Societatea Comerciala pe Actiuni

Capitolul 1 – Noțiuni introductive cu privire la societățile comerciale

Conceptul de societate comercială în domeniul dreptului, are ca obiect asocierea unor persoane fizice sau juridice, care pun în comun anumite valori patrimoniale în vederea desfașurării unei activități economice și a împarțirii beneficiilor ce rezultă din această activitate.

Noțiunea de comerț, este folosită în mai multe sensuri: etimologic, economic și juridic.

În sensul etimologic, expresia de comerț provine din cuvântul de origine latină commercium, care reprezintă o juxtapunere a cuvintelor cum (cu) și merx (marfă), însemnând operațiuni cu mărfuri.

În sensul economic, prin noțiunea de comerț se înțelege activitatea care constă în schimbul și circulația mărfurilor de la producător la consumător. În limbajul obișnuit are același înțeles deoarece de aici provin și sintagmele de comerț en gros, comerț en detail, comerț cu amănuntul, comerț cu ridicata etc.

În sensul juridic, noțiunea de comerț are înșeles mult mai larg și cuprinde totalitatea operațiunilor de producere a mărfurilor, de interpunere în schimb și circulație a bunurilor, executarea de lucrări și prestarea de servici.

Fundamentul actelor și faptelor specifice activității comerciale îl constituie prevederile art. 8 alin.(2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Conform acestor prevederi ,,în toate actele normative în vigoare, expresiile acte de comerț respectiv fapte de comerț sunt înlocuite cu expresia activități de prducție, comerț sau prestări servcii”.

Considerații generale privind societățile comerciale

Societatea comercială, ca și toate celelalte instituții ale dreptului, își datorează apariția unor cauze economice și sociale.

În urma procesului de dezvoltare a societăților omenești, nevoile economice și sociale s-au dezvoltat și ele, oamenii și-au dat seama că energiile individuale nu erau îndeajuns pentru satisfacerea acestor nevoi. Astfel, s-a născut ideea cooperării între mai mulți întreprinzători care să realizeze împreună astfel de activități.

Potrivit acestei idei, la început au apărut colectivități restrănse , formate doar din câteva persoane, care își puneau în comun bunurile, în vederea realizării unei afaceri. Prin perfecționarea tehnicii juridice, au apărut colectivități mult mai mari, cu sute chiar mii de persoane, care nu se cunosteau toți între ele și prin capitalorile lor, contribuiau la realizarea unor afaceri mari în toate domeniile de activitate.

Concepută ca un organism autonom căruia legea i-a conferit personalitate juridică, societatea comercială a apărut ca urmare a unor cauze economice și sociale, pe măsură ce acțiunile individuale nu au mai corespuns necesității de a îndeplini activități economice de amploare.

Societățile comerciale au fost și sunt în prezent cel mai adecvat instrument juridic de gestionare a energiilor umane și financiare pentru realizarea unor scopuri sociale, ca și pentru satifacerea unor interese personale ale întreprinzătorilor.

În legislația românească, prima reglementare amplă a societăților comerciale și distinctă de cea a societăților civile prevăzută de Codul civil a fost realizată de Codul comercial din 1887. Inspirat de reglementările cuprinse în Codul comercial italian din 1882 Codul comercial din 1887 instituia ca forme de societăți comerciale societatea în nume colectiv, societatea în comandită și societatea anonimă.

Regimul juridic al societăților comerciale a fost reglementat în Codul comercial, Cartea I, în Titlul VIII, art. 77-269, intitulat Despre societăți și despre asociațiuni comerciale. Deoarece regelentarea societății comerciale potrivit acestui cod era depășită, ea a fost înlocuită cu o nouă regelmentare, care este cuprinsă în Legea 31/1990 privind societățile comerciale.

Așadar, prin Legea nr. 76/2012, titlul legii a fost modificat, titlul inițial Legea 31/1990 privind societățile comerciale a devenit Legea societăților. Potivit dispozițiilor legale, sintagma societate comercială se înlocuiește cu termenul de societate.

Art. 1491 din Codul Civil dispune: "Societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun cu scopul de a împărții foloasele ce ar putea deriva" ¹. Societatea comercială mai poate fi definită și ca o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate și beneficiind de personalitate juridică. Societatea comercială dobândește personalitate juridică prin îndeplinirea unor formalități cerute de lege care constau în încheierea contractului de societate sau contractul de societate și statutul societații.

Legea nr.31/1990 reglementează următoarele forme juridice de societate comercială:

societatea în nume colectiv;

societatea în comandită simplă;

societatea pe acțiuni;

societatea în comandită pe acțiuni;

societatea cu raspundere limitată.

În accepțiunea Legii nr.31/1990 modificată, acestea sunt formele juridice obligatorii în care o societate comercială trebuie să se organizeze pentru a putea dobândii personalitate juridică și a funcționa în condițiile legii societășilor comerciale.

Principalele caracteristici ale celor cinci forme de societate comercială sunt următoarele:

societatea în nume colectiv este o societate de persoane, cu caracter intuitu personae, în care asociații răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile sociale;

societatea în comandită simplă este tot o societate de persoane cu caracter intuitu personae, în care asociații comanditați răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile societății, iar asociații comaditari răspund numai în limita aportului lor la capitalul social;

societatea pe acțiuni este societatea tipică de capitaluri, în care asociații (denumiți acționari) răspund pentru obligațiile societății numai în limita aporturilor lor la capitalul social. În aceste societăți au importanță doar aportul la capitalul social și beneficiile ce rezultă din activitatea societății, iar capitalul social al socității este împărțit în fracțiuni de valori nominale egale, denumite acțiuni;

societatea în comandită pe acțiuni este supusă acelorași reguli ca și societatea în comandită simplă.

societatea cu răspundere limitată este o societate cu caracter mixt, împrumutând trăsături ale societăților de persoane, respectiv caracterul intuitu personae, dar și răspunderea limitată pâna la concurența aportului la capitalul social, specifică societăților de capitaluri.

În funcție de forma societății comerciale, legea reglementează și cauzele speciale de dizolvare. Caracteristicile fiecărei forme de societate comercială au implicații asupra modului în care se realizează dizolvarea și lichidarea societăților comerciale, fapt ce determină necesitatea analizării distincte a fiecărei forme de societate, precum și evocarea cazurilor de dizolvare specifice.

În literatura de specialitate, sunt folosite mai multe criterii de clasificare a societăților, dintre care amintim următoarele:

natura societății, care are drept criteriu prevalența elementului personal ori a celui material al societății. Acest criteriu împarte societățile in:

– societăți de persoane care au un număr mic de asociați, au la bază calitățile personale ale asociaților și încrederea reciprocă a acestora. Sunt societăți de persoane: societatea în nume colectiv și societatea în comandită simplă.

– societăți de capitaluri care au un număr mare de persoane, impus în principal de nevoile capitalului social, fără să prezinte interes calitățile personale ale asociaților. Elementul esențial al acestor societăți îl prezintă cota de capital deținută de asociat (intuitu pecuniae). Sunt societăți de capitaluri: societatea pe acțiuni și societatea în comandită pe acțiuni.

întinderea răspunderii asociaților, care diferă în raport de forma juridică a societății;

împărțirea capitalului social, care împarte societățile în societăți cu părți de interes, din care fac parte: societatea în nume colectiv și societatea în comandită simplă, societățile pe acțiuni și comandită pe acțiuni. Fracțiunile capitalului social al societății cu răspundere limitată se numesc părți sociale. Principalul criteriu al acestei clasificări îl constituie modul de transmitere a fracțiunilor capitalului social. Părțile de interes nu sunt transmisibile iar părțile sociale se pot transmite în mod excepțional și în condițiile prevăzute de lege, acțiunile sunt cârmuite de principiul liberei circulației a acestora.

posibilitatea emiterii unor titluri de valoare și singurele societăți care pot emite titluri de valoare sunt societățile pe acțiuni și în comandită pe acțiuni.

Constituirea societăților comerciale

Indiferent de forma juridică, o societate ia naștere prin încheierea actelor constitutive de către asociați.

La baza constituirii oricărei societăți privind activitatea comercială se află la voința asociaților, manifestată în condițiile legii. Asociații se înțeleg să pună în comun anumite bunuri, să desfășoare o activitate comercială și să împartă profitul.

Formalitățile prin care o societate dobăndește personalitate juridică se întemeiază pe baza actului constitutiv sau după caz, actele constitutive care dă naștere unor raporturi juridice între asociați.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 31/1990, societatea în nume colectiv sau în comandită simplă se constituie prin contractul de societate, iar societatea pe acțiuni, în comandită pe acțiuni sau cu răspundere limitată se constituie prin contractul de societate și statut.

Contractul de societate și statut prin care societatea pe acțiuni, în comandită pe acțiuni sau cu răspundere limitată ia naștere se încheie sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv.

1.2.1 Contractul de societate

Contractul de societate este fundamentul pe baza căruia se constituie orice societate privind activitatea comercială, indiferent de forma ei juridică.

Contractul de societate trebuie să îndeplinească cerințele legii pentru a fi valabil încheiat. Acesta trebuie să cuprindă elementele specifice care îl particularizează față de celelalte contracte. Elementele specifice sunt aporturile asociaților, affectio societatis și împărțirea profitului. De asemenea, ca orice contract, trebuie să îndeplinească condițiile de fond și cele de formă prevăzute pentru valabilitatea oricărei convenții.

Potrivit art. 1179 Cod civil, condițiile esențiale pentru validitatea unui contract sunt:

a) consimțământul părților;

b) capacitatea de a contracta;

c) obiect determinat și licit

d) cauza licită și morală.

a) Consimțământul reprezintă manifestarea voinței conștiente și libere a două sau mai multe persoane, făcută cu intenția de a produce efecte juridice.

Pentru a fi valabil, consimțământul dat la încheierea actului constitutiv trebuie să nu fie alterat de vicii de consimțământ. Intră în această categorie: eroarea, dolul sau violența a căror prezență atrage după sine nulitatea contractului. Exprimarea în scris a consimțământului tuturor asociațiilor duce la încheierea actului constitutiv . Conform art. 1204, Cod civil, consimțământul părților trebuie să fie serios, liber și exprimat în cunoștință de cauză.

b) Referitor la capacitatea părților potrivit art. 6 din Legea 31/1990, nu pot fi fondatori persoanele care potrivit legii sunt incapabile sau au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, dare și luare de mita, mărturie mincinoasă. Deci pentru încheierea actului constitutiv persoana fizică trebuie să aibă capacitate de a contracta. Dat fiind faptul că fiecare asociat trebuie să aducă ceva în comun, adică să contribuie la formarea capitalului social făcând acte de dispoziție, și având în vedere prevederile Legii 31/1990 considerăm că aceștia trebuie să aibă capacitate de exercițiu deplină adică să aibă aptitudinea de a-și exercita drepturi și de a-și asuma obligații.

Așadar, pentru încheierea contractului de societate, persoana fizică trebuie să aibă capacitatea cerută de lege și anume capacitate deplină de exercițiu (art. 38 C. civ.), pentru încheierea actelor juridice, în condițiile Codului civil

c) În sensul limbajului curent al societăților comerciale, noțiunea de obiect al actului constitutiv desemnează activitatea societății, sau astfel spus, faptele de comerț pe care le va săvârși societatea comercială4. Asociații sunt liberi să stabilească activitățile pe care urmează să le desfășoare în vederea obținerii de profit, făcând acte de dispoziție și având în vedere Legea 31/1990. Aceste tipuri de activități sunt prevăzute în codul CAEN. Obiectul actului constitutiv trebuie să fie determinat sau determinabil, licit și moral. Potrivit dispozițiilor art. 1513 din Codul Civil se consideră ilicit contractul în cuprinsul căruia este inserată clauza leonină respectiv contractul în care un asociat fie își atribuie totalitatea câștigurilor, fie nu-și asumă obligația de a participa la pierderi. Tot referitor la obiectul contractului de societate am putea face câteva precizări: imediat după apariția Legii 31/1990, la înființarea societăților comerciale asociații consimțeau să prevadă în actul constitutiv un obiect de activitate cât mai stufos, în sensul de a acoperi în bună parte paleta de activități comerciale prevăzute în codul CAEN ca posibile inițiativei private, fără a fi obligatoriu a se preciza domeniul real de activități desfășurate de societate. Chiar dacă, societatea comercială astfel înființată nu avea posibilitatea să presteze, și nu era de altfel constituită pentru activități atât de variate, considerăm că pe această cale se urmărea practic evitarea completării obiectului de activitate în contextul în care asociații ar fi hotărât o extindere sau chiar o schimbare a activității desfășurate.

Ordonanța Guvernului 32/1997, privind modificarea și completarea Legii 31/1990 privind societățile comerciale, completează acest neajuns în sensul că obligă asociații să precizeze domeniul și activitatea principală desfășurate de societate. Considerăm această completare binevenită deoarece, în cazul în care mai mulți participanți la comerțul intern și internațional ar fi intenționat să se asocieze în vederea desfășurării unei activități mai ample și mai benefice, Camerele de Comerț și Industrie Teritoriale ar fi fost în imposibilitatea de a furniza informații trainice vis-a-vis de activitatea propriu-zisă pe care o desfășoară diverse societăți comerciale.

În contextul apariției O U G 76/2001, problema abordată devine practic inexistentă, deoarece una dintre condițiile necesare formulării cererii pentru înregistrarea și autorizarea funcționării comercianților este tocmai stabilirea activității principale a acestora.

d) Cauza contractului este scopul concret în vederea căruia asociații consimt la încheierea actului constitutiv al societății comerciale. Ea exprimă atât interesul fiecărui asociat de a obține beneficii din activitatea desfășurată de societate, cât și intenția tuturor de a desfășura un anumit fel de activitate. Potrivit art. 968, cauza trebuie să fie licită și morală, adică să nu încalce ordinea publică și bunele moravuri. Nerespectarea acestor condiții de fond prevăzute de art. 948 Codul Civil atrage după sine nulitatea totală sau parțială a contractului de societate.

Cu privire la condițiile de formă ale actului constitutiv acestea trebuie avut în vedere dispozițiile O.U.G. 76/2001 ( înscris sub semnătură privată sau înscris autentic).

Conținutul actului constitutiv al societăților comerciale este prestabilit de dispozițiile Legii 31/1990 diferit în funcție de forma juridică a acestora. Astfel art. 7 din legea amintită, stabilește cuprinsul actului constitutiv al societății în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, iar art. 8 al aceleași legi stabilește conținutul actului constitutiv în cazul societății pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni.

Acest lucru nu înseamnă că libertatea contractuală a părților este aici ignorată, legea stabilind numai un set de clauze absolut necesare pentru validitatea actului constitutiv, pentru înmatricularea societății comerciale.

Majoritatea acestor clauze sunt comune tuturor tipurilor de societăți comerciale și se referă la identificarea asociaților viitoarei societăți, obiectul societății, durata acesteia, capitalul social, conducerea și gestiunea societății, drepturile și obligații asociaților, dizolvarea și lichidarea societății.

La acestea se adaugă unele clauze specifice ce vizează numai anumite tipuri de societăți și care le vom aborda pe larg în momentul analizării fiecărei forme juridice de societate comercială în parte. Abordăm aici clauzele necesare și comune actului constitutiv al oricărui tip de societate comercială :

Clauze de identificare a părților

Sunt cuprinse aici datele de identificare ale persoanelor fizice și /sau juridice care se asociază:

-nume prenume , locul și date nașterii, domiciliul, CNP și cetățenia pentru persoane fizice,

-denumire, sediu, CIF (cod de înregistrare fiscală) naționalitate și emblemă dacă este cazul pentru persoane juridice

Clauze privind datele de identificare ale societății care se înființează: denumire, sediu, formă juridică.

Denumirea societății comerciale are aceeași semnificație ca și numele și prenumele la persoana fizică. Deci denumirea sau firma apare ca fiind un element de individualizare a societății comerciale între ceilalți participanți la raporturile de comerț. La stabilirea acesteia asociații trebuie să aibă în vedere dispozițiile Legii 26/90 privind Registrul Comerțului. Astfel, cu titlu de exemplu, denumirea societății pe acțiuni este formată dintr-un cuvânt sau grup de cuvinte ales de asociați, care pot fi rodul imaginației acestora urmat obligatoriu de mențiunea societate pe acțiuni sau S.A.

Verificarea îndeplinirii acestor dispoziții imperative ale legii se face de către Oficiul Registrului Comerțului unde se păstrează o evidență riguroasă a tuturor denumirilor societăților comerciale, pentru evitarea confuziilor ce ar putea apărea între diverși comercianți. Oficiul Registrului Comerțului refuză înregistrarea a două sau mai multe firme cu denumiri identice sau asemănătoare.

În afară de firmă, legea enumeră între elementele de identificare a societăților comerciale și emblema. Potrivit art. 30 al 2 din Legea 26/1990 emblema este semnul care deosebește o societate comercială de altă societate care desfășoară același gen de activitate.

Sediul societăților comerciale este un atribut de identificare a acestora prin localizarea în spațiu, similar cu domiciliu în cazul persoanelor fizice. Determinarea sediului societății prezintă interes practic din mai multe puncte de vedere:

– în raport cu sediul se stabilește naționalitatea societății

– la sediul social se comunică toate actele procedurale cu societatea

– în funcție de sediul pârâtului/ debitorului se determină instanța competentă să soluționeze eventualele litigii.

– la sediul social societatea este obligată să-și păstreze principalele evidențe financiar contabile necesare în cazul controalelor fiscale privind activitatea societății.

În ceea ce privește stabilirea sediului social, legea nu prevede nici o normă juridică menită să îngrădească voința părților în acest sens. Având în vedere dispozițiile art. 96 din Codul Comercial, considerăm că sediul social al oricărei societăți este stabilit acolo unde se găsesc organele de conducere a societății, sau unde se desfășoară activitatea comercială a acesteia

Forma juridică a societății comerciale poate fi una din cele prevăzute în art. 2 al Legea 31/1990 și anume: societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societate în comandită pe acțiuni, societate pe acțiuni, societate cu răspundere limitată. În raport de forma judiciară aleasă de asociați se va stabili statul juridic al respectivei societăți, regimul legal ce îi va fi aplicat.

Naționalitatea este un alt atribut de identificare a societății comerciale, echivalentul cetățeniei în cazul persoanei fizice. Ea exprimă legătura creată între societatea comercială și statul pe teritoriul căreia ea funcționează, statul care a recunoscut-o ca persoană juridică și ale cărui legi îi sunt aplicabile atât în ce privește constituirea societății comerciale cât și în ce privește funcționarea, dezvoltarea sau lichidarea sa. Pentru stabilirea naționalității unei societăți comerciale, Legea 31/1990 prevede că, societățile juridice cu sediul în România sunt persoane juridice române.

Deci, orice societate comercială care și-a stabilit sediul în România are naționalitate română. Înțelegem prin societate comercială atât cele cu capital autohton cât și cele cu participare străină.

O altă clauză imperativ necesar a fi stipulat în actul constitutiv al unei societăți comerciale se referă la obiectul de activitate al acesteia.

În literatura de specialitate, în lipsa unei reglementări exprese a legii, obiectul de activitate a fost definit ca ansamblul operațiilor pe care societatea urmează să le îndeplinească în vederea realizării de beneficii de către asociații în cauză5.

Legea 31/90 prevede că societățile comerciale se înființează pentru desfășurarea unor acte de comerț așa cum apar ele reglementate în dispozițiile art. 3,5,6 Cod Comercial. După cum am arătat anterior, obiectul societății comerciale trebuie să fie determinat sau determinabil, posibil licit și moral . Deci cu respectarea acestor condiții asociații sunt liberi să aleagă domeniul activității sau activităților pe care intenționează să le desfășoare. Oficiile Registrelor Comerțului prin Biroul unic înființat în baza O.U.G. 76/2001 pot pune la dispoziția fondatorilor societăților comerciale un Nomenclator de clasificare a activităților din economia națională, ei având posibilitatea să aleagă între activități de producție, comerț, servicii, industrie. Există însă în această privință și anumite interdicții a căror rațiuni vizează interese de ordin național, ordinea publică. Nu pot face obiectul societăților comerciale activitățile care potrivit legii penale constituie infracțiuni, activitățile care constituie monopol de stat, fabricarea sau comercializarea drogurilor și narcoticelor în alt scop decât ca medicament. Anumite îngrădiri sunt prevăzute și de Legea 35/1991 privind regimul investițiilor străine. Dacă la articolul 4 această lege prevede că investițiile străine pot fi efectuate în toate sectoarele din domeniul industriei explorării și exploatării resurselor umane, agriculturii, infrastructurii și comunicațiilor, construcțiilor civile și industriale, cercetării științifice și dezvoltării tehnologice, comerțului, transporturilor; turismului, serviciilor bancare și de asigurare și altor servicii, din dispozițiile aceluiași articol rezultă că nu este permis ca obiectul de activitate al societății comerciale să încalce normele de protecție a mediului înconjurător, să aducă atingere intereselor de securitate și apărare națională a României, să încalce ordinea publică, bunele moravuri sau să fie dăunătoare societății .

Individualizarea faptelor de comerț în contractul de societate se va face prin menționarea codului, în dreptul acestei menționări urmând a se scrie specia de comerț.

Clauze privind capitalul social.

Potrivit Legii 31/1990, în actul constitutiv al oricărei societăți trebuie să se prevadă sub sancțiunea nulității, capitalul social subscris și capitalul social vărsat de fiecare asociat, cu respectarea condițiilor impuse de lege. Fără a detaila la acest capitol urmând să abordăm note de specificitate pentru fiecare formă juridică de societate în parte, amintim numai cu titlu de exemplu că, în cazul societății pe acțiuni sau în comandita pe acțiuni la constituire capitalul social vărsat de fiecare acționar, nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris, restul de 70% să fie vărsat în termen de 12 luni de la înmatriculare pentru acțiunile emise pentru aport în numerar. Pe de altă parte valoarea minimă a capitalului social este de 200 lei în cazul S.R.L. și echivalentul in lei a 25.000 Euro dar nu mai puțin de 90.000 lei în cazul S.A.

Trebuie menționat apoi aportul fiecărui asociat în numerar sau în alte bunuri, actele care probează dreptul de proprietate asupra aporturilor în natură la capitalul social, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate dacă cel îndreptățit îl deține, în cazul imobilelor, dovada evaluării.

Noțiunea de “ aport” este susceptibilă de mai multe accepțiuni. O primă accepțiune consideră aportul ca fiind obligația pe care și-o asumă asociații de a contribui la formarea capitalului social. Într-o altă accepțiune aportul desemnează obligația juridică de a pune efectiv anumite sume de bani sau bunuri la dispoziția societății. În mod curent prin aport se înțelege valoarea patrimonială cu care fiecare asociat este de acord să contribuie la înființarea societății sau, prin subscripții ulterioare la alcătuirea sau majorarea capitalului social în condițiile și la termenele stabilite6.

În sfârșit actul constitutiv al societății comerciale trebuie să prevadă și modul de divizare a capitalului social, numărul și valoarea nominală a acțiunilor sau părților sociale după caz, repartizarea acestora între asociați sau acționari. Astfel în cazul S.A. se va prevedea în câte acțiuni se împarte capitalul subscris, natura acestor acțiuni, respectiv dacă sunt nominative sau la purtător, ce valoare nominală are fiecare dintre ele. Această valoare nu va putea fi mai mică de 0,1 lei. În cazul S.R.L. se va preciza în câte părți sociale este împărțit capitalul social, valoarea nominală a fiecărei părți sociale cu mențiunea că acestea din urmă nu pot fi mai mici de 10 lei.

Deci, regula este că fiecare asociat sau acționar trebuie să vină cu aportul lui, dar cota de participare în funcție de care se stabilește de altfel și participarea acestora la beneficii și pierderi nu trebuie să fie egală. Cu referire la aporturile în natură precizăm că, acestea pot consta în orice bun ce prezintă interes și valoare pentru activitatea ce urmează a fi desfășurată de societatea comercială: un brevet de invenție, un procedeu tehnologic, un teren etc..

Clauze privind modul de administrare și gestiunea societății.

Asociații trebuie să stabilească persoanele dintre ei, ori din afara societății care vor administra societatea, care sunt puterile conferite acestora de a reprezenta și de a angaja juridic în raport cu terții societatea, dacă puterile conferite vor fi exercitate împreună sau separat. Pe lângă administratori, în cazul societății pe acțiuni și în comandită pe acțiuni este obligatoriu a se face mențiuni privind numele, prenumele, locul nașterii, domiciliu si cetățenia respectiv denumirea, sediul și naționalitatea cenzorilor sau auditorilor, adică ale organelor de control a gestiunii societății, după cum aceștia sunt persoane fizice sau persoane juridice.

Pe lângă administratori și cenzori/auditori, când este cazul, legea prevede că organul de deliberare și decizie al societății comerciale este adunarea generală a asociațiilor sau acționarilor, după caz.

Dacă statutul administratorilor este același indiferent de forma juridică a societății comerciale, organizarea și funcționarea adunării generale și a organului de control al gestiunii, prezintă anumite particularități legate de forma juridică a societății. În aceste condiții administratorul sau administratorii ca organ executiv au menirea de a aduce la îndeplinire cu respectarea legislației, hotărârile ce exprimă voința comună a asociaților, hotărâri luate în adunarea generală.

Clauze privind participarea asociațiilor ca beneficii și pierderi

Atunci când am definit societatea comercială am arătat că ea este un contract prin care părțile, numite în mod generic asociați, convin să aducă ceva în comun în vederea desfășurării unei activități comerciale aducătoare de profit, pe care să-l împartă apoi între ei. Deci, se observă că, pe lângă obligațiile pe care și le asumă asociații la constituirea societăților comerciale cum ar fi aportul de capital, acestora le revin și anumite drepturi. Ori, dreptul de a participa la împărțirea beneficiilor rezultate în urma asocierii este un drept intangibil pentru fiecare asociat, iar obligația de a participa la suportarea pierderilor este de asemenea o obligație a tuturor asociaților. Atunci când am analizat condițiile de validitate ale actului constitutiv am abordat clauza leonină precizând că este interzisă inserarea ei în acest contract. Art. 1531 Cod Civil dispune în acest sens că “ este nul contractul prin care un asociat își stipulează totalitatea câștigurilor. Asemenea nulă este convenția în care s-a stipulat că unul sau mai mulți asociați să fie scutiți de a participa la pierderi”.

Dat fiind faptul că Legea 31/1990 prevede la art 7 și 8 că este necesar să se prevadă în actul constitutiv “modul de distribuire a beneficiilor și de suportare a pierderilor”, considerăm că asociații sunt liberi să stabilească participarea fiecăruia la împărțirea beneficiilor și la suportarea pierderilor. De regulă aceasta se face în armonie cu participarea fiecăruia la capitalul social.

Clauze privind sediile secundare ale societății

Literatura de specialitate consideră sedii secundare ale societății comerciale, sediile la care își desfășoară activitatea organe de conducere cu atribuții limitate, sau cu competențe restrânse de a decide în ceea ce privește societatea în ansamblul ei. Potrivit legii sediile secundare sunt unități fără personalitate juridică numite sucursale, agenții sau reprezentanțe.

Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică a societăților comerciale, care se pot înființa în aceeași localitate, județ, sau țară cu societatea fondatoare. Ele apar ca o extindere a activității economice a societății mamă. Neavând personalitate juridică, ele nu au nici independență din punct de vedere juridic față de societatea care le-a creat, bucurându-se de o oarecare autonomie.

Reprezentanța sau agenția societății comerciale este o entitate juridico-economică ce îndeplinește o funcție specializată, aceea de intermediar între societatea comercială care a constituit-o și partenerii ei contractuali7 (M. Costin, Dreptul Comerțului Internațional, Lumina Lex, București 1994 pag.80). având o funcție de intermediere. Reprezentanța exercită atribuții de comisionar sau mandatar. În calitate de comisionar, aceasta acționează în raporturile cu terții în nume propriu dar, în interesul și pe seama societății comitente iar în calitate de mandatar încheie acte juridice cu terții în numele și pe seama societății pe care o reprezintă.

Dacă sediile secundare se înființează odată cu societatea comercială, acestea vor fi prevăzute în actul constitutiv. Dacă societatea intenționează să le înființeze ulterior, în contractul de societate vor fi prevăzute numai condițiile necesare pentru înființarea lor.

Clauze privind modul de dizolvare și de lichidare a societății

În contractul de societate, asociații trebuie să prevadă și clauze care vor duce la încetarea existenței societății comerciale înființate prin voința lor. Practica în materie arată că, de cele mai multe ori, asociații se rezumă la a reproduce întocmai textele legale în materie, sau la a face trimitere la ele. Aceasta nu înseamnă că, în unele situații, asociații nu pot completa aceste dispoziții cu cauze sau împrejurări care corespund finalităților avute în vedere la înființarea societății și care pot duce la încetarea existenței societății create de ei, cu condiția ca aceste cauze să nu contravină dispozițiilor imperative ale legii, ordinii publice și bunelor moravuri.

Cauzele care duc la dizolvarea societății comerciale urmează să le analizăm pe larg într-un capitol distinct.

Capitolul 2. Constituirea societății pe acțiuni

2.1. Noțiunea, caracterele și trăsăturile specifice ale societății pe acțiuni

Societatea pe acțiuni este forma cea mai complexă și mai evoluată a societății comerciale, în care contează mai mult aportul de capital decât calitățile personale ale asociaților. Din cauza estompării calităților personale ale asociaților, acest tip de societate purta anterior denumirea “societate anonimă”, care se menține și în prezent în legislațiile altor state.

Codul comercial român prevedea două categorii de societăți anonime: societatea pe acțiuni și societatea pe cote. La societatea pe acțiuni, capitalul este împărțit în fracțiuni de o egală valoare și reprezentată prin titluri de credit circulabile, numite acțiuni, cu caracter mobil; la societățile pe cote, capitalul este fracționat în părți de o valoare inegală și nereprezentat prin titluri circulabile. Și unele și altele sunt caracterizate prin răspunderea limitată a asociaților la aportul lor social. Ultima categorie de societăți nu a fost cunoscută în practică. În prezent, Legea nr. 31/1990 reglementează două forme de societăți pe acțiuni: societatea pe acțiuni și societatea în comandită pe acțiuni.

Societatea pe acțiuni funcționează ca un organism democratic în care minoritatea se supune hotărârilor majorității în adunările generale, administratorii și directorii gestionează societatea în baza unui mandat, iar cenzorii controlează legalitatea gestionării.

Acționarii au drepturi nu numai patrimoniale, între care cel mai important este dreptul la dividend, dar și nepatrimoniale, cum ar fi dreptul la vot și dreptul la informare. Fiind prin esență o societate de capitaluri, de esența ei este răspunderea asociaților în limita aporturilor lor pentru obligațiile sociale și negociabilitatea acțiunilor – titluri reprezentative ale cotelor de participare la formarea capitalului social.

Societatea pe acțiuni poate fi definită ca forma de societate constituită prin asocierea unui număr de persoane, numite acționari, pentru a dezvolta o activitate comercială în scopul împărțirii beneficiilor și ale căror aporturi la formarea capitalului social sunt reprezentate prin titluri negociable, numite acțiuni, răspunderea pentru obligațiile sociale fiind angajată în limita lor.

Din această definiție rezultă caracterele generale ale societății pe acțiuni:

– societatea se constituie dintr-un număr minim de asociați, denumiți acționari;

– capitalul social este divizat în acțiuni, care sunt titluri negociabile și transmisibile;

– răspunderea asociaților pentru obligațiile sociale este limitată la valoarea acțiunilor lor.

În legătură cu conținutul actului constitutiv societatea pe acțiuni se constituie prin contract de societate și statut, care pot fi însă întocmite sub forma unui înscris unic denumit act constitutiv (art. 5). Legea prevede forma autentică a contractului de societate în cazul constituirii prin subscripție publică, și conținutul acestuia, care cuprinde mai multe clauze obligatorii decât în cazul societăților de persoane. Actul constitutiv se semnează de asociații fondatori, dintre care nu pot face parte persoanele incapabile sau care au fost condamnate pentru anumite infracțiuni prevăzute de lege (art. 6 și art. 8). Contractul de societate poate stabili acordarea unor avantaje asociaților fondatori, pentru aportul pe care l-au avut la constituirea societății (art. 8 lit. m).

Firma societății se compune dintr-o denumire proprie, de natură a o deosebi de alte societăți cu aceeași formă de organizare juridică din județul respectiv. Denumirea poate fi diversificată, formată din combinații de litere și cifre, cuvinte provenite din mitologie, astrologie, geografie, istorie sau chiar din numele unor persoane consacrate. Orice act care emană de la societate trebuie să cuprindă denumirea, forma juridică de organizare, numărul de înmatriculare, capitalul social și capitalul efectiv vărsat, potrivit ultimului bilanț aprobat.

Capitalul social nu poate fi mai mic de 90 000 lei noi sau echivalentul a 25 000 Euro. Guvernul va putea modifica, cel mult o dată la doi ani, valoarea minimă a capitalului social, ținând seama de rata de schimb, astfel încât acest cuantum să reprezinte echivalentul în lei al sumei de 25.000 de Euro. În cazul unei subscrieri integrale și simultane a capitalului social de către toți semnatarii actului constitutiv, capitalul social vărsat la constituire nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris. Diferența de capital social subscris va fi vărsat: a) pentru acțiunile emise pentru un aport în numerar, în termen de 12 luni de la data înmatriculării societății; b) pentru acțiunile emise pentru un aport în natură, în termen de cel mult 2 ani de la data înmatriculării.

Aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea societății, iar cele în muncă nu sunt permise. Aporturile în natură se realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare și prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare. Mai este necesar să se prevadă valoarea fiecărui bun, modul de evaluare și numărul acțiunilor acordate pentru acestea. Aporturile în creanțe nu sunt posibile la societățile al căror capital se constituie prin subscripție publică (art. 16).

Acțiunile nu pot avea valoare nominală mai mică de 0,1 lei, iar în actul constitutiv se va preciza valoarea nominală concretă, numărul lor, dacă sunt nominative sau la purtător și drepturile conferite fiecărei categorii de acțiuni. Fiecare acțiune va cuprinde date referitoare la societate, capital, asociați și avantajele acordate fondatorilor (art. 8 lit. f și art. 93).

Administratorii vor fi nominalizați prin nume, locul și data nașterii, domiciliu și cetățenie, în cazul că sunt persoane fizice. În cazul asociaților care au calitatea de persoane juridice se va menționa denumirea, sediul și naționalitatea. Pentru ambele categorii de administratori se va stabili garanția pe care trebuie să o depună, puterile care le sunt conferite, dacă le vor exercita împreună sau separat și dacă unii vor avea drepturi speciale de reprezentare și de administrare (art. 8 lit. g).

Cenzorii pot fi persoane fizice sau juridice, fiind necesară nominalizarea lor prin date similare cu ale administratorilor (art. 8 lit. h).

Funcționarea societății va cuprinde clauze referitoare la luarea hotărârilor în adunarea generală a acționarilor, modul de lucru al administratorilor, numărul cenzorilor (art. 8 lit. i). Distribuirea beneficiilor și suportarea pierderilor se va concretiza prin clauze referitoare la mărimea acestora, împărțirea între acționari și eventualele avantaje acordate asociaților fondatori (art. 8 lit. k și m). Operațiunile încheiate de asociați în contul societății și cheltuielile efectuate cu acestea se vor materializa în clauze axate pe operațiunile concrete din faza constituirii societății (art. 8 lit. o).

Forța atractivă a societății pe acțiuni stă în răspunderea sa, limitată exclusiv la capitalul investit, de natură reală, cât și în posibilitatea asociaților de a ieși oricând din societate, vânzând acțiunile pe care le posedă, în această formă de societate, rolul esențial revenind capitalului.

Totodată atractivitatea și importanta societății pe acțiuni este dată de:

a) Societatea pe acțiuni are un rol foarte important în economia modernă, fiind concepută să atragă economiile modeste, micul capital, prin valoarea nominală minimă a acțiunilor, aceste societăți permițând concentrarea de capitaluri considerabile și dezvoltarea unor mari întreprinderi modeme;

b) Durata lor nedeterminată creează societății pe acțiuni posibilitatea să funcționeze și să se dezvolte până la atingerea scopului pentru care au fost constituite, indiferent de calitățile personale ale celor care posedă acțiunile;

c) Societatea pe acțiuni, prin puterea sa de a concentra capitalurile fragmentate, constituie unul dintre principalii factori de producție și, în același timp, de mobilizare a resurselor, în vederea realizării unor investiții de anvergură. În acest scop, societatea face, adesea, apel la subscripție publică, determinând persoane fizice și juridice, în special societăți bancare, să-și plaseze pentru fructificare, capitalul lor. Societatea pe acțiuni joacă, astfel, un rol de stimulent al circulației bunurilor și chiar în realizarea exportului de capital;

d) elementul subscripției determină o tendință de diferențiere între societățile mici sau mijlocii pe acțiuni și societățile mari, care fac apel la subscripția publică, ale căror titluri sunt răspândite în public.

2.2. Actul constitutiv al societății pe acțiuni

Societatea pe acțiuni se constituie, potrivit art. 5 din Legea nr. 31/1990, prin contract de societate și statut, care se semnează de toți către asociații, iar în cazul constituirii prin subscripție publică de către membrii fondatori.

Actul constitutiv este actul probator, care atestă că mai multe persoane au convenit la constituirea societății, identificându-se societatea prin: capital, obiect, sediu, denumire și specificându-se că societatea se va organiza potrivit statutului anexat. Prin urmare, actul constitutiv cuprinde în conținutul său atât contractul de societate cât și statutul societății. Ele pot fi încheiate și sub forma unui înscris unic (art. 5 alin. 3) semnat de către toți asociații, iar în cazul societăților pe acțiuni constituite prin subscripție publică semnat de către acționarii fondatori.

Contractul de societate, ca și statutul se încheie sub semnătură privată, forma autentică fiind obligatorie în cazul constituirii prin subscripție publică.

Contractul de societate trebuie să cuprindă mențiunile obligatorii minime, prevăzute de art. 8 din Legea nr. 31/1990, privind:

a) datele de identificare a fondatorilor; la societatea în comandita pe acțiuni vor fi menționați și asociații comanditați;

b) forma, denumirea și sediul social;

c) obiectul de activitate al societății, cu precizarea domeniului și a activității principale;

d) capitalul social subscris și cel vărsat și, în cazul în care societatea are un capital autorizat, cuantumul acestuia;

e) natura și valoarea bunurilor constituite ca aport în natură, numărul de acțiuni acordate pentru acestea și numele sau, după caz, denumirea persoanei care le-a adus ca aport;

f) numărul și valoarea nominală a acțiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative sau la purtător;

f^1) dacă sunt mai multe categorii de acțiuni, numărul, valoarea nominala și drepturile conferite fiecărei categorii de acțiuni;

f^2) orice restricție cu privire la transferul de acțiuni;

g) datele de identificare a primilor membri ai consiliului de administrație, respectiv a primilor membri ai consiliului de supraveghere;

g^1) puterile conferite administratorilor și, după caz, directorilor, și dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat;

h) datele de identificare a primilor cenzori sau a primului auditor financiar;

i) clauze privind conducerea, administrarea, funcționarea și controlul gestiunii societății de către organele statutare, numărul membrilor consiliului de administrație sau modul de stabilire a acestui număr;

i^1) puterile de reprezentare conferite administratorilor și, după caz, directorilor, respectiv membrilor directoratului, și dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat;

j) durata societății;

k) modul de distribuire a beneficiilor și de suportare a pierderilor;

l) sediile secundare – sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte asemenea unități fără personalitate juridică – atunci când se înființează o data cu societatea, sau condițiile pentru înființarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înființare;

m) orice avantaj special acordat, în momentul înființării societății sau până în momentul în care societatea este autorizată să își înceapă activitatea, oricărei persoane care a participat la constituirea societății ori la tranzacții conducând la acordarea autorizației în cauza, precum și identitatea beneficiarilor unor astfel de avantaje;

n) numărul acțiunilor comanditarilor în societatea în comandită pe acțiuni;

o) cuantumul total sau cel puțin estimativ al tuturor cheltuielilor pentru constituire;

p) modul de dizolvare și de lichidare a societății.

Statutul societății pe acțiuni cuprinde aceleași elemente ca și contractul de societate, dezvoltând unele elemente care privesc organizarea și funcționarea societății. Condiția întocmirii statutului este de ordine publică. Înafara elementelor obligatorii, statutul mai poate cuprinde derogări de la dreptul comun privind: retragerea din societate, excluderea acționarilor având cvorumul cerut pentru hotărârile adunării generale ordinare sau extraordinare.

Elementele înscrise în cele două acte constitutive trebuie să se completeze reciproc și să fie în concordanță. Societățile comerciale organizate în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, chiar privatizate sau care se vor privatiza, vor funcționa numai pe bază de statut.

2.3. Modalități de constituire a societății pe acțiuni

Constituirea societăților pe acțiuni este reglementată de Legea nr. 31/1990 sub două modalități:

a) constituirea obișnuită, prin aporturile asociaților numită și constituire simultană

sau fără apel la public;

b) constituirea succesivă prin subscripție publică.

Indiferent de modalitatea folosită pentru constituirea societății pe acțiuni, trebuie să fie întocmite contractul de societate și statutul și să se îndeplinească formalitățile prevăzute de lege cu parcurgerea unor operații succesive, întocmirea actelor constitutive, definirea și procedura modalităților de constituire a societății, autorizarea funcționării societății de către judecătorul delegat, publicitatea și înmatricularea la Registrul Comerțului, dobândirea personalității juridice.

A. Constituirea prin subscripție publică

Dacă asociații care inițiază constituirea societății pe acțiuni nu au resursele financiare necesare pentru a subscrie întregul capital al societății, ei pot apela lai subscripția publică, adică pot face o ofertă de subscriere, adresată oricărei persoane care dispune, de bani și dorește să investească prin cumpărarea de acțiuni.

Constituirea societății prin subscripție publică implică următoarele operațiuni:

a) lansarea prospectului de emisiune a acțiunilor ;

b) subscrierea acțiunilor;

c) validarea subscripției și aprobarea actelor constitutive ale societății de către adunarea generală a subscriitorilor.

În realizarea acestor operațiuni, un rol important îl au fondatorii societății. Fondatorii sunt semnatarii actului constitutiv, precum și persoanele care au un rol determinant în constituirea societății (art. 6).

Calitatea de fondator o poate avea orice persoană fizică sau juridică. Potrivit legii nu pot fi fondatori persoanele care sunt incapabile sau au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită și alte infracțiuni, pedepsite conform legii (art. 6 alin. 2). Fondatorii sunt totodată și primii acționari și trebuie să fie cel puțin doi.

Fondatorii sunt obligați să îndeplinească toate actele privind întemeierea, iar după înmatricularea societății sunt obligați să predea administratorilor documentele și corespondența privind constituirea societății.

Fondatorii răspund nelimitat și solidar pentru : neîndeplinirea formalităților legale prevăzute pentru constituirea societății și pentru obligațiile luate cu ocazia constituirii societății în nume propriu, dar pe seama acesteia, iar dacă societatea nu-și însușește aceste obligații răspune și pentru valabilitatea operațiilor încheiate în contul societății și luate de aceasta asupra sa.

Toate cheltuielile necesare constituirii sunt suportate de fondatori. La fel și consecințele actelor încheiate în legătură cu constituirea sunt asumate de fondatori. Dacă societatea nu și le însușește sau dacă societatea, din orice cauză, nu se poate constitui, fondatorii nu pot recupera nimic de la acceptanții care au subscris acțiuni (art. 29 alin. 1).

Adunarea constitutivă stabilește cota de participare din beneficul ce revine fondatorilor unei societăți constituite prin subscripție publică. Cota prevăzută nu poate depăși 6% din beneficiul net și nu poate fi acordata pentru o perioada mai mare de 5 ani de la data constituirii societății.

În caz de dizolvare anticipată a societății, deci înainte de împlinirea duratei stabilite prin contract și statut, dar mai ales înainte de împlinirea a cinci ani, fondatorii au dreptul să ceară daune de la societate, dacă dizolvarea s-a făcut în dauna drepturilor lor (art. 33).

a) Prospectul de emisiune

Oferta adresată de fondatori publicului pentru a subscrie acțiuni îmbracă forma prospectului de emisiune. Prospectul de emisiune va cuprinde datele prevăzute la art.8 din legea 31/1990 care reglementează conținutul actului constitutiv, cu excepția celor privind pe administratori și directori, respectiv pe membrii directoratului și ai consiliului de supraveghere, precum și pe cenzori sau, după caz, pe auditorul financiar, și în care se va stabili data închiderii subscripției. Clauza privind capitalul social, va prevedea că la constituire, fiecare acceptant trebuie să verse în numerar jumătate din valoarea acțiunilor subscrise la C.E.C. ori altă societate bancară, iar acțiunile ce reprezintă aporturi în natură vor trebui acoperite integral. Societatea se va constitui numai dacă întregul capital social a fost subscris și fiecare acceptant a vărsat în numerar jumătate din valoarea acțiunilor subscrise. Restul din capitalul social subscris va trebui vărsat în termen de 12 luni de la înmatriculare.

Prospectul de emisiune stabilește data închiderii subscripției. În scopul de a-i proteja pe subscriitori de eventualele abuzuri ale fondatorilor, participările la beneficiile societății, rezervate de fondatori în folosul lor, deși acceptate de subscriitori, nu au efect decât dacă au fost acceptate de adunarea constitutivă. Așa cum am menționat anterior Adunarea constitutivă va hotărî asupra cotei din profitul net ce revine fondatorilor unei societăți constituite prin subscripție publică, cotă nu poate depăși 6% din profitul net și nu poate fi acordată pe o perioadă mai mare de 5 ani de la data constituirii societății. Cuprinderea tuturor clauzelor și mențiunilor în prospectul de emisiune este obligatorie.

Prospectul de emisiune trebuie să îmbrace forma autentică și să fie semnat de fondatori. Înainte de publicare, prospectul de emisiune va fi depus la Oficiul Registrului comerțului din județul unde se va stabili sediul societății. Judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului, constatând îndeplinirea condițiilor de la art.18 alin. (1) și (2), va autoriza publicarea prospectului de emisiune. De asemenea, emiterea de acțiuni trebuie autorizată și de Agenția Națională pentru Titluri de Valoare autorizare ce se obține pe baza prospectului de emisiune.

b) Subscrierea acțiunilor

Subscrierea de acțiuni este un contract sinalagmatic prin care o persoană acceptă oferta fondatorilor de a face parte dintr-o societate pe acțiuni, aducând ca aport o sumă de bani, cel puțin egală cu nivelul nominal al unei acțiuni al cărei proprietar va deveni. Subscrierea se va face pe unul din exemplarele prospectului de emisiune vizate de judecătorul delegat.

Subscrierea va arăta: numele și prenumele sau denumirea, domiciliul ori sediul subscriitorului; numărul, în litere, al acțiunilor subscrise; data subscrierii și declarația expresă că subscriitorul cunoaște și acceptă prospectul de emisiune. Din acest moment, subscriitorul are calitatea de acceptant. Subscripția trebuie să fie fermă și irevocabilă, pură și simplă, efectivă și sinceră.

c) Validarea subscripției și aprobarea actelor constitutive ale societății de către adunarea constitutiva

Cel mai târziu în termen de 15 zile de la data închiderii subscrierii, fondatorii vor convoca adunarea constitutivă, printr-o înștiințare publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, și în două ziare cu largă răspândire, cu 15 zile înainte de data fixată pentru adunare. Înștiințarea va cuprinde locul și data adunării, care nu poate depăși două luni de la data închiderii subscrierii, și precizarea problemelor care vor face obiectul discuțiilor

Adunarea constitutivă are obligația de a verifica existența vărsămintelor, de a examina și valida raportul experților de evaluare a aporturilor, aproba participările la beneficii ale fondatorilor și operațiunile încheiate în contul societății, discută și aprobă actul constitutiv al societății, numește administratorii și cenzorii.

În termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, fondatorii, primii administratori sau, dacă este cazul, primii membri ai directoratului și ai consiliului de supraveghere ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea societății în registrul comerțului în a cărui raza teritorială își va avea sediul societatea (art. 36).

Cererea va fi însoțită de:

a) actul constitutiv al societății;

b) dovada efectuării vărsămintelor în condițiile actului constitutiv;

c) dovada sediului declarat și a disponibilității firmei;

d) în cazul aporturilor în natură subscrise și vărsate la constituire, actele privind proprietatea, iar în cazul în care printre ele figurează și imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate;

e) actele constatatoare ale operațiunilor încheiate în contul societății și aprobate de asociați;

f) declarația pe propria răspundere a fondatorilor, a primilor administratori și, după caz, a primilor directori, respectiv a primilor membri ai directoratului și ai consiliului de supraveghere și, dacă este cazul, a primilor cenzori, că îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege;

g) alte acte sau avize prevăzute de legi speciale în vederea constituirii.

Controlul legalității actelor sau faptelor care, potrivit legii, se înregistrează în registrul comerțului, se exercită de justiție printr-un judecător delegat așa cum am arătat în capitolul anterior. În cazul în care cerințele legale sunt îndeplinite, judecătorul delegat, prin încheiere, pronunțata în termen de 5 zile de la îndeplinirea acestor cerințe, va autoriza constituirea societății și va dispune înmatricularea ei în registrul comerțului, în condițiile prevăzute de legea privind acest registru. Societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării în Registrul Comerțului. Înmatricularea se efectuează în termen de 24 de ore de la data pronunțării încheierii judecătorului delegat prin care se autorizează înmatricularea societății comerciale.

În cazul în care constituirea societății pe acțiuni prin subscripție publică se realizează prin ofertă publică de valori mobiliare, nu se aplică dispozițiile din Legea nr. 31/1990 privitoare la formalitățile specifice constituirii societății pe acțiuni prin subscripție publică, ci se aplică dispozițiile Legii nr. 52/1994, privind valorile mobiliare și bursele de valori.

B. Constituirea simultană

Constituirea simultană a societății pe acțiuni presupune semnarea actului constitutiv de către toți acționarii care se încheie sub semnătura privată, forma autentică fiind obligatorie atunci când printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren.

Capitalul social trebuie să fie simultan și integral subscris. La constituire capitalul social vărsat nu poate fi mai mic de 30% din cel subscris. Vărsământul trebuie efectuat de fiecare acționar în parte, ca o concretizare a intenției sale de a contribui material sau volitiv la formarea societății. Cota de 30% vizează aportul în numerar a cărui fracționare este posibilă. Aportul în natură trebuie vărsat integral, nefiind de conceput o acoperire parțială a acestuia. Restul de 70% din aportul în numerar va fi vărsat la data și în modul convenit în contract, în termen de 12 luni de la data înmatriculării.

Nu mai are loc adunarea constitutivă ca și în cazul subscripției publice, iar evaluarea aporturilor în natură se face prin consensul fondatorilor sau prin expertiză, la cererea lor. Numirea primilor administratori se face prin contractul de societate și statut cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 6 și 73 din Legea nr. 31/1990

Formalitățile de autorizare de către judecătorul delegat, publicarea în Monitorul Oficial și înmatricularea în Registrul Comerțului sunt aceleași ca în cazul constituirii prin subscripție publică.

2.4. Acțiunile

Acțiunile sunt titluri de credit reprezentative ale unor fracțiuni obligatoriu egale din capitalul social, care conferă posesorului calitatea de acționar, cu toate drepturile și obligațiile. Noțiunea „acțiune” are mai multe sensuri, întrucât simbolizează o fracțiune a capitalului social, un titlu de credit sau raportul juridic dintre acționar și societate.

În funcție de modul de transmitere, acțiunile se clasifică în acțiuni nominative și acțiuni la purtător. Acțiunile din prima categorie se subclasifică în acțiuni ordinare și acțiuni preferențiale (art. 91 și art. 95).

Acțiunile nominative sunt cele ale căror titulari sunt identificați în cuprinsul acțiunii prin nume și domiciliu sau prin denumire și sediu. Aceleași elemente de identificare sunt înscrise în registrul de acțiuni al societății, astfel că transmiterea acțiunii unei alte persoane trebuie menționată și în registru (art. 98). Acțiunile la purtător nu conțin elemente de identificare, astfel încât se prezumă că titularul acesteia este cel ce o deține. Dreptul de proprietate asupra acestora se transmite prin simpla tradițiune (art. 99).

Acțiunile preferențiale conferă titularilor drepturi diferite de ale titularilor acțiunilor ordinare, și anume dreptul la dividende prioritare din beneficii, în proporția stabilită în actul constitutiv. Titularii acestora au toate drepturile specifice acționarilor, cu excepția dreptului de vot. Ele nu pot fi deținute de reprezentanții, administratorii și cenzorii societății. Acest tip de acțiuni dau dreptul la un dividend prelevat asupra beneficiului, înaintea oricărei alte prelevări (acestea nu pot depăși ¼ din capitalul social). Acțiunile preferențiale și acțiunile ordinare vor putea fi convertite dintr-o categorie în cealaltă prin hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor (art. 95).

Acțiunile emise de o societate pot fi materializate în înscrisuri pe suport de hârtie sau pot fi emise în formă dematerializată, prin înscriere în cont. Acțiunile din prima categorie pot fi emise și sub forma titlurilor cumulative, pentru mai multe acțiuni, care cuprind un multiplu al acestora. Dacă nu a emis acțiuni în formă materială, societatea poate elibera titularilor certificate de acționar, din care rezultă toate elementele referitoare la acțiuni (art. 97).

Acțiunea, ca înscris care încorporează anumite drepturi, trebuie să cuprindă elementele care privesc societatea emitentă, precum și drepturile conferite posesorului. Elementele de identificare vor consta în denumirea și durata societății; data actului constitutiv, numărul din registrul comerțului sub care este înmatriculata societatea, codul unic de înregistrare și numărul Monitorului Oficial al României, Partea a IV-a, în care s-a făcut publicarea; capitalul social, numărul acțiunilor și numărul lor de ordine, valoarea nominală a acțiunilor și vărsămintele efectuate; avantajele acordate fondatorilor (art. 93 al. 2).

Emiterea acțiunilor se poate realiza numai în condițiile prevăzute de lege, pentru a se preîntâmpina abuzurile și fraudele. O primă condiție se referă la momentul emiterii lor, care se poate situa numai după înmatricularea societății, pentru a nu fi posibilă apariția acțiunilor unor societăți care nu mai definitivează procedura constituirii. Altă condiție vizează valoarea minimă a unei acțiuni, care nu va putea fi mai mică de 0,10 lei, dar pot avea o valoare mai mare. Acțiunile emise ulterior nu pot avea înscrisă o altă sumă decât cea inițială sau decât valoarea nominală (art. 92 al. 1 și art. 93 al. 1). Ultima condiție vizează interdicția emiterii de noi acțiuni, până nu vor fi complet achitate cele din emisiunea precedentă, din rațiuni referitoare la ocrotirea creditului general (art.92 al. 3).

Drepturile acționarilor pot fi patrimoniale și nepatrimoniale. Astfel, în categoria drepturilor patrimoniale sunt incluse:

– dreptul de a participa la adunarea generală, pe care îl au toți acționarii, chiar dacă legea le interzice unora să voteze;

– dreptul de vot proporțional cu numărul acțiunilor deținute, dacă legea nu prevede altfel sau dacă nu s-a omis vărsarea capitalului până la termenul scadent;

– dreptul de informare, constând în posibilitatea consultării registrelor, bilanțului, a rapoartelor cenzorilor și administratorilor ;

– drepturile acționarilor minoritari de a cere administratorilor convocarea adunării generale, de a cere instanței desemnarea experților, dreptul de ataca în justiție hotărârile adunării generale;

În categoria drepturilor patrimoniale enumerăm:

– dreptul la dividende, plătibile proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel (art. 67 al. 2);

– dreptul asupra rezervelor;

– dreptul preferențial de subscripție;

– dreptul de a înstrăina acțiunile;

– dreptul asupra părții cuvenite din lichidarea societății, proporțional cu acțiunile deținute, în funcție de bilanțul final de lichidare a societății (art. 262).

Obligațiile acționarilor sunt stabilite de lege și prin actul constitutiv. Principala obligație legală constă în plata capitalului subscris. Acționarii care nu își îndeplinesc această obligație vor fi somați în acest sens, iar ulterior se va putea opta pentru urmărirea lor prin justiție sau anularea acțiunilor lor nominative. În locul celor anulate, vor fi emise noi acțiuni, care vor fi vândute (art. 100), de asemenea trebuia să respecte actul constitutiv și hotărârile adunărilor generale, precum și obligația acționarilor de a suporta pierderile sociale până la concurența aportului lor.

În concluzie, în epoca contemporană ca urmare a atractivității mari de care se bucură în rândul investitorilor, societățile comerciale pe acțiuni au cunoscut o mare dezvoltare. Pe fondul marilor cuceriri ale științei și tehnicii, industria și comerțul au cunoscut mari prefaceri, atingând niveluri de creștere nebănuite. În acest proces, societățile comerciale pe acțiuni, permanent adaptate la cerințele economice și sociale, au jucat un rol deosebit în asigurarea și fructificarea capitalurilor în beneficiul întreprinzătorilor și al societății. În România, la sfârșitul anului 2008, numărul de operatori economici înregistrați la Registrul Comerțului ca societăți pe acțiuni era de 33.370, situându-se pe locul al doilea din punctul de vedere al răspândirii, pe primul loc situându-se detașat, societățile cu răspundere limitată, în număr de 1.287.689.

Capitolul 3. Dizolvarea și lichidarea societății comerciale

Dizolvarea societății comerciale a fost definită de unii autori ca o fază de început a procesului de încetare a personalității juridice.În altă opinie s-a considerat că dizolvarea semnifică desființarea personalității juridice a societății comerciale, respectiv încetarea existenței acesteia.

Conform Legii nr.31/1990, hotărârea privind dizolvarea societății comerciale se ia fie de către adunarea asociaților, fie de către instanța judecătoreacă și doar în caz excepțional, dizolvarea societății se produce în temeiul legii.

Dizolvarea nu afectează personalitatea juridică a societății, deoarece operațiunile care se desfășoară în cadrul acestei etape au numai rolul de a declanșa procesul de încetare a existenței societății.

Cauzele de dizolvare ale societăților comerciale sunt de două feluri:

cauze generale,care sunt valabile pentru toate formele juridice de societăți comerciale

cauze specifice,care sunt valabile numai pentru anumite forme juridice de societăți comerciale.

Aceste cauze sunt fie stabilite prin lege (art. 227 alin. (1) lit. a-f) sau prin actul constitutiv (art. 227 alin. (1) lit.g).

Cauzele generale de dizolavare sunt urmatoarele:

trecerea timpului stabilit pentru durata societății;

imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății

realizarea obiectului de activitate al societății;

declararea nulității societății;

hotărârea adunării generale;

hotărârea tribunalului;

falimentul societății;

alte cauze de dizolvare prevăzute de lege;

alte cauze prevăzute de actul constitutiv

3.1. Clauze speciale de dizolvare a societății pe acțiuni

Cauzele speciale de dizolvare sunt aplicabile și societăților pe acțiuni, cărora le sunt incidente regulile generale de dizolvare și lichidare a societăților comerciale.În afară de cauzele comune analizabile,Legea nr.31/1990 consacră și anumite cauze de dizolvare specifice societății pe acțiuni.

Reducerea valorii activului net la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social – potrivit legii nr.31/1990, în urma unor pierderi stabilite prin situațiile financiare anuale aprobate conform legii, consiliul de administrație constată că activul net al societății determinat ca diferență între totalul activelor și totalul datoriilor acesteia, s-a diminuat la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris, consiliul de administrație va convoca de îndată adunarea generală extraordinară pentru a se decide dacă societatea trebuie să fie dizolvată.

Legea dă posibilitatea asociaților ca prin actul constitutiv să stabilească necesitatea convocării adunării extraordinare și la o pierdere mai mică de jumătate din valoarea capitalului social, situație în care ar putea interveni dizolvarea societății.

Așadar, Consiliul de administrație va prezenta adunării generale extraordinare un raport cu privire la situația patrimonială a societății care va fi însoțit de observații ale cenzorilor sau auditorilor interni. Raportul trebuie depus la sediul societății cu cel puțin o saptămână înainte de data adunării generale, pentru a putea fi consultat de orice acționar interesat. Consiliul de administrație, în cadrul adunării generale extraordinare, îi va informa pe acționari cu privire la orice fapte relevante survenite după redactarea raportului scris.

În cazul în care Adunarea Generală Extraordinară nu hotărăște dizolvarea societății, atunci aceasta este obligată ca, cel târziu până la încheierea exercițiului financiar ulterior celui în care au fost constatate pierderile și sub rezerva art.10, să procedeze la reducerea capitalului social cu un cuantum cel puțin egal cu al pierderilor care nu au putut fi acoperite din rezerve.

Dacă adunarea generală extraordinară nu s-a întrunit sau nu a deliberat nici în a doua convocare ,orice persoană interesată poate cere instanței dizolvarea societății.

În situația în care Adunarea Generală Extraordinară hotărăște dizolvarea societății în condițiile prevăzute de lege,dizolvarea societății are caracterul unei dizolvări voluntare, astfel încât îi sunt aplicabile regulile acestei forme de dizolvare.

Așa cum reiese din Legea nr.31/1990, care dă expresie principiului salvgardării societății atât prin instituirea termenului de 6 luni (timp în care se poate regulariza situația societății), cât și față de faptul că societatea nu va fi dizolvată dacă reconstituirea activului net până la nivelul unei valori cel puțin egale cu jumătate din capitalul social are loc până la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecâtorești de dizolvare.

Societatea pe acțiuni se dizolvă când capitalul social se reduce sub minimul legal (art. 10 alin. (2) din Legea nr. 31/1990). Reducerea valorii activului patrimoniului societății sub plafonul minim al capitalului social constituie caz de dizolvare a socității pe acțiuni. Actuala reglementare a Legii nr. 31/1990 prevede că în ceea ce privește capitalul social al societății pe acțiuni și al societății în comandită pe acțiuni că acesta nu poate fi mai mic de 90.000 lei.

Capitalul social al societății pe acțiuni nu poate fi redus sub minimul legal decât dacă valoarea sa este adusă la un nivel cel puțin egal cu minimul legal prin adoptarea unei hotărâri de majorare de capital social în același timp cu hotărârea de reducere a capitalului, făcând excepție cazu în care societatea este transformată într-o societate de altă formă.

În cazul în care dacă până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreși de dizolvare capitalul social este adus la valoarea minimă legală așa cum prevede legea, dizolvarea societății nu mai are loc conform art.10 alin. (2) din Legea nr.31/1990.

Societatea pe acțiuni se dizolvă când numărul acționarilor scade sub minimul legal(art.228 alin.(1) lit.b din Legea nr.31/1990.

În vechea reglementare a art. 10 alin.(2) din Legea nr.31/1990, numărul minim legal de acționari era de 5 persoane fizice sau juridice. Potrivit aceluiași articol alin.(3) din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale în formă modificată, numărul de acționari în societatea pe acțiuni nu poate fi mai mic de 2.

Reducerea numărului minim de acționari în societatea pe acțiuni,de la 5 la 2,s-a realizat în conformitate cu art.11 alin.(2) lit.f) din Prima Directivă a Consiliului nr.68/151/EEC și respectiv cu art.6 alin.(1) din a Doua Directivă a Consiliului 77/91/EEC.

Reducerea numărului de acționari sub valoarea minimă legală poate fi consecința retragerii unuia sau mai multor acționari sau a decesului unuia sau mai multor acționari care nu au moștenitori sau ai căror moștenitori nu acceptă continuarea societății.Reducerea capitalului social prin reducerea numărului de acțiuni sau prin dobândirea de către societate a propriilor acțiuni,urmată de anularea lor poate fi de asemenea o cauză a reducerii numărului de acționari.Anularea acțiunilor neachitate în termen de un an de la subscrierea lor pot avea ca rezultat reducerea numărului de acționari sub minimul legal.

Dacă în termen de 9 luni de la data constatării reducerii numărului de acționari sub minimul legal,acesta va fi completat,societatea nu se va dizolva,conform art.10 alin.(3) din Legea nr.31/1990.

În cazul scăderii numărului acționarilor sub minimul legal dizolvarea societății are caracterul unei dizolvări de drept,dacă în termen de 9 luni acesta nu este completat.Conform art.232 din Legea nr.31/1990 dizolvarea trebuie înregistrată la Registrul Comerțului și publicată în Monitorul Oficial.

Înscrierea și publicarea se vor face conform art.204 din Legea nr.31/1990,când dizolvarea va fi constatată în baza hotărârii adunării generale și în termen de 15 zile de la data la care hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă.

Dacă numărul acționarilor ajunge la unul singur,societatea pe acțiuni se poate transforma în societate cu răspundere limitată cu asociat unic,pentru evitarea dizolvării.

Modalități de dizolvare

Cu privire la căile dizolvării societății comerciale în literatura juridică s-a afirmat că acestea sunt:dizolvarea de drept,dizovarea voluntară și dizolvarea judiciară.Prin intermediul celor trei căi de dizolvare se poate realiza prima fază a încetării dizolvării societății comerciale.

1.Dizolvarea de drept

Dizolvarea de drept are loc la împlinirea unei anumite condiții și provoacă dizolvarea automată a societății.

Pe calea dizolvării de drept se realizează dizolvarea pentru expirarea duratei societății,astfel cum este reglementată de art.227 alin.(1) lit.a) din Legea nr.31/1990. Legea nr.314/2001 prevede că societățile comerciale care în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii nu își vor fi mojorat capitalul social la nivelul minim prevăzut de Legea nr.31/1990 în art.10 și 11, sunt de drept dizolvate și intră în lichidare la acea dată.

Sunt asimilate ipotezei în care societatea comercială se dizolvă de drept și alte cazuri de dizolvare-sancțiune,astfel cum sunt cele care intervin în situațiile reglementate de Legea nr.359/2004-legea simplificării formalităților.

Art.30 din Legea nr.359/2004 prevede că neefectuarea preschimbării certificatului de înmatriculare și a celui de înregistrare fiscală cu noul certificat de înregistrare conținând codul unic de înregistrare până la termenul prevăzut de art. 26 ale aceleiași legi (31 decembrie 2004) atrage dizolvarea de drept a persoanelor juridice prevăzute în art.2,respectiv a societăților comerciale,societăților și companiilor naționale,grupurile de interes economic,regiilor autonome și organizațiilor cooperatiste.

În cazul în care un act normativ,ulterior înregistrării unei persoane juridice în registrul comerțului,dispune încetarea de drept a activității sau lipsirea de drept de efecte a actului de autorizare,de înființare,de încuviințare sau de recunoaștere, orice persoană interesată va putea solicita instanței competente să constate modificarea de drept a actelor constitutive ale persoanei juridice în ceea ce privește obiectul de activitate,iar dacă acest obiect de activitate este unic,să constate dizolvarea de drept a persoanei juridice

2.Dizolvarea voluntară

Dizolvarea voluntară intervine ca o consecință a hotărârii luate de adunarea generală a asociaților.În categoria acestui tip de dizolvare intră cazul prevăzut la art.227 alin.(1) lit.d) (hotărârea adunării generale).

Premisa dizolvării societăților comerciale prin voința asociaților este reprezentată de respectarea condițiilor stabilite de lege pentru modificarea actului constitutiv,a cerințelor de cvorum și majoritate prevăzute de lege pentru adunarea generală extraordinară.Este obligatorie depunerea actului care constată hotărârea adunării generale prin care s-a decis dizolvarea societății la Oficiul Registrului Comerțului pentru a se efectua mențiunea,precum și publicarea sa în Monitorul Oficial.

Dacă dizolvarea societății se produce înainte de expirarea duratei acesteia,dizolvarea produce efecte față de terți numai după trecerea unui termen de 30 de zile de la publicarea actului în Monitorul Oficial.

Asociații au posibilitatea de a reveni asupra dizolvării societății,această decizie fiind luată în condițiile de cvrum și majoritate cerute de lege pentru adunarea extraordinară și este permisă atât timp cât nu se face nicio repartiție de activ între asociați.

Posibilitatea asociaților din societățile în nume colectiv,în comadită simplă și cu răspundere limitată de a hotărâ în condițiile cerute de lege pentru modificarea actului constitutiv,o dată cu dizolvarea și modul de lichidare a societății se poate concretiza în cazuri de dizolvare voluntare a societăților comerciale.

3.Dizolvarea judiciară

Dizolvarea judiciară se produce ca urmare a pronunțării unei hotărâri în acest sens de către tribunal.Orice asociat poate cere tribunalului,pentru motive temeinice,dizolvarea societății.

În cazul dizolvării judiciare sunt incluse și alte cauze speciale de dizolvare,cum sunt cele prevăzute la art.237 din Legea nr.31/1990.În funcție de cazurile de dizolvare,intervenția instanței de judecată apare distinct,existând mai multe tipuri de acțiuni:

a) acțiunea în declararea nulității societății comerciale este promovată de art.227 alin.(1) lit.c) din Legea nr.31/1990.

b) actiunea în constatarea dizolvării societății comerciale.

În situația prevăzută de art. 227 alin.(1) lit.a) din Legea nr.31/1990,o intervenție specifică a instanței se poate concretiza în soluții pronunțate asupra unor cereri de efctuare a consultării asociaților privind eventuala prelungire a duratei societății.

c) acțiunea în dizolvarea societății comerciale este specifică cazurilor de dizolvare judiciară,și anume cele prevăzute de art.227 alin.(1) lit.b), e), g) din Legea nr.31/1990.

d) acțiunea în anularea hotărârii adunării generale prin intermediul căreia se poate obține rezultatul,în cazul în care este atacată hotărârea adunării generale care a decis dizolvarea societății comerciale conform art.227 alin.(1) lit.d) din Legea nr.31/1990.

e) opoziția la hotărârea asociaților de dizolvare a societății comerciale este o altă acțiune referitoare la cazul de dizolvare prevăzut de art.227 alin.(1) lit.d) din Legea nr.31/1990.

f) acțiunea de faliment a societății comerciale este acțiunea în prestație,care are ca efect dizolvarea societății,în cazul falimentului societății prevăzut de art.227 alin.(1) lit.f) din Legea nr.31/1990.

Din enumerarea acțiunilor mai sus menționate,rezultă că anumite tipuri de acțiuni,cum sunt cererea de efectuare a consultării,acțiunea în constatarea dizolvării,acțiunea în dizolvare – sunt specifice dizolvării.

În ceea ce privește o altă categorie de acțiuni,acestea sunt mijloace procesuale prin care se atacă hotărârea asociaților fie pe calea acțiunii în anulare,fie pe calea opoziției,în cazul în care hotărârea adunării generale privește dizolvarea societății sau revenirea la decizia de dizolvare.

Efectele trecerii la dizolvare

În principiu,dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii de lichidare,așa cum dispune art.233 din Legea nr.31/1990.

Există situații în care dizolvarea are loc fară lichidare,așa cum se întâmplă în cazul fuziunii sau divizării totale a societății,precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

Fuziunea este operațiunea prin care:

una sau mai multe societăți sunt dizolvate fară a intra în lichidare și transferă totalitatea patrimoniului lor unei alte societăți,în schimbul repartizării de acțiuni la societățile beneficiare și,eventual,al unei plăți în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acțiunilor astfel repartizate;

mai multe societăți sunt dizolvate fără a intra în lichidare și transferă totalitatea patrimoniului lor unei societăți pe care o constituie,în schimbul repartizării de acțiuni la societățile beneficiare și,eventual,al unei plăți în numerar de maxim 10% din valoarea nominală a acțiunilor astfel repartizare către acționarii societății divizate.

Divizarea este operațiunea prin care:

o societate,după ce este dizolvată fără a intra în lichidare,transferă mai multor societăți totalitatea patrimoniului său,în schimbul repartizării de acțiuni la societățile beneficiare și,eventual,al unei plăți în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acțiunilor astfel repartizate către acționarii societății divizate;

o societate,după ce este dizolvată fără a intra în lichidare,transferă toate activele și pasivele sale mai multor societăți nou constituite,în schimbul repartizării de acțiuni la societățile beneficiare,și eventual,al unei plăți în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acțiunilor astfel repartizate către acționarii societății divizate.

Legea prevede posibilitatea că atât fuziunea,cât și divizarea să se poată efectua și între societăți de forme juridice diferite și chiar dacă societățile dizolvate sunt în lichidare, cu condiția ca aceasta să nu fi început încă distribuirea între asociați a activelor ce li s-ar cuveni în urma lichidării.

Potrivit art.233 din Legea nr.31/1990,un alt efect esențial al dizolvării îl reprezintă interdicția unor operațiuni comerciale noi de către administratorii societății comerciale.

Încălcarea interdicției legale are drept consecință răspunderea personală și solidară a administratorilor pentru operațiunile întreprinse.Această interdicție se aplică,potrivit legii,din ziua expirării termenului fixat pentru durata societății ori de la data când dizolvarea a fost hotărâtă de adunarea asociaților sau declarată prin hotărâre judecătorească(art.233 alin.(3) din Legea nr.31/1990).

În ceea ce privește interdicția impusă administratorilor de a angaja operațiuni comerciale noi,ea se explică prin starea în care se află societatea. Din momentul dizolvării,societatea nu mai poate întreprinde operațiuni noi,ci doar să le continue pe cele aflate în curs.

Așadar, prin dizolvare, prima faza a procedurii pe care o parcurge societatea în procesul disparitiei sale,ca persoană juridică,s-a încheiat.De aceea,activitatea societății nu mai poate fi una normală orientată spre realizarea de beneficii,ci o activitate al cărei scop este lichidarea.

Lichidarea societăților comerciale este o etapă subsecventă dizolvării acestora,în care societatea nu mai poate angaja noi operațiuni comerciale, finalizându-le doar pe cele aflate în derulare.

Societatea procedează în această fază la transformarea bunurilor sale pe calea licitației,își execută creanțele și împarte asociaților activul net potrivit drepturilor lor.

Operațiunile specifice sunt realizate de lichidator,iar aceștia sunt desemnați în mod obișnuit de adunarea generală a asociaților.

Interdicția administratorilor de a începe operațiuni noi după momentul dizolvării nu echivalează cu încetarea mandatului acestora.Momentul care marchează încetarea mandatului administratorilor în societate este acela în care sunt înlocuiți cu lichidatorii.Conform legii,lichidatorii au aceleași răspunderi ca administratorii astfel încât sunt considerați mandatari ai societății

Mandatul lichidatorilor are un conținut legal și contractual în conformitate cu dispozițiile art.255 din Legea nr.31/1990.

3.2. Lichidarea societății comerciale

Lichidarea societăților comerciale reprezintă un ansamblu de operațiuni necesare încheierii afacerilor societății aflate în curs în momentul în care survine dizovarea societății,operațiuni necesare pentru stabilirea,identificarea și cuantificarea activelor și transformarea lor în numerar,stabilirea pasivului,plata creditorilor sociali și împărțirea rezultatelor lichidării între asociați. În această etapă,societatea comercială continuă să își păstreze personalitatea juridică,dar este subordonată cerintelor lichidării.

Faza dizolvării și cea a lichidării sunt distincte și se succed,astfel încât,numai după realizarea dizolvării se poate trece la etapa lichidării.

Legea nr.31/1990 prevede,în art.235,că în societățile în nume colectiv,în comadită simplă și cu răspundere limitată modul de lichidare este hotărât de către asociați,odată cu dizolvarea.Astfel de decizii se iau în condițiile de cvorum și majoritate absolută prevăzute de lege pentru modificarea actului constitutiv,doar dacă asociații sunt de acord cu privire la repartizarea și lichidarea patrimoniului societății.

Ca urmare a dizolvării,societatea comercială nu mai poate angaja noi operațiuni comerciale,iar cele aflate în curs la data dizolvării trebuie finalizate,astfel încat societatea să își poată executa obligațiile și să își valorifice drepturile.

În acest scop,pentru a putea satisface creanțele creditorilor societății,bunurile acesteia sunt scoase la licitație și transformate în bani,iar în cazul unui eventual activ net,acesta va fi împărțit între asociați potrivit drepturilor lor.

Reglementarea operațiunilor de lichidare a societății comerciale este cuprinsă în dispozițiile Legii nr.31/1990,iar regulile statuate pot fi completate cu dispozițiile conținute în actul constitutiv,în măsura în care nu sunt incompatibile cu lichidarea

3.2.1 Principiile lichidării societății comerciale

Lichidarea societăților comerciale ca fază a încetării existenței acestora este guvernată de următoarele principii:

1.principiul subzistenței personalității juridice a societății pentru nevoile lichidării;

2.principiul obligativității lichidării după dizolvare;

3.principiul efectuării lichidării în principal în interesul asociaților.

Aceste principii guvernează lichidarea,ca fază subsecventă a dizolvării societății comerciale.

Principiul subzistenței personalității juridice a societății pentru valorile lichidării(art.233 alin.(4) din Legea nr.31/1990).

Acest principiu decurge din necesitatea ocrotirii drepturilor asociaților și a creditorilor sociali deoarece,deși societatea comercială a fost dizolvată,lichidarea patrimoniului acesteia presupune realizarea unor operațiuni.Aceste operațiuni nu pot fi efectuate în absența personalității juridice.

Conform art.252 alin.(5) din Legea nr.31/1990,toate actele aparținând societății comerciale trebuie să arate că aceasta este în lichidare. Tot ca urmare a faptului că personalitatea juridică a societății subzistă pentru nevoile lichidării,organele societății nu își înncetează activitatea.

Potrivit art.264 din Legea nr.31/1990,"Numirea lichidatorilor în societățile pe acțiuni și în comandită pe acțiuni se face de adunarea generală,care hotărăște lichidarea,dacă prin actul constitutiv,nu se prevede altfel."

Așadar,adunarea generală numește lichidatorii și stabilește puterile acestora pentru realizarea operațiunilor de lichidare.

O consecință a acestui principiu este faptul că până la preluarea funcției de către lichidatori,administratorii,directorii și membrii directoratului continuă mandatul lor,așa cum prevede art.252 alin.(1) lit.a) din Legea nr.31/1990.

De altfel,și cenzorii își continuă activitatea de control cu privire la gestiunea societății,pe durata lichidării.Controlul cenzorilor se exercită însă asupra activității lichidatorilor care organizează și conduc operațiunile de lichidare a societății.

Această subzistență a personalității juridice se justifică prin considerente de ordin practic. Dizolvarea societății nu poate provoca dispariția imediată a patrimoniului său,deoarece urmează să fie vândute bunuri ale societății,să fie efectuată plata creditorilor sociali,să fie recuperate datoriile societății etc.

Și în reglementarea franceză societatea dizolvată își conservă atributele de identificare,denumirea,sediul,patrimoniul și organele reprezentative,însă,ca și în dreptul român,supraviețuirea personalității juridice a societății comerciale se limitează la nevoile lichidării.

Pentru închiderea lichidării,legea franceză prevede obligativitatea radierii din Registrul Comerțului a societății într-un termen de o lună de la data îndeplinirii formalităților de publicitate,necesare închiderii lichidării.

Potrivit legii franceze,lichidarea societăților comerciale trebuie finaizată în termen de trei ani,socotiți de la data mențiunii de dizolvare,ca și în dreptul român,existând însâ și posibilitatea prelungirii acesteia,dacă lichidarea nu este terminată.

2.Principiul obligativității lichidării după dizolvare

Acest principiu derivă din dispozițiile Legii nr.31/1990 care prevede în art.233 că"dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării".De aici deducem că lichidarea este obligatorie,cu excepția situațiilor expres determinate de lege.

Art.233 alin.(1) din Legea nr.31/1990 prevede că dizolvarea are loc fară lichidare în cazul fuziunii ori divizării totale a societății sau în alte cazuri prevăzute de lege.

O altă excepție de la principiul obligativității lichidării societății era,în vechea reglementare a Legii nr.31/1990,situația dizolvării societății unipersonale,deoarece în acest caz avea loc transmiterea universală a patrimoniului societății la asociatul unic,fară lichidare,astfel cum prevede art.236 din Legea nr.31/1990.

În doctrină s-a pus și problema caracterului facultativ al lichidării în sensul că aceasta ar putea fi înlăturată dacă asociații hotărăsc fuziunea sau dizolvarea societății. Potrivit legii franceze,dizolvarea societății antrenează în mod obligatoriu lichidarea acesteia,cu excepția situațiilor în care au loc transmisiuni universale a patrimoniului societății dizolvate către un nou titular,respectiv în cazul fuziunii prin absoorție sau în cel decis de unicul asociat.

Dar chiar și în aceste situații,creditorii se pot opune dizolvării deoarece,ca efect al dizolvării dispare dreptul lor de prioritate asupra patrimoniului social.

3. Principiul efectuării lichidării în principal în interesul asociaților

Din perspectiva acestui principiu,reglementarea Legii nr.31/1990 este diferită de procedura insolvenței,astfel cum este detaliată prin Legea nr.85/2006 și în care lichidarea societății se realizează în principal în interesul creditorilor sociali.

O expresie a acestui principiu o constituie faptul că în temeiul Legii nr.31/1990, lichidarea nu poate fi cerută decât de către asociați,cu excluderea creditorilor sociali. Terții nu pot cere nici dizolvarea,nici lichidarea societății;dar pot provoca prin faliment lichidarea societății.

Principalul scop urmărit prin efectuarea operațiunilor de lichidare este împărțirea activului între asociați,după plata pasivului.În acest sens asociații au tot dreptul să se opună la modul în care lichidatorii întocmesc bilanțul de lichidare și proiectul de repartizare a activelor.

Asociații nu pot încasa nicio sumă încasată din vânzarea activelor supuse lichidării înainte ca toți creditorii societății să fie plătiți.Potrivit ordinii de preferință obligatorie între creditorii sociali și asociați,așa cum prevede și Legea nr.31/1990 în art.256,drepturile cuvenite asociaților nu pot fi plătite înainte de achitarea tuturor datoriilor sociale,astfel încât există posibilitatea ca asociații să nu mai încaseze nimic după achitarea acestor datorii.

O ilustrare a principiului potrivit căruia lichidarea societății se face în interesul asociaților este și faptul că numirea lichidatorilor și stabilirea puterilor acestora se realizează de către asociații constituiți în adunarea asociaților .

Numirea lichidatorilor de către instanță,așa cum prevede Legea nr.31/1990,are caracter excepțional,intervenind numai dacă nu se va putea întruni unanimitatea voturilor,conform art.262 alin.(2) din Legea nr.31/1990.

Faptul că lichidarea societății comerciale se face în interesul asociaților este ilustrat și de dispozițiile legale care permit asociaților să statueze prin actele constitutive condițiile lichidării societății.

3.2.3 Modificările produse de trecerea la faza de lichidare a societății comerciale

Trecerea la faza de lichidare a societății comerciale produce mai multe consecințe asupra existenței acesteia.

Prima dintre consecințe ar fi faptul că activitatea societății va fi subordonată exigențelor lichidării,scopul și obiectul său de activitate modificându-se în acest sens.

Din momentul în care societatea dizolvată a intrat în lichidare,activitatea acesteia nu se mai poate desfășura în condițiile stabilite prin actul constitutiv,iar scopul societății nu mai este acela de a obține beneficii ci de a finaliza lichidarea.

În consecință,obiectul societății comerciale se limitează la terminarea operațiunilor comerciale ale acesteia,aflate în curs de desfășurare la momentul dizolvării,deoarece,așa cum am precizat și la secțiunea anterioară,legea interzice administratorilor să întreprindă operațiuni noi.

O altă modificare produsă de trecerea la faza de lichidare a societății comerciale este înlocuirea administratorilor cu lichidatorii societății,deoarece,potrivit legii,operațiunile de lichidare a societății se realizează de lichidatori.

Această funcție este permisă să se exercite de către lichidatori numai după numirea lor,îndeplinirea formalităților de publicitate și după ce depun semnătura lor în Registrul Comerțului,potrivit dispozițiilor art.252 din Legea nr.31/1990.

Operațiunile de lichidare și repartizare a activului net între asociați sunt organizate și conduse de către lichidatori.

Înlocuirea administratorilor de către lichidatori impune predarea gestiunii societății de la administratori către lichidatori,ceea ce constituie o altă modificare produsă de trecerea la faza de lichidare a societății comerciale.

După intrarea în funcție a lichidatorilor,aceștia sunt obligați,împreună cu administratorii,directorii,respectiv membrii directoratului societății să facă un inventar și să încheie un bilanț care să dovedească situația exactă a activului și pasivului societății.Administratorii și lichidatorii trebuie să întocmească un raport de predare-primire,iar în cazul dezacordului între aceștia,lichidatorul sau administratorul interesat poate face contestații la instanță.

Conform art.265 alin.(2) din Legea nr.31/1990,"lichidatorii au dreptul să aprobe darea de seamă întocmită de administratori și să facă sau să susțină eventuale contestații cu privire la aceasta".

Textul citat face referire la lichidarea societății pe acțiuni și în comadită pe acțiuni pentru care administratorii au în plus și obligația de a prezenta lichidatorilor o dare de seamă asupra gestiunii,pentru timpul trecut de la ultima situație financiară aprobată și până la începerea lichidării.Darea de seamă poate fi aprobată sau contestată de către lichidatori.

Dacă unul sau mai mulți lichidatori sunt numiți din rândul administratorilor, respectiv membrilor directoratului,darea de seamă asupra gestiunii societății trebuie adusă și la cunoștința acționarilor,sens în care aceasta se va depune la Oficiul Registrului Comerțului și se va publica în Monitorul Oficial al României,partea a VI-a,împreună cu bilanțul final de lichidare,așa cum dispune art.266 din Legea nr.31/1990.

Cînd gestiunea trece peste durata unui exercițiu financiar,darea de seamă trebuie anexată la prima situație financiară pe care lichidatorii o prezintă adunării generale,astfel încât orice acționar să poată formula opoziție,în condițiile legii,în termen de 15 zile de la publicare.

O obligație suplimentară este statuată de lege pentru lichidatorii numiți în cazul societăților comerciale a căror activitate s-a desfățurat în baza autorizației de mediu prevăzute de Legea protecției mediului nr.137/1995 republicată.

Art.254 din Legea nr.31/1990 prevede că lichidatorii au obligația să ia măsuri pentru efectuarea bilanțului de mediu și să comunice rezultatele agenției teritoriale pentru protecția mediului.

Potrivit art.253 din Legea nr.31/1990,lichidatorii sunt obligați să primească și să păstreze patrimoniul societății,registrele ce le-au fost încredințate de administratori și actele societății.

Lichidatorii sunt obligați,conform legii,să țină un registru cu toate operațiunile lichidării în ordine cronologică.

Calitatea de lichidator

În ceea ce privește statutul lichidatorilor, Legea nr.31/1990 reglementează condițiile de numire a lichidatorilor,puterile și răspunderea lor,având în vedere rolul și importanța pe care o au aceștia în administrarea societății aflate în lichidare,prcum și faptul că în sarcina lor stă atât organizarea,cât și conducerea operațiunilor de lichidare.

Conform art.253 din Legea nr.31/1990,"Lichidatorii vor putea fi persoane fizice sau persoane juridice.Lichidatorii persoane fizice sau reprezentanții permanenți-persoane fizice ale societății lichidatoare-trebuie sa fie lichidatori autorizați,în condițiile legii."

Activitatea practicienilor în reorganizare și lichidare este reglementată de O.G. nr. 86 din 8 noiembrie 2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență. Potrivit acestui act normativ,sunt practicieni în reorganizare și lichidare administratorii judiciari și lichidatorii.

Numirea lichidatorilor

În societățile în nume colectiv,în comandită simplă sau cu răspundere limitată,numirea lichidatorilor se face de către toți asociații,cu unanimitate de voturi,dacă în contractul de societate nu s-a prevăzut altfel;iar în societățile pe acțiuni și în comadită pe acțiuni,numirea lichidatorilor se face de către adunarea generală,în lipsă de stipulație contrară în actul constitutiv. Adunarea generală hotărăște numirea lichidatorilor cu majoritate prevăzută pentru modificarea actului constitutiv.

În cazul neîndelinirii condițiilor de majoritate prevăzute de lege sau de actul constitutiv,sau după caz,condițiile unanimității,în funcție de forma juridică a societății,lichidatorii sunt numiți de către instanță,la cerere oricărui asociat, administrator sau membru al directoratului.

Soluționarea cererii de numire a lichidatorilor se face cu citarea societății și a celor care au cerut-o,iar împotriva sentinței se poate declara recurs în termen de 15 zile de la pronunțare.

Obligația care le revine lichidatorilor este aceea de a depune hotărârea adunării generale,sau după caz,hotărârea judecătorească la Oficiul Registrului Comerțului pentru a fi înscrisă și publicată în Monitorul Oficial al României,iar după îndeplinerea acestor formalități,lichidatorii trebuie să depună semnătura la Registrul Comerțului.

Natura juridică a funcției lichidatorilor

Conform art.253 alin.(2) din Legea nr.31/1990,obligațiile și răspunderile lichidatorilor sunt aceleași cu cele ale adminidtratorilor.

Mandatul lichidatorilor are o natură contractuală,întrucât anumite puteri ale acestora sunt conferite de asociați cu majoritatea cerută pentru numirea lor,dar și cu un conținut legal,deoarece Legea nr.31/1990 prevede pentru lichidatori o serie de drepturi și obligații.

Potrivit art.253 alin.(5) din Legea nr.31/1990,"lichidatorii își îndeplinesc mandatul sub controlul cenzorilor.În cazul societăților pe acțiuni organizate potrivit sistemului dualist,lichidatorii își îndeplinesc mandatul sub controlul consiliului de supraveghere."

Atribuțiile lichidatorilor

În afară de puterile conferite de asociați,art.255 din Legea nr.31/1990 prevede și alte puteri ale lichidatorilor.Atribuțiile conferite lichidatorilor de către legea societăților comerciale sunt următoarele:

a)Lichidatorii au dreptul să stea în judecată în numele societății. Conform art.255 alin.(1) lit.a) din Legea nr.31/1990,de la data intrării în funcție a lichidatorilor,nicio acțiune nu se poate exercita pentru societate sau contrar acesteia decât în numele lichidatorilor sau împotriva lor.

În practica judiciară s-a statuat că lichidatorul are legitimare să reprezinte societatea în toate fazele procesuale,indiferent de soluția unei instanțe de control judiciar care a respins cererea de a autoriza dizolvarea societății.S-a considerat astfel,că decizia curții de apel care respinge cererea de autorizare a dizolvării societății nu revocă prin ea însăși împuternicirea dată lichidatorului care se află în curs de a-și exerciata atribuțiile.

b)Lichidatorii trebuie să execute și să termine operațiunile de comerț referitoare la lichidare,conform art.255 alin.(1) lit.b) din Legea nr.31/1990.

Potrivit legii,lichidatorii nu pot întreprinde operațiuni comerciale noi sau care nu sunt necesare scopului lichidării,în caz contrar,aceștia fiind personal și solidar răspunzători de executarea unor astfel de operațiuni.

c)Lichidatorii sunt îndreptățiți să vândă prin licitație publică imobilele și orice avere mobiliară a societății.

Potrivit Legii nr.31/1990 nu este permisă vânzarea bunurilor societății aflate în lichidare în bloc.În categoria bunurilor mobile,se includ și titlurile de credit sau valorile mobiliare ale societății.Legea cere ca vânzarea să aibă ca obiect bunurile ut singuli.

Sumele obținute din valorificarea bunurilor societății și cele rezulate din valorificarea creanțelor societății sunt destinate acoperiri pasivului,respectiv pentru plata creditorilor,iar restul revine asociaților.

Lichidatorii nu pot plăti asociaților nicio sumă de bani în contul părților ce li s-ar cuveni din lichidare,înaintea achitării creditorilor sociali.

Prin actul constitutiv asociații pot decide că anumite bunuri constituite ca aport la capitalul social nu devin proprietatea societății,ci aceasta are numai drept de folosință asupra lor pe durata existenței societății.În acest caz,bunurile care au acest regim vor reveni în patrimoniile asociaților care au subscris bunurile ca aport.

Un alt caz este acela în care asociații decid ca anumite bunuri să nu facă obiectul vânzării prin licitație publică.O asemenea situație produce efecte cu condiția ca societatea lichidată sau asociații să dispună de resurse suficiente pentru acoperirea integrală a pasivului social.

d)Lichidatorii pot face tranzacții

Potrivit art.255 alin.(1) lit.d) din Legea nr.31/1990,în calitatea lor de reprezentanți legali ai societății aflate în lichidare,lichidatorii au dreptul să încheie tranzacții pe parcursul soluționării litigiilor în care este parte societatea.

e)Lichidatorii trebuie să lichideze și să încaseze creanțele societății.

Pentru satisfacerea creanțelor societății,lichidatorii au obligația de a-i urmări pe debitorii sociali.

f)Lichidatorii pot să contracteze obligații cambiale,să facă împrumuri neipotecare și să îndeplinescă orice alte acte necesare.

Lichidatorii pot contracta împrumuturi neipotecare și pot îndeplini orice alte acte necesare lichidării și care nu sunt păgubitoare pentru patrimoniul societății aflate în lichidare.

Dacă actul constitutiv sau actul de numire a lichidatorilor permite în mod expres aceasta,lichidatorii vor putea ipoteca bunurile societății aflate în lichidare.În cazul absenței unor astfel de dispoziții,ipotecarea bunurilor societății se poate face numai cu autorizarea expresă a instanței.

În caz contrar clauza prin care asociații exclud de la vânzarea prin licitație anumite bunuri ale societății este ilegală,întrucât fraudarea intereselor creditorilor sociali ar conduce la constatarea nulității unei astfel de clauze,situație în care s-ar putea pune problema partajului acestor bunuri între asociați.

În mod excepțional,dacă în afară de ceea ce este necesar pentru îndeplinirea tuturor obligațiilor societății scadente sau care vor ajunge la scadență,mai rămâne un disponibil de cel puțin 10% din cuantumul lor,asociații vor putea cere,conform art. 256 din Legea nr.31/1990,să se facă repartizarea asupra acțiunilor sau părților sociale,chiar și în timpul lichidării.

Răspunderea lichidatorilor

Conform art.253 din Legea nr.31/1990,lichidatorii au aceeași răspundere ca și administratorii,respectiv membrii directoratului.Lichidatorii răspund astfel contractual,pentru nerespectarea obligațiilor izvorâte din împuternicirile asociaților.Pentru nerespectarea obligațiilor stabilite de Legea nr.31/1990,lichidatorii își angajează o răspundere civilă delictuală sau penală,după caz.

Dispozițiile art.72 din Legea nr.31/1990 referitoare la răspunderea administratorilor sunt aplicabile și lichidatorilor.

Desfășurarea lichidării societății comerciale

1.Lichidarea activului și pasivului

Operațiunile de lichidare a activului și pasivului societății sunt realizate în scopul transformării bunurilor societății în bani și achitarea datoriilor societății,astfel încât eventualul activ net să se repartizeze asociaților.

Toate operațiunile de lichidare a activului și pasivului societății comerciale sunt realizate de către lichidatori.

Lichidarea activului societății se realizează prin operațiunile de transformare a bunurilor societății în bani,prin încasarea creanțelor pe care societatea le are față de terți,cât și prin promovarea unor acțiuni împotriva asociaților care datorează societății vărsăminte sau împotriva asociaților cu răspundere nelimitată pentru obligațiile societății.Transformarea bunurilor în bani se realizază prin vânzarea bunurilor mobile și imobile ale societăților de către lichidatori pe calea licitației publice.Legea prevede ca o măsură de protecție interdicția vânzării în bloc a bunurilor societății pe un preț global,astfel încât fiecare bun care se vinde prin licitație,trebuie evaluat în mod individual.

În doctrină s-a precizat că,în concepția Legii nr.31/1990,activele societății sunt prefăcute în bani,sumele obținute fiind folosite în scopul acoperirii pasivului social,iar sumele rămase sunt împărțite între asociați,proporțional cu participarea fiecăruia ca capitalul social sau în conformitate cu cu cele dispuse în actul constitutiv.În mod excepțional anumite bunuri aflate în patrimoniul societății pot scăpa procedurii vânzării prin licitație publică.

Asocații pot decide în actul constitutiv ca bunul adus ca aport la capitalul social să nu devină proprietatea acesteia,ci doar să i se recunoască societății drept de folosință asupra bunului respectiv pe durata existenței societății.

În acest caz bunul revine în patrimoniul asociatului sau asociaților care l-au subscris ca aport.

Dacă,în actul constitutiv,asociații au decis ca anumite bunuri să nu facă obiectul vânzării prin licitație publică,se pune problema partajului acestor bunuri între asociați.

Deoarece Legea nr.31/1990 nu conține dispoziții cu privire la partajul acestor bunuri între asociați,se aplică dispozițiile Codului Civil referitoare la societatea civilă.

Art.1531 C.Civil prevede că dispozițiile referitoare la contractul de societate se aplică și societăților comerciale.

În concepția legiuitorului francez, lichidarea patrimoniului social constă în operațiunile care au ca scop recuperarea sumelor datorate societății,de către terți sau asociați,plata creditorilor sociali,repartizarea eventualului activ net între asociați.

Restituirea aportului către asociați se face în natură în condițiile în care s-a constituit ca aport numai dreptul de folosință al bunului și dacă societatea nu a devenit proprietară.

În cazul în care societatea a devenit proprietara bunului,iar acesta încă se mai află în patrimoniul social la terminarea lichidării,atunci restituirea se va face tot în natură.Ulterior este necesară efectuarea unor expertize pentru determinarea sporului de valoare conferit bunului prin exploatarea sa,cum este cazul unor brevete de invenții,a unui fond de comerț etc.

Acest principiu al atribuirii în natură nu are caracter de ordine publică în dreptul francez,asociații putând deroga de la aceste reguli prin prevederile statutare.

În ceea ce privește încasarea cranțelor, conform legii societăților comerciale, lichidatorii au abligația să încaseze creanțele de la debitorii societății la scadență, deoarece obligațiile asumate de terți față de societatea aflată în lichidare își mențin valabilitatea.

Fondurile societății obținute din vănzarea la licitație a bunurilor societății și din încasarea creanțelor nu sunt suficiente pentru plata datoriilor societății.

Potrivit art.257 din Legea nr.31/1990 " Lichidatorii care probează, prin prezentarea situației financiare anuale, că fondurile de care dispune societatea nu sunt suficiente să acopere pasivul exigibil trebuie să ceară sumele necesare asociaților care răspund nelimitat sau celor care nu au efectuat integral vărsămintele, dacă aceștia sunt obligați, potrivit formei societății, să le procure sau, dacă sunt debitori față de societate, pentru vărsămintele neefectuate, la care erau obligați în calitate de asociați."

Urmărirea asociaților care nu și-au completat valoarea aportului este condiționată în societatea în nume colectiv,în comadită simplă sau cu răspundere limitată,de punerea lor în întârziere,iar în societatea pe acțiuni și în comadită pe acțiuni,de o invitație adresată prin somație colectivă,publicată de două ori la un interval de 15 zile în Monitorul Oficial și într-un ziar de mare răspândire.

Asociații care nu au efectuat integral vărsămintele datorate cu titlu de aport răspund astfel în temeiul art. 257 din Legea nr.31/1990 pentru obligații proprii,și nu pentru obligațiile societății.

Conform art.3 și art.85 din Legea nr.31/1990,asociații în societatea în nume colectiv și asociații comanditați care au o răspundere nelimitată și solidară față de creditorii sociali,sunt garanți ai obligațiilor societății,dar răspunderea lor este una proprie așa cum decurge din prevederile articolelor mai sus menționate.

Asociații care au subscris aporturi la capitalul social,dar care nu le-au vărsat în totalitate în termenul prevăzute de lege sau de actul constitutiv,au obligația față de societate să efectueze plata acestori aporturi.

În calitate de reprezentanți ai societății,lichidatorii sunt obligați să ceară această plată,indiferent dacă activul este sau nu suficient să acopere integral pasivul.

În societatea pe acțiuni,acționarii pot plăti la constituire 30% din aportul lor,urmând ca diferența să fie plătită în termen de 12 luni.În societățile cu răspundere limitată,plata aportului subscris ulterior constituirii societății este interzisă,deoarece administratorii societății cu răspundere limitată răspund penal dacă încep operațiuni în numele societății înainte de a se fi efectuat vărsământul integral al capitalului social,potrivit art.275 alin.(1) pct.3 din Legea nr.31/1990.

În societățile de persoane,lichidatorii vor urmării asociații care nu și-au achitat aportul subscris,iar dacă activul nu este de ajuns pentru plata obligațiilor sociale,vor trece și la urmărirea asociaților care răspund nelimitat și solidar.

Conform art.256 din Legea nr.31/1990," Lichidatorii nu pot plăti asociaților nici o sumă în contul părților ce li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor societății.",asociații urmăriți au dreptul să invoce compensația sumelor datorate societății cu sumele care li s-ar cuveni din lichidare,atâta vreme cât creditorii societății nu și-au satisfăcut creanțele împotriva acesteia.

Lichidarea pasivului societății reprezintă plata datoriilor societății către creditorii săi,aceste operațiuni fiind realizate de către lichidatori.

Obligațiile societății sunt garantate cu patrimoniul social,ceea ce reprezintă o aplicație în materia societăților comerciale a regulii înscrise în art. 1718-1719 C.Civ. român.

Patrimoniul societății este separat de cel al asociaților iar răspunderea sa juridică nu poate fi extinsă asupra acestora,deoarece societatea comercială beneficiază de personalitate juridică.

În cazul în care asociatul a garantat prin act separat vreuna din obligațiile societății, răspunderea sa față de creditor va fi angajată în calitate de fidejusor.

Conform art.260 alin.(4) din Legea nr.31/1990,lichidarea nu împiedică deschiderea procedurii de faliment a societății,astfel încât creditorii pot promova și o astfel de acțiune împotriva societății,prin lichidatori.

Lichidatorii pot contracta împrumuturi sau obligații cambiale,dar pot achita datorii ale societății comerciale și din proprii lor bani.În acest caz,art.258 din Legea nr.31/1990 prevede ca lichidatorii nu vor putea exercita împotriva societății drepturi mai mari decât acele ce aparțineau creditorilor plătiți,în virtutea regulilor aplicabile la subrogația în drepturile creditorului prin plata creanței,reglementate de art.1106-1109 C.Civil.

Potrivit art.259 din Legea nr.31/1990 " Creditorii societății au dreptul de a exercita contra lichidatorilor acțiunile care decurg din creanțele ajunse la termen, până la concurența bunurilor existente în patrimoniul societății, și numai după aceea de a se îndrepta împotriva asociaților, pentru plata sumelor datorate din valoarea acțiunilor subscrise sau din aceea a aporturilor la capitalul social."

Creditorii pot exercita contra lichidatorilor acțiuni pentru a urmări bunurile existente în patrimonial social iar în subsidiary,au deschisă și calea promovării unor acțiuni împotriva asociaților,pentru plata sumelor de bani datorate ca aport de către asociați.

Conform art.974 C.Civ.,acțiunea directă a creditorilor sociali contra acționarilor care nu și-au achitat aporturile la capitalul social pe care le-au subscris reprezintă o derogare de la regulile acțiunii oblice.

Sumele obținute astfel de la asociați vor intra în patrimoniul societății,urmând a fi repartizate între creditori în proporție cu valoarea creanțelor lor,deoarece ele reprezintă aporturi la capitalul social și constituie gajul general al creditorilor chirografari.

Drepturile recunoscute creditorilor societății de a promova asemenea acțiuni constituie o reflectare a principiului potrivit căruia"lichidarea se face în interesul asociaților dar fără a vătăma pe creditori”.

De aceea, în cazul în care nu recurg la procedura concursuală,constând în declararea societății în stare de faliment,creditorii dispun de acțiunile în justiție.

Închiderea lichidării

La terminarea lichidării,la cererea lichidatorului sau din oficiu,societatea va fi radiată din registrul comerțului,moment în care societate încetează de a mai fi subiect de drept,personalitatea sa juridică dispărând.

Radierea din registrul comerțului reprezintă operațiunea de eliminare,din Registrul Comerțului a unei anumite înregistrări efectuate anterior.

Radierea poate privi însăși înregistrarea societății comerciale sau numai anumite mențiuni privitoare la aceasta care au fost înregistrate în registrul comerțului,având semnificația unei operațiuni care poate avea loc oricând în cursul funcționării societății comerciale ori la încetarea acesteia,în urma dizolvării și lichidării.

Cazurile de radiere se grupează în două categorii:

1.radierea societății comerciale în urma dizolvării acesteia;

2.radierea înmatriculării societății comerciale sau a unor înregistrări privitoare la aceasta.

Fiecare categorie are o reglementare distinctă,având ipoteze,reguli de procedură și efecte diferite.

1.Radierea societății comerciale în urma dizolvării acesteia

În cazul în care societatea comercialî și-a încheiat activitatea în urma dizolvării,sau, după caz,a lichidării acesteia,ultima etapă o reprezintă radierea.

Radierea marchează încetarea deplină a capacității de folosință a societății comerciale,deoarece în etapa cuprinsă între dizolvare și radiere,fie că se parcurge faza lichidării,fie că nu se parcurge,societatea păstrează o capacitate de folosință restrânsă,putând încheia actele necesare în vederea lichidării,în mod similar capacității de folosință restrânsă existente între momentul întocmirii actului constitutiv și cel al înmatriculării societății.

Potrivit art.233 alin.(4) din Legea nr.31/1990,societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării,până la terminarea acesteia.

Dacă societatea comercială a parcurs etapa lichidării,radierea va fi făcută doar la cererea lichidatorilor.

În acest sens,art.260 alin.(2) dispune:" În termen de 15 zile de la terminarea lichidării, lichidatorii vor cere radierea societății din registrul comerțului, sub sancțiunea unei amenzi judiciare de 2.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, care va fi aplicată de judecătorul delegat, în urma sesizării oricărei părți interesate, prin încheiere. Încheierea judecătorului delegat este executorie și supusă recursului. Radierea se poate face și din oficiu."

Această amendă aplicată lichidatorilor care nu și-au împlinit sarcina este menită să protejeze terții de bună-credință care nu pot cunoaște starea reală a societății în lipsa efectuării radierii.

În situația unor dizolvări de drept,legiuitorul a considerat ca fiind de interes public acordarea posibilității efectuării unei radieri a societății comerciale,chiar dacă societatea nu a parcurs etapa lichidării,deci în condițiile în care nu a fost realizată lichidarea patrimoniului societății.În astfel de cazuri radierea se dispune din oficiu.

În lumina acestor prevederi legale,în doctrină s-a evidențiat faptul că rămân nereglementate expres două situații:

prima ar fi aceea în care societatea a fost dizolvată în alte ipostaze decăt cele avute în vedere de Legea nr.359/2004,urmând etapa lichidării,care însă nu se finalizează din diverse motive.

a doua situație este aceea a societății cu răspundere limitată cu asociat unic,în care, potrivit vechii reglementări conținute în art.236 din Legea nr.31/1990,opera o transmisiune universală a patrimoniului către asociatul unic,fără lichidare.

Dispozițiile legale care reglementează actualmente dizolvarea societății cu răspundere limitată cu asociat unic reflectă necesitatea armonizării legislației românești în materie cu cea a Uniunii Europene,respectiv cu conținutul art.2 alin.(1) din A Douăsprezecea Directivă 89/667/EEC.Aceste cauze au determinat modificarea Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale,în sensul abrogării în întregime a art.236 din Legea nr.31/1990.

O altă ipoteză în care se poate cere radierea persoanei juridice din Registrul Comerțului este cea prevăzută de art.24 din Legea nr.108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii,astfel cum a fost republicată la 10 octombrie 2002.

Această dispoziție legală reprezintă o completare implicită a art.237 alin.(1) din Legea nr.31/1990,care reglementează cazurile în care la cererea oricărei persoane interesate,precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului,tribunalul poate pronunța dizolvarea societății comerciale,dizolvare urmată de radierea din Oficiu din Registrul Comerțului.

În afara motivelor enumerate de art.237 din Legea nr.31/1990,dizolvarea unei societăți comerciale poate fi solicitată și de Inspecția Muncii pentru motivele prevăzute de art.24 din Legea nr.108/1999.

Procedura de soluționare a cererii de radiere este similară cu cea a cererilor de înregistrare de mențiuni pe durata funcționării societății.

În ceea ce privește procedura radierii societății comerciale în temeiul Legii nr. 359/2004, reprezentantul legal al societății comerciale este obligate să numească și să înregistreze în Registrul Comerțului lichidatorul,în termen de 6 luni de la data pronunțării încheierii de dizolvare.

Dacă nu există reprezentant legal ori acesta nu procedează la numirea lichidatorului în termen legal,judecătorul delegat de Registrul Comerțului poate numi un lichidator de pe lista practicienilor în reoganizare și lichidare.

În cazul în care judecătorul delagat nu a fost sesizat cu nicio cerere de numire a lichidatorului,se radiază din oficiu din Registrul Comerțului,prin încheiere a judecătorului delegate,pronunțată la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului.

Încheierea de radiere se înregistrează în Registrul Comerțului,se comunică soietății comerciale la sediul social,Ministerului Finanțelor Publice,la Agenția Națională de Administrare Fiscală pe cale electronică și se publică concomitent pe pagina de internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului,precum și la sediul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă tribunal.

2. Radierea înmatriculării societății comerciale sau a unor înregistrări privitoare la aceasta.

Art.25 din Legea nr.26/1990 prevede că orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o mențiune în Registrul Comerțului are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare ,în cazul în care prin hotărâri judecătorești irevocabile au fost desfințate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea,dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menționarea în Registrul Comerțului.

Acțiunea de radiere poate fi exercitată numai dacă există o hotărâre judecătorească prealabilă,irevocabilă,prin care au fost desfințate în tot sau în parte sau modificate actele constitutive care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea.Exemple de astfel de hotărâri sunt:cea de anulare sau reziliere a contractului prin care societatea a dobândit proprietatea sau dreptul de folosință asupra imobilului în care își are sediul principal,hotărârea instanței de anulare a unui contract de cesiune de părți sociale.

Acțiunea de radiere poate fi formulată de orice persoană prejudiciată ca efect al unei înregistrări păgubitoare.Persoanele care introduc cererea de radiere pot fi prejudiciate din cauză că existența înregistrării este susceptibilă.

Calitatea procesuală pasivă revine, pe de o parte,societății comerciale, și pe de altă parte, Oficiului Registrului Comerțului.

Competența de soluționare a acțiunii în radiere revine tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul societății comerciale,conform art.25 alin.(2) din Legea nr.26/1990,iar în cazul sucursalelor înființate în alt județ,tribunalului din acel județ.

Cererea de radiere se depune și se menționează în Registrul Comerțului la care s-a făcut înmatricularea comerciantului,iar în termen de 3 zile de la data depunerii,Oficiul Registrului Comerțului înaintează cererea instanței competente.Doar cu recurs poate fi atacată hotărârea pronunțată în soluționarea cererii de radiere.

La terminarea lichidării, radierea societății din Registrul Comerțului este obligatorie. Legea nr. 26/1990, prevede că obligația cererii de radiere din Registrul Comerțului îî revine comerciantului.Radierea trebuie cerută în termen de 15 zile de la terminarea ultimului act de lichidare,și anume repartizarea activului net între asociați.

Se consideră că după terminarea operațiunilor de repartizare a activului net între asociați,procedura lichidării societății comerciale este încheiată.

Ultimele formalități pentru finalizarea consecințelor care decurg din terminarea lichidării sunt cele de radiere a societății din Registrul Comerțului și luarea măsurilor de conservare a registrelor și celorlalte documente ale societății.

Pentru a-i determina pe lichidatori să ceară radierea societății comerciale legea prevede anumite sancțiuni.Astfel,judecătorul delegat poate,la sesizarea oricărei părți interesate,să aplice o amendă de 200 lei pentru fiecare zi de întărziere.

Potrivit art.260 alin.(2) din Legea nr.31/1990,"încheierea judecătorului delegat este executorie și supusă recursului".

În societățile pe acțiuni registrele prevăzute de art.177 alin.(1) lit.a)-f), respectiv registrul acționarilor ,registrul ședințelor și deliberărilor adunărilor generale, registrul ședințelor și deliberărilor consiliului de administrație, respectiv ale directoratului și consiliului de supraveghere, registrul deliberărilor și constatărilor făcute de cenzori, sau după caz, de auditorii interni, în exercitarea mandatului lor,registrul obligațiunilor care arată totalul obligațiunilor emise și al celor rambursate,vor fi depuse la Registrul Comerțului la care a fost înregistrată societatea,potrivit art.261 alin.(2) din Legea nr.31/1990.

Celelalte acte ale societății vor fi depuse la Arhivele Naționale. În art.261 alin.(3) legea prevede,de asemenea,că registrele tuturor societăților comerciale trebuie păstrate timp de cinci ani de la data depunerii lor.

O particularitate în cazul societăților pe acțiuni o constituie situația în care lichidatorii sunt numiți din rândul administratorilor. Înacesc caz, legea imune obligativitatea publicării în Monitorul Oficial al României,partea a IV-a,a dării de seamă asupra gestiunii administratorilor,împreună cu bilanțul final de lichidare.

Dacă gestiunea administratorilor durează mai mult de un exercițiu financiar, darea de seamă trebuie la prima situație financiară pe care lichidatorii o prezintă adunării generale.

Acționarii nemulțumiți au drept la opoziție contra dării de seamă și a situației financiare anuale în termen de 15 zile de la publicarea acestor acte în Monitorul Oficial.

Dacă bilanțul nu este aprobat,sunt posibile mai multe situații:

lichidatorul poate fi revocat din funcție și înlocuit,cu majoritate cerută pentru numirea noului lichidator;

lichidatorul este acționat în răspundere,în virtutea calității sale de mandatar al societății sau convocarea unei noi adunări în vederea rectificării situației financiare anuale.

Societățile pe acțiuni prezintă ca particularitate față de celelalte societăți obligația lichidatorilor ca după întocmirea situației financiare finale,să depună acest document împreună cu raportul cenzorilor,sau,după caz,a auditorilor financiari la Oficiul Registrului Comerțului pentru a fi publicate în Monitorul Oficial al României.În bilanțul contabil de lichidare sau anexat acestuia trebuie să se arate și partea ce se cuvine fiecărei acțiuni din partea repartizată activului societății.

La societățile pe acțiuni, la întocmirea situației financiare finale,lichidatorul trebuie să țină cont de aventuale clauze în actele constitutive conform cărora:valoarea activului rămas după lichidare nu se împarte între acționari după criteriul obișnuit al participării la formarea capitalului social,ci după alte criterii.

Fondatorii pot avea dreptul la o cotă de participare la împărțirea activului mai mare decât a celorlalți acționari,dar fără a putea depăși 6% din beneficiul net rezultat din lichidare,conform art.32 alin.(2) din Legea nr.31/1990.

Asemenea asociaților în societățile în nume colectiv,în comadită simplă și cu răspundere limitată,și acționarii în societățile pe acțiuni și în comadită pe acțiuni pot formula opoziție în termen de 15 zile de la notificarea situației financiare de lichidare și a proiectului de repartizare.

În cazul societății pe acțiuni și în comadită pe acțiuni ,în mod excepțional,funcția de lichidator este exercitată de către unul sau mai mulți administratori.

Legea nr.31/1990 reglementează prin art.269 o modalitate specială în care situația financiară se consideră aprobată iar lichidatorii liberați.Această modalitate constă în expirarea termenului de 15 zile de la publicarea dării de seamă a administratorilor,prevăzut la art.266 alin.(3) din aceeași lege.

Potrivit art.269 alin.(2) din Legea nr.31/1990," Independent de expirarea termenului chitanța de primire a celei din urmă repartiții ține loc de aprobare a contului și a repartiției făcute fiecărui acționar".

Așa cum am arătat acționarii au dreptul la opoziție numai dacă nu a fost eliberată încă o chitanță de primire a ultimei repartății din activ.

În cazul reglementat de art.266 alin.(3) din Legea nr.31/1990 opoziția se face în termen de 15 zile ,iar în cazul reglementat de art.268 alin.(3) din aceeași lege,opoziția se face în termen de 30 de zile.În ambele cazuri expirarea termenului de opoziție duce la aprobarea implicită a situației financiare și descărcarea de gestiune a lichidatorilor,sub rezerva repartizării activelor.