Leasingul In Economia Intreprinderii
CUPRINS
Pag.
INTRODUCERE …………………………………………………………………………………………………….5
CAPITOLUL 1. CONCEPTUL DE LEASING …………………………………………………………6
1.1. Conținutul economic al leasingului………………………………………………………………..6
1.2. Părțile leasingului ……………………………………………………………………………………….7
1.3. Particularitățile leasingului …………………………………………………………………………..9
1.4. Asemănări și deosebiri între leasing și credit ………………………………………………..10
1.5. Avantaje și dezavantaje ale leasingului din
punctul de vedere al utilizatorului……………………………………………………………..12
CAPITOLUL 2. TIPURI DE LEASING ………………………………………………………………….. 17
2.1. Leasingul financiar …………………………………………………………………………………..18
2.2. Leasingul operațional ……………………………………………………………………………….22
2.3. Alte tipuri de leasing ………………………………………………………………………………..25
2.3.1. Lease back ………………………………………………………………………………………25
2.3.2. Leasing internațional ………………………………………………………………………..26
2.3.3. Subleasing ………………………………………………………………………………………28
2.3.4. Leasing direct și leasing indirect ………………………………………………………..29
2.3.5. Leasingul bunurilor de capital și a celor de consum ……………………………..30
2.3.6. Leasingul cu amortizare totală și leasing cu amortizare parțială …………….30
CAPITOLUL 3. ABORDAREA FINANCIARĂ A LEASINGULUI ……………………………32
3.1. Calcularea ratelor de leasing ……………………………………………………………………..32
3.2. Concurența între leasing și celelalte forme de finanțare ………………………………..33
3.2.1. Comparația între structura financiară a leasingului și cea a creditului ……….34
3.2.2. Investiția din surse proprii …………………………………………………………………..36
CAPITOLUL 4. LEASINGUL ÎN ROMÂNIA …………………………………………………………..38
4.1. Valențele utilizării leasingului în România ………………………………………………….38
4.2. Reglementarea leasingului în România ………………………………………………………39
4.3. Contabilizarea leasingului …………………………………………………………………………39
CAPITOLUL 5. STUDIU DE CAZ.
CONTRACTUL DE LEASING …………………………………………………………44
5.1. Termeni generali ………………………………………………………………………………………44
5.2. Derularea unui contract de leasing prin intermediul societății
S.C. ” Michelin” SRL., Caransebeș …………………………………………………………..45
CONCLUZII …………………………………………………………………………………………………………….60
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………………………………61
INTRODUCERE
Conceptul de leasing a devenit în ultima vreme, un termen bine cunoscut în România, această afacere având deja un rol important în economia națională.
Am încercat să fac o cercetare asupra leasingului cu scopul de a clarifica ce se ascunde sub această denumire, de a înțelege cauzele dezvoltării rapide a pieței acestei tranzacții. Am fost curios, care sunt acele particularități pe baza cărora se poate spune că leasingul este o tranzacție de sine stătătoare, care sunt elementele care îl diferențiază de celelalte modalități de investire cunoscute, care sunt caractersticele acestuia cosiderate noutăți interesante și oportune. În final, am căutat o anumită explicație pentru eventuala supremație a acestei variante de investiție față de celelalte variante posibile. Dar am ținut să arăt că leasingul, are și el limitele și riscurile sale.
Pe lângă analiza particularităților și avantajelor leasingului, consider foarte important a cunoaște, cum se poate face comparația în concret între diferitele posibilități de investiție, adică fac comparația între leasing și investiția din credit, respectiv investiția din surse propii.
După aceea, penru a arăta care este importanța leasingului în România, parcurg condițiile existente pentru dezvoltarea acestuia, făcând o enumerare a reglementărilor juridice și o analiză a contabilizării acestei tranzacții.
Pentru o prezentare cât mai completă a elementelor și importanței, pe lângă prezentarea generală a contractului de leasing,
Capitolul 1.Conceptul de leasing
1.1.Conținutul economic al leasingului
“Leasing”,”credit bail” sau “location financement” sunt tot atâția termeni utilizați pentru a desemna, practic, același lucru, o cale de obținere și utilizare a activelor.
Pornind de la expresia de origine engleză, “lease” (închiriere), leasingul este o formă specială de închiriere, prin care locatorul sau finanțatorul închiriază bunul solicitat de către locator sau utilizator acestuia din urmă, în schimbul unor plăți regulate a ratelor de leasing sau a redevențelor, dând în același timp posibilitate utilizatorului, ca după trecerea termenului contractual, acesta să poată cumpăra bunul respectiv la prețul convenit în prealabil, adică la valoarea reziduală.
Închirierea tradițională s-a transformat astfel într-o tranzacție prin care utilizatorul are în plus posibilitatea de a plăti prețul de cumpărare a bunului sub forma ratelor de leasing, bunul trecând astfel în proprietatea lui.
Potrivit definiției acceptate de către UNIDROIT, se pune accent pe o altă latură a leasingului, și anume pe acela de formă specială de finanțare.Conform acestei accepțiuni, leasingul este o operațiune în care finanțatorul cumpără de la furnizor mijlocul de producție sau alt bun de capital ales de utilizator, pentru a preda acestuia din urmă, în vederea utilizării în scop economic, bineînțeles contra plății ratelor de leasing.Iar după trecerea perioadei contractuale, fie automat, fie prin exercitarea dreptului de opțiune, bunul trece în proprietatea utilizatorului.
Obiectul contractului de leasing îl formează finanțarea oricăror bunuri mobile sau imobile, cu valoare ridicată și de folosință îndelungată (utilaje, echipamente de producție, linii tehnologice, calculatoare, etc).Finanțatorul care cumpără un bun de la producător, își acoperă prețul acestuia prin ratele de leasing, plătite de către cel care ia cu chirie bunul respectiv, rate care cuprind pe lângă amortizarea prețului de cumpărare și dobânda la capitalul investit, cheltuielile de administrație, precum și un anumit profit.Redevențele sunt de așa natură calculate, încât să asigure amortizarea prețului într-o perioadă sensibil mai scurtă decât durata de folosință efectivă.
Din acest punct de vedere, leasingul este asemănător creditului, deoarece fondurile necesare unei societăți în vederea efectuării unei investiții, sunt furnizate de către o altă societate – diferența fiind doar atâta, că nu se dau bani pentru cumpărarea bunului, ci se livrează bunul însuși, iar prin ratele de leasing, utilizatorul rambursează suma creditată împreună cu cheltuielile de finanțare.
Din punctul de vedere al producătorilor și al comercianților bunurilor de investiții – dar de fapt și din punctul de vedere al utilizatorului -, leasingul este un mijloc comercial, ce face posibilă creșterea valorificării produselor, prin acordarea unui fel de plată în rate cumpărătorului.Astfel, aceste bunuri pot fi cumpărate și de către societăți care ar dori să-și facă rost cât mai rapid de acestea, dar care încă nu posedă lichidități necesare pentru achiziție.Se vede aici foarte clar particularitatea leasingului conform căreia cumpărătorul plătește prețul de achiziție al bunului (împreună cu cheltuielile legate de prelungirea plății) din veniturile rezultate în urma utilizării mijlocului respectiv.
Din cele prezentate rezultă că prin operațiunea de leasing, subiecții economici încearcă să realizeze o unificare a avantajelor creditului, închirierii și al cumpărării cu plata în rate. Aceasta însă, comportă în sine și faptul că datorită diferitelor posibilități de analiză, între părți pot apărea conflicte serioase de natură juridică.
1.2.Părțile leasingului
Într-o operațiune de leasing participă de obicei trei părți principale, și anume:
Furnizorul
Societatea de leasing, în calitate de finanțator, numit și locator
Utilizatorul, care se mai numește și locatar
Furnizorul proprietar este vânzătorul obiectului, el fiind de obicei producătorul bunului respectiv, putând avea în alte cazuri doar calitatea de comerciant.De multe ori însă, între finanțator și furnizor nu există nici o diferență, cele două fiind una și aceeași persoană.Aceasta se întâmplă mai ales în cazul leasingului operațional.
Pentru furnizor, leasingul reprezintă o metodă de promovare a vânzărilor, de lărgire a cercului de clienți și a ariei de desfacere.Vânzătorul are, practic, la dispoziție o modalitate de transformare a unei livrări cash într-una pe credit în mod direct sau prin serviciile societății de leasing.așa se explică faptul că leasingul se practică în mod deosebit în domeniul vânzărilor de bunuri de echipament, în general bunuri durabile și de valoare ridicată.
Este de remarcat faptul că leasingul indirect permite și transferul obligațiilor și al riscurilor legate de vânzare de la vânzător la noul proprietar, societatea de leasing.
Finanțatorul operațiunii, societatea de leasing, poate fi pe de o parte filială a unei bănci, sau altă societate de interes bancar, iar pe de altă parte, societatea de leasing independentă, de proprietate privată.Din motive fiscale, nu puține dintre ele, sunt societăți mixte.De asemenea pot să existe și finanțatori de proprietate complet străină, adică filiale ale unor societăți de leasing străine.Pentru a evita anumite constrângeri regulamentare sau juridice și a răspunde normelor specifice ale țării respective, operațiunile de leasing sunt de multe ori efectuate pornind de la societățile off-shore localizate în paradisele fiscale.
Pentru finanțarea operațiunii asigurată de societatea de leasing – leasingul este o alternativă la finanțarea prin credit bancar, care prezintă un grad ridicat de siguranță: garanția oferită de dreptul de proprietate al societății respective asupra bunului dat în folosință beneficiarului.
Atractivitatea contractului, pentru societățile de leasing, derivă din veniturile ce le revin în urma operațiunii: rata de leasing pentru utilizarea bunului în perioada dării în folosință; dobânda pentru finanțarea pe termen mijlociu / lung; costul serviciilor oferite de societatea de leasing utilizatorului; prima pentru utilizare intensivă; prima de risc, etc.
În ceea ce privește organizarea și funcționarea societăților de leasing în România, legea spune că ele se înființează și funcționează potrivit Legii nr.31/1990 republicată, care sunt societăți comerciale, având obiectul de activitate desfășurarea operațiunilor de leavrează bunul însuși, iar prin ratele de leasing, utilizatorul rambursează suma creditată împreună cu cheltuielile de finanțare.
Din punctul de vedere al producătorilor și al comercianților bunurilor de investiții – dar de fapt și din punctul de vedere al utilizatorului -, leasingul este un mijloc comercial, ce face posibilă creșterea valorificării produselor, prin acordarea unui fel de plată în rate cumpărătorului.Astfel, aceste bunuri pot fi cumpărate și de către societăți care ar dori să-și facă rost cât mai rapid de acestea, dar care încă nu posedă lichidități necesare pentru achiziție.Se vede aici foarte clar particularitatea leasingului conform căreia cumpărătorul plătește prețul de achiziție al bunului (împreună cu cheltuielile legate de prelungirea plății) din veniturile rezultate în urma utilizării mijlocului respectiv.
Din cele prezentate rezultă că prin operațiunea de leasing, subiecții economici încearcă să realizeze o unificare a avantajelor creditului, închirierii și al cumpărării cu plata în rate. Aceasta însă, comportă în sine și faptul că datorită diferitelor posibilități de analiză, între părți pot apărea conflicte serioase de natură juridică.
1.2.Părțile leasingului
Într-o operațiune de leasing participă de obicei trei părți principale, și anume:
Furnizorul
Societatea de leasing, în calitate de finanțator, numit și locator
Utilizatorul, care se mai numește și locatar
Furnizorul proprietar este vânzătorul obiectului, el fiind de obicei producătorul bunului respectiv, putând avea în alte cazuri doar calitatea de comerciant.De multe ori însă, între finanțator și furnizor nu există nici o diferență, cele două fiind una și aceeași persoană.Aceasta se întâmplă mai ales în cazul leasingului operațional.
Pentru furnizor, leasingul reprezintă o metodă de promovare a vânzărilor, de lărgire a cercului de clienți și a ariei de desfacere.Vânzătorul are, practic, la dispoziție o modalitate de transformare a unei livrări cash într-una pe credit în mod direct sau prin serviciile societății de leasing.așa se explică faptul că leasingul se practică în mod deosebit în domeniul vânzărilor de bunuri de echipament, în general bunuri durabile și de valoare ridicată.
Este de remarcat faptul că leasingul indirect permite și transferul obligațiilor și al riscurilor legate de vânzare de la vânzător la noul proprietar, societatea de leasing.
Finanțatorul operațiunii, societatea de leasing, poate fi pe de o parte filială a unei bănci, sau altă societate de interes bancar, iar pe de altă parte, societatea de leasing independentă, de proprietate privată.Din motive fiscale, nu puține dintre ele, sunt societăți mixte.De asemenea pot să existe și finanțatori de proprietate complet străină, adică filiale ale unor societăți de leasing străine.Pentru a evita anumite constrângeri regulamentare sau juridice și a răspunde normelor specifice ale țării respective, operațiunile de leasing sunt de multe ori efectuate pornind de la societățile off-shore localizate în paradisele fiscale.
Pentru finanțarea operațiunii asigurată de societatea de leasing – leasingul este o alternativă la finanțarea prin credit bancar, care prezintă un grad ridicat de siguranță: garanția oferită de dreptul de proprietate al societății respective asupra bunului dat în folosință beneficiarului.
Atractivitatea contractului, pentru societățile de leasing, derivă din veniturile ce le revin în urma operațiunii: rata de leasing pentru utilizarea bunului în perioada dării în folosință; dobânda pentru finanțarea pe termen mijlociu / lung; costul serviciilor oferite de societatea de leasing utilizatorului; prima pentru utilizare intensivă; prima de risc, etc.
În ceea ce privește organizarea și funcționarea societăților de leasing în România, legea spune că ele se înființează și funcționează potrivit Legii nr.31/1990 republicată, care sunt societăți comerciale, având obiectul de activitate desfășurarea operațiunilor de leasing și un capital social minim, subscris și vărsat integral la înființare, de 500 milioane lei.
Utilizatorul este participantul cel mai important la derularea operațiunii de leasing, el putând fii persoană fizică sau juridică, de drept privat sau de drept public, autohtonă sau străină, de mică forță economică sau de uriașă forță economică.
Nivelul ridicat al diferitelor cheltuieli ce revin utilizatorului cu ocazia derulării unei operațiuni de leasing, acționează ca un factor de limitare a accesului la aceste operațiuni.Totuși, utilizatorul dispune de o serie de avantaje care, în cele mai multe cazuri, anulează neajunsurile unui preț ridicat:
Plata eșalonată în timp, în locul unei plăți globale; în acest fel, firmele cu disponibilități financiare mai reduse au acces la utilizarea productivă a unor bunuri de echipament de valoare ridicată;
Asistența tehnică și financiar – contabilă oferită de societățile de leasing, care dispun de servicii specializate în acest sens;
Tripla opțiune la încheierea perioadei de leasing;
Relațiile dintre participanții unei operațiuni de leasing “clasic” sunt prezentate în Figura nr.1., a schemei operațiunii de leasing.
dreptul de proprietate
livrare,
garanție contract de leasing
Răspundere pentru drept de
bunul produs folosință
Figura nr. 1. – Schema operațiunii de leasing
Utilizatorul, pe lângă alegerea bunului de leasing, trebuie să ia o decizie importantă referitoare la alegerea societății de leasing corespunzătoare. Societățile de leasing pot încheia afaceri cu persoane fizice, cu societăți persoane juridice și fără personalitate juridică, cu cooperative, precum și cu întreprinderi de proprietate publică.Multe dintre ele determină însă un anumit segment al bunurilor de leasing preferate de către aceștia (ex.automobile).Alte societăți îți fixează o anumită limită minimă sau maximă a valorii bunului ce poate face obiectul leasingului.
O bună parte a societăților de leasing își fixează de asemenea în prealabil, acoperirea necesară, legată de plata ratelor, astfel de exemplu, fără garanție bancară sau fără cambie garantată de către o bancă, nu încheie tranzacții.La alte societăți însă – mai ales în cazul ratelor inițiale ridicate și cu plata imediată a acesteia – bunul de leasing constituie o acoperire satisfăcătoare.O altă categorie a societîților pretind dreptul de gaj asupra altor bunuri mobile a utilizatorului, sau dreptul de ipotecă asupra unor bunuri imobile.
Decizia utilizatorului – legată de societatea de leasing corespunzătoare – se bazează în primul rând pe structura eșalonării plății ratelor de leasing.Unele societăți de leasing – din motive de politică comercială – oferă rate inițiale mai ridicate, altele, având alte politici de comerț, încheie doar afaceri “clasice”, cu perioadă între 2-4 ani, cu rate uniforme pe toată durata contractului.
De obicei, nu este recomandat a alege între societățile de leasing pe baza mărimii lor sau a formei de proprietate a acestora.Este util însă a alege partenerul, luând în considerare mărimea ratei de leasing inițiale și valoarea bunului de leasing oferit, făcând comparație între acesta și costul total al tranzacției.În general, se poate spune că o societate de leasing este de calitate, dacă, pe lângă multiplicatorii de leasing atractivi, nu se limitează doar la formule de contracte unilaterale, este flexibilă în ceea ce privește încheierea afacerii și în relațiile cu furnizorii, și care va fi partener în rezolvarea eventualelor probleme apărute în decursul derulării operațiunii și a cazurilor “vis major” eventual ivite.
O altă categorie de participanți la operațiunea de leasing o pot constitui intermediarii, care pot fi organisme de intermediere, reprezentanți sau delegați ai societății de leasing.Rolul principal al acestor organisme sau persoane fizice, în general de încredere și flexibile din punct de vedere profesional, este stabilirea legăturii între partenerii de leasing, pregătirea contractului de leasing.De multe ori, delegatul este împuternicit și la semnarea contractului în numele societății de leasing.Existența intermediarilor, de regulă, nu implică creșterea nivelului de calitate a serviciilor de leasing, deoarece costurile legate de remunerarea intermediarilor sunt compensate prin reducerea costurilor de regie a finanțatorilor.Acești participanți pot contribui însă la unificarea pieței leasingului și la reducerea nivelului taxei de leasing, deoarece pentru menținerea cercului de clienți, aceștia încearcă întotdeauna să găsească cele mai ieftine surse de finanțare a operațiunilor de leasing ale clienților.
1.3.Particularitățile leasingului
Apariția leasingului este favorizată în mod decisiv de faptul că întreprinzătorii și-au dat seama că nu numai proprietatea bunurilor de capital,dar chiar și utilizarea în sine a acestora, poate asigura producția și veniturile necesare avansării și dezvoltării întreprinderii.
Pe acest fundament, se face o distincție clară între persoana proprietarului și cea a utilizatorului.Dreptul de proprietate, până la sfârșitul termenului contractual, aparține locatorului, iar dreptul de folosință utilizatorului, care devine astfel singurul îndreptățit de a încasa veniturile realizate din folosință, fiind obligat în același timp să-și asume obligațiile și riscurile legate de acest drept de folosință.
Prin contract, finanțatorul, cu excepția dreptului de proprietate, transmite toate celelalte drepturi de cumpărător legate de obiectul contractului, iar de asemenea, cu excepția obligației de plată a prețului de cumpărare, transmite și toate obligațiile asupra utilizatorului.Aceasta înseamnă că alegerea bunului, ce va face obiectul leasingului, este în totalitate dreptul și responsabilitatea utilizatorului, dar și exercitarea dreptului referitor la calitatea și garantarea produsului, îi revine tot acestuia.Finanțatorul nu are deci nici o responsabilitate în ceea ce privește utilitatea și productivitatea bunului de leasing.Cu toate acestea însă, în practică, el verifică dacă mijlocul ales este apt pentru îndeplinirea funcțiilor sale și dacă are un preț real, verificare efectuată însă doar cu scopul de a vedea dacă utilizatorul va fi capabil ca prin utilizare să plătească ratele de leasing.Dacă cerințele anterioare nu le vede îndeplinite, atunci cel mult nu încheie tranzacția, dar oricum nu preia dreptul și responsabilitatea de decizie investițională a utilizatorului.
Organizarea și costurile livrării bunului de leasing – inclusiv asigurările legate de transport – sunt suportate de către utilizator, ca de altfel și costurile cu montarea și punerea în funcțiune a acestuia.
Contractul de leasing asigură drept de folosință utilizatorului pentru o perioadă strict determinată, perioadă care începe de obicei în momentul punerii în funcțiune a bunului (mai rar în momentul încheierii contractului).
Finanțatorul, în calitatea lui de proprietar, protejează dreptul său de proprietate asupra bunului trecut în folosința utilizatorului, prin înscrierea exactă în contract a caracteristicilor acestuia, a datelor sale de identificare, precum și a locului și modului de utilizare.Așadar, utilizatorul este obligat să folosească bunul în conformitate cu contractul încheiat și conform destinației sale, iar pentru orice prejudiciu produs din cauza nerespectării acestor obligații, responsabilitatea revine utilizatorului.Răspunderea lui este însă și mai largă: el este îndreptățit la efectuarea reparațiilor pe seama cheltuielilor proprii, chiar dacă nu este vinovat în ceea ce privește producerea pagubei.
În vederea acoperirii eventualelor pagube produse proprietății finanțatorului, utilizatorul este obligat la încheierea unui contract de asigurare sau să suporte cheltuielile asigurării.Rezultă că există două posibilități de asigurare.În primul caz, încheierea contractului de asigurare și plata regulată a ratelor de leasing este datoria utilizatorului – iar în lipsa acestuia, contractul de leasing nu ia naștere sau își pierde valabilitatea.În cazul acesta, existența asigurării este interesul elementar al utilizatorului chiar și în cazul în care finanțatorul nu-l verifică dacă a efectuat-o, deoarece în cazul despăgubirii bunului, a distrugerii totale sau a furtului acestuia, nu se poate cere amânarea sau anularea obligației de plată a ratelor scadente.Despăgubirea plătită de către asigurator, micșorează doar suma plăților de efectuat, dar în nici un caz nu le anulează.
Cel de-al doilea procedeu constituie încheierea contractului de asigurare între finanțator și asigurator, primele de asigurare fiind transmise utilizatorului prin ratele de leasing.În practică, aceasta este metoda cea mai des utilizată, deoarece în acest caz acoperirea riscului finanțatorului este mult mai sigură, și nici utilizatorul nu trebuie să suporte cheltuieli suplimentare.
Cheltuielile de funcționare cad în sarcina utilizatorului – mai importante dintre acestea fiind cheltuielile de întreținere.
Particularitatea evidentă a operațiunii de leasing este faptul că capitalul investit de către finanțator – plasarea de fonduri bănești propriu-zisă – are ca garanție principală, bunul de leasing, pe care proprietarul poate să-l ia înapoi în cazul în care utilizatorul nu-și respectă obligațiile.Necesitatea de alte garanții, uzuale în cazul creditelor bancare, este cu atât mai redusă, cu cât proporția din prețul de cumpărare, investită de către finanțator este mai scăzută (cu cât rata de leasing inițială, plătită la încheierea contractului, este mai ridicată), cu cât bunul de leasing are o piață cu mai bună funcționare, deoarece astfel cheltuielile unei eventuale valorificări ulterioare se pot aprecia cu mai mare exactitate, cu cât mijlocul este mai ușor mobilizat, adocă transportabil de la utilizator.În aceste cazuri, prin valorificarea bunului reluat de la utilizator, sau printr-un nou leasing, se poate acoperi chiar în întregime datoriile rămase ale utilizatorului.
Singurul risc al finanțatorului care rezultă din faptul că bunul de leasing este principala garanție, este că acesta poate fi distrus sau furat, iar din utilizarea a celorlalte garanții nu este sigur că acoperirea sumei totale a ratelor de leasing rămase este posibilă.Dar această sursă potențială de pierdere poate fi evitată prin încheierea de asigurări.
Rata de leasing este evidențiată ca și cheltuială de către utilizator pe toată perioada leasingului, cel puțin în practica românească și cea continental-europeană, deoarece leasingul este apreciat ca un serviciu asemănător cu cel de închiriere.Recent însă,această practică a fost ștearsă prin noile modificări aduse Ordonanței Guvernamentale nr.51/1997, conform cărora, ratele de leasing pot fi deduse ca și cheltuieli doar în cazul leasingului operațional,iar în caz de leasing financiar, se poate deduce doar partea de amortizare și profit a acestuia.
Așa cum reiese din cele prezentate mai sus, tranzacția de leasing presupune trei faze: contractarea,cumpărarea și închirierea.
1.4.Asemănări și deosebiri între leasing și credit, respectiv între leasing și închiriere
Dacă o investiție este finanțată din credit bancar, dreptul de proprietate și cel de folosință nu sunt strict separate, deoarece debitorul apare în calitate de cumpărător, efectuând imediat plata bunului și devenind astfel proprietar.În cazul unei închirieri apare însă foarte clar această separație între cele două drepturi.Din punct de vedere al acestei caracteristici, leasingul este înrudit cu închirierea, libertatea de dispoziție a utilizatorului fiind mai limitată decât cea în cazul creditului.
Faptul că finanțatorul investește fonduri într-un mijloc determinat, face legătura iarăși cu închirierea, deoarece finanțatorul dă cu titlu de împrumut bunul însuși, cumpărat de el, iar ratele de leasing acoperă această investiție efectuată de el.În schimb, investiția creditorului ia formă bănească (credit bancar), creând o anumită creanță, el așteptând o rambursare tot sub formă de bani.Ca urmare, creditorul are o posibilitate de verificare mai redusă a utilizării sumei acordate cu titlu de credit decât locatorul unei închirieri sau finanțatorul unui leasing.
O mică deosebire există totuși și în acest sens între finanțatorul leasingului și locatorul închirierii și anume aceea, că locatorul investește banii după aprecierea sa, pe risc propriu, în bunul ales de el însuși, înainte de a avea vreun client care ar solicita acest bun, iar după aceasta valorificarea pe piață rămâne datoria lui; finanțatorul în schimb, investește în mijlocul ales de viitorul utilizator, astfel riscul lui se reduce la capacitatea de plată a clientului, iar investiția începe să aducă venit și să se recupereze imediat.
Veniturile rezultate din utilizarea bunului, revin în toate cele trei cazuri părții posesoare a dreptului de folosință.
Creditorul nu are nici o intervenție în ceea ce privește evaluarea parametrilor bunului ce urmează a fi cumpărat și în alegerea acestuia; acestea, împreună cu plata, cad în sarcina exclusivă a debitorului.Așadar garantarea bunului și răspunderea pentru acesta este datoria exclusivă a furnizorului.Riscul unei alegeri greșite, a unei investiții nereușite, este asumat de cumpărător, și numai de el, deoarece creditul este rambursabil în toate cazurile, indiferent de ce se întâmplă.
Finanțatorul poate să aibă deja un anumit rol de consultant, el fiind interesat ca bunul să corespundă cerințelor, în caz contrar, contractul ajungând la soarta rezilierii, chiar dacă obligația de plată a ratelor scadente nu se schimbă.Iar în acest caz, finanțatorul cade de la o afacere profitabilă pe termen lung, și este nevoit să se ocupe de revalorificarea sau de darea într-un nou leasing a bunului, chiar dacă utilizatorul original îi dă tot ajutorul necesar, dat fiind faptul că suma încasată dintr-o valorificare reușită moderează suma plătibilă de el cu titlu de rate de leasing datorate.
Față de credit și leasing, într-o închiriere, participantul finanțator, locatorul, are un rol activ în ceea ce privește alegerea bunului, și pe deasupra acordă și garanșii.Rolul lui este asemănător cu cel al furnizorului celorlalte două forme de finanțare.
În ceea ce privește cheltuielile de transport, cele de montare și de punere în funcțiune, cele trei construcții discutate sunt identice, deoarece în toate cele trei cazuri, în mod univoc, aceste cheltuieli sunt suportate de către cel care utilizează bunul respectiv.Cheltuielile de întreținere și cele de asigurare sunt suportate de asemenea de către utilizator, chiar dacă în cazul închirierii propriu-zise, acesta nu apare evidențiat în mod direct, ci doar inclus în suma redevenței, în mod indirect.
Din punct de vedere al dreptului de dispoziție asupra bunului primit în folosință, posibilitățile utilizatorului operațiunii de leasing, sunt similare cu cele ale chiriașului, în timp ce în cazul creditului, mâinile debitorului nu sunt legate de către creditor, acesta nefiind proprietar al bunului.În cazul leasingului și al închirierii, pentru modificarea locului de utilizare a bunului, se necesită autorizarea proprietarului – autorizare care se acordă de obicei printr-o simplă modificare în contract.Dacă autorizarea pentru schimbarea locului de folosință – în cele mai multe cazuri – se poate obține cu ușurință, în cazul închirierii, obținerea autorizării modificării bunului însuși se obține mult mai greu (cu excepția imobilizărilor).În cazul leasingului însă, dacă finanțatorul s-a convins că valoarea bunului și astfel suma de acoperire rămâne aceeași în urma modificărilor efectuate, el acordă mult mai ușor autorizarea.Bunurile care sunt proprietatea societății, pot fi ușor vândute sau pot constitui ușor obiectul unui gaj, dacă interesele societății necesită acesta, aceste lucruri fiind însă interzise în cazul închirierii și al leasingului.Aceste ultime afirmații nu sunt însă respectate de unele societăți – fapt ce constituie o mare problemă a finanțatorilor de leasing și a locatorilor de închirieri de automobile, această infracțiune fiind mai greu de efectuat cu mijloace de producție și cu imobilizări.
Când utilizatorul bunului nu mai are nevoie de acesta, pagubele și problemele de rezolvat sunt cele mai reduse în cazul închirierii, el putând preda imediat bunul respectiv proprietarului, în cel mai rău caz pierderea lui fiind egală cu plățile efectuate în zadar a redevențelor scadente până la sfârșitul perioadei contractuale, dar în caz optim – dacă în contract s-a prevăzut – o mare parte din acestea poate fi chiar rambursată de către proprietar.În cazul leasingului sau al creditului, riscul societății utilizatoare este mult mai ridicat : pierderea lui poate să atingă valoarea obligației de plată contractuale încă neefectuate, micșorarea sau stingerea ei fiind posibilă doar printr-o valorificare secundară reușită.
Activul corporal aflat în proprietatea debitorului operațiunii de credit, nu poate constitui o garanție atât de sigură pentru instituția financiară creditoare (bancă), ca un bun reprezentând obiectul unei operațiuni de leasing pentru finanțatorul acestei din urmă operațiuni.Creditorul poate obține cel mult un drept de gaj asupra bunului respectiv, ceea ce înseamnă că în cazul unei eventuale incapacități de plată a clientuluisau în caz de lichidare a acestuia, nici prin valorificarea acestui drept nu este sigur recuperarea creanței sale – știut fiind faptul că recuperarea creanțelor provenite din drepturi de gaj, urmează în rând doar după satisfacerea creanțelor salariaților (drepturi de salarii) și după efectuarea cheltuielilor legate de lichidare.Din aceste motive, o bancă solicită de obicei de la debitor garanții de valoare mai ridicată decât un finanțator de leasing, care de altfel finanțează o investiție de o valoare asemănătoare.Dar se poate întâmpla, ca în cazul în care nu poate să obțină o interzicere a înstrăinării bunului pus în gaj, să nu acorde nici un fel de împrumut.
Față de cele spuse anterior, finanțatorul leasingului, în caz de neplată, faliment sau lichidare a clientului,poate să-și valorifice dreptul său de proprietate, preluând bunul de leasing, care are astfel un rol de garanție principală.El nu trebuie să aibă în vedere nici o altă obligație a utilizatorului, deoarece bunul, nefiind proprietatea acestuia din urmă, nu poate fi folosit pentru stingerea obligațiilor față de alți creditori.Posibilitatea de reluare a bunului nu este utilizată în cazul în care se consideră că este vorba de o dificultate de plată trecătoare a utilizatorului, sau că societatea intrată în procedura de lichidare, o să se mențină încă mult timp – deoarece interesul evident al finanțatorilor este investirea capitalului într-o afacere aducătoare de venituri permanente, și evitarea revalorificărilor dese, a căror efectuare este de multe ori destul de dificilă.
Locatorul operațiunii de închiriere, asemănător finanțatorului de leasing, își poate exercita simplu și fără limite dreptul său de reluare a bunului – și în acest caz, ca urmare a lichidării chiriașului sau dacă acesta nu-și respectă obligațiile contractuale – astfel și pentru locatorul închirierii, garanția principală o constituie obiectul contractului de închiriere.Deoarece în acest caz, clientul plătește de obicei o sumă mai redusă decât în construcția de leasing, chiriașii rău-platnici apar mai des, iar în domenii amenințate de aceștia (mai ales în cazul automobilelor), pe lângă garanțiile obișnuite ale leasingului se solicită și alte garanții, ușor valorificabile, cum ar fi depozitul bancar sau cauțiunea, ori în redevență se include o primă de risc mult mai ridicată decât cea inclusă în rata de leasing.
În ceea ce privește tipurile de garanții utilizate, nu există deosebire semnificativă între credit, leasing și închiriere, finanțatorii preferând garanția bancară, cauțiunea, gajul și ipoteca.
Ca și ratele de leasing, chiriile aferente închirierii pot fi evidențiate în totalitate ca și cheltuieli la chiriaș.Situația debitorului unui credit este diferită, el putând include între cheltuieli doar dobânzile plătite, rambursarea scadentă nefiind scăzută înainte de calcularea impozitului pe profit.Însă debitorul, ca proprietar al mijlocului respectiv, are posibilitatea de a trece pe cheltuieli amortizarea aferentă. Dar este de menționat că în practica anglo-saxonă, ratele nu se pot deduce în totalitate, arătând asemănări cu creditul, putând fi scăzute doar dobânzile și amortizările.
Făcând comparație între profitabilitatea investițiilor finanțate prin credit, respectiv leasing, pentru societate este extrem de important a ști, dacă legea prevede aceleași cote de amortizare atât finanțatorilor de leasing cât și altor subiecte de impozite, sau dacă aceste rate sunt diferite, de aceasta depinzând de fapt dacă economisirea de impozit obținut prin majorarea cheltuielilor este aceeași sau diferă în cazul celor două forme de finanțare.
1.5. Avantaje și dezavantaje ale leasingului dinpunctul de vedere al utilizatorului
Cele mai importante avantaje ale leasingului sunt următoarele :
De multe ori, leasingul este singura modalitatede a obține finanțare externă de durată medie sau lungă. În țările care se confruntă cu regres economic îndelungat sau cu dezechilibre interne și externe -–cum este și cazul României – se poate într-adevăr observa că durata de 4-5 ani a unei investiții ascunde atâtea incertitudini, încât atragerea de resurse de la băncile comerciale sau de pe piața obligațiunilor, devine practic imposibilă.
Leasingul menajează lichiditățile și sursele proprii.
Prin leasing, se oferă o posibilitate de finanțare externă de 100%, pe când în cazul apelării la credit, se impune întotdeauna asumarea unei așa-numite “părți proprii”, adică acoperirea unei anumite fracțiuni a finanțării pe seama resurselor proprii. Acest avantaj poate fi considerat însă dubios chiar și în Europa de Vest, unde se întâmplă destul de frecvent solicitarea de către finanțatori a unei rate inițiale de leasing mai semnificative. Iar în România, în fiecare operațiune, fără nici o excepție, se impune asumarea unei părți proprii de valoare identică sau cel puțin asemănătoare cu cea utilizată în cazul creditelor.
Perioada de amortizare a unei operațiuni de leasing este mai lungă decât cea a unui credit și ca urmare, povara ratelor de leasing se aliniază mai bine la recuperarea efectivă a investiției, adică sursa externă va fi realmente rambursată din veniturile suplimentare aduse de investiția realizată. Astfel, nu se impune utilizarea pentru acest scop a unor venituri sau a unor alte resurse. Într-adevăr, în Europa de Vest, durata contractelor de leasing este în general mai lungă decât cea a creditelor de investiții. În România, această durată poate fi chiar multiplu a acestora, luând în considerare faptul că la noi, creditele se dau aproape excusiv doar pentru o scadență de un an, în timp ce perioada de leasing – pentru mașini, utilaje și automobile – are în general o durată de 2-3 ani.
Resursele reținute în acest fel, se pot folosi în domenii, pentru a căror finanțare nu se poate apela la resurse externe, cum ar fi de exemplu domeniul cercetării, al marketingului sau al creditării clienților. Acest avantaj apare univoc doar în tratarea comparativă a leasingului cu investiția realizată în totalitate din surse proprii, deoarece prin apelare la credit se pot păstra de asemenea resursele proprii. Aceste resurse economisite vor fi cu atât mai mari, cu cât partea proprie asumată prin rata de leasing inițială este mai mică.
Lease back-ul poate fi singura soluție pentru intreprinderile care doresc sau numai așa pot obține fonduri, adică prin eliberarea de capital din bunurile materiale existente, la a căror utilizare însă, nu vreau sau nu pot să renunțe. Legat de acesta, trebuie menționat că creditul acordat prin gaj asigură condiții asemănătoare. Dar, incontestabil, dreptul de gaj asupra unui echipament de producție sau asupra unei mașini – în România de exemplu – este suficient de greu pentru contactarea unui credit, iar în anumite condiții nici ipoteca nu poate constitui garanție satisfăcătoare pentru o bancă, aceasta neacordând creditul sau acordându-l într-o valoare mai redusă decât ar fi necesar clientului.
“Pay as you earn”, adică ratele de leasing se suportă din veniturile continue obținute pe seama investiției realizate. Această posibilitate nu este însă particularitatea exclusivă a leasingului, deoarece serviciul datoriei unui credit de investiție cu durată identică sau asemănătoare, poate fi suportat de asemenea din veniturile suplimentare. ceea ce constituie însă o problemă reală, este faptul că în practică, în determinarea eșalonării plății ratelor de leasing, societățile de leasing nu prea iau în considerare evoluția reală a veniturilor – de exemplu creșterea continuă sau fluctuațiile sezoniere – preferând ratele constante. Dar trebuie recunoscut, că serviciul datoriei creditelor este de multe ori și mai nefavorabil : în cazul rambursărilor uniforme de capital, anuitatea este mai mare la început, micțorându-se în continuare, care este și mai pregnant în contradicție cu derularea procesului de recuperare, caracteristic investițiilor.
Lichiditatea este menajată prin leasing, în sensul că – presupunând termene contractuale identice – plățile sunt mai bine eșalonate în timp, decât în cazul unui credit. Căci ratele de leasing se plătesc în mai multe intervale decât rambursările și dobânzile unui credit, astfel în ceea ce privește necesitățile de lichidități, nu există fluctuații atât de semnificative. Acesta, pentru majoritatea intreprinderilor, este un lucru favorabil. Însă, intreprinderilor care înregistrează venituri sezoniere, tocmai această obligație de plată regulată poate constitui problema esențială.
Leasingul nu trebuie evidențiat în pasivul bilanțier între datorii, acesta necontribuind astfel la majorarea proporției surselor externe, la majorarea gradului de îndatorare, făcând posibil astfel contractarea de noi credite bancare sau emiterea de noi obligațiuni. (Acest lucru, desigur, nu este valabil în practica anglo-saxonă, unde ținerea evidenței în bilanț a leasingului financiar, este datoria utilizatorului.)
Investițiile, a căror necesitate apare foarte brusc, poate fi realizat mai repede prin leasing decât prin apelare la credit, deoarece se poate spune, că, în general, negocierile legate de contractarea unui credit necesită o durată mai lungă. Încheierea rapidă a unui contract de leasing prezintă avantaje în special în comparașie cu investiția realizată din din surse proprii, deoarece profitul și amortizarea se produce treptat și foarte lent, nefiind sigur că acestea vor fi suficiente în momentul apariției necesității de investiție; iar obținerea de resurse prin majorarea capitalului social, necesită de regulă o perioadă de aceeași durată ca și contractarea unui credit – leasingul, este probabil mai rapid executabil decât majorarea de capital sau emisiunea de obligațiuni.
Modalitatea de evaluare a riscului de către societățile de leasing , poate fi mai avantajoasă decât cea a băncilor, pentru un număr mare de societăți. Societățile de leasing analizează în primul rând proiectul de investiție și nu trecutul sau garanțiile utilizabile ale societății respective. Societățile nou apărute sau cele existente doar de aproximativ un an, pot obține cu greu credite investiționale, în schimb pot încheia mult mai ușor tranzacții de leasing. Explicația rezidă în faptul că prin finanțarea unor societăți cu putere de capital redusă, creditorii tradiționali își asumă riscuri mai ridicate decât finanțatorii unui leasing care dispun de dreptul de proprietate a bunurilor. Prin leasing își pot procura resursele străine chiar și întreprinderile care nu dispun de garanțiile cerute pentru contractarea unui credit de valoare identică – aceasta se datorează iarăși valorii de acoperire a bunului de leasing.
Dacă în calitate de cumpărător, apare o societate de leasing, reducerile de preț se pot obține mult mai ușor. Aceasta se întâmplă mai ales dacă societatea de leasing este un partener mai vechi al furnizorului, fiind finanțator vechi ale multor valorificări ale acestuia, sau dacă investiția este de o valoare ridicată, respectiv dacă acest lucru ar fi important furnizorului din punct de vedere al prestigiului acestuia. Ca exemplu practic, se poate menționa leasingul imobilizărilor, a liniilor tehnologice complete și a flotelor de vehicole. Valoarea reducerilor poate atinge chiar proporția de 10%.
Societățile de leasing, apreciate ca fiind debitori importanți și de încredere, pot obține credite de pe piața bancară sau monetară cu dobânzi mult mai reduse decât societățile care nu sunt considerați debitori de clasa I. Ca urmare, rata dobânzii utilizată la calcularea ratelor de leasing, împreună cu marja societății de leasing, va putea fi identică sau chiar mai redusă decât ceea ce utilizatorul ar fi nevoit să plătească în calitate de debitor al creditului.
Trecerea în totalitate la cheltuieli a ratelor de leasing, poate fi de asemenea avantajoasă față de credit – unde doar dobânzile și amortizarea pot fi trecute la cheltuieli – dacă, prin amortizarea accelerată a bunurilor de leasing se poate obține un surplus de economisire de impozit, care compensează ușor chiar și cheltuielile de finanțare mai semnificative ale leasingului, materializate în rate de leasing mai ridicate decât serviciul datoriei unui eventual credit. Acest avantajpoate fi și mai pronunțat, dacă sunt valabile cele descrise la punctul 7, deoarece în acest caz surplusul de economie de impozit rămâne în totalitate în buzunarul utilizatorului. În comparație cu investiția din resurse proprii – unde se poate deduce doar amortizarea – modalitatea de decontare a leasingului poate fi favorabilă dacă prin amortizarea accelerată, se poate economisi un venit de valoare mai mare decât costurile suplimentare ale leasingului, care este de fapt o resursă scumpă.
Datorită amortizării accelerate, intreprinderea care investește prin leasing, își asumă un risc de învechire a bunului mult mai redus decât cea care achiziționează bunul respectiv din surse proprii sau din credit. Acest avantaj este valabil în toate țările, și în România. Printr-o operațiune de leasing financiar, peste 3-5 ani, intreprinderea va fi proprietarul unei mașini, iar dacă în acest moment există deja riscul învechirii, bunul amortizat, poate fi triat sau poate fi vândut pe piața secundară. obținându-se astfel și un anumit venit – iar în continuare se poate achiziționa un nou mijloc sau eventual se poate încheia un nou contract de leasing. În schimb, intreprinderea care a achiziționat mașina respectivă, poate să procedeze asemănător, schimbând-o cu una mai nouă peste 3,4,5 ani, dar din cauza învechirii accelerate, mașina veche va putea fi vândută la o valoare mai redusă decât cea contabilă, din care cauză, prin amortizarea acumulată și prețul de vânzare, nu se reușește să se recupereze nici chiar investiția inițială. În cazul leasingului operațional, utilizatorul nu-și asumă nici un risc al învechirii, acesta fiind suportat în totalitate de către finanțator.
Încheierea contractului de asigurare este realizată de către finanțator, care efectuează aceasta în locul utilizatorului, deoarece existența asigurării este interesul lui. Astfel, utilizatorul este ferit de consecințele negative ale unor eventuale cazuri de uitare a încheierii contractului și al păgubirii sau al pierderii bunului.
Utilizând leasingul, o intreprindere poate cunoaște în prealabil cheltuielile aferente viitoare pentru mai mulți ani, ceea ce ușurează mult planificările. Acest avantaj are o valabilitate reală doar dacă valoarea ratelor de leasing este fixată, neputându-se schimba în decursul perioadei contractuale. Iar această condiție se realizează doar în țările cu economie dezvoltată, și nici aici în cazul bunurilor imobiliare. Dacă, în schimb, mărimea ratelor de leasing se poate modifica în funcție de fluctuația dobânzilor pieței monetare, atunci utilizatorul poate face doar estimații aproximative în legătură cu cheltuielile viitoare. În acest caz însă, leasingul nu prezintă nici un avantaj față de un credit investițional pe termen mediu sau lung, care este de obicei cu dobândă variabilă.
În ceea ce privește limitele leasingului, acestea pot fi următoarele :
Dobânzile aferente finanțării prin leasing sunt de regulă mai ridicate decât cele ale creditelor, deoarece aici sunt incluse și cheltuielile unui intermediar, precum și prima de risc și profitul acestuia. Acest dezavantaj se poate reduce sau dispărea doar în cazul în care societatea de leasing își poate refinanța activitatea sa cu credite ieftine, putând astfel micșora valoarea ratei de referință, care stă la baza calculării ratei de leasing.
În cazul nimicirii bunului de leasing, furtului sau defecțiunii acestuia, ratele de leasing trebuie plătite în continuare în conformitate cu conținutul contractului, mai mult, dacă bunul se nimicește sau dispare, ratele rămase trebuie plătite integral într-o singură sumă, deoarece garanția primordială a finanțatorului s-a dus. Și pentru investiția realizată din credit este valabil faptul că suma creditată trebuie rambursată în toate condițiile, indiferent de utilizabilitatea bunului, dar amenințarea unei scadențe immediate este aici mai mică – dacă garanția primordială diferă de bunul respectiv, și banca consideră că debitorul va fi în stare și în viitor să plătească serviciul datoriei, de exemplu prin achiziționarea unui nou bun.
Dacă investiția se dovedește a fi nereușită, ratele de leasing se plătesc obligatoriu și în acest caz – fie în conformitate cu eșalonarea determinată în contract, fie integral într-o singură sumă, în valoarea actualizată pentru data rambursării. Această pierdere lovește însă și investitorii utilizatori de surse proprii sau de credite, deoarece și creditul trebuie rambursat, iar prin achiziția din surse proprii, se plătește integral de la bun început prețul de achiziție a bunului.
Cu ocazia lărgirii capacităților sau a modificării tehnologiei de producție, pentru modificarea bunului de leasing, sau pentru contopirea constructivă a acestuia cu alte bunuri, trebuie cerută mai întâi autorizația finanțatorului pentru aceasta, autorizație pe care acesta nu-I sigur că I-o va acorda. Acordarea autorizației are cea mai mică probabilitate în cazul în care, în urma modificării sau contopirii constructive efectuate, se poate aștepta la o reducere a valorii de piață și concomitent a valorii de acoperire a acesteia. În cazul leasingurilor directe, finanțatorii țin frecvent la contopirea constructivă a bunului doar cu o altă unitate sau subunitate furnizată tot de aceștia. Dacă intreprinderea achiziționează un bun, devenind proprietarul acestuia, el nu va mai fi nevoit să se ocupe de restricțiile de mai sus.
Dacă cineva încheie un contract de leasing într-o perioadă când dobânzile sunt ridicate, atunci, de regulă, nu poate aștepta la micșorarea ratei de leasing de către finanțatori, chiar dacă nivelul general al ratelor dobânzilor se reduce – adică ratele de leasing sunt flexibile de regulă, doar în sus –pe când serviciul datoriei unui credit cu dobândă variabilă s-ar modera în funcție de nivelul dobânzii pe piața monetară. Utilizatorul, într-o astfel de situație, poate scăpa de finanțarea scumpită doar prin plata imediată a ratelor rămase (actualizare), care necesită însă mobilizarea unei sume semnificative, lucru pe care chiar a încercat să-l ocolească prin intermediul leasingului.
În cazul lichidării societății de leasing, creditorii acesteia pot sechestra și lua bunul de la utilizator – cel puțin în România. În Germania, legea apără mai eficace interesele utilizatorilor : bunurile mobile nu pot fi transportate de la utilizator, contractul și dreptul de folosință a acestora menținându-se, aceștia fiind obligați la plata ratelor rămase, cel mult în cazul lichidării fără succesor de drept a finanțatorului; în cazul imobilizărilor, noul proprietar are drept de desfacere a contractului cu utilizatorul.
Asigurarea obligatorie reprezintă o cheltuială care apare în toate împrejurările unui contract de leasing, pe când aceste cheltuieli sunt uneori economisite de către intreprinderi în cazul bunurilor proprii, considerând că bunul este în siguranță, acest tip de cheltuială neavând nici un fel de rost.(Desigur este foarte îndoielnic, dacă merită o astfel de economisire).
Capitolul 2. Tipuri de leasing
Există mai multe tipuri de leasing și multe clasificări ale acestora.
Cele două tipuri de bază s-au individualizat în practică după criteriul conținutului ratei de leasing raportată la prețul de vânzare:
Leasingul financiar – încheiat pe termen mediu sau lung, contractul neputând fi reziliat. Leasingul financiar presupune ca în perioada de bază (prima operațiune de leasing) să se realizeze întregul preț de vânzare al obiectului contractat, inclusiv costurile auxiliare, precum și un beneficiu. Perioada de bază este, de regulă, mai scurtă decât durata de folosință a obiectului închiriat.
Leasingul operațional – pe termen scurt, materializându-se în contract reziliabil. Leasingul operațional presupune ca în perioada de bază să se realizeze doar o parte din prețul de vânzare al obiectului contractului. În acest tip de leasing, accentul cade pe serviciile furnizate de societatea de leasing, neexistând de regulă o relație directă între prețul la care a fost achiziționat echipamentul de către societatea de leasing și rata de leasing percepută. Societatea de leasing își asumă de obicei, riscurile uzurii morale și răspunde de furnizarea pieselor de schimb, de efectuarea reparațiilor, de asigurarea echipamentelor și de plata diverselor taxe și impozite.
Alături de această clasificare de bază, există și alte clasificări, criteriile de grupare fiind numeroase.
Astfel, după serviciile oferite de finanțator, respectiv conținutul ratelor de leasing, avem:
Full service leasing (leasing brut) – când finanțatorul suportă cheltuielile de întreținere și reparații, cele de asigurare, precum și eventualul impozit pe avere;
Leasing net – când cheltuielile de întreținere, de asigurare și impozitul pe avere sunt suportate de către utilizator, ratele de leasing conținănd numai prețul de vânzare al obiectului contractului de leasing;
Dacă se ia în considerare poziția furnizorului în contractul de leasing, putem distinge:
Leasing direct – care presupune încheierea nemijlocită a contractului între furnizor și utilizator, permițând relații mai strânse între producător și client;
Leasing indirect – care se realizează prin firme specializate, care preiau de la furnizor funcția de creditare, de prestare servicii, precum și asumarea riscurilor ce decurg din aceste operațiuni.
În alte cazuri, societatea vinde un echipament propriu unui cumpărător cu care după aceea încheie un contract de leasing. Această operațiune se numește sell and lease back.
Există situații în care leasingul este finanțat parțial din credit. Este vorba despre leasingul cu transpunere de capital, garanția creditului fiind constituită din contractul de leasing însuși. Aceste contracte de leasing, cu transpunere de capital, sunt extrem de complexe.
Time-sharing s-a adoptat în practică din considerente de rentabilitate economică, cum ar fi, de exemplu, costul ridicat al unor utilaje (echipamente electronice de calcul, avioane moderne de transport) și uzura morală extrem de rapidă a acestora. Ca urmare, pentru intensificarea utilizării calculatoarelor electronice, și a altor ulilaje, s-a introdus sistemul închirierilor pe timp partajați, simultan de către mai multe intreprinderi.
Leasingul experimental se folosește în scopul promovării vânzărilor. Astfel pentru a promova vânzarea unor mașini și utilaje, acestea sunt închiriate pe perioade scurte, de câteva luni, în mod experimental, cu condiția ca, după expirarea acestei perioade, aceste bunuri să fie achiziționate de clienți, dacă sunt corespunzătoare cerințelor, sau să fie restituite dacă prezintă unele neajunsuri.
Operațiunile de hire și renting sunt operațiuni de leasing pe termen scurt și foarte scurt și cuprind închirierile, cu ziua sau cu ora, în special a mijloacelor de transport sau a unor utilaje de construcții : macarale, excavatoare, etc.
Alte forme de leasing sunt : leasingul internațional, subleasingul, cel cu amortizare totală sau parțială, leasingul bunurilor de capital și leasingul bunurilor de consum.
Potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernamentale nr.51/1997, în România există leasing financiar atunci când operațiunea de închiriere de bunuri se realizează pe o perioadă mai mare de un an, iar valoarea de achiziție urmează să fie recuperată în proporție de 75% de societatea de leasing, și leasing operațional care cuprinde în sfera sa toate celelalte operațiuni de leasing.
Clasificarea operațiunilor de leasing au un prim criteriu la noi, natura juridică a bunului ce formează obiectul contractului de leasing. Astfel de operațiuni de leasing pot avea ca obiect bunuri mobile (leasing mobiliar) și bunuri imobile (leasing imobiliar). Pot forma obiect al leasingului numai anumite categorii de bunuri, strict determinate, care pot fi grupate la rândul lor în funcție de destinație, în bunuri cu afectațiune comercială – echipamente industriale, fond de comerț, bunuri imobile cu destinație comercială achiziționate sau construite de o societate de leasing imobiliar – și în bunuri afectate folosinței persoanelor fizice – locuințe sau bunuri de folosință îndelungată. Prin prisma acestei din urmă delimitări, distingem în operațiuni de leasing – acte de comerț și operațiuni mixte de leasing (pentru societatea de leasing fiind acte de comerț, iar pentru persoanele fizice-utilizatori, reprezentând acte civile).
Pentru o înțelegere cât mai exactă a diferitelor forme de leasing, urmează acum o prezentare detaliată a principalelor tipuri sus menționate.
2.1. Leasingul financiar
Se numește leasing financiar operațiunea pe termen mediu sau lung cu scop financiar, în care finanțatorul cumpără bunul ales de utilizator de le furnizorul desemnat tot de acesta din urmă, predându-i-l după aceea în vederea utilizării pe o anumită perioadă determinată, cu condiția ca la expirarea termenului contractual, în cazul îndeplinirii integrale a obligației de plată a ratelor de leasing, utilizatorul fie să-și poată valorifica dreptul lui de cumpărare putând denumi în același timp și un alt cumpărător, fie să primească automat dreptul de
Proprietate asupra bunului de leasing.
Leasingul financiar constituie deci “tipul clasic” de leasing, de obicei sub leasing înțelegându-se această definiție dată mai sus, în majoritatea țărilor acest tip constituind segmentul decisiv al pieței de leasing (ca și în România).
Denumirea de leasing financiar provine din faptul că în această operațiune finanțatorul participă doar din punct de vedere financiar, alocând fonduri în vederea finanțării investiției utilizatorului și după achitarea furnizorului, lasă toate obligațiile pe seama utilizatorului.
În linii mari, ca semnificație, acest tip se aseamănă foarte mult cu creditul de investiție.
Operațiunea de leasing financiar ia naștere prin încheierea a două contracte interdependente, cu participarea a trei părți principale. Contractul de vânzare-cumpărare și contractul de leasing sunt semnate de obicei în același moment, dar oricum unul intră în vigoare doar după încheierea celuilalt.
Utilizatorul negociază și se înțelege cu furnizorul în ceea ce privește parametrii bunului și termenul de livrare, modul de punere în funcțiune și condițiile de garanție. dUpă livrare, are loc semnarea contractelor, iar cu punerea în funcțiune începe perioada de leasing, adică a termenului stabilit prin contract.
Finanțatorul, de regulă, plătește prețul de achiziție al bunului doar după punerea în funcțiune a acestuia. Dacă furnizorul solicită achitarea unei anumite sume în avans – prefinanțare (ce se întâmplă de obicei la imobilizări speciale sau de mare valoare, și la echipamentele de producție), atunci finanțatorul calculează la suma plătită de el cu titlu de prefinanțare, o dobândă de prefinanțare, care se adaugă la valoarea ratelor de leasing calculate pentru perioada de leasing (deoarece această perioadă și concomitent obligația de plată a utilizatorului începe să scurgă cu punerea în funcțiune a bunului). În acest caz se mai poate proceda și în următorul fel : finanțatorul fixează scadența ratei inițiale de leasing la ziua încheierii contractului (deci perioada de leasing începe mai devreme). Această soluție este mai convenabilă utilizatorului dacă rata calculată de societatea de leasing ar fi ridicată iar el deține momentan lichiditățile necesare. Dar în acest caz se lezează avantajul major al leasingului și anume acela că utilizatorul poate plăti investiția sa ulterior realizării efective a acestuia, din veniturile aduse de noul mijloc, fără să-ți sacrifice lichiditățile acumulate.
Riscurile și cheltuielile legate de alegerea, livrarea și utilizarea bunului, sunt suportate de către utilizator, în schimb, tot acesta este și singurul uzufructuar al dreptului de folosință.
Perioada de leasing, în România este stabilită de către părțile contractante, însă conform Ordonanței Guvernamentale nr.51/1997, acesta trebuie să fie cel puțin egal cu 75% din durata normată de utilizare a bunului, chiar dacă în final dreptul de proprietate nu este transferat. În prezent, în țara noastră termenele contractelor de leasing imobiliar sunt între 8-10 ani, în cazul echipamentelor de producție și a altor mașini în jur de 3-4 ani, iar la automobile cam 2-3 ani.
Utilizatorul plătește regulat în forma ratelor lunare, trimestriale sau semestriale. În România caracteristice sunt plățile lunare.
Pe durata perioadei de leasing, mărimea ratelor poate fi constantă (lineară), descrescătoare (degresivă), crescătoare (progresivă), sau fluctuantă (sezonieră). În practica românească și cea din străinătate se utilizează aproape exclusiv ratele de leasing constante, celelalte forme fiind excepții rare. Explicația este foarte simplă : această metodă asigură calculații simple atât finanțatorului cât și utilizatorului.
Însă pentru unele societăți, tocmai această obligație de plată de valori constante constituie o problemă nerezolvabilă. Încasările acestor societăți variază într-o astfel de manieră, încât, în unele perioade ale anului nu dispun de lichidități necesare plății acestor rate constante, în timp ce în alte perioade au mult mai multe lichidități decât cele necesare acestor plăți. În cazul existenței unei concurențe acerbe, societățile de leasing sunt totuși nevoite să satisfacă aceste necesități speciale de finanțare, făcând astfel rost de clienți noi. Desigur, încheierea unei astfel de tranzacții nu este deloc ușoară, deoarece este aproape imposibil de a găsi o sursă de refinanțare cu condiții de rambursare asemănătoare. Din acest motiv, în aceste cazuri se impune un management al lichidităților mult mai sofisticat și mai atent față de cazul existenței doar a tranzacțiilor obișnuite.
Plata degresivă a ratelor de leasing este solicitată de obicei de către acei utilizatori, care ar dori, ca pe seama veniturilor prezente să plătească cât mai mult posibil din prețul leasingului (din taxa de leasing). Explicația principală constă în faptul că aceste societăți previzionează pentru următorii 2-3-4 ani beneficii mai reduse, pe care doresc să le micșoreze cât mai puțin posibil cu ratele de leasing. (De exemplu, pentru că este vorba de o societate cotată la bursă, a cărei proprietari și manageri avantajează nivelurile de profitabilitate și plățile de dividende relativ echilibrate).
Plata progresivă este în interesul acelor societăți, la care noua capacitate de producție, obținută prin investiția realizată prin leasing, va fi urmată de un nivel de vânzări corespunzătoare doar după trecerea unei anumite perioade de timp, fiindcă, de exmplu, majorarea segmentului de piață nu se realizează ușor și rapid. Astfel, inițial, rambursarea lineară ar constitui pentru societate o povară prea ridicată. Plata progresivă ascunde însă un risc foarte ridicat asumat de către societatea de leasing, de aceea această formă se utilizează în cazurile cele mai rare.
În țările unde rata inflației și fluctuațiile dobânzilor pieței financiare sunt nesemnificative, valoarea ratelor de leasing nu se modifică. Astfel, amândouă părți acceptă riscul modificării dobânzilor – finanțatorul suferă pierderi în cazul creșterii costului refinanțării, în timp ce utilizatorul este exact în situația inversă. Datorită însă posibilității de estimare cu probabilități foarte ridicate a fenomenelor viitoare, riscul pierderii nu este semnificativ. În alte țări, unde condițiile menționate nu sunt prezente, recalcularea ratelor de leasing depinde de modificările unei anumite rate de referință, rata dobânzii de pe piața interbancară. (De exemplu, în Anglia rata de referință este LIBOR-ul).
În România de astăzi, contractele de leasing cuprind în general o clauză, conform căreia, în funcție de modificarea ratei dobânzii publicate de Banca Centrală și a ratelor de dobândă de pe piața financiară, finanțatorul poate modifica unilateral taxa de leasing, iar prin acesta, și mărimea ratei de leasing scadente.
Semnificația leasingului financiar ne arată că finanțatorul acceptă să finanțeze într-o proporție de 100% cumpărarea bunului, clientul nefiind nevoit să plătească rata inițială de leasing în momentul încheierii contractului sau în momentul livrării (moment în care finanțatorul își achită furnizorul). Această procedură este cea obișnuită în Europa de Vest, chiar dacă în cazul unor clienți sau la anumite bunuri, societățile de leasing nu acceptă condiția respectivă.
În România însă, tocmai această procedură constituie excepție, deoarece finanțatorii nu prea acceptă riscuri prea mari, iar prin rate de leasing inițiale semnificative, valoarea bunului de leasing asigură acoperire totală sau aproape totală asupra obligației de plată a utilizatorului pe întreaga perioadă a leasingului. Din acest motiv, fie nu mai este nevoie de alte garanții, cu utilizări mai dificile, fie valoarea acestora este moderată. Dincolo de acestea, finanțatorii acordă la noi o importanță deosebită și faptului că în cazul investirii unei sume mai serioase de către utilizator, acesta se simte proprietarul bunului de leasing, ceea ce are desigur efecte pozitive atât din punct de vedere al finanțatorului cât și din punct de vedere al bunului. Din acest motiv, în România, rata inițială de leasing variază între 10%-40% din întreaga valoare a prețului de leasing, cea mai obișnuită fiind însă cea între 25%-40%, la echipamente și imobilizări fiind între 15%-20%, iar această rată inițială se plătește de obicei cu ocazia încheierii contractului.
La expirarea contractului de leasing financiar, utilizatorul sau o altă societate, desemnată de acesta din urmă, poate trăi cu dreptul său de cumpărare. Suma plătibilă în acest moment de către utilizator se numește valoare reziduală (valoare rămasă) sau taxă simbolică de cumpărare. Vorbim despre valoare reziduală atunci când la sfârșitul termenului contractual, valoarea contabilă a bunului, evidențiată la finanțator, nu s-a micșorat la zero, utilizatorul cumpărând bunul la valoarea respectivă. Taxa de cumpărare se utilizează atunci când valoarea contabilă a bunului a devenit zero. În acest caz trebuie să se achite doar o sumă simbolică.
Contractul de leasing financiar, în general, nu poate fi reziliat de către utilizator nici chiar prin restituirea obiectului contractului de leasing. Această afirmație derivă din faptul că acest tip de leasing are un conținut asemănător cu cel al creditului, unde finanțatorul leasingului își plasează banii la utilizator, menținându-și dreptul său de proprietate în primul rând din motive de garanție, dar din punct de vedere economic nefiind proprietar al bunului, el nefiind deci capabil să utilizeze pe acesta neavând intenția de a o face. El ar dori deci să recupereze investiția sa sub formă bănească.
Desigur, asta nu înseamnă că contractul de leasing financiar nu poate fi reziliat în nici o împrejurare, că utilizatorul trebuie să plătească ratele de leasing stabilite prin contract orice s-ar întâmpla. Clauza contractuală cu un astfel de conținut, potrivit dispozițiilor Codului Civil, se consideră a fi nulă. Rezolvarea problemei se aseamănă iarăși cu cea practicată în cazul creditelor : dacă utilizatorul își achită valoarea actualizată la data rezilierii contractului a ratelor de leasing rămase, atunci, din partea finanțatorului operațiunea s-a încheiat în ordine, clientul putând dispune de obiectul contractului, putând de asemenea să se renunțe la acesta dacă nu mai are nevoie de acesta. Această plată cumulată a ratelor de leasing, poate constitui opțiunea utilizatorului în cazul în care el, datorită unei majorări semnificative a ratei de leasing în decursul perioadei de leasing, consideră că datoriile viitoare ar fi prea ridicate și mai bine renunță la această sursă scumpă de finanțare – îți achită deci în avans ratele de leasing încă scadente, și devine astfel proprietarul bunului. Desigur, această posibilitate poate fi exploatată doar de firmele care dispun de lichidități necesare și suficiente.
O altă categorie de utilizatori însă – cei care își dau seama că investiția lor este nereușită, sau că aceasta nu este suficient de rentabilă pentru a aduce veniturile necesare plății ratelor de leasing, și în plus nici nu au banii necesari plății immediate – pot spera doar ca prin vânzarea pe piață a bunului respectiv vor fi capabili să-și achite obligația într-un mod diferit de ritmul stabilit anterior. Și aceasta, pentru că societatea de leasing micșorează valoarea actualizată a datoriilor cu suma obținută prin vânzarea bunului respectiv. Dacă clientul, chiar și după această micșorare, încă mai are obligații de plată, atunci el trebuie să le achite imediat, iar dacă nu este în stare, atunci finanțatorul utilizează garanțiile constituite.
Garanțiile utilizate în România, solicitate de la clienții unei operațiuni de leasing financiar, sunt următoarele : la automobile de obicei nu se solicită nici un fel de garanție, deoarece datorită ratei inițiale de 25%-40%, bunul de leasing este în sine o garanție bancară, la mașini-unelte, echipamente și la îmobilizări se solicită de obicei garanția bancară, cauțiunea sau fidejusiunea și ipoteca.
În ceea ce privește contabilizarea leasingului financiar s-au individualizat pe plan mondial două modalități diferite, având sensuri total opuse.
Potrivit practicii americano-engleze (anglo-saxone), obiectul contractului de leasing se evidențiază în activul bilanțier al utilizatorului. El este obligat la calcularea și evidențierea amortizării aferente bunului respectiv, însă rata de leasing plătită trebuie evidențiată în două părți : ramburs de capital și dobândă, doar cea din urmă putând fi evidențiată ca și cheltuială.
Potrivit practicii continental-europene, utilizată și în România, bunul de leasing este evidențiat în contabilitatea finanțatorului, în activul bilanțier al acestuia, tot el fiind responsabil și de calcularea amortizării (de multe ori dispunând și de o posibilitate de amortizare accelerată). În schimb, utilizatorul a avut până recent și la noi posibilitatea trecerii totale a ratei de leasing pe cheltuieli.
Din cele de mai sus rezultă, că sistemul americano-englez socotește a fi mai utilă o evidență asemănătoare cu cea a creditului, această concepție bazându-se pe următoarele considerente logice :
În primul rând, proprietarul – luat în sens economic – al obiectului contractului de leasing, este utilizatorul, deoarece el este posesorul, și utilizatorul acestuia, căruia îi revin de asemenea și veniturile obținute din folosință, și mai mult, la sfârșitul perioadei de leasing, cu siguranță tot el va deveniadevăratul proprietar al bunului – finanțatorul posedă în schimb, doar un drept formal de proprietate, din motive de garanție.
În al doilea rând, dacă bunul n-ar figura în evidență între activele utilizatorului, atunci nu s-ar lua în considerare o bună parte a mijloacelor utilizate efectiv în desfășurarea activității sale, adică totalul activelor ar fi subevaluat (subestimat), ceea ce ar conduce la distorsionarea indicatorilor de rentabilitate a întreprinderii, de exemplu s-ar mări nivelul indicatorului de rentabilitate economică (beneficiu raportat la active). La sfârșitul perioadei de leasing în schimb, când utilizatorul intră în posesia dreptului la proprietate, deodată s-ar mări valoarea totală a activelor și s-ar înrăutăți nivelul indicatorului de rentabilitate economică, cu toate că rentabilitatea reală, efectivă a activității, nu s-ar schimba. Activitatea de analiză a investitorilor neprofesioniști, analizatori ai rentabilității firmei, ar întâmpina mari dificultăți dacă bunurile de leasing – potrivit reglementărilor continentale – n-ar figura în bilanț, ci doar într-o altă parte a dării de seamă anuale, de exemplu în anexele la bilanț,care de obicei nu sunt publicate în presa oficialăobligatorie pe lângă bilanț (cel puțin în practica din țara noastră).
În al treilea rând, cuprinderea în activ, face posibilă, ca prin înregistrarea operațiunii corespunțătoare din pasiv, ratele de leasing să se evidențieze în rândul obligațiilor, mai precis partea de ramburs de capital a acestora. Căci plata ratelor de leasing reprezintă o datorie de plată obligatorie, a căror calificare diferențiată față de creditele bancare, și neincluderea lor între pasive, nu se justifică în nici un fel.
Sistemul contabil de tip continental față de cele spuse anterior, reflectă o concepție conform căreia, leasingul trebuie gestionat ca o analogie a închirierii. Afirmația se bazează pe următoarele considerente :
Nu se admite includerea între activele societății, a unor mijloace, de care aceasta nu dispune, adică asupra cărora nu practică dreptul de proprietate, deoarece proprietarul de drept ale acestora le poate retrage oricând din patrimoniul societății. Valabilitatea acestei concepții se impune cu cea mai mare relevanță în cazul de lichidare a întreprinderii, când diverșii creditori nu ar putea solicita bunurile ce fac obiectul unor contracte de leasing (cu titlu de despăgubire) nici măcar în cazul reflectării acestora în active, acestea constituind proprietatea finanțatorului, reprezentând garanții ale plasamentului acestuia, și astfel revenind numai și numai acestuia din urmă.
Investitorilor profesioniști și instituțiilor financiare nu reprezintă dificultate de evaluare faptul că bunurile de leasing și obligația de plată a ratelor nu sunt reflectate în bilanț, ci doar într-o altă parte a dării de seamă contabile anuale corespunzătoare acestuia, deoarece ei întotdeauna verifică cu precizie și acesta din urmă, făcând o analiză foarte detaliată, luându-le în considerare. Ei nu sunt induși în eroare de faptul că leasingul nu figurează în pasivul bilanțier, luându-l deci în considerare ca și datorie cu ocazia evaluării gradului de îndatorare a întreprinderii. Chiar dacă bunurile de leasing – conform procedurii engleze – ar figura în bilanț, ele ar fi luate în considerare separat, deoarece, din cauza obstacolelor de natura dreptului de proprietate, acestea nu se pot considera identice cu celelalte bunuri, valoarea acestora neputând fi pur și simplu adăugată la cea a altor mijloace, de proprietate privată. Investitorii mici sunt afectați de problema respectivă doar în cazul societăților cotate la bursă, dar acesta neconstituind nici un fel de dezavantaj, deoarece aceștia – investitorii mici – de obicei nu se ocupă cu valoarea de patrimoniu a societății respective, fiind interesați mai mult de rentabilitatea acestuia (profitul impozitat raportat la capitalul social) și de dividende, iar din darea de seamă contabilă le interesează mai mult contul de profit și pierderi.
După cum se vede, amândouă concepții se bazează pe argumente perfect apărabile, de aceea nu se poate spune că numai una sau alta ar fi varianta exclusiv corectă din toate punctele de vedere. De aici rezultă, printre altele, că leasingul nu este o practică perfect clarificată și de sine stătătoare, în timp ce închirierea și creditul – amândouă cu o tradiție mult mai veche – da. Rezultă că și reglementările juridice referitoare la acesta, diferă de la o țară la alta. Ar fi bine a găsi o soluție de unificare pe plan internațional a reglementărilor referitoare la operațiunile de leasing și la societățile de leasing, deoarece aceasta, pe de o parte ar ușura cu mult deciziile investitorilor prezenți în mai multe țări, luate în urma comparațiilor făcute între diferitele intreprinderi, iar pe de altă parte, ar simplifica de asemenea contabilitatea internă a firmelor multinaționale. Standardele de contabilitate internaționale prevăd utilizarea sistemului anglo-saxon, dar cu toate acestea în România se utilizează încă sistemul continental, chiar dacă se încearcă apropierea.
Pornind de la esența și scopul leasingului financiar, după părerea mea, pare dubioasă doar un singur element al reglementării contabile și anume posibilitatea amortizării accelerate (care apare mai mult în practica continentală). Cu ocazia legalizării amortizării accelerate, se uită de faptul că leasingul financiar nu este identic cu închirierea, bunul de leasing netrecând prin mâna mai multor utilizatori, care se întâmplă de obicei în cazul bunului închiriat, de aceea nefiind vorba de o depreciere fizică și morală accentuată, lucru care se demonstreză și prin faptul că utilizatorul bunului de leasing este interesat de menținerea în condiții cât mai bune a acestuia, bunul intrând în final în proprietatea lui. Un alt argument contra amortizării accelerate este faptul că în general, operațiunile de leasing financiar se termină foarte rar cu restituirea înainte de scadență a bunului, deci riscul pierderii din cauza unui preț de revânzare prea scăzut este nesemnificativă, ceea ce nu se justifică a se elimina total printr-o astfel de recuperare, accelerată.
Și totuși, de ce se autorizează o astfel de amortizare accelerată?
Răspunsul la întrebare este foarte simplu : pentru că, prin avantajarea acestei construcții de finanțare bine concepute, politica economică a guvernului dorește să sprijine înnoirea rapidă a mijloacelor diferitelor societăți precum și exploatarea avantajelor progresului tehnic.
Cei care solicită leasingul financiar sunt întreprinderile care au scopul ca mijloacele în care au investit recent să intre în proprietatea lor, dar care nu dispun de resurdele lichide proprii, necesare achiziționării directe. De aceea, societățile respective realizează investiția cu ajutorul unor surse exterme și în loc de apelare la credite, avantajează leasingul, din cauza posibilității de economisire de impozit mai mare, și din cauza solicitărilor de garanții mai reduse.
2.2. Leasingul operațional
Leasingul operațional, denumit și leasing funcțional, este o afacere cu caracter de serviciu, pe termen mediu sau scurt, în care finanțatorul predă pentru utilizare desigur contra unor plăți regulate a ratelor de leasing și pe o anumită perioadă strict determinată, bunul de leasing care reprezintă proprietatea acestuia și care corespunde exigențelor utilizatorului, iar după expirarea perioadei contractuale, utilizatorul restiruie bunul a cărui drept de proprietate rămâne în continuare la finanțator.
Denumirea provine pe de o parte din faptul că, scopul utilizatorului este exclusiv utilizarea (și nu obținerea dreptului de proprietate), iar pe de altă parte, finanțatorul oferă un serviciu, prin care face posibilă utilizarea propriilor active astfel încât el să rămână suportatorul riscurilor și a cheltuielilor de funcționare, iar pentru acest serviciu – și nu pentru cumpărarea bunului – percepe un anumit tarif.
Acest tip de leasing, se aseamănă foarte mult cu închirierea simplă, cu deosebirea că riscul de păgubire al bunului închiriat este soportat într-o măsură mai mare de către locator decât de către finanțatorul leasingului.
În cazul operațiunilor de leasing operațional, finanțatorul este de multe ori intreprinderea producătoare sau o filială a acesteia din urmă, sau eventual o societate de leasing, colaborator important al acesteia. Pe această piață există foarte rar societăți de leasing independente care își cumpără bunuri pe cont propriu, cu scopul ca acestea să devină ulterior obiecte ale contractelor de leasing. Explicația constă în faptul că în operațiunea de leasing operațional, întreținerea, repararea și schimbarea în caz de defecțiuni a bunului de leasing, cade în sarcina finanțatorului, ceea ce impune existența unei rețele de service proprii sau cel puțin subcontractate – lucru pe care societățile de leasing independente, de obicei, nu și-l pot permite.
Finanțatorul își asumă obligații de garanție și răspundere, deci el este responsabil în ceea ce privește corespunderea bunului de leasing cu necesitățile pentru care va fi utilizat, și ca pe parcursul perioadei de leasing, defecțiuni de natura celor de fabricație să nu împiedice utilizarea.
Cel îndreptățit la încasarea veniturilor provenite din utilizarea obiectului contractului de leasing, este și în acest caz, exclusiv utilizatorul. Însă, în contradicție cu leasingul financiar, el nu este obligat la asumarea riscurilor funcționării. De pildă, în cazul unei reparații serioase intervenite din cauza unei defecțiuni, sau în caz de stricare completă a bunului (dacă aceasta nu s-a produs din vina utilizatorului), finanțatorul îi va asigura un alt bun, aici neputându-se deci întâmpla ca utilizatorul să fie nevoit la plata ratelor chiar dacă nu utilizează bunul. În plus, cheltuielile de reparație a defecțiunilor în a căror producere este nevinovat, nu sunt suportate sau sunt suportate doar parțial de către utilizator.
La expirarea contractului, utilizatorul restituie bunul finanțatorului, deoarece nu-și dorește să procure dreptul de proprietate asupra acestuia. Iar pentru că durata perioadei de leasing operațional, este mult mai scurtă decât cea de viață a bunului de leasing, finanțatorul îl poate utiliza din nou la încheierea unui nou contract de leasing, sau îl poate vinde. Riscul venitului încasat din încheierea unui nou contract de leasing, sau dintr-o revalorificare a bunului, este suportat exclusiv de către finanțator, neputându-și permite deci, ca acesta să se uzeze prea tare deja cu ocazia derulării primului contract. De aceea, el este cel care execută întreținerea, repararea și încheierea asigurării bunului. Costurile acestor ultime operații sunt suportate desigur până la urmă de către utilizator, prin intermediul ratelor de leasing.
Datorită prestării serviciilor menționate și a necesității de acoperire a riscului de replasare a bunului de către societatea de leasing, costul relativ, raportat la timp, a operațiunii de leasing operațional este mai ridicat, decât cel al unui leasing financiar, având ca obiecte bunuri de aceleași valori. Riscul de replasare și concomitent diferența de preț, este cu atât mai mare cu cât bunul constituie mai mult un unicat. De obicei, bunurile de capital care satisfac necesități cu totul speciale, nu pot face obiectul contractelor de leasing operaționa, pentru că replasarea sau revalorificarea lor este cu siguranță imposibilă, în timp ce, pentru leasingul financiar al unor astfel de bunuri, putem găsi exemple, desigur cu condiția constituirii și a altor garanții corespunzătoare. De asemenea, din cauza replasării, finanțatorii de leasing oprațional, de obicei, nu prea dau permisiunea pentru modificarea bunului de leasing, care se obține mult mai des în cazul leasingului financiar.
Contractul de leasing oprațional este reziliabil în orice moment de către utilizator, prin restituirea bunului de leasing. Ratele de leasing aferente perioadei neutilizării, nu mai trebuie plătite. În cazul în care utilizatorul a plătit în avans o parte a ratelor pentru o anumită perioadă, dar după puțin timp desface contractul, decizia de rambursare din acest avans de către finanțator depinde de înțelegerea celor doi, condiția de bază fiind ca în interiorul perioadei respective, finanțatorul să poată încheia un nou contract de leasing. Această procedură demonstrează unanim rudenia cu închirierea, și diferăesențial de cea practicată în cazul leasingului financiar.
În unele țări – de exemplu Germania – reglementarea leasingului operațional s-a soluționat în așa fel încât contractul să fie reziliat doar după trecerea unei anumite perioade, utilizatorul putând decide doar în acest moment de restituirea bunului sau de utilizarea în continuare a acestuia.
În ceea ce privește mărimea și eșalonarea plății ratelor de leasing, posibilitățile sunt teoretic aceleași ca și în cazul leasingului financiar, dar practica arată că și aici, caracteristice sunt plățile lunare, iar ratele diferite de cele constante, sunt și mai rare. cA urmare, în bugetele de cheltuieli și în cele de trezorerie, ratele de leasing constituie elemente de calculație extrem de simple.
Tranzacția de leasing operațional nu presupune plata unei rate ințiale ridicate, deoarece, aici, în contradicție cu leasingul financiar, valoarea bunului de leasing poate constitui și fără acesta acoperire satisfăcătoare pentru obligația de plată a utilizatorului.
Taxa de leasing și astfel, mărimea ratelor de leasing, în Europa Occidentală, asemănător leasingului financiar, nu se modifică pe parcurs. Acest lucru pare și mai evident pentru leasingul operațional, deoarece aici perioada contractuală este mai scurtă, deci probabilitatea modificării pe parcurs a cheltuielilor de refinanțare este mai mică.
Despre practica românească nu pot să fac nici o afirmație datorită slabei dezvoltări a acestei ramuri în țara noastră, dar probabil că fluctuația puternică a ratelor de dobândă a piețelor financiare ar impune unele clauze de modificare a ratelor de leasing asemănătoare cu cele existențe în contractele de leasing financiar.
Garanțiile utilizabile pentru operațiunile de leasing operațional, sunt aceleași ca și cele ale celuilalt tip. Valoarea de acoperire a bunului de leasing – ca garanție primordială – este însă aici considerată mai mare. Cauza parțială a acestuia este faptul că societatea de leasing, cunoscând piața acestuia și ca urmare putând estima cu o mai mare preciție veniturile posibile de încasat în viitor dintr-o încheiere a unui nou contract sau printr-o revânzare, și astfel nu trebuie să țină seama de o acoperire de risc chiar așa de mare, ca în cazul leasingului financiar. Pe de altă parte, acest lucru devine posibil prin posibilitatea finanțatorului de urmărire a stării tehnice a bunului – stare ce determină prețul de revalorificare a acestuia – datorită efectuării de către acesta a lucrărilor de întreținere.
Valoarea bunului ce face obiectul unui contract de leasing operațional, este în cele mai multe cazuri superioară valorii obligației de plată – cu titlu de rate – al utilizatorului, de aceea în astfel de cazuri, finanțatorii, în general nu solicită alte garanții, cu excepția acelor categorii de bunuri, la care pot apărea utilizatori rău credincioși.
Gestiunea contabilă a leasingului operațional este unic pe plan internațional și pornește de la trăsăturile comune cu închirierea. Bunul de leasing trebuie evidențiat în toate țările în activul bilanțier al finanțatorului, el trecând de asemenea și amortizarea bunului la cheltuieli. Eșalonarea amortizării, este în general identică cu cea efectuată în cazul închirierii, cotele de amortizare ale celor două operațiuni fiind aceleași sau foarte apropiate. Utilizatorul poate trece în totalitate la cheltuieli ratele de leasing plătite.
Există o variantă a leasingului operațional, în care părțile contractante se înțeleg încă de la început, că la expirarea perioadei contractuale (sau chiar mai devreme), utilizatorul restituie (sau poate restitui) bunul de leasing, având posibilitatea de a încheia un nou contract, având ca obiec un alt bun, mai performant, de tipul cel mai nou. Această operațiune, denumită leasing reînnoibil (revolving leasing) face posibilă ținerea pasului de către utilizator cu progresul tehnic, ca acesta să poată utiliza mijloacele cele mai performante în activitatea sa, și nu în ultimul rând, ca riscul deprecierii tehnice să nu fie suportat de el, ci de finanțator, în contradicție cu cei care au contractat un leasing financiar sau au cumpărat bunul respectiv.
Leasingul revolving se poate întâlnii în diferite domenii, dar cel mai des se utilizează în domeniul tehnicii de calcul, tehnicii informaționale și al comunicațiilor, respectiv în domeniul automobilelor, explicația constând în perioada ciclică de dezvoltare extrem de scurtă a acestora.
O altă variantă a leasingului operațional este leasingul service, în care finanțatorul prestează servicii complete, de o sferă mai largă decât cele obișnuite: efectuează lucrările de întreținere și reparații, asigurând în orice împrejurare utilizabilitatea bunului, eventual și prin punerea la dispoziție a unor bunuri de schimb.
Prin intermediul încheierii unui astfel de contract, utilizatorul este scutit de toate grijile legate de bunul de leasing și poate fi liniștit, că bunul va fi capabil să-și îndeplinească oricând funcțiile, neexpunând astfel la risc activitatea firmei sale și succesul acesteia. Pentru aceste servicii complete, se solicită desigur și un preț corespunzător, utilizatorul plătind rate de leasing mai ridicate.
2.3. Alte tipuri de leasing
2.3.1. Lease back
Lease beack-ul, întâlnit uneori și subdenumirea de releasing, este operațiunea prin care o intreprindere își vinde un bun corporal al său, unei socetăți de leasing, în același timp încheind cu aceasta și un contract de leasing, al cărui obiect îl constituie bunul respectiv.
Intreprinderea (viitorul utilizator) are scopul procurării de resurse bănești prin valorificarea unui bun corporal al său, putând să utilizeze însă în continuare bunul, de care are nevoie pentru desfășurarea activității sale. Lease back-ul îi oferă o posibilitate prin care este nevoit doar să renunțe la dreptul lui de proprietate asupra bunului, nu și la posesiunea și utilizarea acestuia, bunul nefiind mișcat din locul său original de utilizare.
Structural, lease back-ul se compune dintr-o operațiune de vânzare-cumpărare și dintr-o operațiune de leasing (care este aproape exclusiv leasing financiar), cele două fiind unificate prin intermediul unui singur contract.
Ca urmare, din punctul de vedere al caracteristicilor economice și juridice, operațiunea de lease back nu este una independentă de leasingul financiar și de cel operațional. Însă, în ceea ce privește motivațiile utilizatorului, și riscurile afacerii, diferența este semnificativă.
Utilizatorul dorește să procure resurse bănești prin lease back din două motive.
Primul caz este, când suferă lipsă de lichidități, și apreciază ca prin intermediul încasărilor obținute, poate scăpa de această problemă pentru o perioadă determinată. În această situație, riscul serios al afacerii este că de fapt, capacitatea de producție a utilizatorului nu se va mări, deoarece el nu obține noi active, astfel nu va exista nici o majorare a veniturilor, ceea ce ar putea acoperi necesitățile crescute de plată, legate de ratele de leasing. Lease back-ul poate fi totuși viabil, de exemplu dacă din resursele încasate, intreprinderea își rambursează creditele într-o măsură care contribuie la reducerea costurilor serviciului datoriei cu o mărime mai mare decât suma ratelor de leasing, și în final, datorat lease back-ului, la intreprindere rămân mai multe venituri.
Finanțatorii de obicei, fac o analiză foarte atentă a gestiunii economico-financiare și a perspectivelor viitoare a unor astfel de intreprinderi, interesul lor nefiind încheierea de tranzacții cu o intreprindere aflată în drum spre faliment sau lichidare. Operațiunile de lease backale unor astfel de intreprinderi falimentare, pot fi împiedicate de altfel și de către creditorii acestora, dacă aceștia consideră că această operațiune nu-l va ajuta să supraviețuiască – căci astfel s-ar periclita patrimoniul societății, adică valoarea garanției creanțelor acestora, acesta trecând parțial în proprietatea societății de leasing.
O altă posibilitate de utilizare a banilor obținuți prin lease back, este efectuarea de noi investiții. Încheierea contractului de lease back se recomandă în acest caz, dacă noua investiție va aduce beneficii mai mari decât suma ratelor de leasing.
În cazul necesităților financiare investiționale, lease back-ul apare ca și concurent al creditelor de investiții și al creditelor ipotecare. Este posibil, de exemplu, ca o intreprindere să nu poată obține un credit de investiție, datorită faptului că proiectul de investiție al acesteia este considerat de către bancă ca fiind prea riscant, sau datorită simplului motiv că societatea respectivă nu-și poate constitui garanțiile cerute de bancă. Prin intermediul operațiunii de lease back, (prin vânzarea unui imobil sau a unui mijloc sau echipament de producție) își poate reliza investiția, fiind nevoită să respecte doar condițiile menționate mai sus. Iar în locul obținerii de credit prin ipotecare, de exmplu a unui teren al intreprinderii, poate fi mai avantajos lease back-ul, fiindcă chiar dacă sumele de bani posibile de obținut în cele două cazuri sunt similare (cca.40%-50% din valoarea terenului), intreprinderea are posibilitatea de a economisi mai mult impozit prin trecerea pe cheltuieli a ratelor de leasing, față de economisirea efectuată prin evidențierea ca și cheltuieli doar a doțânzilor aferente creditelor ipotecare și a amortizării.
2.3.2. Leasing internațional
Putem vorbi despre leasing internațional, dacă finanțatorul și utilizatorul sunt unul față de celălalt persoane nerezidente. Tranzacția, din punct de vedere al finanțatorului, se numește leasing de export, iar din punct de vedere al utilizatorului, leasing de import. Naționalitatea furnizorului nu are nici o importanță, nu contează, de exemplu în cazul în cazul unui leasing de import, dacă bunul a ajuns la utilizator prin import sau nu.
Modelul clasic al unei operațiuni de leasing de import se poate prezenta ca în Figura nr.2.1.
Închiriere
Vânzare
Țara A Țara B
Figura nr. 2.1. – Montajul unei operațiuni de import
În România, prin intermediul leasingului de import – dacă este vorba de leasing financiar – o intreprindere are posibilitatea de a încheia contracte de leasing pentru perioade mai lungi. Căci, în timp ce la noi, un leasing obișnuit, se încheie pentru o perioadă de 3-4 ani, în străinătate acesta poate ajunge la termenul de 5-6 ani (de exemplu în Austria și Germania). Și acest lucru este mai favorabil societăților, care în ceea ce privește noua investiție, nu așteaptă o recuperare a acestuia atât de rapidă, atât de mari beneficii, din care s-ar putea suporta ratele mai înalte aferente unei perioade mai scurte.
Un alt avantaj major al leasingului de import față de cel autohton, este că societățile de leasing străine se pot refinanța prin credite de cumpărător sau de furnizor, cu dobânzi mai reduse decât cele autohtone, astfel ea poate repercute asupra clientului străin acest cost de finanțare privilegiat, prin reducerea baremurilor. Acest avantaj poate fi însă micșorat sau chiar anulat din cauza devalorizărilor repetate ale leului, deoarece rata de leasing se plătește în deviză, a cărei valoare în lei se poate ușor mări astfel. Faptul că utilizatorul, de obicei nu prea poate estima pentru o perioadă de 5-6 ani mărimea deprecierii viitoare a monedei naționale, constituie un risc real, operațiunea de leasing apreciată rentabilă la început, putând deveni prea scumpă.
O mare diferență între leasingul autohton și cel de import este că bunul de leasing nu întotdeauna poate îndeplini aici rolul de garanție primordială. Societatea de leasing este expusă la numeroase dificultăți și riscuri : juridice, fiscale, valutare, politice. De exemplu, pentru o societate de leasing vest-europeană, în calitate de participant al unei operațiuni de leasing de import a unei societăți românești, în caz de neplată a utilizatorului, exercitarea dreptului de proprietate, reluarea bunului de leasing poate fi foarte dificil de efectuat, un eventual proces juridic se poate prelungi prea mult, nemaivorbind de eventualele surprize neplăcute ale acestuia. Ca urmare, finanțatorii, în general solicită garanții de natură financiară, de exemplu garanție bancară, care constituie acoperire pentru întreaga sumă a ratelor de leasing și poate fi utilizată fără limite de către finanțator. Această necesitate de acoperire îndepărtează o parte a societăților autohtone de la posibilitatea recurgerii la leasing de import, iar pentru celelalte societăți, această operațiune se scumpește, deoarece prețul unei astfel de garanții bancare, constituite pe termen lung, este extrem de ridicat.
Pe lângă modelul clasic al operațiunii de leasing de import, prezentat anterior, societățile de leasing pot presta și alte servicii. De exemplu, ele pot cumpăra bunuri de la un furnizor străin pentru a le livra unui importator dintr-a treia țară. Vezi figura nr.2.2.
Cumparare Înciriere
Țara A Țara B Țara C
Figura nr. 2.2. – Operațiunea de leasing de import efectuată de un furnizor străin
Un alt serviciu susceptibil a fi oferit de societatea de leasing este transmiterea operațiunii de leasing în străinătate, dar care nu mai intră în categoria de leasing de import. Vezi figura nr.2.3.
Închiriere
Cumpărare
Țara A Țara B
Figura nr. 2.3.- Transmiterea unei operațiuni de leasing în străinătate
Ideea este aici, de a face ca exportatorul să beneficieze de relațiile stabilite între nenumăratele societăți de leasing. În mod practic, societatea de leasing autohtonă contactează firma exportatoare, informând-o cu privire la proiectul său de vânzare și la numele cumpărătorului potențial din străinătate. Această societate va servi ca intermediar și va contacta alte societăți de leasing localizate în țările diverșilor cumpărători potențiali, care vor achiziționa materialul în locul importatorilor, dacă acestia din urmă doresc să obțină materialul respectiv. Această transmitere a operațiunilor de leasing în străinătate, este facilitată de apartenența societății de leasing la un grup financiar multinațional sau la un grup de societăți de leasing.
2.3.3. Subleasing
Subleasingul este operațiunea în care utilizatorul încheie un contract de leasing cu o altă societate, contract în care apare acum în calitate de finanțator. Noul contract are ca obiect același bun, ca și contractul inițial. Trebuie îndeplinite două condiții : în primul rând, finanțatorul inițial trebuie să-și dea permisiunea pentru încheierea noului contract, iar în al doilea rând societatea finanțatoare a subleasingului să aibă autorizație de a efectua operațiuni de leasing.
Societatea finanțatoare a subleasingului își asumă riscul ca printr-o astfel de afacere, începând din momentul respectiv, nu de el să depindă dacă poate sau nu să plătească în continuare ratele de leasing aferente leasingului inițial. În plus, bunul de leasing nu poate constitui garanția lui, deoarece acesta este proprietatea finanțatorului inițial. Asumarea acestui risc, are efectul asupra utilizatorului subleasingului, că rata de leasing plătită de el va fi mai mare decât cea originală, și de multe ori se reduce și perioada de leasing.
Utilizatorul subleasingului acceptă totuși aceste condiții, pentru că această tranzacție poate fi totuși mai ieftină, decât un leasing încheiat direct, sau pentru că din anumite motive, nu are posibilități de a obține finanțare prin leasing.
O categorie specială de subleasing este subleasingul de import, în care o societate de leasing închiriază bunul de la o societate de leasing din străinătate, bun care va constitui obiectul unei noi operații de leasing, în care finanțator va fi societatea respectivă, iar utilizatorul o persoană din interiorul țării respective.
Utilizatorul final se poate bucura în acest caz de următoarele avantaje ale leasingului de import : finanțare mai ieftină și durată mai lungă a perioadei de leasing. Și atunci de ce nu apelează la leasingul direct ? răspunsul se bazează pe următoarele argumente :
În primul rând, societățile de leasing, preferă mai mult să încheie afaceri în străinătate cu un client din domeniu, decât cu o intreprindere absolut necunoscută. Căci, de exemplu o societate de leasing vest-europeană își face rost mult mai ușor de informații despre o societate de leasing din România decât despre o intreprindere din domeniul industrial, despre a cărei piață îi lipsesc cunoștințele necesare.
În al doilea rând, se poate întâmpla, că potențialul utilizator să nu poată constitui garanșia bancară solicitată de către societatea de leasing străină, dar poate oferi un imobil cu titlu de garanție – a cărui ipotecă nu este însă o garanție satisfăcătoare, deoarece utilizarea lui se va întâlni cu serioase bariere, dificile de rezolvat de către societatea de leasing din străinătate. În această situație, problema poate fi rezolvată prin intervenția unei societăți de leasing autohtone, pentru că, pe de o parte, acesta își constituie mult mai ușor garanție de tip financiar, iar pe de altă parte poate utiliza mult mai simplu ipoteca (fiind rezident al țării și fiind cunoscător al reglementărilor juridice), acesta constituind pentru el o garanție satisfăcătoare.
Societății autohtone, finanțatoare a subleasingului, îi convine această afacere în cazul în care poate obține astfel resurse de refinanțare mult mai ieftine, decât cele ce pot fi procurate de pe piața autohtonă, putând astfel oferi clienților afaceri cu condiții mai favorabile.
2.3.4. Leasing direct și leasing indirect
În cazul leasingului direct, un producător sau un comerciant apare în calitate de finanțator, adică persoana furnizorului și cea a finanțatorului este aceeași. Leasingul direct este în cele mai multe cazuri de tip operațional, dar putem găsi exemple și pentru tipul financiar.
Marile societăți industriale și comerciale, cu putere financiară semnificativă, prestează serviciul operațiunii de leasing în scopul sprijinirii în acest fel a valorificărilor. Ele oferă astfel posibilitatea avantajoasă, ca utilizatorul să obțină totul de la un singur loc : bunul, finanțarea, garantarea și răspunderea, la care se adaugă în cazul leasingului operațional și întreținerea bunului.
Utilizatorul poate suferi însă și unele dezavantaje ale leasingului direct. Pe de o parte, furnizorii sunt interesați în valorificarea unui număr cât mai mare de produse, de aceea preferă nu lisingul financiar care cuprinde și o opțiune de cumpărare, ci leasingul operațional, iar în cadrul acestuia pe tipul reînnoibil (leasing revolving), prin care încearcă să atragă clientul pe o perioadă cât mai lungă. Pe de altă parte, în ceea ce privește condițiile de plată ale contractului de leasing, intervenția cumpărătorului este aici mult mai redusă decât în cazul încheierii contractului cu o societate de leasing independentă.
În leasingul indirect participă trei părți principale : furnizorul, finanțatorul – care aici este independent de furnizor, și poate fi societate de leasing independentă sau filială a unei societăți bancare – și utilizatorul. Pentru acest tip indirect, exemplul tipic este leasingul financiar.
Scopul finanțatorului în cazul unui leasing indirect este desigur obținerea unui anumit profit din această operațiune de finanțare. Scopul furnizorului este și în acest caz, stimularea valorificărilor, a cărei succes nefiind însă în acest caz atât de intens influențat de către furnizor ca în cazul coincidenței persoanei sale cu cea a finanțatorului.
Pentru utilizator, avantajele și dezavantajele leasingului indirect sunt exact opuse cu cele ale leasingului direct : prin acest tip, utilizatorul nu este legat de producător, putând alege mai liber, în conformitate cu exigențele sale. În plus, societățile de leasing sunt de multe ori mai flexibile în stabilirea condițiilor de plată; în schimb, derularea unei astfel de operațiuni necesită alocarea de mai mult timp, mai multă pricepere și efectuarea mai multor lucrări.
2.3.5. Leasingul bunurilor de capital și a celor de consum
Se numește leasing al bunurilor de consum, operațiunea în care o persoană fizică încheie o operațiune de leasing, care are ca obiect un anumit bun de consum de lungă durată, scopul afacerii fiind satisfacerea nevoilor proprii, personale ale acestei persoane.
Se numește leasing al bunurilor de capital, operațiunea în care cineva – o societate sau un întreprinzîtor privat – încheie tranzacția de leasing cu scopul utilizării bunului în scop economic.
Bunurile de capital pot fi grupate în două mari categorii : bunuri mobile și bunuri imobile. În cadrul bunurilor mobile, segmentele mai importante sunt constituite de domeniul automobilelor, al utilajelor și echipamentelor de producție, respectiv domeniul tehnicii de calcul și al telecomunicațiilor.
Automobilele sunt bunuri de leasing preferate, deoarece datorită ușurinței de valorificare și posibilității de calculare a prețului secundar de piață a acestora, ele îndeplinesc rolul de garanție într-o măsură satisfăcătoare. Riscul specific al automobilelor, care privește pe utilizatori, este că, deoarece aceste mijloace nu participă la producție, ele nu aduc venituri suplimentare, din care s-ar putea suporta ratele de leasing.
Mijloacele și utilajele de producție au șanse de valorificare secundară mai reduse și ca urmare finanțatorii solicită frecvent și alte garanții.
Dezvoltarea pieței secundare ale mijloacelor tehnicii de calcul și ale telecomunicațiilor este apropiată de cea a automobilelor, astfel, aceste mijloace sunt considerate garanții bune. Leasingul operațional, ca de altfel și varianta revolving al acestuia, a obținut cea mai mare participație în acest segment de piață, explicația constând în deprecierea foarte rapidă a acestor bunuri.
Imobilizările sunt diferențiate esențial de celelalte bunuri de capital prin faptul că în urma reglementărilor referitoare la amortizare, perioada contractuală a operațiunilor de leasing imobiliar are o durată mult mai lungă. Această perioadă mai lungă ascunde riscuri mai mari, atât pentru finanțator, cât și pentru utilizator, deoarece în cei 10-15 ani până la scadență, poate apărea incapacitatea de plată a utilizatorului sau chiar a finanțatorului cu o probabilitate mai mare, ca de altfel și scumpirea refinanțării și concomitent a leasingului, sau tulburarea ori năruirea pieței secundare a bunului de leasing.
Cu toate acestea însă, leasingul de bunuri imobiliare rămâne totuți o alternativă deosebit de competitivă în comparație cu achiziționarea din resurse proprii sau apelarea la credit.
Bunul imobiliar este o garanție primordială de bună calitate, deoarece se poate spune că își păstrează mai bine valoarea reală decât celelalte bunuri de capital, nu poate fi apropiat, iar probabilitatea de a se nimici este nulă. În unele țări (de exemplu Germania), datorită duratei de amortizare prea îndelungate, perioada contractelor de leasing financiar nu coincide cu durata de amortizare a bunului imobiliar de leasing, dreptul de proprietate obținându-se prin plata unei valori reziduale semnificative de către utilizator, iar din acest motiv și practicarea operațiunilor de tip operațional este deosebit de răspândită.
2.3.6. Leasing cu amortizare totală și leasing cu amortizare parțială
Operațiunea de leasing, în cursul derulării căreia, până la sfârșitul perioadei contractuale, valoarea contabilă a bunului de leasing se reduce la zero sau la 10%-20% a valorii inițiale, se numește leasing cu amortizare totală. Leasingul financiar este de obicei una cu amortizarea totală. În cazul acestui tip, finanțatorul își recuperează întrega cheltuială efectuată – obținând în același timp desigur și profitul corespunzător – într-o singură tranzacție.
În cazul leasingului cu amortizare parțială, valoarea contabilă a bunului de leasing se micșorează doar cu 30%-60% cu ocazia unei singure tranzacții. Leasingul operațional este una cu amortizarea parțială. Cheltuielile finanțatorului se recuperează fie doar prin mai multe operațiuni de leasing încheiate, fie prin revalorificarea (vânzarea) bunului după expirarea primului contract.
Capitolul 3. Abordarea financiară a leasingului
Orice perspectivă a leasingului trebuie să fie evaluată atât de utilizator cât și de finanțator. Utilizatorul trebuie să determine dacă închirierea unui bun va fi mai puțin costisitoare decât cumpărarea acestuia, iar finanțatorul să decidă dacă leasingul îi va furniza sau nu o rată a venitului rezonabilă.
În acest capitol, voi încerca să prezint modalitatea de calculare a ratelor de leasing și procesul financiar al leasingului din punctul de vedere a finanțatorului, iar după aceea fac o comparație între leasing și cumpărare prin împrumut bancar, respectiv din surse proprii (adică prin reșinerea profiturilor).
3.1. Calcularea ratelor de leasing
Metodele de determinare ale ratelor de leasing sunt foarte numeroase.
În cele ce urmează, voi prezenta o metodă de calcul a ratelor de leasing constante, deoarece în România sunt utilizate aproape exclusiv aceste tipuri, în fiecare contract.
Ratele de leasing de valoare constantă constituie fiecare o anuitate, a căror valoare actualizată cu ajutorul unei rate interne de rentabilitate așteptate, este egală cu plasamentul inițial efectuat de către finanțator. Valoarea unei singure rate de leasing se obține prin împărțirea acestui plasament cu un factor de actualizare, utilizat de obicei la calcularea valorii prezente a anuităților :
K
Rl =________________________
1 _ ___1__
i i (1+i)n
Unde :
n – numărul intervalelor de rambursare
R – rata de leasing corespunzătoare unui interval de rambursare
K – plasamentul finanțatorului, adică prețul net de cumpărare a bunului de leasing minus valoarea ratei de leasing inițiale, plătită la începutul perioadei de leasing (partea proprie)
i – rata internă de rentabilitate efectivă aferentă unui interval de rambursare
RIR – rata internă de rentabilitate (rata dobânzii ce se așteaptă a se obține din investiția efectuată)
t – numărul intervalelor de rambursare în cadrul unui an
Această formulă este valabilă în cazul în care ratele de leasing se plătesc la sfârșitul fiecărui interval și nu la începutul acestora (ultima rată fiind plătită deci la sfârșitul perioadei contractuale), iar la expirarea contractului, valoarea contabilă a bunului de leasing devine nulă, deci pentru obținerea dreptului de proprietate, utilizatorul netrebuind să plătească o sumă semnificativă egală cu valoarea reziduală a bunului, ci numai o sumă de valoare simbolică, numită taxă de cumpărare, a cărei valoare poate fi neglijată la calcularea ratelor.
Taxa de leasing este suma ratelor de leasing, inclusiv rata inițială. În multe țări, taxa de leasing este dată în practică de către o societate de leasing prin intermediul multiplicatorului de leasing : multiplicatorul de leasing exprimă valoarea netă a taxei de leasing, ca valoare procentuală din prețul brut de cumpărare a bunului. De exemplu, dacă valoarea brută a prețului de cumpărare este egal cu 125 milioane lei, iar multiplicatorul de leasing este de 120%, atunci valoarea netă a prețului de leasing este de 150 milioane lei. (În realitate însă, prețul de leasing include și TVA, deci suma totală plătită de utilizator va fi egală cu 178,5 milioane de lei, TVA aferentă prețului de leasing este însă recuperabilă.). Cheltuielile de finanțare a leasingului, dobânda aferentă acestuia, nu este însă atât de scăzută cum ni se poate părea la prima vedere, pentru că TVA aferentă cumpărării bunului nu este un plasament real, deoarece acesta poate fi recuperat după efectuarea plății : costul efectiv de finanțare al leasingului, se poate deci determina prin compararea prețului de leasing net, cu prețul net de cumpărare a bunului, care în exemplul menționat mai sus este 150 mil./105 mil.= 142%. Și atunci totuși, de ce multiplicatorul de leasing se determină prin raportarea la valoarea brută a prețului de cumpărare? Pentru că multiplicatorul calculat prin raportare la o bază de valoare mai ridicată, este mai redusă, și în acest fel, clienții îl apreciază ca fiind mai avantajos. Dar de fapt, acest trucaj este cunoscut de toată lumea – sau devine evident imediat ce începem să facem calculațiile – de aceea, sincer zis, nu prea este de înțeles de ce țin toate societățile de leasing la acest obicei.
Ratele de leasing pot fi exprimate atât în valoare absolută, cât și în valoare procentuală, prin raportare la valoarea totală a prețului de leasing.
În Europa de Vest, societățile de leasing își exprimă de regulă oferta, nu prin intermediul multiplicatorului de leasing, ci prin valoarea procentuală a ratei de leasing, calculată prin raportare la prețul net de cumpărare. Suma acestor procente arată de fapt procentajul taxei nete a leasingului în prețul net de cumpărare.
3.2. Concurența între leasing și celelalte forme de finanțare
Întrebarea care se pune de către utilizator, este următoarea : dacă are posibilitatea de alegere între investiție în proporție de 100% din resurse proprii, investiție prin utilizare de credit bancar – cu o anumită parte proprie – sau investiție prin intermediul leasingului, care dintre acestea va fi alegerea cea mai avantajoasă din punct de vedere economic pentru activitatea lui?
Această întrebare, în România de astăzi, este una destul de poetică, pentru că, din păcate, doar un număr foarte redus de întreprinderi mari și mici este într-o situație care să-i permită alegerea între alternativele de mai sus.
Necesitatea de comparație apare deci, doar la acele societăți care au în toate cele trei direcții posibilități nelimitate de alegere, adică dispun de lichiditățile necesare unei investiții din surse proprii, fără ca această investiție să afecteze lichiditățile viitoare ale societății; în acelați timp, aceste societăți își îndeplinesc toate criteriile stabilite de către băncile comerciale pentru obținerea unui credit de investiție, respectiv cele determinate de către societățile de leasing pentru eventualii clienți ai acestora.
Calculațiile ce urmează, se referă la întreprinderi profitabile, deoarece în ceea ce privește economicitatea celor trei modalități de finanțare, suma economiei de impozit pe profit, care se poate economisi prin intermediul deducerii diferitelor cheltuieli, are o influență foarte importantă.
În comparația diferitelor alternative de investiție utilizez procedeul actualizării, deoarece această metodă este potrivită măsurării și comparării diferitelor cheltuieli, efectuate în diferite perioade (în prezent și în viitor).
3.2.1. Comparație între structura financiară a leasingului și cea a creditului
În exemplele de mai jos, fac comparație între cheltuielile investitorului în cazul celor două forme de finanțare, când acesta achiziționează un echipament. Decizia este influențată desigur și de alți factori, de exemplu se poate întâmpla ca din motive de urgență, investitorul alege alternativa care îi dă posibilitatea utilizării cât mai devreme a bunului, indiferent de costurile aferente. În alte situații, se poate întâmpla, ca pe baza bugetului de venituri și a cash-flow-ului întreprinderii, posibilitatea de îndeplinire a condițiilor de plată dintr-una din alternative este foarte îndoielnică, motiv pentru care acesta nu se poate alege, indiferent de costurile acestuia. Dar dacă decizia nu este supusă unor astfel de cănstrângeri, totuși, punctul de vedere cel mai important este reprezentat de către mărimea costului aferent alternativei respective – în sensul nivelului redus al acestuia.
În cele două calculații ce urmează, precum și în cele din subcapitolul următor, am lucrat cu valori nete ale prețurilor de achiziție și a prețurilor de leasing (taxele de leasing). Nu am luat în considerare TVA pentru că investitorul are posibilitatea de a-l recupera atât în ceea ce privește valoarea brută a prețului de achiziție, cât și taxa brută de leasing, acesta neconstituind în esență nici o cheltuială.
În cazul leasingului și al creditului, nu am luat în considerare spezele și celelalte cheltuieli de administrare, nici taxa plătită pentru încheierea contractului, acestea putând fii incluse foarte greu în rata anuală a dobânzii, și în plus, a căror valoare este foarte variabilă.
Rata anuală a dobânzii utilizată pentru actualizare, este de 30%. Aceasta este rata venitului ce se așteaptă a se obține din utilizarea resurselor proprii, costul alternativ al investiției, ceea ce poate fi obținut de către întreprindere în cazul în care nu găsește posibilitate de investiție rentabilă în domeniul producției (sau al comerțului, respectiv al serviciilor), și ca urmare își investește banii în obligațiuni pe termen lung. Respectiva rată de actualizare este utilizată atât în cazul leasingului cât și cea a creditului, deoarece fac comparație atât între acestea cât ți între acestea și investiția din surse proprii.
Pentru simplitatea calculării valorii actuale ale economiei de impozit – făcând abstracție de situația reală – am presupus că impozitul se plătește la sfârșitul fiecărui an, într-o singură sumă.
Rata impozitului pe profit este de 25%.
Data începerii perioadei de leasing este 01.01.2003, lungimea intervalelor de rambursare, mărimea părții proprii și frecvența plăților, pentru o efectuare cât mai ușoară a comparațiilor între costuri, sunt identice în cazul celor două alternative.
La sfârșitul perioadei contractuale, valoarea contabilă a bunului de leasing este nulă, obținerea dreptului de proprietate realizându-se în schimbul unei așa-numite taxe de cumpărare în valoare de 1000 unități monetare, cu patru luni după plata ultimei rate. (Căci finanțatorul poate amortiza bunul într-o perioadă de 40 de luni).
Prețul net de cumpărare a bunului este egal cu 1 milion u.m., procentul părții proprii fiind de 30%.
STRUCTURA FINANCIARĂ A LEASINGULUI
Perioada de leasing : 40 de luni(01.01.2003-30.04.2006)
Amortizarea (plata ratelor de leasing): 36 de luni, trimestrial în rate egale
Multiplicatorul de leasing : 120,435%
Rata internă de rentabilitate a leasingului: 44%
Rata de actualizare : 30%
Tabel nr.3.1.
Datele scadențelor Ratele de leasing Factor de Valoarea actualizată a
Actualizare ratelor de leasing
01.01.2003 300000 1,00 300000
01.04.2003 100453 1,06779 94076
01.07.2003 100453 1,14017 88103
01.10.2003 100453 1,21746 82510
01.01.2004 100453 1,30 77271
01.04.2004 100453 1,38812 72366
01.07.2004 100453 1,48223 67772
01.10.2004 100453 1,58270 63469
01.01.2005 100453 1,69 59440
01.04.2005 100453 1,80456 55666
01.07.2005 100453 1,92689 52132
01.10.2005 100453 2,05752 48822
31.12.2005 100453 2,197 45723
TOTAL 1505436 1107350___________
Economia de impozit:
Tabel nr.3.2.
Anii Rate de leasing Rate de leasing Economia de Valoarea actualizată a
plătite decontate impozit economiei de impozit
2003 601359 541957 135489 105222
2004 401812 461214 115303 68227
2005 502265 502265 125566 57153
Total 1505436 229602______
Costul leasingului în valoarea sa actualizată :
Taxa de leasing : 1107350
Taxa de cumpărare : 426
Economia de impozit : -229602
878174
STRUCTURA FINANCIARĂ A CREDITULUI
Perioada contractuală : 36 de luni (01.01.2003-31.12.2005)
Amortizarea capitalului: semestrial în rate egale
Plata dobânzii : trimestrial
Rata dobânzii aferentă creditului : 36%
Rata de actualizare : 30%
Tabel nr.3.3
Data scadențelor Serviciul datoriei Factor de Valoarea prezentă a
actualizare plăților________
01.04.2003 62137 1,06779 58192
01.07.2003 179493 1,14017 157426
01.10.2003 52932 1,21746 43477
01.01.2004 169598 1,30 130460
01.04.2004 41425 1,38812 29842
01.07.2004 158552 1,48223 106969
01.10.2004 31759 1,58270 20066
01.01.2005 148426 1,69 87826
01.04.2005 20712 1,80456 11478
01.07.2005 137610 1,92689 71415
01.10.2005 10586 2,05752 5145
31.12.2005 127253 2,197 57921
Total 1140483 780217_______
Partea proprie : 01.01.2003 : 300000
Economia de impozit:
Tabel nr.3.4.
Anii Dobânzi plătite+ Economia de Valoarea actualizată a
amortizare anuală impozit economiei de impozit_
2003 177896+145000 80724 62095
2004 168001+145000 78250 46302
2005 94586+145000 59896 14974
2006 145000 36250 12693
2007 145000 36250 9763
2008 145000 36250 7510
2009 130000 32500 5179
Total 1440483 158516_________
Costul creditului în valoare actualizată:
Partea proprie : 300000
Serviciul datoriei: 780217
Economia de impozit: -158516
921701
3.2.2. Investiția din surse proprii
Din calculele de mai jos, reiese dacă investiția merită a fi realizată prin utilizarea mijloacelor bănești proprii, prin achitarea imediată a întregului prețde cumpărare, sau este mai avantajos a se alege o altă formă de finanțare, utilizând surse externe, plata fiind eșalonată pentru o perioadă mai lungă, efectuându-se în mai multe intervale.
Condițiile și presupunerile descrise mai în față, sunt valabile și în cazul acestei alternative.
Prețul net de achiziție a bunului : 1000000 u.m.
Data achiziției : 01.01.2003
Rata de actualizare : 30% pe an
Tabel nr.3.5.
Anii Amortizare dedusă Economie de impozit Valoarea actualizată a
Economiei de impozit
2003 145000 36250 27885
2004 145000 36250 21450
2005 145000 36250 16500
2006 145000 36250 12693
2007 145000 36250 9763
2008 145000 36250 7510
2009 130000 32500 5179
Total 1000000 100980__________
Costul investiției din surse proprii la valoare actualizată :
Prețul de achiziție : 1000000
Economia de impozit : -100980
899020
Investiția analizează care în caz de opțiune liberă a intreprinderii – este cea mai ieftină, dacă se realizează prin leasing. Costul leasingului este mai mic cu aproximativ aceeași valoare cu cât cel al investiției din surse proprii față de credit. Economia de impozit a leasingului compensează deci costurile mai reduse ale investiției din surse proprii, însă această economie, obținută în cazul creditului, cu toate că are o valoare semnificativă, este consumată din costurile actualizate mai mari ale acestui mod de finanțare față de prețul de achiziție.
Această ordine este determinată de doi factori principali.
În primul rând, faptul că rata internă de rentabilitate este de 30% – care este în același timp și costul utilizării acestei surse – este mai redusă decât rata dobânzii de 36% a creditului și cea de 44% a leasingului. Prin această rată, se reușește contrabalansarea economiei de impozit a creditului, care micșorează costul efectiv al acestuia, dar nu și cel al leasingului.
Al doilea factor, influențează doar suma absolută a diferențelor existente deja și care este reprezentată de rata de actualizare utilizată, căci în cazul modificării factorului de actualizare, s-ar modifica în aceeași proporție fiecare valoare actualizată (de exemplu cu 10%), dar care ar avea influență asupra diferențelor absolute, exprimate numeric.
Aș dori să subliniez aici, că acest rezultat final nu este o regulă generală : această ordine nu se respectă deci în orice împrejurare. Dacă o intreprindere se află într-o astfel de situație de decizie între diferitele alternative de finanțare, ea trebuie să efectueze toate calculele comparative, în mod detaliat, în conformitate cu condițiile și parametri care o caracterizează în momentul respectiv.
Capitola 4. Leasingul în România
4.1. Valențele utilizării leasingului în România
Apărut în România, leasingul s-a bucurat de un tratament special, fiind considerat pe bună dreptate pilonul creșterii economice. Avantajele acestei tranzacții au devenit cunoscute foarte rapid si ca urmare, in momentul de față, se poate spune, că a devenit o modalitate de finanțare acceptată si confirmată in totalitate, fiind utilizată cu precădere de către utilizatori. Se poate spune deja că leasingul –în ceea ce privește funcțiile acestuia – se apropie de practica Uniunii Europene, chiar dacă semnificația și dezvoltarea lui nu a atins încă nivelul de acolo, piața leasingului fiind una de constituire pentru astfel de operațiuni.
Dezvoltarea activității de leasing și lărgirea volumului pieței acestuia poate fi observată zi de zi de către cel care urmărește evenimentele economiei românești, insă exprimarea cifrică a acestui proces este deja o problemă dificilă, datorită faptului că nici Institutul Național de Statistică, nici Uniunea Națională Societăților de Leasing din România, nu poate să strangă date despre societățiile care se ocupă cu prestarea serviciilor de leasing. De aceea, rolul acestui tip de finanțare în totalitatea investițiilor economiei naționale, se poate estima doar aproximativ.
Mediul economic actual existent în România prezintă unele trăsături, care se constituie ca factori favorabili dezvoltării tranzacțiilor de leasing.
Un prim factor ar fi cresterea necesarului de resurse pentru investiții, pentru relansarea economiei românești. Un al doilea factor ar fi dificultatea acoperirii necesarului de investiții mai ales pentru agenții mici și mijlocii, din surse clasice, deoarece sursele proprii se asigură greu, datorită rezultatelor financiare reduse a blocajului financiar, a fiscalității crescânde, iar sumele atrase sunt greu accesibile datorită condițiilor restrictive, dobânzilor foarte mari, si lipsei de credibilitate a firmelor noi. Chiar dacă costul unei finanțări prin leasing, este cu câteva procente mai mare decât în cazul unui credit bancar, se caștigă foarte mult, datorită eliminării birocrației și accesului mult mai ușor și mai rapid. Un alt factor ar fi necesitatea adaptării rapide la cerințele pieței.
Dacă ar fi să amintim factorii negativi existenți în economia românească pentru promovarea leasingului, ar trebui să enumerăm: lipsa unor precizări legate de contabilizarea operațiunilor de leasing, cadrul legislativ cu multe lacune, lipsa unor prevederi care să ofere protecție locatorului față de eventualele prejudicii datorate degradării bunurilor sau insolvabilității partenerului. Initial, in Ordonanța Guvernamentală nr,. 51/28 august 1997., nu au fost clar definite părțile participante, nefiind făcută distincția clară între leasingul financiar si cel operațional. Această lipsă a fost corectată insă prin republicarea acestei ordonanțe în temeiul art. VII din Legea nr. 99/1999, în care se definește clar leasingul financiar si cel operational, cu toate că celelalte forme nu sunt menționate. Ar fi rău dacă în România leasingul ar fi introdus printr-o definire unilaterală, după care inițiativa de a oferi spre închiriere echipamente trebuie să aparțină utilizatorului. Pe o piață în curs de constituire pentru astfel de operatiuni, reglementarea arbitrară nu poate aduce decât fraude si birocrație.
Confruntarea economiei românești cu o lipsă de lichidități poate fi soluționată într-o anumită măsură prin realizarea unor importuri prin sistem leasing, permițând astfel dezvoltarea ei. Aducerea în țară a unui volum sporit de utilaje printr-un efort voluntar inițial mai mic și eșalonarea acestuia pe o perioadă îndelungată și care sunt admise pe regim de impozit temporar cu exonerarea totală de obligații de plată a sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv a garantiilor vamale, constituie un important avantaj economic. În cazul achiziționării bunurilor importate in sistem de leasing, conform termenului convenit de părți în baza contractului de leasing, cumpărătorul este obligat să achite taxa vamală calculată la valoarea rezidulală a bunului din momentul întocmirii actului de vânzare –cumpărare, în baza declarației vamale de import definitiv. Dacă la expirarea contractului, utilizatorul nu și-a executat dreptul de prelungirea contractului sau achiziția bunului, iar bunul nu a fost restituit din vina societății de leasing sau a furnizorului, utilizatrorul este obligat să plătească taxe vamale la valoarea reziduală a bunului, dacă folosește in continuare bunul respectiv. Termenul în cadrul căreia bunurile respective urmează să fie restituite sau să primească o nouă destinație vamală, este cel convenit de părți prin contractul de leasing, dar să nu depașească 7 ani.
Avantajul contractelor de leasing – față de privatizarea cu vanzare cu plată în rate – este, că perioada de leasing se extinde până la 10 ani, față de termenul de eșalonare a ratelor de numai 3-5 ani, conform normelor FPS. Calculul ratei de leasing are la bază următoarele elemente: prețul de achiziție a bunului, valoarea reziduală, durata leasingului, și cuantumul amortizării, asigurarea, cheltuielile prejudite de achiziție, transport, întreținere și reparații, dobânda, TVA, profitul finanțatorului, comisionul de gestiune și rată de actualizare.
Societățile de leasing sunt obligate să se înregistreze la Oficiul pentru operațiuni de leasing, în termen de 15 zile de la înmatriculare. Anual vor transmite Oficiului o copie a bilanțului financiar-contabil și a contului de profit si pierderi, iar la sfârșitul anului financiar vor fi obligate să constituie din beneficiile realizate un fond de rezervă care să reprezinte cel putin 10% din capitalul lor social.
4.2. Reglementarea leasingului în România
Leasingul a beneficiat în țara noastră de un cadru legal care s-a modificat permanent
Reglementările în vigoare cu privire laoperațiunile de leasing sunt:
● Ordonanta Guvernului nr. 51 din 28 august 1997, republicata privind operatiunile de leasing si societatile de leasing.
● Legea nr. 90 din 28 aprilie 1998 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing.
● Legea nr. 99 din 26 mai 1999 – Modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing.
● ORDIN pentru aprobarea Normelor privind înregistrarea în contabilitate a operatiunilor de leasing.
4.3. Înregistrarea leasingului în contabilitate
Înregistrarea în contabilitate a principalelor operațiuni privind leasingul operațional
În contabilitatea societăților de leasing (locator)
a) Achiziționarea de imobilizări corporale ce urmează a fi predate în regim de leasing se înregistrează pe baza facturilor emise de furnizorii interni, prin articolul contabil:
% = 404 "Furnizori de imobilizări"
212 "Mijloace fixe"
4426 "T.V.A. deductibilă"*)
b) Achiziționarea de bunuri mobile de natură imobilizărilor corporale de la furnizori externi, ce urmează a fi predate în regim de leasing, se înregistrează prin articolul contabil:
212 "Mijloace fixe" = 404 "Furnizori de imobilizări"
c) Amortizarea imobilizarilor corporale achiziționate si predate utilizatorilor conform contractelor de leasing potrivit duratelor normale de funcționare legale în vigoare:
681 "Cheltuieli de exploatare = 281 "Amortizări privind amortizarea imobilizărilor corporale"
d) Înregistrarea facturii emise de locator reprezentând ratele de încasat:
411 "Clienți" = %
706 "Venituri din redevente, locații de gestiune si chirii"
4427 "T.V.A. colectată"
NOTA:
Contul 706 poate fi dezvoltat in analitic astfel:
– 706xx "Venituri din redevente reprezentând amortizarea"
– 706xy "Venituri de redevente reprezentând marja de profit"
e) Înregistrarea transferului dreptului de proprietate la valoarea reziduală stabilită între părti în cazul în care este prevăzuta în contract această clauză, în baza contractului de vânzare-cumpărare și a facturii:
461 "Debitori" = %
4421 "Venituri din cedarea activelor"
4427 "T.V.A. colectată"
f) Scoaterea din patrimoniu a bunurilor care au constituit obiectul contractului de leasing:
% = 212 "Mijloace fixe"
281 "Amortizări privind imobilizările"
6721 "Cheltuieli privind activele cedate"
În contabilitatea utilizatorului (locatar)
a) Imobilizările corporale primite în cazul tranzacțiilor de leasing conform prevederilor din contractele încheiate între părti se înregistrează în debitul contului de ordine și evidența 8036 "Redevente, locații de gestiune, chirii și alte datorii asimilate".
Acest cont se creditează pe măsura plății ratelor de leasing potrivit contractului, astfel încât sodul debitor să reflecte valoarea ratelor rămase de rambursat.
Valoarea înscrisă în debitul contului 8036 "Redevente, locații de gestiune, chirii și alte datorii asimilate" se compune din:
– valoarea inițiala a bunului, reprezentând costul de achiziție la societățile de leasing;
– beneficiul, respectiv marja de profit stabilită între părți.
b) Înregistrarea facturii emise de proprietarul bunurilor (persoană juridică română), reprezentând ratele de achitare:
% = 401 "Furnizori"
612 "Cheltuieli cu redeventele, locațiile de gestiune și chiriile"
4426 "T.V.A. deductibilă"*)
c) Înregistrarea facturii emise de proprietarul bunurilor, (persoană juridică străină), reprezentând ratele de achitat:
612 "Cheltuieli cu redeventele, = 401 "Furnizori" locațiile de gestiune și chiriile"
și
4426 "T.V.A. deductibilă"*) = 5121 "Conturi la bănci în lei"
sau
înregistrarea taxei pe valoarea adaugată datorate:
4428 "T.V.A. neexigibilă" = 446 "Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate"
NOTĂ:
Contul 612 poate fi dezvoltat în mod analitic astfel:
– 612xx "Cheltuieli cu redeventele la nivelul amortizării"
– 612xy "Cheltuieli cu redeventele reprezentând marja locatorului".
În cazul societății de leasing (proprietarul bunurilor), persoană juridică straină cu sediul în strainătate, se va înregistra și impozitul pe redevente datorat de aceasta (conform prevederilor din convențiile pentru evitarea dublei impuneri, încheiate de România cu alte state), dar achitat de beneficiar la cursul de schimb în vigoare la data respectivă, efectuându-se articolele contabile:
401 "Furnizori" = 446 "Alte impozite, taxe si varsaminte asimilate"
si , respectiv.
446 "Alte impozite, taxe = 5121 "Conturi la banci in lei"si varsaminte asimilate"
Impozitul pe redeventă se va calcula prin aplicarea cotei de impozit prevăzute în convențiile pentru evitarea dublei impuneri, încheiate de România cu alte state, sau potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 83/1998 privind dispunerea unor venituri realizate din România de persoane fizice și juridice nerezidente, asupra redeventei, astfel cum este ea definită la art. 241 din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997, aprobată și modificată prin Legea nr. 90/1998 și ulterior modificată prin Legea nr. 89/1999.
În situația existenței unor diferențe de curs valutar la data achitării redeventei, acestea se înregistrează la venituri sau la cheltuieli financiare, dupa caz.
d) Înregistrarea transferului dreptului de proprietate pentru bunuri achiziționate din țară (atunci când există opțiunea de cumpărare a bunurilor), la valoarea reziduală a bunului achiziționat de la o persoană juridică romană, pe baza contractului de vânzare-cumpărare și a facturii:
% = 404 "Furnizori de imobilizări"
212 "Mijloace fixe"
4426 "T.V.A. deductibilă"*) și înregistrarea și achitarea taxei vamale de către utilizator conform prevederilor art. 25 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997, aprobată și modificată prin Legea nr. 90/1998 și ulterior modificată prin Legea nr. 99/1999:
446 "Alte impozite, taxe = 5121 "Conturi la bănci în lei"
respectiv
212 " Mijloace fixe" = 446 "Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate
e) Înregistrarea transferului dreptului de proprietate (atunci când există opțiunea de cumpărare a bunurilor) la valoarea reziduală a bunului achiziționat de la o persoană juridică straină, pe baza contractuală de vânzare-cumpărare și a facturii:
212 "Mijloace fixe" = 404 "Furnizori de imobilizări"
4426 "T.V.A. deductibilă"*) = 5121 "Conturi la banci în lei"
sau înregistrarea taxei pe valoarea adaugată datorate:
4428 "T.V.A. neexigibilă" = 446 "Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate"
și în cazul taxelor vamale, al accizelor, dupa caz:
446 "Alte impozite, taxe = 5121 "Conturi la bănci în lei"și vărsăminte asimilate"
respectiv
212 "Mijloace fixe" = 446 "Alte vărsăminte, taxe și vărsăminte asimilate"
f) Înregistrarea diferenței de amortizare până la nivelul costului de achiziție inițial înregistrată la locator (din debit cont 8036 "Redevente, locații de gestiune, chirii și alte datorii asimilate", mai puțin beneficiul convenit între părți:
212 "Mijloace fixe" = 281 "Amortizări privind imobilizările corporale"
Înregistrarea în contabilitate a principalelor oeprațiuni privind leasingul financiar
În contabilitatea societăților de leasing (locator)
a) Achiziționarea de imobilizări corporale de la furnizori interni, care urmează a fi predate în regim de leasing:
% = 404 "Furnizori de imobilizări"
212 "Mijlaoce fixe"
4426 "T.V.A. deductibilă"*)&127;
b) Achiziționarea de bunuri mobile de natura imobilizărilor corporale de la furnizori externi, care urmează a fi predate în regim de leasing:
212 "Mijloace fixe" = 404 "Furnizori de imobilizări"
c) Predarea către beneficiar (utilizator) a bunurilor care fac obiectul contractului de leasing la valoarea înscrisă în contract, respectiv la costul de achiziție, și evidențierea creanței, inclusiv a dobânzii de încasat:
2672 "Împrumuturi acordate = 212 "Mijloace fixe" pe termen lung"
2678 "Dobânzi aferente = 472 " Venituri înregistrate în avans "creanțelor imobilizate"
Imobilizările corporale predate în leasing financiar de către locator se reflectă în debitul contului în afara bilanțului 8038 "Alte valori în afara bilanțului" analitic "Bunuri predate în leasing financiar".
Acest cont se crediteză pe masura facturării ratelor de leasing potrivit contractului, astfel încât soldul debitor să reflecte valoarea ratelor rămase de încasat.
d) Emiterea facturilor reprezentând ratele de încasat potrivit contractului și înregistrarea acestora în contabilitate:
411 "Clienti" = %
706 "Venituri din redevente, locații de gestiune și chirii"
2678 "Dobânzi aferente crenațelor imobilizate"
4427 "T.V.A. colectată"
e) La expirarea contractului de leasing, o data cu facturarea ultimei rate se consemneaza si transferul dreptului de proprietate pe baza contractului de vanzare-cumparare.
În contabilitatea utilizatorului (locatar)
a) Înregistrarea în contabilitate a imobilizărilor corporale primite conform prevederilor din contractele încheiate între părți și evidențierea datoriei, inclusiv a dobânzilor aferente:
212 "Mijloace fixe" = 167 "Alte împrumuturi și datorii asimilate"
471 "Cheltuieli înregistrate = 1687 "Dobânzi aferente altor împrumuturi în avans" și datorii asimilate" și – Debit cont 8036 "Redevente, locații de gestiune, chirii și alte datorii asimilate" cu valoarea imobilizărilor corporale conform documentelor, inclusiv dobânda.
b) Amortizarea imobilizărilor corporale achiziționate conform contractelor de leasing se face potrivit duratelor normale de funcționare legale în vigoare.
Înregistrarea în contabilitatea utilizatorilor a amortizării imobilizărilor corporale primite în cazul contractelor de leasing financiar:
681 "Cheltuieli de exploatare = 281 "Amortizări privind imobilizările privind amortizarea imobilizărilor corporale"
c) Înregistrarea obligației de plată a ratelor pe baza facturilor emise de proprietarul bunurilor:
% = 404 "Furnizori de imobilizări"
167 "Alte împrumuturi și datorii asimilate"
1687 "Dobânzi aferente altor împrumuturi și datorii asimilate"
4426 "T.V.A. deductibilă"*) și concomitent,
666 "Cheltuieli privind dobânzile = 471 "Cheltuieli înregistrate în avans"
și – Credit cont 8036 "Redevente locații de gestiune, chirii și alte datorii asimilate".
În cazul în care societatea de leasing (proprietarul bunurilor) este persoană juridică straină cu sediul in străinatate, se va înregistra și impozitul pe dobânzi datorat de aceasta (conform prevederilor din convențiile de evitare a dublei impuneri, încheiate de România cu alte state, sau potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 83/1998 privind impunerea unor venituri realizate din România de persoane fizice și juridice nerezidente), dar achitat de beneficiar la cursul de schimb în vigoare la data respectivă, precum și taxa pe valaorea adaugată, efectuandu-se articolele contabile:
404 "Furnizori de imobilizări" = 446 "Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate"
și, respectiv,
446 "Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate"= 5121 "Conturi la bănci în lei",
iar pentru taxa pe valoarea adaugată*),
4426 "T.V.A. deductibilă" = 5121 "Conturi la banci în lei"
sau înregistrarea taxei pe valaorea adaugată datorate:
4428 " T.V.A. neexigibilă" = 446 "Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate"
d) La expirarea contractului, o dată cu achitarea ultimei rate se consemnează și transferul dreptului de proprietate, dupa cum urmeaza:
d) 1. În cazul bunurilor produse în țară:
% = 404 "Furnizori de imobilizări"
167 "Alte împrumuturi și datorii asimilate"
4426 "T.V.A. deductibilă"*)
d) 2. În cazul bunurilor din import se vor înregistra și achita de catre utilziator și taxa vamală, conform prevederilor art. 25 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997, aprobată și modificată prin Legea nr. 90/1998 și ulterior modificată prin Legea nr. 99/1999, precum și taxa pe valoarea adaugată, efectuându-se articolele contabile:
% = 404 "Furnizori de imobilizări"
167 "Alte împrumuturi și datorii asimilate"
4426 "T.V.A. deductibilă"*) și
446 "Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate"= 5121 "Conturi la banci în lei"
respectiv
212 "Mijloace fixe" = 446 "Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate"
d) 3. În cazul în care societatea de leasing (proprietarul bunurilor) este persoană juridică straină cu sediul în străinătate, se înregistrează și taxa pe valaorea adaugată*) platită sau de plătit (datorează):
4426 "T.V.A. deductibilă" = 5121 "Conturi la banci în lei"
sau
4428 "T.V.A. neexigibilă" = 446 "Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate"
– Credit cont 8036 "Redevente, locații de gestiune, chirii și alte datorii asimilate"
cu valoarea imobilizărilor corporale achiziționate și care au devenit proprietatea utilizatorului.
3. În aplicarea prevederilor art. 21 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997, devenit art. 15 lit. b) din Legea nr. 90/1998 și ulterior modificat prin Legea nr. 99/1999,părțile au obligația de a stabili prin contract atât valaorea ratelor inițiale, cât și criteriile de indexare a acestora, criterii care vor sta la baza calculării valorii ratelor de leasing indexate, înscrise în facturi, unde pe un rând distinct, intitulat "Diferențe de preț", se va reflecta valoarea indexării.
În contabilitatea locatorului "Diferențele de preț" înscrise distinct în factură se vor reflecta în creditul contului 758 "Alte venituri din exploatare" – analitic distinct, iar în contabilitatea utilizatorului, în debitul contului 658 "Alte cheltuieli de exploatare" – analitic distinct.
În contabilitatea utilizatorului diferențele de preț aferente ratelor dintr-un an fiscal, conform contractului, înregistrate în debitul contului 658 "Alte chelutieli de exploatare", pot majora valaorea imobilizărilor corporale potrivit prevederilor Hotărârii Guvenrului nr. 22/1998 privin unele măsuri pentru reflectarea în contabilitatea agenților economici a unor operațiuni economic-financiare (articol contabil 212 = 758).
Înregistrarea taxei pe valoarea adaugată se face numai de către societățile comerciale luate în evidență ca plătitoare de taxă pe valoarea adaugată..
În cazul societăților comerciale neînregistrate ca plătitoare de taxă pe valoarea adaugată , T.V.A. achitată sau datorată se va înregistra în costul de achziție al bunurilor în conformitate cu prevederile pct. 19 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilității nr. 82/1991.
4. În cazul leasingului operațional, în bilanțul contabil anual al utilizatorului valoarea ratelor rămase de rambursat (soldul debitor al contului 8036 "Redevente, locații de gestiune, chirii și alte datorii asimilate") se va înscrie în formularul =Date informative" pe rând distinct.
5. În cazul leasingului financiar:
a) În bilanțul contabil al locatorului valoarea ratelor rămase de încasat se reflectă în soldul conturilor 2672 "Împrumuturi acordate pe termen lung" si 2678 "Dobânzi aferente crențelor imobilizate. care se vor înscrie în formularul cod 23 "Situația crențelor și datoriilor".
b) În bilanțul contabil al utilizatorului valoarea ratelor rămase de rambursat se reflectă în soldul conturilor 167 "Alte împrumuturi și datorii asimilate" "Dobânzi aferente altor împrumuturi și datorii asimilate", care se vor înscrie în formularul cod 23 "Situația creanțelor și datoriilor".
Capitolul 5. STUDIU DE CAZ.
Contractul de leasing
5.1.Termeni generali
Contractul de leasing reprezintă un contract de finanțare a operațiuniilor comerciale, este un act juridic netranslativ de proprietate ce reglementează relațiile dintre parteneri pe toată durata prevăzută; este sinalagmatic (cu drepturi si obligații), are un caracter oneros, conține elemente de extraneitate. Contractul de leasing este un contract de finanțare și închiriere, ce constă intr-o ințelegere scrisă între două părți, prin care una de a cumpăra bunul închiriat la expirarea termenului contractual (acesta din urma doar în cazul contractului de leasing financiar).
Contractul de leasing trbuie să cuprindă minimum următoarele elemente :
Părtile contractului de leasing;
locatorul/finanțatorul;
locatarul/utilizatorul;
Descrierea exactă a bunului ce face obiectul contractului de leasing;
Valoarea totală a contractului;
Valoarea ratelor de leasing și termenul de plată a acestora;
Perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului;
Clauza privind obligația asigurării bunului;
În cazul în care se dorește închirierea unui contract de leasing financiar, părțile
trebuie să insereze în contract, alături de elementele menționate mai sus și:
Precizări referitoare la valoarea inițială a bunului;
Clauza privind dreptul de opțiune a utilizatorului cu privire la cumpararea bunului și la condițiile în care acesta poate fi exercitat;
Obligatiile părților ce intervin în cadrul operațiunilor de leasing sunt reglementate de Ordonanța nr. 51. în Art. 9 – 13., dar părțile nu sunt obligate să se limiteze la aceste prevederi, ci pot stipula în contract și alte clauze.
Parțile participante ale unui contract de leasing sunt:
Furnizorul prorpietar, care este vânzătorul obiectului;
Societatea de leasing, finanțatorul afacerii, ce devine proprietarul bunului cumparat spre a-l închiria altei persoane, numită utilizatorul bunului;
Utilizatorul bunului (locatarul) care obține bunul pentru a-l utiliza într-un anumit scop. El este participantul cel mai important la derularea operațiunii de leasing, el poate fi o persoană fizică, juridică, de drept privat sau de drept public, națională sau străină, de mică forță economică sau de uriașă forță economică. El este liber să aleagă materialul de tipul și marca ce corespund nevoilor sale prin calitatea și randamentul obiectului ales.
La noi în țară, contractul de leasing nu se poate încheia pe un termen mai mic de un an.
Un important rol în derularea contractullui de leasing îl deține rata de leasing, atât ca o cauză principală a contractului cât și ca unul din factorii de decizie în vederea opțiunii de leasing. Metoda de calcul diferă de la o societate la alta.
Se pot distinge mai multe etape în calculul ratelor. O primă etapă ar fi determinarea prețului real de achiziție ce va fi închiriat plus cheltuielile de transport, plata taxelor de cumpărare și alte cheltuieli legate de achiziționarea echipamentului. Urmează determinarea comisionului ce revine societății de leasing, ce depinde de prețul echipamentului, termenul de leasing și cheltuielile generale ale societății. Unele societăți stabilesc o cotă fixă, altele percep comisioane între 7% – 20%. Se determină apoi cotele de amortizare a echipamentelor, ca niște procente lunare care sunt aplicate asupra „cheltuielilor de capital” și vor da sume ce va asigura recuperarea ratelor de amortizare de către societatea de leasing de la client. În final, se aplică asupra cheltuielilor de capital un factor care cuantifică serviciile, ajutorul pe care îl acordă societatea de leasing clientului. Acest procent va trebui să asigure recuperarea dobânzilor pe care trebuie să le platească societățile de leasing pentru creditul obținut, precum și un anumit profit, deci și beneficii. În unele cazuri poate exista unele adaosuri la chirie, calculat în funcție de intensitatea utilizării mașinii, numit royality. Se stabilesc performanțe medii, normale pe care o anumită mașină poate să le realizeze pe lună, peste aceasta se plătește royality. Aceasta se caculează pe baza formulei:
Chiria de bază * performanța efectivă(în 1 lună) _ chiria de bază
performanța medie
în 1 lună = ponderea din perioada calculată;
La închiderea contractului de leasing, utilizatorul are posibilitatea să reînnoiască contractul pentru o nouă perioadă si cu o chirie mai redusă; să achiziționeze bunul la un preț care a fost fixat la închiderea contractului (acesta doar în cazul leasingului finaciar); sau să restituie bunul societătii de leasing ceea ce duce la terminarea relatiilor contractuale.
5.2. Derularea unui contract de leasing prin intermediul societății S.C. ”Michelin”SRL., Caransebeș
Socitatea comercială Michelin SRL
S.C. Michelin din Caransebeș este o societate cu răspundere limitată, fondată in 1992 de către un singur proprietar care este până în prezent singurul administrator al societății. Societatea este înregistrată la Camera de Comerț Caraș-Severin sub numărul de J9/461/1991, având codul de înregistrare fiscal R1055659.11.1992, iar contul bancar nr. 4072703900 deschis la Raiffeisen Bank Caransebes.
În ceea ce privește profilul și sfera de activitate a societății, Michelin oferă următoarele servicii:
Prelucrări auto dezmembrare;
Prelucrări auto pentru revânzare;
Transcrieri auto până la înmatriculare;
Consignație auto;
Leasing auto;
Autosalvare non-stop;
Reparații auto;
Verificare auto ITP;
Autocosmetice;
Expertiză tehnică de reevaluare auto;
Protecție anticorozivă;
De asemenea la solicitarea clienților se aprovizionează – fie din țară, dar mai ales din import – orice piese noi sau dezmembrate in termen de 10 zile pentru următoarele tipuri de mașini: Daewoo, Mercedes, Opel, VW, Ford, Volvo, Fiat, BMW, Toyota, Nisan, Renault, Peugeot, Audi, Dacia.
Activitatea de leasing la societetea S.C. MICHELIN SRL
S.C. MICHELIN SRL oferă persoanelor fizice și persoanelor juridice posibilitatea achiziționării autoturismelor Daewoo în sistem leasing.
De asemenea, societatea se ocupă doar cu leasing financiar, cel operațional nefiind încă practicat de ei.
S.C. MICHELIN SRL are ca și partener de leasing S.C. TBI LEASING SA din București, fiind de fapt intermediarul acestuia din urmă, în sensul că operațiunile de leasing ale S.C. TBI LEASING SA Bucuresti se efectuează prin intermediul S.C. MICHELIN SRL. Deci, cu ocazia derulării unei operațiuni de leasing, S.C. MICHELIN SRL încheie un contract de leasing cu S.C. TBI LEASING SA Bucuresti, având în acest contract calitatea de utilizator, iar după aceea are loc incheierea contractului de leasing intern cu persoana fizică sau cu persoana juridică, acum prezentându-se în calitate de finanțator.
În cazul închiderii unui contract de leasing, S.C. MICHELIN SRL are următoarele obligații:
Să încheie contractul de leasing cu utilizatorul și să transmită acestuia în timpul contractului de leasing toate drepturile derivând din contractul de vânzare – cumpărare, cu excepția dreptului de dispoziție;
Să respecte dreptul de opțiune a utilizatorului, care constă în posibilitatea de prelungire a contractului său pentru achiziționarea sau restituirea bunului;
Să îi garanteze utilizatorului folosirea liniștită în condițiile în care acesta a respectat toate clauzele contractuale;
Să asigure printr-o societate de asigurare bunurile oferite prin leasing;
La rândul său utilizatorul , are următoarele obligații;
Să efectueze recepția și să primească banul stipulat în contractul de leasing;
Să exploateze bunul conform instrucțiunilor elaborate de furnizor și să asigure instruirea personalului desemnat să exploateze;
Să nu greveze de sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing fărăr acordul finițatorului;
Să efectueze plățile cu titlu de leasing în cuantumul valoric stabilit și la termenele prevăzute în contractul de leasing;
Să-și asume pentru intreaga perioadă a contractului, în lipsa unei stipulații contrare, totalitatea obligațiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepușii săi inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat sin cauze fortuite și continuitatea plăților cu titlu de dată de leasing până la achitarea integrală a contractului de leasing
Să permită finațatorului verificarea periodică a stării și modul de exploatare a bunului care face obiectul contractului de leasing;
Să informeze finanțatorul în timp util despre orice tulburare a dreptului de proprietate venită din partea unui terț;
Să nu aducă modificări bunului fără acordul finanțatorului;
Să restituie bunul în conformitate cu prevederile contractului de leasing;
În cazul în care la expirarea contractului de leasing, utilizatorul își exprimă intenția de a cumpăra bunul, se are în vedere valoarea reziduală din contract.
În cazul în care utilizatorul nu își execută obligația de plată a revedenței, locatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, cu obligația utilizatorului la restituirea bunului și la plata ratelor scadente și nerambursate cu daune-interese privind amănuntul valoric al redevenței care arămas de plătit până la expirarea contractului de leasing.
Metodologia de derulare a unei operațiuni de leasing, adoptată de firma MICHELIN SRL., constă în:
………………………………………………………………………………………………………………………………
Persoana fizică sau peroana juridică formulează în scris o comandă fermă completată și semnată în care se trec toate caracteristicile .
S.C. MICHELIN, în termen de 2-4 zile de la inregistrarea comenzii, pune la dispoziția solicitantului oferta de preț.
Dacă prețul este acceptat, se include contractul de leasing în următoarele condiții:
plata avans 45% din prețul negociabil;
depunerea actelor persoanelor fizice: adeverinta de venit, copie carte de muncă, copie CI, declarații-angajament ale cumpărătorului, adeverință de venit pentru giranți, angajament de plată al giranților și copie CI giranți.
depunerea actelor juridice : bonitate bancară, bilanțul contabil pe ultima lună, certificat de imatriculare și codul fiscal;
De la data achitării avansului în termen de 7 zile, se livrează autovehicul iar taza de management și cheltuielile de înmatriculare se achită la semnarea contractului, asigurarea full-casco (Omniasig) fiind inclusă în rate.
Durata contractului de leasing este de 1 an, 2 ani sau 3 ani, în funcție de valoarea contractului.
Valoarea rămasă (reziduală) este până 20% din valoarea contractului și se achita împreună cu ultima rata de leasing.
Valoarea se calculează în euro, plățile se fac in lei la cursul de schimb valutar la ziua plății, la Banca Comercială sau Raiffeisen Bank.
Ratele lunare (redevențele) se achită la începutul fiecărei luni și conțin o dobândă de 9% pe an.
La terminarea perioadei de leasing utilizatorul achită valoarea rămasă, pentru a face transcrierea dreptului de proprietate asupra obiectului de leasing.
Obligațiile utilizatorului sunt cele enunțate mai înainte.
Costurile, ce nu intră în valoarea de leasing, și se achită separat de către solicitant cu oazia preluării obiectului de leasing, sunt următoarele:
Taxă de omologare RAR, aceste două taxe depind de tipul autovehiculului;
Asigurarea obligatorie în funcție de capacitatea cilindrică și tipul vehiculului;
Impozit pe autovehicule în funcție de tip și capacitate cilindrică;
Taxe de înmatriculare și plăci cu numere.
Derularea unei operațiuni de leasing concrete
Pentru prezentarea operațiunilor și documentelor, care se întocmesc la S.C. MICHELIN SRL cu ocazia derulării unei operațiuni de leasing, am luat un exemplu concret.
Astfel în calitate de untilizator (persoană fizică), domnul Nicolicea Nicolae, doreste să încheie un contract de leasing cu firma MICHELIN pentru un autoturism Daewoo Nubira cdx.
Ca prim pas, întocmește o cerere denumită „comandă fermă persoana fizică autorizată”, în care se trec toate caracteristicile automobilului, și anume marca, tipul, modelul, capacitatea cilindrică, felul cutieie de viteză, greutatea totală, dimensiunea caroseriei, culoare, gentile dotate, dotările suplimentare solicitate ale acestuia. De asemenea se trece și perioada de leasing pentru care se solicită automobilul.
După cele 2-4 zile, reprezentantul societății MICHELIN, care se ocupă cu operațiunile de leasing ale firmei, întocmește documentul „Ofertă de finanțare în sistem leasing financiar”, a cărui elemente, referitoare la perioadă și la caracteristicile bunului de leasing, trebuie să corespundă, pe cât posibil, cu cerințele formulate de utilizator în „Comandă pentru oferta de preț”. Pe lângă aceste caracteristici tehnice, apar aici și cele de natură financiară. Astfel:
prețul leasing cu TVA, care în cazul nostru este de 11490 EURO
avansul, care este 45% din valoarea inițială, adică 5171 EURO
valoarea reziduală, care reprezintă 20% din valoarea inițială, adică 2298 EURO
rată netă lunară, care se calculează în felul următor: din valoarea leasing inițială se deduce suma avansului si cel al valorii rămase, iar suma obținută se împarte la numărul de luni al perioadei de leasing.
Oferta de preț mai cuprinde două mentiuni referitoare la faptul că taxele și impozitele aferente pentru aducere și înmatriculare nu sunt incluse în calcule, respectiv că plata se face în lei la curs de schimb prin licitare în ziua plății.
Domnul Nicolicea Nicolae, este satisfăcut cu prețul prezentat în oferta de preț și plătește avansul, prezintă documentele cerute: adeverinta de venit, copie carte de muncă, copie CI, declarații-angajament ale cumpărătorului, adeverință de venit pentru giranți, angajament de plată al giranților și copie CI giranți, și încheie „Contractul de leasing” cu S.C. MICHELIN SRL. Contractul se încheie în două exemplare, pentru fiecare parte câte un exemplar.;
Contractul de leasing al societății MICHELIN cuprinde :
– date de identificare a finanțatorului respectiv utilizatorului, cum ar fi adeverinta de venit, copie carte de muncă (cu viza angajatorului), copie BI sau CI, declarații-angajament ale cumpărătorului ( alte datorii, taxe, incident plată), copie acte referitoare la domiciliul cumpărătorului, adeverință de venit pentru giranți și copie carte de muncă, angajament de plată al giranților și copie CI giranți.
– Descrierea obiectului leasing, în ceea ce privește categoria acestuia (autovehicul/utilaj), marca, tipul, nr, șasiu, nr. motor, capacitatea cilindrică, anul de fabricație, nr. circulație, nr. talon, km bord.
– Datele financiare ale leasingului, care corespund cu cele prezentate în oferta de preț, dar cuprinzând în plus valoarea inițială cu TVA, respectiv valoarea avansului de leasing cu TVA. Se mai înscrie aici și valoarea totală fără TVA a plăților efectuate în cursul celor 36 luni respectiv valoarea totală cu TVA a acestora.
Prima rată de leasing se plătește la data încheierii contractului, următoarele rate urmând a se achita la începutul fiecărei luni.
Sunt enumerate în contract după aceea, obligațiile locatorului și ale utilizatorului, care sunt în esență aceleași cu cele prezentate mai sus.
Sunt cuprinse apoi consecințele unei eventuale încetări a contractului înainte de termen, precum si unele clauze finale referitoare la soluționarea litigiilor și la valoarea cu titlul executor a contractului.
După înscrierea datei și a locului încheierii contractului, acsta se semneaza de către cei doi repretentanți, și se pune ștampila.
CONCLUZII
După părerea mea, leasingul va cunoaște în viitor o dezvoltare uriașă în România. Scopurile si avantajele ei sunt bine cunoscute deja, în ceea ce privaște modul și posibilitățile de utilizare a acestuia, și ca urmare cu ocazia deciziilor de investiții se ia în considerare și aceasta din uramă alternativă.
În ceea ce privește oferta de pe piața leasingului și acesta s-a dezvoltat și se dezvoltă în continuare. Societățile de leasing, din punct de vedere al cunoștințelor profesionale și al puterii de capital, s-au întărit, clienții reușind să găsească parteneri pentru orice tip de leasing dorit, putând să astepte la un conținut si la clauze ale contractelor cât mai cristalizate. Adică, sub leasing se ințelege peste tot, același lucru, și ca urmare a diferitelor oferte, comparațiile se pot executa mult mai ușor.
Dar ritmul dorit de dezvoltare este stânjenit de lipsa unei legislații clare, modificările frecvente fac aproape imposibile efectuarea unei previziuni cu ocazia acestor operațiuni. După părerea mea, perfecționarea reglementărilor, se impune și după republicarea Odonanței Guvernamentale Nr. 51/1997, chiar dacă în prezent, în perioada de constituire a acestei piețe, reglementarea prea detaliată este imposibilă.
Potențialul de creștere al industriei leasingului este însă foarte mare, chiar dacă este o industrie la începuturile ei. Stabilirea pe termen lung a acsestei activități este sustinută de existența unei rezerve mari de clienti potențiali, neexistând pericolul scăderii acestei cereri sub nivelul ofertei.
BIBLIOGRAFIE
CERNA S., Economie monetară și financiară internațională, Editura Mirton,
Timișoara 1997
2. CRISTEA H., TALPOȘ I., PIRTEA M., CORDUNEANU CARMEN, Gestiunea
Financiară a societăților comerciale, Editura Mirton, Timișoara 2001
3. HOANȚĂ N., Finanțele firmei, Editura Continent, Sibiu 1996
4. POPA I., Tranzacții comeciale internaționale, Editura Economică, București 1997
STANCU I., Finanțe, Editura Economică, București 1997
TOMA M., ALEXANDRU FELICIA, Finanțe și gestiune financiară de întreprindere,
Editura Economică, Bucrești 1998
7. XXX – Ordonanta Guvernului nr. 51 din 28 august 1997, republicata privind
operatiunile de leasing si societatile de leasing
8. XXX – ORDIN pentru aprobarea Normelor privind înregistrarea în contabilitate a
operatiunilor de leasing
9. www.capital.ro
10. [anonimizat]
11. www.pf.ro
12. www.unslr.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Leasingul In Economia Intreprinderii (ID: 130297)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.