Renuntarea la Optiunea Succesorala

CUPRINS:

INTRODUCERE

Potrivit Codului Civil, „moștenirea” înseamnă procedura de transmitere a patrimoniului unei persoane fizice decedate (care a lăsat moștenirea) către succesorii săi. Acest termen nu include doar bunurile mobile și imobile pe care le primește succesorul, ci și datoriile pe care le avea defunctul la momentul decesului. E important să se înțeleagă că moștenitorul nu poate accepta doar averea, lăsând datoriile. În momentul acceptării moștenirii, succesorul moștenește atât activul, cât și pasivul defunctului.

Problema de acceptare a moștenirii sau renunțare rămâne constant relevantă, pe de o parte, asigură transferul de proprietate de la defunctul către moștenitori, iar pe de altă parte această tranziție cauzează adesea litigii lungi și foarte complexe, inclusiv cu participarea instanțelor competente.

Moștenirea poate fi  realizată pe două căi: conform testamentului, adică moștenire testamentară, sau în temeiul legii, adică moștenire legală.

Moștenirea legală se aplică în cazul în care:

defunctul nu a lăsat nici un testament;

se declarată nulitatea testamentului;

succesorul testamentar este declarat nedemn.

Pot fi moștenitori, în cazul succesiunii:

a) testamentare, persoanele care erau în viață la momentul decesului celui ce a lăsat moștenirea, precum și cei care au fost concepuți în timpul vieții celui ce a lăsat moștenirea și s-au născut vii după decesul acestuia, indiferent de faptul dacă sînt sau nu copii lui, precum și persoanele juridice care au capacitatea juridică civilă la momentul decesului celui ce a lăsat moștenirea;

b) legale, persoanele care se aflau în viață la momentul decesului celui ce a lăsat moștenirea, precum și copii celui ce a lăsat moștenirea concepuți în timpul vieții lui și născuți vii după decesul acestuia.

Succesiunea este o instituție importantă a dreptului civil, care este legată de dobîndirea a dreptului de proprietate.

În această lucrare ne-am pus ca scop identificarea momentelor problematice cuprinse in normele legale care rezultat să identidice soluții pentru a soluționa litigiile care izvorăsc din dreptul de a dobîndi moștenirea.

Actualitatea temei

Totalitatea reglementărilor dreptului civil include un spectru larg a vieții omului. Nașterea dreptului de a obține succesiunea începe în rezultatul decesului persoanei fizice în urma căruia rămîn bunurile agonisite pe tot parcursul vieții sale și ca urmare se formează grupul de personae cu vocația succesorală.

Deschiderea succesiunii condiționează apariția dreptului la moștenire, ce urmează a fi exercitat în condițiile legii și în exclusivitate, prin manifestarea liberă și neviciată a voinței persoanelor chemate la moștenire.

Pentru ca succesibilul să poată dobîndi o avere succesorală ce rămîne după defunct este necesară acceptarea succesiunii. Aptitudinea de a alege între acceptarea și renunțarea la succesiune în modul prevăzut de lege în limbajul juridic se întîlnește sub denumirea de opțiune succesorală.

Scopul și obiectivele tezei

Lucrării îl constituie analiza comparativă, identificarea problemelor și contradicțiilor în cadrul reglementărilor civile.

Metodologia cercetării

Cercetarea aspectelor instituției acceptarea sau renunțarea la succesiune nu constituie obiectul unei cercetări științifice complexe în doctrina națională.

În mare parte lucrările publicate cuprind un larg domeniu de învestigare științifică a studierii moștenirii în general, în toată complexitatea sa fără a-l analiza ca un process de sine stătător.

În cadrul elaborării prezentei lucrări, ca baza normativă națională au servit Constituția Republicii Moldova [1, p.1], Codul Familiei a Republicii Moldova [3, nr.210], Codul Civil al Republicii Moldova [2, nr.82-56], Legea Republicii Moldova cu privire la notariat și practica judiciară [4, p.1209], Hotărîrile Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova cu privire la practica aplicată de către instanțele judecătorelti a legislației la examinarea cauzelor cu privire la succesiune.

Baza metodologică a acestei lucrări este formată din mai multe metode ca:

Metoda dialectică

Metoda juridico- comparativă

Metoda de analiză și sinteza logică structural- sistematică

Metoda istorică

Metoda analizei documentelor

Metoda comparative care permite analizarea opțiunii succesorale sub diverse aspecte.

Importanța teoretică și valoarea aplicativă a tezei și/sau a rezultatelor obținute

Importanța teoretică a acestei lucrări constă în ceia că rezultatele pot servi drept suport informațional și contribute la dezvoltarea procesului de studiere a compartimentului drept succesoral.

Sumarul compartimentelor tezei (structura tezei)

Proiectul de licență este compus din următoarele compartimente:

Introducere, două capitole structurate în paragrafe, speța, încheiere, bibliografie.

1. ACCEPTAREA SUCCESIUNII

Noțiunea de opțiune succesorală și natura juridică

Opțiunea succesorală este dreptul succesibilului de a allege în termenul stabilit de lege, de a accepta moștenirea sau de a renunța la moștenire.

În conformitate cu alin. 6, art. 46 Constituția Republicii Moldova, dreptul la moștenire este garantat. [1, p.1]

Obiectul succesiunii îl formează totalitatea acțiunilor sau inacțiunilor ce sunt îndreptate asupra patrimoniului succesoral, care la rîndul său cuprinde drepturi și obligații.

Există unele drepturi care nu fac parte din patrimoniul defunctului dar la data deschiderii moștenirii ele vor face parte din activul succesoral. [4, p.524]

Succesiunea se consider deschisă din momentul decesului, dar momentul decesului se constată fizic și se confirmă prin înscrisul autentic care este certificatul de deces ce se eliberează de către serviciul stării civile și dovidește faptul decesului. [5, art. 4, al.3]

Momentul decesului defunctului mai poate fi stabilit prin hotărîrea judecătorească de declarare a decesului.

Cunoașterea datei decesului este un detaliu important deoarece ajută la:

Determinarea persoanelor chemate la moștenire în termenele legii sau termenul testamentului;

Determinarea legii cu privire la dezbaterile succesiunii;

În raport cu data cunoscută se stabilește componența masei succesorale;

Din această dată are loc transmiterea patrimoniului defunctului la succesori;

Pînă la această dată se produc efecte de acceptare sau renunțare;

Momentul decesului determină data la care se va deschide procedura succesoral- notarială și cea de întocmire a inventarului. [6, p.47]

Actul de opțiune succesorală este un act de dispoziție și necesită îndeplinirea condițiilor de fond și de formă cerute de lege.

Pentru ca opțiunea succesorală să fie valabilă este necesar respectarea cerințelor care se referă la libera exprimare a consimțămîntului, la obiectul și cauza actului juridic.

Succesibilul trebuie să aibe capacitatea deplină de exercițiu.

Termenul de exercitare a opțiunii succesorale este de 6 luni, care se începe de la data deschiderii succesiunii. Opțiunea succesorală naște efecte din ziua decesului celui ce a lăsat moștenire.

În cazul în care ceilalți moștenitori nu acceptă opțiunea succesorală, trebuie acceptată în partea rămasă din termenul de 6 luni, în cazul în care această parte este mai mică de 3 luni termenul se prelungește până la 3 luni (art. 1518 CC). Succesibilul, care timp de 6 luni, a neglijat să ia o hotărâre cu privire la acceptare este considerat definitiv și irevocabil ca fiind străin de moștenirea ce îi fusese atribuită în virtutea vocației sale legale, întocmai ca și cum ar fi renunțat.

Nimeni nu poate fi obligat să accepte sau să refuse moștenirea care i se cuvine dacă nu dorește aceasta benevol.Succesibilul are dreptul de a alege.

Acest drept este supus prescripției extinctive de 6 luni și nu îngrădește dreptul la moștenire. [7, p.40]

Codul Civil al Republicii Moldova art. 1516, alin. (3) sunt cunoscute două modalități de acceptare a succesiunii:

Prin depunerea la notar a declarației respective

Prin intrarea în posesie de fapt a bunurilor moștenite

Declararea acceptării succesiunii are ca efect survenirea efectelor juridice.

Potrivit art. 195 Codul Civil al Republicii Moldova, actul juridic civil este manifestarea de vonță a persoanelor fizice și juridice care sunt îndreptate spre nașterea, modificarea și stingerea obligațiilor civile.

Succesibilul formulează la notar declarația de acceptare sau renunțare la succesiune prin aceasta exprimînd voința sa.

Persoanele care dobîndesc în temeiul legii, în tot sau în parte, patrimoniul lăsat moștenire se numesc moștenitori, succesori, erezi sau urmași. [8, p.15]

Natura juridică a oțiunii succesorale

Opțiunea succesorală este un act juridic unilateral, volitiv, irevocabil, indivizibil, declarative de drepturi, nesusceptibil de modalități.

Act juridic unilateral

Alin. (1), art. 196 CCRM prevede că, actul juridic unilateral reprezintă manifestarea de voință a unei singure persoane.

Dacă după caz sunt doi sau mai mulți meștenitori, fiecare în mod individual trebuie să depună declarații.

Moștenitorul nu poate accepta doar o parte din moștenire, fie că e vorba de o cotă sau de un anumit bun, aceasta fiind o consecință a unității patrimoniului și a succesiunii. Ca excepție, succesorul chemat să moștenească mai multe cote în temeiuri diferite poate să accepte cota parte și la fel poate renunța la ea.

În caz în care moștenitori sunt soțul și copilul minor, care nu a atins vîrsta de 14 ani al celui ce a lăsat succesiunea, urmează a fi depuse două declarații de opșiune succesorală. Una din numele copilului minor care va fi întocmită de reprezentant legal și a doua de către soțul defunctului. [9, p.371-379]

Act juridic voluntar

Fiecare persoană este în drept să accepte sau să respingă opțiunea succesorală. Succesibilul nu este obligat să motiveze alegerea sa.

Act juridic irevocabil

Cel care a acceptat moștenirea nu mai poate reveni asupra acceptării depuse la notar. O dată ce succesibilul a făcut o alegere și a depus-o la notar, aceasta nu mai poate fi modificată și va produce efecte juridice. Alegerea succesibilului produce efecte din momentul în care a fost depusă la notarul care duce procedura succesorală.

Patrimonial care a intrat in posesiunea succesibilului nu îl poate limita la dreptul de a renunța la această succesiune.

În practică sunt întîlnite două situații. Prima situație, în care succesibilul are hotărîrea judecătorească de prelungire a termenului de dobîndire a succesiunii și a doua situație în care succesibilul obține hotărîrea judecătorească privind constatarea faptului acceptării succesiunii.

Succesibilul nu este limitat în dreptul de a accepta sau renunța în situația în care instanța de judecată constată faptul acceptării, ci este limitat doar în cazul cînd depune cererea la notar.

Dacă cererea depusă la notar cu privire la eliberarea certificatului de moștenitor este depusă după expirarea termenului de opțiune succesorală, ea nu mai poate fi anulată.

Ireversibilitatea se aplică doar la declarații cu privire la renunțarea la succesiune.

Conform art. 1536 CCRM Irevocabilă se consideră și declarația de renunțare la succesiune.

Actul juridic indivizibil

Patrimoniul defunctului . – este bunul moștenit care constituie un întreg, o masă indivizibilă.

O succesiune  sau se acceptă integral, sau se respinge integral. Acceptarea parțială sau repudierea parțială nu este compatibilă cu principiul indivizibilității moștenirii

Este un act juridic declarativ de drepturi

Efectele juridice ale acceptării sau renunțării la succesiune potrivit art. 1539 CC RM survin în momentul deschiderii succesiunii.

Act juridic cu titlu gratuit

Act juridiс cu titlu gratuit este actul prin care se procură unei părți un folos fără a se urmări obținerea în schimb a unui alt folos patrimonial. Alin. (1) art. 197 CCRM

Act juridic pur si simplu, nesusceptibil

dreptul de optiune reprezintă dreptul absolut care nu este pasibil de abuz.

Succesibilul este obligat să demonstreze motivele care l-au determinat să accepte sau să renunțe la opțiunea succesorală. Actul de opțiune este un act juridic pentru valabilitatea căruia trebuie să provină de la o persoană capabilă și să fie lipsit de vicii.

1.2 Termenul de acceptare a succesiunii și prelungirea termenului

Termenul de acсeptare a succesiunii se consideră perioada de timp în care succesibilul trebuie să exprime voința sa îndreptată spre obținerea titlului de proprietate asupra cotei succesorale rămase.

În art. 1517 CCRM Termenul de acceptare este de 6 luni din data deschiderii ei.

Momentul deschiderii succesiunii se consideră cel al decesului persoanei care a lăsat moștenirea sau din data cînd hotărîrea judecătorească privind declararea morții rămîne definitive. Alin.(2) art. 1440 CCRM

Conform (art. 1518 CCRM ) : cînd dreptul de acceptare a succesiunii apare în cazul în care ceilalți moștenitori nu o acceptă, ea trebuie acceptată în partea rămasă din termenul stabilit pentru acceptare. Dacă aceastăă parte este mai mică de 3 luni, ea se prelungește pînă la 3 luni.

[10, p.1183]

Termenul de acceptare a succesiunii poate fi prelungit de instanța de judecată cu cel mult 6 luni, dacă se constată că acest termen a fost omis din motive întemeiate. Pot constitui motive întemeiate boala moștenitorului, îngrijirea unui membru bolnav al familiei, confirmată prin concluzia medicului, aflarea în rândurile armatei, ascunderea faptului deschiderii succesiunii de către alți moștenitori. [11, nr.5, pct.56]

Termenul în cazul transmisiei succesorale

Conform alin. (1) și alin. (2) 1523 CC RM, succesorii moștenitorului decedat trebuie să accepte moștenirea în partea rămasă din termenul stabilit pentru acceptare. Dacă termenul este mai mic de 3luni, el se va prelungi pîna la 3 luni. La expirarea acestui termen succesorii decedatului pot fi recunoscuți de instanța de judecată că au acceptat succesiunea.

La calcularea termenului sunt aplicate prevederile art. 264 din CCRM:

Alin. 2 Termenul stabilit în luni expiră pe data respectivă a ultimei luni a termenului. Dacă ultima lună nu are data respectivă, termenul expiră în ultima zi a lunii.

Alin. (4) Termenul expiră la ora 24 a ultimei zile a termenului. Dacă acțiunea trebuie săvîrșită la o organizație, termenul expiră la ora cînd această organizație, în conformitate cu normele stabilite, încheie programul de lucru.

(6) Documentele depuse la oficiile poștale sau telegrafice pînă la ora 24 a ultimei zile a termenului se consideră depuse în termen. Echivalează cu depunerea la poștă transmiterea textului documentului prin teletip, fax și alte mijloace de comunicație.

In alin. (3) art.64 din Legea cu privire la notariat, moștenitorii care au omis termenul de acceptare a succesiunii pot fi incluși în certificatul de moștenitor cu consimțămîntul tuturor celorlalți moștenitori care au acceptat succesiunea în termen. Acest consimțămînt al moștenitorilor va fi prezentat în scris notarului pînă la eliberarea certificatului de moștenitor.

Dacă cel puțin unul din moștenitorii ce au acceptat succesiunea în termen legal nu exprimă acordul său, moștenitorul ce a omis termenul nu se va include în certificatul de moștenitor. Totuși moștenitorul poate pretinde la prelungirea termenului adresîndu-se în instanța de judecată.

Conform pct.55 din hotărîrea plenului CSJ al RM, se spune că, Reieșind din sensul art. 1519 alin.(1) din Codul civil, termenul de acceptare a succesiunii poate fi prelungit de către instanțele de judecată cu cel mult 6 luni de la data cînd au decăzut circumstanțele de imposibilitate de acceptare a succesiunii. [12, p.4]

Instanța de judecată prin hotărîrea de prelungire a termenului de acceptare nu obligă notarul să elibereze certificatul de moștenitor, îl obligă să primească primească cererea și să explice motivul neeliberării certificatului de moștenitor.

1.3Modalități de acceptare a succesiunii și efectele acceptării

Acceptarea poate fi expresă ce se caracterizează printr-un act autentic cu semnătură.

Acceptarea tacită, în cazul în care succesibilul întreprinde acțiuni formal prin care ar putea să-l facă moștenitor.

Pentru ca actul de opțiune succesorală să nu fie lovit de nulitate, trebuie să îndeplinească condițiile de fond și de formă.

Conform CCRM alin.(3) art.1516, succesiunea se consideră acceptată cînd moștenitorul depune la notarul de la locul deschiderii succesiunii o declarație de acceptare a succesiunii sau intră în posesiunea patrimoniului succesoral.

Sunt două modalități de acceptare a succesiunii:

prin depunerea la notar de la locul deschiderii succesiunii a declarației de acceptare a succesiunii:

1. Declarația de acceptare produce efecte doar atunci cînd a fost întocmită în scris și autentificată notarial.

2. Declarația trebuie depusă anume la notarul care duce procedura succesorală și nu orice alt notar. [13, p.1209]

prin intrare in posesiunea a patrimoniului succesoral

În cazul în care declarația de acceptare a succesiunii a survenit în termenul de opțiune succesorală, atunci nu are nici o importanță dacă succesibilul a acceptat-o și prin care modalitate.

Acceptarea pură și simplă a moștenirii este o modalitate de exercitare a dreptului de opțiune succesorală constând în exprimarea voinței moștenitorului de a primi pur și simplu succesiunea deschisă în favoarea sa, fără a uza de posibilitatea mai avantajoasă a acceptării acesteia sub beneficiu de inventar. Prin acceptarea pura si simpla a mostenirii, succesibilul își consolidează titlul de moștenitor și va fi obligat să răspundă pentru datoriile și sarcinile succesiunii, chiar dacă ele ar depăși ca valoare activul moștenit.

Acceptarea poate fi voluntară sau forțată.

Acceptarea voluntară rezultă dintr-un act sau fapt juridic unilateral al succesibilului prin care iși consolideaza necondiționat calitatea de mostenitor, definitivand transmisiunea succesorală care a operat la data deschiderii succesiunii. Acceptarea voluntara poate fi expresă sau tacită.

Acceptarea voluntară (expresă sau tacită) poate fi făcută prin reprezentare, prin procură special în termenul legal de opțiune succesorală.

Efecte generale ale acceptării pure și simple a moștenirii:

a) consolidarea titlului de moștenitor

Acceptarea pură și simplă a moștenirii definitivează titlul de moștenitor al succesibilului în toate cazurile. Ca urmare a acceptării pure și simple, transmisiunea moștenirii, care a operat cu titlu provizoriu la momentul deschiderii succesiunii, se consolidează, devenind definitivă. Acest efect se produce retroactiv indiferent de momentul în care se realizeaza acceptarea în termenul de opțiune.

b) stingerea definitivă a dreptului de opțiune a succesibilului

Opțiunea succesorală este un act juridic irevocabil, de aceea prin efectul acceptării pure și simple succesibilul nu va putea reveni, in principiu, asupra opțiunii exprimate, dreptul său de opțiune stingîndu-se definitiv. Moștenitorul decade din dreptul de a renunța la moștenire sau de a o accepta sub beneficiu de inventar.

c) contopirea, confundarea patrimoniului succesoral cu patrimoniul personal al moștenitorului, succesor universal sau cu titlu universal.

Ca urmare a acceptarii pure si  simple, moștenitorul răspunde personal pentru pasivul succesoral care depășește limitele activului averii moștenite.

Datoriile sau creanțele moștenitorului față de decujus se sting integral prin confuziune, dacă este singurul moștenitor și proporțional cu cota moștenită, dacă este comoștenitor; tot astfel încetează și drepturile reale – dezmembrăminte ale proprietății sau drepturi reale accesorii pe care moștenitorul le avea asupra unui bun moștenit sau pe care le avea de cujus asupra unui bun din patrimoniul moștenitorului – prin consolidare (uzufruct, uz, abitație), respectiv prin confuziune (servitiți, ipoteci etc.);

Acceptanîd pur si simplu succesiunea, moștenitorul îi va lua locul lui de cujus în raporturile contractate de acesta din urma cu terții in timpul vietii. Astfel, terții vor putea opune moștenitorului excepțiile personale pe care le puteau invoca în contra lui de cujus (de exemplu, dacă moștenitorul revendica un bun al său pe care defunctul l-a vîndut unui terț – vînzarea lucrului altuia – terțul îi poate opune "excepția de garanție".

Tot astfel, terțul chemat in judecată pentru a fi obligat să achite datoria față de moștenire, va putea opune în compensație o obligație personală a moștenitorului etc. In privința înscrisurilor sub semnătura privată ale defunctului, moștenitorul nu are calitatea de terț in sensul art. 1182 cod civil, ele fiindu-i opozabile înainte de a fi căpătat data certă.

Acceptarea este forțată în situațiile în care, cu titlu de sancțiune civilă, succesibilul este obligat să accepte succesiunea fără beneficiu de inventar (sau în care acceptarea este considerată de lege ca fiind făcută astfel) ca urmare a faptului că moștenitorul s-a făcut vinovat de dosirea sau darea la o parte a unor bunuri succesorale.

Consecința acceptării pure și simple a succesiunii este aceea că între patrimoniul propriu al moștenitorului și patrimoniul dobândit prin succesiune se realizează, automat, o contopire, așa încât moștenitorul urmează să răspundă pentru datoriile și sarcinile succesiunii nu numai în limita valorilor dobândite (dacă pasivul succesoral ar întrece activul), ci și cu bunurile sale proprii. [14, p.24]

Efecte speciale ale acceptării forțate.

Efectele generale ale acceptării pure si simple se produc atît în cazul acceptării voluntare, cît și al celei forțate. Totuși, pentru că acceptarea forțată este o sancțiune civilă, legea prevede o dublă decăderea din drepturi a moștenitorului.

Acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar, constă în exprimarea voinței moștenitorului de a accepta succesiunea deschisă în favoarea sa cu condiția beneficiului de inventar. Acceptarea sub beneficiu de inventar este un act solemn și expres.

Moștenirea sub beneficiu de inventar poate fi acceptată de moștenitori legali și legatari cu titlu universal.

Acceptarea se realizează printr-o declarație dată în acest sens la notar, care o va nota în registrul destinat actelor de renunțare la succesiune, și prin efectuarea, în condițiile legii, a unui inventar fidel și exact al bunurilor succesorale. 

Moștenitorul va răspunde pentru datoriile și sarcinile moștenirii numai în limita valorii bunurilor pe care le-a dobândit și doar cu acestea chiar dacă, eventual, pasivul succesoral ar întrece activul. În acest fel, succesorul își protejează dreptul asupra propriilor bunuri.

Acceptarea sub beneficiu de inventar este, în principiu, facultativă, putându-se renunța la ea chiar după ce a fost efectuata.

Prin excepție, acceptarea sub beneficiu de inventar este obligatorie (sau va fi socotită ca fiind făcută astfel, dacă:

a) printre succesibili există sau aceștia sunt în exclusivitate persoane minore sau puse sub interdicție judecătorească

b) moștenitorii succesibilului decedat înainte de a-și fi exercitat dreptul de opțiune nu se înțeleg cu privire la modul de exercitare a acestuia;

c) succesiunea este vacantă.

2. RENUNȚAREA LA OPȚIUNEA SUCCESORALĂ

2.1 Noțiunea și modalitățile renunțării la opțiunea succesorală

Prin renunțare la succesiune se înțelege exprimarea voinței succesibilului îndreptată spre încetarea dreptului la succesiune. Încheind acest act juridic, succesibilul perde calitatea de moștenitor.

Renunțarea la succesiune este actul juridic unilateral, expres și solemn, prin care succesibilul declară, în cadrul termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, că renunță la titlul de moștenitor, desființând, cu efect retroactiv vocația sa succesorală și devenind străin de moștenire.

În doctrina Republicii Moldova, noțiunea de renunțare la succesiune, este act juridic expres și solemn, prin care succesibilul declară în cadrul termenului de prescripție a dreptului de succesiune, că renunță la titlu de moștenitor, desființînd cu efect retroactiv vocația sa de succesor și devine străin de moștenire.[15, p.479] La moștenire pot renunța moștenitorii legali sau testamentari care au capacitatea deplină de exercițiu.

În cazul în care moștenitorul este cu capacitatea restrînsă, lipsit sau limitat de exercițiu, renunțarea se poate face în temeiul hotărîrii judecătorești. [16, p.1536]

Renunțarea se face prin depunerea cererii notarului de la locul deschiderii succesiunii.

După ce moștenitorul a depus la notar cererea de acceptare a succesiunii el nu mai poate depune cererea de renunșare.

Dar în cazul în care acceptarea a avut loc de facto, prin intrarea în posesie, moștenitorul poate renunța la succesiune.

Dacă moștenitorul renunță la succesiune, el nu mai poate reveni asupra opșiunii succesorale. [17, p.1536]

]La fel cum și în cazul acceptării succesiunii, renunțarea nu poate fi parțială decît în cazul cînd este chemat la moștenire mai multor cote în baza diferitor temeiuri el poate renunșa la o cotă.

Renunțarea succesiunii poate fi făcută în favoarea persoanei care este moștenitor legal sau testamentar. În cazul renunțării în favoarea mai multor persoane, moștenitorul poate desemna ce cotă îi revine fiecărui.

Ca urmare a renunțării la succesiune,renunțătorul nu mai beneficiază de dreptul succesoral și nu este obligat să suporte sarcinile moștenirii.

Actul de acceptare este cu caracter ireversibil și ca urmare renunțarea are loc doar în cazul în care anterior nu a fost depus la notar care instrumentează procedura a declarării de renunțare. [18, p.4]

Dacă există temeiuri, renunțarea la succesiune, ca și acceptarea, poate fi contestată de persoanele interesate. In conformitate cu art. 1538 CC, contestarea renunțării poate fi făcută în termen de 3 luni din momentul în care persoana interesată a aflat despre existența motivului care-i permite să conteste renunțarea. Recunoscând nevalabilitatea renunțării la succesiune, instanța de judecată va soluționa chestiunea cu privire la recunoașterea nulității totale sau parțiale a certificatului de moștenitor, eliberat de notar persoanei in favoarea cărei s-a renunțat.

Modalitățile renunțării la opțiunea succesorală.

 Renunțarea la succesiune este actul juridic unilateral, expres și solemn, prin care succesibilul declară, în cadrul termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, că renunță la titlul de moștenitor, desființând, cu efect retroactiv vocația sa succesorală și devenind străin de moștenire.

Renunțarea poate fi făcută:

indicînd persoanele în folosul cărora renunță la succesiune:

Conform alin. (2) art. 1526 din CC RM,  Moștenitorul poate renunța la moștenire în folosul altor moștenitori testamentari sau legali.

Hotărîrea nr. 13 din 03.10.2005 a Plenului CSJ, privind practica aplicării de către instanțele judecătorești a legislației la examinarea cauzelor despre succesiune.[19, p.4]

Renunțarea în folosul altor persoane decît moștenitori legali sau testamentari nu se permite de lege.

Conform art. 1533 CC RM, renunțarea la succesiune în favoarea celor chemați prin reprezentare se permite doar în cazul în care, în ziua deschiderii succesiunii persoana reprezentată ce trebuia să fie successor al celui ce a lăsat moștenirea nu va fi în viață sau în cazul în care succesorul chemat prin reprezentare este successor testamentar. [20, pag.17]

Conform alin. (2) art. 1451CC RM , Renunțarea moștenitorului testamentar la succesiune se admite în cazul în care acesta nu indică în favoarea cui renunță. Deci, norma limitează renunțarea în folosul altui moștenitor în cazul în care testatorul a substituit moștenitorul testamentar pentru cazul de renunțare. [21, p.24]

fără indicarea persoanelor în folosul căreia se face renunțarea

Potrivit alin. (1) art. 1526 CC RM, Moștenitorul poate renunța la suuccesiune în folosul altor moștenitori fără indicarea persoanei în folosul cărei o face.

În conformitate cu art. 1530 CC RM, Dacă moștenitorul renunță la moștenire, dar nu declară în favoarea cui renunță, cota lui majorează cota moștenitorilor chemați la succesiune legală (acrescămînt), iar dacă tot patrimoniul succesoral este împărțit prin testament, majorează cota moștenitorilor testamentari proporțional cotei lor dacă testamentul nu prevede altfel.

Situația în care moștenitorul renunță fără indicarea persoanei în favoarea cui renunță poartă denumirea de acrescămînt.

2.2 Termenul de renunțare la succesiune și efectele renunțării și expirării termenului de opțiune succesorală

Renunțarea la succesiune poate avea loc doar în termen de 6 luni din data deschiderii succesiunii.

Conform art.1537 CC RM, dacă moștenitorul a decedat pînă la expirarea termenului de renunțare la succesiune, aceasta continuă să curgă pînă la expirarea lui.

Hotărîrile de prelungire a termenului de acceptare a succesiunii nu se aplică față de opțiunea de renunțare la succesiune și nu prelungește termenul dat. [22, art.963]

În practica notarială se întîlnesc situații în care moștenitorul obține hotărîrea instanței de judecată de constatare a faptului acceptării succesiunii sau de prelungire a termenului de accepare a succesiunii, și nu dorește să obțină moștenirea.

Hotărirea de constatare a faptului acceptării succesiunii nu înlocuiește depunerea declarației de acceptare a succesiunii la notar, prin care moștenitorul poate manifesta opțiunea că nu pretinde la succesiune, încît și art. 1535 CC RM menționează inadmisibilitatea renunțării la succesiune doar după depunerea cererii la notar.

Efectele expirării termenului de opțiune succesorală

În practică se consideră, că dacă moștenitorul nu acceptă opțiunea succesorală se consideră că renunță la ea. Neexercitarea dreptului de opțiune succesorală în termenul stabilit de lege nu se consideră echivalent cu renunțarea tacită chiar dacă efectu final este identic.

Expirarea termenului de opțiune succesorală stinge titlul de moștenitor, dar în cazul depunerii declarației de renunțare se consideră că cel ce renunță nici nu a fost în calitate de moștenitor.

Ca urmare a renunțării, în condițiile legii, se desființează cu efect retroactiv vocația succesibilului, el devenind străin de succesiune.

De aici următoarele consecințe:
a)    Renunțătorul devine străin de orice drept succesoral, dar și de orice eventuale datorii sau sarcini ale moștenirii. Partea renunțătorului, atît activul cît și pasivul, revine comoștenitorilor sau se va deferi moștenitorilor subsecvenți acceptanți care o vor dobîndi, din momentul deschiderii succesiunii, direct de la defunct, potrivit regulilor devoluțiunii moștenirii;
b)    În caz de deces al renunțătorului, partea de moștenire la care ar fi avut dreptul nu se transmite la proprii moștenitori, iar descendenții lui nu vor putea veni la moștenire prin reprezentare ci numai în nume propriu, în condițiile legii;
c)    Renunțătorul pierde și beneficiul sezinei la care a avut dreptul în calitate de rudă directă, descedendentă sau ascendentă, menținîndu-se însă actele conservatorii sau de administrație provizorie pe care moștenitorul le-a făcut înainte de respingerea succesiunii, chiar dacă renunțătorul nu avea calitatea de moștenitor sezinar;
d)    Creditorii renunțătorului nu au dreptul să urmărească patrimoniul succesoral, după cum nici creditorii succesiunii nu au dreptul să urmărească bunurile din patrimoniul renunțătorului;
e)    Renunțătorul nu are obligația să plătească vreo taxă succesorală.
Cît timp termenul de prescripție de un an nu s-a împlinit, moștenitorul renunțător își poate retrage renunțarea, putînd apoi accepta valabil succesiunea.

Efectele renunțării la succesiune

Efectele renunțării se produc dacă declarația de renunțare a fost înscrisă conform legii în registrul special de renunțări.

Acest efect al renunțării are următoarele consecințe:

renunțătorul pierde partea din moștenire la care are dreptul;

renunțătorul nu mai este obligat să achite datoriile și sarcinile celui ce a lăsat moștenirea; [23, p.362]

această parte din moștenire va reveni prin acrescământ coerezilor, iar în cazul în care renunțătorul era singur chemat la moștenire, aceasta trece la gradul următor; [24, art.697]

renunțătorul care a primit donații de la defunct, nemaiîntrunind în persoana sa calitatea de moștenitor și donator, nu mai este obligat la raport; [25, p.134]

renunțătorul pierde beneficiul sezinei la care a avut dreptul;

drepturile reale sau de creanță pe care succesibilul le avea împotriva defunctului sau pe care acesta din urmă le avea împotriva succesibilului și care se stinseseră la deschiderea succesiunii, prin confuziune sau consolidare, sunt readuse la viață; [26, p.119]

creditorii succesiunii pierd drepturile de a urmări bunurile din patrimoniul renunțătorului, iar creditorii acestuia nu pot urmări bunurile succesorale;

renunțătorul nu poate fi prezentat, descendenții săi culegând moștenirea în nume propriu.

2.3 Confirmarea dreptului la moștenire și împărțirea moștenirii

Confirmarea dreptului la moștenire se face prin certificatul de moștenitor, care, potrivit art. 1556 CC se eliberează de notarul de la locul deschiderii succesiunii, în baza cererii depuse de moștenitor.

Certificatul de moștenitor reprezintă înscrisul oficial, întocmit de notar, prin care se concretizează încheierea procedurii notariale și prin care se constată atât calitatea de succesor a celor care și – au consolidat vocația succesorală prin acceptarea moștenirii, cât și componența masei succesorale și întinderea drepturilor succesorale a fiecărui moștenitor. [27, p.555]

Notarul va elibera certificatul de moștenitor după 6 luni din ziua deschiderii succesiunii.

Dacă notarul dispune de suficiente dovezi că, în afara persoanelor care solicită eliberarea certificatului, nu există alți moștenitori, el va putea eliberacertificatul de moștenitor și anterior scurgerii termenului de 6 luni. [28, art.1557]

Certificatul de moștenitor trebuie să cuprindă: data eliberării; notarul care îl eliberează; numele și ultimul domiciliu al defunctului; data decesului; mențiunea dacă moștenirea este legală sau testamentară; numele, calitatea și domiciliul moștenitorilor; bunurile succesorale; cota sau bunurile ce revin fiecăruia dintre moștenitori.

Până la eliberarea certificatului, notarul va verifica faptul decesului celui ce a lăsat moștenirea, data și locul deschiderii succesiunii, faptul acceptării succesiunii, raporturile de rudenie, existența sau lipsa testamentului, componența masei succesorale și costul ei.

Moștenitorii legali lipsiți de posibilitatea de a prezenta documentele care confirmă raporturile de rudenie sau de căsătorie cu cel care a lăsat moștenirea, pot fi incluși în certificatul de moștenitor cu acordul în scris al tuturor celorlalți succesori care au acceptat succesiunea. [29, p.278] Certificatul de moștenitor nu constituie un titlu de proprietate cu privire la bunurile din componența masei succesorale, însă face dovada deplină a calității de moștenitor și a cotei sau a bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte.

Persoanele care se consideră lezate în drepturi prin eliberarea certificatului de moștenitor pot cere anularea lui intentând o acțiune în instanță. în baza unei hotărâri judecătorești definitive, notarul va elibera un nou certificat de moștenitor.

Potrivit art. 1558 CC, dacă nu s-a făcut dovada existenței unor bunuri în patrimoniul defunctului sau determinarea acestuia necesită operațiuni de durată, notarul, la cererea moștenitorilor, eliberează certificat de calitate de moștenitor, care atestă doar calitatea de moștenitor și nu are valoarea unui certificat de moștenitor.

Acest document oferă posibilitatea titularului de a dobândi toate documentele necesare pentru a dovedi existența bunurilor succesorale. În cazul în care nu există moștenitori legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul va constata succesiunea vacantă și va elibera certificat de succesiune vacantă după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii [30, art.1557,1559, al. (2)]

Declarația de acceptare a succesiunii trebuie să conțină date obligatorii. Date cu privire:

datele cu privire la defunct,

datele cu privire la succesibili,

bunurile succesorale,

eventualele datorii a defunctului,

declararea faptului acceptării succesiunii,

solicitarea deschiderii procedurii succesorale.

Împărțirea moștenirii

Moștenitorii care au acceptat succesiunea devin coproprietari ai patrimoniului succesoral indiviz, fiecare din ei deținând dreptul la o cotă-parte ideală din patrimoniu. Cu excepția cazurilor în care moștenitorul este cu titlu particular și a moștenit un bun concret, nici unul dintre moștenitori nu este titular al bunurilor incluse în masa succesorală.

Coproprietatea succesorală se supune regimului juridic aplicabil coproprietății în general. Determinarea bunurilor concrete care trec în proprietatea fiecărui moștenitor se face prin partajul averii succesorale, care reprezintă operațiunea juridică prin care se încetează coproprietatea prin împărțirea în natură sau prin echivalent bănesc a bunurilor aflate în coproprietate. Potrivit art. 1560 CC, partajul averii succesorale se face prin acordul moștenitorilor după primirea certificatului de moștenitor.

Dacă locul de aflare a unui moștenitor nu este cunoscut, moștenitorii sunt obligați să întreprindă măsuri raționale pentru a-l găsi și a-l chema la partaj. în cazurile în care moștenitorul este conceput, partajul averii se va face doar după nașterea lui sau anterior nașterii, însă, separând cota ce i se cuvine moștenitorului conceput (art. 1568 CC).

Partajul se efectuează prin separarea în natură a cotei fiecărui moștenitor, dacă o astfel de separare este posibilă, nu afectează destinația economică și nu este interzisă.

Atunci când este imposibil de a împărți bunul în natură, partajul se va face potrivit regulilor instituite de art. 361 CC.

Potrivit art. 1564 CC, averea al cărei partaj în natură va avea drept consecință pierderea sau diminuarea destinației sale economice se consideră indiviză, nu se supune partajului și devine proprietate comună pe cotepărți ideale, dacă prin acordul moștenitorilor care acceptă moștenirea nu se stabilește altfel.

Cel care lasă moștenirea poate stabili prin testament modul de partajare a averii succesorale sau poate încredința partajul unui executor testamentar. în acest caz împărțirea averii succesorale nu se va mai face prin acordul moștenitorilor. Decizia executorului testamentar cu privire la partaj nu este obligatorie pentru moștenitori doar în cazurile în care este evident inechitabilă.

Moștenitorii care consideră modul de partaj propus de executor inechitabil, ca și moștenitorii care nu pot ajunge la un acord referitor la partajul averii succesorale, pot cere partajarea averii de către instanța de judecată, care va realiza partajul, ținînd cont de caracterul averii, activitatea fiecărui moștenitor și alte circumstanțe concrete (art. 1571 CC).

În conformitate cu art. 1569 CC, moștenitorii pot stabili prin acordul lor atribuirea unuia din ei a unei cote succesorale majorate, în schimbul satisfacerii integrale de către acesta a tuturor creanțelor creditorilor.

Dacă la împărțirea moștenirii se constată că ansamblul cotelor stabilite prin testament depășește întregul patrimoniu succesoral, cota fiecărui moștenitor se reduce proporțional.

Codul civil al Republicii Moldova instituie reguli deosebite referitoare la partajul terenului agricol, lăsat ca moștenire.

Pornind de la prevederile art. 1565 CC, dacă terenul și tehnica agricolă au fost lăsate moștenire mai multor moștenitori (prin testament sau moștenire legală), acestea se vor împărți între moștenitori doar dacă partea de teren repartizată fiecăruia asigură existența unei gospodării viabile.

Dacă nici unul din moștenitori nu dorește să întemeieze o gospodărie, terenul împreună cu gospodăria țărănească situată pe el, poate fi vândut, cu acordul moștenitorilor, fiecare primind echivalentul în bani al cotei sale succesorale.

Terenul care nu poate fi împărțit în natură urmează a fi atribuit moștenitorului care locuiește în gospodăria țărănească și care, a administrat-o împreună cu cel care a lăsat moștenirea. În lipsa unui astfel de moștenitor, terenul se atribuie moștenitorului care poate și dorește să administreze gospodăria (ort. 1566 CC).

Moștenitorului care nu poate primi teren i se atribuie o cotă echivalentă din altă avere, iar dacă aceasta nu este suficientă, primește o compensație bănească.

Transmisia succesorală

Transmisia succesorală operează atât în cazul succesiunii legale, cât și in cazul celei testamentare.

În cazul în care moștenitorul decedat a lăsat testament, de tranmisie succesorală vor beneficia moștenitorii testamentari. În celelalte cazuri, dreptul de a accepta cota moștenitorului decedat aparține moștenitorilor legali ai acestuia.

Atît timp cît titularul trăiește patrimoniu lui nu poate fi transmis altei persoane ,doar după moartea titularului ele sunt transmise persoanei in viată. [ 31, p.12]

Nu poate fi transmis prin transmisie succesorală dreptul moștenitorului rezervatar decedat asupra rezervei succesorale, care nu a reușit să fie acceptată, or, rezerva succesorală reprezintă un drept intuitu personae, care încetează o dată cu decesul titularului său.

Potrivit art. 1524, alin. 2 CC, refuzul de a accepta moștenirea prin transmisie succesorală are drept efect trecerea cotei respective la persoanele chemate să accepte moștenirea de rând cu moștenitorul decedat, deci cota succesorală a celui decedat se va împărți în mod egal între moștenitorii acestuia. Astfel moștenitorii au dreptul la acceptarea sau renunțarea la succesiune, iar în cazul ăn care renunță fără indicarea în folosul cui o face, cota ce îi revine va fi împărțită între toți moștenitori care au acceptat succesiunea.

Transmisia succesorală legală se bazează pe relațiile de rudenie dintre cel ce a lăsat moștenirea și moștenitorii lui. Rudenia reprezintă legătura de sînge bazată pe descendența unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun.

[32, nr.210]

Dacă moștenitorul a decedat după deschiderea succesiunii, nereușind s-o accepte, dreptul de a primi cota succesorală trece la moștenitorii săi (transmisia succesorală). Succesorii moștenitorului decedat trebuie să accepte moștenirea în partea rămasă din termenul stabilit pentru acceptare. Dacă această parte este mai mică de 3 luni, ea se prelungește până la 3 luni (art. 1523, Cod civil).

Transmisia succesorală operează atât în cazul succesiunii legale, cât și în cazul celei testamentare. Dreptul de a accepta cota moștenitorului decedat trece la succesorii legali ai acestuia. Dacă moștenitorul decedat a lăsat testament, de transmisie vor beneficia moștenitorii testamentari. [33]

Considerăm că, transmisia succesorală nu ar trebui să se aplice atunci când un moștenitor rezervatar a decedat după deschiderea succesiunii, nereușind să o accepte. Aceasta regulă se justifică prin faptul că dreptul la o cotă din rezerva succesorală este un drept prevăzut de lege, care încetează odată cu decesul titularului său. [34]

Transmisiunea poate fi cu titlu universal sau cu titlu particular.

Transmisiunea cu titlu universal- are ca obiect patrimoniu succesoral iar titularii dreptului sunt moștenitorii legali și legatari universali.

Transmisiunea cu titlu particular- are ca obiect unul sau mai multe bunuri determinate sau determinabile.

3. EXAMINAREA SPEȚEI

În speța are loc examinarea cauzei cu privire la prelungirea termenului de acceptare a succesiunii.

La data de 01 august 2006 fiica reclamantei Butova Ianina născută la 12.02.1972a decedat din cauza unei pneumonii bilaterale, sindromul Wasting.

După decesul fiicei, reclamanta în fapt a acceptat moștenirea, continuînd să locuiască în apartamentul nr. 16 din str. Anton Crihan nr. 2 din mun. Chișinău ce aparține în drept de proprietate comună pe cote- părți.

În termenul de 6 luni după deces, reclamantul nu sa adresat la notar pentru a obține certificatul de moștenitor acest fapt fiind explicat că reclamanta neavînd studiile și cunoștințe juridice suficiente și nimeni nu a anunșat-o despre existența acestui termen, nu era informată despre existența acestor prevederi legale.

La privatizarea apartamentului nr. 16 din strada Anton Crihan nr.2, mun. Chișinău au participat patru persoane, respectiv reclamanta, fostul soț al reclamanteii Butov Andrei, fiica (decedată) și fiul Butov Ruslan, fiecare avînd dreptul de proprietate asupra apartamentului ¼ cotă parte ideală din acest imobil.

Pînă în prezent cota-parte a fiicei (decedate) nu a fost înregistrată după nimeni.

Reclamantul sa adresat la mai mulți notari pentru înregistrarea averii răposatei unde i s-a recomandat să se adreseze instanței de judecată pentru prelungirea termenului de acceptare a succesiunii.

Dat fiind faptul că după decesul fiicei reclamanta nu sa adresat la notar în termenul de 6 luni pentru a obține certificatul de moștenitor din motivul necunoașterii prevederilor legale, neavînd studiile și cunoștințe juridice suficiente în drept succesoral, în fapt a acceptat moștenirea și a intrat în posesiunea patrimoniului succesoral, administrează, utilizează și păstrează masa succesorală achită impozitele și taxele necesare, posedă bunurile ca un adevărat proprietar și totodată din motiv că dreptul legal de prelungire a termenului de acceptare a succesiunii este exclusiv al instanței de judecată a înaintat cererea în judecată.

Prelungirea termenului de acceptare a succesiunii îi va acorda reclamantei dreptul deschiderii dosarului succesoral la notar, iar la partajarea masei succesorale vor fi învitați și vor putea participa după dorință toți moștenitorii.

În conformitate cu art. 1516, 1517, 1518, 1519 Cod Civil al Republicii Moldova.

Prin care reclamanta a solicitat prelungirea termenului de acceptare a succesiunii lăsate de fiica reclamantului decedată la 01 august 2006, cu cel mult 6 luni de zile.

Reclamanta Butova Tatiana s-a adresat în instanța de judecată cu cererea către Inspectoratul fiscal Centru mun. Chișinău prin care a solicitat prelungirea termenului de acceptare a succesiunii.

Pricina civilă s-a examinat în ședință publică și a fost întocmit proces verbal. Părțile au fost înștiințate despre înregistrarea audio a ședinței de judecată. A avut loc verificarea prezenței părților la proces, în care nu s-a prezentat pîrîtul.

Reclamanta a solicitat ca instanța să anexeze la materialele dosarului cererea din 17.04.2013 a cet. Butov Anatolii, prin care acesta declară că nu pretinde la masa succesorală pe litigiu dat.

Instanța la rîndul său a dispus anexarea la materialele dosarului cererea cet. Butov Anatolii din 17.04.2013, prin care declară că nu pretinde la masa succesorală și anume apaeramentul nr. 16 din str. A. Crihan 2, mun. Chișinău.

S-a pus în discuție posibilitatea examinării cauzei în lipsa pîrîtului, la care raclamanta a dat acordul său.

La rîndul său instanța a dispus:

Avînd în vedere că pîrîtul, a fost legal citat, ce se confirmă prin avizul de recepție, în ședință de judecată nu s-a prezentat și n-a comunicat instanței de judecată motivul neprezentării, din acest motiv instanța examinează pricina civilă în lipsa pîrîtului.

În conformitate cu art. 211 CPC instanța trece la judecarea pricinii în fond.

Reclamanta susține cererea de chemare în judecată.

În conformitate cu art. 213 CPC a avut loc ascultarea explicațiile participanților la proces prin care reclamanta s-a expus:

Reclamanta – Onorată Instanță, la data de 01.08.2006, fiica mea Butova Ianina a decedat. După decesul acesteia în fapt am acceptat moștenirea continuînd să locuiesc în apartamentul nr. 16 din str. A. Crihan 2, mun. Chișinău.

În termen de 6 luni după deces nu m-am adresat la notar pentru a obține certificatul de moștenitor, deoarece nu am știut despre aceste prevederi legale. La privatizarea apartamentului am participat eu, fostul soț Butov Anatolii, fiica Butova Ianina și fiul Butov Piotr fiecare avînd dreptul de proprietate asupra ¼ cotă-parte ideală din acest imobil, însă după decesul fiicei cota-parte a acesteia nu a fost înregistrată după nimeni. Din aceste considerente solicit admiterea integrală a acțiunii înaintate și prelungirea termenului de acceptare a succesiunii.

În conformitate cu art. 225 CPC a avut loc cercetarea probelor materiale:

f.d cererea de chemare în judecată;

f.d certificat de deces;

f.d certificat din nr. 030620;

f.d contract de vînzare- cumpărare din 13.11.1995.

În conformitate cu art. 232 CPC sa pus în discuție posibilitatea finalizării examinării pricinii în fond la care reclamanta este de acord.

Instanța a dispus finalizarea examinării pricinii în fond.

În conformitae cu art. 233 CPC au fost ascultae susținerile verbale prin care reclamanta susține acțiunea înaintată și solicită admiterea integrală a acesteia.

În conformitate cu art. 236 CPC completul de judecată se retrage în camera de deliberare pentru adoptarea hotărîrii.

În conformitate cu art. 237 CPC se dă citirii hotărîrea judecătorească. Se explică procedura și termenul de atac împotriva hotărîrii.

Ședința de judecată a fost declarată închisă.

Instanța emite hotărîre prin care constată că reclamanta Butova T. Pe data de 16.11.2012, s-a adresat în judecată cu acțiunea dată în care a indicat că, la 01 august 2006 a decedat din cauza unei pneumonii bilaterale, sindromul Wasting, fiica sa Butova Ianina, născută la 12.02.1972.

După decesul fiicei, ea, reclamanta indică că, în fapt a acceptat moștenirea, a continuat să locuiască în apartamentul nr. 16 din str. Anton Crihan nr.2, mun. Chișinău ce aparține în drept de proprietate comună pe cote-părți.

În termenul de 6 luni după deces nu s-a adresat la notar pentru a pbține certificatul de moștenitor deoarece nu a știut despre existența acestor prevederi legale, este de vîrstă înaintată, nu posedă studii și cunoștințe juridice suficiente, nimeni nu i-a spus despre existența acestui termen.

La privatizarea apartamentului nr.16 din str. Anton Crihan nr.2, or. Chișinău au participat patru persoane, respectiv ea, fostul ei soț Butov Anatolii, fiica Ianina(decedată) și fiul Butov Piotr și fiecare are dreptul de proprietate asupra ¼ cotă-parte ideală din acest imobil, fapt confirmat prin certificatul nr. 030620 din 22.05.2012, eliberat de Agenția de Privatizare, însă după decesul fiicei, cota-parte a acesteia pînă în prezent nu a fost înregistrată după nimeni.

S-a adresat la mai mulți notari pentru înregistrarea averii răposatei, însă i-a fost recomandat să se adreseze în instanța de judecată pentru prelungirea termenului de acceptare a succesiunii.

Din aceste considerente reclamanta solicită prelungirea termenului de acceptare a succesiunii.

La ședința judiciară raclamanta a susținut cererea și a rugat să fie admisă.

Reprezentantul inspectoratului fiscal Centru din Chișinău fiind citat legal prin aviz despre ziua și ora examinării cauzei, nu s-a prezentat la ședința judiciară din motive necunoscute pentru instanță.

Audiind argumentele participanților la proces și studiind materialele cauzei, judecata găsește că, cererea reclamantei este întemeiată și urmează a fi admisă din considerente că:

Raclamanta Butova T. Este succesor legal după decesul fiicei sale de rînd cu Butov Anatolii, care prin cererea din 17.04.2012 a declarat că nu pretinde la masa succesorală pe litigiul dat și anume la apartamentul nr.16 str. Anton Crihan 2 mun. Chișinău.

Dreptul de proprietate asupra apartamentului nominalizat se confirmă și prin contractul de vînzare cumpărare, transmitere-primire din 13.11.1995.(f.d. 9)

Instanța a mai constatat că în termen de 6 luni reclamanta nu s-a adresat la notar pentru primirea succesiunii legale, însă după decesul fiicei sale reclamanta, de fapt a acceptat moștenirea și a intrat în posesiunea patrimoniului succesoral, administrează, utilizează și păstrează masa succesorală, achită impozitele și taxele necesare, posedă de bunuri ca un adevărat proprietar, dreptul legal de prelungire a termenului de acceptare a succesiunii este exclusiv al instanței de judecată.

Potrivit prevederilor art. 1516 (3) Cod Civil, succesiunea se consideră acceptată cînd moștenitorul depune la notarul de la locul deschiderii succesiunii o declarație de acceptare a succesiunii sau intră în posesiunea patrimoniului succesoral.

Potrivit prevederilor art. 1516 (4) Cod Civil, dacă succesorul a intrat în posesiunea unei părți din patrimoniu, se consideră că a acceptat întregul patrimoniu, oriunde s-ar afla și din ce ar consta.

În așa circumstanțe instanța de judecată găsește că reclamanta a omis termenul de acceptare a succesiunii din motive întemeiate, dar a intrat în posesie de aceia la cererea reclamantei este necesar de a-i prelungi termenul de acceptare a succesiunii legale.

În baza celor expuse, art.1516-1519 Cod Civil și conform art.238-242 CPC, judecata a hotărît

De a-i prelungi cet. Butova Tatiana termenul de acceptare a succesiunii legale după decesul cet. Butova Ianina care a decedat la 01 august 2006 cu 6 luni de zile.

Hotărîrea cu drept de apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 20 zile.

Una din regulile generale de dobîndire a succesiunii constă în faptul că pentru a fi dobîndită moștenitorul fie testamentar sau legal trebuie să o accepte. Acceptarea succesiunii este act juridic unilateral prin care moștenitorul iși exprimă propria voință de a a accepta moștenirea și de a deveni pe viitor proprietarul bunului moștenit.

Succesiunea se consideră acceptată atunci cînd moștenitorul depune la notarul de la locul deschiderii succesiunii o declarație de acceptare a succesiunii sau intră în posesiunea patrimoniului succesoral.

În lege este prevăzut expres termenul de acceptare a succesiunii, care conform Codului Civil este de 6 luni, termenul incepe să curgă din data deschiderii succesiunii. Legea cu privire la notariat nr. 1453 din 08.11.2002, prevede că notarul poate respinge deschiderea procedurii succesorale în cazul în care declarația cu privire la acceptarea succesiunii este depusă după scadența termenului stabilit de lege.

Termenul poate fi prelungit de instanța de judecată cu cel mult 6 luni.

Procedura de prelungire a termenului de acceptare a moștenirii se examinează în ordinea procedurii de drept comun. Instanța de judecată studiază seriozitatea împrejurărilor argumentate ce au împiedicat succesorul să depună cererea de acceptare în termen.

Sunt considerate circumstanțe temeinice pentru prelungirea termenului de acceptare a succesiunii, aflarea în străinătate sau în forțele armate, gradul de invaliditate a succesorului, tăinuirea faptului deschiderii succesiunii de către alți moștenitori, foaia de boală a succesorului sau îngrijirea unui membru bolnav al familiei. În lege nu este enumerat spectru larg de circumstanțe ce se consideră temeinice.

Nu constituie motiv temeinic pentru admiterea acțiunii de prelungire a termenului de acceptare a succesiunii, necunoașterea întinderilor patrimoniului succesoral, lipsa timpului pentru depunerea cererii, si altele.

Dacă moștenirea nu a fost acceptată nici de un moștenitor ea este transmisă în proprietatea statului. Instanța de judecată în cazul prelungirii termenului de acceptare în favoarea reclamantului indică termenul de prelungire. Acest termen este suficient pentru ca succesibilul să depună cererea de acceptare a succesiunii iar notarul îi va elibera certificatul de moștenitor testamentar sau legal.

Dacă o parte din moștenitori au acceptat succesiunea în termenul legal, acțiunea de prelungire a termenului se înaintează acestora și doar cu acordul lor se prelungește termenul de acceptare în instanța de judecată.

În cazul în care reclamantul este unicul moștenitor și omite termenul de acceptare, bunurile lui sunt transmise în proprietatea statului, în astfel de situații reclamantul depune cererea în instanța de judecată împotriva statului în calitate de pîrît care va fi reprezentat de Direcția de administrate fiscal.

Notarul poate refuza eliberarea certificatului de moștenitor în cazul în care constată că probele prezentate nu sunt suficiente sau nesigure. În astfel de situații moștenitorul transmite cererea cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii în instanța de judecată.

Bunul intră în posesiunea moștenitorului în cazul în care îl administrează, îl asigură, achită cheltuielile comunale pentru întreținerea acestui, plătește impozitele și întreprinde alte acțiuni care demonstrează intenția de acceptare a moștenirii.

Nu se consideră că a intrat în posesie de fapt a moștenirii acțiunile de confiscare a obiectelor ce constituie o valoare, confiscarea obiectelor, obținerea de către succesori a hîrtiilor ce au o valoare pentru a le proteja.

În situația în care instanța respinge cererea privind prelungirea termenului de prelungire a termenului de acceptare a succesiunii, dreptul de moștenire trece succesorilor care au acceptat-o în termen. Dacă toți moștenitorii renunță la moștenire, ei pierd dreptul de moștenitor asupra bunului, moștenirea devine vacantă și se transmite în folosul statului.

Moștenitorul care a neglijat termenul de acceptare nu poate fi repus în termen dar poate cere prelungirea termenului cu acordul moștenitorilor ce au acceptat moștenirea în termen. Dacă cel puțin un moștenitor din cei ce au acceptat moștenirea la timp nu este de acord termenul nu va fi prelungit.

În speța de mai sus moștenitorul a omis termenul de acceptare, explicînd acest fapt că fiind în vîrstă înaintată și nu posedă studii in acest domeniu respective nu cunoaște prevederile legale nu s-a adresat la notar în termenul legal pentru acceptarea succesiunii.

Deci după decesul fiicei reclamantei cota parte ce îi revinea nu a fost înregistrată după nimeni. Din acest motiv reclamanta și solicită prelungirea termenului de acceptare a succesiunii.

Apartamentul fiind privatizat, fiecare membru al familiei avînd ¼ cota-parte ideală.

Dat fiind faptul că după decesul fiicei reclamanta nu sa adresat la notar în termenul de 6 luni pentru a obține certificatul de moștenitor din motivul necunoașterii prevederilor legale, neavînd studiile și cunoștințe juridice suficiente în drept succesoral, în fapt a acceptat moștenirea și a intrat în posesiunea patrimoniului succesoral, administrează, utilizează și păstrează masa succesorală achită impozitele și taxele necesare, posedă bunurile ca un adevărat proprietar și totodată din motiv că dreptul legal de prelungire a termenului de acceptare a succesiunii este exclusiv al instanței de judecată a înaintat cererea în judecată.

Deci în fapt reclamanta a acceptat succesiunea deoarece patrimoniu a intrat în posesiunea patrimoniului succesoral, fiind administrat, utilizat și păstrată masa succesorală, au fost achitate impozitele și taxele, de aici rezultă că posedă bunurile ca un adevărat proprietar.

În practcă notarii deci consideră că dacă moștenitorul nu a acceptat succesiunea se consideră că a renunțat la ea.

Dar neexercetarea dreptului de opțiune succesorală în termenul stabilit de lege nu se consideră renunțare tacită la succesiune. Expirarea termenului stinge titlul de moștenitor. În cazul în care moștenitorul cum în cazul nostru nu și-a manifestat propria opțiune succesorală în termenul legal ulterior prin intermediul instanței de judecată poate fi restabilit în drepturile sale succesorale.

Acceptare succesiunii după termenul limită este posibilă numai dacă există un moștenitor care a acceptat moștenirea în termenul legal, și toți moștenitorii sunt de acord să includă moștenitorul care a rătat termenul de acceptare a succesiunii.

Dacă în termenul limită nu a fost acceptată succesiunea de unicul moștenitor sau de mai mulți moștenitori, prelungirea poate avea loc doar cu ajutorul instanței de judecată.

În primul rînd pentru ca termenul să fie prelungit moștenitorul trebuie să confirme că nu a știut și nu era la cunoștință despre faptul deschiderii moștenirii, sau a ratat termenul limită din alte motive întemeiate.

În al doilea rând, moștenitorul trebuie să se adreseze în instanța de judecată pentru prelungirea termenului de acceptare.

În cazul în care instanța de judecată satisface cererea reclamantului, perioada prelungită începe de la data intrării în vigoare a hotărîrii instanței. Deseori, perioada suplimentară de acceptare a succesiunii este de 1 la 3 luni, în funcție de situație. Conform legii termenul nu poate depăși 6 luni.

După ce a fost stabilit un nou termen pentru a confirma drepturile de proprietate ale moștenitorului el trebuie să meargă la notar cu copia hotărîrii pronunțate pentru a confirma.

Este de menționat faptul că încă o șansă moștenitorului nu îi va fi acordată în cazul în care acesta a doua oară va rata termenul, respectiv el pierde și posibilitatea de a moșteni.

După ce moștenitorul scrie cererea de acceptare a succesiunii la notarul unde depune și toate documentele necesare, la rîndul său notarul eliberează certificatul ce confirmă statutul de moștenitor.

În cazul din speță considerăm că cererea reclamantei și rezultatele hotărîrii emise sunt conform legii, reclamanta avînd temeiuri legale de prelungire a termenului de acceptare a succesiunii. Luînd în considerație vîrsta înaintată, faptul că nu posedă studii juridice și nu a fost anunțată despre astfel de dispoziții a legii. Din motiv că lista temeiurilor întemeiate nu este difinită sub aspectul larg în lege.

Nu se consideră motiv temeinic de admitere a acțiunii faptul necunoașterii dispozițiilor legale, lipsa de timp pentru depunerea cererii, necunoașterea componenței patrimoniului succesoral și alte motive similare. 
Instanța de judecată stabilește, dacă moștenirea pentru care se solicită prelungirea termenului nu a fost acceptată de către alți moștenitori sau dacă nu a fost transmisă în patrimoniul statului. 

În dispozitivul hotărârii se indică termenul cu care se prelungește posibilitatea de acceptare a succesiunii, ce nu poate depăși 6 luni. În acest interval, persoana îndreptățită dispune de dreptul de a se adresa la biroul notarial pentru a accepta moștenirea și a primi certificatul de moștenitor legal sau testamentar. 

În cazul în care o parte din succesorii chemați la succesiune au acceptat-o în termen, acțiunea de prelungire a termenului de acceptare a moștenirii se înaintează împotriva acestora. 
În situația în care reclamantul este unicul moștenitor și bunurile urmează a fi transmise în proprietatea statului, acțiunea se va îndrepta împotriva statului în calitate de pârât, reprezentat de organul financiar teritorial. 

ÎNCHEIERE

Din cele menționate în această lucrare rezultă că opțiunea succesorală reprezintă dreptul succesibilului să aleagă între a-și consolida titlul de moștenitor prin acceptarea moștenirii sau renunțarea la acest titlu.

Analizînd Codul Civil al Republicii Moldova și Legea cu privire la notariat înțelegem că deschiderea procedurii succesorale este act notarial care urmează să fie înregistrat în registrul actelor notariale.

Cu scopul de a produce efecte juridice este necesar ca declarația de acceptare sau renunșare să fie autentificată de notar.

Pentru a fi valabilă opțiunea succesorală trebuie făcută în termenul legal de opțiune succesorală și prin una din două modalități pur și simplu sau sub beneficiu de inventar.

Restricția vocației succesorale pentru anumiți moștenitori poate fi efectuată prin aplicarea mai multor instituții juridice ca declararea succesorului nedemn sau decăderea din drepturi la succesiune și dezmoștenirea.

Componența patrimoniului succesoral se stabilește la data deschiderii succesiunii.

Titularii dreptului de opțiune succesorală sunt succesorii indiferent de vocație.

Legea Republicii Moldova stabilește două tipuri de termene în care are loc exercitarea opțiunii succesorale:

Termenul general este de 6 luni de la data deschiderii succesiunii.

Termen special de 3 luni, în cazul neacceptării succesiunii de către ceilalți moștenitori este nevoie să fie acceptată în parte rămasă din termen pentru acceptare. În cazul în care termenul este mai scurt de 3 luni el se prelungește pînă la 3 luni.

Succesiunea se consideră acceptată prin depunerea la notarul de la locul deschiderii succesiunii a cererii de acceptare.

Cererea de acceptare sau renunțare la succesiune depusă în termenul opțiunii necesită și o autentificare notarială.

Instanțele de judecată prin hotărîrea de prelungire a termenului de acceptare a opțiunii succesorale nu obligă notarul să deschidă procedura succesorală. Notarul poate refuza deschiderea opțiunii succesorale ținînd cont de legea cu privire la notariat în care nu este prevăzut un termen stabilit de instanță ci doar cel stabilit de lege.

Notarul trebuie să examineze probele prezentate de moștenitorii sub acel aspect ca să fie convins că sunt suficiente pentru a face concluzia că moștenitorul a intrat în posesiunea patrimoniului succesoral în termenul de opțiune succesorală. În cazul în care documentele sunt suficiente atunci se deschide procedura succesorală.

Certificatul trebuie sa conțină descrierea acțiunilor făcute de către moștenitori în termenul de 6 luni.

În cazul emiterii încheierii de refuz trebuie să se limiteze doar la deschiderea procedurii succesorale și nu refuzul în eliberarea certificatului de moștenitor.

Codul civil stipulează termenul general de opțiune succesorală de 6 luni din ziua deschiderii succesiunii. În Legea cu privire la notariat în art. 39 este reglementat termenul de îndeplinire a actului notarial care este ziua prezentării tuturor documentelor necesare.

Opțiunea succesorală se prezintă sub forma unui act juridic unilateral, liber exprimat, neafectat de vicii de consimțămînt, universal sau indivizibil, irevocabil, retroactiv.

Acceptarea sau renunțarea la o parte din patrimoniuduce la acceptarea sau renunțarea la întreg patrimoniu.

Conform art. 1535 nu se admite renunțarea la succesiune după ce moștenitorul a depus la notarul de la locul deschiderii succesiunii declarația de acceptare a succesiunii.

În cercul titularilor dreptului de opțiune succesorală se încadrează succesorii indiferent de vocația acestora, legală sau testamentară, legatarii sau rezervatarii.

Instituția transmisiei succesorale este reglementată în art. 1523 și art. 1524 CC RM. Obiectul transmisiei succesorale constituind dreptul de a obține succesiunea ce i se cuvine moștenitorului decedat după deschiderea succesiunii dar pînă la realizarea opțiunii succesorale.

În conformitate cu art. 1519 CC RM reglementează că în cazul în care termenul general de acceptare a opțiunii succesorale a fost omis este posibilă prelungirea acestuia pe cale judiciară cu cel mult 6 luni.

BIBLIOGRAFIE

Izvoare normative

Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 12.08.1994. – Nr. 1, pag. 1

Codul Civil al Republicii Moldova. Legea Republicii Moldova Nr. 1107-XV din 06.06.2002 în vigoare la 12.06.2003 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 22.06.2002. Nr. 82-56.

Codul Familiei al Republicii Moldova nr. 1316 din 26.10.2000 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 210 din 26.04.2001

Legea Republicii Moldova cu privire la notariat și practica judiciară Nr. 1453-XV din 08.11.2002 în vigoare din 211.02.2003 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 21.11.2002. – Nr. 154-157, pag. 1209.

Legea Republicii Moldova privind actele de stare civilă nr. 100 din 26.04.2001 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 97-99 din 17.01.2001., art.4 al. (3).

Hotărîrea Plenului CSJ cu privire la practica aplicării de către instanțele judecătorești a legislației la examinarea cauzelor despre succesiune, nr. 13 din 03.10.2005. Buletinul Curții Supreme de Justiție, 2006, nr.5, pct. 56.

Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova cu privire la practica aplicării de către instanțele judecătorești a legislației la examinarea cauzelor despre succesiune, nr. 13 din 03.10.2005 // Buletinul CSJ nr. 5, 2006.

Buletinul Curții Supreme de Justiție, 2006, nr. 5, pag. 4.

Legea Republicii Moldova cu privire la notariat nr. 1453- xv din 08.11.2002 în vigoare din 21.02.2003 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 21.11.2002, nr. 154-157, pag. 1209.

Hotărîrea Plenului CSJ cu privire la practica aplicării de către instanțele judecătorești a legislației la examinarea cauzelor despre succesiune, nr. 13 din 03.10.2005. Buletinul Curții Supreme de Justiție -2006- NR. 5, pag. 4.

Monografii, articole de specialitate

Andrei Bloșenco,Drept civil. Partea specială.Note de curs, Ed. Cartdidact, Chișinău, 2003, pag. 278.

Buletinul Curții Supreme de Justiție, 2006, NR.5, pag. 4

Chirică D. Drept civil. Succesiuni., Ed. : Lumina Lex, București, 2010, pag. 371-379.

Codul Civil al Republicii Moldova, // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 082-86/661 din 22.06.2002 / în vigoare la 12.06.2003, art. 1536.

Comentariu Cod Civil al Republicii Moldova. Vol. I. Chișinău, 2005., art. 1536.

Comentariul Codului civil al Republicii Moldova. Vol. II. Chișinău, 2005., pag. 1183.

Codul Civil al Republicii Moldova // Monitorul Oficial nr. 082-86/661 din 22.06.2002/ în vigoare din 12.06.2003, art. 1557, al (2).

Codul Civil al Republicii Moldova // Monitorul Oficial nr. 082-86/661 din 22.06.2002/ în vigoare din 12.06.2003.

Codul Civil romîn adoptat la 25.06.2009, Legea nr. 287 // Monitorul Oficial nr. 505 din 15.07.2011/ 287/2009, în vigoare de la 01.10.2011., art. 963.

Codul Civil Romîn. București, Ed. Teora, 2001, art. 697.

Codul Familiei al Republicii Moldova, // Monitorul Oficial, nr. 210 din 26.04.2001

Chibac Gheorghe, Aurel Băieșu, Alexandru Rotari ș.a Drept civil. Contracte și succesiuni. Ed. A 3-a. – Chișinău, Ed. Cartier, 2014, pag. 555.

Dogaru Ion, Drept Civil. Succesiunile. București, Ed. All Beck, 2003, pag. 362.

Eliescu Mihail. Transmisiunea și Împărțirea moștenirii în dreptul RSR. București, Ed. Academiei, 1996, pag. 134.

Emil Poenaru, si Cristinel Murzea, Procedura succesorală notarială, Ed. II, C. H. Beck, 2008, pag. 40

Deak, F. Tratat de drept succesoral. Bucureșt: Actami, 1999, p. 15.

Francisc Deak. Tratat de drept succesoral. Ediția a II- a. – București. – Universul Juridic. – 2002, pag. 119.

Francisk Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral vol. I, Moștenirea legală, Universul Juridic, București, 2013, pag. 479.

Neaga Elena. Aspecte teoretice și practice la acceptarea și renunțarea la succesiune, Revista Națională de Dept, nr. 5, Chișinău 2005, pag. 24.

Neaga, E. Termenul general și special de acceptare a succesiunii. Revista natională de drept, 2003, nr. 11, p.47.

Крецу В. Признание наследства выморочным // ‘’Revista nationala de drept, nr. 10, Chisinău, 2008, pag. 17.

Никитюк, П. Наследственное правo и наследственный процесс. Кишинев: Штиинца, 1973, p. 24. Толстой. Ю, Сергеев А, Гражданское право. Москва юридическая литература 2000 стр. 524

Site Internet

Recomandarea nr. 63 CSJ [online]. http://juridicum.md/index.php/sistemul-judecatoresc/practica-judiciara/recomandaril-csj/65-recomandarea-nr-63-csj-cu-privire-la-procedura-examinarii-de-catre-instantele-judecatoresti-a-cauzelor-ce-tin-de-prelungirea-termenului-de-acceptare-a-succesiunii-si-constatarea-faptului-acceptarii-succesiunii-si-a-locului-ei-de-deschidere

Hotărîrea Plenului nr. 13 [online]. http://tusilegea.md/index.php?newsid=71

Similar Posts