Reguli Tactice Folosite In Ascultarea Martorilor Oculari

»

REGULI TACTICE FOLOSITE IN ASCULTAREA MARTORILOR OCULARI

CUPRINS

CAPITOLUL I: ASPECTE INTRODUCTIVE

Reglementarea procesuală penală

Proba testimentală și importanța sa in aflarea adevărului

Scopul ascultării martorilor

CAPITOLUL II: PROCESUL PSIHOLOGIC DE FORMARE A
DECLATRATIILOR MARTORILOR

ILl.Receptia senzorială

Decodarea evenimentului juridic

Stocarea materială

Reactualizarea evenimentului judiciar

CAPITOLUL III: PREGĂTD1EA ÎN VEDEREA ASCULTĂRII
MARTORILOR

111.1. Aspecte generale ( studierea martorilor existenți în dosarul

cauzei)

Studierea materialelor existente in dosarul cauzei

Stabilirea martorilor ce pot fi audiați

Culegere de informații cu privire la martorii importanți, de

care poate depinde soluționarea cauzei

întocmirea planului de ascultare

Alte activități premergătoare

CAPITOLUL IV: REGULI SI PROCEDEE TACTICE CRIMINALISTICE
APLICATE IN ASCULTAREA PROPRIU-ZISĂ A
MARTORILOR

IV. 1. Conduita tactică în etapa de identificare a

martorilor
IV.2. Conduita tactica din momentul relatării libere a martorului

IV.3. Reguli tactice aplicate in etapa formulării de întrebări

IV.4. Particularitățile tactice aplicate in ascultarea martorilor
oculari

CAPITOLUL V: CONSEMNAREA, VERIFICAREA ȘI APRECIEREA
DECLARAȚIILOR MARTORILOR

V.l. Consemnarea declarațiilor martorilor

V.2. Verificarea si aprecierea declarațiilor martorilor

V.3. Fixarea declarațiilor prin mijloace tehnice criminalistice

Bibliografie

REGULI TACTICE FOLOSITE IN ASCULTAREA MARTORILOR OCULARI

CAPITOLUL 1

Aspecte introductive. Reglementarea procesuală penală

Mărturia sau proba testimonială reprezintă, după cum bine se știe, unul dintre cele mai vechi mijloace de probațiune si printre cele mai folosite in cadrul procesului judiciar, in general si a celui penal in special. Ascultarea, in calitate de martor, a persoanei care are cunoștință despre o anumită faptă sau imprejurare, in legătură cu cauza penală, respectiv informația obținută prin mărturie este de natura sa servească aflării adevărului.

Administrarea probei testimoniale, constând in ascultarea persoanelor chemate sa depună mărturie intr-un proces, aprecierea declarațiilor (depozițiilor ) si valorificarea acestora, face parte din acele activități judiciare in care este pusa pregnant in evidenta necesitatea respectării in egala măsura, atât a prevederilor procesuale, cat si a regulilor tactice criminalistice.

Din perspectiva deontologica, pentru realizarea unui act de justiție de calitate, ascultarea persoanelor in calitate de martor sau in orice alta calitate procesuală, de către organele de urmărire penală sau de instanțe de judecată, indiferent de poziția acestora in procesul penal, nu poate fi concepută Fără stăpânirea unor cunoștiințe serioase de tactica criminalistică, dar si de psihologie judiciară.

1. Reglementarea procesuală penală

Conturarea cadrulului procesual in care este ascultat un martor se impune pentru sesizarea acelor elemente tactice care sunt indicate de legiuitor, explicit sau implicit. Astfel, este clară prevederea ca ascultarea exclude folosirea oricăror forme de violentă după cum ascultarea unor rude apropiate trebuie realizată in anumiți termeni.

In calitate de martor poate fi chemată orice persoană fizică, indiferent de situația socială, vârstă, sex, religie, cetățenie. Mai mult, pot fi martori inclusiv persoane cu anumite defecțiuni senzoriale ( orbi, surzi ) sau de natura psihică, ceea ce impune cu atât mai mult, aplicarea unor reguli tactice specifice de ascultare.

Sunt exceptate de la situația (obligația) de a depune mărturie (ca martor ) persoanele care au luat cunoștință de anumite fapte sau împrejurări in exercițiul profesiei, deci persoanele obligate sa păstreze secretul profesional ( medic, avocat, notar s.a. ). Nu sunt obligați sa depună ca martori decât daca accepta, soțul si rudele apropiate ale învinuitului/ inculpatului.

Poate fi ascultată ca martor si persoană vătămată, numai daca nu se constituie parte civila sau nu participa in proces in calitate de parte vătămată (art.82 C. pr. Pen.). In conformitate cu prevederile art.83 C.pr.pen., martorului ii revine, in esență,doua obligații principale : sa se înfățișeze la locul, ziua si ora indicată in citație si sa declare tot ce știe cu privire la faptele cauzei. Acestor doua cauze li se subsemnează atât obligația generală de informare cat si obligația de a spune adevărul.

In privința drepturilor martorilor, amintim faptul ca ei sunt protejați de lege impotriva oricărei violente, amenințări ori a altor mijloace, indiferent de natura lor, chiar asa-zis științifice, prin care ar fi constrânși sa dea declarații. Art. 68 C. pr. pen. prevede ca este oprit de a se întrebuința violența, amenințarea ori alte mijloace de constrângere, precum si promisiuni sau îndemnuri in scopul de a obține probe.

2. Proba testimonială si importanța sa in aflarea adevărului

Activitatea ilicită in complexitatea sa determina eforturi deosebite in realizarea probaturii judiciare, concretizate in stabilirea circumstanțelor in care s-a săvârșit, dimensiunea urmăririlor, persoanelor asupra cărora s-a răsfrânt ori au participat, in calitate procesuală a acestora.

Este cunoscut faptul că orice activitate umană este insoțită de producerea unor transformări de natură materială în mediul înconjurător denumit generic urme si explicate in mod exhaustiv de știința criminalisticii.

Observăm că transformările de natură materială sunt însoțite aproape întodeauna de o serie de modificări de natură materială, localizate in plan psihic, conservate si memorate de cei care, în diverse calități au participat la săvârșirea infracțiunii.

De regulă organul judiciar se edifică asupra unor circumstanțe sau împrejurări ale faptei prin intermediul „martorilor muți" identificați cu ocazia efectuării unor actvități de urmărire penală ( urmărirea la fața locului, percheziție, constatarea tehnico-științifică expertize, etc. ) ceea ce presupune timp in comparație cu activitățile directe si concomitente activităților invocate bazate pe dialogul nemijlocit între purtătorul informației si organele abilitate.

Concluzionând, putem afirma ca dialogul direct s-au ascultarea constituie actul procedural prin care anumite persoane cu privire la care există fie o certitudine, fie o presupunere că dețin informații in legătură cu infracțiunea sau făptuitorul sunt chemate să dea relații sau explicații in fața organelor judiciare.

Ascultarea persoanelor, constituie sursa majoră a infracțiunilor pe care se întemeiază adevărul, devansând celelalte activități de urmărire penală, aspect ce atribuie probe testimentale, poziția de proba fundamentală in procesul penal, datorită modului concret de stabilire a faptelor si împrejurărilor de fapt legate de infracțiune sau de autorul acesteia.

Subiecți ascultării nu pot fi decât cei care au participat, intr-o formă s-au alta, la activitatea ilicită – beneficiarul ( invinuitul sau inculpatul ), părțile care au suferit un prejudiciu moral sau material si martorii care au o poziție neutra. Fără a diminua rolul părților in procesul penal si importanța lor sub aspect tactic, in continuare vom prezenta considerațiile de natură criminalistică ce guvernează ascultarea martorilor.

Declarațiile martorilor sunt acele relatări făcute in fața organelor judiciare de către persoanele care au cunoștiințe de natur să servească la aflarea adevărului întru-n proces penal. Aflarea adevărului cu privire la împrejurările cauzei înseamnă constatarea existenței sau inexistenței faptei pentru care se desfășoară procesul penal, forma vinovăției, mobilul si scopul, natura si întinderea prejudiciului, etc. iar despre făptuitor înseamnă atitudinea vinovăției și asupra datelor de identitate, antecedentele penale, ce pot ajuta instanța de judecată la individualizarea pedepsei.

Ca și în alte sisteme de drept aflarea adevărului nu se infaptuiește decât cu ajutorul probelor ce vor fi administrate in cauza. Probele sunt fapte si împrejurări prin care se constată adevărul și se soluționează cauza penală sub toate aspectele.

Împrejurarea de fapt nu se confundă cu mijlocul prin care aceasta este cunoscută sau demonstrată, după cum nici subiectul probei nu se confundă cu mijloace de administrare a acesteia.

In doctrina se fac deosebiri între mijloacele de probă și procedeele probatorii, acestea din urmă constituind modul de a proceda in folosirea mijloacelor de probă. Intre mijloacele de proba prevăzute de lege, aflăm si declarațiilor martorilor care sunt caracterizate prin frecventa deosebită in procesul penal si longevitate in timp, aspecte determinate în numirea lor ca fiind „ ochii si urechile justiției"

In accepțiunea legii procesuale penale martorul este persoană care având cunoștiințe despre vreo faptă sau împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului

în procesul penal este ascultată de organele judiciare in această calitate

In perioada legii primind protecția martorilor se montează calitatea de martor, extinzându-se la inculpații cercetați în alte cauze penale, persoanele aflate în executarea unor măsuri private de libertate sub condiția dezvăluirii de informații și de date, cu caracter determinat in aflarea adevărului, cu privire la infracțiuni grave care au fost săvârșite, sunt pe calc de a se demite cu privire la activitățile ilicite enumerate.

Martorii în practica judiciară sânt considerați sinceri sau nesinceri în raport cu obiectivitatea si fidelitatea conținutului depozițiilor făcute, iar după sursa de informație care determină Mărturia se împart in: martori nemijlociți sau oculari, martori mediați sau martori din auzite sau a căror relatare are ca sursă izvorul public.

Diferențierile făcute după izvorul informației prezintă importanța în aprecierea declarațiilor martorilor deoarece fidelitatea mărturiilor mediate si acelor din zona publică este în raport invers proporțional cu numărul verigilor intermediare ce separă

percepția inițială de martori.

6) Cod pr. Pcn. art.78

Trebuie făcută distincția între persoanele care au calitatea procesuală de martori si martorii existenți care nu au cunoștiința despre faptele si împrejurările cauzei,

fiind niște garanți ce atestă rezultatul, modul de desfășurare și cele consemnate în actele ce fixează procesual unele activități de urmărirei penală ( cercetarea la fața locului, percheziția, etc).

Martorul în sine nu este mijloc de probă, au acest caracter declarațiile lui dacă concură la rezolvarea cauzei.

3. Scopul ascultării martorilor

Scopul ascultării martorilor se dimensionează pe următoarele coordonate:

• stabilirea împrejurărilor în care a fost săvârșita infracțiunea;

• obținerea de date privind metodele si mijloacele folosite de făptuitor;

stabilirea identității făptuitorilor și a contribuției fiecări subiectul probei nu se confundă cu mijloace de administrare a acesteia.

In doctrina se fac deosebiri între mijloacele de probă și procedeele probatorii, acestea din urmă constituind modul de a proceda in folosirea mijloacelor de probă. Intre mijloacele de proba prevăzute de lege, aflăm si declarațiilor martorilor care sunt caracterizate prin frecventa deosebită in procesul penal si longevitate in timp, aspecte determinate în numirea lor ca fiind „ ochii si urechile justiției"

In accepțiunea legii procesuale penale martorul este persoană care având cunoștiințe despre vreo faptă sau împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului

în procesul penal este ascultată de organele judiciare in această calitate

In perioada legii primind protecția martorilor se montează calitatea de martor, extinzându-se la inculpații cercetați în alte cauze penale, persoanele aflate în executarea unor măsuri private de libertate sub condiția dezvăluirii de informații și de date, cu caracter determinat in aflarea adevărului, cu privire la infracțiuni grave care au fost săvârșite, sunt pe calc de a se demite cu privire la activitățile ilicite enumerate.

Martorii în practica judiciară sânt considerați sinceri sau nesinceri în raport cu obiectivitatea si fidelitatea conținutului depozițiilor făcute, iar după sursa de informație care determină Mărturia se împart in: martori nemijlociți sau oculari, martori mediați sau martori din auzite sau a căror relatare are ca sursă izvorul public.

Diferențierile făcute după izvorul informației prezintă importanța în aprecierea declarațiilor martorilor deoarece fidelitatea mărturiilor mediate si acelor din zona publică este în raport invers proporțional cu numărul verigilor intermediare ce separă

percepția inițială de martori.

6) Cod pr. Pcn. art.78

Trebuie făcută distincția între persoanele care au calitatea procesuală de martori si martorii existenți care nu au cunoștiința despre faptele si împrejurările cauzei,

fiind niște garanți ce atestă rezultatul, modul de desfășurare și cele consemnate în actele ce fixează procesual unele activități de urmărirei penală ( cercetarea la fața locului, percheziția, etc).

Martorul în sine nu este mijloc de probă, au acest caracter declarațiile lui dacă concură la rezolvarea cauzei.

3. Scopul ascultării martorilor

Scopul ascultării martorilor se dimensionează pe următoarele coordonate:

• stabilirea împrejurărilor în care a fost săvârșita infracțiunea;

• obținerea de date privind metodele si mijloacele folosite de făptuitor;

stabilirea identității făptuitorilor și a contribuției fiecăruia la pregătirea si derularea activității impracticabile ;

determinarea activităților desfășurate de făptuitori înainte si după comiterea infracțiunii;

• identificarea locurilor unde au fost ascunse sau modificate bunurile

sau valorile provenite din infracțiune, inclusiv a persoanelor care au procurat astfel de bunuri;

• obținerea unor date de natură să conducă la extinderea cercetărilor

în cauză atât cu privire la complici, instigatorii ori tăinuitorii, cât și cu privire la alte fapte penale;

• stabilirea unor date privitoare la modul de viață al infractorilor

anturaj, locuri frecventate, bunuri mobile sau imobile dobândite în perioada ce face obiectul cauzei penale;

• obținerea unor date cu privire la locurile unde au fost ascunse

bunurile învinuitului sau inculpatului, in scopul sustragerii acestora de la indisponibilizarea prin măsurile asigurătorii;

• dovedirea existenței sau inexistenței bunurilor sau valorilor obiect al infracțiunii in patrimoniul persoanei vătămate la data săvârșirii faptei, pentru a proba lipsa de temei a sesizării ori pentru a demonstra ca pretențiile civile formulate sânt exagerate

CAPITOLUL II

Procesul psihologic de formare a declarațiilor martorilor

1. Recepția senzorială

Mărturia este considerată rezultatul unui proces de observare si memorare involuntară a unor fapte sau împrejurări de fapt, strâns legate de săvârșirea unor infracțiuni, urmat de reproducerea lor în fața organelor judiciare.

Așadar mărturia, ca proces de cunoaștere parcurge doua faze: recepția (percepția ), decodarea, memorarea si reproducerea.

Recepția senzoriala constituie prima etapă in formarea mărturiei deoarece senzațiile sunt modalitățile de reflectare in contextul uman a insușirilor obiectelor si fenomenelor din mediul inconjorător, acționând asupra organelor de simt.

Senzația este cea mai simplă formă de reflectare senzorială a insușirilor izolate, ale obiectelor sau persoanelor prin intermediul unuia dintre organele noastre de simț. Apariția senzațiilor si ulterior a percepției este in funcție de intensitatea stimulilor care acționează asupra analizatorilor. Analizator este definit sistemul sau aparatul organismului uman.alcătuit din organele de simț, caile nervoase de transmitere și centri corespunzători de pe scoarța cerebrală. Senzația nu se naște decât in momentul in care stimulul atinge un prag minim capabil sa provoace senzația; cu căt sensibilitatea

analizatorului este mai mare, cu atât este posibilă nașterea de senzații prin stimuli mai puțin intensi1.

In egală măsură exista și o intensitate maximă a stimulilor dincolo de care nu se mai produc senzații.

Recepția senzorială este diferită si individuală fiecărei persoane in raport cu intensitatea maximă a stimulului capabil sa o producă.

Pragurile senzațiilor fixează limitele intre care acestea pot fi produse si prin urmare receptate. Din această perspectivă putem aprecia eficiența percepției care se cantonează între anumite limite speciale, cromatice sau de altă natură. Recepția auditivă este determinată de zgomotele ce insoțesc activitatea infracțională, percepția lor fiind posibilă datorită insușiriilor undelor sonore ( inalțimea, intensitatea, timbrul ) și influențată de natura locului unde au fost produse (locul inchis produce reverberația, iar locul deschis ecoul ), de condițiile atmosferice, vârstă, profesie. Eficiența percepției auditive se situează între 19-20 cicli /secundă și pana la 20.000 cicli/secundă, dar cele mai accesibile sunete sunt cele situate între 1.000-3.000 cicli/secundă, peste aceste limite zgomotele sânt recepționate tot mai greu iar decodarea lor nu se mai poate efectua.

Recețtia vizuala sau mărturia tip are frecvența cea mai mare in activitatea organelor judiciare, fiind considerată superioară celei auditive prin conferirea unei imagini exacte si complete a lumii inconjoratoare.

Recepția vizuală funcționează pe principiul aparatului fotografic, inregistrănd imaginea răsturnata insa redarea acesteia nu se face in același fel, modificandu-se pe relația retina -cortex si înfățișată in mod real, fenomen denumit constanta percepției ce contrazice legile opticii geometrice. Percepția eficienta a undelor electromagnetice din componenta luminii se situează între 400-750 milimicroni, după modul cum se asociază culorile iar lumina este cromatică sau acromatică.

Intensitatea sunetului determină o creștere a sensibilității vizuale la culorile reci-verde, albastru, violet si o diminuare la culorile calde-galben, roșu,orange.

7. E.Stancu, Tratat de criminalistică, Ud. Universal Juridic, București 2002, pag.364-365

Percepția vizuala este influiențată de condițiile de iluminare-lumină naturală sau cea artificială, determinând ocuratețe in receptarea culorilor, in timp ce vederea crepusculara sau nocturna determina nuantelor coloristice apropiate.

Datorită acestui fenomen martorul solicitat să se pronunțe cu privire la culoarea vestimentației făptuitorului va spune că paltonul era de culoare neagră, in realitate acesta era bleomarin, dacă percepția sa realizat noaptea.

Percepția vizuală comportă unele imperfecțiuni cănd se trece din medii luminoase in cele întunecoase si invers,organul receptor având nevoie de o perioadă de grație necesara-cel puțin 10 min-adaptării,după care intervine acomodarea sau obișnuința.

O problemă deosebit de importanta in cadrul anchetei o constituie perceperea relațiilor spațiiale în raport de sursa receptoare-auditivă,vizuală-luate individual sau combinate. Din această perspectivă martorul este solicitat sa aprecieze marimea,forma,orientarea in spațiu, localizarea unor fenomene ce interesează cauza in care este ascultat. Organul judiciar trebuie sa cunoască perceperea eficienta a spațiului care incepe de la 10 cm. față de organul receptor si se întinde pînă la aproximativ 450 m, iar prin exersare se poate ajunge pană la 1200 m.

Se subăntelege că la distanțele mari martorul nu poate sa indice caracteristici identificatoare ale obiectelor, instrumentelor sau persoanelor marginându-se a relata unele aspecte ce pot duce la identificarea acestora.

Percepția insușirilor spațiale este influientată de condițiile atmosferice existente in momentul recepției (atmosfera rarefiata creaza senzația micșorării distanțelor, obiectele mai indepartate par mai apropiate ), iar perspectiva liniară face ca obiectele să se acopere unele pe altele si să apară mai mici, in special cele mai indepartate.

Percepția dimensiunilor este influientată de contextura cromatică, fenomen cunoscut sub denumirea de iradierea luminii in care obiectele albe sau de culori deschise par mai mari si de contrastul simultan ( prezenta la un loc a unor obiecte de diferite dimensiuni in care raportarea se face la cel din vecinătatea obiectului ce se apreciază, ignorandu-se dimensiunile reale).

Deasemenea trebuie sa se tină cont si de formele de relief, de temperatură, vârstă, profesia martorului care pot constitui surse de distorsiune ale perceperii dimensiunile fără a se neglija subiectivismul martorului.

Unii autori recomandă efectuarea unor experiențe cu martorul chiar in timpul ascultării punând-ul să aprecieze distanta dintre diferite obiecte aflate in cabinetul de anchetă sau pe stradă ori dimensiunile cabinetului de anchetă.

Percepția vitezei este solicitată martorilor care au asistat la accidentele de trafic rutier. Din experiențele psihologice efectuate s-a stabilit că cu cât distanța dintre martor si autovehicol este mai mare viteza va fi perceputa ca fiind mai lentă aspect explicat de unghiul vizual mic in care este receptată mișcarea.

La determinarea vitezei se ține seama de natura accidentului, urmările acestuia si starea de repaus ori misacarea in care se afla martorul cînd a receptat evenimentul judiciar. Dificultăți de apreciere se inregistrează când singuri martori sânt cei care au fost ocupanții autovehicolelor angajate in accident.

Perceperea timpului constituie un proces complex ce consta in reflectarea duratei obiective a unui fenomen, a vitezei si a succesiuni sale. Influientele care acționează asupra perceperii timpului sunt date de preocupările martorului in perioada săvârșirii infracțiunii, starea de repaus lungește timpul in raport cu cea ocupată care lasă impresia scurgerii mai rapide a timpului.

De multe ori martorul este solicitat sa localizeze in timp activitate ilicită ori alte aspecte in raporturi directe cu aceasta sau făptuitorul. Se apreciază că reușita localizării este asigurată de calitățile subiective pozitive ce caracterizează martorul si de intervalul de timp dintre cele doua momente, al percepției si al reproducerii.

Cu cât timpul care separă momentele invocate este mai mare cu atât localizarea este mai relativă iar la perioade lungi devine imposibila, excepție făcând situațiile in care martorul a notat data calendaristică sau când prin raportare include unele date de referință din viața sa.

Neputința localizării temporale nu trebuie catalogată ca rea-credința, ca mai ales ca trăirea sa interioara relevă străduința de a realiza cele solicitate, fiind mai corectă pentru a ancheta o asemenea atitudine decât canalizarea pe o pistă falsă.

Această stare de fapt negativă se datorează intervalului mare sau deosebit de mare dintre cele doua momente- percepția si reproducerea- lipsa de semnificație a împrejurărilor pentru care este chemat sa depună, tipul de percepție si de memorie cărora aparțin martorul.

Desigur că este relevantă conduita anchetatorului care poate ajuta martorul sa-si reamintească, fără sa-1 sugestioneze prin plasarea evenimentului judiciar între anumite date de referința personală ( căsătorie, serviciu militar, sărbători religioase ) sau de altă natură ( sărbători naționale, evenimente sportive de rezonanța, etc. ).

Alteori martorul este solicitat să relateze despre durata in timp a infracțiuni sau a unor aspecte legate de fapte și făptuitor. Datorită oscilațiilor si impreciziilor martorilor s-au făcut experimente în materie, care au stabilit tendința generală de supraevaluare a perioadelor scurte si de subevaluare a perioadelor lungi, aspect ce a determinat regula tactică potrivit căreia martorul chiar dacă face precizări cu privire la timpul cât a durat efectiv activitatea ilicită, acestea vor fi privite cu rezervare.

Fenomenul invocat de experiențele psihologice se explica si prin existența a doua noțiuni cu care se operează: timpul obiectiv care se poate cuantifica cu ajutorul cronometrului si timpul subiectiv in care evaluarea comportă deformările care îl separa de timpul obiectiv. Sunt unele categorii de martori care pot evalua timpul foarte corect: sportivi de performanța, cadre didactice, fotografii, elevii, studenții, etc.

Precizarea succesiunii in timp a unor împrejurării legate de infracțiune sau făptuitor apar in realatare liberă a martorului care infațișeaza principalele episoade, in ordine cronologică, caracterizate de o mare exactitate. Se apreciază că în stările afective puternice se pot produce inversări ale cronologiei evenimentului judiciar care sunt restabilite după remisiunea stărilor invocate.

Sursele generatoare de distorsiuni ale recepției senzoriale au determinat preocupări in descoperirea cauzelor care le provoacă, ajungându-se la concluzia că inadverentele constatate sunt generate, deopotrivă, de factori obiectivi si factori subiectivi.

Factorii obiectivii includ in sfera lor împrejurările in care s-a făcut percepția si influienta pe care o exercita asupra acesteia, astfel:

• percepția vizuală este redusă in situațiile când condițiile meteorologice

sunt neprielnice ( ploaie, ninsoare, ceata, vijelie ) iluminarea este puternică sau neuniformă, distanta relativ mare dintre stimul si receptor existenta unor obstacole artificiale intre cel care percepe si evenimentul judiciar sau naturale ( forme de relief), temperatura foarte ridicata etc.

• percepția auditivă este influientată de distanta dintre martor si sursa

sonoră, condițiile de propagare a undelor sonore care sunt determinate de forma reliefului, de particularitățile locului ( inchis sau deschis ), viteza vântului, fenomenul reverberației, etc.

durata percepției are influiența asupra martorului, fiind secvențială, scurtă determinată de timpul in care se produce evenimentul judiciar;

măsurile de protecție luate de făptuitori care se referă la schimbarea

ifățisarii ( ciorapi, cagule ) , folosirea unor autovehicole furate pe care le abandonează după comiterea faptei, acționarea la adăpostul întunericului, interceptarea persoanelor care ar fi putut sa observe pentru a nu ajunge la locul unde se săvârșește activitatea ilicită.

Factorii subiectivi tin de personalitatea martorului si de particularitățile psiho-fiziologice care distorsioneaza percepția, din categoria cărora exemplificam:

calitatea receptorilor auditivi si vizuali (orbirea, surzirea ), starea lor de sănătate repercutându-se direct si nemijlocit asupra calității si cantității percepției;

gradul de instruire si personalitatea martorului determina.individual sau impreuna, recepția fragila sau greoaie a evenimentului judiciar;

vârstă, profesia, experiența de viață constituie factori deosebiți care

produc influiențe majore atât asupra percepției senzoriale cat si asupra decodării si memorării celor receptate;

• temperamentul, gradul de mobilitate al proceselor de gândire determină

diferențiierile dintre indivizii care asistă la același judiciar, fiecare relatând calitativ și cantitativ, diferit cele percepute;

•stările de oboseala, medicamentația folosita, alcoolul, drogurile

ingusteaza câmpul perceptiv, determinând relatării lacunare, imperfecte sau ingrosate (pe placul anchetatorilor);

•afectivitatea ridicata induce stări inhibitorii asupra percepției,

producând alterarea parțiala sau dezorganizarea acesteia, situații determinate de gravitatea si rapiditatea producerii evenimentului judiciar ( omoruri, accidente de circulație ), in care sânt implicate persoane apropiate, rude, prieteni, etc.

•atenția joaca un rol deosebit in receptarea senzoriala, fiind influientată

de calitățile sale: stabilitatea, mobilitatea, distribuția ei.

S-a stabilit ca cele mai durabile informații sunt receptate de atenția involuntara care surprinde martorul si il deconectează de la preocupările sale, datorita apariției neașteptate a stimulului care o produce, dirijândui interesul către un anumit obiect, acțiune sau persoană.

S-a admis ca trebuie evidențiata atenția de expectanta anticipativa care, desi are unele aspecte negative, pregătește martorul cu privire la aspectele esențiale ale unei fapte penale, de aici si denumirea martorului de expectant.

Aspectul negativ a expectantei se releva in false identificări când stimulul așteptat se substituie percepției reale.

La evaluarea mărturiei trebuie sa se tina seama de alte doua tipuri de atenție: tipul static caracterizat prin fidelitatea constanta pe tot parcursul actului perceptiv si tipul dinamic in care mărturia conține informații mai exacte asupra faptelor receptate de la scurt interval de timp după declanșarea evenimentului perceput.

Importanța constatării cu preponderenta la cel din urma aspect se releva la invitarea tuturor persoanelor care au asistat la producerea evenimentului judiciar pentru a se putea reproduce întregul tablou al inCracțiunii .

2. Decodarea evenimentului judiciar

A doua etapa importanta a formarii informațiilor martorilor consta in decodarea informațiilor recepționate senzorial. Recepția senzoriala inregistreaza lumini, sunete, mirosuri care sunt integrate la nivelul scoarței cerebrale, in ansamblurile existente urâand a fi decodificate pentru a căpăta sens ori semnificație cu rezonanta pentru cauza penală.

Activismul psihic al oricărei persoane determina apariția unor sensuri întregi logic sau semantic structurale, cu toate ca ele nu sunt stocate memorial, provenind din reconstituiri, la fel fiind decodate si informațiile receptate dobândind sens.

Fața de momentul recepției, in cel al prelucrării informațiilor intervine o completare logica si semantica a posibilelor goluri in recepție.

Dintre factorii meniți sa influienteze direct calitatea prelucrării informațiilor, cei mai importanți sunt: gradul de cultura, experiența de viață a martorului, profesia, capacitatea de apreciere a spațiului, timpului si vitezei precum si semnificația celor percepute.

Decodarea efectuata prin identificarea expresiei potrivite care este purtătoare de sens devine accesibila datorita limbajului si învățăturii unui număr mai mare de persoane, ea nu desemnează numai obiecte, fapte, fenomene ci si conotatiile acestora, aspect deosebit de important in instrumenterea cauzelor penale.

Desi individuala decodarea, suporta unele influiente in contactele interpersonale, căpătând nuanțări pe care receptorul inițial nu le cunoaște sau le omisese

3. Stocarea memorială

Formarea mărturiei este strâns dependenta si de calitatea proceselor de memorare, desfășurate in trei etape succesive: achiziția, in care asa cum s-a stabilit, percepția are un rol important, reținerea (conservarea) si reactivarea, fie sub forma reproducerii fie sub forma recunoașterii.

Din punct de vedere strict psihologic, problema memoriei presupune stabilirea relațiilor care exista între etapele recepției senzoriale, prelucrării datelor, stocării si redării, interogand volumul informațional achiziționat, conservat si reactivat.

Asupra trainiciei conservării in memorie a faptelor percepute influienteaza,intr-o insemnata măsura, atitudinea martorului fața de faptele la a căror producere a participat, existenta sau lipsa intenției de a retine faptele precum si predominarea uneia sau alteia dintre formele de memorare care in anumite limite, îngăduie organelor judiciare a aprecia care anume împrejurări legate de infracțiune au putut fi mai bine fixate sau conservate. In cazul mărturiei, memorarea faptelor poate avea atât un caracter deliberat, voluntar cât si un caracter neintenționat.

Memorarea involuntara este dominanta in raport cu cea voluntara si influientată de interesul manifestat de martor in momentul apariției stimulului care determina perceperea vizuala sau auditiva.

In cazul memorării involuntare datele percepute se intiparesc neintenționat, subiectul nu-si propune un scop prealabil si nu utilizează procedee speciale in vederea memorării.

Dimpotrivă ceea ce caracterizează memorarea voluntara este existenta spațiului urmărit, căruia i se adaugă folosirea unor mijloace, procedee speciale in vederea realizării acestui scop.

Memorarea voluntara caracterizează acele situații in care martorul, conștient de semnificația faptului la a cărui producere participa, întrezărește posibilitatea chemării sale in fața organelor judiciare si in strădania lui de a ajuta la aflarea adevărului in pricina data sau din alte motive, face eforturi pentru a retine faptele percepute.

Se înțelege ca precizia si durabilitatea memorării faptelor de către martorii este direct influientata de scopul si de intenția de a memora. Mult mai bine vor fi memorate faptele fața de care acesta a manifestat intenția de a le memora decât daca o asemenea intenție lipsește.

Desi nu presupune existenta scopului de a memora, memorarea involuntara nu e reductibila la o inregistrare pasiva, mecanica a informațiilor dobândite.

Eficienta acestei forme de memorare este asigurata de o seama de legități a căror cunoaștere de către organele judiciare e indispensabila, doua dintre acestea interesând direct in cazul declarațiilor martorilor.

Este vorba, in primul rand, de afirmația pe care o prezintă faptele percepute in raport cu experiența anterioara a martorului, din acest punct de vedere mult mai temeinic se vor memora faptele care sunt mai apropiate de experiența anterioara a martorului decât cele care nu au acest caracter.

In al doilea rand, eficienta memorării involuntare este condiționata de factorii emoționali ce stau la baza ei (interese, aptitudini, stări emoționale etc).

Aceasta legitate explica de ce faptele ce corespund intereselor omului se memorează si se păstrează mai bine decât cele ce sunt indiferente, de ce experiența cu un anumit ecou in plan afectiv, plăcuta sau neplăcuta se întipărește mai bine decât experiența neutra

Raportând observațiile de mai sus la obiectul declarațiilor martorilor am putea desprinde următoarele constatării:

• cand obiectul depozițiilor martorilor il constituie fapte si împrejurări de

fapt referitoare la infracțiune, caracteristic este atât memorarea voluntara cât si memorarea involuntara;

• când obiectul depozițiilor martorilor il formează nu atât fapte legate de

infracțiunea in sine, cât mai ales convingeri, păreri cu privire la profilul moral, la modul de comportare, de conduita in societate, in familie a învinuitului sau inculpatului si a altor persoane, caracteristica este memorarea involuntara. Si aceasta deoarece astfel de convingeri se intemeiaza,de regula, pe aprecieri privind comportarea acestor persoane anterior momentului săvârșirii infracțiuni, cu alte cuvinte, mai inainte de a fi existat intenția de a memora intr-un anumit scop.

La cercetarea modului in care se produce procesul memorării in cazul mărturiei, trebuie sa deosebim, in afară de formele fundamentale amintite si tipurile speciale sau particulare de memorare, deoarece de caracterul predominant al unuia sau altuia, se leagă importante cunoștiințe de ordin tactic.

In aceasta privința, in psihologie se face distincție între următoarele forme de memorare:

memorarea logica si mecanica constituie tipuri speciale ale memorării voluntare iar criteriul de diferențiere e reprezentat de prezenta sau absenta intelegerii la insusirea informației. In cazul mărturiei, aceste doua forme de memorare privesc mai ales fixarea datelor percepute la nivelul analizatorilor vizuali si auditivi. Asa, de pilda, memorarea conținutului unei convorbirii, al unui inscris presupune folosirea unor procedee logice, pe câta vreme memorarea unor cuvinte, noțiuni fără sens (numere, cifre, etc.) presupune folosirea unor procedee mecanice, memorarea motrica ( motorie ) rezida intr-o predispoziție a subiectului pentru întiparirea a tot ceea ce e legat de mișcare de pilda, memorarea conținutului unui act scris de propria mâna, intiparirea unor activități fizice, etc.

memorarea plastic intuitiva presupune capacitatea subiectului de a îintipari si conserva in memorie reprezentările concrete ale faptelor si obiectelor percepute. Doua dintre formele ecesteia- memorarea vizuala si auditiva-prezinta interes deosebit la formarea declarațiilor martorilor.La tipul vizual e sensibil diferențiata capacitatea de a retine imaginile, figurile ( înfățișarea persoanelor, forma obiectelor, culorile, etc), la cel auditiv capacitatea de a retine si a reproduce fidel sunetele (materialul vorbit in primul rând ) si zgomotele, prevalează asupra celorlalte forme de memorare.

memorarea emoționala consta in reținerea si reproducerea fidela, de regula a acelor fapte, evenimente, întâmplări legate de sentimente trăite anterior, care au avut un anumit ecou in psihicul persoanei ( bucurie, mâhnire, durere, frica, etc).

La anumite categorii de persoane memorarea faptelor este mult ușurata de natura preocupărilor lor personale si profesionale, de cercul intereselor, aptitudinilor, preocupărilor stăruitoare; la aceste persoane se dezvolta asa numita memorie profesionala

Cunoașterea formelor fundamentale de memorare precum si a tipurilor speciale prezintă, pentru organele judiciare, un necontestat interes deoarece e de natura a furniza indicații asupra sferei si caracterului obiectelor si fenomenelor care au putut fi mai bine memorate.

Astfel nu e lipsit de interes daca cele relatate de martor constituie rezultatul unor eforturi, cu alte cuvinte daca le-a memorat voluntar sau dimpotrivă, le-a memorat fără a-si fi propus un anumit scop, deoarece mai precis si infinit mai fidela va fi mărturia la baza căreia a stat strădania de a memora, decât mărturia intemeiata pe memorarea involuntara.

Tot astfel, cunoașterea de către organele judiciare a tipului predominant de memorare va îngădui acestora sa selecteze martorii in raport cu împrejurările ce urmează a fi stabilite ( martorii la care predominanta este memorarea vizuala vor fi de preferința ascultați asupra faptelor percepute si memorate vizual, cei la care predominant este memorarea auditiva vor fi preferați pentru stabilirea faptelor percepute auditiv ), iar pe de alta parte, sa determine care anume aspecte au putut fi mai bine reținute, si in consecința independenta de natura evenimentelor percepute, la audiere sa stăruie in sensul deținerii a cât mai multor informații in raport cu forma de memorare.

Totodată, determinarea, cu ocazia audierii a formei de memorare dominante, va îngădui organelor judiciare sa explice cauza divergentelor dintre mărturiile celor ce aparțin unor tipuri diferite de memorare.

Preponderenta uneia sau alteia dîntre formele de memorare are drept consecința unilateralizarea intr-o anumită măsura a percepției si implicit a memorării.

La cel ce predomina o anumită forma de memorare, câmpul atenției este mult îngustat, atenția e dirijata cu precădere asupra a ceea ce prezintă interes pentru subiect, in vreme ce alte aspecte vor rămâne in afara câmpului perceptiv si pe cale de consecința nu vor fi nici memorate.

De aici se desprinde următoarele consecințe in tactica ascultării martorilor:

• faptul de a nu relata anumite aspecte ce trebuiau sa fie reținute nu

denota neapărat rea-credinta deoarece e posibil ca martorul sa fi perceput si memorat acele aspecte pentru care are o anumită predilecție si tot atât de firesc sa fi ignorat altele;

• pentru restabilirea în întregime a faptelor, ascultarea martorilor trebuie

sa se desfășoare astfel incat aspectele neretinute de unii martori, datorita caracterului uneori unilateral al memorării, sa fie precizate prin ascultarea altora care, datorita predominării unui alt tip de memorare, se presupune ca le-au reținut

4. Reactualizarea evenimentului judiciar

Ultima etapa a procesului de memorare este reactivarea sau reactualizarea intâlnita fie sub forma reproducerii, fie sub forma recunoașterii, ultima in intelesul său psihologic, iar nu juridic.

Reproducerea informațiilor stocate este un fenomen complex, desfășurat in legătură cu procesul gândirii prin reprezentarea lunii care ne inconjoara.

Reprezentările sunt indisolubil legate de particularitățile individuale ale fiecărei persoane, fiind influientate de activitatea desfășurata de fiecare individ. Asa se explica faptul ca la aceeași persoană reprezentările sunt diferite-cele vizuale fiind exacte si stabile, iar cele auditive fiind inexacte si instabile.

In cazul mărturiei reproducerea poateîimbraca forma verbala sau scrisa. Calitatea conținutului datelor reproduse depinde, mai ales, de calitatea percepției faptelor sau împrejurărilor, de condițiile obiective si subiective ce ar fi putut influienta procesul perceptiv, ca si de fixarea datelor in memoria martorilor.

Fidelitatea unei mărturii, in sensul corespondentei cu realitatea, este strâns dependenta de o serie de factori specifici momentului audierii, esențiale fiind:

a. Priceperea, cu care este condusa ascultarea de către organul judiciar si
condițiile create de acesta in special pentru reducerea emotivității firești
a martorului, este un factor esențial al audierii.

b. Creerea unei atmosfere propice mărturiei, prin evitarea atitudinilor si
condițiilor stresante, de natura sa-1 inhibe pe martor, este o alta tactica
pe care o vom detalia mai jos.

c. Adoptarea audierii la personalitatea martorului, la gradul sau de cultura,
la inteligenta, la temperamentul, la vârstă, la profesiunea, la experiența
de viață.

Cu prilejul ascultării mai trebuie sa se tina seama ca, pe lângă erorile firești întâlnite inclusiv la martorii de buna credința ( confuzii, substituiri, aprecieri sau deprecieri de cantități, dimensiuni, etc. ), in declarațiile martorilor pot apărea denaturării determinate de un anumit interes al acestuia in cauza creata, de o anumită atitudine fața de inculpat ( prietenie, frica, ura, etc), dar si fața de anchetator.

A doua forma sub care se prezintă procesul de reactivare a memoriei este întâlnită perseverent in practica organelor judiciare, in special in cazul recunoașterii de persoane sau de obiecte.

Se considera, in general, ca acest proces psihic se desfășoară mai ușor, fiind mai simplu de realizat, întrucât nu solicita un efort de memorie deosebit.

Reactivarea se face prin compararea a ceea ce a fost perceput anterior cu ceva care este perceput in momentul audierii.

Ca si in cazul reproducerii fidelitatea recunoașterii poate fi influientată de aceeași factori obiectivi sau subiectivi, in depoziție apărând informații asemănătoare celor reale, eronate sau denaturate.

In consecința, recunoașterea se va conduce atât după regulile tactice generale ale ascultării, cat si după unele reguli specifice.

Spre pilda, recunoaștere propiu zisa va fi precedate de o relatare libera a martorului cu privire la înfățișarea persoanei, obiectului, locului sa., care urmează sa fie recunoscute, după care va fi efectuata recunoașterea propriu zisa.

CAPITOLUL III

PREGĂTIREA IN VEDEREA ASCULTĂRII MARTORILOR

1. Aspecte generale

Se afirma ca reușita ascultării martorilor este asigurata de o pregătire minuțioasa al cărei scop il constituie asigurarea condițiilor de realizare a ascultării.

Pregătirea ascultării martorilor este o regula absolut necesara, in special in faza de urmărirei penală, si se cere respectata in toate împrejurările, indiferent de gradul de dificultate al cauzei.

Pregătirea in vederea ascultării martorilor impune celui chemat sa o efectuieze-organul judiciar- o seama de obligații, indispensabile fiind următoarele:

studierea materialelor existente in dosarul cauzei

stabilirea martorilor ce pot fi audiați

culegerea de informații cu privire la martorii esențiali, de ale căror depoziții poate depinde soluționarea cauzei

• intocmirea planului de ascultare

• alte activități premergătoare

Firește, in raport cu particularitățile in care se înscrie cauza, in raport cu gradul de complexitate, cu caracterul, materialul probator existent, cu sfera împrejurărilor ce urmează a fi dovedite etc, intr-o pricina sau alta poate apărea inutila efectuarea unora dintre aceste activități ( de pilda culegerea de informații despre cel ce urmează a fi ascultat, elaborarea unui plan de ascultare, etc. ), după cum alteori, pregătirea ascultării poate impune si luarea si altor măsuri, in afara celor indicate ( de exemplu când din

considerente de ordin tactic trebuie sa se realizeze surprinderea martorului ce urmează a fi ascultat, pentru a se contracara posibilitatea punerii de acord cu invinuitul sau inculpatul ori cu ceilalți martori, se poate ivi necesitatea ascultării martorului in alt loc decât sediul organului judiciar, la locul de munca, la domiciliul,etc), iar pentru aceasta, între măsurile de pregătire trebuie sa se includă si precizarea locului precun si a celui mai propice moment de ascultare".

Măsurile de pregătire la care ne-am referit sunt cele a căror necesitate a fost învederată de practica cercetării celor mai multe infracțiuni.

Efectuarea acestei activități, mai cu seama in cursul urmăririi penale, cu nesocotirea nasurilor de pregătire ce se impun, poate avea repercursiuni defavorabile atât asupra cauzei cercetate , cât si asupra celorlalți ascultați.

Astfel audierea superficiala a martorilor, data fiind frecventa probei testimoniale in procesul penal, bogăția de informații ce pot fi obținute pe aceasta cale, poate avea dreot consecința nelămurirea unor aspecte importante ale pricinii.

11 A. Ciopraga. Criminalistică. Tratat dc tactica, lid. Gama, lasi, 1996 pag. 198

Asemenea consecințe nedorite se răsfrâng si asupra celor ascultați deoarece chemarea din nou a acestora pentru a fi reaudiați inseamna nu numai o nejustificata amânare a soluționării pricinii ci si o inutila risipa de energie, de cheltuieli materiale

2. Studierea materialelor existente in dosarul cauzei

Studierea materualului cauzei are ca scop principal stabilirea faptelor si împrejurărilor ce pot fi clarificate pe baza declarațiilor martorilor, precun si stabilirea cercului de persoane care cunosc in parte sau in totalitate, aceste fapte dintre care vor fi selecționați martorii

încă din aceasta faza organul de urmănrei penală prefigurează întregul traseu al probatiunii judiciare, in cadrul căreia ascultarea martorilor constituie o etapa esențiala.

Examinarea minuțioasa a materialelor cauzei are drept scop:

stabilirea naturii faptei săvârșite, a împrejurărilor ce o caracterizează, valorile sociale asupra cărora s-a răsfrânt:

persoanele implicate ( persoană vătămată, invinuitul sau inculpatul ) si activitatea desfășurata de fiecare;

locul si timpul săvârșirii, modul cum au fost puse in valoare prin

mijloace științifice urmele si mijloacele materiale de proba, precum si cunoastintele persoanelor care au perceput activitatea ilicită;

• persoanele care pot relata fapte si împrejurări de natura sa servească la

aflarea adevărului si modul in care au făcut percepția: in mod nemijlocit, mediata sau din zvon public;

• condițiile care sunt necesare realizării ascultării,in raport cu vârstă, srarea

de sănătate, corelate cu profilul psihologic al fiecărei persoane ce poate depune mărturie in procesul penal;

• existenta unor impedimente in ascultarea unor categorii de persoane si

modalitățile legale ce urmează a fi folosite

Pe buna dreptate se apreciază ca studiul materialelor aflate in dosarul cauzei presupune un serios examen al tuturor probelor, luate individual, cântarindu-se cu mult discernământ valoarea fiecăruia, seriozitatea si sinceritatea sursei din care provine pentru a determina ce fapte sau împrejurări sunt dovedite de către materialul probator existent, ce fapte si împrejurări urmează a fi clarificate si care din acestea vor fi lămurite prin ascultarea martorilor.

Dintre persoanele implicate in faptă săvârșita o atenție deosebita trebuie acordata celor ce urmează a fi ascultate in calitate de martor, in sensul ca trebuie determinata o anumită ordine de audiere punându-se baza pe anumite criterii.

Natura faptei săvârșite constituie uneori sectorul ce directioneaza investigațiile organului de urmărirei penală pentru identificarea martorilor .

Din aceasta perspectiva organul judiciar poate identifica martorii cu relativa ușurința in cazul delapidării ( persoanele care au atribuții de control si verificare a gestiunii ) si in cazul accidentului de trafic rutier, când autorul părăsește locul faptei, urmele specifice de natură a identifica mijlocul de transport pe care se afla urmele rezultate din impactul cu victima orientează spre anumite categorii de persoane ( conducători auto, mecanici, tinichigii) care pot fi si ascultați in calitate de martor.

O sursă deosebit de importanța în identificarea martorilor o constituie plângerea sau denunțul persoanei vătămate, în conținutul cărora sunt nominalizați martorii care au perceput activitatea ilicită în totalitate sau numai in secvențe ale acesteia.

Se impune o anumită rezervă asupra persoanelor indicate de victimă sub aspectul sincerități, deoarece acestea pot exagera în depozițiile lor fie din sinceritate manifestata fața de persoană vătămată, ascunzând comportamentul provocator al acesteia, fie datorita schimbării de rol.

Nu trebuie neglijat nici locul faptei care poate constitui o sursă importanța în identificarea martorilor dintre persoanele care efectuau serviciul in apropierea acestuia ori cele care se deplasau la serviciu sau către domiciliu.

în literatura de specialitate se afirmă cu justificat temei ca modul de operare si tipul săvârșirii infracțiuni pot oferi indicii cu privire la categoriile de persoane din rândul cărora pot fi identificați martorii ( in cazul omorului săvârșit cu arme de foc, zgomotul împușcăturii putea fi auzit de persoanele aflate in apropierea locului faptei )

După ce au fost stabilite persoanele care urmează a fi ascultate în calitate de martori, se determina faptele si împrejurările ce urmează a fi clarificate prin ascultarea acestora, insistandu-se pe stabilirea unei anumite ordini în chemarea la interogatoriu, în sensul ca mai întâi vor fi audiate persoanele care au perceput in mod nemijlocit faptele si împrejurările de fapt care pot contribui la aflarea adevărului.

Sursa sau izvorul mărturiei constituie criteriul fundamental pe care se bazează ordinea chemam la interogatoriu a martorilor

De aceea in studierea materialelor din dosarul cauzei, aceasta dobândește o valența superioara si trebuie stabilita înainte de ascultare, întrucât practica judiciară a stabilit ca mărturia are un grad ridicat de veridicitate, cu cât verigile care se interpun între sursa informației si martor sunt mai puține.

Organul judiciar este interesat de modul cum s-a făcut percepția faptelor sau împrejurărilor ce urmează a fi relatate, deoarece percepția vizuala are in raport cu celelalte modalități de percepere ( auditivă, tactilă, gustativă, etc. ), o importanța mai mare, constituind sursa principala de achiziție a informației.

De asemenea, prezintă importanța condițiile in care s-a realizat perceperea, în categoria acestora încluzandu-se condițiile atmosferice, de vizibilitate, de luminozitate, existenta unor surse de bruiaj, a unor obstacole, etc, la care se asociazî vârsta martorului, experiența de viață, arhitectura sa emoționala, existenta unor interese în cauza s.a.

Revenind la modul de operare folosit de infractor trbuie arătat ca sunt infracțiuni la care asista un număr mare de persoane care pot compara în calitate de martor în fața organului de urmărirei penală, oferindu-i acestuia posibilitatea de a selecta persoanele a căror depoziții sunt veridice.

Trebuie observat ca selectarea martorilor nu se produce niciodată înainte de interogatoriu, întrucât poate fi arbitrara si poate determina refuzul cooperări viitoare, motivându-se ca s-a renunțat anterior la ascultare datorita faptului ca depoziția martorului neascultat nu prezintă importanța în cauza respectiva.

Alteori, dimpotrivă, prin intermediul de operare autorul limitează publicitatea activității ilicite, săvârșind infracțiunea individual, urmare a măsurilor de precauție pe care le ia la care într-o forma sau alta participă și victima prin comportamentul său lipsit de normele de autoprotectie.

în astfel de situații trebuie stabilite condițiile concrete în care s-a săvârșit acțiunea, particularitățile modului de operare ( atragerea victimei in locuri izolate, anihilarea rezistentei acesteia prin folosirea unor narcotice, substanțe medicamentoase, alimentare, etc. ), ale locului faptei si nu în ultimul rând ascultarea părții vătămate care poate furniza informații de natură să conducă la identificarea autorului (făptuitorului) si a eventualilor martori deoarece, așa cum este cunoscut, nu există infracțiune perfecta, iar imperfecțiunile acesteia constituie fundamentul descoperirii.

Din studiul efectuat asupra materialelor cauzei trebuie sa reiasă persoanele care nu pot fi ascultate ca martori fie datorita excepțiilor prevăzute de lege fie datorita deficientelor analizatorilor perceptivi și drept urmare să se canalizeze activitatea investigării in direcția identificării altor persoane ce pot depune mărturie.

Datele rezultate din studiul materialelor cauzei constituie fundamentul pe care se va dezvolta planul ascultării, de aceea vor dobândi forma scrisa.

3. Stabilirea martorilor ce pot fi audiați

Se recunoaște în mod umanim dificultatea cunoașterii martorului, aspect ce a determinat strategii diferite, fundamentate pe cunoașterea anterioara ascultării sau pe cunoașterea în timpul ascultării, în raport de natura faptei săvârșite. Ceea ce trebuie subliniat este faptul ca nu se poate dezvolta interogarea unui martor in orb, Fără a cunoaște nimic despre persoană sa, deoarece o asemenea conduita se reflecta in conținutul declarației și se repercutează asupra finalității judiciare.

Stabilirea persoanelor care pot fi ascultate in calitate de martori, de către organul de urmărirei penală se va face pe baza criteriilor procesuale penale si criminalistice.

în primul rând sânt identificate persoanele care au avut posibilitatea sa perceapă direct faptele si împrejurările cauzei, dar si acelea care cunosc sau dețin indirect date referitoare la fapte, din surse sigure, cât mai aproape de 1. Din rândul acestora pot fi selecționate persoanele care, potrivit legii pot depune mărturie.

în ipoteza în care exista un număr mare de persoane deținătoare de informații este posibila o selectare a martorilor pe baza calității datelor pe care le dețin, a personalității lor, a obiectivitătii și poziției fața de cauza cercetata. Sunt evitate astfel datele inutile, colaterale, lipsite de semnificație ori care pot deruta ancheta.

Clarificarea naturii relațiilor acestora cu persoanele implicate in săvârșirea infracțiunii, fiind cunoscut ca sentimente de genul prietenie, dușmănie fața de făptuitori sau existenta altor interese conduc la alterarea declarațiilor și chiar la mărturie mincinoasa. Acest aspect trbuie avut serios in vedere la soluționarea martorilor.

Alegerea momentului când urmează a se realiza cunoașterea martorului diferă de la o cauza la alta, în raport de natura infracțiunii săvârșite, condițiile comiterii ei, numărul persoanelor care au perceput faptele sau împrejurările, precum si aspectele ce pot fi lămurite cu fiecare martor ori categorie de martori. Astfel, cunoașterea martorilor chemați pentru verificarea mențiunilor din înscrisurile încheiate de către făptuitor cu ocazia săvârșirii unei delapidări sau înșelăciunii poate fi realizată în bune condiții si pe parcursul ascultării.

S-a apreciat ca in asemenea cazuri efectuarea unor activității prealabile de cunoaștere, având in vedere numărul mare de persoane ce trebuie ascultate, ar duce la cheltuieli nejustificate de timp si forte, iar declarațiile nesincere pot fi înlăturate de depozițiile altor persoane ascultate in cauza. Diferit se pune problema cunoașterii unor martorii oculari in cazul infracțiunilor de tâlhărie, omor, etc, cand datorita condițiilor in care a fost săvârșita faptă si împrejurările acesteia au fost percepute de un număr foarte restrâns de persoane.

Din practica judiciară s-a desprins regula potrivii căreia cunoașterea martorilor trebuie realizată inaintea chemării la audiere, aceasta constituind temeiul pe care se fundamentează strategiile tactice de ascultare, specifice fiecărui martor.

Cunoașterea martorilor presupune obținerea si analizarea unor date despre persoanele ce urmează a fi ascultate. In afara datelor de identificare trebuie obținute cât mai multe informații legate de trăsăturile psihice ale persoanelor ce urmează sa depună mărturie.

Calea pentru obținerea informațiilor care sa-1 caracterizeze pe cel care apare in calitate de martor, o constituie investigațiile, culegerea de date asupra personalității martorului. Astfel de informații trbuie sa puna la indemana organului judiciar unele elemente de apreciere a martorului sub raportul creditului moral de care se bucura in mediul social căruia ii aparține, elemente din care sa se desprindă considerația de care se bucura in rândul celor din jur, conduita acestuia in funcție, la locul de munca, in societate ,etc.

Valoarea acestor informații de ordin general, menite a contura trasaturile caracteristice ale martorului, se completează in mod util, cu acele elemente care indica poziția reala a martorului fața de părți si cauza in care urmează a fi ascultai.

Martorul trebuie privit si prin prisma relațiilor si intereselor pe care le are in cauza, coroborate cu dispozițiile sale afective datorate împrejurărilor legate de cauza care pot determina parțialitate sau o anumită nesinceritate reflectata in declarație.

Nu trebuie ignorata poziția subiectiva fața de părțile implicate in cauza, datorata incompatibilității între calitatea de martor si calitatea de parte in proces, a rudeniei cu vreuna dîntre părți pentru care exista prezumția de nesinceritate, simpatiei sau antipatiei, sentimentelor negative de teama sau frica determinate de amenințarea făcută de invinuiti sau inculpați, aspecte care pot constitui surse de distorsiune ale mărturiei si care trebuie cunoscute inainte de ascultarea martorilor.

Credibilitatea si atitudinea martorului sunt subordonate personalității acestuia care poate fi conturata in majoritatea cazurilor. Apreciem ca obiectivitatea cunoașterii martorului poate fi realizată prin administrarea unor teste de personalitate, care pot orienta organul judiciar asupra trasaturilor psihice dominante si asupra alegerii strategiilor de ascultare adecvate.

Chiar daca opțiunea in sine este costisitoare si presupune eforturi umane, financiare si de timp, după efectuarea ei organul judiciar este in posesia unor informații exacte despre ceea ce trebuie sa solicite martorului si mai ales ceea ce nu trebuie sa abordeze in interogatoriu, nemaivorbind de impactul psihologic asupra martorului cu rea credința ce poate fi determinat sa renunțe la atitudinea sa.

In lipsa administrării testelor invocate, organele judiciare trebuie sa stabilească trasaturile psihice si temperamentale referitoare la:

• gradul de dezvoltare al gândirii, mai ales in cazul martorilor minori;

• interesele predominante, de prezenta cărora, depinde in mare măsura, calitatea perceperii;

starea sanatâtii in momentul perceperii;

profesia si ocupația;

• trasaturile de caracter- hotărât, nehotărât, liniștit, agitat, sensibil, trist, curajos, deschis, inchis, vulnerabil, atent, nervos, impresionabil, etc;

• concepția despre lume si viață, vârstă, antecedente penele, s.a.;

Minorii chiar daca nu au implinit vârstă de 14 ani, pot avea calitatea de martor. Psihologia martorilor minori, având ca dominante aspecte specifice vârstei fie timiditatea, inclinarea spre exagerare, fie deficiente de percepere sau sugestionari subsecvente, determina ca ale lor declarații sa fie evaluate cu atenție sporita.

Unele nuantan referitoare la psihologia minorilor se impun a fi arătate, ca fiind utile in anchetarea acestor categorii de martori.

Capacitatea de percepere si de redare a faptelor este mai redusa datorita dirijării atenției spre lucruri lipsite de importanța, nereusind sa distingă ceea ce este important sau esențial, de aspectele fără valoare in aflarea adevărului.

Înclinația spre fantezie si sugestibilitatea este determinata de dezvoltarea incompleta a psihicului in care realitatea si ficțiunea fie ca nu au dobândit insusiri individualizatoare, fie ca se impletesc ori se confunda, de aceea unele fapte sau împrejurări sunt redate in mod confuz ori ajustate după un scenariu propriu.

Lipsa de experiența si cultura redusa fac dificila, uneori imposibila perceperea evenimentului judiciar, iar emoțiile nu numai ca denaturează perceperea, dar influienteaza si stocarea memoriala.

Teama de autorități si de consecințele pe care le poate produce mărturia, vârstă, gradul de dezvoltare psihică, inteligenta, etc. sunt aspecte de care trebuie sa se tina seama la aprecierea declarațiilor martorilor minori pentru care redarea exacta corecta a evenimentelor judiciare constituie excepție si nu regula.

Legea procesual penală nu a prevăzut incapacitatea juridica de a depune ca martor pentru persoanele cu antecedente penale in genere sau pentru cele condamnate pentru mărturie mincinoasa, cu excepția persoanelor care au săvârșit o mărturie mincinoasa in cauza ce face obiectul revizuirii, aspect care asigura accesul la aflarea adevărului si persoanelor cu antecedente penale, minorilor care intamplator pot fi de fața la săvârșirea unei infracțiuni.

S-a considerat ca ar fi contrar intereselor justiției ca ascultarea lor sa fie interzisa chiar daca sunt dominate de deprinderea de a denatura adevărul, declarațiile obținute fiind apreciate numai daca se coroborează cu probele existente in dosarul cauza.

4. Culegerea de informații cu privire la martorii importanți de care poate depinde soluționarea cauzei

In anumite pricini penale declarațiile unor martori au un rol decisiv,constituind fie unicul material probator ( de pilda, declarațiile unui singur sau mai multor martori, nesprijinite de alte surse de informare ), fie deținând o importanța pondere in ansamblu probelor existente in cauza.

In astfel de situații,insasi soluția ce se va pronuntadepinde in larga măsura de modul de obținere a declarațiilor acestor martori, de modul in care vor fi apreciate. De aceea, cunoașterea personalității celui de la care emana mărturia, sub raportul condiției sale morale se dovedește a fi indispensabile.

Calea de obținere a informațiilor care sa prezinte in adevărata lumina pe cel ce compara in calitate de martor, o constituie investigațiile sau culegerea de date asupra personalității martorului.

Astfel de informații trebuie sa puna la indemana organului judiciar utile elemente de apreciere a martorului sub raportul creditului moral de care se bucura in mediul social căruia ii aparține, adică elemente din care sa se desprindă considerația de care se bucura in rândul celor din jur, conduita acestuia in familie, la locul de munca sau in societate

Valoarea acestor informații de ordin general, menite a contura trasaturile caracteriale ale martorului se completează in acest mod util cu acele elemente care indica poziția reala a martorului fața de părți si pricina, cum ar fi raporturile de rudenie sau de alta natura cu invinuitul sau inculpatul (amiciție, dușmănie, etc), de interesare materială sau morala in rezultatul cauzei.

In fine acestora li se adaugă necesitatea cunoașterii unor trasaturi psihice si temperamentale definitorii.

La aprecierea acestor date organele judiciare nu trbuie sa piardă din vedere ca insusi sursa de la care se emana acestea este de natura tensionala. De aceea, aceste informații sunt utile in măsura in care sursa e cunoscuta.

Asemenea informații se pot obține de la cei cărora martorul e mai mult sau mai puțin cunoscut (rude, prieteni, colegi de serviciu, vecini, de la cei ascultați in aceeași cauza, etc.) si de aceea vor purta amprenta relațiilor existente între aceste persoane.

Utilitatea culegerii acestor informații se verifica sub un indoit aspect: pe de o parte astfel de elemente ingaduie organului judiciar sa-si formeze o imagine mai mult sau mai puțin fidela asupra celui ce compara in fața sa si pe aceasta baza sa acorde declarațiilor sale creditul cuvenit, sa le aprecieze exact in contextul probelor, iar pe de alta parte in funcție de trasaturile de caracter, psihice si temperamentale, sa adopte procedeele tactice cele mai adecvate.

5. întocmirea planului de ascultare

Fără a fi indispensabil, planul de ascultare al martorilor este rezervat cazurilor importante, cu adevărat dificile. Utilitatea unui asemenea plan se resimte mai cu seama in acele pricini in care natura si sfera informațiilor presupuse a fi cunoscute martorului comporta un anumit grad de dificultate ( de pilda declarațiile martorului privesc împrejurări legate de fapte comise intr-un domeniu de stricta specialitate, mai puțin cunoscut organului judiciar ), cand Mărturia prezintă o importanța deosebita in pricina data ( constituie singura sursa de informare sau datorita ponderii pe care o deține in ansamblul probelor e de presupus ca va influienta in buna măsura soluția cauzei ), precum si atunci cand activitatea de strângere a probelor efectuata pana in acel moment ( declarațiile învinuitului sau inculpatului, ale părții vătămate, cercetarea la fața locului, perchezitia,etc. ), invectereaza necesitatea precizării sau verificării prin declarațiile martorului a umui însemnat număr de aspecte.

In fine, aceasta necesitate se ivește si atunci cand datorita raporturilor in care se afla martorul cu părțile si pricina exista temeri sa se presupună ca acesta se va situa pe o poziție de rea-credinta.

In cauzele mai puțin complicate precum si atunci cand declarațiile martorilor au un obiect restrâns, cand poarta asupra unui fapt determinant ( de pilda, prin ascultarea martorilor se urmărește sa se precizeze daca intr-o anumită zi s-a intalnit cu învinuitul sau inculpatul ori sa se certifice o semnătura de pe un act, sa se recunoască un anumit obiect, persoană, etc. ), elaborarea unui plan nu e necesara.

In astfel de cazuri simpla notare a împrejurărilor ce urmează a fi dovedite, precum si ordinea precizării lor se dovedesc a fi suficiente.

Pentru ca ascultarea martorilor sa fie bine pregătita se intocmeste un plan al ascultării pentru fiecare martor in parte sau pentru mai mulți martori grupați pe aceleași probleme, cu indicarea tuturor datelor ce trebuie lămurite.

Elaborarea planului de ascultare se plasează in momentul final al activității de pregătire in vederea audierii si se intemeiaza pe unele elemente rezultate in urma studierii materialelor cauzei, a precizării cercului de persoane, a modalității si ordinii de chemare a martorilor a culegerii de informații cu privire la martorii importanți.

Pe buna dreptate s-a stabilit ca planul de ascultare atribuie acestei activități un caracter organizat, evita posibilitatea rămânerii nelămurite a unor aspecte esențiale, evita posibilitatea rechemării martorilor pentru a fi reaudiați si asigura un cadru propriu pentru obținerea unor declarații veridice in cauza1'

Practica s-a fixat asupra următoarei succesiunia probelor pe care trebuie sa le cuprindă planul de ascultare: indicarea intr-o anumită ordine a împrejurărilor ce urmează a fi precizate, întrebările, intr-o succesiune fireasca, prin care se tinde la stabilirea împrejurărilor necunoscute, precizarea datelor deja existente in legătură cu acele împrejurări precum si notarea filei dosarului ce confirma sau infirma un anumit fapt.

Obținerea unor declarații complete si exacte depinde in larga măsura de

modul in care sânt formulate întrebările, de succesiunea in care sânt adresate, de

momentul psihologic in care sânt plasate

Formularea întrebărilor e impusa de necesitatea acoperirii tuturor aspectelor

pricinii, de necesitatea evitării posibilității rămânerii nelămurite a unor împrejurări.

15, La formularea întrebărilor trebuie sa se tina seama de faptul ca martorul

15. C.Pletea, Criminalistică, Elemente de ancheta penală, F.d.Little Star, București, 2003, pag. 173

se poate situa atât pe o poziție de buna-credinta cat si de rea-credinta. Daca se ignora aceasta eventualitate organul judiciar poate fi surprins nepregătit. Asa fiind tinand seama de diversele atitudini pe care le poate adopta, organul judiciar trebuie sa-si reprezinte răspunsurile probabile pe care le va primi, iar acestea vor constitui punctul de plecare pentru formularea altor întrebări.

Ordinea, succesiunea întrebărilor trebuie sa urmeze o linie fireasca, logica astfel incat o întrebare sa pregătească pe alta. Cand se presupune ca martorul se va situa pe o poziție de rea-credinta trebuie sa se realizeze elementul surprinderii prin adresarea unor întrebări neasteptete.

Fiind vorba de o activitate in care este angajat individul uman a cărui conduita este de multe ori imprevizibila, posibilitatea adoptării, in fuinctie de o seama de împrejurări, a unei atitudini sau a alteia, planul de ascultare planul de ascultare al martorului are valoarea unui cadru ale cărui coordonate pot si trbuie modificate in raport de unele situații survenite. Atitudinea adoptata de martor, aspecte relevante cu ocazia expunerii libere fac nu o data inutila adresarea unor întrebări, după cum alteori, se impune formularea sau reconstituirea altora. Astfel, imprejurarea ca interogatoriul succeda expunerii libere face de multe ori inutila adresarea unor întrebări cuprinse in plan, atâta vreme cat aspectele la care acestea se referaau fost pe larg precizate in cursul expunerii.

Tot astfel daca prin răspunsurile obținute la anumite întrebări se precizează aspecte ce formau obiectul altor întrebări, devine superflua adresarea acestora. Alteori, cand in cursul expunerii libere sau prin răspunsurile date, martorul releva împrejurări necunoscute, in raport cu care se impune precizarea altor aspecte, apare necesitatea formulării unor noi întrebări sau a adoptării celor cuprinse in plan.

Adoptarea planului la situațiile neprevăzute solicita organul judiciar o deosebita gândire tactica, spirit de observație, capacitatea de a se orienta si rezolva aspecte nou apărute.

Conținutul planului se refera numai la un singur martor si va avea următoarea

structura:

probele care trebuie lămurite in totalitate sau numai parțial;

mijloacele de proba care vor fi folosite;

modalitatea prezentării acestora si momentul cand se va realiza;

• întrebările care vor fi folosite, succesiunea si condițiile pe care trebuie sa le indeplineasca;

• existenta unor variante de întrebări pentru martorii de rea-credinta .

Planul de ascultare a martorilor este orientativ, pe parcursul ascultării putând fi modificat ori completat in funcție de atitudinea adoptata de martor.

Preg

6.Alte activități premergătoare

a. Asigurarea prezentei martorilor si reprezentanților legali ai acestora Ia data si ora fixata pentru ascultare.

In cadrul activității de strângere, verificare si apreciere a probelor, organul judiciar este obligat sa dispună chemarea martorilor si reprezentanților legali si sa asigure prezenta la activitatea procedurala a acestora.

Invitarea martorilor intr-o anumită succesiune este determinata pe de o parte de realizarea in condiții optime a ascultării, evitandu-se graba care poate genera omisiuni in lămurirea unor probleme, iar pe de alta parte de a eficientiza interogarea martorilor. In legătură cu primul aspect mai trebuie aratât ca organul judiciar nu trebuie sa invite mai mulți martori decât poate asculta, numărul acestora fiind determinat de conduita in ancheta, vârstă si instrucția școlara, existenta unor infirmități care influienteaza durata ascultării (surzenia) etc. Sub cel de-al doilea aspect trebuie avut in vedere imposibilitatea luării de contact între martorii ascultați in aceeași cauza, ceea ce ar determina punerea de acord a declarației prin influientarea persoanelor care nu si-au cristalizat depoziția ori sunt sugestionate de statutul superior al unora dintre martori, declarând la fel ca ei. După cum nu este lipsit de relevanta crearea unor stări tensionante de iritare sau nemulțumire oglindite in conținutul declarațiilor.

Reprezentantul legal este acea persoana desemnata de lege sa participe la proces in locul părții interesate care nu are dreptul de a sta in cauza in mod nemijlocit, ci numai interpus prin intermediul reprezentantului sau legal. Astfel este cazul persoanei lipsite de capacitate de exercițiu care participa in proces in calitate de martor, cum este minorul sub 14 ani, reprezentantul acestuia fiind părintele sau tutorele.

Pentru aflarea adevărului organul de urmărirei penală sau instanța de judecată sânt obligate sa citeze persoanele arătate prin denunț sau plângere, precum si alte persoane propuse de părți. Dreptul de a dispune citarea unor persoane ca martori aparține in exclusivitate organelor judiciare si se exercita in virtutea rolului lor activ, chemarea din oficiu a oricăror persoane ca martori in cauza penală, fiind determinat de cunoștințele pe care le dețin despre fapte sau împrejurări de natura a servi la aflarea adevărului.

Potrivit legii, chemarea unei persoane in fața organului de urmărirei penală sau instanța de judecată se face prin citație scrisa, insa se poate face si prin nota telefonica sau telegrafica.

Din conținuții citației trebuie sa rezulte:

denumirea organului de urmărirei penală sau a instanței de judecată care emite citația, sediul si data emiterii precum si numărul dosarului;

numele, prenumele celui citat, calitatea in care este hemat martor, reprezentant legal, etc. si indicarea obiectului cauzei.

• adresa, domiciliul, reședința, localitatea, strada, numărul, tara, etc;

• ora, ziua, luna, anul, locul de înfățișare precum si invitarea celui citat sa se

prezinte la data si la locul indicat, cu arătarea consecințelor legale in caz de neprezentare.

Neprezentarea unei persoane citate poate determina aducerea cu insotitor sau silita, pe baza unui mandat de aducere sau poate fi sancționat cu amenda judiciară.

La stabilirea datei pentru ascultare trebuie avut in vedere ca între momentul luării la cunoștiința si cel al ascultării sa treacă cat mai puțin timp, in felul acesta martorii vor fi protejați de influiente străine. Martorii trebuie ascultați separat, in lăturând u-se astfel posibilitatea de a comunica cu alte persoane, aspect ce poate deforma informațiile deținute de aceștia.

Exista totuși situații cand martorii nu se afla in localitatea unde se situiaza sediul organului judiciar sau instanța de judecată, nu sunt transportabili ori se afla in străinătate, ascultarea se face prin comisie rogatorie căreia i se vor trimite întrebările necesare interogatoriului.

b. Stabilirea locului ascultării

Locul ascultării este de regula sediul organului de urmărirei penală.

Cand persoanele care urmează a fi ascultate ca martori sânt in imposibilitatea de a se prezenta – infirmitate, maladie, stare de arest- organul judiciar procedează la ascultarea la locul unde se afla acesta.

De la regula enunțata in anumite momente se pot tace excepții, determinate de influienta sau impactul pe care il poate crea locul săvârșirii infracțiunii asupra martorului si de programul de protecție in care martorul se afla inclus. In asemenea situații ascultarea se va efectua la locul faptei si la domiciliul martorului.

Pentru unele categorii de martori, daca se apreciază astfel, ascultarea se efectuiaza la locul de munca.

Biroul in care urmează a se face ascultarea trebuie sa fie sobru mobilat Fără obiecte in plus, care ar putea distrage atenția martorilor.

Pregătind ascultarea, organul de urmărirei penalâ,trbuie sa stabilească modalitatea in care ii va aborda pe martori, condițiile ce trebuie asigurate pentru realizare contactului psihologic cu aceștia

In vederea realizării scopului urmărit prin ascultarea martorului st in raport cu natura cauzei in care se efectuează, problematica ce trebuie lămurită si situația fiecărui martor in parte, trebuie sa fie luate si alte măsuri pregătitoare cum ar fi: invitarea unui interpret – in situația in care martorii nu cunosc limba in care se desfășoară procesul

penal-; selectarea si pregătirea materialelor ce vor fi utilizate pe parcursul ascultării si determinarea modului ; a momentului si a ordinii in care vor fi folosite; asigurarea decontării cheltuielilor de transport si cazare impuse de deplasarea martorilor.

Una dintre cele mai importante probleme ale tacticii ascultării o constituie atitudinea organului de urmărirei penală in timpul desfășurării acestei activități; succesul ascultării depinde in mare măsura de modul in care se reușește apropierea martorilor.

Organul judiciar trebuie sa manifeste o atitudine plina de interes fața de martori si depoziția lor. Tn acesta privința organul judiciar trebuie sa explice faptul ca a depune mărturie reprezintă o indatorire, sa sublinieze importanța declarațiilor sincere pentru aflarea adevărului pentru infaptuirea justiției. Interesul fața de depozițiile martorilor trebuie sa rezulte nu numai din explicațiile date, din sublinierile făcute, ci si sa se degaje din întreaga atitudine a anchetatorului.

Contactul psihologic dîntre anchetator si martor se realizează prin întrebări sau discuții exterioare obiectului cauzei si intotdeauna pe coordonatele activității plăcute, determinând martorul sa dialogheze, sa-si expună experiențele si rezultatele obținute.

Atitudinea calma, serioasa, plina de înțelegere fața de care datorita emoțiilor, bagajului intelectual redus sau faptului ca se afla pentru prima oara in fața autorității si comit erori in declarațiile lor, constituie premisa unei atmosfere favorabile dialogului.

Primirea martorului se face intr-o atmosfera civilizata chiar daca acesta este de rea-credinta. Acordarea respectului cuvenit nu numai in privința salutului ci pe tot parcursul interogatoriului conduce la instalarea inrederii, la obținerea unor declarații complete si veridice.

CAPITOLUL IV

Reguli si procedee tactice criminalistice aplicate in ascultarea propriu-

zisa a martorilor

Audierea propriu-zisa a martorilor reprezintă momentul in care devine pregnant rolul regulilor de efectuare a acestui act procedural, act cu larga rezonanta. Ascultarea unui martor – si aici se are in vedere, cu preponderenta, imprej urarea in care martorul se afla la prima ascultare, atât in fața organelor de urmărirei penală, dar si a instanțelor de judecată – parcurge trei etape principale, guvernate pe langa regulile procesuale penale si de regulile tactice criminalistice in etape distincte: etapa identificării martorilor, etapa relatării libere si etapa formulării de întrebări, de ascultare a răspunsurilor date de martor.

Aceste faze ale ascultării, corespund cu totul cerințelor criminalistice, ne gândim sa le respectam si noi, cu deosebirea doar, ca primei faze o sa-i extindem conținutul mult peste limitele imprimate in majoritatea lucrărilor de specialitate, prin purtarea de discuții prealabile.

1. Conduita tactica in etapa de identificare a martorului-sectiune

Etapa identificării martorului, in care o includem si pe aceea a depunerii jurământului consta potrivit articolului 84 Cod procedura penală, întrebarea acestuia despre nume, prenume, etate, domiciliu ( eventual reședința, daca este cazul) si ocupație.

Daca exista vreo indoiala asupra identității martorului, aceasta se stabilește prin orice mijloc de proba.

In continuare, martorul este întrebat daca este sot sau ruda cu vreo una din părți si in ce raporturi se afla cu aceasta, precum si daca a suferit vreo paguba de pe urma infracțiunii.

Conform articolului 85 Cod procedura penală, inainte de ascultare, martorul trebuie sa depună jurământul. După depunerea jurământului, martorului I se pune in vedere ca, daca nu va spune adevărul, săvârșește infracțiunea de mărturie mincinoasa.

Inca din aceasta prima etapa, aparent guvernate numai de norme procedurale, organul judiciar este obligat sa se conducă după câteva reguli tactice proprii debutului audierii, absolut necesare creern unui climat psihologic adecvat obținerii de declarații complete si sincere.

In cadrul acestor discuții prealabile, daca organul judiciar dispune de date concrete despre anumite activități anterioare săvârșirii infracțiuni, intamplari intime cu anumite persoane concrete in locuri precis determinate, preocupări marcante la locul de munca ( invenții, inovații ), participării la baluri, nunti, deplasări in alte localități, este potrivit sa se folosească in vederea activizării sale, prin întrebări aruncate, chipurile la intamplare.

Atare întrebări, pe langa faptul ca-1 activează in discuții, il fac sa creadă ca organul judiciar dispune de date ce-i dezvăluie vinovăția, daca cunoaște si multe situații Fără legătură cu infracțiunea cercetata in legătură cu problemele pentru care este audiat.

• Primiraea martorului intr-o maniera corecta, civilizata care trebuie sa fie

prezenta inca din momentul așteptării pana in momentul audierii propriu zise. In acest context reamintim necesitatea luării de măsuri destinate evitării contactului cu alti martori sau cu alte părți din proces.

• Crearea unui cadru de ascultare sobru, concretizat de seriozitate lipsit de

factori stresânti care pot distrage atenția martorului, cum ar fi de erxemplu, prezenta unor persoane străine, a unor obiecte, aparate sau instalații ce pot stârni curiozitatea sau teama.

• Comportarea organului judiciar intr-un mod calm, incurajator, astfel incat sa fie redusa incordarea, neliniștea fireasca a martorului.

Este total contraindicată atitudinea de răceala, de sfidare, de aroganta, care poate conduce la inhibarea martorului sau chiar la determinarea acestuia sa evite declarații complete, mai ales daca este bruscat.

Un comportament necivilizat determina pe un martor sa nu declare tot ce știe cu privire la faptele si împrejurările cauzei sau sa refuze sa răspundă la întrebări, desi este cu buna-credinta.

Intr-un cuvânt crearea climatului psihologic favorabil confesiunii, se obține prin discuții libere, prin abordarea degajata a unor probleme care nu intra imediat pe terenul investigat, dar care privesc persoană martorului, cum ar fi de exemplu, activitatea desfășurata la locul de munca, situația familiala, etc.

In acest mod, se pot cunoaște, in parte si personalitatea martorului, ca si eventualele raporturi cu alte persoane antrenate in săvârșirea faptei si alte date care pot fi utile in clarificarea ei.

Atitudinea calma, incurajatoare, sobra, dar nu rigida trebuie menținută pe întreaga perioada a ascultării martorului, in special in ipoteza primei audieri, cand anchetatorul si martorul se afla la primul lor contact.

2. Conduita tactică din momentul relatării libere a martorului-sectiune

In a doua etepa a audierii, denumita relatare libera, după crearea cadrului psihologic favorabil obținerii unor declarații sincere, martorului i se face cunoscut obiectul cauzei si i se arata care sunt faptele sau împrejurările pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor, cerandu-i-se sa declare tot ce știe cu privire la aceasta (articolul 86 Cod de procedura penală).

Relatarea libera prezintă un anumit avantaj fața de declarațiile obținute pe cale interogativa, datorita spontaneității sale, faptele fiind prezentate asa cum au fost percepute si memorate de către martori.

Pentru aceasta, martorul trebuie lăsat sa expună potrivit personalității sale, asa cum isi reamintește, ceea ce a perceput si conform modului sau de ordonare a ideilor. Se creează astfel posibilitatea studierii si cunoașterii mai bine a martorului.

Pe buna dreptate se susține ca o depoziție libera prezintă garanția unei mari fidelități, daca martorul nu are nimic de ascuns sau pe cineva de protejat.

Raportata la cele de mai sus, conduita magistratului, a anchetatorului se va ghida după următoarele reguli:

• Ascultarea martorului cu răbdare si calm, fără a fi întrerupt, chiar daca

acesta relatează faptele cu lux de amănunte, unele fără nici o semnificație, pentru clarificarea cauzei, dar altele foarte importante, cu atât mai mult cu cat nu sunt cunoscute ele anchetator

• Evitarea oricărui gest, reacție sau expresie, mai ales ironica, prin care se

aproba sau resping afirmațiile martorului. Aceasta conduita nu trebuie interpretata in sensul unei atitudini rigide inhibatorii. încruntarea, limbajul ironic, gesturile de nervozitate, lipsa de atenție, expresii de genul: „ Nu mai spune? ", „ Hai, fii serios", „ Ce

vorbești, domnule? ", au darul de a bloca martorul, de a-i crea neâncredere in organul judiciar.

• Ajutarea cu tact a martorului, mai ales daca nivelul intelectual il impiedica

sa faca o relatare libera cat de cat coerenta fără insa a-1 sugestiona. Nu trebuie sa surprindă situațiile in care, insasi intelectuali se dovedesc a fi martori slabi, incoerenți, blocați de situația in care se găsesc.

• Daca martorul se pierde in amănunte sau se abate in mod deliberat, de la

subiectul relatării, organul judiciar trebuie sa intervină in cu suficienta fermitate, dar civilizat, in reorientare relatării spre obiectul mărturiei. El va fi întrerupt si rugat sa se concentreze asupra problemelor care fac obiectul cauzei, fără ca prin aceasta sa fie anulata spontaneitatea declarației.

• Organul judiciar isi va nota aspectele mai semnificative ca si eventualele

contraziceri sau neclarități din expunere, dar fără sa se procedeze cu ostentație sau sa se întrerupă martorul cerandu-i sa mai repete o anumită idee sau sa fie mai explicit.

3. Reguli tactice aplicate in etapa formulări de întrebari-sectiuni

Ultima etapa a audierii nu are-cel puțin teoretic-un caracter obligatoriu. Tn practica sunt intalnite situații in care martorii fac declarații complete si clare, inca din faza relatării libere, Fără a mai fi nevoie de întrebări.

Totuși, organul judiciar este nevoit sa intervină cu întrebări de natura sa limpezească relatările martorului sau sa le verifice. Aceasta etapa mai este denumita „ Interogarea martorului ", „ Relatarea ghidată", „ Depoziție interogatorie".

• întrebările sunt necesare intrucat depoziția martorului poate conține

denaturări de natura obiectiva sau Subiectiva, frecvente fiind:

denaturarea prin adăugare ( aditie ) in care martorul relatează mai mult decât ceea ce a perceput, exagerând sau născocind fapte imaginare; denaturarea prin omisiune, relatarea având caracter incomplet, ca urmare a uitării, a subestimării importantei unui anumit aspect, ca si urmare a unei eventuale rele-credinte;

denaturarea prin substituire, in care faptele, persoanele, obiectele reale percepute sunt inlocuite, substituite cu altele, percepute anterior, ca urmare a asemănărilor existente între ele;

denaturarea prin transferare, de genul modificării succesiuni reale a faptelor, a modificării locului unor detalii in timp si spațiu.

• Pentru inlaturarea acestor denaturări, dar si pentru stabilirea corectitudinii

sau exactității depoziției organului judiciar va trebui sa intervină cu întrebări, care se impart in mai multe categorii din perspectiva tacticii criminalistice:

întrebări de completare a aspectelor omisedin declarație sau care conțin detalii suficiente pentru stabilirea împrejurărilor de fapt. – întrebări de precizare, necesare, de pilda, pentru determinarea cu exactitate a circumstanțelor de loc, timp si mod de desfășurare a unui eveniment, precum si pentru stabilirea surselor din care martorul a obținut date despre faptă.

întrebări ajutătoare, destinate reactivării memoriei, ca si inlaturarii denaturărilor, de genul substituirilor sau transformărilor, prin referiri, de exemplu, la evenimente importante din viață martorului, evenimente desfășurate concomitent cu faptele despre care este ascultat, întrebări de control, destinate verificării afirmațiilor, pe baza unor date certe, in ipoteza sesizării de denaturări, in special prin adăugare sau transformare ca si in ipoteza existenței de suspiciune cu privire la buna-credinta a martorului.

întrebările se vor referi la problemele cuprinse in planul de audiere, insa, formularea lor ca atare, stabilirea ordinii in care vor fi puse, se face in funcție de datele desprinse din relatarea libera a martorului, din coroborarea acestora cu alte informații deținute de organul judiciar.

• Din punct de vedere tactic, criminalistic, conform opiniilor exprimate in

literatura de specialitate, fundamentale pe o indelungata practica a organelor judiciare, in formularea si adresarea întrebărilor, este absolut necesar sa se respecte următoarele reguli:

întrebările trebuie sa fie clare, precise, concise si exprimate intr-o forma accesibila persoanei ascultate, potrivit vârstei, experienței, pregătirii si inteligentei sale.

întrebările vor viza strict faptele percepute de către martor, iar nu punctul sau de vedere referitor la natura acestora sau la problemele de drept.

– întrebările nu vor conține elemente de intimidare de punere in dificultate a martorului sau promisiuni pe care organul judiciar nu le poate respecta. Prin modul de formulare al întrebărilor si tonul pe care sunt adresate nu trebuie, in nici un caz, sa sugereze răspunsul. Desi fiecare dîntre regulile tactice susmenționate isi au importanța si rolul lor bine delimitat sau determinat in obținerea de declarații sincere si complete considerând ca este necesar sa insistam asupra importantei evitării unor întrebări prin care martorului i se poate sugera răspunsul.

întrebările sugestive conduc prin natura lor, la denaturarea adevărului, reprezentând, mai degrabă, voința martorului, care nu corespunde in toate cazurile realității. Aceasta sugestie denumita si indirect diversiune este cu atât mai periculoasa cu cat i se poate alătura factori de „sugestie directa", prin intervenția rudelor, prietenilor, colegilor de serviciu, chiar si a anchetatorului, care incearca sa-1 determine pe martor, apelând la cele mai diverse mijloace, sa faca declarații conforme cu realitatea.

Dincolo de posibilul caracter sugestiv al întrebărilor, luamin calcul si sugestibilitatea de statut, care ii poate influienta pe cei de o condiție social-cultural redusa, raportat la poziția martorului.

Acest gest de sugestibilitate, indusa de autoritatea anchetatorului, se poate face simțită chiar si la persoane cu nivel cultural superior cu o anumită sensibilitate

• Raportat la gradul lor de sugestibilitate întrebările ar putea fi:

întrebări determinative, deschise, lipsite de elemente de sugestibilitate ( „cum era imbracat invinuitul?", „in ce zi a săptămânii s-a petrecut faptă0", ca si întrebări la care sa se răspundă prin „da" si „nu", „individul purta ceva pe cap9" ).

întrebări incomplet sau complet disjunctive, inchise, care conțin elemente de sugestie, in special ultimile, martorul fiind pus sa aleagă între cele doua alternative („victima avea sau nu avea geanta?", „geanta era de culoare neagra sau roșie?" ). In exemplu dat, martorul este pus practic,in situația de a opta între cele doua culori, mai ales daca isi amintește ca victima avea intradevăr geanta, dar nu a reținut culoarea ; Intrbari implicative sau ipotetice, cu mare grad de sugestibilitate, intrucat pornesc de la presupunerea ca martorul a perceput o anumită

imprejurare („ Cuțitul era in mana dreapta sau in mana stânga?" ), desi este posibil sa nu fi realizat acest lucru. In exemplul nostru martorului i se sugerează ca invinuitul a avut cuțit in mana. Sugestia devine si mai categorica, atunci cand întrebarea incepe cu cuvintele: „ Nu este asa ca…?, „ Nu este asa ca invinuitul a amenințat victima cu cuțitul si ca i-a smuls geanta din mână ?".

Atragem atenția si asupra modului in care sunt adresate întrebările, intrucat, insasi modularea vocii, ca si tonul vocii, pe langa faptul ca dezvăluie starea de nemulțumire a anchetatorului, pot constitui un serios factor de sugestie.

• Ascultarea răspunsurilor la întrebări, presupune, obligatoriu, respectarea unei conduite tactice specifice, importanța ei fiind confirmata de practica.

Atitudinea anchetatorului trebuie sa fie aceeași ca si in momentul relatării libere, dar cu unele nuanțări tactice, impuse de faptul ca dialogul cu martorii, in aceasta faza, devine mai complex, inclusiv pe plan psihic.

Pot fi situații in care in acest dialog sa se apropie relativ mult de duielul judiciar dintre magistrat si inculpat, îndeosebi daca martorul se dovedește a fi nesincer, căutând sa simuleze sau disimuleze adevărul.

Regulile tactice specifice ascultării, răspunsurile sunt, in esență,

următoarele:

Ascultarea martorului cu toata atenția si seriozitatea, evitandu-se plivtiseala, enervarea, expresiile ori gesturile de aprobare sau dezaprobare care il pot deruta pe martor.

La sesizarea unor contradicții in răspunsurile martorului, organul judiciar nu trebuie sa reacționeze imediat, sa-si exteriorizeze surorinderea ori nemultumirea,ci sa o înregistreze, pentru clarificarea ei ulterioara.

Urmărireia cu atenție, dar fără ostentație, a modului in care reacționează martorul la întrebări, sau daca si-au făcut apariția indicii de posibila nesinceritate.

Daca se constata ca martorul incearca sa mintă raportat la particularitățile fiecărei cauze, procedeele tactice sunt diferite, unele apropiindu-se de cele specifice tactice ascultării învinuitului, firește fără depășirea cadrului legal.

In aceste împrejurări, se va proceda la repetarea audierii, la reformularea si diversificarea întrebărilor, inclusiv la confruntarea, cu alti martori sau făptuitori, insistandu-se asupra unor amănunte care nu pot fi avute in vedere de către aceia care isi „pregătesc" declarația prin înțelegere cu părțile sau alti martori.

Daca un martor isi aduce aminte mai greu de unele date el poate sa-si reamintească prin întrebări de referința, puse de către anchetatori, fără sa i se sugereze răspunsul.

Presupunând ca martorul adepasit momentul de tensiune fireasca de la inceputul audierii si ca s-a realizat contactul psihologic între el si anchetator nu trebuie exclusa reapariția unor manifestări emoționale in timpul audierii ( congestionarea fetei, tremurul sau frecatul mâinilor,respiratie neregulata, schimbarea mimici, a modului de verbalizare, o anumită crispare sau inhibare s.a.). Asemenea reacții se vor interpreta de la caz la caz diferențiat, nereprezentand intotdeauna un indiciu de nesinceritate.

Rolul activ al organului judiciar, in etapa finala a audierii este, prin urmare, cu atât mai pronunțat cu cât devine necesara completarea, clarificarea sau verificarea unor informații, mai ales daca sunt contradictorii si uneori nesincere.

In asemenea împrejurări sau in ipoteza a ceea ce este denumit persistenta in eroare, se impune o reaudiere a martorului, pastrandu-se o conduita tactica similara.

Un martor poate fi determinat, in ultima analiza, sa faca o declarație sincera si prin prezentarea altor probe, din care sa rezulte cu claritate nesinceritatea afirmațiilor sale anterioare (declarații scrise, verbale, inregistrari diverse, etc.).

4. Particularitățile tactice aplicate in ascultarea martorilor oculari-sectiune

Se presupune ca, in mod logic, activitățile care se refera la pregătirea ascultării acestei categorii de martori au fost parcurse si prin urmare, organul judiciar se afla in cabinetul de ancheta, ascultând relatarea libera sau răspunsurile la întrebările adresate martorilor in cazul ultimei etape a interogatoriului.

Mărturia bazata pe senzațiile vizuale este cea mai frecventa deoarece ochiul uman receptează cea mai mare cantitate de informație.

De la martorii prezenți la desfășurarea evenimentelor, faptelor, împrejurărilor despre care sânt chemați sa depună mărturie, se pot obține, sub rezerva influientei factorilor de natura psihologica, cele mai complete si veridice declarații.

Sursa mărturiei nemijlocite o constituie percepția imediata, originara a faptelor si împrejurărilor de fapt legate de infracțiune sau de înfăptuitor adică acele date, informații si cunoștiințe dobândite de martor prin propriile organe de simt.

In cazul martorilor oculari organul judiciar trebuie sa tina cont de condițiile percepției, de constanta acesteia si fenomenul iluziei, vârstă si profesia martorului, precum si de factori obiectivi sau subiectivi care pot constitui surse de distorsiune a mărturiei.

Multitudinea factorilor obiectivi si subiectivi care pot influienta declarațiile martorilor trebuie sa determine organul de urmărirei penală sa manifeste circumspecție in cazul acestei categorii de martori.

Pe parcursul ascultării se recomanda sa se insiste pe evidențierea tuturor declarațiilor legate de condițiile in care au avut loc faptele si împrejurările de fapt pentru care sunt solicitați sa depună ca martori, aspect care pune in evidenta rolul atenției, fenomen psihic legat indisolubil de percepție fără de care mărturia este de neconceput.

In mărturie trebuie sa se regăsească atenția voluntara si cea involuntara precum si distribuția ei asupra evenimentului judiciar si preocupările martorului in momentul producerii acestuia.

Mărturia oculara presupune pe de o parte, prezenta in contextul producerii faptelor, a stimulilor adecvați ( vizuali, auditivi), iar pe de alta parte, posibilitatea reala de percepție nemijlocita a acestor stimuli, de aceea percepția nemijlocita a stimulilor ce insotesc infracțiunile implica de obicei, prezenta martorului in timpul si la locul producerii faptelor, adică in acele limite temporale si spațiale care sa asigure percepție adecvată a stimulilor vizuali, auditivi

Prin ascultarea martorilor oculari se reconstituie eopisoadele principale sau cele adiacente desfășurării faptelor, evenimentelor sau împrejurărilor de fapt pe care aceștia le-au perceput, in mod deosebita relațiilor spatiiale sau temporale.

In cazul unui accident de circulație, martorii sesizează acest fapt ca urmare a zgomotului produs, sau ca urmare a strigatului persoanei vătămate.

Intr-o atare situație organele de cercetare penală vor avea de stabilit daca martorii oculari au perceput împrejurările in care s-a produs accidentul de circulație sau numai urmările acestuia, adică acțiunile conducătorului auto si ale victimei după producerea evenimentului rutier.

In relatările lor, martorii au tendința de a completa declarațiile cu păreri, presupuneri sau concluzii ale lor, referitoare la ceea ce s-a intamplat pana in momentul in care s-au sesizat de producerea accidentului.

In anumite cazuri insasi atenția poate constitui obiectul probatiunii judiciare, specifica infracțiunilor săvârșite din culpa in care invinuitul sau inculpatul nu au depus diligentele necesare prevenirii evenimentului judiciar.

Organul judiciar verifica, in activitatea de ascultare a martorului ocular, stabilitatea atenției, perceperea culorilor in raport cu timpul astronomic, condiții atmosferice, starea fizică si psihică a martorului, trasaturile emotive ce au însoțit percepția, precun si alte aspecte care pot influienta relatările martorului ocular.

Apreciem ca in ascultarea martorilor oculari locul unde s-a făcut perceperea faptelor si împrejurărilor pentru care este solicitat sa relateze produce un efect evocator deosebit si recomandam ca audierea sa se infaptuiasca la fața locului.

Martorii oculari au posibilitatea de a percepe semnalmentele, particularitățile si caracteristicile făptuitorilor si pe baza celor păstrate in memorie, pot contribui la identificarea acestora.

In cazul ascultării acestei categorii de martori trebuie sa fie solicitate cat mai multe detalii privitoare la condițiile percepție-timp, loc, luninozitate, durata perceperii, semnalmentele ori caracteristicile reținute.

CAPITOLUL V Consemnarea, verificarea si aprecierea declarațiilor martorilor

1. Consemnarea declarațiilor martorilor

Potrivit prevederilor procesuale, depoziția martorilor se consemnează in scris, aceasta reprezentând principalul mijloc de fixare a rezultatelor ascultării. Declarația se scrie pe formulare tip si cuprinde mai multe părți.

De regula declarația este scrisa la mașina de scris sau calculator dar este posibil ca martorul sa-si scrie si singur declarația, in cabinetul de ancheta, atragandu-i-se atenția sa se răspundă la toate problemele care fac obiectul declarației, urmând sa fie citata imediat, in vederea completării cu răspunsurile la întrebări sau cu clarificarea aspectelor insuficient de precis redate de martor.

In majoritatea cazurilor, completarea formularului declarației incepe după ce persoană ascultată redat liber faptele si împrejurările percepute , timp in care organul judiciar va nota aspectele importante, unele amănunte semnificative, neclaritățile, sau eventualele contraziceri pe care le va clarifica ulterior.

Pe parcursul acestor in semnări, nu trebuie sa se neglijeze observarea cu atenție a comportamentului martorului.

Consemnarea depoziției martorului se va face intr-o forma cat mai fidela si precisa, cat mai apropiata de modul de exprimare al martorului, fiind interzisa modificarea sau inlocuirea cuvintelor acestuia, cu excepția celor vulgare sau tiviale.

In practica, se manifesta uneori tendința de reformulare a expresiilor martorului, de sintetizare a relatărilor, aspect de natura sa altereze obiectivitatea declarațiilor sau sa dea un alt inteles afirmațiilor.

După fixarea declarațiilor făcută in etapa expunerii libere se vor consemna întrebările si răspunsurile date de către martori.

Declarația este citita persoanei ascultate si este semnata de către acesta pe fiecare pagina in parte si la sfârșit de către organul judiciar care a efectuat ascultarea precum si de martor, eventual de interpret, daca prezenta acestuia a fost necesara.

Locurile libere se barează. In ipoteza, in care martorul revine asupra uneia dîntre declarațiile sale, ori are de făcut completări, rectificări ori precizări, acestea vor fi consemnate in aceleași condiții.

2. Verificarea si aprecierea declarațiilor martorilor

Mărturia reclama o tehnica particulara de verificare impusa de imprejurarea ca in cazul acesteia, izvorul informației il constituie cel prin mijlocirea căruia faptele sunt aduse la cunoștință organelor judiciare, adică persoană căreia ii este proprie o anumită structura psihică si care se poate afla in anumite raporturi cu cauza sau cu părțile.

Verificarea declarațiilor este absolut necesara pentru stabilirea veracității

unei mărturii.

Verificarea va fi efectuata pe baza altor probe sau date existente la dosar, prin întrebări referitoare la modul in care martorul a perceput faptele, ori a aflat despre acestea, neexcluzandu-se nici posibilitatea de reconstituire a cazului sau evenimentului juridic atunci cand se considera necesar.

Începerea urmăririi penale, ca si trimiterea in judecată a unui martor mincinos se face numai după ce magistratul are asigurarea intima ca a perseverat indeajuns, cu răbdare si obiectivitate, folosind toate metodele si mijloacele admise de lege, pentru a determina persoană sa nu-si mențină declarațiile nesincere.

In funcție de rezultatul la care se ajunge in urma unei astfel de verificări Mărturia urmează a fi reținuta daca se constata a fi veridica sau dimpotrivă urmează afi inlaturata total sau pertial daca nu este sincera sau fidela .

Aprecierea declarațiilor reprezintă un moment semnificativ in activitatea de cunoaștere si stabilire a adevărului.

Operația de analiza a unei declarații se realizează in cadrul examinării si aprecierii întregului probatoriu, ea presupunând un studiu comparativ al evenimentelor si faptelor stabilite, inclusiv prin intermediul martorilor, cat si un studiu al calității surselor directe sau indirecte, din care provin datele

In primul rand, evaluarea condițiilor martorilor impune o analiza de conținut, pe baza căreia organul de urmărirei penală sau instanța de judecată interpretează si evaluiaza materialul informativ comunicat de martor, pentru a stabili in ce măsura acesta servește coraborat cu alte date si informații, la aflarea adevărului.

In al doilea rand, evaluarea mărturiilor obținute intr-un anumit moment, servește si la luarea deciziei de audiere a noi martori, de administrare a altor mijloace de proba intr-un cuvânt, la adâncirea investigației penale.

3. Fixarea declarațiilor prin mijloace tehnice criminalistice

Fixarea declarațiilor pe banda magnetica sau videomagnetica constituie un procedeu tehnic folosit tot mai frecvent de organele judiciare, datorita avantajelor pe care le prezintă. De exemplu:

• Asigura, sub toate aspectele, o deplina obiectivitate si fidelitate in inregistrarea declarațiilor, chestionărilor, întrebărilor si răspunsurilor;

• Au devenit indispensabile in ascultarea impusa de unele împrejurări

limita, in special a victimelor aflate in stare grava, a copiilor si a celor care necesita prezenta interpret.

• Dau posibilitatea anchetatorului sa analizeze cu atenție afirmațiile

celui ascultat, sa-i surprindă cu exactitate expresiile, reacțiile, ezitările, etc multe cu semnificație pentru aprecierea sincerității martorului.

• Asigura corectitudinea si continuitatea ascultării, organul judiciar

nefiind obligat sa ia note, sa-1 întrerupă pe cel audiat, sa transcrie întrebările si răspunsurile.

Acest ultim avantaj are o semnificație direct tactica De pilda in intervalul de timp in care sunt scrise întrebările si răspunsurile, martorul, dar mai ales învinuitul sau inculpatul, au posibilitatea sa-si pregătească răspunsurile, sa se gândească la diverse alibiuri etc.

înregistrările de banda magnetica, efectuate in momentul ascultării persoanelor, pot servi ca mijloc de proba, alături de declarația scrisa, numai in situația in care se realizează in conformitate cu regulile proceselor penale precum si cu cele tehnico-tactice criminalistice.

La inceputul ascultării sau audierii, martorului i se aduce la cunoștiința ca declarația sa va fi inregistrata pe banda in întregime.

înregistrarea incepe cu indicarea datei si locului de inrcgistrare, a numelui si calității organului judiciar, după care ascultarea sau audierea isi urmează cursul firesc (identificarea martorului, depunerea jurământului, prezentarea obiectului cauzei, relatarea libera, întrebările si răspunsurile ).

Eventualele pauze făcute in timpul ascultării sau audierii sunt menționate inainte si după reluarea înregistrării, care va incepe cu repetarea ultimelor cuvinte rostite de martor, inainte de pauza.

Aceleași mențiuni se fac si in ipoteza in care intervine vre-o defecțiune tehnica cauzata de factori necunoscuți.

La sfârșit, banda este audiata in întregime, martorul fiind întrebat daca imprimarea a fost efectuata in mod corect, atât întrebarea cat si răspunsul fiind si ele inregistrate ca si mențiunile despre ora la care s-a terminat ascultarea cat si despre aparatura folosita la imprimare ( magnetofon, viteza de inregistrare, tipul de banda magnetica sau nicrofon ).

Capătul benzii este sigilat, iar rola sau caseta impacheteta si sigilata la rândul ei, purtând semnătura organului judiciar care a luat declarația precum si semnătura martorului. Despre toate aceste operații se fac mențiunile cuvenite in declarația scrisa.

Fața de avantajele evidente ale acestui mijloc de fixare si îndeosebi a celor prezentate de inregistrarea video-magneica, in prezent nu se mai manifesta nici un fel de reținere.

Pana nu demult exista temerea ca o imprimare poate fi „trucata", lucru ușor de depistat prin mijloace tehnico-criminalistice actuale.

Aceste temeri se mențin, insa, la unele organe judiciare ( poate nu fără temei), mai ales la magistrați, atunci cand banda magnetica reorezinta un mijloc material de proba,in sensul ca poate sau conține urmele sonore ale faptei.

Firește nu avem in vedere inregistrarile audio si video din categoria mijloacelor de proba, ( articolul 64 Cod procedura penală ) efetuate potrivit altor proceduri.

Subliniem ca, in literatura de specialitate sunt frecvent evidențiate avantajele inregistrarilor fono si video magnetice, mai ales in privința obiectivităti, fidelității si corectitudinii procedeelor de obținere a declarațiilor.

De altfel, este semnificativa afirmația potrivit căreia, din punct de vedere istoric, folosirea magnetofonului nu este decât o reantoarcere a actualului proces verbal, la declarația orala, dinainte de 1376, an in care CAROL al V-lea a făcut din procesul verbal o declarație scrisa.

BTBLOGRAFIE

CODUL DE PROCEDUURA PENALĂ ;

CIOPRAGA. A, CRIMINALISTICĂ, TRATAT DE TACTICA, EDITURA GAMA, 1ASI 1996;

DONGOROZ. V, EXPLICAȚII TEORETICE ALE CODULUI DE PROCEDURA PENALĂ, EDITURA ACADEMIEI ROMANE, BUCUREȘTI, 1975;

M1RCEA. I, CRIMINALISTICĂ, EDITURA FUNDAȚIEI „ CHEMAREA", IASI1994;

NEAGU. I, DREPT PROCESUAL PENAL. TRATAT, EDITURA GLOBAL LEX, BUCUREȘTI, 2002;

PLETEA. C-TIN, CPvIMINALISTICĂ, ELEMENTE DE ANCHETA PENALĂ, EDITURA LITTLE STAR, BUCUREȘTI 2003;

STAN CU. E, TRATAT DE CRIMINALISTICĂ, EDITURA UNIVERSUL JURIDIC, BUCUREȘTI 2002;

SUCTU. C, CRIMINALISTICĂ, EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA, BUCUREȘTI 1972.

BTBLOGRAFIE

CODUL DE PROCEDUURA PENALĂ ;

CIOPRAGA. A, CRIMINALISTICĂ, TRATAT DE TACTICA, EDITURA GAMA, 1ASI 1996;

DONGOROZ. V, EXPLICAȚII TEORETICE ALE CODULUI DE PROCEDURA PENALĂ, EDITURA ACADEMIEI ROMANE, BUCUREȘTI, 1975;

M1RCEA. I, CRIMINALISTICĂ, EDITURA FUNDAȚIEI „ CHEMAREA", IASI1994;

NEAGU. I, DREPT PROCESUAL PENAL. TRATAT, EDITURA GLOBAL LEX, BUCUREȘTI, 2002;

PLETEA. C-TIN, CPvIMINALISTICĂ, ELEMENTE DE ANCHETA PENALĂ, EDITURA LITTLE STAR, BUCUREȘTI 2003;

STAN CU. E, TRATAT DE CRIMINALISTICĂ, EDITURA UNIVERSUL JURIDIC, BUCUREȘTI 2002;

SUCTU. C, CRIMINALISTICĂ, EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA, BUCUREȘTI 1972.