Rezerva Succesorala Si Reductiunea Liberalitatilor
Rezerva succesorală și reducțiunea liberalităților
ABREVIERI
alin. alineatul
art. articolul
ed. a 2-a ediția a 2-a
Ed. Editura
infra mai jos, mai departe
lit. litera
mc metru cub
mp metru pătrat
n.a. nota autorului
N.B. Nota bene, observă bine, de reținut
n.coord. nota coordonatorului
n.ed. nota editorului
n.n. nota noastră
n.red. nota redacției
n.trad. nota traducătorului
op. cit. opera citată
p. pagina
parag. paragraful
pct. punctul
s.n. sublinierea noastră
supra deasupra, mai sus, înainte
ș.a. și altele
ș.a.m.d. și așa mai departe
TVA taxa pe valoarea adăugată
urm. următoarele
vol. I volumul I
C.A. Curtea de apel
C.C. Curtea Constituțională
C.E.D.O. Curtea Europeană a Drepturilor Omului
C.J.U.E./C.J.C.E. Curtea de Justiție a Uniunii/Comunităților Europene
C.S.J. Curtea Supremă de Justiție
Cas. Curtea de Casație și Justiție a României
Cass. Curtea de Casație franceză
I.C.C.J. Înalta Curte de Casație și Justiție
Trib. Tribunalul
Trib. (Mun.) București Tribunalul (Municipiului) București
Trib. jud. Tribunalul județean
Trib. pop. Tribunalul popular
Trib. reg. Tribunalul regional
col. civ. colegiul civil
col. pen. colegiul penal
s. civ. și de propr. int. secția civilă (și de proprietate intelectuală)
s. com. secția comercială
s. cont. adm. și fisc. secția de contencios administrativ și fiscal
s. mar. și fluv. secția maritimă și fluvială
s. mil. secția militară
s. min. și fam. secția pentru cauze cu minori și de familie
s. mun., asig. soc. secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale
s. pen. secția penală
C. aerian Codul aerian
C. civ. Codul civil
C. com. Codul comercial
INTRODUCERE
Dreptul nostru civil reglementează, prin intermediul normelor sale, întreaga viață a omului, încă înainte de naștere și până la moarte.
Dintre diversitatea de aspecte ale vieții, reglementate de dreptul nostru civil, se întâlnesc și acelea, care sunt determinate de un eveniment firesc și inevitabil, cum este moartea unei persoane. Efectele juridice ale acestui eveniment sunt precizate, prin intermediul reglementărilor succesorale.
Din cele mai vechi timpuri, instituția moștenirii a asigurat transmiterea patrimoniului unei persoane fizice, decedate, către una sau mai multe persoane în ființă.
Succesiunea este un mod de transmisiune de drepturi, între vii, dar și pentru cauză de moarte. Putem spune că se realizează o succesiune în privința titularilor dreptului de proprietate și nu doar pentru cauză de moarte.
La decesul unei persoane fizice patrimoniul ei – intransmisibil în timpul vieții – se transmite asupra moștenitorilor, legali sau testamentari. Fiind vorba de un patrimoniu, o universalitate, ea cuprinde nu numai drepturile, dar și obligațiile defunctului.
Nimeni nu este obligat să lase o moștenire, chiar dacă are rude apropiate sau soț supraviețuitor. Orice persoană fizică poate dispune liber de bunurile care alcătuiesc patrimoniul său, astfel jucat patrimoniul lăsat la moarte poate fi, valoric, cu totul neînsemnat.
CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND REZERVA SUCCESORALĂ
1.1. Precizări prealabile despre rezerva și cotitatea disponibilă
Vechiul Cod civil nu definea în mod direct nici noțiunea de rezervă și nici noțiunea de cotitate disponibilă, definiția acestr două concepte fiind elaborată de doctrină, prin raportare la reglementările legale consacrate în capitolul privind partea disponibilă a bunurilor și reducțiunea liberalităților.
Dreptul de dispoziție, drept exclusiv și absolut, poate fi exercitat numai în limitele și cu modificările determinate de lege [art. 44 alin. (1) din Constituție, 555-556 C. civ.].
Limitările sunt prevăzute în favoarea unor rude apropiate ale defunctului (descendenți și părinți) și în favoarea soțului supraviețuitor, care au calitatea de moștenitori rezervatari. Aceste limitări vizează însă numai liberalitățile făcute prin acte inter vivos (donații) și mortis causa (legate), precum și dezmoștenirile (exheredările) făcute prin testament.
Fără a fi interzise, actele de dispoziție trebuie să se încadreze în anumite limite prevăzute de lege în favoarea moștenitorilor rezervatari. Actele cu titlu oneros și actele cu titlu gratuit care nu sunt liberalități, ci simple acte dezinteresate (de exemplu, comodatul) nu comportă limitări în materie succesorală, pentru că nu au drept urmare micșorarea patrimoniului succesoral, evident, cu condiția ca, sub aparența acestor acte pentru care legea nu prevede limitări, să nu fie încheiate acte (de exemplu, donație deghizată) pentru care legea prevede limitări în favoarea moștenitorilor rezervatari.
Într-o opinie, legiuitorul, indiferent de intenția liberală a lui de cuius, care ar putea încheia în timpul vieții sale acte cu titlu gratuit care, fie că epuizează emolumentul succesoral, fie doar o parte din acesta, le stabilește moștenitorilor rezervatari o cotă de moștenire pe care aceștia o vor dobândi ope legis. Legiuitorul stabilește și remediul juridic în cazul depășirii cotității disponibile, prin reglementarea instituției reducțiunii liberalităților excesive.
Codul civil definește atât rezerva succesorală, cât și cotitatea disponibilă. Potrivit art. 1.086 C. civ., „Rezerva succesorală este partea din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinței defunctului, manifestată prin liberalități ori dezmoșteniri”.
Cotitatea disponibilă este partea din bunurile moștenirii care nu este rezervată prin lege și de care defunctul putea dispune în mod neîngrădit prin liberalități.
Dacă defunctul are moștenitori rezervatari și daca a dispus de patrimoniul său prin donații și/sau legate, masa succesorală- la care se adaugă donațiile făcute în timpul vieții – se divide în două părții rezerva succesorală, destinată a fi moștenită de moștenitorii rezervatari chiar și împotriva voinței liberale a defunctului, și cotitatea disponibilă, în privința căreia voința defunctului este suverană, discreționară.
1.2. Scurt istoric
Pentru a putea aprecia în mod adecvat stadiul calitativ al reglementării rezervei succesorale contemporane este deopotrivă necesară și utilă o scurtă analiză a acesteia din perspectivă istorică.
Sistemul rezervei introdus prin Codul Napoléon a fost un hibrid între legitima din dreptul roman, preluată în vechiul drept francez în regiunile de drept scris, și rezerva cutumiară, întemeiată pe ideea coproprietății familiale. Rezerva consacrată legislativ ca partea succesiunii, vizând toate bunurile lăsate de defunct, a fost acordată numai rudelor în linie dreaptă (ascendenți și descendenți), fiind limita atât a donațiilor, cât și a legatelor excesive.
Codul Civil român de la preluat sistemul eclectic napoleonian, cu deosebirea că ascendenții rezervatari erau doar cei privilegiați spre deosebire de modelul francez care acorda rezerva tuturor ascendenților. Fundamental deosebită va fi reglementarea ulterioară a situației succesorale a soțului supraviețuitor, acel „intrus” care a reușit să se atașeze cercului familial. Codul Napoléon nu asigura un statut echitabil acestuia, fapt pentru care ambele sisteme, francez și român, și-au reevaluat poziția succesorală a soțului supraviețuitor. Consecințele vor viza întreg ansamblul rezervei ereditare, după cum vom observa pe parcursul prezentului studiu.
O definiție minimală, deja celebră, a rezervei succesorale ar fi: rezerva este succesiunea însăși, minus cotitatea disponibilă. O atare definiție era utilă sub imperiul Codului civil de la 1864, care stabilea doar întinderea cotității disponibile, rezerva fiind dedusă în mod indirect. Deși devoluțiunea succesorală predominantă la acea vreme era cea legală, textele de lege cuantificau exclusiv libertatea de a dispune prin acte cu titlu gratuit, deci limita devoluțiunii testamentare.
Actualul Cod Civil acordă definiții legale celor două noțiuni, cotitate disponibilă, respectiv rezervă, aceasta din urmă consacrată anterior doar la nivel doctrinar. Art. 1086 din Codul Civil dispune: „rezerva succesorală este partea din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinței defunctului, manifestată prin liberalități ori dezmoșteniri”.
Definirea cotității disponibile intervine, ca topologie a textelor, doar după stabilirea modalității de calcul a rezervei. Astfel, conform art. 1088 Cod Civil, „rezerva succesorală a fiecărui moștenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în absența liberalităților sau dezmoștenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal”. Abia apoi, în art. 1089 se menționează ce anume reprezintă cotitatea disponibilă, ,,partea din bunurile moștenirii care nu este rezervată prin lege și de care defunctul putea dispune în mod neîngrădit prin liberalități”.
În opoziție cu reglementarea din Codul Civil de la 1864, actualul Cod Civil stabilește cotitatea disponibilă în funcție de rezervă, lucru firesc raportat la menținerea devoluțiunii legale ca regulă generală. Ca repere legislative avem mai întâi calcularea rezervei ca fracție de 1/2 din cota legală, iar apoi deducerea cotității disponibile printr-o simplă operațiune de scădere a părții de moștenire sustrase voinței dispunătorului din întreaga succesiune.
„Întrucât soluția legală nu poate fi decât una singură, mai ales că în această materie drepturile moștenitorilor urmează să fie stabilite cu o precizie „matematică” (la propriu și la figurat) și mijloacele prin care se ajunge la această unică soluție legală trebuie să fie apte ca în concret să fundamenteze verificarea raționamentului: prin însumarea rezervei succesorale cu cotitatea disponibilă va trebui să obținem nici mai mult, nici mai puțin decât însăși succesiunea lăsată de de cujus.
1.3. Caracterele generale ale rezervei
Caracterele juridice ale rezervei succesorale se exprimă prin faptul că rezerva este o parte a moștenirii și că ea este relativ și parțial indisponibilă, fiind sustrasă actelor de dispoziție cu titlu gratuit (inter vivos sau mortis causa) ale lui de cujus.
Rezerva fiind o parte a moștenirii, trebuie să rămână și să cuvină moștenitorilor rezervatari, chiar împotriva voinței celui ce lasă moștenirea. Ea nu este socotită, în dreptul nostru, ca o cotă-parte din bunurile efectiv rămase la data morții lui de cujus, ci ca o cotă-parte din bunurile care ar fi rămas la data morții lui, dacă de cujus n-ar fi făcut liberalități inter vivos sau mortis causa.
Defunctul are libertatea de a stabili, de pildă, ce anume bunuri revin moștenitorilor rezervatari și ce bunuri vor reveni legatarilor, cu condiția de a asigura moștenitorilor rezervatari fracțiunea valorică stabilită de lege din întregul moștenirii, după un anumit procedeu de calcul.
Rezerva poate fi pretinsă numai de cei care vin efectiv la moștenire întrucât rezerva este o parte a moștenirii care se atribuie rezervatarilor în calitate de moștenitori legali, îndeplinindu-se condițiile necesare pentru aceasta (au capacitate succesorală, vocație concretă la moștenire și nu sunt nedemni) și acceptă pur și simplu sau sub beneficiul de inventor moștenirea.
Legea conferind calitatea de moștenitor rezervatar descendenșilor, părinților și soțului supraviețuitor al defunctului, condiționează chemarea efectivă la moștenire de acceptarea ei. De exemplu, nu au dreptul la rezervă în prezența descendenților, părinții, pentru că fac parte din clasa a II-a de moștenitori legali, iar nepoții în prezența copiilor defunctului, datorită faptului că sunt rude de gradul II și nu au vocație concretă.
Tot astfel, nedemnitatea sau renunțarea la moștenire – desființând ca efect retroactiv vocația succesorală – desființează și dreptul la rezervă.
1.3.1 Caracterul imperativ al rezervei
Fiind stabilite imperativ de lege, cercul moștenitorilor rezervatari și cuantumul rezervei nu pot fi modificate prin voința celui care lasă moștenirea, nici chiar dacă acordul viitorilor moștenitori rezervatari ar consimți, de exemplu, la micșorarea cuantumului rezervei. O astfel de operațiune este interzisă de lege deoarece ar fi un act asupra unei moșteniri viitoare. Chiar dacă ar îmbrăca forma unei dispoziții testamentare, el ar fi nul absolut deci pentru cauză de moarte, de testator. De exemplu, ar impune o sarcină asupra rezervei dispoziția prin care el ar dispune micșorarea rezervei moștenitorilor săi ori.
Sunt interzise dispunătorului orice dispoziții, sarcini, condiții, clauze care ar leza drepturile moștenitorilor rezervatari.
Totodată, este considerată nescrisă dispoziția testamentară prin care se prevede dezmoștenirea ca sancțiune pentru contestarea dispozițiilor din testament care aduc atingere drepturilor moștenitorilor rezervatari [art. 1.009 alin. (2) C. civ.].
Legea stabilește imperativ numai dreptul la rezervă, dar nu și obligația exercitării dreptului, după deschiderea moștenirii, succesibilul rezervatar are posibilitatea de a renunța, total sau parțial, la dreptul conferit de lege, de exemplu, prin renunțarea la moștenire sau sub forma împărțirii bunurilor succesorale prin bună învoială în cadrul procedurii succesorale notariale sau într-o altă formă legală [art 112 alin. (3) din Legea nr. 36/1995].
În cazul încălcării dreptului la rezervă, sancțiunea nu este nulitatea unor astfel de acte, sancțiunea specifică aplicabilă fiind reducțiunea liberalităților. Există situații în care ab initio anumite acte juridice sunt lovite de nulitate absolută deoarece contravin unor norme imperative ce ocrotesc rezerva succesorală (de exemplu, dispoziția testamentară prin care se modifică cercul moștenitorilor rezervatari ori cuantumul rezervei succesorale).
În majoritatea situațiilor, liberalitățile consimțite de defunct sunt valabile la data întocmirii lor, eficacitatea ori ineficacitatea acestora urmând să fie analizată abia după data deschiderii moștenirii, prilej cu care se va verifica dacă aceste liberalități au încălcat sau nu rezerva succesorală.
1.3.2 Caracterul propriu al rezervei
Dreptul la rezervă nu este dobândit de la defunct prin succesiune ci este un drept propriu, născut în persoana moștenitorilor rezervatari la data deschiderii moștenirii. Nu sunt succesori în drepturi (habentes causam) față de actele încheiate de defunct și prin care se aduce atingere acestui drept, descendenții, părinții și soțul supraviețuitor, ci au calitatea de terți și, ca atare, aceste acte nu le sunt opozabile.Actele încheiate de cel care lasă moștenirea (acte cu titlu oneros și acte dezinteresate) produc efecte față de moștenitorii rezervatari – ca și față de orice alt moștenitor – în calitatea lor de succesori în drepturi, făcând precizarea că moștenitorii nerezervatari sunt succesori în drepturi cu privire la toate actele defunctului, inclusiv liberalitățile.
1.3.3. Dreptul la rezervă în natură
În principiu, bunurile care compun rezerva trebuie să fie cele aparținând defunctului, rezervatarii fiind moștenitori ai acestuia, adică succesorii lui în drepturi, iar nu doar simpli creditori ai unui drept de creanță.
Rezerva succesorală și cotitatea disponibilă sunt determinate ca părți din bunurile moștenirii, prin urmare, moștenitorii rezervatari au dreptul la rezervă, în principiu, în natură, iar nu sub forma echivalentului în bani. Ei își valorifică dreptul la rezervă nu în calitate de creditori ai unei creanțe, ci în calitate de proprietari (coproprietari în indiviziune) de bunuri.
Dacă prin actele liberale ale defunctului s-a adus atingere rezervei, ea trebuie să fie reîntregită în natură, iar nu prin echivalent [art. 1.097 alin. (2) C. civ.care prevede că „întregirea rezervei, ca urmare a reducțiunii, se realizează în natură”]. De exemplu, donatarul sau legatarul nu ar putea obliga pe rezervatar să accepte contravaloarea rezervei; în limita rezervei donația urmează să fie desființată, respectiv legatul devine ineficace, moștenitorul rezervatar dobândind proprietatea bunului în limita rezervei. Nici defunctul nu poate nesocoti dreptul la rezervă în natură, de exemplu, să dispună vânzarea prin licitație a imobilului și atribuirea sau reîntregirea rezervei din prețul obținut.
Evident, moștenitorul rezervatar poate accepta atribuirea sau întregirea rezervei sub forma unui echivalent bănesc; el are dreptul, iar nu obligația de a pretinde rezerva în natură.
Precizăm că, dreptul la rezerva în natură nu vizează totalitatea bunurilor din patrimoniul defunctului (cotă-parte din toate bunurile). Dacă valoarea obiectului liberalității (de exemplu, a bunului donat sau lăsat legat) se încadrează în limitele cotității disponibile, beneficiarul liberalității îl poate păstra, rezerva fiind satisfăcută în natură din alte bunuri, inclusiv sume de bani, existente în patrimoniului succesoral. Prin urmare, dispunătorul are o facultate de alegere; poate hotărâ bunurile (de exemplu, anumite lucruri mobile sau imobile) care vor alcătui obiectul liberalității în limita cotității disponibile și, implicit, rezerva în natură (restul bunurilor mobile sau imobile). Mai mult decât atât, se admite și „delegarea” facultății de alegere a legatarului, care va desemna bunurile ce vor alcătui disponibilul legat, restul bunurilor în natură revenind moștenitorilor rezervatari. Dacă legatarul este și el moștenitor rezervatar, va putea adăuga la cotitatea disponibilă, în acest scop, și cota sa de rezervă.
1.3.4. Caracterul individual al rezervei
Deși rezerva se atribuie în indiviziune moștenitorilor rezervatari care pot și vor să moștenească, ea se calculează în funcție de fiecare moștenitor rezervatar care culege moștenirea. Astfel, potrivit art. 1.088 C. civ., „Rezerva succesorală a fiecărui moștenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în absența liberalităților sau dezmoștenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal”. Rezultă că pentru detemimarea rezervei succesorale a fiecarui moștenitor rezervatar trebuie să se verifice care ar fi fost cota succesorală a rezervatarului dacă ar fi cules moștenirea ca moștenitor legal iar rezerva este de jumătate din această cotă succesorală.
1.3.5 Problema indisponibilității rezervei
Cel ce lasă moștenirea nu poate dispune cu titlu gratuit de partea din moștenire care constituie rezerva succesorală. Indisponibilitatea rezervei este însă relativă (interdicția de a dispune există numai în prezența moștenitorilor rezervatari) și parțială, căci privește numai rezerva, nu și cotitatea disponibilă și privește numai actele cu titlu gratuit, nu și cele cu titlu oneros. În practica instanței supreme rezerva a fost declarată chiar și inalienabilă și insesizabilă.
Este adevărat că, în prezența moștenitorilor rezervatari la data deschiderii moștenirii, actele liberale ale defunctului prin care se aduce atingere rezervei moștenitorilor rezervatari sunt supuse reducțiunii până la limita cotității disponibile. Dar aceasta nu înseamnă că bunurile din patrimoniul unei persoane în viață (parte din ele) sunt indisponibile și, mai ales, că sunt inalienabile și insesizabile. Este eronată afirmația că rezerva este inalienabilă și insesizabilă.
Prezența moștenitorilor rezervatari la data deschiderii moștenirii atrage reducțiunea liberalităților care au adus atingere rezervei acestora
Cât timp trăiește, omul este liber să-și înstrăineze, fie și cu titiu gratuit, bunurile sale; viitoarea și eventuala rezervă succesorală nu înseamnă inalienabilitate. Iar creditorii pot urmări bunurile și după moartea titularului patrimoniului, rezerva stabilindu-se după scăderea datorillor. Chiar și noțiunea de indisponibilitate a rezervei (creatoare de confuzii), poate fi reținută numai în înțelesul că „nu poate fi știrbită prin donații sau legate” și exheredări, iar nu ca „situația unui lucru… de care nu se poate dispune”.
Așadar, moștenitorii rezervatari nu pot fi dezmoșteniți, nici indirect (prin acte cu titlu gratuit asupra bunurilor dispunătorului) și nici direct (prin dispoziție expresă de înlăturare de la moștenire), căci rezerva constituie o parte a moștenirii „pe care legea o deferă, imperativ, moștenitorilor rezervatari, fără a ține socoteala de voința liberală a defunctului“.
Potrivit art. 1087 C. civ. descendenții, alături de ascendenții privilegiați și soțul supraviețuitor, sunt moștenitori rezervatari. Aceștia beneficiază, în temeiul legii, chiar împotriva voinței defunctului, de o fracțiune din moștenire, numită rezervă succesorală.
1.4. Moștenitorii rezervatari
Conform articolului 1.087 din Codul Civil sunt moștenitori rezervatari soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați ai defunctului.
Este de observat că frații și surorile defunctului și descendenții lor, cu toate că fac parte din aceeași clasă de moștenitori cu ascendenții privilegiați (clasa a II-a mixtă de moștenitori), nu sunt considerați moștenitori rezervatari.
Dacă nu există moștenitori legali rezervatari dreptul de dispoziție ai celui care lasă moștenirea este nelimitat. Ascendenții privilegiați (părinții) culeg rezerva doar în lipsa descendenților.
Nu beneficiază de rezervă succesorală ascendenții ordinari si rudele colaterale ale defunctului, indiferent de gradul de rudenie sau de clasa de moștenitori din care fac parte.
Putem lua ca exemplu, situația colateralilor privilegiați (frații și surorile defunctului și descendenții lor), care cu toate că fac parte din din clasa a II-a de moștenitori legali ca și părinții, nu sunt moștenitori rezervatari.
1.4.1. Descendenții
Conform art. 975 alin. (1) C. civ., prin descendenți înțelegem copiii defunctului și urmașii lor în linie dreaptă la nesfârșit indiferent dacă sunt din căsătorie (aceeași sau căsătorii diferite) sau din afara căsătoriei – asimilați cu cei din căsătorie (dacă filiația a fost stabilită potrivit legii) ori din filiația stabilită prin adopție.
Prin adopție filiația dintre copilul adoptat și părinții săi naturali încetează și deci el și descendenții lui nu vor beneficia de rezervă cu privire la patrimoniul lăsat de părinții firești sau de alți ascendenți din familia firească
Descendenții pot veni la moștenire atât în nume propriu, cât și prin reprezentare, fără consecințe diferite în planul rezervei succesorale.
Întrucât legiuitorul, în art. 841 din Codul civil vechi, vorbea de „copii lăsați”, s-au născut dicuții contracdictorii în doctrină cu privire la faptul dacă calculul rezervei se vor avea în vedere numai descendenții care vin efectiv la moștenire sau și cei care sunt renunțători sau nedemni. Astfel, se au în vedere numai descendenții care vin efectiv la moștenire, iar nu și cei care sunt străini de acesta, cum sunt renunțătorii și nedemnii.
Potrivit Codului civil, rezerva succesorală a fiecărui descendent este de jumătate din cota succesorală care i-ar fi revenit ca moștenitor legal în absența liberalităților sau dezmoștenirilor. De exemplu, dacă de cuius are un copil și l-a instituit legatar universal pe un prieten, rezerva descendentului va fi de 1/2 din moștenire (pentru că în absența legatului copilul ar fi cules întreaga moștenire), iar cotitatea disponibilă va fi de 1/2 din moștenire și va reveni legatarului (al cărui legat se va reduce în limitele cotității disponibile.
Descendenții decedați
Se pune întrebarea la problema descendenților decedați la data deschiderii moștenirii sau care sunt nedemni ori renunțători și anume dacă urmează să luăm în calcul descendenții care nu mai există la data deschiderii moștenirii sau care sunt nedemni ori renunță la moștenire.
Nu sunt luați în considerare la stabilirea rezervei descendentul sau descendenții defunctului care nu mai există la data deschiderii moștenirii (predecedați sau codecedați), deoarece nu au calitatea de moștenitori legali și nici de moștenitori rezervatari aceștia neavând capacitate succesorală.
Dacă însă descendentul, de exemplu, copilul care nu există la data deschiderii moștenirii a lăsat unul sau mai mulți urmași, care pot și vor să vină la moștenire, la stabilirea rezervei se va lua în calcul și descendentul decedat, indiferent de numărul urmașilor lui, dacă aceștia vor culege moștenirea (rezerva) prin reprezentare succesorală.
Descendentul declarat dispărut este considerat a fi în viață cât timp nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte, rămasă definitivă. Dacă data morții stabilită în hotărâre va fi anterioară (concomitentă) datei deschiderii moștenirii, cel declarat mort va fi avut în vedere potrivit celor arătate (decedat cu sau fără posteritate)
Descendenții nedemni sau renunțători
În privința descendenților renunțători, potrivit art. 1.091 alin. 5 C.civ. la stabilirea rezervei nu se ține seama de cei care au renunțat la moștenire, cu excepția celor obligați la raport, potrivit art. 1.147 alin. (2). Soluția este logică pentru că potrivit art. 1.121 alin. 1 C.civ. „Succesibilul care renunță este considerat că nu a fost niciodată moștenitor”.
Așa cum am mai precizat, la stabilirea rezervei nu se va ține seama nici de descendenții nedemni deoarece nedemnitatea are ca efect înlăturarea nedemnului de la moștenirea legală, însemnând că nedemnul va pierde și dreptul la rezerva succesorală. Excepție face cazul in care descendenții nedemnului vor veni la moștenire prin reprezentare succesorală, atunci vom lua in calcul si descendentul nedemn la stabilirea rezervei. De exemplu, decuius-ul are ca moștenitori rezervatari pe copilul C1, precum și pe nepoții N1, N2 și N3 (copiii lui C2, nedemn), iar prietenul P a fost instituit legatar universal. Dacă nu ar fi existat legatul (așadar, aplicând regulile ce guvernează moștenirea legală), C1 ar fi primit 1/2 din moștenire, iar N1, N2 și N3 ar fi primit câte 1/6 din moștenire, aceștia din urmă venind la moștenire prin reprezentarea părintelui lor C2 pentru a moșteni cota ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn (așadar, partajul moștenirii s-ar fi făcut pe tulpină, socotind ca tulpină pe C1 și pe C2). Înseamnă că în exemplul avut în vedere rezerva lui C1 va fi de 1/4 din moștenire, rezerva lui N1 va fi de 1/12 din moștenire, rezerva lui N2 va fi de 1/12 din moștenire, rezerva lui N3 va fi tot de 1/12 din moștenire (pentru că rezerva autorului lor C2 ar fi fost de 1/4 din moștenire), iar cotitatea disponibilă va fi de 1/2 din moștenire și va reveni prietenului P.
1.4.2 Rezerva ascendenților privilegiați (părinților)
Legea recunoaște dreptul la rezervă succesorală părinților defunctului care, în calitate de ascendenți privilegiați, fac parte din clasa a II-a de moștenitori legali dacă defunctul nu are descendenți ca moștenitori legali rezervatari sau cei existenți nu pot (din cauza nedemnității) ori nu vor să vină la moștenirea legală (renunțând la beneficiul ei). Nu beneficiază de rezervă succesorală colateralii privilegiați (frații și surorile defunctului și descendenții lor până la gradul IV inclusiv), deși fac parte tot din clasa a II-a de moștenitori legali; ei pot fi exheredați prin liberalitățile făcute de către defunct sau în mod direct.
Prin părinți ca moștenitori rezervatari legea îi în vedere pe tatăl și mama defunctului, din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopție, ca și în materia devoluțiunii legale a moștenirii.
Din momentul încuviințării adopției încetează raporturile de rudenie dintre copilul adoptat și părinții naturali, astfel încât ei nu mai au calitatea de moștenitori legali, deci nu beneficiază nici de rezervă succesorală, iar dacă adopția se desface părinții firești redobândesc drepturile părintești, inclusiv dreptul la rezerva succesorală. În cazul nulității adopției, care produce efecte și pentru trecut, părinții firești redobândesc drepturile părintești, inclusiv cele succesorale, desființându-se drepturile adoptatorului.
În sistemul Codului civil anterior rezerva părinților era de 1/2 din bunurile defunctului dacă acesta lăsa doi părinți și de 1/4 din bunurile defunctului dacă lăsă numai pe unul dintre părinți.
Potrivit Codului civil rezerva succesorală a fiecărui părinte este de jumătate din cota succesorală care, în absența liberalităților sau dezmoștenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal. Aceasta înseamnă că în fiecare caz în parte trebuie să stabilim cota succesorală pe care ar fi primit-o părintele ca moștenitor legal, în funcție de concursul cu alți eventuali moștenitori, și apoi să stabilim rezerva ca fiind jumătate din această cotă legală. De exemplu, dacă există un singur părinte și defunctul l-a instituit legatar universal pe prietenul M, rezerva părintelui va fi de 1/2 din moștenire (dacă există doi părinți, rezerva fiecărui părinte va fi de 1/4 din moștenire). Dacă există un părinte și soț supraviețuitor, iar defunctul l-a instituit legatar universal pe fratele G, atunci rezerva soțului supraviețuitor va fi de 1/6 (jumătate din cota legală de 1/3), rezerva părintelui va fi de 1/12 (jumătate din cota legală de 1/6), rezerva totală va fi de ¼, iar cotitatea disponibilă va fi de 3/4 și va fi culeasă de către fratele G.
1.4.3 Rezerva soțului supraviețuitor
Soțul supraviețuitor este, potrivit legii, moștenitor rezervatar, iar rezerva sa este de ½ din cota sa succesorală ca moștenitor legal.
Astfel, în cazul soțului supraviețuitor rezerva succesorală este de jumătate din cota succesorală care, în absența liberalităților sau dezmoștenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal. Această cotă-parte de moștenire legală a soțului supraviețuitor variază în funcție de clasa (subclasa) de moștenitori cu care vine în concurs, iar în lipsa rudelor din cele patru clase el are dreptul la întreaga avere a defunctului. În rezolvarea problemelor care se pun în legătură cu drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor trebuie, în toate cazurile, să se determine cu exactitate, pe bază de probe, calitatea moștenitorilor cu care el ar fi venit în concurs ca moștenitor legal (rude ale defunctului făcând parte dintr-o anume clasă de moștenitori legali sau legatari care nu fac parte din clasele de moștenitori legali), întrucât cota legală, și deci și rezerva soțului supraviețuitor depinde de calitatea moștenitorilor cu care ar fi venit în concurs.
Dacă soțul supraviețuitor vine în concurs cu descendenții defunctului și acesta l-a instituit legatar universal pe un prieten, rezerva soțului supraviețuitor va fi de 1/8 din moștenire (deoarece în concurs cu descendenții ar fi avut o cotă legală de 1/4 ), rezerva descendenților va fi de 3/8 (deoarece în concurs cu soțul supraviețuitor ar fi avut o cotă de 3/4 din moștenire), rezerva globală va fi de 1/2, iar cotitatea disponibilă va fi de 1/2 și va reveni prietenului (al cărui legat se reduce de la întreaga moștenire la 1/2 din moștenire).
Soțul supraviețuitor este rezervatar numai în privința dreptului de moștenire legală. În privința dreptului la moștenire special asupra mobilierului și obiectelor de uz casnic și în privința dreptului de abitație soțul supraviețuitor nu se bucură de rezervă, aceste drepturi speciale putând fi înlăturate prin voința celui care lasă moștenirea.
Rezerva soțului supraviețuitor se atribuie cu prioritate din moștenirea lăsată de defunct, privită ca unitate, urmând ca ulterior să se atribuie părțile celorlalți moștenitori, inclusiv rezervatari. De exemplu, dacă soțul supraviețuitor vine în concurs cu părinții defunctului și cu un frate care a fost instituit legatar universal, se va proceda astfel: mai întâi, se atribuie rezerva soțului supraviețuitor de 1/6 din moștenire (rezerva este de 1/6 pentru că soțul supraviețuitor ar fi avut dreptul la 1/3 din moștenire ca moștenitor legal), apoi se atribuie rezerva celor 2 părinți de 1/6 din moștenire (câte 1/12 pentru fiecare părinte), se calculează rezerva globală (care va fi de 1/3 din moștenire), iar cotitatea disponibilă de 2/3 din moștenire va reveni fratelui defunctului.
Cotitatea disponibilă specială a soțului supraviețuitor în concurs cu descendenții dintr-o căsătorie anterioară a defunctului
Potrivit art. 1.090 C.civ., „(1) Liberalitățile neraportabile făcute soțului supraviețuitor, care vine la moștenire în concurs cu alți descendenți decât cei comuni lor, nu pot depăși un sfert din moștenire și nici partea descendentului care a primit cel mai puțin. (2) Dacă defunctul nu a dispus prin liberalități de diferența dintre cotitatea disponibilă stabilită potrivit art. 1.089 și cotitatea disponibilă specială, atunci această diferență revine descendenților. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător atunci când descendentul menționat la alin. (1) a fost dezmoștenit direct, iar de această dezmoștenire ar beneficia soțul supraviețuitor”.
Dacă defunctul a fost căsătorit de mai multe ori și are ca moștenitor unul sau mai mulți copii (descendenți) dintr-o căsătorie anterioară (din afara căsătoriei sau din adopție), nu poate gratifica pe soțul din ultima căsătorie (soțul supraviețuitor) în limita cotității disponibile ordinare (obișnuite), ci numai în limita unei cotități disponibile speciale, egală cu partea descendentului care a luat mai puțin (limită variabilă), cel mult un sfert din moștenire (limită fixă, maximă).
Prin instituirea acestei cotități speciale legiuitorul a urmărit ocrotirea copiilor (descendenților) defunctului pe care i-a avut înainte de încheierea ultimei căsătorii, împotriva influențelor și presiunilor pe care soțul din ultima căsătorie (mama sau tatăl vitreg) ar putea să le exercite asupra părintelui recăsătorit, determinându-l pe acesta din urmă să-i facă liberalități în detrimentul copiilor. În practica judecătorească problema s-a pus relativ frecvent ceea ce dovedește utilitatea instituției cotității disponibile speciale.
Pe de o parte, textul se referă nu numai la copiii (unul sau mai mulți) dintr-o căsătorie anterioară a defunctului (chiar declarată nulă sau anulată), dar și pe cei din afara căsătoriei, precum și pe copiii adoptați de către defunct, cu condiția ca data concepției (nu neapărat nașterea) copilului din afara căsătoriei (indiferent de momentul stabilirii filiației), respectiv data actului de încuviințare a adopției să fie anterioară încheierii ultimei căsătorii de către defunct. Într-adevăr, încă din anul 1954 când a intrat în vigoare Codul familiei, copiii din afara căsătoriei, cât și cei din adopție sunt asimilați copiilor din căsătorie.
Pe de altă parte, textul se referă nu numai la descendenții de gradul I, ci și la descendenții de grade subsecvente, indiferent că aceștia din urmă vin la moștenire prin reprezentare succesorală sau în nume propriu.
Descendentul care se prevalează de dispozițiile art. 1.090 C.civ. trebuie să îndeplinească condițiile dreptului de moștenire legală (să aibă capacitate și vocație succesorală, să nu fie nedemn) și să nu fie renunțător, deci să poată și să vrea să vină efectiv la moștenirea ascendentului decedat.
Mai precizăm și faptul că de dispozițiile art. 1.090 C.civ. pot beneficia – în mod indirect – și copiii (descendenții) defunctului din căsătoria subsecventă, însă numai în acele situații în care există cel puțin un copil (sau alt descendent) dintr-o căsătorie anterioară (din afara căsătoriei ori din adopție). Această soluție se impune deoarece – în concurs cu soțul supraviețuitor gratificat – partea ce se cuvine descendenților se va împărți între toți copiii, fără a deosebi după cum sunt din căsătoria anterioară sau din cea subsecventă. Legiuitorul nu a făcut nici o diferențiere între situația în care în concurs cu soțul supraviețuitor vin numai copii dintr-o căsătorie anterioară și aceea în care soțul supraviețuitor concurează cu mai mulți copii, dintre care cel puțin unul este dintr-o căsătorie anterioară.
Descendentul defunctului, în sensul precizat mai sus, poate invoca dispozițiile art. 1.090 C.civ. în următoarele cazuri:
a) Dacă defunctul a făcut în favoarea soțului supraviețuitor donații în timpul ultimei căsătorii sau chiar anterior căsătoriei, dacă se dovedește că perspectiva acestei căsătorii a fost cauza impulsivă și determinantă a liberalității. În toate cazurile, trebuie să fie vorba de donații care nu sunt supuse raportului (neraportabile); dacă donația este supusă raportului, urmează să fie readusă, în natură sau prin echivalent, la moștenire și deci reprezintă doar un avans asupra moștenirii.
b) Dacă prin testamentul lăsat, defunctul a făcut în favoarea soțului supraviețuitor legate, chiar dacă data testamentului este anterioară încheierii ultimei căsătorii, deoarece se poate presupune menținerea dispozițiilor testamentare favorabile sub influența soțului din această căsătorie. Dacă textul s-ar aplica numai în cazul testamentului cu dată ulterioară încheierii căsătoriei, testatorul ar putea paraliza aplicarea art. 1.090 C.civ. printr-un testament olograf antedatat.
c) Dacă prin testamentul lăsat, defunctul a prevăzut dezmoștenirea directă (expresă) a descendenților în cauză, iar de această exheredare urmează să beneficieze soțul din ultima căsătorie. După cum am văzut, în această ipoteză soțul supraviețuitor culege cotitatea disponibilă nu ca legatar, ci în calitate de moștenitor legal. Dar această dezmoștenire va produce efecte numai în limita cotității disponibile, și anume, în limita cotității disponibile speciale dacă sunt îndeplinite condițiile art. 1.090 C.civ., deși nu este vorba de un legat sau de o donație (motiv pentru care în Codul civil este menționată în mod distinct această ipoteză).
Determinarea cuantumului cotității disponibile speciale și a cotității disponibile ordinare. Regimul juridic al diferenței dintre cele două cotități disponibile.
Aplicarea prevederilor art. 1.090 C.civ. presupune luarea în considerare a unor ipoteze în care soțul din ultima căsătorie, gratificat printr-o liberalitate neraportabilă, vine la moștenire cu descendenți ai defunctului, dintre care cel puțin unul este dintr-o căsătorie anterioară.
S-a instituit astfel o cotitate disponibilă specială prin care legiuitorul a urmărit să apere copiii dintr-o căsătorie anterioară a soțului defunct, din afara căsătorie, sau din adopție, afță de influențele și presiunile la care ar putea fi supus din partea soțului din cea de-a doua sau subsecventa căsătorie, în sensul de a-i face liberalități în defavoarea copiilor săi.
Într-o opinie, s-a analizat ipoteza în care soțul supraviețuitor a fost instituit legatar universal. Astfel:
a) În ipoteza în care soțul supraviețuitor vine în concurs cu un descendent dintr-o căsătorie anterioară a defunctului și soțul supraviețuitor a fost instituit legatar universal, se va proceda astfel:
– Se stabilește rezerva soțului, care este de 1/8, apoi rezerva copilului, care este de 3/8, iar cotitatea disponibilă ordinară este de 1/2. În condiții normale, defunctul putea să dispună de cotitatea disponibilă ordinară fie în favoarea copilului, fie în favoarea soțului supraviețuitor sau a oricărei alte persoane. În cazul în care soțul din ultima căsătorie concurează cu un descendent dintr-o căsătorie anterioară a defunctului urmează a se stabili cotitatea disponibilă specială de care poate beneficia soțul supraviețuitor.
– Se calculează cotitatea disponibilă specială a soțului supraviețuitor, care nu poate depăși partea descendentului care a luat mai puțin, maximum 1/4 din moștenire. Pe lângă rezerva sa de 1/8 din moștenire, soțul din ultima căsătorie mai poate beneficia de cotitatea disponibilă specială de maximum 1/4 (total 3/8), bineînțeles, fără a aduce atingere rezervei descendentului. În acest caz, cotitatea disponibilă specială a soțului supraviețuitor va fi de 1/4 (se va raporta la limita fixă, adică aceea ca liberalitatea să nu depășească 1/4 din moștenire).
În exemplul dat (un singur descendent din prima căsătorie a defunctului), cotitatea disponibilă ordinară este de 1/2, deci mai mare decât cotitatea disponibilă specială, de maximum 1/4, diferența între cele două cotități fiind de 1/4 din moștenire. Dacă defunctul nu a dispus de diferența dintre cotitatea disponibilă specială (mai mică) și cotitatea disponibilă ordinară (mai mare), respectiv dispoziția este ineficace în lumina art. 1.090 C.civ., acea parte din moștenire urmează să fie atribuită descendentului defunctului (art. 1.090 alin. 2 C.civ.). Așadar, diferența dintre cotitatea disponibilă ordinară și cea specială de 1/4 va reveni descendentului.
În final soțul supraviețuitor va primi 3/8 din moștenire (1/8 rezerva plus 1/4 cotitatea disponibilă specială), iar descendentul va primi 5/8 din moștenire (3/8 rezerva plus 1/4 diferența dintre cotitatea disponibilă ordinară și cotitatea disponibilă specială).
b) În ipoteza în care soțul supraviețuitor vine în concurs cu doi descendenți ai defunctului, dintre care cel puțin unul provine dintr-o căsătorie anterioară a defunctului, iar soțul supraviețuitor a fost instituit legatar universal, rezerva soțului este de 1/8, rezerva celor doi copii este de 3/8 (cate 3/16 fiecare), iar cotitatea disponibilă ordinară este de 1/2. Cotitatea disponibilă specială a soțului supraviețuitor va fi de 1/4 (se va raporta tot la limita fixă, adică aceea ca liberalitatea să nu depășească 1/4 din moștenire). Diferența dintre cotitatea disponibila ordinară și cea specială este de 1/4 și va reveni, în cote egale, celor doi descendenți. În final, soțul supraviețuitor va primi 3/8 din moștenire, iar descendenții vor primi fiecare câte 5/16 din moștenire.
c) În ipoteza în care soțul supraviețuitor vine în concurs cu trei descendenți ai defunctului, dintre care cel puțin unul provine dintr-o căsătorie anterioară a defunctului, iar soțul supraviețuitor a fost instituit legatar universal, rezerva soțului este de 1/8, rezerva celor trei copii este de 3/8 (câte 1/8 fiecare), iar cotitatea disponibilă ordinară este de 1/2. Cotitatea disponibilă specială a soțului supraviețuitor se va calcula după următoarea formulă:
S= 1/8+(1/2-1/8): 4=7/32.
Soțul supraviețuitor, ca legatar, va primi 1/8 (adică atât cât este rezerva descendentului), la care se adaugă ceea ce rămâne din cotitatea disponibilă ordinară de 1/2 după ce se scade aceasta parte care se cuvine soțului supraviețuitor pentru ca acesta din urmă să primească ceea ce deja a primit descendentul (adică rezerva de 1/8), iar aceasta diferență se împarte la 4 (3 descendenți și soțul supraviețuitor). Așadar, soțul supraviețuitor va primi 7/32 ca legatar, la fel ca și descendenții, care vor primi fiecare câte 7/32. Rezultă ca, în final, soțul supraviețuitor va primi 11/32 din moștenire (rezerva de 1/8 la care se adaugă cotitatea disponibilă specială de 7/32), iar descendenții vor primi fiecare câte 7/32 din moștenire.
În continuare se va aplica aceeași formulă, respectiv cotitatea disponibilă specială = partea descendentului care a primit mai puțin (parte care, de regulă coincide cu rezerva descendentului) + (cotitatea disponibilă ordinară de 1/2 – partea descendentului care a primit mai puțin): la numărul total al descendenților la care se adaugă o unitate (soțul supraviețuitor). În acest mod se creează condițiile ca soțul supraviețuitor să nu primească în calitate de beneficiar al liberalității mai mult decât descendentul dintr-o căsătorie anterioară.
De exemplu, dacă soțul supraviețuitor gratificat vine în concurs cu patru descendenți, dintre care cel puțin unul provine dintr-o căsătorie anterioară a defunctului, cotitatea disponibilă specială a S= 3/32 +(1/2 – 3/32) : 5 = 7/40. În final, S va primi 12/40 (1/8 + 7/40), adică 3/10, iar descendenții vor primi câte 7/40 fiecare.
Tot astfel, dacă soțul supraviețuitor gratificat vine în concurs cu cinci descendenți, dintre care cel puțin unul provine dintr-o căsătorie anterioară a defunctului, cotitatea disponibilă specială a S= 3/40 +(1/2 – 3/40) : 6 = 7/48. În final, S va primi 13/48 (1/8 + 7/48), iar descendenții vor primi câte 7/48 fiecare.
În orice caz, ca urmare a aplicării raționamentului descris mai sus nu trebuie să se ajungă în situația ca soțul supraviețuitor să primească mai puțin decât 1/4 din moștenire, adică cota pe care oricum ar fi primit-o ca moștenitor legal (în absența liberalității). De exemplu, dacă soțul supraviețuitor vine în concurs cu 7 descendenți ai defunctului, dintre care cel puțin unul este dintr-o căsătorie anterioară a defunctului.
În art. 1.090 C.civ. nu se prevede vreo sancțiune specială pentru încălcarea limitelor în care defunctul putea face donații sau dispoziții testamentare în favoarea soțului supraviețuitor care concurează cu copiii dintr-o căsătorie anterioară sau din afara căsătoriei ori din adopție. Astfel fiind, se aplică sancțiunea prevăzută pentru depășirea cotității disponibile ordinare; reducțiunea (reducerea) liberalităților excesive în limitele cotității disponibile speciale.
Întrucât regulile reducțiunii (inclusiv calculul cotității disponibile) urmează să fie analizate în continuare, aici urmează să facem numai unele precizări vizând cotitatea disponibilă specială.
a) Reducțiunea întemeiată pe art. 1.090 C.civ. poate fi invocată numai de către copilul defunctului cu filiație anterioară ultimei căsătorii și numai dacă el sau descendenții lui pot și vor să vină la moștenire (nu sunt nedemni sau renunțători). Cu toate că reducțiunea profită indirect și copiilor din ultima căsătorie a defunctului căci în cadrul moștenirii legale ei au drepturi egale – ea poate fi cerută numai de către descendenții în favoarea cărora a fost instituită cotitatea disponibilă specială prin art. 1.090 C.civ. Nicio altă persoană nu poate exercita dreptul la reducțiune în temeiul acestui text.
b) Dacă alături de soțul supraviețuitor, defunctul a făcut liberalități și în favoarea unei alte persoane, la reducțiune urmează să fie avute în vedere ambele cotități disponibile; liberalitățile făcute soțului din ultima căsătorie să nu depășească cotitatea disponibilă specială, iar ambele categorii de liberalități, împreună, să nu aducă atingere rezervei succesorale a descendenților.
În caz de depășire, se va ține seama de ordinea reducțiunii liberalităților excesive. De exemplu, dacă donația făcută cu scutire de raport soțului supraviețuitor se înscrie în limitele cotității disponibile speciale, ea nu se va reduce; în schimb, legatul făcut în favoarea terțului se va reduce până la limita cotității disponibile ordinare (legatul făcut unui terț nu se poate imputa decât asupra cotității disponibile, respectiv, în exemplul de față, asupra a ceea ce a mai rămas din cotitatea disponibilă ordinară după imputarea donației făcute soțului supraviețuitor care, prin ipoteză, s-a încadrat în limitele cotității disponibile speciale).
CAPITOLUL II. CALCULUL REZERVEI ȘI AL COTITĂȚII DISPONIBILE
În acest capitol al lucrării vor fi analizate metodele de stabilire, în concret, în raport de fiecare moștenire în parte, masa succesorală, numită masa de calcul, la care se raportează fracțiunile reprezentând rezerva, respectiv cotitatea disponibilă.
Masa succesorală analizată nu este cea lăsată efectiv de defunct ci trebuie avute în vedere și donațiile făcute în timpul vieții de către el, deoarece rezerva îi ocrotește pe moștenitorii rezervatari în ambele ipoteze, atât împotriva legatelor și dezmoștenirilor cât și împotriva donațiilor. Stabilirea masei de calcul este o operațiune premergătoare reducțiunii liberalităților excesive și a partajului succesoral.
Pentru stabilirea masei de calcul se presupune reconstituirea patrimoniului defunctului, prin calcul pe hârtie, acest procedeu determinând valoarea pe care ar fi avut-o nemicșorat prin donații. Astfel, patrimoniul lăsat de defunct urmează să fie întregit fictiv, așa cum ar fi arătat el dacă cel care lasă moștenirea nu ar fi făcut donații și legate.
Potrivit art. 1091 alin. 1 C. civ., pentru determinarea masei de calcul se vor efectua succesiv trei operații:
stabilirea activului brut al moștenirii, prin însumarea valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moștenirii;
scăderea pasivului succesoral din activul brut, pentru a obține activul net al moștenirii;
reunirea fictivă (pentru calcul), la acest activ net, a valorii donațiilor făcute în timpul vieții de către cel care lasă moștenirea.
Donațiile făcute de de cujus trebuie analizate și din perspectiva instituției raportului donaților cu incidență în materie, pentru a se putea stabili regulile imputației liberalităților asupra cotității disponibile și daca este cazul, asupra rezervei beneficiarului liberalității.
2.1. Stabilirea activului brut al moștenirii
Pentru stabilirea activului brut al moștenirii se impune identificarea tuturor valorilor patrimoniale pe care defunctul le avea la data deschiderii succesiunii, care se vor evalua la valoarea lor din acest moment.
Așadar, determinarea activului brut al moștenirii, prin însumarea valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moștenirii, presupune identificarea tuturor bunurilor cu valoare patrimonială ce aparțin defunctului la data deschiderii moștenirii: drepturi reale, de creanță (inclusiv creanțele împotriva moștenitorilor) sau de creație intelectuală. Se au în vedere și bunurile de care defunctul a dispus prin testament, ele aflându-se în patrimoniul succesoral.
Nu vor fi cuprinse printre bunurile existente cele lipsite de valoare patrimonială (cum ar fi, hârtiile de familie, portretele, diplomele etc.) sau care nu pot fi valorificate (creanța al cărei debitor este de insolvabilitate notorie). Evident, nu sunt bunuri „existente” nici drepturile care s-au stins la moartea titularului întrucât aveau caracter viager (uzufruct, creanță de întreținere, rentă viageră, dreptul la pensie etc.) sau din alte cauze (de exemplu, moartea celui care lasă moștenirea a operat ca o condiție rezolutorie – cum ar fi întoarcerea convențională a bunurilor dăruite pentru cazul predecesului donatarului, art. 1.016 C.civ. – sau ca un termen incert extinctiv). Tot astfel, nu sunt avute în vedere – neexistând la data deschiderii moștenirii – fructele civile și naturale ajunse la scadență sau percepute după această dată ori adăugirile sau îmbunătățirile aduse bunurilor din moștenire după deschiderea ei.
Pentru stabilirea activului brut al moștenirii, după identificarea bunurilor defunctului, ele urmează să fie evaluate, pentru că rezerva succesorală și cotitatea disponibilă se stabilesc valoric, iar nu individualizat pe bunuri. Evaluarea se face în funcție de valoarea bunurilor din momentul deschiderii moștenirii pentru că dreptul la rezervă se naște în acest moment, în raport de care se poate aprecia eventuala depășire a cotității disponibile prin liberalitățile făcute de defunct.
2.2. Stabilirea activului net al moștenirii
Activul net al moștenirii se obține prin scăderea pasivului succesoral, adică a obligațiilor ce grevează patrimoniul defunctului la momentul deschiderii moștenirii.
După determinarea și evaluarea bunurilor din patrimoniul succesoral se identifică și se scad din activul brut obligațiile defunctului și cheltuielile de înmormântare sau cele de conservare și administrare a patrimoniului succesoral (pentru efectuarea inventarului, evaluarea bunurilor etc.) făcute în interesul comun al moștenitorilor (nu și datoriile lor personale, cum ar fi taxele succesorale, onorariile etc.). Pasivul urmează să fie scăzut, deoarece drepturile moștenitorilor rezervatari și ale legatarilor nu pot fi satisfăcute decât după satisfacerea creditorilor.
În principiu, se au în vedere și se scad din activul brut toate obligațiile defunctului (inclusiv datoriile față de moștenitori) existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moștenirii. Evident, nu reprezintă pasiv succesoral obligațiile stinse prin moartea celui care lasă moștenirea, cum sunt obligațiile legate de o calitate personală a defunctului (de exemplu, întreținerea datorată în calitate de rudă sau de soț) sau care au fost contractate intuitu personae (ca antreprenor, mandatar etc.). Nici obligațiile civile imperfecte (naturale), de exemplu, datorii stinse prin prescripție, nu se scad, nefiind sancționate (valorificabile) prin acțiune în justiție. În schimb, datoriile aleatorii (de exemplu, renta viageră sau obligația de întreținere asumată de către defunct în schimbul dobândirii unui imobil, și care nu se stinge la moartea lui) urmează să fie scăzute din activul patrimonial. Evaluarea acestor datorii este foarte dificilă și se apelează la metode practicate de societăți de asigurare (a se vedea și art. 2.250 C.civ. din materia contractului de rentă viageră).
2.3. Reuniunea fictivă (pentru calcul) a valorii donațiilor făcute de către defunct în timpul vieții
Deoarece reuniunea protejează pe cei îndreptățiți nu numai împotriva liberalităților mortis causa (legatelor), ci și împotriva celor făcute de defunct în timpul vieții (donațiilor), acestea din urmă trebuie luate în considerare la stabilirea masei de calcul. Reunirea fictivă, doar pentru calcul, la activul net, a valorii donațiilor făcute în timpul vieții de către cel care lasă moștenirea. Rezerva succesorală îi apără pe moștenitorii rezervatari nu numai împotriva dispozițiilor testamentare, dar și împotriva liberalităților excesive făcute în timpul vieții. Astfel fiind, pentru calculul rezervei și al cotității disponibile, la activul net trebuie să se adauge valoarea bunurilor donate de către defunct în timpul vieții.
Subliniem că această adăugare, reunire, nu este efectivă, ci pur fictivă, doar pentru calcul, pentru a se vedea dacă liberalitățile inter vivos (și mortis causa) se încadrează ori nu în limitele cotității disponibile. Numai dacă această cotă a fost depășită se va pune problema readucerii, în natură sau prin echivalent, la masa succesorală a bunurilor dăruite. Dar calculul rezervei și al cotității disponibile este numai o operațiune prealabilă reducțiunii liberalităților excesive, un calcul pe hârtie (contabil).
Sunt supuse reunirii fictive toate donațiile făcute de defunct, indiferent de forma de realizare (act autentic, dar manual, donații simulate sau indirecte) și indiferent de persoana donatarului (moștenitor sau terț). Deoarece dispozițiile legale prin care se asigură rezerva succesorală au caracter imperativ (de ordine publică) donațiile nu pot fi exceptate de la reunirea fictivă prin voința donatorului. Chiar dacă donația este scutită de raport, valoarea ei se adaugă la masa de calcul a rezervei. În cazul donațiilor cu sarcini, la reunirea fictivă se va ține seama de valoarea rezultată din diferența dintre valoarea bunului donat și valoarea sarcinii. Dacă însă sarcina stipulată în favoarea unui terț (nu a donatarului) reprezintă o donație indirectă, grefată pe o donație directă, se va adăuga prin calcul și valoarea donației indirecte.
Gratuități nesupuse reunirii. Nu sunt supuse reunirii fictive acele gratuități care sunt făcute în îndeplinirea unor îndatoriri sociale și care nu reprezintă liberalități ori – chiar dacă sunt calificate donații – nu sunt supuse regimului liberalităților, fiind exceptate de lege și de la raportul donațiilor (deși donatorul nu a prevăzut scutirea de raport). Astfel:
– darurile obișnuite, care corespund cheltuielilor făcute uzual cu prilejul unor evenimente sociale sau familiale (botez, nuntă, sărbători etc.) datorită modicității lor;
– donațiile remuneratorii (donația remuneratorie se va lua în calcul numai dacă și numai în măsura în care depășește valoarea serviciilor prestate, constituind o veritabilă liberalitate);
– în măsura în care nu sunt excesive, sumele cheltuite pentru întreținerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a descendenților, a părinților sau a soțului, chiar dacă defunctul nu avea obligația legală de întreținere față de cel în cauză (de exemplu, rudă mai îndepărtată în grad);
– cheltuielile de nuntă.
Nu este supusă reunirii fictive nici valoarea bunurilor înstrăinate de defunct prin acte cu titlu oneros, afară numai dacă se dovedește că actul – aparent cu titlu oneros – reprezintă în realitate o donație deghizată. Moștenitorii rezervatari pot dovedi deghizarea prin orice mijloc de probă, având calitatea de terți în materie de simulație, pentru că se prezintă în apărarea unui drept propriu, iar nu dobândit prin moștenire de la defunct.
Prezumția de donație. Chiar și în aceste condiții dovada deghizării este deosebit de anevoioasă. Pentru a ușura această dovadă, legea (art. 1.091 alin. 4 C.civ.) prevede în favoarea moștenitorilor rezervatari o prezumție relativă potrivit căreia „Până la dovada contrară, înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent ori un ascendent privilegiat sau către soțul supraviețuitor este prezumată a fi donație dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitației sau în schimbul întreținerii pe viață ori a unei rente viagere. Prezumția operează numai în favoarea descendenților, ascendenților privilegiați și a soțului supraviețuitor ai defunctului, dacă aceștia nu au consimțit la înstrăinare”.
Precizăm că, art. 1.091 alin. 4 C.civ. este aplicabil în condițiile arătate numai dacă actul de înstrăinare este calificat de către părți ca fiind cu titlu oneros. Dacă actul este cu titlu gratuit, nu se prezumă fictivitatea sarcinilor prevăzute; simulația trebuie să fie dovedită. Dacă nu se dovedește, se va ține seama, după cum am văzut, de valoarea rezultată din diferența dintre valoarea bunului donat și valoarea sarcinii, dacă sarcina nu reprezintă, ea însăși, o donație indirectă grefată pe o donație directă.
Beneficiarul înstrăinării trebuie să fie un moștenitor prezumtiv, descendent ori ascendent privilegiat sau soț supraviețuitor. Dacă se susține că părțile au recurs la interpunere de persoane, ea trebuie să fie dovedită.
Prezumția caracterului gratuit al actului prevăzută de art. 1.091 alin. 4 C.civ. poate fi invocată numai de către moștenitorii rezervatari, cu condiția să nu fi consimțit la înstrăinare, recunoscând caracterul cu titlu oneros al înstrăinării. Alți moștenitori (ascendenți ordinari, rude colaterale sau legatari) nu pot invoca prezumția.
Ca efect al prezumției de gratuitate (dacă dobânditorul nu a reușit să răstoarne prezumția), valoarea bunului înstrăinat (aparent cu titlu oneros) se va adăuga, ca donație, la masa de calcul în vederea stabilirii valorii efective a rezervei și a cotității disponibile, urmând să fie supusă reducțiunii potrivit regulilor în materie, numai dacă și numai în măsura în care liberalitățile se dovedesc a fi excesive, aducând atingere rezervei rezultând din calcul. În cazul în care cotitatea disponibilă nu a fost depășită, bunul rămâne valabil înstrăinat, nefiind supus, în principiu, nici raportului donațiilor, efectuarea unei donații sub formă deghizată echivalând cu scutire de raport (art. 1.150 alin.1 lit. b C.civ.).
După identificarea tuturor bunurilor donate (inclusiv sub formă deghizată) potrivit regulilor arătate, se pune problema evaluării în vederea reunirii lor la masa de calcul (adăugire la activul net).
În această privință legea prevede că se ia în considerare valoarea la data deschiderii moștenirii a bunurilor donate, ținându-se însă cont de starea lor în momentul donației, din care se scade valoarea sarcinilor asumate prin contractele de donație. Aceasta înseamnă că evaluarea se face ca și cum bunul ar fi rămas în patrimoniul defunctului până în momentul morții, având un preț mai mare sau mai mic numai în funcție de evoluția obiectivă a prețurilor, fără a ține seama de sporul (de exemplu, prin investiții noi) sau de scăderea valorii (de exemplu, dărâmări) ca urmare a faptei donatarului (subdobânditorului). De exemplu, dacă un imobil donat valora 100.000 de lei și ulterior, datorită creșterii prețului imobilelor, el va valora 200.000 de lei, imobilul va fi prețuit la 200.000 de lei pentru că o asemenea creștere s-ar fi înregistrat și dacă bunul ar fi rămas în patrimoniul defunctului. Dacă, dimpotrivă, imobilul valora la data donației 100.000 de lei și la data deschiderii moștenirii valorează 200.000 de lei datorită îmbunătățirilor aduse de donatar, imobilul se va evalua pentru operația de reunire fictivă a donațiilor la 100.000 de lei.
Există și câteva reguli speciale. Astfel, legea (art. 1.091 alin. 2 C.civ.) prevede că:
a) „Dacă bunurile au fost înstrăinate de donatar, se ține seama de valoarea lor la data înstrăinării”. Există situații în care, după ce a dobândit în proprietate bunul care formează obiectul donației, donatarul, în calitatea lui de proprietar, înstrăinează bunul respectiv unui terț.
Dacă s-ar aplica cu strictețe regula generală, s-ar ajunge la soluții extrem de defavorabile donatarului, mai ales atunci când obiectul donației îl reprezintă acțiuni deținute la o societate comercială, știut fiind faptul că acțiunile pot fi supuse unei fluctuații de valoare pronunțate, valoarea lor putând să scadă ori să crească substanțial de la o perioadă la alta. De exemplu, o persoană, care are un copil și o avere de 200.000 lei, îi donează unui terț suma de 100.000 de lei sub formă de o mie de acțiuni a 100 de lei fiecare. Ulterior, după ce valoarea acțiunilor continuă să crescă, donatarul vinde aceste acțiuni la cursul de 200 de lei/acțiune, încasând suma de 200.000 de lei și realizând astfel un profit de 100.000 de lei. După mai mulți ani, la decesul donatorului, când se calculează rezerva și cotitatea disponibilă, acțiunile sunt cotate la un curs de 900 de lei/acțiune. Dacă s-ar aplica regula generală (valoarea bunurilor, în speță a acțiunilor, de la data deschiderii moștenirii), masa de calcul va fi de 1.000.000 de lei (cei 100.000 de lei care constituie activul net al moștenirii la care se va adăuga, în mod fictiv, valoarea de 900.000 de lei a acțiunilor donate, prețuite după cursul din ziua decesului, adică 900 lei/acțiune). Rezerva fiind de jumătate, adică 500.000 de lei, iar activul net fiind de doar 100.000 de lei, donatarul va fi obligat să restituie, pentru a împlini rezerva, 400.000 de lei, deci de două ori mai mult decât a primit în realitate. De aceea, în cazul în care bunurile au fost înstrăinate de către donatar, se va lua în considerare valoarea acestor bunuri (iar nu neapărat prețul obținut) la data înstrăinării. În speță, masa de calcul va fi de 300.000 de lei (cei 100.000 de lei care constituie activul net al moștenirii la care se va adăuga, în mod fictiv, valoarea de 200.000 de lei a acțiunilor donate, prețuite după valoarea lor la data înstrăinării, adică 200 de lei/acțiune). Rezerva va fi de 150.000 de lei, ceea ce înseamnă că donatarul va restitui copilului rezervatar suma de 50.000 de lei, rămânându-i suma de 150.000 de lei din cei 200.000 de lei obținuți prin vânzarea acțiunilor pe care le-a primit cu titlu de donație de la de cuius.
b) “Dacă bunurile donate au fost înlocuite cu altele, se ține cont de valoarea, la data deschiderii moștenirii, a bunurilor intrate în patrimoniu și de starea lor la momentul dobândirii. Totuși, dacă devalorizarea bunurilor intrate în patrimoniu era inevitabilă la data dobândirii, în virtutea naturii lor, înlocuirea bunurilor nu este luată în considerare”.
Astfel, există în practică situații în care decuius-ul a donat un bun, acesta a fost vândut, dar suma de bani care a fost obținută a fost investită în procurarea unui alt bun. De exemplu, părinții au donat un teren, acest bun a fost vândut și apoi banii obținuți au fost folosiți pentru cumpărarea unui apartament (ori a fost încheiat un contract de schimb între donatar și terț). Într-o asemenea situație, în care bunurile donate au fost înlocuite cu altele, pentru ca moștenitorii rezervatari să fie protejați și să existe o soluție cât mai apropiată de realitate, s-a prevăzut că se va ține seama de valoarea la data deschiderii moștenirii a bunurilor intrate în patrimoniu și de starea lor la momentul dobândirii (în exemplul nostru se va ține seama de valoarea la data deschiderii moștenirii a apartamentului și de starea acestui apartament la data dobândirii, deci fără eventualele îmbunătățiri pe care i le-a adus donatarul).
Prin excepție, înlocuirea bunurilor nu va fi luată în considerare dacă, de exemplu, decuius-ul a donat un bun, acesta a fost vândut, dar suma de bani care a fost obținută a fost investită pentru procurarea unui alt bun (sau a mai multor bunuri) a cărui (căror) devalorizare, ținând cont de natura lui (lor), era inevitabilă (de exemplu, autoturismele, computerele, telefoanele mobile, bunurile care se folosesc în gospodăria casnică – televizoare, frigidere, aspiratoare, mașini de spălat etc.). În situația bunurilor a căror devalorizare este inevitabilă, în virtutea naturii lor, nu se va ține seama de bunurile care le-au înlocuit pe cele care au fost donate de către de cuius, ci se va aplica regula inițială, adică se va lua în considerare valoarea obținută ca urmare a înstrăinării bunului donat (de exemplu, de cuius-ul i-a donat fiului său un teren, donatarul a vândut terenul cu suma de 5.000 de euro, iar această sumă a fost folosită pentru a cumpăra un televizor – care tocmai apăruse pe piață – în valoare de 2.500 de euro și un telefon mobil performant cu computer încorporat – în valoare de 2.500 de euro. Presupunând că data deschiderii moștenirii va fi după 5 ani de la vânzarea terenului donat de către de cuius, se va reuni fictiv suma de 5.000 de euro, iar nu suma de doar 2.000 de euro cât valorează televizorul și computerul, chiar noi, din cauza devalorizării lor ca urmare a apariției pe piață a altor bunuri similare, dar mai performante).
c) „În măsura în care bunul donat sau cel care l-a înlocuit pe acesta a pierit fortuit, indiferent de data pieirii, donația nu se va supune reunirii fictive”.
Se ia în considerare faptul că dacă bunul donat ar fi rămas în patrimoniul de cuius-ului, oricum ar fi pierit și nu ar fi servit pentru stabilirea masei de calcul și, implicit, a rezervei succesorale și a cotității disponibile.
d) „Sumele de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflației, corespunzător perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului și data deschiderii moștenirii”.
Evaluarea dezmembrămintelor proprietății. Se mai pune problema, cum se face evaluarea în cazul în care liberalitatea are ca obiect dezmembrăminte ale proprietății sau dimpotrivă, nuda proprietate (dreptul de uzufruct, uz sau abitație fiind rezervat). Problema se poate pune nu numai în cazul donațiilor, dar și în alte ipoteze, de exemplu, pentru evaluarea activului succesoral în care există un imobil grevat de uzufruct în favoarea unei terțe persoane (de pildă, vânzătorul imobilului cumpărat de defunct).
În lipsă de altă reglementare, pentru evaluarea dezmembrămintelor dreptului de proprietate se poate avea în vedere, prin analogie, legislația financiară. În acest sens, HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal prevede, în art. 1515, că „la constituirea sau transmiterea dezmembrămintelor dreptului de proprietate, impozitul se determină la valoarea declarată de părți, dar nu mai puțin de 20% din valoarea orientativă stabilită prin expertiza întocmită de camera notarilor publici. Aceeași valoare se va stabili și la stingerea pe cale convențională sau prin consimțământul titularului a acestor dezmembrăminte. La transmiterea nudei proprietăți, impozitul se determină la valoarea declarată de părți, dar nu mai puțin de 80% din valoarea orientativă stabilită prin expertizele camerei notarilor publici”.
În cadrul reducțiunii liberalităților având ca obiect uzufructul, uzul sau abitația ori o rentă sau întreținere viageră dificultățile de evaluare pot fi evitate prin opțiunea moștenitorilor rezervatari în sensul transmiterii beneficiarilor dreptului de uzufruct, uz sau abitație sau de rentă ori întreținere viageră a proprietății cotității disponibile în loc să execute liberalitatea așa cum a fost stipulată de defunct (art. 1.098 C.civ.).
Ordinea efectuării operațiunilor necesare pentru stabilirea masei de calcul. Este obligatoriu ca cele trei operațiuni să fie efectuate în ordinea prevăzută de art. 1.091 alin. 1 C.civ. Dacă moștenirea este insolvabilă, efectuarea calculelor în altă ordine (de exemplu, dacă mai întâi se reunesc donațiile și apoi se scade pasivul succesoral) ar conduce la soluții inacceptabile, întrucât rezerva succesorală și cotitatea disponibilă s-ar diminua sau chiar s-ar desființa nejustificat în detrimentul moștenitorilor rezervatari și al donatarilor. În schimb, creditorii moștenirii ar fi satisfăcuți din valoarea bunurilor donate, deși gajul lor general are ca obiect numai bunurile aflate în patrimoniul succesoral, ei neavând niciun drept asupra celor înstrăinate de defunct, fie și cu titlu gratuit, dacă nu au cerut revocarea prin acțiunea pauliană.
Pentru a ilustra cele arătate, să presupunem că defunctul a lăsat bunuri în valoare de 100.000 de lei, datorii de 120.000 de lei, iar în timpul vieții a donat un bun în valoare de 30.000 de lei și are un copil cu o cotă de rezervă de 1/2 din moștenire (din masa de calcul). În acest caz, mai întâi se scade pasivul succesoral din activ (100.000 de lei – 120.000 de lei = 0, potrivit aritmeticii juridice), creditorii suportând consecințele insolvabilității debitorului lor, așa cum ar fi suportat și dacă acesta din urmă ar fi rămas în viață. La acest rezultat (activul net de 0) se adaugă fictiv valoarea donației (30.000 de lei), din care 15.000 de lei va rămâne donatarului în limitele cotității disponibile, iar 15.000 de lei va reveni prin reducțiune moștenitorului rezervatar. Observăm că, în cazul în care moștenirea este insolvabilă (adică activul brut este mai mic decât pasivul succesoral), masa de calcul coincide întotdeauna cu valoarea donațiilor.
Determinarea valorii concrete a rezervei și a cotității disponibile. După stabilirea activului brut și, dacă este cazul, scăderea pasivului și reunirea fictivă a donațiilor, se obține valoarea care reprezintă, după cum am văzut, masa de calcul, la care se raportează cota de rezervă a moștenitorilor rezervatari (descendenți sau ascendenți privilegiați și soțul supraviețuitor) și cotitatea disponibilă, pentru a se stabili valoarea lor concretă, efectivă (în cifre absolute). De exemplu, dacă masa de calcul este de 40.000 de lei și defunctul a lăsat ca moștenitori rezervatari doi copii, instituindu-l totodată pe un prieten ca legatar cu titlu particular pentru un bun în valoare de 30.000 de lei (bun care face parte din activul brut al moștenirii), rezerva celor 2 copii va fi de 1/2 din masa de calcul, adică 20.000 de lei, câte 10.000 de lei pentru fiecare copil, iar cotitatea disponibilă va fi de 1/2 din masa de calcul, adică de 20.000 de lei. Constatând că prin liberalitatea consimțită se depășesc limitele cotității disponibile, la cererea moștenitorilor rezervatari, legatul cu titlu particular va fi supus reducțiunii de la 30.000 de lei la 20.000 de lei. Cei 2 copii își vor primi rezervele succesorale de câte 10.000 de lei fiecare.
CAPITOLUL III. IMPUTAREA LIBERALITĂȚILOR ȘI CUMULUL REZERVEI CU COTITATEA DISPONIBILĂ
3.1 Aspecte generale privind imputarea liberalităților
Termenul de „imputare” provine din latinescul imputo, -are, însemnând luare în calcul.
Imputarea liberalităților înseamnă darea deopartea a donației sau legatului din partea de moștenire la care o raportăm ( cu care o comparăm), adică din rezerva succesorală sa, după caz, din cotitatea disponibilă.
Liberalitățile (donații și/sau legate) făcute de defunct sunt supuse reducțiunii dacă sunt excesive, aducând atingere rezervei moștenitorilor rezervatari. Pe de altă parte, în cazurile prevăzute de lege sau dispuse de cel care lasă moștenirea, liberalitățile (de regulă, donațiile) sunt supuse raportului chiar dacă nu aduc atingere rezervei vreunui moștenitor rezervatar.
Aplicarea acestor reguli este relativ simplă dacă beneficiarul liberalității este o persoană care nu are calitatea de moștenitor rezervatar și când nu se pune nici problema raportului; liberalitatea trebuie să se încadreze în cotitatea disponibilă asupra căreia se impută (se socotește), iar în măsura depășirii este supusă reducțiunii până la limita cotității disponibile.
Cu grad de dificultate mai ridicat este soluționarea problemei în cazul în care gratificatul este un moștenitor rezervatar și vine la moștenire împreună cu alți moștenitori rezervatari (pluralitate de moștenitori rezervatari); liberalitatea făcută moștenitorului rezervatar se impută asupra cotei sale de rezervă sau asupra cotității disponibile ori cele două cotități se cumulează? În acest din urmă caz, liberalitatea se impută cu întâietate asupra rezervei sau asupra cotității disponibile? Răspunsul diferă după cum liberalitatea făcută moștenitorului rezervatar este sau nu raportabilă; prin urmare, pentru a hotărî soarta liberalității făcută moștenitorului rezervatar, urmează a fi avute în vedere nu numai regulile reducțiunii liberalităților excesive, dar și cele care guvernează raportul liberalităților (al donațiilor); se pune problema aplicării concomitente a regulilor raportului și reducțiunii.
3.2 Gratificatul nu este moștenitor rezervatar.
Dacă beneficiarul liberalității (donatarul sau legatarul) nu este moștenitor rezervatar (fiind o persoană străină, de exemplu, un prieten, sau o rudă a defunctului care nu este moștenitor rezervatar, de exemplu, o soră), liberalitatea primită – întrucât există moștenitori rezervatari – se impută asupra cotității disponibile, iar dacă o depășește, este supusă reducțiunii (art. 1.099 alin. 1 C.civ.).
Regula se aplică și dacă gratificatul este un potențial moștenitor rezervatar care renunță la calitatea sa de moștenitor legal, de care este legată calitatea de rezervatar; prin renunțare el pierde retroactiv dreptul la moștenirea legală și, o dată cu acesta, dreptul asupra rezervei, putând păstra donația sau legatul (universal, cu titlu universal sau cu titlu particular) în limita cotității disponibile. În acest sens, art. 1.147 alin. 1 C.civ. prevede că „În caz de renunțare la moștenirea legală, descendentul sau soțul supraviețuitor nu mai are obligația de raport, putând păstra liberalitatea primită în limitele cotității disponibile”.
Prin urmare, gratificatul renunțător la moștenirea legală nu mai are calitatea de rezervatar – dar păstrează calitatea de donatar (neobligat la raport, chiar dacă este descendent sau soț supraviețuitor în concurs cu descendenții și donația nu a fost scutită de raport) sau, dacă acceptă moștenirea testamentară, aceea de legatar, deoarece – prin derogare de la caracterul indivizibil al actului de opțiune succesorală – potrivit art.1.102 alin.1 C.civ., moștenitorul legal gratificat prin testament poate opta diferit cu privire la moștenirea legală și la legat. Evident, donația și/sau legatul trebuie să se încadreze în limitele cotității disponibile; liberalitatea excesivă este supusă reducțiunii, gratificatul neputând invoca vreun drept de rezervatar.
Cu alte cuvinte, dacă există moștenitori rezervatari, liberalitățile se impută asupra cotității disponibile:
a) dacă beneficiarul liberalității este o persoană străină care nu face parte din cele patru clase de moștenitori legali;
b) dacă beneficiarul liberalității este o rudă pe linie colaterală sau un ascendent ordinar;
c) dacă beneficiarul liberalității este un descendent, ascendent privilegiat sau soț supraviețuitor care renunță la calitatea de moștenitor legal și, implicit, la aceea de rezervatar.
Prin excepție, art. 1.147 alin. 2 C.civ. prevede că „Prin stipulație expresă în contractul de donație, donatarul poate fi obligat la raportul donației și în cazul renunțării la moștenire. În acest caz, donatarul va readuce la moștenire numai valoarea bunului donat care depășește partea din bunurile defunctului la care ar fi avut dreptul ca moștenitor legal”.
3.3 Gratificatul este moștenitor rezervatar, iar liberalitatea nu este supusă raportului.
Art. 1099 alin. 2 C.civ. prevede că „dacă gratificatul este moștenitor rezervatar și libertatea nu este supusă raportului, ea se impută asupra cotității disponibile”.
Liberalitatea făcută unui moștenitor rezervatar nu este raportabilă în următoarele situații:
a) dacă este o donație scutită de raport făcută descendentului sau soțului supraviețuitor care vine la moștenire în concurs cu descendenții;
b) dacă donația este făcută unor moștenitori rezervatari neobligați la raport potrivit legii (părinți sau soț supraviețuitor în concurs cu alți moștenitori decât descendenții);
c) dacă liberalitatea este un legat.
În situația în care gratificatul este un moștenitor rezervatar (descendent, ascendent privilegiat sau soț supraviețuitor) care a acceptat moștenirea și liberalitatea nu este supusă raportului, ea se va imputa cu întâietate asupra cotității disponibile (cu consecința micșorării sau epuizării ei). Dacă liberalitatea depășește cotitatea disponibilă, diferența se impută asupra cotei de rezervă la care are dreptul gratificatul: moștenitorul rezervatar gratificat cumulează cotitatea disponibilă cu rezerva sa succesorală.
De exemplu, la moștenire vin doi copii, dintre care unul a primit o donație scutită de raport de 25.000 de lei, iar bunurile lăsate de defunct au o valoare de 15.000 de lei (masa de calcul este de 40.000 de lei, rezerva de 1/2=20.000 de lei, deci 10.000 de lei pentru fiecare copil). Întrucât donația este scutită de raport, deci are caracter definitiv (preciputar), se impută cu întâietate asupra cotității disponibile, iar în măsura depășirii ei (5.000 de lei) asupra rezervei copilului gratificat, el având dreptul și la diferența din rezerva sa (încă 5.000 de lei din bunurile lăsate de defunct). Comoștenitorul rezervatar va primi numai rezerva sa de 10.000 de lei, întrucât cotitatea disponibilă a fost epuizată. Dacă donația ar fi avut o valoare de 10.000 de lei, iar bunurile lăsate de defunct de 30.000 de lei, donația s-ar fi imputat asupra cotității disponibile, iar diferența de 10.000 de lei rămasă din cotitatea disponibilă s-ar fi împărțit între cei 2 copii în mod egal (cei 2 copii primindu-și și rezervele de câte 10.000 de lei), ceea ce înseamnă că moștenitorul rezervatar gratificat ar fi păstrat donația și ar mai fi primit din activul net bunuri în valoare de 15.000 de lei, iar celălalt moștenitor rezervatar ar fi primit din activul net bunuri în valoare de 15.000 de lei (se observă că inegalitatea dorită de către de cuius atunci când a făcut o donație scutită de raport s-a realizat). Dacă donația ar fi avut o valoare de 35.000 de lei și bunurile lăsate de 5.000 de lei, liberalitatea ar fi fost reductibilă (de la 35.000 de lei la 30.000 de lei) deoarece cotitatea disponibilă și rezerva, cumulate, nu ar fi fost suficient de acoperitoare pentru moștenitorul rezervatar gratificat.
Așadar, în ipoteza în care gratificatul este un moștenitor rezervatar, iar liberalitatea nu este raportabilă, ea nu trebuie să se încadreze în cotitatea disponibilă, ci în cuantumul cumulat al cotității disponibile și cotei de rezervă cuvenite gratificatului, astfel încât să nu aducă atingere rezervei celorlalți moștenitori rezervatari.
Dacă există mai multe liberalități neraportabile, problema imputației asupra cotității disponibile (numai asupra acesteia dacă gratificatul nu este moștenitor rezervatar) și asupra rezervei (în cazul moștenitorului rezervatar) se va face ținând seama de ordinea reducțiunii liberalităților excesive. De exemplu, dacă defunctul a făcut o donație unui străin care absoarbe cotitatea disponibilă, moștenitorul rezervatar nu va putea beneficia de legatul ce i s-a lăsat decât în limita cotei sale de rezervă. În schimb, dacă este vorba de două legate făcute în favoarea a doi prieteni, ele se vor imputa – în mod proporțional – asupra cotității disponibile.
3.4 Gratificatul este moștenitor rezervatar, iar liberalitatea este supusă raportului.
Atunci când liberalitatea este făcută în favoarea unui moștenitor și este supusă raportului, imputarea acesteia se face mai întâi asupra rezervei celui gratificat, iar pentru diferență, dacă există, asupra cotității disponibile a moștenirii.
În cazul în care liberalitatea făcută moștenitorului rezervatar este raportabilă (de exemplu, donație fără scutire de raport făcută unui descendent care vine la moștenire împreună cu un alt descendent sau cu soțul supraviețuitor), ea constituie un simplu avans asupra părții din moștenire la care are dreptul gratificatul, deci nu are caracterul unei liberalități definitive (preciputare). Întrucât dispunătorul nu a avut intenția să-l avantajeze pe gratificat în raport cu comoștenitorii rezervatari, liberalitatea se raportează, fiind imputată asupra rezervei moștenitorului gratificat, cotitatea disponibilă rămânând liberă pentru a acoperi alte liberalități făcute de defunct.
Dacă liberalitatea depășește cota rezervatară a gratificatului? În acest caz, excedentul se impută asupra cotității disponibile, afară de cazul în care dispunătorul a stipulat imputarea sa asupra rezervei globale. În acest ultim caz, numai partea care excedează rezervei globale se impută asupra cotității disponibile. În toate cazurile, dacă se depășește cotitatea disponibilă liberalitatea este supusă reducțiunii.
Prin urmare, luând în considerare moștenitorul rezervatar gratificat cu o liberalitate raportabilă cumulează rezerva cu cotitatea disponibilă.
Însă, în raporturile cu comoștenitorii, liberalitatea imputată asupra cotității disponibile va profita nu numai gratificatului, ci va fi împărțită între toți moștenitorii, inclusiv gratificatul, potrivit cotelor legale asupra moștenirii. De exemplu, defunctul lasă doi copii și bunuri în valoare de 30.000 de lei. Unul dintre copii a beneficiat de o donație raportabilă de 90.000 de lei, iar prin testamentul lăsat defunctul a stipulat un legat în favoarea unui terț în valoare de 20.000 de lei. Masa de calcul fiind de 120.000 de lei, rezerva fiecărui copil este de 30.000 de lei. Donația de 90.000 de lei se impută asupra rezervei donatarului, iar restul asupra cotității disponibile, pe care o va absorbi în totalitate, astfel încât legatul devine ineficace (nu se execută). Donatarul însă nu va păstra toată donația, fiind obligat să împartă ceea ce s-a imputat asupra cotității disponibile (60.000 de lei) cu comoștenitorul său, potrivit cotelor legale, deci va beneficia de donație numai în limita a 60.000 de lei, în calitate de moștenitor. Cumulul rezervei cu cotitatea disponibilă operează numai în relațiile cu terții, iar în relațiile cu comoștenitorii beneficiari ai raportului numai până la limita echilibrului legal (cotelor legale asupra moștenirii).
Dacă defunctul ar fi prevăzut ca donația să se impute asupra rezervei globale de 60.000 de lei (pentru ca cotitatea disponibilă să rămână liberă pentru a face alte liberalități), rezerva globală s-ar fi epuizat, apoi donația s-ar fi imputat pentru restul de 30.000 de lei asupra cotității disponibile, iar cotitatea disponibilă ar fi rămas liberă pentru 30.000 de lei. Înseamnă că legatul s-ar fi putut executa (pentru că se încadrează în restul de 30.000 de lei din cotitatea disponibilă), moștenitorii rezervatari beneficiind de cotitatea disponibilă numai în parte. În final, legatarul va primi legatul de 20.000 de lei, iar cei 2 copii vor primi câte 50.000 de lei fiecare.
Atunci când există mai multe liberalități, trebuie să se țină seama și de ordinea reducțiunii liberalităților excesive.
CAPITOLUL IV. REDUCȚIUNEA LIBERALITĂȚILOR EXCESIVE
4.1 Noțiunea de reducțiune
Reducțiunea este impusă de lege doar dispunătorului (mai exact celor gratificați de dispunător), nu și rezervatarilor, care sunt liberi să o ceară sau nu.
Dacă în urma determinării valorii concrete a rezervei succesorale se constată că liberalitățile făcute de defunct (donații și/sau legate) depășesc cotitatea disponibilă, aducând atingere rezervei, ele urmează să fie reduse în limitele cotității disponibile. Art. 1.092 C.civ. prevede în acest sens că „după deschiderea moștenirii, liberalitățile care încalcă rezerva succesorală sunt supuse reducțiunii, la cerere”.
Reducțiunea liberalităților excesive nu trebuie confundată cu nulitatea.
Așadar, reducțiunea este o sancțiune civilă aplicabilă liberalităților excesive, lipsindu-le de eficacitate în măsura necesară întregirii rezervei, dar fără a atrage nulitatea lor. Această sancțiune se aplică, dacă este cazul, nu numai donațiilor – dovedite sau prezumate potrivit celor arătate – dar și legatelor testamentare, inclusiv legatul cu titlu particular sub forma dispoziției testamentare având ca obiect sume de bani, valori sau titluri de valoare depuse la instituții specializate (de exemplu, bănci) sau legatul universal, cu titlul universal ori cu titlu particular destinat înființării unei fundații, față de care moștenitorii au aceleași drepturi ca și în cazul oricărei alte liberalități făcute de către de cuius (art. 19 alin. 1 din OG nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații).
În toate cazurile, problema reducțiunii (ca și limitele efectelor dezmoștenirii directe a moștenitorului rezervatar) se poate pune numai după deschiderea moștenirii, atât în cazul legatelor – care produc efecte numai din acest moment – cât și în cazul donațiilor între vii, drepturile moștenitorilor rezervatari născându-se la data deschiderii moștenirii. Până în acest moment “moștenitorul nu e îmbrăcat cu niciun drept; el are o simplă expectativă care nu e suficientă nici pentru a lua măsuri asigurătorii împotriva actelor autorului său, care ar amenința sau ar compromite legitimele sale așteptări”.
Reducțiunea poate fi invocată nu numai în cazul liberalităților făcute în favoarea unor terțe persoane sau în favoarea unor moștenitori nerezervatari, dar și în cazul în care beneficiarul liberalității este un moștenitor rezervatar, dacă prin aceasta s-a adus atingere rezervei comoștenitorilor rezervatari. Ocrotirea rezervei se impune în toate cazurile.
4.2 Persoanele care pot invoca reducțiunea
Potrivit art. 1.093 C.civ., “reducțiunea liberalităților excesive poate fi cerută numai de către moștenitorii rezervatari, de succesorii lor, precum și de către creditorii chirografari ai moștenitorilor rezervatari”.
Dreptul de a invoca reducțiunea aparține numai persoanelor limitativ prevăzute de lege.
a) reducțiunea poate fi invocată de moștenitorii rezervatari,
Reducțiunea nu operează de drept, ea trebuie cerută de către rezervatarii în interesul cărora a fost reglementată rezerva. Bineînțeles, exercitarea dreptului la reducțiune este condiționată de acceptarea moștenirii și de nerenunțarea la acest drept (dreptul la rezervă) după deschiderea moștenirii. O renunțare anterioară, constituind un act asupra unei moșteniri viitoare, este nulă de drept.
Reducțiunea fiind concepută de leguitor ca un mijloc de apărare a rezervei succesorale este firesc ca ea să poată fi invocată de moștenitorii rezervatari, care vin efectiv la moștenire.
În cazul în care există mai mulți moștenitori rezervatari, ei pot exercita dreptul la reducțiune în mod colectiv. Dar dreptul la reducțiune are un caracter individual, astfel încât, dacă unul dintre ei, fără a renunța la moștenire, renunță să exercite dreptul – pentru a respecta voința liberală a defunctului – liberalitățile se vor reduce numai în măsura necesară întregirii rezervei celorlalți (art. 1.094 alin.3 C.civ.).
b) Prin succesorii moștenitorilor rezervatari înțelegem:
– Moștenitorii moștenitorilor rezervatari. Astfel, dacă moștenitorul rezervatar – moștenitor unic sau comoștenitor alături de alții – moare înainte de exercitarea dreptului la reducțiune, acest drept se transmite, ca drept patrimonial, asupra propriilor moștenitori.
– Cesionarii între vii, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, ai drepturilor succesorale care aparțin moștenitorilor rezervatari și pe care aceștia le transmit. Acești cesionari sunt succesori cu titlu particular ai moștenitorului rezervatar, dar cesionarii dobândesc un drept ce poartă asupra unei universalități, din care face parte și dreptul la reducțiune (de exemplu, poate să solicite reducțiunea cumpărătorul sau donatarul unei moșteniri pe care i-a înstrăinat-o moștenitorul rezervatar).
c) reducțiunea mai poate fi cerută și de creditorii chirografari ai moștenitorilor rezervatari. Creditorii rezervatarului vor putea exercita dreptul la reducțiune (în limita sumei datorate) pe calea acțiunii oblice, întrucât acest drept patrimonial nu are caracter exclusiv personal.
Dobânditorul cu titlu particular de la moștenitorul rezervatar (de exemplu, cumpărătorul sau donatarul unui bun individual din moștenire, iar nu al unei moșteniri sau al unei cote-părți dintr-o moștenire) are, în această materie, calitatea de terță persoană și, ca atare, nu poate exercita dreptul moștenitorului rezervatar la reducțiune.
Evident, reducțiunea nu poate fi cerută nici de către donatari sau legatari; reducțiunea operează împotriva, iar nu în favoarea lor. Se impune totuși o precizare: dacă există o pluralitate de donatari și/sau legatari, cel acționat în reducțiune poate invoca, pe cale de excepție, nerespectarea ordinii legale de reducțiune a liberalităților excesive.
4.3 Ordinea reducțiunii liberalităților excesive
Problema se pune numai dacă cel care lasă moștenirea a făcut mai multe liberalități (donații și/sau legate) prin care s-a depășit cotitatea disponibilă, indiferent că a beneficiat de liberalități o singură persoană sau persoane diferite. Pentru această ipoteză, Codul civil consacră trei reguli care guvernează ordinea reducțiunii până la limita cotității disponibile, dacă beneficiarul liberalității nu este moștenitor rezervatar, respectiv până la limita asigurării rezervei celorlalți rezervatari, dacă beneficiarul liberalității este și el moștenitor rezervatar. Cele trei reguli prevăzute de lege au la bază ideea că, liberalitățile cu dată anterioară, fiind făcute din cotitatea disponibilă, trebuie să fie menținute (prior tempore potior iure) și numai dacă au aceeași dată urmează să fie reduse proporțional cu valoarea lor.
4.3.1 Legatele se reduc înaintea donațiilor (art. 1.096 alin.1 C.civ.)
Regula se aplică în cazul în care defunctul a făcut atât donații, cât și legate. De exemplu, în timpul vieții a donat un teren, iar prin testamentul lăsat a desemnat un legatar cu titlu universal pentru 1/2 din moștenire. Legatul se va reduce în măsura necesară asigurării cotei moștenitorilor rezervatari.
Regula reducerii legatelor înaintea donațiilor (indiferent de data testamentului) se justifică prin aceea că sunt ultimele liberalități făcute de defunct – produc efecte numai la data deschiderii moștenirii – și din cauza lor s-a adus atingere rezervelor succesorale, liberalitățile anterioare (donațiile) fiind făcute – cel puțin în parte – din cotitatea disponibilă și, mai ales, prin principiul irevocabilității donațiilor. Într-adevăr, dacă donațiile s-ar reduce înaintea legatelor, testatorul ar putea revoca donațiile făcute lăsând legate care să epuizeze cotitatea disponibilă.
Regula reducerii legatelor înaintea donațiilor are caracter imperativ. Astfel fiind, clauza testamentară prin care s-ar prevedea reducerea cu întâietate a donațiilor sau reducerea lor concomitent cu legatele va fi lovită de nulitate.
4.3.2 Legatele se reduc toate deodată și proporțional, afară dacă testatorul a dispus că anumite legate vor avea preferință, caz în care vor fi reduse mai întâi celelalte legate (art. 1.096 alin. 2 C.civ.)
Sunt supuse reducerii simultane și proporțional cu valoarea lor atât legatele universale sau cu titlu universal, cât și cele cu titlu particular, indiferent că au fost prevăzute în același testament sau în testamente diferite. Această regulă se explică prin faptul că toate legatele produc efecte de la aceeași dată – data deschiderii moștenirii.
Întemeindu-se pe voința prezumată a testatorului, această regulă are caracter dispozitiv. În acest sens, legea permite testatorului să dispună plata unui (unor) legate cu preferință față de altele, caz în care cele preferate se vor reduce numai dacă rezerva succesorală nu va fi întregită prin reducțiunea celorlalte. Ordinea de preferință poate fi stipulată în mod expres, dar voința testatorului în acest sens poate rezulta și implicit din ansamblul dispozițiilor testamentare.
În practică, reducerea proporțională a legatelor se realizează prin aplicarea “regulii de trei simplă” ori a “regulii de trei compusă”. De exemplu, dacă masa de calcul este 100.000 de lei, rezerva succesorală a copilului este de 50.000 de lei și cotitatea disponibilă este tot de 50.000 de lei, iar defunctul a făcut trei legate cu titlu universal în valoare de 60.000 de lei, 30.000 de lei și, respectiv, de 10.000 de lei, ca urmare a reducțiunii, legatele se vor reduce la 30.000 de lei, 15.000 de lei și, respectiv, 5.000 de lei.
4.3.3 Donațiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă (art. 1.096 alin. 3 C.civ.)
În virtutea acestei reguli, dacă cea din urmă donație nu este îndestulătoare pentru întregirea rezervei succesorale, se va trece la reducțiunea donației imediat anterioare.
Această regulă, ca și prima, se justifică prin ideea că donațiile mai noi au adus atingere rezervei succesorale, fiind reclamată și de principiul irevocabilității donațiilor. Într-adevăr, dacă donațiile s-ar reduce în ordine cronologică, donatorul ar putea revoca donațiile anterioare făcând noi donații care să epuizeze cotitatea disponibilă.
Întrucât principiul irevocabilității donațiilor este de ordine publică, și această regulă de reducțiune are caracter imperativ, donatorul nu poate stabili o altă ordine de reducțiune a donațiilor nici prin contractele încheiate, nici prin testamentul lăsat.
Regula reducțiunii donațiilor în ordine cronologică inversă nu poate fi aplicată în cazul donațiilor care au aceeași dată. Astfel fiind, art. 1.096 alin. 4 C.civ. prevede că donațiile concomitente se reduc toate deodată și proporțional, afară dacă donatorul a dispus că anumite donații vor avea preferință, caz în care vor fi reduse mai întâi celelalte donații. Printr-o asemenea stipulație nu se contravine principiului irevocabilității donațiilor, deoarece reducțiunea donațiilor pentru asigurarea rezervei este, imperativ, prevăzută de lege.
În raporturile dintre donatari – terți unii față de alții – vechimea donațiilor (neautentice), în raport de care se hotărăște reducțiunea, se determină după momentul când actul a căpătat dată certă (art. 278 C.proc.civ.), cel mai târziu la moartea donatorului, inclusiv în cazul darului manual, dacă donatarul nu a reușit să dovedească – în acest caz cu orice mijloc de probă – data anterioară a darului.
În concluzie, dacă beneficiarul donației supuse reducțiunii este insolvabil (a înstrăinat bunul donat și nu are alte bunuri urmăribile), se va proceda la reducțiunea donației anterioare (art. 1.096 alin. 5 C.civ.).
4.3.4 Ordinea și măsura reducțiunii libertăților indirecte (a sarcinilor ce grevează liberalități directe)
În cazul în care liberalitățile făcute de cel care lasă moștenirea sunt grevate de sarcini, care reprezintă la rândul lor liberalități (donații sau legate indirecte grefate pe liberalități directe) se pune întrebarea în ce cazuri, în ce ordine și în ce măsură aceste liberalități indirecte (de gradul doi) sunt supuse reducțiunii.
Liberalitățile indirecte reprezintă sarcinile care grevează liberalitățile directe. Evident, problema se pune numai dacă este prevăzută de autorul liberalității în favoarea unei terțe persoane (stipulație pentru altul) și cu intenția de a gratifica. Dacă sarcina nu îndeplinește aceste condiții (de exemplu, s-a prevăzut pentru plata unei datorii, suportarea cheltuielilor de înmormântare etc.) problema analizată nu se pune, urmând a se avea în vedere numai faptul că, în aceste cazuri, donația sau legatul în cauză încetează să fie liberalitate în măsura sarcinii (caracterului oneros al actului) și, în această măsură, nu este supus reducțiunii ca liberalitate directă excesivă.
În schimb, dacă sarcina reprezintă la rândul ei o liberalitate indirectă, ea nu va putea fi invocată de beneficiarul liberalității directe față de moștenitorii rezervatari care solicită reducțiunea. Liberalitatea directă va fi supusă reducțiunii în măsura necesară pentru întregirea rezervei succesorale.
Pe de altă parte, dacă liberalitatea directă este supusă reducțiunii, nu poate fi la adăpost de reducțiune nici liberalitatea indirectă care o grevează și care, prin definiție, are aceeași natură și aceeași dată (fiind prevăzută în același act). În consecință, pentru rezolvarea problemei privind soarta liberalității indirecte trebuie stabilit, mai întâi, dacă liberalitatea directă este sau nu supusă reducțiunii potrivit regulilor prevăzute de Codul civil. Dacă liberalitatea directă nu este supusă reducțiunii, nu se pune nici problema reducțiunii liberalității indirecte (a sarcinii) care o grevează.
Dimpotrivă, reducțiunea liberalității directe se va răsfrânge și asupra liberalității indirecte (reducțiune indirectă), potrivit principiului accesorium sequitur principale, și anume, simultan și în mod proporțional cu valoarea lor, întrucât liberalitatea directă și cea indirectă au aceeași dată. De exemplu, defunctul a făcut în timpul vieții o donație cu sarcină, iar prin testament un legat cu sarcină. Dacă donația directă se încadrează în cotitatea disponibilă, nu va fi supusă reducțiunii nici donația indirectă. În schimb, dacă prin a doua liberalitate directă (de exemplu, legat în valoare de 100.000 de lei, grevat de o sarcină de 10.000 de lei) s-a depășit cotitatea disponibilă cu 50.000 de lei, ambele vor fi reduse la jumătate, legatarul primind 50.000 de lei din care va plăti beneficiarului sarcinii 5.000 de lei (dacă testatorul nu a prevăzut altfel, acordând preferință sarcinii; regula reducțiunii proporționale are caracter dispozitiv, întrucât ambele legate produc efecte de la aceeași dată).
4.4 Căile procedurale de realizare a reducțiunii
Reducțiunea se realizează la cerere și nu din oficiu. Dreptul la reducțiunea liberalităților excesive se poate realiza prin bună învoială sau pe cale judecătorească (art. 1.094 C.civ.).
4.4.1 Reducțiunea prin bună învoială
Reducțiunea pe cale convențională se realizează în cazul în care rezervatarii, pe de o parte, și donatarii și legatarii gratificați de defunct, pe de altă parte, ajung la un acord pentru restrângerea liberalităților excesive care încalcă rezerva succesorală.
Dacă persoanele interesate se înțeleg, reducțiunea liberalităților excesive se poate realiza prin buna-învoială a celor interesați, pe cale extrajudiciară (art. 1.094 alin.1 C.civ.). Astfel, art. 114 alin.3 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 prevede că “Notarul public, având acordul tuturor moștenitorilor, va putea proceda la reducerea liberalităților, până la limitele prevăzute de lege”. De exemplu, cu acordul moștenitorilor rezervatari și a legatarului (universal, cu titlu universal sau cu titlu particular) notarul public va putea stabili măsura în care legatul în cauză produce efecte, eliberând în consecință câte un exemplar al certificatului de moștenitor fiecăruia dintre moștenitori și legatar (art. 115 din Legea nr. 36/1995).
Reducțiunea se poate realiza și pe calea împărțirii bunurilor prin bună învoială (art. 112 alin.3 din Legea nr. 36/1995). Acordul realizat în aceste condiții are valoarea unui contract și produce efecte, ca atare, potrivit dreptului comun.
Modalitățile de realizare a reducțiunii prin bună învoială (extrajudiciare) sunt următoarele:
a) reducerea liberalităților până la limitele legii de către notarul public, în baza acordului celor interesați;
b) împărțirea bunurilor prin bună învoilă.
4.4.2 Reducțiunea pe cale judecatorească
În cazul în care părțile interesate nu cad de acord, neînțelegerile urmează să fie soluționate pe cale judecătorească (art. 109 din Legea nr. 36/1995), moștenitorul rezervatar fiind obligat să dovedească, prin orice mijloc de probă, depășirea cotității disponibile prin liberalitățile făcute de defunct. În această ipoteză, procedural, trebuie să deosebim după cum obiectul liberalității excesive se află în posesia beneficiarului sau în posesia moștenitorilor rezervatari.
a) Dacă bunurile ce fac obiectul liberalității supuse reducțiunii se află în posesia celor gratificați (cum se întâmplă în cazul bunurilor donate și, în mod excepțional, în cazul legatelor când bunurile legate au ajuns în posesia legatarului), persoanele îndreptățite urmează să solicite reducțiunea prin cererea adresată instanței, numită acțiune în reducțiune. Cu toate că rezerva succesorală și mijlocul ei de apărare sunt reglementate prin dispoziții, de regulă, imperative, totuși reducțiunea nu operează de drept, ea trebuie să fie invocată. Art. 1092 C.civ. prevede în mod expres că liberalitățile care încalcă rezerva succesorală sunt supuse reducțiunii la cerere.
Acțiunea în reducțiune este o acțiune patrimonială personală (nu reală); moștenitorul rezervatar nu poate urmări bunurile ce au făcut obiectul liberalităților excesive (a bunurilor donate) în mâinile terților subdobânditori. Așadar, în cazul înstrăinării sau grevării bunului donat înainte de deschiderea moștenirii, întregirea rezervei se face prin echivalent (art. 1.097 alin.3 C.civ.).
Acțiunea în reducțiune este o acțiune divizibilă; ea poate fi promovată numai în limitele cotei de rezervă cuvenită reclamantului și admiterea ei profită numai rezervatarului care a cerut reducțiunea (art. 1.094 alin. 3 C.civ.). Dacă reducțiunea este cerută în cadrul acțiunii de partaj, se admite că cererea exercitată de unul dintre moștenitorii rezervatari este de natură să folosească tuturor, în măsura în care și ei, în ceea ce-i privește, se găsesc în termenul legal de a o introduce.
Fiind o acțiune personală și patrimonială, acțiunea în reducțiune este prescriptibilă în cadrul termenului general de prescripție de 3 ani (art. 1.095 alin. 1 C.civ.). Termenul de prescripție începe să curgă de la data deschiderii moștenirii, când se naște dreptul la acțiune al moștenitorului rezervatar, sau, după caz, de la data la care moștenitorii rezervatari au pierdut posesia bunurilor care formează obiectul liberalității. În cazul liberalităților excesive a căror existență nu a fost cunoscută de moștenitorii rezervatari, termenul de prescripție începe să curgă de la data când au cunoscut existența acestora și caracterul lor excesiv (de exemplu, deși cunoștea donația și valoarea bunului donat, moștenitorul rezervatar nu cunoștea în totalitate datoriile defunctului; ulterior, creditorul moștenirii face dovada creanței, ceea ce are ca efect diminuarea activului net și, pe cale de consecință, diminuarea masei de calcul, a rezervei și a cotității disponibile, donația devenind excesivă în raport de noile condiții și fiind supusă reducțiunii).
b) Dacă bunurile ce fac obiectul liberalității excesive se află în posesiunea moștenitorului rezervatar (ceea ce se întâmplă, de regulă, în cazul legatelor) și care refuză să le predea, beneficiarul liberalității urmează să-și valorifice dreptul pretins pe cale de acțiune (acțiune în predarea legatului, petiție de ereditate, acțiune de partaj etc.). În acest proces cu beneficiarul liberalității, moștenitorul rezervatar se va apăra cerând respingerea – totală sau parțială – a acțiunii, invocând reducțiunea pe cale de excepție (ca excepție de fond). Excepția de reducțiune este imprescriptibilă extinctiv (art. 1.095 alin.3 C.civ.).
4.5. Efectele reducțiunii
Admiterea acțiunii în reducțiune are ca efect desființarea în tot sau în parte a liberalităților care încalcă rezerva succesorală. Reducțiunea se realizează diferit după cum liberalitățile prin care se aduce atingere rezervei succesorale sunt legate (exheredări) sau donații.
4.5.1 Efectele reducțiunii în cazul legatelor
În cazul legatelor reducțiunea are ca efect ineficacitatea acestora în măsura necesară întregirii rezervei; totală, dacă cotitatea disponibilă a fost epuizată prin donațiile făcute de cel care lasă moștenirea și parțială prin reducerea legatelor proporțional cu valoarea lor, potrivit regulilor care guvernează ordinea reducțiunii liberalităților excesive. Tot ineficacitatea parțială intervine și în cazul exheredării directe a unui moștenitor rezervatar.
Întrucât bunurile care formează obiectul dispozițiilor testamentare se găsesc în patrimoniul succesoral, întregirea rezervei celor îndreptățiți se realizează în natură.
4.5.2 Efectele reducțiunii în cazul donațiilor
În cazul donațiilor reducțiunea are ca efect desființarea lor în măsura necesară întregirii rezervei; totală, dacă cotitatea disponibilă a fost epuizată prin donații cu dată anterioară și parțială, dacă și în măsura în care donația se încadrează (parțial) în cotitatea disponibilă.
Întrucât reducțiunea are ca efect desființarea donației în măsura necesară întregirii rezervei, moștenitorul rezervatar devine proprietar al bunului cu care se întregește rezerva și, în această calitate, poate cere restituirea lui în natură (art. 1.097 alin. 2 C.civ.). După cum se arată în practica instanței supreme, rezerva trebuie asigurată moștenitorilor rezervatari în plină proprietate – fără sarcini, condiții sau clauze restrictive – și în natură, defunctul neputând dispune prin testament, de exemplu, vânzarea bunului la licitație publică și asigurarea rezervei din prețul obținut sau prin acordarea dreptului de uzufruct. Tot astfel, cota de rezervă nu poate fi restituită moștenitorului rezervatar sub forma echivalentului bănesc din valoarea bunului donat.
În cazul întregirii rezervei în natură, gratificatul păstrează fructele părții din bun care depășește cotitatea disponibilă, percepute până la data la care cei îndreptățiți au cerut reducțiunea (art. 1.097 alin.6 C.civ.). Gratificatul este ținut să restituie fructele doar de la data de la care a devenit posesor de rea-credință.
Desființarea donației pentru întregirea rezervei se produce însă numai în anumite limite, iar reducțiunea se face, în anumite cazuri, nu prin restituirea bunului donat în natură, ci prin echivalent.
De la principiul întregirii rezervei în natură se admit următoarele excepții, când reducțiunea se face prin echivalent:
– în cazul în care, înainte de deschiderea moștenirii, donatarul a înstrăinat bunul ori a constituit asupra lui drepturi reale, precum și atunci când bunul a pierit dintr-o cauză imputabilă donatarului (art. 1.097 alin. 3 C.civ.);
– când donația supusă reducțiunii a fost făcută unui moștenitor rezervatar care nu este obligat la raportul donației, acesta va putea păstra în contul rezervei sale partea care depășește cotitatea disponibilă (de exemplu, dacă unul dintre cei trei copii ai defunctului a primit o donație scutită de raport ce reprezintă 2/3 din masa de calcul, acesta va putea păstra în contul rezervei sale partea care depășește cotitatea disponibilă (în exemplul dat 1/6).
În schimb, dacă donația scutită de raport reprezintă 3/4 din moștenire, se va imputa mai întâi asupra cotității disponibile de 1/2 (pe care o epuizează), apoi asupra rezervei de 1/6 a copilului donatar (pe care o epuizează), după care va fi supusă reducțiunii pentru că afectează rezervele celorlalți 2 copii (de câte 1/6 fiecare). Înseamnă că donația va fi redusă de la 3/4 la 2/3 din moștenire.
– dacă donatarul este un succesibil obligat la raport, iar partea supusă reducțiunii reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea bunului donat, donatarul rezervatar poate păstra bunul, iar reducțiunea necesară întregirii rezervei celorlalți moștenitori rezervatari se va face prin luare mai puțin sau prin echivalent bănesc. De exemplu, dacă masa de calcul este de 400.000 de lei (50.000 de lei fiind activul net, iar 350.000 de lei fiind donațiile care se reunesc fictiv), iar defunctul a făcut unui prieten o donație în valoare de 200.000 de lei, iar unuia dintre copii (C1) i-a făcut o donație raportabilă având ca obiect un bun în valoare de 150.000 de lei, rezerva copilului C1 va fi de 100.000 de lei, rezerva copilului C2 va fi tot de 100.000 de lei, iar cotitatea disponibilă va fi de 200.000 de lei. Donația făcută prietenului (prima în ordine cronologică) se impută asupra cotității disponibile și o epuizează (ceea ce înseamnă că prietenul va putea păstra donația), apoi donația făcută copilului C1 se impută asupra rezervei sale de 100.000 de lei, iar pentru 50.000 de lei va fi supusă reducțiunii pentru că încalcă rezerva copilului C2. Copilul C1 poate păstra bunul ce i s-a donat, dar va trebui să-i plătească copilului C2 suma de 50.000 de lei pentru ca acesta să-și întregească rezerva. Copilul C2 va culege bunurile ce reprezintă activul net de 50.000 de lei, la care se adaugă cei 50.000 de lei primiți de la C1.
4.6. Reducțiunea unor liberalități speciale (donația sau legatul are ca obiect un uzufruct, uz ori abitație sau o rentă ori întreținere viageră)
În cazul în care obiectul liberalității făcute de defunct îl constituie dreptul de uzufruct, uz ori abitație sau o rentă ori întreținere viageră, aplicarea regulilor reducțiunii este deosebit de dificilă deoarece disponibilul moștenirii este stabilit de lege în plină proprietate. Pe de altă parte, uzufructul, uzul ori abitația sau renta ori întreținerea viageră pot avea o valoare considerabilă (în funcție de vârsta și starea sănătății beneficiarului), iar evaluarea acestor drepturi este întotdeauna aleatorie, pentru că nu se știe cât timp va trăi titularul dreptului de uzufruct, uz ori abitație, respectiv, credirentierul ori creditorul întreținerii și, prin urmare, este de natură a păgubi pe una dintre părțile interesate.
Legea oferă o soluție excepțională pentru ipoteza unor asemenea liberalități, de natură a înlătura dificultățile semnalate în condiții echitabile atât pentru moștenitorul rezervatar, cât și pentru beneficiarul liberalității. Potrivit art. 1.098 C.civ., „(1) Dacă donația sau legatul are ca obiect un uzufruct, uz ori abitație sau o rentă ori întreținere viageră, moștenitorii rezervatari au facultatea fie de a executa liberalitatea astfel cum a fost stipulată, fie de a abandona proprietatea cotității disponibile în favoarea beneficiarului liberalității, fie de a solicita reducțiunea potrivit dreptului comun. (2) Dacă moștenitorii rezervatari nu se înțeleg asupra opțiunii, reducțiunea se va face potrivit dreptului comun”.
Prin urmare, moștenitorii rezervatari au un drept de opțiune: fie să execute liberalitatea așa cum a fost prevăzută, fie să predea beneficiarului liberalității proprietatea cotității disponibile, transformând dreptul de uzufruct, uz ori abitație sau de rentă ori întreținere viageră în plină proprietate asupra cotității disponibile a moștenirii, la care se adaugă – dacă beneficiarul liberalității este și el moștenitor rezervatar – propria cotă de rezervă în plină proprietate, fie să solicite reducțiunea potrivit dreptului comun, cu toate inconvenientele care pot decurge din aceasta.
Deși opțiunea îi aparține numai moștenitorului rezervatar, soluția prevăzută de lege este mulțumitoare și pentru beneficiarul liberalității, căci dacă se execută liberalitatea el primește ceea ce a prevăzut autorul liberalității, iar dacă moștenitorul rezervatar abandonează în favoarea lui proprietatea cotității disponibile înseamnă că el a obținut întreg disponibilul, adică tot ceea ce putea să dobândească potrivit legii.
Întrucât exercitarea dreptului de opțiune înseamnă, în această ipoteză, exercitarea dreptului la reducțiunea liberalităților excesive, ea se poate realiza prin bună învoială (în cadrul procedurii succesorale notariale) sau pe cale judecătorească, potrivit regulilor analizate, aplicate în mod corespunzător.
Fiind o dispoziție cu caracter excepțional, derogatoriu de la dreptul comun al reducțiunii liberalităților excesive, art. 1.098 C.civ. urmează să fie aplicat cu observarea următoarelor condiții:
a) Liberalitatea să aibă ca obiect dreptul de uzufruct, uz sau abitație sau o rentă ori o întreținere viageră. În situația inversă, când liberalitatea are ca obiect nuda proprietate sau proprietatea cu sarcina unei rente viagere sau a prestării întreținerii în favoarea moștenitorului rezervatar, textul nu poate primi aplicare.
Art. 1.098 C.civ. nu vizează, în mod direct, nici ipoteza în care liberalitatea în uzufruct, uz sau abitație (sau rentă ori întreținere viageră) a fost prevăzută în favoarea moștenitorului rezervatar (de exemplu, uzufructul moștenirii în favoarea soțului supraviețuitor, și care apreciază că prin această liberalitate s-au încălcat drepturile sale de moștenitor rezervatar). Întrucât o asemenea liberalitate “în favoarea” moștenitorului rezervatar poate avantaja, în fapt și indirect, pe comoștenitori (indiferent că aceștia din urmă sunt sau nu rezervatari), ei fiind în realitate beneficiari de liberalitate (ai nudei proprietăți), considerăm că titularul liberalității în uzufruct poate solicita atribuirea cotei de rezervă în plină proprietate, renunțând la liberalitatea în uzufruct.
b) Art. 1.098 C.civ. este aplicabil numai dacă defunctul a făcut o singură liberalitate. Dacă există mai multe liberalități – dintre care una în uzufruct, uz sau abitație sau rentă ori întreținere viageră – evaluarea se impune, pentru a fi posibilă aplicarea regulilor care guvernează ordinea reducțiunii liberalităților excesive și calculul cotității disponibile.
În schimb, dacă există o singură liberalitate în uzufruct, uz sau abitație ori rentă sau întreținere viageră, nici o evaluare nu este necesară. Moștenitorul rezervatar apreciază liber (în funcție de vârsta, starea sănătății beneficiarului liberalității etc.) interesul său de a executa liberalitatea așa cum a fost stipulată sau a abandona proprietatea cotității disponibile. Nici în cazul rentei ori a întreținerii viagere, dacă este singura liberalitate, nu se impune prețuirea, căci reducțiunea se realizează anume prin opțiunea conferită moștenitorului rezervatar prin art. 1.098 C.civ. Numai dacă există și alte liberalități evaluarea rentei ori a întreținerii se impune.
c) Dacă moștenitorii rezervatari nu se înțeleg asupra opțiunii, reducțiunea se va face potrivit dreptului comun.
În sfârșit, precizăm că dispoziția art. 1.098 C.civ. nu are caracter imperativ. În consecință, părțile se pot înțelege asupra unui alt mod de reducțiune a liberalității excesive, iar donatorul, respectiv testatorul poate interzice transformarea liberalității în plină proprietate, caz în care problema reducțiunii urmează să se rezolve potrivit regulilor de drept comun.
CONCLUZII
Analizând rezerva succesorală, am reținut că, aceasta reprezintă partea din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinței defunctului, manifestată prin liberalități ori dezmoșteniri.
Prin cotitate disponibilă înțelegem acea partea din bunurile moștenirii care nu este rezervată prin lege și de care defunctul putea dispune în mod neîngrădit prin liberalități.
Așadar, rezerva fiind o parte a moștenirii, trebuie să rămână și să cuvină moștenitorilor rezervatari, chiar împotriva voinței celui ce lasă moștenirea. Rezerva succesorală este considerată, în dreptul nostru, ca o cotă-parte din bunurile care ar fi rămas la data morții lui de cuius, dacă acesta n-ar fi făcut liberalități inter vivos sau mortis causa.
Analizând acestă instituție, am dedus că, defunctul are libertatea de a stabili, ce bunuri ar putea revini moștenitorilor rezervatari și ce bunuri vor reveni legatarilor, cu condiția de a asigura moștenitorilor rezervatari fracțiunea valorică stabilită de lege din întregul moștenirii, după un anumit procedeu de calcul.
Legea a stabilit cu titlu imperativ cercul moștenitorilor rezervatari și că, cuantumul rezervei nu poate fi modificat prin voința celui care lasă moștenirea, nici chiar dacă acordul viitorilor moștenitori rezervatari ar consimți, de exemplu, la micșorarea cuantumului rezervei. Acest lucru este interzis de lege deoarece ar fi un act asupra unei moșteniri viitoare. Chiar dacă ar îmbrăca forma unei dispoziții testamentare, el ar fi nul absolut deci pentru cauză de moarte, de testator.
Dreptul la rezervă nu este dobândit de la defunct prin succesiune ci este un drept propriu, născut în persoana moștenitorilor rezervatari la data deschiderii moștenirii.
Cu alte cuvinte, rezerva succesorală și cotitatea disponibilă sunt determinate ca părți din bunurile moștenirii. Astfel, moștenitorii rezervatari au dreptul la rezervă, în principiu, în natură, iar nu sub forma echivalentului în bani. Ei își valorifică dreptul la rezervă nu în calitate de creditori ai unei creanțe, ci în calitate de proprietari (coproprietari în indiviziune) de bunuri.
În cazul în care, prin actele liberale ale defunctului s-a adus atingere rezervei, ea trebuie să fie reîntregită în natură, iar nu prin echivalent.
Rezerva se calculează în funcție de fiecare moștenitor rezervatar care culege moștenirea, deși ea se atribuie în indiviziune moștenitorilor rezervatari care pot și vor să moștenească. Astfel, potrivit art. 1.088 C. civ., „Rezerva succesorală a fiecărui moștenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în absența liberalităților sau dezmoștenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal”. Rezultă că, pentru detemimarea rezervei succesorale a fiecarui moștenitor rezervatar trebuie să se verifice care ar fi fost cota succesorală a rezervatarului dacă ar fi cules moștenirea ca moștenitor legal iar rezerva este de jumătate din această cotă succesorală.
Cel ce lasă moștenirea nu poate dispune cu titlu gratuit de partea din moștenire care constituie rezerva succesorală. Indisponibilitatea rezervei este însă relativă (interdicția de a dispune există numai în prezența moștenitorilor rezervatari) și parțială, căci privește numai rezerva, nu și cotitatea disponibilă și privește numai actele cu titlu gratuit, nu și cele cu titlu oneros.
Codul Civil în cuprinsul articolului 1.087 stabilește că, sunt moștenitori rezervatari soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați ai defunctului.
S-a observat că, frații și surorile defunctului și descendenții lor, cu toate că fac parte din aceeași clasă de moștenitori cu ascendenții privilegiați nu sunt considerați moștenitori rezervatari.
În concluzie, dacă nu există moștenitori legali rezervatari dreptul de dispoziție al celui care lasă moștenirea este nelimitat.
Am analizat și stabilirea masei de calcul, astfel, pentru stabilirea ei se presupune reconstituirea patrimoniului defunctului, prin calcul pe hârtie, acest procedeu determinând valoarea pe care ar fi avut-o nemicșorat prin donații. Cu alte cuvinte, patrimoniul lăsat de defunct urmează să fie întregit fictiv, așa cum ar fi arătat el dacă cel care lasă moștenirea nu ar fi făcut donații și legate.
Potrivit art. 1091 alin. 1 C. civ., pentru determinarea masei de calcul se vor efectua succesiv trei operații:
a) stabilirea activului brut al moștenirii, prin însumarea valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moștenirii;
b) scăderea pasivului succesoral din activul brut, pentru a obține activul net al moștenirii;
c) reunirea fictivă (pentru calcul), la acest activ net, a valorii donațiilor făcute în timpul vieții de către cel care lasă moștenirea.
Liberalitățile pe care defunctul le-a făcut sunt supuse reducțiunii dacă sunt excesive, aducând atingere rezervei moștenitorilor rezervatari. Am observat că, în cazurile prevăzute de lege sau dispuse de cel care lasă moștenirea, liberalitățile (de regulă, donațiile) sunt supuse raportului chiar dacă nu aduc atingere rezervei vreunui moștenitor rezervatar.
Astfel, aplicarea acestor reguli este relativ simplă dacă beneficiarul liberalității este o persoană care nu are calitatea de moștenitor rezervatar și când nu se pune nici problema raportului; liberalitatea trebuie să se încadreze în cotitatea disponibilă asupra căreia se impută (se socotește), iar în măsura depășirii este supusă reducțiunii până la limita cotității disponibile
În situația în care, în urma determinării valorii concrete a rezervei succesorale se constată că liberalitățile făcute de defunct (donații și/sau legate) depășesc cotitatea disponibilă, aducând atingere rezervei, ele urmează să fie reduse în limitele cotității disponibile. Așadar, art. 1.092 C.civ. prevede în acest sens că „după deschiderea moștenirii, liberalitățile care încalcă rezerva succesorală sunt supuse reducțiunii, la cerere”.
Reducțiunea este o sancțiune civilă aplicabilă liberalităților excesive, lipsindu-le de eficacitate în măsura necesară întregirii rezervei, dar fără a atrage nulitatea lor. Se deduce că, reducțiunea liberalităților excesive nu trebuie confundată cu nulitatea.
Această sancțiune se aplică, dacă este cazul, donațiilor dar și legatelor testamentare, inclusiv legatul cu titlu particular sub forma dispoziției testamentare având ca obiect sume de bani, valori sau titluri de valoare depuse la instituții specializate sau legatul universal, cu titlul universal ori cu titlu particular destinat înființării unei fundații, față de care moștenitorii au aceleași drepturi ca și în cazul oricărei alte liberalități făcute de către de cuius.
Conform art. 1.093 C.civ., reducțiunea liberalităților excesive poate fi cerută numai de către moștenitorii rezervatari, de succesorii lor, precum și de către creditorii chirografari ai moștenitorilor rezervatari.
În Codul civil sunt prevăzute trei reguli care guvernează ordinea reducțiunii până la limita cotității disponibile, dacă beneficiarul liberalității nu este moștenitor rezervatar. Astfel, cele trei reguli prevăzute de lege au la bază ideea că, liberalitățile cu dată anterioară, fiind făcute din cotitatea disponibilă, trebuie să fie menținute și numai dacă au aceeași dată urmează să fie reduse proporțional cu valoarea lor.
Trebuie precizat că, reducțiunea se realizează la cerere și nu din oficiu. Așadar, dreptul la reducțiunea liberalităților excesive se poate realiza prin bună învoială sau pe cale judecătorească.
Reducțiunea prin bună învoială se realizează în cazul în care rezervatarii, pe de o parte, și donatarii și legatarii gratificați de defunct, pe de altă parte, ajung la un acord pentru restrângerea liberalităților excesive care încalcă rezerva succesorală.
În situația în care părțile interesate nu se pun de acord, neînțelegerile urmează să fie soluționate pe cale judecătorească, moștenitorul rezervatar fiind obligat să dovedească, prin orice mijloc de probă, depășirea cotității disponibile prin liberalitățile făcute de defunct. În această ipoteză, procedural, trebuie să deosebim după cum obiectul liberalității excesive se află în posesia beneficiarului sau în posesia moștenitorilor rezervatari.
Concluzionând, admiterea acțiunii în reducțiune are ca efect desființarea în tot sau în parte a liberalităților care încalcă rezerva succesorală.
BIBLIOGRAFIE
Bacaci Alexandru, Comăniță Gheorghe, Drept civil. Succesiunile, Editura Universul Juridic, București, 2013
Boroi G., Liviu Stănciulescu, Instituții de drept civil în reglementarea noului Cod Civil, Editura Hamangiu 2012
Chirică D., Drept Civil Succesiuni și Testamente, Editura Rosetti, București, 2003
Chirică Dan, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile, Editura C.H. Beck, București, 2014
Deak, Francisc, Tratat de drept succesoral, Editura Universul Juridic, București, 2002
Deak Francisc, Popescu Romeo, Tratat de drept succesoral, volumul II Moștenirea testamentară,ediția a III-a actualizată și completată, Universul Juridic, București, 2014
Florescu C. Dumitru, Drept succesoral, Editura Universul Juridic, București, 2011
Genoiu I., Dreptul la moștenire în Noul Cod civil, Editura C.H. Beck, București 2012
Genoiu Ilioara, Dreptul la moștenire în Codul Civil, Editura C.H.Beck, București, 2013
Negrilă Daniela, Moștenirea în noul Cod Civil, Editura Universul Juridic, 2013
Noul Cod civil și Legea de punere în aplicare, Ediția a 4-a, Editura Hamangiu, București, 2011
Ioan Popa, Drept civil. Moșteniri și liberalități, Editura Universul Juridic, București, 2013
Soreață Maria Marieta, Noutăți legislative în materia succesiunilor, Editura Hamangiu, 2013
Stănciulescu L., Curs de drept civil. Succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2012
Văduva Dumitru, Moștenirea legală. Liberalitățile, Editura Universul Juridic, București, 2012
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rezerva Succesorala Si Reductiunea Liberalitatilor (ID: 129673)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.