Resursele Financiare ALE Unitatilor Administrativ Teritoriale Locale

CUPRINS

capitolul I. RESURSELE FINANCIARE ALE BUGETELOR LOCALE.. 6

1.1. Resursele financiare ale organelor administrațiilor locale………….. 6

1.2. Clasificarea veniturilor bugetelor locale……………………………………… 7

1.3. Indicatori specifici veniturilor bugetelor locale………………………….. 15

1.4. Așezarea, încasarea și controlul veniturilor bugetelor locale……….. 16

CAPITOLUL II. REGLEMENTAREA JURIDICĂ A IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE ÎN ROMÂNIA……………………………………………………… 18

2.1. Impozitele și taxele locale în România – resursă financiară pentru bugetele locale…………………………………………………………………………….. 18

2.2. Unele reguli privind stabilirea impozitelor și taxelor locale………… 22

2.3. Noile reglementări românești cu privire la impozitele și taxele locale………………………………………………………………………………………….. 27

2.3.1. Impozitul pe clădiri……………………………………………………. 27

2.3.2. Impozitul pe teren……………………………………………………… 39

2.3.3. Taxa auto………………………………………………………………….. 47

2.3.4. Taxele locale în cazul eliberării certificatelor, avizelor și autorizațiilor……………………………………………………… 49

2.3.5. Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și de publicitate………………………………………………………… 50

2.3.6. Impozitul pe spectacole…………………………………… 52

2.3.7. Taxa hotelieră……………………………………………… 52

2.3.8. Taxe speciale……………………………………………… 53

2.3.9. Alte taxe locale…………………………………………… 54

CAPITOLUL III. ÎNLESNIRI FISCALE ÎN CAZUL IMPOZITELOR ȘI TRAXELOR LOCALE……………………………………………………….. 55

3.1. Înlesnirile fiscale acordate prin Legea 571/2003 privind codul fiscal, modificată………………………………………………………………………….. 55

3.2. Înlesnirile fiscale acordate prin hotărâri ale consiliilor locale………. 58

3.3. Înlesnirile fiscale acordate prin alte acte normative…………………….. 58

CAPITOLUL IV. PERCEPEREA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE..60

CAPITOLUL V. STUDII DE CAZ………………………………………………………….. 64

5.1. STUDIU DE CAZ – PERSOANE FIZICE………………………… 64

5.2. STUDIU DE CAZ – PERSOANE JURIDICE………………………….. 76

CAPITOLUL VI. CONCLUZII ȘI PROPUNERI……………………………………… 81

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………… 84

=== res.fin.ale unit.adm.terit.locale ===

CUPRINS

capitolul I. RESURSELE FINANCIARE ALE BUGETELOR LOCALE.. 6

1.1. Resursele financiare ale organelor administrațiilor locale………….. 6

1.2. Clasificarea veniturilor bugetelor locale……………………………………… 7

1.3. Indicatori specifici veniturilor bugetelor locale………………………….. 15

1.4. Așezarea, încasarea și controlul veniturilor bugetelor locale……….. 16

CAPITOLUL II. REGLEMENTAREA JURIDICĂ A IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE ÎN ROMÂNIA……………………………………………………… 18

2.1. Impozitele și taxele locale în România – resursă financiară pentru bugetele locale…………………………………………………………………………….. 18

2.2. Unele reguli privind stabilirea impozitelor și taxelor locale………… 22

2.3. Noile reglementări românești cu privire la impozitele și taxele locale………………………………………………………………………………………….. 27

2.3.1. Impozitul pe clădiri……………………………………………………. 27

2.3.2. Impozitul pe teren……………………………………………………… 39

2.3.3. Taxa auto………………………………………………………………….. 47

2.3.4. Taxele locale în cazul eliberării certificatelor, avizelor și autorizațiilor……………………………………………………… 49

2.3.5. Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și de publicitate………………………………………………………… 50

2.3.6. Impozitul pe spectacole…………………………………… 52

2.3.7. Taxa hotelieră……………………………………………… 52

2.3.8. Taxe speciale……………………………………………… 53

2.3.9. Alte taxe locale…………………………………………… 54

CAPITOLUL III. ÎNLESNIRI FISCALE ÎN CAZUL IMPOZITELOR ȘI TRAXELOR LOCALE……………………………………………………….. 55

3.1. Înlesnirile fiscale acordate prin Legea 571/2003 privind codul fiscal, modificată………………………………………………………………………….. 55

3.2. Înlesnirile fiscale acordate prin hotărâri ale consiliilor locale………. 58

3.3. Înlesnirile fiscale acordate prin alte acte normative…………………….. 58

CAPITOLUL IV. PERCEPEREA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE..60

CAPITOLUL V. STUDII DE CAZ………………………………………………………….. 64

5.1. STUDIU DE CAZ – PERSOANE FIZICE………………………… 64

5.2. STUDIU DE CAZ – PERSOANE JURIDICE………………………….. 76

CAPITOLUL VI. CONCLUZII ȘI PROPUNERI……………………………………… 81

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………… 84

capitolul I

RESURSELE FINANCIARE ALE BUGETELOR LOCALE

Veniturile publice locale constituie resursele bănești care se cuvin bugetelor locale, bugetelor instituțiilor publice de interes local, bugetelor serviciilor publice de interes local și a bugetelor proprii ale județelor în baza unor prevederi legale.

Veniturile sunt grupate, în bugetele anuale cu defalcare trimestrială „într-o ordine obligatorie și după criterii unitare, precis determinate în funcție de proveniența lor”.

1.1. Resursele financiare ale organelor administrațiilor locale

Aceste resurse prezintă o anumită diferențiere de la o perioadă la alta, însă în general sunt următoarele:

a. Prelevări obligatorii către bugetele locale sub forma impozitelor și taxelor locale stabilite „în limita și în condițiile legii”, de către consiliile locale (comunale, orășenești sau municipale), consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București. Reprezintă ponderea principală în veniturile locale.

b. Prelevări din bugetul de stat:

b.1. Cote și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;

b.2. Transferuri cu destinație specială de la bugetul de stat;

c. Transferuri de la alte bugete;

d. Donații și sponsorizări;

e. Alte surse locale cum sunt veniturile din confiscări, concesionări, închirieri sau valorificări de bunuri sau terenuri proprietate publică sau privată a administrațiilor locale etc.;

f. Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate;

g. Împrumuturi (din trezoreria statului).

1.2. Clasificarea veniturilor bugetelor locale

Clasificarea veniturilor bugetelor locale are la bază o mulțime de criterii folosite de teoria și practica financiar-bugetară. Sunt câteva criterii de recunoaștere generală, pe care le vom trata în ordinea folosirii lor practice.

a) După prevederile clasificației bugetare actuale aceste sunt:

(1) Venituri curente – fiscale și nefiscale;

(2) Venituri din capital;

(3) Venituri din sume, cote defalcate și transferuri cu destinație specială de la bugetul de stat sau de la alți ordonatori principali de credite finanțați din bugetul de stat;

Venituri din donații și sponsorizări.

b) După proveniența bugetară a veniturilor sunt trei mari categorii de venituri: din încasării proprii, de la bugetul de stat și de la alte bugete

(1) Veniturile administrației publice locale sunt acele venituri ce se prevăd, aprobă și execută în bugete distincte ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor. Aceste venituri sunt definite și clasificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.45/2003, separat pentru bugetele proprii ale județelor (tabelul nr.1.4.) și separat pentru cele ale localităților, comunelor, orașelor, municipiilor (tabelul nr.1.5.).

Tabelul nr.1.4. – Venituri care se prevăd în bugetele proprii ale județelor

Tabelul nr.1.5. – Venituri care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București

și al Municipiului București

*) Pentru bugetul Municipiului București

**) Pentru bugetele sectoarelor municipiului București

(2) Venituri provenite de la bugetul statului care îmbracă mai multe forme și anume:

Venituri din cote defalcate din anumite venituri ale bugetului statului (36% din impozitul pe venit pentru comune, orașe, municipii și 10% pentru bugetul propriu al județului);

Venituri din sume defalcate din unele venituri ale bugetului statului (din impozitul pe venit și din taxa pe valoarea adăugată);

Subvenții primite din bugetul statului pentru investiții finanțate parțial din împrumuturi externe (transferuri de la bugetul de stat);

Venituri prin transferuri cu destinație specială de la alte bugete (ministere).

Venituri provenite de la consiliile județene pentru consiliile locale din cota de 17% din impozitul pe venit.

1.3. Indicatori specifici veniturilor bugetelor locale

A) Indicatori de volum ai veniturilor

Acești indicatori reflectă creșterea sau descreșterea volumului veniturilor încasate de la o perioadă la alta, fie în prețuri curente, fie în prețuri constante. De exemplu:

Venituri fiscale / Venituri totale X 100

Excedent sau deficit bugetar al perioadei

Sumele folosite din rezerve în perioadele asemănătoare de timp

Venituri din impozite directe / Venituri fiscale X 100

B) Indicatori privind calitatea

Indicatorii care privesc calitatea sunt în mod obișnuit sub formă de rapoarte comparate care au tendința de a descrește de la o perioadă la alta. De pildă:

Dacă vom compara câțiva ani consecutivi următorul raport, tendința performantă este cea descrescătoare:

Dacă vom compara veniturile curente pe cap de locuitor cu altele din localități similare vom avea performanță dacă indicatorul înregistrează o evoluție moderată:

Sunt o mulțime de indicatori specifici, pe care îi putem folosi în analizele de tip financiar-bugetar care, în general, nu permit comparații cu alte localități din cauza multor factori care influențează nivelul veniturilor. De aceea ne folosim, în măsurarea performanțelor de „mișcarea” în timp a tendinței pentru fiecare administrație locală.

1.4. Așezarea, încasarea și controlul veniturilor bugetelor locale

Începând cu anul financiar 2000 toate veniturile publice cuvenite administrațiilor publice județene și locale prevăzute de lege au fost transferate, împreună cu personalul și o parte din baza materială a structurii de organizare și funcționare a Ministerului Finanțelor Publice, la autoritățile executive ale administrațiilor publice județene și locale.

Aceste autorități și-au creat în subordine compartimente proprii de fiscalitate structurate astfel:

La nivelul județelor – Serviciul impozite și taxe locale;

La nivelul municipiilor – Direcția impozite și taxe locale;

La nivelul orașelor – Serviciul de constatare, urmărire și încasare a impozitelor și taxelor locale;

La nivelul comunelor – Agenții fiscali comunali.

Atribuțiunile principale ale acestor compartimente specifice fiscalității autorităților administrației publice locale sunt strâns legate de următoarele activități:

Așezarea și stabilirea pe baza declarațiilor fiscale a prelevărilor obligatorii, cuvenite bugetelor județene și locale (comune, orașe, municipii);

Încasarea impozitelor și taxelor cuvenite bugetelor de la persoanele fizice și juridice, prevăzute de lege sub denumirea de contribuabili;

Urmărirea pe toate căile legale, prin agenți încasatori sau prin urmărirea fiscală silită a răilor platnici;

Depistarea, așezarea, impunerea și încasările impozitelor și taxelor de la persoanele care se sustrag de la plata acestora;

Controlul fiscal asupra tuturor persoanelor fizice și juridice, din teritoriul administrat, privind declarațiile de impunere, sustragere, evaziune etc.

CAPITOLUL II

REGLEMENTAREA JURIDICĂ A IMPOZITELOR

ȘI TAXELOR LOCALE ÎN ROMÂNIA

2.1. Impozitele și taxele locale în România – resursă financiară pentru bugetele locale

Impozitele și taxele locale constituie venituri ale bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale (județe, municipii, orașe si comune).

Datorită destinației lor, impozitele și taxele locale constituie o pârghie foarte importantă în dezvoltarea economico-socială a localităților, unitățile teritoriale administrative având o anumită autonomie în gestionarea lor.

Această autonomie este limitată în materia așezării impozitelor prin dispozițiile legale care prevăd doar posibilitatea organelor locale de a stabili nivelul lor între anumite limite.

În aceste condiții, organele locale nu pot avea un control total asupra veniturilor lor, neputând stabili alte impozite și taxe decât cele prevăzute de lege; de asemenea, nu au nici controlul cheltuielilor, deoarece anumite sarcini le revin pe baza unor decizii ale administrației centrale, fără a se asigura prin lege posibilitatea creșterii numărului sau cuantumului impozitelor și taxelor.

Reglementarea acestor impozite, așezate de regulă pe anumite forme ale averii (clădiri, terenuri) sau pe anumite servicii, a cunoscut o relativă stabilitate comparativ cu celelalte impozite și taxe practicate dupa 1989.

Reglementarea în vigoare a materiei este prevăzută în Titlul IX din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, în aplicarea căreia a fost emisă HG nr. 44/2004 privind aprobarea Normelor metodologice, prin care s-a încercat unificarea legislației în domeniul fiscal cu scopul asigurării unei stabilități fiscale și a realizării interesului public de asigurare a resurselor necesare îndeplinirii funcțiilor statului.

Mobilitatea excesivă a legislației fiscale in România, în ultimul deceniu a avut ca principala cauză căutarea unor soluții de încurajare a investițiilor, a exportului, în vederea obținerii unei anumite creșteri economice și în cadrul acesteia, a stimulării anumitor activități, sectoare și chiar zone ale țării.

Unificarea legislației fiscale într-un cod fiscal unic este lăudabilă, chiar dacă la momentul de față, modul de aducere la îndeplinire a acesteia nu răspunde total cerințelor de aplicabilitate, fapt dovedit de numeroasele modificări aduse codului, într-un interval de timp relativ scurt.

Mobilitatea foarte mare a legislației fiscale creează dificultăți de interpretare a normelor de drept fiscal, fapt care, alături de noutatea materiei nu permite conturarea unor soluții constante, riguroase, însușite de către majoritatea instanțelor.

În România, rolul fiscal al impozitelor se înscrie în tendințele actuale din statele moderne, în general, constituind principala sursă a fondurilor bugetare, nivelul lor fiind unul mediu (rata fiscalității).

În faza de elaborare a legii fiscale, statul are dreptul de a adopta actele normative pe care le consideră necesare, de a suspenda, prin legea bugetară anuală, alte acte normative, respectiv de a le abroga.

În această etapă, statul nu poate adopta acte normative în deplină libertate, fiind constrâns să respecte atât unele imperative legale – de exemplu obligația de a asigura un nivel de trai decent cetățenilor din venitul rămas dupa impozitare, dar mai ales imperative de ordin economic, respectiv adaptarea la posibilitățile contribuabililor, ale economiei naționale în general.

În reglementarea fiscală, statul trebuie, de asemenea, să țină seama de alte obiective și orientări strategice, pe termen lung, care, de multe ori, se impun cu prioritate față de obiectivele politicii fiscale, cum ar fi de exemplu armonizarea cu legislația fiscală europeană.

Pentru întelegerea manifestării impozitelor și taxelor în plan juridic, se impune o scurtă prezentare a fenomenului impozitelor și taxelor din perspectiva teoriei economice.

Astfel, impozitul este definit ca "plata bănească obligatorie, generală si definitivă (nerambursabilă) efectuată de persoane fizice și juridice la bugetul statului, în cuantumul și la termenele prevăzute de lege, fără obligația din partea statului de a presta plătitorului un echivalent direct și imediat, necesar pentru satisfacerea cerințelor societății".

Taxa este definită ca fiind "plata efectuată de persoanele fizice și juridice, de regulă, pentru serviciile prestate acestora de către instituțiile publice".

În perioada clasică, impozitelor li s-a recunoscut doar funcția fiscală, de contribuție la acoperirea cheltuielilor necesare funcționării statului.

Ulterior s-a considerat că impozitul nu trebuie să contravină unei mai bune administrări în economie, dimpotrivă, el trebuie sa stimuleze realizarea unei economii mai eficiente și să nu distorsioneze mecanismul prețurilor. În statele dezvoltate, rolul impozitelor a dobândit o dezvoltare semnificativă.

Pe lângă funcția lor fiscală (procură bani bugetului), impozitele sunt folosite (alături de alte agregate economice), ca metodă de conducere a economiei, au devenit instrumente de politică economică utilizate pe larg de guverne.

Acest nou rol al impozitelor își are originea în acțiunea lor financiară asupra economiei, a cetățenilor și agenților economici, care astfel pot fi influențați pentru atingerea scopurilor ce și le propun guvernele respective.

Acționând prin impozite, autoritățile publice influentează unele activități, inducând efectele dorite: provoaca schimbarea ori lichidarea unora dintre acestea, incurajeaza productia si consumul, descurajează initiațiva întreprinzătorilor.

Variația impozitelor conduce la repartiția veniturilor și averilor, influentează distribuția resurselor stimulând acțiunile de investiții și de economisire sau temperând alte activități considerate nocive.

Plătitorii

Contribuabilii sunt atât persoanele fizice cât și cele juridice, se asimilează persoanelor fizice, în sensul impozitelor și taxelor locale, acelea care execută activități economice pe baza liberei inițiative ori profesii libere, individual sau prin asociere.

Persoanele juridice includ comercianții, organizațiile cu scop nepatrimonial, cultelor religioase,sucursalele și reprezentanțele apartinând persoanelor fizice și juridice străine.

De regulă, plătitorii sunt acele persoane care au domiciliul, reședința ori sediul sau punctul de lucru pe teritoriul acordat unei autorități administrative.

În conformitate cu prevederile Constituției, domeniul fiscal este reglementat prin legi; din interpretarea dispozițiilor constituționale rezultă că domeniul fiscal aparține legilor ordinare și, ca urmare, Parlamentul poate delega atribuții de reglementare Guvernului pentru a interveni, după caz, prin Ordonanțe sau Ordonanțe de Urgență.

Datorită dezechilibrului bugetar înregistrat an de an în perioada de după 1989, majoritatea normelor cu scop principal fiscal au fost incluse în Ordonanțe și Ordonanțe de Urgență ale Guvernului, fiind ulterior aprobate prin legi; dezbaterile parlamentare ocazionate de adoptarea acestor acte normative au fost de regulă extrem de sumare, modificările introduse cu aceste ocazii puțin numeroase, ceea ce denotă o necunoaștere a dificultăților ce pot apărea din interpretarea și aplicarea acestor texte.

Soluția aplicată mai târziu a fost adoptarea legilor interpretative, respectiv a normelor metodologice de aplicare, care deși constituie o sursă de insecuritate juridică pentru contribuabili, are scopul de a da textului inițial sensul exact dorit de către autorii acestuia.

După cum s-a precizat mai sus, reglementarea actuală a materiei taxelor și impozitelor locale este Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, în aplicarea căreia au fost adoptate norme metodologice prin HG nr.44/2004. Legea nr.571/2003 a fost modificată printr-o serie de acte normative în încercarea de a asigura acoperirea tuturor aspectelor din practică relevate ulterior aplicării codului fiscal, și anume: Rectificarea nr. 571 din 22 decembrie 2003; HG nr. 44 din 22 ianuarie 2004; Legea nr. 174 din 17 mai 2004; HG nr. 977 din 25 iunie 2004; OG nr. 94 din 26 august 2004; Legea nr. 507 din 17 noiembrie 2004; OUG nr. 123 din 24 noiembrie 2004); HG nr. 783 din 19 mai 2004; OG nr. 83 din 19 august 2004; Legea nr. 494 din 12 noiembrie 2004; OUG nr. 138 din 29 decembrie 2004; Ordinul nr. 19 din 7 ianuarie 2005; Rectificarea nr. 19 din 7 ianuarie 2005; OUG nr. 24 din 24 martie 2005; Legea nr. 96 din 14 aprilie 2005; OUG nr. 30 din 28 aprilie 2005.

De asemenea, tot cu scopul unificării modului de punere în practică a legislației fiscale, a fost adoptată OG nr.92/2003 privind codul de procedură fiscală, republicată și modificată, în aplicarea căreia au fost aprobate prin HG nr.1050/2004 norme metodologice. Prevederile codului de procedură fiscală se completează cu prevederile codului de procedură civilă, conform art.2 alin.(3) din OG nr.92/2003.

Legea nr.571/2003 face de asemenea trimitere la codul comercial, în definirea unor noțiuni comune cu cele din dreptul comercial (ex. faptele de comerț).

2.2. Unele reguli privind stabilirea impozitelor și taxelor locale

Doctrina și jurisprudența din statele democratice a contribuit în mare măsură la elaborarea unor principii specifice dreptului fiscal dar și la explicarea particularităților la care conduce aplicarea principiilor generale ale dreptului în dreptul fiscal.

Jurisprudența noastră, atât cea interbelică, cât și cea contemporană au aplicat în decizii de speță anumite orientări care, în prezentat au fost consacrate drept norme cu valoare de principiu în dreptul fiscal, unele dintre ele fiind consacrate prin acte normative.

Astfel, au fost expres prevăzute în Constituție principiul legalității (care dispune că impozitele și taxele se stabilesc exclusiv prin acte ce au forța juridică a legii), principiul egalității în materie fiscală (care include atât egalitatea cetățenilor în fața impozitelor, cât și egalitatea cetățenilor în fața legii fiscale), liberul acces la justiție în domeniul fiscal, principiul neretroactivității legii, așezarea justă a sarcinilor fiscale.

Principiul liberului acces la justiție în domeniul fiscal se referă la dreptul oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime și nici o lege nu poate îngrădi exercițiul acestui drept.

În aplicarea acestui principiu, prin Decizia nr.64/1994 a Curții constituționale s-a statuat că împotriva hotărârilor instanțelor Curții de Conturi există calea de atac în fața instanțelor judecătorești.

Principiul neretroactivității legii prevede că legile fiscale pot fi aplicate doar pentru viitor, fapt care asigură realizarea unei securități juridice.

Principiul așezării juste a sarcinilor fiscale a fost interpretat prin Decizia nr.3/1994 a curții constituționale în sensul că fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă, și să nu diferențieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni, însă deocamdată, dificultățile de interpretare ale anumitor termeni precum „proporțional, rezonabil, echitabil” fac ca acest principiu să fie lipsit de aplicabilitate practică.

Normele de aplicare a Legii nr.571/2003 consacră expres trei principii care se vor avea în vedere la stabilirea impozitelor și taxelor locale, și anume:

Principiul transparenței – obligă autoritățile administrației publice să-și desfășoare activitatea într-o manieră deschisă față de public

Principiul aplicării unitare – aplicarea prevederilor titlului IX din Codul Fiscal trebuie făcută unitar, fără discriminare, fiind interzis autorităților publice locale să instituie alte impozite și taxe decât cele prevăzute de Codul Fiscal; taxele speciale se instituie pentru funcționarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice și juridice și se încasează numai de la acestea, în conformitate cu prevederile regulamentelor speciale adoptate de către consiliile locale sau județene în acest sens.

Principiul autonomiei locale – consiliile locale sau județene stabiliesc impozitele și taxele locale între limitele și în condițiile titului IX din Codul Fiscal și ale normelor metodologice de aplicare a acestuia; acest principiu corespunde cartei europene a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 ocotmbrie 1985, ratificată de România prin Legea nr.199/1997.

În aplicarea legii fiscale au fost aprobate prin OG nr.92/2003 privind codul de procedură fiscală, republicată și modificată, principiile generale de conduită în administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, unele dintre acestea reprezentând de fapt consacrarea prin legea specială a unor principii constituționale.

Astfel, principiul aplicării unitare a legislației obligă organul fiscal să aplice unitar prevederile legislației fiscale pe teritoriul României, urmând stabilirea corectă a acestora, în baza ghidurilor practice elaborate de către ministerul de resort.

Principiul exercitării dreptului de apreciere îndreptățește organul fiscal să aprecieze, în limitele atribuțiilor și competențelor ce îi revin, relevanța stărilor de fapt fiscale și să adopte soluția admisă de lege, prin utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege.

De asemenea, organul fiscal are un rol activ în aplicarea impozitelor și taxelor locale, înștiințând contribuabilul asupra drepturilor și obligațiilor ce îi revin, având dreptul de a examina din oficiu starea de fapt, în mod corect și obiectiv, precum și obligația de a îndruma contribuabilul verbal sau în scris în aplicarea prevederilor legislației fiscale, la solicitarea acestuia sau din inițiativa organului fiscal.

Codul de procedură fiscală reglementează cu grad de principiu folosirea limbii române în administrația fiscală.

În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor organele fiscale au obligația de a asigura condițiile pentru folosirea limbii materne, potrivit legii.

Contribuabilul are dreptul de a fi ascultat, organul fiscal fiind obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere, cu excepțiile prevăzute de lege, dar și obligația de cooperare în vederea determinării stării de fapt fiscale.

Funcționarii publici din cadrul organului fiscal, dar și persoanele care nu mai dețin această calitate sunt obligați, în condițiile legii să păstreze secretul asupra informațiilor pe care le dețin ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu, transmiterea acestor informații fiind permisă doar autorităților publice, autorităților fiscale ale altor țări, în condiții de reciprocitate în baza unor convenții, autorităților judiciare competente, în alte cazuri prevăzute de lege, iar în alte situații doar dacă se asigură că din acestea nu reiese identitatea vreunei persoane fizice sau juridice.

De asemenea, relațiile dintre contribuabili și organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe buna-credință, în scopul realizării cerințelor legii.

Deși în România știința contabilității nu a dus încă la răspândirea noțiunii de „drept contabil”, s-a considerat că există suficiente rațiuni ca să se ia act de existența acestuia.

Legea contabilității, principalul izvor de drept în materia contabilității, cu toate actele normative subordonate elaborate în baza prevederilor acestei legi, a fost des invocată în jurisprudența noastră recentă în rezolvarea unor chestiuni de drept fiscal legate îndeosebi de mijloacele de probă (registrele contabile) și de sensul unor noțiuni specifice dreptului contabil.

Deocamdată, în România, sursele dreptului contabil emană în măsură considerabilă de la un organ al administrației, respectiv Ministerul Finanțelor, căruia legea îi conferă dreptul de a elabora norme, instrucțiuni, etc. , în aplicarea și interpretarea normelor de drept în materie, sau de la Guvern, care adoptă hotărâri inițiate de către Ministerul Finanțelor.

Problema esențială ce trebuie clarificată o constituie utilizarea de către dreptul fiscal și dreptul contabil a acelorași noțiuni.

Datorită unor cauze obiective, ce țin de o mai largă și mai veche aplicare, interpreții normelor fiscale sunt tentați să apeleze la definiția contabilă a unor noțiuni, nefăcând deosebirea dintre cele două materii; dreptul fiscal folosește și el noțiuni specifice contabilității dar, deseori, noțiunile nu au același sens și aceeași sferă de cuprindere, spre exemplu noțiunea de profit contabil și profit fiscal în perioada 1995 – 1996, perioada în care impozitul pe profit la marii contribuabili se calcula ca impozit pe creșterea activului net.

Un alt exemplu se referă la noțiunea de imobilizări (mijloace fixe) – dreptul contabil prezintă o clasificare pe grupe, pe ramuri, etc., ce însumează mii de poziții, având ca și consecință modul de definire a noțiunii de investiții, definiție care este extinsă în mod nejustificat și în dreptul fiscal, deoarece acest termen este utilizat aproape în fiecare lege fiscală cu un anumit sens, specific și diferit de cel utilizat de alte legi cu caracter fiscal.

Astfel deși dreptul contabil reprezintă o sursă de interpretare pentru dreptul fiscal, trebuie să se țină seama de scopul diferit al celor două discipline și de logica lor diferită, ceea ce impune o anumită prudență în împrumutul termenilor din dreptul contabil și observarea regulilor de interpretare din dreptul nostru.

Spre exemplu, dreptul contabil prevede durata de serviciu normală a tuturor utilajelor, echipamentelor, care se ia în calcul pentru deducerea fiscală a amortizării; legea contabilă se referă însă la utilaje noi, ori pentru utilaje second-hand, care deja au o durată de serviciu considerabilă, estimarea numărului de ani în care se vor amortiza nu se mai poate face pe baza duratelor normale de viață ale celor noi.

Fără să fie nevoie de nici o dispoziție legală expresă, este evident că pentru un utilaj deja folosit, durata de recuperare prin amortizare va fi inferioară celei a unui utilaj nou.

Deci interpretul dreptului fiscal nu poate aplica norma contabilă fără a observa diferența dintre cele două tipuri de utilaje; dacă am proceda, la fiecare vânzare la o nouă amortizare pe toată durata sa normală de existență, s-ar ajunge la a considera teoretic că anumite echipamente ar putea funcționa la infinit, deci la un rezultat absurd.

2.3. Noile reglementări românești cu privire la impozitele și taxele locale

2.3.1. Impozitul pe clădiri

Reguli generale

Este reglementat în art.249 – 255 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, modificată.

În conformitate cu prevederile acestuia, orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, cu excepțiile prevăzute în actul normativ menționat, impozit care se datorează bugetului local al unității administrativ-teritoriale în care este amplasată clădirea.

Proprietarul este cel care datorează bugetului local impozitul chiar în cazul în care clădirea respectivă este închiriată în baza unui contract de închiriere, acesta încasând chirie pentru clădirea respectivă.

În cazul clădirilor deținute în coproprietate de către mai mulți coproprietari, aceștia datorează bugetului local impozitul proporțional cu cota-parte deținută în proprietate, cu excepția cazului în care aceasta nu se poate stabili, caz în care coproprietarii vor datora o parte egală din impozit pentru clădirea respectivă.

Codul Fiscal explică ce se înțelege prin noțiunea de clădire, și nume orice construcție care servește la adăpostirea de oameni, animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalații și altele asemenea.

Din această definiție rezultă că legiuitorul a avut în vedere și construcțiile speciale, de altfel, în cele ce urmează se va vedea că construcțiile speciale scutite de la plata impozitului au fost precizate expres în textul legii.

După cum se explică în normele metodologice aprobate prin HG nr.44/2004, modificată, persoanele fizice și juridice datorează impozit pentru clădiri indiferent de locul în care acestea sunt situate în România, cu următoarele excepții:

contribuabilii sunt scutiți de plata impozitului pe clădire

clădirile deținute în proprietate fac parte dintre cele prevăzute expres de lege ca fiind scutite de la plata impozitului.

Modul de identificare a clădirilor este de asemenea precizat în Normele metodologice, precizându-se că modul de identificare a proprietăților atât în cazul clădirilor cât și al terenurilor cu sau fără construcții situate în intravilanul localităților rurale și urbane, precum și identificarea domiciliului fiscal al contribuabililor se fac potrivit OG nr.92/2003 privind codul de procedură fiscală, republicată și modificată.

Rămâne totuși neclarificată o chestiune: în cazul persoanelor juridice care efectuează investiții la un spațiu închiriat, investiții la care contractul de închiriere nu face nici o referire, având în vedere faptul că, chiriașul este proprietarul acestora, cine datorează impozitul pentru aceste construcții?

Conform legii speciale, la sfârșitul contractului de închiriere, investițiile vor trece în proprietatea proprietarului clădirii, valoarea de impozitare a clădirii majorându-se cu valoarea acestor investiții, dar ar fi inechitabil ca până în acest moment să datoreze proprietarul impozit pentru niște construcții despre a căror existență probabil nici nu este înștiințat.

Pe de altă parte, de asemenea ar fi inechitabil ca până la data la care aceste investiții vor majora valoarea de impozitare a clădirii și impozitul va fi datorat în totalitate de către proprietar, acestea să nu fie supuse plății impozitului.

Cel care datorează impozitul este chiriașul, în calitate de proprietar al investițiilor, și nu în calitate de chiriaș al clădirii, opinie care nu este contradictorie prevederilor legii citate mai sus, ci dimpotrivă.

Scutiri

Pentru clădirile și construcțiile speciale prevăzute expres de Codul Fiscal ca fiind scutite, nu se datorează impozit la bugetul local indiferent de proprietarul acestora.

În conformitate cu prevederile art.250 din Codul Fiscal, impozitul pe clădiri nu se datoreaza pentru:

1. clădirile proprietate a statului, a unităților administrativ-teritoriale sau a oricăror instituții publice, cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;

2. clădirile care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, precum și de folosința acestora;

3. clădirile care, prin destinație, constituie lăcașuri de cult, aparținând cultelor religioase recunoscute de lege și părțile lor, componente locale, cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;

4. clădirile instituțiilor de învățământ preuniversitar sau universitar, autorizate provizoriu sau acreditate, cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;

5. clădirile unităților sanitare de interes national care nu au trecut în patrimoniul autorităților locale;

6. clădirile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Regiei Autonome ,,Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice;

7. clădirile aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Autonome ,,Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", atribuite conform legii;

8. construcțiile și amenajările funerare din cimitire, crematorii;

9. clădirile sau construcțiile din parcurile industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii;

10. clădirile trecute în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale în lipsa de moștenitori legali sau testamentari;

11. oricare dintre urmatoarele construcții speciale:

sonde de țitei, gaze, sare;

platforme de foraj marin;

orice centrală hidroelectrică, centrală termoelectrică, centrală nuclearoelectrică, stație de transformare și de conexiuni, clădire și construcție specială anexă a acesteia, post de transformare, rețea aeriană de transport și distribuție a energiei electrice și stâlpii aferenți acesteia, cablu subteran de transport, instalație electrică de fortă;

canalizări și rețele de telecomunicații subterane si aeriene;

căi de rulare, de incintă sau exterioare;

galerii subterane, planuri înclinate subterane și rampe de puț;

puțuri de mină;

coșuri de fum;

turnuri de răcire;

baraje și construcții accesorii;

diguri, construcții-anexe și cantoane pentru intervenții la apărarea împotriva inundațiilor;

construcții hidrometrice, oceanografice, hidrometeorologice, hidrotehnice, de îmbunătățiri funciare, porturi, canale navigabile cu ecluzele și stațiile de pompare aferente canalelor;

poduri, viaducte, apeducte și tuneluri;

rețele și conducte pentru transportul sau distribuția apei, produselor petroliere, gazelor și lichidelor industriale, rețele și conducte de termoficare și rețele de canalizare;

terasamente;

cheiuri;

platforme betonate;

împrejmuiri;

instalații tehnologice, rezervoare și bazine pentru depozitare;

construcții de natură similară stabilite prin Hotarâre a Consiliului Local.

Codul Fiscal prevede că acele construcții care sunt de natură similară celor de la alin.(1) pct. 11 lit. a)-s), avizate prin hotarâre a consiliilor locale, sunt scutite de impozit pe clădire pe durata existenței construcției, până când intervin alte modificări.

În cazul persoanelor fizice este prevăzută o categorie de scutiri în plus, și anume, în cazul în care:

clădirea este o locuință nouă realizată în condițiile Legii locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare; sau

clădirea este realizată pe baza de credite, în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investițiilor pentru realizarea unor lucrări publice și construcții de locuințe, aprobată si modificată prin Legea nr. 82/1995, cu modificările și completările ulterioare.

Scutirea se aplică pentru o clădire timp de 10 ani de la data dobândirii acesteia. În cazul înstrăinării clădirii, scutirea de impozit nu se aplică noului proprietar al clădirii.

Normele metodologice fac trimitere la definiția „faptelor de comerț” din Codul Comercial, în explicarea noțiunii de „incinte care sunt folosite pentru activități economice”, definite ca fiind spațiile utilizate pentru realizarea oricăror fapte de comerț.

De asemenea, sunt date explicații cu privire la noțiunea de lăcașuri de cult, fiind prezentate și construcțiile considerate a fi anexe ale acestora.

De precizat faptul că, din interpretarea textului legal rezultă că, pentru ca o clădire în accepțiunea codului fiscal să fie scutită de la plata impozitului în condițiile art.250 alin.(1) punctul 3, trebuie să îndeplinească două condiții cumulative: să aparțină unui cult religios recunoscut de lege și, prin destinația sa, să constituie lăcaș de cult.

De asemenea, Normele metodologice precizează care sunt cultele religioase recunoscute de lege.

Scutirea de la plata impozitului pe construcțiile de natură similară celor prevăzute la art.250 alin.(1) punctul 11, se vor acorda prin hotărârea consiliilor locale, după îndeplinirea procedurii prevăzute la punctul 24 din Normele metodologice, proprietarii acestora trebuind să depună o cerere specială la compartimentul de specialitate ale autorităților administrației publice locale în a căror raza teritorială sunt situate respectivele construcții speciale, însoțită de documente justificative.

În ceea ce privește clădirile proprietate a persoanelor fizice scutite de la plata impozitului în baza art.250 alin.(3) literele „a” și „b”, acestea sunt singurele legi speciale ale căror scutiri la plata impozitului pe clădire au rămas în vigoare.

După cum se precizează la punctul 289 alin.(2), facilitățile fiscale acordate prin alte acte normative decât cele prevăzute în Codul Fiscal își încetează aplicabilitatea începând cu anul 2004.

Pentru acordarea acestor scutiri, persoanele care se încadrează în această categorie, trebuie să depună o cerere la compartimentul de specialitate, scutirea fiind acordată începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care persoanele beneficiare prezintă la compartimentul de specialitate originalul și copia actelor care le atestă această calitate, respectiv contractul de vânzare –cumpărare cu plata în rate locuinței sau contractul de primire-primire/preluare a locuinței în cauză, numai pentru o singură clădire.

În cazul înstrăinării acestor locuințe, noii proprietari nu vor mai beneficia de scutire.

Calculul impozitului pentru persoanele fizice

În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare la valoarea impozabilă a clădirii.

(2) Cota de impozitare este de 0,2% pentru clădirile situate în mediul urban și de 0,1% pentru clădirile din mediul rural.

(3) Valoarea impozabilă a unei clădiri se determină prin înmulțirea suprafeței construite desfașurate a clădirii, exprimată în metri pătrați, cu valoarea corespunzătoare din tabelul următor:

TABELUL NR.1

În Anexa la Hotărârea nr. 783 din 19 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 482 din 28 mai 2004, la pct. I, sunt prevăzute nivelurile indexate pentru anul 2005 ale valorilor impozabile pe metru pătrat de suprafață construită desfășurată la clădiri, în cazul persoanelor fizice.

Suprafața construită desfășurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafețelor secțiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol, exceptând suprafețele podurilor care nu sunt utilizate ca locuință și suprafețele scărilor și teraselor neacoperite.

Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcție de amplasarea clădirii, prin înmulțirea sumei determinate conform alin. (3) cu coeficientul de corecție corespunzător, prevăzut în următorul tabel:

TABELUL NR.2

În cazul unui apartament amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri și 8 apartamente, coeficientul de corecție prevăzut la alin. (5) se reduce cu 0,10. În cazul unei clădiri finalizate înainte de 1 ianuarie 1951, valoarea impozabilă se reduce cu 15%.

În cazul unei clădiri finalizate după 31 decembrie 1950 si înainte de 1 ianuarie 1978, valoarea impozabilă se reduce cu 5%.

Dacă dimensiunile exterioare ale unei clădiri nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, atunci suprafața construită desfășurată a clădirii se determină prin înmulțirea suprafeței utile a clădirii cu un coeficient de transformare de 1,20.

De asemenea, este prevăzută o majorare a impozitului în cazul persoanelor ce dețin mai multe clădiri, cu 15%, 50%, 75%, respectiv 100% pentru prima clădire în afara celei de domiciliu, a doua, a treia și respectiv a patra, etc., în ordinea dobândirii acestora.

Persoanele care dețin în proprietate mai multe clădiri, au obligația să depună o declarație specială la compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale în raza cărora își au domiciliul, precum și la cele în raza cărora sunt situate celelalte clădiri ale acestora.

Calculul impozitului pentru persoanele juridice

Spre deosebire de persoanele fizice, orice persoană juridică ce datorează plata impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren sau a taxei asupra mijloacelor de transport are obligația de a calcula impozitul sau taxa respectivă și de a depune o declarație la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului calendaristic pentru care se calculează impozitul sau taxa., precum și declarații rectificative în termen de 30 de zile de la apariția oricărei modificări de natură a modifica cuantumul impozitului datorat bugetului local (art.290 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal).

În cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii, înregistrată în contabilitatea persoanei juridice.

Cota de impozit se stabilește prin Hotărâre a Consiliului Local și poate fi cuprinsă între 0,5% și 1%, inclusiv.

Valoarea de inventar a clădirii este valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii, conform prevederilor legale în vigoare.

În cazul unei clădiri a cărei valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării, valoarea impozabilă se reduce cu 15%.

În cazul unei clădiri care a fost reevaluată conform prevederilor legale în vigoare, valoarea de inventar a clădirii este valoarea înregistrată în contabilitatea proprietarului imediat după reevaluare.

În cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, cota impozitului pe clădiri se stabilește de Consiliul Local / Consiliul General al Municipiului București între 5% si 10% și se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare.

Fac excepție clădirile care au fost amortizate potrivit legii, în cazul cărora cota impozitului pe clădiri este cea prevăzută la alin. (2).

În cazul unei clădiri ce face obiectul unui contract de leasing financiar se aplică următoarele reguli:

impozitul pe clădire se datorează de proprietar;

valoarea care se ia în considerare la calculul impozitului pe clădiri este valoarea clădirii înregistrată în contractul de leasing financiar.

Impozitul pe clădiri se aplică pentru orice clădire deținută de o persoană juridică aflată în funcțiune, în rezervă sau în conservare, chiar daca valoarea sa a fost recuperată integral pe calea amortizării.

Dobândirea, înstrăinarea și modificarea clădirilor – termene de plată

În cazul unei clădiri care a fost dobândită sau construită de o persoana în cursul anului, impozitul pe clădire se datorează de catre persoana respectivă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost dobândită sau construită.

În cazul unei clădiri care a fost instrainată, demolată sau distrusă, dupa caz, în cursul anului, impozitul pe clădire încetează a se mai datora de persoana respectivăcu începere de la data de întâi a lunii urmatoare celei în care clădirea a fost instrăinată, demolată sau distrusă.

În cazurile prevazute la alin. (1) sau (2), impozitul pe clădiri se recalculează pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică acelei persoane.

În cazul extinderii, îmbunătpțirii, distrugerii parțiale sau al altor modificari aduse unei clădiri existente, impozitul pe clădire se recalculeaza începând cu data de întâi a lunii urmatoare celei în care a fost finalizată modificarea.

Orice persoana care dobândeste sau construieste o clădire are obligația de a depune o declarație de impunere la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile de la data dobândirii sau construirii.

Orice persoana care extinde, imbunătățește, demolează, distruge sau modifică în alt mod o clădire existentă are obligația să depună o declarație în acest sens la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile de la data la care s-au produs aceste modificări.

Referitor la momentul până la care se datorează impozitul pe clădire, care reprezintă sarcina fiscală a celui care înstrăinează, notarii publici au obligația, ca în cazul în care din certificatul fiscal eliberat de compartimentele de specialitate rezultă neachitarea obligațiilor fiscale de către vânzător, să refuze autentificarea actului.

În ceea ce privește data de la care se datorează impozitul pe clădire se impun câteva precizări, în cazul clădirilor nou construite.

Astfel în conformitate cu pct.62(1) din Normele metodologice, atât în cazul persoanelor fizice, cât și în cazul persoanelor juridice, pentru clădirile executate în conformitate cu prevederile Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor de construcții, data dobândirii clădirii, și implicit data de la care se datorează impozitul pe clădire, se consideră după cum urmează:

pentru clădirile executate integral înaintte de expirarea termenului prevăzut în autorizația de construire, data întocmirii procesului-verbal de recepție, dar nu mai târziu de 15 zile de la data terminării efective a lucrărilor;

pentru clădirile executate integral la termenul prevăzut în autorizația de construire, data din aceasta, cu obligativitatea încheierii proceului-verbal de recepție în termenul prevăzut de lege;

pentru clădirile ale căror lucrări de construcții nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizația de construire și pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilității autorizației, în condițiile legii, la data expirării acestui termen și numai pentru suprafața construită desfășurată care are elementele structurale de bază ale unei clădiri, respectiv pereți și acoperiș.

Data dobândirii/construirii clădirii determină concomitent, în condițiile Codului Fiscal și ale normelor metodologice următoarele:

datorarea impozitului pe clădiri;

diminuarea suprafeței de teren cu suprafața construită la sol a clădirii respective.

Impozitul pe clădiri datorat de persoanele fizice se stabilește pe baza datelor extrase din actele care atestă dreptul de proprietate.

Este important de reliefat, referitor la depunerea declarațiilor de impunere, că obligativitatea depunerii acestora o au chiar și contribuabilii care beneficiază de scutire la plata impozitului.

Impozitul pe clădiri se plătește anual, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie și 15 noiembrie, inclusiv, iar pentru plata cu anticipație a impozitului datorat pentru întregul an de către persoanele fizice, se acordă o bonificație de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.

2.3.2. Impozitul pe teren

Reguli generale

Orice persoana care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care în prezentul titlu se prevede altfel.

Impozitul pe teren se plătește la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în raza căreia este situat terenul.

Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, dupa caz, impozitul pe teren reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, dupa caz.

În cazul terenului care este deținut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa.

În cazul în care nu se pot stabili părțile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv.

Normele metodologice aprobate în aplicarea Codului Fiscal prevăd că se consideră proprietari de terenuri și acei contribuabili cărora, în baza Legii Fondului Funciar nr.18/1991, republicată și ale Legii nr.1/2000 pentru reconstituire dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997, li s-a constituit sau reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole sau forestiere, după caz, de la data punerii în posesie constatată prin procese-verbale, fișe sau orice alte documente de punere în posesie întocmite de consiliile locale, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, chiar dacă nu este emis titlul de proprietate.

Ca și în cazul clădirilor, în cazul în care terenul este închiriat, concesionat sau arendat în baza unui contract de închiriere, de concesiune ori de arendare, după caz, impozitul pe teren se datorează de proprietarul său.

Scutiri

În conformitate cu prevederile art.257 din Legea nr.571/2003, impozitul pe teren nu se datorează pentru:

terenul aferent unei clădiri, pentru suprafața de teren care este acoperită de o clădire;

orice teren al unui cult religios recunoscut de lege și al unei unități locale a acestuia, cu personalitate juridică;

orice teren al unui cimitir, crematoriu;

orice teren al unei instituții de învățământ preuniversitar și universitar, autorizată provizoriu sau acreditată;

orice teren al unei unități sanitare de interes național care nu a trecut în patrimoniul autorităților locale;

orice teren deținut, administrat sau folosit de catre o instituție publica, cu excepția suprafețelor folosite pentru activități economice;

orice teren proprietate a statului, a unităților administrativ-teritoriale sau a altor instituții publice, aferent unei clădiri al carui titular este oricare din aceste categorii de proprietari, exceptând suprafețele acestuia folosite pentru activități economice;

orice teren degradat sau poluat, inclus în perimetrul de ameliorare, pentru perioada cât durează ameliorarea acestuia;

terenurile care prin natura lor și nu prin destinația dată sunt improprii pentru agricultură sau silvicultură, orice terenuri ocupate de iazuri, bălți, lacuri de acumulare sau căi navigabile, cele folosite pentru activitățile de apărare împotriva inundațiilor, gospodărirea apelor, hidrometeorologie, cele care contribuie la exploatarea resurselor de apă, cele folosite ca zone de protecție definite în lege, precum și terenurile utilizate pentru exploatările din subsol, încadrate astfel printr-o hotarâre a consiliului local, în măsura în care nu afectează folosirea suprafeței solului;

terenurile legate de sistemele hidrotehnice, terenurile de navigație, terenurile aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele și stațiile de pompare aferente acestora, precum și terenurile aferente lucrărilor de îmbunătățiri funciare, pe baza avizului privind categoria de folosință a terenului, emis de Oficiul Judetean de Cadastru și Publicitate Imobiliară;

terenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri naționale, drumuri principale administrate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A., zonele de siguranță a acestora, precum și terenurile din jurul pistelor reprezentând zone de siguranta;

terenurile parcurilor industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii;

terenurile trecute în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale în lipsa de moștenitori legali sau testamentari;

terenurile aferente clădirilor aflate în domeniul public al statului și în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", cu excepția incintelor care sunt folosite pentru activități economice, precum și clădirilor aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Autonome "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat", atribuite conform legii, cu excepția celor folosite pentru activități economice.

Calculul impozitului pentru terenurile situate în intravilan

Impozitul pe teren se stabilește luând în calcul numărul de metri pătrați de teren, rangul localității în care este amplasat terenul și zona și/sau categoria de folosință a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local.

În cazul unui teren amplasat în intravilan, impozitul pe teren se stabilește prin înmulțirea numărului de metri pătrați ai terenului cu suma corespunzătoare prevăzută în urmatorul tabel:

TABELUL NR.3

În Anexa la HG nr. 783 din 19 mai 2005, sunt prevăzute nivelurile indexate pentru anul 2006, în cazul impozitului pe terenurile amplasate în intravilan-terenuri cu construcții.

În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, impozitul pe teren se stabilește după cum urmează:

a) prin înmulțirea numărului de metri pătrați de teren cu suma corespunzătoare prevăzută la alin. (4);

b) prin înmulțirea rezultatului de la lit. a) cu coeficientul de corecție corespunzător prevăzut la alin. (5).

Numărul de metri pătrați de teren se înmulțește cu suma corespunzătoare prevăzută în urmatorul tabel:

TABELUL NR.4

În Anexa la HG nr. 783 din 19 mai 2005, sunt prevăzute nivelurile indexate pentru anul 2006, în cazul impozitului pe terenurile amplasate în intravilan, orice altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții.

Suma stabilită conform celor mai sus se înmulțeste cu coeficientul de corecție corespunzător prevăzut în urmatorul tabel:

TABELUL NR.5

Calculul impozitului pentru terenurile situate în extravilan

În cazul unui teren amplasat în extravilan, indiferent de rangul localității, categoria de folosință și zona unde este situat, impozitul pe teren este de 10.000 lei/ha.

În Anexa la HG nr. 783 din 19 mai 2005, sunt prevăzute nivelurile indexate pentru anul 2006, pentru terenurile situate în extravilan.

Dobândiri și transferuri de teren, precum și alte modificări aduse terenului – termene de plată

Pentru un teren dobândit de o persoana în cursul unui an, impozitul pe teren se datorează de la data de întâi a lunii următoare celei în care terenul a fost dobândit.

Pentru orice operațiune juridică efectuată de o persoana în cursul unui an, care are ca efect transferul dreptului de proprietate asupra unui teren, persoana încetează a mai datora impozitul pe teren începând cu prima zi a lunii următoare celei în care a fost efectuat transferul dreptului de proprietate asupra terenului.

Dacă încadrarea terenului în funcție de poziție și categorie de folosință se modifică în cursul unui an sau în cursul anului intervine un eveniment care modifică impozitul datorat pe teren, impozitul datorat se modifică începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a intervenit modificarea.

Dacă în cursul anului se modifică rangul unei localități, impozitul pe teren se modifică pentru întregul teren situat în intravilan corespunzător noii încadrări a localității, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a intervenit aceasta modificare.

Orice persoană care dobândește teren are obligația de a depune o declarație privind achiziția terenului la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după data achiziției.

Orice persoană care modifică folosința terenului are obligația de a depune o declarație privind modificarea folosinței acestuia la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după data modificării folosinței.

Obligația notarului public cu privire la refuzul autentificării actului de înstrăinare în cazul în care vânzătorul figurează cu datorii față de bugetul local pentru terenul în cauză, se aplică corespunzător.

De asemenea, este important de subliniat faptul că Normele metodologice instituie o obligație în sarcina funcționarilor cu atribuții privind completarea, ținerea la zi și centralizarea datelor în registrul agricol de a comunica compartimentelor de specialitate ale autorităților administrației publice locale orice modificare a registrului agricol cu privire la terenurile, clădirile, mijloacele de transport sau alte bunuri deținute în proprietate sau în folosință, după caz, de natură să ducă la modificarea oricăror impozite și taxe locale.

Intenția legiuitorului este atât de a uniformiza cele două evidențe, cât și de a asigura impunerea la plată a contribuabililor în mod echitabil și conform cu realitatea, însă s-a dovedit destul de greu de pus în practică mai ales în localitățile mari, unde uniformizarea bazelor de date uriașe este foarte greoaie, mai ales în condițiile în care acestea nu sunt informatizate.

Impozitul pe teren se plătește, ca și impozitul pe clădire, în patru rate egale, până în datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie și 15 noiembrie, inclusiv, iar pentru plata cu anticipație a impozitului datorat bugetului local pentru întregul an, se acordă o bonificație de până la 10%, aprobată prin Hotărâre a Consiliului Local.

2.3.3. Taxa auto

Reguli generale

În conformitate cu prevederile art.261 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, modificată, orice persoana care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat în România datoreaza bugetului local al unității administrativ-teritoriale unde persoana își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, o taxă anuală pentru mijlocul de transport, cu excepția cazurilor în care în prezentul capitol se prevede altfel.

Scutiri

Scutirile la plata taxei asupra mijloacelor de transport sunt reglementate de art. 262 din Codul Fiscal. Taxa asupra mijloacelor de transport nu se aplică pentru:

autoturismele, motocicletele cu ataș și mototriciclurile care aparțin persoanelor cu handicap locomotor și care sunt adaptate handicapului acestora;

navele fluviale de pasageri, bărcile și luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei și Insula Balta Ialomiței;

mijloacele de transport ale instituțiilor publice;

mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localități, dacă tariful de transport este stabilit în condiții de transport public.

Calculul taxei asupra mijloacelor de transport

Taxa asupra mijloacelor de transport se calculează diferențiat în funcție de mai mulți factori, și anume:

tipul mijlocului de transport

capacitatea cilindrică a acestora, prin înmulțirea fiecărui 500 cmc sau fracțiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul prevăzut în Codul Fiscal

se face diferență de asemenea între mijloacele de transport cu masa totală autorizată de sub 12 t, respectiv de peste 12 t

numărul de axe

Modul de calcul al taxei asupra mijloacelor de transport este de asemenea reglementat diferit pentru combinațiile de autovehicule, respectiv un autovehicul articulat sau tren rutier, pentru remorci, semiremorci sau rulote, pentru mijloacele de transport pe apă.

Capacitatea cilindrică sau masa totală maximă autorizată a unui mijloc de transport se stabilește prin cartea de identitate a mijlocului de transport, prin factura de achiziție sau un alt document similar.

Dobândiri și transferuri ale mijloacelor de transport – plata taxei

Taxa asupra mijloacelor de transport se datorează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost dobândit mjijlocul de transport, iar în cazul în care mijlocul de transport a fost înstrăinat sau radiat din evidențele fiscale ale compartimentului de specialitate al autorității administrativ-teritoriale, taxa asupra mijlocului de transport nu se mai datorează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost înstrăinat sau radiat.

Normele metodologice de aplicare a codului fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004 precizează că prevederile acestuia se completează cu cele ale HG nr.610/1992 privind cartea de identitate a vehiculului, în aplicarea căreia s-au emis Instrucțiunile Ministerului de Interne, Ministerului Finanțelor și Ministerului Transporturilor nr.290/2.802/1.189/1993, care condiționează radierea din evidențele organului financiar de prezentarea de către contribuabil a certificatului de radiere din circulație eliberat de serviciul circulație din cadrul inspectoratului județean de poliție(art.8).

Plata taxei asupra mijloacelor de transport se face în aceleași condiții ca și impozitul pe clădire și pe teren.

2.3.4. Taxele locale în cazul eliberării certificatelor, avizelor și autorizațiilor

Prezentare generală

Potrivit art.266 orice persoana care trebuie să obțină un certificat, aviz sau altă autorizație prevăzută în prezentul capitol trebuie să plătească taxa menționată în acest capitol la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale înainte de a i se elibera certificatul, avizul sau autorizația necesară.

Valorile taxelor pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor sun fie prevăzute de Codul Fiscal în cotă procentuală, fie este aprobată de consiliul local între limitele stabilite de lege.

Scutiri

Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor nu se datorează pentru:

a) certificat de urbanism sau autorizație de construire pentru lăcaș de cult sau construcție anexă;

b) certificat de urbanism sau autorizație de construire pentru dezvoltarea, modernizarea sau reabilitarea infrastructurilor din transporturi care aparțin domeniului public al statului;

c) certificat de urbanism sau autorizație de construire, pentru lucrările de interes public județean sau local;

d) certificat de urbanism sau autorizație de construire, dacă beneficiarul construcției este o instituție publică;

e) autorizație de construire pentru autostrăzile și căile ferate atribuite prin concesionare, conform legii.

2.3.5. Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și de publicitate

Taxa pentru serviciile de reclamă și publicitate

În conformitate cu prevederile art.270 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, modificată, orice persoană, care beneficiază de servicii de reclamă și publicitate în România în baza unui contract sau a unui alt fel de înțelegere încheiată cu altă persoană, datorează bugetului local al unității administrativ-teritoriale în raza căreia persoana prestează serviciile de reclamă și publicitate, plata taxei prevăzute în prezentul articol.

Sunt exceptate serviciile de reclamă și publicitate realizate prin mijloacele de informare în masă scrise și audiovizuale.

Taxa pentru servicii de reclamă și publicitate se calculează prin aplicarea cotei taxei respective la valoarea serviciilor de reclamă și publicitate.

Taxa pentru servicii de reclamă și publicitate se varsă la bugetul local, lunar, până la data de 10 a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare contractul de prestări de servicii de reclamă și publicitate, datorându-se de la data intrării în vigoare a contractului.

Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate

Este reglementată în art.271 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, modificată, care prevede că orice persoană care utilizează un panou, afișaj sau structură de afișaj pentru reclamă și publicitate într-un loc public datorează plata taxei anuale prevăzute în prezentul articol către bugetul local al autorității administrației publice locale în raza căreia este amplasat panoul, afișajul sau structura de afișaj respectivă.

Valoarea taxei se calculează anual, în funcție de suprafața afișajului, cuantumul taxei fiind diferit în funcție de amplasamentul acestuia, și anume dacă este situat la locul în care persoana își desfășoară activitatea economică sau în oricare altă parte.

Taxa se plătește anual, anticipat sau trimestrial, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie și 15 noiembrie.

Scutiri

Taxa pentru serviciile de reclamă și publicitate și taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate nu se aplică instituțiilor publice, cu excepția cazurilor când acestea fac reclama unor activități economice.

Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate nu se datorează pentru afișajele situate în interiorul clădirilor, pentru panourile de identificare a instalațiilor energetice, marcaje de avertizare sau marcaje de circulație, precum și alte informații de utilitate publică și educaționale.

Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate nu se datorează pentru afișajul efectuat pe mijloacele de transport care nu sunt destinate, prin construcția lor, realizării de reclamă și publicitate.

2.3.6. Impozitul pe spectacole

Orice persoană care organizează o manifestare artistică, o competiție sportivă sau altă activitate distractivă în România are obligația de a plăti bugetului local al unității administrativ-teritoriale în raza căreia are loc manifestarea distractivă.

Impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotei de impozit la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare si a abonamentelor.

Excepție fac videotecile și discotecile, în cazul cărora impozitul se calculează pe baza suprafeței incintei.

Impozitul pe spectacole nu se aplica spectacolelor organizate în scopuri umanitare.

Orice persoana care datorează impozitul pe spectacole are obligația de a depune o declarație la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale, până la data stabilită pentru fiecare plată a impozitului pe spectacole.

Persoanele care datorează impozitul pe spectacole răspund pentru calculul corect al impozitului, depunerea la timp a declarației și plata la timp a impozitului.

2.3.7. Taxa hotelieră

Consiliul local poate institui o taxă pentru șederea într-o unitate de cazare, într-o localitate asupra căreia consiliul local își exercită autoritatea.

Taxa hotelieră se calculează prin aplicarea cotei stabilite de către consiliile locale între limitele prevăzute de lege, la tarifele de cazare practicate de unitățile de cazare.

Taxa hotelieră nu se aplica pentru:

persoanele fizice în vârstă de până la 18 ani inclusiv;

persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat ori persoanele invalide de gradul I sau II;

pensionarii sau studenții;

persoanele fizice aflate pe durata satisfacerii stagiului militar;

veteranii de război;

văduvele de război sau văduvele veteranilor de război care nu s-au recăsătorit;

persoanele fizice prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare;

soțul sau soția uneia dintre persoanele fizice menționate la lit. b)-g), care este cazat/cazată împreună cu o persoana menționată la lit. b)-g).

Unitățile de cazare au obligația de a vărsa taxa hotelieră la bugetul local, lunar, până la data de 10, inclusiv, a lunii următoare celei în care s-a colectat taxa hotelieră de la persoanele care au plătit cazarea și de a depune lunar o declarație la compartimentul de specialitate al autorității administrativ-teritoriale, până la data stabilită pentru fiecare plată a taxei hoteliere.

2.3.8. Taxe speciale

Pentru funcționarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice și juridice, consiliile locale, județene și Consiliului General al Municipiului București, după caz, pot adopta taxe speciale.

Consiliile locale, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, prin regulamentul aprobat, vor stabili condițiile și sectoarele de activitate în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 45/2003 privind finanțele publice locale, precum și modul de organizare și funcționare a serviciilor publice pentru care se propun taxele respective și modalitățile de consultare și de obținere a acordului persoanelor fizice și juridice beneficiare ale serviciilor respective.

Taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice și juridice care se folosesc de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective.

2.3.9. Alte taxe locale

Inițial, textul nemodificat al codului fiscal prevedea posibilitatea consiliului local de a institui taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice, pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, etc., precum și pentru deținerea sau utilizarea echipamentelor destinate obținerii de venit care folosesc infrastructura publică locală.

Aceste prevederi au fost abrogate prin punctul 32 al secțiunii H a art. I din HG nr. 84/2005, fiind înlăturate astfel limitele inițial stabilite consiliului local de a aproba alte taxe locale.

Consiliile locale vor aproba procedurile pentru calcularea și plata acestor taxe, pentru anul fiscal următor.

CAPITOLUL III

ÎNLESNIRI FISCALE ÎN CAZUL IMPOZITELOR

ȘI TRAXELOR LOCALE

3.1. Înlesnirile fiscale acordate prin Legea 571/2003 privind codul fiscal, modificată

Facilități fiscale pentru persoane fizice

După cum se prevede în art.284 alin.(1)-(4) din Codul Fiscal, impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizațiilor, precum și alte taxe prevăzute la art. 282 si art. 283 nu se aplica pentru:

veteranii de război;

persoanele fizice prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în străinatate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si în alte legi.

Persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) și art. 4 alin. (1) din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revolutiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, nu datorează:

impozitul pe clădiri pentru locuință situată la adresa de domiciliu;

impozitul pe teren aferent clădirii prevăzute la lit. a);

taxa asupra mijloacelor de transport aferentă unui singur autoturism tip hycomat sau a unui mototriciclu.

Impozitul pe clădiri și impozitul pe teren nu se aplică văduvelor de razboi si văduvelor veteranilor de razboi care nu s-au recăsătorit.

Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa pentru eliberarea unei autorizații pentru desfășurarea unei activități economice nu se datorează de către persoanele cu handicap grav sau accentuat și persoanele încadrate în gradul I sau II de invaliditate.

Trebuie precizat că, în cazul persoanelor fizice care se încadrează în prevederile legale citate mai sus, scutirea se acordă doar pentru clădirea / terenul aferent clădirii de la adresa de domiciliu, respectiv pentru un singur mijloc de transport la alegerea persoanei beneficiare de scutire.

În cazul bunurilor deținute în comun de soți, doar unul dintre soți beneficiind de scutire, aceasta se va aplica integral.

De asemenea, acordarea scutirii este condiționată de depunerea documentelor justificative la compartimentul de specialitate din cadrul autorității administrativ-teritoriale competente, scutirea acordându-se începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care au fost depuse actele.

Codul Fiscal mai prevede, în cazul persoanelor fizice, scutiri la plata impozitului pentru clădirile reabilitate termic, în condițiile OG nr. 29/2000 privind reabilitarea termica a fondului construit existent si stimularea economisirii energiei termice, aprobata cu modificări prin Legea nr. 325/2002, precum și la plata taxelor pentru eliberarea autorizației de construire pentru lucrările de reabilitare termică, pe perioada de rambursare a creditului.

Pentru persoanele care locuiesc în anumite zone ale țării, considerate defavorizate, respectiv unele zone din Munții Apuseni, sau în Rezervația Biosferei „Delta Dunării”, zone aprobate prin acte normative speciale, impozitele și taxele locale se reduc cu 50%.

De asemenea, nu se datorează taxa supra succesiunii în cazul în care încheierea procedurii succesorale a fost făcută în termen de 1 an de la decesul autorului bunurilor.

Facilități fiscale pentru persoane juridice

După cum prevede art.285 din Codul Fiscal, impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizațiilor, precum și alte taxe locale precizate la art. 282 si art. 283 nu se aplică :

oricărei instituții sau unități care functionează sub coordonarea Ministerului Educației, Cercetării si Tineretului, cu excepția incintelor folosite pentru activități economice;

fundațiilor testamentare constituite conform legii, cu scopul de a întreține, dezvolta și ajuta instituții de cultură natională, precum și de a susține acțiuni cu caracter umanitar, social si cultural;

organizațiilor umanitare care au ca unică activitate întreținerea și funcționarea căminelor de bătrâni și a caselor pentru ocrotirea copiilor orfani și a copiilor străzii.

După cum se prevede în Normele metodologice, la litera „b” se încadrează Fundația Menachem Elias a carei legătură universală este Academia Română.

Pentru ca o persoană juridică să beneficieze de scutire în temeiul art.285 litera „c”, trebuie să aibă unică activitate înscrisă în statut „întreținerea și funcționarea căminelor de bătrâni și a caselor pentru ocrotirea copiilor orfani și a copiilor străzii”.

Impozitul pe clădiri și impozitul pe teren se reduc cu 50% pentru acele clădiri și terenul aferent deținute de persoane juridice, care sunt utilizate exclusiv pentru prestarea de servicii turistice pe o perioada de maximum 5 luni pe durata unui an calendaristic.

Impozitul pe clădiri se reduce cu 50% pentru clădirile nou construite deținute de cooperațiile de consum sau meștesugărești, dar numai pentru primii 5 ani de la data achiziției clădirii.

De asemenea, elementele infrastructurii feroviare publice, inclusiv terenurile pe care sunt amplasate, precum și terenurile destinate acestui scop, sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren și a taxei pentru eliberarea autorizației de construire.

3.2. Înlesnirile fiscale acordate prin hotărâri ale consiliilor locale

Codul Fiscal lasă la latitudinea consiliilor locale adoptarea unor hotărâri prin care să acorde scutiri la plata impozitului pe clădire și a impozitului pe teren, în cazul persoanelor al căror venit este sub salariul minim brut pe țară ori constau în exclusivitate în indemnizație de șomaj sau ajutor social.

În cazul unor calamități naturale, de asemenea prin hotărârea consiliului local pot fi acordate scutiri la plata impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren, precum si a taxei pentru eliberarea certificatului de urbanism si autorizației de construire sau o reducere a acestora, precum și la impozitul pe teren sau reducerea acestuia pentru terenul aferent investițiilor derulate în conformitate cu Legea nr. 332/2001, pe toată perioada executării acestora, dar nu mai mult de 3 ani de la începerea lucrărilor și nu mai târziu de 31.12.2006.

3.3. Înlesnirile fiscale acordate prin alte acte normative

Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, modificată, aprobate prin HG nr.44/2004, modificată, prevede expres la punctul 289 alin.(2) că facilitățile fiscale acordate prin alte acte normative decât cele prevăzute în Codul Fiscal își încetează aplicabilitatea începând cu anul 2004.

Ca urmare, o dată cu intrarea în vigoare a codului fiscal, cu excepția actelor normative la care face referire expresă Codul Fiscal, după cum reiese din cele de mai sus, facilitățile fiscale acordate prin alte acte normative nu se mai aplică.

CAPITOLUL IV

PERCEPEREA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE

Direcția de impozite și taxe locale din cadrul Administrațiilor Locale pune la dispoziția contribuabililor o paletă largă de servicii menite sa limiteze timpul pe care trebuie să-l acorde în vederea achitării impozitelor și taxelor locale. Din această paletă fac parte urmatoarele modalitati de plata:

1. Plata cu numerar

Achitarea impozitelor și taxelor locale cu plata în numerar se poate face prin caseriile serviciilor de specialitate din cadrul Administrațiilor Locale sau la oficiile poștale.

2. Plata cu ordin de plată

Plata cu ordin de plată se poate face prin banca unde contribuabilul are cont deschis.

3. Plata cu card

Direcția Impozite și Taxe pune la dispoziția contribuabililor un terminal electronic pentru derularea tranzacțiilor prin intermediul cardurilor (P.O.S.).

4. Plata prin mandat poștal

Contribuabilul se prezintă la oficiul poștal și achită suma ce reprezintă impozitul pe clădire, teren sau auto.

Mandatul poștal are 2 părți: mandatul poștal propriu-zis și cuponul. Pe mandatul poștal se va trece la destinatar :Direcția Impozite și Taxe Locale cu adresa exactă. Pe fața cuponului mandatului poștal se vor trece : expeditorul cu adresa corectă/completă și suma în cifre. Pe verso-ul cuponului la rubrica loc pentru corespondență destinatarul: Direcția Impozite și Taxe Locale.

5. Plata elctronică.

Prin acte legislative(OG nr.24/2002,Legea nr.291/2002) s-a stabilit obligația tuturor municipiilor si orașelor de a dezvolta și sisteme de plată electronică a impozitelor si taxelor locale.

Sistemul de plată a taxelor și impozitelor locale prin intermediul mijloacelor electronice a fost lansat în anul 2001 de către minister la nivel de proiect pilot și, după ce acesta și-a dovedit utilitatea, el a fost extins la nivel național.

Acest sistem are două elemente de bază: un sistem de informare a cetațenilor și unul de plată efectivă.

Prin conectarea la site-ul primăriei un contribuabil poate consulta – în urma autentificarii în sistem, care sunt datoriile sale către bugetul local și poate decide cît anume și cum să plătească .

Autoritățile locale sunt obligate să pună la dispoziție aceste sisteme de informare și să interfațeze aceste sisteme cu cele puse la dispoziție de bănci pentru a permite și plata electronică.

Se poate opta între diferite modalități de plată electronică: prin POS la ghișeu, de la ATM – acolo unde a fost implementată aplicația – și prin Internet / Home Banking.

În acest moment, sistemul e-Tax a înregistrat deja câteva mii de tranzacții în întreaga țară. Marea majoritate a plătitorilor prin mijloace electronice utilizează preponderent plata cu cardul și mai puțin sunt aceia care utilizează instrumente de plată cu acces la distanță de tip Internet Banking respectiv Home Banking.

În urma unor studii facute s-a constatat ca ,aproximativ 20% din cei care au adoptat mijloacele electronice pentru efectuarea plății utilizează instrumente de tip Internet Banking respectiv Home banking și restul fiind cei care preferă plata cu cardul.

Concluzia care se desprinde din această realitate este aceea că împreună cu băncile, va trebui să se lanseze o campanie de informare a cetățenilor vis-a-vis de beneficiile pe care le au prin utilizarea unor instrumente de plată cu acces la distantă.

Evident, această campanie fiind corelată cu apariția tot mai multor servicii care să poată fi plătite prin intermediul acestor instrumente. Accesul la o interacțiune prietenoasă cu administrația este nu numai un drept al cetățeanului român dar și o obligație pentru autoritățile publice.

Aceste sisteme reprezintă cel mai bun mijloc pentru ca toți cetățenii să aibă acces la informațiile relevante despre impozitele și taxele locale și oferă o soluție facilă, rapidă și comodă pentru achitarea datoriilor la bugetele locale.

E-Tax este un sistem integrat de plată electronică a impozitelor și taxelor locale, dezvoltat de SoftNet și folosit de Banc Post S.A.

E-Tax permite contribuabililor, persoane fizice și juridice , achitarea prin intermediul instrumentelor de plată electronică a datoriilor către bugetul local. Sistemul asigură un flux rapid al plăților, ușurință și comoditate în exploatare, o deplină siguranță a operațiilor.

Există trei modalități de plată a impozitelor și taxelor locale prin mijloace electronice:

Plata prin serviciul Internet Banking al Banc Post

Plata prin ATM Banc Post, indiferent de locație

Plata prin POS Banc Post, de la ghișeul DVBL (Direcția Venituri la Bugetul Local)

Pentru plata prin Internet Banking, Direcția de Venituri , Serviciul Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei acorda fiecărui contribuabil numele de utilizator și parola de autentificare în sistem ( ID).

Se accesează situl Primăriei prin autentificare și se vizualizează impozitele și taxele locale. Contribuabilul poate consulta orice informație referitoare la patrimoniu, la plăție pe care le-a făcut sau care sunt în curs de derulare, la datele de tip istoric din ultimii 5 ani.

Formularul de plată este flexibil pentru că dă posibilitatea contribuabilului de a allege ce și cît dorește să plătească, inclusiv alte taxe, amenzi, autorizații.

Comenzile de plată se preiau automat de sistemul Internet Baking, iar descărcarea se face imediat ce se primeste confirmarea de plată de la bancă.

O comandă lansată de pe site-ul Primăriei , dar fără a fi aprobată pentru plată se poate oricând anula. Contribuabilul este întotdeauna informat despre situația plăților în curs de derulare.

Sistemul este disponibil 24h pe zi, 7 zile pe săptămană.

CAPITOLUL V

STUDII DE CAZ

5.1. STUDIU DE CAZ – PERSOANE FIZICE

Conform dosarului fiscal, înregistrat la serviciul de specialitate, cu NR .de înregistrare E12005-0007425 din 16.12.2003, contribuabilul Gabor Alexandru, persoană fizică, dobândește, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr.2175 din 15.12.2003, un imobil constituit din : subsol locuibil, parter, etaj, mansardă, o anexă și un teren în suprafață de 840mp.

Imobilul se află în localitatea Arad, zona C și este construit în anul 2003.

Potrivit documentelor de la dosarul fiscal, respectiv, releveul construcției, memoriu tehnic -justificativ , acesta este construit din beton , este dotat cu toate utilitațile: apă, gaz, canal, curent, și are următoarele suprafețe construite :

subsolul are suprafața utilă Su =110mp,

parterul are suprafața utilă Su =110mp,

etajul are suprafața utilă Su = 110mp,

mansarda are suprafața utilă Su =95mp,

anexa are suprafața utilă Su = 25mp,

terenul are suprafața utilă St= 840mp.

Caracteristicile imobilului:

-imobilul este situat într-o localitate de rangul I, zona D în anul 2004. Pentru anul fiscal 2006 prin Hotaărârea Consiliului Local nr.109/2005, zona D se transformă în zona C.

-imobilul este construit din beton și are toate utilitățile: apă, gaz, canal, curent.

Potrivit tabelului nr.6, care cuprind valorile impozabile lei/mp, stabilite de Codul Fiscal pentru anii 2005 și 2006, impozitul pentru imobilul mai sus menționat se calculează astfel:

TABELUL NR. 6

OBSERVAȚII:

1. pentru apartamente suprafața utilă se înmultește cu 1,2 pentru a afla suprafața construită desfășurată

2. valoarea impozabilă se ajustează cu coeficienții de zonă astfel :

zona A -1,2 ;

zona B -1,15 ;

zona C -1,1 ;

zona D -1,05 ;

3. pentru apartamente situate în blocuri cu mai mult de 3 nivele și 8 apartamente coeficienții de la pct. 2 se reduc cu 0,10

4. pentru clădirile construite înainte de 01.01.1951 valoarea impozabilă se reduce cu 15%

5. pentru clădirile construite intre 01.01.1951- 01.01.1978 valoarea impozabilă se reduce cu 5%

6. pentru contribuabilii care dețin mai multe clădiri impozitul se majoreaza astfel :

cu 15% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu

cu 50% pentru a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu

cu 75% pentru a treia clădire în afara celei de la adresa de domiciliu

cu 100% pentru a patra și următoarele clădiri în afara celei de la adresa de domiciliu.Aceste persoane au obligația să depună declarație specială la Serviciul de Impozite.

DETERMINAREA IMPOZITELOR PENTRU ANUL 2006

I. Determinarea impozitului pentru subsolul locuibil

Suprafața utilă Su= 110mp, Zona D, localitate rang I, coeficient de corecție 1.10.

Valoare lei /mp= 5.900.000lei x 0.75 = 4.425.000lei/mp

1. Se determină suprafața construită desfășurată prin înmulțirea suprafeței utile cu coeficientul de transformare, care, potrivit Codului Fiscal, este 1.20.

S construită desfășurată = S utilă x Coeficientul de transformare

S construită desfășurată = 110mp x 1.20 = 132mp

2. Se determină valoarea impozabilă

Se determină Valoarea lei/mp pentru subsolul locuibil. În cazul subsolului locuibil valoarea lei/mp reprezintă 75% din 5.900.000lei, respectiv,

Valoarea lei/mp = 5.900.000lei x 0.75 = 4.425.000lei/mp.

Se determină valoarea impozabilă.

Valoarea impozabilă = Suprafața construită x Val.lei/mp

Valoarea impozabilă = 132mp x 4.425.000lei = 584.100.000lei

3. Se determină valoarea impozabilă ajustată.

Se identifică coeficientul de corecție corespunzător zonei și rangului localității în tabelul de mai sus, respectiv, 1.10 ( Arad este un oras de rangul I iar zona este în anul 2005 zona D.

În anul 2005 prin Hotărârea Consiliului Local se modifică zonarea- zona în care este amplasat imobilul devine zona C). Se ajustează valoarea impozabilă stabilită la pct.2.1 cu coeficientul de corecție obținându-se valoarea impozabilă ajustată.

Valoarea impozabilă ajustată = Valoarea impozabilă x Coeficientul de corecție

Valoarea impozabilă ajustată = 584.100.000lei x 1.10 = 642.510.000lei

4. Se determină impozitul pe anul 2005

Potrivit codului fiscal impozitul se determină prin aplicarea la Valoarea impozabilă ajustată a cotei de impozitare de 0.2% (pentru imobilele din mediul urban). Astfel:

Impozitul = 642.510.000lei x 0.2% = 1.285.020lei

5. Se determină impozitul după aplicarea cotei de majorare de 30%.

Deoarece prin Hotărârea Consiliului Local impozitul pentru anul 2005 s-a majorat pentru imobilul de la adresa de domiciliu cu 30%, rezultă că impozitul final pentru anul 2005 , pentru subsolul locuibil este:

Impozit s.l. = 1.285.020lei x 1.30 = 1.670.526lei

Se rotunjește la 1.000lei. Rezultă că impozitul pentru anul 2005 este:

Impozit s.l. = 1.671.000lei/an

Impozitul se platește în patru rate egale, termenele de plată fiind :15 martie, 15 iunie, 15septembrie, 15 noiembrie.

Trim. I = 417.750lei Trim.II. = 417.750lei

Trim.III.= 417.750lei Trim.IV = 417.750lei

II. Determinărea impozitului pentru parterul și etajul imobilului

Parterul are Suprafața utilă = 110mp și etajul are Suprafața utilă = 110mp

Deoarece parterul și etajul se impozitează la fel, suprafețele celor doua nivele se însumează. Astfel:

S utilă = 110mp+110mp = 220mp

1. Se determină Suprafața construită desfășurată prin aplicarea coeficientului de transformare de 1.20

S construită desfășurată = 220mp x 1.20 = 264mp

2. Se determină valoarea impozabilă prin înmulțirea S construite cu valoarea lei/mp

V impozabilă = 264mp x 5.900.000lei = 1.557.600.000lei

3. Se determină valoarea impozabilă ajustată prin aplicarea coeficientului de corecție ( determinăt în funcție de rangul localității și de zona – rang I, zona D).

V impozabilă ajustată = 1.557.600.000lei x 1.10 = 1.713.360.000lei

4. Se determină impozitul prin aplicarea cotei de impozitare la valoarea impozabilă ajustată.

Impozitul = 1.713.360.000lei x 0,2% = 3.426.720lei

5. Se aplică majorarea de impozit stabilită prin Hotărârea Consiliului Local pentru anul 2004, de 30%.

Impozitul = 3.426.720lei x 1.30 = 4.454.736lei

Se rotunjește la 1.000lei

Impozitul = 4.455.000lei/an

Trim. I = 1.113.750lei

Trim. II = 1.113.750lei

Trim.III = 1.113.750lei

Trim.IV = 1.113.750lei

III. Determinarea impozitului pentru mansardă

Suprafața utilă = 95mp

1. Se determină Suprafața construită desfășurată prin aplicarea coeficientului de transformare de 1.20

S construită desfășurată = 95mp x 1.20 = 114mp

2. Se determină valoarea impozabilă prin înmulțirea S construite cu valoarea lei/mp. Valoarea lei/mp în cazul mansardei reprezintă , conform tabelului din Codul Fiscal ,75% din 5.900.000lei, respectiv. 5.900.000 x 0.75 = 4.425.000lei/mp

V impozabilă = 114mp x 4.425.000lei = 504.450.000lei

3. Se determină valoarea impozabilă ajustată

V impozabilă ajustată = 504.450.000lei x 1.10 = 554.895.000lei

4. Se determină impozitul prin aplicarea cotei de impozitare de 0.2% la V impozabilă ajustată

Impozitul = 554.895.000lei x 0.2% = 1.109.790lei

5. Dupa aplicarea procentului de majorare de 30%, stabilit de Consiliul Local, impozitul devine:

Impozit pe mansardă = 1.109.790lei x 1.30 = 1.442.727lei

Se rotunjește la 1.000lei

Impozit pe mansardă = 1.443.000lei/an

Trim. I = 360.750lei

Trim. II = 360.750lei

Trim. III= 360.750lei

Trim. IV= 360.750lei

IV. Determinărea impozitului pentru anexă

Suprafața utilă = 25mp; construcție din cărămidă, fără utilități.

Potrivit tabelelor de mai sus, în cazul construcțiilor anexe din cărămidă fără instalații, valoarea este de 900.000lei/mp.

1. Se determină Suprafața construită desfășurată

S construită = 25mp x 1.2 = 30mp

2. Se determină valoarea impozabilă

V impozabilă= 30mp x 900.000lei = 27.000.000lei

3. Se determină valoarea impozabilă ajustată

V impozabilă ajustată= 27.000.000lei x 1.10 = 29.700.000lei

4. Se determină impozitul pentru anexă

Impozit = 29.700.000lei x 0.2% = 59.400lei

După rotunjire la 1.000lei, rezultă

Impozit = 59.000lei/an

Notă: Cota de majorare de 30% se aplică numai pentru locuința de domiciliu. În cazul anexelor nu se aplică.

Trim. I = 14.750lei Trim. II = 14.750lei Trim.III = 14.750lei Trim.IV = 14.750lei

V. Determinarea impozitului pentru terenul aferent imobilului

TABEL NR.7

Suprafața teren = 840mp. Terenul este situat în intravilan, zona D, rangul localității este rangul I.

Potrivit Codului Fiscal nu se datorează impozit pentru Suprafața de teren ocupată de construcție.

1. Se determină Suprafața construită la sol

Suprafața construită la sol = 110mp+25mp = 135mp

2. Se determină Suprafața de teren impozabil

Suprafața de teren impozabil = 840mp – 135mp = 705mp

Conform Tabelului de mai sus, valoarea lei /mp = 1.200lei, rezultă:

3. Se determină impozitul pe teren

Impozit teren = 705mp x 1.200lei = 846.000lei

Impozit teren = 846.000lei./an

Trim. I = 216.187lei

Trim. II = 216.187lei

Trim. III= 216.187lei

Trim. IV= 216.187lei

DETERMINAREA IMPOZITELOR PENTRU ANUL 2006

I. Determinarea impozitului pentru subsolul locuibil.

Potrivit tabelului nr.1, Valoarea lei/mp pentru subsolul locuibil reprezintă 75% din valoarea lei/mp pentru construcții din beton cu instalații – 6.313.000lei.

Suprafața utilă = 110mp, zona C, rangul I.

Se determină Suprafața construită desfășurată

S construită desfășurată = 110mp x 1.20 = 132m

2. Se determină valoarea impozabilă

Vlei/mp = 6.313.000lei x 0.75 = 4.734.750lei

V impozabilă = 132mp x 4.734.750lei = 624.987.000lei

3. Se determină valoarea impozabilă ajustată (coeficient de corecție în funcție de rangul I și zona C este , conform tabelelor, 1.15)

V impozabilă ajustată = 624.987.000lei x 1.15 = 718.735.050lei

4. Se determină impozitul prin aplicarea cotei de impozitare de 0.2%

Impozit = 718.735.050lei x 0.2% = 1.437.470lei

5. Se determină impozitul după aplicarea cotei de majorare stabilită prin Hotărârea Consiliului Local pentru anul 2005 la nivelul de 20%.

Impozit/2005 = 1.437.470lei x 1.20 = 1.724.964lei

Se rotunjeste la 1.000lei

Impozitul(subsol locuibil) = 1.725.000lei/an

II. Determinarea impozitului pentru parter și etaj

S utilă parter = 110mp, S utilă etaj = 110mp, S utilă P+E = 220mp

1. Se determină Suprafața construită desfășurată

S construită = 220mp x 1.20 = 264mp

2. Se determină valoarea impozabilă

V impozabilă = 264mp x 6.313.000lei = 1.666.632.000lei

3. Se determină Valoarea impozabilă ajustată – coeficient de corecție este 1.15

V impozabilă ajustată = 1.666.632.000lei x 1.15 = 1.916.626.800lei

4. Se determină impozitul prin aplicarea cotei de impozitare de 0.2%

Impozit = 1.916.626.800lei x 0.2% = 3.833.253lei

5. Se aplică majorarea de 20% potrivit Hotărârii Consiliului Local

Impozitul = 3.833.253lei x 1.20 = 4.599.904lei

Prin rotunjire la 1.000lei, Impozitul = 4.600.000lei /an

Trim. I = 1.150.000lei

Trim. II = 1.150.000lei

Trim. III= 1.150.000lei

Trim. IV= 1.150.000lei

III. Determinarea impozitului pentru mansardă

Suprafața utilă = 95mp, Valoare lei/mp = 6.313.000lei x 0.75 = 4.734.750lei

1. Se determină Suprafața construită desfășurată

S construită = 95mp x 1.20 = 114mp

2. Se determină valoarea impozabilă

V impozabilă = 114mp x 4.734.750lei = 539.761.500lei

3. Se determină valoarea impozabilă ajustată

V impozabilă ajustată = 539.761.500lei x 1.15 = 620.725.725lei

4. Se determină impozitul prin aplicarea cotei de impozitare de 0.2%

Impozitul = 620.725.725lei x 0.2% = 1.241.451lei

5. Se aplică majorarea de 20% stabilită de Consiliul Local

Impozitul = 1.241.451lei x 1.20 = 1.489.741lei

În urma rotunjirii la 1.000lei, rezultă, Impozitul = 1.490.000lei/an

Trim. I = 287.250lei

Trim. II = 287.250lei

Trim. III= 287.250lei

Trim. IV= 287.250lei

IV. Determinarea impozitului pentru anexă

S utilă = 25mp,construcție din cărămidă, fără instalații, valoarea lei/mp = 963.000lei

1. Se determină Suprafața construită desfășurată

S construită desfășurată = 25 x 1.20 = 30mp

2. Se determină valoarea impozabilă

V impozabilă = 30mp x 963.000lei = 28.890.000lei

3. Se determină valoarea impozabilă ajustată

V impozabilă ajustată = 28.890.000lei x 1.15 = 33.223.500lei

4. Se determină impozitul pentru anexă

Impozitul = 33.223.500lei x 0.2% = 66.447lei

Prin rotunjire la 1.000lei, Impozitul = 66.000lei/an

Nota: cota de majorare de 20% se aplică numai pentru locuința de domiciliu. Pentru anexe nu se aplică.

Trim. I = 16.500lei

Trim. II = 16.500lei

Trim. III= 16.500lei

Trim. IV= 16.500lei

V. Determinarea impozitului pe terenul aferent imobilului.

Suprafața de teren = 840mp. Zona C Prin Hotărârea Consiliului Local pentru anul 2005 se modifică zona din D în zona C. Potrivit Legii nr.571/2003 cu privire la Codului Fiscal, pentru suprafața de teren pe care se află construcția, nu se plătește impozit.

1. Se determină Suprafața construită la sol

S construită la sol = 110mp + 25mp = 135mp

2. Se determină Suprafața de teren impozabil

S teren impozabil = 840mp – 135mp = 705mp

3. Se determină impozitul pe teren prin înmulțirea suprafeței de teren impozabil cu valoarea lei /mp din tabelul de mai sus. Valoarea se selectează în funcție de zona și de rangul localității – Zona C, rangul I.

Impozit teren = 705mp x 3.000lei = 1.491.075lei

Se rotunjește la 1.000lei

Impozit teren = 1.491.000lei/an

Trim. I = 372.750lei

Trim. II = 372.750lei

Trim. III= 372.750lei

Trim. IV= 372.750lei

5.2. STUDIU DE CAZ – PERSOANE JURIDICE

Societatea „Feroneria”SA achiziționeaza un imobil situat în C-lea Radnei nr.48, format din clădiri și teren, în suprafață totală de 1.000 mp, conform contractului de vânzare-cumpărare , nr. 2740, autentificat în data de 30.01.1998.

Din contract rezultă că valoarea imobilului este de 1.000.000.000lei, fară T.V.A. Clădirea are valoarea de 570.000.000lei .

Societatea „ Feroneria” SA nu declară proprietățile în termenul prevăzut, de 30 zile calendaristice de la data dobândirii, ci face acest lucru numai in luna ianuarie 2005. În acest caz, declarațiile de impunere se preiau cu amendă de 1.070.000 lei în conformitate cu

art. 254, alin. 5 din Legea 571/2003 și art. 259, alin. 6 din Legea 571/2003

art. 294, alin. 2, lit.a) din Legea 571/2003 , modificată de H.G.784/2004, art. 294, alin. 3

Înregistrarea în contabilitatea societății este următoarea :

1.Achiziționare teren+clădire

% = ,,Furnizori de imobilizări” 1.190.000.000

211 ,,Terenuri ” 430.000.000

212 ,,Construcții ” 570.000.000 4426,,T.V.A. deductibilă ” 190.000.000

2. Plata furnizorului de imobilizări prin virament bancar

404 = 5121 1.190.000.000

Suprafața totala de teren este de 1.000mp

Suprafața construită la sol a clădirii este de 150mp. Suprafața construită la sol a clădirii rezultă din planul de situație întocmit de expertul autorizat pentru societatea ”ALFA”.

Rezultă:

Suprafața de teren impozabilă = 1.000mp-150mp = 850mp

I. Obligațiile la Bugetul Local Arad pentru anul 2005 sunt:

a) Impozitul pe clădiri :

In cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii, înregistrată în contabilitatea societății.

Cota de impozitare pentru anul 2005 stabilită în baza Legii 571/2003 prin H.C.L.144/2003 este de 1.5%.Se aplică coeficientul de 1.5% deoarece clădirea este dobîndită dupa 01.01.1998. astfel:

Valoarea de inventar a clădirii este de 570.000.000lei

Impozitul pe clădire = 570.000.000lei x 1.5% = 8550.000lei/an

Trim. I = 2.137.500 lei

Trim.II = 2.137.500 lei

Trim III = 2.137.500 lei

Trim.IV = 2.137.500 lei

b) Impozitul pe teren .

Potrivit Legii nr.571/2003 cu privire la Codul Fiscal – valoarea lei/mp, pentru zona B și localitate de rangul I, este de 4095lei. Rezultă:

Impozit teren = 850mp x Valoare lei/mp

= 850mp x 4095lei = 3.480.750lei/an

Impozitul pe teren se plătește în rate egale, trimestrial, astfel:

Trim I = 870.000lei

Trim II = 870.00lei

Trim III= 870.000lei

Trim.IV= 870.000lei

c) Taxa auto

Ex. Aceeași societate achiziționează un mijloc de transport ,” Dacia 1310 Berlină ”, cu o capacitate cilindrică de 1289 cmc, în valoare de 200.000.000lei fără T.V.A.

1. Achiziție autoturism

% = 404 “Furnizori de imobilizari” 238.000.000

213.3 200.000.000

4426 “TVA deductibilă” 38.000

2. Plată autoturism

404 „Furnizori” = 5121”Conturi la banci in lei” 238.000.000

Determinarea taxei auto pentru anul 2005 .

Pentru anul 2005, valoarea stabilită este de 65.000lei/500cmc sau fracțiune, conform art. 261 și art. 263 al.1, 2 si 8 din Legea 571/2003, pentru autoturismele cu capacitatea cilindrică de până la 2.000cmc inclusiv.

Taxa auto = 1500/500 x 65.000lei / 500cmc = 195.000 lei /an Trim.I = 48.750lei

Trim.II = 48.750lei

Trim.III = 48.750lei

Trim.IV = 48.750lei

II. Obligațiile la Bugetul Local pentru anul 2006 sunt:

a) Impozitul pe clădiri

Deoarece reevaluările nu erau obligatorii, societatea ,de la data achiziției nu efectuează reevaluarea .

Neefectuând reevaluarea în ultimii 3 ani anteriori anului de referință, cota de impozitare este, conform art.253,al..6 dinLegea nr.571/2003 modificată și completată și pct.111 din O.G.nr.83/2004, de 10%.

Consiliul Local Arad a aprobat majorarea cu 20% a impozitului stabilit pentru toate societățile prin H.C.L.109/2004 art.1 si art.3. Astfel:

Impozitul pe clădire = 570.000.000 x 10% + 20% = 68.40000.000lei/an

Trim. I = 17.100.000lei

Trim.II = 17.100.000lei

Trim.III= 17.100.000lei

Trim.IV= 17.100.000lei

b) Impozitul pe teren.

Pentru anul 2006, valoarea lei/mp, pentru zona B si localitatea de rang I, este de 4.385lei. Astfel:

Impozit pe teren = 850 mp x valoare lei /mp

= 850 x 4385 = 3.727.250lei/an

Trim. I = 931.812 lei

Trim.II =931.812 lei

Trim.III= 931.812lei

Trim.IV= 931.812lei

c) Taxa auto

Pentru anul 2006, valoarea stabilită este de70.000lei/500cmcsau fracțiune, conform art. 261 și art. 263 al.1, 2 si 8 din Legea 571/2003, pentru autoturismele cu capacitatea cilindrică de până la 2.000cmc inclusiv.

Taxa auto = 1500/500 x 70.000lei/500cmc = 210.000 lei/an

Trim. I = 52.500lei

Trim.II = 52.500lei

Trim.III=52.500lei

Trim.IV=52.500lei

CAPITOLUL VI

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Concluzii

Impozitele și taxele locale constituie, datorită destinației lor, o pârghie foarte importantă în dezvoltarea economico – socială a localităților, unitășile teritorial administrative având o anumită autonomie în gestionarea lor.

Această autonomie este limitată în materia așezării impozitelor prin dispozițiile legale care prevăd doar posibilitatea organelor locale de a stabili nivelul lor între anumite limite.

Administrațiile locale nu pot avea un control total asupra veniturilor lor, neputând stabili alte impozite și taxe decât cele prevazute de lege, neavând posibilitatea creșterii cuantumului acestora decât în limitele prevăzute de lege. Legea interzice ca impozitele locale sa fie majorate cu mai mult de 50% într-o perioada de un an.

Datorită dezechilibrului bugetar înregistrat an de an în perioada de după 1989, majoritatea normelor cu scop principal fiscal au fost incluse în Ordonanțe și Ordonanțe de Urgență ale Guvernului, fiind ulterior aprobate prin legi, ceea ce denotă o necunoaștere a dificultăților ce pot apărea din interpretarea și aplicarea acestor texte.

Soluția, aplicată mai târziu, a fost adoptarea legilor interpretative, respectiv, a normelor metodologice de aplicare, care au scopul de a da textului inițial exact sensul dorit de către autorii acestuia.

Reglementarea actuală a materiei taxelor și impozitelor locale este Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, în aplicarea căreia au fost adoptate norme metodologice prin HG nr.44/2004.

De asemenea, tot cu scopul unificării modului de punere în practică a legislației fiscale, a fost adoptată OG nr.92/2003 privind codul de procedură fiscală, republicată și modificată, în aplicarea căreia au fost aprobate prin HG nr.1050/2004 norme metodologice.

Unificarea legislației fiscale într-un cod fiscal unic este lăudabilă, chiar dacă la momentul de față, modul de aducere la îndeplinire a acesteia nu răspunde total cerințelor de aplicabilitate, fapt dovedit de numeroasele modificări aduse Codului Fiscal , într-un interval de timp relativ scurt.

Mobilitatea excesivă a legislației fiscale in România, în ultimul deceniu a avut ca principala cauză căutarea unor soluții de încurajare a investițiilor, a exportului, în vederea obținerii unei anumite creșteri economice și în cadrul acesteia, a stimulării anumitor activități, sectoare și chiar zone ale țării. Această mobilitatea a legislației fiscale creează dificultăți de interpretare a normelor de drept fiscal, fapt care, alături de noutatea materiei, nu permite conturarea unor soluții constante, riguroase.

Statul nu poate adopta acte normative în deplină libertate, fiind constrâns să respecte atât unele imperative legale – de exemplu obligația de a asigura un nivel de trai decent cetățenilor din venitul rămas dupa impozitare, dar mai ales imperative de ordin economic, respectiv, adaptarea la posibilitățile contribuabililor, ale economiei naționale în general.

În reglementarea fiscală, statul trebuie, de asemenea, să țină seama de alte obiective și orientări strategice, pe termen lung, care, de multe ori, se impun cu prioritate față de obiectivele politicii fiscale, cum ar fi de exemplu armonizarea cu legislația fiscală europeană.

În România, rolul fiscal al impozitelor se înscrie în tendințele actuale din statele moderne, în general, constituind principala sursă a fondurilor bugetare, nivelul lor fiind unul mediu (rata fiscalității).

Propuneri

Alături de principiile generale care se au ăn vedere la stabilirea impozitelor și taxelor locale, consacrate de Legea 571/2003: principiul transparenței, principiul aplicării unitare, pricipiul autonomiei locale, ar trebui introduse in Codul Fiscal și următoarele principii specifice economiei de piață:

-principiul capacității de plata;

-principiul eficientei economice;

-principiul creșterii economice;

-principiul proporționalității;

-principiul stabilității;

-principiul simplității;

-principiul costurilor scăzute de administrare și conformare;

-principiul neutralității.

O altă propunere este aceea de a se acoda, prin prevederile Legii 571/2003 privind Codul Fiscal, facilitați fiscale unor persoane fizice cu venituri mici, sub venitul minim pe economie.

BIBLIOGRAFIE

BELEAN P., ANGHELACHE G. (2005), ,,Finanțele publice ale României”, Editura Economică, București.

BELEAN P., ANGHELACHE G. (2003), ,,Finanțele publice ale României”, Editura Economică, București.

BUFAN, RADU – Drept fiscal al afacerilor, Editura Brumar, Timișoara, 2003.

DROSU ȘAGUNA, DAN – Drept financiar și fiscal – Editura All Beck, București, 2003.

TEFAN, IONEL, BIVOLARU, DOINA, ROTĂRESCU, VASILE, SLAVICI, TITUS – Finanțe publice și fiscalitate – Legislație, materiale documentare și aplicații, Editura Fundației “IOAN SLAVICI”, Arad, 2002.

ȚÂȚU, L., ȘERBĂNESCU, C., ȘTEFAN, D., VASILESCU, D., NICA, A.– Fiscalitate – de la lege la practică, Editura All Beck, București, 2004.

TRIBUNA ECONOMICĂ, nr.37/2002, – Impozitul – determinare și percepere, pag.38 (((la modalități de plată)))).

LEGEA 571/2003 cu privire la CODUL FISCAL.

H.G. 44 din 22 ianuarie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal.