Victimzarea Femeii In Contextul Vietii Intime

LUCRARE DE LICENȚĂ

CAUZELE VICTIMIZĂRII FEMEII ÎN CONTEXTUL VIEȚII INTIME

Cauzele victimizării femeii în contextul vieții intime

Introducere

Cap. 1 Noțiuni introductive privind violența intimă

Definirea conceptelor: abuz, comportament agresiv, violență domestică, violență intimă

Forme de manifestare ale violenței intime

Efectele violenței exercitate de partener asupra femeii

Cap. 2 Femeia victimă: cauze și efecte

Abordări teoretice care explică victimizarea femeii

Rolul serviciilor sociale în contextul violenței intime

Importanța măsurilor legislative

Cap. 3 „De ce rămân femeile într-o relație abuzivă?”

3.1 Stabilirea problemei sociale

3.2 Uiversul studiului și metodologia aplicată

3.3 Analiza dimensională a conceptelor,

3.4 Obiectivele

3.5 Ipotezele studiului

3.6 Prezentarea și analiza studiilor de caz

3.7 Limitele studiului de caz

3.8 Concluziile studiului de caz.

Concluzii finale

Introducere

Violența între partenerii intimi a fost și reprezintă o problemă socială răspândită peste tot în lume. Încă din cele mai vechi timpuri, diferențele de gen existente în concepțiile societăților acelor vremuri au fundamentat apariția inegalităților de gen. În societățile tradiționaliste, bărbatul era considerat superiorul femeii, conferindu-i-se un „drept de proprietate” asupra acesteia. Femeia era considerată „un simplu obiect util pentru eros sau pentru treburile casnice”, iar statusul dobândit de către aceasta în familie nu era superior celei de sclavă (Rădulescu, 1996, 128).

Conceptul de violența intimă presupune exercitarea oricăror tipuri de violență între partenerii intimi, indiferent de modalitatea de constituire a diadei conjugale. Violența intimă reprezintă un concept ce trebuie analizat prin compararea cu cel al violenței domestice. Anterior, când se făcea referire la violența în relațiile de cuplu, se uitiliza noțiunea de violență maritală. Datorită modernizării structurii familiale, această noțiune nu acoperă cazurile de violență ce au loc între concubini sau pe cele realizate între foștii soți. Adecvată în această situație a fost considerat conceptul de violență domestică. La fel ca și violență maritală, conceptul de violența domestică prezintă unele limite. Aceasta nu se referă și la diadele conjugale între persoane de același sex (Popescu, 2002). Așadar, noțiunea de violența intimă este generată de evoluția societății, în ceea ce privește modalitățile de constituire a cuplului, venind să acopere neajunsurile conceptuale existente până în acel moment.

Am ales această temă deoarece problema violenței între partenerii intimi este una de actualitate și răspândită la nivel global indiferent de nivelul de educație, de resursele materiale sau de funcția pe care o îndeplinește, fie vctima, fie agresorul. Aducerea la cunoștința publică a formelor de manifestare a violenței între partenerii intimi reprezintă o modalitate de conștientizare a societății cu privire la această problemă. Conștientizarea formează premisele

șce prezintă importanță datorită faptului că are loc o liberalizare a modurilor de constituire a cuplurilor. Cum aceste cupluri nu sunt acceptate oficial în categoria relațiilor de familie, acestea se subsumează noțiunii de parteneriat. Violența nu reprezintă numai o caracteristică a cuplurilor heterosexuale, aceasta fiind prezentă în cuplurile constituite din parteneri de același sex. Deși actele de violență petrecute în cuplurile homosexuale sunt similare celora din cuplurile heterosexuale, primele prezintă unele particularițăți. Astfel, potrivit definiției oferite de B.Hart (1986, 173 apud Rujoiu, 226) acestuit tip de violență, aceasta reprezintă „un pattern violent sau comportament coercitiv prin intermediul căruia lesbiana abuzatoare încearcă să controleze gândurile, opiniile sau conduita partenerei ori actele prin care își pedepsește partenera dacă aceasta încearcă să opună rezistență”.

Prezenta lucrare este structurată în trei capitole și-și propune să identifice cauzele victimizării femeii în cadrul vieții intime. Această analiză posibilitatea explicării comportamentului agresor, asistentul social realizând o intervenție specializată care este de natură a conduce la soluționarea acestei probleme. În primul capitol intitulat: „noțiuni introductive ale violenței intime” am definit conceptele de abuz, comportament agresiv, violență domestică, violență intimă, am analizat fomele de manifestare ale acesteia, dar și efectele pe care le produc.în cel de-al doilea capitol, am prezentat abordările teoretice care explică victimizarea femeii, rolul serviciilor sociale în contextul violenței intime și importanța măsurilor legislative. Ultimul capitol, intitulat „ De ce rămân femeile într-o relație abuzivă?” este structurat în opt subcapitole. Astfel, a fost prezentată problema socială, uiversul studiului și metodologia aplicată, analiza dimensională a conceptelor, obiectivele și ipotezele studiului, prezentarea și analiza studiilor de caz, limitele studiului de caz și concluziile acestuia.

Cap 1 Noțiuni introductive privind violența intimă

Definirea conceptelor: abuz, comportament agresiv, violență domestică, violență intimă

Pentru a putea înțelege cauzele victimizarii femeii în relația de cuplu se cer a fi definite și analizate urmatoarele concepte: abuz, comportament agresiv, violență domestică și violentă intimă. Necesitatea definirii acestora este reprezentată de numeroasele confuzii care apar în utilizarea lor. Nu de puține ori suntem tentați să folosim un termen fără a-i cunoaște înțelesul corect. De aceea, consider a fi necesar clarificarea înțelesurilor acestor concepte.

Abuzul potrivit definiției formulate de Livius Manea în Dicționarul de sociologie (1993, 12) reprezintă un „exces în folosirea unui lucru”. Abuzul între parteneri poate fi exercitat prin intimidare, îngrădirea libertății sau a desfășurării în condiții normale a activităților victimei, amenințare cu moartea, viol, precum și prin limitarea accesului la diferitele resurse ca cele financiare sau alimentare. Partenerului abuzat i se produc suferințe de natură psihică, fizică, economică, socială, sexuală cu intenție evidentă de a-i face rău. În explicarea conceptului de abuz se constată o inegalitate de forțe între partenerii care alcatuiesc respectivul cuplu. În cadrul relației de cuplu aceștia nu se regăsesc pe „picior de egaliate”, astfel creându-se condițiile prielnice dezvoltării formelor de manifestare ale abuzului (Rujoiu, 2010). Așadar, potrivit clasificării realizate de către Whitman (1994 apud Bonea, 2012) abuzul se realizează sub forma mai multor modalități. Teroarizare reprezintă un mod de manifestare a abuzului, care presupune o amenințare permanentă asupra victimei cu scopul creării unei stări de teamă având urmări în plan fizic sau psihic. Ignorare care se manifestă prin lipsa de interes, nepăsare etc. Rejectarea partenerului poate duce la declanșarea unor comportamente deviante din partea victimei precum consumul de alcool, droguri și chiar sinucidere. Exploatare care se poate manifesta sub orice formă si asupra oricărei persoane indiferent daca este minor sau adult. Izolarea duce la imposibilitatea de a cere ajutor.

„Desemnarea unui comportament din cadrul familial ca fiind abuz sau neglijare depinde de o serie de factori sociali și culturali. Un comportament este considerat într-o societate dată ca fiind abuziv daca el depășește standardul cultural obișnuit al comunității” (Roth-Szamoskozi, 2005, 7).

Conform definiției formulată de S. Chelcea în Dicționarului de sociologie (1993, 21), agresivitatea este un comportament verbal sau acțional, ofensiv orientat către umilirea, minimalizarea și chiar suprimarea fizică a celorlalți. Această definiție reprezintă izvorul caracteristicilor agresivității. Aceasta este un comportament intenționat, care poate fi verbal sau acțional, de tip ofesiv și nu defensive, scopul acestui comportament este de a provoca umilirea mergând chiar până la suprimarea fizică. Acest tip de comportament poate fi manifestat în mod conștient sau chiar inconștient.

Arnalod H. Buss (1719 apud Jderu) în analiza comportamentului agresiv face o diferențiere între agresivitatea instrumentală, care urmărește obținerea unor avantaje și agresivitatea emoțională, aceasta referindu-se la reducerea tensiunii psihice prin descărcare emoțională. Această diviziune a agresivității nu cunoște o delimitare concretă, acest lucru fiind evidențiat de J. Parrot (1993 apud Jderu, 2010) care susținea interdependența acestora.

Pentru o mai buna înțelegere trebuie analizate cele trei paradigm explicative ale agresivității umane. Prima paradigmă este reprezentată de modelul biologic-etiologic. Cauzele invocate de acest model se centreză în special pe agresivitatea înnăscută și pulsiunea morții. Inițiatorii acestor teorii au fost Konrad Lorenz și Sigmund Freud (Amirou, 2003). K. Lorenz (1963 apud Jderu, 2010, 212) „analizează comportamentul agresiv al omului pornind de la ideea originii animale a acestuia, având la bază existența instinctului de luptă. […] Cercetătorul face diferențierea dintre agresivitatea intraspecifică și cea interspecifică, susținând existența în cazul omului al unui instinct al luptei care este răspunzător de apariția comportamentelor agresive.” Etologul susține ideea conform căreia comportamentul instinctiv poate fi înlăturat prin mecanisme ale învățării. Acestei teorii i s-a reproșat slaba putere de predictibilitate.

Contribuția adusă de Freud (1930 apud Amirou, 2003) a fost reprezentată de explicația psihanalitică. Acesta plecând de la prezumția existenței a două pulsiuni instictive înnăscute, diametral opuse, eros si thanatos, explică agresivitatea prin declanșarea instinctului morții (thanatos). Tot în cadrul acestei paradigme se încadrează și explicația sociobiologică oferită de către Edward O.Wilson (1975 apud Chelcea, 1993, 562) care considera că anumite comportamente sociale, printre care si agresivitatea ca și „instituțiile și fenomenele sociale: familia , statul, diviziunea socială a muncii, războaiele etc. au o determinare naturală, sînt programate genetic”.

A doua paradigmă, cea a modelului psihosociologic este compusă din teoria frustrare- agresivitate, teoria neasociaționistă, teoria influențelor dispoziționale și teoria evitării afectelor negative.

Teoria frustrare-agresivitate. Inițiatorul acestei teorii este John.L. Dollard, care, în lucrarea Caste and Class in a Southern Town (1937) în urma unei analize, susține că frustrarea este cea care generează comportamentul agresiv. Este interesant de observat că Myers (1983), pornind de la distincția lui A. H. Buss (1971), explică faptul că acestă teorie este mai susceptibilă de aplicare în cazurile de agresivitate emoțională (apud Jderu, 2010).

Teoria neasociaționistă a lui Leonard Berkowitz (1990 apud Jderu, 2010) explică apariția comportamentului agresiv plecând de la stimuli aversivi. Aceștia reprezintă elemente cheie în declanșarea experiențelor emoționale negative trăite și conduc la activarea rețelelor asociative precum gânduri, sentimente, acțiuni, care în final declanșează un comportament agresiv. Teoria influențelor dispoziționale este considerată a fi o îmbunătățire a teoriei frustrare-agresivitate având la baza procesul psihologic de condiționare, stimulii fiind înlocuiți de indicii agresive. Teoria evitării afectelor negative. Potrivit lui Robert A. Baron (1997 apud Jderu, 2010, 219) „creșterea în intensitate a unor stimuli trăiți din punct de vedere afectiv ca neplăcuți (de exemplu, sunetul puternic sau căldura intensă) determină o creștere a probabilității de apariție a unor comportamente agresive”.

Ultima paradigmă este cea socioculturalistă explicată prin teoria învățării sociale propusă de către Albert Bandura (1961 apud Rujoiu, 2010). Acestă teorie susține învățarea unui comportament agresiv. Spre exemplu vizionarea unor materiale pornografice contribuie la exercitarea actelor violente asupra partenerei precum violul marital.

Esta teoriei frustrare-agresivitate având la baza procesul psihologic de condiționare, stimulii fiind înlocuiți de indicii agresive. Teoria evitării afectelor negative. Potrivit lui Robert A. Baron (1997 apud Jderu, 2010, 219) „creșterea în intensitate a unor stimuli trăiți din punct de vedere afectiv ca neplăcuți (de exemplu, sunetul puternic sau căldura intensă) determină o creștere a probabilității de apariție a unor comportamente agresive”.

Ultima paradigmă este cea socioculturalistă explicată prin teoria învățării sociale propusă de către Albert Bandura (1961 apud Rujoiu, 2010). Acestă teorie susține învățarea unui comportament agresiv. Spre exemplu vizionarea unor materiale pornografice contribuie la exercitarea actelor violente asupra partenerei precum violul marital.

Este necesar a fi făcută o distincție între agresivitate și violență, dar și între comportament agresiv și comportament antisocial. Nu este obligatoriu ca un comportament agresiv să fie și antisocial așa cum un comportament violent nu implică întotdeauna un comportament antisocial. Cel mai bun exemplu care poate fi oferit este cel al luptelor K1 care relevă un grad de violență ridicată, dar nu constituie un act anitsocial (Jderu, 2010). În cazul competițiilor, agresivitatea poate susține comportamentele de autoapărare sau de autoafirmare și succces. Ceea ce se află la baza unei reușite obținute printr-un grad sporit de efort este o „doză de agresivitate mărită” care a fost transformată astfel încât să poată susține comportamentele și sacrificiile scopului urmărit (Muntean, Munteanu, 2011, 29).

Violența domestică a fost definită de Institutul de Prevenire a Criminalitatii din Romania (apud Micle, Săucan et al, 2012, 24) ca fiind „o serie repetată de comportamente coercitive si de atac fizic, psihic, sexual, pe care o persoana le manifestă față de partener, în scopul controlării și dominării acestuia, utilizând forța și/sau incapacitatea de apărare a victimei, ce apare în cadrul unei relații de cuplu. Include și abuzurile de tip economic și social”. Violența domestică este analizată ca făcând parte din componența societății, aceasta putând fi înțeleasă în funcție de contextul în care apare. Fiindcă implică diferite forme de manifestare, înțelese în funcție de principiile și normele fiecarei țări, care nu sunt în totalitate în concordanță cu drepturile fundamentale ale omului, violența domestică presupune necesitatea unei „abordări interculturale” (Rujoiu, 2005, 168).

Raportul dintre violența domestică și violența în relația intimă trebuie privit de la general la specific, violența în relația intima fiind categoria specifică a acestui raport (Micle, Săucan et al, 2012). Violența domestică are o sferă mai largă decât cea a violenței în relația de cuplu, deoarece acesta din urmă presupune existența unei conviețuiri între două persoane, o perioadă îndelungată de timp, fără a fi necesară existența unei comuniuni legale sau de rudenie. Totuși, pentru a se putea face referire la noțiunea de violență intimă, trebuie să existe o repetitivitate în manifestarea actelor de violență. Existența unui caz singular de manifestare a unui asemenea comportament nu echivalează neapărat cu noțiunea de violență între parteneri (Micle, Săucan et al, 2012, 24). Datorită evoluției societății, în care viața de cuplu nu echivalează în mod obligatoriu cu căsatoria, putem vorbi de violență intimă și în cadrul relațiilor social acceptate precum cea a concubinajului sau a cuplurilor de același sex. Așadar, atunci când vorbim de violență intimă, ne referim la violența existentă în cadrul cuplului în toate formele de consituire a acestuia.

Violeța maritală potrivit explicației oferite de către Sorin Rădulescu în Dicționarului de sociologie (1993, 671) reprezintă „ansamblul conflictelor din grupul familial care au ca efect maltraterea partenerului”.

Intimate partener violence (IPV) este sintagma folosită în limba engleză care definește violența între parteneri, neavând importanță dacă este vorba despre un cuplu heterosexual sau homosexual (Micle, Săucan et al, 2012, 24). În cadrul IPV femeile pot fi supuse unor abuzuri fizice, emoționale, psihologice, sexuale sau amenințări cu astfel de abuzuri de către partenerul actual sau de către fostul partener. Nu se poate afirma că violența intimă este specifică unei anumite zone, culturi, aceasta putând apărea în orice relație intimă indiferent de țara, religia, clasa socială din care face parte cuplul (Daniel, Milligan, 2013).

De obicei atunci când analizăm conceptul de violența împotriva partenerului de viață, categoria preponderent vizată este cea a persoanelor de sex feminin deoarece statisticile sunt în acest sens, ele reliefând prevalența acestui tip în comparație cu persoanele de sex masculin. Spre exemplu ne sunt oferite rezultatele unei cercetări realizate de Centers for Disease Control and Prevention (apud Micle, Săucan et al, 2012, 23) în Statele Unite ale Americii în care 1.3 milioane de femei sunt anual victime ale abuzurilor de natura fizică sau sexuală.

Forme de manifestare ale violenței în cuplu

„Abuzul partenerului împotriva femeii poate consta în două tipuri de manifestare, în funcție de intensitatea și frecvența acestuia. Astfel, putem identifica violența cronică, având drept particularitate faptul că se bazează pe modalitatea în care violența domestică este percepută în societate. În acest context, stereotipiile și normele culturale determină o „tolerare a fenomenului, în anumite circumstanțe, îmbrăcând chiar un caracter de normalitate.” (Rujoiu, 2010, 250-251). Petru Iluț vorbește în lucrarea Sociopsihologia și antropologia familiei (2005, 159) despre o „îndeptățită” distincție dintre „violența normală” și „violența abuzivă” întemeindu-și acest punct de vedere și pe opiniile exprimate în acest sens în unele lucrări de specialitate. Acestă distinctie își găsește justificarea în ideea că „din moment ce nu putem trai într-o lume de îngeri, deosebirea dintre a împinge, a smuci de mană și a snopi în bătaie e fundamentala”

Pe lângă violența cronică se analizează existența violenței patologică, care a fost demonstrată din punct de vedere medico-legal și ca având drept consecințe tulburări de stres posttraumatic, sechele neuropsihice, abuz fizic și sexual ajungandu-se până la suprimarea vieții victimei (Rujoiu, 2010, 250).

În funcție de persoana care manifestă un comportament violent, în relația de cuplu putem distinge între formele de violență domestică punitivă, în care de regula bărbatul capătă rolul de agresor, iar femeia pe cel de victimă, și violența domestică agresivă unde ambii parteneri manifestă un comportament violent (Muntean, Munteanu, 2011, 68). Putem identifica astfel o formă de violență unilaterală și una de violență mutuală. În cadrul violenței unilaterale, atunci când actele de violență capătă caracter de reptetabilitate, putem avea în vedere de așa numitul concept de „intimate terrorism”. Acest concept, tradus în română prin terorism intim este practicat în deosebi de bărbat asupra femeii, violențele având drept scop exercitarea unui control asupra partenerei, precum și dominarea acesteia (Johnson, Ferraro apud Marcus, 2012). Importanța acestei diferențieri prezintă importanță în ceea ce privește strategia de intervenție precum și a speranței de a scăpa de această „boală”. Dacă în cazul violenței domestice agresive (violență mutuală) șansele de reușită sunt mai mari, deoarece nu necesită un efort sporit si o perioadă îndelungată de timp, nu putem afirma același lucru și în privința violenței domestice punitive (violență unilaterală), deoarece de reușita intervenției depinde dorința agresorului de a-și schimba comportamentul (Muntean, Munteanu, 2011, 68).

Formele de manifestare pot fi clasificate în funcție de modul în care s-a realizat o mediatizarea acestora astfel: bataia, rănirea cu o arma sau un obiect a victimei, omorul premeditat și omorul accidental (Marinescu, Ștefănescu, 2004, 27). Violența fizică este cel mai des adusă la cunoștința societății, dar mai putem identifica și alte forme. Chiar dacă nu sunt la fel de mediatizate, ele relevă o importanță deosebită și trebuie aduse la cunostința publicului pentru o corectă identificare. Aceste forme de manifestare sunt specifice tipurilor de violență psihologică, violență sexuală și chiar economică.

Violența fizică este într-un fel sau altul cunoscută de marea majoritate a polulației. Chiar dacă a fost mediatizat în permanență, societatea românească actuală încă se confruntă cu acestă problemă. Deoarece specialiștii în domeniu încearcă să reducă actele de violență și chiar să le înlăture din viața oamenilor, aceștia explică atât cauzele cât și efectele lor. Explicațiile date de către aceștia au dus la o conștientizare a acestei probleme, căreia i s-au încercat a-i fi gasite diferite remedii. Dar pentru a se putea găsi remedii eficiente este necesară o explicare a acestui tip de violență. Maria Roth-Szamoskozi (2005, 9) definește abuzul fizic ca fiind „vătămarea sănătății fizice a unei persoane (dar și amenințarea cu aceasta) produsă neaccidental de un agresor. Ea constă din gesuri și lovituri adresate unei persoane, producându-i durere sau menite să distrugă bunurile ei.”

M.L McCue (2008 apud Micle, Săucan et al 2013, 25) pune în discuție evoluția graduală a actelor de violență, acestea fiind de cele mai multe ori precedate de o altă formă a abuzului, cel prin neglijare. Dacă la început manifestarea actelor violente sunt aparent minore, pe parcurs acestea cresc în intensitate, iar uneori având ca efect chiar decesul partenerului abuzat. Acest „proces gradual de victimizare” nu respectă mereu din punct de vedere temporal acest traseu, uneori procesul putând fi mai lent sau mai accelerat. În rândul familiilor tinere, certurile însoțite și de agresiuni fizice sunt mai răspândite, dar și pacea se instaurează mai rapid, securea războiului fiind îngropată printr-o partidă de sex pătimaș. Aceștia consideră că odată cu consumarea actului sexual și problemele anterioare vor dispărea pentru totdeauna, dar evident acest lucru nu se întamplă, ritualul luand-o de la capăt (Iluț, 2005).

Mulți dintre agresori se simt îndreptățiți să-și agreseze partenerele, considerându-se superiori acestora și datorită concepției cultivate de-alungul timpului conform cărei „bărbatul este capul familiei”, „ce spune bărbatul e literă de lege”. După căsătorie femeia trebuia să-și asculte bărbatul și să nu iasă din cuvântul acestuia Așa cum spunea Straus (1977 apud Julian, Kornblum, 1983, 409) “the marriage license is also a hitting license”. Marian și Baloescu (2009 apud Bonea, 2012, p. 35) susțineau că: „Violența fizică este o modalitate primitivă prin care agresorul nu numai că își impune voința, dar reușește să arate cine deține puterea, înjosind victima”. Prin această modalitate abuzul fizic este completat cu abuzul emoțional deoarece, pe lângă rănile fizice provocate victimei, agresorul produce și un dezechilibru emoțional prin înjosirea acesteia. Acest lucru se realizează prin critici și insulte la adresa persoanei în cauză ceea ce generează sentimentul de inferioritate putând ajunge până la manipulare. Putem spune că abuzul emoțional se produce ca urmare a subminării personalității partenerului (Ropotică, 2007).

Abuzul economic și emoțional asupra femeii este exercitat de către partnerul acestei prin împiedicarea sau prin faptul că nu o încurajează să-și gasească un loc de muncă atunci când este șomeră. Această formă a abuzului poate fi prezentă și în situațiile în care femeia este angajată, iar partenerul îi ridicularizează constant munca pe care o prestează sau profesia aleasă, ceea ce determină scăderea stimei de sine și crearea unei imagini negative despre propria persoană (Rujoiu, 2010). Prin acest comportament agresorul vrea să-și controleze victima, în acest fel ea fiind mereu „la mâna barbatului său” din punct de vedere finaciar. Libertatea finaciară a femei ar echivala cu o libertate individuală cee ce ar determina o imposibilitate din partea agresorului de a-și controla partenera. În condițiile în care victima s-ar hotarî să-și părăsească partenerul, ea nu ar dispune de resurse financiare proprii care să-i asigure scăparea, rămânând astfel încătușată în acest mediu abuziv. Acest fapt reprezintă într-o anumită măsură pentru agresor o garanție a imposibilității victimei de a-l părăsi. Am precizat că aceasta reprezintă într-o anumită măsură o garanție deoarce, chiar daca nu dispune de resurse financiare proprii, victima ar putea găsi sprijin în cadrul familiei extinse. De aceea, de cele mai multe ori acestă formă de abuz este coroborată cu izolarea față de rude și de prieteni.

În cultura indiană, în momentul încheierii căsătoriei, femeia care intră în noua familie trebuie să fie însoțiță și de o zestre corespunzătoare rangului familiei viitorului soț. Acestă practică, deși este interzisă prin lege din 1961, continuă să fie susținută din punct de vedere social. În cazul în care aportul bănesc al soției nu este considerat proporțional cu rangul familiei bărbatului sau dacă sau daca acesta este realizat cu întârziere, atât familia extinsă cât și soțul aesteia o abuzează fizic și psihologic tânăra femeie devenită membră a familiei prin căsătoriei. Într-un an a fost întregistrat un număr de 4.656 de crime săvarșite împotriva femeilor ale căror zestre nu au fost corespunzătoare. Practicile săvârșite sunt stropirea cu petrol și apoi incendierea, decapitarea, înecarea, spânzurarea, otrăvirea (idem, 256).

Abuzul economic poate fi analizat și ca un efect al geloziei barbatului. Deoarece nu are încredere în partenera sa, acesta începe să-și urmărească în permanență victima în locurile pe care aceasta le frecventează în mod obișnuit. Întrucât aceasta nu are acces la informații, îi este interzis sa aiba un serviciu, să se întalnească cu prietenii sau chiar cu membrii familiei de origine sau îi este îngăduit să aibă contact cu aceste persoane doar în prezența sa, ajutorul poate fi acordat mult mai greu (Bonea, 2012). Această formă de abuz are ca rezultat umilirea publică a partenerei și izolarea acesteia de prieteni și membrii familiei (Raduț, 2007).

Abuzul social „este strâns legat de abuzul economic și conține obstacole invizibile și intangibile care se opun la realizarea oportunităților potențial oferite femeilor și la exercițiul drepturilor lor fundamentale” (Răduț, 2007, 124).

„Violența psihologică se manifestă prin instalarea fricii, modalitate prin care abuzatorul se asigură că domină victima. Amenințarea cu violența poate fi orientată direct asupra victimei sau constă în amenințarea cu suicidul, poate fi orientată atât asupra proprietății, cât și a cuiva drag sau a animalului de casă” (Ropotică, 2007, 55). Victima abuzului psihologic este tratată ca fiind „țap ispășitor al familiei” sau ca un copil incapabil de a lua propriile decizii sau de a-și putea manifesta propria voință în acțiunile întreprinse (Roth-Szamoskozi, 2005, 9). Atunci când acesta are de luat o decizie, trebuie să ceară mai întâi acordul partenerului în privința căii de urmat deoarece capacitățile ei decizionale sunt puse la îndoială. În viziunea partenerului agresor, femeia este etichetată ca fiind „oaia neagră a familiei” incapabilă de a avea propriile realizări. Victimele refuză să recunoască acest tip de abuz, acceptând în continuare tratamentele la care sunt supuse de către propriul partener deoarece se tem că nu vor fi crezute de către autorități sau de către prieteni, cunoscuți sau chiar de către membrii familiei. Acestea vor continua să facă tot posibilul pentru a fi pe placul agresorului, dar acest lucru nu v-a fi posibil.

Abuzul sexual reprezintă „forțarea și obligarea victimei să participe la activități de natură sexuală, care servesc la obținerea plăcerii de către persoana care comite agresiunea. Formele de abuz sexual sunt variate și se pot clasifica în acte sexuale cu sau fără contact sexual genital, oral sau anal” (idem, 10). Modalitățile de manaifestarea ale acestui tip de abuz pot consta în sex oral, introducerea diverselor obiecte în vagin, acte sadomasochiste, obligarea vizionării materialelor pornografice în scopul asimilării de noi tehnici sexuale, obligarea partenerei la prostituție. Abuzul sexual este în marea majoritate a cazurilor precedat de abuzul fizic. La început victimele recunosc doar abuzurile fizice, nemărturisind abuzul sexual (Rujoiu, 2010, 253). Ceea ce stă la baza refuzului femeilor abuzate sexual de a recunoaște tratamentele la care sunt supuse sunt sentimentele de rușine față de societate și mai ales față de membrii familiei. Stima de sine a acestor femei este foarte scăzută preferând să îndure tratamentul primit de la soțul său decât să se confrunte cu o efectele recunoașterii abuzului și cu o posibilă condamnare din partea societății.

Trebuie făcută precizarea că există o distincție terminologică între viol marital și act sexual nedorit. Primul tip implică și exercitarea violențelor fizice anterior sau în timpul actului sexual, iar cel de-al doile tip implică o acceptare tacită din partea soției la consumarea actului. Acest ultim tip nu este însoțit și de acte fizice violente ceea ce în ochii societății, ai soților și ai sistemului legislativ nu poate fi încadrat ca viol deoarece nu a existat o constrângere fizică a partenerei și nici nu a existat un refuz din partea acesteia.( Rujoiu, Rujoiu, 2010, 69)

J.J. Gayford (1978, 28) în urma unor studii realizate a artătat că acestă formă de abuz a fost săvârșită fie în încercarea de a îmbunătăți relația după ce în prealabil a fost violent cu partenera, fie pentru a-și revendica ceea ce considera a fi un drept decurgând din încheierea căsătoriei- întreținerea relațiilor sexuale cu partenera. De acord cu acest punct de verede este și Sir Mathew Hale (1736 apud Rujoiu, Rujoiu, 2012, 98) care susținea că odată cu încheiere căsătoriei, soția trebuia să întrețină relații sexuale cu soțul ei indiferent dacă dorea sau nu. Era astfel obligată să satisfacă dorințele sexuale ale partenerului atunci când voia el.

L.A. în vârstă de 33 de ani mărturisea: „am senzația că toate raporturile sexuale pe care le-am avut cu el, după ce m-am căsătorit, au fost abuzuri. Nu îmi mai amintesc pentru că mereu a fost agresiv și trebuia să facem sex atunci când voia el.” (Rujoiu, Rujoiu, 2010, 93).

Efectele violenței exercitate de partener asupra femeii

Efectele abuzului exercitat de către partener asupra femeii sunt greu de anticipat din cauza complexității tipurilor și formelor de manifestare. Deoarece niciun om nu este identic cu altul, nici cuplurile nu sunt identice, iar efectele violențelor existente între parteneri capătă și ele intensități și naturi diferite.

Consecințele violențelor asupra victimelor pot fi resimțite de către acestea pe termen lung sau scurt. Acestea pot fi identificate la o simplă privire asupra victimei cât și cu ajutorul unor teste care sunt efectuate de către specialiști. M. Roth-Szamoskozi (2005 apud Bonea, 2012, 46-47) le clasifică în consecințe de natură fizică, de natură psihică, socială, emoțională, economică. Cele de natură fizică sunt echimozele, arsurile, zgârieturile, rupturile membrelor. Consecințele în plan psihic se manifestă prin insomnii, depresie, anxietate, stimă de sine scăzută, nervozitate, stres, tentativă suicidară. De asemenea, apare o interiorizare a persoanei, iar interacțiunea cu alte persoane fiind scăzută, acestea fiind consecințele resimțite în plan social. La cele de natură economică, victima depinde de agresor deoarece aceasta nu are un venit propriu.

De asemenea putem identifica efecte negative ale violenței intime precum depresia, bolile psihice, divorțul, abandonul familial, consumul de alcool și medicamente, suicidul, moartea victimei.

Gayford (1978, 19) definea conceptul de femeie bătută (battered wife) ca fiind persoana de sex feminin care a fost supusă în mod sever și repetat la răni fizice evidente de către partenerul său în mod deliberat. Termenul de partener face referire atat la cel de soț cât și de concubin. Efectul accestui tratatment la care erau supuse femeile este sindormul femeii bătute (battered women syndron). „Dacă evenimentele traumatice pot genera sindromul acut al traumei și ulterior sindromul de stres postraumatic (SSPT), în cazul particular al violenței domestice, cercetătorii au descris sindromul femeii bătute” (Muntean, Munteanu, 2011, p73). Acest a fost introdus în DSM III, ceea ce a însemnat un progres în asistarea femeilor supuse violențelor. Femeia care suferă de acest sindrom poate fi portretizată ca fiind inhibată, retrasă, pasivă, având stima de sine scăzută, lipsită de inițiativă și dependentă atât material cât și psihologic de agresorul său (Roth-Szamoskozi, 2005). Acestor femei nu le mai pasă de aspectul lor fizic, refuzând să se aranjeze. Acesta poate fi considerat un element important în identificarea sindromului (Muntean, Munteanu, 2011, 73).

În unele situații femeile îndură aceste violețe refuzând să apleze la organele de poliție, la asistenți sociali sau alte instituții specializate în acest domeniu. Ele nu iau nicio măsură trăind o stare de culpabilizare, de rușine și izolare permanentă. Victimia ajunge să se teamă în permanență pentru propria siguranță, trăiește într-o stare de amenințare continuă care poate apărea oricând. Femeia ajunge să creadă că motivul declanșării violenței partenerului își are originea în propriul comportament. În final acțiunile partenerului nu i se vor mai părea ca fiind anormale, ci ca un fenomen normal care are o justificare (Răduț, 2007). Cele mai întâlnite forme de manifestare ale efectelor violenței sunt tulburarea de stres acut și tulburarea de stres post traumatic. Nu este însă obligatoriu ca toate persoanele abuzate să dezvolte aceste tulburări (Sînzianu, 2006, 33).

Kilpatrick, Best, Saunders, and Veronen (1988 apud Bennice, Resick, Mechanic, Astin, 2003) în ceea ce privește efectele violului au arătat că nu există diferențe din punct de vedere al tulburărilor psihice între victimele unui viol al cărui făptuitor este o persoană cunoscută, un străin sau chiar soțul, respectiv partenerul intim.

Efectele violului marital sunt resimțite în plan biologic, social și psihologic de către victimă. În plan biologic unul dintre efectele violului poate fi apariția unei sarcini nedorite. Un alt efect este moartea victimei. Aceasta poate apărea direct sau tardiv din cauza agresivității la care a fost supusă victima în timpul contactului sexual sau sub forma suicidului. De asemenea agresorul îi poate provoca leziuni corporale dacă victima opune rezistență (Butoi et al 2011, 99). Așa cum am arătat, în cele mai multe cazuri, violul este însoțit și de abuz fizic ceea ce justifică apariția leziunilor corporale care sunt soldate chiar cu moartea victimei. Acesta este cea mai gravă formă a abuzului sexual cu efecte pe plan biologic.

În urma unei cercetari realizate în zece țări în perioada 2000-2003 s-a concluzionat că femeile care au fost abuzate fizic sau sexual sau în ambele modalități de către partenerul lor au șanse mai mari să se confrunte cu o stare precară de sănătate atât din punct de vedere fizic cât și mental. De asemenea acest studiu sugerează că nu are nicio importanță originea acestora, locul unde acestea trăiesc sau dacă aceste violențe sunt acceptate sau tolerate în societate sau chiar de către femeile abuzate (Jansen, Heise, Watts, GarcÃ-a-Moreno, 2008, 8).

Efectele sociale pot fi resmițite de către victimă ca sentimente de excluziune, blamare, rușine. Partenera agresată se poate lovi de scepticitatea autorităților atunci când se hotărăște să le sesizeze.

Efectele psihologice se manifestă pe termen scurt și pe termen lung. Pe termen scurt intervine depresia, anxietatea, furie, teamă. Acestea au o intesitate mai mare dar o periadă de vindecare mai redusă. Pe termen lung apar reacții isterice, alternarea trăirilor emoționale, sentimente de autoacuzare, stimă de sine scăzută. În acest context apare sindromul traumatic post-victimal care cuprinde faza acută de dezorganizare și faza de reorganizare. Faza acută este formată din trei tipuri de reacții: reacția de impact, reacția somatică și reacția emoțională. Reacția de impact, care se manifesta prin stilul exteriorizat (furie, crize de plâns necontrolat) și stilul controlat, prin care victima încearcă o reprimare a sentimentelor. Reacția somatică include manifestări fizilogice de genul migrenelor și a obosealii, tulburări ale somnului, lipsa apetitului, scurgerilor vaginale, dureri etc. Sentimente, precum cel de umilire, teamă de repetare a incidentului, dorință de răzbunare sunt cele care alcătuiesc reacția emoțională. Faza de reorganizare este de o durată mai lungă și constă în modificarea activităților de deplasare, apariția unor coșmaruri și apariția diverselor fobii (Butoi et al 2011, 100-101).

Ca răspuns la tratamentele la care a fost supusă victima în timpul relației de cupul, aceasta poate alege separarea de agresor. Separarea se poate realiza fie în fapt prin părăsirea locuinței familiei fie apelând la remediul legal, divorțul dacă aceștia au fost căsătoriți. Invocarea comportamentului abuziv poate reprezenta un motiv întemeiat de divorț dar și o cale sigură în obținerea tutelei dacă există copii rezultați din căsătorie.

„Riscurile la care sunt supuse femeile victime ale violentei domestice : deteriorări ale stării de sănătate, vătămări corporale, tulburări emoționale, disfuncții sexuale, tulburări de nutriție și somn, stres posttraumatic, dizabilități parțiale sau permanente, sarcini nedorite, nașteri premature, suicid, deces” (Buzducea, 2009, 270).

Violența psihologică afectează starea de sănătate a victimei și apoi starea de spirit. Atunci când victima este supusă sistematic la acte de violență psihologică, aceasta resimte nemulțumire în viața de cuplu, relația dintre cei doi fiind una tensionată, dominată de teamă ceea ce duce la nemulțumiri în modalitatea de realizare a comunicaării între aceștia și în final la disoluția cuplului. Deoarece comunicarea dintre aceștia devine defectuasă stima de sine, dar și cea față de partener scade treptat (Sofrone, 2009).

Cu toate acestea victima nu renunță la relația în care este angrenată, ea rămane dependentă de agresor. Acest fapt este întâlnit atunci când stima de sine a victimei devine atât de scăzută încât aceasta consideră că nu are nicio valoare fără partenerul ei, iar viața fără acesta este imposibilă. Atunci când intervine acet mod de gândire victima poate deveni dependentă de agresor (Bonea, 2009). Dependența față de agresor, explicată prin atașamentul față de acesta, determină victima să nu părăsească relația, femeia fiind „convinsă că bunăstarea sau viitorul ei depinde de bunăstarea sau voința agresorului” (Rădulescu, 2001, 41).

Așadar, efectele violenței nevăzute exercitate împotriva femeii în relația de cuplu exprimate prin starea patologică de teamă, neliniște, scăderea stimei de sine, de soluționare a problemelor cu care se confruntă, deteriorarea stării de sănătate fizică, depresie, pierderea liberății etc., „dezvoltă disfuncționalități de la nivel subiectiv la nivel obiectiv, de la individ la societate” (Sofrone, 2009, 133).

Atunci când victima nu mai găsește puterea de a rezolva problemele din viața de cuplu care sunt determinate de diferitele tipuri de violențe și dacă nu acceptă nici posibilitatea de a cere ajutor specializat, soluția care se întrezărește pentru terminarea calvarului cu care se confruntă este suicidul. Acesta reprezintă modalitatea prin care o persoană hotărăște de bună-voie să-și suprime viața. Pentru explicarea acestui fenomen au fost dezvoltate mai multe teorii. „Teoriile psihologice consideră sinuciderea ca un act al disperării și culpabilizării excesive; teoriile psihanalitice ca o dereglare a mecanismelor de apărare ale eului (orientate în sensul vieții) dominate de inctictul morții; teoriile mixte admit suicidul drept consecință a unei personalități fragile care, într-o situație ambientală nefavorabilă, decompensează comportamentul într-un act autolictic de suicid” (Ropotică, 2007, 125). Pe fondul acumulării stresului acut datorat unor situații intrafamiliale neplăcute coroborat cu crizele economice care reprezintă un factor favorizant al aparitiei violenței în familie, apare fenomenul de “suicid conjugal” ( ibidem).

Capitolul 2 Femeia victima: cauze și efecte

Abordari teoretice care explică victimizarea femeii

Anailza cauzelor și factorilor care generează violența se impune ca necesara pentru a putea înțelege contextul victimizării femeii în relația de cuplu. Aducerea la cunoștință a problemei violenței exercitate de către bărbat asupra femeii a dus la conștientizarea acesteia și la apariția teoriilor explicative centrate pe individ, dar și pe societate. În cadrul teoriilor centrate pe individ, analiza a fost întreptată către „caracteristicile individuale care pot genera premisele instaurării comportamentului violent” (Rujoiu, 2010, 229). Această investigare a dus la elaborarea teoriei învățării sociale, schimbului, biopsihosociale, resursei, investiției, puterii maritale și a relației traumatice.

Teoria învațării sociale a fost formulată pentru prima dată de N.E. Miller și John L. Dollard (1941) și aprofundată de Albert Bandura (1971) prin procesul de observare –imitație. În cadrul acestei teorii se recunoaște faptul că factorii biologici sunt importanți, dar aceștia nu sunt considerați ca fiind cauze directe în cadrul comportamentului agresiv (apud Jderu, 2008). Comportamentul agresiv poate fi transmis din generație în generație prin procesul imitației. În urma realizării unui experiment, A.Bandura (1963 apud Iluț, 2004, 110) a arătat „rolul adultului ca model”. În cadrul acestui experiment, adultul a fost pus să manifeste un coportament agresiv față de o jucarie sau să se joace liniștit cu aceasta, ulterior dându-li-se aceeași jucărie copiilor. Cei care au observat comportamentul agresiv al adultului au manifestat și ei același timp de compotamen. De asmenea s-a observat că agresivitatea a avut un grad mai ridicat în randul copiilor atunci când existau similarități de sex sau atunci când agresorul stabilise legături cu copilul, acesta fiind un prieten de familie, cadru didactic. Cu toate acestea, nu este o regula ca un copil care observă un comportament agresiv în cadrul familiei, să manifeste la rândul său un astfel de comportament (Kaufman și Ziegler, 1987 apud Rujoiu, 2010). Acest fapt se poate datora „experiențelor compensatorii” precum sprijinul oferit de către rețele specializate în domeniu, crearea unor relații benefice cu alte persoane adulte în copilarie, afiliere religioasă, grupul de prieteni, dar și școala. Acești factori conduc la o atenuare a perpetuării acestui tip de comopotament (Rădulescu et al, 2010, 45).

Copii sunt socializați în funcție de gen de la vârste foarte mici. „Modelarea socială se exprimă în felul în care părinții încurajeaza fetele să se joace, oferindu-le păpuși și modele de a le îngriji, iar băieților mașini, pistoale și îi încurajează în comportamentele îndrăznețe.” Fetițele sunt învățate să facă treburi specifice femeii pentru a putea să abiă grijă de casă atunci când se vor căsători, iar băieții, de obicei, își ajută tatăl ân activitățile bărbătești (Roth-Szamoskozi, 2005, 18).

Teoria biopsihosociala oferă posibilitatea analizării violenței domestice din perspectivă biologică, psihologică și socială. Explicațiile biologice vizează „rolul factorilor biochimici sau neurofiziologici, fie rolul important al predispozițiilor biologice în determinarea agresivității sexuale și modelarea anume a unui tip de individ abuzator sau extrem de agresiv în ceea ce privește manifestarea comportamentului său sexual” (Radulescu, 2010, 66). Din această perspectivă, în urma unor cercetări realizate de L.A. Kreuz și R.M. Rose (1972 apud Rădulescu, 2010) s-a observat că nivelul de testosteron este mai ridicat în rândul persoanelor de sex masculin care comit infracțiuni. Pe fondul acumulării unui surplus de energie determinat de inactivitate, de sedentarism, nivelul testosteronului crește. O formă de exteriorizare, de consumare a energiei astfel acumulate constă în agresarea partenerului (Rujoiu, 2010). De asemenea, alcoolul este un alt factor biologic determiant. Acesta este considerat un factor dezinhibator care determină o schimare a comportamentului. O persoană care consumă băuturi alcoolice poate deveni mai veselă, bine-dispusă, dar există și reversul medaliei, în sensul că acesta poate determina apariția unui comportament antisocial (Bogeanu, 2013). În privința factorii psihologici s-a constatat că o cauză a manifestării unui comportament agresiv este reprezentată de separarea copilului de mamă în primii ani de viață. Factorii estențiali în conturarea unui comportament violent iși au originea în sentimente precum: „absența atașamentului afectiv, depresia maternă, conduita parentală rejectivă, sentimentele de teamă și insecuritatea” care determină individul să găsească o modalitate prin care să dețină puterea, soluție materializată prin „intermediul dominării, violenței și fantasmelor cu caracter deviant” (Rădulescu, 2010,70). Tot în cadrul factorilor de natură psihologică se încadrează și tulburările de comportament. De asemenea, în contextul explicațiilor oferite de această teorie se încadrează și tulburările de personalitate. Personalitatea de obsesiv-compulsivă, schizorefnia, delirurile de persecuție, personalitate anti-socială sunt structuri de personalitate ce prezintă predispoziție spre acte violente. Dintre acestea psihopatia cunoscuta și ca „sociopatie” sau personalitate „antisocială” reprezintă o categorie aparte. Caracteristica dominantă a persoanelor care suferă de acestă tulburare este dată de lipsa afectivității lipsind implicit și capacitatea empatică ceea ce explică indiferența pentru durerile provocate celorlalți (Cochinescu, 2008).

Teoria schimbului are la bază criterii de evaluare prin analiza costului și a controlului social. Oamenii tind spre a-i domina pe ceilalți, dar înainte aceștia analizează costurile și riscurile pe care le implică modalitatea de obținere a unui raport de superioritate în cadrul cuplului. Dacă raportul este unul pozitiv, în sensul că nu implică costuri personale, atunci ei recurg la forța fizică în scopul dominării partenerului. Condițiile care contribuie la înlesnirea actelor violente sunt reprezentate de inegalitatea de putere și caracterul privat al familiei (Iluț, 2005). Criticile care au fost aduse acestei teorii privesc exculderea emoțiilor, întreg raționamentul fiind unul matematic efectuat în scopul „maximizării profitului” (Baran-Pescaru, 2004, 46).

„Teoria resursei reprezintă o extensie a teoriei schimbului și postulează faptul că, într-o relație, raportul de putere, respectiv relația dominator-dominat sau relația democratică nu există” (Rujoiu, 2010, 235). Persoanele recurg la acte de violență atunci când doresc să compenseze resursele deținute de către celălalt partener (Iluț, 2005). În cadrul relației, deciziile care se iau, precum și exercitarea controlului sunt proporționale cu aportul bunurilor de natură materială, relațiile sociale și resursele financiare deținute de fiecare dintre parteneri înainte de căsătorie (Rujoiu, 2009).

Teoria investiției vizează așteptările pe care partenerii le au de la viitoarea relație, asteptări care „influențează foarte mult nivelul de satisfacție”. Aceștia evaluează relația și opțiunile oferite de către aceasta astfel încât este posibilă înțelegerea modului în care partenerii se raportează la gradul de satisfacție oferit de aceasta ( Liiceanu et al, 2008, 41).

Teoria relației traumatice ne ajută să înțelegem de ce femeile care au fost abuzate de către partenerul de viața rămân în continuare în această relație. Cercetătorii acestei teorii, Duton și Painter (1981, 1993 apud Rujoiu, 2010, 237-238) au oferit explicații care se referă la „efectul raportului de putere dintre parteneri” și „ natura intermitentă a abuzurilor”. În această situație, femeia victimă își crează o imagine de sine negativă ce are ca efect scăderea gradului de autonomie, partenerul abuzator reprezentând pentru ea „imaginea puterii, a forței, a persoanei care influențează decisiv destinul victimei”.

Teoria puterii maritale. Conceptul de „putere maritală” pesupune identificarea partenerului dominator în relație, cine dă ordine și modalitățile în care se iau deciziile în cuplu. Atunci când puterea aparține bărbatului, se constată că numărul cazurilor de violență de natură verbală și fizică este mai ridicat, ceea ce plasează femeia într-o circumstanță vulnerabilă (Rădulescu, 2008). În urma unei unei cercetări realizate de către Diane H. Coleman și Murray A. Straus (1986 apud Rujoiu, 2010, 236) au fost configurate tipologiile maritale. Prima se referă la egalitatea în manifestarea puterii maritale în care ambii parteneri au acces egal la resurse, iar inițierea conflictului se face tot în egală măsură. Ce-a de-a doua tipologie presupune ca în cadrul relației putere să aparțină fie doar bărbatului fie doar femeii. Această tipologie prezintă un grad mai ridicat de predispoziție în conturarea conflictului în cuplu. În cadrul ultimei tipolgii, alocarea puterii se face „în funcție de contextul favorizat, fie barbatului, fie femeii. Sunt acele cupluri care deși se confruntă în anumite situații cu violența intimă, consideră că au o relație normală”.

Dacă în cadrul teoriilor la nivel individual au fost avute în vedere caracteristicile individuale pentru a explica violența împotriva femeii, în cadrul teoriilor centrate pe societate sunt avuți în vedere factori de natură socială, culturală, de mediu.

Teoria patriarhală evidențiază rolul bărbatului în societate și în relația de cuplu. Tradițional, acesta era considerat „stăpânul casei”, comportamentul agresiv reprezentând cosecința roului pe care acesta îl deținea. Această teoria încă își găsește aplicabilitatea și în zilele noastre în unele familii (Iluț, 2005, 157). În cadrul acestor familii, caracteristica esențială este reprezentată de superioritatea bărbatului în raport cu femeia. Agresiunea partenerului reprezintă „un drept al lui” neavând importanță din ce cultură provin partenerii (Loue, 2001 apud Rujoiu, 2009, 156). În cultura indiană, teoria patriarhală evidențiază lipsa de puterea a femeii prin dreptul bărbatului de a-și abuza soția pentru câștigul material. De asemena, în privința legilor de moștenire, sistemul lor legislativ este unul discriminatoriu, existând totuși o excepție. În Kerala, terenurilor pot fi transmise doar pe linie maternă, femeile fiind privilegiate din acest punct de vedere. (Rao 1997; Kishwar 1985; Panda și Agarwa l2005 apud Hackett, 2011). În România această teorie a fost evidențiată în revista Playboy (aprilie 2000) în articolul „Cum să-ți bați nevasta fără să lași urme”, publicat cu ocazia zilei de 1 aprilie. Acesta articol prezenta îndrumări în vederea alegerii obictelor potrivite precum și modalități în care femeia poate fi imobilizată pentru a putea fi astfel agresată fizic (Rujoiu, 2010).

Pornografia este definită de T. Malim (2003 apud Cochinescu, 2008, 413) „drept un tip particular de material erotic în care elementele sexuale și cele agresive se combină pentru a portretiza forța și coerciția utilizate la săvârșirea actului sexual.” Ca urmare a vizualizării excesive de materiale pornografice, obișnuința poate produce efecte precum reducerea sau creșterea agresivității. Primul efect se explică prin diminuarea excitației ca urmare a expunerii la acele materiale, iar cel de-al doilea efect presupune reducerea gradului de anxietate. Pornografia portretizează femeia ca fiind un obiect destinat favorurilor sexuale ale bărbaților. K. Barry (1995 apud Anghel, 2011, 117) afirma că „în contextul în care sexul este doar fizic și femeia este obiectivată ca un produs care urmează să fie folosit cu scop sexual; toate acestea provin de la societate ca o "condiție publica" dictată de societatea patriarhală".

Teoriile feministe au apărut ca o reacție la teoria patriarhală prin care „femeile doresc să pună în practică egalitatea dintre sexe” (Mitrofan, Ciupercă, 2002, 76). Acestea consideră că principala cauză a violenței intime este dată de diferențele existente între persoanele de sex diferit precum și din cauza societății (Bogeanu, 2013). Cercetarile realizate de către militanții teoriilor feministe au demonstrat că formele de violență emoțională, psihică și sexuală sunt destinate exercitării de către bărbați a controlul social (Rush 1980 ; Dworkin,1981 apud Dominelli, 2002). Potrivit opiniei feministe, bărbații consideră femeia drept "sexul slab și inferior și al căror trup poate fi folosit împotriva voinței lor" (Anghel, 2011,117). Potrivit acestei concepții, atribuirea sarcinilor atât în societate cât și în cadrul familial se făcea în funcție de gen. Femeilor le reveneau sarcinile casnice (îngrijirea copiilor, asigurarea curățeniei în casă, gătitul), sarcini considerate ca fiind destinate exclusiv femeii. Pe de altă parte, bărbații erau răspunzători cu treburile "bărbătesși" precum deținerea unui loc de muncă, acticități agricole, activitați ce asigurau resursele financiare familiei. Deși se susține că femeile și bărbații au aceleași drepturi în privința accesului la serviciile publice din aceleași domenii, în cazul în care acestea doresc să le acceseze, susținătorii teoriilor feministe au dorit egalitatea între cele doua sexe și la îndeplinirea treburilor casnice (Segal, 1983; Walby, 1990 apud Dominelli, 2002). Dobash și Dobash (1979, 1992 apud Rădulescu, 2008) susțineau existența a trei caracteristici prin care superioritatea socio-culturală a bărbatului generează violența în relația de cuplu. Primul argument constă în forma sistematică de exercitare a dominației și controlului de către bărbat, care este reprezentată de violență, al doilea argument are în vedere predispoziția violenței în relatțile de cuplu în care bărbatul este adeptul teoriei patriarhale, iar ultimul argument prezintă faptul că societatea este responsabilă de menținerea inegalității de gen prin actele normative și obiceiurile locului. O practică susținută de societate este mutilarea genitală feminină. Aceasta este specifică comunităților din Malaezia India și Indonezia și presupune tăierea părtii exterioare organului genital în tot sau în parte, intervenție care nu este realizată în scop medical. Această practică are importante efecte negative atât asupra sănătății fizice cât și a celei psihice a femeilor supuse acestei intervenții (UNICEF, 2005 apud Pîrneci, 2012). Cu toate că aceste consecințe sunt cunoscute, mutilarea genitală feminină fiind chiar interzisa prin lege, aceasta continuă să fie practicată. În acest scop sunt invocate „tradiția, obiceiurile locale și socializarea în funcție de gen, onoarea familiei, manifestată prin virginitate și loialitatea față de soț, protecția împotriva vrăjilor". Deși acestea sunt argumentele aduse în favoarea acestei practici, motivele sunt mai degrabă de ordin material, aceste intervenții aducând numerase sume de venit practicienilor. Astfel, pentru diminuarea acestor consecințe a intervenit o "medicalizare" în vederea continuării acestei tradiții (Rujoiu, 2010, 242).

Teoria evoluționistă dezvoltă de Manuel Einser (2009 apud Muntean, Munteanu, 2011) susține motivația agresorului, determinată de recompensă, care poate fi de natură intrinsecă și extrinsecă, motivație ce stă la baza exercitării comportamentului violent. De fapt, violența reprezintă doar instrumentul prin care se obține recompensa, reprezentând astfel o „strategie de adaptare cu succes”.

Teoria generala a sistemelor elaborată de Von Bertalanffy (1971 apud Payne, 2011) care consideră ca un sistem este alcatuit din mai multe elemente ce fac posibilă îndeplinirea funcțiilor acestuia, astfel spus sistemul ca și componentă a suprasistemului reprezintă un ansamblu de subsisteme. Hanson (1995 apud Payne, 2011) susține că valoarea acestei teorii este dată de abordarea holistă spre deosebire de alte teorii care abordează doar anumite componente.

Teoria ecologica (Brofenbrenner apud Rădulescu, 2008) susține ideea conform căreia comportamentul violent reprezintă consecința unei interacțiuni dintre personalitatea indiviudului și mediul social în care acesta își desfășoară activitatea. Heise (1998 apud Hackett, 2011) constată că această abordare presupune interacțiunea dintre factorii sociali, personali și socioculturali. Reprezentanții modelului ecologic, C. B. Germain si A. Gitterman (1987 apud Payne, 2011) argumentează interdependența omului cu mediul, relația dintre aceștia fiind una de reciprocitate influențându-se în timp prin schimbările care au loc între ei. Teoria ecoloogică recunoaște influența factorilor sociali prin intermediul familiei, dar și prin intermediul factorilor de la nivel individual. Așadar, existența unei strânse legături între individ și mediul social conduce chiar la însușirea comportamentului care a fost influențat de factorii de mediu înconjurători și de atitudinile persoanelor cu care acesta interacționează (Bogeanu, 2013).

Dezvoltarea violenței prin modele de interacțiuni sociale care se referă la interiorizarea acelor „norme și valori care asigură supremația” sunt regăsite și în teroria subculturii violenței prezentată de Wofgang și Ferracuti (1967 apud Rujoiu, 2010, 248). Acestă teorie consideră că apariția comportamentului violent se realizează prin aderarea la anumite regulile și valorile ce au drept consecință interiorizarea acestora la nivelul personalității (Munean, Munteanu, 2011).

Rolul serviciilor sociale in contextul violenței intime

Serviciile sociale au rolul de a oferi suportul necesar persoanelor aflate într-o situație dificilă, astfel încat problema cu care se confrunta persoana să fie soluționată într-un mod cât mai corespunzator. Accesarea serviciilor sociale nu se realizeaza pe criterii discriminatorii, singura conditțe necesară o reprezintă disponibilitatea individului de a deveni beneficiarul acestora. Principiul accesului liber la serviciile destinate violenței în familie prespune oferirea lor, atât victimelor cât și agresorilor, în funcție de nevoile individuale și de caracteristicile specifice cazului. În funcție de aceste caracteristici se realizează o analiză a resurselor materiale necesare, cazurile căzând astfel în competența specialiștilor în domeniul violenței intime, pentru o bună solutionare a acestora (Rujoiu, 2010). Suportul social al persoanelor care se afla în imposibilitate de a depăși o situație dificilă presupune servicii de asistență socială care reprezintă o componentă a sistemului de asistență socială alături de prestațiile financiare. „Serviciile au ca obiectiv refacerea și dezvoltarea capacităților persoanelor, familiilor, colectivității de a înțelege natura problemelor cu care se confruntă, de a identifica soluțiile constructive și de a-și dezvolta capacitățile personale și colective de a rezolva aceste probleme. Într-un anume fel, asistență socială reprezintă într-o mare măsura un tip specific de terapie socială" (Zamfir, 1999, 234). Pentru a veni în sprijinul victimelor, serviciile de asistență socială destinate acestora au dezvoltat ateliere prin care se dorește deprinderea abilităților precum căutarea și menținerea unui loc de munca, dezvoltarea rolurilor parentale, abilități necesare asigurării unei vieți independente. Aceste alteliere au apărut ca urmare a constatării dependenței pe care victimele o au fața de agresorii lor (Rădulescu, 2008). Astfel, putem privi serviciile sociale ca reprezentând instrumente, prin intermediul cărora se realizeaza obiectivele sociale care sunt de natură redistributiva, ce presupun creșerea bunăstării sociale (Pop, 2002). Cu toate acestea nu toate victimele pot interioriza informațiile oferite în cadrul acestor ateliere astfel încat obiectivele propuse să fie atinse. De aceea, beneficiarii acestor servicii, atunci când eșuează în găsirea unui loc de munca sau a unei locuințe, aleg să se reîntoarcă la agresor reluând ciclul violenței (Rădulescu, 2008).

În domeniul violenței intime, serviciile pot fi furnizate fie victimelor, fie agresorilor prin intermediul organizațiilor neguvernamentale sau autorităților publice. Serviciile destinate acestui grup vulnerabil sunt asigurate în spcial de către organizațiile negurnamentale, spcializate în acest domeniu. Eficacitatea lor depinde și de gradul de promptitudine cu care furnizorii de servicii răspund la solicitarile victimelor. Cu cât intervenția se realizează mai aproape de începutul episoadelor de violență, cu atât aceasta va avea rezultate mai bune atât pentru agresor cât și pentru victimă. Serviciile sociale vin în ajutorul persoanele atunci când acestea consideră că nu pot gestiona situația dificilă în care se află, recunosc că au nevoie de ajutor și chiar apelează la acesta (Oprea, 2013). Pe baza mai multor cercetări în domeniu (Levendosky et al, 2004; Macy et al., 2005; El-Basel et al., 2000 apud Rujoiu, 2010) s-a constatat că agresorii apelează la practici menite să genereze apariția sindromului Stockholm, ceea ce reprezintă si un impediment în dorința victimelor de a beneficia de serviciile specizlizate în domeniu. Sindromul Stockholm este caracterizat prin atașamentul dezvoltat de victimă față de agresor. Acest sindrom a fost observat în cazul ostaticilor dar, același efect s-a constata și în cazul victimelor violenței domestice, care după o perioadă îndelungată de timp în care au fost supuse abuzurilor, aceastea creaza o legătură de simpatie puternică cu agresorul, chiar protejându-l față de intervențiilor exterioare. „Legătura traumatică” presupune aprecierea victimei asupra faptului că amenințarea propriei vieți și gradul de protecție sunt determinate de agresor atâta timp cât se afla sub controlul acestuia (Speckhard et al., 2005).

Atunci când în cadrul cupului fenomenul violenței intime ia amploare, victimele au nevoie de suport formal cât și informal pentru a ieși din mediul violent în care traiesc. Suportul este formal atunci cand se referă la servicii sociale și de consiliere, servicii medicale, sau cele furnizate prin intermediul poliției, și informal precum familia extinsă, prietenii, vecinii, rudele (Rujoiu, 2010). Chiar dacă în primă fază victima nu recunoaște problemele cu care se confruntă sau nu vrea să le împărtășească celorlalți, suportul social de tip informal are un rol important deoarece reprezintă liantul între victimă și suportul formal. Atunci când o persoana dorește să-și rezolve problemele cu care se confruntă, dar nu o poate face fara ajutorul altora, principala resursa exterioara la care poate apele este suportul social. Acesta reprezintă totodata și o resursă importantă care ajuta la prevenirea îmbolnăvirii persoanei (Mardare 2010 apud Bogeanu, 2013). Deși suportul formal reprezintă principala modalitate în care se intervine eficient în cazurile de violență intimă, femeile victime nu apelează la acestea din diverse motive. Cercetătorii (Hadeed, El-Bassel, 2006 ; Ullman, Townsend, 2007 apud Rjujoiu 2010) au constatat că principalele bariere care intervin în contextul accesării serviciilor destinate victimelor sunt de ordin extern, precum lipsa resursele financiare, a disponibilitatea în ceea ce privește colaborarea cu aceste servicii, nesiguranța pe care-l oferă acest suport. Deși această problemă a fost mediatizata, victimele înca nu dețin suficiente informații cu privire la scopul serviciilor oferite, modalitatea de accesare și avantajele oferite. Tot din perspectiva factorilor externi face parte și lipsa suportului angajatorilor, a serviciilor medicale și a comunității în general. Angajatorii nu au în vedere efectele produse de violență intimă și de aceea consilierii care lucrează în serviciile destinate salariaților nu au informații în ceea ce privește violența intimă. Lipsa personalului specializat și in domeniul sănătății sau tăcerea medicilor atunci când tratează un pacient care prezintă simptomele abuzului în familie conduc la consolidarea violenței în randul societății (Barnett, 2001). Lipsa suportului serviciilor sociale, inexisteța unui context social în care agresorul să fie sancționat corespunzător precum și concepțiile potrivit cărora victima este răspunzatoare pentru situația în care se află reprezintă motivele pentru care victima continuă să păstreaze tăcerea încercând astfel să raționalizeze comportamentul agresorului. Într-un studiu realizat de Gallup (2003 apud Radulescu, 2008) în București s-a constatat că 35% din victimele violenței domestice au apelat la suportul informal și doar 17% au cerut ajutorul autorităților. Rolul polițistului care primește plângerea este foarte important deoarece acestuia îi revine sarcina de a interveni în primă instanță. Acesta reprezintă prima institutie cu care victima interacționează, iar de cele mai multe ori se apelează la ea atunci când victima se teme pentru propria-i viață sau a celorlalte persoane cu care domiciliază. Ofițerul de poliție trebuie să comunice cu victima fără a manifesta sentimente de simpatie sau antipatie față de aceasta. Acesta nu trebuie să intervină în deaclarația victimei prin folosirea unor expresii de intimidare sau de culpabilizare și nici nu trebuie să faca observații negative cu privire la comportamentul partenerului (Văduva, Roman, 2000). Procentul redus al persoanelor care apelează la poliție se datorează neîncrederii în suportul formal oferit, acesta fiind apreciat ca avand un grad redus de eficiență sau chiar inrăutățind situația victimiei (Aspler, Cummins, Carls, 2003 apud Radulescu, 2008). O altă cauză este modalitatea în care ofițerul de poliție însărcinat cu cazul respectiv realizează intervenția. Spre exemplu, în cadrul cercetării exploratorii realizată de G. Rigakos (1995 apud Rujoiu, 2010) s-au sesizat situații în care victimele au fost blamate de către ofițerii de polițite și chiar lovite deoarece erau considerate răspunzatoare pentru situația în care se găseau, devenind empatici cu abuzatorii. Pe lângă ofițerul de politie, asistentul social, respnsabilul de caz, psihologul, medicul generalist, preotul sunt specialiștii cu care victimele interacționează pe parcursul soluționării problemei victimei.

Asistentul social îndeplinește mai multe roluri profesionale în vedrea soluționării cazurilor cu care acesta a fost sesizat. În calitate de consilier, el stabilește un contact personal cu membrii cuplului în vederea rezolvării problemelor existente între aceștia, însă fără a impune acestora propriile concepții despre viață și modalitatea în care trebuie să interacționeze în cuplu. Scopul procesului de consiliere este de a-i ajuta să-și recapete autodeterminarea, astfel încat aceștia, pe baza unor raționamente logice, să ajungă la luarea deciziilor considerate favorabile de către ei. Pentru a fi un bun asistent social trebuie să fie și un bun cercetător. Informarea asupra răspândirii problemei sociale, cauzele precum și modalitățile eficiente de intervenție la nivel individual, de grup și macrogrup reprezintă sarcini ale unui asistent social profesionist. Atunci când victima solicită ajutor nu sunt suficiente doar datele oferite de către aceasta, asistentul social fiind dator să cerceteze problema în concret, dar totodată trebuie să dețină și informații teoretice de specialitate referitoare la problema sociala în cauză. Este foarte important ca un asistent social să îndeplinească rolul de mediator, mai ales atunci când este necesar accesarea mai multor tipuri de servicii (Roth-Szamoskozi, 2003; Rujoiu, 2010).

Concluzionând, putem afirma că de profesionalismul specialiștilor în domeniul violenței domestice depinde reușita intervenției în situațiile în care aceștia sunt sesizați cu soluționarea cazurilor de violență intimă. În cadrul colaborării tuturor serviciilor destinate rezolvării problemei violenței, avându-se în vedere imaginea de ansamblu a acesteia, cazul poate fi gestionat corespunzător, resușita intervenției fiind dezideratul specialiștilor. Înțelegerea femenului violenței intime fundamentat pe inegalitatea de gen este esențial in ceea ce privește dezvoltarea serviciilor destinate victimelor, acordarea resurselor materiale instituțiilor specializate în domeniu, dar și în „responsabilizarea argresorilor prin sistemul penal” (Melton, Sillito, 2012, 1091).

Importanța măsurilor legislative

Statul român oferă protecție cetățenilor săi prin reglementarea unor măsuri legislative. Violența dometiscă trebuie abordată din perspectiva încălcării drepturilor fundamentale ale omului. Persoanele care militează împotriva violenței domestice, dorind să găsească soluții în acest domeniu le revine sarcina schimbării astfel încât societatea și instituțiile ei să fie responsabilizate. Deoarece familia este considerată a fi un spațiu intim, ocrotit, intervenția statului și a instiuțiilor sale în acest mediu se dorește a fi cât mai restrânsă (Grieger et al, 2007). Sub pretextul neamestecului în viața intimă, statul nu oferea protecție membrilor familie. Totodată mediul familial era considerat a fi unul securizant nefiind acceptată ideea manifestării comportamentelor violente asupra membrilor familiei. Ca urmare a evoluției contextului social, economic și cultural, statul, prin modificarea actelor normative existente, dar și prin reglementarea unora noi, încearcă protejarea cetățenilor săi inclusiv în mediul familial.

Constituția României este legea fundamentală a statului deoarece „reglementează cele mai importante relații sociale fundamentale pentru puterea de stat” (Muraru, Tănăsescu, 2008, 30). Art. 16 din Consitituția României prevede egalitatea tuturor cetățenilor în fața legii, nefiind acceptate privilegiile sau discriminările, menționându-se expres că „nimeni nu este mai presusus de lege”. Viața intimă, familială și privată sunt respectate si ocrotite de autoritățile publice așa cum se prevede în art. 26 alin (1). Alin (2) al aceluiași articol oferă persoanei fizice posibiliatea de a dispune de ea însăși, în maniera în care aceasta dorește, atâta timp cât nu încalcă drepturile și libertățile celorlalte persoane, ordinea publică sau bunele moravuri. Sancțiunile nerespectării acestor prevederi sunt reglementate prin alte legi precum Codul Penal, Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie republicată în 2012.

Viața familială este protejată și prin normele Codului Penal. Astfel sunt incriminate faptele comise în interiorul vieții de familie dacă se aduce atingere libertății individuale. În art 180 din Codul penal de la 1864 se prevede că „lovirea și alte acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu închisoarea de la o lună la 3 luni sau cu amenda„ iar prin art. I pct 5 și pct 6 din Legea nr. 197/ 2000 au fost introduse alin (1¹) și (2¹) în care faptele prevăzute la alin. (1) și (2), dar care sunt comise asupra membrilor familiei au prevăzută o sancțiune mai ridicată, respectiv închisoarea de la 6 luni la un an sau amenda în alin. (1¹) și închisoarea de la unu la 2 ani sau amenda în alin. (2¹). Odata cu introducearea acestor alineate a fost necesară introducerea unui articol suplimentar prin care să se definească noțiunea de membru de familie. Conform art 149¹ prin „membru de familie se înțelege soțul sau ruda apropriată dacă aceasta locuiește sau gospodărește împreună cu făptuitorul”. În alin. (3) și (4) se prevede că în cazul alin. (1¹) și (2¹) acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, dar împăcarea părților înlătură răspunderea penală, lăsând astfel la alegerea victimei sancționarea agresorului. Prin art. 181 este incriminată infracțiunea de vătămare corporală care reprezintă de fapt o variantă calificată a infracțiunii de lovire sau alte violențe. Si la această infracțiune, varianta agravantă are in vedere fapta comisă asupra memmbrilor familiei. La data de 1 februarie 2009 a intrat în vedere Noul Cod penal, Legea nr. 286/2009 în care actele de violență asupra membrilor familiei apar ca infracțiune distinctă sub demunirea marginală de „violența în familie” (Cioclei, 2009, 120).

Deoarece s-a dorit oferirea unei protecții sporite soției, în cadrul infracțiunii de viol a fost introdusă varianta agravantă a violului comis asupra unui membru de familie așa cum se prevede în art 197 alin. (2) lit. (b¹) din Codul penal de la 1864. Această agravantă a fost introdusă prin O.U.G nr. 89/2001 pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal referitoare la infracțiuni privind viața sexuală (M. Of. Nr. 338 din 26. 06. 2001) Modificare a venit ca urmare a criticării concepției doctrinare și a practicii conform căreia nu putea exista violul comis asupra soției deoarece prin consimțământul exprimat la încheierea căsătoriei, soția își exprima implicit și consimțământul la raporturi sexuale cu soțul său. Critica adusă acestei modificări vizează modalitatea în care s-a realizat. Dacă în concepția veche această reglementare nu exista, modificarea adusă în 2001 a trecut-o direct în sfera variantelor agravante. Tot o critică adusă acestui articol se referă la varianta inițială a art.197 care prevedea drept cauză de nepedepsire căsătoria dintre autor și victimă. Aceast alineat a fost abrogat prin Legea 197/2000 pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal (M. Of. Nr 568 din 15.11.2000). În Noul Cod penal „variantele agravante au fost simplificate și s-a renunțat la acele împrejurări care pot fi valorificate în cadrul individualizării judiciare a pedepsei” (Cioclei, 2009, 249).

Deoarece Codul penal face referire expresă la membrii familiei, oferind definiția acestei noțiuni în accepțiunea sa, totuși acesta nu prevede infacțiune de violență domestică. Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie vine în completarea Codului penal, Codului civil și al celui de procedura penal, cel de procedura civilă așa cum se menționează în art. II din Legea nr. 25/2012 privind modificarea si completarea Legii nr. 217/2003. Legea 217/2003 republicată definește în art. 3 (1) violența în familie ca fiind „orice acțiune sau inacțiune intenționata, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinte fizice, psihice, sexuale, emotionale ori psihologice, inclusiv amențintarea cu asemenea acte, constrangerea sau privarea arbitrară de libertate” Alin. (2) al aceluiași articol precizează că reprezintă, de asemenea, violență în familie „împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile si libertățile fundamentale”. Pentru a nu exista controverse în ceea ce privește noțiunea de membru de familie, actul normativ oferă definiția acesteia în art. 5. Noutatea constă în asimilirea „persoanele care au stabilit relații asemanatoare acelora dintre soți dacă conviețuiesc împreună” ca fiind membru de familie (art. 5 lit c). Această mențiune expresă extinde noțiunea de membru de familie spre deosebire de Codul penal. Datorită procesului de industrializare, modelel familiale s-au diversificat, familia clasică nemaifiind singurul model acceptat (Neagoe, 2007). Într-o cercetare realizată de AbaCeeli (2007 apud Bratu, 2012) au fost identificare infracțiuni care ar putea face obiectul violenței domestice, în cazul existenței unei legături de rudenie între victimă și agresor, potrivit notțiunii date de Codul penal. Pedepsirea acestor fapte se făcea așadar prin raportare la dispozițiile Vechiului Codului penal, aplicându-se o majorare cu o pătrime la maximul special conform art 199. Instanțele nu aplicau definiția violenței în familie dată de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.

Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie a fost modificată și completată prin Legea nr. 25/2012 și actalizată la 1 februarie 2014 de Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/ 2009 privind Codul penal. Prin această modificare sunt introduse măsuri ce au ca scop protejarea victimei într-un mod mai rapid și sunt stabilite obligații noi pentru instituțiile din administrația publică centrală și cea locală (Bratu, 2012). Noutatea deosebită este dată de posibilitatea eliberării unui ordin de proteceție de către instanțele judecătorești la solicitarea victimelor violenței în familie. Sediul materiei îl reprezintă art. 23-35 ce fac parte din capitolul Capitoul IV intitulat „Ordinul de protecție”. Potrivit art. 23 „ Persoana a cărei viata, integritate fizica sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emita un ordin de protectie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre urmatoarele măsuri – obligații sau interdicții: a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; b) reintegrarea victimei si, dupa caz, a copiilor, în locuința familiei; c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încat agresorul să nu vina în contact cu victima; d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victima, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate; e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localitățti sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic; f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu victima; g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute; h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora”. Pe lângă aceste măsuri dispuse de instanță prin ordinul de protecție, aceasta poate dispune și altele care vizează reabilitarea agresorului. Așadar, instanța poate dispune și „obligarea agresorului de a urma consiliere psihologica, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării” (art. 23 (3) din Legea nr.217/2003 republicată). Putem spune că această lege a fost promulgată ca urmare a evenimentelor violente petrecute în societatea românească la începutul lunii martie 2012. Cazul coafezei de la Perla a transmis un mesaj puternic societății românești.

.

.

Pe data de 8 martie 2012, Președintele României, susținând că acesta este „cel mai serios mesaj pentru femeile din România” a semnat actul normativ pentru promulgarea Legii privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie declarând că „Așa că nu o să mai fiți bătute acasă de bărbați, dacă vă mai atinge cineva cu altceva decât cu o floare, să meargă la pușcărie" (ibidem).

Așadar, această evoluție legsilativă conduce la ideea că problema violenței în familie cu care societatea românească se confruntă dintotdeauna, începe să fie conștientizată. Această conștientizare deschide calea către un cadru legislativ adecvat perioadei actuale, astfel, statul român prin politicile sale legsilative încearcând să diminueze problema violenței domestice.

CAPITOLUL AL III-LEA: „DE CE RÂMÂN FEMEILE ÎNTR-O RELAȚIE ABUZIVĂ?”

3.1 Stabilirea problemei sociale

Pe parcursul vieții fiecare persoană se confruntă cu o situație dificilă pe care încearcă să o depășească fie prin propriile eforturi, fie apelând la ajutorul celor din jur. Dacă această situație se intensifică, ea degenerează și se transformă într-o problemă. Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române o problemă poate fi definită ca fiind o „chestiune importantă care constituie o sarcină, o preocupare (majoră) și care cere o soluționare (imediată)”. Astfel, atunci când un individ întâmpină asemenea obstacole în rezolvarea cărora depune un efort substanțial, putem afirma că respectiva persoană se confruntă cu o problemă personală. Pe parcursul vieții omul se poate confuntă cu diverse probleme, dar problema unei persoane nu este necesar a fi și problema unei alte persoane. Diversitatea problemelor este generată de diversitatea personalității umane, de modul de apreciere a unei situații ca fiind o problemă, dar nu în ultimul rând de evoluția societății. Cu toate acestea nu este exclus ca problemele personale să devină probleme sociale dacă nu. Astfel, devine legitimă întrebarea: „Când apar problemele sociale?”. „De regulă, opinia publică este de părere că o situație socială se transformă în problemă socială atunci când se abate suficient de la normalitatea acceptată și recunoscută de către majoritatea statistică, astfel încât devine o amenințare pentru buna funcționare a societății” (Buzducea, 2005, 71). Conform lui J.E. Farley (1992 apud Dan, 667) pentru a putea fi definită ca o problemă socială, o situație trebuie să întrunească cumulativ următoarele caracteristici: este privită ca fiind o situație dificilă, cauza acesteia este reprezentată de acțiunea sau inacțiunea indivizilor sau a societății care afecteazză un număr considerabil de persoane. Perceperea unei situații ca fiind indezirabilă presupune atingerea unui anumit grad de conștientizare că respectiva situație reprezintă în primul rând o problemă și apoi conștientizarea acesteia ca fiind una de natură socială. În definirea problemelor sociale un element de referință important îl reprezintă valorile. „O valoare este o credință personală despre ceea ce este bun sau rău, drept sau greșit”. Deoarece valorile au un caracter mai mult subiectiv decât obiectiv, aprecierea acestora din punct de vedere științific ca fiind „adevărate” sau „false”este dificil de realizat. Astfel, trebuie determinate valorile care „contează” pentru societate. În acest sens un rol important îl dețin persoanele care „dețin puterea”, care au o influență mai mare asupra opiniei publice. Puterea poate fi deținută și de grupurile protestatare în perioada în care acetea sunt constituite în grupuri de presiune (Lauer, 1978 apud Dan, 2002). Fuller și Meyers (1941, 320 apud Buzducea, 2005, 72) definesc problema socială ca fiind „o situație considerată de către un număr mare de indivizi a fi o deviație de la normele pe care le respectă. Așadar, după cele prezentate mai sus putem observa că o definiție unanim acceptată a problemei sociale nu a fost formulată, deoarce normele și valorile sociale pe care aceastea se fundamentează sunt extrem de variate (Rădulescu, 2004). Ș. Cojocaru (2002, 346) afirma că „procesul de definire a problemei trebuie să fie ghidat întodeauna de două aspecte elementare ale cunoașterii socialului. Primul, realitatea este percepută de-a lungul unui continuum de la grupuri mici (familie, prieteni etc.) la nivelul sistemului social- de la micro la macrosocial. Al doilea, realitatea socială se construiește pe un continuum de la concret la abstract”. Astfel, definirea problemei ca fiind de natură socială este o etapă dificilă de reuțita căreia depinde soluționarea acesteia.

De-a lungul timpului societatea românească s-a confruntat cu diverse probleme sociale, unele rămânând și până în prezent fără soluționare. Astfel printre cele mai evidente probleme sociale și pentru care au fost necesare dezvoltarea serviciilor sociale enumerăm cu titlu exemplificativ: drogul, alcoolul și abuzul de substanțe halucinogene, HIV/SIDA, persoanele fără adăpost, emigranții/imigranții, delincvența, prostituția, homosexualitatea, violența în familie, persoanele cu dizabilități, șomerii, sărăcia și minoritățile etnice (Buzducea, 1999). Violențea asupra femeii nu este o problemă nouă, aceasta dăinuie încă din cele mai vechi timpuri. Diferențele de gen existente în concepțiile popoarelor au fundamentat apariția inegalităților de gen, în care femeia era considerată ca fiind partea slabă în raport cu bărbatul. Astfel, în societățile tradiționaliste, bărbatul era considerat superiorul femeii, conferindu-i-se un „drept de proprietate" asupra acesteia. Femeia era considerată "un simplu obiect util pentru eros sau pentru treburile casnice", statusul dobândit de către aceasta în familie nefiind superior celei de sclavă (Rădulescu, 1996, 128). deși au fost elaborate măsuri de combaterea concepțiiilor bazate pe inegalitățile de gen, această concepție continuă să existe la un anumit nivel. Potrivit unui studiu realizat prin intervicuri cu 42.000 de femei din cele 28 de State Membre ale Uniunii Europene, publicat în 2014 „33% dintre femei au suferit abuzuri de natură psihologică si/sau sexuală de la vârsta de 15 ani. Una din cinci femei (18%) a fost urmărite, una din două femei (55%) s-a confruntat cu una sau mai multe forme de hărțuire sexuală. Luând în considerare aceste date, violența împotriva femeii nu poate fi văzută ca o problemă marginală, care afectează viața doar a unora dintre acestea” (European Union Agency for Fundamental Rights, 2014). În ceea ce privește violența intrafamilială potrivit cu Anexa nr.1 Strategia națională pentru prevenirea și combaterea fenomenului violenței în familie în perioada 2004-2011 au fost raportate 82.000 de cazuri și 800 de decese. Potrivit unui sondaj de opinie realizat în 2008 de CURS peste 1,2 milioane de femei din România sunt victime ale violenței în fiecare an. Dintre toate cazurile mai puțin de 1% fac parte din statisticile oficiale ca urmare depunerii unei plângeri împotriva agresorului. Deoarece victimelei violenței intime sunt supuse unor traume majore este necesar dezvoltarea serviciilor sociale comunitare specializate în acest domeniu. În vederea soluționării cazurilor de violență intimă, prezența specialiștilor reprezintă o necesitate. Așadar, se impune formarea acestora pentru a se putea intervni într-un mod eficient în astfel de cazuri (Buzducea, 1999).

3.2 Universul studiului și metodologia aplicată

Populația țintă este reprezentată de femeile cuprinse cu vârsta între 35-42 de ani, care se confruntă cu violența intimă. Universul studiului este reprezentat de cinci studii de caz pe care le-am preluat de la Asociația Diaconia în cadrul desfășurării stagiului de practică semestrială obligatoriu din cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Departamentul de Asistență Socială, cu respectarea confidențialătății informațiilor oferite de către Asociație. Aceasta a fost înființata în anul 1999, iar în anul 2012 activitatea a fost adaptată la standardele europene și la legislația actuală având următoarea formă: Centrul de primire în regim de urgență, obiectivul acestuia fiind reprezentat de furnizarea serviciilor specializate de asistență și suport a mamelor și copiilor acestora, victime ale violenței domestice și Centrul de zi pentru copii școlari, care are ca obiectiv prevenirea instituționalizării copilului, abandonului școlar și familial, delicvenței juvenile, diminuarea fenomenului de violență domestică, prevenirea dezmembrării familiilor, cu efecte negative asupra creșterii și dezvoltării copilului, asistență multiplă și de specialitate acordată familiilor cu disfuncționalități. În cadrul acestei instituții, în vederea oferirii serviciilor specifice, își desfășoară activitatea următorul personal compus din: coordonator, preot, asistent social, pedagog, medic, asistent medical, bucătar, îngrijitor, agent de pază, administrator și voluntari.

În domeniul asistenței sociale devine utilă și dacă nu chiar necesară cercetarea problemelor sociale pentru a putea obține cât mai multe date despre realitatea problemelor respective în vederea implementării măsurilor necesare soluționării acestora. Cercetătorul trebuie să respecte normele de conduită etică cu alte cuvinte acesta „trebuie să fie conștient de convențiile generale împărtășite de cercetători cu privire la ceea ce e și ce nu e adecvat în investigația științifică” (Babbie, 2010, 105). Cercetările realizate pot fi cantinative sau calitative. De-a lungul timpului au fost formulate diferite definiții referitoare la cercetarea de tip calitativ. Astfel Norman K. Denzin și Yvonna S. Lincoln (1994 apud Chelcea, 2007, 76) defineau cercetarea calitativă ca fiind un ansamblu de metode care im plică o „abordare de ansamblu și naturalistă a subiectului studiat”. Acest fapt implică studierea lucrurilor în mediul lor natural, precum și utilizarea și strângerea unor materiale empirice pentru a se prezenta perioade obișnuite sau deosebite din viața oamenilor și însemnătatea acestora pentru ei. Abordarea naturalistă despre care vorbesc autorii definiție potrivit opiniei exprimate de Michael, Quinn Patton (1980 apud Chelcea, 2007) se referă la designul cercetării. Cercetătorul dorește să-și explice fenomenele așa cum apar ele în mediul lor natural fără intervenția acestuia, nefiind interesat de apariția acestora în modalitățile experimentale. Potrivit lui John W.Creswell (1998 apud Chelcea, 2007, 79) cercetarea calitativă reprezintă „un demers de înțelegere bazat pe tradiții metodologice distincte, care exploatează o problemă socială sau umană. Cercetătorul construiește o imagine holistă și complexă, analizează cuvinte, descrie detaliat punctele de vedere ale subiecților și își conduce studiul său în mediul natural”. Cercetarea cauzelor victimizării femeii în relația de cuplu reprezintă o cercetare în care nu are loc o interacțiune între cercetător și subiect, informațiile relevante fiind colecate prin analiza de conținut a documentelor. Această reprezintă o metodă de cercetare discretă în care accentul este centrat pe informațiile cuprinse în documentele cercetate (Babbie, 2010, 439).

Metoda folosită în cercetarea cauzelor victimizării femeii în relația intimă este cea a studiului de caz definită de Yin (1994/2005 apud Chelcea, 2007, 598-600) ca “o investigație prin care se cercetează un fenomen contemporan în contextul său de viață reală, în special când granițele dintre fenomen și context nu sunt foarte bine delimitate”. Cu alte cuvinte acestea au în vedere manifestările unui fenomen social, cum este și cazul violenței intime.caracteristica esențială a studiului caz este reprezentată de centratrea atenției la o anumită manifestare a respectivului fenomen care este studiat (Babbie, 2010, 410). Pentru colectarea datelor necesare studiului de caz sunt necesare realizarea unor pregătiri prealabile care pot fi complexe și dificile. Astfel, de aceste pregătiri depinde întreaga investigație. Cercetătorul trebuie în primul rând sa întrunească aptitudinile necesare, precum: adresarea întrebărilor relevante, să fie un bun ascultător, să manifeste adaptabilitate și flexibilitate, să cunoască foarte bine problema socială pe care o cercetează și nu în ultimul rând sa nu fie influența de idei preconcepute, indiferent că izvorul acestora derivă din teorie sau din propriile concepții și credințe. După ce aceste aptituni au fost conștientizate și interirorizat de către cercetător, acesta poate parcurge următoarele etape care presupun pregătirea studiului de caz:instruirea, realizarea unui protocol, selectarea cazurilor și întocmirea unui studiu-pilot (Yin, 2005).

3.3 Analiza dimensională a conceptelor

Autodeterminarea derivă din principiul credința în unicitatea și demnitatea înnăscută a persoanei, deoarece atâta timp cât se poate afirma că o persoană posedă demintatea, atunci ar trebui ca aceasta să-și poate exprima libertatea de alegere a propriului mod de viață. Oamenii ar trebui să aibe această libertate de alegere în ceea ce-i privește și totodată să-și asume deciziile pe care le iau, dar această manifestare de voință să nu afecteze bunăstarea comunității. Astfel, acest concept presupune existența alternativelor. Pentru a putea face o alegere peroana trebuie să aibe mai multe posibilități dintre care să aleagă cursul acțiunii pe care dorește să-l urmeze. În vederea respectării acestei valori, asistentul social îi explică beneficiarului că există căi alternative pe care le poate urma. Prin activități de îndepărtare a barierelor exterioare și a celor interioare poate fi sporită capacitatea de autodeterminare a clienților care se confruntă cu această problema. Așadar, autodeterminarea reprezintă capacitatea clientului de a putea lua prorpiile în ceea ce-l privește cu condiția ca aceste decizii să nu afecteză însăși bunăstarea comunității (Alexiu, 2005).

Ciclicitatea violenței elaborată de E. Walker (1979 apud Iluț, 2005; Rujoiu, 2010) presupune parcurgerea a trei etape: acumularea tensiunilor urmată de producerea exploziei și a remușcării agresorului. În prima etapă, cea de acumulare a tensiunilor și plutirea lor în aer, partenerul agresat încearcă să destindă atmosfera, dar tensiunile se acumulează treptat. Deși nu recunoaste, și răbdarea victimei ajunge la limită relația celor doi devenind în final una tensionată. Eșecul încercărilor de a detensiona atmosfera conduce la producerea exploziei, iar agresorul, într-un acces de furie își lovește partenera. Această se poate întinde pe parcursul câtorva zile, partenera fiind victima unor diverse abuzuri. Măcinat de remușcări pentru comportamentul său, agresorul găsește expliația pentru cele petrecute în comportamentul partenerei. Dacă victima se hotărăște să părăsească relația se declanșează ce-a de-a doua fază a ciclului violenței. Astfel, agresorul depune toate eforturile pentru a-și recăpăta partenera convingând-o că și-a schimbat comportamentul. Dacă această tactică dă rezultate și victima se reîntoarce în relația abuzivă, intervine următoarea etapă, „luna de miere”. Aceasta este caracterizată prin scuze si insistențe, prin promisiuni că așa ceva nu se va mai întampla niciodată, urmate de dovezi de dragoste. În aceasta perioadă agresorul dă dovadă de vigilență la nevoile și mai ales la dorințele partenerului săau. Aceste episoade prin care trece respectivul cuplu pot fi unice sau foarte rare, dar de cele mai multe ori acestea sunt caracterizate prin repetabilitate. Rezolvarea acestor probleme poate fi gasită cu ajutorul intervenției de asistență și terapie sau prin separare în fapt urmată de remediul legal, divorțul.

Conceptul de învățare socială presupune transmiterea intergenerațională a comportamentului agresiv (Rujoiu, 2010). Teoria învățării sociale „propusă de Albert Bandura (1961/1963) și de colaboratorii săi a fost pusă în evidență intr-o serie de experimente care au pornit de la premisa că agresivitatea este rezultatul unui proces de învățare socială, oamenii dobândind astfel de comportamente prin observarea și imitarea celorlalți. Altfel spus, acest model pune accentul pe achiziția și menținerea comportamentelor agresive. Teoria recunoaște inportanța factorilor biologici, fără însă a-i considera cauze directe ale comportamentului agresiv” (Jderu, 2010, 221).

Potrivit opiniei exprimate de Dobash și Dobash (1992 apud Roth-Szamoskozi, 2005, 290) caracteristicile care reprezintă efectele violenței, precum „inhibițiile în exprimarea sentimentelor, dificultăți de adaptare la situație, nemulțumirea cu propria viață, incapacitatea de a exprima agresivitatea pe cale verbală, dorința de a fi pe plac, stările de reverie, tendința de a fi rezervat în relațiile cu ceilalți” reprezintă de fapt neajutorarea învățată. „Conceptul învățării comportamentului de neajutoarare explică nu numai dependența femeii (de ce nu părăsește ea relația violentă), dar și calea prin care agresorul obține ca victima să ajungă la un comportament pasiv, cvasi paralizat. După cum arată autorii Dobash și Dobash (1992, p.225), dacă germenii unei astfel de atitudini de neajutorare au fost cultivați din perioada copilăriei, atunci ei vor prinde rădăcini în relația adesea simbiotică dintre femei și bărbații care le supun la rele tratamente” (idem, 291).

Conceptul de „putere maritală” pesupune identificarea partenerului dominator în relație, cine dă ordine și modalitățile în care se iau deciziile în cuplu. Atunci când puterea aparține bărbatului, se constată că numărul cazurilor de violență de natură verbală și fizică este mai ridicat, ceea ce plasează femeia într-o circumstanță vulnerabilă (Rădulescu, 2008). În urma unei unei cercetări realizate de către Diane H. Coleman și Murray A. Straus (1986 apud Rujoiu, 2010, 236) au fost configurate următoarele tipologiile maritale: „în prima dintre ele, cei doi soți au acces egal la resurse, își exteriorizează manifestările comportamentale în mod similar și sunt în egală măsură, inițiatorii conflictului în cuplu, deși acest ultim aspect întregistrează o frecventă rară (equalitarian couples). A doua tipologie include acele cupluri în care bărbatul domină (male dominant). În astfel de situații normele culturale care îi dau autoritate bărbatului sunt dublate de către investițiile extrinseci pe care acesta le aduce în relație (este vorba de relațiile și influentța socială). În cazul în care femeia este cea care domină (female dominant), premisele favorizante instaurării puterii sunt reprezentate de trăsăturile de personalitate și investițiile intrinseci. […] Ultima tipologie (divided power) include acele cupluri în care resursele intrinseci și extrinseci, respectiv inițierea actelor conflictuale dintre parteneriaparțin, în funcție de contextul favorizant, fie bărbatului, fie femeii”.

Relație traumatică este explicată în contextul formulării teoriei relației traumatice. Aceasta ne ajută să înțelegem de ce femeile care au fost abuzate de către partenerul de viața rămân în continuare în această relație. Cercetătorii acestei teorii, Duton și Painter (1981, 1993 apud Rujoiu, 2010, 237-238) au oferit explicații care se referă la „efectul raportului de putere dintre parteneri” și „ natura intermitentă a abuzurilor”. În această situație, femeia victimă își crează o imagine de sine negativă ce are ca efect scăderea gradului de autonomie, partenerul abuzator reprezentând pentru ea „imaginea puterii, a forței, a persoanei care influențează decisiv destinul victimei

Sindrom de stres post-traumatic „apare atunci când o persoană s-a confruntat cu un eveniment deosebit de violent și traumatizant, existând un risc mare de a vedea apărând progresiv și uneori instalându-se durabil o tulburare anxioasă severă. Apariția cazurilor de stres posttraumatic s-a observant la persoanele victime ale unor atentate, agresiuni sau violuri. Starea de stres posttraumatic se caracterizează inițial prin rememorarea constantă a evenimentului traumatic. Individul are impresia că retrăiește neîncetat acest eveniment sub formă de vise, de flash-back-uri, iar aceste amintiri invadatoare se impun conștiinței împotriva voinței lui. El va căuta să evite orice îi poate reaminti traumatismul, din teama de a trezi amintiri neplăcute. Dar poate la fel de bine să fugă de persoanele, locurile și chiar conversațiile sau emoțiile care riscă să-i amintească evenimentul și să-i provoace reminiscențe neplăcute. La nivel psihologic, dincolo de marea suferință legată de o stare permanentă de anxietate, putem vedea apărând perturbări emoționale, precum un sentiment de detașare afectivă față de ceilalți și incapacitatea de a resimții emoții, stare numită „tocire afectivă”. O dată instalat acest sindrom poate dura luni, chiar ani și poate deveni invalidant. Se poate complica prin conduite de alcoolism, abuz de droguri, tulburări depresive și sinucideri” (Legeron, 2001, 171-172).

Sindromul Stockholm reprezintă conform lui Graham et all (1995 apud Rujoiu, 2010, 230) „o relație bidirecțională între victimă și abuzator, victima nu recunoaște și nu conștientizează abuzurile la care este supusă, fiind recunoscătoare pentru cel mai mic gest de afecțiune manifestat de către partener. Femeia devine obsedată să-i îndeplinească abuzatorului orice dorință pentru ca acesta să fie multumit, astfel încât dezvoltă o empatie și o telepatie patologică din dorința de a „intra în capul abuzatorului”, în vederea anticipării oricarei doleanțe. Femeia renunță la propriile păreri, dorințe și la restul lumii în favoarea abuzatorului. In aceste condiții, victima consideră că acele persoane care doresc să “o ajute” reprezentate de autorități, familie, prieteni sunt persoane care îi doresc răul, iar singurul care o înțelege este însăși abuzatorul la care va cauta protecție. In situația în care victima „scapă” din relație va avea sentimentul că abuzatorul nu va renunța la ea, chiar dacă acesta este la închisoare sau a decedat. Această frică este greu eliminată, astfel încât multe femei au reușit să scape dintr-o astfel de relație dar nu au mai avut încredere în bărbați, manifestă atacuri de panică și frică în condițiile în care aceștia devin insistenți și doresc să inițieze o relație”.

Suportul social este formal atunci cand se referă la servicii sociale și de consiliere, servicii medicale, sau cele furnizate prin intermediul poliției, și informal precum familia extinsă, prietenii, vecinii, rudele (Rujoiu, 2010). Chiar dacă în primă fază victima nu recunoaște problemele cu care se confruntă sau nu vrea să le împărtășească celorlalți, suportul social de tip informal are un rol important deoarece reprezintă liantul între victimă și suportul formal. Atunci când o persoana dorește să-și rezolve problemele cu care se confruntă, dar nu o poate face fara ajutorul altora, principala resursa exterioara la care poate apele este suportul social. Acesta reprezintă totodata și o resursă importantă care ajuta la prevenirea îmbolnăvirii persoanei (Mardare 2010 apud Bogeanu, 2013).

Victimă este „orice persoană umană care suferă direct sau indirect consecințele fizice, materiale sau morale ale unei acțiuni sau inacțiuni criminale. […] În sens larg, fapta criminală afectează întreaga societate și, de aceea, direct sau indirect, conștient sau inconștient, mibilizează forțe sau comunități variate. În funcție de impact sau de forța materială sau simbolică a agresiunii, vicimele sunt: I. Victime direct afectate, „primare” (persoana agresată etc.); II. Victime indirect afectate, „secundare” (familiile vicimelor, familiile infractorilor, prietenii, vecinii etc.); III. Comunitatea umană – atât a victimei cât și a agresorului; IV. Societatea globală care își vede astfel scara de valori pusă sub semnul întrebării (civilizația umană în ansamblul ei)” (Miftode,2002 147, 149).

Violență intimă. Intimate partener violence (IPV) este sintagma folosită în limba engleză care definește violența între parteneri, neavând importanță dacă este vorba despre un cuplu heterosexual sau homosexual (Micle, Săucan et al, 2012, 24). În cadrul IPV femeile pot fi supuse unor abuzuri fizice, emoționale, psihologice, sexuale sau amenințări cu astfel de abuzuri de către partenerul actual sau de către fostul partener. Nu se poate afirma că violența intimă este specifică unei anumite zone, culturi, aceasta putând apărea în orice relație intimă indiferent de țara, religia, clasa socială din care face parte cuplul (Daniel, Milligan, 2013).

3.4 Obiectivele studiului

Identificarea principalelor cauze care generează victimizarea femeii în relația de cuplu.

Efectele exercitării violenței intime asupra femeii în relația de cuplu.

Importanța serviciilor sociale destinate victimelor violenței intime.

3.5 Ipotezele

Dacă victima nu beneficiază de suport social formal și/sau informal scad șansele de autodeterminare.

Dependența și atașamentul victimei față de abuzator reprezintă principalele cauze ale acceptării relației abuzive.

Lipsa de informații sau informarea neadecvată în raport cu existența și rolul serviciilor sociale destinate victimelor violenței intime diminuează considerabil accesarea acestora.

3.6 Prezentarea și analiza studiilor de caz

Cazul 1

Prezentarea cazului:

Doamna I.I. în vârstă de 39 de ani locuiește în București este divorțată și are un copil minor în vârstă de 9 ani. Aceasta a absolvit liceul, iar în prezent lucrează ca librar, venitul lunar fiind reprezentat de salariul în cuantum de 1075 lei și alocația copilului. În urmă cu 7 ani doamna I.I. s-a confruntat cu probleme de sănătate, aceasta fiind operată de cancer pulmonar, dar în prezent aceasta nu mai prezintă probleme de sănătate. Copilul s-a născut cu agenezie auriculară necesitând de-alungul timpului mai multe intervenții chirurgicale. Aceasta locuia împreună cu soțul și copilul într-o casa, proprietate a soțului, care era compusă din 2 camere, o baie și o bucătărie prezentând condiții de locuire adecvate unui trai decent. După divorț a fost nevoită să locuiască în aceeași casă cu fostul soț, deoarece I.I. nu-și putea permite să închirieze o locuință pentru ea și copil. Doamna nu are pe nimeni care să o sprijine și să o ajute, neavând rude sau cunoștințe apropiate. Pe fondul consumului de alcool, fostul soț era foarte agresiv fizic și verbal, atât cu ea cât și cu copilul. Acesta avea un limbaj vulgar jignindu-i chiar și în public, adeseori pierzându-și controlul și umilindu-i. După divorț situația s-a înrăutățit, acesta devenind și mai agresiv, mai mult acesta și-a adus concubina să locuiască împreună cu el. În condițiile creșterii stării conflictuale, doamna I.I împreună cu copilul au fost nevoiți să părăsească locuința. Deoarece abuzurile de natură verbală, socială, economică și fizică s-au accentuat, având o frecveță săptămânală, doamna I.I a hotărât să apeleze la serviciile oferite de Asociației Diaconia. Până la acel moment doamna I.I. nu mai apelase la alte servicii oferite victimelor violenței în familie.

Identificare nevoi:

Nevoi fiziologice: Doamn I.I. are nevoia de hrană, articole vestimentare și de o nouă locuință în care să poată domicilia împreună cu copilul. Toate acestea reprezintă nevoi de bază, care trebuie să fie acoperite pentru a putea avea un trai decent. De asemenea, starea de sănătate ar putea fi afectată în urma agresiunilor de natură fizică și psihică la care a fost supusă, de aceea are nevoie de o consultație medicală.

Nevoi de de securitate și protecție: I.I. are nevoie de un serviciu pentru a putea plăti chiria, dar și pentru a-și putea asigura întreținerea ei și a copilului. De asemenea acesta are nevoie de resurse financiare pentru satisfacerea cheluielilor ocazionate cu intervențiile chirurgicale ale copilului. Un loc de muncă legal îi asigură acesteia accesul la programele de pensii și asigurări medicale.

Nevoi sociale: din punct de vedere social, doamna are nevoie să învețe să interacționeze cu alte persoane și să aparțină unor grupuri sociale, are nevoie companie și prietenie.

Nevoi de stimă: Doamna I.I are nevoie de sprijin moral pentru a putea să gestioneze problema cu care se confruntă. Totodată, acesta are nevoie de ajutor specializat pentru a depăși această perioadă traumatizantă și pentru a-și recăpăta stima de sine, de a redeveni independentă, încrezătoare în propriile forțe. Aceasta are nevoie de aprecierea și recunoașterea celor din jur pentru reușitele obținute.

Identificare probleme:

Doamna I.I și copilul nu au o locuință.

Comportamentul violent al soțului asupra doamnei și a copilului.

Consumul de alcool în exces al soțului pe fondul căruia dezvoltă un comportament violent.

Obiective:

Pe termen scurt:

Domana I.I și copilul său vor fi mutați într-un centru pentru mamă si copil de ocrotire a victimelor violenței domestice unde vor fi evaluați și vor beneficia de consiliere psihologică, deoarece se confruntă cu o situație dificilă cauzată de tipurile de abuz la care au fost supuși și de schimbările petrecute în familie. Pentru copil se vor face demersuri în vederea evitării abandonului școlar, prin angajarea în activități extrașcolare dacă acesta și mama sa sunt de acord.

Pe termen lung: Doamna I.I. și copilul vor fi monitorizați pe parcursul șederii în adăpost, dar și după ce aceștia se vor muta, pe o perioadă de 3 luni. Alte obiective ce vor fi stabilite sunt asigurarea continuității școlare pentru copil și integrarea socio-profesională a lui I.I.

Intervenție:

Atunci când este sesizat cu un caz, asistentul social trebuie să depună toate diligențele în vederea soluționării corespunzătoare a acestuia, oferindu-i astfel beneficiarului ajutorul de care are nevoie. În primul rând, asistentul social trebuie să respecte valorile fundamentale ale practicii asistenței sociale și anume: credința în unicitatea și demnitatea persoanei asistate și credința în autodeterminarea persoanei. Respectând aceste valori asistentul social va putea crea o legătură cu beneficiarul și astfel va putea să soluționeze cazul folosindu-se de teoriilor specifice asistenței social. Dintre acestea în prezentul caz își găsesc aplicabilitate teoria sistemică teoria narativă și teoria intervenției în situații de criză. Teoria narativă este construită pe ideea coexistenței mai multor realități și adevăruri, astfel realitatea prezentată de doamna I.I este percepută diferit de către cea a soțului și a copilului. Fiecare percepe realitatea într-o manieră proprie, și de aceea, aceasta reprezintă o construcție socială. Principiul fundamental al acestei teorii evocă puterea cunoașterii și în special a autocunoașterii care conduce la dezvoltarea capacităților pe care doamna I.I. le deține. Scopul folosirii acestei teorii în prezentul caz este de a o ajuta pe I.I. să înțeleagă, să generalizeze și să schimbe povestea dominată de problema violenței intime în jurul căreia și-a organizat viața. Astfel, povestea acesteia este schimbată într-una care prezintă și alte realități care o ajută să vadă alternativele pe care nu le lua în considerare până acum, pentru a face față problemei cu care se confruntă. În cadrul intervenției rolul asistentului social este de a o ajuta pe doamna I.I. să-și reconstruiască viața prin prezentarea altor adevăruri și ajutând-o să ofere alte interpretări evenimentelor. Acest fapt presupune parcurgerea a două stadii: cel al desconstrucției în care problema violenței intime este externalizată, aceasta devenind obiectivul schimbării. Următorul stadiu este cel al reconstrucției în care doamna I.I este ajutată să-și reconstruiască propria viziunea despre realitate având în vedere o abordare completă și nu diferită. Aceasta nu trebuie să vadă doar că este vinovată de violențele exerciate de soț și după divorț și trebuie să vadă că aceasta nu avea o locuință proprie după separarea de acesta, nu avea un serviciu care sa-i asigure un trai decent, nu avea la cine să apleze ca să o ajute, nu știa să acceseze serviciile destinate victimelor violenței în familie. O altă teorie aplicabilă acestui caz este cea a intervenției în criză, criză care este determinată de o experiența dramatică de viață a doamnei I.I., ce a violenței intime. Doamna I.I. încearcă să soluționeze problema cu care se confruntă prin propriile mecanisme, precum divorțul, dar acesta eșuează. Astfel, doamna I.I se află în faza de retragere, aceasta fiind una o fază propice intervenței asistentului social, deoarece nu a avut loc o adaptare a doamnei I.I. la această situație problematică. Soluționând cazul pe baza teoriei intervenției în criză, rolul asistentului social este unul activ, intervenția realizându-se cât mai repede posibil. Această teorie presupune parcurgerea unor două niveluri ale intervenției. În primul nivel, pentru eliminarea simptomelor se va recurge la consiliere pentru a o face sa conștientizeze că acceptarea conviețuirii într-un mediu violent nu reprezintă o alternativă pentru soluționarea problemei. Doamna I.I va fi sprijinită pentru înțelegerea crizei care poate fi depășită beneficiind de ajutor specializat. De asemena se va realiza o implicare a comunității, dar și a Asociației prin oferirea serviciilor destinate victimelor violenței în familie. Cel de-al doilea nivel include ca prima etapă înțelegerea legăturii dintre situația prezentă și crizele trecute. O altă situație de criză a fost cea a divorțului pe care doamna I.I reușit să o depășească singură. Astfel, ca și pentru celelalte situații de criză care au fost soluționate, se vor căuta modalități de soluționare potrivite. În ultima etapa se are în vedere dezvoltarea capacităților de a face față situațiilor de criză. Această dezvoltare se poate reliza pe baza oferirii unui ajutor specializat pentru a-și putea descoperi punctele tari și pentru a le folosi în situațiile de criză viitoare. Teorie intervenției în criză poate fi coroborată cu cea sistemică, aceasta presupunând o abordare holistă. Asistentul social trebuie să identifice momentul apariției disfuncționalității, respectiv a debutului actelor violente pentru a putea identifica modalitățile în care să restabilească echilibrul familial. Soțul doamnei I.I a început să manifeste un comportament violent atunci când consuma alcool în exces. Asistentul social trebuie să-și continue investigația, misiunea sa nefiind îndeplinită. Acesta trebuie să identifice cauzele care l-au determinat pe domnul I. să consume alcool. Deoarece teoria sistemică își propune să găsească rezolvarea problemelor tratând familia ca parte dintr-un întreg, trebuie să avem în vedere și cele două tipuri de sisteme, cel informal și cel formal. Sistemul informal alcătuit din membri familiei în sens larg, respectiv copilul doamnei I.I., fostul soț, părinții, rudele colaterale, prietenii și vecinii și cel formal alcătuit din grupurile comunitare, spitale, școli poate veni în ajutorul familiei. Doamna I.I. care se confruntă c problema violenței intrafamiliale nu știe să utilizeze aceste două sisteme fie pentru nu există un grup de apartenență, fie nu are legăruri cu familia așa cum aceasta a relatat asistentului social, fie nu știe de existența sau de modalitățile de accesare a serviciile oferite instituțiile care i-ar putea veni în ajutor, precum cele oferite victimelor violenței în familie, fie întâmpină dificulțăți în a le accesa. Rolul asistentului social este de a identifica acele elemente din cadrul interacțiunilor dintre membri familiei și mediu care generază problema violenței. Astfel, evenimentele petrecute în cadrul familiei sunt determinate de o serie de factori, asistentul social nu-și îndreaptă atenția doar asupra doamnei I.I. ci pe interacțiunile care se stabiliesc în sistemul familial al acesteia. Fiecare membru al familiei interacționează în cadrul unor medii diferite, spre exemplu soțul interacționează cu echipa de la locul de muncă, cu vecinii, cu familia, copilul cu colegii de la școală, cu prietenii, doamna I.I. interacționează cu vecinii, cu profesorii copilului, cu cadrele medicale etc.putând identifica mai multe niveluri ale mediului. Aceste niveluri se întrepătrud, influențându-se reciproc.

Teoriile specifice asistenței sociale reprezintă cadrul general pentru explicare și soluționarea situațiilor problematice cu care se confruntă individul. Deoarece problema violenței în familie reprezintă un caz de asistență socială, acesta va fi soluționat de către specialiștii din acest domeniu. Asistența socială vine în sprijinul persoanelor defavorizate, care se confruntă cu probleme de viață numeroase. Un asistent social nu poate fi la fel de bine pregătit pentru soluționarea tuturor problemelor, de aceea se dorește specializarea asistenților sociali pe domenii specifice. Acesta este si cazul asistenților sociali specializați în domeniul violenței intime, care răspund cel mai bine nevoilor acestei categorii de beneficiari. Astfel acești specialiști vin în soluționarea cazurilor folosindu-se de teoriile explicative ale violenței intime. În cazul prezentat teoriile specifice violenței intime sunt: teoria biopsihosocială, teoria puterii maritale. Avându-se în vedere interacțiunea factorilor biologici, psihologici și sociali putem analiza violența dintre parteneri prin prisma explicațiilor oferite de către teoria biopsihosocială. Astfel, comportamentul domnului poate fi explicat pe baza factorilor de biologici care sunt reprezentați de consumul de alcool. Acesta fiind un factor dezinhibator care deter ină schimbări în comportamen. Așa cum preciza doamna I.I. soțul dânsei devenea violent atunci când consuma alcool. Tot în categoria factorilor biologici intă și excesul de testosteron, care creză premisele dependenței de alcool. Din categoria în categoria factorilor social, stresul deteminat de influența sociețății și crizele familiale, precum boala copilului, lipsa banilor necesari pentru operațiile acestuia, boala doamnei I.I., divorțul duc la alterarea relației dintre cei doi parteneri. Factorii sociali influențează factorii psihologici ducând la o comnuicare deficitară între soți la reducerea empatiei dintre aceștia. Teoria puterii maritale explică comportamentul violent al fostului soț al doamnei I.I. prin compensarea deficitului de de premise corespunzătoare conceptului de putere. Lipsa abilităților de comunicare, de empatie reprezintă pentru fostul soț o recunoașterea a deficitelor pe care înceară să le compenseze astel prin comportamentul violent.

Cazul 2

Descriere caz:

2. Doamna P.N în vârstă de 35 de ani este căsătorită, locuiește în București și are 4 copii, 3 băieți și o fată. Băieții sunt în vârstă de 10 ani, 9 ani și 7 ani și frecventează cursurile școlare, iar fata în vârstă 4 ani merge la grădiniță. Doamna P.N. are 8 clase finalizate și în prezent frecventează cursurile clasei a 10-a la seral. Aceasta lucrează ca infirmieră și are un salariu în valoare de 730 lei. Venitul acesteia este compus din salariul de infirmieră, alocațiile copiilor și o bursă socială de 300 lei. Doamna P.N este căsătorită cu P.I care lucrează la Poșta Română. Locuița în care au locuit doamna P.N. și copiii împreună cu soțul era una socială, contractul de inchiriere fiind pe numele ambilor soți. Locuința era compusă din 3 camere, o bucătărie, 2 balcoane și 2 bai. Băiatul cel mare are o dificultate de învățare fiind încadrat cu handicap ușor, fapt pentru care la școală are un profesor de sprijin. Copilul în vârstă de 7 ani suferă de enurezis nocturn, motiv pentru care era bătut de către tatăl său. Doamna P.N. își descrie soțul ca fiind o persoană care se enervează foarte repede, este recalcitrant, își pierde controlul cu ușurință și amenință cu moartea pe toți membrii familie. Domnul consumă alcool în exces și este foarte agresiv fizic și verbal atât cu mama cât și cu copiii. Abuzurile de natură verbală, psihică și fizică au început în urmă cu 4 ani, iar în prezent având o frecvență zilnică. Aceasta nu a mai suportat abuzurile și a hotărât să apeleze la ajuor specializat. P.N. lucrează ca infirmieră la un centru care aparține DGASPC, luând astfel legătura cu un asistent social din cadrul DGASPC, care a trimis-o la Asociația Diaconia. Aceasta nu a aplelat niciodată la poliție atunci când soțul dânsei era violent. În trecut aceasta a mai apelat la serviciile altor insituții unde a beneficiat de ajutor constând în special în haine și alimente și a fost găzduită în centrul maternal din DGASPC sector 1.

Identificare nevoi:

Nevoi fiziologice: doamna P.N are nevoie de o locuință în care să domicilieze împreună cu copiii.

Nevoi de securitate și protecție: aceasta are nevoie de o slujbă sigură care să-i ofere condiții de muncă lipsite de pericol, aigurări medicale, asigurare în caz de accident de muncă, invaliditate temporară sau permanentă, contribuții la sistemul de pensii. Asigurarea medicală este o nevoie pentru doamna P.N deoarece aceasta este agresată fizic de către soțul său, caz în care nevoie de îngrijiri medicale.

Nevoi sociale: aceasta are nevoie de dragoste și afecțiune, de apartenență la un grup, de ajutor pentru îngrijirea copiilor

Nevoi de stimă: are nevoie de reprect și recunoaștere din partea celorlalți, de încredere în propriile forțe, de autonomie.

Identificare probleme:

Doamna nu are o locuință

Consumul excesiv de alcool al soțului

Comportamentul violent al soțului față de doamna P.N și copii

Domnul P.I nu are competențe parentale

Doamna P.N nu a finalizat studiile ciclului liceal

Doamna P.N nu poate avea grijă singură de cei 3 copii

Stabilirea obiectivelor:

Obiective pe termen scurt:

Doamna P.N împreună cu copii vor fi cazați în regim de urgență în centrul din cadrul Asociației Diaconia unde vor beneficia de consiliere psihologică

Identificarea resurselor

Copii vor fi înscriși în cadrul programului afterschool al asociației Diaconia

Doamna P.N va beneficia de consiliere vocațională

Consilierea copiilor în vârstă de 10 ani și 9 ani în vederea prevenirii abandonului școlar

Obiective pe termen lung: dezvoltarea competențelor parentale

Continuarea ședințelor de consiliere atât cu doamna P.N cât și cu copii dânsei și după ce aceștia vor părăsi centrul.

Finalizarea studiilor liceale ale doamnei P.N

Monitorizarea continuă a doamnei P.N și a copiilor dânsei

Intervenție:

Rolul asistentului social nu poate fi contestat, deoarece acesta este cel care o va ajuta pe doamne P.N. în rezolvarea problemelor cu care aceasta se confruntă și pe care le-am enumerat mai sus. Acesta intervine la solicitarea doamnei P.N. și o va asista pe întreg parcursul intervenție tratând-o cu respect și demnitate, respectând confidențialitatea informațiilor furnizate în vederea rezolvării problemelor. De asemena asistentul social trebuie să considere problemele acesteia ca fiind unice, la fel cum este și persoana, chiar dacă s-a mai confruntat cu cazuri asemănătoare. Teoria centrată pe sarcină reprezintă un model de ghidare a intervenției în rezolvarea problemelor doamnei P.N. Aplicând această teorie asistentul social își va centra atenția pe stabilirea originii, a naturii și dinaminicii problemelor, precum comportamentul violent al soțului, nefinalizarea studiilor liceale, dar și pe definirea și recunoașterea acestora de către beneficiar. Relația dintre asistentul social și doamna P.N se concentrează pe stimularea acelor activități care conduc la rezolvarea problemelor. Activități ce pot fi realizate pentru finalizarea studiilor liceale doamna P.N sunt: înscrirea la liceu, frecventarea cursurilor, susținerea examenului de bacalaureat. Asistentul social trebuie să fie vigilent și să exploreze problema expusă de P.N. Acest fapt se realizează prin căutarea răspunsurilor la întrebări care vizează momentul apariției, a seriozității pe care o prezintă problema pentru P.N., a resurselor de care dispune și cele care sunt necesare pentru rezolvare. În vederea responsabilizării doamnei P.N asistentul social încheie un contract prin care aceasta își manifestă în mod liber acordul de a lucra împreună în vederea soluționării problemelor identificare. După ce această etapă a fost finalizată se trece la cea a planificării scopurilor în care doamnei P.N îi va fi oferită o direcție de acțiune și nu un program strict de urmat pentru schimbarea comportamentului. Astfel este respectată o altă valoare importantă, dreptul la opțiune. Vor fi stabilite posibilele alternative pentru rezolvarea problemelor, doamna P.N. va fi cea care hotărăște pe care o alege, asistentul social având așadar rolul doar de a prezenta aceste alternative. De asemenea doamna P.N va fi ajutată să identifice eventualele obstacole care ar putea apărea în implementarea scopurilor propuse. Scopurile planificate inițial pot fi modificate sau chiar schimbate dacă acestea se dovedesc a fi nesatisfăcătoare pentru finalizarea intervenției, aceasta reprezentând și ultima etapă. Tot în vederea soluționării problemelor pe care doamna P.N nu le poate face față singură, asistentul social aplicând teoria intervenției în criză va facilita procesul de identificare și dezvoltarea a strategiilor gestionării perioadelor dificile. Pentru obținerea unor rezultate optime va fi implicată echipa pluridisciplinară, care pe lângă asistentul social, va include și un medic generalist, psiholog, jurist, etc. Astfel, intervenția va parcurge cele două niveluri definite de Rapoport (1970 apud Buzducea, 2005). În cadrul primului nivel vor fi realizate activități prin care vor fi eliminate simptomele de vionvăție a comportamentului soțului, îndrumarea lui P.N pentru a înțelege criza cu care se confruntă, comportamentul violent al soțului carea determinat-o să părăsească dommiciliul conjugal, implicare familiei și a comunității. Cel de-al doile nivel presupune sprijinirea doamnei P.N pentru a înțelege crizele trecute și situația din prezent și identificarea unor modalități în care vor fi soluționate eventualele situații de criza. O altă teorie uilă în acest caz este cea sistemică în care accentul se pune pe întreg în alcătuirea căruia intră mai multe părți componente care sunt interdependente formând astfel un sistem. Se accentuează importanța reciprocității în sensul schimbării tuturor părților componente în situația în care una dintre acestea se schimbă. Acesta este și cazul familiei P. în care schimbările petrecute în comportamentul domnului P.I au determinat schimbări în comportamentul celorlalți membri. Astfel, devenind violent, doamna P.N. nu-și poate îndeplini rolurile de femeie, soție, mamă, devine retrasă, depresivă, se teme în permanență pentru propria viață și a copiilor motiv pentru care hotărăște să-și părăsească soțul, copii devin și ei victime ale comportamentului violent al tatălui, manifestat atât față de ei cât și de mama lor. Pentru restabilirea sănătății și echilibrului familiei P. asistentul social trebuie să identifice originea disfuncțiilor din prezent. Astfel, asistentul social trebuie să cerceteze ce l-a determinat pe domnul P. să fie violent cu familia sa, ce l-a determinat să consume alcool în exces. Astfel schimbările de comportament pot fi determinate de factori interni sau externi deoarece individul interacționează în cadrul uno r medii diferite. Așa cum spunea, teoria sistemică presupune o abordare holistă, ceea ce conduce pe cale de consecință la ideea unei pluralități de părți componente care alcătuiesc un întreg și care se influențează reciproc.

Teoriile specifice violenței intime care sunt aplicabile în acest caz sunt: teoria biopsihosocială, teoria schimbului, teoria generală a sistemelor, ciclicitatea violenței. Teoria biopsihosocială se aplică în acest caz doearece comportamentul violent al doamnului P.I. se explică prin interacțiunea factorilor bilogici (consumul de alcool), cu cei sociali (stresul provocat de handicapul băiatului cel mare, enurezisul nocturn al copilului în vârstă de 7 ani, veniturile insuficciente pentru acoperirea nevoilor financiare ale familiei) și cei psihologici precum lipsa emapatiei, comunicarea deficitară în cadrul cuplului și familiei. Toți acești factori sunt de natură să explice schimbarea intervenită în comportamentul domnului P.I. Tot ca o explicație a comportamentului violent al domnului P.I. este teoria schimbului. Această teoria susține analiza cost-beneficiu. Atâta timp cât avantajele violenței sunt superioare costurilor pe care aceasta le implică, abuzatorul va continua să perpetueze acest comportamnet.în această familie domnul P.I. este cel care deține comtrolul și deoarece doamna P.N. nu menține legătura cu familia extinsă, efectele violențelor la care aceasta este supusă nu pot fi observate de către aceștia ceea ce crează premisele creșterii în intensitate a abuzurilor. Teoria generală a sistemelor tratează familia ca fiind un sistem în interiorul căreia sunt prezenți factori care generează conflicte ce nu pot fi evitate. Deoarece familia reprezintă un sistem care la rândul ei este o parte componentă a unui sistem mai mare, factorii care genereaxză aceste conflicte își au sursele și din cadrul celorlate sistem ce alcătuiesc sistemul întreg. Deoarece doamna P.N nu a apelat la serviciile specializate decât după o anumită perioadă de timp de la apariția problemei violenței intrafamiliale, copiii au fost crescuți într-un mediu dominat de violență care dezvolă o tolerață fașă de agresivitate. Tot această teorie explică socializarea femeii în raport cu roluri de subordonare la nivel individual, familial și social. Astfel sunt instalate premisele acceptării și tolerării abuzurilor domnului P.I. seriviciul pe care soțul îl are îî oferă o poziție de superioritate, doamna P.N. devenind subordonantă din punct de vedere economic. Astfel domnul P.I. este considerat „capul familiei”, având dreptul de a-i controla pe ceilalți membri. Așa cum cum relatează si doamna P.N. soțul doamnei îî amenință cu moartea atât pe dânsa cât și pe copii. Deoarece însăși societatea are la bază criterii sexiste, doamna P.N. refuză să apleze la serviciile organelor de poliție atunci soțul este violent neavând astfel încredere în abilitățile. Totdată lipsa apelării la organele justiției reprezintă și concepția potrivit căreia violența intrafamilială reprezintă o problemă a familiei care trebuie soluționată în cadrul familiei. Teoria ciclicității violenței explică interacțiunea dintre victimă și agresor, precum reîntoarcerea doamnei P.N. în relația abuzivă. Ciclicitatea presupune parcurgerea a trei etape într-o succesiune cronologică. Astfel întâi are loc acumularea gresivității, etapă anticipată de doamna P.N. prin controlul exercitat de domnul P.I. asupra sa. Tot în această etapă se crează premisele unei relații tensionate pe fondul acumulării unor factori, precum stresul provocat de veniturile insuficient, boala copiilor, care conduc la apariția unor incidente violente. Pe măsură ce aceste incidente devin frecvente, doamna P.N experimentează sentimente de frustrare, deoarece eforturile acesteia de a aplana conflictele au dat greș. Acest eșec reprezintă elementul declanșator al etapei exploziei ce se caracterizează prin supunearea doamnei P.N la abuzuri de natură emoțională, verbală, fizică și economică. În cea de-a treia etapă, cea a remușcării deși domnul P.I. se simte vinovat pentru comportamentul său, acesta nu-și acceptă vina și își justifică comportamentul dând vina pe elemente extrinseci, precum alcoolul sau comportamentul doamnei P.N. sau a copiilor. Când doamna P.N. a decis să părăsească relația abuzivă, apelând la serviciile direcției, soțul dânsei și-a schimbat comportamentul devenind mai înțelegător, încercând astfel să o convingă de faptul că s-a schimbat. Astfel, relația celor doi se află acum într-o altă etapă, ce-a a „lunii de miere” în care trecutul este dat uitării. Această etapă nu a durat însă, domnul P.I revenind la comportamentul violent, fapt cea a determinat-o pe doamna P.N. să apleze din nou la serviciile Asociației Diaconia.

Cazul 3

Descrierea cazului:

Doamna D. L. în vârstă de 42 de ani este din Brașov și are 2 fete (17 si 9 ani). Aceasta a terminat Facultatea de Drept și Școala post-liceala de asistent medical, dar în prezent nu lucrează, motiv pentru nu are venituri. Alocația copiilor o ia tatăl acestora. Locuința familiei era a părinților doamnei și era compusă din 3 camere, o bucătărie și o baie. Soțul, I.L., în vârstă de 44 de ani deține o firmă de transporturi, este consumator de băuturi alcoolice, iar pe fondul geloziei dezvoltă un comportament agresiv. Acesta utiliza față de ea un limbaj vulgar și o lovea, o târa prin curte și o lovea cu picioarele, arunca cu mancare în ea. De asemenea, acesta era violent inclusiv cu fata cea mare pe care o lovea cu capul de perete. Doamna si fiica cea mare, din cauza loviturilor primite, au fost nevoite să primească îngrijiri medicale. În urma acestor incidente violente doamna a scos certificat medico-legal. De asemenea a apelat la poliție, dar până ca aceștia să ajungă, soțul doamnei a facut curat ca să ascundă locul faptei. Pe numele acestuia a fost emis un ordin de interdicție cu o valabilitate de 6 luni, acesta neputându-se apropia de copii. În trecut doamna D.L. a mai aplelat la un serviciu destinat victimelor violenței în familie unde a fost internată în regim de urgență împreună cu fiicele ei timp de 2 luni. După ce a aflat locația, soțul s-a deplasat la centrul în care erau cazate doamna D.L și ficele acesteia încercând să le aducă acasă. Deoarece acestea au refuzat, domnul a devenit agresiv, iar în vederea acordării protecției victimelor, instituția a hotărât mutarea acestora din centru, apelând atfel la serviciile oferite de către Asociația Diaconia. În momentul în care a ajuns la Diaconia doamna D.L și soțul dânsei se aflau în proces de divorț. În prezent nici doamna D.L. și nici fetele dânsei nu au probleme de sănătate. Fetele au fost înscrise la școală, respectiv liceu în București pentru a-și continua studiile.

Identificare nevoi:

Nevoi fiziologice: doamna D.L. are nevoie de o locuință, de haine și hrană pentru ea și fetele acesteia.

Nevoi de securitate și protecție: doamna D.L are nevoie de un servicu, are nevoi economico-financiare pentru a se întreține pe ea și pe fiicele acesteia, are nevoie de o asigurare medicală și asigurare de pensie. Aceasta are nevoie de îngrijiri medicale deoarece soțul o agresează fizic.

Nevoile sociale ale doamnei D.L. sunt de apartenență la un grup, o comunitate, de dragoste și afecțiune, de prietenie.

Nevoi de stimă: doamna D.L are nevoie de a-și recăpăta încrederea în forțele proprii, de libertate, de autonomie, de respect și recunoaștere.

Identificare probleme:

Doamna D.L și fiicele acesteia nu au o locuință

Comportamentul violent al soțului față de doamna D.L. și fiica cea mare

Domnul I.L. consumă alcool în excces

Domnul I..L. este gelos

Domnul I.L. nu are competențe parentale

Doamna D.L. nu are resurse financiare

Stabilirea obiectivelor:

Obiective pe termen scurt: Doamna D.L.împreună cu cele două fiice va fi cazată în centrul de primire în regim de urgență al Asociației Diaconia unde vor beneficia de hrană, protecție și sprijin material

Realizarea demersurilor în vederea integrării sociale

Asistență terapeutică pentru depășirea situațiilor de risc

Prevenirea abandonului școlar al fetelor

Obiective pe termen lung:

Realizarea monitorizării continue a doamnei D.L. inclusiv după ce va părăsi centrul

D.L. învață să acceseze resursele

Realizare ședintelor de consiliere atât cu doamna D.L. cât și cu fetele dânsei

Oferirea unei consultații juridică în vederea recuperării posesiei imobilului proprietate personală din Brașov

Intervenție:

Un bun asistent social trebuie să dețină anumite calități necesare pentre a putea crea o legătură cu beneficiarii săi. Astfel, nu este suficient ca asistentul social să cunoască doar aspectele teoretice, aceasta trebuie să fie empatic, să aibă o maturitate emoțională, o concepție pozitivă despre natura umană. Nondirectivitatea sau centrarea pe persoană este o teorie specifică asistenței sociale ce-și găsește aplicabilitate în cazul doamnei D.L. Asistentul social trebuie să dea dovadă de o atitudine empatică, având un rol nondirectiv, care nu trebuie confundat cu inactivitatea, ci trebuie înțeleas ca o absență a activității intervenționale. Nondirectivitatea presupune o anumită viziune despre omul în sine și despre relațiile interumane. Atunci când o persoană se confruntă cu o problemă, asistentul social trebuie să aibă în vedere că fiecare individ dispune de anumite resurse interioare ce pot fi folosite pentru restabilirea echilibrului. Trebuie căutate aceste resurse individuale, care în cazul doamnei D.L. pot fi reprezentate de dragostea pentru fiicele sale, dorința acesteia de a a rezolva probleme cu care se confruntă. Doamna este încurajată să nu-și inhibe sentimentele deoarece această inhibare reprezintă o stagnare în propria dezvoltare. Aceasta împreună cu asistentul social își clarifică propriile sentimente prin reflecție și mediatație. Dacă doamna D.L. nu va reuși să realizeze acest lucru, ea se va conforma cu normele sociale care sunt contrare propriilor credințe și va deveni confuză, dezorientată, nevrotică. Așadar, asistentul social va folosi tehnici precum reformularea conținutului celor afirmate de către client, acceptarea cnecondiționată și ascultarea activă. O altă teorie utilă cazului este cea a rezolvării de probleme. Această teorie poate fi aplicată în cazul doamnei D.L., deoarece manifestă motivație pentru schimbarea prin acceparea problemei cu care se confruntă, acceptare care materializează prin aplearea la serviciile sociale destinate victimelor violenței în familie, shimbarea domiciliului din Brașov în București pentru a beneficia de servicii specializate, separarea de agresor. Această teorie presupune în cadrul intervenție parcurgerea într-o succesiune cronologică a trei etape, cea a contactului, cea a contractului și cea a acțiunii. Parcurgerea acestor etape nu reprezintă decât premisele reușiti. Astfel, există și posibilitatea ca doamna D.L. să-și piardă motivația, să nu ofere toate informațiile necesare sau problema să nu fie definită cu claritate ori din dorința unei rezolvări rapide aceasta poate realiza o aplicare prematură a strategiilor alternative. Aceasta teorie ca și celelalte nu presupune obligatoriu o reușită a intervenției, deoarece așa cum am arătat, asistentul social poate întâmpina dificultăți în munca cu persoana asistată. Într-adevăr această teorie este dificil de aplicat persoanelor care au suferit pierderi, precum divorțul doamnei D.L., dar nu imposibil, și așa cum am amintit și în alte cazuri, fiecare persoană este unică și la fel este și problema cu care acesta se confruntă.

Din perspectiva teoriilor care explică violența dintre partenerii intimi în acest caz sunt relevante teoria puterii maritale, teoria investiției, teoria biopsihosocială. Teoria investiției presupune o evaluare anticipată a relației. Doamna D.L. a rămas în relația cu domnul I.L. atâta timp cât aspectele pozitive au fost predominante față de cele negative. În cadrul relației au loc două categorii de investiții, intrinseci și extrinseci. Investițiile intrinseci se referă la timpul pe care cei doi soți l-au petrecut și care a dus la un anumit nivel de cunoaștere pe sine cât și pe celălalt partener, iar investițiile extrinseci au în vedere relațiile pe care soții le dezvoltă cu alte persoane și la activitățile pe care le desfășoară în comun, precum creșterea fetelor, locuința acestora. Astfel, doamna D.L. a rămas în relația abuzivă atîta timp cât a spertat că soțul își va schimba comportamentul, anticipând astfel satisfacția pe care i-ar aduce-o aspectele pozitive în comparație cu cele negative din prezent. Teoria biopsihosocială analizează comportamentul violent al agresorului din perspectiva factorilor biologici, sociali și psihologici. Pe lângă acești factori pot fi incluși și factorii patologici, precum gelozia soțului manifestată atât față de interacțiunile doamnei D.L. cu alte persoane de sex masculin, dar și cu realizările acesteia (doamna este licențiată în drept și a terminat post-liceala de asistent medical), cu optimismul acesteia, sociabilitatea, astfel, domnul I.L. încercând să compenseze lipsa acestor trasături prin comportamneul violent. Tot din cauza faptului că domnul I.L nu a știut cum să compenseze anumite deficite, simțind astfel că pierde controlul, acesta a apelat la violență pentru a-și recâștiga poziția de dominare. Această explicație este oferită de teoria puterii maritale care se fundamentează pe conceptul de putere. Din tipologiile maritale existente, în acest cuplu cel care domină este domnul I.L., deoarece influența socială, veniturile aduse în familie sunt coroborate cu normele culturale care au la bază inegalitatea de putere între bărbați și femei.

Cazul 4

Doamna A. N în vârstă de 36 de ani, locuiește în București, are 4 copii: un băiat în vârstă de 18 ani, o fata de 13 ani, un băiat de 4 și unul de 4 luni. Primii 2 copii sunt dintr-o căsătorie anterioară care a încetat, deoarece soțul a decedat din motive de sănătate. În prezent aceasta trăiește în concubinaj cu un bărbat cu care are ceilalți 2 copii. Nivelul de studii este de 6 clase primare finalizate. Până să-l nască pe cel mic aceasta lucra la o firma ca și îngrijitoare unde asigura curățenia și realiza un venit de 650 lei. Aceasta mai primește ocazional ajutor din partea nașilor de botez ai băiatului cel mare. Deoarece a lucrat doar 9 luni, aceasta nu primește concediu de crestere și îngrijire copil. Concubinul, care lucrează ca manager într-un centru comercial o agresa fizic, verbal, economic și social frecvența abuzurilor fiind zilnică. De asemenea, concubinul era agresiv cu copii din prima căsătorie ai doamnei. În trecut aceasta a mai apelat de două ori la serviciile Asociației Diaconia și DGASPC, dar revenea la relația abuzivă. În prezent doamna A.N. este beneficiara DGASPC sector 1 din 2006 și a fost trimisă la Asociația Diaconia unde a fost cazată timp de 6 luni. Aceasta a părăsit centrul, dar beneficiază de serviciile DGASPC-ului de unde primește și o sumă de 600 lei ca să-și plătească chiria.

Identificare nevoi:

Nevoi fiziologice: doamna A.N are nevoie de o locuință, de hrană și haine pentru ea și cei 4 copii.

Nevoi de securitate și protecție: doamna A.N are nevoie de un servicu, are nevoi economico-financiare pentru a se întreține pe ea și pe copiii acesteia.

Nevoile sociale ale doamnei A.N. sunt de apartenență la un grup, o comunitate, de dragoste și afecțiune, de prietenie.

Nevoi de stimă: doamna A.N. are nevoie de a-și recăpăta încrederea în forțele proprii, de libertate, de autonomie, de respect și recunoaștere

Identificare probleme:

Doamna A.N. nu are o locuință în care să domicilieze cu cei 4 copii

Concubinul doamnei manifestă un comportament violent față de aceasta și copiii din prima căsătoie.

Domnul nu are competențe parentale

Doamna A.N. nu a absolvit decât 6 clase din 10 obligatorii.

Doamna nu are are resurse financiare

Stabilirea obiectivelor:

Obiective pe termen scurt:

Scoaterea din mediul violent a doamnei A.N și a copiilor acesteia

Asigurarea nevoilor primare precum hrană, haine pentru ea si copil, resurse financiare

Doamnei și copii vor beneficia de consiliere psihologică în perioada în care vor fi cazați în centru

Prevenirea abandonului școlar al copiilor

Doamna A.N. va învăța să acceseze resursele

Consiliere vocațională, ajutarea doamnei să-și întocmească un C.V.

Inscrierea doamnei A.N la cursuri în cls a 7-a

Obiective pe termen lung:

Monitorizare continuă după ce doamna și copiii dânsei vor părăsi centrul

Consiliere psihologică după ce vor părăsi centrul pentru protecția victimelor violenței în familie

Ajutarea doamnei A.N să-și finalizeze studiile obligatorii

Integrare socioprofesională a lui A.N., ajutarea acesteia în realizarea unui CV și pregătirea pentru a putea face față etapelor unui interviu)

Intervenție:

În soluționarea acestui caz asistentul social trebuie să respecte valorile lui A.N. acesta trebuie să respecte dreptul la opțiune al acesteia, să manifeste respect față de persoane, să respecte confidențialitatea. În soluționarea acestui caz asistentul social din cadrul Asociației Diaconia trebuie să coopereze cu celelalte instituții la care doamna A.N. a apelat în trecut în vederea soluționării problemelor. Pentru a putea identifica corect cauzele, asistentul social trebuie să întocmească istoricul cazului, fapt ce se poate realiza pe baza cooperării acestuia cu celelalte instituții și prin prezentarea problemelor de către beneficiarului. Potrivit teoriei sistemice, familia reprezintă un sistem care este alcătuită din patru sub-siteme: soții, părinți-copii, frați, individul. Sistemul familial face la rândul său parte din alte sisteme. Astfel fiecare subsiste, și sistem reprezintă o componentă dintr-un întreg în care acestea interacționează și se influențează reciproc, dar întregul nu reprezintă doar suma părților componente potivit conceptului de non-sumativitate pe care se fundamentează această teorie. Astfel, în sistemul familiei A. sub-sistemele sunt reprezentate de cei doi parteneri (doamna A.N. și soncubinul doamnei), părinți copii (doamna A.N și copiii, concubinul doamnei și copiii), frați (copii din prima căsătorie și cei rezultați din concubinaj) și individul (fiecare membru al familiei). Asistentul social trebuie să determine origineaz disfuncțiilor și trebuie să aibă în vedere că disfucțiile care au loc la nivel individual pot fi simptomele disfuncțiilor din anumite subsisteme familiale. Astfel, trebuie cercetată cauza disfuncțiilor dintre soți, dintre concubinul doamnei și copii acesteia din prima căsătorie, deoarece și acestea pot reprezenta simptome ale disfuncțiilor create în cadrul unor medii diferite, individul făcând parte din acestea. Asistentul social pentru a soluționa aceste disfuncții intervine la nivel individual, de cuplu sau de familie. Așadar, teoria sistemică propune soluționarea disfuncționalităților prin abordarea familiei ca un sistem care încorporează alte sub-sisteme și care, la rândul ei, face parte din alte sisteme alcătuind astfel un întregul. Deoarece doamna se confruntă cu situație de criză, și anume comportamentul violent al concubinului față de aceasta și față de copii doamnei din prima căsătorie, în acest caz se poate aplica teoria intervenției în criză. Această teorie presupune intervenția mai multor specialiști din domenii de activitate diferite care sunt chemați pentru soluționarea acestui caz. Astfel, echipa pluridiciplinară este cea care poate interveni rapid pentru satisfacerea nevoile doamnei A.N. Caplan (1961 apud Buzducea, 2005) descrie procesul intervenției în criză prin parcurgerea următoarelor stadii: de impact, de retragere și de ajustare și adaptare. Stadiul de impact, în cazul doamnei A.N.s-a manifestat prin debutul comportamentului violent al concubinului.în această etapă doamna A.N lucrând cu asistentul social trebuie să fie implicată în definirea naturii problemei și a procesului de intervenție. Stadiul de retragerea presupune încercările doamnei A.N. de a soluționa acea situație prin mecanisme obișnuite, care eșuează. Ultimul stadiu, cel al ajustării și adaptării se referă la colaborarea doamnei A.N. cu asistentul social în vederea confruntării crizelor, precum și intervențiile realizate.

Teoriile specifice violenței intime aplicabile în acest caz sunt teoria relației traumatice, teoria investiției, teoria puterii maritale, teoria ciclicității violenței. Teoria investiție presupune evaluarea anticipată a relației de către fiecare partener. Astfel, atunci când aspectele benefice sunt superiore celor negative, partenerul care a realizat aeastă evaluare decide să rămână în respectiva relație cât timp relația dintre aceste aspecte rămâne una pozitivă. Acesta este și cazul doamnei A.N. care după decesul soțului cu care are primii doi copii a decis să intre într-o nouă relație. Astfel aceasta avea un partener de viață care să o ajute și un tată pentru cei doi copii. Când concubinul acesteia a devenit violent cu ea, dar și cu copiii acesteia din prima căsătorie aspectele investiția nu a mai fost una benefică hotărând să părăsească relația. Deși aceasta și-a părăsit apelând la servicile unor instituții specializate, doamna A.N. s-a reîntors la relația abuzivă. Această pendulare între dorința doamnei de ieși din această relație și de a se reîntorce în cadrul acesteia este explicată de teoria ciclicității violenței. Aceasta presupune parcurgerea etapelor de acumulare a agresivității, a exploziei și a remușcării, iar când victima hotătăște să părăsească relația intervin alte două etape, cea de urmărire și cea a lunii de miere. Astfel doamana A.N. după ce a fost supusă abuzurilor de natură emoțională, psihologică, economică, socială și fizică a decis să părăsească relația. Dar cum concubinul acesteia dorea să-și păstreze relația cu doamna A.N. a depus eforturile necesare pentru a o convinge că s-a produs o schimbare în bine în comportamentul acestuia. Această strategie a da dat rezultate și doamna A.N. s-a reîntors la relația cu concubinul. Pentru o perioadă aceștia au dat uitării toate evenimentele neplăcute din relația lor și și-au făcut promisiuni că nu se va mai întâmpla așa ceva. Dar, așa cum era de așteptat, această perioadă a fost una limitată în timp, concubinul redevenind violent, motiv pentru care doamna A.N. apelat iar la serviciile unei instituții specializate. În cadrul acestui cuplu cel care deține puterea este bărbatul conform tipologiilor maritale ce sunt explicate în cadrul teoriei puterii maritale. Această putere este fundamentată pe normele sociale ce legitimează autoritatea bărbatului față de femeie și întărite de investițiile extrinseci, precum influența socială a acestuia oferită de funcția de manager din centrul comercial. Abuzurile asupra copiilor din prima căsătorie și asupra doameni A.N. pot fi explicate și conștientizarea de către concubin a faptului că nu știe cum să relaționeze cu aceștia, simțind astfel că-și pierde puterea. În vederea redobândirii acestei puteri soluția a fost cea aplelului la violență. Teoria neajutorării învățate

Cazul 5

Descrierea cazului:

C.G. în vârstă de 39 de ani este căsătorită din 1998 cu C M. în vârstă de 43 de ani cu care are 2 copii, C.A.L. în vârstă de 14 ani fiind clasa a VIII-a și C.S.M. în vârstă de 4 ani care este înscris în grupa mijlocie. Doamna C.G. a absolvit cusurile unei școlii Post liceala sanitara lucrând ca asistent medical de 9 ani la DGASPC în cadrul centrului de ingrijire batrani, iar domnul C.M. are studii medii este absolvent al ciclului liceal, acesta nu are venituri stabile, deoarece lucrează ocazional ca sezonier în construcții. Abuzurile au debudat în urmă cu 4 ani, de la nașterea celui de-al doilea copil. Acesta este violent doar cand bea, toate incidentele au avut loc pe fondul consumului de alcool. Deoarece domnul C.M o abuzează emoțional, fizic, economic și social pe ea și fizic și emoțional pe fiul cel mare, doamna C.G. a intentat acțiune de divorț și a aplelat la serviciile Asociației. Doamna C.G. dorește să știe cum să se comporte până la momentul divorțului, deoarece aceștia încă locuiesc împreună în apartamentul proprietate personală a doamnei, soțul refuzând să părăsească domiciliul conjugal. Aceasta mărturisește că dupa ce o lovește soțul o alungă de acasă doar cu ce are pe ea. Doamna se refugia la părinții dânsei, dar acesta mergea și acolo și făcea scandal, tulburând atat liniștea părinților dânsei cât și a vecinilor acestora.

Identificare nevoi:

Nevoi fiziologice: doamna C.G are nevoie de o locuință pentru ea și copii până la finalizarea acțiunii de divorț

Din punctul de vedere al securității și protecție nu identificăm nevoi deoarece doamna C.G lucrează ca asistent medical 9 ani la DGASPC SEC sector 1 cu contract de muncă beneficiind de toate sistemele de protecție care au la bază principiul contributivității

Nevoile sociale ale doamnei C.G. sunt de apartenență la un grup, o comunitate, de dragoste și afecțiune, de prietenie.

Nevoi de stimă: doamna C.G. are nevoie de a-și recăpăta încrederea în forțele proprii, de libertate, de autonomie, de respect și recunoaștere.

Probleme:

Doamna C.G este abuzată din punct de vedere emoțional, economic, social și fizic de către soțul său

Doamna C.G. nu are o locuință pentru ea și copii

Domnul consumă în excces alcool

Domnul nu are competențe parentale

Obiective: Pe termen scurt:

Internarea doamnei și a copiilor în centrul de primire în regim de urgență pentru mamă și copil

Consiliere psihologică pentru mamă și copii

Prevenirea abandonului școlar al copilului cel mare

Pe termen lung:

Monitotizare a doamnei C.G. și a copiilor acesteia

Asistență juridică pentru finalizarea acțiunii de divorț

Consiliere psihologică pentru ea și copii după ce aceștia vor părăsi centrul

Intervenție:

Asistentului social în cadrul procesului de intervenție îndeplinește mai multe roluri dintre care amintim pe acela de mediator, de a ghida beneficiarul în găsirea soluțiilor pe care acesta le consideră adecvate pentru soluționarea propriilor probleme, de a crea rețele de suport. Astfel pentru îndeplinirea acestor roluri asistentul social trebuie să dețină anumite abilități, precum cele de comunicare, de ascultare, de a crea o legătură cu beneficiarul, de a utiliza resursele instituției în beneficiul clientului, abilitatea de a crea rețele de suport. Asistentul social, atunci când acesta identifică drept resurse sistemele de suport social, poate, folosindu-se de teoria rețelelor sociale, să apeleze la sprijinul suportului social formal și informal. Rețeaua de sprijin formal cuprinde nucleu relației, adică persoanele cu care C.G. are o legătură intimă, rețeaua primară, adică rudele, prietenii, vecinii, colegii de muncă ai acesteia, rețeaua secundară, care se referă spre exemplu laprietenii, prietenilor și rețeaua terțiară.aceste rețele vin să răspundă unor neveoi ale doamnei C.G. prin îndeplinirea unor funcții precum suportul psihologic. Acest suport este necesar în cazul doamnei C.G deoarece fiind victima violenței soțului, îî este afectată stabilitatea emoțională, încrederea în sine, aprecierea și acceptarea propriei persoane, suportul psihologic asigurând aceste nevoi. Rolul asistentului social este acela de intermediar între oameni, creând o interdependență între aceștia. De asemenea el este un adevărat mediator între doamna C.G și insituție, între aceasta și reețele de suport formal și informal. Astfel, intervenind la nivel personal, prin oferirea sprijinulu pshologic, doamna C.G dezvoltă competențe de a rezolva problemele cu care se conftuntă, iar la nivel social, se realizează stimularea sistemelo de sprijin ale acesteia. O altă teorie ce poate fi folosită cu succes în cazul problemelor de violență intrafamilială este cea narativă. Principiul după care se ghidează această teorie este: „cunoașterea înseamnă putere, iar autocunoașterea dezvoltarea capacităților personale” (Buzducea, 2005). Asistentul social este cel care pe baza acestei teorii o va ajuta pe doamna C.G. să-și reconstruiască viața. Această reconstrucție presupune prezentarea altor adevăruri și oferirea altor interpretări evenimentelor. Procesul intervenției are drept scop înțelegerea, generalizarea și schimbarea proveștii de viață a acesteia. Pentru ca acest lucru să se realizeze, asistentul social procedează în primă fază la deconstrucția poveștii și apoi la reconstruirea acesteia într-o modalitate completă, dar nu diferită.

La nivelul teoriilor care vin să explice violența intimă o aplicabilitate relevantă în acest caz o prezintă teoria biopsihosocială, teoria generală a sistemelor. Teoria biopsihosocială care explică violența intimă prin prisma factorilor biologici, sociali și psihologici. Astfel la nivelul factorilor biologici responsabil este de alcool consumat în exces de domnul C.M. Consumul de alcool fiind un fact or dezinhibator produce o modificare în comportamentul domnului. Totodată dependența de alcool poate fi o consecință a excesului de testosteron. Acest hormon este responsabil de agresivitatea domnului C.M. care din cauza faptului că acesta este sedentar, lucrând doar ocazional ca sezonier în construcții și nu are loc o consumare a energiei fapt ce determină acumularea de testosteron. Stresul provocat de lipsa unui loc de muncă stabil care pe cale de consecință conduce la insuficiența resurselor financiare reprezintă principalul factor social. În categoria factorilor psihologici care sunt responsabili de agresivitatea domnului C.M. sunt lipsa empatiei sau comuicarea deficitară. Teoria sistemică explică violența în familie prin compararea acesteia cu un sistem care se fundamentează pe anumiți factori care generează apariția conflictelor care nu pot fi evitate în cadrul acestui sistem. Acest sistem este la rândul său influențat de factori care generează violența și pe care societatea îî promovează. Astfel interdependența care există dintre nivelul individual, familial și social explică existența comportamentului violent în toate aceste niveluri. Tot din cauza faptului că aceste niveluri se influențează reciproc, femeia este socializată în raporturi de subordonare la fiecare dintre aceste niveluri, astfel putem înțelege de ce doamna C.G. tolerează abuzurile partenerului.

3.7 Limitele studiului

Ca orice metodă de cercetare și studiul de caz prezintă puncte forte și puncte slabe. Este important să cunoaștem limitele studiului de caz anterior folosirii acestei metode. Astfel sursele de dovezi folosite pentru desfășurarea studiilor de caz sunt diferite, o listă exhaustivă a aestora putând fi extrem de lungă. În studiul realizat am folosit ca sursă de dovadă documentele de la dosarul cazului din cadrul instituției. Limitele studiului sunt reprezentate de inexactitatea informațiilor cuprinse în aceaste documente. Acestea deși sunt voluminoase din punct de devedere cantitativ, acest fapt nu presupune în mod automat și existența acurateții informațiilor deținute. Aceste documente trebuie coroborate cu dovezi care provin din alte surse pentru a se realiza o colectare completă. Coroborare cu alte surse oferă detalii specifice, dar uneori acestea poat fi contradictorii ceea ce va necesita o aprofundare a temei cercetare (Yin, 2005).

Pe parcursul elaborării studiului de caz principala limită cu care m-am confruntat a fost reprezentată de accesibilitatea redusă la documente din motive de confidențialitate. De asemena o altă limită a fost reprezentată de imposibilitatea corelării informațiilor cuprinse în dosare cu alte surse. De asemena întregul caz este fundamentat pe declarațiile victimei.

3.8 Concluziile studiului

În urma realizării studiilor de caz am putut observa că în cadrul relațiilor abuzive victimele se confruntă cu următoarele efecte prezentate în cadrul teoretic, precum: stimă de sine scăzută, depresie, furie, neajutorare învățată, sindromul de stres post-traumatic, etc.Victimele abuzurilor în cazurile prezentate au fost doar persoane de sex feminin. Acestea au apelat la serviciile destinate vicimelor violenței în familie atunci când doreau să părăsească relația abuzivă fie definitiv, fie doar temporar. Unele cazuri au fost soluționate prin acțiunile de divorț, reclamant fiind în toate cazurile femeia victimă a violenței intime. În cazurile în care avea loc o despărțire în fapt sau în drept, victimele apelau la serviciile instituției pentru satisfacerea nevoi primare, un adăpost în care să beneficieze de protecție față de agresor, haine și hrană. De cele mai multe ori agresorul nu era violent doar cu partenera/soția ci și cu copii pe care aceștia îi aveau împreună sau care erau doar ai victimei. Identificarea cauzelor care duc la degradarea relației prezintă o importanță deosbită în explicare comportammentului agresorului. Identificând astfel aceste cauze, asistentul social poate găsi răspuns la întrebarea „de ce ?” pe care si-o adresează atunci când este sesizat cu un caz în care problema principală o reprezintă violența intimă. Această întrebare este folosită în cadrul cercetărilor de tip calitativ, precum studiul de caz. Astfel, identificare cauzelor conduce la înțelegerea comportamentului agresorului și implicit la intervenție specializată

Pentru a vedea în ce măsură au fost validate ipotezele formulate și obiectivele propuse se va realiza o prezentare a consluziilor formulate în cadrul cercetării de tip calitativ care a avut drept scop identificarea cauzelor victimizării femeii în relația intimă. În prima ipoteză formulată mi-am propus să aflu dacă victima nu beneficiază de suport social formal și/sau informal șansele de autodeterminare vor scădea. Din cazurile prezentate se poate observa că victimele violenței în familie nu știu să acceseze serviciile destinate acestora fie din cauza faptului că nu știu de existența acestora, fie că nu se simt încă pregătite să apleze la servicii specializate. Refuzul apleării la aceste servicii are la bază credința femeii că poate soluționa problema cu care se confruntă prin mijloace obișnuite deoarece aceasta este o problemă ce aparține vieții de familie, așadar, trebuie soluționată tot în familie. Unele femei care fac parte dintr-un grup informal fac apel la acestea pentru a soluționa problema cu care se confruntă. Dacă aceste metode de soluționare dau greș, nemaisuportând abuzurile la care sunt supuse sau dorind să-și protejeze copilul, aceasta recunoaște că nu poate gestiona problema cu care se confruntă și apelează la serviciile specializate. Autodeterminarea presupune posibilitatea unei persoane de a lua o decizie în cunoștință de cauză. Astfel victimele violenței intime atunci când au beneficat de suport informal / formal cunoscând beneficiile și costurile pe care le implică apelarea la acest tip de suport au putut să-și exprime în mod liber opțiunea de a beneficia sau nu de acestea, prima ipoteză fiind validată.

Cea de-a doua ipteză se referă la faptul că dependența și atașamentul victimei față de abuzator reprezintă principalele cauze ale acceptării relației abuzive. Dependența față de agresor care se poate manifesta pe plan social, psihologic, economic sau emoțional a influențat decizia victimei de a rămâne în relația abuzivă. Astfel, vicitimele care în principal erau dependente din punct de vedere financiar acceptau relația abuzivă deoarece neavând resurse financiare nu puteau să-și acopere nevoile de bază, precum adăpost, hrană, îmbrăcăminte. Atașamentul față de agresor fiind explicat prin conceptul sindromului stockholm este cel care prezintă motivele pentru care victima nu dorește să părăsească relația abuzivă.

Ultima ipoteze a vrut să demonstreze că lipsa de informații sau informarea neadecvată în raport cu existența și rolul serviciilor sociale destinate victimelor violenței intime diminuează considerabil accesarea acestora. Această ipoteză poate fi corelată cu prima deoarece, așa cum am prezentat și la analiza aceleia, victimele nu pot accesa servicii a căror existență nu o cunosc. Este evident că necuoașterea existenței serviciilor destinate acestei categorii de beneficari conduce pe cale de consecință la neaccesarea acestora, neputând fi vorba de o diminuare. În schimb atunci când vorbim despre o informare neadecvată putem vorbi despre o diminuare în accesarea acestora. Practic, beneficiarii știu de existența lor, dar din cauza unei informări neadecvate aceștia nu doresc să apleze seriviciile specializate. În cazurile beneficiarii apelează la aceste servicii deoarece placă de la așteptări pe care le au de la respectivele servicii, așteptări care nu corespund cu realitate.

CONCLUZII FINALE

Bibliografie

Amirou, R. „Coniderații psihologice asupra noțiunilor de agresivitate și frustrare comparativă”, în Ferreoll, G.; Neculau, A. (coord) [f.a.] (2003) Violența. Aspecte psihosociale (trad. din lb. fr. Melinte R.; Ciocoiu, L.), Iași: Editura Polirom, pp.35-46

Anghel, A. (2011), Violența și sclavie modernă: traficul de femei: perspectiva sociologica, București: Editura Universitară

Babbie, E. (2010) Practica cercetării sociale, trad. de Gherghina, S., Jiglău, G., Adrienescu, M., Iași: Editura Polirom

Baran-Pescaru, A., (2004), Familia azi. O analiză sociopedagogică, București: Editura Aramis

Barnett, O.W. (2001), „Why Battered Women Do Not Leave, Part 2: External Inhibiting Factors–Social Support and Internal Inhibiting Factors” în Trauma, Violence and Abuse, 2 (1), pp.3-35.

Bennice, J. A ; Resick, P. A ; Mechanic, M.. ; Astin, M.(2003), „The Relative Effects of Intimate Partner Physical and Sexual Violence on Post-Traumatic Stress Disorder Symptomatology Publication”, în Violence and Victims, 18(1), pp.87-94.

Bogeanu, E.L., (2013), „Rolul serviciilor de asistență socială în contextul violenței intime” în Rujoiu, V. (Coord), Violență și societate: tematizări contemporane, București: Editura ASE, pp.221-249.

Bonea G. V. (2009), „Femeia – victimă a violenței domestice în România”, în Revista de Asistență Socială, Nr 3-4, pp. 128-152.

Bonea, G.V. (2013), Violența în relația de cuplu: victime și agresori: teorie și aplicații. București: Editura Sigma.

Bratu, R (2012), „Violența domestică în contextul internațional",în Rujoiu, V. Rujoiu, O (coord), Violența în familie: între percepție socială și asumare individuală, Bcurești: Editura ASE, pp. 237-267

Butoi, B. T. ; Butoi, I. T. ; Butoi, T. A. (2011), Psihologie judiciară – victimologie: compendiu universitar : masterat : specializări interdisciplinare – psihologie judiciară-victimologie, probațiunea penală, științe penale, criminalistică, medicină legală, sociologia devianței, victimologie și protecție victimală, București: Editura Solaris Print.

Buzducea, D. (1999), Cetăți și ruine: Introducere în studiul problemelor sociale, București: Editura Societatea Știință&Tehnică SA.

Buzducea, D. (2005), Aspecte contemporane în Asistență Socială, Iași: Editura Polirom.

Buzducea, D. (2009), „Persoanele victime ale violenței domestice”, în Preda, M. (coord.), Riscuri și inechități sociale în România. Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice, Iași: Editura Polirom, pp.270-277.

Chelcea, S., (2007), Metodologia cercetării sociologice metode calitative și cantitative, București: Editura Economică.

Cioclei, V. (2009), Drept penal: partea specială: infracțiuni contra persoanei, București: Editura C.H. Beck

Cioclei, V. (coord.), (2011), Codul penal și Codul de procedură penală, ed a 10-a, București: Editura C.H. Beck

Cochinescu, L., (2008), Probleme actuale ale psihologiei sociale, Pitești: Editura Paralela 45.

Cojocaru, Ș. (2002), „ Proiectul de intervenție- de la teorie la practică” în Miftode, V. (coord.), Populații vulnerabile și fenomene de auto-marginalizare, Iași: Editura Lumen, pp. 337-361.

Constituția României republicată în 2003, București: Editura ALL Beck, 2004

Dan, A. (2002), „Problema socială” în Pop, L.M. (coord.) Dicționar de Politici Sociale, București: Editura Expert, pp.667-675.

Daniel, M. A. ; Milligan, G. (2013), „Intimate Partner Violence: How Clinicians Can Be an Asset to Their Patients”, în Journal of Psychosocial Nursing and Mental Health Services, 51(6), pp.20-26.

Dominelli, L. (2002), Feminist social work theory and practice, New York: Editura Palgrave.

European Union Agency for Fundamental Rights (2014) Violence against women: an EU-wide survey. Main results, Luxembourg: Publications Office of the European Union

Gayford, J.J.(1978), „Battered wives”, în Martin, J.P. (ed.) Violence and the family, John Wiley, New York, pp. 19-42

Grieger, K. Rabe, H. Kaverman, B. (2007), „Împreună împotriva violenței domestice: cooperare intervenție, cercetere” în Muntean, A și Sagebiel, J (coord), Practici în asistența socială:România și Germania, Iași: Editura Polirom, pp. 310-326.

Hackett, M., (2011), „Domestic Violence against Women: Statistical Analysis of Crimes across India” în Journal of Comparative Family Studies, 42(2), pp.267-XII

Iluț, P. (2005), Sociopsihologia și antropologia familiei, Iași: Editura Polirom.

Jansen, H. ; Heise, L. ; Watts, C. H; GarcÃ-a-Moreno, C. (2008), „Intimate partner violence and women's physical and mental health in the WHO multi-country study on women's health and domestic violence: an observational study” în The Lancet, 371(9619), pp.1165-1172.

Jderu, G. (2010), „Comportamentul agresiv”, în Chelcea, S. (coord.) Psihosociologie, teorii, cercetări, aplicatii, Iași: Editura Polirom, pp. 207-223

Julian, J. ; Kornblum, W. (1983), Social problems, Prentice Hall, Englewood Cliffs.

Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie modificată prin Legea nr. 25/2012

Liiceanu, A., Săucan, D.Ș. și Micle, M.I. (2008), Dimensiuni pshiosociale ale violenței domestice, București: Editura Academiei Române.

Marcus, R. F.(2012), „Patterns of Intimate Partner Violence in Young Adult Couples: Nonviolent, Unilaterally Violent, and Mutually Violent Couples”, în Violence and Victims 27(3) pp. 299-314.

Marinescu, V. ; Stefanescu, S. ; Sorescu, I. (coord) (2004), Mediatizarea violenței în familie: studiu de caz: ziarele centrale românești, Bucuresti: Editura Centrul Parteneriat pentru Egalitate

Melton, H. C, Sillito, C. L. (2012) “The Role of Gender in Officially Reported Intimate Partner Abuse” în Journal of Interpersonal Violence 27(6) pp.1090–1111

Micle, Săucan, Liiceanu, Oancea, (2012), „Violența in familie. repere psihosociale”, în Rujoiu O ; Rujoiu, V. (coord.) Violența în familie: între percepție socială și asumare individuală, București: Editura ASE, pp. 17-70

Mitrofan, I., Ciupercă, C., (2002), Psihologia și terapia cuplului, București: Editura SPER

Miftode, V. (2002), Strategii specifice de protecție socială în Miftode, V. (coord.) Populații vulnerabile și fenomene de auto-marginalizare, Iași: Editura Lumen.

Muntean, A. Munteanu, A. (2011), Violență, traumă, reziliență, Iași: Editura Polirom.

Muraru, I., Tănăsescu, E.S. (2008), Drept constituțional și instituții politice, ed. 13, vol. I, București: Editura C. H. Beck

Neagoe, A. (2007) Asistența socială a familiei: o abordare sistemică, Timișoara: Editura Universității de Vest

Payne, M., (2011), Teoria moderna a asistentei sociale, (trad de Ene, T.E.D.) Iași: Editura Polirom

Pîrneci, O. (2012), „Supune copacul cât este tanar! sau violența asupra copilului. O analiză sociopsihologică" în Rujoiu, O si Rujoiu, V.(coord), Violența în familie: între percepție socială și asumare individuală, București:Editura ASE, pp.116-149.

Pop, L.M, (2002), „Servicii sociale” în L. M. Pop (coord.), Dicționar de politici sociale, București: Editura Expert, pp. 720-721.

Rădulescu, A. (2008), Violența asupra femeii, București: Editura Universității din București.

Rădulescu, S. M., Dâmboeanu, C., (2010), Abuzul comis in familie asupra copiilor- o perspectiva multidisciplinara, București: Editura Ars Docendi.

Rădulescu, S.M, (2010), Iocență și violență erotică: abuzul sexual exercitat în familie asupra minorilor, București: Editura Lumina Lex.

Rădulescu, S.M. (2001). Sociologia violenței (intra)familiale: victime și agresori în familie, București: Editura Lumina Lex.

Rădulescu, S.M. (2004), Dicționar selectiv: 100 de termeni „cheie” în domeniul patologiei sociale, criminologiei și sociologiei devianței, București: Editura Lumina Lex.

Rădulescu, S.M., (1996) Sociologia și istoria comportamentului „deviant”, București: Editura Neminra & Co.

Răduț, C. (2007), Evoluția fenomenului violenței intrafamiliale în societatea românească (1990-2003). Teză de doctorat, București: Universitatea din București.

Ropotică, I.M.( 2007), Violența intrafamilială, București: Editura Pro Universitară,.

Roth-Szamoskozi, M. (2005), Copii și femei, victime ale violenței, Cluj-Napoca: Editura Presa Universitara Clujeana.

Roth-Szamoskozi, M., (2005), Perspective teoretice si practice ale asistenței sociale, Cluj-Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană.

Rujoiu, O. (2009), „Între modernitate și tradiționalism: rușinea și onoarea. O analiză interculturală”, în Sociologie Românească, vol.VII, nr. 2, pp.151-166.

Rujoiu, O. ; Rujoiu, V. (2012), „Intimitatea ta sunt eu!” în Rujoiu O ; Rujoiu, V. (coord.) Violența în familie: între percepție socială și asumare individuală, București: Editura ASE, pp. 71- 115.

Rujoiu, O. Rujoiu, V. (2010), Vest și Est: Cultura violenței și emoțiile sociale, București: Editura ASE.

Rujoiu, V. (2010), „Violența în relația de cupul: aspecte psihosociale” în Buzducea, D (coord), Asistența socială a grupurilor de risc, Iași: Editura Polirom, pp.223-259.

Sînzianu, S. G. (2006), Violența în familie prezentată în presa din România, Iași: Editura Lumen.

Sofrone, M. (2009), „Violența psihologică asupra femeii în familia românească postmodernistă”, în Revista de Asistență Socială, nr. 1-2, București, pp.122-135

Speckhard, A. et al (2005) „Stockholm Effects and Psychological Responses to Captivity in Hostages Held by Suicide Terrorists” în Traumatology, 11 (2), pp 121-140.

Văduva. G., Roman, M. (2000), Ghid practic de prevenire și intervenție în violențele intrafamiliale, București : Institutul pentru Cercetarea și Prevenirea Criminalității ; Iași : Centrul de Mediere și Securitate Comunitară

Yin, R., (2005), Studii de caz: designul, analiza și colectarea datelor, Iași: Polirom.

Zamfir, E., (1999), „Sistemul serviciilor de asistență sociala în Romania" în Zamfir, C. (coord), Politici sociale în Romania: 1990-1998, București: Editura Expert, pp. 233-267.

Zamfira, C. ; Vlăsceanu, L.(coord.), ( 1993) Dicționar de sociologie. Indicatori demografici, economici, sociali și sociologici, București: Editura Babel.

Alexiu, M., (2003) „Valori și faze ale acțiunii în asistență socială” în G. Neamțu (coord.), Tratat de asistență socială, Iași: Editura Polirom.

Legeron, P., (2001), Cum să te aperi de stres, București: Editura Trei.

Popescu, M., (2002) „Violența domestică” în L.M. Pop (coord.) Dicționar de Politici Sociale, București: Editura Expert, pp. 803-812.

Bibliografie

Amirou, R. „Coniderații psihologice asupra noțiunilor de agresivitate și frustrare comparativă”, în Ferreoll, G.; Neculau, A. (coord) [f.a.] (2003) Violența. Aspecte psihosociale (trad. din lb. fr. Melinte R.; Ciocoiu, L.), Iași: Editura Polirom, pp.35-46

Anghel, A. (2011), Violența și sclavie modernă: traficul de femei: perspectiva sociologica, București: Editura Universitară

Babbie, E. (2010) Practica cercetării sociale, trad. de Gherghina, S., Jiglău, G., Adrienescu, M., Iași: Editura Polirom

Baran-Pescaru, A., (2004), Familia azi. O analiză sociopedagogică, București: Editura Aramis

Barnett, O.W. (2001), „Why Battered Women Do Not Leave, Part 2: External Inhibiting Factors–Social Support and Internal Inhibiting Factors” în Trauma, Violence and Abuse, 2 (1), pp.3-35.

Bennice, J. A ; Resick, P. A ; Mechanic, M.. ; Astin, M.(2003), „The Relative Effects of Intimate Partner Physical and Sexual Violence on Post-Traumatic Stress Disorder Symptomatology Publication”, în Violence and Victims, 18(1), pp.87-94.

Bogeanu, E.L., (2013), „Rolul serviciilor de asistență socială în contextul violenței intime” în Rujoiu, V. (Coord), Violență și societate: tematizări contemporane, București: Editura ASE, pp.221-249.

Bonea G. V. (2009), „Femeia – victimă a violenței domestice în România”, în Revista de Asistență Socială, Nr 3-4, pp. 128-152.

Bonea, G.V. (2013), Violența în relația de cuplu: victime și agresori: teorie și aplicații. București: Editura Sigma.

Bratu, R (2012), „Violența domestică în contextul internațional",în Rujoiu, V. Rujoiu, O (coord), Violența în familie: între percepție socială și asumare individuală, Bcurești: Editura ASE, pp. 237-267

Butoi, B. T. ; Butoi, I. T. ; Butoi, T. A. (2011), Psihologie judiciară – victimologie: compendiu universitar : masterat : specializări interdisciplinare – psihologie judiciară-victimologie, probațiunea penală, științe penale, criminalistică, medicină legală, sociologia devianței, victimologie și protecție victimală, București: Editura Solaris Print.

Buzducea, D. (1999), Cetăți și ruine: Introducere în studiul problemelor sociale, București: Editura Societatea Știință&Tehnică SA.

Buzducea, D. (2005), Aspecte contemporane în Asistență Socială, Iași: Editura Polirom.

Buzducea, D. (2009), „Persoanele victime ale violenței domestice”, în Preda, M. (coord.), Riscuri și inechități sociale în România. Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice, Iași: Editura Polirom, pp.270-277.

Chelcea, S., (2007), Metodologia cercetării sociologice metode calitative și cantitative, București: Editura Economică.

Cioclei, V. (2009), Drept penal: partea specială: infracțiuni contra persoanei, București: Editura C.H. Beck

Cioclei, V. (coord.), (2011), Codul penal și Codul de procedură penală, ed a 10-a, București: Editura C.H. Beck

Cochinescu, L., (2008), Probleme actuale ale psihologiei sociale, Pitești: Editura Paralela 45.

Cojocaru, Ș. (2002), „ Proiectul de intervenție- de la teorie la practică” în Miftode, V. (coord.), Populații vulnerabile și fenomene de auto-marginalizare, Iași: Editura Lumen, pp. 337-361.

Constituția României republicată în 2003, București: Editura ALL Beck, 2004

Dan, A. (2002), „Problema socială” în Pop, L.M. (coord.) Dicționar de Politici Sociale, București: Editura Expert, pp.667-675.

Daniel, M. A. ; Milligan, G. (2013), „Intimate Partner Violence: How Clinicians Can Be an Asset to Their Patients”, în Journal of Psychosocial Nursing and Mental Health Services, 51(6), pp.20-26.

Dominelli, L. (2002), Feminist social work theory and practice, New York: Editura Palgrave.

European Union Agency for Fundamental Rights (2014) Violence against women: an EU-wide survey. Main results, Luxembourg: Publications Office of the European Union

Gayford, J.J.(1978), „Battered wives”, în Martin, J.P. (ed.) Violence and the family, John Wiley, New York, pp. 19-42

Grieger, K. Rabe, H. Kaverman, B. (2007), „Împreună împotriva violenței domestice: cooperare intervenție, cercetere” în Muntean, A și Sagebiel, J (coord), Practici în asistența socială:România și Germania, Iași: Editura Polirom, pp. 310-326.

Hackett, M., (2011), „Domestic Violence against Women: Statistical Analysis of Crimes across India” în Journal of Comparative Family Studies, 42(2), pp.267-XII

Iluț, P. (2005), Sociopsihologia și antropologia familiei, Iași: Editura Polirom.

Jansen, H. ; Heise, L. ; Watts, C. H; GarcÃ-a-Moreno, C. (2008), „Intimate partner violence and women's physical and mental health in the WHO multi-country study on women's health and domestic violence: an observational study” în The Lancet, 371(9619), pp.1165-1172.

Jderu, G. (2010), „Comportamentul agresiv”, în Chelcea, S. (coord.) Psihosociologie, teorii, cercetări, aplicatii, Iași: Editura Polirom, pp. 207-223

Julian, J. ; Kornblum, W. (1983), Social problems, Prentice Hall, Englewood Cliffs.

Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie modificată prin Legea nr. 25/2012

Liiceanu, A., Săucan, D.Ș. și Micle, M.I. (2008), Dimensiuni pshiosociale ale violenței domestice, București: Editura Academiei Române.

Marcus, R. F.(2012), „Patterns of Intimate Partner Violence in Young Adult Couples: Nonviolent, Unilaterally Violent, and Mutually Violent Couples”, în Violence and Victims 27(3) pp. 299-314.

Marinescu, V. ; Stefanescu, S. ; Sorescu, I. (coord) (2004), Mediatizarea violenței în familie: studiu de caz: ziarele centrale românești, Bucuresti: Editura Centrul Parteneriat pentru Egalitate

Melton, H. C, Sillito, C. L. (2012) “The Role of Gender in Officially Reported Intimate Partner Abuse” în Journal of Interpersonal Violence 27(6) pp.1090–1111

Micle, Săucan, Liiceanu, Oancea, (2012), „Violența in familie. repere psihosociale”, în Rujoiu O ; Rujoiu, V. (coord.) Violența în familie: între percepție socială și asumare individuală, București: Editura ASE, pp. 17-70

Mitrofan, I., Ciupercă, C., (2002), Psihologia și terapia cuplului, București: Editura SPER

Miftode, V. (2002), Strategii specifice de protecție socială în Miftode, V. (coord.) Populații vulnerabile și fenomene de auto-marginalizare, Iași: Editura Lumen.

Muntean, A. Munteanu, A. (2011), Violență, traumă, reziliență, Iași: Editura Polirom.

Muraru, I., Tănăsescu, E.S. (2008), Drept constituțional și instituții politice, ed. 13, vol. I, București: Editura C. H. Beck

Neagoe, A. (2007) Asistența socială a familiei: o abordare sistemică, Timișoara: Editura Universității de Vest

Payne, M., (2011), Teoria moderna a asistentei sociale, (trad de Ene, T.E.D.) Iași: Editura Polirom

Pîrneci, O. (2012), „Supune copacul cât este tanar! sau violența asupra copilului. O analiză sociopsihologică" în Rujoiu, O si Rujoiu, V.(coord), Violența în familie: între percepție socială și asumare individuală, București:Editura ASE, pp.116-149.

Pop, L.M, (2002), „Servicii sociale” în L. M. Pop (coord.), Dicționar de politici sociale, București: Editura Expert, pp. 720-721.

Rădulescu, A. (2008), Violența asupra femeii, București: Editura Universității din București.

Rădulescu, S. M., Dâmboeanu, C., (2010), Abuzul comis in familie asupra copiilor- o perspectiva multidisciplinara, București: Editura Ars Docendi.

Rădulescu, S.M, (2010), Iocență și violență erotică: abuzul sexual exercitat în familie asupra minorilor, București: Editura Lumina Lex.

Rădulescu, S.M. (2001). Sociologia violenței (intra)familiale: victime și agresori în familie, București: Editura Lumina Lex.

Rădulescu, S.M. (2004), Dicționar selectiv: 100 de termeni „cheie” în domeniul patologiei sociale, criminologiei și sociologiei devianței, București: Editura Lumina Lex.

Rădulescu, S.M., (1996) Sociologia și istoria comportamentului „deviant”, București: Editura Neminra & Co.

Răduț, C. (2007), Evoluția fenomenului violenței intrafamiliale în societatea românească (1990-2003). Teză de doctorat, București: Universitatea din București.

Ropotică, I.M.( 2007), Violența intrafamilială, București: Editura Pro Universitară,.

Roth-Szamoskozi, M. (2005), Copii și femei, victime ale violenței, Cluj-Napoca: Editura Presa Universitara Clujeana.

Roth-Szamoskozi, M., (2005), Perspective teoretice si practice ale asistenței sociale, Cluj-Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană.

Rujoiu, O. (2009), „Între modernitate și tradiționalism: rușinea și onoarea. O analiză interculturală”, în Sociologie Românească, vol.VII, nr. 2, pp.151-166.

Rujoiu, O. ; Rujoiu, V. (2012), „Intimitatea ta sunt eu!” în Rujoiu O ; Rujoiu, V. (coord.) Violența în familie: între percepție socială și asumare individuală, București: Editura ASE, pp. 71- 115.

Rujoiu, O. Rujoiu, V. (2010), Vest și Est: Cultura violenței și emoțiile sociale, București: Editura ASE.

Rujoiu, V. (2010), „Violența în relația de cupul: aspecte psihosociale” în Buzducea, D (coord), Asistența socială a grupurilor de risc, Iași: Editura Polirom, pp.223-259.

Sînzianu, S. G. (2006), Violența în familie prezentată în presa din România, Iași: Editura Lumen.

Sofrone, M. (2009), „Violența psihologică asupra femeii în familia românească postmodernistă”, în Revista de Asistență Socială, nr. 1-2, București, pp.122-135

Speckhard, A. et al (2005) „Stockholm Effects and Psychological Responses to Captivity in Hostages Held by Suicide Terrorists” în Traumatology, 11 (2), pp 121-140.

Văduva. G., Roman, M. (2000), Ghid practic de prevenire și intervenție în violențele intrafamiliale, București : Institutul pentru Cercetarea și Prevenirea Criminalității ; Iași : Centrul de Mediere și Securitate Comunitară

Yin, R., (2005), Studii de caz: designul, analiza și colectarea datelor, Iași: Polirom.

Zamfir, E., (1999), „Sistemul serviciilor de asistență sociala în Romania" în Zamfir, C. (coord), Politici sociale în Romania: 1990-1998, București: Editura Expert, pp. 233-267.

Zamfira, C. ; Vlăsceanu, L.(coord.), ( 1993) Dicționar de sociologie. Indicatori demografici, economici, sociali și sociologici, București: Editura Babel.

Alexiu, M., (2003) „Valori și faze ale acțiunii în asistență socială” în G. Neamțu (coord.), Tratat de asistență socială, Iași: Editura Polirom.

Legeron, P., (2001), Cum să te aperi de stres, București: Editura Trei.

Popescu, M., (2002) „Violența domestică” în L.M. Pop (coord.) Dicționar de Politici Sociale, București: Editura Expert, pp. 803-812.