Traficul de Persoane. Fenomen Si Infractiune la Adresa Securitatii Nationale
LUCRARE DE LICENȚĂ
Traficul de persoane. Fenomen și infracțiune la adresa securității naționale
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I : Criminalitatea organizată
I.1.Aspecte generale ale criminalității organizate
I.2.Factori determinanți ai criminalității organizate
I.3.Elemente caracteristice ale criminalității organizate
I.4.Modalități de manifestare ale grupărilor criminale
I.4.1.Corupția
I.4.2.Traficul de droguri
I.4.3.Traficul de ființe umane
I.4.4.Traficul de armament, substanțe radioactive și nucleare
I.4.5.Spălarea de bani
I.4.6.Criminalitatea informatică
I.5. Crima organizată în România
I.6. Aspecte referitoare la prevenirea și contracararea criminalității organizate
I.6.1. Măsuri de prevenire și contracarare întreprinse la nivel internațional
I.6.2. Măsuri de prevenire și contracarare întreprinse la nivel național
CAPITOLUL II : Traficul de ființe umane în România
II.1. Globalitatea traficului de persoane
II.2. Elemente caracteristice ale traficului de persoane pe teritoriul României
II.3. Victimele traficului
II.3.1. Victimele femei
II.3.2. Victimele bărbați
II.3.3. Victimele minori
II.4. Trafic intern și trafic extern
II.5. Factori de influență și cauze ale traficului de persoane în România
II.6. Etapele traficului de persoane
II.6.1. Recrutarea victimelor.Profilul recrutorului.Metode de recrutare
II.6.2. Transportul victimelor
II.6.3. Vânzarea victimelor
II.6.4. Sechestrarea și exploatarea victimelor
II.6.5. Evadarea
II.6.6. Repatrierea victimelor
II.7.Modalități de exploatare a victimelor
II.7.1. Exploatarea sexuală
II.7.2. Exploatarea prin muncă forțată
II.7.3. Exploatarea prin obligarea la cerșetorie
II.8.Amenințări la adresa securității naționale generate de către traficul de persoane
CAPITOLUL III : Prevenirea și contracararea traficului de persoane în România
III.1.Măsuri legislative de prevenire și contracarare a traficului de persoane
III.2.Cooperarea pe linia prevenirii și contracarării traficului de persoane la nivel național și internațional
III.3. Instituții naționale cu atribuții în domeniul prevenirii și contracarării traficului de persoane
III.3.1.Poliția Română
III.3.2.Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane
III.3.2.1.Strategia Națională Împotriva Traficului de Persoane. Planul Național de Acțiune pentru implementarea strategiei
III.4.Campanii de informare și prevenire a traficului de persoane
III.4.1.”Sandwich-ul de la miezul nopții
III.4.2.”Mie?!Nu mi se poate întâmpla
III.4.3.”Prietenul tau poate fi un loverboy
III.5.Asistența și reintegrarea socială a victimelor traficului de persoane
CAPITOLUL IV
Studiu de caz. Destructurarea unei rețele de trafic de persoane: ”Operațiunea Fantesia”
CONCLUZII
LISTA ANEXE
Anexa nr.1 : Statistica victimelor traficului de persoane identificate în ultimii ani……..88
Anexa nr.2 : Mediul de proveniență a victimelor traficului de persoane identificate în anul 2012………………………………………………………………………………………………………….89
Anexa nr.3 : Condiții de recrutare ale victimelor traficului de persoane identificate în anul 2012………………………………………………………………………………………………………….90
Anexa nr.4 : Distribuția pe gen și vârstă a victimelor traficului de persoane în anul 2012…………………………………………………………………………………………………………………91
Anexa nr.5 : Destinația exploatării victimelor traficului de persoane indentificate în anul 2012…………………………………………………………………………………………………………………92
Anexa nr 6 : Județele de proveniență a victimelor traficului de persoane identificate în anul 2012………………………………………………………………………………………………………….93
BIBLIOGRAFIE
1.Cărți………………………………………………………………………………………………………………94
2.Lucrări de specialitate………………………………………………………………………………………95
3.Surse internet………………………………………………………………………………………………….96
Introducere
În zilele noastre, conspirațiile fricii și a corupției au transformat grupările de criminalitate organizată în una din cele mai iminente amenințări la adresa securității națiunilor.
Această afirmație aduce în lumină amploarea atinsă de către fenomenul criminalității organizate transfrontaliere pretutindeni în lume. Pe fondul eliminării restricțiilor între țări în ceea ce privește libera circulație a bunurilor și a persoanelor, dar și pe fondul interdependenței economice a statelor, ultimii 20 de ani au reprezentat o perioadă de evoluție în ritm alert a societăților criminale internaționale.
Forța cu care aceste entități infracționale se manifestă amenință atât siguranța cetățenilor și a colectivității lor, cât și securitatea națiunilor prin infiltrare în structurile politice, economice, financiare și guvernamentale ale statelor, generând prejudicii greu sau chiar imposibil de cuantificat.
Am ales să prezint această temă în contextul în care țara noastră nu a fost ocolită de acest fenomen. Dimpotrivă, ultimul bilanț realizat de către Serviciul Român de Informații clasează criminalitatea organizată în topul primelor trei amenințări majore la adresa siguranței naționale.
Rețelele criminale autohtone sunt axate pe corupție, manipulare, dominare și prin încercarea de a influența procesul decizional la nivel guvernamental sau mecanismele de control și de administrare ale statului. Pentru a realiza aceste obiective, grupărilor infracționale de sorginte română apelează cel mai des la traficul de droguri, traficul de persoane și evaziune fiscală.
Consider că eficiența prevenirii și contracarării criminalității transfrontaliere are la bază o bună cunoaștere a fenomenului și a formelor pe care acesta le adoptă. De aceea, dintre principalele moduri de manifestare a fenomenului infracțional pe teritoriul României am ales să abordez problematica traficului de persoane, practică ce stă la baza finanțării activităților întreprinse de către aceste entități.
Primul capitol al lucrării furnizează informații cu privire la definirea conceptelor de criminalitate organizată și criminalitate organizată transfrontalieră, elemente caracteristice precum și aspecte ce țin de evoluția flagelului la nivel global.
În contextul în care nici una din grupările ce activează în prezent nu sunt adeptele practicilor tradiționale în materie de infracțiuni, am ales să prezint actualele forme de manifestare ale criminalității precum și principalele cauze care generează și facilitează înfăptuirea ilegalităților nivel național și internațional.
Dimensiunea, impactul și prejudiciile generate de acest flagel nu au rămas fără răspuns din partea autorităților, contex în care am prezentat mijloacele și metodele de prevenire și contracarare a criminalității organizate întreprinse de către instituțiile internaționale cu atribuții în acest domeniu precum și colaborarea dintre acestea.
În încheierea capitolului am prezentat aspecte cu privire la evoluția criminalității organizate pe teritoriul României, cu accent pe traficul de persoane ca ramură a acestui fenomen. În acest context, am prezentat și eforturile de natură metodologică, legislativă, operativă și măsuri de cooperare întreprinse de către autoritățile naționale pe palierul prevenirii și al combaterii criminalității organizate.
Cel de-al doilea capitol al lucrării abordează problematica traficului de persoane, pentru început la nivel global și felul în care pătrunderea entităților infracționale străine pe teritoriul României a influențat și a facilitat perfecționarea mediilor criminale autohtone prin importul unor mijloace și metode noi de realizare a procesului de trafic.
Totodată pe parcursul capitolului am evidențiat factorii și cauzele care contribuie la dezvoltarea rețelelor de trafic de persoane în România și etapele prin care se caracterizează întregul proces, de la recrutarea victimelor, până la exploatarea sau evadarea acestora.
În acest capitol mi-am propus să evidențiez amploarea pe care traficul de ființe umane o cunoaște în țara noastră. Dacă în trecut România era considerată o țară de tranzit în ceea ce privește acest flagel, în prezent țara noastră este considerată țară de tranzit, origine dar și de țară de destinație a victimelor traficului de ființe umane, un nucleu al prostituției și al proxenetismului. Situația devine tot mai îngrijorătoare deoarece traficanții autohtoni nu fac diferențe de vârstă sau sex în ceea ce privește victimele ce urmează a fi recrutate, iar metodele pe care aceștia le utilizează pentru a manipula sunt ingenioase și imprevizibile.
Capitolul prezintă aspecte legate de traficul intern și extern de ființe umane, cele mai uzitate forme de exploatare ale victimelor, modalitatea în care acestea se realizează precum și tratamentele crude și inumane la care sunt supuse victimele în perioada de captivitate.
Un alt aspect pe care l-am evidențiat în acest capitol constă în amenințările pe care traficul de persoane le generează la adresa securității naționale. Exploatarea persoanelor este specifică grupărilor de crimă organizată și este considerată a fi activitatea de bază în ceea ce privește finanțarea grupărilor. În condițiile în care o persoană poate presta servicii diversificate și pe termen lung, este lesne de înțeles înclinația infractorilor înspre astfel de practici în detrimentul traficului de arme sau droguri care, deși aduc profit într-un timp mai scurt, pot fi vândute doar o singură dată.
Traficul de ființe umane, supranumit și fenomenul sclaviei moderne, este pată neagră a istoriei, maladie care a distrus milioane de vieți și care, în țara noastră se încă se dezvoltă în ritm alert.În acest context, capitolul al treilea din prezența lucrare prezintă eforturile întreprinse de către autoritățile naționale pe palierul prevenirii și contracarării traficului de ființe umane.
În momentul în care acest flagel a început să se manifeste în țara noastră, respectiv perioada anilor 90, autoritățile au fost luate prin surprindere de forța cu care acest fenomen se manifestă. În lipsa unei baze metodologice și legislative eficiente palierul pe prevenirii și contracarării traficului de persoane, fenomenul a atins în scurt timp cote alarmante.
În acest sens, pe parcursul capitolului al treilea, intitulat ”Prevenirea și contracararea traficului de persoane în România”, am prezentat modificările legislative din acest domeniu întreprinse de către autoritățile naționale în încercarea de a armoniza legislația națională cu cea a Uniunii Europene, elaborarea Strategiei Naționale Împotriva Traficului de persoane, precum și participarea României la diverse acorduri, tratate și colaborări internaționale ce au ca principal scop prevenirea și contracaraea traficului de ființe umane.
Pentru a mări nivelul de eficiență în ceea ce privește eradicarea fenomenului, nu doar legislația necesita modificări ci și instituțiile naționale cu atribuții în acest sector. Astfel, pe parcursul capitolului am prezentat aspecte referitoare la reorganizarea acestor instituții, înființarea unor organisme specializate în prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, eficiența acestora și aspecte referitoare la colaborarea dintre instituții la nivel național.
În condițiile în care toate democrațiile mileniului III consideră persoană ca fiind cea mai importantă valoare a unui stat, este perfect justificată multitudinea de organizații implicate în procesele de eradicare a acestui fenomen.
Pentru a susține afirmațile făcute, am realizat un studiu de caz în ceea ce privește destructurarea unei rețele de trafic de persoane. În cadrul studiuluirează la adresa securității naționale. Exploatarea persoanelor este specifică grupărilor de crimă organizată și este considerată a fi activitatea de bază în ceea ce privește finanțarea grupărilor. În condițiile în care o persoană poate presta servicii diversificate și pe termen lung, este lesne de înțeles înclinația infractorilor înspre astfel de practici în detrimentul traficului de arme sau droguri care, deși aduc profit într-un timp mai scurt, pot fi vândute doar o singură dată.
Traficul de ființe umane, supranumit și fenomenul sclaviei moderne, este pată neagră a istoriei, maladie care a distrus milioane de vieți și care, în țara noastră se încă se dezvoltă în ritm alert.În acest context, capitolul al treilea din prezența lucrare prezintă eforturile întreprinse de către autoritățile naționale pe palierul prevenirii și contracarării traficului de ființe umane.
În momentul în care acest flagel a început să se manifeste în țara noastră, respectiv perioada anilor 90, autoritățile au fost luate prin surprindere de forța cu care acest fenomen se manifestă. În lipsa unei baze metodologice și legislative eficiente palierul pe prevenirii și contracarării traficului de persoane, fenomenul a atins în scurt timp cote alarmante.
În acest sens, pe parcursul capitolului al treilea, intitulat ”Prevenirea și contracararea traficului de persoane în România”, am prezentat modificările legislative din acest domeniu întreprinse de către autoritățile naționale în încercarea de a armoniza legislația națională cu cea a Uniunii Europene, elaborarea Strategiei Naționale Împotriva Traficului de persoane, precum și participarea României la diverse acorduri, tratate și colaborări internaționale ce au ca principal scop prevenirea și contracaraea traficului de ființe umane.
Pentru a mări nivelul de eficiență în ceea ce privește eradicarea fenomenului, nu doar legislația necesita modificări ci și instituțiile naționale cu atribuții în acest sector. Astfel, pe parcursul capitolului am prezentat aspecte referitoare la reorganizarea acestor instituții, înființarea unor organisme specializate în prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, eficiența acestora și aspecte referitoare la colaborarea dintre instituții la nivel național.
În condițiile în care toate democrațiile mileniului III consideră persoană ca fiind cea mai importantă valoare a unui stat, este perfect justificată multitudinea de organizații implicate în procesele de eradicare a acestui fenomen.
Pentru a susține afirmațile făcute, am realizat un studiu de caz în ceea ce privește destructurarea unei rețele de trafic de persoane. În cadrul studiului de caz am prezentat întreaga activitate întreprinsă de către forțele de ordine pe palierul contracarării, activitățiile specifice care au dus la capturarea și pedepsirea criminalilor.
Totodată, pentru a veni în susținerea celor prezentate am anexat lucrării statistici relevante în ceea ce privește situația victimelor traficului de ființe umane identificate în ultimii ani.
CAPITOLUL I
Criminalitatea organizată
Criminalitatea organizată nu reprezintă și nu poate fi considerată un fenomen nou. Aceasta a apărut în urmă cu mai mult de o sută de ani fiind unul din fenomenele a cărui impact distructiv și-a pus amprenta asupra evoluței societătii omenești. În prezent formele în care acest flagel se răspândește și afecteză viețile a sute de persoane devin din ce în ce mai complexe într-atât încât autoritățiilor abilitate le este destul de dificil să găsească soluții utile pentru a ține sub control acestă maladie însângerată.
I.1. Aspecte generale ale criminalității organizate
În decursul anilor clanurile, familiile sau grupările etnice care urmăreau obținerea de profituri prin mijloace ilicite au cunoscut o tendință evoluționistă înspre forma de criminalitate infracțională organizată. Dacă la început astfel de grupări acționau pe plan local, în timp și-au extins zona de influență în interirorul granițelor țării, pentru ca mai apoi să trimită emisari, membri ai familiei sau persoane de încredere pe teritoriul altor state, profitând de tendința ascendetă a mișcările migraționiste ce caracterizează ultimii ani pentru a-și atinge țelurile, în mare parte axate pe obținerea de profit și monopolizare în ceea ce privește gradul de influență exercitat pe diverse teritorii.
Închegate cu mult timp în urmă și consolidate în timp sunt identificate o serie de nuclee criminale care au influențat evoluția societății pe plan internațional, grupări considerate ca fiind parte activă în geneza criminalității organizate.
În aceasta categorie este inclusă ”mafia italiană, apărută în Sicilia sub forma unor familii, caz în care familia este definită ca grup de persoane care au aceleași interese și luptă pentru aceleași scopuri. ” Clanurile mafiote sunt guvernate de legea tăcerii și a secretului fiind conduse de către un șef mafiot, autoritate supremă față de care membrii familiei se supun orbește. Mafia italiană a fost exportată cu preponderență în SUA, unde s-a consolidat și a acaparat multiple sfere de influență.
Tot în această categorie sunt incluse ”triadele chinezești, a căror membrii s-au răspândit pe toate continentele lumii și rețelele organizate de sorginte rusă care s-au extins cu precădere pe continentul european.”
În prezent fenomenul criminalității organizate a atins apogeul în ceea ce privește teritoriile afectate la nivel global astfel încât statele în care elementele infracționale nu se manifestă sunt ca și inexistente.
Pe fondul expansiunii la nivel global și a necesității de a cunoaște geneza, formele și modalitățiile de manifestare a elementelor infracționale în scopul contracarării specialiștii au elaborat o multitudine de definiții ale acestui concept.
”Atât la nivel național cât și internațional nu există o definiție unanim acceptată datorită diferențelor de percepție, instituționale sau legislative” dar și datorită complexității fenomenului care determină un proces continuU de redefinire.
În cadrul celei de-a V-a conferințe a O.N.U. privind prevenirea criminalității și tratamentul infractorilor, conceptul de criminalitate organizată este definit astfel:
"Crima organizată este reprezentată de activitățile unui grup de trei sau mai multe persoane, cu legături de tip ierarhic sau relații personale, care permit liderilor lor să realizeze profituri sau să controleze teritorii sau piețe, interne sau străine, prin violență, intimidare sau corupție, atât pentru sprijinirea activității criminale, cât și pentru a infiltra în economia legitimă fenomene infracționale ca traficul și consumul ilicit de droguri, traficul de persoane, spălarea banilor, falsificarea de monedă, traficul ilicit sau furtul de obiecte culturale, furtul de materiale nucleare, corupera oficialitățiilor publice, traficul cu autoturisme de lux și migrația ilegală.”
Lipsea de consens interstatal în ceea ce privește definirea și delimitarea clară a conceptului a condus la nașterea unor confuzii care lezează procesul de stabilire a stadiului pe care l-a atins criminalitatea la nivel global.
În acest context fiecare stat a elaborat o definiție în care stabilește parametrii conceptului și forma în care fenomenul se manifestă la nivel național.
Cadrul legal al României în domeniul prevenirii și combaterii criminalității organizate definește termenul ca fiind: "grupul structurat,format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material."
Deși definiția mai sus redată este stipulată de Codul Penal al României, încă există diferențe de abordare a conceptului între diverse instituții cu atribuții în domeniu de pe teritoriul țării.
Aceste diferențe de abordare atât la nivel teoretic cât și practic în vederea contracarării ar trebui să fie minine sau inexistente în condițiile în care instituțiile abilitate apără aceleași valori fundamentale și împărtășesc scopuri comune.
Multitudinea interpretărilor este datorată încercării de a ”defini conceptul prin prisma experiențelor proprii a celor care s-au confruntat direct cu astfel de activități sau de insistarea pe un singur set de caracteristici ale acestui flagel.”
O altă definiție delimitează conceptul ca fiind "orice act antisocial de o gravitate deosebită, care pune în pericol ordinea publică și siguranța națională ce cuprinde activitățile ilegale ale unui grup format din mai multe persoane, cu legături de tip ierarhic sau relații personale, care permite liderilor lor să realizeze profituri sau să controleze teritorii ori piețe interne și/sau străine, prin violență, intimidare ori corupție, atât pentru sprijinirea activității criminale proprii, cât și pentru penetrarea economiei naționale "
Indiferent de abordare și de modalitatea de definire a criminalității organizate, instituțiile naționale sau internaționale trebuie să conlucreze pentru dezvoltarea unui sistem care să permită identificarea momentelor oportune și selecționarea celor mai eficiente strategii pentru contracararea grupărilor infracționale.
I.2. Factorii determinanți ai criminalității organizate
Evoluția fenomenului criminalității organizate din plan local în plan regional sau global are ca și fundament schimbările revoluționare pe care societatea le-a eperimentat în decursul ultimului secol.
Nu doar cetățenii de rând au tras foloase din progresul vieții societății ci și infractorii care au descoperit noi oportunități de a-și lărgi sferele de influență și de a-și maximiza profitul făra a ține cont însă de milioanele de vieți pe care le distrug sau de legislația existentă. Sensul pozitiv al evoluției din diverse domenii ca cel politic, tehnologic sau cel al comunicațiilor a fost puternic denaturat de grupările de crimă organizată care în prezent și-au extins sfera de influență chiar și în interiorul instituțiilor cu atribuții de decizie la nivel național, puterea centrală din interirul uni stat.
Situația de azi a criminalității organizate a fost un proces desfășurat în ritm alert, de cele mai multe ori organele legislative și legislația în sine nu a putut ține pasul cu modificările complexe în ceea ce privește modul de manifestare a acestui flagel.
Procesul de tranzițIe a statelor fost comuniste înspre democrație a avut un aport semnificativ în extinderea grupărilor criminale și cooperearea dintre acestea prin distrugerea barierelor politice și econimice din lumea întreagă și prin deschiderea frontierelor care implică libertate de mișcare și încurajarea schimburilor comerciale. Astfel, rețelele criminale au profitat de perioada de tranziție și de oportunitățiile apărute pentru a introduce marfă de contrabandă în diverse țări, pentru a trafica persoane, armament sau droguri. Așadar toate activitățiile din domeniul afacerilor și al tranzacțiilor ilegale s-au intensificat considerabil, într-atât încât au pătruns în toate domeniile vieții cotidiene.
Revoluția tehnologică ce caracterizează ultima perioadă "a influențat mijloacele, metodele, posibilitățiile de exprimare și de acțiune din toate domenile de manifestare legală sau ilegală."
Perfecționarea sistemelor de comunicații și a celor informatice a îmbunătățit incomensurabil comunicarea și contactele în lumea întreagă dar de această tehnologie nu au profitat doar cetățenii simpli ci și grupările criminale. Pornind de la informațiile necesare pentru a evita legea, tranzacții financiare, stabilirea rutelor cele mai indicate pentru a efectua transportul marfurilor de contrabandă sau chiar coordonarea unei întregi operațiuni, posibilitățiile tehnologice de care dispun infractorii pentru desfășurarea activitățiilor ilegale au devenit inepuizabile.
Un alt beneficuiu pe care tehnologia l-a adus rețelelor criminale constă în posibilitatea de a identifica demersurile instituțiilor abilitate în prevenire și contracarare fapt ce le permite infractorilor să își organizeze activitatea astfel încât să reducă considerabil riscurile în fața cărora se expun.
”Cunoscând tiparele de intervenție și de acțiune a factorilor autorizați le este mai ușor să prevină arestul sau capturaea mărfurilor,să lucreze impecabil acoperindu-și constant urmele.”
În lipsa unei supravegheri stricte care să prevină abuzurile de orice natură, devine îngrijorătoare tendița grupărilor criminale de a racola specialiști în domeniul informaticii, care operează voluntar în schimbul recompensei sau sunt constrânși prin diferite forme de abuz și șantaj, în scopul ameliorări modalităților conspirate utilizate pentru maximizarea profitului ilicit.
Totodată activitățiile grupărilor infracționale au fost facilitate de evoluția în materie de efectuare a transporturilor la nivel național, regional sau global. Libertatea de mișcare și inovațiile tehnicilor de construcție a autovehicolelor au generat necesitatea de creere a noi rute de transport, în special aieriene și maritime, în scopul încurajării schimburilor comerciale internaționale. Pe fondul acestor modificări, rețelele infracționale au identificat noi posibilități de conspirare a transportului mărfurilor de contrabandă, droguri arme și persoane având permanent în vedere faptul că în multe regiuni controalele vamele sunt superficiale.
”În ultima perioadă s-a observat preferința criminalilor de a efectua transporturi cu încărcătură ilegală în containere, pe diferite rute maritime sau airiene considerate a fi sigure în ceea ce privește superficialitatea controalelor.”
Acestă tendiță a infractorilor vine ca un semnal de alarmă pentru autorități care sunt nevoite să intensifice perchezițiile la frontiere și să se implice mai mult în educare și instruirea personalului abilitat în scopul identificării acestor tentative.
Dinamica procesului de globalizare a influențat puternic majoritatea domeniiilor vieții cotidiene, domenii ca cel economico-financiar, politic, social sau cultural. Încercarea de a fonda o piață comună în care să primeze schimbul liber de servicii, bunuri sau forță de muncă au deschis noi porți de exprimare pentru infractori.
Extinderea și intensificarea legăturilor transnaționale a dus la un grad ridicat de interdependență a statelor naționale astfel încât probelemele naționale au devenit globale.
Perioada de tranziție înspre democrație a statelor ex-comuniste a coincis cu perioada de evoluție și extindere a procesului globalizării, fapt care a determinat dezechilibre sociale și lacune legislative prielnice pentru manifestarea criminalității organizate.
Concentrarea bogăției și a puterii în mâinile elitelor sociale a extins diferențele de clasă, astfel încăt multi cetățeni ai claselor inferoare, în lipsa unei educații adecvate, a unui loc de muncă și a unui venit stabil, au fost ales să își câștige existența din comiterea infracțiunilor. Astfel majoritatea infractorilor mărunți au optat pentru afilierea la o grupare organizată care să le satisfacă nevoile materiale, sentimentul de apartenență la un întreg și de siguranță în activitățiile care implică eludarea legii.
Accelerarea procesului de globalizare a permis pe de o parte interconectarea națiunilor dar, pe de altă parte, a adus premisele necesare de consolidarea cooperării între grupărilor organizate de pe întreg mapamondul sau cooperarea cu diferite celule teroriste pentru îndeplinirea unor interese punctuale.
”Diferența între modurile de acțiune a celulelor teroriste și a celor de criminalitate organizată constă în modul de manifestare. ”
În timp ce teroriștii sunt implicați în acte violente determinate de motivații politice, grupările criminale sunt axate pe obținerea protecției politice necesare desfășurării activitățiilor și sunt motivate de obținerea de profit. Există și situații în care teroriștii recurg la metode specifice criminalității organizate cu scopul de o obține surse de finanțare.
Deși în literatura de specialitate criminalitatea organizată și terorismul sunt tratate separat, tendințele actuale de manifestare a acestora converg către un punct central.
"Este foarte probabil ca, în viitorul apropiat, etapa convergenței dintre crima organizată și terorism să fie înlocuită definitiv de un nou stadiu și mai periculos, acela de conlucrare dintre aceste grupuri, mai precis stadiul criminalitatății globale."
Așadar ritmul alert de extindere a globalizării a pus bazele transformării viitoare a criminalității transfrontaliere în criminalitate globală. În acest context, este necesar ca instituțiile cu atribuții în domeniul criminalității organizate sau conlucreze intens cu cele specializate în combaterea terorismului, atât la nivel național cât și internațional.
I.3. Elemente caracteristice criminalitătii organizate
Complexitatea fenomenului criminal a generat multiple controverse în ceea ce privește perceperea și definirea activităților, modalităților și formelor de manifestare naționale și transnaționale. Indiferent de existența acestor diferențe de abordare teoretică sau practică, se pot distinge o serie de trăsături specifice, unanim acceptate, ale grupărilor criminale.
Oricare entitate infracțională catalogată drept grup criminal organizat are o ierarhie bine structurată și un lider suprem.
”Fiecărui membru al organizației îi revine un set de sarcini bine delimitat iar fiecare membru se supune necondiționat și respectă stric ordinele liderului. Orice abatere de la codul propriu de comportament al fiecărei organizații este sever sancționată de către lider.”
Uneori sancțiunile aplicate ajung până la uciderea “inculpatului” în scopul de a servi drept exemplu pentru ceilalți membri ai organizațIei.
Toate grupările organizate sunt fondate în scopul obținerii de profit făcând apel la practici ilegale iar "infracțiunile săvârșite au continuitate prin ciclicitate ori repetabilitate".
În demersul de comitere a infracțiunilor, grupările criminale sunt caracterizate de utilizarea violenței, a intimidării sau constrângerii, pentru a obține profit sau pentru a alte grupări pe care le consideră rivale.
Analizând acest criteriu de manifestare se poate face distincția între grupări pe baza vârstei și a experienței pe care o deține organizația.
Grupările nou fondate vor face mai des apel la violență crudă din dorința de a câștiga faimă și a de a se impune în zonele în care operează în vreme ce ”grupările vârstnice și bine consolidate se orientează spre dobândirea influenței prin corupție și șantaj, în domeniul politic, domeniul justiției sau în domeniul oricărui aparat administrativ” care să le permită să desfășoare activitatea fără a se expune pericolului capturării sau arestului.
O altă caracteristică a grupărilor criminale constă în ingeniozitatea planificării și coordonării operațiunilor, modurile de executare a acestora fiind din ce în ce mai subtile și mai conspirate. Trebuie menționat faptul că fiecare grupare deține mijloacele logistice și tehnice necesare expansiunii dar și mijloacele necesare eludării legii.
Totodată, o trăsătură specifică grupărilor constă în împletirea activitățiilor ilegale cu cele legale pentru a asigura spălărea veniturilor cu provenință ilicită.
I.4. Modalități de manifestare ale grupărilor criminale
Gruparile de criminalitate organizată încearcă să obțină profit din tot ce înseamna activitate ilegala.În acest sens, entitățiile criminale recurg la un amalgam de modalitați ce au ca scop eludarea legii.
Trebuie menționat faptul că nu există o grupare criminială care să activeze într-un singur domeniu, modalitațiile uzitate în comiterea infracțiunilor fiind de o complexitate deosebită și aflate intr-o relație de interdependeță.
I.4.1. Corupția
Prin corupție se întelege "devierea sistematică de la principiile de imparțialitate și echitate care trebui să stea la baza funcționării administraței publice și care presupune ca bunurile publice să fie distribuite în mod mod universal, echitabil și egal și substituirea lor cu practici care conduc la atribuirea către unii indivizi sau grupuri a unei părți disproporționate a bunurilor publice în raport cu contribuția lor."
La nivelul societății corupția este percepută ca fiind o formă de degradare morală specifică factorilor decizionali care fac abuz de putere în scopul realizării propriilor interese.
La nivel internațional ”complexitatea fenomenului necesită o abordare interdisciplinară deoarece formele corupției se întrepătrund și deseori sunt în relație de intredependență” iar forța cu care aceasta se manifestă variază în funcție de rangul persoanelor implicate în proces.
Indiferent dacă este vorba depre un regim totalitar sau unul democratic, în prezent corupția este prezentă în toate instituțiile statului continuând să se dezvolte atât pe verticală cât și pe orizontală. Cauzele care generează acest fenomen, urmările și formele în care se manifestă diferă în funcție de țară și de forma politică de guvernare. În statele dezvoltate abuzul de putere și traficul de influență sunt mult mai ușor suportabile iar urmările lor nu sunt la fel de nocive ca și în statele aflate în plin proces de tranziție.
Aruncând o privire asupra originilor, putem identifica ca factori care au contribuit la apariția și înflorirea corupției o serie de condiții vitrege de natură socială, politică economică sau culturală.
Criza econimică globală a determinat creșterea gradului de sărăcie și a limitării resurselor de subzistență. ”În condițiile în care forța de muncă se află în continuă devalorizare iar instituțiile abilitate nu reușesc sa implementeze politici și legi competente pentru stoparea fenomenului, formele și aria de mainfestare au transformat corupția într-o forță de nestăvilit.”
Cauze precum lipsa de transparență a sistemului administraței publice, lipsa autorității statului, criterii de învestire în funcții decizionale bazate pe nepotisme nu fac obiectul unor fenomene particulare. Astfel de practici au devenit o realitate a vieții instituționale și sociale care duc la degradarea iremediabilă a valorilor morale și la supradimensionarea ariei de maifestare a corupției.
Fenomenul poate fi întâlnit oriunde într-o colectivitate, de la un simplu funcționar până la șefi de stat, fapt care a promovat necesitatea compartimentării actelor de corupție în funcție de nivelul ierarhic la care se mainfestă.
În acest context, a fost elaborat conceptul de "mică corupție", "marea corupție".
Conceptul "mica corupție" se referă la ”actele de corupție săvârșite de către un funcționar public care prin deciziile lui favorizează un individ sau grup de indivizi în detrimentul altora. Acțiuniile specifice acestui tip de corupție nu afectează interesele majorității cetățeiilor unui stat.”
Conceptul de "mare corupție" se referă la corupția la nivel înalt a unui funcționar, spre exemplu un demnitar, care prin acțiunile lui afectează interesele întregului stat și ale tuturor cetățenilor.
Delimintarea între mica și marea corupție este dată de amploarea prejudiciilor aduse statului. În timp ce mica corupție este mai frecvent întâlnită, marea corupție produce pagube mult mai devastatoare.
Indiferent de forma în care se manifestă, mica și marea corupție produc pierderi substanțiale, încalcă drepturile și libertățiile fundamentale ale omului, diminuează capacitatea instituților de aplicare a ligii, afectează mediul de afaceri și mediul investițional și amenință buna funcționare a instituțiilor statului de drept, cu alte cuvinte, subminează societatea și instituțiile democratice în ansamblul lor.
I.4.2.Traficul de droguri
Substanțele chimice cu efect asupra psihicului uman sunt utilizate încă din cele mai vechi timpuri. Dacă în trecut astfel de substanțe erau administrate în scop medicinal, în prezent utilitatea lor a devenit cu totul alta, drogurile fiind generatoarele iluziei de fericire și putere.
Datorită efectelor secundare cum ar fi dependeța și în cele mai multe cazuri decesul consumatorilor, comercializarea și utilizarea substanțelor psihoactive a fost interzisă prin lege. Această interdicție a fost receptată de către infractori drept o nouă oportunitate de a câțtiga bani prin mijloace ilicite.
În contextul în care scopul principal îl constituie obținerea de profit prin metode ilicite, producerea și comercializarea drogurilor a fost rapid însușită de către grupările de crimă organizată devenind unul din elementele de specificitate.
”Accelerarea procesului de globalizare a pus premisele unor noi dimensiuni ale traficului de narCotice, acesta devenind un fenomen global iar țările care nu se confruntă cu această problemă au devenit o excepție.”
Datorită tehnologiei avansate de care dispun, organizațiile criminale au capacitatea de a controla întregul parcurs al drogurilor, de la producție până la vânzare.
”Depistarea și combaterea traficului devine tot mai dificilă deoarece rețelele infracționale aleg ca locații de producție țările în care sistemul de legi în materie este deficitar și gradul de corupție al autoritățiilor este ridicat” , iar ca rute de tranzit sunt alese țările care nu beneficiază de un sistem de control vamal eficient sau nu sunt semnatare ale tratatelor internaționale cu privire la droguri.
Traficul de droguri nu reprezintă o amenințare doar din prisma multiplicării profitului ilegal. În condițiile în care nici un stat nu dorește o populație incapabilă trebuie avute în vedere și efectele stupefiantelor asupra integității psihice deoarece narcomanii sunt persoane cu predispoziție spre afecțiuni mentale și dizabilități fizice.
Toxicomanii nu reprezintă un pericol doar pentru propria persoană ci pentru întreaga societate deoarece ca efect pe termen scurt, pe lângă inducerea fericirii drogurile pot genera și comportamente agresive care pot sfârși prin vătămarea și decesul altor persoane. Deasemenea există și situații în care narcomanii nu dețin resurse financiare și optează pentru comiterea infracținuiilor în scopul satisfacerii dependenței.
”Un alt aspect alarmant al extinderii traficului internațional de droguri este tendința tot mai actuală a cooperării între grupările de crimă organizată și rețelele teroriste. Având ca motivație identificarea unor surse de finanțare permanente și sigure, rețelele teroriste apelează tot mai des la practici specifice criminalității organizate cum ar fi traficul de droguri sau trafic de arme.”
Chiar dacă interesele fundamentale nu coincid există situații în care cele două tipuri distincte de grupări colaborează pentru înfăptuirea unui scop punctual. Apropierea dintre grupUrile teroriste și cele de crimă organizată a generat necesitatea redefiniriI conceptului de criminalitate transfrontalieră luând în considerare dimensiunile globale pe care acest fenomen se manifestă.
I.4.3. Traficul de ființe umane
Traficul de persoane și sclavia nu reprezintă un fenomen nou. Încă din cele mai vechi timpuri sclavii erau transportați din țări sărace în cele bogate pentru a contribiui la dezvoltarea economică, construirea de edificii sau prestarea de diverse servicii în interesul stăpânilor.
Chiar dacă în prezent societatea în care trăim este considerată a fi una modernă, astel de practici nu au dispărut, dimpotrivă, au devenit o manifestare specifică grupărilor criminale naționale sau transnaționale.
Ca ramură a criminalității organizate, traficul de persoane se definește, potrivit Protocolului privind Prevenirea, Combaterea și Sancționarea Traficului de Persoane, în special de Femei și Copii, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transfrontaliere, adoptată la 25 octombrie 2000, astfel:
"Traficul de persoane înseamnă recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea persoanelor, prin amenințare cu forța sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de putere sau situații de vulnerabilitate sau prin oferirea sau acceptarea de plăți sau foloase pentru obținerea consimțământului unei persoane care deține control asupra unei alte personae în scop de exploatare. Exploatarea va include, cel puțin, exploatarea prostituției sau alte forme de exploatare sexuală, muncă sau servicii forțate, sclavie sau practice similare sclaviei, servitute sau prelevare de organe."
Etapa de tranziție înspre democrație a fostelor state comuniste a fost o perioadă marcată de incertitudine și instabilitate în plan politic și economic. Schimbări ca libertatea de mișcare, liberalizarea piețelor și a schimburilor, menite a contribui la dezvoltarea societății, au fost perceput de către grupările criminlale drept noi oportunități de a obține profit.
În acest context, traficul de persoane a cunoscut o evoluție alarmantă datorită preferinței grupărilor infracționale de a trafica persoane în detrimentul drogurilor, armelor sau deșeurilor. Această nouă preferință a grupărilor este ușor de explicat în contextul în care, pe termen lung, prestațiile unei ființe umane aduc mai mult profit iar persoanele capturate sunt ușor de expolatat și subjugat, aflându-se într-o relație de dependență față de traficanți.
Dat fiind faptul că prestațiile unei persoane pot fi folosite în mai multe domenii, scopurile traficului de ființe umane includ, dar nu se limitează la: ”prostituție forțată, exploatare sexuală, muncă în condiții de sclavie, utilizare în calitate de mama surogat, cerșit, utilizare în scopuri criminale, contrabandă, adopții ilegale, mariaj forțat și prelevare de organe.”
Cele mai semnificative forme de manifestare a traficului de ființe umane sunt prestarea de favoruri sexuale și adopțiile ilegale. Datorită fragilității fizice și psihice, victimele preferate ale traficanților sunt femeile și copii. Prin constrângere și abuz, violență sau administarare de substanțe halucinogene, aceștia sunt mult mai ușor de subjugat, mulți dintre ei ajungând să dezvolte o relație de dependență față de traficanți.
Ca fenomen global, traficul de ființe umane este una dintre cele mai actuale probleme ale statelor deoarece se manifestă ca o formă de sclavie modernă în care drepturile și libertățiile persoanei, demnitatea și dreptul la viață sunt puternic încălcate.
Deși majoritatea victimelor traficului sunt femei și copii și persoanele de gen masculin sunt în atenția infractorilor pentru a fi recrutați în scopul exploatării prin muncă sau a prelevării de organe.
”Conform statisticilor, majoritatea victimelor traficului sunt persoane în vârstă de până la 25 de ani. Începând cu anul 2002 se constată o creștere a traficului cu persoane care depășesc această vârstă, acest fenomen luând amploare, îndeosebi, în rândul minorilor.”
Grupările care practică traficul de persoane sunt bine organizate și structurate, fiecărui membru revenindu-i o sarcină precis delimitată.
”Astfel putem identifica ”recrutorul”- cel care ademenește victima prin promisiuni false și o convinge de legitimitatea activităților ce urmează a fi desfășurate; ”transportatorul” și ”călăuza”- persoane care se ocupă de transportul victimei și care asigură evitarea autorităților dacă aceasta se impune; ”stăpânul”-cel care cumpără, subjugă și exploatează victima după bunul plac.”
Compartimentarea muncii în rândul traficanților nu face decât să sporească indicativul de eficiență, deoarece prin exercițiu, în timp, aceștia se specializează în eludarea legii în ceea ce privește o anumită etapă a traficului.
Procesul de recrutare a victimelor se bazează pe inteligența recrutorilor dar și pe naivitatea victimelor. Recrutorii pot fi femei, bărbați sau cupluri care, de regulă, sunt cunoscuți ai victimelor. Manipulatori fără scrupule, aceștia profită de insuficiență veniturilor persoanelor vizate și sub aspectul prestării de servicii bine remunerate în afara țării (servicii ca baby-sitter, dansatoare, ospătar, modelling) reușesc să convingă victimele de beneficiile pe care urmează să le câștige dacă aceeptă propunerea lor.
Totodată, există și alte metode de recrutare a victimelor cum ar fi: ”drogarea și răpirea, violență fizică și psihică, șantaj, munca în contul datoriilor și vânzarea de către familii sau de către autoritatea tutelară.”
Odată recrutate, victimele sunt transportate în alte orașe decât cele de proveniență sau în afara granițelor țării, unde sunt supuse unui șir continuu de abuzuri care are ca scop aducerea victimei în starea de incapacitate fizică și psihică, incapacitate de ripostă față de infractori.
Sechestrate și lovite, drogate, deposedate de bunurile personale și în cele mai multe cazuri necunoscătoare ale limbiide conversație, victimele sunt transpuse într-o relație de dependeță față de traficanți. În acestă situație singura posibilitate de supraviețuire a victimelor constă în prestarea serviciilor ordonate de către infractori.
Există și situații în care victimele reușesc să evadeze. Deși aceste persoane primesc ajutor de specialitate, atât fizic cât și psihic, traumele suferite în perioada de captivitae sunt greu sau imposibil de șters și continuă să marcheze comportamentul și existența victimelor.
Traficul de ființe umane reprezintă o violare gravă a drepturilor omului, o încălcare a legilor naționale și internaționale care atorită expansiunii la nivel global s-a transformat într-o reală sursă de insecuritate și factor de risc la adresa principiilor liberale.
Chiar dacă toate democrațiile lumii au întreprins și continuă să întreprindă măsuri pentru combaterea acestui fenomen prin realizarea de alianțe, strategii comune de prevenire și contracarare sau desfășurarea unor campanii de informare, sensibilizare și educare a populației, numărul victimelor este în continuă ascensiune iar fenomenul nu dă semne de volatizare.
I.4.4. Traficul de armament, substanțe radioactive și nucleare
Traficul ilegal cu armament a început să se dezvolte imediat după căderea blocului comunist. În prezent evoluția acestuia a devenit îngrijorătoare în contextul în care profiturile obținute sunt aproximativ identice cu cele obținute din traficul de droguri.
Implementarea unor legi severe și restricțiile impuse producătorilor de armament au ridicat dificulțăți în obținerea și deținerea legală a armelor de către persoane neautorizate. Fiind vorba despre o nouă oportunitate de a obține profit, grupările de criminalitaTe organizată nu au întârziat în a include pe listă și acest tip de comerț ilegal.
Pe fondul trasnaționalității grupărilor de crimă organizată și cooperarea dintre acestea, traficul de armament este realizeazat atât la nivel național, cât și la nivel regional și global.
”Apariția unor conflicte armate, la început în Asia și America Latină, mai apoi în Orientul Apropiat și Africa” au dus la evoluția fără precedent a vânzării de armament pe piața neagră.
Pe lângă utilitatea muniției în zonele de război, armele sunt traficate și în scopul autoapărării traficanțiilor sau a liderilor organizațiilor criminale.
”Comerțul ilicit cu muniție se poate realiza atât între țări, între guverne, grupuri de insurgenți, mișcări de rezistență sau organizații teroriste.”
Utilizarea armamentului pentru întreținerea conflictelor și pentru distrugerea a milioane de vieți este un fapt cunoscut de către toate națiuniile lumii. În prezent este înregistrat un alt aspect îngrijorător al traficului de armament și anume tendința ascendentă a grupărilor teroriste de a obține finanțe din acest tip de trafic ilegal.
Deși acțiunile celulelor teroriste sunt finanțate în general de persoane din afara grupului, o altă de sursă importantă de finanțe este obținută prin practicarea infracțiunilor specifice grupărilor de crimă oragnizată, în special traficul de arme și de droguri.
Cu toate că traficul de armament produce prejudicii colosale, mai periculos decât acesta este traficul cu materiale nucleare și substanțe radioactive.
Datorită necesității de autoapărare, protecție, dorinței de putere, de a domina sau de a influența manifestate de către state, grupuri sau persoane, traficul de substanțe radioactive și materiale nucleare a cunoscut o evoluție alarmantă amenințând astfel întreaga existență umană.
”Deasemenea este ingrijorător faptul că accesul la astfel de materiale pe piața neagră este garantat oricui dorește să achiziționeze, indiferent dacă este vorba despre o persoană, un stat sau o grupare teroristă.”
Traficul cu substanțe radioactive și cu materiale nucleare reprezită o sursă de insecuritate atât pentru securitatea internă a statelor cât și pentru securitatea internațională.
Pe lângă degradarea mediului înconjurător, utilizare acestui tip de substanțe de către răufăcători poate produce consecințe ireversibile indiviziilor și colectivitățiilor, de la mutații genetice, afecțiuni maligne până la dispariția rasei umane în cazul unui atac nuclear.
Cunoscând gravitatea problematicii, răspunsul autoritățiilor nu a întârziat să apară. În acest sens au fost încheiate colaborări la nivel internațional între state și organizații și au fost elaborate legi ce au ca scop eradicarea fenomenului. Deși toate democrațiile lumii se declară și luptă împotriva traficului de materiale nucleare, persistența lacunelor legislative și ineficiența sistemelor de supraveghere și control permit perpetuarea în ritm alert a fenomenului.
I.4.5. Spălarea de bani
Având în vedere faptul că banii dobândiți de către grupările de crimă organizată au proveniență ilicită a generat necesitatea infractorilor de a justifica, în fața legii, averile astfel dobândite. În zilele noastre procesul de spălare a banilor reprezintă un fenomen global generat de transnaționalitatea grupărilor infracționale dar și de resursele tehnologice și de persoanal angrenate în această activitate.
Comunitatea Europeană definește spălarea banilor ca acțiunea de ”convertire sau transferul unor sume de bani sau a unor proprietăți, cunoscându-se faptul că acele bunuri sunt obținute în urma unor infracțiuni, în scopul ascunderii sau deghizării originii lor ilegale sau în scopul sprijinirii unei persoane care încearcă să se sustragă de la consecințele legale pe care le implică o astfel de acțiune.”
Operațiunea de spălare a banilor reprezintă o trăsătură definitorie a criminalității organizate. O parte din banii obținuți rămân în sfera criminalității urmând a fi reinvestiți în susținerea altor ilegalități dar pe măsură ce organizația dezvoltă legături transnaționale, își extinde sfera de influență și maximizează profitul cantitatea mare de bani lichizi necesită a fi spălată pentru a ascunde adevărata proveninență.
În ultima perioadă, fenomenul a atins cote alarmante determinate în primul rând de caracterul internațional al acestor activități dar și de profesionalismul celor care le întreprind. Având la dispoziție cea mai avansată tehnologie și experți în informatică care să maipuleze o astfel de tehnologie, acțiunea de spălare a banilor prin păcălirea vigilenței autoritățiilor devine una destul de facilă.
”Operațiuniile de spălare a banilor reprezintă forma cea mai complexă de manifestare a organizațiilor criminale transfrontaliere deoarece cantitatii uriașe de bani murdari i se oferă o acoperire legală.”
Totodată reușita unui astfel de proces reprezintă încununarea cu succes a activitățiilor ilegale, spălarea banilor fiind etapa finală din circuitul infracțiunilor specifice criminalității organizate.
Globalizarea, folosirea companiilor parvan sau a companiilor fantomă, gradul ridicat de anonimitate și rapiditatea cu care se desfășoară operațiunile electornice, sunt o parte din factorii care au contribuit la dezvoltarea acestul fenomen. Lacunele legistative și inexistența unui sistem eficient de supravegehere si de control în domeniu au determinat infractorii să prefere spălarea banilor prin intermediul operațiuniilor și a tranzacțiilor bancare.
Circulația liberă a capitalulului și dezvoltarea metodelor tehnologice au dus la apariția paradisurilor fiscale. Un paradis fiscal ”are ca principală preocupare introducerea profitului ilegal în cricuitul economic legal, folosind scheme perfecționate, în vederea multiplicării fluxurilor financiare-bancare din țara respectivă și străinătate, care aparent nu au legătură între ele.”
Astfel de paradisuri fiscale s-au dezvoltat, cu preponderență.în țările în curs de dezvoltare în care populația se află în continuă creștere și țări în care există o criză a resurselor de subzistenă. În general paradisurile fiscale funcționează pe sistemul băncilor ”off-shore”.
”O bancă off-shore, reprezintă o bancă care acceptă depozite și/sau administrează bunuri,convertite în valută străină, în numele unor persoane care au domiciliul legal în altă țară.”
Rolul unor astfel de bănci este de a jongla cu reglementările legale și restricțile impuse de către autorități fără a știribi însă integralitatea capitalului. În astfel de condiții este lesne de înțeles de ce tot mai mult grupări criminale apelează la serviciile băncilor off-shore, fiind considerată o metodă de spălare a banilor care nu lasă urme.
Ca activitate specifică criminalității organizate, procesul de spălare a banilor, se desfășoară în trei etape. Totodată, există situații în care banii sunt curățați prin apelul la o singură etapă din cele trei, sau cazuri în care toate fazele se desfășoară concomitent, în cursul unei tranzacții singulare.
”Prima etapă se concretizează prin plasarea fondurilor în sistemul financiar sau în activități economice, cu scopul de a fi scoși din țara de proveniență pentru a evita controlul autorităților care să se soldeze cu detectarea sursei ilicite a veniturilor.”
Mai departe se încearcă disimularea sursei și a indentității beneficiarului fondurilor. ”De obicei, în această etapă capitalul este staratificat printr-o serie de tranzacții electronice care să împideice sucessul verificărilor desfășurate de către autorități.”
Utilizarea transferurilor electronice pentru a converti profitul ilegal este o metodă foarte eficientă deoarece debitul zilnic este foarte mare, fapt ce împiedică stabilirea cu exactitate a sumelor convertite dar și furnizarea de informații satisfăcătoare despre fiecare tranzacție.
”Etapa finală a procesului presupune integrarea banilor în sistemul economic legal și implicit convertirea acestora.” Dacă banii ajung în această etapă, procesul de identificare și de delimitare a veniturilor legale de cele ilegale devine extrem de dificil.
Deși infracțiunea de spălare a banilor nu este o infracțiune careacterizată prin violență sau o infacțiune care generează traume psihice la nivel individual, de regulă bani ce necesită a fi spălați provin din crime violente.
Faptul că fenomenul nu afectează indivizii în mod particular nu înseamnă că acesta nu produce prejudicii la nivel colectiv. Ca urmări ale acestei infracțiuni putem menționa prejudiciera economiei statelor, evaziunea fiscală și deasemenea apariția unei platforme propice dezvoltării și mutiplicării modurilor de expunere a crimminalității organizate.
I.4.6. Criminalitatea informatică.
Dezvoltarea fără precedent a tehenologiei a adus multiple beneficii umanității dar trebuie luat în considerare și reversul medaliei, respectiv modalitatea în care infractorii au perceput și utilizat o astfel de tehnologie ca pe o nouă sursă facilitatoare pentru maximizarea profiturilor.
În condițiile în care criminalitatea informatică a devenit o problemă cu care se confruntă majoritatea statelor, s-a impus necesitatea definirii și cunoașterii modului în care se manifestă infracțiunea, în scopul elaborării unor strategii eficiente în combatere și contracararea acestui fenomen.
Astfel, literatura de specialitate definește conceptul ca: ”orice acțiune ilegală în care un calculator constituie instrumentul sau obiectul delictului, orice infracțiune a cărui mijloc sau scop este influențarea funcțIei calculatorului sau orice incident legat de tehnica informatică în care o victimă a suferit sau ar fi putut să sufere un prejudiciu și din care autorul a obținut sau ar fi putut obține intenționat un profit.”
Criminalitatea informatică a devenit o industrie generatoare de venituri uriașe, așadar predilecția grupărilor de crimă organizată către astfel de practici nu reprezintă o surpriză. Atrase de raportul dintre recompensele mari și riscuri reduse furnizate de către operațiunile informatice ilicite tot mai multe grupări criminale sunt mai puțin orientate pe practicile tradiționale ale crimei organizate. Astfel au apărut rețele informatice criminale care planifică, gestionează și înfăptuiesc toate formele de infracțiuni de la fraudă, furt sau jaf.
Din păcate însă, o astfel de organizație este foarte dificil de interceptat și de eradicat de către autoritățiile abilitate. „Spre deosebire de organizațiile criminale tradiționale, astfel de grupări operează într-o manieră individualistă, membrii întâlnindu-se cel mai adesea în mediul virtual. Organizațiile sunt conduse, în general, de către un grup de bază care are sarcina de a divide responsabilitățiile membrilor în cadrul unei operațiuni în care membrii, au la rândul lor propriile rețele de care se folosesc pentru a îndeplini responsabilitățiile ce le revin.”
Facilitatea comunicațiilor, anonimitatea și acesibilitatea la instrumente necesare desfășurării operațiunilor ilicite au transformat criminalitatea informatică într-o industrie globală, deosebit de profitabilă pentru grupările criminale ce se ascund în spatele ei. Cele mai întâlnite tipuri de infracțiuni informatice sunt frauda, furtul, sabotaj și spioaj, interceptări neautorizate și alterarea datelor sau a programelor de calculator.
Un rol extrem de important în comiterea infracțiunilor informatice este atribuit internetului care facilitează comunicare și comerțul electronic din orice loc din lume și cu o viteză uluitoare. Internetul oferă multiple modalității și ținte pentru comiterea infracțiunilor iar anonimitatea caracteristică se suprapune perfect principiului conspirativității specific mediului criminal.
”Noțiunea de lume interlopă denotă ceva întunecat sau lipsit de transparență unde ceea ce se întreprinde este ascuns vederii. Tăinuirea constituie un element cheie al strategiei aplicate în crima organizată, iar internetul oferă oportunități excelente pentru păstrarea secretelor.”
În cele mai multe cazuri, grupările de crimă organizată utilizază internetul pentru a comite infracțiuni financiare ca furt, fraudă, extorcare de fonduri sau spălare de bani.
Un alt aspect al criminalității informatice, cu un grad ridicat de periculozitate, se traduce prin conceperea si răspândirea unor viruși care să penetreze sistemele informatice pentru a le deteriora sau pentru a obține parole ale unor bănci și alte date de interes.
În contextul în care atunci când vorbim despre internet ”granițele naționale devin inexistente și în condițiile în care, în prezent, nu există un cadru normativ eficient cu aplicabilitate în societatea informațională”, ciber-criminalitatea reprezintă o amenințare magistrală la adresa tuturor statelor.
Îngrijorător este faptul că, pentru a săvârși infracțiuni informatice, membrii grupărilor de crimă organizată nu trebuie să urmeze etape de perfecționare în domeniu deoarece există o mulțime de experți dispuși să își ofere servicile în sarcini punctuale sau chiar să se afilieze grupărilor, fiind atrași de profitul rapid și sigur cu riscuri minime.
În condițiile în care criminalitatea informatică a devenit o problemă globală care se perpetuează și în fața căreia toate națiuniile lumii sunt expuse, se impune necesitatea conceperii și implementării unor strategii eficiente de contracararea a fenomenului, ”răspunsuri pe termen lung care să includă colaborare, coordonare și armonizare atât la nivel internațional cât și la nivel internațional”.
I.5. Crima organizată în România
La fel ca și în alte state, pe teritoriul României au existat elemente infracționale încă din cele mai vechi timpuri. Dacă la început infracțiunile erau comise într-o manieră dezorganizată, odată cu căderea regimului comunist și implicit tranziția înspre democrație, entități criminale singulare au optat pentru colaborare în îndeplinirea scopurilor criminale. O astfel de colaborare a presupus, printre altele, stabilirea unei ierarhii și unui cod comportamental în scopul realizării într-o manieră cât mai conspirată și organizată a activitățiilor criminale.
În timp, grupările criminale constituite pe teritoriul țării au profitat de expansiunea accelerată a fenomenului și s-au racordat organizațiilor criminale internaționale, devenind un adevărat factor de risc la adresa securității naționale.
Pe fondul existenței factorilor favorizanți, fenomenul criminalității a progresat continuu, ajungând să își facă simțită prezența în toate nivelurile sociale, inclusiv în mediile decizionale economice și administrative.
”Problema criminalității a devenit o adevărată amenințare și un pericol real pentru bunăstarea națională în condițiile în care infractorii au penetrat cele mai importante instituții ale statului, iar prin intermediul corupției și a șantajului, au reușit să manipuleze factori decizionali și să aducă prejudicii majore bugetului de stat.”
Amenințarea cea mai serioasă constă în faptul că ”ținta principală a acestor grupări criminale este aceea de a face inoperante, ineficiente și chiar de a paraliza structurile statului abilitate să efectueze controlul social și să lupte împotriva lor, scop pe care îl ating prin coruperea sau subordonarea unor înalți funcționari publici din administrație, poliție, justiție, finanțe, bănci și servicii de informații, prin intermediul cărora influențează sau determină luarea, neluarea ori modificarea deciziilor economice, juridice și chiar politice.”
Dezvoltarea fenomenului criminal pe teritoriul României a fost cauzată și facilitată în primul rând de către racordarea rețelelor interne la organizațiile infractionale internaționale. Această racordare a adus cu sine preluarea mijloacelor și procedeelor specifice grupărilor dezvoltate și totodată multiplicarea domeniilor și a formelor de manifestare a criminalilor români.
Confruntate cu un număr insuficient de mecanisme de control, carențe ale cadrului legislativ și ineficiența sistemului național pe linia de prevenire și contracarare, organizațiile criminale si-au perfecționat nestingherite modalitățiile de comitere a infracțiunilor și implicit modalitățiile de eludare a legii.
Un alt factor favorizant dezvoltării fenomenului infracțional este reprezentat de poziția geografică a României, între Europa de est și cea occidentală, fapt ce a condus la penetrarea teritoriului național de către numeroși cetățeni străini, de cele mai mult ori adepți ai practicilor criminale și la adaptarea elementelor externe de crimă organizată la particularitățiile locale.
Pe fondul scăderii calității vieții, un alt factor care contribuie decisiv la amploarea fenomenului este gradul ridicat de corupție din administrația de stat de la nivelurile decizionale manifestat prin încălcări ale deontologiei profesionale, favoritism și facilitare întreprinderii de activității contrare intereselor naționale.
Entitățiile criminale de pe teritoriul României au ca specificitate activitățiile ilegale de natura: ”evaziunii fiscale de mare amploare, realizată cu concursul interesat al unor reprezentanți ai instituțiilor de stat, care oferă grupurilor implicate protecția necesară; spălarea banilor de proveniță ilicită, de obicei prin implicarea unor bănci în efectuarea de transferuri valutare în străinătate sau prin înființarea a numeroase firme pe teritoriul țării, operații de mare contrabandă, trafic de persoane și de droguri, colectarea taxelor de protecție, falsificări de monedă, documente comerciale sau de acte de identitate.”
Datorită ritmului alarmant de expansiune și profesionalizare a mediilor criminale și contrar eforturilor susținute întreprinse de către autorității, în prezent, România este catalogată ca țară de origine, țară de tranzit și țară de destinație pentru multiple infracțiuni specifice acestui flagel.
I.6. Aspecte referitoare la prevenirea și contracararea crimei organizate
Accelerarea procesului de globalizare a determinat creșterea vitezei de expansiune a criminalității organizate transfrontalieire. Fenomenul în sine precum și modalitățiile prin care se manifrestă reprezintă o amenințare majoră la adresa securității națiunilor și la drepturile fundamentale ale omului.
I.6.1. Măsuri de prevenire și contracarare întreprinse la nivel internațional
În confruntarea cu acest flagel statele democratice au luat măsurile legislative și au demarat activități necesare combaterii și contracarări. Din păcate aceste măsuri s-au dovedit insuficiente și ineficiente în fața realității criminale, a vitezei de extindere, colaborarea tot mai des întâlnită între grupări și colaborarea cu celulele teroriste. Acest context a impus necesitatea colaborării între democrațiile lumii în vederea identificării modurilor de acțiune și a contracarării fenomenului criminal.
În contextul în care interesul și valorile fundamentale ale statelor democratice converg, ”se poate observa creșterea numărului de organizații internaționale și de țări care cooperează în plan strategic și operațional în scopul protejării atât a interesului național cât și a drepturilor și libertățiilor cetățenești.”
Prin intermediul colaborării la nivel internațional nu se urmărea doare elaborarea unei legislații în domeniu unanim acceptată și aplicată, se punea mai cu seamă accentul pe schimbul de date și informații în timp real, inițierea și desfășurarea acțiunilor comune, schimb în materie de experți și organizarea de cursuri în scopul instruirii persoanlului abilitat. Totodată s-a pus accentul combaterea și contracararea fenomenului printr-o abordare multidimensională: "socială, economică, educațională, culturală a respectului între națiuni și diminuarea discriminărilor."
Conștientizarea necesității cooperării la nivel internațional a dus la programarea de multiple conferințe și întălniri de discuții organizate de către statele sau organizații internaționale angrenate în procesul de stopare a fenomenului. În cadrul acestor întâlniri sunt elaborate legi, sunt dezbătute problemele cu care se confruntă părțile prezente, se acordă sprijin reciproc, se identifică modalități de combatere a fenomenului criminal, se schimbă informații referitoare la diferite grupări transnaționale sau se planifică acțiuni comune.
În domeniul cooperării fiecare stat parte beneficiază de anumite drepturi și respectă principii legate de exercitatrea atribuțiilor în materie de infracțiuni în afara granițelor naționale, ”înlăturarea discriminărilor în ceea ce privește tratamentul tuturor statelor, o țară are dreptul să colaboreze cu orice altă țară și orice instituție cu atribuții în domeniu poate să beneficieze de aspectele cooperări.”
Deasemenea, prin intermediul conlucrării internaționale a fost posibilă "armonizarea legislaților penale și procesual-penale naționale cu cele ale statelor cu experiență în combaterea criminalității internaționale, utilizarea legală, în baza aprobării și sub supravegherea organelor de justiție a mijloacelor moderne de obținere a probelor, promovarea acordurilor și a convențiilor bi și multinaționale pentru sprijin reciproc în investigarea și judecarea crimei organizate, introducerea programelor de protecție a martorilor."
În ciuda eforturilor depuse de organismele internaționale în scopul cunoașterii și contracararării metodelor și mijloacelor prin care operează grupărilor infracționale fenomenul nu pare a se opri din expansiune. Amenințarea la adresa democrației internaționale pe care acestea o reprezintă precum și formele de manifestarea tot mai violente și mai dificil de previzionat lovesc subzistența umană în centru ei stârnind efecte devastatoare.
Un actor global important în lupta împotiva criminalității organizate transfrontaliere este Organizația Națiunilor Unite, fondată în anul 1945 și care, în prezent, numără 192 de state membre care colaborează pentru menținerea păcii și a securității internaționale.
”Conform Cartei, ONU are ca obiective majore: să mențină pacea și securitatea internațională; să dezvolte relații de prietenie între națiuni; să coopereze în rezolvarea problemelor internaționale și în promovarea respectului pentru drepturile omului și să fie un centru pentru armonizarea acțiunilor tuturor statelor.”
Ca răspuns la necesitatea prevenirii și combaterii crimei organizate tranfrontaliere, în componența ONU a fost fondat Biroul pentru Combatera Criminalității Organizate, (U.N.O.D.C.), birou a cărui misiune constă în formularea unor răspunsuri eficente pe termen lung în problematica crimei organizate, corupție, spălare de bani, migrație ilegală, trafic de persoane și nu în ultimul rând terorism internațional.
”Aceste scopuri sunt îndeplinite prin trei funcții primare: cerecetare, coordonare și oferirea suportului necesar guvernelor pentru a implementa aspecte de protocol, tratate și coNvenții referitoare la problematica criminalității și totodată sprijin financiar și tehnic în funcție de specificul mediului criminal din fiecare țară.”
Totodată un aport important în combaterea acestui flagel este adus de către Interpol (International Criminal Police Organisation), mecanism internațional de colaborare a forțelor de poliție. Numărând 190 de state membre, Interpol este o prezență globală a cărui activitate pe linia prevenirii și a combaterii criminalității este de necontenit. Fiecare stat membru beneficiază de prezența unui Birou Național Interpol a cărui activitate se mulează pe particularitățiile mediilor infracționale specifice zonei. Deasemenea, birouri ale Interpol funcționează în cadrul Organizaței Națiunilor Unite și în cadrul Uniunii Europene.
”Interpol este cea mai cuprinzătoare organizație internațională a forțelor de poliție a cărei misiune constă în asigurarea unui mediu securizat de colaborare, acces la baze de date cu caracter global, sprijin operațional și dezvoltarea resurselor umane pentru lupta împotriva fenomenului criminal.”
Având în vedere faptul că infracțiunile specifice criminalității au la bază principiul conspirativității, activitatea desfășurată de către Interpol este deosebit de benefică deoarece furnizează autoritățiilor abilitate o viziune de ansamblu asupra tendințelor manifestate de către criminali, analiză de specialitate și suport în dirijarea operațiunilor de mare amploare.
Pe fondul globalizării fenomenului criminal, măsurile de prevenire și contracarare la nivel național au devenit insuficiente și ineficiente.
Astfel, în prezent există un număr impresionant de actori statali, organizații guvernamentale și non guvernamentale care luptă cu această formă violentă de satisfacere a dorințelor interzise ce nu ține cont de nici un principiu legal sau moral și a cărei forme de manifestare prejudicează existența umană în ansamblul ei.
I.6.2. Măsuri de prevenire și contracarare întreprinse la nivel național
Elementele infracționale existente pe teritoriul României au cunoscut o evoluție explozivă în ultimii 20 de ani. Căderea regimului comunist și tranziția înspre democrație, pe lângă beneficiile aduse vieții, au reprezentat și noi oportunități ale infractorilor de a se perfecționa si de a maximiza profitul ilicit.
Pe fondul instabilității politice și a carențelor legislative existente în țara noastră, organizațiile criminale și-au desfășurat necontenite activitățile o perioadă îndelungată. În aceste condiții, necesitatea perfecționării domeniului legistativ și a instituțiilor abilitate în procesul de prevenire și contracarare, s-a impus ca necesitate.
Astfel, în anul 2003 s-a elaborat Legea nr. 39 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, care definește organizația criminală ca: "grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material."
Aderarea României la Uniunea Europeană reprezintă un moment important în lupta împotriva fenomenului deoarece această aderare a reprezentat și armonizarea legislației cu cea a U.E. Un alt aspect benefic al aderării este reprezentat de posibilitatea de a prelua aspecte legate de combatere a criminalității de la țări cu experiență în domeniu, elaborarea unor legi eficiente sau actualizarea legilor, adaptarea acestora la societatea infracțională de pe teritoriul țării, inițierea programelor de protecție a martorilor și de asistență a victimelor.
”Cele mai importante instituții ale statului cu competețe în prevenirea și combaterea criminalității organizate sunt Poliția Română, Agenția Națională Antidrog, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Direcția Națională Anticorupție, Autoritatea Națională a Vămilor, Garda Financiară, Poliția de Frontieră și Direcția Generală de Combatere a Criminalității Organizate.” În lupta împotriva crriminalității organizate, instituțiile abilitate au întreprins un efort permanent de adaptare a măsurilor necesare menținerii ordinii publice și a climatului de siguranță națională, în funcție de evoluția fenomenului în țară dar și în funcție de influența factorilor externi.
Datorită expansiunii și a manifestăriilor criminale tot mai violente și mai conspirate ”o parte din atribuțiile combaterii au fost preluate de către Serviciul Român de Informații(SRI) și de către Serviciul de Informații Externe(SIE).” Implicarea serviciilor de informații în lupta a reprezentat o ”reorientare a strategiei de combatere a criminalității organizate transfrontaliere, care era deja adoptată de statele dezvoltate din Europa de Vest, America de Nord – în prezent generalizată în plan internațional democratic.”
Totodată trebuie menționat faptul că instituțiile mai sus menționate cooperează permanant pentru realizarea unui sistem național eficient în prevenire, descurajarea și combaterea fenomenului criminal. Acest sistem național presupune, pe lângă aspecte de ordin legislativ și inițierea unor proiecte ce au ca scop sensibilizarea opiniei publice și educarea încă din școală a populației cu privire la amploarea fenomenului și la prejudiciile pe care criminalii le produc la nivelul instituțiilor statului asupra calității vieții în ansamblul ei.
În contextul globalizării criminalității organizate, măsurile întreprinse în plan intern în procesul de combatere s-au dovedit a fi insuficiente.
Astfel România a valorizat avantajele rezultate din poziția geografică și din relațiile diplomatice pentru a se implica în proiecte de colaborare pe linia prevenirii și a combaterii criminalității organizate la nivel internațional.
”Cele mai frecvente forme de mainfestare a fenomenului criminal pe teritoriul țării sunt: contrabanda de mare amploare, corupția, infracțiuni în domeniul financiar, migrație ilegală, traficul de persoane și nu în ultimul rând traficul de droguri.”
O problemă majoră cu care autoritățiile statului se confruntă tot mai des în ultima perioadă este reprezentată de traficul ilegal de persoane. Poziția geografică a favorizat tranziția victimelor pe rute de transport care includ și țara noastră. În timp, România a cunoscut o evoluție îngrijorătoare pe acest palier devenind atât țară de tranzit, cât și țară de origine sau de destinație, un nucleu al prostituției și al proxenetismului.
În aceste condiții, s-a pus un accent deosebit pe ”reglementarea aspectelor legale în domeniul traficului de ființe umane, inițierea și desfășurarea campaniilor de prevenire a populației, repatrierea și asistența victimelor.”
În contextul în care traficul ilegal de persoane reprezintă o formă gravă și violentă de încălcare a drepturilor și libertățiilor omului și o amenințare la adresa democrației statelor dar și pe fondul amplificării fără precedent a fenomenului, consider că este absolut necesar să cunoaștem aspectele teoretice și considerentele operative ale acestei infracțiuni pentru a obține victoria în lupta cu traficanții.
Pornind de la acest deziderat, în următoarele capitole voi aborda problematica traficului ilegal de ființe umane și implicațiile acestuia în România.
CAPITOLUL II
Traficul de ființe umane
În ultimii ani societatea a cunoscut o evoluție semnificativă, un proces de modernizare și dezvoltare care continuă în prezent. De beneficiile acestui proces au profitat toți cetățenii inclusiv persoanele membre a rețelelor infracționale. Internaționalizarea grupărilor criminale și profesionalizarea metodelor utilizate în comiterea infracțiunilor a generat multiplicarea domeniilor și a numărului de persoane afectate de acest fenomen.
II.1. Globalitatea traficului de persoane
În ultima perioadă se poate observa tendința criminalilor de pretutindeni de a recurge la inițierea, dezvoltarea și extinderea rețelelor de trafic de persoane. În condițiile în care o încărcătură de arme sau o doză de droguri pot fi vândute decât o singură dată, este lesne de înțeles predilecția infractorilor înspre traficul de ființe umane deoarece o persoană își poate oferi serviciile în multiple scopuri și în mai multe rânduri, pe termen lung contribuind semnificativ la creșterea câștigurilor ilegale dar și la finanțarea altor practici specifice organizațiilor criminale, practici ca traficul de droguri, trafic de arme sau contrabandă.
Traficul de persoane nu este un fenomen nou. ”Astfel de practici își au originea încă din Evul Mediu, perioadă în care sclavii erau aduși cu forța din țări sărace în țările bogate cu scopul de a contribui la dezvoltarea economiei, asigurând forța de muncă necesară edificării marilor construcții și cultivării terenurilor agricole. Deasemenea, în antichitate, războaiele reprezentau o sursă principală pentru procurarea sclavilor.”
Traficul de ființe umane reprezintă o formă modernă a sclaviei care încalcă drepturile omului amenințând securitatea individului, a valorilor sociale și morale și securitatea economică a statelor în care se manifestă. ”În condițiile în care toate democrațiile lumii consideră persoana cea mai importantă valoare socială și în contextul expansiunii alerte a fenomenului, organismele internaționale și naționale conlucrează prin eforturi constante pe linia prevenirii și combaterii acesturi flagel.”
Astfel, la nivel internațional s-au pus bazele teoretice necesare cunoașterii fenomenului și a modalitățiilor de manifestare. În acest sens, traficul de ființe umane a fost definit, potrivit Protocolului privind Prevenirea, Combaterea și Sancționarea Traficului de Persoane, în special de Femei și Copii, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transfrontaliere, adoptată la 25 octombrie 2000 ca acțiunea de ”recrutare, transport, transfer, adăpostire sau primire a persoanelor, prin amenințare cu forța sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de putere sau situații de vulnerabilitate sau prin oferirea sau acceptarea de plăți sau foloase pentru obținerea consimțământului unei persoane care deține control asupra unei alte personae în scop de exploatare. Exploatarea va include, cel puțin, exploatarea prostituției sau alte forme de exploatare sexuală, muncă sau servicii forțate, sclavie sau practice similare sclaviei, servitute sau prelevare de organe. "
Dat fiind faptul că prestațiile unei persoane pot fi folosite în mai multe domenii, modalitatea de exploatare se realizează prin prostituție forțată sau alte forme de exploatare sexuală, muncă în condiții de sclavie, muncă în contul datoriilor, utilizare în calitate de mama surogat, trafic cu femei gravide, cerșit, pornografie, utilizare în scopuri criminale, contrabandă, adopții ilegale, mariaj forțat sau prelevare de organe.
Traficul de ființe umane poate fi abordat din mai multe perspective cum ar fi cea juridică desemnând sclavia sau munca forțată, cea psihologică facând referire la experiențele traumatizante ale traficării care au efecte devastatoare asupra psihicului victimei, ”putând genera o multitudine de simptome ca șoc, anxietate, negarea de sine, depresie și tentative de suicid”. O altă perspectiva este reprezentată de cea a drepturilor omului și presupune încălcarea statutului fundamental al existenței umane, acela de ființă umană, statut din care derivă toate drepturile și libertățile fundamentale ale omului.
Contrar eforturilor și a măsurilor de prevenire și combatere întreprinse de actorii statali și non-statali, fenomenul înregistrează cote alarmate la nivel național, regional și global, expansiunea fiind tot mai greu de eradicat.
La nivelul continentului European, statele cele mai afectate sunt cele din fostul bloc comunist. În această categorie se încadrează și România, teritoriu pe care fenomenul a început să se manifeste și să se dezvolte imediat după căderea regimului dictatorial, ca urmare a unei lungi perioade de instabilitate politică, economică și socială dar și ca urmare a crizelor din statele vecine.
În continuare voi prezenta aspectele caracteristice, factorii determinanți, modul de operare și amenințările generate de acest flagel la adresa securității naționale, particularități ale manifestărilor rețelelor de trafic pe teritoriul României.
II.2. Elemente caracteristice ale traficul de persoane pe teritoriul României
În prezent, traficul de ființe umane nu reprezintă nicidecum un fenomen izolat, manifestări ale flagelului fiind întâlnite la nivel global. Procesul de democratizare a fostelor state comuniste, libera circulație și progresul tehnologiei sunt doar o serie din factorii care au avut o contribuție semnificativă la extinderea acestei forme de expunere și manifestare a grupărilor de crimă organizată.
În România fenomenul a început să ia amploare în anii 90, imediat după căderea regiumului comunist. ”Deși pe teritoriul țării existau elemente infracționale și înainte de căderea blocului comunist, acestea nu operau într-o manieră organizată și nu își făceau simțită prezența în toate domeniile vieții.” Totodată metodele folosite în comiterea infracțiunilor nu erau extrem de sofisticate, fapt ce înlesnea munca organelor cu abilități în procesul de prevenire și contracarare, tragerea la răspundere a criminalilor.
Tranziția de la elemente infracționale distincte la grupări criminale bine consolidate și organizate a însemnat profesionalizarea mediului criminal de pe teritoriul țării și afectarea a tot mai multe domenii ale vieții. În condițiile în care traficul de persoane reprezintă activitatea care stă la baza finanțării organizațiilor criminale fiind o sursă sigură și continuă de venit, infractorii din România nu au întârziat în a-și îmbogăți modalitățiile de expunere și cu astfel de practici.
Dacă la început,”victimele traficului prestau doar în interiorul granițelor, odată cu liberalizarea reglementărilor la frontiere și odată cu libertatea de mișcare, victimele au fost transportate în alte țări, de regulă caracterizate de instabilitate politică și economică, cu o legislație în domeniu insuficient armonizată, țări în care urmează a fi constrânse să presteze tot felul de servicii imorale,indecente și ilegale.”
Democratizarea statului, aderarea la Uniunea Europeană și la NATO au adus României o serie de beneficii incontestabile. Libertatea de circulație, dezvoltarea piețelor și a schimburilor au reprezentat, pentru traficanți, noi oportunități de a-și extinde activitățile la nivel regional sau global, de a îmbunătății mijloacele și metodele de eludare a legii și implicit înmulțirea profitului ilicit.
Poziția geografică a României, ca liant între Europa de este și Europa de vest, precum și instabilitatea politică și economică specifică perioadei post-comuniste, au constituit factori extrem de importanți în extinderea și ascensiunea grupărilor de crimă organizată autohtone. Pătrunderea pe teritoriul țării a entitățiilor infracționale de sorginte străină a facilitat interconectarea traficanților români cu organizații de trafic din alte țări, fundamentându-se astfel rețele specializate în trafic de carne vie care treptat s-au extins la nivel regional, continental și la nivel global. Pe lângă interconectarea grupărilor, apariția elementelor străine au contribuit și la profesionalizarea grupărilor criminale autohtone prin transmiterea și adaptarea la particularitățiile spațiului românesc a mijloacelor și metodelor de săvârșire a infracțiuniilor specifice rețelelor de trafic experimentate.
În aceste condiții, autoritățiile statului au fost luate prin surprindere de amploarea fenomenului dar și de inteligența cu care operează traficanții. ”Având în vedere faptul că legislația existentă era lacunară și instituțiile abilitate pe linia procesului de combatere a fenomenului nu știau exact cu ce se confruntă neexistând o bază teoretică clară în ceea ce privește traficul de persoane, fenomenul a atins în scurt timp, cote deosebit de alarmate.”
Ca orice fenomen, circuitul complet al traficului de persoane presupune existența unei piețe generatoare dar și a unei piețe de destinație, țări în care prestațiile victimelor sunt la mare căutare. Inițial, datorită poziței geografice și a carențelor legislative, România a fost considerată țară de tranzit.”Astfel victimele erau transportate din țările est-europene, în general din Moldova, Ucraina și Rusia în țări de destinație pe continentul nostru sau pe alte continete,” în funcție de teritoriul acaparat de rețeaua sub constrângerea căreia se aflau.
În timp, tranziția înspre democrație a României a generat o serie de schimbări politice și culturale care au determinat, la rândul lor, creșterea sărăciei, a ratei șomajului și a discriminării pe piața muncii. În astfel de condiții tot mai mulți cetățeni români au ales să emigreze în state dezvoltate, în care munca lor este mult mai bine remunerată, devenind astfel vulnerabili în fața traficanților. Totodată un mijloc rapid și eficient de a obține venit se manifestă în domeniul industriei sexuale iar în lipsa unei educații propice și în lipsa unei calificări, tot mai multe tinere au pornit pe această cale, multe dintre ele ajungând victime ale traficului intern sau extern.
În aceste condiții România a evoluat în problematica traficului de persoane devenind pe lângă țară de tranzit și țară de origine sau de destinație a victimelor. ”Cele mai frecvente țări în care sunt traficate victime de origine română sunt Italia, Spania, Marea Britanie, Turcia, Cehia și China.”
Deasemenea cele mai uzitate scopuri ale traficului de persoane de origine română sunt exploatarea sexuală și munca în condiții de sclavie. În acest sens este relevant raportul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane(ANITP) în ceea ce privește situația victimelor identificate în anul 2012. Astfel, ”din totalul de 1041 de victime identificate în anul precedent, 526 au fost exploatate sexual, 410 au fost exploatate prin muncă forțată, 48 prin cerșetorie iar 56 de victime au fost exploatate prin obligarea la comiterea de furturi și prin pornografie”.
Alarmant este faptul că, în prezent, nicio persoană nu este ferită de posibilitatea de a deveni o victimă a traficului. Femei sau bărbați, adulți sau minori, săraci sau bogați, căsătoriți sau necăsătoriți, toti avem anumite vulnerabilități pe care, traficanții prin inteligență și viclenie, știu în ce manieră să le exploateze. Deosebit de îngrijorătoare este tendința traficanților de a recruta minori, deoarece aceștia sunt la mare căutare și sunt mai ușor de subjugat, tendință susținută de statisticile existente a ultimilor ani care demonstrază că aproximativ jumătate din victimele identificate erau minore, în mare parte de sex feminin, recrutat în scopul oferirii de plăceri sexuale și pornografie iar băieții recrutați în general pentru practicarea cerșetoriei.
Efortul autorităților naționale în lupta cu rețele de trafic a fost și este extrem de dificil. În acest senes s-au creat instituții cu sarcini exclusive pe palierul prevenirii și combaterii fenomenului, s-a elaborat un set de legi adaptat specificului infracțional în plan național și s-au încheiat multiple alianțe la nivel regional și internațional și deasemenea au fost inițiate o serie de campanii de prevenire și sensibilizare a populației. Aportul acestor măsuri se reflectă în numărul mai mic de victime al anului precedent, în comparație cu ultimii doi ani. Cu toate acestea fenomenul continuă să se perpetueze cu o viteză amețitoare, ”România ocupând locul trei, după Spania și Italia, în ceea ce privește amploarea traficului de persoane la nivelul Europei”, iar dacă luăm în considerare faptul că majoritatea victimelor de pe teritoriul Spaniei și al Italiei sunt de origine română, putem afirma că problema este deosebit de îngrijorătoare, cu efecte atât asupra vieții cotidiene cât și asupra imaginii și a relațiilor internaționale ale României.
România, țară de origine, tranzit și de destinație în ceea ce privește traficului de ființe vii este o realitate imposibil de contestat, rezultatul unei lungi perioade de instabilitate politică și economică, a sărăciei, a unui nivel scăzut de educație a populației dar și a gestionării și implemntării defectuase a măsurilor specifice prevenirii și combaterii flagelui de către autoritățiile naționale cu competențe în domeniu.
II.3. Victimele traficului
Indiferent că este vorba de femei, bărbați sau de minori, toți putem ajunge, în împrejurări nefericite, victime ale traficanților. Recurtorii sunt persoane inteligente care identifică și exploatează vulnerabilitățiile persoanelor, adaptând procesul de recrutare la problemele și la necesitățiile viitoarelor victime pentru a le face acestora o ofertă de vis, greu de refuzat. În cazul în care minorii sunt cei recrutați, procesul prezintă o serie de diferențe, cel mai adesea aceștia fiind răpiți și sechestrați și cazul mult mai rar întâlnit în care părinții vând de bunăvoie și în cunoștință de cauză copii.
II.3.1.Victimele femei
Generatoare ale plăcerilor interzise, femeile sunt mult mai expuse traficului decât bărbații. Având în vedere faptul că cel mai des întâlnit scop al traficului este prestarea serviciilor de natură sexuală, naivitatea și aspectul fizic fragil al persoanelor de sex feminin reprezintă vulnerabilități de care traficanți nu se feresc să profite.
Statisticile referitoare la situația victimelor realizate de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane demonstrează faptul că în ultimii doi ani numărul victimelor adulte de sex feminin a fost mai mare decât numărul de victime de sex masculin. Astfel, în anul 2011 din totalul de 718 victime adulte identificate, 374 au fost femei și în anul 2012 din 671 victime adulte, 348 au fost de sex feminin. ”Majoritatea femeilor victime au educație medie (studii gimnaziale) și vârsta cuprinsă între 18-25 de ani, au fost recrutate în mod direct de către persoane cunoscute, prin promiterea unor locuri de muncă în străinătate, fiind exploatate sexual (67%), pe stradă, în locuințe private, cluburi, bordeluri sau hoteluri.” În ultimii ani, o parte mică din victime au fost traficate în interiorul granițelor iar cele care au părăsit țara au avut ca țări de destinație Italia, Spania, Germania, Grecia sau Franța.
II.3.2. Victimele bărbați
Victimele adulte de gen masculin sunt în general exploatate prin obligare la prestarea muncii în construcții și agricultură sau obligarea la comiterea de furturi. Majoritatea victimelor bărbați provin din mediul rural dar în comparație cu femeiile, aceștia au un nivel de educație mai ridicat, respectiv absolvirea ciclului liceal de învățământ. Modalitatea de recrutare a bărbațiilor se realizează prin contactul direct cu traficantul care promite locuri de muncă cu salariu atractiv în afara țării. ”O notă distinctă în cazul relației cu recrutorul apare în cazul bărbaților victime, majoritatea fiind recrutați de către persoane necunoscute anterior respectiv 61% din victime.”
În susținerea celor prezentate mai sus vine statistica ANITP cu privire la situația victimelor identificate în anii 2011 și 2012. În anul 2011, din 718 victime adulte identificate, 344 au fost bărbați din care 304 au fost exploatați prin muncă forțată. Statistica victimelor din anul 2012 concluzionează faptul că din totalul de 671 de victime adulte identificate, 348 au fost de sex masculin.Un procent foarte mic din totalul victimelor bărbați au fost traficați pe teritoriul țării în timp ce cea mai mare parte din ei au fost exploatați în țări ca Spania, Grecia, Germania sau Cehia.
II.3.3. Victimele minori
Datorită lipsei de experiență, a aspectului fizic fragil dar și datorită naivității minorii sunt victimele preferate ale traficanților deoarece aceștia sunt cel mai ușor de recrutat, subjagat și controlat. Datele referitoare la amploarea traficului cu minori din ultimii ani sunt deosebit de alarmante în sensul în care numărul victimelor identificate crește de la an la an.
Aflați la vârsta la care majoritatea copiilor acumulează cunoștiințe, sunt educați, au parte de afecțiune parentală și se formează ca și structură cognitivă și caracter, minorii victime ale traficanțiilor descoperă o altă realitate, una crudă și nemiloasă în care rolul lor este de a oferi plăceri interzise sau de a presta diverse servicii pentru persoane de cea mai joasă speță, amprenta experiențelor traumatizante și a tratamentele inumane la care sunt supuși fiind imposibil de șters. Factori ca lipsa experienței de viață, educație incompletă, abuz fizic sau sexual, violență domestică, dependența de droguri, influența anturajului, lipsa stimei de sine, lipsa perspectivelor și dorința de independență sunt factori care îi fac pe copii vulnerabili în fața traficanților, în același timp transformându-i în prada cea mai ușor de capturat. Majoritatea minorilor victime provin din familii biparentale și au fost recrutați în mod direct de către persoane cunoscute prin promisiunea unor locuri de muncă sau pentru prostituție. Trebuie menționat faptul că traficul de minori cunoaște o diferență extrem de mare în ceea ce privește genul victimelor. În vreme ce fetele minore sunt solicitate de către clienți pentru prestarea serviciilor de natură sexuală, băieții sunt mai puțin expuși traficului datorită absenței serviciilor pe care sunt capabili să le presteze
”Din totalul de 370 de victime minori identificate în anul 2012, 327 au fost de sex feminin și 43 de sex masculin”, raportul dintre sexe fiind unul disproporționat iar datele indică necesitatea acordării unei atenții deosebite minorelor pentru educarea și informarea acestora cu privire la aspectele traficului de persoane.
În anul 2011, statistica realizată de ANITP în ceea ce privește situația victimelor identificate, concluzionează un număr de 320 de minori traficați din care 327 de fete ce au prestat servicii de natură sexuală și 43 de băieți, majoritatea exploatați prin obligarea la cerșetorie și pornografie sau la comiterea de furt.
Comparativ cu victimele femei sau bărbați, numărul victimelor minore care sunt traficate pe teritorul țării este mai mare iar cei care părăsesc granițele naționale se îndreaptă către țări de destinație ca Spania, Italia, Germania sau Franța.
II.4. Trafic intern și trafic extern
Traficul de persoane este o activitate ce se bazează pe existența unor persoane care sunt obligate să presteze tot felul de servivii ilegale dar și pe existența unei piețe care solicită astfel de servicii. În contextul în care România este țară atât de origine și de tranzit cât și țară de destinație, victimele recrutate pe teritoriul național pot fi exploatate atât în interiorul granițelor cât și în străinătate. Exploatarea internă sau externă depinde de vechimea, experiența și de conexiunile pe care rețeaua de trafic sub constrângerea căreia se află victima, le deține cu grupări criminale din alte state.
În cazul României, ”majoritatea victimelor identificate în 2011 au fost traficate și exploatate în afara granițelor noastre, raportul trafic intern/extern fiind 28% / 72%.”
Victimele exploatate pe teritoriul țării sunt, în mare parte femei și minori. Femeile adulte sunt recrutate, în general, din rândul prostituatelor cărora li se promit sume exponențial mai mari decât cele pe care le câștigă în prezent pentru serviciile oferite. În cele mai multe cazuri acestea acceptă, fără a ști însă nimic despre tratamentul violent la care vor fi supuse, lipsa de libertate și lipsa profitului.
Minorii recrutați de pe teritoriul țării provin din familii dezorganizate sau de pe stradă și sunt în mare parte de gen feminin. Exploatarea în rândul minorilor se manifestă prin obligarea la cerșetorie, obligarea la comiterea de furturi, pornografie și exploatare sexuală.
Conform ANITP județele de proveniență ale unui număr mare de victime traficate intern sunt: Iași, Suceava, Bihor, Arad, Brașov și Argeș iar principalele județe în care a avut loc exploatarea sunt Constața, Arad, Brașov și Argeș.
În ceea ce privește traficul extern, procesul de recrutare, transport sechestrare și exploatare este mult mai laborios dar mult mai profitabil pentru traficanți. Deși traficul intern a luat amploare în ultimii ani, cele mai multe victime sunt transportate și exploatate în afara țării. Confruntate cu sărăcia, victimele sunt deosebit de atrase de locurile de muncă bine plătite în stăinatate și aleg să migreze, asumându-și astfel riscuri mari de a ajunge sub tutela traficanților.
Principalele județe de proveniență a victimelor exploatate în afara granițelor naționale sunt: Timiș, Iași, Bacău și Olt.
”În anul 2011, un număr de 743 de victime provenite din România au fost traficate pe teritoriile altor state, majoritatea state Europene (excepția de la regulă este Turcia). Astfel, 22 de state europene au fost destinație a traficului extern în cazul victimelor originare din România.”
Rapoartele Agenței Împotriva Traficului de Persoane cu privire la exploatarea externă a victimelor în anii 2011 și 2012 clasează pe primele locuri țări europene de destinație ca Italia, Germania, Spania și Grecia.
În Italia, Germania și Grecia cea mai frecventă formă de exploatare este cea sexuală, majoritatea victimelor fiind femei. Situația exploatării în Spania diferă de celălalte state, cea mai mare parte din victime, aproximativ 70% bărbați, fiind obligati la muncă forțată în condiții de sclavie.
Indiferent de vârsta, sexul sau modalitatea și locul de exploatare, toate persoanele constrânse și controlate de infractori sunt victime ale acestui flagel, fiindu-le încălcate drepturile și libertățiile fundamentale, intergitatea fizică și psihică, dreptul la viață. În aceste condiții și în contextul perpetuării fenomenului, cunoaștere de către autorități și de către cetățenii de rând a modului de operare și a consecințelor dramatice pe care traficul de persoane le are asupra indivizilor este mai mult decât necesar pentru prevenirea și combaterea acestei pete negre care planează asupra omenirii.
II.5. Factori de influență și cauze ale traficului de persoane în România.
Indiferent de statul în care se manifestă, traficul de persoane nu este un fenomen nou iar amploarea pe care acesta o cunoaște este rezultatul unui număr mare de ani de experiență și de adaptare a infractorilor la particularitățiile specifice mediilor infracționale din țara de origine, conspirarea activitățiilor ilegale și inteligență în utilizarea mijloacelor și metodelor de eludare a legii, adaptarea acestora la măsurile de contracarare întreprise de către organele abilitate.
Indiferent de zonă în care este întâlnit, traficul de ființe umane are la bază doi factori determinanți și anume factori de natură intrinsecă(factori structurali) și factori de natură extrinsecă(factori proximali). Factorii structurali sunt cei de natură economică cum ar fi săracia, efectele globalizării sau migrația forței de muncă, factori sociali ca discriminarea pe motive de sex sau inegalitate socială , factori ideologici ce presupun rasism sau xenofobie și factori politici care implică operațiuni militare, războaie, opreațiuni militare sau revolte.
În categoria factorilor proximali sunt incluse "aspectele legate de politicile publice referitoare la justiție, la respectarea legii (corupția, complicitatea statului la desfășurarea unor activități ilegale, susținerea rețelelor subterane de către reprezentanți ai statului, activități antreprenoriale ilegale, inclusiv comerțul sexual, trafic ilegal de migranți, arme și droguri) și lipsa unui parteneriat solid între societatea civilă și aparatul etatic (campanii educaționale ineficiente, lipsa conștientizării pericolului traficului în cadrul comunităților vulnerabile, apatia societății civile, slaba responsabilizare a autorităților și organizațiilor statale)."
Desigur că acești factori variază în funcție de caracteristicile națiunilor în care se manifestă, în funcție de particularitățiile sociale, politice, economice și culturale, în unele zone fiind mai pregnanți factorii structurali în timp ce în alte zone sunt mai nuanțați factorii proximali.
Referitor la situația României, țară în care atât femeile cât și copii sau bărbații sunt vulnerabili în fața traficanților, indiferent de mediul de proveniență, de nivelul de educație sau de calificarea pe care o dețin, majoritatea cauzelor traficului de persoane sunt legate de sărăcie sau de situația financiară precară, imposibilitatea obținerii unui loc de muncă bine remunerat. Principalii factori responsabli de amploarea pe care fenomenul o cunoaște în țara noastră sunt și care au o contribuție semnificativă în procesul de recrutare a victimelor sunt:
1.Climatul familial și mediul de proveniență – în general, victimele traficului sunt persoane care au crescut într-un mediu ostil, în familii în care alcolismul, conflictele și antecedentele penale sunt la ordinea zilei, de obicei familii biparentale. Deasemenea abuzul fizic, abuzul sexual sau constrângerea exerxitată de către familia de proveniență se încadrează în categoria factorilor predispozanți. Totodată privarea de afecțiunea parentală, neglijența și indiferența resimțite dezvoltă carențe emoționale, sentimente de dezintegrare și inadecvare, nevoia de a scăpa dintr-un mediu prea violent și prea constrângător. De această situație profită mulți dintre traficanții recrutori, care manifestă afecțiune față de viitoarele victime, le amăgesc cu iluzia libertății și le fac să se simtă apreciate și respectate.
Veridicitatea acestor situații este susținută de statisticile victimelor traficului din ultimii ani.” În anul 2012 din totalul de 1041 de victime, 790 provin din familii biparentale, în care violența și alcolismul sunt o constantă.”
2. Nivelul de educație – cele mai multe dintre persoane traficate nu și-au încheiat ciclul obligatoriu de educație și astfel nu au obținut o calificare care să le permită prestarea unor servicii legale bine remunerate. Chiar dacă unele victime au o calificare, lipsa locurilor de muncă le împiedică angajarea și obținerea unui salariu care să acopere minimul necesitățiilor. În absența unui loc de muncă stabil, mijloacele financiare necesare subzistenței sunt insuficiente.Aici intervin traficanții care oferă mirajul unui loc de muncă bine plătit înafara granițelor țării, precizând în această situație și legalitatea demersului. ”În anul 2011 doar 6 dintre persoanele traficate au terminat studii superioare, în timp ce 1035 dintre victime nu au terminat ciclul gimnazial sau liceeal.”
3. Existența unui model de succes – dincolo de problemele de natură financiară, un alt factor important care determină victimele să migreze este reprezentat de percepția pe care acestea o au în legătură cu posibilitățiile de autorealizare în țară. În lipsa unui loc de muncă și a unui salariu stabil se manifestă privarea de multe aspecte considerate ca fiind plăceri fundamentale ale vieții. Aici intervine și influența societății în ceea ce privește oportunitățiile slabe de satisfacție oferite de către angajatorii naționali și de către expunerea tot mai constantă la povești de succes despre migrație astfel încât în momentul în care traficanții oferă locuri de muncă în străinătatea, victimele se ghidează după modelul exemplului și acceptă benevol să părăsească țară, neștiind, în realitate, la ce tratamente urmează a fi supuse.
4. Starea civilă – marea majoritate a victimelor au o situație familială extrem de grea, fiind abandonate de către jumătatea conjugală și având copii în întreținere sau fiind necăsătorite și fără obligații în țară. În confruntarea cu dificulțăți financiare și lipsa de perspective, imposibilitatea unui trai decent, multe persoane aleg munca în alte țări, de obicei în cele dezvoltate, devenind astfel vulnerabile în fața traficanților. Statistica realizată de către Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane prinind situația victimelor pe parcursul anului 2012 arată că 752 din victime sunt necăsătorite, în vreme ce numărul victimelor căsătorite nu depășește 312 persoane.
5. Mediul de proveniență – cele mai mult din persoanele care ajung victime ale traficanților provin din mediul rural. În acest caz există o disonanță deoarece rezidența într-o aglomerație urbană ar trebui să sporească riscul de a deveni o victimă, controlul social într-un astfel de mediu fiind mai redus. Pe de altă parte, în cadrul comunitățiilor mici persoanele se cunosc bine între ele, majoritatea fiind rude. Totodată, aici există un set de norme de conduită care, dacă sunt încălcate, determină judecățide valoare la nivelul individului. În aceste condiții, numărul vicitimelor traficul de persoane cu proveniență din mediul rural ar trebui să fie mult mai mic comparativ cu mediul urban de proveniență însă statisticile existente demonstrază contrariul. Conform statisticii realizate de ANITP în ceea ce privește situația victimelor în anul 2012, 596 din victimele identificate provin din mediul rural, în timp ce doar 446 provin din mediul urban. Această situație se datorează în mare parte nivelului scăzut de educație în rândul persoanelor dim mediul rural dar și datorită sărăciei și a lipsei oportunitățiilor de a obține o calificare.
6. Vârsta și sexul – datorită faptului că exploatearea sexuală reprezintă scopul principal al traficului deființe umane, persoanele de sex feminin sunt mult mai expuse pericolului de a fi traficate în comparație cu cele de sex masculin. Pe lângă exploatare sexuală femeile pot fii folosite și în calitate de mamă surogat sau în scopul căsătoriilor de conveniență, practici specifice rețelelor de trafic. Bărbații care devin victime ale traficului prestează cel mai adesea muncă forțată în condiții de sclavie sau sunt obligați să comită furturi
”În anul precedent din totalul de 1041 de victime identificate, 665 au fost de sex feminin.”
Un alt criteriu important de recrutare a victimelor se referă la vârsta acestora. În condițiile în care minorii sunt mai ușor de păcălit și de subjugat, acesția devin victimele preferate ale traficanților. Totodată minorii sunt cei care dezvoltă mult mai repede dependeță față de infractori și cei a căror fizic fragil nu le permite să opună rezistență. Pentru a susține aceste teorii, statistica realizată de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane arată că 370 din totalul de 1041 de victime identificate în anul 2012, sunt minori din care 327 fete și 43 băieți, care prestau servicii de natură sexuală sau erau obligați la cerșetorie.
7. Factori endogeni – factori care se maifestă la nivel mental individual și se traduc în predispoziții pentru astfel de ocupații: ”deficiențe structurale ale persoanelor implicate în trafic, tarele moral – caracterial, labilitatea psihică, alienarea, orientarea anti – socială, consecințele vieții sexuale din perioada adolescenței precum și alte agresări sexuale anterioare.”
8. ”Legislația lacunară și insuficent armonizată normelor internaționale – în confruntarea cu rețelele de trafic, organele legislative trebui să dea dovadă de inteligență și previziune pentru a adapta adapta legislația existentă la tendințele de evoluție a mijloacelor și metodelor de acțiune tot mai conspirate ale traficanților și să implementeze pedepse pe măsura gravității prejudiciilor aduse victimelor și statului.” În această categorie se încadrează și controlul slab al granițelor sau ineficiență controlului.
Un alt aspect ce necesită reglementări se referă la asistența acordată victimelor care au reușit să scape din mâinile traficanților, proces îndelungat și extrem de dificil ce presupune existența unor fonduri, care în prezent, sunt insuficiente.
9. Corupția autorităților – traficul de persoane și corupția se complectează reciproc. În România, corupția a atins cote extrem de alarmante, fapt care le permite traficanților să influențeze, să manipuleze sau să șantajeze diverși funcționari publici, în scopul susținerii sau creeri premiselor securizate de efectuare a iligalitățiilor, subminând astfel întregul efort depus de alți factori în procesul de combatere a fenomenului.
10. Internaționalizarea rețelelor de trafic de persoane – dată fiind existența unor țări sursă și a unor tări de destinație în care există o piață de desfacere a serviciilor prestate de către victime, interconectarea și colaborarea rețelelor de trafic din diferite părți ale lumii nu ar trebui să fie o surpriză pentru autorități. Odată cu deschiderea frontierelor și cu pătrunderea elementelor infracționale de sorginte străină pe teritoriul României, a avut loc procesul de profesionalizare a traficanților români prin preluarea mijloacelor și metodelor de operare a criminalilor experimentați.
II.6. Etapele traficului de persoane
Profesionalizarea rețelelor de trafic a determinat repartiția sarcinilor în rândul membrilor astfel încât fiecare etapă a traficului să fie executată în cea mai inteligentă și conspirată formă, ferită de ochiul autoritățiilor. Astfel, ca etape ale traficului de ființe umane se pot distinge, recrutarea, transportul, vânzarea, sechestrarea și exploatarea. Deasemenea există varianta fericită în care victimele reușesc să scape de sub tutela traficanțiilor, în acest caz adăugându-se încă două etape și anume evadarea și, după caz, repatrierea.
II.6.1. Recrutarea.Profilul recrutorului.Metode de recrutare
În esență, recrutarea este o problemă legată de încredere în recrutor dar și de asumare a riscului din partea victimei.
Recrutarea este prima etapă a procesului de traficului de persoane, etapă în care persoana însărcinată cu identificarea și convingerea viitoarelor relizeză un contact cu acestea în scopul identificării principalilor factorilor motivaționali care ar putea determina victima să accepte propunerea făcută de către recrutor.
Realizată de către o persoană denumită generic ”recrutor”, această este cea mai dificilă etapă din întregul proces deoarece se bazeză în preponderență pe abilitățiile de manipulare și persuadare a celui cu care victima inițiază un prim contact.
Recrutorul poate fi independent, persoană însărcinată cu amăgirea victimei prin promisiuni legate, de obicei, de un serviciul stabil și bine remunerat și desigur este menționată și legalitatea demersului. "Majoritatea recrutorilor sunt bărbați cu vârsta cuprinsă înte 20 și 30 de ani,uneori mai în vârstă. Femeile recrutoare reprezintă un procent mai mic și au vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani. Există, uneori, chiar familii în care atât soțul, cât și soția și copii acestora se ocupă de recrutarea și transportul victimelor."
Deasemenea recrutorii pot lucra sub imaginea unei firme paravan, firmă de prestări servicii în afara țării, cu oferte de muncă spectaculoase ca baby-sitter, dansatoare sau barman-ospătar. Alarmant este faptul că aceste persoane însărcinate cu recrutarea reușesc să câștige încredere extrem de rapid, context în care descoperă vulnerabilitățiile financiare sau sociale ale victimelor, predispoziții care sunt exploatate fără nici un fel de scrupulă.
Deși au fost inițiate și derulate un număr mare de campanii de prevenire statisticile existente arată faptul că cei mai mulți dintre recrutori sunt persoane cunoscute de către victime, vecini, parteneri de viață sau rude. În acest sens, statistica realizată de către ANITP cu privire la ”situația victimelor din anul 2011 evidențiază faptul că din totalul de 1048 de victime identificate, 668 au fost recrutate de către persoane pe care le cunoșteau.”
Profilul recrutorului
În cele mai multe cazuri recrutorii sunt persoane cunoscute de către victime, persoane în care acestea au încredere. Înfățișarea recrutorilor denotă bogăție și prosperitate aceștia impresionându-și victimele, în general, prin povesti de succes personal. Deasemena, majoritatea recrutorilor au slujbe în domenii care implică un contact larg cu publicul, spre exemplu taximetriști, barman sau vânzător.
Recrutorii sunt persoane care în copilărie au fost cel mai adesea abuzați și care nu au avut parte de afecțiune parentală. Lipsa unui model de urmat în viață, amploarea timpului petrecut întru-un mediu în care alcoolismul, violența și infracțiunile au fost o constantă a determinat orientarea cognitivă înspre activități de natură ilicită, stimă de sine scăzută, nevoia de a controla persoanele cu care intră în contact.
Aspectul fizic-un alt principiu specific recrutorilor se referă la imaginea pe care o afișează în fața victimelor. Toți recrutorii au un aspect fizic îngrijit, care denotă bogăție. Îmbrăcămintea este în concordață cu valorile socio culturale, de cele mai mutle ori îmbrăcămite de la diverse companii de prestigiu, menită să impresioneze viitoarea victimă. Profitând de aceste aspecte, recrutorul convinge victima de a accepta oferte de muncă în străinătate prin puterea exemplului personal.
Nivel mediu de educație – recrutarea persoanelor presupune existența unor abilități de comunicare și persuasiune însușite într-o formă de educație peste nivel minim.Marea majoritate a recrutorilor sunt absolvenți de liceu sau de școli profesionale.”Această situație nu este general valabilă deoarece există și recrutori care nu au absolvit aceste forme de învățământ dar care datorită experienței de viață și implicit, experiență în cadrul grupărilor de crimă organizată, au reușit să-și educe și formeze abilitățiile necesare.”
Abilități de manipulare și disimulare – inițierea procesului de trafic se bazază pe capacitatea racrutorului de a disimula adevăratele intenții și scopuri dar și capacitatea acestuia de a convinge victimele de beneficiile ofertei pe care acesta o adresează și pe legalitatea procesului.
Ascultare activă – caracteristică indispensabilă în demersul acestui proces deoarece permite recrutorilor să identifice în cadrul discuțiilor, vulnerabilitățiile victimelor și alegerea celei mai bune oferte care să convingă victima de bunele intenții. Un alt aspect important legat de ascultarea activă se referă la legătura psihologică care se creează între traficant și victimă, aceasta fiind liberă să împărtășească problemele personale și astfel ajunge să se simtă importantă în ochii recrutorului.
Inteligență emoțională – în procesul de recrutare inteligența emoțională jocă un rol magistral, fiind caracteristica care permite recrutorilor să devină empatici cu victima, să vină în întâmpinarea necesitățiilor și a problemelor cu care aceasta se confruntă și să ofere soluții eficiente.
Comportament violent – acest tip de comportanemt este specific traficanților care se folosesc de agresiuni verbale și fizice pentru a domina și a subjuga victima, de a o aduce într-o stare de dependență.
Este foarte bine organizat – deși în momentul recrutării, victimei îi este lăsată impresia că ea deține controlul situației, în realitate traficantul este cel care planifică și stabilește etapele prin care victima va ajunge să accepte oferta. În toate situațiile recrutorul urmează un plan prestabilit, cu date și informații exacte, evenimentele neprevăzute fiind anticipate și combătute.
Metode de recrutare
Metodele de recrutare sunt de o mare diversitate fiind împărțite în metode directe și indirecte sau violente și non-violente.
Metodele directe se referă la faptul că recrutorul interacționează direct cu victima iar cele indirecte sunt aplicate de către diverse firme deținute de organizațiile criminale, cum ar fi de exemplu agențiile matrimoniale care se bazeză în principal pe naivitatea victimei sau agenții de fotomodele.
"Metodele violente de recrutare presupun răpirea persoanei, drogarea și răpirea sau vânzarea fetelor de către familiile lor, direct traficanților în timp ce metodele non violente implică oferte false de locuri de muncă în străinătate, anunțuri în mica publicitate pentru posturi de babby-sitter, menajere și dansatoare sau căsătorii de convenință. "
Cea mai prolifică metodă de recrutare se referă la amăgirea victimelor cu locuri de muncă în străinătate deoarece majoritatea victimelor provin au un nivel de trai scăzut iar promisiunea unui loc de muncă stabil și a unui salariu mare devine astfel foarte atrăgătoare.”Statistica referitoare la situația victimelor în anul 2012 arată că din 1041 de victime identificate, 438 au fost recrutate prin intermediul ofertelor de muncă în străinătate.”
Răpirea este o metodă folosită mai des în zonele slab dezvoltate în zone în care autoritățiile nu reprezintă o piedică în fața recrutorilor. În general, înainte să fie răpite victimele sunt drogate sau abuzate de către infractori cu scopul de a le produce o stare de inconștiență în care acestea să nu poată opune rezistență.Cele mai multe cazuri de drogare și răpire se petrec în cluburi de noapte sau la petreceri private.
Indiferent de metoda folosită pentru racolare, indiferent dacă aceasta este violentă sau non-violentă, odată ce obiectivul este îndeplinit, victimele suferă tratamente groaznice care lasă asupra existenței amprente imposibil de șters.
II.6.2. Transportul victimelor
Transportul victimelor se desfășoară pe anumite rute, din țara de origine în cea de destinație. Există și situații în care victimele nu sunt sunt scoase din țară, urmând să presteze în alte orașe sau alte zone decât cele de provenientă.
Transportul poate fi efectuat în mod legal, cu acordul victimei și sub pretextul unei excursii/concediu și transport ilegal pentru victime răpite sau pentru minori (caz în care infractorii falsifică documete), cu ajutorul autocarelor, bărcilor ,containerelor și pe cale aireană.
În cazul în care victima este scoasă din țară, cel care o transportă primește ajutorul unei alte persoane denumită generic ”călăuză”, persoană care are rolul de a facilita trecerea la frontieră folosind pretexte cum ar fi plecarea într-o excursie sau vacanță. O altă sarcină a călăuzei este de a scăpa de poliție sau de autoritățiile locale dacă situația o impune. Pe parcursul traseului, de obicei, este tratată civilizat pentru a nu ridica probleme la diferite frontiere și pentru a nu cere ajutor vameșilor.
II.6.3. Vânzarea victimelor
Acțiunea de vânzarea a victimei se realizează în țara de destinație, în locuri ascunse sau în bordeluri. Fără știrea ei, victima devine proprietatea unui patron iar prețul de vânzare este stabilt în funcție de vârstă și de trăsăturile fizice. Dacă victima ridică probleme traficantului, nu se supune, refuză clienți sau nu mai dă randament, aceasta va fi revândută, trecând sub tutela altui criminal, ciclu de vânzare și revânzare având posibilități nelimitate.
II.6.4. Sechestrarea și exploatarea victimelor
Sechestrarea și exploatarea reprezintă cea mai dureroasă experiență a victimelor, caracterizată prin "sechestrarea în locuri bine izolate, închise, lipsa totală a posibilitățiilor de comunicare, reținerea actelor de identitate, telefoane mobile sau a altor bunuri, tratament violent, izolare de lume, viol comis de una sau mai multe persoane, maltratare, amenințare, traficanții ajungând chiar și la omor."
Tratamentul inuman al vicimelor are ca scop aducera acestora în situația în care acestea nu mai pot opune rezistență. Deasemena unele victime sunt obligate să consume droguri și alcool, în acest mod creându-se dependența. Această dependență nu face decât să le înrăutățească situația, ele ajungând să ofere prestații de orice natură pentru a-și procura drogul.
O altă modalitate prin care traficanții subjiugă victimele se bazează pe ideea de datorie. Mai precis victimele ajung datoare pentru cazarea oferită, transport și pentru hrană. În realitate aceste datorii sunt mai mici decât prețul plătit de victime și nu se șterg niciodată.
Indiferent de modalitatea de exploatare, sexuală, prin muncă, cerșetorie sau pornografie traumele suferite lasă urme greu de șters din metalul victimelor, o parte din acestea chiar după ce au evadat și le-a fost acordată asistență de specialitate, din voință proprie sau obligate, au ajuns înapoi în mâinile traficanților.
II.6.5. Evadarea
Deși procentul este extrem de mic, există și situații în care victimele reușesc să evadeze. De regulă evadarea se realizează în condiții favorabile identificatede către victimă. Cu toate că persoanelor exploatate le este interzis să discute o serie de subiecte cu clienții, există situații în care victimele și-au relatat povestea clienților și au reușit să evadeze cu ajutorul lor. Deasemenea multe victimele au fost eliberate în urma raziilor poliției în cluburi de noapte, cluburi de stripteas sau în diverese bordeluri. În cazul în care victimele nu se aflau pe teritoriul țării, acestea s-au adresat ambasadei României din țara în care au fost exploatate, pentru a obține ajutor.
II.6.6. Repatrierea victimelor
În cazul în care victimele salvate prestau servicii în străinătate, ”repatrierea a fost realizată cu ajutorul ambasadelor sau consulatelor României,care se ocupă de formalitățiile de repatriere. Victmelor li se eliberează pașaport consular și documente de călătorie.” Odată ajunse pe teritoriul țării victimele sunt incluse în programe specializate de asistență în scopul reintegrării în societate și în scopul depășirii traumelor pe care le suferă.
II.7. Modalități de exploatare a victimelor
Având în vedere faptul că prestațiile unei persoane pot viza mai multe domenii, scopurile traficului de persoane includ: prostituția forțată sau alte forme de exploatare sexuală, muncă în condiții de sclavie ,muncă în contul datoriilor, utilizare în calitate de mama surogat, cerșit, pornografie, adopții ilegale, mariaj forțat sau prelevare de organe.
În fiecare țară în care se manifestă acest flagel, există un specific al modalitățiilor de exploatare a victimelor, în funcție de situația socio-culturală și economică a țării respective dar și în funcție de solicităriile celor care apelează la serviciile oferite de traficanți.
În România, datorită slabei educații și datorită sărăciei, cele mai pregnante modalități de exploatare a victimelor, indiferent dacă vorbim despre trafic intern sau extern, sunt exploatarea sexuală, exploatarea prin muncă și obligarea la cerșetorie.Trebuie menționat faptul că nici o formă de exploatare nu o exclude pe alta. O persoană care este obligată să cerșească poate suferi și abuzuri de natură sexuală, în funcție de nevoile și specificitatea rețelei de trafic în captivitatea căreia se află.
II.7.1. Exploatarea sexuală
Exploatarea sexuală este cea mai agresivă și cea mai animalică formă de exploatare a persoanelor. În România, victimele utilizate în scopul prestațiilor de natură sexuală sunt majoritatea femei, majore sau minore, cu un nivel de educație mediu sau minim, care în general, provin din familii dezorganizate. Cele mai multe victime de origine română sunt recrutate prin oferirea unor condiții optime pentru practicarea prostituției în afara țării sau prin promisiuni false despre locuri de muncă bine plătite în străinătate. Există și situații în care victimele sunt recrutate pentru căsătorie, cerșetorie unele din ele fiind chiar răpite.
Rapoartele realizate de către Agenția Națională împortiva Traficului de Persoane referitoare la situația victimelor identificate în ultimii demonstrază faptul exploatarea sexuală a fost și este cea mai utilizată modalitate de exploatare în rândul victimelor de origine română.
”În anul 2011, din totalul de 1041 de victime identificate, 557 au fost exploatate sexual” iar în anul 2011 mai mult de jumătate din victime au fost obligate să ofere servicii de natură sexuală majoritate în locuințe private, pe stradă sau în cluburi de noapte.
Totodată, rapoartele realizate de ANITP arată că ”în anul 2011 principalele județele sursă ale victimelor exploatate sexual au fost: Iași, Suceava, Arad și Constanța.O parte din victime au rămas pe teritoriul țării în timp ce majoritatea au fost transportate în țări ca: Italia, Germania sau Grecia.”
Tendința de expansiune a fenomenului este deosebit de alarmantă în condițiile în care traficanții recrutează femei adulte și minore, ce urmează a fi supuse unui tratament crud și violent ce are ca rezultat dependeța față de traficant, dezumanizarea, tendințe de suicid sau chiar moartea.
II.7.2. Exploatarea prin muncă forțată
Exploatarea prin muncă ocupă locul al doilea în clasamentul modalitățiilor de exploatare a victimelor de origine română. Spre deosebire de exploatarea sexuală în care cel mai des utilizat este genul feminin, în cazul exploatării prin muncă bărbații sunt mult mai vulnerabili în fața traficanților datorită forțelor fizic și a capacității susținute de efort. Minorii sunt mai puțini vulnerabili în fața acestui tip de exploatare din cauza abilitățiilor insuficient dezvoltate de a executa diferite munci, forță fizică redusă și capacitate scăzută de rezistență la efort.
”Victimele de origine română exploatate prin muncă au o proveniență majoritară din mediul rural, majoritatea (75%) sunt adulți de gen masculin, cu vârsta cuprinsă între 26-40 de ani și au un nivel de educație mediu (liceu sau școli profesionale), principalele județe de proveniență sunt Ialomița, Iași, Sălaj, Suceava și Timiș iar principalele țări de destinație sunt Spania, Grecia, Germania, Cehia și Cipru.”
Victimele acestui tip de exploatare prestează servicii în agricultură, servicii hoteliere sau muncesc în contul datoriilor generate de transport, cazare și hrană. În realitate aceste datorii față de traficanți nu sunt atât de mari și nu vor fi achitate niciodată.
Conform statisticilor realizate de către Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane,în anul 2011 din totalul de 1048 de victime identificate, 408 au fost obligate să muncească iar în anul 2012 din 1041 de victime, 410 au fost supuse acestui tip de exploatare.
II.7.3. Exploatarea prin obligarea la cerșetorie
Exploatarea prin obligarea la cerșetorie este cel mai adesea întălnită în rândul persoanelor de gen masculin, vârsta neconstituind un principiu pentru traficanți în procesul de recrutare a victimelor. Totodată acest tip de exploatare este specific traficului extern.
Ofertele de muncă avantajoasă în străinătate și promisiuni legate de o viață mai bună sunt principalele argumente prin intermediul cărora traficanții conving victimele să se deplaseze înafara țării. Odată ajuse în țara de destinație, victimele sunt plasate în rețele specializate în astfel de practicii, sunt supuse unui tratament deosebit de violent și obligate prin amenințări și șantaj să cerșească pe stradă sau în diferite locații cunoscute ca fiind pretabile obținerii profitului.
Un număr de 81 de victime au fost exploatate prin obligare la cerșetorie în anul 2011.”Deși la prima vedere nu se constată caracteristici semnificative ale victimelor exploatate prin cerșetorie, o analiză amănunțită scoate în evidență o serie de particularități: nivelul de educație al victimelor este mai scăzut, cele mai multe având cel mult studii primare finalizate, un procent de 62% din victime sunt de gen masculin iar principalele județe sursă au fost Mureș, Timiș și Brașov în special pentru destinații externe ca Franța, Italia, Germania sau Polonia.”
Raportul ANITP privind situația victimelor identificate arată că numărul de persoane supuse acestiu tip de exploatare s-a înjumătățit în anul 2012, situație datorată, în mare parte, reticienței cetățeniilor de a oferi sume de bani sau alte bunuri cerșetorilor.
Indiferent de modaliatatea de exploatare, sexuală, prin muncă sau obligarea la cerșetorie, victimele sunt supuse unui tratament inuman. Deposedarea de bunuri și acte restrângerea libertatății de mișcare, necunoașterea limbii de conversație, violența dar și dependența de substanțe toxice, nenumărate abuzuri fizice, amenințările la adresa propriei persoane sau a familiilor sunt doar unele din cauze care împiedică victimele să încerce să evadeze sau să reușească în acest demers.
În realitate numărul victimelor traficului de persoane este mult mai mare dar din cauza amenințărilor la care sunt supuse de către traficanți multe dintre ele nu recunosc tratamentele la care au fost supuse și susțin că nu au fost obligate să presteze nici un fel de serviciu. Deasemena, din cauza insuficienței și a funcționării defectoase a organismelor de combaterea a traficului de ființe umane, multe din victime nu sunt identificate sau eliberate.
II.8. Amenințări la adresa securității naționale generate de traficul de persoane
Traficul de persoane reprezintă o atingere adusă demnității și integrității ființei umane, o amenințare asupra securității individului atât fizică cât și psihică,o încălcare valorilor sociale și morale, încălcarea principiilor și a drepturilor fundamentale ale omului, dreptului la viață.
Această ramură a criminalității organizate afectează în mod direct individul prin impact și prin consecințele pe care le are asupra integrității psihice și fizice a persoanei dar și asupra sociețății în ansamblul ei prin ”influențe negative generate de amplificarea fenomenului corupției, a faptelor antisociale și violente, crearea unor mecanisme minale care obțin profituri substanțiale din acest tip de activitate afectând stabilitatea economică și securitatea regională.”
Traficul de ființe umane reprezintă activitatea de bază a grupărilor de crimă organizată. Având în vedere faptul că serviciile prestate de victime nu au un număr, un domeniu sau o arie limintată de manifestare, traficul reprezintă o sursă de venit constată a grupărilor infracționale. Profitul astfel obținut este utilizat de către infractori în susținerea altori tipuri de trafic (arme,droguri) precum și dezvoltarea altor tipuri de infracțiuni ca spălarea de bani sau evaziunea fiscală. În acest context putem afirma că traficul de persoane este pilonul organizațiilor criminale, activitatea din umbră cu un aport deosebit de alarmant la dezvoltarea economiei subterane.
Globalizarea traficului de persoane și diversificarea metodelor utilizate în comiterea infracțiunilor au generat o nouă serie de riscuri și amenințări la adresa securității naționale. Odată cu deschiderea granițelor s-au intensificat și legăturile infractorilor români cu rețele de trafic din alte țări, rețele experimentate de la care traficanții autohtoni au preluat metode de lucru și strategii eficiente de a conspira activitatea ilicită.
Criza economică ce a lovit România în ultimii ani a dus la scăderea nivelului de trai, a bunăstării materiale, amplificarea sărăciei și la reducerea locurilor de muncă disponibile. În această situație tot mai mulți români aleg să migreze în state dezvoltate în căutarea ofertelor de muncă fără forme legale, devenind astfel vulnerabili în fața traficului. Deasemenea, din lipsă de educație și lipsă de perspective tot mai multe fete tinere aleg calea cea mai ușoră de a obține venituri, oferirea serviciilor de natură sexuală pe teritoriul sau înafara țării, devenind astfel ținte sigure ale traficanțiilor.
Totodată din cauza unui număr mare de solicitării ale serviciilor oferite de traficanți există posibilitatea ”deschiderii de noi oportunități pe “piețe” restricționate până în prezent (Elveția) poate determina o mutare a criminalității generate de cetățenii români în alte zone (ex: Franța, Portugalia), către aceste destinații, în special pentru cerșetorie și exploatare sexuală.”
Conform Declarației Universale a Drepturilor Omului ”orice ființă umană are dreptul la viață, la libertate și la securitatea persoanei sale. Nici un om nu va fi ținut în sclavie, nici în servitute; sclavagismul și comerțul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor. Nici un om nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degrandante.”
Victimele traficului de ființe umane sunt lipsite de orice drepturi și trăiesc în condiții de sclavie. Odată deposedate de bunurile personale și ținute în sechestru, tratamentul violent, administrarea substanțelor halucinogene, abuzul fizic, abuzul sexual și înfometarea devin o constantă.
O altă consecință terifiantă a traficului se traduce prin afectarea integrității psihice a persoanei. Supuse unui tratament inuman și în lipsa comunicării cu exteriorul, victimele dezvoltă traume psihice, depresie, anxietate, comportament antisocial și tendințe suicidale. Chiar dacă o parte din victime evadează sau sunt eliberate la care au fost supuse lasă urme imposibil de șters.
Traficul de persoane reprezintă o încălcare gravă și violentă a drepturilor omului, o formă modernă a sclaviei care a atins cote alarmate în țara noastră. Având în vedere multitudinea dimensiuniilor afectate și riscurile generate la nivelul statului, a comunitățiilor și a indivizilor, efortul colectiv întreprins de către autoritățile cu competențe pe linia prevenirii și combaterii traficului de ființe umane repezintă mai mult decât o necesitate.
CAPITOLUL III
Prevenirea și contracararea traficului de persoane în România.
În ultimii 20 de ani fenomenul a luat o asemenea amploare încât, în prezent România este considerată țară de origine, de tranzit dar și țară de destinație în ceea ce privește traficul de persoane.
Pe teritoriul României, traficul de persoane a cunoscut o dezvoltare semnificativă începând cu anul 1990, imediat după căderea regimului comunist. Liberalizarea reglementărilor la frontiere a facilitat pătrunderea entităților infracționale străine pe teritoriul țării, entități care în timp au contribuit la profesionalizarea mediilor criminale autohtone. Această profesionalizare s-a materializat prin însușirea de către infractorii autohtoni a mijloacelor și metodelor utilizate de criminali experimentați pentru a obține venituri ilicite.
În contextul în care această infracțiune amenință atât siguranță cetățeniilor cât și și siguranța națională, organele abilitate pe linia prevenirii și combaterii fenomenului au luat o serie de măsuri în scopul descurajării oricărei forme de exploatare a persoanelor dar și în scopul destructurării rețelelor de trafic. Măsurile adoptate se traduc prin legi, tratate, acorduri de cooperare, strategii și planuri de luptă și urmează a fi prezentate pe parcursul acestui capitol.
III.1. Măsuri legislative de prevenire și contracarare a traficului de persoane
Încă de la început, respectiv perioadă anilor 90, autoritățile române au manifestat preocupări constante pentru crearea unui cadru legislativ de combatere a fenomenului infracțional. Confruntate cu un fenomen nou pentru țara noastră, eficiența măsurilor întreprinse nu a avut efectul preconizat de către autorități.De vină pentru această situație, ” în ciudă eforturilor depuse, este lipsa unui cadru teoretic eficient care să definească conceptual fenomenul crimei organizate și infracțiunile aferente sub aspectul formelor agravante ale acestor fapte ilegale.”
În vederea aderării la Uniunea Europeană, România a armonizat legislația internă cu legislația europeană, context în care a ”adoptat gradual, alături de alte state ale Uniunii Europene, un ansamblu de măsuri legislative și de alt ordin, destinate construcției, consolidării și eficientizării continue a dispozitivului național, în scopul consolidării cooperării internaționale, a prevenirii și combaterii traficului de persoane.”
În acest context, în scopul conceptualizării unui cadru legislativ eficient, în scopul reglementarii măsurilor specifice de prevenire și combatere a criminalității organizate la nivel național și internațional, în anul 2003 a fost implementată Legea nr.39 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate. Conform legii nr.39/2003, prin grup infracțional se înțelege: ”grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.”
Deasemenea, în scopul armonizării legislației interne cu cea europeană, conform Protocolului privind Prevenirea, Combaterea și Sancționarea Traficului de Persoane, în special de Femei și Copii, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transfrontaliere, traficul de persoane este definit astfel: "Traficul de persoane înseamnă recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea persoanelor, prin amenințare cu forța sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de putere sau situații de vulnerabilitate sau prin oferirea sau acceptarea de plăți sau foloase pentru obținerea consimțământului unei persoane care deține control asupra unei alte persoane în scop de exploatare. Exploatarea va include, cel puțin, exploatarea prostituției sau alte forme de exploatare sexuală, muncă sau servicii forțate, sclavie sau practice similare sclaviei, servitute sau prelevare de organe."
Aceasta definiție elaborată de către ONU este recunoscută și adoptată de majoritatea statelor, cu unele modificări, în funcție de particularitățile mediilor criminale specifice regiunii în care fenomenul se manifestă.
În România, legea de căpătâi, care definește și incriminează infracțiunea de trafic de persoane este publicată în Monitorul Oficial în data de 11 decembrie 2001, respectiv Legea 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane. Legea nu doar conceptualizează infracțiunea ci stipulează și instituțiile cu atribuții în domeniu, pedepsele ce urmează a fi săvârșite de către inculpați și aspecte referitoare la programele de asistență a victimelor
Astfel, în concordanță cu particularitățile rețelelor de trafic autohtone, traficul de persoane este definit astfel: ”Constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani, în scopul exploatării acesteia, constituie infracțiunea de trafic de minori și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.” Această definiție, utilizată la nivel național, este în concordanță cu definiția Protocolului privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special a femeilor și copiilor, definiție menționată anterior.
În funcție de prejudiciile aduse victimelor, sinucidere sau deces, pedeapsa poate crește până la 25 de ani și interzicerea unor drepturi sau detențiune pe viață. Deasemenea, legea stipulează faptul că dacă infracțiunea este săvârșită de către o persoană care face parte dintr-un grup organizat, maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani. Un alt aspect important reglementat de Legea nr.678/2001 face referire la tentativa de săvârșire a infracțiunii care se pedepsește, iar consimțământul victimei traficului nu înlătură răspunderea penală a infractorului.
Complexitatea fenomenului și metodele tot mai violente și mai inspirate de operare ale infractorilor, au determinat autoritățile să armonizeze legislația existentă noilor provocări, astfel încât, legea 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane a fost modificată și complectată de două ori prin Legea 287 din 11 octombrie 2005 și prin Legea 230 din 6 decembrie 2010.
Cele două modificări aduse legii 678/2001 reglementează aspecte de ordin conceptual și administrativ. Una din cele mai importante modificări incriminează ca fiind infracțiuni conexe traficului de persoane, obligarea la muncă forțată, cerșetorie, pornografie, utilizarea în calitate de mamă surogat, prelevarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană.
Legea 287/2005 modifică statul victimei, cu mențiunea că dacă această a săvârșit infracțiuni în perioada de captivitate, pe care le declară la începutul urmăririi penale sau dacă înlesnește capturarea inculpaților, victima nu va fi acuzată de aceste fapt. Deasemenea se modifică pedepsele atribuite traficului de minori, maximul pedepsei ajungând la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
O altă măsură întreprinsă de către autorități a constat în delimitarea din punct de vedere conceptual și legislativ a traficului de persoane față de traficul de migranți și de față de prostituție.
Traficul de migranți se referă la asigurarea intrarii ilegale a unei persoane într-un stat în care persoana nu este cetățean sau rezident, facilitarea trecerii ilegale a frontierei, acțiune din urmă căreia o persoană sau un grup de persoane obține beneficii materiale sau de altă natură. Relația dintre migrant și cel care a asigurat trecerea frontierei încetează imediat după îndeplinirea obiectivului prestabilit. În legislația română, traficul de migranți este reglementat prin legea 301/2004, Art.33. Distincția majoră între cele două infracțiuni, conform Codului Penal, constă în dimensiunea pe care acestea o afectează: ”traficul de persoane este o infracțiune împotriva libertății persoanei, comisă de către traficanți în scopul exploatării persoanei și poate să implice sau nu trecerea frontierelor, pe când traficul de migranți reprezintă o infracțiune contra intereselor publice. ”
Deși prostituția este una din practicile des întâlnite în procesul de trafic al persoanelor, aceasta este delimitată din punct de vedere conceptual și legislativ de traficul de persoane. Astfel, prostituția este definită conform Codului Penal ca ”fapta persoanei care își procură mijloacele de existență sau principalele mijloace de existență, practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.” Deasemenea, în Codul Penal, prostituția este încadrată la infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială, Art.328 și este îndreptată împotriva bunelor moravuri.
Traficul de persoane este o infracțiune care aduce atingere securității cetățeniilor, îndreptată împotriva libertății persoanei și care presupune sclavia, supunerea persoanei la muncă forțată, amenințarea, șantajul sau violul. Totodată, traficul de persoane se distinge de celelalte două fenomene prin încălcarea drepturilor și libertăți fundamentale ale omului, libertatea de mișcare, de comunicare, dreptul la demnitate, integritate fizică și psihică, dreptul la viață.
III.2. Cooperarea pe linia prevenirii și contracarării traficului de persoane la nivel național și internațional
Din cauza complexității fenomenului, elaborarea unui set de legi adaptate noilor amenințări s-au dovedit a fi insuficiente pentru a combate fenomenul criminal. Având în vedere transnaționalitatea cu care se manifesta traficul de persoane și interconectarea rețelelor din țări diferite, a fost mai mult decât necesar că România, țară de origine, de tranzit și țară de destinație, să participe activ la combaterea fenomenului pe plan internațional.
În acest sens, România a adoptat mai multe măsuri traduse prin: diverse acorduri de colaborare, tratate, elaborarea unor planuri comune de intervenție, măsuri care și-au dovedit eficientă de lungul timpului.
Principalele instrumente juridice internaționale referitoare la traficul de persoane, ratificate de România, sunt următoarele:
”1. Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptată la New York, la 15 noiembrie 2000, ratificată prin Legea nr.565/2002.” Principalul obiectiv al convenției a fost promovarea cooperării în scopul prevenirii și combaterii mai eficiente a criminalității transnaționale organizate.
”2. Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane, adoptată la 3 mai 2005, deschisă spre semnare și semnată de România la Varșovia la 16 mai 2005, ratificată prin Legea nr.300/2006.” Principalul obiectiv al acestei convenții a fost prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, garantând egalitatea dintre femei și bărbați și promovarea cooperării internaționale în domeniul luptei împotriva traficului de ființe umane.
”3. Planul Uniunii Europene privind cele mai bune practici, standarde și proceduri pentru combaterea și prevenirea traficului de ființe umane.”
Pe lângă ratificarea tratatelor, România mai cooperează prin semnarea unor acorduri de colaborare bi sau multi laterale, cu mai multe state din Europa sau cu diverse organizații ca Interpol sau Europei, în acest sens țara noastră fiind parte în mai multe acțiuni de destructurare a rețelelor de trafic transnaționale.
Pe lângă ratificarea unor legi și reglementarea sectorului de cooperarea internațională în domeniul prevenirii și combaterii traficului de persoane, pentru o eficientă sporită a fost necesară și reorganizarea instituțiilor naționale cu competență în domeniu, precum și stabilirea unor parametrii optimi de colaborare instituțională la nivel național.
În plan național, ministerul în sarcina căruia revine prevenirea și combaterea traficului de ființe umane este Ministerul Administrației și Internelor, respectiv Poliția Romana, prin intermediul structurilor specializate, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), Inspectoratul General al Poliției Române direcția de Combatere a Criminalității Organizate (DCCO).
Având în vedere gravitatea și ritmul accelerat de expansiune a fenomenului, în lupta împotriva traficului, acestor două structuri principale li se mai adaugă o serie de instituții și structuri din alte ministre ca: ”Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (Inspecția Muncii, Direcția Generală Protecția Copilului, Direcția Generală Protecția Persoanelor cu Handicap, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă), Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (Direcția Generală Educație și Învățare pe Tot Parcursul Vieții) și Ministerul Sănătății (Autoritatea de Sănătate Publică, Agenția Națională pentru Transplant).”
În condițiile în care toate democrațiile consideră persoană ca ceea mai importantă valoare a unui stat și în condițiile în care traficul de persoane reprezintă o formă modernă a sclaviei, o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, uneori încălcând chiar și dreptul la viață, preocuparea instituțiilor în vederea prevenirii și combaterii fenomenului este lesne de înțeles.
III.3. Instituții naționale cu atribuții în domeniul prevenirii și contracarării traficului de persoane.
Având în vedere faptul că traficul de persoane cunoaște o expansiune alarmată, însărcinarea domeniului de prevenirie și contracarare a fenomenului unei singure instituții este insuficientă. În acest sens, sarcinile aferente procesului de eradicare a fenomenului au fost împarțite la nivelul mai multor instituții naționale, acestea urmând sa colaboreze pentru a spori eficiența demersurilor întreprinse.În continuare voi prezenta principalele instituții naționale care se ocupă de prevenirea și contracararea fenomenului, precum și atribuțiile ce le revin în acest proces.
III.3.1. Poliția Română
Din cauza complexității fenomenului infracțional și necesitatea de a combate formele de manifestare ale acestuia, în data de 23.04.2003 se elaborează legea care statuează principialele competențe și atribuții ale Poliției Române, respectiv Legea nr.218 privind organizarea și funcționarea Poliției Romane. Articolul 1 al acestei legi stipulează faptul că Poliția Română face parte din Ministerul de Interne și „este instituția specializată a statului, care exercită atribuții privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, respectarea ordinii și liniștii publice, în condițiile legii.”
Unitatea centrală a poliției, Inspectoratul General al Poliției Române, pe lângă alte atribuții, desfășoară activități de investigare și cercetare a infracțiunilor deosebit de grave, circumscrise crimei organizate.
Unitatea specializată în ceea ce privește criminalitatea organizată este denumită Direcția de Combatere a Criminalității Organizate (DCCO). ” DCCO are competență teritorială generală și are atribuții în ceea ce privește coordonearea activității de combaterea a criminalității organizate la nivel național, în conformitate cu actele normative în vigoare. Totodată, Direcția are în subordine 15 brigăzi și 27 servicii județene cu linii de muncă corespondente structurii centrale.”
Una din liniile de muncă a DCCO este Serviciul de combatere a traficului de persoane, care desfășoară activități investigative, de urmărire penală și monitorizare, a traficului de migranți, persoane, organe, țesuturi și/sau celule de origine umană.
Încă de la înființare, Serviciul de combatere a traficului de persoane și-a dovedit eficientă și profesionalismul atât în plan național cât și în plan internațional, prin diverse colaborări punctuale și numeroase intervenții în scopul destructurării rețelelor de trafic de persoane.
III.3.2. Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane
”În data de 08.05.2005 prin Hotărârea de Guvern nr.1584 se înființează Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane și Monitorizare a Asistenței Acordate Victimelor Traficului de Persoane, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Administrației și Internelor.
Agenția are ca scop coordonarea și evaluarea activităților de prevenire a traficului de persoane și monitorizarea asistenței acordate victimelor acestuia.”
Deasemenea, actul constitutiv stipulează faptul că Agenția cooperează cu organizațiile neguvernamentale române și străine, precum și cu Organizațiile interguvernamentale în vederea conștientizării opiniei publice asupra fenomenului și consecințelor acestuia.
Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane este autoritatea națională în ceea ce privește coordonarea, evaluarea și monitorizarea aplicării politicilor în domeniul traficului de persoane de către instituțiile publice, precum și a celor din domeniul protecției și asistenței acordate victimelor acestui tip de trafic. Totodată, Agenția este puntea de legătură între victimele identificate și organele de aplicare a legii, precum și între acestea și O.N.G.- urile din țară care activează în acest domeniu.
Pe lângă aceste atribuții, în competența Agenției intră și elaborarea Strategiei de luptă împotriva traficului de persoane precum și Planul național de acțiune pe o perioadă determinată, implementarea și coordonarea campaniilor de informare a populației în scopul prevenirii traficului de ființe umane.
Agenției Națională Împotriva Traficului de Persoane are următoarea structura organizatorică:
1. Aparatul Central, format din servicii și compartimente.
2. 15 Centre Regionale (Oradea, Timișoara, Cluj Napoca, Alba-Iulia, Pitești, Craiova, Târgu Mureș, Brașov, Ploiești, București, Galați, Constanța, Iași, Bacău, Suceava) cu rol de coordonare a activității regionale din zonele de competență.
Principalele atribuții ale Agenției Națională Împotriva traficului de Persoane sunt:
Coordonarea și monitorizarea activităților de colectare, stocare, procesare, analiză, ” difuzare a datelor și informațiilor privind situația persoanelor traficate, asistența acordată victimelor traficului de persoane și reintegrării sociale a acestora și deasemenea participă la stabilirea indicatorilor și criteriilor de apreciere a dimensiunilor și caracteristicilor fenomenului traficului de persoane;”
Totodată Agenția elaborează rapoarte periodice de evaluare cu privire la situația victimelor traficului de persoane identificate dar și rapoarte cu privire la randamentul centrelor de asistență a victimelor. Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane este cea care realizează Strategia Națională Împotriva Traficului de Persoane și Planul Național de Acțiune pentru contracararea traficului de ființe umane.
ANITP centralizează și evaluează trimestrial sau ori de câte ori este nevoie toate datele furnizate de autoritățile, instituțiile și organizațiile implicate în reducerea fenomenului traficului de persoane și cele implicate în acordarea asistentei și protecției victimelor traficului de persoane. Alte atribuții care intra în competența ANITP:
– Controlează organizațiile neguvernamentale care beneficiază de Programul de Interes Național cu privire la aplicarea acestuia în domeniul asigurării asistenței victimelor traficului de persoane;
– Îndrumă persoanele care apelează linia gratuită către instituțiile ce au competență cu privire la traficul de persoane și acordă consiliere apelanților victime sau prezumtive victime ale traficului de persoane aflate în situații de criză;
– Desfășoară activități, analiză și actualizare a bazei naționale de date privind victimele traficului de persoane.
” – efectuează studii și cercetări privind diagnoza și evoluția fenomenului traficului de persoane;
– Facilitează schimbul de date și informații cu caracter statistic între instituțiile cu competențe în domeniu, din țară și din străinătate;
– Formulează propuneri pentru modificarea și completarea legislației în domeniul său de activitate;”
Conform actului constitutiv, Agenția Națională Împotriva Traficului de persoane este condusă de un președinte, în prezent comisar de poliție Romulus Ungureanu, numit în funcție de către ministrul administrației și internelor.
Printre principalele atribuțiile ale președintelui se regăsesc:
” – coordonarea națională a activității de prevenire a traficului de persoane și de acordare a protecției și asistentei victimelor traficului de persoane.
În exercitarea atribuțiilor sale, președintele emite decizii.
– Este sprijinit în activitatea sa de un director general adjunct, care este și înlocuitorul de drept al acestuia.
– Conduce întreaga activitate a Agenției;
– Coordonează activitatea de elaborare a Strategiei naționale, precum și a planurilor naționale de acțiune și acționează pentru aplicarea acestora;
– Colaborează cu instituțiile de specialitate pentru formarea și perfecționarea pregătirii profesionale a personalului propriu;
– Fundamentează și elaborează propuneri pentru bugetul anual al Agenției;
– Aprobă statul de funcții al Agenției, numește și eliberează din funcție personalul acesteia.”
În ceea ce privește finanțarea Agenției, aceasta revine integral Ministerului Administrației și Internelor și deasemenea Agenția poate primi fonduri externe nerambursabile, donații, sponsorizări și alte surse, conform legii.
III.3.2.1. Strategia Națională Împotriva Traficului de Persoane. Planul Național de Acțiune pentru implementarea strategiei.
Evoluția mediului criminal autohton a generat necesitatea implementării unei strategi care să puncteze atât particularitățile criminale din momentul elaborării cât și obiectivele și liniile de muncă în care trebuie intervenit în vederea eficientizării sistemului național de prevenire și combatere a traficului de persoane.
Conform prevederilor legale, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane este răspunzătoare de întocmirea Strategiei Naționale Împotriva Traficului de Persoane și Planul de Acțiune pentru implementarea Strategiei.
Aflată la a doua inițiativă de acest gen, ANITP a elaborat, pe baza propunerilor venite de la instituțiile cu atribuții în domenii, Strategia Națională Împotriva Traficului de Persoane pentru perioada 2012-2016 și Planul de acțiune pe perioada 2012-2014 pentru implementarea Strategiei.
Problemele identificate de prezenta Strategie se referă la percepția incompletă și eronată a populației și a mass-media cu privire la traficul de persoane. Informarea populației este absolut necesară în contextul în care, prima fază a procesului de trafic, recrutarea, este o problemă de încredere dintre traficant și victimă, aceasta din urmă fiind mințită și manipulată de către infractor.
O altă problemă ce încă persistă este legată de accentuarea dificultăților financiare și implicit scăderea bunăstării populației. În această situație tot mai mulți tineri aleg să muncească pe teritoriul altor stat, loc în care pot deveni vulnerabili în fata traficanților.În susținerea acestei constatări vin rapoartele cu privire la situația victimelor identificate, rapoarte care demonstrează că cea mai utilizat strategie de recrutare a victimelor este promisiunea falsă a unui loc de muncă în afara țării.
Deasemenea o altă problemă este reprezentată de „capacitatea restrânsă la nivelul autorităților de aplicare a legii de evaluare, anticipare și răspuns față de evoluția tipologiilor acțiunilor infracționale din domeniul traficului.”
În ceea ce privește programele de asistență și reintegrare a victimelor traficului de persoane, principala problemă este insuficiența fondurilor care să asigure buna funcționare a programelor implementate de către autorități.
Având în vedere faptul că un număr tot mai mare de victime sunt exploatate pe teritoriul altor state, se impune ”intensificarea eforturilor de cooperare internațională din partea tuturor instituțiilor cu responsabilități în lupta împotriva traficului de persoane, pentru identificarea celor mai eficiente răspunsuri în vederea prevenirii fenomenului, destructurarea rețelelor de traficanți și pentru protejarea drepturilor victimelor.”
Principalele obiective pe care Strategia își propune să le îndeplinească până în anul 2016, sunt generate de problemele identificate în sistemul național de prevenire și combatere a traficului de persoane și se referă la:
”1. Dinamizarea activităților de prevenire și a participării societății civile la derularea acestora.
2. Îmbunătățirea calității protecției și asistenței acordate victimelor traficului de persoane în vederea reintegrării sociale.
3. Îmbunătățirea capacității instituționale de investigare a infracțiunilor de trafic de persoane, precum și urmărirea profitului infracțional de către organele de urmărire penală
4. Creșterea capacității de colectare și analiză a datelor privind traficul de persoane.”
Strategia pune un accent deosebit pe întărirea cooperări instituționale naționale și transnaționale și pe reglementarea sistemului național de asistenta și reintegrare socială a victimelor, mai ales în ceea ce privește armonizarea legislației din domeniul asistenței victimelor traficului de persoane cu cele ale Uniunii Europene și ”întărirea capacității Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane de monitorizare și evaluare la nivel național a furnizorilor de servicii de protecție și asistență pentru victimele traficului de persoane.”
În ceea ce privește resursele financiare necesare implementării Strategiei naționale, acestea sunt furnizate din fonduri de la bugetul de stat, ”fonduri stabilite la nivelul Uniunii Europene pentru gestionarea traficului de persoane și desfășurarea de activități anti trafic, fonduri externe nerambursabile puse la dispoziție de finanțatori europeni sau internaționali și din donații și sponsorizări oferite și acceptate în condițiile legii.”
Pe lângă Ministerul Administrației și Internelor, alte ministere care au participat la elaborarea Strategiei au fost: ”Ministerul Public (Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism), Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (Inspecția Muncii, Direcția Generală Protecția Copilului, Direcția Generală Protecția Persoanelor cu Handicap, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă), Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (Direcția Generală Educație și Învățare pe Tot Parcursul Vieții) și Ministerul Sănătății (Autoritatea de Sănătate Publică, Agenția Națională pentru Transplant).”
La elaborarea strategiei au mai participat și diferite ONG-uri naționale cu competențe în domeniu prevenirii și combaterii traficului de persoane.
Pentru implementarea Strategiei împotriva traficului de persoane, ANITP a elaborat Planul Național de Acțiune pentru perioada 2012-2014.
Planul cuprinde cinci linii de acțiune după cum urmează:
1. Prevenirea traficului de persoane.
2. Combaterea traficului de persoane.
3. Monitorizarea traficului de persoane și a implementării politicilor.
4. Cooperarea interinstituțională și internațională.
5. Protecția, asistenta și reintegrarea socială a victimelor traficului de persoane.
În direcția prevenirii traficului de persoane, cele mai problematice aspecte se referă la:
a)” creșterea gradului de informare și conștientizare a populației în ansamblu și a grupurilor de risc privind implicațiile traficului de persoane” prin organizarea și derularea de campanii de prevenire în rândul populației, implicarea mass-media în derularea câmpenilor, sesiuni de informare a anumitor categorii ce pot intra în contact cu victimele (notari publici, personal hotelier) precum și instruirea cadrelor didactice în vederea diseminării informațiilor în rândul studențiilor.
b) reducerea vulnerabilităților ce transforma persoanele în victime pretabile prin ”organizarea de cursuri de formare profesională și aplicarea de măsuri de stimulare a ocupării persoanelor din grupurile sociale vulnerabile” și prin identificarea și acordarea de sprijin legal copiilor defavorizați.
În ceea ce privește combaterea traficului de persoane, planul de acțiune statuează ca principale obiective dezvoltarea capacității de analiza strategică a traficului de persoane, „dezvoltarea capacității de coordonare a activității de investigare și urmărire penală a infracțiunilor de trafic, armonizarea prevederilor legislației naționale din domeniul combaterii traficului de persoane cu cele ale Uniunii Europene” precum și urmărirea bunurilor și a profiturilor obținute din comiterea infracțiunii de trafic de persoane.
O altă linie de muncă ce necesită reglementari este domeniul colaborări interinstituționale și internaționale pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane. În acest caz, Planul de acțiune stabilește ca principale obiective, consolidarea cooperării între instituție cu atribuții pe acest palier, dezvoltarea canalelor de comunicare și colaborare cu state ale Uniunii Europene, intensificarea colaborării cu Ong-uri ce activează în domeniu, „atragerea de fonduri externe nerambursabile și bună utilizare a fondurilor interne precum și dezvoltarea de parteneriate strategice cu statele din regiune, membre ale Uniunii Europene și terțe, în vederea promovării și asumării de către România a statutului de lider regional în domeniul prevenirii și combaterii traficului de persoane.”
Cel mai problematic sector de muncă și care necesită cele mai multe reglementari este sectorul protecției, asistentei și a reintegrării victimelor traficului de persoane. Deși în acest segment sunt implicate mai multe instituții și Ong-uri, sectorul nu pare să funcționeze eficient. Astfel, venind în întâmpinarea necesității de sprijin a victimelor traficului de persoane, ANITP, în cadrul Planului de acțiune pe perioada 2012-2014, trasează principalele obiective ce trebuie îndeplinite pentru bună desfășurare și eficiența acestui proces.
Pentru început, Planul propune o reconfigurarea a întregului sistem de servicii acordate victimelor, reconfigurare care cuprinde și modificare și complectarea cadrului normativ în materie de protecție și asistentă, precum și armonizarea legislației naționale cu legislația Europeană.
Planul mai face referiri și la necesitatea întăririi capacități de identificare timpurie a victimelor traficului de persoane și la reglementarea serviciilor oferite de instituțiile specializate în vederea acordării serviciilor de asistență și reintegrare socială a adulților și a minorilor, precum și la „eficientizarea măsurilor de sprijinire a accesului victimelor traficului de persoane la formele de compensație financiară.”
În prezent, instituțiile cu atribuții în domeniu desfășoară activități în conformitate cu obiectivele stabilite. Obiectivele propuse de Planul național de acțiune pentru implementarea Strategiei naționale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2012 – 2016 sunt estimate a fi îndeplinite până la sfârșitul anului 2014.
III.4. Campanii de informare și prevenire a traficului de persoane.
În condițiile în care una din problemele importante și persistente în procesul de eradicare a fenomenului sclaviei moderne este lipsa de informare a cetățenilor în ceea ce privește amploarea traficului și modalitățiile uzitate de către traficanți, implementarea și desfășurarea campaniilor de informare și prevenire a populaței a devenit mai mult decât o necesitate.
Conform actului constitutiv, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoană are atribuții în implementarea și coordonarea campanilor de prevenire a traficului de persoane la nivel național. Având în vedere amploarea pe care a luat-o fenomenul și costurile ridicate de implementare a unei astfel de campanii, ANITP, pentru bună derulare a programelor și pentru eficiența acestora, este sprijinită de către Ong-uri specializate în domeniul prevenirii și combaterii traficului de persoane.
Astfel, cele mai recente campanii de prevenire coordonate de către Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane sunt:
III.4.1. ”Sandwich-ul de la miezul nopții”
În data de 25 aprilie 2013, a fost lansată de către ANITP în parteneriat cu Asociația Zâmbetul Îngerilor campania de prevenire a traficului de persoane ”Sandwich-ul de la miezul nopții”. Campania se axează în principale pe reducerea cerșetoriei și aduce informații menite să descurajeze cetățenii care, din bunăvoință și lipsa de informare, susțin acest fenomen.
” Campania urmărește informarea și responsabilizarea populației cu privire la riscurile asociate fenomenului cerșetoriei, dar și hrănirea persoanelor care trăiesc pe stradă astfel eliminându-se pretextul pentru care majoritatea cerșesc: nevoia de hrană.”
Evenimentul de lansare a campaniei a avut loc în București, în Parcul Herăstrău, iar campania se desfășoară pe o perioadă de un an, timp în care timp în care se vor oferi produse alimentare în parcuri și alte locuri publice din București oamenilor fără adăpost.
”Fondurile necesare desfășurării campaniei sunt provin din donații și sponsorizări, în mare parte de la agenți economici dar și sponsorizări din rândul cetățenilor.”
III.4.2. "Mie?! NU mi se poate întâmpla!"
Multe din tinerele de azi se considera ferite sau prea inteligente pentru a cădea victime ale traficanților.În realitate, studiile efectuate în ultimii ani releva faptul că cele mai multe din victimele salvate au fost recrutate de către persoane pe care le cunoșteau și în care aveau încredere.
În acest contex, în data de 9 mai 2012, Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane a lansat campania regională de informare „Mie?! NU mi se poate întâmpla!”. „Campania a fost implementată de Centrul Regional București al ANITP și s-a desfășurat pe o perioadă de trei luni în București și în zonele limitrofe ale capitalei.”
Campania a fost realizată în colaborare cu Metrorex și și-a propus să tragă un semnal de alarmă în rândul tinerelor cu privire la modalitățile de recrutare utilizate de traficanți punând accent pe exploatatrea sexuală a victimelor.
În cadrul acestei campanii s-au lipit afișe de informare în toate stațiile metrorex, afișe care conțineau informații și mesaje anti trafic.
III.4.3.” Prietenul tău poate fi un loverboy”
Este cunoscut faptul că în ultima perioadă, metodele violente de receptare a victimelor sunt tot mai puțin utilizate. Profitând de naivitatea tinerelor, recrutorii au găsit o metodă mai eficientă de racolare a acestora și anume metoda denumită de către autorități” metoda loverboy”.
”Loverboy” este, de regulă, un tânăr traficant, cu aspect fizic plăcut și carisma, tânăr care intra în contact cu victimele prin intermediul rețelelor de socializare și după o serie de discuții, victimele ajung să se îndrăgostească de acesta. De aici recrutarea și exploatarea devin foarte ușoare.
Făcând apel la șantajul emoțional, tânărul loverboy convinge victimele să se întâlnească în diverse locuri, de regulă locații pe care acesta le deține, iar după ce acesta le subjuga fizic victimele sunt plasate în rețele de trafic urmând a fi exploatate.
În acest context, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, a lansat în perioada 12-18 octombrie 2011, campania de prevenire la nivel național a traficului de persoane intitulată ” Prietenul tău poate fi un loverboy”.
” Campania a avut că public țintă tinerele adolescente, contex în care, prin intermediul celor 15 centre regionale, ANITP a ținut conferințe în școli și licee din toată țara”.În cadrul conferințelor tinerelor le-au fost prezentate riscurile la care se expun pe internet și metoda de recrutare” prin îndrăgostire”. Totodată au fost prezentate povesti reale ale victimelor ce au fost recrutate prin acestă metodă și un film românesc intitulat” Loverboy”, film care prezintă în detaliu felul în care recutorul acționează.
Importanța campaniilor de prevenire în rândul populației este de necontestat deoarece cea mai mare parte din populație nu cunoaște complexitatea fenomenului sau, chiar dacă fenomenul este cunoscut, de cele mai multe ori este ignorat, populația necunoscând efectele pe care traficul de ființe umane le generează la nivelul societății și a indivizilor.
III.5. Asistența și reintegrarea socială a victimelor traficului de persoane
Traficul de persoane este un fenomen și o infracțiune care încalcă drepturile fundamentale ale omului. În cadrul procesului de trafic, victimele sunt recrutate și urmează a fi exploatate fizic sau sexual, situații care lăsa urme greu de șters din memoria acestora.
Există și cazuri fericite în care victimele sunt eliberate de către autorități sau reușesc să se elibereze pe cont propriu din mâinile traficanților dar, tratamentele inumane la care au fost supuse le transformă în persoane anxioase, cu comportament antisocial, incapabile să se integreze în societate.
În acest context, pentru a eficientiza sistemul național de prevenire și combatere a traficului de persoane, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane implementează programe, coordonează, evaluată și monitorizează la nivel național aplicarea politicilor în domeniul protecției și asistenței acordate victimelor traficului de ființe umane.
Totodată, „Agenția este liantul între victima traficului de persoane și organele de aplicare a legii, precum și între acestea și O.N.G.- urile din țară care oferă servicii în acest domeniu. Agenția cooperează cu organizațiile neguvernamentale române și străine, precum și cu organizațiile interguvernamentale și în vederea conștientizării opiniei publice asupra fenomenului traficului de persoane și asupra consecințelor acestuia.”
În momentul în care autoritățile iau legătura cu victimele traficului, acestora le este adus la cunoștința faptul că pot beneficia de servicii de asistentă, oferite de instituțiile statului dar și servicii acordate de către Ong-uri ce activează în acest domeniu.
„Politica de asistență a victimelor traficului de persoane este constituită din totalitatea serviciilor oferite victimelor în vederea recuperării fizice și psihice și a reintegrării sociale. Aceste servicii pot fi oferite de către instituțiile publice, organizațiile private sau de către organizațiile nonguvernamentale.”
În acest sens victimele pot beneficia de hrană, adăpost, facilitarea identificării și ocupării unui loc de muncă, asistență psihologică, asistență medicală sau ajutor financiar dacă este cazul. Deasemenea victimele au posibilitatea de a solicita cazarea într-un centru de asistență și consiliere a victimelor traficului de persoane. Aceste centre sunt plasate în cele 15 orașe în care sunt amplasate și unitățile teritoriale ale Agenției Națională Împotriva Traficului de Persoane sau locații puse la dispoziție de către Ongleurile cu atribuții în domeniu.
Durata cazării victimei într-un centru de asistență și consiliere nu pot depăși 10 zile. Această durată poate fi prelungită, cu cel mult 3 luni sau, după caz, pe perioada procesului penal. „După expirarea acestor termene, dacă victima dorește să beneficieze în continuare de asistență și există posibilități de cazare, conducerea centrului poate aproba rămânerea victimei în centrul pentru încă o perioadă de cel mult 3 luni.”
Victimelor traficului cazate în centre de asistență le este protejată identitatea și pot beneficia de protecție fizică, mai ales în cazul în care sunt citate ca martori în procese penale sau dacă ajută autoritățile la capturarea și destructurarea rețelelor de către care au fost exploatate.
Victimele traficului de persoane pot accesa serviciile de asistență și protecție, însă de cele mai multe ori acest lucru nu are loc din cauza unor factori ce țin de „ neîncrederea în instituțiile statului, dezvoltarea deficitară a serviciilor de asistență sau de protecție; incapacitatea centrelor guvernamentale de a oferi servicii pe termen lung, birocrația, colaborarea deficitară dintre diferiți actori instituționali.”
Victimele care refuză asistența și serviciile oferite de statul român devin vulnerabile în fața traficanților și de cele mai multe ori revin în atenția acestora și din diverse motive acceptă sa fie exploatate sau sunt recapturate și prin amenințări, șantaj sau intimidare, traficanții continuă exploatarea acestora.
CAPITOLUL IV
Studiu de caz : Destructurarea unei rețele de trafic de ființe umane.
”Operațiunea Fantesia”
După cum am menționat și în capitolele anterioare, traficul de persoane nu este un fenomen izolat iar forța cu care acesta se manifestă devine din ce în ce mai greu de gestionat.
Pentru a susține afirmațiile făcute, în acest capitol voi prezenta modalitatea de lucru a unei rețele de criminalitatea organizată, rețea a cărei principlă formă de manifestare a fost traficul de persoane.
Rețeaua este cunoscută sub numele de clanul ”CORADO” și era compusă în mare parte din cetățeni români de etnie rromă dar și din cetățeni de alte naționalități. Profitând de influența pe care o exercitau în zonă de domiciliu, conexiunile pe care le-au dezvoltat în țară și în alte state, dar și datorită resurselor financiare de care au dispus, infractorii s-au constituit sub formă unei grupări de crimă organizată, cu ierarhie bine definită.
În cei patru ani în care au activat, respectiv din anul 2009 până în anul 2012, clanul ”CORADO” s-a specializat în recrutarea și exploatarea persoanelor, în total 28 de victime exploatate, traficul de droguri și trafic de arme.
Victimele traficanților provin în general din zonă de domiciliu a acestora, județul Arad, dar și din județe alăturate ( Timiș, Hunedoara). Femeile și minorii victime ale acestei grupări erau recrutați atât prin metode violente cum ar fi răpirea, cât și prin metode non violente cum ar fi promisiunea unui loc de muncă bine plătit în afara țării.
Odată recrutate, marea majoritate a victimelor erau transportate în străinătate, în țări ca Italia sau Franța unde erau exploatate sexual sau obligate să comită furturi și să cerșească. Profitul obținut de victime trecea direct în contul traficanților, mare parte din acesta urmând a fi utilizat în susținerea altor activități ilegale ca traficul de droguri sau traficul de arme.
În continuare voi prezenta modalitățile în care clanul ”CORADO” săvârșea infracțiunile, pârghiile de care se foloseau în comiterea acestora și efortul depus de autorități pentru a destructura această grupare.
În prezent, membrii grupării sunt încarcerați în sistemul penitenciarelor din țara noastră, executând pedepse cuprinse între 6 și 18 ani.
În anul 2009, în urma culegerii de informații, organele de poliție din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Combatere a Criminalității Organizate au întreprins măsuri specifice în scopul depistării unei grupări criminale organizate care avea preocupări infracționale pe linia traficului de persoane, proxenetism și exploatarea bunurilor.
Informația a fost exploatată de către organele judiciare iar în urma exploatării a fost identificat un grup de indivizi care întreprindeau activități ilicite atât în țară cât și pe teritoriul altor state, indivizi organizați ierarhic și cu mare putere de influență.
Din verificările efectuate a rezultat faptul că suspecții proveneau din localitatea Arad, județul Arad iar femeile victimele ale acestora proveneau din comune limitrofe din județele Arad, Timiș și Hunedoara, urmând să fie exploatate sexual în țara sau dincolo de granițe.
Totodată s-a stabilit faptul că gruparea infracțională racola minori din aceleași zone, aceștia fiind transportați ulterior în străinătate, legal sau ilegal, în scopul exploatării prin obligarea la cerșetorie sau furt.
Prin intermediul metodelor și mijloacelor specifice activității informative-operative, ofițerii din cadrul unității mai sus menționate au identificat cei mai importanți membrii ai grupării astfel:
1.”Generalul” – cetățean român de etnie rromă, 47 de ani, cu domiciliu în județul Arad, acesta fiind unul din liderii grupării.
2.”Aristotel” – cetățean român de etnie rromă, 42 de ani, cu domiciliul în județul Arad, cel de-al doilea lider al grupării. Trebuie menționat faptul că ”Generalul” și ”Aristotel” sunt frați .
3.”Sonica” – cetățean român de etnie rromă, 41 de ani, cu domiciliul în județul Arad, soția lui ”Generalul” și persoana însărcinată cu procesul de recrutare a victimelor.
4. ”Gigi” – cetățean român, 44 de ani, cu domiciliul în județul Timiș, însărcinat cu transportul victimelor.
5. ”Laminor” – cetățean român de etnie rromă, 25 de ani, cu domiciliul fără forme legale în Italia, fiul lui ”Sonica” și „Generalul”, persoană care se ocupa de exploatarea victimelor pe teritoriul Italiei.
6. ”Nelu” – cetățean roman, 29 de ani, cu domiciliul fără forme legale în Franța, persoana care se ocupa ce exploatarea victimelor pe teritoriul Franței.
Aceștia sunt doar o parte din membrii clanului și totodată cei mai importanți, în realitate gruparea conținea un număr de 27 de persoane, organizate ierarhic și cu sarcini delimitate.
După identificarea suspecților s-a trecut la verificarea informativă a acestora rezultatul fiind faptul că numiții ”Generalul” și ”Aristotel” sunt liderii grupării.
Tot prin intermediul practicilor specifice activității de culegere a informațiilor s-a stabilit faptul că în mediile infracționale din zona cei în cauza erau cunoscuți sub apelativul clanul ”CORADO”. Membrii calanului provin din rândul etniei rrome, majoritatea având preocupări infactionale, fiind incluși într-o rețea de trafic de persoane, mulți dintre aceștia fiind condamnați în trecut pentru fapte similare.
În zona de domiciliu, gruparea în cauză s-a făcut cunoscută prin preocupările infracționale și prin implicarea în alte activități antisociale ca reglări de conturi și angrenarea în dispute care au degenerate în violența fizică.
Deasemenea prin metode specifice activității informativ operative s-a mai stabilit faptul că traficanții racolau tinere prin intermediul faptelor de șantaj sau prin violență fizică, aducerea într-o stare de incapacitate fizică sau administrarea de diferite substanțe halucinogene, după care acestea erau transportate în afara țării pentru a presta servicii de natură sexuală.
Minorii erau racolați din rândul celor fără locuințe sau fără familii, minori care prezentau un handicap fizic iar unii dintre aceștia erau luați direct de la părinții naturali în schimbul unor sume modice de bani.
După racolarea victimelor, acestea erau preluate de alți membrii ai grupării și erau transportate în străinătate aici fiind luate în “custodie” de către alte persoane.
Din informațiile obținute din rândul surselor umane a reieșit faptul că odată ajunse la destinație, victimele erau torturate, li se administrau substanțe halucinogene și erau deposedate de bunurile personale, iar în momentul în care le era anihilata dorința de evadare, acestea erau considerate pregătite pentru a presta diverse servicii în interesul infractorilor. Indiferent de modalitatea de exploatare, victimelor le era interzis să comunice cu persoanele care apelau la serviciile lor.
Având în vedere sumele importante de bani pe care acești infractori le gestionau, în cadrul verificărilor efectuate, nu a fost exclusă varianta ca printre ilegalitățile să figureze și traficul de droguri de mare risc.
În urma consultării bazelor de date oficiale a rezultat că nici unul din suspecți nu figurau ca deținători de arme letale sau neletale, însă informațiile obținute prin mijloace și metode specifice activității informativ – operative au evidențiat faptul că o parte din membrii grupării dețineau astfel de obiecte pe care le utilizau pentru propria apărare sau pentru a constrânge și amenința alte persoane.
Din informațiile obținute în prima fază din actele procedurale premergătoare, anchetatorii au stabilit faptul că membrii clanului ”CORADO” săvârșesc infracțiuni de:
a. trafic de persoane, fapta prevăzută de către Legea nr.678/2001, actualizată prin Legea nr.230/2010
b. proxenetism,fapta prevăzută de către Codul Penal Art.329
c. trafic de droguri, faptă prevăzută de către Legea nr.143/2000, actualizată în anul 2012
d. spălare de bani, fapta prevăzută de către Legea nr.656/2002
e. nerespectarea regimului armelor și munițiilor, fapta prevăzută de Legea nr. 295/2004, actualizată în anul 2011.
După ce au fost identificați principalii suspecți și ilegalitățile comise de aceștia, ofițerii de caz au solicitat unității operative competente teritorial investigații acoperite privind toți membrii grupului infracțional. În urma acestor verificări complexe s-a stabilit comportamentul și modul de viață al acestora, anturajul, date cu privire la modalitățile în care sunt săvârșite infracțiunile, autovehicule utilizate și afaceri administrate.
Sursele umane de informații au indicat faptul că ”Generalul” este coordonatorul grupului infracțional și are o foarte mare influență în rândul comunități rrome din orașul Arad. Profitând de influența de care dispune, ”Generalul”, împreună cu ”Aristotel” au racolat în rândul grupării pe care o conduc, tineri cu un nivel scăzut de trăi, oferindu-le hrană, adăpost, bani și sentimentul de apartenență, toate în schimbul prestării serviciilor de natură ilegală.
Prin intermediul influenței, darea de mită și șantaj cei în cauză au reușit să corupă mai mulți funcționari publici care să îi ajute la înfăptuirea infracțiunilor.
Deasemenea, din investigațiile întreprinse, a rezultat faptul că cei în cauza avea cunoștințe în rândul birourilor notariale zonale, iar prin intermediul acestor pârghii obțineau procuri notariale pentru transportarea minorilor în străinătate.
În ceea ce privește victimele recrutate, majoritatea proveneau din rândul comunității rrome sărace, din familii dezorganizate sau cu istoric de violetă și abuzuri, persoane cu un nivel de trăi scăzut și care nu aveau un loc de munca stabil sau care comiteau, la rândul lor, ilegalități. Cea mai mare parte din victimele recrutate au fost exploatate în afara țării.
Pentru a nu atrage atenția în momentul trecerii frontierelor, persoanele care însoțeau minorii nu proveneau din rândul comunității rrome, iar în cazul refuzului de către notar pentru eliberarea procurii, liderii clanului contrafăceau personal înscrisurile sau obțineau ajutorul funcționarilor din punctul prin care se efectua trecerea frontierei.
Trecerea granitei de stat și drumul până la destinația prestabilită era realizat prin intermediul autoturismelor proprietate personală sau prin intermediul unor transportatori locali (în ambele situații s-au folosit pentru deplasare și autovehicule proprietate personală).
Odată ajunse la destinație (Italia sau Franța) părțile vătămate erau predate altor membrii ai rețelei și cazate în diverse locații.
Deposedate de bunurile personale, supuse la repetate abuzuri fizice și sexuale, amenințate cu moarte și lipsite de hrană, în scurt timp victimelor le dispărea dorința de eliberare, moment urmat de prestarea diverselor servicii în folosul traficanților.
Minorii erau obligati să spele parbrize din intersecțiile marilor orașe și să fure diverse bunuri, de regulă pe stradă, din buzunarele persoanelor.
Tinerele erau obligate să presteze servicii de natură sexuală în diverse locații puse la dispoziție de către traficanți iar în cazul în care refuzau, acestea erau amenințate cu moartea și agresate fizic. Deasemenea, victimelor le era interzis să întrețină conversații cu clienții, în special conversații despre situația în care se aflau.
Deși la plecarea din țară victimelor sau, după caz, familiilor acestora le erau promise sume mari de bani și bunuri, odată dominate și controlate de către traficanți, promisiunile făcute nu mai erau onorate iar sumele de bani sau bunurile obținute din exploatare reveneau în totalitate traficanților.
Mărturisirile victimelor cu identitate protejată sunt șocante și acuză în mod direct liderii clanului. Victimele relatează modalitatea în care au fost recrutate, contex în care ”Sonica” le promitea un loc de muncă bine plătit, iar unele din victime relatează faptul că au fost drogate și abuzate fizic în cluburi de noapte, după care au fost scoase din țară sub diverse amenințări.
În cazul victimelor cărora li se promitea un loc de muncă bine plătit, transportul la destinație era efectuat în condiții decente, astfel încât acestea nu bănuiau tratamentele la care urmează a fi supuse.
În ambele cazuri, odată ajunse la destinație, victimele erau abuzate fizic și sexual, li se administrau droguri în ceea mai mare parte a timpului, până în momentul în care, ne mai suportând tortura, acceptau exploatarea.
Pentru o mai bună cunoaștere a situației operative, ofițerii de caz au solicitat efectuarea unor misiuni de supraveghere operativă, sens în care au fost identificate mijloace de transport utilizate de către traficanți, rute de trafic și mai multe probe care au avut o contribuție importantă în cursul procesului penal (imagini foto și video).
O contribuție majoră în destructurarea rețelei a constat în penetrarea mediului infracțional prin introducerea unui ofițer acoperit.
Astfel, s-a obținut acordul organelor abilitate pentru introducerea în rândul membrilor grupări ”CORADO” a unui ofițer sub acoperire. Ofițerul în cauză a fost special selectat și instruit în raport cu cerințele misiuni sens în care acesta a provenit din rândul etniei rrome, vorbitor de limba rromanes, capabil să câștige încrederea traficanților și să nu ridice suspiciuni asupra lui.
După ce a fost infiltrate, ofițerul acoperit a furnizat în timp util informații și date cu privire la potențialele victime, hotărâri luate de liderii grupării, mijloace de transport folosite și imobile în care urmau a fi cazate victimele și în care are loc exploatarea acestora.
În urma penetrării mediului s-au obținut date de interes operativ privind veniturile obținute din activitățile infracționale desfășurate de către membrii grupării. Sumele obținute în străinătate erau aduse în țară, apoi pentru a spăla aceste sume de bani se achiziționau bunuri mobile (imobile tip vila, terenuri intravilane, autoturisme de lux, bijuterii).
O parte din sumele obținute erau trecute prin contabilitatea unor societăți comerciale care aveau că asociați rude ale celor în cauză.
Deasemenea, o parte din bunuri erau utilizate pentru finanțarea altor activității ilicite întreprinse clanul ”CORADO”, activități ca traficul de droguri și traficul de arme.
Ofițerul infiltrat în cadrul grupării a mai obținut date de interes operativ cu privire la redirecționarea unor tinere sau minori din alte state către Italia. Deasemenea, ofițerul acoperit a reușit să furnizeze în timp util numerele de telefon utilizate de către infractori, sens în care organele judiciare au reușit să obțină informații cu privire la viitoarele acțiuni ale clanului.
Totodată ofițerul acoperit a mai putut stabili și comunica ofițerului de caz potențiale părți vătămate care pe parcursul anchetei ar putea colabora cu organele judiciare în calitate de martori cu identitate protejată, aceștia fiind investigate în prealabil pentru a evita o eventuală scurgere de informații.
După ce s-au obținut informații relevante cu privire la activitatea ilicită întreprinsă de către gruparea organizată, anchetatorii au putut delimita principalele mijloace de proba după cum urmează:
1. declarații părți vătămate și păți civile
2. declarații inculpați
3. procese verbale
4. interceptări audio în baza autorizațiilor emise de către Tribunal
5. note de informații
6. procese verbale întocmite de către ofițerul infiltrae în mediul criminal
7. procese verbale martori și procese verbale ale martorilor cu identitate protejată
8. înscrisuri oficiale, bilanțuri contabile ale societăților comerciale în care cei în cauză au figurat că asociați unici.
9. înscrisuri contrafăcute
10. procese verbale percheziții domiciliare și procese verbale prindere în flagrant
11. procese verbale ridicare arme albe, arme letale și neletaele, substanțe stupefiante
12. referate de începerea urmăririi penale.
Considerând că dispun de mijloace de probă suficiente pentru a încrimina infractorii, forțele de ordine au dispus organizarea unui flagrant.
Astfel, în luna martie, anul 2012, în 16 de locații din județele Arad și Timiș precum și la 14 adrese din străinătate (Italia și Franța) forțele de ordine au descins împreună cu omologii acestora din țările mai sus menționate.
În urma efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost luate măsuri asiguratorii:
ordonanțe instituire sechestru pentru bunuri mobile și imobile
indisponibilizarea unor sume de bani
ridicarea unor cantități de bijuterii din aur conform inventarelor
ridicarea armelor de foc letale și neletale găsite la inculpați, cu mențiunea că printre acestea s-au aflat și arme de tip AKM
s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico științifice criminalistice balistice.
După efectuarea perchezițiilor domiciliare au fost elaborate un număr de 16 mandate de reținere, iar pentru membrii grupării arestați în străinătate organele judecătorești au obținut extrădarea acestora.
Eficienta flagrantului și a reținerii suspecților s-a datorat unei bune colaborări între forțele de ordine din România cu instituțiile au atribuții similare din alte state de pe teritoriul Uniunii Europene, în special cu Italia.
Măsurile întreprinse de către autorități au condus la destructurarea unui grup infracțional organizat care prin faptele lor pot fi catalogați ca un factor de risc la adresa siguranței cetățeanului dar și la adresa siguranței naționale.
Trimiterea în judecată a foste efectuată cu inculpații în stare de arest preventiv. Astfel, un număr de 22 inculpați au fost trimiși în judecată, martorii citați în dosar au fost în număr de 46 din care 4 au fost martori cu identitate protejată.
A fost întocmit rechizitoriul, au fost prezentate mijloacele de probă care incriminează inculpații, după care instanță de judecată a pronunțat sentința penală, inculpații fiind condamnați la pedepse privative de libertate cuprinse între 6 și 18 ani.
Inculpații au depus la instanțele superioare apeluri și recursuri, însă acestea au fost respinse ca nefondate .
În prezent, inculpații menționați în prezența speța sunt încarcerați în sistemul penitenciarelor din țara noastră, mulți dintre aceștia contopindu-și pedeapsă primită cu alte pedepse din alte cauze.
O parte din victimele traficanților și-au dat acordul de a fi introduse în programele naționale de asistență și reintegrare socială, beneficiind astfel de asistență psihologică, facilitarea obținerii unui loc de muncă și ajutor financiar.
Destructurarea rețelei de trafic de persoane a fost rezultatul a 4 ani de efort continuu pe linia identificării membrilor rețelei, a mijloacelor și metodelor uzitate în comiterea infracțiunilor și a coroborării informațiilor și a mijloacelor de probă ce au dus la arestarea membrilor clanului ”CORADO”.
Un alt aport semnificativ ce a dus la destructurarea rețelei a fost bună colaborare cu organele abilitate pe linia prevenirii și contracarării criminalității organizate transfrontaliere din statele în care gruparea de sorginte română îți desfășura activitatea.
Consider că această acțiune de colaborare la nivel internațional a forțelor de ordine ar trebui să servească drept exemplu și să deschidă porțile României înspre mai multe colaborări de acest gen deoarece criminalitatea organizată, prin forța cu care se manifestă și prin prejudiciile pe care le produce, a devenit o amenințare la adresa securității națiunilor de pretutindeni.
CONCLUZII
În prezent, dimensiunea și forța cu care criminalitatea organizată se manifestă pretutindeni în lume au transformat fenomenul în principala amenințare la adresa siguranței cetățenilor, a statelor și a principiilor democraței.
Evoluția grupărilor de criminalitate organizată este rezultatul nedorit al schimbărilor majore pe care societatea le-a experimentat în ultimii 20 de ani. Evoluția tehnologică, liberalizarea comerțului și libertatea de mișcare a persoanelor au reprezentat noi oportunități de dezvoltare a societăților criminale care, asemenea unor caracatițe și-au extins tentaculele pentru a acapara întreg mapamondul. Scopurile primordiale ale grupărilor de criminalitate organizată constă în obținerea profitului prin corupere, manipulare și dominare, influențarea procesul decizional la nivel guvernamental sau a mecanismele de control și de administrare ale statului.
Opacitatea și conspirativitatea prin care aceste nuclee își îndeplinesc scopurile criminale au creat un fel de mediu subteran inaccesibil, mediu care instaurează în întreaga lume un climat de teamă și frică. În aceste condiții, deși sunt acut resimțite, efectele nocive generate de acest fenomen au devenit greu sau chiar imposibil de cuantificat.
În ciuda eforturilor magistrale întreprinse de către organismele internaționale în direcția prevenirii și contracarării criminalității organizate, fenomenul încă se extinde într-un ritm accelerat.
Caracterizată de incertitudinea și instabilitatea regimului politic, perioada ce a urmat regiului comunist în România, a reprezentat geneza organizațiilor criminale autohtone. În ceea ce privește țara noastră, procesul de tranziție înspre democrație a însemnat pe lângă altele și liberalizarea comerțului și libertatea de circulație a persoanelor. Dincolo de beneficii, aceste schimbări au facilitat pătrunderea entităților infracționale străine pe teritoriul țării. Odată cu pătrunderea acestor entități s-a realizat și profesionalizarea mediilor criminale autohtone prin preluarea unor metode și mijloace de înfăptuire a infracțiunilor specifice criminalilor experimentați dar și conectarea cu rețelele criminale internaționale. Astfel, în condițiile unei aparat politic, administrativ și legislativ neadaptat realității infracționale, în scurt timp, țara noastră a devenit un loc prielnic manifestărilor criminale, un centru al prostituției și proxenetismului.
Activitatea cea mai uzitată de către rețelele criminale românești și totodată activitatea ce stă la baza finanțării acestor grupări este traficul de ființe umane.
Supranumit și fenomenul sclaviei moderne, prin amploarea pe care o cunoaște, traficul de persoane reprezintă o formă gravă de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului și o amenințare la adresa securității cetățenilor și a statului.
Criză economică ce a lovit România în ultimii ani a dus la scăderea nivelului de trai, a bunăstării materiale, amplificarea sărăciei și la reducerea locurilor de muncă disponibile. În această situație tot mai mulți români aleg să migreze în state dezvoltate în căutarea ofertelor de muncă fără forme legale, devenind astfel vulnerabili în fața traficanților.
Victimele traficului de ființe umane sunt lipsite de orice drepturi și trăiesc în condiții de sclavie. Odată deposedate de bunurile personale și ținute în sechestru, tratamentul violent, administrarea substanțelor halucinogene, abuzul fizic, abuzul sexual și înfometarea devin o constantă. Chiar dacă există și cazuri fericite în care victimele sunt eliberate de sub tutela traficanților, tratamentele suferite în perioada de captivitate transformă, uneori ireversibil, psihicul acestora. Trebuie deasemenea menționat faptul că, în realitate, numărul victimelor traficului este mai mare decât numărul precizat de statisticile existente în domeniu, multe dintre victime rămânând neidentificate.
Această ramură a criminalității organizate afectează în mod direct individul prin impact și prin consecințele pe care le are asupra integrității psihice și fizice a persoanei dar și asupra societății în ansamblul prin influențe negative generate de amplificarea fenomenului corupției, a faptelor antisociale și violente, crearea unor mecanisme minale care obțin profituri substanțiale din acest tip de activitate afectând economia și securitatea regională.
În acest context, modificările de natură legislativă și multiplele reorganizări instituționale în ceea ce privește sistemul național de prevenire și combatere a traficului de persoane au fost mai mult decât necesare. Deși autoritățile naționale se luptă constant cu eradicarea rețelelor de trafic de ființe umane, fenomenul continuă să se perpetueze.
Personal, consider că în ceea ce privește țara noastră, stoparea fenomenului ar trebui să înceapă cu eradicarea factorilor și a cauzelor care declanșează acest proces. Îmbunătățirea calității vieții, dezvoltarea pieței muncii, eliminarea discriminărilor sexuale și promovarea femeii în societate sunt unele din măsurile care ar reduce semnificativ numărul de persoane supuse exploatării.
Totodată consider că cetățenii români sunt insuficient informați cu privire la amploarea pe care acest flagel o cunoaște în țara noastră, precum și lipsa de informare în ceea ce privește modalitățile prin care infractorii recrutează victimele. Pentru a spori eficiența prevenirii fenomenului ar trebui concepute și implementate mai multe campanii de informare, campanii ce ar trebui derulate în școli și licee. Având în vedere faptul că în prezent internetul este locul de întâlnire a milioane de persoane consider că implementarea unor campanii de informare prin programul AdSens (serviciu internet care permite afișarea de reclame relevante pe bloguri și site-uri) ar avea o contribuție semnificativă în procesul de prevenire a populației.
În opinia mea, recrutarea victimelor traficului de ființe umane este și o problemă de naivitate a victimelor și de încredere dintre acestea și infractor. În acest sens, consider că traficul poate fi prevenit prin intermediul discuțiilor pe care părinții le poartă cu copii, discuții în care aceștia ar trebui informați de existența fenomenului și de practicile recrutorilor astfel încât, dacă este cazul, să poată gestiona și evita astfel de situații.
O altă problemă ce necesită rezolvare urgentă este ineficiența sistemului național de asistență și reintegrare a victimelor traficului de persoane. Problema este generată în principal de numărul redus de fonduri alocate acestui sector, dar și de refuzul victimelor de a accesa aceste servicii. Din nefericire, principalul motiv pentru care victimele nu accesează aceste servicii este lipsă de încredere în autoritățile statului.
Reglementarea acestui sector este absolut necesară deoarece victimele care refuză asistența revin în atenția traficanților și vulnerabile fiind, sunt recapturate.
În concluzie, pot afirma faptul că traficul de persoane este un fenomen cu impact devastatoare asupra persoanelor, a comunicațiilor și a statelor iar cât timp vor exista discrepanțe financiare majore între state și diferențe uriașe între clasele sociale, numărul victimelor va putea fi, în cel mai fericit caz diminuat dar niciodată redus la zero.
ANEXE
ANEXA NR.1
Statistica victimelor traficului de persoane identificate în ultimii ani.
Statistică realizată de către Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, București, 2013
ANEXA Nr.2
Mediul de proveniență a victimelor traficului de persoane identificate în anul 2012
Statistică realizată de către Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, București, 2013
ANEXA NR.3
Condiții de recrutare ale victimelor traficului de persoane identificate în anul 2012
Statistică realizată de către Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, București, 2013
ANEXA NR.4
Distribuția pe gen și vârstă a victimelor traficului de persoane identificate în anul 2012
Statistică realizată de către Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, București, 2013
ANEXA NR.5
Destinația exploatării victimelor traficului de persoane indentificate în anul 2012
Statistică realizată de către Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, București, 2013
ANEXA NR.6
Județele de proveniență a victimelor traficului de persoane identificate în anul 2012
Statistică realizată de către Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, București, 2013
BIBLIOGRAFIE:
1. Cărți:
1. Albu Petru, "Crimă organizată în perioada de tranziție: o amenințare la adresa securității statelor", București, Editura Ministerului Internelor și Reformei Administrative, 2007.
2.Batstone David, ”Not for sale: The return of the global slave trade–and how we can fight It”, Harper Collins Punlishers, New York, 2007
3.Bidu Ioan, ”Meridiane de securitate”, Editura Academia Națională de Informanții, București, 2004
4.Bidu Ioan, ”Crima organizată transfrontalieră – Amenințare la adresa securității internaționale”, Editura Academia Națională de Informanții, București, 2004
5.Bright Mills, ”Human trafficking : modern – day slavery”, Trafford publishing, Canada, 2011.
6.Ecobescu Nicolae, ”Acorduri privind combaterea crimei organizate și a terorismului”, Editura Institutul Român de Studii Internaționale, București, 2003
7.Garbuleț Ioan, ”Traficul de persoane”, Editura Universul Juridic, București, 2010
8.Gheorghe Mateuț, Tiberiu Rudică “Traficul de ființe umane: infractor, victimă, infracțiune”, Asociația Alternative Sociale, Iași, 2005.
9.Gheorghe Mateuț, "Ghid de informare în domeniul traficului de persoane. Prevenire. Combatere. Asistența victimelor.", Asociația Alternative Sociale, Iași, 2006.
10.Hesterman Jennifer, ”The Terrorist-Criminal Nexus: An alliance of international drug cartels, organized crime, and terror groups”, CRC Press Taylor & Francis Group, New York 2010.
11.Ion Suceavă, ”Interpol la început de mileniu”, Editura Murania, București, 2007.
12.Leslie Holmes, ”Trafficking and human rights. European and Asia-Pacific perspectives”, Celtenham , Northampton Massachusetts, 2010.
13.Miclea Damian, ”Combaterea crimei organizate – evoluție, tipologii, legislație, particularități – Volumul I ”, Editura M.A.I, București, 2004.
14.Mocuța Gheorghe, ”Criminalitate Organizată și spălarea banilor”, Editura Noul Orfeu, București, 2004.
15.Obokata Tom, ”Transnational organised crime in international law”, Hart Publishing, United Kingdom, 2010
16.Pasca Floarea, ”Fenomenul infracțional de trafic de ființe umane”, Editura Pro Universitaria, București, 2010
17.Păun Costică, ”Protecția penală a societății împotriva crimei organizate”, Editura Academica, București, 2000
18.Petrescu Stan, Antonescu Olimpiodor, ”Crimă organizată între factor de risc și amenințare”, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2008.
19.Roth P.Mitchel, ”Global organized crime”, ABC.Clio Publications, Santa Barbara, California, 2010.
20.Siddharth Kara, ”Sex Trafficking: Inside the business of modern slavery”, Columbia University Press, New York, 2010
21.Skinner Benjamin, ”A crime so monstrous.Face to face with modern day slavery.”, Free Press, New York, 2008
22.Toma Gheorghe, Hedeșiu Emil, ”Contracararea crimei organizate transfrontaliere”, Editura Universității Naționale de Apărare, București 2005.
23.Troneci Vasile, ”Interpol fără frontiere”, Editura Tehnică, București, 2001
24.Tucmuruz Ionel, ”Crimă organizată transfrontalieră. Factor de insecuritate pentru națiuni”, Editura Universitară, București, 2011.
25.Vechiu Ala, ”Traficul de persoane. Nevoile victimelor traficului de persoane în raport cu serviciile oferite de echipa pluridisciplinară, în scopul reintegrării socio-profesionale a victimelor”, Editura Lumen, Iași, 2009
2.Lucrări de specialitate, statistici :
1. Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, ”Evaluare anuală privind situația traficului de persoane în anul 2011”, București , 2012.
2. Agenția Națională Împotiva Traficului de Presoane, ”Strategia Națională Împotriva Traficului de Persoane pentru perioada 2012 – 2016”, București, 2012.
3. Agenția Națională Împotiva Traficului de Presoane,”Planul Național de Acțiune în perioada 2012- 2014 pentru implementarea Strategiei Împotriva Traficului de Persoane 2012-2016”, București, 2012
4.Embassy of the United States Bucharest – Romania, ”2013 Trafficking in Persons Report – Romania”, Bucharest, 2013
5.Gavril Ioana, ”Traficul de copii în România-Studiu asupra procesului de recrutare”, Editura Alpha MDN, Buzău, 2009
6.Mihaela Crețu, Daniel Arpinte, ”Evaluare rapidă privind traficul de persoane în zonele București, Constanța, Iași și Ialomița ”, World Vision România, București, 2007
7.România, Ministerul Public, Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism,”Rechizitoriu”, București, 2012.
8.Strategia Națională de Securitate a României, Monitorul Oficial al României, București, 2001
9.Șerban Mihai, ”Ghid metodologic pentru implementarea standardelor naționale specifice pentru serviciile specializate de asistență și protecție a victimelor traficului de persoane”, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Agenția Națională Împotriva traficului de persoane, București, 2008
10.United Nations Office on Drogs and Crime, ”Legislative guides for the implementation of the United Nation convention against transnational organized crime”, United Nations publications, New York, 2004.
11.Universitatea Națională de Apărare, Centrul de studii strategice și de securitate, ”Surse de instabilitate la nivel global și regional. Implicații pentru România”, Editura Universității de Apărare, București, 2004
3.Surse internet :
http://www.freedomfromfearmagazine.org/index.php?option=com_content&view=article&id=305:cyber-crime-and-organized-crime&catid=50:issue-7&Itemid=187
http://legestart.ro/Legea-39-2003-prevenirea-combaterea-criminalitatii-organizate-(MTcxNjE-).htm
http://www.onuinfo.ro/despre_onu/
http://www.unodc.org/
http://www.interpol.int/About-INTERPOL/Vision-and-mission,
http://anitp.mai.gov.ro/ro/,
http://anitp.mai.gov.ro/ro/docs/studii/STATISTICA%20VICTIME%202012
http://www.uaic.ro/uaic/bin/download/Academic/Doctorate_aprilie_2010/PopescuI.AdaIuliana.pdf
http://www.presidency.ro/static/ordine/SSNR/SSNR.pdf
http://www.cluj-am.ro/social/sclavia-modernaetapele-traficului-de-persoane.html
http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/declaratia_drepturilor_omului/
http://anitp.mai.gov.ro/ro/index.php?pagina=legislatie,accesat la data de 01.06.2013
http://lege5.ro/gratuit/geydsnrxgm/legea-nr-39-2003-privind-prevenirea-si-combaterea-criminalitatii-organizate
http://www.clr.ro/rep_htm/L678_2001.htm
http://legeaz.net/cod-penal-actualizat-2011/art-328-cpe
http://www.mai.gov.ro/Documente/Transparenta%20decizionala/Anexa_1%20Strategie%20trafic%20persoane.pdf
https://www.google.ro/url?sa=f&rct=j&url=http://www.mai.gov.ro/Documente/Transparenta%2520decizionala/Anexa_1%2520Strategie%2520trafic%2520persoane.pdf&q=&esrc=s&ei=bCasUZP5Gq_n4QSi_oDgCA&usg=AFQjCNEWONplsaVJTN1tu5XUOaZkpondRA
http://www.politiaromana.ro/legea_politiei.htm, 06.06.2013http://www.politiaromana.ro/crima_organizata.htm,
http://www.mai.gov.ro/Documente/Acte_normative/hg_1584_2005.pdf,
http://www.sgg.ro/nlegislativ/docs/2012/06/fy9gs4q5wn2_t8731pk6.pdf
http://anitp.mai.gov.ro/ro/docs/massmedia/comunicat25.04.2013.pdf,
http://www.instilulmeu.ro/asociatia-zambetul-ingerilor-campanie-impotriva-cersetoriei/,
http://anitp.mai.gov.ro/ro/index.php?pagina=campanie_20120509
http://anitp.mai.gov.ro/ro/index.php?pagina=activitate_20110916
BIBLIOGRAFIE:
1. Cărți:
1. Albu Petru, "Crimă organizată în perioada de tranziție: o amenințare la adresa securității statelor", București, Editura Ministerului Internelor și Reformei Administrative, 2007.
2.Batstone David, ”Not for sale: The return of the global slave trade–and how we can fight It”, Harper Collins Punlishers, New York, 2007
3.Bidu Ioan, ”Meridiane de securitate”, Editura Academia Națională de Informanții, București, 2004
4.Bidu Ioan, ”Crima organizată transfrontalieră – Amenințare la adresa securității internaționale”, Editura Academia Națională de Informanții, București, 2004
5.Bright Mills, ”Human trafficking : modern – day slavery”, Trafford publishing, Canada, 2011.
6.Ecobescu Nicolae, ”Acorduri privind combaterea crimei organizate și a terorismului”, Editura Institutul Român de Studii Internaționale, București, 2003
7.Garbuleț Ioan, ”Traficul de persoane”, Editura Universul Juridic, București, 2010
8.Gheorghe Mateuț, Tiberiu Rudică “Traficul de ființe umane: infractor, victimă, infracțiune”, Asociația Alternative Sociale, Iași, 2005.
9.Gheorghe Mateuț, "Ghid de informare în domeniul traficului de persoane. Prevenire. Combatere. Asistența victimelor.", Asociația Alternative Sociale, Iași, 2006.
10.Hesterman Jennifer, ”The Terrorist-Criminal Nexus: An alliance of international drug cartels, organized crime, and terror groups”, CRC Press Taylor & Francis Group, New York 2010.
11.Ion Suceavă, ”Interpol la început de mileniu”, Editura Murania, București, 2007.
12.Leslie Holmes, ”Trafficking and human rights. European and Asia-Pacific perspectives”, Celtenham , Northampton Massachusetts, 2010.
13.Miclea Damian, ”Combaterea crimei organizate – evoluție, tipologii, legislație, particularități – Volumul I ”, Editura M.A.I, București, 2004.
14.Mocuța Gheorghe, ”Criminalitate Organizată și spălarea banilor”, Editura Noul Orfeu, București, 2004.
15.Obokata Tom, ”Transnational organised crime in international law”, Hart Publishing, United Kingdom, 2010
16.Pasca Floarea, ”Fenomenul infracțional de trafic de ființe umane”, Editura Pro Universitaria, București, 2010
17.Păun Costică, ”Protecția penală a societății împotriva crimei organizate”, Editura Academica, București, 2000
18.Petrescu Stan, Antonescu Olimpiodor, ”Crimă organizată între factor de risc și amenințare”, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2008.
19.Roth P.Mitchel, ”Global organized crime”, ABC.Clio Publications, Santa Barbara, California, 2010.
20.Siddharth Kara, ”Sex Trafficking: Inside the business of modern slavery”, Columbia University Press, New York, 2010
21.Skinner Benjamin, ”A crime so monstrous.Face to face with modern day slavery.”, Free Press, New York, 2008
22.Toma Gheorghe, Hedeșiu Emil, ”Contracararea crimei organizate transfrontaliere”, Editura Universității Naționale de Apărare, București 2005.
23.Troneci Vasile, ”Interpol fără frontiere”, Editura Tehnică, București, 2001
24.Tucmuruz Ionel, ”Crimă organizată transfrontalieră. Factor de insecuritate pentru națiuni”, Editura Universitară, București, 2011.
25.Vechiu Ala, ”Traficul de persoane. Nevoile victimelor traficului de persoane în raport cu serviciile oferite de echipa pluridisciplinară, în scopul reintegrării socio-profesionale a victimelor”, Editura Lumen, Iași, 2009
2.Lucrări de specialitate, statistici :
1. Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, ”Evaluare anuală privind situația traficului de persoane în anul 2011”, București , 2012.
2. Agenția Națională Împotiva Traficului de Presoane, ”Strategia Națională Împotriva Traficului de Persoane pentru perioada 2012 – 2016”, București, 2012.
3. Agenția Națională Împotiva Traficului de Presoane,”Planul Național de Acțiune în perioada 2012- 2014 pentru implementarea Strategiei Împotriva Traficului de Persoane 2012-2016”, București, 2012
4.Embassy of the United States Bucharest – Romania, ”2013 Trafficking in Persons Report – Romania”, Bucharest, 2013
5.Gavril Ioana, ”Traficul de copii în România-Studiu asupra procesului de recrutare”, Editura Alpha MDN, Buzău, 2009
6.Mihaela Crețu, Daniel Arpinte, ”Evaluare rapidă privind traficul de persoane în zonele București, Constanța, Iași și Ialomița ”, World Vision România, București, 2007
7.România, Ministerul Public, Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism,”Rechizitoriu”, București, 2012.
8.Strategia Națională de Securitate a României, Monitorul Oficial al României, București, 2001
9.Șerban Mihai, ”Ghid metodologic pentru implementarea standardelor naționale specifice pentru serviciile specializate de asistență și protecție a victimelor traficului de persoane”, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Agenția Națională Împotriva traficului de persoane, București, 2008
10.United Nations Office on Drogs and Crime, ”Legislative guides for the implementation of the United Nation convention against transnational organized crime”, United Nations publications, New York, 2004.
11.Universitatea Națională de Apărare, Centrul de studii strategice și de securitate, ”Surse de instabilitate la nivel global și regional. Implicații pentru România”, Editura Universității de Apărare, București, 2004
3.Surse internet :
http://www.freedomfromfearmagazine.org/index.php?option=com_content&view=article&id=305:cyber-crime-and-organized-crime&catid=50:issue-7&Itemid=187
http://legestart.ro/Legea-39-2003-prevenirea-combaterea-criminalitatii-organizate-(MTcxNjE-).htm
http://www.onuinfo.ro/despre_onu/
http://www.unodc.org/
http://www.interpol.int/About-INTERPOL/Vision-and-mission,
http://anitp.mai.gov.ro/ro/,
http://anitp.mai.gov.ro/ro/docs/studii/STATISTICA%20VICTIME%202012
http://www.uaic.ro/uaic/bin/download/Academic/Doctorate_aprilie_2010/PopescuI.AdaIuliana.pdf
http://www.presidency.ro/static/ordine/SSNR/SSNR.pdf
http://www.cluj-am.ro/social/sclavia-modernaetapele-traficului-de-persoane.html
http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/declaratia_drepturilor_omului/
http://anitp.mai.gov.ro/ro/index.php?pagina=legislatie,accesat la data de 01.06.2013
http://lege5.ro/gratuit/geydsnrxgm/legea-nr-39-2003-privind-prevenirea-si-combaterea-criminalitatii-organizate
http://www.clr.ro/rep_htm/L678_2001.htm
http://legeaz.net/cod-penal-actualizat-2011/art-328-cpe
http://www.mai.gov.ro/Documente/Transparenta%20decizionala/Anexa_1%20Strategie%20trafic%20persoane.pdf
https://www.google.ro/url?sa=f&rct=j&url=http://www.mai.gov.ro/Documente/Transparenta%2520decizionala/Anexa_1%2520Strategie%2520trafic%2520persoane.pdf&q=&esrc=s&ei=bCasUZP5Gq_n4QSi_oDgCA&usg=AFQjCNEWONplsaVJTN1tu5XUOaZkpondRA
http://www.politiaromana.ro/legea_politiei.htm, 06.06.2013http://www.politiaromana.ro/crima_organizata.htm,
http://www.mai.gov.ro/Documente/Acte_normative/hg_1584_2005.pdf,
http://www.sgg.ro/nlegislativ/docs/2012/06/fy9gs4q5wn2_t8731pk6.pdf
http://anitp.mai.gov.ro/ro/docs/massmedia/comunicat25.04.2013.pdf,
http://www.instilulmeu.ro/asociatia-zambetul-ingerilor-campanie-impotriva-cersetoriei/,
http://anitp.mai.gov.ro/ro/index.php?pagina=campanie_20120509
http://anitp.mai.gov.ro/ro/index.php?pagina=activitate_20110916
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Traficul de Persoane. Fenomen Si Infractiune la Adresa Securitatii Nationale (ID: 130114)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.