Utilitatea Identificarii Dactiloscopice In Cadrul Procesului Penal

Cuprins

Introducere

Capitolul I. Apariția și evoluția dactiloscopiei ca metodă de identificare a persoanei

Scurt istoric al apariției dactiloscopiei

Începuturile aplicării dactiloscopiei în Romînia

Capitolul II. Noțiunea generală de dactiloscopie.

Structura pielii și formarea crestelor papilare

Proprietățiile desenelor papilare

Capitolul III. Urmele papilare

Mecanismul de formare al urmelor papilare

Căutarea și descoperirea urmelor papilare la fața locului

Conservarea și transportarea urmelor papilare respectiv al obiectelor purtătoare de urme papilare

Capitolul IV. Tehnici moderne de identificare în dactiloscopiei

Identificarea persoanelor în sistemul de recunoaștere și compunere facială

Afis 2000, sistemul automat de identificare al amprentelor digitale

Capitolul V. Utilitatea identificării dactiloscopice în cadrul procesului penal

Capitolul VI. Aspecte practice

Concluzii

Anexe

Bibliografie

INTRODUCERE

Încă de la apariția infracțiunilor respectiv a infractorilor, s-a simțit nevoia de a găsi o modalitate de găsire și identificare a acestora. Prima modalitate de prelevare a urmelor papilare a fost prelevarea clasică adică fără ajutor informatic. Putem spune că odată cu avansarea științei și cu dezvoltarea a numeroase concepte a apărut si dactiloscopia. Procedeu de identificare a persoanelor pe baza amprentelor digitale, folosit în antropologie și în medicina judiciară, iar nu în ultimul rând în criminalistică

România a adoptat acest concept de dactiloscopie odată cu introducerea masivă de practică în dactiloscopie în perioada1892-1914.

După o analiză scurtă a ratei criminalități, putem observa necesitatea apariției unor programe specializate care sa eficientizeze munca depusă de experți criminaliști. După cum putem vedea în graficul alăturat, rata infracțională este de aproximativ 5 ori mai mare decât în anul 1990. Dacă analizăm identificarea dactiloscopică clasică vom putea observa procedura greoaie prin care aceasta se realiza si vom înțelege necesitatea apariției unor programe specializate în identificarea dactiloscopică.

Personal mi-am ales această temă deoarece importanța identificări dactiloscopice in cadrul operațiunilor juridice de drept penal are o importanță extrem de ridicată dacă pot spune chiar cea mai ridicată din cadrul cercetări la fața locului și este una din cele mai eficiente metode pentru identificarea si arătarea unui infractor. În cele ce urmează voi prezenta pe scurt sistemele informatice care sunt utilizate în identificarea dactiloscopică, apariția aceastora precum și avantajele pe care acestea le prezintă.

CAPITOLUL I

APARIȚIA ȘI EVOLUȚIA DACTILOSCOPIEI CA

METODĂ DE IDENTIFICARE A PERSOANEI

Scurt istoric al apariției dactiloscopiei

De-a lungul timpului, identificarea care era cea mai des folosită în cadrul cercetări criminalistice era aceea care avea drept scop identificarea persoanei, aceasta fiind cunoascută si drept identificare judiciară.

Identificarea persoanei a luat naștere odată cu apariția primelor acte ostile societății organizate pe bază de stat, acte ce contraveneau legilor morale ale respectivelor socități. Identificarea judiciară prevede două etape simple și eficiente pe care cel care efectuează cercetarea trebuie sa le urmeze:

-identificarea după urmele lăsate de persoana care a săvîrșit o faptă incriminată de legea penală a statului pe care a fost săvîrșită

-înregistrarea acestei persoane într-o bază de date, întrucît dacă aceași persoană săvîrșește o noua infracțiune să fie cunoscut faptul ca aceasta este recidivistă.

În antichitate identificarea persoanei care a comis o faptă care contravenea cu legile societăți respective, îmbina elementele mistice cu elementele umane. Spre exemplu în Europa Medievală erau utilizate declarațiile martorilor și recunoașterea acuzatului de către aceștia, se foloseau caligrafi pentru examinarea scrisului care trezea suspiciuni cu privire la autenticitatea sa, dar cea mai sigură metodă de identificare a faptuitorului era considerată ca fiind tortura și ordalia și torturile.

Cît privește înregistrarea persoanelor care au fost condamnate la o pedeapsă privativă sau nu de libertate încît dacă mai săvîrșeau o nouă fapta sa fie recunoscuți ca fiind recidiviști erau supuși la o pedeapsă aspră care consta spre exemplu în: mutilarea într-un fel a celor lăsați în libertate, însemnarea cu fierul înroșit etc.

Aceste măsuri au fost aplicate și în România medievală respectiv măsura însemnări persoanelor condamnate pentru ai putea recunoaște ulterior. În vremea lui Matei Basarab în Țara Românească și a lui Vasile Lupu în Moldova erau pravile prin care cei care au comis infracțiunea de furt erau însemnați.

Datorită diminuari influenței misticismului, superstițiilor și a apariției ideilor de libertate și democrație, metodele epoci medievale de identificare a persoanei au stîrnit anumite controverse în rândul persoanelor care datorită influențelor primite din partea schimbărilor care aveau loc în acea perioadă au început să le considere ca fiind niște metode degradante și totodată barbare. Datorită schimbărilor de percepție al oamenilor în ceea ce privește identificarea persoanelor care au savârșit fapte incriminate de lege au dus la nevoia de apariție a unui sistem de înregistrare modern prin care să poată fi identificate persoanele care au mai săvîrșit astfel de fapte. Din acestă cauză celebrul Eugene Francois Vidocq a fost prima persoană care s-a gândit să implementeze o modalitate practică de înregistrare a infractorilor. Această modalitate de înregistrare consta în trecerea persoanelor respective pe fișe personale care conțineau date cu privire la infracțiunea comisă (semnalmente, faptele comise, modalitatea de operare etc.).

Deoarece rata infracționalități era în continuă creștere această metodă de arhivare s-a dovedit ca fiind ineficientă fiind imposibil de identificat persoana care era căutată deoarece arhiva conținea peste 4,000,000 de fișe, la aceste fișe au început să fie adăugate și fotografi. Primul sistem antropometric a fost implementat în anul 1879 de către Alphonse Bertillon. Bertillon a arătat faptul că dacă se vor nota anumite particularități și anumite specificații ale corpului uman cum ar fi: înălțimea, circumferința capului, lungimea anumitor falange și a altor oase la mâna stângă, înălțimea, talia etc. nu se vor putea găsi două persone care să aibă toate caracteristicile identice. Printre primele tări care au acceptat introducerea sistemului mai sus menționat s-a aflat și România. Introducerea sistemului a fost supravegheată de către întemeietorul școlii de medicină legală și al institutului de medicină legală. În anul 1892 ia naștere primul sistem științific de înregistrare a infractorilor. Pentru susținerea celor menționate mai sus țin să amintesc de Congresul de Antropologie Criminală, desfășurat la Bruxells în 1892, unde participantul delegației române, Constantin Lahovary, arăta: „De curând s-a creat la București Serviciul antropometric și aduc public omagii domnului Minovici care este coleg cu mine aici și medicul nostru legist la București, pentru răbdarea și energia pe care domnia sa le depune în îndeplinirea grelelor sale funcții; grație îngrijirilor și perseverenței sale de adevărat savant, îi datorăm crearea acestui serviciu, precum și a Muzeului Criminal, care nu mai există decât la Lyon, Budapesta și Viena”. Sistemul implementat de către Mina Minovici a fost adoptat în următori ani de către Bulgaria si Austria. Antropometria, cu toată răspândirea în toată europa, n-a trăit prea mult, dezvoltându-și repede neajunsurile și erorile care luau naștere prin aplicarea ei, a reprezentat o importantă tehnică de identificare a persoanei. Putem aminti și anumite imperfecțiuni pe care antropometria le-a prezentat: instabilitatea parametrilor corpului omenesc, întrucât antropologii din poliție nu așezau instrumentul de măsură în același punct; decalcifierile – datorită bătrâneții, unor boli sau traumatismelor – provocau modificarea dimensiunilor scheletului uman. Concomitent cu dezvoltarea acestei idei au luat naștere și aște metode mult mai sigure pentru descoperirea infractorilor.

Primul care s-a gândit să sistematizeze experiența de cercetare a infracțiunilor și să prezinte principiile științifice ce trebuie aplicate acestei activități, a fost Hanns Gross, care a publicat în 1892 lucrarea Manualul judecătorului de instrucție. În această operă Hanns Gross s-a folosit de experiența sa ca judecător de instrucție în regiunea industrială Steiermark, din Austria. Practica sa l-a făcut să tragă concluzia că nu există nici o cucerire tehnică și nici o realizare în științele naturale care să nu poată fi de folos la cercetarea infracțiunilor. Hanns Gross a fost folosit pentru prima dată termenul de criminalistică, prin care a definit activitatea desfășurată pentru anchetarea infracțiunilor, expunând în mod științific principiile și metodele ce se cer aplicate. Datorită ideeilor expuse în această capodoperă a luat naștereo nouă știință criminalistica. În același timp cu metoda de înregistrare, antropometrică și fotografică, ce a fost mai ușor de înțeles și de introdus în practica polițienească, a luat naștere cea mai sigură metodă de identificare a infractorilor și anume dactiloscopia. Bertillon a rămas un întemeietor al fotografiei criminalistice, fiind fondatorul primului laborator criminalistic din lume, dar dactiloscopia depășea cu mult „bertillongul” care cucerise toată lumea veche.

În Europa aveau să treacă mulți ani până să se introducă dactiloscopia, datorită conservatorismului mult mai puternic, deși ea pornise în cercetarea acestei metode cu mult înainte și cu mai multe personalități. În 1896 Edward Henrz, s-a preocupat timp de trei ani pentru a găsi o metodă de clasificare a amprentelor și o metodă rapidă de identificare al amprentelor. Pe lângă împărțirea amprentelor în cinci desene de bază, el a procedat și la o subîmpărțire a lor, lucru ce prezenta importanță în cazul înregistrării și ținerii în evidență a amprentelor. Henry a continuat cercetările și a militat și pentru aplicarea dactiloscopiei la descoperirea autorilor după urmele digitale lăsate la locul comiterii faptei. Bazele dactiloscopiei au fost puse de către o varietate de oameni de știință, din care amintim: W. J. Herschel, H. Faulds, R. Heindl, Fr. Galton, I. E. Purkinje, R. Henry, I. Vucetich, etc.

1.2 Începuturile aplicării Dactiloscopiei în România.

Datorită circulației rapide a valorilor științifice și culturale mondiale, progresele realizate pe plan mondial în știință și tehnică au pătruns în cea de-a doua jumătate a secolului XIX și în România, la început, timid și inconstant, apoi, după Unirea Principatelor Române și conectarea la Europa, din ce în ce mai rapid. În 1847, sub domnitorul Nicolae Șuțu, la Iași s-a tipărit lucrarea „Reguli ce urmează a se păzi în privegherea și cercetarea vinovaților”, care poate fi socotită prima lucrare ce descrie unele reguli științifice de ceea ce noi numim astăzi tactică și metodică criminalistică.

Un fapt demn de semnalat în această perioadă este că fotografia judiciară se practica în țara noastră încă din 1879, anul apariției antropometriei la Paris.În anul 1893, se publică la Craiova „Manualul ofițerului de poliție judiciară”, redactat de Alexin. I. Nicolae, judecător la Tribunalul Romanați, lucrare care conținea regulile care trebuiau aplicate în cazul cercetări la fața locului în cazul unei infracțiuni. În anul 1892 a fost introdusă antropometria ca metodă științifică de înregistrare a infractorilor pentru descoperirea recidiviștilor, deoarece acum s-a înființat primul serviciu antropometric în cadrul Palatului de Justiție din București. Serviciul de identificare judiciară, oficial înființat, s-a organizat în anul 1895. Acest serviciu folosea fișe antropometrice care aveau și fotografii față și profil, precum și amprente a patru degete de la mâna dreaptă. O particularitate a promovării metodelor științifice de identificare jat în această perioadă este că fotografia judiciară se practica în țara noastră încă din 1879, anul apariției antropometriei la Paris.În anul 1893, se publică la Craiova „Manualul ofițerului de poliție judiciară”, redactat de Alexin. I. Nicolae, judecător la Tribunalul Romanați, lucrare care conținea regulile care trebuiau aplicate în cazul cercetări la fața locului în cazul unei infracțiuni. În anul 1892 a fost introdusă antropometria ca metodă științifică de înregistrare a infractorilor pentru descoperirea recidiviștilor, deoarece acum s-a înființat primul serviciu antropometric în cadrul Palatului de Justiție din București. Serviciul de identificare judiciară, oficial înființat, s-a organizat în anul 1895. Acest serviciu folosea fișe antropometrice care aveau și fotografii față și profil, precum și amprente a patru degete de la mâna dreaptă. O particularitate a promovării metodelor științifice de identificare judiciară în România constă în aceea că la început au fost introduse și aplicate de medicii – legiști, o contribuție au avut-o frații Mina, Ștefan și Nicolae Minovici. Dr. Mina Minovici a înființat în anul 1892 prima școală de antropologie, pentru pregătirea ofițerilor și agenților de poliție la care, pe lângă antropometrie, se preda și portretul vorbit, cursurile ținute la aceeași școală fiind tipărite în anul 1900. în același an, fratele sau, Ștefan Minovici, a tipărit lucrarea „Falsurile în documente și fotografia în serviciul justiției”. Totodată au fost căutate alte mijloace tehnico-științifice de identificare ajungându-se în scurt timp la dactiloscopie. Profesorul dr. Nicolae Minovici, a fost printre primle persoane care au acordat încredere dactiloscopiei. Pentru a arăta necesitatea schimbări sistemului antropometric, cu ocazia unei vizite în Europa și Africa de Nord, dr. Minovoci a cerut tuturor polițiștilor din țările pe unde a trecut să îi întocmească câte o fișă antropometrică. La întoarcere, el a constatat că fișele ce i se întocmiseră nu aveau aceleași înregistrări antropometrice, că existau diferențe în funcție de pregătire polițiștilor care le-au întocmit, de starea de uzură a instrumentelor de măsurat sau de alți factori.

În scrisoarea adresată lui Vucetich și publicată la Montevideo în „Revista de Policia” din 1906, N. Minovici arată cercetările făcute cu ocazia comparări impresiunilor digitale de la 40 de criminali condamnați la muncă pe viață, luate pentru prima oară în 1894 și apoi în 1906, și care erau identice după 12 ani. În continuare, citez două cazuri de descoperire a infractorilor.

În primul caz este vorba despre un furt de bani comis în 1896 în biroul unui director de tipografie, al cărui autor a fost identificat ca fiind unul dintre ucenici, după o urmă digitală rămasă pe hârtia dintr-o condică. Al doilea caz, a avut loc în 1906, fiind vorba despre un furt de cauciucuri de trăsură, fiind utilizate impresiunile digitale găsite pe roata care era proaspăt vopsită s-a putut găsi autorul.

Ca pretutindeni în lume, justiția a adus cu reticențe desenele papilare ca probă de vinovăție. În sprijinul dactiloscopiei a venit cazul furtului de bijuterii din București, în 1914. expertiza efectuată de Nicolae Episcopescu stabilea că urma palmară rămasă în colțul din stânga sus al casei de bani fusese lăsată de mâna dreaptă a arhitectului Christu Sotiriu. Pe baza raportului de expertiză Sotiriu a fost reținut preventiv, iar apoi a fost eliberat de Tribunalul Ilfov datorită faptului că „știința dactiloscopiei nu poate preciza nici aproximativ data unei impresiuni, pentru ca din aceasta să se poate deduce dacă este serioasă sau nu afirmarea inculpatului că a pus mâna pe casa de fier la 31 august și nu la 27 august când se pretinde că s-a produs furtul”. În 1918 Sotiriu este prins vânzând bijuteriile sustrase.În 1914 dr. Valentin Sava,a preluat șefia serviciului de identificare care în 1925 l-a transformat într-un serviciu central, fiecare arest preventiv sau penitenciar având obligația să completeze arhiva cu fișele tuturor deținuților. V. Sava se remarcă și printr-o bogată activitate publicistică, cea mai cunoscută lucrare fiind „Manualul de dactiloscopie” din 1943. În 1952, prin contopirea cartotecilor dactiloscopice care funcționau la poliție și la parchetele de pe lângă tribunalele județene, s-a organizat la miliție un cazier unic, a cărui reglementare a fost perfecționată în 1972.

V. Sava a preluat în, anul 1929, 300000 de fișe de la Direcția Generală a Penitenciarilor, recoltate timp de 20 ani, reprezentând o importantă colecție a delicvenților recidiviști. În acest an s-a luat hotărârea ca penitenciarele din întreaga țară să trimită fișa dactiloscopică a fiecărui deținut. Paralel, există o evidență dactiloscopică și la organele de poliție unde erau înregistrați și cei cercetați în stare de libertate.

Încă din anul 1930, dr. Valentin Sava semnala imperfecțiunea sistemului care nu ținea în evidența centrală decât infractorii aflați în penitenciare, căpătând astfel de la cazierul central toți infractori ce erau cercetați în stare de libertate, care erau înregistrați numai la organele locale de poliție. De aceea, el propunea ca fișele dactiloscopice să fie întocmite de către parchetele județene pentru toți inculpații – fie în stare de libertate , fie în stare de arest preventiv – încă de la faza trimiterii lor în judecată, în felul acesta stabilirea antecedentelor penale cuprindea pe toți infractorii.

Acest deziderat s-a realizat abia în 1936 când s-a organizat cazierul judiciar. După această dată la organele de poliție și, paralel, pe lângă fiecare tribunal județean, la parchetul respectiv, cartotecile dactiloscopice funcționau sub denumirea generică de „Birou de cazier și identificare judiciară”, iar pe lângă Palatul de Justiție din București era organizat un serviciu central de cazier și identificare judiciară.

Practica a dovedit, că existența celor două caziere, independente unul față de altul, nu permitea o cunoaștere totală a antecedentelor penale ale unui infractor, astfel că în 1952 s-a creat o evidență unică ce cuprindea date începând de la punerea sub învinuire. Totodată, s-a stabilit ca acest cazier unic să fie organizat pe lângă organele de poliție.

Un pas important în așezarea activității de cercetare și expertiză criminalistică pe baze științifice îl constituie înființarea de instituții centrale specializate: Institutul de criminalistică al Procuraturii Generale (1956), a fost transformat în Compartimentul de criminalistică din cadrul Procuraturii Generale (1980). Laboratorul central de criminalistică din sistemul Ministerului Justiției (1958) și Institutul de criminalistică al Inspectoratului General al Miliției (1968) în subordonarea acestora activează cabinetele de criminalistică ale procuraturilor județene și locale, laboratoarele interjudețene de expertize criminalistice ale Ministerului Justiției (București și Cluj-Napoca) și laboratoarele de criminalistică județene, municipale și orășenești ale poliției.

Grație noilor tehnologii în prezent România beneficiază de un nou sistem de identificare a persoanelor după urmele și amprentele papilare numit „Sistemul AFIS 2000 – PRINTRAK”.

Capitolul II. Noțiunea generală de dactiloscopie

Structura pielii și formarea crestelor papilare

Prin urmele mâinilor, în sens criminalistic, se înțeleg acele modificări aduse elementelor aflate la locul faptei din care rezultă contactul mâinilor făptuitorului cu acestea în cadrul săvîrșiri infracțiuni. Ele reproduc conturul și relieful fie ale palmei (fața neutrală), fie ale dosului acesteia (fața dorsală). În unele situații se pot reproduce în aceste urme, concomitent, atât conturul degetelor și al palmei, cât și relieful crestelor papilare sau al încrețiturilor.

În procesul identificării criminalistice, urmele de mâini ocupă un loc important, datorită faptului că fac parte din categoria urmelor care se întâlnesc frecvent la fața locului și oferă numeroase elemente de comparație ce duc la identificarea certă și rapidă a persoanei care le-a creat. După plasticitatea materiei unde se creează, urmele digitale (palmare sau plantare) pot fi de suprafață sau de adâncime.

Urmele de suprafață se pot împărți la rândul lor în urme vizibile și invizibile (latente).

Urmele vizibile, se mai numesc și colorate, sunt realizate de degetele murdărite cu substanțe colorate, spre exemplu: vopsea, sânge, noroi, cerneală, praf, ciment, tuș etc. Nu în toate cazurile urmele lăsate pe obiecte pot fi utilizate deoarece elenu rețin perfect caracteristicile desenului papilar, ele fiind simple mânjituri, datorită îmbibării cu substanța folosită a șanțurilor ce despart crestele papilare. În funcție de gradul de îmbâcsire a crestelor papilare cu substanță colorantă, urmele papilare vizibile pot fi diferite spre exemplu degetele murdărite cu sânge sau vopsea și aplicate în mod repetat pe diferite obiecte vor lăsa la început urme digitale sub forma de mânjituri, iar apoi urmele crestelor devin albe iar cele ale șanțurilor sunt colorate.(fig.2).

Fig.2 Urme lăsate de un deget murdar de sânge (în urma unor atingeri repetate)

Explicația este următoarea: la început, datorită cantității mari de substanță colorantă, șanțurile sunt îmbibate cu substanța respectivă și, datorită acestui fapt urmele crestelor papilare nu pot fi distinse de cele ale șanțurilor, având aspectul unor mânjituri. Prin atingerea repetată a diferitelor obiecte, substanță colorantă aflată pe crestele papilare, care sunt în relief, se subțiază din ce în ce până se șterge. Când pe creste nu se mai află materie colorantă se vor reproduce doar urmele șanțurilor papilare, prin depunerea substanței care se mai află în ele. În această situație urmele reprezintă un negativ al desenului papilar. Trebuie să precizăm că aceată particularitate a mecanismului de formare al urmelor papilare poate produce erori în procesul de comparare deoarece se pot confunda șanțurile papilare cu crestele papilare. Dacă apare o astfel de eroare identificarea nu mai este posibilă, concluziile unei expertize fiind totodată negative. De aceea, ori de câte ori se descoperă și se ridică o urmă colorată (cu sânge, noroi, vopsea, etc) este indicat ca ea să se compare așa cum se găsește, dar să se procedeze și la inversarea sa fotografică, pentru a se compara și în acest mod, în scopul de a se verifica dacă urma nu reproduce șanțurile.

Urmele papilare invizibile (sau latente) rămân prin depunerea sudorii și a grăsimii umane, ca efect al atingerii cu mâna involuntar sau voluntar, al anumitor obiecte (spre exemplu, când infractorul a pus mâna pe borcanul găsit pe fereastră, pe diferite cărți, acte sau s-a sprijinit cu mâna pe mobila din încăpere, a băut apă dintr-un pahar etc.). La crearea acestui gen de urme pot să concure și alte substanțe, deoarece vârfurile degetelor în anumite situații sunt murdărite cu o largă varietate de substanțe invizibile cum ar fi: grăsimile (ulei), unsorile de pe piesele metalice, produsele petroliere, unsorile de pe piesele metalice, cremele și vaselinele incolore etc.

Prin urme invizibile nu se înțeleg numai cele menționate, ci și acelea care sunt vizibile într-o oarecare măsură, însă pentru a fi examinat corespunzător este necesar să fie relevate.

Urmele papilare de adâncime rămân prin imprimarea prafului crestelor papilare în diverse materii plastice, ca: argila proaspătă, chitul și vopseaua proaspătă de la geamuri sau de pe alte obiecte vopsite, anumite alimente, ceara, făina și altele. (fig. 3)

Fig 3. Urme papilare de adâncime create pe plastilină

Crestele papilare se pot imprima și în gheață, ca urmare a topirii statului de suprafață al acesteia, prin căldura emanată de deget.

După mecanismul de formare, elementele desenului papilar se produc în mod diferențiat. În acest sens se desprind trei situații:

-când urma este statică, clară și bine imprimată pe suport, caracteristicile individuale ale acesteia oferă suficiente elemente de identificare a mâinilor creatoare;

-când urma este statică, clară și bine imprimată, dar suportul pe care s-a creat (lut, noroi, nisip, praf, etc) nu permite reproducerea exactă a desenului papilar; în acest caz pot fi stabilite numai unele elemente generice, ca: numărul degetelor, lungimea și grosimea acestora, caracterele particulare ale unor negi, cicatrice ș.a.

-când urma este dinamică – de pildă, mâna alunecă pe un obiect, pe un mâner, se scapă o sticlă din mână ori alunecă palma murdară de noroi pe un zid etc. – se reproduc foarte puține elemente caracteristice.

1.2 Proprietățile desenelor papilare

Valoarea identificatoare a desenului papilar se datorește particularităților lui fundamentale:

-fixitatea;

-unicitatea desenului papilar.

Fixitatea desenului papilar constă în neschimbarea lui ca formă și construcție în tot timpul vieții. Desenul papilar își face apariția între a treia și a patra lună a vieții intrauterine, primește o formă definitivă prin luna a șasea, deci cu câteva luni înainte de naștere și nu dispare nici după moartea persoanei, decât prin procesul de putrefacție a țesuturilor. În timp ce organismul se dezvoltă, se maturizează, în timp ce culoarea pielii, a părului expresia feței, trăsăturile se schimbă cu vârsta, cu evenimentele mai importante din viață ei, care și-au lăsat amprentele pe întregul fel de a se prezenta, desenul papilar rămâne în aceeași formă neschimbat ca structură, așa cum s-a format din perioada intrauterină.

Numeroasele experiențe în acest domeniu au arătat că, luând impresiunile digitale ale unei persoane, la o perioadă de 20-25 de ani, și comparându-le observăm că impresiunile respectiv structura desenelor papilare a rămas aceeași, adică raporturile în care se găsesc diferitele detalii de structură nu au suferit nicio modificare. Distrugerea desenelor papilare, prin frecarea feței degetelor, prin opăriri sau procedee chimice, nu înlătură relieful caracteristic al desenelor papilare decât vremelnic. Arestaților care încearcă să-și înlăture desenele papilare prin frecarea degetelor de zid, le sunt îmbrăcate mâinile în mănuși și se prind în cătușe, până la ridicarea impresiunilor digitale de către serviciul tehnico-științific al poliției.

Desenele papilare pot fi înlăturate vremelnic datorită muncii profesionale sau prin diferiți reactivi chimici, aplicați în mod intenționat. Spre exemplu formolul sau acetona distrug desenele papilare, dar doar pentru o perioadă scurtă de timp, deoarece datorită procesului de regenerare al pielii, ele se vor reface, fără nici o modificare după încetarea acțiunii acestor substanțe. Tăieturile profunde alterează desenul papilar, brăzdându-l cu cicatrici, dar nu reușesc să-l distrugă complet.. Odată cicatricea formată, ea însăși va servi ca element caracteristic în plus, pentru amprentele digitale formate după apariția cicatricei.

Criminalistul francez Edmond Locard a efectuat un experiment folosinduși propriile degete. După ce și-a ars propriile degete cu apă clocotită, cu fier roșu și totodată cu ulei încins. Ulterior realizări acestor acțiuni a constatat că, după ce acestea s-au vindecat, urmele papilare au rămas. El a explicat lucrul acesta ca fiind cauzat de profunzimea în care sunt așezate în profunzimea pielii nefiind afectate de cazurile de rănire ușoară, în cazul acesta crestele papilare regenerându-se în forma lor autentică. Putem aminti cazul cioplitorilor în piatră, zidarilor, celor ce lucrează cu diferite substanțe chimice corosive ale căror desene papilare se alterează frecvent în procesul activității specifice. După ce aceștia nu mai au contact cu asemenea substanțe, după 8-10 zile epidermul se va reface și va continua să prezinte aceleași caracteristici ale desenului papilar ca înainte de alterare.(fig.4,5).

Fig. 4 (a-b) – Amprente ale unor degete cu creste papilare parțial distruse

Fig. 5 (a-b) – Amprente papilare cu cicatrice

Cea de a doua însușire caracteristică desenului papilar este unicitatea. La baza organizării identificării dactiloscopice se află unicitatea desenelor papilare. Unicitatea desenelor papilare constă în faptul că orice persoană are un desen papilar propriu, pentru fiecare deget în parte, neexistând două degete cu desene identice, chiar și la aceeași persoană. Marea varietate și complexitate a desenului papilar face ca aceasta să nu se poată reproduce în mod asemănător, decât la intervale foarte mari de ani, ceea ce nu stânjenește cercetarea penală.

După un calcul matematic, prin aranjamente și combinări, efectuat de către Galton și de către Balthazard, la care, de fapt, nu s-au luat în considerare toate elementele, s-a ajuns la rezultatul că la cca 64 miliarde de desene s-ar putea găsi două desene papilare cu caracteristici coincidente. Totuși se poate considera acest lucru imposibil, deoarece, conform legilor naturii, nu se admite existența a două lucruri absolut identice. Într-adevăr, dacă se iau în considerare și alte elemente decât cele patru avute în vedere de Balthazard, se constată, folosind formula probabilității compuse, că practic nu se pot găsi două amprente identice.

Deși practica metodei de identificare dactiloscopică împlinește în curând un secol, iar fișele întocmite de diferitele servicii de identificare sunt de ordinul a sute de milioane, nu s-au constatat asemănări între desenele papilare a două persoane, nici măcar în combinațiile unui singur deget. Desenul papilar, în complexitatea lui individuală, nu se transmite ereditar, deci nici sub acest aspect nu pot apărea asemănări.

Desenele papilare își păstrează fixitatea lor ca structură morfologică prin regenerarea continuă a pielii de pe fața mâinilor și talpa picioarelor, epiderma nouă formată reproducând, în continuare relieful dermei pe care o acoperă.

Această regenerare continuă a epidermei va reproduce fără modificări formele anterioare, atât timp cât leziuni eventuale nu ating derma sau stratul bazilar al epidermei, formând cicatrici, care apoi se regenerează ca o caracteristică proprie de structură.

Unicitatea se explică prin varietatea desenelor papilare. Ele sunt variate atât în ceea ce privește forma generală, cât și în amănuntele construcției crestelor ce le compun. Chiar dacă se găsesc două desene papilare asemănătoare între ele, părând le prima vedere că ar fi identice, la o examinare amănunțită se poate vedea că detaliile formei crestelor papilar nu mai corespund ca număr, formă și plasament.

STRUCTURA DESENULUI PAPILAR

Identificarea dactiloscopică a persoanelor parcurge două etape:

-stabilirea aparteneței de gen

– identificarea individuală propriu zisă.

În funcție de locul unde se află situat pe suprafața pielii, desenul papilar, un desen pe cât de complicat, pe atât de util în identitatea fizică a unei persoane, poate fi grupat în trei categorii:

desen papilar digital,

desen papilar palmar,

desen papilar plantar,

În practică se constată că cel mai mare număr de urme papilare rămase la locul comiterii unor infracțiuni provin din regiunea digitală, apoi din regiunea palmară și în final situații mai rare din regiunea plantară.

CAPITOLUL III. Urmele papilare

Secțiunea 1: Mecanismul de formare a urmelor papilare.

Prin urmele mâinilor, în sens criminalistic, se înțeleg acele modificări aduse elementelor componente ale locului faptei ca rezultat a contactului mâinilor făptuitorului și victimei cu acestea în procesul săvârșirii infracțiunii.

Ele reproduc conturul și relieful fie ale palmei (fața neutrală), fie ale dosului acesteia (fața dorsală). În unele situații se pot reproduce în aceste urme, concomitent, atât conturul degetelor și al palmei, cât și relieful crestelor papilare sau al încrețiturilor.

În procesul identificării criminalistice, urmele de mâini ocupă un loc important, deoarece fac parte din categoria urmelor ce se întâlnesc frecvent la fața locului și oferă numeroase elemente de comparație ce duc la identificarea certă și rapidă a persoanei care le-a creat.

Ele pot lua naștere și prin detașarea de substanță de pe suprafața atinsă (praf, sânge, etc.). Când obiectul atins este moale, crestele papilare se imprimă în adâncime, lăsând urme în relief.

După plasticitatea materiei pe care se creează, urmele digitale, palmare ori plantare pot fi de suprafață și de adâncime.

Urmele de suprafață pot fi, la rândul lor, vizibile și invizibile (latente).

Urmele vizibile, care se mai numesc și colorate, sunt lăsate de degetele murdărite cu substanțe colorate, cum ar fi: sânge, vopsea, cerneală, noroi, praf, ciment, funingine, var, tuș etc. În unele cazuri, urmele digitale colorate rămase pe obiecte nu rețin în condiții perfecte caracteristicile desenului papilar, fiind simple mânjituri, datorită îmbibării cu substanță a șanțurilor ce despart crestele papilare. În funcție de gradul de îmbâcsire a crestelor papilare cu substanță colorantă, urmele papilare vizibile pot avea aspect diferit. Astfel, degetele murdărite cu sânge sau vopsea și aplicate în mod repetat pe diferite obiecte vor lăsa la început urme digitale sub forma de mânjituri, iar apoi urmele crestelor vor fi albe iar cele ale șanțurilor, colorate.(fig.6).

Fig. 6 – Urme lăsate de un deget murdar de sânge, prin atingerea repetată a obiectelor

Explicația este următoarea: la început, datorită cantității mari de substanță colorantă, șanțurile sunt îmbibate cu substanța respectivă și, de aceea, urmele crestelor papilare nu se disting de cele ale șanțurilor, având aspectul unor mânjituri. Prin atingerea repetată a diferitelor obiecte, substanță colorantă aflată pe crestele papilare, care sunt în relief, se subțiază din ce în ce până se șterge. Când pe creste nu se mai află materie colorantă se vor reproduce doar urmele șanțurilor papilare, prin depunerea substanței care se mai află în ele. În această situație urmele apar ca un negativ al desenelor papilare.

Reținându-se această particularitate a mecanismului de formare a urmelor colorate este de subliniat faptul că se pot produce erori prin aceea că în procesul de comparare se consideră crestele papilare ca fiind șanțuri, iar șanțurile drept creste papilare. În cazul unei astfel de erori identificarea nu mai este posibilă, concluziile unei expertize fiind totodată negative.

De aceea, ori de câte ori se descoperă și se ridică o urmă colorată (cu sânge, praf, noroi, vopsea, etc), este indicat ca ea să se compare așa cum se găsește, dar să se procedeze și la inversarea sa fotografică, pentru a se compara și în acest mod, în scopul de a se verifica dacă urma nu reproduce șanțurile.

Urmele papilare invizibile (numite în mod curent și latente) rămân prin depunerea sudorii și a grăsimii umane de pe piele, ca efect al atingerii cu mâna voluntar sau involuntar, a anumitor obiecte (de exemplu, când infractorul a pus mâna pe borcanul găsit pe fereastră, pe diferite cărți, acte sau s-a sprijinit cu mâna pe mobila din încăpere, a băut apă dintr-un pahar etc.).

La crearea acestui gen de urme pot să concure și alte substanțe, deoarece vârfurile degetelor în anumite situații sunt murdărite cu o largă varietate de substanțe invizibile susceptibile transferului cum sunt, mai ales, grăsimile (ulei), unsorile de pe piesele metalice, produsele petroliere, cremele și vaselinele incolore, sărurile de urină etc.

Prin urme invizibile nu se înțeleg numai cele menționate, ci și acelea care sunt vizibile într-o oarecare măsură, însă pentru a fi examinat corespunzător este necesar să fie relevate.

Urmele papilare de adâncime rămân prin imprimarea prafului crestelor papilare în diverse materii plastice, ca: argila proaspătă, chitul și vopseaua proaspătă de la geamuri sau de pe diferite obiecte chituite ori vopsite, ceara, anumite alimente, făina și altele. (fig. 7)

Crestele papilare se pot imprima și în gheață, ca urmare a topirii statului de suprafață al acesteia, prin căldura emanată de deget.

În funcție de mecanismul de formare, elementele desenului papilar se reproduc în urmă în mod diferențiat. În acest sens se desprind trei situații:

când urma este statică, clară și bine imprimată pe suport, caracteristicile individuale ale acesteia oferă suficiente elemente de identificare a mâinilor creatoare;

Fig. 7 – Urme papilare de adâncime: a) Lăsate în plastilina unui sigiliu; b) Create prin detașarea stratului de praf atins cu mâna.

a b

când urma este statică, clară și bine imprimată, dar suportul pe care s-a creat (lut, noroi, nisip, praf, etc) nu permite reproducerea exactă a desenului papilar; în acest caz pot fi stabilite numai unele elemente generice, ca: numărul degetelor, lungimea și grosimea acestora, caracterele particulare ale unor negi, cicatrice ș.a.

când urma este dinamică – de pildă, mâna alunecă pe un obiect, pe un mâner, se scapă o sticlă din mână ori alunecă palma murdară de noroi pe un zid etc. – se reproduc foarte puține elemente caracteristice.

Secțiunea 2: Căutarea și descoperirea urmelor papilare la fața locului.

Descoperirea urmelor presupune o cercetare sistematică și amănunțită a locului săvârșirii infracțiunii, prin observarea nemijlocită sau cu ajutorul unor mijloace tehnice adecvate. Ea include în principal două activități distincte: căutarea urmelor și relevarea urmelor.

Urmele digitale se caută cu multă atenție pentru că sunt de dimensiuni mici, uneori reproducând doar fragmente ale desenelor papilare, care abia se pot observa. La căutarea urmelor este necesară o precauție deosebită pentru a nu se lăsă propriile urme și a nu se șterge, din neatenție, cele care aparțin făptuitorului.

Se impune stabilirea locurilor de acces al autorului și a drumului parcurs – iter criminis – de acesta în câmpul infracțiunii, atât în scopul de a se delimita locul unde pot fi găsite urmele lăsate, cât și pentru ca ele să poată fi căutate și descoperite organizat și rapid.

Dacă este spartă o ușă, urmele trebuie căutate pe broască, pe mânerele ușii sau în imediata lor apropiere și în orice alt loc prin care ar fi putut pătrunde făptuitorul. Când este spartă o fereastră, se caută cu atenție deosebită bucățile de geam spart, întrucât pe ele aproape întotdeauna rămân urmele digitale ale făptuitorului. Bucățile de geam nu se găsesc întotdeauna pe pervaz, ci uneori sunt aruncate departe, rezemate de zid sau ascunse. De aceea, ele trebuie căutate și examinate pentru a se stabili dacă provin de la fereastra în cauză și dacă au urme digitale.

Pe sticlă și pe porțelan, de obicei rămân urme digitale clare. Dacă infractorul a consumat băuturi spirtoase în câmpul infracțiunii, cercetările pot, de asemenea, să dea rezultate satisfăcătoare chiar în cazuri când infractorul a lucrat la început cu mâinile înmănușate, pentru că, îmbătându-se, treptat, uită de precauție și-și scoate mănușile. Urmele digitale se caută pe sticla cu băutură alcoolică, pe vase, pahare sau căni de sticlă ori de porțelan, folosite de infractor pentru turnarea băuturii.

La instalațiile electrice este necesar să se cerceteze întrerupătoarele, pereții din jurul acestora și becurile care au fost deșurubate parțial sau total de către făptuitor.

Se pot găsi urme digitale pe obiectele pe care făptuitorul le-a adus și le-a lăsat ori uitat în câmpul infracțiunii sau în imediata lui apropiere, de exemplu, pe hârtia în care au fost ambalate uneltele pentru comiterea faptei, pe bateria veche a lanternei electrice, ce a fost schimbată la fața locului și aruncată etc.

În condiții favorabile, urmele pot fi descoperite și pe suprafețe aspre, pe gulere de la îmbrăcăminte, pe rufăria scrobită, pe țesături fine, pe manșete, ziare etc. La examinarea mobilei nu trebuie să se piardă din vedere locurile pe care făptuitorul le-a putut atinge prin scoaterea sertarelor, prin mutarea unui obiect ș.a.

Chiar în cazul când făptuitorul lucrează cu mâinile înmănușate, la fața locului pot rămâne urmele sale papilare. În timpul mutării obiectelor grele din interior, mănușile pot să alunece, să se rupă sau să fie atât de deschise la locul de încheiere pe mână, încât prin deschizătură să rămână urma unei părți a palmei. Acest fapt atestă că nu trebuie să se renunțe la căutarea urmelor papilare, chiar și atunci când s-a ajuns la concluzia că infractorul a operat cu mănuși. În această situație trebuie să intervină imaginația, fantezia și experiența celor care au misiunea de a efectua cercetarea la fața locului. Spre exemplu, dacă infracțiunea s-a comis într-o vreme călduroasă este greu de presupus că autorul a venit pe stradă cu mâinile înmănușate, de aceea se impune ca urmele papilare să fie căutate la întrare, pe ușă etc.

Când s-a scotocit în plicuri sau în bibliotecă este de presupus că făptuitorul și-a scos mănușile, iar urmele trebuie căutate pe hârtia plicului, a cărților etc. De asemenea, făptuitorul își poate scoate mănușile, lăsând urme papilare, și datorită diminuării spiritului de precauție sub influența băuturilor alcoolice, consumate fie la locul faptei, fie anterior. Dacă s-au folosit mănuși de cauciuc, medicinale, sau de vinilin și au fost abandonate la fața locului, acestea se ridică cu penseta și se caută amprentele făptuitorului, atât în exterior cât și în interior, tăinuindu-se cu atenție mănușa până la capătul degetelor. Aceste fapte atestă că nu trebuie să se renunțe la căutarea urmelor papilare, chiar și atunci când s-a ajuns la concluzia că făptuitorul a operat cu mănuși.

Din cauza unor idei preconcepute că pe obiectele cu suprafață prea mică cum sunt: butonii de la mănuși, nasturii de la haine, bijuterii etc. sau că pe fructe și legume ori pe obiectele cu suprafețe poroase, scânduri, pereți, nu pot rămâne urme, se evită căutarea acestora pe astfel de suprafețe. Este semnificativ cazul unui furt comis la București, în care infractorul a lăsat la fața locului, pe o pătlăgea roșie, o urmă digitală. Această fiind descoperită și relevată de criminalist a permis identificarea infractorului în cauză.

În concluzie, se impune ca la cercetarea la fața locului să se examineze cu atenție toate suprafețele pe care ar fi posibil să rămână urme de mâini.

Urmele de adâncime rămase în diferite substanțe ce posedă plasticitate se păstrează un timp foarte îndelungat, cu condiția ca suprafața pe care ele s-au format să fie durabilă prin ea însăși.

În unele cauze, când se efectuează cercetarea la fața locului se întâmplă să se descopere urme digitale care par lăsate în praf. Totuși, la o examinare de aproape se constată că acestea sunt urme de adâncime create pe o vopsea de ulei și umplute cu praf, existente poate de ani de zile.

Urmele papilare create cu negru de fum, făină, pudră de toaletă sau cu material folosit pentru umplerea spațiului dintre pereții caselor de bani (nisip, cenușă) dispar relativ repede. În Schimb sunt durabile – și în condiții favorabile se pot păstra timp îndelungat – urmele papilare rămase de la degete sau palma murdărită cu pigmenți de sânge, cerneală, ulei.

Obiectele care se găsesc în aer liber păstrează urmele papilare un timp mai scurt. Totuși, uneori s-au relevat urme pe astfel de obiecte după trecerea a 2-3 săptămâni sau chiar a câtorva luni de zile de când au fost create.

Chiar sub acțiunea apei, urmele se pot conserva destul de bine. Dacă se găsesc sticle, cioburi, hârtii umede de rouă, de zăpadă sau de ploaie, acestea trebuie uscate încet, după care urmele vor putea fi relevate. Numai curentul puternic de apă sau ploaia îndelungată și cu stropi mari și denși poate șterge urmele.

Urmele digitale lăsate pe hârtie se întind pe suprafața acesteia și devin neclare chiar în câteva zile. Pe o hârtie care nu este densă, de exemplu pe un ziar, urma se îmbină și se întinde în masa suportului în câteva ore.

Urmele papilare dispar foarte repede sub acțiunea aerului uscat și cald sau a razelor solare directe. De aceea la efectuarea cercetării locului faptei în aer liber este necesar ca urmele să fie relevate cât mai repede sau să fie apărate de lumina solară directă.

O altă metodă, care se poate aplica în cazuri deosebite, constă din pulverizarea pe obiectul presupus purtător de urmă a unei soluții pe bază de luminol și sub acțiunea radiațiilor ultraviolete, urma va apărea într-o luminescență specifică pentru un timp scurt. Rezultate similare pot fi obținute și cu radiația laser.

Rezultate mulțumitoare în descoperirea urmelor se obțin cu ajutorul lămpii portabile de radiații ultraviolete aflată în trusa criminalistică.

Folosirea acesteia sau a unei surse incidente de lumină puternică, în condiții de întuneric, în încăperi, rămâne procedeul cel mai indicat pentru descoperirea amprentelor papilare, el permițând și cunoașterea stării urmelor, astfel încât să se poată alege corect mijlocul de relevare și ridicare a lor, fără a risca distrugerea acestora.

Pentru susținerea celor de mai sus voi prezenta un mijloc tehnic din dotarea specialiștilor criminaliști ai Poliției Române și anume sursa de lumină cu lungime de undă variabilă pentru investigarea tehnico-științifică a locului faptei, Polylight PL 500 o lampă cu xenon cu o putere de 500 W și 12 filtre reglabile.

Polylight PL 500 (foto nr.6.1-6.2) este un echipament performant pentru căutarea urmelor la locul producerii evenimentului, iar neutilizarea acestuia este de neconceput în cercetarea modernă.

O caracteristică specială a acestui produs este faptul că lumina sa are aceeași intensitate pe toată zona iluminată, în mod asemănător luminii naturale, dar mult mai mare decât a acesteia. Lumina Polylight-ului se transmite prin fibre optice, cu pierderi reduse de intensitate, ceea ce o deosebește de cea a lămpii cu halogen, care o emite în mod progresiv, începând cu nuanțe de albastru și ajungând până la roșu.

Foto nr. 6.1. Foto nr. 6.2.

Polylight PL 500 și părțile componente ale sursei de lumină

Cele 12 poziții pentru filtre au aplicații diferte, fiind repartizate astfel:

– șase pe partea stângă:

-lumină albă (000), (450-680 nm), pentru căutarea generală și a urmelor de încălțăminte;

-lumina ultra-violetă UV (350 nm), pentru căutarea generală și a urmelor fluorescente;

-lumină violetă (415 nm), pentru căutarea urmelor papilare imprimate în sânge și a factorilor suplimentari ai împușcăturii;

-lumină albastră (450 nm), pentru căutarea generală (microurme, fibre textile, urină, spermă, etc);

-lumină albastră (470 nm), pentru căutarea generală și a urmelor papilare relevate cu soluție de ninhidrină;

-lumină albastră (490 nm), pentru căutarea generală (microurme, fibre textile, spermă);

– șase pe partea dreaptă :

-lumină albastră – verde (505 nm), pentru evdențierea urmelor papilare relevate chimic (ninhidrină, vapori de cianacrilat);

-lumină verde (530 nm), pentru reducerea contrastului urmelor fluorescente;

-lumină verde – orange (555 nm), pentru reducerea contrastului urmelor papilare fluorescente;

-lumină orange (590 nm), pentru reducerea contrastului la urmele papilare relevate cu ninhidrină;

-lumină orange – roșie (620 nm), pentru reducerea contrastului la urmele papilare relevate cu ninhidrină;

-lumină roșie (650 nm ), pentru reducerea contrastului la urmele papilare relevate cu ninhidrină.

Pentru aplicațiile din domeniul criminalisticii, Polylight PL 500 poate fi folosit atât în condiții de laborator, cât și la fața locului, în trei moduri diferite pentru:

1.- punerea în evidență a urmelor prin fluorescență;

2.- punerea în evidență a urmelor prin reflexia luminii;

3.- punerea în evidență a urmelor prin absorbția luminii.

Fluorescența apare atunci când o substanță absoarbe o lungime de unda specifică de lumină, transformă o parte din enegie în căldură, iar restul energiei o emite sub formă de lumină nouă, ce va avea o culoare diferită față de cea inițială.

Urmele papilare tratate cu pudră fluorescentă sau substanțe chimice vor fi fluorescente în condiții de iluminare cu UV. Se vor testa toate benzile de lumină pentru a se verifica dacă se poate îmbunătăți fluorescența urmei sau contrastul față de fondul suportului urmei.

Deseori, fotografierea urmelor relevate cu vapori de cianoacrylat, în condiții de iluminare normală nu este eficientă, fiind necesară evidențierea prin fluorescență (UV, 415, 450 etc). Atunci când este cazul la astfel de urme se vor utiliza filtrele de lumină de 590, 620, 650 nm pentru reducerea contrastului.

Urmele papilare sau de altă natură de pe suprafețele cu capacitate mare de reflexie (sticlă) pot fi puse în evidență și capturate fără a fi tratate.

Pentru evidențierea urmelor papilare latente de pe sticlă, suportul se examinează în lumină albă incidentă de 680 nm. (foto nr. 6.3.).

Foto nr. 6.3 .

Urmele papilare relevate chimic (cu ninhidrină sau vapori de cianacrilat) sau prin pudrare, situate pe fundal multicolor (hârtie, coperte, ilustrate etc.) pot fi fotografiate direct, culorile din fundal fiind eliminate prin metoda absorbției diferențiate, folosind o culoare (din cele 12 benzi de lumină), care să corespundă fundalului, pentru eliminarea interferențelor cromatice.

În cazul urmelor papilare create prin stratificare sau destratificare în sânge se poate folosi lumina violetă și verde (415 , 505 nm) (foto nr. 6.4.-6.5.).

Foto nr.6.4.-6.5.

Urmă papilară creată prin stratificare în sânge iluminată cu lumină naturală și verde de 505 nm.

De regulă, la cercetarea locului faptei se începe căutarea urmelor printr-o inspecție generală cu lumina albă. În funcție de eveniment, căutarea generală începe de la podea, continuându-se cu căile de acces, după care se ajunge la cadavru (atunci când există). După examinarea cu lumina albă se trece la examinarea cu lumină în bandă UV, 415 nm, 450 nm, pentru evidențierea tuturor categoriilor de urme.

În cazul urmelor papilare, pentru evitarea risipei de pudră se examinează mai întâi obiectele susceptibile a fi purtătoare de astfel de urme. Lumina albă în unghi mic este cea mai potrivită pentru această operație, cu ochelari de culoare albă.

În acest mod pot fi descoperite următoarele tipuri de urme papilare: urme create în praf, vopsea, ulei sau sânge prin destratificare sau stratificare. De asemenea, mai pot fi descoperite urme relativ proaspete pe suprafețe lustruite (sticlă, metal, faianță etc.).

Atunci când urmele papilare latente sunt contaminate cu substanțe fluorescente (sânge, cerneluri, vopsea etc.), vor avea proprietăți de fluorescență. În acest caz, pentru căutarea inițială se va folosi banda de lumină albastră (450 nm), cu ochelari portocalii, după care se va continua cu lumină UV cu ochelari transparenți.

Când se lucrează la lumină naturală este necesară o observare generală a ariei de interes. Dacă se descoperă urme papilare, acestea vor fi investigate cu diversele benzi de lumină ale Polylight PL 500 pentru a obține evidențierea și iluminarea optimă în vederea fotografierii. Pentru fotografiere se folosesc de regulă filtre barieră de la 530 la 650 nm.

În cazul urmelor papilare tratate cu pudre fluorescente se va folosi lumina UV (350 nm) și ochelarii transparenți (foto. 6). Odată descoperită urma, se vor testa și celelalte benzi de lumină (450, 490 nm și ochelarii portocalii), (foto. 6.7.-6.8.), pentru stabilirea luminii optime ce evidențiează toate elementele de identificare. Testarea și cu celelalte benzi de lumină este necesară deoarece suprafețele fluorescente ale suporturilor pe care se află urmele pot fi diferite. Pentru o evidențiere cât mai bună a urmelor nu se aplică pudră fluorescentă în cantități mari, deoarece există riscul îmbâcsirii acestora.După alegerea luminii optime se poate ridica urma prin fotografiere.

Foto nr.6.6. Foto nr. 6.7. Foto nr.6.8.

Pe suporturile care au suprafețe fluorescente cele mai bune rezultate se obțin cu pudre negre nefluorescente sau magnetice, folosindu-se lumina de culoare albă, incidentă, cu unghi variabil și ochelarii transparenți (foto 6.9.).

Foto nr. 6.9.

Urmă papilară latentă, relevată cu pudră de culoare neagră va fi pusă în evidență în bandă de lumină albă 680 nm (000).

Atunci când suprafețele ce urmează a fi tratate sunt de culoare închisă, cele mai eficiente sunt pudrele albe sau argintii, cu lumină albă (000) la intensitate maximă, al cărei unghi de incidență trebuie variat pentru a obține rezultate optime .

Secțiunea 3: Conservarea și transportarea urmelor papilare și a obiectelor purtătoare de urme de mâini.

Identificarea este întotdeauna precedată de activitatea organelor de urmărire penală în vederea descoperirii, fixării și ridicării urmelor, fie de la locul comiterii infracțiunii, fie dintr-un alt loc care are legătură cu comiterea faptei, de pildă domiciliul prezumtivului autor.

La fixarea și ridicarea urmelor, direct sau indirect (prin mulaj, fotografiere, materiale adezive etc.), se vor aplica regulile metodologice recomandate de tehnica criminalistică. Acestea sunt extrem de variate și cunosc o permanentă ameliorare în acord cu noile procedee și materiale de mulare puse la dispoziție de tehnologia modernă. Cum au un pronunțat caracter tehnic și sunt tratate pe larg în lucrările de specialitate, nu este în intenția noastră să ne oprim asupra lor. Ceea ce trebuie însă reținut este faptul că fixarea, ridicarea și ambalarea urmelor trebuie făcută rapid și cu utilizarea celor mai adecvate mijloace pentru redarea lor cât mai fidelă și conservată stării în care au fost găsite. Atunci când obiectele și urmele nu pot fi ridicate pentru a fi înaintate expertului, caracteristicile trebuie descrise cât mai exact, adică determinate individual și totodată localizate. La fel, se vor consemna modificările intervenite precum și orice alte elemente care să permită reconstituirea condițiilor de formare a urmei.

Descrierea și vizualizarea lor prin fotografii, schițe, desene etc., cu respectarea recomandărilor criminalisticii și a dispozițiilor procesuale, au și scopul de a asigura autenticitatea probelor materiale; astfel se previne pericolul prezentării unor probe false sau substituite, atunci când au fost lăsate în custodie, cum ar fi schimbarea pieselor de la autoturismul implicat în accident sau alcoolizarea frauduloasă a probelor de băuturi diluate.

Pe sticlă sau pe porțelan ori alte obiecte netede, urmele digitale se pot păstra ani de zile dacă ele sunt bine apărate.

De exemplu, într-un caz, pe suprafața internă a unei vitrine de muzeu, unde nu existau curenți de aer și temperatura era constantă, urmele au fost relevate foarte ușor după aproape 8 luni, lăsând impresia că sunt proaspete.

Urmele însă se conservă bine și pe metale, pe porțelanuri și chiar pe pereți. Se impune uneori aprecierea vechimii urmei pentru că în acest fel se poate face legătură între faptă și urmă.

Transportarea obiectelor purtătoare de urme impune respectare unor cerințe de manipulare și ambalare vizând prevenirea distrugerii sau alterării urmelor. De exemplu, chiar dacă se poartă mănuși, obiectul se prinde de margini sau de laturile unde, prin natura lucrurilor, se formează cele mai puține urme. Este falsă părerea că apucând un obiect cu o batistă nu periclităm urma.

Insistăm asupra necesității ca obiectele purtătoare de urme să nu fie ridicate înainte de a fi marcate și fotografiate, aspect esențial sub raport procedural. Ambalarea se face în condiții care să asigure integritatea urmelor, dar și a obiectului. Spre pildă, obiectul nu se învelește în vată sau în pânză.

După ambalarea obiectului, coletul se sigilează cu sigiliul organului judiciar care conduce ancheta. De asemenea, el va purta o etichetă numerotată, sau cu alte mențiuni privind locul, data, conținutul etc.

Sistemul AFIS PRINTRAK BIS a devenit operațional la nivel național în cursul lunii iulie 2007 și în concordanță cu prevederile acordurilor internaționale a devenit Punct Național de Contact pentru schimbul de date dactiloscopice cu sistemele europene similare.

Noul sistem AFIS PRINTRAK BIS (Printrak Biometric Identification System) este fabricat în S.U.A. de concernul Motorola – Printrak, fiind vârful de gamă în tehnologia identificării biometrice și reprezentând ultima versiune în examinarea dactiloscopică.

Sistemul AFIS Motorola Printrak BIS, denumit generic “Sistemul AFIS”, este un mediu informatizat care conține un grup de aplicații destinate achiziționării, transmiterii, codificării, examinării-comparative, identificării și stocării amprentelor papilare.

Sistemul AFIS conține de asemenea aplicații destinate achiziționării, transmiterii, verificării, identificării și stocării datelor alfanumerice, în subsidiar altor date biometrice care fac referire la imagini faciale, semnalmente și semne particulare

Sistemul AFIS cuprinde următoarele aplicații și fluxuri de lucru:

(1) Aplicația Scanare FIȘE conține 3 fluxuri de lucru detaliate în Ghidul utilizatorului stației de scanare fișe dactiloscopice astfel:

a) Fluxul de lucru CRIMINAL, face obiectul prezentei instrucțiuni în vederea stabilirii ID-ului de persoana, precum și al metodologiei/instrucțiunii care reglementează evidența dactiloscopică a Direcției Cazier Judiciar, Statistici și Evidențe Operative;

b) Fluxul de lucru SUSPECT face obiectul prezentei instrucțiuni și cuprinde funcții referitoare la scanarea, codificarea, examinarea-comparativă, verificarea impresiunilor papilare și introducerea datelor alfanumerice;

c) Fluxul de lucru Adăugare palmă face obiectul prezentei instrucțiuni și cuprinde funcții referitoare la scanarea și adăugarea impresiunilor palmare înregistrărilor anterioare.

d) Fluxul de lucru INTERPOL (urme și impresiuni) folosit exclusiv de Laboratorul AFIS din cadrul Institutului de Criminalistică, descris în Instrucțiunea de lucru privind fluxul de lucru necesar soluționării solicitărilor transmise de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională;

e) Fluxul de lucru NRO-EURODAC (Categoriile: RO-1 și RO-2) destinat desfășurării activităților Oficiului Român pentru Imigrări;

f) Fluxul de lucru NRO-I.G.P.F.R. (Categoriile: RO-0-SUSPECT și RO-3-verificare EURODAC fără stocare) destinat desfășurării activităților Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române;

(2) Aplicația Introducere URME face obiectul prezentei instrucțiuni și cuprinde funcții necesare introducerii, codificării și căutării urmelor papilare în baza de date precum și ștergerii ID-urilor urmelor papilare;

(3) Aplicația CAUTA (urme/impresiuni) face obiectul prezentei instrucțiuni și cuprinde funcții necesare căutării, imprimării, reexaminării și ștergerii amprentelor papilare;

(4) Aplicația Pagină de Început face obiectul prezentei instrucțiuni și cuprinde funcții necesare efectuării examinărilor comparative, identificării și efectuării demonstrațiilor dactiloscopice;

(5) Alte aplicații necesare utilizării și administrării sistemului

SCOPUL UTILIZĂRII SISTEMULUI AFIS

Generic, sistemul AFIS este utilizat pentru examinarea comparativă a impresiunilor papilare în vederea stabilirii identității persoanelor/cadavrelor precum și pentru clarificarea unor aspecte judiciare prin examinarea urmelor papilare ridicate în cauzele investigate criminalistic.

Cu ajutorul sistemului AFIS sunt obținute pe baza examinării comparative a amprentelor papilare următoarele determinări:

a) identificarea sursei de origine a urmelor papilare ridicate cu ocazia cercetării locului faptei sau celei de laborator;

b) determinarea unor conexiuni între fapte prin stabilirea unui profil papilar similar al urmelor papilare analizate și a unei surse comune de origine;

c) identificarea persoanelor condamnate, dispărute, altor categorii de persoane, cadavrelor și persoanelor cu identitate necunoscută prin stabilirea factorului creator al impresiunilor papilare examinate;

Pentru obținerea acestor rezultate sistemul AFIS utilizează principiul examinării integrale sau încrucișate, prin aceea că urmele papilare nou introduse în sistem sunt comparate automat cu urmele al căror factor creator este neidentificat precum și cu impresiunile stocate în baza de date până la acea dată (căutare directă). Totodată, impresiunile papilare nou introduse sunt comparate automat cu fondul de impresiuni stocat anterior, precum și cu urmele al căror factor creator este neidentificat (căutare indirectă).

EXAMINAREA COMPARATIVĂ A URMELOR PAPILARE

Constituie obiectul examinărilor în sistemul AFIS urmele papilare digitale și palmare ridicate cu ocazia cercetării locului faptei sau a celei de laborator.

În practică sunt întâlnite următoarele modalități sub care urmele papilare sau imaginile acestora pot fi remise laboratoarelor AFIS pentru introducere și examinare comparativă:

a) urme papilare existente pe obiecte – urme netransferate;

b) urme papilare existente pe folii adezive – urme transferate;

c) imagini ale urmelor papilare existente pe fotograme dedicate sau pe hârtie – urme pozitivate.

d) imagini electronice ale urmelor papilare – urme digitalizate;

e) imagini ale urmelor papilare existente pe filme fotografice -urme nepozitivate;

f) urme papilare conturate în mulaje – urme imprimate.

Urmele papilare se înaintează, în termen de 10 zile de la terminarea cercetării locului faptei, laboratoarelor AFIS din cadrul Serviciilor criminalistice de către Birourile/Compartimentele criminalistice teritoriale în baza unei comunicări oficiale și a fișei de custodie, în plic închis, sigilat prin ștampilare, pe care se menționează datele cazului

Codificarea și examinarea-comparativă

Imaginile urmelor papilare introduse în sistem sunt codificate manual(fig. 22), generându-se apoi comparații automate cu imaginile amprentelor papilare existente în baza de date. În cazul urmelor de calitate superioară poate fi folosită codificarea automată, situație în care se vor analiza toate minuțiile generate pentru eliminarea/retrasarea manuală a celor poziționate necorespunzător.

Fig 2 – codificarea manuală a unei amprente înainte de compararea automată cu urmele papilare existente in baza de date

Rezultatul examinărilor automate este afișat sub forma unor liste electonice cu imagini papilare potențial asemănătoare imaginii urmei examinate. Imaginea urmei codificată este examinată comparativ cu imaginile papilare din listele generate de sistem. Decizia finală a identificării sursei de origine (în cazul examinării urmă-impresiune) sau a sursei comune de origine neatribuită (în cazul examinării urmă-urmă) este luată de personalul specializat al laboratoarelor AFIS prin validarea făcută de 2 examinatori potrivit instrucțiunii ACE-V.

In vederea stabilirii unei identificării dactiloscopice certe și comunicării rezultatului prin raport criminalistic (comunicare scrisă, constatare tehnico-științifică sau expertiză), amprentele în litigiu și cele model de comparație trebuie să conțină minim 12 elemente caracteristice macroscopice asemănătoare din punct de vedere al formei, dimensiunii și plasamentului acestora, fără alte discrepanțe care să nu poată fi explicate științific.

EXAMINAREA-COMPARATIVĂ A IMPRESIUNILOR PAPILARE

Pentru examinarea în sistemul AFIS, pentru fluxul de lucru SUSPECT, impresiunile papilare se prelevă într-un singur exemplar, stabilindu+se prin bifarea în căsuța corespunzătoare de pe formularul tipizat dacă impresiunile papilare sunt destinate verificării cu adăugare în baza de date sau verificării fără adăugare în baza de date a sistemului AFIS. Seturile de impresiuni papilare destinate verificării fără adăugare în baza de date sunt restituite împreună cu rezultatul examinărilor structurii care a dispus verificarea.

Structurile teritoriale ale Inspectoratelor Județene de Poliție precum și alte structuri din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, Ministerului Public și Ministerului Justiției înaintează fișele dactiloscopice laboratoarelor AFIS cu adresă, în plic sigilat prin ștampilare în maxim 5 zile de la data amprentării persoanelor

Procesul examinării-comparative cuprinde 3 etape care trebuie parcurse obigatoriu.

(1) Prima etapă constă în examinarea-comparativă efectuată între impresiunile digitale introduse și cele din lista generată de sistem. În situația în care impresiunile digitale introduse au corespondent în lista generată de sistem cu una sau mai multe înregistrări anterioare sistemul activează automat un mesaj “IDENT” și afișează un scor de potrivire de cel puțin 5000 de puncte pentru fiecare potrivire în parte, indicând posibilitatea unei identificări, decizia finală a identificării este dublată de validarea făcută de personalul specializat al laboratoarelor AFIS. Pentru a putea trece la următoarele etape, este absolut necesar ca, în această etapă, setul de impresiuni papilare să fie dispus cu opțiunea “Reține” fără stabilirea ID-ului de persoană/incident. Având în vedere numărul mare de seturi de impresiuni papilare pentru o singură persoană, existent în baza de date AFIS pe Fluxul de lucru SUSPECT, pentru evitarea pe viitor a înregistrării de către același laborator a informațiilor redundante, vor fi aplicate următoarele reguli:

a) pe Fluxul de lucru SUSPECT se stochează, pentru fiecare persoană, un singur set de impresiuni papilare digitale și palmare implementat de un laborator AFIS, ca regulă generală, ultimul set de impresiuni papilare;

b) sunt acceptate mai multe înregistrări dactiloscopice pentru o singură persoană în situația în care sunt introduse pe stații de lucru AFIS aparținând unor laboratoare diferite;

c) în cazul în care setul de impresiuni papilare primit spre verificare nu are o calitate optimă examinării comparative și există un set de impresiuni digitale și palmare superior calitativ, stocat în baza de date de către același laborator pe Fluxul de lucru SUSPECT, se va opta pentru eliminarea din Fluxul de lucru, după parcurgerea celor 3 etape obligatorii, a setului de impresiuni papilare inferior calitativ;

d) dacă setul de impresiuni primit spre verificare are o calitate optimă examinării comparative seturile corespondente din baza de date AFIS introduse de către același laborator, pe Fluxul de lucru SUSPECT vor fi șterse;

e) este interzisă eliminarea din fluxul de lucru sau ștergerea din baza de date a unui set de impresiuni papilare introdus de laboratoare terțe;

f) fișele eliminate din fluxul de lucru sau șterse din baza de date se vor păstra în cartoteca locală împreună cu fișa decadactilară păstrată în evidență;

g) înaintea ștergerii unui set de impresiuni papilare stocat în baza de date pe Fluxul de lucru SUSPECT se vor face verificări în scopul stabilirii calității ID-ului (ID-PERSOANĂ sau ID INCIDENT) ce urmează a fi șters astfel:

-dacă setul de impresiuni ce urmează a fi șters este stocat ca ID – PERSOANĂ și din verificări rezultă că nu are ID-uri incidente, acesta este șters prin intermediul câmpului ID PERSOANĂ;

-dacă setul de impresiuni ce urmează a fi șters este stocat ca ID – PERSOANĂ cu incidențe introduse pe Fluxul de lucru SUSPECT de către același laborator, acesta este șters prin intermediul câmpului ID PERSOANĂ, fiind șterse automat și ID-urile incidente;

-dacă setul de impresiuni ce urmează a fi șters este stocat ca ID – PERSOANĂ cu incidențe introduse pe Fluxul de lucru SUSPECT de către același laborator și / sau alt laborator, procesul ștergerii va fi stopat, ID-ul de persoană fiind comunicat telefonic Serviciului Identificări Judiciare din cadrul Institutului de Criminalistică pentru a proceda la actualizarea înregistrării și comunicarea rezultatului după menționarea în Caietul de lucru a activității desfășurate;

– dacă setul de impresiuni ce urmează a fi șters este stocat ca ID incident al unui ID de persoană CRIMINAL, setul de impresiuni incident va fi șters prin intermediul câmpului ID incident;

-dacă setul de impresiuni ce urmează a fi șters este stocat ca ID de PERSOANĂ, pe Fluxul de lucru SUSPECT, și are atribuit, din eroare, un set de impresiuni incident CRIMINAL, procesul ștergerii va fi stopat, ID-ul de persoană fiind comunicat telefonic Serviciului Identificări Judiciare din cadrul Institutului de Criminalistică pentru a proceda la actualizarea înregistrării și comunicarea rezultatului după înregistrarea Caietul de lucru a activității desfășurate.

(2) A doua etapă constă în exminarea-comparativă efectuată între impresiunile digitale introduse și urmele digitale din lista generată de sistem, stabilirea/nestabilirea unei identificări și dispunerea acestora (Salvează și următorul / Salvează și ieși) cu activarea opțiunii Reține.

(3) A treia etapă constă în exminarea-comparativă efectuată între impresiunile palmare introduse și urmele palmare din lista generată de sistem, stabilirea/nestabilirea unei identificări și dispunerea acestora (Salvează și următorul / Salvează și ieși) cu activarea opțiunii Reține/Renunță.

Specialiștii dactiloscopi din cadrul Serviciilor teritoriale ale Direcției Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative implementează în baza de date a sistemului AFIS fișele existente în cartotecile dactiloscopice proprii pe fluxul de lucru CRIMINAL, într-un program de lucru stabilit de comun acord cu Serviciile criminalistice teritoriale, desfășurând exclusiv activități de introducere, verificare-comparativă și dispunere (Salvează și ieși / Salvează și următorul).

Perioada de stocare pentru Fluxul de lucru CRIMINAL

1) Perioada de stocare pentru înregistrările introduse pe Fluxul de lucru CRIMINAL este stabilită conform prevederilor legii 290/2004;

2) Laboratorul AFIS care primește o comunicare de ștergere a unei înregistrări electronice din baza de date, efectuează o ultimă verificare a setului de impresiuni, astfel încât în situația stabilirii existenței unor seturi cu impresiuni similare înregistrate în baza de date de alte Laboratoare AFIS, solicită telefonic scoaterea fișei/fișelor dactiloscopice în cauză din cartoteca laboratoarelor unde sunt cartate și ștergerea din baza de date, furnizând și numărul de înregistrare al comunicării de ștergere.

Perioada de stocare pentru Fluxul de lucru NRO (EURODAC-ORI-IGPFR)

1)Perioada de stocare pentru înregistrările introduse pe Fluxul de lucru NRO este stabilită potrivit legislației incidente domeniului de activitate.

2) Activitățile de ștergere a înregistrărilor sunt precedate unei verificări în baza de date în scopul eliminării înregistrărilor multiple ale aceleiași persoane.

ÎNREGISTRARI, SARCINI ȘI RESPONSABILITĂȚI

Implementare evidenței dactiloscopice a cazierului judiciar și realizarea bazei de date dactiloscopice naționale AFIS a Poliției Române reprezintă un obiectiv prioritar în contextul cooperării polițienești la nivel european din perspectiva aderării Romaniei la Conventia de la Prum, respectiv aderarea la spațiul Schengen. Pentru realizarea acestui obiectiv, conducerea Inspectoratelor Județene de Poliție va dispune ca agenți de poliție din Serviciile de evidentă operativă și cazier judiciar teritoriale împreună cu agenți din cadrul Compartimentelor Identificări Judiciare ale Serviciilor Criminalistice să implementeze fondul evidenței dactiloscopice a cazierului în baza de date AFIS. Agenții de poliție nominalizați, potrivit art. 30, alin.2, vor fi degrevați de alte sarcini zilnice care implică întreruperea activităților de introducere și examinare a fondului dactiloscopic decadactilar. În condiții de funcționare corespunzătoare a sistemului AFIS, agenții de poliție nominalizați, potrivit art. 30, alin.2, vor introduce zilnic minim 40 de fișe dactiloscopice. Șefii Serviciilor criminalistice vor nominaliza ofițeri/agenti de politie, din cadrul serviciului care prin pregătirea de specialitate sunt în măsură să asigure îndrumarea, coordonarea și monitorizarea activitații pe linia laboratorului AFIS.

Ca urmare a modificărilor efectuate la bazele de date AFIS și IMAGETRAK în vederea extragerii informațiilor complete din cele două sisteme, prin intermediul sistemului AFIS, se vor avea în vedere următoarele: pentru ca un set de impresiuni papilare să fie imprimat din sistemul AFIS este necesară verificarea persoanei în baza de date IMAGETRAK(fig 23) astfel încât să existe o singură înregistrare a persoanei ale cărei impresiuni papilare sunt imprimate.

Fig. 3 – verificarea persoanei in baza de date IMAGETRAK

ARHITECTURA SISTEMULUI AFIS ȘI CONEXIUNILE ACESTUIA CU ALTE SISTEME SIMILARE.

Sistemul AFIS este operațional la nivel național și are următoarea arhitectură:

a) La nivel central, Institutul de Criminalistică administrează baza de date și utilizează 5 stații de lucru, Direcția Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative utilizează 3 stații de lucru Printscan PRINTRAK BIS;

b) La nivel local, Serviciile Criminalistice ale Inspectoratelor de Poliție Județene, utilizează câte o stație de lucru, respectiv Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (care asigură examinările dactiloascopice și pentru IPJ Ilfov) utilizează 3 stații de lucru precum și o stație de amprentare electronică mobilă tip LIVESCAN.

Prin extinderea rețelei de utilizatori în cadrul Ministerului Administrației și Internelor sistemul AFIS este interfațat cu stații de amprentare electronică SAGEM respectiv stații Printscan MOTOROLA situate în locații ale următoarelor instituții:

a) Oficiul Român pentru Imigrări care utilizează două stații de lucru AFIS și stații de amprentare electronică;

b) Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române care utilizează o stație de lucru AFIS și stații de amprentare electronică;

c) Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” respectiv Școala de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” Câmpina care utilizează câte o stație de lucru AFIS destinate pregătirii de specialitate.

Stațiile de lucru AFIS și stația de amprentare electronică mobilă sunt conectate on-line la baza de date a sistemului AFIS.

Stațiile de pregătire AFIS a elevilor și studenților din unitățile de învățământ sunt conectate la baza de antrenament a sistemului AFIS.

Stațiile de lucru de la Oficiul Român pentru Imigrări sunt conectate on-line cu baza de date a sistemului AFIS și interfațate cu baza de date a sistemului EURODAC.

Stațiile de amprentare electronică tip AFIS Sagem sunt interfațate cu baza de date a sistemului AFIS-Motorola Printrak Bis și conectate, prin intermediul serverului ORI, la baza de date a sitemului EURODAC.

FACILITĂȚILE SISTEMULUI AFIS PRINTRAK BIS:

Asigură posibilitatea examinărilor comparative ale amprentelor degetelor și palmelor;

Oferă premisa informatizării evidenței dactiloscopice decadactilare a cazierului judiciar la nivel local și central;

Facilitează și sporește operativitatea examinării comparative a amprentelor papilare la nivelul fiecărui Inspectorat Județean de Poliție;

Contribuie la identificarea persoanelor, a dispăruților și a cadavrelor cu identitate necunoscută;

Diferențiază utilizatorul pe baza unui identificator unic (ID) și oferă conexiunea cu alte baze de date, gen evidența nominală a Sistemului Național de Evidență Informatizată a Cazierului Judiciar, Sistemul Național de Evidență Informatizată a Persoanei, INTERPOL, EURODAC;

Relaționează prin interfețe cu alte tipuri de echipamente electronice de amprentare, fixe sau mobile, amplasate inclusiv în punctele de trecere a frontierei europene de pe teritoriul României;

Oferă posibilitatea efectuării căutării rapide pentru două degete solicitate în punctele de trecere a frontierei;

Dinamizează timpul de răspuns al căutărilor și oferă posibilități multiple de analiză și de interpretare a imaginilor amprentelor (analiză 3D).

PERSPECTIVE :

Sistemul AFIS PRINTRAK BIS reprezintă cea mai complexă tehnologie de acest gen existentă pe plan mondial, fiind caracterizat ca o componentă de bază a sistemului judiciar național și european în lupta împotriva infracționalității transfrontaliere.

Secțiunea 1: Sistemul AFIS-2000-PRINTRAK BIS de procesare a amprentelor și urmelor papilare.

Creșterea volumului de date privind impresiunile și urmele supuse examinării au făcut ca operativitatea și precizia cartotecilor monodactilare și decadactilare să fie considerabil diminuată. La aceasta trebuie adăugate cheltuielile mare de timp și de materiale impuse de amprentarea monodactilară și completarea fișelor.

Prin urmare, utilizarea tehnicilor moderne în dactiloscopie s-a impus ca o necesitate obiectivă. Stadiul actual al tehnologiei informatice și rezultatele obținute în domeniul tratării matematice a analizei imaginilor au permis punerea la punct și implementarea în activitatea practică a unor sisteme automate de identificare a amprentelor „AFIS – Automated Fingerprint Identification System”.

Acest sistem poate rezolva problemele reale ale utilizatorilor, fiind rodul mai multor ani de colaborare cu F.B.I. pentru dezvoltarea standardelor procesării automate a urmelor papilare.

În prezent cele mai cunoscute și răspândite sisteme AFIS sunt cele produse de firma Japoneză Nipon Electronic Corporation, de firma americană PRINTRAK și firma franceză MORPHO. Concepția și arhitectura acestora este aproximativ asemănătoare, diferențele constând în viteza de lucru, precizia, numărul staților și al specialiștilor care le deservesc. PRINTRAK are peste 100 de agenții în toată lumea, care utilizează echipamentele sale.

Facilitățile oferite de AFIS 2000:

AFIS 2000 se poate adapta la cerințele oricărui tip de utilizator (de la cel mai mic la cel mai mare), pentru procesarea urmelor papilare, capacitatea sa putând fi mărită la cerere.

Firma poate pune la dispoziție echipamente pentru introducerea impresiunilor prin scanare.

Față de sistemele „clasice”, sistemele „AFIS” prezintă avantaje considerabile, concretizate în:

automatizarea aproape completă a celor mai anevoioase operațiuni de valorificare a amprentelor, începând cu selecționarea datelor și terminând cu compararea impresiunilor sau urmelor;

fiabilitate și precizie, permițând analizarea mai multor milioane de urme și impresiuni în câteva minute;

arhitectura modulară și flexibilă, implicit, exploatarea relativ simplă;

abordarea și tratarea automată a oricărei amprente și a urmelor, chiar și a celor imprimate fragmentar, care nu pot fi exploatate prin metodele clasice, tradiționale;

citirea directă a amprentei de pe degetul persoanei, eliminând astfel amprentarea clasică;

posibilitatea ameliorării imaginii și completarea de către operator a eventualelor puncte caracteristice, mărirea acestora, îmbunătățirea contrastului și inversarea video etc.

Țara noastră a introdus sistemul AFIS 2000 în anul 1996, cu următoarele caracteristici principale:

baza de date inițială-impresiunile a 300000 persoane;

baza de date optimă – impresiunile a 600000 persoane;

posibilități de extensie a memoriei – fără modificarea actualei arhitecturi – impresiunile a 1000000 persoane;

viteza de lucru – introducerea și verificarea în baza de date a impresiunilor prelevate de la 200 persoane și a unui număr de 150 de urme papilare;

sistemul este operațional 24 de ore.

Imagine pe monitor a unei urme digitale introdusă pe stația AFIS 2000

Sistemul de lucru AFIS 2000 este format din (fig.15):

O stație de introducere I.S. 2000, formată din:

Birou asamblare;

Monitor, tastatură și mouse;

Scaun ergonomic;

Un scanner pentru fișele decadactilare;

Un scanner pentru urme papilare;

Un convertor de imagini;

Un procesor pentru codificarea automată a urmelor papilare;

Un computer.

Fig. 15 – Stație de introducere I.S. 2000

Două stații pentru examinarea urmelor, fiecare fiind compusă din (fig.16):

Birou de asamblare;

Monitor, tastatură și mouse;

Un scanner pentru urme papilare;

Un convertor de imagini;

Scaun ergonomic;

Un computer.

Fig. 16 – Stație pentru examinarea urmelor

Stația de verificare

Această componentă lucrativă a sistemului are aceeași arhitectură ca și stațiile pentru urme și convertorul de imagini. La această stație pot fi verificate rezultatul căutărilor atât pentru urme, cât și pentru impresiuni.

Stația de amprentare și fotografiere directă, formată din (fig.17):

Cabinet de asamblare;

Computer;

Monitor cu tastatură, ecran tactil și mouse;

Cameră de luat vederi;

Dispozitiv de amprentare;

Imprimantă.

Fig. 17 – Stație de amprentare și fotografiere directă.

Stația de prelucrare a imaginilor (fig.18)

Această stație este destinată pentru înregistrarea imaginii figurii feței umane după fotografie. Prin tastatură se asociază un număr de identificare, precum și datele referitoare la vârstă, sex, înălțime, caracteristici fizionomice.

Fig. 18 – Stație de prelucrare a imaginilor

Cu privire la terminologia utilizată, clasificarea simbolurilor, timpuri de simboluri folosite la reprezentarea amprentelor și utilizarea băncii de date (structură, tipuri de fișiere, modul de verificare a detaliilor, căutări, filtrarea descriptorului, filtrarea clasificării etc.) facem trimitere la instrucțiuni de utilizare a stației de lucru AFIS 2000.

Perceperea de către victimă sau martorul ocular a imaginii persoanei infractorului, în momentul în care acesta săvârșește fapta penală, poate fi asimilată, într-o accepțiune foarte largă, cu o urmă de memorie, respectiv cu ceea ce s-ar putea denumi „urma ideală”, aceasta având un evident caracter material, specific proceselor psiho-fiziologice de la nivelul scoarței cerebrale. Devine astfel posibilă identificarea infractorului pe baza portretului vorbit făcut de martor, ori recunoașterea sa după fotografie sau dintr-un grup de persoane. Bineînțeles că cele percepute de martor sau victimă sunt redate, sub aspect procedural, în forma declarațiilor, pe baza cărora se va recurge la o metodologie adecvata, de identificare sau de recunoaștere, potrivit regulilor tacticii criminalistice.

Sistemul de recunoaștere facială Imagetrak înlocuiește cu succes clasoarele clasice cu fotografii de semnalmente, folosite pentru identificarea persoanelor, prin prelucrarea și stocarea la nivel național a fotografiilor și a datelor de stare civilă ale persoanelor în stare de arest sau libertate, ca urmare a comiterii de infracțiuni prin diverse moduri de operare. Fotografia este digitalizată în limbaj pentru computer, procesată și stocată într-o bancă de date.

Sistemul de recunoaștere facială Imagetrak este destinat activităților judiciare, fiind integrat la nivel național și are în componență un server de date central ăla care sunt conectate prin inelul de comunicații stațiile de lucru.

Server-ul central care gestionează baza de date

Sistemul are capacitatea de a stoca date și fotografii de identificare ale persoanelor, fotografia de semnalmente din față este obligatorie pentru recunoașterea facială;

O persoană poate fi căutată și regăsită în baza de date după următoarele elemente:

– datele de stare civilă;

– semnalmente;

– semne particulare;

– după imagini – fotografii digitale (aparat foto digital, videocasetă) sau pe suport de hârtie (prin scanare) cu ajutorul algoritmului de recunoaștere facială;

– după portretul robot realizat cu aplicația E-FIT;

– cicatrici, tatuaje sau deficiențe psiho-motorii;

– faptă și mod de operare sau alt atribut care există ca pick-list.

De asemenea sistemul are o instalare și întreținerea ușoară, captează imagini cu înaltă rezoluție iar datele stocate au diferite nivele de securitate.

Stație de lucru Imagetrak

Sistemul Imagetrak folosește un altgoritm de căutare facială (LFA) care este independent de culoare, asta înseamnă că, la căutare nu ia în calcul culoarea fotografiei sau culoarea pielii.

Din punct de vedere al rasei nu ia în calcul structura feței deoarece aceasta este universală indiferent de rasă. Are o plajă largă în privința sursei de preluare a imaginilor, acestea putându-se face prin folosirea unui scanner, a unei camere foto sau video etc.

În privința vârstei, faceprint-ul rămâne neschimbat odată cu trecerea timpului. Machiajele, părul facial, ochelarii sau iluminarea etc. nu împietează asupra identificării persoanelor.

Posibilitățile sistemului Imagetrak sunt următoarele:

a. Listarea de rapoarte despre persoanele înregistrate cu fotografii și date de interes operativ;

b. Acces pe rețea;

c. Acces la distanță pentru furnizorii sistemului în vederea intervenției cât mai rapide pentru înlăturarea eventualelor probleme apărute la sistem ;

d. Obținerea facilă de diferite rapoarte ;

e. Softul personalizat în limba română;

f. Permite importul de imagini digitale :

– o imagine cadru (Frames) din cadrul unui film de supraveghere;

– fotografii scanate;

– imagini cu portret robot;

Softul pentru portret robot suportă format JPEG, TIFF, GIF și BMP. Posibilitatea editării imaginii: scalare, decupare, strălucire, contrast etc.

g. Permite una sau mai multe căutări în baza de date, rezultatul acestei căutări este o listă de candidați, afișată în ordinea punctajului obținut.

h. Filtre de căutare care permit reducerea timpului de căutare.

Împărțirea feței în 80 de puncte nodale și măsurarea distanței

Sistemul de recunoaștere facială Imagetrak este destinat să funcționeze ca o bază de date centrală, pentru a stoca fotografii, semnalmente, semne particulare și date de identificare ale unor categorii de persoane, în vederea stabilirii pe baza acestora a identității persoanelor cu ajutorul algoritmului de căutare facială, prin măsurarea a 80 puncte nodale cum ar fi:

– Distanța între ochi;

– Lățimea nasului;

– Adâncimea orbitelor;

– Oasele feței;

– Linia maxilarului;

– Bărbia.

Stațiile de lucru ale sistemului Imagetrak au instalate și softul E-FIT destinat realizării de portret robot pe baza datelor declarate de o terță persoană (victimă, martor, etc.) în scopul căutării și stabilirii identității făptuitorilor, prin compararea portretului realizat cu fotografiile persoanelor înregistrate anterior în baza de date.

Baza de date cuprinde evidența înregistrărilor sub formă de imagini digitale ale feței, semnalmente anatomice, semne particulare, cicatrici, tatuaje, date de stare civilă și antropometrice, preluate de la anumite categorii de persoane.

La fotografierea persoanelor se utilizează aparatură digitală, respectând următoarele criterii:

– fotografia trebuie să fie efectuată cu bază mică a aparatului, linia bazei să fie linia umerilor;

– rezoluția minimă SQ2 Normal (1024×768);

– zoom optic maxim (3x);

– distanța față de subiect aproximativ 1,20 m;

– se vor folosi surse de iluminare artificială, pe cât posibil fără utilizarea blitz-ului;

– pentru situațiile când fotografiile persoanelor provin din alte surse (clasoare clasice sau baze de date), dacă îndeplinesc condițiile de comparare cerute de soft-ul sistemului, acestea pot fi preluate cu ajutorul scanner-ului, la rezoluția de 600 dpi ( în funcție de mărimea fotografiei originale, rezoluția scanării să fie de aproximativ 1024×768);

Introducerea fotografiilor în baza de date a sistemului se poate realiza astfel:

de pe camerele foto digitale (recomandat) în format JPEG;

prin scanarea fotografiilor clasice, cu condiția ca acestea să îndeplinească criteriile de calitate cerute de sistem;

In categoria mijloacelor, metodelor tehnico-științifice și procedeelor tactice folosite în criminalistică pentru efectuarea expertizelor și constatărilor tehnico-știițifice în scopul identificării persoanelor cercetate penal este inclusă și metoda identificării persoanei după fotografie și prim-planul filmului judiciar.

În practica criminalistică din țară cât și în cea din străinătate se folosesc atât metodele clasice ale criminalisticii (continuitatea liniară, îmbucșarea, suprapunerea), cât și metode noi, elaborate sau adaptate ca urmare a introducerii în cercetările criminalistice a celor mai noi descoperiri științifice.

Elementele generale folosite în acest gen de expertiză sunt de fapt trăsături anatomice (statice) care se pot observa pe fotografia persoanei, cum ar fi:

-sexul, vârsta, rasa, forma capului și a feței, zonele feței, forma, dimensiunile, amplasarea și culoarea elementelor componente ale feței, precum și îmbrăcămintea și starea ei.

Aceste elemente îl ajută pe expert la prima examinare, pentru excluderea unora dintre fotografii reprezentând persoane diferite din punct de vedere anatomic și reținerea altora cu anatomie asemănătoare, în vederea trecerii la etapa următoare.

Aceste elemente sunt cunoscute și sub denumirea de semne particulare sau trăsături statice speciale și individualizează persoana prin natura, forma, culoarea, dimensiunea și poziționarea acestora.

Elementele individuale întâlnite frecvent sunt: cicatricele, petele, negii, alunițele, ridurile, tatuajele, precum și particularitățile unor elemente componente ale feței (deviație de sept, dimensiuni, forme, distanțe exagerate, asimetria elementelor perechi etc.).

Din cele expuse mai sus nu trebuie să se înțeleagă că identificarea persoanei este posibilă numai atunci când ea prezintă semne particulare, deoarece aceasta se poate face și numai prin examinarea comparativă a elementelor generale care, luate în totalitate sub aspectul formei, dimensiunilor, plasamentului și raportului dintre ele, individualizează persoana.

Identificarea este însă mult ușurată atunci când pe cele două fotografii supuse comparării se pot evidenția și elemente particulare.

În final prezentăm două fotografii care aparțin aceleiași persoane și care au fost realizate la un interval de 5 ani, respectiv anul 1999 (stânga) și anul 2004 (dreapta).

1999 2004

Sunt evidente transformările fizionomice care au avut loc în procesul maturizării, precum și diferențele rezultate din schimbarea pieptănăturii și apariția pilozității faciale, însă cele mai importante neconcordanțe care pot conduce la îngreunarea identificării cu ajutorul sistemului Imagetrak rămân cele privitoare la modul de executare a preluării imaginilor.

Iată câteva reguli de bază ce trebuie respectate:

la preluarea imaginii se încadrează numai fața subiectului;

subiectul trebuie să privească spre cameră;

poziția capului trebuie să fie dreaptă;

nu se folosește blitz-ul pentru a nu produce umbre;

fotografia se realizează în plan vertical (portret).

În cele două fotografii sunt evidențiate alunițele, ca semne particulare (1, 2, 3, 5), lobul urechii drepte (4), conturul maxilarului inferior (mandibula) și distanțele dintre ochi, respectiv oasele zigomatice (trasate cu săgeți și linii întrerupte, de culoare roșie). Se observă și alte caracteristici de asemănare cum ar fi: forma și culoarea ochilor, forma vârfului nasului, a nărilor, forma și culoarea sprâncenelor, forma buzelor (șanțul naso-labial, comisurile gurii), forma bărbiei etc.

În concluzie, căutarea în baza de date a sistemului Imagetrak se finalizează prin aducerea unor fotografii ale unor persoane care prezintă asemănări cu cea a cărei imagine a fost codificată, operatorul fiind cel care stabilește identificarea.

Identificarea se materializează printr-un raport de expertiză de portret, în care vor fi examinate comparativ atât imaginea în litigiu a persoanei cu identitate necunoscută cât și imaginea modelului de comparație a persoanei cu identitate cunoscută, prin confruntare, stabilirea continuității liniare, folosirea caroiajului, măsurarea valorilor unghiulare sau proiecția punctelor comune, procedee ce vor fi aprofundate în cadrul modulului privind expertizele criminalistice clasice.

Metoda caroiajului

Măsurarea valorilor unghiulare