Vandalism Aspecte Teoretice Si Practice
TEMA TEZEI: VANDALISM: ASPECTE TEORETICE SI PRACTICE
Cuprins
Introducere
Compartimentul I Aspecte generale privind infracțiunea de vandalism
1.1 Noțiuni introductive
1.2 Vandalismul în contextul infracțiunilor contra ordinii publice.
Compartimentul II Aspecte juridico-penale privind componenta de infracțiune "vandalismul"
2.1 Elementele obiective (obiect, latura obiectiva)
2.2 Elementele subiective (subiect, latura subiectiva)
2.3 Delimitarea vandalismului de alte infracțiuni adiacente
Compartimentul III Aspecte criminologice ce vizează infracțiunea de vandalism
3.1 Starea si dinamica infracțiunii de vandalism
3.2 Prevenirea si combaterea
Concluzii
Bibliografie
Introducere
Statul de drept reflectă interdependența dintre cele două fenomene sociale, fiecare avînd tendințe opuse: statul (putere) și supunere, dreptul de ordonare și frînare. Statul de drept presupune armonizarea, echilibrarea raporturilor celor două componente, în sensul domniei legii, a supremației ei absolute în scopul prezervării drepturilor și libertății individuale.
Funcționarea statului de drept și democratic nu poate fi concepută fără un cadru normativ adecvat. Securitatea statului și a societății, siguranța persoanei constituie o valoare socială fundamentală de existență, iar realizarea acesteia este primordială în ce privește desfășurarea normală a activității unui stat. Reglementarea riguroasă a relațiilor sociale, așezarea întregii vieți pe baza legislativă a ordinii de drept și disciplinii constituie de fapt o cerință firească a democrației și dat fiind faptul că Republica Moldova este considerat un stat democrat, respectarea normelor de drept sunt o condiție indispensabilă în ce privește asigurarea ordinii de drept, unde se include și atitudinea conștiincioasă și benefică a cetațenilor, a organelor de stat și obștești în vederea asigurării legalității în Moldova.
Actualmente ,,omul este considerat valoarea socială supremă, care se bucură de apărare prin toate mijloacele juridice, în primul rînd, prin cele ale dreptului penal’’
Asigurarea ordinii publice este una din cele mai importante condiții de dezvoltare a vieții în comun a oamenilor, care se realizează prin intermediul aplicării măsurilor economice, politice, ideologice și juridice. Printre masurile cu caracter juridic, aportul deosebit și efectiv îl au măsurile juridico- penale.
Infracțiune se consideră,, fapta (acțiune sau inacțiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvîrșită cu vinovăție și pasibilă de pedeapsa penală’’ . Vandalismul este o infracțiune penală contra ordinii publice, prevăzută de art. 288 al codului penal.
Semnele infracțiunii ne face trimitere la existența unei normativități în materie de drept penal privind constatarea unei fapte săvîrșite ca fărădelege pasibilă de pedeapsă. Determinarea semnelor generale ale infracțiunilor în ansamblu și a celor contra ordinii publice, unde se incadrează vandalismul, în particular, ar permite, în primul rînd, perceperea mai justă a pericolului social și natura juridică a acestor infracțiuni, în al doilea rînd, a le delimita de unele atentate asemanatoare(cum ar fi vandalismul și huliganismul), etc. Toate aceste nuanțe au importanță atît teoretică cît și practică, determinînd calificarea corectă a faptelor infracționale și luarea de măsuri necesare în vederea prevenirii și combaterii acestor acte ilegale îndreptate asupra perturbarii conviețuirii normale intr- o societate.
Actualitatea și importanța temei
Tema supusă cercetării,, Vandalism- aspecte teoretice și practice’’ constituie un prim studiu în ce privește infracțiunea de vandalism, definirea termenului, modalitațile de determinare a elementelor și semnelor constituitive ale vandalismului, modalități de prevenire și combatere a acestei infracțiuni. Anumite criterii sistematizate, care au fost înaintate, vizînd aplicarea justă a dispozițiilor încriminatorii referitoare la actele de vandalism, care sunt pasibile de răspundere penală, va condiționa lichidarea unor erori aplicative și soluționarea corectă a unor cauze penale de acest gen.
Actualmente, în societatea în care adolescenții comit acte de vandalism pur din plictiseală sau de hurtă(fac unii de ce să nu fac și eu) este indispensabil conștientizarea faptului ca actul de vandalism este o infracțiune, care duce la careva consecințe,răsfrînse atît asupra făptașului cît și asupra societății și civilizației. Astfel de fapte ilegale sunt tot mai des întîlnite si regletabil unele sunt lasate cu vederea de organele de drept, sunt o alertă pentru societate, de faptul ca unii cetățeni nu sunt conștienți de obligațiunile înstituite în stat pentru a menține ordinea publică, de asemenea lacune în studiul istoriei, a etapelor civilizației, cunoașterea edificiilor care sunt semne a civilizației.
Scopul și obiectivele propuse în teză
Scopul central al tezei constă în realizarea unui studiu amplu, teoretic și practic în ce privește infracțiunea de vandalism, ca act ilegal prevăzut de art. 288 al codului penal al Republicii Moldova.
Scopul imediat, pe care îl deducem din cel central, ar fi aplicarea corectă a dispozițiilor normative în vigoare, în ce privește încriminarea vandalismului, luîndu- se în considerație atît obiectul și latura obiectivă cît și subiectul și latura subiectivă.
Scopul viitor ar fi faptul de a face un studiu mai aprofundat și de a spera că atît cetațenii cît și cei care mănuiesc legea să sesizeze importanța fiecaruia ca parte a unui sistem tot întreg, de a fi literat, educat și conștient de obligațiile pe care le are față de stat, și că legea e acea care ne apără dar și ne pedepsește.
Obiectivele propuse in teză sunt:
definirea noțiunii de ordine publică și delimitarea acestiu termen cu sens general și sens particular;
definirea termenului vandalism, de a relata un cumul de idei referitoare la această noțiune;
amplasarea vandalismului în contextul infracțiunilor contra ordinii publice;
studiul elementelor obiective și subiective ale infracțiunii de vandalism;
delimitarea vandalismului de alte infracțiuni adiacente;
concretizarea unor modalități de prevenire și combatere a actelor de vandalism;
studiul cazurilor prezente în Republica Moldova, arătînd dinamica infracțiunilor de vandalism.
Gradul de investigației a tezei
Deoarece infractiunea de vandalism, este general considerată,, o formă ușoară’’ de încălcare a legii, in literatura de specialitate autohtona nu avem surse literare dedicate acestui tip de infractiune, totodata motiv poate fi spațiul îngust de desfășurare a acestui tip de ilegalitate. Totuși semnificative studii referitor la infracțiuni în general, și infracțiuni contra ordinii publice(unde se încadrează vandalismul) au fost efectuate de urmatorii autori autohtoni: Brînză Sergiu, Macari Ion, Rusu Vitalie, Gherman Marian, Baltag Dumitru, Visterniceanu Eugen, Botnaru Stela, Șavga Aliona etc.
In literatura română, privitor la acest domeniu și- au adus aportul: Dongoroz Vintilă, Boroi Alexandru, Gorunescu M., Popescu M., Predescu Ovidiu, Ungureanu Augustin, etc.
In literatura rusească, sunt foarte multe surse privind studiul nostru, în special de mare uz au fost sursele scrise de Danișin I., Vetrov I., Grișaev I., Efrimov M.
În literatura americană, deoarece vandalismul cuprinde o serie mai largă de inegalități, cuprinzînd și cybervandalismul, eventual și sursele privitor la acest domeniul sunt multiple, cum ar fi studiile efectuate de Newman, Donald, Anderson, Walden.
Desigur un aport aparte au avut Revista Natională de drept, Codul Penal al Republicii Moldova, care a fost drept căpătîi de inițiere, cît și un sir de surse electronice.
Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării (metode de cercetare)
Punctul de plecare al tezei respective il constituie cercetările interprinse pîna în prezent de o mulțime de autori (unii sus menționați), ale căror idei au constituit suportul teoretic al lucrării.
Studiul a fost realizat în baza materialului faptologic excerpat din diverse surse și a exemplelor concrete selectate din arhiva diferitor secții de poliție și Consiliului Suprem al Magistraturii (www.csm.md).
La colectarea materialului, am folosit metoda descriptivă, sistematizînd și clasificînd informația după anumite trăsături distincte, in special in compartimentul I ,, Aspecte generale privind infracțiunea de vandalism’’. În compartimentul II, pentru delimitarea vandalismului de alte infracțiuni am folosit metoda comparativă. La evaluarea stării și dinamicii infracțiunii de vandalism, s- a utilizat metoda tipologică, deasemenea aceasta metoda a fost utilizată și in celelate compartimente în cadrul a careva clasificări. Prin calcule statistice, metoda statistică am adus date privind dinamica vandalismului, dar și în enumerarea metodelor eficace de prevenire și combatere a vandalismului.
Cuvintele cheie ale tezei
Vandalism, ordine publica, infracțiune, stat, civilizație, faptă imorală, cod penal, societate, norme, disciplină, prejudiciabil, securitate, pericol social, obiect de atentare, aspecte juridico- penale, elemente obiective, elemente subiective, lege, motiv, responsabilitate, pedeapsă.
Noțiuni introductive
Orice injustiție este implicită și amorală
într-un stat democratic de drept
(D. Baltag)
La etapa actuală de dezvoltare a societății noastre, adică de formare a statului de drept, o sarcină fundamentală pe care o inițiază și o asigură statul, prin intermediul variatelor mecanisme ale sale, este asigurarea ordinii de drept și a legalității în Republica Moldova. Una din direcțiile principale ale acestei complicate și dificile activități o constituie lupta contra diferitor fenomene negative care există în societate, în special prevenirea și combaterea încălcărilor, infracțiunilor contra ordinii publice.
Din punct de vedere contextual noțiunile de ordine publică cît și cea de vandalism (particular) sunt sistemul de încălcări, care prejudiciază relațiile sociale din domeniul ordinii publice, sunt reglementate nu numai de ordinile de drept dar si de cele morale, avînd un caracter complicat și complex.
Fiind reglementate de diferite norme cu caracter social ele prevăd si anumite limite de răspundere de la o infracțiune la alta.
Autorul rus I. Danișin, consideră că „toate atentatele contra ordinii publice se clasifică în trei grupuri diferite:
fapte imorale;
contravenții administrative;
infracțiuni”.
Reeșind din legislația Republicii Moldova și caracterul normelor sociale din cadrul statului nostru aceasta clasificare este valabilă, deoarece în aspect legal este vorba de o infracțiune sau de o contravenție administrativă, adică putem vorbi de o faptă imorală.
Fiecare din încălcările comise sunt unite în grupul de fapte care aduc atingerea relațiilor sociale,asigurînd ordinea publică în baza unor semne definitorii, comune, care se clasifică după următoarele semne comune:
toate atentatele în cauză au caracter antisocial;
coincid semnele obiectului de atentare;
elementul material este realizat în baza unor motive comune;
calitatea lor materială constă în faptul că ele obiectiv încalcă, perturbă, dezmembrează relațiile sociale, care constituie esența ordinii publice, le cauzează daune sau le creează pericolul unei asemenea cauzări;
ele sunt exprimate prin „samavolnicie, fărădelege, ca o ofensă față de societate și contravin intereselor societății în ansamblu și ale cetățenilor în particular”.
Unitatea acestor fapte imorale, cu caracter ilegal arată atitudinea necorespunzătoare a făptuitorului față de societate cît și lipsa de respect față de stat.
În literatura de specialitate și în domeniul Dreptului Penal, consideram ca infracțiunea de vandalism este tratata superficial împreuna cu alte infracțiuni asupra ordinii publice, acestea fiind argumente forte în necesitatea de a defini le cauzează daune sau le creează pericolul unei asemenea cauzări;
ele sunt exprimate prin „samavolnicie, fărădelege, ca o ofensă față de societate și contravin intereselor societății în ansamblu și ale cetățenilor în particular”.
Unitatea acestor fapte imorale, cu caracter ilegal arată atitudinea necorespunzătoare a făptuitorului față de societate cît și lipsa de respect față de stat.
În literatura de specialitate și în domeniul Dreptului Penal, consideram ca infracțiunea de vandalism este tratata superficial împreuna cu alte infracțiuni asupra ordinii publice, acestea fiind argumente forte în necesitatea de a defini și de a face o tipologie și un studiu amănunțit a infracțiunii de vandalism. Determinarea vandalismului in societatea actual-moderna, trebuie efectuata în dependență de motive, modalități de prevenire și combatere a vandalismului, etc. In terminologie avem patru modalități de evaluare a unei noțiuni, și anume: istorica, textual-gramaticala, logica si sistematica. Cit privește termenii de vandalism si vandal în sursele literale sunt diferite puncte de vedere referitor atît la termenul(de vandalism), cît și motivele care preceda infracțiunea data, unele motive primare ar fi motivele social-psihologice: interese obștești, scopuri mercantile, ura față de monumente- semne ale civilizației.
Definirea termenului de vandalism este foarte vag dată în dicționarele explicative, astfel considerându-se vandalism-,, distrugerea bunurilor și valorilor culturale si artistice ale unui popor, ale unui oraș; distrugerea barbara, nejustificata”. Termenul este de origine franceza provenind de la cuvîntul,, vandale” cu semnificația de act de distrugere, cu toate că unii autori, consideră cuvintul ,, vandalism” derivat de la ,, vandal” care este de origine germana, semnificînd-persoana care distruge,( vandal era denumirea unui trib, cotropitor). Conform Codului Penal al Republicii Moldova(ediția 2009), vandalism ,,este pîngărirea edificiilor sau a altor încăperi, precum și nimicirea bunurilor în transporturile publice”. În aceiași ordine de idei se consideră că vandalismul denota pericol social, deoarece prin aceste acțiuni făptuitorul atentează la obiecte, edificii unice, restabilirea cărora este imposibilă sau foarte anevoioasă. Vandalul este acea persoană care are o atitudine negativă și/ sau urăște civilizația, act manifestat prin efectuarea de înscrisuri, desene sau altor simboluri cu caracter absent cinic, amoral pe edificii, clădiri publice, cît si deteriorarea acestora. Este ușor confundabil noțiunea de Vandalism (art. 288) cu noțiunea de Huliganism(art. 287), cu Profanarea mormintelor(art. 222), cu Distrugerea/ deteriorarea internaționala a monumentelor de Istorie si Cultura(art. 221) și cu Distrugerea/ deteriorarea intenționată a bunurilor (art. 197) dar în același timp limitele dintre aceste noțiuni sunt trasate de definirea lor conform Codului Penal. Astfel, diferența dintre Vandalism și Huliganism este foarte vizibila, deoarece vandalul urăște civilizația, pe cînd persoana care face actul de huliganism urăște societatea. Cînd afirmam ca vandalismul este un act împotriva civilizației, avem în vedere monumentele, edificiile sau blocurile care sunt considerate ca semne a civilizației, adică vandalul distruge elemente care au o semnificație aparte, denotă o anumită perioada a civilizației.
Termenul, vandalism include deteriorare criminală așa ca Graffitti si defăimare îndreptată direct asupra proprietății obștești. Comiterea vandalismului de către cetățean este atunci cînd el distruge proprietatea publica si privata fără acordul proprietarului(statului, in cadrul distrugerii proprietății publice). Acte de vandalism se pot considera blocaje culturale, scrierea Graffitti(scrierea păreților cu culori spray) care sunt comune astăzi , fiind o parte din cultura Gang. Cu toate că majoritatea cetățenilor și opinia publică consideră vandalismul ca faptă deseori inofensiva, totuși poate deveni agravanta, ca acte de exprimare de ură și intimidare publică, ca exemple pot fi: tăierea copacilor fără permisiune, distrugerea cauciucurilor, etichetarea(frecvent cu stichere) a anumitor obiecte și edificii; în politica am putea considera ca acte de vandalism: suprapunerea posterelor politice, sticherurile si panourile de publicitate.
Considerăm că motivele actelor de vandalism sunt de o vastă scară, pornind la cele simple ca plictiseala, impulsurile de spontaneitate, acceptarea în careva grupuri culturale (Gang), pîna la motive complexe, agravante cum ar fi: supărarea, devierea de comportament, frustrarea si ura fața de civilizație.
Deci, vandalismul ca infracțiune împotriva ordinii publice, este un act malefic, care reflecta dorința rău-voitoare a vandalului/ vandalilor și se consideră o amenințare la civilizația unui popor, dar și o amenințare la societate, catalogata drept act criminal, conform articolului 288, care prevede o amenda de la 200 la 500 unități convenționale sau cu munca neremunerată în folosul comunității de la 140 la 200 de ore, pînă la privațiune de libertate de pîna la un an.
Pentru elucidarea termenului de vandalism, prin infracțiunea data(de vandalism) se identifica doua tipuri de atentate:
pângărirea edificiilor sau a altor încăperi;
nimicirea bunurilor în transportul public sau în alte locuri publice.
Aceasta tipologie a infracțiunii de vandalism ne ajuta nu atît la definirea termenului cît la trasarea liniei de limitare dintre vandalism si alte infracțiuni contra ordinii publice.
După cum am menționat anterior in literatura autohtona, termenul de vandalism a fost neglijat, din cauza că aceasta infracțiune este catalogata drept ,,inofensiva”, neavînd șansa de a fi studiata minuțios.
Referindu-ne la caracterul ilegalității actelor de vandalism, determinăm o corelație între sfera aplicării normelor contravenționale și a celor penale referitor la o fapta imorală și ilegală de vandalism, totuși această infracțiune nu se poate referi la contravențiile administrative, deoarece vandalismul, prin esența sa prezintă un pericol social, și este tratată în limitele codului penal. Legea penala delimitează actul de vandalism, facînd trimitere la următoarele semne cu caracter obiectiv:
acțiuni intenționate, care încalcă ordinea publica și exprimă lipsa de respect față de civilizație, exprimate prin careva înscrieri (ca de exemplu, graffitti) însoțite de un context ofensator față de una sau mai multe persoane sau față de societate în sine;
acțiuni intenționate, care încalcă ordinea publica si exprima lipsa de respect față de civilizație, care sunt exprimate prin careva panouri, cu înscrieri de disrespect față de una sau mai multe persoane sau față de societate în sine;
acțiuni intenționate, care perturbează ordinea publică si exprimă lipsa de respect față de civilizație si societate, exprimată prin ,,urâțirea” considerată decorare, deteriorarea parțială sau totală a unor monumente, edificii și blocuri, considerate ca semne ale civilizației;
acțiuni intenționate, care încalcă ordinea publică si exprimă lipsa de respect față de societate si civilizație, exprimata prin deteriorarea parțială sau totală a bunurilor din transportul public;
acțiuni intenționate, care încalcă ordinea publica si exprima lipsa de respect fata de civilizație, exprimata prin ,, urâțirea” aspectului parcurilor, totodată prin nimicirea, deteriorarea unor obiecte de pe teritoriul parcului.
După părerea noastră, e necesar ca noțiunii de vandalism să i se acorde o atenție și un studiu minuțios ca și celorlalte infracțiuni contra ordinii publice, de asemenea, faptele criminale, care constituie niște părți ale infracțiunii de vandalism, se deosebesc de cea din urma doar în baza unor semne cu caracter subiectiv. Din aceste considerente, ar fi necesară incriminarea actelor infracționale săvârșite în baza condițiilor generale, neexistând o necesitate aparte de delimitare a faptelor în baza aspectului subiectiv. În această ordine de idei, faptele savîrșite din intenții de vandalism nu ar fi fost încriminate în formă ușoară, dar într-o formă mai agravantă. Conștientizarea societății(in general) și a cetățeanului (in particular) de faptul că vandalismul este o faptă criminală, agravanta, care este o ofensa față de civilizația unor epoci, față de societate și popor, care se pedepsește conform codului penal al Republicii Moldova.
Pentru a rezuma cele afirmate mai sus, în ce privește noțiunile introductive privitor la termenul de vandalism, ca infracțiune asupra ordinii publice, putem evidenția faptul, că vandalismul nu însumează decât conținuturile normative ale altor infracțiuni (infracțiunea de huliganism, infracțiunea de distrugere și deteriorare internaționala a monumentelor de Istorie si Cultura etc.), incriminarea cărora se impune în baza existentei doar a unor semne obiective și subiective.
Cunoașterea perfecta a semnelor care caracterizează faptele imorale savîrșite determină soluționarea în practica a problemei vizînd aplicarea răspunderii corespunzătoare în limitele vinovăției făptuitorului, fiind necesară în acest aspect însușirea semnelor care determină acele limite de trecere dintr-o formă a încălcării în alta, aplicându-se, respectiv și o răspundere diferită.
1.2 Vandalismul in contextual infracțiunilor contra ordinii publice
“Prin excelenta, omul este cel mai nobil tuturor animalelor,
dar fără lege si justiție, el este cel mai inferior”
(Aristotel)
Legea este “normă cu caracter obligatoriu, stabilită și apărată de puterea de stat’’, adică regula imperativă stabilită de autoritatea supremă, conștientizarea fiecărui cetățean a drepturilor și obligațiilor, delimitarea limitei dintre bine și rău. Din acest punct de vedere Știința Dreptului e “necesară să fie completată cu investigații complexe referitoare la dezvoltarea societății și a instituțiilor de drept, la analiza amplă si multilaterală a relațiilor sociale reglementate și apărate de normele de drept.
Un compartiment aparte al vieții sociale este ordinea publică. Ordinea publică, poate fi considerată un fenomen social complex, un “organism complicat” din cotidianul social. Asigurarea ordinii publice constituie o sarcină fundamentală a statului, prevenirea si combaterea vandalismului și altor infracțiuni contra ordinii publice impune aplicarea masurilor de influență de stat si socială; totodată asigurarea ordinii publice garantează condiții eficiente pentru realizarea activă în toate domeniile vieții sociale.
Viața sociala constituie ,,schimbul realizat între diferite ființe umane, deoarece acestea(ființele umane) zi de zi intră în raporturi unii cu alții’’.
Deci putem afirma că societatea, constituită de oamenii care interacționează prin comunicare pentru a raporta condiții concrete de viața, au trebuința de activitate în comun, implică acomodarea permanentă dintre oameni. De aici și rezumă ideea că “asigurarea regimului social depinde de subordonarea oamenilor unei ordini sociale”.
Dezvoltarea asiduă a tehnologiilor, faptul că lumea reală este deseori confundată cu cea virtuală și dorința cetățenilor de a face și a obține totul ad hoc impune determinarea esenței si a noțiunii de ordine publica.
În literatura de specialitate, nu este o definiție unica referitoare ordinii publice si conținutul acesteia (a termenului de ordine publica). În sursele literare sunt reflectate o serie de opinii privind cercul de relații sociale care se cuprind în esența definiției. Astfel se considera că ,,ordinea publică cuprinde toate raporturile sociale existente”, dar noțiunea dată de Grișaev este definită în sens larg, foarte generalizată și superficială, de aceea tindem să considerăm mai relevantă afirmația lui I. Danisin care scrie că ,,ordinea publică, în sens larg, presupune inhibarea sistemului de relații sociale, determinate de respectarea si realizarea normelor existente în toate sferele vieții sociale(norme de drept, norme de drept moral-etice), a principiilor, ideilor, care asigură comportamentul corespunzător al oamenilor, a organizațiilor de stat si obștești, necesar pentru sistemul politic și economic existent în societatea respectivă”. Aproape de aceiași idee este și profesorul M.Vetrov, care afirmă că prin ordinea publică trebuie de subînțeles ,,întreg sistemul de relații sociale existente în societatea respectiva, care derulează în corespundere cu normele sociale, inclusiv normele de drept și regulile de conviețuire’’.
Însumând conținutul ideilor și noțiunilor sus menționate am putea nota că ordinea publică, în sens larg, se desfășoară prin respectarea atît a normelor de drept cit și a regulilor de comportament, adică respectarea și realizarea tuturor normelor sociale existente în societate de către cetățenii si organizațiile de stat si obștești, cu scopul protejării condițiilor și ordinii întregii vieți sociale, determinate de voința societății, în interesul societății[6, p.19].
Avînd deja o noțiune în sens larg al ordinii publice, se impune definirea termenului cu caracter individual, restrîns, care ar reflecta cele mai esențiale laturi ale acestei instituții. Ordinea publică poate fi considerată (în sens special) ca un ,,sistem de relații dintre oameni determinate în societatea noastră, care sunt reglementate nu numai de normele de drept, dar și de cele morale și asigură realizarea de către toate organizațiile de stat, obștești și de către cetățeni a drepturilor sale, apărarea intereselor lor legate și executarea obligațiilor sale’’.
Specialiștii din Criminalistica înțeleg prin ordine publica sistemul de relații sociale, reglementate de normele de drept și cele morale, care asigura liniștea sociala, securitatea personala și apărarea proprietății ei, precum și condiții normale de munca, odihna, de trai ale cetățenilor și activitatea normala a întreprinderilor, instituțiilor si organizațiilor.
În acest sens ordinea publica acumulează doar relațiile sociale, care se creează prioritar în locurile publica și sunt caracterizate prin respectarea cerințelor moralității sociale, respectarea unor reguli unanim recunoscute de conviețuirea sociala, ca menținerea liniștii sociale, regulile de comportare în strada, parcuri, în alte locuri publice, respectarea cinstei și demnității altor persoane, etc.
În esență pe baza ideilor mai multor autori am putea descrie specificul intercalarii unor sau altor relații sociale în conținutul ordinii publice, am constatat următoarele puncte de vedere principale:
Orice societate constă atît din diferite nivele, cit și din diferite sfere ale vieții sociale. Fiecărei sfere a vieții sociale îi sunt tipice anumite fenomene și procese, care își găsesc reflectarea sa în relații sociale specifice, tipul de relații determină esența unei sau altei sfere;
Societatea umană funcționează potrivit unor principii și norme, orientînd comportamentul oamenilor și adaptarea lui la necesitățile dezvoltării si progresului social în general.
Omul reprezintă și un organism biologic viu (aspectul biologic în formarea personalității umane) și o ființă socială (avînd trăsături sociale). În această ultimă calitate, el(omul) apare ca personalitate umană. Omul devine personalitate, nu se naște cu asemenea calitate, formarea personalității exprimă caracterul ca proces social. Din cele știute, supraviețuirea oamenilor a reușit datorită interacțiunii dintre ei (oamenii), ajutându-se reciproc, schimbând între ei produsele obișnuite, satisfăcându-și în comun nevoile materiale si spirituale. Aceste relații între membrii societății se constituie independent de voința omului, fiind impuse de necesitățile vitale ale grupului social. În cadrul acestui raport persoanele fac schimb nu numai de careva idei, emoții dar și de întîmplări, fapte și activități. Comunicarea dintre oameni constituie o forma specifică cu caracter individual si primordial al comportamentului uman. Orice act de comunicare apare în forma unui comportament bine determinat. În rezultatul comunicării între indivizi apar relații personale concrete, se creează o rețea de contact între aceste persoane. Deci astfel comunicarea condiționează determinarea relațiilor multiple și complexe dintre oameni. Reglementarea relațiilor sociale constă în faptul includerii lor în anumite limite bine determinate, a le conferi un regim cunoscut, a le asigura o dezvoltare corectă. Practic, acest proces de reglementare se reduce la stabilirea cu ajutorul normelor sociale a unor anumitor reguli, voințe și în organizarea respectării acestora. Personalității umane i se acorda, pe de o parte, posibilitatea desăvârșirii a unor fapte determinate, iar pe de alta parte i se înaintează obligațiunea de a se abține de la savîrșirea unui cerc vast de fapte negative pentru societatea respectiva. În asemenea modalitate se asigură corespunderea între comportamentul unei persoane aparte și interesul altor persoane si a societăți în ansamblu, anume în aceasta constă starea normala a conviețuirii sociale.
În cadrul acestor relații sociale are loc și un proces de evaluare a ceea ce este bun si rău, pentru viața sociala, adică respectarea ordinii publice sau încălcarea ei, este un sistem de relații care sunt acceptate de societatea respectivă și reglementate prin prisma tuturor normelor înaintate (morale, de drept, tehnice, etc.).
Sistemul normelor sociale, remarcă D. Baltag este alcătuit din următoarele categorii de norme:
norme etnice;
norme obișnuielnice;
norme tehnice;
norme religioase;
normele organizațiilor sociale nestatale;
normele juridice
În ansamblu normele sociale sunt niște reguli de comportament împărtășite de doua sau mai multe persoane cu privire la conduita adecvată a cetățeanului, trebuie considerate ca social-acceptabile, adică privesc anume raporturile dintre oameni. Normele sociale sunt o creație a acestora, o expresie a voinței lor. Existența normelor sociale este, din punct de vedere obiectiv necesară, societatea în ansamblu fiind inexistentă în afara unor reguli de comportament.
Normele morale (etice) reprezintă reguli cu privire la bine si la rău, corect și incorect, just și injust. În corespundere cu aceste norme, actele umane por fi categorizate în morale și/ sau imorale. În respectarea acestor reguli este cointeresată întreaga societate, deoarece existența acesteia(a societății) în lipsa lor (a regulilor) ar fi imposibilă, fără respectarea acestor reguli nu poate fi vorba de conviețuire socială. Între normele sociale și cele de drept se stabilește o corelație organica, foarte strînsă, reciprocă dar neîncălcînd independența fiecăruia.
Normele juridice, ca elemente constitutive ale dreptului, constituie niște reguli de conduită instituite de puterea publică(și recunoscute de puterea publică), a căror respectare este asigurată, la nevoie prin forța exercitată a statului. Normele de drept, corespondînd semnelor generale ale normelor sociale, au careva trăsături specifice, care determină complexitatea acestora.
Normele de drept constituie:
reguli obligatorii de conduită;
norme, cu caracter general și impersonal, care exprimă voința statului și a societății in ansamblu;
norme determinate/ sancționate de organele de stat competente.
Deci, ordinea publică presupune regimul relațiilor sociale, volitive, realizate în procesul respectării conștiente și benevole de către cetățeni a normelor de drept stabilite și a altor norme cu un caracter non-juridic, a regulilor de comportament în sfera conviețuirii sociale și în acest sens asigurînd viața complexă și stabilită între oameni, în condițiile dezvoltării societății în totalitate. În aceasta ordine de idei este strict necesar delimitarea termenilor de: ordinea publică de ordinea de drept. Prima motivație ar fi factorul că aceste două noțiuni (ordine publică și ordine de drept) nu corespund în volum deplin, ele fiind corelative, sfera comună îl constituie cumulul de relații sociale, care este determinat cu ajutorul normelor juridice.
Ordinea publică este legata și de noțiunea de disciplină. Disciplina trebuie privită ca o executare, respectarea benevolă si conștientă a normelor consacrate într-o anumită sfera a vieții sociale. Disciplina de conviețuire socială constituie un element(semn, condiție) obligatoriu al ordinii publice. Ordinea publica e necesar sa fie respectată în toate sferele vieții sociale, în special în condițiile cînd persistă anumite pericole în ce privește securitatea oamenilor și a avutului lor. Între noțiunea de ordine publică și securitatea publică de asemenea există o legătura distinctă, adică consolidarea securității publice, în mare măsură este condiționată de asigurarea ordinii publice , care de asemenea urmărește scopul creării condițiilor normale de viața în societatea respectiva, în particular asigurînd inviolabilitatea fizică a persoanei, comportamentul corespunzător al cetățenilor în locuri publice, în timpul desfășurării diferitor activități și în cadrul altor relații dintre cetățeni, integrarea bunurilor personale, activitatea normala a întreprinderilor, instituțiilor, organizațiilor.
Considerăm că, securitatea publică ne apare ca element al ordinii publice(privit în sens general).
În concluzie pornind de la diversitatea de interpretări privind definiția și conținutul ordinii publice redare mai sus, putem delimita următoarele precizări referitoare la ordinea publică:
Ordinea publică poate fi definită(in sens larg) ca întreg sistemul de relații sociale care asigura regulile de conviețuire socială în ansamblu, regulile de menținere a ordinii în viața publică, de asigurare a inviolabilității persoanei și a patrimoniului sau, etc., reglementate de întreg sistemul de norme sociale( morale, tehnice, de drept, etc.);
Ordinea publică (în sens restrîns) însumează relațiile sociale, reglementate de normele morale și de drept, referitoare la asigurarea respectării regulilor de comportament în societate si asigurarea liniștii publice;
Între noțiunile de ordine publică, securitate publică și noțiunea de disciplină se face o delimitare la nivelul legislației penale.
Definind minuțios noțiunea și conținutul termenului de ,, ordine publica” și făcînd o anumită tipologie a normelor, este succesiv necesar de a defini noțiunea de infracțiune (în general), cea de infracțiune contra ordinii publice(in particular) și a ne limita la infracțiunea de vandalism. Noțiunea de infracțiune în majoritatea surselor de specialitate este formala, astfel,, infracțiunea este o conduită calificată astfel printr-un text de lege ” sau ,, acțiune sau omisiune imputabilă autorului său, prevăzuta sau pedepsită prin lege cu o sancțiune penală”.
În literatura autohtona, infracțiunea este ,,o fapta (acțiune sau inacțiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, savîrșită cu vinovăție si pasibilă de pedeapsa penală”. În acest context, cuvîntul prejudiciabilă are sensul de dăunător pentru societate, din punct de vedere social este periculos. Este primordial să se înțeleagă că infracțiunea (în general) și infracțiunea de vandalism (în particular) sunt considerate ,, faptă încriminată în lege și sancționată cu pedeapsă tocmai pentru ca vătămă sau pune în pericol (amenință) o anumită valoare socială și prin aceasta, societatea în întregul ei”. Cînd vorbim de pericolul social al infracțiunii, înțelegem că ea este periculoasă numai în raport cu ceva aflat în exterior, adică în raport cu un obiect. De fapt, a săvîrși o fapta infracțională înseamnă a pune în pericol sau a aduce un prejudiciu unui obiect. Fapta infracțională este o manifestare a făptuitorului în sfera relațiilor sociale, o intervenție a acestuia împotriva valorilor sociale aparate de legea penală, de aceea ,,infracțiunea-acțiunea sau inacțiunea infracțională – nu poate fi conceputa fără de obiectul asupra căruia acestea sunt întreprinse și care este vătămat sau periclitat prin săvîrșirea lor.”
Luînd în considerație cadrul de desfășurare, împotriva cui se îndreaptă și cauzele care o determină, infracțiunea este direcționată contra celor mai de seama valori ale societății, apreciate ca atare în raport cu o etapă concretă de dezvoltare a relațiilor sociale. Faptele, care reprezintă un pericol social major sunt incriminate și sancționate conform codului penal al unui stat aparte (în cazul nostru, codul penal al Republicii Moldova). În acest fel infracțiunea deja devine o ,,categorie juridică’’ iar infracțiunea este savîrșită în cadrul societății și împotriva uneia dintre valorile care o compun. Iar valorile de care vorbim nu trebuie privite ca unități individuale, deoarece ele prezintă interes pentru întreaga societate, fiind numite si valori sociale, care sunt un produs al activității umane – materiale sau spirituale, un rezultat al activității exercitate pe parcursul epocilor istorice sau al activității exercitate pe parcursul vieții unei generații. Conținutul valorilor sociale se întrunește în cadrul relațiilor sociale, acestea din urmă întotdeauna se formează în raport cu o anumită valoare, deci ele sunt într- relație de interdependență. Fiecare relație socială presupune existența valorilor ,,sale”, după cum fiecare valoare presupune relația ,,sa” socială. Deci, valorile sunt relațiile care se stabilesc în cadrul unei societăți, iar faptele infracționale, ca vandalismul provoacă o stare de neliniște, de dezechilibru, de perturbare a stării normale a lucrurilor; deci pune în pericol existenta unei societăți ca un tot întreg, iar legea penală este acel,, scut” care apără, intervine si reglementează astfel de pericole, prin dispozițiile de lege.
Infracțiunea poate fi privita atît ca un fenomen social dar/ și uman; social, după cum am menționat anterior, deoarece se îndreaptă împotriva relațiilor sociale; uman, deoarece reprezintă un act întreprins de o persoană(un om, în cazul vandalismului, de un vandal).
Vandalismul, întrucît tulbura ordinea publică, este o acțiune antisocială, care este incriminată și pedepsită conform codului penal. Dreptul penal este acel instrument, care protejează sistemul de relații sociale, ratificat în mod obiectiv în procesul de evoluție istorică firească a statului și a societății, dar totodată acel care sancționează și impune o anumita pedeapsă făptuitorului, în dependență de valoarea obiectului vandalizat. Valoare apare în urma procesului de judecata, de apreciere, de evaluare care este emisa asupra unei entități. Rezultatul procesului dat este conferirea atributului de valoare acestei entități. În ce privește infracțiunea de vandalism, entitate poate fi considerată ordinea publică, iar obiectele sunt edificiile, monumentele și blocurile catalogate drept semne ale civilizației. De regula, legiuitorul le găsește gata valorificate, ramînîndu- i sarcina de a consacra în norme penale ocrotirea valorii, care constituie patrimoniul socio-juridic universal, ținînd seama de judecățile de valoare a predecesorilor săi. Această perpetuare în evaluări oglindește importanța valorii respective pentru orice societate umana și imposibilitatea de a-i subestima însemnătatea” .
Reflectarea semnelor generale ale infracțiunii contra securității și ordinii publice, permite în primul rînd, de e sesiza pericolul social și anturajul juridic a acestor acte criminale, totodată, în a le delimita de alte atentate cu caracter asemănător, etc. Toate acestea au importanta teoretică, cît și practică, deoarece poate acorda ajutor organelor de drept și poate fi parte a factorilor de decizie, ocupați cu lupta cu criminalitatea și asigurarea ordinii publice – de a încadra corect faptele săvîrșite în limitele cadrului normativ și a aplica masurile necesare de prevenire și contracararea acestora.
După cum afirma Danișin, pericolul social al infracțiunii contra ordinii publice reiese din faptul ca acestea sunt orientate contra unor relații sociale importante din domeniul conviețuirii sociale, care cad sub incidența protecției juridico-penale . Un semn specific infracțiunilor contra ordinii publice este faptul că acesta este dăunător pentru un cerc larg de relații sociale (atît a persoanelor , a activității normale a unor întreprinderi de stat și private, a institutiilor sociale etc.). La săvîrsirea infracțiunilor, dauna, de regula, este cauzată intereselor unei persoane neconcretizate, dar care sunt socialmente necesare – condițiilor normale de viață a societății in ansamblu, de aceea influenței criminale nemijlocite sunt supuse așa valori sociale ca condițiile normale de viață a întregii societăți, ordinea publică, securitatea în procesul de realizare a diferitor lucrări și folosire a unor mijloace periculoase .
Deci pericolul social al acestei grupe de infracțiuni, rezidă în faptul că ele atentează la o sferă largă de relații sociale, cauzează sau pot cauza daune unui stat, infracțiunile din acest grup, se savîrșesc de regula prin mijloace socialmente periculoase, dauna cauzată avînd caracter complex, multe-aspectual
Obiectele de atentare pot fi tipologizate in: obiectul general, obiectul generic și obiectul nemijlocit.
Obiectul general constituie cumulul de relații sociale a căror conținut și dezvoltare fireasca sunt condiționate de asigurarea ordinii de drept într-un stat, conform legii penale in vigoare.
Obiectul generic al infracțiunilor contra ordinii publice, încriminate de către legiuitor prin capitolul XIII a Codului Penal al Republicii Moldova, îl constituie relațiile sociale care asigură ordinea publică în sens particular al termenului.
Obiectul nemijlocit este format dintr-o parte a sistemului de relații sociale care formează categoria obiectului generic, stabilit de sistemul de relații sociale care asigura ordinea publică, dar și de relațiile sociale care asigură securitatea publică.
În acest capitol se includ doua conținuturi normative ce prescriu încriminări contra ordinii publice: vandalismul (art. 288 al C. P.) și huliganismul (art. 287 al C. P.).
Din punct de vedere al aspectului obiectiv, majoritatea infracțiunilor contra ordinii publice se savîrsesc prin anumite acțiuni: banditismul(art. 283 al C. P.), dezordine în masa (art. 285 al C. P.), huliganism (art. 287 al C. P.), vandalism (art. 288 al C. P.) etc.
Nu exclude legiuitorul prin încriminarea acestor fapte nici posibilitatea atragerii la răspundere penală a făptuitorului pentru o infracțiune consumată chiar și în cazul unor etape anterioare acesteia. Spre exemplu, banditismul (art. 283 al C. P.), este atribuit la tipul de componență formal-redusă, consumarea acestuia fiind calificată la momentul pregătirii infracțiunii.
O semnificație aparte, după părerea noastră, e necesar de acordat infracțiunii de vandalism (art. 288 al C. P.), a cărei consumare depinde de modalitatea normativă reflectată de către legiuitor în conținutul normativ. Astfel, putem atribui componența în cauză la categoria celei formal-materiale ( care va fi analizată minuțios în următorul compartiment).
În circumstanțele în care consecința criminală nu trebuie supusă probării pentru existența unei infracțiuni consumate, survenirea acesteia determină calificarea în baza unui semn circumstanțial, iar în cazul inexistentei acestuia – în baza circumstanțelor agravante cu caracter general (art. 77 alin. (1) C. P.)
În cadrul infracțiunilor care atentează la ordinea publică se includ:
Vandalismul;
Huliganismul.
Trăsăturile specifice ale infracțiunilor contra ordinii publice sunt:
infracțiunile contra ordinii publice constituie acel comportament al persoanei, care este interzis nu numai de dispozițiile normative pozitive, dar și de normele sociale si morale, fiind considerat imoral si jignitor, deasemenea distrugător a semnelor cu o anumită valoare atît pentru societate cît și pentru civilizație.
lipsa în fapta vinovatului unui sau altui semn al conținutului normativ al infracțiunii sau contravenției administrative, orientate contra ordinii publice, nu exclude răspunderea pentru comportamentul imoral;
normele juridice si cele morale care reglementează si apără ordinea publică, sunt strîns legate între ele atît în procesul formării lor, cît și în cazul realizării practice a acestora;
consecințele infracțiunilor contra ordinii publice constau întotdeauna în încălcarea ordinii publice, iar majoritatea infracțiunilor împotriva ordinii publice pot cauza nu numai daune materiale, dar și deteriorează condițiile normale de muncă, odihnă și trai, totodată pot leza drepturile și interesele legitime ale cetățenilor.
Rezumînd cele relatate, evidențiem că determinarea corecta a noțiunii de infracțiunii contra ordinii publice are o importantă teoretică și practică semnificativă, deoarece ne permite să pătrundem în esența acestor infracțiuni, determinarea încadrării juridico-penale corectă a acestor fapte în limitele cadrului normativ existent și criteriile specifice de delimitare de alte fapte omogene. Totodată oferă posibilitatea de a soluționa corect problema cauzelor și condițiilor de săvîrșire a infracțiunilor date și a înainta anumite măsuri de prevenire si contracarare a acestor ,, destabilizatori’’ ai societății.
Susținerea ideia precum că securitatea publică ne apare ca element al ordinii publice (privite în sens general al cuvîntului) vine din însuși definirea infracțiunii contra ordinii publice care însumează acele fapte socialmente periculoase, ilegale, săvîrșite din motive josnice, care încalcă in mod grosolan ordinea publică si cauzează daune considerabile relațiilor sociale, care formează esența acestora.
Compartimentul II Aspecte juridico-penale privind componența de infracțiune "vandalismul"
2.1 Elementele obiective (obiect, latura obiectivă)
În Dreptul Penal una dintre cele mai controversate este problema privind obiectul infracțiunii, totodată latura obiectivă a infracțiunii date ( în cazul nostru infracțiunii de vandalism) .
Obiectul infracțiunii îl formează valorile sociale și relațiile sociale, care necesită apărare penală, în a căror consolidare și dezvoltare este interesată societatea și cărora, prin compartimentul antisocial al unor persoane aparte sau al unor grupuri de persoane, li se poate aduce atingere esențială.
Putem menționa că fapta, ( chiar dacă denotă, obiectiv un pericol social) poate fi calificată ca infracțiune numai dacă conținutul ei corespunde celui prevăzut de legea penală ( fapta prejudiciabilă, savîrșită cu vinovăție, susceptibilă de pedeapsă). Astfel spus, numai dacă obiectul corespunzător este pus sub protecția legii penale.
N. S. Taganțev menționează că obiectul infracțiunii este întotdeauna norma juridică privită în existența ei reală. El explică această interpretare a obiectului infracțiunii prin faptul că, recunoscînd în calitate de obiect al infracțiunii doar valorile sau interesele reale, nu vom fi în stare să lămurim natura juridică a faptei atunci cînd prin ea se aduce atingere unei anumite valori, însă o asemenea atingere nu este considerată ilegală.
Doctrina penală română este unanimă în a considera obiectul infracțiunii ca fiind valoarea socială și relațiile sociale create în jurul acestei valori, care sunt periclitate ori vătămate prin fapta infracțională.
Pe de altă parte, școala sovietică a dreptului penal a respectat, pe parcursul cîtorva decenii, concepția, potrivit căreia prin obiect al infracțiunii trebuie de înțeles numai relațiile sociale ocrotite de legea penală.
Potrivit unor autori, în calitate de obiect al infracțiunii evoluează ’’ persoana aparte sau un anumit grup de persoane, ale căror valori materiale, apărate penalmente, sunt supuse impactului infracțional, în rezultatul căruia acestor persoane li se cauzează daune sau se creează primejdia de a li se pricinui daune’’ .
In compartimentul I, am efectuat un studiu amănunțit cît privește termenul ,,vandalism”, noțiunea de ,,infracțiune contra ordinii publice”, deasemenea includerea ,,vandalismului în contextul infracțiunilor contra ordinii publice”, în compartimentul II, vom delimita obiectul si partea obiective de subiect si partea subiectiva.
In literatura de specialitate, se considera ca componenta de infracțiune constituie ,, cumul de semne obiective si subiective, stabilește de legea penala, ce califica o fapta prejudiciabila drept infracțiune concreta’’
Cercul de fapte prejudiciabile pasibile de răspundere si pedeapsa penala, cu ajutorul componentelor de infracțiune, se realizează delimitarea de alte infracțiuni și fapte ilegale. Fiecare componenta de infracțiune are ca elemente constitutive:
obiectul infracțiunii;
subiectul infracțiunii;
latura obiectiva;
latura subiectiva.
Elementele si semnele componentei de infracțiune sunt strîns legate intre ele, lipsa în fapta comisa de către înfăptuitorul a unuia dintre elemente și semnele obligatorii, determina lipsa componentei de infracțiune în ansamblu. De aici reiese importanta cunoașterii perfecte a componentelor de infracțiune. Desigur ca infracțiunea este unicat în felul sau și constituie în esența o unitate, un fenomen vizibil. Structura acesteia pe elemente și semne se realizează doar în scopul stabilirii conținutului actului infracțional comis.
Particular privitor la caracterizarea unor elemente aparte ale conținutului normativ al vandalismului nu exista o părere unica, ceea ce determina existenta unor erori si dificultăți aplicative.
O condiție indispensabila vizînd respectarea legalității penale este ca orice infracțiune concreta săvîrșită de o persoana sa corespunda conținutului unei infracțiuni din legea penala . Oricare persoana, care a comis o fapta ilegala, prevăzută în codul penal, cauzează prejudicii societății cit și relațiile existente in ea.
Pornind de la definirea infracțiunii ca ,,faptă(acțiune sau inacțiune ) social-periculoasă, prevăzută de legea penala, savîrșită cu vinovație și posibilitate de o anumita pedeapsa” se face referire la careva obiective, valorificate și aparate de organul de stat. Ca valori sociale ocrotite de codul penal se numără:
persoana;
drepturile si libertățile persoanei;
proprietatea;
mediul înconjurător;
orînduirea constituționala;
suveranitatea, independenta si integritatea teritoriala a Republicii Moldova;
pacea si securitatea omenirii;
întreaga ordine de drept.
În ce privește definirea concreta a obiectului infracțiunii și formele sale de manifestare sunt opinii diverse. Deoarece, în studiul nostru ne referim doar la vandalism, vom face studiul obiectului infracțiune din caracterul relațiilor sociale ca forme tipizate de raporturi ale unor subiecți, care activează în societatea noastră, astfel obiectul infracțiunii îl formează valorile sociale și relațiile privitoare la aceasta, aparate de legea penala prin incriminarea faptelor care aduc atingere sau le pun în pericol. Anume obiectul general ne da posibilitatea de a determina conținutul socio-politic al dreptului penal, sa stabilim caracterul faptelor savîrșite și în unele cazuri, sa deosebim infracțiunile de alte încălcări de lege.Pentru oricare infracțiune prevăzută de legea penala relațiile sociale și valorile ce corespund acestor relații aparate de lege au un caracter comun.
Particular, referindu-ne la vandalism ca infracțiune contra ordinii publice, obiectul general este constituit din totalitatea de relații sociale, proclamate și apărate de codul penal și care asigură ordinea de drept în Republica Moldova.
Obiectul juridic generic, comparativ cu cel general, are un caracter mai îngust, fiind constituit dintr-un cumul de relații sociale formate în jurul și datorita unei dintre valorile fundamentale ale societății, cum sunt, persoană umană, proprietatea, mediul înconjurător etc. Este evident că delimitarea dintre diverse relații sociale reiese din deosebirile existente în ceea ce privește elementele structurale, caracterizate prin anumite semne omogene, de aceeași natură, care obligatoriu trebuie să apară în legătură cu anumite genuri de obiecte materiale, să existe între subiecți omogeni și să fie reflectată prin prisma unor anumitor forme de raporturi între acești subiecți .
Dacă vorbim de obiectul generic al infracțiunii de vandalism, acesta este foarte dificil de stabilit, deoarece fiecare infracțiune, neluînd în considerare gradul de prejudiciu într-o măsură sau alta atentează la ordinea publică. Ca obiect generic al infracțiunilor prevăzute de Capitolul II al Codului Penal, prin ordine publică se subînțelege relațiile sociale, apărute în baza respectării normelor de drept și care sunt orientate spre menținerea liniștii publice și moralității, respectului reciproc, comportamentului corespunzător al cetățenilor în locurile publice, relațiilor în sfera comunicării sociale.
Ierarhia valorică a obiectelor infracțiunii ne determina descrierea detaliata a obiectului nemijlocit al lor. Distincție dintre obiectul generic și obiectul nemijlocit se bazează pe relațiile care se stabilesc in cadrul sistemului de valori, valori care la rîndul lor se grupează în jurul valorilor fundamentale. La toate infracțiunile vom putea identifica, pe de o parte, o valoare socială, ocrotita în general și pe care norma de incriminare a avut-o în mod indirect în vedere, iar pe de altă parte o valoare socială ocrotită în special, de acea normă, împotriva faptelor prin care este în mod direct încălcată .
Obiectul juridic special al infracțiunii are un rol important atît teoretic cît și practic, deoarece anume el reflectă mai pe deplin esența atentatului social periculos concret. În esență, obiectul nemijlocit al infracțiunii îl constituie acea valoare socială concretă asupra căreia a atentat infractorul. Delimitarea infracțiunilor contra ordinii publice și securității publice de alte încriminări cu caracter penal poate fi redată prin descrierea corectă și concretă a obiectului nemijlocit.
Raportându-se de la întreg la parte , obiectul nemijlocit al vandalismului trebuie să reiasă din relațiile sociale care asigură securitatea publică și ordinea publică.
Actualmente, vandalismul constituie una dintre cele mai raspîndite infracțiuni, marea parte din acest tip de infracțiuni fiind săvîrșite de adolescenți. Prejudiciul primar fiind faptul că este un act care atentează la ordinea publica, încalcă liniștea obștească/ socială, condițiile de viață cotidiană ale cetățenilor, condițiile corespunzătoare de muncă si odihnă, în general încâlcîndu-se drepturile și interesele cetățenilor. Vandalismul reflectă atitudinea disprețuitoare a vandalului față de semnele civilizației și a societății în același timp, lipsa cunoștințelor de istorie a neamului, și semnificația unor principale edificii notorii pentru o anumită perioadă din trecut, în fine nedezvoltarea patriotismului și a dragostei de țară care l-ar împiedica de a comite acte de vandalism si finalmente lacunele cetățenilor în ce privește drepturi și obligații, acte legale și ilegale, noțiunile de just și injust.
Am putea fi de acord cu ipoteza conform căreia obiectul nemijlocit al vandalismului (cu sens general) îl constituie ordinea de drept și regulile de conviețuire, dar (în sens particular) poate fi considerat ca întreg sistemul de relații sociale care asigură ordinea publică. Statul este acel care menține ordinea, reglementează relațiile între cetățeni în locurile publice și în alte locuri cu scopul asigurării securității, apărării cetățenilor și a intereselor fiecăruia, precum și ordinea de utilizare a bunurilor materiale si spirituale. Prin acte de vandalism sunt cauzate daune relațiilor sociale apărute drept rezultat al respectării normelor de drept orientate spre menținerea liniștii publice și moralității, respectului reciproc, comportamentul corespunzător al cetățenilor în locurile publice, relațiile sociale care asigura conviețuirea socială.
Interesele(valorile sociale) ocrotite de codul penal sunt multiple, diferențiate în doua grupuri aparte:
interese materiale (bunurile materiale);
interese morale (simboluri istorice unei anumite civilizații).
Obiectul material al infracțiunii nu este o relație socială, ci un element al ei Boronoașterea obiectului material al infracțiunii are o importanță în ce privește interpretarea corectă a faptei concrete ca infracțiune, deoarece în anumite cazuri numai prin intermediul acestuia putem stabili valoarea socială susceptibilă de protecție juridico-penală, dar totuși in cazul infracțiunii de vandalism prejudiciul moral, sau istorico-valorific al obiectului depășește valoarea materială.
În baza art. 51 al Codului Penal al Republicii Moldova,, temeiul real al răspîndirii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvîrșită, iar componența infracțiunii, stipulată in legea penală, reprezintă temeiul juridic al răspunderii penale” Componenta infracțiunii constituie o națiune juridică, determinată ca un cumul de semne, care caracterizează obiectul, subiectul, latura obiectivă si cea subiectivă a infracțiunii, semnele conținutului sunt strîns legate intre ele.
Prin latura obiectivă a infracțiunii se înțelege activitatea persoanei fizice care prin urmările ei periculoase deteriorează sau pune in pericol anumite relații sociale aparate de normele de drept; deci latura obiectivă a infracțiunii de vandalism este constituită din totalitatea condițiilor privitoare la actul de conduită, cerute de lege prin existența infracțiunii. Reieșind din aceasta conținutul obiectiv este constituit din:
elementul material;
urmare imediată;
raport de cauzalitate.
Elementul material constituie componentul principal al laturii obiective a infracțiunii si consta in actul de conduita uman interzis de legea penala. Acțiunile exterioare se manifestă ca comportare activă (comisiune) și pasivă (omisiune), care au ca suport subiectiv vinovăția.
Acțiunea este o conduită umană care produce cu necesitate o anumită consecință în lumea exterioară și care ar putea consta fie dintr-o simplă modificare a stării existente anterior ( in cazul infracțiunilor de simpla acțiune), fie dintr-o anumită transformare materială a lumii exterioare (in cazul infracțiunilor de rezultat)
Urmarea imediată semnifică acea modificare negativă e realitații înconjurătoare pe care faptă săvîrșită a produs-o și care găsește expresia în periclitarea , vătămarea sau/ și amenințarea valorilor sociale apărate de legea penală.
Raportul de cauzalitate se realizează dintre fapta prejudiciabilă săvîrșită (elementul material) și urmarea imediată (consecințele criminale).
Pentru existenta laturii obiective ale infracțiunii se cere comiterea unei fapte sub forma de acțiune-inacțiune care să producă anumite consecințe dăunătoare societății . Acestea sunt și părțile componente a laturii obiective ale infracțiunii, care deasemenea conține niște semne esențiale, absolut necesare, pentru ca fapta săvîrșită să poată fi considerată infracțiune, aceste semne sunt numite adiacente sau facultative.
Dacă ne referim nemijlocit la interpretarea juridică penală a aspectului obiectiv al vandalismului atunci o anumită descriptivitate e dată in codul penal, la art. 288 unde vandalismul este pîngărirea edificiilor sau a altor încăperi, precum și nimicirea bunurilor in transportul public sau în alte locuri publice. vandalismul denotă pericol social, deoarece prin aceste acțiuni făptuitorul atentează la obiecte, edificii unice, restabilirea cărora este imposibilă sau foarte anevoioasă….,vandalul urăște civilizația.(art.288 alin 1 al Codului Penal)
Definiția legală a vandalismului după cum se observă este reflectată printr-un cerc restrîns de semne generale, ceea ce poate determina comiterea unor erori în aplicarea normei referitoare la săvîrșirea actelor de vandalism posibile de răspundere penală.
Oricare dintre infracțiunile contra ordinii publice reprezintă din punct de vedere extern(obiectiv) un anumit comportament al omului, care încalcă ordinea publică stabilită de o anumită societate .Prin motiv de vandalism trebuie de subînțeles, primordial lacuna educațională în ce privește datele istorice și valorificarea semnelor civilizațiilor trecute, absența delimitării între bine și rău, între drept si obligațiune, între frumos și urît, între legal și ilegal, între just și injust, corect și incorect, egocentrismul, egoismul excepțional, tendința de manifestare individuală a forței distructive, cultura limitată, ura condiționată si necondiționată dată de societate etc.
Desigur că fiecare individ în parte are nevoie de o afirmație proprie, dar important sau vital este forma de manifestare a acesteia, unii o realizează prin competitivitate sănătoasă, perseverentă și munca cinstită, alții-prin acte violente care ar arăta inferioritatea celorlalți și superioritatea lor, cît și instigarea altora la diferite acte criminale, ca mod de a demonstra loialitatea. Anume din acei,, alții” fac parte acei care se decid de a comite acte de vandalism, deseori nerealizînd gravitatea acțiunilor lor sau de consecințele faptelor de vandalism și faptul că este o infracțiune posibilă conform codului penal.
Astfel din limitele terminologice a infracțiunii de vandalism se evidențiază următoarele semne constitutive (esențiale) ale laturii obiective:
acțiunea, care încalcă grosolan ordinea publică și exprimă o vădita lipsă de respect față de societate, manifestată prin acțiuni de ,,urâțire” si deteriorare a unor edificii-semne a civilizației;
acțiunea , care încalcă grosolan ordinea publică și exprimă o vădită lipsă de respect față de societate, manifestată prin opunerea de rezistență a vandalilor față de reprezentanții autorităților organelor de drept;
acțiunile, care prin conținutul lor se identifică printr-o manifestare agresivă și/ sau repulsie față de civilizație .
Din această tipologie a acțiunilor concluzionăm faptul că actele de vandalism posibile de răspundere penală le sunt caracteristice doua semne cu caracter obligatoriu, strîns legate intre ele, este vorba de o încălcare grosolană a ordinii publice și totodată de o lipsa de respect față de societate si civilizație care nu pot exista una în lipsa alteia.
Ca criteriu de apreciere a actelor de vandalism și consecințele acestora servesc de regulă, normele morale, etice si regulile de conviețuire socială, menționează autorul rus N. Korjanskii.
Oricare formă de manifestare a actelor de vandalism este legată de încalcarea ordinii publice, dar nu oricare încălcare a ordinii publice poate fi considerat act de vandalism posibil de răspundere penală, limitele vandalismului sunt trasate de codul penal art. 288, unde se afirmă că vandalismul este pîngărirea edificiilor sau a altor încăperi, precum si nimicirea bunurilor in transportul public sau in alte locuri publice. În acest context cuvîntul de pîngărire nu trebuie pus în relație de sinonimie cu distrugere totală sau profanare care sunt acte referitoare la alte articole din codul penal astfel prin pîngărire se are in vedere atît deteriorarea aspectuală, cum ar fi Graffiti, cît și ,, înfrumusețarea” edificiilor cu diverse sticere cu mesaj ofensator. În aceiași ordine de idei, cetățenii deteriorează sau nimicesc bunurile din transporturi, nefiind conștient de obligațiunea de a păstra si a nu distruge bunurile din transportul public.
Cum s-a menținut anterior sunt cazuri de vandalism, cu opunere de rezistență față de organele de drept. Prin opunere de rezistență se subînțelege opunerea activă realizată persoanelor împuternicite, în virtutea legii obligațiunilor obștești si cetățenești, cu menținerea ordinii publice. Ca să fie dovedită opunerea de rezistentă a vandalului de catre autorități, aceasta implică depistarea autorităților a factuitorului în timpul actelor de vandalism.
Actele de vandalism, însoțite de opunerea de rezistența colaboratorului de poliție, ca reprezentanți ai puterii de stat și obștești, care îșî exercită obligațiunea de menținere a ordinii publice, precum și altor cetățeni, care efectuează acte de vandalism, inclusiv si însoțite de aplicarea violentei sau a amenințării cu aplicarea acesteia față de persoane, reprezentanți ai legii nu se cuprind în dispoziția incriminatorie a vandalismului și necesită o calificare suplimentară în baza altor articole. Aceste infracțiuni mult mai grave decît vandalismul, săvîrșite din motive de vandalism, pot fi calificate și in baza altor articole, dacă legiuitorul a prevăzut răspundere pentru săvîrșirea lor din alte motive decît cele de vandalism, faptă va fi încadrată în limitele unui cumul de infracțiuni: art. 287 al Codului Penal si art. 349 alin (2) al Codului Penal al Republicii Moldova.
La reprezentanții autorităților sunt atribuite persoanele cu funcții de răspundere ale organelor de drept sau ale celor de control, precum și alte persoana cu funcție de răspundere, împuternicite legal cu funcții de dispoziție față de persoanele care nu se află față de primii în situație de dependență de serviciu. La acestea se atribuie: deputații, procurorii, anchetatorii, persoanele care efectuează cercetarea penală a infracțiunii, inspectorii pe urmărire penală, colaboratorii operativi, cei ai serviciilor de securitate, ai organelor de interne, organele vamale, organelor de supraveghere în penitenciare etc.
Menționînd că elementul material este un semn cu caracter obligatoriu, desigur ca sunt careva semne cu caracter facultativ, deasemnea importante deoarece ele ,, ajută, favorizează savîrșirea infracțiunii și ele sunt întotdeauna preexistente executării elementului material”. Sunt considerate ca semne facultative: locul, timpul, circumstanțele, metoda și mijloacele de săvîrșire a infracțiunii. Actele de vandalism, în mare parte sunt săvîrșite in prezența martorilor, colaboratorilor instituțiilor, organizațiilor, adică in mod public, din acest considerent un semn obligatoriu al infracțiunii de vandalism este lipsa de respect față de societate, actele date nu pierd caracterul public nici atunci cînd ele nu sunt observate de nimeni in momentul săvîrșirii lor. Este de ajuns ca cetațenii se confruntă cu consecințele acestor acte criminale ca actele respective sa aibă o rezonanță cu caracter social.
Potrivit art. 12 alin. (1) al C. P. al RM locul săvîrșirii faptei se consideră locul unde persoana a acționat ori în cazul inacțiunii, trebuia să acționeze, fie locul unde a survenit ori în viziunea persoanei trebuia sa survină urmăririle infracțiunii date.
Deoarece, actul de vandalism este una cu componențe formale, infracțiunea se consumă în momentul săvîrșirii acțiunii sau inacțiunii. În cazul acestor infracțiuni consumarea și timpul săvîrșirii faptei se suprapun.
Pentru aplicarea corectă a legii penale, timpul săvîrșirii faptei are valoare de principiu. În raport cu timpul faptei se stabilesc:
caracterul penal al faptei;
dacă persoana care a săvîrșit fapta este subiect al infracțiunii;
unele circumstanțe etenuante sau agravante, precum și circumstanțele excepționale ale cauzei legate de rolul și comportamentul făptuitorului în timpul săvîrșirii acțiunii
alte circumstanțe care au importanță pentru aplicarea corectă a legii penale.
Conform art. 16 al CP al RM, a clasificării infracțiunilor,, infracțiuni ușoare se consideră faptele pentru care legea penală prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe termen de pînă la 2 ani inclusiv’’, deci reeșind din dispozițiile art. 288 al infracțiunii de vandalism, astfel de acte sunt incadrate în această categorie. Totodată acest tip de fărădelege se include în compartimentul infracțiunii unice pentru că se clasifică conform dispoziției unei singure norme a legii penale.
Respectînd dispozițiile legale, putem afirma ca infracțiunea de vandalism este săvîrșită în loc public și acesta ne apare ca un semn obligatoriu și nu facultativ, acesta afirmație reiese din faptul ca legea penală interpretează in mod extensiv noțiunea de loc public, asfel conform art. 131 al C.P. ,, prin faptă săvârșită în loc public se înțelege fapta comisă:
într-un loc, care prin natura și destinația lui, este întotdeauna accesibil publicului, chiar daca în momentul săvârșirii faptei în acel loc nu era prezent nici o persoana, dar făptuitorul își dădea seama că fapta ar ajunge la cunoașterea publicului;
în orice loc accesibil publicului dacă în momentul săvârșirii faptei erau de față două sau mai multe persoane;
într-un loc neaccesibil publicului, cu intenția însă că fapta sa fie auzită sau văzută, dacă aceasta s-a produs față de doua sau mai multe persoane ;
într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepția reuniunilor care pot fi considerate cu caracter familial, datorită naturii relațiilor dintre persoanele participante ;
prin orice mijloace recurgând la care făptuitorul își dădea seama ca fapta ar putea ajunge la cunoștința publicului.
Aceasta interpretare extinsă, cu caracter contextual, ne oferă posibilitatea de a afirma ca locul public constituie un semn obligatoriu al aspectului obiectiv al vandalismului.
În esența consumării infracțiunii (în general) și infracțiunii de vandalism (in particular) depinde de modalitatea pe care o prescrie legiuitorul în conținutul normativ al încriminării penale, deci consumarea vandalismului depinde anume de modalitatea normativă pe care legiuitorul a prescris-o în dispoziția articolului, în general fiind atribuită la categoria unei componente formal-materiale, unde locul infracțiunii nu este semn facultativ dar un semn obligatoriu. Dacă actul de vandalism a fost însoțit de acte ca violenta sau opunerea față de organele de drept sau de încălcarea regulilor de securitate a circulației rutiere si de exploatare a transporturilor, atunci infracțiunea depășește limita infracțiunii de vandalism, iar făptuitorul este posibil și de alte încălcări decît cele prevăzute de art. 288 al Codului Penal al RM.
La stabilirea pedepsei are un rol primordial circumstanțele, care pot fi: atenuante și agravante. Cele atenunte sunt săvîrșirea pentru prima oară a unor infracțiuni ușoare sau mai puțin agravante, sau cele efectuate de minori etc. La circumstanțele agravanteîn ce privește anume art. 288 al CP al RM se include: săvîrșirea infracțiunii din motive de ură socială națională, rasială și sau religioasă, savîrșirea acțiunii cu folosirea încrederii acordate și săvîrșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnat pentru infracțiune similară sau pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză.
2.2 Elementele subiective (subiect, latura subiectivă)
Conform art. 52 al CP al RM infracțiunea este compusă din elemente și semne obiective și subiective ultimele fiind deasemenea importante în procesul calificării unei fapte prejudiciabile savîrșite ca infracțiune penală. Ca elemente subiectiv ale conținutului normativ, ne apar subiectul și aspectul subiectiv al ei.
Înțelegerea corectă a semnelor laturii subiective în procesul calificării infracțiunii permite a elabora criterii necesare de delimitare între diverse infracțiuni prin latura subiectivă.
Spre deosebire de latura obiectivă, cea subiectivă exprimă momentul subiectiv, pozitia psihică a subiectului infracțiunii în raport cu activitatea materiala desfașurata de el. Prin esența sa aspectul subiectiv al încriminarii penale constă într-o anumită atitudine psihică, alcatuită din diverse elemente ca cele: intelectuale, volitive și afective care determină și însoțesc actul fizic de executare si insuma în sine totalitatea condițiilor de lege cerute de lege cu privire la atitudinea psihică a făptuitorului – sub raportul constiinței si voinței sale – față de materialitatea faptei săvîrșite pentru că această fapă să constituie infracțiune .
Apelînd la art. 10 al CP consideram ,,orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumata nevinovata pîna cînd vinovația să vă fie dovedita în modul prevăzut de Codul de Procedură Penală în cursul unui proces juridic public, în cadrul careia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale si va fi constatată prin sentința definită…”
Vinovăția poate fi definită ca fiind atitudinea psihică a persoanei care savîrșind cu voință neconstrînsa o faptă care prezintă prejudiciu prevazut de codul penal a avut în momentul executării, reprezentarea faptei si a urmăririlor socialmente periculoase ale acesteia sau, deși nu a avut reprezentarea fapteișsi a urmărilor, a avut posibilitatea reală a acestei reprezentări.
În teoria dreptului penal se face diferența între vinovația că trăsătura esențială a infracțiunii și vinovația ca semn al conținutului unei anumite infracțiuni. În ipostaza semnului obligatoriu al laturii subiective, vinovătia va exista atunci cînd elementul material al infracțiunii a fost savîrsit cu formă de vinovație cerută de lege. Fapta se consideră săvirșită fără de vinovație daca persoana care a comis-o nerealizînd caracterul prejudiciabil al acțiunii sau inacțiunii sale nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile și, conform circumstanțelor cauzei, nici nu trebuia sau nu poate să le prevadă (conform codului penal).
În sursele literare de specialitate se remarcă că anume vinovația este elementul esențial al laturii subiective ale infracțiunii, ca semne facultative unii autori, ca Boroi si Borodac consideră scopul si motivul, asfel afirmind,, prezența unui scop special la savirșirea faptei demonstrează prezența intenției directe și exclude pe cea indirectă și cu atît mai mult vinovația imprudență” .
Scopul la rindul sau poate fi de mai multe feluri,,indepărtat final, apropiat, nemijlocit”
Mobilul (motivul) presupune impulsul intern al făptuitorului la săvirsirea infracțiunii, adică acea dorință, tendință, pasiune, acel sentiment care a făcut să nască în mintea făptuitorului ideea savirșirii unei anumite activități conștiente orientate intr-o anumită direcție, în vederea satisfacerii acelei dorințe, tendințe, pasiuni etc.
Latura subiectivă a infracțiunilor contra ordinii publice, susține autorul rus Danisin este caracterizată prin vinovație intenționată.
Practica judiciară ne relatează că vandalismul trebuie delimitat de alte infracțiuni în dependență de continutul și orientarea intenției vinovatului, scopul si circumstanțele faptei savîrsite, în cazul lipsei intenționalității vandalismului, acțiunile persoanei nu trebuie calificate ca vandalism (conform codului penal).
Reesind din cadrul penal al art. infracțiunii de vandalism, scopul vandalului constă în manifestarea vinovatului pe calea opunerii imediate a propriului,,eu” – parte a civilizatiei,, voi”, unde infracțiunea este comisă cu intenție directă, motivele actelor de vandalism au un caracter specific, deși motivația de bază este ura față de civilizație orientată prin pîngarirea de edificii- semne a civilizației și nimicirea bunurilor din transportul public (fapt care reiese din art.288 al CP al RM), deși ca alte motive pot fi lipsa de respect față de societate și bunurile care îi aparțin cît și lacuna normelor morale ale infractorului, alteori poate fi și vorba de motive ridicole ca: plictiseala sau ,, alăturarea de hurtă” (fac alții eu de ce să nu fac).
Stabilind conținutul motivelor vandalismului, se pot determina un șir de trăsături caracteristice si care permit, prin unitatea lor, descoperirea și stabilirea acestor motive și anume:
caracterul subit si durata scurtă de formare și acțiune a lor;
insignificanța motivelor;
insuficiența vadită a pretextului de savîrsire a acțiunilor huliganice (motivația fiind întimplătoare la fel și obiectele vandalizate);
caracterul concret si evident vadit al manifestarii acestor motive.
Reeșind din faptul că infracțiunea reprezintă actul de conduită interzis prin norma încriminătoare act savîrsit de o persoană fizică, încalcîndu-și astfel obligația de a nu-l savirși, îndreptat împotriva valorilor sociale al carui titular sunt organele care apără bunurile statale putem fi deacord cu Boroi, precum că ,, persoanele care sunt implicate în raportul juridic penal de conflic sunt considerați subiecți ai unei infracțiuni concrete”
Conform codului de procedura penala, urmarirea penala nu poate fi pornita , iar daca este pornita nu poate fi efectuata in cazurile in care fapta nu a fort savirsita de invinuit”(art. 281 al CP). Deci temeiul juridic al răspunderii penale presupune stabilirea obligatorie și a elementelor subiective: subiectul și latura subiectivă a infracțiunii.
Multe infracțiuni din codul penal al RM prescriu raspundere penală a subiectelor generale. Condițiile generale ale răspunderii penale ale subiectului infracțiunii sunt:
persoana fizică;
responsabilitatea;
vîrsta răspunderii penale determinată de lege.
Conform opiniei lui A. Ungureanu, subiecți pot fi numai persoanele fizice ce savirseste o infracțțiune care se naște din obligația de a raspunde penală. Potrivit codului penal al RM, răspunderii penale și pedepsei penale este supusă numai persoana care a săvirșit cu intenție sau din imprudență o faptă prevăzută de legea penală. O suplinire o găsim în baza art. 21 alin (1) CP care scrie că posibile de răspundere penală sunt persoanele fizice responsabile, care la momentul savîrsirii infracțiunii grave, deosebit de grave, au atins virsta de 14 ani și cele care, la momentul savirsirii infracțiunii ușoare sau mai puțin grave, au atins vîrsta de 16 ani, precumșsi persoanele juridice.
Deci conform codului penal subiect poate fi atît persoana fizică cît și persoana juridică, deși în corespundere cu eceiași lege ca subiect al infracțiunii ne apare persoana fizică, responsabilă, care la momentul savirsirii ei a atins o anumită virstă expres prevazută de lege, această persoană fiind numită vandal ( conform DEXului).
Persoana, care a instigat comiterea actelor de vandalism, trebuie să poarte răspundere conform art. 288 al CP al RM.
Conform aceluiași articol al CP, sunt două forme de manifestare a vandalismului:
pîngarirea edificiilor sau a altor înăaperi;
nimicirea bunurilor în transportul public sau în alte locuri publice.
Luînd în considerație că actele de vandalism sunt spontane susținem că actele preparatorii și de tentativa, desi posibile nu se pedepsesc.
Consumarea infracțiunii e determinată de modalitatea normativă pe care se anexează raspunderea penală: în momnetul determinarii elementului material al încriminării penale.
Reeșind din noțiunea infracțiunii stipulate în art. 14 al CP al RM, un semn obligatoriu al oricărei infracțiuni, care în esența face deosebirea de alte fărădelegi este posibilitatea de pedeapsă penală. In aceiași ordine de idei Borodac afirmă că,, atribuind o faptă socialmente periculosă sau alta la categoria infracțiunii, se stabilește concomitent pentru ea și o pedeapsă corespunzătoare”.
Pedeapsa penală în esentă este o masură de reeducare, instituită și folosită numai de către stat și consta dintr-o sanctiune prevăzuta de lege aplicată numai de catre instanța de judecata infractorului.
Legislația in vigoare prevede două tipuri de sancțiuni:
sancțiuni relative determinate;
sancțiuni alternative.
În ce privește actele de vandalism art. 288, prevede o amendă de la 200 la 500 unitați convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 140 la 200 de ore, pînă la privațiune de libertate de pînă la un an (dacă actele de vandalism sunt repetate sancțiunile se măresc). Se observă clar că legiuitorul prevede pedepse cu caracter alternativ.
Deci prin latura subiectivă a infracțiunii se subînțelege atitudinea psihică a făptuitorului față de fapta săvîrșită și urmările ei, motivul și scopul infracțiunii.
Motivul fiind impulsul interior iar scopul finalitatea urmărită. Atît motivul cît și scopul considerăm că în majoritatea cazurilor contează, mai ales în cazul infracțiunii de vandalism, deoarece este vorba de vinovăție intenționată, intenție directă: făptuitorul înțelege că prin acțiunile sale pîngărește edificiile sau alte încăperi, nimicește bunurile în transportul public și dorește săvîrșirea acestor acțiuni și survenirea consecințelor prejudiciabile.
Concluzionînd cele expuse mai inainte, luînd în consideratie toate instituțiile de drept penal sunt strins legate intre ele, putem afirma că studiul complex al subiectului și laturii subiective este posibil doar ca urmare a cunoașterii acestora, menționăm cu fermitate că formele, modalitațile și sancțiunile prin care se exprima norma prevazută de legea penală trebuie bine cunoscute și corect aplicate în practica în scopul asigurării și respectarii principiului legalitații și principiului individualizării răspunderii penale și pedepsei penale.
2.3 Delimitarea vandalismului de alte infractiuni adiacente
Potrivit art. 51 al CP al RM,, se considera componenta a infracțiunii totalitatea semnelor obiective și subiective stabilete de legea penală, ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracțiune concretă”. Anume conîinutul normative al infracțiunii constituie unicul temei juridic al răspunderii penale. În teoria generală a infracțiunilor se face distincție între mai multe tipuri de conținut al infracțiunii, ținindu-se seama fie de structura conținuturilor, fie de diferite variante în care o anumită faptă este încriminate sau de formele infracțiunii.
Autorul autohnon A. Borodac clasifică componentele de infracțiuneîin baza următoarelor criterii:
gradul de periculozitate al faptei;
modul de descriere a elementelor componenței de infracțiune în legea penală;
specificul structurii componentelor.
Luînd în considerație că actualmente, actele de vandalism alaturi de huliganism sunt unele dintre cele mai raspindite infracțiuni contra ordinii publice, care aduc prejudiciu statului dar și civilizației, se impune cu certitudine activitatea organelor de resort în vederea eradicării acestui fenomen infracțional. Pentru realizarea cu succes a luptei contra actelor de vandalism o deosibită importanță o are cunoașterea legii penale referitoare la aceste încriminări, a specificului de încadrare a faptelor savîrsite în limitele cadrului legal prevăzut, precum și capacitatea de delimitare a vandalismului de alte conținuturi normative stipulate în codul penal (infracțiuni contra persoanei infracțiuni contra proprietății etc.).
Luînd în vedere faptul că la calificarea vandalismului în practica judiciară apar unele dificultăți referitoare la delimitarea acestei incriminari de alte infracțiuni asemanatoare, ca de exemplu enfracțiune de huliganism.
Este evident faptul că vandalismul de regula este comis prin actiuni, care însesi prin ele sunt considerate infracționale. Din aceste considerente în practica judiciară și de ancheăa apar diferite dificultați în ce priveste delimitarea acestei infracțiuni de alte atentate asemanatoare. Legatura dintre vandalism și alte infractiuni nu este întîmplătoare, deoarece ele au toate ca punct de pornire aceleași cauze si condiții, care le condiționează savirșirea.
Orice formă de vandalism este caracterizată prin faptul că vinovatul încalcă în mod întenționat ordinea publică, manifestind o lipsă de respect față de societate, dar referindu-ne la această particularitate, atunci noțiunile de vandalism și huliganism sunt partial în relație de sinonimie, delimitarea este trasată în codul penal unde se afirmă că vandalul urăște societatea iar huliganul urăște societatea, relație de sinonimie este parțială si posibilă cînd actul de huliganism nu este îndreptat asupra unei persoane dar asupra unui obiect. Formele obiective de reflectare a actelor de vandalism sunt diverse, iar conținutul normativ al vandalismului presupune existența anumitor semne obligatorii, printre care:
acțiunile care încalcă oridnea publică si exprimă o lipsă de respect atît față de societate cît și față de civilizație, manifestate prin pîngărirea edificiilor ca semne a civilizației;
actiunile care încalcă ordinea publică si exprimă o lipsă de respect atît față de societate cît și față de civilizație, manifestate prin numicirea bunurilor din transporturile publice;
locul public;
semnificatia istorică si socială a edificiilor;
motivele de vandalism.
Motivele de vandalism, cum am mentionat anterior sunt diverse și au un caracter complex, sub influența cărora apare la vinovat tendinta de a-si exprima lipsa de respect fată de societate, repulsia fată de anumite edificii și blocuri, cît si exprimarea accentuată a egoismului și indiferenței etc. Invirtutea acestor sentimente, în prezenta unui motiv, de regulă nesemnificativ, vinovatul poate fi influențat de careva emoții de răutate, furie, ură și chiar o banală plictiseală. Aceste sentimente se transformă într-o intenție a persoanei de a-și demonstra prin acțiunile sale negarea relațiilor sociale care asigură ordinea publică, a normelor morale si de conviețuire socială.
Deoarece vandalismul este însoțit de nimicirea bunurilor, poate fi confundat cu nimicirea și deteriorarea bunurilor din avutul străin. Dificultațile care apar în această situație sunt legate de faptul ca atît vandalismul cît și nimicirea și deteriorarea bunurilor din avutul străin pot fi manifestate din punct de vedere subiectiv prin intentie directă. Delimitarea corectă dintre aceste două e trasată anume din studiul minuțios al semnelor obiective și subiective ale faptei infracționale savirsite. Ca manifest, vandalismul se consideră o infracțiune usoară, generalizată împotriva unei societăți dar nu a unei anumite persoane, pe cind nimicirea și deteriorarea bunurilor ne apare ca o formă de reflectare a deosebitei obrăznicii și a cinismului, insoțite de încalcarea grosolană a ordinii publice și o vădită lipsă de respect fată de societate dar orientată fată de o anumită persoană.
O delimitare am putea face dintre vandalism ( art. 288 Cod Penal) și huliganism ( art. 287 Cod Penal) , deoarece ambele fac parte din infracțiuni contra ordinii publice.
Trăsăturile specifice ale infracțiunii contra ordinii publice sunt:
infracțiunile contra ordinii publice constituie acel comportament al persoanei, care este interzis nu numai de dispozițiile normative pozitive, dar reiese și din dispozițiile oricărei norme sociale, inclusiv normele morale. Evident că oricare infracțiune are un caracter imoral. Dar unele din acestea au un caracter mai apropiat de sfera imorală. La numarul acestor infracțiuni se referă mai întîi de toate infracțiunile contra ordinii publice. Lipsa în fapta vinovatului al unui sau altui semn al conținutului normativ al infracțiunii sau contravenției administrative, orientate contra ordinii publice, nu exclude răspunderea pentru comportamentul imoral. De aceea trebuie de avut în vedere faptul că la aplicarea multor norme juridico- penale din capitolul XIII al Codului Penal apare întotdeauna necesitatea apelării și la normele morale. Doar cu luare în vedere a celor din urmă poate fi interpretată corect esența unor asemenea semne ale infracțiunilor contra ordinii publice ca cinismul, brutalitatea, desfrâul etc. Astfel, deci, normele juridice și cele morale, care reglementează și apără ordinea publică, sunt strîns legate între ele atît în procesul formării lor, cît și în cazul realizării practice a acestora;
consecințele infracțiunilor contra ordinii publice constau întotdeauna în încălcarea ordinii publice. Deasemenea majoritatea dintre acestea poate cauza, și în mai multe cazuri și cauzează daunei sănătății și cinstei persoanei, condițiilor normale de muncă, odihnă și trai, drepturilor și intereselor legimtime ale cetățenilor.
Deosebirea esențială dintre aceste două infracțiuni fiind faptul că huliganul urăște cetățeanul în parte, iar vandalul societatea în general.
O altă delimitare am putea face între infracțiunea de vandalism ( articolul 288 Cod Penal) și infracțiunea dezordini în masa ( articolul 285 Cod Penal).
Asemănările dintre aceste două infracțiuni sînt:
–
Compartimentul III Aspecte criminologice ce vizeaza infracțiunea de vandalism
3.1 Starea si dinamica infractiunii de vandalism
În condițiile edificării statului de drept, patrimoniul reprezintă o valoare socială fundamentală, deoarece de existența și dezvoltarea lui depinde consolidarea eforturilor centrate pe crearea acestui ideal și pe redicarea continuă a nivelului de trai material și spiritual.
După cum am menționat anterior în cele două compartimente ale lucrării respective, actele de vandalism, sunt considerate acte ,,inofensive’’ în Moldova, care deseori nu sunt înregistrate de organele de drept. Astfel în arhivă s- au înregistrat doar 2 cazuri de vandalism, nici una în Municipiul Chișinău, unde se sesizează astfel de cazuri de însăși cetățeni periodic.
Dosarele respectivelor actelor de vadalism:
Și al doilea caz înregistrat :
Starea și dinamica infracțiunilor din datele arhivizate nu vi fi foarte dificil de estimat, din cauza a următoarele motive:
în Moldova în ultimii cinci ani au fost înregistrate oficial doar două cazuri de vandalism;
comparativ cu alte țări, limitele infracțiunii de vandalism sunf foarte înguste și însumează în sine două subpuncte:
pângărirea edificiilor sau a altor încăperi;
nimicirea bunurilor în transportul public sau în alte locuri publice.
Desigur, dacă luăm în calcul informațiile din mass- media sau sursele virtuale (on- line), cît și spiritul nostru de observație (ca cetățean) observăm o ,, înfrumăsețare’’ la un șir de edificii, o lipsă de respect față de ACEI care ți- au pierdut viața în al doilea război modial, în Afganistan și Transnistria(ca dovadă sunt cele două dosare enumerate mai sus) putem notifica o starea agravantă și o dinamică crescătoare a cazurilor de vandalism.
Sub aspect criminologic, cît și sub aspectul aplicării unor reguli specifice de drept procesual penal, în planul infracțiunii de vandalism contra ordinii publice, prezentate ca exemplu, trebuie de specificat că prejudiciul cauzat de aceste infracțiuni atinge, interesele unui imens număr de oameni și are o rezonanță socială considerabilă.
Realizarea procesului complex de creare a unei legislații penale unificate la nivel european nu poate fi concepută fără o sistematizare a modulelor structurale componente ale ei. Pentru a asigura viitoarei legislații penale a Uniunii Europene lărgite eficiență sporită în raport cu criminalitatea multinațională, este nevoie ca, dincolo de deosebirile dintre legislațiile penale naționale, să se acorde preeminență similitudinilor între aceste legislații. Avînd un patrimoniu comun de idealuri și de tradiții juridice, membrii familiei europene converg spre apărarea și promovarea comunității valorilor umane fundamentale. Încadrată în acest amplu proces, ȘTIINȚA DREPTULUI PENAL al Republicii Moldova trebuie să- ți reafirme și să-și dezvolte orientările pentru viitor, punînd accent pe aspectul regional- sud- est- european, pentru a- și asigura într- un corolar mai extens- cel general- european.
3.2 Prevenirea si combaterea
La etapa actuală de dezvoltare a societății noastre, adică de formare a statului de drept și de trecere la economia de piață, asigurarea legalității și a ordinii de drept în Republica Moldova constituie o sarcină primordială a statului. În acest sens una dintre direcțiile prioritare ale activității organelor de drept se reduce la lupta contra diferitor încălcări de lege, un loc aparte ocupându- l infracțiunile în general și cele contra securității publice și a ordinii publice în particular. Prevenirea și descoperirea acestor infracțiuni, precum și a criminalității în ansamblu, constituie sarcinile prioritare ale politicii penale. Creșterea continuă a fenomenului infracțional face trimitere la inevitabilitatea existenței unor condiții favorabile pentru dezvoltarea ei. Sistematizarea complexă a acestor factori determină succesul activității dificile de prevenire și descoperire s infracționalismului în ansamblu și a diferitor grupuri de infracțiuni separate în particular.
Infracțiunea este un fenomen juridic numai pentru că înainte de toate este un fenomen social, un act scpecific omului aflat într-o societate istoric constituită. În afara societații nu există infracțiune și nici infractor.
Fenomenul infracțional apare astfel ca fiind ’’ actul unui om ( realitatea umană) contra societății (realitatea socială) ’’ și nu de puține ori, cum istoria a demonstrat-o, infracțiunea apare ca ’’ acțiunea unui individ, ființă umană și socială, revoltată împotriva societății al cărui membru este’’ .
În pragul mileniului trei este necesară tot mai mult elaborarea unei politici penale coerente, participative, care să realizeze o cooperare a societății civile și a justiției penale . Necesitatea restituirii autorității sistemului penal, prin agravarea sistemului sancționar pentru faptele de o gravitate deosebită, trebuie corelată cu dezincriminarea faptelor de un pericol social redus, prin cercetarea cărora se pot crea blocaje ale organelor judiciare.
După cum știm în doctrina dreptului penal, cele trei instituții fundamentale ale acestei ramuri de drept sunt prezentate ca fiind infracțiunea, răspunderea penală și pedeapsa.
Deci întru prevenirea savîrșirii infracțiunii de vandalism cît și a altor infracțiuni se aplică sancțiuni, care la rîndul lor în dreptul penal sînt constituite din sancțiuni represive ( pedepsele) , sancțiunile preventive ( măsurile de siguranță) , sancțiunile formale ( sancțiuni procesual penale) , sancțiuni civile ( repararea prejudiciului și restituirea bunurilor) și sancțiuni disciplinare. Primele două categorii ( sancțiunile represive și sancțiunile preventive) constituie cadrul special al sancțiunilor de drept penal, dar numai sancțiunile represive aparțin exclusiv dreptului penal.
O metodă de combatere a savîrșirii de infractiune de vandalism ar fi implicarea tot mai mare a puterii judecătorești în controlul asupra modului de executare a sancțiunilor penale, inclusiv al măsurilor de siguranță prin activitatea judecătorului delegat cu supravegherea executării pedepsei, justiția luând astfel în propria responsabilitate realizarea finalității măsurilor pe care le-a dispus.
Infracțiunea de vandalism este savîrșită de obicei de către persoane care manifestă o ură socială, însă există cazuri cînd infracțiunea este savîrșită de către o persoană care se află în stare de ebrietate, dat fiind faptul că alcoolismul reprezintă un fenomen complex, individual și social, încadrat în marea grupă a toxicomaniilor. Astfel cercetările criminologice și statisticile judiciare, chiar dacă nu oferă o imagine globală asupra interdependenței dintre alcoolism și criminalitate, oferă fără dubiu posibilitatea formulării concluziei că alcoolismul se înscrie între cauzele și condițiile care au determinat, înlesnit sau favorizat comiterea infracțiunii, date pe care organele de urmarire penală au obligația de a le releva în actele de cercetare penală. Consumul cronic de băuturi alcoolice determină scăderea funcțiilor superioare de analiză și a capacității de stăpînire asupra pornirilor instinctiv-emotionale, favorizînd astfel apariția acestui comportamentului deviant , în cadrul acestui fenomen al devianței sociale înscriindu-se și infracționalitatea, fără ca devianța să poată fi identificată cu infracționalitatea. Deci întru prevenirea comiterii infracțiunii de vandalism, ar trebui de implementate în legislație o serie de sancțiuni pentru săvîrșirea în stare de ebrietate a infracțiunilor. În cazul vandalismului legea penală ia sub ocrotire anumite valori și relații sociale îmotriva infracțiunilor, ea vizează nu atît entitățile patrimoniale ce formeaza obiectul material al acestor infracțiuni, cât, mai ales, destinația acestor entități. În cazul dat, legiutorul pune în prim- plan nu valoarea, exprimată în bani, a bunului respectiv, ci alte calități. Legiuitorul ajunge la conlcuzia ca fapta respectivă necesită de a fi decalificată de infracțiune de sine stătătoare. Motivele acestei luări de pozitie constau în aceea că toate entitățile patrimoniale ( edificiile sau alte încăperi, bunurile din transportul public sau din alte locuri publice) sunt chemate, prin calitățile și menirea lor, să asigure în primul rînd, funcționarea în siguranță a transportului public, interesele estetice și utilitare ale membrilor societății.Pentru prevenirea infracțiunilor de genul dat ar fi necesar de implementat o metoda de educare a societății în sensul dat, cum ar fi explicarea esenței bunurilor publice pentru societate și a transportului public care constituie o valoare deosebit de importantă pentru fiecare societate. Deoarece problema esențială a infracțiunii de vandalism este că, vandalul urăște civilizația și o educare în acest sens a societății ar constitui principala metoda de prevenire a vandalismului.
Combaterea infracțiunii de vandalism, dacă infractorul a comis fapta specificată la aliniatul ( 1) al articolului 288 ( pîngărirea edificiilor sau a altor încăperi, precum și nimicirea bunurilor în transportul public sau în alte locuri publice) , se pedepsește cu amendă în mărime de la 200 la 500 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 140 la 200 de ore, sau cu închisoare de pînă la 1 an și legea penală prevede o pedeapsă mai aspră pentru infracțiunea de vandalism comisă de două sau mai multe persoane sau asupra bunurilor care au valoare istorică, culturală sau religioasă, prevăzînd amendă în marime de la 200 la 700 unități convenționale sau cu munca neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu inchisoare de pînă la 3 ani.
În accepțiunea largă a zilelor noastre, vandal se numește oricine se angajează în acțiuni de distrugere (aparent) fără nici un sens. Conform normelor de civilizație (și legale) actuale, vandalismul nu este tolerat, fiind în schimb aspru pedepsit.
Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de intrebuințare a unui bun aparținând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum și înlăturarea măsurilor luate se pedepsesc cu inchisoare pina la un an sau amendă.
Comiterea unui delict determină o situație opusă libertății individului, deoarece valoarea anticipativă prejudiciabilă indică tendința subiectivă de a neglija sau de aîncălca legea.
Vandalismul este definit de FBI ca fiind distrugerea intenționată sau ca rău- intenționat, prejudiciul, desfigurare a oricărei proprietăți publice sau private, reale sau personale, fără consimțământu titularului sau a persoanelor care au custodia saucontrolul acestora.
Acesta nu este o etichetă precisă pentru o infracțiune juridică, ci in accepțiunea largă a zilelor noastre, vandal se numește oricine se angajează în acțiuni de distrugere (aparent) fără nici un sens.
Vandalismul este, de asemenea, popular descris – de către mass-media și de către unele grupuri din comunitate – sugerând că acesta este o amenințare majoră pentru escaladare atât pentru siguranța personală a persoane fizice cat și ordinea socială.Fără îndoială, unele incidente de vandalism au consecințe grave și dincolo deobișnuita minorilor de inconveniente sau costul (de exemplu, trenurile deraiate deobstacole plasate pe pista de copiii mici).Mai mult decât atât, efectul cumulativ de ansamblu a incidentelor mărunte chiar cauzeaza de obicei o sărăcire semnificativă generală a mediului public, precum și cheltuielile considerabile pe reparații.Cu toate acestea, o mare parte din reacția publică și oficială la acte de vandalism -inclusiv cereri escaladarea de control costisitoare și de multe ori inadecvate șimăsurile de prevenire – mai frecvent pare a fi destul de disproporționată în raport cu efectele sociale ale costurilor și deteriorare sau comportamentul în cauză. Acest lucru sugerează, astfel cum a fost sustinut de către Cohen, că modul în care oamenii răspund la acte de vandalism nu se bazează numai pe experiența lor de efecte directe, dar și implicațiile sale simbolice. Sondajele de atitudini comunitare indică faptul că actele de vandalism feroviar de stat este văzut de publicul adult (peste 15ani) ca având implicații clare cu privire la siguranța personală și de securitate.
Vandalism (luate pentru a include graffiti) a fost citată cel mai frecvent (18%) și 14 la sută violența specifică și lipsa de securitate. În general 30 la suta judecată conducerea feroviara de stat pentru ca incearca sa controleze actele de vandalism si graffiti pozitiv.
Dinamica fenomenului infracțional din ultimii ani și eforturile instituțiilor statuluiși ale societății civile de a-i face față într-o manieră coerentă și eficace, impune realizarea unei strategii naționale de prevenire a criminalității. Peste tot în lume,statisticile oficiale arată creșteri importante ale criminalității, dar și eforturi din ce înce mai mari pentru a îi face față atât la nivel de stat cât mai ales la nivel comunitar. Deși serviciile de poliție ramân în continuare esențiale pentru combaterea și prevenirea criminalității, cetățenii și comunitățile devin din ce în ce mai vizibile în domeniul atât de complex al ordinii sociale și al creșterii calității vieții. Subliniind importanta perspectivei etichetării, Cohen nu sugerează că vandalismul există doar în ochiul privitorului. Într-adevăr, el notează, în special că acest lucru ar fi o "pozitie evident ridicolă", care neglijează considerabil costurile financiare si implicatiile sociale. Trebuie să se ia în considerare nu numai actul de vandalism în sine, ci, de asemenea, modul în care publicul si agentiile de control percep si reactionează la acesta si interactiuneacontinuă între aceste două aspecte.
Traversăm o perioadă în care, la marile flageluri sociale cunoscute – corupția, sărăcia, șomajul, drogurile, alcoolismul – se adaugă terorismul, crima organizată, degradarea mediului urban precum și factori subtili ca abuzurile, discriminările,absența controlului, promovarea violenței prin mass-media. Toți acești factori se conjugă, desigur, cu cei particulari unei țări sau unei regiuni amplificând vulnerabilitatea socială și costurile criminalității.Ca urmare, prevenirea criminalității minorilor devine un imperativ al acestei perioade pentru Republica Moldova, în care obiectivele principale sunt ordinea socială, consolidarea mecanismelor de respectare și aplicarea legilor, formarea și
solidarizarea publicului la acțiunile preventive, supravegherea și evaluarea riscurilor în timp și spațiu.
Măsurile de prevenire a criminalității recidiviștilor – se referă la studiul detaliat al măsurilor generale, speciale și individuale de prevenire a acestui tip de criminalitate,fiind demonstrată prioritatea prevenirii crimelor și necesitatea studierii aprofundate a lor, precum și cunoașterea particularităților acestora atat la nivel teoretic, cat și practic.
Prevenirea delincvenței cuprinde acțiuni colective necoercitive asupra cauzelor infracțiunilor pentru a le reduce probabilitatea sau gravitatea. În ultimii ani, două modalități sunt cele mai utilizate în lume:
* prevenirea socială, care, apelând la educație, prin intermediul instituțiilor și specialiștilor, împiedică evoluția indivizilor spre inadaptare și antisocialitate;
* prevenirea situațională, care urmarește protejarea persoanelor și bunurilor cu ajutorul polițiștilor și experților în domeniu care stabilesc măsuri eficace în teren, instruiesc cetățenii, instalează dispozitive.
Activitatea de prevenire are ca principal obiectiv determinarea cetățenilor de a nu săvârși fapte care contravin normelor sociale existente. Deasemenea, urmărește informarea și conștientizarea populației cu privire la necesitatea adoptării de măsuri de autoprotecție împotriva diverselor forme de manifestare a criminalității. Aceasta trebuie să vizeze fenomenul în ansamblul său și nu izolat anumite domenii sau genuri de infracțiuni, iar pentru a fi eficientă și eficace trebuie să se realizeze pe treicoordonate :
• să fie reactivă (răspuns la solicitări);
• să fie proactivă (mijloace specifice);
• să fie coactivă (consultarea comunității și acțiuni comune).
Tipul de acțiuni reactive constă în răspunsul rapid al instituțiilor statului (poliție, jandarmerie, poliție locală, etc.) la apelurile cetățenilor, după ce a fost comisă o infracțiune și luarea măsurilor pentru identificarea și prinderea autorului, eficiența măsurându-se în funcție de timpul în care s-a ajuns la locul faptei.
Tipul proactive cuprinde răspunsul la apeluri și încercarea instituțiilor statului de a lua anumite măsuri de prevenire și reducere a numărului infracțunilor folosind numai mijloacele proprii (creșterea numărului polițiștilor într-o anumită zonă, razii, acțiuni cu efective sporite, etc.). În plus față de aceste două tipuri, modul coactiv de acțiune presupune și consultarea comunității și a autorităților locale, în problemele legate de siguranța individuală și colectivă precum și derularea unor activități comune de prevenire a faptelor antisociale.
Activitatea de prevenire și combatere a delicvenței juvenile a constituit și constituie o preocupare permanentă de politică penală a statelor moderne în general,și a statelor membre U.E., în particular. Fenomenul infracțional în rândul minorilor ridică probleme specifice de prevenire și de combatere, datorită unei multitudini de factori care conduc la adoptarea unui comportament infracțional de către minori -segment al populației deosebit de vulnerabil, aflat în etapa formării personalității, ușor influențabil, și receptiv la stimulii externi (pozitivi sau negativi).
Se propune elaborarea unui program complex de prevenire a acestui tip infracțional. Astfel, programul menționat trebuie să includă urmatoarele metode și mijloace de contracarare:
măsuri sociale generale de ordin economic, ideologic și educativ; măsuri de ordin legislativ și juridic; măsuri de perfecționare permanentă asistemului de executare a pedepsei, elaborarea și complementarea în practică a noilor mijloace de corijare și reeducare a condamnaților.
Scopul pedepselor nu este de a chinui și de a îndurera o ființă sensibilă, nici de a ierta o infracțiune deja comisă. Scopul este altul, de a-l împiedica pe vinovat să aducă noi prejudicii concetățenilor săi și să-i descurajeze pe ceilalți să comită fapte dăunatoare.
Reintegrarea socială a recidiviștilor reflectă importanța și necesitatea studierii aprofundate și cunoașterea particularităților înfăptuirii acțiunilor de resocializare a recidiviștilor, deoarece de eficiența realizării lor în practică frecvent depinde de comportamentul ulterior al persoanelor eliberate din locurile de detenție, iar implementarea reușită a lor poate spori mult succesul în activitatea de prevenire a criminalității recidiviștilor și poate conduce, cu un grad sporit al probabilității, la stoparea activității criminale ulterioare și, deci, la diminuarea eventualei săvârșiri a infracțiunilor în stare de recidivă. Pentru reintegrarea socială a persoanelor eliberate din penitenciare este propusă implementarea probațiunii în privința acestora.
Propunem implementarea unui program centralizat de evidență statistică a criminalității recidiviștilor, cu indicarea amănunțită a datelor identificatoare a recidiviștilor, a numărului, categoriei și intensității infracțiunilor comise, a sancțiunilor aplicate (tipul, durata, categoria penitenciarului în care a executat pedepsele);
Măsuri generale de prevenire a criminalității recidiviștilor ar putea fi considerate:
●sporirea nivelului dezvoltării economice în cadrul întregii societăți;
● perfecționarea sistemului educațional și ridicarea nivelului cultural al populației;
● perfecționarea activității de aplicare a normelor de drept, a metodelor și mijloacelor de descoperire și cercetarea infracțiunilor, minimalizarea numărului persoanelor nepedepsite pentru săvârșirea infracțiunilor;
● reformarea sistemului execuțional- penal în direcția diferențierii executării pedepselor de către condamnați și umanizării condițiilor de întreținere în penitenciare;
● perfecționarea continuă a legislatiei penale și practicii juridice, sporireaeficacității pedepselor penale;
● ridicarea nivelului de pregătire a judecătorului în ceea ce privește capacitatea dea studia personalitatea inculpatului, de a efectua prognozarea criminologică și peaceste temeiuri de a pronunța senținte legale și temeinice;
● profilaxia bolilor psihice, a alcoolizării și narcotizării populatiei;
● perfecționarea activității organelor administrației publice (centrale și locale) privind resocializarea persoanelor eliberate din penitenciare, asigurarea lor cu condițiinecesare pentru un trai decent (locuință, serviciu); susținerea de către stat a inițiativeisocietății civile în această privință;
● coordonarea efectelor realizate de subdiviziunile sistemului execuțional-penal șiorganele administrației publice centrale și locale, precum și societății civile privind reabilitarea socială a condamnaților, interacțiunea organelor de stat cu reprezentanțiidiverselor confesiuni în scopul educării religioase a condamnaților;
● pregătirea specialiștilor calificați pentru instituțiile penitenciare;
● continuarea și amplificarea reformei sistemului penitenciar pentru eficientizare a măsurilor de corectare și reeducare aplicate;
●extinderea posibilităților legii prinvind liberarea de pedeapsă penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni în stare de recidivă, etc.
Concluzii
Orice stat tinde spre asigurarea cît mai eficientă a ordinii de drept și a legalității ăn societatea pe care o reprezintă, reglementaările cu caracter de drept impuse ăn cadrul acestuia au un caracter obligatoriu.
Un rol definitoriu in cadrul reglementărilor de drept îl are legislația penală, care prescrie lista exhaustică a faptelor imorale care se califică drept infracțiuni. Cunoașterea elementelor și semnelor constituitive ale fapetelor infracționale constituie în esență asigurarea justiției penale și a răspunderii persoanei, doar și numai în limitele vinovăției sale.
Normativitatea penală ne face uneori trimitere la existența unor conținuturi normative simple, a căror dificultate de probare rezidă doar în determinarea semnelor subiective ale acestor acte criminale. Mai dificilă ni se prezintă problema stabilirii semnelor conținuturilor complexe, cînd atentarea se manifestă prin mai multe modalități normative, se prejudiciază mai multe grupe de relații sociale, daunele sunt cauzate maimultor valori sociale concomitent.
Una dintre aceste componente, prevăzute de ligiuitor prin complexitate vandalismul(art. 288 Cod Penal al Republicii Moldova). Actualmente, putem vorbi de o creștere semnificativă a infracțiunilor de vandalism, desigur acestă creștere este motivată de un șir de factori și motive. Rolul nostru în această lucrare a fost de a defini vandalismul, de a sublinia importanța conșientizarii, că vandalismul nu este un act inofensiv, ci unul amoral care este pasibilă de pedeapsă conform codului penal, art. 288 și are consecință nu numai asupra faptașului, dar asupra întregii societăți. În același sens am putea afirma că gradul relativ înalt al manifestărilor vandalistice se explică în același timp și prin faptul că acțiunile persoanelor care atentează la ordinea publică nu întotdeauna sunt sancționate de către organele de drept, care au datoria de ocrotire a cetățenilor și a societății în general.
Scopul de bază a respectivei teze a fost efectuarea unui studiu minuțios a infracțiunii de vandalism, totodată o analiză juridico- penale a încriminării prevăzute de art. 288 al codului penal al Republicii Moldova.
Luînd în considerație cele relatate anterior, reieșind din importanța cunoașterii perfecte a dispozițiilor normative în materie de răspundere penală pentru săvîrșirea actelor de vandalism(incriminarea prevăzută de art. 288 al codului penal al R.M.), am prezenta următoarele concluzii teoretico- practice vizînd aplicarea normelor juridico- penale, cum ar fi:
A defini în mod legal noțiunea de ordine publică cu delimitarea sensului larg și restrîns a acestuia. Luînd în vedere faptul că de multe ori în teoria penală obiectul infracțiunii, în special cel al vandalismului, este confundat cu alte sisteme de relații sociale, are loc în acest sens și o altă calificare. Practic, ordinea publică cuprinde marea parte a sistemul de relații sociale reglementate de legislația penală în vigoare, relații care asigură viața, cinstea, demnitatea persoanei și proprietatea. Deci în sens larg ordinea publică presupune întreg sistemul de relații care asigură regulile de conviețuire socială în ansamblu, regulile de menținere a ordinii publice, reglementate de întreg sistemul de norme sociale(norme morale, norme tehnice, norme de drept etc.) ,în sens restrîns relațiile sociale reglementate de normele morale și de drept, referitoare al asigurarea respectării regulilor de comportament în societate și asigurarea liniștii publice.
Definirea completă a noțiunii de vandalim și includerea ei în acte,,ofensive, agravante’’. Vandalism poate fi definit ca o încălcare intenționată contra ordinii publice,exprimată printr-o lipsă de respect față de societate și civilizație, săvîrșită din anumite motive specifice cu caracter vandalistic și pasibilă de pedeapsă, conform art. 288 al codului penal al Republicii Moldova. Dar totodată, orice act de vandalism, pasibil de pedeapsă penală trebuie trecut prin filtrul analizei acestuia ca faptă imorală și contravenție administrativă. Pericolul social este un semn calitativ care este prezent doar în cazul săvîrșirii unei infracțiuni;
Cunoașterea perfectă a semnelor ce caracterizează faptele săvîrșite este notorie, deoarece ele determină soluționarea în practică a problemei vizînd aplicarea răspunderii corespunzătoare în limitele vinovăției făptuitorului;
Propunem implimentarea unui program centralizat de evidență statistică a criminalității recidiviștilor. Acest program ar beneficia organele de drept în exercitare aparării statului și totodată ar facilita lucrul cu deținuții;
Suntem una din țări în care noțiunea de vandalism are un arial de desfășurare atît de îngust, acesta fiind unul din primele motive de ce atît cetățenii cît și cei care mînuiesc legea, ignoră agavitatea infracțiunii de vandalism.
Bibliografie
ACTE NORMATIVE ȘI DE INTERPRETARE
Constituția Republicii Moldova în vigoare, adoptată de către Parlamentul Republicii Moldova la 29 iulie 1994// Monitorul Oficial al Republicii moldova, nr.1/ 1994;
Codul Penal al Republicii Moldova actualizat în conformitate cu ultimele modificări și completări din Monitorul Oficial al Republicii Moldova, publicat la 14.04. 2009, nr.72-74 art nr: 195;
Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Proiect. Chișinău, 2000;
Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și libertăților fundamentale;
Уголовное Право Россиской Федерации, 2001;
Уголовное Право России, 1998.
CURSURI, TRATATE, MONOGRAFII
Adams F. B. Criminal Law and Practice in New Zeeland. Wellongton, 1971;
Antoniu Gheorghe, Daneș Ștefan, Popa Marin. Codul penal pe înțelesul tuturor. București: Tempus, 1996;
Baltag D. Teoria generală a dreptului și statului. Cimișlia, 1996;
Barbaneagra A., Berliba V. Codul Penal. Comentat si adnotat Ch, Cartier, 2005.
Borodac A. Drept Penal. Partea generală. Chișinău, 1994;
Boroi A. Drept Penal. Partea generală. Bucuresti: editura ALL BECK, ed. II, 2000;
Boroi A. Drept Penal. Partea generală. București, 2000;
Botnaru S, Șavca A, Grosu V. Grama M. Drept Penal. Partea generală, vol. I. București, 2005;
Boudon R. și colaboratorii, Tratat de sociologie, , București: Ed. Humanitas, 1996;
Brânzei P. Itinerar psihiatric. Iași: Ed. Junimea, 1979;
Brînză S. Obiectul infractiunilor contra patrimoniului. Chisinau: USM- 2005;
Bulai C. Curs de drept penal. Partea generala.București, 1975;
Ceterchi I., Luburici M. Teoria generală a statului și dreptului.București, 1983;
Decocq. A. Droit penal general. Paris: Armand Colin, 1971;
Dicționar de Economie. București: ed. Economică, 1999;
Dicționar Enciclopedic. Chișinău: ed. Cartier, 2001;
Dicționar explicativ al limbii române. București: Univers Enciclopedic, 1998;
Dobrinoiu V. Pascu I. Drept Penal. Partea generală, București, 1992;
Dogoroz V., Kahane S., Oancea S. Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială, vol. III.- București: ed. Academiei, 1971;
Dongoroz V. Drept Penal. București, 1939;
G. Stefani, G. Levasseur. Droit penal general. 6- eme edition, Dalloz, Paris, 1972;
Gilbert G., Monica V. Protectia bunurilor culturale.Sibiu: ed. Universității ,,Lucian Blaga’’, 2013;
Nistreanu G., Păun C. Criminologie. București, 1995;
Oancea I. Drept Penal. Partea Generală. București, 1965;
Stefani G., G. Levasseur, B. Bouloc. Droit penal general. Paris : Dalloz, 1988;
Ungureanu A. Drept Penal român. Partea generală. București, 1995;
Zolineac M. Drept Penal. Partea generala. Vol. II- Iasi: Chemarea, 1993;
Антипов В. Уголовное дело, Москва, 1987;
Ветров И. Советское уголовное право. Москва, 1982;
Гришаев И. Преступления против порядка управления, общественной безопасности и общественного порядка. Москва, 1957
Данишын И. Уголовно- правовая охрана общественного порядка. Москва, 1973;
Коржанский Н. Объект посягательства и квалификация преступлений. Москва, 1980;
Кудреавцев И. Теоретические основы квалификации преступления. Москва, 1963;
Таганцев Н. Русское уголовное право. Том 1, Москва, 1947;
Ткаченко В. Преступления против общественной безопасности. Москва, 1984;
Уголовная Право. Часть общая. Учебник// Козаченко И., Москва, 1997;
PUBLICAȚII
37. Lamașanu D. ,, Teoria cauzală si finalistă a acțiunii// Revista de Drept, 2002, p. 87;
38. Draghici V. Obiectul Juridic// Revista de drept penal. București. 2001, p.49;
PRACTICĂ JUDICIARĂ ȘI STATISTICĂ
Statistica Ministerului Afacerilor Interne ale Republicii Moldova privind infracțiunile(inclusiv actele de vandalism) relevate pe anii 2009- Republica Moldova;
Curtea de apel a Republicii Moldova, Culegere de practică judiciară(aprilie 1999- mai 2000), Chișinău, Asiciația Judecătorilor din Republica Moldova, Centru de Drept, 2000
Bibliografie
ACTE NORMATIVE ȘI DE INTERPRETARE
Constituția Republicii Moldova în vigoare, adoptată de către Parlamentul Republicii Moldova la 29 iulie 1994// Monitorul Oficial al Republicii moldova, nr.1/ 1994;
Codul Penal al Republicii Moldova actualizat în conformitate cu ultimele modificări și completări din Monitorul Oficial al Republicii Moldova, publicat la 14.04. 2009, nr.72-74 art nr: 195;
Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Proiect. Chișinău, 2000;
Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și libertăților fundamentale;
Уголовное Право Россиской Федерации, 2001;
Уголовное Право России, 1998.
CURSURI, TRATATE, MONOGRAFII
Adams F. B. Criminal Law and Practice in New Zeeland. Wellongton, 1971;
Antoniu Gheorghe, Daneș Ștefan, Popa Marin. Codul penal pe înțelesul tuturor. București: Tempus, 1996;
Baltag D. Teoria generală a dreptului și statului. Cimișlia, 1996;
Barbaneagra A., Berliba V. Codul Penal. Comentat si adnotat Ch, Cartier, 2005.
Borodac A. Drept Penal. Partea generală. Chișinău, 1994;
Boroi A. Drept Penal. Partea generală. Bucuresti: editura ALL BECK, ed. II, 2000;
Boroi A. Drept Penal. Partea generală. București, 2000;
Botnaru S, Șavca A, Grosu V. Grama M. Drept Penal. Partea generală, vol. I. București, 2005;
Boudon R. și colaboratorii, Tratat de sociologie, , București: Ed. Humanitas, 1996;
Brânzei P. Itinerar psihiatric. Iași: Ed. Junimea, 1979;
Brînză S. Obiectul infractiunilor contra patrimoniului. Chisinau: USM- 2005;
Bulai C. Curs de drept penal. Partea generala.București, 1975;
Ceterchi I., Luburici M. Teoria generală a statului și dreptului.București, 1983;
Decocq. A. Droit penal general. Paris: Armand Colin, 1971;
Dicționar de Economie. București: ed. Economică, 1999;
Dicționar Enciclopedic. Chișinău: ed. Cartier, 2001;
Dicționar explicativ al limbii române. București: Univers Enciclopedic, 1998;
Dobrinoiu V. Pascu I. Drept Penal. Partea generală, București, 1992;
Dogoroz V., Kahane S., Oancea S. Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială, vol. III.- București: ed. Academiei, 1971;
Dongoroz V. Drept Penal. București, 1939;
G. Stefani, G. Levasseur. Droit penal general. 6- eme edition, Dalloz, Paris, 1972;
Gilbert G., Monica V. Protectia bunurilor culturale.Sibiu: ed. Universității ,,Lucian Blaga’’, 2013;
Nistreanu G., Păun C. Criminologie. București, 1995;
Oancea I. Drept Penal. Partea Generală. București, 1965;
Stefani G., G. Levasseur, B. Bouloc. Droit penal general. Paris : Dalloz, 1988;
Ungureanu A. Drept Penal român. Partea generală. București, 1995;
Zolineac M. Drept Penal. Partea generala. Vol. II- Iasi: Chemarea, 1993;
Антипов В. Уголовное дело, Москва, 1987;
Ветров И. Советское уголовное право. Москва, 1982;
Гришаев И. Преступления против порядка управления, общественной безопасности и общественного порядка. Москва, 1957
Данишын И. Уголовно- правовая охрана общественного порядка. Москва, 1973;
Коржанский Н. Объект посягательства и квалификация преступлений. Москва, 1980;
Кудреавцев И. Теоретические основы квалификации преступления. Москва, 1963;
Таганцев Н. Русское уголовное право. Том 1, Москва, 1947;
Ткаченко В. Преступления против общественной безопасности. Москва, 1984;
Уголовная Право. Часть общая. Учебник// Козаченко И., Москва, 1997;
PUBLICAȚII
37. Lamașanu D. ,, Teoria cauzală si finalistă a acțiunii// Revista de Drept, 2002, p. 87;
38. Draghici V. Obiectul Juridic// Revista de drept penal. București. 2001, p.49;
PRACTICĂ JUDICIARĂ ȘI STATISTICĂ
Statistica Ministerului Afacerilor Interne ale Republicii Moldova privind infracțiunile(inclusiv actele de vandalism) relevate pe anii 2009- Republica Moldova;
Curtea de apel a Republicii Moldova, Culegere de practică judiciară(aprilie 1999- mai 2000), Chișinău, Asiciația Judecătorilor din Republica Moldova, Centru de Drept, 2000
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Vandalism Aspecte Teoretice Si Practice (ID: 130197)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.