.protectia Consumatorului In Romania
PLANUL LUCRĂRII
Introducere.
Capitolul I : Sistemul legislativ în domeniul protecției consumatorilor în România
Curriculum legislativ.
Noțiunea protecției consumatorilor.
Informarea și educarea consumatorilor.
Asociațiile neguvernamentale cu rol în protecția consumatorilor.
Protecția juridică a consumatorilor.
Capitolul II : Cadrul instituțional în domeniul protecției consumatorilor în România
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Consiliile consultative pentru Protecția Consumatorilor.
Comitetul Interministerial pentru Supravegherea Pieței Produselor.
Centrul Național pentru Încercarea și Expertizarea Produselor “Larex”.
Capitolul III : Sistemul legislativ și instituțional în țările Europei în domeniul protecției consumatorilor.
Analiză comparativă privind protecția consumatorilor în unele țări din Uniunea Europeană.
Sistemul prejudecătoresc de rezolvare a litigiilor de consum în unele țări ale Uniunii Europene.
Concluzii.
Bibliografie.
Anexă.
Introducere
Protecția consumatorilor este un domeniu relativ nou, cu toate că unele acte normative din dinainte de 1989 conțineau câteva dispoziții referitoare la acest domeniu. Trecerea la o economie bazată pe raporturile libere între agenții economici a impus necesitatea creării unui cadrul legislativ și instituțional adecvat noilor criterii de piață.
Obiectivul fundamental al protecției consumatorilor îl constituie realizarea și menținerea unei protecții corespunzătoare, în condițiile asigurării cadrului legislativ și instituțional armonizat cu directivele și recomandările Uniunii Europene.
Am optat pentru această temă datorită importanței majore pe care o prezintă protecția consumatorilor în cadrul economiei de piață, fiind una dintre preocupările majore ale administrației publice pentru apărarea drepturilor cetățenilor în calitatea lor de consumatori. O dezvoltare durabilă a societății este de neconceput fără o protejare a consumatorilor care sunt ținta funcționării economiei și prin comparație cu agenții economici nu dispun de aceleași posibilități de apărare.
Totodată, fiind beneficiar al ofertei de bunuri și servicii consumatorul deține rolul principal în cadrul mecanismului pieței, putând influența comportamentul producătorilor, distribuitorilor, prestatorilor de servicii precum și acțiunile organelor administrației publice, de aici reieșind și rolul protecției consumatorilor în societatea modernă.
În România, protecția consumatorilor cunoaște în prezent o dezvoltare destul de ridicată. Există un cadru legislativ adecvat, armonizat cu directivele și recomandările Uniunii Europene și care se dezvoltă în continuu, cât și unul instituțional. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor este principalul organism care aplică legislația în domeniu.
Nu este de ajuns însă doar existența legislației și instituțiilor corespunzătoare. Este necesar ca această legislație să fie aplicată în concret, iar consumatorii să fie siguri că atunci când li se încalcă drepturile, vor avea tot sprijinul din partea organismelor competente.
Lucrarea de față se ocupă cu prezentarea sistemului protecției consumatorilor din România în general, cât și cu descrierea protecției consumatorilor din țările Uniunii Europene.
Primul capitol se referă la sistemul legislativ privind protecția consumatorilor în România, cuprinzând principalele reglementări in domeniu. Consumatorul trebuie să fie beneficiarul unor produse sigure și a unor servicii care să nu le afecteze viața sau sănătatea, legislația în domeniu având menirea să asigure dreptul consumatorilor la securitate, în condiții previzibile de utilizare. Sunt prezentate dispozițiile din actul normativ care guvernează domeniul protecției consumatorilor și anume Ordonanța Guvernului nr.58/2000 pentru modificarea și completarea Ordonanței guvernului nr.21/ 1992 privind protecția consumatorilor. Un loc aparte pentru aceste dispoziții îl ocupă cele referitoare la informarea și educarea consumatorilor, ca un mijloc important de cunoaștere a drepturilor lor. Activitatea asociațiilor neguvernamentale cu rol în protecția consumatorilor constituie și el un punct deosebit al primului capitol.
În capitolul doi este descrisă organizarea, funcționarea și atribuțiile Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor ca organism principal însărcinat cu protecția consumatorilor. Tot aici sunt prezentate și alte organisme care au atribuții în acest domeniu, cum ar fi : Consiliile Consultative pentru protecția consumatorilor; Comitetul Interministerial pentru Supravegherea Pieței Produselor; Centrul Național pentru Încercarea și Expertizarea Produselor “Lavex”.
Capitolul trei prezintă sistemul protecției consumatorilor în țările Uniunii Europene, știut fiind faptul că Uniunea Europeană are o bogată tradiție în acest domeniu. Din această cauză am considerat ca necesar introducerea în lucrare a unui capitol distinct, referitor la protecția consumatorilor în țările Uniunii Europene. Experiența acumulată până în momentul actual de către Uniunea Europeană ne ajută să înțelegem mai bine mecanismele prin care se desfășoară această activitate.
De asemenea, datorită acestei experiențe îndelungate în domeniul protecției consumatorilor, ele reprezintă și un model de urmat. Desigur, fiecare țară își are specificul său, dar aceasta nu include posibilitatea preluării unor metode eficiente care să ne ajute în promovarea protecției consumatorilor. Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie crearea pentru viitor în România a unui sistem prejudecătoresc de rezolvare a litigiilor de consum și care se aplică eficient în țările Uniunii Europene. Totodată, dat fiind contextul actual, în care România aspiră spre integrarea în Uniunea Europeană, armonizarea cadrului legislativ și instituțional cu directivele și recomandările europene reprezintă o prioritate pentru asigurarea realizării și menținerii unei protecții corespunzătoare a consumatorilor.
Programele de protecție ale consumatorilor trebuie să țină seama de satisfacerea nevoilor în condițiile unui mod de viață evolutiv, operaționalizarea informației oferită pe piață în vederea asigurării concordanței dintre structura nevoilor sociale și cea a producției, precum și de realizarea programului tehnic, științific și social în modernizarea consumului.
CAPITOLUL I.
Sistemul legislativ în domeniul protecției
consumatorilor în România
1.1Curriculum Legislativ
Problema reglementării domeniului protecției consumatorilor constituie de mult timp o preocupare majoră a fiecărui guvern postdecembrist. Multitudinea activităților cu caracter comercial apărute în ultima perioadă au condus la o abordare foarte serioasă a acestui domeniu. Legiferarea domeniului protecției consumatorilor a avut loc în1992, când Guvernul ținând cont de importanța efectivă a protecției consumatorilor, a emis Ordonanța Guvernului nr. 21/2000. Devenită mai târziu Legea nr. 11/1999, această reglementare a trebuit să fie modificată datorită preocupărilor și obiectivelor noi urmărite prin intermediul politicilor consumatoriste, cât și datorită evoluției dinamice a societății civile, modificare realizată prin Ordonanța Guvernului nr. 58/2000. În continuare vom prezenta principalele acte normative ce alcătuiesc domeniul protecției consumatorilor.
Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale civile, modificată mai întâi prin Ordonanța Guvernului nr. 126/1998 și completată apoi prin Legea nr. 177/1998. Această lege tratează principalele fapte, săvârșite de numeroșii agenți economici, prin care consumatorii pot fi prejudiciați, cât și sancțiunile corespunzătoare lor.
Hotărârea Guvernului nr. 665/1995 privind înlocuirea, remedierea sau restituirea contravalorii produselor care prezintă deficiențe de calitate, modificată prin Hotărârea Guvernului nr.792/1997. Obiectul acestei hotărâri îl constituie reglementarea răspunderii agenților economici care comercializează către populație produse nealimentare de uz curent, destinate consumului neproductiv individual sau colectiv și care nu sunt însoțite la vânzare de certificate de garanție.
1)Hotărârea Guvernului nr.785/1996 pentru aprobarea Normelor metodologice privind denumirea, marcarea și etichetarea produselor textile destinate populație. Respectivul act conține următoarele norme metodologice ce trebuiesc respectate de către agenții economici:
-prescripțiile ce trebuiesc respectate la marcarea compoziției fibroase a produselor textile.
-principalele elemente de identificare –caracterizare, caracteristici tehnici și calitative care se vor marca pe etichetă, pentru informarea consumatorilor.
-modul de etichetare a produselor textile.
4)Hotărârea Guvernului nr.168/1997 privind regimul produselor și serviciilor care pot pune în pericol viața, sănătatea, securitatea muncii și protecția mediului înconjurător. Conform articolului 1 din prezenta hotărâre, caracteristicile tehnice ale oricărui produs sau serviciului destinat punerii în circulație pe piață, importat sau fabricat, respectiv prestat în România, trebuie să se încadreze prescripțiilor prevăzute în documentele tehnice normative, referitoare la protecția vieții, sănătății, muncii și mediului înconjurător.
5)Hotărârea Guvernului nr.857/1996 privind etichetarea energetică a aparatelor frigorifice de uz casnic. Prin această hotărâre se stabilesc condițiile în care pot fi oferite spre vânzare sau închiriere respectivele aparate.
A.Dezvoltarea cadrului legislativ în domeniul protecție consumatorilor
Unul din obiectivele majore a politicii privind protecția consumatorilor este elaborarea unor proiecte de acte normative, care să asigure cadrul legislativ și instituțional și care să fie armonizat cu programele și Directivele Uniunii Europene în domeniul protecției consumatorilor. La acest proces contribuie în mare măsură experiența dobândită în domeniul legislativ, participarea specialiștilor A.N.P.C. la colocvii, cursuri de perfecționare și reuniuni internaționale, precum și schimburile de informații cu alte instituții. Toate acestea sunt valorificate prin inițierea, elaborarea și avizarea unor noi acte normative cum ar fi:
1)Hotărârea Guvernului nr.792/1997 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr.394/1995 cu privire la obligațiile ce revin agenților economici –persoane fizice sau juridice –în comercializarea produselor de folosință îndelungată, destinate consumatorilor. Această hotărâre cuprinde obligațiile producătorilor, vânzătorilor și prestatorilor de servicii și prezintă importanță deoarece prin comercializarea necorespunzătoare a produselor respective consumatorii sunt prejudiciați într-un grad mult mai mare decât în cazul altor categorii de produse.
2)Hotărârea Guvernului nr.953/1999 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.784/1996 pentru aprobarea Normelor metodologice privind etichetarea produselor alimentare. Pentru o mai bună armonizare cu directivele europene noul act normativ cuprinde în principal următoarele modificări și completări:
-introducerea termenului “data durabilității minimale” pentru produsele alimentare care cu timpul își pot pierde caracteristicile specifice fără a deveni periculoase pentru sănătatea consumatorului precum și modul de inscripționare a acestora;
-introducerea prevederilor referitoare la indicarea cantității anumitor ingrediente sau categorii de ingrediente;
-introducerea elementelor obligatorii care să permită identificarea lotului precum și modul de inscripționare a acestora;
-toleranțe pozitive și negative permise la indicarea concentrației alcoolice;
3)Ordonanța Guvernului nr.106/1999 privind contractele încheiate în afara spațiilor comerciale. Ordonanța reglementează relațiile contractuale între un consumator și un comerciant care furnizează produse și servicii, în baza unor contracte încheiate în afara suprafețelor sale comerciale. În cazul acestui tip de contract, inițiativa de negociere aparține comerciantului iar consumatorul nu este deloc pregătit mare decât în cazul altor categorii de produse.
2)Hotărârea Guvernului nr.953/1999 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.784/1996 pentru aprobarea Normelor metodologice privind etichetarea produselor alimentare. Pentru o mai bună armonizare cu directivele europene noul act normativ cuprinde în principal următoarele modificări și completări:
-introducerea termenului “data durabilității minimale” pentru produsele alimentare care cu timpul își pot pierde caracteristicile specifice fără a deveni periculoase pentru sănătatea consumatorului precum și modul de inscripționare a acestora;
-introducerea prevederilor referitoare la indicarea cantității anumitor ingrediente sau categorii de ingrediente;
-introducerea elementelor obligatorii care să permită identificarea lotului precum și modul de inscripționare a acestora;
-toleranțe pozitive și negative permise la indicarea concentrației alcoolice;
3)Ordonanța Guvernului nr.106/1999 privind contractele încheiate în afara spațiilor comerciale. Ordonanța reglementează relațiile contractuale între un consumator și un comerciant care furnizează produse și servicii, în baza unor contracte încheiate în afara suprafețelor sale comerciale. În cazul acestui tip de contract, inițiativa de negociere aparține comerciantului iar consumatorul nu este deloc pregătit pentru aceste negocieri, fiind luat prin surprindere, atât din punct de vedere al oportunității achiziționării produsului sau serviciului oferit cât și din cel al posibilității de comparare a calității și prețului ofertei prezentate cu altele existente pe piață.
Ordonanța prevede dreptul consumatorului și condițiile în care acesta poate să denunțe contractul încheiat, în termen de 7 zile lucrătoare, în care are posibilitatea de a se informa suplimentar și a aprecia obligațiile care decurg din contract. Denunțarea acestuia în termenul prevăzut, exonerează consumatorul de orice obligație stabilită în contract.
4)Ordonanța Guvernului nr.107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice. La elaborarea acestei ordonanțe s-a ținut cont de prevederile Directivei nr.90/3141CEE din 13 iunie 1990 privind pachetele de servicii pentru călătorii, vacanțe și circuite, precum și de recomandările făcute de către Comisia Europeană.
Ordonanța reglementează definirea termenilor specifici (pachet de servicii turistice, contract de organizare și de intermediere de călătorii turistice, agenție de turism, consumator de servicii turistice). Consumatorul de servicii turistice este informat despre conținutul și modalitatea încheierii contractului de organizare de călătorii turistice, condițiile în care prețul convenit poate fi modificat. Un loc aparte îl ocupă obligațiile și drepturile turistului, obligațiile și drepturile organizatorului și detailistului cât și responsabilitatea ultimilor în cazul unor daune provocate turistului. Sunt prevăzute și acțiunile în justiție în cazul în care, ca urmare a executării contractului de călătorii turistice, se produce decesul, rănirea sau altă atingere a integralității fizice sau psihice a turistului.
5)Hotărârea de Guvern nr.745/1999 privind etichetarea detergenților. Actul normativ are la bază prevederile din recomandarea Comisiei Europene nr.89542/EEC, privind etichetarea detergenților și produselor de întreținere, stabilind obligația producătorilor de a informa consumatorii asupra compoziției chimice pentru ingredienți și concentrația acestora, precum și indicarea instrucțiunilor de utilizare și de dozare pentru detergenții utilizați la spălarea materialelor textile.
6)Ordonanța Guvernului nr.87/2000 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte. A fost elaborată în baza Directivei Europene 85/374/EEC, în scopul instituirii răspunderii directe a producătorilor pentru daunele provocate consumatorului sau unei terțe persoane de către produsele cu defecte (vătămare corporală sau prejudicii aduse altor bunuri decât bunul defectat). Astfel se completează legitimația în vigoare care prevede (în H.G. nr.399/1999 privind produsele de folosință îndelungată) un sistem de garanții, pe o perioadă limitată de timp, care constă în principal înlocuirea produsului defect, repunerea produsului defect în stare de funcționare (în mod gratuit), înlocuirea sa sau despăgubirea bănească a cumpărătorului. Sunt stabilite condițiile în care producătorul este răspunzător pentru pagubele cauzate de produsele cu defecte, condițiile în care acesta poate fi exonerat de răspundere și situațiile în care răspunderea poate fi limitată de către instanțele competente.
7)Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. Această lege a fost elaborată în baza Directivei Europene 93/13 și are drept scop prevenirea și combaterea practicilor care dăunează intereselor economice ale consumatorilor.
În conformitate cu directiva menționată o cauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
Exemple de cauze considerate abuzive:
-modificare unilaterală a prevederilor contractuale de către comerciant.
-includerea unor drepturi numai pentru comerciant.
-includerea sau limitarea drepturilor consumatorului.
-excluderea sau limitarea răspunderii legale a comerciantului în cazul vătămării sau decesului consumatorului, ca rezultat al unei acțiuni sau omisiuni a comerciantului privind utilizarea produselor și serviciilor.
O prevedere importantă acestei legi este aceea că, în caz de dubiu asupra interpretării unor cauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.
În cazul contractelor standard, dacă un comerciant pretinde că o clauză standard a fost negociată direct cu consumatorul el este obligat să prezinte probe în acest sens.
8)Legea nr.178/2000 privind produsele cosmetice.
Această lege a fost elaborată în colaborare cu Ministerul Sănătății în baza Directivei Europene 76/768. Respectiva lege prevede printre altele:
-interzicerea fabricării și comercializării produselor cosmetice în a căror fabricare se utilizează substanțe interzise de Ministerul Sănătății sau substanțe în afara limitelor și condițiilor impuse de către minister.
-modul de etichetare a ambalajelor.
-obligațiile producătorilor, respectiv a importatorilor, de a notifica Ministerului Sănătății intenția de a pune pe piață produsele cosmetice.
-obligația de aține un dosar al produsului cosmetic la locul de fabricare a produselor, respectiv la sediul importatorului.
9)Ordonanța Guvernului nr.99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor. A fost elaborată de Ministerul Industriei și Comerțului și avizată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Este foarte importantă deoarece reglementează practicile comerciale în mod deosebit.
10)Legea nr.148/2000 privind publicitatea înșelătoare.
Actul respectiv a fost elaborat în baza Directivelor 89/450/CEE și 97/55/CEE privind publicitatea înșelătoare și comparativă și are drept scop protejarea consumatorilor, persoanelor juridice și liber profesioniștilor împotriva efectului negativ pe care publicitatea îl poate avea asupra lor. Dispozițiile legii se referă la conținutul materialelor publicitare și mesajelor publicitare transmise de acestea, oricare ar fi mijlocul de comunicare ce face posibil transferul informației. Sunt definiți termenii acestei legi –publicitate, publicitate înșelătoare, publicitate comparativă. Prin această lege sunt stabilite:
-criteriile pe baza cărora se determină caracterul înșelător al publicității.
-cazurile în care este permisă publicitatea comparativă.
-publicitatea pentru anumite produse (tutun, băuturi alcoolice, substanțe stupefiante și psihotrope).
-publicitatea care se adresează minorilor.
1.2.Noțiunea protecției consumatorilor
Protecția consumatorilor își are originea în raportul dezechilibrat dintre cei doi actori ai unei tranzacții comerciale. Aceștia sunt reprezentanți pe de o parte de producători, importatori, comercianți sau prestatori de servicii, iar pe de altă parte de către consumatori, toți fiind specifici funcționării unei pieți libere. Protecția consumatorilor face parte din efortul de a corecta funcționarea defectuoasă a pieței libere.
Dar ce ne putem face când această piață nu este chiar așa de liberă când nu suntem informați corect asupra prețurilor produselor și serviciilor sau a riscurilor posibile, când nu avem acces pe piață? Toate aceste situații reclamă o intervenție a statului.
Statul, prin mijloacele prevăzute de lege, protejează cetățenii în calitatea lor de consumatori, asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse și servicii, informării lor complete despre caracteristicile esențiale ale acestora, apărării și asigurării drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici abuzive, participării acestora la fundamentarea și luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori.
În scopul unei protejări cât mai eficiente este necesară recunoașterea legală a drepturilor consumatorilor. Articolul 3 din Ordonanța Guvernului nr.58/2000 stabilește principalele drepturi ale consumatorilor:
-dreptul de a fi protejați împotriva riscului de a achiziționa un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viața, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile și interesele legitime;
-dreptul de a fi informați complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum și de a fi educați în calitatea lor de consumatori.
-dreptul de a avea acces la piețe care le asigură o gamă variată de produse și servicii de calitate.
-dreptul de a fi despăgubiți pentru prejudiciile cauzate de calitatea necorespunzătoare a produselor și serviciilor, folosind în acest scop mijloacele prevăzute de lege.
-dreptul de a se organiza în asociații pentru protecția consumatorilor, în scopul apărării intereselor lor.
-dreptul de a beneficia de un mediu înconjurător sănătos.
Protecția vieții, sănătății și securității consumatorilor.
În sensul acestei prevederi se interzice comercializarea sau prestarea de servicii care utilizate în mod normal, pot pune în pericol viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor.
Produsele trebuie să se comercializeze numai în cadrul termenului de valabilitate stabilit, interzicându-se producerea sau comercializarea produselor falsificate sau contrafăcute.
Corelat cu dreptul consumatorilor de a nu li se periclita viața, sănătatea sau securitatea, agenților economici li s-au impus anumite obligații. Ei trebuie să comercializeze numai produse și servicii testate și certificate conform normelor legale și care respectă condițiile calitative prevăzute în contracte. Dacă au fost depistate pe piață produse care nu îndeplinesc caracteristicile calitative prescrise, agenții economici sunt obligați să oprească livrările sau să retragă de la comercializare produsele respective. Asigurarea condițiilor igienico – sanitare în producție, pe timpul transportului, manipulării, depozitării și desfacerii, conform normelor sanitare în vigoare fiind o îndatorire importantă.
Protecția intereselor economice ale consumatorilor
Pentru a preveni și combate comportamentul abuziv al agenților economici în relațiile lor cu consumatorii și care dăunează intereselor lor economice. Guvernul a adoptat o serie de reglementări specifice conform articolului 10 din O.G. nr.58/2000 consumatorii au următoarele drepturi la încheierea contractelor:
-libertatea de a lua decizii, la achiziționarea produselor și serviciilor, fără a li se impune în contracte clauze care pot favoriza folosirea unor practici abuzive în vânzare, de natură să influențeze opțiunea acestora.
-de a beneficia de o redactare clară și precisă a clauzelor contractuale, indicarea exactă a prețurilor sau a tarifelor, precum și stabilirea exactă a condițiilor de credit și a dobânzilor.
-de a fi despăgubiți pentru daunele provocate de produsele sau serviciile care nu corespund clauzelor contractuale.
-de a li se asigura service-ul necesar și piesele de schimb pe toată durata medie de utilizare a produsului, stabilită în documentele tehnice, normative sau declarată de către producător ori convenită de părți.
-de a plăti, pentru produsele sau serviciile de care beneficiază, sume stabilite cu exactitate, în prealabil.
1.3.Informarea și educarea consumatorilor
Unul din obiectivele prioritare ale producției consumatorilor este apărarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor de a fi informați complet și corect asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor, precum și de a fi educați în domeniul consumatorului, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere rațională între produsele și serviciile oferite și să fie în măsură să le utilizeze potrivit destinației acestora, în deplină securitate.
Informarea și educarea consumatorului sunt la fel de necesare ca și protecția efectivă în atingerea scopului de a întări poziția consumatorilor în cadrul pieței, astfel încât aceștia să reprezinte un partener puternic pentru comercianți. De asemeni, educația în domeniul consumului urmărește să-I determine pe tineri să dobândească cunoștințe specifice și să le dezvolte capacitățile pentru a deveni consumatori avizați care să fie în măsură să se autoprotejeze împotriva oricărui abuz care ar putea să le pună în pericol sănătatea și interesele legitime.
Principalele obiective ale educației consumatorilor sunt:
-să facă o alegere inteligentă între diferitele bunuri și servicii, în funcție de nevoile și resursele materiale disponibile;
-să beneficieze de diferite bunuri și servicii în raport cu problemele sau nevoile lor;
-să utilizeze în mod eficient toate sursele scrise și orale de lămurire sau informare pentru consumatori;
-să cunoască drepturile în calitate de consumatori pentru a putea cere despăgubiri pentru produse sau servicii neconforme;
-să devină conștienți de factorii economici care îi afectează în calitate de consumatori;
-să aprecieze factorii sociali, economici, de mediu, nutritivi și de securitate, ce se raportează la deciziile lor de consumatori;
-să încerce să schimbe sau să îmbunătățească toate bunurile și serviciile ce nu corespund nevoilor actuale.
Informarea consumatorilor despre produsele oferite se realizează în mod obligatoriu prin elemente de identificare și caracterizare ale acestora, care se înscriu la vedere, după caz pe produse, etichetă, ambalaj de vânzare sau în carte tehnică, instrucțiunile de folosire, ori altele asemenea, ce însoțesc produsul, în funcție de natura acestuia.
Eticheta aplicată pe produs constituie o sursa de informații, utilizate cel mai des de consumatori, în scopul unei alegeri conforme cu cerințele sale cât și un element de securitate, cuprinzând indicații de păstrare și utilizare corectă cât și avertismente privind pericole potențiale. Trebuie să reținem faptul că lipsa informațiilor pentru identificarea produsului sau importatorului, precum și a elementelor referitoare la caracteristicile esențiale ale produselor constituie o prezumție serioasă asupra non – calității acestora, dovedite ulterior prin analize și teste de laborator.
a)Colaborarea cu mass – media
Pentru informarea și conștientizarea atât a consumatorilor cât și a agenților economici asupra drepturilor și obligațiilor ce le revin. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, ca principală instituție care aplică politica în domeniul protecției consumatorilor, acorda o atenție deosebită colaborării cu mass – media. Colaborarea se concretizează prin publicarea în presa locală și centrală de articole cu conținut informativ și educațional și realizarea de emisiuni radio – tv.
Problematica abordată prin mass – media se referă la următoarele aspecte:
-mediatizarea drepturilor consumatorilor, astfel încât fiecare consumator să știe că legea îl protejează și-l apără în toate situațiile în care produsul sau serviciul achiziționat prezintă abateri care-I pot afecta viața, sănătatea, securitatea sau interesele economice.
-prezentarea celor două modalități – sesizarea și reclamație prin care consumatorii prejudiciați se pot adresa organelor teritoriale ale A.N.P.C. sau asociațiilor de consumatori, precum și modul cum acestea trebuie adresate sau întocmite.
-mediatizarea telefonului consumatorului (980).
-prezentarea unor sfaturi utile la cumpărarea produselor alimentare, băuturilor răcoritoare și alcoolice, a produselor nealimentare de uz curent și a aparatelor electronice și electrocasnice.
-mediatizarea rezultatelor unor controale tematice privind calitatea și modul de comercializare a unor produse și prestare de servicii și atenționarea, după caz, asupra abaterilor constatate.
-atenționarea asupra comercializării unor produse periculoase, falsificate sau contrafăcute și eventuale sfaturi pentru a evita achiziționarea acestuia.
-informări privind notificările primite sau transmise în cadrul sistemului TRAPEX, cuprinzând o serie de produse periculoase.
-mediatizarea noilor reglementări în domeniul protecției consumatorilor.
b)Consilierea consumatorilor și a agenților economici
Consilierea constituie o modalitate eficientă prin care se realizează atât informarea și educarea cetățenilor în calitatea lor de consumatori cât și conștientizarea agenților economici asupra obligațiilor și răspunderilor ce le revin în domeniul protecției consumatorilor.
La nivelul masei largi de consumatori, cunoașterea cadrului juridic și instituțional care le asigură și le apără drepturile fundamentale, precum și a modalităților legale pe care și le pot exercita, constituie un element indispensabil pentru formarea unui consumator avizat care să fie în măsură să se autoprotejeze împotriva oricărui abuz.
La nivelul agenților economici, cunoașterea și aplicarea corectă a legislației în domeniul protecției consumatorilor constituie o premisă esențială pentru un comportament corect în relațiile cu consumatorii.
Consilierea consumatorilor se poate realiza atât individual cu ocazia primirii unor sesizări sau reclamații, cât și prin atragerea în acest demers a asociațiilor de consumatori sau a unor grupuri sociale, asigurându-se astfel penetrarea informației la nivelul unui număr mare de consumatori.
În cadrul preocupărilor pentru consilierea agenților economici se înscrie și participarea specialiștilor A.N.P.C. la organizarea și desfășurarea unor conferințe și simpozioane cu sprijinul prefecturilor, consiliilor locale și a primăriilor, la care pot participa și alte organe de specialitate ale administrației publice, instituții, agenți economici și sindicate, precum și asociații ale consumatorilor sau consumatori individuali.
Totodată, pentru creșterea eficienței în domeniul protecției consumatorilor, oficiile teritoriale au sarcina ca la finalizarea controalelor tematice să se organizeze întâlniri cu agenții economici controlați pentru consilierea juridică și dezbaterea problematicii în domeniul abordat prin aceste controale.
1.4.Asociațiile pentru protecția consumatorilor
Asociațiile pentru protecția consumatorilor sunt acele asociații constituite conform legii, ca persoane juridice și care, fără a urmări realizarea de profit pentru membrii lor, au ca unic scop apărarea drepturilor și intereselor legitime ale membrilor lor sau ale consumatorilor în general.
Aceste asociații pot fi parteneri sociali cu drept de reprezentare in organismele centrale consultative cu rol în domeniul protecției consumatorilor din care fac parte și organele administrație publice ce îndeplinesc condițiile de reprezentare.
Asociațiile care apără drepturile și interesele legitime ale consumatorilor în general pot deveni parteneri sociali de drept în organismele consultative doar dacă îndeplinesc anumite condiții și anume:
a)la nivel național, au cel puțin 3000 de membrii și filiale în cel puțin 10 județe;
b)la nivel județean și local, dacă au desfășurat o activitate în domeniul protecției consumatorilor pe o perioadă de cel puțin 3 ani;
Asociațiile pentru protecția consumatorilor sunt consultate de către organismele administrației publice, potrivit competențelor, la elaborarea dispozițiilor și procedurilor cu caracter general și a altor lucrări care au ca scop protecția consumatorilor cu privire la:
-cunoașterea cerințelor consumatorilor privind sortimentele, calitatea și cantitatea produselor și serviciilor;
-formarea unei atitudini corecte a agenților economici angajați în producerea și comercializarea produselor și prestarea serviciilor, față de calitatea acestora;
-prevenirea practicilor comerciale abuzive și publicității de natură a afecta drepturile și interesele legitime ale consumatorilor.
Articolul 38 din Ordonanța Guvernului nr.58/2000 statuează principalele drepturi ale asociațiilor pentru protecția consumatorilor:
-de a fi sprijinite logistic de către organismele administrației publice centrale și locale, în vederea atingerii obiectivelor lor.
-de a primi subvenții de la bugetul de stat prin intermediul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
-de a solicita autorităților competente luarea de măsuri în vederea opririi producției sau a retragerii de pe piață a produselor sau a serviciilor care nu asigură nivelul calitativ prescris în documentele stabilite de lege sau care pun în pericol viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor.
-de a solicita realizarea de produse și servicii în condiții speciale în vederea satisfacerii nevoilor consumatorilor cu handicap sau de vârsta a treia.
-de a fi consultate cu ocazia elaborării standardelor sau specificațiilor care definesc caracteristicile tehnice și calitative ale produselor și serviciilor destinate consumatorilor.
-de a solicita și de a obține informații asupra prețului și caracteristicilor calitative ale produselor și serviciilor, de natură a ajuta la luarea deciziilor asupra achiziționării acestora.
-de a informa opinia publică, prin mass-media, asupra deficiențelor de calitate asupra produselor și serviciilor, precum și asupra consecințelor vătămătoare ale acestora pentru consumatori.
-de a introduce acțiuni în justiție pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale membrilor lor.
-de a solicita, pe cheltuiala lor, laboratoarelor acreditate efectuarea de analize și încercări ale produselor destinate consumatorilor și de a publica rezultatele.
-de a iniția acțiuni proprii, în vederea identificării cazurilor în care agenții economici nu respectă drepturile consumatorilor prevăzute de lege și de a sesiza, în cadrul unei proceduri de urgență, organele de specialitate ale administrației publice abilitate să acționeze în domeniul protecției consumatorilor.
-de a putea participa la acțiuni de supraveghere pe piață, împreună cu organele administrației publice abilitate să acționeze în domeniul protecției consumatorilor.
În prezent A.N.P.C. are în evidență 119 asociații pentru protecția consumatorilor cu personalitate juridică, structurate în 16 federații județene, o convenție internațională și o confederație.
a)Activități desfășurate de asociațiile pentru protecția consumatorilor.
Una dintre cele mai importante activități ale asociațiilor este primirea și soluționarea sesizărilor și reclamațiilor consumatorilor privind încălcarea drepturilor și intereselor lor. Sesizările și reclamațiile consumatorilor vizează o gamă largă de probleme cum ar fi de exemplu: existența pe piață a unor produse periculoase; nerespectarea condițiilor igienico –sanitare la manipularea și comercializarea produselor; afectarea intereselor economice ale consumatorilor; neinformarea consumatorilor.
O altă activitate este cea de a întreprinde acțiuni proprii de identificare a cazurilor în care agenții economici nu respectă drepturile consumatorilor. Principalele aspecte urmărite sunt: etichetarea și marcarea produselor astfel încât să se asigure informarea completă și corectă a consumatorilor; asigurarea și respectarea condițiilor igienico –sanitare de manipulare și comercializare a produselor; folosirea de mijloace adecvate de măsurare și verificare conform normelor legale; nerespectarea gramajelor declarate și folosirea corectă a mijloacelor de cântărire; vânzarea în cadrul termenelor de valabilitate; depistarea practicilor comerciale abuzive.
De asemeni, asociațiile pentru protecția consumatorilor participă la acțiuni de supraveghere pe piață împreună cu organele administrației publice abilitate să acționeze în domeniul protecției consumatorilor. Aceste acțiuni se concretizează în cooperarea cu oficiile teritoriale pentru protecția consumatorilor, cât și cu Direcțiile de sănătate publică și veterinară. Corpurile de control comercial ale primăriilor, organele financiar –fiscale și de protecție economică, administrația piețelor. Numărul acțiunilor de supraveghere pe piață ale asociațiilor pentru protecția consumatorilor sunt în scădere dat fiind problemele tehnice privind securitatea membrilor asociațiilor cât și cerințele de confidențialitate impuse de agenții economici.
Promovarea introducerii de acțiuni în justiție pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale membrilor lor constituie o altă activitate primordială a asociațiilor pentru protecția consumatorilor. Multitudinea acțiunilor în justiție introduse recent reprezintă un semnal pozitiv al maturizării mișcării consumatoriste și demonstrează capacitatea unor asociații pentru protecția consumatorilor de a apăra într-o formă superioară drepturile și interesele consumatorilor.
De departe cea mai intensă activitate desfășurată de către asociațiile pentru protecția consumatorilor este cea din domeniul informării și educării consumatorilor. Se acordă din ce în ce mai multă atenție editării de materiale de informare și educare a consumatorilor cum ar fi ghidurile și pliantele.
Prezență în mass –media a devenit prin constanță și conținut ceva cotidian. De asemeni, asociațiile pentru protecția consumatorilor asigură acțiuni de consiliere individuală a consumatorilor fie la sediul organizației fie în birourile din piețe și târguri. Multe din aceste acțiuni trebuiesc desfășurate în cadrul școlilor pentru educarea tinerilor consumatori.
Ca parteneri sociali cu drept de reprezentare în organismele consultative cu rol în domeniul protecției consumatorilor, asociațiile pentru protecția consumatorilor, susțin în aceste foruri probleme ce preocupă societatea civilă la toate nivelele organizatorice, mai puțin la nivel comunal, unde din păcate până în prezent nu a fost semnalată nici o acțiune a consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor. Prestația asociațiilor în Consiliile consultative pentru protecția consumatorilor este de multe ori sporadică sau nesemnificativă în condițiile în care multe dintre asociațiile pentru protecția consumatorilor nu îndeplinesc condițiile de a fi de drept parteneri sociali, conform cerințelor articolului 33 din Ordonanța Guvernului nr.58/2000privind protecția consumatorilor determinată de numărul de membrii și organizarea teritorială.
Printre activitățile depuse de asociațiile pentru protecția consumatorului se numără și acțiunile de cooperare cu alte organizații neguvernamentale. Întârzierea dialogului și a cooperării dintre organizațiile neguvernamentale sunt expresia cristalizării societății civile și reprezintă direcția pe care în viitor Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor va trebui să acționeze mai mult.
Din păcate, la momentul actual, activitatea asociațiilor pentru protecția consumatorilor se bazează pe entuziasmul unor oameni puțini la număr și cu capacitate managerială scăzută. Dificultățile materiale pe care le întâmpină mișcarea consumatoristă, lipsa unui sprijin material susținut, din cauza cadrului legislativ restrictiv cât și din situația economică generală, sunt obstacole greu de depășit ceea ce face ca activitatea din domeniul asociațiilor să fie mai puțin tentantă pentru marea majoritate a consumatorilor. Lipsa în aceeași măsură a experienței asociative a managementului în domeniu sunt dificultăți majore în dezvoltarea mișcării consumatoriste.
Interesul scăzut arătat de organele administrației locale față de susținerea asociațiilor pentru protecția consumatorilor în obținerea unor sedii sau în alte forme de sprijin vin să accentueze dificultățile pe care le întâmpină. În aceste condiții se impun luarea următoarelor măsuri:
-înfințarea unor Centre regionale de consultanță pe probleme de protecția consumatorilor organizate de către asociațiile pentru protecția consumatorilor cu capacitate managerială dovedită.
-consultarea Birourilor de Informații deja constituite pe lângă administrația publică locală, cu componente în domeniul protecției consumatorilor.
-acțiuni de dezvoltare a capacității manageriale a asociațiilor pentru protecția consumatorilor prin instituirea personalului de către specialiștii A.N.P.C..
1.5.Protecția juridică a consumatorilor
Agenții economici răspund pentru orice deficiență privind calitatea produselor sau serviciilor, apărută în cadrul termenului de garanție sau valabilitate a acestora și care nu este imputabilă consumatorului, precum și pentru eventualele vicii ascunse constatate pe durata medie de utilizare, care nu permit folosirea de către consumator a produsului sau serviciului potrivit scopului pentru care acesta a fost realizat și achiziționat sau care pot afecta viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor.
Răspunderea se menține și în cazul în care livrarea produselor sau prestarea serviciilor se face în mod gratuit sau cu preț redus, ori dacă acestea se comercializează ca piese de schimb, se închiriază sau se distribuie sub alte forme.
Acțiunile de justiție îndreptate de către asociațiile pentru protecția consumatorilor împotriva agenților economici care au prejudiciat drepturile și interesele legitime ale consumatorilor sunt scutite de taxe de timbru.
Încălcarea prevederilor din Ordonanța Guvernului nr.58/2000 atrage răspunderea materială, civilă, contravențională sau penală, după caz a agenților economici. În continuare vom prezenta principalele fapte care constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate infracțiuni.
a)comercializarea produselor care au standarde române obligatorii referitoare la protecția vieții, sănătății sau securității consumatorilor, fără ca acestea să fie certificate conform actelor normative în vigoare;
b)omiterea anunțării de către agenții economici, despre existența pe piață a unor produse periculoase, a autorităților publice competente;
c)comercializarea produselor sau prestarea serviciilor fără elementele de identificare sau cu caracteristici calitative neconforme celor prescrise;
d)prezentarea prin publicitate – în prospecte, cataloage, prin mass-media și altele – a altor valori ale parametrilor ce caracterizează produsele și serviciile, altele decât cele efectiv realizate;
e)păstrarea, depozitarea sau transportul produselor destinate comercializării în condiții care nu asigură menținerea caracteristicilor tehnico-calitative prescrise, de natură a afecta viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor, pentru care organele de control abilitate au dispus oprirea comercializării acestora.
g)împiedicarea, sub orice formă, de către agentul economic sau de către orice altă persoană, a organelor administrației publice însărcinate cu protecția consumatorilor și supravegherea calității produselor și serviciilor de a-și exercita atribuțiile de serviciu referitoare la prevenirea și combaterea faptelor ce pot afecta viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor;
h)folosirea practicilor abuzive la vânzarea produselor și prestarea serviciilor;
i)neasigurarea activității de service și a pieselor de schimb necesare întreținerii sau reparării produselor achiziționate;
j)neremedierea în termenul stabilit sau neremedierea necorespunzătoare a deficiențelor constatate la produsele vândute sau serviciile prestate;
k)refuzul înlocuirii produselor sau restituirii contravalorii acestora sau a serviciilor necorespunzătoare.
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, precum și de către reprezentanții împuterniciți ai altor organe ale administrației publice, potrivit competențelor stabilite prin actele normative în vigoare.
În cazul sancțiunilor cu închisoare contravențională, măsura se aplică de către instanța competentă la sesizarea organului din care face parte agentul constatator.
Organele de poliție sunt obligate să acorde, la cerere, sprijinul necesar persoanelor împuternicite, aflate în exercițiul funcțiunii, sau să le însoțească, după caz.
În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția. Aceasta se face în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea închisorii contravenționale sau, dacă există consimțământul contravenientului, cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată . Executarea sancțiunii închisorii contravenționale se prescrie în termen de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii.
CAPITOLUL II
Cadrul instituțional în domeniul protecției
consumatorilor în România
1.1.Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are ca scop asigurarea și respectarea drepturilor cetățenilor în calitatea lor de consumatori. Coordonarea directă a Autorității se realizează de către Ministerul pentru coordonarea secretariatului general al Guvernului.
A.N.P.C. coordonează și realizează strategia și politica Guvernului în domeniul protecției consumatorilor, acționând pentru prevenirea și combaterea practicilor care dăunează vieții, sănătății, securității și intereselor economice ale consumatorilor. Autoritatea evaluează efectele pe piață ale sistemelor de supraveghere a produselor și serviciilor destinate consumatorilor.
Principalele atribuții ale A.N.P.C.
Autoritatea participă, împreună cu alte organisme ale administrației publice centrale și locale de specialitate cu atribuții în domeniu și cu organismele neguvernamentale de protecție a consumatorilor, la elaborarea de strategii pe termen scurt, mediu și lung în domeniul protecției consumatorilor.
Acționează, împreună cu alte organe ale administrației publice centrale și locale de specialitate în domeniu și cu reprezentanți ai asociațiilor pentru protecția consumatorilor, la elaborarea programului național privind protecția consumatorilor, asigurând corelarea acestuia cu legislația Uniunii Europene în domeniu.
Această activitate a Autorității constituie o prioritate esențială dat fiind contextul actual în care România își dorește o aliniere cât mai rapidă la standardele europene.
A.N.P.C. este organismul principal în elaborarea și avizarea actelor normative în domeniu. În acest sens, propune Guvernului spre adoptare și avizează proiectele de acte normative în domeniul protecției consumatorilor cu privire la fabricarea, ambalarea, etichetarea, conservarea, depozitarea, transportul, importul și comercializarea produselor, precum și cu privire la prestarea serviciilor, astfel încât acestea să nu pună în pericol viața, sănătatea ori securitatea consumatorilor sau să afecteze drepturile și interesele lor legitime. De asemeni propune spre adoptare Guvernului proiecte de acte normative în domeniul protecției consumatorilor cu privire la avizarea specială pentru fabricarea, ambalarea, etichetarea, conservarea, depozitarea, transportul, importul și comercializarea anumitor produse. Tot în această activitate se încadrează și elaborarea, împreună cu alte organe ale administrației publice, și care fac parte din Consiliile Consultative pentru Protecția Consumatorilor, organizate la nivel central și local (Poliția Economică, Garda Financiară, Poliția Sanitar – Veterinară, Inspectoratele de Sănătate Publică, Biroul de Metrologie Legală) are ca scop creșterea eficienței activității de control și aplicării unitare a politicii în domeniul protecției consumatorilor.
A.N.P.C. participă la realizarea programelor interne și internaționale în domeniul protecției consumatorilor, colaborând cu organizații și instituții din țară și din străinătate, conform competențelor ce îi revin potrivit dispozițiilor legale în vigoare.
Ca exemplu putem da aici participarea României la schimbul rapid de informații între țările beneficiare ale programului PHARE – Sistemul TRAPEX. Începând cu data de 15 mai 1999, România participă la Sistemul TRAPEX, sistem prin care țările PHARE, pe baza informațiilor primite, au posibilitatea de a stabili măsuri pentru evitarea comercializării pe teritoriul lor a produselor cu pericol grav și imediat pentru securitatea și sănătatea consumatorilor. A.N.P.C. este punctul național de contact pentru produsele destinate consumatorilor și, în cazul depistării unui produs ce prezintă un pericol grav și imediat, transmite secretariatului general aflat în Ungaria rezultatul cercetărilor efectuate asupra produsului respectiv. După notificare, secretariatul va transmite punctelor naționale de contact din țările Europei Centrale și de Est informațiile privind produsul cu pericol grav și imediat, pentru luarea măsurilor pe care le consideră necesare.
O altă atribuție a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor este cea de efectuare de analize și încercări în laboratoarele acreditate conform legii sau în laboratoarele proprii ori agregate, efectuarea sau finanțarea de studii și teste comparative cu privire la calitatea produselor și serviciilor destinate consumatorilor, pe care le aduce la cunoștința publicului.
Autoritatea desfășoară activități de informare, consiliere și educare a consumatorilor, editează publicații de specialitate în domeniul protecției consumatorilor. În concret, ea se ocupă cu tipărirea și distribuirea în mod gratuit în diferite broșuri și pliante cu conținut informativ; consilierea atât a consumatorilor cât și a agenților economici; apariția în presă și la emisiuni radio–tv.
Sprijinirea asociațiilor pentru protecția consumatorilor de către Autoritate, în vederea atingerii obiectivelor prevăzute de lege constituie o latură importantă a activității ei. Prin A.N.P.C. se alocă anual asociațiilor pentru protecția consumatorilor fonduri importante pentru finanțarea programelor acestora în domeniul protecției consumatorilor. Munca depusă de aceste asociații se dorește să vină în sprijinul consumatorilor, ca aceștia să acționeze în cunoștință de cauză în apărarea drepturilor și intereselor lor. În colaborare cu A.N.P.C. informează permanent consumatorii asupra produselor care prezintă riscuri pentru sănătatea și securitatea lor.
Prezentarea de informări periodice adresate Guvernului și organelor administrației publice centrale interesate, referitoare la activitatea proprie privind respectarea drepturilor și intereselor consumatorilor, face parte din atribuțiile A.N.P.C. Astfel, pe baza constatărilor rezultate din acțiunile de control, sesizate ministerele și autoritățile publice locale asupra cazurilor de încălcare a disponibilităților locale privind protecția consumatorilor pentru luarea măsurilor ce se impun și, după caz, promovarea unor noi reglementări în domeniu.
A.N.P.C. controlează respectarea dispozițiilor legale privind protecția consumatorilor, referitoarea la securitatea produselor și serviciilor destinate populației, precum și la apărarea drepturilor legitime și a intereselor economice ale acestora, prin efectuarea de controale pe piață, la producători, importatori, distribuitori, vânzători, prestatori de servicii și în unitățile vamale, având acces la locurile în care se produc, se depozitează, ori se comercializează produsele sau în care se prestează serviciile, precum și la documentele referitoare la acestea.
În acest sens dispune măsurile de limitare a consecințelor producerii, importului sau comercializării unor produse și servicii care nu respectă dispozițiile legale privind protecția consumatorilor, după cum urmează: oprirea temporară sau definitivă a comercializării, fabricării produsului sau prestării serviciului; retragerea de pe piață sau de la consumatori a produselor; distrugerea produselor oprite definitiv de la vânzare, dacă acesta constituie singurul mijloc care face să înceteze pericolul; verifică măsurile stabilite.
A.N.P.C. verifică legalitatea mijloacelor de măsurare folosite pe piață, utilizarea corectă a acestora și ia măsuri pentru interzicerea celor necorespunzătoare prin retragerea licențelor de comercializare acordate agenților economici autorizați, precum și prin sigilarea produselor necorespunzătoare. De asemenea solicită organelor emitente suspendarea sau retragerea autorizației de funcționare, a licenței de fabricație ori a certificatului de clasare, atunci când constată nerespectarea condițiilor în care acestea au fost acordate.
A.N.P.C. este organul îndreptățit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, potrivit legii, în domeniul protecției consumatorilor și după caz, să sesizeze organele de urmărire penală, ori de câte ori constată încălcări ale legii penale. Tot odată sesizează factorii de decizie și operatorii implicați în sistemul de certificare a calității produselor și serviciilor, în baza constatărilor proprii și a informațiilor primite de la organismele neguvernamentale și de la consumatori, cu privire la neconformitățile produselor și serviciilor destinate consumului populației în raport cu documentele de certificare și propune îmbunătățirea sau elaborarea de reglementări în domeniu.
Autoritatea mai verifică dacă afirmațiile prezentate prin publicitate, prospecte, cataloage sau altele asemenea sunt în conformitate cu parametrii ce caracterizează produsele sau serviciile respective.
Una din activitățile principale ale A.N.P.C. o constituie primirea și rezolvarea după caz, transmiterea spre soluționare celor în drept, potrivit competențelor, a sesizărilor asociațiilor pentru protecția consumatorilor, precum și a sesizărilor persoanelor fizice privind încălcarea drepturilor consumatorilor. Legea protejează cetățenii, în calitatea lor de consumatori, împotriva riscului de a achiziționa produse sau servicii care ar putea să le afecteze viața, sănătatea ori interesele economice. Cercetarea și rezolvarea sesizărilor și reclamațiilor primite din parte asociațiilor de consumatori sau direct de la persoane fizice au format o preocupare majoră a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, asigurându-se dreptul cetățenilor de a fi despăgubiți pentru prejudiciule generate de calitatea necorespunzătoare a produselor și serviciilor. Consumatorii se pot prezenta la sediile oficiilor județene pentru Protecția Consumatorilor pentru formularea înscris a unor reclamații sau pot adresa sesizări telefonice, contribuind prin această sursă deosebită de informații la declanșarea unor acțiuni eficiente în domeniul protecției consumatorilor. În conformitate cu prevederile legale, cele două forme prin care consumatorii se pot adresa oficiilor teritoriale pentru protecția consumatorilor sunt definite astfel:
-sesizare: apelul directe prin telefon sau scrisori, care cuprind nemulțumiri ale consumatorilor cu privire la calitatea produselor sau serviciilor, care le afectează drepturile și interesele legitime, fără formulare de pretenții materiale sau bănești;
-reclamație: scrisori, inclusiv sub forma fișelor de sesizare / reclamație, care privesc deficiențe calitative ale produselor sau serviciilor sau alte încălcări ale drepturilor și intereselor legitime ale consumatorilor și prin care se formulează pretenții cu caracter material (restituirea contravalorii produselor sau serviciilor, înlocuirea sau remedierea produselor reclamate) sau dezdăunare bănească.
În acest domeniu A.N.P.C. a acționat atât pentru îmbunătățirea modalităților de preluare a reclamațiilor și sesizărilor, inclusiv prin înființarea unor linii telefonice și montarea unor cutii destinate în exclusivitate consumatorilor, cât și pentru creșterea operativității în soluționarea acestora.
Pentru o funcționare cât mai eficientă, A.N.P.C. acordă o mare atenție pregătirii și perfecționării specialiștilor în domeniul protecției consumatorilor. Aceasta se manifestă prin participarea la simpozioane, seminarii, cursuri de specializare și vizite de studii cu referire la protecția consumatorilor.
Printre atribuțiile A.N.P.C. se numără și stabilirea și perceperea de tarife pentru efectuarea de încercări în laboratoarele proprii, pentru organizarea de cursuri și acordarea de consultanță agenților economici.
Autoritatea fundamentează și propune in proiectul de buget resursele financiare necesare in vederea realizării politicilor în domeniul să de competență; utilizează aceste resurse și evidențiază periodic eficiența folosirii lor. A.N.P.C. este finanțată integral de la bugetul de stat, iar cel aprobat în prezent este cu mult sub nivelul nevoilor reale, în special la cheltuielile materiale și de material.
Asigurarea conducerii A.N.P.C.
Autoritatea este condusă de un secretar de stat, care are calitatea de președinte numit prin decizie a primului-ministru și este ordonator principal de credite. Președintele Autorității conduce întreaga activitate a acesteia și o reprezintă în raporturile cu Guvernul, cu ministerele și cu celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale, cu alte instituții publice și cu persoane juridice și fizice române și străine. În calitatea sa de președinte al A.N.P.C. participă ca invitat la ședințele Guvernului în care se dezbat probleme din domeniul protecției consumatorilor. În exercitarea atribuțiilor sale președintele Autorității emite ordine și instrucțiuni. Ordinele și instrucțiunile cu caracter normativ se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în condițiile legii.
Organizarea și funcționarea A.N.P.C.
Structura organizatorică a Autorității este prevăzută în anexa nr.1. În cadrul acesteia, prin ordin al președintelui se pot organiza și alte servicii, precum și birouri și colective temporare.
Atribuțiile și sarcinile compartimentelor din aparatul propriu al Autorității se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare a acesteia, care se aprobă prin ordin al președintelui. Numărul maxim de posturi în aparatul central al Autorității este de 50, exclusiv demnitarul și posturile aferente cabinetului acestuia.
În cadrul Autorității poate funcționa un Colegiu consultativ, condus de președintele A.N.P.C. Numărul de membrii și componența nominală ale Colegiului consultativ se stabilesc prin ordinul președintelui Autorității. Organizarea și funcționarea Colegiului se stabilesc prin regulamentul propriu de organizare și funcționare aprobat de către președintele Autorității.
În subordinea A.N.P.C. funcționează, ca unități cu personalitate juridică, oficiile județene pentru protecția consumatorilor. Oficiul Consumatorilor al Municipiului București și Centrul Național pentru Încercarea și Expertizarea Produselor “Larex”.
În structura oficiului pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București funcționează și laboratorul pentru analiza calității vinurilor și băuturilor alcoolice.
1.2.Consiliile Consultative pentru protecția consumatorilor.
Consiliile consultative pentru protecția consumatorilor, constituite la nivel central și local, asigură cadrul informațional și organizatoric necesar stabilirii și aplicării politicii de protecție a consumatorilor, corelării acțiunilor autorităților administrației publice cu cele ale organizațiilor neguvernamentale cu atribuții în acest domeniu.
Atribuțiile consiliilor consultative
A)Atribuții în direcția stabilirii și aplicării politicii de protecție a consumatorului.
Astfel, ele analizează modul în care sunt respectate drepturile consumatorilor și propun autorităților administrației publice reprezentarea la nivelul respectiv de organizare a consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor acțiuni pentru aplicarea mijloacelor prevăzute de lege, care să asigure protecția cetățenilor în calitatea lor de consumatori.
De asemenea, ele propun autorităților publice locale, măsuri în sprijinul apărării drepturilor consumatorilor precum și corelarea acțiunilor acestora cu acțiunile altor factori implicați, în scopul realizării unei protejări reale și unitare a intereselor consumatorilor.
Consiliile consultative analizează modul în care sunt aplicate propunerile sale de către organele sau organizațiile sesizate, precum și modul de colaborare a autorităților publice locale, măsuri în sprijinul apărării drepturilor consumatorilor precum și corelarea acțiunilor altor factori implicați, în scopul realizării unei protejări reale și unitare a intereselor consumatorilor.
Consiliile consultative analizează modul în care sunt aplicate propunerile sale de către organele sau organizațiile sesizate, precum și modul de colaborare a autorităților administrației publice în domeniul protecției consumatorilor și recomandă căi de îmbunătățire a colaborării.
Pe baza analizei constatărilor organismelor reprezentate în consiliul consultativ pentru protecția consumatorilor, acesta poate recomanda acțiuni în anumite sectoare din domeniul protecției consumatorilor. Poată să propună efectuarea de studii în legătură cu cauzele care au generat încălcări ale dispozițiilor legale privind protecția consumatorilor, cât și măsurile de prevenire, sau pot să facă propuneri privind îmbunătățirea reglementărilor sau adoptarea unor noi reglementări în domeniul protecției consumatorilor. Tot pe baza analizei consumatorilor. Consiliul consultativ formulează propuneri în sprijinul elaborării strategiei și a programelor de acțiune, pe plan local și național.
B)Consiliile consultative acționează în direcția corelării activităților diverselor autorități ale administrației publice cu cele ale organizațiilor neguvernamentale, care au rol în realizarea protecției consumatorilor.
În acest caz, consiliile consultative analizează problemele specifice ale asociațiilor pentru protecția consumatorilor și propun autorităților administrației publice, precum și oricăror organisme sau asociații interesate, modalități de sprijinire a acestora în rezolvarea problemelor respective.
Consiliile stabilesc obiectivele comune asupra realizării cărora prin mijloace specifice fiecărui categorii de autorități și organisme (guvernamentale sau neguvernamentale), se convine să se concentreze acțiunea acestora, în vederea opririi sau înlăturării efectelor negative asupra vieții, sănătății, securității sau intereselor economice ale consumatorilor, care se manifestă în mod repetat sau cu consecințe grave într-un anumit sector al producerii și comercializării produselor sau prestărilor de servicii.
Tot odată, analizează modul în care autoritățile administrației publice răspund solicitărilor consumatorilor sau asociațiilor pentru protecția consumatorilor și sesizează autoritățile în cauză asupra eventualelor carențe în organizarea și funcționarea sistemului de recepție și răspuns al cererilor consumatorilor.
Consiliile consultative au un rol important în sprijinirea acțiunilor de informare și educare a consumatorilor, desfășurate de diverse autorități, organisme, organizații existente la nivel național, județean, orășenesc și comunal. Acestei activități trebuie să i se acorde o atenție sporită, datorită faptului că la momentul actual se pune accentul mai mult pe prevenirea apariției cazurilor de încălcare a drepturilor consumatorilor, prevenire ce are loc prin informarea, educarea și consilierea adecvată a consumatorilor.
Organizarea consiliilor consultative pentru protecția consumatorilor
Conducerea operativă a activității fiecărui consiliu consultativ pentru protecția consumatorilor este asigurată de un birou de coordonare. La nivel central și județean, biroul de coordonare se compun din 7 membrii, din care președintele, vicepreședinții și secretarul Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor sunt membri de drept. La nivel orășenesc și comunal, biroul de coordonare se compune din 3-5 membri, din care președintele, vicepreședintele și secretarul Consiliului consultativ sunt membri de drept.
Conform articolului 4 din Hotărârea Guvernului nr.251/1994 privitoare la Consiliile consultative pentru protecția consumatorilor, principalele atribuții ale Biroului de coordonare sunt:
-coordonează desfășurarea lucrărilor Consiliului Consultativ pentru protecția consumatorilor și pregătește ședințele acestuia.
-convoacă în ședință extraordinară Consiliul Consultativ, în cazuri deosebite, după consultarea autorităților administrației publice locale, respectiv a președintelui consiliului județean sau local.
-colaborează și invită la ședințele Consiliului Consultativ, ori de câte ori se consideră necesar, reprezentanții altor organizații, guvernamentale sau neguvernamentale, cu rol în domeniul protecției consumatorilor și ai autorităților administrației publice locale.
-transmite propunerile Consiliului Consultativ autorităților administrației publice, asociațiilor sau organizațiilor neguvernamentale, care pot avea un rol în domeniul protecției consumatorilor.
-urmărește efectele propunerilor Consiliului Consultativ și îl informează asupra rezultatelor.
-întocmește și prezintă Consiliului consultativ raportul semestrial de activitate; Consiliul consultativ pentru protecția consumatorilor la nivel central prezintă Guvernului raportul asupra întregii activități desfășurate în semestrul precedent.
Președintele Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor, la toate nivelurile de organizare, reprezintă consiliul și asigură buna desfășurare a activității acestuia. În executarea atribuțiilor sale, președintele Consiliului consultativ este ajutat de vicepreședinți. Secretarul Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor asigură efectuarea lucrărilor de secretariat și participă la ședințele consiliului fără a avea drept de vot.
Funcționarea consiliilor consultative pentru protecția consumatorilor
Consiliul consultativ pentru protecția consumatorilor, la fiecare nivel în parte, funcționează pe baza unui regulament propriu, aprobat de membrii acestuia, cu respectare prevederilor legale.
Consiliul consultativ pentru protecția consumatorilor se întâlnește în ședință ordinară, la convocarea președintelui în felul următor:
a)la nivel central –de două ori pe an
b)la nivel județean –trimestrial
c)la nivel local –lunar
Consiliul consultativ se poate întâlni în ședință extraordinară, ori de câte ori este nevoie, la convocarea biroului de coordonare.
Convocarea Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor se face cu cel puțin 5 zile înaintea ședințelor ordinare sau cu cel puțin 3 zile înaintea ședințelor extraordinare. Convocarea se face înscris și se consemnează în procesul verbal al ședinței. Invitația la ședință va preciza ordinea de zi, data, ora și locul desfășurării acesteia.
Ședințele Consiliului consultativ sunt legal constituite în prezența a două treimi din totalul membrilor săi. Reprezentanții autorităților administrației publice care fac parte din consiliile consultative au obligația de a participa la ședințe. În cazul în care reprezentantul împuternicit absentează de două ori consecutiv, președintele Consiliului consultativ trebuie să sesizeze autoritatea respectivă, pentru stabilirea măsurilor corespunzătoare.
Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor în exercitarea atribuțiilor sale, adoptă hotărâri care se fac prin vot deschis, cu majoritatea simplă a celor prezenți. Procesul –verbal al ședinței este semnat de toți membrii prezenți ai Consiliului consultativ și ținut într-un dosar special al ședințelor.
Componența consiliilor consultative organizate la toate nivelurile este prevăzută în Anexa nr.2.
1.3.Comitetul Interministerial pentru supravegherea Pieței Produselor
În vederea asigurării armonizării mecanismelor și instrumentelor vizând piața internă a produselor și serviciilor și pentru asigurarea protecției consumatorilor a fost înființat Comitetul Interministerial pentru Supravegherea Pieței Produselor.
Acest Comitet asigură colaborarea dintre autoritățile administrației publice centrale pe de o parte și colaborarea dintre acestea și structurile civile pe de altă parte.
Comitetul Interministerial pentru Supravegherea Pieței are în principal următoarele atribuții:
-analizează și evaluează sistemul actual de supraveghere și control al pieței din România;
-studiază sistemul de supraveghere a pieței din unele țări ale Uniunii Europene;
-implementează în baza analizelor și evaluărilor efectuate sistemul național de supraveghere a pieței produselor și serviciilor.
-propune ministerului industriei și comerțului soluții și programe de implementare a cadrului legislativ și instituțional necesar.
-Comitetul informează periodic pe ministrul industriei și comerțului despre fenomenele apărute pe piață în domeniile menționate.
Mai trebuie spus că Comitetul Interministerial pentru Supravegherea Pieței Produselor funcționează pe lângă Ministerul Industriei și Comerțului.
3.Centrul Național Pentru Încercare și Expertizarea Produselor “Larex”
Înființat în anul 1954 ca laborator al Oficiului de Control al Mărfurilor, “LAREX”, s-a dezvoltat permanent devenind în 1990 Centrul Național Pentru Încercarea și Expertizarea Produselor.
Este o instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri extrabugetare. Din 1992 C.N.I.E.P. “LAREX” funcționează subordinea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Marca “LAREX” este înregistrată din 1975 la Oficiul de Stat pentru Investiții și Mărci și la Organizația Mondială a proprietății Intelectuale de la Geneva.
C.N.I.E.P. “LAREX” este membru fondator al Asociației Laboratoarelor Acreditate din România și colaborează cu multe organisme guvernamentale și oficiale ca: Direcția Generală a Vămilor, Garda Financiară, Poliția Economică, Registrul Auto Român.
Faptul că lista clienților “LAREX” cuprinde în egală măsură organisme ale statului și agenți economici privați, este încă o dovadă a statutului de organism neutru pe care și l-a consolidat în timp.
C.N.I.E.P. “LAREX” își are sediul principal în municipiul București și are laboratoare în 8 orașe importante: Arad, Constanța, Baia Mare, Deva, Galați, Oradea, Satu Mare, Sibiu. În aceste laboratoare, se execută în condițiile stabilite de sistemul calității implementat în 1995, analize fizico chimice, microbiologice și fizico –mecanice în vederea certificării diverselor produse (agroalimentare, cosmetice, petroliere, anorganice, textile, articole de menaj, electronice și electrocasnice, materiale de ambalat și ambalaje).
Centrul Național Pentru Încercarea și Expertizarea Produselor “LAREX” în calitate de organism neutru de încercare și certificare, desfășoară următoarele activități:
-execută încercări și expertize asupra produselor de inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor
-efectuează încercări asupra produselor fabricate în țară sau importate, confirmând prin documentele emise parametrii calitativi reali, în condițiile stabilite de I.R.E. N.45001 “ Criterii generale pentru funcționare laboratoarelor de încercări”.
-execută expertize în vederea rezolvării problemelor de încadrare vamală, a stabilirii parametrilor calitativi și de securitate pentru produsele ce urmează a fi valorificate prin direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat, a caracterizării produselor ce constituie obiectul unor anchete ale Gărzii Financiare sau Poliției.
-efectuează, în condițiile legii, certificări ale produselor fabricate în țară sau importate, la solicitarea agenților economici.
-execută încercări necesare obținerii licențelor de fabricației pentru produsele alimentare.
-efectuează studii și încercări privind materialele de ambalat și ambalarea produselor în vederea asigurării conservării calității acestora.
-eleborează metode și proceduri privind încercarea produselor.
-organizează cursuri pentru perfecționarea profesională a personalului propriu sau a personalului altor laboratoare de încercări și analize fizico –chimice.
În calitatea sa de instituție publică și organism neutru de încercare și certificare, C.N.I.E.P. “LAREX” este cel care execută expertizele în cazurile de litigiu privind parametrii produselor.
Utilizând baza de date privind produsele ce pot afecta viața, sănătatea și securitatea consumatorilor sau mediul înconjurător, Centrul poate propune spre reglementare, limitele valorilor admisibile ale parametrilor acestor produse.
C.N.I.E.P. “LAREX” acordă, în baza unui regulament aprobat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, marca de testare “LAREX” care poate fi aplicată pe produsele pe care n-a testat și le-a evaluat.
Autoritatea Națională pentru protecția consumatorilor urmărește pentru ca în politica sa în domeniul calității, Centrul Național pentru Încercarea și Expertizarea Produselor “LAREX” să realizeze atât acreditarea laboratoarelor de încercări, cât și acreditarea organismului de certificare produse.
La propunerea C.N.I.E.P. “LAREX” și prin ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, se întocmește un program anual, care cuprinde încercările ce trebuie acreditate pe parcursul anului respectiv.
Salarizarea personalului centrului se face prin negociere individuală între conducere și salariați, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare. Conducerea este asigurată de un director general, numit prin ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Pe lângă directorul general funcționează și un colegiu al Centrului Național pentru Încercarea și Expertizarea produselor “LAREX” stabilit prin decizia directorului general, cu avizul A.N.P.C..
Orgaligrama și statutul de funcții ale C.N.I.E.P. “LAREX” se aprobă prin ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor ca și înființarea și organizarea de laboratoare teritoriale fără personalitate juridică ale Centrului.
Lucrările și serviciile comandate de persoanele juridice sau fizice, precum și de instituțiile publice și de organisme neguvernamentale, se execută în Centrul Național pentru Încercarea și Expertizarea Produselor “LAREX” contra cost, pe bază de tarife sau devize, stabilite în conformitate cu legislația în vigoare.
CAPITOLUL III
Sistemul legislativ și instituțional în țările Uniunii Europene în domeniul protecției consumatorilor
1.1.Analiza comparativă privind protecția consumatorilor în unele țări din Uniunea Europeană.
Ținând seamă de rolul principal pe care îl are consumatorul în dezvoltarea și funcționarea economiei de piață, problema protecției consumatorului este abordată cu cea mai mare seriozitate în toate țările cu economie de piață. În țările Uniunii Europene, sistemele și instituțiile pentru protecția consumatorilor s-au format pe parcursul mai multor ani, fiecare model fiind produsul dezvoltării sociale și economice a statului respectiv.
În general, politicile de protecție a consumatorului din țările Uniunii Europene își focalizează atenția asupra acțiunilor de educare și informare a cetățeanului, astfel încât aceasta să-și poată alege, în deplină conștiință de cauză, produsele și serviciile de care are nevoie.
Politica și legislația aferentă protecției consumatorilor este eleborată la nivel central, aplicarea acesteia fiind asigurată la nivel local de către autoritățile locale, prin departamentele specializate, care au un grad mai mare sau mai mic de independență față de organismul central, în funcție de organizarea administrativ –teritorială a fiecărei țări.
În acest sens putem da exemplu Marea Britanie, unde departamentul regional de protecție a consumatorului este subordonat în totalitate, din punct de vedere administrativ, guvernului local. În afară de Departamentul pentru Comerț și Industrie care este principalul organism guvernamental implicat în protecția consumatorilor, Ministerul Agriculturii și Pescuitului și Departamentul Mediului are responsabilități importante în acest domeniu. Există de asemenea și unele agenții și organisme independente cum ar fi Oficiul pentru Comerț Corect și Direcțiile de Securitate și Investiției. Primul organism este un departament guvernamental care se ocupă cu protecția privind comerțul și concurența, al doilea este un organism industrial cu atribuții în serviciile financiare legate de industrie. La nivel local există un departament, subordonat guvernului local și care răspunde de aplicarea legislației din domeniul protecției consumatorilor, numit Departamentul pentru Standarde Comerciale.
La fel ca în Marea Britanie, în Germania există o organizare instituțională complexă a activității de protecție a consumatorului: la nivel federal, prin intermediul unor birouri constituite pe domenii de activitate; la nivelul landurilor și la nivelul autorităților locale.
Spre deosebire de Germania și Marea Britanie, în Franța, activitatea de protecție a consumatorilor este organizată la nivel central prin direcția Generală pentru Concurență, Consum și Represiunea Fraudelor, căreia îi sunt subordonate direcțiile regionale.
O organizare instituțională similară cu cea a Franței există și în Belgia unde organismul principal este Inspecția Generală Economică din cadrul Ministerului Afacerilor Economice; în Italia, unde protecția consumatorilor este realizată de Ministerul Industriei, Comerțului și Meseriașilor, cu Oficii locale pentru Industrie și Comerț; în Grecia, unde Direcția de Control Tehnic și Protecția Consumatorilor din cadrul Ministerului Comerțului asigură cadrul instituțional în acest domeniu.
Pentru a ne crea o imagine mai clară asupra modului cum se aplică legislația privind protecția consumatorilor în țările Uniunii Europene, vom analiza în continuare unele din domeniile specifice activității cum ar fi: prețurile, creditul pentru consumator, reclama înșelătoare, etichetarea produselor, informarea și consilierea consumatorilor.
a)Prețurile
În toate țările Uniunii Europene legislația în acest domeniu impune obligativitatea comercianților de a afișa prețurile produselor, prețuri ce trebuie respectate cu strictețe. De exemplu, în Franța, Ordonanța nr. 1243 se referă la obligativitatea afișării prețurilor, iar una din legile elaborate în 1905 impune aplicarea de sancțiuni drastice în cazul nerespectării prețurilor afișate.
În unele țări, cum ar fi de exemplu Grecia, statul exercită un control asupra prețurilor. Astfel, așa numitele “Comitetele Consulative privind Legea Pieței”, din care fac parte și reprezentanți ai poliției de piață și ai Direcției de Control Tehnic și de Protecție a Consumatorilor, sunt cele care stabilesc prețurile maxime de vânzare.
În Italia există un sistem dezvoltat de control al prețurilor care este stabilit la nivel național și la nivel provincial și care este pus în responsabilitatea Comitetelor Interministeriale și a Comitetelor Provinciale pentru Coordonare și Disciplină a prețurilor. Aceste comitete au fost înființate după cel de-al doilea război mondial pentru a preveni creșterea exagerată a prețurilor pentru produsele deficitare, ele păstrându-și poziția și având încă un rol important în controlul prețurilor inflaționiste.
b)Creditele acordate consumatorilor
În toate țările din cadrul Uniunii Europene există reglementări specifice privind acordarea unor credite pentru consumatori. Unele țări cum ar fi Grecia și Italia, au elaborat noi reglementări privind acordarea creditelor pentru consumatori, reglementări ce includ cerințele directivelor Uniunii Europene din acest domeniu. Controlul privind respectarea dispozițiilor pentru acordarea creditelor revine băncilor naționale cum se întâmplă în Italia și Danemarca, unor organisme pentru protecția consumatorilor în Grecia sau unor organisme speciale pentru controlul creditelor în Belgia.
Toate reglementările pun un accent deosebit pe informarea consumatorilor asupra tuturor factorilor de risc la care se expun atunci când contractează credite. În acest sens, în Germania, Consiliul Național de Consiliere oferă asistență consumatorilor în acordarea creditelor.
c)Reclama înșelătoare
Practicarea reclamei înșelătoare este interzisă în toate țările, astfel fiind sancționată în baza legislației în domeniu. Consumatorii, care sunt lezați de unele reclame înșelătoare, se pot adresa autorităților, ca de exemplu: ambudsmanubii – antocitate guvernamentală împuternicită cu investigarea reclamațiilor primite de la cumpărătorii lezați de abuzurile săvărșite de oficialitățile publice din Suedia, Danemarca; Direcției de Control a Protecției a Consumatorilor din Grecia; poliției locale din Germania.
În unele țări, reglementările privind reclama înșelătoare au fost actualizate în baza Directivei europene nr.84/450/EEC, ca de exemplu în Grecia sau Marea Britanie.
Autodisciplina publicitară este realizată în unele țări ca Italia, Marea Britanie, Grecia prin așa numitul Cod Practic privind Reclamele și care este sprijinit de către serviciile de radio și televiziune de stat și independente, de Federațiile editorilor de ziare și altele. Camerele de Comerț și Industrie își protejează în general membrii, încurajându-I să introducă acțiuni la tribunal, în scopul stopării unor reclame care le uzează activitatea.
d)Etichetarea produselor
Ca și în cazul informațiilor transmise prin reclame, informațiile prevăzute în etichetare trebuie să fie corecte. În toate țările din Uniunea Europeană există legislație specifică în acest sens, armonizată cu Directiva europeană în domeniu. Aplicarea reglementărilor existente se face de către poliție în Germania, Italia sau de alte organe abilitate.
În baza legislației, consumatorul lezat poate pretinde comerciantului să-i returneze banii pentru produsele cu defecte, sau în caza de refuz, se poate adresa tribunalului, solicitând să I se facă dreptate. În general, inițierea acțiunilor penale este foarte laborioasă, motiv pentru care astfel de situații apar în cazul unor produse cu valori mari.
e)Informarea și consilierea consumatorilor
În economiile de piață stabilizate, unde rolul consumatorului avizat este decisiv în buna funcționare a pieței, au fost create instituții și mijloace adecvate pentru informarea și educarea consumatorului.
În Franța, în cadrul Direcției Generale pentru Consum, Concurență și Represiunea Fraudelor, există un Comitet Departamental al Consiliului care oferă consumatorilor informări și consiliere prin publicații proprii și prin intermediul oficiilor regionale ale direcției. Există de asemenea alte două organizații care oferă informații:
-Institutul Național al Consumatorului, care oferă informații și teste comparative prin intermediul revistei “60 de Milioane de consumatori”. În același timp acest institut oferă sprijin consumatorilor individuali și grupurilor de consumatori.
-Uniunea Federală a Consumatorilor oferă informații și asistență prin cel 220 de unități locale.
În Belgia, informarea și consilierea consumatorilor se face prin intermediul serviciului de consumație și Credit. În afara acestuia există un organism național important – Centrul de Cercetare și Informare a Organizațiilor de Consumatori (CRIOC), creat în 1975 și care editează revista CRIOC, publicație a informațiilor de interes privind problemele consumatorilor din țările Uniunii Europene. Acest Centru are în componență servicii de studii, serviciul de documentare și serviciul de educare a consumatorilor.
În Grecia, informarea și consilierea consumatorilor se face prin Departamentul de Informare și Protecție a Consumatorilor, care acționează prin cele 57 birouri amplasate în principalele orașe. De asemenea există o organizație independentă, sub numele de Institutul de Protecție a Consumatorilor, care elaborează broșuri și publicații cu caracter informativ, acționând și ca grup de presiune asupra Parlamentului.
În Italia nu există servicii de consiliere la nivel de stat, dar Guvernul central contribuie cu fonduri pentru sprijinirea unor grupuri de consumatori. Există 11 grupuri ale consumatorilor, organizate sub tutela Grupului Național pentru Consilierea Consumatorilor și Utilizatorilor, care pe lângă activitatea de informare și consiliere, activează ca forță de presiune.
În Marea Britanie, informarea și consilierea se face la nivelul guvernelor locale, prin Departamentele de Standarde Comerciale. La aceasta se adaugă rețelele de consiliere a consumatorilor, dintre care cea mai importantă este Asociația Națională a Biroului de Consiliere Cetățenească care oferă consiliere și informare pentru consumatori prin circa 1000 de oficii.
Una din cele mai importante publicații din Marea Britanie este revista “Wich ?”, în paginile căreia sunt incluse teste comparative asupra produselor de larg interes și informații privind drepturile consumatorilor.
Tot în Marea Britanie, la nivel central, funcționează Consiliul Național al Consumatorilor, înființat de către Departamentul de Comerț și Industrie pentru a acționa ca reprezentant independent al consumatorilor. În cadrul acestui organism există preocupări pentru înființarea unui serviciu de consiliere a consumatorului la nivel european.
f)Clauzele abuzive de contracte.
Problema clauzelor abuzive este tratată în legislația Uniunii Europene, stabilindu-se printre altele o “listă neagră”, respectiv o serie de clauze și termeni care nu se pot utiliza în contractele cu consumatorii datorită caracterului abuziv. Legislațiile naționale ale țărilor comunitare cuprind astfel de liste negre ca în Belgia , Marea Britanie, sau în prevederi speciale în codul civil, cum se întâmplă în Italia, Luxemburg.
Unele țări, ca de exemplu, Germania, au afară de o “listă neagră” și o așa- zisă “listă gri”, respectiv o serie de termeni care ar putea fi considerați ca abuzivi, dar rămâne la latitudinea justiției să decidă acest lucru.
În continuare ne vom referi la analiza sistemului protecției consumatorilor în câteva țări ale Uniunii Europene care au bine dezvoltat acest sistem. Aceste țări sunt Suedia, Finlanda, Germania, Spania, Austria.
Protecția consumatorilor în Suedia
În Suedia politica consumatorilor de mult timp este considerată ca o chestiune de interes public. Originile sale își au geneza nu numai în epoca în care sărăcia făcea ravagii, ci și în anii de abundență care au urmat celui de-al doilea război mondial și în timpurile cărora drepturile fundamentale ale consumatorilor nu erau răspândite.
Obiectivele generale ale politicii consumatorilor, adoptate succesiv de Parlament în 1972, 1986 și 1995 la propunerea guvernului urmăresc ajutarea consumatorilor să-și utilizeze cât mai bine resursele cât și întărirea poziției lor pe piață. Alte obiective se referă la protejarea sănătății și securității consumatorilor; favorizarea corelării între ofertă și cerere.
Fiind dată dimensiunea socială a politicii consumatorilor s-a decis să se acorde prioritate următoarelor puncte:
-satisfacerea nevoilor vitale ale consumatorilor (alimentația, locuința, îmbrăcămintea, transporturi și servicii de primă necesitate).
-protecția consumatorilor cei mai vulnerabili, înțelegând prin aceștia pe cei ce au nevoi particulare (copii, tineret, șomeri, handicapați, imigranți).
-apărarea intereselor consumatorilor pe plan internațional.
În Suedia, politica consumatorilor se axează în mare parte pe prevenire, ceea ce conduce la formarea și informarea consumatorilor, supravegherea pe piață și ameliorarea calității produselor, prin teste evident fără să excludă tratarea plângerilor consumatorilor sau litigiilor de consum.
Accentul este pus pe cooperarea între diferite părți, pe o colaborare limitată între asociațiile publice și private de consumatori și pe rolul jucat de întreprinderi în ameliorarea poziției consumatorilor pe piață.
Agenția Suedeză a consumatorilor Konsumentverket, căreia îi aparține mediatorul pentru consumatori este organismul central însărcinat cu problemele consumatorilor. Ea este girată de Ministerul de Interne, dar se bucură de o mare autonomie. Ea nu este singura agenție responsabilă cu problemele consumatorilor. Organisme specializate care lucrează în strânsă cooperare cu agenția supraveghează sectoarele alimentare, automobile, produse farmaceutice și chimice, construcția de locuințe. Konsumentverket este specializată în următoarele domenii:
-probleme legate de situația financiară a familiilor.
-teste pentru produse.
-influența consumatorilor în cadrul standardizării internaționale.
-negocieri cu reprezentanții comerțului și industriei pentru a ameliora poziția consumatorilor.
-supravegherea pieței și întărirea drepturilor consumatorilor în domeniul comercializării, condițiilor contractuale, securitatea produselor.
-formarea și informarea consumatorilor.
Mediatorul consumatorilor reprezintă interesele consumatorilor vis-à-vis de comerț și tratează litigiile colective de consum. El este asistat de o echipă de specialiști de la Konsumentverket și care se ocupă mai ales de anchete. Mulțumită Comitetului național pentru rezolvarea plângerilor consumatorilor, aceștia din urmă beneficiază de o rezolvare simplă și rapidă a litigiilor de consum.
La nivel local centrele municipale de consiliere în materie de consum instalate în toată țara contribuie în mod esențial la protecția consumatorilor. Deși municipalitățile nu sunt obligate să asigure acest serviciu de consiliere, cea mai mare parte dintre ele o fac, deoarece ele consideră aceste centre ca un mijloc de apărare a coeziunii sociale. Astfel 90% din populație poată să facă apel la un consilier specializat în buget familial, în propriul său oraș. Acest serviciu care este gratuit oferă “informații de consum”, adică sfaturi în domeniul gestiunii bugetului familial și un ajutor în rezolvarea litigiilor. Mai mult de 90% din litigii sunt astfel rezolvate la nivel local, într-o manieră informațională.
În plus, supravegherea pieței este în mare parte efectuată de către consilieri locali, asistați în permanență de Konsumentverket care asigură formarea lor și le furnizează informații și sfaturi.
În Suedia asociațiile de consumatori nu au importanța din alte țări, dar ele joacă în prezent un rol ajutător făcându-se purtătorul de cuvânt al consumatorilor în ceea ce privește, de exemplu, prețurile, furnizarea serviciilor publice, calitatea alimentelor sau respectarea mediului înconjurător. Implicarea consumatorilor in politica consumului și influența lor asupra pieței sunt astfel întărite și datorită susținerii lor de către Konsumentverket.
Comerțul dispune de mult timp de propriile sale reguli pentru a preveni sau rezolva litigiile de consum. Guvernul este favorabil autoorganizării, pe care o încurajează, estimând că ea completează legislația în domeniul protecției consumatorilor.
Astăzi numeroase organizații internaționale au instaurat programe de autoorganizare din care unele au fost elaborate în cooperare cu Konsumentverket. Cea mai mare parte din aceste programe se sprijină pe rezolvarea plângerilor și etică comercială.
Pentru informarea și consilierea consumatorilor Konsumentverket publică manuale școlare despre consum și mediu înconjurător ca și diferite lucrări destinate să demonstreze cum este posibil să se modifice moda în domeniul consumului. La nivel local, consilierii specializați în buget familial în cooperare cu școlile și cu organizațiile neguvernamentale își aduc de asemenea contribuția lor prin informarea consumatorilor despre problemele mediului înconjurător.
Protecția consumatorilor în Finlanda
În Finlanda, mai multe instituții sunt însărcinate cu implementarea politicii consumatorilor.
În principal, politica consumatorilor este de resortul Ministerului Comerțului și Industriei, care este responsabil de elaborarea legislației în domeniul consumului în colaborare cu Ministerul Justiției, cât și de cooperare internațională în chestiuni de consum, de contractele cu diferite comitete sau consilii consultative competente în acest domeniu și de elaborarea tuturor deciziilor ce trebuiesc luate la nivel ministerial.
Direcția națională a consumului este cea responsabilă de controlul securității produselor, de informarea și educarea consumatorilor, de realizarea anchetelor asupra produselor și serviciilor, mai ales asupra prețurilor. Ea trebuie să asiste în munca lor consilierii de consum, la nivel de comună și să vegheze la apărarea intereselor consumatorilor și cu bunurile de consum.
O altă instituție este Direcția națională a alimentației și care este responsabilă cu controlul securității și calității produselor alimentare.
Comisia pentru litigii de consum este cea însărcinată cu formularea recomandărilor asupra rezolvării litigiilor în caz de reclamații ale consumatorilor referitoare la bunuri și servicii. De altfel, când apare un litigiu cu o acțiune în justiție, ea poate să formuleze recomandările asupra modului cel mai bun pentru rezolvarea litigiului.
Mediatorul, însărcinat cu protecția consumatorilor, controlează legalitatea practicilor comerciale și termenii contractuali. El poate să-I asiste pe consumatori în acțiunile lor în justiție dacă recomandările comisiei pentru litigii de consum nu au fost urmate sau dacă o astfel de măsură este de interes general.
Tribunalul consumului se ocupă de afaceri care îi sunt supuse în virtutea legii asupra protecției consumatorilor sau a legii practicilor comerciale neloaiale. El se ocupă în principal, de practicile de comercializare și de termenii contractuali .
Pe plan regional autoritățile administrative își asumă diferite sarcini, mai ales controlul securității produselor și în particular al produselor alimentare.
Activitățile Direcției de consum și ale mediatorului însărcinat cu protecția consumatorului sunt cele mai importante în desfășurarea politicii de consum, și de aceea vom analiza mai pe larg activitățile celor două instituții.
Direcția de consum
Direcția consumului este însărcinată să controleze securitatea serviciilor și bunurilor de consum, să asigure securitatea financiară a consumatorilor și să dezvolte aspectele politicii sociale care au legătură cu consumul.
Prioritățile sale se schimbă însă în funcție de evoluția situație în domeniul consumului. La ora actuală ea se articulează în jurul riscurilor și oportunităților ce decurg din adeziunea la Uniunea Europeană la începutul anului 1995: este vorba de a se asigura că piața unică este în folosul consumatorului, furnizând acestora din urmă informații asupra funcționării sale, reducând problemele legate de cumpărăturile transfrontaliere și evaluând efectele pe care le va avea trecerea la moneda unică asupra consumatorilor. Printre alte chestiuni la fel de importante de care se interesează Direcția de consum figurează și vânzarea prin internet , securitatea produselor, deschiderea către concurență a pieței de telecomunicații și multimedia, ca și impactul situației economice generale, caracterizată printr-o rată de șomaj ridicată și pe resursele de familie.
Obiectivele Direcției de consum
1.Ea veghează ca să nu fie propuse consumatorilor decât produse sigure. Direcția de consum, cu asistența autorităților administrative pe plan regional și a inspectorilor de la sănătate la nivel comunal, supraveghează cu severitate piață și participă la munca de standardizare. Cu ocazia aderării Finlandei la spațiul economic european, Direcția de consum a transpus în practică un sistem de supraveghere a pieței foarte eficace. În acest sens ea realizează anchete extinse în privința securității diferitelor categorii de produse cu scopul de a pune la punct metodele de control.
Direcția de consum tratează și plângerile individuale primind în fiecare an un anumit număr de plângeri referitoare la eventualele pericole prezentate de bunuri sau servicii. Pe de altă parte, ea ține registrul EHLASS, alimentat prin informații colectate din patru spitale care tratează accidente casnice, de vacanță.
În sfârșit după un studiu realizat de Direcție s-a constatat că întreprinderile cunosc adesea greșit reglementările în domeniul securității, de aceea un proiect special vizează ameliorarea nivelului de informare al întreprinderilor din sectoarele mobiliar, cosmetice, jucării.
2)Ameliorarea protecției consumatorilor pe piață
Rolul Direcției consumatorului este de a se asigura că consumatorii au acces la toate informațiile utilizate referitoare la preț, calitate și impactul produselor asupra mediului. Prețul este un factor important în alegerea făcută de consumatori. În fiecare an Direcția de consum realizează independent sau în colaborare cu autoritățile administrației regionale între 20 și 30 de anchete comparative, asupra prețurilor produselor sau serviciilor sensibile. Un bun exemplu este compararea prețurilor în sectorul produselor alimentare, destinate să deceleze efectul adeziunii la Uniunea europeană asupra nivelului de prețuri, constatându-se că prețurile produselor alimentare a scăzut în jur de 10% după aderare.
Direcția de consum controlează cu ajutorul autorităților administrative regionale concurența în sectoarele de distribuție, veridicitatea anunțurilor publicitare afișate în magazine și marcarea prețurilor. Asupra acestui ultim punct se adeverește că sunt încă posibile ameliorări în particular asupra piețelor.
Studiile comparative asupra calității sunt efectuate de către Direcția de consum pentru revista Kullutaja (Consumatorul) într-un mod independent sau în colaborare cu IT. Rezultatele acestor studii cuprind totdeauna învățăminte cu privire la efectele produselor asupra mediului, pentru ca consumatorii să poată influența piața într-o direcție favorabilă mediului. În plus Direcția de consum se străduiește să facă mai bine cunoscute etichetele ecologice nordice “Lebăda verde” care este la ora actuală singura etichetă ecologică fiabilă pentru cele mai multe categorii de produse.
În fiecare toamnă, Direcția de consum publică o anchetă asupra serviciilor clasând diferite întreprinderi din 33 de sectoare în funcție de raportul calitate / preț pe care ele îl oferă, ceea ce le dă informații și motivația necesară pentru a ameliora prestația lor. În plus ancheta anuală OPINIO a Direcției de consum caută să accentueze opinia consumatorului asupra chestiunilor majore din acest domeniu.
Direcția de consum are ca misiune să furnizeze informații într-o formă sintetică și comparativă, foarte diferită de informațiile strălucitoare care sunt pe piață. Revista Kullutaja este un instrument important de informare a consumatorilor. Dar Direcția de consum concepe și experimentează constant noile suporturi publicitare: jocuri electronice pentru copii, programe de televiziune, internet, campanii regionale de informare, corespondență, expoziții și alte mari manifestări publice. La nivel global ea trebuie să facă față la două mari provocări. Mai întâi, ținând cont de diversitatea și complexitatea în creștere a piețelor, ea trebuie să răspundă la creșterea rapidă a cerințelor de informare, provenite de la consumatori și în al doilea rând , având în vedere eterogenitatea în creștere a consumatorilor, ea trebuie să evolueze în mod constant nevoilor lor pentru a informa în mod eficient consumatorii.
Direcția de consum susține acțiunile locale în favoarea consumatorilor. În acest sens, unul din principiile directoare ale politicilor consumatorilor în Finlanda este apropierea de consumatori. Există astfel, 200 de consilieri de consum la nivelul comunelor. Ei ajută consumatorii să-și rezolve litigiile cu întreprinderile și le furnizează informații, fie pe căile indirecte ale organizațiilor, fie în școli sau in timpul manifestațiilor publice. Direcția organizează o instruire continuă a acestor consilieri și elaborează materialul de informare de care ei au nevoie. Fiecare din cele 12 autorități administrative regionale care compun Finlanda joacă, în domeniul securității produselor, un rol de coordonare a proiectelor de supraveghere a pieței locale. Ele folosesc, de asemenea, inspectorii din domeniul dreptului de consum și al concurenței: ei efectuează comparări locale ale prețurilor și controlează marcarea lor. Direcția de consum participă în permanență, alături de aceste autorități la unul sau două proiecte speciale, destinate să găsească modalități noi și eficiente pentru a difuza informația și a încuraja cooperarea între autoritățile locale, mass-media, industrie și comerț.
B.Mediatorul însărcinat cu protecția consumatorilor
Aceasta are o triplă responsabilitate: să îmbunătățească situația juridică a consumatorilor în anumite domenii considerate ca prioritare; să garanteze condiții egale între concurenți și între furnizori și consumatori; să dea în mod individual sfaturi juridice asupra problemelor legate de practicile comerciale și de termeni contractuali.
1)Domeniile prioritare sunt definite pentru doi ani cu termen de consultare cu alte instituții ce tratează chestiuni de consum și organizații de consumatori. Acum aceste domenii sunt serviciile de bază, locuințe și noi practici de marcketing.
a)Serviciile de bază
Acestea sunt servicii indispensabile ca electricitatea, încălzirea, telefonul. Mediatorul veghează ca fiecare din acestea să aibă prețuri rezonabile și ca dispozițiile legislative specifice care le guvernează să fie conform cu legea pentru protecția consumatorilor. Mai mult, în cursul ultimilor ani, chiar dacă sectoarele de electricitate și telecomunicații erau în plină desfășurare, el a contribuit la garantarea drepturilor consumatorilor. În sfârșit, recent el a extins câmpul serviciilor de bază, incluzând serviciile bancare și asigurările.
b)Locuințe
Legislația finlandeză în domeniul locuințelor a fost reformată recent și o nouă lege în domeniul tranzacțiilor imobiliare a intrat în vigoare în toamna lui 1995. Modificările ating de asemenea și sectorul locativ imobiliar ca proprietate imobiliară. Contractele au tendința să fie extrem de complexe și mediatorul încearcă să le facă mai accesibile consumatorilor.
c)Noile practici de marcketing
Noile practici de marcketing sunt fără îndoială pe punctul de a încerca să influențeze deciziile de cumpărare a consumatorilor. În consecință este din ce în ce mai dificil pentru consumatorii, mai ales copii, să identifice în mod clar ce relevă publicitatea. Mediatorul însărcinat cu protecția consumatorilor urmează aceste evoluții și veghează la conformitatea lor cu legea pentru protecția consumatorilor.
2)Pentru ca concurența să-și joace pe deplin rolul este esențial să se vegheze ca reglementările cu privire la comercializare să fie respectate. Mediatorul intervine în cazuri individuale care au legătură cu practicile de marketing sau cu termenii de contracte, fie pe baza propriilor observații, fie răspunzând la o plângere ce vine de la un al treilea reclamant.
El poată să aleagă fie să cerceteze pe cale amiabilă, caz în care există un aviz detaliat bazat pe dispozițiile legii de protecție a consumatorilor; poată să emită o somație sau să ducă situația în fața tribunalului consumului. Aceste somații și situații ajung însă în număr redus în fața tribunalului, de regulă ele rezolvându-se pe cale amiabilă.
3)Mediatorul poate să asiste un consumator într-o acțiune civilă individuală dacă el consideră că această situație este importantă cu privire la interesele și drepturile de ansamblu al consumatorilor sau dacă acesta este conform practicii comisiei de litigii în domeniul consumatorului.
Procesul consumatorilor în Germania
Conform cu orientarea generală a politicii sale economice, guvernul german urmărește o politică a consumatorilor care se înscrie în cadrul economiei sociale de piață ce acordă, pe drept cuvânt, o importanță primordială consumatorului și satisfacerii nevoilor sale. Economia socială de piață pune accentul așa cum se cuvine pe consumatori și pe interesele lor.
Firmele trebuie să-și adapteze producția la schimbările cerute de consumatori. De aceea concurența dinamică și fără distorsiuni are în această privință o importanță deosebită. Se observă o grijă majoră a guvernului german, el încurajând aplicarea politicii consumatoriste atât la nivel național cât și în cadrul cooperării cu late țări ale Comunității europene. În aceiași manieră, el se pronunță în favoarea unei politici comerciale europene deschise pentru toată lumea, optând astfel pentru o concurență internațională.
Guvernul german pune accentul de mult timp pe instrumentele următoare, pentru împuternicirea poziției consumatorilor: promovarea unei informări independente de ofertă, susținerea unei reprezentări eficace în plan politic, implementarea unui cadru juridic potrivit, atât la nivel național cât și comunitar. Referitor la acest aspect, poziția fundamentală a guvernului german în ceea ce privește rolurile în domeniul protecției consumatorilor este următoare: informarea consumatorilor ca și apărarea intereselor lor trebuie în mod esențial să fie de competența unor organisme private și nu de competența autorităților publice.
În sfârșit guvernul german este convins că organismele private sunt ele însele mai capabile să exercite aceste funcții, decât autoritățile publice, chiar daca el estimează ca fiind necesară susținerea financiară a acțiunilor acestor organisme. Acesta este motivul pentru care el subvenționează organizațiile de consumatori.
Acestor organizații li se lasă întreaga libertate de a decide asupra orientării activităților lor, guvernul doar veghează, în interesul unei bune gestiuni a banilor contribuabililor, la eficiența organizării și funcționării acestora.
În revanșă protecția juridică a intereselor economice, vieții și sănătății consumatorilor relevă, în mod necesar responsabilitatea statului. Această responsabilitate înglobează la fel de bine pregătirea și adoptarea unor reglementări naționale de drept cât și participarea la proiecte legislative comunitare, cu respectarea principiului subsidiarității. Dar guvernul german dorește înainte de toate ca reglementările adoptate să faciliteze buna funcționare a pieței astfel ca protecția consumatorilor să fie în măsură să asigure, prin ameliorarea transparenței pieței și a eficacității concurenței și în măsura în care reglementările de drept civil sau de drept public trebuie să protejeze consumatorii. Guvernul german veghează ca această reglementare să nu fie stufoasă și detaliată pe punctul de a înăbuși întreprinderile.
Protecția consumatorilor în Anglia
Din 1970 protecția consumatorilor și politica consumatoristă este responsabilitatea guvernului austriac. Inițial portofoliul politicii consumatorilor a fost încredințat Ministerului Federal al Comerțului și Industriei. În felul acesta, chiar de le început au fost întărite legăturile cu legislația din domeniul prețurilor, comerțului și concurenței. Ca urmare, principala orientare a politicii consumatoriste a constat în a reglementa piața în interesul consumatorilor, mai ales prin influențarea prețurilor, în timp ce alte sectoare ca de exemplu serviciile financiare sau locuințe particulare au fost, inițial, excluse.
Biroul pentru consilierea consumatorilor a ajutat consumatorii prin elaborarea unor studii comparative de calitate –preț făcute în principal pentru protejarea consumatorilor. Extinderea gamei de produse pentru consumatori a condus la sporirea dificultăților în compararea reală a produselor și de asemenea a condus la distorsionarea concurenței. Pentru redresarea acestei situații neplăcute pentru agenții economici dar și pentru consumatori, a fost adoptat un număr mare de reglementări în domeniul etichetării produselor.
Anomaliile de pe piață care în ciuda tuturor măsurilor luate încă funcționează în dezavantajul consumatorilor au fost eliminate abia în anii următori. Actul pentru Protecția Consumatorilor din 1979 a introdus prevederi corective pentru scoaterea în afara legilor a practicilor asociate acestor anomalii.
Aceste prevederi protective au fost suplimentate prin reglementări de guvern referitoare la practicile din diversele domenii comerciale în care sau constatat foarte multe abuzuri.
Din 1980, în parte datorită transferului portofoliului spre diferite ministere (Ministerul Federal al Familie, Tineretului și Protecției Consumatorilor, devenit după aceea Ministerul Federal al Mediului, Tineretului și Protecției Consumatorilor), o nouă concepție a început să se materializeze alta decât un simplu control al preturilor și calității.
Sarcinile protecției consumatorilor în ziua de azi.
Atât ministerele cât și poporul din Austria au înțeles că protecția consumatorilor este esențială pentru funcționarea socială a economiei de piață în care agenții economici fac afaceri pe picior de egalitate.
Nu este necesară numai scoaterea în afara legilor a practicilor abuzive și urmărirea celor ce nu respectă dispozițiile legale, ci și stabilirea unor relații corecte între consumatori și firme, ținându-se seama de impactul social și ecologic asupra obiceiurilor consumatoriste: securitatea produselor, alimentelor, creditele de consum, legislația referitoare la locuințe, la preț, servicii financiare, servicii publice și legislația austriacă din domeniul mediului înconjurător.
Noua tehnologie și dezvoltarea economică a deschis căi noi pentru diversele oportunități pentru consumatori, deși ei sunt supuși în continuare unor riscuri, motiv pentru care politica consumatoristă trebuie să fie foarte activă.
Instrumentele politicii consumatoriste au devenit mult mai complexe și diferențiate; promovarea concurenței și transparenței a sporit considerabil ca și informarea consumatorilor.
În ultimii ani politica consumatoristă nu numai că și-a extins domeniul de activitate în sectoare ce depășește protecția consumatorilor tradițională dar a devenit și mult mai eficientă. Chiar dacă până acum politica consumatorilor consta în ameliorarea posterioară a nivelului de informare și al situației juridice a consumatorilor, în prezent ea se străduiește să influențeze a priori concepția și planificarea ofertei de produse și servicii de pe piață, luând în considerație numărul mare de goluri legislative, ceea ce implică o supraveghere continuă a faptului că drepturile consumatorilor să fie suficient luate în considerare în stabilirea condițiilor cadru ale pieței.
Chiar dacă politica consumatorilor la nivel de stat poate să se inspire din anumite tradiții, în Austria implementarea sa este adesea dificilă, ținând cont de vastitatea subiectelor tratate și profunzimea structurilor care rezultă. Ca exemplu ne poate servi Ministerul Federal al Sănătății și Protecției Consumatorilor care are adesea drept misiune asigurarea unei coordonări în toate domeniile care ating politica consumatorilor, chiar dacă acestea, de multe ori, intră în competența altor ministere. Acest lucru implică o colaborare intensă cu ministere, grupe de interese, medii științifice, principalele organizații particulare de consumatori și asociații pentru informarea consumatorilor, existente în Austria. Aceasta din urmă fiind reprezentată prin ministerul federal al sănătății și protecției consumatorilor și prin 4 parteneri sociali (camere economice, camera federală a muncii, confederația sindicatelor și confederația sindicatelor și camera de agricultură).
Numeroase proiecte de legi importante au fost elaborate în ultimul timp cu participarea fructuoasă a Ministerului Sănătății și Protecție Consumatorilor. Se poate menționa remanierea profundă a dreptului privat al asigurărilor care compensează prin ameliorarea dreptului civil dispariția protecției celor ce se asigură printr-o autoritate de control și în sectorul serviciilor financiare. Remanieri au de asemenea loc în domeniul dreptului la garanție, a cărui reformă trebuie să întărească poziția juridică a consumatorilor.
O nouă legislație în domeniul călătoriilor este în vigoare din 1994, dar cum ea nu garantează încă suficient drepturile călătorilor în cazul insolvabilității agenției de turism, ea va trebui să fie revizuită în sensul efectuării unui control financiar al pieței organizatorilor de călătorii.
Legea pentru mijlocitorii de afaceri, recent intrată în vigoare constituie o bază juridică ce stabilește clar obligațiile concrete ale intermediarilor cu privire la consumator.
Pentru a evita împrumuturile excesiv de ridicate și supraîndatorarea care rezultă din aceasta, un sistem de informare asupra creditelor acordate deschis pentru participare, de toate băncile și de alții care oferă fonduri este în curs de elaborare .
Politica consumatorilor trebuie să tindă să aibă putere de influență în cazul unor eventuale abateri, asigurând un control regulat al monopolurilor și abuzurilor. În domeniul noilor tehnologii există loc și pentru a ține cont de interesele consumatorilor în reglementarea problemelor de securitate și protecția datelor și accesul la noile mijloace de telecomunicații și de informare.
Ministerul Federal al Sănătății și Protecției Consumatorilor, colaborează la elaborarea unei legislații în domeniul locuințelor (conform proiectului recent de reglementare a activității agenților imobiliari) propunându-și să stabilească noi bare juridice pentru activitatea de agent imobiliar și să reducă taxele excesive.
Protecția consumatorilor în Spania
Baza juridică a protecției consumatorilor in Spania este Articolul 51 al Constituției din 1978 care spune că autoritățile publice vor fi responsabile pentru protecția consumatorilor și utilizatorilor prin luarea măsurilor corespunzătoare pentru garantarea securității lor, a sănătății și intereselor lor legitime. Autoritățile publice vor promova informarea și educarea consumatorilor și utilizatorilor, sprijini organizațiile lor și le vor consulta în problemele ce au legătură cu consumatorii și utilizatorii conform cu procedurile prevăzute de lege.
Măsurile de protejare a consumatorilor și utilizatorilor sunt desemnate pentru a scoate în evidență drepturile lor legale raportate la un context socio-economic. Astăzi acest context trece printr-o schimbare rapidă și cetățenii au uneori dificultăți de adaptare.
Aceasta înseamnă că statul în mod constant trebuie să stabilească o balanță între diferiții actori ai pieței. Pe lângă încurajarea concurenței și a accesului liber la piață, politica consumatoristică trebuie să protejeze interesele legitime ale diferitelor grupuri sociale, mai ales datorită faptului că ea are un impact direct asupra standardului de viață al populației și asupra calității vieții.
În sfârșit legislația spaniolă din domeniul protecției consumatorilor trebuie să fie completată cu reglementările Uniunii Europene. Pe baza acestor principii, guvernul spaniol a definit un număr de direcții de bază pentru politica consumatorilor.
1.Încurajarea unui dialog permanent între administrație, operatorii economici și organizațiile de consumatori.
Obiectivul Institutului Național al Consumului este de a încuraja adoptarea unor măsuri menite să elimine anumite măsuri în domeniul protecției consumatorilor, să supravegheze introducerea unor practici comerciale corecte față de consumatori, dar mai ales să încurajeze organizarea de întâlniri între toți actorii pieței din orice domeniu care are o relevanță imediată cu consumatorii (alimentației, publicitare, servicii financiare).
2.Îmbunătățirea activității de educare
Institutul Național al Consumului este cel care sprijină informarea și instruirea consumatorilor. El lucrează împreună cu centrele de educare, pregătind materialul didactic pentru a-l distribui în școli.
Informația este percepută ca fiind cea mai bună cale pentru ai încuraja pe consumatori să-și apere ei însăși interesele. Politica Institutului Național al Consumului este de a crea cele mai noi tehnici de comunicație, de a furniza informații obiective la toate organismele pentru protecția consumatorilor, precum și de a scruta revistele publicate de organizațiile de consumatori, care sunt o sursă inepuizabilă de informație.
Un alt obiectiv al politicii consumatoriste este sprijinirea asociațiilor de consumatori și întărirea participării lor la lucrarea deciziilor care îi privesc. Institutul Național al Consumatorilor și utilizatorilor este un organism umbrelă pentru reprezentarea și consultarea organizațiilor consumatorilor la nivel național. De asemenea el dă subvenții organizațiilor de consumatori pentru a influența programe și activități în scopul promovării și protejării drepturilor consumatorilor.
Întărirea și modernizarea cadrului legal pentru garantarea drepturilor și intereselor legitime ale consumatorilor constituie o activitate constantă a autorităților. Spania are o legislație consumatoristă bogată și care trebuie să fie permanent adaptată la schimbarea circumstanțelor.
Politica consumatoristă trebuie să respecte mediul înconjurător. Comportamentul consumatorist are un impact decisiv asupra mediului.
Acesta este motivul pentru care guvernul spaniol încercă să definească un model de consum ecologic. În acest sens există tot feluri de planuri menite pentru a adopta măsuri care să sensibilizeze toți actorii pieței.
Un efort important se face pentru informarea în mod obiectiv a consumatorilor. Reglementările promise pentru a le garanta drepturile rămân ca și inexistente dacă consumatorii le ignoră sau dacă le este imposibil să pună înm valoare aceste drepturi printr-un mecanism rapid și eficient de rezolvare a litigiilor. Dispozitivul de arbitraj care a fost recent implementat pentru a rezolva litigiile și gratuit pentru consumatori. Deciziile luate au valoarea unei hotărâri judecătorești și permit consumatorilor să se adreseze tribunalelor pentru a cere executarea lor.
In cursul fazei actuale crearea unui dispozitiv cu caracter facultativ revine autorităților responsabile cu schimbarea politicii consumatorilor, cu scopul de a demonstra utilitatea atât pentru consumatori și utilizatori cât și pentru furnizori.
În ultimul timp Spania acordă o atenție sporită cooperării cu țările Americii Latine care se străduiesc să-și dezvolte propria politică consumatoristă. Legăturile vechi care leagă aceste țări de Spania fac ca ea să susțină politicile nou născute în acest domeniu. Cererile de colaborare sunt suficient de importante pentru a justifica faptul că o parte din eforturile Spaniei să fie consacrate acordării de ajutor pentru țările din America Latină, cu scopul ca aceste țări să atingă un nivel adecvat de protecție a drepturilor consumatorilor.
Ținând cont de structura politică și cea administrativă, în Spania coexistă trei nivele de responsabilitate: local, regional (comunitățile autonome) și național. Fiecare din aceste nivele dispun de competențe ce le oferă libertatea de a decide și de a acționa în domeniul consumului. În plus, Spania, ca stat membru al Uniunii Europene urmărește ca politica sa în domeniul consumului să depindă în mare parte de orientările și reglementările comunitare. De altfel ideea de apărare a consumatorilor care își face puțin câte puțin drumul său în opinia publică a sensibilizat serviciile de administrație națională și regională ale căror politici consemnatoriste dau un indiciu asupra calității vieții consumatorilor.
Totodată rămâne indispensabilă colaborarea intre toate părțile interesate cu scopul ca ansamblul edificiului său să nu fie amenințat sau ca resursele existente să nu fie risipite.
Înscrierea acțiunilor Spaniei într-o perspectivă Europeană
Cetățeanul european a văzut treptat că situația sa se ameliorează în cadrul general al politicii comunitare. Tratatul de la Maastricht a constituit un mare pas înainte punând bazele protecției consumatorilor. Acest salt calitativ care a constat în integrarea drepturilor consumatorilor în concepția cetățenilor europeni, trebuie să incite Spania să colaboreze la acest proiect comun, pentru ca această ultimă orientare care vizează integrarea reală și obiectivă a cetățeanului Spaniol în Europa, cu garantarea unui nivel de viață, corespunzător situației economice naționale, să dea coerență în ansamblul programului expus.
1.2.Sistemul prejudecătoresc de rezolvare a litigiilor în unele țări din cadrul Uniunii Europene
La tribunal, orice plângere înseamnă o procedură lungă, neplăcută și extrem de costisitoare pentru un prejudiciu relativ mic. Puțini cetățeni sunt gata să suporte aceste neplăceri, ceea ce a impus constituirea unor comisii pentru rezolvarea litigiilor specializate pe domenii. Această metodă câștigă teren pe zi ce trece în mai multe țări.
În Portugalia, pentru rezolvarea litigiilor, există în patru mari orașe organismul “Centrul de Arbitraj pentru Litigii în Consum”, mecanism juridic complementar celui oficial, ce beneficiază de sprijinul Ministerului de Justiție, Asociației Consumatorilor, Asociației Comercianților, Primăriei și Comunității Europene.
Modul de lucru este următorul: consumatorii înaintează reclamații ce nu depășesc 2800 Ecu Centrului, după care acesta informează agentul economic reclamat care poate accepta despăgubirea solicitată sau se prezintă benevol la arbitraj. În acest caz, este invitat și reclamantul și are loc arbitrajul, decizia fiind luată de judecătorul desemnat din partea Ministerului Justiției. Decizia acestuia este obligatorie, iar rezolvarea acestor litigii este gratuită.
În Grecia, în cadrul fiecărei prefecturi, este constituit “Oficiul pentru înțelegere în dispusele consumatorilor”, alcătuit din angajați ai Departamentului Consumatorului, organism abilitat să analizeze cererile referitoare la disputele dintre furnizori și cumpărători.
Un comitet format din trei membrii conduși de președintele Biroului de Avocați sau reprezentantul acestuia, un reprezentant al camerei de comerț și industrie și un altul de la asociația sau Uniunea de Consumatori trebuie să decidă în disputele sus-menționate.
Cei trei membrii ai comitetului trebuie să urmărească acordul între părțile implicate, luând în considerare legislația în vigoare și legăturile comerciale locale și beneficiind pentru informare de asistența serviciilor publice, organizațiilor publice, comisiei de comerț și asociațiile comerciale.
Deciziile comitetului nu sunt acte executorii, dar în cazul unui litigiu se pot constitui în dovadă juridică în fața curții supreme.
În Marea Britanie, micile reclamații ale consumatorilor sunt rezolvate de către comisiile judecătorești locale. Acestor comisii li se adresează consumatorii care solicită de la comercianți despăgubiri pentru bunurile cumpărate ce nu depășesc 1000 dolari. Aceste comisii au proceduri simplificate, cazul respectiv putând fi susținut de reclamant.
În Suedia, în 1968 a fost creat un organ public specializat numit “Comitetul național de plângeri ale consumatorilor” ale cărui decizii nu au forțe de obligativitate (sunt doar recomandări) dar asupra cărora nu se poate face apel. Cum majoritatea recomandărilor sunt observații, este permis să se spună că acest Comitet care tratează 6500 plângeri anual favorizează o rezolvare ușoară, rapidă și simplă a litigiilor.
În Belgia, în cazul apariției unui litigiu la achiziționarea unui autoturism de ocazie acesta va fi supus “Comisiei de împăcare”, organism compus în egală măsură din reprezentanți ai consumatorilor și automobiliștior pe de o parte și reprezentanți ai vânzătorilor profesioniști pe de altă parte. La început Comisia încearcă să găsească un acord amabil între cele două părți, avizul acestuia în acest stadiu nefiind restrictiv. Dacă este imposibil să se ajungă la un acord, Comisia desemnează un expert în domeniu ce emite un aviz pentru cheltuielile de expertiză.
Dacă expertul dă dreptate reclamantului, partea adversă trebuie să ramburseze cheltuielile de expertiză. Dacă expertul nu rezolvă pe cale amabilă, el redactează un raport în care dă un aviz tehnic și indică persoana responsabilă de problemă. Avizul ajunge până la urmă în biroul unui judecător. În acest caz, judecătorul nu trebuie să ceară o nouă expertiză și poate să se pronunțe fără termen asupra fondului afacerii.
În Olanda, organismele ce se ocupă de reglementarea extra-judiciară a litigiilor din domeniul consumului sunt reunite în stiching (Fundația comisiilor de arbitraj în domeniul consumatorului).
Pentru ca o comisie să aparțină fundației, aceasta trebuie să satisfacă anumite exigențe procedurale. Pe de altă parte, condițiile generale propuse de sectorul respectiv trebuie să fie loiale. În acest context, sectorul respectiv trebuie să negocieze conținutul condițiilor generale cu organizațiile de consumatori.
Fundația a cerut Institutului Olandez de Cercetări asupra Consumului să întocmească un studiu despre rolul acestor comisii de arbitraj în societatea olandeză. Rezultatele studiului arată că 2/3 din consumatori sunt la curent cu existența acestor comisii, dar nu își modifică totuși criteriile de selecție a profesioniștilor în funcție de apartenența acestora la una dintre comisiile de arbitraj.
CONCLUZII
Activitatea desfășurată până în momentul de față în domeniul protecției cosumatorilor, evidențiază preocuparea organismelor investite cu aplicarea politicii consumatoriste, pentru o abordare mai eficientă a problemei apărării drepturilor consumatorilor, atât prin îmbunătățirea cadrului legislativ și instituțional în domeniu, similar celui din țările Uniunii Europene, cât și prin depistarea și sancționarea comportamentului abuziv al agenților economici în relația cu consumatorii.
Totodată, numărul mare de încălcări ale legislației, înregistrate în ultimul timp, ne arată preocuparea scăzută a producătorilor, importatorilor sau prestatorilor de servicii privind asigurarea calității și securității bunurilor și serviciilor oferite populației, în condițiile în care consumatorul prin comportamentul său, începe din ce în ce mai mult să-și revendice drepturile.
În prezent, există furnizori care livrând un produs pe piață, ce corespunde unor norme tehnice, consideră că și-au îndeplinit obligațiile cu privire la calitatea produsului respectiv, fără să fie preocupați dacă și consumatorul este mulțumit de produsul cumpărat și satisface cerințele și așteptările acestuia.
Practica a demonstrat că abordarea pasiv-represivă a calității, prin activități de control asupra produsului și serviciilor oferite populației nu este suficientă pentru asigurarea protecției reale a consumatorilor.
Soluția rezolvării într-o mare măsură a acestei probleme depinde și de nivelul de informare și educare al consumatorilor, de existența unui cadru legislativ care în mod efectiv să pună în aplicare politica protecției consumatorilor, de încurajarea și stimularea agenților economici care promovează competitivitatea prin calitate, precum și de susținerea unui dialog permanent cu operatorii economici, asociațiile profesionale și patronate.
Politica de promovare a intereselor consumatorilor în societatea românească trebuie să țină cont de existența unor premise de ordin economic și social și care au o influență destul de mare asupra acestui domeniu.
Respectivele premise se referă în primul rând la numărul mare societăți comerciale noi, care în cele mai multe cazuri, nu dispun de pregătirea și experiența necesară sectorului de activitate practicat; manifestarea unor disfuncționalități cu privire la oferta de bunuri și asigurarea unei concurențe reale și loiale între agenții economici, precum și de menținerea poziției de monopol în domeniul serviciilor publice. Printre aceste premise mai putem aminti și lipsa de experiență și de combativitate a organizațiilor neguvernamentale înființate in scopul apărării drepturilor consumatorilor, cât și lipsa unei strategii naționale în domeniul calității, precum și a unor studii privind evaluarea factorilor de risc a produselor și serviciilor oferite consumatorilor. La acestea se mai adaugă și existența unei legislații insuficient adaptate la condițiile actuale, ceea ce impune urgentarea adoptării noilor reglementări armonizate cu Directivele Europene.
În același timp eficiența în domeniu protecției consumatorilor este influențată și de unele greutăți pe care le întâmpină oficiile pentru protectia consumatorilor din întreaga țară. Printre oficiile pentru protecția consumatorilor se numără: lipsa unor spații care să permită o desfășurare corespunzătoare a activității lor; dotarea insuficientă a oficiilor teritoriale cu mijloace de transport; posibilități financiare insuficiente, precum și numărul redus de laboratoare proprii, din care cauză nu se pot efectua, în toate cazurile în care se impun, analize și determinări care să permită identificarea rapidă și retragerea din circulație a produselor periculoase pentru viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor; numărul insuficient de personal având în vedere problematica deosebit de amplă și complexă în domeniul protecției consumatorilor în această perioadă de consolidare a economiei de piață
În scopul realizării unei protecții cât mai eficiente a consumatorului din România cât mai apropiată de cea din țările Uniunii Europene, autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, ca organism principal cu competențe în acest domeniu, propune pentru viitor îndeplinirea unor noi obiective:
Realizarea sarcinilor ce revin Autorității din Programul Național de Aderare a României la Uniunea Europeană pentru îmbunătățirea cadrului instituțional și legislativ în domeniu. În ceea ce privește cadrul instituțional se are în vedere crearea unui Comitet al consumatorilor care să includă o comisie de clauze abuzive și o comisie de securitate; crearea unor Centre teritoriale de consultanță destinate informării și consilierii consumatorilor.
Organizarea unor acțiuni tematice de control zonale și la nivel național, finalizate ca propuneri care să conducă la creșterea gradului de securitate al produselor și serviciilor.
Îmbunătățirea condițiilor și modalităților de colectare, stocare, analiză și rezolvare a sesizărilor și reclamațiilor consumatorilor cu privire la încălcări ale drepturilor fundamentale ale acestora.
Elaborarea unor proceduri și tematici de control și supravegherea respectării de către agenții economici a noilor prevederi legale referitoare la contractele negociate în afara spațiilor comerciale, comercializarea pachetelor de servicii turistice.
Organizarea unor campanii naționale pentru educarea și informarea consumatorilor prin emisiuni radio-tv, seminarii, articole de presă și prin publicarea de materiale de specialitate destinate consumatorilor.
Continuarea produsului de formare și perfecționare a specialiștilor propriii, prin elaborarea unor buletine periodice de informare și documentare a cunoștințelor personalului.
Sprijinirea elaborării unor teste comparative de produse și servicii oferite pe piața românească, în scopul informării adecvate a consumatorilor și8 a facilitării deciziei acestora de achiziționare a unui produs sau serviciu.
Corelarea activităților la nivelul structurilor guvernamentale și organizațiilor neguvernamentale în domeniile ce urmăresc promovarea calității, standardizarea unor structuri și practici de cooperare eficientă între acestea.
Cu privire la propunerile menționate mai sus, trebuie spus că domeniul în care se aplică legislația privind protecția consumatorilor este unul imens, neputând fi urmărite totalitatea activităților desfășurate de către agenții economici. Faptul acesta cauzează numeroase probleme pentru alinierea României la standardele europene. Extinderea serviciilor pe internet și vânzărilor pe cale electronică ne fac să ne gândit la modul în care legislația trebuie să țină pasul cu realitatea și să satisfacă cerințele consumatorilor. Ținând seama că o astfel de piață depășește granițele țărilor, noile metode de supraveghere și nereglementare care vor fi adoptate trebuie să fie cele aplicate în întreaga lume.
BIBLIOGRAFIE
Ordonanța Guvernului României nr.21/1992 din 21 august 1992 privind protecția consumatorilor: publicată în Monitorul Oficial nr.212 din 28 august 1992, republicată în Monitorul Oficial nr.75 din 23 martie 1994.
Ordonanța Guvernului României nr.58/2000 din 30 ianuarie 2000 privind modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.21/1992 privind protecția consumatorilor; publicată în Monitorul Oficial nr.43 din 31 ianuarie 2000.
Hotărârea Guvernului României nr.166 din ianuarie 2001 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatoriulor; publicată în Monitorul Oficial nr.32 din 18 ianuarie 2001.
Hotărârea Guvernului României nr.251 din 27 mai 1994 privind stabilirea componenței, a atribuțiilor și a modului de organizare și funcționare a Consiliului Consultativ pentru protecția consumatorului; publicată în Monitorul Oficial nr.152 din 17 iunie 1994.
Hotărârea Guvernului României nr.625 din 2 august 1999 privind reorganizarea și funcționarea Centrului Național pentru Încercarea și Expertizarea Produselor “LAREX”; publicată în Monitorul Oficial nr.396 din 19 august 1999.
Hotărârea Guvernului României nr.394 din 8 iunie 1995 privind obligațiile ce revin agenților economici – persoane fizice sau juridice – în comercializarea produselor de folosință îndelungată, destinate consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial nr.122 din 19 iunie 1995.
Hotărârea Guvernului României nr.665 din 24 august 1995 privind înlocuirea, remedierea sau restabilirea contravalorii care prezintă deficiențe de calitate, modificată prin Hotărârea Guvernului nr.792 din 2 decembrie 1997; publicată în Monitoru7l Oficial nr.358 din 16 decembrie 1997.
Hotărârea Guvernului României nr.953 din 15 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Hotărârea Guvernului nr.784 din 1996 pentru aprobarea Normelor metodologice privind etichetarea produselor alimentare; publicate în Monitorul Oficial nr.577 din 26 noiembrie 1999.
Hotărârea Guvernului României nr.261 din 11 mai 1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind etichetarea încălțămintei destinată populației; publicată în Monitorul Oficial nr.181 din 15 mai 1998.
Revista “Consumatorul de la A la Z”, nr.1/1999.
Revista “Consumer 21” , nr.1/1998
Revista “Which?”, nr.3/1999.
“Research Manual for Consumer Organisations”.
Raport privind activitatea desfășurată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Raport privind activitatea desfășurată de asociațiile pentru protecția consumatorilor din evidența Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Documentar privind protecția consumatorilor in țările Uniunii Europene, întocmit de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
ANEXA NR.1
Structura organizatorică a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor
ANEXA NR.2
Componența Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor – la nivel central.
Președinte – președintele Autorității Naționale pentru Protecția consumatorilor.
Vicepreședinte – un reprezentant al confederațiilor de asociații pentru protecția consumatorilor.
Membri: un reprezentant al:
-Ministerul Industriilor și Comerțului
-Ministerul Agriculturii și Alimentației Agenției Naționale sanitar – veterinare
-Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului
-Ministerului Turismului
-Departamentului pentru Administrație Publică Locală
-Gărzii Financiare
-Inspectoratului General al poliției
-Direcției Generale a vămilor
-Institutului Român de standardizare
-Biroului Român de Metrologie Legală
-Direcției generale a medicinei preventive și promovarea sănătății
-Direcției farmaceutice
-Institutului pentru Controlul de Stat al Medicamentului și Cercetării Farmaceutice
-Inspecției de Stat în Construcții, Lucrări Publice, Urbanism și Auto Român.
-Registrului Auto Român
-Organizației patronale constituită la nivel de confederație
Asociațiilor pentru protecția consumatorilor, care îndeplinesc condițiile legale de reprezentare la acest nivel.
Secretar – reprezentantul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Componența Consiliului Consultativ pentru protecția consumatorilor – la nivel județean.
Președinte – Prefectul sau reprezentantul acestuia.
Vicepreședinți – Directorul oficiului județean pentru protecția consumatorilor, sau după caz, al oficiului municipiului București pentru protecția consumatorilor.
Un reprezentant al federației de asociații pentru protecția consumatorilor.
Membrii: un reprezentant al:
-Inspecției interjudețene de metrologie
-Gărzii financiare județene
-Unității vamale județene
-Inspectoratului de poliție județean
-Inspectoratului de poliție sanitară
-Laboratorului județean pentru controlul medicamentului
-Direcției sanitare-veterinare județene sau, după caz, a municipiului București
-Centrului de expansiune a comerțului
-Centrului de promovare a turismului
-Agenției pentru Protecția Mediului
-Inspecției Județene în construcții, lucrări publice, urbanism și amenajarea teritoriului.
-Unități teritoriale a Registrului Auto Român.
-Organizației patronale constituite la nivel de federație.
-Asociațiilor pentru protecția consumatorilor care îndeplinesc condițiile legale de reprezentare la acest nivel.
Secretar – un reprezentant al Oficiului județean pentru protecția consumatorilor.
Componența Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor – la nivel orășenesc.
Președinte – un reprezentant al asociațiilor pentru protecția consumatorilor.
Membri: un reprezentant al:
-Inspecției interjudețene de metrologie.
-Gărzii financiare județene.
-Unității vamale județene.
-Poliției orășenești.
-Inspectoratului de poliție sanitară.
-Laboratorului județean pentru controlul medicamentului.
-Circumscripției sanitar-veterinare teritoriale.
-Centrului de expansiune a comerțului.
-Centrului de promovare a turismului
-Inspecției județene în construcții, lucrări publice, urbanism și amenajarea teritoriului.
-Unități teritoriale a Registrului Auto Român.
-Fiecărei asociații pentru protecția consumatorilor.
Secretar: un reprezentant al Autorității Naționale pentru protecția consumatorilor desemnat de directorul oficiului județean.
Componența Consiliului Consultativ pentru protecția consumatorilor – la nivel comunal.
Președinte – un reprezentant al asociațiilor pentru protecția consumatorilor.
Membri: un reprezentant al:
-fiecărei asociații pentru protecția consumatorilor
-postului de poliție comunal
-Circumscripției sanitar – veterinare teritoriale.
-Dispeceratului medical urban.
Secretar – un reprezentant împuternicit al directorului Oficiului județean pentru protecția consumatorilor.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: .protectia Consumatorului In Romania (ID: 130272)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.