Cotarea Valorilor Mobiliare la Bursa de Valori Bucuresti

=== capi ===

Capitolul 1

SISTEMUL DE TRANZACȚIONARE A BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI

1.1 TRANZACȚIONAREA ÎN CADRUL BVB PRIN SISTEMUL DE HORIZONTM

Ca o cerință a extinderii și perfecționării activității bursiere, în anul 1999 a fost introdus un nou sistem de tranzacționare denumit HORIZOM, care a înlocuit treptat sistemul inițial STEA. Noul sistem a fost astfel conceput încât să permită introducerea unor noi tehnici de negociere în conformitate cu exigențele tuturor categoriilor de participanți și în scopul identificării nivelurilor reale de preț, pentru fiecare acțiune tranzacționată.

Prin acest nou sistem de tranzacționare au fost inițiate două tipuri de piețe: o piață principală a Bursei în cadrul căreia se tranzacționează blocuri de titluri (mărimea unui bloc fiind de 100 de acțiuni) și trei piețe secundare: piața de licitare Odd-lot, piața cu Inițiere (Squaring Up) și piața Deal-uri negociate. Totodată sistemul permite diversitatea ordinelor bursiere și identificarea factorilor care influențează prioritatea de execuție a ordinelor.

1.1.1 Tipuri de ordine

Noul sistem de tranzacționare permite inițierea tranzacțiilor bursiere atât pe baza ordinelor comune, cât și în conformitate cu termenii speciali de introducere a ordinelor. În continuare sunt prezentate succint caracteristicile principalelor tipuri de ordine:

1.1.1.1 ORDINE COMUNE

a) Ordinul limită este cel prin care se specifică un nivel maxim de preț la cumpărare și un nivel minim de preț la vânzare. Prețurile ordinelor limită sunt introduse numai în „pași de preț”, predefiniți, corespunzători unor intervale de preț stabilite de Bursă și modificabile în funcție de condițiile pieței. Spre exemplu, valorile utilizate în anul 1999 au fost:

b) Ordinul „la piață” este ordinul executabil imediat la prețul pieței. Introducerea acestui ordin în sistemul de tranzacționare este supusă regulii protecției de preț, potrivit căreia acestui ordin i se atribuie un preț limită specific. Prin aceasta se reduce riscul de preț asumat de un agent de bursă c are introduce ordinul „la piață”.

c) Ordinul „fără preț” este acel ordin pentru care nu se specifică un preț, dar preia imediat prețul cel mai bun al pieței. Cu alte cuvinte, acesta reprezintă un ordin „la piață” fără protecție de preț. Un astfel de ordin este acceptat numai dacă există ordine de piață.

d) Ordinul „take” reprezintă un ordin de cumpărare a întregii cantități disponibile în piață la cel mai bun preț (respectiv la cel mai bun preț de vânzare al pieței). Sistemul permite coordonarea ordinelor din care cele două tipuri de registre: Registrul Ordinelor Comune și cel al ordinelor ca Termeni Speciali.

e) Ordinul „hit” este ordinul prin care se vinde întreaga cantitate disponibilă la cel mai bun preț al pieței (respectiv la cel mai bun preț de cumpărare din piață). Ca și ordinul „take”, ordinul „hit” are aceleași reguli care sunt utilizate în cazul ordinelor „la limită” și „fill or kill”.

f) Ordinul „match” (pereche)

Un ordin „match” are rolul de a crea un ordin opus un ordin existent în piață (ordin comun, ordin cu termeni speciali sau ordin cu decontare specială). Ordinul pereche poate fi creat pentru orice caracteristică a ordinului existent: volum, simbol, preț, decontare.

1.1.1.2 ORDINE CONDIȚIONATE

Ordinele condiționate sunt cele declanșate de tranzacții derulate în piață. Fiecare ordin condiționat prezintă un preț de înregistrare, care poate fi „la limită”sau „la piață” și un preț de declanșare care activează ordinul. Principalele tipuri de ordine condiționate sunt enumerate în continuare.

a) Ordinul „stop pierdere la piață” (Stop Loss), care este un ordin de vânzare care este activat atunci când prețul unei acțiuni scade la sau sub nivelul prețului de declanșare specificat. Din momentul activării lui, ordinul se comportă ca un ordin „la piață”. Scopul unui astfel de ordin este acela de a proteja profitul obținut de operator, respectiv de a opri pierderea acestuia.

b) Ordinul „Stop cumpărare la piață” (Stop Buy), care este activat atunci când la cumpărare prețul acțiunii crește la sau peste nivelul prețului de declanșare specificat. Comportamentul este identic cu cel al ordinului precedent.

c) Ordinul „Stop-limită” este un ordin cu restricție de a vinde sau de a cumpăra care este activat când pe piață se atinge prețul de declanșare specificat. La cumpărare, acesta devine un ordin limită când acțiunea s-a tranzacționat la sau peste prețul de declanșare al ordinului stop limită.

d) Ordinul „market if touched” (la atingere) este un ordin condiționat de cumpărare sau de vânzare când prețul pieței pentru o anumită valoare mobiliară atinge un preț specific. Ordinul „market if touched” (MIT) de cumpărare se comportă ca un ordin „la piață” când valoarea mobiliară respectivă se tranzacționează la sau sub prețul de declanșare specificat al ordinului.

e) Ordinul „limit if toched” (LIT) denumit și „limită la atingere” declanșează o tranzacționare de cumpărare sau vânzare dacă pe piață se atinge un preț specificat pentru o anumită valoare mobiliară. Ordinul este înregistrat la prețul limită specificat la introducerea, în momentul în care valoarea mobiliară se tranzacționează la cumpărare la sau sub prețul de declanșare, iar la vânzare când tranzacționarea are loc la sau peste prețul de declanșare al ordinului LIT.

1.1.1.3 RESTRICȚII DE TIMP

Stabilirea unei perioade de valabilitate a ordinului presupune introducerea unei restricții de timp.

a. Ordinul „Day” este valabil până la încheierea ședinței de tranzacționare în care a fost introdus, respectiv până la sfârșitul zilei curente.

b. Ordinul „Bun până la anulare sau Deschis” (Good Till Canceled – GTC; Open) rămâne valabil până la ștergerea din sistem a ordinelor rămase neexecutate de către agentul de bursă care le-a introdus.

c. Ordinul „Bun până la o dată” (Good to Date – GTD) este valabil până la închiderea ședinței din data specificată (lună, zi, an), după care este automat șters din sistem.

d. Ordinul „Bun până la sfârșitul săptămânii” (Good for Week – GTW), rămâne valid până la sfârșitul săptămânii curente, fiind șters automat la sfârșitul ultimei zile de tranzacționare a săptămânii curente.

e. Ordinul „Bun până la sfârșitul lunii” (Good for Month – GTM), este valabil până la sfârșitul lunii curente, fiind automat șters din sistem în ultima zi de tranzacționare a lunii curente.

f. Ordinul „Bun până la un timp” (oră, minut) care poate fi adresat în combinație cu alte restricții, ca de exemplu, GTM până la ora 10:00 în ziua finală.

g. Ordinul „Execută și Dispari” (Fill or Kill – FOK) care în timpul tranzacționării continue este ordinul cu restricție de timp, care încercând să tranzacționeze se va executa total sau parțial, iar orice volum rămas v fi retras și șters din sistem. În timpul pre-deschiderii, ordinul FOK poate participa la volum de deschidere cu oricât de mult este posibil, după care este șters din sistem.

1.1.2 Prioritățile în execuția ordinelor

Un ordin nou introdus, care nu se potrivește cu un alt ordin în vederea execuției imediate este înregistrat în listă (în coada ordinelor) în raport de următorii factori:

Prioritatea dată de preț;

Prioritatea dată de termenii comuni;

Prioritatea dată de termenii speciali;

Prioritatea dată de timpul introducerii în cadrul fiecărui registru de ordine.

Un ordin introdus și care se potrivește cu mai multe ordine în vederea execuției se va executa prima dată cu ordinul care are cea mai mare prioritate de execuție, apoi cu următorul, în ordinea priorității și așa mai departe. Dacă o tranzacție provine din mai multe ordine, ordinul care se execută primul este determinat de următorii factori, în ordine descrescătoare:

Prioritatea de execuție după preț;

prioritatea de execuție după sursa ordinului (client, instituție financiară, house și staff, în cadrul fiecărui registru);

prioritate de execuție după termenii comuni înaintea celor speciali;

prioritate de execuție bazată pe timpul introducerii.

Prețul are cea mai mare prioritate în execuție unui ordin. Un ordin de cumpărare are prioritate de execuție față de alt ordin de cumpărare care are un preț mai mic decât al primului ordin. Un ordin de vânzare are prioritate de execuție față de un lat ordin de vânzare care are un preț mai mare.

Prioritatea de execuție a unui ordin este determinată și de tipul contului corespunzător ordinului. La fiecare preț, prioritatea se acordă în ordine descrescătoare pentru conturi de tip Client, conturi de tipo Instituție Financiară, conturi de tip Pro (House) și conturi de tip Staff (insider). Prioritatea sursei ordinelor acționează doar în cadrul fiecărui registru de ordine. Ordinele din Registrul cu Termeni Speciali au prioritate de execuție mai mică decât cele înregistrate în Registru Ordinelor Comune.

Prioritate de timp funcționează după principiul: „primul venit-primul servit”. În momentul în care Nucleul de Tranzacționare acceptă ordinul, acesta primește o marcă de timp. În cadrul aceluiași nivel de preț, ordinul cu timpul de introducere cel mai mic are prioritatea în coada ordinelor. Pe de altă parte, ordinelor multiple, având termeni speciali și aflându-se în cadrul aceluiași nivel de preț, li se aplică între ele prioritatea de timp.

1.1.3 Stările pieței

Tranzacționarea în piața comună este precedată de starea de pre-deschidere și este urmată de pre-închidere și, respectiv, închidere (figura anterioară).

Starea de pre-deschidere are rolul de a stabili prețul de deschidere pe bazele ordinelor introduse și neexecutate într-un interval de timp bine precizat înaintea momentului deschiderii bursei. Orice ordin introdus în perioada de pre-deschidere determină calcularea imediată a prețului probabil de deschidere. Dacă se constată un dezechilibru al pieței (când prețul cel mai bun de cumpărare este mai mare decât prețul cel mai bun de vânzare) și există prețuri multiple de deschidere, intervin următoarele criterii în alegerea prețului de deschidere:

Volumul maxim de acțiuni ce poate fi tranzacționat;

Alegerea volumului minim rămas netranzacționat;

Cea mai mică diferență netă de preț fără de prețul mediu ponderat al zilei precedente (sau față de prețul de închidere);

Prețul maxim.

Fiecare acțiune înscrisă la cota Bursei poate avea doar un singur preț de deschidere.

Determinarea prețului de deschidere are la bază următoarele criterii:

a. Volumul disponibil de valori mobiliare pentru cumpărarea și, separat, pentru vânzare. Prețul de deschidere trebuie să permită tranzacționarea unei cantități maxime de valori mobiliare.

b. Identificarea nivelului de preț care determină un dezechilibru minim în volumul de valori mobiliare. Astfel, dacă același volum de valori mobiliare poate fi tranzacționate la mai multe niveluri de preț, se va alege acel nivel de preț la care numărul de blocuri rămase după derularea tranzacțiilor este minim;

c. Stabilirea nivelului de preț cu cea mai mică modificare netă față de criteriu de închidere al sesiunii precedente de tranzacționare. Acest criteriu devine operațional numai dacă același volum maxim de valori mobiliare având același dezechilibru minim poate fi tranzacționat l mai multe niveluri de preț.

d. alegerea celui mai mare nivel de preț. Se va alege drept preț de deschidere cel mai mare nivel de preț dintre nivelurile de preț care permit tranzacționarea aceluiași volum maxim de valori mobiliare având același dezechilibru minim de titluri și aceeași modificare netă minimă față de prețul de închidere al sesiunii precedente de tranzacționare.

1.2 COTA BVB. CONDIȚII DE ADMITERE LA COTĂ

1.2.1 Cota Bursei de Valori București (condiții de admitere la cotă)

Valorile mobiliare sunt înscrise la cota bursei pe baza unor prevederi expres precizate în Lege (Legea 25/1994) prin care se stipulează rolul exclusiv reglementator al Comisiei Naționale de Valori Mobiliare. Aceste prevederi conțin cerințe pentru admiterea, menținerea și promovarea la cot bursei, precizează care este documentația necesară în cazul solicitărilor înscrierii la cotă și stabilește obligațiile societăților emitente privind difuzarea de informații necesare pentru desfășurarea în condiții normale a tranzacționării.

Cota BVB este structurată pe următoarele sectoare:

a) sectorul valorilor mobiliare emise de persoane juridice române:

categoria a II-a, care presupune respectarea următoarelor cerințe:

libera transferabilitate a valorilor mobiliare;

înregistrarea la Oficiul de Evidență a Valorilor Mobiliare;

furnizarea de servicii adecvate către deținătorii de valori mobiliare;

furnizarea de informații;

plata comisioanelor de înscriere la cota bursei;

legătura cu bursa (emitentul va numi o persoană care va menține legătura permanentă cu bursa);

certificarea datelor furnizate de emitent de către un cenzor extern independent;

adaptarea la angajamentul de înscriere și menținere la cota bursei.

Categoria I. Principele cerințe privind înscrierea la categoria I, care se adaugă celor prevăzute pentru înscrierea la categoria de bază, sunt următoarele:

Perioada de activitate de minimum trei ani;

Realizarea unui profit net în ultimii doi ani de activitate;

Personalul de conducere recunoscut pentru competența profesională și probabilitatea morală;

Înscrierea la cota bursei a acțiunilor. Cel puțin 15% din numărul acțiunilor emise și aflate în circulație trebuie să fie deținute de cel puțin 1.800 de acționari, excluzând persoanele implicate și angajații emitentului. Fiecare dintre acești 1.800 de acționari trebuie să dețină un număr de acțiuni a căror valoare totală minimă să fie de 100.000 de lei. Procentul minim de 15% menționat mai sus trebuie să reprezinte minim 75.000 de acțiuni;

Înscrierea la cota bursei a obligațiunilor. Cel puțin 30% din numărul obligațiunilor emise și aflate în circulație trebuie să fie deținute de cel puțin 1.000 de deținători, excluzând persoanele implicate și angajații emitentului. Fie care dintre acești 1.000 de deținători trebuie să fie de 300.000 de lei. Procentul minim de 30% menționat mai sus trebuie să reprezinte minim 50.000 de obligațiuni.

Bursa poate retrogada valorilor mobiliare ale oricărui emitent din categoria I în categoria a II-a, în cazul în care:

Cerințele referitoare la profitul net nu mai sunt îndeplinite;

Procentul minim privind acțiunile emise în circulație este mai mic de 10%, iar în privința obligațiunilor este mai mic de 20%;

Numărul acțiunilor, excluzând persoanele implicate și angajații, este mai mic de 1.500 sau valoarea totală minimă deținută de fiecare dintre aceștia este mai mică de 90.000 de lei;

Numărul deținătorilor de obligațiuni, excluzând persoanele implicate și angajații, este mai mic de 800 sau valoarea totală minimă deținută de aceștia este mai mică de 250.000 de lei.

b) Sectorul obligațiunilor și al altor valori mobiliare emise de către stat, de către autoritățile ale administrației publice centrale și locale și de către alte autorități. Obligațiunile emise de către stat, județe, orașe, comune, de către autorități ale administrației public centrale și locale și de către ale autorități sunt de drept admise la cotă la primirea de către bursă a respectivului document de emisiune și a plății comisionului prevăzut. Decizia privind înscrierea la cotă a acestor valorii mobiliare este luată de comisia de înscriere la cotă, în urma analizei cererii de înscriere la cota BVB a valorilor mobiliare și documentelor de emisiune care o însoțește.

c) sectorul internațional. În cadrul sectorului internațional se înscriu valorile mobiliare emise de persoane juridice străine. Condițiile necesare înscrierii la cotă a acestor valori mobiliare sunt același ca și pentru emitenții autohtoni, cu mențiunea că respectivele valori mobiliare trebuie depozitate la o societate comercială de depozitare colectivă a valorilor mobiliare, societatea desemnată de bursă. Pentru a fi înscrise la cota BVB, valorile mobiliare străine trebuie să fie înscrise pe o piață organizată din țara în care au fost emise și recunoscută de BVB. Valorile mobiliare de acest fel, acceptate la cotă, vor fi afișate distinct de cele autohtone.

Decizia de înscriere la cotă este dată de comisia de înscriere la cotă. O dată admisă la cota bursei, societatea trebuie să furnizeze bursei datele referitoare la acționarii săi, care urmează a fi introduse în registrul bursei.

Cotarea și tranzacționarea valorilor mobiliare la BVB, și aici anticipăm analiza lor detaliată, prezintă următoarele zece mari avantaje:

creșterea lichidității valorilor mobiliare;

creșterea rapidității efectuării transferului dreptului de proprietate;

atragerea continuă de rezerve bănești de pe piața de capital;

creșterea prestigiului societății;

creșterea interesului mass-media și al publicului față de societate;

apariția unei valori recunoscute pe piață, care poate constitui un reper pentru creditorii societății emitente, pentru creditorii deținătorilor de valori mobiliare și pentru cazul unor fuziunii de societății comerciale;

mărimea alternativelor de finanțare;

cointeresarea angajaților prin distribuirea de acțiuni;

creșterea interesului investitorilor străini față de societate;

creșterea posibilităților înscrierii valorilor mobiliare ale societății la cota altor burse recunoscute pe plan internațional.

Criteriile de atestare actuale nu stabilesc restricții în ceea ce privește mărimea unei societăți. Totuși faptul că mediul economic este destul de puțin familiarizat cu rigorile pieței bursiere, că statul a fost și încă este acționarul principal la multe societăți comerciale importante sau că așa-numita cultură managerială nu este suficient de permeabilă la mentalitatea cerută de o piață de capital în formare a determinat cotarea la BVB și a unor companii de dimensiuni și cu performanțe mai puțin concludente, care au evoluat diferențiat în timp, unele bine, altele rău. Listarea celor mai bune o sută de firme din România rămâne însă un deziderat pentru BVB.

BURSA DE VALORI

1.3 PREZENTAREA SISTEMULUI DE COMPENSARE, DECONTARE, REGISTRU ȘI DEPOZITARE

Procesul de compensare și decontare a tranzacțiilor bursiere constituie etapa finală a unei negocieri pe piața bursieră, în care sunt întocmite o serie de documente justificative obligatorii.

Raportul de Compensare este acel document emis de bursa de valori care reflectă stingerea obligațiilor și realizarea drepturilor bănești ale societății de valori mobiliare rezultate în urma tranzacționării.

Raportul de Decontare este documentul scris de bursa de valori, care evidențiază obligațiile și drepturile bănești ale societăților de valori mobiliare, rezultate în urma compensării tranzacțiilor.

Raportul de Tranzacționare este documentul întocmit de bursa de valori care conține termenii și condițiile contractelor de vânzare-cumpărare de valori mobiliare încheiate la bursă, la o anumită dată, numită data tranzacționării.

Data tranzacționării reprezintă data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare de valori mobiliare în cadrul bursei.

Data decontării reprezintă data la care este scadentă obligația de plată rezultată în urma tranzacționării.

Novația este compensarea multilaterală a obligațiilor reciproc rezultate între societățile de valori mobiliare, în urma tranzacționării, precum și stingerea celor rezultate din compensare. Acestea are loc în baza contractului de novație încheiat între bursa de valori și societățile de valori mobiliare și pe baza garanțiilor precizate de regulamentul de organizare și funcționare.

Banca de decontare reprezintă societatea bancară la care atât bursa de valori, cât și societățile de valori mobiliare sunt titulare de conturi de decontare și prin intermediul căreia se realizează decontarea bănească a tranzacțiilor efectuate de bursă.

Mecanismul compensării și decontării presupune parcurgerea obligatorie a mai multor etape. În baza ordinelor de plată emise de societățile de valori mobiliare debitoare și transmise băncii, banca efectuează încasări din contul de decontare al bursei. În baza ordinelor de plată emise și transmise de către bursa de valori, banca efectuează plăți din contul de decontare al bursei în contul societăților de valori mobiliare creditoare.

Banca informează bursa asupra existenței disponibilităților suficiente în contul societăților de valori mobiliare debitoare, atât înainte de data decontării, cât și la data decontării, conform procedurilor bursei. În cazul confirmării existenței disponibilităților în contul societăților de valori mobiliare debitoare, banca efectuează operațiunile de decontare.

Odată cu confirmarea de către bancă efectuării tuturor operațiunilor privind decontarea, bursa va efectua în Registrul Bursei de Valori transferul de proprietate asupra valori mobiliare, conform datelor cuprinse în Raportul de Tranzacționare.

Fiecare societate de valori mobiliare va efectua următoarele operațiuni necesare compensării și decontări:

Deschiderea de conturi de decontare la Banca de Decontare, desemnată de bursa de valori;

Depunerea unei scrisori de garanție bancară la Banca de Decontare și acceptată de către acesta, în favoarea contului de decontare al societății de valori mobiliare;

Depunerea la bursă a unui ordin de plată, care va fi completat conform procedurii;

Depunerea la bursă de valori a specimenelor de semnături și amprentei ștampilei societății de valori mobiliare, depuse și la Banca de Decontare.

Etapele procesului de compensare și decontare

Momentul T – data tranzacționării

După încheierea tranzacțiilor, Serviciul de Tranzacționare și Supraveghere a Pieței, din cadrul bursei de valori, elaborează pentru fiecare societate de valori mobiliare Rapoartele de Tranzacționare, conținând toate tranzacțiile încheiate de către acestea. În baza prețului de tranzacție, Serviciul de Tranzacționare și Control al Decontării va elabora Rapoartele de Compensare și Rapoartele de Decontare, existând două tipuri:

a) rapoarte specifice pentru fiecare societate de valori mobiliare, conținând suma netă zilnică ce urmează a fi plătită, pe fiecare tip de valoare mobiliară și pe total.

b) raportul de decontare general, ce va fi emis Băncii de Decontare. Acest raport va conține numele tuturor societăților de valori mobiliare, sumele de încasat, sumele de plată și sumele nete de încasat sau plată, pentru fiecare societate de valori mobiliare.

Momentul T+1

Societățile de valori mobiliare după verificarea raportului de tranzacționare, Raportul de Compensare și a celui de Decontare, vor proceda astfel: dacă societatea de valori mobiliare are obiecții față de datele din rapoarte, va comunica Bursei de Valori în scris aceste obiecții, împreună cu cele două rapoarte. După rezolvarea obiecțiilor se reia circuitul documentelor și operațiilor de scris anterior.

În baza raportului de Decontare Global, bursa emite ordine de plată din contul de decontare al bursei în conturile de decontare ale societăților de valori mobiliare creditoare. Se transmit Băncii de Decontare Global, ordinele de plată din conturile de decontare al societăților de valori mobiliare debitoare, în contul de decontare al Bursei și ordinele de plată din contul de decontare al Bursei în conturile de decontare ale societăților de valori mobiliare creditoare. Banca de Decontare preia documentele transmise de Bursă și efectuează operațiunile prevăzute în contractul încheiat între Banca de Decontare și Bursă.

Momentul T+2

Banca de Decontare informează bursa asupra disponibilităților existente în conturile de decontare ale societăților de valori mobiliare debitoare.

Momentul T+3

Banca de Decontare verifică și informează Bursa asupra existenței sau inexistenței disponibilităților suficiente în conturile fiecărei societăți de valori mobiliare. Dacă există disponibilități suficiente în conturile de decontare ale societăților de valori mobiliare debitoare, Banca de decontare va efectua: viramentul sumelor din conturile de decontare ale societăților de valori mobiliare debitoare în contul de decontare al Bursei și viramentul sumelor din contul de decontare al Bursei în conturile de decontare ale societăților de valori mobiliare creditoare.

1.4 MANAGEMENTUL RISCULUI. FONDUL DE GARANTARE

În vederea limitării expunerii la riscul de neplată al obligațiilor societățile de valori mobiliare, rezultatele din tranzacționare, Bursa va stabili prin procedurile sale o limită de tranzacționare pentru fiecare societate în parte. În cazul în care se constată că la data decontării societatea de valori mobiliare nu are suficiente disponibilități în contul de decontare, Banca de Decontare are obligația, conform contractului încheiat cu Bursa, de a credita contul societății de valori mobiliare debitoare cu o sumă ce nu va depăși valoarea scrisorii de garanție a acesteia, mai puțin comisionul pentru efectuarea operației și dobânda până la data încasării contravalorii scrisorii de la banca emitentă. În situația în care măsurile prevăzute mai sus nu asigură efectuarea decontării tranzacțiilor, toate societățile de valori mobiliare membre ale Asociației Bursei vor contribui la acoperirea sumelor mobiliare membre ale Asociației Bursei vor contribui la acoperirea sumelor rămase, conform deciziei Comitetului Bursei luate în procedura de urgență.

Fondul de garantare este unul din mecanismele de acoperire a riscului de neplată a obligațiilor bănești către societățile debitoare. Fondul s-a constituit inițial printr-o contribuție a bursei de 300 mil. lei în prezent contribuția societăților valorilor mobiliare este de 1% din capitalul lor social. Fondul de garantare are rolul de a proteja investitorii și de a le da certitudinea încasării banilor la momentul decontării tranzacțiilor la trei zile de la data efectuării acestora în bursă.

În situația în care toate aceste măsuri nu asigură decontarea tranzacțiilor, toate societățile de valori mobiliare membre ale Asociației Bursei vor contribui la acoperirea sumelor rămase de plată.

1.5 REGISTRUL BURSEI DE VALORI

Registrul reprezintă acele evidențe ale bursei care au ca scop ținerea registrului de acțiuni, a registrului acționarilor și a registrului obligațiunilor, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 și Regulamentele BVB. În registrul BVB sunt înscrise numai valorile mobiliare emise în formă dematerializată sau cele emise în formă fizică și imobilizate conform „Procedurilor privind imobilizarea valorilor mobiliare emise în formă fizică”. BVB asigură depozitarea valorilor mobiliare, atât a celor emise în formă dematerializată, cât și a celor emise în formă fizică imobilizate.

În Registrul Bursei de Valori vor fi înregistrate numai valori mobiliare emise în formă dematerializată sau cele emise în formă fizică și imobilizate conform procedurilor privind imobilizarea valorilor mobiliare emise în formă fizică. Bursa de Valori va asigura depozitarea acestor valori.

Registrul reprezintă acele evidențe ale Bursei care au ca scop ținerea Registrului de Acțiuni, a Registrului Acționarilor și a Registrului Obligațiunilor. Registrul conține informații referitoare la: numele și prenumele persoanelor fizice și denumirea (numele comercial) persoanelor juridice, numărul de identificare al persoanelor fizice și juridice, care va fi stabilit prin procedurile bursei, cetățenia, respectiv naționalitatea persoanelor înregistrate, domiciliul persoanelor fizice și sediul social pentru persoane juridice, tipul și clasa valorilor mobiliare deținute și numărul valorilor mobiliare deținute. Registrul este organizat în trei secțiuni:

Secțiunea 1 este secțiunea conturilor clienților care nu au cont deschis la o societate de valori mobiliare și conține toate informațiile referitoare la deținătorii de valori mobiliare care au cont deschis la o societate de valori mobiliare.

Secțiunea 2 este secțiunea conturilor clienților care au cont deschis la o societate de valori mobiliare și conține toate informațiile referitoare la deținerile de valori mobiliare ale clienților unei societății de valori mobiliare.

Secțiunea 3 este secțiunea conturilor proprii ale societăților de valori mobiliare și conține toate informațiile referitoare la deținerile de valori mobiliare ale unei societăți de valori mobiliare, în nume propriu.

Serviciul de registru se realizează în baza contractului de prestări servicii încheiat, în acest sens, de societatea emitentă cu Bursa de Valori.

Deschiderea registrului se face pe baza furnizării de către societatea emitentă a datelor existente în momentul transmiterii. Aceste date vor fi înregistrate în secțiunea conturilor clienților care nu au cont deschis la o societate de valori mobiliare. Radierea din secțiunea 1 se va face prin transfer în secțiunile 2 și 3. Deschiderea în registru a conturilor clienților care au cont deschis la o societate de valori mobiliare se va face la cererea acestor, fie prin transferarea valorilor mobiliare din secțiunea 1 în secțiunea 2 (când clientul deține valori mobiliare în secțiunea 1), fie în secțiunea 2 (când clientul nu deține valori mobiliare în secțiunea 1). În cazul în care societatea de valori mobiliare va achiziționa titluri în nume propriu de pe piața primară sau secundară, aceste poziții vor fi evidențiate, respectiv transferate de către Registru în cadru secțiunii conturilor proprii ale societăților de valori mobiliare (secțiunea 2).

Registrul va furniza situații societăților emitente cu ocazia adunărilor generale ordinare și/sau extraordinare, plății dividendelor și a dobânzii, respectiv rambursarea împrumutului obligatoriu, precum și ori de câte ori aceasta solicită o astfel de situație.

1.6 COMISIOANE DE TRANZACȚIONARE

a) BVB percepe comision de tranzacționare atât pentru efectuarea tranzacțiilor bursiere, cât și pentru corectarea erorilor tranzacțiilor înregistrate în sistemul de tranzacționare al BVB.

b) BVB percepe comision de tranzacționare pentru efectuarea tranzacțiilor bursiere și pentru corectarea erorilor tranzacțiilor înregistrate în sistemul de tranzacționare al BVB, atât la vânzare, cât și la cumpărarea de valori mobiliare.

c) Cuantumul comisioanelor menționate la punctul a) este stabilit prin hotărâre a Comitetului BVB. Acesta va fi comunicat de către BVB tuturor societăților membre ale Asociației BVB.

d) Plata comisioanelor se va efectua lunar de către SVM-urile care tranzacționează în BVB, în a treia zi de tranzacționare de la încheierea lunii pentru care se va face plata, pe baza rapoartelor de comision transmise de către direcția de operațiuni bursiere și informatică a BVB, după confirmarea tuturor rapoartelor de tranzacționare de către societatea de valori mobiliare.

=== clau ===

Capitolul 2

MOTIVE PENTRU LISTARE – AVANTAJE SI DEZAVANTAJE

Lansarea unei companii către publicul larg constituie una din bazele unei cariere de succes în finanțe și afaceri. Afișarea la bursă reprezintă împlinirea unei vârste, trecerea unui prag. În ciuda faptului că regulile privind tranzacționarea, managementul și poziția financiară a companiilor listate s-au înăsprit pentru a preveni abuzurile, atracția pe care firmele listate o exercită asupra proprietarilor și investitorilor pare neștirbită.

Principalele avantaje ale afișării la bursă sunt descrise mai jos. Fără discuție, abilitatea firmei de a aduna capital adițional și a acționarilor de a realiza profit constituie motive importante, la fel ca și lichiditatea acțiunilor respective. Factorii mai puțin tangibili, ca de exemplu prestigiul conferit de statutul public, joacă de asemenea un rol important. În același timp, procesul de listare poate constitui în sine un sfârșit de drum, și, totodată, ocazia introducerii radicale în stilul managerial al firmei.

Atracțiile listării aduc cu sine obligații și restricții. Perspectiva ideală ar fi cea care supraveghea simultan ambele fațete ale monedei. Managerii care doresc să conducă companii listate la bursă au de ales între confortul vieții unei companii private și beneficiile potențiale ale unei firme listate și fac alegerea. Managementul unei companii nelistate poate fi exercitat fără interferențe majore din mediul exterior și fără a se intersecta cu interesele foarte multor acționari. De asemenea, acesta nu este influențat de acordurile încheiate în vederea listării și nici de regulile de tranzacționare, nu este prejudiciat de posibilitatea pierderii controlului companiei de către actualii proprietari.

În consecință, acționarii ca și conducerea executivă trebuie convinși de beneficiile listării la bursă. Odată aceasta înfăptuită, apar schimbări majore în viața firmei. Dacă decizia luată este cea a afișării, motivele vor reflecta nu numai cerințele economice ale afacerilor companiei, dar și ambițiile celor care le conduc.

2.1 INVESTITORII EXTERNI PARTICIPA SUBSTANTIAL PENTRU PRIMA DATA

2.1.1 Avantaje

Din punctul de vedere al companiei – creșterea capitalurilor proprii și obținerea de fonduri noi

Dacă listarea implică emisiunea de noi acțiuni, fondurile obținute revin companiei. Ar putea fi de preferat pentru aceasta să-și mărească capitalurile proprii pentru a-și putea desfășura nestingherită prospectele de creștere economică, a introduce noi produse sau a reduce gradul de îndatorare. Cererea de capital previzionată poate depăși sumele pe care acționarii originali le pot aduce, limitând dezvoltarea companiei în lipsă de surse de capital.

Dacă afișarea obține noi surse de finanțare pentru firmă și unul din motivele declarate pentru acest proces este reducerea gradului de îndatorare, în mod logic, investitorii ar trebui să fie favorabili opțiunii. Totuși, reducerea îndatorării este unul din cele mai puțin agreate motive de listare din punctul de vedere al pieței și, în consecință, aceasta nu va acționa în cel mai favorabil mod pentru firmă.

Lansarea inițială deschide drumul companiei către noi sume de bani pe parcursul exercițiilor viitoare. Acest principiu este aplicabil tuturor piețelor de capital. Statutul public al firmei este avantajos pentru aceasta într-un mod intrinsec. Creșterea capacității de informare asupra companiei mărește credibilitatea analizei financiare a acesteia.

Pentru acționarii originali – realizarea de profituri, avantaje fiscale, diversificare, lichiditate

Este posibil ca acționarii deja existenți să fi finanțat compania o lungă perioadă de timp, deseori fără o rată de rentabilitate convenabilă. Este posibil ca ei să fi lucrat fără o retribuție care să compenseze efortul depus. Listarea acordă o oportunitate de a obține profit.

Din punct de vedere fiscal poate fi mult mai convenabilă realizarea veniturilor din câștigurile de capital aduse de investiția lor inițială decât din dividende mari sau salarii.

Acționarii doresc de obicei să nu își țină „toate ouăle în același coș” și își pot vinde acțiunile pentru a își diversifica investiția făcută. Băncile care în alte circumstanțe cereau garanții personale din partea acționarilor principali pentru facilitățile în creditare acordate firmei pot fi în majoritatea cazurilor convinși să renunțe la acestea în contextul unui acționariat mult mai larg.

În concluzie, afișarea titlurilor întreprinderii oferă acționarilor care o controlează oportunitatea de a face ce doresc cu investiția lor, de a vinde părți din firmă fără a pierde controlul acesteia etc.

2.1.2 Dezavantaje

Timp și bani

Volumul de timp pe care conducerea executivă este obligată să îi acorde acestui eveniment din viața firmei este foarte mare și de obicei subestimat. Astfel, aceasta este deviată de la conducerea operațiilor curente ale întreprinderii tocmai în momentul în care își dorește cel mai puțin.

Principalele cheltuieli pe care acest demers le implică se divid în cele către profesioniștii care se ocupă de operațiune și în alte obligații de transfer. Unele din prima categorie pot apărea înainte de a se ști dacă procesul poate avea loc în mod efectiv.

Activitatea managerului devine mai oneroasă, trebuie luate în considerare interesele masei largi de acționari.

Din momentul în care o companie încetează a mai fi privată și devine „publică” responsabilitățile privind controlul și managerizarea acesteia se multiplică, devenind mai oneroase. În loc de a răspunde doar în fața unui număr mic de acționari, de obicei rude sau asociați apropiați, directorul trebuie să-și asume responsabilitatea în fața unui număr mai mare de acționari publici, care nu au în mod obligatoriu aceleași interese cu acționarii inițiali. Două aspecte aparținând responsabilității directorilor care pot ridica diverse probleme sunt:

este posibil ca aceștia să fi fost obișnuiți să mânuiască lichiditățile firmei ca și cum ar fi fost vorba de unele persoane; disciplina privind folosirea banilor companiilor aflate în mâna multor oameni (deci este vorba de mult mai multe interese) este drastică;

în multe grupuri private apar fonduri și capitaluri comune companiilor, dacă este nevoie de bani pentru un anumit proiect, alte companii din grup îi pot acorda în mod eficient; multe din aceste împrumuturi se pot desfășura fără un acord oficial privind dobânzile sau plata principalului.

Acțiunile managerului sunt mai limitate

Odată compania devenită „publică”, unele din acțiunile financiare ale acesteia cer întrunirea adunării acționarilor în locul unei simple întruniri a conducerii executive. Deciziile care devin subiectul votului acționarilor sunt: emisiunea unui număr de acțiuni mai mare decât unul prestabilit, vânzarea sau cumpărarea de active importante în raport cu mărimea afacerii, etc.

Într-o companie nelistată, chiar dacă este nevoie de adunarea acționarilor, procedura de luare a hotărârilor este similară cu cea a unei întâlniri a conducerii executive. AGA a unei companii listate (cu acționariat mare) poate dura foarte mult și poate atrage publicitate prin presă, publicitate de multe ori nedorită.

Dacă este nevoie de consultarea unui important grup din acționari, informațiile relevante trebuie aduse în prealabil la cunoștința acestora, de regulă prin circulare cu caracter intern. Întocmirea acestora trebuie făcută de directorul general. Dacă informațiile cuprinse sunt false sau incomplete, acesta poate fi tras la răspundere, iar adunarea respectivă anulată, ca și deciziile luate cu acea ocazie.

În unele țări orice contact sau tranzacție cu valoare materială ce implică directori sau acționari semnificativi trebuie aprobată și de acționarii independenți. Acest fapt îi poate face pe directorii sau acționarii importanți ai unei companii odată nelistate să se supună în fața unui drept de veto unui corp de opinie extern. Aceștia nu vor putea să-și impună punctul de vedere datorită imposibilității de a-și folosi dreptul de vot, fiind părți implicate în problema dezbătută.

2.2 LICHIDITATE

2.2.1 Avantaje

Acționarii pot vinde și cumpăra mai rapid

De-a lungul timpului grupul de acționari majoritar (de obicei familie) poate avea diferite interese sau atitudini față de o companie. Unii vor rămâne implicați în mod activ în companie și în managementul acesteia, în timp ce alții se vor retrage. Nu numai că acțiunile unei companii nelistate nu pot fi tranzacționate în mod organizat, dar chiar statutul societății poate conține restricții asupra transferului și înregistrării acestor valori. Statutul poate include de asemenea clauza de preempțiune potrivit căreia acționarii ce vor să-și vândă acțiunile trebuie să le ofere mai întâi celorlalți acționari și abia în caz de refuz le pot vinde altor persoane. Din momentul în care compania se afișează la bursă aceste clauze nu mai au efect. Posibilitatea de a-și vinde titlurile în mod liber constituie un avantaj pentru acționarii ce vor să se retragă din afacere.

Valoarea titlurilor este intrinsecă

Lichiditatea în sine va tinde să mărească valoarea unei investiții. Unor investitori instituționali le este interzisă investiția în anumite holdinguri necotate până în momentul în care acestea apar pe piață. Toți investitorii vor considera mai bună situația propriilor investiții în momentul creșterii lichidității acestora. În metodele de evaluare multiplicatorul aplicat la beneficiile unei companii cotate va fi mai mare decât în cazul celor necotate, rezultând automat o valoare mai mare.

Titlurile listate sunt mai bine privite de către bănci ca gaj pentru împrumuturi

Din momentul în care un titlu este cotat, el devine mai atractiv pentru bănci ca mijloc de acoperire a riscului în împrumuturi, fie singur fie în cadrul unui portofoliu. Astfel el devine o alternativă pentru acționarii care nu doresc neapărat să-și vândă titlurile, dar au nevoie de lichidități de tranzacționare, băncile vor fi pregătite să le evalueze la un procentaj (ex. 50%) din valoarea lor pe piață.

Bineînțeles că ar fi foarte convenabil pentru un acționar majoritar al unei companii să gajeze acțiunile în vederea unui împrumut. Dar această operațiune poate deveni și un serios impediment. Dacă acționarul va folosi împrumutul pentru a-și mări partea din companie, interesele sale ar putea fi prejudiciate. În mod normal, împrumutul va conține o clauză potrivit căreia valoarea acțiunilor depuse ca gaj trebuie să depășească valoarea împrumutului cu o anumită sumă. Dacă asupra prețului la bursă al titlului se exercită presiune mare, acționarul respectiv va fi tentat să cumpere pentru a-l susține, un potențial cerc vicios dacă slăbiciunea cursului persistă. În plus, dividendele plătite rareori galeză dobânda de pe piață, ducând la o presiune și mai mare asupra cash-flow-urilor de dobânzi și tentația de a plăti dividendele mai mari decât ar fi normal.

Titlurile listate sunt recomandate în cazul achizițiilor

Vânzătorii de active sau acțiuni nu acceptă în mod normal ca plată active financiare nelistate. O companie cotată își poate folosi acțiunile în achiziții, mărindu-și astfel opțiunile financiare și putându-și propune scopuri mai îndrăznețe. Acceptarea de titluri în loc de cash poate fi profitabil din punctul de vedere al vânzătorului, atât fiscal, cât și din cel al sentimentului de a continua afacerea pe care o vinde.

În prima perioadă de la listare ar putea fi necesar un acord care să permită vânzătorului care a primit astfel de titluri astfel să le plaseze unui terț. Cu cât titlurile devin mai răspândite și mai tranzacționate, cu atât aceste acorduri devin mai puțin critice.

Managerii și acționarii majoritari trebuie să țină cont ca emisiunea în vederea achiziției le va slăbi controlul asupra propriei afaceri și aduce grupuri solide de acționari, uneori semnificative, în cadrul propriei companii. Aceste noi grupuri pot fi promotoarele unor interese care s-ar putea dovedi potrivnice în viitor.

Informațiile publice privind compania pot fi de ajuns pentru a susține introducerea de noi titluri în scopul atragerii unui împrumut, de exemplu, sau de acțiuni preferențiale pentru acționarii-țintă , în eventualitatea corectitudinii privind drepturile pe care le poartă acțiunile nou emise. Titlurile vor avea nevoie de un număr minim de posesori pentru asigura lichiditatea, lucru ce va putea fi realizat dacă acționarii acceptă oferta.

2.2.2 Dezavantaje

Compania și conducerea acesteia trebuie să se supună regulilor bursei

Prin definiție, procesul de obținere a listării pe o piață financiară implică respectarea de pe această piață. O piață de capital recunoscută va cere un contract semnat prin care compania care dorește cotarea se obligă să respecte regulile de piață. Aceste reguli constau în respectarea de către firmă a unor proceduri administrative și în aducerea de informații relevante în mod prompt, în special privind rezultatele, dividendele și alte aspecte financiare semnificative.

Supravegherea tranzacțiilor efectuate de persoanele din interiorul firmei

Directorii trebuie să fie conștienți de faptul că ei sunt informați despre situația firmei decât grosul acțiunilor acționariatului. Aceasta va duce la limitarea situațiilor în care ei vor putea să vândă/cumpere acțiuni. Limitările sunt necesare pentru a preveni posibilele acțiuni juridice ce le pot fi intentate datorită folosirii privilegiului informațiilor „din interior” în tranzacționarea de titluri. Restricțiile pot fi: interzicerea de tranzacții în perioade sensibile (luna de dinaintea publicării rezultatelor) și în rest ținerea unei evidențe stricte a tranzacțiilor efectuate.

Ei pot simți că piața nu înțelege sau nu apreciază în mod corect meritele companiei lor. De asemenea, ei pot asimila tranzacțiile cu propriile titluri cu expresia încrederii în compania sa. Totuși, dacă tranzacțiile sunt efectuate cu puțin timp înaintea anunțării unor informații importante pentru evoluția cursului bursier (rezultate bune neașteptate), acțiunile directorilor pot ridica semne de întrebare. Mai puțin probabil este ca managerul să considere piața prea optimistă în privința viitorului companiei. Ei se pot simți obligați să vândă acțiuni pentru a sprijini interesele acționarilor. Același pericol exista atât în cazul vânzării de titluri cât și în cel al cumpărării de titluri.

Dispersie sau pierderea treptată a controlului

Frica des întâlnită, simțită atât de acționarii cât și de managerii unei companii nelistate este posibilitatea pierderii controlului acesteia odată cu cotarea la bursă. Deși de obicei aceasta nu constituie un pericol imediat, se poate să se fi creat un potențial pericol. Micii acționari ai unei companii care nu este afișată au puține posibilități de a acționa în cazul în care nu sunt mulțumiți de evoluția afacerii. În momentul în care titlurile lor devin lichide ei pot fi tentați să vândă astfel încât grupuri de acționariat aparent puternice se destramă. Câteodată chiar posibilitatea ca un grup de acționari din afară să numească un director nefamiliarizat cu acționarii majoritari constituie un pericol.

Pentru a obține evidența dezintegrării blocului care controlează, cel puțin 51% din acțiuni trebuie să se afle în mâinile unor companii separate, iar controlul acestora să fie la rândul său dispersat. Dacă membrii de familie vor să vândă ei trebuie să o facă în afara blocului care controlează afacerea astfel încât controlul să nu fie amenințat. Dacă din anumite motive, este nevoie de o majoritate de 75%, chiar și cei mai neîncrezători acționari acceptă în mod normal ideea că propriul control este asigurat în situația deținerii a 51% din voturi.

Cu cât compania crește și acționariatul devine tot mai larg, din motive practice controlul a 10% sau 20% din companie poate fi suficient pentru controlul întregii firme. Acest fapt este valabil în ipoteza unui număr mare de acționari pasivi.

2.3 COMPANIA DEVINE MAI VIZIBILĂ

2.3.1 Avantaje

Publicitatea puternică în timpul cotării

Flotarea este un proces care presupune publicarea unui volum mare de informații referitoare la companie. Pentru o companie ce deține un logo sau un brand cunoscut sau circulă produse de lux, publicitatea poate deveni în final un scop în sine, o formă efectivă de promovare.

În lunile premergătoare lansării la bursă promotorii vor pregăti terenul printr-o serie de articole de presă sau anunțuri publicitare plasate în mod strategic cu scopul de a trezi atenția mass-media. Relatarea cotării în momentul în care aceasta are loc va aduce compania și produsele acesteia în ochii publicului larg. Chiar dacă unii din acționari și manageri nu agreează acest aspect al procesului, alții îl adoră. Oameni de afaceri care anterior erau necunoscuți publicului larg au șansa să devină figuri cunoscute în societatea respectivă.

Atenția atrasă asupra companiei și asupra executivului acesteia poate crește șansele acestora de a fi priviți ca parteneri de afaceri atractivi. Câteodată, imediat după lansare, compania respectivă poate deveni ținta unei încercări de preluare. Cum în mod normal aceasta încă se află în mâinile primilor acționari aceste încercări nu se pot baza decât pe oferte de parteneriat.

Ratingul companiei crește odată cu atitudinea pozitivă a pieței

O companie listată are în general imaginea unei instituții superioare uneia nelistate. Angajații pot încerca un sentiment de mândrie dacă lucrează într-o astfel de societate decât în celălalt caz. Un plan de introducere a acestora în structura acționariatului poate fi oferită pentru stimulare. Acționarii, angajați sau nu, pot deveni avocați de ajutor ai acesteia în cazul unor schimbări de legislație care o afectează. Clienții pot considera ca aducătoare de prestigiu relația cu o companie cotată. Pentru producătorii sau comercianții de produse cunoscute publicitatea adusă de acest eveniment face parte din strategia generală de promovare a firmei. Încrederea furnizorilor poate fi mărită, iar condițiile de creditare simplificate și datorită informațiilor financiare publicate ale firmei pe care demersul le cere. Și băncile pot fi influențate de acest factor.

Deși este dificil de demonstrat, există sentimentul că firmele cu o anumită mărime și reputație trebuie să fie listate. Sunt aprecieri generale în ceea ce privește dificultățile și restricțiile pe care flotarea le presupune. Trecerea peste aceste obstacole este tradusă într-o încredere mai mare a pieței în firmă și executivul acesteia.

Concurența unei companii ce face acest pas poate fi atrasă și ea în acest carusel. Un lucru similar se petrece și în rândul instituțiilor. Odată spartă gheața printr-o listare reușită, de obicei o serie de companii din același sector este atrasă pe piață. Investitorii potențiali și instituțiile încep sî se familiarizeze cu un anumit tip de companie și sector al pieței. După o strângere de informații prealabilă și investigațiile referitoare la o industrie pe care nu o cunosc, aceștia au tendința naturală de a capitaliza pe baza cunoștințelor acumulate.

2.3.2 Dezavantaje

Nivelul informării se mărește

Managerii companiilor listate trebuie să se împace cu ideea că nivelul informării va crește simțitor. Într-o firmă necotată doar un nivel redus de informații trebuie adus la cunoștința mediului exterior al acesteia. În contextul cotării, informațiile ce trebuie publicate vor acoperi un volum important de date financiare, inclusiv anunțarea rezultatelor și a dividendelor, evenimentelor ce vor afecta managementul companiei, precum și schimbarea de directori sau alterarea structurii capitalului și a volumului acțiunilor emise, în general informații ce sunt relevante pentru investitorii ce tranzacționează pe piață. Pot exista și clauze ce obligă firma să publice orice informație ce poate avea impact asupra cursului sau lichidității titlurilor. Acționarii ce dețin un procent mai mare decât cel prevăzut în aceste clauze vor trebui să-și declare mărimea holdingurilor deținute și orice schimbări ce vor apărea în structura acestora.

Insistența în a cere informații poate fi tradusă de directori într-o îndoială asupra bunei lor credințe. Ei pot considera ca treburi personale tranzacțiile proprii sau ale membrilor familiei privind titlurile companiei. Dezvăluirea propriilor salarii sau a participării la profit poate fi jenantă pentru aceștia.

Cursul bursier poate fi considerat ca un barometru al evoluției companiei

Odată cotată compania, detalii ale evoluției cursului și a volumului tranzacționat sunt redate zilnic de către bursă. Pot fi făcute acorduri astfel încât aceste informații să apară în cotidiene importante. Mișcările de curs reflectă atitudinea pieței față de firmă. Atunci când ajunge la concluzia că fluctuațiile cursului de pe piață sunt iraționale, conducerea managerială poate simți presiunea obținerii unor rezultate pozitive.

Dacă firma este privită ca parte a sectorului său de activitate, performanțele sale vor fi analizate prin prisma rezultatelor obținute de celelalte companii ale sectorului. Aceasta poate da soluții pe termen scurt. De exemplu, dacă sectorul arată creșteri ale profitului mari, o companie își poate stabili ca obiectiv creșterea pe termen lung, ceea ce poate duce la o scădere a profiturilor sale prezente.

Dacă compania merge bine, dar sectorul său nu are respective promițătoare, va fi dificil ca piața să accepte indicatori bursieri ai firmei cu mult peste cei ai sectorului. Cu aceleași rezultate, dar aflate în sectoare mai bune, firmele pot înregistra creșteri semnificative ale indicatorilor bursieri.

2.4 SCHIMBARI IN STILUL MANAGERIAL

2.4.1 Avantaje

Catalizator pentru dezvoltarea unor sisteme manageriale profesionale

Într-un anumit moment din dezvoltarea întreprinderii, apare tendința unei schimbări în managementul acesteia. Atitudinea partenalistă care se regăsește de obicei în cazul companiilor mici duce la îndepărtarea unei analize mai sistematice și mai obiective reclamate de controlul și conducerea unui grup mai mare. Pregătirile în vederea listării acordă oportunitatea de a obține această tranziție fără imaginea unui atac direct asupra anumitor interese.

Recrutarea unor manageri

O analiză pe verticală și orizontală a expertizei managementului realizată de către banca de investiții în colaborare cu cenzorii independenți împreună cu acționarii majoritari, ca parte a pregătirilor pentru cotare, poate ajunge la concluzia necesității de personal calificat adițional, precum directori financiari, specialiști sau secretari calificați profesioniști. O structură mijlocie de management profesionist poate lipsi sau poate fi inadecvată situației în cazul unor companii nelistate. Pentru a veni în ajutorul acțiunii de asistare la recrutări și oprire a persoanelor potrivite, este recomandabil să se introducă scheme de participare la acționariat. Se pot negocia contracte extinse pentru executivii principali, oferindu-le acestora un grad mai mare de securitate și independență.

Cadrul întăririi managementului profesional este constituit de identitatea distinctă mai puternică și de existența acționarilor și directorilor externi în cazul companiilor cotate. Este posibil ca această necesitate să fi fost remarcată mai demult. Totuși, fără stimulul exterior adus de listare, este greu de învins inerția internă și diferitele interese.

Contribuția directorilor non-executivi

Înaintea listării, este probabil să se convoace directori dinafară, de obicei unul sau doi cunoscuți în comunitatea politică și financiară. Acești oameni aduc cu ei noi perspective în modul în care problemele sunt atacate și deciziile luate. Probabil pentru prima dată, directorii executivi vor trebui să-și justifice acțiunile în fața unor persoane individuale de vârstă, experiență și abilitate comparabile.

2.4.2 Dezavantaje

Creșterea formalităților

De multe ori o companie necotată este condusă de o persoană sau de un număr mic de directori care sunt obișnuiți să lucreze îndeaproape între ei. Deciziile pot fi luate rapid și eficient. Introducerea de noi proceduri poate părea echivalentă cu îndepărtarea acestor avantaje de către birocrație. Este nevoie de foarte mult echilibru pentru a obține beneficiile aduse de un proces decizional mai consistent aferent unei companii listate fără a sacrifica flerul și flexibilitatea responsabile pentru succesul firmei până în acel moment.

Această problemă poate apărea într-o formă mai acută acolo unde directorul managerial a exercitat în trecut și funcția de director financiar, obișnuit în consecință să păstreze multe informații financiare delicate pentr sine însuși. Acest aspect poate fi eficient – cu siguranță va maximiza confidențialitatea datelor critice – dar împiedică dezvoltarea unor sisteme de informație fezabile și funcția de control independent care constituie o piatră de bază a managerului profesionist. Când lucrurile merg bine, meritele împărțirii responsabilității pot trece neobservate. Totuși, o echipă managerială va putea să-și dovedească mult mai ușor valoarea când apar probleme dacă membrii acesteia au acces la toate informațiile relevante și au participat în trecut la procesul decizional.

Retribuții mai mari

Multe din schimbările de personal și de sistem apărute în timpul unei listări duc la retribuții mai mari fără a aduce îmbunătățiri imediat în indicatorii financiari sau în rezultate. Pentru a atrage un director financiar profesionist și experimentat contractul oferit trebuie să conțină clauze atractive. Aceste costuri nu sunt obligatoriu limitate la una sau două persoane recrutate. Poate apărea efectul de măciucă odată cu creșterea nivelului salariilor pentru a ase asigura că managerii existenți sunt remunerați în mod comparabil. Rezultatul se va constitui într-o creștere bruscă a costurilor salariale ce vor aduce beneficii după un anumit interval de timp.

Vechii acționari

Este posibil ca acest proces să întâmpine rezistență din partea celor care au trăit creșterea firmei de la începuturile acesteia și nu văd nici un motiv pentru schimbarea rețetei câștigătoare. Întotdeauna va exista cineva care va prefera atmosfera „de familie”, chiar dacă devine paternalistă și limitează potențialul companiei.

În timpul procesului, este important pentru echipa managerială să supravegheze schimbările din politica de dezvoltare a firmei. Perioada de schimbare poate duce la proliferarea insecurității și a fricțiunilor interne. Pe termen scurt, îmbunătățirile aduse stilului de management sunt vulnerabile până când noile persoane se încadrează în angrenaj. Suportul și prudența managementului vor fi vitale pentru împământenirea noilor proceduri.

2.5 IESIREA PE PIAȚĂ

Ieșirea pe piață poate fi o propunere atractivă pentru firmă, dar este ea o propunere realistă și, mai ale, în ce mod va duce la schimbarea structurii și organizării companiei?

În unele țări s-a format deja o stratificare ierarhică a pieței de capital. De exemplu, poate exista o piață de tranzacționare principală, Bursa de Valori, o piață a titlurilor necotate și piețe ale diferitelor sectoare economice. Vom discuta mai ales despre regulile cotării pe o piață de capital recunoscută, în cazul în care firma dorește o listare completă. Aceste argumente se pot aplica și în cazul companiilor care doresc să apară pe piețe diferite decât cea a țării de origine, diferența constând doar în strictețea aplicării acestor reguli.

CRITERII – NOUĂ întrebări cheie

Un punct de plecare convenabil l-ar constitui documentarea cu privire la ultimele prospecte de emisiune înaintate în vederea cotării de către diferite companii. Acest exercițiu servește la identificarea principalelor categorii care trebuiesc furnizate și compararea cu stadiul în care firma în cauză se regăsește. Ar trebui, pe cât posibil, să se aleagă companii din același sector de activitate. În timp ce unele elemente sunt comune tuturor prospectelor pentru o companie implicată în comerțul cu amănuntul nu poate asigura succesul unei firme de calculatoare.

Mărimea și perioada de existență

Majoritatea piețelor financiare pretind un prag minim al valorii agregate a titlurilor care urmează să apară pe bursă. Mărimea va fi calculată prin valoarea de piață la momentul emisiunii și are la bază întreaga clasă a acestui gen de valori, nu numai cele care se află pe piață. Scopul criteriului mărimii minime este asigurarea unei lichidități rezonabile pentru titlurile respective. Lichiditatea este de fapt un concept destul de subiectiv, astfel încât mărimea la care se ajunge poate fi arbitrară. Aceasta depinde într-o mare măsură de tipul titlurilor în discuție și variază pe un interval foarte larg, de la piață la piață. În interiorul piețelor, criteriul mărimii este adaptat periodic de către autoritățile acesteia.

Pe multe piețe se va cere ca firma în cauză să fi fost în acel gen de afaceri sau să fi înregistrat profituri pe o perioadă minimă de timp, de exemplu 3-5 ani. Se consideră că în cazul în care un holding care încorporează o companie va moșteni indicatorii bursieri ai firmei pe care o preia.

Schimbările semnificative de dată recentă în obiectul de activitate sau la nivelul conducerii executive vor ridica semne de întrebare în ceea ce privește acuratețea indicatorilor, din moment ce, atât autoritățile cât și analiștii bursieri, doresc să știe cu cine au de-a face. Același fenomen poate apărea și î cazul unor achiziții recente.

Curba profitului și prognoza acestuia

Dacă compania va fi evaluată și analizată pornind de la rezultatele obținute, profiturile audiate obținute în, să zicem, ultimii 5 ani se vor dovedi hotărâtoare împreună cu prognoza rezultatelor pe anul în curs. Este dezirabilă o evoluție ascendentă cu ritm încetinit a profiturilor. Dacă există devieri de la trend, pot fi acestea explicate? Se datorează acestea ciclurilor economiei naționale sau au cauze în internalitatea întreprinderii? Dacă apar pierderi, poate fi problema identificată în mod clar și factorii cauzali remediați. Dacă aceste probleme apar în cazul unei companii membru al unui concern gata de cotare, este posibil ca aceasta să fie lăsată în afara pieței, restul continuând procesul?

Raportul cenzorilor independenți va fi un punct cheie al prospectului de emisiune. Dacă firma de audit din prezent este mică, necunoscută publicului larg, este de presupus că o firmă mare cel puțin se va asocia pentru a duce la îndeplinire acest proces. Cifrele deja existente în raport pot fi modificate în urma unor analize ulterioare. Credibilitatea acestor operațiuni poate fi serios afectată în momentul apariției unor schimbări majore, în politica firmei, schimbări care duc la nereflectarea adevărului de către cifrele din raport.

Sector/industrie

Sub urmele cărui sector de activitate sau a cărei industrii se așteaptă compania să fie clasificată? Este acesta un sector pe placul investitorilor? Sunt perspectivele acestui sector încurajatoare?

Dacă un sector economic se află în recesiune, va fi practic imposibil chiar și pentru cea mai viabilă companie să se listeze în condiții acceptabile. Pe de altă parte, când sectorul tehnologiilor avansate este în vogă, va apărea chiar și pentru o firmă cu prospecte mici posibilitatea cotării. Într-adevăr, se pare că în ochii investitorilor promisiunea este mult mai valoroasă decât performanța (și numai de imaginație nu duc aceștia lipsă!)

Fezabilitate nesigură

Realitatea unei expuneri ridicate a companiei în fața unui singur produs, furnizor sau client o va face pe aceasta vulnerabilă în cazul unor evenimente pe care nu le poate controla? Schimbările tehnologice sau în preferințele consumatorilor pot afecta traseul companiei. Resursele duale constând atât din componente cheie cât și din materiale neprelucrate este de dorit în vederea evitării riscurilor de lipsă a resurselor sau de creștere bruscă a prețurilor acestora. Un client cheie este expus riscurilor ce aparțin de propriul său mediu economic. În cazurile extreme acești factori pot duce la creșterea riscului companiei în ochii investitorilor la nivele inacceptabile.

Contabilitatea

Poate analiza contabilă să definească slăbiciuni ale companiei? Nivelul îndatorării și nevoia de capital pot fi sau nu în concordanță cu media pe sector. Există responsabilități. Garanții sau litigii care pot duce la creșterea obligațiilor financiare ale acesteia.

În anumite sectoare, mai ales în cele bancare și imobiliare, au fost dezvoltate tehnici sofisticate care reușesc să finanțeze proiecte de investiții fără a dezvolta pe deplin aceste categorii de cheltuieli în actele contabile. Litigiile, în special, pot fi foarte dăunătoare: adunat la răspunderea potențială procesele implică un mare volum de timp din partea conducerii executive și poate aduce prejudicii numelui companiei chiar și după ce aceasta a fost exonerată de orice responsabilitate. Din păcate, potențialii reclamanți pot vedea perioada de dinaintea listării ca o oportunitate pentru a putea forța o înțelegere favorabilă.

Imaginea și managementul

Are compania anumite trăsături care o pot evidenția în ochii investitorilor? Și dacă nu, există posibilitatea de a construi imaginea oportunităților oferite de companie ca diferite de celelalte alternative de investiții de pe piață? Cum pot promotorii să contracareze inerția care îi împinge pe investitori să prefere acțiunile mai familiare?

Este cunoscut managementul de către publicul larg? Are aceasta reputația competenței și integrității în cercurile financiare și printre colegii de breaslă? Sunt buni directori non-executivi? Există lacune majore în ceea ce privește politica firmei, în special în domeniul financiar și al funcțiilor de control?

Incertitudini

Incertitudinea mare va acționa cu mare probabilitate ca o barieră semnificativă în ceea ce privește atracția investitorilor. Piața preferă stabilirea cu exactitate a riscului unei noi investiții. Dacă există o incertitudine, spre exemplu în ceea ce privește rezolvarea unui litigiu, cea mai probabilă recomandare a instituțiilor financiare va fi care a sugerării unei amânări până în momentul clarificării situației sau până în momentul când se poate cuantifica expunerea potențială maximă.

Timpul

Un prospect de emisiune va necesita includerea unei auditări a firmei. Pe cele mai multe piețe aceste proceduri pot dura destul de mult timp (una-trei luni). Chiar și în cazul în care auditarea poate fi executată prompt, zona de timp rămasă liberă este destul de mică. O previzionare a profitului este foarte profitabil să fie necesară. Din prudență, conducerea managerială trebuie să aibă la dispoziție rezultatele financiare și evoluția comenzilor și a cifrei de afaceri pe câteva luni din exercițiul respectiv înainte de a se hazarda în prognozarea pe întregul an. În aceste circumstanțe, aceasta se poate trezi la mijloc, între presiunea unor prognoze corecte și termenul limită al procesului de listare. Un alt factor ce poate prejudicia concordanța temporală este constituit de evoluția pieței în momentul respectiv.

Relația cu acționarii/directorii

Există în mediul intern al companiei relații între acționari, directori și alte părți și firmă care ar putea prejudicia imaginea acesteia și care nu pot fi evitate? De exemplu, orice datorii ale unor asemenea persoane către societate trebuie rezolvate în perioada premergătoare flotării. Sume datorate de către companie acționarilor săi pot fi plătite cash sau acțiuni ca parte a reorganizării acționariale în timpul listării. Există părți care controlează afaceri concurențiale companiei, creând astfel conflicte de interese. Nevoia de lichiditate între grupul de acționari și diferite interese personale poate conduce la nivele de complexitate sau costuri inacceptabile.

Dacă aceste puncte sunt rezolvate, se poate trece la următoarea etapă, și anume inspectarea structurii companiei pentru a observa nevoile de restructurare pe care situația acesteia le necesită în vederea cotării.

2.6 STRUCTURA

Trebuie luate în considerare anumite schimbări în structura financiară a companiei. Preferințele pieței în ceea ce privește îndatorarea, votările în AGA și cursul bursier trebuie, de asemenea, avute în vedere.

Structura financiară a societății

O afacere născută din dorința unei persoane sau a unei familii are tendința de a crește în mărime și complexitate într-o manieră destul de dezorganizată. O serie de companii sunt formate în funcție de obiectivele primei societăți. Acestea din urmă pot fi în proprietatea aceluiași acționariat sau a unuia similar. Rezultatul se traduce într-un număr de firme private cu obiecte de activitate comune, acționariat comun, dar reunite în mod legal într-un holding. Nu există un holding care să aibă filiale sau parteneri asociați într-o ordine corectă. Deciziile trebuie luate în privința:

Alegerea companiei-mamă

Dacă se ia decizia de listare, o singură companie trebuie aleasă pentru a avea acțiunile afișate la bursă. Așadar, trebuie decis asupra companiei care urmează să fie folosită. Cea mai mare sau cea mai bine cunoscută va putea să le asimileze pe celelalte sau doar câteva dintre acestea și să devină publică. În mod alternativ, se poate forma un holding nou care să înghită societățile pentru cotare. Aceste holding va moșteni situația financiară a filialelor sale.

Alegerea filialelor

Nu toate companiile ce sunt alese să formeze societatea listată pot intra integral în componența acesteia. Firmele mici, care nu au obiect de activitate comun cu cel al holdingului, pot fi omise din această operație. Dacă aduc pierderi, ele vor trage în jos valoarea de piață a acestuia. Dacă nu mai există alte complicații, se poate spune că, cu cât sunt mai puține firmele participante, cu atât documentația necesară va fi mai puțină.

Situații ce implică transferul de control

Trebuie avută multă grijă în cazul angajamentelor luate în fața autorităților pieței în vederea listării, mai ales în cazul celor privind transferul de proprietate. Transferul de proprietate necesita mai mult timp pentru obținerea anumitor avize. În anumite cazuri, ele pot duce chiar la negocierea clauzelor respective.

Metode de formare a prețului

În mod normal, pentru formarea unui grup se va utiliza metoda schimbului de acțiuni. Companiile cumpărate vor căpăta statutul de filiale ale companiei-mamă prin faptul că acționarii lor își vor schimba acțiunile pentru participarea la compania-mamă. Funcție de îndatorarea noului holding și de preferințele vânzătorilor de acțiuni, unele filiale pot fi dobândite contra cash. Aceste lichidități pot proveni din companie, din împrumuturi bancare sau din subscrierea de noi acțiuni.

Minorități

În general, este de preferat să nu se lase minorități puternice în noua structură de acționariat a filialelor pentru ca compania-mamă să aibă controlul complet și acces deplin la activele și cash-flow-urile respective. Managerii companiilor preluate vor putea stabili ca politică intrarea societății în holdinguri puternice. Ei, bineînțeles, vor dori totuși să mai aibă un cuvânt de spus în viața societății.

Cheltuieli

O reorganizare la un astfel de nivel poate implica cheltuieli potențiale semnificative pentru reorganizarea structuri acționariatului societății-mamă sau pentru activitatea de achiziții de filiale sau active. Primele cheltuieli devin exigibile în momentul în care noi acțiuni sunt create și emise și depind de legislația în vigoare a statului în care holdingul este înregistrat. Unele țări, precum Insulele Bermude și Insulele cayman, au un nivel minim de fiscalitate practicat. În țări mai „avansate” aceste pot deveni cheltuieli majore. Și al doilea gen de cheltuieli depinde de fiscalitatea țărilor unde transferurile sunt înregistrate și pot fi minimizate prin încercarea de încadrare în anumite cazuri particulare specificate de lege. De exemplu, transferul de control poate fi făcut prin subscriere de acțiuni. Acțiunile deja existente vor fi transferate după introducerea unor schimbări în drepturile date de acestea însoțite de reducerea corespunzătoare a valorii lor. Aceste practici sunt în permanență atacate de autoritățile fiscale, din acest motiv consilierea unui specialist în fiscalitate devenind esențială.

Îndatorarea

Structura financiară a unui nou holding trebuie revăzută atât la nivel neconsolidat cât și la nivel consolidat. Un grad mare de îndatorare constituie un motiv substanțial pentru cotare în vederea micșorării datoriilor societății, mai puternic decât cel al ofertei spre vânzare pentru obținerea de fonduri pentru acționarii de la început. Un grup care este îndatorat la nivel neobișnuit de mare nu poate fi primit pe piață până în momentul reducerii acestuia.

Măsurarea gradului de îndatorare

Nivelul de îndatorare optim depinde de activele deținute și de cash-flow-uri. Un grup bazat pe active, ca de exemplu un concern de shipping, sau unul cu cash-flow-uri ușor de previzionat (utilități) vor putea suporta un nivel mai mare al îndatorării decât o afacere cu active mici sau cash-flow-uri nesigure. Este imoprtant de măsurat îndatorarea prin cash-flow-uri ca și prin nivelul absolut al datoriilor. Un nivel al îndatorării ce este acceptabil în raport cu activele sau cu capitalurile proprii se poate totuși dovedi nesustenabil dacă cresc ratele dobânzii la creditele atrase. Un asemenea eveniment va aduce presiuni și asupra evaluării activelor și creează dificultăți la creșterea CF operațional prin vânzarea de active.

Garanții

Garanțiile semnificative depuse în vederea obținerii de împrumuturi duce la limitarea libertății de acțiune și atrage după sine riscuri mai mari ale companiei. De exemplu, CF aparente din active pot fi direcționate către plata creditelor și nu vor fi la dispoziția firmei. Dacă aceste garanții sunt prea severe, anumite renegocieri vor fi necesare pentru a putea intra la bursă. Din moment ce va fi în interesul băncii ca firma să apară la bursă dacă capitalul acesteia crește, renegocierea nu pare imposibilă.

Atitudinea pieței

Atunci când această atitudine este pozitivă, împrumuturi decente pot fi interpretate ca un semn încurajator că politica agresivă a conducerii constă în folosirea structurii capitalului spre mărirea rentabilității acționarilor. În alte circumstanțe, mai ales în timpul său imediat după o criză financiară, chiar și iun împrumut de mici dimensiuni poate părea riscant, iar o companie cu un nivel rezonabil al îndatorării este mai bine văzută de investitori.

Structura voturilor

Companiile necotate obișnuiesc să includă în structura capitalurilor acțiunile fondatorilor sau alte clase speciale de acțiuni ordinare cu scopul asigurării că controlul va rămâne în mâna acționarilor originali. Statutul societății poate limita stocul deținut de fiecare acționar la un anumit procent (de exemplu 20%).

În mod normal, piața de capital și investitorii nu acceptă ca o companie ce se listează să aibă acțiuni ordinare cu drepturi de vot inegale. Anterior afișării clauzele statuare care fac discriminări între drepturile de vot implicate și care limitează drepturile de deținere de acțiuni vor trebui eliminate.

Această viziune este justificată pentru că controlul este un bun preț. Acest lucru se observă în prima oferită pentru controlul unei societăți în comparație cu prețul de piață just în cazul unei tranzacții de acțiuni de mărime medie. Toți acționarii care în ultimă instanță suportă riscul finanțării afacerii ar trebui să participe la beneficiile aduse de controlul acesteia. De asemenea, ar trebui să poată să-și exercite dreptul de vot pentru validarea managementului practicat.

O excepție pe care piața ar agrea-o ar fi constituită de concernele naționale pe care guvernul ar dori să le privatizeze. S-ar putea să nu fie „în interesul național” ca această companie să fie controlată de vreun grup privat, cel puțin pentru o perioadă minimă de ani. În acest caz guvernului i se poate atribui o acțiune „de aur” ce poate echivala cu anumite drepturi preferențiale privitoare la control, de exemplu în ceea ce privește numărul voturilor în AGA sau decizia asupra Consiliului de Administrație.

Unele companii deja listate au apărut la bursă în perioada când drepturile de vot nu constituiau un aspect atât de important pentru autoritățile pieței sau pentru investitorii majori. Deși este puțin probabil ca societățile listate să fie retrase de la bursă datorită refuzului de a opera modificări în statut referitoare la structura voturilor, există exemple când investitorii instituționali au făcut presiuni asupra directorilor în vederea propunerii egalizării voturilor. În compensație, o mică emisiune bonus (de exemplu o acțiune nouă la 10 vechi) poate fi propusă acționarilor cu titluri preferențiale.

Companiile deja listate pot urmări introducerea unei noi clase de acțiuni ordinare cu drepturi de vot superioare ca apărare la încercările ostile de preluare. Această politică poate fi judecată ca fiind controversată și mărește riscul de retragere de la cotare.

Cursul acțiunii

Din motive variate, pentru a reduce cheltuielile cu capitalurile proprii sau pentru că finanțarea prin creditarea acționarilor este mult mai flexibilă, companiile nelistate pot avea puține acțiuni emise. Aceasta s-ar traduce printr-un preț foarte mare al acțiunii dacă nu au apărut schimbări în perioada premergătoare flotației. Multe piețe au un interval de variație a prețului în care se înscriu acțiunile mai tranzacționate. În piață prețul just poate varia funcție de atitudinea investitorilor sau de evoluția sectorului de activitate. O companie ce vrea să se listeze va fi îndrumată să se raporteze în stabilirea prețului la celelalte societăți ale sectorului cotate.

Prețul de piață așteptat se află împărțind valoarea firmei la numărul de acțiuni emise. Evaluarea va fi negociată între promotorii companiei și banca de investiții. Prețul acțiunii în momentul afișării nu poate fi redus decât printr-un număr mai mare de acțiuni emise.

Pentru a obține acest lucru trebuie luată o gamă de măsuri. Dacă acționarii sau alte părți au avansat capital companiei sub formă de împrumut poate fi capitalizat sau anulat contra unei noi emisiuni. Dacă acțiunile au o valoare pară și aceasta este destul de mare, se poate întâmpla fenomenul de divizare, de exemplu o acțiune de 10$ se poate transforma în 10 acțiuni de 1$ fiecare. În plus, dacă există o primă în acțiuni sau rezerve care pot fi plătite ca emisiune bonus, se pot folosi aceste instrumente pentru a scădea prețul acțiunii. Este posibil să se utilizeze prima în acțiuni creată pe baza vânzării de noi acțiuni pentru a plăti o emisiune bonus care este valabilă numai pentru acționarii dinaintea afișării.