Scurte Consideratii Privind Antifrauda Si Anticoruptie In Uniunea Europeana

Scurte considerații privind

ANTIFRAUDĂ și ANTICORUPȚIE

În Uniunea Europeană

CUPRINS

X. Anexe…………………………………………………………………………………… 47

CORUPȚIA

Termenul de „corupție” este în legătură directă cu acela de „integritate”. Convenția ONU împotriva corupției din 2003, ratificată inclusiv de România a introdus și promovat conceptul de „integritate” a agenților publici:

Art. 5 din această Convenție dispune: (1) Fiecare stat parte elaborează și aplică sau are în vedere, conform principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, politici de prevenire a corupției eficiente și coordonate care favorizează participarea societății și care reflectă principiile de stat de drept, buna gestiune a problemelor politice și bunurile publice, de integritate, transparență și responsabilitate.

Art. 8: (1) Pentru a lupta împotriva corupției, fiecare stat parte încurajează în mod special integritatea, cinstea și răspunderea agenților publici, conform principiilor fundamentale ale sistemului său juridic.  (2) În particular, fiecare stat parte se străduiește să aplice, în cadrul propriilor sisteme instituționale și juridice, coduri sau norme de conduită pentru exercitarea corectă, onorabilă și corespunzătoare a funcțiilor publice.

Art. 11: (1) Ținând seama de independența magistraților și de rolul lor fundamental în lupta împotriva corupției, fiecare stat parte ia, conform principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, măsuri pentru a consolida integritatea lor și pentru a preveni posibilitățile de a-i corupe, fără a le prejudicia independența. Aceste măsuri pot cuprinde reguli privind comportamentul lor. (2) Măsuri în același sens, ca și cele luate în aplicarea paragrafului 1 al prezentului articol, pot fi instituite și aplicate în cadrul serviciilor de urmărire penală în statele părți în care acestea formează un corp distinct, dar care se bucură de o independență asemănătoare celei a judecătorilor.

  Comportamentul integru se traduce, printre altele, prin comportamentul cinstit, necorupt. În general, folosirea termenului „corupție” este în legătură cu cel de „mită” sau „șpagă”. Dar, în realitate, corupția nu se reduce la darea-luarea de mită, care constituie doar o parte a fenomenului corupției.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „corupție” provine din latinescul ”corrumpere” care înseamnă ”a rupe, a distruge”. Este evident faptul că printr-un act de corupție se distruge/ încalcă legea, îndatoririle, normele morale.

În general, definițiile disponibile în dicționare nu insistă pe aspectul juridic al corupției.

În DEX, definiția corupției are o dimensiune socio-morală, căci ea reprezintă „abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie; desfrânare, depravare”. În acest sens este folosit termenul pentru a defini „corupția sexuală” ca infracțiunea prin care se comit acte obscene față de un minor. În schimb, „mita” (din slavonul mito) înseamnă bani sau bunuri primite de o persoană sau date unei persoane pentru câștigarea bunăvoinței sale, pentru a determina să îndeplinească mai curând o obligație de serviciu sau sa comită o ilegalitate, în favoarea celui care a plătit suma de bani sau a dat bunul respectiv.

Dicționarul Merriam Webster, definește corupția drept „încălcare a integrității, virtuții, a unui principiu moral dat; incitare la faptă prejudiciabilă prin utilizarea unor mijloace incorecte sau ilegale (precum mita)”. 

Le Petit Robert reduce definiția corupției la mită: „Corupția este utilizarea de mijloace reprobabile (bacșiș, ungere, șpagă) pentru a determina pe cineva să acționeze împotriva îndatoririlor sale, a conștiinței”.

Dicționarul Black' s Law oferă o definiție juridică mai largă a corupției și apropiată de sensul pe care îl vom adopta noi pentru aceasta: „fapta comisă cu intenție prin care se acordă orice fel de avantaj în contradicție cu atribuțiile oficiale și cu drepturile altora; utilizarea, de către un angajat sau funcționar, a poziției sau funcției în scopul de a realiza un folos pentru sine sau pentru altă persoană, în detrimentul drepturilor altor persoane”.

Pentru Fondul Monetar Internațional corupția este abuzul de putere publică sau încredere pentru beneficiu privat.

Referindu-se strict la poliție, în „Standardele globale de combatere a corupției în forțele/serviciile de poliție” INTERPOL definește corupția drept: solicitarea sau acceptarea de către un ofițer de poliție sau angajat al forțelor de poliție, direct sau indirect, de bani, bunuri sau valori, cadouri, favoruri, promisiuni, recompense sau avantaje pentru el sau altă persoană, grup sau entitate, în schimbul unei acțiuni sau omisiuni deja făcute sau pe cale să fie făcută, ori care va fi făcută în viitor cu privire la sau în legătură cu atribuțiile polițienești; constituie corupție și modalitățile de mai sus comise sub forma oferirii sau donației; de asemenea, este corupție orice acțiune sau omisiune a îndeplinirii vreunui act de către persoanele de mai sus care poate expune în mod nedrept o persoană unei acuzații sau condamnări pentru o infracțiune sau care poate duce la necercetarea unei persoane ori achitarea ei în mod nedrept; precum și orice acțiune sau omisiune în scopul de a obține bani, bunuri de valoare, favoruri, promisiuni, recompense, avantaje;  diseminarea de informații confidențiale sau restricționate ale poliției, indiferent dacă se pretinde ceva în schimb; mai este corupție participarea ca autor, coautor, complice, instigator, inițiator, ajutor înainte de comiterea faptelor, ajutor după comitere, conspirator sau orice altă formă de participare la comiterea sau tentativa de comitere a actelor arătate anterior.

Uniunea Europeană, în Comunicarea finală (2003) 317 a Comisiei către Consiliul European, Parlamentul European și Comitetul Economic și Social cu privire la strategia comprehensivă a UE împotriva corupției, adoptă definiția corupției folosită de Programul Global al Națiunilor Unite împotriva corupției: „abuzul de putere pentru câștig privat”. Convenția privind Lupta împotriva Corupției implicând oficiali ai Comunităților Europene sau oficiali ai statelor membre ale UE (1997) definește corupția pasivă și corupția activă a oficialilor.

Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) în Titlul II – Dispoziții Financiare, Capitolul 6 – Combaterea fraudei, în Articolul 325 cuprinde o explicație exhaustivă considerăm noi după cum urmează:

„(1) Uniunea și statele membre combat frauda și orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri luate în conformitate cu prezentul articol, măsuri care descurajează fraudele și oferă o protecție efectivă în statele membre, precum și în instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii.

(2) Pentru a combate frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, statele membre adoptă aceleași măsuri pe care le adoptă pentru a combate frauda care aduce atingere propriilor lor interese financiare.

(3) Fără a aduce atingere altor dispoziții ale tratatelor, statele membre își coordonează acțiunea urmărind să apere interesele financiare ale Uniunii împotriva fraudei. În acest scop, statele membre organizează, împreună cu Comisia, o cooperare strânsă și constantă între autoritățile competente.

(4) Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă, după consultarea Curții de Conturi, măsurile necesare în domeniul prevenirii

fraudei care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii și al combaterii acestei fraude, pentru a oferi o protecție efectivă și echivalentă în statele membre, precum și în instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii.

(5) Comisia, în cooperare cu statele membre, prezintă anual Parlamentului European și Consiliului un raport privind măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a prezentului articol”.

Comisia Europeană a continuat abordarea integrată, începută în anul 2011, a combaterii fraudei și a corupției în Uniunea Europeană, prin diferite proiecte legislative care vizează instituțiile implicate, prin elemente de drept penal substanțial sau procedural, cum ar fi: reforma OLAF, protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene prin mijloace penale, înființarea Parchetului European.

FRAUDA

Termenul latinesc fraus, fraudis semnifică inducere în eroare, înșelăciune, act de rea-credință săvârșit spre a realiza un profit material prin atingere adusă drepturilor altei persoane (ex. actul săvârșit de către debitorul insolvabil pentru a-si sustrage bunurile de la urmărirea creditorilor săi). Folosirea unor mijloace frauduloase constituie circumstanță agravantă a infracțiunii de înșelăciune (folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase).

Uniunea Europeană a elaborat un set cuprinzător de instrumente pentru a îmbunătăți capacitatea statelor membre de a combate frauda. Acest set cuprinde legislația UE (privind îmbunătățirea transparenței, schimbul de informații și cooperarea administrativă), acțiuni coordonate recomandate statelor membre (de exemplu, cele care vizează planificarea fiscală agresivă și paradisurile fiscale) și recomandările specifice fiecărei țări, ca parte a semestrului european. Sistemul UE se bazează pe principiul schimbului automat de informații. În această privință, UE este lider mondial. Schimbul automat de informații între statele membre a fost conceput încă din 2003 și a fost pus în aplicare în 2005.

UNIUNEA EUROPEANĂ CA UN FACTOR DETERMINANT AL ACȚIUNILOR LA NIVEL INTERNAȚIONAL

• UE ar trebui să își asume un rol de lider pe scena internațională pentru a promova principiile bunei guvernanțe în toate domeniile și, în special, principiul schimbului automat de informații și al concurenței echitabile.

• Schimbul automat de informații ar trebui să devină noul standard internațional. UE ar trebui să ajungă la o poziție ambițioasă și coordonată pentru ca schimbul automat de informații să devină un standard mondial în materie de impozitare internațională. În special, UE ar trebui să transmită un mesaj unitar în cadrul G8, G20 și OCDE, astfel încât să se asigure un angajament ferm pentru dezvoltarea de noi reglementări internaționale care să ia în considerare mecanismele actuale de la nivelul UE pentru schimbul automat de informații.

• UE ar trebui să își coordoneze poziția în cadrul discuțiilor G20 în legătură cu erodarea bazei de impozitare și transferul profitului, în conformitate cu indicațiile oferite în concluziile Consiliului European și pe baza evoluțiilor în cadrul UE în ceea ce privește abordarea problemei fraudei

• Comisia va depune eforturi pentru a asigura interconectivitatea și interoperabilitatea între sistemele UE de schimb de informații și sistemul FATCA din SUA și cu standardul mondial elaborat în prezent de către OCDE. Acest lucru va reduce sarcinile administrative ale operatorilor și administrațiilor.

CURTEA DE CONTURI

Articolul 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (UE) definește rolul și prerogativele Curții de Conturi.

Astfel, Curtea de Conturi verifică legalitatea veniturilor și cheltuielilor Uniunii Europene și ale organelor sale. Controlul realizat de Curte se efectuează atât în perspectiva îmbunătățirii rezultatelor gestiunii financiare, cât și pentru a răspunde față de cetățenii europeni cu privire la utilizarea fondurilor publice.

Controlul Curții se efectuează:

pe baza documentelor justificative ale operațiunilor financiare și, dacă este cazul, la fața locului în instituțiile europene;

la sediile oricăror organisme care administrează venituri sau cheltuieli în numele UE;

în statele membre, inclusiv la sediul oricărei persoane fizice sau juridice care beneficiază de fonduri provenite din bugetul european.

În misiunea sa de control, Curtea de Conturi cooperează cu serviciile naționale și cu instituțiile europene. De asemenea, aceasta poate solicita instituțiilor și organelor UE, organismelor beneficiare ale fondurilor provenite din bugetul european sau instituțiilor naționale de control orice informație necesară îndeplinirii misiunii sale.

În ceea ce privește activitatea de gestionare a veniturilor și cheltuielilor Uniunii exercitată de Banca Europeană de Investiții (BEI), dreptul de acces al Curții la informațiile deținute de BEI este reglementat printr-un acord încheiat între Curte, BEI și Comisie.

Curtea de Conturi trebuie să semnaleze orice nereguli instituțiilor competente. În acest sens, Curtea colaborează îndeaproape cu Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF).

În ciuda denumirii sale, Curtea de Conturi Europeană nu are nicio putere jurisdicțională și, prin urmare, nicio competență de a impune sancțiuni. La încheierea fiecărui exercițiu financiar, Curtea de Conturi întocmește un raport anual care este publicat în Jurnalul Oficial. Acest raport se referă la modul în care a fost gestionat bugetul european de către instituțiile competente. Raportul reprezintă un element fundamental în decizia Parlamentului European de a acorda Comisiei descărcarea de gestiune pentru execuția bugetară.

De asemenea, Curtea de Conturi furnizează Consiliului și Parlamentului o declarație de asigurare privind fiabilitatea conturilor și atestarea bunei gestiuni a bugetului european. În plus, Curtea de Conturi își poate prezenta în orice moment observațiile, îndeosebi sub forma unor rapoarte speciale cu privire la chestiuni specifice și poate emite avize la cererea uneia dintre celelalte instituții ale Uniunii.

Componența Curții

Articolele 285 și 286 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene stabilesc regulile privind componența Curții de Conturi.

Colegiul este principalul organ decizional al Curții. Acesta este compus din câte un reprezentant al fiecărui stat membru al UE. Membrii Curții de Conturi sunt numiți de Consiliu cu majoritate calificată și după consultarea Parlamentului European, pe baza propunerilor statelor membre. Membrii eligibili pentru a fi nominalizați de către statele membre trebuie să aparțină unui organism de control financiar extern în țara respectivă și să dețină o calificare specifică pentru această funcție. Aceștia trebuie să își exercite atribuțiile în cadrul Curții de Conturi în deplină independență. Mandatul lor este de șase ani și poate fi reînnoit.

Președintele Curții de Conturi este ales prin vot secret dintre membrii colegiului. Este ales președinte candidatul care întrunește, în primul tur de scrutin, o majoritate de două treimi din voturile membrilor Curții. Dacă niciunul dintre candidați nu a întrunit această majoritate, se procedează la un al doilea tur de scrutin și este ales candidatul care a întrunit majoritatea voturilor membrilor Curții. Mandatul președintelui este de trei ani și poate fi reînnoit.

Președintele Curții de Conturi are următoarele atribuții:

stabilește ordinea de zi;

convoacă și prezidează ședințele Curții;

asigură buna desfășurare a dezbaterilor;

se asigură de aplicarea deciziilor Curții;

se asigură de buna funcționare a serviciilor Curții, precum și de buna gestionare a diferitelor activități ale acesteia;

desemnează agentul responsabil să reprezinte Curtea în procedurile contencioase;

reprezintă Curtea în relațiile sale externe, de exemplu în relațiile cu celelalte instituții și organe de control ale UE.

Curtea numește un secretar general în urma unei alegeri prin vot secret. Secretarul general asigură secretariatul Curții.

De asemenea, Curtea înființează camere și comitete. Camerele pregătesc avizele și rapoartele adoptate de Curte. Comitele au responsabilități cu privire la aspecte neacoperite de camere.

Curtea decide, reunită în ședință și cu majoritatea membrilor care o compun, cu privire la adoptarea raportului anual, a rapoartelor speciale sau a avizelor. Ședințele nu sunt publice, cu excepția cazului în care Curtea decide altfel. De asemenea, Curtea poate stabili, de la caz la caz, să adopte decizii prin procedură scrisă.

VIITORUL PARCHET EUROPEAN

Comisia Europeană a finalizat propunerea de regulament pentru înființarea Parchetului European, o instituție care ar trebui să efectueze cercetări și urmăriri penale, cu competență de a trimite în judecată în instanțele din statele membre persoane învinuite de infracțiuni ce afectează bugetul UE.

În luna aprilie 2015, la Strasbourg, a avut loc o dezbatere pe baza Raportului interimar referitor la propunerea de regulament al Consiliului de instituire a Parchetului European.

În cazul României, numai dacă ne referim la achizițiile publice din fonduri europene, situația nu este deloc fericită. Un studiu OLAF, realizat de Price Waterhouse Coopers și Ecorys, arată că din 8 state membre UE monitorizate ( Franța, Ungaria, Italia, Lituania, Olanda, Polonia, România, Spania) în cinci domenii ( construcții rutiere și feroviare, apă și deșeuri, construcții urbane/ de utilități, formare profesională, cercetare/tehnologie/medical), România ocupă locul 3, după Spania și Lituania, la probabilitatea corupției în achiziții pe aceste domenii cu o rată între 28 și 35%.

Potrivit aceluiași studiu, costurile directe ale corupției în achizițiile publice, pentru cele cinci sectoare în cele opt state membre monitorizate sunt estimate între 1,4 și 2,2 miliarde de euro.

Misiunea Parchetului European este combaterea infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii.

Parchetul European are competența de a cerceta, de a urmări și de a trimite în judecată autorii și coautorii infracțiunilor prevăzute mai sus. Parchetul European coordonează și supraveghează cercetările și întreprinde acte de urmărire penală, inclusiv închiderea cazului.

Parchetul European exercită în fața instanțelor competente ale statelor membre acțiunea publică în legătură cu infracțiunile menționate, inclusiv formulează actul de inculpare și orice cale de atac până la pronunțarea unei hotărâri definitive în cazul respectiv.

Parchetul European va fi independent  atât față de guvernele naționale, cât și față de instituțiile UE, și ar trebui să fie protejat de orice presiune politică.

Parchetul European, inclusiv Procurorul European, adjuncții acestuia și personalul, procurorii europeni delegați și personalul lor național, nu solicită și nu acceptă instrucțiuni de la nicio persoană, stat membru sau instituție, organism, oficiu sau agenție a Uniunii în exercitarea funcțiilor lor. Instituțiile, organismele, oficiile sau agențiile Uniunii și statele membre respectă independența Parchetului European și nu încearcă să îl influențeze în exercitarea sarcinilor sale.

Procurorul European va răspunde în fața Parlamentului European, Consiliului și Comisiei Europene pentru activitățile generale ale Parchetului European, în special prin prezentarea unui raport anual.

Structura Parchetului European cuprinde Procurorul European, adjuncții acestuia, personalul care îi sprijină în executarea sarcinilor lor în conformitate cu prezentul regulament, precum și procurorii europeni delegați stabiliți în statele membre.

Parchetul European este condus de Procurorul European, care conduce și organizează activitățile parchetului. Procurorul European este sprijinit de patru adjuncți. 

Cercetările și urmăririle penale ale Parchetului European sunt întreprinse de procurorii europeni delegați, sub conducerea și supravegherea Procurorului European. Atunci când se consideră necesar în interesul cercetării sau urmăririi penale, Procurorul European își poate exercita, de asemenea, autoritatea în mod direct.

În fiecare stat membru există cel puțin un procuror european delegat, care face parte integrantă din Parchetul European. Procurorii europeni delegați acționează sub autoritatea exclusivă a Procurorului European și urmează numai instrucțiunile, orientările și deciziile acestuia, în cadrul cercetărilor și urmăririlor penale care le sunt atribuite. Atunci când acționează în cadrul mandatului lor, în temeiul prezentului regulament, aceștia sunt complet independenți de organismele naționale și nu au obligații față de acestea.

Procurorii europeni delegați își pot exercita și funcția de procurori naționali. În cazul unui conflict de sarcini, procurorii europeni delegați îl informează pe Procurorul European, care, în urma consultării cu autoritățile naționale de urmărire penală competente, îi poate instrui în interesul cercetărilor și urmăririlor penale ale Parchetului European să acorde prioritate funcțiilor lor care decurg din prezentul regulament. În astfel de cazuri, Procurorul European informează în acest sens imediat autoritățile de urmărire penală naționale competente.

Normele interne de procedură ale Parchetului European se adoptă prin decizie a Procurorului European, a celor patru adjuncți și a unui număr de cinci procurori europeni delegați, care vor fi aleși de Procurorul European pe baza unui sistem de rotație în mod absolut egal, care reflectă diversitatea demografică și geografică a tuturor statelor membre. Decizia este luată cu majoritate simplă, fiecare membru având un vot. Atunci când voturile sunt împărțite în mod egal, Procurorul European are votul decisiv.

Procurorul European este numit de Consiliu, cu aprobarea Parlamentului European, pentru un mandat de opt ani, care nu poate fi reînnoit. Consiliul hotărăște prin majoritate simplă.

Procurorul European este ales dintre personalitățile care oferă toate garanțiile de independență și care întrunesc condițiile cerute pentru exercitarea celor mai înalte funcții jurisdicționale și experiența relevantă ca procuror.

Parchetul European are competență în ceea ce privește infracțiunile care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii.

Parchetul European își exercită competența exclusivă de a cerceta și urmări penal orice infracțiune la care se face referire la articolele 12 și 13, atunci când o astfel de infracțiune a fost săvârșită integral sau parțial:

a) pe teritoriul unuia sau mai multor state membre sau

b) de către unul dintre resortisanții acestora sau de membrii personalului Uniunii ori membrii instituțiilor.

Parchetul European poate colecta sau primi informații de la orice persoană privind orice comportament care ar putea constitui o infracțiune din sfera sa de competență.

În cazul în care cercetările Parchetului European implică persoane protejate de privilegii sau imunități în conformitate cu legislația națională, iar acestea reprezintă un obstacol în calea unei anumite cercetări în curs, Parchetul European înaintează o cerere scrisă și motivată pentru ridicarea privilegiului sau imunității, în conformitate cu procedurile stabilite de legislația națională.

Parchetul European are competența de a solicita sau de a dispune următoarele măsuri de cercetare în exercitarea competențelor sale:

a) percheziția oricăror sedii, terenuri, mijloace de transport, locuințe private, haine și orice alte bunuri personale sau sisteme informatice;

b) obținerea oricărui obiect sau document relevant sau a oricăror date informatice stocate, inclusiv date privind traficul de telecomunicație și date bancare, criptate sau decriptate, în original sau într-o altă formă specificată;

c) sigilarea sediilor și a mijloacelor de transport și înghețarea datelor pentru păstrarea integrității acestora, evitarea pierderii sau contaminării probelor sau asigurarea posibilității de confiscare;

d) înghețarea mijloacelor sau produselor infracțiunii, inclusiv înghețarea activelor, dacă se așteaptă să fie supuse confiscării de către instanța de judecată și există motive să se creadă că proprietarul, posesorul sau persoana care le controlează va încerca să zădărnicească confiscarea prin hotărâre judecătorească;

e) interceptarea telecomunicațiilor, inclusiv a e-mail-urilor către și de la persoana suspectată, sau a oricărei conexiuni de telecomunicații utilizate de persoana suspectată;

f) supravegherea în timp real a telecomunicațiilor prin ordonarea transmisiei instantanee a datelor privind traficul de telecomunicații pentru a localiza persoana suspectată și pentru a identifica persoanele care au fost în contact cu aceasta la un anumit moment;

g) monitorizarea tranzacțiilor financiare, prin ordonarea oricărei instituții financiare sau de credit să informeze Parchetul European în timp real cu privire la orice tranzacție financiară efectuată prin orice cont specific deținut sau controlat de persoana suspectată sau prin orice alte conturi despre care se presupune, în mod întemeiat, că sunt utilizate în legătură cu infracțiunea;

h) înghețarea tranzacțiilor financiare viitoare, prin ordonarea oricărei instituții financiare sau de credit să sisteze efectuarea oricărei tranzacții financiare care implică un cont specificat sau conturi deținute sau controlate de persoana suspectată;

i) efectuarea de măsuri de supraveghere în locuri care nu sunt publice, prin ordonarea supravegherii audio și video sub acoperire a locurilor care nu sunt publice, excluzând supravegherea video a locuințelor private, și înregistrarea rezultatelor;

j) efectuarea de cercetări sub acoperire, prin ordonarea unui agent să acționeze sub acoperire sau sub o identitate falsă;

k) citarea suspecților și a martorilor, atunci când există motive întemeiate să se presupună că ar putea oferi informații utile cercetării;

l) efectuarea de măsuri de identificare, prin ordonarea realizării de fotografii, a înregistrării sonore a persoanelor și a înregistrării caracteristicilor biometrice ale persoanei;

m) confiscarea obiectelor necesare ca probe;

n) accesul în sedii și prelevarea de probe de bunuri;

o) inspectarea mijloacelor de transport, atunci când există motive întemeiate să se presupună că acestea sunt utilizate pentru a transporta bunuri legate de cercetare;

p) luarea de măsuri pentru a urmări și controla persoane în vederea localizării unei persoane;

q) identificarea și urmărirea oricărui obiect prin mijloace tehnice, inclusiv livrări controlate de bunuri și tranzacții financiare controlate;

r) efectuarea de supravegheri personalizate în locuri publice a persoanelor suspectate și a terților;

s) obținerea accesului la registrele publice naționale sau europene și a registrelor păstrate de entități private în interes public;

t) interogarea persoanei suspectate și a martorilor;

u) numirea experților, din oficiu sau la cererea persoanei suspectate, atunci când sunt necesare cunoștințe de specialitate.

Procurorul European și procurorii europeni delegați au aceleași competențe ca procurorii naționali în cadrul fazei de judecată, în special competența de a pleda, de a participa la obținerea de probe și de a exercita căile de atac disponibile.

RAPORTUL ANTICORUPȚIE AL UE

Conform estimărilor, fenomenul corupției produce economiei Uniunii Europene un prejudiciu anual de 120 de miliarde Euro, reprezentând 1% din PIB-ul Uniunii.

În ultimii 10 ani, au fost întreprinse unele măsuri la nivel internațional, european și național pentru reducerea corupției. La nivelul UE, cadrul legal anticorupție s-a dezvoltat prin adoptarea legislației în domeniul luptei împotriva corupției în sectorul privat și prin semnarea UNCAC – Convenția Națiunilor Unite împotriva Corupției de către UE în 2008

Tratatul cu privire la funcționarea UE recunoaște corupția ca fiind o infracțiune gravă cu dimensiuni transfrontaliere, pe care statele nu sunt pregătite să o abordeze pe cont propriu. Măsurile anticorupție au fost integrate într-o mare măsură în politicile UE.

Implementarea cadrului legal anticorupție rămâne inegală în statele membre UE, nesatisfăcătoare în general, legislația anticorupție a UE nefiind transpusă în toate statele membre UE. De asemenea, unele țări nu au ratificat cele mai importante instrumente anticorupție internaționale, iar acolo unde instituțiile și legislația anticorupție există, sunt insuficient aplicate în practică. Acest lucru reflectă lipsa angajamentului politic.

Astfel, există o nevoie evidentă de stimulare a voinței politice de combatere a corupției și de îmbunătățire a coerenței politicilor anticorupție și acțiuni întreprinse de statele membre UE. În acest sens, în data de 6 iunie 2011, Comisia Europeană a adoptat un nou pachet de măsuri anticorupție care cuprinde un set de 4 documente, respectiv:

– Comunicare privind combaterea corupției în UE, în care sunt prezentate obiectivele Raportului anticorupție al UE și aspectele practice privind funcționarea acestuia; în comunicare se explică, de asemenea, modul în care UE ar trebui să se concentreze mai mult pe problema corupției în toate politicile sale interne și externe relevante;

– Decizia Comisiei din 6.06.2011 privind înființarea unui mecanism UE de raportare în materie de anticorupție pentru evaluări periodice („Raportul anticorupție al UE”);

– Raport privind punerea în aplicare a Deciziei-cadru 2003/568/JAI a Consiliului privind combaterea corupției în sectorul privat;

– Raport privind modalitățile de participare a UE la GRECO.

Acest pachet de măsuri anticorupție reprezintă noul mecanism – Raportul Anticorupție al UE – în cadrul căruia CE va monitoriza și va evalua performanța celor 27 de state membre în domeniul respectiv, pentru a încuraja sporirea angajamentului politic. Raportul va fi publicat de Comisie o dată la 2 ani, începând cu anul 2013.

Înființarea Raportului anticorupție al UE este răspunsul Comisiei la solicitarea statelor membre din cadrul Programului de la Stockholm – O Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora, adoptat de Consiliul European în decembrie 2009, de a stabili indicatori pe baza sistemelor existente și a criteriilor comune, în vederea măsurării eforturilor anticorupție la nivelul Uniunii și pentru ca Parlamentul European să monitorizeze aceste măsuri cu regularitate. Raportul va utiliza standardele minime referitoare la corupție stabilite de instrumentele internaționale existente, precum Convenția penală privind corupția a Consiliului Europei, Convenția civilă privind corupția, cele 20 de principii directoare privind lupta împotriva corupției, UNCAC și Convenția OECD împotriva mituirii.

La întocmirea Raportului, Comisia se bazează pe mai multe surse de informare:

– mecanismele de monitorizare existente (GRECO, OECD, UNCAC) pentru a evita sarcini administrative adiționale pentru SM și duplicarea eforturilor,

– experți independenți, rezultate ale cercetărilor,

– serviciile și agențiile UE precum OLAF, Europol, Eurojust, Rețeaua anticorupție europeană, sondajele Eurobarometrului,

– societatea civilă.

Raportul anticorupție al UE are următoarele obiective:

a) evaluare periodică a situației din UE cu privire la lupta împotriva corupției;

b) identificarea tendințelor și a bunelor practici;

c) emiterea unor recomandări generale de corectare a politii UE de prevenire și combatere a corupției;

d) emiterea de recomandări punctuale;

e) sprijinirea statelor membre, a societății civile sau a altor entități interesate în identificarea neajunsurilor, conștientizare și furnizare de cursuri de pregătire anticorupție.

Raportul anticorupție al UE va fi administrat de Comisie, cu sprijinul:

a) unui grup de experți numiți de Comisie, după o procedură deschisă;

b) unei rețele de cercetători corespondenți, câte unul pentru fiecare stat membru, numiți de Comisie, după o procedură deschisă.

Raportul anticorupție al UE va cuprinde 3 părți:

– o secțiune tematică, care va evidenția aspectele specifice ale luptei împotriva corupției în UE realizată în baza cercetărilor și a unor studii de caz, exemple de cele mai bune practici și recomandări.

– o analiză pe țară, inclusiv recomandări specifice fiecărui SM, în baza rezultatelor mecanismelor existente și analize ale datelor provenite din surse relevante. Această secțiune poate fi însoțită de recomandări de întreprindere a unor măsuri adecvate la nivelul UE.

– tendințe la nivelul UE, incluzând rezultatele Eurobarometrului cu privire la corupție, realizat o dată la 2 ani, măsurând percepția cetățenilor UE asupra corupției în diferite domenii, precum și alte surse relevante de informații cu privire la corupție la nivelul UE.

Raport “Transparency International”

Raportul organizației “Transparency International” – “Exporting Corruption: Progress Report 2013: Assessing Enforcement of OECD Convention on Combating Bribery” a concluzionat că 50% dintre statele membre ale Convenției Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică împotriva corupției nu sunt destul de active în planul combaterii acestui fenomen. În raport se estimează că 30 din cele 40 de state semnatare ale Convenției, care realizează două treimi din exporturile globale, nu efectuează suficiente anchete și urmăriri penale în materie de corupție.

Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF)

DEPARTAMENTUL PENTRU LUPTA ANTIFRAUDĂ – DLAF asigură, sprijină și coordonează îndeplinirea obligațiilor ce revin României privind protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile art.325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

DLAF este instituția de contact cu Oficiul European de Luptă Antifraudă – OLAF din cadrul Comisiei Europene.

În conformitate cu art. 10 din H.G. nr. 738/ 2011 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru lupta antifraudă, Direcția afaceri juridice din cadrul DLAF asigură protecția intereselor financiare ale UE, prin mijloace legislative sau administrative, astfel: promovează acte normative sau politici publice, cooperează și comunică poziția DLAF în cadrul reuniunilor cu alte instituții naționale implicate în protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene, cu OLAF sau cu alte autorități publice relevante din celelalte state membre ale Uniunii Europene, formulează opinii privind modul de aplicare a legislației din domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene, la solicitarea instituțiilor naționale sau europene. Direcția afaceri juridice avizează, din punctul de vedere al legalității, actele emise sau încheiate de șeful Departamentului și reprezintă interesele instituției în fața instanțelor judecătorești și a altor organe jurisdicționale.

Serviciul programe și pregătire profesională din cadrul Direcției afaceri juridice coordonează, la nivel național, activitatea de pregătire și perfecționare profesională în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene în România, dezvoltă, în colaborare cu OLAF, programe și module de pregătire profesională specifice, coordonează, programează, implementează, monitorizează și evaluează programele de pregătire profesională în care Departamentul este parte sau în care are calitatea de furnizor de expertiză tehnică și/sau financiară către alte state.

Sursa sesizării pentru acțiunile de control deschise în anul 2013

Sursa sesizării pentru acțiunile de control DLAF deschise/an – comparație anii 2011, 2012 și 2013

Sursa sesizării pentru acțiunile de control DLAF finalizate cu suspiciuni de fraudă

România este singurul stat membru care a consacrat, la nivel legislativ, modul de colaborare cu instituția europeană, dând astfel eficacitate sporită prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 mai 1999 privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă. În conformitate cu prevederile art. 23 – 31 din HG nr. 738/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Departamentului pentru lupta antifraudă, DLAF cooperează cu OLAF, în calitate de instituție națională de contact și de coordonator național al luptei antifraudă.

Cooperare prin acțiuni administrative

DLAF participă la reuniunile organizate de OLAF: Reuniunea anuală a șefilor serviciilor de coordonare a luptei antifraudă din statele membre ale Uniunii Europene, Rețeaua comunicatorilor antifraudă a OLAF, Comitetul Consultativ pentru Coordonarea Luptei Antifraudă – COCOLAF și sub-grupurile de lucru sau alte asemenea întâlniri de lucru.

DLAF desfășoară, în colaborare cu OLAF, programe și module de pregătire profesională specifice protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Cooperare prin măsuri operaționale

Pe teritoriul României, reprezentanții DLAF și cei ai OLAF desfășoară acțiuni comune de control sau își acordă sprijin operațional/asistență tehnică în cadrul investigațiilor. În afara României, DLAF poate asista la investigațiile OLAF.

Dacă OLAF transmite DLAF informații obținute în cursul investigațiilor externe care nu s-au finalizat prin raportul final de control, Departamentul declanșează, după caz, propria acțiune de control. Dacă OLAF transmite DLAF raportul final de control, care conține indicii de fraudă, Departamentul sesizează parchetul competent, în baza raportului OLAF.

Cooperare prin asistență tehnică

OLAF sesizează DLAF cu privire la posibile nereguli, fraude sau alte activități ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

DLAF pune la dispoziția OLAF toate informațiile și documentele relevante referitoare la: existența unor suspiciuni privind nereguli, fraude și alte activități ilicite ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, operatorii economici sau persoanele fizice care au legătură cu obținerea, derularea și utilizarea fondurilor europene, proiectele sau programele de finanțare, evoluția cazurilor controlate de Departament sau orice alte informații solicitate, în condițiile legii.

DLAF transmite informații, la solicitarea OLAF, cu privire la stadiul cercetărilor în dosarele penale în care au fost identificate suspiciuni privind săvârșirea infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene și pune la dispoziție copii ale rechizitoriilor parchetelor și ale hotărârilor instanțelor judecătorești din aceste cauze.

DLAF facilitează solicitările de asistență tehnică adresate OLAF de către instituțiile sau autoritățile naționale.

DLAF oferă OLAF informațiile și clarificările necesare privind legislația națională aplicabilă în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene în România.

Cooperare pentru raportarea neregulilor

DLAF asigură, coordonează și monitorizează raportarea neregulilor între instituțiile naționale și OLAF, oferind informațiile și clarificările necesare în acest sens și asigură transmiterea informațiilor primite de la OLAF către entitățile implicate în raportarea neregulilor. Toate aceste prevederi sunt răspunsul legislativ al statului membru față de calitatea OLAF de a asigura cooperarea între statele membre și Comisia Europeană pentru protejarea intereselor financiare ale UE, prevăzută la articolul 325 TFUE, și de a desfășura investigații administrative externe în vederea combaterii fraudei, corupției și a altor activități ilegale care dăunează bugetului european.

De asemenea, România a avut în vedere modalitatea de valorificare a informațiilor sau rapoartelor de control, transmise de OLAF, conform Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 mai 1999 privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă, astfel încât actele finale de control ale instituției europene să beneficieze de același regim și valoare juridică cu cele întocmite de instituția națională, conform art. 9 alin. (2) din Regulamentul menționat.

În principal, cooperarea operațională DLAF – OLAF se bazează pe soluționarea cererilor de asistență tehnică privind furnizarea de informații și documente relevante referitoare la existența unor suspiciuni privind nereguli, fraude și alte activități ilicite ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, la operatorii economici sau persoanele fizice care au legătură cu obținerea, derularea și utilizarea fondurilor europene, la proiectele sau programele de finanțare, la evoluția cazurilor controlate de DLAF sau la stadiul cercetărilor în dosarele penale. În acest sens, în anul 2013, OLAF a solicitat DLAF asistență tehnică în 51 cazuri (47 dintre acestea fiind soluționate în cursul anului 2013), iar în 6 cazuri OLAF, DLAF a acordat suport operațional.

Raportarea neregulilor către Comisia Europeană – OLAF

În anul 2013, în calitate de instituție de contact în România, DLAF a centralizat și transmis către OLAF un număr de 2218 rapoarte aferente neregulilor (1111 rapoarte inițiale și 1107 rapoarte de actualizare), după cum urmează:

1057 rapoarte pentru nereguli identificate în cadrul instrumentelor de finanțare a Politicii

Agricole Comune, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1848/2006 al Comisiei privind neregulile și recuperarea sumelor acordate pe nedrept în cadrul finanțării politicii agricole comune și organizarea unui sistem de informare în acest domeniu și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 595/91 al Consiliului, dintre care:

586 reprezintă rapoarte inițiale,

471 reprezintă rapoarte de actualizare, dintre care 23 sunt rapoarte care anulează nereguli (10) transmise inițial, anterior anului 2013 și (13) în anul 2013.

522 rapoarte pentru nereguli identificate în cadrul instrumentelor structurale, în

conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1828/2006 al Comisiei de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006 al Parlamentului European și al Consiliului pentru Fondul European de Dezvoltare Regională, din care:

325 reprezintă rapoarte inițiale,

197 reprezintă rapoarte de actualizare, dintre care 9 sunt rapoarte care anulează nereguli transmise inițial, în anul 2012.

30 rapoarte pentru nereguli identificate în cadrul instrumentului de finanțare a Politicii Comune în domeniul Pescuitului, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 498/2007 al Comisiei de stabilire a unor norme detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 1249/2010 al Comisiei, dintre care:

27 reprezintă rapoarte inițiale,

3 reprezintă rapoarte de actualizare, dintre care 1 raport care anulează o neregulă transmisă în anul 2013.

315 rapoarte pentru nereguli identificate în cadrul programului de preaderare SAPARD, în conformitate cu prevederile Acordului Multianual de Finanțare SAPARD , dintre care:

107 reprezintă rapoarte inițiale,

208 reprezintă rapoarte de actualizare, dintre care 6 sunt rapoarte care anulează nereguli (5) transmise inițial, anterior anului 2013 și o neregulă în anul 2013.

217 rapoarte pentru nereguli identificate în cadrul programului de preaderare PHARE, în conformitate cu prevederile memorandumurilor de finanțare PHARE, dintre care:

20 reprezintă rapoarte inițiale,

197 reprezintă rapoarte de actualizare, dintre care 33 sunt rapoarte ce anulează nereguli (21) transmise inițial anterior anului 2013 și (12) în anul 2013.

77 rapoarte pentru nereguli identificate în cadrul programului de preaderare ISPA, în conformitate cu prevederile memorandumurilor de finanțare ISPA, dintre care:

46 reprezintă rapoarte inițiale,

31 reprezintă rapoarte de actualizare, dintre care 4 sunt rapoarte ce anulează nereguli transmise inițial anterior anului 2013.

CAZUISTICA DLAF

Numărul acțiunilor de control DLAF, finalizate în anul 2013 (194), a crescut cu aproximativ 28% față de anul 2012 (152) și cu 100% față de anul 2011(97).

Din cele 194 acțiuni de control finalizate în anul 2013, în 93 din cazuri s-au constatat indicii privind săvârșirea unor fraude care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, în 10 s-au constatat nereguli, iar în 91 de cazuri nu s-au confirmat faptele sesizate.

Rezultatul verificărilor derulate în cadrul acțiunilor de control, finalizate în anul 2013

STUDIUL DE CAZ nr. 1

OLAF a sesizat DLAF și a transmis documentele primite din partea Comisiei Europene – DG Regio, cu privire la posibile fraude săvârșite în cadrul unui proiect finanțat prin POS Transport. DG Regio a fost informată, la rândul său, de o societate comercială dintr-un alt Stat Membru, parte în consorțiul câștigător al contractului de proiectare și execuție pentru proiectul menționat. Contractul de proiectare și execuție a fost cofinanțat de UE, în proporție de 85%, prin Fondul de Coeziune. Clauzele contractuale stipulau, prin art. 14.2 – Plata în avans din Condiții speciale ale Contractului de proiectare și lucrări, că „beneficiarul va efectua plăți în avans, fără dobândă, în vederea mobilizării, proiectării și execuției lucrărilor, în conformitate cu legislația în vigoare, după ce Antreprenorul va transmite garanții în conformitate cu prevederile prezentei sub-clauze.”

Din avansul acordat antreprenorului (lider asociere SC R SRL, reprezentată prin administrator RR) de către Beneficiar, pentru a crea o aparență că acesta a fost utilizat conform prevederilor contractului, SC R SRL a efectuat transferuri, cu explicații ce indicau utilizarea sumelor de bani pentru proiect, în alt cont aparținând SC R SRL. Din verificările DLAF a rezultat că, din sumele de bani provenite din avansul acordat în cadrul contractului, SC R SRL a efectuat, în perioada respectivă, plăți către diverse societăți comerciale, pentru justificarea cărora SC R SRL a prezentat DLAF facturi fiscale, ordine de plată, precum și comenzi atașate unor facturi pentru solicitarea de prestații pentru proiect. Aceste comenzi au fost transmise DLAF pentru a crea aparența că obiectul facturilor și, implicit, plata acestora, este în legătură cu realizarea contractului de proiectare și execuție verificat.

Din analiza documentelor transmise de către societățile comerciale emitente ale facturilor prezentate de SC R SRL, DLAF a identificat plăți efectuate de SC R SRL pentru prestații (furnizări de materiale, lucrări, servicii) care nu au legătură cu obiectul contractului de proiectare și lucrări încheiat cu Beneficiarul.

De asemenea, au rezultat indicii că facturile transmise DLAF, în copie certificată de conformitate cu originalul, de către SC R SRL, pentru justificarea plăților din sumele provenite din avans, erau, în fapt, documente falsificate prin alterare (modificări, ștersături) în ceea ce privește cumpărătorul, obiectul facturilor, valoarea și data acestora.

Totodată, în aceeași perioadă, prin transferuri succesive între conturile aparținând SC R SRL, o parte din sumele acordate de Beneficiar cu titlu de avans și destinate „mobilizării, proiectării și execuției lucrărilor” au fost direcționate/utilizate de către SC R SRL, cu sprijinul unor societăți comerciale în alte scopuri, existând indicii că au fost utilizate fără legătură cu obiectul contractului, după cum urmează:

– operațiuni/plăți către SC BA SA (societate controlată de RR), cu explicația „plată conform contract”,

– operațiuni de retragere în numerar, cu scopul declarat la banca comercială ca fiind achiziție de terenuri de la GC (asociat în SC R SRL alături de RR);

– operațiuni de rambursare credit restant acordat SC R SRL de către o bancă comercială, rambursare dobânzi restante și comision de administrare restant aferente acestui împrumut;

– plată reprezentând onorariu notar public, taxa de carte funciară și impozit datorat conform unui contract de vânzare – cumpărare având ca obiect terenuri.

Astfel, sumele de bani plătite către acele societăți comerciale au fost restituite către SC R SRL, de obicei, în aceeași zi cu cea a încasării și în alte conturi decât cele din care s-a făcut plata, cu explicația „contravaloare restituire plată eronată” sau „contravaloare restituire plată necuvenită”.

În această modalitate, SC R SRL, prin administrator RR, a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinația unor sume de bani obținute cu titlu de avans, în vederea „mobilizării, proiectării și execuției lucrărilor”, din bugetul general al UE și din cofinanțarea aferentă.

Față de acestea, în conformitate cu dispozițiile art. 16 din Legea nr. 61/2011 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru lupta antifraudă, DLAF a sesizat Direcția Națională Anticorupție.

În această cauză, Direcția Națională Anticorupție a început urmărirea penală și a dispus măsuri preventive.

STUDIUL DE CAZ nr. 2

Organismul intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane a informat Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF despre faptul că SC X SRL, în parteneriat cu SC Y SRL, a depus 3 cereri de finanțare, în care existau suspiciuni de fraudă referitoare la declarații neconforme cu realitatea, având ca obiect existența resurselor administrative.

În urma verificărilor efectuate, echipa de control DLAF a constatat că evaluarea proiectelor s-a realizat la nivel regional, toate acestea fiind respinse; în urma contestațiilor depuse, evaluatori din cadrul AMPOSDRU sau contractați de această autoritate au admis proiectele în prima fază de evaluare, motiv pentru care s-a procedat la solicitarea și depunerea documentelor suport în vederea încheierii contractului de finanțare.

Din analiza conținutului documentelor depuse de solicitant, comparativ cu datele furnizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă și de Administrația Finanțelor Publice, a rezultat că IM, în calitate de reprezentant legal al ambelor societăți comerciale partenere, a făcut mențiuni nereale în cererea de finanțare referitoare la numărul de angajați ai solicitantului și ai partenerului, fapt susținut și prin semnarea și depunerea declarațiilor de conformitate și eligibilitate. De asemenea, în același scop, IM a semnat mai multe declarații privind existența resurselor administrative ale solicitantului, fiind sprijinit și de numitul EB, care a semnat tipul respectiv de declarații pentru susținerea numărului de angajați menționați în cazul societății partenere.

În vederea semnării contractului de finanțare, IM a depus certificate de atestare fiscală false pentru ambele societăți comerciale, prin care se atesta, în mod nereal, că acestea nu aveau datorii la bugetul de stat în condițiile în care datoriile restante depășeau 1/12 din totalul obligațiilor datorate în ultimele 12 luni.

În cadrul corespondenței purtate, organismul intermediar a sesizat că societatea parteneră cedase 99% din capitalul social către o societate offshore și a solicitat clarificări în consecință.

Solicitantul nu a răspuns clarificărilor solicitate, iar organismul intermediar a luat decizia încetării procesului de contractare.

Din aceste considerente, DLAF a extins verificările și a constatat că SC X SRL, aflată în același parteneriat, a mai depus un număr de 14 cereri de finanțare, pentru aceeași sumă, toate proiectele fiind contractate; aceste proiecte au fost admise în faza de evaluare, în urma contestațiilor depuse la AMPOSDRU, cu o singură excepție.

IM și EB au avut același mod de operare în ceea ce privește declarațiile de eligibilitate și de conformitate, cele privind existența resurselor administrative și depunerea certificatelor de atestare fiscală (situație în care a avut sprijinul administratorului societății partenere, AT). Mai mult, în situația unor proiecte, IM a depus adeverințe emise de ITM, de asemenea false. După semnarea contractelor de finanțare, SC X SRL a obținut prefinanțarea, care a fost cheltuită, în integralitate, într-o perioadă foarte scurtă de timp (între o lună și 6 luni/proiect). Pentru justificarea modului în care a fost cheltuită prefinanțarea, având complicitatea casierilor IP și MS, a managerilor de proiect MIS și AN, precum și a numitei AT, IM a prezentat organismelor intermediare o serie de documente false sau falsificate, respectiv cereri de rambursare a cheltuielilor purtând ștampila și semnătura falsificată a expertului contabil, contracte încheiate cu diverse societăți comerciale, facturi, note de recepție, file din registrele de casă, state de plată, liste privind locațiile de implementare a proiectelor, rapoarte tehnico-financiare etc. În urma verificărilor, s-a constatat că IM, respectiv AT, au schimbat destinația fondurilor obținute cu titlu de prefinanțare, în sensul efectuării unor plăți pentru bunuri și servicii ce nu aveau legătură cu implementarea proiectului.

Având în vedere aspectele prezentate, DLAF a sesizat Direcția Națională Anticorupție, în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 181 alin. 1 și 3, art. 182 alin. 1 și 2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, art. 20 Cod penal raportat la art. 181 alin. 1 și 184 din Legea 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, art. 25 Cod penal raportat la art. 290 Cod penal, art. 290 Cod penal, art. 291 Cod penal, art. 292 Cod penal și art. 26 Cod penal raportat la art. 181 alin. 1 și 3 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare. Urmărirea penală a DNA a condus la trimiterea în judecată a inculpatului IM, în stare de libertate, pentru fraude comise în cazul a 3 proiecte finanțate prin POSDRU.

Ulterior, la propunerea DNA, inculpatul IM a fost arestat preventiv și trimis în judecată pentru fraude săvârșite în alte 7 proiecte.

Întrebări frecvente despre OLAF

Se poate semnala o fraudă în mod anonim?

Da, bineînțeles. OLAF va face tot posibilul pentru a vă păstra anonimatul. Totuși, acesta nu vă mai poate fi garantat după ce cazul este transferat autorităților naționale sau disciplinare. Membrii personalului UE care doresc să transmită informații despre nereguli constatate în propriul departament (denunțătorii) pot beneficia de protecție specială. Când trebuie să contactez OLAF și ce informații trebuie să furnizez? Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Cazurile pot fi prescrise și se pot pierde informații cruciale dacă OLAF nu este anunțat la timp. Dorim să știm pe cine suspectați și de ce anume. Dacă aveți documente care vin în sprijinul afirmațiilor dumneavoastră, de exemplu corespondență sau facturi, vă rugăm să ni le furnizați. 

Nu amânați semnalarea faptelor din lipsa dovezilor. OLAF dispune de echipe de experți formate să investigheze fraude chiar atunci când există foarte puține informații de la care pot pleca. Dacă aveți suspiciuni legate de un caz de fraudă, nu ezitați să îl semnalați. Ce se întâmplă dacă un funcționar european a primit mită?

Dacă aveți informații potrivit cărora nu au fost respectate procedurile regulamentare de atribuire a unui contract de achiziții publice, dacă ați remarcat că au fost oferite cadouri substanțiale în schimbul divulgării unor informații sau credeți că au fost înstrăinate sau obținute ilegal fonduri, contactați OLAF.

Ce se înțelege mai exact prin „funcționar european”?

Este vorba despre funcționari publici (funcționari cu contract permanent, agenți temporari, locali și contractuali) care lucrează pentru:

Parlamentul European

Consiliul UE

Consiliul European

Președinția UE

Comisia Europeană

Curtea de Justiție

Curtea de Conturi

Banca Centrală Europeană

o agenție europeană

o reprezentanță a UE

o delegație a UE.

OLAF răspunde de efectuarea anchetelor în cazuri de fraudă, corupție și nereguli financiare comise de personalul instituțiilor UE.

Ce sancțiuni poate aplica OLAF ?

OLAF îndeplinește sarcini administrative și efectuează investigații. În funcție de rezultatul anchetelor, le poate doar recomanda autorităților UE sau celor naționale măsurile pe care ar trebui să le ia:

măsuri financiare: OLAF recomandă recuperarea fondurilor utilizate în mod ilicit.

măsuri judiciare: dacă există dovezi privind comiterea unei posibile infracțiuni, OLAF va informa autoritățile naționale competente, cărora le poate recomanda să inițieze demersuri juridice.

măsuri disciplinare: dacă un funcționar european a încălcat normele de conduită, cazul este trimis unui grup disciplinar. Comisia Europeană aplică o politică de toleranță zero.

măsuri administrative: OLAF poate recomanda modificarea procedurilor care ar putea fi fraudate (ex.: condițiile privind gestionarea cererilor de propuneri).

Cum colaborează OLAF cu Oficiul disciplinar și de anchetă al Comisiei (IDOC)?

IDOC și OLAF sunt instituții complementare, ambele desfășoară anchete interne independente la nivelul Comisiei.

OLAF se ocupă de suspiciunile grave legate de eventuale abateri profesionale care se pot înregistra la nivelul instituțiilor/organismelor/agențiilor UE, inclusiv de cazuri care afectează bugetul UE.

IDOC investighează alte cazuri de abateri profesionale și cazuri care afectează reputația Comisiei, survenite doar la nivelul Comisiei. OLAF transferă către IDOC cazurile care necesită măsuri disciplinare.

Coordonare

Unul dintre rolurile cheie ale OLAF este acela de a asigura coordonarea între diferitele investigații naționale și sistemele judiciare. Oficiul ajută de asemenea la pregătirea unor specialiști în fraudă în Statele Membre și în țările candidate.

Un centru comun de coordonare a operațiunilor vamale stabilit în Bruxelles oferă facilitățile tehnice și logistice pentru operațiuni vamale care implică mai multe State Membre. Centrul este accesibil 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână. Informația este schimbată prin intermediul Customs Information System (CIS), care permite personalului vamal, poliției, gărzilor de coastă, serviciilor din agricultură și din sănătate să distribuie informații cu caracter sensibil într-o singură bază de date.

CIS completează serviciul deja existent Anti-Fraud Information System (AFIS) prin care sute sau mii de mesaje sunt schimbate anual. Spre sfârșitul acestui deceniu un al treilea serviciu informativ computerizat va acoperi bunurile supuse taxelor vamale – țigări, alcool și uleiurile minerale – spre a oferi în timp real informații cu privire la bunurile care circulă între Statele Membre.

Competențele OLAF

Oficiul European de Luptă Antifraudă a fost înființat printr-o decizie a Comisiei. Două alte regulamente și un acord inter-instituțional prevăd cum operează acesta.

În general vorbind, competențele OLAF sunt:

Realizarea unor investigații administrative externe – în Statele Membre și în anumite state non-membre cu care Comunitatea are acorduri de cooperare – cu scopul de a combate frauda, corupția și alte activități ilegale care afectează în mod advers interesele financiare ale Comunității;

Desfășurarea unor investigații administrative interne – înăuntrul instituțiilor europene – cu același scop;

Ajutarea îmbunătățirii cooperării cu Statele Membre în domeniul prevenirii fraudei;

Dezvoltarea strategiilor pentru lupta contra fraudei (incluzând pregătirea de inițiative legislative și regulatorii);

Menținerea de contacte directe cu poliția și autoritățile judiciare;

Reprezentarea Comisiei în domeniul prevenirii fraudei.

OLAF are de asemenea obligația de a proteja toți furnizorii de informații, martorii și alții care își încredințează informațiile despre corupție sau fraudă Oficiului, și de a garanta confidențialitatea operațiunilor sale.

OLAF lucrează sub atenția unui Comitet de Supervizare constituit din cinci experți independenți proveniți din afara instituțiilor europene și numiți prin acord comun al Parlamentului European, Consiliului și Comisiei. Acești experți sunt marea majoritate avocați seniori publici cu un nivel ridicat de experiență în acuzații și investigații. Un nou Comitet și-a început mandatul în noiembrie 2005 pentru un termen de 3 ani.

În timp ce are un statut individual independent în ceea ce privește funcția investigativă, OLAF este de asemenea parte a Comisiei Europene, sub directa responsabilitate a comisarului vice-președinte, însărcinat cu afacerile administrative, audit și antifraudă.

Cum își desfășoară OLAF investigațiile?

Investigațiile pot fi lansate fie de către directorul OLAF sau la solicitarea unui Stat Membru cu un interes vădit (pentru investigații externe) sau a unei instituții vizate (pentru investigații interne).

În timpul investigațiilor externe, OLAF poate desfășura controale la fața locului. În timpul investigațiilor interne, Oficiul are dreptul de acces imediat și neanunțat la orice informație deținută de instituțiile Comunității, organisme, birouri sau agenții. Poate de asemenea să solicite informații orale oricărei persoane vizate și să desfășoare controale la sediul agenților economici.

Dacă le este solicitat de OLAF, Statele Membre, instituțiile și organismele trebuie să ofere orice document sau informație deținută care are legătură cu o investigație in orice formă.

Odată terminată o investigație – sau uneori când încă este în desfășurare – Oficiul redactează un raport care cuprinde recomandări în privința acțiunii care trebuie luată. Raportul este trimis Statelor Membre în cazul investigațiilor externe și instituției în cazul investigațiilor interne.

Acordul inter-instituțional dintre Parlamentul, Consiliul și Comisia Europeană

Scopul Acordului inter-instituțional dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie este acela de a garanta că investigațiile interne pot fi desfășurate în condiții asemănătoare în cele trei instituții și în toate celelalte organisme, birouri și agenții ale Comunității, inclusiv Banca Europeană de Investiții (EIB) și Banca Centrală Europeană (ECB).

Până acum, cele trei instituții au căzut de comun acord să solicite Secretarului General, tuturor departamentelor și membrilor personalului instituției avute în vedere să coopereze pe deplin cu agenții Oficiului și să le furnizeze informații folositoare. Cele trei instituții au solicitat și altor instituții, birouri, organisme și agenții să participe la acest Acord.

Acorduri internaționale

OLAF are acorduri internaționale cu multe țări, începând cu Statele Unite și ajungând la Uzbekistan, China și Chile; are de asemenea legături strânse cu Europol, Oficiul European de Poliție și Eurojust, agenția menită să îmbunătățească coordonarea luptei împotriva crimei organizate.

STUDIU DE CAZ – Usturoiul ilegal din China

Oficiul Antifraudă al UE (OLAF) ia în serios cazurile de usturoi adus ilegal din China, căci importatorii evită taxe vamale de 9,6% plus 1.200 euro pe tonă.

Usturoiul din China – care a devenit, în unele provincii, mai scump decât carnea, ceea ce le indică autorităților de la Beijing că inflația va crește! – este una dintre mărfurile cel mai adesea introduse ilegal în UE.

Pagubele provocate de neplata taxelor vamale sunt atât de însemnate, așa încât chiar și Oficiul Antifraudă al UE (OLAF) anchetează atent cazurile de contrabandă.

Acum câțiva ani, din totalul cazurilor de mărfuri introduse ilegal în UE, usturoiul se afla pe locul trei în evidențele OLAF, în contextul în care produsele agricole din țări extracomunitare sunt cel mai adesea obiectul contrabandei. Astfel, în afara laptelui contaminat cu melanină, a jucăriilor toxice, a produselor "de firmă" contrafăcute, China pune probleme UE și în privința usturoiului.

Pe teritoriul marii puteri comuniste crește cel mai mult usturoi (circa 66% din producția mondială), un aliment folosit din plin în bucătăria tradițională din mai multe state UE. Dar până să ajungă în farfuriile europenilor, usturoiul chinezesc ar trebui taxat cu 9,6% din valoarea cantității aduse în Europa.

Transportul scapă doar cu atât dacă se încadrează în cota de 13.000 de tone anual. Pentru tot ceea ce depășește această cantitate se aplică, pe lângă taxa procentuală, și o sumă fixă de 1.200 euro pe tonă. Prin contrabandă, la fiecare container de usturoi (care are, în medie 20 tone), autoritățile vamale din UE pierd 24.000 euro din taxele cuvenite.

Prin urmare, "traficanții de usturoi" nu duc lipsă de usturoi, pentru a evita plata respectivei sume. De obicei, ei transportă usturoiul chinezesc în altă țară (Rusia, Iordania, Serbia, Muntenegru, Turcia, Egipt, Thailanda, Filipine etc, dar și mai departe, în Republica Dominicană), de unde îl trimit în UE, pentru a scăpa de cota strictă impusă Chinei. Certificatele de origine sunt falsificate sau cumpărate după coruperea autorităților din aceste state.

Alte metode de a disimula proveniența usturoiului sunt declararea mărfii ca fiind usturoi uscat sau înghețat (cota fiind doar pentru usturoiul proaspăt) sau declararea unor soiuri rare de usturoi (exceptate și ele). Prin neglijența vameșilor din UE, contrabandiștii scapă.

Inițiativa Anticorupție din Sud-estul Europei – RAI

Reprezentantul României a semnat, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Zagreb, Protocolul de modificare a Memorandumului de Înțelegere privind cooperarea în lupta împotriva corupției la nivel regional, prin intermediul Inițiativei Anticorupție din Sud-estul Europei – RAI. La ceremonia de semnare au participat miniștri de justiție și înalți reprezentanți din Statele Părți RAI (Albania, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Croația, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Republica Moldova, Muntenegru, Serbia).

Protocolul menționat reprezintă temeiul pentru continuarea cooperării între statele din sud-estul Europei în materia luptei împotriva corupției, prin intermediul RAI, ca unic organism în materie la nivel regional. Inițiativa marchează astfel un nou început, având în vedere recenta alegere a unei noi echipe la nivelul Secretariatului RAI.

Precizăm că România a fost implicată încă de la bun început în activitatea RAI. Astfel, România a contribuit cu primul expert anticorupție al Inițiativei, a inițiat școala de vară pentru magistrați și a fost printre primele țări care au contribuit financiar la funcționarea Secretariatului de la Sarajevo.

Cu ocazia intervenției, reprezentantul României a precizat că RAI trebuie să își consolideze rolul de punct focal regional anticorupție și să aducă o mai mare valoare adăugată pentru statele părți, care investesc resurse umane și financiare la Inițiativă. Organizarea de reuniuni tematice la care să participe reprezentanți ai sistemului judiciar, ofițeri de poliție, alte categorii de experți care să realizeze un schimb de bune practici, a devenit o necesitate. Mai mult decât atât, RAI ar trebui să devină un punct de legătură între autoritățile cu atribuții în materia elaborării unor politici publice în materia luptei anticorupție, deoarece în multe situații factorii generatori de corupție sunt comuni pentru regiune. Numai printr-o abordare comună pot fi găsite soluții adecvate.

Precizăm că de la 1 iulie 2013, România a preluat și Președinția SEECP, procesul de cooperare la nivel sud-est european, calitate în care a organizat în prima jumătate a anului 2014 conferința ministerială a miniștrilor de justiție și afaceri interne, care a avut drept scop declarat reflectarea progreselor în implementarea Memorandumului de Înțelegere al RAI și eforturile anticorupție din regiune. Nu în ultimul rând, au fost subliniate atât importanța Strategiei Naționale Anticorupție 2012 – 2015, care a putut fi privită ca o bună practică pentru alte state din regiune, dar și progresele înregistrate în implementarea acestui document strategic. Este de menționat faptul că, în prezent, la elaborarea Strategiei Naționale Anticorupție 2016 – 2020, document aflat în lucru la Ministerul Justiției, sunt luate în considerare toate aceste elemente.

În data de 22 mai 2015, la Tirana, a avut loc Reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP). c0d75dca-3f5a-4089-8b51-23b9a8877ec5

În cadrul acesteia au fost discutate evoluțiile politice recente din regiunea Europei de Sud-Est, precum și progresele înregistrate în parcursul de integrare europeană și euro-atlantică a regiunii. Reuniunea ministerială SEECP a andosat Declarația politică ce urmează să fie adoptată la Summit-ul SEECP la nivel de șefi de state și guverne, la Tirana, în luna mai 2015.

În intervenția sa, oficialul român a menționat importanța sprijinirii proceselor de reformă internă în statele din regiune, în special prin activități de cooperare în domeniul justiției și afacerilor interne, ca aducând beneficii concrete statelor angajate pe calea aderării la Uniunea Europeană.

Reprezentantul României a reafirmat importanța SEECP ca principalul for politic al regiunii și necesitatea creșterii vizibilității activității și realizărilor sale și a evidențiat că dezvoltarea cooperării în SEECP este esențială în stimularea reformelor traversate de statele Europei de Sud-Est, în parcursul lor către aderarea la UE și NATO.

Concluzii

Ce anume nu este corupție?

Bacșișul. În cazul anumitor profesii liberale, în particular cele prin care se

prestează servicii direct clienților (taximetriști, ospătari, frizeri etc.) s-a încetățenit o cutumă: clienții plătesc un surplus pentru serviciile prestate, în semn de mulțumire față de calitatea serviciului. Deși practicienii în cauză pot abuza de această cutumă favorabilă, ea nu constituie corupție.

Abuzul administrativ. Situația în care un funcționar public, oficial sau

demnitar abuzează de funcția deținută împotriva intereselor unei persoane fără ca fapta sa să aibă drept mobil obținerea de beneficii personale nu constituie corupție, ci abuz contra intereselor persoanei. Numai abuzurile având ca mobil satisfacerea unor interese personale constituie fapte de corupție. Sancțiunea legală pentru o faptă de corupție este penală (închisoarea) și atrage pierderea unor drepturi civile, iar pentru abuz administrativ sancțiunea legală este administrativă (avertisment, diminuarea salariului, suspendarea din funcție etc.).

Neglijența. Situația în care un funcționar public, oficial sau demnitar

neglijează sarcinile de serviciu, prejudiciind o persoană, fără ca fapta acestuia să aibă drept mobil obținerea de beneficii personale nu constituie corupție, ci neglijență sau incapacitate administrativă. Numai acele acte de neglijență care au ca mobil satisfacerea unor interese private constituie fapte de corupție. Și în cazul neglijenței, sancțiunea legală este administrativă.

Eroarea în actul de justiție. Dacă un act de natură jurisdicțională al unui

procuror sau judecător este greșit sau ilegal, eroarea judiciară poate fi îndreptată prin intermediul căilor de atac. Eroare nu poate fi considerată un act de corupție decât dacă soluția eronată a fost motivată de obținerea de beneficii personale de către magistratul în cauză. Exercitarea funcției cu rea-credință, dacă fapta nu constituie infracțiune, constituie în cazul magistraților abatere disciplinară (art.99 lit. h din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor).

Incompetența. Situația în care funcționari publici, oficiali sau demnitari

ocupă poziții pentru care sunt subcalificați și nu își pot aduce la îndeplinire obligațiile – adică sarcinile conform cerințelor de competență și profesionalism – reprezintă rezultatul incompetenței și nu rezultatul unei fapte de corupție. Eșecul de a îndeplini sarcinile din cauza incompetenței nu constituie faptă de corupție (ca rezultat al unui interes ascuns) sau abuz (ca rezultat al relei voințe). Sancțiunea legală pentru o faptă de corupție este penală, iar pentru incompetență este administrativă.

Conflictul de interese. Nu orice conflict de interese este urmarea unor acte

de corupție: în timp ce corupția presupune o acțiune, conflictul de interese este o situație în care se pune problema doar potențială a comiterii unei fapte ilegale.

Este de remarcat faptul că, în prezent, există la nivelul Uniunii Europene instituții și instrumente a căror scop principal este reducerea corupției și minimizarea efectelor sale.

La nivel național, trebuie subliniat faptul că, în ultima perioadă, vizibilitatea instituțiilor a căror activitate este legată de lupta anticorupție a crescut remarcabil, fiind concretizată atât prin rezultatele obținute, dar și prin apartenența acestora la numeroase organizații și organisme internaționale de profil.

Exemplificăm aici, faptul că avantajele implicării României ca parte semnatară a Acordului de înființare a Academiei Internaționale Anticorupție (IACA) rămâne cu siguranță o bună vizibilitate a României față de OLAF, UNODC și Statele Membre.

În acest context, obligativitatea operaționalizării Parchetului European este evidentă. Menționăm faptul că, în data de 18 mai 2015, la sediul Ministerului Justiției a avut loc o reuniune a reprezentanților acestei instituții, Parchetului General și Direcției Naționale Anticorupție cu delegația Direcției Generală Justiție pe tema proiectului de Regulament pentru înființarea Parchetului European.

Referințe

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L248 din 18 septembrie 2013 a fost publicat Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 septembrie 2013 privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului

(Euratom) nr. 1074/1999 al Consiliului. Prin adoptarea acestuia se urmărește creșterea eficienței investigațiilor OLAF, îmbunătățirea cooperării Oficiului cu autoritățile responsabile din statele membre și responsabilizarea OLAF în ceea ce privește respectarea drepturilor fundamentale.

Totodată, noul regulament prevede o mai strânsă colaborare între OLAF, Comitetul de Supraveghere și instituțiile UE. Noul act normativ abrogă Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 și Regulamentul (Euratom) nr. 1074/1999.

Regulamentul poate fi accesat la adresa: 

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2013:248:0001:0022:RO:PDF.

Rezoluția Parlamentului European referitoare la Protecția intereselor financiare ale UE, 10 septembrie 2013

În Rezoluția sa 10 din mai 2012 referitoare la protecția intereselor financiare ale Uniunii europene – combaterea fraudei – Raport anual pentru 2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 261 din 10 septembrie 2013, Parlamentul European subliniază necesitatea unor date statistice sigure cu privire la dimensiunea fraudei și corupției și, în special, cu privire la dimensiunea evaziunii în domeniul impozitelor și al taxelor vamale și la utilizarea nejudicioasă a fondurilor UE de crima organizată. Totodată, Parlamentul European solicită Comisiei să își asume întreaga responsabilitate pentru recuperarea, de la statele membre, a fondurilor plătite în mod necuvenit, să colecteze informațiile omogene comparabile solicitate și să stabilească principiile de raportare în toate statele membre.

Rezoluția P.E. poate fi accesată la adresa 

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2013:261E:0008:0016:RO:PDF.

Propunerea Comisiei Europene privind instituirea Parchetului European

În data de 17 iulie 2013, Comisia Europeană a publicat propunerea sa de Regulament privind instituirea Parchetului European. Prin aceasta, Comisia are în vedere îmbunătățirea, la nivelul Uniunii, a derulării urmăririi penale împotriva autorilor infracțiunilor de frauda ce afectează bugetului Uniunii Europene. Atribuția exclusivă a Parchetului European va consta în efectuarea cercetării și urmăririi penale, însă acesta va avea si competența, după caz, de a trimite în judecată – în instanțele din statele membre – persoanele învinuite de săvârșirea de infracțiuni care afectează bugetul UE.

Parchetul European va fi o instituție independentă, supusă controlului democratic. Comisia propune, concomitent cu instituirea Parchetului European, o reformă a Agenției Uniunii Europene de Cooperare Judiciară în Materie Penală (EUROJUST) și lansează o comunicare privind guvernanța Oficiului European de Luptă Antifraudă(OLAF).
http://ec.europa.eu/anti_fraud/media-corner/events-calendar/events/2013/events_20130717_01_en.htm.

Bibliografie

Dorinica Ioan, Dan Banciu, Sorin M. Rădulescu, Corupția in România. Realitate și percepție socială, Editura Lumina Lex, București, 2005.

Vasile Dobrinoiu, Mihai-Adrian Hotca, Norel Neagu, Marius Murea, Costel Cășuneanu, Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, Editura Wolters Kluwer, București, 2009.

Verginia Vedinaș, Deontologia vieții publice, Editura Universul Juridic, București, 2007.

Institutul de Politici Publice, Ghid privind procedurile de sesizare a neregulilor în procesul de achiziții publice și sesizarea conflictelor de interese, a incompatibilităților, faptelor de corupție și îmbogățirii ilicite, 2006, pe www.ipp.ro.

European Commission, European Commission Report on the Progress in Romania under the Co-operation and Verification Mechanism, 2010, [Online] disponibil la adresa

http://www.just.ro/LinkClick.aspx?fileticket=vyEYhnf9JgE%3d&tabid=1474

http://www.againstcorruption.eu/articles/first-anticorrp-policy-report-assesses-control-of-corruption-in-europe/ FIRST ANTICORRP POLICY REPORT ASSESSES CONTROL OF CORRUPTION IN EUROPE

http://sna.just.ro/Portals/0/EN%20Corrupt%20Cities.pdf Corrupt Cities A Practical Guide to Cure and Prevention

Robert Klitgaard, Ronald MacLean-Abaroa, H. Lindsey Parris http://www.oecd.org/corruption/acn/library/EthicsTrainingforPublicOfficialsBrochureEN.pdf

Ethics Training for Public Officials A study prepared by the OECD Anti-Corruption Network for Eastern Europe and Central Asia (ACN) and SIGMA, a joint EU-OECD initiative, principally financed by the EU, in co-operation with the OECD Public Sector Integrity Network

http://sna.just.ro/SNA/SNA20122015.aspx

Actele normative cu caracter general care au legătură sau fac referire la fenomenul de corupție:

Codul Penal;

Codul de Procedură Penală;

Legea nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funții de conducere și de control și a funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 147/2002 pentru ratificarea Convenției civile asupra corupției, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 27/2002 pentru ratificarea Convenției penale privind corupția, adoptată la Strasbourg la 27/ 1999, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 672/2002, privind Auditul Public Intern, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 571/2004, privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate;

Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public

Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică

Ordonanța de Urgență nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Actele normative relevante care reglementează  sectorul de administrație publică

Legea nr. 215/2001, republicată, a administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare

Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului, cu modificările și completările ulterioare

Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale

Legea-cadru nr. 195/2006 a descentralizării

Legea 393/2004 privind Statutul aleșilor locali

Acte normative care reglementează  sectorul  financiar-fiscal

Ordonanța de Urgență nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare;

Legea nr. 132/2004 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, cu modificările și completările ulterioare ;

Hotărârea Guvernului nr.533/2007, modificată prin Hotărârea nr.1171/2007, pentru organizarea și funcționarea Gărzii Financiare;

Ordonanța nr.8/2005 privind stabilirea unor măsuri de preluare a Gărzii Financiare și a Autorității Naționale a Vămilor în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, precum și a unor măsuri de reorganizare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală;

Legea nr.154/2005 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.8/2005 privind stabilirea unor măsuri de preluare a Gărzii Financiare și a Autorității Naționale a Vămilor în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, precum și a unor măsuri de reorganizare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF);

Hotărârea Guvernului nr.1757/2006 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.1538/2003 pentru organizarea și funcționarea Gărzii Financiare;

Strategia sectorială anticorupție a Autorității Naționale a Vămilor pe perioada 2005-2007, aprobată prin Ordinul Vicepreședintelui ANAF nr.789/2005.

Anexe preluate din cercetarea Transparency International la nivel european 2013