Rolul Identificarii Criminalistice In Activitatea Judiciara

CUPRINS

CAPITOLUL I

1. ROLUL IDENTIFICARII CRIMINALISTICE ÎN ACTIVITATEA JUDICIARA

Sectiunea 1. Criminalistica stiinta aflarii adevarului

Sectiunea 2. Principiile care guverneaza sistemul criminalistic

Sectiunea 3. Sistemul criminalist

CAPITOLUL II

2. DEFINITIA SI SARCINILE CRIMINALISTICII TACTICE

Sectiunea 1.Noțiunea reconstituirii (Definiție, funcții, obiect, terminologie,forta probanta)

Sectiunea 2.Scopul reconstituirii

Sectiunea 3.Importanța reconstituirii

CAPITOLUL III

3. FELIRILE RECONSTITUIREI

Sectiunea 1.Prezentarea generală

Sectiunea 2.Reconstituirea destinată verificării veridicitatii declarațiilor martorilor, suspectului sau inculpatului și ale persoanei vătămate

Sectiunea 3.Reconstituirea efectuată pentru stabilirea posibilității de observare, percepere, memorare sau reproducere a unui fapt sau fenomen

Sectiunea 4.Reconstituirea în vederea verificării posibilităților de săvârșire a infracțiunii într-un anumit mod

CAPITOLUL IV

4. DISPUNEREA, ORGANIZAREA ȘI EFECTUARE RECONSTITUIRII

Sectiunea 1.Dispunerea reconstituirii

Sectiunea 2.Organizarea reconstituirii

Sectiunea 3. Efectuarea reconstituirii

CAPITOLUL V

5. FIXAREA, APRECIEREA ȘI FOLOSIREA REZULTATELOR RECONSTITUIRII

Sectiunea 1.Fixarea rezultatelor reconstituirii

Sectiunea 2.Aprecierea și folosirea rezultatelor reconstituirii

CONCLUZII

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I – ROLUL IDENTIFICARII CRIMINALISTICE ÎN ACTIVITATEA JUDICIARA

Sectiunea 1. Criminalistica stiinta aflarii adevarului

Reconstituirea e fost reglementata in cadrul legislatiei procesual penala pentru a face posibila largirea sferei posibilitatilor de aflare a adevarului vizavi de faptele si imprejurarile cauzei, cat si pentru a consacra prin lege un anumit mijloc cu character justificativ adesea intalnit in practica organelor judiciare.

Criminalistica a luat fiinta ca o știință judiciară la finele secolului al XIX-lea, intemeietorul ei fiind recunoscut de cei mai mulți specialiști, renumitul judecător de instrucție austriac și profesor de drept penal, Hans Gross. Acesta a folosit prima dată în literatura juridică termenul de criminalistică în anul 1893, prin publicarea Manualului judecătorului de instrucție, care a fost reeditat în scurt timp sub denumirea Manualul judecătorului de instrucție în sistemul criminalisticii. Înaintea lui Hans Gross, un cunoscut specialist francez, Alphonse Bertillon, șef al Serviciului de identitate judiciar din Paris la finalul secolului trecut a creat conditii prielnice pentru apariția științei criminalisticii.

Noua forma de stiinta judiciara aparuta a fost intarita prin aparitia unor lucrari valoroase apartinand unor cunoscuti juristi: La police et l´enquet judicièr scientifique (A. Niceforo, 1907); Manuel de police scientifique ( R.A. Reiss, 1911); La police scientifique ( E. Goddefroy, 1911). Datorita faptului ca mijloacele, metodele și procedeele criminalistice au fost intrebuintate în special de organele de poliție, Criminalistica a fost recunoscută până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial și sub denumirea de poliție tehnică sau poliție științifică, aceste denumiri referindu-se numai la componenta sa tehnico-științifică, nu și la cea tactică și metodologică.

Încă de la început, în ciuda unor păreri contrare, Criminalistica a fost apreciata ca o știință în înțelesul deplin al cuvântului, poate una dintre primele științe de graniță. In literatura juridică din țară și din străinătate au fost formulate mai multe pareri în legătură cu caracterul de știință de sine stătătoare a criminalisticii, astăzi existând un acord asupra faptului că aceasta are un obiect propriu de cercetare și utilizează metode specifice.

Criminalisticii i s-au dat mai multe definitii de-a lungul timpului, definitii ce au scos in evidenta faptul ca este o stiinta de sine statatoare.

Hans Gross a definit Criminalistica o „știință a stărilor de fapt în procesul penal".

O alta definitie spune ca : „Criminalistica este un ansamblu de procedee aplicabile în cercetarea și studiul crimei pentru a se ajunge la dovedirea ei".

Criminalistica poate fi definita ca” o știință multidisciplinară care se ocupă cu elaborarea mijloacelor tehnico-științifice, a metodelor și a procedeelor tactice de descoperire, fixare, administrare și examinare a probelor, în scopul cercetării și prevenirii infracțiunilor".

O alta definitie:„Criminalistica este știința care este într-un continuu progres, pune la îndemâna instanțelor civile, deopotrivă cu cele penale, mijloace noi pentru aflarea adevărului, și justiția le folosește din plin".

„Criminalistica a mai fost definita ca:” o știință judiciară, pluridisciplinară, care are ca principale ținte descoperirea infracțiunilor, identificarea infractorilor și probarea științifică a activității lor delictuoase, asigurarea măsurilor de prevenție împotriva criminalității".

„Criminalistica este o știință multidisciplinară cu caracter autonom și unitar care elaborează și folosește metode și mijloace tehnico-științifice de descoperire, fixare, ridicare, examinare și interpretare a urmelor infracțiunii, procedee tactice și metodologice de cercetare a infracțiunilor în vederea identificării autorilor și prevenirii faptelor antisociale".

Prof. univ. dr. Emilian Stancu a definit criminalistica drept „o știință judiciară, cu caracter autonom și unitar, care însumează un ansamblu de cunoștințe despre metodele, mijloacele tehnice și procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetării infracțiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârșirea lor și prevenirii faptelor antisociale"10.

Criminalistica joaca un rol foarte important in rezolvarea problemelor pe care le ridica cercetarea penala,cum ar fi:cercetarea locului faptei; descoperirea, evidentierea, stabilirea si strangerea probelor materiale si ale urmelor; identificarea persoanei dupa semnalmente, impresiuni papilare, scrisul de mana,voce ,imagini foto si video, produse biologice, cadrul genetic.

Sistemul Criminalisticii este format din mai multe parti,fiind alcatuit din trei sectiuni diferite:

a. Tehnica criminalistică –este alcatuita din totalitatea metodelor tehnico-stiintifice de descoperirea, evidentierea,stabilirea si strangerea urmelor ce intereseaza fapta si faptuitorul.

b. Tactica criminalistică –este formata din regulile de organizare si de desfasurare a activitatilor de cercetare a locului faptei, de identificare a autorului si a victimei, de ascultare a suspectului sau a inculpatului, a persoanelor ce au calitatea de martori si a partii vatamate; cuprinde , de asemenea,procedeele destinate efectuarii reconstituirii, a perchezitiilor, a ridicarii de obiecte si inscrisuri etc.

c. Metodologia criminalistică –arata modalitatile caracteristice de examinare ale infractiunilor in functie de forma sau natura acestora:omucidere, viol,furt,talharie,dare si luare de mita,marturie mincinoasa,fals,accidente,incendii,explozii etc. In acest fel, metodologia criminalistică hotaraste care sunt activitățile de procedura care trebuie indeplinite in cadrul investigării criminalistice a unei anumite infracțiuni, precum și ordinea logică în care acestea vor fi întreprinse.

În tarile anglo –saxone se folosesc denumirile „Forensics”,”Forensic Science” sau „Criminalistics’cu sensul de”studiul probelor descoperite la locul faptei si utilizate in proces”,echivaland practic cu tehnica criminalistica.

Sectiunea 2. Principiile fundamentale ale Criminalisticii

Subordonându-se în principal scopului procesului penal, Criminalistica este

călăuzită de principiile de bază care guvernează modul de organizare a sistemului judiciar și

activitatea desfășurată pe parcursul procesului penal.

Principiile fundamentale ale Criminalisticii sunt similare cu cele ale Dreptului procesual penal, avans aceeasi toerie caracteristica pentrufelul de infaptuire a justitiei in cauzele penale.

Sistemul principiilor Criminalisticii

Cerecetarea sistemului principiilor fundamentale ale Criminalisticii necesita, mai inainte

de toate, evidentierea acestui sistem prin referire la specificul obiectului Criminalisticii si la rolul jucat in dovedirea adevarului.

Sistemul principiilor fundamentale ale Criminalisticii contine principii generale intregului drept(principiul legalitatii,aflarii adevarului,prezumtia de nevinovatie),dar si principii fundamentale specifice Criminalisticii(principiul identitatii ,principiul conform caruia orice act infractional lasa urme).

Emilian Stancu, in Tratat de criminalistica afirma „că ne aflăm în fața unui sistem unitar de reguli fundamentale, în care se îmbină armonios principiile generale de Drept penal și Drept procesual penal, cu principiile proprii Criminalisticii.”

Principiile fundamentale ale Criminalisticii

1. Principiul legalității

Principiul legalității este principiul ce sta la baza infaptuirii actului de justitie in statul de drept,fiind prevazut in Constitutie si in normele penale.Prin metodele si mijloacele sale,Criminalistica subscrie,in aceeasi masura ca si normele de procedura penale,raspunderii penale sa nu i se eschiveze nicio persoana care se face vinovata de incalcarea legii si sa nu fie trasa la raspundere nicio persoana nevinovata.

Activitatea de investigare a Criminalisticii trebuie sa aiba loc conform prevederilor legale,orice abatere contrara de la normele legale fiind sanctionata, chiar si cu nulitatea actului respective.

2. Principiul aflării adevărului

Pentru indeplinirea justitiei penale,este absolut indispensabila aflarea

adevărului. Art.5 din Noul Cod de procedură penală prevede faptul că „organele judiciare au obligatia de a asigura, pe baza de probe, aflarea adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei,precum si cu privire la persoana suspectului sau inculpatului".Indeplinirea acestei pretentii implica redarea corecta a realitatii obiective in concluziile conturate de organele judiciare prin mijlocirea dovezilor.Aflarea adevarului este,prin urmare,rezultatul unei activitati complexe de cercetare a faptelor si a circumstantelor determinate,obiective,intr-o cauza anume.

Metodele specifice Crimialisticii pot duce la aflarea autorului faptei si pot face cunoscute dovezile indispensabile aflarii adevarului in procesul penal

Principiul prezumției de nevinovătie

Conform acestui principiu aflat în art.4 al Noului Cod de procedură penală, „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penala definitivă „

Conform acestui principiu orice persoana este considerata a fi nevinovata, chiar daca impotriva eia fost demarat un proces penal pana la dare aunei hotarari judecatoresti definitive, organele judiciare avand indatorirea de a supraveghea probele necesare confirmarii vinovatiei.

Specialistii criminalisti trebuie sa caute in activitatea lor probe prin care sa se poata stabili vinovatia dar si probe ce dovedesc nevinovatia autorului faptei.

Importanta Criminalisticii in asigurarea principiului nevinovatiei este garantata prin folosirea mijloacelor criminalistice moderne de a impiedica darea unor solutii de pedepsire contrare realitatii sau de ignorare a adevarului.

4. Principiul existenței urmelor oricărui fapt penal

Toate actiunile nelegale ale persoanei sau orice activitate a acesteia ,produc modificari ce se materializeaza din perspectiva criminalistica, in urme ale infractiunii.Reprezentarea materiala a infractiunii reprezinta unul din punctele de plecare ale cercetarii criminalistice, fiind in totalitate admisa afirmatia „nu exista infractiune fara urme”(P.F.Ceccaldi, „Criminalistique”).

5. Principiul identității

În centrul cercetărilor criminalistice ce participa direct la aflarea adevărului în

procesul penal se află recunoasterea persoanelor, a obiectelor sau a proceselor care sunt în legătură directă, cauzală, cu faptele incriminate de legea penală.

Principiul identității se raporteaza la ideea că orice individ care a comis o fapta prevazuta de legea penala sau orice obiect ce a fost folosit la savarsirea ei pot fi similare cu altele, dar nu pot fi la feldecât cu ele însele.

Recunoasterea persoanelor admite o actiune de cautare si exploatare stiintifica a dovezilor necesare de gasire a faptuitorului sia rezolvarii cauzei penale.La baza acestei actiuni de cautare se afla principiul identitatii.

Prin mijlocirea Criminalisticii principiul identitatii preia anume caracteristici particulare stabilite de felul scopului urmarit prin recunoasterea subiectilor infractiunii, activi si pasivi,si prin determinarea cu exactitate a tuturor imprejuararilor si actiunilor in care a fost infaptuita fapta penala..

6. Principiul operativității în efectuarea investigațiilor penale

Acest principiu este definitoriu întregii preocupari destinate solutionarii cauzelor penal el slujind rolului pe care procesului penal il are, in mod deosebit prin stabilirea in timp util si complet a faptelor prevazute de legea penala, precum si la descoperirea autorilor13. În literatura juridică de specialitate s-a evidentiat că repeziciunea are urmari imediate asupra administrării unor probe calitatitive, în că „odată cu trecerea timpului se șterg urmele din amintirea oamenilor și de pe obiecte, dispar oamenii și obiectele"14. In practică s-a conturat cu claritate ideea că șansele de gasire a infractorului scad pe măsura trecerii timpului, ceea ce susțină dictonul că „timpul lucrează în favoarea infractorului"15.

Urgentarea procedurilor afecteaza toata activitatea de cercetare a Criminalisticii.Prelevarea tuturor categoriilor de urme in cel mai scurt timp posibil de la producerea faptei,previne denaturarea calitatii acestora, ce se poate realiza prin actiuni ale oamenilor si animalelor, scurgerea timpului, factori meteorologi.De asemenea,accelerarea se recomanda si in situatiile realizarii de constatari tehnico-stiintifice sau expertize,datorita faptului ca poate interveni uzura sau degradarea in timp a caracteristicilor exterioare a obiectelor in vederea identificarii acestora.

Principiul operativitatii isi face cunoscuta prezenta si in efectuarea perchezitiilor,ridicarea de obiecte si inscrisuri, reconstituiri, confruntari etc.

Subliniem si alte principii fundamentale specifice Criminalisticii :

Procesul cercetării infracțiunilor reprezintă o situatie individuala de cunoaștere a realității obiective. Fiecare fapta prevazuta de legea penala are caracteristicile ei vizavi de natura cauzei, circumstantele în care s-a indeplinit, persoana faptuitorului, mijloacele și metodele folosite, mobilul comiterii infractiunii, etc.

2. Orice act legat de infracțiune produce în condiții identice, efecte identice.

3. Examinarea în criminalistică se realizează, în principiu, prin confruntare (se confrunta urmele gasite la locul faptei, obiectele, înscrisurile cu modelele tip luate de la persoanele suspectate a fi autori ai faptei).

Pe langa princiipiile fundamentale ale acestei stiinte,organele judiciare trebuie să urmareasca si principiile specifice acestei Criminalisticii, mai ales activitatatile de tactică criminalistică de a căror indeplinire depinde realizarea rezultatului dorit15: principiul conspirativității, care se raporteaza la mentinerea secretului referitor la activitățile de investigare desfășurate și a rezultatelor acestora; principiul necesității conform căruia se vor angaja numai activitățile de cercetare care sunt strict folositoare aflării adevărului; principiul oportunității care urmareste alegerea intervalului de timp în care activitățile de cercetare vor fi provocate asfel încât să se realizeze obiectivul propus prin respectiva activitate.

Sectiunea 3. Sistemul criminalist

„Criminalistica este o știință care dateaza de putin timp. Diversele metode sau modalitati intrebuintate în activitatea organelor de urmărire penală pentru aflarea, strangerea și cercetarea urmelor infracțiunilor, precum și modalitatile folosite de specialisti în diverse ramuri de activitate științifică au fost însumate într-o singură disciplină în a  doua jumătate a secolului XIX, reglementandu-se mijloace proprii de cercetare și de conturare clara a obiectului16.”

  Criminalistica joaca un rol important în pregătirea profesionala a tuturor acelora care urmează să își dezvolte activitatea în sectorul juridic, intrucat ea pornește de la datele  pe care le ofera diverse științe și de la deprinderea capatata a organelor de urmărire penală, hotarand metodele metodele  și mijloacele cele mai elaborate pentru preventia faptelor nelegale si aflarea făptuitorilor.

Sistemul impartit in trei al Criminalisticii este format din trei ramuri diferite, conectate intre ele: tehnica criminalistică (ce cuprinde toate metodelor tehnico-științifice de aflare, stabilire, strangere și cercetare de laborator a urmelor ce se refera la fapta și făptuitor), tactica criminalistică (ce exprima nerme de organizare și desfășurare a activității organelor de urmărire penală și de judecată) și metodologia criminalistică ( ce indica mijloacele specifice de investigare a infracțiunilor, în funcție de natura acestora).

 Datorita obligatiile specifice care i se retin criminalisticii în domeniul preventiei și combaterii criminalității, în sistemul probator din țara noastră, ea își aduce aportul insemnat la infaptuirea acestor cerinte. Așadar, criminalistica, garanteaza conținutul științific al  activității de analizare, cercetare și expertiză criminalistică , la nivelul științei și tehnicii cele mai dezvoltate, precum și la realizarea cu pricepere a indatoririlor ce le revin tuturor celor aflați în luptă împotriva infracționalității.

 Raportată la caracteristicile științei actuale, criminalistică se impune ca știință contemporana,recenta, bine fixata în realitățile sociale. În 1972,  profesorul Camil Suciu declara despre criminalistica: „Ea constituie o punte de legătură între științele naturii și științele juridice, prin intermediul metodele celei dintâi găsindu-și aplicare în procesul judiciar.” În acesta conjunctura, aparitia unor stiinte intermediare ca, fizica judiciară, medicina judiciară, psihologia judiciară, biocriminalistica, trebuie acceptata ca o urmare foarte avantajoasa în planul protejarii unor valori ca adevărul și dreptatea.

Criminalistica admite realizarea și utilizarea metodelor  și mijloacelor specifice de informare a infaptuirii de infracțiuni, in acelasi timp aceasta, emite și pune în practică metodele și mijloacele științifice și tehnice pentru aflarea, stabilirea, strangerea și cercetarea urmelor lasate de infractiuni și a altor mijloace materiale de probă.

Criminalistica este o stiinta judiciara, cu caracter autonom si unitar, care insumeaza un ansamblu de cunostinte despre metodele,mijloacele tehnice si procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetarii infractiunilor,identificarii persoanelor implicate in savarsirea lor si prevenirii faptelor antisociale17

Sistemul criminalisteste este alcatuit din trei elemente specifice : tehnica, tactica și metodica criminalistică, fiecare având indatoriri si o justificatie proprie precum și o insiruire de insusiri specifice.

Tehnica criminalistică, este alcatuita din totalitatea metodelor si mijloacelor tehnico-stiintifice ce fac posibila aflarea, stabilirea,ridicarea si cercetarea,in conditii de laborator a urmelor infractiunii si a mijloacelor materiale de proba , ce fac posibila recunoasterea faptuitorului,a victimei, a armei, instrumentului etc., ce a fost folosit ori produs de fapta ilicita.

Din cadrul tehnicii criminalistice  fac parte: fotografia și filmul judiciar, traseologia judiciară, balistica judiciară, dactiloscopia, grafoscopia, examenul tehnic al actelor și documentelor, portretul vorbit ( și robot).

Tactica criminalistică, este foirmata din totalitatea procedeelor si a regulilor destinate realizariiactelor de procedura, incepan cu cercetarea locului faptei.In cadrul tacticii criminaliste intalnim: ascultarea persoanelor ce au calitatea de martori,a suspectilor, a inculpatilor, a persoanelor vatamate, realizarea perchezitiilor, cercetarea locului faptei,reconstituirilor etc.

Metodica criminalistică, vizeaza caracteristicile examinarii diverselor tipuri de infracțiuni în confromitate cu legea și luand seama de  normele emise de tehnica și tactica criminalistică.

Cercetarea infractiunii necesita un comportament anume al organelor judiciare, ca urmare a conduitei ce va duce la aflarea si folosirea mijloacelor de proba pentru demonstrarea exsistentei sau inexistentei elementelor constitutive ale infractiunii.

Scopul metodelor criminalistice este, în primul rând studierea obiectivă  a fiecarei probleme care se iveste cu ocazia aflarii și analizarii infracțiunilor și să sa tina cont de raporturile și legăturile care sunt deduse, cu toate nepotrivirile care se ivesc.

Aceste metode le putem divide în :

             metode generale, folosite și de alte științe (observare, comparare, măsurare etc. ), folosite și de criminalistica

           metode speciale, sunt cele emise de știința criminalisticii și sunt folosite  numai de către aceasta scopuri specifice pentru rezolvarea indatoririlor acestei științe (metoda jaloanelor gradate, metoda portretului vorbit, metoda povestirii libere, metoda riglei gradate, metode de examinare microscopică, metoda de analiză spectrală, metode cromatografice, metoda electrolizei etc. )

Dintre metodele specifice intalnite adesea in practica criminalistică exemplific: examinarea comparativă, stabilirea apartenenței de gen, crearea modelelor experimentale, organizarea și folosirea cartotecilor, elaborarea și verificarea  versiunilor de lucru.

Cu toate ca este o știință independenta criminalistica are o inraurire de legături și cu alte domenii, aceasta  relamand o analiza reală și obiectivă a acelor componenete ce pot fi dobandite de criminalistică sau folosite din criminalistică.

Criminalistica detine cea mai stransa legatura cu dreptul procesual penal, fapt dovedit si de catre unii autori care au mers pana la a include stiinta Criminalisticii in stiinta Dreptului procesual penal.

Criminalistica deserveste telului dreptului procesual penal prin gasirea si scoaterea in evidenta a probelor indispensabile aflarii adevarului.

Toata activitatea criminalistilor se derulreaza in concordanta cu prevederile normelor de drept , in special cu normele procesual penale,un lucru bine stiut fiind ca metodele tactice de realizare a unor acte de urmarire penala se desfasoara numai in conformitate cu normele procesual penale.

Putem concluziona faptul ca activitatea Criminalisticii poate avea loc doar daca sunt respectate normele stabilite in Codul de procedura penala.

Conexiune cu Dreptul penal este redata prin rolul pe care Criminalistica il are in aflarea si cercetarea faptelor prevazute de normele penale, precum si in identificarea faptuitorilor.

Criminalistica evidentiaza elementele constitutive ale infractiunilor referindu-se la obiect,subiect, latura subiectica si obiectiva a infractiunii.

Legatura cu Criminologia.Scopul celor doua stiinte este identic, acesta fiind bineineteles,combaterea si preventia fenomenului infractional. Insa, Criminologia se ocupa cu studiul introducerii de masuri menite preventiei sau luptei contra faptelor nelegale, in timp ce Criminalistica emite metode si mijloace tehnico-stiintifice trenuincioase descoperirii si analizarii infractiunilor, a urmelor lasate de acestea, precum si a identificarii faptuitorilor.

Legatura cu Medicina legala.Cele doua stiintenu doar au legatura ci se si intrepatrund in anumite sectoare,cum ar fi:omuciderea, cercetarea sau analizarea urmelor biologice,identificarea persoanelor si a cadavrelor dupa resturi de oase , aspect fizic sau semnalmente etc.

Legatura cu Psihologia judiciara.Procesele de cunoastere si memorizare sunt influentate de fapte subiective si obiective, fiina necsare , alaturi de cunostintele de baza ale psihologiei, organelor judiciare.

Prin analiza si caracteristice psihosociale asupra persoanelor ce participa la procesul penal,Psihologia ajuta Criminalistica la emiterea metodelor tactice de interogare a personelor ce au calitatea de martori,suspectilor, inculpatilor,minorilor, bolnavilor si handicapatilor minatali,la desfasurarea recunoasterii, confruntarea sau perchezitia.

Conexiunea cu stiintele naturii.Criminologia este o stiinta ce se situeaza in vecinatatea dintre stiintele juridice si stiintelor naturii.

Criminalistica preia din materia Fizicii metode si mijloace de supraveghere,examinare si investigare fotografica, spectrala,omica,microscopica, fonica etc.

Chimia imprumuta Criminalisticii metodele de analizare pentru cercetarea falsului in inscrisuri, de detectare a stupefiantelor etc.

Biologia pune la dispozitie Criminalisticii posibilitatile sale de cercetare a urmelor, cum ar fi:fire de par, pete de sange, de sperma, de saliva etc.

CAPITOLUL II

DEFINITIA SI SARCINILE CRIMINALISTICII TACTICE

Sectiunea 1.Noțiunea reconstituirii (Definiție, funcții, obiect, terminologie,forta probanta,scop, importanta)

Definitie

Reconstituirea a fost reglementata in cadrul legislatiei noastre in vederea extinderii posibilitatilor de gasire a adevarului in privinta faptelor si a imprejurarilor cauzei , dar si pentru determinarea unei proceduri cu rol de probare folosit adesea de catre organele judiciare.

Parerilor specialistilor sunt impartite in privinat definirii acestei stiinte cu data relativ recenta, dupa cum urmeaza:

Conform opiniei lui C.Suciu reconstituirea ar fi definita ca „un proces auxiliar a verificarii locului faptei, prin care sunt verificate realizarea faptelor intr-o anumita maniera, concret individualizata in timp si spatiu”.

O alta parere la care subscriem si noi ar fi urmatoarea:”reconstituirea reprezinta un procedeu auxiliar, ce este destinat implinirii scopului procesului penal”.

În conformitate cu prevederile art. 193 Noul Cod de procedura penala organul de urmărire penală sau instanța de judecată, dacă găsește necesar pentru verificarea și precizarea unor date sau probe administrate ori pentru a stabili imprejurari de fapt ce prezinta importanta pentru solutionarea cauzei,, poate să procedeze la reconstituirea, în întregime sau în parte, a modului și a condițiilor în care s-a comis fapta.

Legalizarea reconstituirii în legea procesual penală a fost stabilita atât de nevoia maririi posibilităților de gasire a adevărului in legatura cu faptele și circumstantele infractiunii, cât și de crearea prin lege a unei proceduri cu caracter probator întâlnit adesea în practica organelor judiciare.

Din continutul definitiilor specialistilor si raportate la dispozitiile legale , putem spune ca reconstituirea este activitatea de procedura penala si de tactica criminalistica, fiind reprezentata de redarea experimentala a imprejurarilor in care a fost savarsita fapta incriminata de Codul penal, ori pentru a se verifica modul in care a avut loc infractiunea sau orice alte fapte ce au importanta in cauza.

Reconstituirea reproduce artificial fapte, actiuni si imprejurari pentru a-si forma o parere obiectiva directa asupra modului de producere a faptei, dar se realizeaza doar la nivel experimental, intrucat reproducerea reala a faptei ar duce la savarsirea unei noi infractiuni, ceea ce este inadmisibil.Nu pot fi reproduse imprejurari ce ar pune in pericol viata, sanatatea sau ar putea conduce la vatamarea demnitatii, persoanelor care i-au parte la reconstituire.

Reproducerea se poate face pentru toate imprejurarile faptei, sau numai pentru anumite episoade care au importanta pentru rezolvarea cauzei.

Reconstituirii ii este recunoscut rolul sau in activitatea judiciara de catre organele judiciare, datorita faptului ca prin aceasta reconstituire pe cale artificiala, sunt verificate conditiile care au existat la momentul savarsirii faptei, veridicitatea declaratiilor persoanelor ce au legatura cu fapta, verificarea posibilitatilor de perceptie realeale participantilor la cauza.

Obiectul reconstituirii

Obiectul reconstituirii este reprezentat de reproducerea pe cale experimentala , in totaliate sau partial,a infractiunilor in curs de cercetare, a felului si a a imprejurarilor in care au fost savarsite.Este o interpretare extensivă a prevederilor art.193 Noul Cod de procedura penala, însă, absolut necesară, întrucât reconstituirea vizează verificarea declarațiilor mai multor subiecți procesuali (martori, învinuiți sau inculpați), ca și a posibilităților de efectuare a anumitor acte, ori de producere a unor rezultate.

Funcțiile reconstituirii

Reconstituirii, datorita importantei si contributiei pe care o aduce in cadrul procesului penal, ii sunt atribuite urmatoarele functii:

-functia de revizuire si de stabilire a datelor ce fac referire la latura obiectiva si subiectiva a infractiunii

-conturarea de concluzii privitor la declaratiile facute de subiectele procesuale in cauza

-obtinerea de noi dovezi, nedescoperite intr-o faza anterioara reconstituirii.

Notiuni de terminologie

In practica organelor judiciare si in lucrarile de specialitate intalnim frecvent termenul de experiment judiciar si cel de reconstituire , de multe ori fiind folosite cu acelasi inteles.

Conform Dictionarului Explicativ Roman notiunii de reconstituire in se atribuie urmatoarea definitie:”reconstituirea desemneaza activitatea de restabilire a imprejurarilor in care s-a comis o infractiune”.

Reconstituirea nu inseamna reamenajarea locului faptei, aceasta fiind doar o etapa de pregatire a reconstituirii.Reconstituirea poate avea loc si in alta locatie, nu este necesra intotdeauna ca aceasta sa se desfasoare la locul infractiunii.(de exemplu , in cazul verificarilor deprinderilor autorului).

Datorita faptului ca eruditi autori de scrieri criminalistice , impreuna cu Dictionarul juridic penal folosesc termenul de reconstituire, este si normal ca ele sa fie folosit cu precadere in practica si doctrina judiciara.

In Dictionarul Explicativ Roman gasim definitia notiunii de experiment (de ancheta, judiciar):”procedeu de fcercetare in stiinta, care consta in provocarea intentionata a unor fenomene in conditiile cele mai propice pentru studierea lor si a legilor pe care le guverneaza.”

Prin urmare, se poate spune ca experimentul poate fi pus in practica nu doar in reconstituirii , fiind aplicabil si in realizarea constatarilor tehnico-stiintifice si a expertizelor.

Forta probanta a reconstituirii

Prin intermediul reconstituirii se examineaza posibilitatea obiectiva de producere a uneio fapte intr-o modalitate anume(verificarea posibilitatii descuierii unei incuietori, intrarea autorului printr-o fereastra in anumite conditii de periculozitate, a indepartarii unor impedimente, deplasarea pe o anumita distanta a unor lucruri grele, cunostiintele specifice dintr-un anumit domeniu).

In aceeasi maniera se realizeaza si reconstituirea destinata a preciza modalitatile de realizare a activitatii materiale prin care s-a infaptuit fapta( constatarea ca la savarsirea faptei au luat parte mai multe persoane), daca faptele autorilor si partii vatamate corespund intocmai cu declaratiile facute).

Sectiunea 2.Scopul reconstituirii

Organele judiciare folosesc adesea reconstituirea in practica judiciara, ceea ce insemna ca acest procedeu aduce o insemnata contributie la aflarea adevarului in cauzele penale.

Scopul reconstituirii este unul tripartite:

a)revizuirea si evidentierea probelor folosite in cauza.

Reconstituirea este adesea folosita in practica pentru verificarea probelor administrate , acest procedeu putand fi realizat prin realizarea diferitelor activitati de urmarire penala, prin masuri operative, cum ar fi:ascultarea persoanelor ce au calitatea de martori, de suspecti, de autori,confruntari,constatari tehnico-stiintifice,expertize,perchezitii,ridicari de inscrisuri si obiecte etc.

Prin intermediul reconstituirii se poate stabili existent sau inexistenta unui fapt sau fenomen, reconstituirea fiind procedeul perfect de stabilire, revizuire si intregire a declaratiilor partilor in process, suspecti, martori, victime.Tot pe calea reconstituirii se pot indeparta nepotrivirile care exista intre declaratiile suspectilor si a martorilor, si pot fi contracarate incercarile suspectilor si a inculpatilor sa indrepte cercetarea cauzei pe o pista falsa, dupa o intelegere prealabila intre ei, prin declaratii mincinoase.

Probele materiale care sunt administrate in cauza sunt si ele cercetate prin revizuirea posibilitatilor de creare intr-un anume fel a urmelor.

b)controlarea versiunilor elaborate pe parcursul cercetarii

Reconstituirea ajuta organele judiciare prin verificarea supozitiilor acestora pe care si le-au format in baza probatoriului existent de-a lungul cercetarii, prin diversele activitati de verificare specifice activitatii Criminalisticii.

c)obtinerea de noi probe

Nu arareori, in cursul desfasurarii activitatii de verificare a modului in care s-a savarsit infractiunea,criminalistii descopera probe noi, si totodata precizeaza mijloacele obiectiv posibile de realizare a activitatii materiale prin care s-a infaptuit infractiunea si veridicitatea declaratiilor partilor din procesul penal.

Sectiunea 3.Importanța reconstituirii

Rolul deosebit pe care reconstituirea il are se regaseste in evidentierea elementelor constitutive ale faptei, in descoperirea adevarului.Prin acest procedeu probele administrate in cauza pot fi verificate si admise sau respinse ca lipsite de valoare.

Insa, ca si celelalte mijloace de porba, reconstituirii nu I se poate atribui o valoare probanta deosebita, concluziile ce se desprind din precizarea si verificarea elementelor de fapt urmand a fi apreciate in raport cu celelalte probe administrate in cauza.

.

CAPITOLUL III

3.TIPOLOGIA RECONSTITUIRII

Sectiunea 1.Prezentarea generala

„Reconstituirea reprezintă activitatea procedurală care se deruleaza la fața locului și este alcatuita din examinarea și clarificarea modului și a situatiilor în care a fost comisa fapta. Se trece la fotografierea sau înregistrarea video a celor mai importante aspecte din cadrul cercetarii expoerimentale a modului în care s-a petrecut activitatea infracțională sau a unei părți din aceasta, precum și a declarațiilor persoanelor care au calitatea de martor, suspectilor sau inculpaților”.

Conform art. Art. 193: Reconstituirea

-Organul de urmarire penala sau instanta de judecata, daca gaseste necesar pentru verificarea si precizarea unor date sau probe administrate ori pentru a stabili imprejurari de fapt ce prezinta importanta pentru solutionarea cauzei, poate sa procedeze la reconstituirea, in intregime sau in parte, a modului si a conditiilor in care s-a comis fapta .

-Organele judiciare procedeaza la reconstituirea activitatilor sau a situatiilor, avand in vedere imprejurarile in care fapta a avut loc, pe baza probelor administrate. In cazul in care declaratiile persoanelor care au calitatea de martor sau ale partilor cu privire la activitatile sau situatiile ce trebuie reconstituite sunt diferite, reconstituirea trebuie efectuata separat pentru fiecare varianta a desfasurarii faptei descrise de acestia.

-Atunci cand suspectul sau inculpatul nu poate sau refuza sa participe la reconstituire, aceasta se efectueaza cu participarea altei persoane .

-Reconstituirea trebuie sa fie efectuata astfel incat sa nu fie incalcata legea sau ordinea publica, sa nu fie adusa atingere moralei publice si sa nu fie pusa in pericol viata sau sanatatea persoanelor.

Principalele categorii de reconstituire,raportandu-se la insemnatatea pe care o au in practica si totodata avand in vedere clasificarea data de literature de specialitate, sunt urmatoarele:

-reconstituirea destinata verificarii veridicitatii declaratiilor martorilor, suspectului, inculpatului si a partii vatamate;

-reconstituirea efectuata pentru stabilirea posibilitatii de observare, percepere,memorare sau reproducere a unui fapt sau fenomen;

-reconstituirea in vederea verificarii porsibilitatilor de savarsire a infractiunii intr-un anumit mod;

-reconstituirea efectuata pentru verificarea faptului daca suspectul sau inculpatul poseda deprinderile profesionale necesare savarsirii unei fapte oarecare.

Sectiunea 2.Reconstituirea destinată verificării veridicitatii declarațiilor martorilor, suspectului sau inculpatului și a partii vătămate

In acest caz, reproducerea pe cale experimentala presupune realizarea ,in totalitate sau partial, a circumstantelor, a faptelor sau a episoadelor privitor la o anume actiune, la care s-au raportat subiectii procesuali mentionati,relatari ce pot cuprinde neclaritati sau nepotriviri.

Aceasta modalitate a reconstituirii reprezinta o interogare concomitenta intre declaratiile persoanelor ce au calitatea de martor si ale suspectului, cu rezultatele deduse din procedeul de reconstituire.

Sectiunea 3.Reconstituirea efectuată pentru stabilirea posibilității de observare, percepere, memorare sau reproducere a unui fapt sau fenomen

Prin reconstituirea declaratiilor martorilor se obtine probarea insusirilor personale de perceptie ale acestora, in contextul factorilor obiectivi ce existau la momentul perceptiei,ale caror urmari pot avea efecte optimizatoare sau perturbatoare la nivelul derularii perceptiei.

La acest tip de reconstituire se recurge ori de cate ori este pusa la indoiala buna credinta a martorilor, cand de efectuarea acestei activitati procedural e depinde rezolvarea unor aspect inseminate ale cauzei conditionate de exactitatea perceptiei unro fapte sau imprejurari.

Se purcede la revizuirea declaratiilor martorilor ocular ori partii vatamate, din care reiese ca in conditiile de loc, de timp, de vizibilitate au sesizat faptele petrecute intamplate la locul infractiunii si se vor repreoduce artificial activitatile ce au avut loc aunci, urmarindu-se eventualitatea perceperii lor.

a) verificarea conditiilor de auditie

Verificarea conditiilor de auditie a unui martor se impune atunci cand in momentul perceptiei au fost conditii de vizibilitate impropii(lumina crepusculara, ceata, ploaie puternica, viscol,faptul s-a petrecut in timpul noptii),care a afectat capacitatea perceptiva vizuala chiar daca au existat conditii optime de vizibilitate, un anumit fapt nu a putut fi sesizat din cauza intervenirii unor impedimente sau a aflarii martorului dincolo de limitele eficacitatii privirii bioculare.Pentru ca reconstituirea conditiilor de auditie sa se realizeze, infrcatiunea comisa trebuie sa fi fost asociata de sunete sau zgomote.

Din clasa sunetelor ce pot reproduce pe cale de experiment sunt incluse: vorbirea,tipetele,semnalele sonore ale automobilelor, iar din categoria zgomotelor:armele de foc,zgomote produse de mijloace de transport, de obiecte in cadere,instrumente de lovire.

Reproducerea conditiilor sonore trebuie realizata in conditii similar celor existente in momentul perceptiei primare:in conditii de loc sit imp, in conditii de , de natura sonor, directia de difuzare, distanta de la care a fost auzit.

Capacitatea perceptiva a fenomenelor sonore in anumite situari geografice a locului(munte, deal,depresiune,padure) poate fi alterata de fenomenul acustic numir ecou.

Din cauza perceperii in acelasi timp a nudelor sonore directe,cat si a celor reflectate ,evaluarea(aprecierea) directiei de propagare a fenomenelor sonore, in timpul ecoului, poate duce pana la imdicarea unei traiectorii opuse celei din care provine sunetul.

Cand sunetele sunt sesizate in locuri inchise(curti interioare, sali de dimensiuni mari, hali, cladiri),perceperea auditiva poate fi tulburata de reverberatie.

Reverberatie afecteaza detectarea sursei sunetului si transparenta acestuia, din cauza prelungirii sunetelor primare si a schimbarii intensitatii, sunetul fiind lipsit de claritate ,de neinteles si denaturat.

De retinut este faptul ca atunci cand reproducerea se face pentru verificarea conditiilor de auditie, trebuie sa se ia in considerare si intensitatea fenomenului acusti(dialogare, tipete) si obstacolele ce separa martorul de sursa sunetului(peresti,ferestre, usi).

In cazul conditiilor de timp reconstituirea trebuie realizata in conditiile atmosferice de la momentul perceperii fenomenului sonor.Perceperea va fi afectata dupa cum aceasta a fost produsa in conditiile unei atmosphere linistite, calme sauintr-un mediu zgomotos, situatie in care fenomenul sonor va fi perceput pe fond perturbator .

Daca fenomenul sonor a fost sesizat in conditii de vant cu o aoarecare intensitate, forta si traiectoria vantului va afecta modalitatea stabilirii exacte a distantei la care se afla fenomenul sonor si claritatea auditiei.

Zgomotele si sunetele trebuiesc reproduce pe cale de experienta la o intensitate apropiata si chiar de obiectul care l-a produ initial, iar daca acest lucru nu este posibil, de un obiect de acelasi fel.Daca strigatele sau tipetele reprezinta obiectul de reproducere, atunci este necesar ca acestea sa fie repetate la diferite intensitati.

Reusita reconsttuirii conditiilor de auditie depinde de respectarea acelorasi raporturi de distanta si de directia de difuzarea a fenomenului sonor.

b) verificarea conditiilor de vizibilitate

La aceasta se recurge atunci cand faptele au fost sesizate doat vizual sau vizual si auditiv.Obiectul reconstituirii este il reprezinta verificarea pe cale de experiment a vizibilitatii persoanelor(de obicei,a suspectului), a actiunilor intreprinse de acesta si a unor obiecte, cu anumite caracteristici(forma, culoare,marime,aspect).

Si in cvazul de fata se cere ca in procesul de verificare sa se folosesca chiar obiectele sesizate initial, iar in lipsa acestoar, obiecte care au celeasi carctyeristici.

Prin acest procedeu de reproducere se controleaza insusirile personale ale martorilor de a percepe visual, dar si ale suspectului sau inculpatului, sau ale victimei infractiunii.

Si la acest tip de reconstituire verificarea pe cale de experiment trebuie sa aiba loc in conditii de vizibilitate cat mai apropiate celor existente in momentul perceptiei vizuale initiale.

Redactarea intocmai a percxeperii vizuale din cadrul reproduceruu este reprezentata de intensitatea luminii.Intensitatea luminii, fie ea naturala, fie artificiala, este diferita, dupa cum fapta a sot comisa in lumina zilei, in zori sau in amurg, ori in timpul noptii, luand in considerare si anotimpul in care a avut loc fapta.Intensitatea luminii nu este aceeasi pe parcursul unei zile intregi, iar datorita acestui aspect si conditiile de vizibilitate sint afectate(influentate).

Atunci cand se reda experimental situatii legate de sesizarea culorilor intensitatea si felul iluminatului poate afecta acest process.

Posibilitatea perceperii corecte a culorilor este influentata in spatiile ilumnate cu neon , in spatiile inchise, dar si pentru spatiile exterioare, unde se afla lumina reclamelor si a firmelor fluorescente policrome.

Se recomanda ca reconstituirea sa aiba loc la o lumina de aceeasi intensitate si de aceeasi natura.

Este necesar ca procedeul experimental sa se efectueze in conditii atmosferice similar deoarece vizibilitatea difera in functie de conditiile de rarefiere si purificare sau a unie atmosphere incarcate(plina de electricitate,premergatoare unei furtuni).

Un alt factor important al acestei tip de reconstituiri il reprezinta distanta ce d desparte martoul de faptul sesizat visual pentru ca exactitatea perceptiei se afla intr-un raport invers proportional cu distanta de la care s-a perceput.

Aceste reconstituiri pune la dispozitie oportunitatea verificarii declaratiilor persoanelor ce au calitatea de martori,eliminand depozitiile mincinoase prin intermediul reproducerilor experimentale atunci cand se dovedeste ca nu este posibila perceptia si nici memorarea exacta a faptelor si fenomenelor in conditiile date.

Sectiunea 4.Reconstituirea în vederea verificării posibilităților de săvârșire a faptei într-o anumiat modalitate

Se are in vedere cercetarea posibilitatii comiterii infractiunii intr-un anume fel(singura sau cu ajutorul complicilor),totodata se vor face verificari pentru a dovedi ca “in urma unor activitati determinate se produc rezultate”.

In cadrul acestei activitati de reproducere sunt verificate depozitiile date de suspecti sau inculpati in privinta comiterii infractiunilor,exercitiul redarii fiind efectuat de catre persoanele a caror marturii necesita operatiunea de verificare.Se va purcede la refacerea locului faptei si se vor crea imprejurari similare celor existente la comiterea faptei ale carei conditii se reproduc.prin aceasta verificare se pot reproduce partial sau in totalitate imprejurarile comiterii infractiunii.

Obiectivul acestei proceduri consta in verificarea producerii faptei , daca aceasta ar fi putut avea loc tinandu-se cont de conditiile existente in momentul savarsirii faptei.prin intermediul reconstituirii se va avea in vedere daca suspectul putea sa patrunda la locul comiterii infractiunii, singur si fara ajutorul complicilor, verificandu-se astfel sustinerile facute de acesta(sau doar incearca sa-si ajute complicii),si daca totalitatea lucrurilor sustrase in mimentul savarsirii unei efractii este adevarata, sau nu, deseori ,in practica dovedindu-se ca inculpatul a sustras o cantitate care depasea posibiliattile concrete in care s-a savarsit fapta ori intr-un timp mai indelungat decat a avut inculpatul la dispozitie (ceea ce dovedeste ca inculpatul a necesitat ajutor din exterior).

Sectiunea 5. Verificarea faptului ca faptuitorul poseda deprinderilor profesionale necesare savarsirii unei fapte

Acest tip de verificare este specific infractiunilor de falsuri in documente, de identitate sau valuta, falsuri de opere de arta etc.In practica, s-a dovedit adesea , ca peroanele cercetate pentru falsuri de bacnote si alte valori nu sunt ei autorii falsurilor si nici persoanele care au procurat instrumentele necesare producerii falsurilor de bacnote si alte valori( asumandu-si vina in totaliate).

Se stie ca pentru a plasmui un fals ,o persoana trebuie sa detina anumite insusiri practice specific, spirit de observatie,subtilitate.De aceea persoanele suspectate pentru infractiunea de fals vor reproduce , in prezenta martotilor asistenti, partial sau in totalitate procesul de falsificare, pentru a demonstra ca sunt capabili sa reproduca ei insisi acest process.Suspectul sau inculpatul este invitat sa execute experimental matrite, stampile etc.,rezultatul find mentionat in procesul verbal al reconstituirii.

Anexa 1 – Model de plan de reconstituire

Inspectoratul General al Poliției

Inspectoratul…………………………..

Poliția …………………………………….

Dosar nr………………………………….

APROB,

Șeful Poliției………………

PLANUL

reconstituirii împrejurărilor în

care a fost săvârșită infracțiunea

de……………………………., comisă

la data de…………………., de către

în paguba…………………….

1. Scopul reconstituirii

De averifica declarațiile înv. (inc.)…………………cu privire la …………………………………………………………………………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………………………………………………………………

2. Modul de desfășurare

Înv. (inc.)……………….., va fi condus de la sediul Poliției…………………………..la………………

unde, în prezența:………………………………………………….

va fi solicitat să declare și să demonstreze următoarele:……………

3. Participanții

Pentru desfășurarea în bune condiții a reconstiturii, materializarea rezultatelor rezultatelor

acesteia și prevenirea producerii oricărui eveniment, la activitate vor participa:………………………..

.

4. Asigurarea tehnico-materială

autoturismul…………………………..

autolaboratorul criminalistic…….

aparat de fotografiat………………..

surse de iluminare…………………..

obiecte………………………………….

5. Instruirea efectivelor

Instruirea participanților la reconstituire se va face de …………………………………………………

la data de …………………………., în …………………………………………………………………..

6. Data și locul reconstituirii

Reconstituirea se va efectua în data de ……………………………………………………………………..

începând de la ora ………………………………, în ……………………………………………………………………….

Organ de cercetare penală

CONCLUZII

Organizarea reconstituirii se realizează pe baza unui plan întocmit judicios, organul judiciar însărcinat cu efectuarea ei trebuind să aibă în vedere următoarele probleme:

Determinarea cu exactitate a problemelor ce vor fi verificate, în funcție de obiectul reconstituirii. Pentru aceasta, se vor vedea materialele, datele existente în dosar și, la nevoie, va fi efectuată o nouă ascultare cu privire la aspectele ce se cer a fi clarificate.

Stabilirea persoanelor participante la reconstituire. În mod obligatoriu, la

reconstituire trebuie să participe persoanele (suspecte, inculpate, martori, persoane vătămate)

ale căror declarații se verifică, prezența celorlalte părți impunându-se numai în măsura în care se consideră necesar sau acestea insistă. Firește că, potrivit actualelor reglementări, părțile pot fi asistate de apărători aleși. Atunci când reconstituirea are drept scop verificarea posibilităților de executare a unor activități cu caracter tehnic, sau reproducerea experimentală a condițiilor în care se presupune că s-a comis fapta, un accident de muncă, o distrugere prin explozie sau incendiere, trebuie să fie invitați și specialiști în domeniul respectiv.

În legătură cu participarea martorilor asistenți, din coroborarea prevederilor art.130 și art.129 alin.2 din vechiul Cod de procedura penala, rezultă că reconstituirea se face în prezența lor, afară de cazul când aceasta nu este posibilă,in timp ce Noul Cod de procedura penala doar reclama prezenta oricaror persoane pe care organul de urmarire penala sau instanta de judecata le considera necesara prezenta la efectuarea reconstituirii Alături de asigurarea obiectivitătii, se preîntâmpină, astfel, o eventuală încercare de retragere a declarațiilor într-o fază ulterioară a procesului penal.

Asigurarea efectuării reconstituirii în condițiile de loc, timp și mod cât mai

apropiate de cele în care s-a săvârșit fapta cercetată, ceea ce reprezintă o cerință tactică

deosebit de importantă.

De la această regulă fac excepție faptele cu un anumit grad de pericol (incendii, explozii, trageri cu arme de foc) a căror reconstituire, în majoritatea cazurilor, este limitată numai la aspectele tehnice efectuate în condiții de laborator. În aceste împrejurări se poate recurge la ceea ce este denumit experiment.

Dintre principalele condiții care se cer a fi respectate la organizarea unei reconstituiri,

menționăm:203

a. Condițiile de loc, de regulă reconstituirea efectuându-se chiar la locul săvârșirii faptei, ea fiind cea mai propice pentru reproducerea cât mai fidelă a modului în care s-a săvârșit infracțiunea sau o parte din aceasta.

b. Condițiile de timp, prin aceasta înțelegându-se efectuarea reconstituirii la orele sau

intervalul de timp similar celui din momentul săvârșirii faptei. Necesitatea respectării acestei

condiții se explică prin aceea că posibilitățile de vizibilitate, de audibilitate, de orientare, diferă după perioada de zi în care se desfășoară o anumită acțiune.

c. Condițiile atmosferice au o influență asemănătoare asupra percepției auditive sau vizuale, inclusiv asupra modului de executare a unor acte. Ploaia, ninsoarea, ceața îndeosebi, reduc vizibilitatea. Vântul poate favoriza sau face dificilă audibilitatea, în funcție de direcția în care bate. Noaptea, stratul de zăpadă, mai ales pe cer senin, creează condiții relativ bune de vizibilitate. La lumina fulgerelor se poate vedea foarte bine sau pe lună plină. Zgomotele furtunii, ale tunetelor acoperă orice alt sunet.

BIBLIOGRAFIE :

1.Aurel Ciopraga, „Crominalistica.Tratat de tactica, Editura Gama,Iasi,1996

2.Berchesan V. – Cercetarea penală. Criminalistică – teorie și practică (îndrumar complet de cercetare penală), ediția a II-a , Editura Icar, București 2002;

3.Berchesan V., Dumitrascu I.N. – Probele și mijloacele de probă (mic îndrumar de cercetare penală), Editura Ministerului de Interne, București 1994;

4.Berchesan V., Ruiu M. – Tratat de tehnica criminalistică, Editura Little Star, București, 2004;

5.Camil Suciu „Criminalistica” Eitura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972, p. 528

6.Dumitru Ceacanica, „Importanta cunoasterii elementelor de diferentiere dintre reconstituire si experimentul judiciar”, in Revista „Probleme de crimianlistica si criminologie”, nr. 4; G.

8.Emilian Stancu–Tratat de criminalistică, Ediția a V-a, Editura Universul Juridic, București, 2010

9.G. Antoniu, C. Bulai, Ghe. Chivulescu, „Dictionar juridic penal”, Editura de Stat si Enciclopedica, Bucuresti, 1976

10.George Antoniu, in „Explicatii teoretice ale codului de procedura penala roman”, Editura Academia, Bucuresti, 1975

11.Ioan Ștefu–Criminalistica–Elemente de bază în ancheta judiciară, Editura Psihomedia, Sibiu, 2010;

12.Ion Mircea „Criminalistica”, Editura Fundatia „Chemarea”, Iasi, 1992

13.Ionescu L. Expertiza criminalistică a scrisului. Editura2, CH BECK, 2010.

14.Lazăr Cârjan, Mihai Chiper–Criminalistică, Editura Fundației România de Mâine,București, 2009

15.Mircea I. Criminalistică– curs universitar. LUMINA LEX, 2010.

16.N. Volonciu „Drept procesual penal”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972

17.N.Văduva–Criminalistică. Tratat  de tactică și metodică, Editura Era, București, 2010;

18.Stancu E. – Tratat de criminalistică, Editura Actami, București, 2001;

19.Ștefu Ioan, Criminalistică, Curs realizat în tehnologia ID-IFR, Ed. FRM, 2012;

20. Ștefu Ioan, Criminalistică, Editura Psihomedia, Sibiu, 2012;

21.Traian Pop citat de C. Aioanitoaie si E. Stancu in „Tratat de tactica criminalistica”

22.V. Dongoroz s.a., Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala roman, partea generala, vol. I, Editura Academiei, 1975

23.Vasile Lăpăduși, Gheorghe Popa și Lazăr Cârjan „Rolul probelor criminalistice și medico-legale în stabilirea adevărului“, București, 2006

24.Vasile Lăpăduși, Iancu Ștefan, Dan Voinea și Lazăr Cârjan „Metode și tehnici de identificare criminalistică“, București, 2005.

25.Volonciu N. – Tratat de procedura penală

26.Zamfirescu N.S. Tratat practic de psihocriminalistică– Autori și adevăruri necunoscute. UNIVERSUL JURIDIC, 2010.

Noul Codul de procedura penală al României

Colecția Revista Criminalistică

Revista de informare, documentare si opinii „Criminalistica” nr.5/septembrie 2003 pg.11

roman”, Univ. Buc., 1981