantitatea teoretică realizată în timpul de deschidere x 100

Timp de deschidere: timpul în care se prevede a se angaja instalațiile (ex: 1 x 8h; 2x 8h; 3 x 8h,…)

Randamentul operațional

Ro = Număr de piese BUNE realizate / Cantitatea teoretic realizabilă în timpul cerut x 100

Timp cerut: timpul în care se dorește angajarea instalațiilor. Ca diferență față de timpul de deschidere pauzele și reuniunile( timpul în care nu se produce oficial) și marile opriri nu sunt contabilizate ( fără pene și reparații preventive)

Este un indicator de teren. Se ia în considerare adevăratul timp de producție.

Randamentul operațional este considerat totodată un indicator global de urmărire a randamentului, deoarece măsoară eficiența organizării în:

Fabricație

Întreținere

Tehnologie

Studii

Calitătii

Concepții

De asemenea toate serviciile periferice.

Pierderile de randament operațional pot fi exprimate în procente astfel:

Pene Rest Non calitate

10% 25% 5%

Cele 25 % pierderi pot proveni din:

Mediu și organizare:

Schimbări de fabricație

Schimbări neprevăzute de matrițe

Reglaje de ritm

Micro-opriri

Piața degradată

Aprovizionare (dezamorsare, saturație)

Pierderi, etc.

Calculul randamentului operațional

În calculul randamentului operațional se urmărește atât randamentul operațional cu formula:

Ro = Număr de piese BUNE realizate / (Timp cerut / T ciclu teoretic) x 100

căt și non-randamentul operațional:

non-ro = Timp de opriri / Timp de cerut x 100

Calculul randamentului operațional este întocmit corect atunci când cele două procente realizate nu depășește 100%.

Pentru realizarea acestui deziderat este necesar:

Colectarea datelor la nivelul diferitelor opriri

Urmărirea pe mai multe săptămăni de către operator și cu precizie a : – numărul de opriri

– durata lor

Convertirea pieselor în timp de oprire (rebuturi, scăderi de ritm)

Calculul non-Randamentul Operațional pentru fiecare tip de opriri.

.4.5.2. Analiza reflectării randamentului mediu în principalii indicatori ai performanței tehnico-financiare a întreprinderii

Creșterea sau scăderea randamentului mediu al mijloacelor fixe se reflectă în următorii indicatori:

1.Valoarea producției exercițiului:

2. Valoarea adăugată aferentă producției exercițiului:

3. Cheltuielile cu amortizarea la 1000 lei producției exercițiului:

4. Profitul din exploatării:

a). prin valoarea producției exercițiului:

b). prin costurile cu amotizarea:

5. Profitul aferent cifrei de afaceri ( producției vandute)

a). prin valoarea cifrei de afaceri

În funcție de scopul urmărit în analiza activității economice se poate opta pentru un sistem de indicatori care pot lărgii paleta investigației fenomenului studiat.

Este de ajuns, de exemplu, să se compare indicele valorii adăugate la 1000 lei mijloace fixe cu cel al producției obținute destinat lucrării (marfă) la 1000 lei mijloace fixe ca să poată fi remarcată influența reducerii cheltuielilor materiale, atunci când primul este mai mare decât al doilea, sau să se compare același indice al valorii adăugate cu cel al profitului exploatării la 1000 lei mijloace fixe.

CAPITOLUL V.

ANALIZA EFICIENȚEI UTILIZĂRII MIJLOACELOR FIXE

În analiza diagnostic static și dinamic privind eficiența utilizării mijloacelor fixe se consideră operaționali din punct de vedere al capacității informaționale indicatorii:

Producția exercițiului la 1000 lei mijloace fixe:

Valoarea producției obținute destinate livrării (producția marfă) la 1000 lei mijloace fixe care reprezintă indicatorul ce se corelează cu capacitățile de producție:

3.) Valoarea adăugată la 1000 lei mijloace fixe:

– constituie un indicator ce reflectă capacitatea factorilor producției de a crea și adăuga valoare bunurilor și serviciilor.

4.) Cifra de afaceri la 1000 lei mijloace fixe:

5.) Profitul din exploatare la 1000 lei mijloace fixe:

unde Pe = profitul din exploatare.

6.) Profitul aferent cifrei de afaceri la 1000 lei mijloace fixe:

În funcție de scopul urmărit în analiza activității economice se poate opta pentru un sistem de indicatori care pot lărgi paleta investigației fenomenului studiat.

Este de ajuns, de exemplu, să se compare indicele valorii adăugate la 1000 lei mijloace fixe cu cel al producției obținute destinat livrării (marfă) la 1000 lei mijloace fixe ca să poată fi remarcată influența reducerii cheltuielilor, atunci când primul este mai mare decât al doilea, sau să se compare același indice al valorii adăugate cu cel al profitului exploatării la 1000 lei mijloace fixe.

5.1. ANALIZA DIAGNOSTIC PE BAZA PRODUCȚIEI OBȚINUTE DESTINATE LIVRĂRII (MARFĂ) LA 1000 LEI MIJLOACE FIXE

Un diagnostic pe baza valorilor în trei momente ale producției marfă la 1000 lei mijloace fixe poate rezulta din următoarele:

Pe baza valorilor absolute de producție obținute (marfă) la 1000 lei mijloace fixe se remarcă o creștere a eficienței acestora deoarece:

și respectiv:

Același lucru îl confirmă:

indicele valorii producției marfă la 1000 lei mijloace fixe:

nivelul eficienței rezultatului din raportul sporurilor efect-efort.

Cu cât Qf / Mf >1, față de baza de comparație, cu atât denotă o eficiență mai mare;

indicele de corecție efect-efort stabilit fie pe baza creșterilor, fie ca simplu raport al indicelui fiecăruie.

Eficiența este pusă în evidență de inegalitatea

Această analiză implică și o cercetare de tip factorial.

Ca model factorial de corelație deterministă, în analiza valorii producției obținute (marfă) la 1000 lei mijloace fixe se poate folosi:

Factorii de influență sunt:

Influența valorii medii a mijloacelor fixe:

Cu indice “o” se notează orice nivel de comparație (perioada precedentă), nivel previzoionat sau programat, iar cu indice “1” se notează perioada curentă, nivelul realizat sau efectiv.

2.) Influența valorii producției obținute (marfă):

din care datorită:

2.1. Modificării timpului de lucru:

sau

2.2. Modificării randamentului mediu orar sau modificării producției medii orare:

Pentru același fenomen, se pot utiliza și modele multiplicative de tip factorial, ca de exemplu:

în care sunt agregați doi factori:

ponderea mijloacelor fixe active în total mijloace fixe (Mfa / Mf)

Compoziția tehnologică a mijloacelor fixe (Qf / Mfa)

În acest caz apare ca variabilă Qmax / Mfa, ce reflectă o limită maximă a eficienței mijloacelor fixe active în perioada dată ( Qmax = capacitatea de producție exprimată valoric) și Qf / Qmax – exprimă gradul de folosire a capacității.

Pentru exemplificare se admite cazul:

Abaterea absolută, ca ordin de mărime se prezintă astfel și este nesemnificativă:

Qf / Mf1000 = Qf1 / Mf11000 – Qf0 / Mf01000 = 4825,85 – 4691 = 134,85 lei.

Factorii de influență:

Influența modificării valorii medii a mijloacelor fixe:

Influența modificării producției fabricate:

din care,

2.1. Influența modificării timpului de lucru:

2.2. Influența modificării randamentului mediu orar:

Ca elemente esențiale ale diagnosticului în această situație se rețin:

aprecierea pozitivă a creșterii valorii producției obținute (marfă) la 1000 lei mijloace fixe;

deși masa mijloacelor fixe existente în funcțiune a crescut (după cum se remarcă pe seama celor active), influența modificării valorii medii a mijloacelor fixe este negativă, situația se consideră normală în sensul asigurării premiselor creșterii volumului producției reclamat de cerere.

De fapt, creșterea valorii medii a mijloacelor fixe are loc în condițiile în care:

se apreciază favorabil influența creșterii valorii producției obținute (marfă) care poate fi datorată, atât volumului fizic al producției, cât și calității acesteia reflectată în nivelul mediu al prețurilor de vânzare. În cazul în care producția nu este exprimată în prețuri comparabile înseamnă că în valoarea producției se reflectă și dinamica lor determinată de factorii pieței (inclusiv inflația).

se reține tot ca aspect pozitiv faptul că sporul producției a fost realizat exclusiv pe seama randamentuli mediu (fiind vorba de randamentului mediu, trebuie luată în considerare influența structurii producției și a prețurilor);

neutilizarea completă a fondului de timp de lucru, datorată în principal neaprovizionării ritmice cu materiale și unor opriri accidentale ale utilajelor, este considerat un factor cu influență negativă.

Principalii factori prin care se poate influența eficiența utilizării mijloacelor fixe sunt:

Modernizarea utilajelor – acțiune prin care se crește nivelul parametrilor tehnico-economici ai utilajelor față de nivelul inițial;

Calitatea SDV-urilor (SDV-scule, dispozitive, verificatoare) – asigurând SDV-uri de calitate se pot exploata utilajele în regim maxim de funcționare, și în felul acesta se diminuează rebuturile sau deșeurile obținându-se produse de calitate superioară;

Calitatea materiilor prime și materialelor – materiile prime de bună calitate permit o prelucrare mai rapidă, siguranță în prelucrare și reduc procentul rebuturilor;

Calificarea personalului – trebuie corelată cu nivelul și complexitatea tehnologiilor de fabricație;

Organizarea producției și a muncii – efectele directe ale corelării în timp și spațiu a resurselor materiale și umane conform cerințelor procesului de fabricație se vor regăsi în eliminarea sau diminuarea pierderilor de timp;

Structura producției – crescând ponderea produselor cu timpul de prelucrare mai mic, are loc creșterea numărului de produse.

Dacă ne referim la structura valorică a producției – creșterea ponderii produselor cu prețul individual mai mare decât prețul mediu are ca efect sporirea valorii producției.

5.2. ANALIZA DIAGNOSTIC A UTILIZĂRII MIJLOACELOR FIXE PE BAZA PROFITULUI LA 1000 LEI

Capacitatea de sinteză caracteristică profitului poate servi edificator și în aprecierea folosirii mijloacelor fixe.

Și în acest caz sunt operaționale tipurile de modele deterministe și aleatorii (în cazul primelor utilizându-se modele de corelație multiplicative și combinate).

Ca modele deterministe de corelație luând în considerare ca efect profitul aferent cifrei de afaceri (cu aprofundarea acestuia prin sisteme factoriale diferite) avem:

a) unde : sau

b) unde : sau

c) unde :

d) unde :

În sistemul de modele multiplicative se pot valorifica următoarele:

a)

b)

Ca modele deterministe combinate se socotesc utile:

(α) (β)

sau transformat în multiplicativ:

b)

sau transformat în multiplicativ:

unde: P = profitul aferent producției marfă vândută (CA);

pr = profitul mediu la 1 leu cifră de afaceri (producție vândută);

CA = cifra de afaceri;

VA’ = valoarea adăugată aferentă cifrei de afaceri luată în calculul eficienței;

Kper = capitalul permanent;

Kpr = capitalul propriu;

p = prețul mediu de vânzare exclusiv TVA;

c = costul complet pe produse;

Pe baza primului model de corelație P / Mf se explică prin:

Influența valorii medii a mijloacelor fixe (efortului):

Influența sumei profitului (efectului), din care datorită:

2.1. Modificării valorii producției vândute (CA):

din care datorită:

2.1.1. Modificării volumului producției:

2.1.2. Modificării prețurilor de vânzare (ca prețuri medii):

2.2. Modificarea profitului mediu la 1 leu producție vândută:

din care datorită:

2.2.1. Modificării structurii producției marfă:

2.2.2. Modificării prețurilor medii pe produse:

2.2.3. Modificării costurilor pe produse:

Pe baza modelului se desprinde faptul că suma profitului reflectă atât dinamica valorii producției vândute cât și dinamica prețurilor negociate.

Pe baza modelului multiplicativ, eficiența mijloacelor fixe se explică prin:

Influența ponderii mijloacelor fixe active în totalul mijloacelor fixe (compoziția tehnologică):

Influența cifrei de afaceri la 1 leu mijloace fixe active:

Influența profitului mediu la 1 leu producție vândută (CA):

Analiza pe baza acestui model evidențiază impactul asupra eficienței mijloacelor fixe a trei factori semnificativi:

compoziția tehnologică a mijloacelor fixe;

eficiența mijloacelor fixe active;

profitul la 1 leu cifra de afaceri.

După modelul combinat, se explică modelul factorial astfel:

Influența ponderii mijloacelor fixe active:

Influența valorii cifrei de afaceri la 1 leu mijloace fixe:

Influența profitului la 1 leu cifră de afaceri:

din care datorită:

Modificării structurii producției:

Modificării prețurilor de vânzare:

Modificării costurilor pe produse:

Concluziile care se desprind sunt identice cu cele precedente întrucât factorii sunt aceași, dar sunt cuprinși în alt sistem de calcul.

CAPITOLUL VI.

STUDIU DE CAZ LA S.C. UAMT S.A. O.RADEA

6.1. PREZENTAREA GENERALĂ A SOCIETĂȚII

S.C. UAMT S.A. este la ora actuală una din cele mai importante întreprinderi (între primele 5 din țară) din domeniul producției de componente pentru industria autoturismelor, fapt ilustrat și prin aceea că seturile de componente auto furnizate de către aceasta reprezintă 10% din prețul de fabricație al autoturismului Dacia. Societatea s-a desprins din Centrala Industrială de Autoturisme Pitești în care a fost inclusă încă din anul 1968.

În România, pentru o serie de produse din gama actuală de fabricație, societatea este principalul furnizor al fabricanților autohtoni de autovehicule.

Societatea are în gama de fabricație și produse pentru care există firme concurente, dar societatea deține încă și pentru aceasta ponderea majoritară pe piață asigurând calitatea superioară și puteri competitive față de concurență. Diversitatea ridicată a procedeelor tehnologice pe care le stăpânește societatea conferă acesteia o mare flexibilitate, ceea ce a permis fabricarea unei game foarte largi de produse.

Societatea UAMT S.A. este una din cele mai reprezentative din județul Bihor cu un număr de personal de peste 1200 salariați (intrând deci în categoria întrepriderilor mari). Ea este reprezentativă pe plan local prin rezultatele obținute, lipsa unor conflicte sindicale majore în perioada 1990-2001, promptitudine și seriozitate în afaceri.

În domeniul relațiilor economice internaționale existente până în prezent s-au realizat pași importanți stabilindu-se contacte și relații economice, atât cu parteneri externi actuali, cât și cu viitori parteneri potențiali.

6.1.1. Elemente de identificare a S.C.UAMT S.A.

DENUMIREA FIRMEI: S.C. UAMT S.A.

SEDIUL UNITĂȚII: Oradea, str Uzinelor nr. 8 jud. Bihor

Telefon: 059/151026, 161251

Telefax: 059/462066

FORMA DE PROPRIETATE: Privată (PAS deține 100%)

DATA ÎNFIINȚĂRII: 1951

Unitatea este înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului – Bihor sub numărul J – 05/173/1991. Cod fiscal R. 54620.

CAPITALUL SOCIAL VĂRSAT: 101.552.062 mii lei.

CIFRA DE AFACERI: 240.000.000. mii lei

FABRICANT, DISTRIBUITOR: fabricant și distribuitor.

PRODUSE PRINCIPALE: piese, subansamble, accesorii și componente pentru mijloace de transport auto feroviare, navale și aeriene fabricate în România.

CAPACITATEA DE PRODUCȚIE: o suprafață construită și dotată pentru producție de 47.865 metri pătrați.

STANDARDE TEHNICE: ISO 9001/1995.

NUMĂR DE FABRICI: o societate cu secții și servicii de producție și control calitate, concepție, financiar-contabil, aprovizionare și desfacere, o cantină, un cămin de nefamiliști.

NUMĂR DE ANGAJAȚI: 1200 de persoane.

PRINCIPALII BENEFICIARI INTERNI:

AUTOTURISME DACIA – RENAULT Pitești (Volumul desfacerii pentru acest partener reprezintă 43% din totalul cifrei de afaceri)

AUTOMOBILE DAEWOO Craiova

AUTOMOBILE ROMAN Brașov

AUTOBUZE – AUTOUTILITARE ROCAR București

S.C. ARO Câmpulung Muscel

– S.C. ASTRA S.A. Arad

PRINCIPALII BENEFICIARI EXTERNI:

INTERFORM GmbH Germania

FERRO DESIGN GmbH Germania

STOBER GmbH Germania

AUTORON KFT. Ungaria

TOPLAN KFT. Austria.

PRINCIPALII FURNIZORI:

S.C. SIDEX S.A. Galați

S.C. MOLIDUL S.A. Vama Suceava

S.C. GEROMED S.A. Mediaș

S.C. ELECTROMUREȘ S.A. Tg. Mureș

S.C. INDUSTRIA SÂRMEI S.A. Câmpia Turzii

SITUAȚIA FIRMEI PE PIAȚĂ:

deține supremația la produsul FILTRE ULEI ( cele mai bune calitativ în raport cu ceilalți concurenți)

este unic producător la produsele: ANTIVOL, ROBINET AEROTERMĂ, CONTACT PORNIRE, SETUL DE YALE, MACARALE, BROAȘTE

PRINCIPALII CONCURENȚI:

S.C. ROMCARBON S.A. Buzău , la produsul filtre de ulei;

S.C. COMPA S.A. Sibiu, la produsul ștergătoare de parbriz;

S.C. METALURGICA S.A.Reghin, la produsele cricuri pentru schimbat roți și pompe de aer.

6.1.2. Obiectul de activitate al S.C. UAMT S.A.

Principalul obiect de activitate al societății este producerea și comercializarea pieselor și subansamblelor pentru mijloace de transport, a pieselor turnate sub presiune din aliaje neferoase, a pieselor injectate din material plastic și cauciuc, execuție de instalații, utilaje, echipamente tehnologice, SDV-uri și bunuri de larg consum. Activitatea secundară este legată de funcționarea unei cantine.

Principalele produse realizate de unitate:

Având ca obiect de activitate fabricația de componente auto, S.C. UAMT S.A. este organizată în acest sens pe compartimente funcționale, ateliere pregătitoare, ateliere de prelucrări mecanice, ateliere de presaj, injectări mase plastice, de acoperiri de suprafață, de vopsitorie, de turnătorie și montaj general.

6.2. ANALIZA STĂRII, STRUCTURII ȘI DINAMICII MIJLOACELOR FIXE PE BAZA DATELOR BILANȚIERE

A. Analiza stării mijloacelor fixe

Valoarea brută a mijloacelor fixe reflectate în anexele la bilanțul contabil al anilor 1999 și 2000 se perzintă astfel:

Tabelul nr 1: -mii lei-

Valorile nete ale mijloacelor fixe din perioada amintită se prezintă astfel:

Tabelul nr 2: -mii lei-

Amortizarea calculată reflectată în bilanțul contabil al anilor 1999 și 2000 se prezintă astfel:

Tabelul nr 3: -mii lei-

Analizând starea mijloacelor fixe pe baza datelor evidențiate în tabelele de mai sus, din punctul de vedere al gradului de uzură contabilă calculată ca raport între amortizarea calculată și valoarea de inventar a mijloacelor fixe, în cazul nostru fiind vorba de valoarea brută se constată următoarele:

Pentru anul 2000 se consată o creștere a gradului de uzură contabilă de la 18,33% la 21,68%, fenomen considerat normal datorită creșterii atât a volumului intrărilor, cât și a valorii amortizate.

Pentru a analiza vârsta medie a utilajelor la 31.12.2000, vom folosi coeficientul stării mijloacelor fixe după următoarea formulă:

De asemenea se folosește aceeași formulă și penrtu anul 1999, ca bază de comparație.

Din rezultatele obținute se observă că:

De unde putem trage următoarele concluzii:

starea mijloacelor fixe în 1999 a fost mai bună decât în anul 2000, valoarea coeficientului fiind mai aproape de 1;

deși dinamica reînnoirii a fost mai mare în anul 2000 decât în anul 1999, dinamica amortizării a fost mai mică, dat fiind faptul că reînnoirea mijloacelor fixe a fost făcută la cele cu o durată de amortizare mai lungă.

Pentru a reflecta gradul de reînnoire a mijloacelor fixe ne vom folosi de anexa din bilanțul contabil pe 2000 și 1999, ce cuprinde valorile brute a elementelor de imobilizări unde sunt reflectate și creșterile din cursul anilor respectivi, cât și soldul final.

Valori brute “2000”

Tabelul nr. 4: – mii lei –

– Valori brute “1999”

Tabelul nr 5: – mii lei –

Ca urmare a reevaluării activelor imobilizate din grupa construcțiilor speciale și clădirilor în conformitate cu prevederile HG 983/31.12.1998, ale cărei rezultate au fost înregistrate în contabilitate în anul 1999, valoarea mijloacelor fixe intrate prin investiții în anul 1999 este doar în sumă de 4.082.452 mii lei pentru grupa construcții, restul grupelor rămânând nemodificate, nefiind influențate ca urmare a reevaluării.

Prin urmare raportul dintre valoarea mijloacelor fixe intrate și valoarea totală a mijloacelor fixe pentru anul 1999 va fi denaturat.

Pentru a reflecta realitatea vom lua în calcul doar valoarea mijloacelor fixe intrate prin investiții care sunt în valoare totală de 7.870.220 mii lei.

Gradul de reînnoire/1999 = 7.870.220 / 97.612.972 = 8,06 %.

Din raportul valoric se poate observa o scădere a gradului de reînnoire de la 8,06 % în anul 1999 la 5,95 % în anul 2000; fapt datorat volumului mai scăzut al investițiilor în anul 2000 comparativ cu anul 1999.

B. Analiza structurii mijloacelor fixe

Pentru a evidenția ponderea mijloacelor fixe active în totalul mijloacelor fixe, ne vom folosi de tabelul numărul 1, unde avem valorile brute a mijloacelor fixe împărțite pe grupe și pe ani.

Se observă că ponderea mijloacelor fixe active în totalul mijloacelor fixe este de 16,49 % în anul 2000 față de 14,53 % în anul 1999. Această creștere subliniază un interes sporit în achiziționarea mijloacelor fixe din grupa acelor active, în scopul îmbunătățirii performanțelor tehnice de întreprindere.

Dacă se studiază mai aprofundat structura fiecărei grupe de mijloace fixe în totalul mijloacelor fixe, conform tabelului anexat se constată următoarele:

Tabelul nr. 6

ponderea cea mai mare în totalul mijloacelor fixe, atât în anul 1999 cât și în anul 2000 o reprezintă grupa construcțiilor, respectiv clădiri și construcții speciale;

în anul 2000 se observă o scădere de la 82,66 la 80,36 %;

a doua pondere dar cu valori mai mici, în comparație cu cea prezentată anterior este grupa echipamentelor tehnologice care reflectă o creștere a compoziției tehnologice a capitalului fix;

de asemenea se constată o creștere și la grupa mijloacelor de transport și restul mijloacelor fixe, comparativ cu anul 1999.

Analizând în ansamblu structura mijloacelor fixe prezentate în tabelul numărul 6 se observă o disproporție între raporturile procentuale și se poate chiar afirma că întreprinderea nu ar fi interesată în achiziționarea mijloacelor fixe active ci inactive.

Ponderea mare pe care o au construcțiile, în special clădirile în totalul mijloacelor fixe se datorează în mare parte procesului de reevaluare efectuat conform HG nr. 983/1998 și mai puțin procesului de modernizare care a fost făcut în anii 1999 și 2000.

Ponderea mică pe care o au restul mijloacelor fixe în totalul lor se explică prin faptul că acestea nu au fost reevaluate în ultima perioadă, ultima reevaluare a fost făcută în anul 1999 cu HG nr.500.

C. Analiza dinamicii mijloacelor fixe

Pentru a exemplifica evoluția valorică a mijloacelor fixe, se compară indicele mijloacelor fixe cu indicele volumului de producție reprezentat prin cifra de afaceri.

Indicele mijloacelor fixe = MF2000 / MF1999

= 101514850 / 97612972 * 100 = 104%

Indicele cifrei de afaceri = CA2000 / CA1999

= 241413576 / 192139024 * 100 = 125%

Se constată că: IMF < ICA, acest fenomen pozitiv nu se datorează creșterii eficienței mijloacelor fixe active, decât într-o măsură mai mică, deoarece valoarea mijloacelor fixe a crescut în proporție de aproximativ 50% în grupa celor direct productive iar cealaltă jumătate se reflectă în valoarea celor indirect productive.

Creșterea cifrei de afaceri pe anul 2000 cu 125 % față de anul 1999, este determinată în mare parte de îmbunătățirea organizării producției și a muncii; introducerea unor reguli interioare de disciplină a muncii; operațiilor de modernizare a mijloacelor fixe existente.

6.3. ANALIZA RANDAMENTULUI OPERAȚIONAL

În analiza randamentului operațional al mijloacelor fixe au fost luate în calcul un eșantion de 18 mijloace fixe mai reprezentative. Acestea au fost studiate separat prin întocmirea unor fișe de sesizare a opririlor din producție. În baza acestor fișe, se completează următoarele centralizatoare:

Centralizator timp alocat

Centralizator timp de întrerupere pe evenimente

Centralizator repere executate.

În urma datelor culese și cu ajutorul formulelor, se determină următoarele elemente:

Taxa randamentului global (TRG)

Taxa randamentului sintetic (TRS)

Randamentul operațional (Ro)

Nonrandamentul operațional (NonRo).

În situația în care datele culese au fost corecte, randamentul operațional împreună cu nonrandamentul operațional au un procent de 100 %.

Se reprezintă grafic atât randamentul operațional cât și nonrandamentul operațional. Penrtu a se arăta ponderea și natura cauzelor în totalul nonrandamentului se analizează pierderile după natura lor și se reprezintă grafic printr-o diagramă, numită Diagrama “PARETO”.

Pentru exemplificare a fost studiată și analizată o mașină de filetat de la atelierul FILTRE, care a executat în data de 25.04.2001, într-un singur schimb 3934 piese bune și 20 piese rebut.

MAȘINA DE FILETAT DATA: 25.04.2001

=

Timp cerut = 1sch x (460’ x 60’)

460’ = (8h x 60’) – 20’ pauză de masă

Total timp oprire = Non Q + Total opriri

Non Q = Nr. piese rebut (reper A) x Timp ciclu (reper A)

Non Q = 20 x 6,6’’ = 132’’

Total opriri = 25’ x 60’’ = 1500’’

Total timp oprire = 132’’ + 1500’’ = 1632’’

NON R0 = 1632’’ / 27600’’ x 100 = 6%

Ponderea cauzelor în totalul nonrandamentului

Non Q = 132’’ / 1632’’ x 100 = 8%, unde Non Q = noncalitate.

Aprovizionarea cu materiale = 20 x 60’’ / 1632’’ x 100 = 74%

Curățenie la locul de muncă = 5’ x 60’’ / 1632’’ x 100 = 18%.

Reprezentarea grafică a Ro și Non – Ro:

Diagrama “ PARETO” pentru sursele de nonperformanță

(Analiza pierderilor de nonrandament)

Măsuri de luat în vederea reducerii nonrandamentului:

În cazul aprovizionării cu materiale unde Non-Ro = 4,44 % se poate ajunge la 1 % dacă se amenjează locul de muncă cu o masă la nivelul operatorului, pe care să se poată pune lada cu piesele;

În cazul noncalității unde NonQ = 0,48 % se poate ajunge la 0, în cazul în care se folosesc numai tarozi titanizați, schimbându-se actualul furnizor de tarozi;

În cazul curățeniei la locul de muncă procentul de 1,08 % din totalul nonrandamentului este un procent normal, având în vedere faptul că întreținerea unei mașini de filetat necesită un timp mai lung, datorită resturilor de material care rezultă prin operația de filetare.

6.4. ANALIZA PRODUCȚIEI EXERCIȚIULUI LA 1000 LEI MIJLOACE FIXE

Pentru a putea analiza producția exercițiului la 1000 lei mijloace fixe vom arăta mai întâi din ce se compune producția exercițiului.

Producția exercițiului include următoarele elemente:

producția vândută evaluată la prețul de vânzare;

producția stocată la costul de producție;

producția imobilizată la costul de producție.

Conform datelor din bilanțul contabil pe anii 1999 și 2000, producția exercițiului ca structură și valoare se prezintă astfel:

-mii lei-

Pentru a analiza eficiența folosirii mijloacelor fixe în funcție de producția exercițiului ne vom folosi de următorii indicatori:

-mii lei-

Calculând abaterea absolută se observă o ușoară creștere a valorii producțieie exercițiului la 1000 lei mijloace fixe cu 81,02 lei față de anul precedent.

Continuăm analiza factorială cu factorii de influență.

Influența modificării valorii medii a mijloacelor fixe

Influența modificării producției exercițiului

din care:

Influența modificării producției vândute

Influența modificării producției stocate

Interferența modificării producției imobilizate

1. Deși se observă o ușoară creștere în masa mijloacelor fixe existente la sfârșitul anului 2000, influența modificării valorii medii a mijloacelor fixe este totuși negativă, situația se consideră normală în cazul existenței unor contracte de mărire a volumului producției reclamat de cererea de pe piață.

De fapt, dacă se anlizează condițiile în care are loc creșterea valorii medii a mijloacelor fixe și anume: IQf IMf , se observă că în realitate avem următoarea situație:

De unde rezultă că: IQf < IMf.

De aici se poate deduce că valoarea producțieie fabricate a scăzut față de anul precedent și indicele producției fabricate este mai mic decât indicele valorii medii a mijloacelor fixe, prin urmare creștera masei mijloacelor fixe nu se datorează premiselor creșterii cererii și implicit al volumului producției, fapt demonstrat și de valoarea negativă inregistrată.

Influența negativă a valorii medii a mijloacelor fixe nu poate fi explicată numai prin faptul că masa mijloacelor fixe a crescut mai puțin la cele productive, active și mai mult la cele inactive.

2. Influența modificării producției exercițiului este un factor cu influență pozitivă, care poate fi datorat mai puțin creșterii volumului fizic al producției și mai mult dinamicii prețurilor de vânzare care au fost influențate de factorii pieței (inclusiv inflația). O influență pozitivă în creșterea producțieie exercițiului și în special a producției vândute, au avut-o veniturile realizate din export care au fost de 19.221.112 mii lei în anul 2000, comparativ cu 5.520.190 mii lei în anul 1999.

Trebuie menționat aici faptul că, produsele realizate pentru export necesită un grad de prelucrare mai mic comparativ cu cele realizate pentru intern. De asemenea producția stocată a scăzut comparativ cu anul 1999, fiind considerat un aspect pozitiv.

Producția imobilizată are o influență pozitivă dar nesemnificativă.

O folosire mai eficientă a mijloacelor fixe se poate realiza prin aplicarea unor măsuri referitoare la:

Calitatea materiilor prime și materialelor – reduce numărul rebuturilor și asigură o prelucrare mai ușoară;

Achiziționarea de utilaje și echipamente mai performante – consum de energie electrică redus; necesită un număr redus de forță de muncă dar personal calificat;

Scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe uzate fizic și moral și modernizarea celor care au un randament mai mare și pot contribui la mărirea performanțelor economice ale întreprinderii;

Întărirea disciplinei în muncă și în special în modul de exploatare și întreținere a utilajelor;

Creșterea calității SDV- urilor începând cu partea de proiectare și terminând cu execuția lor, care trebuie să fie de calitate superioară pentru a putea realiza produse de calitate;

Ridicarea nivelului de calificare a personalului acolo unde se solicită un nivel mai ridicat de pregătire în exploatarea utilajelor și instalațiilor mai complexe;

Respectarea termenelor privind planul de reparații și revizii curente, precum și reparațiile capitale vor duce la scăderea numărului de reparații accidentale.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Ca o concluzie generală la cele prezentate în această lucrare se poate constata că în exercițiul financiar 2000, societatea se află într-un proces de reorganizare, restructurare și căutare de soluții atât în plan economic cât și tehnic pentru a putea depăși declinul general, înregistrat de economia națională, prin creșterea indicelui prețului de consum de 40,7 % față de 25 – 30 % cât s-a prognozat și de o depreciere a monedei naționale de 40 % în raport cu dolarul.

Pe lângă fenomenele specifice, manifestate pe piața mijloacelor de transport auto, unitatea se confruntă cu următoarele aspecte negative:

blocaj financiar cronic, cu extinderea exagerată a metodei compensărilor, ceea ce face imposibilă trecerea la retehnologizare și reânnoire a mijloacelor fixe active;

lipsa de organizare și orientare în vederea exploatării în mod eficient chiar și a mijloacelor fixe inactive, care au o pondere însemnată în totalul lor;

diminuarea numărului de contracte cu principalii clienți “Automobile Dacia” Pitești, “Aro” Câmpulung, “Autocamioane” Brașov, dar și o puternică presiune de înghețare a prețurilor și chiar reducere din partea tuturor categoriilor de clienți.

În vederea creșterii eficienței în utilizarea mijloacelor fixe se fac următoarele propuneri:

Reevaluarea mijloacelor fixe;

Valorificarea spațiilor neutilizate prin închiriere sau vânzare;

Valorificarea utilajelor învechite și neproductive și înlocuirea cu altele noi și mai performante;

Extinderea studiului privind randamentul operațional la toate utilajele active și căutarea de soluții pentru eliminarea nonrandamentului;

Creșterea calității SDV- urilor prin folosirea materialelor de calitate superioară.

BIBLIOGRAFIE

Gh. Vasilescu, Fl. Wagner, O. Zaharia -Analiza Statico-Economică în industrie

Meșter Cornelia -Analiza Economico-Financiară

HG nr. 964 / 30 decembrie 1998 – Hotărâre pentru aprobarea clasificației și duratelor normale de funcționare a mijloacelor fixe

HG nr. 909 / 1997 – Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15 / 1994, modificată și completată prin OG nr. 1997.

I.M. Emil Cazan, Alexandru Briglea, Timișoara, Ed. Mirton 1997, -Analiza situ- ației financiare a agenților economici.

I. Mihai și colaboratorii- Analiza situației financiare a agenților economici.

Timișoara, Ed. Mirton 1997

7. Maria Niculescu- Diagnostic global strategic, ed. Economică București ’97