Reogranizarea Persoanei Juridice
LUCRARE DE LICENȚĂ
REORGANIZAREA PERSOANEI JURIDICE
Cuprins
Introducere
Capitolul I. Fuziunea
1.1. Noțiune si caractere
Fuziunea persoanei juridice cu scop nelucrativ
A. Fuziunea asociațiilor si fundațiilor
B. Fuziunea sindicatelor
C. Fuziunea societăților de avocați
D. Fuziunea societăților agricole
Fuziunea persoanei juridice cu scop lucrativ
A. Fuziunea societăților comerciale
B. Fuziunea instituțiilor de credit
C. Fuziunea societăților de asigurare
1.2. Efectele fuziunii
Capitolul II. Divizarea
2.1. Noțiune si caractere
Divizarea persoanei juridice cu scop nelucrativ
A. Divizarea asociațiilor si fundațiilor
B. Divizarea sindicatelor
C. Divizarea societăților de avocații
D. Divizarea societăților agricole
Divizarea persoanei juridice cu scop lucrativ
A. Divizarea societăților comerciale
B. Divizarea instituțiilor de credit
C. Divizarea societăților de asigurare
2.2. Efectele divizarii
Capitolul III. Transformarea
3.1. Noțiune si caractere
3.2. Efectele transformării
Concluzii
Bibliografie
Introducere
Motivul alegerii acestei teme a constat in intenția de a studia în profunzime persoana juridică, în special reorganizarea ei, care este interesantă prin prisma actualității, extinderii și importanței ei.
Persoana juridică reprezintă o colectivitate de persoane fizice, cu calitate de subiect distinct de drept, bucurându-se de o organizare de sine stătătoare și de un patrimoniu propriu, îndreptat spre realizarea unui anumit scop. O persoană juridică se poate prezenta sub forme multiple; în sens larg, persoana juridică se manifestă ca instituție; asociație, organizație etc. Potrivit art. 188 C. Civ., sunt persoane juridice grupurile prevăzute de lege, precum și alte organizații legal înființate care, deși nu sunt declarate de lege persoane fizice, îndeplinesc toate condițiile prevăzute de art. 187 Cod Civil „orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit și moral, în acord cu interesul general”.
Organizarea proprie este un element esențial pentru ca persoana juridică să poată fi privită și acționa ca un subiect de drept. Prin organizarea proprie se înțelege alcătuirea persoanei juridice ca un tot unitar, cu organe de conducere, care pot reprezenta persoana juridică în relațiile cu terții și care să asigure coordonarea activității pentru care aceasta a fost creată.
Patrimoniul propriu reprezintă totalitatea bunurilor, drepturilor patrimoniale și a obligațiilor patrimoniale ce au ca titular persoană juridică și este diferit de patrimoniul persoanelor fizice care alcătuiesc persoană juridică. Patrimoniul permite persoanei să ia parte la circuitul civil în nume propriu și să aibă o răspundere patrimonială proprie. Datorită patrimoniului propriu persoana juridică răspunde separat cu patrimoniu.
Scopul propriu reprezintă obiectul de activitate al persoanei juridice, finalitatea urmărită prin desfășurarea activității propuse. Scopul trebuie să fie determinat și în acord cu interesul general, licit și moral. Scopul persoanei juridice poate fi unul patrimonial adică urmărește câștigul unui profit sau nepatrimonial, care nu urmărește efectuare unui profit. Scopul stabilește limitele capacității de folosință a persoanei juridice deci persoana nu are o capacitate de folosință generală.
Termenul de reorganizare vine din limbă franceză unde verbul “reorganiser” înseamnă a restructura, a organiza din nou. În sensul mai larg, prin reorganizare se înțelege operațiunea sau ansamblul de măsuri prin care o entitate își schimbă structură să organizatorică, adoptând o nou alcătuire.
Deci, o definiție clară a reorganizării în domeniul dreptului face referire la persoana juridică și este o operațiune în care sunt implicate una sau mai multe persoane juridice existente sau care iau astfel naștere și care are ca efect înființare uneia sau mai multor persoane juridice, fie modificarea organizării unei persoane existente, fie încetarea existenței unor asemenea persoane .
Reorganizarea persoanei juridice este o necesitate în raport cu concurența de pe piață dar și în raport cu creșterea nivelului de dezvoltare economică și socială.
Reorganizarea persoanei juridice se găsește reglementată în art. 232-243 C. Civ., în Cartea I, Titlul IV, Capitolul V. În concepția Codului Civil actual reorganizarea unei persoane juridice poate îmbrăca forma fuziunii, divizării și transformării, în comparație cu vechile reglementări în care formele reorganizării erau doar comasarea si divizarea. Transformarea era privit ca un mod de incetare a persoanei juridice.
Alte acte normative si legi care reglementeaza reorganizarea persoanei juridice sunt:
C. Civ. din 2009 – Legea nr. 287/2009, modificată prin Legea nr. 71/2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 409 din 10.06.2011.
Hotărărea Consiliului U.N.B.R. nr. 64/2011, modificată prin Hotărărea nr 7/2012, publicată in Monitorul Oficial al Romaniei, nr. 594 din 20 august 2012,
Legea dialogului social nr. 62/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 322 din 10 mai 2011.
Legea nr 51/1995 republicată în 2011, publicată în Monitorul Oficial, nr. 98 din 7 februarie 2011,
Ordinul nr. 113111/2006, publicat în Monitorul Oficial nr 560 din 28 iulie 2006.
O.U.G. nr 99/2006, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 1027 din data de 27 decembrie 2006.
Decretul legislativ nr. 6 din 17 ianuarie 2003 publicat în “Gazzeta Ufficiale” nr.17 din 22 ianuarie 2003, Italia.
O.G. nr. 26/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 39 din 31 ianuarie 2000.
Legea nr. 36/1991, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 97 din 06.05.1991.
Legea 31/1990, publicată în Monitorul Oficial nr. 1066 din 17 noiembrie 2004.
„Actele normative adoptate începănd cu anul 1990, au fost destinate modificării structurii funcționale dar si scopurilor economico-sociale suferite de fostele întreprinderi socialiste de stat care s-au transformat în regii autonome si în societăți comerciale, această reorganizare avănd efectul nasterii unor noi și moderne subiecte colective”, participante la raporturile juridice pe piața liberă creată de privatizare.
Capitolul I FUZIUNEA
Noțiune si caractere
Conform art. 234 C. Civ., fuziunea „se face prin absorbția unei persoane juridice de către o altă persoană juridică sau prin contopirea mai multor persoane juridice pentru a alcătui o persoană juridică nouă”.
Modalitățile prin care se poate realizează fuziunea unei persoane juridice sunt două:
absorbția care este o formă a fuziunii și se realizează prin atragerea și absorbirea uneia sau mai multor persoane juridice de către altă persoană juridică care prin acesta operațiune își lărgește patrimoniul, primind situația juridică a persoanelor juridice absorbite. Efectele absorbția constau în faptul că persoanele juridice absorbite încetează în a mai exista, iar persoana juridică care a absorbit sau se extinde mărindu-se patrimoniul. Membrii din grupările anterioare pierd calitățile pe care le aveau în vechile organizații și dobândesc calitatea de asociat, acționar, fondator etc în nouă persoană juridică formată.
contopirea se realizează între mai multe persoane juridice pentru a forma o persoană juridică nouă urmărindu-se mutarea drepturilor și obligațiilor persoanelor care au luat parte la contopire rezultatele fiind următoarele: personalitatea juridică a entităților care au luat parte la contopire încetează din cauza creării unei entități omogene. Patrimoniile persoanelor juridice care se contopesc se trec automat către noua persoană juridică înfiițata iar aceasta va prelua toate drepturile și obligațiile.
„Persoanele juridice se impart in două mari categorii: persoane juridice cu scop nelucrativ si persoane juridice cu scop lucrativ. In functie de aceste categorii fuziunea are o anumita importanță”.
Fuziunea persoanelor juridice cu scop nelucrativ
Fuziunea asociaților și fundațiilor
Fuziunea. In O.G. nr. 26/2000 se precizează că reorganizarea asociaților și fundațiilor se realizează doar prin fuziune și divizare, care implică unele particularități. În materia asociațiilor și fundațiilor, fuziune este egală sau echivalentă cu comasarea din dreptul comun. Fuziunea are loc, potrivit art. 341 alin. 1 din O.G nr. 26/2000 „prin absorbția unei asociații de către altă asociație sau prin contopirea a două ori mai multe asoaciatii pentru a alcătui o asociație nouă”.
Asadar fuziunea asociațiilor și fundațiilor se realizează prin două moduri: fuziune prin absorbție și fuziune prin contopire.
Prima modalitate este operațiunea prin care patrimoniul acestor asociații/fundații este adăugat, pe calea transmisiunii universale, unei alte asociații/fundații care prin această operațiune își consolidează și mărește patrimoniul propriu, sau care ia astfel ființă.
A două modalitate este fuziunea prin contopire și reprezintă o operațiune care constă în unirea a două sau mai multe asociații/fundații în scopul înființării unei entității noi de acest fel.
Fuziunea sindicatelor
Sindicatele sunt o formă de asociere care este rezervată salariaților și persoanelor care au o meserie care se realizează în mod individual sau se asociază în cooperative. Scopul sindicatelor este de face cunoscute interesele și de a apăra drepturile profesionale, economice, culturale ale membrilor ținând cont de legea în vigoare a munci și prevederile contractelor colective de muncă.
Operațiunea de reorganizare a sindicatelor este reglementată de Legea dialogului social nr. 62/2011. art. 5 arată următoarele: „Constituirea, organizarea, funcționarea, reorganizarea, și încetarea activității unei organizații sindicale se reglementează prin statutul adoptat de membrii săi, cu respectarea prevederilor legale. În absența unor prevederi statuare exprese cu privire la reorganizarea și încetarea activității organizației sindicale, se vor aplica dipozițiile de drept comun privind încetarea persoanelor juridice”.
Art. 36 din actul normativ mentionat mai sus arată că : „in cazul reorganizării unei organizații sindicale, hotărârile patrimoniale se iau conform prevederilor din statut”.
Fuziunea societaților de avocati
Art. 5 alin. 7 din Legea nr 51/1995 republicată in 2011 pentru organizarea și exercitarea profesie de avocat, prevede că „avocatul poate schimbă oricând formă de exercitare a profesiei, cu înștiințarea baroului din care face parte”.
Legea și statutul avocaților ne arată modalitățile prin care aceștia își pot exercită profesia liberală:
cabinete particulare în care practică meseria un avocat definitiv, individual sau cu alți avocați;
cabinete asociate constituite din avocați care se unesc pentru a-și exercita profesia împreună;
gruparea cabinetelor individuale pentru a-și crea facilități economice comune, ținându-și relațiile cu clienții separat;
societăți profesionale alcătuite din mai mulți avocați definitivi unde își pot practica profesia și avocați colaboratori sau avocați salariați.
Niciuna din formele de practicare a profesiei de avocat nu alcătuiește o persoană juridică, exceptând societatea profesională cu răspundere limitată deci intenția legiuitorului este de personifica foea, reorganizarea, și încetarea activității unei organizații sindicale se reglementează prin statutul adoptat de membrii săi, cu respectarea prevederilor legale. În absența unor prevederi statuare exprese cu privire la reorganizarea și încetarea activității organizației sindicale, se vor aplica dipozițiile de drept comun privind încetarea persoanelor juridice”.
Art. 36 din actul normativ mentionat mai sus arată că : „in cazul reorganizării unei organizații sindicale, hotărârile patrimoniale se iau conform prevederilor din statut”.
Fuziunea societaților de avocati
Art. 5 alin. 7 din Legea nr 51/1995 republicată in 2011 pentru organizarea și exercitarea profesie de avocat, prevede că „avocatul poate schimbă oricând formă de exercitare a profesiei, cu înștiințarea baroului din care face parte”.
Legea și statutul avocaților ne arată modalitățile prin care aceștia își pot exercită profesia liberală:
cabinete particulare în care practică meseria un avocat definitiv, individual sau cu alți avocați;
cabinete asociate constituite din avocați care se unesc pentru a-și exercita profesia împreună;
gruparea cabinetelor individuale pentru a-și crea facilități economice comune, ținându-și relațiile cu clienții separat;
societăți profesionale alcătuite din mai mulți avocați definitivi unde își pot practica profesia și avocați colaboratori sau avocați salariați.
Niciuna din formele de practicare a profesiei de avocat nu alcătuiește o persoană juridică, exceptând societatea profesională cu răspundere limitată deci intenția legiuitorului este de personifica formele prin care se practica a meseriei de avocat.
Considerăm că atâta vreme cât timp aceste forme de organizare a avocaților nu au o personalitate juridică, ele nu au nici puterile ce sunt atribuite statutului de persoana juridică și, prin urmare, nu pot lua parte ca subiecte de drept la acțiuni ce implică schimburi de patrimoniu. Din această cauza s-a creat patrimoniul de afectatiune profesională.
Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărărea consiliului U.N.B.R. nr. 64/2011 modificat prin hotărărea nr 7/2012, prevede că societatea profesională de avocați se poate reorganiza prin fuziune. Orice schimbare sau modificare a actului care a dat naștere societății, inclusiv reorganizarea prin fuziune, se poate face numai în scris, dacă se respectă legea și Statutul profesiei de avocat. Orice decizie în acest sens se ia cu acordul unanim al avocaților asociați.
Fuziunea societăților agricole
Legea nr. 36/1991, actualizată prin leg. 76/2012, prevede la art. 5 faptul că „societățile agricole sunt societăți de tip privat, cu capital variabil și un număr nelimitat și variabil de asociați, având ca obiect exploatarea agricolă a terenurilor, a uneltelor, animalelor și altor mijloace aduse în societate, precum și realizarea de investiții de interes agricol”.
Potrivit art. 1 și 3 din aceeași lege, proprietarii de terenuri agricole pot să își lucreze terenurile individual, în forme de asociere simple, sub formă unor societății comerciale înființate în condițiile Legii nr. 31/1990.
Conform art. 66 – 68 a legi 36/1991 reorganizarea societăților agricole se face doar prin fuziune. Această formă a reorganizare se realizează la rândul ei prin absorbția uneia sau mai multor asociații de către altă asociație agricolă sau prin contopirea a mai multe societăți agricole. Aceste modificare trebuie hotărâte de adunarea generală și nu este opozabilă terților decât după îndeplinirea formalităților de înscriere în registrul societăților agricole.
Fuziunea persoanelor juridice cu scop lucrativ
Fuziunea societăților comerciale
Societăților comerciale se pot constitui doar în una din formele prevăzute de lege si anume:
societate în nume colectiv SNC,
societate in comandită simplă SCS,
societate pe acțiuni SA,
societate în comandită pe acțiuni SCA,
societate cu raspundere limitată SRL,
societate europeană SE.
Fuziunea (comasarea) este contopirea a două sau mai multor persoane juridice formând o singură persoană juridică.
Fuziunea este un act juridic de tip „sui generis” de tip societar prin care se arată dorință majoritară a asociaților, manifestată în condiții de vot constitutiv și deliberativ, de a continua parteneriatul într-un nou cadru pe care îl atribuie persoanei juridice. Decizia pentru fuziunea societații aparține adunării generale a asociaților, care au și putere de conducere a persoanei juridice. În urma acestor hotărâri luate de adunarea generală, asociații nu hotărăsc noi aporturi, nici vânzarea participațiilor, bunurilor sau drepturilor către o altă persoană fizică, nici să renunțe la calitatea lor de asociați.
Legea 31/1990 prevede că fuziunea poate avea două forme: fuziunea prin absorbție și fuziune prin contopire.
Fuziunea se poate realiza între societăți comerciale de aceeași formă și între societăți comerciale de forme diferite, de exemplu fuziunea între o societate cu răspundere limitată și o societate pe acțiuni.
Fuziunea prin absorbție așa cum o definește art. 238 alin. 1 lit. a) din Legea 31/1990, este operațiunea prin care „ una sau mai multe societăți sunt dizolvate, fără a intra în lichidare, și transferă totalitatea patrimoniului lor unei alte societăți, în schimbul repartizării către acționarii societății sau societăților absorbite de acțiuni la societatea absorbantă și, eventual, al unei plăți în numerar de maximum 10% din valoarea acțiunilor astfel repartizate”.
În cadrul operațiunii de fuziune prin absorbție, societatea comercială absorbită își încetează activitatea, iar societatea comercială absorbantă își schimbă patrimoniul adică își mărește patrimoniul și implicit se modifică și capitalul social.
Fuziunea prin contopire este reglementată în art. 238 alin. 1 lit.b) din actul normativ mentionat și este o operațiune prin care „mai multe societăți comerciale sunt dizolvate, fără a intra în lichidare, și transferă totalitatea patrimoniului lor unei societăți comerciale pe care o constituie, în schimbul repartizării către acționarii lor, de acțiuni la societatea nou-constituită și, eventual, al unei plăți în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acțiunilor astfel repartizate”.
Prin fuziune se transmit toate drepturile ce au aparținut persoanei juridice absorbite sau contopite, cum ar fi dreptul cere repararea prejudiciului cauzat de administratorii societății comerciale absorbite continuarea executării silite fără a obține un titlu executoriu.
Pasivul persoanei juridice absorbate sau contopite care se transmite societăților comerciale beneficiare poate fi constituit din următoarele:
datorii care nu se află la scadență;
datorii ce se nasc dintr-un fapt al acestor societății comerciale care au fost absorbite sau contopite;
obligația de neconcurență asumată de societățile comerciale care au fost absorbite sau contopite;
obligația de garanție pentru viciile lucrului ce aparține persoanei juridice absorbite, în cazul unui contract de vânzare-cumpărare.
Procedura derulării operațiunii de fuziune a societăților comerciale este reglementată de art. 241 din Legea nr.31/1990, care arată că administratorii societăților comerciale care vor participă la fuziune sunt obligați să întocmească un proiect de fuziune care are în componență următoarele mențiuni:
„forma, denumirea, sediul social ale societăților comerciale care iau parte la fuziune;
motivarea și condițiile fuziunii;
condițiile alocării de acțiuni la societatea care a absorbit societatea inițială;
data de la care acțiunile oferă societăților comerciale care le dețin dreptul de a participă la beneficii;
cuantumul plății în numerar, dacă această s-a realizat, sau rata de schimb a acțiunilor;
valoarea primei de fuziune;
drepturile oferite de persoana juridică care a beneficiat de fuziune;
orice avantaj special dat experților desemnați de judecătorul delegat să examineze proiectul de fuziune;
data de la care tranzacțiile entității absorbite sunt considerate din punct de vedere contabil că aparțin entității absorbante”.
În vederea asigurării opozabilității operațiunii de fuziune față de terți proiectul semnat de reprezentanții entităților participante se depune la Oficiul Registrului Comerțului unde este înmatriculată fiecare societate comercială. Conform prevederilor art.242 alin.1 din Legea nr.31/1990, alături de proiect trebuie depusă și o declarație a persoanei juridice ce își va încheia activitatea în urma fuziunii cu privire la metodele pe care le va folosi pentru stingerea pasivului. După ce este vizat de judecătorul delegat, proiectul de fuziune se face public în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a pe cheltuiala părților cu cel puțin 30 de zile înaintea datelor ședințelor în care adunările generale extraordinare urmează a hotărî asupra fuziunii.
În cazul societăților nou-constituite ca urmare a acestei operațiuni de fuziune, momentul începerii producerii efectelor este acela a înmatriculării societăților comerciale în registrul comerțului.
Pentru realizarea corectă a acestei operațiuni de fuziune este necesară întocmirea unor rapoarte. Aceste rapoarte, după cum prevede art. 2432 din legea mentionată, se fac de către administratorii societăților comerciale implicate. Aceste rapoarte se fac în scris, detaliat, explică proiectul de fuziune și fundamentul juridic și economic cu privirea la rata de schimb a acțiunilor. Raportul trebuie să arate orice dificultate specială apărută în realizarea fuziunii.
Conform art. 2433 din Legea nr. 31/1990, judecătorul delegat poate desemna unul sau mai mulți experți pentru verificarea proiectului. Acești experți pot fi persoane fizice sau persoane juridice, independenți de entitățile implicate, dar care lucrează pentru aceste societăți comerciale prin examinarea proiectului de fuziune sau divizare și trimitant un raport scris acționarilor. Acești experți au dreptul de a obține de la fiecare dintre entității ce iau parte la proiect de reorganizare toate informațiile și documentele necesare și trebuie să facă investigațiile necesare pentru realizarea raportului cât mai precis.
Raportul realizat de experți trebuie să cuprindă în conținutul său precizări dacă rata de schimb a acțiunilor sau părților sociale este corectă și rezonabilă. Tot în raport trebuie aratată metoda folosită pentru stabilirea ratei de schimb și dacă această metodă este adecvată petru cazul respectiv. Orice probleme deosebite întâmpinate pe parcursul realizării evaluării trebuie, de asemenea precizate în raportul experților.
Realizarea raportului de către administrator sau expert nu este necesar în cazul fuziuni prin absorbție când entitatea absorbantă este deținătoare a acțiunilor sociale ale entității absorbite.
Protecția creditorilor societăților comerciale participante la operațiunea de fuziune se face in baza art. 62 din Legea nr 31/1990. Această lege prevede că orice creditor, a cărui creanță este anterioară datei publicării proiectului de fuziune și care nu expiră la data publicării proiectului de fuziune, poate face opoziție. Dreptul de a se opune fuziunii este o măsură de protecție a creditorilor.
Această opoziție se poate face în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii acționarilor sau a actului adițional modificator în Monitorul Oficial al Românie, Partea IV-a și se va depune la Oficiul Registrului Comerțului care, în termen de 3 zile de la data depunerii, o menționează în registru și o înaintează tribunalului competent. „Opoziția suspendă executarea fuziunii până la data la care hotărârea judecătorească devine irevocabilă, în afară de cazurile în care societatea debitoare face dovada plății datoriilor sau oferă garanți acceptate de creditori ori încheie cu aceștia un acord pentru plata datoriilor. Instanța competentă este cea de la locul unde persoană juridică își are sediul principal, iar citarea părților și comunicarea actelor de procedură se fac de către oficiul registrului comerțului, prin poștă cu scrisoare recomandată, sau prin agenții săi oficiali.
Conform art. 2431 din aceasta lege, în cazul unei fuziuni, creditorilor deținători de valori mobiliare trebuie să li se acorde drepturi cel puțin echivalente cu cele pe care le dețineau în societatea comercială care a fost absorbită. Soluția dată de legiuitor pentru siguranța titularilor de valori mobiliare ce nu au calitatea de acționari este aceeași pentru ipoteză unei divizări, dăndu-le, „în cadrul societăților comerciale beneficiare drepturi egale cu cele pe care le aveau în societatea comercială divizată, cu excepția cazului în care modificarea drepturilor în cauză este aprobată”.
Aprobarea proiectului de fuziune ține de adunarea generală a societăților comerciale participante și trebuie să existe voința din partea fiecărei societăți comerciale în parte.
Pentru validitatea deliberărilor adunării generale extraordinare în societățile pe acțiuni, este necesară la prima convocare prezența a o pătrime din numărul acționarilor cu drept de vot, iar la convocările următoare cel puțin o cincime. Hotărârea se ia cu o majoritate de cel puțin două treimi din cei prezenți.
În societățile cu răspundere limitată, societățile în nume colectiv și în comandă simplă, pentru hotărârile având obiectiv fuziunea este necesar votul tuturor asociaților. Tot prin vot unanim se ia hotărârea privind fuziune atunci când aceste procedee au ca efect mărirea obligațiilor asociaților uneia dintre societățile comerciale participante
Potrivit art. 244 alin. 1 din lege proiectul de fuziune se pune la dispoziția acționarilor sau asociaților, la sediul societății, cu cel puțin o lună înainte de data la care urmează a avea loc ședința adunării generale ce se va pronunța asupra acestuia, fiind însoțit de următoarele documente:
„proiectul de fuziune;
raportul efectuat de administratorii societății comerciale;
situațiile financiare anuale și raporturile de gestiune pentru ultimele trei exerciții financiare ale societăților comerciale care iau parte la proiect;
raportul cenzorilor sau, după caz, raportul auditorului financiar;
raportul întocmit de experți dacă este cazul;
evidența contractelor cu valori depășind 10000 lei fiecare și aflate în curs de executare, precum și repartizarea lor în caz de divizarea a societății”.
Acționari sau asociații pot obține copii după fiecare dintre aceste documente, dar, în cazul în care aceste documente sunt publicate pe situl oficial al societății comerciale de unde se pot descărcă de către asociați sau acționari, nu mai este nevoie de punerea la dispoziție a copiilor după aceste ducumente.
După luarea la cunoștință a proiectului de fuziune și a celorlalte acte de către toți acționarii sau asociații societăților implicate la cel mult trei luni, fiecare adunare generală a fiecărei societăți comerciale va hotărî referitor asupra fuziunii. Această hotărâre poate fi atacată în 30 de zile de la data publicării.
Fuziunea instituțiilor de credit
O.U.G. nr 99/2006 privind instituțiile de credit si adecvarea capitalului, arată in art. 92 „că fuziune instituțiilor de credit din România se face în conformitate cu dispozițiile legale și cu respectarea reglementărilor Băncii Naționale a României”.
Fuziunea între instituții de credit se poate face în următoarele cazuri:
între două sau mai multe instituții de credit;
între instituții de credit și instituti financiare;
între instituții de credit și societăți prestatoare de servicii auxiliare.
Fuziunea instituțiilor de credit este reglementate specific pentru anumite tipuri de instituții de credit. Astfel potrivit O.U.G nr 96/2006, „societățile bancare de economisire și creditare în domeniul locativ pot fuziona numai cu alte bănci de economisire și creditare în domeniul locativ”.
„Instituțiile care eliberează monedă electronică pot fuziona cu societăți bancare, cu alte instituții de monedă electronică sau cu societății prestatoare de servici auxiliare, dacă aceste servicii constau în:
servicii financiare și nefinanciare strâns legate de activitatea de emitere de monedă electronică;
servicii de depozitare a datelor pe un suport electronic în numele unor instituții publice”.
Fuziunea și divizarea acestor entității trebuie supusă aprobării prealabile a Băncii Naționale a României potrivit reglementărilor emise de aceasta. Pot fi înregistrate în Registrul Comerțului numai după obținerea aprobării prealabile din partea Băncii Naționale a României, care analizează actele prezentate și toate informațiile de care dispun pentru a fi siguri că sunt îndeplinite regulile prevăzute în O.U.G nr. 99/2206.
La evaluarea fuziunii se urmăresc următoarele:
realizarea condițiilor pentru autorizarea unei instituții de credit;
adaptarea capitalului la nivelul entității nou apărute;
transparența entității apărute, astfel încât să se poate realiză o supraveghere eficientă;
calitatea persoanelor care conduc nouă entitate.
Instituțiile de credit nou înființate în urma acestei operațiuni trebuie să respecte toate condițiile de funcționare reglementate de O.U.G nr.99/2006 și celelalte reglementări în materie. În urma fuziuni instituția de credit încetează să funcționeze, încetează și autorizația.
Fuziunea societăților de asigurare
Fuziunea acestor entitați este reglementată distinct. Există proceduri speciale pentru aprobarea fuziunii între societățile de asigurare.
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor are rolul cel mai important în aprobarea fuziuni a unui asigurator, reasigurator, broker de asigurare autorizat în România. Legile care reglementează aprobarea reorganizări acestor entități sunt:
Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurărilor;
Ordinul nr. 113111/2006 pentru punerea în aplicare a Normelor privind aprobarea fuziunii asigurătorilor.
Se aplică dispozițiile legii 31/1990 care reglementează fuziunea fiind in discuție tot o specie de societăți comerciale dar cu anumite particularități.
Potrivit art. 2 din Ordinul nr. 113111/2006 Comisia de Supraveghere a Asigurărilor aprobă fuziunea asigurătorilor dacă se îndeplinesc următoarele condiții:
„fuziunea se realizează între doi sau mai mulți asiguratori;
asiguratorii care rezultă din aceste operațiuni vor arată marja de solvabilitate prevăzută de lege;
asiguratorii apăruți după fuziune vor deține coeficientul de lichididate în conformitate cu legea;
asiguratorii apăruți după această operațiune au rezerve tehnice și active admise să acopere contractele de asigurare;
au capitalul social minim;
în vederea fuziunii, asiguratorii dețin avizul Consiliului Concurenței”.
În cazul brokerilor, se aprobă fuziunea dacă este îndeplinită condiția ca fuziunea să se realizeze numai între brokeri.
1.2: Efectele fuziunii
Efectele fuziunii asociațiilor și fundațiilor se încadrează în două categorii:
Efectele fuziunii prin absorbție sunt următoarele:
asociația sau asociațiile respectiv fundația sau fundațiile absorbite își încetează existența;
nu ia naștere o nouă fundație sau asociație, ci patrimoniul subiectelor absorbite trece la persoana juridică absorbantă existentă care astfel își mărește patrimoniul;
membrii persoanelor juridice absorbite pierd calitateă pe care o dețineau, urmănd a primi calitatea de asociat, respectiv fondator în entitatea absorbantă.
Efectele fuziunii prin contopire:
transmiterea universală a patrimoniului entității ce fuzionează către entitatea nou creată;
entitatea nou formată va prelua toate drepturile și obligațiile;
asociația sau fundația care este contopită își încetează existența, pierzându-și individualitate.
Efectele apărute in urma fuziunii societăților de avocații sunt:
înființarea unei noi entității;
încetarea existenței unor entități care iau parte la organizare;
transmiterea patrimonială universală, în cazul fuziunii;
încetarea calității persoanelor ce fac parte din persoană juridică reorganizată și dobândirea unor noi calități în noua entitate apărută;
preluarea de către avocatul titular al formei de exercitare a profesiei implicată în operațiunea reorganizării, a calității de avocat asociat în noua entitate înființată în cazul fuziunii prin contopire;
avocatul titular din entitatea supusă acestei operațiuni pierde calitatea sa în cazul schimbării de formă sau divizării totale a societății.
C. În temeiul legii, societățile agricole cunosc doar o formă de reorganizare care este fuziunea. Ea nu produce efecte decât după ce a trecut o lună de la îndeplinirea formalităților necesare reorganizării. Prin fuziune entitatea absorbantă sau entitățile, care se formează în urmă acestei operațiuni ia asupra sa toate drepturile și obligațiile entităților absorbate sau contopite.
Efectele fuziuni prin absorbție sunt următoarele:
societațile agricole absorbite își încetează existența;
nu ia naștere o nouă societate agricolă, ci patrimoniul subiectelor absorbite trece inpersoanei juridice absorbante existente care astfel îsi măresc patrimoniul;
membri persoanelor juridice absorbite pierd calitatea pe care o deținea, urnand a primi calitatea de asociat, respectiv fondator în entitatea absorbantă.
Efectele fuziunii prin contopire:
transmiterea universală a patrimoniului a entității ce fuzionează către entitatea nou creată;
entitatea nou formată va prelua toate drepturile și obligațiile;
entitatea care este contopită își încetează existența pierzându-și individualitatea.
D. Fuziunea in cazul societăților comerciale se poate realiza între societăți comerciale de același fel dar și între societăți comerciale diferite și, prin urmare, efectele fuziunii prin absorbție sunt urmatoarele:
transmisiunea universală a patrimoniului entităților absorbate către entitatea care absoarbe prin aceasta mărindu-și capitalul;
încetarea existenței persoanelor juridice absorbite și are un efect de radiere a acesteia din registrul comerțului;
pierderea calității de acționari sau asociați de către persoanele ce alcătuiesc entitățile ce au fost absorbite și, în același timp, primirea calității de acționari sau asociați în cadrul entității absorbante;
subrogația legală a societăți absorbante în drepturile societății absorbite;
administratorul societății comerciale absorbite își pierde această calitate. Ca excepție, când „una din clauzele proiectului de fuziune poate fi aceea că persoane care au îndeplinit funcția de administratori în societatea care își încheie existența să devină administratori ai societății beneficiare”.
Efectele fuziuni prin contopire sunt urmatoarele:
încetarea existenței entității care se contopește;
transmisiunea universală a patrimoniilor către noua entitate formată;
dobândirea de părți sociale sau acțiuni de către persoanele ce alcătuiau entitate contopită;
E. Efectele fuziunii instituțiilor de credit și societăților de asigurări sunt urmatoarele :
prin încetarea existenței, autorizația de funcționare își încetează de drept valabilitatea;
transmisiunea universală a patrimoniului, ce include și pasivul și activul;
încetarea existenței entității supuse fuziuni sau divizării.
Un exemplu elocvent de fuziune se găsește în următoarea speță. Fuziune ca formă de reorganizare a unei persoane juridice are ca efect transmiterea universală, ceea ce înseamnă că toate drepturile și obligațiile patrimoniale ce au aparținut persoanelor juridice cuprinse în procesul de reorganizare.
„Prin Sentința nr. 457 din 18 februarie 2004, Tribunalul Mureș a respins cererea formulată de reclamanta SC M. SA, cu sediul în Berceni, Ploiești, împotriva pârâților SC G.T. SRL Târgu-Mures si P. V., având ca obiect obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 114.145.737 lei din Sentința nr. 902 din 23 iunie 2000 a Tribunalului Mures, având în vedere dispozițiile art. 244 din Legea societăților comerciale coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. 3 din același act normativ.
Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu apel de reclamanta SC M. SA, iar instanța de apel, prin Decizia nr. 148/A din 23 septembrie 2004 a respins ca nefondat apelul.
In motivarea apelului, reclamanta SC M. SA Ploiești, a arătat că soluția primei instanțe este vădit eronată, neîntemeiată și nelegală, deoarece calitatea procesuală a pârâtului P. V. G. din cererea introductivă este dată de lege și anume art. 3 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, republicată, calitatea de asociat unic al SC P. P. SRL (debitoarea din Sentința nr. 902/2000 a Tribunalului Mureș) se dovedește prin actul adțiional autentificat sub nr. 1180/2001, iar capitalul social rezultă din proiectul de fuziune prin absorbție, publicat în Monitorul Oficial nr. 280/2001 Partea a IV-a.
Apelanta a mai subliniat că motivarea instanței cum ca fața de SC G. T. exista deja un titlu executoriu, este greșită, deoarece nu există nici o hotarâre judecatorească investita cu formulă executorie, prin care această societate să fie obligată la plata vreunei sume de bani către apelant, iar prima instanță avea obligația de a materializa acea dispozitie legală, art. 3 alin. 3 si art. 244 din Legea nr. 31/1990, republicată, prin hotărâre, ceea ce nu a facut.
S-a arătat, de asemenea că, faptul că o societate comercială pe care nu o cunoaște apelanta și cu care nu a avut raporturi comerciale (SC A. SRL) i-a virat o sumă de bani, nu poate reprezenta o plată legal facută de sau pentru o societate obligată la plata prin hotarâre judecatorească, dar care este radiată din Registrul Comertului.
În dosarul Cuțrii de Apel Târgu-Mureș nr. 457/2004, P.V. G. a precizat în scris ca SC G.T. SRL Târgu-Mureș are în componenta prin fuziune pe SC P.P. SRL Târgu-Mureș și că din motive financiare nu și-a putut relua activitatea decât în a doua parte a anului, dorind să stingă litigiul cu SC M. SA Ploiesti, propunând două soluții.
Întrucât decizia pronunțată în apel a fost atacată cu recurs de reclamanta, Înalta Curte de Casație si Justiției București – Secția comerciala a admis excepția necompetenței materiale, a admis recursul si a casat hotarârea trimițând cauza spre rejudecare Curții de Apel Târgu-Mureș, în calea de atac a recursului, motivând ca sunt incidente prevederile art. 282/1 Cod procedura civila, modificată prin Legea nr. 195/2004, în raport cu valoarea obiectului litigiului dedus judecății.
În rejudecare, instanță apreciază că hotarârea pronunțată în prima instanță este temeinică și legală, deoarece efectul fuziunii prin absorbție este acela al transmisiunii universale. Aceasta înseamnă transmiterea tuturor drepturilor și obligațiilor patrimoniale deci, persoana juridică rezultată din fuziune prin absorbție dobândeste atât drepturile cât și obligațiile patrimoniale care aparțin societății absorbite în cazul dedus judecății, cea față de care exista deja un titlu executoriu. De altfel, asa cum rezultă din precizarea aflată la fila 31 dosar nr. 457/2004 al Curții de Apel Târgu-Mures, pârâtul P.V.G., dorește să „stingă" litigiul cu reclamanta. Modul în care părțile se vor înțelege asupra executării hotărârii judecatorești, care reprezintă un titlu executoriu emis în favoarea reclamantei, excede cadrului judecății prezentei cauze. Prin efectul transmiterii universale, reclamanta trebuie sa uziteze de mijloacele procedurale conferite de lege în vederea executării hotarârii judecatorești invocate si nu să facă demersuri pentru obținerea unui nou titlu executoriu. Astfel, raționamentul instanței de fond este bazat pe argumente legale, inclusiv în ceea ce-l priveste pe administrator care, în raport cu cadrul procedural dedus judecății si soluționat irevocabil, nu avea vreo raspundere civila delictuală solidară si nici nu sunt incidente prevederile Legii nr. 314/2001 care reglementează o cu totul alta instituție juridică, aceea a dizolvării de drept ca urmare a nemajorării capitalului social.
Față de considerentele arătate, vazând si prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat”.
Un alt exemplu elocvent de fuziune prin absorbție se regăseste în următoare speță referitoare la aprobarea fuziunii a S. C. U.B. SRL.
Pe rol se află judecarea recursului comercial declarat de recurenta S.C. X SRL, cu sediul în C,-,.1, împotriva Încheierii nr. 24705/19.08.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimatul – Oficiul Registrului Comertului.
Recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea încheierii pronunțată de judecătorul delegat în sensul admiterii cererii de înregistrare în registrul Comerțului a mențiunilor privind aprobarea de principiu a fuziunii prin absorbție a – U. B. SRL (societate în lichidare) – societate absorbită cu societate absorbantă astfel cum rezultă din H.A.G.A. nr. 1/14.07.2008.
Prin cererea înregistrată sub nr. 48823/7.08.2008 la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța petenta – SRL a solicitat înscrierea în registrul comerțului a mențiunilor referitoare la aprobarea fuziunii prin absorbția S.C. U. B. SRL.
Prin încheierea nr. 24705/19.08.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de S.C. X SRL, reținându-se că, prin hotărârea nr. 1/14.07.2008 s-a decis aprobarea de principiu a fuziunii societății prin absorbție cu o altă societate S.C. U. B. SRL. Societatea ce urmează a fi absorbită a fost dizolvată prin Sentința civilă nr. 1780/com/22.03.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța pentru omisiunea depunerii în termenul legal a situațiilor financiare, nefiind făcută dovada că hotărârea a fost modificată ori casată de către instanța de control judiciar. Ulterior, U. B. a intrat în lichidare, fiind numit un lichidator judiciar.
S-a mai reținut că în baza art. 237 alin.6 din Legea nr. 31/1990 "la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare, potrivit prevederilor prezentei legi" ori, este de principiu că și capacitatea de folosință a persoanei juridice se circumscrie exclusiv scopului lichidării, astfel cum acesta este definit de lege – încasarea creanțelor și stingerea prin plată a datoriilor.
În atare situație s-a apreciat că fuziunea nu mai poate fi hotărâtă de către asociați în cazul dizolvării pronunțate cu titlu de „sancțiune de către instanța de judecată”.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta S.C. X SRL, care a criticat-o ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
Recurenta a arătat că dispozițiile art. 6 și 8 din Legea nr. 26/1990, republicată, prevăd posibilitatea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului să exercite un control doar asupra legalității actelor prezentate pentru a fi menționate în registrul comerțului și nu să aprecieze asupra temeiniciei acestor acte.
Prin încheierile judecătorului delegat nu se urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană ci doar evidențierea cu caracter de publicitate a schimbărilor intervenite în activitatea unei societăți.
Recurenta consideră că judecătorul delegat a cenzurat hotărârea AGA sub aspectul temeiniciei, încălcând astfel principiul dublului grad de jurisdicție și s-a substituit unor alte instituții juridice. Analizarea pe fond a hotărârii A.G.A. prin care s-a aprobat fuziunea prin absorbție, poate fi realizată cu prilejul soluționării unor eventuale opoziții sau cereri în anulare, dacă acestea vor fi formulate de creditorii sociali sau de orice alte persoane interesate înăuntrul termenelor prevăzute de lege.
Trebuie avute în vedere dispozițiile art. 238 alin.4 din Legea nr. 31/1990 care permite efectuarea fuziunii chiar dacă societățile dizolvate sunt în lichidare, cu condiția ca acestea să nu fi început încă distribuirea între asociați a activelor ce li s-ar cuveni în urma lichidării.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate dar și potrivit art.3041 din Codul de procedură civilă Curtea a constatat că aceasta este fondat pentru următoarele considerente:
Prin încheierea nr.24705 din 19.08.2008 judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța a respins cererea recurentei de înscriere în registru a mențiunilor referitoare la aprobarea fuziunii prin absorbție cu – U. B. SRL, motivat de faptul că societatea ce urmează a fi absorbită a fost dizolvată prin Sentința civilă nr. 1780/22.03.2007 a Tribunalului Constanța, intrând în lichidare, astfel că fuziunea nu mai poate fi hotărâtă de către asociați.
Potrivit art. 233 din Legea nr.31/1990 " dizolvarea are loc fără lichidare, în cazul fuziunii ori divizării totale a societății sau în alte cazuri prevăzute de lege."
Aspectul particular al fuziunii constă în faptul că procedura lichidării nu se mai finalizează deoarece patrimoniul se transmite integral de la societatea absorbită la societatea absorbantă, activul nemai fiind repartizat între asociați.
Acest text se coroborează cu art. 238 al. 4 din același act normativ care prevede că "fuziunea sau divizarea, astfel cum este definită la alin. (1) ori (2), poate fi efectuată chiar dacă societățile dizolvate sunt în lichidare, cu condiția ca acestea să nu fi început încă distribuirea între asociați a activelor ce li s-ar cuveni în urma lichidării."
Din probele administrate în cauză a rezultat că în situația dată nu a început distribuirea activelor între asociați, fiind deci „îndeplinită condiția impusă de legiuitor pentru a fi admisibilă fuziunea prin absorbție de către recurentă a – U. B. SRL, societate aflată în lichidare”.
Concluzionând, Curtea a reținut că hotărârea judecătorului delegat este nelegală motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă recursul a fost admis, cu consecința modificării încheierii recurate în sensul admiterii cererii S.C. X SRL.
CAPITOLUL 2. DIVIZAREA
2.1. Noțiune si caractere
Divizarea potrivit definiției dată de juriști românii este o formă de reorganizare realizată prin împărțirea patrimoniului persoanei juridice și transmiterea fracțiunilor obținute către una sau mai multe persoane juridice existente ori care iau ființă cu acest prilej.
Divizarea se face prin două forme:
divizarea totală se realizează prin împărțirea patrimoniului al unei persoane juridice între alte persoane juridice care sunt înființate deaja sau pot luă ființă cu această ocazie.
divizarea parțială constă în desprindere a unei părți din patrimoniul unei persoane juridice, care continuă să existe și transmiterea acestei părți altor persoane juridice care există sau iau ființă cu această ocazie.
Divizarea persoanelor juridice cu scop nelucrativ
Divizarea asociațiilor/fundațiilor.
Este reglementată de O.G. nr. 26/2000 ce arată că „divizarea se face prin împărțirea întregului patrimoniu al unei asociații care își încetează existența între două sau mai multe asociații existente ori care iau astfel ființa”.
Legiuitorul reglementează doar divizarea totală a asociațiilor/fundațiilor, însă doctrina românească consideră că este posibilă și divizarea parțială. Asociațiile/fundațiile se reorganizează prin formarea unei federații legea stabilind în mod expres că „două sau mai multe asociații sau fundații se pot constitui în federație”. Constituirea de federații este o formă mai dezvoltată și extinsă de asociere între mai multe asociații sau fundații.
Aceeași ordonanță, care reglementează expres aceaste operațiuni, are în cuprins unele dispoziții referitoare la organul competent și la condițiile de cvorum necesare pentru a decide asupra reorganizării. Potrivit art. 2342 alin. 1 din această ordonață decizia de fuziune sau de divizare a asociație se ia de către organul de conducere, care este de fapt adunarea generală a asociaților și trebuie să fie în favoarea hotarărei cel puțin două treimi din numărul total al membrilor; referitor la fundații art. 29 alin. 5 precizează că fuziunea sau divizarea se face doar de persoana fondatoare sau majoritatea fondatorilor în viață, iar, dacă fondatori nu mai trăiesc reorganizarea se va face doar prin votul a cel puțin patru cincimi din numărul membrilor consiliului director.
Divizarea sindicatelor
Sindicatele sunt o formă de asociere care este rezervată salariaților și persoanelor care au o meserie care se realizează în mod individual sau se asociază în cooperative. Scopul sindicatelor este de face cunoscute interesele și de a apăra drepturile profesionale, economice, culturale ale membrilor ținând cont de legea în vigoare a munci și prevederile contractelor colective de muncă.
Operațiune de reorganizare a sindicatelor este reglementată de Legea dialogului social nr. 62/2011. Art. 5 arată următoarele: „Constituirea, organizarea, funcționarea, reorganizarea, și încetarea activității unei organizații sindicale se reglementează prin statutul adoptatat de membrii săi, cu respectarea prevederilor legale. În absența unor prevederi statuare exprese cu privire la reorganizarea și încetarea activității organizației sindicale, se vor aplica dipozițiile de drept comun privind încetarea persoanelor juridice”. Art. 36 din actul normativ mentionat arată că : „in cazul reorganizării unei organizații sindicale, hotărârile patrimoniale se iau conform prevederilor din statut”.
Divizarea societăților de avocati
Art. 5 alin. 7 din Legea nr. 51/1995 ,republicata in 2011, pentru organizarea și exercitarea profesie de avocat, prevede faptul că „avocatul poate schimba oricând formă de exercitare a profesiei, cu înștiințarea baroului din care face parte”.
Legea și statutul avocaților ne arată modalitățile prin care aceștia își pot exercita profesia liberală:
cabinete particulare în care practică meseria un avocat definitiv, individual sau cu alți avocați;
cabinete asociate constituite din avocați care se unesc pentru a-și exercita profesia împreună;
gruparea cabinetelor individuale pentru a-și crea facilități economice comune, ținându-și relațiile cu clienții separat;
societăți profesionale alcătuite din mai mulți avocați definitivi unde își pot practică profesia și avocați colaboratori sau avocați salariați.
Niciuna din formele de practicare a profesiei de avocat nu alcătuiește o persoană juridică, exceptând societatea profesională cu răspundere limitată deci intenția legiuitorului este de personifica formele prin care se practica a meseriei de avocat.
Considerăm că atâta vreme cât timp aceste forme de organizare a avocaților nu au o personalitate juridică, ele nu au nici puterile ce sunt atribuite statutului de persoana juridică și, prin urmare, nu pot lua parte ca subiecte de drept la acțiuni ce implică schimburi de patrimoniu. Din această cauza s-a creat patrimoniul de afectatiune profesională.
Statutul profesiei de avocat, adoptat prin hotărărea consiliului U.N.B.R. nr. 64/2011 modificat prin hotărărea nr 7/2012, prevede că societatea profesională de avocați se poate reorganiza prin fuziune. Orice schimbare sau modificare a actului care a dat naștere societății, inclusiv reorganizarea prin fuziune, se poate face numai în scris, dacă se respectă legea și Statutul profesiei de avocat. Orice decizie în acest sens se ia cu acordul unanim al avocaților asociați.
Divizarea societăților agricole
Legea nr. 36/1991, actualizata prin Legea nr. 76/2012, prevede la art. 5 faptul că „societățile agricole sunt societăți de tip privat, cu capital variabil și un număr nelimitat și variabil de asociați, având ca obiect exploatarea agricolă a terenurilor, a uneltelor, animalelor și altor mijloace aduse în societate, precum și realizarea de investiții de interes agricol”.
Potrivit art. 1 și 3 din aceeași lege, proprietarii de terenuri agricole pot să își lucreze terenurile individual, în forme de asociere simple, sub formă unor societății comerciale înființate în condițiile Legii nr. 31/1990.
Conform art. 66 – 68 a legi 36/1991 reorganizarea societăților agricole se face doar prin fuziune. Această formă a reorganizare se realizează la rândul ei prin absorbția uneia sau mai multor asociații de către altă asociație agricolă sau prin contopirea a mai multe societăți agricole. Aceste modificare trebuie hotărâte de adunarea generală și nu este opozabilă terților decât după îndeplinirea formalităților de înscriere în registrul societăților agricole.
Divizarea persoanelor juridice cu scop lucrativ
Divizarea societăților comerciale
Divizarea este un act juridic de tip „sui generis” de tip societar prin care se arată dorință majoritară a asociaților, manifestată în condiții de vot constitutiv și deliberativ, de a continua parteneriatul într-un nou cadru pe care îl atribuie persoanei juridice. Decizia pentru divizarea societații aparține adunării generale a asociaților, care au și putere de conducere a persoanei juridice. În urmă acestor hotărâri luate de adunarea generală, asociații nu hotărăsc noi aporturi, nici vânzarea participațiilor, bunurilor sau drepturilor către o altă persoană fizică, nici să renunțe la calitatea lor de asociați.
Divizarea este o operațiune care constă în împărțirea întregului patrimoniu al unei societăți comerciale sau a unei părți a acestuia între mai multe societății comerciale existente sau care iau naștere prin această operațiune. Divizarea poate avea loc în doua moduri: divizare totală prin care societatea comercială își încetează existența, divizare parțială adică atunci când societatea comercială inițială, ce se divizează, se reorganizează și, se înființează alte societăți rezultate din divizarea celei dintâi.
Divizarea totală, așa cum arată legea nr. 31/1990 prin art. 238 alin. 2 lit. a), are loc prin „transferarea de către o societate comercială, după ce este dizolvată fără a intră în lichidare, a totalității patrimoniului sau către mai multe societăți comerciale în schimbul repartizării de acțiuni la societățile beneficiare și, eventual, al unei plăți în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acțiunilor astfel repartizate către acționarii societății divizate”. Lit. b) din același articol arată că divizarea totală se realizează și prin „transferul tuturor activelor și pasivelor aparținând unei societăți, după ce este dizolvată fără a intră în lichidare, mai multor societăți nou-înființate, în schimbul repartizării de acțiuni la societățile beneficiare și, eventual, al unei plăți în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acțiunilor astfel repartizate către acționari societății divizate”.
Divizarea parțială este operațiunea prin care se trasmite o parte din patrimoniul unei societăți comerciale către una sau mai multe societăți comerciale existente sau care iau naștere în acest fel în schimbul cedări de acțiunii ale societăților comerciale beneficiare către acționarii societății divizate sau către societatea comercială care se divizează.
Procedura derulării operațiunii de divizare a societăților comerciale este reglementată de art. 241 din Legea nr.31/1990 care arată că administratorii societăților comerciale care vor participa la divizare sunt obligați să întocmească un proiect de divizare care are în componența următoarele mențiuni:
„forma, denumirea, sediul social ale societăților comerciale care iau parte la divizare;
motivarea și condițiile divizări;
condițiile alocării de acțiuni la societatea care a beneficiat de divizarea societăți inițiale;
data de la care acțiunile oferă societăților comerciale care le dețin dreptul de a participa la beneficii;
cuantumul plății în numerar, dacă aceasta s-a realizat, sau rata de schimb a acțiunilor;
valoarea primei de divizare;
drepturile oferite de persoana juridică care a beneficiat de divizare;
orice avantaj special dat experților desemnați de judecătorul delegat să examineze proiectul de divizare;
data de la care tranzactiile entitatii divizate sunt considerate din punct de vedere contabil ca apartin entitatii care a primit aceste parti;
descrierea și repartizarea precisă a activelor și pasivelor care urmează a fi transferate fiecărei entități beneficiare;
repartizarea către acționarii societății comerciale divizate de acțiuni, la societățile comerciale beneficiare și criteriul pe baza căruia se face repartizarea”.
În vederea asigurării opozabilității operațiunii de divizare față de terți proiectul semnat de reprezentanții entităților participante se depune la oficiul registrului comerțului unde este înmatriculată fiecare societate comercială.
Conform prevederilor art.242 alin.1 din Legea nr.31/1990, „alături de proiect trebuie depusă și o declarație a persoanei juridice ce își va încheia activitatea în urmă divizării cu privire la metodele pe care le va folosi pentru stingerea pasivului. După ce este vizat de judecătorul delegat, proiectul de divizare se face public în Monitorul Oficial al României, Partea a IV a pe cheltuiala părților cu cel puțin 30 de zile înaintea datelor ședințelor în care adunările generale extraordinare urmează a hotărî asupra divizării”.
În cazul societăților nou-constituite ca urmare a acestei operațiuni de divizare, momentul începerii producerii efectelor sale este acela al înmatriculării societăților comerciale în registrul comerțului.
Pentru realizarea corectă a acestei operațiuni divizarea este necesară întocmirea unor rapoarte. Aceste rapoarte, după cum prevede art. 243 din lege, se fac de către administratorii societăților comerciale implicate, în scris, detaliat, în care este explicat proiectul divizări și fundamentul juridic și economic cu privirea la rata de schimb a acțiunilor. Raportul trebuie să arate orice dificultate specială apărută în realizarea divizării.
În cazul divizării, raportul persoanei juridice care beneficiază de divizare trebuie să aibă în cuprins și informații referitoare la realizarea de către experții numiți de judecătorul delegat a raportului de evaluare a bunurilor transmise acestor entități, care, prin acest procedeu, își măresc capitalul social, precum și registrul la care acestea trebuie depuse.
Administratorii entității divizate au datoria să anunțe adunarea generală a entității ce a fost divizată, precum și pe administratorii entității care beneficiază de pe urma divizării, pentru că aceștia din urmă să poată la rândul lor să anunțe adunarea generală a entității beneficiare asupra oricărei modificări majore a activelor și pasivelor, apărute între data întocmirii proiectului de divizare și data adunării generale a entității divizate care urmează să hotărască proiectul de divizare a respectivei societăți comerciale.
Judecătorul delegat poate desemna unul sau mai mulți experți pentru verificarea proiectului. Acești experți pot fi persoane fizice sau persoane juridice, independenți de entitățile implicate, dar care lucrează pentru aceste societăți comerciale prin examinarea proiectului de fuziune sau divizare și trimitant un raport scris acționarilor. Acești experți au dreptul de a obține de la fiecare dintre entității ce iau parte la proiect de reorganizare toate informațiile și documentele necesare și trebuie să facă investigațiile necesare pentru realizarea raportului cât mai precis.
Raportul realizat de experți trebuie să cuprindă în conținutul său precizări dacă rată de schimb a acțiunilor sau părților sociale este corectă și rezonabilă. Tot în raport trebuie aratata metoda folosită pentru stabilirea ratei de schimb și dacă această metodă este adecvată petru cazul respectiv. Orice probleme deosebite întâmpinate pe parcursul realizării evaluării trebuie deasemenea precizate în raportul experților.
În cazul divizării legea prevede că dacă toți acționarii, asociații sau deținătorii altor valori care oferă dreptul la vot hotărăsc astfel, nu este obligatorie scrierea raportului administratorului.
Protecția creditorilor societăților comerciale participante la operațiunea de divizare se face in baza art. 62 din Legea 31/1990 care prevede că „orice creditor a cărui creanță este anterioară datei publicării proiectului de divizare și care nu expiră la data publicării proiectului, poate face opoziție”.
Dreptul de a se opune divizării este o masură de protecție a creditorilor. Această opoziție se poate face in termen de 30 de zile de la data publicării hotărarii acționarilor sau a actului adițional modificator în Monitorul Oficial al Românie, Partea IV-a și se va depune la Oficiul Registrului Comerțului care, în termen de 3 zile de la data depunerii, o menționează în registru și o înaintează tribunalului competent.
„Opoziția suspendă executarea divizării până la data la care hotărârea judecătorească devine irevocabilă, în afară de cazurile în care societatea debitoare face dovada plății datoriilor sau oferă garanți acceptate de creditori, ori încheie cu aceștia un acord pentru plata datoriilor”. Instanța competentă este cea de la locul unde persoana juridică își are sediul principal, iar citarea părților și comunicarea actelor de procedura se fac de către oficiul registrului comerțului prin poștă cu scrisoare recomandată sau prin agenții săi oficiali.
În cazul divizării, dacă un creditor al entității divizate nu își recuperează creanța până în momentul divizării, toate societățile comerciale care au beneficiat de pe urma divizării sunt obligate la restituirea creanței către creditor dar doar în limita activelor nete care le-au fost transferate în urma acestui proces de divizare, cu excepția entității căreia i-a fost transferată obligația respectivă, care răspunde pentru toată creanță.
Aprobarea priectului de divizare ține de adunarea generală a societăților comercială participante și trebuie să existe voința din partea fiecărei societăți comerciale în parte. Pentru validitatea deliberărilor adunării generale extraordinare în societățile pe acțiuni, este necesar la prima convocare prezența a o pătrime din numărul acționarilor cu drept de vot, iar la convocările următoare cel puțin o cincime. Hotărârea se ia cu o majoritate de cel puțin două treimi din cei prezenți.
În societățile cu răspundere limitată, societățile în nume colectiv și în comandă simplă pentru hotărârile având obiectiv divizarea este necesar votul tuturor asociaților. Tot prin vot unanim se ia hotărârea privind divizare atunci când aceste procedee au ca efect mărirea obligațiilor asociaților uneia dintre societățile comerciale participante.
Conform art. 244 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 proiectul de divizare se pune la dispoziția acționarilor sau asociaților, la sediul societății, cu cel puțin o lună înainte de data la care urmează a avea loc ședința adunării generale ce se va pronunța asupra acestuia, fiind însoțit de următoarele documente:
„raportul efectuat de administratorii societății comerciale;
situațiile financiare anuale și raporturile de gestiune pentru ultimele trei exerciții financiare ale societăților comerciale care iau parte la proiect;
raportul cenzorilor sau, după caz, raportul auditorului financiar;
raportul întocmit de experți dacă este cazul;
evidența contractelor cu valori depășind 10000 lei fiecare și aflate în curs de executare, precum și repartizarea lor în caz de divizarea a societății”.
Acționarii sau asociații pot obține copii după fiecare dintre aceste documente dar în cazul în care aceste documente sunt publicate pe situl oficial al societății comerciale și se pot descărcă de acolo de către asociați sau acționare nu mai este nevoie de punerea la dispoziție a copiilor după aceste ducumente.
După luarea la cunoștință a proiectului de divizare și a celorlalte acte de către toți acționari sau asociații societăților implicate la cel mult două luni fiecare adunare generală a fiecărei societăți comerciale va hotărâ referitor asupra divizării. Această hotărâre poate fi atacată în 30 de zile de la data publicării.
Divizarea instituțiilor de credit
O.U.G. nr 99/2006 privind instituțiile de credit si adecvarea capitalului, arată in art. 92 „că divizarea instituțiilor de credit din România se face în conformitate cu dispozițiile legale și cu respectarea reglementărilor Băncii Naționale a României” .
Divizarea între instituții de credit se poate face în următoarele cazuri:
între două sau mai multe instituții de credit;
între instituții de credit și instituti financiare;
între instituții de credit și societăți prestatoare de servicii auxiliare.
Divizarea instituțiilor de credit este reglementate specific pentru anumite tipuri de instituții de credit. Astfel potrivit O.U.G nr 96/2006, „societățile bancare de economisire și creditare în domeniul locativ pot fuziona numai cu alte bănci de economisire și creditare în domeniul locativ”.
Divizarea acestor entității trebuie supusă aprobării prealabile a Băncii Naționale a României potrivit reglementărilor emise de aceasta. Pot fi înregistrate în Registrul Comerțului numai după obținerea aprobării prealabile din partea Băncii Naționale a României, care analizează actele prezentate și toate informațiile de care dispun pentru a fi siguri că sunt îndeplinite regulile prevăzute în O.U.G nr. 99/2206
La evaluarea divizarii se urmăresc următoarele:
realizarea condițiilor pentru autorizarea unei instituții de credit;
adaptarea capitalului la nivelul entității nou apărute;
transparența entității apărute, astfel încât să se poate realiză o supraveghere eficientă;
calitatea persoanelor care conduc nouă entitate.
Instituțiile de credit nou înfințate în urmă acestei operațiuni trebuie să respecte toate condițiile de funcționare reglementate de O.U.G nr.99/2006 și celelalte reglementări în materie. Daca in urma divizarii instituția de credit încetează să funcționeze, încetează și autorizația.
Divizarea societăților de asigurări
Divizarea acestor entitați este reglementată distinct. Exista proceduri speciale pentru aprobarea fuziunii între societaăile de asigurare.
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor are rolul cel mai important în aprobarea divizarii a unui asigurator, reasigurator, broker de asigurare autorizat în România. Legile care reglementează aprobarea reorganizări acestor entități sunt:
Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor;
Ordinul nr. 113111/2006 pentru punerea în aplicare a Normelor privind aprobarea fuziunii asigurătorilor .
Se aplică dispozițiile legii 31/1990 care reglementează divizarea fiind in discuție tot o specie de societate comercială dar cu anumite particularitați.
Potrivit art. 2 din Ordinul nr. 113111/2006 Comisia de Supraveghere a Asigurărilor aprobă divizarea asigurătorilor dacă se îndeplinesc următoarele condiții:
„divizarea se realizează între doi sau mai mulți asiguratori;
asigurătorii care rezultă din aceste operațiuni vor arată marja de solvabilitate prevăzută de lege;
asigurătorii apăruți după divizare vor deține coeficientul de lichidate în conformitate cu legea;
asiguratorii apăruți după această operațiune au rezerve tehnice și active admise să acopere contractele de asigurare;
au capitalul social minim;
în cazul divizării pot fi autorizate că asiguratori numai societățile pe acțiuni rezultate că urmare a divizării unui asigurator”.
În cazul brokerilor, se aprobă divizarea dacă îndeplinită condițiile urmatoare:
ca divizarea să se realizeze numai între brokeri:
în cazul divizării pot fi autorizați că brokeri numai cei ce rezultă din divizarea unui broker;
în urmă divizării trebuie îndeplinite cerințe de capital minim.
Aprobarea comisie se da în termen de 90 de zile de la data depunerii documentației complete în cazul asigurătorilor și în termen de 45 de zile pentru brokeri. Comisia va eliberă autorizațiile de funcționare în cazul raspunsului favorabil. Decizia devine opozabila terților de la publicare în Monitorul Oficial al Românie, Partea I.
2.2. Efectele divizării
Divizarea are ca efect schimbarea structurii persoanei juridice și poate fi realizată între persoane juridice de natură diferită. Divizarea presupune separarea patrimoniului unei persoane juridice iar transformare presupune adoptarea persoanei juridice a unei alte forme de organizare.
A. Efectele divizării a asociaților sau fundațiilor sunt similare desprinderii unei părții din activul patrimonial al acestora și transferarea spre o entitate nouă formată.
B. Efectele aparute in urma divizarii societăților de avocații sunt:
înființarea unei noi entității;
încetarea existenței unor entități care iau parte la organizare;
în cazul divizării totale sau părțile are loc o transmitere cu titlu universal;
încetarea calității persoanelor ce fac parte din persoană juridică reorganizată și dobândirea unor noi calități în noua entitate apărută;
preluarea de către avocatul titular al formei de exercitare a profesiei implicată în operațiunea reorganizării, a calității de avocat asociat în noua entitate înființată în cazul fuziunii prin contopire;
avocatul titular din entitatea supusă acestei operațiuni pierde calitatea sa în cazul schimbării de formă sau divizării totale a societății.
C. Divizarea, societăților comerciale, ca mod de reorganizare are următoarele efecte:
transmiterea în tot sau în parte a patrimoniul persoanei ce se divizează către altă persoană deja existentă;
încetarea existenței persoanei divizate în cazul divizării totale;
înființarea de noi entități care este un efect creator;
încetarea calității pe care o au persoanele ce alcătuiesc persoana divizată și dobândirea unei noi calități în entitatea ce beneficiază de divizare.
Efectele divizarii instituțiilor de credit și societăților de asigurări sunt urmatoarele :
prin încetarea existenței, autorizația de funcționare își încetează de drept valabilitatea;
transmisiunea universală a patrimoniului, ce include și pasivul și activul;
încetarea existenței entității supuse fuziuni sau divizării.
Un exemplu elocvent de divizare se găseste în următoarea speță. Reorganizarea unei persoane juridice are atât un efect creator, cât și un efect extinctiv: persoana juridică supusă fiind unei divizări totale, și-a încetat existența.
Are, de asemenea, un efect translativ, în cazul în speță, al divizării, operând o transmisiune cu titlu universal, societățile rezultate din divizare dobândind o parte din patrimoniul persoanei juridice supusă divizării, respectiv o fracție din drepturile și obligațiile cu valoare economică care au aparținut persoanei juridice care și-a încetat existența.
Societățile nou înființate dobândesc o fracție de patrimoniu, iar nu bunuri concrete, interpretarea contrară, a recurentei, fiind eronată sub acest aspect. Pe baza acestor fracții se realizează prin actul de divizare o împărțire în natură, care de această dată are caracterul declarativ al oricărui partaj.
De principiu, situațiile neclare și echivoce generate de împărțeala în natură pot fi regularizate prin voința societăților dobânditoare sau, în caz de neînțelegere, de către instanță, actul de regularizare având și el tot caracter declarativ, iar nu translativ de proprietate.
Prin Sentința nr. 918 din 13 martie 2006, Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, „a admis în parte cererea formulată de reclamata SC T.C. în contradictoriu cu pârâtele SC C.N., SC G. 4 I., SC S.B., SC R., SC S.C. și SC D.P.A. în sensul că:
a constatat nulitatea absolută parțială a protocolului din 1993 în ceea ce privește cota de 20,11% din dreptul de proprietate asupra imobilelor arătate.
a constatat că reclamanta este în prezent proprietară în proporție de 57,75% asupra respectivului imobil.
a respins ca neîntemeiat primul capăt de cerere referitor la constatarea dobândirii de către reclamantă, în urma reorganizării fostului T.A.G.C.M. a dreptului de proprietate exclusivă asupra imobilelor indicate în cererea de chemare în judecată.
Curtea de Apel București – Secția a V-a comercială, prin decizia nr. 951 din 19 aprilie 2007 a admis apelul formulat de reclamantă, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a constatat nulitatea absolută parțială a protocolului din 1993 în ceea ce privește cota de 23,92% din dreptul de proprietate asupra imobilelor indicate și că reclamanta este în prezent proprietară în proporție de 61,5% asupra respectivelor imobile, menținând restul dispozițiilor sentinței.
Reținând coincidența dintre motivele de apel și motivele acțiunii de chemare în judecată instanța de apel a stabilit cele ce urmează.
Textul art.47 din Decretul nr.31/1954 stabilește neîndoielnic că patrimoniul persoanei juridice se împarte în mod egal între persoanele juridice dobânditoare, dacă prin actul juridic care a dispus divizarea nu s-a stabilit o altă proporție.
Trustul s-a divizat total iar prin decizia nr.554/1995 nu s-a făcut o repartizare a activelor ci, s-a menționat doar unitatea de stat care se reorganizează și din care se constituie noile societăți comerciale, în ce o privește pe reclamantă precizându-se mai multe grupuri de șantiere de construcții, secție de producție, depozit, laborator și sectorul social – cazare, context în care pentru împărțirea și finalizarea elementelor de patrimoniu s-au încheiat Protocoalele începând cu anul 1991.
Din întregul material probator rezultă că B.S. și C. au devenit proprietatea comună a societăților succesoare, folosite în mod repetat în activitatea economică, nepunându-se în discuție principiul specialității capacității de folosință, reclamanta nefăcând nici dovada că sectorul social – cazare ar fi avut patrimoniu propriu constituit și din bunurile în litigiu.
Drepturile de proprietate ale societăților succesoare nu s-au constituit prin protocoale, acestea reținând situația de drept preexistentă, părțile comportându-se ca coproprietari și nu proprietari exclusivi, situație consacrată și prin hotărârile judecătorești pronunțate în litigiile dintre părți.
Fără a reține autoritatea de lucru judecat, judecătorul fondului a avut în vedere argumentele de fapt și de drept care s-au referit la aspecte asupra cărora poartă litigiul de față și care au sprijinit soluțiile date diferitelor cauze, ca de exemplu decizia nr.411/12 iunie 2003 irevocabilă, pronunțată de Curtea de Apel Cluj și decizia nr.1837/13 martie 2002 a Curții Supreme de Justiție prin care a rămas irevocabilă sentința civilă nr.348/8 aprilie 2001 a Tribunalului Cluj.
Dreptul de proprietate al pârâtelor s-a născut în temeiul art.17 – 20 din Legea nr.15/1990 iar nu în temeiul Protocolului din 25 mai 1993, cum corect a reținut instanța de fond, situație în care era de prisos analiza tuturor motivelor de nulitate ale acestuia invocate de apelantă, context în care a fost înlăturat și ultimul motiv de apel cu privire la constatarea că aceasta este proprietara exclusivă asupra bunurilor în litigiu.
În contra deciziei a declarat recurs reclamanta SC T.C. solicitând modificarea sa în parte și pe fond admite cererea si dispune:
bunurile societății mamă se împart prin actul de divizare iar nu prin acte încheiate între societățile comerciale derivate din societatea mamă iar actul de divizare l-au constituit deciziile prefectului prin care partajul s-a realizat în natură pe același criteriu pe baza căruia s-a efectuat și reorganizarea;
transmisiunea patrimoniului unei persoane juridice supuse procedurii de divizare trebuie să se facă conform art.34 alin.1 din Decretul nr.31/1954 cu respectarea principiului specialității capacității de folosință a persoanelor juridice nou înființate iar reclamanta prin actul de divizare al prefectului are obiectul de activitate „activități sociale, cămine, locuințe, cantine”;
interpretarea dată de instanța de apel prevederilor art.47 din Decretul nr.31/1954 și art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990 conduce la concluzii inacceptabile în sensul că în urma divizării ar fi posibile încheierea de acte juridice între societățile comerciale, rezultate din divizare prin care să-și împartă bunurile conform cotelor părți deținute asupra patrimoniului;
interpretând greșit prevederile art.47 din Decretul nr.31/1954 și ale art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990, instanța de apel a reținut greșit că Protocolul din data de 25 mai 1993 este lovit doar de nulitate absolută parțială în ce privește cotele deținute de SC C. N. SA și SC S. B. SA.
Recursul este nefondat din punctul de vedere al instantei pentru următoarele considerente:
Recurenta, reclamantă și intimatele pârâte au luat naștere ca persoane juridice și respectiv societăți comerciale prin reorganizarea în forma divizării a Trustului în baza art. 47 din Decretul nr.31/1954 și respectiv art.17 – 18 din Legea nr.15 /1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, prin decizii ale Prefectului Județului Cluj.
Reorganizarea unei persoane juridice are atât un efect creator, în speța de față concretizat prin înființarea a 11 noi societăți comerciale cât și un efect extinctiv: persoana juridică supusă fiind unei divizări totale, și-a încetat existența.
Are, de asemenea, un efect translativ, în cazul în speță, al divizării, operând o transmisiune cu titlu universal, societățile rezultate din divizare dobândind o parte din patrimoniul persoanei juridice supusă divizării, respectiv o fracție din drepturile și obligațiile cu valoare economică care au aparținut persoanei juridice care și-a încetat existența.
Transmisiunea cu titlu universal care operează în cazul divizării este reglementată de art.47 din Decretul nr.31/1954 privind persoanele fizice și juridice, după cum urmează: „Patrimoniul persoanei juridice care a încetat de a avea ființă prin divizare se împarte în mod egal între persoanele juridice dobânditoare, dacă prin actul care a dispus dizolvarea nu s-a stabilit o altă proporție.
Textul de lege folosind noțiunea de „patrimoniu” , drepturile și obligațiile care-l formează sunt apreciate în totalitatea lor, ca o universalitate.
Drept urmare, prin efectul translativ al divizării, societățile nou înființate dobândesc o fracție de patrimoniu, iar nu bunuri concrete, interpretarea contrară, a recurentei, fiind eronată sub acest aspect.
Pe baza acestor fracții se realizează prin actul de divizare o împărțire în natură, care de această dată are caracterul declarativ al oricărui partaj, și care, în cazul de față a coincis structural cu unitățile existente în cadrul fostului T.– CM.
De principiu, situațiile neclare și echivoce generate de împărțeala în natură pot fi regularizate prin voința societăților dobânditoare sau, în caz de neînțelegere, de către instanță, actul de regularizare având și el tot caracter declarativ, iar nu translativ de proprietate.
Este situația bunurilor asupra cărora reclamanta a solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate exclusivă și cu privire la care societățile rezultate din divizare și care au fost constituite cu respectarea criteriului existenței fostelor unități ale trustului divizat, în aplicarea aceluiași criteriu, întrucât respectivele bunuri nu aparțineau unei unități anume dar prin destinație le-a deservit pe toate, prin protocol separat, au hotărât să le păstreze în coproprietate conform cotelor cuvenite.
Drept urmare, Protocolul din 1993 a cărui nulitate absolută, ca act de transfer reclamanta a cerut să se constate, are natura juridică a unui act de regularizare a împărțelii în natură a patrimoniului fostului trust și, ca atare, el nu este un act de transfer cum greșit susține recurenta, ci un act declarativ.
În atare situație, cauzele de nulitate pe care recurenta – reclamantă le-a legat de natura translativă a dreptului de proprietate sunt fără obiect iar celelalte cauze de nulitate invocate nu au incidență asupra protocolului încheiat, după cum rezultă din cele ce urmează.
Principiul specialității capacității de folosință, a cărui nerespectare o invocă recurenta, nu are aplicabilitate în cauza de față.
Este de observat, că art.34 din Decretul nr.31/1954 cantonează capacitatea de folosință la aptitudinea persoanei juridice de a avea drepturi și obligații civile care au ca izvor actele juridice civile ulterioare constituirii ei iar nicidecum transmiterea patrimoniului prin efectul divizării, întrucât încălcarea sau nu a principiului presupune conformitatea dintre un act juridic și scopul stabilit deja prin actul de înființare, în cazul de față, decizia prefectului.
Ca atare, înscrierea în obiectul de activitate al societății reclamante de „activități sociale, cămine, locuințe, cantine” privește activitatea comercială pe care această societate urmează să o desfășoare, fără legătură cu bunurile cu destinație socială asupra cărora societățile dobânditoare au stabilit modalitatea coproprietății și modul de exploatare a acesteia.
Înalta Curte, a respins recursul ca nefondat”.
Capitolul III TRANSFORMAREA
3.1. Noțiune și caractere
Potrivit art. 241 C. Civ., transformarea persoanei juridice apare „atunci când o persoană juridică își încetează existența, concomitent cu înființarea, în locul ei, a unei alte persoane juridice”. „Transformarea unei persoane juridice constă în schimbarea formei ei juridice de desfășurare a activității, adică trecerea dintr-o categorie de persoane juridice în alta, fără că activitatea sa să înceteze”.
Transformarea persoanei juridice intervine în cazurile prevăzute de lege, atunci când o persoană juridică își încetează existența, concomitent cu înființarea, în locul ei, a unei alte persoane juridice.
Drepturile și obligațiile persoanei juridice care și-a încetat existența se transferă în patrimoniul persoanei juridice nou-înființate, cu excepția cazului în care prin actul prin care s-a dispus transformarea se prevede altfel. În aceste din urmă cazuri, dispozițiile art. 239, 240 și 243 rămân aplicabile.
Când avem în vedere transformarea unei persoane juridice fără scop lucrativ apar anumite nuanțe și impedimente specifice.
Transformarea unei asociații se poate realiza într-o altă asociație, prin încetarea asociației inițiale și constituirea unei noi asociații. Dat fiind faptul că transformarea nu este reglementată prin Ordonanță de Gurvern nr. 29/2009 (avea să fie reglementată abia prin Codul civil din 2009), nu se prevede cum anume se poate considera decizia de transormare, dar utilizând argumentul de analogie, se poate considera că decizia de transformare presupune de asemenea hotarârea a două treimi din membrii organului colectiv de conducere.
Transformarea asociației într-o persoană juridică cu scop lucrativ – nu credem că este posibilă. Dacă ne raportăm la contractul de asociere, act constitutiv al asociației, scopul nelucrativ constituie un element de natura contractului respectiv, nu doar de esența acestuia. Dacă ar fi posibilă transformarea asociației în societate comercială, dispozițiile privind trasmiterea bunurilor în urma lichidării ar fi eludate. Asociația ar lua sfârșit, transformându-se fără lichidare într-o societate comercială, la dizolvarea căreia nemaiexistând interdicția transmierii bunurilor către înșiși fondatorii.
Transformarea asociației într-o fundație ar fi de conceput, în condițiile în care patrimoniul constitutiv al fundației ar fi constituit prin transmiterea patrimoniului asociației.
Transformarea unei fundații într-un alt tip de fundație ar putea fi de conceput, prin hotărârea instanței (ex. fundație specializată în colectare de fonduri în fundație de drept comun, și invers).
Transformarea unei fundații într-o asociație nu credem că este posibilă, atâta timp cât fundația nu are membri și nu poate înceta niciodată voluntar.
Transformarea unei fundații într-o persoană juridică cu scop lucrativ nu credem că este posibilă, de asemenea. Dacă s-ar admite posibilitatea transformării fundației într-o societate comercială, aceste prevederi legale ar putea fi eludate și s-ar afecta caracterul irevocabil al actului unilateral de constituire a unei fundații. g) În nici o situație nu se poate pune problema transformării unei fundații testamentare, care constituie voința cu vocație de perpetuitate a fondatorului.
„Transformarea unei societăți comerciale constă în schimbarea formei sale juridice de desfășurare a activității”, adică trecerea dintr-o categorie de persoane juridice în alta, fără ca activitatea sa să înceteze. Aceasta reprezintă o formă de reorganizare care, în funcție de interesul asociaților sau acționarilor, poate avea două forme „transformare omogenă” sau „transformare eterogenă”.
O transformare eterogenă reprezintă o operațiune de trecere de la statutul de societate comercială la asociație, fundație, grup de interes economic sau societate civilă. Această operațiune nu este reglementată expres în dreptul românesc.
Transformarea omogenă este o operațiune prin care se schimbă forma juridică a societății comerciale, dar se păstrează calitățile de comerciant al entității transformate. Această operațiune este reglementată vag în Legea nr. 31/1990. Conform art. 113 din leg. adunarea generală extraordinară este cea care ia decizia de schimbarea a formei juridice a entități respective.
O schimbare a formei juridice a societății comerciale este egală cu transformarea societății comerciale și prin lege este imposibil să se reducă capitalul social al respective entității pe acțiunii sub limită minimului prevăzut, „cu excepția cazului în care societatea este transformată într-o societate de altă formă (…)”.
„Hotărârea transformării societăților comerciale se ia numai de către adunarea generală a asociaților, în cazul societăților de persoane și societății mixte, respectiv de adunarea generală extraordinară în cazul societăților de capital”.
Art. 115 și art. 192 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 precizează că pentru validitatea votului în legătură cu transformarea persoanei juridice pe acțiuni este „necesară prezența la prima convocare de cel puțin o pătrime din numărul total al acționarilor cu drept de vot, iar la convocările următoare; prezența acționarilor reprezentând cel puțin o cincime din numărul total de drepturi de vot. Hotărârea de schimbare a formei juridice a societății se ia cu o majoritate de cel puțin două treimi din drepturile de vot deținute de acționari prezenți sau reprezentați la sendinta. În actul prin care a luat ființă persoana juridică respectivă se poat preciza cerințe de cvorum mai mari”.
Dacă societatea comercială care urmează a se transforma este o societate în nume colectiv, în comandită simplă sau o societate cu răspundere limitată, decizia de transformare a formei juridice a societății comerciale respective se ia cu votul tuturor asociaților, exceptând situația când actul constitutiv prevede altfel.
Legea nu arată expres nevoia de întocmire a unui proiect de trasformare de către administratorii societăți comerciale ce urmează a fi transformată, chiar dacă și transformare este o operațiune de reorganizare a persoanei juridice, ca și fuziunea și divizarea unde era obligatoriu acest proiect. Exista o excepție, când pentru transformarea societății comerciale se impune mărirea capitalului social, realizându-se prin contribuții în natură, evaluarea prin expertiză este obligatorie, conform art. 26 din Legea 31/1990. „Raportul expertului atunci când este cazul trebui adus la cunoștință subscriitorilor la locul unde urmează a fi adunarea constitutivă și trebuie publicat în Monitorul Oficial cu cel puțin 15 zile înainte de adunare”.
Decizia adunării generale a asociaților și actul modificator prin care entitatea în modifică forma juridică se depun la registrul comerțului care, la rândul său, îl va publica, pe cheltuiala societății comerciale transformate, în Regia Autonomă „Monitorul Oficial”.
Codul civil reglementează transformarea persoanei juridice, arătând că această operațiune implică încetarea existenței societăți comerciale ce se transformă, dar în același timp înființarea unei noi societăți comerciale în locul ei. În urm acestei precizări, în registrul comerțului apare o nouă societate comercială, în timp ce vechea societate este radiată.
În cazul în care unii asociați sau acționari nu sunt de acord cu transformare legea le oferă două variante: exercitarea dreptului la opoziție sau retragerea din societate. Opoziția se face în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii asociaților sau a actului adițional modificator în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Aceasta trebuie depusă la oficiul registrului comerțului care, în termen de 3 zile de la data depunerii, o menționează în registru și o înaintează instanței judecătorești competențe, respectiv Tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul societatea comercială.
Opoziția se judecă în camera de consiliu, cu citarea părților, iar o dată cu realizarea opoziției, reclamantul poate cere instanței, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea transformării. Această cerere de ordonanță președințială se introduce tot la Tribunal. Dacă președintele încuviințează suspendarea, poate obliga reclamantul să depună o cauțiune. Împotriva aceste ordonanțe de suspendare se poate face recurs în termen de 5 zile de la pronunțare și se depunde la Curtea de Apel. Pentru atacarea acestei ordonanțe de suspendare se poate recurge doar la recurs.
A două variantă în cazul în care acționarii societăți comerciale pe acțiuni sau în comandita simplă nu sunt de acord cu această operațiune de transformare prin schimbarea formei juridice se pot retrage din societatea comercială respectivă și pot cere cumpărarea acțiunilor lor de către acționarii care au fost de acord cu transformarea.
Potrivit art. 134 din lege, „dreptul de retragere se poate cere în maxim 30 de zile de la data publicării hotărârii adunării generale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Pe lângă declarația scrisă de retragere, acționarii trebuie să atașeze acțiunile pe care le au sau certificatele de acționar eliberate la sediul societății comerciale”.
Certificatele de acționar trebuie să cuprindă următoarele date:
denumirea și durata societăți;
data actului constitutiv;
numărul din registrul comerțului sub care care este înmatriculată societatea;
codul unic de înregistrare și numărul Monitorului Oficial al României, Partea a IV-a, în care a fost publicat;
capitalul social;
numărul acțiunilor și numărul lor de ordine;
valoarea nominală a acțiunilor și vărsămintele efectuate;
avantajele acordate fondatorilor.
Prețul care trebuie plătit de societatea comercială pentru acțiunile acționarilor care se retrag se calculează de expert autorizat și care este independent. Acest expert este cerut de judecătorul delegat și costurile lui sunt suportate de societatea comercială.
Expertul este numit din lista experților autorizați care se află pe lângă fiecare judecător. Trebuie numit la cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii și nu pot fi numiți experți conform art. 39 din lege următoarele persoane:
„rudele sau afini până la gradul al IV-lea inclusiv ori soții acelora care au constituit aporturi în natură sau ai fondatorilor;
persoanele care primesc, sub orice formă, pentru funcțiile pe care le îndeplinesc, altele decât aceea de expert, un salariu ori o renumeratie de la fondatori sau de la cei care au constituit aporturi în natură;
orice persoană căreia, că urmare a relațiilor sale de afaceri, de muncă sau de familie, îi lipsește independența pentru a realiză o evaluare obiectivă a aporturilor în natură, potrivit normelor speciale care reglementează profesia”.
Cazul societăților comerciale de persoane sau mixte asociații se pot retrage in urmatoarele cazuri:
„în cazurile prevăzute în actul constitutiv;
cu acordul tuturor celorlalți asociați;
în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim, asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în bază unei hotărâri a Tribunalului, supusă numai apelului”.
3.2. Efectele transformării
Transformarea societăților comerciale are următoarele efecte:
persoanei juridice respective îi este aplicat un alt regim juridic;
persoanele care alcătuiesc societatea comercială supusă transformări și nu sunt de acord cu această operațiune se pot retrage;
modificarea actului constitutiv;
produce efecte juridice cu privire la organul de administrare al societății și la organul de control;
Un exemplu elocvent de divizare se gasește în urmatoarea speță. La data naționalizării a încetat persoana juridică „S. R.”, societate anonimă, iar prin HG nr. 1200/1990 a încetat persoana juridică „R. C.”. Încetarea personalității juridice în ambele situații s-a realizat prin modalitatea transformării ei.
Cum transformarea „are un atât un efect extinctiv, însemnând încetarea existenței juridice, nominale a unei anumite persoane juridice, cât și un efect creator, însemnând înființarea pe locul ei a altei persoane juridice, cu statut diferit de acela al persoanei juridice încetate”, pastrarea activitații, a denumirii primei societăți si chiar a altor elemente de identificare ori de capital, nu justifică calitatea de continuatoare a personalității juridice a acesteia și, în consecință, nici îndreptățirea reclamantei de a solicita restituirea unui bun ce a intrat în patrimoniul societătii a cărei activitate o continuă.
Prin cererea formulată la 31 iulie 2002 reclamanta S.C. R. „S.R.” S.A. a chemat în judecată pe pârâții M. C. prin P., C. L. C. si S. R. prin M. F., solicitând obligarea acestora sa-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Constanța, b-dul E. nr. 9 si pe pârâții S.S., Z.V., I.G.R., I.A., R.N., R.E., N.I., G.M., F.I., A.I., R.A.E.D.P.P. Constanța si P. C., pentru ca în contradictoriu cu acestia să se anuleze contractele de vânzare-cumparare și decizia prin care au dobândit în proprietate același imobil.
În motivarea cererii reclamanta a susținut că este proprietara imobilului conform actului de vânzare cumpărare nr. 9363 din 3 mai 1923 autentificat la Tribunalul Ilfov, Secția Notariat. Imobilul a fost preluat în proprietatea statului în baza prevederilor HCM nr. 8/1960.
Mai susține că SC R „S.R.” SA C. și-a continuat activitatea de la înființare, din anul 1895 și în prezent sub diferite denumiri, însă cu același specific de activitate, în prezent fiind reprezentată de aceeași persoană juridică, SC R. „S.R.” SA C.
Arată că imobilul a fost vândut chiriașilor de catre administratorul RAEDPP Constanța în perioada 1997-1998, deși acesta, fiind preluat abuziv, nu era destinat vânzarii.
Susține ca imobilul a fost vândut ulterior pârâtului I.G.R., deși în conformitate cu prevederile art. 4 din Decretul Lege nr. 61/1990, apartamentele cumpărate în temeiul acestui act normativ nu pot fi revândute sau închiriate, vânzarea fiind nula absolut conform art. 19 din același act.
Pârâții C. L. C. si M. C. prin P. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția prematuritatii introducerii cererii, susținând că, în condițiile în care reclamanta a notificat Primaria Constanța pentru restituirea în natură a imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001, notificare ce nu a fost soluționată, înainte de expirarea termenului prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001, nu poate revendica imobilul în justiție.
Prin Sentința civila nr. 207/10.01.2005 pronunțată de Judecătoria Constanța „s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâtii Municipiul C. prin P., C. L. C., I.G.R. s.a.
A fost respinsă acțiunea în contradictoriu cu S. R. pentru lipsa calității procesual pasive.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, ca imobilul situat în Constanța, b-dul E. nr. 9 (fost nr. 21), fosta proprietate a autoarei reclamantei, a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 85/1992 chiriașilor, locuințele aparținând anterior datei de 6 martie 1945 autoarei reclamantei, societate comercială care după această dată, a devenit prin reorganizare unitate economică de stat.
În legatură cu cererea de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare prin care pârâtul I.G.R. a cumpărat întreagă construcție din Constanța, bdul E. nr. 9, s-a reținut că aceasta este nefondată, nefiind dovedită susținerea reclamantei conform căreia cumpărarea locuințelor de foștii chiriași, conform Decretului–Lege nr. 61/1990 s-a făcut în scopul revânzării, chiriașii urmărind obținerea unui profit, iar nu dobândirea unor locuințe.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Apelanta a susținut că instanța de fond a soluționat greșit acțiunea dedusă judecății, fară a analiza validitatea titlului statului asupra imobilului revendicat.
Prin decizia civila nr. 745/28.11.2005 Tribunalul Constanța a respins apelul reclamantei, reținând că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acțiunea în revendicare a devenit inadmisibilă, iar cercetarea validității contractului de vânzare-cumpărare catre chiriași, la solicitarea unui tert care nu are acces la actiunea în revendicare nu este posibilă, întrucât excede principiului relativității actului juridic civil.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs recurenta S.C. R. ”S.R.” S.A”.
Concluzii
Reorganizarea este un proces complex de unire sau divizare, la care participă cel puțin două persoane juridice existente ori care iau astfel ființă și care are astfel ca efect fie crearea unei sau unor persoane juridice, fie modificarea organizării sau încetare unei, persoane juridice.
Prin reorganizare se produc, după caz, următoarele efecte:
înființarea de noi persoane juridice;
modificarea organizării unor persoane juridice (a celor implicate);
încetarea unor persoane juridice.
Pe parcursul activității unei persoane juridice pot apărea anumite situații care să impună fuziunea, absorbția, divizarea, transformarea unei sau mai multor persoane juridice. Aceste operațiuni pot fi efectuate oricând pe parcursul existenței persoanei juridice, de la înființare până la încetarea persoanei juridice.
„Fuziunea sau divizarea se poate face chiar dacă societățile dizolvate sunt în lichidare voluntară, cu condiția că acestea să nu fi început încă distribuirea între asociați a activelor ce li s-ar cuveni în urmă lichidării”.
Raportat la nivelul societăților comerciale, reorganizarea face parte integrantă din strategia adoptată pentru a răspunde competiției de pe piață și reprezintă, totodată reacția sau anticiparea evoluției afacerilor precum și efectele deciziei organelor societăților comerciale. Într-adevăr, nu se poate face abstracție de faptul că reorganizarea este un ansamblu de operațiuni al căror scop este de a vinde sau a cumpăra bunuri, de a modifica structura capitalului social sau de a transforma organizarea internă a persoanei juridice.
Așa fiind, reorganizarea pune în primplan activitatea managerială și dinamismul în restructurarea organelor interne ale persoanei juridice, ghidate de necesitatea acesteia de a se menține puternică în relațiile concurențiale și în situații de recesiune. În atingerea acestor scopuri, persoana juridică tinde spre concentrarea puterilor și organizarea de grupuri economice prin reorganizarea partenerilor sau prin măsuri de optimizare a gestionării afacerii, prin reducerea dimensiuni persoanei juridice supuse divizării.
Potrivit art. 49 din decretul nr.31/1954, in prezent abrogat prin Leg. 71/2011 care pune in aplicare N.C.C. “transmisiunea drepturilor și obligațiilor în caz de fuziune, absorbtie, divizare, precum si de desprindere si transmitere, privind persoanele juridice supuse inregistrarii, se îndeplineste între parti cat si fata de al treilea, numai prin înregistrarea operatiei, si de la data acesteia”.
O dată cu aderarea României la Uniunea Europeană, economia românească a intrat în competiție internațională, procesele de privatizare a sectoarelor principale ale economiei romănești și formarea unei piețe europene au obligat statul român la consolidarea instituțiiilor juridice, pentru a face față noilor obiective de natură economică, socială și juridică.
Criza economică prin care trecem de la sfârșitul anul 2008 a zdruncinat puternic încrederea în economia de piață. Această criză a apărut din cauza lipsei de lichidități. Pentru a stopa efectele asupra economiei noastre, guvernul României a încercat să susțină economia, forțând sistemul bancar să introducă lichidități pe piață.
Politica economică trebuie să găsească noi metode care să susțină economia și să protejeze categoriile de persoane cele mai afectate de criză. În acest context, este novoie de adoptarea unor noi regului juridice, pentru a se putea face față acestei perioade.
În condițiile arătate mai sus este nevoie de cunoașterea mecanismelor sofisticate și complexe de funcționare a sistemului socio-economic. Aceste mecanisme trebuie cunoscute cel mai bine de juriști persoanelor juridice, care trebuie să găsească cele mai bune căi legale pe care le pot folosi pentru satisfacerea intereselor sale și implicit interesele colectivității și pentru a rezolva problemele apărute o dată cu începerea aceste perioade de criză. Una din aceste căi licite este reorganizarea persoanei juridice care reprezintă o decizie managerială care include operațiuni patrimoniale.
Este importantă reorganizarea persoanelor juridice într-un cadru economic defavorabil. De exemplu, prin concentrarea capitalurilor prin fuziune și achiziții se influentează în mod favorabil situația economică și socială, deoarece se înlătură obstacolele în schimburile comerciale și crește puterea de producție a persoanei juridice ce a beneficiat de pe urmă fuziunii.
Legislația românească reglementează foarte vag costituirea, funcționarea și încetarea asociațiilor, fundațiilor sindicatelor sau altor persoane juridice cu scop nelucrativ. Din această legislație lipsesc norme juridice de principiu menite să apere existența persoanelor juridice.
În categoria persoanelor juridice cu scop lucrativ există diferențe între reorganizarea societăților comerciale și celelalte feluri de persoane juridice.
Fuziunea și divizarea reprezintă primele două forme de reorganizare prin care persoanele ce beneficiază de pe urma uneia dintre aceste operațiuni își pot mări capitalul și forța economică pe piața de desfacere și pot face față crizei economice.
Transformarea persoanelor juridice se poate realiza și fără a fi afectată existența sa, entitatea dobândind o altă formă juridică, pentru a se putea realiza interesele societăți și pentru a putea continua activitatea desfășurată.
Elementul novator cel mai important în această materie este introducerea unei noi modalități de reorganizare, denumită transformare, și definită de art. 241 din Codul civil ca fiind situația în care o persoană juridică își încetează, concomitent cu înființarea, în locul ei, a unei alte persoane juridice. Chiar și înainte de adoptarea Codului civil din 2009 s-au prevăzut, punctual, unele modalități de transformare: schimbarea formei juridice a societății comerciale, posibilitatea transformării societății cooperatiste în societate cooperatistă europeană, a unei instituții de credit într-o organizație cooperatistă de credit etc. Rezultă, așadar, că transformarea era deja acceptată, ca modalitate de reorganizare, chiar înainte de 2009, în cazul celor mai multe categorii de persoane juridice. Și, de vreme ce Codul civil nu distinge, s-ar părea că orice persoană juridică poate fi supusă reorganizării prin transformare.
În concluzie este important ca legea să dea mijloacele prin care să se poată constata de urgență șansele pe care o entitate le are pentru a depăși starea de insolvență apărută, în urmă unor cauze care au provocat criza financiară. Procedura reorganizării persoanei juridice este metoda prin care comercianți, care temporar nu dispun de lichidități, aplică operațiinile care să poată să le regleze activitatea persoanei juridice.
Bibliografie
Tratate, Cursuri, Monografii
1. Bacaci A., Gh. Comanita, Drept civil Succesiunile, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2006.
2. G. Beleiu, Drept civil romăn. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, ed. a X-a, revazută si adaugită de M. Nicolae, P. Truscă, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2005.
3. Boroi G., Drept civil. Partea generală. Persoanele, editie a III-a revizuită si adaugită, Ed. Hamangiu, București, 2008
4. Carcei E., Societăților comerciale pe acțuni, Ed. All Beck, 1999.
5. Cărpenaru D., Drept commercial romăn, ed. a VII-a, revizuită si adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2007
6. Lupan E., Drept civil. Persoana juridică, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000
7. Patulea V., C. Turianu, Curs de drept comercial roman, Ed. All Beck, Bucuresti, 2000.
8. Pop L., Tratat de drept civil, Obligațiile, vol. I . Regimul juridic general. Ed. Beck, București, 2006.
9. Rauschi S., Drept civil. Partea generală, Ed. Fundației Chemarea Iasi, 1993.
10. Reghini I., Ș. Diaconescu, P.Vasilescu, Introducere în dreptul civil, ed. a 2-a, Ed. Colecția universitară, Sfera juridică, Cluj-Napoca, 2008
11. Tarsia A. C., Reorganizarea persoanei juridice de drept privat, Ed. Hamangiu, 2012.
12. Tita G. H., Tratat de Dreptul Afacerilor, Volulmul I, Persoanele juridice, 2010, Ed. Wolters Klumber
13. Ungureanu O., C Jugastru, Drept civil Persoanele, ed. a 2-a, revazuta, Ed. Hamangiu, 2007
14. Ungureanu C. T., Manual de Drept Civil Partea generală Persoane, Ed. Hamangiu, 2011.
15. Ungureanu C. T., Manual de Drept Civil Partea generală Persoane, Ed. Hamangiu, 2012.
Articole științifice
Căpățănă O., Constituirea societăților comerciale cu personalitate juridică. Faza consensuală, în Dreptul nr 7-8/1991.
Pătulea V., Cadrul legislativ privind modurile de constituire a diferitelor categorii de organizații ca persoane juridice, în Dreptul nr 5/1992.
Acte normative
Hotărărea consiliului U.N.B.R. nr. 64/2011 modificat prin hotărărea nr 7/2012, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 594 din data de 20 august 2012,
C. Civ. din 2009 – Legea nr. 287/2009, modificată prin Legea nr. 71/2011 publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 409 din 10.06.2011.
Legea dialogului social nr. 62/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 322 din 10 mai 2011.
Legea nr 51/1995 republicata în 2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 98 din 7 februarie 2011.
Ordinul nr. 113111/2006, publicat în Monitorul Oficial nr 560 din 28 iulie 2006.
O.U.G. nr 99/2006, publicată în Monitorul Oficial cu numarul 1027 din data de 27 decembrie 2006.
Decretul legislativ nr. 6 din 17 ianuarie 2003 publicat în “Gazzeta Ufficiale” nr.17 din 22 ianuarie 2003, Italia.
O.G. nr. 26/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 39 din 31 ianuarie 2000.
Legea nr. 36/1991, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 97 din 06.05.1991.
Legea 31/1990, publicată în Monitorul Oficial nr. 1066 din 17 noiembrie 2004.
Decizii din practica instanțelor judecatoresti
Încheierii nr. 24705/19.08.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Prin decizia nr. 951 din 19 aprilie 2007, Curtea de Apel București – Secția a V-a comercială.
Sentința civilă nr. 1780/com/22.03.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța.
Sentința nr.918 din 13 martie 2006 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a comercială.
Sentința civilă nr. 207/10.01.2005 pronunțată de Judecătoria Constanța.
Decizia civilă nr. 745/28.11.2005 pronunțată de Tribunalul Constanța.
Sentința nr. 457 din 18 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Mureș.
Site-uri de specialitate
http://www.jurisprudenta.com/speta.
www.avocatonline.ro.
www.just.ro.
www.parlamento.it/leggi/deleghe.
www.scj.ro.
Bibliografie
Tratate, Cursuri, Monografii
1. Bacaci A., Gh. Comanita, Drept civil Succesiunile, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2006.
2. G. Beleiu, Drept civil romăn. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, ed. a X-a, revazută si adaugită de M. Nicolae, P. Truscă, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2005.
3. Boroi G., Drept civil. Partea generală. Persoanele, editie a III-a revizuită si adaugită, Ed. Hamangiu, București, 2008
4. Carcei E., Societăților comerciale pe acțuni, Ed. All Beck, 1999.
5. Cărpenaru D., Drept commercial romăn, ed. a VII-a, revizuită si adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2007
6. Lupan E., Drept civil. Persoana juridică, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000
7. Patulea V., C. Turianu, Curs de drept comercial roman, Ed. All Beck, Bucuresti, 2000.
8. Pop L., Tratat de drept civil, Obligațiile, vol. I . Regimul juridic general. Ed. Beck, București, 2006.
9. Rauschi S., Drept civil. Partea generală, Ed. Fundației Chemarea Iasi, 1993.
10. Reghini I., Ș. Diaconescu, P.Vasilescu, Introducere în dreptul civil, ed. a 2-a, Ed. Colecția universitară, Sfera juridică, Cluj-Napoca, 2008
11. Tarsia A. C., Reorganizarea persoanei juridice de drept privat, Ed. Hamangiu, 2012.
12. Tita G. H., Tratat de Dreptul Afacerilor, Volulmul I, Persoanele juridice, 2010, Ed. Wolters Klumber
13. Ungureanu O., C Jugastru, Drept civil Persoanele, ed. a 2-a, revazuta, Ed. Hamangiu, 2007
14. Ungureanu C. T., Manual de Drept Civil Partea generală Persoane, Ed. Hamangiu, 2011.
15. Ungureanu C. T., Manual de Drept Civil Partea generală Persoane, Ed. Hamangiu, 2012.
Articole științifice
Căpățănă O., Constituirea societăților comerciale cu personalitate juridică. Faza consensuală, în Dreptul nr 7-8/1991.
Pătulea V., Cadrul legislativ privind modurile de constituire a diferitelor categorii de organizații ca persoane juridice, în Dreptul nr 5/1992.
Acte normative
Hotărărea consiliului U.N.B.R. nr. 64/2011 modificat prin hotărărea nr 7/2012, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 594 din data de 20 august 2012,
C. Civ. din 2009 – Legea nr. 287/2009, modificată prin Legea nr. 71/2011 publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 409 din 10.06.2011.
Legea dialogului social nr. 62/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 322 din 10 mai 2011.
Legea nr 51/1995 republicata în 2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 98 din 7 februarie 2011.
Ordinul nr. 113111/2006, publicat în Monitorul Oficial nr 560 din 28 iulie 2006.
O.U.G. nr 99/2006, publicată în Monitorul Oficial cu numarul 1027 din data de 27 decembrie 2006.
Decretul legislativ nr. 6 din 17 ianuarie 2003 publicat în “Gazzeta Ufficiale” nr.17 din 22 ianuarie 2003, Italia.
O.G. nr. 26/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 39 din 31 ianuarie 2000.
Legea nr. 36/1991, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 97 din 06.05.1991.
Legea 31/1990, publicată în Monitorul Oficial nr. 1066 din 17 noiembrie 2004.
Decizii din practica instanțelor judecatoresti
Încheierii nr. 24705/19.08.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Prin decizia nr. 951 din 19 aprilie 2007, Curtea de Apel București – Secția a V-a comercială.
Sentința civilă nr. 1780/com/22.03.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța.
Sentința nr.918 din 13 martie 2006 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a comercială.
Sentința civilă nr. 207/10.01.2005 pronunțată de Judecătoria Constanța.
Decizia civilă nr. 745/28.11.2005 pronunțată de Tribunalul Constanța.
Sentința nr. 457 din 18 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Mureș.
Site-uri de specialitate
http://www.jurisprudenta.com/speta.
www.avocatonline.ro.
www.just.ro.
www.parlamento.it/leggi/deleghe.
www.scj.ro.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Reogranizarea Persoanei Juridice (ID: 129626)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.