Spalarea Banilor Si Implicatiile Sale la Nivel National Si European

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………………………………………..p. 1

Capitolul I. Considerații introductive privind evoluția fenomenului de spălare a banilor și etapele pe care le parcurge acesta……………………………………………………..p. 5

Secțiunea 1. Noțiunea de ,,spălare de bani” și evoluția fenomenului………………p. 5

Secțiunea 2. Etapele pe care le parcurge spălarea banilor……………………………p. 22

2.1. Plasarea………………………………………………………………………………p. 26

2.2. Stratificarea………………………………………………………………………….p. 32

2.3. Integrarea…………………………………………………………………………….p .34

Capitolul II. Cadrul juridic european privind combaterea spălării banilor……..p. 44

Secțiunea 1. Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, adoptată la 20 decembrie 1988, la Viena……………………………..p. 55

Secțiunea 2. Declarația de principiu a Comitetului de la Bâle………………………p. 58

Secțiunea 3. Convenția Consiliului Europei cu privire la spălarea, urmărirea, reținerea și confiscarea produselor provenite din infracțiuni, deschisă spre semnare la 8 noiembrie 1990 la Strasbourg……………………………………………………………………………p. 60

Secțiunea 4. Directiva Consiliului Comunității Europene cu privire la folosirea sistemului financiar în scopul spălării banilor nr. 91/308, adoptată la Luxemburg la 10 iunie 1991………………………………………………………………………………………………………p. 61

Secțiunea 5. Directiva nr. 2001/97/CE a Parlamentului European și a Consiliului European, din 4 decembrie 2001, care a modificat Directiva nr. 91/308/CEE din 10 iunie 1991, cu privire la prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării de capitaluri………………………………………………………………………………………………………..p. 63

Secțiunea 6. Convenția Consiliului Europei cu privire la spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii, din 1990…………………………………p. 69

Secțiunea 7. Conferința internațională asupra prevenirii și a controlului spălării de bani și a utilizării produsului crimei, Italia (Roma 18-20 iunie 1994.)…………………..p. 70

Secțiunea 8. Conferința ministerială mondială asupra criminalității transnaționale organizate și al 9-lea Congres al Națiunilor Unite pentru prevenirea crimei și a tratamentului delincventului Egipt (Cairo, 29 aprilie – 8 mai 1995)………………………p. 70

Secțiunea 9. Convenția privitoare la lupta împotriva corupției în tranzacțiile internaționale (17 decembrie 1997)……………………………………………………………………p. 71

Secțiunea 10. Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, din 12 decembrie 2000, ratificată de Parlamentul României la 16 oct. 2002 prin Legea nr. 565/2002…………………………………………………………………………………..p. 72

Secțiunea 11. Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului………………………………………………………………………..p. 74

Secțiunea 12. Directiva 2006/70/CE a Comisiei din 1 august 2006 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește definiția „persoanelor expuse politic” și criteriile tehnice de aplicare a procedurilor simplificate de precauție privind clientela, precum și de exonerare pe motivul unei activități financiare desfășurate în mod ocazional sau la scară foarte limitată…………………………………………………………………………………………………p. 80

Secțiunea 13. Directiva 2007/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, de modificare a Directivelor 97/7/CE, 2002/65/CE, 2005/60/CE și 2006/48/CE și de abrogare a Directivei 97/5/CE…………………………………………………………………………………………..p. 83

Secțiunea 14. Directiva 2009/110/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind accesul la activitate, desfășurarea și supravegherea prudențială a activității instituțiilor emitente de monedă electronică, de modificare a Directivelor 2005/60/CE și 2006/48/CE și de abrogare a Directivei 2000/46/CE……p. 89

Secțiunea 15. Directiva 2010/78/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24  noiembrie 2010 de modificare a Directivelor 98/26/CE, 2002/87/CE, 2003/6/CE, 2003/41/CE, 2003/71/CE, 2004/39/CE, 2004/109/CE, 2005/60/CE, 2006/48/CE, 2006/49/CE și  2009/65/CE cu privire la competențele Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), ale Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaționale) și ale Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și  piețe)..p. 92

Secțiunea 16. Grupul de Acțiune Financiară Internațională (GAFI)……………..p. 93

Secțiunea 17. Grupul EGMONT………………………………………………………………p. 96

Capitolul III. Cadrul juridic național privind combaterea spălării banilor………p. 97

Secțiunea 1. Legea nr. 21/1991 și Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor…………………………………………………………………….p. 97

Secțiunea 2. Alte acte normative care fac referire la

faptele de spălare a banilor………………………………..…………………..p. 103

Secțiunea 3. Analiza infracțiunii de spălare de bani………………………….p. 105

Secțiunea 4. Nerespectarea dispozițiilor legale de

către personalul ONPCSB…………………………………………………………………….p. 145

Secțiunea 5. Practică judiciară relevantă în domeniu………………………………..p. 148

Secțiunea 6. Aspecte de drept comparat relative la

combaterea spălării banilor…………………………………………………..p. 162

Capitolul IV. Tipologii de spălare a banilor specifice României și UE……………p. 173

Secțiunea 1. Infracțiuni generatoare de spălare de bani în România……………p. 173

Secțiunea 2. Infracțiuni generatoare de spălare de bani în UE……………………p. 193

Capitolul V. Concluzii………………………………………………………………………………….p. 221

Bibliografie………………………………………………………………………………………………….p. 228

Abrevieri

alin. – alineat(ul)

art. – articol(ul)

B.C.E. – Banca Centrală Europeană

C.E. – Comunitățile Europene

C.E.E. – Comunitatea Economică Europeană

C.I.J.C.E. – Curtea Internațională de Justiție a Comunităților Europene

C.pen. – Codul Penal

etc. – etcetera

EUR – euro

ex. – exemplu

F.M.I. – Fondul Monetar Internațional

G.A.F.I. – Grupul de Acțiune Financiară Internațional

H.G. – Hotărârea Guvernului

I.T. – Tehnologia Informației

kg. – kilogram

lit. – litera

nr. – numărul

O.G. – ordonanța Guvernului

O.N.P.C.S.B. – Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor

O.N.U. – Organizația Națiunilor Unite

O.U.G. – ordonanța de urgență a Guvernului

S.A.T. – Sisteme alternative de transmitere

S.U.A. – Statele Unite ale Americii

T.V.A. – Taxa pe valoare adăugată

U.E. – Uniunea Europeană

U.I.F. – Unitate de Informații Financiare

U.S.D. – dolari americani

INTRODUCERE

Tema supusă cercetării, ,,Spălarea banilor și implicațiile sale la nivel național și european”, prezintă interes din punct de vedere științific și este de extremă actualitate, având în vedere faptul că infracțiunea de spălare a banilor a fost introdusă relativ recent în peisajul infracțiunilor din țara noastră, mai precis în anul 1999 prin adoptarea Legii nr. 21/1999.

Cercetarea acestei teme se impune din mai multe considerente.

În primul rând, atât la nivel național, cât și internațional, în ultimii ani, s-a observat o creștere alarmantă a ratei de comitere a acestei infracțiuni, ea însăși având caracter transnațional. Acest fapt a fost posibil mai ales datorită faptului că în prezent este foarte ușor să se efectueze transferuri rapide de bani electronici prin intermediul sistemului bancar din întreaga lume.

În al doilea rând, cunoașterea în profunzime a acestui tip de infracțiune și înțelegerea mecanismului de comitere, care este greu de probat de către organele judiciare competente, ne dă posibilitatea de a stabili cu exactitate, de a identifica mult mai ușor originea ilicită a banilor spălați, știut fiind faptul că situația premisă în cazul săvârșirii acestei infracțiuni este reprezentată de comiterea unor infracțiuni foarte grave, precum: traficul de droguri, de persoane, infracțiunile informatice, infracțiunile săvârșite cu cărți de credit, falsificarea de monede sau alte valori, proxenetismul etc.

Sistemul financiar-bancar este esențial pentru orice stat, deoarece funcționarea și evoluția economiei se află în raport de dependență față de protejarea instituțiilor financiare prin intermediul unor instrumente juridice eficiente împotriva faptelor de spălare a banilor proveniți din săvârșirea de infracțiuni.

În al treilea dar nu în ultimul rând, analizând literatura de specialitate, suntem de părere că lucrarea de față constituie una dintre puținele încercări de analiză a implicațiilor pe care le presupune spălarea banilor la nivel național și european.

În susținerea demersului nostru am considerat necesar să debutăm cu prezentarea evoluției fenomenului spălării banilor, accentuând ideea că această infracțiune este una deosebit de gravă, cu implicații la nivel mondial, fiind sursa principală de finanțare a actelor de terorism.

Acest aspect este foarte important de înțeles încă de la început ținându-se cont de evenimentele care s-au petrecut pe plan internațional în ultimii ani și care periclitează societatea în întregul ei.

Am dorit prin ideile prezentate să accentuăm faptul că spălarea banilor este aproape întotdeauna asociată cu criminalitatea organizată și că, deși noțiunea de ,,spălare a banilor” este folosită frecvent la nivel mondial, faptele de spălare a banilor nu sunt în prezent reglementate corespunzător.

Grupurile infracționale organizate, prin modul lor de structurare, prin flexibilitatea și capacitatea deosebită de infiltrarea mediilor decizionale, constituie unul dintre cele mai mari pericole pentru societatea contemporană.

Argumentele pe care le vom aduce în sprijinul acestei opinii se referă, printre altele, la faptul că statele interesate de prevenirea și sancționarea acestor fapte au concepții și reglementări diferite cu privire la conținutul ,,fenomenului spălării banilor”.

Cu toate că au concepții diferite asupra fenomenului, totuși au și un punct de vedere comun, acela de a recunoaște că spălarea banilor proveniți din săvârșirea de infracțiuni este o practică foarte dăunătoare oricărui stat și sistemului financiar, în general.

Analiza pe care o vom întreprinde este una de la general la particular, focalizată pe reglementarea infracțiunii de spălare a banilor din dreptul românesc.

Incriminarea acestei fapte în sistemul nostru de drept are o istorie normativă scurtă care debutează cu momentul adoptării Legii nr. 21/1999, lege care a fost abrogată în anul 2002 prin Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, în prezent în vigoare.

Pentru a înlesni înțelegerea mecanismului de implementare în legislația noastră a prevederilor directivelor europene în domeniu considerăm, necesară prezentarea similitudinilor existente în descrierea conținutului legal al infracțiunii de spălare a banilor în Legea nr. 21/1999 și în Legea nr. 656/2002.

În sprijinul acestui obiectiv vom prezenta, într-un capitol distinct, în ordine cronologică, principalele acte normative internaționale care conțin dispoziții referitoare la prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de spălare a banilor, precum și aspectele de drept comparat relevante în materie.

Am avut în vedere legislațiile unor state cu tradiție pe linia sancționării spălării banilor, precum: Italia, Germania, Franța, Spania, Elveția și Anglia.

Având în vedere opiniile exprimate în doctrină cu privire la modalitățile intenției, vom cerceta acest aspect, în cadrul analizei condițiilor preexitente și a conținutului constitutiv al infracțiunii, susținându-ne opiniile formulate cu exemple din practica judiciară.

Ultima parte a lucrării a fost acordată concluziilor. Acest capitol își justifică necesitatea datorită existenței permanente a lacunelor și imperfecțiunilor normelor legislative care reglementează domeniul combaterii spălării banilor.

Pentru atingerea obiectivelor arătate mai sus s-a folosit o metodologie a cercetării științifice adecvată domeniului studiat, compusă din metodele de cercetare științifică pretabile. Astfel, au fost folosite analiza bibliografică, metoda inductivă, metoda deductivă, metoda comparativă, explicația cauzală, studiul de caz.

Mijloacele avute în vedere au fost diferitele surse bibliografice menționate la sfârșitul lucrării, încercându-se pe cât posibil ca data publicării acestora să fie una cât mai recentă, cu toate că în materie juridică au fost utilizate fără rezerve și unele lucrări de referință, cu maximă stabilitate în materia concepțiilor de drept penal.

Lucrarea își găsește aplicabilitatea la nivel doctrinar, constituind material de studiu pentru juriști, studenții facultăților cu profil juridic sau pentru oricare altă persoană interesată.

Capitolul I. Considerații introductive privind evoluția fenomenului de spălare a banilor și etapele pe care le parcurge acesta

Secțiunea 1. Noțiunea de ,,spălare de bani” și evoluția fenomenului

Globalizarea accentuată a piețelor lumii și interdependențele existente între economiile naționale au favorizat dezvoltarea economiei mondiale, dar și a crimei organizate transnaționale și terorismului. Creșterea neîncetată a volumului capitalurilor obținute în urma activităților specifice crimei organizate a determinat o creștere a necesității reciclării acestor fonduri, astfel încât s-a ajuns la situația îngrijorătoare ca liderii lumii interlope și operatorii implicați în spălare de bani să poată controla și influența în unele țări ale lumii sectoare importante din economie, finanțe, politică și administrație, amenințând suveranitatea statelor și stabilitatea sistemelor financiare, inclusiv pe cele supranaționale.

Când instituțiile financiare sunt folosite de grupările criminale pentru a spăla banii proveniți din săvârșire de infracțiuni, ele sunt supuse unor riscuri și pagube mari privind reputația și integritatea. Dacă instituțiile financiare sunt controlate de crima organizată, integritatea operațiunilor întregului sistem financiar este compromisă.

Fenomenul de spălare a banilor a apărut ca o consecință logică a existenței unei criminalități orientate spre profit, în principal în societățile dezvoltate economic, dotate cu sisteme financiar bancare evoluate.

Obținerea de beneficii cât mai mari din activitățile ilicite constituie principalul scop al oricărei organizații criminale, indiferent de structura organizatorică a acesteia și de raza de acțiune internă sau internațională — ori de normele și de regulile de funcționare stabilite.

Operațiunile de spălare a banilor murdari constituie obiectul final al activității criminale organizate și formează ultima etapă a unei succesiuni de acte și fapte criminale, în care importante sume obținute din traficul de droguri, prostituție și proxenetism, comerțul ilegal cu arme, contrabandă, traficul de opere de artă din patrimoniul cultural național și universal, omorul la comandă și actele teroriste plătite, vânzarea de copii sau organe umane pentru transplant, pornografia, jocurile de noroc, înșelăciunile și alte activități ilegale sunt transformate prin sistemul financiar-bancar sau alte afaceri legale, în bani "curați". Infractorii trebuie să spele banii din două motive: în primul rând, însăși urma banilor poate să devină o probă și, în al doilea rând, banii pot deveni ținta urmăririlor și a confiscărilor.

Pentru asigurarea unei aparențe de proveniență legală a acestor sume de bani realizate de organizațiile criminale se constituie și funcționează, pe lângă economia națională și comerțul mondial realizat de statele lumii, o imensă economie subterană, un spațiu economic financiar și bancar secret care se dezvoltă permanent și ajunge să reprezinte procente semnificative din produsul intern brut.

Spălarea banilor este o expresie de origine americană care desemnează reinvestirea în afaceri licite a banilor obținuți din afaceri ilicite, utilizându-se în acest scop circuite financiare interne și internaționale complexe.

Termenul de spălare a banilor provine din Statele Unite unde se pare că a fost “inventat” în jurul anilor 1920 când bandele stradale conduse de oameni ca Al Capone sau Bugsy Moran începuseră să caute o explicație legitimă a banilor pe care îi obțineau din activitățile infracționale.

Pentru a-și realiza aceste scopuri, bandele din acea vreme începeau mici afaceri, de regulă spălătorii publice sau spălătorii de autoturisme, de unde, se pare, provine și termenul de “spălare” a banilor; erau, de asemenea, folosite și alte afaceri precum companiile de vânzare a automatelor (de cafea, dulciuri sau țigări) ce serveau cu succes intereselor acestora. Esențial era să amestece banii ilegali cu cei legali, iar totul să fie declarat ca profit al afacerii de acoperire.

Procedând astfel, banii erau îndepărtați (practic) din zona infracțiunii, ascunși în conturile unei afaceri legale și apoi repuși în circulație ca venituri ale unei firme. Acest proces rămâne și astăzi nucleul majorității strategiilor de spălare a banilor, indiferent de complexitatea lor.

Lato sensu, spălarea banilor presupune încercarea de a ascunde originea ilicită a produselor infracțiunilor și crearea unei aparențe de legalitate a acestora.

Spălarea de bani este un fenomen în continuă dezvoltare, o noutate în peisajul criminalității globale: noile tehnici care sunt folosite în operațiunile de spălare a banilor sunt tot mai sofisticate. Astfel se asigură, în mod continuu, fluxul de capital necesar organizațiilor criminale de a cumpăra protecția, prin coruperea oficialilor guvernamentali și a membrilor autorităților de aplicare a legii. Globalizarea și diversificarea formelor de criminalitate organizată sunt atuuri pentru grupările infracționale, care sunt abile în a folosi în mod eficient instrumentele financiare de investiții, apelând la operațiuni specifice spălării de bani. Infractorii se ascund în spatele unui complex de tranzacții, care includ transferuri internaționale, dispersate în sume mici și pe numele altor persoane, beneficiind de experți bancari, contabili, brokeri, notari sau avocați; astfel se afectează în mod direct liberul acces la investiții, afectează piața muncii legale, desfacerea, consumul dar și producția propriu-zisă.

Denumirea sub care este cunoscută în viața juridică, adică „spălarea banilor” nu exprimă complet diversitatea și complexitatea actelor prin care o persoană își ia măsuri să dea o aparență de legalitate valorilor obținute prin infracțiune spre a le pune mai ușor în circulație. Formula are mai mult un caracter metaforic, deoarece, în fapt, activitatea infracțională se poate desfășura sub forma spălării banilor lichizi, a obiectelor (bunuri mobile sau imobile) a actelor juridice și a drepturilor asupra bunurilor, în general asupra oricărei valori care prezintă interes economic și care pot proveni din infracțiune, valori pe care făptuitorul are interesul să le ascundă sau să le convertească în alte valori pentru a șterge urmele provenienței lor ilicite și a putea fi puse în circulație cu o aparență de legalitate. De aceea, unii autori au și propus înlocuirea expresiei de mai sus prin aceea de „spălarea produsului infracțiunii” ori „spălarea valorilor rezultate din infracțiune”, sintagme folosite și în unele documente internaționale și care poate sunt mai corespunzătoare realităților menționate.

După părerea noastră însă, sintagmele propuse deși poate corecte nu sunt așa de expresive ca cea de „spălarea banilor” (și care subînțelege curățirea banilor murdari sau negri, pentru a-i face apți să circule în societate fără stigmatul sursei ilicite din care provin). Pentru acest motiv al expresivității ei am sugera să se rămână la această expresie așa cum atunci când ne referim la un act normativ care emană de la un legiuitor spunem numai o parte din adevăr deoarece un legiuitor în sensul unei persoane fizice care elaborează acte normative nu există, orice lege fiind produsul unor eforturi concomitente a numeroase persoane care efectuează ante-proiectul, proiectul, care discută proiectul în cadrul organelor legislative, îl adoptă, asigură promulgarea și publicarea legii.

Pe de altă parte dacă am opta pentru denumirea de spălare a produsului infracțiunii am lăsa să se înțeleagă că numai asemenea bunuri ar trebui să fie susceptibile de confiscarea specială, și anume când este vorba de produsul fizic sau juridic al infracțiunii, deși în fapt confiscarea specială operează și când bunurile au fost date pentru a determina săvârșirea infracțiunii sau a răsplăti pe infractor ori au fost dobândite în orice mod prin săvârșirea infracțiunii.

Adăugăm la aceasta și faptul că în legislația și doctrina penală din multe țări se folosește frecvent denumirea de spălarea banilor pentru această infracțiune (de exemplu, în legea penală germană și în doctrină se folosește expresia „Geldwäsche” (spălarea banilor), în cea spaniolă „Lavado de capitales” (spălarea capitalurilor), în cea franceză „Blanchiment d’argent” chiar dacă în definirea conținutului infracțiunii autorii ca și legea se referă atât la bani, cât și la alte produse, foloase ale infracțiunii.

Incriminarea modernă a infracțiunii de spălare a banilor are în vedere fapte care în trecut au fost ignorate de legiuitor, acesta considerându-le normale, firești, orice infractor făcând tot posibilul să împiedice descoperirea faptei comise. Actele de ascundere sau disimulare a produsului unei infracțiuni erau incriminate în trecut numai dacă erau comise de o altă persoană (tăinuitor) și numai dacă dintr-o asemenea activitate ar fi rezultat pentru tăinuitor sau pentru altul un folos material. De asemenea, erau incriminate actele de favorizare de către un terț a unui infractor pentru ca acesta să-și asigure folosul infracțiunii, ca și actele de nedenunțare din partea unei persoane (alta decât autorul infracțiunii nedenunțate) a unor infracțiuni.

Legiuitorul modern prin incriminarea faptelor de spălare a banilor, abandonează soluția de mai sus, astfel că, autorul infracțiunii principale este el însuși sancționat dacă denaturează probele legate de propria faptă, deoarece ascunzând bunurile obținute prin infracțiune împiedică organele judiciare să descopere o probă hotărâtoare în dovedirea vinovăției sale. Ceea ce în trecut era evaluat ca firesc din partea infractorului (să se ascundă pe el, cât și produsele ilicite deținute spre a nu fi descoperit de către autorități), prin noua incriminare, autorul este sancționat atât pentru infracțiunea principală comisă (când autoritățile reușesc să probeze vinovăția infractorului, chiar făcând abstracție de ascunderea bunului sustras, soluție adoptată de cele mai multe legislații), cât și ulterior, pentru infracțiunea de spălare, implicit de împiedicare a bunei desfășurări a activității justiției.

Un paradox al acestei infracțiuni îl constituie și faptul că este urmărită și pedepsită o activitate subsidiară, derivată, corelativă, în trecut ignorată numai pentru că este mai ușor de descoperit și de sancționat, decât ca eforturile autorităților să se îndrepte spre descoperirea și probarea infracțiunilor principale din care provin valorile care se încearcă a fi spălate și puse în circulație în această formă.

În zilele noastre, datorită libertății sociale, dreptul nu se mai impune doar ca o construcție abstractă, ci a fost creat pentru a regla modul de funcționare a relațiilor interumane, astfel că a apărut dreptul penal al afacerilor ca o necesitate de a proteja împotriva fraudelor, dar și ca urmare a pericolului pe care-l reprezintă infracționalitatea în afaceri pentru puterea de stat.

De asemenea, trecerea la societatea informatizată, printr-o expansiune fără precedent a sistemelor informatice, a constituit o altă premisă, care a favorizat circulația capitalurilor, astfel că orice operator poate obține informații referitoare la cotațiile valutare sau fluctuațiile prețurilor pe marile piețe de capital, putând comanda prin intermediul rețelelor informatice orice operații și tranzacții, din diverse zone ale lumii. Cu toate că banii de hârtie și monedele încă mai circulă, cele mai multe tranzacții monetare implică transferurile electronice, rețeaua informatică mondială fiind folosită atât pentru efectuarea unor tranzacții financiare tradiționale, însă ultrarapide și extrem de greu de urmărit, cât și pentru introducerea conceptului de „bani electronici”. Pe calea unui protocol complex implementat în rețeaua de calculatoare, banii obișnuiți sunt transformați în monedă virtuală, tranzacțiile încheiate ulterior fiind imposibil de urmărit, asigurându-se un caracter anonim absolut.

Sofisticatul mecanism de făcut și spălat bani murdari funcționează, în cele mai multe cazuri, cu sprijinul, consultanța și expertiza specialiștilor din domeniul financiar-bancar, al investițiilor și bursei. Spălarea banilor se desfășoară la limita de demarcație dintre activitățile licite și cele ilicite.

Noțiunea de „spălare a banilor” a apărut destul de recent în vocabularul specialiștilor din domeniul politic, economic și juridic, deși practica de a ascunde natura sau existența unor valori, a căror proveniență era ilicită sau cel puțin dubioasă era cunoscută oamenilor din cele mai îndepărtate vremuri, chiar dacă asemenea practici n-au fost incriminate decât în perioada modernă.

Fenomenul de spălarea banilor apare în vechime strâns legat de fenomenul ascunderii averilor pentru a evita impozitele excesive sau confiscarea abuzivă a bunurilor de către autorități.

În perioadele timpurii ale activității economice ascunderea averilor se confunda cu evaziunea fiscală. Nu ne aflam încă în perioada când ascunderea averilor să se facă pentru a evita descoperirea provenienței ei ilegale. Între cele două scopuri ale ascunderii valorilor există deosebiri evidente. În timp ce evaziunea fiscală implică sustragerea veniturilor dobândite pe cale legală sau chiar ascunderea lor (dacă, spre exemplu, este vorba de bani lichizi) sau mascarea lor (prin declararea lor într-o categorie neimpozabilă), situații în care, venitul legal se transformă într-un venit ilegal deoarece a fost sustras obligațiilor fiscale; spălarea banilor presupune ascunderea provenienței ilegale a valorilor prin metode care să le confere o aparență legală, folosirea lor fiind apoi supusă impozitelor fixate de stat. În China, cu 2000 de ani înainte de Hristos, comercianții își ascundeau averile de teamă că dictatorii, printr-un act abuziv, să nu dispună confiscarea lor. În Grecia antică este cunoscut cazul Atenei, când conducătorii cetății au impus o taxă de 20% asupra importurilor și exporturilor efectuate pe o anumită rută, acest fapt i-a determinat pe comercianții greci și fenicieni să facă un ocol de pentru a evita plata acestor impozite.

Mai târziu în secolul al XV-lea, Olanda ajunsese un înfloritor centru comercial internațional datorită și faptului că legislația prevedea puține restricții sau taxe asupra schimburilor interne și externe. Drept urmare comercianții englezi preferau să-și vândă lâna în Olanda, decât în Anglia unde trebuiau să plătească taxe și impozite ridicate.

Printre cazurile de spălare a banilor se citează în epoca medievală procedeul folosit de negustori și cămătari pentru a eluda interdicția de a lua camătă la banii împrumutați (deoarece biserica catolică socotea camăta un păcat). Aceștia anticipând tehnicile moderne de ascundere, transferare și spălare a banilor, atunci când negociau împrumuturi pe termen lung, „umflau” artificial ratele periodice de restituire, suficient cât să acopere și plata dobânzilor, pretinzând că acestea sunt un fel de recompensă pentru riscul asumat. Tot în acea perioadă, cămătarii și negustorii mai recurgeau la o tehnică de ascundere a dobânzilor interzise, dovedind o mare ingeniozitate. Astfel, socotind dobânda ca pe o penalizare pentru întârzierile survenite, o adăugau la sumele returnate în baza unor acorduri stabilite cu clienții lor.

De asemenea, cămătarii foloseau și tehnica firmelor fantomă. Capitalul a cărui proveniență trebuia ascunsă era împrumutat unei companii, apoi retras sub forma de profit și nu de dobândă la împrumut, deși în realitate, nu se realizase nici un fel de profit. Practici similare celor moderne au fost folosite încă de pe atunci și pentru eludarea controlului capitalurilor, pentru evitarea taxelor și valorificarea rapidă a bunurilor provenite din infracțiuni prin crearea de așa zise „paradisuri fiscale”, adică de zone scutite de plata taxelor vamale și de orice alte obligații.

În secolul al XVIII-lea, pirații care operau între Europa și America au fost primii utilizatori ai „paradisurilor fiscale”, care nu erau altceva decât locuri (în special, insule) în care își depozitau averile și bunurile sustrase fără să fie obligați să plătească, vreunei autorități, taxe și impozite.

Cu timpul pirateria s-a transformat în activități de tipul celor desfășurate mai târziu de organizațiile criminale care obțineau profituri uriașe din vânzarea alcoolului (pe timpul prohibiției americane), din exploatarea prostituției și a jocurilor de noroc. Celebrul Alphonse Capone, a rămas în istoria crimei ca fondatorul unei organizații criminale care rula anual peste 100 milioane de dolari. Pentru a da o aparență de legalitate acestor sume el folosea practica investirii sumelor ilicite în afaceri legale amestecând profiturile legale cu cele ilegale. Din inițiativa lui au apărut lanțul de spălătorii chimice utilizate și pentru transformarea banilor obținuți din câștiguri ilicite în bani curați. În ciuda eforturilor depuse la acea vreme, nici Capone, nici complicii săi nu au putut fi dovediți că spălau bani, autoritățile americane au reținut în sarcina lor doar infracțiunea de evaziune fiscală, singura sub care au putut să fie arestați celebrii infractori.

După Capone, polonezul Maier Suchowljanschi, cu numele americanizat de Mayer Lansky (considerat geniul financiar al crimei organizate din New York, cunoscut și sub denumirea de „contabilul mafiei”), a pus bazele crimei organizate din S.U.A.. Acesta a descoperit avantajele conturilor cu parolă numerică din băncile elvețiene depunând astfel milioane de dolari în conturi bancare din întreaga lume pentru spălarea banilor murdari, printr-un sistem complex de companii fantomă, holdinguri și conturi off-shore. Lansky este considerat a fi unul dintre cei mai eficienți spălători de bani din toate timpurile, fiindu-i atribuită și prima metodă propriu-zisă de spălarea banilor, denumită „returnarea împrumutului”, care însemna că, sumele de bani provenite din afaceri dubioase puteau fi deghizate ca împrumuturi acordate de îngăduitoarele bănci străine.

Expresia „spălarea banilor” a fost folosită și mai târziu, prima apariție fiind semnalată într-un ziar din 1973, tot din Statele unite, în cuprinsul unui articol care relata despre afacerea „WATERGATE”, când, Comitetul pentru realegerea președintelui Nixon a transferat banii obținuți ilegal pentru fondurile de campanie în Mexic, apoi i-a transferat înapoi, prin intermediul unor companii din Miami. Termenul a fost folosit de cotidianul englez Guardian, referindu-se la proces ca fiind o spălare.

Din acest moment expresia s-a răspândit în majoritatea limbilor, fiind folosită pe toate meridianele. În Europa, prima țară care a încriminat actele de spălare de bani a fost Italia, în anul 1978, prin Decretul Lege nr. 59 din 21 martie, cu referire la unele dintre infracțiunile grave: tâlhăria, înșelăciunea și răpirea. În 1990 legislația cu privire la spălare banilor a fost extinsă și la infracțiunea de trafic de droguri, ca parte a luptei antimafia.

Indiferent cine este autorul concret al punerii în funcțiune a operațiunii de spălare a banilor sau oricât de ciudate sunt formele pe care le ia acest proces, principiile operaționale sunt în esență aceleași: spălarea banilor trebuie imaginată ca un proces dinamic în trei etape care presupune evitarea asocierii directe a naturii banilor cu ideea de infracțiune, mascarea originii lor pentru a obstrucționa orice acțiune de identificare a acesteia și apoi repunerea banilor la dispoziția infractorului, bine ascuns acum din punct de vedere al originii geografice sau ocupaționale. În acest sens, spălarea banilor este mai mult decât o simplă contrabandă sau ascundere de fonduri, aceste acțiuni putând însă constitui elemente esențiale ale procesului de reciclare.

Cel mai potrivit mod de a face distincția între natura procesului de spălare și cea a unora dintre elementele sale constitutive este punerea accentului pe diferența dintre ascunderea banilor murdari și deghizarea naturii lor; dacă banii murdari sunt ascunși de acțiunea legii – cheltuiți spre exemplu sub forma unor donații anonime sau transferați în jurisdicții în care nu există sancțiuni pentru utilizarea banilor cu origini necunoscute – cu greu se poate vorbi de spălarea banilor; în acest caz, banii rezultați din comiterea unor infracțiuni sunt ascunși în alt loc decât cel în care s-a desfășurat activitatea infracțională. Dacă acestor bani li se conferă aspectul de legalitate într-un loc în care nu există sancțiuni împotriva originilor ilicite, atunci și numai atunci se poate vorbi de spălare, adică de mascarea naturii banilor.

Spălarea banilor (reciclarea fondurilor) este un proces complex prin care veniturile ce provin din o activitate infracțională sunt transportate, transformate sau amalgamate cu fonduri legitime în scopul de a ascunde adevărata natură, proveniență, dispunere, deplasare sau dreptul de proprietate asupra bunurilor respective.

Scopul procesului de spălare a banilor este deci acela de a face ca fondurile derivate sau asociate cu o activitate ilicită să pară legitime, necesitatea reciclării banilor izvorând din dorința de a ascunde o activitate infracțională.

Termenul de spălare a banilor este în general asociat cu traficul de stupefiante, și alte activități infracționale de tipul jocurilor de noroc, prostituției, extorcării, sau vânzărilor internaționale de arme, ce generează profituri substanțiale, ilicite însă, care trebuie să fie justificate, scopul organizațiilor criminale fiind obținerea unor fonduri, a unor capitaluri curate.

În cadrul activităților infracționale, numerarul este principalul mijloc de schimb. Acest numerar trebuie însă convertit în forme mai ușor de mânuit și transferat pentru a putea fi introdus în schema de reciclare fără a lăsa nici o urmă detectabilă.

Strategiile de spălare a banilor include tranzacții care, prin volum, sunt foarte profitabile și deci atractive pentru instituțiile financiare legale. Spălarea banilor orientează fondurile dintr-o economie ilegală spre una legală unde îi plasează în investiții rentabile.

Noțiunea de spălare a banilor presupune existența infracțiunii generatoare de bani murdari – infracțiunea primară – constând în acte ce au legătură cu aceste venituri.

În tranzacțiile de reciclare a fondurilor, escrocheria este pusă în aplicare aproape invariabil, prin reprezentarea falsă a unor fapte, prin inventarea, de exemplu, a unei tranzacții de vânzare – cumpărare între adevăratul proprietar și o entitate care pare să fie independentă de controlul infractorului, dar care în realitate a fost creată de el doar pentru a da aparență unei tranzacții la distanță.

Pentru prima dată, noțiunea de spălare a banilor a apărut în Convenția Națiunilor Unite de la Viena, adoptată la data de 19.12.1988, care o definește astfel: "preocuparea de a disimula proveniența, natura, dispoziția, mișcarea sau proprietarul fondurilor provenite din trafic ilicit de stupefiante, incluzând mișcarea sau convertibilitatea prin procedee electronice de transmitere cu scopul de a da acestor fonduri aspectul că sunt rezultate din activități legale."

Și totuși, înainte de această Convenție, în anul 1986, Comitetul pentru Relații Internaționale al Senatului S.U.A. afirma că "spălarea banilor reprezintă conversia profiturilor provenite din activități ilegale în active financiare care par să provină din activități legale."

Pe plan european, Consiliul Comunității Europene a adoptat, în iunie 1991, Directiva nr. 91/308 privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor, iar Consiliul Europei a aprobat, în anul 1994 "cele 40 de recomandări ale Grupului de Acțiune Financiară Internațională asupra spălării capitalurilor". În lumina Directivei Consiliului Comunității Europene, spălarea banilor înseamnă următoarea acțiune, atunci când este săvârșită cu intenție:

a) transformarea sau transferarea de proprietate, cunoscând că o astfel de proprietate provine dintr-o activitate criminală sau dintr-un act de participare la o astfel de activitate, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a proprietății sau sprijinirii oricărei persoane implicate în efectuarea unei astfel de activități, pentru a se sustrage consecințelor legale ale acțiunilor sale;

b) ascunderea sau disimularea naturii, sursei, amplasării, mișcării drepturilor reale cu privire la proprietate sau la dreptul de deținere a acesteia, cunoscând că o astfel de proprietate provine dintr-o activitate criminală sau dintr-un act de participare la o asemenea activitate;

c) dobândirea, posesia sau folosirea unei proprietăți, cunoscând la data primirii, că o astfel de proprietate provine dintr-o activitate criminală sau dintr-un act de participare la o asemenea activitate;

d) participarea, asocierea, tentativa de comitere, sprijinirea, încurajarea, înlesnirea, sfătuirea în vederea comiterii oricărei dintre acțiunile menționate în paragrafele anterioare.

În legislația din țara noastră, termenul de spălare a banilor a apărut și a fost consacrat prin Legea nr. 21/1999, act normativ ce s-a înscris în acțiunea de armonizare a legislației naționale cu cea a Uniunii Europene. În prezent, Legea nr. 21/1999 a fost abrogată odată cu apariția Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului.

Potrivit Legii nr. 656/2002, prin infracțiunea de spălare a banilor se înțeleg faptele prevăzute la articolul 29 alin. (1), și anume:

– schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;

– ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni;

– dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni.

Nu există o definiție universală pentru operațiunea de spălare a banilor murdari. Esența o reprezintă însă ascunderea sursei de venit ilicite și dobândirea unei aparențe legale a câștigului.

Astfel, traficantul de droguri trebuie să dea aparență legală veniturilor din care a dobândit o vilă luxoasă, persoana care eludează legile privind plata taxelor financiare, trebuie să motiveze investițiile realizate, iar funcționarul corupt trebuie să explice comisiei anticorupție de ce modul său de viață depășește veniturile financiare pe care le are.

Spălarea banilor este procesul prin care infractorii încearcă să ascundă originea și posesia reală a veniturilor provenite din activitățile lor criminale. Pentru a se bucura de roadele infracțiunilor lor, fie că este vorba de trafic de droguri, trafic cu arme, contrabandă, bancrută frauduloasă sau înșelăciune în domeniul financiar-bancar, infractorii trebuie să găsească o cale pentru a disimula natura ilicită a câștigurilor lor și a le insera pe fluxul afacerilor legitime.

„Spălarea banilor” nu este doar un jargon folosit în limbajul uzual, ci se folosește și în limbajul juridic. Tocmai de aceea, pentru a nu se ajunge la confuzii, expresiile „spălarea banilor” și „spălarea veniturilor prin infracțiune” urmează a fi considerate sinonime. Fiecare lege trebuie să aibă un titlu ce ar permite din start stabilirea obiectului său și a relațiilor pe care le reglementează. Cultura tehnicii legislative se referă la toate actele normative, cu atât mai mult la legea penală, deoarece anume în cazul ei interpretarea termenilor trebuie să nu provoace discuții, iar noțiunea să aibă un singur înțeles, legea penală fiind cea care naște cele mai grave consecințe.

O asemenea formulare în lege trebuie făcută în așa mod, încât să se permită trecerea lejeră de la general la particular, fără a încălca armonia și înțelegerea dintre noțiuni, fără a denatura însuși spiritul și sensul legii.

Termenul deja înrădăcinat în legislație – spălarea banilor este un termen mai curând adresat celor inițiați în drept care, evident, vor înțelege că este vorba de o totalitate de operațiuni comise în vederea legalizării unor venituri obținute pe căi ilegale. Mai puțin ea ar putea fi înțeleasă just de către necunoscătorii de drept care, dacă ar înțelege fapta de „spălare” în sens figurat, atunci vor greși în ceea ce privește obiectul material, considerându-l ca fiind întotdeauna banii – mijlocul bănesc, ceea ce nu ar corespunde conceptului juridic al componenței respective de infracțiune.

Fiind folosit și în limbajul uzual ar trebui să corespundă scopurilor legii, să se distingă prin claritate și să nu vină în contradicție cu alte norme.

Pe lângă „spălarea banilor” este utilizat frecvent și termenul „bani murdari”. De altfel, acesta nu trebuie confundat cu „banii fierbinți”. Deosebirea esențială constă în aceea că, dacă banii „murdari” provin din afaceri criminale, cei „fierbinți” au proveniență legală, sunt urmare a unor tranzacții legale, dar devin ulterior „murdari”, deoarece deținătorii lor îi investesc în practici ilegale, precum contrabanda, evaziunea fiscală, corupție, exportul ilegal de capital și altele.

Definițiile cuprinse în actele normative internaționale sunt diverse, dar comportă unele elemente asemănătoare prin care se tinde a se preciza noțiunea de „spălare a banilor”, în majoritate fiindu-le specific caracterul cazuistic exprimat prin modalitățile concrete de comitere a spălării banilor; pe când cele doctrinare sunt variate (le lipsește o tangență în conținut și terminologie).

Această infracțiune are un caracter complex, adică faptul că ea întotdeauna operează asupra unor venituri obținute dintr-o anterioară infracțiune și doar ulterior, prin operațiunile comise cu acestea, se poate atinge scopul, numit la general, de legalizare.

Această idee este susținută și de autorul rus A. Jalinski, conform căruia “spălarea banilor este etapa finală a transformării criminalității într-un proces de producere organizat la un înalt nivel și efectiv, în cadrul căruia are loc o concentrare ilegală și periculoasă a puterii economice și politice în mâinile unui grup necontrolat de persoane”.

O expunere similară aparține și specialistului elvețian K. Graber, care prin spălarea banilor are în vedere “toate operațiunile săvârșite la prima etapă în scopul de a tăinui sau deghiza identitatea, originea sau destinația bunurilor patrimoniale, obținute din infracțiune“.

Unele definiții tratează mai pe larg fenomenul spălării banilor. De exemplu, după profesorii Gh. Nistoreanu și C. Păun, spălarea banilor desemnează “reinvestirea în afaceri licite a banilor obținuți în afaceri ilicite, utilizând, în acest scop, circuite financiare interne și internaționale complicate”. Aceasta ar fi o definire dată mai curând din punct de vedere criminologic decât de drept penal, dar, spre deosebire de multe altele, subliniază caracterul internațional al spălării banilor, ea fiind inclusă în rândul infracțiunilor internaționale.

Profesorul Costică Voicu, definește spălarea banilor ca fiind infracțiunea ce conține „sumele de bani sau orice alte valori patrimoniale dobândite de una sau mai multe persoane în urma comiterii cu intenție sau participării la comiterea unei infracțiuni incriminate de legea penală română, având drept scop și rezultat obținerea unor bunuri și valori licite”.

Ca și o concluzie la definițiile date anterior, prin fapta de spălare a banilor urmează să se incrimineze orice operațiuni (cu caracter legal) întreprinse asupra veniturilor obținute doar pe căi ilegale, în scopul acordării unui statut aparent legal originii sau sursei acestora, după cum și orice acte care îndepărtează venitul ilegal de la originea lui adevărată, ca prin aceasta din nou să i se atribuie o justificare eronată statutului său, naturii, originii sale, după cum și drepturilor patrimoniale asupra acestui venit.

Spălarea banilor reprezintă procesul de convertire a banilor „murdari”, a profitului obținut de pe urma infracțiunilor în bani „curați”, bani care au apartenența unora proveniți dintr-o sursă legală. Acest din urmă termen „legal” este „stabilit prin relații de putere, prin condiții în limitele economice și culturale ale unei societăți și de aceea metodele spălării banilor se adaptează la toate schimbările de legi și la oricare procedură elaborată de către justiție menită să combată spălarea banilor.

Spălarea banilor constă în fapta de a elimina sau a deghiza existența ilegală a bunului, sursa ilegală, titlul de proprietate și utilizarea profitului de pe urma activității infracționale, proces prin care acest profit apare ca provenind dintr-o sursă legală.

Incriminarea și sancționarea penală a spălării banilor constituie un instrument util pentru tragerea la răspundere a celor care prin actele lor pun în pericol stabilitatea și echilibrul sistemului financiar mondial, nu doar național.

Ca fenomen, spălarea de bani este definită sintetic în conținutul Convenției Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, adoptată la Viena în 20 decembrie 1988, conform căreia această expresie definește „convenția sau transferul de bunuri în scopul de a disimula sau deghiza originea ilicită a acestora”.

Potrivit altei definiții, spălarea banilor înseamnă “activitatea de convertire a banilor rezultați din activități ilegale, așa cum ar fi traficul de droguri, în venituri care par legitime și a căror sursă nu mai poate fi precizată ca fiind activitățile ilegale”.

În România, unii autori au considerat spălarea de bani ca fiind ,,un proces complex prin care veniturile, despre care se crede că provin dintr-o activitate infracțională, sunt transportate, transferate, ascunsă adevărata natură, proveniența, dispunerea, deplasarea, sau dreptul de proprietate asupra profiturilor respective”.

Plecând de la esența fenomenului, considerăm că spălarea de bani poate fi definită ca fiind un ansamblu de tehnici și metode economice și financiare prin care banii sau bunurile realizate ca venit din săvârșirea unor infracțiuni, sunt îndepărtate de originea lor ilicită, dându-li-se o aparentă proveniență legală, pentru a putea fi utilizate în operațiuni licite.

Din conținutul definiției deducem trăsăturile esențiale ale spălării banilor, respectiv:

1. existența unor activități ilegale premise, prin care se obțin venituri ilicite;

2. utilizarea anumitor tehnici de transfer și mascare a originii ilicite a fondurilor supuse spălării și crearea aparenței originii legale a acestora;

3. scopul activității de spălare a banilor îl constituie utilizarea la vedere a fondurilor ilicite, la fel ca orice alte venituri legale.

Secțiunea 2. Etapele pe care le parcurge spălarea banilor

Spălarea banilor reprezintă o activitate, de cele mai multe ori, secretă, complexă și cu o acoperire geografică foarte largă. Persoanele care spală bani utilizează variate țări pentru a ascunde produsul obținut în mod ilegal, profitând de avantajele oferite de legislațiile facile ale unor state cu privire la combaterea spălarii banilor. De altfel, mișcarea trans-jurisdicțională a banilor constituie componenta centrală a majorității schemelor de spălare a banilor, fiind mult mai dificil de urmărit de autoritățile naționale de aplicare a legii, datorită faptului că este necesară folosirea căilor de asistență judiciară internațională, care sunt deosebit de birocratice.

În prezent există o mare varietate de tehnici prin care se practică spălarea banilor, alegerea depinde de următoarele criterii:

– mediul de afaceri imediat: deși, în principiu nu există limite în privința formelor pe care le îmbracă spălarea banilor, în practică infractorii încearcă să procedeze astfel încât alegerea lor să reflecte profilul unei afaceri normale în zona și în jurisdicția în care operează;

– dimensiunile sumelor: sumele mici, spălate periodic presupun utilizarea unor tehnici cu totul diferite de cele utilizate pentru spălarea sumelor mari;

– factorul timp: tehnica aleasă va reflecta dacă operațiunea este ocazională sau permanentă, dacă viteza de reciclare a banilor este importantă pentru autorii operațiunii;

– încrederea care poate fi acordată instituțiilor și persoanelor complice: presupune o apreciere a potențialului pe care îl au partenerii / complicii, atât de cooperare cât și referitor la o eventuală trădare în momente critice;

– probele ce pot fi obținute de factorii de aplicare a legii: reciclarea fondurilor presupune timp și bani; energia și cheltuielile investite în multiplicarea nivelurilor de acoperire a banilor murdari vor depinde de capacitatea organelor judiciare de a obține probe edificatoare cu privire la desfășurarea procesului de spălare;

– dispunerea planificată pe termen lung a fondurilor: banilor li se pot da diverse destinații în funcție de interesele legate de consumul imediat, pentru economii sau pentru reinvestire.

Cele mai simple forme de spălare au loc chiar în jurisdicția în care s-a comis infracțiunea care a generat banii. Cursele de cai constituie exemplul clasic: infractorul își folosește banii “ilegali” (murdari) pentru a cumpăra bilete câștigătoare plătind adevăratului câștigător echivalentul biletului norocos, plus o sumă drept recompensă, după care prezintă biletul pentru încasarea sumei; astfel fondurile pot fi justificate ca venituri legale ce provin din jocurile de noroc. Același lucru se poate întâmpla și cu loteriile de stat: au existat chiar cercuri de brokeraj care au cumpărat biletele câștigătoare și le-au revândut persoanelor interesate să-și spele banii. Un avantaj suplimentar al acestor câștiguri este acela că nu sunt impozabile.

Referitor la dimensiunile sumelor și factorul timp putem spune că spălarea banilor este posibilă și prin intermediul unor tranzacții cu bunuri; persoana interesată să spele bani cumpără un drept de proprietate plătind cu instrumente bancare oficiale și bani “curați” un preț mult inferior celui real, revânzând apoi proprietatea la valoarea reală sau chiar supraevaluată (doar scriptic), spălând astfel suma de bani ce constituie diferența dintre cele două prețuri.

Având în vedere aceste criterii, pentru a se manipula fluxul permanent de bani ilegali se recurge la afaceri de genul serviciilor publice pentru care se încasează bani lichizi (baruri, restaurante, spălătorii publice, centre de închirieri), banii murdari fiind amestecați cu cei legali și întreaga sumă fiind raportată drept venituri ale afacerii legale.

Aceste criterii sunt nu numai factori determinanți în alegerea tehnicii de spălare a banilor ci și determinante de ordin criminogen în operațiunile (activitățile) de reciclare a fondurilor.

În literatura de specialitate se admite că procesele care se efectuează în vederea spălării banilor și a punerii în circulație a valorilor așa zis curate se realizează în trei etape, care pot cuprinde numeroase tranzacții efectuate de spălătorii de bani, tranzacții de natură să alerteze instituțiile financiare asupra activităților infracționale, respectiv: plasarea, stratificarea, integrarea.

Ciclul economic al lumii clandestine este un ciclu continuu și dinamic, cu generații de profituri investite fie în activități și mai ilegale decât cele ce le-au produs sau fie în activități licite, căpătând astfel aspect „curat”.

Alți autori definesc altfel etapele procesului de spălare și anume:

A. Prespălarea (prélavage): etapă în care valorile ilicite sunt transformate sub aspectul naturii acestora (de pildă, din valori monetare în obiecte de preț sau în imobile).

B. Spălarea (lavage) bunurilor: etapă în care are loc dispersarea valorilor obținute în prima fază în operații multiple având valori mai reduse spre a face mai greu de identificat proveniența lor (de pildă, deschiderea de conturi multiple la bancă cu depuneri reduse).

C. Integrarea (recyclage) sau reciclarea valorilor: prin introducerea valorilor spălate având o aparență de legalitate în circuitul economic sub formă de investiții în activități economice sau sub formă de cheltuieli.

Așa cum se observă, sub aspectul conținutului cele două formulări în esență nu se deosebesc ci numai în privința denumirii etapelor. Am spune că fiecare etapă reprezintă o treaptă în procesul ascunderii, disimulării valorilor ilicite; pe fiecare din aceste trepte proveniența valorilor fiind tot mai greu de identificat. Fiecare treaptă reprezintă totodată o fază mai însemnată a procesului de spălare a acestor valori.

Aceste etape pot constitui faze separate și distincte, însă pot apărea simultan sau se pot chiar suprapune.

În literatura de specialitate s-a sesizat și existența unor reguli de bază pe care le urmăresc aceia care desfășoară o activitate de spălare a banilor, și anume:

A. Regula flexibilității acțiunii de spălarea banilor, presupune ca folosirea diferitelor modalități ale acestui proces să fie adaptată specificului fiecărui caz concret în parte. Există totuși și unele constante: spălarea este o operațiune mai rar desfășurată de autorul infracțiunii însăși, de regulă, fiind angajați specialiști cu cunoștințe temeinice în domeniul financiar-fiscal deoarece cu cât este mai mare suma de spălat, cu atât mai complex devine procesul de spălare, (uneori procedându-se la combinarea mai multor procedee de spălare) operații care presupun solide cunoștințe în materie și experiență în desfășurarea unor astfel de acțiuni.

B. O altă regulă este aceea a proporționalității procesului de spălare și care pretinde o anumită prudență în folosirea fondurilor; chiar după spălare, acestea nu pot fi folosite drept sursă unică de finanțare, ci trebuie să respecte o anumită proporție prin amestecarea fondurilor provenind din origini diferite, pentru a face ca operațiunile de spălare să fie mai eficiente iar investigarea de către autorități mai dificilă.

C. Ultima regulă este aceea a utilizării a cât mai multe din posibilitățile pe care le oferă domeniul economic; adică a condițiilor moderne ale circuitului financiar, cum ar fi stabilirea de legături cu firme de nivel multinațional, și folosirea serviciilor acestora cu posibilitatea mișcării capitalului fără a se ține seama de reglementările restrictive naționale, folosirea transferurilor electronice de fonduri de la o bancă la alta, transferul capitalului în zone unde impozitele pe venit sunt mai reduse sau nu există; folosirea sistemului de compensare generalizat pe plan mondial care permite un schimb intercontinental de bunuri și valori, plata fiind făcută prin intermediul caselor de schimb, fără schimbul vizibil de valută. În acest fel capitalul este virtualizat devenind o unitate independentă, un capital anonim și mai ușor de spălat.

Infracțiunea de spălarea banilor apare astfel ca un complex de activități, de metode, tehnici, prin care valorile provenite din săvârșirea uneia sau a mai multor infracțiuni grave sunt supuse unui proces de spălare pentru a dobândi o aparență de legalitate și a putea mai ușor să fie puse în circulație spre a se pierde cu desăvârșire urma provenienței lor ilicite.

2.1. Plasarea

Plasarea este prima fază, reprezentând deplasarea fizică a veniturilor obținute din infracțiuni, pentru separarea de masa infracțională, care ar putea fi supravegheată de organele de aplicare a legii. Activitățile din această etapă constau în împărțirea fondurilor ilicite și plasarea lor în instituții financiare tradiționale, de natura celor prevăzute în art. 10 din Legea nr. 656/2002, de exemplu: bănci, societăți de asigurări, fonduri de investiții, case de economii, uniuni de credit, case de împrumut etc.

Această fază este cea mai vulnerabilă pentru infractori, deoarece implică colectarea și manevrarea unei imense cantități în numerar; până la depunerea în bancă este greu de evitat lăsarea unor urme detectabile, iar băncile și celelalte instituții depozitare au fost și continuă să fie prima linie în apărarea contra intrării în circuit a bunurilor obținute din infracțiuni.

Pentru a se evita orice suspiciune din partea autorităților cu privire la depunerile ce depășesc o anumită sumă, aceste depuneri sunt fărâmițate în fracțiuni mai mici de 10.000 euro sau echivanelntul în lei a acestei sume, uneori chiar cu complicitatea instituției financiare (mai ales când aceste instituții sunt controlate de infractori).

Pentru efectuarea cu succes a acestor operațiuni sunt folosite și instituții financiare netradiționale, precum birourile de schimb valutar, societățile de valori imobiliare, bursele de mărfuri, cazinourile, servicii de încasare a cecurilor, servicii rapide de transmitere de fonduri.

Expansiunea acestor sisteme sigure și mai puțin costisitoare decât băncile tradiționale se datorează imigrării. Principalele sisteme paralele de remitere de fonduri sunt:

– piața neagră de transfer utilizată pentru reglarea plăților pentru traficul de narcotice din America Latină către Statele Unite ale Americii și Europa;

– comercianții de bunuri de folosință îndelungată de mare valoare (autoturisme, avioane, iahturi, bunuri imobiliare, bunuri de lux), bunurile sunt folosite de reciclatori pentru a schimba numerarul în bunuri care ies mai puțin în evidență. Acestea vor fi folosite pentru un trai luxos, apoi revândute pentru a se obține un numerar cu origine relativ licită;

– exportul ilegal de valută reprezintă transportul fizic al instrumentelor monetare, care se realizează cu diferite mijloace de transport (avioane private, avioane comerciale, nave, TIR-uri, etc.) fără a se respecta legislația cu privire la raportarea sumelor care ies din țară; plasarea are loc în țări cunoscute ca paradisuri fiscale și unde nu se pune problema justificării sumelor în numerar cu ocazia depunerii acestora în bănci. După depunerea în aceste bănci, sumele se întorc în țara de unde au provenit prin utilizarea altor instrumente și tehnici, de regulă, cea a transferurilor electronice.

Referitor la exportul de valută, sumele provenite din infracțiuni sunt transformate în valută și transferate cel mai adesea prin bănci în străinătate. Transferurile bancare dintr-o țară în alta sunt protejate de legi care apără confidențialitatea; ca urmare sumele transferate pot fi depistate doar în momentul în care cei care le spală le ridică în numerar de la o bancă dintr-o zonă, redepozitându-le în alta și transferându-le ulterior într-o a treia. Traseul se dovedește și mai complicat dacă infractorii achiziționează o „bancă instant” dintr-una sau mai multe state care oferă astfel de facilități, trecând banii murdari prin această bancă după care procedează la închiderea ei și la distrugerea evidențelor.

Caracterul de „paradisuri fiscale” îl au statele care nu percep impozite sau impozitele sunt reduse la toate categoriile de venituri, unde există un secret bancar și comercial foarte rigid (nici chiar autoritățile nu au acces la datele respective), nu există niciun fel de restricții asupra schimburilor valutare și nici nu se fac raportări asupra sumelor mari care au fost depuse la instituțiile financiare. La aceste înlesniri se adaugă și mijloacele de comunicație modernă de care dispun (computer, internet, servicii telefonice, cablu optic, telex, telefax, servicii aeriene extinse și regulate). Odată plasate în băncile din aceste state, valutele circulă fără obstacole în orice zonă a globului. Sunt protejate atât depunerile, cât și retragerile din cont, clientul primind un document din care rezultă proveniența legală a valorilor retrase.

Cele mai cunoscute teritorii care acordă aceste facilități sunt: Insulele Bahamas (coasta de est a Floridei de Sud), insulele Bermude (în largul coastei Carolinei de Nord), insulele Canalului (situate în canalul Mânecii între Anglia și Franța), insula Omului (în marea Irlandei), insulele Cayman (la sud de Cuba), Liechtenstein (stat independent între Elveția și Austria), insula Montserrat (în apropiere de Porto Rico), Antilele Olandeze (stat aparținând de Olanda), Panama, Luxemburg, insulele Virgine și altele. Elveția nu mai este în totalitate un paradis fiscal deoarece percepe impozite pe venituri, chiar dacă secretul bancar este păstrat cu sfințenie.

În România, ca măsură de prevenire în acest sens sunt dispozițiile Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 3/1997 pentru efectuarea operațiunilor valutare, în conformitate cu care, la solicitarea efectuării unui transfer extern din disponibilitățile valutare proprii, rezidenții au obligația de a proba cu documente natura operațiunii valutare; astfel introducerea sau scoaterea din România de sume cash în monedă națională sau valută, se face numai în limitele și condițiile prevăzute de lege.

– amestecarea fondurilor obținute dintr-o afacere legală cu cele obținute din afaceri ilicite, cei care dispun de fonduri ilicite fiind în același timp proprietarii unor afaceri legale, la vedere, care generează importante fonduri în numerar; uneori chiar sunt create astfel de firme, numite „de fațadă” care pe lângă încasări din activități reale, plasează și valori de proveniență ilegală;

– o altă metodă de plasare este și aceea a băncilor off-shore, prin care sunt înregistrate într-o țară care nu oferă facilități financiare, dar își desfășoară activitatea în alte zone (mai ales în teritoriile considerate paradisuri financiare).

Băncile și instituțiile financiare off-shore sunt scutite de anumite obligații care le-ar reveni în țara unde se înregistrează, sunt scutite de taxe, nu li se cer garanții, n-au restricții la dobânzi, nu sunt supuse niciunei verificări. De regulă, asemenea companii se înființează de intermediari (juriști, economiști), care contra unui comision le înființează, le vând gata înregistrate, deschid conturi bancare în numele clienților, desfășoară orice activitate în numele și pe contul acestora, adică pe seama adevăratului proprietar care furnizează și valorile provenite din infracțiuni rămânând în umbră într-un anonimat complet.

Pentru revenirea în țara de origine sub forma banilor curați, deținătorul valorilor provenite din infracțiuni folosește cel mai adesea metoda „împrumutului de afaceri”. Infractorul solicită un împrumut bancar în țara sa pe care îl plătește cu banii aflați într-o bancă off-shore, bani care îi aparțin tot lui. În felul acesta banii se reîntorc în țară ca bani curați.

– atunci când se evită folosirea sistemului bancar, plasarea se realizează prin transportarea banilor lichizi în străinătate. Dacă sumele sunt deosebit de mari, se recurge la convertirea acestora în mărfuri precum diamante, aur, timbre prețioase sau alte obiecte de colecție cu valoare ridicată, care își păstrează valoarea în orice parte a globului și care vor fi transformate în bani lichizi odată ajunse la destinație. Cu toate că aceste mărfuri sunt mai ușor de transportat, metoda nu este atât de frecvent folosită ca transferul în numerar deoarece sunt necesare o serie întreagă de operațiuni complicate pentru reconversia bunurilor în lichidități.

În zilele noastre o parte din ce în ce mai mare din fondurile companiilor și corporațiilor circulă sub formă electronică. În SUA valoarea tranzacțiilor în bani lichizi a scăzut de la aproximativ 550 milioane de dolari la 2,2 milioane, în timp ce valoarea tranzacțiilor electronice a crescut de la 9 miliarde la 540 miliarde de dolari. Transferurile electronice oferă mari posibilități de spălare a valorilor ilicite putând circula rapid între diferite bănci și instituții financiare dispărând orice urmă a provenienței lor ilegale. După o statistică americană, din cele 700.000 de transferuri electronice zilnice o bună parte o constituie acțiunile de spălarea banilor, acțiuni care ating suma de 300 milioane dolari zilnic.

Operațiile bancare prin mijloace electronice (online) slăbesc capacitatea băncilor de a supraveghea activitatea conturilor și obținerea de informații certe asupra expeditorului și primitorului banilor prin transfer electronic. După ce un client a depus o sumă într-un cont, numerarul poate fi transferat imediat în orice parte a lumii, inclusiv în zone reprezentând paradisuri financiare, iar depunerile dintr-un loc pe glob pot fi ridicate imediat în cealaltă parte a globului.

– schimbarea banilor dintr-o valută într-alta, schimbarea bancnotelor din bancnote mici în bancnote mari sau viceversa, ori a bancnotelor în instrumente financiare ca cecuri sau bilete la ordin, ori cambii;

– cumpărarea unor imobile pe numele altei persoane, plasarea banilor în conturile altor persoane fizice sau juridice, dacă aceste persoane au o activitate cu folosirea intensivă a numerarului;

– transportul numerarului peste graniță, transmiterea banilor prin poșta expresă, în colete sau folosirea sistemelor alternative de transmitere a fondurilor, de tip hawalla. Acest sistem, numit și hundi, este utilizat pentru transferul fondurilor în Asia de Sud (fondurilor sunt transferate între diferiți curieri care le strâng, de o parte, și alți curieri care le distribuie de cealaltă parte; sistemul se bazează pe relații de încredere, dacă la un anumit termen, plățile nu mai sunt echilibrate între hawalezi, soldul este reglat printr-o remitere de fonduri reciprocă, manipulare de facturi comerciale, contrabandă cu aur și pietre prețioase, sistemul bancar tradițional sau o mișcare fizică de bancnote).

– cazinourile, având în vedere că jocurile de noroc sunt activități desfășurate cu numerar, oferind participanților totală obscuritate și anonimat, fiind practici acceptate se pot deghiza cu ușurință activități ilicite cu cele legale. Tocmai de aceea cazinourile oferă o întreagă gamă de tranzacții financiare cu ajutorul cărora fondurile în numerar pot fi convertite cu ușurință (un jucător depune o imensă sumă de bani în numerar la casa cazinoului, fie în păstrare, fie cumpărând jetoane de joc; ulterior cere retragerea sumei depuse spre păstrare ori răscumpărarea jetoanelor nefolosite ori chiar rezultate din câștig, dar sub altă formă decât numerarul – cecuri, credite, mandate, transferuri electronice, etc.).

– Internetul poate fi și el o metodă de spălare a banilor. Pe această cale o persoană are posibilitatea de acces la contul său din orice parte a lumii, fie personal, fie prin intermediar.

2.2. Stratificarea

Stratificarea presupune separarea veniturilor ilicite de sursa lor, prin crearea unor tranzacții financiare complexe, concepute pentru a anihila orice posibilitate de control asupra bunurilor ilegal dobândite și pentru a asigura anonimatul acestora.

Această metodă se realizează prin multiple procedee:

– tranzacțiile efectuate în această etapă nu sunt conduse de principiile piețelor normale și nu au ca obiect producerea profitului, ci acestea dau o legitimitate bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni, iar de cele mai multe ori, parte din valoarea bunurilor obținute din infracțiune este pierdută, ca preț al „investiției”, astfel că ulterior momentului în care numerarul a fost depus în instituții financiare fără a fi descoperit, vor fi puse în funcțiune instrumente financiare mai ușor de manipulat (cecuri de călătorie, obligațiuni, acțiuni, scrisori de credit, mandate de plată) cu care se vor putea efectua în continuare tranzacții și operațiuni în afara țării, ori se pot depune în conturile unor bănci interne, fără a mai fi necesară completarea unor rapoarte de depunere sau retragere;

– efectuarea de tranzacții financiare sau comerciale fictive (total sau parțial), folosindu-se societăți comerciale sau companii fantomă;

– întocmirea documentelor de export – import false (fictive sau care au ca obiect bunuri supraevaluate), pe baza cărora se realizează transferuri externe (banii transferându-se din locul inițial de plasare (bancă), ca plată pentru servicii și operațiuni fictive, în altă bancă);

– revânzarea sau exportul bunurilor de mare valoare care au fost achiziționate cu ocazia plasării numerarului. Ciclul de revânzare se reia de mai multe ori, astfel că, practic nu se mai poate identifica sursa inițială a bunului dobândit în prezent, neputându-se lua astfel măsura confiscării și demonstra legătura între actualul bun și sursa ilegală a fondurilor inițiale, fonduri care și-au pierdut individualitatea;

– folosirea persoanelor interpuse este o metodă în legătură cu serviciile bancare online, care sunt frecvente în ultima perioadă, prin care se urmărește reducerea contactelor umane între client și instituțiile financiare. Clientul poate accede normal la contul său (acces indirect), având un calculator personal cu navigare la internet, ceea ce împiedică instituțiile financiare să verifice identitatea individului care accesează în mod real contul respectiv. Acesta are posibilitatea de a accesa contul virtual din orice loc din lume, astfel, spălătorii de bani pot controla orice cont, chiar dacă acesta nu a fost deschis pe numele lor, ci s-au folosit persoane interpuse. La fel se procedează și cu soldurile conturilor persoanelor interpuse, care vor fi trasferate ulterior prin metoda sus meționată, în contul administratorului titular, iar acesta poate dispune nestingherit de banii transferați.

– transferul electronic este o modalitate de stratificare dintre cele mai facile și greu de descoperit. După ce a fost depus numerarul într-un cont, acesta poate fi transferat într-un timp record, ceea ce împiedică monitorizarea tranzacțiilor, iar prin reluarea acestor transferuri de cât mai multe ori sub diferite pretexte, de cele mai multe ori dintr-o țară în alta, incluzând paradisurile fiscale, face aproape imposibilă descoperirea originii fondurilor.

2.3. Integrarea

Integrarea este a treia etapă a procesului de spălare a fondurilor și presupune legitimarea fondurilor provenite din infracțiuni, reintroducerea lor în circuitul legal fără a mai fi suspecte, creând o stare de fapt cum că aceste fonduri au fost obținute din activități licite.

Dacă etapele anterioare au avut succes, reciclatorul trebuie să dea o explicație plauzibilă cu privire la bunurile de care dispune. Prin intermediul integrării profiturile reciclate sunt plasate în economia reală, legitimă, rezultatele obținute din activități ilegale devenind legale; profiturile au acum o acoperire legală, deținătorul folosindu-le fără teamă, chiar prin achiziționarea de bunuri la vedere. Din acest moment nu se mai poate face diferența dintre bogăția legală și cea aparent legală.

Această fază presupune numeroase proceduri:

– folosirea de facturi false pentru import sau pentru export este o metodă prin care se urmărește reciclarea în exterior a unor fonduri ilicite produse în țară, pentru care se vor utiliza facturi de import supraevaluate, cu care se va justifica transferul acelor fonduri. În cazul în care se dorește reciclarea unor fonduri străine în țară, facturile de export vor fi supraevaluate pentru a putea justifica încasările;

– achiziționarea de bunuri imobiliare sau afaceri subevaluabile, care, ulterior, sunt vândute supraevaluat (se folosește și pe piața noastră imobiliară în situația în care se achiziționează un imobil la un preț scăzut, după care, prin folosirea unor fonduri ilegale, acesta este pus la punct și revândut la valoarea de piață, rezultând o diferență; această diferență este pusă pe seama îmbunătățirilor și a materialelor achiziționate);

– vânzarea bunurilor unor societăți de tip captiv (ce aparțin în fapt proprietarului bunurilor) presupune revânzarea bunurilor achiziționate cu fonduri ilicite, realizând un profit substanțial care aparține tot proprietarului inițial, dar care derivă dintr-o afacere legală;

– posibilitatea creditării de către asociați a propriei societăți comerciale, aflată mereu în pierdere pentru că se scot din firmă sume, încărcând costurile. Cu sumele scoase, neimpozitate, asociații creditează firma proprie, încasând și dobânzi pentru sumele cu care au împrumutat societatea;

– împrumuturile fictive acordate de o companie „de fațadă” înregistrată într-un paradis fiscal, dar controlată de o companie din țară, fondurile ei fiind de fapt fondurile reciclate ale acestei companii din țară. Banii reciclați aflați în conturile firmei de fațadă sunt împrumutați firmei din țară (este vorba de un autoîmprumut) pentru care aceasta din urmă plătește dobânzi încasate tot de adevăratul proprietar al firmei de fațadă;

– plăți simulate; contabilitate falsificată; investirea în entități economice susceptibile la rândul lor să devină mașini de spălat bani, cum ar fi: cazinouri, hoteluri, restaurante sau în care folosesc foarte mult operațiunile în numerar și în care banii murdari pot fi ușor amestecați cu cei proveniți din activități licite etc.

Analizând aspectele operaționale ale procesului de spălare a banilor, se apreciază că, sub aspectul etapelor parcurse, atât în modelul ternar, cât și în cel dual, entitățile raportoare nu se confruntă cu aceleași etape, respectiv instituțiile financiare, de credit, cazinourile sunt utilizate pentru plasare și stratificare, iar notarii publici, agenții imobiliari, furnizorii de servicii pentru integrarea bunurillor dobândite ilicit.

Ciclul economic al lumii clandestine este unul continuu și dinamic, cu generații de profituri investite fie în activități mult mai ilegale decât cele ce le-au produs, fie în activități licite, punându-le în circulație pentru a se pierde cu desăvârșire urma provenienței lor ilicite.

Când sumele aflate în circuitul spălării banilor devin foarte mari existând pericolul unor investigații a organelor judiciare din jurisdicția respectivă, procesul de spălare a banilor va căpăta o dimensiune internațională. În acel moment cele trei etape ale algoritmului spălării banilor devin complet distincte atât din punct de vedere logic cât și cronologic.

Primul pas îl constituie deci mutarea banilor din țara de origine ce se poate realiza folosind sistemul bancar sau nu. Transferurile bancare dintr-o țară în alta sunt protejate de legi care apără confidențialitatea; urma banilor poate fi depistată doar în momentul în care cei care îi spală îi ridică sub formă cash de la o bancă dintr-o zonă, redepozitându-i în alta și transferându-i ulterior într-o a treia. Traseul se dovedește și mai complicat dacă infractorii achiziționează o “bancă instant” dintr-una sau mai multe jurisdicții care oferă astfel de facilități, trecând banii murdari prin această bancă după care angajează închiderea ei și distrugerea evidențelor.

Dacă se decide evitarea sistemului bancar, metoda cea mai des folosită constă în transportarea banilor lichizi în străinătate.

Atunci când sumele sunt deosebit de mari, se recurge la convertirea acestora în mărfuri precum diamantele, aurul, timbrele prețioase sau alte obiecte de colecție cu valoare ridicată, ce își păstrează această valoare în orice parte a globului și care vor fi transformate în bani lichizi odată ajunse la destinație. Cu toate că sunt mai ușor de transportat, aceste mărfuri nu sunt atât de valoroase precum banii cash, necesitând o serie întreagă de operațiuni pentru reconversia în lichidități.

Deși un număr tot mai mare de țări solicită raportarea exportului tuturor instrumentelor monetare, aceasta nu s-a dovedit până în prezent un impediment în calea exportului de valută. Problema exportului ilegal cu valută, a contrabandei cu valută, va căpăta amploare pe măsura creșterii comerțului internațional, a deschiderii frontierelor și extinderii convertibilității valutelor.

Persoanele interesate să-și mute fondurile nu-și mai asumă însă personal riscurile. Există rețele profesioniste de curieri ce asigură transportul și garantează furnizarea, folosind chiar pașapoarte diplomatice, bucurându-se de imunitate și astfel în rarele cazuri când sunt prinși neavând de suportat decât exilul; se poate vorbi astfel chiar de un trafic la vedere în mediul diplomatic (însă cazurile sunt rare).

Atunci când se intenționează transferarea unor bani murdari într-o altă țară prin intermediul sistemului bancar oficial sunt necesare precauții suplimentare. Orice depozit mai mare constituie un potențial punct de atragere a atenției; există jurisdicții care supun depozitele mari de bani unor forme suplimentare de control. Modelul aplicat de Statele Unite constă în raportarea automată a oricărei depuneri mai mari decât suma stabilită (10.000 $); în alte zone sunt verificate numai tranzacțiile suspecte. Indiferent de sistemul folosit pentru verificarea oficială, persoanele specializate în spălarea banilor au întotdeauna în vedere faptul că marile depozite fără o justificare clară (fie în lichidități, fie în cecuri) atrag atenția.

Succesul operațiunilor de spălare a banilor este asigurat prin utilizarea unui circuit economic ce conferă o justificare credibilă a nivelului depozitelor bancare și o “legendă” valabilă pentru transferarea fondurilor în străinătate.

Într-o activitate de reciclare a fondurilor bine pusă la punct se asigură plățile către presupușii furnizori din străinătate în sume care să nu se repete; plățile se efectuează din mai multe țări alternându-se formele de remitere a sumelor și căutându-se ca primitorii să aibă o solidă reputație în afaceri. Deși serviciile constituie mediul cel mai avantajos deoarece nu există norme clare în baza cărora să se verifice regulile impuse companiei din țara de origine, există dovezi că și activitățile comerciale cu bunuri fizice pot fi folosite ca acoperire pentru transferurile ilegale de bani.

Banii situați în sistemele bancare internaționale, nu sunt același lucru cu banii poziționați în sistemul financiar internațional. Între tipurile de companii necesare pentru aceste două tranzacții distincte există o asimetrie: dacă cea mai bună acoperire pentru plasarea banilor în sistemul financiar intern este o afacere bazată pe vânzarea de servicii contra bani cash, transferul banilor în străinătate poate fi asigurat cu toată discreția de o companie care practică un comerț internațional cu bunuri și servicii. Faptul că o companie cu activitate strict internă, transferă importante sume de bani în străinătate ridică serioase semne de întrebare, mai ales dacă acest transfer are caracter permanent. Similar apar semne de întrebare atunci când se constată că o companie care face comerț internațional cu bunuri și servicii (care prin definiție e o operațiune en-gros) depune mari sume de bani lichizi în conturile sale interne; astfel de semne de întrebare ar constitui semnale de alarmă pentru personalul bancar ce ar declanșa investigații finalizate prin descoperirea întregii operațiuni de reciclare de fonduri.

Prezumția uzuală în activitatea instituțiilor de aplicare a legii în domeniu este aceea că, dacă banii murdari ajung în sistemul bancar, bătălia este pierdută; în consecință cea mai mare parte a efortului de reglementare în domeniul bancar constă în realizarea unor bariere, sau cel puțin a unor mecanisme de protecție împotriva oricăror acțiuni ilegale.

Odată cu transferul banilor în străinătate, se intră în cea de-a doua etapă a ciclului de spălare, ei circulând prin sistemul internațional de plăți în scopul ascunderii originii lor. Deși există nenumărate complicații, se poate constata în această etapă existența unei structuri simple care stă la baza majorității activităților internaționale de spălare a banilor.

Cu siguranță Elveția nu și-a pierdut cu totul atracția de paradis financiar din mai multe motive: este stabilă din punct de vedere politic, joacă un rol de importanță majoră pe piața mondială a aurului și dispune de o gamă largă de instituții bancare comerciale pornind de la puternicele instituții multifuncționale, bine reprezentate în întreaga lume care combină activitățile bancare comerciale și de investiții cu servicii de management al fondurilor și brokeraj, până la micile și discretele bănci particulare, specializate în gestiunea afacerilor persoanelor foarte bogate.

În ultimele două decenii, autoritățile elvețiene au redus în mod progresiv protecția acordată de faimoasele legi elvețiene de confidențialitate, au semnat tratate de cooperare în investigațiile penale cu alte țări, trecând cu multă severitate la înghețarea conturilor suspecte în orice situație când este vorba de delapidare, trafic de droguri, ș.a.

Elveția a formulat, de asemenea, prevederi legale ce incriminează spălarea banilor; date fiind mărimea și reputația sistemului financiar elvețian, o mare parte din banii murdari își găsesc refugiu încă aici, dar însă după ce au fost în prealabil “prespălate” în altă parte.

Înainte ca o persoană interesată în reciclarea fondurilor să deschidă un cont bancar într-un așa numit paradis financiar se iau anumite măsuri deoarece în eventualitatea unei investigații penale secretul bancar poate fi ridicat, motiv pentru care, de regulă, banii murdari sunt deținuți de o corporație și nu de o persoană. Înainte ca banii să fie trimiși în astfel de paradisuri financiare, infractorul va intra în legătură cu una dintre numeroasele jurisdicții care oferă pe loc posibilitatea deschiderii unei afaceri – Insulele Cayman, Insulele Virgine (britanice), Panama și altele, jurisdicții care vând corporații off-shore autorizate să desfășoare activități numai în afara țării de origine, scutite de taxe și protejate prin lege în ceea ce privește confidențialitatea. Odată înființată, se creează un depozit bancar într-un paradis financiar, în numele acelei companii, care de obicei beneficiază de legile confidențialității cu privire la identitatea proprietarului. Astfel între organele judiciare și infractor există un nivel de secretizare bancară, unul al confidențialității afacerilor respectivei companii și protecția oferită de relația client – avocat, dacă în paradisul financiar a fost desemnat un avocat care să înființeze compania și să supravegheze funcționarea ei.

Mai există și un al treilea strat de acoperire, cel al unui trust off-shore. Există numeroase motive perfect legale pentru înființarea unor astfel de trusturi, unele fiind însă destul de dubioase (ex: instanțe pentru obținerea rapidă a divorțului sau scutiri de taxe), iar altele chiar ilegale. Avantajul creat de aceste trusturi îl reprezintă prevenirea confiscării bunurilor de către creditori: proprietarul unor bunuri transferă în mod irevocabil acea proprietate trustului respectiv, trust protejat de obicei de legi pentru confidențialitate și chiar o “clauză de refugiat” ce permite trustului să-și schimbe “domiciliul” ori de câte ori se consideră amenințat. Dezavantajul constă în pierderea oficială a controlului de către proprietar asupra fondurilor, dar numai în mod aparent, trustul dovedindu-se adesea a aparține proprietarului fondurilor.

În trecut, Liechtenstein era locul favorit pentru înființarea de astfel de trusturi, fiind de fapt probabil unica jurisdicție care nu aderase la tradiția dreptului comun englez, pentru a putea oferi astfel de facilități. Spre deosebire de majoritatea trusturilor, “anstalt”-ul caracteristic Liechtenstein-ului este un organism comercial capabil să desfășoare diferite activități specifice, el putând asigura persoanei care transferă bunurile calitatea de beneficiar. În prezent termenul de anstalt în numele unei companii poate servi drept semnal de alarmă pentru organele judiciare.

“Trusturile de protecție a bunurilor” oferite de foste și actuale colonii britanice, constituie o problemă la fel de gravă; dacă sunt bine organizate, ele au aceleași avantaje cu modelul din Liechtenstein.

În mod obișnuit, întâi bunurile sunt transferate într-o companie off-shore; controlul companiei este apoi transferat unui trust de protecție a bunurilor; persoana care transferă bunurile urmează să fie desemnată manager al companiei, documentele trustului putând stipula că persoana care transferă bunurile are dreptul să le cumpere din nou pentru o sumă nominală. Astfel se respectă strict litera legii cu privire la trusturi, dar în același timp se subminează adevărata destinație a acestora.

Indiferent de forma pe care o ia, trustul de protejare a bunurilor creează un alt înveliș de securizare și securitate în schema spălării banilor căruia i se pot adăuga măsuri precum capitalizarea companiilor cu acțiuni la purtător astfel încât numele proprietarului real nu apare nicăieri. Există nenumărate sisteme de cuplare a companiilor, indiferent de locul unde se află, forțând reprezentanții legii să acționeze din jurisdicție în jurisdicție pentru dezvăluirea activității reale a acestora.

Circulația banilor prin sistemul financiar internațional determină dificultatea, chiar imposibilitatea identificării originii; după epuizarea circuitului de spălare, banii sunt readuși “acasă” pentru a putea fi cheltuiți sau utilizați drept capital.

Fondurile pot fi repatriate printr-o carte de credit sau de debit emisă de o bancă off-shore; retragerile de la bancomate sau cheltuielile făcute prin utilizarea cardului pot fi plătite fie prin extragerea automată dintr-un cont al unei bănci off-shore, fie prin intermediul deținătorului cardului care periodic transferă fondurile solicitate dintr-o bancă străină într-alta.

Fondurile pot fi, de asemenea, folosite pentru plata facturilor la locul de reședință printr-o bancă off-shore sau mai discret o companie off-shore. Dacă marfa constă în produse cu valoare mare (ex: autoturisme), este mai sigur ca acestea chiar să existe în realitate și să fie supraevaluate (dacă ies din țară) sau subevaluate (dacă intră în țară).

Pentru a obține venituri curate în mod regulat, infractorul poate intra în posesia fondurilor spălate aranjând ca una sau mai multe companii off-shore să îl angajeze pe post de consultant, plătindu-i salarii consistente (pe care în realitate și le plătește singur). Câștigurile fictive de capital se pot aranja și prin tranzacționarea pe o bază permanentă a acțiunilor; frecvența acestor tranzacții, fiecare aducând modeste câștiguri de capital, atrage mai puțin atenția decât se întâmplă în cazul câștigurilor mari, ocazionale, trucul constând în cumpărarea și vânzarea unei valute, mărfuri sau pachet de acțiuni între companii străine și interne. Acest sistem funcționează eficient atunci când companiile străine sunt plasate în zone cu legi care protejează secretul operațiunilor, o astfel de acțiune de spălare a banilor fiind perfect sigură, având în vedere că autoritățile din țara de origine nu pot verifica documentele entității off-shore.

Cea mai curată soluție de a aduce banii “acasă” este considerat însă împrumutul de afaceri: infractorul aranjează ca banii deținuți într-un cont off-shore să fie împrumutați entității on-shore (în țara de reședință). Nu numai că prin această operațiune banii se întorc într-o formă complet neimpozabilă, ba chiar pot fi folosiți într-o manieră în care să reducă taxele datorate strict pentru venitul legal intern: după ce împrumutul a fost livrat, cel care l-a solicitat are dreptul să îl returneze, cu dobândă, de fapt lui însuși. În concret, infractorul poate transporta chiar mai mulți bani din țara sa într-un paradis financiar, deducând componenta “dobândă” ca pe cheltuieli de afaceri, în raport cu venitul intern impozabil; odată cu utilizarea diferitelor tehnici de împrumut – returnarea împrumutului, cercul spălării banilor nu se închide, el putând chiar să crească în diametru.

Considerăm că acest proces clasic de spălare, care implică cele trei etape amintite, depinde în mare măsură și de cantitatea de bani care trebuie spălată, de operațiunea de spălare care implică un singur act sau mai multe acte periodice, de numărul persoanelor implicate în activitatea infracțională, cât și de gradul de încredere pe care acestea îl prezintă pentru spălătorii de bani. De asemenea, infractorii au în vedere eficiența și efectivitatea cadrului legislativ în ceea ce privește detectarea și investigarea activității infracționale de spălare a banilor.

Capitolul II. Cadrul juridic european privind

combaterea spălării banilor

Fenomenul spălării banilor încă de la apariția sa în varianta modernă a dobândit un caracter internațional, și aceasta prin răspândirea rapidă atât a ideii că pentru a împiedica descoperirea acțiunilor ilicite trebuie să fie ascunse cât mai adânc valorile provenite din asemenea acțiuni prin mijloace susceptibile să le confere o aparență legală spre a putea fi mai ușor introduse în circuitul economic fără primejdia de a fi descoperite, dar și a constatării că una dintre cele mai eficiente căi de ascundere este spălarea banilor prin intermediul tranzacțiilor financiare internaționale. Profiturile ilicite se spală mai ușor dacă sunt transferate într-o monedă străină și sunt readuse sub această formă în țară spre a fi fructificate ca sume curate.

Aceste operațiuni sunt mult înlesnite în prezent datorită tehnologiei moderne din domeniul mijloacelor de comunicație și al globalizării sistemelor financiare. Legăturile strânse între instituțiile financiare și bancare la nivel mondial permit infractorilor de pildă să transfere în câteva secunde milioane de dolari dintr-o țară în alta folosind calculatorul personal și antenele parabolice de satelit.

Dar conținutul internațional al acestei infracțiuni este determinat și de prejudiciile mari pe care faptele de spălarea banilor le aduc economiei mondiale. Datorită piețelor de capital integrate și circulației rapide a valorilor, infractorii putând reinvesti aproape imediat banii murdari în afaceri care să le confere o aparență de legalitate, afluența valorilor ilicite poate influența negativ schimbul valutar și rata dobânzilor de capital la nivel mondial subminând relațiile economice internaționale. Aceste consecințe negative se amplifică în condițiile tehnologiei moderne a circulației capitalului care este nelimitată, întreg sistemul financiar internațional devenind o unică și imensă piață atât a banilor curați cât și a celor murdari, consecința interconectării piețelor naționale grație rețelelor moderne de comunicație, rețele care funcționează la nivel planetar (pe toată planeta și 24 de ore pe zi).

Această strânsă legătură între piețele de capital nu exclude existența în cadrul lor a unor zone cu regimuri fiscale diferite, adevărate centre de atracție a capitalurilor și paradisurilor financiare pentru acei care urmăresc să spele banii proveniți din afaceri ilegale. În literatura de specialitate se dau ca exemple insula Marelui Cayman cu o populație de 24.000 de locuitori care posedă 500 de bănci, 18.000 de societăți, 300 companii de asigurări și cea mai mare densitate de aparate telex din lume. La fel și Insula Guernesey cu o populație de 140.000 locuitori dispune de 50 de bănci ale căror depozite depășesc 50 miliarde de dolari. În aceste insule veniturile nu sunt impozitate și nu există obligația de a comunica numele beneficiarului unui cont bancar.

Pericolul care îl reprezintă pentru economia mondială, internaționalizarea procesului de ascundere a valorilor provenite din afaceri ilegale, a atras în ultimii ani atenția statelor determinând numeroase întâlniri a factorilor de răspundere, ca și încheierea de acorduri, convenții, tratate internaționale consacrând voința statelor de a coopera în lupta contra criminalității mondiale, implicit contra fenomenului de spălarea banilor. De asemenea oamenii de știință ca și autoritățile judiciare sunt preocupate să descopere noi modalități de înțelegere reciprocă și de acțiune unitară în vederea combaterii formelor moderne de criminalitate.

În literatura de specialitate s-a atras atenția că o bună cooperare pe plan juridic între state presupune nu numai voința de a coopera dar și cunoașterea reciprocă a cadrului legislativ, implicat în aceste operații altfel zis presupune ca începând de la corpul legislativ, și până la simplul agent care aplică legea penală (organ de poliție, procuror, judecător, funcționar superior judiciar etc.) fiecare participant la această operă să aibă cunoștințe corespunzătoare asupra sistemului de drept al statelor cu care cooperează. Aceasta va atrage inevitabil treptat o lărgire a studiilor și a lucrărilor de drept penal comparat implicit preocuparea pentru cunoașterea îndeaproape a realităților juridico-penale din fiecare țară cu care se cooperează. S-a spus pe drept cuvânt că o cunoaștere reciprocă constituie baza nu numai a înțelegerii profesionale între aceste organe dar și baza colaborării și a respectului reciproc între factorii principali ai represiunii penale. Acest mod de a înțelege cooperarea judiciară va ajuta la depășirea concepției actuale, adesea împărtășită de juriști și politicieni, după care sistemul lor juridic național este cel mai bun, și ca atare singurul valabil, iar dacă alte state ar dori să coopereze n-au decât să adopte acest sistem legislativ. Se omite faptul că dreptul penal și justiția penală nu sunt numai expresia culturii naționale, și ale prestigiului național, reprezentând totodată materializarea cea mai spectaculoasă a suveranității naționale, ci și instrumentul juridic cel mai eficient pentru desfășurarea unor acțiuni unitare și organizate contra crimei multinaționale și a infracțiunilor la nivel european și mondial, realități care obligă la subordonarea orgoliilor naționale, intereselor generale, comune ale statelor membre ale Uniunii Europene.

Un atare proces este cerut și de caracterul multinațional al infracțiunii de spălarea banilor. Pare absurd ca frontierele să fie trecute tot mai ușor de către infractori în schimb polițistul, procurorul, să se lovească de frontieră ca de un obstacol de netrecut în identificarea acțiunilor de spălarea banilor. De altfel evoluția sistemelor de procedură penală și de organizare judiciară, tind spre creșterea rolului organelor judiciare operative (este interesant de urmărit renunțarea în multe state la instituția judecătorului de instrucție, de pildă, în Italia, Germania, pe cale de realizare și în Franța) și dezvoltarea cooperării între organele judiciare ale diferitelor state, pe baza unor tehnici și metode moderne și eficiente (atât în ce privește informarea, dialogul și înțelegerea între aceste organe cât și prin desfășurarea de acțiuni operative comune). Un exemplu edificator de cooperare în direcția combaterii acțiunilor de spălarea banilor îl oferă Europol-ul. După cum se știe agenții Europol-ului sunt selecționați în mod direct și obiectiv de către această instituție numai pe baza aptitudinilor, cunoștințelor și experiența personală fără amestecul guvernului sau autorităților naționale. Un asemenea corp de specialiști pot să pună la dispoziție statelor experiența și informațiile de care au nevoie în toate domeniile și pentru rezolvarea tuturor problemelor cu care se confruntă după cum sunt în măsură să conducă anchete pe teritoriul oricărui stat membru, inclusiv în legătură cu spălarea banilor proveniți din infracțiuni. În cazuri de dezacord asupra procedeelor Europol-ului, conflictul este supus Curții Internaționale de Justiție a Comunităților Europene, Europol-ul fiind răspunzător de acțiunile sale în fața justiției europene și nu în fața jurisdicțiilor naționale.

Necesitatea combaterii spălării banilor rezidă din aceea că utilizarea sistemului financiar-bancar, în scopul transformării fondurilor ilicite în patrimoniu licit, conduce la subminarea instituțiilor financiare individuale și în final a întregului sistem financiar bancar.

Succesul și stabilitatea pe termen lung ale oricărei instituții financiare depinde de atragerea și păstrarea fondurilor câștigate în mod legitim. Banii câștigați în mod fraudulos au, invariabil, o natură tranzitorie, descurajând astfel investitorii cinstiți. Dacă o instituție financiară este implicată în scandaluri de spălare a banilor, va risca acuzarea în instanță și își va pierde buna reputație pe piață.

Alte consecințe negative la nivel macroeconomic datorate fenomenului de spălarea banilor necontrolat, Fondul Monedar Internațional a citat: “schimbări inexplicabile a cererii de masă monetară, riscuri prudențiale față de stabilitatea sistemului bancar, efecte de contaminare față de tranzacțiile financiare locale etc.”. În categoria efectelor negative amintim și: deteriorarea moralei sociale, generarea corupției, amplificarea violenței, concentrarea ilegală a bogăției, împietarea imaginii internaționale.

Dacă nu este controlat acest fenomen, vor fi subminate toate eforturile depuse pentru o piață liberă și competitivă, afectând dezvoltarea unei economii sănătoase, ceea ce induce o stare de tensiune socială. Tocmai de aceea este necesar să analizăm cauzele și condițiile care favorizează săvârșirea faptelor de spălare de bani și să folosim mijloacele cele mai eficiente de luptă împotriva acestui flagel. Astfel, printre cauzele care pot genera și favoriza fapte de spălarea banilor regăsim următoarele:

– transnaționalizarea celor mai mari bănci și grupări de societăți comerciale în concerne și holdinguri;

– impactul deosebit produs de perfecționarea tehnologiei electronice de calcul și de transmitere a informațiilor în domeniul financiar-bancar;

– modul defectuos de aplicare a procedurilor de înmatriculare a societăților comerciale, care încurajează înființarea firmelor “fantomă” prin acceptarea stabilirii sediului mai multora într-un singur apartament, în baza unor contracte de închiriere false;

– subliniem, de asemenea, rolul negativ al paradisurilor fiscale, folosite cu succes de către unele firme românești, prin exportarea ilegală a valutei sub acoperirea contractelor false de consultanță sau exportul de mărfuri la prețuri subevaluate reflectate în bilanțurile contabile prin înregistrarea de pierderi semnificative an de an;

– amploarea operațiunilor în numerar, ce angajează sume în lei și în valută deosebit de mari, prin conturile bancare apaținând persoanelor fizice și persoanelor juridice, constituie, în mare măsură, condiția propice spălării banilor, dar face dificilă urmărirea acesteia datorită întreruperii frecvente a fluxurilor financiare;

– existența unor lacune grave în procedurile de lucru ale Oficiului Național al Registrului Comerțului, care nu prevăd verificări în baza proprie de date, prealabile înmatriculării, fapt ce permite înmatricularea ilegală a mai multor societăți comerciale în forma juridică de societate cu răspundere limitată în numele unei singure persoane fizice;

– pe fondul unor lacune în sistemul financiar-fiscal, funcționarii din acest domeniu nu țin evidența societăților comerciale care funcționează pe raza teritorială de competență, nu controlează și nu cooperează cu Garda Financiară, Poliția Economico-Financiară și Autoritatea Națională pentru Străini, pentru a stabili legalitatea funcționării lor și corectitudinea plății obligațiilor fiscale la bugetul statului, precum și oportunitatea șederii în România a asociaților străini;

– organele financiar fiscale nu dispun de proceduri riguroase de verificare a realității încasării sumelor de TVA rambursate;

– existența unor lacune în procedurile de lucru ale Oficiului Național al Registrului Comerțului și în ceea ce privește înregistrarea mențiunilor referitoare la cesionarea firmelor care se efectuează fără un control prealabil al situației datoriilor față de bugetul statului; mențiunile privind cesionarea firmelor ar trebui să se facă de către judecătorul delegat la Oficiul Național al Registrului Comerțului numai la prezentarea de către părțile implicate a adeverinței emise de administrația financiară competentă, privind achitarea integrală a obligațiilor fiscale la bugetul statului;

– coruperea unor funcționari ai diferitelor instituții, prin aceasta realizând o enumerare enunțiativă a cauzelor și condițiilor favorizatoare, și nu limitativă, lista putând continua.

În publicațiile de specialitate au fost menționate chiar anumite reguli, care dacă sunt respectate, conduc la succes într-o operațiune de spălare a banilor ce nu va fi detectată niciodată de autorități. Prezentăm mai jos cele zece porunci (legi), respectiv:

1. Cel mai eficient mecanism de spălare a banilor este cel care imită modelele și comportamentele tranzacțiilor legitime. Cu cât asemănarea cu acestea este mai mare, cu atât riscul descoperirii mecanismului de spălare a banilor este mai mic;

2. Cu cât activitățile ilegale sunt mai bine integrate în economia legală, cu atât este mai redusă separarea lor instituțională și funcțională și mai dificil de depistat spălarea banilor;

3. Cu cât este mai scăzut raportul dintre fluxurile ilegale față de cele legale printr-o instituție economică, cu atât mai dificilă va fi detectarea spălării banilor;

4. Cu cât este mai mare proporția „serviciilor” față de bunuri fizice din orice economie, cu atât mai ușor pot fi desfășurate operațiunile de spălare a banilor în acea economie;

5. Cu cât structura economică de producție și distribuție a bunurilor și serviciilor nonfinanciare este dominată mai mult de firme mici și persoane independente, cu atât este mai dificilă separarea tranzacțiilor legale de cele ilegale;

6 . Cu cât sunt mai mari facilitățile de utilizare a cecurilor, cărților de credit și a altor instrumente de efectuare a tranzacțiilor financiare ilegale, cu atât mai dificilă este detectarea spălării banilor;

7. Cu cât este mai mic gradul de reglementare financiară a tranzacțiilor legitime, cu atât este mai dificilă urmărirea și neutralizarea circulației banilor murdari;

8. Cu cât este mai scăzut raportul dintre venitul câștigat legal și cel ilegal, care intră într-o economie dată, cu atât mai grea va fi separarea banilor legali de cei iliciți;

9. Cu cât este mai mare progresul în domeniul serviciilor financiare, cu atât se dezvoltă capacitatea instituțiilor financiare multifuncționale și cu cât este mai redusă separarea instituțională a activităților financiare, cu atât mai dificilă devine detectarea spălării banilor;

10. Cu cât se înrăutățește contradicția curentă dintre operarea globală și reglementarea națională a piețelor financiare, cu atât este mai dificilă detectarea spălării banilor.

Din cele de mai sus, observăm care ar fi punctele slabe ale sistemelor financiare și posibilitatea orientării capitalurilor negre către acele zone cu reglementare deficitară. Cele zece porunci ale spălării banilor ar putea constitui un punct de plecare în adoptarea unor strategii eficiente pentru combaterea acestui fenomen.

Pentru contracararea fenomenului de spălarea banilor se impune luarea unor măsuri ferme și colaborarea strânsă a organelor și organismelor abilitate să lupte împotriva acestui fenomen. În caz contrar, există riscul ca banii murdari să devină “motorul” economiei și să-și impună propriile reguli, ceea ce echivalează cu subminarea sau chiar desființarea activității statale și domnia debitorului de tip mafiot.

Această luptă, împotriva fenomenului de spălarea banilor, trebuie dusă, în primul rând, din rațiuni economice și sociale, naționale și internaționale, dar și pentru că este o putere diferită de cea a statului, care, poate supraviețui solidar de existența statului.

Pentru a preveni și a combate criminalitatea economico-financiară au fost elaborate strategii, care urmează să se aplice separat sau concomitent, în funcție de fiecare situație în parte. Dintre acestea amintim:

– strategia erodării, care se referă la depistarea, asistarea și judecarea rapidă a persoanelor implicate în criminalitatea economico-financiară organizată;

– strategia subversivă, acțiunile tactice pe care este fondată crează disensiuni interne în structurile criminalității organizate;

– strategia fragmentării, conține tactici și tehnici de reducere sau deturnare a fondului crimei organizate, crescând astfel costul acelor acțiuni;

– strategia blocajului, se referă la acțiuni de educare publică, în scopul interzicerii sau eliminării activităților specifice crimei organizate în diferite domenii din viața economico-socială.

În prezent, dovedindu-se că este mai eficient să previi decât să repari daunele, interesul a fost îndreptat spre elaborarea unor strategii complexe și complementare de prevenire a criminalității economico-financiare, în general, și a spălării banilor, în special. Astfel, avem: strategii directe (acestea cumulează măsurile preventive ce au caracter practic-aplicativ) – se urmărește restrângerea posibilităților de comitere a faptelor criminale, elementul definitoriu fiind integrarea activităților de poliție și justiție; strategii indirecte (se referă la identificarea, structurarea și implementarea posibilităților societății pentru îmbunătățirea calității generale a vieții) și pentru această categorie se vizează restrângerea câmpului de acțiune a criminalității cu ajutorul organizațiilor non-poliție, instituții guvernamentale.

Pentru a uniformiza modul de acțiune și pentru a obține rezultate pozitive într-un timp scurt este nevoie de colaborare la nivel inter-instituțional și inter-statal. Astfel, se vor adopta mijloace și metode adecvate pentru diminuarea și contracararea fenomenului de spălare a banilor.

La 27 iunie 1980 Comitetul de miniștrii al statelor membre ale Consiliului Europei au adoptat recomandările nr. 80 cu privire la măsurile împotriva transferului și disimulării fondurilor de origine criminală.

Recomandările prevăd ca fiecare țară să ratifice și să ia măsurile necesare pentru punerea în aplicare a hotărârilor adoptate de O.N.U. asupra spălării banilor și totodată să procedeze la identificarea și evaluarea bunurilor care fac obiectul faptelor de spălarea banilor dispunând confiscarea acelora care provin ca urmare a operațiunilor de spălarea banilor.

De asemenea, aceste recomandări propun perfecționarea sistemelor juridice naționale de luptă împotriva spălării banilor, precizând că fiecare stat trebuie să ia măsuri legislative de incriminare a faptelor de spălarea banilor care provin din comiterea infracțiunilor grave care generează un volum mare de profituri și pe cât posibil să fie trase la răspundere penală atât persoanele fizice cât și persoanele juridice care se dedau activităților de acest gen.

Recomandările propun întărirea rolului sistemului financiar în ansamblul său, în special pe linia prevenirii fenomenului de spălarea banilor, stabilind în acest sens reguli de identificare a clienților și de conservare a documentelor, cum ar fi:

– instituțiile financiare nu trebuie să țină conturi anonime sau sub nume fictiv;

– conturile trebuie să permită identificarea, pe baza unui document oficial, a clienților obișnuiți și a celor ocazionali;

– instituțiile financiare trebuie să păstreze timp de 5 ani toate listele necesare referitoare la tranzacțiile efectuate în scopul de a putea furniza informațiile cerute de autoritățile competente;

– instituțiile financiare trebuie să acorde o atenție specială tuturor operațiunilor complexe, neobișnuite, importante, și să verifice dacă acestea au sau nu o justificare economică sau au numai o aparență de operațiune licită;

– dispozițiile legale trebuie să protejeze instituțiile financiare și pe funcționarii acestora, în sensul ca aceștia, în cazul sesizării operațiunilor suspecte, să nu răspundă penal sau civil pentru nerespectarea regulilor de confidențialitate care sunt impuse prin contract sau prin alte dispoziții legale;

– instituțiile financiare și funcționarii acestora nu trebuie să-și avertizeze clienții cu privire la faptul că au adus la cunoștința autorităților competente informații despre clienții lor.

De asemenea, s-au prevăzut măsuri în legătură cu țările care nu au introdus deloc sau numai parțial mijloace de prevenire și combatere a spălării banilor, propunându-se ca instituțiile financiare să acorde o atenție mai mare relațiilor de afaceri și tranzacțiilor cu persoanele fizice și juridice, inclusiv cu societățile și instituțiile financiare rezidente în țări care nu aplică sau aplică în mică măsură cele 40 de recomandări.

Aceste recomandări nu vizează numai spălarea capitalurilor izvorâte din traficul de stupefiante, sau ca urmare a actelor de violență criminală, cum ar fi atacurile armate și răpirile care au avut loc în mai multe țări din Europa, ci orice transfer suspect de capitaluri, bănuite a avea o origine criminală, dintr-o țară în alta și asupra cărora se desfășoară acțiuni de spălare și de introducere a lor în circuitul economic, favorizând prin aceasta comiterea de noi acte criminale, atât în țara proprie, cât și în alte țări. Recomandarea subliniază că sistemul bancar poate juca un rol preventiv foarte eficace, în măsura în care colaborează la descoperirea și tragerea la răspundere a autorilor atât a infracțiunii principale cât și a infracțiunii de spălarea banilor. De asemenea băncile trebuie să colaboreze cu autoritățile represive (organe de poliție, parchet, justiție). Consiliul de miniștri a recomandat guvernelor statelor membre anumite măsuri de adoptat în cadrul sistemului bancar și anume:

Verificarea identității clienților;

Limitarea locațiilor compartimentelor caselor de bani numai la persoane fizice sau juridice cu care banca este în relații de afaceri de un anumit timp sau care pot fi considerate demne de încredere;

Constituirea de rezerve de bilete de bancă la numerotarea cărora autoritățile să aibă acces numai atunci când aceste bilete au fost utilizate în cadrul unor acte criminale;

Formarea adecvată a personalului bancar de ghișeu, mai ales în ceea ce privește controlul documentelor de identitate și identificarea comportamentelor criminale.

Consiliul de miniștrii a recomandat, de asemenea, statelor membre să stabilească o strânsă colaborare, națională și internațională, în special cu ajutorul Europol-ului, între instituțiile bancare și autoritățile competente pentru a schimba informații, cu privire la circulația biletelor de bancă utilizate în cadrul unor acte criminale și pentru a controla difuzarea acestora.

Secțiunea 1. Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope

Reprezintă primul document internațional prin care se încurajează incriminarea unor fapte ce intră sub incidența spălării banilor, respectiv “disimularea sau ascunderea naturii, originii, dispunerii mișcării sau proprietății reale a bunurilor sau drepturilor aferente despre care autorul știe că provin din traficul de stupefiante, sau participă la o astfel de infracțiune.”

Având în vedere obiectul convenției, infracțiunea de spălare de bani se limitează aici numai la sumele ilicite provenind din traficul de stupefiante, reglementându-se în scopul eficientizării măsurilor de combatere a traficului cu stupefiante și a reciclării fondurilor obținute din astfel de fapte ilicite, unele acțiuni care vizează confiscarea bunurilor și valorilor obținute în urma săvârșirii unor infracțiuni, extrădarea autorilor unor infracțiuni legate de traficul de stupefiante, asistența juridică reciprocă, respectiv intensificarea și diversificarea formelor de cooperare între state.

Convenția cuprindea deja două inovații fundamentale față de reglementările precedente; pe de o parte, prevedea obligațiile statelor să incrimineze spălarea de capitaluri provenite dintr-un trafic de stupefiante, atunci când actul a fost comis intenționat, iar pe de altă parte să ia măsuri pentru înlăturarea „secretului bancar” în cazul unei anchete judiciare referitoare la traficul de stupefiante.

Așa cum se știe, Convenția unică din 1961 asupra stupefiantelor și Convenția din 1971 asupra substanțelor psihotrope obligau deja statele semnatare să incrimineze operațiile financiare cu privire la traficul ilicit de stupefiante. Noua Convenție prevede că vor constitui infracțiuni sancționate cu închisoare sau cu alte pedepse privative de libertate și participarea intenționată la una din infracțiunile menționate (trafic stupefiante și de substanțe psihotrope, asocierea sau înțelegerea în vederea comiterii acestora) precum și tentativa de a le comite; la fel ca și actele preparatorii la operațiile financiare (ilicite) înfăptuite în mod intenționat. Spre deosebire de Convențiile anterioare Convenția de la Viena face un pas în plus și conferă caracterul de infracțiune și spălării banilor, atâta timp cât faptele sunt comise intenționat și au ca obiect bunuri despre care acela care se dedă la astfel de fapte știe că provin dintr-o activitate criminală sau de la participarea la o astfel de activitate. În viziunea Convenției sunt susceptibile de a fi incriminate:

Convertirea sau transferul bunurilor în scopul de a le ascunde originea ilicită sau ajutorul dat oricărei persoane care este implicată într-o activitate criminală să se sustragă consecințelor juridice ale actelor sale;

Disimularea sau ascunderea intenționată a naturii, a originii, a amplasamentului, a dispoziției, a deplasării sau a proprietății reale asupra bunurilor sau asupra drepturilor privitoare la acestea;

Achiziționarea, deținerea sau utilizarea de bunuri a căror proveniență criminală este cunoscută.

În raport cu aceste fapte, Convenția obligă statele semnatare să ia măsuri pentru:

Incriminarea spălării de capitaluri provenind din traficul de stupefiante;

Asigurarea cooperării internaționale în cadrul anchetelor judiciare în materie;

Legalizarea posibilităților de extrădare între statele semnatare;

Asigurarea cooperării internaționale în cadrul anchetelor administrative;

Înlăturarea secretului bancar în cazul anchetelor penale efectuate în cadrul cooperării internaționale.

Dacă în Convențiile anterioare nu se prevedea decât confiscarea stupefiantelor, a substanțelor psihotrope și a materialului utilizat pentru a comite infracțiunile definite în Convenție sau destinate a fi comise, Convenția de la Viena din 1988 permite confiscarea și a produselor rezultate din traficul stupefiantelor.

Confiscarea, potrivit Convenției de la Viena, poate avea drept obiect orice fel de bunuri, materiale sau imateriale, mobile sau imobile, tangibile sau intangibile, la fel ca și oricare act juridic sau document atestând proprietatea asupra acestor bunuri sau drepturi. Convenția se referă atât la produsele originale rezultate din traficul de stupefiante, cât și la bunurile în care aceste produse au fost transformate sau convertite. În cazul amestecului bunurilor obținute ilicit cu bunuri achiziționate în mod legitim, tragerea la răspundere poate avea drept obiect bunurile achiziționate în mod ilicit până la concurența valorii estimate a produselor obținute licit, cu care au fost amestecate. Așadar, dispozițiile Convenției se extind și asupra profiturilor sau a altor foloase obținute din săvârșirea nemijlocită a infracțiunii, ca și asupra bunurilor achiziționate în schimbul bunurilor obținute ilicit; și de asemenea și asupra bunurilor obținute ilicit care s-au amestecat cu produsele licite .

Convenția definește „delictul de spălare” care nu este numai delictul de ascundere a banilor, ci se extinde și asupra „produselor”, adică asupra tuturor „bunurilor” povenind direct sau indirect din comiterea infracțiunilor la care se referă Convenția. În cuprinsul Convenției „bunurile” sunt definite ca fiind orice tip de avut, material sau imaterial, mobil sau imobil, tangibil sau intangibil, la fel ca și oricare act juridic sau document atestând proprietatea asupra acestor bunuri sau drepturi. Este foarte important de reținut că toate infracțiunile vizate prin Convenție sunt infracțiuni intenționate, altfel zis trebuie ca actul să fi fost comis în mod intenționat, de autor, în cunoștință de cauză. Întrucât este adesea dificil să se stabilească originea ilicită a bunurilor, Convenția de la Viena din 1988 preconizează să se inverseze sarcina probei privind originea licită a produselor, urmând ca cel care se ocupă de spălarea valorilor ilicite să facă dovada caracterului lor licit pentru a înlătura tragerea la răspundere penală și confiscarea valorilor. De asemenea, Convenția subliniază necesitatea ca drepturile terților de bună credință să nu fie lezate.

Această convenție a fost semnată de mai mult de 80 de țări, dar numai câteva au ratificat-o până în prezent (China, Senegal, Bahamas, Nigeria). Pentru ca această Convenție să intre în vigoare sunt necesare cel puțin 20 de ratificări.

Secțiunea 2. Declarația de principiu a Comitetului de la Bâle

La 12 decembrie 1988 a fost adoptată o declarație de principiu a Comitetului de la Bâle din care făceau parte Statele Unite, Canada, Japonia, Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, Belgia, Olanda și Suedia, cu privire la prevenirea utilizării sistemului bancar pentru spălarea de fonduri de origine criminală.

Acest Comitet a luat ființă în decembrie 1984 din necesitatea de a preveni ca instituțiile financiare în general să servească drept intermediar pentru transferul sau depozitarea fondurilor ilicite. Se știe că infractorii și complicii acestora se servesc frecvent de sistemul financiar pentru a efectua plăți și transferuri de la un cont la altul, ascunzând astfel originea fondurilor și identitatea adevăratului proprietar ca și a biletelor de bancă obținute în acest mod.

În urma perturbărilor financiare, legate în special de falimentul băncii Herstatt din Germania, guvernele băncilor centrale din Grupul celor Zece au creat Comitetul de la Bâle pentru a ameliora cooperarea între autoritățile de supraveghere bancară.

Membrii Comitetului sunt reprezentanți ai țărilor care fac parte din Grupul celor Zece, și reprezentanții Elveției și a Luxemburgului. Aceste țări sunt reprezentate prin băncile lor centrale, la fel ca și prin autoritatea responsabilă de control a autorităților bancare, Secretariatul Comitetului este asigurat prin Banca de reglementări Internaționale (BRI) din Bâle.

Comitetul nu are personalitate juridică, nu se sprijină pe nici un acord internațional, nu este o organizație internațională și nici nu este investit cu o autoritate supranațională în materie de control. Ca urmare nu poate să elaboreze reguli obligatorii pentru statele reprezentate. Recomandările sale sunt rezultatul unei înțelegeri comune a reprezentanților din cadrul Comitetului și au ca unic efect angajarea morală a acestora de a se strădui să le realizeze prin autoritățile competente din țările lor. Recomandările care figurează în „declarația de principiu” a Comitetului sunt clasice, ele vizează: a) identificarea clientului; b) respectarea legilor și c) cooperarea cu autoritățile care-și asumă aplicarea lor.

Dacă, în principiu, toți clienții pot fi identificați după regula „know your customer” (cunoaște-ți clientul sau altfel zis nu se tratează cu oameni pe care nu-i cunoști) realitatea arată că acest principiu nu este întotdeauna observat. Obținerea unei cât mai mari cifre de afaceri și preocupările pentru un profit maxim în condițiile unei aprige concurențe pe piața de capital și între instituțiile financiare determină pe conducătorii sectorului bancar, în conjunctura economică europeană actuală, să încurajeze câte odată pe funcționarii bancari să închidă ochii la unele operații „fructuoase”, dar îndoielnice. Cum fiecare dintre funcționari (consilieri bancari) este notat, profesional, mai ales în funcție de cifra de afaceri pe care o realizează în cadrul operațiilor bancare este neîndoielnic că aceștia fac deseori concesii de la verificarea scrupuloasă a identității clientului, și a originii fondurilor pe care aceștia le tranzacționează.

În această declarație Comitetul definește principiile de bază ale activității preventive în legătură cu spălarea banilor și anume:

identificarea clientului prin orice mijloace;

respectarea legilor și a reglementărilor în vigoare asupra operațiilor financiare și evitarea oricărei contribuții la desfășurarea unor afaceri suspecte de spălare de capital;

asigurarea cooperării între autoritățile de identificare și cele de represiune, însărcinate cu aplicarea legilor, în măsura în care reglementările naționale specifice, în ceea ce privește obligativitatea secretului profesional față de clientelă, o permit (adică respectând regulile de obligativitate și de confidențialitate);

formarea personalului pentru a fi în măsură să respecte aceste reguli.

Secțiunea 3. Convenția Consiliului Europei cu privire la spălarea, urmărirea, reținerea și confiscarea produselor provenite din infracțiuni, deschisă spre semnare la 8 noiembrie 1990 la Strasbourg

În conformitate cu dispozițiile acestui document internațional sunt considerate infracțiuni de spălare a banilor acele acțiuni comise cu intenție și care vizează:

– transformarea sau transferul bunurilor despre care cel care le-a utilizat știa că sunt produse în scopul diminuării sau deghizării originii ilicite a bunurilor sau în scopul ajutării oricărei persoane implicate în comiterea infracțiunii principale de a scăpa de consecințele juridice ale actelor sale;

– disimularea sau deghizarea naturii, originii, amplasării, dispunerii, mișcării sau proprietății reale asupra bunurilor sau asupra drepturilor cu privire la acestea, despre care proprietarul știa că provin ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni;

– achiziționarea, deținerea și utilizarea bunurilor despre care cel ce le achiziționase, deținuse sau utilizase cunoștea, în momentul în care le primise că provin din săvîrșirea unor infracțiuni;

– participarea la una din infracțiunile stabilite anterior sau la orice formă de asocierea, tentația sau complicitatea prin furnizarea unui ajutor sau sfat în vederea comiterii infracțiunii.

Secțiunea 4. Directiva Consiliului Comunității Europene cu privire la folosirea sistemului financiar în scopul spălării banilor nr. 91/308, adoptată la Luxemburg la 10 iunie 1991

Aceasta constituie izvorul pentru legile de combatere a spălării banilor adoptate de aproape toate statele, indiferent că sunt membre ale Comunității Europene sau se află doar în procedurile de aderare. Definirea infracțiunii de spălare a banilor rămâne aproximativ cea introdusă prin Convenția de la Starsburg la 8 noiembrie 1990. Principalele prevederi cuprinse în directivă se referă la:

– cerințele de identificare a clienților de către instituțiile de credit și financiare atunci când intră în relații de afaceri cu aceștia (peste o anumită limită valorică);

– păstrarea unor copii după documentația aferentă tranzacțiilor pe o perioadă de cel puțin 5 ani;

– raportarea tranzacțiilor susceptibile de spălare de bani autorităților însărcinate cu aplicarea legii și cooperarea cu acestea în cazul deschiderii unor anchete – prin urmare în cazul spălării banilor n-ar mai trebui invocat secretul bancar;

– protejarea angajaților instituțiilor ce raportează tranzacții suspecte de spălare a banilor și sancționarea celor care divulgă faptul că s-a început o anchetă în legătură cu un anumit client.

Consiliul European al Comunităților Europene a adoptat la 10 iunie 1991 Directiva nr. 91/308 pentru prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor modificată prin Directiva nr. 2001/97 din 04 decembrie 2001, definind complet și mai realist noțiunea de spălarea banilor. Această operațiune este considerată drept o conduită prin care se urmărește:

a) convertirea sau transferul de proprietate, cunoscând că o astfel de proprietate derivă dintr-o activitate criminală sau dintr-o participare la o asemenea activitate, în scopul ascunderii sau deghizării originii ilicite a proprietății, precum și ajutorul oferit oricărei persoane care este implicată în efectuarea unei activități de acest gen, pentru a se sustrage de la consecințele legale ale acțiunii sale;

b) ascunderea sau deghizarea naturii, sursei, poziției, caracterului și mișcării adevărate a proprietății (averii), știind că provine dintr-o activitate criminală sau dintr-o participare la o astfel de activitate;

c) achiziția, posesia sau folosirea unei proprietăți, cunoscând la momentul potrivit că o astfel de proprietate a derivat dintr-o activitate criminală sau dintr-o participare la o asemenea activitate;

d) participarea, asocierea și încercarea de comitere a faptelor, complicitatea, tăinuirea, înlesnirea și sfătuirea privind înfăptuirea oricărei acțiuni menționate în paragrafele anterioare.

Este lesne de observat că această definiție dată de Consiliul European este mult mai amănunțită și mai completă decât cea formulată de Convenția O.N.U. de la Viena din anul 1988. Explicația nu poate fi decât aceea că în intervalul de timp dintre cele două documente s-au produs mutații semnificative, atât în ceea ce privește modalitățile concrete de spălarea banilor, cât și în modul de abordare a acestei forme de criminalitate de către organismele și structurile specializate pe plan național și internațional.

Dificultățile de a combate eficient operațiile de spălarea banilor care în mare măsură rămân nedescoperite și nesancționate au făcut să se amplifice aceste operații și implicit sumele care fac obiectul acestor operații. Specialiștii în domeniu au ajuns la concluzia că globalizarea și tehnica modernă oferă condiții ideale pentru spălătorii de bani ai acestui secol.

Secțiunea 5. Directiva nr. 2001/97/CE a Parlamentului European și a Consiliului European, din 4 decembrie 2001, care a modificat Directiva nr. 91/308/CEE din 10 iunie 1991, cu privire la prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării de capitaluri.

După anul 1991, Comunitatea Europeană a început, la rândul său, să se preocupe de măsurile care trebuiau adoptate în scopul luptei împotriva spălării de capitaluri și a infiltrării fondurilor de origine criminală în circuitele economice și financiare ale Comunității. Aceste preocupări s-au concretizat în Directiva Consiliului European din 10 iunie 1991, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1993, care a marcat un moment de cotitură în conștientizarea de către statele membre ale Consiliului Europei a dimensiunii fenomenului spălării de capital, a influenței crimei organizate, și a riscului unui dezechilibru în cadrul piețelor de capital pentru înfăptuirea pieței unice. În acest scop s-a elaborat un ansamblu de obligații și de recomandări aplicabile băncilor și instituțiilor financiare.

După zece ani de aplicare, Directiva a fost modificată la 4 decembrie 2001. Această a doua versiune a intervenit după atentatele din 11 septembrie 2001 și a abordat trei probleme principale:

extinderea câmpului infracțiunilor la care se referă Directiva;

extinderea câmpului de aplicare a Directivei la profesii și instituții altele decât cele din sistemul bancar;

identificarea operațiunilor de la distanță.

În legătură cu primul aspect s-a subliniat necesitatea de a lărgi obligațiile de vigilență și sesizare și în raport cu alte activități susceptibile de a fi utilizate sau implicate în operații de spălare (birourile de schimb, societățile de transport de fonduri, întreprinderile de investiții, așa cum sunt definite în Directiva 93/22/CEE a Consiliului din 10 mai 1993 în domeniul valorilor imobiliare); de asemenea, și în raport cu alte profesii independente (notari, avocați, executori judecătorești, agenți de schimb etc.) sub rezerva respectării principiilor specifice ale acestor profesiuni (secretul profesional, dreptul la apărare etc.). Totodată s-a subliniat necesitatea de a extinde incriminarea faptei de spălarea banilor și în raport cu alte fapte grave legate de criminalitatea organizată.

S-a propus, de asemenea, interzicerea prin lege a spălării de capital soluție mai eficientă decât aceea numai de a impune obligații de declarare a sumelor suspecte, ca și extinderea obligației de identificare a clienților, de păstrare a înregistrărilor și de declarare a tranzacțiilor suspecte.

Potrivit Directivei din 10 iunie 1991 spălarea de capital presupunea:

a) convertirea sau transferul de bunuri despre care cel care întreprinde aceste fapte știe că provin dintr-o activitate criminală sau din participarea la o astfel de activitate, în scopul de a disimula sau de a ascunde originea ilicită a așa-numitelor bunuri, sau de a ajuta oricare persoană, implicată în această activitate, să se sustragă consecințelor juridice ale actelor sale;

b) disimularea sau ascunderea naturii, a originii, a locului, a dispunerii, a mișcării sau a proprietății reale a bunurilor sau a drepturilor în cauză despre care autorul știe că provin dintr-o activitate criminală sau din participarea la o astfel de activitate;

c) achiziționarea, deținerea sau utilizarea bunurilor știind, în momentul primirii acestor bunuri, că provin dintr-o activitate criminală sau din participarea la o astfel de activitate;

d) participarea la unul dintre actele enumerate anterior, asocierea pentru comiterea unui asemenea act, tentativa de a-l comite, faptul de a ajuta, a incita sau a sfătui pe cineva în vederea comiterii lui, sau faptul de a-i facilita înfăptuirea.

Directiva prevedea, de asemenea, că există spălare de bani, oricare ar fi locul comiterii faptei, pe teritoriul unuia dintre statele membre sau al unei terțe țări.

Prin bunuri susceptibile de a fi spălate Directiva înțelegea toate tipurile de avut, material sau nematerial, mobil sau imobil, tangibil sau intangibil, actele juridice și documentele atestând proprietatea asupra acestor bunuri și orice alte drepturi în legătură cu acestea.

Prin activitate criminală, Directiva înțelegea orice tip de participare criminală la o infracțiune gravă, iar prin infracțiune gravă în sensul Directivei se înțelege:

a) orice infracțiune în sensul articolului 3, § 1, punctul (a), al Convenției de la Viena (producerea, fabricarea, prepararea, oferta, punerea în vânzare, distribuirea, vânzarea, livrarea, intermedierea, expedierea, transportul, importul, exportul oricărui stupefiant și a oricărei substanțe psihotrope prin încălcarea Convențiilor anterioare din 1961 și 1971. De asemenea, participarea intenționată la una din aceste infracțiuni, asocierea sau înțelegerea în vederea comiterii acesteia, ca și actele pregătitoare și orice alte operațiuni în mod intenționat înfăptuite);

b) oricare din activitățile organizațiilor criminale;

c) frauda gravă, așa cum este definită în articolul 1, paragraful 1 și articolul 2 al Convenției cu privire la protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene;

d) corupția;

e) o infracțiune susceptibilă de aplicarea unei pedepse severe conform dreptului penal al statului membru.

O definiție mai completă a infracțiunii grave urma să fie prezentată de către Comisie cel mai târziu la 15 decembrie 2004. Fiecare stat avea dreptul să adauge la această listă orice altă infracțiune criminală gravă.

Prin urmare Directiva din 10 iunie 1991 nu avea în vedere decât lupta împotriva spălării de capital rezultat din traficul de stupefiante deși unele state membre lărgiseră între timp aceste preocupări (Franța a inclus în infracțiunea de spălare de capital și banii rezultați din infracțiuni de drept comun prin legea din 13 mai 1996). Dimpotrivă, Directivele din 1997 și cea din 2001 ținând seama de diversitatea surselor de spălare de capital, au extins la oricare „infracțiune gravă” sfera infracțiunilor în raport cu care opera obligația de raportare a bănuielii că produsul acestor infracțiuni ar face obiectul unei operații de spălare de capital.

Directiva din 2001 amintește, că spălarea de capital, așa cum este ea definită în text trebuie interzisă (art. 2), urmând să se aplice o sancțiune adecvată. Violarea interdicției de spălare de capitaluri este asimilată unei infracțiuni în toate statele membre, fiind susceptibilă de o pedeapsă cu închisoarea sau de o pedeapsă combinată cu amenzi, în timp ce violarea altor dispoziții ale Directivei atrăgeau în majoritatea țărilor aplicarea de sancțiuni administrative. Cu toate că Directiva nu abordează și problema armonizării regimului sancționator, Comisia Europeană a propus ca în virtutea articolului 14 și al jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, să fie observate principiile următoare:

sancțiunile prevăzute să fie clare și corecte;

sancțiunile să fie proporționale infracțiunilor comise;

sancțiunile să fie suficient de descurajatoare pentru a preveni infracțiunile.

În ce privește profesiunile la care se referă Directiva din 2001 acestea cuprind orice întreprindere a cărei activitate principală constă în a efectua una sau mai multe din operațiile menționate într-o listă anexă care cuprindea pe larg activități de credit, bancare și operațiile desfășurate de birourile de schimb și societățile de asigurare, întreprinderile de investiții și de plasament colectiv. La acestea se adăuga intermedierea între cumpărători și vânzători de bunuri de valoare precum și profesioniștii care desfășurau activități cvasifinanciare (notari, avocați, contabili, experți contabili, consilieri fiscali, agențiile imobiliare etc.).

Directiva precizează că acești profesioniști pot fi subiecți ai infracțiunii de spălarea banilor în cazul în care:

a) asistă pe client în pregătirea sau realizarea de tranzacții (cumpărare sau vânzare de bunuri, mobile sau imobile sau de întreprinderi comerciale; gestiunea fondurilor, a titlurilor sau a altor active aparținând clientului, deschiderea sau gestiunea de cont bancar, de economii sau de portofolii; organizarea aporturilor necesare constituirii, gestiunii sau conducerii de societăți; constituirea, gestiunea sau conducerea organizațiilor fiduciare, a asociațiilor sau structurilor similare);

b) au calitatea de vânzători de articole de mare valoare (pietre prețioase, metale prețioase, opere de artă) ori de membrii ai comisiei de evaluare atunci când plata este efectuată în monede pentru o cifră egală sau superioară a 15.000 de euro. În aplicarea acestor dispoziții, s-a înființat un comitet de contact, creat de către Directivă, cu responsabilitatea de a examina oportunitatea de a include o profesie sau categorie de întreprinderi în câmpul de aplicabilitate al articolului 12, atunci când s-a constatat că, într-un stat membru, această profesie sau categorie de întreprinderi a fost utilizată în scopul spălării de capitaluri. Trei mari categorii de profesii par a fi atras atenția legiuitorilor: industria localurilor (cazinourile), vânzătorii de bunuri de valoare (imobiliare, metale prețioase, bijuterie și obiecte de artă, vechi sau noi) și profesiile juridice care exercită activități financiare (avocați, notari și alte profesii juridice). Alte țări au ales o abordare mai largă impunând unele din obligațiile prevăzute de Directivă, cum ar fi aceea de identificare (Germania) sau obligațiile de raportare (Marea Britanie), și altor categorii de cetățeni și chiar la toate profesiile.

Potrivit Directivei cunoașterea identității clienților este fundamentală pentru a preveni spălarea banilor. Această cerință de identificare este prevăzută în articolul 3. În textul următor se prevede obligația păstrării documentelor referitoare la identitatea clienților, timp de 5 ani după încetarea relațiilor cu aceștia. Cerința identificării clientului nu operează în cazul unei cifre de afaceri reduse sau în cazul contractelor de asigurări de pensii, subscrise în virtutea activității profesionale a asiguratului. În asemenea cazuri nu există decât un foarte redus risc de spălare de capital.

În cazul unor profesioniști, unitățile financiare trebuie să ia toate măsurile pentru identificarea acestora, iar băncile pot să permită unor persoane noi să devină clienți numai prin intermediul unor mecanisme de control, de filtrare sau de supraveghere mai ales când este vorba de deschiderea unui cont la distanță dacă legislația sau reglementarea internă nu o interzic.

În caz de îndoială asupra faptului dacă persoana ar putea să nu acționeze pentru interes personal, instituțiile financiare trebuie să ia măsuri rezonabile în vederea obținerii de informații despre identitatea reală a persoanelor pentru care clienții acționează.

Articolul 5 din noua Directivă prevede ca instituțiile și persoanele la care se referă Directiva să examineze „cu o atenție deosebită orice tranzacție pe care o consideră susceptibilă, prin natura sa, să fie legată de spălarea de capitaluri”. Modalitățile de aplicare ale acestei dispoziții pot să varieze de la un stat la altul. În Franța, de pildă orice operație care depășește o anumită sumă, sau care se prezintă în condiții neobișnuite de complexitate și nu pare să aibă o justificare economică sau un obiect licit, trebuie să fie examinată în mod special de instituția de credit sau de instituția financiară.

Toate statele care au pus în aplicare Directiva, inclusiv statele în cadrul cărora există o puternică tradiție a secretului financiar și bancar, au admis în întregime ideea informării autorităților asupra operațiilor suspecte.

Cooperarea organelor financiare cu autoritățile implică:

a) o obligație de informare sistematică a autorităților, în caz de indiciu de spălare de capitaluri;

b) o obligație de a răspunde solicitării autorităților și de a transmite toate informațiile necesare.

În ceea ce privește notarii și membrii, profesiilor juridice independente, obligațiile menționate țin seama de specificul lor statutar (secret profesional, reprezentare, dreptul de apărare). Sub acest aspect fiecare stat va putea prevedea desemnarea unei autorități de autoreglare corespunzătoare, care ar putea fi Consiliul barourilor sau al ordinului. Aceste obligații nu operează atunci când profesioniștii respectivi vor fi aflat informații de ordin privat, cu ocazia evaluării juridice a situației clientului, în exercitarea misiunii lor de apărare sau cu ocazia reprezentării, sau în eventualitatea ori cu ocazia unei proceduri judiciare, inclusiv în materie de consiliere pentru a angaja sau a evita o procedură.

Potrivit art. 7 din Directivă, profesioniștii au obligația de a se abține de a efectua orice operațiune atunci când știu sau bănuiesc că operația este legată de spălarea de capitaluri și când nu au informat autoritățile.

Articolul 8 și 9 se referă la stabilirea condițiilor minime pentru a garanta buna funcționare a sistemului de declarare a tranzacțiilor suspecte. Articolul 8, paragraful 1 interzice de a aduce la cunoștința clientului, sau unei terțe persoane, că au fost transmise informații autorităților sau că o anchetă despre spălarea de capitaluri este în curs pentru a nu compromite rezultatele anchetei. Profesioniștii și persoanele la care se referă articolul 6, alineatul 3 (notari, membri ai profesiilor juridice etc.) ca și autoritățile de reglare și de supraveghere, însărcinate în virtutea unei legi cu supervizarea piețelor bursiere, financiare, de devize, trebuie să informeze organele de stat responsabile cu lupta împotriva spălării de capitaluri.

Secțiunea 6. Convenția Consiliului Europei cu privire la spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii din 1990.

Potrivit Convenției, la care România a aderat în 1993 fără rezerve, statele trebuie să adopte măsuri legislative corespunzătoare, pentru a permite confiscarea instrumentelor și a produselor infracțiunilor, acestea putând consta din bunuri de orice natură, materiale sau nemateriale, mobile sau imobile, ca și dintr-un act juridic sau document atestând un titlu sau un drept asupra bunului. Trebuie de asemenea, să prevadă confiscarea bunurilor a căror valoare corespunde acestor produse, creanța statului, contra persoanei, trebuie să fie garantată cu orice bun aparținând făptuitorului. Produsele și bunurile pot proveni de la orice infracțiune însă statele semnatare au posibilitatea, să formuleze o rezervă, în legătură cu infracțiunile pentru care poate fi pronunțată confiscarea.

Convenția obligă de asemenea statele contractante să incrimineze spălarea de capitaluri (art. 6). Descrierea faptelor incriminate se va inspira pe larg din articolul 3 al Convenției de la Viena cu rezervele următoare:

a) Convenția Consiliului Europei nu limitează câmpul de aplicare a infracțiunilor principale susceptibile de a atrage răspunderea penală pentru spălarea banilor numai la delictele în materie de droguri, ci o extinde la orice infracțiune. Statele membre au facultatea de a face eventuale rezerve în sensul articolului 6;

b) Spălarea de capital trebuie pedepsită și atunci când infracțiunea principală nu este de competența jurisdicțională a părții contractante;

c) Se pot concepe diverse extinderi posibile a noțiunii de spălare de bani, în virtutea articolului 6, fiecare parte putând să adopte măsurile pe care le consideră necesar potrivit dreptului său intern, atribuind caracter de infracțiune tuturor sau unei părți a actelor, în special în cazul în care delincventul trebuie să presupună că bunul constituie produsul unei infracțiuni.

Secțiunea 7. Conferința internațională asupra prevenirii și a controlului spălării de bani și a utilizării produsului crimei, Italia (Roma 18-20 iunie 1994)

Această conferință a subliniat caracterul mondial al fenomenului și necesitatea unei intense cooperări internaționale sprijinită pe o voință politică colectivă și pe un consens internațional. La această reuniune au fost estimate ca măsuri imediate: incriminarea spălării produselor delictuoase independent de originea lor; limitarea secretului bancar; identificarea și denunțarea tranzacțiilor suspecte; ameliorarea reglementării operațiunilor financiare și confiscarea bunurilor dacă este necesar.

Secțiunea 8. Conferința ministerială mondială asupra criminalității transnaționale organizate și al 9-lea Congres al Națiunilor Unite pentru prevenirea crimei și a tratamentului delincventului Egipt (Cairo, 29 aprilie – 8 mai 1995).

Pe ordinea de zi a conferinței au figurat următoarele chestiuni: tendințe internaționale în materia spălării banilor și măsurile de prevenire și de control; posibilitatea de spălare și de utilizare a produselor activității criminale; mecanisme de luptă internațională; evaluarea măsurilor de luptă împotriva activităților criminale și a reglementărilor existente; cooperare tehnică în domeniul prevenirii și a controlului spălării de capital și a utilizării produsului activităților criminale.

S-a analizat insuficiența reglementărilor cu privire la unele categorii de profesioniști, crearea de „refugii” financiare în țările gata la orice compromis pentru a obține investiții străine și absența unei corelații între diferitele reglementări naționale.

Participanții au cerut să fie creată o rețea mondială eficace și globală împotriva spălării de bani, efectuarea de cercetări pentru a determina mediile de afaceri susceptibile de a oferi servicii celor care se ocupă cu spălarea de capitaluri și pentru a determina dacă ar fi posibil să se extindă aplicarea dispozițiilor în vigoare și la alte sectoare decât acela al instituțiilor bancare și financiare.

Secțiunea 9. Convenția privitoare la lupta împotriva corupției în tranzacțiile internaționale (17 decembrie 1997).

Convenția prevede necesitatea incriminării faptelor de corupție din partea oricărui agent public străin, chiar dacă provine sau nu dintr-o țară semnatară. Interesul principal al acestei Convenții rezidă în special în definiția dată agenților publici. În sensul Convenției sunt considerați agenți publici persoanele care dețin un mandat legislativ, administrativ sau judiciar, acela care exercită o funcție publică, ca și agenții organizațiilor internaționale publice.

Noțiunea de agent public cuprinde și pe conducătorii de partid politic, atunci când exercită o autoritate publică de fapt, cum este cazul statelor cu partid unic. Convenția obligă totodată statele semnatare să incrimineze faptele de spălarea capitalurilor legate de corupția agenților publici străini.

Secțiunea 10. Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, din 12 decembrie 2000, ratificată de Parlamentul României la 16 octombrie 2002 prin Legea nr. 565/2002.

La nivel internațional, pentru reprimarea fenomenelor antisociale cu caracter multinațional în cadrul O.N.U. s-a elaborat Convenția împotriva criminalității transnaționale organizate.

Această convenție se referă în art. 6 la incriminarea spălării valorilor provenite din infracțiune prevăzând că: 1. Fiecare stat parte adoptă, conform principiilor fundamentale ale dreptului său intern, măsurile legislative și alte măsuri necesare pentru a atribui caracter de infracțiune acestui fapt, când actul a fost săvârșit cu intenția: schimbării sau transferului de bunuri despre care cel care le desfășoară știe că sunt produsul infracțiunii, în scopul de a ascunde ori de a disimula originea ilicită a bunurilor respective sau de a ajuta orice persoană care este implicată în săvârșirea infracțiunii principale să se sustragă consecințelor juridice ale actelor sale; ori cu intenția disimulării sau ascunderii naturii veritabile, a originii, a amplasării, a dispunerii, a schimbării ori a proprietății asupra bunurilor cu privire la care autorul știe că sunt produsul infracțiunii. De asemenea statele trebuie să incrimineze achiziția, deținerea sau utilizarea de bunuri despre cel care le achiziționează, le deține ori le utilizează și știe, în momentul în care le primește, că sunt produsul infracțiunii. Va fi incriminată și participarea la una dintre infracțiunile prevăzute în Convenție precum și asocierea, înțelegerea, tentativa ori complicitatea prin furnizarea de asistență, ajutor sau sfaturi în vederea săvârșirii ei. Fiecare stat parte va aplica prezentul articol celei mai largi sfere de infracțiuni principale grave, inclusiv celor referitoare la crima organizată. Infracțiunile principale vor include pe cele săvârșite în interiorul și în exteriorul teritoriului care ține de competența statului parte în cauză; O infracțiune săvârșită în exteriorul teritoriului dacă se află în competența unui alt stat nu va constitui o infracțiune principală decât dacă actul corespondent este o infracțiune și în baza dreptului intern al statului în care el a fost săvârșit; Fiecare stat va remite secretarului general al Organizației Națiunilor Unite o copie a legilor sale prin care se aduce la îndeplinire acest articol, precum și o copie a oricărei modificări ulterioare aduse acestor legi sau o descriere a acestor legi și a modificărilor ulterioare; În cazul în care principiile fundamentale ale dreptului intern al unui stat parte o cer, se poate dispune ca infracțiunea de spălarea banilor să nu opereze în raport cu persoanele care au săvârșit infracțiunea principală; Cunoașterea, intenția sau motivarea, ca elemente constitutive ale unei infracțiuni de spălarea banilor, pot fi deduse din circumstanțele de fapt obiective.

În art. 7, aceeași Convenție prevede ca măsuri de luptă împotriva spălării banilor obligația fiecărui stat parte: a) să instituie un regim intern complet de reglementare și de control al băncilor și instituțiilor financiare nebancare, precum și, în caz de nevoie, al altor organisme supuse în mod deosebit riscului spălării banilor, în limitele competenței sale, în scopul prevenirii și descoperirii tuturor formelor de spălarea banilor, punându-se accent pe exigențele în materie de identificare a clienților, de înregistrare a operațiunilor și de declarare a operațiunilor suspecte; b) să se asigure, fără a se aduce atingere dispozițiilor Convenției, că autoritățile administrative, de reglementare, de descoperire și de reprimare și altele, însărcinate cu lupta împotriva spălării banilor (inclusiv, când dreptul său intern prevede), sunt în măsură să coopereze și să schimbe informații la nivel național și internațional, în condițiile definite de dreptul său intern și, în acest scop, să se creeze un serviciu de informație financiară care va îndeplini rolul de centru național de colectare, analiză și difuzare a informațiilor privind eventuale operațiuni de spălarea banilor.

În același timp, se prevede că: Statele părți au în vedere înfăptuirea unor măsuri realizabile de descoperire și de supraveghere a circulației transfrontaliere de numerar și de titluri negociabile corespunzătoare, sub rezerva garanțiilor că se va asigura o folosire corectă a informațiilor și fără să se împiedice în nici un fel circulația capitalurilor licite. Se va putea institui obligația pentru particulari și întreprinderi de a semnala transferurile transfrontaliere ale unor cantități importante de monedă și titluri negociabile corespunzătoare. În cazul când se instituie un regim intern de reglementare și de control, statele părți sunt invitate să ia ca linii directoare inițiativele pertinente luate de organizațiile regionale, interegionale și multilaterale pentru lupta împotriva spălării banilor.

Statele părți vor dezvolta și promova cooperarea mondială, regională, subregională și bilaterală între autoritățile judiciare, serviciile de descoperire și de represiune și autoritățile de reglementare financiară, în vederea luptei împotriva spălării banilor.

Secțiunea 11. Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului

Această directivă abrogă Directiva 91/308/CEE, astfel că orice trimitere la directiva abrogată se consideră făcută la directiva prezentă.

În Preambulul acestei directive se afirmă în mod just că fluxurile masive de bani murdari pot prejudicia stabilitatea și reputația sectorului financiar și amenința piața unică, iar terorismul zdruncină înseși temeliile societății noastre.

Pentru a evita adoptarea de către statele membre a unor măsuri de protejare a sistemelor lor financiare care ar putea fi incompatibile cu funcționarea pieței interne, cu normele statului de drept și cu ordinea publică din Comunitate, este necesară o acțiune comunitară în acest domeniu.

În cazul în care la nivel comunitar nu sunt adoptate anumite măsuri de coordonare, cei care spală bani și finanțatorii terorismului ar putea încerca să profite, pentru a-și facilita activitățile infracționale, de libera circulație a capitalurilor și de libertatea de a presta servicii financiare pe care le implică spațiul financiar integrat.

Spălarea banilor și finanțarea terorismului se produc deseori în context internațional. Orice măsuri adoptate numai la nivel național sau chiar la nivel comunitar, fără a ține seama de coordonarea și cooperarea internațională, ar avea efecte foarte limitate. Prin urmare, măsurile adoptate de Comunitate în acest domeniu ar trebui să fie compatibile cu acțiuni întreprinse în alte foruri internaționale. Acțiunile comunitare trebuie, în special, să țină seama în continuare de recomandările Grupului de Acțiune Financiară (denumit în continuare GAFI), care constituie principalul organism internațional activ în lupta împotriva spălării banilor și finanțării terorismului.

Mai mult, se afirmă în această directivă că intensificarea controalelor din sectorul financiar a determinat persoanele care spală bani și finanțatorii terorismului să caute metode alternative de a ascunde originea produselor infracțiunii. Deoarece astfel de canale pot fi folosite pentru finanțarea terorismului, obligațiile de combatere a spălării banilor și finanțării terorismului trebuie să includă și intermediarii de asigurări de viață și prestatorii de servicii pentru trusturi și societăți.

În sensul prezentei directive, următoarele comportamente sunt considerate spălare a banilor, atunci când sunt comise intenționat:

a) conversia sau transferul de bunuri, cunoscând că acele bunuri provin dintr-o activitate infracțională sau dintr-un act de participare la astfel de activități, cu scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a bunurilor sau al sprijinirii oricărei persoane implicate în comiterea activităților respective pentru a se sustrage consecințelor legale ale acțiunilor sale;

b) ascunderea sau disimularea naturii, sursei, localizării, utilizării, circulației, a drepturilor aferente sau a dreptului de proprietate reale, cunoscând că acestea provin dintr-o activitate infracțională sau dintr-un act de participare la astfel de activități;

c) achiziția, deținerea sau utilizarea de bunuri, cunoscând, la data primirii lor, că acestea provin dintr-o activitate infracțională sau dintr-un act de participare la astfel de activități;

d) participarea, asocierea în vederea comiterii, tentativele de comitere și sprijinirea, incitarea, facilitarea și consilierea pentru comiterea oricăreia dintre acțiunile menționate la literele anterioare.

Se consideră spălare a banilor chiar și situația în care activitățile care au generat bunurile ce urmează a fi spălate au fost derulate pe teritoriul unui alt stat membru sau al unei țări terțe.

Prezenta directivă se aplică: a) instituțiilor de credit; b) instituțiilor financiare; c) următoarelor persoane fizice sau juridice, în exercitarea activităților lor profesionale:

a) auditori, experți contabili externi și consilieri fiscali;

b) notari și membri ai altor profesii liberale juridice, atunci când participă, în numele și pe seama clientului, la orice tranzacție financiară sau imobiliară sau când acordă asistență pentru planificarea sau executarea tranzacțiilor pentru client referitoare la: i) cumpărarea și vânzarea de bunuri imobile sau entități comerciale; ii) gestionarea banilor, a valorilor mobiliare sau a altor active ale clientului; iii) deschiderea sau gestionarea de conturi bancare, conturi de economii sau conturi de valori mobiliare; iv) organizarea contribuțiilor necesare pentru crearea, funcționarea sau gestionarea societăților; v) crearea, funcționarea sau gestionarea de trusturi, societăți sau structuri similare;

c) prestatori de servicii pentru trusturi sau întreprinderi care nu fac obiectul literei a) sau b);

d) agenți imobiliari;

e) alte persoane fizice sau juridice care comercializează bunuri, numai în măsura în care plățile sunt efectuate în numerar, în valoare de cel puțin 15 000 EUR, indiferent dacă tranzacția se execută printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care par a avea legătură;

f) cazinouri.

Statele membre solicită instituțiilor și persoanelor reglementate de prezenta directivă să acorde o atenție specială oricărei activități pe care o consideră în mod deosebit susceptibilă, prin natura sa, de a avea legătură cu spălarea banilor sau finanțarea terorismului și în special tranzacțiilor complexe sau cu valori neobișnuit de mari și tuturor tipurilor neobișnuite de tranzacții care nu au un scop economic aparent sau legal vizibil.

Fiecare stat membru instituie o Unitate de Informații Financiare pentru a combate cu eficacitate spălarea banilor și finanțarea terorismului. Unitatea de Informații Financiare se constituie ca o unitate centrală națională. Ea este responsabilă cu primirea (și, în măsura posibilului, solicitarea), analizarea și comunicarea către autoritățile competente a informațiilor divulgate care se referă la posibile spălări de bani, posibile finanțări ale terorismului sau care sunt solicitate de legislația sau reglementările naționale. Unitatea dispune de resurse adecvate pentru a-și îndeplini sarcinile.

Statele membre se asigură că UIF are acces, în mod direct sau indirect, în timp util, la informațiile financiare, administrative și de aplicare a legii de care are nevoie pentru a-și îndeplini sarcinile în mod adecvat.

Spre deosebire de directiva pe care o abrogă, în prezenta directivă sunt definite noțiuni noi, cum ar fi:

– „beneficiar efectiv” înseamnă persoana fizică (persoanele fizice) care deține (dețin) sau controlează în ultimă instanță clientul și/sau persoana fizică în numele căreia se realizează o tranzacție sau o activitate. Beneficiarul efectiv include cel puțin:

a) în cazul entităților comerciale: i) persoana fizică (persoanele fizice) care deține (dețin) sau controlează în ultimă instanță o persoană juridică deținând direct sau indirect dreptul de proprietate sau controlul asupra unui procent suficient din acțiuni sau din drepturile de vot ale persoanei juridice respective, inclusiv prin deținerea de acțiuni la purtător, alta decât o întreprindere cotată pe o piață reglementată care se supune cerințelor de declarare conforme cu legislația comunitară sau unor standarde internaționale echivalente; un procent de 25% plus unu din acțiuni se consideră a fi suficient pentru îndeplinirea acestui criteriu; ii) persoana fizică (persoanele fizice) care exercită altfel controlul asupra conducerii unei persoane juridice;

b) în cazul persoanelor juridice, precum fundațiile, și al construcțiilor juridice, precum trusturile, care administrează și distribuie fonduri: i) în cazul în care viitorii beneficiari au fost deja identificați, persoana fizică (persoanele fizice) care este beneficiară (sunt beneficiare) a cel puțin 25% din bunurile unei construcții juridice sau entități juridice; ii) în cazul în care persoanele fizice care beneficiază de construcția juridică sau de entitatea juridică nu au fost încă identificate, grupul de persoane în al căror interes principal se constituie sau funcționează o construcție juridică sau o entitate juridică; iii) persoana fizică (persoanele fizice) care exercită controlul asupra a cel puțin 25% din bunurile unei construcții juridice sau ale unei entități juridice;

– „prestatori de servicii pentru trusturi și societăți” înseamnă orice persoane fizice sau juridice care prestează cu titlu profesional oricare dintre următoarele servicii pentru terți: a) constituirea de societăți sau alte persoane juridice; b) exercitarea funcției de director sau secretar al unei societăți, de asociat al unei societăți în comandită sau al unei funcții similare legate de alte persoane juridice sau asistența acordată unei alte persoane pentru a exercita aceste funcții; c) furnizarea unui sediu social, a unei adrese comerciale, administrative sau poștale și a oricăror altor servicii pentru o societate, societate în comandită sau orice altă persoană juridică sau construcție juridică; d) exercitarea funcției de administrator al unui trust expres sau al altei construcții juridice sau asistența acordată unei alte persoane pentru a exercita această funcție; e) exercitarea funcției de acționar pe seama unei persoane, alta decât o societate cotată pe o piață reglementată supusă cerințelor de declarare conforme cu legislația comunitară sau cu standarde internaționale echivalente sau asistența acordată unei alte persoane pentru a exercita această funcție;

– „persoane expuse politic” înseamnă persoanele fizice cărora li se încredințează sau li s-au încredințat funcții publice importante și membrii direcți ai familiilor lor sau persoanele cunoscute ca asociați apropiați ai acestor persoane;

– „relație de afaceri” înseamnă o relație de afaceri, profesională sau comercială legată de activitățile profesionale ale instituțiilor și persoanelor reglementate de prezenta directivă și despre care, la momentul stabilirii contactului, se consideră că va fi de o anumită durată;

-„bancă fictivă” înseamnă o instituție de credit sau o instituție implicată în activități echivalente, constituită într-o țară în care nu are prezență fizică prin care să se exercite o conducere și o gestiune veritabilă și care nu este afiliată la un grup financiar reglementat.

Tot ca un element de noutate față de dispozițiile directivei anterioare, regăsim în cuprinsul celei în discuție secțiunea a patra, dedicată reglementării execuției de către terți, în sensul că statele membre pot permite instituțiilor și persoanelor reglementate de prezenta directivă să recurgă la terți pentru a îndeplini cerințele impuse, ținând însă cont de faptul că responsabilitatea finală pentru îndeplinirea cerințelor respective revine instituției sau persoanei reglementate de prezenta directivă care apelează la un terț.

Un alt aspect deosebit de important se referă și la faptul că statele membre prevăd ca oficiile de schimb valutar și prestatorii de servicii pentru trusturi și societăți, să fie autorizați sau înmatriculați, și cazinourile să fie autorizate pentru a-și desfășura în legalitate activitatea. Fără a aduce atingere viitoarei legislații comunitare, statele membre prevăd ca oficiile de transfer sau de remitere de bani să fie autorizate sau înmatriculate pentru a-și desfășura în legalitate activitatea.

Secțiunea 12. DIRECTIVA 2006/70/CE A COMISIEI din 1 august 2006 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește definiția „persoanelor expuse politic” și criteriile tehnice de aplicare a procedurilor simplificate de precauție privind clientela, precum și de exonerare pe motivul unei activități financiare desfășurate în mod ocazional sau la scară foarte limitată

Obiectul prezentei directive se referă la stabilirea măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2005/60/CE cu privire la următoarele elemente:

1) aspectele tehnice ale definiției ,,persoanelor expuse politic”;

2) criteriile tehnice pe baza cărora se evaluează dacă o situație prezintă sau nu un risc scăzut cu privire la spălarea banilor sau finanțarea terorismului;

3) criteriile tehnice pe baza cărora se evaluează dacă este justificat ca această directivă să nu se aplice la anumite persoane juridice sau fizice care desfășoară o activitate financiară în mod ocazional sau la scară foarte limitată.

În sensul articolului 3 alineatul (8) din Directiva 2005/60/CE, „persoanele fizice cărora li se încredințează sau li s-au încredințat funcții publice importante” cuprind:

a) șefi de stat, șefi de guvern, miniștri, miniștri delegați și secretari de stat;

b) membri ai parlamentului;

c) membri ai curților supreme, ai curților constituționale sau ai altor înalte instanțe judecătorești ale căror hotărâri nu sunt supuse vreunei căi de atac decât în circumstanțe excepționale;

d) membri ai curților de conturi sau ai consiliilor băncilor centrale;

e) ambasadori, însărcinați cu afaceri și ofițeri superiori din forțele armate;

f) membri ai organismelor administrative, de conducere sau de supraveghere ale întreprinderilor publice.

Nici una dintre categoriile menționate mai sus nu includ persoane care ocupă funcții intermediare sau inferioare.

Categoriile menționate la literele a)-e) cuprind, după caz, funcțiile exercitate la nivel comunitar sau internațional.

În sensul articolului 3 alineatul (8) din Directiva 2005/60/CE, „membrii direcți ai familiilor” cuprind:

a) soțul/soția;

b) orice partener considerat, pe baza legislației naționale, ca fiind echivalent al soțului/soției;

c) copiii și soții/soțiile sau partenerii acestora;

d) părinții.

În sensul articolului 3 alineatul (8) din Directiva 2005/60/CE, „persoanele cunoscute ca asociați apropiați” cuprind:

a) orice persoană fizică cunoscută ca fiind beneficiarul efectiv al unei persoane juridice sau al unei entități juridice împreună cu o persoană menționată la alineatul (1) sau având orice altă relație de afaceri strânsă cu o astfel de persoană;

b) orice persoană fizică ce este singurul beneficiar efectiv al unei persoane juridice sau al unei entități juridice cunoscute ca fiind înființate în beneficiul de facto al persoanei menționate la alineatul (1).

Fără a aduce atingere aplicării, pe baza unei evaluări a riscului, a măsurilor sporite de precauție privind clientela, în cazul în care o persoană a încetat să mai ocupe o funcție publică importantă pentru o perioadă de cel puțin un an, instituțiile și persoanele menționate la articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2005/60/CE nu sunt obligate să considere persoana respectivă ca fiind expusă politic. Propunem ca această perioadă să fie de 3 ani, considerând perioada de un an fiind prea scurtă.

Cu privire la activitatea financiară desfășurată în mod ocazional sau la scară foarte limitată, în prezenta directivă se prevede că: În sensul articolului 2 alineatul (2) din Directiva 2005/60/CE, statele membre pot să considere persoanele fizice sau juridice care desfășoară o activitate financiară ce îndeplinește toate criteriile următoare ca fiind în afara sferei de aplicare a directivei menționate anterior:

a) activitatea financiară este limitată în termeni absoluți;

b) activitatea financiară este limitată în ceea ce privește tranzacțiile;

c) activitatea financiară nu este activitatea principală;

d) activitatea financiară este auxiliară și direct legată de activitatea principală;

e) cu excepția activității menționate la articolul 2 alineatul (1) punctul 3 litera e) din Directiva 2005/60/CE, activitatea principală nu este o activitate menționată la articolul 2 alineatul (1) din directiva menționată anterior;

f) activitatea financiară este desfășurată numai pentru clienții activității principale și nu este oferită publicului în general.

În sensul literei a), cifra de afaceri totală a activității financiare nu poate depăși un anumit prag care trebuie să fie suficient de scăzut. Acest prag este stabilit la nivel național, în funcție de tipul de activitate financiară.

În sensul literei b), statele membre aplică un prag maxim pe client și pe tranzacție, indiferent dacă tranzacția este efectuată într-o singură operațiune sau în mai multe operațiuni care par a fi conexe. Pragul se stabilește la nivel național, în funcție de tipul de activitate financiară. Acesta este suficient de scăzut pentru a se asigura că tipurile de tranzacții în cauză constituie o metodă dificil de aplicat și ineficientă de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului și nu depășește 1 000 EUR.

În sensul literei c), statele membre impun ca cifra de afaceri a activității financiare să nu depășească 5% din cifra de afaceri totală a persoanei fizice sau juridice în cauză.

În cuprinsul directivei se mai precizează că atunci când evaluează riscul în privința spălării banilor și a finanțării terorismului statele membre acordă o atenție specială oricărei activități financiare considerate deosebit de susceptibilă, prin natura sa, de a fi utilizată sau deturnată în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului.

Statele membre stabilesc activități de supraveghere în funcție de riscuri sau adoptă măsuri adecvate pentru a se asigura că o derogare acordată prin deciziile adoptate în temeiul Directivei 2005/60/CE nu este deturnată în scopul unei eventuale spălări de bani sau finanțări a terorismului.

Secțiunea 13. Directiva 2007/64/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, de modificare a Directivelor 97/7/CE, 2002/65/CE, 2005/60/CE și 2006/48/CE și de abrogare a Directivei 97/5/CE
Chiar din titlul acestui document internațional observăm că la data intrării în vigoare a acestuia se abrogă Directiva 97/5/CE.

În cuprinsul acestei directive se afirmă necesitatea ca, în vederea instituirii pieței interne, toate frontierele interne ale Comunității să fie desființate, astfel încât să fie posibilă libera circulație a bunurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor. Prin urmare, buna funcționare a pieței unice a serviciilor de plată este de o importanță capitală. Cu toate acestea, lipsa de armonizare în acest domeniu obstrucționează funcționarea pieței menționate.

Mai mult, este esențial să se instituie la nivel comunitar un cadru juridic modern și coerent pentru serviciile de plată, fie că serviciile sunt compatibile sau nu cu sistemul rezultat în urma inițiativei sectorului financiar de creare a unui spațiu unic de plăți în euro care să fie neutru, astfel încât să garanteze condiții concurențiale egale pentru toate sistemele de plăți, pentru a păstra posibilitatea consumatorului de a alege, ceea ce, în comparație cu sistemele naționale actuale, ar trebui să reprezinte un mare pas înainte din punctul de vedere al costurilor consumatorului, al siguranței și al eficienței.

Remiterea de bani reprezintă un serviciu de plată simplu, care se bazează de regulă pe furnizarea unei sume în numerar de către un plătitor către un prestator de servicii de plată, care, la rândul său, remite suma corespunzătoare, de exemplu, prin intermediul unei rețele de comunicații, unui beneficiar al plății sau unui alt prestator de servicii de plată care acționează în numele beneficiarului plății. În unele state membre, supermarketurile, comercianții și alți operatori cu amănuntul furnizează publicului un serviciu corespunzător care permite plata facturilor pentru utilități publice și a altor facturi uzuale ale gospodăriilor. Aceste servicii de plată a facturilor ar trebui considerate drept remitere de bani, astfel cum este definită prin prezenta directivă, cu excepția cazurilor în care autoritățile competente consideră că activitatea intră sub incidența unui alt serviciu de plată menționat în anexă.

Prezenta directivă stabilește normele în conformitate cu care statele membre disting următoarele șase categorii de prestatori de servicii de plată:

a) instituții de credit;

b) instituții emitente de monedă electronică;

c) instituții de cecuri poștale care sunt îndreptățite, în conformitate cu legislația națională, să presteze servicii de plată;

d) instituții de plată în sensul prezentei directive;

e) Banca Centrală Europeană și băncile centrale naționale, atunci când nu acționează în calitatea lor de autoritate monetară sau în calitate de alte autorități publice;

f) statele membre sau autoritățile lor regionale sau locale, atunci când nu acționează în calitatea lor de autorități publice.

Prezenta directivă stabilește, de asemenea, norme în materie de transparență a condițiilor și a cerințelor în materie de informare privind serviciile de plată, precum și în materie de drepturi și obligații respective ale utilizatorilor serviciilor de plată și ale prestatorilor de servicii de plată în contextul prestării de servicii de plată ca ocupație sau activitate comercială obișnuită.

Se menționează, de asemenea, că prezenta directivă nu se aplică: a) operațiunilor de plată efectuate exclusiv în numerar direct de la plătitor către beneficiarul plății, fără intervenția unui intermediar; b) operațiunilor de plată efectuate de la plătitor către beneficiarul plății printr-un agent comercial autorizat să negocieze sau să efectueze vânzări sau achiziții de bunuri sau de servicii în numele plătitorului sau al beneficiarului plății;

c) transportului fizic realizat cu titlu profesional de bancnote și de monedă, inclusiv colectarea, procesarea și livrarea acestora;

d) operațiunilor de plată care constau în colectarea și livrarea de numerar, fără caracter profesional, în cadrul unei activități caritabile sau nonprofit;

e) serviciilor în care numerarul este furnizat plătitorului de către beneficiarul plății ca parte a unei operațiuni de plată, la cererea expresă a utilizatorului serviciilor de plată imediat înaintea executării unei operațiuni de plată printr-o plată efectuată în vederea achiziționării de bunuri sau servicii;

f) operațiunilor de schimb valutar, mai precis operațiunilor de tip numerar contra numerar, atunci când fondurile nu sunt păstrate într-un cont de plăți;

g) operațiunilor de plată bazate pe oricare dintre următoarele documente, prin care prestatorului de servicii de plată i se solicită să plaseze fonduri la dispoziția beneficiarului plății: i) cecuri pe suport de hârtie, în conformitate cu Convenția de la Geneva din 19 martie 1931 de stabilire a unei legi uniforme privind cecurile; ii) cecuri pe suport de hârtie similare cu cele menționate la punctul i) și reglementate de normele de drept ale statelor membre care nu sunt părți la Convenția de la Geneva din 19 martie 1931 de stabilire a unei legi uniforme privind cecurile; iii) polițe pe suport de hârtie în conformitate cu Convenția de la Geneva din 7 iunie 1930, care stabilește o legislație uniformă privind cambiile și biletele la ordin; iv) polițe pe suport de hârtie similare cu cele menționate la punctul iii) și reglementate de legislația statelor membre care nu sunt părți la Convenția de la Geneva din 7 iunie 1930, care stabilește o legislație uniformă privind cambiile și biletele la ordin; v) vouchere pe suport de hârtie; vi) cecuri de călătorie pe suport de hârtie; sau vii) mandate poștale pe suport de hârtie în conformitate cu definiția Uniunii Poștale Universale;

h) operațiunilor de plată efectuate în cadrul unui sistem de plăți sau de decontare a titlurilor de valoare între agenți de compensare, între contrapărți centrale, case de compensare și/sau bănci centrale și alți participanți la sistem, pe de o parte, și prestatori de servicii de plată, pe de altă parte, fără a aduce atingere articolului 28;

i) operațiunilor de plată legate de administrarea activelor și a titlurilor, inclusiv a dividendelor, a veniturilor sau a altor sume distribuite, a rambursărilor sau a vânzărilor, efectuate de persoanele vizate la litera h) sau de societăți de investiții, instituții de credit, organisme de plasament colectiv sau societăți de administrare de portofolii care oferă servicii de investiții și de orice alte entități autorizate să aibă în custodie instrumente financiare; serviciilor oferite de prestatorii de servicii tehnice, care contribuie la prestarea de servicii de plată, fără ca aceștia să intre în vreun moment în posesia fondurilor de transferat, inclusiv în domeniul procesării și stocării datelor, al serviciilor fiduciare și de protejare a vieții private, al autentificării datelor și a entităților, al furnizării de rețele de comunicații și tehnologia informației (IT), al furnizării și menținerii terminalelor și dispozitivelor folosite pentru serviciile de plată;

j) serviciilor bazate pe instrumente care pot fi folosite pentru a achiziționa bunuri sau servicii doar în localurile folosite de emitent sau, în cadrul unui acord comercial cu emitentul, în cadrul unei rețele limitate de prestatori de servicii sau pentru o categorie limitată de bunuri sau servicii;

k) operațiunilor de plată executate prin intermediul oricărui dispozitiv de telecomunicații digital sau IT sau, în cazul în care bunurile sau serviciile achiziționate sunt livrate și urmează să fie folosite prin intermediul unui dispozitiv de telecomunicații, digital sau IT, cu condiția ca operatorul de servicii de telecomunicații, digitale sau IT să nu acționeze doar ca intermediar între utilizatorul serviciilor de plată și furnizorul bunurilor și serviciilor; operațiunilor de plată efectuate între prestatori de servicii de plată, agenții sau sucursalele acestora în nume propriu;

l) operațiunilor de plată efectuate între o întreprindere-mamă și filiala sa sau între filialele aceleiași întreprinderi-mamă, fără intervenția în calitate de intermediar a unui alt prestator de servicii de plată decât o întreprindere care aparține aceluiași grup; serviciilor oferite de prestatori de retragere de numerar prin intermediul unui automat bancar, acționând în numele unuia sau al mai multor emitenți de carduri, care nu sunt parte la contractul-cadru cu clientul care retrage banii dintr-un cont de plăți, cu condiția ca acești prestatori să nu asigure alte servicii de plată dintre cele enumerate în anexă.

Cu privire la cerințele în materie de protejare a fondurilor, în directivă se prevede că statele membre sau autoritățile competente impun cerința ca o instituție de plată care prestează oricare dintre serviciile de plată enumerate în anexă și care desfășoară în același timp alte activități comerciale să protejeze fondurile primite de la utilizatorii serviciilor de plată sau prin intermediul unui alt prestator de servicii de plată pentru executarea unor operațiuni de plată, după cum urmează:

Fie: a) aceste fonduri nu sunt niciodată amestecate cu fondurile vreunei persoane fizice sau juridice alta decât utilizatorul serviciilor de plată în numele căruia sunt deținute fondurile și, în cazul în care acestea sunt încă deținute de instituția de plată și nu sunt încă remise beneficiarului plății și nici transferate unui alt prestator de servicii de plată înainte de terminarea zilei lucrătoare care urmează zilei în care au fost primite, acestea sunt depuse într-un cont separat într-o instituție de credit sau sunt investite în active sigure, lichide și cu risc scăzut, astfel cum sunt definite de autoritățile competente ale statului membru de origine; și b) aceste fonduri sunt exceptate, în conformitate cu dreptul național și în interesul utilizatorilor serviciilor de plată, de la posibilitatea de urmărire pentru satisfacerea creanțelor altor creditori ai instituției de plată, în special în caz de insolvență a acesteia; fie c) sunt acoperite de o poliță de asigurare sau de o altă garanție comparabilă din partea unei societăți de asigurări sau a unei instituții de credit, care nu aparține aceluiași grup cu cel din care face parte instituția de plată respectivă, pentru o sumă echivalentă cu cea care ar fi fost separată în absența unei polițe de asigurare sau a unei alte garanții comparabile, plătibilă în cazul în care instituția de plată nu poate să facă față obligațiilor sale financiare.

În cazul în care o instituție de plată este obligată să protejeze fondurile în conformitate cu cele precizate mai sus și în care o parte din respectivele fonduri urmează să fie folosită pentru operațiuni de plată viitoare, restul fondurilor urmând să fie folosite pentru alte servicii decât cele de plată, partea de fonduri care urmează a fi folosită pentru viitoarele operațiuni de plată se supune cerințelor arătate mai sus.

În cazul în care această parte este variabilă sau nu este cunoscută în avans, statele membre pot permite instituțiilor de plată să aplice prezentul alineat pe baza unei părți reprezentative care se estimează că va fi folosită pentru serviciile de plată, cu condiția ca această parte reprezentativă să poată fi estimată în mod rezonabil, pe baza datelor istorice, de o manieră satisfăcătoare pentru autoritățile competente.

Statele membre sau autoritățile competente pot cere ca instituțiile de plată care nu desfășoară alte activități să respecte, de asemenea, cerințele în materie de protejare a fondurilor.

Statele membre sau autoritățile competente pot, de asemenea, limita acest tip de cerințe în materie de protejare a fondurilor la fondurile acelor utilizatori ai serviciilor de plată ale căror fonduri depășesc individual un prag de 600 EUR.

Directiva admite recurgerea la agenți, sucursale sau la entități către care se externalizează anumite activități.

Astfel, când o instituție de plată intenționează să presteze servicii de plată prin intermediul unui agent, aceasta comunică autorităților competente ale statului său membru de origine următoarele informații: a) denumirea și adresa agentului; b) o descriere a mecanismelor de control intern care urmează să fie folosite de agenți pentru a se conforma obligațiilor în materie de spălare a banilor și de finanțare a terorismului în conformitate cu Directiva 2005/60/CE; și c) identitatea directorilor și a persoanelor responsabile cu administrarea agentului care urmează să fie folosit pentru prestarea de servicii de plată și dovezi care să ateste faptul că acestea sunt persoane potrivite și onorabile.

În cazul în care o instituție de plată intenționează să externalizeze funcții operaționale sau servicii de plată, aceasta informează în consecință autoritățile competente ale statului său membru de origine.

Externalizarea funcțiilor operaționale importante nu trebuie realizată într-un mod care să dăuneze semnificativ calității controlului intern al instituției de plată și care să împiedice autoritatea de supraveghere să controleze respectarea corespunzătoare a tuturor obligațiilor stabilite în prezenta directivă.

Secțiunea 14. DIRECTIVA 2009/110/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 16 septembrie 2009 privind accesul la activitate, desfășurarea și supravegherea prudențială a activității instituțiilor emitente de monedă electronică, de modificare a Directivelor 2005/60/CE și 2006/48/CE și de abrogare a Directivei 2000/46/CE

Directiva 2000/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 septembrie 2000 privind accesul la activitate, desfășurarea și supravegherea prudențială a activității instituțiilor de bani electronici a fost adoptată ca răspuns la apariția unor noi produse de tip plăți electronice preplătite și a fost menită să creeze un cadru juridic clar care să întărească piața internă, asigurând în același timp un nivel adecvat al supravegherii prudențiale.

Directiva 2007/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne a instituit un cadru juridic modern și coerent pentru serviciile de plată, inclusiv coordonarea dispozițiilor naționale privind cerințele prudențiale pentru o nouă categorie de furnizori de servicii de plată, și anume instituțiile de plată.

În vederea eliminării obstacolelor din calea intrării pe piață și a facilitării accesului la activitate și a desfășurării activității de emitere de monedă electronică, cerințele aplicabile instituțiilor emitente de monedă electronică trebuiau revizuite pentru a se asigura condiții nediscriminatorii pentru toți furnizorii de servicii de plată.

Instituțiilor emitente de monedă electronică ar trebui să li se aplice mutatis mutandis dispozițiile relevante ale Directivei 2007/64/CE, fără a aduce atingere prevederilor prezentei directive. Prin urmare, trimiterea la „instituție de plată” în cuprinsul Directivei 2007/64/CE se interpretează ca trimitere la „instituție emitentă de monedă electronică”; trimiterea la „servicii de plată” se interpretează ca trimitere la activitatea de servicii de plată și de emitere de monedă electronică; trimiterea la „utilizatori de servicii de plată” se interpretează ca trimitere la „utilizator al serviciilor de plată și deținător de monedă electronică”; trimiterea la „prezenta directivă” se interpretează ca trimitere atât la Directiva 2007/64/CE, cât și la prezenta directivă.

Prezenta directivă introduce o nouă definiție a monedei electronice, a cărei emitere poate beneficia de derogările prevăzute în Directiva 2007/64/CE.

Prezenta directivă stabilește regulile pentru desfășurarea activității de emitere de monedă electronică în conformitate cu care statele membre recunosc următoarele categorii de emitenți de monedă electronică:

a) instituțiile de credit, astfel cum sunt definite în Directiva 2006/48/CE, inclusiv, în conformitate cu legislația națională, sucursale ale acestora, în înțelesul respectivei directive, atunci când astfel de sucursale sunt situate în Comunitate și au sediul central în afara Comunității, în conformitate cu respectiva directivă;

b) instituțiile emitente de monedă electronică, astfel cum sunt definite în prezenta directivă, inclusiv, în conformitate cu dreptul național, sucursalele acestora stabilite în Comunitate, atunci când astfel de sucursale sunt stabilite în Comunitate și au sediul central în afara Comunității;

c) furnizori de servicii poștale giro care sunt îndreptățiti, în conformitate cu legislația națională, să emită monedă electronică;

d) Banca Centrală Europeană și băncile centrale naționale, atunci când nu acționează în calitatea lor de autoritate monetară sau în calitate de alte autorități publice;

e) statele membre sau autoritățile lor regionale sau locale, atunci când acționează în calitatea lor de autorități publice.

Titlul II al prezentei directive stabilește, de asemenea, regulile pentru accesul la activitate, desfășurarea și supravegherea prudențială a activității instituțiilor emitente de monedă electronică.

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

1. „instituție emitentă de monedă electronică” înseamnă o persoană juridică care a fost autorizată în temeiul titlului II din prezenta directivă să emită monedă electronică;

2. „monedă electronică” înseamnă orice valoare monetară stocată electronic, inclusiv magnetic, reprezentând o creanță asupra emitentului, care este emisă la primirea fondurilor, în scopul efectuării unor tranzacții de plată, astfel cum sunt definite în Directiva 2007/64/CE, și care este acceptată de o persoană fizică sau juridică, alta decât emitentul de monedă electronică;

3. „emitent de monedă electronică” înseamnă entitățile menționate la articolul 1 alineatul (1), instituțiile care beneficiază de derogări în temeiul articolului 1 alineatul (3) și persoanele juridice care beneficiază de exceptări în temeiul articolului 9;

4. „volumul mediu de monedă electronică în circulație” înseamnă volumul mediu al valorii totale a obligațiilor financiare legate de moneda electronică în circulație la sfârșitul fiecărei zile calendaristice pe parcursul ultimelor șase luni calendaristice, calculat în prima zi calendaristică a fiecărei luni calendaristice și aplicat pentru respectiva lună calendaristică.

Statele membre pot acorda derogare sau pot permite ca autoritățile competente să acorde derogare de la aplicarea tuturor sau a unora dintre obligațiile stabilite mai sus instituțiilor emitente de monedă electronică care desfășoară una sau mai multe activități menționate anterior.

Statele membre interzic acordarea de dobândă sau de orice alt beneficiu legat de perioada în care deținătorul de monedă electronică, deține moneda electronică.

Prin prezenta directivă au fost aduse modificări Directivei 2006/48/CE după cum urmează:

– înlocuirea definiției ,,instituției de credit”, în sensul că aceasta înseamnă o întreprindere a cărei activitate constă în a primi de la public depozite sau alte fonduri rambursabile și a acorda credite în cont propriu;

– înlocuirea definiției ,,instituției financiare”, în sensul că aceasta înseamnă o întreprindere, alta decât o instituție de credit, a cărei activitate principală constă în dobândirea de participații sau în desfășurarea uneia sau a mai multor activități menționate în directiva în discuție.

Secțiunea 15. DIRECTIVA 2010/78/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 24  noiembrie 2010 de modificare a Directivelor 98/26/CE, 2002/87/CE, 2003/6/CE, 2003/41/CE, 2003/71/CE, 2004/39/CE, 2004/109/CE, 2005/60/CE, 2006/48/CE, 2006/49/CE și  2009/65/CE cu privire la competențele Autorității europene de supraveghere, ale Autorității europene de supraveghere și ale Autorității europene de supraveghere

În mai multe rezoluții înainte și în timpul crizei financiare, Parlamentul European a solicitat orientarea către o supraveghere europeană mai integrată. Scopul acestora a fost acela de a se asigura condiții de concurență echitabilă reale pentru toți actorii la nivelul Uniunii și pentru a reflecta integrarea tot mai mare a piețelor financiare din Uniune (în rezoluțiile sale din 13  aprilie 2000 cu privire la Comunicarea Comisiei privind punerea în aplicare a cadrului pentru serviciile financiare: plan de acțiune, din 21  noiembrie 2002 privind normele de supraveghere prudențială în Uniunea Europeană, din 11 iulie 2007 privind politica serviciilor financiare (2005-2010) – Cartea albă, din 23 septembrie 2008 conținând recomandări către Comisie privind fondurile speculative și fondurile de capital privat și din 9 octombrie 2008 conținând recomandări către Comisie privind urmărirea rezultatelor procesului Lamfalussy: o viitoare structură de supraveghere, precum și în pozițiile sale din 22  aprilie 2009 cu privire la propunerea modificată de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind inițierea și exercitarea activității de asigurare și reasigurare (Solvabilitate II) și din 23  aprilie 2009 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind agențiile de rating de credit).

În noiembrie 2008, Comisia a încredințat unui grup la nivel înalt, prezidat de Jacques de Larosière sarcina de a face recomandări cu privire la modalitățile de consolidare a mecanismelor europene de supraveghere, în vederea unei protecții mai eficiente a cetățenilor și pentru a reinstaura încrederea în sistemul financiar. În raportul final prezentat la 25 februarie 2009 grupul la nivel înalt a recomandat consolidarea cadrului de supraveghere pentru a se reduce pe viitor riscul apariției crizelor financiare și gravitatea acestora.

Acesta a recomandat reformarea în profunzime a structurii supravegherii sectorului financiar în Uniune. Raportul lui Larosière a recomandat, de asemenea, crearea unui Sistem european al supraveghetorilor financiari, care să cuprindă trei autorități europene de supraveghere – una pentru sectorul bancar, una pentru sectorul valorilor mobiliare și una pentru sectorul asigurărilor și pensiilor ocupaționale – și crearea unui comitet european pentru risc sistemic.

Secțiunea 16. Grupul de Acțiune Financiară Internațională

Grupul de Acțiune Financiară Internațională a fost înființat la Summit-ul G7 de la Paris, în 1989, fiind un organism inter-guvernamental care stabilește standardele internaționale, dezvoltă și promovează politici de combatere a spălării banilor și finanțării terorismului.

GAFI monitorizează progresul înregistrat de membrii săi în implementarea măsurilor necesare, revizuirea tehnicilor de finanțare a terorismului și a măsurilor de combatere, și, promovează adoptarea și implementarea măsurilor adecvate la nivel global.

În prezent, GAFI include 34 membri, respectiv 32 țări și guverne, plus două organizații internaționale, și mai mult de 20 de observatori, în care cinci organisme regionale tip FATF și peste 15 alte organizații sau organisme internaționale.

GAFI are responsabilitatea de a examina orientările și tehnicile de spălarea banilor, de a revedea acțiunile care au fost deja întreprinse la nivel național sau internațional și de a elabora măsurile încă necesare pentru a combate spălarea banilor. În aprilie 1990, la mai puțin de un an de la crearea sa, GAFI a emis un raport conținând un set de 40 de recomandări, care oferă un plan de acțiune complet, necesar pentru combaterea spălării banilor. Recomandările sunt actualizate periodic, având în vedere evoluția si tendințele fenomenului de spălarea banilor pe plan global. Acestea definesc principiile de acțiune, permit flexibilitate unei țări în implementarea principiilor conform cerințelor constituționale și circumstanțelor particulare ale fiecărei țări. Cu toate că nu au forța juridică a legii, cele 40 de Recomandări au fost sprijinite de către comunitatea internațională și de organizațiile relevante ca fiind standarde internaționale pentru combaterea spălării banilor. Ele devin, de fapt, obligatorii pentru o țară care dorește să fie percepută de către comunitatea internațională ca fiind în conformitate cu standardele. GAFI a elaborat de asemenea diverse note de interpretare care sunt menite să clarifice aplicarea recomandărilor specifice și să ofere coordonare suplimentară.

GAFI are trei funcții de bază cu privire la spălarea banilor:

1. monitorizarea progresului membrilor în implementarea măsurilor de combatere a spălării banilor;

2. revederea și raportarea orientărilor, tehnicilor și contramăsurilor în spălarea banilor;

3. promovarea adoptării și implementării la nivel global a standardelor GAFI pentru combaterea spălării banilor.

Revizuirea și raportarea metodelor, tehnicilor și orientărilor în spălarea banilor sunt examinate anual la o “întâlnire a tipologiilor”. Aceasta oferă o bază de discuții pentru experți în aplicarea legii și regulatori din țările GAFI, împreună cu alte organe și organisme internaționale și cu reprezentanți din alte țări, pentru a discuta metodele cele mai potrivite, noile amenințări și cele mai eficiente contramăsuri care au fost dezvoltate.

GAFI elaborează rapoarte anuale asupra dezvoltărilor din domeniul spălării banilor prin intermediul “rapoartelor de tipologii”. Aceste rapoarte sunt foarte folositoare țărilor pentru a se ține la curent cu noile orientări și tehnici în spălarea banilor și cu alte noutăți din acest sector.

Menționăm că, deși România nu este stat membru FATF, cooperarea cu acest organism internațional a avut loc prin prisma relației dintre Comitetul Moneyval și Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, reprezentant în delegația României, membru al acestui Comitet.

Oficiul a susținut în mod activ inițiativele Grupului de Acțiune Financiară Internațională, fie prin desemnarea unor specialiști care să facă parte din echipele de proiect, fie prin transmiterea contribuției instituției la chestionarele primite din partea acestui for internațional.

Colaborarea permanentă a Oficiului cu Grupul de Acțiune Financiară Internațională a constituit o oportunitate, atât pentru sporirea nivelului de pregătire profesională a analiștilor financiari care au contribuit la proiectele de cercetare, cât și pentru prezentarea fidelă, la nivel internațional, a experienței acumulate de Unitatea de Informații Financiare din România în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului.

Secțiunea 17. Grupul EGMONT

Grupul EGMONT, numit așa după locul primei întâlniri a grupului – palatul Egmont – Aremberg din Bruxelles, întâlnire ce a avut ca obiect organizațiile specializate pentru prevenirea spălării banilor, cunoscute sub denumirea de F.I.U. (unități de informații financiare), este o organizație internațională creată în anul 1995, care are ca și obiectiv îmbunătățirea interacțiunii între FIU-uri în domeniul comunicațiilor, al schimbului de informații și al coordonării activităților de instruire.

În prezent grupul Egmont numără 116 membri (printre care se numără și România), scopul acestui organism constituindu-l cooperarea internațională între agențiile naționale specializate în lupta internațională împotriva spălării banilor. În acest sens, între statele membre ale grupului se pot efectua schimburi de informații financiare legate de spălarea banilor în baza unor înțelegeri bi sau multilaterale. De asemenea, membrii grupului au acces la o bază de date internațională, aferentă combaterii acestui fenomen (Web Egmond).

Capitolul III. Cadrul juridic național privind

combaterea spălării banilor

Secțiunea 1. Legea nr. 21/1999 și Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor

Trecerea la economia de piață a dus la deschiderea internațională a relațiilor economice și implicit la apariția de noi tipuri de infracțiuni de natură economico-financiară stimulate de lipsa unui cadru legislativ adecvat. Lipsa reglementărilor legale, a permis ca prin sistemul nostru financiar-bancar să aibă loc activități de spălare a banilor proveniți din diferite surse interne sau externe; neexistând prevederi legale care să incrimineze aceste fapte, sistemul financiar-bancar nu a avut obligația identificării unor astfel de tranzacții și nici obligația raportării acestor tranzacții organelor însărcinate cu aplicarea legii în vederea anchetării autorilor și luării măsurilor legale.

Cauzele apariției fenomenului spălării banilor având caracter general, acestea s-au manifestat în forme incipiente și în România paralel cu instaurarea și consolidarea relațiilor capitaliste în economia țării noastre. Prăbușirea sistemului social și politic după decembrie 1989 ca și dezintegrarea structurilor economice anterioare, instaurându-se rapid relațiile economiei de piață au creat condiții favorabile și pentru apariția marilor afaceri prin încălcarea legilor, din care au provenit valori importante care se impuneau a fi spălate pentru a putea intra în circulație.

Acționând aceleași cauze interne ale fenomenului în cadrul economiei bazate pe concurență au acționat și aceleași necesități de a combate acest fenomen; ca urmare, legiuitorul român a trebuit să găsească, la rândul său, soluții normative eficiente de combatere a acestor manifestări ilicite. La condițiile interne care au determinat pe legiuitor să se preocupe de acest fenomen trebuie adăugate și cele internaționale. Realitățile au relevat că România prin poziția sa geografică între Est și Vest a devenit un segment important din „Ruta Balcanică” în traficul de stupefiante, de arme, de persoane etc., implicit a devenit în scurtă vreme după evenimentele din decembrie 1989, o verigă importantă în procesul de obținere a unor importante valori de natură ilegală și implicit de spălarea banilor proveniți din infracțiuni săvârșite peste hotare.

De asemenea, necesitatea combaterii acțiunilor de spălarea banilor a izvorât și din condițiile impuse României în vederea aderării la Uniunea Europeană.

Principalul participant la acțiunile de spălare de bani din țară, se crede a fi fost la început numai sectorul bancar și alte instituții financiare, precum companiile de brokeri sau de asigurări, cazinourile etc.; cu timpul pe lângă acestea au fost implicate în acest proces de spălarea sumelor provenite din câștigurile ilegale și alte instituții și persoane fizice care au devenit spălători de bani proveniți din traficul de stupefiante, de arme, de substanțe radioactive, de persoane; contrabanda cu țigări, cafea și alcool; traficul cu titluri bancare false și cu automobile furate din Vest etc..

Experiența țării noastre fiind redusă în privința implicațiilor și complexității acestui fenomen, în mod firesc legiuitorul român a trebuit să se inspire în elaborarea măsurilor de combatere a infracțiunii de spălare de bani din experiența țărilor avansate și mai ales din experiența organizațiilor internaționale specializate în materie ca și din documentele internaționale care au analizat în mod amplu acest fenomen elaborând programele și strategiile de acțiune împotriva acestui fenomen.

Ca rezultat al acestor preocupări a fost inițiată Legea nr. 21/1999 pentru prevenirea faptelor de spălarea banilor. Ulterior legiuitorul român a adoptat Legea nr. 656/2002 și Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate.

Legea nr. 21/1999 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor a intrat în vigoare la 22 aprilie 1999, fiind o lege specială cu dispoziții penale de inspirație europeană, care a preluat și adaptat la realitățile social-economice din România prevederi ce apar în Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante si substanțe psihotrope, adoptată la Viena în 1988 și în Convenția Consiliului Comunității Europene privind spălarea, depistarea, sechestrarea și confiscarea produselor rezultate din infracțiuni, adoptată în 1990 la Strasbourg, precum și în Recomandările Consiliului Europei.

Odată adoptată această lege, putem afirma că România s-a aliniat eforturilor internaționale în lupta pentru prevenirea și combaterea fenomenului spălării banilor.

Potrivit articolului 2 litera a) din Legea nr. 21/1999, prin spălarea banilor se înțelegeau faptele prevăzute la articolul 23, dacă au fost săvârșite prin intermediul persoanelor juridice sau fizice menționate la art.8.

Potrivit articolului 23: "Constituie infracțiune de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 12 ani:

a) schimbarea sau transferul de valori, cunoscând că acestea provin din săvârșirea unor infracțiuni: traficul de stupefiante, nerespectarea regimului armelor și munițiilor în forma agravantă, nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive; nerespectarea regimului materiilor explozive; falsificarea de monede sau de alte valori; proxenetismul; contrabanda; șantajul; lipsirea de libertate în mod ilegal; înșelăciunea în domeniul bancar, financiar sau de asigurări; bancrută frauduloasă; furtul și tăinuirea de autovehicule; nerespectarea regimului de ocrotire a bunurilor; traficul de animale ocrotite în țările lor; comerțul de țesuturi și organe umane; infracțiunile săvârșite prin intermediul calculatoarelor; infracțiunile săvârșite cu cărți de credit; infracțiunile săvârșite de persoane care fac parte din asociații de infractori; nerespectarea dispozițiilor privind importul de deșeuri și reziduuri; nerespectarea dispozițiilor privind jocurile de noroc; în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora, precum și în scop de tăinuire sau favorizare a persoanelor implicate în astfel de activități sau presupuse că s-ar sustrage consecințelor juridice ale faptelor lor;

b) ascunderea sau disimularea naturii reale a provenienței, apartenenței, dispoziției, mișcării proprietății bunurilor sau a dreptului asupra acestora, cunoscând că aceste bunuri provin din săvârșirea uneia din infracțiunile prevăzute la litera a);

c) dobândirea, posesia sau utilizarea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea uneia din infracțiunile prevăzute la litera a).

Aliniatul 2 stabilea că "asocierea, inițierea, aderarea sau sprijinirea sub orice formă, în scopul săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani".

Prin natura sa, infracțiunea de spălare a banilor, așa cum a fost prevăzută la articolul 23 din Legea nr. 21/1999, era o infracțiune subsecventă și complementară infracțiunilor generatoare de bani murdari.

Referitor la Legea nr. 21/1999 s-au formulat opinii diferite privind stabilirea listei limitative de infracțiuni predicat în articolul 23 aliniatul l, litera a), în sensul că existau infracțiuni nedefinite de legislația penală, traficul de animale ocrotite în țările de origine, infracțiunile săvârșite prin intermediul calculatoarelor.

Existau, de asemenea, o serie de infracțiuni necuprinse în listă, dar care erau generatoare de mari sume de bani murdari, cum ar fi fost evaziunea fiscală, care era principala sursă de fonduri pentru economia subterană, infracțiunile prevăzute de Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal, altele decât infracțiunea de contrabandă, etc.

Aplicarea prevederilor Legii nr. 21/1999, așa cum a fost ea adoptată, a demonstrat că limitarea listei infracțiunilor predicat nu a dus la o eficientă combatere a acestui fenomen, astfel că s-a impus cu necesitate modificarea acestui act normativ, cea mai importantă modificare fiind eliminarea enumerării limitative a infracțiunilor predicat, astfel ca orice infracțiune care are drept rezultat obținerea de fonduri ilicite să poată fi considerată infracțiune-premisă a faptei de spălare a banilor, lucru ce s-a realizat prin Legea nr. 656/2002, la data intrării în vigoare a acestei noi legi pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor fiind abrogate prevederile Legii nr. 21/1999.

Continuând analiza aspectelor de noutate aduse de Legea nr. 656/2002, adăugăm că, referitor la operațiunile suspecte sau ,,tranzacțiile suspecte”, cum sunt denumite de lege, acestea fiind cele care trezesc suspiciunea de spălare a banilor sau de finanțare a actelor de terorism, atât Legea nr. 21/1999, cât și Legea nr. 656/2002 au prevăzut că sunt operațiuni suspecte, pentru care există obligativitatea raportării către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, din partea persoanelor prevăzute la art. 10, "operațiunile cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 Euro, indiferent dacă tranzacția se realizează prin una sau mai multe operațiuni ce par a avea o legătură între ele". Un element de noutate adus de Legea nr. 656/2002 constă în aceea că obligațiile de identificare se vor aplica în momentul intrării în relații de afaceri cu un client, așa cum prevede de altfel și art. 3 al Directivei 97/2001/CE și Recomandarea nr. 10 a G.A.F.I..

Este prevăzută și obligativitatea raportării transferurilor externe în și din conturi pentru sume a căror limită minimă reprezintă echivalentul a 15.000 Euro.

Potrivit noului act normativ privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, Oficiul poate dispune suspendarea unei operațiuni 48 de ore, față de 24, cât era abilitat în vechiul normativ.

Un alt element de noutate în această privință, articolul 5 aliniatul (13) din Legea nr. 656 prevede că "Sunt exceptate de la obligațiile de raportare prevăzute la alin. (7) următoarele operațiuni derulate în nume și pe cont propriu: între instituții de credit, între instituții de credit și Banca Națională a României, între instituții de credit și Trezoreria Statului, între Banca Națională a României și Trezoreria Statului. Prin hotărâre a Guvernului se pot stabili, la propunerea plenului Oficiului, și alte exceptări de la cerințele de raportare prevăzute la alin. (7), pe durată determinată".

Totodată, Legea nr. 656/2002 a extins aria entităților raportoare în conformitate cu art. 2 al Directivei Europene nr. 97/2001/CE prin extinderea ariei de acoperire a comercianților cu obiecte de artă, a personalului cu responsabilități în procesul de privatizare, oficiile poștale, firmele care asigură servicii de transfer electronic rapid al fondurilor, agenților imobiliari și Trezoreriei statului.

De asemenea, potrivit ambelor reglementări, secretul profesional și bancar la care sunt ținute persoanele prevăzute la art. 10 nu este opozabil Oficiului.

Oficiul va proceda la analizarea și prelucrarea informațiilor, iar atunci când se constată existența unor indicii temeinice de spălare a banilor sau de finanțare a actelor de terorism, va sesiza de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În situația în care se constată finanțarea unor acte de terorism, va sesiza de îndată și Serviciul Român de Informații cu privire la operațiunile suspecte de finanțare a actelor de terorism.

Identitatea persoanei fizice care a informat persoana fizică desemnată în conformitate cu art. 20 alin. (1) și a persoanei fizice care, în conformitate cu art. 20 alin. (1), a sesizat Oficiul nu poate fi dezvăluită în cuprinsul sesizării.

Dacă în urma analizării și prelucrării informațiilor primite de Oficiu nu se constată existența unor indicii temeinice de spălare a banilor sau de finanțare a actelor de terorism, Oficiul păstrează informațiile în evidență.

Dacă informațiile prevăzute mai sus nu sunt completate timp de 10 ani, ele se clasează în cadrul Oficiului.

După primirea sesizării, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală și Serviciul Român de Informații pot solicita Oficiului completarea acesteia.

Oficiul are obligația de a pune la dispoziție procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală și Serviciului Român de Informații, la solicitarea acestora, datele și informațiile pe care le-a obținut potrivit dispozițiilor prezentei legi.

Organele de urmărire penală vor comunica periodic Oficiului stadiul de rezolvare a sesizărilor transmise, precum și cuantumul sumelor aflate în conturile persoanelor fizice sau juridice pentru care s-a dispus blocarea, ca urmare a suspendărilor efectuate ori a măsurilor asigurătorii dispuse.

Potrivit Legii nr. 656/2002, Oficiul poate face schimb de informații, în baza reciprocității, cu instituții străine care au funcții asemănătoare și care au obligația păstrării secretului în condiții similare, dacă asemenea comunicări sunt făcute în scopul prevenirii și combaterii spălării banilor.

Modificările aduse de noul act normativ sunt în concordanță cu Directiva 97/2001/CE a Parlamentului European și a Consiliului Europei, referitoare la prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor.

Secțiunea 2. Alte acte normative care fac referire la faptele de spălare a banilor

Pe lângă actele normative de bază mai sus amintite și următoarele fac referiri la faptele de spălare a banilor:

a) Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, lege care a extins mult sfera infracțiunilor de corupție și a celor asimilate acestora;

b) H.G. nr. 1599/2008 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor;

c) O.U.G. nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a unor sancțiuni internaționale;

d) Legea nr. 565/2002 pentru ratificarea Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate;

e) Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor care în art. 2 lit. h) prevede explicit infracțiunile care fac parte dintre infracțiunile grave; printre acestea se numără și infracțiunea de spălarea banilor;

f) Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 9 din 3 iulie 2008 privind cunoașterea clientelei în scopul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului;

g) Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate care definește grupul infracțional organizat și enumeră infracțiunile grave săvârșite mai frecvent de organizațiile criminale;

h) Decizia nr. 657/2002 a Plenului Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor privind forma și conținutul următoarelor rapoarte: Raportul de tranzacții suspecte; Raportul privind operațiunile cu sume în numerar care depășesc echivalentul a 10.000 euro; Raportul pentru transferurile externe în și din conturi, pentru sume a căror limită minimă este echivalentul în lei a 10.000 euro;

i) Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală;

j) H.G. nr. 793/2005 privind aprobarea strategiei naționale de luptă antifraudă pentru protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene în România. În cuprinsul Hotărârii sunt enumerate principalele momente ale creării cadrului legal de reglementare a controlului și luptei împotriva spălării banilor și anume Legea nr. 263/2002, Legea 656/2002 și măsurile preconizate pentru perfecționarea Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor; este vorba de măsurile menite să conducă la lărgirea cooperării organelor care au atribuții în acest domeniu și la dezvoltarea competențelor profesionale ale personalului care realizează aceste sarcini.

Acest cadru legislativ este propus să realizeze obiectivele de politică penală ale legiuitorului român în etapa actuală, în acord, atât cu necesitățile interne represive, cât și cu cele internaționale. În esență obiectivele propuse sunt următoarele:

– incriminarea și sancționarea severă a faptelor de spălarea banilor proveniți din infracțiuni (nu numai a banilor, dar și a bunurilor, drepturilor asupra bunurilor, a documentelor și actelor juridice privitoare la aceste valori);

– extinderea incriminării la orice faptă ilicită gravă ca sursă a valorilor care sunt supuse procesului de spălare;

– incriminarea participației sub orice formă la aceste infracțiuni, precum și tentativa;

– incriminarea asocierii în vederea săvârșirii de astfel de fapte;

– confiscarea specială, ca măsură de siguranță, a valorilor supuse procesului de spălare.

Secțiunea 3. Analiza infracțiunii de spălare de bani

3.1. Conținutul juridic al infracțiunii

Faptele prevăzute la art. 29 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, sunt următoarele:

 a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;

   b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni;

c) dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni”.

3.2. Condiții preexistente

Legislația română condiționează existența infracțiunii de spălare a banilor prin comiterea prealabilă a unei infracțiuni din care să provină bunul supus unei operații de spălare, conferindu-i acesteia caracterul de infracțiune corelativă, derivată.

Totuși, acest articol trebuie coroborat cu art. 173 C.pen. și art. 174 C.pen. în care se prevede că „prin săvârșirea unei infracțiuni sau comiterea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice”. Aceste explicații pentru înțelesul expresiilor înlătură eventualitatea unei interpretări greșite și asigură totodată respectarea principiului legalității.

Dacă ne referim la infracțiuni sub aspectul lor special, literatura de specialitate a subliniat că, spre deosebire de normele din partea generală a Codului penal, care reglementează instituția infracțiunii în mod general, normele din partea specială conțin incriminări condiționate de existența formei de vinovăție cerută de lege și de absența vreunei cauze justificative sau de neimputabilitate, acestea având caracter personal și nu se răsfrâng și asupra autorului infracțiunii de spălare a banilor, care are un caracter autonom față de infracțiunea premisă.

Cu privire la cauzele care înlătură răspunderea penală ori cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei trebuie să acordăm atenție bunului care a făcut obiectul unei fapte în raport cu care s-a încetat procesul penal, pentru că acesta va constitui bun provenit din infracțiune, deoarece este înlăturată numai răspunderea penală și pedeapsa, nu și caracterul de infracțiune al faptei din care provin bunurile supuse spălării banilor.

Nu vom avea infracțiunea de spălarea banilor dacă, pentru infracțiunea din care provine bunul „spălat” s-a dispus clasarea sau renunțarea la urmărire penală sau achitarea, deoarece în aceste ipoteze nu există o infracțiune și ca urmare, bunul respectiv nu provine dintr-o infracțiune pentru a se verifica existența situației prealabile menționate. La fel se procedează și în cazul în care inițial a existat o condamnare pentru infracțiunea principală, însă hotărârea a fost ulterior desființată pe o cale de atac ordinară sau extraordinară. Deci, înlăturarea infracțiunii preliminare inevitabil va înlătura și infracțiunea de spălarea banilor, acesteia lipsindu-i unul din elementele constitutive.

De asemenea, nu va exista situația premisă dacă, bunul provenit dintr-o infracțiune nu îndeplinește cerințele de gravitate stabilite de lege.

3.2.1. Obiectul juridic al infracțiunii de spălare a banilor

Obiectul juridic generic al infracțiunilor prevăzute la art. 29 din Legea nr. 656/2002 este unul complex, constituit din relațiile sociale prin care statul apără circuitul legal (financiar, bancar, economic, comercial și civil), spre a preveni și combate circulația ilegală a bunurilor, provenite din săvârșirea unor infracțiuni grave prevăzute de lege, instituindu-se anumite obligații ale unor persoane fizice și juridice de a sesiza operațiunile cu astfel de bunuri și de a se abține de la efectuarea unor acte și fapte juridice legate de produsul infracțiunii de natură a favoriza pe autorii ori participanții la infracțiunile principale.

Acest obiect juridic generic este subsecvent obiectului juridic generic al infracțiunilor principale și nu trebuie confundat cu acesta din urmă, adică acele infracțiuni prin care s-a obținut „produsul” ce urmează a fi „spălat”. Astfel că, constatarea infracțiunii de spălare, având caracter adiacent, corelativ, derivat, este condiționată de existența infracțiunii din care provin valorile supuse spălării, nu se va putea reține această infracțiune decât concomitent sau ulterior ce s-a constatat săvârșirea infracțiunii principale. Nu are importanță dacă pentru infracțiunea principală s-a încetat urmărirea penală sau s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a intervenției unor cauze care înlătură răspunderea penală. Nu interesează nici faptul că autorul infracțiunii anterioare sau concomitente este necunoscut, suficient fiind ca autorul infracțiunii de spălare a banilor să știe că banii provin dintr-o infracțiune.

Valorile supuse spălării ar putea să provină dintr-o infracțiune contra persoanei (șantajul, traficul de persoane, hărțuirea etc.), din infracțiuni de serviciu (abuzul în serviciu, darea și luarea de mită), din infracțiuni contra justiției (favorizarea infractorului) și altele, pe când infracțiunea de spălare a banilor este o infracțiune contra proprietății.

O anumită coincidență se poate produce între obiectul juridic al infracțiunii de spălare a banilor și obiectul juridic al infracțiunii din care provin sumele supuse spălării, dar numai atunci când acestea din urmă provin tot dintr-o infracțiune contra proprietății (furt, tâlhărie, abuz de încredere, bancrută frauduloasă, distrugere etc.).

Se apreciază faptul că obiectul juridic al infracțiunii de spălarea banilor în forma tăinuirii nu poate fi reglementarea relațiilor sociale care asigură protecția patrimoniului, întrucât simpla dobândire a bunurilor provenite din infracțiuni, dacă nu s-au utilizat mijloace dolosive, nu constituie infracțiunea de spălare a banilor. În altă ordine de idei, infracțiunea premisă infracțiunii de spălare a banilor nu se încadrează exclusiv în sfera infracțiunilor contra patrimoniului, ori infracțiunea clasică de tăinuire există numai cu privire la infracțiunile contra patrimoniului.

Unii autori încadrează infracțiunea de spălare a banilor în categoria infracțiunilor care se comit în legătură cu desfășurarea afacerilor, în domeniul financiar-bancar și, ca atare, această infracțiune ar forma obiectul de studiu al dreptului penal al afacerilor.

Făptuitorul, prin spălarea banilor, intenționează să pună în circulație valorile obținute ilicit (finalitate urmărită de infractor încă din momentul comiterii infracțiunii principale), prezentându-le sub aparența înșelătoare ca fiind provenite dintr-o activitate licită. Totodată, urmărește consolidarea drepturilor făptuitorului asupra unor bunuri, pe care le deține în mod ilegal, pretenții care se înscriu incontestabil în cadrul relațiilor patrimoniale. Aceste pretenții ar fi susceptibile de a se bucura de ocrotirea societății, dar numai în măsura în care ar fi legitime.

Obiectul juridic special se referă la o sferă limitată, la un mănunchi limitat de relații patrimoniale, și anume la acele relații care apar și se dezvoltă într-un domeniu specializat, în care cel mai frecvent se produc asemenea fapte (în domeniul financiar, bancar, comercial, de credit), acest obiect juridic nu include totalitatea relațiilor patrimoniale și a tuturor normelor de incriminare care asigură ocrotirea lor împotriva faptelor de sustragere, înșelăciune, distrugere etc., infracțiuni care se pot comite în orice domeniu al vieții sociale.

Acțiunea de punere în circulație și valorificare a bunurilor ilicite implică folosirea unor instituții și persoane specializate prin intermediul cărora să se introducă valorile ilegale în circuitul economic. Astfel, obiectul juridic special al infracțiunii de spălare a banilor se referă la relațiile patrimoniale care se nasc și se dezvoltă în legătură cu normala circulație a valorilor în cadrul circuitului financiar, bancar, de credit. Valoarea socială ocrotită prin norma de incriminare este circulația normală a bunurilor realizată prin unele instituții specializate, împotriva încercărilor de denaturare și subminare a acestor circuite economice ca urmare a infuziunii de valori provenite din infracțiune.

Se poate observa faptul că obiectul juridic special al infracțiunii de spălare a banilor are caracter complex, pe lângă obiectul juridic special principal pe care l-am definit anterior, existând și un obiect juridic special secundar, care este constituit pe relațiile sociale ce se nasc și se dezvoltă în legătură cu activitatea justiției, faptele de ascundere a bunurilor provenite din infracțiune, împiedicând aflarea adevărului, aducând atingere și relațiilor sociale privind realizarea justiției și descoperirea adevărului în legătură cu faptele de spălare a banilor.

Spălarea banilor este o operațiune periculoasă nu numai datorită faptului că se va ascunde proveniența ilicită a banilor, ci și prin faptul că se vor pune în circulație banii murdari.

Punerea în circulație devine scopul spălării banilor, un scop ce conduce la două rezultate la fel de periculoase: ascunderea probelor în legătură cu săvârșirea infracțiunii principale și denaturarea circuitului economic prin pătrunderea de valori având o proveniență ilegală, determinând, după cum am mai arătat, falsificarea tranzacțiilor economice, crearea unor relații provizorii.

În lumina obiectului juridic special principal (relațiile sociale care se nasc și se dezvoltă în legătură cu ocrotirea patrimoniului împotriva faptelor de denaturare a circuitului economico-financiar prin pătrunderea în acest circuit a unor valori numai cu aparență de legalitate) trebuie interpretate prevederile art. 29 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, atunci când se referă la schimbarea, transferarea de bunuri, ascunderea, disimularea adevăratei naturi a acestora ca și atunci când se referă la dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri de proveniență ilicită. Aceste acțiuni reprezintă modalitățile de realizare a infracțiunii de spălarea banilor, nu trebuie confundate cu actele săvârșite în momentul comiterii infracțiunii de tăinuire. Sunt acțiuni care poartă asupra bunurilor de proveniență ilicită în curs de spălare sau după spălare, adică asupra unor bunuri menite să capete o aparență de legalitate, ori care au căpătat o atare aparență pentru a putea fi mai ușor puse în circulație.

Acțiunile descrise în articolul sus menționat reprezintă variante normative alternative ale infracțiunii de spălare a banilor, ca urmare ele sunt echivalente, atât ca semnificație cât și ca periculozitate socială, fiind acțiuni prin care se realizează fapta incriminată.

Obiectului juridic special principal al infracțiunii de spălare a banilor trebuie analizat și cu privire la scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile, să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei. Deși aparent acest scop este identic cu cel al infracțiunii de favorizare a infractorului, trebuie să facem o distincție clară între cele două infracțiuni deoarece la infracțiunea de spălarea banilor este vorba de o favorizare urmărită printr-o activitate specifică, și anume de spălare a banilor proveniți din infracțiuni.

Deosebirile pe care le putem remarca între infracțiunea de spălarea banilor și infracțiunile de tăinuire și favorizare sunt următoarele: gradul ridicat de periculozitate la prima infracțiune și limitele de pedeapsă sunt mult mai ridicate decât la celelalte două infracțiuni; la cele din urmă este prevăzută nepedepsirea tăinuirii sau favorizării săvârșite de soț sau de o rudă apropiată, dispoziție de favoare, care nu este prevăzută și în art. 29 din Legea nr. 656/2002, astfel că acțiunile săvârșite chiar de soț sau o rudă apropiată reprezintă fapte deosebit de grave și vor fi trași la răspundere, calitatea de soț sau rudă apropiată urmând să fie valorificată numai în cadrul individualizării judiciare. Unii specialiști sunt de părere că legiuitorul ar fi trebuit să incrimineze și nedenunțarea faptelor de spălarea banilor, faptă ce nu este incriminată.

3.2.1. Obiectul material al infracțiunii de spălare a banilor

Obiectul material al infracțiunii prevăzute în art. 29 din Legea nr. 656/2002 este reprezentat de valorile asupra cărora a fost îndreptată fapta incriminată (bani, bunuri etc.), altfel zis, valorile asupra cărora s-au exercitat actele de spălare și care au provenit din fapte reprezentând infracțiuni grave (de exemplu din corupție, trafic de droguri, furt, înșelăciune etc.). Putem spune că, atunci când, cu știință, se schimbă, se transferă, se cumpără ori se revinde obiectul "concret"  al infracțiunii principale în mod repetat pentru  a-i ascunde originea, infracțiunea de spălare de bani subzistă, iar bunurile, la oricâte transformări ar fi fost supuse, vor avea același regim juridic penal.

Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 656/2002, prin "bunuri" se înțelege: bunurile corporale sau necorporale, inclusiv banii electronici, bunurile mobile ori imobile, precum și actele juridice sau documentele care atestă un titlu ori un drept cu privire la acestea. Banii ca obiect material al infracțiunii de spălarea banilor pot fi, atât în lei, cât și în valută. Este corporal acel bun care are o existență materială, vizibilă care poate fi percepută prin simțurile noastre (un tablou, un obiect electronic, o mașină etc.). Este incorporabilă valoarea economică care are o existență ideală, abstractă și care poate forma obiectul unui raport juridic (operă literară, dreptul de autor etc.). Bunurile imobile sunt acelea care au o așezare fixă și ca atare nu pot fi mutate dintr-un loc în altul (o casă, un teren, un pod). Bunurile mobile sunt toate celelalte lucruri care pot fi mutate sau transportate din loc în loc fără a se pierde ceva din valoarea lor economică (o carte, o mașină, o statuie).

De multe ori valorile provenite din infracțiunea principală pot să coincidă cu obiectul material al infracțiunii principale (de exemplu, dacă este vorba de infracțiunile contra patrimoniului din care au rezultat valorile ilicite), cât și cu obiectul material al infracțiunii de spălarea banilor, atunci când s-au exercitat asupra acestor valori operațiuni de ascundere a originii ilicite a bunului (falsificarea seriei, a numărului, a culorii, a documentelor de circulație ale autovehiculelor sustrase).

În alte situații însă, nu avem parte de o asemenea coincidență; de pildă, când vorbim despre valorile provenite din infracțiunea principală, unde, aceste valori au constituit doar obiectul tranzacției ilegale (luarea de mită), nu și obiect material al infracțiunii (banii constituind obiectul mitei). Avem cazuri în care infracțiunea principală nu are obiect material, numai în unele din modalitățile sale de săvârșire (infracțiunea de proxenetism – când obiectul material este corpul persoanei vătămate).

Valorile ce constituie obiectul material al infracțiunii trebuie să fie spălate din două motive importante: pentru că provin din acte ilicite și pentru că uneori poartă fizic urma sursei din care provin, putând fi ușor recunoscute (de exemplu: bancnotele înregistrate, mobilele pe care sunt înscrise locul de proveniență).

Există bunuri care nu pot fi spălate, chiar dacă fac obiectul material al unei infracțiuni (colecțiile de timbre, colecția unui numismat, colecțiile de tablouri ale unor pictori celebri, bijuterii celebre ce au proprietari cunoscuți). Aceste bunuri nu pot fi puse fraudulos în circulație datorită faptului că, cel care le-ar cumpăra consultând un specialist și-ar da seama imediat de proveniența lor. De cele mai multe ori, bunurile sustrase se păstrează pentru folosul noului deținător, care devine tăinuitor de bunuri provenite din infracțiune, iar dacă a provocat sustragerea va fi instigator sau complice moral. În eventualitatea în care s-ar încerca înstrăinarea acestora s-ar putea vorbi despre o tentativă de spălare de bunuri, fapta nefinalizându-se, acțiunea ilicită fiind dezvăluită imediat.

Nu constituie bun provenit din infracțiune, deci, nici obiect material al infracțiunii de spălarea banilor, acele bunuri care au servit la săvârșirea infracțiunii, deoarece nu sunt un produs al infracțiunii.

Legea nu se preocupă de modul cum a dobândit făptuitorul bunul ori valoarea cu caracter ilicit, implicit nu pretinde o cunoaștere precisă a sursei ilicite a bunului. (fie pentru că aceasta este bine ascunsă, fie pentru că, deși cunoscută, nu poate fi probată fiind aplicabilă concluzia antică, „idem est aut non esse aut non probari”).

Organele judiciare vor desprinde: caracterul ilicit al sursei bunului din actele de ascundere a bunului; caracterul dubios din natura suspectă a tranzacțiilor asupra unor bunuri în raport cu care există dorința de a le ascunde, proveniența lor nefiind cunoscută de toți cei interesați de acele bunuri, nu se poate vorbi de transparență în aceste activități.

De asemenea, un rol important în descifrarea caracterului ilegal al bunului tranzacționat îl are și identificarea unor comportamente anormale, atipice a participanților la tranzacții, astfel că, orice conduită atipică din domeniul financiar, bancar etc. poate fi considerată dubioasă și suspectată că ar putea ascunde valori provenite din infracțiune.

Dacă autorul n-a fost descoperit și tras la răspundere este suficient ca organele de cercetare să aibă certitudinea că bunurile provin dintr-o infracțiune, chiar nedeterminată, certitudine care se capătă, cel mai adesea, din dovada făcută, că agentul a ascuns aceste bunuri și că le-a transformat în altceva care să le confere o aparență de legalitate. Conduita atipică a subiectului se transformă într-o certitudine de existență a unor valori murdare provenite dintr-o faptă ilicită nedeterminată sau imposibil de dovedit.

Raționamentul pentru care, prin săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, se urmărește punerea în circulație și schimbarea înfățișării bunurilor sau valorilor de proveniență ilicită este acela că prin aceste activități se dă o aparență de legalitate acestora, obținându-se venituri substanțiale și nu în ultimul rând sunt mai greu de identificat cu mijloacele obișnuite la îndemâna autorităților și implicit mult mai greu s-ar putea ajunge la descoperirea infracțiunii principale. Prin cele expuse, putem remarca faptul că operațiile de spălare prezintă un pericol important prin contribuția la denaturarea probelor și implicit la îngreunarea posibilității de a proba fapta principală.

În cazul în care, valorile de proveniență ilicită nu circulă, ci sunt păstrate de infractor, se va putea mai ușor descoperi fapta principală, iar probarea va fi înlesnită prin descoperirea asupra persoanei suspecte a bunurilor provenite din activități ilicite. Păstrarea bunurilor asupra infractorilor poate să aibă și alte consecințe: acestea pot deveni în timp inutile (prin schimbarea bancnotelor sau degradare), plus temerea continuă cu care se confruntă infractorul știind că are asupra sa produsul infracțiunii și că ar putea fi descoperit oricând.

Dacă valorile de proveniență ilicită sunt puse în circulație în forma inițială, fără a li se ascunde proveniența, este ușor să se descopere infracțiunea principală (de pildă, valorile sustrase sunt înregistrate putând fi ușor identificate); dacă deținătorul valorilor puse în circulație n-ar putea da o explicație plauzibilă asupra sursei acestora va opera prezumția că provin dintr-o sursă ilicită; cazul unei persoane cu venituri modeste care își cumpără o locuință de care avea nevoie, fiind suspectată și pe baza altor indicii de comiterea unei spargeri, i se va cere să explice proveniența sumei cu care a cumpărat casa; neputând da o explicație convingătoare, suma respectivă va fi prezumată că provine din spargere.

În cele două ipoteze analizate mai sus, nu putem vorbi de o faptă de spălare a banilor, ca atare descoperirea bunurilor provenite din infracțiune la locuința infractorului sau identificarea sumei puse în circulație cu mijloacele obișnuite ale autorităților ca provenind dintr-o infracțiune determinată nu vor atrage răspunderea și pentru infracțiunea de spălarea banilor murdari, ci se va reține doar infracțiunea principală, urmând ca la soluționarea acțiunii civile să se aibă în vedere modul de despăgubire a părții vătămate în măsura în care bunurile sustrase n-au putut fi restituite în materialitatea lor.

Întorcându-ne la infracțiunea de spălarea banilor, cel care spală bani de proveniență dubioasă va comite, sub un anumit aspect o înșelăciune, incriminată sub forma actelor de spălare de bani, deoarece prezintă bunul spălat, curat ca și când n-ar proveni din infracțiune, inducându-i în eroare pe cei care primesc aceste bunuri sau valori curate și spălate.

Înșelăciunea realizată prin ascunderea provenienței bunurilor provenite din infracțiune ia forma alterării sau falsificării datelor privind identitatea celor implicați în aceste operații sau asupra actelor doveditoare ale dreptului de proprietate și chiar asupra diverselor documente ale tranzacției care sunt modificate, falsificate. Alteori, înșelăciunea se realizează prin operația de spălare a banilor care presupune curățarea banilor sau bunurilor rezultate din săvârșirea unei infracțiuni, acestea primind o apartenență legală prin folosirea pieței de capital, societăților de asigurare, cazinourilor etc.

Prin incriminarea distinctă a acestui tip de înșelăciune, autorii infracțiunii principale beneficiază de o siguranță și o protecție în plus în ceea ce privește riscul de a fi descoperiți și de a fi trași la răspundere penală, speculând încrederea sau naivitatea celor din jur. Cei care se lasă înșelați de această aparență și privesc valorile de proveniență ilicită ca și când ar proveni dintr-o sursă licită devin, în mod inconștient, participanți la operațiile de ascundere.

Se justifică foarte bine incriminarea actelor de spălare a valorilor provenite din infracțiune, astfel că orice act de spălare a bunurilor contribuie la ascunderea adevărului în procesul judiciar. Această concluzie se întemeiază pe faptul că acela care spală bani urmărește neapărat să ascundă o anumită realitate inducând în eroare instanța de judecată, iar prin ascunderea unor valori în mod cert se prezumă că ar proveni dintr-o infracțiune și nu din activități legale. De pildă, dacă beneficiarului unui loz câștigător i se oferă un preț dublu pe bilet din partea unei persoane interesate, aceasta înseamnă că ofertantul încearcă să ascundă în modul arătat, un anumit lucru și anume că folosește bani proveniți din infracțiune, pe care încearcă să-i curețe apărând în calitate de fericit câștigător la loterie a sumelor aflate asupra sa. Pe de altă parte, infractorul este prezumat că prin ascunderea caracterului ilicit al sumelor folosite urmărește să ascundă adevărul asupra sursei din care provin sumele respective.

Prezumția că orice tranzacție dubioasă, cum ar fi oferta de mai sus, constituie un act de spălare a banilor, determină mutarea sarcinii probei asupra deținătorului de valori, acesta fiind obligat să demonstreze că, deși a comis un act care poate fi interpretat ca o încercare de ascundere a adevărului, în realitate activitatea sa a fost licită. O atare schimbare a sarcinii probei poate conduce la erori judiciare. În mod normal în toate aceste cazuri, acuzarea ar trebui să facă dovada sursei ilicite a valorilor și nu să oblige pe deținător să facă dovada provenienței legale a bunurilor deținute. Această prezumție poate fi în unele cazuri nedreaptă.

În realitatea cotidiană nu toate acțiunile atipice sau socotite dubioase au un conținut ilicit, ascund dorința de a spăla valori ilicite, putând să existe numeroase alte justificări decât cele pe care i le atribuie prezumția de mai sus cu care operează organele judiciare. Astfel, acela care cumpără cu o sumă dublă un loz câștigător poate să facă tranzacția din motive generoase, vrând totodată, să ascundă mobilul real al tranzacției.

La fel și depunerea la o bancă a unei sume mari de bani în conturi multiple cu valori reduse poate să aibă la bază dorința autorului de a ascunde în fața familiei, a prietenilor valorile mari de care dispune (valori provenite din activități legale sau morale pe care nu înțelege să le mărturisească).

Fiind obligată o persoană să dea explicații cu privire la proveniența unor bunuri sau valori (de pildă, când sumele provin de la partenerul sexual) este posibil ca acela să refuze să dea publicității adevăratele scopuri ale actelor sale pretins dubioase și să recunoască ca motive reale altele decât cele care i se atribuie (și anume, că prin ascunderea provenienței sumelor tranzacționate neapărat acestea provin din infracțiune), refuzând să arate adevărul, o atare persoană va ajunge să fie acuzată pe nedrept de spălare de bani. Posibilitatea unor erori judiciare prin manipularea acestor prezumții trebuie să determine organele juridice să opereze cu o maximă prudență încercând să stabilească realitatea, adevărul chiar atunci când prezumția ar fi în defavoarea unei persoane.

Unii autori consideră că banii murdari sunt o sursă importantă pentru finanțarea activităților criminale de orice natură, inclusiv a actelor de terorism; servesc la coruperea autorităților și la încălcarea legalității. Infractorii sunt extrem de „generoși”, se pretează la supraevaluarea costurilor prin care urmăresc să ascundă valorile negre (oferă din banii murdari un preț dublu pentru procurarea unor obiecte), ceea ce împiedică libera concurență, determină o creștere artificială a valorilor bunurilor, a ratei dobânzilor și a cursului de schimb valutar în care sunt interesați.

S-a remarcat, de asemenea, că preocuparea pentru spălarea banilor proveniți din infracțiuni denaturează viața economică, creează condiții pentru apariția de societăți fantomă, pentru încheierea de tranzacții aparente și pentru tot felul de activități mascate, disimulate.

Organele judiciare sunt obligate, ca prin eforturi suplimentare, să se concentreze asupra descoperirii și contracarării fenomenului de spălarea banilor prin orice mijloace și tehnici, acest lucru ducând într-un final la descoperirea infracțiunilor principale și totodată să înlăture consecințele negative asupra circuitului economic a pătrunderii de capitaluri provenite din infracțiuni. Este adevărat că autoritățile neputând asigura o represiune promptă și eficientă a infracțiunilor principale, aceste urmări vor continua să se producă, infracțiunile principale generând continuu valori care vor trebui supuse proceselor de spălare înainte de a fi valorificate în circulație, sau pentru a putea sta la dispoziția deținătorilor fără temerea că vor fi descoperiți și trași la răspundere penală.

Actele de spălare a banilor pot fi comise pe teritoriul mai multor state, parțial în țară, parțial în străinătate. În acest sens va opera legea penală română, în baza criteriului ubicuității, subordonat principiului teritorialității, care permite ca infracțiunea să fie considerată ca fiind comisă pe teritoriul țării noastre chiar dacă s-a produs numai un act de executare ori numai rezultatul pe teritoriul român. Se va putea aplica și actelor de spălare comise pe teritoriul străin doar dacă legea penală a statului străin prevede dubla incriminare. În acest sens sunt și prevederile Convenției Națiunilor Unite.

3.2.3. Subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor

Subiectul activ al infracțiunii de spălarea banilor, potrivit legii penale române, poate fi orice persoană fizică sau juridică, având capacitatea de a răspunde penal, art. 29 din Legea nr. 656/2002, neprevăzând vreo calitate specială a subiectului.

În legislația și jurisprudența franceză, se aplică art. 324-1 alin. 2 din Codul penal francez, prin care este incriminată fapta autorului infracțiunii de spălare a banilor, care este același cu autorul infracțiunii predicat, în timp ce în legislația altor state, cum este și cazul Liechtensteinului, Germaniei, Italiei, nu poate fi tras la răspundere penală autorul infracțiunii predicat și pentru infracțiunea de spălare a banilor. Deci, această prevedere, prin recunoașterea falsă a participării la infracțiunea predicat (de exemplu, va fi trasă la răspundere altă persoană, care este diferită de autorul infracțiunii de spălarea banilor) permite autorului infracțiunii de spălare de bani să scape de o condamnare pentru infracțiunea de spălarea banilor, care, de multe ori, este pedepsită mult mai aspru decât unele infracțiuni predicat.

Convenția de la Varșovia, în art. 9 par. 2, prevede faptul că, statele care o ratifică pot reglementa ca infracțiunile de spălare de bani să nu fie reținute în sarcina persoanelor care au comis infracțiunea predicat.

Revenind la legislația română, dacă avem situația în care subiectul activ al infracțiunii de spălare este același cu autorul faptei principale trebuie să avem în vedere faptul că asemenea fapte se vor comite mai frecvent de persoane din anumite categorii sociale, care ocupă funcții importante, deci vom avea subiect activ calificat. Aceste funcții sunt în organele de conducere la nivel central ale unor societăți sau ale unor organizații politice ori în aparatul de stat legislativ sau executiv, așa numita criminalitatea gulerelor albe.

Expresia „infracțiune comisă de gulerele albe” a fost introdusă în limbajul juridic și criminologic în anul 1939, cu ocazia discursului ținut de Edwin Sutherland la Societatea americană de sociologie, acesta a definit termenul ca: „infracțiune comisă de o persoană respectabilă, având un înalt statut social, în cadrul ocupației pe care o are”, deci autorul infracțiunii principale este și autorul infracțiunii de spălarea banilor.

În zilele noastre, „gulerele albe” sunt acele persoane care pot săvârși o varietate de infracțiuni, fără violență, de regulă acele infracțiuni din domeniul afacerilor comerciale, bancare, financiare. În acele categorii sunt incluse: încălcări ale legilor monopolului, fraudele prin internet, fraudele cu cartea de credit, fraudele în cadrul telemarketing-ului, fraudele privind falimentul, fraudele în domeniul asistenței medicale, încălcări ale legislației în domeniul mediului, fraudele în domeniul asigurărilor, fraudele poștale, fraudele în domeniul banilor publici, evaziunea fiscală, fraudele financiare, fraudele în domeniul titlurilor de valoare, comercializarea de acțiuni profitând de calitatea de angajat superior al instituției financiare, luarea de mită, falsul în înscrisuri publice sau private, spălarea de bani, delapidarea, spionajul economic, furtul de secrete comerciale etc.

Subiectul activ al acestei infracțiuni este o persoană specializată în spălarea banilor, denumit în doctrină și practica judiciară „spălător specializat”. În aceste situații nu este vorba despre o calitate specială a subiectului, ceea ce i-ar conferi infracțiunii comise caracterul de infracțiune proprie, ci infracțiunea poate fi comisă de orice persoană care deține valori provenite din infracțiune și urmărește să ascundă proveniența lor. Dacă infracțiunea principală a avut caracterul de infracțiune proprie (agentul a obținut sumele dubioase din săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu) operațiile de spălare a banilor pot fi efectuate în numele funcționarului, care este subiectul activ calificat, de alte persoane fără nici o calitate.

Practica a reținut calitatea de subiect activ al infracțiunii de spălarea banilor, atât pentru autorii infracțiunilor din care s-au obținut „banii murdari” (contrabandiști, traficanți de droguri, proxeneți, hoți de autovehicule, șantajiști, funcționari corupți etc.), cât și pentru cei care au efectuat și intermediat operațiile de spălarea banilor, cei din urmă nefiind obligatoriu să fie autorii infracțiunilor din care au provenit aceste valori.

Potrivit Convenției Națiunilor Unite, ratificată de țara noastră prin Legea nr. 565/2002 sancționarea autorului infracțiunii principale pentru fapta de spălare a banilor nu este obligatorie, dacă legislația internă prevede că actele de spălare se absorb în infracțiunea principală. Mențiunile anterioare fac referire la incriminarea din România, prin care infracțiunea de spălare a banilor fiind considerată o infracțiune care, deși derivată, are la bază temeiuri proprii de existență, poate fi concepută a fi comisă și de autorul infracțiunii principale, deci putem avea unic autor pentru cele două infracțiuni.

Legea penală română a trebuit să prevadă mai clar posibila implicare a autorului infracțiunii principale în activități ilicite de spălarea banilor. Astfel că, art. 29 lit. c) din Legea nr. 656/2002 incriminează clar acțiunile de dobândire, deținere, folosire, care sunt acțiuni săvârșite de o terță persoană, deoarece numai acțiunile acesteia s-ar putea răsfrânge asupra autorului infracțiunii principale care la rândul său comite implicit aceste acțiuni de spălare sau transfer, nu distinct, ci chiar prin săvârșirea faptei principale.

Ipotezele prin care sunt incriminate acțiunile din art. 29 lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002 lasă posibilitatea implicării autorului infracțiunii principale și în comiterea faptei de spălare a valorilor provenite din infracțiunea comisă de el însuși. În același sens, mai aducem un argument în susținerea opiniei prin care se face o distincție clară între infracțiunea de spălarea banilor, care este diferită de cea de tăinuire sau favorizare (actele de autotăinuire sau autofavorizare nu au relevanță penală, nu există incriminare pentru acestea). Semnificațiile proprii, independente, ale infracțiunii de spălarea banilor justifică răspunderea penală și a autorului infracțiunii principale, când acesta comite fapte de spălare a banilor proveniți din infracțiunea săvârșită de el însuși.

Pe lângă persoanele sus amintite, acestă infracțiune poate fi săvârșită și de anumiți profesioniști: avocați, contabili, notari publici, executori judecătorești. Aceste persoane vor fi scutite de obligația legală de a informa autoritățile, adică Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, în afară de cazul când legea prevede expres o atare obligație, chiar dacă obligația generală a acestora este de a păstra secretul profesional.

Datorită multitudinii de categorii de persoane, fără cerințe obligatorii privind calificarea, se confirmă că această infracțiune nu presupune un subiect activ calificat. În cazul infracțiunilor proprii, faptele nu pot fi comise decât de persoanele care au calitatea cerută de lege, fiind excluse alte persoane drept autori. Dacă ne confruntăm cu situația în care, la săvârșirea unei asemenea infracțiuni ar participa, pe lângă un autor ce are calitatea cerută de lege, și o persoană care n-are această calitate, fapta acesteia din urmă va constitui complicitate la infracțiunea comisă de cel dintâi, deși sub aspect material acesta a comis acte identice cu cele ale autorului calificat.

Dacă mai multe persoane se constituie într-o organizație, asociație în scopul săvârșirii infracțiunii de spălarea banilor, aceste persoane se vor supune prevederilor art. 367 C.pen., care definește ce înseamnă constituirea unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii unor infracțiuni, printre care se numără și aceea de spălare de bani.

Conform art. 367 alin. (6) C.pen., prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni. Nu constituie grup infracțional organizat, grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau a mai multor infracțiuni și care nu are constituirea sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

3.2.4. Subiectul pasiv al infracțiunii de spălare a banilor

Subiectul pasiv al infracțiunii de spălarea banilor este în mod general, statul, ca și titular al valorilor sociale ocrotite, al obligației de asigurare și garantare a unui climat de normalitate în ceea ce privește desfășurarea activității economico-financiare și de afaceri.

În subsidiar, subiectul pasiv al infracțiunilor de spălarea banilor poate fi o persoană fizică sau juridică (organe de stat, instituții bancare sau alte persoane juridice, care sunt prejudiciate în urma săvârșirii infracțiunii), fiecare dintre acestea funcționând legal.

3.3. Conținutul constitutiv

3.3.1. Latura obiectivă a infracțiunii

3.3.1.1. Elementul material al infracțiunii de spălare a banilor

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii se diferențiază în funcție de varianta normativă pe care o luăm în vedere.

La aceste variante de incriminare, Legea nr. 656/2002 nu menționează expres instituțiile sau persoanele prin care se realizează aceste operații, așa cum erau menționate în Legea nr. 21/1999, unde era o condiție esențială pentru existența infracțiunii de spălare a banilor, ca faptele descrise în norma de incriminare să fi fost comise prin intermediul anumitor instituții sau persoane.

Chiar dacă instituțiile financiare și persoanele intermediare nu mai sunt menționate se poate observa că, în mod frecvent infracțiunea de spălare a banilor se comite numai prin intermediul instituțiilor la care se făcea referire în legea anterioară:

a) băncile, sucursalele băncilor străine și instituțiile de credit;

b) instituțiile financiare: fondurile de investiții, societățile de investiții, societățile de administrare a investițiilor, societățile de depozitare, de custodie, societățile de valori imobiliare, fonduri de pensii și alte asemenea fonduri, care efectuează următoarele operațiuni: creditarea, inclusiv creditul de consum, creditul ipotecar, factoringul, finanțarea tranzacțiilor comerciale, inclusiv forfetarea, leasingul financiar, operațiuni de plăți, emiterea și administrarea unor mijloace de plată, cărți de credit, cec-uri de călătorie, tranzacții pe cont propriu sau în contul clienților prin intermediul instrumentelor pieței monetare, cec-uri, ordine de plată, certificate de depozite, schimb valutar, produse financiare derivate, instrumente financiare legate de cursul valutar ori de rata dobânzilor, valori mobiliare, participarea la emiterea de acțiuni și oferirea de servicii legate de aceste emisiuni, consultanță acordată întreprinderilor în probleme de structură a capitalului, strategia industrială, consultanță și servicii în domeniul fuziunilor și al achizițiilor de întreprinderi, intermedierea pe piețele interbancare, administrarea de portofolii și consultanță în acest domeniu, custodia și administrarea valorilor mobiliare;

c) societățile de asigurări și reasigurări;

d) agenți economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, amanet, vânzări-cumpărări de obiecte de artă, metale și pietre prețioase, dealeri, turism, prestări de servicii și orice alte activități similare care implică punerea în circulație a valorilor;

e) persoanele fizice și juridice care acordă asistență de specialitate juridică, notarială, contabilă, financiar-bancară, cu respectarea dispozițiilor legale privind secretul profesional;

f) persoanele cu atribuții în procesul de privatizare;

g) oficiile poștale și persoanele juridice care prestează servicii de transmitere de bani, în lei sau în valută;

h) agenții imobiliari;

i) trezoreria statului;

j) casele de schimb valutar;

k) orice altă persoană fizică sau juridică, pentru acte și fapte săvârșite în afara sistemului financiar-bancar.

Astfel, în art.29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, elementul material îl constituie acțiunea de schimbare sau de transfer de bunuri, săvârșite separat sau împreună, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite al acestora. Cele două variante normative (schimbarea sau transferul) au caracter alternativ, deci, infracțiunea se poate realiza și când s-a comis doar una dintre acțiunile incriminate, nefiind necesară realizarea cumulativă a acestora. În cazul în care sunt întrunite ambele variante normative, infracțiunea își va păstra unitatea și nu vor fi incidente regulile concursului de infracțiuni. Pluralitatea acțiunilor alternative se va avea în vedere la individualizarea pedepsei.

În legătură cu prima dintre variantele normative ale infracțiunii, și anume schimbarea, observăm că termenul poate avea mai multe accepțiuni.

Un prim sens al "schimbării bunului” ar fi acela de transformare fizică, se schimbă înfățișarea fizică materială, păstrând, de regulă, valoarea intrinsecă a obiectului; deci se vor înlătura acele trăsături reale ale obiectului care țin de modul ilegal de obținere a acestuia și înlocuirea cu alte trăsături care să creeze aparență de origine sau dobândire licită a valorii respective. Această acțiune se poate realiza prin schimbarea culorii, seriei, numărului de înmatriculare al autoturismelor noi furate cu seriile, culorile și numerele de înmatriculare legale ale unor autoturisme accidentate sau uzate, cumpărate legal.

Un alt sens al "schimbării bunului” ar fi acela de înlocuire a lucrului produs prin infracțiune cu un lucru deținut legal de o altă persoană. Acel schimb poate fi la valoare echivalentă sau la valori diferite (cel mai adesea la o valoare inferioară), după cum infractorul are interesul să justifice sau să ascundă bunurile/valorile. În acest caz putem vorbi despre schimbarea acțiunilor anonime, a obligațiilor, a titlurilor de plată, a certificatelor la purtător, care au fost furate și pot fi urmărite după serie, număr, cu altele asemănătoare aflate în circuitul legal.

"Schimbarea bunului” poate să îmbrace și forma unor modificări cu caracter juridic, prin efectuarea unor acte juridice sub semnătură privată sau chiar autentificată, pentru a ascunde o operațiune cu caracter ilegal. De pildă, o persoană care are o sumă mare obținută prin infracțiunea principală procedează la spălarea acesteia prin schimbare, efectuând două operațiuni de vânzare-cumpărare, astfel cel în cauză cumpără o proprietate având valoarea reală de 200.000 RON, cu prețul de 100.000 RON consemnat în contractul de vânzare-cumpărare autentificat; infractorul plătește vânzătorului pe lângă suma consemnată în actul de vânzare-cumpărare și suma pe care vrea să o spele, astfel că vânzătorul își primește prețul real de 200.000 RON pentru imobilul în cauză; infractorul păstrează bunul o perioadă de timp necesară efectuării unor amenajări și îmbunătățiri investind 100.000 RON, după care infractorul revinde imobilul la un cumpărător de bună-credință cu suma de 300.000 RON. Prin această operațiune infractorul justifică legal proveniența cu ultimul act de vânzare-cumpărare autentic, suma de 300.000 RON în care este inclusă și suma „spălată” în valoare de 100.000 RON.

Transferul de bunuri în scopul ascunderii și al disimulării originii ilicite a acestora este o altă modalitate a elementului material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002. Potrivit art. 935 Cod civil, simpla posesie a bunurilor mobile prezumă proprietatea posesorului asupra acestora, prin urmare, transferul bunurilor mobile poate produce efecte juridice în așa zisa spălare.

Cea mai simplă formă de transfer de bunuri este mutarea bunului dintr-un loc unde s-ar deduce ușor proveniența ilicită, într-un loc unde, bunul ar avea o aparență de proveniență legală. Un astfel de transfer se poate realiza prin „deplasarea capitalului” sub diferite forme de la o țară la alta sau de la un agent economic la altul, cu sau fără aparență legală (deplasare efectivă sau scriptică ori electronică). De exemplu, pentru scoaterea din țară a unor sume obținute prin înșelăciune în sistemul bancar se efectuează o "plată” în avans de marfă sau o plată pentru o marfă supraevaluată vândută de un agent economic aflat sub controlul celui care transferă (agent care ulterior intră în "faliment” și nu mai expediază marfa). O astfel de deplasare de capital se mai poate face prin asociere ori fuziune cu o firmă falimentată intenționat, aflată tot sub controlul celui care transferă; ori prin plăți pentru „consultanță”, „asistență de specialitate” sau prin constituirea de depozite în țară din sume mai mici de 10.000 euro și apoi plata unor cec-uri în străinătate; pentru care nu mai există obligația formală a raportării transferului respectiv, cumpărare–vânzare de bunuri supra sau subevaluate, transferând diferența de preț de la un agent economic la altul.

Alte forme de transfer:

– deplasări de valută prin cumpărarea de obligațiuni, titluri de credit, cesiune de creanță cu preț subevaluat;

– deplasări de valută prin cumpărări și revânzări speculative de acțiuni la bursă;

– deplasări de valută prin creditare, împrumut fără garanții și care evident nu se mai restituie agentului care este tot sub controlul celui care transferă;

– prin transferuri de fonduri interbancare prin sistemul Western-Union;

– prin transfer de credit transferabil, ipoteză în care se acordă beneficiarului dreptul de a cere ca, creditul să-i fie deschis la o altă bancă decât cea stabilită de părți;

– prin folosirea ilegală a diferitelor forme de decontări interne sau internaționale, inclusiv de societăți fantomă prin: cec-uri, acreditive, dispoziții de plată, dispoziții de încasare;

– prin transfer de fonduri prin intermediul biletului la ordin sau cambiei, instrumente care nu au la bază raporturi juridice fundamentale;

– prin transfer cu plăți fictive făcute prin carduri.

Transferul de bunuri presupune atât operațiuni bancare de transfer între conturile mai multor societăți comerciale, deschise în bănci din România, cât și transferurile externe.

Prin transfer extern în și din conturi se înțelege: acele operațiuni de plăți și încasări efectuate între rezidenți și nerezidenți pe teritoriul României [art. 2 lit. e) din Legea nr. 656/2002]. Astfel se apreciază că și transportul fizic, peste granița României a bunurilor obținute din infracțiuni se încadrează în elementul material al infracțiunii de spălare de bani, în varianta menționată mai sus. Tot în aceeași încadrare avem și transferul fictiv de proprietate, asupra unor bunuri, către alte persoane care cunosc originea infracțională a acestora și nu în cea de la lit.c), întrucât cel care le dobândește nu poate să dispună de ele. Persoana care a primit aceste bunuri în condițiile menționate mai sus poate fi urmărită pentru spălare de bani și bunurile pot fi confiscate.

Pentru cele două acțiuni prevăzute la lit. a) avem o cerință esențială, și anume să fie efectuate în vederea ascunderii sau disimulării originii ilicite a bunurilor. Prin urmare, acest scop să fie dedus din circumstanțele de fapt obiective, atât ale producerii bunului, cât și ale schimbării sau transferului efectiv al acestuia [art. 6 pct. 2 lit. f) din Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate din 15/11/2000]. Aceasta înseamnă că numai acele operații de schimb sau transfer care conțin elemente de fapt obiective din care rezultă scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute în art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002. Este important să se identifice și să se selecționeze tranzacțiile dubioase, comportamentele atipice ale clienților, volumul mare al sumelor tranzacționate. În măsura în care schimbul sau transferul apare ca efectuat în aceste scopuri, se desprinde și prezumția că avem o proveniență ilicită, deoarece numai în raport cu valori ilicite există interesul de a fi ascunse, disimulate, valorile de proveniență licită nefiind ascunse. În raport cu acestea din urmă operează prevederile art. 44 pct. 8 din Constituție „caracterul licit al dobândirii se prezumă” în cazul proprietății private, ceea ce înseamnă că deținătorul unui bun nu trebuie să facă dovada caracterului licit al deținerii bunului, dovada ar reveni deținătorului numai după ce organul judiciar a făcut dovada caracterului ilicit al provenienței bunului.

Prin ascundere se înțelege modificarea înfățișării fizice a bunului sau a naturii juridice a acestuia în vederea punerii bunului în circulație fără temerea de a fi descoperită originea sa ilicită sau pentru a îngreuna descoperirea. Disimularea este tot o ascundere urmată de mascarea, camuflarea bunului, acesta apărând ca având o proveniență legală.

A doua cerință esențială relativă este aceea de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei. Vorbim tot de scop în sensul destinației, și anume, acțiunea de schimb sau cea de transfer să aibă ca obiectiv favorizarea autorului infracțiunii principale, adică o favorizare personală.

Pentru întregirea elementului material al ambelor variante normative prevăzute în art.23 lit. a), se impune a fi îndeplinită și o a treia cerință esențială, adică proveniența bunului schimbat sau transferat dintr-o infracțiune. Condiția nu este îndeplinită, dacă, de pildă, bunul provine dintr-o contravenție sau dintr-o abatere disciplinară ori dintr-un delict civil și ca atare infracțiunea nu va mai putea exista. Este o răsfrângere a situației premisă asupra conținutului constitutiv al infracțiunii.

Latura obiectivă a modalității alternative prevăzute în art. 29 alin. (1) lit. b) are două forme:

– ascunderea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni;

– disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni.

Elementul material este constituit deci, din activitatea de ascundere sau de disimulare a naturii reale a provenienței, situării, dispoziției, circulației sau a proprietății bunurilor sau a drepturilor asupra acestora. Acțiunea de ascundere nu operează asupra unei ascunderi materiale a unui bun, în sensul propriu al cuvântului ci, alături de acțiunea de disimulare, desemnează ansamblul de fapte concrete prin care se încearcă să se confere unui bun rezultat din săvârșirea de infracțiuni, aparența de legalitate, respectiv, faptul că bunul a fost dobândit în urma unor operațiuni legale. Acele fapte concrete se referă la: întocmirea de documente false, folosirea unor companii fantomă, folosirea persoanelor terțe, amestecul banilor „murdari” cu cei „curați” la întreprinderile cu un volum mare de capital.

Ascunderea sau disimularea în accepțiunile date mai sus se referă atât la bunul material, cât și la drepturile asupra bunului material provenit din infracțiunea principală.

Sintagma „naturii reale” se opune naturii aparente a bunului și are sensul de apartenență reală licită sau ilicită a bunului în cauză, la subiectul care a fost deposedat prin infracțiunea primară, adică o ascundere sau disimulare a bunului precum și a titlului care stă la baza adevăratei naturi a bunurilor respective.

Activitatea de ascundere, disimulare trebuie să fie de natură să facă nesesizabilă, la prima vedere, originea ilicită a provenienței bunului prin crearea unei situații de apartenență „legală” veridică a bunurilor și a drepturilor asupra acestora. De pildă, unei sume obținute prin șantaj i se dă aspectul restituirii unei sume împrumutate care, pe o perioadă mare, evident fictivă, a produs dobândă.

Prin „situare” se înțelege denaturarea locului ocupat de bunul respectiv într-o anumită ordine, ierarhie, făcând să se creadă că ocupă un alt loc decât cel real.

Potrivit art. 937 Cod civil bunurile mobile se prescriu prin faptul posesiunii lor fără să fie trebuință de vreo curgere de timp, „devine proprietarul acelui bun din momentul luării sale în posesie efectivă. Drept urmare, drepturile de creanță „incorporate” în acțiuni la purtător, cec-uri la purtător, titluri negociabile la purtător etc. dobândite ilegal li se poate schimba adevărata situare/posesie prin operații care să le confere aparent o proveniență legală. Astfel, cumpărarea biletelor câștigătoare la loto de către făptuitor cu banii obținuți din infracțiuni, modifică situația bunurilor deținute deoarece acestea apar ca fiind contravaloarea biletului câștigător (aparența de dobândire legală) și nu ceea ce sunt în realitate, adică sume provenite din infracțiune.

Denaturarea dispoziției asupra bunurilor sau asupra naturii drepturilor privind bunurile respective se referă la situația în care autorul infracțiunii principale ascunde caracterul real al dispoziției date intermediarului de a executa o anumită operațiune financiară, lăsând să se creadă că această dispoziție se referă la o operațiune licită.

Cu privire la „circulația” bunurilor trebuie înțelese actele de denaturare a adevăratei circulații a valorilor ori a drepturilor asupra bunurilor între parteneri la tranzacție, pretinzându-se că această circulație se referă la valori dobândite licit (făptuitorul prin vânzări-cumpărări succesive, determină o falsă circulație a valorilor, o trecere fictivă de la o persoană la alta până la făptuitor, folosindu-se de unul sau mai mulți intermediari, lăsând să se creadă că este vorba de o circulație reală a bunurilor sau a drepturilor asupra bunurilor). Vânzările succesive pot fi realizate prin acte juridice încheiate sub formă autentică sau sub semnătură privată înlăturându-se orice urmă de ilicit a pretinsului drept asupra bunurilor, deținerea bunului apărând legitimă.

Acțiunile incriminate în art 29 lit.b) din Legea nr. 656/2002 presupun și existența unei cerințe esențiale, aceea prin care se cere ca bunurile susceptibile de operațiunile menționate să provină din săvârșirea unei infracțiuni. Nu va fi îndeplinită cerința dacă bunurile provin dintr-o contravenție sau dintr-un delict civil ori o abatere disciplinară.

Elementul material al variantei normative din art. 29 lit. c) Legea nr. 656/2002 este realizat prin dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri care în mod obiectiv provin din comiterea unei infracțiuni.

Prin „dobândire” se înțelege fapta unei persoane de a achiziționa cu orice titlu bunuri din categoria celor susceptibile de a fi „spălate”, cunoscând că provin din săvârșirea unei infracțiuni de o anumită gravitate. Considerăm că, simpla achiziționare sau deținere a bunului nu constituie o legalizare a originii lui, fără a se fi utilizat inițial metode specifice procesului de „spălare”.

Sintagma „săvârșirea unei infracțiuni” face referire doar la infracțiunea principală prin care s-a obținut sau se obține ilicit, bunul care va face ulterior obiectul spălării.

Deținerea sau folosirea desemnează fapta unei persoane de a avea asupra sa sau de a întrebuința un bun pe o perioadă determinată sau nedeterminată, temporar sau continuu. Și în cazul acestei variante normative, cerința esențială este ca bunul care face obiectul dobândirii, deținerii, folosirii să fie un bun provenit din infracțiune.

3.3.1.2. Urmarea imediată a infracțiunii de spălare a banilor

Urmarea imediată a acestei infracțiuni o vom analiza sub două aspecte: cel material și cel juridic.

În ceea ce privește aspectul material, urmarea va fi diferită în funcție de varianta normativă alternativă conținută în norma de incriminare.

Astfel, în cazul variantei prevăzute în art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, urmarea materială imediată ar fi schimbarea sau transferul bunurilor, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

La această variantă se poate analiza procesul prin care bunurile se schimbă fizic din bani în obiecte, de pildă, făptuitorul din banii obținuți prin înșelăciune cumpără bijuterii scumpe, cu pietre prețioase, pe care le vinde mai departe, sumele obținute apărând astfel ca având o sursă legitimă – vânzarea unor bunuri, și nu o sursă ilicită – cum este în realitate (înșelăciunea). Totodată prin aceste operațiuni, momentul obținerii bunurilor se îndepărtează tot mai mult, prin vânzările și cumpărările succesive care s-au interpus, de momentul când se verifică proveniența lor.

Făptuitorul poate să recurgă și la transferul bunurilor; urmarea imediată realizându-se prin schimbarea locului bunurilor, care, deși rămân aceleași din punct de vedere fizic, și-au modificat semnificația juridică (făptuitorul depune banii obținuți prin săvârșirea unei infracțiuni la o bancă în contul său și îi folosește mai departe ca bani transferați dintr-un cont bancar, nu ca având o proveniență ilegală).

Ambele variante trebuie să verifice existența scopului determinant, și anume al ascunderii sau disimulării (rezultatul acțiunii de a camufla, a masca), scop care clarifică sensul acțiunilor și rezultatul acestora de a ascunde originea bunurilor, având caracter destinator. Un alt scop la această incriminare este și acela prin care se oferă ajutor autorului infracțiunii principale să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Trebuie observat faptul că, în comparație cu acțiunile alternative de schimbare sau de transfer cu urmările lor naturale imediate semnalate, desfășurate de autorul infracțiunii principale și eventualii intermediari sau spălătorii de profesie (prepuși ai autorului), activitățile de ajutor se desfășoară numai de persoane străine de infracțiunea principală și de autor, deoarece autorul este cel ajutat spre a se sustrage de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Sub aspectul urmării imediate juridice, prin acțiunile incriminate se aduce atingere obiectului juridic specific al infracțiunii, adică relațiilor care se nasc și se dezvoltă în legătură cu raporturile patrimoniale care se desfășoară într-un sector determinat al economiei naționale, cel financiar, bancar, economic, de credit etc.; vorbim despre acele sectoare în care este posibilă spălarea banilor proveniți din infracțiuni și cărora li se dă o aparență licită și se introduc în circuitul economic.

În cazul variantei normative alternative din art. 29 alin.(1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, urmarea imediată naturală este ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora.

Prin faptele comise se va obține o schimbare materială, fizică a bunurilor sau o schimbare juridică, prin transfer. Se urmărește ca bunul să nu mai fie recunoscut sub adevărata sa natură sau proveniență, de exemplu: banii sustrași printr-o spargere sunt prezentați, cu ajutorul actelor false, ca fiind proveniți dintr-o donație. Putem avea denaturarea situării bunurilor, modul cum s-a dispus de aceste valori, cum au circulat sau cine este adevăratul proprietar al lor, făptuitorul folosindu-se de acte false publice sau private.

O consecință a acțiunilor de ascundere și disimulare este aceea că bunurile provenite din infracțiune apar în materialitatea lor într-o altă lumină și cu o altă semnificație decât cea reală, fără nicio legătură cu proveniența lor ilicită.

Sub aspectul urmării imediate juridice, la fel ca și la lit. a), acțiunile prevăzute în legislație aduc atingere relațiilor patrimoniale din sectorul financiar, bancar, de credit etc. denaturând aceste relații prin infuzia de valori provenite din infracțiune.

În ipoteza faptelor incriminate în art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002<LLNK 12012 187 10 201 0 35>, urmarea imediată naturală se referă la dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri cunoscând proveniența lor ilicită.

Deși aceste acțiuni sunt incriminate și sub denumirea de tăinuire în art. 270 C.pen., asemănarea este doar aparentă, în cuprinsul art. 29 din Legea nr. 656/2002 fiind reglementate modalitățile alternative prin care se poate comite infracțiunea de spălarea banilor.

Prin urmare, aceste acțiuni vor fi desfășurate numai de persoanele intermediare, care acționează ca mandatari ai autorului infracțiunii principale în legătură cu interesele acestuia de a ascunde proveniența valorilor dobândite, deținute, folosite de intermediari, nu și de autorul infracțiunii principale.

Sub aspectul urmării juridice, prin acțiunile alternative de dobândire, deținere sau folosire descrise în norma de incriminare se aduce atingere valorilor sociale ocrotite, adică normala desfășurare a relațiilor de proprietate și a circuitului economic specific, financiar, bancar, de credit etc. împotriva mistificărilor și denaturărilor ce au invadat circuitul cu valori provenite din infracțiuni.

3.3.1.3. Legătura de cauzalitate a infracțiunii de spălare a banilor

Între elementul material al infracțiunii de spălarea banilor, descris în norma de incriminare și urmarea imediată naturală trebuie să existe o legătură de cauzalitate.

Pentru a demonstra această legătură nu este necesară o dovadă specială, fiind suficient să se fi săvârșit acțiunea incriminată, iar schimbarea situației anterioare să se fi produs efectiv. Acest lucru se datorează faptului că, legiuitorul a incriminat acțiuni ce exprimă clar atât manifestarea exterioară a infractorului, cât și rezultatul acesteia, care este unul implicit acțiunii.

3.3.2. Latura subiectivă a infracțiunii de spălare a banilor

Latura subiectivă a infracțiuni de spălare de bani, în forma prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. a) constă în vinovăția sub forma intenției, calificată prin scop. Astfel, trebuie întrunite cumulativ următoarelor elemente:

– să se cunoască faptul că obiectul "spălării”, corporal sau necorporal, este produs al infracțiunii principale;

– motivul sau imboldul rezultat din dorința de a folosi bunul produs al infracțiunii este direct sau indirect, fără riscul de a fi descoperit;

– scopul: să fie ascunderea sau disimularea originii sau naturii ilicite a produsului infracțiunii principale sau ajutorul dat persoanei care a săvârșit infracțiunea principală să se sustragă de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei.

În cazul celorlalte două forme, prevăzute la lit. b) și c) avem tot intenție, de această dată nefiind condiționată de scop.

Autorul trebuie să aibă reprezentarea că prin activitățile întreprinse ascunde proveniența banilor obținuți dintr-o infracțiune și urmărește sau acceptă obținerea acestui rezultat. Legea nr. 656/2002 în art. 29 alin. (4) reglementează faptul că respectiva cunoștere a provenienței bunurilor sau scopului urmărit se poate deduce din circumstanțele faptice obiective.

Această infracțiune de spălarea banilor se poate comite cu intenție indirectă atunci când autorul faptei efectuează operații de spălare a banilor, admițând posibilitatea ca unele bunuri supuse procesului de spălare să aibă proveniență ilicită. Tot cu intenție indirectă va fi săvârșită și fapta care, aflându-se în dubiu asupra provenienței bunului, autorul nu-și clarifică îndoiala, ci acționează chiar în situația de îndoială, ceea ce înseamnă că a admis și eventualitatea ca bunul să aibă proveniență ilegală.

Intenția indirectă, ca element subiectiv, poate apărea numai în situațiile în care autorul infracțiunii de spălarea banilor este o altă persoană decât autorul infracțiunii principale. Doar această persoană poate manifesta indiferență sau îndoială cu privire la proveniența bunului. Cel care săvârșește nemijlocit infracțiunea principală cunoaște, de cele mai multe ori, proveniența bunului asupra căruia exercită operațiunea de spălare, excepție face cazul în care se află în eroare de fapt. Astfel că, această persoană are proprietatea de a releva, atât intenția directă a autorului de a ascunde proveniența bunurilor, cât și știința sa asupra acestei proveniențe.

Legislația penală română incriminează doar faptele de spălare de bani proveniți din infracțiune dacă sunt comise cu intenție directă sau eventuală (același element intențional, calificat îl regăsim și în legislația italiană), spre deosebire de alte legislații penale, de exemplu cea germană și spaniolă, care sancționează asemenea fapte, cu pedepse ceva mai reduse, și când sunt comise din culpă.

În dreptul spaniol, pentru a delimita intenția directă de celelalte forme de vinovăției, se folosește conceptul „indiferenta voință”. În practica judiciară spaniolă se susține că subiectul trebuie să cunoască proveniența ilegală a bunurilor, fapt ce rezultă din prevederea că acționează cu bună știință, dar demonstrarea acestei intenții se face prin intermediul probei pe bază de indicii, în astfel de situații este imposibilă procurarea probei directe, îndeosebi în cazurile de crimă organizată.

În legislația altor state, infracțiunea de spălarea banilor, în formele menționate la lit. b) și c) ale art. 29 din Legea nr. 656/2002 poate fi săvârșită și cu intenție indirectă sau din culpă. Convenția de la Varșovia din mai 2005 lasă la latitudinea statelor care o ratifică posibilitatea de a încrimina săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, cu intenție indirectă. În legislația engleză infracțiunea de spălarea banilor poate fi reținută în sarcina unei persoane dacă se dovedește că aceasta a cunoscut ori a suspectat sau a avut motive rezonabile pentru a cunoaște sau a suspecta că o altă persoană este angajată în spălarea banilor. Aceleași elemente de voință le regăsim și în legislația specifică din Africa de Sud, cu precizarea că este incriminată inclusiv spălarea de bani săvârșită din culpă.

După cum am arătat anterior, trebuie cumulate anumite cerințe esențiale pentru a incrimina fapta ca fiind infracțiune de spălarea banilor, printre care și cunoașterea de către făptuitor a împrejurării că bunurile supuse operațiunilor de curățire provin din infracțiuni. Autorul infracțiunii de spălare, când este diferit de cel al infracțiunii principale, nu este necesar să știe ce infracțiune a fost săvârșită și cine este autorul ei sau dacă acesta răspunde sau nu penal (beneficiind de o cauză care înlătură caracterul penal al faptei sau răspunderea penală), fiind suficient ca în momentul operațiunii de spălare să-și dea seama că bunul provine din săvârșirea unei infracțiuni. Cunoașterea împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea principală poate fi împiedicată de autorul ei prin modul în care a fost săvârșită, prin măsurile luate ca totul să fie efectuat în secret, prin publicitatea falsă care s-a făcut anterior asupra comiterii infracțiunii principale și asupra persoanei bănuite a fi autorul infracțiunii și prin alte împrejurări.

Astfel, știința că bunul spălat provine dintr-o infracțiune este dedusă din materialitatea faptelor. Atunci când făptuitorul execută în mod conștient operațiuni de ascundere, disimulare a unor valori spre a le conferi o aparență de legalitate desprindem concluzia că bunurile spălate provin dintr-o infracțiune, precum și cunoașterea din partea făptuitorului a provenienței ilicite a bunurilor.

În general, elementul subiectiv al infracțiunilor se desprinde din evaluarea modului de comportare al unei persoane în împrejurări normale (dacă a avut sau nu o conduită tipică, firească a oricărei persoane), deci, prin urmare și la infracțiunea de spălarea banilor se va analiza acest comportament. De pildă, persoana care cumpără un bilet câștigător la loterie, oferind beneficiarului o sumă dublă decât valoarea câștigului, va fi evaluată ca o comportare anormală, atipică deoarece în mod normal nimeni nu procedează astfel; persoana va fi suspectată că intenționează să convertească o sumă într-o altă valoare cu aparență legală.

O astfel de convertire nu s-ar încerca numai dacă banii spălați în acest mod sunt murdari sau negri, proveniența lor fiind ilicită. În concluzie, cel care cumpără în condițiile arătate un loz câștigător încearcă cu știință să transforme banii proveniți din infracțiune în bani obținuți în mod legal.

Însă, organele judiciare trebuie să fie foarte atente, pentru că este posibil ca subiectul să-și propună să efectueze operația de mai sus cu un alt scop, acela al unei donații, pentru a ajuta pe căi ascunse pe beneficiarul lozului, prin folosirea acestei operații de cumpărare la un preț supraevaluat a biletului câștigător. Aceasta înseamnă că multe operații “suspecte”, dacă le raportăm la o comportare normală, tipică, obișnuită ar putea să aibă la bază un mobil generos sau orice alt mobil, fără o coloratură ilicită.

Prezumția dedusă din abaterile de la comportarea tipică nu este întotdeauna corectă, astfel că raționamentul care stă la baza incriminării acestor fapte poate să nu fie greșit în situații atipice și să conducă la soluții nedrepte.

Nu se va realiza această cerință esențială dacă autorul a crezut eronat că bunul provine din infracțiune, deși în realitate proveniența a fost licită, este cazul faptei putative. Tot astfel nu va exista infracțiunea de spălare a banilor dacă autorul s-a aflat în eroare asupra provenienței bunului, de pildă, a crezut că bunul provine dintr-o contravenție, dintr-un delict civil sau dintr-o abatere disciplinară. În acest caz ne confruntăm cu eroarea principală, care înlătură caracterul penal al faptei.

Noțiunea de scop [art. 29 alin. (1) lit. a)] are sensul de destinație, clarificând elementul material al infracțiunii și nu de finalitate. Ca atare nu este exclusă intenția eventuală, concluzie care s-ar fi desprins dacă scopul la care face referire legiuitorul ar fi avut semnificația de finalitate a acțiunii, finalitate susceptibilă a fi realizată chiar după consumarea infracțiunii. În realitate, scopul trebuie să fie prevăzut și realizat chiar în momentul când agentul acționează în modul în care este descrisă fapta în norma de incriminare. Legiuitorul putea să se exprime mai corect dacă, în loc de scop ar fi folosit o altă expresie, „schimbare sau transferul pentru a ascunde sau disimula originea ilicită a bunurilor ori „de natură” a ascunde ori disimula originea ilicită a bunului”, pentru a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care au provenit bunurile, să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Infracțiunea de spălare a banilor nu se poate comite din culpă. Ca atare eroarea asupra unui element constitutiv va înlătura întotdeauna vinovăția autorului indiferent dacă ar fi o eroare invincibilă sau vincibilă.

Constatarea infracțiunii de spălare de bani este concomitentă sau succesivă infracțiunii predicat, nefiind necesară o condamnare anterioară pentru infracțiunea predicat pentru a exista infracțiunea de spălare de bani.

Infracțiunea de spălare de bani există și în cazul în care infracțiunea predicat este prescrisă sau amnistiată.

O problemă mai delicată avem în cazul în care infracțiunea predicat este dezincriminată. Se consideră că infracțiunea de spălare de bani subzistă în continuare, deoarece cele două infracțiuni există independent una de alta, astfel că eventuala intervenție a unor cauze care înlătură caracterul penal al faptei sau răspunderea nu se răsfrânge asupra celeilalte.

În cazul în care infracțiunea predicat nu este determinată în concret, ci numai generic, considerăm că infracțiunea de spălare de bani există; precum și în cazul în care făptuitorul infracțiunii predicat nu este cunoscut, esențial fiind ca făptuitorul infracțiunii de spălare de bani să cunoască proveniența bunului dintr-o infracțiune.

Având în vedere principiul dublei incriminări care se aplică în materie de asistență juridică internațională, pentru existența infracțiunii de spălarea banilor este necesar ca infracțiunea predicat săvârșită în străinătate să fie incriminată ca atare și de legea română.

Considerăm că, și latura subiectivă a infracțiunii de spălarea produsului infracțiunii o deosebește de infracțiunea de favorizarea infractorului prevăzută în art. 269 C.pen. și de infracțiunea de tăinuire prevăzută în art. 270 C.pen.

3.3.3. Forme, modalități și sancțiuni ale infracțiunii de spălarea banilor

Infracțiunea de spălarea banilor ca orice infracțiune comisivă este susceptibilă să se desfășuare într-o anumită perioadă de timp, astfel că pot exista acte pregătitoare și acte executorii. Actele de pregătire, deși posibile‚ nu se pedepsesc, însă tentativa, conform art. 29 alin. (2) din Legea nr. 656/2002, este posibilă și se pedepsește.

Legiuitorul, în formularea infracțiunii de spălarea banilor, a folosit cuvinte care exprimă atât acțiunile, cât și rezultatul produs (schimb, transfer, ascundere, disimulare, dobândire, deținere, spălare). Tocmai de aceea vor fi posibile acte de executare întrerupte (banca refuză cererea de deschidere a unui cont unei persoane suspectate că urmărește să spele bani proveniți din infracțiuni) sau acte de executare ce nu-și produc efectul (chiar dacă banca a efectuat transferul cerut de client, în urma unor verificări îl înștiințează că refuză să facă orice tranzacție în numele acestuia, suspectându-l că urmărește să spele valori de proveniență ilicită).

Infracțiunea de spălare a banilor se consumă în momentul producerii urmării imediate naturale, și implicit a urmării juridice, raportat la specificul actelor ce formează elementul material al laturii obiective a infracțiunii.

Pentru art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, momentul în care se consumă infracțiunea este acela în care se produce rezultatul acțiunilor de schimbare sau transfer, deci are loc schimbul efectiv sau trasferul efectiv al valorilor provenite din infracțiunea principală.

În ipoteza din art. 29 alin. (1) lit. b), infracțiunea se consumă prin simpla ascundere sau disimulare a valorilor provenite din infracțiune, astfel că, se produc implicit consecințele materiale pe care le presupune acțiunea de ascundere și de disimulare.

În fine, cazurile prevăzute la lit. c) se consumă în momentul dobândirii, deținerii sau folosirii, acțiuni prin care se modifică situația anterioară a valorilor produse prin infracțiune, valori care, prin procesul de spălare, se urmărește să dobândească o apartenență legală, spre a putea fi puse mai ușor în circulație.

Considerăm că, infracțiunea de spălarea banilor nu este o infracțiune simplă, instantanee, ci o nouă formă de unitate de infracțiune, care ar fi asemănătoare cu infracțiunile continue sau cu cele continuate, dar diferite în același timp de acestea. Unele din acțiunile incriminate pot să se înfățișeze ca acțiuni momentane, consumându-se la primul act de realizare al elementului material (transferul, dobândirea), altele au caracter continuu (ascunderea, disimularea, deținerea, folosirea), momentul consumării prelungindu-se în timp până la epuizare, adică ultimul act prin care se reintroduc bunurile în circuitul civil; epuizare finalizată prin încetarea voluntară a acțiunii sau prin intervenția autorităților.

În schimb, dacă bunurile sunt folosite mai departe la săvârșirea altor infracțiuni, infracțiunea de spălarea banilor, deși consumată la primul act, prin care participantul la comiterea infracțiunii premise este ajutat să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei, se epuizează doar în momentul în care bunul este reintrodus în circuitul civil.

De asemenea, toate actele incriminate se pot înfățișa și sub formă continuată, atunci când sunt comise de aceeași persoană, la anumite intervale rezonabile de timp, cu aceeași rezoluție infracțională și asupra aceluiași subiect pasiv. Momentul epuizării, în acest caz, va fi la efectuarea ultimului act al acțiunii de spălarea banilor.

Infracțiunea se poate comite, atât în modalitățile normative prevăzute de lege (schimbare, transfer, ascundere, disimulare, dobândire, deținere, folosire), cât și într-o multitudine de modalități faptice în raport cu împrejurările concrete în care a acționat făptuitorul. De aceste modalități concrete se va ține seama la individualizarea sancțiunii. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată este închisoarea de la 3 la 10 ani.

Existența infracțiunii de spălarea banilor nu este condiționată de proveniența bunurilor dobândite din infracțiunea principală, aceasta putând fi comisă pe teritoriul României sau în străinătate.

Conform art. 30 din Legea nr. 656/2002 operează o reducere la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute în art. 29 alin. (1) pentru persoana care a săvârșit infracțiunea de spălare a banilor și care, în timpul urmăririi penale, denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor participanți la săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor.

Conform art. 33 din Legea nr. 656/2002 ,,(1)În cazul infracțiunilor de spălare a banilor și de finanțare a actelor de terorism se aplică dispozițiile art. 118 din Codul penal privind confiscarea bunurilor. (2)Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, se confiscă echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora. (3)Veniturile sau alte beneficii materiale obținute din bunurile prevăzute la alin. (2) se confiscă. (4)Dacă bunurile supuse confiscării nu pot fi individualizate față de bunurile dobândite în mod legal, se confiscă bunuri până la concurența valorii bunurilor supuse confiscării.

(5)Dispozițiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător și veniturilor sau altor beneficii materiale obținute din bunurile supuse confiscării, ce nu pot fi individualizate față de bunurile dobândite în mod legal. (6)Pentru a garanta ducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor, este obligatorie luarea măsurilor asigurătorii prevăzute de Codul de procedură penală”.

Este de observat că, această confiscare se poate concepe atât asupra bunurilor produse fizic prin infracțiune, cât și asupra celor care au dobândit un alt regim juridic prin infracțiune, bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor nu sunt incluse în categoria bunurilor confiscate dacă sunt ale infractorului.

Tot același articol prevede că, în cazul în care bunurile supuse confiscării nu se găsesc se va confisca echivalentul acestora în bani sau bunurile dobândite în locul lor. La fel se procedează și cu veniturile sau alte beneficii materiale obținute din bunurile obținute prin infracțiuni. O situație aparte avem atunci când nu putem individualiza bunurile dobândite ilicit de cele dobândite în mod legal (sunt amestecate, este ambiguă diferențierea sau separația), caz în care se va proceda la confiscarea bunurilor până la concurența valorii bunurilor supuse confiscării.

În cazul în care s-a săvârșit o infracțiune de spălare a banilor, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie; această prevedere garantând și ducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor.

În concluzie, spălarea banilor este o infracțiune autonomă, a cărei esențială funcție economică este transformarea lichidităților de origine ilicită ori o potențială putere de cumpărare într-o putere actuală de cumpărare disponibilă pentru consum, investiție ori reinvestiție.

Secțiunea 4. Nerespectarea dispozițiilor legale de către personalul ONPCSB

În esență art. 31 incriminează fapta de nerespectare, de către personalul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), a obligației de a nu transmite informațiile primite în timpul activității decât în condițiile legii, obligație care se menține și după încetarea funcției, pe o durată de 5 ani. Dacă în timpul exercitării funcției ori în termen de până la 5 ani după încetarea activității, o persoană din cadrul ONPCSB transmite informațiile primite în realizarea atribuțiilor în cadrul Oficiului, va putea fi trasă la răspundere penală în baza textului menționat.

Persoanele prevăzute în art. 10 și salariații acestora au obligația de a nu transmite, în afara condițiilor legale, informațiile deținute în legătură cu spălarea banilor, și de a nu avertiza clienții cu privire la sesizarea Oficiului.

Obiectul juridic al infracțiunii pe care o analizăm constă în aceleași relații sociale ca și în cazul infracțiunii de spălarea banilor, adică relațiile sociale care asigură desfășurarea în legalitate a operațiilor financiar-bancare, implicând și protecția informațiilor deținute de către personalul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Obiectul material al acestei infracțiuni îl constituie informațiile pe care personalul Oficiului le-a dobândit în timpul activității, indiferent de modul în care sunt fixate pe un suport electronic, de hârtie ori în alt mod.

Aceste informații se referă la date, aspecte, împrejurări, stări de fapt și situații constatate, care sunt materializate în documentele, rapoartele, comunicările ori sesizările pe care Oficiul le primește de la persoanele fizice și juridice, prevăzute în art. 10 din lege, precum și cele pe care Oficiul le transmite organelor judiciare abilitate să efectueze investigații și cercetări în cazurile respective.

Subiectul activ al acestei infracțiuni este un subiect calificat, deoarece li se pretinde să aibă calitatea de angajat al Oficiului, indiferent de funcția pe care o ocupă în structura organizatorică și funcțională a Oficiului.

Dacă mai multe persoane săvârșesc nemijlocit infracțiunea de spălarea banilor, aceștia vor avea calitatea de coautori, cu condiția ca fiecare să aibă și calitatea de „personal al Oficiului”. Dacă participantul care a avut o contribuție de coautor nu avea calitatea necesară nu mai putem vorbi de coautorat, ci doar despre complicitate la infracțiunea respectivă.

Subiectul pasiv al infracțiunii prevăzute în această variantă este similar cu cel corespunzător faptei incriminate în art. 29 și anume statul ca titular al valorilor sociale ocrotite și ale cărui interese sunt puse în pericol prin faptele incriminate. În secundar, se pot afla în această poziție și unele persoane fizice sau juridice care suferă sau pot fi prejudiciate prin săvârșirea infracțiunii.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii se realizează printr-o acțiune de transmitere de către personalul Oficiului a informațiilor primite în cadrul activităților curente pe care le desfășoară ca angajat, precum și în următorii 5 ani după încetarea calității de angajat, în alte condiții decât cele legale.

Prin transmitere se înțelege comunicare, prin orice mijloace, către persoane fizice și juridice, care nu sunt îndreptățite să le cunoască, a informațiilor pe care angajații Oficiului le-au obținut în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Transmiterea se poate realiza prin diverse mijloace: telefonic, predarea fizică a unor acte originale sau copii ale acestora, informarea verbală a unor persoane, informarea prin orice mijloace tehnice (prin e-mail, fax, internet etc.).

Ca o cerință esențială care întregește elementul material este condiția ca fapta de transmitere ilegală să fie comisă în timpul în care subiectul activ îndeplinea calitatea de angajat al Oficiului și mai înainte de expirarea termenului de 5 ani de la încetarea acestei calități.

Urmarea imediată constă în transmiterea ilicită a unor date unor persoane fizice sau juridice neîndreptățite și în crearea printr-o atare activitate a unei stări de pericol pentru buna desfășurare a activității Oficiului.

Faptul că, informațiile primite în cadrul Oficiului au fost transmise ilegal unor categorii de persoane care nu erau îndreptățite să le cunoască, este de natură a compromite demersurile Oficiului de identificare a cazurilor de spălarea banilor și de sesizare a organelor abilitate de lege să investigheze și să cerceteze aceste cazuri.

Legătura de cauzalitate trebuie să existe între elementul material și urmarea imediată. Sub aspectul urmării imediate această legătură trebuie dovedită în sensul că a avut loc nu numai acțiunea de transmitere, dar s-a produs și rezultatul acțiunii prevăzut de lege, adică ajungerea la cunoștința unor persoane care nu aveau dreptul să cunoască aceste informații.

Latura subiectivă constă în elementul subiectiv sub forma intenției directe sau indirecte, potrivit art. 31 alin. (1), sau sub forma culpei, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 656/2002. Autorul are reprezentarea că prin acțiunea sa realizează transmiterea unor informații în alte condiții decât cele legale și că aceste informații vor ajunge la persoane neîndreptățite să le cunoască și urmărește, sau acceptă producerea acestui rezultat. Mobilul și scopul sunt doar elemente care vor fi avute în vedere la individualizarea pedepsei.

Forme. Modalități. Sancțiuni

Actele pregătitoare și tentativa, deși posibile, nu sunt incriminate de către legiuitor. Infracțiunea se consumă în momentul producerii urmării imediate.

Fapta incriminată în art. 31 se realizează prin transmiterea unor informații la persoane neîndreptățite să le cunoască.

Secțiunea 5. Practica judiciară

Cazul 1: Spălare de bani prin sisteme informatice

Începând cu anul 2007, inculpații B. N.-D., C. N. N., D. R.-E., N. R.-M. S. M., S. R. R. A., L. I., F. M.-I., M. G. L., M. A.; învinuiții K. P.-A., M. A.-G., P. C.-E., Ș. S.-N., C. I., B. V.-C., B. S., M. V., C. I. și făptuitorii I. I.-N., U. I. V. și N. A., au constituit un grup infracțional organizat, având ca obiect infracțiuni săvârșite prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice sau de comunicații. Astfel, aceștia s-au deplasat în mod repetat în Germania, unde montau pe bancomate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și ulterior, inscripționau datele obținute pe carduri blank cu care retrăgeau sume importante de bani din bancomate situate pe teritoriul României, Franței sau Italiei. Este de menționat că aparatura montată pe bancomate era confecționată pentru bancomate tip Wincor Nixdorf, tip CSC 450, respectiv CSC 430 FL, respectiv CSC 400.

Aceste fapte s-au derulat pe o perioadă lungă de timp, au avut loc în mod repetat, astfel încât au demonstrat existența unui grup infracțional structurat, în cadrul căruia fiecare membru avea rolul său bine determinat, primind în compensație o cotă parte din sumele de bani obținute în urma desfășurării activităților infracționale.

Grupul infracțional avea o structură de tip piramidal, în cadrul căreia s-au detașat ca lideri făptuitorul I. I.-N. și învinuitul P. C.-E.. Ceilalți membri ai grupului acționau în urma indicațiilor primite de la lideri, fiecare având sarcini precise în cadrul activității grupului, cum ar fi: transportul și montarea dispozitivelor de citire a benzii magnetice a cardurilor pe bancomate, demontarea acestor dispozitive, descărcarea și decriptarea informațiilor înregistrate, inscripționarea cardurilor și retrageri de numerar. În funcție de aportul adus la aceste activități, fiecărui membru al grupului îi revenea un procent din sumele de bani retrase din bancomate.

Grupul infracțional organizat era structurat pe două segmente, respectiv segmentul vestic, cuprinzând județele Satu Mare și Bihor, iar segmentul sud-estic, cuprinzând județele Constanța, Galați și Bacău. Astfel, din segmentul vestic a grupului de crimă organizată condus de învinuitul P. C.-E. făceau parte B. N.-D., C. N. N., D. R.-E., N. R.-M., S. M., S. R. R. A., Ș. S.-N., C. I., K. P.-A., M. A.-G., B. V.-C., aceștia aflându-se în contact direct cu liderul grupului, învinuitul P. C.-E.

De asemenea, gruparea pe segmentul sud-estic era formată din inculpații L. I., F. M.-I., M. G. L., M. A. și învinuiții B. S., M. V., C. I., conduși de către făptuitorul I. I.-N. și învinuitul P. C.-E.

Din probele administrate în cauză în colaborare cu autoritățile judiciare germane, respectiv Procuratura Nurnberg și Bundekriminaamt Berlin (BKA – Serviciul Federal de Criminalistică), reiese că pe teritoriul Germaniei au avut loc acțiuni de montare de dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor pe bancomate, iar apoi au fost decriptate informațiile astfel obținute, în continuare inscripționate pe carduri blank cu care s-au retras sume de bani, după cum urmează:

– Orașul Oberhausen, dispozitivele au fost montate pe ATM-uri în perioada 21.09.2007 – 22.09.2007;

– Orașul Paderborn, dispozitivele au fost montate pe ATM-uri în perioada 26.10.2007 – 29.10.2007;

– Orașul Wurzburg, dispozitivele au fost montate pe ATM-uri în data de 02.02.2008;

– Orașul Schweinfurt, dispozitivele au fost montate pe ATM-uri în data de 26.02.2008;

– Orașul Nurnberg, dispozitivele au fost montate pe ATM-uri în perioadele 29.02.2008 – 03.03.2008, 04.04.2008 – 05.04.2008, 11.04.2008 – 13.04.2008.

În perioada 21.09.2007, ora 20:51 până în 22.09.2007, ora 15:50, la Stadtsparkasse Oberhausen, Willy Brandt Platz 4, 46045 Oberhausen au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM și în urma comparării pozelor din camerele de supraveghere, rezultă că printre autori se afla și P. C.-E.. Pentru testarea dispozitivelor, P. C.-E. a folosit 4 carduri de test (Payback). Conform localizării efectuate de furnizorul de servicii de telefonie mobilă, societatea Vodafone D2, numărul de telefon român 00407xxxxxxxx a fost conectat în data de 21.09.2007 aproximativ la ora 21:50, precum și în data de 22.09.2007 aproximativ la ora 14:36/14:37, în zona pilonului de telecomunicație radio în Oberhausen, Langemarkstrasse, (coordonatele georgafice: E065111/N512816). Locul faptei aflându-se la o distanță de numai câteva străzi.

În perioada 26.10.2007, ora 17:00 – 29.10.2007, ora 08:45, la Sparkasse Paderborn, Riemekestrasse 4, 33102 Paderborn, au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-tip: CSC450 Wincor Nixdorf, prin utilizarea cititoarelor externe aplicabile și tehnică video.

Începând din data de 02.11.2007 au avut loc, în cea mai mare parte în România, retrageri neautorizate de numerar cu datele obținute de pe carduri care au cauzat unui număr de 40 de victime o pagubă totală de aproximativ 47.000 Euro.

Din examinarea înregistrărilor video surprinse de camerele de supraveghere, reiese că la montarea dispozitivelor de skimming au participat minim 3 infractori. O comparare a materialului de poză existent, a scos la iveală faptul că, unul din infractori, fotografiat este inculpatul S. R. R. A..

O evaluare a telefoanelor mobile conectate, aduc la iveală faptul că numărul de telefon 0178xxxxxxx, SIM-card Prepayed a societății de telefonie mobilă E-Plus, înregistrat pe numele inculpatului S. M., a fost conectat la momentul faptei, respectiv data de 27.10.2007, ora 15:11, precum și de la ora 19:05 până la ora 19:10, în zona unui pilon de telecomunicații radio, în Paderborn (societatea E-Plus), Westernmauer/Alte Torgasse aflându-se într-un telefon mobil cu nr. IMEI 35xxxxxxxxxxxx.

Cardul SIM cu nr. 0178xxxxxxx a fost activat în data de 22.10.2007 și a fost achiziționat cu scurt timp înainte, dintr-un magazin E-Plus în Paderborn, Westernstrasse, nr. 34.

În perioada 07.12.2007 – 08.12.2007 au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor, după care au fost copiate cardurile folosite la ATM-ul filialei Commerzbank situată pe str. Hauptstrasse, nr. 78, în 42651 Solingen. În perioada comiterii faptei, postul telefonic nr. 0178xxxxxxx, SIM-card Prepayed a societății de telefonie mobilă E-Plus, înregistrat pe numele inculpatului S. M., a fost conectat în directa apropiere a locului faptei. Conform comunicării autorităților germane, la locul faptei în Solingen au fost descoperite amprente dactiloscopice, aparținând învinuitului C. I..

În data de 14.12.2007 au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul filialei Postbank în Hamburg, Mönckebergstrasse 7. Postul telefonic nr. 0178xxxxxxx aparținând inculpatului S. M., a fost conectat la data respectivă, în imediata apropiere a locul faptei în zona unui pilon de telecomunicație radio situat pe Mönckebergstrasse.

De asemenea, în data de 15.12.2007 într-o filială a Commerzbank în Hamburg, situată pe strada Gänsemarkt 34, au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul acestei unități bancare. Postul telefonic nr. 0178xxxxxxx aparținând inculpatului S. M. a fost conectat la data respectivă, în zona unui pilon de telecomunicații radio în Welckerstrasse, care se află la o distanță de numai de la locul faptei Gänsemarkt.

În data de 02.02.2008, între orele 05:57 – 18:59, potrivit comunicării părții civile Societatea EKS, în orașul german 97070 Wurzburg au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul tip: CSC 450 Wincor Nixdorf, aparținând Volks-und-Raiffeisenbank (VR-Bank) situat în Marktplatz, nr. 13. În data de 02.02.2008, postul telefonic nr. 075xxxxxxx, nr. IMEI 35xxxxxxxxxxxx aparținând inculpatului S. M. a fost localizat ca fiind folosit la ora 15:38 și 17:48, în orașul Wurzburg, în zona unui pilon de telecomunicații radio (T-Mobile/D1) între Hanenhof și Schonbomstrasse, la câteva străzi distanță de locul faptei, respectiv Marktplatz, nr. 13.

În data de 26.02.2008 între orele 06:44 și 21:26, potrivit comunicării părții civile Societatea EKS, în 97421 Schweinfurt au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM tip: CSC 450 Wincor Nixdorf aparținând Deutsche Bank, Schultesstrasse, nr. 2, autorii au utilizat cardul de test 30xxxxxxxxxxxxxx. Potrivit localizării apelurilor telefonice, reiese că postul telefonic nr. 00407xxxxxxxx aparținând inculpatului S. R. R. A. a fost conectat în acea perioadă în zona în care se afla și locul faptei.

În perioada din 29.02.2008, ora 21:00 până la 03.03.2008 ora 07:30, în 90402 Nürnberg au fost copiate date de pe cardurile bancare prin montarea de dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor pe ATM tip: CSC 430 FL Wincor Nixdorf aparținând LIGA Bank, Vordere Sterngasse 32. Cu această ocazie autorii au utilizat următoarele carduri de test: nr. 30xxxxxxxxxxxxxx și nr. 03xxxxxxxxxxxxxx. Ulterior, prin folosirea datelor copiate la clonarea cardurilor au avut loc în perioada 04.03.2008 până 05.03.2008 ridicări de numerar în România și anume în Buzău, Galați și Iași, în sumă totală de aproximativ 21.000 Euro.

O evaluare a datelor de localizare a evidențat faptul că postul de telefonie mobilă 0177xxxxxxx, IMEI 35xxxxxxxxxxxx a fost conectat în perioada critică pentru a săvârși fapta în zona pilonului de telecomunicații radio în Nürnberg (societatea E-Plus), zona Eilgutstrasse/Tafelhofstrasse. Locul faptei Vordere Sterngasse 32 se află la o distanță de numai câteva străzi. Este de reținut faptul că în telefonul nr. IMEI 35xxxxxxxxxxxx s-au aflat printre altele cardurile SIM cu număr de Germania 0178xxxxxxx, alocat pentru inculpatul S. M., precum și cu număr de România 0040-7xxxxxxxx aparținând aceluiași inculpat. De asemenea, în aceeași arie și în aceeași perioadă, respectiv data de 01.03.2008, ora 12:16, a fost conectat și postul telefonic nr. 00407xxxxxxxx aparținând inculpatului S. R. R. A., respectiv în zona unui pilon de telecomunicații radio în Nürnberg (societatea T-Mobile/D1), Frauentormauer/Gräsergasse. Locul faptei Vordere Sterngasse 32 se află la o distanță de numai 100m.

În data de 04.03.2008, inculpatul S. M. s-a deplasat în Germania, cu destinația Nurnberg pentru a fixa echipamente de citire a benzii magnetice a cardurilor pe diverse bancomate. În cadrul aceleiași acțiuni, inculpatul S. R. R. A. a părăsit România, în data de 06.03.2008, cu aceeași destinație. Ajuns în Germania inculpatul S. R. R. A. a preluat echipamente noi pentru a le testa pe bancomate. În luna martie 2008 membrii grupului infracțional au ridicat din bancomate, în municipiile Oradea și Satu-Mare suma de 10.000 RON.

În perioada 21.03.2008 – 22.03.2008, în orașul german Nurnberg au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul tip: CSC 450 Wincor Nixdorf, aparținând Deutsche Bank) situat pe str. Pfannenschmiedsgasse, nr. 22 și ulterior s-au efectuat ridicări de numerar din Franța în perioada 23.03.2008 – 24.03.2008. În perioada 21.03.2008, ora 06:11 – 22.03.2008, ora 21:35, în zona unui pilon de telecomunicații radio (furnizor societatea E-Plus), situat în Nurnbeg, Eilgutstrasse/Tafelhofstrasse, la câteva străzi distanță de locul faptei, a fost localizat postul telefonic nr. IMEI 35xxxxxxxxxxxx, aparținând inculpatului S. M., de pe care au fost efectuate mai multe convorbiri.

Totodată, potrivit comunicării societății de închiriat autovehicule “Europcar”, inculpatul C. N.-N. a închiriat în orașul german Frankfurt pe Main, în data de 20.03.2008, ora 21:25, un autoturism Mercedes, C Classe, nr. de înmatriculare HH-CK-xxxx pe care l-a restituit în data de 24.03.2008, ora 16:30, la aeroportul din Frankfurt pe Main, după ce a parcurs . Pentru achitarea chiriei, inculpatul C. N.-N. a folosit cardul MASTERCARD, 52XX XXXX XXXX XXXX, eliberat de ING Bank București/România. Acest card a mai fost folosit în data de 23.08.2008 într-un hotel al lanțului Novotel Ile de France, în Bagnolet/Paris/Franța și în data de 24.03.2008 în două benzinării din Franța, precum și în data de 24.03.2008, ora 19:36, într-un magazin Travel Value de pe aeroportul Frankfurt pe Main.

Pe lista de pasageri pentru zborul Companiei aeriene maghiare MALEV MA 523, din seara de 24.03.2008 de la Frankfurt pe Main la Budapesta, figureaza inculpatul C. N.-N., locul 9 D și inculpatul S. M., locul 9 E, situate unul lângă celălalt.

În perioada 04.04.2008, ora 23:49 – 05.04.2008, ora 20:45, în orașul german 90402 Nurnberg, au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul tip: CSC 430 FL Wincor Nixdorf, aparținând LIGA Bank situat pe str. Vorderesterngasse, nr. 32, la care membrii grupului au utilizat următoarele carduri de testare nr. 30XX XXXX XXXX XXXX și 30XX XXXX XXXX XXXX. În perioada 04.04.2008, ora 06:25 – 06.04.2008, ora 10:25, în zona unui pilon de telecomunicații radio (furnizor societatea E-Plus), situat în Nurnbeg, Eilgutstrasse/Tafelhofstrasse, la câteva străzi distanță de locul faptei, a fost localizat postul telefonic nr. IMEI 35xxxxxxxxxxxxx, cartelă telefonică germană nr. 0177xxxxxxx, aparținând inculpatului S. M., de pe care au fost efectuate mai multe convorbiri.

În perioada 11.04.2008, ora 00:12 – 13.04.2008, ora 23:54, în orașul german 90489 Nurnberg, au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul tip: CSC 400 Wincor Nixdorf, aparținând Deutsche Bank) situat pe str. Bayreutherstrasse, nr. 20, la care membrii grupului au utilizat următoarele carduri de testare nr. 30XX XXXX XXXX XXXX și 30XX XXXX XXXX XXXX. Cardul de test nr. 30xxxxxxxxxxxxxx a fost utilizat la următoarele alte fapte penale: 29.02.2008 până 03.03.2008 – Nürnberg, 08.03.2008 – Mannheim, 21.03.2008 până 22.03.2008 – Nürnberg, 04.04.2008 până 05.04.2008 – Nürnberg.

În perioada 11.04.2008, ora 18:34 – 12.04.2008, ora 20:33, în zona unui pilon de telecomunicații radio (furnizor societatea E-Plus), situat în Nurnbeg, Rudolphstrasse/ Lenbachstrasse, la câteva străzi distanță de locul faptei, a fost localizat postul telefonic nr. IMEI 35xxxxxxxxxxxxx, cartelă telefonică germană nr. 017x-xxxxxxx, aparținând inculpatului S. M., de pe care au fost efectuate mai multe convorbiri.

În perioada 12.04.2008, între orele 06:23 – 19:57, în orașul german 97070 Wurzburg au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la un ATM, aparținând Volks-und-Raiffeisenbank situat în Marktplatz, nr. 13 și în urma comparării pozelor din camerele de supraveghere, rezultă că printre autori se afla și P. C.-E.

În perioada 17.05.2008, ora 00:12 – 24.05.2008, ora 22:00, în orașul german D-44141 Dortmund, au fost montate dispozitive de citire a benzii magnetice a cardurilor și copiate cardurile folosite la ATM-ul aparținând Dortmunder Volksbank e.G. situat pe str. Westfalendam, nr. 289, la care membrii grupului au utilizat următoarele carduri de testare nr. 30XX XXXX XXXX XXXX și 30XX XXXX XXXX XXXX, precum și un card de debit nr. 67XX XXXX XXXX XXXX XXXX a Volksbank Nürnberg, care a fost utilizat și la fapta din perioada 29.02.2008 – 02.03.2008 la ATM-ul LIGA Bank Nürnberg. În perioada 16.05.2008 – 19.05.2008, în zona unui pilon de telecomunicații radio situat în Dortmund, colțul Westfalendam/Lubkestrasse, la 3 străzi laterale distanță de locul faptei, a fost localizat postul telefonic nr. IMEI 35XXXXXXXXXXXXX, cartelă telefonică germană nr. 0177xxxxxxx, aparținând inculpatului S. M., de pe care au fost efectuate mai multe convorbiri.

Conform evaluării în prealabil a datelor de transfer, obținute de la societatea Western Union GmbH, învinuitul P. C.-E. a virat la data de 20.10.2007 2.000 Euro din Paris/Franța, Rue Lafayette 237 Euro învinuitului C. I.. Învinuitul C. I. a ridicat numerarul la un ghișeu Raiffeisen Bank în Dortmund, Königswall, Hauptbahnhof. Un alt virament a lui P. C.-E. către C. I., de această dată din Galați/România, în valoare de 1.000 Euro, a putut fi constatat pentru data de 30.10.2007. De această dată numerarul a fost ridicat de C. I. la o filială Post Bank în Saarbrücken, Neugrabenweg 2.

Din comunicarea Inspectoratului de Poliție de Frontieră Spielfeld Austria din data de 06.06.2008, P. C.-E, născut în Galați, România, identificat prin C.I. AS XXXXXX din data de 08.11.2007, a fost controlat în data de 05.06.2008, ora 23:59, pe autostrada 9, la intrarea în Austria dinspre Slovenia, fiind conducătorul autoturismului BMW, tip 730 D, nr. german de înmatriculare OF – xxxE avându-i ca pasageri pe C. I., născut în Salonta și D. F .F. născut în Drobeta Turnu Severin.

Conform comunicării Comandantului de poliție al landului Austria Superioară, secția poliției de circulației rutieră Linz din 07.06.2008, S. M., s-a legitimat cu pașaportul român nr. 12xxxxxx, eliberat în Satu Mare, în data de 07.06.2008, ora 17:17, la punctul de frontieră Suben, autostrada 8, la ieșire din Germania și intrare în Austria, ca pasager al autoturismului cu nr. de înmatriculare BH-xx-xxx.

Începând cu 02.07.2008, organele de poliție din Germania au efectuat o supraveghere operativă a învinuitului P. C. E..

Pe parcursul supravegherii, la data de 04.07.2008 între orele 22:20 și 23:00 învinuitul P. C. E. a fost depistat în zona Ida Ehre Platz 14/Mönckebergstrasse, 20095 Hamburg în timp ce acesta cerceta unele ATM-uri.

La data de 05.07.2008, P. C. E. și 4 alte persoane masculine neidentificate, au fost supravegheați de organele de poliție în timp ce aceștia acționau între ora 08:35 până aproximativ la ora 09:00 la un ATM în Commerzbank, Ida Ehre Platz 14 (colțul cu Mönckebergstrasse), 20095 Hamburg. Pe urmă s-au deplasat la filiala băncii Hamburger Sparkasse (HASPA), Spitalerstrasse/Mönckebergstrasse, 20095 Hamburg, unde s-au aflat până la aproximativ ora 09:30.

La verificarea ulterioară, efectuată la 05.07.2008, ora 09:30, de către funcționarii BKA Berlin în Commerz Bank de pe Ida Ehre Platz 14, s-a constatat că pe două ATM-uri au fost aplicate așa numite aparaturi de aplicare externă care ar trebui să aibă scopul de a copia în mod ilegal datele clienților de pe cardurile bancare. Ambele aparaturi aplicabile extern, au fost ridicate de organele de poliție.

În data de 06.09.2008 în colaborare cu autoritățile judiciare din Germania a fost organizată o acțiune de constatare în flagrant a activității infracționale a grupului de crimă organizată.

Concomitent organele de poliție din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj precum și din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca au procedat la efectuarea unui număr de 21 de percheziții domiciliare la locuințele membrilor grupului infracțional. Ulterior, au fost reținuți, după care arestați preventiv pentru 29 zile.

Prejudiciul cauzat EURO Kartensysteme (EKS), societate de asigurări care a preluat pagubele cauzate de inculpați următoarelor bănci: “Commerzbank, Sparkasse Bank, Darlehenskasse Munster, Kreissparkasse, Halle, Stadtsparkasse Bad Pyrmont, Dresdner Bank AG, Deutche Bank AG, Hypo Vereinsbank, Raiffeisen Bank, Volksbank, Bayer Hypo und Vereinsbank Postbank, Liga Bank, Bank fur Kirche und Caritas eG, Postbank” din orașele Hamburg, Koln, Dortmund, Wurzburg, Nurnberg, Berlin, Paderborn, Oberhausen, este în valoare de 401.352,14 Euro.

În cadrul acestei răspunderi inverse, societatea de asigurări a efectuat contrafacturări către băncile străine în suma totală de 249.656,32 Euro, drept urmare EKS a fost păgubită cu suma de 113.891,16 Euro.

Paguba totală inclusiv tentativele, calculate de către BKA – Berlin – Serviciul Federal de Criminalistică, este stabilită în momentul de față la minim 1.401.396,82 Euro (fără 482.918,41 Euro).

Cazul 2: Infracțiuni de corupție

Persoanele fizice A si B vând societății Y acțiuni ale societății X. Tranzacția a fost încheiată la un preț de 40 de ori mai mare decât cel practicat pe piață. După câteva zile, cele două persoane fizice au cumpărat un număr de acțiuni, dar, de data aceasta la prețul pieței, de 40 ori inferior față de prețul tranzacției suspecte. De aceea, cele două persoane fizice au reușit să-și păstreze calitatea inițială de acționari ai companiei X, înregistrând un profit total de 215.000 Euro.

Cele două persoane fizice în acel moment lucrau ca funcționari publici în cadrul unei instituții de stat.

S-a putut demonstra faptul că profitul excepțional realizat de către cele două persoane menționate (215.000 Euro) a fost rezultatul corupției, ca plată a serviciilor furnizate de către cei doi funcționari publici față de reprezentanții legali ai companiei Y. Din profitul realizat în urma tranzacției, cele două persoane fizice au investit o parte din bani pe piața de capital, cumpărând acțiunile deținute înainte de efectuarea tranzacției, au constituit depozite bancare și restul de bani au fost investiți în proprietăți imobiliare.

Cazul 3: Spălători de bani utilizând industria de asigurări pentru a-și curăța banii

Clienți din câteva țări au folosit serviciile unui intermediar pentru a cumpăra polițe de asigurare. Identificarea clientului s-a făcut pe bază de documente de identitate, dar aceste detalii nu au putut fi clarificate de către instituția furnizoare de servicii, care se baza pe aplicarea normelor de control de către intermediar.

Polița a intrat în vigoare și au început să se facă plăți de către intermediar către agenția locală. Apoi, după două luni, agenția a primit o înștiințare de la client în care se declara că există o schimbare de împrejurări și au solicitat închiderea contractului, inclusiv cu pierderile aferente, ei solicitând o restituire a fondurilor pe bază de cec.

În alte ocazii, polița ar fi fost lăsată să curgă câțiva ani înainte de închiderea contractului, făcându-se solicitarea ca plata să se facă către o terță parte. Acest cec de restitutire a banilor a fost ulterior emis de către agenția financiară fără întrebări suplimentare, de vreme ce plata se făcuse de către o altă reputată instituție locală.

Cazul 4: Plăți structurate pentru a evita detectarea

Timp de peste 4 ani, dl. A și unchiul său au operat ca serviciu de transmitere rapidă de bani, cunoscut ca societatea S și au condus afacerea ca agenți ai unei companii de transmitere rapidă de bani, care era suspectată de a fi folosită în finanțarea terorismului. Mai târziu, a fost inițiată o investigație în legătură cu societatea S în baza unui raport de tranzacție suspectă.

Investigația a demonstrat că, timp de patru ani afacerea lui A a primit peste 4 milioane USD în numerar, de la persoane fizice care doreau să transmită bani spre diverse țări. În momentul când afacerea dlui. A a primit banii de la clienți, au fost depozitați în conturi multiple la diverse sucursale ale băncilor din țara X. Pentru a evita cerințele de raportare în vigoare în țara X, A și alte persoane au depus întotdeauna sume mari în numerar, sub limita de 10.000 USD, câteodată efectuând depuneri multiple sub această limită într-o singură zi.

Astfel dl. A a fost acuzat și a pledat vinovat de conspirație la “structurarea” tranzacțiilor suspecte pentru a scăpa de cerințele de raportare.

Cazul 5: Organizații non-profit utilizate în transferuri ilegale

O investigație penală în curs, asupra unei rețele de fundații (cel puțin 215 organizații non-profit) înființată de către membrii unei comunități de imigranți a evidențiat că rețeaua transfera sume mari de bani în mod regulat în diferite conturi din altă țară. Rapoartele de tranzacții suspecte de la bănci au fost direcționate prin tranzacții cu sume de bani neobișnuite în comparație cu scopul declarat și activitățile fundației. După o analiză inițială, a devenit clar că unul dintre beneficiarii tranzacțiilor desfășurate de către aceste organizații a fost o companie inclusă pe lista de persoane desemnate de Consiliul de Securitate ONU. FIU-ul a înaintat cazul agențiilor de aplicare a legii pentru continuarea investigațiilor.

Deși, scopul declarat al acestor fundații a fost caritatea, mărimea și frecvența transferurilor (atât prin intermediul conturilor bancare periodice, cât și utilizarea serviciilor de transmitere rapidă de bani) a fost dificil de explicat. Timp de 3 ani, 35 de organizații non-profit au trimis în străinătate peste 160 milioane USD. Rețeaua era formată dintr-un număr important de fundații răspândit în țară, cu o concentrare în țările cu o prezență mare de imigranți aparținând aceleiași comunități. Investigația în curs a concluzionat că organizațiile non-profit acopereau sistemul de transmitere rapidă de bani. Există posibilitatea ca sursa și destinația fondurilor acestei rețele să fie colectate din cadrul comunității de imigranți cu intenția deliberată de a sprijini acțiunile teroriste.

Cazul 6: Un oficial guvernamental spală fondurile publice deturnate prin intermediul membrilor familiei sale

Familia unui fost oficial guvernamental din țara A, care a deținut diverse poziții politice și administrative, a înființat o fundație în țara B, un centru financiar atractiv din punct de vedere fiscal, având ca principal beneficiar pe fiul său. Această fundație a deținut un cont în țara C, din care s-a realizat un transfer de aproximativ 1,5 milioane USD în contul deținut de cei doi soți, deschis cu două luni în urmă, într-o bancă situată în țara vecină D. Această mișcare a ridicat suspiciuni și banca a transmis raportul de tranzacții suspecte FIU-ului din acea țară.

Investigațiile conduse pe baza raportului de tranzacții suspecte au evidențiat o mențiune asupra acestui cont legată de două transferuri internaționale de sume substanțiale din conturile bancare deținute de soție în țara de origine A, precum și faptul că soția care a deținut conturi la sucursalele bancare naționale a efectuat, de asemenea, retrageri de numerar. Absența oricărei justificări economice pentru tranzacțiile bancare conduse și informațiile obținute la inițierea procedurilor legale împotriva oficialului guvernamental pentru deturnarea fondurilor publice au condus la prezumția, în acest caz special, a unui sistem stabil pentru a spăla veniturile acestei infracțiuni. Oficialul respectiv a fost interogat și a intrat în custodia poliției în momentul când se pregătea să-și închidă contul bancar. O investigație a fost inițiată în acest caz.

Cazul 7: Un contabil și avocații ajută într-o schemă de spălare a banilor

Fluxuri suspecte de peste 2 milioane USD au fost identificate în momentul când au fost transferate în sume mai mici de bani, de către diverse persoane fizice care au ordonat transferurile prin swift și garanții bancare în numele unui sindicat de traficanți de droguri, care importase 24 kg de heroină, ascunsă într-un cargo în țara Z. Garanțiile bancare au fost cumpărate de la diferite instituții financiare din țara Y (țara sursă a drogurilor) care au fost folosite ulterior pentru cumpărarea unui imobil din țara Z.

Un contabil a fost folosit de către sindicat pentru a deschide conturi bancare și a înființa companii. Contabilul, de asemenea, s-a oferit să acorde consultanță asupra investițiilor directorilor.

Un cabinet de avocatură a fost, și el, folosit de către sindicat pentru a cumpăra proprietăți, utilizând garanțiile bancare ce fuseseră cumpărate din străinătate, după ce acestea au trecut prin contul de administrare al cabinetului. Fondurile de administrare ale familiei și companiile au fost, de asemenea, înființate de către avocați.

Cazul 8: Un avocat folosește companiile off-shore și conturile de credit pentru a spăla bani

Dl. S este președintele unei organizații care se ocupă cu importul de droguri din țara B în țara A. Acesta a angajat un avocat pentru a spăla bunurile obținute din aceste infracțiuni; avocatul a înființat astfel mai multe companii off-shore. Aceste societăți au fost înființate în țara C, în care cerințele de identificare ale proprietarilor și înregistrările financiare nu erau atât de stricte.

O companie de administrare locală a fost înființată în țara D, pentru a administra aceste companii. Entitățile au fost folosite pentru camuflarea mișcării ilicite a fondurilor, achiziției de active și finanțarea activităților infracționale. Dl. S era unicul asociat al acestor companii off-shore.

În țara A, un grup diferit de persoane și companii, fără nicio aparentă asociere cu dl. S, au transferat sume mari de bani în țara D, unde au fost depozitate sau transferate către companiile off-shore ale dlui. S.

Această rețea era folosită pentru transferul sumelor mari de bani unei persoane din țara E, ulterior aceasta fiind găsită ca drept responsabilă pentru transportul de droguri în țara A.

Alți avocați și conturile lor de credit au fost folosiți pentru a primi numerar și fonduri prin transfer, servind ca pretext pentru profitul afacerilor deținute în țara A. Când au fost abordați de către autoritatea de aplicare a legii, în timpul investigațiilor, mulți dintre acești avocați au făcut apel la „clauza de confidențialitate” și au refuzat să coopereze. Unul dintre avocați a creat o rețea similară separată (care includea alte conturi de credit) pentru a cumpăra active și a plasa fondurile în mijloace și instrumente, proiectate pentru a masca identitatea beneficiarului real. Avocatul nu a fost condamnat pentru nicio infracțiune în țara A. Investigatorii au declarat că legătura dintre el și acțiunile sale în numele dlui S nu a putut fi probată.

Secțiunea 6. Aspecte de drept comparat relative la combaterea spălării banilor

5.1. Franța

Legea penală franceză (art.324-1) definește infracțiunea de spălarea banilor (blanchiment) ca fiind fapta de a înlesni prin orice mijloace denaturarea adevărului, ascunderea originii bunurilor sau a foloaselor autorului unei crime sau delict din care acesta și-a procurat un profit în mod direct sau indirect.

Constituie de asemenea infracțiunea de mai sus concursul dat la orice operație de plasare, disimulare sau de conversiune a unui bun produs direct sau indirect dintr-o crimă sau delict.

Sancțiunea este închisoarea până la 5 ani și amendă 375.000 euro.

Fapta se sancționează mai grav (art.324-2) și anume cu închisoarea de 10 ani și 750.000 euro amendă dacă a fost comisă din obișnuință sau folosind înlesnirile pe care le atrage o activitatea profesională sau când a fost comisă în bandă organizată.

Pedepsele cu amendă prevăzute în art.324-1 și 324-2 pot să fie majorate până la ½ din valoarea bunurilor și a fondurilor asupra cărora s-au exercitat operațiile de spălare (art. 324-3).

Dacă crima sau delictul din care provin valorile supuse spălării este prevăzută cu o sancțiune privativă de libertate superioară acelei prevăzute în art.324-1 sau 324-2, fapta va fi sancționată cu pedepsele prevăzute pentru infracțiunile despre care autorul spălării a avut cunoștință iar dacă această infracțiune este însoțită de circumstanțe agravante, autorul spălării va răspunde numai pentru circumstanțele de care a avut cunoștință (art.324-4).

În ce privește recidiva, spălarea banilor este asimilată sub aspectul sancțiunii infracțiunii cu ocazia săvârșirii căreia s-au comis actele de spălare (art.324-5).

Împotriva persoanei fizice culpabile pentru infracțiunea de spălarea banilor se vor putea dispune următoarele pedepse complementare:

a) Interdicția de a exercita funcții publice, o activitate profesională sau socială în exercițiul căreia a comis infracțiunea. Interdicția este definitivă dacă a comis infracțiunea prevăzută în art.324-2 și temporară (5 ani) în cazul săvârșirii infracțiunii prevăzute în art. 324-1;

b) Interdicția de a deține o armă supusă autorizării pe 5 ani cel mult;

c) Interdicția pe cel mult 5 ani de a emite cecuri;

d) Suspendarea pe 5 ani cel mult a permisului de conducere a unui autovehicul;

e) Anularea permisului de conducere pe 5 ani cel mult;

f) Confiscarea unuia sau a mai multor autovehicule aparținând condamnatului;

g) Confiscarea uneia sau a mai multor arme ale condamnatului;

h) Confiscarea lucrurilor care au servit sau erau destinate să servească la comiterea infracțiunii sau a lucrurilor produse prin infracțiune cu excepția celor susceptibile de restituire;

i) Interdicția drepturilor civile și de familie (art.131-26);

j) Interdicția de a locui în modalitățile prevăzute în art.131-31;

k) Interdicția pe cel mult 5 ani de a părăsi teritoriul republicii.

Potrivit art.324-8 interdicția teritoriului francez va putea fi pronunțată în condițiile prevăzute de lege fie definitiv, fie pe o durată de 10 ani cel mult contra oricărui străin care a comis vreuna din infracțiunile de spălarea banilor.

Persoanele juridice vor fi responsabile penal în condițiile legii dacă au comis vreuna din infracțiunile de spălarea banilor. Persoanelor juridice li se vor aplica pedeapsa amenzii în modalitățile prevăzute de lege, precum și pedepsele prevăzute în art.131-89. Interdicția prevăzută în art.131-39 va purta asupra activității în exercitarea căreia sau cu ocazia căreia a fost săvârșită infracțiunea de spălarea banilor.

În aplicarea acestor dispoziții instanțele franceze au decis că delictele de spălarea banilor pot fi reținute numai dacă sunt bine stabilite elementele constitutive ale crimei sau delictului principal din care au provenit valorile ilegale, și numai dacă totodată, au procurat autorului un profit direct sau indirect (Curtea Criminală decizia din 25 iunie 2003). De asemenea au decis că infracțiunea de spălarea banilor se poate reține și în sarcina autorului infracțiunii principale, astfel autorul infracțiunii de muncă clandestină la domiciliu și fraudă fiscală va răspunde și pentru infracțiunea de spălarea sumelor produse prin propria sa activitate ilicită (Curtea Criminală, decizia din 14 ianuarie 2001). În mod corect tribunalul, la cererea autorităților italiene, a confiscat cu titlu preventiv un imobil produs al spălării banilor rezultate dintr-un trafic de stupefiante în aplicarea Convenției privind spălarea, identificarea și confiscarea produselor infracțiunii din 8 noiembrie 1991, din moment ce decizia de confiscare este executorie, iar bunul confiscat este susceptibil de confiscare în circumstanțe similare și potrivit legii franceze (Curtea Criminală, decizia din 13 noiembrie 2003).

În doctrina franceză se subliniază că în trecut codul penal francez a cunoscut numai două materii în care era incriminată fapta de spălarea banilor și anume în materie de proxenetism (art. 225-6) și de stupefiante (art. 222-3). Prin legea din 13 mai 1996 s-a creat un delict general de spălarea banilor proveniți din orice infracțiune. Ca urmare, în codul penal s-a introdus un nou capitol în care sunt cuprinse infracțiunile prevăzute în art. 324-1 până la art. 324-9. După Michel Veron, acela care spală banii proveniți din infracțiuni nu trebuie să cunoască încadrarea juridică exactă a crimei sau delictului din care au provenit valorile spălate (practica judiciară s-a pronunțat în sens contrar). Un alt autor francez, susține că spălarea banilor presupune existența unei infracțiuni principale (nu a unei contravenții, nici a unei simple suspiciuni, sau să se refere în general la o infracțiune) deoarece instanța nu poate să țină seama decât de proveniența infracțională a valorilor spălate. Autorul subliniază de asemenea, că legea obligă pe unii profesioniști (notari, avocați, executori etc.) să denunțe operațiile suspecte ca și circuitele financiare clandestine spre a preveni sau limita săvârșirea infracțiunii principale.

5.2.Germania

Legea penală germană incriminează în art. 261 spălarea de bani și de valori dobândite în mod ilegal. Este incriminată fapta persoanei care ascunde un obiect care provine din săvârșirea uneia din faptele penale prevăzute de lege (toate crimele și anumite delicte) disimulează proveniența ori zădărnicește sau periclitează aflarea provenienței, găsirea, confiscarea, sechestrarea unui asemenea bun. Asemenea fapte se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 5 ani. Cu aceeași pedeapsă va fi sancționat și cel care: procură pentru sine ori pentru altul sau deține ori folosește pentru sine ori pentru altul bunuri cunoscând proveniența lor din infracțiune în momentul dobândirii.

În cazuri grave pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 10 ani. Constituie o împrejurare agravantă faptul că acțiunea făptuitorului a rezultat dintr-o îndeletnicire ori dacă autorul este membru al unei bande, constituită în scopul săvârșirii în mod obișnuit a spălării de bani.

Dacă în cazurile de mai sus persoana nu a cunoscut, din ușurință, proveniența bunurilor din faptele prevăzute de lege pedeapsa este amendă sau închisoare până la doi ani. Nu există infracțiune, dacă bunul a fost dobândit anterior în mod legal de la o altă persoană. Nu se va pedepsi persoana care a denunțat de bună voie fapta, chiar dacă fapta a fost în parte descoperită de autorități; tot astfel persoana care a contribuit la luarea măsurilor de siguranță asupra bunurilor supuse spălării. Instanța va putea aplica o pedeapsă sub minimul special sau va putea pronunța achitarea dacă făptuitorul de bună voie contribuie la descoperirea faptei.

În practica judiciară s-a decis că ori de câte ori autorul infracțiunii principale folosește sume de bani din surse diferite (în vederea spălării) există o pluralitate de infracțiuni; la stabilirea concursului, este fără importanță dacă sumele de bani provin din una sau mai multe infracțiuni-mijloc. De asemenea, este lipsit de importanță faptul că activitățile de spălare de bani nu sunt destinate unui singur scop (Curtea Supremă, decizia din 17.07.1997).

De asemenea, s-a decis că apărătorul care primește drept onorariu sume de bani despre care are cunoștință că provin din una din faptele prevăzute în paragraful 261 alin.1, teza II C.pen., poate fi urmărit penal pentru infracțiunea de spălare de bani (Tribunalul Hamm, decizia din 11 aprilie 2000); săvârșirea din culpă a infracțiunii de spălare de bani nu contrazice principiul vinovăției (Curtea Supremă, decizia din 04.07.2001). Tot astfel s-a decis că incriminarea acțiunilor de spălarea banilor privește și faptele penale săvârșite în străinătate (Curtea Supremă, decizia din 17.07.1997).

5.3. Italia

Legea penală italiană incriminează fapta de spălarea banilor (Riciclaggio) în art.648 bis introdus prin D.L. 21/1978 modificată prin Legea 19/1990 și apoi prin Legea 9/1993 pentru a putea fi pus de acord cu Convenția Europeană de la Strasbourg, din 8 noiembrie 1990.

Este incriminată fapta aceluia care, în afară de cazurile de participare la infracțiunea principală, substituie sau transferă bani, bunuri sau alte foloase provenite dintr-un delict intenționat sau îndeplinește în legătură cu acesta alte operațiuni pentru a împiedica identificarea provenienței lor delictuoase.

Delictul există chiar dacă autorul infracțiunii principale nu se pedepsește sau lipsește o condiție de punere în mișcare a acțiunii penale. Pedeapsa este închisoarea de la 4 la 12 ani și amendă. Pedeapsa este majorată dacă fapta se comite în exercitarea unei activități profesionale. Pedeapsa se reduce dacă pentru delictul principal pedeapsa este privațiunea de libertate de maximum 5 ani.

Scopul acestei incriminări în viziunea doctrinei italiene este de a împiedica anumite persoane străine de cel care a comis infracțiunea sau a participat la săvârșirea ei, să aibă foloase dintr-un delict sau să ajute pe autorii acestui delict să-și asigure profitul și să împiedice poliția judiciară să descopere autorii delictului.

Dacă în reglementarea anterioară, textul enumera infracțiunile din care trebuiau să provină valorile spălate (răpire agravată, extorsiune agravată, sechestrare de persoane, trafic de stupefiante), noul text incriminează fapta indiferent de infracțiunile din care provin valorile spălate.

Noua reglementare urmărește, de asemenea, combaterea crimei organizate, care se preocupă intens și de spălarea banilor proveniți din infracțiune.

În art.648 este incriminată fapta de a folosi bani, bunuri sau foloase de proveniență ilicită. Este vorba de acela care folosește în activitatea economică sau financiară bani, bunuri sau alte foloase provenite dintr-un delict. Pedeapsa este închisoarea de la 4 la 12 ani și amendă. Pedeapsa este majorată dacă fapta a fost comisă în executarea unei activități profesionale. Pedeapsa este redusă la 6 ani închisoare și amendă când fapta prezintă un pericol redus.

În jurisprudența italiană s-a decis ca banca fiind obligată să restituie aceeași sumă ca cea pe care clientul a depus-o (fără ca valorile monetare să fie identice deoarece suntem în fața unor bunuri fungibile) depunerea la o bancă a sumei de proveniență ilegală are semnificația unui act de spălarea banilor (Curtea de Casație, decizia nr. 24/1986). De asemenea, s-a decis că proveniența din infracțiune a sumelor spălate se înțelege într-un sens larg; ca referindu-se la toate ipotezele în care există obiectiv o proveniență dintr-o infracțiune indiferent de previziunea autorului (Curtea de Casație, decizia nr. 25/1995).

Așa cum se observă legea penală italiană exclude posibilitatea ca autorul sau participanții la o infracțiune să desfășoare acte de spălarea banilor proveniți din infracțiunea pe care au comis-o.

În doctrina penală italiană se subliniază că prin incriminarea spălării banilor se urmărește, atât ocrotirea relațiilor patrimoniale, cât și desfășurarea în bune condiții a justiției. Autorul remarcă faptul că soluția italiană de a exclude pe participanți ca autori ai spălării banilor apropie această infracțiune de aceea de tăinuire. După părerea sa infracțiunea se poate comite atât cu dol direct cât și eventual (de pildă, când autorul admite și eventualitatea ca bunurile spălate să provină din infracțiune). Delictul se consumă prin simpla săvârșire a acțiunii descrise în normă, fără să se ceară producerea unui rezultat. Ca atare nu va exista tentativa la infracțiune. Incriminarea spălării banilor proveniți din infracțiune este considerată ca un instrument de luptă și contra crimei organizate care se ocupă intens de spălarea banilor proveniți din infracțiune. Comite atât delictul de asociere, cât și de spălarea banilor dacă unul din cei ce se asociază se ocupă și cu acte de spălarea banilor. Excepție o fac grupările de tip mafiot (art.416 bis) cu privire la care există o agravantă specială atunci când unul dintre asociați spală bani proveniți din infracțiune.

În afară de legea penală, spălarea banilor mai face obiectul și al legii nr. 197/1991 care sancționează fapta funcționarilor din instituțiile financiare de a nu-și identifica clienții și de a nu înregistra orice operație care depășește limita legală. Fac parte din categoria celor obligați la înregistrar, funcționarii din oficiile administrației publice, din societățile de creditare, din societățile de intermediere mobiliară, agenții de schimb, societățile de plasament a valorilor mobiliare, societățile de asigurare și de gestiune a fondurilor de investiții.

Aceste persoane sunt obligate să semnaleze orice operație suspectă la Unitatea Specială de Informații Financiare care comunică mai departe Direcției de Investigații Antimafia și Nucleului special de poliție valutară a Gărzii Financiare. Prin decretul 379/1990 s-a extins sfera subiecților obligați să raporteze operațiunile suspecte la cazinouri, comercianții cu obiecte de artă, obiecte prețioase, casele de licitație, galeriile de artă, comercianții cu antichități, agenții imobiliari, etc.

5.4. Spania

Legea penală spaniolă a fost completată prin introducerea în cuprinsul său, (reforma din 1988 a codului penal,) infracțiunea de spălarea banilor (Blanqueo de bienes, lavado de capitales). Mai înainte această infracțiune era prevăzută numai în materia drogurilor apoi s-a extins la orice infracțiune gravă. Prin incriminare se urmărește ocrotirea circulației bunurilor pe piață împotriva introducerii de valori care provin din infracțiune; de asemenea, este ocrotită buna administrare a justiției. Este combătută prin incriminare și activitatea crimei organizate ca și orice fapte care afectează economia de piață și evită controlul statului.

Potrivit art. 301 comite infracțiunea de spălarea banilor acela care dobândește, convertește, transferă bunuri știind că provin dintr-o infracțiune gravă sau comite orice alt act pentru a ascunde originea lor ilegală sau ajută persoana care a participat la infracțiune de a eluda consecințele legale a actelor sale. Pedeapsa este cu închisoarea între 6 luni și 6 ani și amendă de 3 ori valoarea bunurilor spălate.

Faptele intenționate de spălarea banilor se pedepsesc mai grav dacă provin din traficul cu stupefiante sau se comit de o persoană juridică. În cazul acestora se dispune ca măsură de siguranță desființarea organizației definitiv, ori suspendarea pe 5 ani a activității, interzicerea acelor activități care au facilitat infracțiunea de spălarea banilor, pe 5 ani. De asemenea, se va putea dispune interdicția pentru condamnat de a exercita profesia pe timp de 3 ani. Cu aceeași pedeapsă se sancționează cel care ascunde, disimulează, adevărata natură, origine, mișcare sau drepturile asupra bunurilor știind că provin din infracțiune. Dacă aceste fapte se comit din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani și amendă de 3 ori a valorii bunului.

Nu interesează dacă spălarea are loc prima dată sau în lanț, adică într-o succesiune de spălări.

În doctrina spaniolă s-a discutat dacă poate fi tras la răspundere penală pentru spălarea banilor chiar autorul infracțiunii din care provin valorile spălate. S-a răspuns pozitiv de doctrina majoritară cu motivarea că delictul de spălarea banilor este o infracțiune autonomă, ca atare va exista un concurs real de infracțiuni dacă autorul infracțiunii principale este și autor al actelor de spălare (soluție admisă și în alte doctrine).

S-a exprimat și părerea contrară (Vidales Rodriquez, Zaragoza și alții) în sensul că este vorba de o infracțiune similară celei de favorizare și cum autofavorizarea nu constituie infracțiune nici autospălarea banilor n-ar trebui să fie incriminată.

S-a discutat în doctrină și dacă avocatul care primește de la clientul său un onorariu știind că provine din infracțiune comite un act de spălarea banilor. Părerile sunt controversate, majoritatea autorilor consideră că există infracțiune.

În art. 303 codul penal spaniol mai prevede o sancțiune specială dacă faptele menționate au fost săvârșite de intermediari în sectorul financiar, de un funcționar public, activist social, educator, profesor în exercitarea funcției lor. Pe lângă sancțiunile penale se va dispune interdicția de a mai exercita o funcție publică, profesie, activitate pe o durată de 3 ani. Interdicția va fi pe o perioadă de la 10 la 20 de ani dacă faptele au fost comise de către un reprezentant al autorităților. Acest efect se extinde facultativ, asupra medicilor, psihologilor, persoanelor care desfășoară activități sanitare, veterinare, farmaceutice și la cei dependenți de aceștia.

5.5. Elveția

Legea penală elvețiană în art. 305 bis din codul penal incriminează fapta de spălarea banilor ca o infracțiune contra administrării justiției. În codul penal mai este incriminată (art. 305) fapta aceluia care în cadrul activității profesionale primește bunuri străine, le păstrează, ajută la plasarea lor sau la transportul lor contrar normelor bancare.

Pe lângă aceste dispoziții operează și prevederile Acordului din luna iulie 1987 încheiat între Uniunea elvețiană a bancherilor și celelalte bănci elvețiene și prin care bancherii se obligă să identifice operațiile suspecte, frauduloase și să le raporteze organelor competente să cerceteze asemenea fapte. Se aplică de asemenea Hotărârea Comisiei Bancare Confederale din 18 decembrie 1971 care obligă băncile să nu primească valori obținute din infracțiuni, sub sancțiunea prevăzută în art. 305 bis din codul penal. Personalul bancar susceptibil de condamnare trebuie să știe sau să aibă suficiente indicii pentru a presupune că valorile respective provin din infracțiune. De asemenea băncile sunt obligate să-și identifice clienții persoane fizice sau juridice care desfășoară activități bancare, precum și persoanele împuternicite de acestea. Dacă există suspiciuni că valorile provin din infracțiuni au obligația să respingă efectuarea tranzacției, să o întrerupă și să înștiințeze organul de urmărire penală.

5.6. Anglia

Faptele de spălarea banilor sunt incriminate în secțiunea 24 a Legii pentru sancționarea traficului de droguri adoptată în anul 1986, care prevede o pedeapsă până la 14 ani pentru fapta de a acorda asistență unei persoane ca aceasta să poată profita de fonduri știind sau suspectând că ele pot proveni dintr-o infracțiune de trafic de droguri. O dispoziție asemănătoare este și în legea cu privire la prevenirea terorismului adoptată în anul 1989 care sancționează pe acela care acordă asistență pentru ascunderea sau disimularea fondurilor provenite dintr-o activitate de tip terorist.

CAPITOLUL IV. TIPOLOGII DE SPĂLARE A BANILOR SPECIFICE ROMÂNIEI ȘI UE

Secțiunea 1. Infracțiuni generatoare de spălare de bani în România

Investigarea și cercetarea infracțiunilor de spălarea banilor se realizează în funcție de formele concrete de manifestare a acestui complex de infracțiuni, astfel rezultă din practica judiciară următoarele tipologii:

1.1. Spălarea banilor obținuți din comercializarea ilicită a carburanților

Un grup de societăți comerciale a achiziționat de la mai multe rafinării produse petroliere inferioare care nu sunt supuse accizării și nici purtătoare de taxă de drum. În realitate marfa era de fapt benzină și motorină. Firmele „fantomă” au facturat marfa cu accizele și taxa de drum incluse în preț către un grup de firme al căror obiect de activitate era „comercializarea en-gros a carburanților”, și care, la rândul lor, au vândut combustibilul unei alte firme, specializată în comercializarea en-detail a combustibililor la pompă.

În urma comercializării către consumatori a mărfii, firma en-detail a încasat echivalentul a 60 milioane USD. Din această sumă, firma a dirijat 35 milioane de USD către o societate comercială X SRL.

Firma X este o societate românească al cărei obiect de activitate declarat la Registrul Comerțului nu are nimic în comun cu producerea și comercializarea produselor petroliere. De precizat este faptul că, unicul asociat al firmei X este o societate comercială înregistrată într-un paradis fiscal.

După primirea celor 35 milioane de USD, firma X îi transferă la extern cu titlu „contravaloare facturi”, deși, conform informațiilor primite de la organele vamale, firma nu efectuase nici o operațiune de comerț exterior.

La numai câteva săptămâni, firma X a primit de la două firme din Olanda și Hong Kong, 35 milioane USD.

Important de menționat este faptul că aceste două firme străine au creditat contul USD al firmei X cu mențiunea „capital circulant”, plata fiind efectuată în numele asociatului unic al firmei X, respectiv societatea comercială înregistrată în paradisul fiscal. Urmărind fluxurile financiare s-a constatat că întreaga sumă a fost transferată în favoarea grupului de firme en-detail, iar acesta a investit suma pentru achiziționarea unui obiectiv strategic.

Deci, cea mai mare parte din contravaloarea accizelor și taxei de drum aferente combustibililor a fost direcționată ilegal la extern, de unde în numai câteva săptămâni a fost transferată în țară cu titlu „capital circulant”, iar ulterior valuta a ajuns la firma detailistă care a investit-o într-un domeniu deosebit de profitabil.

Pe plan intern, cu diferența de 25 milioane USD, firma en-detail a plătit contravaloarea carburanților către grupul de firme en-gros, iar din această sumă, administratorii și-au transferat în conturile personale echivalentul a 1 milion USD, bani pe care i-au păstrat în conturile curente. Grupul de firme en-gros a achitat către grupul inițial de firme 24 milioane USD, iar acestea mai departe au achitat rafinăriilor contravaloarea mărfii achiziționată inițial, adică 20 milioane USD.

În urma analizei s-a stabilit că acest grup inițial era constituit din firme „fantomă”, iar împuterniciți a dispune pe conturi erau cetățenii străini de origine arabă, care au retras din conturile firmelor echivalentul a 4 milioane USD.

Acești bani au fost regăsiți în conturile personale ale administratorilor firmelor “fantomă”, pe care aceștia i-au investit astfel: cu 2 milioane de USD au constituit depozite la termen, iar cu 2 milioane USD au achiziționat diverse bunuri imobiliare.

Deci, utilizarea de firme „fantomă” în circuitul comercial al combustibililor a permis atât sustragerea de la plata taxelor și impozitelor aferente, cât și posibilitatea scoaterii din circuitul bancar a echivalentului a 4 milioane USD, bani care au ajuns în final în conturile personale ale administratorilor societăților comerciale.

Prezentarea unor documente vamale și comerciale false funcționarilor bancari a făcut posibil transferul ilegal la extern a 35 milioane USD, sumă care ulterior a revenit în țară „spălată” și apoi investită într-un domeniu profitabil.

1.2. Achiziționarea de obiecte de lux și/sau de bunuri imobiliare

Metalele și pietrele prețioase sau bijuteriile au fost asociate de-a lungul timpului cu echivalentul în bani, astfel că sunt disponibile de a fi schimbate în monedă oriunde în lume. De altfel, acestea sunt ușor de transportat și la fel de ușor pot fi și ascunse.

În opinia noastră, vânzătorii sau cumpărătorii de bijuterii, metale prețioase sau pietre prețioase, se încadrează în categoria menționată la art. 10 lit. k) din Legea nr. 656/2002: "alte persoane fizice sau juridice care comercializează bunuri și/sau servicii, numai în măsura în care acestea au la bază operațiuni cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacția se execută printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni ce par a avea o legătură între ele".

Investițiile în bunuri imobiliare sunt cel mai popular procedeu de spălare a veniturilor obținute din săvârșirea de infracțiuni. Acest procedeu presupune utilizarea numeroaselor tehnici de spălare, plecând de la simpla achiziție a unor proprietăți rezidențiale sau de afaceri, urmată de închirierea sau revânzarea acestora, până la utilizarea unor scheme laborioase implicând societățile off-shore, cu sediul în paradisurile fiscale și specialiști ca: avocați, notari sau contabili. Acești specialiști dețin cunoștințele legale ce le sunt necesare pentru a putea înființa societăți comerciale, a le cumpăra, a le dezvolta și a vinde mai apoi aceste bunuri imobiliare, ei având și opțiunea de a le conduce tranzacțiile în nume propriu, astfel ascunzând beneficiarul real.

Integrarea sumei spălate în aceste cazuri se face, de obicei, fie prin împrumutul direct către beneficiarul real, fie prin creditarea intreprinderii legale a beneficiarului real.

1.3. Spălarea banilor prin site-uri online de poker

Printre modalitățile de spălarea banilor, la începutul anului 2014, odată cu anunțul F. B. I. s-a scos la iveală o nouă modalitate de spălare, aceea a site-urilor de poker online. Astfel că, au fost închise cinci dintre cele mai mari site-uri de poker online din lume, printre care amintim Full Tilt Poker, Absolute Poker și PokerStars, motivul fiind acela că proprietarii acestor firme au fost acuzați de fraude bancare și spălare de bani. Pe lângă acestea, 75 de conturi bancare, din 14 țări, au fost blocate, existând suspiciunea că au fost folosite în procesul de spălare de bani. Proprietarii acestor site-uri de pariuri sunt acuzați că au păcălit băncile americane să primească plăți de la clienți, în condițiile în care pe teritoriul SUA este interzis să joci poker online: “Acuzații, cunoscând faptul că afacerile lor cu clienți americani, cu bănci americane, erau ilegale, au încercat să fenteze acest fapt. Au mințit băncile asupra adevăratei naturi a afacerilor lor. Apoi, acuzații au găsit bănci dispuse să fenteze legea, contra unui comision. Acești acuzați au pariat că își vor putea continua schema, dar au pierdut”, a declarat un oficial al F. B. I., făcând referire la legea votată în 2006 de Congresul American care interzice pariurile online.

Având în vedere cele expuse, s-au găsit modalități de a eluda această lege și a folosi în continuare aceste site-uri, folosind bănci străine, site-urile închise de F. B. I. fiind redeschise. Astfel, pentru clienții din restul lumii, mai puțin SUA, deci și din România, casele de pariu și-au făcut site-uri noi de poker, care pot fi accesate la adresele www.pokerstars.eu și www.fulltilt-poker.co.uk.

1.4. Spălarea banilor proveniți din comercializarea ilicită a produselor petroliere și înșelăciune în dauna bugetului de stat

Într-o perioadă de trei luni, patru societăți comerciale (X, Y, Z și T), având obiect de activitate „comerțul cu produse petroliere” au comercializat astfel de produse în valoare de 33 milioane RON, din care 8,5 milioane RON reprezentau accize.

Pentru a dovedi efectuarea plăților anticipate a accizelor către rafinărie, cele patru societăți au efectuat o serie de operațiuni fictive, care au dus la prejudicierea bugetului cu circa 10 milioane RON, lucru ce s-a efectuat pentru a face cât mai credibile activitățile de comerț.

Rafinăria B a încasat 8,5 milioane RON de la rafinăria A, reprezentând contravaloarea țițeiului neprocesat. Aceste fonduri au fost transferate societăților X, Y, Z și T cu titlu de „prestări servicii” și „contravaloare materiale”. În aceleași zile, acestea au returnat fondurile cu titlu de „accize”, pentru ca, în final, rafinăria B să returneze cele 8.5 milioane RON rafinăriei A, cu titlu de „finanțare”.

După ce toate fondurile au fost încasate de către rafinăria A, cele 33 milioane RON au fost investite în bunuri mobile și imobile, realizând în acest fel și spălarea fondurilor obținute ilegal.

Această schemă de spălarea banilor a creat bugetului de stat un prejudiciu important, din care au ieșit în evidență cele 10 milioane RON, respectiv:

– 8,5 milioane RON, reprezentând accizele aferente produselor petroliere încasate și nevirate la buget;

– 1,5 milioane RON, care reprezenta TVA-ul aferent facturilor fictive de „prestări servicii” și „contravaloare materiale”.

1.5. Supraevaluări, facturi false, livrări fictive

Din datele care există la nivel mondial, se afirmă faptul că, cele mai mari sume de bani se spală prin intermediul activităților comerciale. Se ajunge la asta datorită faptului că, cei mai mulți bancheri nu știu cât ar costa bunurile care urmează a fi tranzacționate și, de aceea, spălătorii de bani se joacă cu prețul produselor. În condițiile în care se dorește să se transfere o sumă de bani în afara țării se folosesc operațiuni prin care, o firmă dintr-un alt stat, controlată tot de ei, expediază marfa respectivă. Marfa va fi facturată la un preț unitar foarte mare, în realitate bunurile expediate fiind aproape lipsite de valoare. Dacă se dorește ca banii să circule în sens invers, se va achiziționa ceva foarte scump, la un preț mic.

Vorbind despre o altă metodă, ne putem referi la emiterea de facturi pentru o marfă care ulterior nu se mai livrează. Bancherii nu au de unde să știe acest lucru și efectuează plata. Uzuală este și metoda prin care se facturează același transport de marfă de mai multe ori, la mai multe bănci.

Aceste metode, sunt utilizate în special de profesioniști (’’professional launderers’’). Produsul infracțiunii, banii, în special, sunt introduși în sistemul bancar prin multiple operațiuni, care mai târziu vor fi repartizate către numeroși agenți cu activitate redusă, agenți care sunt aparent inofensivi și care au creat o pistă prin care fondurile vor fi transferate rapid în conturi din străinătate.

Prin analize elaborate s-a sesizat faptul că tranzacții suspecte au permis demascarea unui dispozitiv de spălarea banilor, de exemplu: traficanții de droguri au încredințat sumele obținute din droguri în numerar, unor profesioniști, care aveau legături în societăți de turism și de import-export. Aceștia au plasat banii în conturile lor bancare și au emis facturi false pentru a realiza transferul bancar în locurile solicitate, bineînțeles în schimbul unui comision, astfel s-a estimat ca au fost transferați prin acest procedeu circa 30 de milioane USD.

Kenneth Rijock, un fost spălător de bani, actual consultant pentru criminalitate financiară a companiei World Check, i-a învățat pe bancherii români cum să-și verifice clienții și ce să le spună dacă depistează nereguli. Acesta timp de zece ani, s-a ocupat cu spălarea de bani, interval în care susține că ar fi „albit“ circa un miliard de dolari. Ulterior, el a trecut de cealaltă parte a baricadei.

În opinia sa, dacă ar fi să spele bani a declarat că ar proceda după cum urmează: „Dacă aș vrea să albesc bani, aș veni în România să depun la bancă o sumă mare în ziua în care se trece la moneda unică europeană. Atunci se creează haos, autoritățile nu pot ține pasul, iar în țară intră foarte mulți bani murdari“, declarație dată pentru Capital.

Rijock spune că este greu să speli bani în România, dar nu imposibil. „Pericolul este extern și nu intern. Țara dumneavoastră nu este producătoare de droguri și nici nu este o destinație în acest sens. România nu are bănci care au conexiuni cu paradisurile fiscale. În schimb, crima organizată din Rusia și Moldova constituie o problemă reală“. Rijock recomandă managerilor de risc din bănci să nu ofere explicații celor pe care i-au depistat că încearcă să introducă bani murdari în sistemul bancar. Răspunsul standard este: „Stimate domn, cererea dumneavoastră nu îndeplinește cerințele băncii noastre.“

În opinia lui Rijock, singurul lucru care te limitează în domeniul spălării banilor este imaginația.

1.6. Spălarea banilor proveniți din rambursări ilegale de TVA ca urmare a unor exporturi supraevaluate

Din informațiile pe care le deține Oficiul de la o bancă s-au stabilit următoarele: un exportator a încasat din străinătate suma totală de 800.000 USD, bani care în aceeași zi au fost schimbați în lei și transferați în contul unei firmei X cu titlu de „contravaloare marfă”.

Din documentele de export s-a stabilit că exportatorul a livrat la extern utilaje uzate la un preț de 100 USD/kg (echivalentul a 250 RON/kg), astfel că s-au achiziționat utilaje uzate la prețul de 250 RON, de la o firmă „fantomă” X, care nu funcționează la sediul social declarat, nu a depus declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul de stat și bilanțurile contabile, asociat fiind un cetățean arab B care nu a intrat niciodată în România.

Pe contul firmei „fantomă” X a acționat ca împuternicit – administratorul exportatorului, o anume persoană fizică A. La rândul ei, firma „fantomă” X a achiziționat utilajele uzate de la un producător, la un preț de 25 RON/kg.

Deci, primul pas al înșelăciunii l-a constituit supraevaluarea prețului de către firma „fantomă” X de la 25 RON/kg la 250 RON lei/kg.

Analizând cauza, reiese faptul că plata mărfurilor către producător la prețul de 25 RON/kg s-a făcut de către exportator în numerar. Sumele încasate de la exportator de firma „fantomă” X au fost transferate pe baza unor facturi fictive unei firme „fantomă” Y, firmă care, la fel ca firma X, nu funcționează la sediul social declarat și nu a depus declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul de stat.

Firma „fantomă” Y, la rândul ei, a transferat banii în străinătate sub forma plății în avans a unor produse care nu s-au importat niciodată și nici avansul nu s-a mai repatriat.

Este de menționat faptul că împuternicitul pe contul firmei „fantomă” Y este același cu administratorul exportatorului, persoana fizică A.

În urma operațiunilor descrise, exportatorul a beneficiat de rambursarea TVA aferent exporturilor efectuate în sumă totală de 380.000 RON, bani care au fost transferați firmei „fantomă” X, cu justificarea „contravaloare marfă”.

Pe baza unor contracte de împrumut fictive, firma „fantomă” X a transferat cele 380.000 RON în contul personal al asociatului firmei, cetățeanul arab B (persoană fictivă), cu justificarea „restituire împrumut asociat”, de unde banii au fost retrași în numerar de către administratorul exportatorului, împuternicit și pe contul cetățeanului fictiv B.

În timp ce firma „fantomă” X nu a achitat la buget TVA colectat și impozitul pe profit aferent profitului realizat din vânzarea mărfurilor la un preț supraevaluat, exportatorul a beneficiat de rambursarea TVA aferente exporturilor efectuate în sumă totală de 380.000 RON, bani care, prin operațiunile enumerate anterior, au fost spălați, apărând ca fiind sume de proveniență licită (restituire creditare firmă).

1.7. Vânzarea operelor de artă la licitație

Comerțul cu opere de artă presupune, de cele mai multe ori, lipsa unor mijloace de identificare a bunurilor vândute, întrucât persoana care achiziționează aceste bunuri rămâne anonimă, iar valoarea unui asemenea bun este foarte subiectivă. Astfel, o persoană care a obținut o sumă de bani din infracțiuni, cumpără la un preț mic, la o licitație un obiect de artă necunoscut. După o perioadă, spălătorul înmânează suma de bani unei ’’persoane de paie’’ căreia, în schimbul unui comision îi solicită să îi cumpere bunul de artă la o valoare net superioară, echivalentă cu suma obținută din săvârșirea de infracțiuni, din care se scade, bineînțeles comisionul intermediarului și comisionul legal al casei de licitație.

1.8. Spălarea banilor obținuți din producerea și comercializarea ilicită a alcoolului și băuturilor alcoolice

Acest circuit a fost pus în mișcare de către membrii unui grup infracțional organizat care s-a specializat în producerea în mod ilegal a băuturilor alcoolice contrafăcute și comercializate de mai multe societăți din țară.

S-a procedat la falsificarea unor rețetare și folosirea unor substanțe chimice improprii consumului uman, astfel că se fabricau în mod clandestin cantități mari de băuturi alcoolice, care ulterior intrau pe piața de desfacere îmbuteliate și etichetate sub mărci cunoscute consumatorilor.

Cantitățile de băuturi nu erau înregistrate ca fiind rezultate din producția proprie, ci ca fiind achiziționate de la diverși furnizori – firme „fantomă” pentru a fi acoperiți în privința plății accizelor legale către bugetul de stat.

După aceste operațiuni produsele erau vândute către societăți din țară, în regim en-gros, cu sau fără documente justificative, iar contravaloarea lor fiind achitată în numerar, pentru a evita înregistrarea acestor sume în evidențele contabile ale societății administrate de membrii grupării, deci erau însușite în mod ilegal. Pentru că s-au sustrat de la înregistrarea operațiunilor efectuate s-au produs pagube în detrimentul statului de 66 miliarde lei.

Încasarea integrală în numerar a sumei de bani rezultată din vânzări, de către asociat și împuternicitul său, a făcut ca fluxul financiar-bancar să fie întrerupt, rezultând, în aceste condiții, faptul că o blocare a conturilor și confiscarea sumelor, cu care a fost fraudat bugetul statului, să fie imposibilă.

Putem concluziona prin faptul că, o astfel de fraudare a fost favorizată de către funcționarii financiar-fiscali care nu au efectuat controale în legătură cu legalitatea funcționării firmei respective; funcționarii băncilor au ajutat activitatea infracțională prin deschiderea conturilor bancare fără a solicita codul fiscal și au acceptat efectuarea în numerar a încasărilor și a plăților din conturile societății, și nu în ultimul rând fraudarea bugetului de stat prin neplata obligațiilor fiscale din activitatea de fabricare și comercializare a alcoolului, având caracter de fenomen cu consecințe deosebit de grave.

1.9. Utilizarea creditelor bancare pentru derularea de operațiuni fictive în vederea obținerii de rambursări ilegale de TVA și spălare de bani

Pentru a fi mai ușor de înțeles vom exemplifica această metodă astfel: trei societăți comerciale (A, B și C), patronate de 2 cetățeni români X și Y, au derulat mai multe operațiuni fictive printr-o firmă „fantomă”, în baza cărora au obținut rambursări de zeci de miliarde de lei.

S-a procedat în felul următor: societatea A a obținut de la o bancă comercială mai multe credite pentru efectuarea unor acte de comerț, credite care s-au ridicat la valoarea de 14 milioane RON.

În aceeași zi, banii au fost transferați de către administratorul X în contul societății comerciale C, unde societatea comercială A deține un procent de 60% din acțiuni, cu justificarea „avans societate”.

Sumele depuse în numerar au fost utilizate de societatea comercială A pentru a achiziționa mărfuri de la societatea comercială B, administrată tot de persoanele fizice X și Y.

Analizând situația s-a constatat faptul că, mărfurile erau achiziționate de la o firmă de tip „fantomă” patronată de un cetățean arab, societate care nu funcționează la sediul social declarat și care nu a depus la organele fiscale nici o declarație privind impozitele și taxele datorate bugetului de stat.

Din privința rulajelor înregistrate în conturile socităților comerciale A, B și ale firmei de tip „fantomă” s-a constatat că nu au avut loc nici un fel de tranzacții bancare între aceste societăți.

Din verificări a rezultat că facturile folosite de firma de tip „fantomă” erau false, deoarece aparțineau altei societăți comerciale.

Modalitatea de plată a facturilor în ceea ce le privește pe societățile comerciale A și B s-a efectuat în numerar, înregistrând în casieriile societăților mai multe chitanțe cu regim special înseriate și numerotate de către Imprimeria Națională, care au fost eliberate altor societăți comerciale.

Astfel, prin folosirea facturilor false și a firmelor „fantomă”, societatea comercială B a derulat mai multe operațiuni fictive în baza cărora a dedus nejustificat TVA în valoare de 2,28 milioane RON. De asemenea, societatea comercială A a beneficiat de o rambursare de TVA în valoare de 2,6 milioane RON, bani care au fost retrași în numerar de către administratorii X și Y cu justificarea „restituire împrumut”.

1.10. Procesul fals

Se obțin sume importante de bani din diverse infracțiuni, sume ce vor fi transportate în numerar în afara țării. Acolo se va înființa o companie off-shore și se vor depozita banii în conturile acestei companii, împuternicit fiind o persoană cu identitate falsă.

Această societate prin care se dorește reintegrarea fondurilor, în baza unor documente false (contracte, facturi, bilanțuri) intentează un proces societății off-shore și îi solicită o sumă mai mare decât cea care a fost plasată, dar se va ajunge la o ’’tranzacție’’ și societatea off-shore îi va oferi societății de reintegrare a fondurilor o sumă egală cu suma spălată, în schimbul ’’renunțării la proces’’. De cele mai multe ori se apelează la procedura arbitrajului, fiind mai rapidă.

1.11. Spălarea banilor obținuți din folosirea cu rea-credință a activelor unei societăți comerciale, într-un scop contrar intereselor acesteia și în folosul administratorilor

O societate comercială cu răspundere limitată X, ce are ca obiect de activitate fabricarea unor articole textile, are ca și asociați: un administrator cetățean britanic, unul iordanian și unul român. Aceasta a efectuat exporturi în anul 2002 în valoare de 5.000.000 USD, către mai multe firme din Marea Britanie și Germania; societatea X a înregistrat în anul 2002, piederi și datorii către bugetul de stat.

Conturile cetățeanului britanic A, conturi deschise la o bancă comercială din România, în calitate de administrator și asociat al societății, au fost alimentate cu sume importante de bani, provenind de la firmele din Marea Britanie și Germania, beneficiare ale exporturilor.

Suma exportată a fost transferată în conturile personale ale cetățeanului iordanian B și ale soției acestuia, de unde ulterior, aceștia i-au retras în numerar.

Aceste sume, au fost ulterior depuse în numerar în contul cetățeanului român C, asociat și administrator al societății. Acesta a transferat banii mai departe în contul socității cu justificarea „creditare firmă”. După un interval de timp, suma respectivă a fost transferată în contul cetățeanului român C, cu justificarea „restituire credit”.

Ca și o concluzie, suma de 5.000.000 USD datorată societății comerciale X a fost deturnată, ajungând în conturile personale ale unuia dintre administratorii firmei. Aceasta fiind folosită pentru creditarea firmei, urmărindu-se prin această operațiune crearea unei aparențe de legalitate. Administratorii societății au folosit cu rea-credință activele acesteia, într-un scop contrar intereselor societății și în folos propriu. Cei trei săvârșind infracțiunea de spălarea banilor, spălând suma de 5.000.000 USD.

1.12. Spălarea unor fonduri bănești obținute în mod fraudulos prin „afaceri” cu instituțiile statului

În urma unei privatizări prin „negociere directă”, o societate cu capital de stat a vândut unei firme aparținând unui cetățean arab, un imobil „de patrimoniu”, situat în centrul comercial istoric al capitalei pentru sume de 260.000 RON. În contract era stipulat faptul că, prețul putea fi achitat în 45 de zile, fără a putea fi influențat prin depreciere previzibilă a monedei naționale.

La negocierea contractului a participat, în calitate de președinte al firmei cumpărătoare, dl. X, cetățean român de origine arabă. După 5 luni, firma cumpărătoare a vândut același imobil doamnei X, soția celui care, în calitate de președinte, negociase cumpărarea imobilului respectiv.

Prețul din acest contract a fost de 270.000 RON și putea fi achitat în 150 de zile.

De menționat că cetățeanul X a dobândit 50% din dreptul de proprietate asupra imobilului achiziționat de soția sa, în temeiul legislației românești referitoare la comunitatea bunurilor dobândite de soți în timpul căsătoriei.

După aproximativ nouă luni de la dobândirea imobilului, soții X l-au revândut unei instituții reprezentative a statului pentru un preț de peste 2,6 milioane RON, ce trebuiau plătiți în două zile de la data încheierii contractului.

Instituția de stat a virat promt prețul în contul personal al domnului X, inclusiv un „supliment” de peste 10.000 RON față de prețul stabilit prin contract.

Societatea comercială care a achiziționat inițial imobilului este o firmă de tip „fantomă”, înregistrată pe numele unei persoane fizice fictive. În spatele acestei firme se află, de fapt, o rețea organizată de cetățeni străini și români, creată special pentru comitereea unor infracțiuni, prin care statul român a fost prejudiciat cu sume considerabile.

Din banii astfel obținuți, domnul X a achiziționat, prin schimb valutar, suma de peste un milion USD, care a fost folosită pentru: retrageri de numerar (aproximativ o zecime); creditarea uneia dintre firmele proprii; transferuri către persoane fizice; achiziționarea unor active ale statului vândute în cadrul procesului de privatizare.

1.13. Spălarea banilor obținuți în urma săvârșirii unor acte de corupție

Un cetățean român a încasat într-un cont bancar deschis în România suma de 2.000.000 USD din Israel, cu mențiunea că banii reprezintă comision conform contractului secret.

Din analiza efectuată a rezultat că cetățeanul respectiv era funcționar public al administrației centrale. Folosindu-se de această calitate a intervenit pentru încheierea unui contract în valoare de 300.000.000 USD, între o societate din Israel și o societate românească cu capital de stat. În urma acestei acțiuni, cetățeanul urma să primească drept recompensă de la partenerul extern o sumă de bani. Pentru aceasta și-a deschis inițial cont în Elveția, însă ulterior a deschis un cont bancar în România, cont în care a fost virată suma de 2.000.000 USD.

Este important de menționat și faptul că această persoană a derulat afaceri în Israel, perioadă în care a cunoscut persoanele din conducerea firmei israeliene. Afacerile pe care le-a condus în această țară s-au încheiat fie prin falimente, fie prin cercetări pentru evaziune fiscală.

După ce a încasat banii, cetățeanul respectiv a efectuat următoarele operațiuni: a retras în numerar 600.000 USD și a constituit depozite bancare în valoare de 1.400.000 USD; ulterior a lichidat depozitele înainte de termen și a cumpărat titluri de stat; după care a vândut titluirile de stat, a retras în numerar 300.000 USD și a constituit un depozit la o altă bancă, în valoare de 650.000 USD, a cumpărat un autoturism în valoare de 250.000 USD, iar cu 200.000 USD a creditat societatea la care era acționar, în prealabil efectuând un schimb valutar.

Ulterior acestor activități, a creditat societatea cu încă 150.000 USD. Societatea este un magazin de lux și a fost folosită ca paravan pentru reciclarea fondurilor ilicite. O parte a banilor obținuți prin acte de corupție a fost utilizată pentru rambursarea unor credite bancare.

1.14. Spălarea banilor obținuți din contrabandă și evaziune fiscală

Schema de spălarea banilor obținuți din operațiuni de evaziune fiscală și importuri subevaluate presupune implicarea unui grup infracțional organizat specializat în acest sens (operațiuni vamale de import – prin "atențiile" acordate autorităților vamale).

Gruparea asigură serviciile de efectuare a operațiunilor vamale pentru alte grupări infracționale organizate specializate în comercializarea mărfurilor importate la prețuri cu mult subevaluate.

Se procedeză în felul următor: prima grupare specializată în operațiunile vamale prin intermediul firmei X, efectuează importul diverselor mărfuri pe baza unor documente de proveniență întocmite în fals și în care sunt menționate prețuri poate chiar la 10% din valoarea reală, scopul fiind acela al diminuării contravalorii TVA și a taxelor vamale ce trebuie virate bugetului consolidat al statului.

Această grupare deține firma Y care cumpără mărfurile de la firma X la o valoare apropiată (cu un adaos comercial de aproximativ 1%) de cea declarată la vamă.

Firma Y vinde mărfurile către o firmă Z, care aparține grupării specializate în comercializarea mărfurilor importate, la o valoare de piață. Astfel se va obține un profit și TVA foarte mare, deoarece în firma Y mărfurile intră cu o valoare mult diminuată.

În firma Y se înregistrează facturi fiscale fictive, provenite de la firme fantomă, în care sunt menționate mărfuri similare celor comercializate în cantități foarte mici și la prețuri foarte mari, toate acestea pentru a diminua profitul și a crea TVA deductibil.

Mai apoi, sumele colectate din comercializarea mărfurilor sunt introduse în sistemele instituțiilor de credit, după care sunt transferate succesiv firmelor din circuitul comercial conform valorilor înregistrate în evidențele contabile.

Din firma Z sumele de bani sunt plătite astfel: 10% din valoare cu OP, către Y, care la rândul ei transferă tot cu OP către X, care va efectua plata externă la valoarea diminuată declarată de vamă; 90% din valoarea BO, către Y, care va gira mai departe acest BO în favoarea firmelor fantomă F1, F2, F3.

Astfel, sumele de bani ajung, din contul lui Z, în contul firmelor fantomă (acestea sunt controlate de firma Z), de unde vor fi transferate la extern prin documente false sau retrase în numerar.

Ca urmare, firmele își însușesc în mod egal profitul și TVA-ul rezultat, iar banii obținuți vor fi transferați în conturi din paradisuri fiscale sau retrași în numerar și reinvestiți în afaceri legale derulate în România.

1.15. Spălarea banilor încasați ca mită pentru intermedierea de adopții internaționale de copii români

Pe baza analizei Rapoartelor privind depunerile și retragerile de numerar de peste 15.000 euro primite la Oficiu de la o bancă au rezultat suspiciuni cu privire la sumele în valută retrase în numerar de o persoană fizică A, care într-o perioadă scurtă a retras numerar în valoare de 585.000 USD.

La o analiză amănunțită a rulajului contului persoanei fizice A s-a concluzionat faptul că banii proveneau de la mai mulți cetățeni americani, care au creditat contul persoanei fizice cu suma totală de 560.000 USD și de la o persoană juridică cu sediul în SUA specializată în adopții, care a creditat contul persoanei fizice A cu suma de 25.000 USD.

S-a stabilit că, persoana fizică A este președintele unei fundații autorizate să desfășoare activități în domeniul protecției drepturilor copilului. Ca urmare a verificărilor efectuate asupra operațiunilor derulate în contul fundației, s-a constatat că și fundația a încasat sume în valută de la aceleași persoane fizice și juridice străine care au creditat și contul personal al președintelui fundației.

Astfel au apărut suspiciuni cu privire la proveniența banilor, care ar putea fi rezultatul intermedierii de adopții. Apoi, a fost consultată la Comitetul Român pentru Adopții lista cetățenilor străini care au adoptat copii din România în perioada respectivă, de unde a reieșit că toți cetățenii americani care au creditat contul personal al persoanei fizice A, în calitate de președinte al fundației, se regăsesc în această listă.

Din verificările efectuate la Registrul Comerțului s-a constatat că persoana fizică B, ce are calitatea de soție a președintelui fundației, figurează ca asociat unic la societatea comercială X.

Din analiza derulării operațiunilor s-a constatat că sumele retrase în numerar din contul președintelui fundației persoana fizică A, erau depuse tot în numerar, în aceeași zi, în contul societății comerciale X, cu justificarea „acordare împrumut firmă”, bani care la interval de câteva zile erau retrași numerar cu titlu „restituire împrumut asociat”, un total de 1,4 milioane RON.

Aceasta este schema prin care sumele de bani încasate necuvenit în contul președintelui fundației, în schimbul facilitării adopției de copii români în străinătate, au fost spălate prin intermediul societății comerciale X, la care soția persoanei fizice A este asociat, dându-se acestora o apartenență legală.

Fapta persoanei fizice A care, în calitate de președinte al unei fundații, s-a folosit de autoritatea sa pentru a intermedia adopții de copii români în străinătate cu scopul obținerii pentru sine a unor sume de bani, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Având în vedere că sumele de bani pe care președintele fundației le încasează în contul personal, în schimbul intermedierii unor adopții, provin din infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălarea banilor, infracțiune aflată în legătură cu infracțiunile asimilate infracțiunii de corupție.

1.16. Spălarea banilor proveniți din trafic de stupefiante

Cetățeanul român X, domiciliat în Columbia, a achiziționat în două tranșe un teren de la societatea comercială A, cu suma totală de 300.000 euro. Cumpărătorul nu a achitat prețul terenului în condițiile prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare.

Ulterior, cetățeanul X a revândut terenul cu suma de 3.000.000 euro unei societăți imobiliare B, ai cărei asociați sunt două companii cu sediul în Germania. Despre aceste societăți au existat informații că au bonitate îndoielnică.

După încasarea banilor de la cumpărătorul final, cetățeanul X a plătit și contravaloarea terenului către societatea comercială A, de la care îl achiziționase inițial.

Astfel, cetățeanul X a realizat un profit de 2.700.000 euro fără nici un risc și fără să fi investit nici un ban.

Cetățeanul X are legături strânse cu un cartel al cocainei din Columbia. Cetățeanul român Y, care are calitatea de administrator al societății comerciale A are certe legături cu cetățeanul X (care l-a împrumutat de bani cu doi ani în urmă ) și a fost implicat în traficul de droguri pe ruta Columbia-Germania-România. Astfel se explică acceptul societății comerciale pentru neplata tranșelor, reprezentând contravaloarea terenului vândut lui X. Mai mult chiar, societatea A a continuat să îi vândă cetățeanului X o altă parcelă de teren, în continuarea celei dintâi cu toate că nu a încasat nici un leu pentru prima vânzare.

Banii cu care s-a achitat terenul de către societatea B cetățeanului X provin din Germania și fac parte dintr-un contract de împrumut în valoare de 8.000.000 euro, acordat de către una dintre societățile germane care au calitatea de asociat al societății B.

În aceste condiții: bonitatea îndoielnică a societății germane care a împrumutat societatea comercială B cu 8.000.000 euro, prețul exagerat de mare cu care a fost vândut terenul de către cetățeanul X către societatea A, precum și legăturile cu mafia cocainei, se poate trage concluzia că banii ar putea proveni din trafic de stupefiante pe relația Columbia-Germania-Romania și că ei se întorc, spălați, la vânzătorii de stupefiante, ca rezultând dintr-o speculație imobiliară.

Vânzarea-cumpărarea terenului a fost doar un pretext pentru a explica proveniența sumei de 3.000.000 euro ca rezultând dintr-o speculație imobiliară.

Vânzarea-cumpărarea este, în mod evident, „aranjată” între persoane care se cunosc, deoarece, deși în joc sunt sume mari de bani, iar contractul nu este respectat, totuși potențialul păgubit nu are nici o reacție.

1.17. Spălare a banilor obținuți din înșelăciuni săvârșite pentru obținerea de credite bancare

Reprezentanții unei firme A s-au adresat unei bănci comerciale, unde societatea avea conturile, în vederea deschiderii unui acreditiv de import în valoare de 7 milioane Euro. Firma nu dispunea de această sumă, astfel că banca i-a acordat un credit de aceeași valoare, scop pentru care au fost constituite garanții materiale în valoare totală de 40,2 milioane RON.

La livrarea mărfii în țară, acreditivul a fost executat și implicit contul firmei externe S a fost creditat cu contravaloarea mărfii, respectiv 7 milioane Euro. După efectuarea plății externe, firma A ar fi trebuit să pună la dispoziția băncii suma plătită la extern, însă în conturile acesteia nu a existat disponibil, motiv pentru care banca a trecut la executarea garanțiilor constituite și înregistrate în evidențele ei cu valoarea de 40,2 milioane RON.

La executarea fizică a garanțiilor s-a constatat că acestea aveau o valoare reală de 24 milioane RON, deci s-a constatat că acestea au fost supraevaluate.

După câteva luni, contul firmei A deschis în evidențele unei alte bănci comerciale a fost creditat cu suma de 1 milion Euro de către firma externă S, transfer efectuat fără nici o motivație. După încasarea sumei, reprezentanții firmei A au ordonat schimbul valutar al întregii sume, obținându-se 3,5 milioane RON, care au fost utilizați după cum urmează: 1,1 milioane RON au fost transferați în contul firmei C (firma în care aceștia dețin calitatea de acționari majoritari), bani cu care au fost achitate taxe vamale pentru importul de marfă provenită de la firma externă S; cu 1,64 milioane RON, firma A a plătit taxele vamale pentru un import de marfă al cărei furnizor a fost tot firma externă S; 760.000 RON au fost ridicați în numerar cu titlul „plată salarii”.

În aceeași zi în care a fost ridicat numerarul, reprezentanții firmei A au depus 500.000 RON în contul firmei E, care le aparține, cu motivația „aport capital social” și 260.000 RON în contul firmei A cu titlul „creditare firmă”.

Înregistrarea în evidențele băncii a unor garanții scriptice fără a fi verificate în teren a permis supraevaluarea acestora și obținerea unui credit mult mai mare decât cel care putea fi legal acordat.

Supraevaluată a fost și marfa importată de firma românească, atâta timp cât firma externă S a plătit părții române 1 milion Euro, fără nici o motivație economică, bani care au fost folosiți în mare parte la plata de taxe vamale pentru importul de marfă provenită de la același partener străin. Restul banilor (760.000 RON) a fost ridicat în numerar și introdus în circuitul economic al firmelor ca aport capital social și creditare firmă, fapt care a permis ulterior reprezentanților acestora obținerea unor fonduri albite.

1.18. Spălarea banilor proveniți din încheierea și derularea în mod fraudulos a unor contracte de leasing

Această tipologie a apărut pe fondul unei legislații permisive în domeniul leasingului financiar, favorizată și de o dezvoltare rapidă și accelerată a pieței construcțiilor.

Metoda se referă la contractele de leasing care au ca obiect achiziționarea și utilizarea unor mijloace fixe fictive (mașini și utilaje folosite în special în domeniul construcțiilor), astfel că, crescând investițiile în domeniul imobiliar crește și nevoia achiziționării unor mașini și utilaje. Grupurile infracționale s-au orientat către această metodă din mai multe considerente: achiziționarea fictivă a unor astfel de utilaje a fost determinată de prețurile foarte mari ale acestor utilaje și mobilitatea cu care se mișcă în sistem, fiind foarte greu de urmărit și identificat, acestea nefiind înmatriculate, doar înregistrate în contabilitatea firmelor ca mijloace fixe.

Se procedează în felul următor: se inițiază circuite comerciale fictive între mai multe societăți comerciale, la vedere, dar și fantomă, prin intermediul cărora societățile la vedere vor achiziționa în mod fictiv utilajele și echipamentele de la firmele fantomă, solicitând unor societăți de leasing finanțarea integrală a acestora.

Reprezentanții firmelor de leasing, fiind în complicitate cu membrii grupărilor criminale nu efectuează verificările necesare cu privire la existența sau valoarea reală a acestor bunuri și pentru anumite comisioane, facilitează aprobarea finanțărilor respective. Sumele de bani astfel obținute vor fi transferate în contul firmelor fantomă, care sunt controlate tot de către membrii grupărilor criminale, de unde vor fi retrase în numerar, pe baza, evident, a unor documente false.

Ulterior, fondurile vor fi reintegrate în circuitul economic legal, achiziționându-se imobile sau se vor finanța construcții de clădiri. După obținerea finanțărilor și retragerea sumelor din sistemul bancar, se procedează la cesionarea fictivă a societăților în contul unor persoane fictive, renunțând la plata ratelor lunare datorate societăților de leasing sau plătind acele rate din profiturile obținute în mod legal prin plasarea banilor negri.

Secțiunea 2. Infracțiuni generatoare de spălare de bani în UE

Modalitățile concrete de spălarea banilor și de denaturare a circuitelor economice sunt variate și aproape imposibil de inventariat. Aceste operațiuni sunt desfășurate de autorii infracțiunilor principale și în cele mai multe cazuri de organizații specializate, "spălătorii profesioniști", care folosesc mijloace din ce în ce mai subtile și mai sofisticate pentru satisfacerea clienților.

Astfel că, din experiența organelor judiciare, acumulată în timp, se pot analiza o serie de metode folosite în procesul de spălarea banilor și denaturarea circuitului economic. Aceste tehnici și metode sunt utilizate pentru a da o sursă legitimă fondurilor ilegale.

2.1. Spălarea banilor prin intermediul tranzacțiilor cu numerar

Această metodă se concretizează prin operații ca: schimbul de sume mari dintr-o valută în alta, fără nici un scop economic evident, în special atunci când clientul face acest lucru în mod frecvent; schimbul unor mari cantități de bancnote de mică valoare în bancnote de valoare mare; depuneri și retrageri neobișnuit de mari în numerar, făcute de un client (persoană fizică sau juridică) ale cărui activități implică, în mod normal, folosirea cecurilor sau a altor instrumente de plată fără numerar; creșterea substanțială de depuneri în numerar sau de tranzacții în valută ale unui client, fără vreun motiv aparent, în special dacă asemenea sume sunt transferate ulterior, într-un interval scurt de timp, către o destinație care nu poate fi asociată în mod normal cu clientul; depuneri și retrageri în numerar neobișnuit de mari, efectuate de un client care în mod normal folosește un cont curent; o societate de vânzare cu amănuntul are metode diferite de depozitare a numerarului decât alte societăți din același domeniu într-o anumită zonă geografică; tranzacții efectuate în valută pentru activități economice din care în mod obișnuit nu se obține valută; depuneri în numerar în mai multe conturi, în așa fel încât fiecare sumă este mică (neglijabilă), dar totalul sumei este semnificativ (structurare); utilizarea unor instrumente monetare multiple în vederea plății unei singure entități, în special atunci când nu există nicio justificare pentru folosirea unor instrumente multiple; clienți care, împreună și simultan, folosesc ghișee diferite pentru a efectua tranzacții cu sume mari în numerar sau în valută; un client (proprietar de magazin) care efectuează câteva depuneri în aceeași zi, la casierii sau sucursale bancare diferite; tranzacții în valută divizate sub o anumită limită (inclusiv într-o singură zi/mai multe zile; la aceeași bancă/diferite sucursale; la diferite bănci, dacă acestea sunt cunoscute); depunerea/retragerea de valută; tranzacții efectuate înainte sau după termenul limită dat de o instituție financiară, astfel încât tranzacția combinată să fie considerată ca și când s-ar fi efectuat în două zile; utilizarea unui volum imens de instrumente monetare de valoare mică în tranzacții comerciale obișnuite; retrageri și depuneri în numerar a unor sume neobișnuit de mari din/în contul curent al unei persoane juridice, care nu utilizează în mod obișnuit plata în numerar; clienții care, în mod constant, realizează depuneri în numerar pentru acoperirea cambiilor, a transferurilor de bani sau a altor instrumente negociabile sau instrumente de plată ușor vandabile; transferuri mari de sume de bani în sau din străinătate cu instrucțiuni de plată în numerar; depuneri frecvente în numerar efectuate în contul unui client de către terțe părți fără legătură aparentă cu deținătorul contului; transferuri repetate de sume mari în străinătate cu ordin de plată a sumei în numerar la destinatar; utilizarea căsuțelor de valori pe timp de noapte pentru depunerile unor sume mari în numerar; depuneri de numerar ce conțin bancnote false sau instrumente contrafăcute; retrageri de numerar imediat după alimentarea contului; retrageri repetate din mai multe sucursale ale instituției de credit; retrageri de numerar dintr-un cont cu puțin înainte de închiderea acestuia sau dintr-un cont care a fost creditat în mod neobișnuit cu sume importante provenite din țară sau străinătate; depuneri de numerar urmate imediat de transferul într-un alt cont, la o instituție de credit în țară sau străinătate; constituirea de depozite în mai multe sucursale, fără un sens anume; vărsăminte de sume semnificative efectuate de către o persoană împuternicită pentru tranzacții în contul unui client; ridicări frecvente de numerar de aceeași valoare (peste limita de 3.000 lei) având drept explicații „plăți persoane fizice” sau „plăți diverse”; retrageri frecvente de numerar a căror justitificare nu este în concordanță cu obiectul de activitate al firmei; creditări ale conturilor societății de către asociații/administratorii acestora, urmate de retrageri repetate justificate ca „rambursare împrumut”.

Transportul fizic al banilor peste frontiera statelor este un procedeu simplist, deloc sofisticat, foarte folosit, datorită faptului că nu presupune riscuri mari și nici prea multe cheltuieli. Schimburile comerciale la nivel global sunt foarte numeroase, astfel încât este imposibil de a controla toate cargourile care traversează frontiera. De altfel, societățile de turism și transport internațional folosesc multe autocamioane sau autocare cu mulți pasageri, ceea ce creează un mediu favorabil pentru ascunderea sumelor în numerar care, mai apoi, vor fi scoase din țară.

Astfel, în lipsa unor informații concrete cu privire la data transportului, mijlocul de transport și a locurilor unde sunt ascunse sumele în numerar, rezultatul controlului la frontieră este aproape nul.

Tot ca metode de transfer fizic al banilor și al instrumentelor financiare sunt incluse și folosirea curierilor, mișcarea fizică a unor mari cantități de bani și transmiterea ilegală de bani sau de instrumente financiare.

Cu privire la declararea numerarului, facem mențiunea că, începând cu data de 15.06.2007 în toate statele membre ale Uniunii Europene se aplică Regulamentul (CE) nr.1889/2005 al Parlamentului European și al Consiliului privind controlul numerarului la ieșirea sau la intrarea în Comunitate, deci la frontiera externă a Uniunii Europene, și întrucât România este frontieră externă a Uniunii Europene și legislația română referitoare la transportul de numerar aplică aceeași normă europeană.

Un alt procedeu întâlnit este acela al transmiterii eșuate prin poștă a unei sume de bani unui străin. Se procedează astfel: coletul poștal se expediază într-o țară străină către o căsuță poștală sau post restant cu scopul de a evita identificarea expeditorului sau al destinatarului. Destinatarul nu se prezintă pentru a ridica coletul, iar un funcționar, care este complicele, introduce suma de bani în colet; coletul se va întoarce în țara de expediție cu mențiunea că destinatarul nu a fost identificat sau nu s-a prezentat pentru ridicarea coletului, astfel banii sunt transportați fizic, cu sustragerea de la controlul vamal.

2.2. Spălarea banilor prin intermediul conturilor bancare

Această metodă implică operații precum: folosirea unor conturi care nu reflectă activități bancare sau comerciale normale, ci sunt utilizate doar pentru depuneri sau retrageri; contul unei societăți în care depunerile sau retragerile sunt realizate mai mult în numerar decât prin cecuri; retrageri mari de numerar dintr-un cont inactiv anterior sau dintr-un cont în care tocmai s-a transferat, în mod neașteptat, o importantă sumă din alt cont deschis în țară sau în străinătate; folosirea unui cont al unei companii care indică o activitate redusă sau neregularizată din punct de vedere periodic, cont ce pare a fi utilizat, în primul rând, ca depozit temporar de fonduri, iar ulterior acestea sunt transferate în străinătate; efectuarea de transferuri frecvente și substanțiale a fondurilor sau depunerilor de instrumente financiare care nu pot fi identificate clar ca având o justificare economică; creșterea substanțială, fără vreun motiv aparent, a cifrei de afaceri a unui client reflectată de activitatea conturilor sale; combinarea de transferuri a unor sume mari, cu sume retrase în numerar în aceeași zi sau în ziua precedentă, atunci când situația clientului nu justifică o astfel de activitate; utilizarea unui cont doar ca depozit temporar de fonduri care, eventual, va fi transferat în alte conturi în străinătate; deschiderea de către un client a unui număr mare de conturi la sucursalele aceleiași bănci sau la bănci diferite și transferuri repetate ale unor sume mari de bani între aceste conturi; existența mai multor conturi ale unui client la mai multe bănci din aceeași localitate, în special când se constată un proces de alimentare a acestor conturi cu sume mari de bani, anterior cererii de transfer progresiv al fondurilor; depuneri de sume mici în numerar în contul unui client, urmate de transferul imediat într-un cont la o altă bancă; deschiderea și închiderea repetată de conturi în numele aceluiași client sau al unui membru de familie, fără un motiv plauzibil; primirea frecventă de către un client a unor sume mari de bani din țări, în general, asociate cu producerea, fabricarea sau comercializarea de droguri; concordanța dintre creditările și debitările unui cont în aceeași zi sau în zilele anterioare; un client efectuează depuneri mari și frecvente în numerar și păstrează un sold mare, neutilizând însă alte servicii, cum ar fi împrumuturi, scrisori de credit etc.; alimentarea contului prin cecuri emise de terți în sume mari semnate în favoarea clientului; mișcări suspecte de fonduri de la o bancă spre o altă bancă și înapoi către prima bancă.

De exemplu, a fost observată următoarea schemă: 1. procurarea de cecuri de la o banca; 2. deschiderea unui cont la o altă bancă; 3. depozitarea cecurilor în cel de-al doilea cont și apoi; 4. transferul electronic al fondurilor din al doilea cont în contul primei bănci care a emis inițial cecurile.

Printre metodele de spălare a banilor prin intermediul conturilor bancare mai amintim și: transferurile periodice din contul personal către țări cu grad ridicat de risc; depunerea de sume în mai multe conturi, de obicei de valori sub limita legală de raportare, urmată de mutarea acestora, ulterior, într-un singur cont și transferată suma respectivă, de obicei, în străinătate; plăți sau încasări fără vreo legătură aparentă cu vreun contract comercial legal; transferuri de fonduri de mare valoare în numele unui client fără vreo motivație anume sau fără o explicație plauzibilă; transferuri de fonduri din țări cu grad ridicat de risc, în care clientul nu are aparent vreo activitate comercială ori în care activitatea nu este în concordanță cu activitatea comercială a clientului sau cu istoricul său; transferuri de sume identice de la același ordonator, sume ce sunt retrase în aceeași zi, în numerar; transferuri de sume mari, sume retrase în aceeași zi, sub formă de „restituire împrumut”; transferuri repetate de fonduri, de regulă aceleași sume, între aceleași societăți.

2.3. Spălarea banilor prin intermediul transferurilor electronice bancare

Când vorbim despre această metodă ne referim la următoarele activități: transferuri frecvente din contul unei persoane juridice în contul unei persoane fizice fără vreo referire cu privire la natura transferurilor; transferul neobișnuit de fonduri între conturi conexe sau conturi care implică același administrator sau administratori care au legătura între ei; transmiterea sau primirea frecventă a unor volume mari de transferuri electronice către și dinspre companiile off-shore; un client păstrează conturi multiple, transferă banii între aceste conturi, folosind un cont colector din care transferă fondurile inițial primite electronic, de exemplu în străinătate; ordin dat băncii să transfere fondurile în străinătate și să aștepte o încasare echivalentă a unui transfer electronic din alte surse; depozitarea sau retragerea cu regularitate a unor sume mari prin transferuri electronice către/din sau prin intermediul țărilor care sunt cunoscute ca surse de narcotice sau ale căror legi privind secretul bancar facilitează spălarea banilor; transferul numerarului sau a veniturilor dintr-un depozit în numerar, în străinătate fără a se schimba tipul de valută; primirea transferurilor electronice și cumpărarea imediată a instrumentelor monetare realizate pentru plata unei terțe părți; un client transmite și primește transferuri electronice către/din paradisuri fiscale, în special, dacă nu există un motiv aparent de afaceri pentru astfel de transferuri sau acestea sunt contradictorii cu activitatea desfășurată de client sau cu trecutul acestuia; într-o activitate a clientului se efectuează sau se evidențiază o creștere bruscă a transferurilor electronice internaționale sau interne, prin transmiterea sau primirea unor sume mari de bani, iar astfel de transferuri sunt contradictorii cu trecutul clientului; un cont în care se primesc multe încasări cu valoare mică prin transfer electronic sau se realizează depozite folosind cecuri sau ordine de plată, și aproape imediat se transferă electronic aproape tot soldul în alt oraș sau altă țară, atunci când o astfel de activitate este contradictorie cu activitatea desfășurată de client sau cu trecutul acestuia; un client plătește pentru transferuri electronice în/din străinătate a unor valori mari folosind multiple instrumente monetare puse la dispoziție de instituțiile financiare; un non-client sau un client primește sau realizează transferuri electronice implicând sume în valută situate imediat sub o anumită limită sau folosește numeroase cecuri bancare sau de călătorie; un non-client sau un client primește transferuri electronice conform instrucțiunilor băncii de „A plăti numai după identificarea clientului” sau de a transforma fondurile în cecuri și a le transmite prin poștă clientului sau non-clientului, atunci când suma este foarte mare; un client sau un non-client realizează transferuri electronice mari în afara țării, care sunt plătite prin multiple cecuri sau alte instrumente de plată, aflate de cele mai multe ori imediat sub o anumită limită; un client desfășoară o activitate intensă în transferuri electronice, deși anterior acesta nu desfășura, în mod obișnuit o astfel de activitate; transferuri către anumite instituții de credit fără a se specifica destinatarul; mesajele care nu conțin toate datele de identificare referitoare la clientul ordonator, de exemplu „unul dintre clienții băncii”.

Sistemele de plată electronice pot fi caracterizate ca fiind cele mai ușoare metode dintre activitățile de spălare a banilor, deoarece transferul are loc de la plătitor la beneficiar, ca plată electronică prin rețeaua de telecomunicații.

Astfel, plătitorul și receptorul pot fi acceași persoană care ascunde originea ilicită a banilor prin multiple mișcări de bani. De obicei, pentru deschiderea unor astfel de conturi se folosesc identități false sau ’’persoane de paie’’, căsuțe postale.

În ultima perioadă au apărut noi tehnici de plată, cum ar fi moneda digitală sau e-gold-ul, iar principala caracteristică a acestora este anonimitatea, pentru că aceste conturi în monedă digitală se obțin online și nu sunt supuse procedurilor de indentificare asociate cu deschiderea unor conturi la băncile tradiționale.Mai exact, deși, formal sunt solicitate aceleași documente de identificare persoanei care deschide contul digital, documentele vor fi trimise prin fax sau e-mail, astfel că pot fi falsificate, iar deținătorul lor poate fi o companie fantomă.

2.4. Spălarea banilor prin intermediul operațiunilor externe

O altă metodă se referă la: folosirea de linii de credit și alte metode de finanțare pentru efectuarea transferurilor externe atunci când tranzacția nu justifică activitatea obișnuită a clientului; constituirea de solduri mari, nepotrivite cu activitatea economică realizată de client, activitate urmată de transferuri către conturi din străinătate; tranzacții care nu sunt justificate de activitatea clientului cu filialele instituțiilor financiare localizate în țări cunoscute pentru traficul de droguri sau de centre off-shore; tranzacții semnificative efectuate de clienți recomandați de o instituție financiară din țări asociate cu producția, prelucrarea sau comercializarea de droguri; efectuarea de transferuri externe din disponibilitățile valutare proprii, de către rezidenții ai căror activitate normală nu justifică natura declarată a operațiunii valutare; neîndeplinirea de către un client a obligației de transfer sau repatriere în valută convertibilă și/sau moneda națională a tuturor sumelor obținute din operațiuni cu străinătatea; operațiuni valutare semnificative efectuate de clienți rezidenți; efectuarea de plăți externe în avans pentru importuri pentru care nu s-a livrat marfa, nu s-a executat operațiunea, nu s-a prestat serviciul în termenul contractual prevăzut, neurmate de restituirea avansului plătit, repatrierea sumelor, respectiv justificarea plăților în avans; închiderea unor DIV-uri (Declarație de Încasare Valutară) cu sume în numerar, plătite de diverse persoane, în locul închiderii acestora prin transferuri bancare; transferuri externe repetate cu recomandarea de a i se plăti beneficiarului în numerar; plăți externe efectuate către alți beneficiari decât cei menționați în Declarațiile vamale de import și în facturile externe, referindu-ne aici la plățile redirecționate; transferuri externe care sunt efectuate în mod repetat către terțe persoane, nu către partenerul extern al clientului; transferuri externe reprezentând plata mărfurilor de import către alte firme sau persoane și nu către furnizorul mărfii; transferuri externe având ca justificare cumpărarea de acțiuni la firme înregistrate în paradisurile fiscale.

2.5. Spălarea banilor prin intermediul operațiunilor de credit

Operațiunile de credit pot spăla bani prin următoarele activități: clienți care rambursează împrumuturile, neașteptat de repede, cu fonduri din surse necunoscute; scopul declarat de client pentru împrumut nu este justificat și propune o garanție în numerar sau o menționează în momentul precizării scopului împrumutului; clienți, de regulă persoane juridice, care solicită credite, deși din analiza documentelor economico-financiare nu rezultă necesitatea unui credit; utilizarea sumelor unui împrumut într-o manieră care este contradictorie cu scopul specificat la acordarea împrumutului; clienți care schimbă destinația împrumutului; sumele împrumutului sunt transferate sau transmise, în mod neașteptat, la o bancă dintr-un centru off-shore sau unei terțe părți; cereri de împrumut însoțite de garanții de la terți sau de la o bancă, dacă originea garanției nu este cunoscută sau dacă garanția nu este în conformitate cu statutul clientului; prezentarea de garanții de către terțe părți necunoscute băncii, care nu au o relație strânsă cu clienții și care nu au un motiv plauzibil pentru a prezenta o astfel de garanție; solicitarea de împrumut însoțită de o garanție constând într-un certificat de depozit emis de către o bancă străină; clientul cumpără certificate de depozit pe care le plasează drept garanție bancară la împrumut; solicitări de acordare de împrumuturi companiilor off-shore sau de împrumuturi garantate de obligațiile băncilor off-shore; tranzacții implicând o bancă off-shore “scoică” al cărei nume poate fi similar cu cel al unei persoane juridice cu renume; încasări de plăți sub denumirea „facilități de credit” sau „împrumut” ori „avans”, atunci când plățile vin din afara țării, creditorul indicat fiind o companie căsuță poștală sau o persoană fizică sau o intreprindere care nu are nici o relație de afaceri cu clientul; plăți efectuate cu cecuri emise de terți sau cu cecuri care au multiple semnături; cereri de împrumut făcute de noi clienți, prin intermediarii de profesie, avocați, consultanți financiari, companii de intermediere; promisiunea unor depozite de sume mari de valută în numerar în vederea acordării unui tratament favorabil solicitărilor de împrumut; rambursarea creditului acordat unei societăți de o altă societate, cu atât mai mult dacă este o societate off-shore.

2.6. Spălarea banilor prin intermediul tranzacțiilor legate de investiții

Pentru această metodă amintim următoarele: achiziționarea de valori mobiliare care să fie păstrate în siguranță de către bănci, atunci când acest lucru nu este în concordanță cu activitatea clientului; solicitări din partea clienților de a beneficia de administrarea investițiilor, atunci când sursa fondurilor este neclară sau nu este în concordanță cu activitatea economică a clientului; tranzacționarea sau vinderea de titluri de valoare pentru numerar sau în scopul procurării de alte titluri de valoare, când tranzacția nu este efectuată prin intermediul contului curent al clientului; vânzarea neobișnuită a unor titluri de valoare mare în schimbul numerarului, care, ulterior, este retras; achiziționarea de valori mobiliare prin bancă, atunci când această achiziție nu este în conformitate cu activitatea obișnuită a clientului; utilizarea numerarului pentru achiziționarea/vânzarea de valori mobiliare în locul decontărilor fără viramente, mai ales când se vehiculează sume importante; solicitarea unui client pentru emiterea de către bancă a unui certificat de garanție pentru titluri a căror autenticitate nu poate fi verificată.

2.7. Circumstanțe neobișnuite privind documentația de credit și garanții

Se pot spăla bani și prin următoarele activități: folosirea scrisorilor de credit și a altor metode de finanțare a comerțului internațional, în condițiile în care aceste metode nu sunt în concordanță cu activitatea curentă a clientului; solicitantul sau beneficiarul indicat este o companie căsuță poștală necunoscută; numele beneficiarului garanției nu este menționat; scrisori de credit, documentație de credit sau garanții privind furnizarea de bunuri, materii prime, către țări care nu au astfel de solicitări, de obicei, sau din țări care anterior nu au efectuat exporturi pentru astfel de produse; utilizarea termenului de “Prime Bank Guarante” sau “PBG”; clientul furnizează o documentație neobișnuită și incompletă sau folosește nume asemănătoare cu cele ale unor cunoscute instituții legitime și/sau utilizează un limbaj ambiguu sau termeni, expresii și condiții, cum ar fi: “maturity plus one day” – “la maturitate plus o zi”; “maturity 10 years plus one day” – “la o maturitate de 10 ani plus o zi”; “fixed interest rate and market level/or better” – “rata dobânzii fixe și nivelul pieței/sau mai bine”; “good, clean, clear and free funds” – “bune, curate și fonduri libere”; “closing off funding” – “stoparea finanțării”; “prime bank notes” – “note bancare de prim-rang”; “prime world bank guarante” – “garanții bancare de prim-rang”; “confirmation with fall-back responsibility” – “confirmarea cu toată responsabilitatea asumată”; “no disclosure” – “nici o dezvăluire”; “professional privacy and client confidentiality” – “secretul profesional și confidențialitatea clientului”.

2.8. Destinațiile off-shore

Jurisdicțiile off-shore, prin ele însele nu sunt în afara legii, ci sunt țări, teritorii sau entități juridice, adesea insule sau grup de insule, în care persoanele fizice sau juridice stabilite aici sunt supuse unui regim privilegiat, care acceptă implantări fictive de companii, utilizate ca simple cutii poștale, zone cu reglementări elastice privind controlul schimburilor valutare și mari libertăți privind impozitele și care oferă, în același timp, aproape fără excepție, un secret bancar impenetrabil și multe drepturi în acest sens companiilor private.

Paradisurile off-shore au o imagine negativă datorită complexității și interacțiunilor frecvente dintre legal și ilegal, dintre fonduri legale și fonduri ilegale.

Acest sistem oferă reale avantaje practice pe care infractorii le cunosc. Astfel, luând în considerare caracteristicile companiilor off-shore, anonimatul garantat de secretul bancar și confidențialitatea prevăzute de regulile dreptului societăților, acestea sunt pretabile a fi folosite de către grupurile criminale organizate la plasarea fondurilor în săvârșirea de operațiuni de spălare a banilor, mai ales că jurisdicțiile off-shore evită să adopte o legislație eficientă cu privire la combaterea spălării banilor, ceea ce a dus la proteste și la presiuni din partea principalelor puteri ale Europei: Franța și Germania, spre deosebire de Marea Britanie care are încă interese cu privire la statutul jurisdicțiilor off-shore.

Odată plasate, fondurile de origine infracțională într-o bancă dintr-un paradis fiscal, adică acea zonă geografică protejată de jurisdicțiile ce nu admit influența jurisdicțiilor în care s-a obținut profitul, acestea pot fi transferate apoi în orice țară din lume care nu cooperează cu autoritățile de urmărire penală, pentru a fi la dispoziția membrilor grupurilor criminale organizate.

Există, chiar și în prezent, multe țări care facilitează primirea banilor din exterior, indiferent de sursa acestora sau a modului de transmitere, bani ce pot intra direct și discret în sistemul bancar convențional, întrucât nu există nicio obligație de plată a taxelor, nu există o dovadă a capitalului social, niciun acord de dublă impunere, nicio obligație de a ține registre contabile, nu există administratori sau acționari înregistrați, nu se cunosc persoanele care dețin puterea de decizie în companie, nu se cunoaște identitatea adevăratului beneficiar. Astfel, se crează societăți internaționale de comerț sau de prestări servicii, care presupun activități mai mult sau mai puțin fictive, prin care se justifică aceste transferuri de fonduri, sub acoperirea de operațiuni comerciale. De obicei, proprietarii companiilor nu au reședința în țările unde și-au înființat societățile, aceste persoane fiind reprezentate prin împuterniciți, care primesc dispoziții prin mijloace codificate convenite anterior.

Facturarea de prestări servicii sau vânzări de bunuri la prețuri majorate de către o societate rezidentă către o altă societate off-shore; plata onorariului sau a remunerației pentru funcționarea fictivă a intermediarului sau a consilierului sunt alte metode prin care fondurile de origine infracțională traversează din societate în societate mai multe paradisuri fiscale.

Integrarea acestor fonduri poate fi efectuată în mod planificat, prin conturi selecționate, astfel acestea să poată fi reutilizate în depline condiții de anonimat cu acces liber în toate piețele mondiale și corespondență asigurată cu marile rețele, în concluzie paradisurile fiscale reprezintă una din cele mai comune și utilizate proceduri pentru fraudă și evaziune fiscală la nivel internațional.

2.9. Companiile scoică

În esență, companiile scoică sunt acelea care există doar pe hârtie. Documentele de înființare ale companiei pot cuprinde un cont bancar valid și ceva mai mult decât numele sau adresa avocatului sau agentului care se ocupă cu înființarea companiei, împuternicit și poate câțiva acționari.

Sunt acele companii care nu au active independente sau operațiuni comerciale proprii și care sunt utilizate de proprietarii acestora pentru a-și desfășura afacerile sau pentru a menține controlul asupra altor companii. O companie scoică este înregistrată în țara în care este înființată, dar nu este tranzacționată pe piața de capital și nu operează de sine stătător.

Întrucât companiile scoică nu sunt ilegale, spălătorii de bani, evazioniștii și finanțatorii terorismului le pot, relativ ușor, converti și utiliza pentru ascunderea provenienței ilicite a veniturilor. Aceste companii sunt ușor de înființat și pot fi conectate cu alte companii scoică din lume. Dacă o companie scoică este înființată într-o jurisdicție cu o legislație strictă sub aspectul protejării secretului bancar, este aproape imposibil să se identifice adevărații proprietari sau administratori ai societății și, de aceea, este imposibil să se urmărească fondurile ilicite care sunt returnate către beneficiarul real.

O tehnică folosită cu succes de infractori este înființarea de companii scoică pentru a le putea vinde acțiunile „investitorilor externi”. Acești „investitori externi” sunt de fapt intermediari folosiți de spălătorii de bani. Achiziționarea acțiunilor se face cu documentația legală necesară și banii intră astfel în mod legal în posesia infractorilor.

De obicei, înființarea companiilor scoică se face nu de proprietari, ci de agenți, care selectează jurisdicțiile ce oferă avantajele unei înființări rapide, costuri mici de înmatriculare, clauze minime sau care caută acele zone geografice care facilitează apariția companiilor „pe țeavă”, locații unde nu se solicită informații despre proprietari sau care interzic dezvăluirea unor astfel de informații.

2.10. Folosirea liber-profesioniștilor

Avocații, notarii, contabilii și alți liber-profesioniști realizează un număr semnificativ de activități în sprijinul clienților lor, organizând și administrându-le afacerile financiare și comerciale.

Experiența a arătat adesea că acești profesioniști sunt implicați în fenomene conexe infracțiunilor comerciale sau în legatură cu crima organizată și economia legală. Acest lucru a dat naștere la presiuni crescute pentru extinderea obligațiilor spre acești profesioniști, obligații stabilite prin legislația de combatere a spălării banilor.

Datorită faptului că, inima spălării banilor este reprezentată de ascunderea originii fondurilor, se poate presupune că liberii profesioniști financiari și brokerii, care stabilesc tehnici ce pot reduce costurile de reglementare pentru operatorii legali, dețin competențe în sectorul legal, economic și fiscal, precum și experiență în negocierea tranzacțiilor. Mai mult, aceste persoane posedă conexiuni și relații care să garanteze accesul la rețeaua „justă” în orice situație, competențe ce se pot dovedi utile pentru infractori, în vederea transformării profiturilor ilegale în bunuri legale. Aceștia acordă asistență persoanelor fizice și juridice în domenii precum investițiile, înființări de companii, administrare, management, optimizarea situației lor fiscale și alte operațiuni legale. Pe lângă acestea, consultanții legali pregătesc și, dacă este nevoie, strâng documentația necesară pentru înființarea de societăți comerciale.

Profesioniștii pot fi implicați direct în desfășurarea unor anumite tipuri de tranzacții financiare, de exemplu: păstrarea fondurilor sau plata prețului de achiziționare sau vânzarea de bunuri imobiliare.

Toate aceste atribuții perfect legitime pot fi utilizate și de grupurile de crimă organizată și de infractori, din motive pur economice; totuși, este mai importantă dorința de a profita de expertiza unor asemenea profesioniști în crearea de scheme ce ajută la spălarea veniturilor obținute din infracțiuni. Această expertiză include atât consultanța cu privire la cele mai bune societăți comerciale sau locații off-shore pentru a le utiliza în asemenea scheme și pentru înființarea de companii sau de societăți de administrare care să creeze cadrul necesar. Profesioniștii pot fi, de asemenea, folosiți pentru a oferi aparența de legalitate operațiunilor prin furnizarea serviciilor de intermediere în afacerile cu instituțiile financiare.

În ceea ce privește activitatea de brokeraj, aceasta a evoluat, s-a specializat și multiplicat, în special, brokerajul financiar și-a asumat un rol central, astfel încât să justifice politicile specifice și răspunsurile instituționale pe măsură.

Interpunerea furnizează o serie de avantaje, existând, în general, două tipologii. În primul rând, interpunerea poate fi necesară pentru motive legate de adevărata natură a activității în care are loc intermedierea și de sectorul activității respective. În al doilea rând, fiind vorba despre nevoia de intermediere ce reiese din caracteristicile specifice ale relației de afaceri dintre cele două părți principale contractante.

Agentul și brokerul marchează o lume în care gestionarea de afaceri este normală, în schimb mijlocitorul și dealerii-rotativi sunt exact opusul, aceștia fiind produsul unei lumi care nu include nicio administrare de afaceri. Într-un sistem în care relația de administrare nu are nimic personal, tipul „bun public”, se vor găsi, în principal, agenți și brokeri. Însă în combinația unde, administrarea este posibilă doar prin relații interpersonale selective, unde legăturile interpersonale și conexiunile sunt fundamentale, agenții și brokerii vor exista împreună cu dealerii-rotativi.

Fiind diferite legislațiile, în privința presiunii fiscale, a crescut complexitatea acestor activități. În mod simetric, au crescut și oportunitățile pentru ca dealerii-rotativi să intre în sistem, de fiecare dată când par să se comită nereguli, chiar infracțiuni. Două motive în plus consolidează rolul mijlocitorului și al dealerilor-rotativi în cadrul afacerilor de brokeraj: 1. posibilitatea de a obține un avantaj din mai multe sisteme legale profitabile sau modalități de aplicare a legii mai permisive, acestea fiind situate adesea la limita dintre legal și ilegal; 2. creșterea interferării dintre economia legală și cea subterană.

2.11. Sistemele alternative de transmitere a banilor

Cuvintele hawalla sau hundi pot fi folosite în mod corect pentru a definii același tip de transfer paralel de fonduri. Cuvântul hawalla provine din limba arabă și înseamnă schimbare sau transformare, iar cuvântul hundi provine din limba sanscrită și înseamnă colectare și încredere.

GAFI a definit aceste sisteme ca fiind sistemele alternative de transmitere care acoperă orice sistem folosit pentru transferul de bani dintr-o locație în alta și, în general, operează în afara canalelor bancare. SAT poate fi utilizat în scopuri legale și ilegale, și poate exista în diverse forme. De obicei sunt păstrate evidențe ale tuturor tranzacțiilor, dar acestea pot fi făcute în dialect, prescurtate sau printr-un limbaj nefamiliar investigatorilor și de aceea poate fi dificil sau imposibil de interpretat.

Din motive evidente, SAT este un sistem atractiv și folosit pe scară largă de către rețelele crimei organizate și de către infractorii periculoși. SAT este utilizat nu numai pentru a spăla veniturile obținute din infracțiuni, ci și pentru a evita taxele fiscale și obligațiile vamale. Există și o îngrijorare la nivel internațional asupra faptului că SAT poate fi folosit ușor în finanțarea terorismului. Se estimează faptul că, există în Europa mii de bancheri SAT, majoritatea aparținând comunităților asiatice, iar clienții lor sunt persoane fizice obișnuite și nu infractori.

Deși este o afacere discretă, bancherii din economia subterană sunt probabil cunoscuți în cadrul comunității și respectați pentru serviciile pe care le oferă în transmiterea banilor care au fost câștigați în străinătate către familiile de acasă, adesea la o rată de schimb mai bună și cu un comision mai scăzut decât cel aplicat de bănci sau de sistemele oficiale de transmitere rapidă de bani.

În esență, sistemul de transfer de tip hawalla implică transferul unor valori sau bani fără ca acestea să fie mișcate fizic. Astfel, clientul apelează la brokerul hawalla și îi remite o sumă de bani pentru a o transfera către un beneficiar dintr-o anumită țară, împreună cu datele de identificare ale beneficiarului. Brokerul hawalla contacteză imediat pe omologul său din țara respectivă și îi solicită să remită suma respectivă beneficiarului. Operatorul hawalla din țara respectivă îl contactează, în aceeași zi pe beneficiar și îi remite suma transmisă fără ca beneficiarul să se legitimeze, însă se solicită un cod de recunoaștere. Transferul durează de la câteva ore până la o zi sau două.

Pentru acest transfer, brokerul hawalla percepe un comision din suma transferată, care poate fi mai mic decât comisionul bancar în cazul în care suma este obținută legal, plătită, de obicei, pe loc. Suma transferată prin modalitatea descrisă mai sus nu este mutată de obicei fizic, ci este folosită mai departe la alte transferuri la care brokerul hawalla devine operator hawalla. Se întâmplă acest lucru atunci când cei doi membri fac parte din aceeași rețea de transfer care este coordonată de conducătorii rețelei. Este posibil ca cei doi membrii să nu facă parte din aceeași rețea, caz în care suma va fi totuși transferată și fizic către operatorul hawalla, dar pe alte canale, inclusiv prin transfer bancar.

Acest tip de tranzacții nu sunt înregistrate numai pentru evidența operațiunilor și nu au la bază un contract sau o înțelegere scrisă. Înțelegerea este verbală și are la bază încrederea dintre părțile tranzacției, nefiind admisă nicio reclamație legală. După ce tranzacția este completă, în sensul că și brokerul s-a achitat de obligația sa față de operatorul hawalla, orice înscris trebuie distrus pentru a nu permite autorităților să identifice urmele originii transferului.

În general, cei care apelează la SAT sunt comercianți sau micii intreprinzători care desfășoară activități comerciale obișnuite.

De exemplu, fondurile care trebuie transferate din Marea Britanie spre India vor fi furnizate unui operator hawalla din Marea Britanie în lire sterline sau sub o altă formă. Acest operator contactează apoi un altul la destinație prin telefon sau fax și solicită ca o sumă echivalentă, minus un procent mic din comision, să fie plătită în rupii sau aur persoanei desemnate de către clientul din Marea Britanie. Procesul poate, de asemenea, transfera fondurile în direcția opusă. În cazurile în care conturile au devenit nesoldate de către operatorii hawalla în timp, conturile au fost stabilite prin transferuri de bani reciproce, manipularea facturii comerciale, contrabanda cu aur și pietre prețioase, sistemul bancar convențional sau prin circulația fizică a fondurilor.

Aurul joacă adesea un rol important în tranzacțiile hawalla. Operațiunile sunt dificil de urmărit datorită lipsei evidențelor, iar în cazul în care acestea există, ele sunt codificate. Conexiunea etnică și încrederea puternică acordată pot face, de asemenea, dificilă inserțiunea în sistem.

2.12. Cazinourile și Internetul

Un cazino este un club comercial care furnizează mese de joc, altele decât bingo, dar care, de asemenea, poate furniza alte tipuri de jocuri, printre care amintim jocurile mecanice (un joc la mașina norocului, care solicită monede sau jetoane pentru a fi activat).

Aceste spații sunt vulnerabile de a fi manipulate de către spălătorii de bani. Acest lucru se datorează vitezei și naturii intensive a jocurilor cu numerar și datorită faptului că într-un număr mare de țări cazinourile furnizează clienților o gamă largă de servicii financiare. Aceste servicii sunt similare celor furnizate de bănci și alte instituții de custodie, și pot include conturi de debit sau credit, facilități pentru transmiterea sau primirea de fonduri direct de la alte instituții, precum și servicii de schimb valutar și de încasare în numerar a cecurilor.

Cazinourile din România încă nu aplică servicii formale financiare, dar nu putem exclude că acestea ar putea fi interesate în serviciile respective într-o scurtă perioadă de timp.

Experiența, autorităților de aplicarea și reglementarea legii, sugerează faptul că, mediul jocurilor de noroc atrage adesea elemente criminale implicate într-o varietate de activități ilegale, inclusiv fraudă, trafic de droguri și spălarea banilor. Volumul mare de valută adus și jucat de către clienții legali, poate crea o bună acoperire pentru spălătorii de bani care sunt în posesia unor sume mari în valută. Cazinourile sunt de asemenea atractive pentru crima organizată dacă infractorii sunt capabili să preia controlul cazinoului, furnizându-le astfel atât oportunitatea de a spăla veniturile ilicite, cât și de a se implica în alte tipuri de criminalitate.

Este cunoscut faptul că, spălătorii de bani utilizează, în general, agenți pentru a deghiza cine este adevăratul proprietar al fondurilor, dornici să piardă din bani în timp ce joacă, un cost necesar pentru derularea afacerilor.

Printre tehnicile folosite amintim:

– cumpărarea de jetoane sau simboluri cu numerar (se pariază la nivel minim și apoi se solicită replata printr-un cec tras din contul cazinoului);

– folosirea unui lanț de cazinouri cu sediile în diferite țări și solicitarea acordării unei sume deținute de cazino drept credit pentru jucător pentru disponibilizarea sumei într-o altă jurisdicție și apoi retragerea acesteia cu un tip de cec în acea jurisdicție;

– solicitarea ca cecurile câștigătorului să fie emise pe numele unei terțe persoane sau să fie nenominale.

– jocul pe Internet poate fi un serviciu ideal de web pentru a servi ca acoperire pentru schemele de spălare de bani prin rețeaua de net, referindu-se la pariuri și la jocuri de noroc, astfel că, pariul pe internet este o formă de pariere și plasare a acestuia, jocul fiind controlabil în mod independent, de exemplu, sistemul online nu poate genera rezultatul, el este utilizat doar pentru comunicarea informației. Jocul pe Internet se desfășoară online și are loc via Internet și se bazează pe generarea unui număr conjunctural. Acesta poate apărea ca joc în stil cazino-virtual, jocuri de slot machine sau loterii interactive.

GAFI, în unul din raporturile sale stipulează că: “Jocul de noroc pe Internet poate fi un serviciu web de bază, care servește la acoperirea schemelor de spălare a banilor prin rețeaua de internet. Există evidențe, că în anumite jurisdicții GAFI, infractorii utilizează industria jocului de noroc pe internet pentru a comite infracțiuni și a spăla veniturile ilegale". De exemplu, tranzacțiile realizate prin intermediul cărților de credit și site-urile de jocuri de noroc pe Internet situate în centrele off-shore fac mai dificilă, poate chiar imposibilă, localizarea și urmărirea penală de către autorități. Mai mult, tranzacțiile cu jocuri de noroc, înregistrările care ar putea fi necesare ca probe, sunt realizate de către un site de jocuri de noroc și un software, astfel că se mai adaugă un element pentru a pune în dificultate colectarea și prezentarea unor astfel de probe.

În ultima perioadă, o mulțime de bănci și instituții financiare oferă servicii online. Aceste servicii par să se dezvolte odată cu acceptarea și utilizarea sistemelor de plată de către public. Tendințele în materie variază în funcție de jurisdicții, astfel că vom prezenta unele dintre serviciile oferite în mod curent către consumatorii prin Internet:

Băncile oferă:

– Conturi: clientul poate verifica balanța diverselor conturi deținute la bănci, anumite bănci oferă, de asemenea, posibilitatea de a deschide conturi prin Internet;

– Servicii de plată: clienții pot efectua transferuri între conturi și pot achita facturi;

– Comerț electronic: anumite bănci mari au început să dezvolte site-uri de comerț electronic prin asigurarea de legături cu clienți privați și companii. În astfel de cazuri, băncile oferă companiilor și clienților privați posibilitatea de a stabili contacte și de a comanda produse companiilor – clienți ai băncii;

– Împrumuturi: clienții pot încărca formulare de pe paginile de web ale băncilor, și anume, băncile oferă, de asemenea, posibilitatea de a solicita acordarea de împrumuturi prin Internet, acord ce este considerat încheiat în momentul în care clientul semnează personal instrumentul de debit;

– Tranzacționarea de acțiuni: clienților li s-a oferit posibilitatea de a vinde și cumpăra unități emise de fonduri mutuale. Anumite bănci oferă, de asemenea, posibilitatea de a încheia acorduri prin Internet cu privire la conturi de custodie a fondurilor și furnizează informații referitoare la prețul acțiunilor. Clienții pot cumpăra și vinde acțiuni prin Internet;

– Informații: clienții au acces la informații extinse; există bănci care furnizează și informații cu privire la prețul acțiunilor, tendințe etc..

Societățile de valori mobiliare oferă: 

– Comerțul de valori mobiliare: pe Internet, clienții pot tranzacționa acțiuni sau alte valori, cum ar fi garanții și convertibilități. Companiile pot, de asemenea, oferii clienților posibilitatea de a vinde și a cumpăra unități de fonduri mutuale;

– Consiliere: doar unele dintre societăți furnizează servicii de consultanță prin rețeaua de internet;

– Informații despre prețul acțiunilor: informația despre prețul acțiunilor este frecvent actualizată atunci când apare pe ecran;

– Analize: companiile, de obicei, furnizează propriile analize și pe cele ale altor companii.

Deci, riscul spălării banilor este foarte mare datorită faptului că Internetul oferă accesul ușor și aproape universal, elimină contactul față-în-față și este extrem de rapid și eficient în eliminarea frontierelor.

Un risc posibil există la fiecare prim-contact dintre un client nou și instituția financiară. Aceasta din urmă trebuie să înfrângă anumite dificultăți: să verifice identitatea persoanei fizice, care, poate prezenta o documentație falsă sau falsificată; să stabilească identificarea adecvată a persoanei juridice a cărei determinare poate fi făcută pe baza existenței legale sau a naturii afacerii; să verifice semnătura împuternicitului pentru orice tip de cont care este deschis, în cazul în care nu este clar dacă clientul acționează în nume propriu. În cazul băncii pe Internet, dificultățile pentru instituția financiară sunt crescute dacă procedurile permit deschiderea unui cont fără contactul față-în-față sau fără o legătură cu un cont tradițional deja deschis.

Membrii GAFI au identificat posibile metode de spălarea banilor prin intermediul Internetului: spălătorul care înființează o companie prestatoare de servicii plătibile prin intermediul Internetului, folosește sau pretinde că folosește serviciile pe Internet, plata făcând-o din conturile cărților lui de credit care au legătură cu un cont pe care îl deține într-o bancă off-shore; mai apoi firma sa facturează companiei cartea de credit, înaintând plata pentru serviciile oferite (compania carte de credit, furnizorul serviciilor pe Internet, serviciul de facturare pe Internet și chiar banca nu ar putea avea vreun motiv de suspiciune cu privire la respectiva activitate deoarece fiecare observă doar părți din întreaga operațiune. Astfel de metode ar putea fi greu de detectat, poate doar prin utilizarea mijloacelor tradiționale de raportare a tranzacțiilor suspecte).

Toate informațiile transmise prin Internet trec printr-o serie de servere. Fiecare conexiune de la un anumit server ar trebui să lase urme (o înregistrare a numărului IP, data și timpul conexiunii) pe acele servere cu care acesta comunică. Această informație nu este disponibilă, totuși, dacă serverele primitoare, în fiecare fază, au creat “log-files” (înregistrări). Dacă aceste înregistrări există în fiecare fază și utilizatorul transmite informația de la o adresă fixă IP, este relativ ușor să se găsească urma adresei persoanei inițiale. În cazurile în care utilizatorul folosește accesul dial-up, identitatea acestuia poate fi descoperită prin înregistrări ale ISP-ului.

Totuși, dacă înregistrările nu sunt efectuate în fiecare fază sau de către utilizator prin dial-up sau cu abonament, informația va fi considerată o informație protejată și ar putea fi mai dificil să se determine ultimele legături între activitatea infracțională și o anumită persoană fizică.

2.13. Societățile cu titluri nominale și la purtător

Certificatele de acționar sunt documente care dovedesc dreptul de proprietate asupra companiei sau societății comerciale. În majoritatea țărilor, deținătorul de acțiuni este înregistrat și orice transfer de acțiuni către o altă persoană trebuie să fie înregistrat într-un registru oficial. Totuși, unele jurisdicții oferă posibilitatea deținerii sau transferului acțiunilor într-o formă “la purtător”.

Aceste acțiuni la purtător conferă drepturi de proprietate asupra companiei mai mult decât deținerea actuală a acțiunilor. În cazul acestor acțiuni “la purtător” nu există nici o înregistrare cu privire la acționar și cel care se află în posesia fizică a certificatului de acționar. De aceea, este probabil ca adevăratul proprietar al companiei să nu apară în nicio evidență a companiilor sau în vreo statistică guvernamentală. Atunci când identitatea acționarilor nu este înregistratã la emiterea și transferarea unei acțiuni, dreptul de proprietate este anonim. Astfel de companii reprezintã mijloace excelente pentru primirea, deținerea și transferul averii în mod anonim, la adăpostul controlului financiar sau al organelor judiciare.

Mergând mai departe, se arată faptul că acțiunile la purtător, în anumite jurisdicții, reprezintă un instrument util în crearea schemelor internaționale de spălarea banilor. Cecul la purtător reprezintă un important instrument negociabil utilizat în anumite regiuni ale globului și poate fi, alături de alte instrumente la purtător, o altă metodă de spălare a veniturilor obținute din infracțiuni.

În cazul în care acțiunile la purtător sunt transferate, deoarece nu există niciun registru al proprietarilor, transferul are loc prin înmânarea fizică a titlului sau certificatului de acționar. Acest certificat, într-o formă înregistrată sau la purtător, reprezintă deținerea de acțiuni sau dreptul de proprietate asupra unei anumite companii. Numărul acțiunilor deținute de către o persoană determină gradul de control pe care o persoană fizică îl poate avea asupra persoanei juridice care a emis acțiunile. Însă determinarea proprietății acțiunilor la purtător este o problemă complicată, depinde de persoana celui ce posedă sau deține controlul în mod fizic asupra certificatelor de acționar. Obstacolele în determinarea cu ușurință a proprietarului acțiunilor la purtător, implicit, ultimul proprietar al companiei care a emis instrumentele reprezintă un factor exploatat de către spălătorii de bani pentru ascunderea sau deghizarea adevăratei proprietăți a entităților utilizate în schemele de spălarea banilor.

Unele state membre GAFI nu mai permit societăților comerciale să opereze cu astfel de instrumente pe teritoriile lor. Cu toate acestea, câțiva membrii GAFI mai permit emiterea de acțiuni la purtător și mențin funcționalitatea legală în facilitarea achiziționării și vânzării unor astfel de valori prin registrul de tranzacționare.

În contextul operațiunilor de spălarea banilor pot fi folosite cu rea-credință și alte tipuri de instrumente financiare într-o formă la purtător sau negociabile. Acțiunile la purtător pot fi utilizate pentru ascunderea proprietății asupra societăților comerciale. Se suspectează faptul că, instrumentele de plată la purtător pot fi utilizate pentru ascunderea sau deghizarea beneficiarului real al fondurilor și pentru transferul lor cu ușurință fără a lăsa urme, ce ar putea fi găsite de investigatori. Instrumentele negociabile sau la purtător includ anumite tipuri de cecuri.

Cecurile la purtător sunt ordine de plată necondiționale, instrumente negociabile care, atunci când sunt prezentate unei instituții financiare, trebuie să fie plătite deținătorului acelui instrument, în mai mare măsură decât beneficiarului specificat al unui ordin de plată.

Aceste cecuri se utilizează într-un număr de țări. Instituția financiară, în mod obișnuit, nu este obligată să verifice identitatea persoanei care se prezintă cu cecul la purtător, în conformitate cu prevederile convențiilor internaționale, dacă tranzacția nu depășeste un anumit prag. Un cec obișnuit devine instrument la purtător și plătibil persoanei care îl prezintă numai în momentul când beneficiarul original l-a semnat.

2.14. Folosirea organizațiilor non-profit

Organizațiile non-profit adună sute de miliarde de dolari anual de la donatori și distribuie acești bani, după plata costurilor ce țin de administrația organizației, către beneficiari. Cuantumul și necesitatea cheltuielile administrative și a cheltuielilor beneficiarilor vor fi exagerate, utilitatea lor fiind dificil de apreciat.

Folosirea cu rea-credință a organizațiilor non-profit pentru spălarea banilor este o modalitate frecvent folosită de rețelele crimei organizate, de multe ori aceste entități fiind create special în astfel de scopuri.

Problema aceasta a captat atenția Grupului de Acțiune Financiară Internațională (GAFI), G8 și Națiunilor Unite, precum și a autorităților naționale din mai multe regiuni.

2.15. Furnicile japoneze

Utilizarea acestei tehnici este foarte simplă, dar eficace și constă în următoarele:

1.deținătorul unor sume de bani proveniți din infracțiuni, remite unor persoane: ’’furnici’’ acești bani și un bilet dus-întors de avion pentru Paris – aceasta este plasarea; 2.’’furnicile’’cumpără cu acești bani produse de lux, cum ar fi marochinărie, parfumuri, bijuterii, etc. – stratificarea; 3.’’furnicile’’ se întorc apoi în Japonia cu bunurile cumpărate și le remit ’’clientului’’. Clientul va vinde acele bunuri prin magazinul său, ca fiind bunuri importate din Franța – reintegrarea.

2.16. Creditul într-un contract de asigurare

FATF-GAFI a menționat pentru prima dată în anul 1992, despre riscul de folosire a contractelor de asigurare ca modalitate de spălare a banilor și l-a reiterat în raportul din 2003-2004, utilizarea de fonduri ilicite pentru plata primelor de asigurare fiind caracteristică pentru faza de integrare a spălării de bani.

Asigurările de viață sau de bunuri pot fi folosite în diferite moduri, în scopul spălării de bani, specialiștii în astfel de operațiuni pregătind modalitatea cea mai puțin vulnerabilă riscului în funcție de: complexitatea și termenii contractului, distribuirea sumei, metoda de plată, numerar sau transfer bancar, legea contractului.

Specialistul, în operațiuni de spălare de bani, încheie o asigurare, în special de viață, pe termen lung, plătind ratele cu sume de bani obținute din infracțiuni. După un timp cere răscumpărarea poliței, care se plătește într-un cont bancar, rezultând astfel o acoperire legală pentru venitul ilegal. Beneficiarul poliței poate fi schimbat pe parcursul derulării contractului de asigurare.

Pentru această metodă putem aminti și următoarele: semnarea unor polițe de asigurări de viață de același tip, cu diferiți beneficiari; repetarea unui anumit nume într-un număr de contracte de asigurări care implică multiple polițe de asigurare; schimbări frecvente, neobișnuite de nume în contracte care implică polițe de asigurare sau schimbări produse în momentul în care investiția este lichidată; semnarea polițelor de asigurare de către contractanți care locuiesc în zone cunoscute pentru traficul de droguri și nejustificate de activitatea economică sau de alte circumstanțe; semnarea de polițe sau plata de prime brokerilor în zone care par a fi neobișnuite, luând în considerație locul lor de reședință sau de desfășurare a afacerilor etc.

Capitolul V. Concluzii

Fenomenul de spălare a banilor a cunoscut o evoluție ascendentă în ultimii ani, fiind într-o continuă creștere, fapt ce a determinat elaborarea unui cadru legislativ adecvat, care să protejeze statul și economia națională împotriva manifestărilor criminalității organizate.

Având în vedere necesitatea intensificării luptei împotriva fenomenului spălării banilor, al combaterii criminaliații organizate și al finanțării terorismului, precum și a adaptării mijloacelor și metodelor de acțiune la dinamica și evoluțiile structurale ale manifestărilor acestor fenomene, a fost elaborat un pachet de legi cuprinzând dispoziții speciale, care sunt complementare celor prevăzute de Legea nr. 656/2002 actualizată la zi, din rândul cărora menționăm: Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, Legea nr. 161/2003 privind transparența în exercitarea demnităților publice, Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului illicit de droguri, Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, Legea 508/2004 privind înființarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.

Din statisticile deținute la nivel național, rezultă că fenomenul spălării banilor vizează reciclarea sumelor „negre” provenite în special din infracțiuni de natură economico-financiară prin care se aduce atingere bugetului consolidat al statului.

Congruența dintre criminalitatea organizată și spălarea banilor se reflectă prin următoarele aspecte:

– activitatea infracțională desfășurată de grupări organizate specializate în spălarea banilor, cu o structură ierarhică bine stabilită, fiecare membru având atribuții strict delimitate în cadrul grupului, ce are în vedere complexitatea activității de reciclare;

– introducerea în procesul de reciclare, a banilor murdari rezultați din săvârșirea de infracțiuni generatoare, specifice crimei organizate.

Importanța depistării și investigării legăturilor dintre crima organizată și spălarea banilor nu trebuie subestimată, deoarece este necesară atât destructurării grupurilor criminale organizate specializate în astfel de activități, cât și anihilării resurselor acestora.

La nivel internațional se înregistrează o interferență între criminalitatea organizată, spălarea banilor și finanțarea terorismului ca urmare a dispariției unor „sponsori” tradițonali ai terorismului care generează noi amenințări ce au ca suport financiar activități infracționale clasice: evaziunea fiscală, deturnarea de credite, contrabanda, falsificarea de monedă, trafic de persoane, trafic de stupefiante, trafic de armament etc.

Buna organizare din grupurile infracțional organizate se confirmă și prin faptul că se ține o evidență clară a sumelor de bani ce intră în domeniul lor de activitate, iar membrii lor nu sunt doar simpli „pioni”, ci pot face parte, uneori, din structura unor servicii secrete străine. Grupările își schimbă permanent componența, unii membri părăsind țara după ce și-au realizat sarcinile ce le aveau. Membrii grupurilor sunt pregătiți și instruiți în așa fel încât orice colaborare cu organul de poliție este exclusă, întotdeauna principiul lor de funcționare fiind: „cel ce este prins nu va dezvălui niciodată numele celorlalți”.

După cum am arătat pe parcursul acestei cercetări, concluzionăm prin aceea că, membrii grupărilor internaționale, specializate în spălarea de bani, exploatează cu ușurință diferențele legislative ale statelor și aleg ca loc de desfășurare a activităților infracționale, state în care legislația este mai permisivă. Astfel, prin mutări de bunuri, statele pierd controlul asupra deciziei politicii economice, deoarece aceste fonduri influențează fie rata de schimb, fie balanța de plăți.

Se profită și de situația din statele în care nu există un sistem judiciar puternic și un sistem de protecție socială dezvoltat, membrii grupărilor organizate folosindu-se de bunurile obținute din infracțiuni pentru a controla o parte a masei populare, cea mai săracă, de unde își va selecta și viitorii membrii, implicând-o chiar în procesele electorale, pentru a-și promova în structurile de decizii, persoanele pe care le pot manipula după propriile interese.

Chiar dacă uneori efectul spălării banilor poate fi calculat, cel puțin teoretic, în concret, spălarea banilor încurajează săvârșirea de noi infracțiuni, cu impact asupra instituțiilor politice, multe dintre aceste efecte interacționând într-un ciclu vicios: bunurile provenite din corupția politicienilor le permit acestora să dețină puterea și să influențeze, chiar și prin corupție, funcționari din instituțiile responsabile cu detectarea și investigarea spălării banilor.

În România, s-a subliniat că în ultima perioadă, legislația care afectează băncile și instituțiile financiare a devenit mai strictă, nu numai ca rezultat a intensificării activităților de prevenire a spălării banilor la nivel global, dar și ca rezultat al noilor angajamente asumate de România, în calitate de membru al Uniunii Europene. Cele mai mari costuri pentru instituțiile financiare românești au fost ocazionate de pregătirea funcționarilor, urmat de monitorizarea tranzacțiilor și complexitatea crescută a procedurilor de deschidere a conturilor, dar aceste cheltuieli se vor amortiza pe termen lung, deoarece vor contribui la consolidarea reputației instituției pentru integritate, câștigându-se astfel încrederea clienților.

În concluzie, spălarea banilor murdari nu mai este o activitate specifică numai unor întreprinzători sau a unor grupuri criminale. Aceasta se desfășoară în cadrul unui sistem financiar subteran care colaborează pe picior de egalitate cu așa-zișii „întreprinzători”, care îi utilizează serviciile. Este din ce în ce mai greu să se descopere rețelele criminale de spălare a banilor murdari, întrucât acestea se interferează tot mai des cu activitățile legale. Fabricile cu condiții de muncă inumane folosesc muncitori aduși prin rețelele crimei organizate. Aceștia pot confecționa mărfuri interzise, pot fi subvenționați cu sume mari de bani obținute din activități criminale, mărfurile de contrabandă produse pot utiliza mărci false sau furate și așa mai departe, ajungându-se la procesul de spălarea banilor.

Toate aceste elemente scot în evidență dificultățile pe care autoritățile le întâmpină în descoperirea și sancționarea unor astfel de infracțiuni, precum și preocuparea rețelelor criminale de a disimula cât mai bine produsele criminalității organizate.

Pentru țara noastră, terorismul, metodele de finanțare ale acestuia, grupările de criminalitate organizată asociate acestuia, constituie încă elemente de noutate din unele puncte de vedere, fiind binevenit la orice moment un eventual aport internațional, mai ales în contextul generalizării fenomenului de criminalitate organizată transfrontalieră ce privește, în special, fenomenul spălării banilor.

Atâta timp cât din diferite motive a existat nevoia de a ascunde natura și existența transferurilor financiare a avut loc un proces de spălare a banilor.

În cele mai multe cazuri, prin săvârșirea faptei antisociale, a infracțiunii, se urmărește folosul material, profitul; cu cât acest profit este mai mare, cu atât pericolul potențial pentru infractor este mai accentuat deoarece aceste fonduri pot deveni ținta unor investigații ce pot duce la identificarea provenienței ilicite a acestora, culminând cu confiscarea lor și deferirea proprietarului justiției, originea banilor putând deveni probă în instanță. Din acest motiv, cel ce săvârșește infracțiunea primară, infracțiunea generatoare de astfel de fonduri, va încerca prin scheme și adevărate circuite financiare, să ascundă, să deghizeze sau să denatureze originea acestora.

Indiferent cine este autorul concret al punerii în funcțiune a schemei de spălare a banilor sau oricât de complexe sunt formele pe care le ia acest proces, principiile de bază rămân în esență aceleași: evitarea asocierii directe a naturii banilor cu ideea de infracțiune; mascarea originii fondurilor pentru a obstrucționa orice acțiune de identificare a acesteia; repunerea banilor la dispoziția proprietarului.

Banii “murdari”, ca produs al afacerilor cu droguri, armament sau activități de contrabandă, corupție, evaziune fiscală ș.a. sunt injectați în bănci și instituții de investiții, fiind apoi transferați prin circuite ce se desfășoară la nivel internațional pentru a fi “albiți” prin metode doar aparent detectabile.

Un loc aparte în cadrul criminalității generale îl ocupă deci această criminalitate economico-financiară (criminalitatea în afaceri sau criminalitatea gulerelor albe), ea constituind dimensiunea cea mai importantă a crimei organizate: fondurile rezultate constituie atât motivul comiterii infracțiunii generatoare de bani murdari (îmbogățirea), cât și mijlocul (fondul de rulment) pentru comiterea de noi infracțiuni.

În sistemul economic se desfășoară un număr impresionant de afaceri ilegale care constituie acest fenomen de criminalitate a afacerilor. Putem spune că există două dimensiuni ale criminalității afacerilor ce se răsfrâng implicit și asupra procesului de spălare a banilor: dimensiunea națională – ce reprezintă suma infracțiunilor incriminate în legi penale sau speciale ale fiecărei țări, care se produc în interiorul sistemului economic și financiar și nu include elementul de extraneitate – și dimensiunea internațională – suma infracțiunilor ce se comit și se finalizează cu participarea elementului de extraneitate (persoane, firme, corporații, bănci etc.). Astăzi procesul de spălare a banilor a dobândit un caracter internațional, dominând această a doua dimensiune a criminalității afacerilor pe fondul unei evidente internaționalizări a acestora.

În era computerelor, banii se dematerializează: tot mai multe dintre tranzacțiile monetare ale lumii implică direct transferurile electronice. Computerele și globalizarea au contopit piețele financiare ale lumii într-un sistem mondial în care o persoană poate efectua prin intermediul calculatorului orice operațiuni și tranzacții. Sofisticatul mecanism de reciclare a fondurilor funcționează în cele mai multe cazuri cu sprijinul, consultanța și beneficiind de experiența specialiștilor în domeniul financiar-bancar, al investițiilor și bursei, spălarea banilor desfășurându-se astfel la linia de demarcație între activitățile licite și cele ilicite.

Diversitatea și complexitatea operațiunilor de spălare a banilor este de-a dreptul impresionantă, marile organizații criminale utilizând nenumărate scheme și metode. Spre exemplu: cele din Italia își spală banii folosind cazinourile și băncile din Nicaragua, iar familiile mafiote din New York au legături cu filiera braziliană. Pe de altă parte, organizațiile criminale din Rusia au adoptat metode și mai diversificate: banii murdari pleacă spre Israel, pe piața londoneză și în Caraibe; există rapoarte în care se menționează apariția unei relații triunghiulare între organizațiile criminale din Rusia, Italia și Columbia prin care acestea își furnizează reciproc o serie de servicii inclusiv spălarea banilor.

Potrivit unui raport din 1995 al Departamentului pentru Afaceri Externe din Franța, există chiar și cetățeni francezi care sunt implicați în spălarea banilor din Africa Centrală prin utilizarea curselor de cai și a cazinourilor.

Concluzia este că, în lume nu există nici o zonă imună la spălarea profiturilor criminale.

Dificultatea reală în combaterea acestui fenomen constă în aceea că, cel ce desfășoară această activitate, întreprinde toate operațiunile și ia toate măsurile necesare ascunderii operațiunii, dispunând de cunoștințele unui specialist în domeniu. În consecință, în multe cazuri care se sondează cu arestări și condamnări, spălarea banilor este doar o parte dintr-o sferă largă de activități supuse incriminării; în unele situații, tentativele prost mascate de spălare a banilor au servit la alertarea autorităților, care astfel au avut un punct de pornire în investigațiile ulterioare. De cele mai multe ori însă, activitățile infracționale primare (generatoare de bani murdari) sunt cele care atrag atenția asupra unor persoane sau grupuri, procesul de reciclare a fondurilor fiind descoperit ca urmare a cercetărilor efectuate în cauza respectivă.

În comparație cu criminalitatea tradițională – unde există interesul imediat al cetățeanului și al microcomunităților pentru protecția propriilor valori fundamentale (viața, sănătatea, proprietatea etc.), domeniul criminalității afacerilor este mai puțin urmărit, investigat și cercetat, deoarece urmările concrete nu sunt resimțite imediat, mai ales la nivel microeconomic individual. Totuși spălarea banilor afectează sistemul economic în ansamblul său, cauzând imense pierderi financiare, slăbind stabilitatea socială, corupând și compromițând instituțiile economice și sociale și determinând pierderea încrederii în sistemul economic.

Operațiunile de spălare a banilor sunt menite așadar să ascundă, denatureze sau deghizeze originea banilor, protejând fondurile împotriva confiscării și pe deținătorii lor împotriva investigațiilor penale.

Cei ce săvârșesc această infracțiune sunt în majoritatea cazurilor profesioniști în reciclarea de fonduri de proveniență ilicită, și doar rareori chiar posesorii acestor capitaluri. Contra unui comision consistent, acești “specialiști”, prin transferuri electronice în paradisuri financiare, utilizând conturile unor firme fantomă, operațiuni subevaluate și apoi supraevaluate de investiții, trusturi off-shore sau firme – fantomă ș.a. fac să dispară banii “murdari”, pentru a reapare ca provenind dintr-o sursă licită.

Aceste persoane sunt adesea foarte buni specialiști în domeniul financiar și se bucură de un statut social respectabil, având o poziție economică peste medie, printre factorii criminogeni care determină săvârșirea infracțiunii neputându-se număra așadar nivelul de trai scăzut sau satisfacerea unor trebuințe. Prinși, “profesioniștii în spălarea banilor” se bucură însă de o indulgență generalizată, determinată atât de poziția socială cât și de modalitățile rafinate de săvârșire a faptelor ilicite – fiind vorba adesea de specularea diferențelor dintre sistemele legislative ale diferitelor țări sau de prevalarea de anumite facilități oferite de aceste țări în scopul atragerii de capital străin.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. Crsuri, tratate, monografii și alte lucrări de specialitate

D. Ammirati, Infracțiunea de spălare a banilor murdari în sistemul financiar-bancar, intern și internațional, Casa ed.dott. Antonio Milanti, Milano, 1994;

T. Amza, Criminologie, Ed. Lumina Lex, București, 1998;

E. Aninat, D. Hardy, B. Johnston, Combating money laundering and the financing of terrorism în Finance & Development, septembrie 2002, vol.39;

G. Antoniu, E. Dobrescu, T. Dianu, T. Avrigeanu, Reforma legislației penale, Ed. Academiei Române, București, 2003;

D. Banciu, S. M. Rădulescu, Corupția și crima organizată în România, Ed. Continent XXI, București, 1994;

V. Bercheșan, Metodologia investigării infracțiunilor, curs de criminalistică, Ed. Paralela 45, București, 2000;

J. A. Blum, M. Levi, R. T. Naylor, P. Williams – “Financial havens, banking secrency and money laundering” – United Nations Publications, 1998;

H. Boulanger, La criminalité économique dand l’Europe, P. U. F., Paris, 2002;

V. Buscan, C. Pletea, Drogurile și traficanții de droguri, Ed. Paralela 45, București, 1998;

M. Cantino, La mafia come fenomeno organizativo, Guaderni di sociologia, vol. XLI, Napoli, 1997;

V. Cioclei, Manual de criminologie, Ed. All Beck, București, 1998;

Munoz Conde, Derecho Penal, Parte speciale, Ed. Tirant 10 blanch, Valencia, 2001;

Ph. Conte, Droit pénal spécial, Litec, Paris, 2003;

E. Conte, Codice penale esplicato, Edizioni Simone, Napoli, 1996;

M. Coșea, România subterană, Ed. Economică, București, 2004;

T. Cretin, Mafia mondială. Organizații criminale transnaționale. Actualități și perspective, P. U. F., Paris, 2002;

I. Dascălu, Centrele financiare off-shore, paradisurile fiscale și secretul bancar, Ed. Argument, București, 2001;

I. Dascălu, Drept polițienesc judiciar, Ed. Fadrom, București, 1998;

L. Delpino, Diritto penale, parte speciale, Edizioni Simone, Napoli, 1996;

V. Dobrinoiu, Drept penal, partea specială, vol. I, Ed. Lumina Lex, București, 2004;

V. Dongoroz, Drept penal, Ed. Societăți Tempus și Asociația Română de Științe Penale, București, 2000;

V. Dongoroz I. Fodor, S. Kahane, N. Iliescu, I. Oancea, C. Bulai, R. Stănoiu, Explicații teoretice ale Codului penal român, vol.IV, ediția a II-a, Ed. Academiei Române și Ed. All Beck, București, 2003;

V. Dongoroz, I. Fodor, S. Kahane, N. Iliescu, I. Oancea, C. Bulai, R. Stănoiu, Explicații teoretice ale Codului penal român, vol. II, Editura Academiei, București 1969;

V. Dongoroz I. Fodor, S. Kahane, N. Iliescu, I. Oancea, C. Bulai, R. Stănoiu, Explicații teoretice ale Codului penal român, vol. III, Ed. Academiei Române, București, 1971;

J. H. Doris, Mafia Dynasty, Ed. Bompiani, Roma, 1994;

A. A. Dumitrache, Spălarea banilor: aspecte juridico-penale, Editura Universul Juridic, București, 2013;

M. C. Dupuis, Finance criminelle, P. U. F., Paris, 2004;

L. Francois, Criminalité financiare, Paris, 2002;

L. Francois, P. Chaigneau, M. Chesney, Blanchiment et finncement du terrorisme, Editura Ellipses, 2004;

P. P. Fudulu, A. Baboi, L. Albu, E. Simonova, C. Vrabie, D. Jaques (expert UE), România și măsurile UE pentru combaterea criminalității economice și financiare, Institutul European din România, Pre-Accession Impact Studies, 2003

N. Ghinea și colaboratorii, Criminalitatea economico-financiară în Uniunea Europeană, Editura SITECH, Craiova, 2009;

B. Gup, Money Laundering, Financing Terrorism and Suspicious Activities, Nova Science Publisher, New York, 2007;

J. L. Hessail, Patrick Ramelo, Le blanchiment de l’argent et le crime organisé, P. U. F., Paris, 1996;

O. Jerez, Le blanchiment d’argent, P.U.F., Paris, 2003;

R. Jurj-Tudoran, D. Drosu Șaguna, Spălarea banilor. Elemente de teorie și practică judiciară, Editura C.H. Beck, București, 2013;

V. Kray, Infracțiuni contra proprietății, Editura Kohlhamer, Stuttgart, 1991;

Melinescu, I. Talianu, Investigațiile financiare în domeniul spălării banilor, Ed. Imprimeria Națională, București, 2004;

D. Miclea, Cunoașterea crimei organizate, Ed. Pygmalion, București, 1998;

K. Middleton, R. Trager, B. F. Chamberlin, Legislația comunicării publice, Ed. Polirom, Iași, 2000;

Gh. Mocuța, Criminalitatea organizată și spălarea banilor, vol. I, Ed. Noul Orfeu, București, 2004;

Gh. Mocuța, Metodologia investigării infracțiunilor de spălare a banilor, Editura Noul Orfeu, București, 2004;

N. Moldoveanu, Criminalitatea economico-financiară în societățile comerciale, Ed. Global Print, București, 2001;

Mariana Negruș, Plăți și garanții internaționale, Ed. C. H. Beck, București, 2006;

Gh. Nistoreanu, C. Păun, Criminologie, Ed. Didactică și pedagogică, București, 2001;

Gh. Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal, partea specială, Ed. All Beck, București, 2002;

E. Palombi, Il ricicclaggio dei proventi illiciti, Ed. Scientifiche Italiane, Napoli, 1996;

V. Papadopol, D. Pavel, Formele unității infracționale în dreptul penal român, Casa de editură și presă Șansa SRL, București, 1992;

C. Păun, Gh. Nistoreanu – Criminalitatea financiar-bancară: “spălarea banilor”, Editura Europa Nova, București, 2000;

Pitulescu, Al 3-lea război mondial. Crima organizată, Ed. Național, 1997;

N. Polarri, Technica delle inchieste patrimoniali per la lotta alla criminalita organizzata, Ed. Laurus Robuffo, Roma , 1993;

Șt. Popa, A. Cucu, Economia subterană și spălarea banilor, Ed. Expert, București, 2000;

Șt. Popa, G. Drăgan, Spălarea banilor și finanțarea terorismului, Editura Expert, București, 2005;

J. Pradel, M. Dante-Juan, Droit pénal spécial, Cujas, Paris, 2001;

S. Rădulescu, D. Banciu, Sociologia crimei și a criminalității, Ed. Șansa, București, 1996;

P. Rancé, O. de Baynast, Europa judiciară, mize, perspective, Dalloz, Paris, 2001;

A. I. Raroga, Drept penal al Rusiei, partea specială, Moscova, 1997;

V. Ruggierio, La criminalité économique et financièr en Europe, Paris, 2002;

F. Sandu, Contrabanda – componentă a crimei organizate, Ed. Național, București, 1997

G. Sbara, La prevenzione dell’utilizo del sistemo finanziario per finalita di riciclaggio, Roma, 1996;

H. Sjogren, G. Skogh, New Perspectives on Economic Crime, Edward Elgar Publishing, UK, 2004;

G. Soros, Criza capitalismului global, Ed. Nemira, București, 2001;

F. Stiglitz, Globalizarea, speranțe și iluzii, Ed. Economică, București, 2003;

I. Talianu, Investigațiile financiare în domeniul spălării banilor, Editura Imprimeria Națională, București, 2004;

V. Ursa, Criminologie, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 1996;

I. Vasiu, Criminalitatea informatică, Ed. Nemira, București, 1997;

M. Veron, Droit penal special, Armand Colin, Paris 1999;

E. Vernier, Technique de blanchiment et moyens de lutte, Editura Dunod, Paris 2005;

C. Voicu, Spălarea banilor murdari, Ed. Sylvi, București, 1999;

C. Voicu și G. Ungureanu, Investigarea infracțiunilor financiar-bancare, Ed. Polipress, 2001;

C. Voicu, G. Șt. Ungureanu, A. C. Voicu, Investigarea criminalității financiar-bancare, Ed. Polipress, București, 2003;

C. Voicu, A. Boroi, F. Sandu, I. Molnar, Dreptul penal al afacerilor, ediția 5, Editura C. H. BECK, București, 2011;

C. Voicu, Criminalitatea afacerilor, IGP, București, 1995;

C. Voicu, Bani murdari și crima organizată, Ed. Asprint, București, 1999;

C. Voicu, F. Sandu, I. Dascălu, Frauda în domeniul financiar bancar al pieței de capital, Ed. Trei, București, 1998;

C. Voicu, G. Șt. Ungureanu, A. C. Voicu, Globalizarea și criminalitatea financiară bancară, Ed. Universul juridic, București, 2005;

C. Voicu, I. Dascălu, E. Stan, Investigarea infracțiunilor digitale, Ed. Argument, București, 2001.

II. Articole și studii de specialitate

C. Adochiței, I. Adochiței, Spălarea banilor, Revista de drept penal, nr. 1/2003;

J. Bullock, Something Old, Something New: Money laundering and Precious Metal, prezentare la conferința anuală la International precious Metal Institute, pe site-ul: www.ipmi.org/pdf/AML_Rule_Paper.pdf;

R. Buziernescu, M. Antonescu, Paradisurile fiscale internaționale, în Revista Finanțe – Provocările viitorului nr. 6/2007;

G. Carton de Tournai, articolul „Comitetul de controlori ai băncii de la Bâle”, misiuni, organizare, funcționare, în Revue de la Banque, Bruxelles, nr. 8/1988;

M. Clanet, Politica Franței în materie de luptă contra drogurilor, Revista Internațională de Criminologie, nr. 2/1994;

V. Dabu, S. Cătinean, Despre spălarea produsului infracțiunilor, Revista Dreptul, nr. 12/2002;

V. Dabu, S. Cătinean, Noua lege pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, (Legea nr. 656/2002) și Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, Revista Dreptul, nr. 6/2003;

V. Dabu, A.M. Gușanu, Reflecții asupra legii pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, Revista Dreptul, nr. 4/2001;

V. Dabu, Spălarea banilor în noul Cod penal și legislația penală actuală, Revista Dreptul, nr. 4/2005;

Gh. Dobrican, Obligația păstrării secretului profesional de către avocați, executori judecătorești, notari publici în raport cu prevederile Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, Revista Dreptul, nr. 5/2005;

J. L. Evans, The proceeds of crime: problems of investigation and prosecution, pe site-ul: http://members.tripod.com/orgcrime/genmlproc.htm;

L. M. Joseph, Money laundering enforcement: following the money, Economic Perspective, vol. 6, nr. 2, mai 2001;

A. Jurma, Răspunderea penală a persoanei juridice, Revista de drept penal, nr. 1/2003;

I. Lascu, Spălarea banilor – actualitate, realitate socială și incriminare, Revista Dreptul, nr. 6/2003;

I. Lascu, I. Poiană, Incriminarea penală a unor fapte de spălarea banilor, Revista Dreptul, nr. 5/1999;

L. Lefterache, Dreptul penal al afacerilor, o provocare pentru sistemul de drept, Revista de drept penal, nr. 2/2002;

Gh. Nistoreanu, Partea specială a Codului penal român, din perspectivă europeană, Revista de drept penal, nr. 1/2004;

N. Piacente, Investigating and prosecuting money laundering – the major legal challenge, prezentare la workshop-ul ’’Typologies of money laundering and financing of terrorism, Siracusa 2008;

I. Pitulescu, Considerații referitoare la infracțiunea de spălare a banilor, Revista Dreptul, nr. 8/2002;

Q. Reed, A. Fontana, Corruption and illicit financial flows – The limits an possibilities of current approaches, în U4 ISSUE, january 2011, no. 2;

S. Rietbroek, Emerging money laundering methods: Digital precious metal, publicată pe site-ul: www.nomoneylaundering.com/downlauds/documents/MLmethods.pdf;

O. A. Schmidt-Hăineală, Recentele modificări legislative în domeniul prevenirii și sancționării spălării banilor și prevenirii și combaterii actelor de terorism în contextul strategiei de securitate europene și internaționale, în Dreptul nr. 1/2009;

T. Toader, Partea specială a Codului penal, dintr-o perspectivă europeană, Revista de drept penal, nr. 1/2004;

Ph. William, ‘’Money laundering’’ în IASOC Magazine, vol. 10, no. 4/1997;

K. Woda, Money laundering technique with electronic payment systems, în Information & Security, An International Journal, vol. 18, 2006.

III. Legislație

Codul civil al României;

Codul penal al României;

Codul de procedură penală al României;

Convenția Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii și finanțarea terorismului, semnată la Varșovia, în data de 16 mai 2005, și intrată în vigoare la data de 4 decembrie 2005;

H.G. nr. 1599/2008 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 841 din 15 decembrie 2008;

H.G. nr. 793/2005 privind aprobarea Strategiei naționale de luptă antifraudă pentru protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene în România, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 743 din 16 august 2005;

H.G. nr. 707 din 7 iunie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 520 din 15 iunie 2006;

Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 190 din 18 martie 2014;

Legea nr. 118/1992 pentru aderarea României la Convenția asupra substanțelor psihotrope din 1971 și la Convenția contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope din 1988, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 341 din 30 decembrie 1992;

Legea nr. 21/1999 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 18 din 21 ianuarie 1999, în prezent abrogată prin dispozițiile Legii nr. 656/2002;

Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție;

Legea nr. 143/2000 pentru combaterea traficului și consumului illicit de droguri, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 163 din 6 martie 2014;

Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 702 din 12 octombrie 2012;

Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 288 din 18 aprilie 2014;

Legea nr. 623/2002 pentru ratificarea Convenției internaționale privind reprimarea finanțării terorismului, adoptată la New York la 9.12.1999, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 852 din 26 noiembrie 2002;

Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 50 din 29 ianuarie 2003;

Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 377 din 31 mai 2011;

O.U.G. nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase în România, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 77 din 29 ianuarie 2004;

O.U.G. nr. 159/2001 pentru prevenirea și combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanțării de acte de terorism, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 802 din 14 decembrie 2001;

O.U.G. nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a unor sancțiuni internaționale, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 825 din 8 decembrie 2008;

Raportul Anual al Comitetului Selectiv de Experți în Evaluarea Măsurilor Împotriva Spălării de Bani al Consiliuli Europei, Bruxelles, 1999;

Recomandarea nr. R(80) 10 a Comitetului miniștrilor statelor membre a Consiliului Europei cu privire la măsurile împotriva transferului și ascunderii capitalurilor de origine criminală, adoptată de Comitetul miniștrilor la 27 iunie 1980;

Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 3/1997 pentru efectuarea operațiunilor valutare, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 395 din 31 decembrie 1997;

Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 9 din 3 iulie 2008 privind cunoașterea clientelei în scopul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 527 din 14 iulie 2008.

IV. Surse internet

www.anagov.ro/upl/ro/precursori/pdf/600conventia-din-1988.pdf.;

www.apgml.org;

www.assembleenat.fr/rap-info/i2311.asp;

www.assemblee-nat.fr/rap-info/i2311-2.asp;

www.assemblee-nat.fr/rap-info/i2311-3.asp;

www.assemblee-nat.fr/rapinfo/i2311-4.asp;

www.assemblee-nat.fr/rap-info/i2311-5.asp;

www.bis.org/review/r070727c.pdf?noframes=1;

www.coe.int/t/dgh/cooperation/economiccrime/specialFiles/CARPO-ManualFinInv_eng.pdf;

www.ctif-cfi.be;

www.dwworld.de/dw/article/0,2144,3139240,00.html;

http:/eleves.ens.fr/pollens/seminare/seances/paradis/paradisfisc.html;

htpp://en.allexperts.com/e/m/mo/money_laundering.htm;

www.firmeanonime.ro;

www.globalfinance.org/publications/finance reports/fmit/blanchiment_argent_sale.ppt;

www.hg.org/article.asp?id=5142;

www.iaisweb.org;

www.illegallogging.info/documents.php#87;

www.imf.org/external/np/leg/sem/2002/cdmfl/eng/thouny.pdf;

www.interpol.int/Public/FinancialCrime/MoneyLaundering/hawalla/default.asp;

www.iss.co.za;

www.legal.coe.int;

www.pk-offshore.ro;

www.mondaq.com/article.asp?articleid=60086;

www.sova.ro;

http://ssrn.com/abstract=1136149;

http://ssrn.com/abstract=970184;

www.tax-news.com.