Tehnici de Indentificare a Persoanelor

Capitolul I

Identificarea persoanelor după urmele formate de corpul uman

Secțiunea I

Noțiuni introductive

Noțiunea de urmă a infracțiunii

Investigațiile criminalistice, destinate descoperirii infracțiunilor și identificării autorilor acestora, au drept fundament științific principiul conform căreia săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală determină modificări în mediul înconjurător.

Prin urmă a infracțiunii se înțelege, orice modificare intervenită în condițiile săvârșirii unei fapte penale, între faptă și reflectarea ei materială existând un raport de cauzalitate. Din interpretarea acestei definiții este evident că conceptului de urmă i se atribuie un înțeles oarecum mai larg, mai apropiat de ceea ce se întâlnește în practica judiciară. Prin urmare, producerea unei modificări nu este limitată in exclusivitate la persoana autorului faptei, ea putând aparține în egală măsură și subiectului pasiv al infracțiunii.

Referitor la definirea noțiuniii de urmă a infracțiunii, în literatura de specialitate au fost enunțate opinii asemănătoare. Astfel potrivit altor păreri, urma a infracțiunii reprezintă totalitatea elementelor materiale a căror formare este determinată de săvârșirea infracțiunii sau schimbări care pot interveni în mediul înconjurător, ca rezultat al acțiunii infractorului.

Domeniul tehnic al investigației criminalistice care se ocupă cu cercetarea urmelor este cunoscut sub denumirea de Traseologie. Noțiunea de Traseologie se referă la examinarea urmelor create prin reproducerea construcției exterioare a corpurilor sau obiectelor, cum sunt urme de mâini, urme ale armelor, urme de picioare, etc.

Criterii de clasificare a urmelor infracțiunii

În literatura de specialitate urmele au fost clasificate după diferite criterii, acestea având scopul de a crește gradul de claritate și precizie al formulării conluziilor cercetătorilor criminalistice în soluționarea cauzelor penale.

Criteriile generale de clasificare a urmelor sunt următoarele:

1.Factorul creator de urma

Conform acestui criteriu, factorii care au determinat apariția unei urme pot fi diferite: obiecte sau instrumente,corpul uman,animale, fenomene (de exemplu, explozia, incendiul).

2.Tipul sau natura urmei

Macrourmele, din aceasta categorie fac parte majoritatea urmelor și Microurme, din această categoria fac parte urmele formate din particule sau resturi mici de substanțe, obiecte, invizibile cu ochiul liber.

Urme vizibile și urme latente, invizibile cu ochiul liber sau foarte puțin vizibile, ceea ce presupune relevarea lor prin diverse metode și mijloace tehnico-știinșifice.

Urme care reproduc forma suprafeței de contact a obiectului creator de urme, cum ar fi urmele de mâini, picioare, urmele instrumentelor de spargere, etc.

Urme sub forme de pete sau resturi de materii organice si anorganice, resturi sau fragmente de obiecte, denumite și urme materie.

Urme sonore și urme olfactive.

3.Modul de formare a urmelor

Urme dinamice formate ca rezultat al mișcării de translație, de alunecare a unei suprafețe peste alta.

Urme statice, formate prin apăsare, atingere, lovire, fără ca suprafețele de contact să se afle în mișcare una față de alta în momentul contactului.

Urme de suprafață care se pot crea in două variante: urme de stratificare, create prin depunerea unui strat de substanță cum ar fi sânge, grăsimi, praf, transiprație, pe suprafața primitoare a urmei și urme de destratificare, create prin ridicarea substanței aflate inițial pe suport cum ar fi atingerea cu mâna a unei suprafețe prăfuite.

Urme de adâncime, specifice suporturilor sau obiectelor priitoare de urmă cu un anumit grad de plasticitate, în care se imprimă suprafața obiectului ce a format urma.

Secțiunea II

Identificarea dactiloscopică

Noțiuni introductive privind identificare dactiloscopică

Cercetările asupra caracteristicilor desenelor papilare și a utilității lor în identificarea persoanelor au pus bazele unei ramuri importante a științei Criminalisticii, cunoscută sub denumirea de dactiloscopie.

Dactiloscopia reprezintă ” acea ramură a tehnicii criminalistice care se ocpuă cu studiul desenelor papilare ce se întâlnesc în regiunea digitală, palmară și plantară, precum și a urmelor lăsate de aceste regiuni în câmpul infracțiunii, pentru identificarea persoanelor și cadavrelor”. Potrivit acestei definiții, dactiloscopia este știința privind studiul desenelor papilare si ramura criminalisticii care se ocupă cu examinarea și clasificarea desenelor papilare, în vederea identificării persoanelor.

Obiectul dactiloscopiei sunt următoarele:

Elaborarea procedeelor și mijloacelor de descoperire, relevare, fixare, ridicare, examinare și interpretare a urmelor desenelor papilare lăsate de o persoană în diferite locuri.

Elaborarea regulilor de codificare a desenelor papilare în vederea organizării evidențelor dactiloscopice a infractorilor pentru constatarea recidivei, a numelor false și pentru identificarea infractorilor pa baza urmelor papilare lăsate la locul faptei.

Elaborarea metodelor de ținere în evidență a urmelor papilare rămase la infracțiunile cu autori necunoscuți.

Elaborarea procedeelor și tehnicilor de amprentare a persoanelor și cadavrelor.

Elaborarea metodologiei de identificare prin expertiză dactiloscopică a infractorilor după urmele papilare formate de aceștia la locul faptei.

Identificarea cadavrelor necunoscute, găsite fără acte de identificare asupra lor, pe baza impresiunilor prelevate de la acesta. În asemenea cauză există două variante: când persoana căreia îi aparține cadavrul a fost dactiloscopiată ăn timpul vieții și când rudele, familia sau prietenii unei persoane dispărute în condiții necunoscute pot prezenta obiecte pe care ar fi putut rămâne urmele papilare ale celui dipsărut.

Desenul papilar

Pielea reprezintă învelișul care îmbracă întreaga suprafață a corpului uman, fiind formată din trei straturi: Epiderma, Derma, Hipoderma.

Epiderma reprezinta stratul exterior al pielii, format din mai multe straturi de celule epitaliale. Celulele superioare ale epidermiei sunt celule moarte care se desprind permanent și formează un strat cornos, acesta făcând din epidermă un înveliș protector al pielii.

Derma este formată din mai multe țesuturi. Stratul superior al dermei, denumit și strat papilar este format dintr-o serie de proeminențe conice denumite papile. În vârful papilelor se află porii prin care se elimină sudoarea și toxinele din corp. Sudoarea secretată de glandele sudoripare și substanțele grase, secretate de glandele sebacee formează la suprafața acestuia reproducând întocmai desenul papilar. Papilele sunt așezate într-o succesiune asemănătoare unor linii ce constituie crestele papilare, iar desenele pe care le formează aceste linii sunt denumite desene papilare.

Modul de repartizare a crestelor papilare pe suprafața degetelor, a palmei și plantei piciorului nu se face în același fel la fiecare persoană, fiecare deosebindu-se printr-un mod propriu de repartizare. Intervalul dintre două creste papilare este denumit șanț papilar. Desenel papilare, specifice pielii corpului omenesc, aflate la nivelul degetelor, palmei și tălpii piciorului, cunoscute sub denumirea de dermatoglife, sunt formate din sistemul liniilor paralele le crestelr papilare, separate între ele de șanțurile papilare.

Hipoderma reprezintă stratul cel mai profund al pielii, situat sub dermă, care face legătura dintre piele și organele interne.

În afara crestelor și șanțurilor papilare, la examinarea reliefului palmei și a tălpii piciorului se studiază și șanțurile de felxiune, care despart diferite regiuni ale degetelor, palmei și plantei piciorului, precum și încrețurile pielii care străbat transversal crestele papilare.

Proprietățile desenului papilar sunt următoarele:

Unicitatea desenului papilar. Desenele papilare se deosebesc între ele prin formă și prin detalii caracteristice, al căror număr și varietate fac imposibil întâlnirea a două amprente identice.

Fixitatea desenului papilar. Acesta este o proprietate care constă în menținerea formei și detaliilor caracteristice ale desenului papilar de la formarea sa, în luna a șsasea de viață intrauterină și până la moartea persoanei. Singura modificare, fără implicații în procesul identificării, o reprezintă creșterea în dimensiuni a amprentei, pe măsura dezvoltării corpului, fără influență asupra caracteristicilor crestelor papilare.

Inalterabilitatea reprezintă proprietatea esențială, determinată de faptul că, în mod normal un desen papilar nu poate fi modificat sau ănlăturat. Numai rănile adânci, care afectează în adâncime stratul dermic, distrugând papilele, precum și unele boli, e tipul leprei, pot conduce la alterarea involuntară a desenului.

Desenele papilare sunt caracterizate de forme variate. Din această cauză s-a impus împărțirea lor, pe categorii, grupe sau tipuri, clasificare determinată de necesitatea realizării unui sistem simplu și eficace de înregistrare, în vederea identificării lor ulterioare.

Primul criteru îl constituie regiunea anatomică a corpului pe care o ocupă, regiunile digitală, regiunile palmară. Regiunea digitală cu zonele falangetei, falanginei și falangei, despărțite de șanțurile flexorale. Regiunea Palmară cu zonele palmară, tenară, hipotenară.

Crestele papilare care alcătuiesc structura desenului falangetei formează trei zone. Zona bazală, între șanțul flexoral și centrul desenului. Zona centrală, ce deține ponderea cea mai mare în clasificare. Zona marginală formată din crestele aflate la exteriorul desenului. Locul de întâlnire al celor trei zone este denumit Delta. Acesta poate fi și de mai multe feluri, Delta Albă. Delta Neagră, etc.

Al doilea criteriu de clasificare a desenelor papilare este determinat de forma desenului din zona centrală și de poziția și numărul deltelor.

Desene adeltice sau de tip arc, lipsite de zona centrală.

Desene monodeltice sau de tip laț, în care zona centrală are efectiv forma unui laț pornind din dreapta sau din stânga desenului. Subcalsificat in dextrodeltice și sinistrodeltice.

Desen bideltice sau de tip cer, zona centrală fiind sub formă de cerc, de spirală, de lațuri gemene, etc.

Desene polideltice sau de tim combinat, majoritatea prezentând trei delte și ai rar patru delte.

Desene excepționale sau amorfe, care nu se apropie de desenele papilare obișnuite.

Amprenta digitală conține o serie de puncte caracteristice sau detalii , de natură să permită identificarea certă a individului. Potrivit teoriei și practicii criminalistice dactiloscopice au fost stabilite un număr de aproximativ 20 de tipuri de detalii, de exemplu:

Fragment de creastă papilară.

Întrerupere în traseul crestei.

Inel, detaliu care se apropie de butonieră, fiind circular.

Cârlig, detaliu format de un fragmentmic de creastă, atașat unei creste mai mari.

Deviere a două creste ce aveau tendința să-și unească traseul.

Anastomoză, creasta ce unește, sub forma unui pod, alte două creste papilare.

Intersecție a două creste papilare.

Contopire simplă și contopire triplă, ce reprezintă unirea a două sau trei creste papilare.

Capăt de creastă papilară și început de creastă papilară situat la stânga, respectiv sfârșit de creastă papilară, situat în dreapta.

Pentru identificarea persoanelor este necesar să se descopere în urma de la locul faptei și în impresiunea de control un număr de detalii, de regulă 12, care să corespundă u numai ca tip, dar și ca poziție, de unde și determinarea de puncte coincidente, folisită în dactiloscopie.

Poroscopia și cretoscopia presupune examinarea formei porilor și a marginilor crestelor papilare redate mai bine din urmă, pentru identificare în situațiile în care la locul faptei urmele digitale se prezintă sub forma unor fragmente de creste papilare. Acest gen de examinare presupune metode complexe de relevare a urmei.

Cercetarea și interpretarea la fața locului a urmelor de mâini.

Cercetarea la fața locului a urmelor de mâini se desfășoară în două etape. Prima etapă fiind descoperirea și relevarea urmelor de mâini, iar a doua etapă se referă la fixarea și ridicarea lor.

Urma papilară a degetelor, a palmei sau a întregii mâini, se formează prin contactul direct al acestei, fie cu o suprafață, fie cu un obiect oarecare. În funcție de mpdul de formare, ele pot fi:

Urme de mâini statice sau dinamice. Cea mai mare valoare pentru identificare o au urmele de mâini statice, deoarece acestea reușesc să redea cu claritate desenul papilar și detaliile sale caracteristice

Urme de suprafață sau de adâncime în funcție de plasticitatea suportului primitor de urmă. Urmele de suprafață se pot crea prin stratificare, datorită depunerii de substanțe aflate pe mâna, pe suprafața atinsă. Prin destratificare, datorită ridicării substanței existente anterior pe obiect.

Urme de mâini vizibile sau latente. Urmele de mâini latente sunt în marea majoritate a cazurilor de o calitate mai bună decât urmele vizibile, daorită faptului că aceasta se formează prin depunderea unui strat foarte subțire de substanță, capabilă să redea claritate detaliile caracteristicile crestelor papilare și al porilor. Urmele vizibile pot determina unele greutăți în cercetare. Deoarece acestora le este caracteristic în numeroase cazuri un anumit grad de acoperire a detaliilor cu substanța depusă, cum ar fi murdărie, sânge, grăsime.

Descoperirea urmelor unei infracțiuni impune în primul rând, o căutare sistematică a urmelor, în funcție de natura locului și de modul de comitere a activității penale. Pentru descoperirea urmelor unei fapte penale, organul de urmărire penală va căuta să reconstituie mintal fiecare fază a desfășirării infracțiunii, parcurgând cu atenție, în sens direct sau invers, drumul parcurs de făptuitor. Căutarea urmelor latente de mâini trebuie efectuată cu multă atenție pentru a nu forma alte urme sau pentru a nu înlătura pe cele existente. În acest scop obiectele se vor ridica ori cu penseta, dacă sunt oiecte mici, sau cu mâna purtând mănuși chirurgicale, apucând de locuri unde nu pot rămâne de obicei urme papilare.

Pentru ușurarea procesului de descoperire a urmelor crestelor papilare se utilizează lanterna cu care se iluminează oblic obiectul purtător de urme. În alte cazuri se poate aplica ți altă metodă care presupune pulverizarea unei soluții pe bază de luminol pe obiectul purtător de urma. Astfel sub acțiunea radiațiilor ultraviolete, pentru o perioadă scurtă de timp, urma va apărea într-o luminiscență specifică. Căutarea urmelor este posibilă și prin utilizarea unei lămpi portabile de radiații ultraviolete din trusa criminalistică. Determinarea vechimii urmelor este necesar, pentru alegerea mijloacelor de relevare. Stabilirea vechimii aproximative a urmelor papilare începe din momentul descoperirii lor, dar ea continuă până în momentul expertizei dactiloscopice. Vechimea este un element de care se ține seama în interpretarea modului de formare a urmelor, ea oferind indicii privitoare la infracțiune și la infractor. Determinarea vechimii urmelor nu impune o operație distinctă, ci o utilizare selectivă a unor procedee de relevare, pe porțiuni mai mici, care să ofere indicii asupra acestora.

Procedee de relevare a urmelor de mâini latente

Relevarea urmelor de mâini latente presupune o operație tehnică criminalistică, în care cu ajutrul unor substanțe chimice și procedee fizice urmele latente sunt puse in evidență. Procedeele sunt desitnate relevării urmelor papilare dar sunt destinate și relevării urmelor formate de alte părți ale corpului uman.

Relevarea prin metode chimice a urmelor de mâini latente se bazeaz pe reacția dintre anumite substanțe chimice și componentele transpirației. În funcție de particukaritățile lor, metodele pot fi clasificate in:

Relevarea urmelor de mâini latente cu reactivi chimici. Pentru relevarea urmelor de mâini latente pe hârtie, dintre reactivii chimici cel mai des folosite in practică, este cel pe bază de ninhidrină, care reacționează cu aminoacizii din sudoare, dând rezultate bune chiar și la urmele vechi . Se folosește și niratul de argint sau rodamina B. La urmele formate prin depunere de substanțe grase se aplică vaporizări de diverși acizi.

Relevarea urmelor de mâini latente cu vapori de iod. Acest procedeu este folosit pentru a pune în evidență urmele papilare rămase pe suporturi cu suprafață poroasă, cum ar fi peretele, hârtia, etc. Procedeul are la bază reacția de colorare care se produce între vaporii de iod și de substanțele organice din sudoarea depusă în urmă. Se utilizează vaporizatorul de iod pentru relevarea urmelor, în care se introduc granule de iod.

Relevarea prin metode fizice constă în pulverizarea de prafuri sau pudre cu granulație foarte fină pe obiectele ori suprafețe purtătoare de urme. Substanțele sau amestecul de substanțe utilizate în relevarea urmelor trebuie să fie în contrast de culoare cu suportul pe care s-a format urma și să prezinte o aderență selectivă numai la materia din urmă și nu la întregul suport.

Relevarea urmelor papilare de pe suprafețe multicolore se realizează cu substanțe fluorescente de tipul pudrei galbene, care se activează sub acțiunea radiașiilor ultraviolete. Răspândirea pudrelor de relevare de pe obiect se realizează prin intermediul unei pensule fine din păr de veveriță, puf de struț sau fibre de carbon. Se mai folosesc și pulverizatoare sau sprayuri pentru pudrarea suprafețelor mai mari.

Relevarea urmelor de mâini latente prin metode optice se constituie ca un ansamblu de metode noi în materie, bazate pe tehnici de vârf, aplicate la specificul descoperirii urmelor papilare. Dintre acestea există folosirea laser-ului. O altă metodă optică o constituie dispresia luminoasă a unei raze de lumină incidentă, proiectată spre suprafețele purtătoare de urmă. Imaginea urmei se obține prin intermediul unor filtre electronice. Procedeul are avantajul că acesta nu distruge urma și permite fixarea iediată, prin fotografiere sau filmare a urmei.

Fixarea și ridicarea urmelor de mâini

Fixarea urmelor papilare sub raport tehnic criminalistic constă în fotografierea urmelor în cadrul general al locului faptei și în calitatea lor de obiecte principale. Fotografiile vor însoți procesul-verbal, organele de urmărire penală și instanța fiind chemate să verifice dacă afirmațiile din procesul verbal corespund cu fotografiile.

Schițele și desenele întocmite la fața locului se numără între procedeele de fixare a urmelor care se anexează procesului-verbal. Ele servesc la stabilirea locului în care au fost descoperite urmele și raportului lor de poziție cu alte obiecte.

Fixarea urmelor papilare sub raport procedural reprezintă procesul-verbal. Fixarea în proceul-verbal constă în consemnarea exactă, precisa și detaliată a urmelor și metodelor de relevare folosite, a locului în care au fost descoperite și raportului de poziție față de obiectele principale. Se fac, de asemenea, mențiuni cu privire la fotografiile executate, cu privire la obiectele purtătoare de urme ridicate de la fața locului, cum ar fi pahare, vase, etc.

Ridicarea urmelor de mâini se poate realiza prin transferarea pe peliculă adezivă specială sau prin efectuarea unui mulaj. Ridicarea vizează obiectele mici, transportabile și purtătoare de urme.

Transferarea pe peliculă adezivă se realizează după relevarea și fotografierea urmelor. În cazurile în care condițiile de la fața locului nu permit fotografierea urmelor, se recurge direct la tranferarea lor pe peliculă.

Ridicarea cu ajutorul mulajelor se realizează în cazul urmelor de adâncime, după fotografierea lor. Pentru urmele de mâini sau de obiecte, caracterizate prin finețea detaliilor sunt preferabile materialele folosite în stomatologie, de tipul ghipsului dentar, diferite paste sau polimeri.

Transferarea obiectelor purtătoare de urme constă în respectarea unor cerințe de manipulare și ambalare vizând prevenirea distrugerii sau alterării urmelor. Obiectele purtătoare de urme nu trebuie ridicate înainte de a fi marcate și fotografiate, aspect esențial sub raport procedural. Ambalarea se realizează în condiții care să se asigure integritatea urmelor și a obiectelor. După ambalarea obiectului, coletul se sigilează cu sigilul organului judiciar care a efectuat ancheta și se etichetează numerotat precum și cu alte mențiuni cu privire la locul, data și conținutul.

Interpretarea la fața locului a urmelor de mâini efectuată de organul judiciar și cu specialistul criminalist, are ca spo obținerea unor informații asupra obiectului creator de urmă sau asupra faptuitorului, a activităților desfășurate de către acesta, ca și a succesiunilor operațiilor. Interpretarea vizează stabilirea obiectelor si locului ce au intrat în sfera de interes a faptuitorului. Interpretarea urmelor vizează și stabilirea degetului, a regiunii mâinii și mâinii probabile căreia îi aparține urma. Determinarea degetului sau a mâinii probabile de la care provine urma, se efectuează în majoritatea cazurilor de către un specialist criminalist și se materializează într-un raport de constatare tehnico-științific.

Expertiza criminalistica a urmelor de mâini.

Expertiza dactiloscopică reprezintă etapa finală a activității de clarificare a aspectelor legate de formarea urmelor de mâini la fața locului, de obținere de informații privind persoana, precum și de stabilire a raportului dintre urmă și activitatea infracțională. Scopul expertize dactiloscopice este acela de a identifica persoanele care au lăsat urme în câmpul infracțional. Pentru a putea trece la efectuarea expertizei dactiloscopice, organul judiciar trebuie să fie în posesia urmelor ridicate de la fața locului, și în posesia unor modele de comparație preluate de la suspecți, pe care să le pună sa dispoziția criminalistului expert. Modele de comparație se poate obține prin amprentarea persoanelor suspecte de săvârșirea infracțuinii, operqațiune care poate fi efectuată anterior cu ocazia comiterii de către suspect a unei fapte prevăzute de legea penală, sau ulterior descoperirii infracțiunii ce se investighează. Posibilitățile științifice oferite de expertizele dactiloscopice în examinarea urmelor de mâini sunt multiple. Dacă expertului criminalist i se prezintă doar urma, sau și modele de comparație.

Dacă expertului i se prezintă numai urma, cum ar fi prezentarea obiectului purtător de urme, ridicată la fața locului, acesta are posibilitatea să stabilească, printre altele, de la ce mână provine (dreapta sau stânga), regiunea mâinii sau degetul care a format-o, care este vechimea urmei și dacă aceasta conține suficiente elemente de identificare, din ce tip sau varietate de desen papilar face parte, în ce mod s-a forma, natura substanței de pe crestele papilare în momentul contactului cu obiectul primitor de urmă.

În cazul în care expertului i se prezintă și impresiunile digitale luate persoanei suspecte, ori cele existente în cartoteca dactiloscopică, se poate stabili, pe baza punctelor coincidente, dacă urma și impresiunea sunt formate de același deget, adică de aceeași persoană.

În scopul verificării dacă o persoană este înregistrată într-o cartotecă dactiloscopică ca făptuitor al unei infracțiuni pentru care a fost condamnată, sau în cazul efectuării unei expertize dactiloscopice pentru a identifica persoana care a lăsat la fața locului urmele papilare, precum și în orice alte cazuri când se efectuează identificarea prin dactiloscopie, este necesară obținerea impresiunilor digitale, palmare de la persoanele care fac obiectul acestei activități. Procedeul utilizat pentru obținerea impresiunilor papilare este denumit amprentare dactiloscopică.

Există ai multe metode prin care se poate realiza operația de amprentare, însa cea mai utilizată fiind amprentarea cu tuș tipografic. Pe o placă de metal sau sticlă se întinde cu ajutorul unui rulou de cauciuc, un strat subțire de tuș diluat cu terebentină. Amprentarea se realizează prin rularea regiunii falangetei. În care va fi inclus și șanțul felxoral pe placa de tuș, după care degetul se va rula pe fișa dactiloscopică.

O altă metodă de amprentare se poate realiza prin amprentare chimică. În acest caz se folosește o tușieră obișnuită, impregnată cu un reactiv incolor, pe care se va rula degetul și o coală specială de hârtie sau folie tratată chimic cu o substanță ce va intra în reacție cu soluția din tușieră.

Un alt procedeu de amprentare constă în amprentarea specială pentru examinarea porilor. În aceasta situație se utilizează un amestec de ceară și rășină grecească, întins pe o hârtie sau placă de sticlă lucioasă de foarte bună calitate, pe care va fi rulat degetul.

Amprentarea cadavrelor prezintă anumite particularități, din cauza roceselo specifice rigidității cadavrice, putrefacției, mumificării și deshidratării. În situații normale, pe fiecare deget se aplică cu un rulou special cerneala de amprentare, după care pe deget se apasă hârtia susținută de o spatulă sau un suport metalic având o formă apropiată de un încălțător.

Tehnica de lucru, referitoare la activitatea de comparare dactiloscopică impune să se înceapă cu studierea temeinică a amprentei de identificat. Se stabilește mai întâi din ce zonă provine, daca este o amprenta digitală, de la care falangă provine sau dacă este palmară, din ce parte a pelmei provine.

După identificarea zonei expertul criminalist trebuie să stabilească în situația amprentelor digitale tipul și varietatea amprentei. Pentru stabilirea identității este necesar ca examenul comparativ să scoată în evidență un număr minim de detalii sau puncte caracteristice, capabil să conducă la o concluzie certă de identificare. Nu exista o regulă generală privind numărul acestor detalii, pe plan mondial aceasta variază între 8 și 17, iar în România s-a impus în practică regula celor 12 puncte de coincidență.

Efectuarea examenului dactiloscopic comparativ al urmelor și impresiunilor presupune utilizarea unei aparaturi diverse, de tipul lupei dactiloscopice, al lupei binoculare de cap și al aparatelor de proiecție de tip Faurot sau Zeiss. În prezent, pentru efectuarea examenelor dactiloscopice comparative se apelează la tehnica și sistemele Automatic Fingerprint Identification System (AFIS). Sistemul de identificare automata a amprentelor digitale este o metodă de identificare bimoetrică, care folosește tehnologia informației și comunicțiilor cu aplicații la imagini pentru a obține, analiza și stoca datele datiloscopice.

Secțiunea III

Cercetarea criminalistică a urmelor de picioare

Noțiuni introductive privind urmele de picioare.

Urmele de picioare reprezintă o altă categorie importantă de urme formate inevitabil la locul fața locului. Ele sunt descoperite sau utilizate în cercetarea de identificare mai rar, deoarece au mai puține posibilități de individualizare, din cauza numărului relativ mai mic de elemente caracteristice, cu excepția celor specifice crestelor papilare de pe talpa piciorului.

Clasificarea urmeloe de picioare. Din categoria urmelor de picioare fac parte urmele plantei piciorului (ale piciorului gol), urmele piciorului semiîncălțat sau ale ciorapilor, și urmele de încălțăminte.

Urmele de încălțăminte, dacă sunt create în condiții optime, cum ar fi urmele statice, de adâncime, în pământ moale, pot prezenta elemente caracteristice care pot ajuta la identificare, deși reflectă mai puține elemente particulare.

Urmele piciorului semiîncălțat, sau ale ciorapilor reproduc forma generală a plantei piciorului, a regiunilor sale și a țesăturii. Ele pot servi la determinări de grup și la identificare, dacă prezintă elemente de individualizare, cum ar fi unele uzuri specifice sau cusăturile.

Urmele plantei piciorului, create de piciorul descălțat, sunt cele mai valoroase pentru individualizare, deoarece amprenta plantară (amprenta tălpii piciorului), cu caracteristicile sale papilare proprii și cu particularitățile morfofiziologice, poate servi la o identificare certă a individului, echivalentă cu identificarea bazată pe amprentele digitale.

Planta piciorului se împarte în urmatoarele regiuni:

Regiunea metatarsofalangiană, care este cea mai valoroasă sub raportul identificării, datorită caracteristicilor desenului papilar, ca și frecvenței cu care se imprimă la locul faptei.

Regiunea metatarsiană și aceasta este întâlnită frecvent.

Regiunea tarsiană, acesta este imprimată parțial.

Regiunea câlcâiului, caracterizată prin alterări ale desenului papilar, datorită a cicatricelor sau bătăturilor.

Formarea urmelor de picioare se formează în condiții apropiate urmelor de mâini, adică pot fi întâlnite sub forma dinamică sau statică, de suprafață sau de adâncime, latente sau vizibile. Se mai poate întâlni sub formă izolată, fi sub forma unei cărări de urme. Caracteristic pentru aceasă categorie de urme poate fi faptul că între urmele aceleiași persoane, purtînd aceeași încălțăminte, pot apărea în privința dimensiunilor anumite deosebiri, tipice stării de mișcare ori de repaus în care s-au aflat în momentul formării. Prin urmare, o urmă a piciorului aflat în mișcare este mai puțin lungă decât o urmă formată într-un repaus relativ, adică stând pe loc.

Cercetarea criminalistică la fața locului a urmelor de picioare.