Reintegrarea Sociala a Minorilor Delincventi. Rolul Institutiilor din Comunitate
Cuprins:
Introducere
Capitolul I: Comportamentul delincvent, apariția și dezvoltarea la minori
I.1 Aspecte generale privind delincvența juvenilă
I.2 Cauze și factori de risc în apariția și dezvoltarea comportamentului delincvent
I.3 Profilul psihosocial al minorului în conflict cu legea
Capitolul II: Instituțiile din comunitare implicate în reintegrarea minorilor delincvenți
II.1 Dimensiuni psihosociale ale reintegrării sociale a minorilor delincvenți
II.2 Instituții din comunitate implicate în resocializarea minorilor delicvenți
II.3 Programe de reintegrare și resocializarea minorilor delincvenți oferite de instituțiile din comunitate
Capitolul III: Partea practică
Concluzii și recomandări
Bibliografie
Anexe
Introducere
Actualitatea temei: La etapa actuală Republica Moldova se confruntă cu o multitudine de probleme sociale rezultate din transformările radicale în toate sferele vieții sociale și care au un impact negativ asupra întregii societăți. La nivelul transformărilor produse în sfera atitudinilor și comportamentelor, schimbările sociale au generat o accentuată insecuritate socială, suspiciune și frustrare în special în rândul tineretului, un puternic pesimism social, un sentiment de descurajare și chiar de inadaptare. Comportamental aceste percepții și atitudini se materializează fie în conduite din ce în ce mai indiferente, fie în comportamente deviante.
Din toate formele existente pe care le poate îmbrăca devianța socială un loc aparte îl ocupă conduitele delincvente, acestea caracterizându-se prin cel mai înalt nivel al pericolului social. Condiționată de o serie de factori precum: scăderea bruscă a bunăstării populației, creșterea șomajului, a sărăciei și a inechității sociale, migrația populației în căutarea surselor de venit și, respectiv dezorganizarea mediului familial, lipsa supravegherii copiilor și eșecul școlar, ascendența bolilor sociale (alcoolismul, narcomania, prostituția, HIV/SIDA) etc., delincvența generației în creștere reflectă esența societății contemporane prin ineficiența controlului social și capacitatea redusă de a opune rezistență indivizilor ce încalcă prevederile legii.
Conform datelor prezentate de Biroul Național de Statistică, din numărul persoanelor relevate care au comis crime în anii 2005-2007, 2612 minori (14,6% din total) au fost înregistrați în anul 2005, 2160 minori (12,4% din total) au fost înregistrați în anul 2006. Comparativ cu anul 2005, numărul minorilor care au săvârșit crime în 2007 s-a redus cu 797 persoane (fiind înregistrați 1815 minori sau 11,9% din total). Conform acestor date statistice, putem afirma că infracționalitatea în rândul minorilor a scăzut, ceea ce se datorează apariției noilor instituții din societate care prestează servicii de reintegrare și prevenire în societate.
Delincvența juvenilă reflectă o inadaptare la sistemul juridic și moral al societății, fiind cea mai importantă dintre devianțele negative, care includ violarea și încălcarea normelor de conviețuire socială, integritatea persoanei, drepturile și libertățile individului. În studiul acestui fenomen trebuie luate în considerare atît particularitățile biologice cît și cele psihologice ale copilăriei și adolescenței. Devianța minorului este determinată atît de factori biogeni (leziuni cerebrale, traumatisme, meningo-encefalite din copilărie), cît și de factori sociogeni în special carența afectivă, urmare a situației de copil nedorit sau neglijat care determină un handicap psihic al acestuia încă de la naștere.
În majoritatea cazurilor comportamentul delincvent se manifestă mai pronunțat la adolescenți.
Adolescența este o perioadă de transformări pe plan social, fizic, și psihic. Transformările fizice care încep la pubertate sunt adesea foarte brutale și adolescenții le trăiesc ca pe o mare metamorfoză. Transformările pot determina sentimente de jenă, timiditate, refuzul comunicării etc. Emoțiile se manifestă în această perioadă cu un mare dinamism. Au loc treceri bruște de la stări de fericire la stări de descurajare sau deprimare, de la sentimentul de putere la cel de îndoială, de scădere a stimei față de sine. Pentru a face față acestor emoții, adolescenții dezvoltă reacții de agresivitate și de opoziție față de tot ceea ce înseamnă autoritate (părinți, profesori, instituții).
Climatul familial joacă un rol important în explicarea conduitelor antisociale (în special conduita parentală). Astfel, atmosfera din familiile dezorganizate, lipsa autorității părinților, a controlului precum și a afecțiunii acestora, duce la neadaptare socială. De asemenea, familiile caracterizate printr-un potențial confilctogen ridicat și puternic carențate din punct de vedere psihoafectiv și psihomoral afectează în mare măsură procesul de maturizare psihologică și psihosocială a personalității copiilor.
Delincvența juvenilă este interpretată ca fiind o importantă problemă socială, strâns legată de modul în care își gestionează comunitatea resursele, de procesele de educație și de socializare, de modul în care funcționează diversele structuri și instituții sociale. Scopul lor este acela de a contribui la dezvoltarea unor programe de reintegrare socială a minorilor delincvenți și familiilor acestora, adaptate resurselor și necesităților locale.
La procesul de reintegrare participă instituții și organizații din comunitate cum ar fi: Consiliul local, Direcția de protecție a copilului, Centrul de Plasament Temporar pentru minori de pe lîngă MAI, Agenția de ocupare a forței de muncă, poliția, judecătoria, potențiali angajatori, biserica, culte religioase, mass – media, dar și o serie de ONG – uri active in acest domeniu (Societatea Internațională pentru Drepturile Omului (SIEDO), Institutul de Reforme Penale (IRP), Centrul de reintegrare socială a persoanelor eliberate din locurile de detenție, Casa Gavroch etc.
Astfel, în procesul de reintegrare socială a delicvenților minori este oportun de dezvoltat acorduri de colaborare cu instituțiile și organizațiile implicate, care să implementeze planuri comune de acțiuni la nivel local pornind de la rolurile specifice ale fiecărei părți, ținând seama și de interesele și situația minorilor delincvenți și a familiilor acestora.
Problema investigației constituie necesitatea diversificării serviciilor instituțiilor din comunitate în vederea resocializării minorilor delincvenți.
Obiectul cercetării este procesul de reintegrare socială a minorilor delincvenți, rolul instituțiilor din comunitate în reintegrarea acestora.
Scopul cercetării constă în analiza programelor de reintegrare și a serviciilor sociale oferite de instituțiile din comunitate în reintegrarea minorilor delincvenți.
Pentru atingerea scopului propus au fost stabilite următoarele obiective:
Evidențierea particularităților psihosociale a delincvenților minori;
Identificarea instituțiilor implicate în reintegrarea minorului delincvent și rolul acestora;
Studierea opiniilor specialiștilor în domeniul delincvenței juvenile;
Ipotezele cercetării:
Susținerea morală a familiei și implicarea instituțiilor din comunitate în asistarea minorilor facilitează reintegrarea socială a acestora.
Minorii care își ispășesc pedeapsa în instituțiile penitenciare se reintegrează mai greu decât cei care își ispășesc pedeapsa în comunitate.
Parteneriatul dintre ONG – uri și instituțiile de stat contribuie calitativ la procesul de reintegrare a minorilor delincvenți.
Baza conceptuală a cercetării: O constituie concepțiile privitor la comportamentul delincvent în lucrările elaborate de către autori Butoi T., Butoi Al., Butoi I., precum și cercetările realizate de S. Rusnac, vis-a-vis de particularitățile psihologice ale delincvenței juvenile.
O cercetare importantă asupra specificității delincvenței juvenile este lucrarea autorului Roșca A., o altă cercetare la acest capitol este și lucrarea autorului Petcu M.
În cercetare au fost aplicate următoarele metode, procedee și tehnici de cercetare:
Teoretice: analiza și sinteza literaturii de specialitate, sistematizarea informației științifice;
Empirice: observarea (convorbirea), elaborarea și aplicarea unui ghid de interviu cu specialiștii, studii de caz, analiza referatului de evaluare psihosocială, analiza datelor.
Etapele investigației: anul de studii 2007-2008.
Baza experimentală a cercetării: eșantionul a cuprins 20 de specialiști din domeniu (consilieri de probațiune (Departamentul de executare sec. Buiucani) , angajați de la minister, asistenți sociali (Gavroch) , psihologi (Centrul de plasament temporal pentru minori), doctori în psihologie și sociologie, specialiști în domeniul ANOFM).
Conținutul tezei este structurat în 3 capitole:
Introducerea: reprezintă o analiză succintă a tematicii abordate și dezvăluite în conținutul lucrării. În introducere se fundamentează actualitatea temei, se determina obiectul cercetării, se precizează scopul, obiectivele studiului, precum și suportul metodologic al investigației, se estimează gradul de investigare a problemei, se argumentează inovația științifica și importanța teoretică și practică a lucrării.
Capitolul I cuprinde 3 paragrafe în care sînt prezentate delimitări conceptuale ale noțiunilor definitorii privind delincvența juvenilă. Sînt expuse cauzele și factorii apariției și dezvoltării comportamentului delincvent și profilul social al minorului aflat în conflict cu legea.
Capitolul II este alcătuit din 3 paragrafe în care sînt descrise: dimensiuni psihosociale ale reintegrării sociale a minorilor delincvenți; instituții din comunitate implicate în resocializarea minorilor delicvenți (IRP, Consiliul local, Direcția de protecție a copilului, organizațiile neguvernamentale, Agenția de ocupare a forței de muncă, poliția, judecătoria, potențiali angajatori, biserica, culte religioase, mass – media); programe de reintegrare și resocializarea minorilor delincvenți oferite de instituțiile din comunitate (consiliere; lucru cu grupul; programe de terapie și consiliere a agresorilor; mediere victimă – infractor și protecția victimei; asistarea persoanelor dependente și a celor cu deficiențe mentale; programe comunitare de reinserție socială, școlară și socio – profesională).
Capitolul III conține partea practică a lucrării, care constă în analiza referatelor de evaluare psihosocială, și rezultatele ghidului de interviu cu specialiștii din domeniul delincvenței juvenile.
Termeni cheie: devianță, delincvență, comportament deviant, comportament delincvent, copiilor aflați în conflict cu legea, minorul delincvent, reintegrare socială, resocializare, instituții coercitive, dezvoltative și comerciale.
Capitolul I: Comportamentul delincvent, apariția și dezvoltarea la minori
I. 1 Aspecte generale privind delincvența juvenilă
Analizînd concepțiile acestei lucrări, în literatura de specialitate delimităm o multitudine de noțiuni fundamentale care se interpătrund: devianță, delincvență, comportament deviant, comportament delincvent, reintegrare socială, resocializare, instituții comunitare. Toate aceste concepte deriva dintr-o noțiune mai generală, toate sunt corelate și coordonate de caracterul comportamentului uman, de forma pe care o preia acțiunea indivizilor în societate și de raportul acestora la sistemul de valori. Dacă suprapunem interpretările conceptuale ale acestor noțiuni, se evidențiază imperativul ce le caracterizează – abaterile de la ordinea socială. Deseori, atunci cînd un individ violează norma ce definește o situație dezirabilă, el este perceput ca un “străin”, ca un individ periculos, numit, în general, deviant, iar dacă norma are și o conotație juridico-penală, acesta este numit, printr-un concept mai concret – delincvent.
Inițierea unei investigații științifice asupra reintegrării sociale a minorilor delincvenți necesită o aprofundare a conceptelor fundamentale cu privire la problema în cauză pe calea analizei conținutului lor și a raportului cu noțiunile apropiate caocietate și de raportul acestora la sistemul de valori. Dacă suprapunem interpretările conceptuale ale acestor noțiuni, se evidențiază imperativul ce le caracterizează – abaterile de la ordinea socială. Deseori, atunci cînd un individ violează norma ce definește o situație dezirabilă, el este perceput ca un “străin”, ca un individ periculos, numit, în general, deviant, iar dacă norma are și o conotație juridico-penală, acesta este numit, printr-un concept mai concret – delincvent.
Inițierea unei investigații științifice asupra reintegrării sociale a minorilor delincvenți necesită o aprofundare a conceptelor fundamentale cu privire la problema în cauză pe calea analizei conținutului lor și a raportului cu noțiunile apropiate ca sens. Delimitarea noțiunilor nu este justificată doar de semnificația și utilitatea clarificării unor ambiguități terminologice. Ea este motivată, mai întâi de toate de necesitatea evidențierii concepției pe care o adoptăm și care ne-a servit drept fundament metodologic în lucrarea dată.
Conform Dex-ului devianța desemnează în sensul său cel mai general îndepărtarea sau abaterea indivizilor de normele și valorile sociale.
Termenul de delincvență, în viziunea lui A. Neculau (1976), se referă nu la orice abatere comportamentală, ci numai la comportamentul care violează legea, la abaterea de la legile juridice ale statului. [Neculau A., Grupurile de adolescenți. – Iași: Editura didactică și pedagogică, 1976, 94 p.].
Din punct de vedere juridic, un comportament delincvent este definit printr-o serie de
trăsături specifice, care se regăsesc în majoritatea sistemelor legislative și anume:
a) reprezintă o faptă, o acțiune cu caracter ilicit, imoral, ilegitim, ilegal, prin care sunt violate și
prejudiciate anumite valori și relații sociale;
b) această faptă este comisă de o anumită persoană care acționează deliberat, conștient și responsabil;
c) fapta respectivă este încriminată și sancționată de legea penală.
În orice societate, comportamentul deviant acoperă o mare varietate de tipuri mergând de la comportamentul excentric pînă la comportamente disfuncționale, aberante și delicvente. În funcție de această varietate a comportamentelor J. Fichter face o distincție între devianța pozitivă, prin care individul se abate de la stereotipurile conformității și adoptă creativ norme și valori superioare și devianța negativă, care se caracterizează prin încălcarea și refuzarea normelor medii. [Cosmovici A., Iacob L., Psihologia judiciară, Polirom, Iași, 1999, 105p.]
Delincvența este o formă de devianță socială negativă, definită adesea și prin termenii de criminalitate și infracționalitate. Conform legislației Republicii Moldova, minorul delincvent este o persoană cu vîrsta cuprinsă între 14-18 ani, care a comis o crimă sau o acțiune pasibilă de pedeapsă. În categoria de delincvență juvenilă uneori sunt incluși și tineri mai mari de 18 ani, care manifestă comportamente deviante de la normele conviețuirii sociale. [Dragomirescu V., Psihosociologia comportamentului deviant. – București: Edit. științifică și Enciclopedică, 1976, 307 p.].
Comportamentul delincvent, este un fenomen complex, incluzînd multiple dimensiuni de natură statistică, juridică, sociologică, psihologică, asistențială (a asistenței sociale), prospectivă, economică și culturală: dimensiunea statistică caracterizează starea și dinamica delincvenței în timp și în spațiu; dimensiunea juridică evidențiază tipul normelor juridice violate prin acte și fapte antisociale, periculozitatea acestora, prejudiciile produse, tipul de sancțiuni preconizate pentru persoanele delincvente; dimensiunea sociologică este centrată pe identificarea cauzelor delictelor și crimelor, pe elaborarea și promovarea unor măsuri de prevenire; dimensiunea psihologică se referă la structura personalității individului certat cu legea, la motivația comiterii delictului, atitudinea delincventului față de fapta comisă (răspunderea, discernămîntul etc.); dimensiunea asistențială (a asistenței sociale) pune accentul, în special, pe modalitățile de resocializare și reintegrare a persoanelor care comit delicte, de „umanizare” a justiției, prin promovarea formelor alternative la detenție etc.; dimensiunea economică evidențiază așa-zisul cost al crimei, consecințele directe și indirecte ale delincvenței din punct de vedere material și moral; dimensiunea prospectivă vizează tendințele de evoluție a delincvenței, precum și propensiunea spre delincvență a anumitor indivizi și grupuri sociale.
Aceste dimensiuni atestă caracterul interdisciplinar al fenomenului de delincvență, ceea ce face extrem de dificilă abordarea și studierea ansamblului de infracțiuni produse într-o societate și a cauzelor acestora, impunînd necesitatea implicării specialiștilor din cele mai diverse domenii. [Stănișor E., Delincvența juvenilă, Oscar Print, București, 2003, 206p.]
În concluzie, putem afirma faptul că pentru a diminua fenomenul delincvenței juvenile este nevoie de intervenția instituțiilor care au ca scop de a contribui la dezvoltarea unor programe de reintegrare socială a minorilor delincvenți și familiilor acestora, adaptate resurselor și necesităților locale.
I.2 Cauze și factori de risc în apariția și dezvoltarea comportamentului delincvent
În ultima perioadă s-a conturat un punct de vedere intermediar referitor la etiologia delincvenței juvenile. Este vorba de așa numita perspectivă a cauzalității „multiple” sau a „factorilor”, care concepe delincvența ca fiind rezultatul unui număr mare și variat de factori. Înclinarea spre devianță și adoptarea comportamentului infracțional rezultă din „întîlnirea” specifică a diferențelor factorilor pentru fiecare caz în parte. Pot să existe și cazuri aparent paradoxale și anume: copii cu caracteristici psihice negative și crescuți în medii neprielnice (cum ar fi familii dezorganizate) care nu comit acte delictuale nici în timpul minoratului, nici atunci cînd sunt adulți; copii care, deși cu caracteristici psihice pozitive (ce nu creează nici un fel de problemă celor cu care interacționează) și sunt influențați educativ în medii și cu mijloace corespunzătoare, ajung uneori în posesia statutului de delincvent.
Cunoscîndu-se acest lucru se poate în primul rînd, interveni în direcția prevenirii alunecării cît mai pronunțate spre devianță ca urmare a modificării în ambele planuri atît a celui extern (social, educațional, relațional), cît și a celui intern (reorganizare psihică, intervenții corectiv-constructive, terapii suportive etc.). [Bandura A., Principles of behavior modification, – N.Y., IX, 1969, 677 p.]
Cauzele care determină delincvența juvenilă pot fi împărțite în două categorii: cauze interne-individuale și cauze externe-sociale.
Cauze interne – individuale:
disfuncții cerebrale ca: retard neuropsihic, hiperexcitabilitate neuronală, anomalii de tip epileptic;
deficiențe intelectuale;
tulburări ale afectivității ca: insuficienta maturizare afectivă, frustrare, instabilitate, ambivalentă și indiferență afectivă, absența emoțiilor și a înclinațiilor altruiste și simpatetice;
tulburări caracteriale: autocontrol insuficient, impulsivitate și agresivitate, indiferență și dispreț față de muncă, opoziție și respingere a normelor social-juridice și morale, intensificarea unor motive personale egoiste, a unor trebuințe și tendințe înguste, de nivel redus, dorința realizării unei vieți ușoare, fără muncă etc.
Cauze externe – sociale:
cauze socio – economice și culturale: nivel de trai scăzut, șomaj ridicat, norme și valori sociale confuze, slăbirea controlului social, scopurile și mijloacele legale de satisfacere a nevoilor personale sunt discrepante și conduc la inegalitatea socială, scăderea prestigiului și autorității instanțelor de control social, sărăcia infantilă (cu fenomenul „copiii străzii”), corupția și crima organizată, violența, etc.;
cauze socio-afective;
cauze educaționale, la nivelul microgrupurilor în care trebuie să se integreze treptat copilul, începînd cu familia (dezorganizarea vieții de familie ca o consecință a divorțului; climatul familial conflictologic metodelor educative și lipsa de autoritate a părinților, etc.) și continuînd cu școala (eșecurile de adaptare și integrare școlară, randament școlar scăzut, insubordonarea față de regulile și normele școlare, absenteism, chiul de la ore, repetenție, conduita agresivă în raport cu cadrele didactice și colegii, etc.). [Bulgaru M., Asistența socială și justiția juvenilă, modalități de integrare și cooperare, Chișinău, 2005, 7-26p.]
Ca act individual problema cauzelor și factorilor și-a găsit explicația în două grupe mari de teorii:
Teoriile constituționale, potrivit cărora delincvența este un fenomen înnăscut, și își are deci originea în individul însuși, în factorii biologici și genetici;
Teoriile mediului social, care consideră delincvența un produs exclusiv al influenței mediului exterior asupra formării personalității.
Teoriile constituționale, la rîndul lor, pot fi divizate și ele în două grupe:
Prima grupă include teoriile care acordă un rol determinant factorilor interni, „eredității criminale”. Din cunoscuta teză a lui C. Lombroso, potrivit căreia multe infracțiuni sunt de natură biologică și ereditară, s-au inspirat mai multe teorii, printre care: teoria eredității a lui Gorring, potrivit căreia comportamentul social este un comportament moștenit. Gorring stabilește ca 68% din descendenții infractorilor devin ei înșiși infractori. În felul acesta, el înlocuiește teoria criminalului înnăscut cu teoria eredității;
teoria arborelui genealogic, Goddard încearcă să demonstreze că în familiile ai căror descendenți au avut antecedente penale există un număr mai mare de infractori;
teoria gemenilor, elaborată de Lange și Cristiansen „Crima ca un destin”, prin care se încearcă să se demonstreze că predispoziția ereditară în comiterea actului criminal constituie, în cazul gemenilor monozigotici, un factor foarte puternic;
teoria copiilor adoptați, înserată în unele studii mai recente, caută să stabilească o corelație între comportamentul delincvent al unor copii adoptați și comportamentul părinților biologici. Astfel, s-a constatat că anumite predispoziții moștenite de la părinții biologici pot determina o creștere a probabilității că descendenții acestora, adoptați de alte familii, să devină infractori.
Cea de a doua grupă a teoriilor constituționale nu neaga importanța eredității, a factorilor biologici și genetici, dar le atribuie acestora un rol indirect în săvîrșirea actului delincvent. Cele mai multe dintre aceste teorii desemnează că factori predispozanți la delincvență particularități ale structurii personalității, precum: capacitățile intelectuale reduse ale individului (întîrzieri mintale, debilitate, mediocricitate); trăsăturile temperamentale. Conform opiniilor mai multor specialiști, temperamentul coleric și melancolic favorizează evoluțiile spre devianță, pe cînd cel flegmatic și sangvinic instituie multiple obstacole în calea interiorizării modelelor de comportament predeviant sau deviant; tulburările de natură psihopatologică: copiii deficienți mintal, copiii nevrotici, cu frecvente stări depresive, copiii impulsivi, cu accese frecvente de agresivitate, etc. [Bulgaru M., Asistența socială și justiția juvenilă: modalități de ignorare, Chișinău, 2005, 134p.].
E necesar de a menționa că structurile dobîndite de un individ atît în plan biologic cît și în plan psihiatric nu pot avea o importanță criminogenă prin ele înșele, nu pot transforma acest individ în mod inevitabil întru-un infractor, tot așa precum nu există nici o garanție că un individ perfect sănătos nu va intra niciodată în conflict cu legea. Este necesar să recunoaștem și un alt adevăr științific: ereditatea nu poate fi disociată de influența mediului, a factorilor externi, a ceea ce numim lumea înconjurătoare a fiecărui individ. Personalitatea este rezultatul interacțiunii permanente dintre individ și această lume exterioară.
Din cele menționate devine clar ca pentru a elabora un program eficient de măsuri de prevenire sau de protecție a minorilor este nevoie să cunoaștem toate perturbările la nivel de familie.
I.3 Profilul psihosocial al minorului în conflict cu legea
Punînd în dependență tendința spre delincvență nu atît de caracteristicile climatului familial, cît mai ales de cele ale mediului social și cultural, orientarea sociologică consideră că fenomenul de delincvență juvenilă este mai mult decît o formă de inadaptare la mediu, ea este o formă de exprimare a conflictului tînărului cu valorile societății în ansamblul ei. Dintre numeroasele teorii ce-i propun a face inteligibile comportamentele calificate delincvente, există două la care se face cel mai des apel cînd se abordează situația minorilor, adolescenților și tinerilor devianți.
Prima, în concordanță cu varianta conflictualistă, afirmă că societatea îi împinge pe tineri, prin marginalizare, la încălcarea normelor sociale și juridice.
A doua interpretare, accentuează importanța elementului cultural, susținînd că principalul motor al activităților delincvente ar fi un sistem de norme și valori care acceptă sau chiar încurajează comportamentele respinse de membrii altor culturi.
În prezent explicațiile delincvenței juvenile delimitează un suport în majoritatea orientărilor sociologice, dintre care: perspectiva teoretică a „dezorganizării sociale” (C. R. Shaw, H. D. McKey etc.), care pune delincvența juvenilă în dependență de o serie de schimbări și conflicte sociale, care însoțesc procesele modernizării (urbanizare, migrație, industrializare). Această perspectivă ignoră o serie de variabile culturale care pot influența intensitatea delincvenței juvenile în anumite zone și arii urbane, neexplicînd faptul de ce o serie de tineri proveniți din aceleași locuri de rezidență nu devin delincvenți. Perspectiva etichetării (F.Tannenbraun, H. Becker, K. Erikson, M. Wolfgang, E. Rubington, E. Goffman etc.) – afirmă că, dacă un adolescent care încălcînd din întîmplare normele morale sau legale ajunge în contact cu poliția sau cu instanța de judecată, este posibil, de cele mai multe ori, să se transforme într-un veritabil delincvent. Contactul traumatizant al minorului sau tînărului predelincvent cu organele de ordine, tratamentul discriminator și violent în adresa lui, are doar rezultate negative: generînd iresponsabilitate, dispreț și indiferență față de comportamentul sau și față de întreaga comunitate. [IRP, Respectarea drepturilor minorului în locurile de detenție, UNICEF, Raport de monitorizare, 10p.]
Asocierea dintre delincvență, sărăcie și deprivarea societății semnalează faptul că infractorii nu sunt în nici un fel rupți de comunitățile în care trăiesc, ci sunt ei înșiși membri ai acestor comunități. Explicarea delincvenței juvenile de pe această poziție scoate în relief mai întîi faptul că: statutul socio-economic modest și chiar scăzut, prezența unor venituri mici obținute cel mai des prin munca necalificată, dificultățile materiale de ordin familial nu explică singure apariția unor simptoame de socializare negativă și nici a unor tendințe de comportament ilicit al copiilor ce aparțin unor astfel de familii. Numai în unitate și interpătrundere cu „handicapul” educațional ce presupune un orizont cultural mărginit, „handicapul” socio-economic al unor familii pare a constitui modelul tipic al micro-mediului familial, care generează la unii minori și tineri sentimente de frustrare, concepții și mentalități sub-culturale și nu în ultimul rînd comportamente delincvente. Datele statistice prezentate de Serviciul minori și moravuri din cadrul MAI atesta că 80% din numărul infractorilor minori fac parte din familiile socialmente vulnerabile, 37 % din familii puțin asigurate, restul sunt deplin săraci.
Cercetările sociologilor și ale criminologilor străini arată că circa 85% din tinerii cu comportament delincvent au crescut în familii dezorganizate. Majoritatea familiilor ce încadrează în sine aceste situații detestă școala și mediul școlar, ceea ce-i determină pe adolescenți să abandoneze școlile, asociindu-se în grupuri “de stradă” deviante. Eșecul funcționalității educative a familiei, manifestat în carențele procesului de socializare morală și în incapacitatea îndeplinirii normale a funcțiilor de bază, devine o condiție determinantă a delincvenței adolescentului, care este amplificată de dificultățile de adaptare specifice acestei perioade de dezvoltare și maturizare.
Astăzi, tendința creșterii numărului familiilor divorțate în Republica Moldova pune în pericol securitatea socială a copilului. Prin rezultatele unor cercetări sociologice arată că fiecare al treilea subiect analizat provine din familie monoparentală, iar fiecare al treisprezecelea este orfan. Estimările alternative a statisticii de stat presupun o realitate foarte dură pentru Moldova: peste 40 mii de copii cu vîrstă 0-14 ani trăiesc fără ambii părinți și între 150-170 mii în familii în care lipsește un părinte. [www.statistica.md].
Atitudinea delincvenților minori față de părinți de cele mai multe ori este negativă: ei manifestă supărare, ură, dușmănie, agresivitate, deseori învinuindu-i de toate relele și foarte puțini regretă de faptele comise.
Eșecul unității familiale antrenează un eșec al educației morale cu o influența profundă asupra amplificării „crizei de originalitate adolescentină”, care dobîndește aspecte deosebit de dramatice din punct de vedere al manifestărilor sale exterioare (violență, agresivitate, delincvență).
Capitolul II: Instituțiile din comunitare implicate în reintegrarea minorilor delincvenți
II.1 Dimensiuni psihosociale ale reintegrării sociale a minorilor delincvenți
Resocializarea reprezintă procesul de reorientare și integrare în viața socială a indivizilor care au promovat comportamente marginale sau deviante. Resocializarea urmărește reorientarea și remodelarea personalității individului deviant, reeducarea lui în consens cu normele de conduită acceptate de societate. În procesul de resocializare, un rol important revine mediului familial care, prin mijloace specifice, poate asigura individului noi raporturi sociale, noi forme de comportament, încetarea controlului cu fapte delincvente săvîrșite și orientarea spre normele și valorile respectate de societate. Finalitatea procesului de resocializare constă în recuperarea și reintegrarea în societate a delincvenților, asimilarea de către aceștia a unor norme și valori sociale. [Isac O., Sociologia devianței, Union Fenosa, p 245]
În cazul în care minorii comit infracțiuni, se ridică problema reacției sociale organizate în raport cu ei. Această reacție vizează, pe de o parte, sancțiunea aplicată și, pe de altă parte, măsurile de reeducare și reinserție socială. Faptul că minorul este în plin proces de formare și definitivare a profilului personalității, de maturizare socială și psihosocială, face ca intervențiile exterioare restructurante și recuperative să fie mult mai adecvate și mai eficiente. Reeducarea minorilor, presupune de fapt, restructurarea personalității, reorganizarea și reechilibrarea subcomponentelor ei în vederea apropierii modului de conduită de cel acceptat de către societate.
Activitatea de reeducare, poate fi analizată din perspectiva mai multor indicatori: cadre organizatorice, obiective, metodologice, forme de stimulare și recompensare, forme de evaluare etc., în legătură cu fiecare din acești indicatori, activitatea reeducativă prezintă o serie de caracteristici specifice spre deosebire de activitatea educativă organizată și desfășurată cu minorii nedelincvenți. În ceea ce privește cadrele organizatorice, activitatea de reeducare se desfășoară diferențiat în funcție de instituția socială specializată care preia minorul spre reeducare.
În cadrul sistemului nostru juridic, față de minorii cu comportamente delincvente se aplică următoarele sancțiuni educative:
Internarea într-o școală de muncă și reeducare (aparținînd de Ministerul Muncii și Protecției Sociale), măsura se poate lua față de minorul în vîrstă de cel puțin 10 ani, pe o durată nedeterminată, de regulă această măsură durează pînă la împlinirea de către minor a vîrstei de 18 ani;
Internarea într-un institut medical-educativ, minorii care au săvîrșit fapte penale și suferă de diferite maladii sau boli psihice evidențiate ce reclamă cu necesitate un tratament îndelungat de specialitate în instituții medicale, dar nu pe cei care prezintă simple tulburări de comportament determinate de starea de pubertate sau de lipsuri și deficiențe în instruirea și educarea lor;
Încredințarea unui colectiv de muncă sau învățătură, este adoptată față de minorii ce au comis fapte penale cu un grad scăzut de pericol social și care, la data comiterii infracțiunii, erau elevi sau încadrați în muncă, avînd în general un comportament corect în societate, dă posibilitate minorului delincvent să-și continue pregătirea școlară sau profesională, asigurîndu-i-se, totodată, o supraveghere și un control din partea colectivelor de elevi sau salariați anume determinate în acest scop;
Internarea într-o școală specială de muncă și reeducare (aparținînd de Ministerul de Interne), măsură adoptată față de minorii care au comis fapte grave și pentru care celelalte măsuri educative au fost eficiente. Această măsură se ia pe durata de la 2 la 5 ani și nu poate dura pînă după împlinirea majoratului. [Zdrenghea V., Mitrofan N., Butoi T. Psihologia judiciară, Șansa, București, 1992, 296p.].
„Este mai bine să previi decît să pedepsești”, acest dicton, vechi și înțelept, se adresează și subiecților, structurilor și substructurilor instituționale implicate în activitatea de reeducare a individului.
Un studiu realizat de IRP, a arătat că lacunele procesului de resocializare a minorilor și tinerilor delincvenți se completează și prin concluziile echipelor mobile de avocați, asistenți sociali și psihologi din cadrul evaluărilor desfășurate de către IRP: rata mărită a recidivei minorilor se datorează informațiilor insuficiente acordate de către organele judiciare cu privire la pedeapsa cu eliberarea condiționată, iar ca efect minorii nu conștientizează caracterul antisocial al faptei săvîrșite și riscul pe care îl vor avea în cazul încălcării repetate a legii, lipsa unui cadru adecvat de resocializare a minorilor în urma procesului de judecată (minorii fiind categorizați și marginalizați de către comunitate), absența unei persoane specializate care să-i supervizeze pe parcursul ispășirii pedepsei condiționale. Pe plan legislativ trebuie reorganizat și sistemul de ocrotire a minorilor adaptat realităților actuale. [IRP, Reintegrarea socială a persoanelor liberate din locurile de detenție, Ghid practic, Cartier, 15-18p.]
Reintegrarea minorului trebuie să se realizeze în multiple direcții și anume: reintegrarea „personală” psihosocială (reechilibrarea eului, a forțelor psihice ale dezvoltării, prin restructurarea personalității); reintegrarea „culturală” (crearea posibilităților de calificare profesională a acelor minori și tineri care au săvîrșit delicte și nu au reușit, datorită comportamentului lor antisocial, să-și termine școala și să obțină o calificare); reintegrarea „culturală” (crearea posibilității fostului delincvent de a avea acces la cultură, să-și exercite și să-și dezvolte inteligența și aptitudinile, să practice schimburi informațional-culturale cu ceilalți membri ai colectivului).
II. 2 Instituții din comunitate implicate în resocializarea minorilor delicvenți
Complexitatea problemelor în ceea ce privește resocializarea minorilor delincvenți cere implicarea instituțiilor din comunitate în procesul de elaborare și dezvoltare a programelor de reintegrare socială a acestora. Fiecare instituție poate contribui la formare și instruire prin modalități de sprijin și colaborare indirecte și directe. Instituțiile din comunitate care pot fi antrenate în reeducare sînt:
Administrația publică locală (primarul, consiliul local, funcționarii publici), caracterizată ca unul dintre cei mai importanți actori comunitari, deoarece:
este responsabilă de serviciile de educație, sănătate etc.;
deține un buget constituit din contribuțiile membrilor comunității, care îi oferă o posibilitate mai mare de soluționare a problemelor locale;
cunoaște cel mai bine oamenii și evenimentele din comunitate.
Acțiunile APL ar trebui îndreptate spre prevenirea apariției unei astfel de categorii de copii. Acest lucru ar putea fi realizat atât prin conlucrarea cu părinții ce doresc să plece peste hotare instituind tutela asupra copiilor, protejîndu-i astfel de multitudinea problemelor cu care se confruntă ulterior, cît și cu cei din familii defavorizate. Succesul implicării APL în susținerea copiilor din familiile dezintegrate depinde de gradul de deschidere spre colaborare și cooperare cu ceilalți actori comunitari.
Agenții economici (atît individual, cît și în colaborare cu alți actanți comunitari) sînt în stare să acorde sprijin material sau suport în soluționarea unor probleme, oferind burse, premii în scopul motivării spre o înaltă reușită școlară. De asemenea, agenții economici pot organiza diferite activități cultural-educative pentru copiii din familii dezintegrate.
Organizațiile nonguvernamentale pot interveni în cele mai diferite domenii ale vieții comunitare, acoperind diverse sfere cum ar fi cultura, educația, protecția mediului ambiant etc. Realizarea unor activități cu caracter educativ, de petrecere a timpului liber, ar constitui un factor valoros în formarea tinerei generații. [www.contact.md]
Biserica este unul dintre cei mai importanți subiecți comunitari. Pe contribuția acesteia se mizează deoarece este un punct de reper în educația morală și comunitară a copilului și se implică activ în sensibilizarea populației referitor la relațiile părinte-copil, promovarea unor comportamente morale atît pentru părinți, cît și pentru copii. Chiar dacă cea mai fidelă categorie de enoriași ramîn a fi bătrînii, biserica are în vizor și generația în creștere. Astfel, ea ar putea susține copilul aflat în dificultate prin predicile sale, ar putea crea un cerc pe interese privind studierea cărților bisericești, cît și alte activități cu caracter religios. Biserica ar putea promova serviciile de voluntariat în care să fie implicați și copii din familii dezintegrate, avînd ca scop susținerea categoriilor defavorizate: bătrîni, persoane cu disabilități etc. Succesul tuturor inițiativelor depinde de personalitatea preotului, de atitudinea acestuia față de problemele locale, cît și de atitudinea celorlalți actori comunitari față de biserică.
Avînd ca obiectiv creșterea unor generații sănătoase, se impune stabilirea unei colaborări dintre APL, instituțiile școlare, (după psihologul american David Mayers, procesul de învățămînt le oferă copiilor întregul set de instrumente necesare integrării progresive într-un mediu social dorit), și instituția medicală pentru a identifica copiii rămași fără supraveghere ce necesită asistență medicală.
În dezvoltarea programelor de educație preventivă și cultivarea comportamentelor prosociale este necesară participarea poliției, avînd ca grup țință copiii din familii dezintegrate în vederea informării corecte asupra consecințelor comportamentului antisocial.
În cazul în care copiii din această categorie sînt antrenați în acțiuni antisociale se impune implicarea tuturor actorilor comunitari întru elaborarea unui program de reabilitare și reintegrare în familia lărgită, instituțiile școlare. [IRP, Respectarea drepturilor minorilor în locurile de detenție, Raport de monitorizare, Chișinău, 2005, 9 p.]
Analiza datelor referitoare la delicvența juvenilă relevă faptul că în ultimii ani situația la capitolul infracțiuni comise de către minori este influențată de condițiile în care cresc și sînt educați copiii. E regretabil faptul că s-au produs schimbări atît în structura cît și în modul de exercitare a rolului educativ de către familie și instituțiile comunitare.
II. 3 Programe de reintegrare și resocializarea minorilor delincvenți oferite de instituțiile din comunitate
În practica serviciilor de reintegrare, intervenția în asistența psihosocială penală se referă, pe de o parte, la activitățile asistențiale desfășurate în cadrul serviciilor de reintegrare pentru persoanele aflate în evaluarea sau supravegherea acestora, inclusiv ex-deținuții, iar pe de altă parte, la activitățile asistențiale pentru persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate într-o unitate de detenție – minori internați într-un centru de reeducare sau persoane deținute într-un penitenciar.
Acest tip de asistență constă practic în derularea unor programe psihosociale individuale și de grup, în funcție de nevoile și dificultățile persoanei care a comis infracțiuni corelate cu nivelul riscului, factori care stabilesc practic intensitatea programelor de reabilitare și reinserție socială, ce constau în:
Consilierea este, din perspectiva intervenției serviciilor de reintegrare, un tip de activitate, dar și o tehnică de lucru utilizată atât în cadrul asistenței penale, cât și în cadrul asistenței post-penale. În ambele situații se utilizează următoarele tipuri de consiliere: motivațională, focalizată pe schimbarea atitudinal-comportamentală, axată pe rezolvarea de probleme, vocațională.
Diferențierile în ceea ce privește aplicarea unui anumit gen de consiliere se realizează în funcție de etapa execuțional-penală în care se află beneficiarul – execută o pedeapsă neprivativă sau privativă de libertate ori se află în etapa post-liberatorie, precum și în funcție de nevoile și dificultățile identificate.
Lucrul cu grupul sau terapia de grup se referă la derularea unor programe de grup specifice, atât în cadrul serviciilor de reintegrare, cât și în mediul de detenție, care urmăresc atingerea următoarelor obiective:
• conștientizarea gravității faptei penale și asumarea consecințelor ce decurg ca urmare a săvârșirii acesteia;
• însușirea unor abilități și deprinderi de adaptare la mediul social concret – creșterea rezistenței la frustrare, controlul agresivității, însușirea unor modalități de comunicare și relaționare, creșterea încrederii în sine și diminuarea nivelului de influențabilitate etc.;
• formarea unei conduite pro-sociale sau dezirabilă social legată de utilizarea unor modalități constructive de petrecere a timpului liber, de alegere a prietenilor și a anturajului, însușirea unor norme de etică și deontologie școlară și profesională etc. De asemenea, menționăm că pentru noul tip de activitate – terapia agresorului – ce intră în competența serviciilor de reintegrare socială, este necesară specializarea consilierilor de reintegrare, cel puțin la nivel local, urmînd ca aceste programe să fie extinse la nivel național în cadrul sistemului de reintegrare. Acest tip de activitate reprezintă un prim pas înspre extinderea intervenției serviciilor de reintegrare privind medierea victimă-infractor, asistarea și protecția victimei.
Programele comunitare reprezintă un set de activități organizate sub forma unor micro-proiecte de intervenție psihosocială, fiind derulate în parteneriat cu instituțiile publice și societatea civilă, în baza unor protocoale de colaborare care pot prevedea posibilitatea inițierii și derulării unor proiecte-program de intervenție comune, în principiu, aceste programe subscriu acordării de asistență psihosocială în baza primirii solicitărilor în vederea acordării de asistență post-penală pentru persoanele liberate condiționat sau care intră sub incidența grațierii. Aceste programe au un rol esențial în activarea comunității locale în vederea reinserției sociale a beneficiarilor în paralel cu asigurarea securității publice.
În principal, programele comunitare de reintegrare socială a ex-deținuților sunt focalizate pe atingerea următoarelor obiective specifice:
Integrare–reintegrare școlară – alfabetizare, asigurarea continuării și definitivării studiilor, adaptarea la mediul școlar;
Inserție–reinserție socio-profesională – calificare, recalificare, reconversie profesională, angajare profesională;
Derulare de programe speciale cu privire la:
prevenirea infracționalității;
asistarea minorităților etnice;
asistarea persoanelor cu comportament adecvat;
asistarea persoanelor cu probleme de sănătate fizică și psihică;
asigurarea de suport material și realizarea incluziunii sociale.
Persoanele care se eliberează din locurile de detenție pot beneficia de următoarele servicii:
acordare de consiliere vocațională – cu accent pe obiectivele legate de continuarea studiilor sau-și definitivarea studiilor și găsirea unui loc de muncă;
includerea în programe comunitare speciale de reinserție socială – privind reintegrarea familială, școlară, profesională etc. [IRP, Reintegrarea socială a persoanelor liberate din locurile de detenție, Ghid practic, editura CARTIER, 15p.]
Bulgaru susține, că metodele și tehnicile de lucru cu minorii, pe lîngă cele caracteristice întregului proces de resocializare (educația prin muncă, munca educativă (morală, juridică, religioasă), lucrul individual, instruirea generală, justiția de restabilire), sunt grupate uneori după scopul urmărit, toate împreună constituind un instrument de intervenție. [Bulgaru M., Metode și tehnici în asistență socială, Chișinău, 2000, p.170-171].
Printre principalele tehnici utilizate în lucrul cu minorii: autoevaluarea, consilierea, influența pozitivă, terapia cognitivă este necesar a evidenția o serie de modalități de recuperare a minorilor infractori bine determinate și argumentate, în activitatea de aplicare a cărora un loc aparte ocupă psihologul și asistentul social specializați în psihologie și asistență penitenciară, dat fiind faptul că anume ei ar putea oferi explicații și rezolva problemele frecvente din mediul impus. O formă amplă de lucru este programul de terapie socială ce pornește de la cunoașterea și combaterea cauzelor generatoare și favorizante a delincvenței la nivel macrosocial, psihosocial și individual.
Alte direcții de acțiune: identificarea, construirea și menținerea relațiilor interpersonale pozitive între minorii din grupele formale. În acest proces trebuie să fie antrenat tot personalul didactic, utilizîndu-se principiile sociometriei și ale testului corespunzător, precum și caracteristicile psihosociale ale grupurilor mici, accentuîndu-se astfel importanța modelării raporturilor dintre minorii internați pentru întregul proces reeducativ. Drept metodă de resocializare, care are succese mari în țările dezvoltate, dar nu cunoaște o practică în țara noastră, menționăm metoda relațiilor de grup. Ea se bazează pe teoria asociațiilor diferențiale și constă în punerea infractorului în contact cu grupuri sociale care respectă legea, aplicîndu-se în general în perioada de probațiune sau de eliberare condițională. [http://www.irp.md/files/1193755251.pdf]
Abordînd problema reintegrării persoanelor delicvente și efectuînd diverse studii, specialiștii străini (V. Fox, Peter Lejins, Michele-Laure Rassat ș.a.) se pronunță împotriva metodelor general folosite de tratare a infractorilor, argumentîndu-i poziția prin insuficiența cunoștințelor științifice în domeniul dat. Cu toate acestea, trebuie să ținem cont de faptul că cel care săvîrșește o infracțiune, oricît de gravă ar fi aceasta, nu este și nu poate fi considerat în genere ca irecuperabil și situat în afara procesului educativ, ci, dimpotrivă, trebuie implicat cu mai multă amploare în acest proces. [Neamțu C., Devianța școlară, Ghid de intervenție în cazul problemelor de comportament ale elevilor, Polirom, 2003, 45p.]
Actualmente, realizarea reintegrării sociale pentru infractorii tinerii și cei aflați la prima abatere reprezintă cheia progresului și competenței în justiția penală. Este necesară unirea eforturilor specialiștilor juriști, psihologi, pedagogi, asistenți sociali, sociologi, pentru a elabora programe viabile de recuperare socială a unui număr cît mai mare de delincvenți, iar instituțiile speciale de reeducare cu o activitate bine concepută să devină „un loc unde se renaște”.
Capitolul III: Partea practică
Scopul cercetării constă în analiza programelor de reintegrare și a serviciilor sociale oferite de instituțiile din comunitate în reintegrarea minorilor delincvenți.
Pentru atingerea scopului propus au fost stabilite următoarele obiective:
Evidențierea particularităților psihosociale a delincvenților minori;
Identificarea instituțiilor implicate în reintegrarea minorului delincvent și rolul acestora;
Studierea opiniilor specialiștilor în domeniul delincvenței juvenile;
Ipotezele cercetării:
Susținerea morală a familiei și implicarea instituțiilor din comunitate în asistarea minorilor facilitează reintegrarea socială a acestora.
Minorii care își ispășesc pedeapsa în instituțiile penitenciare se reintegrează mai greu decît cei care își ispășesc pedeapsa în comunitate.
Parteneriatul dintre ONG – uri și instituțiile de stat contribuie calitativ la procesul de reintegrare a minorilor delincvenți.
Baza conceptuală a cercetării: O constituie concepțiile privitor la comportamentul delincvent în lucrările elaborate de către autori Butoi T., Butoi Al., Butoi I., precum și cercetările realizate de S. Rusnac, vis-a-vis de particularitățile psihologice ale delincvenței juvenile.
O cercetare importantă asupra specificității delincvenței juvenile este lucrarea autorului Roșca A., o altă cercetare la acest capitol este și lucrarea autorului Petcu M.
În cercetare au fost aplicate următoarele metode, procedee și tehnici de cercetare:
Teoretice: analiza și sinteza literaturii de specialitate, sistematizarea informației științifice;
Empirice: observarea (convorbirea), elaborarea și aplicarea unui ghid de interviu cu specialiștii, studii de caz, analiza referatului de evaluare psihosocială, analiza datelor.
Descrierea eșantionului:
Studiul experimentativ a fost realizat în perioada aprilie – mai 2008. Cercetarea a cuprins anchetarea unui eșantion de 20 specialiști din domeniile: consilieri de probațiune, angajați de la minister, asistenți sociali, psihologi, doctori în psihologie și sociologie, specialiști în domeniul ANOFM, cît și analiza referatelor de evaluare psihosocială a minorilor delincvenți.
În urma anchetării specialiștilor conform ghidului de interviu [Anexa nr.1] am obținut următoarele rezultate:
În ceea ce privește situația criminogenă din Republica Moldova, 60% dintre specialiștii intervievați o apreciază ca fiind înaltă, 40% medie. Aceste rezultate provoacă neliniști în societatea noastră, dat fiind faptul că e vorba de generația în creștere care trebuie să asigure viitorul țării.
Figura nr. 1
Ceea ce ține de pedepsele actuale cu privațiunea de libertate, 60% dintre specialiștii intervievați susțin că sunt prea severe, pe cînd 40 % consideră că sunt moderate.
Figura nr. 2
În ceea ce privește opinia specialiștilor, în ce măsură penitenciarele din Republica Moldova realizează funcția de reeducare a infractorilor, s-au obținut următoarele rezultate: 40% bine, 20% mediu, 10% satisfăcător, 30% nesatisfăcător, rezultatele ne arată că penitenciarele nu sunt cea mai bună formă de reeducare a minorilor delincvenți, ceea ce ne va demonstra cu siguranță următoarea diagramă.
Figura nr. 3
Figura nr. 4 ne arată că părerile specialiștilor referitor la programele de resocializare în penitenciar sunt următoarele, 70% dintre intervievați susțin că au o eficiență redusă. Respondeților rămași le este greu să precizeze în ce măsură programele de resocializare în penitenciar reușesc să dezvolte un comportament prosocial minorilor delincvenți. În rezultat nici unu dintre specialiști nu a răspuns că programele de resocializare în penitenciar reușesc să dezvolte un comportament prosocial în mare măsură, ceea ce ne demonstrează că penitenciarele nu sunt cea mai bună soluție pentru reeducarea minorilor delincvenți, și din acest motiv ar fi bine ca privațiunea de libertate să fie ultima soluție.
Figura nr. 4
Pentru atingerea scopului de resocializare și reeducare a minorului e necesar de a avea întrevederi frecvente cu el, de a desfășura măsuri de comun acord cu organele publice locale, diverse organizații statale și nonguvernamentale, etc.
În opinia specialiștilor instituțiile care au cea mai mare contribuție în procesul de reintegrare socială a minorilor delincvenți sunt: familia, 100% fiind total de acord cu aceasta, 90% consideră a fi instituțiile comunitare, 70% școala, 30 % instituțiile de stat, 10% alte instituții.
Figura nr. 5
Tabelul nr. 1
Lacunele care sunt în sistemul actual de reintegrare și resocializare a minorilor delincvenți în opinia specialiștilor sunt:
imperfecțiunea sistemului de stat;
perfecționarea lentă a legislației;
lipsa resurselor financiare și umane;
în unele cazuri indiferența familiei;
existența mentalității vechi de tip sovietic;
insuficiența unor experți pregătiți;
lipsa resurselor necesare, etc.
Dat fiind faptul că familia este instituția care are cea mai mare contribuție în resocializarea minorilor delincvenți, și cu aceasta fiind de acord 100% dintre specialiștii intervievați;
60% susțin că familia poate contribui în resocializarea minorilor delincvenți implicîndu-l în cadrul unor anumite activități de interese, cum ar fi de ex.: sportul, dansuri, desen, etc.;
60% consideră ca ar fi o soluție bună, deprivarea de anumite bunuri;
20% consideră că e nevoie de supraveghere strictă a minorului delincvent;
10% consideră că familia ar putea contribui și în alt mod în resocializarea minorilor;
90% susțin că e foarte necesară oferirea suportului psihologic.
Figura nr. 6
Tabelul nr. 2
Specialiștii susțin că măsurile întreprinse de către stat în vederea reintegrării minorilor delincvenți în societate sunt:
Proiectul de Lege : „Legea cu privire la probațiune” și alte acte normative naționale și internaționale cu privire la ocrotirea drepturilor minorilor;
supravegherea, reeducarea, conștientizarea realității;
de cele mai multe ori statul își concentrează eforturile asupra elaborării unei soluții politice, multe alte probleme legate de soluționare nu sunt cuprinse de activitatea structurilor statale, etc.
Rezultatul influenței instituțiilor penitenciare asupra resocializării minorilor delincvenți în opinia specialiștilor este 65% reeducare (resocializare), 35% recidivă.
Figura nr. 7
Cea mai eficientă formă de sprijin pentru a reintegra un minor în societate, după părerea specialiștilor este:
oferirea șansei și asaltarea acestuia în activități utile pentru dezvoltarea psihică, morală chiar și materială a minorului;
stimularea minorului pentru a face ceva util societății, de exemplu de a munci respectiv pentru a fi remunerat; etc.
Figura nr. 8
Din figura nr. 8 putem observa că părerile specialiștilor vis-a-vis de instituțiile comunitare implicate in resocializarea delicvenților minori sunt împărțite, astfel, 35% dintre specialiștii intervievați consideră că ONG-urile au o eficiență mai mare în resocializarea minorilor delincvenți, 5% instituțiile de stat, pe cînd 60% susțin că parteneriatul dintre instituțiile de stat și ONG-uri ar facilita procesul de resocializare, ajungînd la rezultate îmbucurătoare.
Specialiștii identifică următoarele măsuri care trebuie de întreprins pentru reintegrarea delincvenților minori:
Implicarea minorilor în cadrul unor activități de interese;
suportul psihologic din partea familiei;
acordarea minimului necesar pentru studii;
promovarea și lucrul asupra personalității delincventului, etc.
În opinia specialiștilor, minorii care-și ispășesc pedeapsa în instituțiile penitenciare se reintegrează 80% mai greu, 20% deloc.
Figura nr. 9
IPOTEZA 1:
În urma studiului practic, analizei documentelor (referatelor de evaluare psihosocială, datelor statistice) am ajuns la concluzia că 95% dintre minorii delincvenți provin din familii dezavantajate, fiind lipsiți de dragostea și afectivitatea părinților, și doar 5% au săvîrșit crime liberatorii.
Analizînd rezultatele ghidului de interviu cu specialiștii, aș putea relata opinia specialiștilor: 90% din intervievați consideră că atît implicarea instituțiilor din comunitate 100% familia facilitează reintegrarea socială a minorilor delincvenți, 30% susțin că școala, 60% instituțiile de stat, 10% au optat și pentru alte instituții care contribuie la reintegrarea minorilor delincvenți. Astfel am confirmat corectitudinea primei ipoteze: susținerea morală a familiei și implicarea instituțiilor din comunitate în asistarea minorilor facilitează reintegrarea socială a acestora.
Efectele complicațiilor prenatale urmează a fi analizate și în contextul altor factori, și anume calitatea mediului familial. „Studiul Cambridge” subliniază faptul că părinții separați permanent sau temporar, înainte de vîrsta de 10 ani a copilului pot constitui una dintre cauzele importante care conduc către delincvență, însă cu condiția că separarea să nu fie cauzată de spitalizare sau moarte. Același studiu a scos în evidență și faptul că familiile dezmembrate la vîrsta mai mică de 5 ani a minorului, chiar și în situațiile amintite anterior (moartea sau spitalizarea prelungită), prezintă de obicei un potențial criminogen, susținînd că în asemenea situații 56% dintre copiii separați de un membru al familiei au fost condamnați. În vederea înlăturării cauzelor infracțiunii o atenție sporită trebuie acordată, în viziunea mea, nu doar macromediului (școala, prietenii etc.), ci și micromediului (familiei), or, după cum menționa K. Freidlender, “copilul reprezintă oglinda familiei sale”. De aceea, se impune necesitatea propagării unui mod de viață sănătos al viitorilor părinți și în primul rînd al viitoarelor mame.
IPOTEZĂ 2:
În opinia specialiștilor din domeniul delincvenței juvenile, plasarea minorilor în instituții penitenciare tot timpul trebuie să fie o soluție la care se apelează în ultimul rînd și pentru un termen minim necesar. Detenția îndelungată a minorilor în penitenciar are urmări grave, care se manifestă la toate nivelele ierarhice ale personalității. Chiar și detenția pentru scurt timp duce la schimbări importante care vor pune baza formării unei persoane antisociale. Este vorba despre influența sistemului de valori și interese, care se produce, în primul rînd, datorită aflării permanente într-un spațiu închis și suferă schimbări calitative deoarece este oferit un spectru restrîns de valori în interiorul penitenciarului. Observațiile la momentul dat arată că, cu cît este mai mare termenul de detenție a minorilor în penitenciar, cu atît mai mult efort va fi necesar pentru recuperarea lor ulterioară.
Problemele psihosociale de bază determinate la minorii deținuți:
– lipsa referinței față de sistemul social de valori acceptate și prezența permanentă a sistemului antisocial;
– conformarea minorilor la valorile deținuților pentru a evita marginalizarea și batjocura în cadrul acestor grupuri;
– epuizarea psihologică a copiilor deținuți determină situația de stres continuu;
– starea de imposibilitate de a influența o situație determină statornicirea comportamentului de “Neajutorare învățată”, acest comportament, învățat într-o situație, fiind generalizat asupra celorlalte situații de viață. Chiar și în caz de reîntoarcere în mediul social normal, personalitatea minorului va fi caracterizată și determinată de pasivitate și apatie socială.
Mulți dintre tinerii veniți în instituțiile de detenție sunt deja serios prejudiciați din punct de vedere moral, în aceste instituții ei urmînd a fi prejudiciați și mai mult. Acești tineri s-au pomenit la marginea societății, care s-a “jucat” cu procesul de formare și dezvoltare a personalității lor. În consecință, tinerii au deviat de la cerințele considerate acceptabile din punctul de vedere al societății. Timpul aflat în detenție nu este completat cu activități care ar contribui la viitoarea reintegrare a minorului în societate. Nu au aplicare și nu se dezvoltă programele care ar răspunde necesităților minorilor, care i-ar aduna pe grupe de interese și i-ar antrena în unele activități. Cei mai problematici tineri în conflict cu legea nu fac obiectul unui lucru individual din partea specialiștilor.
La moment reintegrarea minorilor este una din problemele stringente, deoarece nu pedeapsa sau izolarea poate apăra societatea de infractori, ci, mai curând reeducarea și integrarea minorilor în societate.
80% din specialiștii chestionați sunt de acord că minorii care își ispășesc pedeapsa în penitenciare în comparație cei care își ispășesc pedeapsa în instituțiile comunitare se reintegrează mai greu, ceea ce determină justețea ipotezei nr.2.
IPOTEZA 3: Parteneriatul dintre ONG – uri și instituțiile de stat contribuie calitativ la procesul de reintegrare a minorilor delincvenți.
De cele mai multe ori statul își concentrează eforturile asupra elaborării unei soluții politice (elaborarea legilor, luarea hotărîrilor), însă după părerea specialiștilor colaborarea Stat -ONG-uri, ar purta un caracter constructiv, contribuția fiecăreia dintre părți fiind clară și sesizabilă.
Parteneriatului dintre ONG – uri și instituțiile de stat, ar contribui la dezvoltarea unor programe de reintegrare socială a ex-deținuților și a familiilor acestora, adaptate resurselor și necesităților locale. Parteneriatul este constituit din instituții și organizații ca: Consiliul local, Direcția de protecție a copilului, organizații neguvernamentale, Agenția de ocupare a forței de muncă, poliție, judecătorie, potențiali angajatori (patronate și sindicate la nivel local), biserica, culte religioase, mass-media. Se stabilesc și se încheie acorduri de colaborare cu instituțiile, organizațiile implicate, care să convină asupra unor principii de colaborare și asupra unor planuri comune de acțiune la nivel local pornind de la rolurile specifice ale fiecărei părți, ținînd seama și de interesele și situația ex-deținuților.
ONG-urile pot oferi consultații juridice deținuților sau părinților acestora, pot organiza diferite activități cu caracter cultural și sportiv, ar putea desfășura activități similare de instruire pentru administrația instituțiilor penitenciare, să contribuie la elaborarea programelor de instruire prin atragerea specialiștilor.
Obiectivele principale ale programelor de reintegrare socială în comunitate sunt:
• protecția comunităților locale prin acțiuni care vizează reducerea riscului de recidivă;
• justiția socială, prin garantarea protecției si echității sociale a tuturor părților (infractor, victimă, membrii comunității locale) implicate în rezolvarea conflictului generat de comiterea infracțiunii;
• punerea beneficiarilor intervenției în comunitate (infractori, familiile acestora, victime) în legătură cu resurse, într-o manieră care să îmbunătățească imaginea de sine, asertivitatea, abilitatea de rezolvare a problemelor;
Aceste obiective pot fi realizate doar:
• prin parteneriatul între instituțiile de stat (Judecătorii, școli, biserică, sindicate, instituții de sănătate, Poliție, Consiliul Local, Consiliul Raional, Agenția de ocupare a forței de muncă) și organizații neguvernamentale.
• prin derularea unor programe de dezvoltare comunitară în scopul implicării partenerilor și a membrilor comunității locale (voluntari, lideri) în:
– identificarea nevoilor comunității;
– găsirea soluțiilor la problemele comunității locale;
– stimularea resurselor (colective, sociale) existente;
– atragerea și crearea de noi resurse;
– dezvoltarea de noi servicii sociale.
• prin informarea și sensibilizarea opiniei publice în legătură cu nevoile și problemele comunității locale, nevoile și problemele ex-deținuților și a familiilor acestora și cu modalitățile concrete de soluționare a acestora (articole în presă, emisiuni radio, TV, conferințe, întîlniri publice, etc.).
70% dintre specialiștii intervievați consideră că parteneriatul dintre ONG-uri și instituții de stat ar avea o eficiență mai mare în resocializarea minorilor delincvenți, 30% consideră că ONG-urile, fără a fi în parteneriat cu instituțiile de stat, contribuie destul de eficient în reintegrarea minorilor delincvenți. Astfel, rezultatele ne demonstrează că ipoteza dată este adevărată.
REFERAT
DE EVALUARE PSIHOSOCIALĂ
A MIRULUI DELINCVENT:
Prenumele și numele inculpatului:
O.N
Vîrsta:
16 ani
Fapta pentru care este inculpat:
Art. 179 al. 1; 195 al. 1 Cod Penal al RM (Violarea domiciliului și însușirea bunurilor în proporții mari și deosebit de mari);
Data solicitării referatului:
12.05.2007
Referatul va fi examinat în ședința de judecată la data de:
26.05.2007
Prenumele /numele, funcția consilierilor de probațiune ce au întocmit referatul:
I. G. – asistent social
V. C. – psiholog
Sursele de informații
interviu cu O.N., inculpata, în Izolatorul de Arest Preventiv;
O. Deseori, cînd apăreau conflicte în familie, O. pleca la vecini, pentru a evita bătăile tatălui vitreg.
Fratele, O. C., a. n. 1987, este o persoană liniștită, în relații cu surorile nu manifestă agresivitate. Părinții au fost totdeauna indiferenți față de el, ceea ce l-a determinat să-i găsească refugiu la biserică.
Părinții nu-i onorau obligațiunile lor, duceau un mod de viață amoral. Nepăsarea din partea lor și satisfacerea intereselor personale (consumul excesiv de alcool, lipsa îndelungată de acasă) a sporit atitudinea negativa a copiilor față de ei. Între părinți și copii deseori apăreau conflicte și metoda de educație a copiilor se manifestă prin agresiune fizică, psihică și emoțională.
Situația școlară
T. a început să învețe la școala din sat. Pe parcursul anilor de studii s-a manifestat ca elevă mai puțin sîrguincioasă, deseori abandona orele de studii. Lipsa controlului din partea părinților, indiferența acestora și iresponsabilitatea T. au dus la abandonul școlii în clasa a 6-a.
Atît timp cît s-a aflat în școală fiica lor, părinții au fost invitați de nenumărate ori la ședințele Comisiei pentru problemele minorilor, cu scopul de a-i implica în schimbarea situației, invitații pe care ei le-au ignorat de fiecare dată. Aceasta este încă dovada a iresponsabilității și neglijenței părinților față de soarta și viitorul fiicei.
Cercul de prieteni
S-a constatat ca T. deseori era în conflict cu părinții, fugea de acasă, abandona studiile și își găsea alinare în cadrul unui grup de prietene, ceea ce a favorizat formarea comportamentului delincvent al O. Fiind cea mai mica în acest grup, ea era ușor influențată și manipulată de prietene.
Ideea și planificarea acțiunilor delincvente aparțineau prietenelor, T. fiind executorul infracțiunilor.
Acțiunile infracționale le putem caracteriza ca fiind întâmplătoare, deoarece T. nu participa la planificarea acestora.
Lipsa de afecțiune, empatie, sensibilitate, compătimire, atenție și laudă din partea părinților a servit drept motiv de înstrăinare de ei și de apropiere de noile prietene.
După decesul mamei s-a simțit în schimbare bruscă felul de a fi al Ò. Ea hotărăște să fugă de acasă, aducîndu-și aminte de prietena din comuna Durlești, pe nume C. Prietena a ajutat-o în găsirea spațiului locativ, cu ceva bani de buzunar. Au urmat infracțiuni planificate de prieteni.
Date privind comportamentul inculpatului
Trecutul infracțional
O. N. nu are antecedente penale. Primele tentative de infracțiune s-au manifestat la vîrsta de 10 ani, fiind influențată și impusă de prietenele de vîrstă mai mare și de tatăl ei.
Comportamentul persoanei înainte și după comiterea infracțiunii
Înainte de comiterea infracțiunii de care este acuzată, T. deseori fugea de acasă, a abandonat școala, nimerind într-un anturaj delincvențial. Întrucît părinții făceau abuz de alcool și erau mai mult timp plecați de acasă, minora nu a fost supravegheată îndeaproape.
În prezent T. a declarat că și-a dat mult mai bine seama de gravitatea faptelor sale, precum și de urmările acestor fapte.
O. N. este o persoana cu o subapreciere înaltă, la care se evidențiază timiditatea, anxietatea, neîncrederea în propriile puteri, sensibilitatea și gradul înalt de sugestibilitate. T. se simte dezorientată și disperată. Datorită particularităților de personalitate, minora a fost ușor atrasă în
infracțiuni, rolul ei fiind de executor. Cauza efectuării furturilor o argumentează ca fiind
determinată de necesități și de influența din partea altor persoane.
Factorii care influențează sau pot influența conduita generală a persoanei pentru care a fost solicitat referatul de probațiune
T. se află la vîrsta adolescenței, perioada specifică schimbărilor de personalitate și caracterizată prin vulnerabilitate crescută la influențele exterioare. Este o etapă a dezvoltării psihosociale în care tînăra tinde să asimileze comportamente și modele prezente cel mai frecvent în mediul său de viață. Din acest motiv perioada de arest la care a fost supusă poate avea o influență nocivă asupra conduitei sale viitoare, asupra modului său de gîndire și relaționare cu cei din jur.
Infracțiunea de care este acuzată se datorează influenței negative din partea prietenelor, faptului
că nu a avut parte de empatie și afecțiune în familie. Considerăm că plasarea în familia lărgită poate avea influențe benefice asupra dezvoltării unui comportament, atitudini și responsabilități pozitive. În urma discuțiilor cu T. am remarcat regretul față de întîmplările prin care a trecut.
Perspectivele de reintegrare în societate
În cazul în care instanța va decide o pedeapsă neprivativă de libertate, perspectivele de reintegrare în societate ale T. ar fi posibile din următoarele motive:
– vîrsta minorei permite asimilarea și dezvoltarea viitoare a unor roluri sociale pozitive;
– ea conștientizează faptul că a avut un comportament neadecvat;
– e posibilă plasarea minorei în familia lărgită;
– minora manifestă dorința de a continua studiile și de a căpăta o profesie;
– este posibilă plasarea în evidența inspectorului în protecția drepturilor copilului din r-nul Strășeni, care ar putea asigura asistență psihosocială și supravegherea.
Referat
Presentențial de evaluare psiho-socială
A personalității minorului
I. Introducere
În baza art.475 CPP, procurorul X.Y, a solicitat întocmirea referatului presentetențial de evaluare psiho-socială a personalității minorului.
Oficiul de executare a întocmit prezentul referat în corespundere cu art. 475 al 1. CPP.
Prenumale și numele bănuitului:
C D I
Vîrsta:
16 ani
Fapta pentru care este bănuit:
Art.187 al. 2 CPRM
Cauza minorului este examinată în libertate.
Data solicitării referatului:
10. 04. 2008
Prenumele/numele, consilierului de probațiune ce a întocmit referatul: Mușet Alina
II. Sursele de informații:
Sursele contactate:
– interviu cu C. D. I.- bănuitul;
– interviu cu C. M.- mama bănuitului;
– interviu cu C. D.- sora bănuitului;
– interviu cu d-na R. E.- directorul școlii nr. 6;
– interviu cu d-na A. T. – director adjunct pe educație a școlii nr.6;
– interviu cu d-na Ț. E.- diriginta bănuitului;
– interviu cu M. A. – colegă de clasă;
– interviu cu T. M.- coleg de clasă;
– contactarea d-nei L.-R. T.- pedagog organizator de la locul de trai, Centrul pentru minori, P.D.P.C.;
III. Date privind persoana pentru care a fost solicitat referatul de evaluare
Mediul familial și social
Conform evaluării realizate s-a constatat că minorul C. D., născut la 01. 09. 1992, face parte dintr-o familie completă de tip „cămin gol”: mama d-na C. M. (1967), tatăl d-nul C. I., sora C. D.(1986).
D-na M., după finisarea studiilor medii complete, a urmat cursuri profesionale, obținînd diploma de vînzător-casier. Pînă în prezent lucrează pe specialitate, în restaurantul „Mugurel”. În procesul de socializare și educație a minorului D. C., mama manifestă un interes sporit, grijă și o stare afectivă, continuu și neîntrerupt încercînd să comunice și să înțeleagă gîndurile și motivele comportamentului și a faptelor săvîrșite de minorul D..
Tata d-nul C. I., a obținut diploma de șofer după finisarea cursurilor de instruire profesională. A activat în calitate de șofer în regia de auto salubritate și în S.A „Tracom”. În anul 2006 a fost concediat din motivul că făcea abuz de alcool. Din anul 2006 pînă-n prezent nu a activat. La moment este în căutarea unui loc de muncă. D-nul C. manifestă o agresivitate dură și o indiferență parțială, din cauza stării de ebrietate.
Sora, C. D., este studentă la USM în ultimul an. D. este o fire sangvinică cu un comportament adecvat. În perioada verii a activat în incinta SRL „METRO”, cu banii cîștigați a achitat contractul pentru studii.
Situația școlară
Minorul C. D., a fost elevul școlii nr.5 „A. Donici”, de unde la rugămintea mamei a fost transferat în a doua jumătate a primului trimestru la gimnaziul nr.6 din Durlești.
Din discuția cu d-na E. R., directorul gimnaziului nr.6, s-a stabilit că minorul C. a fost înmatriculat la 19 noiembrie 2007. din registrul de evidență a frecvenței și reușitei elevilor, rezultă că D. a frecventat orele doar pînă la sfîrșitul primului trimestru cu o reușită școlară foarte joasă.
D-na A. T., directorul adjunct pe educație, susține că C. D. este o persoană puternică și conflictuală, cu un comportament excitabil, exploziv, nestăpînit cu o conduită agresivă, în raport cu colegii și cu cadrele didactice.
D – na Ț. E., diriginta clasei a IX-a „A”, din care face parte și minorul, a menționat că C. D. are o conduită total negativă, folosește un lexic necenzurat, agresiv, predispus spre agresivitate, exagerare, crize nervoase și iritare. În timpul orelor are ca scop doar întreruperea procesului de învățământ și sustragerea colegilor. La serata de Anul Nou, organizată la discoteca din Durlești, minorul s-a prezentat în stare de ebrietate, unde a amenințat un minor necunoscut cu un cuțit de buzunar. La rugămintea și insistența dirigintei în legătură cu acțiunile minorului, acesta a dat dovadă de egocentrism și indiferență afectivă. Minorul C., cu o agresivitate sporită față de elevul clasei paralele, I. G., prin lovituri puternice i-a cauzat comoție cerebrală gravă. De asemenea, au avut de suferit și alți elevi în urma comportamentului impulsiv și nereținut.
La începutul trimestrului doi, minorul a folosit un lexic murdar și necenzurat la adresa d-nei B. E., profesoară de matematică.
Din afirmațiile lui M. A. și T. M., colegi de clasă, minorul în colectivul clasei se manifestă prin lipsa „frînelor condiționate”, sugestibilitate mărită, se simte lider, are o influență și o dirijare negativă asupra colegilor. Deseori aplică forța fizică.
După toate încercările colectivului profesoral efectuate pentru corijarea și încadrarea minorului în activitatea școlară, care nu a dat nici un rezultat, administrația gimnaziului №6, împreună cu comitetul părintesc au scris un demers la D.P.D.C. și C.P. cu privire la conduita antisocială a minorului.
În prezent administrația gimnaziului №6 a solicitat exmatricularea sau izolarea cu internarea într-o instituție specială a minorului C. D.
Cercul de prieteni
Minorul are un cerc de prieteni compus din persoane de diferite vîrste, inclusiv și copii de vîrsta minorului, din școala precedentă și din alte regiuni ale orașului. Majoritatea prietenilor au antecedente penale, alții frecventează școala sau sînt angajați în cîmpul muncii. Minorul are prieteni cu care frecventează cercul de sport (taekwon-do). Din discuție cu minorul, în cercul prietenilor, acesta se bucură de autoritate și este privit ca lider, dar din comportamentul acestuia aș putea menționa că minorul C. D. este silit, manipulat și influențat de păreri obscene din partea prietenilor cu o vîrstă mai înaintată.
IV. Date privind comportamentul minorului
Trecutul infracțional
C. D. I. a fost condamnat pe data de 08.08.2007de către jud. Buiucani, în baza art. 187 al. 2 lit., a, b, e, f, CPRM la 3 ani 6 luni privațiune de libertate, măsura de pedeapsă a fost stabilită în baza art. 90 CPRM la 2 ani termen de probă.
Comportamentul persoanei înainte și după învinuire:
În timpul termenului de probă, minorul C. D., a exteriorizat un comportament conflictual cu ambianță și cu conflicte interne însoțit de un temperament coleric. A dat dovadă de neascultare față de părinți. Nu recunoaște șansa și nu a îndreptățit încrederea acordată de către instanța de judecată.
În prezent la procuratura sect. Buiucani este intentat dosar penal pe același articol, în care minorul este principalul bănuit.
V. Factorii ce au determinat săvîrșirea faptei
lipsa autorității tatălui;
relații de tovărășie și prietenie cu un grup de persoane cu potențial infracțional;
timp liber neorganizat;
absenteismul de la procesul educațional școlar;
lipsa obiectivității față de persoanele care îl înconjoară;
dorința realizării unei vieți „mai ușoare”, fără muncă.
VI. Factorii care influențează sau pot influența conduita generală a persoanei pentru care a fost solicitat referatul de probațiune
Factorii de natură să inhibe dezvoltarea comportamentului infracțional:
susținerea din partea familiei;
recunoașterea faptei săvîșite.
Factorii de natură să accentueze dezvoltarea comportamentului infracțional:
opoziție și respingere a normelor social – juridice și amorale;
exacerbarea unor motive personale egoiste;
absența sau insuficienta dezvoltare a unor motive superioare, de ordin social și a sentimentelor etico – morale;
educarea minorului într-o familie cu climat hiperautoritar;
prezența deficiențelor și tulburărilor psihice sub formă de sociopatie.
VII. Perspective de reintegrare în societate
În urma investigațiilor realizate pentru întocmirea acestui referat de evaluare psiho-social, rezultă că perspectivele de reintegrare în societate a minorului C. D. sunt minime, din motivul comiterii faptelor ilicite repetate în perioada termenului de probă acordat de către instanța de judecată.
Minorul C. D. este un „copil problemă” care adoptă o conduită deviantă în urma căreia nu poate fi supravegheat și corijat de către părinți.
Prezența minorului în cercul de prieteni cu comportament antisocial și un vocabular necenzurat care îi monopolizează întreaga conduită.
Consilier de probațiune: M. A.
Referat
presentențial de evaluare
psiho-socială a personalității minorului
Introducere
În baza articolului 475 CPP, Procurorul C. I., Procuratura orașului Căușeni, a solicitat întocmirea referatului presentențial de evaluare psihosocială a personalității minorului.
Consilierii de Probațiune din cadrul IRP au întocmit prezentul referat în corespundere cu art. 475,385 alin p.7.
Prenumele și numele inculpatului :
G. T.
Vîrsta :
Anul nașterii 06.05.1993
Fapta pentru care este inculpat:
Art. 186 al 2, lit. b. CP al R. Moldova
Data solicitării referatului:
05.03.2007
Prenumele/numele, funcția consilierului de probațiune ce a întocmit referatul:
S.M
Sursele de informații:
Interviu cu G. T. – inculpatul la domiciliu
Interviu cu M. Maria – bunica inculpatului (pe linia maternă)
Interviu cu Ecaterina C. – bunica inculpatului (pe linia paternă)
Interviu cu Dumitru C. – tatăl biologic al inculpatului
Interviu cu Zinaida F. – profesoară – școala nr.4
Interviu cu Orest P. – profesor – școala nr.4
Interviu cu Maria P. – specialist, protecția dreptului copilului, în cadrul Direcției Raionale Învățămînt Tineret și Sport, Căușeni
Efimia D. – vecina inculpatului
Convorbire telefonică cu Elena T. – mama inculpatului, Turcia
Convorbire telefonică cu Rapșan G. – soțul mamei inculpatului, Turcia
Interviu cu Ion B. – prietenul inculpatului
III. Date privind persoana pentru care a fost solicitat referatul de evaluare
Mediul familial și social
G. T. s-a născut la 06.05.1993 în or. Căușeni. G. este unicul copil în familie și este fiul D-nei Elena T. și al D-lui Dumitru C. Părinții minorului nu au înregistrat căsătoria la OSC, doar au fost cununați în biserică. Căsătoria D-lui C. și a D-nei T. a durat 2 ani. Cuplul nu a avut locuință proprie, a locuit la început în casa D-nei Ecaterina C. – mama D-lui D. C., apoi împreună cu D-na Maria M. – mama D-nei Elena T. Despărțirea, după părerea D-nei Ecaterina C., a fost anticipată de D-na Maria M., fiind caracterizată ca o persoană scandalagioasă, impulsivă, care influența asupra luării deciziilor pe fiica sa Elena.
Mama minorului D-na Elena T. – a. n. 1969, după absolvirea școlii medii nr.2 din Căușeni, a învățat la Colegiul tehnologic din or. Ivano-Francovsc, Ucraina și a primit calificarea de maistru apicultor. După absolvirea Colegiului a activat în calitate de apicultor în gospodăria sătească din Ermoclia, apoi în secția de producere a Rețelei Electrice Căușeni. Începînd cu a. 1998 mama inculpatului pleacă la munci peste hotarele Moldovei, de unde revine periodic. La început D-na Elena pleacă la Moscova, iar din anul 1999 ea pleacă în Turcia, unde activează pînă în prezent. D-na Elena lunar trimite bani pentru întreținerea fiului său și 1-2 ori în an vine în vizită acasă. G., în timpul lipsei mamei sale este educat de bunica – M. Maria în vîrstă de 65 ani, pensionară, invalidă gr. II.
Tatăl biologic al inculpatului D-l Dumitru C. a studiat profesiile de combainer și apicultor. A activat la Serviciul de Salubrizare și amenajare a orașului. În prezent nu are un loc stabil de lucru, dar este proprietarul al 1 ha de pămînt pe care-l prelucrează împreună cu actuala soție și mama sa. Din prima căsătorie D-l C. are un fecior Ghenadie – a.n.1985 , cu care întreține relații prietenoase. Din spusele D-nei Ecaterina C., Ghenadie își respectă tatăl, îi cere sfatul, vine în ospeție, comunică și cu actuala soție a tatălui său. Iar G., fiul din a doua căsătorie, nu-și respectă tatăl, vorbește cu el brutal.
Din spusele mamei inculpatului relațiile interpersonale cu D-l C. au fost foarte conflictuoase. D-l Dumitru era abuziv față de soție, folosea excesiv alcool. După despărțire tatăl minorului plătește pensia alimentară în valoare de 21 lei lunar, alt ajutor pentru copil n-a acordat, în decursul a 12 ani. Din cele menționate de D-n Maria P. – specialist principal în protecția dreptului copilului, fiind chemat la Judecată, la Primăria or. Căușeni cu problema educării copilului său D-l C. nu s-a prezentat. Iar conform Hotărîrii Judecății din 05.04.2005 și Dosarului nr. 2-344/05 , d-l Cernous a fost lipsit de drepturi părintești.
După plecarea în Turcia, d-na Elena T. formează cuplu familial cu Rapșan Guliev, cu care nu înregistrează căsătorie în OSC, dar este cununată în biserică și locuiește în Turcia, or. Istambul. Cuplul dorește să-l ia pe Gheorghe Ticuș în Turcia, după ianuarie 2008, cînd D-na Elena va primi cetățenia Turciei și vor forma o familie completă. Din spusele minorului relațiile lui cu D-l Rapșan Guliev sunt foarte bune, îl acceptă ca tată. Din cele menționate de D-l Guliev, cunoaște despre fapta lui G., va face tot posibilul ca copilul să fie pe viitor un om onest, a trimis bani pentru recuperarea pagubei pricinuite de G. și dorește să-l ia în familia sa.
Minorul G. T. de la 5 ani a rămas în grija bunicii, M. Maria, care după părerea tuturor intervievaților, este o persoană impulsivă, imprevizibilă, uneori folosește un vocabular nepoliticos. Educîndu-se în așa mediu și avînd lipsă de atenția și căldura mamei și a tatălui. G., a devenit conștient și calculat pentru necesitățile proprii, fiind influențat de caracterul și exemplul propriu al bunicii este dezorganizat și egoist.
Situația școlară
Minorul G. T. nu a frecventat o instituție de instruire stabilă. La 5 ani, la cererea mamei, G. a fost plasat la Casa de copii din Chișinău. Bunica a insistat ca copilul să fie reîntors. După puțin timp, rămas fără tutela părintească, și la insistența bunicii, G. a fost dus la Internatul din Bender, unde a învățat ciclul primar. Mai apoi d-na M. iar îl aduce înapoi, fiind ea însăși în situație de conflict cu educatorii și profesorii. Minorul este înscris la școala nr.4 din Căușeni, unde învață în clasa 5 și 6. În această perioadă bunica minorului adesea este in conflict cu profesorii, se implică inoportun în procesul de predare a materiei în timpul orelor de studii. Din spusele pedagogilor D-lui Orest P. și D-nei Zinaida F., G., a preluat comportamentul bunicii și răspundea brutal pedagogilor, era abuziv fată de colegii de clasă, abandona orele. Din spusele minorului G., abandona școala din pricina unei mici supărări, pentru un cuvînt neplăcut în adresa sa, reacționa impulsiv. În anul 2005 D-na M. Maria insistă pentru al transfera pe G. la Liceul „M. Eminescu”, dar cererea este respinsă. G. revine la școala nr.4 pe care o abandonează în octombrie 2006. În noiembrie 2006 D-na M. Maria îl înscrie pe G., la Școala de meserii din s. Viișoara, r-l Ștefan Vodă, dar după conflictul cu un elev, minorul abandonează școala.
Cercul de prieteni
Cercul de prieteni al lui G. T. este restrîns. În clasă se certa cu copiii, era abuziv față de ei, din care motiv părinții elevilor au cerut administrației școlii ca minorul să fie transferat în altă clasă. G., adesea prietenia cu copii, care de asemenea ca și el abandonau școala. Copiii vecinilor evită prietenia cu G., din pricina impulsivității minorului și a implicării grosolane a bunicii în relațiile copiilor. Prietenii cu care comunică G., sînt preocupați de sport, dar printre ei sînt și minori cu comportament antisocial. G., a frecventat secțiile de box, arte marțiale. Este pasionat de fotbal. A fost captivat de jocurile la calculator, pentru care simțea o dependență. Dar a abandonat din dorință proprie.
Date privind comportamentul inculpatului
Trecutul infracțional
G. T. nu are antecedente penale.
Comportamentul persoanei înainte și după comiterea infracțiunii
După cele menționate de vecina inculpatului D-na Efimia D., de cînd a abandonat școala, G. T. a fost încadrat în cîmpul muncii în cîteva locuri. La locul de muncă el s-a manifestat ca o persoană responsabilă. Dar angajatorii au întrerupt contractul de muncă cu G. după implicările certărețe ale D-nei M. Maria.
În prezent G. T. abandonează școala, stă acasă, privește televizorul pînă noapte tîrziu, ziua mai mult doarme. Între copil și D-na Maria M. zilnic au loc conflicte.
Minorul G.. T. regretă despre fapta comisă.
Factorii care influențează s-au pot influența conduita generală a persoanei pentru care a fost solicitat referatul de probațiune
Factorii de natură să inhibe dezvoltarea comportamentului infracțional
recunoaște și regretă despre fapta comisă
dorința de a fi împreună cu mama
dorește să fie instruit profesional
dorește să fie încadrat în cîmpul muncii
Factorii de natură să accentueze dezvoltarea comportamentului infracțional
relații conflictuoase cu bunica
timp liber nevalorificat
abandon școlar
acționează impulsiv (cînd, in ce situații devine impulsiv)
prieteni cu potențial infracțional
Perspectivele de reintegrare în societate
În rezultatul analizei datelor cuprinse în acest referat, estimăm că perspectivele de reintegrare în societate ale lui G. T. sunt medii. Perspectivele ar putea crește în condițiile în care își va continua studiile, va fi instruit profesional, va fi organizat timpul liber, va fi încadrat în cîmpul muncii și va avea un mediu familial normal.
Executat:
consilier de probațiune C.D
Concluzii și Recomandări
Criminalitatea juvenilă nu este doar o problemă socială, ea începe să devină o problemă națională. Rezolvarea ei nu depinde doar de gradul de competență al lucrătorilor MAI, al celor din sfera Asistenței Sociale sau de Administrația publică locală care s-au încadrat în măsurile de prevenire a infracțiunilor comise de minori. Nu depinde doar de proiectele care sînt în plină desfășurare cu susținerea UNICEF. O soluție pozitivă la schimbarea situației date, promovată de țările europene, o constituie introducerea instituției probațiunii ca alternativă la privațiunea de libertate (pentru persoanele care nu au comis infracțiuni grave), care va spori eficiența funcționării sistemului de justiție penală în vederea individualizării pedepselor, promovării drepturilor omului. Frecvența criminalității juvenile decurge din diminuarea rolului familiei în societate, al cadrului didactic în instruirea și educarea copiilor, insuficiența activității organelor de resort în soluționarea problemelor minorilor, pasivitatea societății civile față de problemele generației tinere, precum și de combatere a delicvenței juvenile, etc. O soluție ar fi formarea unor specialiști autentici care să lucreze în mod diferențiat cu populațiile de risc delincvențional și în mod eficient cu delincvenții minori.
În acest sens, ca rezultat aplicativ al acestei lucrări, facem următoarele recomandări care să se afle în atenția factorilor de decidență și control social:
a) este necesară intervenția concentrată și diferențiată la nivelul familiei, care să nu se rezume la măsuri macro-sociale, ci să vizeze forme noi de asistență: în ultimul timp se vorbește foarte mult de terapia familială, care se adresează atît „copilului problemă” cît și membrilor familiei cu care acesta conviețuiește, se realizează cu scopul de a înțelege problema copilului prin prisma raporturilor sale cu ceilalți membri ai familiei (frați, părinți, bunici). În activitatea de terapie familială se merge pe baza sensibilizării părinților, (dragostea părintească) ce constituie garanția receptivității posibile pentru a determina sau schimbări radicale în atitudinea și convingerile de educație a copiilor și adolescenților. Se pot iniția programe naționale, cu actori locali care să sprijine cu specialiști și resurse materiale proiecte de terapie familială, care să promoveze realizările unei familii „sănătoase”:
– comunicarea între membrii familiei;
– tipul de relații intrafamiliale;
– structurile puterii în grupul familial;
– diferențieri între membrii familiei;
– afectivitatea în cadrul grupului familial;
– confruntarea cu evenimentele și dificultățile sociale;
b) la nivelul administrației publice, centrale și locale, există diverse departamente și servicii care au ca scop principal protecția și asistența minorilor aflați în criză sau în dificultate, Direcția Generală pentru Protecția Copilului, Centru pentru Primire Minori Delincvenți, Serviciul de Probațiune, Centre de Reeducare ș.a. În urma evaluărilor și prin prisma rezultatelor „invizibile” (spre exemplu, creșterea permanentă a numărului de minori delincvenți) se poate considera că activitatea lor poate fi optimizată. O formă de eficientizare o poate constitui evaluarea extra-instituțională, permanentizată și contractuală, realizată de asociații neguvernamentale de profil și recunoscute în comunitate;
c) la nivel raional se pot organiza programe specializate pentru reinserția socială, școlară și profesională a adolescenților delincvenți. Atunci cînd un adolescent care a abandonat școala se confruntă cu perspectiva de a-și găsi un loc de muncă, el descoperă, de regulă, că și acest univers îi este la fel de dușmănos precum cel școlar. În general, posturile disponibile cer un nivel al studiilor pe care delincvenții nu-l posedă. Meseriile la care aceștia au acces sunt cele foarte prost plătite, ceea ce-i determină să recurgă la acte infracționale. Programele de inserție școlară, socială și profesională vor fi destinate elevilor cu eșec școlar și vor formula sarcini concrete și variate, capabile să-i motiveze pe aceștia, cum ar fi: activitățile practice, cu caracter științific sau tehnologic, studiul mediului. Aceste programe trebuie să se desfășoare în cadrul unor instituții școlare special desemnate, cu ajutorul unor coordonatori care sa medieze relația elevului cu mediul școlar și cel familial.
Problematica minimizării delincvenței juvenile este una foarte complexă și amplă, de aceea cercetarea efectuată s-a direcționat către studierea rolului instituțiilor din comunitate în reintegrarea minorilor delincvenți.
Este de menționat faptul că întreaga evoluție a omului și integrarea sa în viața socială sunt condiționate de calitatea educației în familie, școala, grupuri de semeni, precum și de efectele și defectele acestora. Dar datorită unei cauzalități complexe în ultimul timp instanțele socializării respectiv familia s-a transformat într-un factor generator de comportamente ineficiente social. Nu mai contează atît de mult în ce formă greșesc adulții (lipsa de afectivitate, nepăsarea, lipsa de interes pentru educația copilului, lipsa unui stil educativ, excesul de grijă, răsfățul din dragoste exagerată, lipsa autorității datorată unor vicii, deficiențe caracteriale, severitatea excesivă, folosirea violenței ca mijloc punitiv, ș.a.m.d.), deși cunoașterea lor este utilă în activitatea de „corijare”.
Esențială devine problema acțiunii eficiente pentru a schimba traseul nedorit al multor adolescenți, care-i caută un loc în societate. Nu există soluții universale și nici „căi ușoare” așa cum nimic nu este ușor de optimizat în viața socială, dar este o problemă care trebuie să constituie preocuparea majoră instituțiilor din comunitate.
Bibliografie:
Banciu D., Rădulescu S., Voicu M. Introducere în sociologia deviantei. – București, 1997.
Bocancea C., Neamțu G. Elemente de teorie și strategii de mediere. – Iași, 1996.
Bulgaru M., M. Dilion. Metode și tehnici de lucru în Asistenta Socială. – Chișinău, 2002.
Bulgaru M. Asistența socială și justiția juvenilă: modalități de integrare și cooperare. – Chișinău, 2005.
DEX;
IRP. Ghidul consilierului de probațiune. – Chișinău, 2003.
IRP. Respectarea drepturilor minorilor în locurile de detenției. – Chișinău, 2003.
Girleanu I. Coordonate psihosociale ale delincventei juvenile. – Timișoara, 1997.
Lombroso C. Omul delincvent. – Iași, 1996.
Mitrofan N. Psihologie judiciară. – București, 1998.
Nistorean Gh. Prevenirea infracțiunilor prin măsuri de siguranță. – București, 1990.
Preda V. Profilaxia delincventei și reintegrarea socială. – București, 1990.
Petcu M. Delincventa. Repere psihosociale. – Cluj-Napoca, 1999.
Petcu M. Sursele de influențare ale agresivității delincvente. – Cluj-Napoca, 1999.
Rădulescu S., Teorii sociologice în domeniul devianței și al problemelor sociale. Computer Publishing Center, – București, 1994.
Rădulescu S. Adolescentul și familia. – București, 1987.
Rădulescu S., Piticariu M. Devianța comportamentală și boala psihică. – București, 1999.
Cosmovici A., Iacob L., Psihologia devianței, Polirom, Iași, 1999.
Stănișor, E., Delincvența juvenilă, Oscar Print, București, 2003.
Bandura, A., Principles of behavior modification. – N.Y., IX, 1969.
Isac O., Sociologia devianței, – Chișinău, 2004.
Neamțu C., Devianța școlară, Ghid de intervenție în cazul problemelor de comportament ale elevilor, Polirom, 2003.
Roșca A., Delincventul minor. – Cluj, 1993
Surse web:
www.statistica.md
www.contact.md
http://www.irp.md/files/1193755251.pdf
Anexa nr.1
Ghid de interviu cu specialiștii
Funcția ocupată:
_________________________________________________
Considerații generale asupra delincvenței juvenile și asupra sistemului de resocializare
Cum apreciați situația criminogenă din R. Moldova?
foarte înaltă
înaltă
medie
scăzută
foarte scăzută
Cum apreciați pedepsele actuale cu privațiunea de libertate?
prea severe
moderate
prea blînde
Cum considerați, penitenciarele din R.M. în ce măsură realizează funcția de reeducare a infractorilor?
foarte bine
bine
mediu
satisfăcător
nesatisfăcător
În ce măsură programele de resocializare în penitenciar reușesc să dezvolte un comportament prosocial minorilor delincvenți?
în mare măsură
în mică măsură
greu de spus
Care din instituțiile de mai jos are cea mai mare contribuție în procesul de reintegrare socială a minorilor delincvenți?
școala
familia
penitenciarele
instituțiile comunitare
instituțiile de stat
altele
Cum poate contribui familia în resocializarea minorilor delincvenți?
a. implicarea minorilor în cadrul unor activități de interese
b. supraveghere strictă
c. deprivarea de anumite bunuri
d. oferirea suportului psihologic
e. altele
7. Ce lacune sunt în sistemul actual de reintegrare și resocializare a minorilor delincvenți?
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
8. Care sunt măsurile întreprinse de către stat în vederea reintegrării minorilor delincvenți în societate?
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
9. Care e rezultatul influenței instituțiilor penitenciare asupra resocializării minorilor delincvenți?
reeducare (resocializare)
recidivă
10. Care este cea mai eficientă formă de sprijin pentru a reintegra un minor în societate?
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
11. În opinia Dvs. care tip de instituții au o eficiență mai mare în resocializarea minorilor delincvenți?
a. de stat
b. ONG
c. ambele
d. nici una
e. altele
12. În opinia Dvs. ce măsuri trebuie de întreprins pentru reintegrarea delincvenților?
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
În opinia Dvs., minorii care-și ispășesc pedeapsa în instituțiile penitenciare în comparație cu cei care-și ispășesc pedeapsa în instituțiile comunitare se reintegrează:
deloc
b. mai greu
c. mai ușor
d. nu știu
ORARUL ETAPELOR REALIZĂRII TEZEI DE LICENȚĂ
„Reintegrarea socială a minorilor delincvenți. Rolul instituțiilor din comunitate.”
Bibliografie:
Banciu D., Rădulescu S., Voicu M. Introducere în sociologia deviantei. – București, 1997.
Bocancea C., Neamțu G. Elemente de teorie și strategii de mediere. – Iași, 1996.
Bulgaru M., M. Dilion. Metode și tehnici de lucru în Asistenta Socială. – Chișinău, 2002.
Bulgaru M. Asistența socială și justiția juvenilă: modalități de integrare și cooperare. – Chișinău, 2005.
DEX;
IRP. Ghidul consilierului de probațiune. – Chișinău, 2003.
IRP. Respectarea drepturilor minorilor în locurile de detenției. – Chișinău, 2003.
Girleanu I. Coordonate psihosociale ale delincventei juvenile. – Timișoara, 1997.
Lombroso C. Omul delincvent. – Iași, 1996.
Mitrofan N. Psihologie judiciară. – București, 1998.
Nistorean Gh. Prevenirea infracțiunilor prin măsuri de siguranță. – București, 1990.
Preda V. Profilaxia delincventei și reintegrarea socială. – București, 1990.
Petcu M. Delincventa. Repere psihosociale. – Cluj-Napoca, 1999.
Petcu M. Sursele de influențare ale agresivității delincvente. – Cluj-Napoca, 1999.
Rădulescu S., Teorii sociologice în domeniul devianței și al problemelor sociale. Computer Publishing Center, – București, 1994.
Rădulescu S. Adolescentul și familia. – București, 1987.
Rădulescu S., Piticariu M. Devianța comportamentală și boala psihică. – București, 1999.
Cosmovici A., Iacob L., Psihologia devianței, Polirom, Iași, 1999.
Stănișor, E., Delincvența juvenilă, Oscar Print, București, 2003.
Bandura, A., Principles of behavior modification. – N.Y., IX, 1969.
Isac O., Sociologia devianței, – Chișinău, 2004.
Neamțu C., Devianța școlară, Ghid de intervenție în cazul problemelor de comportament ale elevilor, Polirom, 2003.
Roșca A., Delincventul minor. – Cluj, 1993
Surse web:
www.statistica.md
www.contact.md
http://www.irp.md/files/1193755251.pdf
Anexa nr.1
Ghid de interviu cu specialiștii
Funcția ocupată:
_________________________________________________
Considerații generale asupra delincvenței juvenile și asupra sistemului de resocializare
Cum apreciați situația criminogenă din R. Moldova?
foarte înaltă
înaltă
medie
scăzută
foarte scăzută
Cum apreciați pedepsele actuale cu privațiunea de libertate?
prea severe
moderate
prea blînde
Cum considerați, penitenciarele din R.M. în ce măsură realizează funcția de reeducare a infractorilor?
foarte bine
bine
mediu
satisfăcător
nesatisfăcător
În ce măsură programele de resocializare în penitenciar reușesc să dezvolte un comportament prosocial minorilor delincvenți?
în mare măsură
în mică măsură
greu de spus
Care din instituțiile de mai jos are cea mai mare contribuție în procesul de reintegrare socială a minorilor delincvenți?
școala
familia
penitenciarele
instituțiile comunitare
instituțiile de stat
altele
Cum poate contribui familia în resocializarea minorilor delincvenți?
a. implicarea minorilor în cadrul unor activități de interese
b. supraveghere strictă
c. deprivarea de anumite bunuri
d. oferirea suportului psihologic
e. altele
7. Ce lacune sunt în sistemul actual de reintegrare și resocializare a minorilor delincvenți?
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
8. Care sunt măsurile întreprinse de către stat în vederea reintegrării minorilor delincvenți în societate?
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
9. Care e rezultatul influenței instituțiilor penitenciare asupra resocializării minorilor delincvenți?
reeducare (resocializare)
recidivă
10. Care este cea mai eficientă formă de sprijin pentru a reintegra un minor în societate?
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
11. În opinia Dvs. care tip de instituții au o eficiență mai mare în resocializarea minorilor delincvenți?
a. de stat
b. ONG
c. ambele
d. nici una
e. altele
12. În opinia Dvs. ce măsuri trebuie de întreprins pentru reintegrarea delincvenților?
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
În opinia Dvs., minorii care-și ispășesc pedeapsa în instituțiile penitenciare în comparație cu cei care-și ispășesc pedeapsa în instituțiile comunitare se reintegrează:
deloc
b. mai greu
c. mai ușor
d. nu știu
ORARUL ETAPELOR REALIZĂRII TEZEI DE LICENȚĂ
„Reintegrarea socială a minorilor delincvenți. Rolul instituțiilor din comunitate.”
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Reintegrarea Sociala a Minorilor Delincventi. Rolul Institutiilor din Comunitate (ID: 129606)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.