Reprezentarea In Procesul Civil

REPREZENTAREA ÎN PROCESUL CIVIL

cUPRINS

INTRODUCERE

I. CARACTERISTICA GENERALĂ A INSTITUȚIEI REPREZENTĂRII ÎN PROCES CIVIL

1.1.Noțiuni introductive cu privire la instituția juridică a reprezentării

1.2. Instituția reprezentării prin prisma intereselor participanților la proces civil

1.3. Statutul reprezentantului în proces civil

II. FPRMELE ȘI EFECTELE REPREZENTĂRII

2.1. Formele reprezentării procesual civile

2.2. Aspectele probatorii a reprezentării în proces civil

2.3. Încetarea reprezentării prosesual civile

CONCLUZII

INTRODUCERE

Importanța și actualitatea problemei abordate. La etapa actuală a evoluțiilor relațiilor interumane în general și a procesului civil în special,orice persoana care este parte într-un proces civil poate fi, în principiu, reprezentată în ceea ce priveste exercitarea drepturilor procedurale, prin mandatar.

Aceasta posibilitate, de a antrena un reprezentant,în apărarea, reprezentarea drepturilor și intereselor sale, aparține atît persoanei care nu dorește sau nu poate să se prezinte personal în cadrul procesului de judecată, în cadrul unor raporturi juridice în general cît și în cadrul procesului civil în special, avînd posibilitatea să împuternicească o altă persoană a-i reprezenta interesele și apăra drepturile, de a o reprezenta în fața instanței de judecată, sau în cadrul altor raporturi juridice.

Astfel, pornind de la raționamentul că existența omului presupune o permanentă activitate și o multitudine de acțiuni întreprinse cu scopul satisfacerii nevoilor personale și a nevoilor comunității în care acesta îșidesfașoară activitatea, menționăm că din acest motiv toate aceste acțiuni trebuie să aibă o reglementare juridică, deoarece majoritatea acțiunilor întreprinse de om sunt realizate prin acte juridice. Subiecții de drept de regulă încheie acte juridice personal, și astfel trebuie sa fie prezenți lasemnarea și/sau executarea actului în cauză, însă în viața de zi cu ziexistă cazuri cînd subiectulraportului juridic, participantul procesului civil, nu poate sau nu dorește fi prezent la săvîrșirea acestor acțiuni materiale sau procesuale și deci este nevoie de înlocuirea lui cu o alta persoană, anume din acest raționament s-a fundamentat instituția reprezentării în general și a reprezentării procesual civile în special.

Scopul lucrării. Fiecare cercetare își are geneză într-un anumit raționament, obiectiv, către care tinde subiectul cunoașterii, ceea ce își propune cineva să înfăptuiască, materializat de regulă prin soluționarea unei probleme, prin dezvăluirea de concepte noi sau detalizarea cunoștințelor despre ceva existent deja. Acesta nu este altceva decît scopul cercetării. Un scop trebuie să fie unul concret și măsurabil, flexibil și să reflecte schimbarea, formulat în scris, angajant și împărtășit. Scopul reprezintă o anticipare mintală a rezultatului spre care este orientată o acțiune, o activitate.

În cadrul prezentei lucrări, mi-am pus ca scop cercetarea instituției juridice a reprezentării în proces civil, cercetarea atît prin prisma intereselor materiale și procesuale participanților nemijlociți la proces civil cît și a apersoanelor care participă în proces civil din numele și pe contul altor persoanel, în interesele altor persoane.

În lucrărea dată voi avea ca sarcină cercetarea instituției reprezentării în cadrul legislației procesual civilev a Republicii Moldova și efectuarea unei comparații cu doctrina altor state, evaluînd specificul reprezentării autohtone .

Astfel voi analiza definiții, clasificări, dar și vom face cercetări sub aspect procedural în ceea ce privește subiecții de drept, împuternicirile lor,condițiile actului de reprezentare,încetarea lui. Pentru a evidenția toate particularitățile a fost necesar de a structura teza în trei capitole.În primul este trată reprezentarea la nivel general,cuprinzînd definiții date atît de legislație cît și de doctrină,un scurt istoric,referire la subiect,efecte,condiții .

Obiective.În realizarea scopurilor enunțate mi-am propus următoarele obiective:

1. definirea conceptului reprezentării ca instituție a dreptului procesual civil cu stabilirea caracterelor specifice ale aceste instituții;

2. studierea notiunilor legale și a definirilor doctrinaire date instituției reprezentării.

3. cercetarea în ansamblu a elementelor, formelor și efectelor instituției reprezentării în proces civil, în procesul realizării de către participanții la proces a intereselor și drepturilor subiective.

4. corelarea datelor identificate referitoare la natura juridica a contractului de antrepriza cu alte contracte, prin prisma caracterelor juridice, a condițiilor de valabilitate, a întinderii efectelor;

5. determinarea efectelor instituției reprezentării în raprot cu interesele participanților la proces.

Suportul metodologic și tehnico-științific al lucrării.Orice cercetare, trebuie să aibă la bază ei un ansamblu de procedee de cercetare, de cunoaștere și de transformare a realității obiective, un cumul de reguli și principii de învățarea și practicare, denumite metode de cercetare, folosite în realizarea cercetării. În procesul efectuării cercetărilor pe marginea tematicii abordate am utilizat urmăroarele metode:

1. Metoda analitică – am analizat instituția reprezentării prin descompunerea conceptului cercetat în elementele sale componente și cercetarea fiecăruia dintre acestea, ca părți necesare ale unui întreg.

2. Metoda sintetică – după analiza fiecărui element în parte a instituției reprezentării în proces civil am trecut nemijlocit la unirea elementelor analizate separat în cadrul întregului unitar, ca ulterior să am posibilitatea de aplica procedeile de comparație in legatură cu conceptul cercetat.

3. Metoda predictivă – am studiat starea actuală a reglementărilor legale referitoare la instituția reprezentării, situatia existenta anterior, pentru a crea o anumită previzibilitate asupra modificărilor ce pot surveni în realitatea juridică în domeniu;

5. Metoda comparativă – am utilizat metoda dată în doua moduri – am utilizat procedeul comparării între prevederile legale și prectica judiciară în dreptul intern și în alte state.

6. Metoda logică – am studiat din punct de vedere a logicii esența instituției reprezentării în proces civil, ca pe o idee a unui absent considerat a fi totuși prezent, subliniind că ceea ce se petrece prin reprezentare este disocierea între persoana care suportă consecințele actului încheiat (reprezentat) și persoana care încheie actul (reprezentant)..

7. Metoda sistemică – am abordat tematica data ca un concept de sine stătător și în același timp, în raport cu toate elementele sistemului din care face parte conceptul cercetat.

Suportul bibliografic al cercetării

Аnаlizа suрortului bibliogrаfiс al tezei. Pentru a asigura o dezvăluire multilаterаle а temаtiсii аbordаte аm utilizаt surse bibliogrаfiсe diverse duрă formа și сonținut рe саre аș рuteа să le supun unei analize sistemice în felul următor:

Literаturа de sрeсiаlitаte аutohtonă oferă o аnаliză multilаterаlă а асtelor legislаtive atît a celor în vigoare cît și a normelor cu statut de proiect de lege, de lege ferenda și а рrасtiсii judiсiаre din Republica Moldova.

Literаturа doсtrinаrilor români, ruși, franceji, reeșinddin fарtulsimilarității unorreglementări în domeniu și араrtenențа lа sistemul de dreрt сontinentаl, рentruаdeterminаreglementările streine benefiсesрreарliсаre în sistemul de drept al Republicii Moldova.

Рe lingă studiereа literаturii din dmeniu аm сerсetаt асtele legislаtive аtît din R.M. сît și din Româniа și Federаțiа Rusă (Сodul de Procedură Civilă R.M, Codul de Procedură Civilădin România, și Federația Rusă), аm studiаt inclusiv сomentаriile doctrinarilor și practicienilor pe marginea legislаției cercetate.

Sursele web. De o utilitate semnificativă la etapa actuală este aссesul on-line lа асtele legislаtive, lа bloguri juridiсe, lа раginile ofiсiаle аle аutorităților insărсinаte сu elаborаreа și exeсutаreа legilor și a асtelor normаtive subordinate legii.

Practica judiciară și în special generalizările de practică judiciară, expuse în hotărîrile explicative, avizele consultative ale Plenului CSJ.

Sumarul compartimentelortezei.Рrezentа сerсetаre, аm orientаte sub o аnumită struсtură, raportată latematica аbordаtă, formulînd o reаlizаre în suссesiune logiсo-juridică а obieсtivelor și sсoрului рroрus. Аstfel luсrаreа este сomрusă din două сарitole, fieсаre а сîte trei раrаgrаfe finаlizind сu сonсluzii de generalizare.

Capitolul I, presupune o cercetare generalizată a instituției reprezentătii în general și a reprezentării procesual civile în special. Am cercetat instituția juridică a reprezentării prin prisma intereselor participanților la proces civil, atît prin prisma participanților cu interese procesuale și materiale, cît și din punctual de vedere a participanților fără interese, determinînd pe cale de consecință statutul juridic al reprezentantului ca fiind actorul care asigură o realizare cu eficiență maxim posibilă a dreptului la apărare a părții reprezentate.

Capitolul II presupune o cercetare a formelor reprezentării procesual civile prin prisma efectelor sale asupra reprezentanților și reprezentaților. Am cercetat atît formele de reprezentare judiciară impuse de lege (cea legală, cea statutară) cît și forma convențională de materializare a reprezentării procesual civile. Am analizat spectele probatorii a reprezentării în proces civil din motiv că pentru ca persoana să fie admisă în process civil, ea trebuie să facă dovada împuternicirilor sale, deoarece, un drept care nu poate fi dovedit, se prezumă că nu există. Suplimentar am analizat și temeiurile de încetare a reprezentării procesual civile pentru fiecare formă de reprezentare cu abordarea întrebării ce ține de efectele ce țin de încetarea reprezentării prosesual civile.

Am finalizat prezenta teză cu concluziile de rigoare, care constituie o generalizare a ideilor abordate în prezenta lucrare.

I. CARACTERISTICA GENERALĂ A INSTITUȚIEI REPREZENTĂRII ÎN CADRUL PROCESULUI CIVIL

1.1.Noțiuni introductive cu privire la instituția juridică a reprezentării.

Din întreg sistemul de asigurare a drepturilor și libertăților omului și cetățeanului, dreptul la o protecție jurisdicțională este deosebit de important. Ca cea mai importantă posibilitate de protecție a drepturilor încălcate sau contestate, a libertăților și intereselor legitime ale cetățenilor și organizațiilor, prevăzută de legislația națională, protecția jurisdicțională îmbrăcă formaunei proceduri specială, și impune o serie de cerințe de rigoare persoanelor care merg înjudecată. Și dacă în cadrul procesului penal aceste sarcini, formalități de acces la judecată sunt atribuite autorităților de stat autorizate (orgene deurmărire penală, oțițeri, procurori), cerințele de conformitate a procesului civil sunt impuse de lege în sarcina solicitantului. Pentru rezolvarea acestor probleme este destinată instituțiade reprezentare juridică, care efectuează în cadrul unei proceduri civile importante funcții de apărare a drepturile omului.

Dreptul la apărare și accesul la justiție reprezintă drepturi fundamentale, garantate de Constituție și Tratatele internaționale și care nu pot să depindă de nivelul economic al justițiabilului sau de resursele pe care le consideră suficiente Statul. Dreptul la apărare în cadrul procesului civil are două accepțiuni, stricto senso și lato senso, În sens lerg, dreptul la apărare cuprine totalitatea drepturior și regulilor procedurale care oferă persoanei dreptul de a-și valorifica pretențiile sau de a dovedi netemeinicia pretențiilor părții adverse. În această accepțiune largă se include și posibilitatea folosirii unui reprezentant profesionist. În accepțiunea restrînsă, dreptul la apărare include doar posibilitatea persoanei de a beneficia de asistență juridică calificată acordată de un reprezentant profesionist.

În dreptul modem reprezentarea judiciară este o instituție de mare interes atît pentru părțile litigante, rocedurale care oferă persoanei dreptul de a-și valorifica pretențiile sau de a dovedi netemeinicia pretențiilor părții adverse. În această accepțiune largă se include și posibilitatea folosirii unui reprezentant profesionist. În accepțiunea restrînsă, dreptul la apărare include doar posibilitatea persoanei de a beneficia de asistență juridică calificată acordată de un reprezentant profesionist.

În dreptul modem reprezentarea judiciară este o instituție de mare interes atît pentru părțile litigante, cît și pentru activitatea de înfăptuire a justiției, constituind o formă particulară a reprezentării civile, fapt pentru care instituția dată nu este considerată ca avînd un caracter pur procedural. Astfel, participanții la proces adesea nu posedă cunoștințele juridice necesare pentru a înfrunta cu succes lupta judiciară, motiv din care părțile litigante recurg de cele mai multe ori la serviciile unor persoane calificate, cu pregătire jundică adecvată, pentru consilierea acțiunilor și reprezentarea în fața organelor judiciare. În acest fel, actele procedurale îndeplinite de către reprezentant se răsfrâng întotdeauna asupra părții principale, idică asupra persoanei reprezentate. Alteori reprezentarea este impusă de ege in scopul ocrotirii unor categorii de persoane, cum ar fi minorii sau incapabilii. Indiferent însă de forma pe care o îmbracă, reprezentarea udiciară constituie o instituție regăsită în majoritatea legislațiilor procesuale, contribuind la realizarea dreptului fundamental la apărare.

Unii procesualiști au încercat să unifice modalitățile de definire a instituției reprezentării. Astfel, A. Ferenț-Soroțchii, deși definește reprezentarea judiciară ca fiind activitatea unei persoane (reprezentant) în interesul unei alte persoane (reprezentat) în procesul civil, și tratează această instituție și ca un raport juridic.

V. Ivakin consideră că „reprezentarea judiciară reprezintă un fenomen juridic complex, care include în sine concomitent relația de drept material dintre reprezentant și reprezentat, relația procesuală dintre reprezentant și instanța de judecată, precum și activitatea procesuală a reprezentantului care se înscrie în limitele relațiilor menționate mai sus, realizată în numele și în interesul reprezentatului.”

Doctrina română este mai laconică în definirea reprezentării judiciare, reușind totodată să scoată în evidență chintesența acestei instituții. Astfeț profesorul I. Leș susține că prin reprezentare se desemnează situația în care o persoană, numită reprezentant, îndeplinește acte procedurale în numele ș« în interesul altei persoane care este parte în procesul civil.

Preluând o formulare a autorilor Emil Poenaru și Cristinel Murzea despre reprezentarea în dreptul privat, putem formula o imagine de sinteză a instituției reprezentării în sensul că reprezentarea sugerează ideea unei persoane absenteconsiderate a fi totuși prezentă, și anume prin intermediul reprezentării, care presupune disocierea între persoana care suportă consecințele actului încheiat (reprezentat) și persoana care încheie actul (reprezentant). Procedeul tehnico-juridic al reprezentării rămîne la fel, indiferent dacă are loc în legătură cu săvârșirea de către reprezentant a unor acte civile, comerciale sau procesuale. Atunci cînd are loc în cadrul procesului civil, reprezentarea capătă trăsături specifice care o individualizează și îi conferă o fizionomie distinctă, dar care prin trăsăturile esențiale denotă apartenența la familia reprezentării civile. Reprezentarea presupune că reprezentantul, exercită o putere prin care se incluzionează în sfera juridică a altuia. El își exprimă voința în temeiul unei puteri delegate care, tocmai de aceea, trebuie să corespundă exercitării unui drept subiectiv al celui reprezentat.

Astfel, activitatea omului este atît de vastă încît tot ceea cel îl înconjoară , în afară de pamînt și alte resurse naturale, reprezintă rezultatul acțiunilor sale, al creații ale sale.Existența acestei stări este inimaginabilă fără o reglementare juridică,deoarece majoritatea acțiunilor întreprinse de om sunt realizate prin acte juridice.

Conform regulii generale, subiecții de drept încheie personal acte juridice,și astfel trebuie sa fie prezenți la semnarea sau executarea acestui acs,însă în viața cotidiană există cazuri cînd subiectul raportului juridic nu poate fi prezent la săvîrșirea acestor acțiuni și astfel este nevoie de înlocuirea lui cu o alta persoană.Deoarece intensitatea încheierii actelor juridice depinde de nivelul de dezvoltare a socității,progresul economic,cultural etc.,merită de specificat și faptul importanței acestui proces în cadrul Republicii Moldova, mai ales că la momentul actual ea tinde să se integreze în Uniunea Europeană și are ca obligație de a aduce legislația națională la standadele europene și internaționale.

Instituția reprezentării constituieîn esență o metodăprin care o persoană, reprezentant, încheie acte juridice cu terții în numele și pe seama unei unei alte persoane, reprezentat, iar consecința actelor încheiate se materializează în producerea directă a efectelor asupra reprezentatului. Reprezentarea în procesul civil, presupune ipoteza în care o persoană terță este împuternicit de a acționa în justiție (a îndeplini acte de procedură) – ca reclamant sau pîrît în numele și în interesul altuia (titularul dreptului la acțiune), situație în care calitatea procesuală se va verifica în persoana reprezentantului iar dreptul se va verifica în persoana reprezentatului.

Temeiul reprezentării rezidă în posibilitatea subrogării, substituirii unei persoane de către o altă persoană,substituirii pe care legea o impune (reprezentare legală) sau o ingăduie (reprezentarea convenționanală și judiciară) și datorită căreia actul săvîrșit de o persoană își produce efectele direct în persoana și patrimoniul altei persoane.

Reprezentarea judiciară reprezintă situația în care o persoană care nu este subiectul raportului litigios, îndeplinește acte procedurale într-un proces și participă la raporturile procesuale , în numele și interesul altei persoane, care este adevăratul subiect al raportului material litigios și care suportă efectele actelor încheiate de persoana care îl reprezintă.

Un motiv al importanței majore a instituției reprezentării este și faptul că ea constituie mijlocul tehnic cu ajutorul căruia persoanele lipsite de capacitate de exercițiu au posibilitatea de a-și valorifică drepturile și de a-și asuma obligații,prin încheierea de acte juridice prin intermediul altor persoane,numite reprezentanți legali (părinți și tutori).

Reprezentarea judiciară este situația în care o persoană, numită reprezentant, care nu este parte a litigiului, îndeplinește actele procesuale într-un proces, în numele și în contul altei persoane, numită reprezentat, care este subiect al litigiului, având calitatea de reclamant, pârât sau intervenient. Scopul urmărit de reprezentant, în procesul îndepliniriiactelor procedurale în numele și în interesul reprezentatului, este acordarea ajutorului juridic necesar acestuia din urmă, participînd nemijlocit la proces sau acordîndu-i asistență în proces în proces și oferindu-i consultații, sfaturi și recomandări. Prin ajutorul juridic acordat, reprezentantul contribuie la exercitarea din plin a drepturilor și obligațiilor procesuale ale persoanelor, care din cauza lipsei cunoștințelor juridice, a profesionalismului, nu ar fi putut atinge rezultatul dorit. Concomitent, , pe lângă funcția de apărare a intereselor reprezentatului, reprezentantul,mai exercită și funcția de contribuție la înfăptuirea justiției, la stabilirea adevărului, la procesul de colectare și aprecierea probelor, aplicarea corectă a normelor de drept, fapt care contribuie direct și la justa soluționare a cauzei.

Necesitatea reprezentării este condiționată de trei motive:

existența situațiilor în care participantul la proces nu poate să participe la proces personal sau în care participarea persoanei este dificilă sau nedorită de însuși rpersoana reprezentată.

existența principiului contradictorialității, care pune sarcina probațiunii pe seama ambelor părți, și nu pe judecător, fapt care face dificilă, uneori imposibilă atingerea rezultatului dorit în lipsa unor cunoștințe juridice calificate;

ficțiunea persoanelor juridice, care nu pot participa la raporturi juridice, inclusiv la procesul civil, decît prin intermediul unor reprezentanți, persoane fizice, care posedă o anumită legătură cu ele, în limitele împuternicirilor stabilite în lege, de statutul întreprinderii, sau de contractul de asistență juridică. De aceea, persoanele fizice pot avea reprezentanți în procesul civil, iar cele juridice totdeauna participă prin intermediul reprezentanților. Persoanele juridice participă la procesul civil prin intermediul organelor sale de administrare, care acționează în limitele legii și statutului, precum și prin reprezentanții lor (de exemplu: juristul-salariat)., dar pot participa și prin intermediul recurgerii la serviciile unui avocat.

Persoanele fizice recurg deseori la instituția reprezentării,încheind diferite contracte, permițînd altor personae să încaseze salariul,onorariul,să primească sau să transmită diferite documente sau bunuri materiale în locul lor, la fel de instituția reprezentării se face uz la reprezentarea intereselor în instanța de judecată sau în instanța de arbitraj. Părțile în procesul civil, fie persoane fizice, fie juridice, nu sunt obligate să participe personal, ci pot participa în proces printr-un reprezentant. Participarea personală a persoanei fizice la proces nu decade participantul din dreptul de a avea în acest proces și un reprezentant.

Toate aspectele reprezentării civile și procesual civile sunt pe larg studiate atît de doctrina autohtonă,cît și de cea straină,avînd la bază actele normative corespunzătoare,iar în cazul Republicii Moldova sediul acestei materii îl constituie Codul Civil, titlul III ,capitolul V, titlul I, cap. VI, Cod Procedură Civilă al RMeste direct reglementată instituția reprezentării,pe cînd în legislația altor state ca de exemplu România,ea este mai dispersată aparținînd mai multor acte normative.

Antrenarea în proces a unui reprezentant este admisă la toate etapele procesului și la toate gradele de jurisdicției, contribuind la realizarea și exercitarea corectă, echitabilă și legală a drepturilor și obligațiilor procedurale, mai ales când părțile nu pot participa din diferite motive la judecată.

Reprezentarea judiciară într-o altă accepțiune, mai poate fi definită ca situația în care o anumită persoană numită reprezentant în limita împuternicirilor acordate îndeplinește acte procesuale în numele și în interesul altei persoane numită reprezentat. Totalitatea normelor procesual civile ce reglementează raporturile juridice de reprezentarea stabilite dintre reprezentant și instanța de judecată constituie instituția juridică a reprezentării judiciare (reprezentarea procesual-civilă).

În principiu, fiecare act juridic este destinat să producă efecte pe seama persoanelor care au luat parte la încheierea lui și care figurează ca părți, și pe cale de consecință, toate celelalte persoane care nu au participat la încheierea actului au calitatea de terți față de acesta, iar actul respectiv nu va produce nici un efect pe seama persoanelor terțe. Acesta este efectul principiului relativității efectelor actului juridic care dă expresie ideii exprimate într-un vechi adagiu juridic, potrivit căruia res inter alios acta aliis neque nocere neque prodesse potest (de actul juridic încheiat între anumite persoane nu poate nici să prejudicieze și nici să profite altor persoane). În acest context trebuie subliniat că sunt părți, și pe cale de consecință titulari ai efectelor juridice, persoanele care participă în mod fizic și direct la încheierea actelor, semnându-le. Este însă posibil ca, datorită unor considerații de ordin practic, părțile unui act juridic să participe la încheierea acestuia prin intermediul altor persoane numite reprezentanți, prin delegarea în adresa acestora a unor împuterniciri de a acționa pe numele și pe contul persoanei pe care o reprezintă. În aceste cazuri, efectele actelor juridice astfel încheiate se produc în persoana celui reprezentat; din punct de vedere juridic considerându-se că la încheierea actului a luat parte nemijlocit reprezentatul.

Din perspectiva efectelor reprezentării, din analiza literaturii de specialitate, putem conchide că reprezentarea este acel procedeu prin care o persoană, numită reprezentant, încheie un act juridic în numele și pe seama altei persoane, numite reprezentat, astfel încât efectele actului se produc direct și nemijlocit în persoana și patrimoniul acesteia din urmă. Prin reprezentare, manifestarea de voință a reprezentatului, care devine parte a raportului juridic, este înlocuită de manifestarea de voință a reprezentantului.

Instituția reprezentării este reglementată în principal în Codul civil, atât prin dispoziții cu caracter general (art.242-251 din cod), cât și prin dispoziții speciale care concretizează aplicarea acestei instituții în unele materii, îndeosebi la contractul de mandat (art.1030-1052 din cod), dar și în situația reprezentării persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu (art.22 alin.1 și art.33 alin.2 din cod), persoanelor juridice (art.61 alin.1, art.125, art.138, art.155, art.169, art.189), societăților civile (art.1345 din cod) ori în materia solidarității creditorilor (art.529 din cod) sau debitorilor (art.549 din cod), precum și a gestiunii de afaceri (art.1378-1388 din cod). De asemenea, dispoziții cu privire la reprezentare cuprind și Codul de procedură civilă (art.75-81), Codul familiei (art.61 alin.2 și art.146 alin.6), precum și o serie de alte acte normative.

Referitor la temeiurile reprezentării judiciare menționăm că acestea depind de felul acesteia. Astfel, reprezentarea legală are drept temei relația de rudenie, confirmată în modul corespunzător (prin buletinul de identitate și actul de naștere a copilului sau prin hotărîrea judecătorească de încuviințare a înfierii), actul administrativ de numire a tutorelui sau curatorului, hotărirea judecătorească și contractul de administrare fiduciară pentru administratorul fiduciar (art.50 Cod Civil), actul notarial de numire a custodelui averii succesorale (art. 1555 Cod Civil).

Reprezentarea contractuală are ca temei acordul reprezentantului și reprezentatului. însă, împuternicirile reprezentantului contractual oricum trebuie specificate în procură. Reprezentarea coparticipanților de către unul dintre aceștia are drept temei declarația verbală a coparticipanților consemnată în procesul-verbal al ședinței de judecată.

Temei al reprezentării statutare sînt prevederile statutului, iar în cazul asociațiilor obștești mai este necesară și înțelegerea dintre titularul de drepturi – membru al asociației și aceasta.

Reprezentarea îndeplinește un rol important și are o deosebită utilitate în raporturile juridice. Astfel, dacă n-ar exista reprezentare, persoanele lipsite de capacitatea de exercițiu, deci care nu pot încheia personal un act juridic valabil, nu s-ar putea bucura de nici un avantaj al vieții juridice. Prin acest procedeu juridic legea ocrotește incapabilii (minorii sub 14 ani și alte persoane lipsite de capacitate de exercițiu), dându-le un reprezentant legal care cu voința sa înlocuiește voința neconștientă a celor lipsiți de capacitate de exercițiu și încheie acte juridice în numele și pe socoteala acestora din urmă, care astfel vor dobândi drepturi și asuma obligațiile spre folosul lor, ca titulari de drepturi și obligații.

Posibilitatea participării în proces a reprezentantului constituie astfel una din principalele garanții instituite de lege, în scopul realizării dreptului la apărare de oricare subiect de drept, în scopul asigurării realizării cu bună credință a drepturilor și obligațiilor procesuale ale participanților la proces, care din anumite motive nu doresc, nu pot, sau le este dificil de a se prezenta personal în fața instanțelor de judecată în scopul realizării, apărării drepturilor și intereselor sale. Utilitatea reprezentării se învederează și în cazul persoanelor cu deplină capacitate de exercițiu cărora le dă posibilitatea să încheie acte juridice (fără a lua parte, în persoană, la formarea lor), prin reprezentant convențional, facilitând astfel considerabil schimburile economice între persoane aflate la mare distanță unele de altele, permițând o însemnată economie de timp și efort, și asigurând totodată folosirea de către cei interesați a persoanelor cu pregătire de specialitate într-un anumit domeniu etc. Tot prin procedeul reprezentării persoanele juridice pot încheia acte prin împuterniciții (organele) lor.

1.2. Instituția reprezentării prin prisma intereselor participanților la proces civil.

Pentru a determina cercul de interese în procesul civil, este necesar, inițial să determinăm noțiunea, conținutul și formele de materializare a noțiunii de interes. Astfel, prin noțiunea de interes înțelegem:

1. Preocupare de a obține ceva necesar, ce este util, important, care convine, un succes, un avantaj, folos, câștig, profit; râvnă depusă într-o acțiune pentru satisfacerea anumitor nevoi, interesul servește drept stimulent pentru efectuarea unor acțiuni.

Interesul poate fi:

material, patrimonial (când se urmărește obținerea unui folos de ordin patrimonial, de ex.: revendicarea unui bun, plata unei datorii); Interes economic material – categorie a materialismului care desemnează stimulul fundamental al activității umane; despăgubire bănească pentru un prejudiciu.

moral (când se urmărește un scop nepatrimonial, de ex: punerea sub interdicție).

Interesul juridc. În litertura de specialitate rusă, interesul juridic este privit sub aspect și construcție diferită:

1. Ineresul juridic în în procesul civil, trebuie cercetat că o expriare prin anumite acțiuni, a aspirației subiectului de drept de a primi protecție judiciară, fapt condiționat de 1)existent dreptului subiectiv apărat în cadrul procesului, declarant că obiect al acțiunii; 2)de încălcarea sau crearea pericolului încălcării dreptului subiectiv civil.

Interesul juridic în proces reprezintă acel avantaj juridic pe care îl aduce reclamantului hotarirea instanței de judecată, și anume întărirea drepturilor reclamantului pe calea recunoașterii lor de către instanță de judecată, că subiect autoritar, în temeiul căreia drepturile încălcate sau contestate devin incontestabile.

Interes juridic- rezultatul legal așteptat de către participant, care trebuie să survină pentru partea interesată, în legătură cu cauza examinată.

Unii autori divizează interesul juridic în interes material și interesul procesual:

Interesul material fiind acel folos patrimonial obținerea caruie îl urmărește o parte în cadrul procesului civil.

Unii autori abordează interesul material nu în sensul de interes personal, patrimonial ci în sensul de interes de a proteja normele material de drept, a asigură respectarea or, astfel interes material avînd nu numai părțile dar și procurorul, și instant de judecată.

Interesul procesual reprezintă interesul de a iniția procesul și de a utiliza toate mijloacele și metodele legale de apărare în scopul de obține cîștig în cadrul procesului.

Divizarea intereesului juridic în interes material și procesual conform opiniei savantului rus R.E.Gucasean este lipsită de sens din motivul că interesul juridic se echivalează cu cel procesual după cuprins și înțeles, astfel mantionind că participanții la proesul civil se conduc de un interes procesual-juridic. Interes material au atît părțile, manifestindu-se printr-un interes personal, cît și participanții care apăra normele material de drept și asigură înfăptuirea justiției.

O altă clasificare divizează interesul juridic în:

Interes personal presupune importanța emiterii hotărîrii pentru apărarea intereselor nemijlocit părții la proces.

Interesul de fapt presupune avantajul real, de fapt pe care o parte dorește să-l obțină în cadrul procesului.

Interesul de stat sau obștesc pe care îl posedă participanții la procesul civil care acționează din nume propriu, în apărarea intereseloraltor personae participante la process.

Interesul fiind imboldul oricărei acțiuni omenești, este firesc că el să reprezinte și o condiție necesară pentru exercițiul acțiunii civile, și implicit, pentru că persoană să fie parte în procesul civil. În acest sens legislația, literature de specialitate și practică judiciară sunt unanime în a recunoaște că intresul este măsură tuturor lucrurilor.

Interesul reprezintă folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă. Justificarea interesului judiciar incumbă reclamantului ăi vizează, în principal momentul initial al procesului, in concret acela al promovarii acțiunii. Interesul trebuie justificat ulterior și de catre pîrît, în legatura cu actele procedural îndeplinite de catre acesta. Dacă justificarea unui interes în cadrul procedurii judiciare este imperios necesară, atunci în mod firesc acesta trebuie supus la anumite cerințe. Astfel interesul afirmat în justitie trebuie sa fie legitim, personal, nascut și actual.

– să fie legitim – să nu vină în contradicție cu legea, sa fie în conformitate cu ordinea de drept, cu regulile de conviețuire socială. Această cerință are în vedere pe de oparte, corespunderea interesului atît cu legile materiale cît și cu cele procesuale, iar pe de alta parte, să fie în conformitate cu scopul economic pentru care dreptul subiectiv a fost recunoscut.

– să fie personal și direct– să-l vizeze pe cel ce recurge la forma procedurală și nu pe altcineva; și în cazul în care acționează alte persoane sau organe în locul titularului, folosul se resfânge la fel asupra titularului dreptului, deoarece spre exemplu asa organisme specializate ca sindicatele, patronatele, agențiile pentru protectia consumatorului ocrotesc interesele, drepturile si obligațiile membrilor săi, sau a unei categorii de personae titulari de drepturile ce la sunt apărate, folosul revenind tot lor.

– să fie născut și actual – să existe la momentul la care se exercită acțiunea, în sensul că, dacă cel care actionează s-ar abține, s-ar expune unui prejudiciu.

Interesele participanților în cadrul procesului civil. Studierea intereselor în cadrul procesului civil trebuie efectuată în coraport cu participanții la process, anume ei fiind titularii de interese procesuale și/sau mateiale.

Astfel în literatura de spacialitate, participanții la procesul civil sunt clasificați în urmatorul mod:

1. Participanții cu interese juridice, care la rîndul sau se subclasifică în:

1.1. participanții cu interese atît material cît și procesual (părțile-reclamantul și pîrîtul, intervenientul principal);

1.2. participanții care au doar interes procesual (procurorul, autoritățile publice, organizațiile și persoanele fizice care apără dreturile și interesele altor subiecți).

2. Participanții la proces lipsiți de vre-un interes ,atît procesual cît si material, acționînd doar în scopul înfăptuirii justiției (martor, specialist, interpret, grefier, executor judecatoresc, expert, reprezentant-avocatul )referitor la avocat, este prezentă opinia, care o susțin personal, că ar fi necesar includerea lui în categoria participanților cu interes procesual, ulterior o să argumentez opinia data.

1.1. Prticipanți cu interes procesual și material.

Părțile. Pornind de la prima categorie de participanți Părțile sunt acele persoane cu interese contradictorii ale căror drepturi și obligații reciproce constituie obiectul procesului civil (reclamantul și pîrîtul) menționam că ei apăr în process cu interese contrarii ce rezultă din litigiul dintre ei. Astfel devin părți în procesul civil persoanele care exprimă interese contrare, adică cel puțin una dintre ele pretinde că are de realizat un drept, împotrivă celeilalte părți, care a nesocotit, a încălcat, contestat acest drept. Pentru a participă la activitatea judiciară, este necesar doar afirmarea unui interes propriu, în confruntare cu o altă persoană fizică sau juridică. Persoană care solicita protecția instanței de judecată pentru apărarea unui drept sau interes legitim poartă denumirea de reclamant. Persoană care este chemată să răspundă pentru pretinsă încălcare a dreptului, se numește pîrît.

Reclamantul va încerca prin toate mijloacele permise de lege să-și dovedească pretențiile, iar pârâtul va adopta o poziție defensivă, încercând să dovedească netemeinicia pretențiilor celui dintâi. Uneori pârâtul părăsește atitudinea defensivă, formulând pretenții față de reclamant prin cerere reconvențională, încât se ajunge la un judicium duplex. Putem afirmă cu siguranță că părțile într-un proces au totdeauna o poziție contradictorie, chiar dacă acest lucru nu se observă de fiecare data la nivelul relației procesuale și indiferent dacă drepturile afirmate sunt ori nu potrivnice.

De regulă, în procesul civil există un singur reclamant și un singur pârât. Nu puține sunt, însă, situațiile când în același proces participă mai mulți reclamanți, mai mulți pârâți sau mai mulți reclamanți și pârâți. Asemenea situații se întâlnesc în cazul acțiunilor derivând din sau implicând obligații solidare, în solidum sau conjuncte, coproprietatea devalmase ori pe cote-părți, acțiunilor drivand din moștenirea de către mai multe persoane împreună a unei anume mase de bunuri, în cazul unor acțiuni de dreptul familiei.

În exemplele enunțate este nu numai util, dar uneori chiar necesar, să se recurgă la o formă de participare în proces a mai multor persoane care să aibă calitatea de pârât sau reclamant. Doar astfel se creează posibilitatea rezolvării complete și corecte a litigiilor în care sunt implicate mai multe persoane, se înlătura riscurile unor soluții contradictorii, se asigură respectarea drepturilor procesuale ale tuturor persoanelor implicate, probele se administrează mai rapid, se evită pronunțarea unor hotărâri ineficiențe. Pot fi coparticipanti și chemați în garanție, titularii dreptului de proprietate asupra bunului deținut de pârât în numele lor, intervenientii, persoanele care pot pretinde aceleași drepturi că și reclamantul. Credem că instituția coparticiparii poate fi definită în funcție de cele expuse – că acea situație în care mai multe părți participă în procesul civil în aceeași calitate și afirmă același drept sau drepturile afirmate de ele au temei în același fapt sau act juridic. Deci, necatind la faptulca prticipa mai multe persoană în caliate pîrîți sau reclamanți, eu au același interes material și procesual, reclamantii interesul sau , piritii al sau.

Intervenientul principal. Articolul 6 CPC RM stipuleaza : Intervenientul principal (intervenientul care formulează pretenții proprii cu privire la obiectul litigiului). Astfel, orice persoană interesată poate interveni într-un proces ce se desfășoară între alte persoane. Intervenția este în interesul propriu cînd intervenientul invocă un drept al său asupra obiectului litigiului sau un drept legat de acesta. Dacă se constată că există persoane care pot să își declare propriile pretenții asupra obiectului litigiului între părțile inițiale, instanța este obligată să înștiințeze persoanele în cauză despre procesul pornit și să le explice dreptul lor de a interveni în proces prin înaintarea unei acțiuni.Intervenientul principal poate interveni în proces pînă la închiderea dezbaterilor judiciare în primă instanță, înaintînd acțiunea către una sau către ambele părți în modul prevăzut de prezentul cod. Intervenientul principal are drepturi și obligații de reclamant. Astfel reese ca intervenientul principal are un interes atit material cit si procesual propriu in raport cu obiectul litigiului dintre partile initiatoare a procesului. Principal e ca interesul să se raporteze la obiectul litigiului dintre părțile initiale, în caz contrar instanta de judecata poate sa refuze examinarea actiunii intervenientului concomitent cu cea inițială.

1.2. Participanți cu interes procesual.Referitor la cea de-a doua subgrupă de participanți, care au doar interes procesual menționăm următorii participanți :

Procurorul. Conform art. 71 pct. (1) C.P.C., procurorul participă la judecarea pricinilor civile în primă instanță, în calitate de participant la proces, dacă el însuși 1-a pornit în condițiile legii.Acțiunea în apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime poate fi intentată de către procuror numai la cererea scrisă a persoanei interesate dacă aceasta nu se poate adresa în judecată personal din cauză de sănătate, vârstă înaintată, incapabilitate sau din alte motive întemeiate. Acțiunea în apărarea intereselor persoanei incapabile poate fi înaintată de procuror indiferent de existența cererii persoanei interesate sau a reprezentantului ei legal. în cazurile prevăzute de lege, procurorul este în drept să se adreseze în judecată în apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale unui număr nelimitat de persoane.

Procurorul este în drept să înainteze o acțiune sau o cerere în apărarea drepturilor și intereselor statului și ale societății ce țin de:

formarea și executarea bugetului;

protecția proprietății aflate în posesiunea exclusivă a statului;

rezilierea contractului care lezează statul și interesele lui;

perceperea unei sume în beneficiul agenților economici în al căror capital statutar statul are cotă-parte;

declararea, în condițiile legii a actelor normative ale auto¬ rităților publice, ale altor organe și organizații, ale persoanelor oficiale sau funcționarilor publici ca fiind nule;

perceperea în beneficiul statului a bunurilor dobândite ilicit;

anularea înregistrării și lichidarea persoanei juridice în cazul încălcării modului stabilit de constituire, precum și urmărirea veniturilor ei ilicite;

protecția mediului înconjurător;

în alte cazuri prevăzute de lege (art. 71 pct. (2), (3) C.P.C.).

b) Drepturile și obligațiile procedurale ale procurorului

Procurorul care a intentat o acțiune are drepturile și obligațiile procedurale de reclamant, cu excepția dreptului de a încheia tranzacții. Renunțarea procurorului la pretențiile înaintate în apărarea intereselor unei alte persoane nu o privează pe aceasta sau pe reprezentantul ei legal de dreptul de a cere examinarea pricinii în fond. Dacă reclamantul renunță să intervină în procesul intentat de procuror, instanța scoate cererea de pe rol.

Participarea în procesul civil a autorităților publice, organizațiilor, persoanelor fizice în apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale altor persoane

a) Temeiurile și formele de participare

În cazurile prevăzute de lege, autoritățile publice, organizațiile, persoanele fizice pot adresa în judecată acțiuni în apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale altor persoane, la cererea acestora, sau în apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale unui număr nelimitat de persoane (art,73 C.P.CJ. Reglementarea juridică a participării în procesul civil a acestor persoane, care apără nu drepturile sale, ci interesele și drepturile ocrotite de lege ale altor subiecți, denotă o importantă garanție a legalității înfăptuirii justiției.

• Autoritățile publice pot avea în proces calitatea de părți sau intervenienți, formulînd pretenții proprii, în acele cazuri când ele însăși sunt nemijlocit titulari de drepturi și obligații, a căror apărare o cer în fața instanței de judecată, când participă în proces în nume propriu și în apărarea intereselor proprii.

În situația expusă mai sus autoritățile publice au interes material-juridic și procesual-juridic în mersul procesului. Astfel, în acest caz ei obțin calitatea juridică de reclamant sau pârât în proces.

• Autoritățile publice, organizațiile și persoanele fizice pot participa în procesul civil pentru apărarea nu numai a drepturilor și intereselor proprii ocrotite de lege, ci și pentru apărarea intereselor și drepturilor altor persoane, care sunt subiecți ai raportului juridic material litigios. In acest caz temeiul participării lor în proces va fi interesul lor pentru soluționarea legală și întemeiată a litigiului, ce reiese din acele funcții și obligațiuni, date prin lege în competența organului de stat.

Organele de stat se raportă la acea grupă de participanți, care au doar interes procesual-juridic în mersul procesului, participă în proces în nume propriu, dar în apărarea intereselor altor persoane.

Scopul principal al participării în ambele forme constă în apărarea drepturilor și intereselor persoanelor, îndeplinirea obligațiunilor cu care sunt împuternicite de către stat pentru apărarea acestor drepturi și interese prin participarea la instanță.Participând la proces, autoritățile publice apără nu numai drepturile persoanelor ce nemijlocit dispun de ele, dar și interesele statului și ale societății în întregime, adică ordinea de drept.

Participarea reprezentantului autorității publice la ședința judiciară nu întotdeauna este necesară. Uneori e destulă concluzia acestuia în formă scrisă. De exemplu, în cauzele despre restituirea pagubei pricinuite sănătății este de ajuns concluzia dată în formă scrisă a inspectorului pentru protecția muncii. însă în unele cazuri prezența autorităților publice este obligatorie, de exemplu, în cazurile cu privire la educarea copiilor ș. a.

Autoritățile publice pot depune concluzii chiar până la intentarea procesului din inițiativa sa. De regulă, condițiile în care se află copilul se determină de organul de tutelă și curatelă până la înaintarea cererii în judecată despre decăderea din drepturile părintești sau despre luarea copilului de la părinți fără a-l decădea din drepturile părintești. Concluziile autorităților publice, incluse de instanță ca participante la proces sau care au intervenit în proces din proprie inițiativă, se citesc în cadrul ședinței de judecată; ulterior instanța și participanții la proces potadresa întrebări împuterniciților acestor organe în scopul clarificării și completării concluziilor. Dacă autoritatea publică este atrasă în proces de către instanța de judecată, atunci punerea concluziei este nu numai un drept al organului dat, ci și o obligațiune. Concluziile autorităților publice prezintă o importanță deosebită, însă trebuie să menționăm că ele nu sunt obligatorii pentru instanța de judecată. Concluziile autorităților publice sunt de importanță majoră în cadrul proceselor de stabilire a domiciliului copilului minor, concluziile Direcțiilor de Asistență Socială și Protecție a Familiei, în cadrul litigiilor ce privesc drepturile consumatorilor, concluziile, participarea în proces a reprezentanșilor Agenției Pentru Protecția Drepturilor Consumatorilor, etc..

Intervenientul accesoriu. Intervenientul accesoriu (intervenientul care nu formulează pretenții proprii asupra obiectului litigiului) Articolul 67CPC RM.Persoana interesată într-un proces pornit între alte persoane poate interveni în el alături de reclamant sau de pîrît pînă la închiderea dezbaterilor judiciare în prima instanță dacă hotărîrea pronunțată este susceptibilă să influențeze drepturile sau obligațiile lui față de una din părți.Astfel reieșind din faptul că intervenientul accesoriu nu formulează pretenții proprii asupra obiectului litigiului dintre părțile inițiatoare a procesului, el nu deține un interes material distinct ci un interes procesual, adică emiterea de catre instanta de judecata a unei hotăriri, în folosul unei părți, hotărire care nu iar aduce atingere dreptului său față de părți.

Participanți fără interese. Din cadrul celei dea doua grupe de participanți, care nu au atît interes material cît și procesual fac parte :

martorul ;

grefierul ;

specialistul ;

interpretul ;

executorul judecatorsc;

expertul ;

reprezentantul (referitor la reprezentant, și anume referitor la avocat exista opinii diferite în literatura de specialitate).

Aceasta grup de participanți neavînd interese nici materiale, nici procesuale, prin activitatea sa contribuie la înfaptuirea justiției.

Conform primei opinii, predominante, avocatul, face parte din categoria participanților fără interese.

Conform celei dea doua opinii, (adeptul căreia sunt) avocatul face parte din categoria participanților cu interes procesual, avînd și un (interes material indirect, general).

Reprezentantul.Persoanele fizice pot să-și apere interesele și drepturile ocrotite de lege în instanța de judecată personal sau prin reprezentanți. Participarea personală a cetățeanului la proces nu-1 decade din dreptul de a avea în acest proces un reprezentant.

În procesul civil, personale juridice sunt reprezentate în instanță de către organele lor de administrare, acționând în limitele împuternicirilor ce le sunt acordate prin lege, statut sau regulament ori de către reprezentanți. Conducătorii de organizații, care se prezintă în calitate de organ al persoanei juridice, prezintă instanței documentele ce atestă funcția sau împuternicirile pe care le dețin, ori, după caz, prin actele de constituire.

Necesitatea acestei instituții este determinată de mai multe temeiuri:

unii dintre participanții la proces pot fi incapabili, cu capacitate de exercițiu limitată sau lipsiți de ea prin hotărârea instanței de judecată și în aceste cazuri drepturile și interesele lor trebuie să le apere părinții, înfietorii, organele de tutelă și curatelă;

interesele persoanelor juridice sau fizice pot fi apărate de reprezentanți;

persoanele care nu cunosc legislația în vigoare de asemenea pot fi reprezentați.

Reprezentarea juridică este o instituție procesual civilă, cînd o persoană numită reprezentant îndeplinește în instanța de judecată acte procedurale în baza împuternicirilor date de către altă persoană numită reprezentat.In funcție de importanța juridică a voinței persoanelor reprezentate pentru apariția reprezentării judiciare, evidențiem:

reprezentare obligatorie legală, pentru apariția căreia nu se cere acordul persoanei reprezentate;

reprezentare neobligatorie, care poate apărea doar la dorința persoanei reprezentate.

Reprezentarea obligatorie legală se exercită în apărarea drepturilor, libertăților și intereselor persoanelor fizice ce nu au capacitate de exercițiu deplină și persoanelor fizice declarate ca având capacitate de exercițiu limită.

Expresia "reprezentare obligatorie legală" se explică prin faptul că persoana, datorită incapacității de exercițiu totale sau parțiale nu poate, de sine stătător să-și aleagă reprezentant, de aceea reprezentantul este stabilit de lege.

Drepturile și interesele ocrotite prin lege ale persoanelor ce nu au capacitatea deplină de exercițiu și ale celor declarate ca avînd capacitatea de exercițiu limitată sunt apărate înaintea instanței de către părinți, înfietori, tutorii sau curatorii, de alte persoane cărora acest drept le este acordat de lege. Aceștia vor prezenta instanței documentele care certifică împuternicirile lor. Reprezentanții legali săvârșesc în numele celor reprezentați toate actele de procedură, pe care are dreptul să le săvârșească cel reprezentat, cu restricțiile prevăzute de lege. În procesul în care urmează sâ participe o persoană, declarată dispărută fără urmă în modul stabilit de lege, aceasta v a fi reprezentată de administratorul fiduciar sau de tutorele numit în conformitate cu legea. În procesul în care urmează să participe moștenitorul unei persoane decedate sau al unei persoane declarată decedată după procedura stabilită, dacă succesiunea nu a fost acceptată de ni¬meni, acesta va fi reprezentat de custodele sau tutorele numit în conformitate cu legea.

În cazurile prevăzute mai sus, părinții, înfietorii, tutorii sau curatorii pot încredința ducerea procesului în instanța de judecată unei alte persoane, alese de ei în calitate de reprezentant. Reprezentantul legal poate fi chemat personal în judecată pentru a da explicații referitor la actele pe care le-a încheiat sau săvârșit în această calitate.

Reprezentarea neobligatorie, în funcție de caracterul relațiilor dintre reprezentant și reprezentat, poate fi împărțită în: reprezentare contractuală și reprezentare obștească.Reprezentarea contractuală apare în baza contractului juri-dic-civil de mandat, conform căruia o persoană numită reprezentat împuternicește altă persoană numită reprezentant pentru a-i apăra drepturile și interesele în instanța de judecată, îndeplinind diferite acte procedurale. Reprezentarea contractuală poate fi întemeiată și în baza raporturilor juridice de muncă și poate fi înfăptuită de către un colaborator permanent al întreprinderii (de exemplu, juristul întreprinderii). în acest caz drept temei al reprezentării servește contractul de muncă dintre între¬prindere și muncitor.

Cercul persoanelor care pot fi reprezentanți contractuali în proces este destul de larg, el fiind stabilit de art. 76 C.P.C. Astfel,reprezentant in judecată poate fi oricare persoană cu capacitate de exercițiu deplină care are împuternicirile respective, legalizate în modul stabilit pentru a susține procesul, cu excepția persoanelor specificate în art. 78 C.P.C.

Obștească se numește reprezentarea înfăptuită în procesul civil de către membrii organizațiilor obștești, împuterniciți de organizațiile lor obștești, precum și de alți cetățeni, ai căror interese și drepturile sunt ocrotite de aceste organizații.

Art. 77 C.P.C. prevede o așa situație când instanța judecătorească poate numi din oficiu un reprezentant. Astfel, instanța judecătorească este în drept să numească din oficiu părții sau intervenientului un reprezentant avocat:

în cazul în care partea sau intervenientul sunt lipsiți sau limitați în capacitate de exercițiu și nu au reprezentanți legali;

dacă instanța constată un conflict de interese între reprezentant și reprezentatul lipsit ori limitat în capacitateade exercițiu;

în condițiile art. 304 și 316 CPC al RM;

în alte cazuri prevăzute de lege.

Astfel, din cele menționate reiese că reprezentantul parilor este lipsit atît de interes material cît și procesual, deoarece el actiononeaza în numele și în intersul persoanei reprezentate. Referitor la avaocat că reprezentant al părților, putem totuși să concluionam că el are și un interes procesual, dea cîștiga procesul, deoarece cu cît mai multe procese cistigate are, reputația profesională a avocatului crește, la fel crește și numărul persoanelor care se adresează la el, avînd în el o mai mare încredere, reesind din practică să impecabilă, astfel se măresc și veniturile avocatului, puțind fi observat aici și un interes material indirect. Opinia data poate fi fundamentata si in felul urmator :

– conform piramidei nevoilor umane, formulate de catre savantul american Abraham Maslov, fiecare persoana, are ca scop satisfacerea nevoilor de individualizare, de stimă și recunoaștere ; a nevoilor de autoralizare. Anume în tendința de a se autorealiza, de a fi recunoscut, stimat și apreciat la un nivel mai înalt, pentru a se bucura de un prestigiu și reputație ireproșabilă, avocatul se străduie sa cîștige cît mai multe procese, manifestînduși interesul procesual, și obținînd astfel un venit mai mare, își poate satisface nevoile sale afiziologice, de siguranță, într-un volum mai mare, manifestîndu-se aici și interesul material indirect. Stima de sine, stima pe care o primești de la alții, nevoia de a fi ascultat și înțeles, aprobarea și recunoașterea competențelor, meritelor și valorii din partea altora ; uneori chiar nevoia de a fi important, de putere, control, prestigiu, faima. Când ele sunt satisfăcute, persoana se simte încrezatoare în sine și valoroasă. Când aceste nevoi sunt ‘frustrate’, persoana se simte inferioară, slabă, neputincioasă, lipsită de valoare. Nevoia de auto-realizare : împlinirea visurilor și scopurilor propuse, reușită în viață, hobby, activitatea de creație, conștientizarea rolului și rostului nostru în lume, relaxare, meditație, realizarea potențialului maxim, crearea și împlinirea destinului său înalt.

Astfel, cu titlu de generalizare putem menționa că sub aspect material-general, reprezentantul (avocatul), se diferențiază prin interesul material general în cadrul procesului civil, se diferențiază depersoanele care contribuie la înfăptuirea justiției, care se referă la categoriasubiecților raporturilor procesual civile care nu manifestă un interes materialjuridicsau procesual-juridic în procesul civil. Astfel în cazul reprezentantului avocat, constatarea existenței interesului material general expus mai sus, la examinarea și soluționarea procesului, nu va constitui untemei de recuzare sau de abținere pentru unele din persoane care contribuie la înfăptuirea justiției spre deosebire de alți participanți ca grefierul, interpretul, martorul, expertul, specialistul și executoruljudecătoresc. La fel,cu titlu de generalizare ne putem referi încă o data la importantă existenței uni interes în cadrul procesului civil, și anume, Eugen Herovanu menționează în acest sens ca””ceea ce caracterizează din punct de vedere procedural, interesul de a uza de acțiunea în justiție, e principiul necesității practice a acțiunii, și a autonomiei dreptului de acțiune, adică idea că dacă cel interest n-ar recurge la oficiul organelor jurisdicționale, s-ar expune prin această la un prejudiciu inevitabil. Astfel existent unui interes motivează persoană de a acționă, de a-și valorifică, apăra drepturile contestate sau încălcate, prin intentarea acțiunii civile, că de altfel să nu suporte consecințele negative ale inactionarii sale. Și în realizarea acestui interes, partea este deseori ajutată de un reprezentant, care asigură apărarea interesului, a dreptului pretins încălcat sau contestat.

1.3. Statutul reprezentantului în proces civil.

Reprezentantul este persoana care în temeiul împuternicirilor acordate, participă în procesul civil din numele reprezentatului, cu scopul de a-i acorda ajutor în exercitarea drepturilor sale, precum și de a preîntîmpina încălcarea lor în timpul procesului, de asemenea de a colabora cu instanța de judecată în procesul de realizare a justiției.

În doctrină s-au conturat două opinii privind poziția procesuală a reprezentantului în proces.

Astfel, după unii autori, în procesul civil reprezentantul nu are calitate de participant, deoarece el intervine în proces în numele și interesul reprezentatului și este dependent de acesta, astfel el neputînd fi un subiect de sine stătător. De asemenea, se susține că reprezentantul doar exercită drepturile și execută obligațiile procedurale ale celui care-1 împuternicește și numai acesta din urmă este subiect al aportului procesual. Alț autori, sînt de părere că reprezentanții judiciar face parte din cercul participanților la proces, invocînd următoarele argumente:

a)faptul participării în numele altuia nu înseamnă transmiterea pasivă a voinței reprezentatului. Astfel, teprezentantul exprimă și voința lui în proces, fiind înzestrat cu drepturi și obligații de către reprezentat dar și de către legiuitor. Prin urmare, în limitele împuternicirilor, reprezentantul singur hotărăște cum trebuie să acționeze pentru a reprezenta cît mai eficient interesele clientului său,

b)reprezentantul judiciar, ca purtător de drepturi și obligații procesuale, apare ca o figură de sine stătătoare în raporturile ce se nasc între el și instanța de judecată,

c)reprezentînd interesele participanților la proces reprezentantul nu are cum să fie indiferent față de mersul procesului și față de rezultatul final al lui, chiar dimpotrivă reprezentantul va fi extrem de cointeresat în obținerea unei hotărâri favorabile pentru cel reprezentat. Cu alte cuvinte, reprezentantul judiciar urmărește, în aceeași măsură ca persoana pe care o reprezintă, un rezultat final pozitiv, iar aceasta, fără îndoială, semnifică interesul procesual al reprezentantului pe durata judecății.

d)dispunînd de aceleași drepturi și obligații procesuale ca și persoana reprezentată, cu condiția că este investit cu respectivele în modul stabilit de lege, reprezentantul judiciar se prezintă ca un dublor procesual al participantului la proces pe care-1 reprezintă, iar în această calitate, din punct de vedere formal, el nu poate să facă parte din altă categorie derît cea din care face parte reprezentatul, adică a participanților la proces.Conform modificărilor noi din CPC al RM părțile și alți participanți la proces au dreptul să fie asistați în judecată de către un avocat ales ori desemnat de coordonatorul oficiului teritorial al Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat sau de un alt reprezentant, în cazurile prevăzute de prezentul cod.

Astfel, art.75 alin.(1) din CPC prevede că în proces civil, persoanele fizice își pot apăra interesele personal, prin avocat sau avocat stagiar. Participarea personală în proces nu face ca persoana fizică să decadă din dreptul de a avea avocat.În aceste condiții, atenționăm asupra faptului că instanțele de judecată nu mai admit participarea în procesul civil a reprezentanților persoanelor fizice care nu dețin licența de avocat sau nu au calitatea de avocat stagiar.

În context, indicăm că, potrivit art.81 din CPC, împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale, cu excepția dreptului de a semna cererea și de a o depune în judecată, de a strămuta pricina la o judecată arbitrală, de a renunța total sau parțial la pretențiile din acțiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenții, de a modifica temeiul sau obiectul acțiunii, de a o recunoaște, de a încheia tranzacții, de a intenta acțiune reconvențională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărârea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amâna sau eșalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărârii judecătorești, drept care trebuie menționat expres, sub sancțiunea nulității, în procura eliberată reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului.

În conformitate art.80 alin.(7) din CPC împuternicirile date avocatului se atestă printr-un mandat, eliberat de reprezentat și certificat de avocat.

Menționăm că, potrivit Hotărîrii Guvernului RM cu privire la aprobarea formularului și modului de utilizare a mandatului avocatului nr.1175 din 21.12.2010, formularul mandatului avocatului conține, pe verso, împuternicirile avocatului și semnătura clientului. Totodată, în hotărârea respectivă este specificat că împuternicirile avocatului în instanța de judecată, potrivit art.81 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, urmează a fi consemnate pe versoul mandatului numai în procesele civile.

În asemenea circumstanțe, relevăm că formularul anterior al mandatului, care nu conține pe verso semnătura reprezentatului, nu poate fi acceptat drept dovadă a împuternicirilor avocatului, deoarece nu corespunde prevederilor art.80 alin.(7) CPC și nu face dovada dreptului de a exercita actele procedurale prevăzute la art.81 din CPC.

În final, considerăm că este important de a sublinia că reprezentantul care renunță la împuterniciri trebuie să înștiințeze atât reprezentatul, cât și instanța cu cel puțin 10 zile înainte de data judecării pricinii sau înainte de expirarea termenelor de atac.

Genurile de asistență juridică calificată pe care urmează să le acorde avocații persoanelor fizice și juridice sunt enumerate în art. 8 alin. (1) din Legea cu privire laavocatură nr. 1260-XV din 19.07.2002. Alineatul (2) al acestui articol stabilește că acordarea asistenței juridice calificate prevăzute la alin.(1) lit. c) și e) de către o persoană fizică sau juridică care nu are calitatea de avocat se pedepsește, dacă legea nu prevede altfel. Totodată, reglementările Legii cu privire la avocatură conțin și noțiunea de avocat stagiar, care potrivit art. 15, poate fi cetățeanul Republicii Moldova, licențiat în drept, care are capacitate deplină de exercițiu și o reputație ireproșabilă, care a promovat examenul de admitere la stagiu și care a încheiat cu unul dintre avocați contract de efectuare a stagiului profesional.

În sensul art. 75 CPC, în procesul civil, persoanele fizice își pot apăra interesele personal, prin avocat sau avocat stagiar, iar procesele persoanelor juridice se susțin în instanță de judecată de către organele lor de administrare, care acționează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de constituire, precum și de către alți angajați împuterniciți ai persoanei juridice, de către avocați sau avocați stagiari.

Conform art.15 alin. (3) din Legea cu privire la avocatură și art. 17 din Statutul profesiei de avocat, avocatul stagiar poate acorda, contra plată, asistență juridică clientului în cadrul judecătoriilor, curților de apel și autorităților publice, cu excepția asistenței pe cauzele penale și contravenționale.

Din prevederile art. 15 alin. (6) lit. c) coroborate cu cele ale art. 60 alin. (1) din Legea cu privire la avocatură, determinăm că avocatul stagiar este obligat că acorde asistență juridică clientului în baza contractului de asistență juridică, încheiat în scris și validat (confirmat) de avocatul îndrumător. Articolul 6 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, pe lîngă faptul că contractul de asistență juridică se încheie oblgatoriu în formă scrisă, suplimentar stabilește că, contractul trebuie săîndeplinească toate condițiile prevăzute de lege prin care acesta capătă putere juridică și este înregistrat la cabinetul avocatului sau la biroul asociat de avocați, iar alin. (5) al acestui articol indică faptul că părțile pot modifica contractul de asistență juridică, cu respectarea dispozițiilor legale, a Statutului profesiei de avocat și, după caz, a condițiilor prevăzute în contract. În acest caz, contractul de asistență juridică prevede expres limita împuternicirilor pe care clientul le conferă avocatului.

Totodată, contractul de asistență juridică trebuie să conțină, în mod obligatoriu, cerințele indicate în art. 6 alin. (2) din statutul profesiei de avocat, care constituie clauze esențiale ale contractului de asistență juridică. Or, conform art. 679 alin. (1) și (2) Cod civil, contractul se consideră încheiat dacă părțile au ajuns la un acord referitor la toate clauzele lui esențiale. Sînt esențiale clauzele care sînt stabilite ca atare prin lege, care reies din natura contractului sau asupra cărora, la cererea uneia din părți, trebuie realizat un acord.

Potrivit art. 60 alin. (2) din Legea cu privire la avocatură, art. 80 alin. (7) CPC, împuternicirile avocatului și ale avocatului stagiar se confirmă prin mandat. Formularul mandatului este un document de strictă evidență. Conținutul, forma și modul de utilizare a mandatului se aprobă de către Guvern. Elementele obligatorii ale formularului mandatului avocatului stagiar sînt prevăzute în pct. 7 din Hotărîrea Guvernului cu privire la aprobarea formularului și modului de utilizare a mandatului avocatului și al avocatului stagiar nr. 158 din 28.02.2013.

Referitor la situația avocaților sagiari, reiterăm pct. 3.2 din Contractul-tip privind efectuarea stagiului profesional în avocatură prevede că, efectuarea stagiului nu garantează obținerea licenței. Ghidul avocatului stagiar stipulează că, după finalizarea stagiului profesional și pînă la organizarea examenului de calificare, candidatul nu poate să desfășoare activități care ar fi incompatibile cu profesia de avocat, deoarece acesta își pierde statutul de avocat stagiar și încă nu a dobîndit statutul de avocat licențiat. Astfel, avocatul stagiar care după finalizarea stagiului profesional și-a pierdut statutul de avocat stagiar și nu a dobîndit statutul de avocat licențiat, nu mai are dreptul să reprezinte interesele clientului în procesul civil, chiar dacă la dosar există mandatul de avocat stagiar cu împuterniciri pînă la finalizarea dosarului, deoarece reprezentarea în procesul civil de către persoanele care nu dețin calitatea de avocat sau avocat stagiar contravine dispozițiilor art. 75 CPC, care prevăd expres cine poate fi reprezentant în procesul civil și, totodată, art. 8 alin. (2), art.15 alin. (3) din Legea cu privire la avocatură. Astfel, mențiunea în contractul de asistență juridică sau pe mandatul avocatului stagiar despre acordarea împuternicirilor pînă la finalizarea examinării cauzei,contravine prevederilor legale, deoarece poate interveni situația cînd după finalizarea stagiului profesional cu durata de 18 luni, persoana, care a pierdut statutul de avocat stagiar și nu a dobîndit cel de avocat licențiat, nu mai este în drept să acorde asistență juridică părților sau altor participanți la proces.

Suplimentar, aș dori să fac o mențiune referitor la impactul pe care îl poate produce o dispoziție legală care ar permite reprezentarea în cadrul ședinței de judecată de către persoane fizice persoane care nu au licența de avocat sau nu dețin calitatea de avocat stagiar și nu participă în interesele uei persoane juridice prin procură:

a) instituirea posibilității prin care persoanele să fie reprezentate în proces de către un reprezentant, licențiat în drept, cu care se află în raporturi de rudenie pînă la gradul III, va fi recepționată pozitiv de către populație, care ar putea apela la persoane pentru manifestă o mai mare încredere și ale căror servicii ar putea fi cu titlu gratuit. Eventualele consecințe negative legate de neprofesionalismul acestor reprezentanți ar fi la un nivel redus datorită numărului nesemnificativ de asemenea cazuri de reprezentare;

b) referitor la posibilitatea participării reprezentantului în alte cazuri decît cele în care se constată un grad de rudenie între reprezentant și reprezentat, astfel de prevederi ar afecta semnificativ calitatea justiției în general și, în special, eficiența exercitării dreptului la apărare, de care urmează să beneficieze persoanele care necesită asistență juridică calificată într-un proces civil. Acordarea dreptului de a fi reprezentanți în procesele civile persoanelor care prestează servicii de consultanță și asistență juridică ar însemna că orice absolvent al facultății de drept, indiferent de gradul de pregătire, ar putea dobîndi calitatea de reprezentant, și în așa caz, avînd în vedere problemele grave care se constată și în învățămîntul superior, calitatea serviciilor prestate ar putea fi una redusă..

Conform art.75 alin.(2) din CPC, Procesele persoanelor juridice se susțin în instanță de judecată de către organele lor de administrare, care acționează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de constituire, precum și de către alți angajați împuterniciți ai persoanei juridice, de către avocați sau avocați stagiari.

Conducătorul organizației confirmă împuternicirile prin documentele prezentate în judecată ce atestă funcția sau calitatea lui de serviciu (spre exemplu: Extras din Registrul de stat al persoanelor juridice) sau, după caz, prin actele de constituire (spre exemplu: Statutul sau Contractul de constituire a întreprinderii). În caz de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice(proces de insolvabilitate fie de restructurare), interesele ei pot fi reprezentate de administratorul din oficiu sau de lichidator, desemnați în condițiile legii materiale și procesuale.

Art.80 alin.(1) CPC prevede că împuternicirile reprezentantului persoanei juridice trebuie să fie formulate într-o procură, eliberată și legalizată în modul stabilit de lege. În conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, procurile se eliberează în numele persoanei juridice cu contrasemnătura administratorului ei sau a unei alte persoane împuternicite, adeverite prin acte de constituire și sigilate cu ștampila acestei organizații.

Calitatea de angajat al persoanei juridice poate fi probată, în instanța de judecată, prin procura eliberată de angajator, în care este stipulată expres funcția deținută de persoana căreia i se acordă împuterniciri de reprezentare sau prin alte documente (spre exemplu: copia contractului individual de muncă, a ordinului de angajare, extras din carnetul de muncă, etc.)

Referitor la reprezentarea în instanță prin intermediul asociațiilor obștești, menționăm faptul că Legea cu privire la asistența juridică garantată de stat, art.35 alin. (1), prevede că asociațiile obștești sunt în drept să acorde asistență juridică calificată, cu excepția reprezentării în cadrul procesului penal și contravențional. Această dispoziție este în corespundere cu scopul instituirii asociațiilor obștești, determinat prin art. 2 din Legea cu privire la asociațiile obștești. Însă introducerea unor dispoziții în Codul de procedură civilă, prin care asociația obștească ar fi în drept să exercite atribuția de reprezentare în procesul civil, contravine scopului instituirii acestor asociații, presupunînd realizarea unui profit.

Împuterniciții în cazul sindicatelor și în cazul altor organizații obștești, trebuie să prezinte instanței de judecată documentele care atestă mandatul eliberat de organizațiile respective pentru a le prezenta drepturile ți interesele în procesul dat.

Reprezentantul legal depune în judecată actele ce atestă statutul și împuternicirile sale.

Împuternicirea de reprezentare în fața instanței de juddecată dă reprezentantului dreptul de a face în numele celui reprezentat toate actele de procedură, cu excepția de a semna cererea și de a o depune în judecată, strămutării pricinii la arbitrii aleși, a renunțării totale sau parțiale la pretențiile din acțiune, de a modifica cuantumul lor, modificării temeiului sau obiectului acțiunii, recunoașterii acțiunii, încheierii tranzacției de împăcare, înaintării acțiunii reconvenționale, transmiterii împuternicirilor unei alte persoane, atacării hotărârii instanței de a-i solicita schimbarea modului de executare, amânarea sau eșalonarea executării ei, prezentării titlului executor spre urmărire, primirii bunurilor sau banilor în baza hotărârii.

Astfel, volumul împuternicirilor reprezentantului depinde de natura juridică a raporturilor juridice stabilite dintre reprezentant și reprezentat.

Prevederile normative ce reglementează volumul împuternicirilor reprezentantului contractual sunt prevăzute de art. 81 al CPC. Deoarece reprezentanții contractuali îndeplinesc actele de procedură din numele, pe contul și în interesul persoanelor reprezentate, respectiv și volumul împuternicirilor reprezentantului este determinat de volumul drepturilor procesuale ce-i aparține reprezentatului: reclamantul, pîrîtul, intervenienții etc.

Caracteristic procesului civil este faptul că reprezentarea judiciară presupune două tipuri de relații: externe – ce apar între reprezentant în instanță și interne – relațiile dintre reprezentant și reprezentat. Relații externe sunt reglementate de normele de drept procesual. Relațiile interne sunt reglementate și de normele procesuale și de cele materiale.

Prin urmare, volumul împuternicirilor reprezentantului contractual este determinat de două circumstanțe de fapt: 1) de volumul drepturilor reprezentatului; 2) de împuternicirile ce au fost transmise reprezentantului. La rîndul său împuternicirile reprezentantului contractual pot fi divizate în generale și speciale.

Împuternicirea de a săvârși oricare din actele procedurale enumerate trebuie să fie indicată expres, sub sancțiunea nulității în procura dată reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului (împuternicirile speciale).

Cu titlu de mențiune suplimentară aș dori să reiterez faptul că, reieșind din caracter formalist al procesului civil, în procesul de înfăptuire a justiției în cauzele civile urmează a fi respectate anumite cerințe de formă prevăzute de legea procesual civilă, precum și anumiți termeni. De exemplu: cerințeleprevăzute de legea procesuală față de întocmirea cererii de chemare în judecată (art. 166 CPC), a cererii de apel (art. 365 CPC), a cererii de recurs (art. 437 CPC) etc. Din aceste considerente, în vederea respectării tuturor condițiilor de formă la intentarea unui proces civil, și pentru a-și susține poziția în ședința de judecată, este recomandabil ca participantul la proces să fie consultat sau reprezentat de către un avocat.

II. FORMELE ȘI CONȚINUTUL REPREZENTĂRII PROCESUAL CIVILE

2.1. Formele reprezentării procesual civile.

În literatura de specialitate întîlnim mai multe criterii de clasificare a felurilor reprezentării judiciare. Criteriuldominant al clasificaăriiformelor de materializare a reprezentării judiciare este în dependență de temeiul apariției. Potrivit acestui criteriu reprezentarea judiciară se împarte în:

reprezentarea legală;

reprezentarea contractuală sau convențională;

reprezentarea din oficiu;

reprezentarea statutară.

În dependență de necesitatea participării la procesul civil a reprezentantului, în literatura de specialitate reprezentarea judiciară se împarte în două categorii:

reprezentarea judiciară obligatorie care are loc indiferent de voința reprezentatului, în apărarea drepturilor și intereselor sale. În cazul acestui tip de reprezentare examinarea cauzei civile în absența participării reprezentantului la proces este inmosibilă și are loc indiferent de voința reprezentatului. La categoria reprezentării judiciară se referă: reprezentarea legală, reprezentarea din oficiu și reprezentarea statutară.Expresia "reprezentare obligatorie legală" se explică prin faptul că persoana, datorită incapacității de exercițiu totale sau parțiale nu poate, de sine stătător să-și aleagă reprezentant, de aceea reprezentantul este stabilit de lege. Drepturile și interesele ocrotite prin lege ale persoanelor ce nu au capacitatea deplină de exercițiu și ale celor declarate ca avînd capacitatea de exercițiu limitată sunt apărate înaintea instanței de către părinți, înfietori, tutorii sau curatorii, de alte persoane cărora acest drept le este acordat de lege. Aceștia vor prezenta instanței documentele care certifică împuternicirile lor. Reprezentanții legali săvârșesc în numele celor reprezentați toate actele de procedură, pe care are dreptul să le săvârșească cel reprezentat, cu restricțiile prevăzute de lege. În procesul în care urmează sâ participe o persoană, declarată dispărută fără urmă în modul stabilit de lege, aceasta v a fi reprezentată de administratorul fiduciar sau de tutorele numit în conformitate cu legea. În procesul în care urmează să participe moștenitorul unei persoane decedate sau al unei persoane declarată decedată după procedura stabilită, dacă succesiunea nu a fost acceptată de nimeni, acesta va fi reprezentat de custodele sau tutorele numit în conformitate cu legea. În cazurile prevăzute mai sus, părinții, înfietorii, tutorii sau curatorii pot încredința ducerea procesului în instanța de judecată unei alte persoane, alese de ei în calitate de reprezentant. Reprezentantul legal poate fi chemat personal în judecată pentru a da explicații referitor la actele pe care le-a încheiat sau săvârșit în această calitate.Importanța instituției reprezentării obligatorii se regăsește și în conținutul prevederilor cu privire la suspendarea procesului civil. Astfel, conform art.260. CPC al RM, alin. (1) Instanța judecătorească este obligată să suspende procesul în cazul, lit. (b) pierderii capacității de exercițiu a părții în proces, conform art. 262 CPC al RM, Procesul se suspendă, lit. (a) pînă la determinarea succesorului în drepturi al persoanei ieșite din proces sau pînă la numirea tutorelului sau curatorului persoanei incapabile sau lipsite de capacitatea de exercițiu – în cazurile prevăzute la art.260 lit.a) și b). La fel, în cazul încetării din viață a persoanei pînă la terminarea judecării cauzei privind apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, precum și repararea daunei morale, succesiunea în drepturi procesuale nu se admite, iar conform art. 265 lit. f) CPC se va dispune încetarea procesului prin încheiere susceptibilă de recurs. În cazul în care una dintre cerințe se referă la repararea daunei materiale, raportul litigios admite succesiunea în drepturi, astfel că instanța va dispune suspendarea procedurii pînă la determinarea succesorului în drepturi, conform art. 260 al. 1 lit. a) CPC. Ulterior, după determinarea succesorului, acesta va putea depune o cerere privind apărarea onoarei demnității și reputeției profesionale.

Reprezentarea statutară este cea care se produce în virtutea prevederilor actelor de constituire a unei pesoane juridice, conform căreia, în calitate de reprezentant a unei persoane juridice în proces civil, apar conducătorii acesteia. Reprezentarea statutară, ca și la rîndul său cea legală, fac parte din reprezentarea juridică obligatorie, deoarece ele au loc în virtutea legii, în temeiul actelor de constituire și prezența acestui tip de reprezentare este inevitabilă și independentă de voința persoanei reprezentate.

reprezentarea judiciară voluntară (facultativă, convențională) – nu este necesară în toate cazurile, dar poate avea loc la dorința persoanei interesate. În frecvente cazuri, părțile participă la procesul civil prin intermediul unui reprezentant. Spre deosebire de simpla asistare care implică acordarea unor consultații, sfaturi etc. ce nu angajează în nici un fel partea în cauză, reprezentarea în procesul civil are drept consecință producerea în persoana părții reprezentate a tuturor efectelor, favorabile sau nefavorabile, ce decurg din actele îndeplinite de reprezentant în limita împuternicirilor conferite. Reprezentare în procesul civil este deci acea situație în care o persoană, numită reprezentant, îndeplinește acte de procedură în numele și în interesul altei persoane, care este parte în proces. Astfel, acest tip de reprezentare este aleas decătre partea la proces, intervenient sau petiționar, în dependență doar de voința reprezentatului, care este în drept de a participa de sine stătător la proces sau de a împuternici un reprezentant (avocat sau avocat stagiar) pentru ai reprezenta drepturile și interesele. Astfel baza împuternicirilor de reprezentare este una contractuală, adică bazată pe un acord de voință dintre reprezentant și reprezentat. Rațiuni de ordin obiectiv, uneori subiectiv, determină părțile în litigiu să recurgă la serviciile unui avocat în scopul apărării intereselor sale în justiție. Reprezentarea convențională este des utilizată în procesul civil. În cazul reprezentării judiciare convenționale, partea reprezentată în proces are capacitate procesuală deplină de exercițiu, poate îndeplini personal obligații și realiza drepturile procesuale de sine stătător, are posibilitatea de a conduce și de a se angaja personal în proces, dar din motive obiective și/sau subiective, decide angajarea unui reprezentant, avocat, pentru apărarea intereselor și drepturilor sale în fața instanței de judecată sau a tribunalului. Sitemul de drept al Republicii Moldova nu include astfel obligativitatea angajării unui avocat în proces, acest lucru fiind lăsat la atitudinea liberă a persoanei capabile. Astfe, suntem în prezența nu a unei reprezentări convenționale obligatorii ci a unei reprezentări convenționale voluntare. La categoria reprezentării judiciare voluntare se referă: reprezentarea contractuală și reprezentarea coparticipanților ce a fost încredințată unuia sau mai multor coparticipanți la proces (art. 62 alin. (4) al CPC). Deoarece reprezentarea judiciară este de mai multe feluri și temeiurilejudiciare deferă în dependență de felul acesteia.Astfel, reprezentarea contractuală apare în baza contractului juri-dic-civil de mandat, conform căruia o persoană numită reprezentat împuternicește altă persoană numită reprezentant pentru a-i apăra drepturile și interesele în instanța de judecată, îndeplinind diferite acte procedurale. Reprezentarea contractuală poate fi întemeiată și în baza raporturilor de muncă dintre patron și salariat și poate fi înfăptuită de către un colaborator permanent al întreprinderii (de exemplu, juristul întreprinderii). În acest caz temeiul juridic al reprezentării este contractul de muncă dintre întreprindere și muncitor cu stabilirea limitelor împuternicirilor în cadrul unei procuri care trebuie obligatoriu să conțină data emiterii, termenul sau data pînă cînd e valabilă, organul emitent și datele persoanei desemnate ca reprezentant.

Un factor important ce urmează a fi evidențiat ține de coparticipare procesuală obligatorie prevăzută de art. 62 CPC. Alineatul (4) al acestui articol stabilește că, coparticipanții pot încredința reprezentarea lor în proces unuia sau mai multor coparticipanți. Însă după cum reiese din prevederile alin. (1) lit. a) și b) din articolul dat, doar în cazul în care:

obiectul litigiului îl constituie drepturile și obligațiile comune ale mai multor reclamanți sau pîrîți;

drepturile și obligațiile reclamanților sau pîrîților decurg din aceleași temeiuri de fapt sau de drept.

Coparticipantul-reprezentant va confirma împuternicirile speciale prevăzute în art. 81 CPC printr-o procură autentificată la notar, iar împuternicirile generale prin cereri scrise semnate de coparticipantul sau coparticipanții reprezentanți. În cazul în care cererea privind împuternicirile generale a fost depusă pînă la începerea dezbaterilor judiciare, judecătorul va admite cererea în baza unei încheieri nesusceptibile cu recurs. Iar dacă cererea a fost depusă în procesul dezbaterilor judiciare, o astfel de încheiere, prin prisma art. 269 alin. (2) CPC, se consemnează în procesul-verbal al ședinței de judecată. Spre deosebire de coparticiparea obligatorie, în cazul coparticipării facultative prevăzute de art. 63 CPC, nu se admite încredințarea reprezentării în proces, deoarece, după cum rezultă din alin. (1) al acestui articol, lipsesc condițiile enumerate de art. 62 alin. (1) CPC, iar în conformitate cu alin. (11 ) al art. 63 CPC, fiecare coreclamant sau copîrît participă în proces în mod independent față de ceilalți coparticipanți.

Într-o altă accepțiune, în dependență de temeiul apariției reprezentării, avem doar trei categorii de reprezentare:

reprezentare contractuală (convențională),

reprezentare legală,

reprezentare acordată prin lege, statut, regulament sau alt document special (oficială).

Reprezentarea juridică convențională constituie o activitate a unui reprezentant profesionist în cadrul procesului civil, realizată în numele și pe contul reprezentatului, în baza împuternicirilor acordate, cu scopul de a obține pentru reprezentat un act de dispoziție din partea instanței de judecată care să fie mai favorabil, de a-i acorda reprezentatului ajutor în procesul exercitării drepturilor sale materiale și procesuale și de a se opune încălcării acestor drepturi, precum și de a acorda ajutor instanței în procesul înfăptuirii actului de justiție și de aflare a adevărului. Reprezentarea contractuală (convențională) apare în baza unui contract de mandat, prin care mandantul împuternicește o altă persoană – mandatarul ( de regulă avocat sau avocat stagiar) – pentru a-i prezenta interesele în fața instanței de judecată.

La fel în procesul civil întîlnim și instituția reprezentării din oficiu a participanților la proces. Instanța judecătorească solicită Oficiului teritorial al Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat desemnarea unui avocat pentru parte sau intervenient:

în cazul în care partea sau intervenientul sunt lipsiți sau limitați în capacitatea de exercițiu și nu au reprezentanți legali;

când domiciliul pârâtului nu este cunoscut;

dacă instanța constată un conflict de interese între reprezentant și reprezentatul lipsit ori limitat în capacitatea de exercițiu;

în procesele privind limitarea persoanei în capacitatea de exercițiu sau declararea incapacității ei, dacă aceasta nu este asistată în judecată de avocat;

în procesele privind spitalizarea în staționarul de psihiatrie, dacă persoana a cărei spitalizare se cere nu este asistată de avocat etc.

În cazul reprezentării legale, puterea persoanei de a reprezenta o altă persoană rezultă din lege fără a fi necesară procura, mandatul. Sunt reprezentanți legali ai minorului părinții, adoptatorii, tutorele. Reprezentant legal al persoanei juridice este persoana fizică care este titularul atribuțiilor de administrator sau director sau lichidator ales, numit sau desemnat într-un alt mod, al cărei nume este înscris în Registrul de stat, unde este înregistrată persoana juridică, astfel numele reprezentantului persoanei juridice, în cazul administratorului și directorului, trebuie supus unor reguli de publicitate. Reprezentarea legală a persoanelor juridice mai este numită și reprezentare statutară. Reprezentarea judiciară are drept izvor hotărîrea unei instanțe judecătorești. În legislația Republicii Moldova, o astfel de reprezentare poate fi în cazul desemnării administratorului, lichidatorului, administratorului fiduciar sau administratorului insolvabilității unei persoane juridice. Conform art.61 din Codul civil, organul executiv al persoanei juridice poate fi desemnat de instanța de judecată dacă organul suprem nu poate să-l desemneze. Instanța de judecată care examinează cererea de dizolvare a persoanei juridice poate pune bunurile acesteia, la cerere, sub administrare judiciară și desemna un administrator afiduciar. Lichidatorul poate fi desemnat și de către instanța de judecată în cazul în care persoana juridică este dizolvată prin hotărîrea acesteia (Codul civil, art.86 alin.(6)). Potrivit Legii insolvabilității, instanța care a admis cererea introductivă numește un administrator provizoriu (art.35), iar dacă a hotărît să intenteze proces de insolvabilitate, desemnează administratorul insolvabilității (art.44).

Astfel, reprezentarea acordată prin lege, statut, regulament are loc în cazul persoanelor juridice. Având în vedere, că, după cum s-a menționat mai sus, persoana juridic este un subiect de drept creat artificial de legiuitor, pentru a permite colectivităților de oameni să se manifeste în raporturi juridice similar unui individ, acesta participă în circuitul civil, respectiv și în cadrul unui proces civil, exclusiv prin reprezentanți. În fața instanței de judecată, persoana juridică poate fi reprezentată atît de către organele lor de administrare, care acționează în limitele împuternicirilor

atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de constituire, precum și de către reprezentanții prin procură, în baza contractelor de mandat încheiate în temeiul art. 1030-1052 din Codul civil.

Împuternicirile conducătorului organizației se confirmă în proces prin documentele ce atestă funcția sau calitatea lui de serviciu, în special, prin extrasul din Registrul de stat ce confirmă funcția de administrator. În caz de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice, interesele ei pot fi reprezentate de administratorul din oficiu sau de lichidator, desemnați în condițiile legii. În cazul reprezentării persoanei juridice de o altă persoană decât cele indicate mai sus, aceasta trebuie să-și legitimizeze împuternicirile prin prezentarea unei procuri eliberate de administrator sau lichidator, în care să-i fie consemnate împuternicirile.

Trebuie de remarcat faptul, că în cazul recunoașterii pretențiilor de către persoana juridică – pârât, sau în cazul renunțării la acțiunedin partea persoanei juridice – reclamant, sau în cazul încheierii unei tranzacții de împăcare, urmează a fi verificate suplimentar împuternicirile reprezentantului persoanei juridice, fără deosebire dacă acesta este administrator, lichidator sau reprezentant prin procură. Astfel, împuternicirile lichidatorului sunt limitate la acțiunile ce au ca scop înstrăinarea patrimoniului și satisfacerea creditorilor, iar împuternicirile organului executiv (administratorului) ar putea fi limitate prin lege sau actele de constituire. De asemenea, împuternicirile organului executiv pot fi limitate și mai mult prin deciziile organelor ierarhic superioare ale societății pe acțiuni. În concluzie, existența împuternicirilor reprezentantului care acționează în bază de procură urmează a fi verificată prin prisma art. 81 din Codul de procedură civilă. Mai mult, urmează a fi verificate și împuternicirile persoanei care a eliberat procura. În acest sens, este de menționat că împuternicirile reprezentantului nu vor putea fi mai largi decât cele ale organului care a delegat împuternicirile privind reprezentarea persoanei juridice.

După întinderea împuternicirilor, reprezentarea poate fi clasiicată în generală sau specială:

Reprezentarea generală, reprezintă acel tip de reprezentare în care reprezentantul poate face orice act juridic în numele reprezentatului. Această formă de reprezentare se realizează de către părinți și adoptatori în numele minorului sub 7 ani, precum și de tutorele persoanei declarate incapabile.

Reprezentarea specială sau parțială, este aceea în care reprezentantul poate face un anumit act juridic sau o serie de acte juridice materiale, fie procesuale.

Reprezentarea poate fi reprezentare de drept privat și reprezentare de drept public, reprezentare perfectă și reprezentare imperfectă.

Reprezentarea este de drept privat dacă se stabilește între persoane particulari (persoane fizice și juridice), și de drept public dacă se subiecții ei sunt statul, pe de o parte, și particulari, pe de altă parte. Un exemplu de reprezentare de drept public poate fi reprezentarea de către avocatul parlamentar a intereselor particularului în raport cu o autoritate publică.

Reprezentarea perfectă este prezentăîn cazul cînd reprezentantul acționează în numele și din contul reprezentatului, iar reprezentarea imperfectă, atunci cînd reprezentantul acționează în nume propriu, dar pe seama reprezentatului (comisionul, consignația, etc.). Acest tip de clasificare se întîlnește mai mult în cazul dreptului material, dreptului civil, decît în cazul dreptului procesual civil.

Reprezentarea judiciară nu este o instituție procesuală, ci mai degrabă reprezintă aplicarea în cardul dreptului procesual a normelor de drept civil din materia reprezentării, a mandatului și a capacității juridice a persoanei. Spredeosebire de reprezentarea din dreptul material, care are ca scop în cheierea de acte juridice pentru a genera, modifica sau stinge drepturi și obligații juridice, scopul reprezentării judiciare este determinat de necesitatea asigurării unei apărări eficiente a drepturilor și intereselor legitime ale persoanei.

2.2. Aspectele probatorii a împuternicirilor în proces civil.

Persoana fizică sau juridică poate acționa o altă persoană, o autoritate, pentru apărarea drepturilor și intereselor sale, de a cerere recunoaștrea unui fapt în instanța de judecată, personal sau prin intermediul unui reprezentant, depunînd o cerere de chemare în judecată, conform art 166, 167, CPC al RM, care conțin anumite condiții de admisibilitate a cererii de chemare în judecată.

Astfe, cererea de chemare în judecată urmează a fi semnată personal de către reclamant sau de către persoana împuternicită de a o semna, adică de către reprezentant. În conformitate cu modificările operate la art. 75 CPC, în procesul civil persoanele fizice își pot apăra interesele personal, prin avocat sau avocat stagiar.

Potrivit art. 60 alin. (2) din Legea cu privire la avocatură, art. 80 alin. (7) CPC, împuternicirile avocatului și ale avocatului stagiar se confirmă prin mandat, care în sensul alin. (1) din art. 60 din Legea cu privire la avocatură se eliberează în baza unui contract de asistență juridică, încheiat în formă scrisă. În acest sens, împuternicirile avocatului, avocatului stagiar fie că este acesta reprezentant al persoanei juridice, fie că al persoanei fizice, se atestă doar prin mandat.

Conform art. 61. Cod Civil RM, alin. (1) Persoana juridică își exercită, de la data constituirii, drepturile și își execută obligațiile prin administrator. (2) Au calitatea de administrator persoanele fizice care, prin lege sau prin actul de constituire, sînt desemnate să acționeze, în raporturile cu terții, individual sau colectiv, în numele și pe seama persoanei juridice. (3) Raporturile dintre persoana juridică și cei care alcătuiesc organele sale executive sînt supuse prin analogie regulilor mandatului dacă legea sau actul de constituire nu prevede altfel. Astfel, conform regulii generale, persoana juridică capătă drepturi civile și își asumă obligații civile prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de constituire. Deci, pentru a fi stabilit dacă persoana concretă este în drept să semneze cererea de chemare în judecată din numele persoanei juridice urmează să se constate dacă aceasta este împuternicită în condițiile legii, ținînd cont de faptulcă procesele persoanelor juridice se susțin în instanță de judecată de către organelelor de administrare, care acționează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de constituire, precum și de către alți angajați împuterniciți ai persoanei juridice, de către avocați sau avocați stagiari.

În conformitate cu art. 80 alin. (1) și (3) CPC, împuternicirile reprezentantului persoanei juridice trebuie să fie formulate într-o procură, eliberată și legalizată în modul stabilit de lege. Procurile se eliberează în numele persoanei juridice cu contrasemnătura administratorului ei sau a unei alte persoane împuternicite, adeverite prin acte de constituire și sigilate cu ștampila acestei organizații. În contextul celor arătate se menționează că, în conformitate cu art. 81 CPC, împuternicirile de reprezentare de a semna cererea și/sau de a o depune în judecată (precum și alte împuterniciri prevăzute de această normă) trebuie menționate expres, sub sancțiunea nulității, în procura eliberată reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului. În caz contrar, se va considera că cererea nu întrunește exigențele prevăzute de lege și se va restitui în temeiul art. 170 alin. (1) lit. e) sau f) CPC.

Ținînd cont de dispozițiile Hotărîrii Guvernului nr. 158 din 28.02.2013 cu privire la aprobarea formularului și modului de utilizare a mandatului avocatului și al avocatului stagiar, pe versoul mandatului avocatului sau avocatului stagiar trebuie aplicată, pe lîngă împuternicirile din art. 81 CPC, doar semnătura clientului. Astfel, nu constituie temei de restituire a cererii neaplicarea pe lîngă semnătură a numelui, prenumelui, iar în cazul persoanei juridice și a funcției pe care o ocupă.

În cazul în care cererea a fost depusă în numele persoanei interesate de către o persoană

neîmputernicită de a porni și a susține procesul, conform dispozițiilor art. 75 CPC care specifică faptul că, în procesulcivil, persoanele fizice își pot apăra interesele personal, prin avocat sau avocat stagiar, se menționează că legislația procesuală, în cazul în care o persoană fizică sau juridică este în imposibilitate de a-și apăra drepturile personal sau prin intermediul angajaților împuterniciți în cazul persoanelor juridice, acordă doar avocatului sau avocatului stagiar împuterniciri de a fi reprezentant în procesul civil, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Însă, legea procesuală nu conține dispoziții care ar interzice sau ar reglementa transmiterea acestor împuterniciri avocatului prin reprezentant, luîndu-se în considerație prevederile art. 80 alin. (7) CPC, art. 60 alin. (1), (2) din Legea cu privire la avocatură, în sensul cărora, împuternicirile avocatului se confirmă printr-un mandat precedat de încheierea unui contract de asistență juridică. Articolul 80 CPC indică doar actele prin care urmează să fie formulate împuternicirile: procura și mandatul.

În cazul în care legea procesuală nu conține reglementări exprese de asistențăjuridică prin reprezentant, contract care, în sensul art. 679 alin. (1) și (2) Cod civil, este o manifestare de voință a părților, limitarea persoanei de a încheia acestcontract prin reprezentant poate fi considerată ca o violare a art. 6 CEDO – îngrădirea dreptului unei persoane interesate la un tribunal efectiv, deoarece legislația în vigoare acordă și nu interzice posibilitatea manifestării de voință a persoanei prin împuternicirea unui reprezentant (ex.: art. 1030 Cod civil). Relevant situației date fiind și art. 5 alin. (2) CPC, potrivit căruia nici unei persoane nu i se poate refuza apărarea judiciară din motiv de inexistență a legislației, de imperfecțiune, coliziune sau obscuritate a legislației în vigoare.

Potrivit jurisprudenței CEDO, statul este responsabil pentru calitatea asistenței juridice acordate persoanelor. Deci, în acest sens, nu poate fi justificată restituirea cererii de chemare în judecată în temeiurile prevăzute de lit. e) și f) ale alin. (1) art. 170 CPC sau refuzul judecătorului să primească cererea în temeiul art. 169 alin. (1) lit. c) CPC, în cazul în care mandatul avocatului a fost semnat de un reprezentant împuternicit, în baza procurii, de a încheia un contract de asistență juridică cu un avocat sau avocat stagiar.

Astfel, pentru ca acțiunile reprezentantului să producă efecte juridice în numele și pe seama reprezentatului, primul trebuie să dispună de mandat, adică împuternicire sau putere de a reprezenta. Cuvîntul mandat este un termen polisemantic. În primul rînd, mandatul desemnează dreptul reprezentantului de a acționa în numele reprezentatului, realizînd drepturi și asumănd obligații pe contul reprezentatului. În al doilea rînd, mandatulpresupune manifestarea de voință a reprezentatului de deleagare a voinței sale de a încheia acte juridice și a întreprinde acte procesuale. Prin mandat se înțelege și documentul confirmativ în care este consemnată împuternicirea de reprezentare, un act de materializare în scris a cercului de atribuții care au fost încredințate reprezentantului din partea reprezentatului.

Doctrina juridică definește mandatul ca drept subiectiv care permite reprezentantului să acționeze în numele și pe contul reprezentatului într-un anumit fel și care îl obligă pe acesta din urmă să recunoască actul juridic încheiat de reprezentant și să-i suporte consecințele

Volumul împuternicirilor reprezentantului depinde de natura juridică a raporturilor juridice stabilite dintre reprezentant și reprezentat (reprezentarea facultativă sau obligatorie). Prevederile normative ce reglementează volumul împuternicirilor reprezentantului contractual sunt prevăzute de art. 81 al CPC. Deoarece reprezentanții contractuali îndeplinesc actele de procedură din numele și în interesul persoanelor reprezentate, respectiv și volumul împuternicirilor reprezentantului este determinat de volumul drepturilor procesuale ce-i aparține reprezentatului: reclamantul, pîrîtul, intervenienții etc. Prin urmare, volumul împuternicirilor reprezentantului contractual este determinat de două circumstanțe de fapt:

de volumul drepturilor reprezentatului;

de împuternicirile ce au fost transmise reprezentantului.

La rîndul său împuternicirile reprezentantului contractual pot fi divizate în generale și speciale.

Împuternicirile reprezentantului în proces sunt formulate și certificate în dependență de tipul reprezentării judiciare. În cazul reprezentanților legali, pentru atestarea calității și a împuternicirilor, se depune în judecată următoarele acte: părinții prezintă actele sale de identitate și certificatele de naștere ale copiilor; înfietorii, adăugător actelor de identitate și certificatelor de naștere ale copiilor prezintă hotărîrea judecătorească de încuviințare a adopției; tutorii sau curatorii prezintă actul administrativ eliberat de autoritatea tutelară privind desemnarea tutorelui sau a curatorului și după caz hotărîrea judecătorească de lipsire sau limitare în capacitate de exercițiu; administratorii fiduciari prezintă instanței de judecată hotărîrea judecătorească de declarare a dispariției fără urmă a persoanei și contractul de administrare fiduciară; custodele prezintă actul notarial de numire a custodelui. Împuternicirile date avocatului sau avocatului stagiar se confirmă prin mandat. Formularul mandatului reprezintă un document confirmativ al împuternicirilor avocatului și a avocatului stagiar în fața instanței de judecată. Conținutul, forma și modul de utilizare a mandatului este aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 158/2013 cu privire la aprobarea formularului și modului de utilizare a mandatului avocatului și al avocatului stagiar.

Conducătorul organizației își confirmă împuternicirile prin documentele prezentate în judecată ce atestă funcția sau calitatea lui de serviciu (de exemplu: extrasul din registrul persoanelor juridice) ori, după caz, prin actele de constituire. În caz de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice, interesele ei pot fi reprezentate de administratorul din oficiu sau de lichidator, desemnați în temeiul legii, a statului, a hotărîrii judecătorești. Salariații persoanelor juridice își confirmă împuternicirile de a reprezenta persoana juridică cu care se află în raporturi de muncă prin procura eliberată în numele persoanei juridice,cu aplicarea ștampilei administratorul ei sau a unei alte persoane împuternicite și sigilată cu ștampila acestei organizații.

Încetarea reprezentării prosesual civile

Codul de procedură civilă a Republicii Moldova nu conține prevederi expreze referitor la momentul încetării reprezentării , însă din analiza art. 80 CPC al RM, alin.1)Împuternicirile persoanei juridice trebuie să fie formulate într-o procură, eliberată și legalizată în modul stabilit de lege, alin. 4) Valabilitatea procurii care confirmă împuternicirile reprezentantului în instanță de judecată încetează în temeiul art.255 din Codul civil.Valabilitatea procurii încetează în cazul:

a) expirării termenului;

b) anulării de către persoana care a eliberat-o;

c) renunțării persoanei căreia îi este eliberată;

d) dizolvării persoanei juridice care a eliberat procura;

e) dizolvării persoanei juridice căreia îi este eliberată procura;

f) decesului persoanei fizice care a eliberat procura, declarării ei drept incapabilă, limitată în capacitatea de exercițiu ori dispărută fără de veste;

g) decesului persoanei fizice căreia îi este eliberată procura, declarării ei incapabilă, limitată în capacitatea de exercițiu sau dispărută fără de veste.

Conform alin. 2) art. 55 Cod Civil, persoana care a eliberat procura o poate anula în orice moment, iar persoana căreia îi este eliberată procura poate renunța la ea în orice moment. Orice clauză contrară este nulă.

Referitor la administratorul persoanei juridice, Conform art. 86, alin 4) Cod Civil RM, Din momentul dizolvării, administratorul nu mai poate întreprinde noi operațiuni, în caz contrar fiind responsabil, personal și solidar, pentru operațiunile pe care le-a întreprins. Această prevedere se aplică din ziua expirării termenului stabilit pentru durata societății ori de la data la care asupra dizolvării a hotărît adunarea generală a participanților sau instanța de judecată. Art. 90 Cod Civil RM, (9) Lichidatorul poate fi revocat oricînd de organul sau de instanța de judecată care l-a desemnat. Prin aceeași hotărîre se desemnează un alt lichidator. Lichidatorul revocat prezintă lichidatorului succesor un raport cu privire la activitatea pe care a desfășurat-o. Dacă succesorul este desemnat de instanța de judecată, raportul se prezintă acesteia.

În cazul reprezentării legale, momentul începerii ți încetării reprezentării, este determinat de lege. În cazul minorilor, reprezentarea legală încetează odată cu împlinirea vărstei de 18 ani, adică la atingerea majoratului, sau la vîrsta de 16 ani în cazul încheierii căsătoriei cu acordarea dispensiei de vîrstă, sau în cazul emancipării. Conform art 58. CPC al RM, alin. 1) Capacitatea de a-și exercita în volum deplin, personal sau printr-un reprezentant drepturile și obligațiile procedurale în judecată (capacitatea de exercițiu al drepturilor procedurale civile) o au persoanele fizice de la vîrsta de 18 ani, precum și persoanele juridice, iar în cazurile prevăzute de lege, entitățile care nu au personalitate juridică, dar dispun de organe de conducere proprii. Alin. 3) minorul care a atins vîrsta de 16 ani poate să-și exercite personal drepturile procedurale și să-și îndeplinească obligațiile procedurale de sine stătător în cazul declarării capacității depline de exercițiu (emancipării) sau al încheierii căsătoriei.

Astfel, din aceste momente persoana își dobîndește capacitatea deplină de exercițiu, și pe cale de consecință, își poate apăra de sine stătător drepturile și interesele în fața instanței de judecată. În cazul persoanelor incapabile, reprezentarea legală poate înceta și printr-o hotărîre a instanței de judecată prin care persoana incapabilă este declarată capabilă, deoarece actul de dispoziție emis de instanță va constitui un temei tutelei asupra celui declarat incaăabil sau a curatelei asupra persoanei cu capacitate juridică restrînsă.

Referitor la reprezentarea convențională, momentul începerii efectelor reprezentării este momentul acordului de voință dintre reprezentat și reprezentant asupra volumului de împuterniciri acordate și semnării actului doveditor al împuternicirilor.

Referitor la momentul stingerii efectelor reprezentării convenționale, menționăm că acesta poate surveni în următoarele cazuri:

Ca rezultat al revocării mandatului cu retragerea împuternicirilor acordate reprezentantului de către reprezentat. Astfel, reprezentatul dispune de dreptul de a renunța la serviciile reprezentantului în orice fază a procesului civil în cazul mandatului cu titlu gratuity. În cazul mandatului cu titlu oneros, ca în cazul reprezentării de către avocet în fața instanțelor de judecată a clientului său, atunci reprezentatul va fi obligat la achitarea onorariului către avocet pentru acțiunile procesuale deja effectuate. Aici o importanță majoră o are faptul că obligația avocatului față de clientul său este una de mijloc, de diligență ci nu de rezultat, astfel reprezentantul va treui să fie remunerate, pentru toate actele efectuate cu diligență în interesele reprezentatului, chiar dacă ăncă nu s-a ajuns la rezultatul dorit, la cîștigul de cauză. Revocarea mandatului poate fi una totală, cu revocarea tuturor împuternicirilor și revocarea parțială, adică revocarea doar a unor împuterniciri, celelalte rămînînd să fie exercitate în continuare.

Ca rezultat al renunțării reprezentantului la mandat, la împuternicirile de reprezentare. Conform art. 80 CPC al RM, alin. 9) Reprezentantul poate să renunțe la împuterniciri fapt depre care trebuie să înștiințeze atît reprezentatul, cît și instanța cu cel puțin 10 zile înainte de data judecării pricinii sau înainte de expirarea termenelor de atac.

În cazul decesului mandatarului(reprezentantului). De regulă reprezentatul dorește să încheie contractul de asistenă juridică cu un anumit avocat, reprezentant, și în caz de deces al reprezentantului, reprezentatul poate să nu dorească înlocuirea cu un alt avocat.

CONCLUZII

Reprezentarea constituie o instituție cunoscută atât în dreptul privat materialcât și în dreptul procesual, atît civil cît și penal. Reprezentarea judiciară este o instituție de mare interes atât pentru părțile în litigiu, cât și pentru întreg procesul de înfăptuire a justiției. Părțile litigante, de cele mai multe ori, nu dispun de cunoștințele juridice de rigoare pentru a înfrunta cu succes luptă judiciară, astfel, necunoscînd total sau parțial procedura de realizare a dreptului, este dificilă realizarea lui, uneori chiar imposibilă. Dreptul procesual ar fi unul fără conținut în lipsa dreptului material, iar dreptul material ar fi unul ineficient în lipsa dreptului procesual. Datorită acestui fapt părțile în proces recurg adeseori la persoane calificate, care dispun de o pregătire judiciară adecvată pentru a le acorda părților în procesasistența necesară realizării drepturilor și a le reprezenta în față organelor judiciare. O apărare bine pregătită, fundamentată cu probe și argumente pertinente și concludente, în cadrul procesului civil contribuie într-o manieră hotărâtoare și la pronunțarea unuiact de dispoziție legal și întemeiat. Reprezentarea în procesul civil poate fi impusă uneori și de starea sau situația juridică în care se află unele persoane care sunt în imposibilitate de a-și apăra drepturile și interesele personal.

Prin reprezentare se înțelege situația în care o persoană numită reprezentant îndeplinește actele procedurale în numele și interesul, pe contulunei alte persoane, reprezentat, care este veritabilaparteîn procesul civil, parte la raportul material litigios, participant cu interes material asupra obiectului litigiului. Actele procedurale îndeplinite de către reprezentant se răsfrâng în sfera efectelor materiale și procesuale întotdeauna asupra părții principale adică asupra persoanei reprezentate. Reprezentarea judiciară constituie o instituție înlîlnită în majoritatea legislațiilor procedurale. Ea contribuie la realizarea dreptului constituțional la apărare.

Ca bază a instituției reprezentăriireprezintă elementele care de fapt conferă acestei instituții individualitateși anume sintagmele „în numele” și „pe seama” deoarece reprezentarea judiciară implică realizarea de către reprezentant a drepturlior procedurale în numele și în interesul altui participant la proces. Atunci cînd se menționează că reprezentantul acționază în numele reprezentatului, se are în vedere că primul acționează în proces din însărcinarea celui de-al doilea și îl angajează într-un raport juridic cu prezența sau fără ca el să fie prezent. Altfel spus, reprezentantul este și rămîne purtătorul de nume și de voință proprie, însă, prin cumul devine și purtătorul de nume și de voință al altei persoane, a cărei voință o exteriorizează la îndeplinirea actului procedural. Substituirea reprezentatului cu reprezentantul nu este un scop în sine, respectiv este posibilă participarea concomitentă a acestora în proces, în astfel de cazuri reprezentatul păstrîndu-și dreptul de a îndeplini personal actele procedurale, necăfmd la faptul că concomitent partcipă reprezentantul său.

Expresia în interesul reprezentatului sugerează ideea că efectele actului efectuat de reprezentant se vor produce în persoana celui reprezentat și el va fi cel care va suporta consecințele juridice ale acelui act precum și efectul benefic pe care îl va produce activitatea reprezentantului, menirea căruia este supravegherea respectării și realizării din plin a drepturilor și obligațiilor procesuale ale persoanei pe care o reprezintă. Din aceste considerente, nu poate fi reprezentant persoana care a acordat sau acordă în pricina respectivă asistență judiciară unor persoane ale căror interese sînt în contradicție cu interesele persoanei pe care o reprezintă.

Bibliografie

Acte Normative:

Convenția europeană a Drepturilor Omului adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950. A intrar în vigoare la 3 septembrie 1953

Constitutia Republicii Moldova, adoptată la 29.07.1994.

Codul Civil al Republicii Moldova nr.1107 din 06.06.2002.

Codul de procedura civila a Republicii Moldova nr.225, din din 30.05.2003.

Hotărîrea Guvernului nr. 158 din 28.02.2013 cu privire la aprobarea formularului și modului de utilizare a mandatului avocatului și al avocatului stagiar.

Acte consultative:

Recomandarea CSJ aRM nr. 59 cu privire la reprezentarea, în procesul civil, de către avocații stagiari.

Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție cu privire la actele judecătorului în faza intentării procesului civil și pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare.

Manuale:

Aioanei Genovieva, Părțile în proces Civil, , Sibiu. 2012.

, Bîtcă Ion, Slutu Nicolae, Note de curs de drept civil, Partea Generală, Chișinău – 2013

Chibaс Gheorghe, Baieș Sergiu, Cimil Dorin, Buruiană Mihai, Roșсa Niсolae, Antohi Leonid, Băieșu Aurel, Bloșсenсo Andrei, Bojoga Maria, Bostan Galina, Buruiană Oleg, сebotari Valentina, Nina сernat, сojoсaru Violeta, Crețu Ion,сrețu Vasile, Efrim Oleg, Eșanu Niсolae, Gladei Roger, Golub Sergiu, Gribinсea Lilia, Guștiuс Andrei, Mămăligă Sergiu, Moсanu Elena, рasсari Anastasia, Pasсari Cornel, рasсari Vasile, Rotari Alexandru, Tabunсiс Tatiana, Țonova Irina, Trofimov Igor, Volсinsсhi Viсtor, Comentariul Codului сivil al Reрubliсii Moldova, Ediția I, vol II, сhișinău 2006.

Ciobanu Viorel Mihai, Tratat teoretic și practic de procedură civilă. Vol. II, București,

Editura Național, 1997

Deleanu I. Procedura civilă, Iași, 1993

Leș Ioan, Tratat de drept procesual civil, Bucuresti 2001

Oprima Evelina, Participantii la procesul civil, Bucuresti 2005

Dorfman Ina, Drept procesual civil, partea generala, Chisinau 2003

Mariț Marcela, Alexandru Prisac, Note de Curs de Drept Procesual civil, Chișinău 2013.

Manualul judecătorulor pentru cauze civile, Ediția II, coord. ed.: Mihai Poalelungi, Elena Belei, Diana Sârcu Î.S.F.E.-P. "Tipografia Centrală", Chișinău, 2013.

Prisac Alexandru, Drept Procesual Civil, Partea Generală, Editura Cartier juridic, Chișinău 2012.

Mocanu Mihaela Cristina, Manual de Procedură Civilă, Editura Universitară, București 2012.

Vasilescu, P. Relativitatea actului juridic civil. Repere pentru o nouă teorie genera¬lă a actului de drept privat. București, 2003.

Zaharia Victor, Nadejda Hriptievschi, Ion Guzun, Zinaida Guțu, Sergiu Chiruța,Violeta Cojocaru, Lilian Darii, Ludmila Goncear, Mariana , Mariana Berbec-Rostaș, Nicolae Roșca,Mihaela Vidaicu, Vasile Rotaru, Diana Tacu, Îndrumar juridic elementar pentru cetățeni, Chișinău 2012.

Nuala Mole, Catarina Harby, Dreptul la un proces echitabil, Ghid privind punerea în aplicare a articolului 6 al Convenției europene pentru Drepturile Omului.

Мусин В., Чечина Н., Чечот Д., Гражданский процесс, Москва, 1997.

Ивакин В., Представительство в советском гражданском процессе. Москва, 1981.

Треушников М.К., Грожданский процес, Москва, Изд.- Годец, 2000.

Черникова Ольга Сергеевна; Татьяна Владимировна; Александр Борисович Смушкин, Гражданский процесс,

Ярков В. В., Гражданский процесс, Woltersklwer, Москва: 2004.

Власов А.А. Правовые основания и виды судебногопредставительства. // Адвокатские вести. 2001. N. 7.

Resurse Internet:

1. Reprezentarea in Procesul Civil, http://ru.scribd.com/doc/246378718/Reprezentarea-in-Procesul-Civil#scribd, vizitat la data 20.04.2015.

2. https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-procesual-civil-partea-generala/reprezentarea-judiciara/, vizitat la 25.02.2015.

3. http://www.contabilsef.md/libview.php?l=ro&idc=346&id=2791, vizitat la data de 30.03.2015.

4. http://dexonline.ro/definitie/interes, vizitat la data de 19.04.2015.

5. Biroul avociat de avocați Nagacevschi și partenerii, NOI REGULI DE REPREZENTARE ÎN PROCESUL CIVIL, http://www.bnp.md/ro/noutati/86, vizitat la 05.04.2015.

6. Adeline Bîcu, http://www.moldovacurata.md/news/view/revenirea-la-reprezentarea-in-instanta-de-catre-alte-persoane-decat-avocatii-contravine-standardelor-internationale-si-jurisprudentei-curtii-constitutionale, vizitat la 05.04.2015.

7. http://www.moldovacurata.md/news/view/revenirea-la-reprezentarea-in-instanta-de-catre-alte-persoane-decat-avocatii-contravine-standardelor-internationale-si-jurisprudentei-curtii-constitutionale, vizitat la 05.04.2015.

8. https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-procesual-civil-partea-generala/reprezentarea-judiciara/, vizitat la 25.02.2015.

Bibliografie

Acte Normative:

Convenția europeană a Drepturilor Omului adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950. A intrar în vigoare la 3 septembrie 1953

Constitutia Republicii Moldova, adoptată la 29.07.1994.

Codul Civil al Republicii Moldova nr.1107 din 06.06.2002.

Codul de procedura civila a Republicii Moldova nr.225, din din 30.05.2003.

Hotărîrea Guvernului nr. 158 din 28.02.2013 cu privire la aprobarea formularului și modului de utilizare a mandatului avocatului și al avocatului stagiar.

Acte consultative:

Recomandarea CSJ aRM nr. 59 cu privire la reprezentarea, în procesul civil, de către avocații stagiari.

Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție cu privire la actele judecătorului în faza intentării procesului civil și pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare.

Manuale:

Aioanei Genovieva, Părțile în proces Civil, , Sibiu. 2012.

, Bîtcă Ion, Slutu Nicolae, Note de curs de drept civil, Partea Generală, Chișinău – 2013

Chibaс Gheorghe, Baieș Sergiu, Cimil Dorin, Buruiană Mihai, Roșсa Niсolae, Antohi Leonid, Băieșu Aurel, Bloșсenсo Andrei, Bojoga Maria, Bostan Galina, Buruiană Oleg, сebotari Valentina, Nina сernat, сojoсaru Violeta, Crețu Ion,сrețu Vasile, Efrim Oleg, Eșanu Niсolae, Gladei Roger, Golub Sergiu, Gribinсea Lilia, Guștiuс Andrei, Mămăligă Sergiu, Moсanu Elena, рasсari Anastasia, Pasсari Cornel, рasсari Vasile, Rotari Alexandru, Tabunсiс Tatiana, Țonova Irina, Trofimov Igor, Volсinsсhi Viсtor, Comentariul Codului сivil al Reрubliсii Moldova, Ediția I, vol II, сhișinău 2006.

Ciobanu Viorel Mihai, Tratat teoretic și practic de procedură civilă. Vol. II, București,

Editura Național, 1997

Deleanu I. Procedura civilă, Iași, 1993

Leș Ioan, Tratat de drept procesual civil, Bucuresti 2001

Oprima Evelina, Participantii la procesul civil, Bucuresti 2005

Dorfman Ina, Drept procesual civil, partea generala, Chisinau 2003

Mariț Marcela, Alexandru Prisac, Note de Curs de Drept Procesual civil, Chișinău 2013.

Manualul judecătorulor pentru cauze civile, Ediția II, coord. ed.: Mihai Poalelungi, Elena Belei, Diana Sârcu Î.S.F.E.-P. "Tipografia Centrală", Chișinău, 2013.

Prisac Alexandru, Drept Procesual Civil, Partea Generală, Editura Cartier juridic, Chișinău 2012.

Mocanu Mihaela Cristina, Manual de Procedură Civilă, Editura Universitară, București 2012.

Vasilescu, P. Relativitatea actului juridic civil. Repere pentru o nouă teorie genera¬lă a actului de drept privat. București, 2003.

Zaharia Victor, Nadejda Hriptievschi, Ion Guzun, Zinaida Guțu, Sergiu Chiruța,Violeta Cojocaru, Lilian Darii, Ludmila Goncear, Mariana , Mariana Berbec-Rostaș, Nicolae Roșca,Mihaela Vidaicu, Vasile Rotaru, Diana Tacu, Îndrumar juridic elementar pentru cetățeni, Chișinău 2012.

Nuala Mole, Catarina Harby, Dreptul la un proces echitabil, Ghid privind punerea în aplicare a articolului 6 al Convenției europene pentru Drepturile Omului.

Мусин В., Чечина Н., Чечот Д., Гражданский процесс, Москва, 1997.

Ивакин В., Представительство в советском гражданском процессе. Москва, 1981.

Треушников М.К., Грожданский процес, Москва, Изд.- Годец, 2000.

Черникова Ольга Сергеевна; Татьяна Владимировна; Александр Борисович Смушкин, Гражданский процесс,

Ярков В. В., Гражданский процесс, Woltersklwer, Москва: 2004.

Власов А.А. Правовые основания и виды судебногопредставительства. // Адвокатские вести. 2001. N. 7.

Resurse Internet:

1. Reprezentarea in Procesul Civil, http://ru.scribd.com/doc/246378718/Reprezentarea-in-Procesul-Civil#scribd, vizitat la data 20.04.2015.

2. https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-procesual-civil-partea-generala/reprezentarea-judiciara/, vizitat la 25.02.2015.

3. http://www.contabilsef.md/libview.php?l=ro&idc=346&id=2791, vizitat la data de 30.03.2015.

4. http://dexonline.ro/definitie/interes, vizitat la data de 19.04.2015.

5. Biroul avociat de avocați Nagacevschi și partenerii, NOI REGULI DE REPREZENTARE ÎN PROCESUL CIVIL, http://www.bnp.md/ro/noutati/86, vizitat la 05.04.2015.

6. Adeline Bîcu, http://www.moldovacurata.md/news/view/revenirea-la-reprezentarea-in-instanta-de-catre-alte-persoane-decat-avocatii-contravine-standardelor-internationale-si-jurisprudentei-curtii-constitutionale, vizitat la 05.04.2015.

7. http://www.moldovacurata.md/news/view/revenirea-la-reprezentarea-in-instanta-de-catre-alte-persoane-decat-avocatii-contravine-standardelor-internationale-si-jurisprudentei-curtii-constitutionale, vizitat la 05.04.2015.

8. https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-procesual-civil-partea-generala/reprezentarea-judiciara/, vizitat la 25.02.2015.