Relatiile Militare Si Diplomatice Dintre Romania Si Sua In Cadrul Nato

Anexa 7

Relațiile Militare și Diplomatice dintre România și SUA în cadrul NATO.

Eforturile de aderare a României: Origini și Evoluții.

Reorganizarea sistemului militar in conformitate cu standardele NATO.

La scurt timp după 1989, România, a inceput demersurile de a-și dezvolta relațiile internaționale pe plan militar. Primul obiectiv pe acest plan al României a fost aderarea la NATO, un proces indelungat, timp în care statul a suferit mai multe schimbari atât pe plan social cat și militar.

Pentru aderarea la Alianța trans atlantică, România, a dus o serie de reforme pe plan militar. Coordonarea aderarii României la NATO a fost preluată de catre Comitetului Național pentru Integrarea României în NATO.

In anul 1991, Romania a modificat și completat mai multe legi pentru a fi compatibile cu normele NATO, și anume:

„Legea nr. 22/2004 pentru aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord”

„Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare a suferit modificări și completări succesive.”

„Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști”

„Legea nr. 473/2004 privind planificarea apărării”.

Aceste legi au avut ca efect asigurarea unui management eficient al armatei române, (acesta fiind similar cu cel al NATO), dar și capacitatea forțelor militare de a fi operaționale în orice moment pentru protejarea intereselor statului și cel al alianței trans atlantice.

Eforturile romaniei din 2001-2002, si anume Planul de Actiune pentru Aderarea la NATO (Membership Action Plan- MAP) au insemnat un pas important atat pe plan militar, economic cat si politic. Pe plan economic, bugetul Romaniei nu era standardizat incat sa cuprinda toate costurile necesare unei armate pregatita pentru evenimente de natura terorista si nu numai, de aceea, Ministerului Apararii Nationale, a ajuns la o cifra de 2,38% din PIB, aceasta suma fiind necesara pentru contributia romaniei in cadrul aliante.

Datorita mobilizarii sistemului militar, Romania, a intrat intr-o stare de schimbare, armata romana, a trecut de la o structura pregatita pentru un razboi territorial extins, la o armata cu un leadership tanar cu o mentalitate bazata pe geopolitica NATO. Sistemul a evoluat si el intr-unul asemanator cu cel ale tarilor anglo-saxone membre NATO. Procesul de aderare a a ajutat si la cooperarea organismelor interne, Ministerul Apararii Nationale au lucrat impreuna cu diplomatii Ministerului Afacerilor Externe pentru negocierile de aderare dar si pentru sustinerea intereselor tarii noastre in cadrul aliantei.

Aderarea Romaniei la NATO reprezinta cel mai inalt punct pentru diplomatia romaneasca de pana in acel moment datorita faptului ca, Nato, este singura organizatie militara pe plan extern in care Romania are o libertate de decizie si actiune ridicata, dar si un vot important in functionarea aliantei si in definirea strategiilor fata de problematicile militare.

Invitatia de aderare a Romaniei din 2002, nu a insemnat doar o stabilitate militara, faptul ca Romania avea sa faca parte din cea mai importanta organizatie militara la nivel mondial, insemna faptul ca Romania conteaza pe plan international, aceasta invitatie era garantia faptului ca nu suntem doar unu stat ex sovietic ci un stat European cu capabilitati militare dar si geostrategice.

Summitul NATO din noiebrie a insemnat un moment important nu doar pentru Romania ci si pentru alianta, aceasta a trecut de la o organizatie de aparare la o organizatie de securitate si aparare pe un cadru mare de amenintari. In cadrul acestei modificari, alianta va aborda o serie de conflicte si operatiuni pentru a stopa terorismul dar si stoparea crizelor din zonele de conflict. Evolutia romaniei de la potential candidat la aliat iar mai apoi la membru NATO, a insemnat o schimbare a viziuni militare, Romania si-a dezvoltat statutul politico-militar asupra dezvoltarii capacitatii de a negocia viitorul aliantei si al apararii nationale. Aceste responsabilitati sunt importante deoarece Romania are posibilitatea de a fi relevanta in contextul relatiilor internationale si poate participa direct la evenimente istorice, ce ar putea influenta modul in care diplomatia militara functioneaza.

In anii ce au urmat Razboiului Rece, Romania, a asistat la modificarile structurale si successive ale NATO. Romania a dus o politica reformatoare in plan militar pentru a deveni un partener credibil in cadrul NATO. Aceste eforturi au necesitat infiintarea organizatiilor de aparare anti-terorista ce ne-a permis sa participam la Campania antiterorista la nivel global. Strategia nationala din 2001 era accentuata pe o abordare a securitatii, cu accent pe asumarea responsabilitatilor unui aliat NATO. Fortele Armate Romane fac parte dintr-un sistem de securitate ce necesita o gama diversificata de misiuni. In afara apararii spatiului national, armata, trebuie sa fie pregatita pentru a acorda ajutor misiunilor aliante in momente de criza, dar si cresterea securitatii pe plan global. Printre primele obiective din reforma militara a Romaniei se numara creearea unui efectiv flexibil ce poate actiona rapid dar si eficient in zonele de conflict. Datorita faptului ca armata este una cu un numar substantial mai mic decat nivelul celorlalte forte din cadrul NATO, Romania, necesita o forta militara flexibila, mobila, adaptata misiunilor antiteroriste, de aceea Armata Romana este una reactiva. Nu doar fortele militare au necesitat schimbari majore pentru aderarea romaniei la NATO, astfel au fost concepute spatii de antrenament, dar si elemente de infrastructura precum modificarea portului Constanta pentru desfasurarea operatiunilor NATO in Balcani.

Stabilitatea nationala nu tine doar de pozitia pe care Romania o are in cadrul NATO sau de pozitia geostrategica, astfel securitatea nationala este afectata de catre focarele de tensiune, acestea pot genera riscuri neconventionale, precum crima organizata, traficul de persoane sau armament sau terrorism. Ca membru NATO, Romania, si-a propus sa contribuie la intarirea flancului de sud al aliantei precum sic el sud-estic European (Marea Neagra si Caucazul). Din aceste motive Romania este considerate un factor important pentru consolidarea stabilitatii a flancului de sud, Romania detinand un rol central in redefinirea stabilitatii.

Pentru a intelege de ce este important ca Romania sa se integreze in alianta trebuie sa intelegem si scopul de la care a pornit aceasta alianta. Misiunea principala a aliante a fost inca de la inceput protejarea valorilor democratice, insa dupa anii ’90, NATO si-a asumat misiunea de a sustine democratizarea si reformarea fostelor tari comuniste din centrul si estul Europei. Acest lucru a fost posibil datorita cooperarii internationale, astfel NATO a devenit o putere conducatoare ce influenteaza dezvoltarea estului dar si extinderea valorilor vestice. Interventia NATO a influentat indirect si relatiile dintre statele vecine, precum Romania si Ungaria. Nato nu este doar o organizatie militara cu scopul de a preveni si sau opri conflictele militare, cu timpul alianta a devenit si intermediar ce se ocupa cu o gama larga de misiuni, precum, diplomatia preventiva sau pentru a delimita un rol comun pe plan international. Daca problematica militara era concentrata asupra conflictelor militare dintre un stat sau o organizatie militara, acum conflictele s-au dezvoltat, din acest motiv, conflictele sunt mult mai complexe, de ex 11 septembrie a demonstrate ca razboiul poate insemna si subminarea ordinii societatilor democratice, de aceea aportul pe care Romania trebuie sa il aduca aliantei nu este doar unul militar sau logistic, acesta trebuie sa se extinda si in plan social.

Inca de la inceput, Romania s-a angajat, sa promoveze si sa respecte valorile democratice si obiectivele comunitatii atlantice. Pana la acel moment, politica de securitate a Romaniei s-a bazat pe traditii vechi inca din perioada Ligii Nationale, afirmate de catre Nicolae Titulescu: „Politica noastra externa a fost bazata pe securitate colectiva si pace indivizibila. Ea a urmarit sa constituie o linie intai a tuturor posibilelor victime impotriva liniei intai a tuturor posibililor dusmani”. Acest context este cu atat mai actual in contextul securitatii din ziua de astazi.

Anii ’90 au insemnat pentru Romania inceputul si sfarsitul, Inceputul sau o deschidere catre libertatea de expresie, asteptari democratice dar si sperante de implinire. Din punct de vedere diplomatic, anii ’90 au insemnat o rupere totala a traditiilor, relatiilor si doctrine comuniste. Daca pana in acel punct, diplomatia romaneasca era mult limitata de catre regimul communist, fiind impuse restrictii de ordin ideologic, incepand din perioada post decembrista, Romania a fost nevoita sa isi deschida portile catre o diplomatie vestica. Deschiderea catre democratie si-a pus amprenta si pe relatiile militare, la momentul respective, dilema diplomatica era „Va fi Romania o tara europeana sau euroatlantica?”.

Parteneriatul pentru Pace si modernizarea Armatei Romane dupa 1989.

Inca din perioada premergatoare aderarii, Romania, a participat la actiuni prooccidentale si europene, temele sustinute de romania au fost: Razboiul din Irak, care a insemnat un pas de incredere catre realatiile romano-americane. Pe langa relatiile de cooperare, au existat si probleme: datoriile Irakului („solicitarile Romaniei, solicitarea facuta de Baker ca Romania sa renunte la datoria Irakului fata de ea, refuzul Bucurestilor”), retragerea trupelor romane din Irak („concordat cu majoritatea statelor occidentale, memre ale NATO”).

Faptul ca iesirea romaniei din dictatura comunista nu a fost una democratica („pe usa din stanga”) , a pus mai multe piedici dezvoltarii statului pe plan international, Romania, a fost nevoita sa explice faptul ca democratia se dezvolta progresiv, nevoile sociale dar si bunastarea precara sunt factori ce au indepartat statul de la principiile democratice. Adrian Nastase noteaza ca relatiile romaniei nu pot fi doar relatii occidentale, precum si SUA are relatii stranse cu Moscova si Beijing, acestea fiind indispensabile, nici Romania nu poate sa evite relatiile cu tarile din blocul comunist: „A fi „occidental” nu presupune a fi ostil tuturor celor care nu sunt in NATO si UE”.

Dupa 1989, Romania, principalul scop al puterilor europene erau unificarea Germaniei si extinderea catre est, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria. Insa Romania si-a extins relatiile diplomatice catre SUA, datorita acestor relatii, cooperarea romano-americana a fost mai eficienta decat cu alte state europene.

Dupa caderea blocului comunist, Donald Rumsfeld a folosit forumla „Vechea Europa”, acesta a sustinut ca influenta NATO s-a deplasat catre est, dupa aderarea noilor membrii, iar presedintele Jacques Chirac a criticat statele din fostul bloc comunist „Consider ca Romania si Bulgaria au avut o atitudine deosebit de superficiala in conditiie in care pozitia lor este oricum foarte problematica din punctul de vedere al Europei. Daca intentionau sa-si diminueze sansele de a intra in Europa nu puteau gasi o metoda mai buna”, presedintele francez, a facut aceasta declaratie ca urmare a faptului ca Romania si Bulgaria au acordat accesul Statelor Unite la spatiul aerian si catre infrastructura aeroportuara. Datorita acestor probleme, putem intelege ca noile state democratice din est au fost vazute precum obiective geopolitice si nu ca viitori parteneri.

Aderarea la NATO a insemnat pentru Romania patrunderea intr-un nou sistem politic dar si strategic, aderarea ulterioara la Uniunea Europeana a intarit aceste politici, Robert Cooper numeste acest concept: „Postmodernitate” ce defineste schimbarea strategica a Romaniei, astfel diplomatia este influentata de factori interni si externi ce nu sunt separati de catre suveranitate. Totusi o data cu aderarea la NATO, Romania face parte dintr-un sistem geopolitic diferit dar si o noua filozofie politica pe plan international. Granitele din interiorul aliantei sunt mult mai libere fata de cele din afara, din acest motiv geopolitica devine mult mai diminuata insa suveranitatea statala este intarita prin limitarea deliberata a unor elemente generale. Motivul acestor limitari este obtinerea uni schimb de securitate si influenta la masa de decizii.

Pe langa modificarile de infrastructura si cele politice, armata romana a fost nevoita sa isi modifice si tehnica militara, care necesita sa fie la nivelul aliantei. Toti pasi premergatori aderarii, au contribuit la stabilirea unui profil strategic si militar al armatei romane in cadrul Aliantei Nord-Atlantice. In primii zece ani de activitate in cadrul NATO, Romania a fost inzestrata cu tehnica militara necesara realizarii misiunilor asumate de Romania . In perioada premergatoare aderarii, Romania a primit ajutor financiar dar si logistic in urmatoarele programe de modernizare:

„modernizare tanc;”

„modernizarea Mașinii de Luptă a Infanteriei (MLI);”

„achiziție Trasportor Blindat pentru Trupe 8×8 (TBT) ;”

„modernizare Sistemul de Comunicații și Informatică al Armatei României (SCIAR);”

„achiziție fregate;”

„achiziție și modernizare elicoptere navalizate;”

„Sistemul istemul de Comandă și Control Aerian Național (SCCAN);”

„Sistemul Integrat de Supraveghere a Frontierei Maritime (SCOMAR);”

„avion scurt mediu curier.”

Programe ce s-au derulat sau sunt in curs de derulare.

Din punct de vedere economic, efortul Romaniei a fost unul impresionant avand in vedere conditiile precare ale economiei. Multe dintre esecurile diplomatice se datoreaza lipsei fondurilor, ce au afectat evolutia catre scopul principal.

In anul 2005, guvernul a alocat aproximativ 2.5% din PIB, conducerea si-a asumat costul suplimantar, sustinand ca o astfel de investitie este prioritara ce va aduce beneficii pe termen lung. Cele mai importante costuri sunt in domeniul inzestrarii armatei, acestea fiind si ele pe termen lung. Tehnica militara nu a fost lasata nici ea deoparte, aceasta fiind imbunatatita cu echipamente de transmisiuni digitale standardizate NATO. In aceste costuri sunt incluse si sistemele de monitorizare si controlul traficului aerian dar si sistemul de recunoastere „amic – inamic” precu si imbunatatirea armamentului dar si constructia proprie de munitie performanta.

Un alt factor de o importanta major este faptul ca Romania nu a fost niciodata un element care sa genereze conflicte, datorita acestui motiv, Romania este, un garant al stabilitatii si securitati. Relatiile cu sud-estul Europei au reprezentat si ele un element de stabilitate pe plan geopolitic pentru stabilitatea aliantei in zona sudica a Europei.

Pe langa eforturile economice, integrarea Romaniei a fost decisa si in functie de analiza geopolitica dar si a misiunilor la care a participat ca si observator si viitor membru al NATO.

Zonele cu importanta geopolitica pentru alianta sunt Orientul Mijlociu dar si Balcanii unde s-au eliminat si limitat zonele de conflict. In Orientul Mijlociu problema este mult mai complexa deoarece influenta NATO este mult mai slaba, fiind nevoie de acorduri cu unele state arabe precum cel cu Israelul.

O data cu aderarea Romaniei si expansiunea aliantei catre estul europei, NATO a devenit factor de putere global ceea ce impune o schimbare si modificare a structurilor interne, schimbare ce Romania va fi nevoit sa o accepte si implementeze. Prin aderarea la NATO, Romania trebuie sa isi asume misiunea de colaborator si garant al securitatii europene.

Dupa cum am mai mentionat, modernizarea fortelor armate a fost realizata in mai multe etape si a inceput cu anul 1990.

Prima etapa, intre anii 1990-1995 si probabil cea mai importanta a facut posibila depolitizarea armatei. In perioada comunista, in armata existau mai multe structuri politice controlate de catre securitate, o data cu restructurarea si modernizarea sistemului militar aceste structuri politice au fost eliminate din sistem. Pe langa aceste modificarei, s-au realizat si adaugiri la legislatia actuala precum creearea unui cadru legislativ international. Aceste modificari au facilitat posibilitatea Romaniei de a participa la misiuni de protejare si mentinere a pacii in diferite zone de conflict precum misiunile tinute sub egida ONU sau al altor organizatii internationale.

A doua etapa ce a fost cuprinsa intre anii 1995-1997 a continuat modernizarea sistemului militar insa de aceasta data pornind de la invatamantul militar care a fost reorganizat. Tot in aceasta etapa a inceput si procesul de operationalizare si coordonare cu statele membre NATO.

In acesta perioada s-a modificat si structura armatei, aceasta a fost structurata pe esaloane: „Batalion, brigada si corp de armata”.

In ultima etapa, 1997-2000 a fost finalizat conceptul de modernizare, numit „Armata 2000”. A mai fost reorganizat Ministerul Apararii Nationale si a Statului Major General. Structurile noi create au fost concepute incat sa opereze simultan pentru a avea un timp de reactie mai mic si rezultate mai favorabile. Au fost transformate sau comasate unele scoli iar personalul din unele scoli a participat la cursuri de perfectionare pentru a fi in conformitate cu standardele NATO.

Datorita limitelor bugetare, modernizarea a inceput cu o restructurare a cadrelor si unitatilor militare. Aceasta restructurare a limitat armata astfel incat sa indeplineasca cerintele minime impuse pentru securitatea nationala dar si pentru a participa la actiuni si misiuni in cadrul aliantei.

Dupa cele trei etape de restructurare si modernizare, Armata Romana trebuie sa indeplineasca:

„Apararea nationala a Romaniei.”

„Apararea colectiva conform Art. 5 din tratatul de la Washington.”

„Contributia la securitatea regionala si europeana.”

„Participarea la actiuni de tip non-Art. 5- operatii de raspuns la crize (CRO).”

„Generarea de economii care sa permita cresterea nivelului de instruire, modernizarea echipamentelor, imbunatatirea calitatii vieti pentru o forta profesionista.”

Incepand din anul 1989, restructurarea armatei a redus peste 50% din personanul militar, de la 850.000 la 230.000 cadre militare, iar personalul activ a fost redus de la 280.000 la 112.000. Aceste scaderi drastice se datoreaza in principal desfiintarii unitatilor militare sau reducerea personalului nefolositor in confrmitate cu obiectivele planului de aderare.

Aceste reduceri si modificari din sistemul militar se datoreaza schimbarilor externe, tehnologice, politice, sociale dar si culturale, conceptul de securitate nu mai tine doar de aprararea granitelor nationale, armata trebuie sa fie una de securitate pe timp de pace iar in timp de razboi sa fie una de aparare ce poate actiunea rapid si in conformitate cu cerintele Aliantei Nord- Atlantice. Acest nou concept de armata de securitate trebuie structurat pe mai multe niveluri, in functie de scopul principal din acel moment. Armata de securitate trebuie sa coopereze cu institutiile statbului si sa garanteze protejarea intereselor nationale la nivel international.

Diplomatia internationala are un rol tot mai important, aliantele militare influenteaza politica dar si economia nationala, cu ajutorul acestor aliante si instrumente militare se pot promova interesele statului. In contextul international, pozitia geopolitica si aliatii sunt din ce in ce mai importante, un stat democratic nu poate functiona si nici nu poate fi unul competitiv daca nu face parte dintr-o alianta. Functionarea Romania-NATO trebuie sa fie una de timp simbiot, Romania trebuie sa fie un pilon in structura NATO iar alianta trebuie sa isi sustina securitatea pilonilor.

Dupa modernizarea continua a armatei, aceasta trebuie sa actioneze conform urmatoarelor cerinte: forta armata dar si securitatea trebuie sa ajunga la un nivel care poate sa descurajeze si sa elimine potentialele amenintari ce pot periclita siguranta nationala; Actionarea in momentele de crize la nivelul angajamentelor asumate; Realizarea si mentinerea parteneriatelor atat militare cat si diplomatice.

Aderarea Romaniei la organizatiile europene dar si la NATO reprezinta confirmarea faptului ca Romania accepta valorile democratice.

Armata nu este doar o structura politica ci o parte a societatii cu un scor principal de a o apara. Din acest motiv societatea trebuie sa isi exercite controlul democratic si anume controlul civil. Restructurarea armate respecta acest control, obiectivul fiind maximizarea profesionalismului, acest tip de control face ca armata sa fie o parte dependenta de societate.

Controlul democratic asupra armatei este exercitat de catre Presedintele Romaniei, Parlamentul Romaniei, Guvernul si Consiliul suprem de Aparare a Tarii.

In domeniul militar, Presedintele Romaniei dispune de atributii scazute determinate de catre constitutie. Conform art. 77 din constitutie, acesta promulga legi militare ce au fost adoptate de catre parlament, acesta mai poate mobiliza armata in caz de securitate sau agresivitate externa, tot presedintele poate institui starea de asediu.

Parlamentul Romaniei este organul reprezentativ al poporului roman si autoritatea legiuitoare. Parlamentul legifereaza rolul, bugetul si structura militara dar si obiectivele strategice.

Guvernul are un control special asupra institutiei militare, acesta asigura politicile interne si externe si exercita conducerea administratiei publice. Guvernul include actele si proiectele normative activitatilor militare. Tot guvernul negociaza si tratatele internationale.

Planificarea sistemului de aparare al Armatei Romaniei faciliteaza o programare bugetara recomandata de catre NATO. Documentul ce stabileste cerintele privind securitatea este „Strategia de Securitate Nationala (SSN). Acest document fundamenteaza planificarea apararii nationale, tot prin acest document sunt definite obiectivele securitatii nationale, stabileste actiunile fortelor armate in cazul unor riscuri sau amenintari. Acest document este valid timp de 5 ani pe perioada mandatului prezidential.

Securitatea internationala a fost reglementata dupa „Razboiul Rece” de catre „controlul armamentelor„. Romania a semnat „Tratatul privind Fortele armate Conventionale in Europa„ , CFE, acesta a fost incheiat la data de 17 noiembrie 1990 si intrat in vigoare la 17 iulie 1992.

Tratatul CFE are durata nelimitata, scopul acestui tratat este echilibrul fortelor militare din Europa, si limitarea capacitatii de lansare a unui atac de anvergura in Europa.

Conform acestui tratat, statele participante nu vor depasi, cantitatile inscrise

„Tancuri de lupta -40.000”

„Vehicule blindate de lupta – 60.000”

„Piese de artilerie – 40.000”

„Avioane de lupta – 13.600”

„Elicoptere de atac – 4.000”.

Obligatiile romaniei in cadrul tratatului CFE cu privire la cantitatile maxime sunt.

„Tancuri – Nu mai mult de 1375 buc.”

„Vehicule blindate de lupta – Nu mai mult de 2.100”

„Piese de Artilerie – Nu mai mult de 1475”

„Avioane de lupta – Nu mai mult de 430”

„Elicoptere de atac – Nu mai mult de 120”.

Potrivit Tratatului CFE, Romania a redus armamentele in perioada 1992-1995.

Dupa reducerea armamentelor si cadrelor militare, Armata Romana, a continuat inzestrarea militara cu tehnica noua, aceasta inzestrare a fost necesara pentru a fata face misiunilor strategice din cadrul NATO. Programele de inzestrare nu au necesitat doar echipamente militare ci si echipamente pentru managementul programelor de activitate. Dezvoltarea unui sistem de comunicatii a fost si el necesar pentru a se putea actiona in cazul unui razboi electronic sau pentru a preveni atacurile informatice. Reteaua STAR cuprinde peste 400 de centre de transmisiuni, aceste centre permit comunicarea intre unitatile militare. Comunicatiile sunt atat vocale dar si informationale, astfel transmisia datelor poate fi securizata, tot in acest proiect se incadreaza si datele audio, video, radio.

O alta ramura a inzestrari tehnologice este cea a radiocomunicatiilor, acestea sunt necesare in cadrul misiunilor din zonele fara acoperire, legaturile radio fiind folosite de catre blindatele militare.

In cadrul Parteneriatului pentru Pace, Romania si-a asumat un numar de obiective ce au fost implementate sau sunt in curs de implementare. Aceste obiective vizeaza revizuirea structurilor interne in vederea cooperari cu structurile NATO. Dar si elaborarea unui proiect pentru a introduce un carbunrant unic pentru fortele terestre si aviatice, scopul acestui proiect este interoperabilitatea in misiunile externe. Un alt proiect este acela incheiat cu TAROM pentru a se putea organiza operatiuni in bazele aeriene desemnate.

Inca din perioada pre aderare, Romania a participat la misiuni in sprijinul pacii. In cadrul acestor misiuni, pe langa scopul propriu zis, Romania, a avut ca scop si dezvoltarea relatiilor cu statele vecine dar si statele membre nato. Fortele terestre ce au participat la acest misiuni au fost instruite si echipate pentru a fi in conformitate cu standardele NATO. Regulamentele interioare au fost modificate pentru a avea posibilitatea de a actiona concomintent cu fortele aliate multinationale.

Misiunile in sprijinul pacii la care a participat Armata Romana, au fost cordonate de catre ONU, NATO dar si OSCE. Aceste misiuni au contribuit si la infiintarea unor structuri interne cu scopul cooperari internationale. In cadrul acestor operatiuni Romania a participat la Forta internationala de pace din Kosovo[n] (KFOR) („86 militari si 18 autovehicule militare”)

Armata a participat si la SFOR in cadrul Fortelor de stabilizare cu detasamentele nationale BOSNIA si OLANDA. In cadrul acestor operatiuni Romania, a participat cu 62 de militari din armata si politia militara dar si cu 27 de vehicule. In cadrul fortelor de stabilizare (SFOR), armata a participat cu 49 de militari. Tot in cadrul misiunilor de cooperare cu NATO, Armata Romana a detasat forte si in Congo, Etiopia, Eritreea, Kuweit si Kosovo.

Romania a continuat sa participe la activitati in cadrul NATO, Armata Romana si-a asumat rolul de furnizor de securitate si stabilitate in sud-estul Europei. In cadrul acestor misiuni, Romania a cooperat cu forte mixte, Batalionul romano-ungar SHIRBRIG si BLACKSEAFOR. Obiectivele de prioritate pentru Romania in cadrul acestor operatiuni au fost continuarea invatarii limbii engleze dar si limbajul operational din cadrul NATO, asigurarea securitatii si activitatii in zonele deja prestabilite NATO/PfP.

Colaborarile militare ale Armatei Romane desfasurate intre anii 1990-2002 s-au bazat pe principiile din Strategia Relatiilor Militare ale Ministerului Apararii Nationale(n). Pentru fortele romane, aceste operatiuni au ca scop cooperarea strategica bilaterala cu statele membre NATO sau cu diverse orgainsme internationale, ce vizeaza pregatirea trupelor pentru integrarea in NATO.

Intre anii 1990-2002 Romania a avut programe de cooperare militara cu peste 30 de state membre, candidate sau alte state.

In cadrul participarii la misiuni NATO/PfP, s-a avut in vedere dezvoltarea cooperarii internationale dar si familiarizarea cu modul de functionare a misiunilor si obiectivelor NATO.

Activitatile la care a luat parte Armata Romana au vizat promovarea imaginii Fortelor Armate, imbunatatirea tehnicii si calitatii efectivului militar; cresterea pregatirii personalului militar ce participa in cadrul misiunilor din Parteneriatul pentru Pace; cooperarea statelor din centrul Europei (CENCOOP). Cooperarea Armatei Romane cu statele NATO a fost posibila datorita intalnirilor dintre conducerea MApN cu omologii statelor member NATO. Tot aceste eforturi au facut posibila sustinerea integrarii Romaniei in cadrul NATO.

In anul 1993, Romania si-a depus candidature la NATO iar in 1994 am primit invitatia de a participa la Parteneriatul pentru Pace (PfP), destinat cooperarii internationale dintre statele predentente.

In cadrul misiunilor NATO, Romania a contribuit cu personal specializat incadrat in structura de comanda: NATO Command Structure NCS, si in structura de forta, NATO Force Structure NFS. La momentul aderarii in 2004, NATO a alocat 50 de posture in cadrul structurilor oficiale pentru personalul Armatei Romane, iar la 10 ani dupa aderare numarul posturilor este de 145.

Structurile interne au cooperat cu structurile NATO prin schimbul de informatii, colaborarea fiind una anuala in cadrul Procesului de planificare a apararii NATO; in acest proiect este inclusa si evaluarea amenintarilor (Join Threat Assesement) la adresa NATO.

Trebuie sa remarcam ca in perioada de dupa aderare, Romania a fost situate intre primii contribuitori ai diviziei de informatie NATO. Iar in anul 2013 pe primul loc.

Inca din perioada pre aderare, Romania a inceput sa ridice nivelul de interoperabilitate a fortelor armate cu celelalte organisme din interiorul statelor. Interoperabilitatea in cadrul statelor NATO este o prioritate pentru Strategia de Transformare a Armatei Romane. Aceasta interoperabilitate se datoreaza implementarii doctrine AJP-01 Allied Joint Doctrine. AJP a constituit baza documentelor doctrinaire pe toate domeniile militare.

In contextual extinderii NATO catre estul Europei, rolul celor sapte candidati de la Praga este unul cat se poate de important. Abordarea pe care statele est Europene trebuie sa o ia este una de stabilitate si echilibru in relatiile transatlantice. Romania dar si ceilalti candidate nu au optat pentru aderarea la NATO doar pentru a beneficia de avantajele de membru. Aderarea la NATO inseamna pentru Romania un mod de a deveni parte a unui proiect ce tinde spre securitatea globala, toate aceste obligatii pe care statele din centrul si estul Europei si le-au asumat duc intr-un final la ultima concluzie, aceea ca datorita cooperari internationale, statul Roman va beneficia pe termen lung, avantajele fiind militare, politice, sociale si economice.

Interesul „Celor sapte de la Praga” de a face parte din comunitatea trans atlantica nu este doar unul bazat pe ratiuni militare sau de securitate nationala. Aderarea la NATO a insemnat un pas inainte pentru democratie, care de altfel s-a dezvoltat cu greutate, tranzitia de la un sistem totalitar la unul capitalist ne fiind integrata sau suportata de organismele statului.

Transformarea NATO din 1999, a influentat si procesul de aderare a Romaniei, Noul concept strategic al NATO nu mai era unul defensive ci unul expansionist dupa cum am mai mentionat, din acest motiv politica de aderare a statelor pretendente nu putea fi una ce exemplifica doar securitatea nationala sau cea din imediata apropiere, faptul ca Romania nu era in posibilitatea de a face fata cererilor NATO, nu a impiedicat demersul de reorganizare si dezvoltare. Romania s-a dezvoltat pe parcursul anilor de parteneriat. Datorita acestui fapt, Romania s-a dezvoltat sub egida doctrinei transatlantice.

Summitul de la Praga a insemnat pentru Romania nu doar statutul de invitat la aderare ci si inceputul unei noi ere diplomatice. Relatiile bilaterale au capatat un scop clar, acela a securitatii mondiale. In cadrul summitului, Lordul George Robertson a descris aminintarile actuale „Un cocktail mortal de aminintari pune in prezent in pericol societatile noastre libere. Teroristii si sustinatorii acestora, statele-problema pe teritoriul carora se dezvolta aceste elemente si proliferarea armelor de nimicire in masa reprezinta o reala amenintare la adresa tuturor celor care se afla intr-o lume libera”. In contextul acestei declaratii, statutul Romaniei in cadrul international nu poate fi decat unul activ. Diferentele si tensiunile din cadrul aliantei, pro SUA sau contra Europa nu pot decat sa influenteze negativ valorile aliantei. Din acest motiv Romania trebuie sa duc o politica de adaptabila, deschisa negocierilor si noilor parteneri.

In 2002, camera Reprezentantilor a SUA constata faptul ca principiile de baza ale NATO trebuie sa sufere o modificare structurala pentru a putea fi in conformitate cu politica expansionista. Astfel, cooperarea in cadrul securitatii mondiale a fost fondata pe principiile liberatii individuale si a principiilor democratice. Din aceasta perspectiva, securitatea statelor membre este exclusiv legata de securitatea mondiala.

In concluzie, aderarea Romaniei la NATO a fost un proces indelungat, cu schimbari majore.