Urmarire Penala
PLAN:
Introducere
1. NOȚIUNI CONCEPTUAL-INTRODUCTIVE PRIVIND FAZA DE URMĂRIRE PENALĂ
1.1 Faza de urmărire penală: noțiuni de bază și caracteristici
1.2 Acțiunile la etapa de sesizare a organului de urmărire penală
2. ASPECTE PROCESUALE PRIVIND FAZA DE URMĂRIRE PENALĂ
2.1 Drepturile și obligațiile în faza de începere a urmăririi penale
2.2 Desfășurarea urmăririi penale și locul procurorului în cadrul ei
2.3 Delimitarea acțiunilor în faza de terminare a urmăririi penale și trimiterii cauzei în judecată
3. MĂSURILE SPECIALE DE INVESTIGAȚII ȘI URMĂRIREA PEALĂ
3.1 Baza juridică națională și internațională a activității speciale de investigații
3.2 Subiecții de drept care efectuează activitatea specială de investigații
Încheiere
Bibliografie
NTRODUCERE
Actualitatea temei. La etapa actuală, activitatea de descoperire a infracțiunilor, de identificare și prindere a infractorilor, de stabilire prin probe a vinovăției acestora, ca activitate prealabilă judecății, este necesară pentru combaterea promptă și fermă a infracțiunilor, precum și pentru prevenirea lor, scopul imediat și de perspectivă a procesului penal. Judecata în ședință publică, în prezența părților, cu dezbateri orale și contradictorii, implică cunoașterea faptelor și a persoanelor supuse judecății; or, de cele mai multe ori, în momentul descoperirii unei infracțiuni se cunosc prea puține date despre împrejurările în care a fost săvârșită o faptă și despre persoana făptuitorului, iar completul de judecată, în ședință, nu are condițiile necesare pentru a le elucida. Numai printr-o activitate susținută de investigații, de strângere și confirmare a probelor, de verificare a versiunilor posibile privind cele săvârșite și persoana făptuitorului se poate dezlega ceea ce la început era necunoscut, se pot înfrânge pas cu pas încercările infractorului de a se sustrage de la răspundere. În acest context intervine faza de urmărire penală.
Urmărirea penală se justifică prin aceea că faptele penale, nedovedindu-se prin probe preconstituite, elementele probante urmează a fi descoperite și adunate ulterior săvârșirii infracțiunii, iar infractorii, deseori necunoscuți, trebuie în primul rând identificați, prinși și abia apoi trași la răspundere penală. Existența în acest sens a organelor de urmărire penală și a activității lor rezidă și din aceea că în societatea de astăzi infracțiunile devin din ce în ce mai variate, modul lor de realizare ținând pasul cu dezvoltarea științei și tehnicii, situație în care victima s-ar găsi dezarmată față de infractori fără sprijinul unor organe de stat, având și pregătirea profesională necesară în lupta contra infracționalității.
Urmărirea penală prezintă importanță și sub aspectul evitării inculpării și trimiterii în judecată fără temeiuri foarte serioase a unui număr mare de persoane asupra cărora ar plana inițial o anumită bănuială. Ea este necesară pentru ocrotirea celor nevinovați împotriva unor constrângeri nejustificate; aflarea adevărului cu privire la faptă și la făptuitori ca sarcină a organelor de urmărire penală, precum și pentru asigurarea respectării drepturilor și libertăților cetățenești.
Un rol aparte în faza de urmărire penală îi revine procurorului. Cuvântul „procuror” provine de la verbul latin procurare care înseamnă a avea grijă, iar derivatul latinesc procurator însemnând grijuliu, responsabil, administrator; reprezentând interesele generale ale societății, apărând ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățenilor. Semnificația cuvântului respectiv rămâne actuală și în prezent. Din aceste considerente, dreptul discreționar al procurorului trebuie interpretat ca fiind o manifestare a normelor juridice și morale din societate, precum și ca o afirmare a abilităților profesionale ale acestuia.
La un deceniu de încercări de reformare a justiției în Republica Moldova, luând în considerație recomandările Consiliului Europei, a fost adoptată noua lege cu privire la Procuratură. Prin aceste act normativ s-a urmărit drept scop instituirea unui control efectiv asupra activității procurorului, atât din partea procurorului ierarhic superior, cât și din partea judecătorului de instrucție, fiind reglementate în detaliu modul de autorizare a unor acțiuni de urmărire penală, măsuri procesuale de constrângere, măsuri operative de investigație etc., precum și examinarea plângerilor împotriva acțiunilor și actelor ilegale ale procurorului.
Odată cu intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură penală al Republicii Moldova din 2003, în legislația procesual penală a țării noastre au fost introduse o serie de inovații, unele din ele referindu-se la extinderea sferei de operare a controlului judiciar al procedurii prejudiciare. Modificările produse au invocat necesitatea de a elucida atribuțiile procurorului în cadrul urmăririi penale.
Specificăm în context că în legislația procesual penală a Republicii Moldova au fost introduse unele modificări cu privire la urmărirea penală. Astfel, spre exemplu, dacă anterior procurorului îi revenea atribuția de a sancționa acțiunile de urmărire, precum: percheziția, cercetarea la fața locului la domiciliu și punerea bunurilor sub sechestru în urma percheziției, astăzi această prerogativă aparține judecătorului de instrucție și doar, ca excepție, în cazul infracțiunilor flagrante, aceste acțiuni de urmărire se pot efectua în baza ordonanței motivate a procurorului, cu informarea ulterioară, în termen de 24 de ore, a judecătorului de instrucție.
Conform alin. (1) al art. 270 din CPP, procurorul este organ de urmărire penală de competență personală, unde exercită exclusiv urmărirea penală în cazul infracțiunilor săvârșite de: a) Președintele țării; b) deputați; c) membri ai Guvernului; d) judecători; e) procurori; е1) executori judecătorești;f) persoanele menționate la art.37 pct.1)–3); g) ofițeri de urmărire penală; h) minori. Procurorul exercită nemijlocit urmărirea penală și în cazul atentatelor la viața angajaților poliției, ofițerilor de urmărire penală, procurorilor, judecătorilor sau a membrilor familiilor acestora, dacă atentatul este legat de activitatea lor. Este competent să exercite urmărirea penală în cazurile prevăzute de alin. (1) al art. 270 din CPP al RM și să efectueze conducerea activității de urmărire penală în alte cazuri procurorul de la procuratura de același nivel cu instanța căreia, potrivit legii, îi revine judecarea cauzei în primă instanță. Această regulă este aplicabilă numai în cazul prevăzut de pct. 1) al art. 39 din CPP al RM unde Procuratura Generală efectuează urmărirea penală privind cauzele judecate de Curtea Supremă de Justiție în prima instanță.
Reieșind din cele relatate, menționăm, că în ultimii ani, în literatura de specialitate atribuțiilor procurorului în faza de urmărire penală i-au fost consacrate mai multe studii, în care acest fenomen infracțional a fost tratat sub diferite aspecte. Printre ele se evidențiază: Cochinescu N., Totul despre Ministerul public; Dolea I., Blănaru D. Concepte de bază ale justiției penale ; Dolea I., Dumitru Roman, Pornirea și extinderea procesului penal; Dongoroz V., Curs de procedură penală; Gheorghiță M., Tactica cercetării la fața locului; Orîndaș V., Procedura penală; Theodoru Gr., Plăeșu T., Drept procesual penal; Ursu N., Din istoria conceptului de procuratură; Ursu N., Rolul, locul și funcțiile procuraturii; Volonciu N., Tratat de procedură penală; Басков B., Прокурорский надзор в СССР; Зеленшлшй B., Отказ прокурора от государственного обвинения; Мартынчик E., Милушев Д., Предварительное производство в советском уголовном процессе etc.
Nepunând la îndoială valoarea teoretico-științifică și aplicativă a studiilor în cauză, precizăm, că prezenta lucrare este o încercare de actualizare a unor concepte, idei și soluții vizavi de particularitățile metodice privind atribuțiile procurorului în faza de urmărire penală, a unui cadru metodologic inovatoriu în materie procesual-penală.
Scopul și obiectivele tezei. Scopul imediat al prezentei lucrări îl constituie examinarea fazei de urmărire penală, prin punerea în evidență a modelului tactico-metodologic ce urmează a fi aplicat de către organele judiciare și procuror la cercetarea infracțiunilor. În calitate de scop mediat al tezei figurează relevarea imperfecțiunilor textului de lege dedicat examinării atribuțiilor în faza de urmărire penală și reliefarea unor propuneri de lege ferenda întru lichidarea acestora.
Pentru atingerea scopurilor propuse au fost trasate și realizate următoarele sarcini:
Faza de urmărire penală: noțiuni de bază și caracteristici
Acțiunile la etapa de sesizare a organului de urmărire penală
Drepturile și obligațiile în faza de începere a urmăririi penale
Desfășurarea urmăririi penale și locul procurorului în cadrul ei
Delimitarea acțiunilor în faza de terminare a urmăririi penale și trimiterii cauzei în judecată
Baza juridică națională și internațională a activității speciale de investigații
Subiecții de drept care efectuează activitatea specială de investigații
Metodologia cercetării. În procesul de cercetare a problemei în cauză, autorul s-a bazat pe studierea materialului doctrinar național și internațional precum și practicii din Republica Moldova. Lucrarea are la bază investigațiile autorului despre premizele legislative ale examinării atribuțiilor procurorului în faza de urmărire penală, având ca punct de plecare principiile și dispozițiile cuprinse în Codului penal al Republicii Moldova și codului de procedură penală al Republicii Moldova, precum și a legislației de specialitate specifică domeniului cercetat.
Investigarea și cercetarea premizelor legislative s-a bazat pe studierea materialului legislativ existent în domeniu, folosind ca metode, tratarea în plan istorico-juridic, organizațional, doctrină și jurisprudență, legislație și uzanțe internaționale.
La baza metodologică teoretică a prezentei cercetări stau principiile fundamentale ale dialecticii materialiste și ale teoriei cunoașterii. De asemenea, am folosit metoda logico-formală de analiză, statistică și metoda juridică comparativă ceea ce a permis o cercetare riguros științifică, o pătrundere în esența problematicii atribuțiilor procurorului în cadrul desfășurării acțiunilor de urmărire penală.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării: Sub aspect teoretic teza de magistru constituie o abordare a opiniilor și propunerilor controversate expuse în literatura de specialitate a Republicii Moldova, cât și străină, cu referire specială la faza de urmărire penală. Prin prisma laturii teoretice se poate elabora strategia adecvată de luptă a procurorilor contra infracționalității. În acest context, importanța teoretică constă în faptul că lucrarea prezintă prin sine un studiu bine sistematizat și documentat prin soluții practice și poate fi luată în vedere în cadrul studiilor universitare și postuniversitare – la predarea disciplinelor penale, precum și la propagarea ideilor de combatere a fenomenului cu nuanțe de dinamică în creștere.
Valoarea teoretico-aplicativă se confirmă prin multitutidinea de abordări și soluții, pe care le redă autorul, în vederea oformării unui standard corect și unic de includere în acțiune a normei referitoare la atribuțiile procurorului în faza de urmărire penală. Rezultatele obținute pot fi luate în vedere la examinarea nu numai a atribuțiilor procurorului în faza de urmărire penală în Republica Moldova, în special, ci și la general, în practica altor state. Unele teze, idei novatorii pot fi preluate în vederea unor eventuale modificări de legislație, pentru eficientizarea luptei împotriva infracțiunilor, un rol în acest sens revenind procurorilor.
Importanța aplicativă este semnificată prin redarea unor concepte, soluții, propuneri vizavi de aspectul procesual-penal al atribuțiilor procurorului în faza de urmărire penală. Toate acestea, înserate cu o gamă amplă de spețe din practica judiciară a Republicii Moldova și a altor state, pot fi utilizate de către ofițerii dprocurorului în faza de urmărire penală. Rezultatele obținute pot fi luate în vedere la examinarea nu numai a atribuțiilor procurorului în faza de urmărire penală în Republica Moldova, în special, ci și la general, în practica altor state. Unele teze, idei novatorii pot fi preluate în vederea unor eventuale modificări de legislație, pentru eficientizarea luptei împotriva infracțiunilor, un rol în acest sens revenind procurorilor.
Importanța aplicativă este semnificată prin redarea unor concepte, soluții, propuneri vizavi de aspectul procesual-penal al atribuțiilor procurorului în faza de urmărire penală. Toate acestea, înserate cu o gamă amplă de spețe din practica judiciară a Republicii Moldova și a altor state, pot fi utilizate de către ofițerii de urmărire penală, procurori și judecători în cadrul activității zilnice de combatere a infracționalismului.
Sumarul compartimentelor tezei. Structura tezei de magistru are la baza structurii sale următoarele: întroducere, concluziile, bibliografia, lista de abrevieri.
În "Introducere" se analizează actualitatea temei investigate, scopul și sarcinile, suportul metodologic și teoretico-științific, gradul de elaborare a temei de investigare, noutatea științifică a lucrării, semnificația și valoarea ei aplicativă.
Capitolul 1. NOȚIUNI CONCEPTUAL-INTRODUCTIVE PRIVIND FAZA DE URMĂRIRE PENALĂ, prezintă: Faza de urmărire penală: noțiuni de bază și caracteristici; Acțiunile la etapa de sesizare a organului de urmărire penală
Capitolul 2. ASPECTE PROCESUALE PRIVIND FAZA DE URMĂRIRE PENALĂ, prezintă: Drepturile și obligațiile în faza de începere a urmăririi penale; Desfășurarea urmăririi penale și locul procurorului în cadrul ei; Delimitarea acțiunilor în faza de terminare a urmăririi penale și trimiterii cauzei în judecată
Capitolul 3. MĂSURILE SPECIALE DE INVESTIGAȚII ȘI URMĂRIREA PEALĂ, analizează: Baza juridică națională și internațională a activității speciale de investigații; Subiecții de drept care efectuează activitatea specială de investigații
Încheierea tezei reprezintă o generalizare, în baza constatărilor, observațiilor și concluziilor făcute pe parcursul realizării tezei a principalelor rezultate ale investigației.
1. NOȚIUNI CONCEPTUAL-INTRODUCTIVE PRIVIND FAZA DE URMĂRIRE PENALĂ
1.1 Faza de urmărire penală: noțiuni de bază și caracteristici
Ordinea juridică în cadrul unui stat de drept, așa cum este în Republica Moldova, se stabilește și se menține cu ajutorul normelor de drept. Aceste norme prevăd reguli de conduită cărora trebuie să se conformeze membrii colectivității, precum și sancțiunile ce vor fi aplicate în cazul violării lor. [21, p. 308]
Legea penală prevede care sunt faptele ce constituie infracțiuni și ce pedepse se aplică acelora ce le comit. În cazul săvârșirii vreunei infracțiuni se naște un raport juridic penal, un raport concret de drept penal, în temeiul căruia statul are dreptul de a trage la răspundere și de a pedepsi pe infractori, în raport de natura și gravitatea faptei săvârșite, pe calea justiției, într-un proces penal.
Legea penală nu se aplică în mod automat, nu funcționează fără constatarea, fără determinarea raportului de drept penal pe cale judiciară, fără recurgerea la justiție. Normele dreptului penal se pot aplica numai în formele prevăzute de legea procesuală, numai de către organele special desemnate de legiuitor, cu ajutorul mijloacelor procesuale adecvate și cu respectarea garanțiilor acordate participanților la procesul penal. Din acest motiv se poate argumenta că, dacă nu poate exista infracțiune fără încălcarea unei norme de incriminare, potrivit principiului ”nullum crimen sine lege”, nu poate exista nici pedeapsă aplicată fără o judecată, conform principiului „nulla poena sine judicio”.
Legea procesuală penală stabilește că activitatea judiciară cuprinde, în primul rând, activitatea de justiție penală propriu-zisă, realizată de instanțele judecătorești penale, prin care cei vinovați de săvârșirea infracțiunilor sunt judecați și sancționați penal iar, în al doilea rând, activitatea de urmărire penală desfășurată de procurori și organe de cercetare penală care acționează pentru prevenirea și constatarea infracțiunilor, identificarea făptuitorilor și administrarea probelor, în vederea tragerii lor la răspundere penală.
Întrucât procesul penal este o activitate judiciară deosebit de complexă, ce impune anumite reguli de desfășurare ce sunt strict reglementate de normele dreptului procesual penal, în doctrină și în practică a fost necesară o sistematizare a desfășurării lui pe faze. Procesul penal, în formă tipică, este structurat în trei faze: urmărirea penală, judecarea cauzei și executarea hotărârilor judecătorești.
Urmărirea penală se distinge prin aceea că faptele penale, nedovedindu-se prin probe preconstituite, elementele probante urmează a fi descoperite și adunate ulterior săvârșirii infracțiunii, iar infractorii, deseori necunoscuți, trebuie în primul rând identificați, prinși și abia apoi trași la răspundere penală. Existența în acest sens a organelor de urmărire penală și a activității lor rezidă și din aceea că în societatea de astăzi infracțiunile devin din ce în ce mai variate, modul lor de realizare ținând pasul cu dezvoltarea științei și tehnicii, situație în care victima s-ar găsi dezarmată față de infractori fără sprijinul unor organe de stat, având și pregătirea profesională necesară în lupta contra infracționalității.
Urmărirea penală prezintă importanță și sub aspectul evitării inculpării și trimiterii în judecată fără temeiuri foarte serioase a unui număr mare de persoane asupra cărora ar plana inițial o anumită bănuială. Ea este necesară pentru ocrotirea celor nevinovați împotriva unor constrângeri nejustificate; aflarea adevărului cu privire la faptă și la făptuitori ca sarcină a organelor de urmărire penală, precum și pentru asigurarea respectării drepturilor și libertăților cetățenești.
Urmărirea penală, ca primă fază a procesului penal, poate fi definită ca fiind activitatea desfășurată de organele de urmărire penală pentru strângerea și verificarea probelor necesare, cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea lor în judecată. [29, p. 13] Urmărirea penala este considerată ca fiind sufletul procesului, ea constituind întâiul act al acestei activități procesuale, judecata fiind actul al doilea, iar executarea hotărârilor epilogul.
În continuare vom menționa faptul că urmărirea penală se înfățișează ca o fază obligatorie în marea majoritate a cauzelor penale. Potrivit art. 252 al CPP al RM, urmărirea penală are ca obiect colectarea probelor necesare cu privire la existența infracțiunii, la identificarea făptuitorului, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se transmită cauza penală în judecată în condițiile legii și pentru a se stabili răspunderea acestuia. Un sens similar îl întîlnim în art 200 al CPP al României, în conformitate cu care, urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
În sensul expresiilor de mai sus vom distinge următoarele atribute: prin „colectarea probelor necesare” se înțelege atât operațiunea de adunare a probelor, cât și examinarea și evaluarea lor, pentru a se constata dacă sunt suficiente în vederea luării hotărârii privind trimiterea sau netrimiterea cauzei în judecată. [24, p. 140] În sens direct, activitatea de colectare a probelor este prevăzută de partea generală, titlul IV, capitolul III al CPP.
Textul art 252 al CPP al RM cu privire la „existența infracțiunilor’’ trebuie înțeles ca obligație a organelor judiciare de a avea în vedere infracțiunile, indiferent de faza de desfășurare a activității infracționale. În acest sens, urmează să se înțeleagă faptul că organele de urmărire penală vor aduna probe atât când este vorba de o infracțiune consumată, cât și în cazul în care infracțiunea a rămas în faza de tentativă. [34, p. 27]
Prin expresia „identificarea făptuitorului” se înțelege aflarea datelor necesare cunoașterii făptuitorilor, atât ca persoane fizice cât și ca identitate. Deși art. 252 al CPP al RM nu se referă expres decât la identificarea infractorului totuși, în literatura de specialitate se consideră că în obiectul urmăririi penale intră și identificarea victimei. Identificarea persoanei vătămate are importanță nu numai în legătură cu soluționarea acțiunii civile sau rezolvarea justă a laturii penale, uneori însăși identificarea infractorului depinde și de cunoașterea victimei. [41, p. 10]
Urmărirea penală implică luarea tuturor măsurilor în vederea asigurării în continuare a bunei desfășurări a procesului penal, inclusiv a măsurilor de constrângere cu caracter real sau personal prevăzute de lege. Cu toate că urmărirea penală are drept obiect, în principal, rezolvarea aspectelor legate de latura penală a cauzei, aceasta nu exclude preocuparea legata de latura civilă. Astfel, când este cazul, se ascultă partea civilă, se iau măsuri de asigurare a despăgubirilor civile, se dispune restituirea unor lucruri sau repunerea în situația anterioară săvârșirii infracțiunii.
În continuare vom menționa că urmărirea penală are o limită inițială și o limită finală, adică este binedeterminată în timp. Momentul începerii urmăririi penale este marcat prin rezoluție sau proces-verbal. Prin începerea urmăririi penale se creează cadrul legal în care organele de urmărire penală pot desfășura toate activitățile ce se înscriu în obiectul urmăririi penale. Momentul final al urmăririi penale este marcat prin soluția dată de procuror, care poate fi trimiterea în judecată sau scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale ori clasarea.
Potrivit pct 1 lit a). art. 291 din CPP, în cazul în care procurorul constată că au fost respectate dispozițiile prezentului cod privind urmărirea penală, că urmărirea penală este completă, că există probe suficiente și legal administrate, el pune sub învinuire făptuitorul conform prevederilor art.281 și 282, dacă acesta nu a fost pus sub învinuire în cursul urmăririi penale, apoi întocmește rechizitoriul prin care dispune trimiterea cauzei în judecată.
În cazul când se constată că fapta nu a fost săvârșită de bănuit sau de învinuit sau în cazul constatării altor temeiuri de reabilitare, procurorul dispune prin ordonanță scoaterea persoanei de sub urmărire penală (art. 284 din CPP al RM). În acest sens, scoaterea persoanei de sub urmărirea penală are loc în cazul în care se constată că fapta nu a fost săvîrșită de bănuit sau învinuit, în cazurile prevăzute în art.275 pct.1)-3), precum și dacă există cel puțin una din cauzele, prevăzute în art.35 din Codul penal, care înlătură caracterul penal al faptei.
În cazul constatării unor temeiuri de nereabilitare prevăzute de art. 275, 285 din CPP al RM se dispune prin ordonanță încetarea urmăririi penale, dacă există bănuit sau învinuit în cauză. La fel, urmărirea penală poate fi, în momentul ei final, și clasată printr-o ordonanță în cazurile prevăzute de art. 286 din CPP, dacă nu există bănuit sau învinuit în cauză.
În continuare, având în vedere sarcinile specifice înscrise în obiectul urmăririi penale, prima fază a procesului penal este disciplinată atât de regulile de bază ale întregului proces penal, cât și de anumite dispoziții specifice. Acest lucru explică existența unor trăsături caracteristice ale urmăririi în raport cu judecata și punerea în executare a hotărârilor penale.
În literatura de specialitate sunt menționate ca trăsături caracteristice ale urmăririi penale lipsa de colegialitate a organului de urmărire penală; subordonarea ierarhică în efectuarea actelor de urmărire penală; nepublicitatea activităților judiciare; caracterul necontradictoriu expres al procesului penal în această fază; forma preponderent scrisă a urmăririi penale. Apreciem că numai ultimele patru trăsături pot fi considerate specifice fazei de urmărire penală, deoarece lipsa de colegialitate a organului care efectuează această activitate poate fi întâlnită și în faza de judecată în unele momente ale desfășurării ei, iar în ceea ce privește punerea în executare a hotărârilor judecătorești penale (cea de-a treia fază a procesului penal) lipsa de colegialitate a organelor care acționează în această etapă constituie regula. [33, p. 401]
Având în vedere dispozițiile generale și speciale ale noului Cod de procedură penală al Republicii Moldova din 2003, evidențiem cele mai esențiale trăsături caracteristice care subliniază specificul urmăririi penale: [23, p. 512]
Divizarea atribuțiilor procesuale la efectuarea urmăririi penale între procuror și ofițerul de urmărire penală. Principiul divizării atribuțiilor procesuale în faza de urmărire penală între mai mulți subiecți a fost cunoscut și în reglementările precedente, dar, potrivit art. 52 din CPP, care prevede atribuțiile procurorului la efectuarea urmăririi penale și art. 57 din CPP, care stabilește atribuțiile ofițerului de urmărire penală, constatăm că potrivit noilor reglementări competența funcțională este divizată între doi subiecți oficiali responsabili de această fază. Astfel, procurorul exercitând funcția de conducere a urmăririi penale, are puterea de a confirma sau a adopta hotărârile procesuale specifice acestei faze, pe când ofițerului de urmărire penală îi revine rolul strângerii probelor necesare în vederea descoperirii infracțiunii și identificării făptuitorului.
Îmbinarea regulii independenței procurorului și ofițerului de urmărire penală cu regulile subordonării ierarhice. Potrivit alin. (3) al art. 51 din CPP al RM, la exercitarea atribuțiilor sale în procesul penal, procurorul este independent și se supune numai legii. El, de asemenea, execută indicațiile scrise ale procurorului ierarhic superior. Potrivit alin. (3) al art. 253 din CPP al RM, ofițerii de urmărire penală sunt independenți, se supun legii și indicațiilor scrise ale conducătorului organului de urmărire penală și ale procurorului. Independența procurorului și ofițerului de urmărire penală presupune posibilitatea exercitării tuturor atribuțiilor prevăzute de lege după propria convingere, cu excepția cazurilor când conform legii se cere acordul procurorului ierarhic superior – de exemplu, în cazul reluării urmăririi penale, art. 287 din CPP al RM; suspendării condiționate a urmăririi penale, art. 511 din CPP al RM; încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, alin. (4) al art. 505 din CPP al RM.
Caracterul semicontradictoriu al activităților în faza urmăririi penale. Tradițional, în literatura de specialitate s-a menționat caracterul necontradictoriu al urmăririi penale, pornind de la faptul că organul de urmărire penală administrează probe fără a le supune discuției părților existente în cauză. [35, p. 26]
Lipsa de publicitate a urmăririi penale. Confidențialitatea urmăririi este regula prevăzută de art 212 din CPP al RM, care se aplică pentru a exclude zădărnicirea aflării adevărului din partea învinuitului și a altor persoane pînă cînd nu sunt administrate suficiente probe pentru trimiterea cauzei în judecată.
Caracterul preponderent al formei scrise. Această trăsătură este conferită urmăririi penale, pe de o parte, de faptul că au relevanță juridică în fața instanței numai actele cuprinse în dosar sub formă scrisă.
În context final, vom aborda faptul că pe lângă dispozițiile privind obiectul și scopul urmăririi penale, actualul Cod de procedură penală (art. 253-261) prevede și alte dispoziții generale aplicabile la efectuarea urmăririi. Prima dispoziție în acest sens face referire la organele de urmărire penală. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 253 din CPP, urmărirea penală se efectuează de către procuror și de către organele constituite conform legii în cadrul: 1) Ministerului Afacerilor Interne; 2) Serviciului Vamal; 3) Centrului Național Anticorupție.
Din dispozițiile legii menționate rezultă noțiunea în sens larg de organ de urmărire penală, unde se include și procurorul. În linii generale, procurorul este organul care conduce întreaga activitate efectuată de organele de urmărire penală. În cazurile prevăzute de art. 270 din CPP, procurorul exercită nemijlocit urmărirea penală în sens restrâns. Prin urmare, potrivit dispozițiilor Constituției (art. 124), ale Legii cu privire și ale Codului de procedură penală (art. 52, 253, 270), procurorul este un organ de urmărire penală cu atribuții de conducere sau, după caz, de exercitare nemijlocită a urmăririi penale.
În cadrul Ministerului Afacerilor Interne, al Serviciului Vamal și al Centrului Național Anticorupție sunt formate subdiviziuni pentru efectuarea urmăririi penale. Subdiviziunile de urmărire penală din cadrul acestor organe sunt conduse de ofițeri de urmărire penală cu atribuții prevăzute de art. 56 din CPP al RM, aceste subdiviziuni reprezentând organele de urmărire penală în sens îngust. Aici vom remarca că alte organe decât cele menționate la art. 253 din CPP al RM nu sunt în drept să efectueze urmărirea penală.
Următoarea dispoziție aplicabilă la efectuarea urmăririi penale, este rolul activ al organului de urmărire penală. Conform alin. (1) al art. 254 din CPP, organul de urmărire penală este obligat să ia toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă și obiectivă, a circumstanțelor cauzei pentru stabilirea adevărului. Organul de urmărire penală este obligat să adune probe atât în defavoarea, cât și în favoarea bănuitului, învinuitului, această obligație menținându-se chiar dacă bănuitul sau învinuitul își recunoaște fapta.
Astfel, organul de urmărire penală trebuie să aibă un rol activ în procesul probatoriului stabilind toate circumstanțele prevăzute de art. 96 din CPP al RM, [26, p. 102] la examinarea plângerilor și denunțurilor referitoare la infracțiuni conform art. 265 din CPP al RM, la explicarea drepturilor și obligațiilor participanților la urmărirea penală conform art. 277 din CPP al RM, la examinarea cererilor și demersurilor participanților la proces și ale altor persoane interesate conform art. 278 din CPP al RM, la asigurarea securității participanților la proces și a altor persoane conform art. 215 din CPP al RM.
Ordonanțele organului de urmărire penală. În desfășurarea urmăririi penale, organul de urmărire penală, prin ordonanță, dispune asupra acțiunilor sau măsurilor procesuale în condițiile Codului de procedură penală. Potrivit alin. (2) al art. 255 din CPP al RM, ordonanța trebuie să fie motivată și să cuprindă: data și locul întocmirii, numele, prenumele și calitatea persoanei care o întocmește, cauza la care se referă, obiectul acțiunii sau măsurii procesuale, temeiul legal al acesteia și semnătura celui care a întocmit-o. Ordonanța nesemnată de persoana care a întocmit-o nu are putere juridică și se consideră nulă. Dacă organul de urmărire penală consideră că este cazul să fie luate anumite măsuri, face propuneri motivate în ordonanță.
Efectuarea urmăririi penale de către mai mulți ofițeri de urmărire penală. Potrivit alin. (1) al art. 256 din CPP al RM, în cazul unor cauze complicate sau de mari proporții, conducătorul organului de urmărire penală, cu încuviințarea procurorului, dispune efectuarea urmăririi penale de către mai mulți ofițeri de urmărire penală. Procurorul poate dispune efectuarea urmăririi penale, în unele cazuri menționate la alin.(1), mai multor ofițeri din diferite organe de urmărire penală.
Locul efectuării urmăririi penale reprezintă următoarea dispoziție aplicabilă la efectuarea urmăririi penale. Potrivit alin. (1) al art. 257 din CPP al RM, urmărirea penală se efectuează în sectorul unde a fost săvârșită infracțiunea sau, la decizia procurorului, în sectorul unde a fost descoperită infracțiunea ori unde se află bănuitul, învinuitul sau majoritatea martorilor. Astfel, competența teritorială a organului de urmărire penală este determinată de o serie de criterii, care se iau în considerație în ordinea succesivă menționată în lege. întâietate are criteriul ’’locul săvârșirii infracțiunii’’, pornind de la faptul că desfășurarea urmăririi penale în acest sector este eficientă și necesară pentru descoperirea infracțiunii. Locul săvârșirii faptei infracționale se determină aplicându-se dispozițiile art. 12 din Codul penal ce prevede că ’’se consideră locul unde a acționat ori în cazul inacțiunii trebuie să acționeze, fie locul unde a survenit ori, în viziunea persoanei, trebuiau să survină urmările infracțiunii date’’.
Dacă în cauza penală sunt cercetate mai multe infracțiuni săvârșite în diferite sectoare, urmărirea penală va fi efectuată de organul de urmărire penală la locul săvârșirii ultimei infracțiuni sau, după caz, la cea mai gravă infracțiune, în asemenea cazuri competența teritorială este stabilită prin ordonanță de către procurorul ierarhic superior procurorului care conduce urmărirea penală.
Extinderea competenței teritoriale și delegațiile organului de urmărire penală. Organele de urmărire penală își exercită atribuțiile în limitele competenței teritoriale în circumscripția determinată de statutul organului de urmărire penală. Art. 258 din CPP al RM permite extinderea competenței teritoriale când acțiunile de urmărire penală se efectuează în afara razei de activitate a organului.
Astfel, în cazul în care anumite acțiuni de urmărire penală trebuie să fie efectuate în afara teritoriului în care se face urmărirea penală, organul de urmărire penală poate să le efectueze el însuși sau să delege efectuarea acestor acțiuni altui organ respectiv, care este obligat să execute această delegație în termen de cel mult 10 zile.
1.2 Acțiunile la etapa de sesizare a organului de urmărire penală
Abordînd în cadrul acestui paragraf specificul acțiunilor la etapa de sesizare a organului de urmărire penală, vom porni de la faptul că pentru a desfășura activitatea de combatere și de prevenire a infracțiunilor, organele de urmărire penală trebuie să fie în cunoștință de cauză despre pregătirea și săvârșirea unei infracțiuni. Cu cât este mai bine organizată activitatea de cunoaștere a infracțiunilor săvârșite, cu atât și criminalitatea cercetată va fi mai apropiată de criminalitatea reală.
Conform practicii procesual-penale actuale, faza urmăririi penale, adică activitatea procesuală ce se desfășoară în această fază, ca orice activitate judiciară, implică intervenția unui act care să determine declanșarea sa. Acest act procesual dinamizator este sesizarea, care constituie primul moment în desfășurarea activității de urmărire. Sesizarea constituie deci punctul de plecare al urmăririi penale; fără o sesizare urmărirea penală nu poate începe.
Sesizarea presupune încunoștințarea mai mult sau mai puțin completă a organului de urmărire penală despre săvârșirea unei infracțiuni și obligarea lui la efectuarea activităților prevăzute de lege pentru realizarea obiectului urmăririi penale. Sesizarea nu trebuie concepută restrictiv, numai ca o modalitate de informare a organului de urmărire penală, întrucât ea conține și acea abilitate legală în virtutea căreia se desfășoară activitatea în continuare. [42, p. 54]
Potrivit alin. (1) al art. 262 din CPP al RM, organul de urmărire penală poate fi sesizat despre săvârșirea sau pregătirea pentru săvârșirea unei infracțiuni prin următoarele moduri: 1) plîngere; 2) denunț; 3) autodenunț; 4) depistarea infracțiunii nemijlocit de către colaboratorii organului de urmărire penală. Aici vom face remarca că anterior, Codul de procedură penală din 1961, art. 90, prevedea ’’motive de pornire a procesului penal’’ care aveau semnificația de moduri de sesizare. Mijloacele prin intermediul cărora se sesizează organele competente de a porni procesul penal sunt considerate motive pentru declanșarea procesului penal.
Pe lângă modurile de sesizare obișnuite, potrivit art. 273 din CPP al RM, combinat cu alin. (1) al art. 274 din CPP al RM, este prevăzută o modalitate specifică de sesizare – prin intermediul actelor de constatare. Dacă, potrivit legii, pornirea urmăririi penale se poate face numai la plângerea prealabilă ori cu acordul organului prevăzut de lege, urmărirea penală nu poate începe în lipsa acestora. [2] În sensul pornirii urmăririi penale în baza plângerii prealabile ori cu acordul organului prevăzut de lege, asemenea cazuri, de regulă, sunt prevăzute de legi speciale cum ar fi art. 19 al Legii cu privire la statutul judecătorului; art. 16 al Legii cu privire la Curtea Constituțională; art. 12 al Legii cu privire la avocații parlamentari; art. 10 al Legii despre statutul deputatului în Parlament; alin. (3) al art. 81 din Constituție, fie de Codul de procedură penală – alin. (6) al art. 270 – privind urmărirea penală a infracțiunilor săvârșite de procurorul general.
Astfel, legiuitorul a prevăzut 5 moduri obișnuite de sesizare a organului de urmărire penală, care pot fi realizate în ordine generală indiferent de caracterul infracțiunii săvârșite și doar ca excepție sunt prevăzute expres anumite moduri speciale de sesizare – plângerea prealabilă și acordul unui organ prevăzut de lege, care obligatoriu trebuie realizate pentru începerea urmăririi penale.
Pe lângă clasificările menționate – obișnuită sau specială, în literatura de specialitate au fost abordate și alte clasificări după diverse criterii. [47, p. 39] Astfel, sub aspectul sursei informative din care provine, sesizarea poate fi externă – denunț, plângere și internă – depistarea nemijlocită a infracțiunii de către organul de urmărire penală.
În funcție de organul sesizat, se poate distinge o sesizare primară – nu a fost sesizat anterior un alt organ de urmărire penală și complementară – sesizarea se face de un alt organ de urmărire penală care își declină competența.
În funcție de forma parvenirii și de procedura examinării, potrivit Instrucțiunii din 26.08.2003, sesizările sunt încadrate în 2 categorii: a) sesizări oficiale despre infracțiuni săvârșite, pregătite sau în curs de pregătire, prevăzute și întocmite conform Codului de procedură penală, care pot servi drept teniei pentru pornirea urmăririi penale; b) sesizări (neoficiale) – alte informații referitoare la infracțiuni și incidente, plângeri și denunțuri anonime sau alte cereri ori comunicări despre infracțiuni, neîntocmite în conformitate cu prevederile art. 263 CPP al RM, care nu pot servi drept temei pentru pornirea urmăririi penale, însă urmează a fi supuse controlului suplimentar.
În contextul celor menționate mai sus, vom prelungi cu faptul că sesizarea ca act procesual dinamizatior este adresat și procurorului. Astfel, unul dintre modurile prin care poate fi sesizat procurorul, este plîngerea. Potrivit alin. (1) al art. 263 din CPP al RM, plângerea este înștiințarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică căreia i s-a cauzat un prejudiciu prin infracțiune.
Plângerea este sesizarea făcută de către victimă personal sau prin reprezentant împuternicit în condițiile legii. Plângerea, de regulă se face în scris, conform alin. (3) al art. 263 din CPP al RM, și trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul acesteia, indicarea făptuitorului, dacă acesta este cunoscut, și a mijloacelor de probă. Plângerea poate fi adresată direct și procurorului. [45, p. 31]
În sensul alineatului de mai sus vom prezenta următorul studiu de caz: L.Gh. s-a adresat Procuraturii Anticorupție cu o plîngere, în care a solicitat să fie luate măsurile de rigoare față de factorii de decizie din cadrul Centrului Republican de Diagnostică Veterinară al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, care comit abuzuri de serviciu.
La 7 februarie 2007, Procuratura Anticorupție pe marginea plîngerii sus-menționate a emis o ordonanță de refuz la pornirea urmăririi penale.
În legătură cu acest fapt, L.Gh. a înaintat Procuraturii Anticorupție o plîngere, prin care a contestat ordonanța de neîncepere a urmăririi penale, însă procurorul, prin ordonanța din 2 martie 2007, a respins plîngerea ca nefondată.
Nefiind de acord cu ordonanțele menționate, reclamanta s-a adresat în Judecătoria Buiucani, mun.Chișinău cu o plîngere privind anularea lor, cu remiterea materialelor pentru un control suplimentar calitativ.
Prin încheierea Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău din 4 aprilie 2007, plîngerea reclamantei L.Gh. privind anularea ordonanțelor procurorilor Procuraturii Anticorupție, de neîncepere a urmăririi penale din 07 februarie 2007 și privind respingerea plîngerii din 02 martie 2007, a fost respinsă ca neîntemeiată.
În recursul în anulare declarat, în temeiul prevederilor art.453 alin.(2) Cod de procedură penală, Procurorul General adjunct, I.S., solicită casarea încheierii Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău din 4 aprilie 2007, susținînd că, după adoptarea acesteia, au fost descoperite "fapte recente", catalogate drept "noi", ce confirmă vinovăția angajaților Centrului Republican de Diagnostică Veterinară, T.S. și Ch.A., în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.191 alin.(2) lit.a), c), d) Cod penal (însușirea mijloacelor bănești în sumă de 16005 lei 27 bani).
Astfel, declară procurorul, probele acumulate permit de a constata o bănuială rezonabilă că a fost comisă infracțiunea prevăzută de art.191 alin.(2) lit.a), c), d) Cod penal, fapt ce impune anularea încheierii Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău din 4 aprilie 2007 și reluarea urmăririi penale.
Verificînd argumentele recursului în anulare în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal lărgit consideră că recursul este inadmisibil. [57]
În continuare vom menționa faptul că potrivit alin. (1) al art. 265 din CPP al RM, organul de urmărire penală este obligat să primească plîngerile sau denunțurile referitoare la infracțiunile săvîrșite, pregătite sau în curs de pregătire chiar și în cazul în care cauza nu este de competența lui. Persoanei care a depus plîngerea sau denunțul i se eliberează imediat un certificat despre acest fapt, indicîndu-se persoana care a primit plîngerea sau denunțul și timpul cînd acestea au fost înregistrate.
Sesizările despre infracțiuni se examinează și se fac propuneri prevăzute de Codul de procedură penală. Astfel, organul sesizat face propuneri procurorului de a decide sau, după caz, cu acordul acestuia, în limitele competenței sale dispune: transmiterea materialelor organului competent; pornirea urmăririi penale; neînceperea urmăririi penale; prezentarea materialelor referitoare la infracțiunea flagrantă.
După înregistrarea sesizării organul își verifică competența și procedează în conformitate cu alin. (2) al art. 271 din CPP al RM, dacă constată că nu este competent de a efectua urmărirea penală. În sensul alin. (2) al art. 271 din CPP al RM, dacă organul de urmărire penală constată că nu este competent a efectua urmărirea penală, imediat, dar nu mai tîrziu de 3 zile, trimite cauza procurorului care exercită conducerea urmăririi penale pentru a o transmite organului competent. [66]
Procurorul, potrivit pct. 4) din alin. (1) al art. 52 din CPP, controlează permanent executarea procedurii de primire și înregistrare a sesizărilor privind infracțiunile. În acest scop, conducătorii organelor de urmărire penală informează zilnic în scris procurorul respectiv despre infracțiunile înregistrate, iar lunar, până la data de 3 a lunii următoare, prezintă procurorului lista sesizărilor care au rămas neexaminate cu indicarea timpului parvenirii lor și a termenelor de examinare stabilite conform pct. 35) al Instrucțiunii din 26.08.2003.
Practica supravegherii de procuror demonstrează că organele poliției continuă să tăinuiască de la evidență un număr considerabil de infracțiuni, din care cauză datele statistice nu reflectă starea reală a criminalității, comit alte greșeli care influențează negativ calitatea și termenii examinării declarațiilor și comunicărilor privind comiterea infracțiunilor.
Cazurile de violare de către organele poliției a legislației cu privire la recepția, înregistrarea, evidența și soluționarea declarațiilor și comunicărilor vizând comiterea infracțiunilor pot fi depistate în urma:
1) examinării nemijlocite a: sesizărilor care sunt soluționate de organele poliției, materialelor, în baza cărora s-a refuzat pornirea procesului penal, materialelor dosarelor penale;
2) comparării pe unul și același caz a datelor înregistrate în registrele de evidență ale organului de poliție, în primul rând a registrului evidenței declarațiilor și comunicărilor vizând comiterea infracțiunilor cu alte registre și documente;
3) primirii de la întreprinderi, organizații și instituții a informației vizând comiterea infracțiunilor și comparării acestei informații cu registrele de evidență ale organului de poliție.
Se cer examinate nu numai sesizările, dar și materialele anexate la ele. Procurorul este obligat să ia cunoștință de registrele secției de pază interdepartamentală, ale secțiilor de poliție, ale altor servicii ale poliției cu scopul depistării declarațiilor despre comiterea infracțiunilor, care n-au fost transmise secției de gardă, sau care, deși au fost transmise, n-au fost înregistrate. Toate declarațiile (comunicările) privind comiterea infracțiunilor trebuie comparate cu datele Registrului evidenței declarațiilor și comunicărilor vizând comiterea infracțiunilor și ale Registrului evidenței informației parvenite prin telefon, telegraf și prin alte căi. [40, p. 331]
În practica de drept a Republicii Moldova, reieșind din efectele supravegherii de către procuror a legalității înregistrării și executătii sesizărilor privind infracțiunile de către organele de poliție, sunt depistate cazuri de încălcare a Instrucțiunii privind modul de primire, înregistrare, evidență și examinare a sesizărilor și altor informații despre infracțiuni al anexei nr. l la ordinul comun al Procurorului General, Ministrului Afacerilor Interne, Directorului General al Departamentului Vamal, Directorului Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției și Directorului Serviciului de Informații și Securitate nr. 124/319/46/172-0/101 din 26.08.2003. Aici vom prezenta următorul studiu de caz:
Prin sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 19 februarie 2008, inculpații Valeriu Ciorici și Igor Bevziuc au fost achitați pe art. 328 alin. (2) lit. a) Cod penal, din motivul că fapta lor nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.
Prin aceiași sentință, inculpatul Constantin Rotaru a fost condamnat în baza art. 328 alin. (2) lit. a) Cod penal la 3 ani închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții în organele MAI R. Moldova pe un termen de un an. Conform art. 90 Cod penal executarea pedepsei principale fiind suspendată pe un termen de probă de un an, cu menținerea pedepsei complimentare.
Acțiunea civilă înaintată de către partea vătămată Topor Galina a fost admisă parțial, încasîndu-se de la C. Rotaru în beneficiul lui G. Topor prejudiciul moral în sumă de 1000 lei.
Pentru pronunțarea sentinței instanța de fond a constatat, că inculpatul Rotaru Constantin, deținînd în conformitate cu ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 300 ef din 04 august 2003 funcția de inspector de sector al sectorului de politie nr. 4 al CPS Buiucani al CGP mun. Chișinău, avînd statut de ofițer de urmărire penală, fiind astfel persoană cu funcție de răspundere, căreia i s-au acordat prin numire drepturi și obligații în vederea exercitării funcțiilor autorității publice a comis exces de putere în următoarele circumstanțe:
La 03 octombrie 2006, aproximativ la orele 1200, inspectorul de sector a sectorului de politie nr. 4 a CPS Buiucani al CGP mun. Chișinău, Rotaru Constantin se afla la sectorul de poliție unde își desfășoară activitatea în calitate de inspector de sector la indicația verbală a conducerii CPS Buiucani al CGP mun. Chișinău.
În timpul și locul indicat, la el s-a adresat cet. Topor Vladimir, care verbal i-a declarat că soția sa Topor Galina, cu care este în proces de divorț, pe parcursul perioadei de timp 26.09.2006-03.10.2006 cere de la el suma de 4700 euro, pentru restituirea buletinului de identitate și pașaportului său de cetățean al României, pe care el le-a lăsat la 26.09.2006 la ea în apartament.
Imediat după adresarea cet. Topor Vladimir, inspectorul de sector al sectorului de poliție nr. 4 a CPS Buiucani al CGP mun. Chișinău, Rotaru Constantin, încălcind prevederile pct. 9 al Instrucțiunii privind modul de primire, înregistrare, evidență și examinare a sesizărilor și altor informații despre infracțiuni al anexei nr. l la ordinul comun al Procurorului General, Ministrului Afacerilor Interne, Directorului General al Departamentului Vamal, Directorului Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției și Directorului Serviciului de Informații și Securitate nr. 124/319/46/172-0/101 din 26.08.2003, care prevede că „În cazul adresării persoanei cu plîngere, denunț sau autodenunț declarate oral, acestea se consemnează într-un proces-verbal semnat de persoana care face declarația și de ofițerul de urmărire penală, care a recepționat sesizarea”, fără a întocmi proces-verbal despre primirea denunțului și a înregistra sesizarea despre infracțiune în modul prevăzut de instrucțiunea nr. 1 anexă la ordinul comun nr. 124/319/46/172-0/101 din 26.08.2003 și fără a raporta conducerii CPS Buiucani despre informația primită, s-a adresat către inspectorul de sector al sectorului de poliție nr. 4 al CPS Buiucani al CGP mun. Chișinău Bevziuc Igor și inspectorul de sector al sectorului de poliție nr. 6 al CPS Buiucani al CGP mun. Chișinău Ciorici Valeriu care nu aveau nici o atribuție la examinarea cazului dat după ajutor pentru a o reține pe Topor Galina, depășind în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor sale acordate prin lege. S-au deplasat toți trei pe str. Alba Iulia 184, mun. Chișinău, unde o așteptau pe Topor Galina să se întoarcă acasă cu banii primiți de la Topor Vladimir. Bevziuc Igor se afla în scara casei pentru a nu-i permite cet. Topor Galina să între în apartamentul ei nr. 78, iar Rotaru Constantin și Ciorici Valeriu se aflau în preajma blocului locativ nr. 184 de pe str. Alba Iulia, mun. Chișinău.
Tot atunci, Rotaru Constantin văzînd că Topor Galina i-a refuzat să transmită banii, urmărind scopul ridicării ilegale a banilor de la ultima, contrar prevederilor art. 15 a Legii Republicii Moldova nr. 416 -XII din 18.12.1990 „Cu privire la poliție” conform căruia „Colaboratorii poliției aplică forța fizică, inclusiv procedee speciale de luptă, pentru curmarea infracțiunilor, pentru înfrîngerea rezistenței opuse cerințelor legale, dacă metodele nonviolențe nu asigură îndeplinirea obligațiilor ce le revin”, depășind în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege, acționînd cu violență fizică i-a sucit mîinile, degetele, provocîndu-i victimei suferințe fizice și morale.
În rezultatul acțiunilor ilegale ale inspectorului de sector al CPS Buiucani al CGP mun. Chișinău, Rotaru Constantin prin prejudicierea imaginii poliției ca organ de drept care conform art. 1 al Legii Republicii Moldova nr. 41 b-XII din 18.12.1990 „Cu privire la poliție” este un organ armat de drept al autorităților publice, chemat să apere, pe baza respectării stricte a legilor, viața, sănătatea și libertățile cetățenilor, interesele societății și ale statului de atentate criminale și de atacuri nelegitime, au fost cauzate daune în proporții considerabile intereselor publice, precum și daune materiale și morale în proporții considerabile drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale părții vătămate Topor Galina.
De către organul de urmărire penală de aceleași acțiuni fiind învinuiți Ciorici Valeriu și Bevziuc Igor, care conform învinuirii aduse a-r fi acționat în urma unei înțelegeri prealabile cu Rotaru Constantin.
Împotriva sentinței au declarat apel: – Procurorul a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri de condamnare a tuturor inculpaților la o pedeapsă privativă de libertate inclusiv și cu privarea lor de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 5 ani pentru fiecare.
Judecînd recursul procurorului în baza materialelor dosarului și în raport cu motivele invocate, Colegiul penal lărgit consideră că acesta urmează a fi respins. [65]
Reieșind din Decizia Colegiului penal lărgit, vom prezenta următoarele concluzii. Astfel, inițial vom spune că articolul 424 CPP stipulează că instanța de recurs judecă recursul numai cu privire la persoana la care se referă declarația de recurs și numai in raport cu calitatea pe care acesta o are in proces și numai in limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 CPP, temeiuri formulate in recurs.
Verificînd recursul în acest aspect, Colegiul a constatat că temeiul prevăzut de art. 427 CPP pct. (6) invocat de procuror, nu persistă în cauză, deoarece conform textului deciziei instanței de apel, aceasta corespunde în totul cerințelor art. 417 CPP, este motivată, inclusiv s-a dat răspuns la toate motivele apelului, motivarea corespunde cu dispozitivul, iar expunerea este clară și nu conține neclarități.
2. ASPECTE PROCESUALE PRIVIND FAZA DE URMĂRIRE PENALĂ
2.1 Drepturile și obligațiile în faza de începere a urmăririi penale
La momentul actual, este evident faptul că începerea urmăririi penale constituie un fapt juridic important ce marchează declanșarea unui proces penal și care presupune că organele competente de stat au cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni și se întreprind toate acțiunile prevăzute de lege în scopul constatării acestei fapte prejudiciabile. [20, p. 77] Începerea urmăririi penale este unul din temeiurile juridice care justifică efectuarea acțiunilor procesuale penale și aplicarea măsurilor procesuale ce limitează drepturile și libertățile persoanei. [52, p. 213]
În continuare vom menționa faptul pentru începerea urmăririi penale sunt necesare următoarele condiții prevăzute la art. 274 din CPP al RM:
Din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de constatare trebuie să rezulte elementele infracțiunii. Pentru începerea urmăririi penale nu se cer date privind cunoașterea tuturor elementelor infracțiunii, fiind suficiente informațiile ce caracterizează două elemente ale infracțiunii – obiectul infracțiunii și latura obiectivă a infracțiunii. În acest sens, oricare infracțiune săvârșită, manifestându-se printr-o anumită faptă socialmente periculoasă, constituie, prin esența sa, un atentat la o anumită valoare socială ocrotită de legislația în vigoare. Legea penală nu prevede nici o infracțiune prin lipsa obiectului de atentare.
Obiectul infracțiunii indică asupra conținutului, caracterului și gradului de pericol social al ei. Obiectul infracțiunii este determinat de relațiile sociale existente, formele, condițiile materiale, legitățile de manifestare a lor. [53, p. 84] Latura obiectivă a componenței de infracțiune reprezintă ansamblul de trăsături, prevăzute de legea penală, care caracterizează procesul exterior al conduitei infracționale. Conform opiniei autorului A.Borodac „latura obiectivă a infracțiunii constituie aspectul exterior al comportării social periculoase, care se exprimă prin cauzarea, provocarea unui pericol sau a daunelor pricinuite relațiilor sociale’’. Latura obiectivă a conținutului constitutiv al infracțiunii, relatează autorii români (C.Bulai, V.Dobrinoiu, Gh.Nistoreanu, A.Ungureanu etc.), este constituită din totalitatea condițiilor privitoare la actul de conduită, cerute de lege pentru existența infracțiunii.
Astfel, urmărirea penală începe in rem – în privința faptei săvârșite, după cum s-a menționat în literatura de specialitate, [54, p. 225] nefiind necesară cunoașterea persoanei făptuitorului. Numai când făptuitorul și identitatea acestuia se cunosc cu precizie, o dată cu fapta, urmărirea penală începe și in personam, adică în privința unei persoane concrete.
Să nu existe vreuna din circumstanțele care exclud urmărirea penală, stipulate la art. 275 din CPP al RM. Dacă din cuprinsul actului de sesizare rezultă vreunul din cazurile care împiedică pornirea urmăririi penale, organul de urmărire penală înaintează procurorului actele întocmite cu propunerea de a nu porni urmărirea penală. Dacă procurorul consideră că nu sînt circumstanțe care împiedică urmărirea penală, el restituie actele, cu ordonanța sa, organului menționat pentru începerea urmăririi penale potrivit alin. (4) al art. 274 din CPP al RM.
Confirmarea actelor de începere a urmăririi penale de către procuror în temeiul alin. (3) al art. 274 din CPP al RM. Astfel, ordonanța de începere a urmăririi penale, emise de organul de urmărire penală, în termen de 24 de ore de la data începerii urmăririi penale, se supun confirmării de către procurorul care efectuează conducerea activității de urmărire penală, prezentîndu-i-se totodată și dosarul respectiv. Concomitent cu confirmarea pornirii urmăririi penale, procurorul fixează termenul de urmărire în cauza respectivă.
În practica judiciară a Republicii Moldova sunt cunoscute cazuri cînd procesul penal întemeiat a fost încetat, deoarece toate acțiunile de urmărire penală, inclusiv actul de sesizare a instanței (rechizitoriul), au fost efectuate fără pornirea urmăririi penale. Aici vom expune următoarea situație:
Prin sentința Judecătoriei Hîncești din 10 august 2005, J.A., născut la 28 ianuarie 1956, domiciliat în or.Chișinău, str.P 5, moldovean, cetățean al Republicii Moldova și al României, director general al SRL "M", anterior condamnat, și C.E. născută la 29 iunie 1974, domiciliată în or.Chișinău, str.C 29, ap.26, moldoveana, cetățeană a Republicii Moldova, manager al SRL ''M", fără antecedente penale, au fost condamnați în baza art.248 alin.(5) CP la cîte 5 ani închisoare, iar conform art.90, executarea pedepselor a fost suspendată condiționat pe termen de probă de 4 ani.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 20 iunie 2006, apelul declarat de procuror a fost respins ca nefondat, iar apelurile inculpaților J.A. și C.E., precum și ale apărătorilor Gh.U și M.J, au fost admise, cu casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărîri prin care procesul penal a fost încetat.
Prin rechizitoriu, J.A. și C.E. au fost învinuiți de faptul că, în luna martie 2005 au organizat trecerea prin contrabandă peste frontiera Republicii Moldova a 4 "dispozitive de încărcare GS-23" pentru avioanele MIG 21, în acest scop folosind documente frauduloase și declarînd în vamă date neautentice, precum că transportă în România "detalii mașină fărîmițat porumb" și "detalii strung de prelucrare a metalelor". Acțiunile menționate au fost încadrate de organul de urmărire penală în baza art.248 alin.(5) lit.b), d) CP.
Procurorul, prin recurs, solicită casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 20 iunie 2006, cu remiterea cauzei la rejudecare în alt complet de judecători, argumentînd recursul prin ilegalitatea deciziei instanței de apel.
Recursul urmează a fi respins ca inadmisibil, acesta fiind neîntemeiat.
Din materialele cauzei, rezultă că, prin rezoluția procurorului C.R. de la Parchetul Curții de Apel Iași România din 29 iulie 2004, a fost confirmată propunerea organului de cercetare penală, privind declinarea competenței către autoritățile din Republica Moldova, în vederea tragerii la răspundere penală pentru săvîrșirea infracțiunii de contrabandă, a reprezentantului SC ZIP E L – C.E.
Potrivit art.81 din Tratatul din 06 iulie 1996 dintre Republica Moldova și România privind asistența juridică în materie civilă și penală, fiecare Parte Contractantă, la cererea celeilalte Părți Contractante, va porni, în conformitate cu propria sa lege, acțiunea penală împotriva unui cetățean al său în cazul în care există date suficiente că acesta a săvîrșit, pe teritoriul celeilalte Părți Contractante, o faptă care este prevăzută ca infracțiune de legile ambelor Părți Contractante.
Contrar acestor prevederi, de către organul de urmărire penală acțiunea penală n-a fost pornită în conformitate cu legislația procesual-penală a Republicii Moldova.
Conform art.279 alin.(1) CPP, organul de urmărire penală efectuează acțiunile de urmărire penală în strictă conformitate cu prevederile acestui cod și numai după pornirea urmăririi penale.
Raportînd cele menționate la prevederile art.251 alin.(1) CPP, rezultă că toate acțiunile de urmărire penală, inclusiv actul de sesizare a instanței (rechizitoriul), sînt lovite de nulitate absolută, deoarece ele au fost efectuate fără pornirea urmăririi penale, iar această încălcare nu poate fi înlăturată de către instanța de recurs sau de apel.
La examinarea cauzei în apel, curtea de apel a respectat cerințele art.414,417 CPP, corect dispunînd încetarea procesului penal.
Prin urmare, argumentele recursului n-au suport juridic, astfel, acesta urmează a fi respins ca inadmisibil. [58]
Prelungind în continuare cu dezvoltarea aspectelor ce țin de drepturile și obligațiile procurorului în faza de începere a urmăririi penale, vom spune că organul de urmărire penală înștiințat prin modurile de sesizare externă – plângere, denunț, autodenunț, acte de constatare, dispune începerea urmăririi penale prin rezoluție. În cazul în care organul de urmărire penală se autosesizează în privința începerii urmăririi penale, el întocmește un proces-verbal care constituie actul de începere a urmăririi penale.
În sensul ambelor situații, ambele modalități de sesizare, emise de organul de urmărire penală, în termen de 24 de ore de la data începerii urmăririi penale trebuie confirmate de către procurorul care efectuează conducerea activității de urmărire penală, prezentându-i-se totodată și dosarul respectiv. Concomitent cu confirmarea pornirii urmăririi penale, procurorul fixează termenul de urmărire în cauza respectivă potrivit alin. (3) al art. 274 din CPP.
Legea nu prevede expres, dar în practică se pot întâlni cazuri când procurorul poate să nu confirme actul de începere a urmăririi penale. Astfel, procurorul nu confirmă începerea urmăririi penale din motivul că nu sunt date suficiente privind faptul că s-a săvârșit o infracțiune, restituind dosarul organului de urmărire penală pentru verificare suplimentară. Procurorul nu confirmă actul de începere a urmăririi penale, dacă constată una din circumstanțele care împiedică urmărirea penală, adoptând în acest caz o rezoluție motivată de neîncepere a urmăririi penale.
Pe lângă rezoluție și proces-verbal ca acte de începere a urmăririi penale, în practică această soluție poate fi dispusă și prin ordonanță. Astfel, potrivii art. 8 al Legii cu privire la Procuratură, procurorul dispune începerea urmăririi penale prin ordonanță. De regulă, procurorul dispune începerea urmăririi penale prin ordonanță când este sesizat direct în următoarele cazuri:
prin modalitățile prevăzute de art. 262-264, 273 din CPP al RM;
în cazurile stipulate la alin. (1) al art. 270 din CPP al RM;
în cazul infracțiunilor de audiență sesizate de către instanța de judecată conform art. 335 din CPP al RM. Deci, dacă, în cursul judecării cauzei, se săvîrșește o faptă prevăzută de Codul penal, judecătorul de instrucție sau, după caz, președintele ședinței constată această faptă, identifică făptuitorul și aceasta se consemnează în procesul-verbal. Extrasul din procesul-verbal se înmînează procurorului. Instanța, dacă este cazul, poate dispune reținerea făptuitorului prin încheiere, a cărei copie împreună cu făptuitorul se trimit de îndată procurorului.
În cazurile menționate la art. 275 din CPP al RM, urmărirea penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi efectuată, dar se dispune după caz încetarea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau clasarea cauzei penale de către procuror. În situația dată, fapta nu este prevăzută de legea penală este un temei ce rezultă din principiul legalității incriminării, prevăzut de art. 3 din CP, exprimat prin adagiul latin ’’Nullum crimen sine lege’’ – nu există infracțiune fără lege. Astfel, nici o persoană nu poate fi trasă la răspundere penală pentru o faptă care, la momentul săvârșirii ei, nu era prevăzută de lege ca infracțiune.
La constatarea situației prevăzute de punctul 2 al art. 275 din CPP al RM se va lua în considerație interdicția legii penale de la alin. (2) al art. 3 din CP, ce prevede că ’’Interpretarea extensivă defavorabilă și aplicarea prin analogie a legii penale sunt interzise’’. Dacă fapta nu este prevăzută de legea penală, dar constituie o contravenție administrativă, se va refuza începerea urmăririi penale sau se va dispune încetarea urmăririi penale și se vor trimite materialele organului competent să examineze contravenția.
Cele amintite mai sus pot fi racordate la următorul studiu de caz:
Prin sentința Judecătoriei Comrat din 27.05.2003, D.I. născut la 24.12.1979, fără antecedente penale, a fost condamnat în baza alin.1 art.124 Cod penal din 24.03.1961 la amendă în mărime de 25 salarii minime (450 lei).
Sentința menționată nu a fost atacată cu apel și recurs.
2. Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut că D.I. la 22.01.2003, la ora 22, fiind în stare de ebrietate a sustras din curtea gospodăriei cet. S.C., pe ascuns o antenă în valoare de 75 lei.
3. Procurorul General, în baza lit."c)" pct.1) alin.(1) art.453 CPP a atacat sentința cu recurs în anulare din motivul că noul Cod penal adoptat la 18.04.2002, în vigoare din 12.06.2003, nu prevede răspundere penală pentru însușirea în proporții mici din avutul proprietarului, iar alin.(1) art.10 CP menționat prevede că legea penală care înlătură caracterul infracțional al faptei, are efect retroactiv, adică se extinde asupra persoanelor care au săvârșit faptele respective pînă la intrarea în vigoare a acestei legi, inclusiv asupra persoanelor care execută pedeapsa.
4. Recursul urmează a fi admis în sensul formulat.
Adevărat, D.I., a fost condamnat pentru sustragerea în proporții mici a avutului proprietarului (în sumă de 75 lei), adică pentru infracțiunea săvârșită la 22.01.2003, pînă la intrarea în vigoare a CP din 18.04.2002 la 12.06.2003.
Codul penal nou nu prevede răspundere penală pentru sustragerea în proporții mici a avutului proprietarului.
În acțiunile lui D.I. există componența contravenției prevăzute la art.51 CCA, însă, potrivit alin.(2) art.4 din Legea privind punerea în aplicare a Codului penal, sentințele definitive în privința persoanelor condamnate pentru faptele care, conform Codului penal, nu se consideră infracțiuni nu se execută, iar persoanele respective se consideră fără antecedente penale.Prin urmare, în privința lui D.I. nu poate fi aplicat art.51 CCA.
Potrivit pct.2) art.275 CPP urmărirea penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi efectuată și va fi încetată în cazurile în care fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune.
Conform alin.(1) art.332 CPP, în cazul în care pe parcursul judecării cauzei se constată temeiul prevăzut de pct.2) art.275 CPP, instanța, prin sentință motivată, încetează procesul penal în cauza respectivă.
Potrivit pct.6) alin.(1) art.391 CPP sentința de încetare a procesului penal se adoptă dacă există alte circumstanțe care exclud sau condiționează pornirea urmăririi penale și tragerea la răspundere penală.
Conform alin.(3) art.457 CPP soluționarea recursului în anulare se efectuează potrivit dispozițiilor art.art.434-436, care se aplică în mod respectiv.
Potrivit lit."b)" pct.2) alin.(1) art.435 CPP, judecînd recursul, instanța admite recursul, casează, parțial sau total hotărârea atacată și încetează procesul penal în cazurile prevăzute de prezentul Cod.
Prin urmare în cazul lui D.I. recursul se va admite, se va casa sentința atacată și se va dispune încetarea procesului penal. [59]
În continuare vom sublinia că în faza de urmărire penală, procurorul dispune încetarea urmăririi penale în cazul constatării faptului că a expirat termenul de prescripție de 2 ani – pentru infracțiuni ușoare, de 5 ani – pentru infracțiuni mai puțin grave, de 15 ani – pentru infracțiuni grave și de 20 de ani – pentru infracțiuni deosebit de grave, fie că este identificat făptuitorul și pus sub învinuire, fie că nu este cunoscut. În cazul expirării termenului de prescripție de 25 de ani – pentru infracțiuni excepțional de grave, procurorul trimite cauza penală cu rechizitoriu la instanța de judecată competentă pentru a decide după caz liberarea de răspundere penală sau condamnarea prin înlocuirea detențiunii pe viață cu închisoare pe 35 de ani.
În faza urmăririi penale învinuitul se poate opune ordonanței procurorului de încetare a procesului penal pe temeiul ’’expirării termenului de prescripție’’ pornind de la dispozițiile pct. 2) din alin. (2) al art. 313 din CPP al RM, care prevede dreptul de a ataca ordonanța la judecătorul de instrucție.
’’Lipsește plângerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe, conform art. 276 din CPP al RM, numai în baza plângerii acesteia’’ este un temei de neîncepere a urmăririi penale sau de încetare a urmăririi penale, dacă acest fapt se constată după începerea urmăririi penale. La soluționarea chestiunii neînceperii urmăririi penale în baza temeiului stipulat la pct. 6) al art. 275 din CPP al RM, organul de urmărire penală, dacă a fost sesizat în alt mod decât prin plângere, este obligat să verifice dacă nu există una din circumstanțele la alin. (4) al art. 276 din CPP al RM și să anunțe procurorul. Astfel, procurorul pornește urmărirea penală în cazurile prevăzute de alin. (4) al art. 276 din CPP al RM în lipsa plângerii victimei, dacă se constată incapacitatea sau capacitatea de exercițiu limitată a acesteia, starea de neputință sau dependența față de făptuitor ori faptul că victima nu este în stare să-și apere drepturile și interesele legitime din alte motive.
’’În privința unei persoane există o hotărâre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau de încetare a urmăririi pe aceleași acuzații’’ este un temei de neîncepere a urmăririi penale, dacă nu sunt întrunite condițiile de reluare a urmăririi penale conform art. 287 din CPP al RM. Dacă în cursul urmăririi penale organul de urmărire penală constată că pentru aceeași persoană și aceeași faptă există o ordonanță de neîncepere a urmăririi penale sau de încetare a urmăririi penale și sunt date privind fapte noi ori recent descoperite ori un viciu fundamental, va face propunere procurorului ierarhic superior să anuleze ordonanța neîntemeiată, dată anterior. La situațiile menționate la pct. 8) al art. 275 din CPP se referă și cazul când există o hotărîre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau de încetare a urmăririi penale pe aceleași acuzații.
În continuare vom analiza următorul caz:
Potrivit procesului verbal din 17 februarie 2005 Procurorul General al RM a dispus începerea urmăririi penale în privința lui S.V. în baza art.318 alin.(3) CP – înlesnirea evadării unei persoane arestate pentru o infracțiune deosebit de gravă.
Ca temei de începere a urmăririi penale s-a indicat că ofițerul de urmărire penală P.P. efectua urmărirea penală în cazul penal al lui U.P., bănuit în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.195 al.(2) CP și care se afla în stare de arest. Conducerea urmăririi penale o efectua procurorul S.V.
La 28 iunie 2004, către ora 1200, la cererea ofițerului de urmărire P.P., arestatul U.P. a fost escortat de către polițistul grupului de escortă G.M. din sediul IDP în secția delicte informative a CPS, pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală. Pe la ora 1600, procurorul S.V. l-a pus pe U.P. sub învinuire în baza art.195 alin.(2) Cod penal și a început audierea în calitate de învinuit, iar apoi l-a transferat fără escortă în biroul său de serviciu, pentru continuarea audierii. Aproximativ la ora 1620 S.V. a ieșit din biroul său, lăsîndu-l pe arestatul U.P. fără escortă și supraveghere, discutînd cu lucrători de poliție aproximativ 30 minute, timp în care U.P. din localul procuraturii a evadat.
Astfel, Procurorul General a considerat că în acțiunile lui S.V. persistă elementele de infracțiune prevăzute de art.318 al.(3) CP, pornind respectiv urmărirea penală.
Conform încheierii judecătorului de instrucție al Judecătoriei Centru din 28 martie 2005 s-a admis plîngerea lui S.V. și s-a declarat nul procesul-verbal de începere a urmăririi penale din 17 februarie 2005 în privința lui referitor la infracțiunea prevăzută de art.318 alin.(3) CP.
Adoptînd soluția dată, instanța s-a referit la prevederea art.275 pct.8) CPP că există circumstanțe care exclud pornirea urmăririi penale, deoarece în privința aceleiași fapte printr-o hotărîre neanulată a organului de urmărire penală s-a încetat urmărirea penală în privința lui S.V.
În recursul în anulare s-a solicitat casarea încheierii judecătorului de instrucție și respingerea plîngerii lui S.V., motivîndu-se că prin procesul-verbal din 17 februarie 2005 ultimul a fost pus sub urmărire penală pentru înlesnirea evadării – o acuzație nouă, precum și că art.313 CPP, nu prevede posibilitatea contestării acțiunilor de întocmire a procesului-verbal de pornire a urmăririi penale, astfel judecătorul de instrucție în cazul dat și-a depășit atribuțiile procesuale.
Judecînd recursul pe baza materialelor din dosar și motivelor invocate, Colegiul penal a menținut hotărîrea atacată ca legală și întemeiată, cu respingerea recursului din următoarele considerente. Potrivit rezoluției din 26 iulie 2004, Procurorul General al RM a început urmărirea penală împotriva lui S.V. conform elementelor infracțiunii prevăzute de art.329 alin.(1) din Codul penal, pe faptul neglijenței în serviciu comis de el ca procuror în cadrul conducerii urmăririi penale.
În cadrul efectuării urmăririi penale s-a stabilit că la 26 mai 2004, de Direcția Misiuni Speciale MAI, a fost pornit procesul penal în privința lui U.P. conform art.195 alin.(2) din Codul penal, efectuarea urmăririi penale fiind dispusă ofițerului de urmărire penală al CPS P.P., iar conducerea urmăririi penale în cauză procurorului S.V.
La 01 iunie 2004, U.P. a fost reținut, iar la 03 iunie 2004, în privința lui a fost eliberat mandat de arestare, ulterior prelungit pînă la 24 iulie 2004.
La 28 iunie 2004, către ora 1200, la cererea ofițerului superior de urmărire penală P.P, arestatul U.P. a fost escortat de către polițistul grupului de escortă G.M. din sediul IDP CGP mun.Chișinău în secția Delicte Informative a CPS, pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală. Polițistul grupului de escortă G.M., contrar prevederilor Regulamentului serviciului de poliție pentru paza și escortarea persoanelor reținute și arestate, aprobat prin Ordinul MAI nr.5 din 05.01.2004 "Cu privire la modul de organizare si desfășurare a activității de pază, escortare și deținere a persoanelor reținute și arestate în izolatoarele de detenție provizorie ale comisariatelor de poliție" l-a lăsat pe arestatul U.P., fără supraveghere, ofițerului de urmărire penală P.P. Pe la ora 1600, procurorul S.V. l-a pus pe U.P. sub învinuire în baza art.195 alin.(2) din Codul penal, iar apoi l-a transferat, fără escortă, în biroul său de serviciu, pentru continuarea audierii, de unde ultimul a evadat.
Efectuînd mai multe acțiuni de cercetare, organul de urmărire penală a constatat că escortarea și paza arestatului U.P., conform Regulamentului serviciului de poliție pentru paza și escortarea persoanelor reținute și arestate, aprobat prin Ordinul MAI nr.5 din 05.01.2004 "Cu privire la modul de organizare și desfășurare a activității de pază, escortare și deținere a persoanelor reținute și arestate în izolatoarele de detenție provizorie ale comisariatelor de poliție" întră în obligațiunile de serviciu ale polițistului grupei de escortă. Astfel, procurorul S.V. nu este persoana responsabilă pentru efectuarea escortei și paza persoanelor arestate, temei conform căruia, prin ordonanța din 05 februarie 2005, s-a încetat urmărirea penală în privința lui S.V. pentru că fapta nu întrunește elementele infracțiunii de neglijență în serviciu. Potrivit materialelor dosarului, această hotărîre a organului de urmărire penală nu este anulată.
Colegiul, verificînd textul ordonanței de încetare a urmăririi penale menționate cu procesul-verbal de începere a urmăririi penale din 17.02.2005 în privința lui S.V., a constatat că în ambele acte procedurale se descriu unele și aceleași circumstanțe de fapt, deci una și aceeași faptă a lui S.V. Însă, într-un caz organul de urmărire penală a apreciat-o ca neglijență de serviciu cu încetarea urmăririi penale, iar în altul ca înlesnire a evadării, începînd din nou urmărirea penală.
Conform art.275 pct.8) CPP urmărirea penală nu poate fi pornită în cazul cînd în privința persoanei există o hotărîre neanulată de încetare a urmăririi penale pe aceeași acuzație. Ținînd seama că atît în ordonanța din 05.02.2005, cît și în procesul-verbal din 17.02.2005 se invocă una și aceeași acuzație, însă în primul caz urmărirea penală a fost încetată, pornirea unei noi urmăriri penale împotriva aceleiași persoane este ilegală.
Astfel, instanța de judecată corect a declarat nul procesul-verbal din 17.02.2005 de începere a urmăririi penale în privința lui S.V. [60]
Potrivit alin. (4) al art. 274 din CPP, dacă din cuprinsul actului de sesizare rezultă vreunul din cazurile care împiedică pornirea urmăririi penale, organul de urmărire penală înaintează procurorului actele întocmite cu propunerea de a nu porni urmărirea penală. Dacă procurorul consideră că nu sînt circumstanțe care împiedică urmărirea penală, el restituie actele, cu ordonanța sa, organului menționat pentru începerea urmăririi penale.
Confotm alin 5 art 275 al CPP al RM, în cazul în care procurorul refuză pornirea urmăririi penale, el confirmă faptul prin ordonanță motivată și anunță despre aceasta, într-un termen cît mai scurt posibil, dar nu mai mare de 15 zile, persoana care a înaintat sesizarea. În cazul în care procurorul consideră că lipsesc temeiurile pentru a începe urmărirea penală, el nu va confirma ordonanța de începere a urmăririi penale și, prin ordonanță, o va abroga, dacă nu au fost efectuate acțiuni procesuale, sau va dispune încetarea urmăririi penale în cazul în care astfel de acțiuni au fost efectuate.
În continuare vom afirma faptul că pornirea urmăririi penale în baza plângerii victimei, este o altă etapă unde procurorul exercită anumite atribuții. Astfel, pornirea urmăririi penale numai în temeiul plângerii victimei constituie o excepție de la principiul oficialității procesului penal, fiind o manifestare a principiului disponibilității realizării unui drept personal. Plângerea prealabilă este o instituție a dreptului procesual penal, reglementată de art. 276 din CPP al RM, care prevede că în cazul săvârșirii următoarelor infracțiuni prevăzute de Codul penal: 152 alin.(1), 153, 155, 157, 161, 177, 179 alin.(1) și (2), 1852, 193, 194, 197 alin.(1), 198 alin.(1), 200, 202, 203, 204 alin.(1), 2461, 274 din Codul penal, precum și al furtului avutului proprietarului săvîrșit de minor, de soț, rude, în paguba tutorelui, ori de persoana care locuiește împreună cu victima sau este găzduită de aceasta, pornirea sau încetarea urmăririi penale depinde de voința victimei (părții vătămate), manifestată prin depunerea plângerii, retragerea plângerii sau împăcarea cu bănuitul (învinuitul). În cazul altor infracțiuni decât cele menționate la alin. (1) al art. 276 din CPP, plângerea victimei nu este obligatorie pentru începerea urmăririi penale, cum ar fi spre exmplu alin.3 art.177 CP din 24.03.1961 (lit.b) art.264 CP din 18.04.2002. În baza acestor două articole se prezintă următoarea situație:
Prin sentința Judecătoriei Taraclia din 09.06.2003 V.N., născut la 29.07.1952, fără antecedente penale a fost condamnat în baza art.177 alin.3 Cod Penal cu aplicarea art.43 CP la 4 (patru) ani privațiune de libertate condiționat cu un termen de probă de doi ani, fără privare de dreptul de a conduce mijloace de transport.
Au fost încasate cheltuielile legate de înmormîntarea pătimitului în sumă de 5500 lei.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Cahul din 21.10.2003, parțial a fost admis apelul reprezentantului legal al părții vătămate C.M., sentința a fost casată cu pronunțarea unei noi hotărîri potrivit căreia V.N. a fost condamnat în baza art.l77 alin.3 CP la 3 (trei) ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
Acțiunea civilă în partea încasării daunei morale a fost lăsată pentru judecare în ordinea procedurii civile.
Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut, că V.N. la 19.07.2002 conducînd autobusul PAZ – 672, număr de înmatriculare TR – 815, ce aparținea SPPC „1 mai" s. Albota de Jos, Taraclia, încâlcînd cerințele lit. lit. „a" „b", „d" și „e" pct.1 art.45 din Regulile Circulației Rutiere, deplasîndu-se pe traseul Hodjicheoi – Hîrtop, nefiind atent, l-a accidentat pe cet.C. N., care se găsea culcat pe carosabil, pricinuindu-i leziuni corporale grave din cauza cărora a decedat pe loc.
Avocatul G.V. a depus recurs în interesele inculpatului în care se solicită casarea hotărîrilor judecătorești atacate, rejudecarea cauzei de către instanța de recurs și achitarea inculpatului din motivul lipsei în acțiunile lui a componenței infracțiunii imputate. Inculpatul nu 1-a ciocnit pe C.N., însă a luat vina asupra sa și fiind dus în eroare de anchetator și avocat că dacă va recunoaște vina va fi condamnat condiționat.
Recursul urmează a fi admis parțial din următoarele considerente.
Infracțiunea imputată inculpatului a fost comisă la 19.07.2002, sentința a fost pronunțată la 09.06.2003, adică pînă la intrarea în vigoare la 12.06.2003 a noului Cod de procedură penală din 14.03.2003. Apelul a fost depus la 18.06.2003, adică după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală.
Potrivit art.6 din Legea nr.205 – XV din 29.05.2003 „Cu privire la punerea în aplicare a Codului de procedură penală", contestările depuse pe căile ordinare sau extraordinare de atac care la 12.06.2003 nu au fost judecate se transmit după competență și vor fi judecate conform prevederilor Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.122 – XV din 14.03.2003.
Insă instanța de apel la judecarea apelului nu a ținut cont de aceasta, în rezultat s-a comis o eroare de drept care necesită a fi reparată.
Conform pct.11 alin.1 art.60 CPP din 14.03.2003 partea vătămată dispune de dreptul de a ataca hotărîrea instanței doar privitor la prejudiciul cauzat, iar potrivit punctului 3 alin.1 art.401 CPP menționat partea vătămată poate declara apel în ce privește latura penală în cazurile în care procesul penal se pornește doar la plîngerea prealabilă a acestuia în condițiile legii.
Alin.1 art.276 CPP conține enumerarea unui șir de infracțiuni (articole ale CP) urmărirea penală a cărora se pornește numai în baza plîngerii prealabile a victimei, însă în această lege nu se conține alin.3 art.177 CP din 24.03.1961 (lit.b) alin.3 art.264 CP din 18.04.2002 în vigoare din 12.06.2003).
Prin urmare, reprezentantul legal al părții vătămate nu este în drept de a declara apel în ce privește latura penală în cauză și instanța de apel (Colegiul penal al Curții de Apel Cahul) la judecarea apelului reprezentantului părții vătămate, urma să-1 respingă ca fiind inadmisibil.
Astfel apelul a fost greșit admis din care motive hotărîrea instanței de apel urmează a fi casată fiind ilegală cu menținerea hotărîrii primei instanțe ca fiind legală și întemeiată. [61]
Plângerea prealabilă se adresează și se examinează de către organul de urmărire penală, iar după începerea urmăririi se desfășoară cercetările în mod obișnuit. În cazul sesizării organelor de urmărire prin alt mod decât prin plângerea prealabilă a victimei, procurorul are obligația să-i explice victimei dreptul de a depune o asemenea plângere, conform art. 277 din CPP al RM. În cazurile prevăzute mai sus, plângerea se depune personal de către victimă sau de către reprezentantul ei special împuternicit. Dacă plângerea este depusă de către o altă persoană (soț sau rudă apropiată), victima poate declara că nu-și însușește asemenea plângere și în consecință procesul nu poate fi declanșat, dispunându-se soluția neînceperii urmăririi penale.
Dacă victima care figurează într-un proces privitor la o infracțiune prevăzută de alin. (1) al art. 276 din CPP al RM, din cauza incapacității sau a capacității de exercițiu limitate, a stării de neputință sau a dependenței față de bănuit sau din alte motive nu este în stare să-și apere drepturile și interesele legitime, procurorul pornește urmărirea penală chiar dacă victima nu a depus plângere. [5] În aceste cazuri se manifestă principiul declanșării urmăririi penale din oficiu, unde ofițerul de urmărire penală va trimite materialele procurorului, care va decide începerea urmăririi penale prin ordonanță, indiferent de modul de sesizare a organului, dar luând în considerație numai faptul incapacității victimei să-și manifeste liber voința în scopul tragerii la răspundere penală a făptuitorului.
În timpul examinării plângerii prealabile, până la începerea urmăririi penale, victima poate să-și retragă cererea sau să se împace cu făptuitorul – în cazul când acesta este cunoscut. În asemenea situație ofițerul de urmărire penală va propune neînceperea urmăririi penale și va înainta materialele procurorului în conformitate cu alin. (4) al art. 274 din CPP al RM.
2.2 Desfășurarea urmăririi penale și locul procurorului în cadrul ei
Desfășurarea urmăririi penale constituie partea centrală a acestei faze, însumând în general cel mai mare și mai complex volum de activități. [25, p. 181] Desfășurarea urmăririi penale presupune efectuarea tuturor actelor procesuale și procedurale necesare pentru realizarea obiectului urmăririi, motiv pentru care majoritatea activităților se concentrează în jurul strângerii și administrării probelor referitoare la existența infracțiunii, la identificarea făptuitorului și la stabilirea răspunderii acestuia în așa fel încât să se poată decide dacă este sau nu cazul să fie trimis în judecată. [39, p. 212]
Ordinea în care se vor administra probele în cursul urmăririi penale nu se poate anticipa, după cum folosirea unora din numeroasele măsuri procesuale este determinată de condițiile concrete ale cauzei și are o succesiune întâmplătoare. Astfel, desfășurarea urmăririi penale cuprinde toate acțiunile procesuale ale procurorului și organelor ce i se supun imediat după începerea urmăririi până la terminarea acesteia și trimiterea cauzei în judecată.
Din perspectiva legii procesuale, capitolul V ce prevede desfășurarea urmăririi penale include reglementări privind: efectuarea acțiunilor de urmărire penală; punerea sub învinuire, înaintarea acuzării și modificarea acesteia; soluțiile – scoaterea persoanei de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale; reluarea urmăririi penale; investigații în vederea căutării învinuitului ce se ascunde de organul de urmărire penală. [36, p. 280]
Art. 279 din CPP al RM prevede anumite dispoziții generale privind efectuarea acțiunilor de urmărire penală, care sunt reglementate în mod special în partea generală a Codului de procedură penală, în titlul IV, capitolul Ш, sub denumirea de ’’procedee probatorii’’. Astfel, organul de urmărire penală, potrivit alin. (1) al art. 279 din CPP al RM, organul de urmărire penală efectuează acțiunile de urmărire penală în strictă conformitate cu prevederile codului de procedură penală al RM și numai după pornirea urmăririi penale, cu excepția acțiunilor prevăzute în art.118 (cercetare la fața locului) și în art.130 (percheziția corporală sau ridicarea), care pot fi efectuate și pînă la pornirea urmăririi. Afirmația dată poate fi expusă sub aspect practic, aducînd ca argument următorul studiu de caz:
La 31 mai 2006 în privința lui H.M. a fost începută urmărirea penală în baza art.324 CP. La 01 iunie 2006 ofițerul de urmărire penală al CPR Soroca a efectuat acțiunea de urmărire penală – percheziția oficiului și a domiciliului acestuia situate pe adresa: or.Soroca. str.Teilor, 6, care activa în calitate de medic legist.
H.M. a contestat aceste acțiuni de urmărire penală, solicitând recunoașterea lor ca neîntemeiată și ilegală. Prin încheierea judecătorului de instrucție a Judecătoriei Soroca din 21 august 2006, acțiunea de percheziție a biroului de serviciu și al domiciliului lui H.M. a fost recunoscută ca neîntemeiată și ilegală.
Nefiind de acord cu această încheiere procurorul a declarat recurs în anulare, argumentînd că organul de urmărire penală a efectuat acțiunile cu respectarea normelor de procedură penală, solicitînd casarea încheierii.
Actele procedurale preparatorii sunt îndeplinite în conformitate cu prevederile art.456 CPP.
Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul în anulare este întemeiat și urmează a fi admis din următoarele considerente.
După cum rezultă din materialele cauzei, motivele invocate de recurent nu au fost verificate pe deplin de instanța de fond, care a emis o încheiere ilegală și neîntemeiată deoarece prin rezoluția din 31 mai 2006 ofițerul de urmărire penală, a dispus începerea urmăririi penale în privința lui H.M. în baza art.324 alin.(2) lit.c) CP. În conformitate cu prevederile art.274 alin.(3) CPP la 01 iunie 2006 orele 09.00 rezoluția dală a fost confirmată de procurorul r-lui Soroca, fiind respectat termenul de 24 de ore.
Adoptînd ordonanța de efectuare a percheziției, ofițerul de urmărire penală a respectat prevederile art.279 alin.(1) CPP care stipulează că organul de urmărire penală efectuează acțiunile de urmărire penală după pornirea urmăririi penale și nu după confirmarea pornirii urmăririi penale de câtre procuror.
În asemenea condiții, Colegiul penal lărgit consideră că recursul în anulare este întemeiat și urmează a fi admis cu casarea încheierii Judecătoriei Soroca din 21 august 2006. [62]
Din cele relatate, din alte dispoziții ale legii procesuale penale, precum și din literatura de specialitate[50, p. 10] pot fi desprinse următoarele condiții generale privind efectuarea actelor de urmărire penală, la care se impune obligatoriu și procurorul: existența unui proces penal declanșat; existența unor temeiuri faptice și juridice privind efectuarea unei acțiuni de urmărire; acțiunea de urmărire penală se efectuează de persoana în procedura căruia se află dosarul, sau prin comisie rogatorie sau delegare dispusă; iar în caz de necesitate, și de către procuror; rezultatul oricărei acțiuni de urmărire penală se consemnează obligatoriu într-un proces-verbal.
Conform alin. (2) al art. 279 din CPP al RM, orice acțiune de urmărire penală în incinta unei unități publice sau private se poate efectua doar cu consimțămîntul conducerii sau al proprietarului acestei unități ori cu autorizația procurorului, iar în cazurile prevăzute de CPP al RM – cu autorizația judecătorului de instrucție.
În anumite cazuri expres prevăzute de lege sunt menționate suplimentar și alte condiții speciale privind efectuarea actelor de urmărire penală. Astfel, potrivit alin. (5) al art. 279 din CPP al RM, acțiunile de urmărire penală la sediile reprezentanțelor diplomatice și instituțiilor asimilate acestora, precum și în clădirile în care locuiesc membrii acestor reprezentanțe și instituții asimilate lor și familiile lor, se pot efectua numai de către procuror și numai la cererea sau cu consimțămîntul statului străin, exprimate de șeful reprezentanței diplomatice ori de conducătorul instituției asimilate reprezentanței diplomatice și în prezența acestora. Consimțămîntul pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală în condițiile prezentului alineat se cere prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova și aceste acțiuni se efectuează în prezența unui reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.
Următoarea etapă în contextul desfășurării urmăririi penale la care participă activ procurorul, este punerea sub învinuire și înaintarea acuzării. [51, p. 179] Dacă atragerea în calitate de bănuit conform art. 63 din CPP al RM este facultativă și depinde de anumite circumstanțe ale primelor cercetări în cadrul desfășurării urmăririi penale, atragerea în calitate de învinuit, în cazul când sunt acumulate suficiente probe că o anumită persoană a săvârșit infracțiunea este obligatorie.
Potrivit art. 280 din CPP, în cazul în care există suficiente probe că infracțiunea a fost săvîrșită de o anumită persoană, organul de urmărire penală întocmește un raport cu propunerea de a pune persoana respectivă sub învinuire. Raportul cu materialele cauzei se înaintează procurorului. În cazul în care organul de urmărire penală consideră că sînt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii preventive, el înaintează propuneri și în această privință.
Procurorul, primind raportul cu materialele cauzei, poate opta pentru una din următoarele soluții:
pune persoana sub învinuire conform art. 281, 282 din CPP al RM, dacă este de acord cu propunerea făcută;
pune persoana sub învinuire conform art. 281, 282 din CPP al RM, stabilind o nouă calificare a infracțiunii, dacă din materialele cauzei rezultă asemenea soluție;
restituie materialele cauzei cu rezoluția de a continua urmărirea penală, în cazul când nu sunt probe suficiente pentru a pune persoana sub învinuire;
încetează urmărirea penală sau scoate persoana de sub urmărire penală, dacă există unul din cazurile prevăzute de art. 275 din CPP al RM.
Dacă, după examinarea raportului organului de urmărire penală și a materialelor cauzei, procurorul consideră că probele acumulate sunt suficiente, el emite o ordonanță de punere sub învinuire a persoanei potrivit alin. (1) al art. 281 din CPP al RM. În cazul în care învinuitul este tras la răspundere pentru săvârșirea mai multor infracțiuni care urmează a fi încadrate juridic în baza diteritelor articole, alineate sau puncte ale articolului din Codul penal, în ordonanță se specifică infracțiunile săvârșite și articolele, alineatele sau punctele articolelor care prevăd răspunderea pentru aceste infracțiuni.
Procurorul care conduce urmărirea penală pentru a pune sub învinuire o persoană apreciază probele prezentate de către ofițerul de urmărire penală conform propriei convingeri, ținând cont de faptul că concluzia despre vinovăția persoanei de săvârșirea infracțiunii nu poate fi întemeiată pe presupuneri, iar toate dubiile se interpretează în favoarea celui acuzat.
Pornind de la faptul că la momentul punerii sub învinuire urmărirea penală nu este terminată, concluzia despre ’’suficiența probelor acumulate’’ nu trebuie apreciată ca variantă unică și finală. Ca rezultat al urmăririi penale și audierii învinuitului pot surveni modificări în privința unor semne calificative ale învinuirii. [49, p. 423]
Potrivit pct. 1) al art. 291 din CPP al RM, atunci cînd din materialele cauzei rezultă că fapta există, că a fost constatat făptuitorul și că acesta poartă răspundere penală: a) pune sub învinuire făptuitorul conform prevederilor art.281 și 282, dacă acesta nu a fost pus sub învinuire în cursul urmăririi penale, apoi întocmește rechizitoriul prin care dispune trimiterea cauzei în judecată; b) dacă făptuitorul a fost pus sub învinuire în cursul urmăririi penale, întocmește rechizitoriul prin care dispune trimiterea cauzei în judecată. Potrivit pct. 2) al art. 291 din CPP al RM prin ordonanță motivată, dispune încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea persoanei de sub urmărire.
Procurorul poate pune sub învinuire o persoană și din oficiu în lipsa raportului de punere sub învinuire al ofițerului de urmărire penală, examinând materialele cauzei cu ocazia expirării termenelor prevăzute de alin. 2 al art. 63 din CPP al RM sau cu ocazia prelungirii termenului urmăririi penale. În sensul dat:
1) persoana reținută – mai mult de 72 de ore;
2) persoana în privința căreia a fost aplicată o măsură preventivă neprivativă de libertate – mai mult de 10 zile din momentul cînd i s-a adus la cunoștință ordonanța despre aplicarea măsurii preventive;
3) persoana în privința căreia a fost dată o ordonanță de recunoaștere în această calitate – mai mult de 3 luni, iar cu acordul Procurorului General și al adjuncților săi – mai mult de 6 luni.
Ordonanța de punere sub învinuire poate fi anulată sau modificată de procurorul ierarhic superior conform dispozițiilor pct. 8) din alin. (1) al art. 52 din CPP al RM. Potrivit alin. (1) al art. 282 din CPP al RM, înaintarea acuzării învinuitului se va face de către procuror în prezența avocatului în decurs de 48 de ore din momentul emiterii ordonanței de punere sub învinuire, dar nu mai tîrziu de ziua în care învinuitul s-a prezentat sau a fost adus în mod silit.
Procurorul, după stabilirea identității învinuitului, îi aduce la cunoștință ordonanța de punere sub învinuire și îi explică conținutul ei. Aceste acțiuni se atestă cu semnăturile procurorului, învinuitului, avocatului și ale altor persoane care participă la acțiunea procesuală dată, aplicate pe ordonanța de punere sub învinuire, indicându-se data și ora punerii sub învinuire.
După înaintarea acuzării, procurorul îi va explica învinuitului drepturile și obligațiile acestuia prevăzute la art. 66 din CPP al RM. Învinuitului i se înmânează copia de pe ordonanța de punere sub învinuire și informația în scris privind drepturile și obligațiile lui. Acțiunile menționate, de asemenea, se consemnează în ordonanța de punere sub învinuire în modul prevăzut la alin. (2) al art. 282 din CPP al RM.
În cazul când învinuitul refuză să semneze ordonanța de punere sub învinuire din motivul nerecunoașterii vinovăției, procurorul îi va explica că prin semnătură se atestă faptul aducerii la cunoștință a învinuirii, dar nu faptul recunoașterii sau nerecunoașterii vinovăției în săvârșirea infracțiunii imputate. Dacă după aceste explicații învinuitul refuză în continuare să semneze ordonanța respectivă, procurorul menționează acest fapt în ordonanța de punere sub învinuire. Avocatul prin semnătura sa confirmă faptul refuzului învinuitului prezent la înmânarea acuzării să semneze această ordonanță sau faptul semnării acestui act procedural de către cel învinuit indiferent de faptul dacă această ordonanță este netemeinică ori calificarea faptei este ilegală.
Potrivit art. 283 din CPP al RM, dacă, în cursul urmăririi penale, apar temeiuri pentru schimbarea sau completarea acuzării înaintate învinuitului, procurorul este obligat să înainteze învinuitului o nouă acuzare sau să o completeze pe cea anterioară în conformitate cu prevederile articolelor respective din prezentul cod. Dacă, în cursul urmăririi penale, învinuirea înaintată nu s-a confirmat într-o anumită parte a ei, procurorul dispune scoaterea persoanei de sub urmărirea penală în privința acestui capăt de învinuire.
Reieșind din cele expuse mai sus, scoaterea persoanei bănuite sau învinuite de sub urmărire penală constituie o hotărâre prin care se reabilitează această persoană, dacă soluția se referă la toate capetele de acuzare. Soluția dată se aplică numai în faza urmăririi penale, în faza judecării cauzei pentru asemenea temeiuri se dispune achitarea persoanei.
Persoana reabilitată prin actul de scoatere de sub urmărire penală este în drept să înainteze o acțiune privind repararea prejudiciului moral și material în conformitate cu art. 524, 525 din CPP al RM și în condițiile prevăzute de Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de cercetare penală și de anchetă preliminară, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești din 25 februarie 1998. [10] În susținerea veridicității și actualității afirmației date, vom expune următoarea situație:
P. N. a depus cerere de chemare în judecată împotriva Comisariatului raional de poliție Cahul cu privire la repararea prejudiciului material, încasarea venitului ratat și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, la 12 iulie 2004, colaboratorii Comisariatului raional de poliție Cahul ilegal i-au sechestrat bunurile în valoare de 14532 lei și, prin decizia din 20 iulie 2004, a fost sancționat cu amendă în mărime de 360 lei, cu confiscarea bunurilor.
Prin hotărîrea Judecătoriei Cahul din 10 august 2004, decizia enunțată a fost anulată și cazul a fost clasat, însă bunurile confiscate nu i-au fost restituite.
P.N. a considerat că pîrîtul, prin acțiunile sale, i-a cauzat un prejudiciu material.
Reclamantul a solicitat să fie încasați de la Comisariatul raional de poliție Cahul 14532 lei, în vederea reparării prejudiciului material, venitul ratat-2906 lei, și cheltuielile de judecată – 523 lei.
Judecătoria Cahul, prin hotărîrea din 2 februarie 2006, a admis acțiunea integral și a încasat din contul bugetului de stat, prin intermediul Ministerului Finanțelor, în beneficiul lui P. N. 14532 lei, în vederea reparării prejudiciului material, 2906 lei – venitul ratat, și cheltuielile de judecată -1731,80 lei.
Curtea de Apel Cahul, prin decizia din 27 aprilie 2006, a respins apelul declarat de Ministerul Finanțelor și a menținut hotărîrea primei instanțe.
Ministerul Finanțelor a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătorești și emiterea unei noi hotărîri cu privire la respingerea acțiunii.
În ședința instanței de recurs, s-a constatat că, conform actului de ridicare și numărare din 14 iulie 2004, lui P. N. i-au fost reținute bunuri materiale în valoare de 14532 lei.
Prin decizia Comisariatului raional de poliție Cahul din 20 iulie 2004 cu privire la sancționarea lui P. N., ultimul a fost sancționat în baza art. 1612 Cod cu privire la contravențiile administrative cu amendă în mărime de 360 lei și confiscarea mărfii în sumă de 14532 lei.
Prin hotărîrea Judecătoriei Cahul din 10 august 2004, decizia Comisariatului raional de poliție Cahul din 20 iulie 2004 în privința lui P. N. a fost anulată, cu clasarea cazului.
Conform art.283 alin.1 Cod cu privire la contravențiile administrative, anularea deciziei odată cu clasarea cazului cu privire la contravenția administrativă atrage după sine restituirea sumelor de bani percepute, a obiectelor ridicate contra echivalent și a celor confiscate, precum și anularea celorlalte restricții, legate de decizia pronunțată anterior. În cazul imposibilității restituirii obiectului, se compensează costul lui.
Deși decizia Comisariatului raional de poliție Cahul din 20 iulie 2004 în privința lui P. N. a fost anulată, cu clasarea cazului, contrar prevederilor art.283 alin.1 Cod cu privire la contravențiile administrative, ultimului nu i-au fost restituite obiectele confiscate.
Conform art.1 alin.(1) lit. c) din Legea nr.1545-XIII din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, în conformitate cu prevederile acestei legi, este reparabil prejudiciul moral și material cauzat persoanei fizice sau juridice în urma confiscării ilegale.
Prin urmare, Colegiul civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că acțiunea lui P. N. întemeiat a fost admisă, însă prejudiciul nu corect s-a reparat de la bugetul de stat, deoarece art.10 alin.(4) din Legea nr.1545-XIII din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești prevede că valoarea averii distruse, pierdute sau deteriorate se repară din contul organului care a distrus-o, a pierdut-o sau a deteriorat-o, iar din contul bugetului de stat se achită numai în cazul în care bunurile au fost vîndute și mijloacele obținute au fost trecute la buget.
Comisariatul raional de poliție Cahul nu a prezentat probe că bunurile confiscate de la P. N. au fost vîndute și mijloacele obținute au fost trecute la buget.
Din aceste motive, Colegiul civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că prejudiciul cauzat lui P. N. urmează să fie restituit din contur Comisariatului raional de poliție Cahul. [56]
Astfel, prin scoaterea de sub urmărire penală integral încetează calitatea de bănuit sau învinuit. Scoaterea de sub urmărire penală parțial constituie o schimbare a învinuirii potrivit alin. (2) al art. 283 din CPP al RM. Ofițerul de urmărire penală are obligația să înainteze procurorului fără întârziere propunerea privind scoaterea de sub urmărire penală a unei persoane bănuite sau învinuite, dacă din probele acumulate rezultă această soluție. Procurorul dispune prin ordonanță motivată scoaterea persoanei de sub urmărire penală cu mențiunile prevăzute la alin. (5), (6) și (61) al art. 285 din CPP al RM. Astfel, conform textului alin. (5), (6) și (61) al art. 285 din CPP al RM:
(5) Ordonanța de încetare a urmăririi penale trebuie să cuprindă, pe lîngă elementele prevăzute în art.255, date privind persoana și fapta la care se referă încetarea, precum și temeiurile de fapt și de drept pe baza cărora se dispune încetarea.
(6) La încetarea urmăririi penale, procurorul, dacă este cazul, ia totodată măsurile necesare pentru: 1) revocarea măsurii preventive și a altor măsuri procesuale în modul prevăzut de lege; 2) restituirea cauțiunii în cazurile și în modul prevăzute de lege; 3) aplicarea măsurilor de siguranță; 4) încasarea cheltuielilor judiciare.
(61) Încetarea urmăririi penale și liberarea persoanei de răspundere penală nu pot avea loc contrar voinței acesteia.
Procurorul care conduce urmărirea penală din oficiu dispune scoaterea de sub urmărire penală a bănuitului când expiră toate termenele prevăzute la alin. (2) al art. 63 din CPP al RM sau, după caz, a învinuitului la expirarea termenelor urmăririi penale stabilite sau a termenului de prescripție. Procurorul care exercită nemijlocit urmărirea penală, conform art. 270 CPP al RM, dispune scoaterea de sub urmărire penală a persoanei bănuite sau învinuite când din probele acumulate rezultă soluția respectivă.
Când scoaterea de sub urmărire penală este parțială, procurorul restituie dosarul organului de urmărire penală cu rezoluția de a continua urmărirea penală. În cazul în care procurorul nu acceptă propunerea organului de urmărire penală privind scoaterea de sub urmărire penală, el restituie dosarul organului respectiv cu rezoluția de a continua urmărirea penală sau, după caz, dispune încetarea urmăririi penale.
Încetarea urmăririi penale se dispune de către procuror prin ordonanță din oficiu sau la propunerea organului de urmărire penală. Încetarea urmăririi penale are loc în orice moment al urmăririi penale, dacă se constată existența temeiurilor prevăzute și poate fi aplicată numai în privința unei persoane sau în privința unei fapte.
Procurorul, dacă constată că nu este cazul să dispună încetarea urmăririi sau dacă a dispus încetarea parțial, restituie dosarul organului de urmărire penală, cu rezoluția de a continua urmărirea și cu indicarea termenului pentru efectuarea acesteia. La încetarea urmăririi penale, procurorul, dacă este cazul, ia totodată măsurile necesare pentru: revocarea măsurii preventive și a altor măsuri procesuale în modul prevăzut de lege; restituirea cauțiunii în cazurile și în modul prevăzut de lege. Încetarea urmăririi penale, ca și scoaterea de sub urmărire penală se realizează totdeauna numai cu referire la o anumită persoană certă, determinată cu precizie.
Însă necătînd la cele relatate mai sus, vom adăuga că există posibilitatea ca urmărirea penală să fie reluată cu privire la aceleași persoane și aceleași fapte. Potrivit alin. (1) al art. 287 din CPP al RM, reluarea urmăririi penale după încetarea urmăririi penale, după clasarea cauzei penale sau după scoaterea persoanei de sub urmărire se dispune de către procurorul ierarhic superior prin ordonanță dacă, ulterior, se constată că nu a existat în fapt cauza care a determinat luarea acestor măsuri sau că a dispărut circumstanța pe care se întemeia încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea persoanei de sub urmărire.
Potrivit art. 287 din CPP al RM, reluarea urmăririi penale după încetarea urmăririi penale, după clasarea cauzei penale sau după scoaterea persoanei de sub urmărire se dispune de către procurorul ierarhic superior prin ordonanță dacă, ulterior, se constată că nu a existat în fapt cauza care a determinat luarea acestor măsuri sau că a dispărut circumstanța pe care se întemeia încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea persoanei de sub urmărire.
În cazurile reluării urmăririi penale după încetarea urmăririi penale sau după scoaterea de sub urmărire soluția dispusă de procurorul ierarhic superior trebuie să se bazeze pe motivele care sunt expres arătate în alin. (2) al art. 22 din CPP al RM în situația când hotărârea anterioară de încetare a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire a fost adoptată legal, la acel moment pornind de la probele acumulate. Însă pe lângă motivele ’’fapte noi sau recent descoperite ori un viciu fundamental’’, menționate la alin. (2) al art. 22 sau alin. (4) al art. 287 din CPP al RM, în practică se întâlnesc situații de reluare a urmăririi penale pentru temeiurile menționate la alin. (1) al art. 287 din CPP al RM. Astfel, sintagma ’’se constată că nu a existat în fapt cauza care a determinat luarea acestei măsuri’’ presupune situația când procurorul ierarhic superior apreciază hotărârea precedentă ca ilegală și neîntemeiată.
Cazul de mai sus se referă la situațiile când procurorul ierarhic superior constată că se interpretează greșit legea privind temeiurile încetării urmăririi penale sau scoaterii de sub urmărire penală de către procurorii inferiori. În aceste cazuri ordonanța de reluare a urmăririi penale trebuie să fie motivată în sensul menționării erorii de drept și a erorii de fapt.
Totodată, nu este judicioasă practica de reluare a urmăririi penale după încetarea urmăririi penale sau după scoaterea de sub urmărire pentru motivul că "soluția precedentă dispusă de procurorul inferior este prematură". Sintagma "a dispărut circumstanța pe care se întemeia" include situația când apar fapte noi sau recent descoperite.
În cazul admiterii plângerii depuse împotriva ordonanței procurorului de încetare a urmăririi penale ori de clasare sau de scoatere a persoanei de sub urmărire penală, judecătorul de instrucție prin încheiere anulează ordonanța respectivă în conformitate cu alin. (5) al art. 313 din CPP al RM. În baza încheierii judecătorului de instrucție, procurorul care conduce urmărirea penală este obligat să dispună prin ordonanță reluarea urmăririi penale.
În cazul reluării urmăririi penale procurorul ierarhic superior poate da indicații, iar procurorul care conduce urmărirea penală soluționează chestiunea aplicării măsurii preventive, măsurii sechestrului bunurilor, altor măsuri procesuale de constrângere, precum și stabilește termenul urmăririi penale. Aici vom prezenta următorul studiu de caz:
Prin ordonanța procurorului în procuratura mun.Bălți din 01 octombrie 2004,
I.A. născut la 08 septembrie 1956, moldovean, cetățean al Republicii Moldova, cu studii superioare, căsătorit, suspendat din funcția de judecător a judecătoriei r-lui Rîșcani, bănuit de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.191 alin.1 CP (în redacția a.1961), a fost scos de sub urmărirea penală pe motivul expirării termenului de 3 luni de deținere în această calitate.
Procurorul mun.Bălți prin ordonanța din 01 februarie 2005 a anulat ordonanța privind scoaterea lui I.A. de sub urmărire penală cu reluarea și continuarea acesteia.
Ordonanța procurorului mun.Bălți din 01 februarie 2005 a fost atacată cu plîngere de către I.A. și apărătorul său N.U
Prin încheierea judecătorului de instrucție al judecătoriei mun.Bălți din 12 aprilie 2005 ordonanța procurorului mun.Bălți din 01 februarie 2005 a fost anulată cu declararea nulității tuturor acțiunilor efectuate după reluarea urmării penale.
Adjunctul procurorului General – N.O. a atacat cu recurs în anulare încheierea judecătorului de instrucție pe motiv că este contrară legii.
Decizia procurorului privind anularea ordonanței de scoatere a lui I.A. de sub urmărire penală nu putea fi contestată în temeiurile prevăzute de art.313 CPP. Scoaterea acestuia de sub urmărire penală s-a dispus în legătură cu faptul că la momentul expirării termenului prevăzut la art.63 alin.(2) CPP organul de urmărire penală nu dispunea de acordul Consiliului Superior al Magistraturii și Președintele Republicii Moldova pentru tragerea lui la răspundere penală. Se mai invocă în recurs că plîngerea înaintată a fost examinată la 12 aprilie 2005, data la care cauza penală privind învinuirea lui I.A. de comiterea infracțiunii prevăzute de art.191 alin.1 CP (în redacția a.1961) era deja trimisă de către procuror cu rechizitoriu în judecată pentru examinare în fond și conform art.297 alin.(4) CPP judecătorul de instrucție nu era competent s-o examineze. Se solicită casarea încheierii adoptate.
Recursul în cauză este înaintat în temeiul prevăzut de art.543 alin.(2) CPP.
Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat inadmisibil reieșind din următoarele circumstanțe.
Potrivit dispoziției art.63 CPP organul de urmărire penală nu este în drept să mențină în calitate de bănuit mai mult de 3 luni persoana în privința căreia a fost dată o ordonanță de recunoaștere în această calitate.
I.A. a fost recunoscut în calitate de bănuit prin ordonanța din 01 iulie 2004. La momentul expirării termenului de 3 luni acesta nu a fost pus sub învinuire.
În cazul dat procurorul întemeiat a procedat în ordinea prevăzută de art.63 alin.(3) CPP și prin ordonanța din 01 octombrie 2004 a dispus scoaterea lui de sub urmărire penală.
Cît privește anularea acestei ordonanțe și reluarea urmăririi penale judecătorul de instrucție corect a constatat că ordonanța procurorului mun.Bălți V.B. este contrară legii.
Conform art.22 alin.(2) CPP scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale împiedică punerea repetată sub învinuire a aceleiași persoane pentru aceiași faptă, cu excepția cazurilor cînd fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente au afectat hotărîrea respectivă.
Reluarea urmăririi penale în cazul lui I.A. nu este provocată de circumstanțele legii indicate.
Din ordonanța procurorului mun.Bălți, emisă la 01 februarie 2005, urmează că la momentul expirării termenului de ținere a lui I.A. în calitate de bănuit organul de urmărire penală nu dispunea de acordurile Consiliului Superior al Magistraturii și Președintelui Republicii Moldova pentru tragerea lui la răspundere penală. În legătură cu dispariția circumstanțelor pe care s-a întemeiat scoaterea acestuia de sub urmărire penală a fost anulată ordonanța procurorului din 01 octombrie 2004.
Însă temei pentru scoaterea lui I.A. de sub urmărire penală a servit numai expirarea termenului de menținere a acestuia în calitate de bănuit și nu lipsa acordurilor.
Mai mult decît atît, acordul pentru pornirea procesului penal în privința judecătorului judecătoriei Rîșcani I.A. a fost dat la 15 ianuarie 2004 și hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii a fost remisă Procurorului General la 16 ianuarie 2004.
Nu poate servi ca argument în folosul recursului declarat și referirea la art.297 alin.(4), art.313 CPP.
Art.297 alin.(4) CPP conduce la concluzia că toate cererile, plîngerile și demersurile înaintate organelor de urmărire penală după trimiterea cauzei în judecată se soluționează de către instanța care judecă cauza.
În cazul prezent plîngerea a intrat în judecătoria mun.Bălți la 29 martie 2005, repartizată judecătorului de instrucție și numită pentru examinare la 08 aprilie 2004. Pe cînd cauza penală a parvenit în judecată la 08 aprilie 2005 și fixată pentru examinare la 24 mai 2005. Astfel, instanța de recurs consideră că soluționarea acestei plîngeri ținea numai de competența judecătorului de instrucție.
Odată ce I.A. a fost scos de sub urmărire penală, iar anularea ordonanței cu privire la acest fapt și reluarea urmării penale contravine prevederilor art.22 și 63 CPP, judecătorul de instrucție era în drept să examineze plîngerea declarată în temeiul art.313 CPP.
Anularea de către procurorul mun.Bălți a ordonanței procurorului P.G. privind scoaterea lui I.A. de sub urmărire penală contravine Legii cu privire la procuratură. Conform prevederilor art.1 a acestei Legi sub sintagma "Procuror" se înțelege Procurorul General și procurorii ierarhici inferiori subordonați lui. Astfel, potrivit art.52 alin.(1) pct.8) CPP ordonanțele procurorilor ierarhici inferiori pot fi anulate numai de către Procurorul General.
De rînd cu aceasta, recursul în anulare în cazul lui I.A. este declarat de adjunctul Procurorului General N.O. Însă, art.452 CPP prevede că numai Procurorul General, precum și, prin intermediul avocatului, persoanele menționate în art.401 pct.2)-4), pot ataca cu recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiție orice hotărîre judecătorească irevocabilă după epuizarea căilor ordinare de atac.
Din motivele indicate recursul declarat urmează să fie respins ca inadmisibil cu menținerea hotărîrii atacate. [63]
În context următor vom spune că procurorul are atribuții și în contextul dispunerii investigațiilor în vederea căutătii învinuitului. Dacă există temeiuri pentru aplicarea față de învinuit a măsurii preventive procurorul, în ordonanță, dispune totodată aplicarea măsurii preventive în condițiile Codului de procedură penală.
Conform alin. (1) al art. 288 din CPP al RM, în cazul în care nu se cunoaște locul unde se află persoana pusă sub învinuire, precum și în cazul în care învinuitul, după înaintarea învinuirii, se ascunde de organul de urmărire penală, acesta înaintează procurorului propunere pentru dispunerea investigațiilor în vederea găsirii învinuitului. Procurorul, în baza propunerii organului de urmărire penală sau din oficiu, dispune prin ordonanță motivată căutarea învinuitului. În ordonanță se va indica toată informația cunoscută privitor la persoana învinuitului care urmează să fie căutat. Investigațiile în vederea găsirii învinuitului se efectuează de către organele abilitate prin lege cu asemenea atribuții. Procurorul care dispune efectuarea investigațiilor în vederea găsirii învinuitului conduce această activitate și verifică periodic desfășurarea ei.
Dacă față de învinuit nu s-a aplicat nici o măsură preventivă, procurorul prin ordonanța de dare în căutare dispune aplicarea unei măsuri preventive neprivative de libertate, dacă aplicarea unei măsuri privative de libertate conform legii nu este posibilă. În cazurile când sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 185 din CPP al RM privind aplicarea arestării preventive, procurorul se adresează cu un demers judecătorului de instrucție conform art. 308 din CPP al RM în vederea eliberării unui mandat de arestare în privința învinuitului care se sustrage de la urmărirea penală. [43, p. 150]
Conform legislației procesual penale a Republicii Moldova, arestarea preventivă și măsurile preventive de alternativă arestării, se aplică numai în cazurile săvârșirii unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsă privativă de libertate pe un termen mai mare de 2 ani, iar în cazul săvârșirii unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsă privativă de libertate pe un termen mai mic de 2 ani, ele se aplică dacă învinuitul, inculpatul a comis cel puțin una din următoarele acțiuni: a) se ascunde de organul de urmărire penală sau de instanță; b) împiedică stabilirea adevărului în procesul penal; c) săvârșește alte infracțiuni.
În Republica Moldova, prin anumite legi speciale, este reglementat statutul unor anumite categorii de funcționari de stat și stabilite unele garanții suplimentare la aplicarea față de ei a arestării preventive, în contextul acestei măsuri rolul procurolului fiind una exponențială. De exemplu, judecătorii din toate instanțele judecătorești se bucură de statutul de persoană inviolabilă, arestarea lor preventivă fiind posibilă numai cu acordul Consiliului Suprem al Magistraturii și al Președintelui Republicii Moldova sau, după caz, cu acordul Parlamentului – în privința judecătorilor Curții Supreme de Justiție. [13] Judecătorul Curții Constituționale poate fi arestat numai cu acordul prealabil al Curții Constituționale. [14] Avocatul parlamentar poate fi arestat numai cu acordul prealabil al Parlamentului. Deputatul Parlamentului Republicii Moldova poate fi arestat numai cu acordul Parlamentului după ascultarea sa. [12]
2.3 Delimitarea acțiunilor în faza de terminare a urmăririi penale și trimiterii cauzei în judecată
La momentul actual, Codul de procedură penală din 2003, în capitolul VI al titlului I, Partea specială, reglementează terminarea urmăririi penale cu trimiterea în judecată. Din conținutul acestor reglementări rezultă că ’’terminarea urmăririi’’ nu presupune terminarea acesteia ca fază a procesului penal. Epuizarea fazei de urmărire penală are loc prin trimiterea în judecată efectuată de către procuror.
De asemenea, urmărirea penală poate fi terminată prin scoaterea de sub urmărire, prin încetarea urmăririi sau clasarea cauzei conform pct. 2) al art. 291 din CPP. Aceste hotărâri sunt menționate la pct. 2) al art. 291 din CPP ca soluții dispuse de procuror la terminarea urmăririi penale.
Pe lângă modalități de terminare a urmăririi penale expuse mai sus, în cadrul unor proceduri speciale (titlul III al CPP) sunt prevăzute următoarele modalități excepționale, care vizează implicarea procurorului, și anume terminarea urmăririi penale cu trimiterea cauzei în judecată prin ordonanță privind necesitatea aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical conform art. 495 din CPP al RM. În sensul dat, după terminarea urmăririi penale, procurorul, prin ordonanță, decide:
încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art.285 sau în cazurile cînd din caracterul faptei și starea psihică a celui care a săvîrșit-o rezultă că această persoană nu prezintă pericol pentru societate;
trimiterea cauzei în instanța de judecată dacă s-a constatat că există temeiuri de a se aplica față de cel care a săvîrșit infracțiune măsuri de constrîngere cu caracter medical.
În continuare este necesar să specificăm faptul că prin terminarea urmăririi penale și trimiterea cauzei în judecată legea, și anume capitolul VI al CPP al RM, s-a referit la situația când organul de urmărire a îndeplinit toate acțiunile de urmărire penală, administrând suficiente probe, a constatat că este cazul ca învinuitul să fie trimis în judecată, înaintând dosarul procurorului cu propunerea respectivă. În doctrină s-a menționat că între terminarea cercetărilor și terminarea fazei de urmărire penală este diferență. [44, p. 144]
Astfel, terminarea urmăririi penale, potrivit aprecierii organului de urmărire penală are un caracter prezumtiv și nu pune efectiv capăt fazei de urmărire penală decât atunci când procurorul dispune fie trimiterea în judecată, fie adoptarea altor hotărâri prevăzute de pct. 2) al art. 291 din CPP. În caz contrar, urmărirea penală poate fi continuată în vederea completării conform art. 292 din CPP al RM. Terminarea urmăririi penale este totuși relativă, fiindcă e posibil ca urmărirea să fie reluată. [49, p. 169]
Astfel, terminarea urmăririi penale este etapa finală a fazei urmăririi penale, care survine atunci când toate acțiunile de urmărire penală privind cercetarea sub toate aspectele, completă și obiectivă a circumstanțelor cauzei au fost efectuate și este necesar de adoptat o hotărâre privind soarta juridică a cauzei penale. [46, p. 106]
Trimiterea în judecată, la rândul ei, reprezintă ultimul moment al fazei de urmărire penală. Trimiterea în judecată aparține, prin urmare, fazei procesuale a urmăririi penale, constituie o componentă a acesteia. Prin trimiterea în judecată și deci o dată cu epuizarea urmăririi penale are loc și dezinvestirea procurorului din calitatea lui de organ de urmărire penală, acesta nu mai poate lua absolut nici o măsură și nu mai poate interveni în desfășurarea ulterioară a activităților procesuale în această calitate.
Dacă în privința terminării urmăririi penale inițial dă o apreciere organul de urmărire penală, trimiterea în judecată este ultimul moment în care procurorul este singurul organ competent să decidă asupra soluțiilor ce pot fi date în cauza penală. Legislația Republicii Moldova prevede instituția trimiterii în judecată în sens îngust, ce cuprinde ultimele acțiuni procedurale de înmânare a actului de acuzare – rechizitoriului și trimiterea propriu-zisă în judecată a cauzei penale, deși acțiunile de verificare menționate evident sunt îndeplinite conform art. 290-296 din CPP al RM.
În sensul terminării urmăririi penale, procurorul are un anume rol. În acest ses, acestuia îi este înaintat dosarul însoțit de un raport, în care consemnează rezultatul urmăririi și propunerea de a dispune una din soluțiile prevăzute de art. 291 din CPP al RM.
Dispozițiile art. 289 din CPP al RM privind trimiterea dosarului procurorului sunt aplicabile numai în cazul când urmărirea penală este efectuată de către ofițerii de urmărire penală din cadrul organelor de urmărire penală conform art. 253 din CPP al RM. În cazul când urmărirea penală este exercitată de către procuror potrivit art. 270 din CPP al RM, terminarea urmăririi penale se dispune de către procurorul care a efectuat nemijlocit urmărirea penală prin întocmirea rechizitoriului în temeiul art. 296 din CPP al RM după prezentarea materialelor de urmărire penală conform art. 293, 294 din CPP al RM și soluționarea cererilor potrivit art. 295 din CPP al RM. Tot în asemenea situație nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 290 din CPP al RM.
Conform art. 290 din CPP al RM, Procurorul, în termen de cel mult 10 zile de la primirea dosarului trimis de organul de urmărire penală, verifică materialele dosarului și acțiunile procesuale efectuate, pronunțîndu-se asupra acestora. Dacă procurorul constată probe obținute contrar prevederilor prezentului cod și cu încălcarea drepturilor bănuitului, învinuitului, prin ordonanță motivată, aprobată de procurorul ierarhic superior, exclude aceste probe din materialele dosarului. Probele excluse din dosar se păstrează în condițiile art.211 alin.(2) Cauzele în care sînt persoane arestate sau minori se soluționează de urgență și cu prioritate. [37]
Procurorul în termenul prevăzut de 10 zile, care este termen de recomandare, verifică legalitatea strângerii probelor, precum și a admisibilității acestora. Astfel, ’’materialele dosarului’’ reprezintă rezultatele probatoriului. Procurorul verifică dacă au fost stabilite toate circumstanțele care urmează a fi dovedite în procesul penal conform art. 96 din CPP al RM, precum și respectarea legii procesuale penale și cu ocazia altor acțiuni procesuale efectuate de către organul de urmărire cum ar fi: aplicarea unor măsuri procesuale de constrângere, admiterea sau neadmiterea în calitate de participant la procesul penal al unor persoane, admiterea sau respingerea unor cereri ale participanților la proces.
Dacă în termenul verificării materialelor cauzei expiră durata măsurii preventive aplicate învinuitului, procurorul va prelungi măsura preventivă sau va înainta un demers în acest sens judecătorului de instrucție potrivit art. 308 din CPP al RM. O dată cu transmiterea materialelor cauzei procurorului pentru verificare în legătură cu terminarea urmăririi penale nu mai este necesară prelungirea termenelor urmăririi penale. [55, p. 15]
În continuare vom menționa faptul că potrivit art. 291 din CPP al RM, dacă procurorul constată că au fost respectate dispozițiile Codului în vigoare privind urmărirea penală, că urmărirea penală este completă, că există probe suficiente și legal administrate, el dispune una din următoarele soluții:
atunci cînd din materialele cauzei rezultă că fapta există, că a fost constatat făptuitorul și că acesta poartă răspundere penală:
a) pune sub învinuire făptuitorul conform prevederilor art.281 și 282, dacă acesta nu a fost pus sub învinuire în cursul urmăririi penale, apoi întocmește rechizitoriul prin care dispune trimiterea cauzei în judecată;
b) dacă făptuitorul a fost pus sub învinuire în cursul urmăririi penale, întocmește rechizitoriul prin care dispune trimiterea cauzei în judecată;
prin ordonanță motivată, dispune încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea persoanei de sub urmărire.
Astfel, în situația menționată la subpct. a) procurorul este obligat să pună persoana sub învinuire în conformitate cu art. 281, 282 din CPP al RM înainte de întocmirea rechizitoriului fie în cazul când organul de urmărire penală a înaintat dosarul și raportul de terminare a urmăririi penale și de punere sub învinuire conform art. 289 din CPP al RM, fie în cazul când învinuitul a fost anterior pus sub învinuire în conformitate cu Codul în vigoare, dar procurorul consideră că din materialele cauzei rezultă situația schimbării sau completării acuzării în sensul agravării. Prin urmare, înainte de întocmirea rechizitoriului procurorul este obligat să verifice chestiunea punerii sub învinuire prin ordonanță pentru fiecare cap de acuzare. Includerea în rechizitoriu a unei acuzări mai grave decât cea care a fost pus sub învinuire persoana sau a unui cap de acuzare, care n-a fost pus sub învinuire în conformitate cu art. 281, 282 din CPP al RM constituie o încălcare a dreptului la apărare.
În cazul când făptuitorul a săvârșit fapta penală fiind în stare de iresponsabilitate și există temeiuri de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter medical, procurorul va proceda în conformitate cu art. 495 din CPP al RM.
În continuare, analizînd emergența funcțiilor procurorului în faza de terminare a urmăririi penale și trimiterii cauzei în judecată, ne vom opri asupra faptului că dacă procurorul constată că urmărirea penală nu este completă sau că nu au fost respectate dispozițiile legale în desfășurarea urmăririi, el restituie cauza organului care a efectuat urmărirea penală sau trimite cauza organului competent ori altui organ, conform dispozițiilor art. 271 din CPP al RM, pentru completarea urmăririi penale sau, după caz, eliminarea încălcărilor comise ale dispozițiilor legale.
Restituirea sau trimiterea cauzei se face prin ordonanță în care, pe lângă elementele prevăzute la art. 255 din CPP al RM, se indică acțiunile procesuale care trebuie efectuate sau refăcute în privința faptelor și circumstanțelor ce urmează a fi constatate, mijloacele de probă ce vor fi utilizate și se dispune termenul pentru urmărire. În cazul în care procurorul restituie cauza sau o trimite altui organ de urmărire penală, el este obligat să se pronunțe, în modul prevăzut de lege, asupra măsurilor preventive și a altor măsuri procesuale de constrângere.
În practica procesual-penală sunt cunoscute cazuri în care procurorul fiind în drept, retrage motivat și transmită după competență dosarul penal de la un organ de urmărire penală la altul și de la o persoană care efectuează urmărirea penală la alta în scopul de a asigura efectuarea urmăririi penale în mod obiectiv și competent. În acest context vom prezenta următorul studiu de caz:
Prin sentința Judecătoriei Centru, mun.Chișinău din 19 mai 2008, inculpatul P.P. a fost condamnat: în baza art.190 alin.(1) CP la 2 ani și 3 luni închisoare; în baza art.236 alin.(2) lit.a) CP la 15 ani închisoare, iar în baza art.84 CP pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, stabilindu-i-se 15 ani și 6 luni închisoare.
În baza art.85 CP la pedeapsa aplicată s-a adăugat parțial partea neexecutată a pedepsei stabilită prin sentința Judecătoriei Centru, mun.Chișinău din 10.12.2001, fiindu-i stabilită pedeapsa definitivă 16 ani închisoare în penitenciar de tip închis.
S-a încasat de la P.P. în beneficiul lui P.A. echivalentul bănesc a sumei de 100 dolari SUA exprimați în lei moldovenești.
Acțiunea civilă înaintată de Z.R. împotriva lui P.P. a fost admisă în principiu, urmînd ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța civilă.
Pentru pronunțarea sentinței, instanța de fond a reținut, că la 05.12.2005, în jurul orelor 19.15, P.P. avînd scopul punerii în circulație a banilor falși, aflîndu-se în magazinul amplasat pe bd.Mircea cel Bătrîn 2/2 din mun.Chișinău, a comandat produse alimentare la prețul de 400 de lei și motivînd vînzătoarei P.A., că nu are lei MD, a achitat bunurile cu o bancnotă în valoare de o sută de dolari SUA, seria CB 85394167 BB2, anul emisiei 2001, care conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.1638 din 20.06.2007 este falsă, confecționată cu folosirea formei de tipar de tip plan, nu la întreprinderi specializate în confecționarea banilor și hîrtiilor de valoare, primind de la ultima rest în sumă de 700 de lei.
Tot el, la 01.04.2006, aflîndu-se pe b-dul.Decebal, mun.Chișinău, a procurat de la cet. Z.R. un telefon mobil de model „Samsung 640” la un prețul de o sută de dolari SUA, pentru care i-a transmis o bancnotă în valoare de o sută de dolari SUA seria AB 30791255 1B2, anul emisiei 1996, care, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.1797 din 06.07.2007 este confecționată prin lipirea a două hîrtii simple cu folosirea aparatelor de imprimat computerizate lazer jet color, nu la întreprinderi specializate în confecționarea banilor și hîrtiilor de valoare.
La 9 martie 2007, P.P., aflîndu-se în sala cu aparate de joc în barul „KLONDIKE” din str.Piața Gării 1, mun.Chișinău, i-a transmis operatorului G.A. pentru a achita încărcarea aparatului de joc cu fișe în sumă de 200 lei, o bancnotă de 1000 lei cu seria și numărul 10046144703 anul emisiei 1992, care conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.507 din 14.03.2007 este falsă, confecționată prin lipirea a două părți de hîrtii simple fără inserții, imaginile, rechizitele, seria și numărul căreia au fost confecționate cu folosirea tehnicii computerizate – imprimată cu laser jet color, nu la întreprinderi specializate în confecționarea banilor și hîrtiilor de valoare.
Inculpatul P.P. și avocatul său au atacat sentința cu apel, solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri de achitare, motivînd că instanța de fond a dat o apreciere greșită probelor ce nu dovedesc vinovăția sa și nu pot fi puse la baza sentinței de condamnare.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26 iunie 2008, apelul inculpatului și a avocatului său a fost admis din alte motive, casată sentința Judecătoriei Centru, mun.Chișinău din 19 mai 2008 și pronunță o nouă hotărîre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care conform art.332 alin.(1) CPP procesul penal în privința lui P.P. a fost încetat. Instanța de apel a motivat soluția sa prin faptul, că urmărirea penală a fost efectuată cu încălcarea competenței, astfel fiind încălcate prevederile art.269 și 251 CPP. Încălcarea prevederilor legale referitoare la competența după materie, atrage nulitatea actelor procedurale, iar sentința bazată pe astfel de acte procedurale, nu are valoare juridică.
În recursul declarat de procuror, se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26.06.2008 în cauza penală a lui P.P., cu menținerea sentinței Judecătoriei Centru, mun.Chișinău din 19.05.2008, pe motiv că instanța de apel eronat a interpretat prevederile art.269 și 251 CPP, fapt ce a pronunțat o hotărîre ilegală.
Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție, verificînd argumentele invocate de recurent în raport cu materialele cauzei, reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art.414, 415, 417 Cod de procedură penală, judecînd apelul, instanța de apel este obligată să verifice legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar și oricăror probe noi prezentate instanței de apel sau să cerceteze suplimentar probele administrate de instanța de fond, și în decizie să expună temeiurile de fapt și de drept, care au dus la admiterea sau respingerea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.
Apelul este o cale de atac sub aspectul de fapt și de drept, întrucît odată exercitat, produce un efect devolutiv complet, în sensul că provoacă un control integral atît în fapt, cît și în drept, numai la persoana împotriva căreia este îndreptat, la calitatea acesteia în proces și la persoana împotriva căreia este îndreptat de către jurisdicția de al doilea grad asupra hotărîrii primei instanțe.
În cazul examinat, instanța de apel casînd sentința instanței de fond cu adoptarea unei noi hotărîri cu încetarea procesului penal în privința lui P.P. a pus la baza deciziei faptul că urmărirea penală a fost efectuată cu încălcarea competenței, făcînd trimitere la prevederile art.269 și 251 CPP, Colegiul penal conchide, că concluzia instanței de apel la această chestiune este trasă pripit fără a se ține seama de alte prevederi de procedură penală, ce reglementează atribuțiile procurorului, inclusiv și referitor la competența organului care este în drept să efectueze urmărirea penală într-o cauză penală.
Astfel, conform prevederilor art.270 alin.(9) CPP în caz de necesitate, procurorul, în scopul asigurării urmăririi complete și obiective, poate dispune efectuarea urmăririi penale sub toate aspectele de însuși procuror în orice cauză penală. Mai mult ca atît, conform prevederilor art.271 alin.(3) CPP conflictul de competență între organele de urmărire penală este inadmisibil. Chestiunile legate de conflictul de competență se soluționează de procurorul care exercită controlul asupra urmăririi penale sau, după caz, de procurorul ierarhic superior.
După cum rezultă din materialele cauzei, Procurorul sectorului Centru la data de 13.05.2007 a emis ordonanța de retragere a cauzei penale din gestiunea Organului de Urmărire Penală al CPS Centru, mun.Chișinău, cu transmiterea pentru efectuarea urmăririi penale procurorului în procuratura s.Centru, mun.Chișinău.
Potrivit art.52 CPP procurorul este în drept să retragă motivat și să transmită după competență dosarul penal de la un organ de urmărire penală la altul și de la o persoană care efectuează urmărirea penală la alta în scopul de a asigura efectuarea urmăririi penale în mod obiectiv și competent.
În atare situație, instanța de apel încetînd procesul penal în privința lui P.P., nu a ținut seama de stipulările art.52, 270 CPP și nu le-a raportat cu materialele cauzei, cu ordonanțele procurorului privitor la stabilirea organului care urma să efectueze și ulterior a și efectuat urmărirea penală, prin ce se constată temeiul prevăzut de art.427 alin.(1) pct.6) CPP.
În asemenea condiții, instanța de apel a admis erori de drept, care nu pot fi corectate de instanța de recurs, ceia ce potrivit legii impune admiterea recursului, casarea totală a hotărîrii atacate și dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel în alt complet de judecători.
În procesul rejudecării cauzei instanța urmează să țină cont de argumentele formulate în apel, recurs și cele expuse în prezenta decizie, să soluționeze fondul apelului, pronunțîndu-se asupra tuturor motivelor invocate în apel și în recurs, să înlăture încălcările de lege menționate, și să pronunțe o hotărîre legală și întemeiată, în strictă conformitate cu prevederile art.414, 417 Cod de procedură penală.
Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție a admis recursul ordinar declarat de către procurorul serviciului reprezentare a învinuirii în Curtea de Apel Chișinău V.B., casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26 iunie 2008 în cauza penală în privința lui P.P. și dispune rejudecarea cauzei de către aceiași instanță de apel în alt complet de judecători. [64]
Nu și în ultimul rînd vom menționa faptul că nu constituie temei de restituire a cauzei organului de urmărire penală competent nerespectarea dispozițiilor art. 266-269 din CPP al RM privind competența organelor de urmărire penală.
După verificarea de către procuror a materialelor cauzei și adoptarea uneia din soluțiile prevăzute de art. 291 din CPP al RM, procurorul comunică învinuitului, reprezentantului lui legal, apărătorului, părții vătămate, părții civile, părții civilmente responsabile și reprezentanților lor despre terminarea urmăririi penale, locul și termenul în care ei pot lua cunoștință de materialele urmăririi penale. Părții civile, părții civilmente responsabile și reprezentanților lor li se prezintă pentru a lua act doar materialele referitoare la acțiunea civilă la care sunt parte.
Termenul pentru a se lua cunoștință de materialele urmăririi penale nu poate fi limitat, însă în cazul în care persoana care ia cunoștință de materiale abuzează de situația sa, procurorul fixează modul și termenul acestei acțiuni în funcție de volumul dosarului. Refuzul sau neprezentarea participanților informați în modul corespunzător de a lua cunoștință de materialele urmăririi penale nu împiedică desfășurarea procesului penal în continuare. Învinuitul nearestat preventiv poate lua cunoștință de materialele urmăririi penale atât separat, precum și împreună cu apărătorul său.
Prezentarea materialelor urmăririi penale învinuitului minor și reprezentantului său legal se face potrivit art. 482 din CPP al RM. În sensul articolului respectiv, la terminarea urmăririi penale în privința minorului, organul de urmărire penală, prin ordonanță motivată, poate să nu prezinte învinuitului minor unele materiale ale urmăririi penale care, la părerea sa, pot influența negativ asupra minorului, însă aceste materiale se prezintă reprezentantului legal al minorului. Prevederile date reiese din tendința mondială de acordare a unui regim juridic preferențial inculpaților minori prin acordarea de garanții suplimentare în scopul realizării unei apărări cât mai elaborate și în prezența unor organisme de specialitate, tendință care este neîndoielnic negată de autorul articolului menționat, acesta acordând prioritate celerității urmăririi penale în defavoarea drepturilor și libertăților inculpatului minor. [27, p. 168]
În scopul asigurării protecției martorului și a altor persoane la cererea acestora, procurorul prezintă spre luare de cunoștință numai conținutul acestor declarații din cadrul urmăririi penale fără datele adevărate ale identității persoanelor confidențiale și fără date privind domiciliul și alte informații care pot divulga persoana în cauză. După ce au luat cunoștință de materialele urmăririi penale, părțile pot formula cereri, obiecții sau plângeri privind materialul probator, care se soluționează conform art. 245-247 din CPP al RM, reprezentând dispoziții generale, cât și în conformitate cu art. 295 din CPP al RM, care constituie dispoziții speciale în acest sens.
Potrivit alin. (1) al art. 295 din CPP al RM, cererile înaintate după ce s-a luat cunoștință de materialele urmăririi penale se examinează de către procuror imediat, prin ordonanță motivată se dispune admiterea sau respingerea lor și, în termen de 24 de ore, se aduc la cunoștință persoanelor care le-au înaintat. În cazul în care procurorul dispune admiterea cererilor, dispune, totodată, în cazurile necesare, și completarea urmăririi penale, indicând acțiunile suplimentare care vor fi efectuate și, după caz, transmite dosarul organului de urmărire penală pentru executare, cu stabilirea termenului executării. [28, p. 46] După completarea urmăririi penale, materialele suplimentare de urmărire penală se prezintă în modul prevăzut de art. 293 din CPP al RM.
Respingerea de către procuror a cererii sau a demersului nu privează persoana care le-a înaintat de dreptul de a le înainta ulterior în instanța judecătorească.
Procurorul examinează cererile înaintate în condițiile art. 295 din CPP al RM indiferent de faptul dacă asemenea cereri anterior au fost respinse de către organul de urmărire penală în conformitate cu art. 247 din CPP al RM. Soluționând cererile, procurorul se ghidează de dispozițiile alin. (3) al art. 19 din CPP al RM și de regula prevăzută de alin. (1) al art. 244 din CPP al RM privind constatarea circumstanțelor ce au importanță pentru cauză, precum și asigurarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanei.
După prezentarea materialelor de urmărire penală, procurorul întocmește rechizitoriul într-un termen ce nu va depăși 3 zile, iar în cazurile complicate și voluminoase – într-un termen ce nu va depăși 10 zile. Rechizitoriul se semnează de către procurorul care 1-a întocmit, indicându-se locul și data întocmirii. La rechizitoriu se anexează o informație cu privire la durata urmăririi penale, măsurile preventive aplicate, durata arestării preventive, corpurile delicte și locul lor de păstrare, acțiunea civilă, măsurile de ocrotire, alte măsuri procesuale, precum și cheltuielile judiciare. Copia de pe rechizitoriu se înmânează contra recipisă învinuitului și reprezentantului lui legal. Despre aceasta se face o mențiune în informația anexată la rechizitoriu. [7]
Dacă la momentul întocmirii rechizitoriului procurorul consideră că învinuirea urmează a fi schimbată sau completată, va proceda în conformitate cu dispozițiile art. 283 din CPP prin emiterea ordonanțelor respective, după care va formula și învinuirea definitivă în rechizitoriu. Rechizitoriul se întocmește și se semnează de către procurorul care a condus urmărirea penală, iar în cazurile prevăzute de art. 270 din CPP al RM, de către procurorul care a exercitat nemijlocit urmărirea penală. În cazul imposibilității întocmirii acestui act procedural de către procurorii menționați, rechizitoriul se întocmește de către alt procuror desemnat prin dispoziția procurorului ierarhic superior. [30, p. 27]
Cauza se trimite în judecată de către procurorul care a întocmit rechizitoriul conform alin. (1) al art. 297 din CPP al RM. După înmânarea copiei de pe rechizitoriu învinuitului și reprezentantului legal sau, după caz, apărătorului, procurorul trimite cauza în instanța de judecată competentă fără întârziere prin intermediul cancelariei procuraturii respective.
Dacă în cazul săvârșirii unei infracțiuni de mai mulți făptuitori unul din învinuiți se sustrage de la urmărirea penală, nefiind posibilă înaintarea acuzării conform art. 282 din CPP al RM, cauza penală se trimite în judecată pentru ceilalți învinuiți după efectuarea acțiunilor prevăzute de art. 282 din CPP al RM și, după caz, a celor prevăzute de art. 293, alin. (5) al art. 296 din CPP al RM sau alin. (3) al art. 297 din CPP al RM, iar în privința primului învinuit cauza se disjunge.
Dacă în cazurile prevăzute de alin. (2) al art. 297 din CPP al RM învinuitul nu are apărător, procurorul înștiințează reprezentantul legal sau reprezentantul învinuitului pentru alegerea unui apărător, iar în lipsa acestora sau a imposibilității de a angaja un avocat se va numi din oficiu un apărător căruia i se vor prezenta materialele cauzei pentru a lua cunoștință și i se va înmâna o copie de pe rechizitoriu. Toate cererile, plângerile și demersurile înaintate după trimiterea cauzei în judecată se soluționează de către instanța care judecă cauza alin. (4) al art. 297 din CPP al RM.
3. MĂSURILE SPECIALE DE INVESTIGAȚII ȘI URMĂRIREA PEALĂ
3.1 Baza juridică națională și internațională a activității speciale de investigații
Baza juridică a activității operative de investigații efectuată pe teritoriul Republicii Moldova este reglementată de Constituția Republicii Moldova, [1] Legea cu privire la activitatea specială de investigații nr. 59 din 29.03.2012, [9] Codul de Procedură Penală, alte legi ale Republicii Moldova și acte normative adoptate de organele statale, precum și de convențiile internaționale la care Republica Moldova este parte.
Altfel spus, activitatea specială de investigații, efectuată pe teritoriul Republicii Moldova, sistemul de garanții legislative la înfăptuirea măsurilor speciale de investigații se reglementează direct de Legea privind activitatea specială de investigații nr. 59 din 29.03.2012. Prezenta lege reglementează măsurile speciale de investigații, modalitatea de dispunere și de efectuare a acestora, precum și efectuarea controlului asupra legalității lor.
De altfel, sarcinile activității speciale de investigații sînt: relevarea atentatelor criminale, prevenirea, curmarea infracțiunilor și identificarea persoanelor care le organizează și/sau le comit; descoperirea și cercetarea infracțiunilor; căutarea persoanelor dispărute fără urmă ori a celor care se ascund de organele de urmărire penală sau de instanța de judecată ori se eschivează de la executarea pedepsei; depistarea bunurilor provenite din activități ilegale și colectarea probelor privind aceste bunuri;colectarea de informații despre posibile evenimente și/sau acțiuni ce ar putea pune în pericol securitatea statului. [8]
În conformitate cu legislația în vigoare, activitatea specială de investigații se bazează pe principiile: a) legalității; b) respectării drepturilor și libertăților persoanei; c) oportunității și inofensivității; d) îmbinării metodelor publice și secrete; e) cooperării cu alte autorități de stat; f) deideologizării și nepărtinității. Astfel, dacă am analiza conținutul principiului legalității în activitatea operativă de investigații, acest principiu s-ar manifesta, în primul rând, prin faptul că persoanele cu funcție de răspundere ale organelor ce efectuează activitatea operativă de investigații, precum și alți participanți la ea sunt obligați să respecte Constituția și legislația Republicii Moldova. Prin acțiunea acestui principiu se lămurește și faptul că legea stabilește concret sarcinile, scopurile și principiile activității operative de investigații, organele care o exercită, poziția juridică a acestora, ordinea, necesitatea și cerințele față de măsurile operative de investigații; sunt reglementate formele controlului și supravegherii asupra activității operative de investigații. [32, p. 255] În conformitate cu acest principiu, organele care exercită activitate operativă de investigații își realizează sarcinile în limitele competenței lor, stabilite de legea respectivă a Republicii Moldova.
Conform prevederilor art 1321 alin 2 al CPP al RM, măsurile speciale de investigații se dispun și se efectuează dacă sînt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
pe altă cale este imposibilă realizarea scopului procesului penal și/sau poate fi prejudiciată considerabil activitatea de administrare a probelor;
există o bănuială rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvîrșirea unei infracțiuni grave, deosebit de grave sau excepțional de grave, cu excepțiile stabilite de lege;
acțiunea este necesară și proporțională cu restrîngerea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
La fel, legiuitorul a stabilit și temeiurile pentru efectuarea măsurilor speciale de investigații, care sînt: actele procesuale de dispoziție ale ofițerului de urmărire penală, ale procurorului sau ale judecătorului de instrucție în cauzele penale aflate în procedura acestora; interpelările organizațiilor internaționale și ale autorităților de drept ale altor state în conformitate cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte; cererile de comisie rogatorie ale organelor de drept ale altor state în conformitate cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte.
La fel, în scopul ridicării nivelului de organizare și eficienței lucrului de căutare Guvernul RM aprobă prin Hotărârea nr.583-28 din 31 mai 2004 Instrucțiunile privind activitatea operativă de căutare și identificare, în care se stipulează că Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Ministerul Apărării, Centrul Național Anticorupție, Serviciul de Informații și Securitate și Departamentul Controlului Vamal în comun cu Procuratura Generală, vor efectua permanent lucrul de căutare, desemnând lucrători responsabili pentru această activitate, creând, în caz de necesitate, grupuri operative speciale, care vor înfăptui măsuri în scopul stabilirii și reținerii persoanelor anunțate în căutare. Autoritățile administrației publice centrale și locale, întreprinderile, organizațiile, asociațiile indiferent de forma organizatorică, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” și Administrația de Stat a Aviației Civile în limitele competenței – vor prezenta necondiționat informația solicitată organelor care exercită AOI întru executarea atribuțiilor de serviciu.
În conformitate cu Hotărârea menționată prin ordinul comun al Procurorului General, Ministrului afacerilor interne, Directorului General al Serviciului Vamal și Directorului CNA nr.144/206/208-275/73 din 15.06.2006 sunt aprobate Instrucțiunile privind evidența unică a dosarelor operative (de căutare, de identificare), a persoanelor căutate, a persoanelor cu identitatea necunoscută și cadavrelor neidentificate, care în mod complex prevede formele și lucrul de căutare a diferitor categorii de persoane, modalități de identificare a cadavrelor și a persoanelor cu identitatea necunoscută. De asemenea, în ordinul dat se reglementează modul de evidență a dosarelor de căutare, evidența unică centralizată a persoanelor anunțate în căutare, dispărute fără veste și a cadavrelor cu identitatea necunoscută în cadrul Direcției de Informații și Evidențe Operative a MAI.
Un rol deosebit de important în reglementarea juridică a activității speciale de investigații în Republica Moldova îl au și actele departamentale, elaborate și adoptate în strictă conformitate cu actele internaționale și legile interne ale Republicii Moldova, de către unele departamente cu competență specială. Din cadrul acestor acte normative subordonate legilor pot fi menționate Ordinul MAI al RM Privind aprobarea instrucțiunilor referitoare la organizarea activității de urmărire penală în cadrul Ministerului Afacerilor Interne nr 367 din 10 noiembrie 2010 și Anexa nr.367 din 10 noiembrie 2010 ce vizează Instrucțiunea referitoare la organizarea activității de urmărire penală în cadrul MAI.
La fel, nu putem trece cu vederea nici Acordurile Republicii Moldova cu comunitatea internațională în acest context, precum: Protocolul privind colaborarea între Departamentul Trupelor de Grăniceri al Republicii Moldova și Serviciul Federal de Grăniceri al Federației Ruse în domeniul activității de urmărire operativă în interesul pazei frontierei de stat pe căile de trafic internațional din 29.11.2001, încheiat la Moscova la 29.11.2001; Hotărîrea Guvernului RM pentru aprobarea Acordului privind colaborarea în sfera însoțirii speciale a activității operative de investigații nr. 778 din 19.08.99; Decret pentru inițierea negocierilor în vederea încheierii Acordului privind crearea și activitatea grupurilor operative de investigație pe teritoriul statelor-membre ale Comunității Statelor Independente nr. 149-VI din 06.06.2011; [15] Hotărîrea pentru inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului între Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova și Ministerul Afacerilor Interne al Georgiei privind cooperarea în domeniul realizării activității operative și de investigare și schimbul informației privind criminalitatea nr. 713 din 22.09.2011; Hotărîrea pentru aprobarea Acordului între Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova și Ministerul Afacerilor Interne al Georgiei privind cooperarea în domeniul realizării activității operative și de investigare și schimbul informației privind criminalitatea, semnat la Batumi la 20 octombrie 2011 nr. 923 din 07.12.2011 etc.
Din cadrul actelor internaționale ce formează baza juridică a activității operative de investigații și care reglementează anumite aspecte a acesteia fac parte: 1. Declarația Universală a Drepturile Omului, proclamată de Adunarea Generală a ONU la 10 septembrie 1948; [17] 2. Convenția Europeană a Drepturilor Omului din 04.09.1950; [19] 3. Legea-model a activității operative de investigații, adoptată la ședința a 10-a a statelor CSI din 06.12.1997.
La fel, pot fi menționate: Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale din 16.12.1966; Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice din 16.12.1966; Convenția împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante din 10.12.1984; [18] Convenția împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope (Viena, 1988); Convenția europeană pentru prevenirea torturii, a tratamentelor ori pedepselor inumane sau degradante, din 29.11.1987; Convenția împotriva crimei transnaționale organizate din 15 noiembrie 2000; Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților și recomandările referitoare la acesta din 30.08.1955; Ansamblul regulilor minime ale Națiunilor Unite cu privire la administrarea justiției pentru minori (Regulile de ) din 29.11.1985; Ansamblul de principii pentru protejarea tuturor persoanelor supuse unei forme oarecare de detenție sau încarcerare din 9.12.1988 etc.
Măsurile speciale de investigare sunt menționate și în alte reglementări internaționale, de exemplu, prevederile art. 17-19 din al doilea Protocol adițional la Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală se referă la supravegherea transfrontalieră, livrări supravegheate, anchete sub acoperire; art. 4 din Convenția europeană privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii se referă la competențe și tehnici speciale de investigare; art. 23 din Convenția penală privind corupția se referă la măsuri care vizează facilitarea strângerii de probe și confiscarea produselor.
3.2 Subiecții de drept care efectuează activitatea specială de investigații
Analizînd în cadrul paragrafului dat subiecții de drept care efectuează activitatea specială de investigații, vom menționa că conform art 6 alin 1 din Legea privind activitatea specială de investigații nr. 59 din 29.03.2012, activitatea specială de investigații se efectuează de către ofițerii de investigații ai subdiviziunilor specializate din cadrul ori subordonate Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Centrului Național Anticorupție, [3] Serviciului de Informații și Securitate, [11] Serviciului de Protecție și Pază de Stat, [4] Serviciului Vamal și Departamentului instituțiilor penitenciare al Ministerului Justiției. [16]
De altfel, consacrînd ocrotirea tuturor formelor de proprietate, a mediului înconjurător, ordinii constituționale, suveranității, independenței și integrității teritoriale a RM, baza cărora este stabilită de Constituția RM, activitatea specială de investigații, desfășurată de organele competente menționate mai sus, reflectă un efort de apărare a valorilor supreme din societate prin elaborarea unor strategii de luptă cu criminalitatea organizată, corupția, contrabanda, evaziunea fiscală, spălarea banilor, traficul de droguri și alte manifestări antisociale.
După cum este stipulat în legislație, precum și după părerea unor doctrinari, [38, p. 66] ofițerul de investigații care efectuează activitatea specială de investigații își realizează sarcinile în mod independent, cu excepția cazului cînd acțiunea specială de investigații este dispusă și coordonată sau este condusă în cadrul procesului penal de către procuror sau de către ofițerul de urmărire penală, în interacțiune sau în conlucrare cu colaboratorii confidențiali.
La momentul actual, în Republica Moldova, în scopul organizării și realizării activității speciale de investigații, autoritățile ale căror subdiviziuni specializate efectuează activitatea specială de investigații au competența de:
a crea sisteme informaționale pentru a asigura realizarea sarcinilor activității speciale de investigații;
a încheia acorduri cu privire la folosirea încăperilor de serviciu, a locuințelor, a mijloacelor de transport, a bunurilor întreprinderilor, instituțiilor, organizațiilor, unităților militare, precum și a altor bunuri ale persoanelor fizice și juridice;
a confecționa și a folosi, în cadrul efectuării măsurilor speciale de investigații, acte care codifică identitatea persoanelor cu funcții de răspundere, a subdiviziunilor, organizațiilor, încăperilor și mijloacelor de transport, precum și identitatea colaboratorilor confidențiali;
a achiziționa mijloace tehnice speciale, cum ar fi: aparate de înregistrare video și audio, de fotografiat, alte mijloace tehnice moderne pentru obținerea în secret a informației;
a înființa, în modul stabilit de lege, întreprinderi, organizații și subdiviziuni în vederea soluționării sarcinilor prevăzute de prezenta lege.
Aici vom identifica faptul că competențele privind achiziționarea mijloace tehnice speciale, cum ar fi: aparate de înregistrare video și audio, de fotografiat, alte mijloace tehnice moderne pentru obținerea în secret a informației precum și înființarea, în modul stabilit de lege, întreprinderi, organizații și subdiviziuni în vederea soluționării sarcinilor prevăzute de prezenta lege, revin numai subdiviziunilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, Centrului Național Anticorupție și Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova.
După cum ne menționează Lichii Boris, subdiviziunile specializate ale autorităților care efectuează activitatea specială de investigații, în limitele competenței lor, au dreptul să colecteze informațiile necesare ce caracterizează persoanele supuse verificării privind: accesul la informațiile ce constituie secret de stat; admiterea la muncă la obiectivele care prezintă un pericol sporit pentru viața și sănătatea oamenilor; admiterea la organizarea și desfășurarea unor măsuri speciale de investigații sau accesul la materialele primite pe parcursul executării acestor măsuri; stabilirea sau întreținerea relațiilor de colaborare la organizarea și desfășurarea măsurilor speciale de investigații; examinarea de către Camera de Licențiere a cererii de eliberare a licenței pentru activitatea particulară de detectiv și/sau de pază; asigurarea securității interne.
Art 8 din Legea privind activitatea specială de investigații nr. 59 din 29.03.2012 ne identifică conducătorii subdiviziunilor specializate ale autorităților care efectuează activitatea specială de investigații. În acest context, conducătorul subdiviziunii specializate a autorității care efectuează activitatea specială de investigații, denumită subdiviziune specializată, repartizează actele prin care se dispune efectuarea măsurilor speciale de investigații, coordonează activitatea ofițerilor de investigații din subordine și exercită controlul departamental asupra lor.
Conducătorul subdiviziunii specializate poartă răspundere pentru organizarea activității și pentru respectarea termenului de efectuare a acesteia. În cazul efectuării activității speciale de investigații de către conducătorul subdiviziunii specializate, asupra acestuia se răsfrîng drepturile și obligațiile ofițerului de investigații. În exercitarea funcțiilor administrative, conducătorul subdiviziunii specializate dă indicații care sînt obligatorii pentru ofițerii de investigații.
În conformitate cu prevederile legislative în vigoare, ofițerul de investigații este persoana împuternicită care, în numele statului, efectuează măsurile speciale de investigații în conformitate cu legislația în vigoare. La efectuarea măsurilor speciale de investigații în cadrul procesului penal, ofițerul de investigații se supune indicațiilor scrise ale procurorului sau ale ofițerului de urmărire penală.
Identitatea ofițerilor de investigații din cadrul subdiviziunilor specializate, care efectuează măsuri speciale de investigații și activează în calitate de investigatori sub acoperire, constituie secret de stat și poate fi dezvăluită numai cu acordul scris al acestor ofițeri și în conformitate cu Legea cu privire la secretul de stat. [22, p. 116] Ofițerul de investigații poartă răspundere pentru realizarea nemijlocită a măsurii speciale de investigații pe care o efectuează.
În cazul unor măsuri complexe, grupul de ofițeri de investigații poate fi constituit:
de către procuror, în baza ordonanței, în cazul cînd măsura a fost autorizată de către acesta sau autorizarea a fost solicitată de la judecătorul de instrucție;
de către conducătorul subdiviziunii specializate, cu includerea ofițerilor de investigații din cadrul aceleiași subdiviziuni specializate, sau de către conducătorul autorității a cărei subdiviziune specializată efectuează activitatea specială de investigații, cu includerea ofițerilor de investigații din cadrul diferitelor subdiviziuni specializate, în cazul cînd măsura a fost autorizată de către conducătorul subdiviziunii specializate.
Ofițerul de investigații are următoarele obligații:
să respecte drepturile și interesele legitime ale persoanei;
să întreprindă, în limitele competenței, toate măsurile în vederea apărării drepturilor și libertăților omului, protecției tuturor formelor de proprietate ocrotite de lege pentru asigurarea securității statului și a ordinii publice;
să execute ordonanțele ofițerului de urmărire penală, indicațiile scrise sau ordonanțele procurorului și încheierile instanței de judecată;
să informeze alte autorități care efectuează activitatea specială de investigații despre faptele ilicite devenite cunoscute, ce țin de competența acestor autorități, și să le acorde ajutorul necesar;
să respecte regulile de conspirație la exercitarea activității speciale de investigații;
să respecte confidențialitatea datelor cu caracter personal ce au devenit cunoscute în timpul efectuării măsurii speciale de investigații;
să respecte proporționalitatea dintre dreptul lezat și necesitatea măsurii ce se efectuează.
Ofițerul de investigații are următoarele drepturi:
să efectueze măsurile speciale de investigații potrivit competenței și în limitele legii;
să stabilească relații cu persoanele care și-au dat consimțămîntul de a colabora, în mod confidențial, cu subdiviziunile specializate;
să utilizeze sistemele informaționale ce asigură realizarea sarcinilor activității speciale de investigații;
să folosească, pe parcursul efectuării măsurilor speciale de investigații, în bază de contract sau prin acord scris, încăperile de serviciu, locuințele, mijloacele de transport, bunurile întreprinderilor, instituțiilor, organizațiilor, unităților militare, precum și alte bunuri ale persoanelor fizice și juridice;
să fie instruit inițial și continuu.
Ofițerul de investigații este independent în stabilirea tehnicilor aplicate, a modalității și a tacticii de efectuare a măsurii speciale de investigații. Ofițerul de investigații are dreptul să refuze executarea indicațiilor scrise ale procurorului, ale ofițerului de urmărire penală dacă acestea sînt ilegale sau dacă există circumstanțe reale ce pun în pericol viața și sănătatea ofițerului. Refuzul de a executa indicațiile scrise se adresează procurorului ierarhic superior.
Art 14 din Legea privind activitatea specială de investigații nr. 59 din 29.03.2012 ne menționează că în cadrul activității speciale de investigații, procurorul are următoarele competențe:
autorizează măsurile speciale de investigații care, potrivit prezentei legi, urmează a fi autorizate de procuror;
coordonează sau conduce măsurile speciale de investigații efectuate în cadrul unui proces penal pe care le-a autorizat sau asupra cărora a solicitat autorizarea judecătorului de instrucție;
controlează legalitatea efectuării măsurilor speciale de investigații, precum și rezultatele măsurilor speciale de investigații pe care le-a autorizat sau asupra cărora a solicitat autorizarea judecătorului de instrucție;
examinează contestațiile asupra legalității măsurilor speciale de investigații efectuate de ofițerul de investigații;
solicită conducătorului subdiviziunii specializate desemnarea ofițerilor de investigații în grupul de ofițeri de investigații;
în cadrul urmăririi penale, solicită conducătorului subdiviziunii specializate efectuarea de măsuri speciale de investigații concrete.
Un alt subiectabilitat cu drepturi și obligații în activitatea specială de investigații, sunt colaboratorii confidențiali. Colaboratorii confidențiali sînt persoane care, printr-un acord scris sau verbal, se obligă să ofere ofițerului de investigații informații, să participe la pregătirea și efectuarea măsurilor speciale de investigații, precum și să contribuie într-un alt mod, neinterzis de lege, la activitățile speciale de investigații. Antrenarea colaboratorilor confidențiali la efectuarea măsurilor speciale de investigații poate fi realizată cu titlu oneros sau gratuit.
Ofițerii de investigații, după caz, pot încheia acorduri cu colaboratorii confidențiali în numele autorității ale cărei subdiviziuni efectuează activitatea specială de investigații. Colaboratorii confidențiali sînt obligați să păstreze secretul informațiilor ce le-au devenit cunoscute în timpul efectuării măsurilor speciale de investigații și să prezinte informații veridice.
În literature de specialitate, colaboratorii confidențiali mai sunt numiți și investigatori sub acoperire. În Republica Moldova, instituția investigatorului sub acoperire a fost reglementată pentru prima dată prin Legea privind activitatea operativă de investigații, care stabilește că în scopul soluționării sarcinilor prevăzute de lege, organele care exercită activitatea specială de investigații, respectînd regulile de conspirație, sînt în drept să înfăptuiască, cu autorizația judecătorului de instrucțiune, infiltrarea operativă în organizațiile criminale a colaboratorilor titulari din subdiviziunile operative și a persoanelor care colaborează în mod confidențial cu organele care exercită activitatea operativă de investigații, utilizînd acte de identitate și alte documente de acoperire. Însă, legea conține prevederi legale vagi cu privire la activitatea investigatorului sub acoperire, meționînd că există o asemnea măsură operativă de investigație, fără a prevedea perioada pentru care a fost autorizată măsura operativă de investigație, limitele acțiunii investigatorului sub acoperire și conținutul autorizației judecătorului de instrucțiune etc.
În legătură cu sancțiuni aplicate de către Cutre, avînd scopul înlăturării neajunsurile și asigurarea clarității, legiuitorul a adoptat Legeaprivind activitatea specială de investigații, precum și a introdus în Codul de procedură penală o secțiune cu privire la activitate specială de investigații.
Astfel, odată cu operarea noilor modificări s-a oferit posibilitatea de a folosi informațiile obținute în cadrul activităților special de investigații în calitate de probe în procesul penal. Prin urmare, aceste informații reprezintă pretexte pentru pornirea cauzei penale. [31, p. 238] Conform prevederilo Legii cu privire la activitatea specială de investigații, activitatea specială de investigații se efectuează de către ofițerii de investigații ai subdiviziunilor specializate din cadrul ori subordinate Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Centrului Național Anticorupție, Serviciului de Informații și Securitate, Serviciul de Protecție și Pază de Stat, Serviciul Vamal și Departamentului instituțiilor penitenciare al Ministerului Justiției”. Acest fapt este reglementat și de art.1321 CPC RM. Prin urmare ofițerul de investigații este persoana care efectuează în cadrul sau în afara urmărirei penală oricare din măsurile speciale de investigații din cele prevăzute de lege, iat investigator sub acoperire ă este doar acea persoană care efectuează investigația sub acoperire. Prin urmare, reiese că orice investigator sub acoperire este și ofițer de investigații, însă nu orice ofițer de investigație poate fi și investigator sub acoperire, la fel și cum și nu orice investigator sub acoperire este agent sub acoperire.
În vederea asigurării siguranței populației, Republica Moldova poate să folosească tehnici speciale de investigații în general și investigarea sub acoperire în special cu condiția respectării drepturilor și libertăților prevăzute de Declarația Universală a Drepturilor Omului, garantate de Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor și Libertăților fundamentale ale omului.
În scopul asigurării securității colaboratorilor confidențiali, a membrilor familiilor și a rudelor acestora, se permite efectuarea de măsuri speciale de investigații în vederea protecției lor în modul stabilit de lege. Informația despre colaboratorul confidențial poate fi făcută publică doar cu acordul scris al acestuia. Ofițerilor de investigații li se interzice să antreneze în activitatea specială de investigații, în calitate de colaboratori confidențiali, deputați, judecători, procurori, ofițeri de urmărire penală și avocați. Activitatea colaboratorilor confidențiali se află sub controlul conducătorilor autorităților ale căror subdiviziuni efectuează activitatea specială de investigații și al conducătorilor subdiviziunilor specializate respective.
Persoanele fizice și juridice, indiferent de forma de proprietate, sînt obligate să acorde asistență subdiviziunilor specializate, să pună imediat la dispoziția acestora informațiile solicitate, precum și, în măsura posibilităților, bunuri mobile și imobile, alte obiecte și documente necesare pentru realizarea măsurilor speciale de investigații. Persoanele juridice prestatoare de servicii poștale și de comunicații electronice sînt obligate să asigure echipamentele și condițiile tehnice necesare pentru înfăptuirea de către subdiviziunile specializate a măsurilor speciale de investigații, precum și să întreprindă acțiuni pentru păstrarea confidențialității conținutului, metodelor și tacticii acestor măsuri.
În sensul de maisus, la activitatea special de investigații mai pot fi atrași și informatorii. Informator este persoana care oferă sau colecteayă careva informaații, din perspectiva atingerii unui scop. Trebuie de remarcat faptul că în legislația Republicii Moldova nu figurează termenul informator, ci de “colaboratori confidențiali”. Indiferent însă cum sunt numiți de legislația din Republica Moldova ei sunt aceeași informatori. Conform Legii cu privire la activitatea specială de investigații, colaboratorii confidențiali sînt persoane care, printr-un acord scris sau verbal, se obligă să ofere ofițerului de investigații informații, să participe la pregătirea și efectuarea măsurilor speciale de investigații, precum și să contribuie într-un alt mod, neinterzis de lege, la activități speciale de investigații.
Din definiția operată distingem cîteva trăsături ale unui informator:
a. acesta poate fi orice persoană fizică care are capacitate de exercițiu, indiferent de cetățenie, naționalitate, sex, situație socială, oficială și patrimonială, convingeri politice și religioase, apartenență la organizații obștești etc.
b. să existe un acord încheiat în formă scrisă sau verbală între informator și organul special de investigații.
c. obligația de a oferi autorității statale informații, de a participa la pregătirea și efectuarea măsurilor speciale de investigații, precum și de a contribui într-un alt mod, neinterzis de lege, la activități speciale de investigații.
Informațiile, oferite de către informatori, pot contribui doar pentru a acumula un suport suficient de informație pentru alegearea și aplicarea unei tehnici speciale de investigații, pentru pornirea urmăririi penale, iar în cadrul procesului penal pentru a alegerea și efectuarea unei acțiuni de urmărire penală concrete.
d. nu pot fi antrenați în activitatea specială de investigații, în calitate de colaboratori confidențiali, deputați, judecători, procurori, ofițeri de urmărire penală și avocați. Informatorii urmează să prezinte orragnului ce i-a împuternicit informații veridice, precum și să păstreze confidențialitatea.
Astfel, sub incidența noțiunii de subiecți de drept care efectuează activitatea specială de investigații, mai pot fi:
Art 6 pct. 20 CPP al RM – investigator sub acoperire – persoană oficială care exercită confidențial activitate specială de investigații, precum și altă persoană care colaborează confidențial cu organele de urmărire penală;
agentul colaborator – art 6 alin 1 din Legea privind activitatea specială de investigații nr. 59 din 29.03.2012 – ofițerii de investigații ai subdiviziunilor specializate din cadrul ori subordonate Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Centrului Național Anticorupție, Serviciului de Informații și Securitate, Serviciului de Protecție și Pază de Stat, Serviciului Vamal și Departamentului instituțiilor penitenciare al Ministerului Justiției.
Agent sau informator indirect – art 2, alin 1, lit. f) din Legea cu privire la protecția martorilor și altor participanți la procesul penal nr. 105-XVI din 16.05.2008 – persoană care nu are o calitate procesuală, dar care acceptă să furnizeze informații privitor la pregătirea unor infracțiuni grave, deosebit de grave sau excepțional de grave.
În concluzie vom menționa că orice încălcare a legii, prin săvîrșirea infracțiunii, apare ca un conflict între voința legiuitorului, cuprinsă în dispoziția violată, și voința destinatarului, care a avut o conduită contrară normei de incriminare. Acest conflict creează un raport juridic substanțial, în cadrul căruia statul își exercită dreptul de a trage la răspundere pe cel care a încălcat legea, iar acesta din urmă are obligația să suporte consecințele nerespectării legii penale.
Reacția promptă a statului față de încălcarea comisă trebuie să se materializeze în restabilirea rapidă a ordinii de drept și tragerea imediată la răspundere și sancționarea făptuitorului. În acest context, activitatea special de investigații reprezintă un mijloc juridic de stat de apărare a intereselor statului, a integrității lui teritoriale, a drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice, a tuturor formelor de proprietate contra atentatelor criminale. Aceasta este exercitată în mod public și secret de către subdiviziunile operative ale organelor de stat special împuternicite.
Activitatea special de investigații, deși are aceleași scopuri ca și procesul penal, este o activitate distinctă a organelor competente să efectueze acțiuni operative de investigații. Aceste două activități sînt reglementate prin diferite izvoare de drept. Procedura penală asigură garanții la un nivel mai înalt decît activitatea operativă de investigații, în vederea protejării drepturilor legale și a intereselor persoanelor.
Activitatea special de investigații se desfășoară respectîndu-se anumite principii speciale, printre care oportunitatea și ofensivitatea, îmbinarea metodelor publice și secrete. Ea întrunește măsuri în vederea depistării, cercetării și fixării datelor inițiale. Scopul principal al activității operative de investigații constă în culegerea informațiilor pentru a stabili intenția criminală a unei persoane concrete, în întreprinderea de acțiuni cu privire la curmarea faptelor ilicite, pe cînd procedura penală pune accentul pe acțiunile ce țin de descoperirea infracțiunii comise și înfăptuirea justiției.
În concluzie, menționăm că între activitatea specială de investigații și procesul penal există o legătură reciprocă, menirea primei fiind contribuția nemijlocită la buna desfășurare a procesului penal, prin cercetarea obiectivă, imparțială și multilaterală a faptelor pasibile de pedeapsă penală, astfel asigurîndu-se aplicarea echitabilă a justiției.
ÎNCHEIERE
Am constatat faptul că urmărirea penală se justifică prin aceea că faptele penale, nedovedindu-se prin probe preconstituite, elementele probante urmează a fi descoperite și adunate ulterior săvârșirii infracțiunii, iar infractorii, deseori necunoscuți, trebuie în primul rând identificați, prinși și abia apoi trași la răspundere penală. Existența în acest sens a organelor de urmărire penală și a activității lor rezidă și din aceea că în societatea de astăzi infracțiunile devin din ce în ce mai variate, modul lor de realizare ținând pasul cu dezvoltarea științei și tehnicii, situație în care victima s-ar găsi dezarmată față de infractori fără sprijinul unor organe de stat, având și pregătirea profesională necesară în lupta contra infracționalității.
Am stabilit că urmărirea penală prezintă importanță și sub aspectul evitării inculpării și trimiterii în judecată fără temeiuri foarte serioase a unui număr mare de persoane asupra cărora ar plana inițial o anumită bănuială. Ea este necesară pentru ocrotirea celor nevinovați împotriva unor constrângeri nejustificate; aflarea adevărului cu privire la faptă și la făptuitori ca sarcină a organelor de urmărire penală, precum și pentru asigurarea respectării drepturilor și libertăților cetățenești.
Ad aflat că un rol aparte în faza de urmărire penală îi revine procurorului. În acest sens, cuvântul „procuror” provine de la verbul latin procurare care înseamnă a avea grijă, iar derivatul latinesc procurator însemnând grijuliu, responsabil, administrator; reprezentând interesele generale ale societății, apărând ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățenilor. Semnificația cuvântului respectiv rămâne actuală și în prezent. Din aceste considerente, dreptul discreționar al procurorului trebuie interpretat ca fiind o manifestare a normelor juridice și morale din societate, precum și ca o afirmare a abilităților profesionale ale acestuia.
Am stabilit că odată cu intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură penală al Republicii Moldova din 2003, în legislația procesual penală a țării noastre au fost introduse o serie de inovații, unele din ele referindu-se la extinderea sferei de operare a controlului judiciar al procedurii prejudiciare. Modificările produse au invocat necesitatea de a elucida atribuțiile procurorului în cadrul urmăririi penale.
Am sintetizat afirmația conform căreia conform legislației procesual penale a Republicii Moldova, primei forme de realizare a controlului judiciar îi corespunde corelativ competența procurorului de a exercita conducerea și, respectiv, controlul urmăririi penale ce se manifestă prin: a) verificarea legalității și temeiniciei propunerilor înaintate de ofițerul de urmărire penală sau de organul operativ de investigație ce solicită autorizarea prealabilă a judecătorului de instrucție; și, în caz de rezultat pozitiv, prin b) adresarea demersului corespunzător judecătorului de instrucție și prin c) participarea la examinarea lui.
Am aflat că în literatura de specialitate s-au expus diferite opinii privind arealul de extindere a competenței procurorului. Astfel, unii doctrinari se pronunță contra instituirii unei verificări prealabile din partea procurorului a propunerilor organului de urmărire penală, oferind organului de urmărire abilitatea de a sesiza direct instanța, invocând următoarele argumente: procurorul, de facto, nu este cel competent să decidă soarta demersului, constituind o barieră între organul de urmărire și instanță; aplicarea acestui mecanism afectează independența procesuală a ofițerului de urmărire penală și conduce la pierderi nejustificate de timp, la tergiversarea examinării și la diminuarea eficienței procedurii judiciare; procuratura nu va reuși să realizeze calitativ volumul său de lucru, dacă de fiecare dată, pentru a obține autorizarea instanței de judecată privind efectuarea unor acțiuni sau măsuri procesuale, organul de urmărire penală va fi obligat să solicite acordul și ulterioara participare a procurorului în instanța de judecată întru susținerea demersului înaintat. Acest mecanism trebuie organizat astfel ca organul de urmărire, anterior adresării în instanță, să informeze procurorul despre demersul său și, în lipsa obiecțiilor, să transmită materialele în instanță, argumentând temeinicia și legalitatea solicitărilor sale pe parcursul ședinței de judecată. Procurorul va participa la examinarea demersului doar în cazurile când va considera că prezența sa nemijlocită va influența asupra soluției emise de către instanță.
Am menționat că actele prin care procurorul, în cadrul supravegherii urmăririi penale, poate interveni sunt: autorizarea este actul procurorului, anterior actului de urmărire penală, prin care organul de cercetare penală se împuternicește să-l efectueze; încuviințarea este actul procurorului prin care acesta își exprimă acordul cu efectuarea unui act de urmărire penală; confirmarea este actul prin care procurorul ratifică ulterior un act efectuat de organele de cercetare penală; aprobarea este actul anterior al procurorului prin care acesta consimte la efectuarea unui act de urmărire penală; avizarea este actul prin care procurorul își exprimă acordul cu organul de cercetare penală la luarea unor măsuri puse în competența altui organ; infirmarea este actul prin care procurorul, în calitate de conducător al procesului penal, dispune desființarea unui act sau a unei măsuri procesuale efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale.
BIBLIOGRAFIE
Izvoare normative
Constituția 29 iulie 1994. Monitorul Oficial al R.Moldova nr.1 din 12.08.1994. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311496
Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14.03.2003. Republicat: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.248-251/699 din 05.11.2013. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=326970
Legea cu privire la Centrul Național Anticorupție nr. 1104-XV din 06.06.2002. Republicat: Monitorul Oficial al R.Moldova nr.209-211/683 din 05.10.2012. http://lex.justice.md/md/344902/
Legea cu privire la Serviciul de Protecție și Pază de Stat nr. 134-XVI din 13.06.2008. Monitorul Oficial nr.120-121/470 din 08.07.2008. http://lex.justice.md/md/328417/
Legea pentru modificarea art 276 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003 nr.115 din 23.06.2011. În vigoare 05.08.2011. http://lex.justice.md/md/339614/
Legea pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003 nr. 66 din 05.04.2012. Monitorul Oficial nr.155-159/510 din 27.07.2012. http://lex.justice.md/md/344151/
Legea pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr. 48-XVI din 07.03.2008. Monitorul Oficial nr.76-77/253 din 15.04.2008. http://lex.justice.md/md/327639/
Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 326 din 23.12.2013. Monitorul Oficial nr.47-48/92 din 25.02.2014. http://lex.justice.md/md/351753/
Legea privind activitatea specială de investigații nr. 59 din 29.03.2012. Monitorul Oficial nr.113-118/373 din 08.06.2012. http://lex.justice.md/md/343452/
Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de cercetare penală și de anchetă preliminară, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești din 25 februarie 1998. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 50-51 din 04.06.1998. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311618
Legea privind Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova nr. 753-XIV din 23.12.1999. Monitorul Oficial al R.Moldova nr.156/764 din 31.12.1999. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=311721
Legea R.M. privind statutul deputatului în Parlament din 7.04.1994. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.4 , 1994. http://lex.justice.md/md/313277/
Legea Republicii Moldova cu privire la statutul judecătorului din 20.07.1995. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.59-60 din 26.10.1995. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=312845
Legea RM cu privire din 13.12.1994. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, 7.02.1995. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311650
Decret pentru inițierea negocierilor în vederea încheierii Acordului privind crearea și activitatea grupurilor operative de investigație pe teritoriul statelor-membre ale Comunității Statelor Independente nr. 149-VI din 06.06.2011. Monitorul Oficial nr.96-98/250 din 10.06.2011. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=338813
Hotărîre cu privire la Departamentul instituțiilor penitenciare nr. 1310 din 24.11.2008. Monitorul Oficial nr.215-217/1338 din 05.12.2008. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=336000
Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată și proclamată de Adunarea Generală a ONU prin rezoluția din 10 decembrie 1984, nr. 217A (III). http://www.unhchr.ch/udhr/lang/rum.htm
Convenția internațională împotriva torturii și altor tipuri de tratamente și pedepse crude, inumane, degradante, din 10.12.1984; http://www.europarl.europa.eu/sides/
Convenția europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale, adoptată Roma, 4.11.1950; http://www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/E7126929-2E4A-43FB-91A3-B2B4F4D66BEC/0/RomanianRoumain.pdf
Monografii, articole de specialitate
Antoniu G. Dicționar de procedură penală. București: Ed. Șt. și Enciclopedică, 1988. 632 p.
Avornic Gh. Răspunderea penală pentru unele infracțiuni. În: Bazele statului și dreptului Republicii Moldova. Chișinău: Cartier, 1997, p. 308-311
Bolle P., Cooperarea internațională în materie penală. Trafic de droguri și spălarea banilor. În: Annales internaționales de criminologie, 2001, p. 116-118
Dolea I., Roman D., Sedlețchi I. Cod de Procedură Penală. Comentariu. Chișinău: Cartier Juridic, 2005. pag 512 720 p.
Dongoroz V., Noul cod de procedură penală și Codul de procedură penală anterior – prezentare comparativă. București: Editura politică, 1969. 560 p.
Fletcher J.G., Dolea I., Blănaru D. Concepte de bază a justiției penale. Chișinău: ARC, 2001. 415 p.
Gladchi G. Victimologia și prevenirea infracțiunilor. Chișinău: Acad. „Ștefan cel Mare’’, 2004. 355 p.
Herghelegiu L., Un alt punct de vedere asupra procedurii prezentării materialului de urmărire penală inculpaților minori. În: Dreptul, 2003, nr.1, p. 168-170
Lazări D. Etica actului de acuzare al procurorului. În: Revista Națională de Drept, 2005, nr.7, p. 46-51
Lichii B. Urmărirea Penală. Chișinău: Litera, 2000. 450 p.
Magherescu D., Rolul și poziția procesuală a procurorului în procesul penal din Republica Moldova. În: Revista Națională de Drept, 2004, nr.12, p. 27-31
Mariț M. Conceptul de Măsuri Operative de Investigații în Legislația Procesual-Penală a Federației Ruse și a Republicii Moldova. În: Revista de Științe Penale, anul III, 2007 p. 238-241
Moraru V. Reglementarea juridică a activități operative de investigații. În: Analele științifice ale Universității de Stat din Moldova, 2004, nr.7, p. 255-260
Neagu I., Tratat de procedura penala. Bucuresti: PRO, 1997. 315 p.
Neagu I.. Drept procesual penal. Partea special. vol.I. București: Oscar Print, 1994, 515 p.
Rămureanu V., Sesizarea organelor judiciare în reglementarea noului Cod de procedură penală. În: R.R.D. nr.3, 1969, p. 26-28
Roman D., Aspecte de doctrină, legislație, practica privind aplicarea legii procesuale și penale în timp. În: Analele științifice al USM. Seria „Științe socioumane”. Vol.1, Chișinău: 2000, p. 280-288
Rotaru O., Necesitatea implementării instituției probațiunii în cazul minorilor în Republica Moldova. Materialele Conferinței științifico-practice internaționale: “Prevenirea și combaterea crimelor transnaționale: probleme teoretice și practice”, MAI al RM, Academia “Ștefan cel Mare”, Fondul Hanns Seidel (Germania), Chișinău: 2005, p. 243-245
Udroiu M., Sinteze și Grile, Procedură penală. Partea generală. Partea special. București: C.H.Beck, 2010. 480 p.
Vasiliu A. Teoria generală a actelor de procedură penală. București: ALL Beck, 2003. 660 p.
Vizdogă I., Ciocanu M. Supravegherea procurorului asupra legalității verificării sesizărilor și comunicărilor privitoare la infracțiune. În: Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova, 2001, nr.5, p. 331-335
Volonciu N. Tratat de procedură penală. Partea specială. București: Paideia, 2006. 720 p.
Volonciu N. Tratat de procedură penală. Partea specială. vol. II. București: ALL, 1996. 680 p.
Zubco V., Avram M., Gheorghiță M. Protecția drepturilor omului la aplicarea măsurilor procesuale de constrângere. Chișinău: ARC, 2006. 299 p.
Басков B. Прокурорский надзор в СССР. Москва: Изд-во Московского Университета, 1991. 360 p.
Колоколов H., Судебный контроль в стадии предварительного расследования: реальность и перспективы. În: Государство и право, 1998, nr.11, р. 31-33
Мартынчик E., Милущев Д. Предварительное производство в советском уголовном процессе. Кишинев: Штиинца, 1986. 488 p.
Руденко H., В Украине новое судопроизводство и судоустройство. În: Законность, 2002, nr.5, р. 39-42
Рыжако А. П. Окончание предварительного расследования, Москва: Городец, 1999. 552 p.
Рыжаков А. П. Комментарий к Уголовно-процессуальному Кодексу Российской Федерации. Москва: НОРМА, 2002. 588 p.
Рыжаков А. П. Следственные действия и иные способы собирания доказательств. Москва: KKK, 1997. 720 p.
Савицкий B. Очерк теории прокурорского надзора. Москва: Наука, 1975. 388 p.
Тертышник В. М. Комментарий к уголовно-процессуальному кодексу Украины. Харьков: RIF ARSIS LTO, 1998. 721 p.
Уголовное право. Часть общая. Часть особенная. Учебник под редакцией Н.И.Ветрова, Ю.И.Ляпунова, Москва, . 477 p.
Уголовный процесс, Учебник для вузов под общей редакцией П. А. Лупин-ской. Москва: Юристъ, 1995. 423 p.
Шалумов M., Судебный контроль и прокурорский надзор: не междоусобица, а взаимодействие. În: Российская Юстиция, 2001, nr.4, р. 15-18
Culegeri de documente, practică judiciară
Decizia Colegiului civil și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.2ra-1332/2006 din 25.10.2006. În : Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, 2007, nr.1, pag 31
Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.1ra-721/2008 din 16.09.2008. În: Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, 2009, nr.8, p. 17
Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 12.12.2006. Dosarul nr.1ra-1046/2006
Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 04.11.2003. Dosarul nr.4ra-16/2003
Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 24.05.2005. Dosarul nr.1re-58/2005. În: Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, 2005, nr.7, p. 13
Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 27.01.2004. Dosarul nr.1ra-13/2004
Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 26.12.2006. Dosarul nr.1re-282/2006
Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 30.06.2005. Dosarul nr.1re-88/2005
Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 27.01.2009. Dosarul nr.1ra-62/2009
Decizia în numele legii a Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 20 ianuarie 2009. Dosarul nr. 1ra-51/09
BIBLIOGRAFIE
Izvoare normative
Constituția 29 iulie 1994. Monitorul Oficial al R.Moldova nr.1 din 12.08.1994. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311496
Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14.03.2003. Republicat: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.248-251/699 din 05.11.2013. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=326970
Legea cu privire la Centrul Național Anticorupție nr. 1104-XV din 06.06.2002. Republicat: Monitorul Oficial al R.Moldova nr.209-211/683 din 05.10.2012. http://lex.justice.md/md/344902/
Legea cu privire la Serviciul de Protecție și Pază de Stat nr. 134-XVI din 13.06.2008. Monitorul Oficial nr.120-121/470 din 08.07.2008. http://lex.justice.md/md/328417/
Legea pentru modificarea art 276 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003 nr.115 din 23.06.2011. În vigoare 05.08.2011. http://lex.justice.md/md/339614/
Legea pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003 nr. 66 din 05.04.2012. Monitorul Oficial nr.155-159/510 din 27.07.2012. http://lex.justice.md/md/344151/
Legea pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr. 48-XVI din 07.03.2008. Monitorul Oficial nr.76-77/253 din 15.04.2008. http://lex.justice.md/md/327639/
Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 326 din 23.12.2013. Monitorul Oficial nr.47-48/92 din 25.02.2014. http://lex.justice.md/md/351753/
Legea privind activitatea specială de investigații nr. 59 din 29.03.2012. Monitorul Oficial nr.113-118/373 din 08.06.2012. http://lex.justice.md/md/343452/
Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de cercetare penală și de anchetă preliminară, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești din 25 februarie 1998. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 50-51 din 04.06.1998. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311618
Legea privind Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova nr. 753-XIV din 23.12.1999. Monitorul Oficial al R.Moldova nr.156/764 din 31.12.1999. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=311721
Legea R.M. privind statutul deputatului în Parlament din 7.04.1994. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.4 , 1994. http://lex.justice.md/md/313277/
Legea Republicii Moldova cu privire la statutul judecătorului din 20.07.1995. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.59-60 din 26.10.1995. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=312845
Legea RM cu privire din 13.12.1994. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, 7.02.1995. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311650
Decret pentru inițierea negocierilor în vederea încheierii Acordului privind crearea și activitatea grupurilor operative de investigație pe teritoriul statelor-membre ale Comunității Statelor Independente nr. 149-VI din 06.06.2011. Monitorul Oficial nr.96-98/250 din 10.06.2011. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=338813
Hotărîre cu privire la Departamentul instituțiilor penitenciare nr. 1310 din 24.11.2008. Monitorul Oficial nr.215-217/1338 din 05.12.2008. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=336000
Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată și proclamată de Adunarea Generală a ONU prin rezoluția din 10 decembrie 1984, nr. 217A (III). http://www.unhchr.ch/udhr/lang/rum.htm
Convenția internațională împotriva torturii și altor tipuri de tratamente și pedepse crude, inumane, degradante, din 10.12.1984; http://www.europarl.europa.eu/sides/
Convenția europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale, adoptată Roma, 4.11.1950; http://www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/E7126929-2E4A-43FB-91A3-B2B4F4D66BEC/0/RomanianRoumain.pdf
Monografii, articole de specialitate
Antoniu G. Dicționar de procedură penală. București: Ed. Șt. și Enciclopedică, 1988. 632 p.
Avornic Gh. Răspunderea penală pentru unele infracțiuni. În: Bazele statului și dreptului Republicii Moldova. Chișinău: Cartier, 1997, p. 308-311
Bolle P., Cooperarea internațională în materie penală. Trafic de droguri și spălarea banilor. În: Annales internaționales de criminologie, 2001, p. 116-118
Dolea I., Roman D., Sedlețchi I. Cod de Procedură Penală. Comentariu. Chișinău: Cartier Juridic, 2005. pag 512 720 p.
Dongoroz V., Noul cod de procedură penală și Codul de procedură penală anterior – prezentare comparativă. București: Editura politică, 1969. 560 p.
Fletcher J.G., Dolea I., Blănaru D. Concepte de bază a justiției penale. Chișinău: ARC, 2001. 415 p.
Gladchi G. Victimologia și prevenirea infracțiunilor. Chișinău: Acad. „Ștefan cel Mare’’, 2004. 355 p.
Herghelegiu L., Un alt punct de vedere asupra procedurii prezentării materialului de urmărire penală inculpaților minori. În: Dreptul, 2003, nr.1, p. 168-170
Lazări D. Etica actului de acuzare al procurorului. În: Revista Națională de Drept, 2005, nr.7, p. 46-51
Lichii B. Urmărirea Penală. Chișinău: Litera, 2000. 450 p.
Magherescu D., Rolul și poziția procesuală a procurorului în procesul penal din Republica Moldova. În: Revista Națională de Drept, 2004, nr.12, p. 27-31
Mariț M. Conceptul de Măsuri Operative de Investigații în Legislația Procesual-Penală a Federației Ruse și a Republicii Moldova. În: Revista de Științe Penale, anul III, 2007 p. 238-241
Moraru V. Reglementarea juridică a activități operative de investigații. În: Analele științifice ale Universității de Stat din Moldova, 2004, nr.7, p. 255-260
Neagu I., Tratat de procedura penala. Bucuresti: PRO, 1997. 315 p.
Neagu I.. Drept procesual penal. Partea special. vol.I. București: Oscar Print, 1994, 515 p.
Rămureanu V., Sesizarea organelor judiciare în reglementarea noului Cod de procedură penală. În: R.R.D. nr.3, 1969, p. 26-28
Roman D., Aspecte de doctrină, legislație, practica privind aplicarea legii procesuale și penale în timp. În: Analele științifice al USM. Seria „Științe socioumane”. Vol.1, Chișinău: 2000, p. 280-288
Rotaru O., Necesitatea implementării instituției probațiunii în cazul minorilor în Republica Moldova. Materialele Conferinței științifico-practice internaționale: “Prevenirea și combaterea crimelor transnaționale: probleme teoretice și practice”, MAI al RM, Academia “Ștefan cel Mare”, Fondul Hanns Seidel (Germania), Chișinău: 2005, p. 243-245
Udroiu M., Sinteze și Grile, Procedură penală. Partea generală. Partea special. București: C.H.Beck, 2010. 480 p.
Vasiliu A. Teoria generală a actelor de procedură penală. București: ALL Beck, 2003. 660 p.
Vizdogă I., Ciocanu M. Supravegherea procurorului asupra legalității verificării sesizărilor și comunicărilor privitoare la infracțiune. În: Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova, 2001, nr.5, p. 331-335
Volonciu N. Tratat de procedură penală. Partea specială. București: Paideia, 2006. 720 p.
Volonciu N. Tratat de procedură penală. Partea specială. vol. II. București: ALL, 1996. 680 p.
Zubco V., Avram M., Gheorghiță M. Protecția drepturilor omului la aplicarea măsurilor procesuale de constrângere. Chișinău: ARC, 2006. 299 p.
Басков B. Прокурорский надзор в СССР. Москва: Изд-во Московского Университета, 1991. 360 p.
Колоколов H., Судебный контроль в стадии предварительного расследования: реальность и перспективы. În: Государство и право, 1998, nr.11, р. 31-33
Мартынчик E., Милущев Д. Предварительное производство в советском уголовном процессе. Кишинев: Штиинца, 1986. 488 p.
Руденко H., В Украине новое судопроизводство и судоустройство. În: Законность, 2002, nr.5, р. 39-42
Рыжако А. П. Окончание предварительного расследования, Москва: Городец, 1999. 552 p.
Рыжаков А. П. Комментарий к Уголовно-процессуальному Кодексу Российской Федерации. Москва: НОРМА, 2002. 588 p.
Рыжаков А. П. Следственные действия и иные способы собирания доказательств. Москва: KKK, 1997. 720 p.
Савицкий B. Очерк теории прокурорского надзора. Москва: Наука, 1975. 388 p.
Тертышник В. М. Комментарий к уголовно-процессуальному кодексу Украины. Харьков: RIF ARSIS LTO, 1998. 721 p.
Уголовное право. Часть общая. Часть особенная. Учебник под редакцией Н.И.Ветрова, Ю.И.Ляпунова, Москва, . 477 p.
Уголовный процесс, Учебник для вузов под общей редакцией П. А. Лупин-ской. Москва: Юристъ, 1995. 423 p.
Шалумов M., Судебный контроль и прокурорский надзор: не междоусобица, а взаимодействие. În: Российская Юстиция, 2001, nr.4, р. 15-18
Culegeri de documente, practică judiciară
Decizia Colegiului civil și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.2ra-1332/2006 din 25.10.2006. În : Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, 2007, nr.1, pag 31
Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.1ra-721/2008 din 16.09.2008. În: Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, 2009, nr.8, p. 17
Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 12.12.2006. Dosarul nr.1ra-1046/2006
Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 04.11.2003. Dosarul nr.4ra-16/2003
Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 24.05.2005. Dosarul nr.1re-58/2005. În: Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, 2005, nr.7, p. 13
Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 27.01.2004. Dosarul nr.1ra-13/2004
Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 26.12.2006. Dosarul nr.1re-282/2006
Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 30.06.2005. Dosarul nr.1re-88/2005
Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 27.01.2009. Dosarul nr.1ra-62/2009
Decizia în numele legii a Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 20 ianuarie 2009. Dosarul nr. 1ra-51/09
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Urmarire Penala (ID: 130171)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.