Studiu Privind Evaluarea Si Managementul Riscurilor

Drept

Studiu Privind Evaluarea Si Managementul Riscurilor

Byadmin ianuarie 1, 2024

REZUMATUL LUCRĂRII

Lucrarea cu titlul ,,Studiu privind evaluarea si managementul riscurilor’’ este o lucrare structurată pe cinci capitole și anexe.

În cuprinsul primului capitol numit Stadiul actual al managementului securității și sănătății în munca în România voi face referire la prevederile legislative naționale privind obligațiile angajatorilor, implementarea sistemului de management al s.s.m, necesitatea realizării și caracteristicile generale ale unui model național de sistem de management al S.S.M..

Capitolul II cuprinde o sinteză a principalelor metode și instrumente de analiză a riscurilor, modul de aplicare al acestora, avantaje și dezavantaje iar la final, concluzii, care ne arată faptul că, dintre metodele prezentate, Metoda Analizei Preliminare a Riscurilor (APR) este aplicabilă agenților chimici, putând fi utilizabilă în cazul substanțelor și preparatelor periculoase, precum și metoda HAZOP.

Capitolele III, IV sunt destinate prezentării metodei elaborate de I.N.C.D.P.M. București pentru evaluarea riscurilor de sănătate și îmbolnăvire profesională a lucrătorilor, aplicării și utilizării acesteia, iar la final voi prezenta un studiu de caz pentru evaluarea riscurilor de sănătate și securitate în munca pentru locul de muncă ,,electrician întreținere /reparatii’’ din cadrul S.C. OTL S.A., inclusiv Fisa de măsuri propuse în urma evaluării și interpretarea rezultatelor.

Nivelul de risc global calculat pentru locul de muncă „electrician intretinere/reparatii” este egal cu 3,19, valoare ce îl încadrează în categoria locurilor de muncă cu nivel de risc mic spre mediu, el nedepǎșind limita maximǎ acceptabilǎ (3,5).

Rezultatul este susținut de „Fișa de evaluare”, din care se observă că din totalul de 40 factori de risc identificați 12 depășesc, ca nivel parțial de risc, valoarea 3: 2 încadrându-se în categoria factorilor de risc gravi (val.5), iar ceilalți 10 încadrându-se în categoria factorilor de risc mari (val.4).

Fișa locului de muncă astfel întocmită constituie baza fundamentării programului de prevenire a accidentelor de muncă și îmbolnăvirilor profesionale pentru locul de muncă, sectorul, secția sau întreprinderea analizată.

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………………2

Structura sistemului legislativ național în domeniul securității și sănătății în muncă……………………………………………………………………………………………….7

1.2. Principalele acte normative care reglementeazǎ securitatea și sǎnǎtatea în muncǎ………………………………………………………………………………………………8

1.2.1. Constituția României……………………………………………………………………8

1.2.2. Codul Muncii………………………………………………………………………………9

1.2.3. Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 (Legea SSM)…………10

1.2.4. Legea inspecției muncii nr. 108/1999…………………………………………….12

1.2.5. Legea privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale nr. 346/2002………………………………………………………………………………..14

1.2.6. Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006…………………………………………………………….17

1.3. Actele normative care transpun directivele specifice referitoare la securitatea și sănătatea în muncă………………………………………………………………………….19

1.4. Normativul-cadru de acordare și utilizare a echipamentului individual de protecție…………………………………………………………………………………………..21

1.5. Standardele de securitate a muncii………………………………………………………21

1.6. Instrucțiunile proprii de securitate și sănătate în muncă…………………………..22

1.7. Organizarea protecției muncii la nivelul angajatorilor…………………………….22

1.8. Modelul național de sistem de management al S.S.M………………………………23

1.8.1. Încercări de elaborare a unor modele naționale de sistem de management al securității si sănătății in muncă………………………………………………23

1.9. Modelul național de sistem de management al S.S.M. – „Sisteme de management al securității și sănătății în muncă. Cerinte. Implementare.”….28

CAP. II. DESCRIEREA PRINCIPALELOR METODE ȘI INSTRUMENTE DE ANALIZĂ A RISCURILOR

2.1. Analiza preliminară a riscurilor / pericolelor (APR/D)………………………………31

2.1.1. Domeniu de aplicabilitate…………………………………………………………..31

2.1.2. Principiul metodei……………………………………………………………………31

2.1.3. Modul de aplicare a metodei……………………………………………………….32

2.1.4. Avantaje și dezavantaje………………………………………………………………33

2.2. Metodele AMDE și AMDEC……………………………………………………………….33

2.2.1. Domeniu de aplicabilitate…………………………………………………………..33

2.2.2. Principiul metodei……………………………………………………………………33

2.2.3. Modul de aplicare a metodei……………………………………………………….33

2.2.4. Avantaje și dezavantaje……………………………………………………………..36

2.3 Metoda HAZOP……………………………………………………………………………….36

2.3.1. Domeniu de aplicabilitate…………………………………………………………..36

2.3.2. Principiul metodei……………………………………………………………………37

2.3.3. Modul de aplicare a metodei………………………………………………………37

2.3.4. Avantaje și dezavantaje……………………………………………………………..39

2.4. Metoda ,,WHAT IF…………………………………………………………………………40

2.5. Analiza prin arbore de defectări…………………………………………………………40

2.5.1. Domeniu de aplicabilitate…………………………………………………………40

2.5.2. Principiul metodei……………………………………………………………………40

2.5.3. Definirea evenimentului nedorit………………………………………………….42

2.5.4. Elaborarea arborelui…………………………………………………………………42

2.5.5. Avantaje și dezavantaje……………………………………………………………..43

2.6. Arbore de evenimente………………………………………………………………………..43

2.6.1. Domeniu de aplicabilitate…………………………………………………………..43

2.6.2. Principiul metodei…………………………………………………………………….43

2.6.3. Modul de aplicare a metodei……………………………………………………….45

2.6.4. Avantaje și dezavantaje………………………………………………………………46

2.7. Metoda ,,Nodul fluture’’……………………………………………………………………46

2.7.1. Domeniu de aplicabilitate………………………………………………………….46

2.7.2. Principiul metodei……………………………………………………………………47

2.7.3. Modul de aplicare al metodei………………………………………………………48

2.7.4. Avantaje și dezavantaje……………………………………………………………….48

CAP. III. STUDIU DE CAZ – EVALUAREA RISCURILOR DE ACCIDENTARE ȘI ÎMBOLNǍVIRE PROFESIONALǍ LA I.N.C.D.P.M. BUCUREȘTI

3.1. Relația risc – securitate………………………………………………………………………….50

3.2. Noțiunea de risc acceptabil………………………………………………………………….51

3.3. Determinarea coordonatelor riscului……………………………………………………..53

3.4. Descrierea metodei……………………………………………………………………………..63

3.4.1. Scop și finalitate………………………………………………………………………63

3.4.2. Principiul metodei…………………………………………………………………….63

3.4.3. Utilizatori potențiali………………………………………………………………….63

3.4.4. Etapele metodei……………………………………………………………………….64

3.4.5. Instrumente de lucru utilizate………………………………………………………64

3.5. Proceduri de lucru……………………………………………………………………………67

3.6. Implementarea metodei…………………………………………………………………………..71

3.7.Modalități de utilizare a tehnologiei informației în aplicarea metodei și gestiunea computerizată a riscurilor…………………………………………………………………71

CAP. IV. POSIBILITĂȚI DE ÎMBUNĂTĂȚIRE A MODULUI DE EVALUARE A RISCURILOR LEGATE DE SECURITATE ȘI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ LA I.N.C.D.P.M. BUCUREȘTI

4.1. Procesul de muncă…………………………………………………………………………….73

4.2.Elementele componente ale mediului de muncă evaluat – mijloace de producție……………………………………………………………………………………………………….73

4.3. Factorii de risc identificați………………………………………………………………….75

4.4. Fișa de evaluare a locului de muncă……………………………………………………..79

4.5. Fișa de măsuri propuse………………………………………………………………………91

4.6. Interpretarea rezultatelor evaluării………………………………………………………98

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Securitatea și sănătatea în muncă, la modul general, este definită ca știință a identificării, anticipării, gestiunii și evaluării pericolelor care apar și se manifestă în sistemele de muncă și care pot afecta sănătatea și starea de bine a celor ce muncesc, a lucrătorilor, având un potențial impact asupra mediului și a comunităților.

Domeniul de studiu al sănătății și securității în munca este unul extrem de vast, amplu, însumând un număr semnificativ de discipline care conțin un bagaj diversificat de cunoștințe, structuri, aptitudini, competențe și capacități analitice tocmai pentru a coordona și implementa toate aceste ,,bagaje de cunostinte’’care asigura performanța în domeniu.

Fie că ne place sau nu, suntem obligați, nevoiți să ne conducem activitățile în vremuri de criză economică, de instabilitate. Trecutul nu mai funcționează întotdeauna că un bun clarvăzător. De aceea, organizațiile trebuie să învețe și să uite. Să șteargă urma trecutului pentru a se dezvolta, să distrugă vechiul pentru a construi și îmbrățișa noul.

Economia mondială se globalizează. Societatea este nevoită să recurgă la noile tehnologii de producție, la noile tehnologii ale informației și comunicării în cadrul acestor schimbări socio-economice care survin pe fondul unor piețe tot mai deschise și a unei competiții mereu mai încrâncenată, mai acerbă, forțând întreprinderile să caute în permanență să-și îmbunătățească competitivitatea, să adopte strategii orientate preponderent spre profit. Meseriile și profesiile de azi se transformă în paralel cu apariția unora complet noi, structura forței de muncă existente pe piața muncii și, implicit, condițiile de muncă suferă schimbări profunde, majore.

Dacă noile tehnologii aplicate tot mai frecvent, pe scara tot mai largă, contribuie, pe de-o parte la ameliorarea condițiilor de lucru, ele pot, pe de altă parte, să aducă, să genereze riscuri noi, insuficient controlate și puțin cunoscute.

De asemenea, o proporție în creștere a populației salariate se găsește într-o situație ocupațională precară și instabilă. Din acest motiv, această categorie beneficiază de niveluri mai puțin eficiente, mai puțin corespunzătoare din punct de vedere al condițiilor de muncă, al instruirii în domeniul sănătății și securității profesionale și al monitorizării de medicină a muncii, față de angajații permanenți. Deseori, această categorie este supusă într-un grad mai mare solicitărilor fizice și psihice. Afectinile musculo-scheletice, riscurile psihosociale, agresiunile sunt tot mai des, mai frecvent menționate că fiind asociate serviciilor personale și măririi, intensificării ritmului de lucru.

Mai nou, a evoluat semnificativ și modul de înțelegere, de percepție a riscurilor legate de profesie, adică riscurile profesionale. Acestea nu mai sunt acceptate ca ,,făcând parte din meserie’’. Organismele abilitate cu prevenirea și controlul acestor riscuri, asiguratorii, autoritățile publice, atât cele naționale cât și cele europene, încearcă să abordeze noile riscuri și amenințări la adresa securității și sănătății ocupaționale, riscuri cuprinse în expresia ,,riscuri emergente’’. Și aceste riscuri, ca și cele considerate ,,clasice’’ trebuie controlate și prevenite, în baza obligațiilor care le revin angajatorilor în conformitate cu Directiva Cadru 89/391/CCE și a celorlalte directive derivate din această.

O știm cu toții, fie că ne convine sau nu, că responsabilitățile aparțin ființelor umane, luate individual. Competentele și cunoașterea reprezintă niște cerințe de bază, dar nici măcar accesul la aceste elemente nu garantează succesul. Totul depinde de alegere. Puterea se transfera de la cei care controlează informația la cei care controlează cunoașterea. Există o singură problemă în crearea unei organizații a cunoașterii. Procesul de învățare funcționează perfect atunci când schimbările se desfășoară într-o manieră simplă, fără asperități, liniara.

Pentru a fi relevant, eficient și eficace, managementul riscurilor ar trebui încorporat în toate practicile și procesele de afaceri ale organizației, devenind astfel parte integrantă a proceselor organizaționale, a proceselor de management al schimbării, planificării strategice a afacerilor.

CAPITOLUL I

STADIUL ACTUAL AL MANAGEMENTULUI SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ ÎN ROMÂNIA

1.1. Structura sistemului legislativ național în domeniul securității și sănătății în muncă

Legislația privind securitatea și sănătatea în muncă este o componentă importantă a sistemului legislativ național și stabilește în principal următoarele:

principiile de prevenire a accidentelor de muncă și bolilor profesionale;

cadrul de înființare și organizare a activității în domeniu;

drepturile și obligațiile „actorilor” implicați în procesul de muncă (angajatori, lucrători, lucrători desemnați, reprezentanți ai lucrătorilor, comitetul de securitate și sănătate în muncă, serviciul intern/extern de prevenire și protecție etc.);

rolul și atribuțiile instituțiilor care au competențe în domeniu: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ministerul Sănătății, Inspecția Muncii, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Muncii, asiguratorul stabilit de lege (Direcția Generală Accidente de Muncă și Boli Profesionale – D.G.A.M.B.P. din cadrul Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale – C.N.P.A.S.) etc.

Caracteristica fundamentală a legislației în domeniul securității și sănătății în muncă este aceea că se află într-un proces continuu de armonizare cu prevederile directivelor europene în domeniu. Piramida legislației naționale în domeniul securității și sănătății în muncă (figura 1) a fost construită pentru a sugera diferitele niveluri de reglementare și pentru a evidenția faptul că la baza acesteia se află reglementări de a căror elaborare și respectare este responsabil în mod direct angajatorul. În vârful piramidei este Constituția României care, afirmând dreptul la protecție socială, face referire și la măsurile de securitate și sănătate în muncă. [30] [31] [32] [33] [34]

Derivată din Constituție, legislația de securitate și sănătate în muncă constituie o componentă a sistemului de reglementări prin care se urmărește asigurarea protecției cetățenilor pentru un segment specific de populație, respectiv populația activă, împotriva riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională generate de prestarea oricărui proces de muncă și stabilește principiile și regulile general valabile la nivelul economiei naționale.

1.2. Principalele acte normative care reglementeazǎ securitatea și sǎnǎtatea în muncǎ

1.2.1. Constituția României

Constituția din 8 decembrie 1991 (modificată și completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003) ca element generator al întregii legislații de securitate și sănătate în muncă din țara noastră, statutează și garantează următoarele:

„Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate” (art. 22, alin. 1);

„Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege.” (art. 41, alin. 2

1.2.2. Codul Muncii

Al doilea nivel în cadrul armonizării legislative din domeniul securității și sănătății în muncă este reprezentat de Codul Muncii intrat în vigoare la 1 martie 2003, aprobat prin Legea nr. 53/2003. [33]

În Titlul V – Sănătatea și securitatea în muncă, actul normativ menționat abordează următoarea problematică:

Capitolul I – Reguli generale:

principiile care guvernează securitatea și sănătatea în muncă:

angajatorul are obligația să asigure securitatea și sănătatea salariaților în toate aspectele legate de muncă;

dacă un angajator apelează la persoane sau servicii exterioare, aceasta nu îl exonerează de răspundere în acest domeniu;

obligațiile salariaților în domeniul securității și sănătății în muncă nu pot aduce atingere responsabilității angajatorului;

măsurile privind securitatea și sănătatea în muncă nu pot să determine, în nici un caz, obligații financiare pentru salariați;

modul de completare a dispozițiilor Legii nr. 53/2003 cu dispozițiile legii speciale, ale contractelor colective de muncă aplicabile, precum și cu normele și normativele de protecție a muncii [securitate și sănătate în muncă];

principiile generale de prevenire pe baza cărora se realizează adoptarea și punerea în practică a măsurilor necesare pentru protejarea securității și sănătății salariaților;

Capitolul II – Comitetul de securitate și sănătate în muncă: condițiile de constituire și organizare a Comitetului de securitate și sănătate în muncă, organism creat în scopul de a asigura implicarea salariaților la elaborarea si aplicarea deciziilor în domeniul protecției muncii [securității și sănătății în muncă].

Capitolul III – Protecția salariaților prin servicii medicale:

obligația angajatorului de a asigura accesul fiecărui salariat la serviciul medical de medicină a muncii;

modul de organizare a serviciului medical de medicină a muncii;

sarcinile principale ale medicului de medicină a muncii. [33]

1.2.3. Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 (Legea SSM)

În România, actul normativ în baza căruia se desfășoară întreaga activitate în domeniul securității și sănătății în muncă îl reprezintă Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.

Legea nr. 319/2006 transpune Directiva-cadru nr. 89/391/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă și îndeplinește rolul de lege fundamentală pentru asigurarea securității și sănătății în muncă, fiind din acest punct de vedere elementul generator pentru toate prevederile normative în domeniul menționat, indiferent că acestea se regăsesc în actele componente ale legislației de bază sau conexe (cu excepția prevederilor din Constituție și Codul muncii).

Legea nr. 319/2006 are cel mai mare nivel de aplicativitate. În acest sens, în art. 3, alin. 1 se stipulează că dispozițiile sale se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice cât și private. În strânsă corelație cu cele menționate, Legea nr. 319/2006, prin prevederile art. 3, alin. 2, detaliază categoriile de persoane beneficiare ale măsurilor de securitate și sănătate a muncii: angajatorii, lucrătorii și reprezentanții lucrătorilor. Ca structură, Legea nr. 319/2006 cuprinde 11 capitole, al căror conținut asigură acoperirea tuturor problemelor de bază ale organizării și desfășurării activității practice de prevenire a riscurilor profesionale:

Capitolul I – Dispoziții generale: scopul legii, principiile generale, clauzele privind securitatea și sănătatea în muncă care trebuie incluse în convențiile internaționale și contractele bilaterale;

Capitolul II – Domeniu de aplicare: nivelul de aplicativitate, categoriile de persoane beneficiare, definirea termenilor și expresiilor utilizate în cadrul legii;

Capitolul III – Obligațiile angajatorilor: obligațiile generale ale angajatorilor, serviciile de prevenire și protecție, primul-ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor, pericol grav și iminent, alte obligații ale angajatorilor, informarea lucrătorilor, consultarea și participarea lucrătorilor, instruirea lucrătorilor;

Capitolul IV – Obligațiile lucrătorilor: obligațiile lucrătorilor și a celorlalți participanți la procesul de muncă, potrivit activităților pe care aceștia le desfășoară;

Capitolul V – Supravegherea sănătății: definirea modului de stabilire a măsurilor prin care se asigură supravegherea corespunzătoare a sănătății lucrătorilor;

Capitolul VI – Comunicarea, cercetarea, înregistrarea și raportarea evenimentelor: evenimente, accidente de muncă, boli profesionale (elemente, comunicare, cercetare, înregistrare, raportare);

Capitolul VII – Grupuri sensibile la riscuri: grupurile sensibile la riscuri și modalitățile de protejare a acestora împotriva pericolelor care le afectează în mod specific;

Capitolul VIII – Infracțiuni: răspunderea penală în cazul încălcării dispozițiilor legale privitoare la securitatea și sănătatea în muncă (mod de încadrare și sancționare);

Capitolul IX – Contravenții: răspunderea contravențională în cazul încălcării dispozițiilor legale privitoare la securitatea și sănătatea în muncă (mod de încadrare și sancționare), răspunderea patrimonială a angajatorilor pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale;

Capitolul X – Autorități competente și instituții cu atribuții în domeniu: atribuțiile M.M.F.P.S., M.S., Inspecției Muncii, autorității competente în domeniul asigurării pentru accidente de muncă și boli profesionale, I.N.C.D.P.M. Bucureștii; organizarea, coordonarea și controlul activității de securitate și sănătate în muncă în: M.A.N., structurile militare și structurile în care își desfășoară activitatea funcționari publici cu statut special din cadrul M.A.I., Direcția generală a penitenciarelor din cadrul M.J., S.R.I., S.I.E., S.P.P., S.T.S., C.N.C.A.N.;

Capitolul XI – Dispoziții finale: actele normative care trebuie emise pentru aplicarea prevederilor legii, finanțarea activităților de interes național în domeniul securității și sănătății în muncă, cerințele legate de intrarea în vigoare a legii, actele normative abrogate. [31] [34]

1.2.4. Legea inspecției muncii nr. 108/1999

Inspecția Muncii a fost înființată și organizată prin Legea nr. 108/1999, în conformitate cu prevederile Convenției nr. 81 a Organizației Internaționale a Muncii privind inspecția muncii în industrie și comerț, ratificată de România prin Decretul nr. 284/1974 și are același mandat cu instituțiile similare din statele membre ale Uniunii Europene. Legea nr. 108/1999 reprezintă legea fundamentală în baza căreia la nivel național se asigură exercitarea controlului în domeniile relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă și supravegherii pieței. În subordinea Inspecției Muncii funcționează 42 de inspectorate teritoriale de muncă, unități cu personalitate juridică organizate în fiecare județ și în Municipiul București, Centrul de Monitorizare a Unităților cu Risc Profesional de la Crâșcior și Centrul de Pregătire și Perfecționare Profesională al Inspecției Muncii de la Botoșani.

Inspecția Muncii îndeplinește următoarele funcții generale (art. 5):

de autoritate de stat, prin care se asigură exercitarea controlului aplicării prevederilor legale în domeniile sale de competență;

de comunicare, prin care se asigură schimbul de informații cu autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și cu persoanele fizice și juridice supuse activității de control, informarea acestora și a cetățenilor asupra modului cum se respectă și se aplică prevederile legislației din domeniile de competență;

de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român și al Guvernului României, reprezentarea pe plan intern și extern în domeniile sale de competență;

de formare, prin care se realizează pregătirea și perfecționarea profesională a personalului propriu, în condițiile legii;

de cooperare, prin care se asigură desfășurarea de acțiuni în comun, pe plan intern și internațional, în domeniile de competență;

de administrare, prin care se asigură gestionarea bunurilor din domeniul public, respectiv privat al statului ori, după caz, al unităților administrativ-teritoriale pe care le are în administrare sau în folosință, a fondurilor alocate în scopul funcționării în condițiile legii, precum și organizarea și gestionarea sistemelor informatice necesare activităților proprii. [32] [33]

Inspecția Muncii are următoarele atribuții:

generale (art. 6, alin. 1):

controlul aplicării prevederilor legale, generale și speciale, în domeniile relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă și supravegherii pieței;

furnizarea de informații angajatorilor și salariaților cu privire la mijloacele de aplicare a prevederilor legale în domeniile de competență;

informarea autorităților competente despre deficiențele sau abuzurile legate de aplicarea dispozițiilor legale în vigoare;

prestarea de servicii specifice domeniului său de activitate;

inițierea de propuneri pentru îmbunătățirea cadrului legislativ din domeniile sale de activitate, pe care le înaintează Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

specifice (art. 6, alin. 2):

în domeniul relațiilor de muncă;

în domeniul securității și sănătății în muncă și al supravegherii pieței.

1.2.5. Legea privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale nr. 346/2002

În scopul creării cadrului legislativ necesar, în anul 2002 a fost aprobată și promulgată Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale.

Prin Legea nr. 346/2002 se instituie un sistem de asigurare specializat, formă a protecției sociale, existent în toate țările membre ale Uniunii Europene. Pentru ca sistemul creat să fie unul eficient, principiul care a stat la baza conceperii lui a fost asocierea unei componente active, respectiv prevenirea accidentelor de muncă și bolilor profesionale, cu componentele pasive, respectiv reabilitarea și compensarea. Fondurile necesare pentru asigurarea prestațiilor și serviciilor se constituie din contribuții suportate în exclusivitate de angajatori, în calitatea lor de responsabili pentru măsurile privind securitatea și sănătatea în muncă și de beneficiari ai muncii depuse.

Legea instituie un sistem de asigurare obligatorie pentru toți salariații angajați cu contract individual de muncă și unul opțional pentru liber profesioniști, agricultori etc. De asemenea, au fost luate în considerare modalități de stimulare economică a angajatorilor de a investi în securitatea și sănătatea în muncă, cum ar fi: contractele de prevenire, scutirea de impozit pe profitul reinvestit în prevenire, diferențierea contribuțiilor plătite de angajatori, în funcție de riscurile profesionale și performanțele realizate de aceștia în asigurarea nivelului de securitate în muncă.

1.2.6. Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006

Pentru stabilirea modului de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006 s-au elaborat și aprobat prin H.G. nr. 1425/2006 normele metodologice de aplicare a acestei legi.

Prin acest act normativ au fost reglementate, în principal, următoarele aspecte:

autorizarea funcționării angajatorilor din punct de vedere al securității și sănătății în muncă;

serviciile de prevenire și protecție;

reprezentanții lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securității și sănătății în muncă;

organizarea și funcționarea Comitetului de securitate și sănătate în muncă la nivelul întreprinderii și/sau unității;

instruirea lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă;

locurile de muncă cu pericol grav și iminent;

zonele cu risc ridicat și specific;

comunicarea și cercetarea evenimentelor, înregistrarea și evidența accidentelor de muncă și a incidentelor periculoase, semnalarea, cercetarea, declararea și raportarea bolilor profesionale;

avizarea documentațiilor cu caracter de informare și instruire în domeniul securității și sănătății în muncă.

Procedura de autorizare a funcționării din punct de vedere al securității și sănătății în muncă se realizează pe baza declarației pe propria răspundere și se desfășoară prin inspectoratele teritoriale de muncă, în a căror rază teritorială angajatorul își desfășoară activitatea.

Organizarea activităților de prevenire și protecție este realizată de către angajator, în următoarele moduri:

prin asumarea de către angajator a atribuțiilor pentru realizarea măsurilor prevăzute de lege;

prin desemnarea unuia sau mai multor lucrători pentru a se ocupa de activitățile de prevenire și protecție;

prin înființarea unuia sau mai multor servicii interne de prevenire și protecție;

prin apelarea la servicii externe de prevenire și protecție.

Reprezentanții lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securității și sănătății în muncă sunt aleși de către și dintre lucrătorii din întreprindere și/sau unitate, conform prevederilor regulamentului intern.

Potrivit prevederilor normelor metodologice, Comitetul de securitate și sănătate în muncă este organul paritar constituit la nivelul angajatorului, în vederea participării și consultării periodice în domeniul securității și sănătății în muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 319/2006. [30] [31] [32] [33] [34]

1.3. Standardele de securitate a muncii

Standardele de securitate a muncii sunt acte juridice care reglementează aspectele de protecție a muncii vizând produsele: terminologie, principii constructive, cerințe, metode de măsurare. Respectarea prevederilor standardelor se asigură prin certificarea produselor.

După criteriul conținutului, standardele de securitate a muncii se clasifică astfel:

standarde de terminologie: trebuie să aibă în vedere reglementările naționale în domeniul securității muncii, dar și alinierea la prevederile din Uniunea Europeană;

standarde pentru forme, dimensiuni, conținut, pentru mesajele de atenționare, avertizare, interdicție (semnale, marcaje, etichete): urmăresc alinierea legislației naționale la cerințele europene și internaționale, precum și satisfacerea condițiilor de transport, manipulare, depozitare, punere în funcțiune;

standarde de cerințe (caracteristici, performanțe): oferă o bază clară pentru proiectare/ fabricație, certificare, utilizare, transport/depozitare, scoatere din uz, dezmembrare (casare);

standarde de limite admisibile și metode de evaluare a nivelului de expunere: stau la baza realizării și aprecierii condițiilor de muncă din punctul de vedere al securității muncii.

1.4. Instrucțiunile proprii de securitate și sănătate în muncă

Pentru asigurarea condițiilor de securitate și sănătate în muncă și pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, în conformitate cu prevederile Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, art. 13, lit. e, angajatorii au obligația „să elaboreze instrucțiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea și/sau aplicarea reglementărilor de securitate și sănătate în muncă, ținând seama de particularitățile activităților și ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor”.

Instrucțiunile proprii pentru completarea și/sau aplicarea reglementărilor de securitate și sănătate în muncă sunt obligatorii numai pentru emitent.

1.5. Modelul național de sistem de management al S.S.M.

Implementarea in cadrul intreprinderilor romanești a sistemelor de management al S.S.M. este facilitată de:

cadrul legal deja existent rezultat prin transpunerea directivelor europene în legislația românească și armonizarea legislației naționale în domeniul s.s.m. cu cea europeană;

structurile organizaționale care pot fi dezvoltate ca parte a sistemului de management, cum ar fi existența C.S.S.M. și a compartimentelor de protecție a muncii la nivelul angajatorilor cu peste 50 de angajați;

structuri cu rol de inspecție, cum ar fi Inspecția Muncii, care prin inspectoratele teritoriale poate sprijini din exterior procesul de implementare al sistemelor de management al s.s.m.;

experiența existentă privind implementarea altor tipuri de sisteme de management, în special a celor de calitate și de mediu;

programele desfășurate în cadrul procesului de aderare la U.E. [20] [21]

Principalele obstacole care ar putea sta in calea procesului de implementare a sistemelor de management al S.S.M. sunt:

implicarea insuficientă a angajatorilor în acest proces, din cauza lipsei unei înțelegeri adecvate a acestei probleme și a avantajelor pe care le poate avea implementarea și funcționarea unui astfel de sistem;

percepția de către angajatori și angajați a problemelor de s.s.m., în general, și a implementării unui sistem de management al s.s.m., în particular, mai mult ca o obligație impusă de legislație decât ca modalități de prevenire destinate eliminării sau reducerii riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională, impuse de noile dimensiuni ale calității muncii și vieții. [20] [21] [24]

1.6. Modelul național de sistem de management al S.S.M. – „Sisteme de management al securitatii si sanatatii in munca. Cerinte. Implementare.”

Structura modelului:

Sisteme de management al securității și sănătății în muncă. Ghid de implementare. Cerințe; Scop si conditii de aplicare:

scopul referențialului este de a formaliza activitatea de organizare și conducere a s.s.m. la nivelul agenților economici, în acord cu legislația în vigoare, după un model național unic;

referențialul constituie un important instrument de lucru în sprijinul angajatorului în vederea îndeplinirii obligațiilor care îi revin privind implementarea sistemului de management al s.s.m., în conformitate cu prevederile art. 7 – 10 din N.G.P.M.;

referențialul este destinat spre a fi utilizat de către toți angajatorii care au mai mult de 50 de angajați, indiferent de domeniul de activitate al acestora;

la elaborarea referențialului s-a avut în vedere ca la implementare să poată fi cuprinse toate obligațiile angajatorului privind protecția muncii, derivate din legislația națională, armonizată cu directivele UE în domeniu;

aplicarea referențialului la un anumit agent economic pornește de la premisa asigurării conformității unității respective cu prevederile legislației naționale în domeniul s.s.m.; [20] [21] [24]

se recomandă ca elaborarea și implementarea sistemului de management al s.s.m. să se facă în colaborare cu o instituție specializată, abilitată în domeniu.

referențialul a fost elaborat pe baza structurii și recomandărilor celor mai importante referențiale existente pe plan mondial, cu care este astfel compatibil:

ILO – OSH: 2001 – „Principii directoare privind sistemele de management al securității și sănătății în muncă” (ghid elaborat de Organizația Internațională a Muncii);

OHSAS 18001: 1999 – „Sisteme de management al securității și sănătății în muncă. Specificație”;

OHSAS 18002: 2000 – „Sisteme de management al securității și sănătății în muncă. Ghid de implementare a OHSAS 18001”;

OHSAS 18002: 2000 – Amendament 1: 2002 – Ghid de implementare a OHSAS 18001;

AS/NZS 4801: 2001 – „Sisteme de management al securității și sănătății în muncă. Specificații cu ghid de implementare”.

referențialul este compatibil și cu standardele ISO privind managementul calității (SR EN ISO 9001: 2001) și al mediului (SR EN ISO 14001: 1997), astfel încât aplicarea lui să asigure un management integrat: securitate și sănătate în muncă, calitate, mediu. În figura 1.1. se găsesc Elementele sistemului de management al securității și sănătății în muncă (Referențiar RO – MSSM – 2004).

Figura 1.2. Elementele sistemului de management al securității și sănătății în muncă (Referențiar RO – MSSM – 2004) [1] [2] [20] [21] [24]

CAPITOLUL II

DESCRIEREA PRINCIPALELOR METODE ȘI INSTRUMENTE DE ANALIZĂ A RISCURILOR

În literatura de specialitate se regăsesc principalele metode de analiză a riscurilor de producere a accidentelor, care sunt:

Analiza Preliminară a Riscurilor (APR);

Analiza Modurilor de Defectare, a Efectelor și a Criticității (AMDEC);

Analiza riscurilor prin demersuri de tip HAZOP sau ,,What if?;

Analiza prin arborele de defectări;

Analiza prin arborele de evenimente;

Nodul Fluture.

2.1. Analiza preliminară a riscurilor / pericolelor (APR/D)

2.1.1. Domeniu de aplicabilitate

Analiza Preliminară a Riscurilor (Pericolelor) a fost dezvoltată la începutul anilor 1960 în domeniile aeronautic și militar. Metoda este utilă în următoarele situații:

în faza de concepție a unei instalații;

în cazul unei instalații complexe existente;

în cazul unei instalații al cărei nivel de complexitate nu impune efectuarea unor analize detaliate în raport cu obiectivele de securitate prestabilite. [15] [16] [17] [20] [22]

2.1.2 Principiul metodei

Analiza Preliminară a Riscurilor necesită în prima fază identificarea elementelor periculoase existente în instalație, cu referire la :

substanțe sau preparate periculoase, ca materii prime, produse finite, utilități etc.;

echipamente periculoase, cum ar fi depozite de stocare, zone de recepție – expediție, reactoare, echipamente de furnizare a utilităților (cazane termice), etc.;

operații periculoase asociate tehnologiilor;

identificarea elementelor periculoase, în funcție de tipul instalației studiate, în baza descrierii funcționale ce precede aplicarea metodei.

2.1.3. Modul de aplicare a metodei

Suportul practic destinat rezumării rezultatelor analizei îl constituie un tabel de sinteză, analiza nelimitându-se exclusiv la completarea acestuia. De altfel, acest tabel trebuie uneori adaptat în funcție de obiectivele fixate de echipa de analiză.

Tabelul 2.1 constituie un model de tabel tip APR. [16]

Tabelul 2.1 – Tabel tip pentru APR [16]

Pentru fiecare funcțiune identificată în etapa de descriere a sistemului, produsele sau echipamentele sunt trecute în revistă, examinându-se sistematic situațiile de pericol potențial, făcându-se apel la experiența și imaginația specialiștilor.

Demersul sistematic al echipei de analiză este structurat în următoarea formă :

Alegerea unui echipament sau produs pentru sistemul sau funcțiunea considerată (col. 2).

Pentru respectivul echipament, se consideră o primă situație de pericol (coloana 3).

Pentru situația de pericol considerată se stabilesc toate cauzele și consecințele posibile (coloanele 4 și 5).

Pentru o înlănțuire cauză – situație de pericol – consecințe dată se identifică barierele de securitate existente în sistem (coloana 6).

Dacă riscul estimat este apreciat ca inacceptabil, se formulează propuneri de ameliorare (coloana 7). Ultima coloană (coloana 8) este rezervată eventualelor comentarii și observații. Coloana este deosebit de importantă pentru evidențierea ipotezelor admise în cadrul analizei sau a numelor persoanelor care vor trebui să întreprindă acțiuni complementare.

Se va lua apoi în considerare o nouă înlănțuire cauză – situație de pericol – consecințe pentru aceeași situație de pericol, revenindu-se la punctul 5.

După studiul tuturor înlănțuirilor cauzale posibile, se va analiza o nouă situație de pericol, revenindu-se la punctul 4.

Când toate situațiile de pericol au fost trecute în revistă pentru echipamentul considerat, se va alege un alt echipament revenindu-se la punctul 3.

Dacă este cazul, după examinarea tuturor echipamentelor, se va trece la un alt sistem sau la o altă funcțiune, revenindu-se la punctul 2. [16] [22]

2.1.4. Avantaje și dezavantaje

Principalul avantaj al Analizei Preliminare a Riscurilor este de a permite examinarea relativ rapidă a situațiilor periculoase ce pot surveni în sistemele tehnice. În raport cu alte metode, timpul necesar analizei este redus iar nivelul de detaliere a descrierii sistemului studiat nu este prea ridicat. Acest avantaj este în legătură cu faptul că metoda se aplică în general în faza de concepție a sistemelor.

2.2. Metodele AMDE și AMDEC

2.2.1. Domeniu de aplicabilitate

Metoda este adaptată pentru studiul defectelor sistemelor materiale și ale echipamentelor, putându-se aplica și diferitelor sisteme tehnologice (mecanice, electrice, hidraulice, termice). [5],

2.2.2. Principiul metodei

Conceptele de bază utilizate în metoda AMDE sunt următoarele :

defectare, semnificând încetarea aptitudinii unui element sau a unui sistem de a-și îndeplini funcția;

mod de defectare, adică efectul prin care este observată defectarea unui element al sistemului;

cauza defectării, adică evenimentele ce conduc la modurile de defectare;

efectul unui mod de defectare, reprezentând consecințele asociate pierderii aptitudinii unui element de a-și îndeplini funcția. Când este necesară evaluarea criticității unui defectări (probabilitate și gravitate), Analiza Modurilor de Defectare, a Efectelor și Criticității acestora (AMDEC) reprezintă o continuare logică a metodei AMDE. AMDEC reia principalele etape ale metodei AMDE cărora li se adaugă o evaluare semnificativă a criticității. [15] [16] [17] [18] [22]

2.2.3. Modul de aplicare a metodei

În manieră simplificată, AMDEC se derulează în forma următoare :

Selectarea unui element sau a unei componente a sistemului:

Reținerea unei stări de funcționare (funcționare normală, nefuncționare etc.).

Pentru elementul (componenta) și starea considerate, se ia în considerare un prim mod de defectare.

Se identifică cauzele și consecințele modului de defectare, atât în apropierea elementului, cât și în întregul sistem.

Se examinează mijloacele ce permit detectarea modului de defectare pe de o parte și mijloacele existente destinate prevenirii și-sau limitării efectelor.

Se procedează la evaluarea criticității modului de defectare analizat, în termeni de probabilitate și gravitate.

Se propun măsurile și mijloacele suplimentare, dacă rezultatele evaluării riscurilor impun acest lucru.

Se verifică dacă valoarea cuplului probabilitate – gravitate pot fi apreciată ca acceptabilă.

Se analizează un alt mod de defectare, revenindu-se la punctul 4.

După examinarea tuturor modurilor de defectare, se ia în considerare o nouă stare de funcționare, reluându-se analiza de la punctul 3.

10. După analiza tuturor stărilor de funcționare, se alege un alt element sau o altă componentă a sistemului, reluându-se analiza de la punctul 2.

Un exemplu de tabel centralizator care poate fi utilizat ca instrument în analiza AMDEC este tabelul 2.2. [16]

Tabelul 2.2 – Modelul tabelului centralizator tip AMDEC [16]

Indiferent de tipul echipamentului analizat, lista cuprinsă în standardul CEI 60812 : 1985 ,,Tehnici de analiză a fiabilității sistemelor – Procedura de analiză a modurilor de defectare și a efectelor acestora (AMDE)’’ facilitează identificarea modurilor de defectare de către echipa de analiză. [16]

Tabelul 2.3 – Moduri de defectare generale [16]

Același standard propune o listă – ghid a modurilor de defectare generice, care pot fi utile în analiză. (Tabelul 2.4). [16] [22]

Tabelul 2.4 – Moduri de defectare generice [16] [22]

2.2.4. Avantaje și dezavantaje

Metoda AMDEC este extrem de eficace când este aplicată în analiza defectărilor simple ale elementelor ce conduc la defectarea globală a sistemului.

Datorită caracterului sistematic și a rețelei de studiu fin, metoda constituie un instrument prețios de identificare a defectărilor potențiale și a mijloacelor de limitare a efectelor și a probabilității de producere.

Întrucât metoda constă în examinarea fiecărui mod de defectare, a cauzelor și a efectelor pentru diferite stări de funcționare ale sistemului, AMDEC permite identificarea modurilor comune de defectare ce pot afecta sistemul studiat.

Modurile comune de defectare corespund evenimentelor care prin natura lor sau dependența față de anumite componente provoacă simultan situațiile de ,,pană pentru mai multe componente din cadrul sistemului. Agresiunile externe majore sau pierderea utilităților reprezintă, în general, moduri comune de defectare.

În cazul sistemelor complexe, cuprinzând un număr mare de componente, AMDEC poate deveni foarte dificil de aplicat, datorită volumului foarte mare de informații ce trebuie prelucrate. Această dificultate este minimizată în cazul în care sistemul analizat include numeroase stări de funcționare.

De altfel, metoda AMDEC analizează doar defectări simple și poate fi eficient completată, în funcție de obiectivele analizei, prin metode de studiu a defectărilor multiple, cum ar fi metoda analizei prin arborele de defectare. [16] [22]

2.3. Metoda HAZOP

2.3.1. Domeniu de aplicabilitate

Metoda HAZOP (HAZARD OPERABILITY) a fost dezvoltată de societatea Imperial Chemical Industries (ICI), la începutul anilor 1970, fiind ulterior adaptată pentru diferite alte sectoare de activitate. Uniunea Industriilor Chimice (UIC) a publicat în 1980 o versiune franceză a metodei în caietul de securitate nr.2, intitulat ,,Studiu de securitate privind schemele de circulație a fluidelor”.

Analizând sistematic abaterile parametrilor unei instalații în vederea identificării cauzelor și consecințelor, metoda HAZOP este foarte utilă pentru examinarea sistemelor termo – hidraulice pentru care parametrii ca debitul, temperatura, nivelul și concentrația sunt determinați din punct de vedere al securității. Prin însăși natura sa, metoda necesită examinarea amănunțită a schemelor și a planurilor ce descriu circulației fluidelor. [15] [16] [17] [22]

2.3.2. Principiul metodei

Metoda HAZOP este destinată analizei riscurilor în sistemele termo – hidraulice, în care este de primă importanță controlul unor parametrii ca presiunea, temperatura, debitul, etc. Procedura de analiză este asemănătoare, în linii mari, cu cea aplicată în cadrul metodei AMDE, însă în cadrul studiul HAZOP nu sunt luate în considerare modurile de defectare, ci abaterile potențiale, deriva principalilor parametrii caracteristici exploatării instalației.

Ca urmare, metoda este concentrată pe instalație, spre deosebire de AMDE care este concentrată pe componente.

Pentru fiecare parte componentă a sistemului examinat (linie sau rețea), generarea (conceptuală) a abaterilor se efectuează în mod sistematic prin conjugarea :

cuvintelor – cheie, cum ar fi, de exemplu : ,,Nu există’’, ,, Există în minus’’, ,,Exces de’’, etc.;

parametrilor asociați sistemului studiat.

Parametrii frecvent întâlniți se referă la temperatură, presiune, debit, concentrație dar și la timp și la operațiile efectuate.

Inițial, tehnica HAZOP nu a fost concepută spre a permite o estimare a probabilității de producere a abaterilor sau a gravității consecințelor acestora, metoda fiind considerată ca fiind una calitativă.

Totuși, în domeniul riscurilor de producere a accidentelor majore, o estimare apriorică a probabilității și gravității consecințelor identificate este deseori necesară.

În acest context, analiza HAZOP trebuie completată printr-o analiză a criticității riscurilor, pe baza unei tehnici cantitative simplificate. Această adaptare semnificativă a metodei este, de altfel, menționată în standardul CEI : 61882 ,,Studii de pericol și de exploatabilitate (Studii HAZOP) – Ghid de aplicare. [15] [16] [17] [18] [22]

2.3.3. Modul de aplicare a metodei

Derularea unui studiu HAZOP implică parcurgerea următoarelor etape :

Alegerea unei linii sau a unei rețele care înglobează, de obicei un echipament și conexiunile acestuia, ansamblul îndeplinind o funcție deja identificată în cursul descrierii funcționale a sistemului.

Selectarea unui parametru funcțional.

Considerarea unui cuvânt-cheie și generarea unei abateri.

Verificarea credibilității abaterii. Dacă aceasta este credibilă, se trece la punctul 5, dacă nu, se revine la punctul 3.

Identificarea cauzelor și consecințelor posibile ale abaterilor de la funcționarea normală.

Examinarea mijloacelor de detecție ale abaterii în cauză, precum și a celor destinate prevenirii și limitării efectelor induse.

Propunerea, dacă este cazul, a măsurilor de ameliorare a situației existente.

Considerarea unui nou cuvânt – cheie pentru același parametru funcțional și reluarea analizei de la punctul 3.

După examinarea tuturor cuvintelor – cheie, luarea în considerare a unui alt parametru și reluarea analizei de la punctul 2.

După examinarea tuturor fazelor de funcționare urmează luarea în considerare a unei noi linii și reluarea analizei de la punctul 1.

În domeniul riscurilor de producere a accidentelor majore se recomandă completarea studiului HAZOP cu o estimare a criticității abaterilor identificate.

După cum se menționează în standardul CEI : 61882, analiza HAZOP poate fi efectuată și prin luarea în considerare, în primul rând, a unui cuvânt – cheie căruia i se atribuie sistematic parametri funcționali identificați.

În tabelul 2.5 este redat un model de tabel centralizator ce poate fi folosit ca instrument de lucru în cadrul studiilor HAZOP. [16] [22]

Tabelul 2.5. – Modelul tabelului centralizator în analiza HAZOP [22]

Tabelul 2.6. – Cuvinte – cheie folosite în analizele HAZOP (Standardul CEI : 61882) [22]

2.3.4. Avantaje și dezavantaje

Metoda HAZOP constituie un instrument de analiză a cărui eficacitate maximă se înregistrează în cazul sistemelor termo – hidraulice. Întrucât ține seamă de abaterile parametrilor funcționali caracteristici sistemului analizat, metoda se poate aplica mai simplu decât, de exemplu, metoda AMDE care presupune luarea în considerare a tuturor modurilor de defectare pentru fiecare dintre componentele sistemului.

Pe de altă parte, analiza evenimentelor nedorite ce rezultă prin combinația simultană a mai multor defectări este mai dificilă. De altfel, este uneori dificil să se atribuie un cuvânt – cheie unei porțiuni (zone) clar delimitate a sistemului supus analizei, fapt ce complică în sine identificarea exhaustivă ale cauzelor potențiale ce pot genera o abatere.

Efectiv, sistemele tehnice sunt compuse din subsisteme interconectate și deci, o abatere survenită într-o linie sau o rețea poate avea cauze sau poate genera consecințe într-o rețea vecină. [22]

2.4. Metoda ,,WHAT IF

Metoda se aplică proceselor relativ simple. Procesul este ,,inventariat începând de la materia primă până la produsul finit.

Se efectuează o examinare sistematică a desfășurării fiecărei operații folosind interogația ,,Ce se întâmplă dacă ? și sugerând un eveniment de început, o defectare din care decurge o secvență de evenimente nedorite.

Această metodă permite identificarea pericolelor, a consecințelor și a tehnicilor potențial capabile să reducă riscurile evidențiate prin analiză, toate acestea la un nivel cvasigeneral. [22]

2.5. Analiza prin arbore de defectări

2.5.1. Domeniu de aplicabilitate

Analiza prin arborele de defectări a fost din punct de vedere temporal prima metodă concepută în scopul realizării unei examinări sistematice a riscurilor.

Elaborată la începutul anilor 1960 de către compania americană Bell Telephone, metoda a fost experimentată pentru evaluarea siguranței sistemelor de tragere cu rachete.

Vizând determinarea înlănțuirilor cauzale și a combinațiilor de evenimente ce pot genera un eveniment nedorit de referință, analiza prin arborele de defectări este aplicată în prezent în numeroase domenii, cum sunt aeronautica, industria nucleară, industria chimică și petro – chimică etc.

Metoda poate fi utilizată și pentru analiza a posteriori a accidentelor produse, în acest caz evenimentul nedorit final fiind cunoscut, întrucât scenariul său de producere a fost deja observat. În această situație, metoda este denumită ,,analiza prin arborele cauzelor, obiectivul său fiind determinarea cauzelor reale ce au condus la producerea accidentului. [15] [16] [17] [22]

2.5.2. Principiul metodei

Analiza prin arborele de defectări este o metodă deductivă în care, pornind de la un eveniment de vârf (top) definit a priori, se caută cauzele sau modurile de defectare posibile la nivelul funcțional imediat inferior al sistemului. După ce s-au identificat, pas cu pas, disfuncționalitățile sistemului, trecând de la un nivel la altul imediat inferior se ajunge la nivelul cel mai de jos al sistemului. Cauzele la acest nivel sunt, de regulă, modurile de defectare ale componentelor, rezultatele fiind reprezentate grafic prin arborele de defectări, în baza căruia se realizează analiza cantitativă.

Prin parcurgerea etapelor de analiză se ajunge, în final, la evenimentele de bază (evenimente elementare) susceptibile să se afle la originea evenimentului nedorit de vârf.

Evenimentele de bază corespund în majoritatea cazurilor :

evenimentelor elementare, cunoscute și descrise în suficientă măsură pentru a nu mai fi necesară detalierea acestora. Probabilitatea lor de producere este cunoscută;

evenimentelor ce nu pot fi apreciate ca elementare, dar ale căror cauze nu vor fi analizate în continuare, întrucât sunt irelevante;

evenimentelor ale căror cauze vor fi analizate ulterior;

evenimentelor ce survin normal și în manieră recurentă în timpul funcționării echipamentului sau instalației. Indiferent de natura elementelor de bază identificate, analiza prin arborele de defectări este fundamentată pe următoarele principii :

respectivele evenimente sunt independente;

ele nu vor fi descompuse în elemente mai simple datorită absenței informațiilor, cunoștințelor sau fiindcă acest lucru este imposibil sau nesemnificativ;

frecvența sau probabilitatea de producere a evenimentelor de bază poate fi evaluată.

Astfel, analiza prin arborele de defectări permite identificarea succesiunii și combinațiilor de evenimente ce conduc la evenimentul de vârf definit.

Conexiunile dintre diferitele evenimente identificate se realizează prin intermediul părților logice (de tip ȘI, SAU). Simbolurile grafice specifice utilizate permit prezentarea rezultatelor analizei într-o structură arborescentă, convențiile de reprezentare fiind incluse în standardul CEI 61025 : 1990 ,, Analiza prin arborele de defectări.

Instrumentele matematice și statistice disponibile fac posibilă, cel puțin din punct de vedere teoretic, evaluarea probabilității de producere a evenimentului final în baza probabilităților asociate evenimentelor de bază identificate. [22]

Analiza unui eveniment nedorit prin arborele defectărilor se poate descompune în trei etape succesive :

definirea evenimentului nedorit de vârf;

elaborarea arborelui;

exploatarea arborelui defectărilor.

Ca și în cazul altor metode de analiză, este necesară o etapă preliminară de descriere a sistemului, etapă primordială ca importanță și care necesită o cunoaștere prealabilă a riscurilor.

2.5.3. Definirea evenimentului nedorit

Definirea evenimentului final, ce constituie obiectul analizei, reprezintă o etapă determinată pentru construcția arborelui de defectări. Cu cât mai exact este definit evenimentul de top, cu atât mai simplă va fi elaborarea arborelui. De altfel, fiind vorba de o metodă laborioasă, aplicarea sa se recomandă doar pentru cazul evenimentelor considerate a priori ca având un pronunțat caracter de criticitate.

În acest sens, aplicarea prealabilă a unor metode inductive (APR, AMDEC, HAZOP) permite identificarea evenimentelor ce pot fi reținute pentru o analiză prin arborele de defectări. Din perspectiva accidentelor majore pot fi luate în considerare evenimente de tipul emisiilor de gaze toxice sau inflamabile , riscul de producere a incendiilor sau al exploziilor. [22]

2.5.4. Elaborarea arborelui

Construirea arborelui de defectări vizează determinarea înlănțuirii evenimentelor ce pot conduce la evenimentul final analizat, până la determinarea tuturor cauzelor potențiale ce corespund evenimentelor elementare.

Elaborarea arborelui se derulează după algoritmul reprezentat în figura 2.1. La baza construcției arborelui se află studiul sistematic al cauzelor imediate, necesare și suficiente (INS). Este etapa cea mai ,,delicată, care trebuie parcursă de către o echipă pluridisciplinară. În vederea selectării evenimentelor intermediare, este important să se procedeze la o analiză pas cu pas pentru identificarea corectă a cauzelor directe și imediate ale evenimentului considerat, păstrând în atenție permanent întrebarea dacă respectivele cauze sunt și suficiente. Totodată, este necesară respectarea anumitor reguli supliment., în faza elaborării arborelui, și anume verificarea coerenței sistemului, adică :

defectarea tuturor componentelor induce defectarea sistemului;

funcționarea normală a tuturor componentelor induce starea de funcționare normală a sistemului;

atunci când sistemul este în ,,pană, luarea în considerare a unei noi defectări nu implică restabilirea funcționalității sistemului;

atunci când sistemul funcționează normal, înlăturarea unei defectări nu provoacă defectarea sistemului. Practica confirmă faptul că defectarea unei componente poate anula efectele unei defectări anterioare, asigurându-se astfel funcționarea sistemului.

Într-un astfel de caz (sistem non – coerent), cea de a doua componentă va fi considerată, în cadrul analizei, ca fiind în stare de funcționare în momentul producerii primei defectări:

confirmarea identificării corecte a evenimentelor de intrare în porțile logice, înainte de analiza cauzelor;

evitarea interconectării directe a două părți logice;

selectarea doar a cauzelor anterioare existenței evenimentului considerat. [22]

2.5.5. Avantaje și dezavantaje

Principalul avantaj al analizei prin arborele de defectări rezultă din faptul că permite luarea în considerare a combinațiilor de evenimente ce pot conduce la un eveniment nedorit final. Această posibilitate permite să se țină seama de analiza accidentelor trecute care arată că accidentele majore produse rezultă în majoritatea cazurilor în urma acțiunii combinate a mai multor evenimente, care luate separat nu ar fi fost capabile să conducă la consecințe catastrofale.

Întrucât vizează estimarea probabilității asociate evenimentelor ce generează un eveniment final, metoda permite să se obțină criterii de determinare a priorităților de prevenire a accidentelor potențiale.

Analiza prin arborele de defectări se concentrează pe un eveniment particular, aplicarea sa pentru un sistem complex putând deveni dificilă. În acest sens, se recomandă aplicarea prealabilă a metodelor inductive de analiză a riscurilor.

Se identifică astfel evenimentele grave ce vor constitui obiectul analizei prin arborele de defectări, în condițiile determinării cauzelor imediate, necesare și suficiente la nivelul elaborării arborelui. [16] [22]

2.6. Arbore de evenimente

2.6.1. Domeniu de aplicabilitate

Analiza prin arborele de evenimente a fost dezvoltată pentru evaluarea riscurilor în centralele nucleare, ulterior utilizarea sa extinzându-se în alte sectoare de activitate.

Fiind o metodă a cărei complexitate este comparabilă cu cea a analizei prin arborele de defectare, ea se aplică preponderent pentru subsisteme clar definite, reprezentând un instrument prețios pentru studiul sistemelor ce comportă numeroase dispozitive de securitate. Metoda este frecvent utilizată în analiza a posteriori, pentru explicitarea consecințelor observate ce decurg dintr-o defectare a sistemului. [16]

2.6.2. Principiul metodei

Spre deosebire de AAD, analiza prin arborele de evenimente (AAE) implică determinarea evenimentelor ce decurg în urma defectării unei componente sau a unei părți a sistemului. Pornind de la un eveniment inițiator sau o defectare de origine, analiza prin arborele de evenimente permite estimarea abaterii sistemului, luând în considerare în manieră sistematică funcționarea sau defectarea dispozitivelor de detecție, de alarmare, de prevenire, protecție sau intervenție.

Aceste bariere de securitate pot fi atât mijloace tehnice, cât și umane (intervenția operatorilor) sau organizatorice (aplicarea procedurilor). [16]

Figura 2.1. – Modul de elaborare al arborelui de defectări. [16]

În final, aplicarea acestor reguli în cadrul demersului de analiză conduce la construcția unui arbore având o structură de forma celei reprezentate în figura 2.2:

Figura 2.2 – Structura arborelui de defectări (VILLEMEUR, 1988). [16]

2.6.3. Modul de aplicare a metodei

Demersul general aplicabil pentru realizarea analizei prin arborele de evenimente implică parcurgerea următoarelor etape :

Definirea evenimentului inițiator;

Identificarea funcțiilor de securitate preventive;

Construirea arborelui;

Descrierea și exploatarea secvențelor de evenimente identificate.

În majoritatea cazurilor aceste funcții nu intervin simultan, fiind importantă stabilirea ordinii lor de aplicare, deci identificarea pragurilor limită la care va interveni fiecare funcție de securitate și a timpului necesar pentru aplicarea măsurilor. Se recomandă realizarea unui tabel cronologic al funcțiilor de securitate, tabel incluzând sistemele și echipamentele prevăzute pentru asigurarea funcțiilor respective.

În acest exemplu se presupune că aceeași sondă furnizează informațiile privind temperatura atât pentru alarmare, cât și pentru declanșarea automată a inhibiției reacției.

2.6.4. Avantaje și dezavantaje

Analiza prin arborele de evenimente este o metodă ce permite, pornind de la un eveniment inițiator, a înlănțuirii evenimentelor ce pot avea drept consecință un accident potențial. Metoda își găsește o aplicabilitate deosebită pentru studiul arhitecturii mijloacelor de securitate (prevenire, protecție, intervenție) existente sau aplicabile într-un sistem.

Pe de altă parte, dacă este utilizată fără discernământ în cazul sistemelor complexe, metoda devine foarte dificil de aplicat practic. [16]

Tabelul 2.7 Modelul tabelului de definire a funcțiilor de securitate [16]

2.7. Metoda ,,Nodul fluture’’

2.7.1. Domeniu de aplicabilitate

Metoda ,,Nodului Fluture’’ reprezintă o abordare de tip arborescent utilizată pe scară largă în țările europene (în principal, în Olanda) care posedă o abordare probabilistică a managementului riscurilor. Metoda Nodului Fluture se aplică în diferite sectoare industriale, de către întreprinderi cum este SHELL, care se află la originea conceperii și dezvoltării acestui instrument de analiză.

2.7.2. Principiul metodei

Nodul fluture reprezintă o metodă de analiză ce combină arborele de defectări și arborele de evenimente.

Punctul central al Nodului Fluture, denumit în continuare eveniment nedorit central (ENC), desemnează în general pierderea etanșării sau pierderea integrității fizice (descompunerea). Semnificațiile simbolurilor prezentate în model sunt redate în tabelul 2.8.

Partea stângă a Nodului Fluture reprezintă în fapt un arbore al cauzelor pierderii izolării, partea dreaptă vizând determinarea consecințelor evenimentului nedorit central printr-un demers analitic specific analizei prin arborele de evenimente.

În schema reprezentată în figura 2.3, barierele de securitate sunt simbolizate prin bare verticale, pentru a simboliza faptul că ele se opun dezvoltării scenariilor de producere a accidentelor. De fapt, în acest sistem de reprezentare, fiecare traseu ce conduce de la o defectare de origine (evenimentul indezirabil sau curent) la materializarea daunelor la nivelul țintelor (efecte majore) desemnează un scenariu particular de accident pentru același eveniment nedorit central. [16]

Figura 2.3 – Reprezentarea scenariilor de producere a accidentelor după modelul Nodului Fluture [16]

2.7.3. Modul de aplicare al metodei

Combinând arborele de defectare cu cel de evenimente, metoda Nodului Fluture trebuie aplicată cu aceleași precauții. Fiind vorba de un instrument complex, utilizarea sa este rezervată în general evenimentelor considerate critice care impun un nivel ridicat de control al riscurilor.

De regulă, Nodul Fluture este construit în urma unei analize inițiale efectuate cu ajutorul unor metode mai simple, de tipul Analizei Preliminare a Riscurilor. [16]

Semnificația simbolurilor utilizate în analiza prin metoda nodului fluture sunt prezentate în tabelul 2.8.

Tabelul 2.8 Semnificația simbolurilor utilizate în analiza prin metoda nodului fluture [16]

2.7.4. Avantaje și dezavantaje

Nodul Fluture oferă o imagine concretă și clară a scenariilor de producere a accidentelor ce pot surveni, pornind de la cauzele inițiale până la consecințele la nivelul țintelor identificate. Ca urmare, acest instrument permite evidențierea valorii barierelor de securitate destinate opririi dezvoltării scenariilor de accidentare.

Pe de altă parte, aplicarea metodei implică costuri ridicate și un timp îndelungat necesar. În consecință, recurgerea la această metodă se va face doar în cazurile în care este necesară un nivel ridicat de detaliere al analizei. Modul de abordare a securității variază pe întreaga durată a ciclului de viață al unui sistem om – mașină. Punctele de vedere evoluează în funcție de partenerii implicați: proiectant, angajator și utilizator. De asemenea, abordările existente de analiză a riscurilor nu se referă decât la primele două modele de securitate prezentate la începutul acestui capitol: modelul proiectantului și modelul angajatorului. Anumite condiții de exploatare „scapă” analizei riscurilor.

Comportamentul utilizatorilor modifică condițiile de utilizare ale sistemului. Diferența dintre comportamentul prognozat și comportamentul real nu este complet luată în considerare de către abordările actuale ale evaluării erorilor umane. Aceste diferențe constau esențial în încălcări ale prescripțiilor, fapt care permite punerea în discuție a principiilor măsurilor de securitate în serie, recomandate și/sau implementate în etapa de concepție – proiectare.

Metodele actuale nu iau în considerare decât erorile de bază (rateu, lapsus și greșeală). Pe de altă parte, evaluarea probabilistică a erorii umane este dificilă și aplicarea metodelor disponibile nu poate fi apreciată ca satisfăcătoare. O abordare calitativă și descriptivă pare mai judicioasă pentru evaluarea erorii umane, însă face mai dificilă integrarea rezultatelor analizei erorilor umane în analiza probabilistică a riscurilor asociate sistemului om – mașină.

Dintre metodele prezentate, Metoda Analizei Preliminare a Riscurilor (APR) este aplicabilă agenților chimici, putând fi utilizabilă în cazul substanțelor și preparatelor periculoase, precum si metoda HAZOP. [15] [16] [17] [18] [22]

CAPITOLUL III

STUDIU DE CAZ – EVALUAREA RISCURILOR DE ACCIDENTARE ȘI ÎMBOLNǍVIRE PROFESIONALǍ LA I.N.C.D.P.M. BUCUREȘTI

3.1. Relația risc – securitate

În termenii de specialitate, securitatea omului, lucrătorului în procesul de muncă este considerată ca fiind acea stare a sistemului de muncă în care este exclusă posibilitatea de accidentare și îmbolnăvire profesională.

În limbajul de zi cu zi, securitatea este definită prin situatia, modul de a fi la adăpost de orice pericol, iar riscul = posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, intr-un pericol potențial.

Dacă luăm în considerare sensurile uzuale ale acestor termeni, se poate defini securitatea ca starea sistemului de muncă în care riscul de accidentare și îmbolnăvire este zero. Deci, securitatea și riscul sunt două noțiuni abstracte si contrare, care se exclud reciproc.

În realitate, datorită trăsăturilor oricărui sistem de muncă, nu se pot atinge asemenea stări cu caracter de absolut. Nu există sistem în care să fie exclus complet pericolul potențial de accidentare sau îmbolnăvire; apare întotdeauna un risc „rezidual", fie și numai datorită imprevizibilității acțiunii omului. Dacă nu se fac intervenții corectoare pe parcurs, acest risc rezidual crește, pe măsură ce elementele sistemului de muncă se degradează prin „îmbătrânire". În consecință, sistemele pot fi caracterizate prin „ niveluri de securitate ", respectiv „ niveluri de risc ", ca indicatori cantitativi ai stărilor de securitate/risc. Definind securitatea ca o funcție de risc y = f(x), unde , se poate afirma că un sistem va fi cu atât mai sigur, cu cât nivelul de risc va fi mai mic și reciproc. Astfel, dacă riscul este zero, din relația dintre cele două variabile rezultă că securitatea tinde către infinit, iar dacă riscul tinde către infinit, securitatea tinde către zero (figura 3.1):

.

Figura 3.1 Relația risc – securitate [17]

În această conjunctură, în practică trebuie admise o limită de risc minim, respectiv un nivel al riscului diferit de zero, insă suficient de mic pentru a se considera că sistemul este sigur, cât și o limită de risc maxim care să fie echivalentă cu un nivel atât de scăzut de securitate, încât să nu mai fie permisă funcționarea sistemului. [17] [19] [26] [27] [29]

3.2. Noțiunea de risc acceptabil

Riscul a fost definit în literatura de specialitate în domeniul securității muncii prin probabilitatea cu care, într-un proces de muncă, intervine un accident sau o îmbolnăvire profesională, cu o anumită frecvență și gravitate a consecințelor.

Dacă admitem un anumit risc, putem să-l reprezentăm, în funcție de gravitatea și probabilitatea de producere a urmărilor, prin suprafața unui dreptunghi F1, dezvoltat pe verticală; rezultă că aceeași suprafață poate fi exprimată și printr-un pătrat F2 sau printr-un dreptunghi F3 extins pe orizontală ( figura 3.2 ).

În toate cazurile riscul este asemănător. În consecință, putem atribui unor cupluri gravitate – probabilitate diferite, același nivel de risc.

Dacă unim cele trei dreptunghiuri printr-o linie trasată prin vârfurile care nu sunt pe axele de coordonate, obținem o curbă cu alură de hiperbolă, care descrie legătura dintre cele două variabile: gravitate – probabilitate. Pentru reprezentarea riscului funcție de gravitate și probabilitate, standardul CEN-812/85 definește o astfel de curbă drept „curbă de acceptabilitate a riscului" (figura 3.3).

Figura 3.2 Reprezentarea grafică a echivalenței riscurilor caracterizate prin cupluri diferite de gravitate – probabilitate [17]

Figura 3.3 Curba de acceptabilitate a riscului [17]

Această curbă permite diferențierea între riscul acceptabil și cel inacceptabil. Astfel, riscul de a se produce un eveniment A, cu consecințe grave, dar frecvență foarte mică, situat sub curba de acceptabilitate, este considerat acceptabil, iar riscul evenimentului B, cu consecințe mai puțin grave, dar cu o probabilitate mai mare de apariție, ale cărui coordonate sunt deasupra curbei, este inacceptabil.

De exemplu, în cazul unei centrale atomice se vor lua astfel de măsuri încât riscul unui eveniment nuclear, la exemplul nostru – riscul evenimentului A – este caracterizat printr-o gravitate extremă a consecințelor, dar de o probabilitate de producere extrem de mică. Din cauza frecvenței foarte reduse de apariție, activitatea o vom considera sigură și riscul acceptat de societate. [17] [19] [26] [27] [29]

În schimb, dacă pentru riscul evenimentului B luăm ca exemplu accidentul rutier din activitatea unui conducător auto, deși acest tip de eveniment provoacă consecințe mai puțin grave decât un accident nuclear, probabilitatea de producere este atât de mare (frecvență foarte ridicată), încât locul de muncă al șoferului este considerat nesigur (risc inacceptabil).

Orice studiu de securitate are drept obiectiv stabilirea riscurilor acceptabile. O asemenea tratare a riscului ridică două probleme:

cum stabilim coordonatele riscului: cuplul gravitate – probabilitate;

ce coordonate ale riscului se vor alege pentru a separa zonele, suprafetele de acceptabilitate de cele de inacceptabilitate.

Pentru a le rezolva, premisa de la care s-a pornit în constituirea metodei de evaluare a fost relația risc – factor de risc.

3.3. Determinarea coordonatelor riscului

Existența riscului într-un sistem de muncă se datorează prezenței factorilor de risc de accidentare și îmbolnăvire profesională. Astfel, elementele cu ajutorul cărora poate fi caracterizat riscul (deci pot fi determinate coordonatele sale), sunt de fapt probabilitatea cu care acțiunea unui factor de risc poate conduce la accident și gravitatea consecinței acțiunii factorului de risc asupra victimei.

În concluzie, pentru evaluarea riscului, respectiv a securității, este necesară parcurgerea următoarelor etape:

identificarea tuturor factorilor de risc din sistemul pe care-l analizăm;

stabilirea consecințelor acțiunii asupra victimei, ceea ce înseamnǎ determinarea gravitǎții lor;

stabilirea probabilitǎții de acțiune a consecințelor asupra executantului;

atribuirea nivelurilor de risc in funcție de gravitatea și probabilitatea consecințelor acțiunii factorilor de risc.

a. Modelul teoretic al genezei accidentelor de muncă și bolilor profesionale elaborat în cadrul I.N.C.D.P.M. București, abordând sistematic cauzele acestor evenimente, permite elaborarea unei metodologii pentru identificarea tuturor factorilor de risc dintr-un sistem (Anexa 1). [15] [16] [17] [18] [19]

În condițiile unui sistem de muncă real, aflat în funcțiune, nu există suficiente resurse (de timp, financiare, tehnice etc.) pentru ca să se poată interveni simultan asupra tuturor factorilor de risc de accidentare și îmbolnăvire profesională. Chiar dacă ar exista, criteriul eficienței (atât în sensul restrâns, al eficienței economice, cât și al celei sociale) interzice o astfel de acțiune. Din acest motiv, nici în cadrul analizelor de securitate nu se justifică luarea lor integral în considerare. Din multitudinea factorilor de risc a căror înlănțuire se finalizează potențial cu un accident sau o îmbolnăvire, factorii care pot reprezenta cauze finale, directe, sunt cei a căror eliminare garantează imposibilitatea producerii evenimentului, deci devine obligatorie orientarea studiului asupra acestora.

b. Diferențierea riscurilor în raport cu gravitatea consecinței este ușor de realizat. Indiferent de factorul de risc și de evenimentul pe care-l poate genera, consecințele asupra executantului pot fi grupate după categoriile definite prin lege: incapacitate temporară de muncă, invaliditate și deces. Mai mult, pentru fiecare factor de risc se poate afirma cu certitudine care este consecința sa maximă posibilă. De exemplu, consecința maximă posibilă a electrocutării va fi întotdeauna decesul, în timp ce consecința maximă a depășirii nivelului normat de zgomot va fi surditatea profesională – invaliditate. Cunoscând tipurile de leziuni și vătămări, ca și localizarea potențială a acestora, în cazul accidentelor și bolilor profesionale, așa cum sunt ele precizate de criteriile medicale de diagnostic clinic, funcțional și de evaluare a capacității de muncă elaborate de Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (Anexa 2), se poate aprecia pentru fiecare factor de risc în parte la ce leziune va conduce in extremis, ce organ va fi afectat și, în final, ce tip de consecință va produce: incapacitate, invaliditate sau deces. La rândul lor, aceste consecințe se pot diferenția în mai multe clase de gravitate. De exemplu, invaliditatea poate fi de gradul I, II sau III, iar incapacitatea: mai mică de 3 zile (limita minimă stabilită prin lege pentru definirea accidentului de muncă), între 3 – 45 zile și între 45 – 180 zile. Ca și în cazul probabilității de producere a accidentelor sau îmbolnăvirilor, putem stabili și pentru gravitatea consecințelor mai multe clase, după cum urmează:

clasa 1: consecințe neglijabile (incapacitate de muncă mai mică de 3 zile);

clasa 2: consecințe mici (incapacitate cuprinsă între 3 – 45 zile, care necesită tratament medical);

clasa 3: consecințe medii (incapacitate 45 – 180 zile, tratament medical și spitalizare);

clasa 4: consecințe mari (invaliditate gradul III):

clasa 5: consecințe grave (invaliditate gradul II);

clasa 6: consecințe foarte grave (invaliditate gradul I);

clasa 7: consecințe maxime (deces).

c. Referitor la frecvență, este cunoscut că accidentul sau boala sunt evenimente aleatorii. Prin urmare, factorii de risc se vor diferenția între ei prin faptul că fiecare conduce cu o altă probabilitate la producerea unui accident sau a unei îmbolnăviri. De exemplu, probabilitatea de producere a unui accident datorită mișcării periculoase a organelor în mișcare ale unei foreze este diferită față de cea a producerii, la același loc de muncă, a unui accident datorită trăsnetului. [15] [16] [17] [19]

d. Având la dispoziție aceste două scale – de cotare a probabilității și a gravității consecințelor acțiunii factorilor de risc (Anexa 3) – putem să asociem fiecărui factor de risc dintr-un sistem un cuplu de elemente caracteristice, gravitate – probabilitate, pentru fiecare cuplu stabilindu-se un nivel de risc.

Pentru atribuirea nivelurilor de risc, respectiv de securitate s-a utilizat curba de acceptabilitate a riscului.

Mai întâi, deoarece gravitatea este un element mai important din punct de vedere al finalității protecției muncii, s-a admis ipoteza că are o incidență mult mai mare asupra nivelului de risc decât frecvența. În consecință, corespunzător celor 7 clase de gravitate s-au stabilit 7 niveluri de risc, în ordine crescătoare, respectiv 7 niveluri de securitate, dată fiind relația invers proporțională între cele două stări (risc – securitate).

Mg, p =

Reprezentînd grafic (figura 3.4) matricea în cadrul unui sistem de coordonate rectangulare obținem un dreptunghi a cărui bază (abscisa) o constituie mulțimea claselor de probabilitate, înălțimea (ordonata) – clasele de gravitate, iar suprafața sa: mulțimea nivelurilor de risc posibile:

De asemenea, cu ajutorul fiecăruia dintre cupluri descriem un dreptunghi care considerăm că figurează un risc; fiecărei microsuprafețe îi vom atribui un nivel de risc, astfel încât prin reuniune să obținem:

În figura 3.4. se găsește reprezentarea grafică a matricei cuplurilor de variabile gravitate – probabilitate (mulțimea nivelurilor de risc), unde g – este clasa de gravitate; p – clasă de probabilitate [15]

Observație: Din considerente practice, la construirea graficului s-au acceptat următoarele convenții:

atât pe axa Og, cât și pe axa Op, clasele corespunzătoare au fost figurate prin segmente egale, deși diferențele între gravitățile evenimentelor de la o clasă la alta, cât și intervalele de timp în cazul claselor de probabilitate, pe baza cărora s-au determinat, nu sunt egale;

pentru intervalele care reprezintă clasele de gravitate s-au folosit segmente cu lungime mai mare decât pentru cele care delimitează clasele de frecvență (11/2 – 1), tocmai datorită premisei că gravitatea are o pondere mult mai mare în dimensiunea riscului.

Figura 3.4 Reprezentarea grafică a matricei cuplurilor de variabile

gravitate – probabilitate (mulțimea nivelurilor de risc) [15]

Prin suprapunerea succesivă, în anumite condiții, a curbei de acceptabilitate a riscului asupra reprezentării obținute a mulțimii nivelurilor de risc s-a stabilit încadrarea cuplurilor pe niveluri de risc, așa cum se explicitează în continuare.

Menținând logica reprezentării prin segmente egale a claselor, rezultă că și curbele care delimitează nivelurile de risc trebuie să fie echidistante. [15] [16] [17] [19]

În consecință, împărțim diagonala mare a dreptunghiului care semnifică suma mulțimilor nivelurilor de risc în 7 segmente egale, prin care se vor trasa curbele.

Din relația risc – securitate definită se deduce imediat că nivelul 7 de risc reprezintă un nivel critic, la care securitatea sistemului este minimă. In zona de dincolo de această limită, securitatea tinde către zero, deci desfășurarea procesului de muncă nu mai poate avea loc, deoarece ea ar fi echivalentă cu producerea accidentului sau îmbolnăvirii.

Despre factorii de risc caracterizați prin cuplurile (6,6), (7,5), (7,6) se poate spune că ei vor conduce rapid și cu certitudine la producerea evenimentului extrem – decesul (pericol iminent).

Reglementările legislative si normative din majoritatea țărilor nu permit însă atingerea stadiului critic. Pentru aceasta, în general, se stabilesc pentru fiecare factor de risc fie limite maxime sub formă de valori, în cazul factorilor a căror formă de manifestare poate fi caracterizată prin elemente măsurabile, fie interdicții – factorii la care măsurătorile nu sunt posibile.

Respectivele norme corespund unui nivel de risc maxim acceptabil, care diferă de la o țară la alta, în funcție de condițiile economice și sociale.

Autorii metodei elaborate în cadrul I.N.C.D.P.M. București considerǎ cǎ pentru țara noastrǎ ar fi indicat ca nivelul de risc maxim acceptabil sǎ corespundǎ nivelului 3,5. Aceasta ar însemna în primul rând ca autorizarea de funcționare a agenților economici din punct de vedere al protecției muncii sǎ se acorde numai dacǎ evaluarea riscurilor la locurile de muncǎ confirmǎ nedepǎșirea acestui nivel.

Plecând de la premisele teoretice prezentate anterior, a fost elaboratǎ metoda de evaluare a riscurilor de accidentare și îmbolnǎvire profesionalǎ la locurile de muncă, metodǎ care va fi prezentată în continuare. [15] [16] [17] [19]

3. 4. Descrierea metodei

3.4.1. Scop și finalitate

Metoda elaboratǎ în cadrul I.N.C.D.P.M. București are ca scop determinarea cantitativă a nivelului de risc/securitate pentru un loc de muncă, sector, secție sau întreprindere, pe baza analizei sistemice și evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională.

Aplicarea metodei se finalizează cu un document centralizator (FIȘA DE EVALUARE A LOCULUI DE MUNCĂ), care cuprinde nivelul de risc global pe loc de muncă.

Fișa locului de muncă astfel întocmită constituie baza fundamentării programului de prevenire a accidentelor de muncă și îmbolnăvirilor profesionale pentru locul de muncă, sectorul, secția sau întreprinderea analizată.

3.4.2. Principiul metodei

Metoda in sine constă în identificarea tuturor factorilor de risc din sistemul analizat (loc de muncă) pe baza unor liste de control prestabilite și cuantificarea dimensiunii riscului pe baza combinației dintre gravitatea și frecvența consecinței maxim previzibile. [15] [16]

Nivelul de securitate pentru un loc de muncă este invers proporțional cu nivelul de risc.

3.4.3. Utilizatori potențiali

Metoda I.N.C.D.P.M. poate fi utilizată atât în faza de concepție și proiectare a locurilor de muncă, cât și în faza de exploatare. Aplicarea ei necesită însă constituirea de echipe complexe, formate din persoane specializate atât în securitatea muncii, cât și în tehnologia analizată (evaluatori + tehnologi).

În prima situație, metoda constituie un instrument util și necesar pentru proiectanți în vederea integrării principiilor și măsurilor de securitate a muncii în concepția și proiectarea sistemelor de muncă.

În faza de exploatare, metoda este utilă personalului de la compartimentele de protecție a muncii din întreprinderi pentru îndeplinirea următoarelor atribuții:

analiza pe o bază științifică a stării de securitate a muncii la fiecare loc de muncă;

fundamentarea riguroasă a programelor de prevenire.

3.4.4. Etapele metodei

Metoda cuprinde următoarele etape obligatorii:

definirea sistemului de analizat (loc de muncă);

identificarea factorilor de risc din sistem;

evaluarea riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională;

ierarhizarea riscurilor și stabilirea priorităților de prevenire;

propunerea măsurilor de prevenire. [15] [16] [29]

3.4.5. Instrumente de lucru utilizate

Etapele necesare pentru evaluarea securității muncii într-un sistem, descrise anterior, se realizează utilizând următoarele instrumente de lucru:

Lista de identificare a factorilor de risc;

Lista de consecințe posibile ale acțiunii factorilor de risc asupra organismului uman;

Scala de cotare a gravității și probabilității consecințelor;

Grila de evaluare a riscurilor;

Scala de încadrare a nivelurilor de risc, respectiv a nivelurilor de securitate;

Fișa locului de muncă – document centralizator;

Fișa de măsuri propuse.

Conținutul și structura acestor instrumente sunt prezentate în continuare, astfel:

Lista de identificare a factorilor de risc (Anexa 1) care este un formular care cuprinde, într-o formă ușor identificabilă și comprimată, principalele categorii de factori de risc de accidentare și îmbolnăvire profesională, grupate după criteriul elementului generator din cadrul sistemului de muncă (executant, sarcină de muncă, mijloace de producție și mediu de muncă).

Lista de consecințe posibile ale acțiunii factorilor de risc asupra organismului uman (Anexa 2) este un instrument ajutător în aplicarea scalei de cotare a gravității consecințelor. Ea cuprinde categoriile de leziuni și vătămări ale integrității și sănătății organismului uman, localizarea posibilă a consecințelor în raport cu structura anatomo-funcțională a organismului și gravitatea minimă – maximă generică a consecinței.

Scala de cotare a gravității și probabilității consecințelor acțiunii factorilor de risc asupra organismului uman (Anexa 3) este o grilă de clasificare a consecințelor în clase de gravitate și clase de probabilitate a producerii lor.

Partea din grilă referitoare la gravitatea consecințelor se bazează pe criteriile medicale de diagnostic clinic, funcțional și de evaluare a capacității de muncă elaborate de Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei. [15] [16] [17] [29]

În ceea ce privește clasele de probabilitate, în urma experimentărilor s-a optat în forma finală a metodei pentru adaptarea standardului Uniunii Europene, astfel încât în locul intervalelor precizate de acesta s-au luat în considerare următoarele:

– clasa 1 → frecvența evenimentului: o datǎ la peste 10 ani;

– clasa 2 → frecvența de producere: o dată la 5 –10 ani;

– clasa 3 → o dată la 2 – 5 ani;

– clasa 4 → o dată la 1 – 2 ani;

– clasa 5 → o dată la 1 an – 1 lună;

– clasa 6 → o dată la mai puțin de o lună.

Grila de evaluare a riscurilor (Anexa 4) este de fapt transpunerea sub formă tabelară a graficului din figura 1.5 b prezentată în capitolul precedent. Liniile din tabel sunt liniile claselor de gravitate din grafic, iar coloanele – coloanele claselor de probabilitate. Fiecare căsuță corespunde câte unui punct din grafic, de coordonatele g, p. Culorile diferite marchează secțiunile obținute în grafic prin trasarea curbelor de nivel. [15] [16] [17] [18]

Cu ajutorul grilei se realizează exprimarea efectivă a riscurilor existente în sistemul analizat, sub forma cuplului gravitate – frecvență de apariție.

Scala de încadrare a nivelurilor de risc/securitate a muncii (Anexa 5), construită pe baza grilei de evaluare a riscurilor, este un instrument utilizat în aprecierea nivelului riscului previzionat, respectiv a nivelului de securitate.

Scala cuprinde în fapt cele 7 zone din matricea Mg, p (capitolul 1), transformate în niveluri, numerotate de la 1 la 7 pentru nivelul de risc și de la 7 la 1 pentru nivelul de securitate.

În zona centrală a formularului sunt prezentate explicit elementele din submatricele delimitate, precum și elementele singulare corespunzătoare fiecărui nivel de risc, respectiv toate cuplurile gravitate – probabilitate aferente nivelurilor de risc.

Fișa de evaluare a locului de muncă (Anexa 6) care este documentul centralizator al tuturor operațiilor de identificare și evaluare a riscurilor de accidentare și/sau îmbolnăvire profesională. Ca urmare, acest formular cuprinde:

date de identificare a locului de muncă: unitatea, secția (atelierul), locul de muncă;

date de identificare a evaluatorului: nume, prenume, funcție;

componentele generice ale sistemului de muncă;

nominalizarea factorilor de risc identificați;

explicitarea formelor concrete de manifestare a factorilor de risc identificați

( descriere, parametri și caracteristici funcționale);

consecința maximă previzibilă a acțiunii factorilor de risc;

clasa de gravitate și probabilitate previzionată;

nivelul de risc.

Fișa de măsuri propuse (Anexa 7) care este tot un formular pentru centralizarea măsurilor de prevenire necesare de aplicat, rezultate din procesul de evaluare a locului de muncă studiat sub aspectul securității muncii. [15] [16] [17] [25]

3.5. Proceduri de lucru:

a. Constituirea echipei de analiză și evaluare

Primul pas în aplicarea metodei îl reprezintă constituirea unei echipe de analiză și evaluare. Aceasta va cuprinde obligatoriu specialiști în domeniul securității muncii și tehnologi, buni cunoscători ai proceselor de muncă analizate.

Înainte de începerea activității, membrii echipei trebuie să cunoască în detaliu metoda de evaluare, instrumentele utilizate și procedurile concrete de lucru. De asemenea, este necesară o minimă documentare prealabilă asupra locurilor de muncă și proceselor tehnologice care urmează să fie analizate și evaluate.

După constituirea echipei de analiză și evaluare, respectiv după însușirea metodei, se va trece la parcurgerea etapelor propriu-zise. [15] [16] [17]

b. Descrierea sistemului de analizat

În această etapă se efectuează o analiză detaliată a locului de muncă, urmărind:

identificarea și descrierea componentelor sistemului și modului său de funcționare: scopul sistemului, descrierea procesului tehnologic, a operațiilor de muncă, mașinile și utilajele folosite – parametri și caracteristici funcționale, unelte etc.;

precizarea în mod expres a sarcinii de muncă ce-i revine executantului în sistem (pe baza fișei postului, a ordinelor și deciziilor scrise, a dispozițiilor verbale date în mod curent etc.);

descrierea condițiilor de mediu existente;

precizarea cerințelor de securitate pentru fiecare componentă a sistemului, pe baza normelor și standardelor de securitate a muncii, precum și a altor acte normative incidente.

Informațiile necesare pentru această etapă se preiau din documentele întreprinderii (fișa tehnologică, cărțile tehnice ale mașinilor și utilajelor, fișa postului pentru executant, caiete de sarcini, buletine de analiză a factorilor de mediu, norme, standarde și instrucțiuni de securitate a muncii). O sursă complementară de informații pentru definirea sistemului o constituie discuțiile cu lucrătorii de la locul de muncă analizat. [15] [16] [17]

c. Identificarea factorilor de risc din sistem

În această etapă, esențială pentru calitatea analizei, se stabilește pentru fiecare componentă a sistemului de muncă evaluat (respectiv loc de muncă), în baza listei prestabilite (Anexa 1) ce disfuncții poate prezenta, în toate situațiile previzibile și probabile de funcționare. Pentru identificarea tuturor riscurilor posibile este deci necesară simularea funcționării sistemului și deducerea respectivelor abateri. Aceasta se poate face fie printr-o analiză verbală cu tehnologul, în cazul unor locuri de muncă relativ puțin periculoase, în care disfuncțiile accidentogene (sau generatoare de îmbolnăviri) sunt cvasievidente, fie prin aplicarea metodei arborelui de evenimente.

De asemenea, simularea se poate realiza concret, pe un model experimental sau prin procesare pe computer.

Indiferent de soluția adoptată, metodele de lucru sunt observarea directă și deducția logică. Pe cât posibil, se analizează toate erorile previzibile și probabile ale executantului în raport cu sarcina de muncă atribuită, sub forma omisiunilor și acțiunilor sale greșite, precum și impactul lor asupra propriei sale securități și asupra celorlalte elemente ale sistemului.

Identificarea factorilor de risc dependenți de sarcina de muncă se realizează, pe de o parte, prin analiza conformității dintre conținutul său și capacitatea de muncă a executantului căruia îi este atribuită, iar pe de altă parte, prin precizarea eventualelor operații, reguli de muncă, procedee de lucru greșite.

Factorii de risc identificați se înscriu în Fișa de evaluare a locului de muncă (Anexa 6), unde se mai specifică, în aceeași etapă, și forma lor concretă de manifestare: descrierea acestora și dimensiunea parametrilor prin care se apreciază respectivul factor (de exemplu, rezistența la apăsare, forfecare, greutate și dimensiuni, curba Cz etc.). [15] [16] [17] [23]

d. Evaluarea riscurilor

Pentru determinarea consecințelor posibile ale acțiunii factorilor de risc se utilizează lista din Anexa 2. Gravitatea consecinței stabilite se apreciază pe baza grilei din Anexa 3.

Informații importante pentru aprecierea cât mai exactă a gravității consecințelor posibile se obțin din statisticile accidentelor de muncă și bolilor profesionale produse la locul de muncă respectiv sau la alte locuri de muncă similare.

Pentru determinarea frecvenței consecințelor posibile se folosește scala din Anexa 3. Încadrarea în clasele de probabilitate se face după ce se stabilesc, pe bază statistică sau de calcul, intervalele la care se pot produce evenimentele (zilnic, săptămânal, lunar, anual etc.). Intervalele respective se transformă ulterior în frecvențe exprimate prin număr de evenimente posibile pe an.

Rezultatul obținut în urma procedurilor anterioare se identifică în Grila de evaluare a riscurilor (Anexa 4) și se înscrie în Fișa locului de muncă (Anexa 6). Cu ajutorul scalei de încadrare a nivelurilor de risc/securitate se determină apoi aceste niveluri pentru fiecare factor de risc în parte. Se obține astfel o ierarhizare a dimensiunii riscurilor la locul de muncă, ceea ce dă posibilitatea stabilirii unei priorități a măsurilor de prevenire și protecție, funcție de factorul de risc cu nivelul cel mai mare de risc.

Nivelul de risc global (Nr) pe locul de muncă se calculează ca o medie ponderată a nivelurilor de risc stabilite pentru factorii de risc identificați. Ca rezultatul obținut să reflecte cât mai exact posibil realitatea, se utilizează ca element de ponderare rangul factorului de risc, care este egal cu nivelul de risc.

În acest mod, factorul cu cel mai mare nivel de risc va avea și rangul cel mai mare. Se elimină astfel posibilitatea ca efectul de compensare între extreme, pe care îl implică orice medie statistică, să mascheze prezența factorului cu nivel maxim de risc. [15] [16] [17] [25] [29]

Formula de calcul al nivelului de risc global este următoarea:

unde:

Nr este nivelul de risc global pe loc de muncă;

ri – rangul factorului de risc „i”;

Ri – nivelul de risc pentru factorul de risc „i”;

n – numărul factorilor de risc identificați la locul de muncă.

Nivelul de securitate (NS) pe loc de muncă se identifică pe Scala de încadrare a nivelurilor de risc/securitate, construită pe principiul invers proporționalității nivelurilor de risc și securitate.

Atât nivelul de risc global, cât și nivelul de securitate se înscriu în Fișa locului de muncă (Anexa 6).

În cazul evaluării unor macrosisteme (sector, secție, întreprindere), se calculează media ponderată a nivelurilor medii de securitate determinate pentru fiecare loc de muncă analizat din componența macrosistemului (locurile de muncă similare se consideră ca un singur loc de muncă), pentru a se obține nivelul global de securitate a muncii pentru atelierul/secția/sectorul sau întreprinderea investigată – NS:

unde:

rp este rangul locului de muncă „ p ” (egal ca valoare cu nivelul de risc al locului);

n – numărul de locuri de muncă analizate;

Nsp – nivelul mediu de securitate a muncii pentru locul de muncă „ p ”. [15] [16] [17]

e. Stabilirea măsurilor de prevenire

Pentru stabilirea măsurilor necesare îmbunătățirii nivelului de securitate a sistemului de muncă analizat se impune luarea în considerare a ierarhiei riscurilor evaluate, conform Scalei de încadrare a nivelurilor de risc/securitate a muncii în ordinea:

7 – 1 dacă se operează cu nivelurile de risc;

1 – 7 dacă se operează cu nivelurile de securitate.

De asemenea, se ține seama de ordinea ierarhică generică a măsurilor de prevenire, respectiv:

măsuri de prevenire intrinsecă;

măsuri de protecție colectivă;

măsuri de protecție individuală.

Măsurile propuse se înscriu în Fișa de măsuri de prevenire propuse (Anexa 7).

Aplicarea metodei se încheie cu redactarea raportului analizei. Acesta este un instrument neformalizat care trebuie să conțină, clar și succint, următoarele:

modul de desfășurare a analizei;

persoanele implicate;

rezultatele evaluării, respectiv fișele locurilor de muncă cu nivelurile de risc;

interpretarea rezultatelor evaluării;

fișele de măsuri de prevenire.

3.6. Implementarea metodei

Pentru ca aplicarea metodei să conducă la cele mai relevante rezultate, prima condiție este ca sistemul ce urmează să fie analizat să fie un loc de muncă, bine definit sub aspectul scopului și elementelor sale. În acest mod se limitează numărul și tipul de interrelaționări potențiale ce urmează să fie investigate și implicit factorii de risc de luat în considerare.

O altă condiție deosebit de importantă este existența unei echipe de evaluare, complexă și multidisciplinară, care să includă specialiști în securitatea muncii, proiectanți, tehnologi, ergonomi, medici specialiști în medicina muncii etc., corespunzător naturii variate a elementelor sistemelor de muncă, dar și a factorilor de risc.

Conducătorul echipei trebuie să fie specialistul în securitatea muncii, al cărui rol principal va fi de armonizare a punctelor de vedere ale celorlalți evaluatori, în sensul subordonării și integrării criteriilor folosite de fiecare dintre ei scopului urmărit prin analiză: evaluarea securității muncii.

Un avantaj al metodei elaborate în cadrul I.N.C.D.P.M. București îl constituie faptul că aplicarea ei nu este limitată de condiția existenței fizice a sistemului de evaluat. Ea poate fi utilizată în toate etapele legate de viața unui sistem de muncă sau a unui element al acestuia: concepția și proiectarea, realizarea fizică, constituirea și intrarea în funcțiune, desfășurarea procesului de muncă. [15] [16] [17] [18] [23]

3.7. Modalități de utilizare a tehnologiei informației în aplicarea metodei și gestiunea computerizată a riscurilor

Aplicarea practicǎ a metodei de evaluare a riscurilor în sistemul de muncǎ este suficient de laborioasǎ, ca numǎr de informații care trebuie luate în considerare în cazul urmǎririi mai multor locuri de muncǎ, pentru a justifica folosirea tehnicilor moderne de prelucrare autonatǎ a datelor. Utilizarea calculatorului este posibilă datorită anumitor caracteristici ale metodei, respectiv:

procedura de lucru etapizată;

existența unui algoritm de calcul al nivelului de risc;

tipul de legături dintre variabilele luate în considerare la determinarea nivelului de risc.

Tehnica automată de calcul poate fi aplicată atât la evaluarea propriu-zisă a riscurilor, cât și la gestiunea computerizată a acestora în cadrul unității. În timpul evaluării propriu-zise utilizarea computerului este recomandabilă datorita constituirii unor bănci de date privind:

durata de viață a echipamentelor tehnice;

timpul de funcționare;

numărul de persoane expuse;

timpul de expunere;

statistica accidentelor de muncă și bolilor profesionale produse și utilizarea lor pentru a determina cu mai mare acuratețe clasele de probabilitate.

CAPITOLUL IV

POSIBILITĂȚI DE ÎMBUNĂTĂȚIRE A MODULUI DE EVALUARE A RISCURILOR LEGATE DE SECURITATE ȘI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ LA I.N.C.D.P.M. BUCUREȘTI

EVALUAREA RISCURILOR PENTRU SECURITATE ȘI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ LA LOCUL DE MUNCĂ „ELECTRICIAN INTRETINERE/REPARAȚII“ DIN CADRUL S.C. ORADEA TRANSPORT LOCAL S.A.

4.1. Procesul de muncă

Procesul de muncă are drept scop intretinerea, repararea, montarea si supravegherea instalatiilor electrice.

.

4.2. Elementele componente ale mediului de muncă evaluat – mijloace de producție

Mijloace de producție / echipamente de muncă:

Echipamente tehnice cu actionare electrica;

Contactori, intrerupatori;

Separatori, dispozitive de actionare a separatorilor;

Scari de lemn, scari metalice, prajini electroizolante;

mașină de polizat portabilă;

trusa scule electrician, trusa scule lacatus, aparate de masura si control;

franghii de ajutor, cabluri, lanterne de cap;

elemente conductoare-izolate si neizolate, tamburi cabluri/conductori, spray pentru inscriptionat si de rugina;

vopsele pe baza de ulei, solventi organici, benzina;

elemente de asamblare, lampi incandescente sau fluorescente;

consumabile specifice meseriei – sigurante auto, lamelare sau tubulare;

banc de lucru.

Sarcina de muncă

prezenta, conform programului stabilit prin R.O.I;

instruirea si precizarea sarcinilor de munca pentru ziua in curs;

verificarea echipei din punct de vedere al securitatii muncii si al cunostintelor tehnice necesare realizarii sarcinii de munca primite;

respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă și de PSI;

deplasarea la locul de interventie cu mijloace de transport auto;

verifica echipamentele electrice;

executa revizii la contactori, intrerupatori, sigurante, becuri, neoane;

verifica, reconditioneaza si inlocuieste perii, port-perii, impamantari la roti, rame-caroserie, verifica motoare de tractiune, generator, ventilator, motoare de usi, motorase stergator parbriz, instalatia de incalzire cabina vatman si din cupeu, masoara tensiunea la acumulatori, face probe;

transferarea materialelor de interventie si a echipamentelor la intoarcere de la locul unde s-a intervenit in magazia unitatii;

lucrari de sudare electrica, vopsire, inscriptionare;

raportarea rezultatelor interventiei;

executarea lucrarilor de inlocuire a sigurantelor si a becurilor sub tensiune in conditii de iluminare redusa;

curatenie la punctele de lucru.

c. Mediul de muncă

Executantul își desfășoară activitatea într-o incintă închisă ( hala) cat si afara, in curte sau pe traseul mijloacelor de transport;

iluminat natural și artificial;

ventilație naturală și artificială;

curenți de aer in hala,in permanenta cat si pe traseul de lucru;

vapori toxici de la solventii organici sau de la vapori de benzina, motorina;

aerosoli toxici de la spray-urile de vopsea sau de rugina;

pulberi pneumoconiogene;

radiatii UV la sudarea electrica;

nivel de iluminat scazut pe timp de noapte;

pozitie aplecata timp indelungat la efectuarea reparatiilor in canal sau culcat pe burta, pe sol, in cazul interventiilor pe traseu;

lucrul in traficul urban pe artere cu circulatie intensa;

lucrul in hale inchise, cu zgomot de la motoarele tramvaielor;

se executa si lucrari la inaltime, pe plafonul tramvaielor;

temperaturi scazute in anotimpul rece;

temperaturi foarte ridicate in timpul verii;

lucrul in aer liber indiferent de vreme si conditii atmosferice.

4.3. Factorii de risc identificați

Factori de risc proprii mijloacelor de producție

Factori de risc mecanic:

lovirea membrelor superioare la utilizarea uneltelor din dotare, organe de mașini în mișcare – prindere, antrenare de către polizor, mașina de gaurit etc.

lovire de către mijloacele de transport auto și motostivuitor la deplasarea prin incinta
fabricii;

rostogolire de piese cilindrice (semifabricate) neasigurate împotriva deplasărilor necontrolate;

cădere liberă de piese, scule, materiale poziționate incorect sau la manipularea manuală;

proiectare de corpuri la spargerea furtunurilor instalatiei hidraulice de ridicat, la spargerea discurilor abrazive sau taietoare, fragmentarea prin detensionare a izolatorilor ceramici;

contact direct al epidermei cu suprafețe periculoase (tăietoare, înțepătoare), capete de conductori, scule, suprafete nedebavurate;

contact direct cu suprafețe periculoase (tăietoare, înțepătoare).

surprinderea de catre arcul electric aparut spontan la instalatii sau echipamente electrice aflate sub tensiune;

electrocutare prin atingere directa a firului de contact, atingerea unor cabluri neizolate, deteriorate, izolatori crapati;

electrocutare prin atingere indirecta: deteriorarea circuitelor de legare la priza de impamantare;

taiere datorita spargerii tuburilor de neon, becuri, geamuri etc;

proiectare de așchii, material abraziv la operațiile de gaurire, polizare;

balansul cârligului podului rulant – lovire accidentală la deplasarea în incinta secției;

Factori de risc termic:

temperaturi extreme ale aerului -25° C iarna +40° C vara;

curenti de aer la lucrul in aer liber sau provocati de neetanseitati si deschiderea in mod repetat a usilor(uneori se lucreaza cu usile deschise);

temperaturi ridicate a elementelor metalice cu expunere directa la soare, contacte imperfecte cu incalzire locala (pana la 130 grade Celsius);

temperatura coborata a elementelor metalice atinse pe timpul iernii(scule, elemente de izolatie, etc);

calamitati naturale – seisme, inundatii, uragane etc;

Factori de risc electric:

electrocutare prin atingere directă, atingere indirectă, tensiune de pas;

electrocutare prin atingere directa a firului de contact, atingerea unor cabluri neizolate, deteriorate, izolatori crapati;

electrocutare prin atingere indirecta: deteriorarea circuitelor de legare la priza de impamantare;

Factori de risc chimic:

lucrul cu substanțe inflamabile – ulei.

lucrul cu sustante toxice – decapanti, substante de lipit;

lucrul cu sustante inflamabile: solventi, izolatii PVC, benzina etc;

B. Factori de risc proprii mediului de muncă

Factori de risc fizic:

curenți de aer favorizați de deschiderea ușilor și neetanșeitățile încăperii;

zgomot provenit de la locurile de muncă învecinate;

calamități naturale – seism;

pulberi pneumoconiogene în atmosfera locului de muncă (particule flux, pulberi metalice fine etc.).

Factori de risc chimic:

fum, gaze;

vapori toxici de la locurile de muncă învecinate.

C. Factori de risc proprii sarcinii de muncă

a. Conținut necorespunzător:

depozitarea materialelor ce urmează a fi montate (rame de rezistente, pantografe,) pe căile de acces din incinta secției.

b. Suprasolicitare fizică:

efort dinamic la manipularea maselor mari;

graba, efort sustinut in cazul creerii de ambuteiaje datorita defectarii mijloacelor de transport in comun

Suprasolicitare psihică:

suprasolicitarea atenției la mișcările repetitive de ciclu scurt.

D. Factori de risc proprii executantului

Acțiuni greșite:

executarea de operații neprevăzute în sarcina de muncă;

montarea sigurantelor fara a verifica dace este sau nu tensiune;

apropierea la o distanta mai mica decat cea admisa prin norme de pozitile aflate sub tensiune sau demontarea ingradirilor;

neverificarea miloacelor de protectie electroizolante (indicatori de tensiune) si a mijloacelor individuale de protectie electroizolante (cizme si manusi);

lucrul fără rabatarea ecranelor și dispozitivelor de protecție;

cadere de pe vagon, de pe stalpi, etc;

efectuarea de operații de remediere a instalațiilor electrice ale vagoanelor aflate sub tensiune ;

lucrul cu scule uzate – clești, pânză debitat, dornuri, ciocane, chei etc.;

deplasări, staționări în zone periculoase: pe căile de acces auto, sub sarcina mijloacelor de ridicat, sub vagoanele de tramvai aflate in mers, pe direcția de degajare a țunderului etc.;

cădere la același nivel prin alunecare, împiedicare, dezechilibrare.

b. Omisiuni:

omiterea operațiilor care-i asigură securitatea la locul de muncă;

neutilizarea echipamentului individual de protecție și a celorlalte mijloace de protecție din dotare.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Studiu Privind Evaluarea Si Managementul Riscurilor (ID: 129955)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Studiu Privind Evaluarea Si Managementul Riscurilor

Copyright Notice

Procedura de Retragere din Societate

Sursе Dе Cοnsacrarе Si Prοtеctiе a Drеpturilοr Οmului In Cadrul Cοnsiliului Еurοpеi

Drepturile Si Libertatile Omului In Iudaism

Contractul Colectiv de Munca, Modificare, Incetare, Suspendare

Cercetarea Criminalistica a Locului Faptei In Cazul Omorului Savarsit cu Arme de Foc

Curtea Constitutionala Garantul Suprematiei Constitutiei Romaniei

Copyright Notice

Similar Posts