Revocarea Si Anularea Brevetului de Inventie
CUPRINS
CAPITOLUL I. ASPECTE INTRODUCTIVE
Sectiunea 1. Noțiunea dreptului de proprietate intelectuală
Sectiunea.2. Izvoarele dreptului de proprietate intelectuală
Sectiunea 3. Principiile dreptului de proprietate intelectuală
CAPITOLUL II. BREVETABILITATEA INVENȚIILOR
Sectiunea 1. Noțiunea de brevetabilitate
Sectiunea 2. Condițiile de brevetabilitate a invenției
2.1. Noutatea
2.1.1. Noțiunea de noutate
2.1.2. Stadiul tehnicii
2.1.3. Efectul distructiv de noutate al publicității
2.1.4. Examinarea noutății invenției
2.2. Activitatea inventivă
2.3. Aplicabilitatea industrială
Sectiunea 3. Creații nebrevetabile ca invenții
Sectiunea 4. Brevetarea invențiilor secrete
Sectiunea 5. Brevetarea invențiilor în străinătate
CAPITOLUL III. PROCEDURA ADMINISTRATIVĂ DE ELIBERARE A BREVETULUI DE INVENȚIE SAU DE RESPINGERE A CERERII DE BREVET
Sectiunea 1. Înregistrarea cererii de brevet
Sectiunea 2. Protecția provizorie
Sectiunea 3. Examinarea cererii de brevet
Sectiunea 4. Admiterea sau respingerea cererii de brevet
Sectiunea 5. Retragerea cererii de brevet
CAPITOLUL IV REVOCAREA SI ANULAREA DREPTURILOR PRIVIND BREVETE DE INVENȚII
Capitolul V. Jurisprudență în materia brevetului de invenție
Sectiunea 1. Decăderea din drepturi pentru neplata taxei de menținere în vigoare a brevetului
Sectiunea 2. Posibilitatea solicitării anulării brevetului chiar de titular
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
CAPITOLUL I. ASPECTE INTRODUCTIVE
Sectiunea 1. Noțiunea dreptului de proprietate intelectuală
Dreptul proprietății intelectuale desemnează totalitatea drepturilor legate de protecția creației intelectuale, a autorilor de opere ale spiritului și a rezultatelor activității de creație sub formele cele mai variate, precum și protecția celor mai importante semne distinctive ale activității de comerț.
Dreptul proprietății intelectuale reprezintă acea ramură de drept al cărei obiect îl constituie normele juridice care reglementează creațiile intelectuale cu caracter literar, artistic sau științific, precum și creațiile intelectuale cu aplicabilitate industrială.
Disciplina dreptului proprietății intelectuale este formată din două subramuri:
a) subramura dreptului de autor;
b) subramura dreptului proprietății industriale.
a) Dreptul de autor, ca instituție juridică, cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile referitoare la realizarea și protecția operelor literare, artistice sau științifice.
Obiectul dreptului de autor îl constituie operele literare, artistice sau științifice, indiferent de forma de exprimare, de destinația sau de valoarea lor, idee consacrată în sistemul Convenției de la Berna din 1886.
b) La rândul său, dreptul proprietății industriale sau dreptul de proprietate industrială, ca instituție juridică, reprezintă totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile referitoare la creațiile intelectuale aplicabile în industrie și la semnele distinctive ale acestei activități.
În literatura de specialitate s-a arătat că obiectul dreptului de proprietate industrială se împarte în trei categorii:
Prima categorie, creațiile noi, o reprezintă drepturile realizatorilor de desene și modele industriale, invențiile, protecția noilor soiuri de plante și rase de animale, protecția topografiilor de circuite integrate și protecția informației confidențiale.
Cea de a doua categorie, semnele noi, are ca obiect semnele distinctive cum ar fi mărcile, indicațiile geografice, firmele și semnele comercianților.
În fine, ultima categorie vizează concurența neloială.
Cele două domenii ale drepturilor intelectuale, dreptul de autor și dreptul de proprietate industrială, se aseamănă prin obiectul protecției juridice, prin natura drepturilor subiective ale autorilor și prin principiile fundamentale care reglementează atât raporturile privitoare la operele literare, științifice sau artistice, cât și raporturile privitoare la creația tehnică.
Solidaritatea dintre dreptul de autor și dreptul de proprietate industrială se reflectă și în sensibilitatea sporită a acestora, în raport cu alte ramuri de drept, la impactul cuceririlor tehnico-științifice.
Asemănarea celor două categorii de drepturi se remarcă și în ceea ce privește influența decisivă pe care o exercită anumite elemente asupra evoluției acestor drepturi.
Un prim element îl reprezintă extinderea caracterului de echipă al activității creatoare, opera fiind tot mai frecvent rezultatul colaborării mai multor autori, determinată de complexitatea crescândă a creației.
Cel de-al doilea element care influențează evoluțiile celor două categorii de drepturi intelectuale este folosirea mijloacelor de un înalt nivel tehnic în activitatea creatoare. Deși există un oarecare decalaj în ceea ce privește gradul de utilizare a mijloacelor tehnice perfecționate în procesul de creație în favoarea creației tehnice, totuși nici opera științifică, literară sau artistică nu este la adăpost de influența tehnicii moderne. De exemplu, utilizarea calculatoarelor în creația unor piese muzicale a devenit un fapt cotidian.
Unitatea celor două categorii de drepturi intelectuale a condus și la înființarea Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI), organizație interguvernamentală al cărei scop este, în principal, înregistrarea, promovarea cooperării în administrarea proprietății intelectuale și activități programate cum ar fi: promovarea acceptării mai largi a tratatelor existente, actualizarea acestor tratate prin revizuiri, încheierea de noi tratate și participarea la activitățile de cooperare pentru dezvoltare.
Sectiunea 2. Izvoarele dreptului de proprietate intelectuală
1. Categorii de izvoare
Dreptul de proprietate intelectuală cuprinde două categorii de izvoare:
a) izvoare interne;
b) izvoare internaționale.
a) Izvoare interne
În sistemul nostru de drept principalele acte normative care reglementează drepturile de proprietate intelectuală sunt:
Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, cu modificările și completările ulterioare;
Hotărârea Guvernului nr. 152/1992 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a legii brevetelor de invenție;
Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale;
Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice;
Hotărârea de Guvern nr. 833/1998 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice;
Legea nr. 16/1995 privind protecția topografiilor de circuite integrate;
Hotărârea de Guvern nr. 573/1998 privind organizarea și
funcționarea Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci;
Ordonanța Guvernului nr. 41/1998 privind taxele în domeniul protecției proprietății industriale și regimului de utilizare a acestuia;
Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale;
Legea nr. 8/ 1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.1
b) Izvoare internaționale
Datorită vocației internaționale a drepturilor de creație intelectuală, dispozițiile referitoare la proprietatea industrială au fost incluse în convențiile bilaterale începând cu secolul al XIX-lea.
O dată cu dezvoltarea comerțului și avântul progresului tehnic, sistemul convențiilor bilaterale nu a mai fost în măsură să răspundă noilor exigențe ale protecției creației intelectuale. În aceste condiții au apărut noi forme de cooperare prin care să se realizeze o uniformizare legislativă de natură să asigure protecția.
Pe plan internațional, protecția proprietății industriale se realizează prin Convenția de la Paris din 1883, iar protecția dreptului de autor prin Convenția de la Berna din 1886.
2. Convenția de la Paris din 1883 pentru protecția proprietății industriale
Legislația destul de diferită a diverselor țări ale lumii, riscul ca o invenție publicată într-o țară să distrugă noutatea invenției în alte țări, dezvoltarea tot mai accentuată a unui flux de tehnologie cu caracter internațional, creșterea comerțului internațional au reprezentat cei mai importanți factori care au determinat cursul armonizării legilor industriale la nivel internațional.
Absența unei protecții adecvate a proprietății industriale a devenit vizibilă cu ocazia unei expoziții internaționale de invenții, care a avut loc la Viena, în 1873. Din cauza protecției legale inadecvate pentru invențiile expuse, mulți inventatori străini s-au eschivat să-și depună invențiile la acea expoziție. Astfel că a fost nevoie să se organizeze un Congres, în cursul aceluiași an, tot la Viena, în care s-a dezbătut Reforma brevetelor de invenție.
După un număr de reuniuni internaționale, cea de a doua Conferință internațională de la Paris s-a încheiat cu semnarea Convenției pentru protecția proprietății industriale, care a intrat în vigoare pe 7 iulie 1884. Prin această Convenție a fost creată și Uniunea Internațională pentru Protecția Proprietății Industriale. Convenția de la Paris are un caracter deschis. Dacă la adoptarea ei, Convenția a fost semnată de 11 state fondatoare, la 1 ianuarie 1999 un număr de 154 de state erau membre ale Uniunii.
Convenția de la Paris a fost supusă unor revizuiri periodice.
România a aderat la Convenția de la Paris, revizuită la Bruxelles (1897) și Washington (1911) printr-un Decret-lege din anul 1920. Ulterior, în anul 1963, țară noastră a aderat la textele revizuite de la Haga (1925), Londra (1934) și Lisabona (1958), iar în anul 1969, România a ratificat forma Convenției revizuită la Stockholm (1967).
Țările care au aderat la Uniunea de la Paris au obligația de a înființa un serviciu special de proprietate industrială și un depozit central pentru publicitatea brevetelor de invenție, modelelor de utilitate, desenelor și modelelor industriale și a mărcilor de fabrică sau de comerț. Acest serviciu specializat va edita o publicație periodică specială. În România aceste prevederi s-au concretizat prin înființarea Oficiului Special pentru Invenții și Mărci (OSIM) și prin editarea Buletinului Oficial de Proprietate Industrială.
Principalele prevederi ale Convenției de la Paris pot fi subdivizate în patru mari categorii:
prevederi cuprinzând reglementări de drept material care garantează un drept de bază cunoscut ca dreptul la tratament național.
Principiul tratamentului național înseamnă că fiecare țară membră a Uniunii de la Paris e obligată să asigure cetățenilor celorlalte țări membre aceeași protecție pe care o asigură propriilor săi cetățeni;
a doua categorie de prevederi stabilește un drept de bază cunoscut ca dreptul la prioritate. Dreptul la prioritate înseamnă ca un candidat (sau succesorul ori succesorii săi la titlu) care și-a înregistrat un drept de proprietate industrială în una din țările membre ale Uniunii să beneficieze de protecție în toate celelalte țări membre;
a treia categorie de prevederi cuprinde un anumit număr de reglementări comune de drept material, care conțin fie reguli privind drepturi și obligații ale persoanelor fizice sau juridice, fie reglementări care pretind sau permit țărilor membre să adopte legi potrivit acestor reglementări;
a patra categorie de prevederi se referă la cadrul administrativ și cuprinde clauzele finale ale Convenției.
Structura organizatorică a Uniunii de la Paris cuprinde:
a) Adunarea;
b) Comitetul Executiv;
c) Biroul Internațional al Organizației Mondiale pentru Proprietate Intelectuală (OMPI) conduse de Directorul General al O.M.P.I.
a) Adunarea este formată din toate țările membre și reprezintă organismul conducător al Uniunii. Guvernul fiecărei țări este reprezentat de un delegat care este asistat de consilieri și experți.
Adunarea se ocupă de probleme privind întreținerea și dezvoltarea Uniunii, precum și aplicarea Convenției de la Paris.
Adunarea se reunește anual în sesiune ordinară împreună cu Adunarea Generală a OMPI.
b) Adunarea are un Comitet Executiv compus dintr-un sfert din țările membre ale Uniunii, ales de către Adunare pentru perioada dintre două sesiunirioritate. Dreptul la prioritate înseamnă ca un candidat (sau succesorul ori succesorii săi la titlu) care și-a înregistrat un drept de proprietate industrială în una din țările membre ale Uniunii să beneficieze de protecție în toate celelalte țări membre;
a treia categorie de prevederi cuprinde un anumit număr de reglementări comune de drept material, care conțin fie reguli privind drepturi și obligații ale persoanelor fizice sau juridice, fie reglementări care pretind sau permit țărilor membre să adopte legi potrivit acestor reglementări;
a patra categorie de prevederi se referă la cadrul administrativ și cuprinde clauzele finale ale Convenției.
Structura organizatorică a Uniunii de la Paris cuprinde:
a) Adunarea;
b) Comitetul Executiv;
c) Biroul Internațional al Organizației Mondiale pentru Proprietate Intelectuală (OMPI) conduse de Directorul General al O.M.P.I.
a) Adunarea este formată din toate țările membre și reprezintă organismul conducător al Uniunii. Guvernul fiecărei țări este reprezentat de un delegat care este asistat de consilieri și experți.
Adunarea se ocupă de probleme privind întreținerea și dezvoltarea Uniunii, precum și aplicarea Convenției de la Paris.
Adunarea se reunește anual în sesiune ordinară împreună cu Adunarea Generală a OMPI.
b) Adunarea are un Comitet Executiv compus dintr-un sfert din țările membre ale Uniunii, ales de către Adunare pentru perioada dintre două sesiuni, ținând cont de o distribuție geografică echitabilă. Se ocupă cu funcțiile Adunării în perioada dintre sesiunile acesteia, pregătește întâlnirile Adunării și ia toate măsurile pentru asigurarea executării programului.
Comitetul Executiv se întrunește o dată pe an în sesiune ordinară alături de Comitetul Coordonator al OMPI.
c) Biroul Internațional al OMPI este organul administrativ al Uniunii și asigură secretariatul diferitelor organe ale Uniunii. În raport cu terții, Uniunea este reprezentată de către Directorul General al OMPI. Acesta este cel mai înalt funcționar al Uniunii de la Paris.
Convenția cuprinde și prevederi privind acordurile speciale, diferendele și retragerea din Convenție.
Astfel, țările Uniunii au dreptul de a încheia între ele, în mod separat, aranjamente speciale pentru protecția proprietății industriale. În ipoteza în care aranjamentele încheiate vor cuprinde prevederi contrarii, vor prevala dispozițiile Convenției. Totodată, orice diferend ivit între două sau mai multe țări ale Uniunii care nu s-a soluționat pe calea negocierilor poate fi adus în fața Curții Internaționale de Justiție de la Haga, de către oricare țară aflată în conflict. Țările membre au posibilitatea să declare că nu se consideră ținute de o asemenea dispoziție.
Convenția de la Paris a fost încheiată fără limită de durată. După scurgerea termenului de 5 ani de la data aderării la Uniune, orice țară membră are facultatea de a denunța Convenția printr-o notificare adresată directorului general al Uniunii.
3. Convenția de la Berna din 1886 pentru protecția operelor literare și artistice
La 9 septembrie 1886 s-a încheiat, la Berna, Convenția pentru protecția operelor literare și artistice, după 25 de ani de lucrări pregătitoare, la care un rol important l-a avut scriitorul Victor Hugo.
Convenția de la Berna este cel mai vechi tratat internațional în domeniul drepturilor de autor.
Ulterior, Convenția a fost amendată și completată printr-un act adițional și o declarație interpretativă semnate la Paris în 1896. Convenția de la Berna a fost adoptată de către 9 state în calitate de membre fondatoare.
Țările contractante sunt constituite în Uniunea pentru protecția drepturilor autorilor asupra operelor literare și artistice.
Convenția de la Berna este deschisă oricărui alt stat, astfel că la 1 ianuarie 1999 un număr de 138 de state erau membre ale Uniunii de la Berna.
Convenția a fost supusă unor revizuiri periodice prin: Actul de la Berlin din 1908, Actul de la Roma din 1928, Actul de la Bruxelles din 1948, Actul de la Stockholm din 1967 și Actul de la Paris din 1971.
Cu toate că majoritatea țărilor au aderat la modificările realizate prin Actul de la Paris, un număr de state mai aplică încă forma revizuită de la Bruxelles sau chiar forma revizuită de la Roma.
Scopul Convenției de la Berna este, așa cum se subliniază în preambulul său, „de a proteja, printr-o manieră cât mai efectivă, drepturile autorilor asupra operelor literare și artistice".
România a aderat, cu rezerve, la Convenția de la Berna în forma revizuită la Berlin prin Legea nr. 152/1926, pentru ca în 1995 să renunțe la rezerve. Aceste rezerve priveau în principal durata drepturilor și competența în litigii având ca obiect interpretarea și aplicarea Convenției.
La forma revizuită a Convenției prin Actul de la Paris din 1971 și modificată în 1979 România a aderat prin Legea nr. 77/1998.
Convenția de la Berna se întemeiază pe trei principii de bază:
primul este principiul tratamentului național, conform căruia operele provenite dintr-unul din statele membre trebuie să beneficieze în fiecare din țările membre de aceeași protecție pe care țara respectivă o acordă operelor propriilor cetățeni;
al doilea principiu este acela al protecției automate, potrivit căruia tratamentul național nu este condiționat de îndeplinirea vreunei formalități. Altfel spus, protecția este acordată automat, fără să fie condiționată de vreo formalitate de înregistrare;
în sfârșit, al treilea este principiul independenței protecției după care beneficiul și exercitarea drepturilor recunoscute nu depind de existența protecției în țara de origine a operei.
Structura organizatorică a Uniunii de la Berna e formată din:
Adunare, Comitet Executiv și Biroul Internațional.
a) Adunarea constituie organul de conducere al Uniunii de la Berna, fiind constituită din câte un delegat al țărilor membre. Adunarea stabilește programul, adoptă bugetul, controlează finanțele Uniunii.
b) Comitetul Executiv este ales de Adunare și reprezintă o pătrime din numărul țărilor membre ale Uniunii, ținându-se seama de o repartiție geografică echitabilă. Se reunește o dată pe an în sesiuni ordinare și în general o dată la doi ani în sesiuni extraordinare.
c) Biroul Internațional exercită atribuțiile administrative ale Uniunii de la Berna. Acesta adună și publică informații privitoare la protecția dreptului de autor. Lunar, Biroul Internațional editează și o revistă care tratează tematica dreptului de autor.
Uniunea de la Berna are un buget propriu, contribuțiile plătibile de statele membre decurgând dintr-un sistem de 7 clase. Fiecare stat are dreptul să-și aleagă clasa în care dorește să fie încadrat, plasarea într-o anumită clasă neavând nici un fel de influență asupra drepturilor fiecărui stat în cadrul Uniunii, cu toate că valoarea contribuției plătibilă la buget variază în funcție de clasă.
Statele membre ale Uniunii au dreptul de a încheia între ele convenții particulare prin care să recunoască autorilor drepturi mai largi decât cele acordate de Uniune. De asemenea, țările membre se bucură de libertatea de a autoriza, a supraveghea sau de a interzice, prin măsuri legislative ori acte de poliție internă, difuzarea pe teritoriul lor a oricăror opere de creație intelectuală.
Orice diferend intervenit între două sau mai multe țări ale Uniunii, care nu a fost soluționat pe calea negocierilor, poate fi adus în fața Curții Internaționale de Justiție de către oricare dintre țările aflate în litigiu.
Țările membre ale Uniunii au libertatea de a declara că nu acceptă investirea Curții Internaționale de Justiție pentru soluționarea propriilor litigii în materie.
Durata de apartenență la Convenția de la Berna nu este limitată în timp, astfel că orice țară membră are facultatea de a o denunța printr-o notificare adresată Directorului General al OMPI.
4. Convenția de la Stockholm din 1967 pentru înființarea Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale
OMPI este o organizație interguvernamentală cu statut de instituție specializată.
La Conferința diplomatică de la Stockholm (1967) s-a semnat Convenția pentru constituirea OMPI, intrată în vigoare în anul 1970.
Cu toate acestea, originile OMPI sunt cu mult mai vechi. Inițial au existat două secretariate, unul pentru proprietate industrială și altul pentru dreptul de autor, înființate prin Convenția de la Paris și Convenția de la Berna. Ambele erau plasate sub supravegherea Guvernului Federal al Elveției. În 1893 cele două secretariate s-au reunit. În cursul istoriei numele acestor secretariate a suferit modificări, cea mai recentă denumire, înainte de Conferința de la Stockholm, fiind Birourile
Internaționale Reunite pentru Protecția Proprietății Intelectuale (BIRPI).
OMPI, succesorul BIRPI, a devenit agenție specializată a ONU prin semnarea acordului în acest sens între Națiunile Unite și OMPI, acord intrat în vigoare la 17 decembrie 1974.
Scopul OMPI este acela de a promova protecția proprietății intelectuale în lume și de a asigura cooperarea administrativă între Uniunea de la Paris și Uniunea de la Berna.
Activitățile OMPI sunt de trei tipuri, și anume:
– activități de înregistrare care implică servicii directe pentru solicitanți sau deținători de proprietate intelectuală. Activitățile de acest gen privesc primirea și procesarea cererilor internaționale și sunt, de regulă, finanțate din taxele solicitanților, care reprezintă circa trei sferturi din bugetul OMPI.
– activități de cooperare interguvernamentală pentru administrarea proprietății intelectuale, în legătură cu administrarea colecțiilor de documente privind brevetele de invenție folosite pentru cercetare și comparații, precum și identificarea mijloacelor pentru facilitarea accesului la informații, întreținerea și actualizarea sistemelor de clasificare internaționale etc.
Prin publicațiile lunare ale OMPI și pe CD-ROM-urile numite „IP-LEX"-uri, OMPI pune la dispoziția publicului legi privind proprietatea industrială și dreptul de autor aflate în colecțiile cuprinzătoare pe care le întreține.
– activitățile de substanță sau programate ale OMPI cuprind promovarea acceptării mai largi a tratatelor existente, actualizarea acestor tratate, precum și încheierea de noi tratate și participarea la activități de cooperare pentru dezvoltare.
Structura organizatorică a OMPI este alcătuită din: a) Adunarea Generală, b) Conferința, c) Comitetul de Coordonare și d) Biroul Internațional al OMPI sau Secretariatul.
a) Adunarea Generală este organul suprem al OMPI, fiind formată din statele membre ale OMPI și de asemenea membre ale uneia dintre Uniuni.
Printre alte atribuții, Adunarea Generală numește Directorul General la propunerea Comitetului de Coordonare, revizuiește și aprobă rapoartele Comitetului de Coordonare și ale Directorului General, adoptă regulile financiare ale OMPI și bugetul bienal de cheltuieli comun Uniunilor, desemnează statele membre ale OMPI, stabilește limbile de lucru ale Secretariatului pe baza practicii Națiunilor Unite etc.
b) Conferința este formată din toate statele membre ale OMPI, indiferent dacă sunt sau nu membre ale unei Uniuni.
Principalele atribuții ale Conferinței sunt: asigură schimbul de vederi între statele membre ale OMPI în materia proprietății intelectuale, stabilește programul bienal de cooperare pentru dezvoltare destinat țărilor în curs de dezvoltare și adoptă bugetul destinat în acest scop, aprobă amendamentele la Convenția privind înființarea OMPI și desemnează statele și organizațiile care vor fi admise să participe la lucrări în calitate de observatori.
c) Comitetul de Coordonare este atât organ de consultanță în probleme de interes general, cât și organul Executiv al Adunării Generale și al Conferinței.
Cuprinde membrii Comitetului Executiv al Uniunii de la Paris și pe cei ai Uniunii de la Berna.
Îndeplinește orice sarcini ce îi sunt atribuite în cadrul Organizației, cum ar fi acordarea de consultanță diferitelor organe ale Uniunilor și ale OMPI, în probleme de interes comun, cu precădere legate de bugetul comun de cheltuieli al Uniunilor, pregătirea proiectului ordinii de zi a Adunării Generale și a Conferinței, pregătirea proiectului de program și bugetul Conferinței etc.
d) Biroul Internațional al OMPI sau Secretariatul este condus de Directorul General, cuprinde persoane din diferite țări membre ale Organizației și alese în conformitate cu principiul distribuției geografice echilibrate stabilit în sistemul Națiunilor Unite.
OMPI are două bugete distincte: bugetul cheltuielilor comune Uniunilor și bugetul Conferinței.
Poate fi membru OMPI orice stat care este membru al uneia dintre Uniunile pentru protecția proprietății intelectuale. De asemenea, poate fi membru orice stat sub condiția să fie membru ONU, al unora dintre instituțiile specializate ale ONU sau al Agenției Internaționale de Energie Atomică sau să fie parte la Statutul Curții Internaționale de Justiție.
România a ratificat Convenția pentru înființarea OMPI în anul 1968.
Orice stat membru poate denunța Convenția printr-o notificare adresată Directorului General, efectele urmând a se produce după 6 luni de la data la care Directorul General a primit notificarea.
5. Directivele Consiliului Comunităților Europene – instrumente de armonizare a legislației și de unificare a jurisprudenței țărilor membre în domeniul dreptului de autor
Consiliul Comunităților Europene are dreptul de a emite Directive în scopul armonizării dispozițiilor normative ale statelor membre și de a decide măsuri de natură să asigure stabilirea unei piețe interioare uniforme.
În domeniul dreptului de autor, Consiliul a intervenit și a emis cinci Directive care, alături de cele emise în domeniul drepturilor de proprietate industrială, au determinat o abordare de ansamblu și anume aceea a domeniului drepturilor intelectuale.
1. Prima din aceste directive este Directiva nr. 87/54/CEE din 16 decembrie 1986 privind protecția juridică a topografiilor de produse semiconductoare.
2. Directiva nr. 91/250/CEE din 14 mai 1991 privind protecția programelor pentru ordinatoare cuprinde 10 articole. Directiva consacră obiectul protecției, și anume orice formă de exprimare a programului pentru ordinatoare, ideile și principiile care stau la baza programului nefăcând obiectul protecției în cadrul dreptului de autor. Directiva stabilește dreptul de coautorat, regimul programelor realizate în cadrul obligațiilor de serviciu, prerogativele dreptului exclusiv al autorului programului și cazurile în care nu este nevoie de autorizarea autorului. Sunt prevăzute măsurile speciale de protecție, durata protecției programelor, precum și obligațiile statelor membre pentru aplicarea Directivei.
3. Directiva nr. 92/100/CEE din 19 noiembrie 1992 privind dreptul de locație și împrumut și unele drepturi conexe dreptului de autor în domeniul protecției proprietății intelectuale. Directiva definește noțiunile de „locație" și de „împrumut" al unei opere și consacră un capitol special drepturilor conexe. Prin locație, Directiva înțelege punerea la dispoziție pentru un timp limitat a operei în scopul obținerii unui avantaj economic sau comercial, în vreme ce prin împrumut nu se urmărește un interes economic.
4. Directiva nr. 93/83 din 27 septembrie 1993 privind coordonarea unor reguli ale dreptului de autor și drepturilor conexe aplicabile radiodifuziunii prin sateliți și retransmiterii prin cablu. Dispozițiile Directivei definesc noțiunile de transmisiune prin satelit și semnale purtătoare de programe destinate recepției. Este reglementat dreptul de transmisiune prin satelit a operelor protejate, dobândirea dreptului de transmisiune, drepturile artiștilor interpreți și executanți, ale producătorilor de înregistrări și ale întreprinderilor de transmisiune, raporturile dintre titularii dreptului de autor și cei ai drepturilor conexe. Directiva consacră un număr de articole reglementării transmisiunilor prin cablu.
5. Directiva nr. 93/98 din 28 octombrie 1993 privind armonizarea duratei de protecție a dreptului de autor și a unor drepturi conexe. Sunt stabilite perioadele de protecție a diferitelor creații cum ar fi: operele de literatură și artă, operele anonime sau publicate sub pseudonim, operele colective, publicate în episoade și fragmente, filmele și operele audiovizuale, precum și drepturile conexe.
Sectiunea.3. Principiile dreptului de proprietate intelectuală
Principiile fundamentale ale dreptului proprietății intelectuale, și anume tratamentul național, dreptul de prioritate, independența brevetelor și independența mărcilor se degajă din Convenția de la Paris și din Convenția de la Berna. Țările membre ale Uniunii de la Paris și ale Uniunii de la Berna au libertatea de a reglementa protecția proprietății intelectuale prin legislațiile lor naționale, sub condiția respectării principiilor amintite.
1. Principiul tratamentului național
Potrivit principiului tratamentului național, resortisanții Uniunii de la Paris și ai Uniunii de la Berna beneficiază în celelalte țări membre de aceleași drepturi ca și naționalii.
Principiul este consacrat în art. 2 din Convenția de la Paris, fiind prevăzut în textul inițial al Convenției. În ceea ce privește protecția proprietății intelectuale, cetățenii oricărei țări care face parte din Uniune vor beneficia în toate celelalte țări ale Uniunii de avantajele pe care legile respectivelor țări le acordă în prezent și le vor acorda în viitor naționalilor, fără a fi încălcate drepturile speciale stabilite de către Convenție. Pe cale de consecință, resortisanții vor beneficia de aceeași protecție ca și naționalii și de aceleași mijloace de apărare împotriva oricăror atingeri aduse drepturilor lor, sub rezerva îndeplinirii condițiilor și formalităților impuse naționalilor.
De asemenea, și în cazul Convenției de la Berna există dispoziții prin care străinul este asimilat cu naționalul. Astfel, principiul tratamentului național este consacrat și de către art. 5 al Convenției de la Berna. Potrivit textului amintit, operele literare, artistice și științifice ale resortisanților sunt supuse regimului stabilit pentru operele naționale în țările Uniunii, altele decât țara de origine a operei. Reglementarea întinderii protecției, precum și a mijloacelor procedurale garantate autorului pentru apărarea drepturilor sale intelectuale își are sediul în legislația țării în care se reclamă protecția.
Protecția proprietății intelectuale în țările membre ale Uniunii de la Paris variază de la o țară la alta din cauza deosebirilor dintre legile naționale. Din acest motiv tratamentul național stabilește egalitatea resortisanților doar în domeniul dreptului internațional privat, nu și în domeniul dreptului intern.
În Convenția de la Paris nu se prevede nici un fel de condiție relativă la domiciliu ori la stabilirea în țara unde este cerută protecția cu privire la cetățenii Uniunii.
Asemenea prevederi se regăsesc și în dispozițiile Convenției de la Berna.
Cu respectarea condițiilor și formalităților cerute naționalilor, în oricare țară membră a Uniunii de la Paris străinul unionist are dreptul să obțină un brevet, o marcă, un desen sau un model industrial.
Dispozițiile legislative ale fiecărei țări a Uniunii pot să prevadă în mod expres condiții referitoare la procedura judiciară și administrativă, la alegerea domiciliului sau la instituirea unui mandatar. Același gen de protecție se aplică și persoanelor asimilate resortisanților Uniunii de la Paris. Sunt considerați ca fiind resortisanți ai Uniunii, potrivit art. 3 al Convenției și cetățenii acelor țări care nu fac parte din Convenție, dar au domiciliul ori o întreprindere industrială sau comercială, reală și serioasă, aflată pe teritoriul uneia din țările membre. Același articol prevede că autorii care nu sunt resortisanți ai unei țări a Uniunii, dar care au reședința lor obișnuită în una din aceste țări, sunt asimilați cu autorii resortisanți ai țării respective. Apartenența unui resortisant la o țară a Uniunii de la Paris se stabilește după legea statului al cărui cetățean se declară persoana respectivă. Prin urmare, persoanele cu dublă cetățenie vor invoca prevederi diferite față de persoanele fără cetățenie.
Convenția de la Paris consacră, alături de tratamentul național și principiul tratamentului unionist. Prin tratament unionist se înțelege faptul că resortisanții Uniunii beneficiază de totalitatea drepturilor acordate direct de Convenția de la Paris. Acest principiu asigură resortisanților un minim de avantaje care constituie un drept intern al Uniunii. Principiul minimului de protecție este prevăzut și de Convenția de la Berna. Potrivit art. 6 din Convenție, autorii operelor beneficiază de drepturile acordate în mod special de Convenție. Minimul de protecție se referă la drepturile morale, la drepturile patrimoniale și la durata protecției.
Principiul tratamentului național este prevăzut în dreptul nostru de către art. 6 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, cu modificările ulterioare și de către art. 2 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.
Potrivit acestor texte de lege, persoanele fizice sau juridice străine, cu domiciliul sau sediul în afara teritoriului României, beneficiază de prevederile legii române în condițiile tratatelor și convențiilor internaționale privind invențiile, respectiv mărcile și indicațiile geografice, la care România este parte.
2.Principiul dreptului de prioritate
Prin dreptul de prioritate se înțelege situația privilegiată a unei persoane care a efectuat într-o țară a Uniunii de la Paris un prim depozit reglementar, de a depune cereri cu același obiect pentru a obține protecție în celelalte țări membre ale Uniunii.
Principiul este reglementat de art. 4 din Convenția de la Paris. Dreptul de prioritate a fost prevăzut inițial sub rezerva drepturilor terților, fiind formulat în forma actuală la Conferința de la Londra (1934). Potrivit textului Convenției de la Paris, (art. 4) resortisantul (succesorul sau succesorii lui în drepturi) care a depus un brevet de invenție, o marcă de fabrică sau comerț, un model de utilitate, desen sau model industrial
într-una din țările Uniunii, va beneficia în celelalte țări de un drept de prioritate pentru a efectua depozitul.
Pentru a exista un drept de prioritate trebuie ca primul depozit să aibă valoarea unui depozit național reglementar care îndeplinește condițiile prevăzute de legislația națională a fiecărei țări membre a Uniunii de la Paris. Prin depozit național reglementar se înțelege orice depozit care este suficient pentru a stabili data la care a fost depusă cererea în țara respectivă, oricare ar fi soarta ulterioară a cererii. Primul depozit se poate efectua în țara de origine a resortisantului sau într-o țară a Uniunii. Soarta ulterioară a primului depozit nu influențează existența dreptului de prioritate. Este necesar ca cea de a doua cerere să aibă același obiect ca și prima. În ambele cereri se vor formula aceleași revendicări. Persoana care invocă prioritatea de depozit va trebui să depună o declarație, indicând țara și data primului depozit. Termenele de depunere a declarației diferă în raport cu legislația fiecărei țări. În măsura în care se pretinde, solicitantul va prezenta o copie a cererii depuse anterior și un certificat al datei primului depozit, eliberate de autoritățile competente care au primit prima cerere.
Termenele de prioritate stabilite de Convenția de la Paris sunt de 12 luni pentru brevetul de invenție și modelele de utilitate și de 6 luni pentru desenele și modelele industriale și pentru mărcile de fabrică sau de comerț.
Termenele de prioritate încep să curgă de la data depozitului primei cereri, fără ca ziua efectuării depozitului să fie luată în calcul. Dacă ultima zi din termen este nelucrătoare, termenul se va prelungi până la prima zi lucrătoare care urmează.
Dreptul de prioritate are ca efect împrejurarea că depozitul efectuat ulterior într-una din celelalte țări ale Uniunii nu va putea fi invalidat de fapte săvârșite între timp, cum ar fi efectuarea unui alt depozit, publicarea invenției, punerea în exploatare a invenției, punerea în vânzare a unor exemplare ale desenului, modelului industrial sau folosirea mărcii. În legătură cu exercitarea dreptului de prioritate, prin dispozițiile Convenției de la Paris s-au soluționat și problemele privind cascada de priorități succesive, priorități multiple și parțiale.
Prioritatea în cascadă înseamnă că o persoană care a depus o cerere ulterioară cu invocarea priorității poate solicita un nou termen de prioritate de la data depozitului posterior. Întrucât dreptul de prioritate este configurat numai de primul depozit, nu se admite cascada de priorități succesive.
Prioritatea multiplă se manifestă în cazul în care cererea ulterioară este cuprinsă în mai multe cereri anterioare. În conformitate cu dispozițiile Convenției de la Paris, nici o țară a Uniunii nu va putea refuza o prioritate (o cerere de brevet) pe motivul că depunătorul revendică priorități multiple, chiar dacă ele provin din țări diferite, în măsura în care există o unitate a invenției, în sensul legii din țara respectivă. În mod obiș- nuit, prioritățile multiple se invocă cu ocazia invențiilor de perfecționare.
Prioritățile parțiale apar când cererea ulterioară este complexă, cuprinzând mai multe cereri distincte. Potrivit dispozițiilor Convenției de la Paris, solicitantul poate să împartă cererea, păstrând ca dată a fiecărei cereri distincte, data cererii inițiale și, dacă este cazul, beneficiul dreptului de prioritate.
Convenția de la Paris consacră și prioritatea de expoziție. În art. 11 din Convenție se precizează că țările Uniunii vor acorda, potrivit legislației lor interne, protecție temporară invențiilor brevetabile, modelelor de utilitate, desenelor, modelelor industriale, precum și mărcilor de fabrică sau de comerț pentru produsele care vor figura la expozițiile internaționale oficiale sau oficial recunoscute și organizate pe teritoriul uneia dintre ele.
În legislația noastră dreptul de prioritate este recunoscut prin art. 20 și art. 21 ale Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție și prin art. 11 al Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.
3.Principiul independenței brevetelor
Art. 4 bis al Convenției de la Paris consacră regula conform căreia cererile de brevete pentru aceeași invenție depuse în diferite țări ale Uniunii nu depind unele de altele. Cu alte cuvinte, brevetele cerute de cetățeni ai Uniunii în diferitele țări ale acesteia vor fi independente de brevetele obținute pentru aceeași invenție în celelalte țări membre sau nu ale Uniunii de la Paris. Această dispoziție trebuie înțeleasă în mod absolut, în sensul că brevetele acordate în cursul termenului de prioritate sunt independente, atât sub aspectul cauzelor de nulitate și de decădere, cât și sub aspectul duratei normelor de protecție.
Acordarea unui brevet de invenție într-o țară, nu obligă nici o altă țară să acorde brevet pentru aceeași invenție.
Totodată, principiul mai înseamnă că brevetul de invenție nu poate fi refuzat sau invalidat în oricare țară membră, din considerentul că un brevet pentru aceeași invenție a fost refuzat sau invalidat în o altă țară.
Așadar, soarta unui anumit brevet de invenție într-o țară, nu are nici o influență asupra sorții brevetului pentru aceeași invenție în oricare din celelalte țări.
Și în cazul aderării unor țări noi la Uniune se aplică principiul independenței brevetelor care vor exista de o parte și de alta la data aderării.
Brevetele obținute în diferite țări ale Uniunii cu beneficiul priorității vor avea aceeași durată cu aceea pe care ar fi avut-o dacă ar fi fost cerute și eliberate fără beneficiul priorității.
Principiul independenței brevetelor determină ca soarta unui brevet obținut pentru aceeași invenție într-o altă țară a Uniunii să nu mai depindă de brevetul de origine.
4.Principiul independenței mărcilor
După înregistrarea unei mărci într-o țară a Uniunii de la Paris, aceasta nu mai este legată de marca de origine ori de mărcile înregistrate în celelalte țări ale Uniunii. Acest principiu, denumit al independenței mărcilor, este consacrat de art. 6 din Convenția de la Paris în forma revizuită la Lisabona (1958). Potrivit acestor dispoziții, condițiile de depunere și de înregistrare a mărcilor de fabrică sau de comerț vor fi stabilite de fiecare țară a Uniunii prin legislație națională. Chiar dacă o marcă nu a fost depusă, înregistrată sau reînnoită în țara de origine, ea nu va putea fi refuzată sau invalidată pentru aceste motive atâta vreme cât este depusă de un resortisant al unei țări membre a Uniunii.
Înregistrarea reglementară a unei mărci în una din țările Uniunii de la Paris îi conferă caracter independent față de mărcile înregistrate în celelalte țări ale Uniunii, inclusiv față de marca înregistrată în țara de origine.
Etapa nașterii dreptului la marcă trebuie deosebită de cea a situației ulterioare a mărcii. În prima etapă, pentru a se evita arbitrariul administrației locale pe baza depozitului național din țara de origine, trebuie să se facă depozitul în una din țările Uniunii. În etapa următoare, soarta unei mărci înregistrate într-o țară a Uniunii nu poate fi legată de situația ei în țara de origine.
Principiul independenței mărcilor este necesar pentru protecția mărcii unioniste.
CAPITOLUL II. BREVETABILITATEA INVENȚIILOR
Sectiunea 1. Noțiunea de brevetabilitate
O inventie este brevetabila daca este noua, rezulta dintr-o activitate inventiva si este susceptibila de aplicare industriala. Inventia brevetabila poate avea ca obiect un produs, un procedeu sau o metoda. Inventia avand ca obiect un nou soi de planta, un hibrid sau o noua rasa de animal este brevetabila daca acestea sunt noi, distincte, omogene si stabile. O inventie este noua daca nu este continuta in stadiul tehnicii. Stadiul tehnicii include toate cunostintele care au devenit accesibile publicului pina la data inregistrarii cererii de brevet de inventie sau a prioritatii recunoscute. Divulgarea inventiei nu este luata in considerare in cazul in care emana de la inventator sau succesorul sau in drepturi si s-a produs in intervalul de 12 luni care a precedat inregistrarea cererii de brevet de inventie sau a prioritatii recunoscute.
O inventie este considerata ca implicand o activitate inventiva daca, pentru o persoana de specialitate in acel domeniu, ea nu rezulta in mod evident din cunostintele cuprinse in stadiul tehnicii. O inventie este susceptibila de aplicare industriala daca obiectul ei poate fi folosit cel putin intr-un domeniu de activitate din industrie, din agricultura sau din orice alta activitate si poate fi reprodus cu aceleasi caracteristici ori de cite ori este necesar. Soiurile de plante, hibrizii sau rasele de animale, ce fac obiectul unei inventii, trebuie sa-si mentina omogenitatea si stabilitatea caracterelor relevante dupa inmultiri repetate, la incheierea fiecarui ciclu de reproducere si trebuie sa nu fi fost comercializata sau oferita spre vanzare. Nu sunt brevetabile inventiile contrare ordinii publice si bunelor moravuri. Nu sunt considerate inventii brevetabile: – ideile, – descoperirile, – teoriile stiintifice, – metodele matematice, – programele de calculator in sine, – solutiile cu caracter economic sau de organizare, – metodele de invatamint si instruire, – regulile de joc, – sistemele urbanistice, – planurile si metodele de sistematizare, – fenomenele fizice in sine, – retetele culinare, – realizarile cu caracter estetic.
CATEGORII DE INVENTII BREVETABILE- brevetul de inventie poate fi acordat pentru orice inventie ce are ca obiect un produs nou sau un procedeu. Produsul nou-este un corp determinat cu compozitie sau structura particulara ce il diferentiaza de alte corpuri. Procedeul este metoda ce conduce la obtinerea uni rezultat sau produs nou. Clasificare inventii: 1) dupa stadiul tehnicii, inventiile pot fi: pionier(absolut noi) si obisnuite; 2) dupa gradul de complexitate: -inventii simple, -inventii complexe; 3) in functie de subiectul inventiilor: -inventii libere (create de inventatori independenti); -inventii de serviciu(create de unul sau mai multi salariati);
Sectiunea 2. Condițiile de brevetabilitate a invenției
Condițiile pentru ca o invenție să fie brevetabilă sunt:
1. să se întemeieze pe o activitate inventivă,
2. să prezinte noutate,
3. să aibă aplicabilitate industrială,
4. să nu fie exclusă prin lege de la brevetare,
5. să nu fie contrară ordinii publice și bunelor moravuri.
Articolul 12 al Legii nr. 64/1991 consideră că o activitate este inventivă dacă pentru o persoană de specialitate în acel domeniu soluția problemei nu rezultă în mod evident din datele pe care știința și tehnica le posedă.
Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 menționează că activitatea este inventivă, dacă îndeplinește una din condițiile următoare: – nu rezultă ca evidentă în stadiul tehnicii din domeniul de aplicare a invenției sau dintr-un domeniu aplicat; – necesitatea rezolvării problemei exista de mult timp, iar rezolvările cunoscute nu sunt la nivelul rezolvării din invenție; – invenția este folosită, cu sau fără modificări, într-un alt domeniu, pentru soluționarea unei alte probleme și efectul tehnic obținut este fie același, fie neașteptat sau superior efectelor obținute de alte invenții din domeniul în care se transpune invenția, cu condiția ca cele două domenii să nu fie apropiate; – constă în combinarea elementelor cunoscute din stadiul tehnicii, conducând la obținerea unui efect global; – invenția are ca obiect un procedeu analog care realizează un efect tehnic nou sau prin acest procedeu se obține o substanță cu calități superioare.
Conform art. 10 alin. (1) al Legii nr. 64/1991, invenția este nouă dacă „nu rezultă în mod evident din cunoștințele cuprinse în stadiul tehnicii”, definiție identică cu aceea din art. 54 alin. (1) al Convenției Brevetului European. Stadiul tehnicii include „toate cunoștințele care au devenit accesibile publicului până la data înregistrării cererii de brevet de invenție sau a priorității recunoscute”. O invenție este susceptibilă de aplicare industrială (art. 13 al Legii nr. 64/1991) „dacă obiectul său poate fi fabricat sau utilizat într-un domeniu industrial, inclusiv în agricultură”.
Așadar, o invenție are aplicabilitate industrială dacă, atât obiectul, cât și rezultatul sunt susceptibile de a fi utilizate industrial. Prin industrie și alte activități s-a admis că se înțelege „tot ceea ce presupune și este datorat muncii omului, activității sale asupra naturii”. Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 prevede că o invenție este susceptibilă de aplicare industrială dacă din descrierea invenției rezultă cumulativ următoarele: – obiectul invenției poate fi folosit cel puțin într-un domeniu; – problema tehnică și rezolvarea ei; – dezvăluirea invenției în exemplarele de realizare, astfel încât o persoană de specialitate în domeniu să poată realiza invenția fără a desfășura o activitate inventivă; – invenția poate fi reprodusă cu aceleași caracteristici și efecte ori de cât ori este necesar.
Conform art. 9 al Legii nr. 64/1991, nu sunt brevetabile „invențiile a căror exploatare comercială este contrară ordinii publice sau bunelor moravuri”. Prin ordine publică se înțelege în dreptul român: ordinea politică, economică și socială așa cum sunt reglementate prin Constituție. Pe scurt, ordinea publică este ordinea în stat. Sunt deci de ordine publică Constituția și toate legile care privesc organizarea puterilor în stat, a administrației, precum și cele în materie penală, fiscală etc. Această limitare adusă posibilității de brevetare a unei invenții poate fi modificată odată cu schimbarea opiniilor politice ale legiuitorului. Legiuitorul român folosește în Codul civil și în art. 12 al Legii nr. 64/1991 sintagma: „bunele moravuri”.
În ea au fost incluse atât regulile privind moravurile propriu-zise cât și cele privind morala publică. Dacă prin bune moravuri înțelegem totalitatea obiceiurilor dobândite prin tradiție de persoane și colectivități, prin morală publică se înțelege totalitatea preceptelor morale pe care o colectivitate le acceptă ca reguli de conviețuire și comportament. Potrivit art. 9 al Legii nr. 64/1991, nu se acordă brevete de invenție: pentru soiurile de plante și rasele de animale, procedeele esențial biologice pentru obținerea plantelor sau animalelor (fac excepție procedeele microbiologice și produsele obținute prin aceste procedee); pentru invențiile având ca obiect corpul uman în orice stadiu de dezvoltare, precum și simpla descoperirea a unui dintre elementele sale, inclusiv secvența sau a secvența parțială a unei gene; pentru metodele de tratament al corpului uman sau animal prin chirurgie sau terapie; pentru modelele de diagnosticare practicate asupra corpului uman sau animal. Conform art. 8 al Legii nr. 64/1991, nu sunt considerate invenții brevetabile: descoperirile, teoriile științifice, metodele matematice, creațiile estetice, planurile, principiile și metodele în exercitarea de activități mentale, în materie de jocuri, programe pentru calculator sau în domeniul activităților economice și prezentările de informații. Ca și în cazul altor creații intelectuale, motivele excluderii pleacă de la binele și progresul social și merg până la existența protecției prin drept de autor (în cazul programelor pentru calculator). În acest din urmă caz, Regulamentul privind aplicarea Legii nr. 64/1991 stabilește că o invenție nu poate fi exclusă de la brevetare doar pentru că în ea este încorporat și un program pentru calculator.
2.1. Noutatea
2.1.1. Noțiunea de noutate
Pentru ca o inventie sa fie brevetabila: -trebuie sa fie noua; -sa implice o activitate inventivă; -sa fie susceptibila de aplicare industriala . NOUTATEA-pentru inventii noutatea trebuie sa fie absoluta in timp si in spatiu. Stadiul tehnicii cuprinde tot alitatea cunostintelor accesibile publicului prin orice mijloc pana la data depozitului cererii de brevet.
Notiunea de public nu include persoane care sunt tinute sa pastreze secretul informatiei in legatura cu inventia. Criteriul cu care se aprecieaza noutatea unei inventii este efectul nou ce nu poate fi prevazut dinainte si care este determinant pentru stabilitatea noutatii potrivit practicii OSIM. Crecetarea anterioritatilor este nelimitata in timp si spatiu daca noutatea trebuie sa fie absoluta, raportata la stadiul tehnicii mondiale.
2.1.2. Stadiul tehnicii
Stadiul tehnicii este definit de lege ca fiind totalitatea cunoștințelor accesibile publicului, în oricemod, până la data depozitului cererii de brevet, sau a priorității recunoscute.-prin public se intelege orice persoana, neconstransa la confidentialitate, si care arputea difuza informatii. Persoana nu trebuie sa fie neaparat un specialist.Stadiul tehnicii cuprinde și conținutul cererilor depuse la OSIM pentru care s-aconstituit depozitul național reglementat.
Criteriul de apreciere a noutății este efectul tehnic nou ce nu putea fi prevăzutdinainte și care este determinant pentru stabilirea noutății soluției tehnice.
2.1.3. Efectul distructiv de noutate al publicității
Anterioritatea este constituita din acte/fapte care permit sa se constate ca solutiaexaminata nu este noua. Verificarea anterioritatii nu este limitat in timp si spatiu, pentrua fi opozzabila, aceasta trebuie sa fie: certa, suficienta, omogena si publica.Pentru a fi distructivă de noutate anterioritatea trebuie să fie certă, atât în privințadatei cât și în privința existenței în sensul că este suficientă pentru a permite unuispecialist reproducerea invenției.
Divulgarea reprezinta difuzarea solutiei de catre autor, inainte de acordareabrevetului de inventie. In dreptul roman, divulgarea nu este luata in considerare dacarezulta din faptul expunerii inventiei in expozitii internationale/dintr-un abuz fata desolicitant.
2.1.4. Examinarea noutății invenției
Examinarea noutății invenției se face prin compararea caracteristicilor din revendicari cu cele din domeniul considerat a fi cel mai apropiat de inventia revendicata, selectat in raportul de examinare.
2.2. Activitatea inventivă
Eliberarea unui brevet de inventie creeazã, în acelasi timp, drepturi si obligatii pentru titularul de brevet. Drepturile conferite fiind foarte bine determinate si indisolubil legate de obiectul inventiei, este firesc ca pentru fiecare inventie sã existe un brevet distinct. In acelasi timp, beneficiul drepturilor fiind conditionat de îndeplinirea obligatiei de platã a taxelor anuale pentru mentinerea în vigoare a brevetului, se justificã si din acest punct de vedere ca fiecare inventie sã fie legatã în mod univoc de un brevet, astfel încât mentinerea sau nementinerea în vigoare a protectiei unei inventii sã nu aibã efect si asupra altor inventii (situatie posibilã în cazul în care un brevet ar avea ca obiect douã sau mai multe inventii).
De aceea a fost adoptat (si consacrat în toatã lumea) principiul unitãtii inventiei, respectiv al unitãtii cererii de brevet. Conform acestui principiu: un brevet de inventie se acordã pentru o singurã inventie si, în consecintã, o cerere de brevet poate avea ca obiect o singurã inventie. În cazul în care existã un grup de inventii care au fost create împreunã (sau în mod coordonat) si au la bazã un singur concept inventiv general, acest grup este considerat unitar, inventiile putând sã facã împreunã obiectul unui brevet, ca si cum ar fi o singurã inventie. Având concept inventiv unic, exploatarea în practicã a oricãreia dintre inventii va fi legatã de exploatarea celorlalte, deci acordarea pentru fiecare dintre ele a unui brevet de inventie separat ar fi nelogicã, întrucât nu s-ar putea realiza caracterul exclusiv al protectiei, exploatarea oricãruia dintre brevete fiind dependentã de exploatarea celorlalte. O cerere de brevet care se referã la o singurã inventie sau la un grup de inventii legate împreunã printr-un concept inventiv general unic este o cerere de brevet unitarã. Dacã cererea de brevet se referã la douã sau mai multe inventii, nelegate prin acelasi concept inventiv general, cererea este neunitarã. Cererea de brevet neunitarã poate fi divizatã, de cãtre solicitant, pânã la data finalizãrii examinãrii ei, rezultând atâtea cereri unitare (si independente între ele) câte inventii (sau grupuri de inventii unitare) au fãcut obiectul cererii neunitare. Toate aceste cereri, denumite cereri divizionare, beneficiazã de data depozitului national reglementar al cererii initiale neunitare si, dacã este cazul, de prioritatea sau prioritãtile ei recunoscute, indiferent de data la care cererile divizionare vor fi depuse la OSIM. Dacã cererea neunitarã beneficiazã de mai multe prioritãti (prioritãti multiple), acestea vor fi recunoscute numai pentru cererea sau cererile divizionare care au ca obiect inventia sau inventiile la care se referã fiecare prioritate. În cazul în care solicitantul nu divizeazã cererea neunitarã, OSIM va lua în cosiderare la examinarea cererii o singurã inventie, si anume pe aceea pentru care opteazã solicitantul; în lipsa acestei optiuni va fi luatã în considerare prima inventie (respectiv primul grup unitar de inventii), în ordinea datã de revendicãri. De notat cã: lipsa de unitate a unei cereri de brevet nu poate constitui un motiv pentru respingerea acesteia. În consecintã, un brevet eliberat pe baza unei cereri de brevet neunitare nu va fi revocat sau anulat pentru acest motiv. Acel brevet asigurã protectia pentru douã sau mai multe inventii, în timp ce taxele anuale de mentinere în vigoare vor fi plãtite pentru o singurã inventie. Nu existã o procedurã de divizare a unui brevet acordat pentru mai multe inventii, neunitare. Într-un grup de inventii, unitar, una dintre acestea (care trebuie revendicatã cea dintâi) este inventia principalã, care constituie solutia finalã a problemei tehnice abordate, iar celelalte reprezintã mijloacele concepute special pentru realizarea, aplicarea sau utilizarea ei. Într-un grup unitar inventiile se asociazã datoritã conceptului inventiv unic, care determinã stabilirea între ele a unor relatii de conditionare în exploatarea practicã. De aceea, într-un astfel de grup, inventiile componente sunt caracterizate si prin functia lor de inventie principalã, respectiv de inventie-mijloc. Legea (Art 7, alin.2) împarte inventiile în trei categorii: produse, procedee si metode. Intr-un grup unitar oricare din cele trei categorii de inventii poate constitui inventia principalã. Produsele si procedeele pot constitui si solutii-mijloc, sub anumite forme caracteristice. Astfel, produsele pot sã aparã sub forma: – mijloc utilizat pentru obtinerea unui produs nou (procedeul utilizat nefiind revendicat ca nou); – mijloc pentru utilizarea unui produs nou; – mijloc pentru aplicarea unui procedeu nou sau a unei metode noi. Procedeele pot apãrea sub forma: – procedeu de obtinere a unui produs nou; – procedeu pentru utilizarea unui produs nou.
Rezumând, vom spune cã se pot asocia într-un grup unitar de inventii: – o inventie principalã (produs, procedeu, metodã) cu – una sau mai multe inventii-mijloc (mijloc utilizat pentru obtinerea produsului, mijloc destinat utilizãrii produsului, mijloc pentru aplicarea procedeului sau a metodei, procedeu de obtinere a produsului, procedeu destinat utilizãrii produsului). Nu pot fi asociate douã inventii din aceeasi categorie, ca de exemplu: douã produse, douã procedee d e obtinere a aceluiasi produs, douã mijloace care au aceeasi functie în aplicarea unui procedeu sau a unei metode, douã procedee (sau mijloace) pentru utilizarea aceluiasi produs. Dacã acestea au la bazã acelasi concept inventiv înseamnã cã ele constituie douã exemple de realizare a unei inventii unice, deci nu este vorba de douã inventii, ci de prezentarea gresitã a inventiei unice, numai sub formã de variante, lipsind solutia de principiu, care sintetizeazã inventia si cuprinde în ea esenta inventivã a celor douã variante. Dacã cele douã inventii nu au la bazã acelasi concept inventiv, atunci ele nu pot face parte dintr-un grup unitar si vor trebui sã facã obiectul unor cereri de brevet separate. Cazurile principale de grupuri de inventii unitare sunt urmãtoarele: – metodã si mijloc (aparat, dispozitiv, instalatie etc) pentru aplicarea ei; – procedeu si mijloc (dispozitiv, utilaj, instalatie etc) pentru aplicarea lui; – produs si mijloc (dispozitiv, utilaj, instalatie etc) pentru obtinerea lui; – produs si procedeu de obtinere a lui; – produs, procedeu de obtinere a produsului si mijloc (mijloace) pentru aplicarea procedeului; – produs si mijloc pentru utilizarea lui (de exemplu: substantã chimicã si amestec sub forma cãruia poate fi utilizatã; munitie si arma cu care poate fi lansatã etc.); – produs si procedeu pentru utilizarea lui (de exemplu: medicament si procedeu special conceput pentru administrarea lui; vopsea si procedeu special conceput pentru aplicarea ei). Se pot realiza si asocieri mai complicate de inventii într-un grup unitar de inventii. Exemplificãm: – produs, procedeu de obtinere si mijloc pentru utilizarea produsului; – produs, procedeu de obtinere si procedeu pentru utilizarea produsului; – produs, procedeu de obtinere, mijloc pentru aplicarea procedeului si mijloc pentru utilizarea produsului; – produs, procedeu de obtinere, mijloc pentru aplicarea procedeului si procedeu pentru utilizarea produsului. În enumerarea fãcutã mai sus, a principalelor variante de grupuri de inventii unitare întâlnite în practicã, ordinea de succesiune a inventiilor în cadrul fiecãrui grup respectã regula enuntatã mai înainte, conform cãreia inventiile se expun si se revendicã începând cu cea care reprezintã solutia finalã a problemei si continuând cu solutiile-mijloc, fiecare dintre acestea reprezentând un mijloc de obtinere, aplicare, utilizare a celei care o precede sau a primei inventii din grup.
2.3. Aplicabilitatea industrială
Potrivit art. 10, o invenție este brevetabilă dacă implică o activitate inventivă. Activitatea inventivă presupune că soluția tehnică oferită prin invenție nu este evidentă pentru o persoană de specialitate. În doctrina franceză, activitatea inventivă a fost definită ca existentă atunci când tehnica curentă este depășită prin soluția tehnică oferită întrucât este definită de principiile, mijloacele de realizare sau rezuultatele obținute până la acel moment.
Activitatea inventiva se apreciaza in raport cu problema pe care o rezolva inventia si cu solutia revendicata.
Aplicarea industrială este prevăzută de art.13 din lege care prevede că o invenție este susceptibilă de aplicare industrială daca obiectul său poate fi fabricat sau utilizat într-un domeniu industrial, inclusiv în agricultură.
Aplicarea industrială presupune că invenția nu servește doar domeniului științific sau al cercetării ci ea urmează să fie aplicată în mod repetat în oricare din domeniile vieții economice și sociale.
Condiția aplicării industriale se raportează atât la prezent cât și la viitor. Invențiile susceptibile de aplicare industrială în viitor se numesc invenții de perspectivă.
Sectiunea 3. Creații nebrevetabile ca invenții
In scopul depozitarii si patrarii in siguranta, in regim nepublic, de catre OSIM, a unor documente care cuprind lucrari si creatii din cele mai diverse domenii, ce nu pot fi protejate prin legislatia in vigoare privind proprietatea industriala, precum si dreptul de autor si drepturile cenexe, OSIM ofera un serviciu numit Plicul cu idei.
Acesta asigura inregistrarea si depozitarea documentelor depuse de creatori, persoane fizice si juridice, in scopul certificarii datei de depunere.
Ordinul prevede ca prin acest serviciu pot fi depuse la OSIM documente care cuprind lucrari si creatii, cum ar fi:
– creatii nebrevetabile de genul celor mentionate de art.8 din Legea 64/1991 privind brevetele de inventie, republicata;
– lucrari din domeniile tehnic si stiintific, cum sunt: creatii tehnice, norme tehnice, tehnologii, descoperiri, teorii, studii, instructiuni de utilizare etc.
– lucrari literare, muzicale,
– fotografii,
-orice realizare artistica sau destinata unui catalog de prezentare, indiferent de domeniu,
– normative, metodologii, regulamente si statute de organizare sau de functionare, alte materiale cu caracter administrativ,
– lucrari didactice, de instruire, educative, de divertisment, calendare, horoscoape.
Sectiunea 4. Brevetarea invențiilor secrete
Ministerul Apãrãrii Nationale, Ministerul de Interne si Serviciul Român de Informatii pot stabili ca anumite inventii, din domeniul apãrãrii nationale sau al sigurantei nationale, sã aibã caracter secret. Atribuirea caracterului secret unei inventii se comunicã în scris inventatorilor sau succesorilor în drepturi ai acestora, cãrora institutia care a atribuit inventiei caracterul secret are datoria de a le plãti compensatii materiale.
Atribuirea caracterului secret unei inventii se comunicã în scris la OSIM, plãtindu-se si taxele legale, datorate pentru fiecare an în care se mentine caracterul secret al inventiei. Regimul secret înceteazã fie din ziua în care OSIM primeste comunicarea oficialã, scrisã, în acest sens, din partea institutiei care a atribuit inventiei caracterul secret, fie din ziua în care expirã ultimul an pentru care au fost plãtite taxele de mentinere a inventiei în regim secret. Cererile pentru care regimul secret a încetat vor fi publicate în aceleasi conditii ca si cererile care nu au avut caracter secret. Transmiterea acestor cereri la si de la OSIM, pãstrarea si manipularea lor se fac cu respectarea dispozitiilor legale referitoare la apãrarea secretelor.
Sectiunea 5. Brevetarea invențiilor în străinătate
Schimbul international de produse si tehnologii este una din cãile cele mai dinamice de rãspândire a noutãtilor tehnice, concretizate în bunuri materiale si în mijloace tehnice sau prezentate sub forma informatiilor tehnice. Dacã în tara în care o inventie este brevetatã inventatorul-titular de brevet este protejat împotriva concurentei, fiind totodatã stimulat sã aplice inventia si motivat sã creeze alte inventii, considerându-se cã este rãsplãtit de societate pentru faptul de a fi pus inventia sa la dipozitia ei, în alte tãri, unde nu se bucurã de protectia prin brevet, nici nu este apãrat împotriva concurentei (cu privire la propria sa inventie), nici nu are posibilitatea de a vinde nimãnui drepturi de exploatare a inventiei, în timp ce informatia rezultatã din punerea inventiei sale la dispozitia societãtii este publicã si utilizabilã liber, inclusiv în concurenta care i se face lui pe piatã. Problema fiind astfel pusã încã din secolul trecut, solutia de bazã care i s-a dat a fost concretizatã în Conventia de la Paris pentru protectia proprietãtii industriale, care a deschis calea protejãrii inventiilor si a celorlalte obiecte ale proprietãtii industriale în mai multe tãri, în conditii de tratament egal al nationalilor si al strãinilor (principiul tratamentului national).
Calea nationalã
Orice cetãtean al unei tãri membre a Uniunii create prin conventia de la Paris are dreptul de a obtine pentru inventia sa protectie în oricare altã tarã a Uniunii, în aceleasi conditii ca si un cetãtean al acelei tãri. Brevetele obtinute de o persoanã în mai multe tãri sunt eliberate, fiecare, pe baza legilor tãrii respective si sunt independente între ele. De aceea, inventatorul trebuie sã depunã în fiecare tarã, la oficiul national de proprietate industrialã, o cerere de brevet însotitã de documentatia necesarã brevetãrii, redactate în limba oficialã a tãrii respective, respectând întocmai cerintele impuse nationalilor, deci breveteazã, în fiecare tarã, pe calea nationalã. Pe mãsurã ce tot mai multi solicitanti au apelat la calea nationalã de brevetare, acestia, ca dealtfel si specialistii în protectia proprietãtii industriale, si-au pus diferite probleme de optimizare a actiunii de brevetare, în sensul gãsirii unor solutii care sã facã brevetarea în mai multe tãri mai simplã si mai ieftinã. Au fost avute în vedere urmãtoarele probleme-cheie: – evitarea repetãrii, în fiecare tarã, a procedurilor care au fost deja efectuate într-o tarã; – minimizarea numãrului de traduceri în mai multe limbi si a cheltuielilor aferente, cel putin într-o primã fazã, în care decizia de a breveta în toate tãrile considerate ca prezentând interes are caracter provizoriu, neexistând toate elementele necesare unei decizii definitive (testarea inventiei, testarea interesului pietei, cunoasterea sanselor de obtinere a brevetului etc); – unificarea cerintelor formale si de fond pentru eliberarea brevetelor în diverse tãri. S-au dat diferite solutii acestor probleme, care s-au concretizat în încheierea unor acorduri internationale si regionale, toate în spiritul si litera Conventiei de la Paris. Au apãrut, astfel, pe lângã calea nationalã (brevetarea prin adresarea directã la oficiul de proprietate industrialã al fiecãrei tãri), alte douã cãi de obtinere a brevetului în mai multe tãri: – calea internationalã (PCT), – calea regionalã.
Calea internationalã
Calea de protectie denumitã internationalã a fost instituitã prin Tratatul de coopoerare în domeniul brevetelor – PCT (Patent cooperation treaty), semnat la Washington în 1970. PCT a pus bazele sistemului de brevetare a inventiilor în mai multe tãri, în doi timpi, prin separarea procedurii de brevetare în douã faze distincte: – faza internationalã, – faza nationalã. În faza internationalã se desfãsoarã o procedurã unicã, valabilã pentru toate tãrile-pãrti la PCT în care se cere brevetarea; solicitantul depune în oricare din tãrile-pãrti la PCT o cerere de protectie, redactatã în una din limbile de circulatie internationalã stabilite; cererea, având desemnãrile tãrilor în care se cere protectia, este trimisã la Biroul International al OMPI (Organizatia Mondialã a Proprietãtii Intelectuale). O astfel de cerere unicã se numeste cerere internationalã. Oficiul la care a fost depusã cererea este denumit oficiu receptor. Oficiile de brevete ale tãrilor care au fost desemnate în cerere sunt denumite oficii desemnate. Data constituirii depozitului reglementar al cererii internationale la oficiul receptor (conform cerintelor PCT si ale 25 Regulamentului de aplicare a PCT) este acceptatã si recunoscutã de toate oficiile desemnate ca datã a depozitului national reglementar pentru aceste tãri, ca si cum la acea datã solicitantul ar fi depus, simultan, cereri de brevet reglementare la toate aceste oficii. Cererea internationalã este transmisã si la o administratie de documentare internationalã, care efectueazã cercetarea documentarã pentru stabilirea stadiului tehnicii si întocmeste raportul de documentare internationalã. Biroul International publicã cererea internationalã (descrierea, desenele, revendicãrile si rezumatul) si raportul de documentare internationalã si le trimite la oficiile desemnate. Solicitantul are posibilitatea ca, pe baza informatiilor relevate în raportul de documentare internationalã, sã-si refacã revendicãrile, dacã este necesar pentru clarificarea elementelor brevetabile sau pentru optimizarea sferei protectiei. Faza internationalã fiind încheiatã, solicitantul va actiona de acum în tãrile în care mai considerã oportunã brevetarea, deschizând în fiecare din acestea faza nationalã. In fiecare din tãrile acestea va depune cererea de deschidere a fazei nationale, împreunã cu descrierea, desenele, revendicãrile si rezumatul, în original si traduse în limba oficialã a tãrii respective, urmând a fi tratate conform procedurii nationale de examinare si eliberare a brevetului de inventie national. PCT mai prevede, în Capitolul II, pentru tãrile care au aderat si la aceastã parte a tratatului, o variantã proceduralã conform cãreia în faza internationalã se efectueazã si o examinare preliminarã a conditiilor de fond, denumitã examinare preliminarã internationalã, de cãtre o administratie de examinare preliminarã internationalã, care întocmeste raportul de examinare preliminarã internationalã, în care se prezintã concluzii privind îndeplinirea conditiilor de existentã a inventiei brevetabile: – noutate, – activitate inventivã (non-evidentã), – aplicabilitate industrialã. Oficiile nationale care au fost indicate în cererea internationalã pentru procedura conform Cap. II sunt denumite oficii alese. Prin punerea în operã a PCT s-au creat, pentru solicitantii de brevete, urmãtoarele avantaje: – în prima fazã se depune o singurã cerere, realizându-se un depozit care are valoare de depozit national reglementar în toate tãrile desemnate; – hotãrârea privind brevetarea (efectivã) se ia dupã cunoasterea sanselor de obtinere a brevetelor (cunoscând stadiul tehnicii relevat de documentarea efectuatã) si cristalizarea, între timp, a politicii proprii privind valorificarea inventiei în alte tãri; – traducerea documentatiei în limbile oficiale si celelalte eforturi si cheltuieli implicate de brevetare se fac numai pentru tãrile în care se deschide faza nationalã; – cererea este tratatã în mod unitar pânã la faza de cercetare documentarã, inclusiv, iar în cazul apelãrii la procedura conform Cap. II se dispune în toate oficiile alese de concluziile unei examinãri în fond deja efectuate. PCT este deschis pentru aderare oricãrei tãri care este membrã a Uniunii de la Paris.
CAPITOLUL III. PROCEDURA ADMINISTRATIVĂ DE ELIBERARE A BREVETULUI DE INVENȚIE SAU DE RESPINGERE A CERERII DE BREVET
Sectiunea 1. Înregistrarea cererii de brevet
Înregistrarea cererii de brevet (art.14 și urm.) ce se finalizează cu publicarea acesteia constituie prima etapă a procedurii administrative ce se desfășoară în cadrul O.S.I.M. în vederea eliberării brevetului. Cererea de brevet de invenție conține datele de identificare ale solicitantului considerat a fi persoana îndreptățită la acordarea brevetului, este semnată de acesta și se depune direct la Registratura generală O.S.I.M. personal, prin poștă sau în formă electronică sau prin mijloace electronice .Cererea este însoțită de descrierea invenției, de revendicări și dacă este cazul, de desene explicative. În conținutul cererii, mai pot fi incluse : datele de identificare ale mandatarului autorizat desemnat de solicitant, revendicarea unei priorități, referire la o cerere de brevet anterioară, înregistrată într-un stat parte la Convenția de la Paris, sau la un membru al Organizației Mondiale a Comerțului, indicarea expresă a dorinței solicitantului privind publicarea cererii sau la examinarea de fond care constituie cea de a doua etapă a procedurii de brevetare.
Descrierea constă în expunerea invenției, așa cum aceasta este revendicată, astfel încât problema tehnică și soluția acesteia să poată fi înțelese de o persoană de specialitate, ( art.16 lit.e din Regulament). În cazul în care lipsește o parte a descrierii, în scopul atribuirii datei de depozit aceasta poate fi depusă ulterior (art.15, alin.2 din lege).
Întinderea protecției conferită prin brevet este determinată de conținutul revendicărilor, descrierea și desenele invenției servind la interpretarea acestora .
Revendicările și desenele privind invenția pot fi depuse și în termen de 2 luni de la data de depozit a cererii de brevet. Revendicările se bazează pe descriere și trebuie să definească obiectul protecției solicitate prin caracteristicile tehnice ale invenției (art.18 din Regulament) .
Dacă invenția se referă la un microorganism la care publicul nu a avut acces, solicitantul trebuie să dovedească printr-un act că, anterior datei de depozit a cererii de brevet de invenție sau a datei priorității recunoscute microorganismul a făcut obiectul unui depozit la o autoritate de depozit internațională.
Invenția trebuie să fie expusă în descriere, revendicări și desene suficient de clar, complet și corect, din punct de vedere științific și tehnic, astfel încât o persoană de specialitate din domeniu să o poată realiza (art.18).
Data de depozit este data la care au fost înregistrate la O.S.I.M. cererea în care se solicită explicit sau implicit acordarea unui brevet de invenție, indicații care să permită stabilirea identității solicitantului, descrierea invenției integrală sau parțială. Cererea de brevet de invenție se înscrie în Registrul Național al cererilor de brevet depuse, datele nefiind publice. Depozitul național reglementar se consideră constituit și conferă un drept de prioritate numai după ce se depune toată documentația prevăzută de art.14, în limba română, cu îndeplinirea condițiilor de formă impuse de lege. Așadar legea distinge între data de depozit, după care numai în urma verificărilor întreprinse, depozitul cererii produce efectele unui depozit național reglementar singurul care are ca efect recunoașterea priorității de depozit față de orice alt depozit privind aceleași invenții, având o dată ulterioară (art.17).
Cererile pentru care a fost constituit depozitul național reglementar, sunt publicate după expirarea unui termen de 18 luni de la data de depozit sau dacă a fost recunoscută o prioritate, de la data acestei priorități. Excepție face conținutul cererilor ce privesc invențiile create pe teritoriul României considerate secrete de stat, cărora li se atribuie acest regim de către instituțiile în drept pentru apărarea națională și pentru păstrarea siguranței naționale cu susținerea solicitantului și acordarea unei compensații materiale acestuia de către instituția care a atribuit caracter de secret de stat. Acest caracter încetează numai prin hotărâre a acelorași instituții.
O.S.I.M. păstrează caracterul secret atribuit de instituțiile în drept documentelor depuse (art.40). Cererile de brevet de invenții declarate secrete de stat vor putea fi publicate în termen de 3 luni de la data încetării acestui regim.
La cererea unei persoane fizice sau juridice îndreptățite, publicarea se poate face într-un termen mai scurt de 18 luni. Publicarea cererii se menționează în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială și poate fi însoțită de un raport de documentare.
Sectiunea 2. Protecția provizorie
Cererea de brevet de invenție publicată după expirarea unui termen de 18 luni de la data de depozit sau a priorității recunoscute (art.23) conferă titularului un drept exclusiv de exploatare și îi asigură acestuia , provizoriu, o protecție similară cu cea conferită de brevet, cu excepția cazurilor în care cererea de brevet de invenție a fost respinsă, retrasă sau declarată ca fiind retrasă (art.33). Instituția protecției provizorii se justifică întrucât după publicare, invenția, devine accesibilă publicului și în principiu, o persoană de specialitate o poate realiza și exploata întrucât titularului nu i s-a acordat încă, printr-o hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă, brevetul de invenții.
Deși legea conferă titularului protecției provizorii un drept exclusiv de exploatare, similar cu cel conferit de brevet, trebuie să constatăm totuși că acest efect are un caracter atenuat întrucât titularul protecției provizorii nu poate introduce o acțiune în contrafacere, nefiind încă titular de brevet.
Sectiunea 3. Examinarea cererii de brevet(art.25), constituie cea de a doua etapă a procedurii de brevetare și poate fi cerută la data de depozit, ori în termen de 30 de luni de la această dată. Pentru cererile de brevet de invenții clasificate ca secrete de stat, examinarea poate fi cerută la data de depozit a cererii sau în termen de 3 luni de la încetarea acestui regim dar nu mai târziu de 30 de luni înainte de expirarea duratei de 20 de ani de protecție a brevetului.
O.S.I.M.-ul examinează în această fază următoarele aspecte :
– dacă solicitantul este o persoană fizică sau juridică străină cu domiciliul sau sediul în afara teritoriului României, care poate beneficia de dispozițiile legii române, în condițiile tratatelor și convențiilor internaționale privind invențiile, la care România este parte (art.6). Cât privește apatrizii această categorie poate beneficia de dispozițiile legii române dacă au domiciliul în România sau au domiciliul în străinătate cu condiția să nu se contravină convențiilor internaționale la care România este parte sau pe bază de reciprocitate ;
– dacă cererea de brevet și documentele însoțitoare sunt redactate în limba română și îndeplinesc condițiile de formă cerute de lege (art.14-16) ;
– dacă descrierea, revindecările și desenele sunt suficient de clare, complete și corecte (art.18) ;
– dacă prioritățile invocate sunt justificate prin acte de prioritate și sunt depuse în termenele stabilite de lege (art.17, 20-21) ;
– dacă cererea de brevet se referă numai la o singură invenție sau la un grup de invenții ce formează un singur concept inventiv general (art.19). Cererea care nu îndeplinește această condiție, poate fi divizată de solicitant, din proprie inițiativă sau la cererea O.S.I.M. ;
– dacă invenția este brevetabilă și nu face parte din categoria creațiilor intelectuale pentru care nu se acordă brevet (art.9) sau care nu sunt considerate invenții în sensul legii (art.8) ;
– dacă sunt îndeplinite condițiile de fond pozitive ale invenției brevetabile (art.7, 10-13) : . noutate,
. activitate inventivă,
. aplicare industrială.
Această a doua fază a procedurii de brevetare se finalizează printr-un raport de examinare a cererii de brevet.
Sectiunea 4. Admiterea sau respingerea cererii de brevet
În faza finală a procedurii de brevetare O.S.I.M. – ul hotărăște pe baza raportului de examinare a cererii de brevet de invenție, în termen de 18 luni de la data când s-a solicitat examinarea, acordarea brevetului de invenție sau respingerea cererii de brevet de invenție cu condiția ca acestea să nu fi fost retrase de către solicitant sau declarate ca fiind retrase.
Respingerea în tot sau în parte a cererii de brevet de invenție este decisă în următoarele cazuri :
cererea de brevet nu îndeplinește condițiile prevăzute în art.6, art.16 alin.2 și 5 și la art.41 alin.2;
nu sunt respectate condițiile pozitive și condițiile negative ale obiectului protecției ;
nu sunt respectate condițiile prevăzute în art.18 din lege;
termenul de deschidere a fazei naționale pentru cererile înregistrate internațional a fost depășit;
la expirarea unui termen de 12 luni de la data la care cererile aflate în situația prevăzută în art.28 alin.4 lit.b) au fost considerate retrase;
s-a solicitat respingerea cererii de brevet în cazul în care se constată că dreptul la brevet aparține unei alte persoane decât solicitantul (art. 66 alin. 2 lit. c) ;
solicitantul, altul decât inventatorul, nu a făcut dovada în termenul legal că este îndreptățit la acordarea brevetului ;
nu s-a solicitat examinarea cererii de brevet de invenție în vederea acordării brevetului fie la data de depozit, ori în termen de 30 de luni de la această dată;
Mențiunea hotărârii de acordare a brevetului sau de respingere a cererii se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală în termen de o lună de la data la care a expirat termenul pentru contestație și va avea efect începând cu această dată.
Sectiunea 5. Retragerea cererii de brevet
Solicitantul poate cere în scris și în mod expres retragerea cererii de brevet dacă :
– inventatorii nu au fost declarați în termen de 18 luni de la data solicitării examinării în fond;
– solicitantul nu a dat curs notificărilor O.S.I.M. privind forma revendicărilor, descrierii și desenelor ;
– dacă înaintea acordării brevetului de către O.S.I.M. se constată, prin hotărâre judecătorească, că dreptul la brevet aparține altei persoane decât solicitantul, persoana îndreptățită poate depune o nouă cerere iar cererea inițială este considerată de O.S.I.M. ca retrasă începând cu data de depozit a noii cereri ;
– solicitantul nu a depus revendicările și desenele în termen de două luni de la data de depozit a cererii de brevet, cu plata taxei legale.
Toate hotărârile luate de O.S.I.M. sunt motivate și se înscriu în Registrul Național al cererilor de brevet de invenție în termenele și condițiile stabilite de Regulament și se comunică solicitantului.
În cazul decesului părții interesate sau al dizolvării persoanei juridice, procedura administrativă se suspendă până la comunicarea la O.S.I.M. a succesorului în drepturi.
Până la comunicarea hotărârilor, O.S.I.M. – ul poate proceda din oficiu la revocarea hotărârilor sale pentru neîndeplinirea condițiilor legale precum și pentru orice eroare materială. Până ce O.S.I.M. –ul constată pe baza unor dovezi temeinice că solicitantul, altul decât inventatorul, nu este îndreptățit la acordarea brevetului de invenție, se poate proceda la amânarea comunicării hotărârii luate, fără a depăși un termen de 6 luni de la data acesteia.
Brevetul de invenție este eliberat de directorul general al O.S.I.M, în temeiul hotărârii de acordare a acestuia. Data eliberării brevetului de invenție este data la care mențiunea eliberării este publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Brevetele se înscriu în Registrul Național al brevetelor de invenții.
Durata de protecție a unui brevet de invenție este de 20 ani cu începere de la data de depozit. Pentru produsele medicamentoase sau produsele fitosanitare brevetate se poate obține o protecție suplimentară, în condițiile legii.
Brevetul este titlul juridic, eliberat de către stat prin organul său de specialitate, cu competență exclusivă pe teritoriul României prin care titularului i se recunoaște un drept exclusiv de exploatare asupra invenției sale. În doctrină brevetul este considerat
prin monopolul pe care îl conferă un mecanism juridic de incitare a cercetării –
dezvoltării și care este în principiu un efect direct și specific al brevetului.
Brevetul național este esențialmente temporar producându-și efectele pe teritoriul țării unde a fost eliberat . Cât privește efectele brevetului, în literatura juridică se consideră că acesta este constitutiv de drepturi deși unii autori susțin opinia caracterului declarativ al efectelor actului administrativ invocându-se instituția protecției provizorii reglementată de art.33 din lege, care la o examinare atentă nu infirmă caracterul constitutiv de drepturi a brevetului.
Astfel de exemplu titularul protecției provizorii nu poate introduce o acțiune în contrafacere condiționată de existența unui brevet valabil și este în aceste condiții mai vulnerabil sub aspectul apărării drepturilor sale.
CAPITOLUL IV REVOCAREA SI ANULAREA DREPTURILOR PRIVIND BREVETE DE INVENȚII
Orice hotarare luata in legatura cu inregistrarea unei cereri de brevet poate fi contestata. Contestatia poate avea ca obiect si o limitare a brevetului. Orice persoana are dreptul sa formuleze in scris si motivat o cerere de revocare a brevetului de inventie, in termenul prevazut de lege de la publicarea mentiunii acordarii acestuia, daca:
a) obiectul brevetului nu este brevetabil;
b) obiectul brevetului nu dezvaluie inventia suficient de clar si complet, astfel incat o persoana de specialitate in domeniu sa o poata realiza;
c) obiectul brevetului depaseste continutul cererii, asa cum a fost depusa.
Daca motivele de revocare se refera numai la o parte a brevetului, acesta va fi revocat in parte. Un brevet de inventie acordat de oficiul roman, precum si un brevet european cu efecte in Romania pot fi anulate, la cerere, daca se constata ca:
a) obiectul brevetului nu este brevetabil;
b) obiectul brevetului nu dezvaluie inventia suficient de clar si complet, astfel incat o persoana de specialitate in domeniu sa o poata realiza;
c) obiectul brevetului depaseste continutul cererii, asa cum a fost depusa;
d) protectia conferita de brevet a fost extinsa;
e) titularul de brevet nu era indreptatit la acordarea brevetului.
Daca motivele de anulare se refera numai la o parte a brevetului, acesta va fi anulat in parte. Anularea brevetului va avea efect retroactiv, incepand cu data de depozit.
Cererea de anulare se poate face dupa implinirea termenului in care poate fi formulata o cerere de revocare, cu exceptia situatiilor in care protectia conferita de brevet a fost extinsa ori titularul de brevet nu era indreptatit la acordarea brevetului, pe toata durata de valabilitate a brevetului, si se judeca de catre instantele abilitate de lege.
Hotararea de anulare definitiva si irevocabila se inregistreaza la oficiul de stat de catre persoana interesata. Mentiunea hotararii de anulare se publica in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala. Neindeplinirea uneia sau mai multor conditii de forma privind cererea de brevet de inventie nu poate constitui motiv de revocare ori de anulare, in tot sau in parte, a brevetului de inventie, decat in cazul in care aceasta este rezultatul unei intentii frauduloase.
Un brevet nu poate fi revocat sau anulat, in tot sau in parte, fara ca titularul sa aiba posibilitatea sa prezinte observatii asupra revocarii sau anularii si sa aduca intr-un termen rezonabil modificarile sau rectificarile admise de lege.
Modificarile intervenite ca urmare a unor hotarari judecatoresti definitive si irevocabile sunt inscrise in registrele nationale si publicate in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala la cererile formulate de orice parte interesata.
SPETA
Brevet de inventie. Actiune în anulare. Calitatea procesuala activa a titularului de brevet.
Legea nr. 64/1991, art.54 alin.1, art.56 alin.2
Potrivit art.54 alin.1 lit.a din Legea nr.64/1991: "Un brevet de inventie acordat de OSIM, precum si un brevet european cu efecte în România pot fi anulate, la cerere, daca se constata ca: obiectul brevetului nu este brevetabil, potrivit art. 7 – 10, 12 si 13".
Conform art.56 alin.2 din acelasi act normativ: "Un brevet nu poate fi revocat sau anulat, în tot sau în parte, fara ca titularul sa aiba posibilitatea sa prezinte observatii asupra revocarii sau anularii si sa aduca într-un termen rezonabil modificarile sau rectificarile admise de lege si de regulamentul de aplicare a prezentei legi".
În absenta unei interdictii expres instituite de legiuitor în privinta titularului unui brevet de inventie, nu exista temei spre a se interpreta normele juridice enuntate într-un sens contrar regulii mentionate, respectiv în sensul ca titularul ar fi lipsit în orice situatie de dreptul de a invoca nevalabilitatea propriului titlu de proprietate industriala.
Obligativitatea participarii titularului în orice proces care priveste anularea (sau revocarea) unui brevet de inventie – instituita prin art.56 alin.2 din Legea nr.64/1991 – nu îl situeaza pe acesta, în mod necesar, în pozitia de persoana atrasa/chemata în judecata de un reclamant care sa fie tert fata de procedura eliberarii respectivului brevet. (Decizia civila nr. 242A din data de 28 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala)
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Neamt – Sectia Civila, reclamanta SC A.T.P.R. SA a chemat în judecata pe pârâtii A.P., B.M., C.P., D.V., D.M., I.D., M.V., S.I., T.V., B.V., B.M., G.C., S.G., T.V., B.R.D., C.C., F.I., F.S. si OSIM, solicitând anularea brevetului de inventie nr.117862 si anularea contractului de cesiune nr. 1/23.05.2001, cu cheltuieli de judecata.
În motivare, reclamanta a aratat ca un brevet poate fi anulat daca obiectul acestuia nu este brevetabil, potrivit art. 7-10, 12, 13 din lege. Astfel, obiectul brevetului este lipsit de noutate. Fata de stadiul tehnicii la momentul respectiv, instalatia la care se refera brevetul nu reprezinta o inventie, neavând elemente tehnice esentiale distinctive si nefiind susceptibila de a genera efecte tehnice noi sau superioare fata de instalatiile utilizate pâna la momentul respectiv. Instalatia în discutie prezinta efecte pe plan economic, concretizate în reducerea, într-o oarecare masura, a unor costuri, însa inventia este lipsita de activitate inventiva.
Doctrina este unanima în a aprecia ca lipseste activitatea inventiva în ipoteza în care pretinsa inventie solutioneaza o problema vizând "economisirea de materiale sau energie, optimizarea dimensiunilor sau reducerea preturilor de cost, fara a se obtine efecte tehnice noi sau superioare".
A mai sustinut reclamanta ca este lovit de nulitate absoluta contractul de cesiune, având în vedere nulitatea brevetului – obiect al contractului, dar si cauza falsa a contractului, ca si incidenta erorii obstacol la încheierea actului, în acest context, reclamanta sustinând ca a contractat având convingerea ca va deveni titularul unui brevet.
În drept, au fost invocate dispozitiile art. 7-10, art.54 din Legea nr.64/1991 privind brevetele de inventie.
Prin întâmpinare, pârâtii au solicitat declinarea cererii de anulare a brevetului de inventie în favoarea Tribunalului Bucuresti. Procedura de anulare a brevetului de inventie are o reglementare speciala, derogatorie de la dreptul comun, iar potrivit art. 55 Legea nr. 64/1991, cererea de anulare a brevetului de inventie se judeca de Tribunalul Bucuresti.
Prin sentinta civila nr. 420/C/15.04.2009, Tribunalul Neamt – Sectia Civila a admis exceptia necompetentei materiale si a declinat competenta de solutionare a cererii formulate de reclamanta SC A.T.P.R. SA având ca obiect anularea brevetului de inventie, în favoarea Tribunalului Bucuresti.
Pricina a fost înregistrata la data de 05.05.2009, pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a V-a Civila.
În sedinta publica din data de 26.11.2009, instanta a invocat din oficiu exceptia lipsei calitatii procesuale active a titularului brevetului în actiunea în anulare, iar pârâtii persoane fizice au invocat exceptia lipsei interesului în declansarea actiunii.
Prin sentinta civila nr. 1392/03.12.2009, a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale active, cu consecinta respingerii actiunii formulate de reclamanta SC A.T.P.R. SA ca fiind formulata de o persoana lipsita de calitate procesuala activa. A fost respinsa, ca neîntemeiata, exceptia lipsei interesului – exceptie invocata de pârâtii persoane fizice.
Pentru a dispune astfel, instanta a retinut în esenta ca:
Reclamanta este titularul brevetului de inventie a carui anulare se solicita, cererea fiind întemeiata, în drept, pe dispozitiile art.54 alin.1 lit.a din Legea nr.64/1991. Actiunea în anulare a fost formulata pe calea cererii reconventionale în dosarul Tribunalului Neamt, dupa ce autorii inventiei au declansat actiunea în obligarea societatii titulare a brevetului la plata drepturilor patrimoniale, derivate din cesiunea brevetului.
Reclamanta a solicitat, ca efect al anularii brevetului de inventie, si anularea contractului de cesiune nr.1/23.05.2001, încheiat între parti, contract având ca obiect cesiunea de catre inventatori a dreptului la acordarea si eliberarea brevetului societatii P. SA Roman, devenita SC A.T.P.R. SA. Brevetul a fost eliberat acesteia din urma sub nr. 117862.
Reclamanta – titular al brevetului – sustine cererea de anulare a brevetului prin invocarea art.54 alin.1 lit.a din Legea nr.64/1991, apreciind ca, la data brevetarii inventiei nu erau îndeplinite cerintele art. 7, 8, 9 din aceeasi lege.
Actiunea în anulare are ca efect desfiintarea, cu efecte ex tunc, a brevetului de inventie, putând fi declansata pe toata durata de valabilitate a brevetului, cu exceptia situatiilor reglementate la art. 54 al 1 lit. d si e.
A retinut tribunalul ca reclamanta nu are, însa, calitatea de a solicita anularea brevetului al carei titular este. Din analiza dispozitiilor art. 54 alin.1 si 56 alin.2 ale Legii nr.64/1991 rezulta ca actiunea în anulare poate fi introdusa împotriva titularului brevetului, de orice persoana interesata, astfel ca, într-o cerere în anulare, doar titularul brevetului poate avea calitate procesuala pasiva.
Astfel, brevetul de inventie acordat de OSIM poate fi anulat, la cerere, anularea neputând fi dispusa fara ca titularul sa aiba posibilitatea sa prezinte observatii asupra anularii si sa aduca într-un termen rezonabil modificarile sau rectificarile admise de lege si de regulamentul de aplicare a acesteia.
Rezulta, asadar, ca titularul brevetului este persoana împotriva careia se declanseaza actiunea în anulare si nu cea care poate formula o astfel de actiune.
A apreciat instanta fondului ca interpretarea textelor de lege în sensul celor aratate mai sus este una logica, aceasta cu atât mai mult, cu cât aceeasi lege da dreptul titularului de brevet ca, în situatia în care nu mai doreste continuarea protectiei, sa se prevaleze de dispozitiile art. 38 din lege, renuntând, în tot sau în parte, la brevet.
Reclamanta a facut trimitere la regula de interpretare logica ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus, apreciind ca s-ar adauga la lege daca titularul brevetului ar fi înlaturat din sfera persoanelor care pot declansa actiunea în anulare. Nu poate fi retinuta o atare aparare, date fiind dispozitiile art. 56 alin. 2 din lege, mai sus analizate.
Reclamanta a mai sustinut ca admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale active ar echivala si cu încalcarea accesului liber la justitie, conferit de art.21 din Constitutie, aparare nefondata, având în vedere ca, asa cum s-a subliniat anterior, orice titular de brevet poate renunta la dreptul sau, în contextul art. 38 din lege, iar titularii acestor drepturi se pot adresa instantei pentru protectia drepturilor lor, conform art. 64 din Legea nr. 64/1991 si OUG nr. 100/2005.
Împrejurarea ca legiuitorul nu a prevazut dreptul titularului de a solicita anularea propriului sau brevet este una logica si deriva din prezumtia ca titularul unui astfel de drept nu s-ar putea regasi în situatia de a urmari desfiintarea dreptului sau, dându-i posibilitatea sa renunte la protectia acestuia.
Reclamanta a facut trimitere si la doctrina, sustinând ca potrivit acesteia orice persoana care justifica un interes legitim poate formula cererea în anulare. Aceasta sustinere este conforma dispozitiilor legii, însa, pentru motivele expuse anterior, titularul brevetului nu fac parte din categoria persoanelor interesate în declansarea unui astfel de actiuni.
În acest sens, cu referire la aprecierile doctrinei, instanta a retinut ca în lucrarea "Dreptul brevetului" – Vol. II – Editura Lumina Lex, Bucuresti 2007, autorii A. Strenc, B. Ionescu, Gh. Gheoghiu apreciaza ca, de lege ferenda, s-ar impune introducerea unei prevederi exprese în sensul posibilitatii procurorului, organismelor profesionale "si chiar titularului care, de buna credinta, a considerat si are argumente si probe temeinice ca brevetul de inventie este lovit de nulitate", sa promoveze actiunea în anulare.
Aceiasi autori fac trimite la doctrina franceza (pag. 324 a lucrarii mentionate), potrivit careia "cesionarul si beneficiarul unei licente pot intenta o actiune în anularea brevetului care face obiectul contractului de licenta sau cesiune, daca prin contract nu s-a prevazut o clauza de necontestare a brevetului".
A mai retinut instanta ca, în reglementarea Legii nr. 64/1991, o atare interpretare ar putea fi primita, daca respectivul contract de cesiune s-ar încheia dupa momentul acordarii brevetului. În speta însa, contractul de cesiune nr. 1/2001 s-a încheiat anterior eliberarii brevetului, cesionarul devenind titularul brevetului, astfel ca reclamanta nu are calitate procesuala activa nici din aceasta perspectiva.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.137 alin.1 Cod Proc.Civ., raportat la art.54 din Legea nr.64/1991, s-a constatat întemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale active.
Cum capatul de cerere având ca obiect anularea contractului de cesiune nr. 1/2001 este formulat ca accesoriu al cererii în anularea brevetului, acesta a avut soarta principalului, conform principiului de drept "accesorium sequitur principalaem".
În ce priveste exceptia lipsei interesului – invocata de pârâtii persoane fizice – instanta a apreciat ca aceasta este neîntemeiata. Astfel, reclamanta justifica interesul, prin aceea ca pârâtii pretind drepturile patrimoniale rezultate din folosinta brevetului, astfel ca interesul reclamantei ar consta în a se apara împotriva acestor pretentii. Chiar daca s-ar ridica problema caracterului legitim al acestui interes, instanta a apreciat ca reclamanta îsi justifica interesul în declansarea cererii.
Prin încheierea pronuntata de instanta fondului la data de 24.06.2010, a fost admisa cererea de îndreptare a erorii materiale formulata de petenta reclamanta, dispunându-se îndreptarea erorilor materiale strecurate în ultimul alineat al practicalei din 26.11.2009 si în al doilea alineat al practicalei sentintei civile nr. 1392/03.12.2009, în sensul ca dezbaterile au avut ca obiect exceptia lipsei calitatii procesuale active si exceptia lipsei de interes, asupra carora instanta a retinut cauza spre pronuntare, nu si asupra fondului cauzei, cum din eroare s-a consemnat.
Împotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta, aratând în esenta ca la data de 26.11.2009 prima instanta a acordat cuvântul partilor si a ramas în pronuntare exclusiv asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale active (invocate din oficiu de instanta) si asupra exceptiei lipsei interesului (invocata de catre intimatii persoane fizice).
Totusi, în mod eronat, atât în cuprinsul încheierii de sedinta din data de 26.11.2009, cât si în cuprinsul considerentelor sentintei apelate s-a retinut ca prima instanta ar fi acordat cuvântul partilor asupra fondului cauzei. Mentiunea în discutie este rezultatul unei erori.
Prima instanta a ignorat dispozitiile art. 54 alin.1 din Legea nr.64/1991 privind brevetele de inventie, art. 6 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative", precum si principiul ubi lex non distinguit nec nocere distinguere debemus si art. 21 din Constitutie.
S-a retinut în mod eronat ca titularul brevetului ar avea la dispozitie, exclusiv posibilitatea de a renunta, în tot sau în parte, la brevet, în baza dispozitiilor art.38 din Legea nr. 64/1991.
Considera apelanta ca are calitate procesuala activa, în calitate de persoana interesata fata de împrejurarea ca nicio dispozitie legala nu prevede faptul ca titularul brevetului nu ar putea, în situatii speciale în care are un interes în acest sens.
Potrivit art. 54 alin.1 din Legea nr.64/1991 "Un brevet de inventie acordat de OSIM, precum si un brevet european cu efecte în România pot fi anulate, la cerere, daca se constata ca: a) obiectul brevetului nu este brevetabil, potrivit art. 7-10, 12 si 13; (…)". În consecinta, aplicând principiul conform caruia acolo unde legea nu distinge nici interpretului nu îi este permis sa o faca, din moment ce legiuitorul nu face nicio distinctie, rezulta ca orice subiect care justifica conditiile de exercitare a unei actiuni în justitie (printre care si interesul) poate promova o atare actiune.
Precizeaza apelanta ca doctrina a retinut constant ca: "Brevetul de inventie eliberat de OSIM poate fi anulat în tot sau în parte, la cererea oricarei persoane interesate, în cazul în care se constata ca la data înregistrarii cererii de brevet de inventie nu erau îndeplinite conditiile pentru existenta unei inventii brevetabile". Acelasi autor arata si ca: "Cererea de anulare se poate face în tot cursul duratei de valabilitate a brevetului si se judeca de catre Tribunalul Bucuresti. Cererea poate fi facuta atât pe cale principala, cât si pe cale reconventionala si poate fi formulata de catre orice persoana care justifica un interes legitim".
În speta, apelanta a demonstrat – în sustinerea acesteia – interesul legitim în promovarea actiunii, aspect pe care instanta l-a retinut dealtfel, respingând exceptia lipsei interesului. Concret, deoarece pretinsei inventii îi lipsesc caracteristicile esentiale vizând noutatea si activitatea inventiva, rezulta ca apelanta a fost în eroare cu privire la însasi identitatea bunului incorporal vizat de Contractul de cesiune, eroare distrugatoare de vointa. În contextul în care brevetul este nul, ceea ce atrage si nulitatea contractului de cesiune (cerere ce formeaza obiectul unui dosar distinct), rezulta ca apelanta are interesul legitim de a evita diminuarea anuala a patrimoniului sau cu suma aferenta pretentiilor intimatilor persoane fizice reprezentând drepturi patrimoniale pretinse în baza contractului mentionat.
Considerentele primei instante sunt – în sustinerea apelantei – rezultatul interpretarii eronate a dispozitiilor art.54 alin.1 si art.56 alin.2 din Legea nr.64/1991, într-un sens restrictiv. O atare interpretare este lipsita de orice suport întrucât – astfel cum s-a argumentat anterior – calitatea de reclamant o poate detine orice persoana interesata, deci si apelanta, în masura în care demonstreaza un atare interes.
Faptul ca, de regula, titularul brevetului are calitate procesuala pasiva într-un litigiu privind anularea respectivului brevet nu echivaleaza cu interdictia ca acesta sa fie în anumite cazuri chiar titularul unei atare cereri. Referirea legiuitorului, în cuprinsul art. 56 alin.2 din Legea nr.64/1991, la faptul ca într-o actiune în anularea brevetului este obligatoriu ca acesta din urma sa îsi prezinte apararile nu justifica o interpretare contrara. Dispozitia în discutie reflecta doar intentia legiuitorului de a consacra expres obligatia ca titularul brevetului sa fie citat în procesul în cadrul caruia un tert solicita anularea brevetului, pentru a asigura premisele respectarii drepturilor primului.
Faptul ca legiuitorul a tratat, în cuprinsul Legii nr.64/1991, doar situatia tipica a titularului de brevet actionat în judecata de catre un tert, nu ofera suportul necesar concluziei în sensul ca titularul brevetului poate avea exclusiv calitatea de pârât. În speta suntem într-o situatie atipica, în cadrul careia societatea apelanta, titular al brevetului în urma cesiunii, este interesata în anularea acestuia fata de faptul ca obiectul sau nu reprezinta o veritabila inventie. În acest context, actioneaza în vederea limitarii prejudiciului înregistrat ca urmare a faptului ca anual i se pretind sume considerabile de bani de catre intimatii-pârâti.
Sustine apelanta ca referirea la opinia doctrinei nu justifica solutia primei instante, întrucât autorii respectivi trateaza problema calitatii procesuale active tot din perspectiva interesului, astfel încât instanta de fond a apreciat în mod eronat ca opinia în discutie ar sustine solutia dispusa în cauza, întrucât în speta apelanta justifica un atare interes.
Problema calitatii procesuale active a Ministerului Public si a organismelor profesionale (la care se refera autorii respectivi alaturi de titularul brevetului) reprezinta un aspect distinct de situatia din speta. Concret, prima instanta a ignorat faptul ca, în ceea ce priveste Ministerul Public, acesta are o legitimare procesuala activa speciala, limitata expres, prin art. 45 alin.1 Cod Proc.Civ., la anumite situatii (apararea intereselor minorilor, persoanelor puse sub interdictie etc.), legata de interesul public. În ceea ce priveste organismele profesionale, acestea nu pot actiona decât în limitele conferite de actele lor constitutive si de scopul pentru care au fost înfiintate. Astfel de limitari nu se regasesc în cazul apelantei.
Reproseaza apelanta primei instante si faptul ca a ignorat dispozitiile art.56 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative si de Titlul III, Cap. I, Sectiunea a 3-a ("Legiferarea") din Constitutie.
În acest sens sustine ca solutia apelata echivaleaza cu adaugarea la lege/modificarea legii dispozitiilor art.54 alin.1 din Legea nr.64/1991, norma care confera expres calitate procesuala activa oricarei persoane care ar justifica conditiile intentarii unei actiuni în justitie, printre care si interesul. Astfel cum s-a argumentat mai sus, art.56 alin.2 din Legea nr.64/1991 nu exclude de plano posibilitatea ca titularul brevetului sa promoveze o atare actiune, ci se refera la o ipoteza distincta, si anume anularea brevetului la solicitarea unui tert si stabileste o norma procedurala cu implicatii în ceea ce priveste principiul contradictorialitatii si al dreptului la aparare, în beneficiul titularului brevetului.
Solutia primei instante echivaleaza – în sustinerea apelantei – cu încalcarea dispozitiilor art. 21 din Constitutie care consacra accesul liber la justitie. Desi suntem în prezenta unui element care impune concluzia existentei unei erori cu privire la însasi identitatea bunului incorporal vizat de contractul de cesiune, apelanta nu ar putea actiona în sensul protejarii intereselor sale.
Arata apelanta ca trimiterea instantei la dispozitiile art.38 din Legea nr.64/1991 nu echivaleaza cu asigurarea unui mijloc de acces la justitie întrucât renuntarea la brevet ar avea efecte doar pentru viitor, si nu retroactiv. Or, interesul apelantei este de a obtine, subsecvent anularii brevetului, si anularea contractului de cesiune, tocmai datorita efectului retroactiv al nulitatii.
Mai sustine apelanta ca nu exista vreun temei legal pentru distinctia pe care prima instanta o face între situatia cesionarului unui brevet deja emis si situatia acestei parti, care a dobândit dreptul la depunerea cererii de brevet de inventie, la acordarea si eliberarea brevetului de inventie, precum si dreptul la invocarea prioritatii conventionale. Distinctia cu privire la momentul la care a intervenit cesiunea, din perspectiva calitatii procesuale active, este nejustificata în contextul în care, în ambele situatii, inventatorul îsi pastreaza aceasta calitate. Temeiul juridic al dobândirii brevetului de catre cesionar este acelasi în ambele ipoteze, si anume cesiunea. Rolul apelantei în procedura emiterii brevetului a fost unul pur formal, întrucât toate aspectele de ordin tehnic în relatia cu OSIM au fost gestionate de catre intimati, la fel ca si în cazul în care brevetul ar fi fost emis pe numele acestora si ulterior cesionat apelantei.
Un alt repros facut de apelanta primei instante este în sensul ca hotarârea pronuntata se sprijina pe considerente contradictorii.
Astfel, se arata ca în sentinta apelata s-a retinut corect ca apelanta justifica interesul legitim în promovarea actiunii introductive, respingând exceptia lipsei de interes. În mod contradictoriu însa, prima instanta a retinut ca nu s-ar putea retine calitatea procesuala activa a apelantei reclamante întrucât nu ar face parte "din categoria persoanelor interesate în declansarea unei astfel de actiuni".
O alta critica sustinuta de apelanta este în sensul ca prima instanta s-a pronuntat asupra unor aspecte care nu formeaza obiectul prezentului litigiu (ultra petita), respectiv instanta a facut referire si la capatul de cerere privind anularea contractului de cesiune, capat de cerere care formeaza obiect al unui dosarul distinct aflat pe rolul Tribunalului Neamt.
În drept, s-au invocat dispozitiile: art. 282 si urmatoarele Cod Proc.Civ., art.551 din Legea nr.64/1991, precum si celelalte dispozitii legale la care s-a facut referire în cuprinsul apelului.
Apel legal timbrat.
Intimatii persoane fizice au formulat întâmpinare, pe aceasta cale sustinând caracterul nefondat al apelului formulat de apelanta-reclamanta SC A.T.P.R. SA.
Analizând apelul în raport de actele si lucrarile dosarului, de criticile formulate si de limitele stabilite prin art. 295 alin. 1 Cod Proc.Civ., Curtea retine urmatoarele:
Prima critica formulata de apelanta, care se refera la mentiunile eronat facute în încheierea de dezbateri din data de 26.11.2009 si în practicaua sentintei (mentiuni potrivit carora prima instanta ar fi acordat partilor cuvântul si pe aspectele care privesc fondul litigiului) a ramas fara suport în conditiile în care, prin încheierea pronuntata la data de 24.06.2010 prima instanta a dispus – în conformitate cu prevederile art. 281 Cod Proc.Civ. – îndreptarea respectivelor erori materiale. Ca efect al încheierii din data de 24.06.2010 – ce face corp comun cu hotarârea la care se refera – erorile semnalate au fost înlaturate, consemnarile din cuprinsul hotarârii fiind astfel în acord cu actele si faptele procedurale evocate de apelanta.
În ce priveste modalitatea prima instanta a facut interpretarea si aplicarea prevederilor art.54 alin.1 si art.56 alin.2 din Legea 64/1991, Curtea constata ca aceasta este una restrictiva, straina de litera si spiritul acestor reglementari, dar si contrara regulii cu valoare de principiu potrivit careia sanctiunea nulitatii unui act juridic poate fi invocata de orice persoana care justifica un interes.
Potrivit art.54 alin.1 lit.a din Legea nr.64/1991 "Un brevet de inventie acordat de OSIM, precum si un brevet european cu efecte în România pot fi anulate, la cerere, daca se constata ca: obiectul brevetului nu este brevetabil, potrivit art. 7 – 10, 12 si 13".
Conform art.56 alin.2 din acelasi act normativ "Un brevet nu poate fi revocat sau anulat, în tot sau în parte, fara ca titularul sa aiba posibilitatea sa prezinte observatii asupra revocarii sau anularii si sa aduca într-un termen rezonabil modificarile sau rectificarile admise de lege si de regulamentul de aplicare a prezentei legi".
În absenta unei interdictii expres instituite de legiuitor în privinta titularului unui brevet de inventie, nu exista temei spre a se interpreta normele juridice enuntate într-un sens contrar regulii mentionate, respectiv în sensul ca titularul ar fi lipsit în orice situatie de dreptul de a invoca nevalabilitatea propriului titlu de proprietate industriala.
Obligativitatea participarii titularului în orice proces care priveste anularea (sau revocarea) unui brevet de inventie – instituita prin art.56 alin.2 din Legea nr.64/1991 – nu îl situeaza pe acesta, în mod necesar, în pozitia de persoana atrasa/chemata în judecata de un reclamant care sa fie tert fata de procedura eliberarii respectivului brevet.
Dupa cum se poate constata din continutul art.56, dispozitiile acestei norme sunt comune procedurilor care privesc anularea si respectiv revocarea brevetelor de inventie, nefiind facute distinctii sub aspectul cadrului procesual între cele doua tipuri de proceduri ce au o finalitate identica, si anume lipsirea de efecte a brevetului de inventie. Diferenta între cele doua tipuri de proceduri este data numai în momentul în care pot fi initiate, prin raportare la publicarea hotarârii OSIM de acordare a brevetului, astfel cum rezulta din prevederile art.55 alin.1 potrivit caruia "cererea de anulare se poate face dupa împlinirea termenului prevazut la art. 52, în care poate fi formulata o cerere de revocare (…)".
În ce priveste procedura revocarii, a carei reglementare se regaseste în art.52 din acelasi act normativ, legiuitorul stabileste în mod expres si neechivoc faptul ca "orice persoana are dreptul sa formuleze în scris si motivat, la OSIM, o cerere de revocare a brevetului de inventie, în termen de 6 luni de la publicarea mentiunii acordarii acestuia (…) ".
În masura în care s-ar da dispozitiilor art.56 alin.2 din Legea nr.64/1991 interpretarea restrictiva adoptata de prima instanta, ar însemna ca, si în cadrul procedurii de revocare, titularul inventiei supuse brevetarii sa se situeze exclusiv pe pozitia persoanei atrase în proces de un tert, situatie care ar veni în contradictie cu dispozitia expresa potrivit careia "orice persoana" este îndreptatita sa initieze un asemenea demers.
Dreptul de a prezenta observatii în procedura de anulare (posibilitatea data titularului, prin art.56 alin.2, de a aduce modificari sau rectificari nefiind de conceput dupa epuizarea procedurii în acordare a brevetului), ce îi este conferit prin norma mentionata, nu exclude posibilitatea ca însusi titularul sa conteste valabilitatea brevetului, în masura în care un asemenea demers corespunde unui interes propriu.
Reglementarea care confera titularului de brevet dreptul de a renunta la acest titlu nu poate constitui suportul interpretarii restrictive adoptate de instanta fondului odata ce efectele renuntarii nu se extind si asupra trecutului, astfel cum s-ar întâmpla în ipoteza în care s-ar constata operanta sanctiunea civila a nulitatii.
Mai mult decât atât, cele doua modalitati de încetare a efectelor brevetului comporta diferente de substanta în ce priveste premisele pe care le implica. În timp ce nulitatea este o sanctiune civila care presupune ca situatie premisa încalcarea unor norme juridice imperative în derularea procedurii de acordare a brevetului, renuntarea la brevet are ca premisa existenta unui brevet eliberat în acord cu normele juridice proprii procedurii în care acesta se elibereaza si vointa titularului de a se lipsi pentru viitor de protectia conferita de respectivul brevet.
Astfel cum reiese din considerentele anterior expuse, instanta fondului a facut o gresita aplicare a prevederilor art.54 alin.1 si art.56 alin.2 din Legea nr.64/1991, dând acestor norme în mod nejustificat o interpretare restrictiva, astfel ca nu poate fi primita sustinerea apelantei potrivit careia prima instanta ar fi modificat legea ori ar fi adaugat la aceasta.
Pe de alta parte, ipoteza în care instanta constata neîndeplinirea uneia dintre conditiile legal cerute pentru exercitiul actiunii civile nu este echivalenta îngradirii accesului la justitie conferit prin art.21 din Constitutia României, persoanele care initiaza actiuni în justitie având obligatia – potrivit cu exigentele art.41 si urmatoarele, art. 109 si art.129 alin.1 raportat la art. 723 alin. 1 Cod Proc.Civ. – de a justifica atât capacitatea juridica si legitimarea procesuala a persoanelor implicate în procesul declansat, cât si interesul în formularea cererii de chemare în judecata.
În speta, îndeplinirea conditiei interesului reclamantei a fost contestata de pârâtii persoane fizice, iar instanta fondului a decis ca aceasta conditie este satisfacuta, cu consecinta respingerii exceptiei lipsei de interes.
Aceasta hotarâre a instantei a intrat în puterea lucrului judecat, nefiind atacata cu apel (principal sau incident), situatie fata de care instanta de apel nu poate proceda la o reevaluare în privinta existentei interesului reclamantei în formularea cererii de anulare a brevetului de inventie al carei titular este chiar reclamanta.
Având în vedere ca, fata de considerentele expuse mai sus, existenta unui interes propriu al reclamantului în formularea unei cereri întemeiate pe dispozitiile art. 54 din Legea nr.64/1991 confera acestuia si legitimare procesuala activa în procedura judiciara având un asemenea temei legal, fata de constatarea primei instante (intrata în puterea lucrului judecat) în sensul ca apelanta-reclamanta SC A.T.P.R. SA justifica interesul (cu atributele necesare, de a fi personal, direct, legitim si actual) de a solicita anularea brevetului 117862, Curtea constata ca în mod eronat s-a retinut prin sentinta apelata lipsa calitatii procesuale active a reclamantei.
Pe cale de consecinta, în conformitate cu prevederile art.297 alin.1 Cod Proc.Civ. – retinând împrejurarea ca prima instanta a solutionat pricina fara a intra în cercetarea fondului – Curtea va admite apelul, urmând a dispune desfiintarea sentintei apelate în ce priveste solutia data exceptiei lipsei calitatii procesuale active si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta.
Va fi pastrata dispozitia ce nu a fost atacata prin apelul pendinte, si anume aceea referitoare la respingerea exceptiei lipsei de interes.
CAPITOLUL V JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA BREVETULUI DE INVENȚIE
Sectiunea 1. Decăderea din drepturi pentru neplata taxei de menținere în vigoare a brevetului
Neplata taxei legale de menținere în vigoare a brevetului atrage, potrivit art. 43 alin.3 din Legea nr. 64/1991, decăderea titularului din drepturile ce decurg din brevet. Sancțiunea se înregistrează în Registrul Național al Brevetelor de Invenție și se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Efectul este dezastruos pentru titular, care pierde toate drepturile cu începere de la data publicării, dacă nu contestă sancțiunea.
Instanțele s-au pronunțat pe o astfel de situație, ca urmare a sesizării Tribunalului Gorj de către mai mulți reclamanți care au solicitat pârâtei SNL SA plata drepturilor pentru o invenție. Prin acțiune reclamanții au arătat că sunt autorii invenției intitulată "dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat" , pentru care s-a emis brevetul de invenție nr.102593/30.06.1992 Întreprinderii M. R.. În apărare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că invenția denumită nu este folosită de SNLO, ci se folosesc dispozitive asemănătoare denumite convertizoare statice rotrice tip CSR 63 P, achiziționate de la SC SRL Craiova care produce CSR-200-100 KW după o documentație proprie și că reclamanții nu au contribuit cu nimic la realizarea acestui produs. Instanța a reținut, „că pârâta folosește obiectul invenției reclamanților și obține eficiență economică, astfel că având în vedere contractul de cesiune nr. 3999/2000 încheiat între părți și convenția încheiată între reclamanți privind distribuirea drepturilor bănești rezultate din folosirea invenției, s-a dispus obligarea pârâtei la plata drepturilor”82. Instanța de apel a a reținut și ea că „pe întreaga perioada de valabilitate a brevetului de invenție, titularul are obligația de a plăti taxele de menținere în vigoare a brevetului, potrivit art. 43 alin.2 din Legea 64/1991 republicata, beneficiind de un termen de gratie, potrivit art. 5 bis alin.1 al Convenției de la Paris privind protecția proprietății industriale, în forma revizuita la Conferința de la Haga din 1925.” Deși neplata taxei legale de menținere în vigoare a brevetului se sancționează cu decăderea titularului din drepturile ce decurg din brevet, în cauză această sancțiune nu a fost operantă, deoarece nu a fost publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. De altfel, pârât nu are calitatea de terț fata de reclamanți, între părți fiind încheiat anterior contractul de cesiune nr. 3999/14.03.2000, cu valabilitate până la 22.01.2009. Prin urmare răspunderea juridică a pârâtei este una contractuala, întemeiata pe prevederile art.969 din Codul civil, convenția părților fiind izvorul obligațiilor asumate de pârâtă.
Sectiunea 2. Posibilitatea solicitării anulării brevetului chiar de titular
Într-o ipoteză inedită, se pune problema dacă titularul brevetului poate solicita chiar el, în temeiul Legii nr. 64/1991, art.54 alin.1, art.56 alin.2, anularea brevetului. Conform art.54 alin.1 lit.a din Legea nr.64/1991: "Un brevet de invenție acordat de OSIM, precum și un brevet european cu efecte în România pot fi anulate, la cerere, dacă se constată că: obiectul brevetului nu este brevetabil, potrivit art. 7 – 10, 12 si 13". Articolul 56 alin.2 din același act normativ stabilește că: "Un brevet nu poate fi revocat sau anulat, în tot sau în parte, fără ca titularul să aibă posibilitatea să prezinte observații asupra revocării sau anulării și să aducă într-un termen rezonabil modificările sau rectificările admise de lege și de regulamentul de aplicare a prezentei legi". Cauza prezentată mai jos vine să dea un răspuns jurisprudențial. Ea fost inițiată de reclamanta SC A.T.P.R. SA care a chemat în judecata pârâții A.P., B.M., (ș.a.) si OSIM, solicitând anularea brevetului de invenție nr.117862 și anularea contractului de cesiune nr. 1/23.05.2001. Reclamanta a arătat în acțiune că un brevet poate fi anulat dacă obiectul acestuia nu este brevetabil, potrivit art. 7-10, 12, 13 din Legea nr.64/1991. În cazul de față se aprecia că obiectul brevetului este lipsit de noutate. „Față de stadiul tehnicii la momentul respectiv, instalația la care se referă brevetul nu reprezintă o invenție, neavând elemente tehnice esențiale distinctive și nefiind susceptibilă de a genera efecte tehnice noi sau superioare fata de instalațiile utilizate până la momentul respectiv.” Reclamantul a susținut și că doctrina este unanimă în a aprecia că lipsește activitatea inventivă în ipoteza în care pretinsa invenție soluționează o problema vizând "economisirea de materiale sau energie, optimizarea dimensiunilor sau reducerea preturilor de cost, fără a se obține efecte tehnice noi sau superioare". Cererea a ajuns la instanța competentă, Tribunalul București, care a invocat din oficiu că reclamanta nu are calitate procesuală activă adică nu are calitatea de a solicita anularea brevetului al cărei titular este. Pentru a pronunța această soluție Tribunalul a reținut că „din analiza dispozițiilor art. 54 alin.1 si 56 alin.2 ale Legii nr.64/1991 rezultă ca acțiunea în anulare poate fi introdusă împotriva titularului brevetului, de orice persoană interesată, astfel că, într-o cerere în anulare, doar titularul brevetului poate avea calitate procesuala pasiva. Astfel, brevetul de invenție acordat de OSIM poate fi anulat, la cerere, anularea neputând fi dispusă fără ca titularul sa aibă posibilitatea să prezinte observații asupra anulării și să aducă într-un termen rezonabil modificările sau rectificările admise de lege si de regulamentul de aplicare a acesteia.” Analizând excepția, în calea de atac, Curtea de Apel București83 a găsit ca fiind aplicabilă o altă soluție juridică, aceea ca titularul poate invoca nevalabilitatea propriului titlu. Pentru a pronunța o astfel de soluție Curtea de Apel București a reținut că: – „în absența unei interdicții expres instituite de legiuitor în privința titularului unui brevet de invenție, nu exista temei spre a se interpreta normele juridice enunțate într-un sens contrar regulii menționate, respectiv în sensul ca titularul ar fi lipsit în orice situație de dreptul de a invoca nevalabilitatea propriului titlu de proprietate industriala.” – „obligativitatea participării titularului în orice proces care privește anularea (sau revocarea) unui brevet de invenție – instituită prin art.56 alin.2 din Legea nr.64/1991 – nu îl situează pe acesta, în mod necesar, în poziția de persoană atrasă/chemată în judecată de un reclamant care sa fie terț față de procedura eliberării respectivului brevet.” – nu există identitate între revocarea brevetului și nulitatea acestuia pentru a putea aplica aceeași procedură și aceleași dispoziții legale.
CONCLUZII
Monopolul de exploatare recunoscut titularului de brevet este un drept patrimonial, absolut, transmisibil, temporar și teritorial. Exploatarea invenției, ca latură pozitivă a dreptului de proprietate industrială, distinsă în doctrină, este un drept real, purtând asupra unui bun incorporal cu prerogativele consacrate în dreptul civil acestei categorii de drepturi și anume jus utendi, fruendi și abutendi.
Sub acest aspect distingem între limitele generale și limitele speciale. Limitele generale se referă la faptul că exclusivitatea poate fi invocată numai pe perioada de valabilitate a brevetului de 20 de ani și a doua limită generală constă în recunoașterea exclusivității care poate fi opusă de către titularul brevetului numai pe teritoriul României. Cât privește limitele speciale, ele constau în actele prevăzute în art.34 dar care nu sunt considerate încălcări a monopolului de exploatare precizate de lege, și anume :
– art.34 lit.a folosirea invențiilor în construcția și în funcționarea vehiculelor terestre, aeriene, precum și la bordul navelor sau la dispozitivele pentru funcționarea acestora, aparținând statelor membre ale tratatelor și convențiilor internaționale privind invențiile, la care România este parte când aceste vehicule sau nave pătrund pe teritoriul României, temporar sau accidental, cu condiția ca această folosire să se facă exclusiv pentru nevoile vehiculelor sau navelor. Această limită este identificată în doctrină și sub denumirea de „imunitatea” navelor și aeronavelor și constituie o transpunere în legislația națională a dispozițiilor art.5 ter din Convenția de la Paris. Oportunitatea unei asemenea reglementări este dictată de asigurarea liberei circulații a vehiculelor terestre sau aeriene și a navelor. Condițiile ce se cer îndeplinite sunt : vehiculul sau nava să aparțină unui stat membru ale tratatelor și convențiilor internaționale la care România este parte ; invenția să fie brevetată în România ; invenția să fie folosită exclusiv pentru nevoile vehiculului sau navei respective care a pătruns pe teritoriul României temporar sau accidental ;
– art.34 lit.b consacră dreptul de folosire personală anterioară și dispune că nu constituie o încălcare a monopolului de exploatare, actele prevăzute la art.32 alin.(2) efectuate de către o persoană care a aplicat obiectul brevetului de invenții sau cel al cererii de brevet, așa cum a fost publicată, ori a luat măsuri efective și serioase în vederea producerii sau folosirii lui cu bună credință pe teritoriul României, independent de titularul acesteia, cât și înainte de constituirea unui depozit național reglementar privind invenția sau înainte de data de la care curge termenul de prioritate recunoscută ; în acest caz invenția poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data de depozit sau a priorității recunoscute și dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei ori cu o fracțiune din patrimoniul afectat exploatării invenției.
Dreptul de folosire personală anterioară se prezintă ca o aplicare a principiului drepturilor dobândite cu bună credință și a prevederilor art.4 din Convenția de la Paris.
Dispoziția vizează ipoteza crerii aceleiași invenții de către două sau mai multe persoane diferite în mod independent, posibilitate practică perfect posibilă întru-cât ideea care stă la baza unei soluții noi poate apărea la mai multe persoane, în locuri diferite și fără a avea cunoștință una de alta. Cea dintâi persoană care va depune o cerere de brevet și va constitui depozitul național reglementar va deveni titulară de brevet. Cealaltă sau celelalte persoane care au aplicat cu bună credință soluția sau au luat măsuri efective și serioase în vederea aplicării ei mai înainte de constituirea depozitului național reglementar al persoanei titulară de brevet vor putea folosi în continuare invenția în volumul existent la data depozitului național reglementar dar dreptul de folosire nu va putea fi transmis decât cu patrimoniul persoanei ori cu o fracțiune din patrimoniul afectat exploatării invenției. Condiția impusă de titularul legal este deci existența unei soluții identice promovată de una sau mai multe persoane prin cercetări independente dintre care numai una este titulară de brevet. Evident că „măsurile efective și serioase în vederea aplicării” trebuie să aibă o anumită consistență care să facă certă posibilitatea unei exploatări efective ;
– art.34 lit.c se referă la efectuarea unor acte prevăzute în art.32 alin.(2) care nu constituie încălcări ale drepturilor titularului de brevet și anume producerea sau după caz folosirea invenției exclusiv în cadru privat și în scop necomercial. Evident legiuitorul a avut în vedere respectarea finalității drepturilor de proprietate industrială și anume aceea a unei informări care să rămână strict în cadru privat și în scop necomercial, întrucât monopolul exclusiv nu trebuie să constituie un obstacol excesiv în desfășurarea unei activități de cercetare ;
– art.34 lit. d constituie de asemenea o limitare a dreptului exclusiv comercializarea sau oferirea spre vânzare pe teritoriul României a acelor exemplare de produs, al titularului, a acelor exemplare de produs, obiect al invenției care au fost vândute anterior de titularul de brevet sau cu acordul expres. Textul legal are în vedere dreptul de folosire a invenției ca urmare a epuizării dreptului asupra obiectului invenției brevetate, text preluat din dreptul francez și consacrat în l.613-6 din Codul proprietății intelectuale din Franța. Teoria epuizării dreptului de proprietate industrială pe care se fundamentează această limitare a fost elaborată în doctrina germană, nefiind inițial acceptată de doctrina franceză și în final transpusă în legislația franceză de proprietate industrială. Se consideră în acest caz că punerea în circulație a produsului protejat semnifică o cesiune a dreptului exclusiv al titularului de brevet cu privire la produsul concret protejat, titularul brevetului nemaifiind îndreptățit să invoce dreptul său exclusiv epuizat. În dreptul român aplicarea textului legal are drept consecință că, după înstrăinarea cu titlu oneros de către însuși titularul brevetului, a produsului brevetat actele ulterioare de comercializare sau de oferire spre vânzare a produsului în care este încorporată invenția realizată pe teritoriul României, de către subdobânditorii produsului nu constituie contrafacere;
– art.34 lit.e) folosirea în scopuri experimentale, exclusiv cu caracter necomercial, a obiectului invenției brevetate;
– art.34 lit.f) consacră, ca limitare, dreptul de folosință personală ulterioară, o consecință a decăderii din drepturi a titularului de brevet. Așadar textul legal permite folosirea cu bună credință sau luarea de măsuri efective și serioase de folosire a invenției, de către terți în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și revalidarea brevetului.
În acest caz invenția poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data publicării mențiunii revalidării, și dreptul de folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei care utilizează invenția ori cu o fracțiune din patrimoniul care este afectat exploatării invenției.
Decăderea din drepturi a titularului de brevet este reglementată în art.43 alin.3 care stabilește că pe întreaga durată de valabilitate a brevetului de invenție titularul datorează anual taxe de menținere în vigoare a brevetului, care pot fi plătite și anticipat pentru o perioadă care nu poate depăși 4 ani. Neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet, care se înregistrează în Registrul Național al brevetelor de invenție și se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Totuși art.37 din lege prevede că în cazul decăderii din drepturi a titularului de brevet, acesta poate cere la O.S.I.M. revalidarea brevetului pentru motive justificate, în termen de 6 luni de la data publicării decăderii. În termen de 60 de zile de la înregistrare O.S.I.M. hotătăște asupra cererii de revalidare, sub condiția plății taxei legale. Mențiunea revalidării se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii.
Această limitare a exclusivității exploatării invenției este situată după eliberarea brevetului și consacră ipoteza terțului care luând act de publicarea hotărârii de decădere din drepturi a titularului de brevet, începe să exploateze invenția căzută în domeniul public sau să ia măsuri efective și serioase de folosire a invenției între intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și revalidarea brevetului. În acest caz invenția poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data publicării mențiunii revalidării dar dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei care utilizează invenția ori cu o fracțiune din patrimoniul care este afectat exploatării invenției. Așadar condițiile impuse de această ipoteză sunt :
– terța persoană a folosit cu bună credință sau a luat măsuri efective și serioase de folosire a invenției brevetate de către titular ;
– activitățile de folosire a invenției brevetate s-au desfășurat strict între momentul publicării decăderii și cel al publicării revalidării în Buletinul oficial de Proprietate Industrială.
Aceste condiții îndeplinite cumulativ conferă terțului un drept de folosință, în anumite limite, a invenției chiar și după revalidarea brevetului și repunerea în drepturi a titularului său.
– art.34 lit. g) instituie o limitare a exclusivității folosirii de către titularul brevetului a produsului brevetat în cazul exploatării de către terți a invenției sau a unei părți a acesteia, la a cărei protecția s-a renunțat.
Conform art.38 titularul poate renunța în tot sau în parte, la brevet, pe baza unei declarații scrise, înregistrată la O.S.I.M.. În cazul invențiilor de serviciu prevăzute la art.5 alin. 1 lit. a și alin.2 brevetate pe numele unității și respectiv al unității care a comandat cercetarea precum și al invențiilor care au făcut obiectul unei cesiuni potrivit art.5 alin. 1 lit.b brevetate pe numele salariatului, titularul brevetului este obligat să comunice inventatorului intenția sa de renunțare; la cererea inventatorului, titularul este obligat să-i transmită acestuia dreptul asupra brevetului. Dacă brevetul a făcut obiectul unui contract de licență, renunțarea este posibilă numai cu acordul beneficiarului licenței. Invenția sau parte din aceasta, la a cărei protecție s-a renunțat, poate fi liber exploatată de către terți. În cazul invențiilor care conțin informații clasificate potrivit art.42 al.2 se poate renunța numai după declasificarea informațiilor și publicarea mențiunii hotărârii de acordare a brevetului de invenție și a descrierii, revendicărilor și desenelor invenției brevetate, potrivit cu prevederile art.28 alin.6.
Renunțarea se înregistrează la O.S.I.M. în Registrul național al brevetelor de invenții își produce efecte începând cu data publicării acesteia în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
BIBLIOGRAFIE
1. Bujorel Florea , Dreptul proprietatii intelectuale – Dreptul de autor. Editia a II-a revazuta si adaugita, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti 2006.
2. Bujorel Florea, Dreptul proprietatii intelectuale- Dreptul de proprietatea industriala.Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti 2007.
3. Bujorel Florea, Protectia juridica a topografiilor produselor semiconductoare in Revista Romana de Drept Privat nr.4/ 2008 paginile 51-82
4. Bujorel Florea, Protectia juridica a modelelor de utilitate, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2009.
5. Yolanda Eminescu , Dreptul de autor.Legea nr. 8/1996 comentata, Editura Lumina Lex, Bucuresti 1997
6. Bujorel Florea, Dreptul proprietății Intelectuale, Editura Universul Juridic, București, 2011
7. Bujorel Florea, Dicționar de dreptul proprietății intelectuale, Editura Universul Juridic, București, 2012
8.Viorel Ros, Dragos Bogdan, Octavia Spineanu-Matei, Dreptul de autor si drepturile conexe.Tratat, Editura All Beck, Bucuresti 2005.
9. Viorel Ros, Dragos Bogdan, Octavia Spineanu-Matei, Marcile si indicatiile geografice, Editura All Beck, Bucuresti 2003
10.Iolanda Eminescu, Regimul juridic al creatiei intelectuale.Comentariul legii brevetelor de inventie, Editia a 2-a , Editura Lumina Lex, Bucuresti 1997
11.Frederic Pollaud-Dulian, Le droit d’auteor , Ed. Economica, Paris 2005.
12.Revista Romana de Dreptul Proprietatii Intelectuale, apare trimestrial din initiativa Asociatiei Stiintifice de Dreptul Proprietatii Intelectuale.
13. Teodor Bodoașcă, Dreptul proprietății intelectuale, ediția a II-a revizuită, Editura Universul Juridic, București, 2012.
Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, actualizată (2006);
Legea 64/1991 privind brevetele de invenție, actualizată (MOf 541 din 8 aug. 2007);
Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, modificată (Legea 66/2010)
BIBLIOGRAFIE
1. Bujorel Florea , Dreptul proprietatii intelectuale – Dreptul de autor. Editia a II-a revazuta si adaugita, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti 2006.
2. Bujorel Florea, Dreptul proprietatii intelectuale- Dreptul de proprietatea industriala.Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti 2007.
3. Bujorel Florea, Protectia juridica a topografiilor produselor semiconductoare in Revista Romana de Drept Privat nr.4/ 2008 paginile 51-82
4. Bujorel Florea, Protectia juridica a modelelor de utilitate, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2009.
5. Yolanda Eminescu , Dreptul de autor.Legea nr. 8/1996 comentata, Editura Lumina Lex, Bucuresti 1997
6. Bujorel Florea, Dreptul proprietății Intelectuale, Editura Universul Juridic, București, 2011
7. Bujorel Florea, Dicționar de dreptul proprietății intelectuale, Editura Universul Juridic, București, 2012
8.Viorel Ros, Dragos Bogdan, Octavia Spineanu-Matei, Dreptul de autor si drepturile conexe.Tratat, Editura All Beck, Bucuresti 2005.
9. Viorel Ros, Dragos Bogdan, Octavia Spineanu-Matei, Marcile si indicatiile geografice, Editura All Beck, Bucuresti 2003
10.Iolanda Eminescu, Regimul juridic al creatiei intelectuale.Comentariul legii brevetelor de inventie, Editia a 2-a , Editura Lumina Lex, Bucuresti 1997
11.Frederic Pollaud-Dulian, Le droit d’auteor , Ed. Economica, Paris 2005.
12.Revista Romana de Dreptul Proprietatii Intelectuale, apare trimestrial din initiativa Asociatiei Stiintifice de Dreptul Proprietatii Intelectuale.
13. Teodor Bodoașcă, Dreptul proprietății intelectuale, ediția a II-a revizuită, Editura Universul Juridic, București, 2012.
Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, actualizată (2006);
Legea 64/1991 privind brevetele de invenție, actualizată (MOf 541 din 8 aug. 2007);
Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, modificată (Legea 66/2010)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Revocarea Si Anularea Brevetului de Inventie (ID: 129671)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.