Creditele Neperformante In Practica S.c.sanpaolo Imi Bank S.a

Cuprins

PAG.

1.ACTIVITATEA DE CREDITARE

1.1. CREDITATEA – OPERAȚIUNEA PRINCIPALĂ A BĂNCILOR COMERCIALE

Într-o economie de piață, acordarea de credite, asemenea oricărei activități economice, este supusă unui risc. Riscul de creditare, din punct de vedere al băncii, este riscul de a pierde sumele acordate drept împrumut unei persoane fizice sau juridice.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul “credit” vine de la verbul latin “credere”, care înseamnă “a crede”, “a avea încredere” și efectiv, cel care acordă creditul crede în cel care l-a primit. Cu alte cuvinte, se poate spune că un bancher denumește operațiunea de creditare toată activitatea prin care, acordând încredere clientului său, îi acordă și tot concursul capitalurilor sale, cât și garanția sa. Definiția creditului bancar își exprimă astfel notele esențiale în doi termeni: timp și încredere bazată pe promisiunea de rambursare însoțită de garanții. Creditul este timp sau bani. Este timp care se dă așteptând bani sau bani care se dau așteptând timp. Totodată, a acordă un credit înseamnă a acorda încredere, a pune imediat la dispoziția altuia o sumă de bani în schimbul promisiunii că suma va fi restituită într-un timp determinat, împreună cu o remunerație cuvenită pentru serviciul prestat și pentru riscul asumat al pierderii parțiale sau totale pe care îl comportă însăși natura acestui serviciu.

Creditul reprezintă principala operațiune activă a băncilor comerciale având, în același timp, un impact puternic asupra sectorului real. Procesul de creditare joacă un rol esențial în economie. Încasând sume mici de bani de la deponenți și agregând aceste fonduri pentru a le împrumuta solicitanților, băncile pun la dispoziție banii necesari dezvoltării economice. Creditul este un adevărat “motor” al economiei care poate pune în mișcare și stimula toate inițiativele întreprinzătorilor. În acest proces, băncile protejează deponenții, prin analizarea riguroasă a cererilor de creditare. Creditarea, în condițiile prin care se asigură rambursarea, permite băncii sa obțină un câștig pentru deponenții săi, reducând semnificativ nivelul de risc.

Creditarea poate fi privită și ca un serviciu pe care banca îl oferă clienților care îl solicită. În economiile competitive, activitățile specifice sectorului terțiar (al serviciilor), trebuie să se concentreze asupra nevoilor clienților și să dezvolte produse și servicii pentru satisfacerea noilor cerințe ale acestora.

Acordarea de credite de către o bancă se justifică și prin aceia că, o activitate bancară sigură și profitabilă presupune, pe de o parte, protecția disponibilităților din conturile deponenților și a investițiilor acționarilor băncii prin reducerea riscului, dar și permanenta fructificare a posibilităților oferite de piață. Acest lucru nu se realizează refuzând acordarea unui credit, sau stabilind termeni și condiții de creditare care să descurajeze clienți să mai apeleze la ele.

Creditarea este deci, o activitate riscantă, care presupune luarea de măsuri certe, ferme, pentru reducerea riscului. Datorită faptului că riscul este inseparabil de credit, pentru o mai bună delimitare a riscului de creditare, este necesară o trecere în revistă a tipurilor de credite practicate de către bănci.

1.2. CATEGORII DE CREDITE CE POT FI ACORDATE DE O BANCĂ

Principalele forme de credit în economia de piață, precum și riscurile la care acestea sunt supuse sunt:

1.Creditul comercial – reprezintă o modalitate de acordarea de credite sub formă de marfă, în urma unei înțelegeri între creditor-vânzător (care are interes să-și vandă marfa) și debitor-cumpărător (care nu dispune momentan de resurse bănești).

Deși creditul comercial presupune obligații directe între debitor și creditor, posibile a se desfășura în afara băncilor, de la început până la sfârșit, de cele mai multe ori, în special în cadrul relațiilor internaționale, creditorul solicită debitorului o scrisoare de garanție din partea unui organism bancar. Prin intermediul acesteia, în cazul în care debitorul se găsește în imposibilitatea de a rambursa creditul la scadență, banca se angajează să ia asupra sa obligația de plată. O dată cu asumarea obligației de plată, banca își asumă și riscul de a pierde fondurile angajate, în cazul falimentului debitorului.

2. Creditul bancar – presupune acordarea de credite sub forma bănească, obligatoriu pentru acest tip de credit fiind faptul ca unul din subiecții raportului de credit este banca. În ce privește riscul ce însoțește orice operațiune de creditare, banca este în mod evident amenințată de pierderea sumele pe care le-a împrumutat. Orice credit poartă un risc de nerambursare; singura posibilitate pe care o are banca în acest sens este să reducă acest risc prin luarea de măsuri de siguranță atunci când realizează plasamentul respectiv.

Creditul comercial poate fi transformat în credit bancar prin scontarea cambiei de către beneficiar, banca devenind astfel creditorul comerciantului care a primit marfa ‘pe credit’. Prin scontare, furnizorul își reconstituie disponibilitățile bănești necesare derulării ciclului de fabricație sau distribuție.

3. Creditul obligatar – reprezintă un mijloc de finanțare externă a societăților comerciale, utilizabil în situațiile în care nu se poate recurge nici la majorarea capitalului, nici la creditul bancar. Prin emisiunea de obligațiuni, societatea comerciala obține un împrumut pe termen lung.

Chiar dacă aceste credite presupun relații directe între emitent și investitori, banca poate fi totuși supusă unui risc, în cazul în care, garantând distribuirea completă a pachetului de obligațiuni, se găsește în situația de a-și investi propriile fonduri în acestea.

Creditele care pot fi acordate de o bancă se clasifică în raport de mai multe criterii:

A. În raport de durată, creditele pot fi acordate:

1. Pe termen scurt – până la 1 an. Acesta este necesar pentru derularea unui ciclu complet de producție sau de distribuție. Dobânda aferentă variază în funcție de destinația creditului și se plătește de beneficiarul creditului, fie trimestrial, fie la scadență.

2. Pe termen mediu – între 1 și 5 ani. Se acordă pentru activității de import-export, pe bază de contracte ferme în acest scop, pentru activitatea de investiții (a căror eficiență, trebuie dovedită). Dobânda va fi mai mare decât a împrumuturilor pe termen scurt.

3. Pe termen lung – peste 5 ani. Este destinat finanțării investițiilor și rambursarea lui eșalonată este legată de amortizarea acestor investiții, de etapele în care ele dau rezultatele financiare scontate.

Cea mai importantă distincție se realizează între creditele pe termen scurt și cele pe termen mediu și lung. Astfel, pe termen scurt, creditele care pot fi acordate de o bancă pentru desfășurarea activități curente sunt:

1. Credite globale de exploatare (capital de lucru) – funcționează după sistemul revolving, putând fi acordate în limita unui nivel global de credit, care acoperă ansamblul nevoilor de exploatare ale agenților economici.

În vederea acordării sale băncile întocmesc prognoze financiare pentru determinarea unei posibile imagini de viitor a societății, pornind de la situația sa inițială. Determinarea volumului creditului global de exploatare se face cu ajutorul fluxului de lichidități care reflectă situația intrărilor și ieșirilor de lichidități într-o perioadă viitoare dată, obținând un rezultat final pozitiv (disponibilități) sau negativ (necesar de lichidități).

De regulă, agenții economici beneficiază de acest tip de credite pe termen scurt, de până la 90 zile, cu posibilități de prelungire.

2. Utilizări din deschideri de credite permanente (linii de credite)

Liniile de credit sunt credite de tip revolving, prin care banca se angajează ca, pe o anumită perioada de timp, să împrumute agentului economic fonduri utilizabile în mod fracționat, în funcție de nevoi, în limita unui nivel global de credit, cu condiția ca soldul zilnic al angajamentelor să nu depășească volumul liniei de credit aprobat. Agentul economic trebuie să desfășoare o activitate performantă, operațiuni de încasări și plăți prin bancă și să dispună de un capital social minim.

Creditul se acordă pentru perioade ce nu depășesc 12 luni. Nivelul liniei de credit se determină în funcție de cifra de afaceri (CA), durata medie de încasare a clienților (Dic) și perioada de creditare (Dc) după formula (1.1):

(1.1)

3. Credite pentru finanțarea stocurilor temporare se acordă pentru finanțarea operațiunilor cu caracter ciclic, luându-se în considerare cauzele care au determinat apariția stocurilor: primirea materialelor de la furnizor în avans, întreruperea producției din motive justificate, lipsa mijloacelor de transport etc. Creditul se acordă pe termen de până la 6 luni, prin cont separat de împrumut, solicitându-se garanții reale.

4. Credite pentru finanțarea stocurilor sezoniere se acordă agenților economici care constituie astfel de stocuri: produse agricole, agroalimentare, sau stocuri care nu sunt de natura celor curente și se consumă într-o perioadă mai mare de un trimestru, fără a depăși 12 luni de la constituire.

5. Credite pentru export – au ca destinație finanțarea necesităților curente sau excepționale ale agenților economici, ocazionate de activitatea de export. Pentru a beneficia de ele, trebuie să aibă contracte sau comenzi ferme direct cu partenerii externi sau prin intermediul unor comisionari și să beneficieze de un acreditiv irevocabil sau alte forme de plată garantate bancar (scrisoare de garanție bancară, efecte de comerț analizate, incasso documentar etc.). Se acordă pe termene de până la 12 luni.

6. Credite pentru exportul de produse garantate cu creanțe asupra străinătăți – de acesta beneficiază agenții economici exportatori care acordă un credit comercial clienților lor, până la încasarea contravalorii de la partenerii externi, pe o perioadă de maxim 12 luni. Agenții solicitatori trebuie să încheie o asigurare împotriva riscului de neplată la instituțiile specializate.

7. Credite de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricație – se acordă pentru produsele ale căror cicluri tehnologice de execuție, de la lansarea în fabricație până la obținerea produsului finit, durează mai mult de 12 luni, pe toată perioada de fabricație a acestora.

8. Creditele de scont

Scontul reprezintă operațiunea prin care, în schimbul unui efect de comerț (cambie, bilet la ordin), banca pune la dispoziția posesorului creanței valoarea efectului, mai puțin agio (taxa de scont) și comisioanele aferente, fără a aștepta scadența efectului respectiv. Taxa scontului (Ts) se calculează după formula (1.2):

(1.2)

Vn – valoarea nominală a titlului;

D – nivelul dobânzii;

Nz – numărul de zile calendaristice dintre data scontării și data scadenței.

9. Creditele pe cecuri și documente remise spre încasare

Aceste credite reprezintă valoarea nominală a creanțelor comerciale și pot fi contractate pe baza borderourilor care fac dovada remiterii cecurilor la plată prin circuit bancar sau a depunerii cecurilor spre încasare de către beneficiari direct la băncile plătitorilor, precum și listele din care să reiasă prețurile de creditare pentru fiecare cec, respectiv valoarea nominală.

10. Creditele de factoring (în lei și valută)

Factoringul este operațiunea prin care clientul, denumit aderent, transferă proprietatea creanțelor sale izvorâte din facturile comerciale către bancă, denumită factor, aceasta asumându-și riscul de neplată a lor. Banca, pe baza documentelor primite, plătește valoarea nominală a creanțelor, mai puțin agio, fie imediat, fie la scadența acestora, sau la termenele contractuale de plată stabilite cu aderenții. Agenții economici pot contracta aceste credite pentru perioade ce nu depășesc 180 zile.

11. Creditele pentru echipament pe termen scurt – se acordă pentru acoperirea temporară a decalajului dintre resursele proprii șj cheltuielile pentru finanțarea investițiilo

8. Creditele de scont

Scontul reprezintă operațiunea prin care, în schimbul unui efect de comerț (cambie, bilet la ordin), banca pune la dispoziția posesorului creanței valoarea efectului, mai puțin agio (taxa de scont) și comisioanele aferente, fără a aștepta scadența efectului respectiv. Taxa scontului (Ts) se calculează după formula (1.2):

(1.2)

Vn – valoarea nominală a titlului;

D – nivelul dobânzii;

Nz – numărul de zile calendaristice dintre data scontării și data scadenței.

9. Creditele pe cecuri și documente remise spre încasare

Aceste credite reprezintă valoarea nominală a creanțelor comerciale și pot fi contractate pe baza borderourilor care fac dovada remiterii cecurilor la plată prin circuit bancar sau a depunerii cecurilor spre încasare de către beneficiari direct la băncile plătitorilor, precum și listele din care să reiasă prețurile de creditare pentru fiecare cec, respectiv valoarea nominală.

10. Creditele de factoring (în lei și valută)

Factoringul este operațiunea prin care clientul, denumit aderent, transferă proprietatea creanțelor sale izvorâte din facturile comerciale către bancă, denumită factor, aceasta asumându-și riscul de neplată a lor. Banca, pe baza documentelor primite, plătește valoarea nominală a creanțelor, mai puțin agio, fie imediat, fie la scadența acestora, sau la termenele contractuale de plată stabilite cu aderenții. Agenții economici pot contracta aceste credite pentru perioade ce nu depășesc 180 zile.

11. Creditele pentru echipament pe termen scurt – se acordă pentru acoperirea temporară a decalajului dintre resursele proprii șj cheltuielile pentru finanțarea investițiilor productive ale agenților economici.

Aceste credite pot fi contractate pentru 85% din valoarea totală a investiției, diferența de 15% reprezentând aportul propriu al agentului economic.

12. Credite pentru mărfuri vândute cu plata în rate se acordă pentru acoperirea necesarului de lichidități în perioada de timp cuprinsă între vânzarea mărfurilor și încasarea integrală a contravalorii lor.

Pe termen mediu și lung, se acordă următoarele tipuri de credite:

1. Credite pentru echipament – se acordă pentru acoperirea cheltuielilor prevăzute în proiectele de investiții pentru: realizarea de noi obiective, dezvoltarea, modernizarea sau retehnologizarea celor existente, cumpărarea de active fixe, alte investiții asemenea.

Și aceste credite pot fi contractate pentru 85% din valoarea totală a investiției, diferența de 15% reprezentând aportul propriu al agentului economic. În cazul acestui tip de credite trebuie să se țină seama de o serie de indicatori specifici privind investiția.

2. Credite pentru echipament în confirmare cu alte bănci – se realizează pentru dispersarea și limitarea riscurilor în activitatea de creditare a unor investiții care necesită resurse financiare importante.

3. Credite pentru activitatea de leasing

Leasingul reprezintă o convenție prin care locatorul (în calitate de proprietar) cedează locatarului (persoana care ia cu chirie) pentru o perioadă determinată, dreptul de utilizare a unui bun imobiliar, mobiliar sau a unui activ necorporal, contra unei chirii, cu opțiunea de cumpărare la scadență, la un preț convenit prin contractul inițial între părți.

Agenții economici specializați în operațiuni de leasing pot contracta credite pentru desfășurarea acestei activități pentru perioade de până la 5 ani, credite care să reprezinte până la 85 % din prețul de achiziție al bunurilor ce urmează a fi cumpărate și închiriate în regim de leasing (aceste bunuri trebuie asigurate).

B. În raport cu scopul utilizării creditului de către client, se operează distincția între:

1. Credit destinat producției, care poate fi:

– pentru activitatea curentă – este, în general, un credit pe termen scurt și se acordă agenților economici pentru desfășurarea activității curente, pentru o perioadă stabilită, iar rambursarea se face integral la scadență, dobânda calculându-se lunar;

– pentru investiții – se acordă pe termen mediu și lung pentru construirea de locuințe, de obiective industriale etc. Ele au un grad mare de risc și presupun calcule de actualizare, precum și de eficiența investițiilor. Garanția materială este însăși investiția plus alte obiecte aparținând agentului economic solicitant.

2. Credit pentru consum – este un credit pe termen scurt, cel mult mijlociu, acordat persoanelor individuale, destinat să acopere costul bunurilor și serviciilor de care beneficiază.

C. În raport cu garanțiile rambursării, creditele pot fi clasificate în două categorii:

1. Credite cu garanții reale, mobiliare și imobiliare

2. Credite cu garanții personale

Desigur că atunci când acordă creditul, banca nu urmărește să realizeze gajul, ipoteca sau garanția personală asumată de fidejusor pentru că aceasta presupune eforturi suplimentare, timp și cheltuială. Dacă neonorarea obligației de rambursare de către client ar fi o eventualitate frecventă, obișnuită, ar dispare orice justificare economică a creditului bancar.

D. În raport de modalitatea acordării, creditul bancar poate fi realizat în următoarele forme:

1. Avansurile în cont curent sau credite de casă/trezorerie – reprezintă raporturile de credit întemeiate pe o deplină cunoaștere a activității întreprinderii, fără a fi consemnate prin înscrisuri relative la fiecare angajament. În fapt, aceste credite nu sunt garantate formal. Ele sunt menite să satisfacă necesitățile curente privind acoperirea cheltuielilor de producție cu caracter imprevizibil și greu de localizat în obiecte care să reprezinte o garanție veridică. Aceste credite nu au termen de rambursare. De regulă, acordarea lor este întemeiată pe depozite compensatorii. Funcția acestor depozite decurge, într-un sens din faptul că întreprinderile își păstrează toate disponibilitățile în conturile de la bănci, ceea ce permite băncii să acopere necesitățile unor întreprinderi prin însăși redistribuirea depozitelor lor în cont curent constituite de alte întreprinderi. Pe de altă parte, existența penrmanentă a depozitelor compensatorii înseamnă pentru bănci o reducere a resurselor utilizate, iar pentru întreprindere un mijloc de păstrare a solvabilității.

2. Linia de credit este o modalitate de acordare a creditelor ce permite accesul clientului debitor la sume a căror valoare să se înscrie într-un plafon maxim aprobat de bancă. Mărimea acestui plafon depinde de mai mulți factori, dintre care amintim: poziția întreprinderii pe piață, natura activității desfășurată de aceasta, rezultatele analizelor efectuate de inspectorii băncii la unitățile economice respective.

3. Creditele speciale servesc pentru finanțarea subscrierii de titluri de credit și pentru finanțarea agenților la bursă.

4. Creditele pe stoc se acordă pe baza unei garanții explicite, respectiv stocul de marfă din depozit.

5. Scontul – banca acceptă în plină proprietate titlul de credit oferit de client, plătindu-i acestuia ca preț o sumă inferioară, diferența reprezentând rata scontului și comisionul.

6. Reportul – acordarea creditului se realizează sub forma cumpărării de către bancă a unor titluri de credit de la clientul care îl solicită, concomitent cu revânzarea, cu termen și pe un preț superior, către același client, a acelorași titluri.

7. Creditul sau avansul pe titluri – banca avansează creditul, primind în gaj titluri de credit cu o valoare superioară împrumutului acordat.

8. Deschiderea de credit se poate realiza sub diverse forme:

– deschiderea de credit simplă, prin care banca acordă credite pe un anumit termen, iar clientul utilizează suma pe măsura necesităților sale;

– deschiderea de credit în cont curent, prin care clientul poate efectua și rambursări în cursul termenului pentru care i-a fost acordat creditul;

– deschiderea de credit pentru plăți în favoarea unui al treilea, prin care banca confirmă terței persoane că va onora creanța acesteia față de clientul ei (credit confirmat);.

– creditul documentar, prin care banca acceptă să preia de la client titluri de credit reprezentative ale unor mărfuri aflate în depozite generale (warante) sau în călătorie (conosamente, scrisori de trăsură) cu consecința că banca poate exercita drepturile pe care aceste titluri le conferă asupra mărfurilor.

Cunoașterea diferitelor tipuri de credite care pot fi acordate de o bancă este importantă întrucât riscurile pe care le implică fiecare dintre ele și beneficiile pe care le aduc băncii sunt diferite.

1.3. ANALIZA CALITATIVĂ ȘI CANTITATIVĂ

A PLASAMENTELOR BĂNCII

Investiția și nevoia de informație

Depozitele clienților reprezintă o sursă majoră de fonduri, pentru bănci. Fondurile deponenților pot fi utilizate pentru acordarea de credite, iar dobânda plătită de cei ce au luat împrumut, constituie o sursă care poate fi utilizată atât pentru acoperirea costurilor, cât și pentru creșterea profitului băncii.

Fără profit, băncile nu ar putea să acționeze cu succes și să continue să se dezvolte. Din acest motiv, procesul investițional este un aspect vital al activității bancare și, totodată, o componentă esențială în activitatea băncii, ca intermediar financiar în cadrul unei economii sănătoase.

Controlul corelației dintre intrările și ieșirile de fonduri este una din activitățile esențiale ale managementului oricărei companii. Acest aspect este și mai important în cazul băncilor, deoarece o parte semnificativă din fondurile băncii nu reprezintă propriile ei active, ci sunt doar fonduri deținute sau păstrate de bancă pentru clienții ei, pe bază de încredere.

Pentru a investi eficient, banca are nevoie de informații referitoare la: lichiditate, profitabilitate, risc, perioada de timp și rezervele de capital.

O bancă dorește aceste informații pentru a-și maximiza câștigul din investiții (plasarea fondurilor), astfel încât să nu pericliteze lichiditatea fondurilor și siguranța depozitelor clienților, iar realizarea acestei cerințe să nu presupună retrageri din rezervele ei de capital. Sunt mai multe tipuri de investiții în care băncile pot să-și plaseze fondurile.

Instrumentele investiționale diferă în funcție de rata câștigului, scadență și riscul pe care îl incumbă.

Succesul plasării fondurilor depinde de conceperea unui program investițional care urmărește următoarele aspecte: lichiditate, profitabilitate, risc, perioada de timp, rezervele de capital. Acestea sunt elementele despre care banca are nevoie de informații precise și la zi și care acționează adesea divergent făcând din plasarea fondurilor un proces dinamic.

LICHIDITATE

Activele lichide sunt active care pot fi transformate rapid și fără pierderi, în numerar sau în alte alternative ale acestuia, respectiv alte produse și servicii bancare. Cel mai lichid activ este numerarul care convertit la valoarea sa intrinsecă. O alternativă este deținerea unor active financiare purtătoare de dobândă, cum ar fi depozitele la termen, constituite la o bancă, care sunt denumite „aproape lichide”. Un alt exemplu de active „aproape lichide” sunt depozitele deținute la banca centrală. În același timp, banca trebuie să țină seama că unele plasamente nu sunt ușor de transformat în numerar. De exemplu, în cazul unui acord de împrumut pe termen lung, dacă împrumutul este pentru o perioadă de 10 ani, acesta nu poate fi transformat de către bancă, în lichidități, în timpul acestei perioade.

Deoarece băncile trebuie să fie în măsură ca oricând să poată restitui fondurile depozitate de clienți și să-și onoreze angajamentul de plată, privind dobânda aferentă, lichiditatea este un criteriu important în practica plasamentelor bancare. Deci, băncile trebuie să aibă permanent suficiente active lichide. Ele nu își pot permite să dețină, într-o proporție ridicată, active care nu pot fi transformate, rapid și fără pierderi, în numerar. Băncile sunt preocupate să dețină active pe care să le poată, oricând, transforma rapid în numerar și pentru care să existe întotdeauna cumpărători (o piață activă).

Această nevoie de lichiditate este în contradicție cu obiectivul băncii de maximizare a profitului. Adesea plasamentele cel mai puțin lichide au cele mai mari rate ale dobânzii și, prin urmare, sunt cele mai profitabile. De exemplu, numerarul nu aduce nici un venit în timp ce aceeași sumă de bani, plasată într-un instrument investițional, va aduce, la scadență, un câștig sub formă de dobândă.

PROFITABILITATE

Profitabilitatea este un aspect esențial în procesul investițional. Într-adevăr, este principalul scop, așa cum depunerea banilor de către clienți, la bancă, reprezintă o oportunitate pentru aceștia de a-și majora propriile fonduri (prin dobânda încasată).

De asemenea, profitul reprezintă rațiunea pentru care băncile operează asemănător unei companii. O bancă trebuie să realizeze suficiente venituri, din investițiile și activitățile sale, pentru a-și acoperi costurile (care include plata dobânzilor către clienți, creditele neperformante și cheltuielile operaționale generale) și pentru a obține și profit.

Profitul este folosit pentru dezvoltarea viitoare a băncii și pentru a plăti acționarii ei. Cu toate vă profitul reprezintă obiectivul principal, el nu este singurul factor de care băncile trebuie să țină cont în momentul în care își stabilesc politica de investiții.

Băncile trebuie să asigure un echilibru între criteriile legate de profitabilitate, lichiditate și risc. Pe o piață investițională complexă, băncile trebuie să adopte decizii referitoare și la nivelul profitului: ratele dobânzii, prin urmare, nivelul profilului variază în funcție de risc și de condițiile diferitelor forme și tipuri de plasament.

În cazul plasamentelor pe termen lung, în general, riscul investițiilor este mai mare. Necesitatea de a avea lichidități și de a asigura, în același timp, câștiguri sigure obligă băncile să mențină o parte din fondurile lor sub forma unor plasamente care îndeplinesc condițiile referitoare la lichiditate și securitate, chiar dacă rata dobânzii aferente acestora este mai mică. Necesitatea băncilor de a acționa cu prudență impune anumite limite privind nivelul profitului care poate fi realizat.

RISCUL

Băncile, ca instituții au o „aversiune” față de risc și, drept urmare, caută să-și minimizeze expunerea plasamentelor la pierderi.

Există două categorii de risc (principale) pe care o bancă la poate întâlni în plasarea fondurilor:

– riscul de credit;

– riscul de dobândă.

Riscul de credit reprezintă pierderea rezultată din nerecuperarea, totală sau parțială, de către bancă, a fondurilor investite și/sau a dobânzii aferente acestora. Cele mai multe investiții comportă un anumit grad al riscului de credit, iar băncile, în general, sunt preocupate să minimizeze riscul în portofoliul lor de investiții.

Riscul de credit este mai mare pentru unele investiții decât pentru altele, iar această diferență este reflectată în nivelul diferit al ratei dobânzii. Cu cât perioada pentru care sunt plasați banii este mai mare, cu atât există o probabilitate mai mare să apară evenimente nedorite. Pentru a compensa riscul mai mare pe care îl incumbă, rata dobânzii pentru fondurile plasate pe termen lung sunt, în general, mai mari decât pentru cele plasate pe termen scurt.

De asemenea, unele tipuri de activitate prezintă riscuri investiționale mai mari decât altele. De exemplu, acordarea unui împrumut unei noi companii, bazată pe o tehnologie nouă, dar care nu și-a stabilizat poziția pe piață, ar putea să prezinte un risc mai mare decât plasarea fondurilor în obligațiuni guvernamentale. Acordarea împrumutului poate fi socotită o investiție bună dacă banca apreciază că ratele vor fi rambursate la timp și venitul va fi mare.

Riscul de dobândă este pierderea rezultată din evoluția, contrar așteptărilor, a ratei dobânzii, pierdere care afectează profitul sau costurile băncii. În funcție de tipul plasamentului atât creșterea, cât și scăderea ratei dobânzii, pot afecta negativ activitatea bancară. De exemplu, scăderea nivelului general al dobânzilor are efecte diferite asupra plasamentelor cu rate fixe, comparativ cu cele cu rate variabile. De aceea, băncile vor căuta să mențină în raport echilibrat între fondurile plasate în aceste două tipuri de investiții.

PERIOADA DE TIMP

Perioada de timp sau termenul / scadența se referă la intervalul de timp pentru care au fost investite, plasate fondurile. Pe tot acest interval fondurile respective nu mai sunt disponibile. Scadența poate afecta profitabilitatea, riscul și lichiditatea. Investițiile pe termen lung, ca tendință, oferă rate ale dobânzii mai mari, pentru a acoperi riscurile probabile pe care le presupune o perioadă mai îndelungată.

De asemenea, investițiile pe termen lung tind să fie mai puțin lichide decât cele pe termen scurt cu toate că și plasamentele (investițiile) pe termen lung pot fi vândute pe piața secundară. O bancă care dorește să asigure suplețe lichidității sale, prin transformarea rapidă a fondurilor investite în numerar va opta pentru plasamente pe termen scurt la o altă bancă sau va cumpăra titluri cu un grad mare de lichiditate de pe piața secundară (cambii, certificate de depozit sau obligațiuni guvernamentale).

Din punct de vedere al plasării (investirii) fondurilor, expresia termen scurt se referă la un interval care variază de la o zi („peste noapte” – overnight) până la o perioadă de maxim 1 an.

Termenul lung se referă la o perioadă de timp cuprinsă între 5 și 25 de ani, iar termenul mediu se referă la un interval de timp între 1 și 5 ani.

1.3.1. GESTIONAREA RESURSELOR ȘI A PLASAMENELOR ÎN SISTEMUL BANCAR

Atragerea resurselor financiare și plasarea acestora, deși la prima vedere constituie două activități distincte, trebuie considerate ca un tot unitar. Nu pot fi făcute plasamente mai mari decât resursele de care dispune banca, după cum banca nu-și permite a avea resurse nevalorificate.

O caracteristică a activității bancare este faptul ca resursele financiare pentru plasamente sunt asigurate într-o proporție mică din fondurile proprii ale băncii, iar restul din:

– atragerea disponibilităților bănești ale populației, societăților comerciale, alte persoane juridice, sub forma depozitelor la vedere certificate de depozit și depozitele la termen;

– participarea activă pe piața interbancară românească și la licitațiile organizate de Banca Națională Română;

– liniile de refinanțare puse la dispoziție de Banca Națională a României, pentru acordarea unor credite cu destinație specială (lucrări agricole, producție de export, stocuri de combustibil).

Trebuie de asemenea, asigurate resursele de financiare pentru desfășurarea activității de casierie și constituirea rezervei obligatorii la Banca Națională Română (bonificată cu dobândă mică, dar în cazul neconstituirii se plătește dobânda la nivelul celei descoperit de cont).

Pentru ca să se realizeze o gestionare cât mai eficientă a trezoreriei trebuie urmărit echilibrul între resursele financiare și necesarul de resurse. Orice dezechilibru va afecta rezultatele financiare ale băncii. Dacă apare un excedent el va fi reflectat în depășirea rezervei obligatorii la Banca Națională a României, pentru care nu se încasează dobândă. Deficitul se oglindește în soldul debitor al contului băncii, Banca Națională, pentru care se plătește nivelul dobânzilor de descoperit de cont. Pentru ca gestionarea să se realizeze cu eficiență și să aibă ca rezultat creșterea lichidității băncii trebuie îndeplinite mai multe condiții:

1. Organizarea fiecărei unități bancare ca centru de profit ceea ce duce la creșterea cointeresării și răspunderii fiecărei unități bancare și a salariaților acesteia în asigurarea echilibrului financiar.

În vederea comensurării contribuției reale a sucursalelor la realizarea profitului Băncii Comerciale Române este necesar a se transfera costul resurselor de creditare contractate centralizat sau împrumutate de la sucursalele excedentare asupra sucursalelor ce prezintă deficit de resurse, a se influența cheltuielile cu provizioanele constituite în funcție de calitatea portofoliului de credite al fiecărei sucursale, precum și a distribui sucursalelor unele venituri încasate centralizat.

Sucursalele, filialele, agențiile vor întocmi pe baza situației lunare a soldurilor “Situația plasamentelor și resurselor și determinarea dobânzilor aferente excedentului sau deficitului de resurse”. Astfel se stabilesc:

– plasamentele și resursele și pe această bază deficitul sau excedentele de resurse;

– se determină rezerva minimă obligatorie aferentă disponibilităților în lei sau valută și cu această sumă se diminuează excedentul sau se crește deficitul de resurse;

– se calculează costul resurselor împrumutate de unitățile deficitare sau al celor cedate de unitățile excedentare;

– se calculează costul resurselor în valută localizate la unitățile băncii și valorificate de centrală pe baza procentului de 4%.

Cu sumele obținute din însumarea costurilor lunare aferente excedentului sau deficitului de resurse se influențează profitul raportat, stabilindu-se profitul recalculat. În funcție de situația portofoliului de credite se va proceda la includerea în cheltuieli și suportarea din rezultate a provizioanelor pentru riscul de credit stabilite pe baza bilanțurilor.

Sucursalele vor defalca provizioanele aferente activității proprii și vor stabili provizioanele ce se constituie de către filiale și agenții. Situația profitului recalculat se realizează de fiecare unitate și se centralizează la nivelul sucursalei județene.

În vederea asigurării unei baze de comparabilitate între unități se calculează un set de indicatori. Indicatorii derivați din profitul brut se calculează în funcție de profitul brut recalculat încasat.

Modul de realizare a profitului și a indicatorilor de eficiență va fi analizat în Comitetul Director al sucursalelor, prevăzându-se măsurile pentru atragerea de noi resurse și plasamente, optimizarea decontărilor intra și interbancare, raționalizarea cheltuielilor de funcționare ale băncii, folosirea eficientă a personalului, diversificarea serviciilor bancare.

În cazul în care unitatea înregistrează pierderi se analizează cauzele stabilindu-se măsurile de rentabilizare, persoanele răspunzătoare și termenele de realizare a măsurilor.

Situațiile se transmit Direcției Generale de Contabilitate însoțite de o nota de prezentare, din care să rezulte măsurile luate de Comitetul Directoral sucursalei pentru creșterea eficienței bancare.

2. Conducerea trezoreriei presupune cunoașterea pe zile cu cel puțin 3-6 luni înaintea necesarului de resurse financiare. Aceasta se poate realiza prin îmbunătățirea calității resurselor atrase și a plasamentelor sub forma creditului bancar. Trebuie avută în vedere creșterea ponderii resurselor sub forma depozitelor pe termene cat mai mari și reducerea resurselor la vedere.

3. O altă cerință în ceea ce privește gestiunea trezoreriei este legată de reducerea costului resurselor financiare atrase. Aceasta se realizează printr-o analiză a condițiilor oferite de alte bănci sau instituții ce operează pe piața internă pentru a evita o deplasare a acestor resurse către cei ce oferă condiții mai avantajoase. Dacă se reduce costul resurselor poate scădea și nivelul dobânzii practicate la creditele acordate.

4. Pentru conducerea și realizarea activității de trezorerie, importante sunt și unele măsuri organizatorice în cadrul centralei băncii și în unitățile teritoriale. Astfel, în direcția de trezorerie ar trebui să fie inclusă și activitatea de planificare a creditelor și de gestionare a plafoanelor. De asemenea, când vor fi organizate unitățile ca centre de profit este necesară organizarea unui compartiment care să se ocupe de piața interbancară: să asigure resursele solicitate de unitățile bancare sau să valorifice resursele disponibile la aceste unități.

1.3.2. URMĂRIREA CREDITELOR ACORDATE CLIENȚILOR BĂNCII

OBIECTIVE:

– folosirea creditului numai în scopul în cazul în care a fost aprobat;

– existența permanentă și integrală a garanțiilor materiale (gajuri, ipoteci) integritatea fizică și funcțională a acestora, păstrarea și conservarea lor în bune condițiuni;

– reînnoirea contractelor de asigurare pentru bunurile aduse în garanție, în cazul în care durata de rambursare este mai mare decât cea de asigurare;

– reflectarea corectă și la zi în evidența contabilă a operațiunilor legate de utilizarea și rambursarea creditului, a dobânzilor și comisioanelor aferente;

– păstrarea în contul deschis la bancă a disponibilităților bănești rezultate din activitatea desfășurată;

– depunerea la bancă a bilanțului contabil și a contului de profil și pierderi, însoțite de anexe împreună cu raportul comisiei de cenzori sau certificate de un expert contabil independent autorizat, a situațiilor trimestriale privind rezultatul financiar și a obligațiilor fiscale, situația patrimoniului, precum și a balanței de verificare lunară, întocmite potrivit normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor;

– aducerea la cunoștința băncii a modificărilor intervenite în structura organizatorică și activitatea desfășurată.

2. S.C. SANPAOLO IMI BANK S.A. – COMPONENTĂ A SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC

2.1. PREZENTARE GENERALĂ A SC. SANPAOLO IMI BANK S.A.

SANPAOLO IMI BANK a fost înființată la data de 26 iunie 1996 din inițiativa unui grup privat de investitori alături de Societatea de Investiții Financiare Banat-Crișana, fiind prima bancă privată cu sediul central la Arad, situat în partea de vest a Transilvaniei, regiune cu un nivel de dezvoltare ridicat.

În concordanță cu licența eliberată de Banca Națională a României, Sanpaolo Imi Bank este autorizată să ofere întreaga gamă de produse și servicii bancare specifice unei bănci comerciale universale, atât în lei cât și în valutele convertibile. Produsele și serviciile Sanpaolo Imi Bank se adresează în principal companiilor de mărime mică și mijlocie, precum și clientelei individuale.

În condițiile unui declin macroeconomic general, în primii ani de activitate, banca a promovat o politică caracterizată de prudență, fiind preocupată de minimizarea riscurilor și consolidarea poziției băncii în cadrul sistemului bancar românesc, orientându-și eforturile pentru stabilizarea portofoliului de clienți, creșterea calității serviciilor și realizarea rețelei proprii de sucursale. Începând cu anul 1999, Sanpaolo Imi Bank a devenit membră a BURSEI MONETAR-FINANCIARE de MĂRFURI SIBIU, fiind singura bancă comercială care poate oferi clienților săi produse financiare derivate futures si options; în anii trecuți a fost cel mai important operator, deținând un procent semnificativ din totalul contractelor îcheiate.

Anul 1999 a însemnat pentru bancă prestarea activităților bancare de bază cu activități de leasing prin crearea SANPAOLO IMI LEASING S.A., societate de leasing care în principal și-a concentrat finanțările pentru echipamente, utilaje și automobile.

În luna septembrie 2001 grupul italian SANPAOLO IMI SpA, unul dintre cele mai curtate grupuri bancare italiene, a finalizat acțiunea de achiziționare a pachetului majoritar de acțiuni SANPAOLO IMI BANK, deținând 97,85% din pachet, diferența de 2,15% fiind deținută de Simest SpA și alte pesoane fizice conform figurii nr.1.

Figura nr.1: Structura acționariatului S.C. SANPAOLO IMI ROMANIA S.A.

Acest grup are o rețea de circa 800 sucursale, ocupă locul opt în clasificarea celor mai mari bănci italiene,asigurând o gamă vastă de produse și servicii bancare la circa 1,8 milioane de clienți din mai mult de nouă regiuni din nordul, centrul și estul Italiei

Structura organizatorică la nivelul central al acestei bănci cuprinde: Consiliul de Administrație și Comitetul de direcție cărora le sunt subordonate directorul general, directorul general adjunct și o serie de comitete (comitetul GAP, comitetul de risc, comitetul de credite) și divizii (divizia finanțe, divizia afacerii, divizia de structură, divizia contabilitate și bilanț) care la rândul lor au în subordine compartimente, departamente și birouri.

Structura organizatorică a băcii la nivel central reiese din organigrama prezentată în figura nr.2.

CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE

Comitetul de Direcție

Comitet GAP Comitet de Risc Comitet de Credite

Director General

Audit Intern

Director General Adjunct

Juridic Recuperare Controlul

Credite Riscului

DIVIZIA DIVIZIA DIVIZIA

FINANȚE AFACERI SRUCTURĂ DIVIZIA CONTABILITATE

ȘI BILANȚ

Trezorerie Afaceri Contabilitate

Generale

Credite Comercial Internațional

Organizare

și Resurse Umane

Informatică

Logistică

Rețea de sucursale

Figura nr.2: Organigrama S.C. Sanpaolo Imi Bank S.A. la nivel de centrală

Sursa: SC Sanpaolo Imi Bank România

2.2. OBIECTUL DE ACTIVITATE

SAN PAOLO IMI BANK oferă o gamă largă de produse și servicii bancare atât pentru persoane juridice cât și pentru persoane fizice, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și reglementările Băncii Naționale a României.

Misiunea băncii este de a furniza clienților un pachet cuprinzător de produse și servicii competitive și profitabile, într-o manieră profesionistă, care să satisfacă cerințele acestora, să asigure creșterea cotei de piață a băncii și să contribuie la îmbunătățirea performanțelor ei.

Servicii bancare oferite persoanelor juridice

Serviciile bancare oferite persoanelor juridice includ următoarele:

depozite în lei și în valută;

încasări;

plăți în România și în străinătate;

operațiuni valutare;

compensări internaționale;

Brokeraj(tranzacționarea contractelor derivate în ringul Bursei Monetar Financiare și de Mărfuri Sibiu de către brokerul Băncii);

acceptarea de trate, cambii;

procesarea cecurilor;

cecuri de călătorie;

acreditive documentare;

acordarea de credite comerciale și industriale;

emiterea și acceptarea scrisorilor de garanție bancara pentru clienți;

finanțarea importurilor și exporturilor;

obligațiuni;

colectarea taxelor, impozitelor și vărsarea lor către bugetul local sau de stat;

custodie;

administrarea plasamentelor clienților;

electronic banking;

internet banking;

casete de valori.

Servicii bancare oferite populației

Serviciile bancare destinate persoanelor fizice includ administrarea conturilor curente în lei și/sau în valută, acordarea de credite, executarea de transferuri și ordine de plată interne și internaționale și credit consumator.

Produse și servicii lansate în 2004

După anul 2003, care din punct de vedere al investitorilor italieni de la Sanpaolo Imi a însemnat anul restructurării si reorganizării generale a băncii Sanpaolo Imi Bank România S.A. (fosta WEST BANK), anul 2004 înseamnă anul dezvoltării comerciale. În acest sens, Sanpaolo Imi Bank România lansează, la început de an 2004, un nou produs, care se integrează în strategia generală a băncii de diversificare a propriei game de produse și servicii oferite pe piața românească: depozitul la termen cu dobândă variabilă. Acesta este destinat persoanelor fizice, juridice si companiilor institutionale.

Depozitul la termen este în lei, suma minimă pentru care se poate constitui este de 20 milioane de lei, iar termenul de constituire poate fi 12, 18, 24 sau 36 de luni.Principalul avantaj al acestui depozit, fată de celelalte din oferta Sanpaolo Bank, este rata dobânzii. Aceasta este variabilă, adică se modifică lunar si este direct legată de politica monetară a Băncii Centrale, prin rata dobânzii de referintă a BNR, constituind astfel un instrument util în combaterea riscului inflatiei. Acest aspect ar trebui să reducă suspiciunile clientelei românesti legate de aceste aspecte negative care de obicei afectează economiile în lei. Dobânda aferentă depozitului este încasată de ccacătre deponent lunar în contul curent. Nu se percep comisioane (de deschidere de cont, de gestiune, de ridicare de numerar, etc).

2.3. SCURTĂ PREZENTARE A SUCURSALEI SANPAOLO IMI BANK – DR. TR. SEVERIN

Sucursala Dr. Tr. Severin a grupului bancar italian SANPAOLO IMI a fost înființată în 2001, ca urmare a H.J. nr.115/22.02.2001 și în baza Legii Bancare nr.58/1998.

Sediul băncii se află pe strada I. Ghe. Bibicescu, nr.6, Dr. Tr. Severin, județul Mehedinți. Este înmatriculată la Oficiul Registrul Comerțului sub numărul J/25/35/2001 din data de 23.02.2001 iar codul de înregistrare fiscal atribuit băncii este 13747440.

Sucursala este bine structurată, organigrama acesteia fiind prezentată în figura nr. 3.

Figura nr.2: Organigrama sucursales S.C. Sanpaolo Imi Bank S.A. Dr. Tr. Severin

Sursa: SC Sanpaolo Imi Bank România

De altfel,banca dispune de un personal bine calificat, instruít și bine pus la punct cu toate modificările ce apar în sistemul bancar, datorită activităților de pregătire profesională care se desfășoară periodic în colaborare cu Institutul Bancar Român și cu alte instituții abilitate.

3. CONȚINUTUL PROCESULUI DE CREDITARE ȘI LOCUL ACESTUIA ÎN PRACTICA S.C. SANPAOLO IMI BANK S.A.

3.1. OBIECTIVE ȘI PRINCIPII GENERALE ALE ACTIVITĂȚII DE CREDITARE

Activitatea de creditare este una din principalele surse de venituri ale băncii și se va desfășura în conformitate cu strategia aprobată de conducerea băncii respectându-se principiile de prudență.

3.1.1. OBIECTIVE ALE ACTIVITĂȚII DE CREDITARE

Obiectivul principal al activității de creditare este de a asigura o profitabilitate ridicată și pe termen lung, atât prin creșterea profitului de credite cât și prin menținerea unui nivel cât mai ridicat al calității acestuia.

3.1.2. PRINCIPII GENERALE ALE ACTIVITĂȚII DE CREDITARE

Banca, prin unitățile sale, acordă credite pe termen scurt pe o perioadă ce nu depășește 12 luni, credite pe termen mediu până 5 ani și credite pe termen lung cu durată de peste 5 ani. Pot beneficia de credite, persoane juridice și fizice care au deschise conturi la unitățile băncii, denumite în continuare „clienți”.

Creditele solicitate, indiferent de valoare și durată se acordă cu destinații precise pe bază de contracte, din care să rezulte clar toate condițiile în care solicitanții acestor credite prezintă credibilitate pentru rembursarea creditelor și plata dobânzilor, la termenele stabilite.

La creditele acordate banca percepe dobânzi și comisioane ale căror nivele se stabilesc de către Comitetul de Direcție cu aprobarea Consiliului de Administrație. Nivelul dobânzilor va fi negociat de unitățile băncii cu clienții săi, atât la încheierea contractelor de creditare cât și pe parcursul derulării lor, în cadrul marjei aprobate de către Consiuluil de Administrație, în funcție de costul resurselor de creditare, gradul de risc și necesitatea obțineri unor profiluri în condițiile existente pe piață pentru împrumuturi similare.

Cererile de credite, indiferent de competența de aprobare, se analizează și se însușesc de către unitățile băncii, pe baza documentelor prezentate de solicitanți. Creditele se aprobă conform competențelor stabilite de către Consiliul de Administrație.

Volumul creditelor, destinația, duratele de creditare, garanțiile necesare, dobânzile, condițiile de rambursare a creditelor, precum și alte clauze se stabilesc prin contractele de credite încheiate pe bază de negocieri directe între bancă și clienții săi.

Volumul total al angajamentelor băncii (credite și garanții acordate clientelei) față de un singur client nu poate depăși 20% din fondurile proprii ale băncii.

La aprobarea creditelor se va ține seama de gradul de participare a solicitanților la realizarea proiectului cu surse proprii, dându-se prioritate agenților economici care contribuie cu resurse mai mari. După aprobare, creditele se pun la dispoziția clienților în condițiile negociate prin contractele de credit și se urmăresc până la rambursarea lor.

Pentru a se putea urmării destinația credituli ecordat acesta nu se eliberează în numerar decât în cazuri foarte bine justificate cu aprobarea conducerii unității băncii.

După aprobarea unui credit banca poate anula creditul sau reduce cuantumul acestuia în cazuri foarte bine justificate și anume dacă clientul furnizează date nereale, iar aceasta se va face numai după expirarea unui termen de preaviz de 5 zile calendaristice, care va fi comunicat în scris clientului. Totuși banca poate întrerupe imediat, fără preaviz, utilizarea de către client a unui credit aprobat, în cazul în care acesta a încălcat condițiile contractului de credit sau în cazul în care situația economică și financiară a acestuia nu mai asigură condițiile de garanție și rambursare a sumei împrumutate.

În vederea administrării riscului și acoperirii eventualelor pierderi din credite și dobânzi, banca constituie rezerva generală pentru riscul de credit și provizioane specifice de risc pentru credite și dobânzi, potrivit legii.

Banca acordă credite clienților care înregistrează performanțele financiare corespunzătoare (categoria A, B, C, D și E), au un serviciu bun al datoriei și nu se află sub interdicție bancară, ținând cont de prevederile Regulamentului B.N.R. nr. 5/2002 modificat prin Regulamentul B.N.R. nr. 7/2002. Pentru agenții economici aflați sub interdicție bancară se pot acorda credite numai cu condiția aprobării centralei băncii, indiferent de competența sucursalei.

3.2. ELEMENTE SPECIFICE PROCESULUI DE CREDITARE

3.2.1. BENEFICIARII CREDITELOR BANCARE

Beneficiarii creditelor bancare sunt agenții economici, indiferent de forma de proprietate, care au personalitate juridică, organizează și conduc contabilitate proprie în partidă dublă și întocmesc bilanț conform Legii contabilității nr. 82./1991.

O mai bună cunoaștere a imaginii clientului precum și reducerea riscului de credit

se poate realiza cu ajutorul analizei bonității.

Bonitatea clientului se stabilește cu ajutorul indicatorilor ce o definesc și exprimă capacitatea acestuia de a-și achita obligațiile care urmează să și le asume prin semnarea contractului de credite. Indicatorii calculați la analiza bonității clientului sunt: lichiditatea patrimonială și rapidă, solvabilitatea patrimonială, rentabilitatea, rata utilizării activelor curente, gradul de acoperire a dobânzii, gradul de îndatorare.

Elementele de bază utilizate în determinarea și cuantificarea indicatorilor bonității se regăsesc în principalele situații finaciar-contabile întocmite periodic de agenții economici: bilanț contabil, contul de profit și pierderi, balanța de verificare, situația patrimoniului, rezultate financiare, încasări și plăți în valută.

Când analiza se efectuează în cursul trimestrului I, în calculul indicatorilor se vor utiliza elementele din bilanțul anual, contul de profit și pierdere și ultima balanță de verificare, iar pentru analizele efectuate în cursul celorlalte trimestre se vor utiliza elementele din ultima balanță de verificare, situația patrimoniului și din rezulate financiare.

Beneficiarii de credite trebuie să îndeplinească mai multe condiții:

– să fie constituiți și să desfășoare activități potrivit legii;

– să aibă conturi deschise la unitatea bancară de la care solicită credit;

– să prezinte documentația solicitată de bancă;

– persoanele care semnează cererea de împrumut să aibă calitatea juridică de a-și asuma obligații în nume propriu sau în numele societății pe care o prezintă;

– creditul este solicitat pentru utilizarea în activități care se încadrează în obiectul de activitate legal al îmrumutului;

– nivelele indicatorilor economico-financiari rezultați din analiza activității îmrumutatului se încadrează în limitele optime;

– împrumutatul face dovada existenței capacității de rambursare a creditului;

– împrumutatul prezintă garnții reale și în relațiile anterioare cu banca și-a respectat toate angajamentele asumate;

– are organizată corespunzător și condusă la zi evidența contabilă.

3.2.2. CATEGORII DE CREDITE ȘI TERMENE DE CREDITARE ÎN CAZUL CREDITELOR ACORDATE PERSOANELOR JURIDICE

Creditele se acordă pe durate diferite de timp în funcție de natura acestora, de situația financiară a clientului precum și de specificul privind aprovizionarea, producția și desfacerea produselor și mărfurilor.

Operațiunea de creditare reprezintă actul prin care banca pune sau se obligă să pună la dispoziția clienților, fondurile solicitate sau își ia un angajament prin semnătură, de natura avalului, cauțiunii sau garanției în favoarea acestora. Sunt asimilate operațiunilor de creditare, operațiunle de leasing și toate operațiunile de locație însoțite de opțiunea de cumpărare.

Se disting două forme de creditare:

– punerea la dispoziție a fondurilor, operațiuni care se înregistrează în conturile bilanțiere;

– angajamentul de a pune la dispoziție fonduri și angajamente prin semnătură, oprațiuni care figurează în conturi în afara bilanțului.

Banca poate acorda clienților săi, persoane juridice, credite pentru următoarele destinații:

– asigurarea fondurilor necesare unei societăți pentru acoperirea tuturor cheltuielilor pentru exploatare, obținerea de mijloace bănești până la încasarea prețului mărfurilor livrate, lucrărilor execute, serviciilor prestate și reluarea continuă a activității;

– acoperirea unor nevoi temporare, finanțarea stocurilor;

– acoperirea decalajului dintre încasări și plăți, ca urmare a decalajului intervenit în execuția fluxului de venituri și cheltuieli;

– pentru cumpărări de creanță;

– pentru executarea scrisorilor de garanție bancare;

– acoperirea temporară a decalajului dintre resursele proprii și cheltuielile pentru finanțarea investiției productive;

– acoperirea cheltuielilor prevăzute în proiectele de investiții respectiv finanțarea unor acțiuni care privesc activitatea de investiții a clienților băncii;

– pentru preluarea unor credite angajate de către client la alte bănci;

– pentru cumpărarea de acțiuni;

– pentru suplimentarea unui credit.

Banca poate acorda clienților săi credite pe termen scurt:

– credite din deschideri de credite permanente (linii de credite);

– credite pentru finanțarea stocurilor (temporare+sezoniere);

– alte credite pentru trezorerie-credite pentru descoperire de cont;

– credite pentru echipament pe termen scurt;

– credite în valută;

– credite pentru cumpărări de active, amenajări și reparații;

– credite pentru persoane fizice.

Banca poate acorda clienților și credite pe termen mediu și lung:

– credite pentru investiții sau echipament în completarea surselor proprii în lei;

– credite în valută;

– credite pentru persoane fizice.

De asemenea se pot realiza operațiuni de transformare a unei categorii de credit angajat la Sanpaolo Imi Bank într-o altă categorie de credit, prin acordarea unui credit nou prin care se rambursează un credit existent.

Durata de creditare se stabilește prin contract și acesta începe de la data stabilită pentru punerea la dispoziție a creditului în contul clientului și se încheie la data stabilită prin contract pentru rambursarea ultimei rate din credit.

3.2.3. ANALIZA CREDITELOR

În vederea evaluării cât mai exactă a calității creditelor și determinării gradului de risc în activitatea de creditare, Centrala și toate unitățile băncii au obligația de a efectua o analiză complexă a situației economico-financiare a tuturor clienților beneficiari de credite.

În momentul în care un client se adresează băncii cu o solicitare de credit, aceasta procedează la realizarea unei analize detaliate și în domenii de activitate diferite privind clientul respectiv. Pentru acceptarea cererii de credite, un rol important îl au performanțele economico-financiare realizate de solicitant în perioada precedentă și cele estimate pentru perioada de angajare a creditului.

Analiza se va efectua pe baza documentației necesare pentru obținerea creditului.

Analiza creditelor se face în două etape, în funcție de:

performanțele economico-financiare de ansamblu ale clienților (performanțe financiare, poziția pe piată, credibilitate etc.);

serviciul datoriei – capacitatea clienților de a-și onora datoria la scadență, exprimat la număr de zile de întârziere la plată și luării măsurilor posibile de îmbunătățire a calității creditelor, încasare a ratelor și dobânzilor restante sau declanșării procedurilor de sistare a creditării, recuperare anticipată, executare silită a garanției, după caz.

Sistemul de punctaj folosit la clasificarea creditelor are la bază următoarele principii de evaluare a performanțelor economico-financiare de ansamblu conform anexei nr. 18:

1) evoluția performanțelor financiare ale sistemului;

2) situația sectorului economic și poziția pe piață a clientului;

3) durata de creditare și graficul de rambursare;

4) calitatea garanțiilor;

5) Claritatea relației „Bancă – Împrumutat” și informații generale privind calitatea managementului clientului.

Pentru fiecare indicator s-au stabilit cinci trepte de performanță, implicit punctaj, corespunzător celor cinci categorii de clasificare a creditelor. Calculul indicatorilor financiari are la bază formularele de raportare financiar-contabilă, respectiv „Bilanț” si „Contul de profit si pierdere” depuse la organele teritoriale ale Ministerului Finantelor.

Lichiditate patrimonială

Arată capacitatea agentului economic de a acoperi obligațiile de plată exigibile sau cu scadență imediată prin mijloacele sale banești și/sau prin elementele patrimoniale active care se pot transforma în scurt timp, de regulă până la 12 luni, în mijloace bănești. Se determină astfel:

(3.1)

În calculul lichidității patrimoniale nu se vor lua în considerare următoarele active:

– valoarea materiilor prime, materialelor, producției neterminate și a semifabricatelor, inutilizabile și fără posibilități de verificare – comenzi sistate, contracte reziliate, etc;

– valoarea produselor finite fără comenzi sau contracte ferme care nu au desfacere asigurată, servicii, lucrări, produse facturate, mărfuri cu caracter litigios sau fără posibilități certe de încasare;

– debitori litigioși, greu de încasat.

Nivelul optim al indicatorului este atunci când este mai mare de 1.

Datoriile curente sunt datoriile ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un an.

Lichiditate rapidă

Reflectă posibilitatea clientului de a-și achita imediat datoriile, creditele și împrumuturile în termen scurt și se determină cu ajutorul relației:

(3.2)

Pentru clienții care înregistrează pierderi, valoarea activelor luate în calcul se va diminua cu valoarea pierderilor înregistrate.

Nivelul optim al indicatorului este atunci când acesta este peste 1.

Solvabilitate patrimonială

Arată gradul în care capitalurile proprii ale societății pot asigura acoperire datoriilor societății. Se determină cu ajutorul relației:

(3.3)

O solvabilitate bună este atunci cand indicatorul este cuprins intre 0,40 si 0,60 limita minimă fiind de 0.15.

Rentabilitate

Exprimă capacitatea de a valorifica elementele patrimoniale și de a genera un câștig brut sau net după caz. Se determină în funcție de cifra de afaceri sau de capitalurile proprii pe care le înregistrează clientul.

Rata profitului brut

Rentabilitatea în funcție de cifra de afaceri exprimă capaciatatea clientului în funcție de condițiile concrete de producție, tehnologie, organizare, management, să obțină un anumit nivel de profit la un anumit volum de vânzări (cifra de afaceri). Indicatorul se numește și „marja de profit brut la vânzări” si se determina:

Rca (3.4)

Rca – rata rentabilității în funcție de cifra de afaceri

Un nivel bun al ratei profitului brut este de peste 15%, dar nu mai putin de 2%.

Randamentul capitalului total

Rentabilitatea capitalului total exprimă rata profitului net (aferent livrărilor), în raport cu capitalurile proprii înregistrate de client și se determină cu ajutorul relației:

(3.5)

Rct – rata rentabilității capitalului total

Nivelul optim al acestui indicator este când acesta tinde către 20%.

Rata utilizării activelor curente

Indicatorul exprimă măsura abilității managementului unui agent economic de a obține venituri cât mai mari pe seama activelor curente pe care le înregistrează acesta. Se calculează după formula:

(3.6)

Acest indicator este favorabil când veniturile totale înregistrate de către agentul economic depășește de cel putin 5 ori activele curente.

Gradul de acoperire a dobânzii

O masură a abilității agentului economic de a plăti cu promptitudine dobânzile este oferită de indicatorul profit-dobânzi, care se calculează prin raportarea profitului înainte de dobânzi și impozite la dobânzile anuale plătite de către client și ne arată de câte ori profitul, înainte de dobânzi și impozite este mai mare decât dobânzile anuale pe care clientul le platește sau de câte ori dobânzile plătite de către client sunt acoperite prin efortul propriu.

Ga.d. = (3.7)

Acest indicator este satisfăcător în gama bun și foarte bun când acesta crește de 5 ori.

Gradul de îndatorare

Arată cât din volumul total al activelor clientului este acoperit din credite bancare și datorii către terți. Se determină cu ajutorul relației:

G.Î. = (3.8)

Indicatorul este optim când rezultatele obținute sunt până la 50%. O valoare relativă apropiată de zero a indicatorului arată că agentul economic are datorii minime sau acestea sunt inexistente și activele patrimoniale sunt acoperite din surse proprii.

Categorii de credite. La sfârșitul primei etape de analiză corespunzător indicatorilor de performanță stabiliți pentru fiecare client și punctajelor atribuite, întreg portofoliu aferent clienților persoane juridice va fi grupat în urmatoarele categorii de credite:

Categoria A (clienți cu situație financiară solidă, istorie foarte bună a serviciului datoriei, garanții reale solide, caracteristici atractive ale creditului) – peste 85 de puncte;

Categoria B (clienți cu situație financiară acceptabilă, istorie bună a serviciului datoriei, garanții reale acceptabile) – 71-85 puncte;

Categoria C (clienți cu situație financiară slabă, garanții reale insuficiente sau inadecvate, necesită urmărire permanentă) – 56-70 puncte;

Categori D (rambursarea creditului este sub semnul întrebării, necesită atenție deosebită) – 40-55 puncte;

Categoria E (serviciul datoriei inexistent, recuperarea integrala a creditului este foatre puțin probabilă, este necesară declanșarea procedurilor de executare silită) – sub 40 puncte.

În situația în care clientul înregistrează pierderi (conform contuli de „Profit și pierdere”), se calculează toți indicatorii de performanță, dar, indiferent de punctajul obținut va fi încadrat în categoria E – „Pierdere”.

În a doua etapă „Serviciul datoriei” se analizează capacitatea fiecărui client de a-și onora obligațiile asumate prin contractele de credit, respectiv capacitatea debitorului de a-și onora datoria la scadență, exprimată ca număr de zile de întârziere la plată de la data scadenței.

În cazul clienților persoane juridice serviciul datoriei va fi calculat conform Regulamentului „BNR nr. 2/2000”.

3.2.4. DOCUMENTELE NECESARE PENTRU OBȚINEREA DE CREDITE BANCARE LA PERSOANE JURIDICE

Documentația pe care clienții băncii o prezintă unităților bancare teritoriale în vederea obținerii de credite, trebuie să cuprindă:

Cererea de credite semnată de persoanele autorizate să reprezinte agentul economic solicitant.

Se înregistrează la registratura unității băncii, și se prezintă îmreună cu documentația anexată acestuia directorului sau în lipsa acestuia înlocuitorului de drept.

Directorul sau înlocuitorul acestuia decide compartimentul sau persoanele după caz, și termenul pentru efectuarea analizei.

Inspectorul de credite desemnat pentru efectuarea analizei, înregistrează în aceeași zi Cererea în Registrul unic de evidență a contractelor de credit.

Ultimele situații financiare ale entității economice, întocmite conform reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice (sau de competente similare din alte țări), respectiv balanța de verificare încheiată pentru ultima lună;

Bugetul de venituri și cheltuieli întocmit conform precizărilor Ministerului de Finanțe pentru agenți economoci;

Fluxul de numerar privind plățile și încasările aferente perioadei pentru care agentul economic solicită împrumutul;

Situația clienților și furnizorilor înregistrați în ultima balanță de verificare;

Situația contractelor (eventual comenzi confirmate sau facturi) de aprovizionare, executare lucrări, prestări servicii, livrare etc. pentru produsele care constituie obictul contractului;

Situația juridică a agentului economic, actele de constituire, înregistrare la ORC, modificările aduse, specimen de semnătură, procuri, Certificat Constatator de la Oficiul Registrul Comerțului;

Aprobarea contractării creditului de către Adunarea generală a agentului economic, aprobarea garantării creditului cu elemente din patrimoniu (dacă este cazul) și BO, precum și persoanele împuternicite să angajeze societatea;

Modalitățile de garantare pentru plata integrală a datoriei și după caz o evaluare a bunurilor care fac obictul garantării;

Orice alte documente necesare, solicitate de bancă (decont de TVA, declarația lunară pentru impozitul pe profit etc.);

CV-ul administratorului;

Documentația prevăzută mai sus este aceeași pentru toate categoriile de credite; la aceasta agenții economici vor anexa după caz și alte documente specifice categoriei de credit solicitat, cerute de bancă.

3.3. CREDITELE NEPERFORMANTE ȘI MODALITĂȚILE DE RECUPERARE

3.3.1. CONSIDERAȚII GENERALE ȘI REGLEMENTĂRI PRIVIND ACTIVITATEA DE RECUPERARE A CREDITELOR NEPERFORMANTE

Nivelul creditelor neperformante trebuie să se situeze în limite cât mai reduse, ceea ce presupune aplicarea riguroasă a procedurilor de creditare și evaluare a riscului. Creditele neperformante reprezintă o consecință a activității de creditare care prin esență implică un risc în activitatea băncii.

Oricărui client ce deține credite neperformante trebuie să I se acorde o atenție deosebită, aceast constituind o situație specială.

Prin credite neperformante se înțeleg credite clasificate în categoriile ÎNDOIELNIC și PIERDERE la ultimele analize de clasificare a creditelor, potrivit Regulamentului B.N.R. nr. 2 din 7 aprilie 2000 publicat în M.O. nr. 316/07.07.2000 cu modificîrile ulterioare, privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit și Normele de lucru ale băncii, precum și creditele scoase în afara bilanțului.

Încadrarea creditelor în categoria neperformante, așa cum au fost definite, se face obligatoriu în urma analizei lunare a clasificării portofoliului de credite în Comietul de Credite și Risc al sucursalelor.

Recuperarea creditelor neperformante și a dobânzilor aferente se va urmări distinct prin organizarea unui sistem informațional, care să permită o analiză a evoluției acestora și stabilirea celor mai eficiente măsuri.

Obiective în activitatea de recuperare

Principalul obiectiv este recuperarea de către bancă a creditelor neperformante într-o perioadă cât mai scurtă și cu cheltuieli minime, prin adoptarea unor măsuri amiabile, iar în situația în care aceste modalități nu dau rezultatele scontate prin trecerea la procedura executării silite și valorificarea garanțiilor reale existente, precum și a altor bunuri supuse executării silite ce vor fi identificate în procesul de executare silită.

Pe lângă acesta mai sunt:

– stabilirea strategiei de recuperare pentru fiecare caz în parte și adoptarea celor mai adecvate proceduri în funcție de particularitățile agentului economic, modalitatea cea mai potrivită de recuperare și durata recuperării;

– utilizarea tuturor procedurilor legale pentru reducerea perioadei de recuperare și asigurarea celui mai mic risc din partea băncii;

– evidența separată și urmărirea permanentă a portofoliului de credite neperformante.

3.3.2. ORGANIZAREA ACTIVITĂȚII DE RECUPERARE A CREDITELOR NEPERFORMANTE

Modalitățile de recuperare a creditelor neperformnate pot fi clasificate în două categorii:

Recuperarea Creditelor Neperformante pe cale amiabilă

Recuperarea Creditelor Neperformante pe calea executării silite

3.3.2.1. RECUPERAREA CREDITELOR NEPEFORMANTE PE CALE AMIABILĂ

Căile amiabile de recuperare presupun realizarea unei înțelegeri între împrumutat și bancă, concretizată prin încheierea unui act bilateral (contract de credit sau act adițional la contractul de credit, etc) și care are ca scop recuperarea datoriei.

Această modalitate se utilizează de regulă când capacitatea de rambursare a creditelor și de plată a dobânzilor poate fi stabilită cert, având în vedere informațiile de bază asupra clientului și afacerii (din bancă și de pe teren), și este preferabilă în locul unor proceduri îndelungate și costisitoare ca în cazul procedurii de executare silită.

De această modalitate de recuperare se vor ocupa serviciile de creditare și oficiile juridice din sucursale sub coordonarea și cu avizul departamentelor de creditare și juridic din centrală, ale căror principale atribuții în această activitate sunt:

– analizează posibilitățile de recuperare a creditelor neperformante prin căi amiabile;

– propun măsuri concrete pentru recuperarea în termen cât mai scurt a creditelor neperformante;

– participă și urmăresc realizarea măsurilor aprobate de conducerea băncii;

– organizează evidența creditelor neperformante și a stadiului recuperării acestora.

Directorii de sucursale răspund de întreaga activitate de recuperare a creditelor neperformante.

În scopul asigurării unei mai bune monitorizări a evoluției creditelor cu risc în rambursare se va întocmi pentru toți clienții care la finele lunii de raportare înregistrează credite neperformante, precum și cei propuși să fie scoși în afara bilanțului o fișă de analiză conform anexei nr. 13.

Aceste fișe se vor trimite Departamentului Credite până la data de 03 a lunii, pentru luna precedentă.

Sucursalele au obligația să înainteze centralei pentru analiză în Consiluil de Administrație, toate propunerile de trecere în afara bilanțului pentru expuneri mai mari de 100.000ε.

Propunerile de aprobare a măsurilor de recuperare pe cale amiabilă vor fi făcute de serviciile creditare și juridice ale sucursalelor cu avizul depertamentelor credite și juridic din centrală. Acestea se vor înainta spre aprobare Comitetului de Direcție sau respectiv Consiluil de Administrație, astfel:

– până la 100.000 EUR, măsurile de recuperare vor fi aprobate de către Comitetul de Direcție;

– peste 100.00 EUR, măsurile de recuperare vor fi aprobate de către Consiluil de Administrație.

Principalele modalități de recuperare a creditelor neperformante pe căi amiabile

A) Acordarea de reeșalonări

Reeșalonarea creditelor se poate realiza:

– în cadrul perioadei inițiale de rambursare;

– prin prelungirea duratei inițiale de rambursare.

Creditele pe termen scurt se pot reeșalona pe maximum un an, iar cele pe termen mediu și lung pe maximum doi ani de la scdența finală.

De la data aprobării reeșalonării, creditele neperformante se trec la credite curente, cu dobânda aferentă acestora.

B) Rescadențarea dobânzilor

Această operațiune se poate efectua fie separat, fie concomitent cu operațiunea de reeșalonare a creditelor.

În acest sens, de comun acord cu clientul, se stebilește rescadențarea la plată a dobânzilor calculate și neîncasate până la data analizei, prin întocmirea unui grafic de plată al acestor dobânzi. În situația în care clientul deține în sold dobânzi calculate și neplătite, aferente mai multor contracte de credite, se vor întocmi grafice de rescadențare a dobânzilor pe fiecare contract în parte.

Dobânzile calculate asupra soldului de credite, după întocmirea graficului, se vor plăti de regulă la termen (lunar).

Rescadențarea dobânzilor calculate și neîncasate până la data analizei se face pe maximum 2 ani de la data aprobării măsurii de rescadențare a dobânzilor, dar fără a depăși termenul final de rambursare a creditului.

C) Suplimentarea creditelor existente în sold și/sau acordarea de noi credite

Aceasta se poate face în cazuri foarte bine fundamentate și numai când prin acordarea unui nou credit sau unui credit suplimentar se creează condiții de revitalizare a clientului și deci, de rambursare atât a creditelor existente în sold, a celor suplimentare sau noi, a dobânzilor aferente, precum și a celorlalte datorii către bancă.

Suplimentarea creditelor existente în sold se poate face fie în cadrul duratei de creditare aprobată inițial pentru creditele existente în sold, fie cu reeșalonarea duratei de creditare.

Creditele noi pe termen scurt se acordă pentru o perioadă de maximum un an.

Creditele noi, pe termen mediu se acordă pe o perioadă de maximum 2 ani, iar după caz se poate acorda o perioadă de garanție la rambursarea creditului, de maximum 12 luni. În cadrul perioadei de garanție, dobânzile se încasează de regulă lunar.

D) Eliberarea de scrisori de garanție bancară

Aceasta se poate face în cazuri bine fundamentate și numai când, prin eliberarea scrisorii de garanție bancară, se creează condiții de continuare a procesului de producție, revitalizarea clientului și de plată a datoriilor acestuia către bancă.

Scrisorile de garanție bancară pot fi acordate numai pe o perioadă de maximum un an, cu respectarea normelor de eliberare a scrisorilor de garanție bancară.

E) Dimensiunea procentului de dobândă

În cazul în care din analiză, rezultă că prin diminuarea procentului de dobândă, se creează condiții de rambursare a creditelor și de plată a dobânzilor, se poate apela la această soluție. Această modalitate poate fi utilizată și în cazul procedurilor de recuperare pe căi judiciare.

F) Valorificarea garanțiilor sau a unor active din patrimoniul debitorului pe cale amiabilă, prin:

– vânzarea activelor afectate garanției de către proprietarul acestora, cu acordul prealabil al băncii și sub condiția ca toate sumele obținute în cadrul vânzării să fie destinate recuperării datoriilor. În această situație eliberarea de sub garanție se va realiza ulterior/concomitent momentului încasării sumelor obținute din valorificarea bunului.

– răscumpărarea de către proprietarul bunuli concomitent prin plata contravalorii acestuia plus speze și cheltuieli sau plata sumei garantate, în funcție de prevederile contractului de garanție.

– vânzarea unor active, cu condiția ca prin vânzarea activelor respective să nu se afecteze negativ funcționarea firmei. Cea mai mare parte din suma obținută prin vânzarea activelor trebuie să fie destinată rambursării creditelor și plății celorlalte datorii către bancă (între 95% și 100% din valoarea obținută).

Aceată modalitate de recuperare poate fi utilizată atât în cazul procedurii de recuperare pe căi economice cât și în cadrul procedurii judiciare.

G) Rambursarea creditelor și a dobânzilor prin darea în plată, a unor active de natura bunurilor mobile și imobile sau prin adjudecarea în contul creanței a bunurilor mobile și imobile.

La soluția rambursării creditelor și dobânzilor prin darea în plată se va apela numai în cazurile în care nu există pericolul să fie aplicte prevederile art. 45, din Legea nr. 64/1995, republicată.

Intrarea în proprietatea băncii a unor active în contul datoriei se face, de regulă, în scopul valorificării acestora prin vânzare într-o perioadă scurtă, de cel mult un an.

Pentru aceste cazuri se întocmește o fișă care să conțină descrierea detailată a activelor respective, vechimea acestora, starea tehnică, valoarea rezultată din reevaluarea efectuată de specialiștii băncii la data analizei. Totodată se vor evalua și eventualele cheltuieli necesare aducerii în stare de funcționare a bunurilor respective, Cheltuielile cu paza, impozitele și taxele pe perioada cât sunt proprietatea băncii, condițiile (timp și preț) în care se estimează valorificarea lor etc..

Această modalitate de recuperare poate fi utilizată atât în cadrul procedurii de recuperare pe căi economice cât și ăn cadrul procedurii de executare silită.

H) Alte soluții

– orice modalitate de transformare sau transmitere a obligațiilor prevăzute în Codul civil (exemplu: novația, delegația, cesiunea de creanță, etc.) va putea fi propusă numai după o analiză economică, financiară și juridică aprofundată a fiecărei situații în parte.

Modalitățile de recuperare se vor concretiza printr-un act adițional la contractul de credit inițial sau după caz, prin încheierea unui nou contract de credit prin care se vor stabili:

etapele de realizare a măsurilor stabilite pe baza încasărilor ce se vor obține;

– obligațiile de plată pe care le are clientul către bancă, cu indicarea sumelor și termenelor de plată;

acordul clientului privind contrilul băncii asupra operațiunilor efectuate pe durata de plată a obligațiilor;

– orice alte condiții și elemente considerate necesare.

În contractul de credit sau actul adițional la contractul de credit se va introduce următoarea clauză contractuală:

“ Se convine ca prin acest contract (sau act adițonal) că pe toată durata derulării creditelor acordate de către bancă și a obligațiilor contractuale față de bancă, împrumutatul nu va folosi credite acordate de alte bănci și nu va acorda garanții de nici un fel, altor creditori fără acordul scris și prealabil al băncii. În cazul în care împrumutatul va da garanții oricărui alt creditor, în același mod va acorda garanții și băncii. Împrumutatul se obligă, ca orce vânzare de active importante (terenuri, clădiri, investiții, titluri de valoare) sau schimări importante organizatorice sau structurale în activitatea împrumutatului (fuziuni, divizări, participări la capitalul altor societăți, realizări de noi investiții de valori însemnate, contracte de management) să se facă numai cu acordul scris și prealabil al băncii.”

Totodată, în contractul sau în actul adițional va fi prevăzută o clauză prin care se stabilește că:

„În cazul neexecutării de către împrumutat a oricăror obligații asumate prin contractul de credit, actul adițional la contractul de credit sau prin convenție, sau în situația când împotriva împrumutatului s-a formulat cerere de faliment sau de executare silită a bunurilor mobile sau imobile de către un terț, obligațiile de plată devin scadente fără nici o altă formalitate, prin simpla constatare a neexecutării obligațiilor sau a începerii oricărui act de executare, banca putând trece la executarea silită a împrumutatului.” și garanților.

În acest caz, se autorizează banca să debiteze automat toate conturile deschise de client la bancă, în lei sau în valută, până la concurența datoriei înregistrată.

Perfectarea contractului de credit sau a actului adițional la contractul de credit se va face de către unitatea teritorială care a încheiat contractul de credite, după obținerea aprobării.

Sarcini privind urmărirea și controlul creditelor neperformante

După stabilirea și aprobarea măsurilor de recuperare pe căi amiabile, periodic, cel puțin o dată la două săptămâni personalul din serviciul de credite cu atribuții în recuperare se va deplasa la client.

Pe măsura îmbunătățirii situației economico-financiare a clientului, periodicitatea deplasărilor la client scade, dar nu mai rar de o dată pe lună.

Fiecare control se materializează într-un act de control (proces-verbal sau notă de constatare).

Situația clientului va fi urmărită până când sunt îndeplinite una din condițiile următoare:

a) creanța băncii a fost recuperată în întregime;

b) dacă la clasificarea creditelor efectuată potrivit Regulamentului B.N.R. nr. 27200 și normelor de lucru ale băncii, indicatorii de performanță economico-financiară calculați pe baza datelor din balanța de verificare – după caz – au valori care indică o evoluție ascendentă, dând posibilitatea clientului să fie încadrat intr-una din categoriile “STANDARD”, “SUBSTANDARD” sau “ÎN OBSERVAȚIE”, serviciul datoriei este bun iar în perspectivele pentru perioada următoare sunt create pentru menținerea clientului în grupele de bonitate menționate.

3.3.2.2. RECUPERAREA CREDITELOR NEPEFORMANTE PE CALEA EXECUTĂRII SILITE

Trecerea la măsura inițierii procedurilor execuționale se face numai atunci când din analiză rezultă că nu există o altă cale de recuperare sau aplicarea oricăror alte măsuri duc la pierderi importante pentru bancă și după investirea cu formulă executorie a titlurilor executorii.

În acest scop sucursalele întocmesc cereri de executare silită adresate Corpului executorilor bancari care să cuprindă obligatoriu următoarele:

– pretențiile băncii, respectiv suma ce se solicită de la debitor și structura acesteia (credite, dobânzi, comisioane, alte datorii) precum și modul cum s-au determinat acestea, arătarea bunurilor ce urmează a fi executate, arătarea denumirii și a sediului tuturor terților popriți, în cazul executării silite prin poprire;

– modificări în situația clientului de la data acordării creditului referitor la sediul societății, acțioanri, asociați, forma de organizare, capitalul, etc.;

– poziția debitorului față de alți creditori, inclusiv dacă este în executare silită inițiată de alți creditori, urmărire sau cercetare penală;

– arătarea obiectului executării silite legale de recuperare;

– titlurile executorii investite cu formulă executorie.

La cererile de executare silită se vor anexa în copie următoarele acte:

– titlturile executorii investite cu formulă executorie;

– rapoartele de evaluare a bunurilor ce urmează a fi executate silit;

– extrasele de carte funciară;

– lista bunurilor mobile ce urmează a fi executate.

Executorii bancari învestiți să îndeplinească orice activități legate în scopul realizării voluntare sau, când este cazul, prin executare silită a obligațiilor stabilite prin titlurile executorii ce aparțin băncii.

În tot cursul executării, executorii bancari au îndatorirea să își exercite atribuțiile și să efectueze orice act necesar pentru îndeplinirea executării cu respectarea strictă a dispozițiilor Codului de procedură civilă și a celorlalte reglementări aplicabile în materie.

Controlul profesional curent al activității executorilor bancari și avizarea asupra legalității actelor întocmite de aceștia se asigură de către compartimentul juridic al băncii.

Șeful Corpului executorilor bancari este subordonat direct șefului departamentului juridic.

După confirmarea în scris a înregistrării de către Ministerul Justiției, executorul bancar poate exercita efectiv atribuțiile ca atare, în baza legitimației de serviciu eliberate sub semnătura conducătorului băncii.

Executorul bancar îndeplinește actele de executare silită și celelalte acte care sunt de competența sa, în baza dispoziției scrise a șefului Corpului executorilor bancari și a avizului prealabil obligatoriu al compartimentului juridic.

În îndeplinirea atribuțiilor lor executorii bancari întocmesc procese-verbale despre măsurile luate și constatările făcute, dacă reglementările aplicabile în materie nu prevăd altfel.

Unul din exemplarele proceselor-verbale întocmite se depune la dosarul instanței de executare, unul la dosarul executării, iar celelalte se comunică persoanelor interesate.

Actele executorilor bancari sunt supuse, în condițiile legii, controlului judecătoresc.

Corpul executorilor bancari va avea propria evidență și arhivă a lucrărilor efectuate.

Executorii bancari au următoarele atribuții:

a) pun în executare titlurile excutorii aparținând băncii și efectuează actele de executare necesare în toate formele de executare silită, prevăzute de Codul de procedură civilă și de alte dispoziții legale aplicabile în materie;

b) notifică actele judiciare și extrajudiciare;

c) comunică actele de procedură;

d) recuperează, pe cale amiabilă, creanțele băncii;

e) aplică măsurile asigurătorii dispuse de instanța judecătorească în favoarea băncii;

întocmesc procesele-verbale de constatare în cazul ofertei reale, urmate de consemnarea sumei de către debitorul băncii, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă;

f) întocmesc, potrivit legii, protestul de neplată a cambiilor, biletelor la ordin și cecurilor, după caz;

constată starea de insolvabilitate a debitorului urmărit;

g) efectuează orice alte acte sau operațiuni prevăzute de dispozițiile legale, aplicabile executării titlurilor executorii aparținând băncii.

Executorii bancari își desfășoară activitatea, exercitându-și atribuțiile, pe întrgul teritoriu al României.

Asigurarea de răspundere profesională a executorului bancar se realizează de către bancă și în contul băncii.

Este interzis executorilor bancari să achiziționeze, direct sau prin interpuși, pentru ei sau pentru alții, bunurile ce au format obiectul activității de executare silită sau să facă acte de executare în propria lor cauză ori în cauzele privind rudele și afinii până la gradul al patrulea inclusiv.

În caz de suspendare sau de încetare a raportului de muncă, ștampila, legitimația, registrele și lucrările executorului bancar în cauză vor fi predate șefului Corpului executorilor bancari al băncii.

Utilizarea sumelor pentru plata creanțelor băncii

Disponibilitățile existente, inclusiv cele din depozite și încasările viitoare ale debitorilor cu credite neperformante, vor fi utilizate, pentru plata creanțelor băncii, în următoarea ordine:

a) cheltuieli cu recuperarea;

b)dobânzi penalizatoare;

c) dobânzi curente;

d) credite restante;

e) credite curente;

f) alte datorii către bancă.

Sumele realizate din valorificarea bunurilor mobile și imobile aduse în garanție la acordarea creditelor, se vor utiliza în primul rând pentru rambursarea datoriilor garantate cu aceste bunuri.

4. ANALIZA CONTRACTĂRII ȘI DERULĂRII UNUI CREDIT DE INVESTIȚII LA SC SANPAOLO IMI BANK SA

În acest studiu de caz, analizăm contractarea și derularea unui credit de investiții solicitat de către S.C. Farmacom SRL, al cărei obiect de activitate îl reprezintă comerțul cu amănuntul al produselor farmaceutice.

În data de 11.04.2002, în baza unei cereri de credit (anexa nr.1), această societate solicită băncii S.C. Sanpaolo Imi Bank S.A. un credit pentru echipament în completarea surselor proprii, pe termen mediu (3 ani), fără perioadă de grație, cu o dobândă fluctuantă de 44% pe an, în valoare de 200 milioane lei. Creditul va fi folosit de către beneficiar la cumpărarea unui apartament ce va fi amenajat ca punct farmaceutic destinat desfacerii de medicamente și produse sanitare.

La cererea de credit sunt anexate și următoarele documente: bilanț la data de 31.12.2001 (anexa nr.16), situația principalilor furnizori și clienți (anexa nr.2 și anexa nr.3), plan de afaceri (anexa nr.6) care cuprinde datele de identificare ale societății, datele generale ale afacerii și analiza financiară a activității desfășurate, flux de lichidități (anexa nr.5) și bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2002 (anexa nr.4). Toate acestea participă la efectuarea de către ofițerul de credite a unei analize detaliate și în domenii de activitate diferite a clientului, urmărind performanțele economico-financiare realizate de solicitant în perioada precedentă și cele estimate pentru perioada de angajare a creditului precum și serviciul datoriei.

Reprezentantul societății solicitante se obligă să garanteze creditul primit și dobânzile aferente cu:

– ipoteca de rang I în sumă de 13 230 USD, echivalentul sumei de 439 220 226 lei, asupra imobilului situat în Drobeta Turnu Severin, str. Veterani nr. 5, bloc IM1A, scara1, ap. 2, compus din două camere de locuit plus dependințe, înscris în CF nr. 8231/N cadastral 1514/1/0/2, proprietatea SC FARMACOM SRL.

– Bilete la ordin în sumă de 371 mil lei, emis de SC FARMACOM SRL în favoarea SC SANPAOLO IMI BANK SA SUCURSALA Dr. Tr. Severin, avalizat Avram Iulia CNP [anonimizat] și soțul acesteia Avram Sabin CNP [anonimizat].

Bunurile imobiliare și mobiliare ce se admit în garanția creditului fac obiectul contractelor de garanție imobiliară (anexa nr.9) și contractul de fidejusiune (anexa nr.12), autentificate, ce se inscripționează la Judecătoria teritorială.

Pe baza formularelor de raportare financiar-contabil, respectiv „Bilanț” și „Contul de profit și pierdere” din anul anterior solicitării creditului (2001), Comitetul de Credite atribuie clientului punctajul în sumă totală de 96,30 puncte, conform anexei nr.18, încadrându-se astfel în categoria A (clienți cu situație financiară solidă, istorie foarte bună a serviciului datoriei, garanții reale solide, caracteristici atractive ale creditului).

Acest procedeu se reia pe tot parcursul creditului pentru a urmări evoluția performanțelor economico-financiare ale debitorului care se dovedesc a fi în scădere, trecând din categoria A în care se afla în momentul acordării creditului, în categoria C, unde se și menține o anumită perioadă de timp, iar la data de 30.06.2003 clientul este clasificat în categoria E de performanțe.

Analiza indicatorilor economico – finciari

Lichiditatea unei întreprinderi este definită ca fiind capacitatea de a-și acoperi din activele de exploatare deținute obligațiile pe termen scurt. În literatura de specialitate lichiditatea este reprezentată de trei indicatori: lichiditatea curentă, lichiditatea rapidă și lichiditatea imediată. În analiza gradului de lichiditate S.C. Sanpolo Imi Bank S.A. utilizează numai pe cel de-al doilea indicator.

Tabel nr. 4.1.

Indicatorul – lichiditate rapidă

Putem observa că indicatorul depășeste limita maximă considerată normală (peste 1,01) numai la 31.12.2001, înregistrând apoi un trend descrescător. Aceste evoluții se datorează creșterii datoriilor curente, care devansează ritmul de creștere a diferenței dintre active circulante totale și stocuri. Această situație aduce firma în pericolul de a nu-și onora obligațiile de plată pe termen scurt din activele circulante care pot fi transformate rapid în lichidități

Datorită acestei situații, consider a fi necesar și calculul celorlalți doi indicatori ai lichidității – lichiditatea curentă și imediată.

Rata curentă reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale curente de a se transforma în lichidități pentru a se achita datoriile curente. Dacă valoarea totală a pasivelor curente este mai mare decât valoarea totală a activelor curente atunci acest indicator este subunitar și acesta ar putea arăta că finanțatrea pe termen scurt a fost folosită pentru achiziționarea de active pe termen lung, ceea ce în mod normal este considerat imprudent.

(4.1)

Tabel nr. 4.2.

Indicatorul – lichiditate curentă

Lichiditatea imediată reflecă posibilitatea achitării datoriilor pe termen scurt pe seama numerarului aflat în casierie, a disponibilităților bancare și a plasamentelor de scurtă durată. Indicatorul arată cât din datoriile curente sunt acoperite de activele cu lichiditate imediată.

(4.2)

Tabel nr. 4.3.

Indicatorul – lichiditate imediată

Concluzionez că potrivit indicatorilor lichidității, societatea are capacitatea acoperirii datoriilor pe termen scurt din activele de exploatare de care dispune, dar nu are capacitatea de a-și acoperii aceste obligații din cele mai lichide active ale sale.

Aceeași evoluție se întâlnește și în cazul solvabilității patrimoniale. Indicele general de solvabilitate ne arată măsura în care capitalurile proprii ale societății asigură acoperirea datoriilor societății.

Tabel nr. 4.4.

Indicatorul – solvabilitate patrimonială

Se observă că în anul 2001 valoarea indicelui general de solvabilitate este peste nivelul maxim de 0,46. Capitalul propriu este mai mare decât total pasiv, putând afirma că întreprinderea aflată în stare de funcționare este solvabilă. Pe parcursul perioadei de creditare valoarea indicatorului scade, înregistrând la data de 30.06.2003 valoarea 0, stare de insolvabilitate, acesta fiind unul din motivele trecerii creditului în categoria E „Pierdere”.

O întreprindere poate fi solvabilă chiar dacă la un moment dat nu are capacitate de plată și nu dispune de lichidități financiare, lipsa capacității de plată și a lichidității pot fi temporare dacă întreprinderea este solvabilă. Din acest motiv, solvabilitatea unei întreprinderii este generată de o activitate eficientă, iar lipsa lichidității se datorează unor situații conjuncturale.

Profitabilitatea și performanța societății este analizată prin prisma a 2 indicatori: marja profitului brut la vânzări și rentabilitatea capitalului total (rentabilitatea financiară).

Tabel nr. 4.5.

Indicatorul – rata marjei brute

Acest indicator indică rentabilitatea agentului economic – cât profit obține la 100 lei vânzări. În cazul societății S.C. Farmacom S.R.L, cifra de afaceri reprezentată de veniturile din vânzarea mărfurilor se plasează pe un trend descrescător, scădere ce se datorează reducerii profitului brut în condițiile în care cifra de afaceri fluctuează.

Se observă că societății îi revine un procent din ce în ce mai scăzut din vânzări după acoperirea tuturor cheltuielilor.

Tabel nr. 4.6.

Indicatorul – rentabilitate financiară

Rentabilitatea financiară este indicatorul clasic de profitabilitate, urmărit de manageri și acționariat. Putem observa că firma a trecut de la o perioadă de utilizare cu maximă eficiență a capitalurilor investite, la o perioadă de insolvabilitate financiară. Aceasta se datorează creșterii excesive a cheltuielilor de exploatare, creștere rezultată din procesul de înființare a unui punct farmaceutic precum și creșterii cheltuielilor financiare respectiv cheltuielilor privind dobânzile aferente creditului pe termen mediu contractat de societate în anul 2002.

Se poate observa totuși că în perioada 01.06.2003 – 10.06.2003 societatea a înregistrat și o creștere a veniturilor din exploatare care însă nu devansează creșterea cheltuielilor de exploatare.

Nivelul scăzut al indicatorilor profitabilității și performanței precum și o evoluție descrescătoare a acestora de la o perioadă la alta reflectă o dinamică negativă a situației economico-financiare a agentului.

Tabel nr. 4.7.

Indicatorul – rata de utilizare a ctivelor curente

Indicatorul de utilizare a activelor circulante arată ce vânzări s-au obținut utilizând 100 lei active circulante. O creștere a activelor circulante poate fi considerată o situație favorabilă în cazul în care este asigurată valorificarea acestora pe piață.

Indicatorul înregistrează valori ridicate în primele două perioade analizate; această situație se justifică prin faptul că agentul desfășoară o activitate comercială rentabilă. În continuare, se poate observa o creștere a activelor circulante însă nu poate fi considerată o situație favorabilă deoarece veniturile din vânzarea mărfurilor crește dar într-o proporție mult mai mică decât a activelor circulante lucru ce dovedește slaba valorificare a acestora pe piață.

Tabel nr. 4.8.

Indicatorul – gradul de acoperire a dobânzii

Gradul de acoperire a dobânzii din profit este un indicator care arată cât din profitul de exploatare (înainte de dobânzi și impozite) poate fi utilizat pentru acoperirea cheltuielilor cu dobânda. În urma analizei indicatorului și a situațiilor financiare anexate se poate observa o fluctuație majoră a acestuia. Astfel în momentul acordări creditului, prin analiza situațiilor financiare de la 31.12.2001, s-a constatat faptul că societatea nu a înregistrat cheltuieli cu dobânzile acordându-se punctaj maxim acestui indicator.

La următoarea analiză a indicatorului (30.06.2003) banca se confruntă cu aceeași situație deoarece firmei i-a fost acordată o perioadă de grație 3 luni, timp în care societatea nu plătește și nu înregistrează cheltuieli cu dobânzile.

La 31.12.2002 se poate observa scăderea indicatorului deoarece firma a început să înregistreze cheltuieli cu dobânzile iar profitul din exploatare a crescut într-o proporție foarte mică. Situația de dificultate intervine la data de 30.06.2003 când SC Farmacom SRL înregistrează pierdere în activitatea de exploatare.

Tabel nr. 4.9.

Indicatorul – gradul de îndatorare

Pe parcursul întregii perioade se observă o evoluție crescătoare a gradului de îndatorare. Această evoluție este una nefavorabilă deoarece reflecă imposibilitatea băncii de a recupera creanțele față de aceasta prin valorificarea activelor, în cazul imposibilității de plată.

Se observă o creștere etât a activului total cât și a datoriilor societății însă ritmul de creștere a datoriilor devansează ritmul de creștere a activului total.

Deși serviciul datoriei este bun încadrându-se în perioada 0-15 zile, cauza înregistrării creditului la credite neperformante se datorează categoriei performanței financiare în care a fost clasificat clientul (categoria E) la 30.06.2003.

De remarcat că, în ceea ce privește situația sectorului economic, poziția pe piață a clientului,relația bancă-împrumutat și managementul clientului,nivelul indicatorilor se mențin constant pe toată perioada analizată.

Recuperarea acestui credit devenit neperformant se va realiza pe cale amiabilă constând într-o înțelegere între împrumutat și bancă. De această modalitate de recuperare se vor ocupa serviciile de creditare și oficiile juridice din cadrul sucursalei Sanpaolo Imi Bank – Dr. Tr. Severin, sub coordonarea și cu avizul departamentelor de creditare și juridic din centrală.

Pentru o mai bună monitorizare a evoluției creditului cu risc în rambursare se va întocmi o fișă de analiză a creditului neperformant conform anexei nr. 13.

Propunerea de recuperare a creditului vine din partea debitorului și constă în valorificarea garanțiilor din patrimoniul său pe cale amiabilă cu acordul prealabil al băncii și sub condiția ca toate sumele obținute în cadrul vânzării să fie destinate recuperării datoriilor. În această situație eliberarea de sub garanție se va realiza ulterior/concomitent momentului încasării sumelor obținute din valorificarea bunului.

CONCLUZII

Activitatea de intermediere financiară ocupă un loc central în cadrul activitătii economice, permițând derularea corespunzătoare a acesteia și exercitând un impact semnificativ asupra procesului creșterii economice durabile.

În cazul României, insuficiența resurselor financiare proprii ale diverselor categorii de subiecți economici, evoluția sinuoasă a transformărilor structural-funcționale, absența sau imperfecțiunile „ de profunzime” a unor mecanisme de alocare și realocare a resurselor specifice unei economii de piață funcționale, întârzierile survenite în impunerea disciplinei contractuale, instabilitatea cadrului legislativ și caracterul incomplet al alinierii acestuia la standardele și uzanțele internationale etc. se repercutează și asupra caracteristicilor activității intermediarilor financiari.

O problemă stringentă pentru sectorul bancar o constituie gestionarea eficientă a riscurilor, gestionare ce depinde de un management performant. Băncile trebuie să adopte toate măsurile necesare prin care riscurile legate de activitatea de creditare să fie corect evaluate și apreciate. Riscul poate fi gestionat eficient prin asigurarea unui portofoliu de debitori diverși astfel încât pierderile să nu fie concentrate în timp și prin solicitarea de garanții de la terțe persoane astfel încăt riscul de faliment să fie total sau parțial transferat asupra acestora, în fiecare sector de activitate există exemple de afaceri cu un grad mare de succes ce trebuie utilizate ca standarde atunci când se ia în considerare o cerere de creditare. Gradul de certitudine și sursele de rambursare ale clientului trebuie identificate chiar de la început, cu atât mai mult cu cât banii pe care banca îi dă cu împrumut sunt banii altor oameni. Ofițerii de credit trebuie să țină cont de aspecte legate de activitatea agenților economici precum: schimbări dese ale băncilor, nerespectarea contractelor de credite, explicații vagi referitoare la relațiile cu debitorii și creditorii, documente și informații rareori disponibile, schimbarea frecventă a cenzorilor și a personalului de conducere.

Analiza pe care o propunem se concentrează asupra unor aspecte conceptuale specifice activității de creditare, precum și pe analiza factuală a unei entități componente a sistemului bancar comercial – în speță banca S.C. SANPAOLO IMI BANK SA.

Astfel, evidențiem:

aspectele organizatorice și funcționale specifice unei bănci comerciale private, de dimensiuni “mici”;

elementele definitorii ale politicii de creditare specifice băncii.

De asemenea, am încercat să concretizăm elementele „de principiu” printr-un studiu de caz al unui credit neperformant acordat de către bancă. În cadrul acestui studiu, am reflectat etapele derulării creditului, modalitățile de analiză a firmei debitoare utilizate de către bancă, precum și modalitățile de „soluționare” a creditului devenit neperformant.

Pentru a susține partea teoretică a lucrării cu date concrete, am prezentat contractarea și derularea unui credit de investiții, în valoare de 200 milioane lei, acordat pe o perioadă de 3 ani la solicitarea societății S.C. FARMACOM S.R.L pentru achiziția unui nou spațiu comercial în vederea dezvoltării afacerii prin deschiderea unui nou punct farmaceutic. Pe baza datelor generale despre societate și a informațiilor de natură economică culese, în urma calculelor realizate, inspectorul de credite constată că societatea analizată întrunește 96.3 puncte și potrivit criteriilor bancare de evaluare și clasificare a performanțelor, se încadrează în categoria A. În urma realizării analizei economico-financiare a activității agentului economic pe toată perioada creditării, banca constată că societatea înregistrează o scădere a tuturor indicatorilor de performanță încadrându-se în final în categoria creditelor neperformante.

Recuperarea acestui credit devenit neperformant se va realiza pe cale amiabilă constând într-o înțelegere între împrumutat și bancă. De această modalitate de recuperare se vor ocupa serviciile de creditare și oficiile juridice din cadrul sucursalei Sanpaolo Imi Bank – Dr. Tr. Severin, sub coordonarea și cu avizul departamentelor de creditare și juridic din centrală.

Propunerea de recuperare a creditului vine din partea debitorului și constă în valorificarea garanțiilor din patrimoniul său pe cale amiabilă cu acordul prealabil al băncii și sub condiția ca toate sumele obținute în cadrul vânzării să fie destinate recuperării datoriilor.

Acest studiu confirmă importanța promovării și implementării, în cadrul normelor și reglementărilor de prudență bancară ale BNR, a unor proceduri și mecanisme interne de gestiune adecvată a portofoliului de credite, apte să permită identificarea în stadiile inițiale ale clienților rău-platnici, precum și ameliorarea sistemului de garanții solicitate de către bancă.

Ca o contribuție personală, am propus extinderea gamei de indicatori economico-financiari utilizați de către bancă, în vederea unei reflectări mai adecvate a arhitecturii financiare a clientului-debitor. Acești indicatori sunt:

– rata curentă, care reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale curente de a se transforma în lichidități pentru a se achita datoriile curente.

– lichiditatea imediată, care reflecă posibilitatea achitării datoriilor pe termen scurt pe seama numerarului aflat în casierie, a disponibilităților bancare și a plasamentelor de scurtă durată. Indicatorul arată cât din datoriile curente sunt acoperite de activele cu lichiditate imediată.

– cuantumul plăți restante în cifra de afeceri, care exprimă ponderea volumului de plăți restante aportat la cifra de afaceri. Acest indicator arată comportamentul împrumutului cu privire la chitarea datoriilor la termen.

– eficienta activelor totale, măsoară rentabilitatea cu care sunt utilizate activele societății.

– cash-flow disponibil, exprimă potențialul de remunerare a acționarilor cu dividende și a creditorilor cu dobânzi, după finanțarea creșterii economice, respectiv variația imobilizărilor și variația necesarului de fond de rulment.

Dorim să menționăm faptul că, în opinia noastră, în afara măsurilor prudențiale promovate de către banca centrală, în ipostaza acesteia de autoritate de reglementare și supraveghere prudențială, sunt esențiale măsurile adoptate de către fiecare entitate bancară, ca o componentă a politicii sale comerciale. În fond, responsabilitatea finală pentru o politică adecvată de afaceri, în cadrul căreia să se realizeze o „balansare” a rezultatelor activității și a riscurilor asociate acesteia, revine fiecărui subiect economic individual în parte.Iar în cazul României , o astfel de abordare reprezintă o „precondiție critică” pentru o economie funcțională.

ANEXE

ANEXA NR. 1. CERERE DE CREDIT

Nr. 102 din 11.04.2002

C Ă T R E,

SUCURSALA DROBETA TURNU SEVERIN

Denumire agent economic: Înregistrată la SC SANPAOLO IMI BANK S.A. FARMACOM SRL Sucursala DROBETA TURNU SEVERIN

Sub nr. 2389data 17/10/2002

1. Denumirea și forma juridică SC FARMACOM SRL reprezentată prin AVRAM IULIA în calitate de ADMINISTRATOR.

2. Sediul societății: Drobeta Turnu Severin, str. Adrian nr. 110,

telefon 323488.

3. Numărul de înregistrare în Registrul Comerțului: 5/1407/27.11.1994

36erit de înregistrare R 6515472 , data înființării 1994

cod fiscal R6515472.

4. Reprezentanții legali (administratorii sau împuterniciții acestora potrivit legii)

5. Obiectul de activitate: eliberarea produselor farmaceutice si parafarmaceutice

6. Capital social, din care: Subscris Vărsat

de stat _____________________________

privat, din care 2 000 000 2 000 000

– participare străină ___________________________

T O T A L 2 000 000 2 000 000

7. Vă rugăm 36erit aprobați un credit în valoare de 200 000 000 lei, pe o 36eritada de 3 ani, pe care să-l folosim în completarea resurselor proprii pentru procurarea unui apartament.

Resursele proprii de 50 000 000 lei se 36eritad potrivit bugetului de venituri și cheltuieli al unității, astfel:

– surse proprii 50 000 000 lei

– alte surse _________ lei

8. Creditul urmează să-l rambursăm în 36 luni.

9. Garanții propuse

10. Unitatea noastră are contul principal la banca S.C. SANPAOLO IMI BANK S.A . și un mai are conturi deschise la alte unități bancare.

11. Rulajele plăților unității înregistrate prin SC SANPAOLO IMI BANK S.A. în anul:

– precedent _________________

– în curs 198 496 mii lei

12. Creditele contractate la data întocmirii cererii

13. Societatea FARMACOM SRL un face parte din nici un grup de persoane fizice sau juridice.

14. La prezenta cerere se anexează: bilanț la data de 31.12.2001, situația principalilor furnizori și clienți, plan de afaceri, flux de lichidități, bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2002.

15. Declarăm pe proprie răspundere că toate datele din prezenta cerere, precum și din documentele anexate sunt reale și corespund cu cele din evidențele noastre și ne angajăm să respectăm toate obligațiile ce ne revin din contractul de credit.

PERSOANE AUTORIZATE,

ANEXA NR. 2. SITUAȚIA PRINCIPALILOR FURNIZORI EXISTENȚI ÎN SOLD LA DATA DE: 31.03.2002

SC FARMACOM SRL

Întocmit,

ANEXA NR. 3. SITUAȚIA PRINCIPALILOR CLIENȚI EXISTENȚI ÎN SOLD LA DATA DE: 31.03.2002

SC FARMACOM SRL

Întocmit,

ANEXA NR. 4. BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI

PE ANUL 2002

SC FARMACOM SRL

Loc. Dr. Tr. Severin

Jud. Mehedinți

Întocmit,

ANEXA NR. 5. FLUXUL DE NUMERAR

pe perioada de realizare și de exploatare a proiectului de investiții

mil. lei

Client,

ANEXA NR. 6. PLANUL DE AFACERI

Societatea Comerciala –

CS FARMACOM SRL

A. DATE DE IDENTIFICARE A AGENTULUI ECONOMIC

Numele firmei: SC FARMACOM SRL

Numărul și data înregistrării la Registrul Comerțului: 5/1407/27.11.1994

Forma juridică de constituire: SRL

Tipul activității: servicii, comerț

Natura capitalului: particular

Asociați, acționari principali:

B. CONDUCEREA / PERSONALUL FIRMEI

B.1. CONDUCEREA:

1. Nume: AVRAM Prenume: IULIA Funcția: administrator Studii: Facultatea de farmacie

Experiență:

B.2. PERSONALUL

Număr total de salariați: 4 din care: direct productivi 2

C. DESCRIEREA ACTIVITĂȚII CURENTE:

1. Produsele/ serviciile: Farmacie și laborator farmaceutic

2. Principalii furnizori de materii prime

3. Date tehnice cu privire la mijloacele fixe aflate în proprietatea agentului economic:

Societatea având ca obiect de activitate desfacerea produselor farmaceutice, nu are în dotare o gamă mare de mijloace fixe.

D. PIAȚA ACTUALĂ

1. Clienții:

2. Concurența (Nume, date cunoscute cu privire la aceasta):

SC AVICENA SRL

SC EPMEDRA SRL

3. Poziția produselor/ serviciilor firmei comparativ cu ale concurenților:

4. Litigii cu beneficiari/clienți: NU ARE

Ca urmare a unei concurențe destul de mare pe piața locală, societatea deservește populația cu multă amabilitate, oferind o gamă mare de produse și pliante despre calitățile produselor și avantajele oferite față de produse similare. Acest lucru a dus la faptul de a nu avea litigii cu beneficiarii.

E. DESCRIEREA PROIECTULUI PENTRU CARE SE SOLICITĂ CREDITUL

1. Produsele/ serviciile: Creditul solicitat va fi folosit pentru cumpărarea unui apartament ce va fi amenajat ca punct farmaceutic destinat desfacerii de medicamente și produse sanitare.

2. Modul de asigurare cu utilități (energie, apă, abur etc.): imobilul este conectat la alimentare cu energie electrică și la sistemul de alimentare cu apă a orașului.

3. Modificările necesare la echipamente, clădiri existente: imobilul nu necesită modificări majore. Singura modificare impusă va fi de construire a căii de acces direct din stradă si de dotare cu rafturi necesare depozitării produselor farmaceutice.

4. Modificările necesare în structura și numărul personalului angajat: ca urmare a înființării unei noi farmacii, se impune angajarea unei persoane specializate în funcția de farmacist.

F. DATE PRIVIND PIAȚA ȘI PROMOVAREA VÂNZĂRII PRODUSULUI/ SERVICIULUI

1. Clienți potențiali Lei

2. Concurenți potențiali

3. Modalități de desfacere a produselor:

4. Activitatea de promovare a vânzărilor:

Societatea își promovează activitatea prin pliante și broșuri.

G. INFORMAȚII FINANCIARE PRIVIND ACTIVITATEA TRECUTĂ A FIRMEI

La prezentul plan de afaceri s-au anexat:

Bilanțurile contabile ale ultimilor 2 ani

Estimările pentru anul în curs;

Situația creditelor deja existente și graficul lor de eșalonare (acord consultare bază date de risc).

Indicatorii de bonitate:

Rata curentă = Active curente/Pasive curente

F. PLANUL DE FINANȚARE A INVESTIȚIEI ȘI PROIECȚIILE FINANCIARE PENTRU PERIOADA DE RAMBURSARE A CREDITULUI

Sursele de finanțare ale investiției se asigură din:

La prezentul s-au anexat:

Fluxul de numerar

Situația veniturilor și cheltuielilor

I. INFORMAȚII FINANCIARE PRIVIND ACTIVITATEA VIITOARE A FIRMEI

Rata internă de rentabilitate financiară a proiectului.

Raportul Active curente/Pasive curente previzionat.

Servicul datoriei previzionat.

J. GARANTAREA CREDITULUI

Creditul va fi garantat conform anexelor prin: apartament a cărei valoare trebuie să acopere valoarea creditului plus dobînda.

ANEXA NR.7. FIȘA CLIENTULUI

Dr. Tr. Severin SRL

Perspective de retehnologizare

Modalități de desfacere a produselor:

– Rețea proprie de magazine

– Direct detailiștilor

VIZAT:

ȘEF SERVICIU CREDITE, INSPECTOR CREDITE,

ANEXA NR.8. FIȘA DE ANALIZĂ

PENTRU APROBAREA CREDITULUI

1. Date generale:

* Denumirea societății si forma de organizare: SC FARMACOM SRL

* Structura acționariatului: AVRAM IULIA – ASOCIAT UNIC – 100%

* Obiectul principal de activitate: comerțul cu amănuntul al produselor farmaceutice

* Capital social: Subscris 2 mil lei Vărsat 2 mil. lei

* Contul principal deschis la: SC SANPAOLO IMI BANK SA – SUCURSALA DROBETA TURNU SEVERIN

2. Date privind creditul:

* Categoria de credit: credit pentru echipament în completarea surselor proprii.

* Valoarea creditului: 200 000 000 lei.

* Surse proprii și alte resurse în completarea cărora se solicita creditul: 50 000 000 lei.

* Destinația: creditul se va utiliza pentru cumpararea unui apartament necesar deschiderii unui nou punct farmaceutic.

* Durata de creditare: 3 ani

din care: perioada de grație: 3 luni

* Expunere mare: NU

* Competenta de aprobare: Comitetul de Credite si Risc Centrala

* Derogări de Norme: garantarea numai cu imobilul procurat din credit.

* Apartenența la “un singur debitor”: NU. Nu face parte din nici un grup.

3.A Documentația utilizată la efectuarea analizei:

* Documentele de autorizare și funcționare ale societății : statut; contract de societate; hotărâre judecătorească; certificat de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerțului; certificat de înregistrare la DGFP; certificat de înregistrare fiscală.

* Fișa clientului

* Cererea de credit numărul 102 din data de 11.04.2002

* Bilanțul contabil la: 31.12.2001

* Indicatorii financiari și situația patrimoniului la: 31.12.2001

* Balanța de verificare la: 31.03.2002

* BVC pe anul: 2002

* Planul de afaceri

* Memoriu justificativ

* Fluxul de numerar pe perioada creditării.

3.B Diagnostic juridic :

* organul competent să aprobe contractarea creditului: Asociat unic AVRAM IULIA

* organul competent să aprobe acordarea de garanții: Asociat unic AVRAM IULIA

* persoanele împuternicite să angajeze clientul în contractul de credit si garanție: AVRAM IULIA

* actul de împuternicire: Statutul societății

* nu este in evidențele AVAB București

* nu este în procedura prevăzuta de Legea 64/1995 privind falimentul

* nu este in interdicție bancară.

4. Prezentarea activității clientului:

* Capacitate managerială: Societatea este condusă încă de la înființare de AVRAM IULIA de profesie farmacist, dovedindu-se și un bun administrator dând dovada de multe aptitudini în activitatea managerială. Activitatea societății a fost și este rentabilă și într-o continuă ascensiune.

* Relațiile și reputația pe piața: calitatea, prețul și diversitatea produselor farmaceutice comercializate cât și comercializarea pe bază de comandă a clienților, toate acestea au ajutat societatea să facă față mediului concurențial, care se află într-o continuă creștere, și să câștige un segment sigur pe piața locală în desfacerea medicamentelor.

Indicatori economici:

REALIZĂRI INDICATORI FINANCIARI (în mil. lei)

în anul în anul în curs

precedent 31.03.2002

– Profit net 287 10

– Pierderi _______________________________

– Active totale 486 394

– Creanțe și disponibilități 374 81

– Plasamente _______________________________

– Datorii totale 241 256

din care : furnizori 207 135

*Performanța financiară:

* Credite deținute de client și scrisori de garanție bancară

Nu deține alte credite și scrisori de garanție bancară

5. Garanția creditului solicitat:

– Ipoteca de rang I în sumă de 13 230 USD echivalentul sumei de 439.220.226 lei asupra imobilului (apartament cu două camere de locuit și dependințe, care se va procura din creditul acordat) situat în Drobeta Turnu Severin, str. Veterani nr. 5, bloc IM1A, scara 1, parter, ap.2, înscris în CF nr.8231/N, nr. Cadastral 1514/1/0/2 localitatea Drobeta Turnu Severin.

– Bilet la ordin în valoare de 300.000.000 lei emis de SC FARMACOM SRL în favoarea SANPAOLO IMI BANK SA sucursala Drobete Turnu Severin avalizat de asociatul unic AVRAM IULIA.

Nu are sarcini sau angajamente către terțe persoane.

6.Concluziile analizei privind creditul solicitat:

Societatea are contul deschis în data de 15.03.2002, realizând până la 11.04.2002 un rulaj de 198.496 mii lei, banca încasând comisioane pe operațiuni în sumă de 1.570 mii lei, dobânzi de 160.532 mii lei și comosioane aferente creditului în valoare de 38.350 mii lei.

La finele anului 2000 societatea înregistrează o cifră de afaceri de 690 mil. lei și un profit de 15 mil. lei. Iar în 31.12.2001 înregistrează o cifra de afaceri de 1.641 mil. lei și un profit net de 87 mil. lei. La data de 31.03.2002 societatea realizează o cifră de afaceri de 943 mil. lei și un profi net de 10 mil lei.

Contul de profit și perderi pe cele trei perioade se prezintă astfel în mil. lei:

31.12.2000 31.12.2001 31.03.2002 MIL.LEI

– venituri din exploatare = 690 1641 943

– cheltuieli pentru exploatare = 668 1283 914

PROFIT DIN EXPL. = 22 358 29

– venituri financiare = 1 2 1

– cheltuieli financiare = – – 1

REZULTAT FINANCIAR = + 1 + 110 + 1

– venituri exceptionale = – – –

– cheltuieli exceptionale = 1 2 6

PIERDERE EXCEPTIONALA= 1 2 6

REZULTAT BRUT (PROFIT) = 22 358 24

IMPOZIT PE PROFIT = 7 21 14

REZULTATUL NET = 15 287 10

Din analiza celor mai sus prezentate se observă o evoluție ascendentă a cifrei de afaceri de la un an la altul cât și faptul că agentul economic desfășoară o activitate de bază rentabilă exprimată prin profitul obținut la activitatea de bază.

De asemeni în anul curent, până la 31.03.2002 clientul a realizat un profit la activitatea de bază de 29 mil. lei deși a cheltuit 55 mil. lei cu achiziționarea obiectelor de inventar, iar pe total activitate un profit net de 10 mil. lei.. La activitatea excepțională a realizat pierdere în valoare de 6 mil. lei provenind din cheltuielile cu amenzi și penalități.

MIL.LEI

Situația activelor circulante și a datoriilor la 31.12.2001 31.03.2002

Active circulante – total 472 670

– stocuri 98 388

– clienți 338 211

– alte creanțe și disponibilități 36 71

Datorii – total 242 640

– împrumuturi – –

– furnizori 208 435

– alte datorii 34 205

Analizând activele circulante și datoriile la data de 31.03.2002, comparativ cu data de 31.12.2001, s-a constatat, o creștere a activelor circulante cu 198 mil. Lei , datorată în principal creșterii, de la 98 mil lei la 388 mil lei, stocului de produse farmaceutice care s-a diversificat.

Totodată s-a constatat o creștere a datoriilor cu 199 mil. lei, ponderea deținând-o creșterea volumuli furnizorilor neachitați de la 207 mil. lei la 435 mil. lei, cu mențiunea ca aceștia au o vechime de până la 60 de zile în funcție de termenele stabilite de părți.

La 31.03.2002, din totalul activelor circulante în valoare de 670 mil. lei, ponderea o dețineau stocurile de produse farmaceutice de 388 mil. lei reprezentând 58%, clienții în valoare de 211 mil. lei, reprezintă 32%, diferența de 71 mil. lei (10%) reprezintă disponibilități și alte creanțe de încasat.

Datoriile în valoare de 640 mil. lei, la aceeași dată, se compun din furnizori 435 mil. lei cu o vechime de până la 60 zile conform ințelegerilor dintre aceștia și alte datorii 205 mil. lei ( 83 mil lei dividende de plată, 44 mil lei salarii și viramente cu bugetul statului și de asigurări aferente salariilor, 5 mil lei impozit pe profit, 73 mil lei TVA).

Valoarea apartamentului conform contractului de vânzare cumpărare este de 250 mil lei, din care aportul propriu al agentului economic este de 50 mil lei reprezentând 20% din valoarea investiției, (disponibil ce se va găsi in contul curent al clientului la banca noastră) iar pentru diferența de 200 mil lei (80%) clientul solicită credit pe termen mediu, de 3 ani.

Cumpărarea apartamentului o considerăm benefică datorită creșterii veniturilor printr-o desfacere mai mare a mărfii având în vedere vadul comercial unde se află imobilul, aspecte reeșite din memoriul tehnic anexat.

In ceea ce privește gradul de risc, clientul se încadrează în risc global mediu, datorită următoarelor aspecte:

calitatea conducerii: risc scăzut determinat de reputația bună a conducerii și care nu-și asumă riscuri inutile.

sector economic: risc mediu determinat de economia aflată în tranziție, blocajull financiar.

Stare financiară: risc scăzut, fiind în categoria de clasificare – „standard”.

Garanții: risc excesiv – ipoteca rang I asupra imobilelor cu grad risc 100%.

Clientul nu se află în relații speciale cu banca și nu se încadrează la expunere mare.

7. Propuneri: credit de investitii pe obiect

– valoarea creditului: 200.000.000 lei

– destinația: achizitionarea unui apartament pentru desfacerea unui nou punct farmaceutic

– durata creditării: 3 ani

din care: perioada de grație: 3 luni

– rambursarea creditului in 36 rate lunare

– punerea la dispoziție: după costituirea și înregistrarea garanțiilor asiguratorii, la data semnării contractului de credit.

– dobânda 44 % pe an .

– rambursarea ultimei rate la 3 ani de la acordarea creditului.

– alte condiții: – comision de risc=1%an la creditul aprobat, se va încasa anticipat

– comision de analiza=500.000 lei

– comision de inregistrare ipoteca=250.000 lei.

Întocmit, Avizat,

ANEXA NR.9. CONTRACT DE GARANȚIE IMOBILIARĂ

încheiat astăzi 15.04.2002

Între :

Societatea Comercială FARMACOM SRL, persoană juridică română cu sediul în Dr. Tr. Severin, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J/25/1407/1994, având cod fiscal nr. R 6515472, reprezentată prin d-na AVRAM IULIA domiciliată în Dr. Tr. Severin, str. Avram Iancu nr. 10, CNP [anonimizat] legitimată cu BI seria G.A. nr. 207839 eliberat de Pol Dr. Tr. Severin, în calitate de debitoare garantă pe de o parte, și

BANCA COMERCIALĂ SANPAOLO IMI BANK SA – SUCURSALA Dr. Tr. Severin – cu sediul în Dr. Tr. Severin, str. Gh, Bibicescu nr. 6, in calitate de creditor ipotecar, pe de altă parte,

a intervenit prezentul contract de garanție imobiliară, în următoarele condiții:

Subscrisa SC FARMACOM SRL, constitui în favoarea BĂNCII COMERCIALE SAN PAOLO IMI BANK S.A. Sucursala DR. Tr. Severin ipotecă de rangul I (unu) pentru suma de 13 230 USD (treisprezecemiidouăsutetreizecimii) echivalentul sumei de 439 220 226 (patrusutetreizecișinouămilioanedouăsutedouăzecimiidouăsutedouăzecișișase) lei exprimată la cursul de referință al Bancii Nationale a Romaniei din 15.04.2002 (33 200 lei/1 USD, plus dobânda fluctuantă de 44% pe an și comisioane de 5% calculate asupra capitalului împrumutat, asupra imobilului reprezentând apartament cu două camere de locuit și dependențe situat în Drobeta Turnu Severin, str. Veterani nr. 5, bloc IM1A, scara1, ap. 2, înscris în CF nr. 8231/N cadastral 1514/1/0/2, pentru garantarea unui credit pentru echipament în completarea surselor proprii, pe termen mediu, în valoare de 200 000 000 (douăsutemilioane) lei, acordat de Banca Comercială SANPALO IMI BANK SA Sucursala Dr. Tr. Severin, prin contractul nr. 64/2002, debitorului SA FARMACOM SRL, cu sediul in Dr. Tr. Severin str. Adrian nr. 110, înmatriculată la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J/25/1407/1994, având codul fiscal R 6515472.

Subscrisa debitoare garantată, declar că imobilul este proprietatea societății, dobândită conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 10.04.2002.

Imobilul se află în circuitul civil si este liber de sarcini.

Debitoarea garantă are obligația de a conserva valoarea bunului ipotecat și de a nu face nimic care să aducă atingere drepturilor constituite în favoarea băncii, prin acest contract.

Banca își rezervă dreptul ca pe durata valabilității prezentului contract să verifice oricând existenta și modul de conservare a bunurilor ipotecate de către proprietarul garant, iar, în cazul în care constată reaua credință a acestuia, să ceară instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor. Subsemnata debitoare garantă, sunt de acord sa cedez băncii toate drepturile pe care le voi avea de primit de la societatea de asigurări pentru daunele aduse imobilului ipotecat.

Subscrisa debitoare garantă, înțeleg și sunt de acord ca asupra imobilului înscris în CF 8231/N DROBETA TURNU SEVERIN, cu nr. cadastral al parcelei 1514/1/0/2, sa se înscrie un drept de ipotecă de rangul I (unu), pentru suma de 13 230 USD (treisprezecemiidouasutetreizecimii) echivalentul sumei de 439 220 226 (patrusutetreizecisinouamilioanedouasutedouazecimiidouasutedouazecisisase) lei, plus dobânda fluctuantă de 44% pe an si comisioanele de 5% aferente capitalului împrumutat , în favoarea BĂNCII COMERCIALE SANPAOLOIMI BANK S.A. Sucursala Dr. Tr. Severin și sa se noteze și interdicția de înstrăinare, grevare și demolare în favoarea acesteia.

Contractul bancar, precum și prezentul contract de garanție imobiliară, constituit în scopul garantării scrisorii de garanție bancara emisa, constituie titlu executoriu, în conformitate cu art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998, în baza căruia banca poate trece la executarea silită, subscrișii debitori garanți renunțând expres la orice cale de atac conferită de lege, în cazul în care banca va iniția aceasta executare silită pentru recuperarea oricăror creanțe datorate ca urmare a prezentei garanții.

BANCA COMERCIALĂ SANPAOLO IMI BANK S.A. Sucursala Dr. Tr. Severin, prin d-ul Mititelu Ștefan, în calitatea de mandatar, potrivit delegației nr.1794/15.04.2002, în baza contractului de credit nr. 64/2002, accepta garanția ipotecara în valoare de 13 230 USD (treisprezecemiidouasutetreizecimii) echivalentul sumei de 439 220 226 (patrusutetreizecisinouamilioanedouasutedouazecimiidouasutedouazecisisase) lei cu o dobândă fluctuantă de 44% pe an plus comisoane de 5% aferente capitalului împrumutat instituită prin prezentul contract și notarea interdicției de înstrăinare, grevare și demolare în favoarea băncii.

Contractul de credit bancar, actele adiționale precum și prezentul Contract de garanție imobiliară, constituit în scopul garantării creditului bancar acordat, constituie titlu executoriu, în conformitate cu art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998.

În baza inscripției ipotecare, banca va putea trece la executarea silită, sbscrisa debitoare garantată renunțând la beneficiul discuțiunii și diviziunii, în cazul nerambursării la scadență a creditului acordat și pornirii executaării silite imobiliare pentru recuperarea creditului și dobânzilor aferente.

Toate spezele privind prezentul contract sunt în sarcina debitorului garant. În caz de executare silită, toate spezele, precum și toate sumele rămase neacoperite prin valorificarea garanției sunt și rămân în sarcina debitorului garant.

Prezentul contract de garanție imobiliară, redactat de părți, se autentifică la Biroul Notarial Public din Dr. Tr. Severin și se înregistrează la Biroul de Carte Funciară la Judecătoria Dr. Tr. Severin.

SC FARMACOM SRL BANCA COMERCIALA SANPAOLO IMI BANK SA

prin mandatar, SUCURSALA DR. TR. SEVERIN

Avram Iulia prin mandatar,

ANEXA NR.10. CONTRACT DE FIDEJUSIUNE

Nr.01/15.04.2002

I. PĂRȚI CONTRACTATE

SANPAOLO IMI BANK SA sucursala Dr. Tr. Severin în calitate de creditor, cu sediul în Dr. Tr. Severin, str. Ghe Bibicescu , nr.6, județul Mehedinți reprezentată prin Borcean Valentina în calitate de director și Budirincă Alexandru în calitate de contabil șef, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. 5/1407/27.11.1994 -pe de o parte,

și

AVRAM IULIA domiciliată în Dr. Tr. Severin, str. Avram Iancu nr. 10, jud. Mehedinți, CNP [anonimizat] în calitate de fidejusori, pe de altă parte, a intervenit prezentul Contract de fidejusiune.

II. OBIECTUL CONTRACTULUI

Garantarea de către AVRAM IULIA în favoarea băncii a executării obligației de plată a ratelor, dobânzilor aferente și comisioanelor datorate de debitorul SC FARMACOM SRL, în sumele și la termenele stabilite prin contractul de credit nr. 64/15.04.2002 încheiat de aceștia cu banca.

III. OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR

Fidejusorul AVRAM IULIA se obligă:

să achite băncii, integral, contravaloarea ratelor și a dobânzilor aferente datorate, în cazul în care acesta nu își onorează obligațiile de plată asumate prin contractul de credit nr. 64/15.04.2002. În cazul în care această obligație nu a fost îndeplinită în termen de 30 zile de la data prevăzută în contractele de credite pentru plata ratelor și a dobânzilor aferente, suntem de acord și acceptăm să garantăm această obligație solidar cu debitorul cu întreg parimoniu prezent și viitor, inclusiv veniturile ce se vor realiza din orice activitate.

se obligă prin acest contract ăn solidar cu debitorul și se renunță la beneficiul discuțiune și diviziune prevăzut pri art.166 din Codul civil.

SC SANPAOLO IMI BANK SA se obligă să comunice fidejusorilor sune lunare datorate băncii de debitorului (SC FARMACOM SRL) conform contractelor de credite încheiate și posibilelor modificări care intervin în valoarea acestora.

IV. ALTE CAUZE

neîndeplinirea obligațiilor asumate prin prezentul contract, atrage răspunderea fidejusorilor.

litigiile de orice natură rezultate din prezentul contract vor fi soluționate prin cale amiabilă între părți, iar în cazul nesoluționării se va apele la instanțe competente.

fidejusorii sunt de acord că executatea prezentei garnții se va face în baza contractului de credit sus menționat, acesta fiind titlul executoriu ori de câte ori debitorul nu-și execută obligațiile.

Închei astăzi 15.04.2002 în două exempare, ambele având caracter de original, câte unul pentru fiecare parte.

SANPAOLI IMI BANK SA, FIDEJUSORI,

Sucursala Dr. Tr. Severin Avram Iulia

ANEXA NR.11. CONTRACT DE CREDIT

nr. 64 încheiat astăzi 15.04.2002

Între:

BANCA COMERCIALĂ SANPAOLO IMI S.A., societate pe acțiuni, Sucursala Drobeta Turnu Severin, în baza împuternicirii date prin Decizia Consiliului de Administrație al BĂNCII COMERCIALE SANPAOLO IMI S.A., cu sediul în Arad, bulevardul Revolutiei, nr. 88, județul Mehedinti, denumită în prezentul contract BANCA, reprezentată prin Borcean Valentina, în calitate de Director si Budirinca Alexandru în calitate de Contabil sef pe de o parte

și

SC FARMACOM SRL cu sediul în Drobeta Turnu Severin, str. Adrian, nr. 110, județul Mehedinti, Tel. 323488, fax _______, Telex _______ număr de ordine în Registrul Comerțului J/25/1407/1994, denumită în continuare ÎMPRUMUTAT reprezentată prin Avram Iulia în calitate de administrator, a intervenit prezentul contract:

1. BANCA acorda ÎMPRUMUTATULUI un credit în sumă de 200 000 000 (douasutemilioane) lei pentru achizitionarea unui apartament pe o perioadă de creditare de 3 ani începând cu data de 15.04.2002 și până la data de 15.04.2005, cu perioadă de grație de 3 luni.

2. Creditul se va pune la dispozitia IMPRUMUTATULUI astfel:

– integral, la data de 15.04.2002.

3. Creditul se acorda cu o dobândă fluctuantă de 44% pe an.

Pe parcursul utilizării creditului, BANCA poate indexa procentul de dobândă, în conformitate cu costul resurselor de creditare. Noul procent de dobânda se va comunica ÎMPRUMUTATULUI în scris, în termen de 10 zile de la aprobare și se va aplica la soldul creditului existent la data modificării dobânzii.

Dobânda calculată se încasează lunar de BANCĂ înaintea oricăror altor plăți, direct din contul de disponibilități, in prima ordine de plata, fără nici o înștiințare, pe bază de notă contabilă, eliberând ÎMPRUMUTATULUI un extras de cont la care se anexează o copie a notei contabile, prin semnarea prezentului act, împrumutatul consimțind la aceasta. În caz de neplată, în termen de 30 zile, a dobânzilor datorate, BANCA poate modifica unilateral nivelul dobânzii, în sensul majorării cu până la 5 puncte procentuale.

4. În cazul nerambursarii creditului la scadenta, BANCA este îndreptățită să treacă creditul la restanță în ziua următoare expirării termenului și să încaseze de la ÎMPRUMUTAT o dobândă majorată cu 3 puncte procentuale peste dobânda prevăzută în contract sau cea indexată.

Pentru stabilirea garanțiilor și îndeplinirea formelor de publicitate, gestionarea și neutilizarea creditului la datele și în sumele stabilite în contract, precum și pentru acoperirea riscului de rambursare a creditului de către client, BANCA calculează și încasează anticipat, din contul împrumutatului, comisioane conform celor menționate mai jos:

comision de înregistrare pentru:

contract de garanție imobiliară = 250 000 lei

comision de risc = 1% pe an la creditul aprobat, care se va incasa anticipat.

comision de analiză credit = 500 000 lei

5. ÎMPRUMUTATUL se obligă:

a. să respecte prevederile din prezentul contract și din anexele la acesta;

b. să asigure și să participe cu resurse proprii la realizarea obiectului creditării în proporție de 20 %, respectiv 50 000 000 (cincizecimilioane) lei;

c. să folosească creditul primit numai în scopul pentru care a fost solicitat și aprobat, în condițiile stabilite prin contract;

d. să restituie BĂNCII creditul primit potrivit graficului anexă la contract și să plătească dobânzile și comisioanele bancare;

e. să reflecte corect și la zi, în evidențele sale contabile toate operațiunile legate de acordarea și rambursarea creditului în conformitate cu normele legale în vigoare;

f. să suporte cheltuielile de urmărire făcute de BANCĂ pentru recuperarea creditelor nerambursate și a dobânzilor neplătite la scadență;

g. să solicite acordul BĂNCII în cazul modificărilor organizatorice și statutare (divizare, asociere etc.) care au implicații asupra obligațiilor asumate prin prezentul contract;

h. să păstreze în bune condiții și să nu înstrăineze garanțiile care au stat la baza acordării creditelor. Bunurile aduse in garanție vor fi asigurate la Societatea se asigurări ASTRA iar drepturile de despăgubire din acest contrat se vor cesiona băncii;

I. să reînoiască anual polițele de asigurare;

j. pe întreaga perioadă de derulare a creditului, respectiv până la restituirea acestuia și a dobânzilor, să-și deruleze activitatea și să-și păstreze disponibilitățile numai prin conturi deschise la BANCA COMERCIALĂ SANPAOLO IMI S.A., fiindu-i interzis sa facă încasări sau plăți prin alte conturi. Nerespectarea acestei obligații poate atrage sistarea creditului, iar obligația de restituire devine scadentă imediat, indiferent de termenele stabilite prin contract; pentru creditul restant urmând a plăti o dobândă majorata cu până la 5 puncte procentuale peste dobânda stabilită de bancă la creditele restante iar banca este autorizata sa dispună închiderea conturilor deschise la terțe bănci.

k. să depună și la BANCĂ balanța de verificare, bilanțul contabil, contul de profit și pierderi, cu anexele la acestea, precum și raportările trimestriale la termenele prevăzute de depunerea acestora la Administrația Financiară, în caz contrar BANCA poate modifica unilateral nivelul dobânzii în sensul majorării acesteia cu până la 5 puncte procentuale.

6. Creditul poate fi rambursat și înainte de scadență parțial sau total numai cu acceptul și în condițiile stabilite de bancă.

7. ÎMPRUMUTATUL se obligă să garanteze creditul primit și dobânzile aferente cu:

a) ipoteca de rang I în sumă de 13 230 USD, echivalentul sumei de 439 220 226 lei, asupra imobilului situat în Drobeta Turnu Severin, str. Veterani nr. 5, bloc IM1A, scara1, ap. 2, compus din două camere de locuit plus dependințe, înscris în CF nr. 8231/N cadastral 1514/1/0/2, proprietatea SC FARMACOM SRL.

b) Bilete la ordin în suma de 371 mil lei, emis de SC FARMACOM SRL în favoarea SC SANPAOLO IMI BANK SA SUCURSALA Dr. Tr. Severin, avalizat Avram Iulia CNP [anonimizat] si soțul acesteia Avram Sabin CNP [anonimizat].

c) contract de fidejusiune semnat de Avram Iulia și Avram Sabin.

Aceste garanții sunt indivizibile până la rambursarea integrală a creditului.

8. Prezentul contract intră în vigoare după întocmirea formelor de publicitate a garanțiilor nominalizate la punctul 7, a cesiunii drepturilor de despăgubire, pentru bunurile ipotecate și gajate în favoarea BĂNCII.

9. Pe toată perioada derulării creditului și până la rambursarea integrală a acestuia, ÎMPRUMUTATUL se obligă să permită BĂNCII verificarea situației economico – financiară proprie, respectarea destinației creditului aprobat, existența permanentă și integrală a garanțiilor și asigurarea acestora. În acest scop, ÎMPRUMUTATUL se obligă să pună la dispoziția BĂNCII documentele necesare și să permită accesul personalului împuternicit al BĂNCII în incinta firmei pentru efectuarea de verificări pe teren. Nerespectarea de către ÎMPRUMUTAT a acestor obligații atrage după sine dreptul BĂNCII de a trece la retragerea creditului înainte de scadență si de a trece la executarea garanțiilor.

10. Dacă și după penalizarea menționată la punctul 5, lit.j, împrumutatul nu depune în bancă balanța de verificare, bilanțul contabil și contul de profit și pierderi BANCA este în drept să sisteze creditarea în următoarea lună și să treacă soldul creditului la credit restant urmat de executarea garanțiilor.

11. BANCA este în drept să retragă sau să reducă cuantumul creditului aprobat, în cazuri justificate, după expirarea unui termen de preaviz de minimum 5 zile, care va fi comunicat în scris ÎMPRUMUTATULUI astfel:

– în cazul în care indicatorii de performanță financiară (grad de îndatorare, lichiditate imediată, solvabilitate patrimonială, rentabilitatea funcție cheltuielile totale, grad de acoperire a dobânzilor etc.), înregistrează nivele sub cele avute în vedere în momentul acordării creditului și care pot conduce la nerambursarea creditelor conform prevederilor din contract. BANCA poate însă decide continuarea creditării, în alte condiții de dobândă și garantare a creditului, începând cu data de 1 ale lunii următoare celei prevăzută pentru depunerea bilanțului contabil, a situației patrimoniale sau după caz a întocmirii balanței de verificare. Dreptul de decizie aparține BĂNCII, iar ÎMPRUMUTATUL se obligă să accepte necondiționat noile condiții de creditare;

– în cazul înregistrării de PIERDERI;

– în cazul furnizării de către ÎMPRUMUTAT a unor date nereale;

– în cazul derulării activității prin conturi deschise la alte bănci.

12. BANCA este în drept să întrerupă imediat, fără preaviz, utilizarea de către ÎMPRUMUTAT a creditului aprobat, în cazul în care acesta a încălcat condițiile contractuale sau in cazul in care situația economica și financiară a acestuia nu mai asigură condiții de rambursare.

13. În cazul neachitării la scadență a dobânzilor aferente, întregul credit acordat devine restant și exigibil, BANCA rezervându-și dreptul de a proceda la recuperarea creanței pe calea executării silite, începând cu ziua imediat următoare.

14. BANCA nu preia riscul politic sau cel determinat de calamități naturale și nu răspunde de autenticitatea documentelor prezentate de ÎMPRUMUTAT.

15. Prezentul contract constituie titlu executoriu în baza dispozițiilor Legii bancare nr.58/1998.

16. Alte clauze:

a. ÎMPRUMUTATUL se obligă să comunice băncii toate drepturile sale de creanța – prezente și viitoare – înțelegând să cesioneze în favoarea băncii toate drepturile bănești de încasat, în lei sau valută, în numerar sau în conturi la SC SANPAOLO IMI BANK SA sau la terțe bănci. BANCA este în drept ca după 15 zile de la data intrării in vigoare a prezentului contract, să notifice terților dreptul de cesiune ce i s-a acordat.

b. ÎMPRUMUTATUL se obligă ca pe toata durata derulării creditului la BANCA și până la stingerea creanței să nu angajeze credite de la terțe bănci fara acordul scris al BĂNCII.

c. Obligații la plată, semnatarii prezentului contract, renunță expres la orice cale de atac conferită de lege, în cazul în care banca va iniția recuperarea pe cale silită, a oricăror creanțe datorate ca urmare a prezentului contract și a actelor anexa. Cheltuielile de judecată, executare și urmărire sunt în sarcina ÎMPRUMUTATULUI și a garanților obligați solidar, care înțeleg să renunțe la beneficiul diviziunii și al discuțiunii pentru întreaga creanță.

d. Banca este în măsură să schimbe cota procentuală de creditare în raport cu evoluția valorii și calității garanției constituite, pe întreaga durată de creditare ori de câte ori constată o scădere valorică și/sau calitativă față de parametrii stabiliți inițial.

e. În cazul în care debitorul nu își îndeplinește obligația, creditorul are dreptul de a-și satisface creanța si cu bunurile mobile afectate garanției astfel cum este stipulat la art.7 de mai sus. ÎN CAZ DE NEEXECUTARE CREDITORUL POATE FOLOSI MIJLOACELE PROPRII PENTRU LUAREA ÎN POSESIE A BUNURILOR AFECTATE GARANȚIEI, astfel cum prevede art.63 din Legea nr.99/1999 publicata in MO nr.263/1999.

f. Banca acordă împrumutatului un credit în sumă de 200 000 000 (douasutemilioane) lei, pe termen de 3 ani cu o perioadă de grație de 0 luni, în care se vor plăti numai dobânzile și comisioanele datorate. Rambursarea creditului începe la data de 15.05.2002.

g. Litigiile de orice fel dintre părțile contractante vor fi soluționate de instanța competentă, de la sediul băncii.

17. Acest contract a fost încheiat împreună cu anexele menționate în text în 4 (patru) exemplare din care 2 (doua) exemplare rămân la BANCĂ ; 1 (unu) exemplar la ÎMPRUMUTAT si 1 (unu) exemplar la garanți.

SANPAOLO IMI BANK S.A. ÎMPRUMUTAT SI GARANT,

Director, ADMINISTRATOR,

ANEXA NR.12. EXTRAS

Din procesul verbal nr. 184/1din data de 14.04.2002 privind

Hotărârea nr. 184 a Comitetului de Credit și Risc

Au participat domnii:

În conformitate cu prevederile cap.5, subcap 5.1.2 din Normele de creditare aprobate prin Decizia Consiliului de Administrație din data de 29.07.1999. Comitetul a analizat nota cuprinzând concluziile colectivului de analiză pentru creditul solicitat la SANPAOLO IMI BANK SA Sucursala Dr. Tr. Severin de agentul economic SC FARMACOM SRL și a hotărât următoarele măsuri:

Aprobarea creditului

Se însușește nota de analiză și se aprobă cererea de credit a agentului economic,cu 5 voturi pentru și 0 voturi împotrivă și anume:

1.Obiectul creditării: credit pentru echipament în completarea surselor proprii în suma de 200 mil lei.

2.Creditul solicitat în sumă de 200 mil lei, aprobat în sumă de 200 mil lei se acordă pe termen de 3 ani cu perioadă de grație de 3 luni.

3.Creditul se va pune la dispoziția împrumutatului astfel:

integral la data semnării contractului de credit, constituirii și înregistrării garanțiilor asigurătorii, numai după întocmirea formelor de publicitae a garanțiilor.

4.Dobânda 44%% pe an, fluctuantă.

5.Rambursarea ultimei rate a creditului se va face dupa 3 ani de la acordarea creditului.

6.Garanția creditului:

a) ipoteca de rang I în sumă de 13230 USD la care se adaugă dobânda fluctuantă de 44% pe an și comisioane de 5% aferente capitalului împrumutat, asupra imobilului reprezentând apartament cu 2 camere și dependințe, situat în Tr. Severin, strada Veterani nr. 5, bloc IM1A, scara1, parter, ap. 2, înscris în CF nr. 8231/N Dr. Tr. Severin, nr. Cadastral 1514/1/0/2, proprietatea împumutatului, conform evidentelor de CF;

b) Bilete la ordin în suma de 371 mil lei, emis de SC FARMACOM SRL în favoarea SANPAOLO IMI BANK SA Sucursal Dr. Tr. Severin, avalizat de asocitul unic Avram Iulia și soțul Avram Sabin conform normelor de creditare în vigoare;

c) contract de fidejusiune semnat de persoanele care trebuie, potrivit normelor SANPAOLO IMI BANK SA, să avalizeze biletul la ordin.

7.Alte condiții:

– întocmirea formelor de publicitate a garanțiilor:

– contractul de garanție reală imobiliară este anexă la contractul de credit și la actele adiționale la acesta;

– în contractul de garanție reală imobiliară se va scrie interdicția de înstrăinare, grevare și demolare în favoarea SANPAOLO IMI BANK SA Sucursala Dr. Tr. Severin;

– înregistrarea și încasarea comisioanelor, la acordarea creditului, conform reglementarilor SANPAOLO IMI BANK SA;

– derularea activității prin SANPAOLO IMI BANK SA;

– se va urmări încadrarea în plafonul maxim comunicat sucursalei Dr. Tr. Severin pentru perioda în curs.

8.Volmul creditelor în sold la data aprobării creditului: nu prezintă credite restante.

COMITETUL DE CREDIT ȘI RISC

ANEXA NR.13. FIȘA DE ANALIZĂ

a creditului neperformant la 30.09.2003

Nr. 1540/03.10.2003

1. Date generale despre client

1.1. Denumirea și forma de organizare: SC FARMACOM SRL

1.2. Sediul social: Drobeta Turnu Severin,str. Adrian nr. l lO, jud. Mehedinți

1.3. Numărul și data înregistrării la Registrul Comerțului: J/25/1407/1994, R6515472

1.4. Capital social: 2 000 000 lei

1.5. Obiectul principal de activitate: Comerț cu amănuntul

1.6. Reprezentanți/administratori/acționari: AVRAM IULIA

2 Date privind creditul neperformant

2.1. Categoria de credit: credit pentru achiziționarea unui sediu

2.2. Valoarea creditului aprobat: 200.000.000 lei/15.04.2002

2.3. Competența de aprobare a creditului: CC Centrala

2.4.Termen final de rambursare

a. aprobat inițial: 15.04.2002

b. ca urmare a prelungirilor: nu e cazul

2.5. Sold credite la data analizei total= 5.714.276 lei

din care restante= 0 lei

2.6. Dobânzi neîncasate: o lei

2.7. Garanții

a) ipoteca de rang I în sumă de 13230 USD la care se adaugă dobânda fluctuantă de 44% pe an și comisioane de 5% aferente capitalului împrumutat, asupra imobilului reprezentând apartament cu 2 camere și dependințe, situat în Tr. Severin, strada Veterani nr. 5, bloc IM1A, scara1, parter, ap. 2, înscris în CF nr. 8231/N Dr. Tr. Severin, nr. Cadastral 1514/1/0/2, proprietatea împumutatului, conform evidentelor de CF;

b) Bilete la ordin în suma de 371 mil lei, emis de SC FARMACOM SRL în favoarea SANPAOLO IMI BANK SA Sucursal Dr. Tr. Severin, avalizat de asocitul unic Avram Iulia și soțul Avram Sabin conform normelor de creditare în vigoare;

c) contract de fidejusiune semnat de persoanele care trebuie, potrivit normelor SANPAOLO IMI BANK SA, să avalizeze biletul la ordin.

3. Situația altor angajamente deținute de client

3.1. Nu deține alt angajament la SC Sanpaolo Imi Bank SA .

3.2. Nu deține angajamente la alte bănci (conform CRB)

4. Principalele date financiare la data ultimului bilanț (31.06.2003) și ultima balanță de verificare 30.09.2003 în mii lei;

– active circulante – total 573170 612762

– datorii – total 896399 972776

– cifra de afaceri 1353172 780998

– venituri totale 1355381 871755

– profit net -91992 -55914

5. Date privind relațiile anterioare ale clientului cu Sanpaolo Imi Bank SA (credit rambursat, dobânzi încasate, rulaje, comisioane încasate) până la 30.09.2003 (mii lei):

– rulaj 433261

– comisioane încasate 1462

– dobânzi încasate 22328

6. Situația angajamentelor altor membrii ai grupului și garanțiile acestora la Sanpaolo Imi Bank SA și la alte bănci.

Nu e cazul.

7. Clasificarea conform portofoliului de credite și volumul provizioanelor constituite PIERDERE

8. Cauzele care au condus la înregistrarea creditului la credite neperformante

Deși serviciul datoriei este bun încadrându-se în perioada 0-15 zile, cauza înregistrării creditului la credite neperformante se datorează categoriei performanței financiare în care a fost clasificat clientul (categoria E) la 30.06.2003

9. Propuneri, măsuri pentru recuperarea creditului

Nu e cazul.

10. Preliminare recuperări

Nu vor fi probleme cu rambursarea creditului.

Inspector credite, Director,

ANEXA NR.14. CALCULUL INDICATORILOR DE EFICIENȚĂ

NUME CLIENT: FARMACOM

ANEXA NR.15. GRAFIC DE RAMBURSARE

credit (29801) FARMACOM SRL

Suma aprobată = 200.000.000 lei Dobânda = 44%

ANEXA NR.16. BILANȚ

ANEXA NR.17. CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE

ANEXA NR.18. SISTEM DE PUNCTAJ

pentru analiza și clasificarea creditelor conform categoriei de performantă financiară

Pentru indicatorul „Calitatea managementului”, se va acorda punctaj pentru fiecare criteriu de apreciere a indicatorului, după cum urmează:

studii superioare – 0,75 puncte

experiență în domeniu

peste 5 ani – 0,75 puncte

sub 5 ani – 0,25 puncte

vechimea în funcție

peste 5 ani – 0,75 puncte

sub 5 ani – 0,25 puncte.

BIBLIOGRAFIE

Cerna Silviu, Moneda și Teoria monetară, Editura Timișoara, 2000

Luminița Roxin, Gestiunea riscurilor bancare, Editura Didactică și Pedagogică, 1997

*** Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară

*** Normele de creditare S.C. SANPAOLO IMI BANK S.A.

Similar Posts