Studiul Privind Infractiunea DE Ucidere DIN Culpa

STUDIUL PRIVIND

INFRACȚIUNEA DE UCIDERE DIN CULPĂ

CUPRINS:

Introducere

Capitolul I.Noțiuni, date istorice, evoluția incidenței sociale

1.1. Noțiuni cu privire la infracțiunile contra vieții

1.2. Date istorice despre infracțiunea contra vieții

1.3. Evoluția incidenței sociale a infracțiuni in perioada 2010-2013 in Romania

Capitolul II. Infracțiunile contra vieții

2.1 Caracterizare genarală a infracțiunii contra vieții

2.2.Obiectul juridic general

2.3. Obiectul material

2.4. Subiectul infracțiunii

2.5. Locul si timpul

2.6. Latura obiectivă a infracțiuni contra vieții

2.7 Latura subiectivă a infracțiuni contra vieții

2.7.Forme.Modalități. Sancțiuni

Capitolul III Uciderea din culpă

3.1. Noțiune si caracterizare

3.2 Obiectul juridic alinfracțiunii de ucidere din culpă

3.3 Subiectul infracțiunii de ucidere din culpă

3.3. Latura obiectivă ale infracțiunii de ucidere din culpă

3.4 Latura subiectivă ale infracțiuni de ucidere din culpă

3.5 Modalități normative agravante ale infracțiunii de ucidere din culpă

3.6 Sancțiuni

Capitolul IV Evoluția tratamentului infracțiunii de ucidere din culpă comparativ între vechiul Cod Penal și actualul Cod Penal

4..1 Comparația dintre actualul Cod Penal si vechiul Cod penal

4.2. Comparația dintre actualul Cod Penal si vechiul Cod penal a infracțiunii de ucidere din culpă

Concluzii

INTRODUCERE

Sancționarea acestei infracțiunii de ucidere din culpă datează din cele mai vechi timpuri și se impune, deoarece lipsa de atenție, de concentrare a voinței, de neglijență, prezintă un evident pericol social pentru societatea în care trăim.

Cea mai veche colecție de legi cunoscută este Codul regelui Hamurappi (1792-1750 î.Hr.),care avea la bază legea talionului și consta în justa reciprocitate a crimei și pedepsei. În legislația noastră, reglementarea acestei infracțiuni și respectiv diferența dintre omorul intenționat și omorul prin imprudentă se cristalizează destul de târziu.Omorul era considerat infracțiune gravă și se judeca în prima epocă de căpeteniile obștei, apoi de către domn.

Mai târziu, în Codul lui Calimachi se face diferențierea între intenție și culpă: ”cel ce ucide cu greșeală și fără voia lui,să nu se certe ca un ucigatoriu”.1

 În timpul domniei lui Al. I. Cuza s-a elaborat și Codul penal român,redactat în 1864 și pus în aplicare la 1 mai 1865. Acesta reglementa omorul involuntar prevăzut de art. 248,care era pedepsit cu închisoarea de la 3 luni până la 1 an și jumătate și amendă, și apare sub denumirea de „omor fără voie”.

În 1937 legislația penală a fost unificată prin Codul penal al lui Carol al II- lea,fiind astfel primul Cod penal românesc. Uciderea din culpă este reglementată de art.467 sub denumirea de omucidere prin imprudență, pedeapsa pentru modalitatea simplă fiind închisoarea de la 1 la 3 ani.

La data de 1 ianuarie 1969 a Codului penal, infracțiunea de ucidere din culpa

1Hanga V., "Istoria dreptului romanesc",București,Ed. Academiei voi.I, pag.63

Odată cu intrarea în vigoare a actualului Cod penal la data de 1 februarie 2014, infracțiunea de ucidere din culpăse regășeste la art. 192 din Legea 286/2009 care păstrează, în general, reglementarea veche, dar este simplificată prin renunțarea la unele dintre formele agravante iar leguitorul aduce o formă înbunătățită a infracțiunii dorind să se alinieze cu sistemele celorlalte state membre ale Uniunii Europene.

Capitolul I

1.1 Noțiuni cu privire la infracțiunile contra vieții

În sistemul nostru de drept, persoana omului ocupă primul loc în ierarhia valorilor. În primul articol al Constituției se prevede că în Romȃnia, ca stat de drept, democratic și social, demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane reprezintă valori supreme și sunt garantate(art.1 alin.3). Constituția  prevede, de asemenea, garantarea dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și  psihică ale persoanei sunt garantate la art. 22 alin. 1 și că „Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile „ (art. 23 alin. 1).Garantarea tuturor acestor drepturi și libertăți ale persoanei are loc, juridic, prin mijloacele dreptului penal, adică prin incriminarea ca infracțiuni și sancționarea cu  pedepse a faptelor vătămătoare sau periculoase pentru valorile menționate.

Omul este creatorul tuturor bunurilor materiale și spirituale din societate, transmise din generație în generație, aceste valori au asigurat și asigură progresul continuu al omenirii. Numai omul, spre deosebire de toate celelalte ființe, este acela care reușește să-și domine pornirile primare, să acționeze conștient și să se comporte pe baza unor principii fundamentale de viață care țin seama de ceea ce este un bun, adevărat și drept în relațiile sociale. De asemenea, numai el este capabil să se perfecționeze continuu, să-și analizeze comportamentul, să se lase influențat de regulile de conduită din societate. Spre deosebire de toate celelalte ființe, omul este acela care reușește să-și domine pornirile  primare și să ridice la înălțimea unor principii fundamentale de viață tot ceea ce este bun, adevărat și drept. Este normal ca legea penală să acorde cea mai mare însemnătate ocrotirii omului, atȃt în ceea ce privește însăși existența sa fizică și atributele fundamentale ale personalității lui, cȃt și în ceea ce privește toate celelalte drepturi, libertăți și interese, pe care societatea este datoare să i le asigure. Această ocrotire se realizează în maniera specifică dreptului penal, adică prin incriminarea tuturor faptelor care, sub un aspect sau altul, aduc atingere ființei, drepturilor și intereselor legitime ale omului.Faptele îndreptate împotriva omului sunt numeroase și variate. Făcȃnd distincție între faptele îndreptate împotriva drepturilor absolute privitoare la existența fizică și la  principalele atribute ale ființei și personalității umane, pe de o parte, și faptele îndreptate împotriva altor drepturi și interese ale omului, pe de altă parte, legiuitorul a inclus pe cele dintȃi într-o categorie distinctă de infracțiuni, sub denumirea “Infracțiuni contra  persoanei”.Este firesc, ca legea penală să acorde cea mai mare însemnătate ocrotirii vieții omului.

1.2. Date istorice despre infracțiunile contra vieții

Ocrotirea persoanelor împotriva actelor îndreptate contra vieții s-a impus ca o necesitate obiectivă încă din timpurile cele mai îndepărtate . Acela care ucidea un membru al grupului social era alungat din comunitate doar atunci cȃnd prezenta pentru trib un pericol social, iar părțile interesate aveau dreptul sa se răzbune pe acesta.Faptuitorul era alungat din cadrul tribului și lipsit de protecția grupului, fiind în mod practic, condamnat la dispariție.

Treptat, un rol mai mare revine răzbunarii, nelimitate la început, apoi limitată legea talionului,răul suferit de cel vinovat nu trebuia să depășească răul pricinuit victimei. Cea mai straveche lege care are la baza legea talionului este Codul regelui Hammurabi din Babilon (1792-1949 î. Hr.) Astfel,codul avea următoarele prevederi: "dacă o construcție se prăbușea dintr-un viciu de construcție și omora pe fiul proprietarului,era ucis fiul arhitectului; dacă un om liber,deținut pentru datorii, murea din cauza loviturilor sau lipsurilor, era ucis fiul creditorului care a cerut să fie închis pentru achitarea datoriilor.2

In Grecia antică, omorul era pedepsit , fie că era premeditat sau involuntar. Omorul involuntar se judeca de un tribunal compus din 50 de cetățeni liberi, încercȃndu-se în prealabil consilierea părților. În cazul acestei infracțiuni, partea vatămată putea sa primească o despăgubire sau un preț al sângelui3.Chiar dacă pedepsirea faptelor a fost lasată pentru o perioadă la latitudinea victimei și a rudelor acestora, omuciderea n-a încercat niciodată să fie o încalcare a intereselor grupului social.În vechile obiceiuri latine pedeapsa pentru omucidere putea fi lasată pe seama părților victimei, dar cu autorizarea anticipată a comunității, iar, potrivit celei mai vechi legi române, aceea a lui Numa Pompilius, uciderea unei persoane libere era privită ca o crimă contra colectivitații.

Omorul savȃrsit cu intenție, fiind considerată infracțiune gravă se pedepsea cu moartea iar omorul din culpă cu pedepse bănești.Codul penal din 1865incrimina omorul involuntar, respectiv din culpă, prevazut la art. 248 era pedepsit cu închisoarea de la 3 luni până la un an și jumătate și amendă.

Legislația penală a fost unificată prin Codul penal din 1937cu unele dispoziții din codul transilvănean și bucovinean care, la vremea respectivă, forma primul cod penal romanesc, în acel cod reglementa omorul prin imprudență.

Art.467 “ Acela care, fără intenție, cauzează din orice culpă moartea unui om, comite delictul de omucidere prin imprudență și se pedepsește cu închisoare contravențională dela unu la 3 ani și amendă dela 2.000 la 5.000 lei.

2 Hanga V.,"Marii legiuitorii ai lumii", București, Ed. științifica si pedagogica 1977, pag75-76 

3Marin A., "Pagini alese din oratorii greci",București.,Ed. științifica si enciclopedică

Dacă infractorul a cauzat moartea altuia prin nepriceperea profesiunii sau meseriei sale, ori prin nesocotirea sau nerespectarea regulilor referitoare la exercițiul acesteia, pedeapsa este închisoarea corecțională dela 2 la 5 ani și amenda dela 5.000 la 20.000 lei. „

La1 ianuarie 1969 a intrat in vigoare Codul Penal în care infracțiunile de de omucidere sunt reglementate sub chiar aceasta titulatură, în cadrul titlului II, infracțiunea contra persoanei, acest cod folosește dimpotrivă termenul de „culpă” fără a se ocupa de sursele acesteia care privesc modalitățile faptice ale infracțiunii din culpă.

Iar în prezent a intrat în vigoare din data de 1 februarie 2014 actualul Cod penal pentruasigurarea satisfacerii exigențelor drepturilor omului.

1.3. Evoluția incidenței sociale a infracțiunii în perioada 2010-2013 în România

Societatea romȃnească plătește un tribut greu infracționalității care aduce atingere vieții, deoarece continuu sunt curmate viețile a numeroase persoane. O succintă trecere în revistă a datelor statistice privind evoluția criminalității, a infracțiunilor contra vieții din perioada 2011-2013 este suficientă pentru a ridica serioase semne de întrebare privind ocrotirea vieții în societatea actuală. Se știe că violența este un indiciu asupra crizei unei societăți, o dovadă a faptului că ea nu mai oferă modele viabile membrilor săi, ori nu mai reușește să-și impună valorile și să-și facă respectate normele.

Din statisticile Inspectoratului General al Poliției Romȃne raportate la numărul de locuitori, rezultă o creștere de ansamblu care ar putea fi considerată spectaculoasă dacă nu ar fi tragică.

In anul 2010 la nivel national volumul criminalității sesizate este de 1.364/100.000 locuitori dintre care 1.185 sunt persoane decedate în urma săvârșirii unei infracțiuni de ucidere din culpă.

In anul 2011 la nivel național volumul criminalității sesizate este de 1.208/100.000 locuitori dintre care 1.061 sunt persoane decedate în urma săvârșirii unei infracțiuni de ucidere din culpă.

In anul 2013 la nivel național volumul criminalității sesizate este de 1.462 infracțiuni/100.000locuitori dintre care 1.161 sunt persoane decedate în urma săvârșirii unei infracțiuni de ucidere din culpă.

Încercȃnd unele generalități asupra cauzelor infracțiunilor contra vieții este de observat că, în majoritatea cazurilor aceste infracțiuni sunt comise de indivizi care și-au  pierdut simțul uman, dominați de mentalități profund retrograde, de concepții  primitive și josnice, elemente inadaptate, ale căror structuri psihologice și etice  proiectează răsturnat valorile sociale, aceștia manifestȃnd o desăvȃrșită insensibilitate, cel mai adesea unită cu o imbecilizare

intelectuală, cu o mumificare sufletească, cu trăsături esențialmente dizarmonice, adică cu tendințe impulsive, agrrtate la numărul de locuitori, rezultă o creștere de ansamblu care ar putea fi considerată spectaculoasă dacă nu ar fi tragică.

In anul 2010 la nivel national volumul criminalității sesizate este de 1.364/100.000 locuitori dintre care 1.185 sunt persoane decedate în urma săvârșirii unei infracțiuni de ucidere din culpă.

In anul 2011 la nivel național volumul criminalității sesizate este de 1.208/100.000 locuitori dintre care 1.061 sunt persoane decedate în urma săvârșirii unei infracțiuni de ucidere din culpă.

In anul 2013 la nivel național volumul criminalității sesizate este de 1.462 infracțiuni/100.000locuitori dintre care 1.161 sunt persoane decedate în urma săvârșirii unei infracțiuni de ucidere din culpă.

Încercȃnd unele generalități asupra cauzelor infracțiunilor contra vieții este de observat că, în majoritatea cazurilor aceste infracțiuni sunt comise de indivizi care și-au  pierdut simțul uman, dominați de mentalități profund retrograde, de concepții  primitive și josnice, elemente inadaptate, ale căror structuri psihologice și etice  proiectează răsturnat valorile sociale, aceștia manifestȃnd o desăvȃrșită insensibilitate, cel mai adesea unită cu o imbecilizare

intelectuală, cu o mumificare sufletească, cu trăsături esențialmente dizarmonice, adică cu tendințe impulsive, agresive, obsesive, paranoice sau chiar schizoide, ori cu subestibilitate eccerbată. Majoritatea teoriilor care tratează etiologia faptelor contra vieții utilizează conceptul de personalitate criminală ca bază teoretică a explicării acestui tip de comportament. Referindu-ne la societatea actuală din Romȃnia observăm că, începȃnd cu anul 2008, criminalitatea contra vieții în țara noastră își are cauze și motivații strȃns legate de  perioada de criză pe care o traversăm.

www.politiaromana.ro/files/pages…/Date_statistice_in_anul_2010.pdf www.politiaromana.ro/files/pages…/Date_statistice_in_anul_2011-2012pdf www.politiaromana.ro/files/pages…/Date_statistice_in_anul_2013.pdf

Prima dintre cauze este specifică evenimentelor revoluționare în general și rezidă în declanșarea unei stări anomice de ansamblu, cu consecințe greu de evaluat pe termen mediu și lung. Starea de anomie, înțeleasă ca o stare de anormalitate socială determinată de crize de amploare, determină o devalorizare a sistemului de norme și valori care par să aparțină unei epoci trecute. Această situație a condus la o diminuare considerabilă a respectului față de lege și față de instituțiile însărcinate cu impunerea acesteia. Starea de timorare a reprezentanților acestor instituții a încurajat în bună măsură un val infracțional multidimensionat. Lipsa lor de reacție a permis crearea unei false imagini asupra drepturilor și obligațiilor indivizilor certați cu normele morale și legale, care și-au imaginat că democrația permite orice și că pot scăpa nepedepsiți pentru faptele lor antisociale.

Capitolul II. Infracțiuni contra vieții

2.1. Caracterizarea generală a infracțiunii contra vietii

Legile tuturor timpurilor au ocrotit persoana umană,sancționând pe cei care atentau la viața, integritatea corporală și sănătatea persoanei.

Sub denumire generica de „omucidere” codul penal incriminează faptele care aduc atingere vietii omului, ca atibut fundamental și indispensabil al persoanei umane și de care depinde existența și ființa sa.

La 10 decembrie 1948 Adunarea Generală aOrganizației Națiunilor Unite a proclamat „Declarația Universală a drepturilor omului” în al cărei cuprins sunt stipulate drepturile fundamentale arătându-se că „toate ființele se nasc libere și egale în demnitate și drepturi; orice ființă umană are dreptul la viață, la libertate și securitatea persoanei sale; nimeni nu poate fii ținut în sclavie, nici în servitute, sclavajul și comerțul de sclavi sunt interzise sub toate formelelor; nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare înviața sa personală, în familia sa, în domiciliul său,corespondența sa, nici la atingeri aduse onorii sau reputației sale, în executarea drepturilor și libertăților sale, nici un om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, inclusiv adrepturilor și libertăților altora și ca să fiesatisfăcute justele cerințe ale moralei, ordinii publiceși bunăstării generale într-o societate democrată”.4

De asemenea, Pactul cu privire la drepturile civile și politice prevede în art.6 pct.1 că „dreptul la viață esteinerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit de lege. Nimeni nu poate fi privat de viața sa în mod arbitrar”.5

Apararea persoanei și indeosebi a vieții constituie o preocupare constantă,

4Suceavă, Marcu Viorel, Gh. Constantin – Omul și drepturile sale,Editura M.I. , București , 1991. p.23

5Cloșcă, I. Maxim, I. Suceavă, E. Dumitrescu – Drepturile Omului în Sistemul Națiunilor Unite,vol.I,EdituraM.I., 1992, p.41

comună tuturor sistemelor de drept. Orice fiintă are dreptul la viață , fiind ocrotităde lege, ca valoare primară și absolută a oricărei societăți, cu o condiție indispensabilă a însăși existenței societății omenești.Legea ocrotește nu numai interesul fiecarui individ de a trăi, de a-și conserva și prelungi viața, dar mai întâi de toate este interesul societății ca viața fiecărui om sa fie pastrată și respectată de ceilalți, conservarea vieții indivizilor fiind hotărâtoare formată din indivizi in viață.

2.2. Obiectul juridic generic

Obiectul juridic generical infracțiunii contra persoanei este format din ansamblul relațiilor sociale a căror existență și normală desfășurare sunt condiționate de ocrotirea vieții, integrității corporale și sănătații, libertății și demnității persoanei împotriva faptelor de orice fel prin care s-ar aduce atigere acestor valori sociale deosebit de importante. Larândul lor, subcategoriile de infracțiuni însumate infracțiunii contra persoanei au un obiect juridic propriu, constituit din relațiile sociale ce privesc fiecare dintreatributele esențiale persoanei, atribute ocrotite juridic prin textele incriminatorii (dreptul la viață, la integritate corporală și sănătate, lademnitate ș.a.m.d.).

Infracțiunile contra persoanei, în general, au un ridicat grad generic de pericol social, determinat, pe de o parte, de importanța relațiilor sociale ce constituie obiectul protecției penale și de gravele urmări pe care le poate avea pentru societate savarșirea acestor infractiuni, iar pe de alta parte, de faptul că infracțiunile contra persoanei se realizează, de obicei , prin folosirea unor mijloace sau procedee violente și au o frecvențăîn deosebi mai ridicata în raport cu alte categorii de infracțiuni.

Infracțiunile contra persoanei au ori sunt lipsite de obiect materialînraport cu natura dreptului persoanei împotriva căreia sunt îndreptateacțiunile-inacțiunile ilicite. În cazul în care fapta vizează dreptul la viață, lasănătate, la inviolabilitate sexuală etc., infracțiunile au ca obiect material, respectiv corpul persoanei (victimei) asupra căreia se răsfrâng consecințele fiziceprejudiciante. În ipoteza agresiunilor psihice (morale) prin care se încalcăun drept subiectiv legat de persoana victimei (dreptul la demnitate, libertate), infracțiunile, în regulă generală, sunt lipsite de obiect material.

Toate aceste infracțiuni prezintă un ridicat grad generic de pericol social, determinat, pe de o parte, de importanța valorilor sociale ce constituie obiectul protecției penale și de gravele urmări pe care le poate avea pentru comunitate savârșirea acestor infracțiuni, iar pe de alta parte, de faptul că infracțiunile contra persoanei se realizează, de regulă, prin utilizarea unor mijloace sau procedee violente și au o frecvență ridicată în raport cu alte categorii de infracțiuni.

Așadar, când ne referim strict la obiectul juridic al grupului de infracțiuni contra persoanei, avem în vedere relațiile sociale care se formează în jurul valorilor sociale, acele relații sunt ocrotite prin modul în care legea penală apără valorile sociale împotriva faptelor susceptibile să pună în pericol sănătatea sau viața persoanei. Ansamblul faptelor care aduc atingere valorilor sociale menționate au fost incriminate în legea penală într-un titlu anume al Codului penal sub denumirea ”Infracțiune contra persoanei”, ele formând grupul infracțiunilor contra persoanei. În cadrul acestui titlu, faptele care aduc atingere fiecăreia din valorile sociale constitutive ale ansamblului de valori referitoare la persoana umană sunt incriminate în secții distincte, ținȃnd seama de obiectul juridic comun al fiecărui subgrup. Cuprinderea acestor incriminări într-o secțiune aparte ține seama de existența unui obiect juridic comun al subgrupului infracțiunilor contra vieții, și anume, acel mănunchi de relații sociale care se formează și se dezvoltă în jurul acestei valori sociale, viata omului, relațiile sociale ocrotite prin incriminarea faptelor care aduc atingere acestei valori sociale. Sunt cunoscute, incriminate și sancționate ca infracțiuni contra persoanei toate acele fapte sociale periculoase care au ca obiect juridic comun (generic) persoana omului, ca valoare sociala supremă, vatamȃnd efectiv sau punȃnd în pericol atribute esențiale precum viața, integritatea corporală sau sănătatea, libertatea sau demnitatea acesteia. O persoană nu poate stabili relații sociale cu sine însăși, ca urmare, lipsește obiectul juridic special al ocrotirii penale, adica relația socială care se creează în jurul acesteia și conferă semnificație acestei valori devenită astfel o valoare socială.

În afară de obiectul juridic generic de grup și subgrup fiecare dintre infracțiunile contra vieții are un obiect juridic special.

2.3. Obiectul material

Obiectul infracțiunii reprezintă obiectul propriu-zis al acesteia, adica valorile și relațiile sociale amenințate sau vătămate efectiv prin săvârșirea faptei și ocrotite prin incriminarea acesteia, spre deosebire de obiectul zis material al infracțiunii, prin care se înțelege entitatea materială (un obiect ori un lucru din lumea reală, un animal, corpul persoanei, etc.) asupra căreia se atentează, amenințând-o cu un pericol de vatămare materială sau provocîndu-i efectiv o astfel devătamare. Distincția e necesară fiindcă, în timp ce obiectul nemijlocit există la orice infracțiune, ca factor necesar al acesteia, obiectul material nu există la orice infracțiune, ci numai la acelea la care valoarea socială ocrotită constă sau se exprimă într-o entitate materială. Astfel, amenințarea sau vătămarea relațiilor sociale are loc prin intermediul acestei entități, care este obiectul material al infracțiunii.

În ipoteza în care relațiile sociale ocrotite de lege sunt vătămate prin exercitarea activității incriminate asupra corpului unei persoane, infracțiuni incluse în Partea Specială a Codului penal au obiect material, care constă în corpul victimei (corpul persoanei asupra căreia se exercită activitatea de ucidere, în cazul omorului , sau de lovire, în cazul vătămarii corporale, corpul persoanei de orice sex asupra căreia se exercită actul sexual de orice natură prin constrângere, în cazul violului).Așadar, obiectul material al infracțiunii este un obiect al relațiilor obiective asupra căruia atentează nemijlocit făptuitorul. Obiectul material nu mai e o relație socială, ci elementul ei constitutiv, premisa materială necesară a existenței și dezvoltării relațiilor sociale. Acționând în mod criminal asupra unui sau altui obiect material, infractorul atentează și la acele relații sociale, elementul carora acest obiect material este.

Infracțiunile contra vieții nu au ca obiect material corpul victimei, privit ca o entitate materială, ca o totalitate de funcții și procese organice care mențin o persoană în viață, ca o entitate anatomică și fiziologică, fizică și pshică. Nu are relevanță daca corpul aparține unei persoane tinere sau în varstă, este necesar însa, să fie vorba de o persoană în viață, indiferent daca a fost viabilă în momentul nașterii, ori daca este normalăsau nu din punct de vedere al sănătății, adică are sau nu o constituție care să prezume că va putea trăi precum nu are nici importanță nici daca victima ar fi un muribund sau o persoană grav bolnavă pe care o așteaptă o moarte apropiată și nici dacă era pe punctul să se sinucidă.Legea penală nu acordă nici o relevanță consimțământului victimei, iar stabilirea duratei până la decesul victimei nu are nici o relevanță sub aspectul existenței infracțiuni.

Viața este ocrotită de legea penală din momentul apariției și până la încetare.

Subiectul infracțiunii

Infractorul – Codul penal nu conține un ansamblu de norme care să se ocupe de „infractor” ci numai dispoziții speciale sau referiri izolate, cum ar fi cele care privesc individualitatea pedepselor, regimul minorilor, persoane cu tulburări psihice.Denumire generica, care desemnează persoana care a săvârșit cu vinovăție o infracțiune, ori care a participat la comiterea ei ca autor, instigator sau complice.

Subiectul activ poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile legale pentru a răspunde penal. Uneori, legea cere să existe o anumită calitate a subiectului activ, dar nu pentru existența variantei simple, ci a variantei agravante a infracțiunii (de exemplu, la proncucidere, subiectul activ trebuie sa aibă o calitate de mamă a noului născut), la alte infracțiuni contra vieții calitatea subiectului activ atrage încadrarea faptei într-o variantă agravată a infracțiunii, ca de exemplu: la uciderea din culpă, cand subiectul activ este conducătorul de autovehicul; la infractiunea de omor, calitatea de soț sau de rudă apropiată duce la încadrarea faptei de omor calificat; calitatea de tutore, curator, supraveghetor , îngrijitor , medic curator, profesor sau educator atrage ridicarea nivelului de pericol social pentru infracțiunea de perversiune sexuală, etc. De regulă, infracțiunile contra persoanei se poate săvârși în participație (pluralitatea de subiecți activi), fie că este vorba de participație propie sau impropie. La unele infracțiuni nu sunt posibile toate formele de participație penală (de exemplu proncucidere, incest).

Subiectul pasiv al infracțiunii contra vieții este persoana împotriva căreia se îndreaptă acțiunea(inacțiunea) de ucidere; aceasta poate fi orice persoană, numai rareori legea cere să existe o anumită calitate a subiectului pasiv (de exemplu: calitatea de copil nou-nascut în cazul proncuciderii); alteori, calitatea subiectului pasiv constituie o agravantă a infracțiunii (de exemplu, calitatea de soț sau rudă apropiată la infracțiunea de omor calificat).

După săvârșirea faptei subiectul pasiv devine victima infracțiunii, studierea rolului victimei în promovarea faptei ilicite mai constituie o preocupare a dreptului penal, ci acriminologiei, iar in cadrul acesteia a victimiologiei depășind, așadar sfera preocupărilor necesare.

Faptul de a ucide o altă persoană decat cea vizată de faptuitor și implicațiile acestei situații sub raportul încadrării a faptei constituie o chestiune controversată.

2.5 Locul și timpul

Infracțiunile contra vieții nu prezintă cerințe speciale privitoare la locul și timpul săvârșirii infracțiunii, putând fi săvărșite la orice moment și în orice loc. În mod excepțional, în cazul infracțiunii de proncucidere legea cere ca fapta să fie comisă imediat după naștere. De asemenea, dacă de regula, locul sau timpul nu prezintă interes, există anumite cazuri în care infracțiunile pot fi încadrate în funcție de locul și timpul faptei (de exemplu infracțiunea de furt calificat prevede la art.229 alin.1 lit.b Cod penal săvârșirea pe timpul nopții a faptei).

Latura obiectivă a infracțiunilor contra vieții

Sub aspectul laturii obiective, infracțiunile contra persoanelor constau în faptele care sunt de o mare varietate.

Din punct de vedere al elementului material, aceste infracțiuni sunt de cele mai multe ori, infracțiuni comisive, adică făptuitorul săvârșește ceea ce legea îi interzice, dar ele se pot comite atât prin acțiune, cât și prin inacțiune/omisiune. Spre exemplu, omorul (art. 188 C penal) care este o infracțiune comisivă (subiectul activ ucide victima deși legea penală îl oprește să facă acest lucru) se poate comite atât prin acțiune (lovirea victimei cu cuțitul, strangularea, împușcarea ei, etc.), cât și prin inacțiune (neadministrarea intenționată a unui medicament vital celui care suferă de o boală gravă, nehrănirea intenționată a unei persoane cu dizabilități, etc.)

În mod excepțional, în acest titlu se pot întâlni și infracțiuni omisive adică făptuitorul comite infracțiunea deoarece nu face ceea ce legea îi ordonă. Acesta este cazul infracțiunii de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate (art. 203 Cod penal), care este o infracțiune omisivă, iar elementul material poate îmbrăca forma omisiunii de a da ajutor necesar persoanei ori aceea a omisiunii de a anunța de îndată autoritățile.

Urmarea imediată constă de cele mai multe ori într-o atingere adusă valorii sociale protejate (moartea victimei, producerea unor leziuni, etc.) sau în crearea unei stări (aceea de pericol pentru viața, integritatea corporală sau sănătatea unei persoane).

Totodată, infracțiunile contra vietii sunt infractiuni de rezultat, existenta lor fiind condiționatăîntotdeauna de suprimarea vietii unui om.

În ceea ce privește conținutul constitutiv al infracțiunilor contra vieții observăm că elementul material al laturii obiective se caracterizează printr-o acțiune(inacțiune) de ucidere. Infracțiunile de omucidere sunt infracțiuni de comisioane, adică cele prin care se încalcă principiul legii de a nu face ce legea oprește.Acest percept poate fi încalcat atât pintr-o faptă comisivă, cât și printr-o omisiune. De aceea există omucideri săvârșite prin acțiune sau inacțiune.

Exista omucidere prin inacțiune cand făptuitorul omite sa îndeplinească un act la care este obligat spre a împiedica efectul unor factori care, în desfășurarea lor puteau provoca moartea victimei, o atare obligație de intervenție ar putea rezulta din îndatoririle profesionale sau de serviciu ale subiectului activ (medic, pompier), din raporturile personale cu victima (părinți, copii, soț) sau din activitatea sa anterioară.

Acțiunea sau inacțiunea trebuie să aibă ca urmare imediată suprimarea vieții victimei, infracțiunile contra vieții sunt infracțiuni de rezultat, deoarece existența lor este condiționată de prezența unui rezultat independent de acțiune în timp și spațiu și determinat de aceasta.

Fiind infracțiuni condiționate de producerea unui rezultat, infracțiunile contra vieții implică întotdeauna necesitatea stabilirii raportului de cauzalitate între fapta savărșită si rezultatul (moartea victimei).Legătura de cauzalitate este o categorie obiectivă care dobândește anumite trăsături specifice datorită împrejurării că se referă la fapte social-umane, la relații între oameni. Din sens filozofic cauza unui fenomen este formată din totalitatea condițiilor, indiferent de natura acestora, care au favorizat producerea rezultatului, în sensul dreptului penal cauza presupune identificarea acestei condiții care reprezintă o manifestare exterioară a omului, susceptibilă să fi produs rezultatul. Dacă rezultatul a fost produs prin contribuția mai multor persoane, identificarea comportării umane care a reprezentat condiția necesară producerii rezultatului (acțiune sau inacțiune) prezintă serioase dificultăți.

Legătura de cauzalitate reprezintă conexiunea dintre faptă și urmarea socialmente periculoasă și trebuie stabilită de fiecare dată.

Latura subiectivă a infracțiunii contra vieții

Sub aspectul formelor de vinovație , infracțiunile contra vieții pot fi savarsite cu intenție, care poate fi directă, indirectă sau din culpă.

Intenția este directă cand făptuitorul prevede ca prin fapta sa (acțiune sau inacțiune), va produce moartea unei persoane și urmărește producerea acestui rezultat.Intenția este indirectă cand autorul, deși nu urmărește producerea rezultatului aflat în reprezentarea sa îl acceptă. Existența intenției de a ucide rezultă cel mai adesea chiar din materialitatea faptei.

In practica judiciară s-a decis ca inculpatul, provocând victimei o fractură sau alte traumatisme, există intenția de omor, chiar daca victima a decedat după câteva luni de la agresiune. În cazul intenției indirecte făptuitorul săvârșește o acțiune susceptibilă, prin natura sau modul sau de comitere, de cel putin două rezultate, dacă unul dintre acestea este moartea persoanei, rezultat pe care făptuitorul îl prevede dar nu îl urmarește, el numai îl acceptă, fapta a fost comisă cu intenție indirectă.

Caracteristic intenției indirecte este și posibilitatea foarte apropiatăa survenirii rezultatului neurmărit, concomitent cu cel urmărit iar cele două rezultate fiind strâns legate între ele. Există intenție indirectă daca făptuitorul acționează, sperând că rezultatul nu se va produce, fără să-și întemeieze speranța pe elemente obiective, concrete, real evidente de natură a o justifica.

În cazul infracțiunilor de omor, culpa apare cand numai în cazul infracțiunii de ucidere din culpă, sau ambele forme. Culpa cu prevedere (usurință) există când făptuitorul prevede că prin activitatea sa se va produce moartea, nu dorește și acceptă, dar speră, fără temei că acest rezultat nu se va produce.Chiar dacă faptuitorul are în vederea anumite situații reale care ar putea sa conducă la evitarea rezultatului în măsura în care evaluările sale se dovedesc a fi gresite, în neconcordanță cu condiții reale în care acționează, va exista culpă cu previziune. Dacă lipsește orice temei legal al evaluărilor sale și inculpatul se bizuie numai pe jocul întâmplării, fapta va fi comisă cu intenție indirectă.

Culpa simpla(neglijenta) există când făptuitorul nu a prevăzut producerea rezultului dar, în condițiile date, trebuia și putea să prevadă. Culpa se deduce din totalitatea împrejurărilor de natură a invedera că inculpatul trebuia și putea săprevadă consecințele faptei sale, dacă într-un caz concret inculpatul nu trebuia și nici nu putea să prevadă producerea rezultatului, el nu va fi tras la răspundere, din lipsa vinovației.

Scopulsăvârșirii infracțiunilor contra persoanei, ca o componentă a laturii subiective, de principiu, prezintă relevanță în stabilirea pericolului social concret al faptei și individualizarea pedepsei.

Sunt însă și infracțiuni contra persoanei, care se caracterizează prin existența unui scop special urmărit de făptuitor (scopul dobândirii în mod injust a unui folos pentru sine sau pentru altul, în cazul șantajului). Un anumit scop prevăzut de norma de incriminare caracterizează variantele agravante ale unei infracțiuni (omorul calificat).

Mobilul care a determinat săvârșirea faptelor contra persoanei, de regulă, nu prezinta relevanță pentru realizarea conținutului infracțiunii, ci doar pentru dozarea pedepsei. Numai pe cale de excepție, mobilul constituie o cerință esențială a laturii subiective la unele variante agravate ale infracțiunii (săvârșirea omorului din interes material conduce la reținerea omorului calificat).

Imposibilitatea subiectivă de a prevedea un rezultat, dimpotrivă, nu poate fi stabilită decât dacă se știe cine este făptuitorul și numai după examinarea stării personale a acesteia.

2.8 Forme. Modalități. Sancțiuni.

Infracțiunile contra vieții sunt susceptibile, de regulă, de o desfășurare în timp, ca urmare , pot avea forme imperfecte, cum ar fi actele pregătitoare sau tentativa.

Actele pregătitoare, desi posibile la majoritatea infracțiunilor contra vieții, totuși nu sunt incriminate ca atare. Tentativa în cazul infracțiunilor contra vieții, cu excepția uciderii din culpă, este posibilă sub forma celor trei modalități: imperfectă, perfectă și impropie, legea însa nu sancționează tentativa decât în cazul omorului(simplu, calificat). Consumarea actelor infracțiunii are loc în momentul când s-a produs rezultatul cerut de lege, adică moartea victimei.

Infracțiunile contra vieții sunt incriminate sub numeroase modalități normative:simple, calificate. Fiecare modalitate normativă poate cunoaște, la rândul său, numeroase modalități faptice, de realizare concretă, determinate de împrejurarile în care fapta a fost comisăde mijloacele folosite, de relațiile dintre autor și victimă, de mobilul săvârșirii faptei.

Infracțiunile contra vieții fiind cele mai grave infracțiuni contra persoanei, sancțiunile prevăzute de lege sunt aspre.

Capitolul III. Ucidere din culpă

3.1 Noțiune

Noțiune. Infracțiunea constă în uciderea unei persoane din culpă și este cunoscută și sub denumirea de omor prin neglijență. Infractiunea de ucidere din culpă este prevazută in art.192 noul Cod Penal într-o variantă tip .

Varianata tip art. 192 alin.1 Cod Penal constă în:

(1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseste cu închisoare de la 1 la 5ani.
(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
(3) Dacă prin fapta săvârșită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) și alin. (2) se majorează cu jumătate.

3.2 OBIECTUL JURIDIC AL INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ

Obiectul juridic generic al infracțiunii de ucidere din culpă este comun cu cel al tuturor infractiunilor contra vietii. Obiectul juridic special al acestei infracțiuni îl constituie relațiile sociale a căror dezvoltare și desfășurare nu este posibilă fără ocrotirea vieții omului,chiar în raport cu faptele comise din culpă, care arputea aduce atingere acestei valori sociale fundamentale.Viața umană este ocrotită de legea penală într-uncadru mai larg, acela al ocrotirii persoanei și a principaleloratribute ale acesteia. Aceste valori nu reprezintă realitățiizolate exclusiv individuale, ci au o importanță socială, în jurul și pe baza lor se formează, se desfășoară și se dezvoltărelații interumane, conferind acestor valori sociale, adică devalori în a căror existență este interesată întreaga societateși, totodată, de valori a căror conținut se relevă pe deplinnumai în cadrul relațiilor sociale.Legea penală ca expresie a voinței societății apărăviața omului nu ca bun individual deși este neîndoios că eaprezintă un interes primordial pentru fiecare individ, ci ca unbun social, ca o valoare supremă pentru existențacolectivității însăși. Aceasta îndreptățește pe legiuitor săpretindă tuturor cetățenilor să-și respecte reciproc viața și să se abțină de la orice fapte care ar aduce atingere acesteivalori sociale.Deși infracțiunile de ucidere din culpă au acelașiobiect juridic special ca șiomorul , cu toate acestea întrecele două fapte penale există uneledeosebiri evidenteatât sub aspectul gradului de pericol social care le estepropriu, cât și din punct de vedere al tratamentului penal care a fost rezervat de legiuitor.Concluzionând obiectul juridic special este constituitdin ansamblul relațiilor speciale a căror existență esteindisolubil legată de asigurarea fondului uman al societății șideci de ocrotirea vieții membrilor acesteia, ocrotire carecreează dreptul la viață al oricărui om și obligația societățiide a respecta acest drept.

Obiectul material  este constituit din corpul fizic al omului asupra căruia se exercită acțiunea sau inacțiunea făptuitorului.

3.3 Subiectul infracțiunii de ucidere din culpă

Uciderea din culpă ca infracțiune prevăzută de Codul penal constituie ofaptă umană, deoarece numai unei fapte a omului i se poate acorda calificativul de faptă infracțională.Subiectul infracțiunii se definește în raport cuinfracțiunea, fiind considerat subiect al infracțiunii acea persoană care a săvârșit cu vinovăție o infracțiune.Referitor la subiect se impune ca necesară operarea unei distincții întresubiectul activ și subiectul pasiv al infracțiunii.

Subiectul activ

Prin subiectul activ al infracțiunii (sau infractor) se înțelege aceea persoanăcare cu vinovăție săvârșește o infracțiune.Subiectul activ poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile legale pentru a răspunde penal. Uneori legea cere să existe o anumită calitate -conducător de vehicul cu tracțiune mecanică sau orice altă persoană, aflată înexercițiul profesiei sau a meseriei – a subiectului activ, dar nu pentru existențavariantei simple, ci a variantei agravante a infracțiunii.În funcție de condițiile concrete de producere, uciderea din culpă poateavea unul sau mai mulți subiecți activi.

La infracțiunile din culpă, dacă toți autorii au lucrat din culpă, nu existădecât o singură formă de participație: autori. Cu toate acestea, susțin autorii"explicațiilor teoretice ale Codului Penal rămân", când actele efectuate din culpăde către o persoană au contribuit la efectuarea de către o altă persoană, tot dinculpă, a unor acte care au dus la săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală. Actele ambelor persoane constituie antecedente cauzale în producereafaptelor din culpă, deci persoanele care le-au efectuat vor fi coautori la fapta deculpă săvârșită prin îmbinarea acelor antecedente.

Într-o altă opinie la care ne alăturăm, se susține că participația subforma coautoratului este incompatibilă cu infracțiunile săvârșite din culpă,

considerându-se că dacă mai multe persoane au cooperat la uciderea dinculpă, acestea sunt considerate autori ai unor infracțiuni autonome, iar nucoautori ai unei infracțiuni unice comise în participație.

Se apreciază în această opinie că pe lângă cooperarea materială, ceea cetransformă pe autori în coautori, este și legătura subiectivă care se stabileșteîntre ei, fiind necesar să se constate că persoanele care au contribuit la săvârșireafaptei au voit să coopereze, să-și aducă contribuția la această săvârșire. In acestcaz coautorul își dă seama că acțiunea – inacțiunea sa se alătură celei a autoruluiși urmărește intenționat aceasta, în lipsa unei coeziuni psihice dintre participanținu există o pluralitate a făptuitorilor, ci o pluralitate de activități izolate,făptuitorii fiind autori ai unei infracțiuni autonome

In aceeași ordine de idei, art. 31 Cod penal exclude ideea coautoratuluineputând să existe participație improprie decât în caz de complicitate sauinstigare. În cazul în care două persoane au comis împreună o infracțiune, dar una a lucrat cu intenție, iar alta din culpă, nu există coautorat, ci fiecare varăspunde pentru o faptă proprie. Ori dacă nu există coautorat, nici când unul dinautori a lucrat cu intenție, iar altul din culpă, cu atât mai mult nu poate existacoautoratul în cazul infracțiunii de ucidere din culpă, când ambii făptuitori aucomis fapta din culpă situație care a contribuit la timorarea și inhibarea inculpatei aflată la volan.Cu toate că activitatea de conducere a autovehiculul a fost realizată printr-o strânsă cooperare, prin acțiuni de conducere efectivă, instanța a stabilit călipsind legătura subiectivă (coeziunea psihică) dintre cei doi făptuitori nu suntîntrunite condițiile cumulative necesare pentru existența coautoratului: existențalegăturii subiective dintre coautori și comiterea în comun sau împreună acțiunii – inacțiunii care face parte din conținutul infracțiunii.

Subiectul pasiv (victima infracțiunii).

Referitor la subiectul pasiv al infracțiunii de ucidere din culpă în teoria și practica judiciară penală, se face distincția între următoarele două categorii:

1.Subiectul pasiv generalcare în cazul acestei infracțiuni îl constituiesocietatea, prin suprimarea vieții unui membru al ei, societatea fiindîntotdeaunaafectată.

2.Subiectul pasiv special sau imediatal infracțiunii este persoanaîmpotriva căreia se îndreaptă activitatea de ucidere din culpă a subiectului activ.

În concluzie, pe cale de consecință, persoana care este subiect pasiv nu poate fi în același timp și subiect activ.Se impun însă în acest context anumite precizări în sensul că în situații deexcepție, subiectul pasiv poate constitui în același timp și subiect activ alinfracțiunii. Cu titlu de exemplu considerăm posibilă o asemenea însumare încazul în care într-un accident de circulație rutieră produs din culpa comună a doiconducători de autovehicule, se produce moartea unuia sau a ambilor conducători. În acest caz fiecare din cei doi conducători, subiecți activi, esteconsiderat autor al infracțiunii, constituind și subiect al infracțiunii de ucideredin culpă, dacă s-a produs moartea sa.Subiectul pasiv al infracțiunii prevăzute de art.192 Codul penal ( art.178 în vechiulcod penal) poate fi orice persoană, indiferent de activitatea sa profesională.

3.4 Latura obiectivă a infracțiunii de ucidere din culpă

Partea centrală a infracțiunii de ucidere din culpă este constituită dintr-oseamă de elemente obiective, care alcătuiesc însumatelatura obiectivăa acesteiinfracțiuni.

Elementul obiectiv al infracțiunii constă în manifestarea exterioară aomului (acțiune sau inacțiune), care lezează valorile ocrotite de legea penală, producând o anumită modificare, schimbare în lumea exterioară.

În consecință, prinlatura obiectivă a infracțiuniise înțelege o totalitatede elemente obiective, formate din elementul material, acțiunea sau inacțiunea,urmarea socialmente periculoasă și raportul cauzal dintre acțiune ori inacțiune șiurmarea periculoasă, fiind astfel constituită din elemente care, toate au, dupăcum arată și denumirea, un caracter comun, anume toate sunt obiective și întreele există o strânsă legătură.

Elementul materialal laturii obiective, acțiunea sau inacțiunea, adicăfapta în sens restrâns, formează partea centrală a infracțiunii, reprezentând poatecel mai important element al acesteia.

Uciderea din culpă, ca infracțiune prevăzută de Codul Penal, aduceatingere relațiilor și valorilor sociale, produce anumite urmări periculoase numai prin mijlocirea unei anumite acțiuni sau inacțiuni.Subiectul activ al acestei infracțiuni poate produce drept consecință,moartea unei persoane umane, numai prin mijlocirea unei activități materiale, aunei acțiuni sau inacțiuni.Fără această activitate exterioară nu poate exista infracțiunea.Elementul material al laturii obiective al infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. 1 Cod Penal , poate avea două modalități : o acțiune sau o inacțiune.

Acțiuneînseamnă o activitate prin care se face ceva ce este oprit a seface, printr-o normă de conduită prohibitivă și reprezintă în consecință o acțiuneilegală sau ilicită.

Inacțiune ca element material al laturii obiective constă în nesăvârșireaunei acțiuni impuse de dispozițiile legale, încălcându-se în acest fel o normăonerativă.Dacă moartea persoanei s-a produs ca rezultat al acțiunii sau inacțiuniimai multor făptuitori, aceștia vor fi considerați autori ai infracțiunii. S-a susținutși părerea că aceștia ar fi coautori, ceea ce nu este posibil, faptele fiind săvârșitedin culpă.

Astfel, în următoarea speță, cele două persoane care au concurat la moarteavictimei, sunt autori ai infracțiunii de ucidere din culpă, conducând la încadrarea faptei în art. 192 alin. 2 Cod Penal și nu în art. 196 CodPenal.

Prin urmare, cu ocazia primului accident de circulație produs de unuldintre inculpați, s-au cauzat victimei leziuni grave, însă au mai rămas șanse probabile de salvare a vieții prin efectuarea unei intervenții chirurgicale.Producându-se însă și al doilea accident imputabil celui de-al doilea inculpat, s-aanihilat posibilitatea intervenției chirurgicale care, ipotetic, ar fi salvat viațavictimei. Deci la cauzarea morții acesteia au contribuit ambele fapte culpoase, înconcurs.

Există o anumită asemănare între activitățile care au ca rezultat ucidereaunei persoane, indiferent dacă sunt intenționate sau neintenționate, asemănarereflectată și în aceea că legea folosește pentru ambele activități materialesubstantivul provenit dintr-un verb "ucidere" indiferent de modul în care s-adesfășurat activitatea care a avut ca rezultat pierderea vieții; o asemenea tehnicăde incriminare nu permite o diferențiere între actul în sens de omor și actul însens de ucidere din culpă.Dintr-un punct de vedere exclusiv material, o asemenea diferență nici nuexistă, deoarece o armă este declanșată în direcția victimei printr-o mișcaresimilară, indiferent de caracterul intenționat sau neintenționat al actului. Cu toateacestea actul intenționat și cel din culpă sunt esențial diferite.Actul de omor intenționat dă expresie unei conduite violente,reprezentând o formă de manifestare a făptuitorului care a luat hotărârea de asuprima viața unei persoane și se folosește de mijloace apte să realizeze acestscop. În materie de ucidere din culpă nu avem un act de violență ci o conduităgreșită a agentului într-o situație periculoasă, susceptibilă că, în anumiteîmprejurări să se producă consecințe grave pentru viața persoanei.Așa de pildă, s-a reținut corect că există ucidere din culpă și nu omor,când în timpul unei întreceri neregulamentare între doi militari privindîncărcarea pistoalelor mitralieră aflate asupra lor, unul dintre ei declanșeazăfocul și-l împușcă pe celălalt militar.

În speță, inculpatul, militar în termen,împreună cu un alt militar au hotărât să se întreacă la încărcarea pistoluluimitralieră, motiv pentru care s-au așezat față în față și au început să-și încarcearmele ținând țevile îndreptate unul spre celălalt, în timpul întrecerii, după ce adezasigurat pistolul mitralieră, inculpatul a manevrat închizătorul și apăsând petrăgaci a declanșat focul, împușcând în inimă pe militarul din fața sa.Instanța de fond a reținut că inculpatul a săvârșit cu intenție indirectă,infracțiunea de omor prevăzută în art. 189 Cod Penal, deoarece a prevăzut posibilitatea producerii rezultatului mortal pe care 1-a acceptat. Instanța derecurs nu a acceptat acest raționament, motivând că întrucât inculpatul amanevrat corect pistolul automat, în timpul întrecerii organizate din inițiativavictimei, până în momentul declanșării focului, inculpatul și victima au acționatidentic asupra armelor lor, că au existat relații bune între ei anterior, ceea ce ar fiinexplicabilă acceptarea de către inculpat a posibilității producerii unui rezult atât de grav cum este împușcarea victimei, că după comiterea faptei inculpatul s-a arătat deosebit de impresionat și chiar disperat, nu se poate reține că el aacționat cu intenție indirectă. Dimpotrivă, apare reală apărarea inculpatului cădupă terminarea întrecerii, în momentul în care a acționat pentru a readuce pistolul mitralieră în poziția inițială pe umăr, a atins din neatenție trăgaciulacestuia.Fiind astfel evident că inculpatul nu a acționat asupra trăgaciului cu intenția de aucide pe victimă, ci din culpă, în condițiile nerespectării dispozițiilor regulamentare referitoare la mânuirea armamentului, fapta sa trebuie încadratăîn infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art.192 alin. 2 Cod Penal și nu în aceea de omor prevăzută de art. 189 CodPenal.

Urmarea socialmente periculoasă

Infracțiunea de ucidere din culpă este o infracțiune condiționată de producerea unui rezultat specific, moartea victimei. Dacă acest rezultat nu se produce, fapta nu constituie infracțiunea de ucidere din culpă. În situația în careun accident se soldează cu vătămarea gravă a unei persoane, iar făptuitorul estecondamnat printr-o hotărâre definitivă pentru această infracțiune, dacă victimamoare totuși ca urmare a accidentului, nu se mai poate reexamina soluția rămasădefinitivă pentru a se reține uciderea din culpă, intervenind autoritatea a lucru judecat. În acest caz operează prevederile art. 10 litera j din Codul de procedură penală, care arată că există autoritate de lucru judecat, chiar dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o altă încadrare juridică. Totuși poate fi admisă calea de atac arevizuirii.

Există infracțiunea de ucidere din culpă și dacă rezultatul a fostprovocat în mod direct de un animal, de pildă de un câine turbat lăsat fărăsupraveghere de autor sau datorită unor lucruri neînsuflețite, de exempluprin omisiunea autorului de a astupa o groapă adâncă plină cu apă în careo persoană a căzut, înecându-se, deoarece inacțiunea autorului a fost unadin cauzele care a determinat rezultatul.

Infracțiunea de ucidere din culpă se consumă în momentul în care, caurmare a acțiunii sau inacțiunii făptuitorului, s-a produs rezultatul: moarteavictimei. Sub acest aspect uciderea din culpă este o infracțiune comisivă care poate fi săvârșită prin activități pozitive dar și prin atitudini pasive; și materială,deoarece este condiționată de producerea unui rezultat material. Dacă acestmaterial nu se produce, și dacă acțiunea sau inacțiunea făptuitorului constituie altă infracțiune, autorul nu va fi tras la răspundere penală. Fiind oinfracțiune din culpă, nu este susceptibilă de forme imperfecte ca atare tentativaeste de neconceput.Pentru o justă interpretare și înțelegere a urmării socialmente periculoasă,se face în literatura juridică distincția între urmarea directă sau imediată(materială sau morală) și urmarea indirectă (socială) a acțiunii (inacțiunii)infracționale:

1.Prinurmarea directăse înțelege urmarea concretă, imediată pe care o produce acțiunea – inacțiunea asupra obiectului infracțiunii.In cazul infracțiunii de ucidere din culpă urmarea directă constă însuprimarea vieții victimei. Din aceste considerente infracțiunea este o faptăcomisivă (care poate rezulta atât dintr-o activitate pozitivă cât și din atitudininegative). Urmarea directă socialmente periculoasă, uciderea unei persoane dinculpă, este prevăzută în conținutul infracțiunii, fiind percepută cu propriilenoastre simțuri.

2. Urmarea indirectăconstă în consecințele social – economice morale,care se produc în cadrul societății și care se răsfrâng asupra uneia sau a unor relații sociale și juridice.Urmarea socială produce tulburăride liniște pe planul conștiinței, atrăirilor psihice a membrilor societății, o diminuare a respectului și încrederii încapacitatea normei juridice de a oferi o protecție reală și eficientă vieții persoanei.

Urmarea socialmente periculoasă

Infracțiunea de ucidere din culpă este o infracțiune condiționată de producerea unui rezultat specific, moartea victimei. Dacă acest rezultat nu se produce, fapta nu constituie infracțiunea de ucidere din culpă. In situația în careun accident se soldează cu vătămarea gravă a unei persoane, iar făptuitorul estecondamnat printr-o hotărâre definitivă pentru această infracțiune, dacă victimamoare totuși ca urmare a accidentului, nu se mai poate reexamina soluția rămasădefinitivă pentru a se reține uciderea din culpă, intervenind autoritatea de lucru judecat. În acest caz operează prevederile art. 10 litera j din Codul de procedură penală, care arată că există autoritate de lucru judecat, chiar dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o altă încadrare juridică. Totuși poate fi admisă calea de atac arevizuirii.

Există infracțiunea de ucidere din culpă și dacă rezultatul a fostprovocat în mod direct de un animal, de pildă de un câine turbat lăsat fărăsupraveghere de autor sau datorită unor lucruri neînsuflețite, de exempluprin omisiunea autorului de a astupa o groapă adâncă plină cu apă în careo persoană a căzut, înecându-se, deoarece inacțiunea autorului a fost unadin cauzele care a determinat rezultatul.

Infracțiunea de ucidere din culpă se consumă în momentul în care, caurmare a acțiunii sau inacțiunii făptuitorului, s-a produs rezultatul: moarteavictimei. Sub acest aspect uciderea din culpă este o infracțiune comisivă care poate fi săvârșită prin activități pozitive dar și prin atitudini pasive; și materială,deoarece este condiționată de producerea unui rezultat material. Dacă acestmaterial nu se produce, și dacă acțiunea sau inacțiunea făptuitorului nuconstituie altă infracțiune, autorul nu va fi tras la răspundere penală. Fiind oinfracțiune din culpă, nu este susceptibilă de forme imperfecte ca atare tentativaeste de neconceput.Pentru o justă interpretare și înțelegere a urmării socialmente periculoasă,se face în literatura juridică distincția între urmarea directă sau imediată(materială sau morală) și urmarea indirectă (socială) a acțiunii (inacțiunii)infracționale:

1.Prinurmarea directăse înțelege urmarea concretă, imediată pe care o produce acțiunea – inacțiunea asupra obiectului infracțiunii.In cazul infracțiunii de ucidere din culpă urmarea directă constă însuprimarea vieții victimei. Din aceste considerente infracțiunea este o faptăcomisivă (care poate rezulta atât dintr-o activitate pozitivă cât și din atitudininegative). Urmarea directă socialmente periculoasă, uciderea unei persoane dinculpă, este prevăzută în conținutul infracțiunii, fiind percepută cu propriilenoastre simțuri.

2. Urmarea indirectă constă în consecințele social – economice morale,care se produc în cadrul societății și care se răsfrâng asupra uneia sau a unor relații sociale și juridice.Urmarea socială produce tulburări de liniște pe planul conștiinței, atrăirilor psihice a membrilor societății, o diminuare a respectului și încrederii încapacitatea normei juridice de a oferi o protecție reală și eficientă vieții persoanei.

c. Raportul de cauzalitateconstituie un deosebit de important element allaturii obiective, cu toate că în dispozițiile legii, raportul cauzal nu este în modexpres menționat.Raportul de cauzalitate se definește a fi acel raport în care două fenomeneinteracționează și în care un fenomen – cauză precede și determină sau genereazăîn mod obiectiv alt fenomen – efect.Raportul cauzal reprezintă un raport obiectiv, în sensul că fenomenul -cauză determină prin forța lui un alt fenomen numit efect.Acest raport de cauzalitate determinat printr-o legătură de determinare, decauzare între două fenomene, diferă și exclude orice similitudine cu o legăturădeinterdependență,raport în care un fenomen depinde de un alt fenomen;raportul cauzal nu se confundă nici cu un raport decondiționare

– în cadrulcăruia un fenomen favorizează un alt fenomen – și nici un raport

 întâmplător,incidentul în care un fenomen întârzie sau alertează apariția altui fenomen.Raportul de cauzalitate în sfera faptelor materiale, se stabilește întrefenomene precis determinate, fiind astfel necesară o examinare prealabilă atermenilor relației amintite, adică aacțiunii voluntare ca izvor de efecte înrealitatea obiectivă și a rezultatului privit ca produs sau urmare a unei asemeneamanifestări.

CAUZA- primul termen al raportului cauzal se definește a fi acelfenomen care determină apariția altui fenomen determinat, rezultatul. Astfel,cauza nu numai că precede, dar și produce, determină, generează efectul, careare un caracter derivat, fiind produs, determinat de fenomenul cauză.Relația genetică este esențială pentru existența cauzalității, neputând să fieconcepută o cauză care să nu acționeze să nu producă efectul, în alt mod, oasemenea acțiune n-ar fi constituit o cauză

Acțiunea umană este determinată și reprezintă finalizarea unui act psihicdevoință, însă în cercetarea și stabilirea raportului cauzal, nu prezintăimportanță decâtfaptasingura creatoare de efecte materiale.

Procesele prin care subiectul ajunge să acționeze asupra lumii obiective,să voiască ceva și să realizeze ceea ce și-a propus, nu pot fi desprinse de întregul"mecanism" al activității psihice, deoarece ele nu reprezintă decât o parte aacestei activități.Cauza precede efectul, este anterioară acestuia spre a-l putea produce, iar efectul urmează totdeauna cauza. Numai în societate (nu și în celelalte forme ale mișcării materiei) existăacțiuni îndreptate spre realizarea unor scopuri. Oamenii, ființe înzestrate cuconștiință își propun asemenea scopuri și acționează pentru înfăptuirea lor. Dar chiar și aici, scopurile sunt determinate de cauze materiale, de condițiile social-economice, astfel că omul poate înfăptui numai acele scopuri care nu contravinlegității obiective din natură și societate

O trăsătură fundamentală a raportului de cauzalitate cu însemnateimplicații practice este aceea a caracterului condiționat al cauzei, în sensul că unfenomen sau un grup de fenomene nu constituie cauza fenomenului – efect decâtîn anumitecondiții.

Ca urmare, considerarea acțiunii (inacțiunii) drept cauză aunei urmări socialmente periculoase, trebuie efectuată nu numai prin ea însăși,cât și în raport cu condițiile concrete.Relația cauzală, presupune de asemenea, existența unor condiții în ambianța cărora are loc acțiunea cauzei și geneza efectului.În ceea ce privește raportul de cauzalitate, acesta există și atunci cândactivitatea culpoasă a făptuitorului se suprapune peste activitatea altei persoane,fiind suficient ca această activitate să se înscrie printre cauzele careaudeterminat rezultatul. În acest sens, în practica judiciară, s-a decis de exemplu căîntre activitatea medicului care din culpă nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile sale profesionale, și moartea victimei , internată în urma unei lovituride cuțit, care i-a fost aplicat de o altă persoană există un raport de cauzalitate,deoarece în speță, activitatea medicului are valoare cauzală, contribuind, alăturide activitatea autorului la producerea rezultatului

Deci, raportul de cauzalitate va exista chiar dacă între acțiunea(inacțiunea) și rezultatul produs s-au interpus alte împrejurări (forțe fizice,acțiune culpabilă sau fortuită a altor persoane).Dificultățile pe care le ridică uneori în practică stabilirea legăturii cauzale pot fi depășite printr-o atentă examinare a tuturor împrejurărilor cauzei. Dacăvictima a contribuit prin culpa sa la producerea rezultatului, răspunderea penalăa făptuitorului nu este înlăturată, afară de cazul când această culpă are caracter exclusiv. Dacă moartea persoanei s-a produs ca rezultat al acțiunii sau inacțiuniimai multor făptuitori, aceștia vor fii considerați autori ai infracțiunii.

3.5Modalități agravante a infracțiunii de ucidere din culpă

În afara uciderii din culpă în forma simpla, leguitorul a prevăzut, în aliniatele urmatoare ale art. 192 Cod penal mai multe modalități de forma agravantă.

1. Prima varianata agravată prevazuta la art. 192 alin 2 din Codul penal priveste ”Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de infracțiuni „.

Pentru realizarea continutului legal al acestei variante a uciderii din culpa , trebuie sa se constate urmatoarele cerinte speciale, care se adauga la condiitile esentiale ale variantei tip

a) făptuitorul să fie un profesionist(inginer, farmacist, chimist, arhitect,etc.) sau un meseriaș (mecanic, instalator, zidar, tâmplar, etc.), ori să îndeplinească o anumită activitate (conducător de vehicul, impiegat de mișcare sau macaragiu, marinar, barcagiu, vânător, etc)

b)să existe anumite dispoziții legale sau măsuri de prevedere pentruexercițiul profesiei sau meseriei.

Este vorba de o activitate fără caracterde permanență, dar pentru exercitarea căreia există anumite reguli pe care obligatoriu trebuie să le respecte acela care o efectuează (de exempluvânătoarea, un anumit sport, conducerea autovehiculului, etc.).

c)fapta să fie săvârșită în exercițiul profesiei, meseriei ori în îndeplinirea respectivei activități.

Profesionistul sau meseriașul care nusăvârșește fapta de ucidere din culpă în exercițiul profesiei sau meseriei sale,răspunde pentru forma simplă sau de bază, în schimb cel care nu are nici o profesie sau meserie, dar exercită în fapt o activitate specifică și fără să respecteregulile acestei activități, va răspunde pentru uciderea din culpă în formaagravantă.În practica judiciară s-a decis că ori de câte ori o persoană cu sau fărăcunoștințe minime, se angajează într-un sector în care există reguli specifice deexercitare a acelei activități, și prin nerespectarea regulilor săvârșește unaccident mortal, răspunde în baza agravantei de mai sus cel care instalează unmecanism pentru curent electric, fără să ia măsurile de prevedere necesare, dincare cauză provoacă electrocutarea unei persoane, precum și cel care conduceun electrostivuitor fără a avea calificarea necesară și face manevre greșite careau avut drept consecință moartea unei persoane, răspund în baza aceleiașiagravante.

d) fapta să fie o urmare a nerespectării acestor dispoziții legale sau a măsuri de prevedere.

Dispozițiile legale, precum și măsurile de prevedere au rolul de a indicasituația în care exercițiul unor profesii, meserii sau activități pot cauza moartea persoanelor, atrăgând astfel atenția celor ce le efectuează să lucreze cu toată prudența. Nerespectarea acestor dispoziții sau măsuri implică prezumția legalăcă făptuitorul este în culpă, iar culpa sa este cu atât mai gravă cu cât fuseseavertizat prin dispozițiile pe care le-a încălcat.

2. A doua varianata agravată prevazuta la art. 192 alin 2 din Cod penal priveste:„Dacă prin fapta săvârșită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) și alin. (2) se majorează cu jumătate.”

În acest caz, fapta constituie o infracțiune complexă, unică. Legiuitorul a instituit în acest alineat o complexitate legală, în lipsa căreia pluralitatea de victime ar fi atras un concurs de infracțiuni.

Dacă fapta a produs moartea a două sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepselor prevăzute în alin. 1 și 2 se vor majora cu jumătate. Aceasta variantă a uciderii din culpă constituie o unitate înfracțională legală. Aceleași considerații care au determinat pe legiuitor sa faca din pluralitate victimelor un element circumstantial al omorului calificat (art.189 alin. 1).

Elementul de agravare (pluralitate a victimelor) prevazut la art. 192 alin.3 Cod penal priveste atat variant tip a uciderii din culpă, cât și cealaltă variantă agravantă, atrăgând pentru fiecare dintre ele posibilitatea înăspririi pedepsei respective.

Speță privind infracțiunea de ucidere din culpă în forma agravantă:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecatoria Drobeta Turnu Severin s-a dispus trimiterea în judecatăinculpatul L.A.M sub aspectul comiterii infracțiunilor prevazute de art. 192 alin. 2, art.336 alin.1 cu aplicarea art.38 Cod penal, art.196 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.38 in actualul Cod penal (prevazute de art. 178 alin. 3 in Cod penal și art. 184 alin. 2 și 4 Cod Penal cu aplicarea art. 33-34 Cod penal).

S-a reținut în conținutul actului de acuzare faptul căinculpatul a încălcat dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice și a condus autoturismul având în sânge o imbibație alcoolică peste limita legală, situație în care a accidentat un numar de 5 persoane, dintre care unul a decedat.Inculpatul a recunoscut savarsirea infractiunilor ce au format obiectul actului de inculpare .Examinand Rechizitoriul procurorului in raport cu probele administrate in cauza, judecatoria reține în fapt urmatoarele:
Inculpatul este posesor de permis de conducere pentru autovehicule categoriile B și în noaptea de 29/30.08.2013, în jurul orelor 01:30, învinuitul a condus autoturismul marca “VW Passat”, cu nr de înmatriculare X-641-BFP, pe DN 56 A, în directia de mers Calafat catre Drobeta Turnu Severin , iar la km 26 în localitatea Cujmir, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod situat pe partea dreaptă a sensului de mers , dupa aceea a fost proiectat într-un stalp de electricitate și în gardul împrejmuitor al imobilului familiei MG, răsturnandu-se pe lateral stanga , iar cu roțile laterale drepte a rămas suspendat pe gardul mentionat mai sus.

În urma accidentului de circulație a rezultat vătămarea corporală gravăa inculpatului si a numiților P.F.M., Z.S.G.,S.M. și G.R.F., care au fost transportați pentru acordarea de îngrijiri medicale, cat și decesul numitului D.M.A.

Din concluziile Raportului de necropsie nr.443/104 din 03.04.2013 eliberat de Serviciul de Medicina Legala Mehedinți, rezultă faptul că moartea numitului D.M.A. a fost violentă datorându-se hemoragiei externe consecutive cu hemoragie meningee, iar în sangele recoltat de la cadavru s-a evidențiat prezența unei concentrații de 0,70g/l alcool pur în sange.

La data de 30.08.2013, urmare a solicitării organelor de urmărire penală, persoana vătămată P.F.M. a fost examinat de catre medicul legist și s-a eliberat raportul de expertiză medico-legală nr.546 din data de 08.10.2013 prin care i s-a acordat un numar de 90-100 zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații iar leziunile traumatice i-au pus în primejdie viața.

Din cauza stării de sănătate a părții vătămate P.F.M. s-a dispus efectuare unei expertize medicale prin care să se stabileasca dacă poate să participe în procesul penal, astfel că în raportul de expertiză medico-legală nr.14 din data de 08.10.2013 s-a concluzionat faptul ca P.F.M. se afla în imposibilitatea de a participa în procesul penal.

De asemenea ,Z.S.G., S.M. și G.R.F., cu ocazia audierii au declarat că nu se vor prezenta la Serviciul de Medicină Legală pentru obținerea cerificatului medico-legal pentru săvârșirea de vătămare corporală gravă din culpă și nu au nici un fel de pretenție, astfel că se clasează cauza în temeiul art. 286, alin.4, art. 315 alin.1 lit. b, art. 315 alin.1, lit. b, raportat la art. 16, alin.1, lit. e și art. 320 Cod procedură penală.

Totodata , cu ocazia audierii, M.I.P. a declarat că nu dorește să depună plângere împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă, fapta prev. de art. 255 alin.1 din Cod penal astfel că se clasează cauza în temeiul art.286, alin.4, art.315 alin.1, lit.b raportat la art.16, alin.1, lit.e și art. 320 Cod procedură penală.

Organele de poliție au procedat la testarea inculpatului cu privire la consumul de alcool cu aparatul alcooltest marca Drager la ora 02:30 , a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din cauza acestei valori ridicate, care depasea limita contravențională, inculpatului, aflându-se la Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, respectiv la orele 04:00 și 04:05. Așa cum rezultă din conținutul buletinului de analiza toxicologică alcoolemie, din data de 30.08.2013 a rezultat o inbibație alcoolică de 0.90 g/l alcool în sânge la ora primei prelevări și de 0.75 g/l alcool pur în sânge la cea de a doua prelevare.

În drept:

Faptele inculpatului L.A.M., astfel cum au fost probate și recunoscute, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de:

– ucidere din culpă, prevazută și pedepsită de art. 192 alin. 2 Cod penal ,

– conducerea pe drumuri publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării monstrelor biologice are o alcoolemie peste 0.80g/l alcool pur în sange,fapta prev de art. 336 alin.1 din Cod penal și

-vatamare corporală din culpă, fapta prev. de art.196 alin.1 din Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Cod penal și, în final, cu aplicarea art.5 alin.1 din Cod penal ca urmare a încălcării de către învinuit a dispoziiților art. 35 alin.1, 48 alin.1 și art.49 alin.1 din O.U.G 195/2002 Rep, respectiv art.121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002 Rep.

Inculpatul a condus autoturismul într-o stare avansată de ebrietate, situație care a constituit în sine cauza principală și determinantă în producerea morții victimei.
Vinovația inculpatului a fost pusă în evidență prin administrarea următoarelor mijloace de probă: proces verbal de cercetare la fața locului cu planșe foto, proces-verbal privind constatarea avariilor autoturismului, raport de constatare medico-legală, declarațiile martorilor Z.S.G., G.S.M., G.R.F., buletine de analiza toxicologica alcoolemie si alcoolurie, precum și propriile declarații ale inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere dispozițiile art. 74 Cod penal, respectiv: lipsa antecedentelor penale, pericolul social ridicat al faptelor care au avut ca urmare decesul numitului D.M.A., precum si vătămarea corporală.
Pentru individualizarea judiciară a executării pedepsei, judecatoria a apreciat, în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei și reverberația acestora, precum și cu nevoile de apărare socială că scopul pedepsei va putea fi atins numai prin executarea acesteia.
Conducerea autovehiculelor cu alcoolemie peste limita legala este cauza principală și determinantă pentru producerea accidentelor de circulație.
Acest fenomen este într-o creștere vizibilă, fapt ce creeaza un sentiment accentuat de insecuritate pentru toți participanții la trafic cărora le este pusăîn pericol viața, integritatea corporală și proprietatea asupra bunurilor, valori esențiale garantate constitutional.
Din aceasta perspectivă faptele inculpatului reclamă din partea justiției aplicarea unei represiuni penale ferme, de natura sa atentioneze pe toți destinatarii legii penale asupra pericolului social extrem de ridicat al unor astfel de infracțiuni, cu un serios impact în comunitatea locală, în legatură cu care nu trebuie să se lase impresia ca nu sunt pedepsite pe măsura.

Pe perioada arătată la art. 71 alin. 2 Cod penal, inculpatului i se va interzice dreptul de a fi ales in autoritățile publice sau în funcții selective publice, prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal, faptele acestuia fiind incompatibile cu respectul și încrederea pe care comunitatea le datorează autorităților publice.

Instanta va dispune păstrarea permanentă la dosarul cauzei a mijlocului material de probă înregistrat ca și corp delict în Registrul special al instanței. In soluționarea laturii civile a cauzei, instanța va reține că în privința inculpatului operează elementele răspunderii civile delictuale pentru decesul victimei, sens în care moștenitorului victimei, respectiv D.V.i se cuvin atât despăgubiri materiale prilejuite de înmormantarea și pomenirea decedatului, cât și daune morale pentru suferințele cauzate de dispariția fiului minor.

Instanta va obliga inculpatul sa plateasca parții civile D.V. echivalentul în RON la data plății a sumei de 10.000 EURO, cu titlu de daune morale, asupra carora părtile au convenit. Văzând și prevederile art. 191 alin. 1 Cod procedură penală.
Instanta:
Condamnă pe inculpatul L.A.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– ucidere din culpă, prevazută și pedepsită de art. 192 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa inchisorii de 1 ani,

-conducerea pe drumuri publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării monstrelor biologice are o alcoolemie peste 0.80g/l alcool pur în sânge,fapta prev. de art. 336 alin.1 din Cod penal, la pedeapsa închisorii de 1 an,

-vătămare corporală din culpă, fapta prev. de art.196 alin.1 din Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Cod penal și, în final, cu aplicarea art.5 alin.1 din Cod penal , la pedeapsa de 3 luni.

Urmeaza, în baza art. 38 lit."b" Cod penal rap. la art. 39 lit."b" Cod penal, a dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, plus un spor de o treime din totalul pedepselor respectiv 1 an și 9 luni închisoare cu executare.

În temeiul art. 19 Cod procedură penală obligăinculpatul să plătească părții civile D.M.A. echivalentul în RON la data plății a sumei de 10.000 EURO, cu titlu de daune morale.

În baza art.276 al. 1 si 2 C.p.p., obliga inculpatul la plata sumei de 3.000 lei către partea civila P.F.M. cu titlu de cheltuieli judiciare (transport + onorariu aparator).
Obliga inculpatul sa plăteasca părții civile S. J. U. Drobeta Turnu Severin suma de 1000 RON, reprezentând cheltuieli cu asistența medicală acordată victimelor.

In temeiul art. 275 alin. 1 Cod procedură penală obligăinculpatul să plătească suma de 750 RON cheltuieli judiciare statului.

3.6 Sancțiuni

Infracțiunea de ucidere din culpă ca și omorul este o faptă comisivă (care poate rezulta dintr-o activitate pozitivă, cât și dintr-o activitate negativă) și o infracțiune materială (de rezultat). Cum în principiu la infracțiunile săvârșite din culpă nu există o hotărâre infracțională a carei realizare să fie pregătită și pusă în executare, este exclusă posibilitatea formelor imperfecte (acte pregătitoare sau tentativa), implicit și la infracțiunea de ucidere din culpă nu vor exista aceste forme.

Sub grupa cuprinsă în Codul penal sub denumirea generică de"omucidere" cuprinde și infracțiunea de ucidere din culpă, ca faptă deosebit degravă prin care se aduce atingere vieții omului și care prezintă același obiect juridic și material comun tuturor infracțiunilor din această subgrupă. Această asemănare se reduce însă numai la același obiect juridic și material, uciderea dinculpă fiind esențial diferită față de restul infracțiunilor din această subgrupă, subaspectul gradului de pericol social, cât și din punct de vedere al tratamentului penal rezervat de legiuitor.Astfel, atât infracțiunea de omor (art. 188Cod penal) cât și infracțiunea de ucidere din culpă (art. 192 Cod penal) – prin rezultatul pe care îl produc -suprimarea vieții unei persoane, precum și periclitarea securității relațiilor sociale, prezintă aceeași gravitate.Cu toate acestea, din punct de vedere al laturii subiective, între cele douăinfracțiuni intervin esențiale deosebiri, uciderea din culpă fiind o infracțiuneneintenționată spre deosebire de omor, care se comite numai cu intenție.

Și, ca un ultim aspect, infracțiunea de ucidere din culpă nu produce acelașiecou și semnificație socială în raport cu infracțiunea prevăzută de art. 192 Cod penal.

Din aceste considerente, apare pe deplin justificat tratamentul penalrezervat de legiuitor în raport cu celelalte infracțiuni din aceeași grupă.

Ca urmare art. 192 alin. l Cod penal prevede în cazul comiterii de ucideredin culpă, pedeapsa închisorii de la l la 5 ani.Formele agravate ale uciderii din culpă sunt pedepsite diferențiat.

Astfel,forma prevăzută de alin. 2, al art. 178 Codul penal, se pedepsește cu închisoarede la 2 la 7 ani, iar următoarele două forme, cu închisoare de la 5 la 15 ani.

În sfârșit, în cazul ultimei forme agravate, la maximul pedepselor prevăzute înalineatele precedente, se poate adăuga un spor de până la 3 ani.

Prin instituirea agravantei prevăzute înalin. 2art. 178 Codul penallegiuitorul a urmărit să determine la prudență pe cei ce exercită profesii saumeserii ori desfășoară anumite activități în cazul cărora orice neatenție poate produce consecințe din cele mai grave.Infracțiunea de ucidere din culpă profesională sau specială nu produceacelași ecou și semnificație socială în raport cu infracțiunea prevăzută de art.178 Codul penal. Din aceste considerente, apare pe deplin justificat tratamentul penal rezervat de legiuitor în raport cu celelalte infracțiuni din aceeași subgrupă.

Aceleași considerente au determinat însă prevederea unei pedepse mai aspre încazul uciderii din culpă profesională sau specială care reprezintă o variantă despecie mai gravă a infracțiunii tip.Următoarele două forme agravante ale infracțiunii de ucidere din culpă,respectivalin. 3 și 4sunt sancționate cu aceeași pedeapsă a închisorii de la 5 la15 ani. Agravarea sancțiunii pentru aceste modalități este justificată decoeficientul ridicat al accidentelor mortale respectiv în sfera circulațieivehiculelor cu tracțiune mecanică și sporirea până la maximum a acestuicoeficient din cauza nerespectării interdicției de a conduce în stare de intoxicațiealcoolică (fie sub formă de excesivă îmbibație alcoolică, fie sub forma ebrietății) precum și în cazul săvârșirii unor astfel de fapte de orice altă persoană înexercițiul profesiei sau meseriei și care se află în stare de ebrietate (cu excepțiaconducătorilor auto).

În privința agravantei prevăzută înalin.5 datorită consecințelor deosebitde grave antrenate în cazul în care prin fapta autorului a rezultat o pluralitate devictime, această agravantă atrage înăsprirea pedepselor în sensul că la maximul pedepselor prevăzute în alin. 1-4, se poate adăuga un spor de până la 3 ani.Astfel la pedeapsa de 5, 7 sau 12 ani se poate adăuga un spor până la 3ani, situație în ere pedeapsa poate atinge în unele cazuri limita de 15 ani.

In practica judiciară, culpa comună a autorului și victimei determină, încele mai multe cazuri, scăderea substanțială a pedepsei, fie prin aplicarea decircumstanțe atenuante, fie prin fixarea pedepsei cât mai aproape de minimulspecial. De regulă instanțele aplică sancțiuni corecte în această materie fiind preocupate să influențeze prin pedeapsă conduita viitoare a făptuitorului, astfelîncât acesta să răspundă corespunzător la solicitările exterioare, să-și creezestructuri inhibitorii mai rezistente și să aibă o mai mare parte de chibzuire atuncicând acționează în situații de pericol potențial pentru viața persoanelor.

Între exigența socială, care pretinde o pedeapsă aspră în raport cu gravitatea rezultatului, și imperativul resocializării făptuitorului prin întărirea funcțiilor conștiinței (atenție și prevedere) care nu necesită o asemenea pedeapsă, pot săapară unele dezacorduri. Acestea explică încercările doctrinei de a găsi soluțiimai noi și mai eficiente de tratament penal a infracțiunilor din culpă

Majoritatea autorilor consideră că sancționarea infracțiunilor nesancționate cu pedepse intimidante nu are o influență pozitivă asupra comportamentului; ceeace se impune este dozarea corespunzătoare a sancțiunilor, nu după gravitatearezultatului ci în raport cu intensitatea culpei (starea de beție, refuzul de a oprimașina în anumite situații) ca și folosirea pe scară largă a altor forme detratament penal în locul închisorii.In cazul modalităților prevăzute la alin. 2-4 instanța poate lua, când estecazul, măsura de siguranță a interzicerii unor funcții sau profesii (art. 115 Codul penalCap IV. Evolutia tratamentului infracțiunii de ucidere din culpă comparativ între vechiul cod penal si noul cod penal).

Diferența între vechiul cod penal și noul cod penal în interpretarea infracțiunii de ucidere din culpă

Uciderea din culpă este reglementată, la articolul 192 alin. 1-3 în actualul Cod penal, în legea 286/2009, publicată în Monitorul Oficial numarul 510, din 24.07.2009, iar în vechiul Cod Penal la articolul 178 alin1-5.

ART. 192 Codul penal

Ucidereadin culpă

(1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

(3) Dacă prin fapta săvârșită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) și alin. (2) se majorează cu jumătate.

ART. 178 vechiul Cod penal

Uciderea dinculpă

(1)Uciderea din culpă a unei persoane se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

(2)Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activități, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

(3)Când uciderea din culpă a unei persoane este săvârșită de un conducător de vehicul cu tracțiune mecanică, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală sau care se află în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.

(4)Cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta săvârșită din culpă, de orice altă persoană în exercițiul profesiei sau meseriei și care se află în stare de ebrietate.
(5)Dacă prin fapta săvârșită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, la maximul pedepselor prevăzute în alineatele precedente se poate adăuga un spor până la 3 ani.

Modificări în materia aplicării legii penale

Legiuitorul, în mod justificat, a inversat ordinea de reglementare a materiei aplicării legii penale, așezând dispozițiile privind aplicarea legii penale în timp înaintea celor care reglementează aplicarea legii penale în spațiu.

Legiuitorul a optat pentru menținerea regulii obligativității incidenței legii penale mai favorabile (art. 6) și renunțarea la aplicarea facultativă a acestei legi în cazul pedepselor definitive;

Pentru incidența principiului personalității legii penale a fost introdusă condiția dublei incriminări, limitată însă la situația infracțiunilor de gravitate mică și medie (sancționate cu închisoarea de cel mult 10 ani);

Referitor la principiul realității legii penale române, legiuitorul a extins sfera acestuia de aplicare, incluzând orice infracțiuni comise în străinătate contra statului român, a unui cetățean român sau a unei persoane juridice române.

Textul destinat principiului universalității legii penale a fost complet reformulat. Conform noii formulări, regula universalității vizează exclusiv situațiile în care intervenția legii penale române se impune în considerarea unor angajamente internaționale ale statului român.

Ca asemănări, forma tip a infracțiunii este identică în ambele coduri, varianta agravată prevăzută de art. 192 alin. (3) actualul Cod penal este identică cu cea prevăzută de art. 178 alin. (5) vechiul Cod penal.

Ca deosebiri, art. 192 alin. (2) NCP prevede uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități, în vreme ce art. 178 alin. (2) Cod penal stipula uciderea din culpă ca urmarea nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anume activități.

Se înlătură caracterului complex a infracțiunii: atunci când încălcarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

Actualul Cod penal nu mai prevede agravanta din art. 178 alin. (3) Cod penal: uciderea din culpă a unei persoane este săvârșită de către un conducător de vehicul cu tracțiune mecanică, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală sau care se află în stare de ebrietate, se va reține concursul de infracțiuni între uciderea din culpă și conducerea sub influența băuturilor alcoolice.

Actualul Cod Penal nu mai prevede agravata prevăzută de art. 178 alin. (4) Cod penal: uciderea din culpă a unei persoane este săvârșită, de orice altă persoană în exercițiul profesiei sau meseriei și care se află în stare de ebrietate.

În cazul în care fapta a cauzat moartea a doua sau mai multor persoane în actualul cod penal prevazut la art. 192 alin. 3, limitele de pedeapsă prevăzute de lege la alin. 1 și 2 se majorează cu jumătate.  Astfel, pedeapsa este inchisoarea de la 1,5 la 7,5 ani (forma simpla de la alin.1) sau, dupa caz, de la 3 la 10,5 ani (forma agravată de la alin.2).

Vechiul Cod Penal prevede la art. 178 alin. 5 că la maximul special al pedepsei se aplică un spor de până la 3 ani în vechea reglementare, pedepsele pentru cazul în care fapta a cauzat moartea a două sau mai multor persoane sunt închisoare de la 1 la 8 ani prevazut la art. 178 alin.1, respectiv, de la 2 la 10 ani prevazut la art. 178 alin.2.

In considerarea principiului legii penale mai favorabile, o infractiune de ucidere din culpă săvârșită sub imperiul vechiul Cod Penal, dar judecată după intrarea în actualul Cod penal, ar urma să se raporteze la limitele de pedeapsă stabilite în legea veche, ca lege penală mai favorabilă.

Din cauza unor acte efectuate din culpă de mai multe persoane, s-a produs un rezultat care întregește conținutul unei fapte din culpă, toate acele persoane vor fi socotite autori(coautori), ai uciderii din culpă, fiindcă contribuția fiecăruia a concurat nemijlocit la producerea rezultatului. Chiar dacă actele unuia dintre participanți sunt de ajutoare,acesta va fi tot coautor pentru că se înscriu și ele în antecedența cauzală a faptei și nu există complicitate dinculpă .

Astfel, un medic a comis o eroare a supradozei de substanțe toxice în conținutul unei rețete, farmacistul nu a observat greșeala și a predat medicamentul pacientului, care i-a cauzatacestuia moartea. Ambii sunt coautori deoarece ambii au contribuit nemijlocit la producerea rezultatului, prin neglijența lor.

Concluzii

În această temă am încercat să dezvălui cele mai importante noțiuni care țin de această, mai sunt foarte multe lucruri pe care nu le-am atins. Este o temă destul de voluminoasă despre care se poate spune o serie de lucruri, atât în teorie cât și în practică. Mereu practica și teoria merg în același directie, însă pot spune ceva care este limpede, și de care nu ne putem dezlipi, dacă nu știi teorie nu poti aplica legea.

In urma unui raport anual facut de catre membri comisiei Uniuni Europene

la nivel european Romȃnia este printre primele țări care are cel mai mare număr de victime in accidente rutiere, peste 90 de morti la un milion de locuitori.

Aceste accidente rutiere sunt încadrate aproape în totalitate la infracțiunea de ucidere din culpă.

Având drept scop reducerea factorilor de risc în ceea ce privește traficul rutier, deci scăderea numărului de accidente,leguitorul a perfecționat legislația în materie prin renunțarea la unele din forme agravante, acestea fiind înlocuite prin aplicarea regulilor sancționatorii ale concursului de infracțiuni, respectiv cu unele modificari în privinta pedepselor, care au devenit mai aspre .

In actualul Cod Penal legiuitorul, în mod justificat, a inversat ordinea de reglementare a materiei aplicării legii penale, așezând dispozițiile privind aplicarea legii penale în timp înaintea celor care reglementează aplicarea legii penale în spațiu.

Legiuitorul a optat pentru menținerea regulii obligativității incidenței legii penale mai favorabile (art. 6) și renunțarea la aplicarea facultativă a acestei legi în cazul pedepselor definitive;

Actualul Cod Penal a fost transpus în cadrul legislativ penal național a reglementărilor adoptate la nivelul Uniunii Europene , avand drept scoparmonizarea dreptului penal material român cu sistemele celorlalte state membre , ca o premisă a cooperării judiciare în materie penală bazată pe recunoaștere și încredere reciprocă.

În urma analizei sociale s-a impus legiferarea concursului de infracțiuni, motiv pentru care in mod justificat, legiuitorul adopta la cererile sociale înțelegând să dea formă juridică clară în sensul sancționării concursului.

Indiferent care este în final legea mai favorabilă ,cea veche sau actuală, este important ca principiile care guvernează procesul identificarii acesteia sa fie corect înțelese și aplicate.

Bibliografie

Mihail UDROIU, Noul cod penal,Bucuresti, CH Beck, 2015

Mihail UDROIU, Noul Cod de Procedura Penală și Legea pentru punere în aplicare,CH Beck,Bucuresti, 2015

Horia DIACONESCU , Ruxandra RĂDUCANU, Infracțiuni contra vieții, integrității sau sănătății persoanei,CH Beck,Bucuresti, 2015

Mihail UDROIU, Fișe de Drept Penal ,Editura U.J,Bucuresti, 2015

Constantin MITRACHE, Cristian MITRACHE, Drept penal romȃn, Partea generală,Editura a-6-a, Bucuresti,2007

Grigore THEODORU, Tratat de Drept procesual penal, Editura CH Beck,București, 2013.

Mihail UDROIU, Drept penal. Parte generală.Parte specială, Editura CH Beck,București, 2011.

Mateuț GHEORGHE, Blag M. Revista Dreptul, articolul”Unele probleme privind distincția dintre tentativa de omor și vătămare corporală gravăprin punerea în primejdie a vieții persoanei”, Bucuresti, 1993

Codul penal Carol al II-lea

Surse electronice:

https://ro.scribd.com/doc/22273390/Uciderea-Din-Culpa

www.academia.edu/7371284/Drept_penal_-_partea_speciala_I

Bibliografie

Mihail UDROIU, Noul cod penal,Bucuresti, CH Beck, 2015

Mihail UDROIU, Noul Cod de Procedura Penală și Legea pentru punere în aplicare,CH Beck,Bucuresti, 2015

Horia DIACONESCU , Ruxandra RĂDUCANU, Infracțiuni contra vieții, integrității sau sănătății persoanei,CH Beck,Bucuresti, 2015

Mihail UDROIU, Fișe de Drept Penal ,Editura U.J,Bucuresti, 2015

Constantin MITRACHE, Cristian MITRACHE, Drept penal romȃn, Partea generală,Editura a-6-a, Bucuresti,2007

Grigore THEODORU, Tratat de Drept procesual penal, Editura CH Beck,București, 2013.

Mihail UDROIU, Drept penal. Parte generală.Parte specială, Editura CH Beck,București, 2011.

Mateuț GHEORGHE, Blag M. Revista Dreptul, articolul”Unele probleme privind distincția dintre tentativa de omor și vătămare corporală gravăprin punerea în primejdie a vieții persoanei”, Bucuresti, 1993

Codul penal Carol al II-lea

Surse electronice:

https://ro.scribd.com/doc/22273390/Uciderea-Din-Culpa

www.academia.edu/7371284/Drept_penal_-_partea_speciala_I