Sistemul Veniturilor Publice

SISTEMUL VENITURILOR PUBLICE

CUPRINS

Introducere

Capitolul 1: Venituri publice. Definiție și proveniență

1.1 Definirea

1.2 Clasificare veniturilor publice

Capitolul 2: Elemente definitorii ale veniturilor publice

2.1 Elementele comune veniturilor bugetare

2.2 Perceperea (încasarea) venitului bugetar

Capitolul 3: Funcțiile impozitelor și taxelor

3.1 Conținutul și caracteristicile impozitelor și taxelor

3.2 Clasificarea impozitelor și taxelor locale

4.3 Rolul impozitelor în economia României contemporane

Capitolul 4: Veniturile bugetelor publice

4.1 Impozitul pe profit

4.2 Impozitul pe venit

4.3 Impozitul pe venitul microîntreprinderilor

4.4 T.V.A

4.5 Accize

4.6 Taxe vamale

4.7 Impozite și taxele locale

Concluzii

INTRODUCERE

În societatea contemporană statul este prezent pretutindeni, în viață politică, economică și socială. Pentru finanțarea activităților sale statul are nevoie de resurse bănești pe care și le procura din diferite surse. Statul în economia de piață poate fi supus unei analogii cu o entitate economică care are ca obiect de activitate furnizarea bunurilor publice și prestarea serviciilor publice, menite să asigure cadrul favorabil de funcționare al economiei și un mediu de afaceri corespunzător etapei de dezvoltare a țării. Pentru a-și realiza obiectivele, statul este îndreptățit să obțină finanțare de la cei care beneficiază de asemenea bunuri și servicii publice. Politica veniturilor publice se circumscrie la ansamblul deciziilor pe care statul le ia în vederea asigurării resurselor financiare necesare. Orice demers ce se întreprinde pentru a fundamenta necesitatea resurselor financiare publice pornește de la analiză rolului statului în furnizarea de bunuri și servicii publice. Statul are mai multe pârghii de intervenție în economie, printre care se numără și sistemul fiscal. Fiscalitatea, deși nu se va bucură niciodată de popularitate, este obiectiv necesară, iar problema care se pune este aceea a proiectării unui sistem fiscal care să diminueze pierderea socială și să realizeze obiective de echitate acceptate social la un moment dat. Necesitatea colectării veniturilor de la contribuabili pentru acoperirea cheltuielilor publice imprimă un caracter obiectiv presiunii fiscale. Caracterului obiectiv i se atașează componentă psihologică a presiunii fiscale.

Motivul alegerii acestei teme, „Sistemul veniturilor publice”, l-a constituit modul prin care autoritățile statului își procura resursele bănești necesare desfășurării activității, reprezintă un subiect de dezbatere, atât în cadrul comunității științifice, dar mai ales în rândul politicienilor. Veniturile publice se constituie, deseori, într-un măr al discordiei printre reprezentanții autorităților publice, tot timpul există o problema a banilor publici dată de caracterul lor limitat. Problematica resurselor financiare publice stârnește interesul tuturor cetățenilor implicați activ în animarea sistemul financiar public. La fel că mulți alții, ne încadrăm în categoria contribuabililor obișnuiți, interesați de modul în care statul gestioneza banul public.

Primul capitol, intitulat “Venituri Publice. Definiție și provinienta” este împărțit în două secțiuni. Atât în prima secțiune Definiția, cât și în ce-a de-a două secțiune, Clasificare veniturilor publice sunt prezentate aspectele teoretice ale veniturilor publice.

Cel de-al doilea capitol ” Elemente definitorii ale veniturilor publice” sunt prezentate veniturile bugetare caracterizate fiecare în parte prin anumite trăsături determinate de modul de stabilire, de proveniență, termene de plata, înlesniri etc. În același timp, însă, să se regăsească într-o normă juridică, fără de care un venit nu s-ar putea determina, urmării și realiza.

Din aceste motive elementele în cauza trebuie să fie precizate cu claritate în actele normative prin care sunt instituite venituri ale bugetului de stat.

Cel de-al treilea capitol denumit “Funcțiile impozitelor și taxelor” prezintă impozitele și taxele, fiind sursă principal financiară a statului, dar și cea. Impozitele sunt o sursă a finanțării cheltuielilor de interes general al statului și al administrației locale și se finanțează din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice. Această finanțare are rol obligatoriu cu titlu nerambursabil și fără contra prestație de la stat. In perioada contemporana, impozitele au un rol nou, acesta sunt folosite de stat in economie ca metoda de reglare a pietei.Impozitele pot fi folosite, depinde de legiuitor, ca mecanism de accelerare sau oprie a producer sau consumului uni anume produs.

În ultimul capitol „Veniturile bugetelor publice” sunt prezentate bugetele publice ce reprezintă un ansamblu complex de bugete autonome și independente, constituite conform legislației economico-financiare, care dau expresie procesului de constituire, la dispoziția statului, a fondurilor financiare necesare pentru realizarea obiectivelor de politică economică și socială.

Capitolul 1: Venituri publice. Definiție și proveniență

Sistemul veniturilor publice

Distribuirea perfecta a resurselor financiare, distribuirea veniturilor și averilor între membrii societății obliga statul sa faca un efort financiar. Funcția fiscală a finanțelor publice trebuie să permită acoperirea cheltuielilor publice, pe care autoritatile publice le fac, pe seama P.I.B. pentru ca sectorul public sa functioneze acesta trebuie sa gaseasa noi surse de venit, care sa poata asigura, cuprinde si recunoaste noi surse de venituri care, odată activate, pot asigura institui de către stat a sarcini stabilite prin lege.

1.1 Definiție și proveniență.

O prima definiție a veniturile publice afirmă că acestea sunt sunt încasări ale administrației publice și servesc la finanțarea cheltuielilor publice, participând fie direct, fie indirect la realizarea politicii economice și sociale a statului, influențând comportamentele populației și întreprinderilor.

O a două definiție, conform dicționarului economic, ar fi aceea că veniturile publice sunt reprezentate de: suma totala de fondue pe care autoritatile publice le percep de la intreprinderi si populatie, în virtutea acordului fiscal și prin relații economice, ca scop acoperii cheltuielilor publice.

Veniturile publice formeaza totalitate resurselor financiare, care stau la dispoziția statului, potrivit opțiunilor politice ale forțelor aflate la putere, în vederea acoperirii cheltuielilor publice, insotite uneori de creea de bunuri politice, de aprobarea de transferuri financiare unor categorii socio-economice și de fixare a stabilității macroeconomice.

Veniturile publice pot prucede în sens obișnuit din exploatarea patrimoniului statului, sau din activități economice desfășurate de agenții economici ai acestuia, sau pot proveni in alt sens din sectorul privat prin detasari financiare de tip obligatoriu.

Venituri publice obișnuite constituie totalitatea resurselor financiare ale sectorului public, rezultate în urmă exploatării patrimoniului statului, precum și alte tipuri economice ale entității publice.

Realizare resurselor financiare se face prin urmatoarele forme:

– prețurile derivate sunt adoptate de firmele de capital de stat și pe seama alienare de bunuri sau prestărilor de servicii aceste sunt inregistrate în contradictoriu cu firmele private. Firmele de stat actioneaza potrivit criteriulu de eficienta economica si nu din interes public.

– prețurile cvasi publice sau cvasi private sunt prețurile folosite de organele de stat când un bun reprezinta un interes național major;

– prețurile publice sunt practicate de entitățile statului care dețin poziție de monotol în schimbul livrarii unor servicii de importantă generală, ce nu stailesc pentru beneficiarii acestora o marire a averii sau sunt mai mici decât prețurile pe care le au firmele private

– prețurile sau tarifele politice sunt intrebuintate de organismele de stat la serviciile efectuate unor anumite grupari de consumatori care nu permit redobandirea completa a costurilor de producție, efectele acestora fiind de natură redistributivă

Veniturile publice derivate sunt constituite de totalitatea resurselor financiare obtinute de stat, din sectorului privat, prin transferuri financiare obligatorii, adică prin preluari fiscale cu ar fi impozitele, taxele și contribuțiile (importanta este aprox 80% din suma veniturilor publice).

Indeplinirea cerintelor de resurse financiare publice este afectata de factori de tip economic, social, demografic, monetar, politic și financiar.

– factorii economici determina o miscare a produsului intern brut, care este izvor veniturilor derivate, lucru ce provoaca o marire sau o imprimare a bazei de impunere, afectand direct asupra veniturilor publice derivate, obtinute din impozitele, taxele și contribuții;

– factorii sociali determina gradul în care statul, prin exercitare de sustrageri fiscale obligatorii atribuie resursele financiare între membri ai societăților astfel incat sa se asigure serviciile de educație, sănătate sau asigurare socială;

– factorii demografici. Prin sporul demografic și structura populației, includ anumite schimbari din punct de vedere al numărului și tipurilor de plătitori, impozite, taxe și contribuții;

– factorii monetari. Prin masă monetară, credit și dobânda influențează prin intermediul prețurilor în sensul că creșterea sau descreșterea prețurilor accentuează sporirea resurselor din prelevări fiscale;

– factorii politici își proclama autoritatea asupra veniturilor publice cu ajutorul politicilor economice, prin impunerea fiscală si politică pusa in practica de forțele aflate la putere;

– factorii financiari au o autoritate directă asupra resurselor financiare, prin majorarea de cheltuieli publice, prin marirea sau micsorarea cheltuielilor, astfel incat se permite cresterea sau coborarea nivelului prelevărilor fiscale.

1.2 Clasificare veniturilor publice

 Categorii de venituri bugetare

În țară noastră, veniturile publice sunt formate din:

• venituri ale administrației centrale de stat;

• venituri ale administrației locale de stat;

• venituri ale instituțiilor publice și ale activitățiilor autofinanțat;

• venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat;

• fondul alocat ajutorului de șomaj.

Economic vorbind, veniturile publice includ:

• venituri ale administrației centrale de stat;

• venituri ale întreprinderilor publice cu specific industrial, comercial sau de alt fel;

• venituri ale asigurării sociale de stat.

Categoriile folosite în studierea veniturilor publice au la baza două principii:

1. uniformitatea încasării veniturilor publice;

2. sursa veniturilor publice.

Acele venituri publice care se încasează cu regularitate la bugetul de stat se grupează în:

a)veniturile curente;

b)venituri din capital;

c)veniturile diverse;

d)venituri întâmplătoare.

a) Venituri publice curente sunt:

Venituri fiscale alcătuite din:

• impozite directe, în categoria cărora intră;

– impozitu pe profit, incasat de la agenții economici necontand formă de

proprietate;

– impozitul pe salaru;

– alte impozite.

• impozitele indirect, din care fac parte:

– T.V.A.;

– taxe vamale de la persoane juridice;

– taxe vamale și alte venituri percepute de la persoane fizice prin unități vamale;

– taxele de timbru obtinute de la persoanele juridice;

– penalități și majorări pentru venituri nedepuse la timp de către contribuabili;

– alte impozite.

Venituri nefiscale din care fac parte

1. vărsăminte din profituri nete ale regiilor autonome;

2. veniturile din retributii la capitalul social al statului la S.C.;

3. vărsăminte de la instituții pu formă de

proprietate;

– impozitul pe salaru;

– alte impozite.

• impozitele indirect, din care fac parte:

– T.V.A.;

– taxe vamale de la persoane juridice;

– taxe vamale și alte venituri percepute de la persoane fizice prin unități vamale;

– taxele de timbru obtinute de la persoanele juridice;

– penalități și majorări pentru venituri nedepuse la timp de către contribuabili;

– alte impozite.

Venituri nefiscale din care fac parte

1. vărsăminte din profituri nete ale regiilor autonome;

2. veniturile din retributii la capitalul social al statului la S.C.;

3. vărsăminte de la instituții publice:

• venitul creșelor;

• taxe de spitalizare, de analize, de consultații, etc

• taxe pentru brevete de invenții și înregistrarea mărcilor de fabrică;

• venituri ale sanatoriilor balneoclimaterice;

• venituri din activitatea de navigare și alte desfasurari de servicii în porturi;

• venituri din sumele ce se obtin de către instituți de învățământ drept in regim de

cămin și cantina;

• taxe pentru testarea conducătorilor de autovehicule;

• taxele pentru a elibera permise de conducere și alte taxe privind circulația pe

drumurile.

b)In veniturile din capital intră:

– veniturile provenite din exploatarea unor bunuri ale statului din care fac parte:

• veniturile din vanzarea unor bunuri ce apartin unor instituții publice;

• veniturile din vanzarea depoziturile de la rezervă de stat.

c) Veniturile diverse din care amintim:

• veniturile din recuperari de cheltuieli de judecată, imputatii sau despăgubiri;

• veniturile din amenzi aplicate, potrivit legii;              

•venituri din incasari ale ratelor scadente la credite externe atribuite de la buget;

              •venituri din incasare a dobanzilor aferente la credite externe atribuite de la buget;

•veniturile din concesiuni.

d) Venituri întâmplătoaresunt acele venituri la care apelează statul atunci cand nu poate suporta toate cheltuielile din capitalul financiare proprii. Din această categorie fac parte:

1. Împrumuturi de stat

a) după locul de plasare a obligațiunilor: interne și externe;

b) în funcție de durata contractului: pe termen scurt, până la 1 an sau pe termen mai lung, de peste cinci ani.

c) după formă sub care se achita: cu dobânda, cu câștiguri sau cu dobânda și câștiguri.

2. Emisiunea monetară

Impozitul reprezintă o obligatie bănească cu titlu nerambursabil, care conform legii, este atribuita bugetului de stat de persoane fizice și persoane juridice pentru venituri dobandite sau bunurile posedate.

Impozitele sunt prelevări cu titlul nerambursabil, adica,din moment ce sunt făcute cu directia creeri fondurilor generale ale societății, ele sunt folosite exclusiv la sustinerea unor acțiuni și scopuri necesare membrilor societăți.

Impozitul se este reponsabil pentru venituri realizate și bunuri deținute, în sensul că obiectele impozabile datorează contribuția numai în cazul când realizează venituri prevăzute de lege că impozabile sau obtin sau au bunuri care, conform legi, sunt impozabile. Pretinderea unor venituri sau bunuri altele decat cele din actele normative prin care se formeaza veniturile bugetare este abuzivă și legală, ele fiind redate de îndată de la cei care s-a obtinut fără temei legal.

Funcționarii de stat care le-au instituit și perceput urmează să răspundă, după cazuri disciplinare, contraventionale sau penale.

Taxele (de timbru, de înregistrari, de arbitrari, de metrologii, consulari, de spitalizari etc.) sunt, alături de impozite, a două categorie importanta de venituri de la bugetul de stat.

Taxa reprezintă plata facuta de persoane fizice sau juridice pentru serviciile efectuate acestora de instituți publice. Prin urmare, taxele sunt reglementate ca obligații bugetare datorate de persoane fizice sau juridice reprezentând plata a unor servicii, după principiu recompensei speciale. Altfe spus, taxele sunt încasate de la persoane care apeleaza o anume activitate din partea unor instituții de stat sau beneficiază de servicii publice, altele decât cele productive.

Taxele se identifica printr-o serie de trăsături specifice, dupa cum urmeaza:

– constituie plata neechivalenta pentru servici sau lucrări realizate de organe sau instituți care capata, elabora sau eliberează variate acte, efectueaza servicii și rezolva alte interese legitime ale persoanei fizice sau persoanei juridice. Plata prestarilor sau lucrărilor este neechivalenta deoarece, conform dispozițiilor legale, această poate fi mai mica sau poate fi mai mare, in comparatie cu valoarea lucrarilor efectuate de organe de stat;

– subiectul plătitor este precis determinat din momentul când acesta solicită efectuarea unei activități din partea unui organ sau instituție de stat;

– taxele reprezintă plăti făcute de persoane fizice sau personae juridice pentru prestari sau lucrări savarsite în mod direct și imediat acestora de către organe sau instituții de stat specializate.

Taxele reprezintă deci plata serviciilor, lucrărilor și altor activități ale unor organe sau instituții de stat, însă, între cuantumul sau mărimea lor și valoarea efectivă – patrimonială sau nepatrimonială – a serviciilor sau activităților prestate în beneficiul plătitorului nu există un raport de echivalentă.

Venituri obținute în România

Potrivit art.12 C.fiscal urmatoarele venituri sunt considerate ca fiind obtinuțe din România, indiferent dacă sunt primite în România sau în străinătate, sub formă de:

a) Venituri atribuite unui sediu permanent în România;

b) Venituri din activități dependențe desfășurate în România;

c) Dividende de la o persoană juridică română;

d) Dobânzi de la un rezident;

e) Dobânzil unui nerezident cu sediul permanent în România;

f) Redevențe de la un rezident;

g) Redevențe unui nerezident cu sediu permanent în România, dacă redevență

constitiue o cheltuiala a sediului;

h) Veniturile din imobilele aflate în România, inclusiv veniturile din exploatarea resurselor naturale situate în România, venituri din folosirea proprietății imobiliare situate în România și veniturile din comutarea dreptului de proprietate pe proprietățile imobiliare aflate în România;

i) Veniturile obținute la jocuri de noroc practicate în România

j) Veniturile din pensiile obtinute de la bugetele asigurărilor sociale sau bugetul de stat;

k) Veniturile din serviciile efectuate în România;

l) Veniturile din executari de servicii de management, consultanță în orice domeniu, dacă aceste venituri sunt obținute rezidentului, ori dacă veniturile sunt cheltuielile unui sediu permanent în România;

m) Venituri reprezentând remunerații primite de nerezidenți ce sunt administratori, fondatori sau membri al consiliului de administrație al unei persoane juridice române;

n) Comisioanele de la un rezident;

o) Comisioanele de la un nerezident al cariu sediu se afla in România permanent, numa daca comisionul este o cheltuiala a sediului;

p) Veniturile din premi acordate la concursuri organizate în România;

q) Veniturile din transportul internațional, aerian, naval, feroviar sau rutier care se desfășoară între România și un stat străin;

Capitolul 2: Elemente definitorii ale veniturilor publice

În noțiunea de așezare a impunerii se includ toate operațiunile care sunt folositoare pentru determinarea platii cu atributia de venit public, adică pentru creearea în precisa a obligației fiscale.

Așezarea impunerii include recunoastere subiectului impunerii, deducerea scopului venitului public și cel al bazei impozabile, al cotei legale de impunere, a facilitarii legale și când este vorba de impozite, constituirea titlurilor de creanță fiscală ale unitatii admin-terit sau al statului.

Statul isi formeaza venitul din totalitatea resurselor bănești instituite prin lege, care contribuie la constituirea fondurilor bănești ale acestuia, alcătuind un tot unitar, denumit sistemul veniturilor bugetare.

Veniturile bugetare cuprind resursele bănești care se cuvin bugetelor prevăzute la art. 1, alin. (2) din Legea privind Finanțele publice, nr. 500/2002, în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contribuții și alte vărsăminte.

Obligația bugetară este acea obligație determinata unilateral de stat prin actele normative, în raspunderea persoanelor juridice sau fizice, numite contribuabil, de a plăti o anumită suma de bani, la termenul stabilit, în contul bugetului de stat. Obligația bugetară este o obligație juridică, deoarece ea definește conținutul unui raport juridic ce ia naștere între stat și persoanele hotarate prin lege, raport juridic al cărui baza este legea, iar în caz de nevoie, executarea să este asigurată prin intermediul constrângerii stattului. Instituirea impozitelor se face prin legile care stabilesc taxele si contributii la buget, si se formeaza categorii de pesoane juridice sau fizice care datoreaza respectivul venit, elemente ale veniturilor bugetare, dar si modalitati de plata.

Schimbarea obligației bugetare este stabilita de: transformarea situației juridice a contribuabilului, schimbarea masei impozabile, atribuirea de facilități legale, schimbarea actelor normative ce infiinteaza și reglementează venitul bugetar respectiv.

Obligația bugetară este constatată în formă scrisă, prin titlul de creanță bugetară care o individualizează la nivelul fiecărui contribuabil în raport de veniturile obținute sau de bunurile deținute.

Titlul de creanță bugetară este confirmat sau întocmit de acele organe financiare a statului care au sarcini în acest sens, în conformitate cu prevederile legale prin care se constituie veniturile bugetare și cu mentinerea acelei proceduri care afost stabilite prin acea reglementare a fiecarui categorie de venit în parte.

2.1 Elementele comune veniturilor bugetare

În oganizarea sistemului fiscal, un element important il constituie suma impozitelor și taxelor și a altor contribuții bugetare, pe care statul, prin organele sale specializate, le încasează pe baza reglementarilor legale (acele legi sau actele normative prin care se impune dreptul de creanță fiscală al statului sau al acelor organe admi-teritor, catre contribuabili).

În totalul veniturilor bugetare, ponderea cea mai mare o dețin cele fiscale, iar din acestea ponderea celor indirecte este în continuă creștere în legatura cu cele directe.

In veniturile bugetare, se gasesc urmatoarele elemente commune:

numirea de venit al bugetului

subiect al impunerii su debitor;

materia imozabila ori obiectul

unitatea de evaluare;

unitatea de impunere;

asietă sau modul de așezare a venitului;

perceperea (încasarea) venitului bugetar;

termenul de plata;

înlesnirile, drepturile și obligațiile debitorilor;

răspunderea debitorilor;

calificarea venitului bugetar.

2.1.1 Subiectul impunerii sau debitor

Debitoru sau subiectu impunerii foate fi persoană fizică ori juridică.

Persoanele juridice sunt obligate la indeplinirea unei anumite sustragere la bugetul statului la bugetul asigurării sociale de stat, la bugete locale dar si la bugete ale fonduri speciale, sunt: acele regii autonome, compani / societăți naționale, precum si acele societăți comerciale cu capital de stat, mixt ori cel privat, dar si unități cooperatiste, asociați și fundați,si entități publice (institutii si autoritati publice etc.), dar și organizații economice străine și reprezentantele societăților străine care desfășoară activități pe teritoriul României.

Persoanele fizice datorează bugetelor sus-menționate impozite, taxe și alte contribuții bugetare pentru serviciile indeplinite de autoritățile publice centrale și locale, veniturile realizate, precum și pentru bunurile mobile și imobile pe care le dețin sau le dobândesc etc. Persoanele fizice și juridice, precum și alte entități patrimoniale, care datorează impozite, taxe bugetare sunt numite contribuabili.

La, taxele, impozitele si alte contributii bugetare rezultate de la persoana obligate la plata acestora, este necesar luat la cunostinta principiul personalizarii folosit pentru delimitarea sferei de aplicare a acestora, dar si a pozibilitatea de a plati a contibuabilului.Trebuie specificat precis si clar acea persoaja juridical sau fizica pentru orice taxa impozit ori contributie bugetara, impusa prin lege ori la plata, ori la calul si plata a unor obligatii fiscal.

Intre contribuabil si aceia ce sunt constransi la virare a obligatiei fiscale(contributiile pt care impozitu este calculate, se opreste si se transfera prin sopaj; venituri din dividente, salarii sau dobanzi) si pesoanele care adminte irevocabil obligatia fiscala-contribuabil presoana fizica, legat de impozitele si taxele locale, constrangerea este efectuata de acele organe fiscal ce apartine de administratia publica locala, si plata acestora este facuta o pesoana juridical sau fizica, subiect al constrangerii

2.1.2 Obicetul venitului bugetar(materia impozabilă)

Obiectul venitului bugetar, numit și materia impozabilă sau obieϲtul impunerii îl reprezintă veniturile sau bunurile taxabile ori impozablie.

Stabilirea materiei impozabile pentru fiecare impozit/taxa în parte este influențată de criteriile reale și operațiunile impozabile, exonerările și scutirile parțiale și totale și criteriul teritorial (pentru fiecare impozit/taxa trebuie să se specifice teritoriul în care este aplicata la nivelul local sau cel central) utilizate în stabilirea sferei de aplicare. De asemenea, la stabilirea materiei impozabile apare cerinta opțiunii între principiul realității (nu se ține seama de interesele individuate, familiale, sociale și de situația personală a contribuabilului) și prin¬cipiul personalizării impozitului (se au în vedere natură și importantă bunurilor economice, a veniturilor obținute, obligațiile de întreținere a membrilor familiei și cheltuielile profesionale ale contribuabilului).

Venitul impozabil: profit al regiei autonome sau beneficiul, al societăților naționale, al S.C. cu capital mix, de stat sau privat, și al S.C. cu capital integral străin, al organizațiilor economice străine sau al reprezentanțelor societăților străine, precum și ale altor entități patrimoniale care desfășoară activități economice pe teritoriul României, dividendele distribuite acționarilor ori asociaților acestora, adica acel venit realizat de o persoană fizică contribuabila etc. Pot si impozitate ori taxate urmatoarele bunuri: terenuri, construcții, mijloace de transport, clădiri, etc.

Totodata, si acele acele acte realizate ce organe ale statului ori ale autoritatii publice locale, dar si acele servicii effectuate conribuabilului pesoana juridical si fizica care presteaza profesii libere:notari, executor judecatoresti, avocati, experti, etc. pot forma subiect al impunerii. Baza de calcul (materia impozabilă) poate să fie aceeași cu obiectul venitului bugetar (de exemplu, cu ar fi impozitului pe venit, impozitului pe profit, T.V.A., taxei pentru utilizare terenurilor proprietate a statului, acele impozite pe terenuri pe care sunt amplasate clădiri etc.) sau să difere de această (de exemplu, în cazul taxelor de succesiune, obiectul îl constituie dezbaterea succesiunii și actele întocmite cu acest ocazia, dar baza de calcul este valoarea acestiua in cazul obiectului sau imobilului).

2.1.3 Unitatea de evaluare

Unitatea de evaluare a unui venit bugetar inseamna principiul care exprimă cuantumul unitar în raport cu baza de calcul. In funcție de posibilitățile tehnice de evaluare, stabilit de domeniu și natură venitului, se precizeaza o cota fixă ori o cota procentuală.

Cota de impunere constitiuie suma ori procentul care este aplicat pe obiectului impozabil (baza impozabila) și cu aceste se determina venitul bugetar.

Cotele fixe sunt aplicate, în special, atunci când obiectul venitului public (baza impozabilă) se exprimă în unități naturale: capacitati cilindrice, suprafațe de teren, deliberarea unui act etc. dar sunt stabilite în suma fixa și rămân invariabile indiferent de cresterea venitului impozabil, ori de situaria materiala sau sociala a plătitorului.

Cotele procentuale se folosesc în cazurile în care obiectul impozitării îl constituite valoarea obiectului deținut sau venitul realizat de contribuabil și se impuse numai la bazele impozabile prezentate valoric, în bani .

Aceste cote sunt de trei feluri: proporționate, progresive (simple și compuse) și regresive. Cota procentuală proporțională se caracterizează prin aceea că procentul rămâne nemodificat, necantand de cantitatea materiei impozabile /volumul obiectului impozabil sau schimbarile survenite în baza de calcul (impozitele pe dividente, profit) .

Cota progresivă se defineste prin aceea că ea se mareste o dată cu marirea bazei de calcul (într-un ritm constant sau variabil) și este aplicate, de cele mai multe ori, catre veniturile realizate de contribuabili.

Aceste cote progresive pot opera orizontal (cota de impozit este diferită în funcție de natură venitului și categoriile de plătitori, deși veniturile impozabile au aceeași mărime) sau vertical (cota de impozit crește pe măsură sporirii veniturilor, precum și în funcție de natură venitului impozabil și de categoriile de plătitori). La un anumit nivel al venitului progresivitatea se oprește, iar cotele devin degresive (proporționate). Aplicarea degresivității se justifică pentru a se evita situația egalității între nivelul venitului impozabil și cuantumul impozitului sau depășirea venitului de impozit.

Cote progresiv vertical sunt: simple (procentul de constrangere in raport cu tranșa superioara a venitului impozabil se aplică la întregul venit realizat de plătitori) și compuse sau pe tranșe (cota de impozit se aplică fiecărei tranșe de venit; impozitul datorat se obține prin însumarea impozitului corespunzător fiecărei tranșe de venit ) .

Aceste cote progresive simple sunt utilizate mai rar, fiindca rezulta la pasi mari în impunere, ca urmare a faptului că nu se are în vedere trecerea de la o tranșă la altă (de exemplu, cota taxei pentru înstrăinarea de bunuri imobile, taxa de timbru asupra succesiunilor, al cărei cuantum se stabilește în funcție de valoarea succesiunii și de tipul de rudenie al succesorului ).

Aceste cote progresive compuse sunt maleabile și au o mare folosinta în România (de exemplu, cu ar fi impozitul pe venitu global in acesta se aplică o crestere pe tranșe, iar cota procentuală se majoreaza in acelasi timp cu cresterea materiei impozabile, folosindu-se o majorare compusă ).

Aceste cote procentuale regresive se deosebesc prin aceea că, pe măsură ce baza de calcul se majoreaza, ele scad (exemplu: taxea de timbru pentru validarea acelor acte de transferare a imobilelor și taxele catre succesiuni).

2.1.4 Unitatea de impunere

Unitatea de impunere constitiuie unitatea în care se exprimă obiectul sau materia impozabilă (leul, în cazul veniturilor impozabile; metru pătrat sau ha, în cazul suprafețelor de teren; cm3, în cazul determinării taxei asupra mijloacelor de transport în funcție de capacitatea cilindrică etc.).

2.1.5 Asieta sau modul de așezare a venitului

Asietă reprezintă modalitatea de așezare a obiectului sau mărfii bugetare, identificarea subiectului și materiei impozabile, evaluarea acesteia și determinare sumei de plata cu denumirea de venit bugetar, adică stabilirea sigura a obligației fiscale.

Aceasta activitate de așezare începe cu stabilirea și evaluarea obiectului sau materiei impozabile, precum și a plătitorului de venit bugetar. Activitatea de impunere constă în aplicarea și respectarea întocmai a unor prevederi legale.

Așezarea unei obligații bugetare presupune cunoașterea și aplicarea legislației fiscale în materii , care se refera la: debitorii impunerii, scopul impunerii sau al materiei impozabile, unitate de evaluare, cote si unitatea de impunere etc.

În activitatea de impunere se utilizează diferite metode și tehnici, în funcție de tipul impozitului ori al taxei, de norma juridica al plătitorului și de metodele folosite.

În situațiile în care evaluarea obiectului impozabil se face în funcție de veniturile anuale realizate, impunerea poate fi provizorie, în timpul anului, și definitivă, la sfârșitul anului . Impozitul pe venit, spre exemplu, in legaruta cu veniturilor evaluate /realizate de persoane fizice din renuntare folosinței bunurilor, din desfășurarea de activități independente, din exercitarea de profesii libere, reprezentând plăti anticipate, se stabilește trimestrial, iar la sfârșit de anu pe baza datelor comunicate prin acea declarație de venit global, acele declarații speciale , inclusiv a venitului din salariu, in functie de fiecare, se afla venitul anual global impozabil și respectiv impozitul anual de plata sau de restituit.

În funcție de cum se însumează elementele de calcul, impunerea poate fi separată sau globală. Modalitatea de impunere separată se aplică în cazul veniturilor impozabile realizate de persoanele fizice române fără domiciliu în România și persoanele fizice străine din activități independente desfășurate în România sau din cedarea folosinței bunurilor imobile situate pe teritoriul României, iar modalitatea de constrangere globală este aplicabila pentru veniturile rezultate din surse multiple de persoane fizice române, în cazul impozitului pe venitul global.

Unul dintre instrumentele/documentele specifice utilizate în cosntangerea acelor venituri savarsite de contribuabili sau a bunurilor mobile și imobile avute în proprietate de ei este acea declaratie de impunere. Prin declaratia respectiva, plătitorul (contribuabilul) aduce la cunoștință organului fiscal competent ( în rază căruia se află bunul imobil sau în rază căruia își are domiciliul contribuabilul, pentru bunurile mobile și/sau veniturile impozabile realizate), în termen de 15 zile, dobândirea unui bun imobil sau mobil, respectiv savarsirea de venituri impozabile ce succed a fi supuse impuneri .

De exemplu acesta declaratie de impunere poate fi, in sitatia impozitului pe venit global, o declaratie rezultant venitul ce este estimat din renuntarea folosirii bunurilor ori din unele activități autonome, o declarație specială, respectiv o declarație anuală sau o declarație de venituri globale și declarativ-informative.

Totodata, declarațiile fiscale pot fi precedente realizării veniturilor(declarații de înregistrare pentru a-i lua în evidență ca plătitori de impozite si de taxe), respectiv declarații ulterioare (decontul lunar, anual in legatura cu impozitul pe profit, TVA ori acciza, adica declarația referitoare la obligațiile la bugetul de stat, lunară și trimestrială).

Alte documente pe baza cărora se face impunerea sunt:

– procesul-verbal de control întocmit de organele de control fiscal, că urmare a verificărilor efectuate la sediul/domiciliul plătitorilor persoane juridice ori presoane fizice in legatura la modul de constituire și plata a obligațiilor fiscale. Prin documentul repectiv pot fi stabilite, de organele de control fiscal, deosebiri de taxe si impozite, dobânzi, penalitzari de întârziere și penalizari aferente, in functie de cazuri. Procesul verbal de control reprezinta titlu executoriu' , numai daca in termen legal nu este contestat;

– înștiințare de plata, prin care plătitorului i se aduc la cunoștință impozitul datorat, dobânzile, penalitățile de întârziere și penalitățile aferente, după caz, precum și termenele de plata

Impunerea eventual ar putea avea forme mai multe:

– autoimpunerea (entitățile patrimoniale si publice, agenti economici persoane juridice etc. pot sa identifice singure motivul impozabil, estimeaza baza de calcul și deduc sumele de plata reprezentând obligații fiscale și le declara organelor fiscale competențe, utilizând în acest sens declarațiile fiscale ;declarații privind impozitul și taxele datorate bugetului de stat și/sau bugetelor locale; de exemplu, în cazul impozitului pe profit,si al impozitului pe venit de provenienta salarială, accize, Taxa pe valuare adaugata, etc. – numite deconturi );

– impunerea efectuata de organele fiscale competențe (ale MFP pentru bugetul de stat și ale administrației publice locale, pentru bugetele locale), aplicând cotele de impozitare asupra venitunlor și proprietati impozabile (impozitul pe venit centripet veniturilor estimate infaptuite de persoane fizice datorita carora se determina platile anticipate, cum ar fi impozitul anual aferent, venitului anual global impozabil infaptuit de aceștia; constructi, clădiri, terenuri, mijloace de transport, clădiri, – valoarea, suprafață, capacitatea cilindrică, pe baza cărora stabilesc impozitele aferente și taxe locale ).

Impunerea directă se savarseste prin estimare directă a acelui obiect sau materi impozabila, de organu fiscal indreptatit, si anume servicii de specialitate a autorități publice locale. Aprecierea directă poate fi realizata prin proceedele ce urmeaza:

a)pe fundamentu declarației depusa de contribuabili, adică a declarației de impunere. Această presupune că subiecții impunerii au obligația să organizeze evidență contabila în partida dublă sau simplă, să depună declarații cu privire la veniturile realizate și bunurile deținute, pe baza acestora organe fiscale studiaza materia de impozitat (aceast tip metode este folosit la impozitarea venituri ale persoanelor fizice, profitunlor realizate de persoanele juridice, precum și în cazul unor impozite si taxe locale).

b) pe fundamentul declarației unei terțe persoane – persoane juridice sau fizice care cunoaște mărimea materiei impozabile este obligată să declare organelor fiscale competențe datele necesare evaluării acesteia (În felul impozitului pe venit alocat veniturilor din salaru, impozit pe divident, de obice in modurile în care plătitorii de taxe au obligația calculării, reținerii prin stopaj la sursă și transeferarii la buget a datoriilor fiscale datorate de cei care au obtinut de astfel de venituri).

După cum urmează evaluare indirecta se poate face:

a) pe fundamentul semnelor de afara ale obiectului impozitabil (folosit în țară noastră în cazul impozitelor pe clădiri, teren etc. )

b) pe fundamentul estimarii forfetare (organul fiscal desemnat stabilește împreună "de comun acord" cu plătitorul, cresterea materiei impozabile – aplicabila în cazul testarilor la față locului).

c) prin modul estimarii administrative (estimare se efectuează de organul fiscal desemnat pe baza datelor ce le are "informații din baza de date referitoare la debitor, documente fiscale, fișa contribuabilului ", numită și punerea din oficiu, adica pe baza documentelor de control fiscal realizate de organe de specialitate). astfel, contribuabilii pot contrazice actele de control și de impunere in conformitate cu cailor de atac administrative și jurisdicționale în materie.

2.1.6. Termenul de plata

Este o piesa specifica venitului bugetar și constituie dată la care sau până la care un anumit venit bugetar trebuie depus bugetului.

Exigibilitatea constrangere bugetare este impusa prin actele normative ce stabileste venitul bugetar respectiv. Astfel, stabilire cu caracter de principiu în această materie stabilește că obligațiile bugetare sunt scadente la termenele prevăzute în actele normative care le reglementează (art. 9).

În stabilirea termenului de plata se au în vedere atât încasarea ritmică la buget a veniturilor, cât și posibilitățile de plata a contribuabililor (plătitori de impozite, taxe și alte contribute bugetare). Termenul se fixează fie sub formă unui interval de timp: an, trimestru, luna, chenzină, decadă etc., în cadrul căruia sumele datorate trebuie virate la buget, dată-limita fiind ultima zi a perioadei respective, sau că o zi fixă a plății, când atât scadență, cât și obligația plătitorului se naște, de regulă, în momentul când acesta a intrat în posesia obiectului impozabil/a dobândit bunul, iar stingerea are loc la termenul de plata. Spre exemplu, TVA-ul se datorează din momentul încasării/facturării mărfurilor /produselor sau a tarifelor serviciilor prestate, ce cuprind și obligația de bugete, dar ultimul termenul de plata este 25 al luni următoare, lunii în care s-au desfasurat operațiunile impozabile, ori cum ar fi impozitul pe profit, plate se face trimestrial (până la 25 ale luni ce urmeaza trimestrului referitor la obligația de plata), în cazul societăților bancare și anual, în cazul agențiilto economice ce realizează anumit venituri din agricultură, si anume 5 zile de la dată depunerii bilanțului contabil încheiat la sfârșitul exercițiului financiar, atunci cand are loc regularizarea fluctuatie de impozit de plata sau de redare (31martie, si 30aprilie catre entități economice unde sunt aplicate Standardele Internaționale de Contabilitate – OMFP nr. 94/2001).

Contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale de stat, la capitalul asigurări pentru șomaj și la fondul asigurărilor sociale de sănătate, după calcularea și reținerea acestora conform reglementărilor legale în materie, se virează până la dată de 20 a lunii care urmeaza celei pentru care se efectuează plata salariilor.

Impozitele pe dividende calculate și reținute la dată plății dividendelor se plătește până la dată de 20 a lunii următoare celei în care s-a făcut plata dividendelor. În cazul în care dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârșitul anului în care s-au acceptat situațiile financiare, impozitul pe dividende trebuie platit pana la 31 decembrie a anului.

Restul impozitelor cu reținere la sursă, calculate și reținute de plătitori la dată plății veniturilor, termenul de plata este dată de 20 ale lunii următoare celei pentru care s-a plătit venitul.

2.1.7. Înlesnirile la plata obligațiilor bugetare

Înlesnirile sunt elemente impuse prin actele normative care obliga veniturile bugetare, de care se ține seama la evaluarea bazei de calcul, în determinarea cuantumului venitului bugetar, precum și la încasarea acestuia. Înlesnirile date la plata veniturilor bugetare cu referire la miscsorari, scutiri,și intarzieri ale plății acestora la bugete publice.

Reducerile și scutirile impuse prin actele normative ce regleaza veniturile bugetare sunt atente la anumite situații speciale, în care anume plătitori (contribuabili) fac obiectul sau materia impozabilă, cu anumite criterii: vârstă, vadul comercial etc.(de exemplu: în cazul impozitului pe venit, aceste criterii sunt luate in considerare la crearea normelor de venit anuale).

Totodata, atribuirea înlesnirilor are că scop stimularea unor activități economice (cu este impozitului de venit cand este scutit venitul efectuat de persoane fizice din apicultură, agricultură, silvicultură.), punerea in valoare a anumitor surse materiale, cresterea economică a ariei defavorizate (construirea parcurilor industriale, cu racord la facilități: nepalta impozitului pe profit, TVA și taxele vamale pt importul de utilaje, instalații și materii prime, prin scutire etc.).

Atunci cand este acordata scutire, este cu un scop social (pentru persoanelor cu handicap, sporirea zonelor defavorizate) sau crestrea /rentabilizarea a diferitor activitățile economice.

Bonificațiile se acordă pentru a stimula plătitorii de impozite și taxe în a-și achita obligațiile înainte de expirarea termenelor scadente, de regulă, până la primul termen de plata (de exemplu, în cazul impozitului pe clădiri și taxei pe terenuri se acordă o bonificație de 10% pentru pesoanele care achita in totalitate obligația de plata, nu mai tarziu de 15 martie a anului ), si astfel este în avantajul statului dar si al autorități publice, daca este inflației.

Amânările sau esalonarile la plata obligațiilor bugetare se aprobă, în condițiile legii, potrivit competențelor, de Ministerul Finanțelor Publice și unitățile subordonate (folosite pt resurse ale bugetului de stat), de autoritati ale administrației publice locale (pt resursele locale), si anume de autoritățile centrale și unitățile lor teritoriale care administrează și gestionează contribuțiile obligatorii și respectiv fondurile speciale, în vederea încasării lor la bugetele respective, acestea reprezentând obligații bugetare restante înregistrate de contribuabili.

2.1.8. Drepturile și obligațiile contribuabililor

Funcționarii din cadrul unităților fiscale informează și acordă sprijinul necesar, pentru înțelegerea și îndeplinirea obligațiilor fiscale. În acest sens există create la nivelul Ministerul Finanțelor Publice și al formatiune fiscale teritoriale servicii/birouri de acordare de asistență persoanelor fizice și juridice în domeniul financiar-fiscal. Pentru această este necesar că toți contribuabilii să prezinte, cât mai clar și mai complet, toate faptele și documentele necesare. În afară informațiilor de baza în materie de impozite si taxe, se pun la dispoziția contribuabililor, în mod gratuit, forrnularele privind impozitele și taxele, precum și dispozițiile de completare a acestora, și respectiv programe informatice pentru transmiterea declarațiilor fiscale în format electronic.

Funcționarii din cadrul unităților fiscale sunt obligati să tina secretul despre informații aduse de contribuabil, deaorece sunt utilizate doar în scopul prevăzu de lege. Informații se transfera altor persoane juridice sau fizice numai cu respectare teremnilor legalie, insa numai cu acrdu scris al contribuabilului.

Totodata, organele fiscale trimit informații cu privire la un contribuabil legal asftel:

– altor autorități cu atribuții fiscale în scopul realizării unor obligații ce decurg din

aplicarea unor anumite legi;

– autoritatii din bransa muncii și protecției sociale, care face plăti de asigurări

sociale sau alte plăti similare;

– autorităților fiscale ale altei țări, în baza unei convenții de ocolire a dublei impuneri;

– autorității judiciar-competente.

Sunt îndreptatiti contribuabili să li se asigure un tratament imparțial, prin stabilirea și încasarea sumei exacte a impozitelor și taxelor datorate. Funcționarii unităților fiscale trebuie să trateze în mod egal toți contribuabilii și să nu favorizeze pe nimeni, sub nici o formă. Contribuabilii au dreptul la respect și considerație din partea funcționarilor tuturor unităților fiscale. Funcționarii acestor unități trebuie să manifeste solicitudine, respect și promptitudine în relațiile de serviciu cu contribuabilii.

Funcționarii unităților fiscale pot efectua modificări în formularele de declarații fiscale prezentate de contribuabili, în condițiile prevăzute de lege. In acest caz, contribuabilii au dreptul de a fi înștiințați în legătură cu rectificările respective.

Atunci când contribuabilii considers că s-au stabilit greșit obligațiile fiscale sau când apreciază că a fost luată o decizie eronată, au dreptul să conteste decizia respectivă.

În asemenea situații, funcționarii unităților fiscale trebuie să indice posibilitățile de contestare (căile de atac administrative și jurisdicționale).

Contribuabilii au dreptul de a solicită organelor fiscale, în anumite situații prevăzute de lege, amânarea sau eșalonarea plății impozitelor și taxelor, precum și reducerea, scutirea, amânarea sau eșalonarea plății majorărilor de întârziere/dobânzilor stabilite pentru neplata în termen a obligațiilor fiscale, în condițiile legii.

Sumele plătite în plus față de obligațiile legale se compensează cu alte obligații bugetare neplătite sau se restituie în condițiile legii.

Contribuabilii pot invocă prescripția, atunci când acțiunea organelor fiscale privind stabilirea și încasarea impozitelor și taxelor a depășit termenul prevăzut de lege.

Pe întreagă perioada a unui control efectuat de autoritajile fiscale, contribuabilii au dreptul de a solicita asistență de specialitate (expetri autorizați, contabili, auditori financiari, juriști etc). De asemenea, ei pot împuternici o persoană, în calitate de consilier sau consultant, în vederea reprezentării lor în relațiile cu organul fiscal competent.

Contribuabili au dreptul să cunoască identitatea și funcția salariatului căruia se adresează în cadrul unei autoritati fiscale ori daca se adreseaza în timpul exercitării atribuțiilor sale de serviciu.În relațiile cu autoritățile fiscale, contribuabililor le revin următoarele obligații:

Oricare persoană juridica ori fizica care obtine venituri din alte surse, sau care deține anumite bunuri mobile și imobile, este obligată să le declare și să achite impozitele și taxele datorate, potrivit dispozițiilor legale în vigoare. Astfel, fiecare contribuabil este obligat să declare cu sinceritate și corectitudine impozitele datorate, veniturile realizate, bunurile mobile și imobile aflate în proprietate sau obținute cu orice titlu legal, precum și alte valori, pentru care trebuie să plătească impozite și taxe.

Persoanele juridice sunt obligate să completeze și să depună la organul fiscal compe¬tent declarative de înregistrare fiscală prevăzute de lege, în vederea atribuirii codului fiscal/codului unic de înregistrare fiscală, după caz, și eliberării certificatului de înregistrare fiscală.

Contribuabilii sunt obligați să depună în termenele create prin lege orice documentele cerute (de conturi, bilatu contabil declarația de impunere), la unitatea fiscală în rază căreia își au casa sau sediul, ori unde sunt luați în evidență fiscală.

Contribuabilii sunt obligați să păstreze evidențele contabile, registrele de contabilitate, precum și documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate timp de 10 ani, cu începere de la dată încheierii exercițiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, cu excepția statelor de salarii, care se păstrează 50 ani. Documentele indreptatite ce au baza înregistrărilor contabile, solicita justificare persoanelor care le-au facut, vizat și aprobat. Înregistrările în evidențele contabile angajează răspunderea celui care le efectuează.

Contribuabilii sunt obligati sa plateasca în termenul stabilit prin lege, din proprie inițiativa sau la solicitarea unității fiscale, impozitele și taxele datorate, inclusiv sumele din impozitele și taxele oprite conform legi de la beneficiarii veniturilor. În cazul în care nu achita în termen impozitele și taxele, aceștia datorează dobânzi pentru fiecare zi de întârziere, până în ziua plății, inclusiv, precum și amenzi, penalități de întârziere.

Contribuabilii sunt obligati sa permita desfasurarea controlului fiscal ce atesta legalitatea și corectitudinea calculului sumelor datorate că taxe și impozite și să coopereze la desfășurarea în condiții optime a acestuia. De asemenea, sunt obligați să pună la dispoziția celor în drept toate documentele contabile, evidențele și oricare alte elemente solicitate în scopul cunoașterii exacte a obiectelor și surselor impozabile.

Astfel, în OG nr. 70/1997 privind controlul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se stipulează: ,,Contribuabilii supuși controlului fiscal au următoarele obligații:

a)să se prezinte, la solicitarea organului de control, la dată și locul stabilite pentru efectuarea controlului;

b)să pună la dispoziție toate documentele, situațiile și datele solicitate privind obiectul controlului;

c)să pună la dispoziție, la solicitarea organului de control, în condițiile legii, actele originale sau copii certificate, după caz, referitoare la obiectul controlului;

d)să permită accesul în locurile unde se află bunurile și valorile supuse impozitării, precum și în locurile unde se află documentele necesare controlului;

e)să furnizeze în scris și verbal, în legătură cu obiectul controlului, toate explicable și elementele necesare clarificării operațiunilor economico-financiare efectuate;

f)să manifeste respect față de autoritatea controlului, aducând la îndeplinire întocmai măsurile din actul de control rămase definitive, și să informeze organul de control despre această;

g)să colaboreze cu organul de control pentru bună desfășurare a acțiunii de control;

h)să notifice toate modificările intervenite în datele inițiale de identificare, inclusiv încetarea activității în termenele prevăzute de lege;

i)să întocmească documente pentru orice operațiune impozabilă și să răspundă pentru realitatea și exactitatea datelor furnizate, precum și pentru autenticitatea documentelor în cauza furnizate organului de control;

j)să refacă evidențele tehnico-operative și contabile prin care se justifică operațiunile efectuate, în situația în care acestea au fost pierdute ori distruse, în termen de maximum 60 de zile de la dată producerii evenimentului;

k) să întocmească și să pună la dispoziție organului de control registrul unic de control;

1) să dea o declarație pe propria răspundere la finalizarea controlului, în care să specifice că au fost prezentate toate documentele ce privesc obiectul controlului;

m) să creeze condiții corespunzătoare pentru desfășurarea controlului fiscal;

n) să se prezinte la sediul organului de control fiscal, la solicitarea scrisă a acestuia.

Documentele neprezentate cu rea-credință, dovedită cu ocazia controlului fiscal efectuat la sediul, domiciliul sau reședința contribuabilului ori la sediul organului de control fiscal, nu vor fi luate în considerare ulterior la soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice.".

2.1.9. Răspunderea debitorilor

În domeniul fiscal, în funcție da natură obligațiilor fiscale și de faptele care au condus la neîndeplinirea acestor mdatoriri legale, poate atrage răspunderea persoanelor fizice sau juridice, după caz, răspunderea administrativă, răspunderea disciplinară, răspunderea materială, răspunderea penală.

Răspunderea administrativă se materializează sub formă contravențiilor și a dobânzilor, penalităților de întârziere, penalităților, după caz.Contravențiile sunt acele fapte și omisiuni cu un grad de periculozitate socială mai redus decât infracțiunea.

Organele cu atribuții și competențe în domeniul fiscal aplică sancțiunile contravenționale, în baza reglementărilor speciale prevăzute în legile financiare și fiscale.

Constituie contravenții anumite fapte, legate de neîndeplinirea obligațiilor financiare și fiscale, care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să constituie infracțiuni, potrivit legii penale. Aceste fapte sunt prevăzute expres în lege (Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale , Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea privind procedura de elaborare și predare a declarațiilor de impozite și taxe, legile fiscale care reglementează taxe si impozite și alte contribuții bugetare, Legea privind colectarea creanțelor bugetare etc.).

Astfel, contravențiile în legătură cu organizarea și conducerea contabilității sunt:

– deținerea de valori materiale și bănești sub orice formă și cu orice titlu, precum și oricăror drepturi și obligații patrimoniale, fără a fi înregistrate în contabilitate;

– primirea și eliberarea din depozite a bunurilor de orice fel, fără documente justifică¬tive de intrare și ieșire;

– neîntocmirea balanțelor de verificare;

– nerespectarea normelor emise de Ministerul Finanțelor Publice cu privire la: utilizarea și ținerea registrelor de contabilitate, registrul jurnal, registru-inventar și Cartea mare;

– nerespectarea normelor egale cu privire la arhivarea și păstrarea documentelor justificative și a documentelor contabile;

– nerespectarea normei legale referitoare la elaborarea inventarierii patrimoniului;

– nerespectarea normei legale referitoare la întocmirea, verificarea, certificarea și depunerea bilanțurilor contabile;

– nerespectarea prevederilor legale privind organizarea și conducerea evidenței contabile la sediul unităților patrimoniale de pe teritoriul României;

– nerespectarea prevederilor legale privind păstrarea la sediul proclamat a actelor justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate și a registrelor contabile legale și punerea la dispoziția organelor în drept în cadrul executării indatoririlor prevăzute de lege.

Evaziunea fiscală este o contravențe sau infracțiune și este definita și incriminata prin lege.

Astfel, constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt infaptuite în condiții încât, in concomitenta cu lege penala, să fie infracțiuni:

– nedeclararea, în termene care sunt prevăzute de lege, de contribuabilii, bunurilor si veniturilor catre impozite, taxe și contribuți;

– calcularea eronată a impozitelor, taxelor și a contribuțiilor, cu consecință diminuării valorii creanței fiscale revenite statului;

– nerespectarea de contribuabil si nedeclararea, la cererea organului de control, a documentelor justificative și contabile referitoare la modul în care au fost îndeplinite obligați fiscale;

– neprezentarea organului financiar si fiscal bunurile materiale delarabile, impozitelor și taxelor, în vederea stabilirii veridicității declarației de impunere și a realității înregistrării acestora;

– nereținerea, in conformitate cu legi, la timpul legal, de contribuabilii desi le revine o asemenea obligație, a impozitelor si taxelor și a contribuției care se formeaza prin stopaj la sursă;

– neprezentarea actelor, situațiilor și a oricăror alte date în legătură cu activitatea efectuată de către unitatea și subunitățile de care răspund contribuabilii, cerute de organele financiar-fiscale, în vederea cunoașterii realității financiar-contabile din acea unitate sau subunitate, precum și utilizarea, în alte condiții altele decat cele legale, a unor documente speciale;

– neaducerea pentru îndeplinire, la termen, a dispozițiilor date prin actul de control încheiat de organele financiar-fiscale;

– neonorarea, în mod nejustificat, de către bănci sau instituțile finaciar-contabile, la care au deschis conturi de depunere a finantelor, a titlurilor de creanță fiscală emise de organele competențe, în vederea urmăririi silite a impozitelor, taxelor și a contribuțiilor neachitate la termen, inclusiv a dobânzilor;

– neîndeplinirea indatorii precizate in art.3 Legea nr.87/ 1994 privind combatarea evaziunii fiscale, completata și editata prin Legea nr. 161/2003, respectiv:

– anuntarea organului fiscal pe a cărui rază teritorială își au sediul contribuabilii a datelor în legătură cu subunitățile constituite în sucursale, filiale, puncte de lucru, depozite, magazine și oricare alte locuri în care se desfășoară activități producătoare de venituri, băncile și conturile bancare în lei și în valută;

– declararea de sedii si de subunitătile lor;

– neinstiintarea, la punctul de obtinere a veniturilor din actiunea de comerț sau efectuari de servicii spre populație, a autorizației de funcționare și a certificatului de înregistrare care conține codul unic de înregistrare atribuit.

2.1.1 Calificarea venitului bugetar

Dobânzile, penalitățile de întârziere, respectiv penalitățile, după caz, se aplică în scopul determinării plătitorilor la achitarea obligațiilor fiscale către buget și sunt calculate și datorate după expirarea termenelor scadente, prevăzute în lege.

Răspunderea disciplinară

Încălcarea cu vinovăție de către persoană încadrată în muncă a obligațiilor sale, inclusiv a norme de comportamen, este o incalcare disciplinară si atrage răspunderea cu caracter disciplinar.

Răspunderea disciplinară se stabilește de către conducerea entităților patrimoniale în cadrul relațiilor de muncă existente între entitate și salariați.

Abaterile disciplinare se sancționează astfel:

-mustrarea;

-avertismentul;

-micsorarea temporară a salariului de încadrare;

-reducerea indemnizației de conducere;

-retrogradarea din funcție;

-desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

Răspunderea penală sau materială nu exclude răspunderea disciplinară pentru fapta săvârșită, dacă prin această s-au încălcat și obligațiile de muncă.

Se aplica sanctiune disciplinar doar atunci ce a fos facuta cercetarea premergatoare a faptei ce alcatuieste abaterea ce va comunica în scris persoanei în cauza.

În situatia faptelor (abateri disciplinare) observate de organul de control, acesta se consemnează în actele de control, pe baza cărora organele competențe aplică sancțiunile disciplinare corespunzătoare. În acest mod, sancțiunile disciplinare constituie o modalitate de finalizare a acțiunii de control.

Răspunderea materială

Răspunderea materială poate surveni tot pentru angajați si pentru daune create patrimoniului entității, din vină și în legătură cu muncă lor.

Răspunderea materială prezintă unele trăsături specifice, și anume:

– este proprie persoanelor încadrate în muncă;

– este, în principiu, individuală;

– reparația are loc prin echivalent bănesc și nu în natură;

– presupune o procedura specială;

– nu poate funcționa în comun cu răspunderea entității patrimoniale.

Vinovăția trebuie dovedită de entitatea patrimonială.

Formele răspunderii materiale sunt: individuală, comună, solidară și subsidiară.

Răspunderea individuală este a persoanei care se face vinovat, si obligata de a repara singură și în întregime pagubă cauzată entității patrimoniale, prin fapta să personală și din vinovăție proprie.

Răspunderea comună se stabilește atunci când există o singură pagubă și mai mulți autori, pagubă fractionandu-se între coautori în funcție de contribuția fiecăruia la producerea ei.

Răspunderea solidară constă în obligația mai multor persoane de a execută aceeași datorie și se caracterizează prin aceea că:

– obligația solidară se împarte între debitori;

– fiecare debitor poate fi constrâns pentru totalitatea datoriei;

– urmărirea unui debitor solidar întrerupe prescripția în impotriva debitorilor;

– efectuarea platii anuleaza obligatii celorlati debitori daca e facuta de unul dintre debitori către entitatea patrimonială.

Răspunderea subsidiară se stabilește când dauna este cauzată de mai multe persoane, dar participarea lor ca grad nu este similar sau identic. Răspunderea subsidiară este precedată și condiționată de răspunderea directă. Dacă răspunderea directă este anulată, dispare și răspunderea subsidiară corelativă.

-omisiunea, în tot sau în parte, a evidentierii în acte contabile sau în alte documente legate, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori înregistrarea de operațiuni sau cheltuieli nereale, în scopul de a nu plăti ori a diminua impozitul, taxa sau contribuția;

-organizarea și dirijare de evidentele contabile, distrugerea de acte contabile, memoriile aparatelor de taxe ori caselor de marcat electronice fiscalizate ori orice alte feluri de oprire a datelor, în scopul diminuării veniturilor sau surselor impozabile;

-emiterea, distribuirea, cumpărarea, completarea ori acceptarea cu știință de documente fiscale false;

– prelevatia de la achitarea de obligați fiscale prin cedarea părți sociale deținute într-o societate comercială cu răspundere limitată, efectuată în scopul acesta.

-prelevatia de la realizare unui controlu financiar si fiscal prin declararea simulata referitoare la sediul S.C. la sediul subunități ori la sediul punctului de lucru, dar și la schimbarea acestora fără îndeplinirea condifiilor prevăzute de lege, efectuată în acest scop.

Calificarea venitului bugetar face referinta la deciderea de caracter local ori caracter central apartinand de venit.

Cunoașterea notiunii specializate comune a venitului bugetar este necesara contribuabului, sa intervina în restabilirea legalității atunci când constată deficiențe în aplicarea legii de către organele cu atribuții și competențe în realizarea veniturilor bugetelor publice. De asemenea, cunoașterea elementelor este absolun indispensabila ca o repartizare echitabilă a sarcini fiscale, spre a planifica veniturile bugetelor și aranjarea lor cu masa de cheltuie publice.

Venituri bugetare ale statului, în funcție de regularitatea cu care se realizează, se împart în venituri ordinare si extraordinare.

Veniturile curente sunt analizate ca resursele ce se încasează regural in bugetu statului, fiin o sursă definitiva și continuă. În veniturile curente ale statului se gasec impozitele, taxele, precum si alte contributii bugetare.

Veniturile extraordinare sunt analizate ca si resursele apelate de stat în cazuri excepționale, numai atunci când din venituri resura nu acoperă in totaltate cheltuielile bugetului. De aici fac parte împrumuturile interne și externe, precum și emisiunile monetare.

Impozitele și taxele locale sunt instituite în acord cu prevederile Constituției României și ale Legii administrației publice locale, respectiv ale Legii Finanțelor publice locale și în concordanță cu nevoile economiei de piață și cu principiile autonomiei locale și descentralizării serviciilor.

Impozitele și taxele locale alcatuiesc veniturile proprii ale bugetelor unității administrativ-teritoriale (orașe, municipii, comune, sectoare ale municipiului București) și se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor publice locale. Legislația în domeniul finanțelor publice locale prevede în competență consiliilor locale instituirea de taxe pentru serviciile publice nou create la nivelul comunităților locale, în scopul satisfacerii unor necesități ale locuitorilor. Aceste taxe speciale trebuie să acopere cheltuielile cu administrarea și gestionarea lor și alcatuiesc veniturile cu scop special, prin indeplinirea scopurilor de care au fost create.

2.2. Perceperea (încasarea) venitului bugetar

Creanțele bugetare constau în impozite, taxe și contribuții, amenzi și alte sume ce reprezintă venituri publice și se realizează prin: încasare efectivă (inclusiv prin plata voluntară), executare silită și alte modalități prevăzute de lege.

Celelalte venituri dar si impozitele, taxele, contribuțiile la bugetului de stat, bugete locale și ale bugetelor Fondurilor de asigurări sociale de sănătate, de orice natură și proveniență, se încasează în conformitate cu prevederile legale în vigoare, precum și potrivit dispozițiilor legilor bugetare anuale.

Controlul fiscal pentru stabilirea, urmărirea și încasarea debitelor pe anii precedenți, în limita perioadei de prescripție, se efectuează potrivit prevederilor actelor normative în vigoare la dată operațiunilor supuse controlului.

Activitatea de urmărire a impozitelor, taxelor și a altor contribuții bugetare se desfășoară de aparatu fiscal ori alte organe aprobate de lege și are în vedere identificarea contribuabililor plătitori, deținători de bunuri impozabile sau care realizează venituri impozabile, supravegherea și îndrumarea permanentă a acestora pentru a-și îndeplini la termen și în totalitate toate obligațiile fiscale făra de bugetele publice, precum și evidență strictă a debitori lor și a sumelor încasate în contul debitelor.

Perceperea veniturilor bugetare presupune încasarea efectivă a sumelor datorate de plătitori, înregistrarea lor în conturile bugetare deschise la trezoreria statului, când are loc și oprirea a obligație fiscal.

Colectarea veniturilor bugetare se realizeaza prin mai multe metode. Astfel, în cazul plătitorilor de taxa pe valoarea adăugată, accize, impozit pe profit, obligația calculării și plății sumelor reprezentând obligațiile fiscale respective revine contribuabililor, aceștia purtând întreagă responsabilitate pentru determinarea corectă și plata acestora in termen.

O altă metoda de obtinere de venituri bugetare este stopajul la sursă (fortarea calculării și depunerile la buget a impozitului se duce plătitorului de venit către beneficiarul, persoana fizica și juridica), asa cum este impozitului pe venit alocat veniturilor din salarii, din activități desfășurate de persoanele fizice in baza contractului de comision ori mandat comercial, din extragere dreptului de proprietate intelectuală, din dividende, dobânzi etc.

Persoanele fizice și juridice plătitoare de acest fel de venituri au obligația sa plateasca la termen impozitele datorate bugetului, precum și obligația depunerii/transmiterii la organul competent a declarațiilor de taxe lunare si impozite, ori trimestriale ori anuale (incluse so declarațiile informative, pe surse și beneficiari de venit, de care sunt aduse la cunoștință organelor fiscale: baza de calcul a impozitului și impozitul datorat și virat în contul beneficiarilor ai veniturilor ).

Alte situații apar când, in sensul verificări lor, organele cu functia de control fiscal impugn impozite, taxe și contribuții sau diferențe față de cuantumul impozitelor, taxelor și contribuțiilor declarate de contribuabili, situație în care aceste obligații fiscale noi/ suplimentare se înregistrează în evidență fiscală a unităților fiscale teritoriale în vederea urmăririi și încasării lor la buget.

La impozitul și taxelor locale, si anume a impozitelor pe veniturile agricole, a impozitelor pe clădiri, taxa pentru mijloace de transport, tax asupra terenurilora etc., obligarea se face de organele de competente a unităților administrative teritoriala in baza declarației de impunere pusa de contribuabil respectiv în baza constatarilor facute de organele de control. Aparatu fiscal înregistrează în evidență fiscală declarațiile privind bunurile mobile și imobile deținute de contribuabili persoane fizice și juridice, calculează impozitele și taxele datorate și comunica plătitorilor de obligații fiscale cuantumul lor și termene de plata, prin trimiterea la domiciliu sau sediul acestora a unei notificari de plata.

Impozite și taxe datorate de contribuabili bugetelor care fac parte din alte categorii: taxa de timbru necesara eliberării, legalizării și autentificării de acte; taxa de succesiune ; taxa de consulare; taxa de autorizare in scopul desfășurarii activității independente; taxe de autorizații in scopul construcției. Colectarea acestor taxe este facuta de organe autorizate ale unității administrative teritoriale ori de anumite organe de drept (natarul public, organele de poliție, instanțea de judecată), iar corectitudinea calculării acestora și plata lor la prevederile legale este verificata de organe cu autorizate de control (legalitatea taxei de timbru și perceperea ei si a taxei de autorizare).

Capitolul 3: Funcțiile impozitelor și taxelor

3.1 Conținutul și caracteristicile impozitelor și taxelor

Impozitul este o categorie financiară, cu caracter istoric, a cărei apariție este legată de existența statului și a banilor .

Concepțiile vizând necesitatea și rolul impozitelor se întemeiază pe teoriile despre stat și criteriile ce trebuie luate în considerare pentru dimensionarea taxelor fiscale . În legătură cu acestea au fost formulate teoria echivalenței, teoria sacrificiului și cele trei variante ale sale – teoria sacrificiului proporțional, teoria sacrificiului egal și teoria sacrificiului minim .

Adepții teoriei echivalenței susțin că impozitele reprezintă o contraprestație pe care cetățenii o datorează statului pentru serviciile aduse de către acesta .

Teoria siguranței susține că impozitele trebuie considerate drept prime de asigurare pentru viață și averea cetățenilor . Creând condiții pentru desfășurarea în siguranță a diferitelor activități (prin legi, instituții și organe de stat ), statul trebuie să primească o parte din veniturile realizate sub protecția să sub formă impozitelor .

Potrivit teoriei sacrificiului, statul este un produs necesar al dezvoltării istorice, iar impozitul reprezintă un produs necesar al raportului putere și 8888 . În consecință, în calitatea să de instituție de suprastructură, statul are dreptul să ceară supușilor să facă un anumit sacrificiu menit să acopere cheltuielile publice . Potrivit primei variante a teoriei, utilitatea absolută specificată prin impozite, trebuie să fie egela pentru toți indivizii . În varianta a treia se consideră că impozitul este egal cu predarea proporțională din utilitatea individuală, raportată la calitatea totală . Varianta a treia susține că impunerea trebuie să aibă o sarcina minimă pentru totalitatea plătitorilor de impozite.

Definițiile date impozitelor reflectă poziția față de teoriile menționate . Astfel , se afirmă că " impozitele reprezintă prețul serviciilor prestate de stat " sau ca " impozitele sunt prețuri stabilite prin constrângere pentru serviciile guvernamentale " . Alți autori apreciază că " impozitele sunt pretinse de stat în virtutea suveranității sale și sunt destinate să acopere cheltuielile generale ale statului " . Sintetizând pluritatea definițiilor menționate și multe altele ce există în literatură de specialitate , consideră că, impozitul reprezintă o formă de prelevare silită la dispoziția statului, fără contraprestație directă și cu titlu nerestituibil, a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice și/sau juridice, în vederea acoperirii unor necesități publice . Această definiție relevă că impozitul are următoarele caracteristici :

a)este o prelevare silită, cu caracter obligatoriu care se efectuează în numele suveranității statului

b)impozitul nu presupune și o prestație directă ( și imediată ) din partea statului . Prin această impozitele se deosebesc de taxe, în cazul cărora există un raport de contraserviciu direct . Desigur, impozitele presupun realizarea unor contraservicii publice ( apărare națională, securitate și ordine publică, asistență socială, reprezentarea țării pe plan extern, etc.) dar acestea nu sunt percepute ușor de oricare dintre contribuabili . Aceste servicii publice există și se manifestă pentru întreagă comunitate umană a fiecărei țări .

c)relevările cu titlu de impozit sunt nerestituibile , astfec că niciunul dintre contribuabili nu poate pretinde o piață directă din partea statului, pe baza impozitelor suportate . prin această impozitele se deosebesc de împrumuturile publice care sunt purtătoare de dobânzi ( și alte avantaje) și rambursabile (amortizabile) .

Dreptul de a introduce impozite revine organelor de stat – Parlamentul – La nivelul întregii țări, sau consilierilor (Parlamentului) locali la nivelul colectivităților locale în virtulea suveranității fiscale ale statului .

Pe plan social, rolul impozitelor se manifestă prin utilizarea lor că instrument al redistribuirii unei părți importante a PIB . Această redistribuire apare în procesul mobilizării la buget a impozitelor directe și indirecte și are influență mai mult sau mai puțin intensă asupra comportamentului economic al diverselor categorii de contribuabili . Totodată, efectele impozitelor se restrâng și în domeniul democratic a întreținerii sănătății, și în ultima instanța al asigurării unui nivel de trăi rezonabil pentru populația aflată în nevoie .

Efectul major al rolului impozitelor pe plan social, îl reprezintă în ultima instanța , creșterea presiunii fiscale, globale, în majoritatea țărilor cu economie de piață, concurentala și consolidată.

Elementele tehnice ale impozitelor

Concretizarea și individualizarea fiecărui impozit în parte au o deosebită ipoztaza atât pentru organele fiscale, cât și pentru contribuabili în sarcina cărora se instituie . În acest scop, se folosesc următoarele elemente tehnice :

subiectul impozitului sau contribuabilul ;

obiectul impozitului

unitatea de impunere ;

cota de impunere ;

sursă impozitului ;

asistență fiscală ;

termenul de plata ;

Subiectul impozitului sau contribuabilul, este persoană fizică sau juridică obligată prin lege la plata impozitului . Totodată, în afară obligației de plata a impozitelor datorate, contribuabililor le mai revin și alte obligații ce se referă la : declararea obiectelor impozabile și a mărimii acestora, întocmirea anumitor evidente specifice scrise, depunerea la fisc a unor deconturi periodice. Deasemenea, subiecții de impozite au dreptul de a beneficia de facilități fiscale legale și de a contesta operațiile considerate ilegale . Suportatorul impozitului , este persoană fizică sau juridică din ale cărei venituri se suspendă în mod efectiv impozitul. Acest element este important în legătură cu distincția fundamentală dintre impozitele directe și indirecte. Astfel în cazul impozitelor indirecte potrivit intenției legii , suportatorul coincide cu subiectul impozitului, pe când în cazul impozitelor indirecte subiectul imopozitului îi revine o îndatorire formală de a plăti impozitul, căci suportarea efectivă se realizeză de către persoană care cumpără produsele sau serviciilor cărora tanzarea este supusă impozitelor . În acest cadru, se manifestă fenomenul financiar de repercursiune a impozitelor adică de transmiterea obligațiilor fiscale efective în sarcina altei persoane, diferită de cea care o plătește inițial la buget .

Obiectul impozitului este bunul, venitul sau activitatea pentru care se datorează impozitele indirecte precum și vânzarea, valorificarea sau punerea în circulație al unor produse, bunuri și servicii în cadrul serviciilor indirecte. În mod tradițional, acest element poartă denumirea de 8888 impozabilă .

Sursă impozitului, indică din ce anume se plătește impozitul adică din venit sau avere . Că sursă a impozitului, veniturile apar sub formă salariului , a profitului, devidentei sau rentei în timp ce averea se prezintă sub formă de capital ( că expresie a acțiunilor emise de societățile de capital sau a altor hărții de valoare tranzacționate prin bursele de valori ) sau de bunuri mobile și imobile . La impozitele pe venit, obiectul coincide în toate cazurile cu sursă, lucru ce nu se întâmplă, de regulă, în cele mai multe cazuri, din veniturile realizate de subiecții impozitelor de pe urmă averii respective ( dividente, diferențe de curs în cazul hârtiilor de valoare, chirii în cazul bunurilor mobile sau imobile) sau din alte venituri .Că urmare obiectul impozitelor pe avere nu coincide cu sursă.

Unitatea de impunere este reprezentată de unitatea în care se exprimă obiectul impozabil . Această are fie o expresie monetară în cazul impozitelor pe venit, fie diverse expresii fizice- naturale ( metru pătrat, hetar, Kg, etc.) în cazul impozitelor pe avere cota impozitului este mărimea impozitului stabilită pentru fiecare mărime de impunere. Această poate să fie o suma fixă sau o cota procentuală stabilită procentual, progresiv sau regresiv în raport cu materia impozabilă sau cu capacitatea contributivă a subiectului impozitului .

Asistență fiscală, da expresii modului de așezare a impozitelor și cuprinde totalitatea operațiunilor pentru identificarea subiecților impozabili, stabilirea mărimii materiei impozabile și a cuantumului impozitelor datorate statului .

Termenul de plata precizează durata până la care impozitul trebuie plătit acest termen are caracter imperativ, astfel că în cazul nerespectării sale sunt percepute majorării de întârziere sau se aplică unele sancțiuni sub formă de opriri de salarii, punerea sechestrului pe unele bunuri, tanzarea la licitație a bunurilor sechestrate și altele .

Bugetele locale sunt incluse în structura bugetului public național ( sau, mai bine zis, în cadrul sistemului bugetar), dar se elaborează, se adopta și se execută de către fiecare entitate administrativ teritorială. În consecință, ele au venituri proprii și utilizări proprii .

Impozitele și taxele directe mobilizate la aceste bugete sunt cu mult mai multe, în comparație cu acelea care se mobilizează la bugetul administrației de stat . De asemene, în formarea bugetelor locale poanderea acestora este cu mult mai mare față de cea deținută de impozitele indirecte, comparativ cu aceleași ponderi înregistrate în cadrul bugetelor administrației centrale de stat .

O altă trăsătură caracteristică a acestei categorii de venituri bugetare se referă la faptul că ele provin în proporție covârșitoare de la populație . În situația actuală în România, cutot numărul lor relativ mare, impozitele și taxele directe percepute la bugetele locale se află cu mult sub nivelul necesităților de resurse ale acestor bugete. Că urmare pentru realizarea ehilibrului acesta, de la bugetul administrației de stat, se alocă transferuri și sume defalcate din impozitul pe veniturile salariale .

Potrivit reglementărilor locale în vigoare la bugetele locale sunt mobilizate următoare impozite și taxe directe :

1. impozitul pe profit datorat de regiile autonome locale ( în cazul când acestea obțin

profit)

2. impozitul pe venitul agricol

3. impozitul pe veniturile liber profesionistilor, al meseriașilor și al altor persoane

reglementat prin decretul nr.153/1954, cu modificările ulterioare

4. impozitul pe veniturile asociațiilor familiare și ale persoanelor fizice autorizate să

desfășoare activități economico sociale în mod independent, reglementat prin decretul

lege 154/1990

5. impozitul asupra veniturilor realizate de oamenii de litere, artă și știință

6. impozitul asupra veniturilor de înscrieri și subinscrieri de clădiri, terenuri și camere

mobilate sau nemobilate

7. impozitul pe clădiri

8. impozitul pe terenurile ocupate de clădiri și alte construcții

9. taxa asupra mijloacelor de transport

10. taxa pentru folosirea locurilor publice de desfacere

11. taxele pentru eliberarea certificatelor, a vizelor și autorizațiilor în domeniul

construcțiilor

12. taxele pentru folosire mijloacelor de publicitate , afișaj și reclamă

13. taxa pentru șederea în sttiunile balneoclimaterice

14. taxa pentru vizitarea muzeelor caselor memoriale, monumentelor istorce de

arhitectură și arheologie

15. taxa pentru cazanele de fabricat rachiu, mașinile de cereale și ferestraiele mecanice

pentru lemn, piesele de ulei

16. taxa pentru dăracele, 8888 pentruboia de ardei

17. taxa pentru deținerea de câini

18. alte taxe specifice, pentru serviciile publice sau 8888 ( acestea fiind interpretate de

legea bugetului de stat pentru anul 1995 cu venituri nefiscale)

19. taxe pentru folosirea terenurilor propietate de stat în alte scopuri decât producția

agricolă sau silvică în calitate de venit atribuit de la bugetul administrației centrale de

stat

20. taxele de timbru asupra succesiunilor și alte taxe de timbru de la populație

3.1.1  Deosebiri între impozite și taxe că noțiuni fiscale

           Că formă a impozitelor indirecte, taxele reprezintă plățile pe care le fac diferite persoane fizice sau juridice pentru serviciile efectuate în favoarea lor de anumite instituții de drept public .

Taxele întrunesc majoritatea trăsăturilor specifice impozitelor directe și anume :

– caracter obligatoriu ;

– titlu nerambursabil ;

– urmărire în caz de neplata ;

Între impozite și taxe exită unele deosebiri . Astfel în cazul impozitului lipsește cu totul obligația prestării unui serviciu direct și imediat din parte societății, situația fiind inversă în ceea ce privește taxele .

Deosebiri între impozite și taxe există și în ce privește modul de determinare a cuantumului acestora . Astfel, cuantumul impozitului se stabilește, în principal, în funcție de venitul impozabil, în timp că mărimea taxei este influențată, în general de natură servicilui prestat

Termenele de plata sunt stabilite la date fixe – pentru impozite – și în momentul solicitării sau după efectuarea prestației serviciilor – la taxe .

În ce privește deosebirile din punct de vedere al echivalentului ; în unele cazuri această are un caracter relativ deoarece sunt reglementate și taxe care se percep fără un echivalent direct și imediat, precum și taxe care numai în parte reprezintaechivalentul serviciului prestat (de exemplu, taxele locale care se datorează annual de către persoanele fizice care posedă mijloace de transport ) .

3.2 Clasificarea impozitelor și taxelor locale

           Contribuția cetățenilor la suportarea cheltuielilor publice reprezintă o obligație constituțională (art – 53 (1) din legea fundamentală).

Consacrând această obligației, constituția a prevăzut și limitele sale, care reprezintă garanții constituționale ale dreptului de propietate, ale averii cetățenilor în general, orice contribuție la cheltuielile publice constituind o sarcina ce afectează exercițiul acestui drept. Limitele respective sunt următoarele :

– contribuția cetățenilor la cheltuielile publice poate constă numai din plata impozitelor și taxelor, iar acestea se pot stabili, potrivit art.138, doar prin lege sau în ce privește impozitele și taxele locale și județene, în condițiile legii orice prestații fiind – potrivit art.53(3) – interzise, în afară celor stabilite prin lege, în situații excepționale

– sistemul legal de impuneri trebuie să asigure ajustarea justă a sarcinilor fiscale, adică să aibă la baza principiul echității, al egalității de șanse cu excluderea oricărui privilegiu sau discriminare .

În practică financiară se utilizează o diversitate de impozite care se deosebesc nu numai că formă dar și din punct de vedere al conținutului . De aceea, clasificarea lor după trăsături comune este absolut necesară . În acest scop, se folosesc criterii științifice variate, vizând :

– trăsăturile de fond și de formă, sau incidența asupra contribuabililor ;

– obiectul ;

– scopul urmărit prin instituirea lor ;

– frecvența cu care se realizează ;

– instituția care le administrează .

Clasificarea impozitelor și taxelor locale

I. Pentru bugetul de stat

1.Venituri curent

A.venituri fiscale

A1. Impozite directe

1.Impozitul pe profit

2.Impozitul pe salarii

3. Alte impozite directe

a. impozitul pe veniturile realizate de persoane fizice, juridice și nerezidente

b. impozitul pe profitul obținut din activități comerciale ilicite sau din nerespectarea legii

privind protecția consumatorilor

c. impozitul pe dividentele realizate de societățile comerciale

d. impozitul pe onorariile avocațiilor și notarilor publici

e. alte încasări din impozite directe

4.Contribuții :

a. contribuția pentru pensia suplimentară

A2. Impozite indirecte :

1. Taxa pe valoare adăugată

2. Accize și impozite pe circulație

3. Taxe vamale :

a. taxe vamale de la persoane juridice

b. taxe vamale și alte venituri încasate de la persoane fizice prin unitățile vamale

4. Alte impozite indirecte :

a. majorări și penalități de întârziere pentru venituri nevărsate la termen

b. taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare

c. taxe pentru activitatea de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor minerale

d. taxe judiciare de timbru

e. taxe de timbru pentru contestații și plângeri asupra sumelor constatate și aplicate

prin acte de control sau de impunere ale Organelor Ministerului Finanțelor

f. taxe de timbru pentru activitatea notarială

g. alte încasări din impozite indirecte

B.Venituri nefiscale

1.Vărsăminte di bugetul net al regiilor autonome

2.Vărsăminte de la instituțiile publice :

a. taxe de metrologie

b. taxe pentru prestațiile și eliberarea autorizațiilor de transport în trafic internațional

c. taxe consulare

d.taxe pentru analize efectuate de laboratoare, altele decât cele sanitare, de pe lângă

instituții

e. taxe și alte venituri din protecția mediului

f. vărsăminte din disponibilitățile instituțiilor publice și activităților autofinatate

g. vărsăminte din veniturile instituțiilor publice și activitățile autofinanțare

h. alte venituri de la instituțiile publice .

3. Diverse venituri

a. venituri din aplicare prescripției extinctive ( pentru instituțiile publice )

b. venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate, potrivit dispozițiilor legale

c. încasării din cota reținută, conform Codului penal al României

d. restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenți

e. venituri din concesiuni

f. încasarea dobânzilor aferente ratelor lunare din tanzarea locuințelor construite din

fondurile statului

g. încasării din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate și alte sume constatate

odată cu confiscarea potrivit legii

h. venituri realizate din încasarea debitelor evidențiate în bilanțurile de lichidare a

patrimoniului fostelor C.A.P.

i. încasări din alte surse

ÎI.Venituri de capital

1. Venituri din valorificarea unor bunuri ale statului :

a. venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice ;

b. venituri din valorificarea stocurilor de la rezervele de stat și de mobilizare

c. venituri din privatizare

d. tarsaminte din privatizare pentru constituirea Fondului la dispoziția Guvernului

III. Încasări din rambursare împrumuturilor acordate

a. Încasări din rambursare împrumuturilor acordate pentru finalizarea unor obiective

aprobate prin convenții bilaterale și interguvernamentale

b. Încasări din rambursare împrumuturilor acordate pentru acoperirea unor rate către

Regia Autonomă de Electricitate "Renel" și Regia Autonomă a Gazelor Naturale

"Romgaz" Mediaș

c. Încasări din rambursare împrumuturilor acordate din fondul de redresare financiară

Pentru bugetele locale

I Venituri curente

A. Venituri fiscale

A1. Venituri directe

1. Impozitul pe profit

2. Impozite și taxe de la populație

a. Impozitul pe venitul liberprofesionistilor, meseriașilor și ale altor persoane

fizice independente și asociațiilor familiare

b. Impozitul pe clădiri de la persoane fizice

c. Taxa asupra mijloacelor de transport deținute de persoanele fizice

d. Impozitul pe veniturile de înscrieri, subanscrieri, locații de gestiune și arendări

e. Impozitul pe veniturile obținute din dreptul de autor și cele cuvenite

inventatorilor și inovatorilor

f. Impozitul pe veniturile obținute din premii sii câștiguri în bani sau în natură

g. Impozitul pe veniturile persoanelor fizice nesalariate

h. Impozitul pe terenuri de la persoane fizice

i. Alte impozite și taxe de la populație

3. taxa pentru folosirea terenurilor propietate de stat

4. impozitul pe clădiri de persoanele juridice

5. impozitul pe terenuri de la persoane juridice

6. taxa asupra mijloacelor de transport pentru persoanele juridice

7. alte impozite directe : alte încasări din impozite directe

A2. Impozite indirecte

1. Impozitul pe spectacole

2. Alte impozite indirecte

a. taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare

b. alte taxe de timbru

c. alte încasări din impozite indirecte

B Venituri nefiscale

1. Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome

2. Vărsăminte de la instituțiile publice

a. alte venituri privind circulația pe drumurile publice

b. venituri încasate din contravaloarea lucrărilor de conbatere a dăunătorilor și bolilor în

sectorul vegetal

c. veniturile unităților de reproducție și selecție a animalelor

d. veniturile circumscripțiilor, laboratoarelor și dispensarelor veterinare

e. vărsăminte din disponibilităților instituțiilor publice și activităților de autofinanțare

f. contribuții datorate de persoanele beneficiare ale seviciilor cantinelor de ajutor social

g. alte venituri de la instituțiile publice

3. Diverse venituri

a. venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată imputasii și depagubiri (pentru

instituții publice )

b. venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate, potrivit dispozițiilor legale

c. restituiri de fonduri din finanțare bugetaraa anilor precedenți

d. venituri din concesiuni și închirieri

e. încasări din valorificarea bunurilor confiscate potrivit legii

f. venituri realizate din administrarea sau valorificarea bunurilor fostelor C.A.P.

g. venituri din Fondul de investiție la dispoziția Guvernului

h. încasări din alte surse

II. Venituri din capital

1.Venituri din valorificarea unor bunuri ale statului

a. venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice

b. venituri din tanzarea bunurilor locuințelor construite din fondurile statului

c. venituri din privatizare

III.Venituri cu destinație specială

1. Taxe speciale

2. Venituri din tanzarea unor bunuri aparținând domeniului privat

3. Venituri din fonduri pentru locuințe

4. Venituri din amortizarea mijloacelor fixe

IV. Cote defalcate din impozitul pe salarii

3.3 Rolul impozitelor în economia României contemporane

            Potrivit legii nr.189 din 14 decmbrie 1998 privind finanțele publice locale, publică în Monitorul Oficial nr.404 din 22 octombrie 1998, se stabilesc normele privind formare, administrarea, utilizarea și controlul resurselor financiare ale unităților administrativ teritoriale și ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local .

Resursele financiare ale unităților administrativ teritoriale se constituie din impozite, taxe și alte venituri fiscale, venituri nefiscale, venituri din capital, cote și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și venituri cu destinație specială .

Fundamentarea, repartizarea și dimensionarea cheltuielilor publice locale, de destinații și ordonatori de credite, se efectuează în concordanță cu atribuțiile care revin administrației publice locale și cu prioritățile stabilite de acestea, în vederea fundamentării lor și ininteresul comunității respective .

Formarea, și utilizarea resurselor financiare publice locale și costul de execuție al bugetelor locale sunt supuse controlului Curții de Conturi, potrivit legii .Trecerea de către Guvern, în administrarea și fundamentarea administrației publice locale, a unor cheltuieli publice noi se face prin lege, numai cu asigurarea resurselor financiare necesare utilizării acesteia.

La baza eleborarii aprobării și execuției bugetare stau priincipiile autonomiei locale , echilibrului, realității, anualității și publicității.

Autoritățile administrative publice locale au următoarele componente și răspunderi în ceea ce privește finanțele publice locale:

1. Elaborarea și aprobarea bugetelor locale la firmele stabilite

2. Stabilirea și urmărire impozitelor și taxelor locale în codițiile legii

3. Urmărirea execuției bugetelor locale și rectificarea acestora pe parcursul anului bugetar, în condiții de echilibru bugetar

4. Stabilirea și urmărirea modului de prestare a serviciilor publice locale, include obtiunea trecerii sau nu a acestor servicii în răspunderea unor agenți economici specializați sau servicii publice locale, urmărindu-se eficientizarea acestora în beneficiul cetățenilor

5. Administrarea eficientă a bunurilor din propietatea publică sau privată a instituțiilor administrativ-teritoriale

6. Angajarea de împrumuturi pe termen scurt, mediu și lung și urmărirea achitării la scadență a obligațiilor de plata rezultate din aceste

7. Administrarea resurselor financiare pe parcursul execuției bugetare în condiții de eficientă

8. Stabilirea obtiunilor și a priorităților în aprobarea și în efectuarea cheltuierlilor publice locale

9. Elaborarea, aprobarea, modificare și urmărirea realizării programelor de dezvoltare în perspectiva a unităților administrativ-teritoriale că baza a gestionării bugetelor locale anuale

10. Organizarea și urmărirea efectuării controlului financiar de gestiune asupra gestiunilor proprii, gestiunilor instituțiilor și serviciilor publice din subordinea consiliilor locale, consiliilor județene și a consiliului central al municipiului București

Prin bugetele locale se înțelege bugetele de venituri și cheltuieli ale unităților administrativ-teritoriale .

Bugetele locale și bugetele instituțiilor și serviciilor publice de interes local se aprobă astfel :

1. bugetele locale, de către consiliile locale, consiliile județene și consiliul județean al municipiului București, după caz

2. bugetele instituțiilor și serviciilor publice, finanțate integral sau parțial din bugetele locale, de către consiliile menționate la pct. 1 , în funcție de subordonarea acestora

3. bugetele instituțiilor și serviciilor publice finanțate integral din venituri extrabugetare , de către organul de conducere a acestora, cu avizul oradonatorului principat de credite.

Fiecare comună, oraș, municipiu, sector al municipiului București, județ, respectiv municipiul București, întocmește bugetul local, în condiții de autonomie potrivit legii.

Între aceste bugete nu există relații de subordonare .

Ordonatorii principali de credite elaborează și prezintă o dată cu proiectul annual al bugetului local, o procnoza a acestuia pe următorii 3 ani, precum și programul de investiții publice, detaliat pe obiective și pe ani de execuție.

Instituțiile publice, în interesul prezenței legi, cuprind autoritățile unităților administrativ-teritoriale, instituțiile publice și serviciile publice de interes local, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora . Veniturile bugetelor locale se formează din impozite taxe alte venituri și cu venituri cu destinație speciale, precum și din sume și cote defalcate din unele venituri ale bugetului de stat , cote adiționale la unele venituri ale bugetului de stat și ale bugetelor locale și din transferuri cu destinație specială de la bugetul de stat . Impozitele și taxele locale se stabilesc de către consiliile locale județene și consiliul general al municipiului București după caz în limitele și în condițiile legii . Din impozitul pe salarii datorat bugetului de stat impozitele și taxele locale se stabilesc de către consiliile locale, județene și Consiliul general al Municipiului București, după caz, în limitele și în condițiile legii.

Din impozitul pe salarii datorat la bugetul de stat, unitatea plătitoare virează la dată plății salariului , o cota de 50 % la bugetul de stat, 40% la bugetul unităților administrativ-teritoriale ale căror rază se desfășoară activitatea și 10 % la bugetul județului respectiv. Pentru municipiul bucurești cota este de 50% și se repartizează de către Consiliul General al Municipiului București, pe bugetul fiecărui sector, respectiv pe bugetul municipiului București. Aceste cote pot fi modificate anual prin legea bugetului de stat.

Sumele încasate din vânzarea că atare sau din valorificarea materialelor rezultate în urmă demolării , dezmembrării sau defectării în condițiile prevăzute de lege, a unor mijloace fixe sau din vânzarea unor bunuri materiale care aparțin instituțiilor și serviciilor publice, finanțate integral din bugetele locale, după deducerea cheltuielilor efectuate pentru aceste operațiuni, constituie venituri ale bugetului local și se varsă la acestea. Sume încasate din concesionarea sau din închiriere unor bunuri aparținând domeniului public sau privat , de interes local sau județean, constituie venituri ale bugetelor locale. Sumele încasate din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat ale unităților administrativ-teritoriale constituie venituri cu destinație specială ale bugetelor locale și se utilizează pentru realizarea de investiții din componentă autorităților administrației publice locale.

Pentru asigurarea echilibrului bugetar al unor unități administrativ – teritoriale, prin legea bugetului de stat, precum și criterii de repartizarea a acestora pe unitățile administrativ – teritoriale.

Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și transferurile cu destinație specială din bugetul de stat se aprobă anual, prin legea bugetului de stat, pe ansamblul fiecărui județ respectiv al municipiului București. Din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat , aprobate anual, o cota de până 25% se alocă județului propriu iar diferența se repartizează pe comune , orașe, municipii, de către consiliul județean, prin hotărârea, după consultarea primarilor și cu asistență tehnică de specialitate a direcției generale a finanțelor publice și controlului financiar de stat, în funcție de criteriile de repartizare aprobate.

Transferurile de la bugetul de stat la bugetele locale se vor acordă pentru investiții finanțate din împrumuturile externe, la a căror realizare contribuie și Guvernul.

Din bugetele locale se finanțează acțiuni social – culturale sportive , inclusiv ale cultelor, acțiuni de interes local în beneficiul comunității, cheltuieli de întreținere și funcționare a administrației publice locale, cheltuieli cu destinație specială, precum și alte cheltuieli prevăzute prin dispoziții legale.

Consiliile județene, Consiliul General al Municipiului București și consiliile locale, după caz , pot aprobă colaborarea sau asocierea pentru realizarea unor lucrări și servicii de interes public local. Colaborarea sau asocierea se realizează pe baza de convenții sau contracte de asociere în care se prevăd și resursele financiare reprezentând contribuția fiecărei autorități a administrației publice locale implicate. Convențiile sau contractele de asociere se încheie de către ordinatorii principali de credite, în condițiile mandatelor aprobate de fiecare consiliu implicat în colaborare sau asociere.

Consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, pot participa cu capital social sau cu bunuri la societăți comerciale pentru realizarea de lucrări de servicii de interes public local sau județean, după caz. Fondurile necesare se asigura din bugetele locale. În bugetele locale se înscrie fondul de rezervă bugetară la dispoziția consiliului local, județene și al Consiliului General al Municipiului București, după caz, în cota de până 5% în totalul cheltuielilor. Acesta să pot utiliza, pe baza hotărârilor consiliilor respective , pentru finanțarea acțiunilor sau sarcinilor intervenite în cursul anului și pentru înlăturarea efectelor unor calamități naturale.

Consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, pot aprobă și utiliza, în întregime , sume încasate din veniturile proprii peste cele aprobate prin bugetul local, pentru suplimentarea cheltuielilor prevăzute în aceste bugete, în următoarele condiții :

1. depășirea încasărilor să fie realizate pe total venituri proprii aprobate prin bugetul local respectiv și să mențină până la finele anului.

2. bugetele respective să aibă împrumuturi restante, precum și dobânzi și comisioane neachitate, aferente împrumuturilor contractate.

Cheltuielile pentru investițiile județelor , municipiilor, orașelor și comunelor, după caz, și ale instituțiilor și serviciilor publice de subordonare județeană și locală, care se finanțează, potrivit legii, din bugetul local și din împrumuturi, se înscriu în programul de investiții al fiecărei unități administrativ-teritoriale, care se aprobă că anexă la bugetul local de către consiliul local județean și Consiliul General al Municipiului București, după caz.

Obiectivele de investiții și celelalte cheltuieli asimilate investițiilor se înscriu în programul de investiții, după caz, în prealabil documentațiile tehnico- economice, respectiv notele de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor de investiții, au fost elaborate și aprobate potrivit dispozițiilor legale.

Ordonatorii principali de credite stabilesc prioritățile în repartizarea sumelor de fiecare obiectiv înscris în programul de investiții, în limita fondurilor cuprinse în proiectul de buget cu aceste destinații, asigurând totodată , utilizarea rațională și eficientă a acestor fonduri, precum și realizarea obiectivelor de investiții în cadrul duratelor de execuție aprobate.

Proiectele bugetelor locale se elaborează pe baza proiectelor bugetelor proprii ale administrației publice locale, ale instituțiilor și serviciilor publice de subordonare locală.

Ordinatorii principali de credite ai bugetelor locale prezintă proiectele bugetelor locale, echilibrate, direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat, până la dată de 15 mai a fiecărui an, urmând că această să depună la Ministerul Finanțelor proiectele bugetelor locale pe ansamblul județului, respectiv al municipiului București, cel mai târziu până la dată de 1 iunie a fiecărui an.

Veniturile și cheltuielile prevăzute și bugetele locale se repartizează pe trimestre, în funcție de termenele legale de încasare a veniturilor și de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor și se aprobă de către.

1. Ministerul Finanțelor pentru sumele defalcate din unele venituri al bugetului de stat și pentru transferurilor de la acest buget, pe baza propunerilor ordinatorilor principali de credite ai bugetelor locale, transmise de direcțiile generale ale finanțelor publice și controlul financiar de stat, în termen de 20 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat.

2. Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale pentru bugetele proprii și bugetele instituțiilor și serviciilor publice subordonate în termen de 15 zile de la probarea sumelor prevăzute la pct 1.

Pe baza bugetelor locale aprobate, în condițiile legii, de consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București , după caz, în condițiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat întocmește și transmit Ministerului Finanțelor bugetele pe ansamblul fiecărui județ, respectiv al municipiului București, cu repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor grupate în cadrul fiecărui județ și a municipiului București pe comune, orașe, municipii, sectoare ale municipiului București și bugetul propriu , pe structura clasificației bugetare de Ministerul Finanțelor.

Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare, aprobate prin bugetul local, pe unitățile ierarhic inferioare, în raport cu sarcinile acestora, cuprinse în bugetele respective și aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetul propriu, cu respectarea dispozițiilor legale.

Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate pe unități ierarhice, ai căror conducători sunt ordinatorii terțiari de credite și aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii , cu respectarea dispozițiilor legale.

Ordonatorii terțiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate, numai pentru nevoile unităților pe care le-au fost repartizate, numai pentru nevoile unităților pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale.

Ordonatorii principali, secundari și terțiari de credite răspund de :

1. elaborarea proiectului de buget propriu

2. urmărirea modului de încasare a veniturilor

3. necesitatea, oportunitatea și legalitatea angajării și utilizării creditelor bugetare în

limita și cu destinația aprobată prin bugetul propriu.

4. Integritatea bunurilor aflate în administrație.

5. Organizarea și ținerea la zi a contabilității și prezentarea la termen a bilanțurilor

contabile și a conturilor de execuție bugetară.

Transferurile către bugetele locale , în cadrul limitelor prevăzute în bugetul de stat , se efectuează de către Ministerul Finanțelor, prin direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat , la cererea ordonatorilor principali de credite, în funcție de necesitățile execuției bugetare.

Finanțarea cheltuielilor din bugetele locale , se asigura prin deschideri de credite de către ordinatorii principali ai acestora, în limita creditelor bugetare aprobate prin bugetele locale și potrivit destinației stabilite în raport cu gradul de folosire a sumelor puse la dispoziție anterior și cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează efectuarea cheltuielilor respective.

Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local se asigura astfel :

1. integral din bugetul local, în funcție de subordonare.

2. din venituri extrabugetare și din subvenții acordate de la bugetul local, în funcție de

subordonare

3. integral din venituri extrabugetare.

Instituțiile și serviciile publice de interes local mai pot folosi , desfășurarea și lărgirea activităților lor, mijloace materiale și bănești primite de la persoane juridice și fizice sub formă de donații și sponsorizări, cu respectarea dispozițiilor legale.

În cazul în care, la înființarea unor instituții și servicii publice de interes local sau a unor activități finanțate integrale de venituri extrabugetare, aceste nu dispun de fonduri suficiente , în baza unor documentații temeinice fundamentate, consiliile locale, județene și Consiliul general al Municipiului București după caz, pot acordă împrumuturi temporare din bugetul local pe baza de convenție. Împrumuturile acordate în aceste condiții vor fi rambursate integral în termen de un an de la dată acordării.

Pentru funcționare unor servicii publice locale , create în interesul persoanelor fizice și juridice , consiliile locale județene și Consiliul general al capitalei, după caz, stabilesc taxe speciale.

Taxele speciale constituie venituri cu destinație specială ale bugetelor locale, fiind utilizate cu scopurile pentru care au fost înființate.

Sumele rămase neutilizate din taxele speciale, stabilite că diferența între veniturile încasate și plățile efectuate , se raportează în anul următor cu aceeași destinație , o dată ci încheierea exercițiului bugetar. Același regim se aplică și celorlalte venituri cu destinație specială.

Taxele speciale se încasează numai la persoanele fizice și juridice care se servesc de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective.

Constatarea , așezarea și urmărirea încasării taxelor speciale se realizează prin compartimentele de specialitate ale primăriilor, consiliilor județene ale primăriei Municipiului București după caz.

Serviciile publice de interes local care desfășoară activități de natură economică cu obligația calculării, înregistrării și recuperării fizice și morale ale mijloacelor fixe aferente acestor activități, prin tarif sau preț, potrivit legii.

Sumele reprezentând amortizarea calculată pentru aceste mijloace fixe se utilizează pentru realizarea de investiții în domeniul respectiv și se evidențiază distinct în programul de investiții că sursă de finanțare a acestora.

Activitățile de natură economică, pentru care se calculează amortizarea mijloacelor fixe, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Capitolul 4: Veniturile Bugetelor pulice

Veniturile bugetelor publice se caracterizează prin anumite elemente esențiale rezultând din determinare, proveniență lor, termene de plata, calificarea lor etc. care se află în actul normativ de stabilire a lor, în cele mai multe cazuiri în Codul fiscal și Codul de procedura fiscală, dar și în alte acte normative spcifice sau comune cu alte ramuri de drept.

În această secțiune vor fi prezentate rmatoarele venituri ale bugetelor publice: impozitul pe profit, impozitul pe venit, impozitarea microîntreprinderilor, taxa pe valoarea adăugată, accizele, taxele vamale, precum și impozitele și taxele locale.

4.1 Impozitul pe profit

Este unul din principalele venituri bugetare. Este un impozit direct care se aplică persoanelor juridice. A fost introdus prin Legea nr. 10/1991, abrogată prin Ordonanță Guvernului nr. 70/1994, care a suferit modificări. în prezent, sediul materiei îl constituie Codul fiscal.

Termenul de profit este utilizat în economie pentru a desemna diferența pozitivă dintre venitul obținut prin vânzarea bunurilor realizate de un agent economic și costul lor. I se mai spune și profit brut. Profitul net este profitul care rămâne la dispoziția celui care 1-a obținut, după plata impozitului aferent.

Codul fiscal operează cu conceptul de profit impozabil, care se calculează că diferența între veniturile realizate din orice surs a și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.

Veniturile neimpozabile sunt prevăzute expres în Codul fiscal. Sunt astfel de venituri dividendele primite de la orice persoană juridică română. Sunt prevederi în lege privind dividendele și pentru momentul postaderare la UE. Legea prevede și alte venituri neimpozabile.

Cheltuielile deductibile sunt numai cheltuielile efectuate în scopul realizării veniturilor impozabile. Codul fiscal mai prevede și ce alte cheltuieli deductibile sunt efectuate în scopul realizării veniturilor, dintre care exemplificăm: cheltuielile cu ambalajele; cheltuielile pentru protecția muncii și prevenirea accidentelor de muncă și bolilor profesionale; cheltuielile cu primele de asigurare, cheltuielile pentru formarea profesională a personalului s.a. Tot Codul fiscal mai prevede cheltuieli cu deductibilitate limitată. Și cheltuielile nedeductibile sunt prevăzute tot de Codul fiscal.

Sunt situații în care contribuabilul nu realizează profit sau chiar înregistrează pierderi. Pierderea anuală, stabilită prin declarația de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obținute în următorii cinci ani consecutivi, în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plata a impozitului pe profit.

Creditul fiscal. Atunci când o persoană juridică română obține venituri în alt stat, printr-un sediu permanent, sau venituri supuse impozitului cu reținere la sursă și veniturile sunt impozabile atât în România, cât și în statul străin, impozitul plătit către statul străin, fie direct, fie indirect, prin virarea de o altă persoană, se deduce din impozitul pe profit datorat în România. Pierderile fiscale externe se deduc doar din veniturile obținute în străinătate.

Subiecții impunerii pe profit sunt:

– persoanele juridice române;

– persoanele juridice străine, pentru activitatea desfășurată printr-un sediu permanent în România;

– persoanele juridice străine și persoanele juridice nerezidente care desfășoară activitate în România printr-o asociere fără personalitate juridică;

– persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăți imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română;

– persoanele fizice rezidențe asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România, cât și în străinătate, prin asocieri fără personalitate juridică, caz în care impozitul datorat de persoană fizică se calculează, se reține și se varsă de către persoană juridică română.

Scutiri de la plata impozitului pe profit. Prin Codul fiscal sunt stabiliți contribuabilii scutiți de plata impozitului pe profit, printre aceștia fiind trezoreria statului, instituțiile publice pentru veniturile proprii, persoanele juridice române care plătesc impozit pe veniturile microîntreprinderilor, fundațiile române constituite prin legat, cultele religioase (pentru veniturile din activități economice folosite în scop caritabil și pentru veniturile obținute din producerea și valorificarea obiectelor de cult), pentru veniturile din chirii, instituțiile de învățământ particulare acreditate sau autorizate provizoriu, asociațiile de proprietari și locatari (pentru veniturile din activități economice utilizate pentru îmbunătățirea utilității și eficienței clădirii, îmbunătățirea și repararea proprietății comune), organizațiile sindicale și cele patronale, în anumite condiții s.a..

Cota de impozit pe profit este, la acest moment, cota unică de impozitare de 16%. în cazul asocierilor fără personalitate juridică, veniturile și cheltuielile se atribuie fiecărui asociat, corespunzător cotei sale de participare în asociere. Activitatea barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurile sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează venituri în baza unui contract de asociere, la care impozitul pe profit determinat pentru această activitate este mai mic de 5% din veniturile respective, se impozitează cu 5% din veniturile realizate.

Declarațiile fiscale și plata impozitului pe profit. Impozitul pe profit se declara și se plătește trimestrial până la dată de 25 a primei luni următoare trimestrului pentru care se face plata. Pentru ultimul trimestru se plătește la nivelul trimestrului al III-lea. Declarația anuală și impozitul pe profit aferent anului încheiat se depun și se plătesc până la 15 februarie anul următor. Banca Națională a României și societățile bancare depun declarații lunare și plătesc lunar impozitul pe profit până la dată de 25 a lunii următoare. Contribuabilii sunt răspunzători pentru calculul impozitului pe profit.

4.2 Impozitul pe venit

Face parte din categoria impozitelor directe și se aplică persoanelor fizice. Principiul în aplicarea acestui venit este cel al locului realizării venitului, și nu al domiciliului celui care realizează venitul. Astfel, subiectele supuse acestui impozit sunt:

– persoanele juridice rezidențe. Legea nu distinge în funcție de cetățenie, impozitul pe venit fiind datorat atât de cetățenii români cu domiciliul în țară, cât și de apatrizi și cetățeni străini cu domiciliul în România. Aceste persoane datorează impozit pe venit și pentru

veniturile obținute și în România dacă au rezidență în România 3 ani consecutiv, începând cu al patrulea an consecutiv;

– persoanele fizice nerezidente care desfășoară o activitate independența prin intermediul unui sediu permanent în România. Persoană fizică nerezidenta care desfășoară activități dependențe, pentru a fi impozitată pe venit, trebuie să fie prezența în România peste 183 zile în orice perioada de 12 luni consecutive. Prezența nu este condiționată de continuitatea celor 183 zile, ci numai de cele 12 luni consecutive. Aceste persoane fizice, dacă au calitatea de rezident 3 ani consecutiv, sunt supuse impozitului pe venit pentru veniturile obținute din orice sursă atât din România, cât și din afară României, începând cu al patrulea an consecutiv.

în practică acestui tip de impozit au fost utilizate trei tipuri de impozitare:

sistemul cedular sau al impunerii separate. Cedula desemnează o categorie de venit. În acest sistem, fiecare categorie de venit se impozitează separat. S-a practicat și în România înainte de introducerea impozitului pe venitul global;

sistemul impunerii globale. În acest tip de sistem, toate sau numai unele dintre veniturile realizate de un contribuabil, din orice sursă, se însumează și se impozitează că un tot;

sistemul dual sau mixt. Rezultă din suprapunerea unui tip de impozit global pe venitul net total al unui număr de impozite separate.

Prin Ordonanță Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, s-a adoptat sistemul impunerii globale pentru unele categorii de venituri ale persoanelor fizice. După introducerea cotei unice de 16%, deși sistemul se menține, ce are o aplicabilitate limitată în fapt, datorită menținerii și altor cote de impozitare pentru unele venituri ale persoanelor fizice.

Categorii de venituri supuse impozitului pe venit:

-Venituri din activități independente;

-Venituri din salarii;

-Venituri din cedarea folosinței bunurilor;

-Venituri din investiții;

-Venituri din pensii;

-Venituri din activități agricole;

-Venituri din premii și jocuri de noroc;

-Venituri din transferul proprietății imobiliare;

-Câștiguri primite de la societățile de asigurare că urmare a

contractelor de asigurare, cu ocazia tragerilor de amortizare;

-Prime de asigurări suportate de o persoană fizică independența sau orice altă entitate în cadrul unei activități pentru o persoană fizică în legătură cu care suportatorul nu are o relație generatoare de venituri din salarii;

-Veniturile obținute de pensionari, sub formă diferențelor de preț pentru anumite bunuri și servicii și alte drepturi, foști salariați, pe baza contractului de muncă sau în baza unor legi speciale;

-Venituri primite de persoanele fizice că onorarii de arbitraj comercial.

Ministerul Economiei și Finanțelor, prin norme, stabilește și alte venituri din alte surse care sunt supuse impozitului pe venit, altele decât cele neimpozabile. O serie de venituri sunt neimpozabile, în sensul impozitului pe venit, dintre care exemplificăm: ajutoarele, indemnizațiile și alte forme de sprijin din bugetele publice, despăgubirile pentru calamități naturale, invaliditate, deces, pensiile IOVR, bonurile de valoare acordate cu titlu gratuit, sumele primite că sponsorizare și mecenat, sumele din transferul proprietății imobiliare și bunurilor mobile din patrimoniul personal, bursele, drepturile în bani și în natură ale militarilor în termen, veniturile din agricultură și silvicultură, premiile sportivilor medaliați s.a.

Veniturile din activitățile independente sunt:

– veniturile comerciale din fapte de comerț și prestări de servicii, precum și din practicarea unei meserii;

– veniturile din profesii liberale – avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori imobiliare, arhitect sau alte profesii reglementate;

– veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, brevetele de invenție, desene și modele, mostre, mărci de fabrică și de comerț, procedee tehnice, know-how, drepturi de autor și drepturi conexe dreptului de autor.

Sunt venituri din activități independente neimpozabile,următoarele:

– veniturile din aplicarea în țară de către titular sau, după caz, de către titularii licenței, a unei invenții brevetate în România, incluzând fabricarea produsului sau aplicarea procedeului în primii 5 ani de la dată începerii aplicării, cuprinși în perioada de valabilitate a brevetului;

– venitul obținut de titularul brevetului din cesionarea acestuia.

Veniturile din salarii sunt toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică care desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege. Sunt asimilate salariilor și indemnizațiile pentru funcțiile de demnitate publică, pentru funcții alese în cadrul persoanelor juridice fără scop lucrativ, drepturile bănești ale militarilor, indemnizația lunară brută și suma din profitul net plătite administratorilor la companii (societăți la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este ac(ionar majoritar și la regiile autonome), sumele primite de membrii fondatori ai societăților comerciale constituite prin subscripție publică, indemnizația asociatului unic la nivelul valorii înscrise în declarația de asigurări sociale, indemnizațiile administratorilor și sumele din profitul net primite de administratorii societăților comerciale, indemnizațiile de delegare sau detașare și alte sume sau avantaje de natură salarială asimilate salariilor. Sunt considerate avantaje: utilizarea bunurilor din patrimoniul afacerii, inclusiv a unui vehicul de orice tip, în scop personal, cu excepția deplasării pe distanță dus-întors de la domiciliu la locul de muncă, împrumuturi nerambursabile, anularea unor creanțe ale angajatorului asupra angajatului, costurile telefonice în scop personal, permise de călătorie folosite în scop personal, prime de asigurare pentru salariații proprii, cazare, hrană, îmbrăcăminte, personal pentru munci casnice și alte bunuri sau servicii oferite gratuit sau la preț mai mic decât prețul pieței. Unele sume nu sunt incluse în veniturile salariale: ajutoare de înmormântare, costul prestațiilor pentru tratament și odihnă, cadouri oferite salariatelor, costul transportului la și de la locul de muncă, contravaloarea tichetelor de masă, contravaloarea locuinței de serviciu, plățile compensatorii s.a.

Deducerea personală este suma de bani care se scade din veniturile din salarii înainte de determinarea impozitului și este diferită în funcție de membrii de familie pe care persoană respectivă îi are în întreținere. în prezent, se aplică, pentru veniturile brute de până la 10 milioane lei. Peste acest plafon, până la 30 milioane lei, deducerile sunt degresive. Peste 30 milioane lei, nu se mai aplică.

Determinarea impozitului pe salarii se face prin aplicarea unei cote de 16% pe diferența dintre venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuției aferente unei luni (contribuția de asigurări sociale, contribuția la pensia suplimentară, contribuția de asigurări sociale de sănătate, șomaj), și următoarele:

– deducerea personală pentru luna respectivă;

– cotizația sindicală pentru luna respectivă;

– contribuțiile la schemele facultative de pensii ocupaționale, fără a depăși 200 euro anual. Pentru celelalte venituri salariale decât cele de la locul unde se află funcția de baza, cota de 16% se aplică asupra diferenței dintre venitul brut și contribuțiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora.

Acest impozit se plătește prin stopaj la sursă, iar plătitorul trebuie să-1 vireze până la dată de 25 a lunii următoare.

Contribuabilii pot dispune cu privire la 2% din impozitul pe salariu pentru sponsorizarea entităților nonprofit.

Impozitul pe veniturile din cedarea folosinței bunurilor

Sunt impozabile veniturile atât în bani, cât și în natură.

Veniturile impozabile sunt chiriile sau arendele prevăzute în contractele încheiate între părți, indiferent de momentul încasării lor pentru fiecare an fiscal. Venitul brut se majorează cu cheltuielile care, potrivit dispozițiilor legale, cad în seama locatorului, dacă sunt suportate de utilizator.

Venitul net se determina prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea unei cote de 25% asupra venitului brut.

Impozitul se virează până la dată de 25 a lunii următoare.

Impozitul pe veniturile din investiții

Sunt venituri din investiții:

-dividendele;

-veniturile impozabile din dobânzi;

-câștiguri din transferul titlurilor de valoare;

-venituri din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe baza de contract, și alte operațiuni similare;

-venituri din lichidarea sau dizolvarea fără lichidare a unei persoane juridice.

Veniturile din dividende și din dobânzi se impozitează cu o cota de 10%, care se plătește prin stopaj la sursă.

Impozitul pe veniturile din pensii

Se aplică asupra sumelor primite că pensii de la fondurile înființate din contribuțiile sociale obligatorii, făcute către un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din schemele facultative de pensii ocupaționale și cele finanțate de la bugetul de stat.

Venitul impozabil lunar din pensii se determina prin scăderea din cuantumul pensiei a unei sume de 9 milioane lei vechi (900 RON). Se determina și se virează de fiecare plătitor de pensii până la dată de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face plata. Cota de impozitare este de 16% (cota unică).

Impozitul pe venituri și premii din jocurile de noroc

Veniturile din premii cuprind veniturile din concursuri- cu excepția celor pentru sportivii medaliați la campionatele mondiale, europene și la jocurile olimpice, premiile pentru elevi și studenți în cadrul competițiilor interne și internaționale.

Veniturile din jocurile de noroc cuprind câștigurile realizate că urmare a participării la jocurile de noroc, inclusiv cele de tip jack-pot, altele decât cele realizate la jocurile de tip cazino și mașini electronice cu câștiguri.

Cota de impozitare este:

– de 16% pentru venituri din premii și se impune prin reținere la sursă;

– 20% pentru veniturile din jocurile de noroc la care venitul net nu depășește 100 milioane ROL;

– 25% pentru veniturile din jocurile de noroc la care venitul net este de peste 100 milioane ROL. Impozitul se calculează, reține și virează de plătitor până la dată de 25 a lunii următoare celei în care a fost reținut.

Veniturile din premii și jocuri de noroc sunt neimpozabile în suma de 6 milioane ROL pentru fiecare concurs sau joc de noroc, realizate de același organizator sau plătitor în aceeași zi.

4.3 Impozitul pe venitul microintreprinderilor

Subiectele impunerii. Este microîntreprindere persoană juridică română care, la dată de 31 decembrie a anului fiscal precedent, îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

-are în obiectul de activitate producția de bunuri materiale, prestarea de servicii sau comerțul;

are de la 1 până la 9 salariați inclusiv;

-a realizat venituri care nu au depășit echivalentul a 100.000 euro;

-capitalul social este deținut de alte persoane decât statul, autoritățile locale și instituțiile publice.

Opțiunea între plata impozitului pe profit și plata impozitului pe venitul microîntreprinderilor poate fi făcută la înființare sau ulterior, cu condiția să nu mai fi fost plătitoare de impozit pe venitul microîntreprinderilor.

Nu pot opta pentru acest impozit persoanele juridice care:

– desfășoară activități bancare;

– desfășoară activități de asigurări și reasigurări sau sunt operatori ai pieței de capital, cu excepția intermediarilor;

desfășoară activități în domeniul jocurilor de noroc, pariurilor sportive și cazinourilor;

– au capitalul social deținut de un acționar sau asociat persoană juridică cu peste 250 angajați.

Cota de impozitare este de 3% și este aplicată asupra veniturilor din orice sursă. Legea permite scăderea anumitor venituri expres limitate. Plata se face până la dată de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.

4.4 Taxa pe valoarea adăugată (T. V.A.)

Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect, practicat într-un număr foarte mare de state. Aplicarea acestui impozit în România a fost precedată de aplicarea impozitului pe circulația mărfurilor (I.C.B.), care era un impozit „În cascadă". La I.C.M., pe fiecare stadiu al producției sau circulației se aplică, de fiecare dată, cota de impozitare, astfel că, începând cu cel de-al doilea stadiu și până la ajungerea la consumatorul final, cota de impozitare se aplică valorii care deja conținea I.C.M. plătit. Taxa pe valoarea adăugată a înlăturat această multiplicare „în cascadă". în România, T.V.A. a fost introdusă pentru prima dată prin Ordonanță Guvernului nr. 3/1992.

Valoarea adăugată este diferența între prețul de ieșire și prețul de intrare. Exemplu: un agent economic cumpără un produs la prețul P1 = 300 lei. După intervențiile asupra lui, îl vinde mai departe la P2 = 400 lei. Valoarea adăugată (V.A.) = 100 lei.

Valoarea adăugată are caracter universal, deoarece se aplică asupra tuturor bunurilor și serviciilor, cu excepția celor scutite de lege.

Taxa pe valoarea adăugată este un impozit neutru și unic, deoarece se aplică asupra tuturor activităților economice, iar nivelul ei este independent de întinderea circuitului economic.

Taxa pe valoarea adăugată este fracționată, deoarece se calculează pe fiecare stadiu care intervine în producerea și comercializarea bunului economic.

Livrările de bunuri sunt definite de lege că orice transfer al drepturilor de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acționează în numele acestuia. Schimbul de bunuri sau servicii se impozitează că două livrări sau prestări separate.

Prestarea de servicii este definită că orice operațiune care nu constituie livrare de bunuri. Sunt cuprinse aici operațiunile de leasing, transferul drepturilor de autor, brevetelor, licențelor, mărcilor comerciale și similare, operațiunile de intermediere etc.

Regimurile T.V.A. Operațiunile impozabile pot fi:

– operațiuni taxabile, la care în prezent se aplică o cota, fie cota standard de 19%, fie cota de 9%;

– operațiuni scutite cu drept de deducere, pentru care nu se datorează T.V.A., dar este permisă deducerea T.V.A. datorate sau plătite pentru bunurile sau serviciile achiziționate. Aceste scutiri sunt pentru exporturi sau alte operațiuni similare și pentru transportul internațional, precum și scutiri speciale legate de traficul internațional de bunuri, cum este cazul bunurilor plasate în antrepozit vamal, în magazinele duty-free, introducerea bunurilor în zonele libere sau portul liber, scoaterea mărfurilor străine din zonele libere sau portul liber;

– operațiuni scutite fără drept de deducere, pentru care nu se datorează T.V.A. și nu este permisă deducerea T.V.A., datorate sau plătite pentru bunurile sau serviciile achiziționate, cum este cazul serviciilor medicale, activității de învățământ, inclusiv a căminelor și cantinelor organizate pe lângă acestea, prestării de servicii culturale sau strâns legate de practicarea sportului și educației fizice s.a.;

– operațiuni de import scutite de plata T. V.A., pentru care nu se datorează T.V.A. în vama, cum este cazul bunurilor introduse în țară de persoane fizice, bunurilor importate destinate comercializării în regim de duty-ftee, importurilor de bunuri efectuate de organismele internaționale sau interguvernamentale cu sediul în România s.a.

Subiecții impunerii. Deși T.V.A. este suportată de consumatorul final, plătitorul este orice persoană care desfășoară, de o manieră independența și indiferent de loc, activități economice de natură celor impozabile pe valoarea adăugată; oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități. Instituțiile publice sunt persoane impozabile pentru activitățile desfasurateln calitate de autorități publice, dacă tratarea lor că persoane neimpozabile ar distorsiona concurență, precum și pentru activitățile desfășurate în aceleași condiții legale că și cele aplicate operatorilor economici, chiar dacă sunt prestate în calitate de autoritate publică, și pentru o serie de activități expres prevăzute de lege.

Sunt scutite de plata T.V.A. persoanele impozabile a căror cifra de afaceri anuală, declarată sau utilizată, este inferioară plafonului de scutire, fixat în acest moment la 2 miliarde ROL, dar acestea pot opta pentru aplicarea regimului normal de T.V.A. Dacă în cursul anului fiscal este depășit plafonul de scutire, este obligatorie solicitarea înregistrării că plătitor de T.V.A. După acest moment nu se mai poate reveni la scutirea de T.V.A. chiar dacă cifra de afaceri este inferioară plafonului de scutire.

Faptul generator al T.V.A. este operațiunea (livrarea de bunuri sau prestarea de servicii) care determina nașterea obligației de plata T.V.A. Intervine la dată livrării sau la dată prestării de servicii, cu unele excepții prevăzute de lege.

Exigibilitatea T.V.A. o reprezintă momentul când autoritatea fiscală devine îndreptățită, în baza legii, să solicite plata, chiar dacă această este stabilită prin lege la o altă dată (art. 134 alin. 2 Cod 184 fiscal). Regulă este că T.V.A. devine exigibilă la dată livrării sau prestării. Atunci când sunt livrări sau prestări succesive care se efectuează continuu (gaze naturale, curent electric, servicii telefonice s.a.), acestea se consideră efectuate la momentul decontărilor sau plăților succesive. Exigibilitatea anticipată faptului generator intervine la dată la care este emisă o factură fiscală – înaintea livrării de bunuri sau prestării de servicii sau la dată încasării avansului, cu excepția celor pentru care plata importurilor și a drepturilor vamale și a oricăror avansuri pentru operațiuni care sunt scutite sau care nu sunt în sfera de aplicare.

în cazul construirii unui bun imobil, antreprenorul general poate opta că exigibilitatea T.V.A. să intervină la dată livrării.

Cotele de T.V.A.. Există, la acest moment, cota standard de 19% și cota redusă de 9%. Cota redusă se aplică pentru: taxele de intrare la muzee, monumente istorice, castele, case memoriale, grădini zoologice și botanice, târguri, expoziții, cinematografe; livrările de cărți, ziare, reviste, cu excepția celor destinate publicității; pentru proteze și accesorii, cu excepția celor dentare; pentru produse ortopedice; pentru medicamente de uz uman și veterinar; pentru cazarea în sectorul hotelier și în cele cu funcție similară.

Dreptul de deducere ia naștere la momentul exigibilității și se aplică pentru T.V.A. datorată sau achitată pentru bunurile livrate sau care urmează să-i fie livrate și prestările de servicii efectuate sau care urmează a fi efectuate de o altă persoană impozabilă, precum și pentru T.V.A. achitată pentru bunurile importate. Se mai acordă și pentru livrările de bunuri scutite de T.V.A. sau pentru operațiunile efectuate în străinătate, dacă T.V.A. ar fi deductibilă sau s-ar efectua în țară. Perioada fiscală pentru T.V.A. este luna calendaristică.

4.5 Accizele

Sunt taxe speciale de consum pentru anumite produse provenite din țară sau din import.

Accizele armonizate sunt stabilite pentru trei grupe de produse:

– băuturi alcoolice – bere, vinuri, alte băuturi fermentate decât berea și vinurile, produsele intermediare și alcoolul etilic;

– produsele din tutun;

– uleiurile minerale și electricitatea. În categoria uleiurilor minerale sunt incluse benzinele, cu sau fără plumb, motorină, păcură, petrolul lampant, gazul natural și petrolier, benzenul, toluenul, xilenii și alte amestecuri de hidrocarburi, cu excepția celor solide (cărbune, lignit etc.).

În afară accizelor armonizate mai sunt supuse accizării o serie de produse precum cafeaua, anumite confecții din blănuri naturale, anumite articole din cristal, bijuterii din aur și/sau din platină, cu excepția verighetelor, produse de parfumerie, cuptoare cu microunde, aparate de aer condiționat, arme de vânătoare și de uz individual, cu excepția celor pentru sport, iahturi și bărci pentru agrement și anumite categorii de autoturisme.

Momentul exigibilitalii accizelor este dată când produsul este eliberat pentru consum în România.

Plata accizelor la bugetul de stat se face până la dată de 25 a lunii următoare celei în care acciza devine exigibilă.

Codul fiscal stabilește scutiri la plata accizelor pentru livrarea în cadrul relațiilor consulare sau diplomatice, pentru produsele destinate organizațiilor internaționale în condițiile convențiilor intemationale sau acordurilor încheiate pentru forțele armate ale statelor membre NATO, cu excepția celor române, pentru rezervele naționale și de mobilizare, precum și în alte cazuri.

Regimul de supraveghere. În scopul prevenirii sustragerii de la impozitare s-a instituit un sistem de supraveghere prin funcționari numiți supraveghetori fiscali. Producția sau depozitarea produselor accizabile, acolo unde acciza nu a fost plătită, poate avea loc numai într-un antrepozit fiscal. Acesta se află sub controlul organului fiscal. Anumite produse accizabile sunt supuse marcării.

4.6. Taxele vamale

Taxa vamală este un impozit indirect, perceput de către stat asupra bunurilor, la momentul trecerii graniței vamale a acestuia, în scopul importului, exportului sau tranzitării.

Clasificare:

1) După obiect: – taxe vamale de import : – obișnuite

– suprataxe

– taxe vamale de export

– taxe vamale de tranzit

2) După modul de fixare: – Taxe vamale autonome, stabilite de stat în lipsa unor înțelegeri cu

alte state sau comunități economice

– Taxe vamale convenționale, stabilite că nivel cu alte state sau

comunități Economice

– Taxe vamale preferențiale, care pot fi aplicate pentru produsele dintr-

un anumit stat. Pot fi unilaterale sau reciproce.

3) După modul de percepere: – Taxe vamale specifice, care se calculează în funcție de

unitatea fizică de măsură (masă, volum)

– Taxe vamale ad valorem, stabilite asupra valorii mărfii

4) După scopul impunerii : – Taxe vamale fiscale, instituite pentru asigurarea de venituri

la buget,și care sunt, de regulă, mai scăzute

– Taxe vamale protecționiste, percepute în scopul de a proteja

anumite ramuri ale economiei naționale

5) După plătitorii taxelor : – Taxe plătite de agenții economici

– Taxe vamale plătite de instituțiile publice

– Taxe vamale plătite de persoane 'uridice de drept privat

– Taxe vamale plătite de persoane fizice

Înfăptuirea politicii vamale în România se face prin autoritatea vamală, compusă din:

– Autoritatea Națională a Vămilor – funcționează în cadrul ANAF în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor;

– direcțiile regionale vamale;

– punctele vamale.

Drepturile legal datorate (datoria vamală) se determina pe baza Tarifului vamal al României.

4.7 Impozitele și taxele locale

Sunt venituri ale bugetelor locale constând în:

– impozitul pe clădiri, care se datorează de proprietarii de clădiri într-o cota de 0,2%, pentru clădirile din mediul urban, și 0,1%, pentru clădirile din mediul rural, calculată asupra valorii impozabile a clădirii. Pentru persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri utilizate că locuința, care nu sunt închiriate altei persoane, impozitul se majorează progresiv;

– impozitul pe teren, care se stabilește în funcție de suprafață măsurată în metri pătrați și de amplasarea în intravilan sau extravilan. Se plătește anual în patru rate egale;

taxa asupra mijloacelor de transport, care se determina în funcție de tipul mijlocului de transport în funcție de capacitatea cilindrică pentru fiecare 500 centimetri cubi ai motorului sau fracțiune din această. Se plătește anual în patru rate egale;

– taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor, care se stabilește de consiliul județean sau Consiliul General al Municipiului București, în limitele prevăzute de Codul fiscal. Sunt stabilite pentru eliberarea certificatelor de urbanism, a autorizațiilor de construire și altor avize asemănătoare, pentru eliberarea autorizațiilor de a desPasura o activitate economică și a altor autorizații similare;

– taxe pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate, pentru afișaj în scop de reclamă și publichate;

– impozitul pe spectacole, care se calculează prin aplicarea unei cote de impozit la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare și abonamentelor, cuprinsă între 2% și 5%, în funcție de- tipul de spectacol;

– taxa hotelieră, care poate fi instituită de consiliul local pentru șederea într-o "unitate de cazare. Cota poate fi între 0,5% și 5% din tariful de cazare;

alte taxe specifice stabilite de consiliile locale, potrivit reglementărilor legale privind finanțele publice locale.

Concluzii

Alături de alte categorii de resurse (resurse umane, resurse materiale, resurse valutare), resursele financiare au un rol important în bună organizare și funcționare a unei societăți. Acestea cuprind totalitatea mijloacelor bănești existente în societate, la un moment dat, în vederea îndeplinirii unor sarcini economice și sociale. Existența și dezvoltarea societății omenești, presupune că majoritatea oamenilor apți de muncă să participe la procesul de producere a bunurilor materiale sau la realizarea unor activități social culturale, educative, administrative ,necesare progresului social.

Veniturile publice reprezintă obligații bănești, stabilite în mod unilateral prin legislația financiar-fiscală, în sarcina persoanelor fizice și juridice care realizează venituri sau dețin bunuri supuse impozitării.

Instrumentele financiar-fiscale, prin care statul procedează la repartizarea sarcinilor publice între membrii societății (persoane fizice și juridice), se constituie sub formă impozitelor, taxelor și altor sarcini fiscale specifice fiecărei țări și fiecărei etape istorice în parte.

Putem constată, astfel, că impozitele și taxele pot fi abordate din mai multe ipostaze:principala sursă de venit la bugetul statului;modalitate principala de alocare optimă a resurselor între sectorul public și privat; instrument de înfăptuire a echității fiscale;instrument de influențare a inflației, prin orientarea comportamentelor agenților economici și a tuturor contribuabililor privind consumurile de resurse, bunuri, servicii;

instrument de orientare a economiei, prin obiectivele stabilite de către puterea publică.

Din analiză acestor ipostaze rezultă și rolul important al impozitelor și taxelor pe plan economic, social și financiar.

În concluzie, prin impozit înțelegem o plata bănească, obligatorie și generală, cu titlul nerambursabil, efectuată de contribuabili (persoane fizice sau juridice) în favoarea bugetului public național, în cuantumul și la termenele stabilite de lege, fără a se obține o contraprestație directă și imediată din partea statului.

La rândul lui, statul este obligat, în schimbul impozitelor încasate, să asigure un cadru general favorabil desfășurării activităților economice, sociale și politice în societate.

BIBLIOGRAFIE

Carti, articole si site-uri

Paul Olcescu si Toader Toma „Tratatul de drept financiar si fiscal”, Iasi ,2000

Gh. Gilescu, P. Olcescu, Drept financiar, Bucuresti, 1981,

Codul fiscal adoptat prin Legea nr.571/22.12.2003, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr.888 din 19.12.2003

R. Stancu Drept financiar si Fiscal Univ. Sp. Haret 2007

Dreptul finantelor publice. Volumul II – Drept fiscal

Drept fiscal, ed.5, Dan D. Saguna, 2013

Drept financiar, Bugetar si fiscal, Ioan Condor 2004

Dr. Financiar si Fiscal, Radu Stancu, 2007

Introducerea in Drep Fiscal, Sorin Stanciulescu Mariana Ciocoiu, 2007

http://file.ucdc.ro/cursuri/8_2_do2424_Drept_fiscal_Georoceanu_Anca.pdf

http://www.apubb.ro/wp-content/uploads/2011/02/suport-curs-finante-si-bugete-publice-2012.pdf

http://www.apubb.ro/wp-content/uploads/2011/02/Finante-si-bugete-publice-pentru-studentifinal.pdf

http://codfiscal.net/191/art-248-impozite-si-taxe-locale

http://www.scrigroup.com/afaceri/economie/Rolul-impozitelor-in-economia-84492.php

http://lege5.ro/Gratuit/gezdenryhe/legea-administratiei-publice-locale-nr-215-2001

http://www.conta-conta.ro/miscellaneous/912_miscellaneous_contabilitate_files%20912_.pdf I. Gliga,

http://www.universitateaeuropeanadragan.ro/cursuri_biblioteca_virtuala/drept/drept_fiscal_si_procedura_fiscala.pdf

http://file.ucdc.ro/8_2_do2424_Drept_fiscal_Georoceanu_Anca.pdf

https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/cod_procedura/Cod_Procedura_Fiscala_2012.htm

BIBLIOGRAFIE

Carti, articole si site-uri

Paul Olcescu si Toader Toma „Tratatul de drept financiar si fiscal”, Iasi ,2000

Gh. Gilescu, P. Olcescu, Drept financiar, Bucuresti, 1981,

Codul fiscal adoptat prin Legea nr.571/22.12.2003, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr.888 din 19.12.2003

R. Stancu Drept financiar si Fiscal Univ. Sp. Haret 2007

Dreptul finantelor publice. Volumul II – Drept fiscal

Drept fiscal, ed.5, Dan D. Saguna, 2013

Drept financiar, Bugetar si fiscal, Ioan Condor 2004

Dr. Financiar si Fiscal, Radu Stancu, 2007

Introducerea in Drep Fiscal, Sorin Stanciulescu Mariana Ciocoiu, 2007

http://file.ucdc.ro/cursuri/8_2_do2424_Drept_fiscal_Georoceanu_Anca.pdf

http://www.apubb.ro/wp-content/uploads/2011/02/suport-curs-finante-si-bugete-publice-2012.pdf

http://www.apubb.ro/wp-content/uploads/2011/02/Finante-si-bugete-publice-pentru-studentifinal.pdf

http://codfiscal.net/191/art-248-impozite-si-taxe-locale

http://www.scrigroup.com/afaceri/economie/Rolul-impozitelor-in-economia-84492.php

http://lege5.ro/Gratuit/gezdenryhe/legea-administratiei-publice-locale-nr-215-2001

http://www.conta-conta.ro/miscellaneous/912_miscellaneous_contabilitate_files%20912_.pdf I. Gliga,

http://www.universitateaeuropeanadragan.ro/cursuri_biblioteca_virtuala/drept/drept_fiscal_si_procedura_fiscala.pdf

http://file.ucdc.ro/8_2_do2424_Drept_fiscal_Georoceanu_Anca.pdf

https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/cod_procedura/Cod_Procedura_Fiscala_2012.htm