Tipologia In Urmarirea Penala
LISTĂ DE ABREVIERI
art. – articol;
alin. – alineat;
C. C. – Curtea Constituțională;
C.S.J.- Curtea Supremă de Justiție;
N C P P – Noul Cod de procedură penală;
Î.C.C.J. – Înalta Curte de Casație și Justiție;
lit. – litera;
M. Of. – Monitorul Oficial al României, Partea I;
O. G. – Ordonanță de Guvern;
O.U.G. – Ordonanță de urgență a Guvernului;
R R D – Revista română de Drept;
R R D P- Revista română de Drept Privat;
sent. – sentința;
s. n. – sublinierea noastră;
Trib. jud. – Tribunalul județean.
NOTĂ INTRODUCTIVĂ
"Viața unei societăți depinde de menținerea drepturilor individuale."
(Herbert Spencer)
Urmărirea penală este aceea care dă viață principiilor privind prezumția de nevinovăție, respectarea demnității umane, garantarea libertății persoanei, iar organele specializate trebuie să trieze persoanele vinovate de cele nevinovate de săvârșirea infracțiunii, pentru a se evita expunerea acestora din urmă în public.”Mai bine să rămână persoane vinovate nepedepsite, decât să pedepsim o persoana nevinovată”.
Procesul penal este o activitate succesivă, concretă și reprezintă realitatea, având menirea de a restabili ordinea de drept, pe calea coerciției, prin aplicarea sancțiunilor de drept penal. Pentru a se ajunge la constrângere atunci când este cazul, procesul penal parcurge etape interdependente unele de altele.
După cum vom remarca, N C P P nu mai reglementează instituția actelor premergătoare, astfel încât procesul penal debutează încă de la momentul sesizării, când se dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă, cu condiția ca sesizarea să îndeplinească condițiile legale. Actele necesare desfășurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel. Procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.
Alături de judecată și punerea în executare a hotărârilor judecătorești penale definitive, urmărirea penală devine o fază distinctă a procesului penal, care permite, prin funcțiile sale specifice, trecerea dosarului în faza procesuală următoare, adică faza de judecată.
CAPITOLUL I. URMĂRIREA PENALĂ. NOȚIUNI.
Urmărirea penală este activitatea desfășurată de organele de urmărire penală, în scopul colectării și verificării probelor cu privire la pregătirea, tentativa sau săvîrșirea infracțiunii, precum și în scopul depistării și prinderii infractorului, pentru care, organul de urmărire penală trebuie să întreprindă toate măsurile necesare prevăzute de lege. Urmărirea penală are obligatoriu două faze: faza de investigare a faptei
-urmărirea penală in rem, respectiv faza de investigare a persoanei -urmărirea penală in personam.
Urmărirea penală este condusă sub supravegherea procurorului, responsabil de legalitatea urmăririi penale și temeinicia învinuirii aduse celui atras la răspundere penală, având dreptul să ceară orice dosar penal, pentru o efectuare reușită a procedurii, indiferent de stadiul în care aceasta se află, să dea dispoziții obligatorii cu privire la desfășurarea acesteia, precum și să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală.
Activitățile care alcătuiesc procesul penal trebuie să asigure echilibrul între interesele societății și interesele persoanelor implicate în procesul penal, obiectiv care corespunde scopului procesului penal, stabilit de Art. 1 – Noul Cod de procedură penală.
Secțiunea I – Urmărirea penală- fază a procesului penal. Procesul penal.
Săvârșirea unei infracțiuni nu declanșează automat aplicarea sancțiunii. La aceasta se ajunge doar după parcurgerea unui ansamblu de activități specifice, denumite în mod generic, proces penal.
Procesul penal se definește ca fiind activitatea reglementată de lege, desfășurată de organele judiciare, cu participarea părților, avocaților și a altor subiecți procesuali, în scopul constatării la timp și în mod complet a faptelor careconstituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită conform vinovăției și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Această definiție implică scopul și trăsăturile specifice procesului penal.
Scopul direct și imediat al procesului penal este constatarea la timp și în mod complet a infracțiunilor și tragerea la răspundere penală a celor care le-au comis, iar scopul indirect sau mediat este asigurarea ordinii de drept, precum și apărarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor.
Tăsăturile procesului penal, în baza definiției, sunt:
– după cum denumirea de proces derivă din latinescul “processus” înseamnând progres, înaintare, procesul penal este o activitate complexă, dinamică și organizată în care se urmărește aflarea adevărului.
-legea reglementează drepturile și obligațiile participanților, modalitățile în care trebuie să se efectueze anumite activități, succesiunea lor, conținutul unor acte procedurale iar procesul penal se desfășoară în baza legii.Încălcarea legii în procesul penal va atrage aplicarea unor sancțiuni de drept administrativ, civil sau chiar penal acelor subiecți care au încălcat legea în realizarea activității procesuale.
– la desfășurarea procesului penal participă organele judiciare, avocații, părțile și alți subiecți procesuali.
– procesul penal se desfășoară într-o cauză penală. Doar săvârșirea unei infracțiuni poate declanșa procesul penal. Fapta săvârșită constituie obiectul material al procesului penal, iar raportul juridic de drept penal corespunzător, este obiectul juridic al procesului penal.
Divizarea procesului penal se face în faze procesuale, fiecare fază procesuală fiind formată din mai multe etape procesuale, iar fiecare etapă este împărțită în mai multe stadii procesuale.
Ca activitate complexă în care sunt antrenate organele judiciare, părțile și alte persoane, procesul penal cuprinde patru faze:
1. urmărirea penală, care vizează identificarea făptuitorilor,administrarea probelor, luarea măsurilor procesuale precum și decizia de a trimite sau nu în judecată persoana vinovată. Faza de urmărire penală are ca și etape procesuale: începerea cercetării penale, cercetarea penală (strângerea probelor), rezolvarea cauzei de către procuror.
2. procedura camerei preliminare, fază ulterioară trimterii în judecată și are ca scop verificarea competenței și legalității sesizării instanței, a legalității probelor administrate și actelor efectuate de organele de urmărire penală.
3. judecata, cea mai importantă fază, care permite continuarea activității începute în faza urmăririi penale, desfășurându-se cu respectarea principiilor de publicitate, oralitate, contradictorialitate, continuitate și nemijlocire și soluționează conflictul de drept penal născut din săvârșirea infracțiunii.
4. executarea hotărârilor penale, care constă în aducerea la îndeplinire a dispozițiilor conținute în hotărârile judecătorești rămase definitive.
Aceste faze caracterizează procesul penal tipic, dar există și situații când legea reglementează procese penale atipice cărora le lipsesc atât faza camerei preliminare, faza de judecată cât și executarea și faza post-executorie (acele procese penale care iau sfârșit în urma ordonanței procurorului de scoatere de clasare sau renunțare la urmărirea penală).
Procesul penal reprezintă o succesiune de activități procesuale reglementate de lege. Faza de judecată are ca etape procesuale: judecata în primă instanță, judecata în Apel și judecata eventualelor căi extraordinare de atac.
Fiecare etapă procesuală poate fi formată dintr-o succesiune de stadii procesuale, în funcție de specific. Ex.:
-etapa cercetării penale este formată din următoarele stadii procesuale: sesizarea
organelor de cercetare penală; începerea urmăririi penale; efectuarea cercetării penale;
– judecata în primă instanță presupune următoarele stadii: începutul judecății, cercetarea judecătorească, dezbaterile, acordarea ultimului cuvânt inculpatului, deliberarea, pronunțarea.
Actele premergatoare dispar, cum deasemeni, dispare institutia invinuitului, care este înlocuită cu cea a suspectului, pastrând calitatea de inculpat, care inseamna punerea in miscare a actiunii penale impotriva suspectului și continuarea anchetei penale, urmaririi penale, cu administrarea de probe cu privire la fapta comisa de inculpat.
Organele de urmărire penală sunt, conform Art. 55 NCPP (alin.1): procurorul; organele de cercetare penală ale poliției judiciare; organele de cercetare speciale.
Urmărirea penală se înfățișează ca fază obligatorie a cauzelor penale, fiind prima fază a procesului penal, care constă din activitatea desfășurată de organul de urmărire penală, prin care sînt administrate și verificate probe necesare privind existența infracțiunii, identificarea făptuitorului, stabilirea răspunderii acestuia, în vederea trimiterii cazului în judecată.
Excepție face procesul penal în formă atipică, în sensul în care lipsește urmărirea penală, în cazul extinderii acțiunii penale atunci când, în cursul judecății, se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire și la alte acte materiale care intră în conținutul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Urmărirea penală, are ca etape procesuale cercetarea penală, rezolvarea cauzei de către procuror, iar judecata conține ca etape procesuale judecata în primă instanță, judecata în apel, judecata în recurs, stadiul procesual constituind o subdiviziune a etapei procesuale, prin actele și măsurile dispuse în perimetrul acestuia urmărindu-se finalizarea etapei procesuale.
Activitățile procesuale realizate de participanții implicați în soluționarea cauzei penale, distinct pe faze, etape și stadii procesuale, nu înlătură caracterul unitar al procesului penal; toate actele și măsurile procesuale și procedurale au un scop unic, de aplicare a legii penale în cazul persoanelor care au săvârșit infracțiuni. Această divizare a procesului penal nu operează în sens invers în ceea ce privește caracterul unitar al procesului.
Scopul unic al procesului penal conferă mecanismului procesului penal coerență și eficiență; se realizează în urma derulării fazelor procesuale în succesiunea prevăzută de lege, prin trecerea fiecărei faze prin etapele procesuale pe care le cuprinde și a fiecărei etape prin stadiile proprii acestora. Dosarele penale conțin înscrisurile doveditoare efectuate în ordinea cronologică, corespunzătoare acestui parcurs.
Activitățile procesuale și cele procedurale desfășurate în cadrul unei faze procesuale au funcțiuni și finalități proprii, care asigură declanșarea și desfășurarea fazei următoare în procesul penal, în fiecare fază procesuală fiind soluționate probleme de a căror rezolvare depinde trecerea cauzei în faza următoare.
Existența urmăririi penale este justificată de necesitatea cunoașterii împrejurărilor comiterii infracțiunii, a identității făptuitorului, în scopul de a face posibilă dezbaterea acestor aspecte în fața judecătorului, în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate. La momentul sesizării comiterii infracțiunii nu se cunosc aceste împrejurări, în multe cazuri nu este cunoscută nici persoana făptuitorului, ceea ce impune desfășurarea unor activități lămuritoare în acest sens, pe care instanța, care își desfășoară activitatea în sala de ședință în condiții de publicitate, le-ar clarifica cu greutate.
Urmărirea penală, este privită ca un mod de evitare a trimiterii nejustificate în judecată a unor persoane asupra cărora există numai bănuieli și/sau presupuneri că ar fi săvârșit o infracțiune.
Noul Cod de procedură penală, în forma finală, reducând controlul jurisdicțional la o singură cale ordinară de atac, mărește ponderea fazei urmăririi penale ca o garanție a faptului că nicio cauză penală lipsită de temei nu va ajunge în faza de judecată.
Secțiunea a II a. Οbiеctul urmăririi pеnalе
Activitățile de urmărire penală trebuie să asigure clarificarea tuturor aspectelor legate de latura penală, dar și a celor legate de latura civilă sau cele privind persoana vătămată.
Obiectul urmăririi penale constă așadar, în desfășurarea unor activități procesuale și procedurale cu scopul de a strânge probele cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune, la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Procedura în cursul urmării penale este nepublică.
Încă din momentul sesizării, organele judiciare, dar și ceilalți participanți pot indica probele necesare soluționării cauzei respective, care sunt individualizate, „adunate”, interpretate și evaluate potrivit unor reguli de apreciere proprii, pentru lămurirea aspectelor necesare soluționării cauzei de către procuror.
Organele de urmărire penală sunt obligate să își desfășoare activitatea în scopul strângerii și administrării probelor în favoarea dar și în defavoarea suspectului sau a inculpatului. Respingerea sau neconsemnarea cu rea- credință a probelor propuse în favoarea suspectului sau inculpatului se sancționează, potrivit art. 5 alin. (2) din Noul Cod de Procedură Penală.
Administrarea probelor în faza de urmărire penală se face din oficiu sau la cerere, aspect care se circumscrie rolului activ atribuit organelor de urmărire penală, prevăzut la art. 285, alin (1) și Art. 306 din Noul Cod de Procedură Penală, pentru soluționarea justă a cauzei.
Activitățile de urmărire penală se concretizează în actele de urmărire penală
prin care se realizează obiectul urmăririi penale. Acte procesuale de urmărire penală, sunt acte de dispoziție luate pe parcursul urmăriri penale prin ordonanță, dacă nu se prevede altfel.
Toate actele de urmărire penală sunt numai acte procesuale. Ex.:
începerea urmăririi penale/confirmarea urmăririi penale (prin ordonanță –
art. 305 al. 2 NCPP),
– aducerea la cunoștință a calității de suspect (Art. 307 NCPP),
– luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unor măsuri asiguratorii sau a unormăsuri de prevenție,
– ordonanța de suspendare a urmăririi penale (în condițiile Art.312 NCPP);
Participanții la procesul penal, potrivit Noului Cod de procedură penală, sunt: organele judiciare, avocatul, părțile, subiecții procesuali principali, precum și alți subiecți procesuali.
Pentru a se stabili corect încadrarea juridică a faptei, trebuie lămurite toate aspectele, care pot duce la înlăturarea vinovăției învinuitului sau inculpatului.
Nu este permisă efectuarea actelor de cercetare penală față de o altă persoană decât autorul infracțiunii, fiind unul dintre cazurile în care punerea în mișcare a acțiunii penale sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.
Referitor la obiectul urmăririi penale, toate activitățile de urmărire penală se desfășoară pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată, ceea ce presupune o evaluare din partea organelor judiciare.
Obiectul urmăririi penale este adus la îndeplinire, așadar, prin acte de urmărire penală, care sunt acte procesuale, acte de dispoziție luate pe parcursul fazei urmăririi penale, fiind de regulă, dispuse de procuror, dar și de organele de cercetare penală: începerea urmăririi penale, luarea măsurilor asigurătorii sau a unora dintre măsurile de prevenție.
Organele de cercetare penală dispun, prin ordonanță, în privința măsurilor procesuale numai în cazurile și în condițiile prevăzute de lege iar în cursul urmăririi penale formulează propuneri prin referat, potrivit NCPP, Art. 286, al. (4)
Ca acte de dispoziție ale organelor judiciare, actele de urmărire penală, au ca suport rezultatul actelor de cercetare penală. Procurorul dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale și, dacă legea nu prevede altfel, soluționează cauza prin ordonanță, care trebuie să cuprindă:
a) denumirea parchetului și data emiterii;
b) numele, prenumele și calitatea celui care o întocmește;
c) fapta care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia și, după caz, datele privitoare la persoana suspectului sau inculpatului;
d) obiectul actului sau măsurii procesuale ori, după caz, tipul soluției, precum și motivele de fapt și de drept ale acestora;
e) date referitoare la măsurile asigurătorii, măsurile de siguranță cu caracter medical și măsurile preventive luate în cursul urmăririi;
f) alte mențiuni prevăzute de lege;
g) semnătura celui care a întocmit-o.
Procurorul confirmă un act sau o măsură procesuală prin înscrierea acestei mențiuni și a temeiului de drept pe actul în cauză.
Secțiunea a III a – Limitеlе urmăririi pеnalе
Urmărirea penală, sub aspectul desfășurării în timp, se caracterizează prin următoarele limite : limita inițială – marcată de momentul începerii urmăririi penale și limita finală – marcată de soluționarea cauzei de către procuror fie prin
netrimiterea în judecată ( scoatere de sub urmărire penală, încetarea sau clasarea urmăririi penale ) fie prin întocmirea rechizitoriului.Urmărirea penală ia sfârșit în momentul înregistrării rechizitoriului la secretariat.
Noul Cond de Procedură Penală nu mai permite începerea urmăririi penale în mod direct față de o anumită persoană nici în situația în care aceasta este indicată în actul de sesizare, ori când acesta permite identificarea sa.
Noua concepție privind limitele și fazele urmăririi penale răspunde unor exigențe cu privire strictă la principiul legalității; instituția actelor premergătoare, din vechea reglementare, nu răspundea în totalitate acestora, deoarece permitea strângerea de probe în afara procesului penal, iar ponderea pe care, în practica organelor de urmărire penală, a cunoscut-o utilizarea acestei instituții, cumva excesivă și mai ales în raport cu dispozițiile vechiului cod penal, a impus necesitatea instituirii unei reglementări care să nu mai permită desfășurarea vreunei activități specifice urmăririi penale în afara unui cadrul procesual bine definit. Drept urmare, legiuitorul a instituit obligația organului de urmărire penală de a începe urmărirea penală, îndată după ce a fost legal sesizat.
În ceea ce privește limitele, conținutul și întinderea actelor de urmărire penală care se pot efectua după începerea urmăririi penale cu privire la faptă, în condițiile art. 305 alin. (1), precizăm că aceasta este o fază procesuală destinată strângerii probelor în baza cărora să se poată formula o învinuire împotriva unei persoane.
Formularea unei învinuiri in personam nu poate fi consecința simplei înregistrări a unei sesizări valabile; fiind un act cu consecințe importante privitoare la persoana celui investigat, punerea sub învinuire a unei persoane trebuie să fie fundamentată de probe, administrate prin mijloacele prevăzute de lege.
Cu toate că legea fixează aceste limite, există posibilitatea efectuării unor activități cu importanță în soluționarea cauzei penale înainte de declanșarea urmăririi penale – actele premergătoare.
Urmărirea penală începe prin ordonanța organului de urmărire penală
prin care se dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă, ceea ce înseamnă că atât procurorul,cât și organele de cercetare penală pot dispune începerea urmăririi penale, prin ordonanță.Dacă organul de cercetare penală dispune începerea urmăririi penale, este obligat să îl încunoștințeze pe procurorul care supraveghează urmărirea penală competent.
Urmărirea penală încetează o dată cu finalizarea activităților organelor
de urmărire penală, concretizată:
fie în trecerea în faza următoare a procesului penal (trimiterea în judecată
prin rechizitoriul procurorului – art. 327 lit. a CPP, pe baza propunerii (referat) și a dosarului înaintat de către organul de cercetare penală – art. 321alin. 1 CPP), fie în
stabilirea unor cauze care duc la finalizarea activităților procesuale și,implicit a procesului penal, respectiv a soluționării cauzei de către procuror
Începerea urmăririi penale cu privire la faptă are semnificația instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe cu privire la o anumită faptă și nu mai are caracterul formulării unei acuzații împotriva unei persoane decât dacă, după administrarea în acest cadru legal procesual a unor mijloace de probă, în baza acestora se conturează indicii rezonabile împotriva unei anumite persoane, urmează a se formula cu privire la aceasta o acuzație. Art. 77 care prevede că, „persoana cu privire la care, din datele și probele existente în cauză, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală se numește suspect”, nu conferea certitudine în momentul în care se formulează acuzația, si, în consecință, nici în momentul din care persoana acuzată de comiterea unei infracțiuni, poate reclama respectarea drepturilor sale procesuale .
Astfel, finalul corespunde momentului soluționării cauzei de către procuror, printr-o soluție de trimitere în faza următoare a procesului penal ori o soluție de netrimitere în judecată, caz în care parcursul cauzei este stopat aici, fără a începe faza următoare.
Secțiunea a IV a – Caracterele urmării penale
Având în vedere particularitățile fazelor procesului penal, există caracteristici proprii prevăzute de lege sau deduse din reglementarea activităților desfășurate.
Pentru faza judecății, prevederile Art.351 din NCPP prevăd în mod expres trăsături caracteristice, cum sunt: oralitatea, nemijlocirea și contradictorialitatea, conform cărora, judecata cauzei se face în fața instanței constituite potrivit legii și se desfășoară în ședință, oral, nemijlocit și în contradictoriu.
Instanța este obligată să pună în discuție cererile procurorului, ale părților sau ale subiecților procesuali și excepțiile ridicate de acestea sau, din oficiu și să se pronunțe asupra lor prin încheiere motivată; instanța se pronunță prin încheiere motivată și asupra tuturor măsurilor luate în cursul judecății.
Lipsa de publicitate a urmăririi penale, este o trăsătură a urmăririi penale care
se impune în condițiile în care raportul de drept penal apare în contururi neclare, probele urmând abia a se strânge. În cazul în care urmărirea penală s-ar desfășura cu publicitate, ar exista posibilitatea ca învinuitul sau inculpatul precum și celelalte părți să încerce denaturarea probelor și în final zădărnicirea aflării adevărului.
Caracterul nepublic al urmăririi penale nu se referă la participanții la proces, prin publicitate în procesul penal se înțelege admiterea oricărei persoane care nu este participant la proces în desfășurarea activităților procesuale și procedurale.
Potrivit art.92 NCPP, avocatului suspectului cât și inculpatului, în cursul urmăririi penale le este permisă asistarea la oricare act de urmărire penală. Urmărirea penală nu este secretă, existând momente în care părțile sau alte persoane pot lua cunoștință de unele probe administrate în cauză (în cazul confruntării, în cazul efectuării expertizei, etc.), nefiind însă cunoscut în totalitate materialul de urmărire penală.
Caracterul lipsei de contradictorialitate al urmăririi penale, rezidă din lipsa de publicitate a urmăririi penale. Organul de urmărire penală administrează probele fără a le supune discuției părților existente în cauză. Absența contradictorialității conferă urmăririi penale operativitate și mobilitate, trăsături care lipsesc fazei de judecată, organele de urmărire penală putând efectua actele de urmărire penală în momentul cel mai potrivit.
În cursul urmăririi penale, există elemente de contradictorialitate: de exemplu, în momentul prezentării materialului de urmărire penală și în procedura prelungirii arestării inculpatului de către instanță.
Contradictorialitatea presupune ca activitățile efectuate de unele dintre persoanele implicate în proces să fie cunoscute de ceilalți, pentru a le contracara prin mijloacele procesuale prevăzute de lege, ceea ce, mai ales la începutul declanșării procesului penal, nu este posibil, permițându-se astfel confruntarea a două poziții opuse: tragerea la răspundere penală, care se dorește a se finaliza prin aplicarea unei
sancțiuni penale, căreia i se opune apărarea, care încearcă să înlăture acuzațiile aduse.
Lipsa contradictorialității în faza urmăririi penale este determinată de faptul că un singur organ judiciar, și anume procurorul, cumulează în persoana sa funcțiile procesuale de învinuire, apărare și de soluționare a cauzei penalecontradictorialitatea
presupunând exercitarea acestor funcții de către autorități și persoane diferite, ceea ce presupune ca funcția de învinuire să fie exercitată în contradictoriu cu cea de apărare și de soluționare a cauzei, dar de către organe judiciare diferite.
Caracterul necontradictoriu al urmăririi penale este impus și din considerente de ordin practic.Contradictorialitatea este posibilă în condițiile în care părțile sunt prezente în același timp la efectuarea actelor de urmărire penală pentru a-și susține punctul de vedere, ceea ce, în faza urmăririi penale, nu în toate cazurile este posibil.
Caracterul preponderent al formei scrise, este o altă trăsătură conferită urmăririi penale pe de o parte de faptul că au relevanță juridică în fața instanței numai actele cuprinse în dosar sub formă scrisă, iar pe de altă parte, părțile nu pot acționa decât în scris, prin cereri și memorii. Actele în formă scrisă din dosarul cauzei dobândesc relevanță juridică pentru instanța de judecată chiar dacă pe parcursul urmăririi penale părțile sau martorii sunt ascultați oral, fază care nu se desfășoară potrivit principiului oralității ci are loc sub această formă, pentru că fiecare dintre participanții la urmărirea penală trebuie să argumenteze puncte de vedere, să combată susțineri considerate ca lipsite de veridicate, nereale.
Oralitatea constă în declarația pe care o face în fața organului de urmărire penală, fără ca toți ceilalți participanți să fie prezenți și să ia cunoștință în această formă de conținutul declarației decât ulterior prin citirea actelor procedurale în formă scrisă prezente în dosar.
Sunt și situații în care dezbaterea orală a costituit un mod de desfășurare a urmăririi penale, cum ar fi în procedura de efectuarea unei expertize, când organul de urmărirea penală fixează termen pentru chemarea părților iar expertul pentru fixarea obiectivelor expertizei, termen ocazionat de examinarea cererilor, excepțiilor părților, ale expertului, formulate oral, în condiții de contradictorialitate.
CAPITOLUL II – ORGANELE DE URMĂRIRE PENALĂ. COMPETENȚA.
Secțiunea I – Noțiuni generale despre competența organelor de urmărire penală
Autoritatea ministrului justiției față de procurori poate lua forma unui control exercitat însă în mod indirect și care nu poate viza măsurile dispuse în cursul urmăririi penale, ci numai aspectele manageriale, modul în care procurorii își îndeplinesc atribuțiile de serviciu, raporturile cu justițiabilii.
Potrivit dispozițiilor art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, procurorii care au statut de magistrați exercită funcțiile în conformitate cu legea, potrivit principiilor legalității, imparțialității și controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției, în condițiile legii.
Din analiza dispozițiilor NCPP, procurorul efectuează urmărirea penală în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, cazuri în car, urmărirea penală este efectuată exclusiv de procuror.
Procurorul conduce și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, conduce și controlează activitatea altor organe de cercetare penală. Aceștia, în soluțiile dispuse, sunt independenți, în condițiile legii, iar parchetele în cadrul cărora funcționează sunt independente în relațiile cu instanțele judecătorești, precum și cu celelalte autorități publice.
Urmărirea penală, potrivit art. 4 alin (4), se efectuează de către procurori și de către organele de cercetare penală care, potrivit art.53 alin (1) N C P P, sunt: procurorul, organele de cercetare penală ale poliției judiciare, organele de cercetare penală speciale. Atribuțiile procurorului sunt stabilite prin dispozițiile art.131 din Constituția României și art. 63 și art. 67 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, consacrate Ministerului Public.
Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete. În cadrul parchetului din care face parte, fiecare procuror exercită atribuțiile Ministerului Public în limitele competenței conferite de lege. Acționând în sfera activității judiciare, Ministerul Public nu este parte în proces, ci o componentă a autorității judecătorești, deoarece nu exercită drepturi subiective, ci atribuții. Ministerul Public este titularul exercițiului acțiunii penale, având ca suport al prerogativelor sale reprezentarea intereselor generale ale societății și apărarea drepturilor tuturor persoanelor implicate în proces, inclusiv ale învinuitului sau inculpatului.
Din examinarea reglementărilor sus – amintite rezultă că procurorul are ca principale atribuții: efectuarea urmăririi penale în cazurile și condițiile prevăzute de lege, conducerea și supravegherea activității de cercetare penală a poliției judiciare în condițiile legii, conducerea și controlul activității altor organe de cercetare penală, sesizarea instanțelor de judecată pentru judecarea cauzelor penale ș.a.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este structura centrală a Ministerului Public. Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție funcționează Direcția Națională Anticorupție, care își exercită atribuțiile prin procurori specializați în comabaterea corupției, iar potrivit art. 1 din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție funcționează D.I.I.C.O.T., ca structură specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism.
Secțiunea a II a – Competența procurorului la efectuarea urmăririi penale
§ II.1. Competența materială și după calitatea persoanei
Din conținutul prevederilor art. 55 N C P P,. rezultă că procurorul este organ central de supraveghere a cercetărilor penale, astfel, urmărirea penală se efectuează obligatoriu de către procuror în cazul unor infracțiuni îndreptate împotriva persoanei, în cazul unor infracțiuni contra patrimoniului, în cazul infracțiunilor contra siguranței statului, infracțiuni contra autorității, infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege, infracțiuni la regimul stabilit pentru anumite activități economice, infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială, infracțiuni contra păcii și omenirii, contra protecției muncii, precum și în cazul altor infracțiuni date prin lege în competența sa.
Potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 43/2002, Direcția Națională Anticorupție are ca atribuții efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzute de art. 6 – 18/5 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, care potrivit art. 13, sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism are ca atribuții efectuarea urmăririi penale în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 12 din Legea nr. 508/2004.
Urmărirea penală se efectuează de procuror și în cazul infracțiunilor săvârșite de polițiști care au calitatea de organe de cercetare penală ale poliției judiciare – art. 27 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.
În cuprinsul dispozițiilor art. 56 NCPP, se precizează că, procurorul este competent să efectueze urmărirea penală și să exercite supravegherea asupra activității de cercetare penală, procurorul de la parchetul corespunzător instanței la care se judecă în primă instanță, cauza. Procurorul conduce și controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliției judiciare și a organelor de cercetare penală speciale și, deasemeni procurorul supraveghează ca actde urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale.
În lumina dispoziției legale amintite, procurorul din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie este competent să efectueze urmărirea penală în cauzele ce se judecă în primă instanță la judecătorie, procurorul din cadrul parchetului de pe lângă tribunal este competent să efectueze urmărirea penală în cauzele ce sunt de competența tribunalului ș.a.m.d.
Când legea prevede că urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, nu trebuie înțeles că urmărirea penală trebuie efectuată în întregime de către procuror, existând posibilitatea ca, în asemenea cauze, organele poliției judiciare să efectueze anumite acte dispuse prin ordonanță de către procuror
În virtutea principiului controlului ierarhic, consacrat în art. 132 din Constituția României, procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot efectua urmărirea penală în cauzele urmărite ori supravegheate de procurorii parchetelor ierarhic inferioare, preluarea făcându-se cu acordul procurorului care efectuează ori supraveghează urmărirea penală.
§ II. 2. Condiții privind realizarea urmăririi penale de către procuror
Urmărirea penală efectuată de procuror se realizează în principiu în aceleași condiții ca și activitatea de cercetare penală desfășurată de organele de cercetare penală. Procurorul poate efectua orice act și lua orice măsură care este atributul organului de cercetare penală, potrivit prevederilor art. 57 N C P P, verificarea competenței fiind reglementată de art . 58 al N C P P alin.(1).
Privind competența procurorului, potivit Art.56 N C P P, procurorul conduce și controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliției judiciare și a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege, procurorul supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale, putând să efectueze orice act de urmărire penală în cauzele pe care le conduce și le supraveghează.
Astfel, urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror în următoarele cazuri:
infracțiunilor pentru care competența de judecată în primă instanță aparține
Înaltei Curți de Casație și Justiție sau curții de apel;
infracțiunilor prevăzute la art. 188-191, art. 257,art. 276,art. 277,art. 279,art.
280-283 și art. 289-294 din Codul penal;
infracțiunilor săvârșite cu intenție depășită, care au avut ca urmare moartea
unei persoane;
infracțiunilor pentru care competența de a efectua urmărirea penală aparține
Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sau Direcției Naționale Anticorupție;
Urmărirea penală în cazul infracțiunilor săvârșite de militari se efectuează, în mod obligatoriu, de procurorii militari, potrivit competenței parchetului din care fac parte, față de toți participanții la săvârșirea infracțiunilor comise de militari, urmând a fi sesizată instanța competentă potrivit art. 44.
Procurorul de la parchetul corespunzător instanței care, potrivit legii, judecă în primă instanță cauza cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel este competent să efectueze ori, după caz, să conducă și să supravegheze urmărirea penală.
Secțiunea a III a- Competența organelor de cercetare ale poliției judiciare
Organele de cercetare ale poliției judiciare sunt organizate și funcționează în conformitate cu Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, în cadrul structurilor specializate ale Ministerului Administrației și Internelor. Potrivit art. 2 din lege, ofițerii și agenții de poliție specializați în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală au calitatea de organe de cercetare ale poliței judiciare.
Între organele de cercetare penală, organele de cercetare ale poliției judiciare ocupă un loc deosebit deoarece au o competență foarte largă, putând să efectueze cercetarea pentru orice infracțiune care nu este dată în mod obligatoriu în competența altor organe de cercetare.
Subliniem faptul că în privința cercetării penale nu funcționează criteriile de repartizare a cauzelor penale unor organe de un anumit grad ierarhic, așa cum prevede legea în cazul instanțelor de judecată. De aceea, în literatura de specialitate se arată pe bună dreptate că organele de cercetare ale poliției judiciare au competență materială generală.În ceea ce privește competența teritorială organele de cercetare ale poliției judiciare instrumentează cauzele penale care le revin potrivit regulilor stabilite de lege.
Competența organelor de cercetare penală ale poliției judiciare este reglementată de prevederile art. 57 alin. (1) N C P P., care stabilesc competența exclusivă a organelor de cercetare speciale, și de prevederile art. 56 alin (1) , care stabilesc competența procurorului de a efectua în mod obligatoriu urmărirea penală în anumite cauze.
Secțiunea a IV a – Competența organelor de cercetare speciale
În anumite cazuri, dată fiind natura infracțiunilor săvârșite, precum și uneori, având în vedere calitatea făptuitorului, legiuitorul a prevăzut expres că urmărirea penală se efectuează de organe de cercetare speciale, potrivit prevederilor art. 57 alin. (2) N C P P.
Procurorul conduce și controlează în mod nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliției judiciare și a organelor de cercetare penală speciale prevăzute de lege; supraveghează ca efectuarea actelor de urmărire penală să aibă loc cu respectarea legii, potrivit art. 56, alin.(1) și (2). Alin (3) al aceluiași Art.56, relevă că urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, atât în cazul infracțiunilor pentru care competența de judecată în prima instanță aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție sau Curții de Apel, cât și în cazul infracțiunilor prevăzute în Codul Penal, la Art. 188-191, Art.257, Art.276, Art.277, art.279, Art. 280-283, Art.289-294.
Atribuțiile organelor de cercetare speciale sunt, potrivit art. 55 N C P P alin. (5) îndeplinite de ofițeri anume desemnați în condițiile legii, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Organele de cercetare penală ale poliției judiciare și organele de cercetare
penală speciale își desfășoară activitatea de urmărire penală sub conducerea și supravegherea procurorului.
Caracterul special al acestor organe este determinat de faptul că atribuțiile lor principale, potrivit actelor normative care reglementează organizarea și funcționarea instituțiilor din care fac parte, sunt de altă natură, iar efectuarea cercetării penale este prezentă în activitatea lor doar în cazul sesizării unor infracțiuni și într-o anumită conjunctură.
Alte organe decât cele prevăzute de lege nu pot efectua acte de urmărire penală fără o prevedere expresă în acest sens. În unele acte normative se precizează în mod distinct excluderea competenței de la efectuarea activității de urmărire penală, cum ar fi art. 13 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea SRI se arată că organele SRI nu pot efectua acte de cercetare penală, nu pot lua măsura reținerii sau arestării preventive și nici dispune de spații proprii de arest. Acestea pot acorda numai sprijin la realizarea unor activități de cercetare penală pentru infracțiuni contra siguranței naționale, dar numai la solicitarea organelor judiciare competente).
Secțiunea a V a – Verificarea competenței
Obligația de verificare a competenței, conform art. 58, NCPP, este prima
sarcină a organului de urmărire penală, după ce a fost sesizat. Verificarea trebuie efectuată chiar la momentul sesizării, pentru a evita efectuarea unor acte de cercetare penală de către un organ necompetent, precum și soluționarea cu întârziere a cauzei respective. În cazul în care anumite acte de cercetare penală trebuie să fie efectuate în afara razei teritoriale în care se face cercetarea, organul de cercetare penală poate să le efectueze el însuși sau să dispună efectuarea lor prin comisie rogatorie ori delegare.
Dacă procurorul constat că nu este competent să efectueze sau să supravegheze urmarirea penală, dispune de îndată, prin ordonanță, declinarea de competența și trimite cauza procurorului competent.
Legea cuprinde însă situații cu caracter de excepție, în care este permisă efectuarea unor acte de cercetare penală, chiar dacă, verificându-și competența, organul sesizat constată că este competent, organul de cercetare penală este obligat să efectueze actele de cercetare ce nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competența lui.
Lucrările efectuate în astfel de cazuri se trimit, de îndată, prin procurorul care exercită supravegherea activității organului ce le-a efectuat, procurorului competent. Această excepție este justificată de necesitatea obiectivă a rezolvării unor cazuri urgente. Cu toate că în lege, în aceste cazuri, nu se fixează anumite limite, derogarea se mărginește numai la nivelul stării de urgență, atât ca durată a efectuării actelor, cât și ca întindere a acestora.
Deoarece legea procesual penală permite o asemenea excepție, actele de cercetare penală efectuate în asemenea condiții sunt valabile.
Potrivit legii, este permisă efectuarea unor acte de cercetare penală ce nu suferă amânare, cum este cazul cercetării la fața locului de către organul de cercetare penală în cauzele în care urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror.
Nerespectarea de către organul de urmărire penală a regulilor de competență atrage aplicarea sancțiunii nulității absolute.
Secțiunea a VI a Extinderea competenței
Potrivit art.59 N C P P, procurorul sau, după caz, organul de cercetare penală, când anumite acte de urmărire penală trebuie efectuate în afara razei teritoriale în care are loc urmărirea, poate să le efectueze el însuși de îndată sau să dispună efectuarea lor printr-o comisie rogatorie sau prin delegare.
Art.28 din legea 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, republicată, prevede situații de extindere a competenței teritoriale: în caz de continuare a unei măsuri / activități specifice, polițistul poate acționa pe raza altor unități de poliție, cu condiția să comunice despre acestea unității competente.
Art.24, alin.(3) din OUG nr.104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, prevede că atunci când anumite acte de urmărire penală în cazul infracțiunilor de frontieră trebuie să fie efectuate în afara razei teritoriale în care se face urmărirea, acte care pot fi efectuate de către organele de cercetare penală ale poliției judiciare pe întregul teritoriu național.
Secțiunea a VII a – Declinarea de competență
Hotărârea de declinare conform art.50, alin.(4) NCPP nu este supusă căilor de atac. Dispozițiile Art.50 din NCPP este aplicabil indiferent dacă verificarea competenței a avut loc din oficiu sau a avut loc ca urmare a unei excepții de necompetență de către părți. Aceste prevederi răspund nevoii de celeritate a procesului penal, imperios necesar fiind ca o anume cauză să ajungă în fața instanței competente în timp util.
Practica judiciară anterioară NCPP, prevedea că odată admisă o excepție de necompetență, instanța nu mai poate restitui cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale ci , trebuie să procedeze la aplicarea dispozițiilor de declinare de competență și de înaintare a dosarului către instanța de judecată competente.
Instanța care își declină competența își ia măsurile de a efectua acte care reclamă urgență.
Dacă necompetența materială, teritorială, funcțională apare în faza camerei preliminare, după amiterea excepției, judecătorul de cameră preliminară trebuie să își decline competența lîn favoarea judecătorului de cameră preliminară de la instanța competentă. Dacă declinarea a fost determinată de competența materială sau după calitatea persoanei, instanța care a primit cauza poate menține, motivat, probele administrate, actele îndeplinite și măsurile dispuse de instanța care și-a declinat competența
Secțiunea a VIII a- Abținerea și recuzarea
Procedura de solutionare a abținerii sau recuzarii prevăzută la Art. 68, NCPP, arată că abținerea sau recuzarea judecătorului de drepturi și libertătăț și a judecătorului de cameră preliminară se soluționează de un judecator de la aceeași instanță -alin.(1), iar la alin.(2), abtinerea sau recuzarea judecatorului care face parte din completul de judecată se soluționează de un alt complet de judecată
Abținerea constituie o manifestare de voință a persoanei din cadrul organului judiciar care consideră că se află într-unul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege și, din acest motiv nu poate participa la desfășurarea procesului penal în cauza respectivă, în calitatea avută .
Persoana incompatibilă este obligată să declare, dupa caz, președintelui instanței, procurorului care supraveghează urmărirea penală sau procurorului ierarhic superior că se abține de a participa la procesul penal, cu arătarea cazului de incompatibilitate și a temeiurilor de fapt care constituie motivul abținerii.
(2)Declaratia de abtinere se face de indata ce persoana obligata la aceasta a luat cunostinta de existenta cazului de incompatibilitate.
Persoana care constată că se află într-un caz de incompatibilitate trebuie să formuleze imediat momentului constatării, cerere de abținere.
Cererea de abținere se adresează în raport cu calitatea avută de persoana care o formulează și înaintează către președintele instanței.
În timp ce abținerea nu are reglementare legală cu privire la modalitatea scrisă în care ar trebui făcută – scris sau verbal, Art. 67 arată că recuzarea poate fi făcută prin posibilitate alternativă ”oral sau scris”.
Recuzarea reprezintă mecanismul instituit cu privire la respectarea prevederilor legale referitoare la regimul incompatibilităților, cu caracter subsidiar, întrucât poate fi formulată numai în condițiile în care persoana la care se referă nu a formulat cerere de abținere.
Recuzarea apare ca o garanție a respectării dispozițiilor privitoare la abținere.
Cererea de recuzare se poate formula până a încheierea dezbaterilor în fața rimei instanțe.
Art. 67, alin. (1) arată că, ”În cazul în care persoana incompatibilă nu a făcut declarație de abținere, părțile, subiecții procesuali principali sau procurorul pot face cerere de recuzare, de indată ce au aflat despre existența cazului de incompatibilitate”, iar alin. (2) relevă că, ” Cererea de recuzare se formulează doar impotriva persoanei din cadrul organului de cercetare penală, a procurorului sau a judecatorului care efectuează activități judiciare în cauză. Este inadmisibilă recuzarea judecătorului sau a procurorului chemat să decidă asupra recuzării”.
CAPITOLUL III – SUPRAVEGHEREA EXERCITATĂ DE CĂTRE PROCUROR
Secțiunea I – Generalități
Din examinarea competențelor procurorului rezultă că principala sarcină în timpul urmăririi penale este exercitarea supravegherii acestei activități. Dispo- zițiile art. 299-304 NCPP se referă în mod exclusiv la supravegherea activității de urmărire penală. Norme asemănătoare sunt cuprinse și în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară: potrivit art. 63 alin. (1) lit. b), Ministerul Public, prin procurori, conduce și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, conduce și controlează activitatea altor organe de cercetare penală.
Dacă efectuarea urmăririi penale a devenit atributul cel mai important, fundamental, preponderent al procurorului, desfășurarea supravegherii fiind limitată astfel în mod semnificativ, în ultimii ani s-a observat o creștere semnificativă a numărului infracțiunilor în care acesta efectuează obligatoriu urmărirea penală.Astfel, supravegherea, atribut exclusiv al procurorului, poate fi exercitată în orice cauză penală aflată în curs de soluționare de către organul de cercetare penală, dacă procurorul este competent să soluționeze cauza potrivit regulilor de com- petență.
Secțiunea a II-a – Obiectul supravegherii
Obiectul supravegherii, precizat în cuprinsul art. 299 NCPP, constă în realizarea unor cerințe care vizează realizarea scopului procesului penal, fiind indisolubil legat de acesta, supravegherea presupunând o activitate complexă, cu multiple forme de manifestare și mijloace de realizare, alcătuită din drepturi și obligații/îndatoriri.
Procurorul supraveghează activitatea organelor de cercetare penală, astfel ca orice infracțiune să fie descoperită și orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie trasă la răspundere penală.Exercitarea de către procuror a supravegherii activității organelor de cercetare penală trebuie să aibă loc astfel încât niciun suspect sau inculpat să nu fie reținut decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.
Procurorul veghează ca orice infracțiune să fie descoperită, orice infractor să fie tras la răspundere penală și ca nicio persoană să nu fie urmărită penal fără să existe indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, subânțelegându-se că, acesta trebuie să asigure efectuarea cercetării penale numai pentru aflarea adevărului, iar cauza să fie lămurită sub toate aspectele.
Identificarea și administrarea probelor necesare soluționării cauzei trebuie realizată în dublu sens, atât cele în favoarea, cât și în defavoarea învinuitului sau inculpatului, procurorul veghind ca orice infracțiune să fie descoperită și orice infractor să fie tras la răspundere penală, fapt ce impune ca supravegherea să vizeze și activitatea organelor de cercetare penală desfășurată în vederea începerii urmăririi penale.
Potrivit Art. 300 cu privire la modalitățile de exercitare a supravegherii, procurorul, în exercitarea atribuției de a conduce și supraveghea activitatea organelor de cercetare penală, veghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale.
Organele de cercetare penală sunt obligate după sesizare să îl informeze pe procuror despre activitățile pe care le efectuează sau urmează să le efectueze.
În exercitarea atribuției de a conduce activitatea de urmărire penală, procurorul ia măsurile necesare sau dă dispoziții organelor de cercetare penală care iau aceste măsuri. Procurorul poate să asiste la efectuarea oricărui act de cercetare penală sau să îl efectueze personal.
În exercitarea atribuției de supraveghere a activității de urmărire penală, procurorul poate să ceară spre verificare orice dosar de la organul de cercetare penală, care este obligat să îl trimită de îndată, cu toate actele, materialele și datele privitoare la fapta care formează obiectul cercetării.
Procurorul poate reține orice cauză în vederea efectuării urmăririi penale. Măsurile și dispozițiile procurorului sunt luate în scris și mot ivat șiau ca scop efectuarea în mod complet a urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legale, cât și împiedicarea săvârșirii de noi infracțiuni.
Secțiunea a III a – Exercitarea supravegherii urmăririi penale de către procurorul competent
Este competent să efectueze supravegherea asupra activității de cercetare penală procurorul de la parchetul corespunzător instanței care, potrivit legii, judecă în primă instanță cauza. Așadar, supravegherea nu are în vedere și nu este condiționată de organul care desfășoară cercetarea penală, criteriul determinant fiind competența procurorului de a sesiza instanța de judecată în cauza respectivă.
Dacă exercitarea supravegherii se realizează de către alt procuror decât cel competent potrivit legii, sancțiunea aplicabilă este nulitatea absolută a actului de sesizare a instanței.
Procurorul poate să dispună cu privire la efectuarea oricărui act de urmărire penală de organele de cercetare penală ale poliției judiciare sau de organele de cercetare penală speciale, după caz iar dispozițiile date de acesta în legătură cu efectuarea actelor de cercetare penală sunt obligatorii și prioritare pentru organul de cercetare, precum și pentru alte organe ce au atribuții prevăzute de lege în constatarea infracțiunilor.
Organele ierarhic superioare ale poliției judiciare sau ale organelor de cercetare penală speciale nu pot da îndrumări sau dispoziții privind cercetarea penală.
În cazul neîndeplinirii sau al îndeplinirii în mod defectuos de către organul de cercetare penală a dispozițiilor date de procuror, acesta poate sesiza conducătorul organului de cercetare penală, care la rândul său are obligația ca în termen de 3 zile de la sesizare, să comunice procurorului măsurile dispuse.
Deasemeni poate aplica sancțiunea amenzii judiciare pentru abaterile judiciare prevăzute în N C P P, la Art. 283 alin. (1) lit. a) sau, după caz, alin. (4) lit. m) ori poate solicita retragerea avizului prevăzut la art. 55 alin. (4) și (5).
Secțiunea a IV a – Modalități de exercitare a supravegherii de către procuror
Pentru ca supravegherea să fie posibilă, procurorul trebuie să cunoască acele cauze care se află în curs de cercetare penală. Astfel, în acest sens, are loc încunoștințarea acestuia în mod obligatoriu de către organele de cercetare penală despre infracțiunile de care la rândul lor au luat cunoștință.
Reglementarea supravegherii privește două modalități principale de exercitare: 1. verificarea cauzelor aflate în curs de soluționare la organele de cercetare penală; 2.participarea directă a procurorului la efectuarea unor acte de cercetare penală. În conformitate cu Art. 300 NCPP, cu privire la modalitățile de exercitare a supravegherii, procurorul, în exercitarea atribuției de a conduce și supraveghea activitatea organelor de cercetare penală, veghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale.
În exercitarea atribuției de a conduce activitatea de urmărire penală, procurorul ia măsurile necesare sau dă dispoziții organelor de cercetare penală care iau aceste măsuri și totodată, poate să asiste la efectuarea oricărui act de cercetare penală sau să îl efectueze personal.
În exercitarea atribuției de supraveghere a activității de urmărire penală, procurorul poate să ceară spre verificare orice dosar de la organul de cercetare penală, care este obligat să îl trimită de îndată, cu toate actele, materialele și datele privitoare la fapta care formează obiectul cercetării.
Procurorul poate reține orice cauză în vederea efectuării urmăririi penale.
§ IV.1. Verificarea cauzelor aflate în curs de cercetare penală
Din momentul încunoștințării despre dosarele aflate la organele de cercetare penală, procurorul desfășoară din oficiu supravegherea, de pe poziția de control și conducere a activității de cercetare penală.
În vederea concretizării acestei activități, procurorul poate cere spre verificare orice dosar de la organul de cercetare penală, care este obligat să-l trimită cu toate actele, materialele și datele privitoare la fapta care formează obiectul cercetării.
Verificarea poate avea loc programat, conform unei planificări stabilite de către procuror, sau cu ocazia rezolvării unor propuneri, sesizări ale organului de cercetare penală privind luarea unor măsuri.
Activități de natura celor care constituie supravegherea sunt realizate de către procuror cu ocazia soluționării plângerilor împotriva actelor de cercetare penală efectuate de către organul de cercetare penală.
§ IV.2. Autorizarea, confirmarea, încuviințarea, infirmarea actelor sau măsurilor procesuale de către procuror
Actele de urmarire penală pot fi efectuate de catre organele de cercetare penală din proprie inițiativă:dispunerea începerii urmaririi penale, dispunerea reținerii învinuitului; iar când procurorul constată că nu au fost respectate prevederile legale, intervine dând dispoziții care devin obligatorii pentru organele de cercetare penală (confirmări, autorizări, încuviințări).
Autorizarea este prealabilă efectuării urmăririi penale. Actul încheiat de organul de cercetare penală în lipsa autorizării procurorului, când legea prevede acesta, nu este valabil. În literatura de specialitate sunt considerate drept mijloace juridice prin care se exercită supravegherea procurorului în activitatea de urmărire penală autorizarea, confirmarea, încuviințarea și infirmarea actelor și măsurilor procesuale.
Autorizarea, ca act procesual, este necesară în vederea efectuării unor acte de urmărire penală în situațiile expres prevăzute de lege și care trebuie să existeanterior efectuării acestora.
Confirmarea actului de urmarire penală este posterioară efectuării actului. Fără aceasta confirmare, care este o ratificare a actului, acesta nu produce efecte juridice.
Încuviințarea se referă la acte care intră în atribuțiile organului de cercetare penală, dar valabilitatea lor este supusă aprobării procurorului. Ea poate fi prealabilă, dar și posterioară efectuării actului, în cazuri de urgență. În momentul în care procurorul constată că un act sau o masură procesuală a organului de cercetare penală nu este dată cu respectarea dispozitiilor legale, o infirmă prin ordonanță.
Infirmarea intervine când procurorul constată că un act sau o măsură procesuală a organului de cercetare penală nu a fost dispusă cu respectarea legii. Infirmarea se dispune prin ordonanță (art. 304 NCPP).Aceasta dispoziție trebuie raportată la dispozițiile referitoare la instituția nulității.
Întrucât un act ori o masură procesuală data cu nerespectarea dispozițiilor legale va fi infirmată numai dacă s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlaturată decât prin anularea actului sau a măsurii procesuale. Chiar dacă nu a intervenit o plângere sau o obiecție contra actului sau măsurii, procurorul poate lua în considerație și din oficiu nerespectarea dispozițiilor legale, dacă infirmarea actului sau măsurii procesuale este necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.
§ IV.3. Participarea directă a procurorului la efectuarea unor acte de cercetare penală
Dacă prima modalitate de supraveghere se realizează după efectuarea actelor de cercetare penală, implicarea directă a procurorului are loc chiar în timpul efec- tuării acestora.
Procurorul poate să efectueze orice act de cercetare penală sau să asiste la efectuarea acestuia. În ambele variante, implicarea procurorului constituie o garanție a respectării dispozițiilor legale privind aflarea adevărului, în sensul stabilirii în mod corect și complet a împrejurărilor necesare soluționării cauzei.
§ IV.4. Trecerea cauzei de la un organ la altul
Percepută ca o altă cale de exercitare a supravegherii, trecerea cauzei de la un organ la altul constituie mai mult un mijloc de asigurare a obiectivității, imparția- lității rezolvării cauzelor penale sau a unei operativități mai bune.
Potrivit Art.302 NCPP., procurorul poate să dispună, după necesitate, ca într-o cauză în care cercetarea penală trebuie efectuată de un anumit organ de cercetare să fie efectuată de un alt asemenea organ decât cel sesizat.
Sunt cauze în care sunt anticipate cazuri de incompatibilitate sau în care cercetarea penală poate fi efectuată în condiții mai bune de către alt organ de cercetare penală. Deoarece nu se fac și alte precizări privind posibilitatea dispu- nerii măsurii, se apreciază ca organele de cercetare penală între care are loc trecerea să fie supravegheate de același procuror.
Dacă organele de cercetare penală ar fi supravegheate de procurori cu competențe diferite, cauza ar putea fi trimisă în acest caz unui alt organ de cercetare penală, dacă este posibil, prin declinare.În această situație, mandatul de arestare emis anterior rămâne valabil.
Având în vedere că nu există o dispoziție contrară și celelalte măsuri sau acte dispuse anterior măsurii se mențin, supravegherea este exercitată în continuare de același procuror.
Există posibilitatea preluării unei cauze de către un organ de cercetare penală ierarhic superior celui care are cauza pentru cercetare. În acest caz, preluarea cauzei se dispune de procurorul de la parchetul care exercită supravegherea acestuia, pe baza propunerii motivate a organului de cercetare penală care preia cauza și după încunoștințarea procu- rorului care exercită supravegherea.
Supravegherea cauzei preluate se face potrivit dispozițiilor de drept comun.
Trecerea cauzei de la un organ la altul se dispune prin rezoluție motivată.Când există o suspiciune rezonabilă că activitatea de urmărire penală este afectată din cauza împrejurărilor cauzei sau calității părților ori există pericolul de tulburare a ordinii publice, procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la cererea părților sau din oficiu, poate trimite cauza la un parchet egal în grad.
Motivele pentru care se poate dispune trimiterea cauzei la un alt parchet sunt aceleași cu unele care impun strămutarea cauzelor penale în faza judecății, activitatea de urmărire penală fiind afectată de împrejurările cauzei sau de calitatea părților ori există pericolul de tulburare a ordinii publice.
Competența este exclusivă și aparține procurorului general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Titularii cererii sunt persoanele care au calitatea de parte în cauza respectivă la momentul solicitării, dar și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte, din oficiu.
CAPITOLUL IV – EFECTUAREA URMĂRIRII PENALE
Secțiunea I – Aspecte generale
Pentru a răspunde cerinței de desfășurare cu celeritate a procesului penal, se dorește o simplificare a etapei de urmărire penală, inclusiv prin prisma reașezării rolului procurorului de a conduce și supraveghea această activitate, în concordanță cu dispozițiile constituționale, precum și introducerea principiului oportunității.
Procedura din cursul urmăririi penale este nepublică și necontradictorie.
Simplificarea etapei de urmărire penală s-a realizat pe de o parte prin reglementarea unei proceduri rapide de verificare a sesizării adresate organelor de urmărire penală, ce permite ca, atunci când din cuprinsul acesteia rezultă faptul că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și nu există vreunul din cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale organul de urmărire penală să dispună începerea urmăririi penale cu privire la faptă, prin declanșarea fazei de investigare a faptei fiind conturat cadrul procesului penal.
NCPP nu mai prevede expres motivarea dispoziției. Articolul 305 alin. (2) dispune că începerea urmăririi penale se dispune prin ordonanță, și nu prin rezoluție cum era prevăzut de vechiul cod.
Începerea urmăririi penale se dispune prin ordonanță care cuprinde, după caz, mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) lit. a) – c) și g). Ordonanța de începere a urmăririi penale emisă de organul de cercetare penală este supusă confirmării prin efectuarea unei mențiuni pe aceasta de către procurorul care exercită supravegherea activității de cercetare penală, în termen de cel mult 5 zile de la data începerii urmăririi penale, organul de cercetare penală fiind obligat să prezinte totodată și dosarul cauzei.
Este o formulare diferită, de excepție de la regula potrivit căreia procurorul
dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale și soluționează cauza prin
ordonanță, dacă legea nu prevede altfel , așa cum se arată în art. 286 NCPP.
Secțiunea a II a – Sesizarea organelor de urmărire penală
Soluționarea cauzelor penale presupune luarea la cunoștință a comiterii faptei, organele judiciare având obligații exprese în acest domeniu.
Declanșarea activităților ce compun procesul penal este condiționată de comiterea unei fapte penale, apoi de descoperirea și de cunoașterea acestor aspecte, prin diverse modalități, de către organele judiciare.
Pentru declanșarea procesului penal nu este suficientă aducerea la cunoștința organului de urmărire penală a săvârșirii infracțiunii, sesizarea acestuia trebuie făcută în condițiile prevăzute de lege.
Învestirea organului de urmărire penală și începerea cercetărilor nu se pot face în lipsa sesizării legale, care constituie temeiul și punctul de plecare al desfășurării procesului penal.
Cunoașterea de către organele de urmărire penală a comiterii infracțiunilor se face în primul rând ca urmare a activităților desfășurate, depistarea acestor situații fiind obligatorie pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional.
Întrucât constatarea comiterii infracțiunilor de către organele judiciare care au și competențe în soluționarea acestora nu este întotdeauna posibilă, legea instituie obligația și a altor organisme sau persoane care iau cunoștință de comi- terea infracțiunilor de a sesiza organele judiciare.
Polițiștii cu atribuții în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor, strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și cercetării penale, care nu fac parte din poliția judiciară, au dreptul dar și obligația de a efectua orice act de constatare a infracțiunilor, după care de îndată aduc la cunoștința procurorului sau organului de cercetare al poliției judiciare despre constatarea infracțiunilor sens în care înaintează actele de constatare;
Cu această motivație a fost adoptată Legea nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări de lege.
Față de situațiile diferite prin care organul de urmărire penală poate fi sesizat, prin lege au fost reglementate mai multe moduri de sesizare, care să cuprindă toate posibilitățile de informare.
Sesizarea realizată în modurile prevăzute de lege constituie nu numai un mijloc de informare, este și un act procesual care are ca efect juridic obligația organului de urmărire penală de a se pronunța cu privire la declanșarea sau nu a procesului penal pentru infracțiunea cu care a fost sesizat. Modul de sesizare constituie, în primul rând, un mijloc prin care organul de urmărire penală ia cunoștință de comiterea infracțiunii.
În funcție de persoanele care fac sesizarea, aceasta poate fi sesizare externă, făcută de persoane ori funcționari din afara organelor de urmărire penală, se realizeaaă prin plângere sau denunț, precum și prin intermediul unor sesizări cu caracter special ale unor persoane care au obligații în acest sens, denumite în literatura de specialitate „referințe obligatorii” și, sesizare internă este atunci când organele de urmărire penală se sesizează prin mijloace proprii.
O altă clasificare a modurilor de sesizare este sesizarea primară când luarea la cunoștință de comiterea unei infracțiuni a ajuns pentru prima dată la organul de urmărire penală (de exemplu, plângerea, denunțul, sesizarea din oficiu).
și sesizarea complementară dacă anterior cauza a fost cercetată de un alt organ de urmărire penală (de exemplu, în cazul declinării de competență).
În funcție de efectele pe care le produc, modurile de sesizare pot fi generale, când au ca efect informarea organului de urmărire penală despre săvârșirea unei infracțiuni, fără a fi condiționată însă începerea urmăririi penale de un asemenea mod de sesizare, cazuri în care sesizarea se poate realiza și din oficiu sau speciale când sesizările condiționează declanșarea procesului penal de existența lor.
Începerea urmăririi penale nu poate fi dispusă de organul de urmărire penală dacă legea prevede că sesizarea trebuie făcută într-un anumit mod.Când punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă ori la sesizarea sau cu autorizarea organului prevăzut de lege, urmărirea penală nu poate începe în lipsa acestora.
Așadar, aceste moduri speciale de sesizare condiționează punerea în mișcare a acțiunii penale și, totodată, declanșarea procesului penal.
Urmărirea penală nu poate începe fără exprimarea dorinței guvernului străin, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 171 C. pen.
Modurile speciale de sesizare, în NCPP sunt:la plângerea prealabilă a persoanei vătămate- cu o analiză ulterioară;de persoanele prevăzute de lege ( cazul infracțiunilor săvârșite de militari, fiind necesară sesizarea comandantului);cu autorizarea organului prevăzut de lege
Plângerea (Conținutul plângerii) își are reglementarea în Art. 289 NCPP și,
este încunoștințarea făcută de persoană cu privire la o vătămare care i s-a cauzat prin infracțiune și nu trebuie confundată cu plângerea prealabilă, aceasta din urmă fiind o condiție de procedibilitate și pedepsibilitate.
În timp ce plângerea poate fi suplinită printr-o sesizare din oficiu sau un
denunț, plângerea prealabilă are caracter personal, fără a putea fi înlocuită cu un alt
mod de sesizare.Pentru a produce efectul prevăzut de lege, și anume a determina începerea urmăririi penale, plângerea trebuie să aibă un anumit conținut, și anume să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea și domiciliul petentului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptui- torului, dacă este cunoscut, și mijloacele de probă.
În cazul în care plângerea îndreptată la organul de urmărire penală nu cuprinde elementele arătate, se restituie petiționarului pe cale administrativă, cu indicarea elementelor care lipsesc. Dacă restituirea este posibilă (când datele de identificare ale petiționarului sunt insuficiente), în aceste situații, va avea loc o sesi- zare din oficiu.
Literatura de specialitate arată că plângerea nu trebuie să conțină încadrarea juridică a faptei întrucât precizarea greșită a încadrării juridice în cuprinsul plângerii are ca rezultat neluarea acesteia în considerare, cu efectele prevăzute de lege.
Plângerea se poate face personal sau prin mandatar; mandatul va trebui să fie special, iar procura va rămâne atașată plângerii. Plângerea se face în scris, și/sau oral, situație în care se face consemnarea într-un proces-verbal de către organul care o primește. În cazul plângerii operează instituția substituiților procesuali, precizându-se că plângerea se poate face și de către unul din soți pentru celălalt soț sau de către copilul major pentru părinți. În aceste cazuri, persoana vătămată poate declara că nu își însușește plângerea.
Pentru persoana lipsită de capacitate de exercițiu, plângerea se face de către reprezentantul său legal. Persoana cu capacitate de exercițiu restrânsă poate face plângere cu încuviințarea persoanei prevăzute de legea civilă.
Dacă plângerea este întocmită de către o persoană care locuiește pe teritoriul României, cetățean român, străin sau persoană fără cetățenie, prin care se sesizează săvârșirea unei infracțiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat să o primească și să o transmită organului competent din țara pe teritoriul căruia a fost comisă infracțiunea, caz în care se aplică în mod corespunzător regulile privind cooperarea judiciară în materie penală .Plângerea greșit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată se trimite organului competent pe cale administrativă. Regulile privind cooperarea judiciară în materie penală se aplică în mod corespunzător.
Denunțul, o formă de sesizare civică și facultativă, este un drept nu o obligație juridică. Potrivit Art. 290, NCPP, denunțul este încunoștințarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârșirea unei infracțiuni.
Deosebit de plângere, denunțul este încunoștințarea făcută de către o altă persoană decât partea vătămată, astfel asigurându-se posibilitatea sesizării cu privire la comiterea unei infracțiuni oricărei persoane care dorește să facă acest demers.
Considerăm că de aici derivă, în principiu, și caracterul facultativ al denunțului, fără ca depunerea lui să constituie o obligație . Sunt însă situații în care denunțul este obligatoriu, legea prevăzând în mod expres aceasta; denunțul se poate face numai personal, dispozițiile art. 290 NCPP aplicându-se în mod corespunzător.
În timp ce legea prevede, pentru anumite categorii de persoane, obligația sesizării cu privire la infracțiunea de care a luat cunoștință în anumite împrejurări indicate de lege și care este considerat de unii autori un alt mod de sesizare generală, pe când alții îl consideră o modalitate specială de sesizare, acest mod de sesizare fiind prevăzut în sarcina persoanelor cu funcții de conducere sau cu atribuții de control care au luat cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni în acea unitate (unitatea din care fac parte), denunțul poate fi făcut chiar de cel care a săvârșit infracțiunea, cu anumite consecințe.
Denunțul trebuie să conțină aceleași date ca și plângerea cu singura diferență că acesta trebuie să se facă personal, exceptând persoana care nu are capacitate deplină de exercițiu. Denunțul scris trebuie semnat de denunțător, iar în cazul denunțului oral, acesta se consem- nează într-un proces-verbal de către organul în fața căruia a fost făcut.
Dacă denunțul nu cuprinde datele prevăzute de NCPP, organul de urmărire penală nu se va considera sesizat și nu este obligat să se pronunțe asupra începerii urmăririi penale decât după completarea datelor cerute de lege, dacă este posibil.
Sunt situații când denunțătorul nu își indică identitatea sau indică o identitate falsă (denunțul anonim sau pseudodenunțul) și sesizarea nu poate fi restituită pe cale administrativă petiționarului. În aceste condiții, sesizarea nu poate fi consi derată un denunț și nu produce efectele prevăzute de lege.În cazul denunțului incomplet formulat, organul de urmărire penală, după verificarea realității celor consemnate, se poate sesiza din oficiu.
Există situații, excepționale, când denunțul poate fi și obligatoriu, potrivit Art.266 NCP referitor la ”Nedenunțarea unei infracțiuni” și Art.411 ”Nedenunțarea unor infracțiuni contra siguranței naționale”și Art.267 NCP referitor la”Omisiunea sesizării”
§ II.1. Sesizarea din oficiu
Organul de urmărire penală se sesizează din oficiu dacă află că s-a săvârșit o infracțiune pe orice altă cale decât cele prevăzute la art. 289-291, NCPP și încheie un proces-verbal în acest sens.
O noutate adusă de NCPP este aceea că prevede în mod expres posibilitatea
organelor de urmărire penală de a se sesiza din oficiu dacă află, de săvârșirea unei infracțiuni, pe orice altă cale decât pe calea plângerii, a denunțului sau actelor încheiate de alte organe de constatare, cu condiția ca legiuitorul să aibă în vedere condițiile de formă și fond ale plângerii, denunțului și condițiile de depășire a fazei administrative de înlăturare a neregularităților.
Procesul verbal de sesizare din oficiu, dacă îndeplinește condițiile Art. 305, NCPP referitor la Începerea urmăririi penale (alin. (1) Când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege și se constată că nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă și alin. (2) Începerea urmăririi penale se dispune prin ordonanță care cuprinde, după caz, mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) lit. a)-c) și g)) atunci, acesta poate determina începerea urmăririi penale, organul de urmărire penală urmând să întocmească ordonanță în acest sens.
La Art.305 alin. (3)este prevăzut faptul că atunci când din datele și probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect, iar alin. (4) relevă că față de persoanele pentru care urmărirea penală este condiționată de obținerea unei autorizații prealabile sau de îndeplinirea unei alte condiții prealabile, efectuarea urmăririi penale se poate dispune numai după obținerea autorizației ori după îndeplinirea condiției.
§ II.2. Modurile de sesizare speciale
Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu, potrivit art.288, alin.(1) NCPP.
Atunci, când potrivit legii, punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, la sesizarea formulată de persoana prevăzută de lege ori cu autorizarea organului prevăzut de lege, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare în lipsa acestora.
Sesizarea comandantului este necesară numai în ceea ce privește infracțiunile săvârșite de militari, prevăzute la art. 413-417 din Codul penal.
Potrivit Art. 61și 62, NCPP, în cazul constatării unor infracțiuni de către alte organe decât cele de urmărire penală, organul de urmărire penală nu se va mai sesiza din oficiu, întrucât procesele verbale reprezintă actul de sesizare a organului de urmărire penală.
Un mod special de sesizare îl constituie și autorizarea prealabilă din partea autorității prevăzute de lege. În cazul infracțiunilor săvârșite de membrii Guvernului în funcție, au dreptul să ceară declanșarea urmăririi penale numai Senatul, Camera Deputaților și Președintele României, potrivit Art. 109 alin. (2) din Constituție.Deasemeni, potrivit Art. 95 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, aceștia nu pot fi reținuți, arestați sau percheziționați fără încuviințarea secției corespunzătoare a C.S.M.. Dacă legea prevede că începerea urmăririi penale nu poate avea loc fără o sesizare specială, aceasta trebuie făcută în scris și semnată de către organul competent.
Secțiunea a III a – Procedura plângerii prealabile. Reglementare. Termen.
Aplicarea legii de către organele judiciare, constă în declanșarea și continuarea procesului penal, fiind condiționată de existența unei plângeri prealabile.
Instituția plângerii prealabile constituie, o excepție de la principiul oficialității prevăzut în Art. 295 NCPP, deoarece declanșarea procesului penal este lăsată la aprecierea persoanei vătămate, care decide dacă sesizează sau nu organul judiciar în vederea tragerii la răspundere penală.
Plângerea prealabilă constituie manifestarea de voință realizată pe plan procesual penal sub forma unui act procesual prin care persoana vătămată solicită tragerea la răspundere penală a celui care a comis infracțiunea. Astfel, plângerea prealabilă poate fi privită ca o dublă manifestare de voință a per soanei vătămate: ca o încunoștințare a organelor judiciare, ca o expresie a voinței acesteia ca infracțiunea comisă să fie urmărită și judecată.
Plângerea prealabilă, odată depusă la organele judiciare, dă dreptul acestora de a declanșa, în condițiile legii, procedurile pentru soluționarea cauzei fără niciun fel de derogare de la parcursul activităților procesuale privind stabilirea existenței faptei, identitatea făptuitorului și vinovăția acestuia.
Instituția plângerii prealabile, deosebit de celelalte instituții ce țin de declanșarea și derularea procesului penal, are, pe lângă reglementarea procesual penală, și o reglementare penală ș anume Art. 157 – 159 NCP. Potrivit reglementării penale, plângerea prealabilă este o cauză de pedepsibilitate, aplicarea sancțiunii prevăzute de legea penală fiind condiționată de existența acesteia, plângerea penală fiind în primul rând o condiție pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit anumite infracțiuni.
Lipsa plângerii prealabile sau neintroducerea acesteia cu respectarea condițiilor prevăzute de lege duce la înlăturarea răspunderii penale.Din punct de vedere procesual penal, plângerea prealabilă este o condiție de procedibilitate, deoarece existența acesteia determină declanșarea și desfășurarea procesului penal.
Derularea procesului penal poate fi influențată de atitudinea persoanei vătă- mate nu numai în ceea ce privește declanșarea, dar și desfășurarea lui, prin retragerea plângerii prealabile ori împăcarea părților.
Retragerea plângerii prealabile este un act unilateral al persoanei vătămate, iar împăcarea părților un act bilateral de voință, intervenit între persoana vătămată și făptuitor, care are același efect ca și lipsa acesteia: înlăturarea răspunderii penale.
În cazul declanșării procesului penal ca urmare a depunerii plângerii prealabile, retragerea acesteia sau împăcarea părților poate stopa desfășurarea procesului cu încălcarea principiului oficialității, ceea ce nu poate avea loc în cauzele penale în care sesizarea s-a realizat prin plângere.
Având în vedere existența practicii neunitare a instanțelor judecătorești, legiuitorul român care a adus o nouă modificare Codului de procedură penală, prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi astfel încât Art. 4142 CPP a fost completat în sensul că dezlegarea dată de către Înalta Curte de Casație și Justiție problemelor de drept judecate ca urmare a promovării recursul în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe.
Termenul de introducere a plângerii prealabile, potrivit Art. 296, CPP, trebuie să fie de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei, iar când persoana vătămată este un minor sau un incapabil, termenul de 3 luni va începe să curgă de la data când reprezentantul legal al minorului sau incapabilului a aflat despre săvârșirea faptei cu excepția faptului în care făptuitorul este reprezentantul legal al acestor categorii de persoane, când termenul de 3 luni curge de la data numirii unui alt reprezentant legal.
Plângerea prealabilă care a fost greșit îndreptată către un organ judiciar necompetent sau către instanța de judecată, se consideră valabilă, dacă a fost introdusă în termen, ea trimițându-se pe cale administrativă, organului judiciar competent. Data de la care curge termenul de 3 luni respectiv „ziua în care partea vătămată a aflat despre săvârșirea faptei” .Partea vătămată este obligată să depună sau să renunțe la plângerea prealabilă chiar dacă timp de trei luni nu a cunoscut cine este făptuitorul.
Stabilirea momentului din care începe să curgă termenul de 3 luni în vederea depunerii plângerii prealabile, fiind vorba despre un act de sesizare, devine deosebit de importantă pentru a se asigura atât persoanei vătămate, cât și făptuitorului, posibilitatea de a-și exercita drepturile specifice poziției lor procesuale, sens în care, în planul dreptului penal, lipsa plângerii prealabile este considerată o cauză care înlătură răspunderea penală (v.art. 131 NCP) iar în planul dreptului procesual penal, lipsa plângerii prealabile este reglementată ca o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale (v. Art. 10, lit. f NCPP).
Din analiza dispozițiilor legale menționate reiese că, plângerea prealabilă are o
natură juridică mixtă – substanțială și procedurală –, iar termenul de 3 luni are o esență substanțială și o reglementare de natură procedurală. Drept urmare, în cazul în care persoana vătămată nu cunoaște identitatea făptuitorului în momentul săvârșirii faptei, pentru a nu se ajunge la decăderea acesteia din dreptul de a face plângere, legiuitorul a prevăzut un termen care curge din momentul aflării identității acestuia.
Infracțiunea continuă se caracterizează prin prelungirea în chip natural a acțiunii sau inacțiunii, ce constituie elementul material al laturii obiective, după consumare, până la intervenția unei forțe contrare. Epuizarea infracțiunii continue este dată de momentul intervenției unei forțe contrare.
Infracțiunea continuă se identifică după elementul material al laturii obiective, care presupune o acțiune sau inacțiune ce durează în timp, precum: ”deținerea”, ”reținerea”, ”purtarea”, ”conducerea unui autovehicul” și se caracterizează ”prin săvârșirea de către aceeași persoană, la intervale de timp diferite, în realizarea aceleiași hotărâri infracționale, a unor acțiuni sau inacțiuni care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni” .
Art. 69, alin.(2) din Legea 192/2006 privind medierea, prevede un caz de suspendare a termenului prevăzut la Art.296 NCPP, dacă a fost declanșată procedura de mediere în termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile, acest term se suspendă pe durata desfășurării medierii.
Privind titularul plângerii prealabile, dreptul de a introduce plângerea prealabilă este un drept strict personal, individual, netransmisibil, în virtutea căruia legiuitorul a creat această instituție cu scopul de a ocroti interesele celui vătămat. Punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, dacă legea prevede că este necesară o astfel de sesizare.
Referitor la posibilitatea de a introduce plângerea, au fost exprimate opinii contrare, unii autori considerând că numai persoanele fizice pot fi persoane vătămate în sensul Art.157, NCP, alți autori considerând că, dimpotrivă, și persoanele juridice
pot avea această calitate.
În motivarea primei opinii, se arată că retragerea plângerii prealabile și împăcarea părților, ca instituții strâns legate de plângerea prealabilă, sunt manifestări unilaterale sau bilaterale de voință care aparțin persoanelor fizice, prin care se stopează derularea procesului penal. Or, aceste manifestări nu pot fi atribuite decât unei persoane fizice, fiind mai greu de conceput împăcarea între o persoană fizică și una juridică. Totuși, unele instanțe au considerat că sunt legal sesizate prin plângerea prealabilă introdusă de persoane juridice.
Noile reglementări oferă posibilitatea în cazul vătămării și a persoanei juridice să sesizeze organele judiciare cu plângere prealabilă și, totodată, să influențeze derularea procesului penal prin retragerea plângerii sau împăcarea părților.
Potrivit Art. 157 NCP, fapta care a adus o vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menține numai de către una dintre ele. Totodată, fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanților la săvârșirea ei, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menține cu privire numai la unul dintre ei .
În cazuri speciale, legea prevede posibilitatea introducerii plângerii prealabile și de către alte persoane.
Dacă persoana vătămată este un incapabil, plângerea prealabilă este introdusă de persoana îndreptățită a reclama.În cazul persoanelor cu capacitate de exercițiu restrânsă, plângerea se face de acestea, cu încuviințarea ocrotitorului legal.
Dacă plângerea prealabilă este introdusă de către ocrotitorul legal,
persoana vătămată fiind un minor care a împlinit 14 ani, acesta își poate însuși plângerea,dacă nu a expirat termenul de 2 luni
Instanțele judecătorești au hotărât că plângerea prealabilă poate fi depusă și prin mandatar, mandatul fiind unul special, iar procura fiind lăsată la dosar. În cazul unui mandat cu caracter general, fără a fi indicată persoana împotriva căreia se introduce plângerea prealabilă și pentru care faptă, nu se poate reține depunerea plângerii prealabile.
Titularul plângerii prealabil este numai persoana vătămată, adică subiectul pasiv al infracțiunii, a cărei vătămare este consecința directă a infracțiunii.
În ceea ce privește raportul dintre cele două modalități de declanșare a procesului penal, s-a apreciat că punerea în mișcare a acțiunii penale se face din oficiu numai în subsidiar, și anume dacă cei îndreptățiți de lege nu au introdus plângerea prealabilă la organul judiciar competent.
În cazul decesului persoanei vătămate după introducerea plângerii prealabile, procesul penal continuă, deoarece decesul acesteia nu constituie una dintre cauzele care duc la stingerea acțiunii penale. Dimpotrivă, decesul învinuitului sau inculpatului impune încetarea urmăririi penale sau încetarea procesului penal.
Dacă persoana vătămată ca urmare a comiterii unei infracțiuni de violență a decedat la scurt timp, fără a avea posibilitatea depunerii plângerii prealabile, s-a apreciat că cerința privind modul de sesizare este necesară dacă persoana vătămată are capacitatea de a reacționa, nu și în cazul în care, prin comiterea infracțiunii, a fost înlăturată această posibilitate.
Dacă plângerea prealabilă a fost făcută de o persoană fără calitate, persoana vătămată și-o poate însuși printr-o declarație dată organelor de cercetare penală, în termenul legal, de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei, situație în care plângerea este considerată legal făcută.
Secțiunea a IV a – Medierea, dreptul de a apela la un mediator
Deși art. 2 alin. (1) din legea medierii face vorbire despre obligația părților de a participa la ședința de informare privind avantajele medierii, alin. (12) al aceluiași articol prevede sancțiunea inadmisibilității pentru situația în care reclamantul nu și-a îndeplinit această obligație .
Paratul nu este obligat să participe la o astfel de ședință, însă neparticiparea lui nu afectează dreptul reclamantului de a se adresa instanței. Singura condiție pe care acesta trebuie să o îndeplinească este să se adreseze unui mediator care sa-l notifice pe pârât în condițiile art. 43 din legea medierii, adresandu-i o invitație scrisă, ce poate fi transmisă prin orice mijloc ce asigură confirmarea primirii textului;
Potrivit art. 78, art. 81 alin.1 lit.i, art. 83 lit. g din Noul Cod de procedură penală suspectul, inculpatul, partea vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente au dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege;
În noul Cod de procedură penală se face trimitere la procedura medierii în art. 16 alin.1 lit. g și art.23. Astfel în art.16 alin.1 lit. g din noul Cod de procedură penală:
„Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă, a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fostîncheiat un acord de mediere în condițiile legii.”
Dacă a fost declanșată procedura de mediere în termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile, termenul prevăzut la Art.296 NCPP, se suspendă pe durata desfășurării medierii ( cf.Art. 69, alin.(2) din Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator)
§ IV.1. Acordul de mediere
Acordul de mediere poate fi încheiat înainte de începerea urmăririi penale, după începerea urmăririi penale, înainte de punerea în mișcare a acțiunii penale sau după punerea în mișcare a acțiunii penale.
Art. 23, alin. 1,2 și 3, NCPP, cu denumirea „Tranzacția, medierea și recunoașterea pretențiilor civile,”, situează medierea în cadrul procesului penal deci după începerea urmăririi penale când dispune astfel:
„În cursul procesului penal, cu privire la pretențiile civile, inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente pot încheia un acord de mediere, potrivit legii.
Inculpatul, cu acordul părții responsabile civilmente, poate recunoaște, în tot sau în parte, pretențiile părții civile.
În cazul recunoașterii pretențiilor civile, instanța obligă la despăgubiri în măsura recunoașterii. „
Acordul de mediere nu ar putea interveni în afara începerii urmăririi penale.Nimic nu împiedică stingerea unui conflict printr-un acord de mediere care să rezolve latura civilă dar și penală prin aceea că partea vătămată renunță să mai formuleze plângere penală și ca urmare organele de urmărire penală nu se mai pot sesiza sau pur și simplu se constată și împăcarea.
Ca urmare pentru a conserva posibilitatea retragerii plângerii când află cine este făptuitorul și pe latura civilă a intervenit acordul de mediere cu acesta, partea vătămată va trebui ca în termenul de 3 luni să depună plângerea.
Acordul de mediere poate împiedica începerea urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale, sau clasarea, renunțarea la urmărire penală, achitare, încetarea procesului în cazul anumitor infracțiuni.
Potrivit art. 318 din Noul Cod de procedură penală în cazul renunțării la urmărirea penală respectiv pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunța la urmărirea penală când în raport cu conținutul faptei, cu modul și mijloacele de săvârșire, cu scopul urmărit și cu împrejurările concrete de săvârșire, cu urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii, constată că nu există un interes public în urmărirea acesteia.
Când autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute în vedere și persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii și eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii.
Procurorul poate dispune, după consultarea suspectului, ca acesta să îndeplinească una sau mai multe obligații: să înlăture consecințele faptei penale sau să repare paguba produsă; să convină cu partea civilă o modalitatea de reparare a acesteia; să ceară public scuze persoanei vătămate; să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității(…) ; să frecventeze un program de consiliere.
În cazul în care procurorul dispune ca suspectul sau inculpatul să îndeplinească aceste obligații, stabilește prin ordonanță termenul până la care acestea urmează a fi îndeplinite, care nu poate fi mai mare de 6 luni sau de 9 luni pentru obligații asumate prin acord de mediere încheiat cu partea civilă și care curge de la comunicarea ordonanței.
Ordonanța de renunțare la urmărire cuprinde, după caz, mențiunile prevăzute de art. 286 alin.2 din Noul Cod de procedură penală precum și dispoziții privind măsurile dispuse conform alin.3 din art. 318 și art. 315 alin. 2-4, termenul până la care trebuie îndeplinite obligațiile prevăzute la alin.3 din art. 318, și sancțiunea nedepunerii dovezilor la procuror, precum și cheltuielile judiciare.
În cazul neîndeplinirii cu rea-credință a obligațiilor în termenul prevăzut la alin. 4 din art. 318 procurorul revocă ordonanța.
§ IV.2. Acordul de recunoaștere a vinovăției
Un rol important îl are acordul de mediere și în cadrul instituției „Acordului de recunoaștere a vinovăției” prevăzut de art. 478 și următoarele din Noul Cod de procedură penală. Vom înțelege din conținutul acestuia că, în cursul urmăririi penale, după punerea în mișcare a acțiunii penale, inculpatul și procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoașterii vinovăției de către inculpat.
Acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi inițiat atât de către procuror, cât și decătre inculpat. Efectele acordului de recunoaștere a vinovăției sunt supuse avizului procurorului ierarhic superior.
Limitele încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției se stabilesc prin avizul prealabil și scris al procurorului ierarhic superior.
§ IV.2.1. Obiectul acordului de recunoaștere a vinovăției
Acordul de pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia.
Condițiile încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției sunt următoarele: se poate încheia numai cu privire la infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani, se încheie atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului. La încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, asistența juridică este obligatorie.
Conținutul acordului de recunoaștere a vinovăției cuprinde:
data și locul încheierii;
numele, prenumele și calitatea celor între care se încheie;
date privitoare la persoana inculpatului, prevăzute la art. 107 alin. (1);
descrierea faptei ce formează obiectul acordului;
încadrarea juridică a faptei și pedeapsa prevăzută de lege;
probele și mijloacele de probă;
declarația expresă a inculpatului prin care recunoaște comiterea faptei și acceptă
încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală;
felul și cuantumul, precum și forma de executare a pedepsei ori soluția de
renunțare a aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat;
semnăturile procurorului, ale inculpatului și ale avocatului.
§ IV.2.2. Sesizarea instanței cu acordul de recunoaștere a vinovăției
După încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, procurorul sesizează instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond și trimite acesteia acordul de recunoaștere a vinovăției, însoțit de dosarul de urmărire penală.
În situația în care se încheie acordul numai cu privire la unele dintre fapte sau numai cu privire la unii dintre inculpați, iar pentru celelalte fapte sau inculpați se dispune trimiterea în judecată, sesizarea instanței se face separat. Procurorul înaintează instanței numai actele de urmărire penală care se referă la faptele și persoanele care au făcut obiectul acordului de recunoaștere a vinovăției.
Procurorul înaintează instanței acordul de recunoaștere a vinovăției însoțit de tranzacție sau de acordul de mediere, în cazul în care sunt incidente dispozițiile art. 23 alin. (1) NCPP.
Art. 484 și Art. 485 din NCPP se referă la ” Procedura în fața instanței”, respectiv ”Soluțiile instanței”. Astfel, dacă din acordului de recunoaștere a vinovăției îi lipsește vreuna dintre mențiunile obligatorii sau dacă nu au fost respectate condițiile prevăzute la art. 482 și 483, instanța dispune acoperirea omisiunilor în cel mult 5 zile și sesizează în acest sens conducătorul parchetului care a emis acordul.
Instanța poate admite acordul de recunoaștere a vinovăției numai cu
privire la unii dintre inculpați
instanța se pronunță din oficiu cu privire la starea de arest a inculpaților.
Instanța soluționează acțiunea civilă, în cazul în care admite acordul de recunoaștere a vinovăției și între părți s-a încheiat tranzacție sau acord de mediere cu privire la acțiunea civilă, prin sentință. În cazul în care instanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției și între părți nu s-a încheiat tranzacție sau acord de mediere cu privire la latura civilă, atunci lasă nesoluționată acțiunea civilă. În această situație, hotărârea prin care s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției nu are autoritate de lucru judecat asupra întinderii prejudiciului în fața instanței civile.
§ IV.2.3. Cuprinsul sentinței civile
Sentința civilă cuprinde în mod obligatoriu :
ziua, luna, anul și denumirea instanței;
mențiunea dacă ședința a fost sau nu publică;
numele și prenumele judecătorilor, procurorului și grefierului;
numele și prenumele părților, avocaților și ale celorlalte persoane care
participă în proces și care au fost prezente la judecată, precum și ale celor
care au lipsit, cu arătarea calității lor procesuale și cu mențiunea privitoare la îndeplinirea procedurii;
fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și textele de lege în care a
fost încadrată fapta;
mijloacele de probă care au fost supuse dezbaterii contradictorii;
cererile de orice natură formulate de procuror, de persoana vătămată, de părți
și de ceilalți participanți la proces;
concluziile procurorului, ale persoanei vătămate și ale părților;
măsurile luate în cursul ședinței.
datele privind identitatea părților;
descrierea faptei ce face obiectul trimiterii în judecată, cu arătarea timpului și
locului unde a fost săvârșită, precum și încadrarea juridică dată acesteia prin
actul de sesizare;
motivarea soluției cu privire la latura penală, prin analiza probelor care au
servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei și a celor care au
fost înlăturate, și motivarea soluției cu privire la latura civilă a cauzei, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză;
arătarea temeiurilor de drept care justifică soluțiile date în cauză.
Dispozitivul trebuie să cuprindă datele prevăzute la art. 107 privitoare la
persoana inculpatului, soluția dată de instanță cu privire la infracțiune, indicându-se denumirea acesteia și textul de lege în care se încadrează, iar în caz de achitare sau de încetare a procesului penal, și cauza pe care se întemeiază potrivit art. 16, precum și soluția dată cu privire la soluționarea acțiunii civile.
Când instanța dispune condamnarea, în dispozitiv se menționează pedeapsa
principală aplicată. În cazul în care dispune suspendarea executării acesteia, în dispozitiv se menționează și măsurile de supraveghere și obligațiile, prevăzute la art. 93 din Codul penal, fapta pentru care s-a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției și încadrarea juridică a acesteia.
§ IV.3. Reglementări privind procedura plângerii prealabile în cazuri speciale
§ IV. 3.1. Procedura plângerii prealabile în cazul infracțiunilor flagrante
În cazul infracțiunilor flagrante, organul de cercetare penală este obligat
sa constate savârșirea faptei dup[ care va chema persoana vatamată pe care o va intreba daca doreste sa faca plângere prealabilă. Daca raspunsul este negativ, va înmâna actele încheaite împreună cu o propunere de clasare către procuror. Daca răspunsul este afirmativ se va începe urmărirea penală.
Dacă plângerea prealabilă a fost indreptată greșit, ea va fi totuși
considerată valabilă dacă a fost introdusă în acel termen de 3 luni. Aceasta se va trimite la organul competent să o primească pe cale aministrativă.
Dacă plângerea prealabilă nu este formulată în termenul de 3 luni, se va
constată tardivitatea și decăderea din dreptul de a trage făptuitorul la raspundere. Toate actele încheiate precum și propunerea de clasare se vor trimite către procuror.
În situația în care s-au efectuat acte de urmărire penală și ulterior se
descoperă ca este necesară o plângere prealabilă, persoana vătămată va fi chemată pentru a fi intrebată dacă dorește să facă plângere prealabilă.
Cercetările vor continua daca aceasta face plângere prealabilă, însă dacă
refuză, organul de cercetare va comunica toate actele impreună cu o propunere de clasare către procuror.
§ IV.3.2. Procedura în caz de conexitate sau indivizibilitate
De regulă, conexitatea și indivizibilitatea sunt instituții procesual penale care
au rezonanță în cadrul competenței organelor judiciare, în sensul modificării fizionomiei normale a competenței prin prorogarea acesteia .
Infracțiunile pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea
prealabilă se pot afla, în raport de modul săvârșirii, în stare de conexitate sau indivizibilitate cu infracțiuni pentru care declanșarea procesului penal are loc din oficiu.
În caz de conexitate sau de indivizibilitate între o infracțiune pentru care
punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă și o altă infracțiune pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale nu se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, dacă disjungerea nu este posibilă, se aplică procedura prevăzută în art. 33 NCPP.
Este indivizibilitate: • când la săvârșirea unei infracțiuni au participat mai
multe persoane; când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite prin același act; în cazul infracțiunii continuate sau în orice alte cazuri când două sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singură infracțiune.
În concluzie, dacă disjungerea este posibilă, se aplică dispozițiile generale
privind competența organelor de urmărire penală; dacă disjungerea nu este posibilă, se aplică dispozițiile art. 33 NCPP.
§ IV.3.3. Schimbarea încadrării juridice a faptei,
Operațiunea prin care are loc schimbarea încadrării juridice inițiale într-o alta, constă din trecerea de la un fel de infracțiune la alt fel (ex. din infracțiunea de furt, la infracțiunea de tâlhărie) sau de la o forma de infracțiune la alta (ex. forma simplă, în loc de forma calificată, în cazul furtului, sau infracțiune consumată, în loc de tentativă).
În condițiile Art.311 NCPP, schimbarea incadrarii juridice poate avea loc în cursul urmăririi penale, când aceasta i se aduce din nou la cunoștința inculpatului, sau în cursul judecății. Aceasta obligă instanța de judecată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau, eventual, amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea.
Pe parcursul urmăririi penale, se poate constata că încadrarea juridică trebuie schimbată, ceea ce poate influența competența organului de urmărire penală sau îndeplinirea altor condiții prevăzute de lege și necesare soluționării cauzei.
Din sesizarea adresată organelor de urmărire penală sau chiar din primele cercetări este posibil ca să nu existe date cu ajutorul cărora să se stabilească exact încadrarea juridică a faptei.
În astfel de situații, în cursul cercetărilor trebuie să se constate necesitatea schimbării încadrării juridice într-o infracțiune pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă, fiind nelegală soluția instanței care, constatând lipsa plângerii, a dispus încetarea procesului penal .
Așadar, inițial faptei i s-a dat o încadrare juridică pentru care legea nu prevede necesitatea depunerii plângerii prealabile, pentru ca ulterior să se constate, față de noua încadrare dată, necesitatea depunerii acesteia.
Dacă într-o cauză în care s-au făcut acte de cercetare penală se constată ulterior că fapta urmează a primi o încadrare juridică pentru care este necesară plângerea prealabilă, organul de cercetare penală cheamă partea vătămată și o întreabă dacă înțelege să facă plângere. În caz afirmativ, organul de cercetare penală continuă cercetarea. În caz contrar, transmite actele procurorului în vederea încetării urmăririi penale.
Organul de cercetare penală care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe procuror cu privire la măsura dispusă, propunând, după caz, punerea în mișcare a acțiunii penale și este obligat să îl informeze pe suspect despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea. În cazul în care extinderea urmăririi penale s-a dispus cu privire la mai multe persoane, organul de urmărire penală are obligația să procedeze față de aceste persoane potrivit art. 307 NCPP.
Stabilirea noii încadrări juridice a faptei poate atrage competența altui organ judiciar decât cel inițial sesizat. În acest caz, organul de urmărire penală la care se afla cauza o trimite organului de urmărire penală competent, conform noii încadrări juridice a faptei.
Pentru aceste situații, termenul promovat de NCPP, de 3 luni de la data cunoașterii comiterii faptei, prevăzut pentru introducerea plângerii prealabile, curge de la data schimbării încadrării juridice a faptei de către organul judiciar .
Întrucât NCPP permite medierea penală, din acest punct de vedere vor exista două categorii de infracțiuni, aceea pentru care încheierea unui acord de mediere între infractor și victimă va împiedica începerea sau desfășurarea procesului penal (infracțiunile urmăribile la plângerea prealabilă și cele urmăribile din oficiu dar pentru care este posibilă împăcarea) și aceea pentru care acordul de mediere poate constitui un element ca procurorul să renunțe la urmărirea penală și să acorde infractorului un termen de 9 luni în care să îndeplinească obligațiile asumate prin acord.
Înainte de audiere, se comunică părților și subiecților procesuali principali despre dreptul la un mediator.
Posibilitatea ca părțile (victima și infractorul) să încheie înțelegeri cu privire la pretențiile civile, direct între ele prin tranzacție, sau prin intermediul unui terț (cazul medierii civile în procesul penal), aceast fapt va conduce (în latura civilă a procesului) la soluționarea acțiunii civile conform voinței părților.
În latura penală a procesului judecătorul va putea circumstanțe atenuante având ca efect reducerea pedepsei cu o treime și chiar să dispună liberarea condiționată a celui închis în penitenciar înainte de executarea în întregime a pedepsei sau va putea dispune: renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Secțiunea a V a – Desfășurarea urmăririi penale
La elaborarea NCPP s-au avut în vedere reglementarile din legislațiile europene și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, fiind, de asemenea, reglementată în mod expres interdicția de a audia o persoana față de care există banuiala rezonabilă că a săvârșit o infracțiune, ca martor.
În vederea satisfacerii cerinței de desfășurare cu celeritate a procesului penal, s-a avut în vedere o simplificare a etapei de urmărire penală, în special prin prisma reașezării rolului procurorului de a conduce și supraveghea urmărirea penală, în concordanță cu pevederile constituționale, dar și prin introducerea principiului oportunității.
Procedura din cursul urmăririi penale este nepublică și necontradictorie.
Simplificarea etapei de urmărire penală s-a realizat pe de o parte prin reglementarea unei proceduri rapide de verificare a sesizării adresate organelor de urmărire penală, ce permite ca, atunci când din cuprinsul acesteia rezultă faptul că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și nu există vreunul din cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale organul de urmărire penală să dispună începerea urmăririi penale cu privire la faptă, prin declanșarea fazei de investigare a faptei fiind conturat cadrul procesului penal.
În procedura de până acum din legea veche, urmărirea penală se desfășura fie in rem , fie in personam, or acum, avem de-a face cu trei situații noi:
Noul Cod de Procedură Penală, obligă vizarea exclusiv a cercetării faptei,
într-o urmărire penală începută, in rem, dispozițiile acestuia având în vedere asigurarea garanțiilor procesuale necesare, precum și a dreptului la aparare a persoanei suspectate de săvârșirea unei infracțiuni.
În NCPP dispar actele premergătoare urmăririi penale, în mod justificat
întrucât acestea reprezentau adeseori acte -de care se uza în timpul unei anchete- în detrimentul urmăririi penale propriu-zise.
În absența din procedură a obligației organului de cercetare penală de a
supune ordonanța sa de începere a urmării penale confirmării procurorului, NCPP vizează doar obligația acestuia, de a înștiința procurorul cu privire la activitățile de urmărire penală
Dispoziția privind punerea în mișcare a acțiunii penale a fost reașezată într-o noua concepție, având loc numai în cazul în care, din probele administrate rezultă motivul de a crede ca suspectul a săvârșit fapta prevazută de legea penală.
Astfel suspectul dobândește calitatea de inculpat, căruia i se asigură drepturi specifice si prin care este eliminata posibilitatea ca inculparea să poată fi dispusă prin rechizitoriu, fiind în acest mod asigurată exercitarea deplină a dreptului la apărare.
Dacă legea nu prevede altfel, procurorul dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale și soluționează cauza prin ordonanță, confirmând un act sau o măsură procesuală prin înscrierea mențiunii și a temeiului de drept pe actul în cauză.
Astfel, au fost înlăturate modalități de dispoziție asupra actelor procesuale și procedurale, fiind păstrat rechizitoriul ca modalitate de sesizare a instanței de judecată.
Ca element de noutate este faptul că urmărirea penală se desfășoară în două faze distincte: faza de investigare a faptei și faza de investigare a persoanei.
Dacă faza de investigare a faptei începe, așa cum am arătat mai sus, prin sesizarea organelor judiciare competente, faza de investigare a persoanei este marcată prin actul de punere în mișcare a acțiunii penale.
Ordonanța de începere a urmăririi penale emisă de organul de cercetare penală este supusă confirmării prin efectuarea unei mențiuni pe aceasta de către procurorul care exercită supravegherea activității de cercetare penală, în termen de cel mult 5 zile de la data începerii urmăririi penale, organul de cercetare penală fiind obligat să prezinte totodată și dosarul cauzei.
§ V.1. Începerea urmăririi penale. Condiții.
Începerea urmăririi penale, reglementată prin Art. 305 arată că, organul de
urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă, când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege și se constată că nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1),
Astfel, începerea urmăririi penale se dispune prin ordonanță care cuprinde, după caz, mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) lit. a)-c) și g).
Când datele și probele existente arată indicii că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul dispune să se efectueze în continuare urmărirea penală față de această persoană care dobândește calitatea de suspect.
Efectuarea urmăririi penale se poate dispune numai după obținerea autorizației ori după îndeplinirea condiției, față de persoanele pentru care urmărirea penală este condiționată de obținerea unei autorizații prealabile sau de îndeplinirea unei alte condiții prealabile.
Ca excepție de la regulă, este o formulare diferită, potrivit căreia procurorul dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale și soluționează cauza prin ordonanță, dacă legea nu prevede altfel , așa cum se arată în art. 286 NCPP. Obligația motivării aparține doar ordonanței procurorului.
Ordonanța de începere a urmăririi penale emisă de organul de cercetare penală este supusă confirmării prin efectuarea unei mențiuni pe aceasta de către procurorul care exercită supravegherea activității de cercetare penală, în termen de cel mult 5 zile de la data începerii urmăririi penale, organul de cercetare penală fiind obligat să prezinte totodată și dosarul cauzei.
Ca element de noutate în cadrul desfășurării urmăririi penale, NCPP cuprinde și o reglementare privind procedura administrării anticipate a probatoriului, potrivit Art. 308, NCPP, procedură care se realizează când se întrevede riscul ca unele probe să nu mai poată fi administrate în fața instanței, situații în care la cererea motivată a organului de cercetare penală, formulată din oficiu ori la solicitarea părților sau subiecților procesuali principali, judecătorul de drepturi și libertăți are competența de a aproba și proceda la administrarea probei.
Din Art. 310, NCPP reies principalele dispoziții privind luarea unor măsuri față de făptuitor, astfel încât, în cazul infracțiunii flagrante, orice persoană are dreptul să îl prindă pe făptuitor, potrivit alin.(1) în condițiile căruia, dacă făptuitorul a fost prins, persoana care l-a reținut trebuie să îl predea de îndată, împreună cu corpurile delicte, precum și cu obiectele și înscrisurile ridicate, organelor de urmărire penală, care întocmesc un proces-verbal .
§ V.2. Obligațiile organelor de urmărire penală
Organele de cercetare penală, potrivit Art. 306, NCPP cu privire la realizarea obiectului urmăririi penale, au următoarele obligații:
după sesizare, să caute și să strângă datele ori informațiile cu privire la
existența infracțiunilor și identificarea persoanelor care au săvârșit infracțiuni, să ia măsuri pentru limitarea consecințelor acestora, să strângă și să administreze probele;
să efectueze actele de cercetare care nu suferă amânare, chiar dacă privesc o
cauză pentru care nu au competența de a efectua urmărirea penală;
să strângă și să administreze probele, după începerea urmăririi penale, atât în
favoarea, cât și în defavoarea suspectului ori inculpatului.
Organul de urmărire penală se pronunță, prin ordonanță motivată, asupra
cererilor de administrare a probelor, în limita competenței sale și deasemeni este obligat să strângă probele necesare pentru identificarea bunurilor și valorilor supuse confiscării speciale și confiscării extinse, potrivit Codului penal.
În faza de urmărire penală, numai de procuror sau de judecătorul de drepturi și libertăți, după caz, poate formula propuneri motivate, care trebuie să cuprindă datele și informațiile care sunt obligatorii în cadrul acelei proceduri, numai când organul de cercetare penală apreciază că este necesară administrarea unor mijloace de probă sau folosirea unor metode speciale de supraveghere, care pot fi autorizate ori dispuse.
Referatul este trimis procurorului împreună cu dosarul cauzei.
§ V.3. Efectuarea urmăririi penale față de suspect. Aducerea la cunoștință a calității de suspect.
Potrivit, Art. 307, referitor la aducerea la cunoștință a calității de suspect,
înainte de prima audiere a persoanei care a dobândit calitatea de suspect i se aduc la cunoștință elemente despre:
1. calitatea de suspect,
2. fapta pentru care este suspectată,
3. încadrarea juridică a faptei pentru care este suspectată,
4. drepturile procesuale ale acesteia: dreptul de a nu da nicio declarație pe
parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa; dreptul de a fi informat cu privire la fapta
pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia; • dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii; dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu își desemnează unul, în cazurile de asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu; dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de
lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii; dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei; dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înțelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română;dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege; dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale; alte drepturi prevăzute de lege, drepturi prevăzute la art. 83 NCPP, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
§ V.4. Procedura audierii anticipate
Temeiul de drept privind procedura audierii anticipate este Art. 308 din Noul
cod de procedura penala , audierea anticipată a martorului constituind o instituție nouă față de vechea reglementare.
Audierea anticipată a martorului reprezintă o excepție de la procedura comună de audiere a acestuia, reglementată de art. art. 114 – 124 NCPP, excepție justificată de existența riscului ca martorul să nu mai poată fi audiat în cursul judecății.
§ V.5. Punerea în mișcare a acțiunii penale. Ordonanța.
Activitate prin care procurorul sau instanța de judecată declanșează acțiunea penală împotriva învinuitului, care din acest moment, devine inculpat, punerea în mișcare a acțiunii penale este prevazuta in cap. IV, t. I, NCPP, Partea specială.
Punerea în mișcare a acțiunii penale se face prin actul de inculpare prevăzut de lege și, se dispune, de regulă, de catre procuror, prin ordonanță sau prin rechizitoriu, când urmarirea penală s-a desfățurat fără pornirea acțiunii penale.
Instanța dispune punerea în mișcare a acțiunii penale, în cazurile prevăzute de lege (la plângerea prealabilă a persoanei vătămate adresată direct instanței prin încheiere. Punerea în mișcare a acțiunii penale are loc și prin declarația orală a procurorului, în condițiile prevăzute de NCPP.
În cadrul desfășurării urmăririi penale, reglementate de Art. 309, alin.(1) – (5)
cu privire la punerea în mișcare a acțiunii penale, vom vedea că, acțiunea penală se pune în mișcare de către procuror, prin ordonanță, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1) NCPP.
Punerea în mișcare a acțiunii penale se comunică inculpatului de către organul de urmărire penală care îl cheamă pentru a fi audiat, încheindu-se în acest sens un proces-verbal (conform dispozițiilor Art. 108 NCPP).
Inculpatului i se poate elibera, la cerere, o copie a ordonanței prin care a fost dispusă măsura.Procurorul poate proceda personal la audierea inculpatului și la comunicarea datelor necesare cfătre inculpat. Fără a-l audia pe inculpat atunci când acesta lipsește nejustificat, se sustrage sau când este dispărut, organul de urmărire penală continuă urmărirea.
Obligativitatea punerii în mișcare și a exercitării acțiunii penale (conform Art. 7, alin. (1), procurorul este obligat să pună în mișcare și să exercite acțiunea penală din oficiu atunci când există probe din care rezultă săvârșirea unei infracțiuni și nu există vreo cauză legală de împiedicare.
În cazurile și în condițiile prevăzute expres de lege, dacă, în raport cu elementele concrete ale cauzei, nu există un interes public în realizarea obiectului acesteia,procurorul poate renunța la exercitarea acțiunii penale și poate pune în mișcare, exercitând acțiunea penală după introducerea plângerii prealabile a persoanei vătămate, după obținerea autorizării ori sesizării organului competent sau după îndeplinirea unei alte condiții prevăzută de lege.
Punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară astfel de plângere, în conformitate cu prevederile Art. 279, alin (1). Când organul de cercetare penală consideră că este cazul să fie luate anumite măsuri, face propuneri motivate.
Procurorul se pronunță asupra punerii în mișcare a acțiunii penale după examinarea dosarului.Dacă procurorul este de acord cu propunerea, pune în mișcare acțiunea penală prin ordonanță.
Punerea în mișcare a acțiunii penale prin ordonanță, reglementare dată de
Art.235- NCPP, face referire la datele esențiale pe care trebuie să le cuprindă, cu privire la persoana inculpatului, fapta pentru care acesta este învinuit și încadrarea juridică a acesteia, pe lângă mențiunile arătate în Art. 203, NCPP, referitoare la faptul că ordonanța trebuie să fie motivată și să cuprindă elemente obligatorii precum: data și locul întocmirii, numele, prenumele și calitatea celui care o întocmește, cauza la care se referă, obiectul actului sau măsurii procesuale, temeiul legal al acesteia și semnătura celui care a întocmit-o.
Ordonanța va cuprinde de asemenea mențiunile speciale prevăzute de lege
pentru anumite acte sau măsuri.
§ V.6. Extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice
Temeiul de drept al extinderii urmăririi penale sau schimbării încadrării juridice este Art. 311 din Noul cod de procedură penală.
După cum spuneam și în ” § 4.3. Reglementări privind procedura plângerii prealabile în cazuri speciale, pct. § 4.3.3. Schimbarea încadrării juridice a faptei”, organul de cercetare penală care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe procuror cu privire la măsura dispusă, propunând, după caz, punerea în mișcare a acțiunii penale și este obligat să îl informeze pe suspect despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea.
În cazul în care extinderea urmăririi penale s-a dispus cu privire la mai multe persoane, organul de urmărire penală are obligația să procedeze față de aceste persoane potrivit art. 307.:”Persoanei care a dobândit calitatea de suspect i se aduc la cunoștință, înainte de prima sa audiere, această calitate, fapta pentru care este suspectată, încadrarea juridică a acesteia, drepturile procesuale prevăzute la art. 83, încheindu-se în acest sens un proces-verbal”.
După examinarea actelor de urmarire penala din dosar, procurorul constată și va dispune ordonanța în care vor fi menționate deumirea infractiunii, art.de lege de care este prevazută și textul incriminator .
Secțiunea a VI a – Suspendarea urmăririi penale
Suspendarea urmăririi penale este reglementată de Art.312, NCPP și are loc/ se dispune în mai multe cazuri cum ar fi:
În cazul când se constată printr-o expertiză medico-legală că suspectul sau
inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să ia parte la procesul penal, organul de cercetare penală va înainta procurorului propunerile sale împreună cu dosarul, pentru a dispune suspendarea urmăririi penale;
în situația în care există un impediment legal temporar pentru punerea în
mișcare a acțiunii penale față de o persoană.
pe perioada desfășurării procedurii de mediere, potrivit legii.
Când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă, acțiunea civilă se exercită în numele acesteia de procuror, în condițiile Art. 20 alin. (1) și (2) din NCPP: (1) ”Constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătorești. Organele judiciare au obligația de a aduce la cunoștința persoanei vătămate acest drept”; (2) ”Constituirea ca parte civilă se face în scris sau oral, cu indicarea naturii și a întinderii pretențiilor, a motivelor și a probelor pe care acestea se întemeiază”.
Reprezentantul legal al persoanei vătămate lipsite de capacitate de exercițiu are dreptul de a exercita acțiunea civilă în numele acesteia.
Părțile au dreptul să își aleagă în mod liber mediatorul. Medierea se poate realiza de către unul sau mai mulți mediatori.
Organele judiciare și arbitrale, cât și alte autorități cu atribuții jurisdicționale informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictelor dintre ele..
Printre altele, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii.
Procesul penal se reia din oficiu de îndată ce inculpatul poate participa la judecată sau la încheierea procedurii de mediere, potrivit legii.
Apreciem că procedura medierii, pentru rezolvarea aspectelor civile ce decurg din săvârșirea unei fapte nu poate fi acceptată ca principiu în cadrul unui proces penal fără constituirea de parte civilă.
În procesul penal, nu credem că judecătorul poate recomanda părților soluționarea amiabilă a litigiului civil prin mediere. El trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce, civil, s-a cerut (art. 22, NCPC ), organele judiciare penale având obligația de a aduce la cunoștința persoanei vătămate dreptul de constituire ca parte civilă.
În situația medierii nu pot fi aplicate prevederile privind amânarea pentru probe noi cuprinse în Art. 385, NCPP, dacă din cercetarea judecătorească rezultă că pentru lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzei este necesară administrarea de probe noi, instanța dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei pentru administrarea probelor, fiind uzuale normele procedurii civile.
Depășirea duratei rezonabile a procesului rămâne la latitudinea instanței penale. Organul de cercetare penală este obligat să verifice periodic, dar nu mai târziu de 3 luni de la data dispunerii suspendării, dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea urmăririi penale .
Secțiunea a VII a – Dispoziții privind efectuarea urmăririi penale de către procuror.
Noul cod de procedură penală a regândit poziția procurorului în cadrul organelor de urmărire penală, precum și competența acestuia. Procurorul conduce și supraveghează activitatea organelor de cercetare penală ale poliției judiciare și a organelor de cercetare penală speciale. Acesta poate să efectueze orice act de urmărire penală în cauzele pe care le conduce și le supraveghează. Procurorul efectuează urmărirea penală în cazul infracțiunilor pentru care competența de judecată în primă instanță aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție sau curții de apel, precum și în alte cazuri prevăzute de lege (în Expunerea de motive , succesiunea este inversată).
Procurorii din cadrul parchetului ierarhic superior pot prelua, în vederea efectuării sau supravegherii urmăririi penale, cauze de competența parchetelor ierarhic inferioare, prin dispoziția motivată a conducătorului parchetului ierarhic superior.
Ni se pare prea puțin reglementat raportul dintre procurorul cauzei și procurorul ierarhic superior .De asemenea, când există o suspiciune rezonabilă că activitatea de urmărire penală este afectată din cauza împrejurărilor cauzei sau calității părților ori există pericolul de tulburare a ordinii publice, procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la cererea părților, a unui subiect procesual principal sau din oficiu, poate trimite cauza la un parchet egal în grad, fiind aplicabile în mod corespunzător dispozițiile de la strămutare. Apreciem suspiciunea ca inadmisibilă, putând da loc la abuzuri. Totuși, ca principiu, cererea nu reprezintă un abuz de drept (neconstând în exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale și procedurale de către părți, reprezentanții legali ai acestora ori consilierii juridici .
Secțiunea a VIII a – Trimiterea în judecată prin rechizitoriu
Rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanței de judecată. Însoțit de dosarul cauzei și de un număr necesar de copii certificate ale rechizitoriului, pentru a fi comunicate inculpaților, se trimit instanței competente să judece cauza în fond. Spre deosebire de vechia procedură, a fost înlăturată dispoziția privind verificarea legalității și temeiniciei actului de trimitere în judecată, în cazul când înaintarea rechizitoriului instanței competente se face prin adresă, sub semnătura prim-procurorului, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau a procurorului ierarhic superior (conform art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală anterior).
Remarcăm evoluția istorică a raporturilor procuror – procuror superior.
În legea veche rechizitoriul trebuia întocmit de procurorul care a supravegheat urmărirea penală și dispoziția sa de trimitere în judecată producea efecte juridice, ca regulă generală, fără ca actul său să mai fie supus avizării procurorului ierarhic superior.De la această regulă existau două excepții, în care rechizitoriul era supus confirmării organului ierarhic superior.
Ca efect al modificărilor aduse prin NCPP, confirmarea rechizitoriului, care este actul de sesizare a instanței, reprezenta o ratificare a acestuia, iar neconfirmarea lui în cazurile arătate mai sus atrăgea sancțiunea nulității absolute, dacă neregularitatea actului de sesizare nu putea fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen.
Adresa de înaintare semnată de prim-procuror constituie doar mijlocul de corespondență între autoritățile judiciare, sesizarea instanței neputând fi decât efectul rechizitoriului, care trebuie să cuprindă dispoziția de trimitere în judecată și mențiunea verificării acestuia sub aspectul legalității și temeiniciei de către prim-procurorul parchetului.
Secțiunea a IX a – Plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată.
Camera preliminară este o instituție nouă, inovatoare, ce are ca scop crearea unui cadru legislativ modern, care să înlăture durata excesivă a procedurilor în faza de judecată. Prin reglementarea procedurii camerei preliminare se urmărește rezolvarea chestiunilor ce țin de legalitatea trimiterii în judecată și de legalitatea administrării probelor, asigurându-se premisele pentru soluționarea cu celeritate a cauzei în fond.
Noul cod de procedură penală, instituie competența judecătorului de cameră preliminară în verificarea conformității probelor administrate în cursul urmăririi penale cu garanțiile de echitabilitate a procedurii. Sub acest aspect, legalitatea administrării probelor este strâns și exclusiv legată de asigurarea caracterului echitabil al procesului penal. Astfel, dacă judecătorul va constata că se impune înlăturarea mijlocului de probă, deoarece a produs o vătămare esențială drepturilor procesuale ale unei părți, va exclude acel mijloc de probă.
De asemenea, se urmărește să se răspundă obiectivului legat de îmbunătățirea calității actului de justiție, prin reglementarea punctuală, atât sub aspectul termenului (maxim 30 zile de la înregistrarea cauzei și nu mai puțin de 10 zile de la aceeași dată) în care judecătorul de cameră preliminară se pronunță, cât și sub aspectul condițiilor în care acesta dispune începerea cercetării judecătorești.
După părerea noastră, termenele sunt orânduitorii, și nu imperative.
Această instituție de drept procesual penal produce un efect direct, pozitiv asupra celerității soluționării unei cauze penale și înlătură o lacună a actualelor dispoziții procesual penale, în care examinarea legalității rechizitoriului, a probelor administrate în cursul urmăririi penale împiedica pe durată nedeterminată începerea cercetării judecătorești.
În acest context procedura camerei preliminare cuprinde reguli care elimină posibilitatea restituirii ulterioare, în faza de judecată, a dosarului la parchet, datorită faptului că legalitatea probatoriului și a trimiterii în judecată sunt soluționate în această etapă. Sperăm că jurisprudența va statua asupra caracterului unor termene, respectiv , a efectelor depășirilor . Fără analiza administrativă a necesarului de resurse umane logistice sau financiare efectele vor fi minime.
Secțiunea a X a – Renunțare la urmărirea penală
Renunțarea la urmărirea penală poate avea loc numai după punerea în mișcare a acțiunii penale și atunci când procurorul constată că probațiunea administrată în cauză dovedește în mod suficient că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa.
Renunțarea se poate dispune înainte de sesizarea camerei preliminare și implică alegerea optimă a unora din obligațiile care sunt stabilite în sarcina inculpatului, astfel încât să se asigure eficiența acestei modalități alternative. Neîndeplinirea în termenul stabilit a obligațiilor, atrage sancțiunea revocării măsurii și interdicția de a se dispune ulterior o nouă renunțare la urmărirea penală în aceeași cauză.
Ordonanța de renunțare este ulterioară îndeplinirii unor condiții, cum ar fi aceea de a cere public scuze persoanei vătămate, potrivit Art. 318 alin.3 lit. b, NCPP.
Noul cod de procedură penală a introdus și prevederi privind situațiile în care există un impediment legal temporar pentru punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană. Acestea constituie temei pentru suspendarea urmăririi penale, situație nereglementată în prezent de dispozițiile procedural penale.
În mod practic, ordonanța de renunțare ar putea fi amânată chiar 60 de zile, în cazurile muncii în folosul comunității, de aceea , legiuitorul a prevăzut o altă soluție. În cazul în care procurorul dispune ca inculpatul să îndeplinească, ulterio, obligațiile prevăzute la alin. (3), prin ordonanță, stabilește termenul până la care acestea urmează a fi îndeplinite pe viitor, termen care nu poate fi mai mare de 6 luni.
Se subânțelege așadar că, inculpatul trebuie să își îndeplinească obligațiile
(: exemplu, obligațiile de întreținere scadente).
Noul Cod de procedură penală elimină procedura prezentării materialului de urmărire penală, întrucât se asigură apărarea efectivă a inculpatului în faza de urmărire penală, prin însăși reglementarea dreptului avocatului inculpatului de a asista la efectuarea actelor de procedură penală și prevederea detaliată a dreptului de a consulta dosarul în tot cursul procesului penal.
Jurisprudența va trebui să se aplice, în limita legii, dar să fie ”creatoare” .
Secțiunea a XI a – Restituirea sau trimiterea cauzei pentru refacerea urmăririi penale
Soluțiile prevăzute de Art. 345, NCPP, sunt soluțiile pe care le adoptă judecătorul de cameră preliminară, în condițiile în textul Art.346 nu prevede soluția reparatorie care se impune în cazul în acesta „sancționează potrivit art. 280 – 282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii”, (în ipoteza în care constată încălcări ale dispozițiilor legale care prevăd obligativitatea prezenței suspectului sau a inculpatului atunci când participarea acestora este obligatorie potrivit legii sau încălcarea dispozițiilor legale privind asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți atunci când asistența este obligatorie).
Din examinarea textelor din NCPP care reglementează procedura camerei preliminare, se constată necorelările de reglementare pot crea dificultăți de interpretare și aplicare în procedura.De pildă, textul Art. 344 alin. 2 și alin.3 din NCPP, în raport cu textul Art. 54 care reglementează competența judecătorului de cameră preliminară și de cel prevăzut la Art. 342 este incomplet.
Argumentez: Potrivit Art.54 din NCPP, judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în cadrul instanței, potrivit competenței acesteia, verifică legalitatea trimiterii în judecată dispusă de procuror; verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală; soluționează plângerile împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată; soluționează alte situații expres prevăzute de lege, în timp xce, Art. 342 din Partea Specială a NCPP prevede că obiectul procedurii de cameră preliminară îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Textul articolului 344 alin. 2 și 3 din același NCPP, reglementând măsurile premergătoare pe care judecătorul de cameră preliminară este obligat să le ia în vederea realizării funcției sale odată cu comunicarea inculpatului a copiei certificate a rechizitoriului, prevede că el trebuie să îi aducă la cunoștință acestuia obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-și angaja un apărător – iar când asistența juridică este obligatorie de a-i desemna un apărător din oficiu – și termenul – care nu poate fi mai scurt de 20 de zile – în care acesta „poate formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală”.
Secțiunea a XII a – Redeschiderea urmăririi penale
Redeschiderea urmăririi penale reprezintă unul dintre cazurile de reluare a urmăririi penale, instituție reglementată în cuprinsul Capitolului VI, Titulul I, Partea Specială a NCPP, „Urmărirea penală”.Potrivit art. 332 alin. 1 C. proc. pen., urmărirea penală este reluată în caz de:
a) încetare a cauzei de suspendare;
b) restituire a cauzei de către judecătorul de cameră preliminară;
c) redeschidere a urmăririi penale.
Prin Art. 335 alin. 4, Teza I NCPP redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, sub sancțiunea nulității ți tot aici sunt reglementate expres cazurile în care se dispune redeschiderea urmăririi penale, dispoziția de redeschidere a urmăririi penale fiind subsecventă infirmării sau revocării ordonanței prin care s-a dispus o soluție de netrimitere în judecată.
Privind cazurile de revocare, acestea sunt expres și limitativ prevăzute de Art. 335 NCPP, unde prin alin. 2, au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea și, prin Art. 335 NCPP, alin. 2 suspectul sau inculpatul nu și-a îndeplinit, cu rea-credință, obligațiile stabilite conform art. 318 alin. 3 NCPP.
Esențială în scopul unei interpretări corecte, este analiza completă a cazurilor în care procurorul ierarhic superior poate dispune infirmarea ordonanței prin care a fost adoptată de către procuror o soluție, indiferent de actul normativ care le prevede.
În situația în care plângerea este considerată întemeiată, procurorul ierarhic superior admite plângerea și dispune infirmarea soluției. Dacă în cauză a fost începută urmărirea penală și ulterior s-a dispus clasarea, subsecvent infirmării se va dispune redeschiderea urmăririi penale.
Redeschiderea urmăririi penale are loc și atunci când judecătorul de cameră preliminară a admis plângerea împotriva soluției de clasare sau renunțare la urmărirea penală. Față de conținutul acestui text, este dificil de argumentat în sensul că urmărirea penală se redeschide doar dacă soluția de renunțare la urmărirea penală a fost desființată de judecător, nu și în cazul desființării ei de către procurorul ierarhic superior, altfel spus desființarea unei soluții produce efecte diferite în funcție de organul judiciar care a dispus-o.
Per a contrario, unica interpretare ar fi aceea că, redeschiderea urmăririi penale operează și subsecvent infirmării soluției de renunțare la urmărirea penală de către procurorul ierarhic superior. Lipsa prevederii exprese este o deficiență a reglementării, ce se impune de lege ferenda a fi soluționată.
Secțiunea a XIII a – Terminarea urmăririi penale
Înaintarea dosarului privind pe inculpat . De îndată ce urmărirea penală este terminată, organul de cercetare înaintează dosarul procurorului, însoțit de un referat
În termen orânduitoriu de cel mult 15 zile de la primirea dosarului trimis de organul de cercetare penală potrivit art. 320 și art. 321 alin. (1), procurorul procedează la verificarea lucrărilor urmăririi penale și se pronunță asupra acestora.
Rezolvarea cauzelor în care sunt arestați se face de urgență și cu precădere ( art. 322).
În practică se vor ridica probleme privind natura termenului de 15 zile, respectiv a efectelor depășirii sale, atât timp cât nu se determină caracterul ”urgenței” sau al ”precăderii” ( art. 322 alin. 2).Dacă știm că cerința s-a dovedit a fi nepractică, ce rost are art. 322 alin. (1) NCPP.
CONCLUZII
Ne bis in ibidem.
Noul Cod de procedură penală instituie caracterul imperativ al începerii urmăririi penale, anterior efectuării oricăror acte de cercetare, exceptând situația actulului de sesizare inform, sau când din cuprinsul acestuia rezultă o cauză de neprocedibilitate, ceea ce face ca, în afara procesului penal, niciun act de procedură să nu mai poate fi îndeplinit și nicio probă să nu mai poată fi administrată.
Un prim element de noutate constă în eliminarea etapei actelor premergătoare și realizarea tuturor activităților în cadrul etapei de urmărire penală care se împarte în două faze distincte: faza de investigare a faptei care începe prin sesizarea organelor judiciare competente, și faza de investigare a persoanei care debutează prin actul de începere a urmării penale față de suspect atunci când din probe rezultă bănuiala rezonabilă că această persoană a săvârșit o infracțiune.
Prin noua reglementare s-a asigurat și exercitarea imediată, după sesizare, a controlului procurorului activității de urmărire penală. În acest sens art. 305, alin 3 din N.C.P.P. prevede expres că începerea urmăririi penale dispusă de organul de cercetare penală este supusă confirmării procurorului care supraveghează activitatea de cercetare, prin efectuarea unei mențiuni pe aceeași ordonanță prin care s-a început urmărirea penală, într-un termen de cel mult 5 zile, cu obligația prezentării în același termen și a dosarului cauzei aceluiași procuror.
O altă noutate este cea privind actele întocmite de organul de urmărire penală, astfel că, Art. 286 din N C P P prevede expres că procurorul dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale și soluționează cauza prin ordonanță, iar organele de cercetare penală, de asemenea dispun tot prin ordonanță asupra măsurilor procesuale în cazurile și condițiile prevăzute de lege. Prin excepție, de la regula ordonanței, pentru considerente de celeritate și de înlăturarea a formalismului, s-a prevăzut că procurorul confirmă actele sau măsurile procesuale prin înscrierea unei mențiuni „confirmat” și a temeiului bazal de drept pe același act. Au fost astfel eliminate, alte modalități de dispoziție asupra actelor procesuale și procedurale (rezoluțiile, etc.). În ceea ce privește sesizarea instanței a fost păstrat rechizitoriul, iar în ceea ce privește propunerile pe care le formulează organele de cercetare penală a fost menținut referatul.
O altă noutate se referă la regândirea poziției procurorului în cadrul organelor de urmărire penală și a competenței acestora în sensul prevederii exprese că rolul principal al procurorului este de a conduce și supraveghea activitatea de cercetare penală a poliției judiciare și a celorlalte organe de cercetare penale speciale și nu de a efectua obligatoriu urmărirea penală. Privind rolul procurorului au fost reduse cazurile în care este obligatorie efectuarea urmăririi penale de procuror ( numai în ce privește infracțiunile care se judecă în primă instanță de către Curtea de Apel ori ICCJ, infracțiunile săvârșite de militari, precum și cazurile prevăzute de legile speciale).
N.C.P.P. menține dreptul procurorului de a efectua orice act de urmărire penală în cauzele supravegheate ori de a prelua aceste cauze pentru efectuarea urmăririi penale.
Un element de mare noutate al urmăririi penale este cel privind reglementarea procedurii administrării anticipate a probelor, astfel că, Art. 308 din N.C.P.P. prevede că, atunci când există riscul ca unele probe să nu mai poată fi administrate în fața instanței, procurorul poate sesiza judecătorul de drepturi și libertăți în vederea administrării anticipate a probatoriului.O altă noutate a N.C.P.P. este prevederea expresă că procedura din cursul urmăririi penale nu este publică. Necesară și justificată această precizare normativă, este de natură să înlăture practicile, întâlnite în desfășurarea urmăririi penale, care erau contrare acestui principiu al activităților ce caracterizează faza de urmărire penală ca fază nepublică a procesului penal.
Tot ca element de noutate majoră o reprezintă categoriile de soluții de neurmărire penală prevăzute de N C P P. Cât și introducerea soluției alternative la urmărire, dată în competența procurorului, aceea de renunțare la urmărirea penală. Această soluție este o consecință a introducerii principiului oportunității ca principiu subsidiar al legalității procesului penal.
Tot ca o noutate absolută – prevăzută în același text al art. 318 -N.C.P.P., prevede că, procurorul poate impune prin ordonanța de renunțare la urmărirea penală ca inculpatul să se conformeze mai multor obligații, între care “să prezinte scuze public, să înlăture consecințele faptei penale sau să repare paguba produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de reparare a acesteia, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă între 30 și 60 de zile , etc.”. Neîndeplinirea în termenul stabilit al obligațiilor fixate de procuror atrage sancțiunea revocării măsurii și interdicția de a se dispune ulterior o nouă renunțare la urmărirea penală în aceeași cauză. Cea de-a doua soluție de netrimitere în judecată pe care o dă procurorul este tot o noutate majoră. Această soluție este clasarea, ca o unică soluție pe care o dă procurorul în locul actualelor soluții de neîncepere a urmăririi penale, scoatere de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale.
În materia controlului legalității și temeiniciei soluțiilor de neurmărire penală, noul cod de procedură penală introduce competența judecătorului de cameră preliminară. Reglementarea acestei competențe în art. 340 și art. 341 din noul cod de procedură penală, este urmare a exercitării funcției de verificare a legalității și temeiniciei soluțiilor de netrimitere în judecată dată de procuror, de către judecătorul de cameră preliminară. Astfel, art. 340 din N.C.P.P. prevede că persoana a cărei plângere împotriva soluției de casare sau renunțare la urmărire penală, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă de procurorul ierarhic superior poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii competența să judece cauza în primă instanță.
Elemente de noutate prezintă și procedura de soluționare a plângerii contra soluțiilor procurorului, de către judecătorul de cameră preliminară. Astfel, soluționarea plângerii are loc în camera preliminară fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților, prin încheiere motivată.
O noutate majoră, esențială introdusă de NCPP este camera preliminară, instituție prin care urmează să fie realizată noua funcție judiciară prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. c) din NCPP, cea de verificarea a legalității trimiterii sau netrimiterii în judecată. Prin textele art. 342 – art. 348 din NCPP, unde sunt reglementate:obiectul procedurii în camera preliminară;durata procedurii în camera preliminară;procedura de judecată în camera preliminară;soluțiile și calea de atac împotriva hotărârii dată în camera preliminară.
Spre deosebire de alte sisteme de drept: italian, spaniol, portughez, pe care legiuitorul le-a folosit ca sursă de inspirație în redactarea NCPP, în reglementarea competențelor judecătorului de cameră preliminară nu a fost prevăzută o atribuție importantă și care este de esența rolului acestui judecător, aceea de a verifica dacă probele administrate de organele de urmărire penală sunt suficiente pentru a justifica trimiterea în judecată a inculpatului. Fără această componentă a competenței, învestirea instanței rămâne strict o atribuție a procurorului, iar judecătorului de cameră preliminară nu-i rămâne decât să analizeze legalitatea probelor și a urmăririi penale.
BIBLIOGRAFIE
Tratate, Cursuri, Monografii
A. Crișu, Drept procesual penal. Partea generală, Ed. C.H. Beck, București, 2011.
A.Crișu, Drept procesual penal, ed.a 4-a, Ed.Hamangiu, București, 2013
A-L Lorincz, Drept procesual penal – Curs universitar – Editia a II-a, revazuta si adaugita, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2011
C. Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Editura Casa de Editură și Presă ”Șansa” – S.R.L., București, 1995
D.Ciuncan, Desfășurarea urmăririi penale în Noul Cod de Procedură Penală, articol în Cronică de documentare juridică, 6 mai 2011.
D. Ciuncan, Dreptul penal al afacerilor, Probleme teoretice, aspecte practice, Editura Universul Juridic, București, 2012
E.Dragomir, R.Paliță, Drept procesual penal, Editia a III-a, Nomina Lex, Bucuresti, 2011.
E. Ionășeanu, Procedura începerii urmăririi penale, Ed. Militară, București, 1979
Fr. Fourment, Procédure pénale, 7e éd., Ed. Paradigme, Orléans, 2006
Gh. Mateuț, Tratat de procedură penală. Partea generală, vol. I, Ed. C.H. Beck, București, 2007
Gr.Gr.Theodoru, Tratat de Drept procesual penal, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2008
Gr. Gr.Theodoru, op. cit.,
I. Neagu, Drept procesual penal. Tratat, Ed. Global Lex, București, 2002
Mihail Udroiu, Procedura penală – Partea generală; Partea specială, ediția a 2-a, Editura C.H. Beck, București, 2011
Mihail Udroiu, Procedura penală. Partea generală. Partea specială
N.Volonciu, Al.Țuculeanu, Andreea Simona Uzlău(ș.a.), Codul de procedură penală comentat , Partea Specială, Titlul al II lea , Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal, Ed.Hamangiu, București, 2014
M.C.Bogea, Sesizarea organelor de urmărire penală, Editura Hamangiu, București, 2012
N.Volonciu, Al.Țuculeanu, Codul de procedură penală comentat , Ed.Hamangiu, București, 2014
N.Volonciu, Al.Țuculeanu, Andreea Simona Uzlău(ș.a.), Codul de procedură penală comentat , Partea Generală, (…)Participanții la procesul penal, Ed.Hamangiu, București, 2014
N.Volonciu, Al.Vasiliu, op.cit.,
I.Tanoviceanu. Tratat de drept și procedură penală, Tipografia „Curierul Judiciar”, București, 1924
V.Dongoroz ș.a., op.cit., vol.VI
V. Papadopol, V. Dobrinoiu, M. Apetrei, Codul de procedură penală adnot Poiana Ion, Ioana Pacurariu, Drept procesual penal, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2011.
T.Pop., Drept procesual penal- Partea specială, Vol.IV, Tipografia Națională SA, Cluj, 1948
V. Rămureanu, Sesizarea organelor judiciare în reglementarea noului Cod de procedură penală, în R.R.D. nr. 3/1969
II. Legislație
Noul Cod de Procedură Penală al Romaniei -Legea nr. 135/2010, publicată în
M. Of., Partea I nr. 486 din 15/07/2010, Editura Hamangiu, București, 2010;
Constituția, din 31/10/2003, Republicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 767
din 31/10/2003, Modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o nouă numerotare.
III. Reviste, Cursuri, Studii
A. Crișu, Actele încheiate de unele organe de constatare, în R.D.P. nr. 4/1996
D. Ciuncan, Desființarea totală sau parțială a unui înscris, în R.D.P. nr.
2/1997;
Gorgăneanu, Considerații privind actele premergătoare efectuate de
organele de urmărire penală, în R.R.D. nr. 1/1979
R. Lupașcu, O problemă privind competența materială a procurorului în
supravegherea activității de cercetare penală, în Dreptul nr. 3/1995
A.Vasiliu,Curs de Drept Procesual Penal-Partea Speciala,Editura
Omnia,Brasov,2012
http://www.legeaz.net/noul-cod-procedura-penala-ncpp/art…
http://www.ro.scribd.com/doc/245393929/DR-PROC-PEN
http://www.grefieri.ro/.%5CDocs%5C2013112820100401Manual.doc
http://www.sansapentruviitor.ro/medierea-si-noul-cod-de-procedura-penala
http://www.dorin.ciuncan.com
http://www.just.ro/…/Coduri/coduri…/Expunere%20de%20motive%20Proiectu…
http://www.juridice.ro/wp-content/uploads/…/Ghid-practic-pr-penala-penal.doc
http://www.lexcafe.ro/drept-penal/incurcatele-ite-ale-arestului-la-domiciliu
http://www.archive-ro.com/ro/ http://www.avocatnet.ro/content/forum%7CdisplayTopicPage?topicID=456762
ANEXE care fac obiectul URMĂRIRII PENALE
Ordonanță de începere a urmăririi penale
ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
Localitatea…, str. …, nr. …, jud. …, cod poștal: …; tel: …, fax: …, e-mail: …..; operator date cu caracter personal nr. …
DOSAR NR. …/P/…
ORDONANȚĂ
Anul … luna …ziua …
Procuror … din cadrul Parchetului de pe lângă …
Examinând (plângerea/denunțul/alt mod de sesizare ) din dosarul penal cu numărul de mai sus,
C O N S T A T:
Din cuprinsul actului de sesizare rezultă că … (descrierea succintă a situației de fapt expuse din actul de sesizare) .
Văzând că actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege și că nu există vreunul dintre cazurile care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, prevăzute la art. 16 alin. (1) din C. proc. pen. (în cazurile în care este prevăzută o condiție specială de procedibilitate, ex: plângerea prealabilă, se va menționa expres îndeplinirea acestei condiții)
În temeiul art.305 al.(1) și (2) din C. proc. pen.,
D I S P U N:
Începerea urmăririi penale în cauza cu privire la infracțiunea de … (denumirea) , prevăzută de art. … (textul incriminator).
P R O C U R O R, (numele și prenumele, semnătura și ștampila)
Proces – verbal de aducere la cunoștință a calității de suspect
ROMÂNIA /MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
Localitatea…, str. …, nr. …, jud. …, cod poștal: …; tel: …, fax: …, e-mail: …[anonimizat];
DOSAR NR. …/P/…
PROCES – VERBAL
Anul … luna … ziua …
Procuror… din cadrul Parchetului de pe lângă …
Având în vedere datele existente în dosarul penal cu numărul de mai sus, privind…(numele și prenumele /denumirea)
În baza art.108 din C. proc. pen. și art. 307 din C. proc. pen., i-am adus la cunoștință lui …(numele, prenumele și celelalte date prevăzute la art. 107), înainte de a-l audia, că este suspectat/ă pentru săvârșirea infracțiunii de …(denumirea) prevăzută de art. (textul incriminator), constând în aceea că …(prezentarea succintă a situației de fapt cu privire la care s-a început urmărirea penală) . De asemenea, i-am adus la cunoștință suspectului/ei drepturile procesuale prevăzute la art.10 și art. 83 din C. proc. pen., după cum urmează: a) dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa; a1) dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia; b) dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii; c) dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu își desemnează unul, în cazurile de asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu; d) dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii; e) dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei; f) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înțelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română; g) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege; g1) dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale; h) alte drepturi prevăzute de lege.
Totodată, în baza art. 108 alin. (2) din C. proc. pen. i-am adus la cunoștință suspectului/ei și următoarele obligații: a) obligația de a se prezenta la chemările organelor judiciare, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, se poate emite mandat de aducere împotriva sa, iar în cazul sustragerii, judecătorul poate dispune arestarea sa preventivă; b) obligația de a comunica în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, citațiile și orice alte acte comunicate la prima adresă rămân valabile și se consideră că le-a luat la cunoștință.
Pentru care am încheiat prezentul proces – verbal.
PROCUROR, AVOCAT, SUSPECT,
Ordonanță de punere în mișcare a acțiunii penale
ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
Localitatea…, str. …, nr. …, jud. …, cod poștal: …; tel: …, fax: …, e-mail: …[anonimizat]; operator date cu caracter personal nr. …
DOSAR NR. …/P/…
ORDONANȚĂ
Anul … luna …ziua …
Procuror … din cadrul Parchetului de pe lângă …
Examinând actele de urmărire penală din dosarul cu nr. de mai sus, privind…
C O N S T A T:
Prin ordonanța din data de … s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de …(denumirea), prevăzută de art. …(textul incriminator), constând în aceea că … (prezentarea succintă a situației de fapt cu privire la care s-a început urmărirea penală).
Prin ordonanța din data de … s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale cu privire la această faptă față de suspectul … (numele și prenumele).
(se vor indica și celelalte acte cu relevanță asupra cadrului procesual, ex: extindere, schimbarea încadrării juridice)
Din actele efectuate se constată că există probe din care rezultă că suspectul … (numele și prenumele) a săvârșit infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală.
Astfel, …(analiza probatoriului, cu relevarea aspectelor din care rezultă situația de fapt reținută în sarcina suspectului).
Fapta constând în … (se indică datele de fapt prin raportare la conținutul constitutiv al infracțiunii, în formularea specifică încadrării în drept) constituie infracțiunea de … (denumirea ), prevăzută de art. … (textul incriminator).
Având în vedere că în cauză nu există vreunul dintre cazurile care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, prevăzute la art.16 alin. (1) din C. proc. pen.
(în cazurile în care este prevăzută o condiție specială de procedibilitate, ex: plângerea prealabilă, se va menționa expres îndeplinirea acestei condiții)
În temeiul art. 309 alin (1) din C. proc. pen.,
D I S P U N:
Punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva lui … …( numele, prenumele și celelalte date prevăzute la art. 107) pentru săvârșirea infracțiunii de … (denumirea), prevăzută de art. … (textul incriminator).
P R O C U R O R,(numele și prenumele, semnătura și ștampila)
Proces – verbal de aducere la cunoștință a calității de inculpat ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
Localitatea…, str. …, nr. …, jud. …, cod poștal: …; tel: …, fax: …, e-mail:…….; operator date cu caracter personal nr. …
DOSAR NR. …/P/…
PROCES- VERBAL
Anul … luna … ziua …
Procuror…din cadrul Parchetului de pe lângă …
Având în vedere datele existente în dosarul penal cu numărul de mai sus, privind…(numele și prenumele /denumirea)
În baza 309 alin. (2) din C. proc. pen. și art.108 din C. proc. pen., i-am adus la cunoștință lui …(numele, prenumele și celelalte date prevăzute la art. 107), înainte de a-l audia, că prin ordonanța din data de… s-a pus în mișcare a acțiunea penală împotriva sa pentru săvârșirea infracțiunii de …(denumirea) prevăzută de art. (textul incriminator), constând în aceea că …(prezentarea succintă a situației de fapt cu privire la care s-a pus în mișcare acțiunea penală)
De asemenea, i-am adus la cunoștință inculpatului/ei drepturile procesuale prevăzute la art.10 și art. 83 din C. proc. pen., după cum urmează: a) dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa; a1) dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia; b) dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii; c) dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu își desemnează unul, în cazurile de asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu; d) dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii; e) dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei; f) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înțelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română; g) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege; g1) dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale; h) alte drepturi prevăzute de lege.
Totodată, în baza art. 108 alin. (2) din C. proc. pen. i-am adus la cunoștință suspectului/ei și următoarele obligații: a) obligația de a se prezenta la chemările organelor judiciare, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, se poate emite mandat de aducere împotriva sa, iar în cazul sustragerii, judecătorul poate dispune arestarea sa preventivă; b) obligația de a comunica în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, citațiile și orice alte acte comunicate la prima adresă rămân valabile și se consideră că le-a luat la cunoștință.
În aplicarea dispozițiilor art. 108 alin. (2) din C. proc. pen., i-am pus în vedere inculpatului posibilitatea încheierii, în cursul urmăririi penale, a unui acord, ca urmare a recunoașterii vinovăției.
Pentru care am încheiat prezentul proces – verbal.
PROCUROR, AVOCAT, INCULPAT,
Ordonanță de extindere a urmăriri penale in rem pentru altă faptă care constituie o nouă infracțiune
ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
Localitatea…, str. …, nr. …, jud. …, cod poștal: …; tel: …, fax: …, e-mail: …[anonimizat]; operator date cu caracter personal nr. …
DOSAR NR. …/P/…
ORDONANȚĂ
Anul… luna…ziua…
Procuror … de la Parchetul de pe lângă …,
Examinând actele de urmărire penală din dosarul cu nr. de mai sus,
C O N S T A T:
Prin ordonanța din data de … s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracțiunea prevăzută de art. …, reținându-se că … (expunerea succintă a situației de fapt reținute la începerea urmăririi penale).
Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale a rezultat comiterea și a altei/altor infracțiuni, în legătură cu cea/cele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale.
Astfel, din … (se enumără mijloacele de probă) rezultă indicii temeinice că … (se prezintă detaliat situația de fapt nou descoperită).
Fapta constând în … (se indică datele de fapt prin raportare la conținutul constitutiv al infracțiunii, în formularea specifică încadrării în drept) constituie infracțiunea de … (denumirea infracțiunii), prevăzută de art. … (textul incriminator).
Având în vedere că nu există niciunul dintre cauzele care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzute la art. 16 din C. proc. pen.,
(în cazurile în care este prevăzută o condiție specială de procedibilitate, ex plângerea prealabilă, se va menționa expres îndeplinirea acestei condiții)
În temeiul art. 311 alin. (1) din C. proc. pen.
D I S P U N:
Extinderea urmăririi penale cu privire la infracțiunea de … (denumirea infracțiunii), prevăzută de art. … (textul incriminator).
P R O C U R O R,(numele și prenumele, semnătura și ștampila)
Ordonanță de extindere a urmăririi penale față de o altă persoană
ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
Localitatea…, str. …, nr. …, jud. …, cod poștal: …; tel: …, fax: …, e-mail: …..@; operator date cu caracter personal nr. …
DOSAR NR. …/P/…
ORDONANȚĂ
Anul… luna…ziua…
Procuror … de la Parchetul de pe lângă …,
Examinând actele de urmărire penală din dosarul cu nr. de mai sus,
C O N S T A T:
Prin ordonanța din data de … s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracțiunea prevăzută de art. …, reținându-se că … (expunerea succintă a situației de fapt reținute la începerea urmăririi penale).
Prin ordonanța din data de … s-a dispus ca urmărirea penală să se efectueze cu privire la suspectul … (datele de stare civilă).
Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale a rezultat că la comiterea faptei a participat și … (numele).
Astfel, din … (se enumără mijloacele de probă) rezultă indicii temeinice că … (se prezintă detaliat participația nou descoperită).
Fapta constând în … (se indică datele de fapt prin raportare la conținutul constitutiv al infracțiunii, în formularea specifică încadrării în drept) reprezintă participație de coautor/instigator/complice la comiterea infracțiunii de … (denumirea infracțiunii), pentru care se efectuează în cauză urmărirea penală.
Pentru aceste motive,
În temeiul art. 311 alin. (1) din C. proc. pen.
D I S P U N:
Extinderea urmăririi penale față de … (datele de stare civilă), față de care se va efectua urmărirea penală în calitate de suspect cu privire la săvârșirea infracțiunii de … (denumirea), prevăzută de art.… (textul incriminator).
P R O C U R O R,(numele și prenumele, semnătura și ștampila)
Ordonanță de schimbare a încadrării juridice
ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
Localitatea…, str. …, nr. …, jud. …, cod poștal: …; tel: …, fax: …, e-mail: …[anonimizat]; operator date cu caracter personal nr. …
DOSAR NR. …/P/…
ORDONANȚĂ
Anul… luna…ziua…
Procuror … de la Parchetul de pe lângă …,
Examinând actele de urmărire penală din dosarul cu nr. de mai sus,
C O N S T A T:
Prin ordonanța din data de … s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracțiunea prevăzută de art. …, reținându-se că … (expunerea succintă a situației de fapt reținute la începerea urmăririi penale).
Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale a rezultat că … (descrierea detaliată a împrejurării noi).
Potrivit art. … (se redau dispozițiile legale relevante pentru calificarea legală a împrejurării nou descoperite).
Fapta constând în … (se indică datele de fapt prin raportare la conținutul constitutiv al noii infracțiunii, în formularea specifică încadrării în drept) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de … (denumirea infracțiunii), prevăzută de art. … (noul text incriminator).
Pentru aceste motive,
În temeiul art. 311 alin. (1) din C. proc. pen.
D I S P U N:
Schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care se efectuează urmărirea penală din art. … în art. …
P R O C U R O R,(numele și prenumele, semnătura și ștampila)
Ordonanță de suspendare a urmăririi penale pe durata medierii
ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
Localitatea…, str. …, nr. …, jud. …, cod poștal: …; tel: …, fax: …, e-mail: …[anonimizat]; operator date cu caracter personal nr. …
DOSAR NR. …/P/…
ORDONANȚĂ
Anul… luna…ziua…
Procuror … de la Parchetul de pe lângă …,
Examinând dosarul de urmărire penală cu nr. de mai sus,
C O N S T A T:
Prin ordonanța din data de … s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracțiunea prevăzută de art. …, reținându-se că … (expunerea succintă a situației de fapt reținute la începerea urmăririi penale).
Prin ordonanța din data de … s-a dispus ca urmărirea penală să se efectueze cu privire la suspectul … (datele de stare civilă).
(Prin ordonanța din data de … s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale.)
La data de … a fost prezentat organelor de urmărire penală contractul de mediere nr. … încheiat la data de … între … (indicarea părților ori după caz, a subiecților procesuali, între care s-a încheiat medierea).
Potrivit art. …, pentru infracțiunea de … (denumirea) retragerea plângerii prealabile/împăcarea constituie o cauză de împiedicare a exercitării acțiunii penale.
În speță se impune suspendarea urmăririi penale, întrucât … (indicarea motivelor pentru care această măsură este oportună).
Pentru aceste motive, Văzând dispozițiile art. 67 alin. (2) și art. 70 alin. (1) și (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul art. 312 alin. (3) și art. 313 din C. proc. pen.,
D I S P U N:
1. Suspendarea urmăririi penale cu privire la infracțiunea de … (denumirea) prevăzută de art. … (textul incriminator), comisă de suspectul/inculpatul … (datele de stare civilă) față de persoana vătămată/partea civilă … (datele de stare civilă).
2. Suspendarea operează până la încheierea procedurii de mediere dintre suspectul/inculpatul … (numele) și persoana vătămată … (numele), dar nu mai târziu de data de … (3 luni de la emiterea ordonanței).
3. Dosarul se restituie organelor de cercetare penală ale … (denumirea organului/structurii), care vor continua efectuarea actelor de urmărire penală care nu reclamă participarea suspectului/inculpatului … (numele).
Ori, după caz: 3. Preluarea urmării penale, urmând ca actele de urmărire penală care nu reclamă participarea suspectului/inculpatului … (numele) să fie efectuate în continuare de către procuror.
4. Prezenta ordonanță se comunică suspectului … (numele) cu privire la care s-a suspendat urmărirea penală, … (numele și calitatea celorlalte părți și subiecți procesuali), precum și mediatorului … (numele/denumirea biroului), căruia i se pune în vedere să comunice procurorului actul prin care se încheie procedura medierii.
P R O C U R O R,(numele și prenumele, semnătura și ștampila)
Ordonanță renunțare la urmărire penală după începerea urmăririi penale când autorul faptei nu este cunoscut
ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
Localitatea…, str. …, nr. …, jud. …, cod poștal: …; tel: …, fax: …, e-mail: …[anonimizat]; operator date cu caracter personal nr. …
DOSAR NR. …/P/…
ORDONANȚĂ
Anul … luna …ziua …
Procuror…din cadrul Parchetului de pe lângă …
Examinând actele de urmărire penală din dosarul cu nr. de mai sus, privind…
C O N S T A T:
La data de …, organul de urmărire penală a fost sesizat prin (indicarea modalității de sesizare).
Prin ordonanța din data de … s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de …(denumirea), prevăzută de art. …(textul incriminator) cu amendă/ închisoare de la…la…, constând în aceea că … (prezentarea succintă a situației de fapt cu privire la care s-a început urmărirea penală).
Din actele de urmărire penală efectuate rezultă că în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 318 alin. (1) din C. proc. pen., deoarece pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani și raport de cele menționate se constată că nu există un interes public în urmărirea acesteia. Astfel,… (relevarea aspectelor din care rezultă că nu există un interes public în urmărirea infracțiunii sesizate, de ex: conținutul faptei, de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit și de împrejurările concrete de săvârșire, de urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii )
Față de cele expuse,
În temeiul art. 318 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 314 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.;
D I S P U N:
1. Renunțarea la urmărire penală în cauza având ca obiect infracțiunea de… (denumirea) prevăzută de… (textul incriminator) sesizată de … (numele și prenumele) cu domiciliu … în … posesor BI/CI seria … nr. … C.N.P… ( în cazul în care datele celui care sesizează sunt cunoscute).
2. În temeiul art. 275 alin.(3) Cod proc. pen., cheltuieli judiciare, în cuantum de … lei, rămân în sarcina statului.
3. În temeiul art. 318 alin. (7) din C. proc. pen., ordonanța se comunică în copie lui (numele și prenumele persoanei care a făcut sesizarea), /și lui …( numele și prenumele celorlalte persoane interesate).
P R O C U R O R,(numele și prenumele, semnătura și ștampila)
Ordonanță renunțare la urmărire penală după începerea urmăririi penale
ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
Localitatea…, str. …, nr. …, jud. …, cod poștal: …; tel: …, fax: …, e-mail: …[anonimizat]; operator date cu caracter personal nr. …
DOSAR NR. …/P/…
ORDONANȚĂ
Anul … luna …ziua …
Procuror…din cadrul Parchetului de pe lângă …
Examinând actele de urmărire penală din dosarul cu nr. de mai sus, privind…
C O N S T A T:
Prin ordonanța din data de … s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de …(denumirea), prevăzută de art. …(textul incriminator) cu amendă/ închisoare de la…la…, constând în aceea că … (prezentarea succintă a situației de fapt cu privire la care s-a început urmărirea penală).
Prin ordonanța din data de … s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale cu privire la această faptă față de … (numele și prenumele).
Prin ordonanța din data de… s-a pus în mișcare a acțiunea penală împotriva inculpatului… (numele și prenumele) pentru săvârșirea infracțiunii de…(denumirea), faptă prevăzută de art. …(textul incriminator). (dacă este cazul)
(se vor indica și celelalte acte cu relevanță asupra cadrului procesual, ex: extindere, schimbarea încadrării juridice)
Din actele de urmărire penală efectuate în cauză, a rezultat următoarea situație de fapt: …( descrierea faptei și analiza probatorului cu relevarea aspectelor din care rezultă că nu există un interes public în urmărirea infracțiunii pentru care s-a început urmărirea penală sau pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, de ex: conținutul faptei, de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit și de împrejurările concrete de săvârșire, de urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii, persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii și eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii )
Prin ordonanța din data de …, s-a dispus în cauză (indicarea măsurii cu privire la care urmează a se dispune o dată cu clasarea, ex: măsuri preventive, asiguratorii)
În cursul urmăririi penale, cu ocazia (indicarea momentului procesual) s-a ridicat de la (numele și prenumele persoanei de la care s-a ridicat bunul) bunul (individualizarea bunului). Se impune restituirea acestui bun, întrucât (indicarea motivelor restituirii)
Având în vedere că din materialul de urmărire penală rezultă că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 318 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., deoarece pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani și raport de cele menționate, se constată că nu există un interes public în urmărirea acesteia.
Față de cele expuse,
În temeiul art. 318 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. rap. la art. 314 alin. (1) lit. b) CPP
D I S P U N:
1. Renunțarea la urmărire penală în cauza având ca obiect infracțiunea de… (denumirea) prevăzută de… (textul incriminator) (dacă este cazul: săvârșită de… sau cu privire la suspectul/inculpatul) … (datele prevăzute la art. 107).
2. Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (3) din C. proc. pen., suspectul/inculpatul este obligat să îndeplinească următoarele obligații:…(individualizarea în concret a conținutului uneia sau mai multor obligații)
a) să înlăture consecințele faptei penale sau să repare paguba produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de reparare a acesteia;
b) să ceară public scuze persoanei vătămate;
c) să își îndeplinească obligațiile de întreținere scadente;
d) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă;
e) să frecventeze un program de consiliere.
3. În temeiul art. 318 alin. (4) din C. proc. pen., se stabilește ca obligațiile dispuse să fie îndeplinite în termen de… ( se indică termenul)
4. Se atrage atenția suspectului/inculpatului, că în caz neîndeplinire cu rea-credință a obligațiilor în termenul stabilit, ordonanța se revocă, în condițiile prevăzute de lege, nemaifiind posibilă o nouă renunțare la urmărire în aceeași cauză.
5. În temeiul art. 318 alin. (5) cu referire la art. 315 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., ridicarea/menținerea măsurii asiguratorii …
6. În temeiul art. 318 alin. (5) cu referire la art. 315 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen., se restituie lui (numele și prenumele persoanei de la care s-a ridicat bunul) bunul ridicat în cursul urmăririi penale (individualizarea bunului)/ Se restituie inculpatului ( numele sau dacă este cazul datele prevăzute la art. 107) cauțiunea în valoare de … lei.
7. În temeiul art. 318 alin. (5) cu referire la art. 315 alin. (4) rap. la art. 241 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din C. proc. pen., se constată încetată de drept măsura preventivă … luată față de inculpatul … (numele și prenumele sau dacă este cazul e datele prevăzute la art. 107) și dispune punerea lui de îndată în libertate, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
8. În temeiul art. 274 alin.(1) C. proc. pen. cheltuielile judiciare, în cuantum de… lei, vor fi suportate de către suspect/inculpat.
9. În temeiul art. 318 alin. (7) din C. proc. pen., ordonanța se comunică în copie lui (numele și prenumele suspectului/inculpatului/persoanei care a făcut sesizarea), /și lui … (numele și prenumele celorlalte persoane interesate).
Câte un exemplar al ordonanței se trimite serviciului de probațiune și/sau secției de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază sau locuiește suspectul/inculpatul, în vederea supravegherii executării obligațiilor impuse acestuia și verificarea modului de îndeplinire al acestora.
P R O C U R O R,(numele și prenumele, semnătura și ștampila)
Adresă comunicare ordonanță de renunțare la urmărire penală
ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
Localitatea…, str. …, nr. …, jud. …, cod poștal: …; tel: …, fax: …, e-mail: …[anonimizat]; operator date cu caracter personal nr. …
DOSAR NR. …/P/…
Data:
C Ă T R E…
În conformitate cu prevederile art. 318 alin. (7) din C. proc. pen., vă comunicăm în copie ordonanța cu nr. de mai sus din …prin care s-a dispus renunțarea la urmărire penală.
Totodată, vă comunicăm că împotriva ordonanței puteți face plângere în conformitate cu prevederile art. 339 alin. (4) din C .proc. pen. în termen de 20 de zile de la data comunicării.
PRIM-PROCUROR/PROCUROR ȘEF DIRECȚIE/PROCUROR GENERAL,
(numele și prenumele, semnătura și ștampila)
Ordonanță de reluare a urmăririi penale după suspendare
ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
Localitatea…, str. …, nr. …, jud. …, cod poștal: …; tel: …, fax: …, e-mail: …[anonimizat]; operator date cu caracter personal nr. …
DOSAR NR. …/P/…
ORDONANȚĂ
Anul… luna…ziua…
Procuror … de la Parchetul de pe lângă …,
Examinând dosarul de urmărire penală cu nr. de mai sus,
C O N S T A T:
Prin ordonanța din data de … s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracțiunea prevăzută de art. …, reținându-se că … (expunerea succintă a situației de fapt reținute la începerea urmăririi penale).
Prin ordonanța din data de … s-a dispus ca urmărirea penală să se efectueze cu privire la suspectul … (datele de stare civilă).
(Prin ordonanța din data de … s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale.)
Prin ordonanța din data de … s-a dispus, în baza art. …, suspendarea urmăririi penale întrucât față de suspectul/inculpatul … (numele) cu privire la infracțiunea de … prevăzută de art. …, întrucât … (indicarea cauzei de suspendare).
La data de … cauza de suspendare a încetat, întrucât…(indicarea împrejurării prin care a încetat cauza de suspendare), astfel cum rezultă din … (indicarea mijlocului de probă).
Față de cele expuse, În temeiul art. 333 din C. proc. pen.,
D I S P U N:
1. Reluarea urmăririi penale față de suspectul/inculpatul …(datele prevăzute de art. 107alin. (1) din C. proc. pen.).
2. Reluarea urmăririi penale se comunică suspectului/inculpatului … (numele și prenumele), precum și … (părțile/subiecții procesuali/mediatorului cărora li se comunicase suspendarea).
P R O C U R O R,(numele și prenumele, semnătura și ștampila)
Acord de recunoaștere a vinovăției
ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
Localitatea…, str. …, nr. …, jud. …, cod poștal: …; tel: …, fax: …, e-mail: …[anonimizat]; operator date cu caracter personal nr. …
DOSAR NR. …/P/…
Efectele avizate de… (PRIM-PROCUROR/PROCUROR ȘEF DIRECȚIE/PROCURORGENERAL)
ACORD de recunoaștere a vinovăției
Anul … luna….ziua …
Astăzi data de mai sus, între procuror…din cadrul Parchetului de pe lângă … și inculpatul… (datele prevăzute la art. 107), cercetat (în stare de libertate/arest preventiv, arest la domiciliu ori altă măsură preventivă), pentru săvârșirea infracțiunii de…(denumirea), faptă prevăzută de art. …(textul incriminator) cu amendă/închisoare de la…la…
în conformitate art. 478 și următoarele din C. proc. pen. s-a încheiat prezentul acord de a recunoaștere a vinovăției de către inculpatul …(numele și prenumele), având ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală.
În fapt, (descrierea faptei ca la rechizitoriu)
La data de …., organul de urmărire penală a fost sesizat prin(indicarea modalității de sesizare).
În cuprinsul actului de sesizare se arată că (prezentarea pe scurt a aspectelor sesizate)
Prin ordonanța din data de … s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de …(denumirea), faptă prevăzută de art. …(textul incriminator).
Prin ordonanța din data de … s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale cu privire la această faptă față de suspectul … (numele și prenumele).
Prin ordonanța din data de… s-a pus în mișcare a acțiunea penală împotriva inculpatului… (numele și prenumele), pentru săvârșirea infracțiunii de… (denumirea), faptă prevăzută de art. …(textul incriminator).
(se vor indica și celelalte acte cu relevanță asupra cadrului procesual, ex: extindere, schimbarea încadrării juridice)
( dacă este cazul se vor indica și măsurile preventive dispuse sau late măsuri procesuale)
În drept,
Fapta inculpatului (numele și prenumele), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de (denumirea), prevăzută de art. (textul incriminator) cu amendă/ închisoare de la…la…, constând în aceea că… (prezentarea succintă a situației de fapt ca la rechizitoriu)
Din probele și mijloacele de probă administrate în cauză rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului.
Astfel, săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de…(denumirea), faptă prevăzută de …(textul incriminator ), este dovedită cu următoarele probe și mijloace de probă administrate: ( se enumără și se analizează probele, cu relevarea aspectelor din care rezultă situația de fapt reținută în sarcina inculpatului, cu privire la existența faptei și vinovăția inculpatului).
Fiind ascultat, în prezența apărătorului ales/din oficiu…(numele) inculpatul a declarat expres următoarele (că recunoaște comiterea faptei și acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală).
(se va indica felul și cuantumul, precum și forma de executare a pedepsei ori după caz, soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat).
Pentru soluționarea acțiunii civile, …(se va face mențiune dacă între părți s-a încheiat o tranzacție sau un acord de mediere cu privire la acțiunea civilă)
Prezentul acord de recunoaștere a vinovăției a fost avizat în prealabil sub aspectul limitelor.
În conformitate cu dispozițiile art. 480 alin. (2) din C. proc. pen., inculpatul a fost asistat de apărător ales/din oficiu…(numele) (cu delegația nr. …. din ……, aflată la fila …. a dosarului).
În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) din Codul de procedură penală, dosarul de urmărire penală/ actele de urmărire penală care se referă la faptele privind pe inculpatul (numele) și prezentul acord de recunoaștere a vinovăției vor fi trimise la…(denumirea instanței competente) , unde urmează a fi citați:
Inculpat… (numele și prenumele /denumirea) ( se va indica adresa unde urmează a fi citat)
( și dacă este cazul)
Parte civilă… (numele și prenumele /denumirea) ( se va indica adresa unde urmează a fi citată)
PROCUROR, AVOCAT, INCULPAT,
Adresă înaintare a dosarului penal către instanță
ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
Localitatea…, str. …, nr. …, jud. …, cod poștal: …; tel: …, fax: …, e-mail: …[anonimizat]; operator date cu caracter personal nr. …
DOSAR NR. …/P/…
Data:
C Ă T R E…
În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) din C. proc. pen., vă trimitem alăturat acordul de recunoaștere a vinovăției privind pe inculpatul …(numele) cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de …(denumirea), faptă prevăzută și pedepsită de art. …(textul incriminator) , împreună cu dosarul cauzei, pentru a dispune.
PRIM-PROCUROR/PROCUROR ȘEF DIRECȚIE/PROCUROR GENERAL,
(numele și prenumele, semnătura și ștampila)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Tipologia In Urmarirea Penala (ID: 130076)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.