Rolul Fortelor Armate In Prevenirea Si Combaterea Terorismului

CUPRINS

INTRODUCERE 3

DELIMITĂRI CONCEPTUALE – TERORISM 5

ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL LUPTEI ÎMPOTRIVA TERORISMULUI 9

SISTEMUL NAȚIONAL DE PREVENIRE ȘI COMBATERE A TERORISMULUI 9

ROLUL MAPN ÎN PREVENIREA ȘI COMBATEREA TERORISMULUI ÎN ROMÂNIA 10

Cum poate fi combătută amenințarea? 13

CONCLUZII 13

INTRODUCERE

Mediul în care trăim este unul dominat de imprevizibil și incertitudine, lumea așa cum o știm schimbându-se radical sub semnul globalizării, dar și al altor factori. Noile tipuri de amenințări nu mai sunt clare, unidimensionale, ci mai degrabă multidimensionale, difuze. Aceste amenințări la adresa ordinii mondiale au diferite grade de intensitate și au ca efect mărirea gradului de insecuritate.

“Securitatea și apărarea națională reprezintă elementele fundamentale pe care se întemeiază starea de normalitate în funcționarea unei societăți. Astfel, cetățenii unei țări dispun de condițiile necesare și, pe cât posibil, suficiente pentru a-și desfășura viața și activitatea fără teama unor pericole, riscuri, și mai ales amenințări de securitate iminente.”

Securitatea și apărarea națională pot fi apreciate ca fiind bunuri publice, de care pot și trebuie să beneficieze în mod liber toți cetățenii unui stat. În consecință, statele trebuie să se preocupe constant ca acestea să fie capabile să asigure condiții normale de desfășurare a vieții și integritate cetățenilor săi.

Sfârșitul Războiului Rece a reprezentat dispariția amenințărilor cu forte militare convenționale și apariția unor riscuri multidirecționale și amenințări precum terorismul internațional, fundamentalismul religios, crima organizată, proliferarea armelor de distrugere în masă și altele. Aceste riscuri și amenințări au dus la conștientizarea necesității unei cooperări internationale proactive și a faptului că acestă problemă nu mai pot fi rezolvată de un singur stat, consecințele având un impact mult mai mare decât cel local. Acest fapt reprezintă și impune totodată ducerea luptei la nivel global, dincolo de cel regional ori local.

Studiile realizate în domeniu au reliefat faptul că acum insurgenții duc un alt tip de război, căruia i s-a dat denumirea de război asimetric,un termen folosit încă de la începutul anilor 1990. “Într-o astfel de confruntare, o forță relativ redusă numeric și ușor echipată atacă punctele slabe ale unui inamic – mult mai puternic decât el – prin mijloace neconvenționale, netradiționale sau chiar scoase în afara legii.”

Termenul de război asimetric desemnează războiul în care parțile implicate sunt inegale atât ca și capabilități militare, dar și ca metode de acțiune. Partea aflată în dezavantaj trebuie să își evidențieze acele atuu-uri pe care le posedă sau, mai degrabă, să exploateze într-un mod eficient acele vulnerabilități ale inamicului, astfel încât să își creeze un avantaj competitiv.

“În prezent, securitatea și apărarea națională se confruntă continuu cu presiunea exercitată asupra lor de riscurile și amenințările generate și/sau alimentate de globalizare, fenomenele demografice mondiale și naționale, schimbările climatice, conflictualitatea datorată competiției actorilor statali și non statali pentru resurse naturale.”

Se vorbește despre o mare diversitate de forme de manifestare, natura dimensiunilor ce caracterizează riscurile și amenințările cărora trebuie să le facă față securitatea și apărarea națională fiind una destul de vastă.

“Se poate afirmă că războiul asimetric înseamnă a acționa, gândi, a te organiza diferit față de oponent pentru a-ți crește avantajele sau a exploata slăbiciunile inamicului, a avea inițiativă sau o mai mare libertate de acțiune.”

Noile capabilități utilizate de acețti actori reprezintă metode total noi de atac sau apărare, în speță reprezentând noi capacități pe care forța inamică nu le percepe sau nu le poate înțelege.

Este binecunoscut faptul că înainte războaiele se duceau, de regulă, între actori statali cu capacități de luptă echilibrate, convenționale, acest fapt conferind un character de predictibilitate studierii războiului. În momentul în care națiunile beligerante au recurs la metode asimetrice, de cele mai multe ori sub forma avantajului tehnologic, acestea au avut efect devastator, decisiv.

“Revoluția informațională, progresul tehnologic, globalizarea, transporturile rapide – caracteristici fundamentale ale epocii moderne – au condus la transformări semnificative în plan social și, implicit, în cadrul organizațiilor, aceste transformări obligându-le să evolueze și să beneficieze de avantaje aflate la dispoziția lor.”

În ultimele decade, societățile se definesc prin și fac apel totodată la tehnologia informațiilor și la comunicațiile electronice, ce fac posibilă transcenderea spațiului și un control al timpului în moduri necunoscute chiar și în trecutul recent (ex: ultimii 50 de ani). Acest lucru a a condus la apariția unor noi tipuri de organizații și a facilitat dezvoltarea unor organizații de tip descentralizat, ce prezintă o serie de avantaje: o mai mare flexibilitate, posedând o capacitate de mare de a răspunde mult mai rapid provocărilor generate de mediu, o mai mare eficiență, un nivel sporit de inovație, toate acestea generând în cadrul organizației o morală și devotament ridicate, productivitate, creșterea respectului, a încrederii, a participării și responsabilității, ducând la asumarea benevolă a anumitor riscuri (de aici și numărul mare de adepți ai acestor organizații).

“Revoluția informațională favorizează și întărește organizațiile de tip rețea, oferindu-le deseori un avantaj asupra celor de tip ierarhic. Creșterea numărului de organizații de tip rețea ne indică o migrație a puterii către actorii non-statali, care sunt capabili să se organizeze în rețele multiorganizaționale extinse.”

Mediul internațional actual de securitate este unul oarecum favorabil dezvoltării grupărilor teroriste, întrucât ele pot beneficia de libertățile democratice și de libera circulație, pot avea acces pe piața liberă la noile tehnologii civile, iar prin intermediul rețelelor de criminalitate organizată, la echipamente militare.

„Astăzi suntem martorii unei lumi complexe, în care actorii statali și non-statali, grupurile de interese urmăresc scopuri nu întotdeauna ușor de descifrat. S-au estompat granițele dintre guverne și oameni, armată și populație, public și privat. Noii luptători de generația a patra, grupuri non-naționale și transnaționale, bazate pe ideologie, religie, trib, cultură, fanatism și activități economice ilegale, au împins unele regiuni ale lumii către anarhie.”

Amenințările asimetrice sunt folosite cu precădere de către actori non statali, cum ar fi grupări teroriste, gherila, insurgența, sau organizații ce țin de crima organizată transnațională.

Mare parte din aceste organizații reprezintă actori non-statali, în speță organizații teroriste, internaționale, transnaționale sau insurgenți, a căror mentalitate este alta decât una obișnuită, viziunea lor fiind aceea că se află într-un permanent război și că violența este realmente unica soluție, mai mult decât atât, chiar un mod de viață. Utilizează violența țtiind că aceasta este principala armă împotriva popoarelor democratice, care se teme de orice amenințare la adresa propriului stil de viață și al securității indivizilor și obiectivelor proprii. Neținând cont de drepturile omului și profitând de avantajele pe care le oferă era informațională, organizațiile teroriste se folosesc de mijloacele războiului psihologic pentru a-și duce la îndeplinire scopurile și a șoca prin cruzime, atrocități și abuzuri dintre care mai diverse.

DELIMITĂRI CONCEPTUALE – TERORISM

Identificarea elementelor definitorii pentru terorism este un exercițiu complex. Termenul de “terorism” acoperă o serie de înțelesuri în funcție de de cadrul politic, social sau cultural în care se situează, dar mai ales în funcție de aspectele subiective ale cauzei. Mai mult decât atât, o alt motiv care îngreunează definirea terorismului îl reprezintă tipologia terorismului și schimbările constante ale manifestărilor și motivației acestuia.

De asemenea, termenul “terorism” a evoluat de-a lungul timpului, în funcție de impactul generat, mai ales cel emotional, în anumite momente ale istoriei. Există, desigur, o gamă largă de definiții posibile, care care pun în evidență fie modul de operare al organizațiilor teroriste, fie modul de operare al teroriștilor individuali, fie motivațiile sau caracteristicile actului terrorist în sine. Fără a da o definiție acceptabilă, cert rămâne faptul că este imposibil de condamnat unanim un stat sau o mișcare pentru terorism, întrucât nu există state generatoare de terorism prin natural or, ci doar state care, prin construcția lor, favorizează într-o măsură sau alta, prin neglijența înstituțiilor abilitate în acest sens, fenomenul terorist.

“Pentru a se ajunge, totuși, la o definiție care să fie acceptată de toată lumea și la toate nivelurile, se poate porni de la o extrapolare a principiilor deja existente asupra războiului conventional (între țări), astfel fiind posibilă formularea unor principii similare și pentru ostilitățile neconvenționale. Multe state ale lumii susțin punctual de vedere conform căruia trebuie să facem diferența între două tipuri de personal militar care utilizează forța pentru a-și îndeplini țelurile. Pe de o parte sunt “soldații”, adică membri ai armatei, care au ca ținte intenționate membrii ai armatei rivale, iar de cealaltă parte sunt ”criminalii de război”, în speță membri ai armatelor care în mod intenționat provoacă pierderi în rândul civililor.”

După cum susțin mulți cercetători, terorismul este văzut ca fiind o acțiune de tip antisocial, cu character patologic și care nu respectă legile constituționale. “O acțiune teroristă poate fi definite ca fiind folosirea calculate a violenței inopinate, șocante și ilegale împotriva noncombatanților (inclusiv civili, militari în rezervă și angajați ai securității în situații de pace) și a altor ținte simbolice, între care se infiltrează unul sau mai mulți membri ai unei grupări subnaționale sau unul sau mai mulți agenți clandestine, cu scopul de a face publică o cauză politică sau religioasă și/sau de a determina sau sili un govern sau populația civilă să accepte revendicări în numele cauzei.”

Tipologia terorismului face distincție între terorismul motivat religios, terorismul de stânga și de dreapta, etno-naționalist și terorismul separatist, terorismul vigilent și terorismul uni-cauzal. Datorită tuturor modalităților prin care actele teroriste se manifestă, este imposibil de definit terorismul în ansamblul său, fiind vorba de o întreagă tipologie teroristă. Terorismul poate fi unifazic, de tipul bombardamentelor și caracterizat de un atac pe o perioadă scurtă de timp (țintind un singur obiectiv), dar și multifazic, implicând o durată îndelungată de timp și acțiuni precum schimburile de focuri, atacurile cu mașini capcană, actele criminale ce se repetă la o anumită perioadă de timp.

“Se prefigurează că politica de prevenire a terorismului va deveni una dintre sarcinile majore ale guvernelor, organizațiilor regionale și internaționale, solicitând eforturi conlucrate din partea guvernelor, a societății academice și a civililor. Eforturile sunt însă îngreunate de faptul că acest fenomen depășește limitele dintre dreptul internațional, național și regional.” Este necesară o abordare de tip big picture, de ansamblu, asupra fenomenului terrorist pentru înțelegerea acestuia în profunzimea sa, fiind necesare de asemenea studii pe mai multe paliere – istorice, juridice, relații internaționale, studii militare, sociologice și politice.

“Apariția terorismului ca un concept legal și politic fundamental a avansat problematica definirii, provocând formularea unei definiții care are implicații asupra modului în care indivizii, comunitatea, și nu în ultimul rând, statul își stabilesc prioritățile. Un prim pas pentru definirea terorismului constă în distincția dintre ceea ce este considerat ca fiind un act terorist și ceea ce nu se califică ca atare.”

“Se poate observa că până și o încercare de a defini per a contrario terorismul este lovită de dificultăți.” “Ceea se subliniază această dificultate de stabilire a granițelor unor activității etichetate ca fiind teroriste este faptul că terorismul este un concept încărcat emoțional, scindat la nivel moral și controversat la scară politică care a emers ca o specificitate a realității legale la nivel internațional sau domestic”.

“Orice încercare de a stabili înțelesul unui astfel de termen controversat va evoca o gamă largă de reacții și răspunsuri.”

“În literatura de specialitate, întâlnim și o altă abordare a fenomenului, una care face apel la teoria transsubstanțialității, astfel terorismul este considerat ca o “crimă transsubstanțială." Transsubstanțialitatea în teologie sugerează transformarea miraculoasă a unei substanțe în alta. Acest lucru se întâmplă atunci când actele de teroare devin din punct de vedere moral demne de a fi lăudate. Acest caractere rezultă din reprezentarea în mentalul colectiv al actului ca fiind unul lăudabil, iar făptuitorul devine un erou pentru o comunitate.”

În concluzie, conceptul de terorism ar putea fi definit prin prisma mai multor caracteristici, care îl deosebesc de alte concepte similare: este caracterizat prin violență, este direcționat spre inocenți și necombatanți de cele mai multe ori sau aceștia reprezintă victim colaterale, are scop de coerciție mai ales atunci când este motivat politic, motivațiile sunt diverse – violența teroristă este axată politic, religios și ideologic, făptuitorii caută obținerea de notorietate, respect prin actele teroriste. Teroriștii își legitimează de multe ori crimele și violența motivând nemulțumiri de ordin politic și religios, acest aspect având și rol de coeziune la nivelul grupului care împărtășește aceste credințe, dar și rol de atragere de adepți.

ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL LUPTEI ÎMPOTRIVA TERORISMULUI – SISTEMUL NAȚIONAL DE PREVENIRE ȘI COMBATERE A TERORISMULUI

“România, prin așezarea sa geografică, trecut istoric, condiții social-politice și de altă natură, apartenența la UE, la NATO și la Coaliția international pentru lupta împotriva terorismului, nu poate fi ocolită de pericolul terrorist, deși, deocamdată, nu s-a confruntat și nu se confruntă cu amenințări teroriste majore la adresa ei. România nu reprezintă un spațiu de confruntare teroristă sau de generare a acestui fenomen și nici un mediu favorabil desfășurării unor activități de acest gen. Poporul roman, datorită înclinațiilor sale spre dialog și împăciuire, încercărilor și perioadelor grele la care a fost supus în istoria sa, n-a fost, nu este și nu poate fi un generator de terorism.”

Acest lucru nu înseamnă însă că, prin generalizare, fenomenul terorist nu poate genera pe teritoriul României la un moment dat o criză teroristă, doar pentru că atacurile teroriste petrecute până în prezent nu au fost în mod direct orientate spre cetățeni români sau spre instituții ale statului român.

Putem spune că România se confruntă cu migrația ilegală, cu tranzitarea spațiului său de către membri ori simpatizanți ai unor grupări teroriste, făcând trecerea dinspre Orient spre Occident, existând de asemenea și pericolul existenței unor celule de sprijin terorist, mascate sub forma unor fundații ori ONG-uri.

“Existența pe teritoriul național a unor simpatizanți ai organizațiilor teroriste acționează ca multiplicator al factorilor de risc, pericolul unui atac terorist în România fiind apreciat la nivelul NATO și al serviciilor naționale de informații ca mediu.”

Lupta împotriva terorismului, una dintre cele mai mari amenințări internaționale percepute la momentul de față, presupune mobilizarea de resurse diverse (materiale, umane, financiare, militare etc.), dar și cooperare pe toate planurile între instituțiile abilitate în prevenirea și combaterea acestui fenomen, atât la nivel local, cât și regional, chiar global.

Țările democratice și-au elaborate de-a lungul timpului o serie de strategii și programe de guvern menite să traseze o serie de obiective cu privire la modalitățile de prevenire și combatere a terorismului, toate vizând 4 factori și anume – previziunea, prevenirea, descurajarea și reacția. România, pentru a se înscrie pe același făgaș inițiat de comunitatea international, a adoptat și ea o suită de măsuri de ordin legislativ și administrative cu scopul apărării vieții, integrității, libertății și demnității cetățenilor săi, dar și a altor persoane ce se află pe teritoriul.

Pentru realizarea prevenirii și combaterii terorismului la nivel statal, România trebuie să acționeze în conformitate cu cele prevăzute de convențiile international și să respecte legislația internaționale privind drepturile omului, astfel încât acțiunile sale să fie legitime. Principala formă de terorism pe care România o vizează pentru a fi combătută este terorismul fundamentalist islamic, de natură religioasă dar și separatistă, având ca scop evitarea producerii pe teritoriul național de acte teroriste, dar și constituirea de bazelor de sprijin logistic și de filiale ale unor organizații teroriste recunoscute la nivel internațional.

Strategia de Securitate Națională a României a fost adoptată de CSAT în anul 2002 și recunoaște și numește terorismul una dintre principalele amenințări la adresa securității naționale, reprezentând documentul fundamental care atestă acest lucru și numește mecanismele de protective române în fața fenomenului terorist. Momentul 11 septembrie 2001 a semnificat momentul în care România s-a înscris pe lista țărilor care luptă împotriva acestui flagel, iar ca dovadă stă implicarea susținută în războaiele din Irak și Afganistan.

Activitatea antiteroristă în România marșează pe laturile de prevenire și identificare anticipate a șanselor de apariție a amenințărilor de natură teroristă, prin culegerea de informații.

Serviciul Român de Informații a propus în anul 2004 Sistemul național de alertă teroristă, ce a fost aprobat de CSAT, Serviciul Român de Informații reprezentând autoritatea națională în materie de acțiune antiteroristă. Pentru îndeplinirea misiunii ce ți-o asumă, SRI dispune de trei departamente

→Un departament dedicat special pentru culegerea de informații.

→Brigada Antiteroristă, care are rolul de a asigura intervenția anti și securitatea aeroportuară, precum și securitatea zborurilor companiilor românești de aviație, de a realiza intervenții pirotehnice anti și contrateroriste și de a asigura securitatea/ protecți diplomatică pentru obiective și personalități.

→Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă (CCOA), care în situație de criză teroristă asigură din punct de vedere logistic și operațional funcționarea Centrului Național de Acțiune Antiteroristă (CNAA) – specială pentru crize de ordin terorist.

„Existența în lume a fenomenului terorist, a dinamicii organizaționale și ideologico-religioase a grupărilor teroriste, internaționalizarea acestora pe toate planurile, determină ca necesitate ca și în România activitatea specifică de prevenire și combatere a terorismului să reprezinte o parte componentă a unui complex de măsuri instituite pentru realizarea siguranței naționale. Aceste măsuri se execută permanent și într-o concepție unitară pe întreg teritoriul național de către categoriile de forțe abilitate în acest sens, întrunite în cadrul Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului.”

Armata română participă la acțiunile de combatere a terorismului internațional și își reglementează activitatea prin mai multe acte normative, între care: Constituției României; Hotărârile Parlamentului și ale Guvernului României; Strategia Militară a României; Strategia de Securitate Națională a României; Strategia Națională de Prevenire și Combatere a Terorismului, aprobată de CSAT; Legea privind prevenirea și combaterea terorismului; Decizia Consiliului Uniunii Europene cu privire la combaterea terorismului, dar și prin prevederile convențiilor internaționale la care România este parte: Convenția internațională pentru reprimarea finanțării terorismului, semnată la New York la 9 decembrie 1999; Convenția internațională pentru reprimarea atentatelor teroriste cu bombe, semnată la New York la 15 decembrie 1997; Concepția Militară a NATO privind Apărarea Împotriva Terorismului și altele.

Când vorbim despre măsurile pe care un stat precum România le ia împotriva terorismului vorbim despre desfășurarea a două tipuri de acțiuni – antiterorism (care se referă la măsurile defensive luate în vederea reducerii vulnerabilităților la actele teroriste) și contraterorism (care se referă la măsuri ofensive luate pentru a preveni, descuraja sau a da ripostă terorismului), acestea două având drept scop înlăturarea pe cât posibil a amenințărilor teroriste la adresa securității și integrității naționale ale statului.

România a învestit cu atribuții în domeniul siguranței naționale pe linie de prevenire și combatere a terorismului o serie de organe de stat: Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, dar și Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Justiției, prin acele structuri interne specializate de care acestea dispun.

Demersurile pe care țara noastră le întreprinde cooperând în mod unitar cu celelalte state europene și nu numai au un rol vital în menținerea securității la nivel național, participând totodată la menținerea securității la nivel internațional.

ROLUL MAPN ÎN PREVENIREA ȘI COMBATEREA TERORISMULUI ÎN ROMÂNIA

Am ales să dezvolt subiectul activității Ministerului Apărării Naționale pe linie de prevenire și combatere a terorismului, iar în acest sens am să aduc în discuție acțiunile specifice pe care această instituție le desfășoară în cadrul Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului.

„Ministerul Apărării Naționale este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordonarea Guvernului, prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naționale, potrivit prevederilor legii și Strategiei de Securitate Natională a României pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale a țării și democrației constituționale.”

Ministerul Apărării Naționale, fiind parte componentă a Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului, a luat o suită de măsuri cu scopul de a-și aduce aportul pe această linie, și astfel:

a înființat o structură specializată, ce funcționează în cadrul Statului Major General;

a încheiat diverse protocoale pe linie de cooperare cu SRI și SPP pentru schimb de informații pe cazuri;

a realizat conexiuni, sub forma unui constant flux informațional cu Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă (CCOA);

și-a elaborat acele acte normative care-i legiferează activitatea ca structură și cu ajutorul cărora sunt planificate, pregătite și conduse forțele destinate activităților de prevenire și combatere a terorismului,

a elaborat planuri operative de acțiune în situații de criză teroristă.

De asemenea, pentru a-și îndeplini misiunea, Ministerul Apărării Naționale cooperează cu toate celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, dar și cu organizații neguvernamentale (ONG-uri diverse ).

“În cadrul strategiei globale de luptă împotriva terorismului, prevenirea se realizează de către Ministerul Apărării Naționale prin următoarele acțiuni specifice:

Activități informativ-operative, în special de monitorizare și control a elementelor teroriste care afectează obiectivele proprii;

Activități de pază, protecție și alte forme speciale de descurajare, îndrumate și monitorizate de structurile specializate din cadrul Statului Major General, pentru asigurarea securității personalului și a obiectivelor autohtone și străine de pe teritoriul național, precum și a principalelor obiective militare române din străinătate, potențial vizate de teroriști;

Activități de pregătire a intervenției pentru crize/urgențe generate de acțiuni teroriste, în vederea limitării/combaterii efectelor acestora;

Activități de informare și relații publice;

Activități de cooperare internațională;

Activități de instruire și perfecționare profesională;

Activități destinate optimizării continue a cadrului legislativ, aplicabil categoriilor de misiuni ce revin Ministerului Apărării Naționale.”

Ministerul Apărării Naționale are și câteva atribuții specifice, în sensul în care analizează toate măsurile necesare a fi adoptate în vederea asigurării capacității de apărare și propune aceastea pentru aprobare Consiliului Suprem de Apărare a Țării și Guvernului României.

O altă atribuție specifică este aceea că MapN conduce activitatea de informații, protecție și siguranță militară.

Astfel, Direcția Generală de Informații a Apărării este acea structura specializată subordonată Ministerului Apărării Naționale, care are ca și misiune să obțină, să prelucreze, să verifice și să valorificarea acele date și informații cu privire eventuale riscuri și amenințări care atentează la securitatea și integritatea națională, care ar putea proveni atât din mediul extern, cât și din cel intern.

În ceea ce privește forțele luptătoare ale Ministerului Apărării Naționale care pot desfășura acțiuni de prevenire și combatere a terorismului în timp de pace și în caz de război, acestea sunt: “poliția militară – constituită din unități specializate, independente, aflate în subordinea marilor unități tactice și operative; subunități și unități de cercetare terestră; unități și subunități de parașutiști; unitățile și subunitățile speciale de scafandri. Aceste forțe au flexibilitate, viteză de reacție, putere de foc și autonomia acțională necesară desfășurării acțiunilor de intervenție antiteroristă.”

Cum poate fi combătută amenințarea?

În condițiile în care există scenariul conform căruia statele lumii nu ar mai putea funcționa în condiții de normalitate, aflându-se permanent în alertă, din cauza amenintărilor teroriste de diferite feluri, apare necesitatea logică de extindere a cooperării internaționale, în mod deosebit între serviciile de informații implicate în combaterea terorismului internațional.

În opinia mea, consider că structurile armate românești trebuie să-și sincronizeze planurile de acțiune cu serviciile partenere străine pentru stabilirea direcțiilor principale și a obiectivelor de ripostă pe linie antiteroristă. Aceasta se poate realiza prin:

Schimbul reciproc de informații cu acele state care se confruntă cu o cazuistică asemănătoare, astfel gasindu-se metode cât mai eficiente de înlăturare a fenomenului terorist

Lucrarea unor cazuri în parteneriat cu structuri similare din statele partenere, avându-se în vedere apărarea intereselor comune, atât timp cât există încredere, transparență și disponibilitate

Participarea comunității informative din România la construirea unui climat de securitate la nivel nu numai național, dar și regional

Eliminarea pe cât posibil a imprevizibilului, prin analize eficiente privind evoluția fenomenului terorist

Îmbunătățirea nivelului de pregătire prin efectuarea de exerciții de către structurile combatante

Dotarea și înzestrarea structurilor combatante

Eficientizarea sistemului de management al informațiilor

Cooperarea între toate structurile abilitate în combaterea terorismului la nivel național și nu numai

Studierea mijloacelor, metodelor și acțiunilor pe care grupările teroriste le întreprind pentru a cunoaște procedeele teroriștilor și a adopta metodele proprii cele mai adecvate de ripostă.

CONCLUZII

În concluzie, după cum am subliniat anterior, forțele armate nu operează în mod izolat, ci acționează în conformitate cu prevederile legale, cooperând cu toate celelalte instituții abilitate în prevenirea și combaterea terorismului, constituind doar un aspect al poziției pe care statul român a adoptat-o împotriva acestui flagel infracțional deosebit de periculos. În contextul terorismului național și internațional, forțele armate sprijină eforturile de aplicare a legii și ia măsuri de pregătire, prin exerciții militare, în cazuri de urgență ori criză teroristă. Acest aspect reprezintă faptul că partea militară își asumă rolul în cadrul Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului, îndeplinind acțiuni proactive eficientepe mai multe planuri, precum cele enumerate în ultimul capitol al lucrării de față.

În plan militar s-au realizat de altfel progrese însemnate în perioada recentă , în speță de când a început războiul global contra terorismului ( momentul marcant fiind data de 11 septembrie 2001). Succesul campaniei duse la nivel internațional în lupta împotriva terorismului depinde în perioada ce urmează de voința și deciziile ferme ce se vor lua la nivel politic, dar și de capacitățile fiecărui stat de a face față individual acestei amenințări. În final, însă, cooperarea internațională pe toate nivelurile – politic, economic, financiar, cultural, religioas și social – reprezintă unicul resort al comunității internationale de a combate terorismul sub toate aspectele sale.

Terorismul este o activitate planificată și desfășurată în mod conștient de către adepții săi, condamnabilă din multe punte de vedere, mai ales uman, neavând nicio scuză. “În final, să nu uităm că aceeași persoană este pentru unii terorist și pentru alții luptător pentru libertate, iar utilizarea forței militare este doar o soluție obligatorie pe termen scurt și mediu.”

Este, deci, necesară intervenția în special pe acele paliere, cum ar fi cele social, psihologic ori cultural, prin promovarea toleranței la nivelul grupărilor umane sub toate aspectele sale. Pentru a elimina acest fenomen distructiv se impune încredere, transparență și interacțiune de partea tuturor forțelor angajate în această luptă. Dar mai mult decât atât se impune înțelegerea fenomenului sub toate aspectele sale, atât cele care îl generează, cât și cele care îi asigură funcționabilitatea, motivațiile care îl alimentează și resursa umană care îi da în ultimă fază conturul.

BIBLIOGRAFIE

Petre Duțu, Amenințări asimetrice sau amenințări hibride – delimitări conceptuale pentru fundamentarea securității și apărării naționale, (Ed. Universității Naționale de Apărare “Carol I” – CSSAS, București, 2013)

Nicolae Lupulescu, Rolul factorului militar în prevenirea și combaterea terorismului internațional – amenințare asimetrică contemporană, (Revista de Criminologie, Criminalistică și Penologie, nr. 4/2006)

Olga Dănilă, Visarion Neagoe, Terorismul – o abordare psihosocială, (Editura Militară, 2011)

Cristian Delcea, Psihologia terorismului – studiu psihologic asupra teroriștilor, (Diversitas, 2006)

Ana Rodica Stăiculescu, Privind în abis – terorismul în secolul XXI, (Revista de Criminologie, Criminalistica și Penologie, nr. 1-2/2013)

Mathieu Deflem, "Terrorism And Counter-Terrorism: Criminological Perspectives", (Elsevier, Sociology of Crime, Law and Deviance, Volume 5, 2004)

Victor V. Ramraj,Michael Hor , Kent Roach, Global anti terrorism lawpolicy, (Cambridge University Press, 2005)

Sinisa Malesevic, The Sociology of War and Violence, (Cambridge University Press, 2010)

Alex Schmid, Terrorism, The Definitional Problem, Case Western Reserve Journal of International Law, (Vol., 2004)

S.N. Balagangadhara, Jakob De Roover, Vergelijkende Cultuurwetenschap, Saint Or Terrorist: The Saint, the Criminal and the Terrorist: Towards a Hypothesis on Terrorism , (Ghent University, Belgium The Journal of Political Philosophy: Volume 18, Number 1, 2010)

Gabriel Matei, Bogdan Boveci, Terorismul în contextual globalizării, (Revista de Criminologie, Criminalistică și Penologie, nr. 3/2012)

Gh. Văduva, Terorismul – Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva terorismului, (Ed. Academiei de Înalte Studii Militare, București, 2002)

Maricel Antipa, Securitatea și terorismul – Prevenirea și combaterea acțiunilor extremist-teroriste pe teritoriul României, (Ed. Celsius, București, 2004)

Doctrina Națională a Informațiilor pentru Securitate, CSAT, București, 2004

Legea nr. 51/1991 privind Siguranța Națională a României

Legea nr. 535/2004 privind Prevenirea și Combaterea Terorismului