Regimul Sanctionator Aplicabil Minorilor

Cuprins

Introducere

Combaterea și prevenirea infracționalității minorilor a reprezentat și va reprezenta o permanentă preocupare de politică penală a statelor moderne. Specificul fenomenului infracțional în rândul minorilor evocă probleme deosebite de prevenire și combatere pentru că cauzalitatea acestuia este interacționată cu o mulțime de factori precum: lipsa experienței de viață a minorului cu consecința necomprehensiunii pe deplin a semnificației sociale, a conduitei sale periculoase pentru valorile sociale ca și a sancțiunilor aplicabile în acest caz, a influențele negative exercitate de unii majori ce îi atrag pe minori pe calea infracțională, deficiențele din procesul educativ din cadrul familiei, școlii etc..

Ceea ce caracterizează comportamentul normal al minorului este inhibiția, ca fenomen de frânare, diminuare sau suprimare a efectelor excitației. Personalitatea minorului este dependentă de modul în care acesta cunoaște mediul ambiental, cu ajutorul proceselor intelectuale, voliționale, afective și a particularităților psihice. Violența juvenilă se manifestă prin atitudini și stări de inadaptare, nesupune, față de normele simple de conduită, urmate de manifestări agresive.

Sancționarea minorilor care comit infracțiuni trebuie să corespundă particularităților psiho-fizice ale acestora, să asigure educarea și reeducarea acestora.

Sistemul sancționator pentru infracțiunile comise de minori, studiat în lucrarea de față, impune aplicarea unui sistem aparte de sancțiuni de drept penal, format din măsuri educative neprivative de libertate și măsuri privative de libertate.

Acestea din urmă, constituind excepția și fiind rezervate ipotezelor de infracțiuni grave sau de minori care au comis multiple infracțiuni și prin condițiile în care urmează să fie aplicate și executate, trebuie să conducă însă tot la reeducarea și resocializarea condamnaților minori.

Totodată, trebuie evidențiat faptul că progresele realizate atât în criminologie, cât și în alte științe penale, cum sunt penologia și știința penitenciară, au impus în politica penală noi orientări privitoare la sistemul sancționator penal al minorilor infractori, astfel renunțându-se la pedepsele prevăzute în cazul minorilor în precedentul cod penal. Executarea – în cele mai multe situații – a acestor măsuri privative de libertate în instituții specializate, conferă premisele obținerii unor optime rezultate în activitatea educativă și de reintegrare socială a minorilor.

Într-adevăr existența unor instituții specializate permite organizarea unor programe educative și/sau de pregătire profesională adecvate vârstei infractorului minorului, centrul având un personal cu o pregătire specială pentru a lucra cu minori, se evită contactul minorilor cu infractori majori pe parcursul executării măsurii educative luate față de acestia.

Capitolul I. Aspecte introductive privind minoritatea și delicvența
juvenilă

I.1. Noțiunea de minor

Minorul este persoana fizică care nu a împlinit vârsta de 18 ani. Ocrotirea minorului presupune totalitatea normelor juridice de apărare a persoanei ce se află într-o situație specială datorită vârstei sale.

Cadrul legal cu privire la ocrotirea minorului, respectarea, promovarea și garantarea drepturilor acestuia se stabilește prin Codul civil și prin Legea nr. 272/2004 cu privire la protecția și promovarea drepturilor minorilor.

Aceste prevederi sunt completate cu alte prevederi interne ce fac referire la minori, dar și cu reglementări cuprinse în tratatele și convențiile la care țara noastră este parte.

Faptul că minorul căsătorit înainte de împlinirea vârstei de 18 ani dobândește capacitatea deplină de exercițiu sub aspect civil nu atrage aplicare în materie penală a regimului sancționator prevăzut de legea penală pentru majori.

Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani la data săvârșirii infracțiunii nu răspunde penal (prezumție absolută de incapacitate penală); în ipoteza în care minorul comite infracțiunea chiar în ziua în care împlinește 14 ani, răspunde penal doar dacă se face dovada săvârșirii faptei cu discernământ.

Minorii care au împlinit vârsta de 14 ani, dar nu au împlinit vârsta de 16 ani la data comiterii infracțiunii răspund penal doar dacă se face dovada prin intermediul unei expertize medico – legale psihiatrice că au comis fapta cu discernământ ( prezumție relativă de incapacitate penală).

Minorii care au împlinit vârsta de 16 ani la data comiterii infracțiunii răspund penal.

Sistemul sancționator pentru infracțiunile comise de minori cu vârsta între 14 – 18 ani a fost complet restructurat de Noul Cod penal, singurele sancțiuni penale ce pot fi aplicate fiind măsurile educative, chiar dacă, pe parcursul procesului penal, infractorul a devenit major. Astfel, persoanei care a comis infracțiuni în minorat și care răspunde penal i se poate aplica fie o măsură educativă neprivativă de libertate, fie o măsură educativă privativă de libertate.

Așadar, infractorului care a comis infracțiuni în perioada în care avea vârsta cuprinsă între 14 – 18 ani nu îi va mai putea fi aplicată nicio categorie de pedepse, chiar dacă la data pronunțării hotărârii acesta devine major. Astfel, Noul Cod penal renunță la sistemul penal al justiției pentru minori, caracterizat prin opțiunea, între pedepse și măsuri educative, adoptînd sistemul nepenal, unde sancțiunile ce se pot aplica minorilor se cantonează doar în sfera măsurilor educative.

I.2. Delicvența juvenilă și cauzele acesteia

Termenul de delicvență juvenilă nu prezintă un conținut foarte evident, acesta fiind folosit în literatura de specialitate în diferite sensuri. Delicvența este definită ca fiind „totalitatea crimelor și delictelor pe plan social, iar delictul constituie un act nepermis de prevederile legale fiind sancționat printr-o pedeapsă corecțională”.

Delicvența nu constituie altceva decât o serie de fapte ilicite indiferent dacă au sau nu un caracter penal și se realizează prin: fuga de la domiciliu, absența îndelungată și repetabilă de la școală, abandon școlar, dar și anumite fapte ilicite care nu constituie fapte penale.

Conceptul de delicvență juvenilă este întâlnit deseori în literatura de specialitate existând o multitudine de opinii privitoare la acest fenomen. În lucrările de specialitate se arată că „în sfera delicvenței juvenile ar trebui să se includă doar faptele penale subliniindu-se eșecul încercărilor de a redefini conceptul dintr-o altă perspectivă decât cea a dreptului penal”. La delicvența juvenilă contribuie factori subiectivi dar și factori sociali.

Delicvența juvenilă reprezintă un fenomen complex, ce definește totalitatea conduitelor aflate în conflict cu valorile ocrotite de norma penală. Din punct de vedere juridic, aceste fenomen caracterizează încălcarea normelor ce reflectă cerințele oricărei forme de conviețuire umană .

Delicvența juvenilă constituie o formă a comportamentului deviant și indică totalitatea abaterilor și violărilor prevederilor legale ori a normelor sociale ce sunt sancționate din punct de vedere juridic și sunt săvârșite de minori.

Delicvența minorilor se poate remarca prin diferiți indicatori precum: atitudinea indiferentă față de școală, absențe frecvente de la școală, minciuni și furturi frecvente chiar și înainte de vârsta de 9 ani, vizionarea frecventă a filmelor cu un conținut necorespunzător din punct de vedere al vârstei dar și din punct de vedere educațional.

Adolescența este foarte importantă pentru fiecare tânăr în parte. În această perioadă au loc o serie de modificări comportamentale, schimbări de înfățișare, dar poate cele mai importante sunt relaționarea cu societatea și încrederea de sine. Această etapă mai este denumită și perioada școlarității mijlocii, dominantă în această perioadă fiind maturizarea și dezvoltarea personalității. Există unele cazuri când unii minorii nu se integrează în colectiv, fie au o încredere în sine scăzută, fie au slabe competențe sociale. Cei care nu sunt pregătiți pentru a se adapta într-un grup, vor fi frecvent respinși de ceilalți. Aceste situații afectează imaginea de sine, întărind neîncrederea și nesiguranța. Copiii se vor închide în sine, fie se vor manifesta agresiv față de ceilalți, pentru a compensa într-o oarecare măsură lipsa de atenție. Comportamentul în timp constituie o importantă etapă pentru că se produce spontan prin luarea în seamă a personalității copiilor și mai puțin a obiectivelor care ar putea sta la baza grupului. Copiii nepopulari nu sunt acceptați în grup, iar aceștia își manifestă adeseori, o inadaptare afectivă ca prelungiri ale relațiilor de disconfort din familie aceștia fiind mai interiorizați excesiv, timizi, retrași ori dimpotrivă certăreți, zgomotoși, indiferenți față de alții. În ciuda tuturor aparențelor, la acestă vârstă minorul este preocupat de ceea ce gândesc ceilalți despre el. În această etapă de tranziție de la moralitatea constrângerii la cea a cooperării, discuțiile cu privire la reguli, legi ori etică pot fi extrem de “furtunoase”, cu opinii diferite, și susținute cu încrâncenare.

Delicvența juvenilă cunoaște înțelesuri extrem de diverse, ce includ deopotrivă atât manifestările deviante și nonconformiste specifice vârstei adolescentului cât și actele de violare a legislației penale comise de minori. Comportamentul infracțional are în conținutul său de manifestare o multitudine de elemente cu un caracter pronunțat patologic.

Luând în considerare vârsta și persoana tinerilor delicvenți, tipul de delict comis, mediul social în care au fost crescuți și socializați și realele posibilități de recuperare, se poate realiza o tipologie a distinctelor comportamente ale delicvenței juvenile, astfel:

Minori cu comportamente delicvente ocazionale, nestructurate și accidentale, ce săvârșesc delicte cu un grad scăzut de periculozitate socială. Asemenea acte deviante nu au o periculozitate socială deosebită, declanșându-se, de multe ori, în mod spontan, fie din spirit de teribilism ori de solidaritate cu alți minori, fie la incitația altor persoane, a drogurilor ori a alcoolului etc. Pentru marea majoritatea a acestora există reale șanse de recuperare socială, dacă se evită pericolele etichetării răului și inducției negative existente în timpul perioadei de resocializare a acestora în institutele de profil.

Minori cu comportamente delicvente organizate și structurate. Asemenea acte deviante sunt comise de minorii ce prezintă deficiențe serioase de adaptare și integrare socială, profesională și culturală ca și tulburări de comportament, având deja săvârșite o serie de fapte cu caracter deviant, precum fuga de acasă ori abandonul școlar.

Minori cu comportamente delicvente reiterative și recurente. Astfel de comportamente întâlnim la minorii ce provin din familii dezorganizate ori descompletate, unde există modele comportamentele definite prin criminalitate, agresivitate, alcoolism, imoralitate. Acte similare sunt caracterizate printr-o periculozitate deosebit de ridicată, fiind comisă de obicei în grupuri organizate și anume structurate pentru a comite acte anti – sociale. Întrucât acte similare se comit prin agresivitate și violență sporită, se impune adoptarea unor măsuri speciale de resocializare a infractorilor minori.

I.3. Istoricul reglementării regimului măsurilor aplicabile minorilor în legislația penală românească

În dreptul românesc, primele prevederi cu privire la infractorul minor le regăsim în Pravilele lui Vasile Lupu și Matei Basarab. Aceste prevederi cuprindeau 16 cauze de micșorare a pedepsei, una dintre ele fiind și vârsta (copiii până la 7 ani nu răspundeau penal, cei până la 10 ani și jumătate numai pentru fapte grave, iar cei de la această vârstă până la 14 ani răspundeau penal, pedeapsa aplicată lor fiind mai ușoară).

Astfel, în “Cartea Românească de învățătură”, a lui Vasile Lupu și în „Îndreptarea Legii”, a lui Matei Basarab, minoritatea apare ca o cauză de înlăturare sau atenuare a pedepsei astfel: anterior vârstei de 7 ani minorul nu răspundea penal; între 7 – 14 ani pentru băieți și între 7-12 ani pentru fete minoritatea constituia o cauză de atenuare a pedepsei; între 14-20 ani pentru băieți și între 12 – 25 ani pentru fete se instituia un regim sancționator atenuant, cu excepția faptelor deosebit de grave comise de aceștia.

În România, după pravilele vechi românești și în Codul lui Armenopol, minoritatea se menține ca o cauză a reducerii pedepsei.

Un regres l-a constituit „Manual juridic” al lui Donici Andronache (1814, Moldova) unde se precizicea că „cel de bună voine ucigaș, după lege este pedepsit cu pedeapsa de corp, indiferent de ce vârstă ar avea”; altfel spus, indiferent de vârstă, chiar dacă făptuitorul era minor, se putea aplica pedeapsa cu moartea. Se pare că și în cazul altor infracțiuni, conform acestei prevederi legale, minorii care depășeau vârsta de 7 ani suportau aceeași pedeapsă ca și majorii.

Legiuirea lui Caragea, care intră în vigoare în Țara Românească aproximativ în aceeași perioadă, în anul 1818 mai exact, cuprindea în cărțile a V- a și a – VI – a prevederi complexe ale regimului aplicabil minorilor delicvenți și mult mai nuanțate.

Sub raportul etapelor de vârstă, minoritatea păstrează aceeași structură care se întâlnea și în celelalte legiuiri, cu o particularitate, și anume că nevârstincii de la 20 – 25 ani puteau să ceară domnitorului, în condițiile stabilite de lege, iertarea vârstei. Această prevedere a pregătit terenul unor noi schimbări, conform căreia minoritatea se oprea la numai 20 ani.

Până la 7 ani minorul nu răspundea penal, iar între 7 – 14 ani „ se osândește după împrejurări, ori la bătaie ori la închisoare în vreo mănăstire, nici mai mult de 5 ani, nici mai puțin de unul”. Pentru fiii de boieri era înlocuită bătaia cu încredințarea lor părinților sau epitropilor, ceea ce oglindea, evident, inegalitatea minorilor în fața legii.

De la 14 la 20 de ani, pentru faptele penale pedepsite cu moartea sau cu „ocna cu soroc”, minorii erau trimiși la închisoarea Mărgineni sau Snagov pe o perioadă care nu putea fi mai mare de 10 ani, nici mai mică de 2 ani. Dacă infracțiunea era pedepsită cu bătaia, cu toiege sau cu biciul, minorului i se dădea a treia parte din lovituri cu nuiele.

Prima operă legislativă ce marchează un important pas spre trecerea la codurile penale moderne este Condica Criminalicească a lui Ioan Sturdza din 1826 inspirată din Codul penal austriac de la 1803 care s-a aplicat în Moldova până la Unirea Principatelor.

În Țara Românească intra în vigoare în anul 1852 Condica Criminalistică a lui Barbu Știrbei. Condica Criminalicească și Condica Criminală schimbă limitele răspunderii penale astfel: anterior vârstei de 8 ani, minorul nu răspundea penal, între 8 – 15 ani, dacă se dovedea că a acționat „fără cugetare și pricepere”, minorul era încredințat părinților pentru îngrijire și supraveghere; dacă însă acționa „cu pricepere și cu cugetare”, „ după mărimea și tipul crimei sau vinei”, era stabilită atât pedeapsa, cât și locul de executare; între 15 – 21 ani minorul răspundea penal.

Prevederile din Codul penal al lui Știrbei Barbu au fost preluate și introduse în Codul penal din 1864 intrat în vigoare la 1 mai 1865 sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, care prevedea în Titlul VI „Despre cauzele care apără de pedeapsă ori micșorează pedeapsa”. Codul penal din 1864, inspirat din legislația avansată a epocii, introduce pentru delicvenții minorii numai pedeapsa, nu și munca silnică sau recluziunea care erau pedepse ce se aplicau numai majorilor.

În anul 1936 a intrat în vigoare un nou Cod penal, al cărui art. 138 prevedea că: „ minor este acela care nu a împlinit vârsta de 19 ani; copilul este minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani; adolescent este minorul între 14 – 19 ani neâmpliniți”.

Pentru că în faza inițială a redactării Codului penal au apărut unele inadvertențe în ceea ce privește regimul penal al minorilor, prin Legea din 24 septembrie 1938 se schimbă total redactarea inițială din Codul penal din 1936 prevăzându-se doar faptul că „minor este acela care nu a împlinit vârsta de 18 ani”, modificându-se în acest mod limita superioară de vârstă de la 19 ani la 18 ani.

Legea din 1938 aducea următoarele modificări ale Codului penal în materia minorității: înlocuirea noțiunilor de copil și adolescent cu aceea de minor; coborârea vârstei de la care răspundea penal de la 14 la 12 ani și a majoratului penal de la 19 ani la 18 ani; între 12 – 15 ani minorul răspundea penal dacă acționase cu discernământ; între 15 – 18 ani minorul răspundea penal, dar minoritatea constituia o cauză de atenuare a pedepsei.

În acest Cod a fost prevăzut un regim sancționator mixt, format din pedepse și măsuri educative numite măsuri de siguranță și prevăzute împreună cu aceasta. Legea prevedea că minorului care răspundea penal i se putea aplica fie măsuri de siguranță cu caracter educativ, fie pedepse.

Ca măsuri de siguranță educative, legea prevedea libertatea supravegheată și internarea într-un institut de reeducare morală, iar ca pedepse prevedea mustrarea, cu sancțiunea penală specifică și închisoarea corecțională ca specie de pedeapsă privativă de libertate ce se aplica minorilor în condiții mai facile și cu limite mai reduse decât pedepsele pentru infractorii majori. Totodată, dacă infractorul minor împlinise 15 ani în momentul săvârșirii faptei și avea avere proprie ori o profesie, i se putea aplica și pedeapsa amenzii.

Prevederile speciale referitoare la minori s-au menținut în întregime cu prilejul republicării, în anul 1948, a Codului penal, și cu unele modificări care au intervenit ulterior, au reprezentat regimul special aplicabil minorilor până la intrarea în vigoare a noului Cod penal din 1969.

Prin Decretul nr. 324 din 16 iulie 1957 a fost introdus în Titlul VI intitulat „Crime și delicte în contra liniștii publice” din Cartea a II-a a Codului penal, un nou capitol, Capitolul V denumit „Infracțiuni și parazitism social” – în cadrul căruia se reincriminau infracțiunile de vagabondaj și cerșetorie după numai 8 ani de la abrogarea incriminării prin Decretul nr. 351 din 20 august 1949.

La 1 ianuarie 1969 intra în vigoare un nou Cod penal, al treilea în legislația penală românească modernă. Codul renunța la clasificarea în crime și delicte, existentă în codul anterior, și adopta conceptul generic de infracțiune pentru orice fapt ilicit penal.

Codul penal din 1969 a fost abrogat prin intrarea în vigoare la 1 februarie 2014 a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care prevede în art. 113 limitele răspunderii penale a minorilor în raport cu vârsta și cu discernământul acestora.

1.4 Sistemul sancționator pentru minori în vechea și actuala legislație penală

Din materialul normativ al vechiul cod reieșea că minoritatea nu mai era considerată ca o circumstanță personală, ci ca o stare tranzitorie, de devenire a făptuitorului cu o problematică specifică ce reclama o prevedere superioară și un tratament deosebit. Erau prevăzute trei categorii de vârstă cu prevederi specifice pentru fiecare dintre acestea.

Din prima categorie făceau parte minorii sub 14 ani care, fiind considerați a nu avea capacitatea psihofizică necesară comprehensiunii consecințelor faptelor sale, nu răspundeau penal. Această incapacitate apreciată a fi normală, în raport cu stadiul de maturitate psihică în care se afla, în general, personalitatea la vârsta menționată, constituia o prezumție absolută și, ca atare, aceasta nu putea fi înlăturată prin proba contrară oricât de dezvoltați pshic și fizic se dovedeau unii dintre făptuitorii minori care nu împliniseră vârsta de 14 ani.

A doua categorie privea minorii cu vârsta între 14 – 16 ani a căror responsabilitate penală, era condiționată de discernământ, beneficiind de prezumția legală de incapacitate penală, prezumție ce putea fi înlăturată dacă, prin proba contrară, se demonstra existența discernământului în momentul săvârșirii faptei. Așadar, subiect activ al infracțiunii putea fi doar minorul cu discernământ.

În acest context, prevederea din art. 27 Noul Cod penal este drept cauză a înlăturării caracterului penal al faptei, implicit al răspunderii penale, minoritatea făptuitorului, găsindu-și rațiunea la nivelul celor două categorii de minori enunțate anterior. În ambele cazuri, minoritatea constituie o stare specifică personală, neavând efecte juridice asupra altor participanți. Drept urmare, cum s-a observat în literatura de specialitate, instigatorii și complicii la o faptă prevăzută de legea penală comisă de un minor aflat în una din situațiile specificate anterior vor răspunde pentru participație improprie, de asemenea, comiterea faptei de către un major împreună cu un minor reprezintă o circumstanță agravantă pentru major.

A treia categorie includea minorii cu vârsta între 16 – 18 ani, care se considera că au, în mod absolut, capacitate penală. Caracterul absolut era limitat însă doar la efectele prezumției legale, în baza căreia minorul ce a împlinit 16 ani se socotea având răspundere penală. Acest caracter nu exclude pentru minor posibilitatea, pe care o au infractorii majori de a face dovada că se află în vreuna din cazurile stabilite în art. 28 – 29 Noul Cod penal, care reprezentând cauze de înlăturare a capacității penale, înlătură și răspunderea penală.

Drept urmare minoritatea era și este și în actuala prevedere penală concepută ca o stare care, în raport cu vârsta persoanei, echivalează cu o incapacitate psihică, între cauzele căreia sunt excluse cele de natură patologică, incapacitate care creează prezumția absolută de a nu răspunde penal, până la împlinirea vârstei de 14 ani, prezumție al cărei temei constă în incapacitatea subiectivă și obiectivă a minorului în vârstă de până la 14 ani de a nu-și da seama de fapta comisă

În vechiul Cod penal, prin dispozițiile art. 99, era stabilit faptul că răspunderea penală a minorului începe la 14 ani sub condiția dovedirii că în comiterea faptei penale minorul avea discernământ, și în toate cazurile de la vârsta de 16 ani fără nici vreo condiționare.

În Noul Cod penal, prin dispozițiile art. 113, se prevăd limitele răspunderii penale a minorului în raport cu vârsta și discernământul acestuia.

Potrivit legislației civile, fapt valabil și în legislația penală, limita superioară a vârstei până la care o persoană se consideră a fi minor este 18 ani.

Sistemul sancționator prevăzut de Noul Cod penal corespunde specificului pe care trebuie să îl capete combaterea criminalității juvenile, care impune recurgerea la alte mijloace de constrângere juridică decât cele destinate infractorilor majori.

În vechea reglementare se prevedea că minorul era sancționat atât cu măsuri educative cât și cu pedepse. Actuala reglementare optează pentru sancționarea minorului care a săvârșit fapte penale numai cu măsuri educative, și în consecință, aplicarea pedepselor minorului a fost eradicată. Acest sistem corespunde specificului pe care trebuie să îl capete combaterea criminalității juvenile, care impune recurgerea la alte mijloace de constrângere juridică decât cele destinate infractorilor adulți.

Potrivit art. 100 din vechea reglemntare, luarea unei măsuri educative ori aplicarea unei pedepse față de un minor pentru infracțiunea săvârșită era lăsată la aprecierea instanței de judecată. În lege se prevedea de principiu că pedeapsa era aplicată doar dacă se aprecia că luarea unei măsuri educative nu era suficientă pentru îndreptarea minorului.

Măsurile educative care se puteau lua față de infractorii minori, prevăzute în vechea reglementare erau:

Mustrarea – reprezenta măsura educativă luată de instanță față de minorii ce comiteau o infracțiune, aceasta consta în dojenirea acestora, în ajutarea la conștientizarea faptei săvârșite de ei, sfătuindu-i să aibăpe viitor un comportament mai bun, adecvat, atrăgându-le deasemenea atenția că la o nouă infracțiune vor fi sanționați mai drastic. Această măsură a fost eradicată din noua reglementare penală.

Libertatea supravegheată, conform art. 103 din vechea reglementare, constituia măsura educativă care consta în punerea minorului, ce a comis o faptă penală, sub supervizare deosebită timp de un an. Supervizarea se încredința părinților, părinților adoptivi, ori tutorelui, după caz, iar dacă aceștia nu existau sau nu puteau să asigure supravegherea în condiții bune, instanța putea să dispună încredințarea supravegherii minorului, tot pe aceeași perioadă de un an, unei persoane de încredere, de obicei unei rude apropiate la cererea acesteia sau unei instituții legal însărcinate cu supravegherea minorilor. Conform Noului Cod penal, supravegherea constituie măsură educativă neprivativă de libertate care constă în controlul și îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic, pentru o perioadă de 2 – 6 luni, sub coordonarea serviciului de probațiune, pentru a asigura astfel, participarea minorului la cursurile școlare ori de pregătire profesională și prevenirea desfășurării de activități ori de a intra în legătură cu persoane ce ar putea să afecteze procesul de îndreptare al minorului.

Internarea într-un centru de reeducare, potrivit art. 104 din vechea reglementare penală reprezenta măsura educativă care consta în internarea minorului infractor într-un centru de reeducare – centru care se afla în subordinea Ministerului de Justiție – , cu scopul de a reeduca minorul, căruia i se asigura posibilitatea de a dobândi studiile necesare și o pregătire profesională conformă cu abilitățile sale. Conform Noului Cod penal internarea într-un centru educativ reprezintă o măsură educativă privativă de libertate.

Internarea într-un institut medical – educativ, consta potrivit vechiului Cod penal în internarea infractorului minor care datorită stării sale psihice ori fizice necesita un tratament medical și totodată un regim special de reeducare. Această măsură educativă nu mai este prevăzută de noua prevedere penală.

Pedepsele ce se aplicau minorului potrivit vechii reglementări erau închisoarea sau amenda, ca pedepse principale. Pedepsele complementare nu erau aplicate minorului. Minorului nu i se aplica nici detențiunea pe viață. Aceste pedepse au fost înlocuite în Noul Cod penal cu măsura educativă neprivativă de libertate ce constă în internarea într-un centru de detenție.

Art. 114 alin. (1) Noul Cod penal stabilește cu titlu de principiu că față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 – 18 ani se va lua o măsură educativă neprivativă de libertate. Prin urmare, în toate cazurile în care sunt incidente prevederile art. 114 alin. (2) Noul Cod penal, instanța de judecată trebuie să aplice o măsură educativă neprivativă de libertate.

Astfel, de exemplu, dacă minorul se află la primul conflict cu legea penală, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă este fie amenda sau amenda alternativ cu pedeapsa închisorii de până la 7 ani, fie numai pedeapsa închisorii de până la 7 ani, instanța este obligată să dispună o măsură educativă neprivativă de libertate.

La alegerea măsurii educative care urmează a fi luată față de minor instanța trebuie să țină cont de împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită de legea penală, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, mobilul săvârșirii infracțiunii și scopul avut în vedere, natura și frecvența infracțiunilor care reprezintă antecedente penale ale infractorului, conduita după comiterea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul educațional, vârsta, starea de sănătate fizică și psihică, situația socio – familială.

În acest sens, tot ce vizează persoana minorului din perspectivă psihocomportamentală trebuie să reiasă din referatul de evaluare întocmit de serviciul de probațiune de pe lângă tribunalul în a cărui circumscripție teritorială își are locuința minorul, conform prevederilor legale la solicitarea organelor judiciare cu consultarea, când este cazul, a medicului de familie, a profesorilor acestuia ori a altor persoane ce pot să furnizeze informații relevante în acest sens.

Conform art. 116 Noul Cod penal, serviciul de probațiune va întocmi referatul de evaluare care va include propunerile serviciului cu privire la natura și durata programelor de reintegrare socială pe care minorul le urmează sau a altor obligații corelative.

Referatul de evaluare reprezintă un document oficial, confidențial, preponderent necifric, scris de asistentul social, la solicitarea judecătorului ori a procurorului, având rolul de a introduce informația socială în (posibile) decizii juridice.

Instituțiile – instanța de judecată sau parchetul – se adresează Serviciului de probațiune; șeful serviciului desemnează un asistent social sau consilier de probațiune responsabil de întocmirea referatului de evaluare; după analizarea și semnarea, de către șeful serviciului, referatul de evaluare se înaintează instituției solicitante.

Referatul de evaluare poate fi solicitat înainte de hotărârea judecătorească ori după aceasta, după cum se indică în următoarea reprezentare sintetică:

Termenele referatului sunt următoarele:

asistentul social desemnat să întocmească referatul de evaluare stabilește imediat, dar nu mai târziu de 5 zile de la data primirii solicitării poliției / parchetului sau instanței de judecată, locația, data și ora primei întrevederi cu persoana pentru care se solicită referatul de evaluare;

prima întrevedere trebuie să aibă loc în termen de 7 zile de la momentul primirii solicitării;

consilierul/asistentul social desemnat cu întocmirea referatului de evaluare îl înaintează instituției solicitante în termen de 14 zile de la primirea solicitării. Se poate intrepreta că aceste termene orientează realizarea oricărui tip de referat de evaluare, indiferent dacă este solicitat ȋnainte sau după pronunțarea hotărârii judecătorești.

Forma referatului de evaluare este standardizată, fiind prezentată în Anexa Hotărârii de Guvern nr. 1239/2000. Se poate interpreta că aceasta este de folosit atât pentru referatele solicitate înainte de pronunțarea hotărârii judecătorești, cât și după pronunțare, pentru cele solicitate în cazul persoanelor aflate în supravegherea serviciilor de probațiune.

Potrivit art. 9 din H.G nr. 1239/2000, referatul de evaluare cuprinde părțile următoare: introducere; sursele de date folosite la întocmirea lui; informații cu privire la persoana pentru care s-a solicitat; factorii ce influențează ori pot influența conduita generală a persoanei pentru care s-a solicitat; perspectivele de reinserție în societate.

Dacă discutăm despre trăsăturile generale ale referatului de evaluare, potrivit H.G 1239/2000, acesta trebuie să fie concis, obiectiv, concret, coerent și clar. În plus, referatul are caracter consultativ și de orientare pentru instituția solicitantă. În privința conținutului datelor privind persoana pentru care s-a solicitat, din referatul de evaluare, se fac distincțiile următoare, după cum acestea se referă la inculpați ori la persoanele prevăzute la art. 1 din O.G nr. 92/2000 și în funcție de vârsta persoanei evaluate (având ca și reper vârsta majoratului – cea de 18 ani):

Metodele și tehnicile utilizate pentru completarea referatului de evaluare sunt următoarele:

Analiza documentelor.

În procesul de investigație psiho – socială în vederea întocmirii referatului de evaluare, consilierul de probațiune are la dispoziție o metodă extrem de utilă și anume analiza documentelor. Importanța acesteia este dată de faptul că se referă la orice entitate materială care are încorporată în ea, o informație despre societatea umană dintr-o arie geografică.

Analiza documentelor nu se referă doar la cele scrise, ci ne putem referi și la cele de natură video, audio, dar și la obiecte materiale, precum clădiri, bunuri. Pentru asistentul social, de o importanță ridicată sunt cele de natură personală, precum însemnările privind bugetele de familie, actele personale.

Documentele personale pot fi utile pentru că prezintă faptele de viață în termeni semnificativi pentru cei care le-au trăit. Astfel, prejudecățile celui ce folosește acest tip de resurse nu poate avea o influență prea mare asupra unor asemenea informații și date documentare. În plus, acestea pot constitui o funcție de control pentru informațiile dobândite prin alte metode.

Uneori, asistentul social începe cu studiul unui referat anterior pentru aceași persoană, dacă există un astfel de document. Continuă cu consultarea dosarului penal, însă, în acest caz, se recomandă să fie atent pentru a nu își forma prejudecăți și a nu eticheta pe baza informațiilor axate în principal pe comiterea faptei penale. O altă sursă importantă de informații este constituită de bazele de date ale diverselor instituții.

Observația. Aceasta ne poate ajuta să înțelegem poziția de complementaritate a observației față de fiecare dintre metodele folosite pentru completare referatului de evaluare și să o subânțelegem în cadrul surselor de informații.

Interviul presupune încercarea de a obține informații de la alte persoane prin întrebări și răspunsuri în cadrul unei convorbiri și constituie o metodă de bază în întocmirea referatului de evaluare.

Situațiile în care se impune a fi întocmit un astfel de referat sunt următoarele:

La dispunerea măsurilor educative de către instanța de judecată;

La modificarea sau încetarea executării obligațiilor impuse;

La finalizarea executării măsurilor educative.

De asemenea pe baza acestei evaluări se poate dispune aplicarea unei măsuri mai aspre dacă se constată că minorul nu respectă obligațiile impuse de instanța de judecată.

În ceea ce privește măsurile educative privative de libertate pentru minori, Codul penal prevede explicit că minorilor li se pot aplica numai internarea într-un centru de detenție, pe o durată de la 1 – 3 ani și, respectiv, internarea într-un centru de detenție, pe o durată de la 2 – 5 ani sau în mod excepțional, de la 5 – 15 ani.

Intrarea în vigoare a Noului Cod penal pune în discuție o serie de probleme legate de aplicarea legii penale mai favorabile în privința infracțiunilor comise de minori.

În cazul în care o infracțiune a fost comisă de un minor cu vârsta între 14 – 18 ani sub vechiul Cod penal, iar judecarea cauzei are loc după intrarea în vigoare a Noului Cod penal, este eronat a se considera a priori că prin stabilirea de către Noul Cod penal a unui regim sancționator compus doar din măsuri educative, cu excluderea pedepselor, acesta va fi în toate cazurile legea penală mai favorabilă. Aprecierea legii penale mai favorabile se va realiza in concreto, instanța trebuind să compare sancțiunile spre care s-ar fi orientat conform fiecăruia din cele două Coduri. Astfel vom reține următoarele situații de aplicare a legii penale mai favorabile:

Dacă după comiterea infracțiunii, și până la pronunțarea hotărârii, infractorul a împlinit vârsta de 18 ani, va fi în principiu, mai favorabil Noul Cod penal, care prevede posibilitatea aplicării în continuarea numai a măsurilor educative, cu excluderea pedepselor, de la acest principiu, putem reține două excepții:

Legiuitorul a apreciat că o pedeapsă cu suspendarea executării, aplicabilă conform vechiului Cod penal, este considerată mai favorabilă decât o măsură educativă privativă de libertate prevăzută de Noul Cod penal;

Având în vedere logica prevederilor art. 129 alin. (2) lit. d) Noul Cod penal, se poate aprecia în materia aplicării legii penale în timp că o pedeapsă cu amenda, aplicabilă conform vechiului Cod penal, este mai favorabilă decât o măsură educativă privativă de libertate prevăzută de Noul Cod penal.

În ipoteza în care infractorul este minor și la momentul pronunțării hotărârii, din compararea celor două Coduri penale se vor reține următoarele:

Măsura mustrării prevăzută de vechiul Cod penal este mai favorabilă decât orice măsură educativă neprivativă de libertate (și, implicit și privativă de libertate) prevăzută de Noul Cod penal;

În ceea ce privește măsura libertății supravegheate, se consideră că atunci când instanța ar considera necesară impunerea obligației de prestare a muncii în folosul comunității, potrivit legii vechi, va fi mai favorabilă măsura educativă a consemnării la sfârșit de săptămână. Dacă însă instanța consideră că libertatea supravegheată ar putea fi aplicată potrivit legii vechi, fără impunerea altor obligații, Codul penal din 1968 va fi considerată lege mai favorabilă, chiar dacă durata libertății supravegheate este mai mare, deoarece consemnarea la sfârșit de săptămână atrage restricții mai severe asupra libertății de mișcare a minorului decât libertatea supravegheată.

Măsura internării într-un centru educativ prevăzută de Noul Cod penal este mai favorabilă decât măsura internării într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ prevăzută de vechiul Cod penal.

Măsura internării într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ prevăzută de vechiul Cod penal este mai favorabilă decât măsura internării într-un centru de detenție prevăzută de Noul Cod penal;

Orice măsură educativă neprivativă de libertate din Noul Cod penal este mai favorabilă decât orice măsură educativă privativă de libertate din vechiul Cod penal,

Orice măsură educativă neprivativă de libertate din vechiul Cod penal este mai favorabilă decât orice măsură educativă privativă de libertate din Noul Cod penal;

Orice măsură educativă privativă de libertate din Noul Cod penal este mai favorabilă decât pedeapsa închisorii cu executarea în regim de detenție stabilită conform vechiului Cod penal;

O pedeapsă cu suspendarea executării, aplicabilă conform vechiului Cod penal, este mai favorabilă decât o măsură educativă privativă de libertate prevăzută de Noul Cod penal.

În situația în care, pentru infracțiunea comisă de un minor având vârsta între 14 – 18 ani, a fost aplicată o sancțiune printr-o hotărâre definitivă pronunțată în baza vechiului Cod penal, la data intrării în vigoare a Noului Cod penal, se vor reține ipotezele următoare de aplicare a legii penale mai favorabile:

Măsura educativă a libertății supravegheate pronunțată în baza vechiului Cod penal se execută conform prevederilor acestuia și după intrarea în vigoare a Noului Cod penal;

Dacă măsura libertății supravegheate aplicată în baza vechiului Cod penal se revocă după intrarea în vigoare a Noului Cod penal, datorită faptului că înăuntrul termenului libertății supravegheate minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are rele purtări, libertatea supravegheată este înlocuită cu internarea într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an;

Dacă măsura libertății supravegheate aplicată în baza vechiului Cod penal este revocată, datorită săvârșirii unei infracțiuni noi înainte de majorat, instanța va dispune, luând în considerare gravitatea infracțiunii comise, o măsură educativă privativă de libertate prevăzută de Noul Cod penal;

Măsura educativă a internării într-un centru de reeducare dispusă în baza vechiului Cod penal este înlocuită cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată egală cu timpul rămas din momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a luat măsura internării în centrul de reeducare și până la majoratul celui în cauză, dar nu mai mult de 3 ani; perioada executată din măsura educativă a internării în centrul de reeducare, precum și durata reținerii și arestării preventive se consideră ca parte executată din durata măsurii educative a internării în centrul educativ;

În cazul în care, conform vechiului Cod penal s-a dispus prelungirea duratei măsurii educative a internării într-un centru de reeducare, măsura se va exercita într-un centru educativ, după intrarea în vigoare a Noului Cod penal;

Pedeapsa amenzii executabilă, aplicată pentru infracțiuni comise, în timpul minorității, în baza vechiului Cod penal și neexecutată, în tot sau parte, până la intrarea în vigoare a Noului Cod penal , este înlocuită cu măsura educativă a consemnării la sfârșit de săptămână, ținând cont și de partea ce a fost executată din amendă; dacă executarea amenzii a fost suspendată condiționat în baza vechiului Cod penal, această soluție se va menține și după intrarea în vigoare a Noului Cod penal.

Capitolul II.

Regimul măsurilor educative neprivative de libertate

Noul Cod penal lasă la latitudinea instanței de judecată stabilirea in concreto a conținutului măsurilor educative neprivative de libertate; conținutul modurilor concrete de executare a măsurilor educative neprivative de libertate urmează a fi stabilit ținând cont de vârsta, starea de sănătate, personalitate, situația socio – familială a minorului.

Recomandarea Consiliului Europei nr. 2008/11 privind normele europene pentru infractorii minori, impune și punerea în aplicare a unei sancțiuni sau măsuri neprivative de libertate care trebuie să respecte interesul superior al minorului, limitat de gravitatea infracțiunilor comise, să țină cont de vârsta, sănătatea mintală și fizică, de dezvoltarea, de capacitățile personale, și, de fiecare dată când este nevoie, de rapoartele psihiatrice, psihologice ori sociale. Totodată, recomandarea stipulează că, în scopul de a adapta implementarea sancțiunilor și măsurilor comunitare la circumstanțele particulare fiecărui caz, autoritățile responsabile de implementarea acestora trebuie să aibă un grad suficient de libertate, fără a conduce la inegalități grave de tratament.

Măsurile educative neprivative de libertate sunt executate în comunitate, pe toată durata executării lor conferindu-se menținerea și consolidarea legăturilor minorului cu societatea și familia, libera dezvoltare a personalității acestuia, dar și implicarea sa în programele derulate, cu obiectivul formării acestuia în spiritul responsabilității și respectului pentru drepturile și libertățile celorlalți.

Minorului aflat în executarea unei astfel de măsuri educative îi sunt asigurate potrivit principiului interesului superior al copilului, respectarea drepturilor și a libertăților esențiale prevăzute în legea fundamentală, legislația civilă, convențiile internaționale la care țara noastră este parte și de legi speciale, în măsura în care exercitarea acestora nu contravine naturii și conținutului măsurii educative aplicate acestuia.

Organizarea, supervizarea și controlul executării măsurilor educative neprivative de libertate este desfășurat sub coordonarea Serviciului de probațiune. Rolul probațiunii în noul Cod penal este considerabil sporit atât cantitativ, prin multiplicarea instituțiilor care definesc direct sfera de implicare a serviciului de probațiune, cât și calitativ, prin statuarea la cel mai înalt nivel legislativ a intervențiilor specializate ale consilierului de probațiune. Corelativ, consilierului de probațiune îi este redefinitã poziția prin raportare la etapa executãrii pedepsei, având la îndemânã posibilitatea de a interveni inclusiv în ceea ce privește modificarea conținutului sau durata obligațiilor stabilite de instanța de judecatã aflate în sarcina persoanei supravegheate.

Sub aspectul individualizãrii judiciare a pedepselor, noul Cod penal reprezintã un progres considerabil fațã de legislația actualã din mai multe considerente. În primul rând, legiuitorul înțelege sã lãrgeascã palierul sancțiunilor și mãsurilor comunitare puse la îndemâna judecãtorului, conferindu-i acestuia din urmã un instrumentar care sã-i permitã o alegere a sancțiunii în funcție de gravitatea infracțiunii, de periculozitatea infractorului, de conduita acestuia, în sensul recomandãrii nr. 1 din Recomandarea (2000) 22 privind îmbunãtãțirea implementãrii regulilor europene privind sancțiunile și mãsurile comunitare.

Serviciul de probațiune poate să încredințeze supravegherea executării măsurii educative neprivative unor instituții comunitare abilitate.

După rămânerea definitivă a hotărârii instanței, prin care se ia față de minorul infractor o măsură educativă neprivativă de libertate, judecătorul delegat cu executarea va fixa un termen, dispunând aducerea infractorului minor și citarea reprezentantului legal al acestuia, al reprezentantului serviciului de probațiune, precum și a persoanelor desemnate cu supravegherea minorului, pentru a putea fi pusă în executare măsura luată.

Serviciului de probațiune, împreună cu citația i se comunică și o copie a hotărârii instanței, în cadrul întâlnirii, judecătorul delegat prezentându-i minorului și persoanei desemnate cu supravegherea sa conținutul și scopul sancțiunii aplicate, dar și consecințele nerespectării măsurii.

Grațierea nu are efecte asupra măsurilor educative neprivative de libertate, în afară de cazul când se dispune astfel prin actul de grațiere.

Pe lângă oricare dintre măsurile educative neprivative de libertate prevăzute de lege, instanța poate impune minorului să execute una sau mai multe obligații dintre cele prevăzute de art. 121 alin. (1) Noul Cod penal.

Pe durata executării oricărei măsuri educative neprivative de libertate, instanța poate impune infractorului minor obligația sau obligațiile următoare:

Să urmeze un curs de pregătire sau de calificare profesională. Consilierul de probațiune din cadrul Serviciului de probațiune în a cărei circumscripție își are domiciliul minorului care trebuie să urmeze un curs de calificare ori pregătire profesională, după ce primește copia hotărârii instanței, decide, în baza evaluării inițiale a minorului, cursul care trebuie să îl urmeze și instituția din comunitate unde urmează să aibă loc, comunicând instituției o copie de pe dispozitivul hotărârii, dar și decizia sa. Controlul și supervizarea respectării obligației urmării unui curs de calificare ori formare profesională/școlară, atât privitor la instituția stabilită cât și cu privire la minor revine serviciului de probațiune competent. În situația în care minorul va urma un curs de calificare, acesta va începe în termen de maximum șase luni de la momentul primei întâlnirii, iar dacă va urma un curs de pregătire școlară, acesta va fi înscris în anul școlar următor. Executarea obligației va înceta de drept la data executării ori considerării ca și executată a măsurii educative.

Să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta. Executarea obligației va începe la data aducerii la cunoștința infractorului minor a conținutului concret al obligației, stabilite de consilierul de probațiune competent. Executarea obligației va înceta de drept la data executării ori considerării ca și executată a măsurii educative.

Să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală. În situația în care se dispune această obligație, o copie a dispozitivului hotărârii este comunicată de către consilierul de probațiune instituției unde urmează a avea loc tratamentul ori îngrijirea medicală, menționată în conținutul hotărârii. Instanța de judecată trebuie să stabilească instituția în care persoana supravegheată urmează a se supune acestor măsuri ce au scop curativ. Executarea obligației începe la data aducerii la cunoștința minorului a conținutului concret al obligației, stabilit de către consilierul de probațiune. Executarea obligației încetează de drept la data executării sau considerării ca executată a măsurii educative pe care o însoțește.

Aceste obligații urmăresc, în esență, reintegrarea socială a minorului față de care s-a dispus o măsură educativă neprivativă de libertate.

Pe durata executări măsurii, instanța poate să impună minorului infractor, obligațiile/obligația “de a nu face”, următoarele:

Obligația de a nu depăși, fără acordul serviciului de probațiune, limita teritorială impusă de instanță;

Obligația de a nu se afla în anumite locuri ori la anumite manifestări sportive, culturale, adunări publice, stabilite prealabil de instanță;

De a nu se apropia și de a nu comunica cu victima ori membrii familiei acesteia, cu alți participanți la comiterea faptei penale ori cu alte persoane stabilite de către instanță.

Având în vedere caracterul general al obligațiilor “de a nu face”, dar și scopul lor, instanța trebuie să individualizeze, in concreto, conținutul fiecăreia, luând în considerare împrejurările cauzei. În situația impunerii față de minor a unei/unora dintre obligațiile “de a nu face”, judecătorul delegat cu executarea va trimite o copie a dispozitivului hotărârii definitive insituțiilor ori autorităților următoare, astfel:

Pentru obligația de a nu depăși limita teritorială – Inspectoratului județean de poliție în raza căruia domiciliază minorul;

Pentru obligația de nu se afla în anumite locuri ori la anumite manifestări cultural, sportive ori adunări publice, comunicarea se va face Inspectoratului județean de poliție în a cărui circumscripție domiciliază minorul, iar pentru situațiile în care s-a dispus interdicția pentru locuri, adunări ori manifestări din afara acestei circumscripții, comunicarea se va face Inspectoratului General al Poliției Române.

Pentru obligația de a nu se apropia ori comunica cu persoana vătămată ori cu membrii familiei acesteia, cu participanții la comiterea faptei ori alte persoane impuse de instanță, comunicare se va face persoanelor cu care minorul nu are dreptul de a intra în legătură ori de a se apropia, precum și Inspectoratului județean de poliție în a cărei circumscripție domiciliază.

Verificarea respectării obligațiilor de „a nu face” nu cade în sarcina Serviciului de probațiune, ci a autorităților ori instituțiilor enumerate anterior, ce sunt notificate de către judecătorul delegat cu executarea. În cazul constatării încălcării unei sau unor obligații de a nu face, autoritățile ori instituțiile competente sesizează Serviciul de probațiune, iar nu judecătorul delegat cu executarea.

Executarea obligațiilor de a nu face începe la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-au stabilit; iar executarea obligațiilor de a nu face încetează de drept la data executării ori considerării ca executată a măsurii educative pe care o însoțesc.

Pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate, serviciul de probațiune are îndatorirea de a sesiza instanța, dacă:

Au intervenit motive ce justifică fie schimbarea obligațiilor impuse de instanță, fie încetarea executării unora dintre acestea;

Persoana supravegheată nu respectă condițiile de executare a măsurii educative ori nu execută, în condițiile stabilite, obligațiile care îi revin, situație în care instanța va dispune prelungirea ori înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate.

Procesul de supraveghere a minorului căruia i s-a aplicat o măsură educativă neprivativă de libertate însoțită de impunerea unei sau unor obligații de a face ori de a nu face, prevăzute de Noul Cod penal, este unul flexibil, art. 122 Noul Cod penal dispunând posibilitatea ca, pe parcursul supravegherii, obligațiile impuse prin hotărâre judecătorească definitivă să poată fi modificate de instanța de executare, în funcție de progresele înregistrate de minor, pentru a asigura minorului șanse crescute de îndreptare și reintegrare socială, fie prin impunerea unor noi obligații ce nu fuseseră anterior impuse, fie prin schimbarea conținutului obligațiilor existente prin mărirea sau diminuarea condițiilor de executare.

Prevederile art. 122 Noul Cod penal sunt de natură să asigure respectarea principiului intervenției adaptate, prin stabilirea și continuarea intervenției în acord cu dinamica cazului.

Sesizarea instanței în vederea modificării obligațiilor se poate realiza de Serviciul de probațiune ori de judecătorul delegat cu executarea (la cererea minorului, părinților, tutorelui ori a altei persoane în grija căreia se află minorul ori a persoanei vătămate, după consultarea referatului de evaluare întocmit de consilierul de probațiune.

Pe parcursul executării măsurii educative neprivative de libertate, se poate dispune de mai multe ori încetarea executării unor obligații, legea neprevăzând în această materie nicio limitare.

Nu constituie modificare a obligațiilor obținerea de către minor a permisiunii în executarea obligațiilor prevăzute la art. 121 alin. (1) lit. c) și d) Noul Cod penal (obligația de a nu se afla în anumite locuri ori la anumite manifestări sportive, culturale sau la alte adunări publice, stabilite de instanță, precum și obligația de a nu se apropia și de a nu comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanții la comiterea infracțiunii ori cu alte persoane stabilite de instanță). Permisiunea poate fi acordată, la solicitarea minorului, pentru o perioadă de timp de maxim 5 zile, de consilierul de probațiune, prin decizie, pentru motive temeinic justificate; prevederile legale nu prevăd cazuri limitative în care se poate dispune permisiunea, acestea urmând a fi apreciate in concreto de către consilierul de probațiune. Pe durata permisiunii, prezența persoanei supravegheate în locuri anume stabilite de instanță ori luarea legăturii cu anumite persoane nu constituie o încălcare a obligațiilor impuse. Durata permisiunii se include în termenul de supraveghere.

Deopotrivă, dacă instanța de judecată a impus în sarcina minorului executarea obligației de a nu depăși, fără acordul serviciului de probațiune, limita teritorială stabilită de instanță, la solicitarea minorului, pentru motive obiecttive, consilierul de probațiune poate acorda minorului, prin decizie, permisiunea de a depăși limita teritorială stabilită de instanță. Și în acest caz, nu prevede cazuri limitative în care poate dispune permisiunea, acestea urmând a fi apreciate in concreto de către consilierul de probațiune, de asemenea, față de motivele concrete ale solicitării, consilierul de probațiune va stabili și durata pentru care este acordată permisiunea, minorul putând depăși limita teritorială impusă, aceasta nereprezentând o violare a obligației impuse.

Despre acordarea permisiunii, consilierul de probațiune încunoștiințează, după caz, Inspectoratul Județean de Poliție în a cărui circumscripție își are domiciliul, precum și, dacă este cazul, cel în care își are locuința minorul și, pentru situațiile în care s-a dispus interdicția pentru locuri, manifestări ori adunări în afara acestei circumscripții, Inspectoratul General al Poliției Române și pentru cazurile în care victima ori persoanele stabilite de instanță nu domiciliază în aceeași circumscripție, inspectoratele județene de poliție de la domiciliul acestora, precum și judecătorul delegat cu executarea.

Tot ca expresie a caracterului flexibil de supraveghere, art. 112 Noul Cod penal stipulează că instanța de executare va dispune încetarea executării uneia ori unora dintre obligațiile pe care le-a impus prin hotărârea definitivă, atunci când apreciază că față de progresele înregistrate de minor, menținerea acestora nu mai este necesară.

Art. 123 Noul Cod penal stipulează două cazuri de prelungire sau înlocuire a măsurilor educative neprivative de libertate. Nerespectarea cu rea – credință a condițiilor de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse de instanță. Dacă minorul nu respectă, cu rea – credință, condițiile de executare a măsurii educative sau ale obligațiilor imuse, instanța dispune:

Prelungirea măsurii educative, fără a putea depăși maximul prevăzut de lege pentru aceasta. În acest caz, comportamentul minorului relevă că este nevoie de o durată mai mare de timp în care să fie supus măsurii educative pentru a se obține îndreptarea sa și reintegrarea în comunitate, fără a putea fi depășit maximul prevăzut de lege pentru aceste măsuri. Este necesar ca măsura educativă să nu fi fost dispusă ab initio prin hotărârea definitivă pe durata ei maximă, pentru că, în această ipoteză, intervine fie înlocuirea măsurii existente cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă, fie înlocuirea măsurii educative a asistării zilnice luată pe o durată de 6 luni cu măsura educativă a internării într-un centru educativ. Instanța poate impune noi obligații în sarcina minorului ori spori condițiile de executare a celor existente.

Înlocuirea măsurii luate cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă. La înlocuirea măsurilor educative neprivative de libertate, instanța va avea în vedere severitatea acestor măsuri, în ordinea prevăzută la art. 115 alin. (1) pct. 1 Noul Cod penal, de pildă se dispune înlocuirea stagiului de formare civică cu supravegherea, sau a supravegherii cu consemnarea la sfârșit de săptămână. Legea nu impune obligația de a dispune înlocuirea unei măsuri neprivative de libertate cu măsura educativă imediat următoare, instanța putând aprecia in concreto că este necesară impunerea unei măsuri educative mai severe, de exemplu, se poate dispune înlocuirea măsurii supravegherii cu măsura asistării zilnice.

Înlocuirea măsurii luate cu internarea într-un centru educativ, în cazul în care, inițial, s-a luat măsura educativă neprivativă de libertate cea mai severă, pe durata sa maximă.

2.1 Stagiul de formare civică

Măsura educativă a stagiului de formare civică este prevăzută de art. 117 Noul Cod penal și constă în obligația minorului de a lua parte la anumite programe civice cu o durată de maxim patru luni, ajutându-l să conștientizeze și să își asume faptele săvârșite.

Prevederile legale dispun doar limita maximă de timp pentru care se poate dispune această măsură, nu și o durată minimă a măsurii; drept urmare, instanța poate să stabilească orice perioadă de timp pentru stagiul de formare până la maxim patru luni.

Toate activitățile minorului se organizează și supraveghează îndeaproape de Serviciul de probațiune, ce asigură participarea minorului la acțiunile de formare civică. Organizarea acestor activități trebuie să desfășoare în afara programului professional ori școlar al minorului pentru a nu îi perturba acestuia dezvoltarea culturală și intelectuală specifică vârstei sale.

Cursurile de formare civică sunt elaborate în baza programei cadru aprobate prin ordinul comun al ministrului de justiție și al ministrului educației, ce se publică în Monitorul Oficial al României.

Consilierul de probațiune ori, după caz, persoana ce a fost desemnată de acesta din cadrul instituției din comunitate stabilite tot de acesta, efectuează și organizează demersurile necesare în vederea participării și supervizează minorul pe durata măsurii. Includerea minorului într-un curs de formare civică se realizează în maxim 60 zile de la punerea în executare a hotărârii.

Stagiul de formare civică se organizează sub forma unor sesiuni periodice ori continue, derulate pe perioada a maxim patru luni, incluzând unul ori mai multe module cu caracter practic ori teoretic, adaptate vârstei și personalității minorilor incluși în stagiul respectiv și ținând cont, pe cât posibil, de natura faptei săvârșite. În desfășurarea stagiului stabilit de instanța de judecată, se are în vedere un număr de opt ore de formare civică lunar, fără să afecteze programul profesional ori școlar al minorului.

Consilierul de probațiune din cadrul serviciului de probațiune în a cărei circumscripție își are domiciliul minorul ce trebuie să frecventeze cursul de formare civică decide, în baza evaluării inițiale a minorului, instituția din comunitate unde urmează a avea loc, comunicând instituției respective o copie de pe dispozitivul hotărârii împreună cu decizia sa.

Instituția din comunitate ori serviciul de probațiune, după situație, adaptează conținutul concret al măsurii, conform programei cadru, în funcție de trăsăturile minorului, cu aprobarea consilierului de probațiune. Desfășurarea cursului se efectuează de un reprezentant al instituției stabilită de către consilierul de probațiune.

Stagiul de fomare civică constă în evidențierea gradului de pericol social al faptei comise de minor, având un impact asupra psihicului acestuia și determinându-l să-și îndrepte comportamentul. Această măsură educativă se ia, de obicei, în situația faptelor extrem de ușoare ori chiar pentru fapte pentru care, chiar dacă nu se socotesc a fi ușoare, făptuitorul este minorul care se află încă sub influența subdezvoltării psihice adecvate vârstei sale.

În situația în care minorul nu se îndreaptă, nerespectând cu reacredință cerințele de executare a stagiului de formare civică, instanța de judecată poate să dispună prelungirea măsurii educative, fără a putea depăși maximul de patru luni, ori înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă. Totodată, poate să impună obligații noi din cele prevăzute în art. 121 Noul Cod penal în sarcina minorului ori mări condițiile de executare a celor existente.

Această măsură prezintă un caracter preventiv postinfracțional, deoarece determină conștientizarea acțiunilor ilegale comise de minor și asigură îndreptarea comportamentului antisocial al acestuia după comiterea faptei incriminate de legea penală.

În situația în care minorul comite două ori mai multe fapte concurente de gravitate scăzută, judecate împreună, pentru care instanța de judecată consideră că este suficientă aplicarea acestei măsuri, va aplica o unică măsură educativă a stagiului de formare civică privitoare la toate faptele comise.

Atunci când în cadrul pluralității de infracțiuni regăsim și o faptă comisă după împlinirea vârstei de 18 ani, atunci instanța de judecată aplică normele prevăzute prin art. 129 alin. (2) Noul Cod penal.

Dacă măsura stagiului de formare civică s-a dispus pentru o infracțiune judecată definitiv, iar în cadrul termenului de executare a măsurii, minorul este judecat pentru o faptă concurentă sau comite o infracțiune nouă, înainte de majorat, instanta de judecată va putea, potrivit art. 123 alin. (3) Noul Cod penal:

Să prelungească durata de efectuare a stagiului de formare civică, până la durata maximă a măsurii;

Să înlocuiască măsura stagiului cu o altă măsură neprivativă de libertate;

Să înlocuiască măsura stagiului cu măsura internării într-un centru educativ ori într-un centru de detenție. Aceasta înlocuire poate fi dispusă direct, fără parcurgerea etapelor prevăzute de lit. a) și b).

2.2 Supravegherea

Termenul de supraveghere derivă din limba latină, prin compunerea cuvintelor super – „deasupra” și videre – „a vedea”, semnificând așadar „a nu scăpa din vedere”, „a ține evidența”. Această largă perspectivă asupra a ceea ce semnifică supravegherea, raportată la activitatea de probațiune, poate fi completată cu sensuri multiple,astfel:

modalitate de executare a pedepsei cu închisoarea prevăzută de Codul penal;

activitate specifică serviciului de probațiune ce constă, mai ales, în supravegherea modului în care persoana sancționată respectă măsurile și execută una ori mai multe obligații stabilite de instanța judecătorească în sarcina sa;

metodă de lucru cu persoanele ce au săvârșit infracțiuni, menținute în stare de libertate.

Deși toate aceste aspecte sunt importante din perspectiva activității de reintegrare socială a persoanelor ce au comis infracțiuni, ceea ce interesează cu precădere este supravegherea privită ca activitate specifică serviciilor de probațiune, cu referire atât la relația ce se consolidează între asistentul social și persoana supravegheată, cât și la procesul în cadrul căruia aceasta se dezvoltă.

Scopurile supravegherii sunt:

reabilitarea juridică și socială a persoanelor ce au săvârșit infracțiuni;

scăderea riscului de a mai comite infracțiuni și prevenirea recidivei;

protecția publicului și a victimelor/majorarea nivelului de siguranță socială;

repararea prejudiciului față de societate.

Obiectivele supravegherii sunt:

asigurarea unui control asupra persoanei sancționate prin supravegherea modului în care aceasta respectă măsurile și execută una ori mai multe obligații ce i-au fost impuse de către instanța de judecată;

identificarea acurată a necesităților criminogene ale persoanelor supravegheate;

motivarea persoanelor supravegheate pentru a se angaja în procesul de schimbare comportamentală;

oferirea de suport pentru a menține comportamentul dezirabil obținut prin intervenție;

asigurarea unui management al riscului adecvat rezultatelor obținut prin evaluare;

facilitarea posibilității persoanei sancționate de a recompensa societatea vătămată prin infracțiune.

Măsura educativă a supravegherii este prevăzută în art. 118 Noul Cod penal, constând în controlarea și îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic. Măsura este temporară durata sa variind între 2 – 6 luni.

Supravegherea ține de esența acestei măsuri și se realizează sub coordonarea strictă a serviciului de probațiune, care ii asigură neântreruperea cursurilor școlare sau pregătirea profesională și îl ajută să evite contactul cu persoanele care au o influență proastă asupra comportamentului minorului. Astfel, minorul aflat sub supraveghere este ținut să desfășoare alte activități infracționale ori să contacteze anumite anturaje ce ar putea să influențeze în mod negativ comportamentul său ori afecta procesul de îndreptare al acestuia.

Supravegherea și îndrumarea minorului în executarea măsurii este realizată de către părinții minorului, cei care l-au adoptat ori tutore. Dacă aceștia nu pot să asigure supravegherea în condiții satisfăcătoare, instanța va dispune încredințarea supravegherii minorului, pe același interval de timp, unei persoane de încredere, de preferință unei rude mai apropiate a minorului, la cererea acesteia.

Controlul executării măsurii educative a supravegherii și a îndeplinirii atribuțiilor de către persoana ce exercită supravegherea este exercitat de către consilierul de probațiune, așadar nu intră în competența serviciului de probațiune stabilirea programului zilnic al minorului, acesta monitorizând doar modul în care minorul își respectă programul zilnic.

Supravegherea și îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic presupune verificarea modului în care acesta ȋși respectă îndatoririle ce decurg din statutul său școlar, familial ori profesional.

Exercitarea supravegherii începe în maxim 30 zile de la data prezentării minorului și persoanei desemnate cu supravegherea în fața judecătorului delegat cu executarea măsurii.

Potrivit art. 121 Noul Cod penal minorul trebuie să respecte anumite obligații specifice pe durata supravegherii dispuse de instanță, precum: participarea la cursuri de pregătire școlară ori formare profesională, la programe de consiliere ori alte programe de reintegrare socială, să nu părăsească fără acordul serviciului de probațiune teritoriul stabilit de instanța de judecată, să nu frecventeze anumite locuri ori să participe la anumite manifestări sportive, culturale sau la alte adunări publice stabilite de instanța de judecată, să nu comunice cu persoana vătămată ori cu familia acesteia, cu participanții la comiterea faptei sau cu alte persoane stabilite de instanță, să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta, să se supună îngrijirilor ori tratamentului medical.

Dacă în cursul intervalului în care minorul se află sub supraveghere continuă să aibă purtări rele ori comite o altă infracțiune, instanța va revoca măsura supravegherii și va lua față de minor prelungirea supravegherii fără să depășească maxim 6 luni, înlocuirea acestei măsurii cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă, ori înlocuirea măsurii cu măsura internării într-un centru educativ potrivit art. 123 alin. (2) Noul Cod penal.

În situația în care minorul comite două ori mai multe fapte concurente, judecate împreună, pentru care instanța consideră că este suficientă aplicarea acestei măsuri educative, va aplica o singură măsură educativă cu privire la toate faptele, potrivit art. 129 alin. (1) Noul Cod penal.

Atunci când în cadrul pluralității de infracțiuni este regăsită și o faptă comisă după împlinirea majoratului, instanța aplică normele prevăzute de art. 129 alin. (2) Noul Cod penal.

Dacă măsura supravegherii a fost dispusă pentru o infracțiune judecată definitiv, iar în cadrul termenului de executare a măsurii, minorul este judecat pentru o faptă concurentă ori comite o infracțiune nouă înainte de majorat, instanța va putea, potrivit art. 123 alin. (3) Noul Cod penal:

Să prelungească durata de supraveghere până la limita superioară de 6 luni;

Să înlocuiască supravegherea cu o altă măsură neprivativă de libertate;

Să înlocuiască măsura supravegherii cu măsura internării într-un centru educativ sau într-un centru de detenție. Această din urmă înlocuire se poate dispune direct, fără parcurgerea etapelor prevăzute de lit. a) și b).

2.3 Consemnarea la sfârșit de săptămână

Conform art. 119 Noul Cod penal, măsura educativă a consemnării la sfârșit de săptămână constă în obligația minorului de a nu părăsi locuința în zilele de sâmbătă și duminică. Se ia, în principal, ca măsură de reeducare a minorilor ce au comis fapte penale de o gravitate anume, dar aceasta funcționează și ca măsură înlocuitoare în situația în care măsurile educative inițiale (supravegherea sau/și stagiul de formare) nu au dat rezultat, pentru că minorul nu a respectat condițiile de executare ori obligațiile impuse.

Conform art. 20 din Legea de punere în aplicare a Noului Cod penal, pedeapsa amenzii executabilă, aplicată pentru infracțiuni săvârșite în timpul minorității în baza vechiului Cod penal și neexcutată în tot ori parte până la intrarea în vigoare a Noului Cod penal este înlocuită cu măsura educativă a consemnării la sfârșit de săptămână, ținând cont și de partea care a fost executată din amendă.

Măsura educativă a consemnării la sfârșit de săptămână are ca scop evitarea contactului minorului cu anumite persoane ori a prezenței acestuia în anumite locuri care să îl predispună pe minor la manifestarea unui comportament infracțional.

Interdicția impusă minorului de a părăsi locuința operează începând cu ora 0.00 a zilei de sâmbătă și până la ora 24.00 a zilei de duminică, inclusiv pentru minorii care, datorită cultelor religioase legale din care fac parte, au alte zile de repaus decât cele de sâmbătă și/sau duminică.

Măsura educativă este executată pe durata unor sfârșituri de săptămână consecutive, afară de cazul în care instanța ori judecătorul delegat cu executarea, la propunerea consilierului de probațiune, a dispus altfel, de obicei, sub supravegherea persoanei majore cu care locuiește minorul ori a altei persoane majore desemnate de instanța de judecată.

Minorul, pe lângă obligația de a nu părăsi locuința în zilele de sâmbătă și duminică, urmează a respecta și celelalte îndatoriri adiționale dispuse de art. 121 Noul Cod penal, și anume:

Participarea la un curs de pregătire școlară ori de formare profesională;

Interdicția de a depăși, fără acordul serviciului de probațiune, limita teritorială stabilită de instanță, interdicția de a se afla în anumite locuri ori la anumite manifestări sportive, culturale sau la alte adunări publice, stabilite de instanță;

Interdicția de a se apropia și de a comunica cu persoana vătămată ori cu membri de familie ai acesteia, cu participanți la comiterea infracțiunii ori cu alte persoane stabilite de instanță;

Obligația de a se prezenta la serviciul de probațiune la datele fixate de către acesta;

Obligația de a se supune măsurilor de control, îngrijire medicală ori tratament.

Supravegherea executării obligațiilor impuse de instanță se realizează de părinții minorului ori de persoana cu care locuiește de bunăvoie minorul, sub coordonarea serviciului de probațiune. Ca atare, măsura educativă este reflectată și asupra familiei minorului, dar și asupra consilierului de probațiune, ce trebuie să desfășoare activități în zilele de sâmbătă și duminică.

Instanța de judecată poate să stabilească și o altă persoană, ce îndeplinește cerințele de garanții morale, autoritate asupra minorului, și nu în ultimul caz, care stă mai mult timp cu minorul în aceeași locuință.

Consilierul de probațiune, ce are în competență măsura educativă, se mai denumește consilier manager de caz, și are, drept atribuții, formularea propunerilor referitoare la:

încredințarea supravegherii minorului;

întocmirea planului consemnării la sfârșit de săptămână în baza evaluării minorului, cu implicarea persoanei desemnate cu consultarea și supravegherea minorului;

colaborarea cu persoane desemnate cu supravegherea, cu instituțiile din comunitate pentru verificarea respectării măsurii.

Consemnarea se pune în executare în maxim 15 zile de la data prezentării minorului și a persoanei desemnate cu supravegherea în fața judecătorului delegat cu executarea, în condițiile art. 68 Noul Cod de procedură penală.

Dacă s-a impus participarea minorului la un curs școlar ori de formare profesională ori alte activități, consilierul colaborează cu instituțiile unde are loc derularea acestora, asigurându-se de respectarea programului de consemnare. Poate stabili, prin decizie, ca verificarea să se realizeze de o instituție din comunitate. Consilierul de probațiune controlează procesul de supraveghere atât cu privire la executarea măsurii de către minor, cât și privitor la îndeplinirea atribuțiilor de către persoana care exercită supravegherea, prin vizite regulate ori neașteptate la domiciliul minorului.

Măsura consemnării se ia pe o perioadă determinată cuprinsă într 4 – 12 săptămâni dar în situația în care minorul nu respectă, cu reacredință, cerințele de executare a măsurii ori a obligațiilor impuse, instanța poate să dispună prelungirea măsurii educative, fără să depășească maximul prevăzut de prevederile legale pentru aceasta ori înlocuirea acesteia cu măsura educativă a asistării zilnice.

Consemnarea presupune existența unui grad mai ridicat de coerciție, deoarece minorul este ținut să nu părăsească incinta locuinței sale în zilele de sâmbătă și duminică. Unicele excepții prevăzute de prevederile legale ce oferă posibilitatea minorului de a părăsi locuința în perioada de timp în care acesta execută măsura sunt prilejuite de participarea la anumite programe ori activități impuse de instanță.

În cazul în care minorul comite două ori mai multe fapte concurente, judecate împreună, pentru care instanța consideră că este suficientă aplicarea acestei măsuri educative, va aplica o unică măsură educativă cu privire la toate faptele, potrivit art. 129 alin. (1) Noul Cod penal.

Atunci când în măsura pluralității de infracțiuni se regăsește și o faptă săvârșită după împlinirea vârstei de 18 ani, atunci instanța va aplica normele prevăzute de art. 129 alin. (2) Noul Cod penal.

Dacă măsura consemnării la sfârșit de săptămână a fost dispusă pentru o infracțiune judecată definitiv, iar în cadrul termenului de executare a măsurii, minorul este judecat pentru o faptă concurentă ori comite o infracțiune nouă înainte de împlinirea a 18 ani, instanța va putea, potrivit art. 123 alin. (3) Noul Cod penal:

prelungirea măsurii până la durata maximă de 12 săptămâni;

înlocuirea măsurii cu o altă măsură neprivativă de libertate;

înlocuirea măsurii cu măsura internării într-un centru educativ sau de detenție. Această din urmă înlocuire se poate dispune direct, fără parcurgerea etapelor prevăzute la lit. a) și b).

2.4 Asistarea zilnică

Această măsură este prevăzută de art. 120 Noul Cod penal, constând în obligația minorului de a respecta programul strict stabilit de persoana din cadrul serviciul de probațiune, in care se regăsesc activitățile concrete pe care trebuie să le înfăptuiască minorul, modul lor de înfăptuire, cât și ceea ce este oprit să facă. Se dispune, mai ales, ca măsură educativă față de minorul ce a săvârșit o faptă penală cu un grad de periculozitate socială scăzut. Totodată, instanța mai poate să dispună acestă măsură în situația revocării altei măsuri educative neprivative de libertate mai facile ca urmare a neîndeplinirii cu rea voință de către minor a acesteia din urmă ori a obligațiilor impuse.

Măsura educativă a asistării zilnice se ia pe o perioadă cuprinsă între 3 – 6 luni, iar supravegherea se efectuează sub coordonarea serviciului de probațiune.

Comparativ cu măsura supravegherii, care nu presupune o directă implicare a serviciului de probațiune în realizarea activităților din programul minorului, rolul acestuia fiind doar de monitorizare a modalității în care minorul își respectă programul obișnuit (frecventarea cursurilor, activități sportive, recreative etc.), asistarea zilnică presupune o intervenție activă a serviciului de probațiune, care întocmește programul zilnic al minorului, incluzând în acest program orice activitate necesară realizării obiectivului măsurii, alături de elementele obișnuite în raport de vârsta și situația școlară ori profesională a minorului și cele impuse de instanță conform art. 122 Noul Cod penal.

Prin intervenția directă a serviciului de probațiune în organizarea programului zilnic al minorului, asistarea zilnică este cea mai severă dintre măsurile educative neprivative de libertate prevăzute de Noul Cod penal. Astfel, minorul nu are posibilitatea de a își desfășura activitățile cotidiene obișnuite, ci este ținut să respecte un program prestabilit ce se bazează pe participarea la anumite acțiuni, respectarea anumitor obligații, dar și impunerea unor interdicții.

Stabilirea programului zilnic se realizează în termen de maxim 30 zile de la momentul prezentării minorului în fața judecătorului delegat cu executarea, iar asistarea zilnică începe cel mai târziu în 5 zile de la stabilirea programului.

Dacă pe parcursul supravegherii, au intervenit motive ce justifică fie impunerea unor obligații, fie sporirea ori scăderea cerințelor de executare a celor existente, instanța dispune modificarea obligațiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate posibilități mari de îndreptare.

Instanța dispune încetarea executării unora dintre obligațiile pe care le-a impus, când apreciază că menținerea acestora nu mai este necesară.

Sesizarea instanței se poate realiza de către serviciul de probațiune ori de judecătorul delegat cu executarea.

În cazul în care minorul nu respectă, cu reacredință, cerințele de desfășurare a măsurii ori obligațiile impuse potrivit art. 121 Noul Cod penal, instanța poate:

să prelungească durata de executare până la durata maximă de 6 luni;

să înlocuiască asistarea zilnică cu măsura internării într-un centru educativ.

În cazul în care minorul comite în timpul minorității două sau mai multe fapte concurente, judecate împreună, pentru care instanța consideră că este suficientă aplicarea acestei măsuri educative, va aplica o unică măsură educativă privitoare la toate faptele potrivit art. 129 alin. (1) Noul Cod penal.

Atunci când în cadrul pluralității de infracțiuni se regăsește și o faptă săvârșită după împlinirea vârstei de 18 ani, atunci instanța va aplica normele prevăzute de art. 129 alin. (2) Noul Cod penal.

Dacă măsura asistării zilnice s-a dispus pentru o infracțiune judecată definitiv, iar în cadrul termenului de executare a măsurii, minorul este judecat pentru o faptă concurentă ori comite o infracțiune nouă în timpul minorității, instanța va putea, potrivit art. 123 alin. (3) Noul Cod penal:

să prelungească măsura până la durata maximă de 6 luni;

să o înlocuiască cu măsura internării într-un centru educativ ori de detenție. Această din urmă înlocuire se poate dispune direct, fără a se parcurge etapa prevăzută la lit. a).

Capitolul III.

Regimul măsurilor educative privative de libertate

În raport cu gravitatea faptelor săvârșite, minorului i se pot aplica măsuri educative privative de libertate pentru infracțiunile care prezintă un grad de pericol social ridicat.

Art. 114 alin. (2) Noul Cod penal prevede expres că față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 – 18 ani se poate lua o măsură educativă privativă de libertate în cazurile următoarele:

dacă a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care a fost judecat;

atunci când pedeapsa prevăzută de prevederile legale pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani ori mai mare sau detențiune pe viață.

Art. 115 alin. (1) pct. 2 Noul Cod penal enumeră măsurile educative privative de libertate în ordinea crescătoare a gravității acestora, astfel:

internarea într-un centru educativ;

internarea într-un centru de detenție.

Durata executării măsurii educative privative de libertate se socotește din ziua în care infractorul a început executarea hotărârii definitive de condamnare a unei măsuri educative privative de libertate și ziua în care încetează, care se socotesc în durata executării. Perioada în care infractorul, în cursul executării măsurii educative privative de libertate, se află bolnav în spital intră în durata executării, în afară de cazul în care și-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării măsurii educative privative de libertate.

Conform art. 127 Noul Cod penal raportat la art. 72 alin. (1) Noul Cod penal, perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri privative de libertate se scade din durata pedepsei măsurii educative privative de libertate pronunțate. Scăderea se realizează și atunci când infractorul a fost judecat/urmărit, în același timp sau în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă i-a fost aplicată o măsură educativă privativă de libertate pentru o altă faptă decât ceea care a determinat dispunerea măsurii preventive.

În cazul infracțiunilor săvârșite în străinătate pentru care este aplicabilă legea penală română, partea din măsura educativă privativă de libertate, precum și durata măsurilor preventive privative de libertate executate în afara teritoriului țării sunt scăzute din durata măsurii privative de libertate aplicate pentru aceeași infracțiune în România.

Măsurile educative privative de libertate pot face obiectul unei legi de grațiere.

Când, la data pronunțării hotărârii prin care s-a luat o măsură educativă privativă de libertate, infractorul a împlinit vârsta de 18 ani, instanța, luând în considerare posibilitățile sale de îndreptare, de vârsta acestuia, precum și celelalte criterii generale prevăzute în art. 74 alin. (1) Noul Cod penal, poate dispune executarea măsurii educative într-un penitenciar.

Sustragerea de la executarea unei măsuri educative privative de libertate, prin părăsirea fără drept a centrului educativ sau de detenție ori prin neprezentarea după expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate, constituie infracțiunea de neexecutarea sancțiunilor penale, prevăzută de art. 288 alin. (2) Noul Cod penal.

3.1 Internarea într-un centru educativ

Reprezintă măsura educativă privativă de libertate ce constă în internarea minorului într-o instituție care are ca scop recuperarea minorilor (centru educativ), unde va urma un program de pregătire școlară și formare profesională conform abilităților sale, precum și programe ce îl vor reintegra din punct de vedere social.

Măsura internării într-un centru educativ se poate dispune atunci când, în raport cu gravitatea infracțiunii comise și cu periculozitatea infractorului, evaluată conform criteriilor generale prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) – g) Noul Cod penal, instanța apreciază că se impune privarea de libertate a infractorului care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 – 18 ani și a mai comis o infracțiune pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat sau a comis o infracțiune pentru care legea dispune pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață.

Se va prevede pe o perioadă determinată, cuprinsă între 1 – 3 ani, care se va stabili în funcție de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) Noul Cod penal, executându-se fie înainte, fie după împlinirea vârstei de 18 ani, fie înainte cât și după împlinirea vârstei de 18 ani, în funcție de data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, așadar, instanța de judecată nu va menționa în minută că internarea într-un centru educativ se dispune până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Punerea în executarea a internării într-un centru educativ se face prin trimiterea unei copii de pe hotărâre organului de poliție de la locul unde se află minorul, după rămânerea definitivă a hotărârii. Organul de poliție ia măsuri pentru internarea minorului. Cu ocazia punerii în executare a măsurii educative a internării într-un centru educativ, organul de poliție poate să pătrundă în domiciliul ori reședința unei persoane, fără învoirea acesteia, precum și în sediul unei persoane juridice, fără învoirea reprezentantului legal al acesteia. Dacă minorul față de care s-a luat măsura nu este găsit, organul judiciar constată aceasta printr-un proces – verbal și sesizează de îndată organele competente pentru darea în urmărire, precum și pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar al procesului – verbal este înaintat centrului educativ unde se va face internarea, copia de pe hotărâre se predă, cu ocazia executării măsurii, centrului educativ unde minorul este internat, conducătorul centrului comunicând de îndată instanței ce a dispus măsura despre efectuarea internării.

Conform art. 188 din Legea nr. 254/2013, la data internării în vigoare a prezentei legii, penitenciarele pentru minori și tineri și centrele de reeducare au fost reorganizate în centre educative și de detenție.

Dacă în perioada internării într-un centru educativ, minorul comite o nouă infracțiune ori este judecat pentru o infracțiune concurentă comisă anterior, instanța dispune una din soluțiile următoare:

menținerea măsurii internării într-un centru educativ, prelungind durata acesteia, fără să depășească maximul de 3 ani, permis de lege;

înlocuirea măsurii aplicate cu următoarea măsură mai dură.

Una din soluțiile de mai sus vor putea fi dispuse și în cazul în care, în perioada internării într-un centru educativ, minorul a comis un concurs (real ori ideal) de infracțiuni ori este judecat pentru un concurs (real ori ideal) de infracțiuni comise anterior.

Chiar și în ipoteza în care măsura internării într-un centru educativ a fost dispusă ab initio pe durata ei maximă, legea nu impune instanței obligația de a înlocui această măsură cu cea a internării într-un centru de detenție, putându-se dispune doar menținerea măsurii inițiale ( de exemplu, în ipoteza comiterii din nou a unei infracțiuni din culpă, ce are un pericol social foarte redus).

Art. 124 Noul Cod penal nu dispune posibilitatea ca din durata măsurii internării într-un centru de detenție să se reducă perioada în care minorul s-a aflat într-un centru educativ.

În cazul în care, pe durata internării minorului într-un centru educativ, minorul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța poate să dispună (măsură facultativă):

înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării executate, dar nu mai mult de 6 luni. Este nevoie pentru a se dispune înlocuirea internării într-un centru educativ cu măsura asistării zilnice ca minorul să fi executat minim jumătate din durata internării într-un centru educativ și să nu fi împlinit vârsta de 18 ani la data pronunțării hotărârii rămase definitive. Conform art. 179 din Legea nr. 254/2013, consiliul educativ, cu participarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate la centrul educativ, în calitate de președinte, și un consilier de probațiune din cadrul Serviciului de probațiune de pe lângă tribunalul în circumscripția căreia se află centrul, stabilește dacă minorul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor profesionale și/sau școlare și a făcut progrese în vederea reintegrării sociale, în prezența acestuia, și formulează propunerea de înlocuire a internării într-un centru educativ cu măsura educativă a asistării zilnice. La formularea propunerii se ia în seamă și perioadele de internare anterioare. Dacă se apreciază că se impune înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice, propunerea cuprinsă într-un proces – verbal motivat, împreună cu documentele ce atestă mențiunile consemnate în acesta, se înaintează instanței în a cărei circumpscripție teritorială se află centrul educativ, corespunzătoare în grad instanței de executare; în cazul în care comisia constată că minorul nu întrunește cerințele pentru a fi dispusă înlocuirea măsurii internării într-un centru educativ cu acea a asistării zilnice, în procesul – verbal, este fixat un termen pentru reexaminarea situației acesteia, care nu poate fi mai mare de 4 luni. De asemenea, comisia comunică procesul – verbal minorului, care are posibilitatea, ca în termen de 3 zile de la aducerea la cunoștință, sub semnătură, să se adreseze cu cerere de înlocuirea a măsurii internării în centrul educativ cu măsura educativă a asistării zilnice instanței în a cărei circumscripție teritorială se află centrul educativ, corespunzătoare în grad instanței de executare. În cazul comiterii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracțiuni, respectiv a unui concurs (real ori ideal) de infracțiuni de către o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani față de care s-a dispus înlocuirea măsurii internării într-un centru educativ cu cea a asistării zilnice, instanța căreia îi revine competența să judece noua infracțiune comisă de minor revine asupra înlocuirii (măsură obligatorie, iar nu facultativă) și dispune una din soluțiile următoare:

executarea restului rămas din durata măsurii internării inițiale, cu posibilitatea prelungirii duratei acestei până la maximul prevăzut de lege;

internarea într-un centru de detenție.

Noul Cod penal nu mai utilizează instituția revocării în acest caz, ci pe ceea a revenirii, care în esență are aceeași logică de funcționare ca și revocarea.

Liberarea din centrul educativ, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani. Liberarea dintr-un centru educativ nu se poate dispune înainte de împlinirea vârstei de 18 ani. Conform art. 180 din Legea nr. 254/2013, consiliul educativ, cu participarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la centrul educativ, în calitate de președinte, și a unui consilier de probațiune din cadrul Serviciului de probațiune de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia se află centrul, stabilește, în prezența acesteia, dacă persoana internată a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și/sau profesionale și a făcut progrese în vederea reintegrării sociale și formulează propunerea de liberare din centrul educativ. La formularea propunerii se iau în considerare și perioadele de internare anterioare; propunerea cuprinsă într-un proces – verbal motivat, împreună cu documentele ce atestă mențiunile consemnate în acesta, sunt înaintate instanței în a cărei circumscripție teritorială se află centrul educativ, corespunzătoare în grad instanței de executare. Dacă se apreciază că minorul nu întrunește cerințele pentru a fi dispusă liberarea sa, în procesul – verbal este fixat un termen pentru reexaminarea situației acesteia, ce nu poate fi mai mare de 6 luni. De asemenea, comisia comunică procesul – verbal minorului, ce are posibilitatea ca, în termen de 3 zile de la aducerea la cunoștință sub semnătură, să se adreseze cu cerere de liberare din centrul educativ, instanței în circumscripția căreia se află centrul educativ. În cazul săvârșirii după liberare a unei infracțiuni noi, respectiv a unui concurs real ori ideal de infracțiuni până la împlinirea duratei măsurii internării, sunt incidente prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) – d) Noul Cod penal, care prevăd pluralitatea de infracțiuni, atunci când una din infracțiuni este săvârșită în minorat, iar cealaltă după împlinirea vârstei de 18 ani, iar nu instituția revocării liberării, noile infracțiuni fiind comise de un major.

Odată cu înlocuirea internării într-un centru educativ cu măsura asistării zilnice ori odată cu dispunerea liberării din centrul educativ, instanța trebuie să impună respectare uneia ori mai multora din obligațiile următoare, până la împlinirea duratei măsurii internării:

Obligații de „a face”: să urmeze un curs de pregătire școlară sau de pregătire profesională; să se prezinte la Serviciului de probațiune la datele fixate de acesta; să se supună măsurilor de control, îngrijire medicală ori tratament.

Obligații de a „nu face”, astfel: să nu depășească, fără acordul Serviciului de probațiune, limita teritorială stabilită de instanță; să nu se afle în locuri anume ori la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice stabilite de instanță; să nu se apropie și să nu comunice cu victima ori cu membri de familie ai acesteia, cu participanții la comiterea infracțiunii sau cu alte persoane stabilite de instanță.

Având în vedere calitatea minorului de persoană supravegheată, prevederile art. 122 Noul Cod penal privitoare la modificarea ori încetarea obligațiilor este aplicabil în mod corespunzător și în cazul în care obligațiile sunt impuse cu ocazia înlocuirii internării într-un centru educativ cu măsura asistării zilnice ori odată cu dispunerea liberării din centru educativ.

Dacă minorul nu respectă cu rea- credință, cerințele de executare a măsurii asistării zilnice ori obligațiilor impuse, instanța care a judecat cauza în primă instanță, la sesizarea procurorului ori a consilierului de probațiune, revine asupra înlocuirii ori liberării (măsură obligatorie) și dispune executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru educativ.

Noul Cod penal nu mai utilizează instituția revocării în această ipoteză, ci pe ceea a revenirii care, în esență, are aceeași logică de funcționare ca și revocarea.

Dacă în cursul executării măsurii, persoana internată care a împlinit vârsta de 18 ani are un comportament prin care influențează negativ ori împiedică procesul de recuperare și reintegrare a celorlalte persoane internate, instanța poate dispune continuarea executării măsurii educative într-un penitenciar.

Prin schimbarea regimului de executare, măsura educativă privativă de libertate nu își schimbă natura juridică, nefiind vorba de o transformare a acesteia într-o pedeapsă, ci se modifică doar locul unde urmează a se executa.

Nu se va putea dispune modificarea regimului de executare, dacă persoana internată este încă minoră.

Conform art. 182 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, prin comportament care influențează negativ ori împiedică procesul recuperatoriu și de resocializare a celorlalte persoane internate, înțelegem:

ȋntreprinderea de fapte ce afectează participarea la cursurile impuse;

punerea in pericol a siguranței centrului și a celor aflați in acesta prin introducerea, deținerea ori traficul de arme, materiale explozive, droguri, substanțe toxice ori alte obiecte și substanțe;

nerespectarea interdicțiilor dispuse de art. 82 lit. a) – c) Legea nr. 254/203;

nerespectarea în mod repetat a interdicțiilor prevăzute de art. 82 lit. f) și h) din Legea nr. 254/2013.

Consiliul educativ, cu participarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în calitate de președinte, și a asistentului social, din oficiu ori la sesizarea comisiei de disciplină, analizează situația persoanei internate ce a comis una din faptele menționate anterior, în prezența acesteia, și poate propune continuarea executării măsurii privative de libertate în penitenciar. Procesul – verbal care conține propunerea motivată de continuare a executării măsurii educative privative de libertate în penitenciar, împreună cu documentele ce atestă mențiunile consemnate în acesta, este înaintat instanței din circumscripția teritorială în care se află centrul, corespunzătoare în grad instanței de executare competente, după ce acesta a fost comunicat persoanei internate.

3.2 Internarea într-un centru de detenție

Constituie măsura educativă privativă de libertate ce constă în internarea minorului într-o instituție cu scop de recuperare a minorilor, in care sunt supravegheați și păziți și în cadrul căruia vor urma programe ce îi vor reintegra social, precum și programe de pregătire școlară și pregătire profesională conform abilităților sale.

Măsura internării într-un centru de detenție poate fi dispusă atunci când, în raport cu gravitatea infracțiunii comise și cu periculozitatea infractorului, evaluată conform criteriilor generale prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) – g) Noul Cod penal, instanța apreciază că se impune privarea de libertate a infractorului care, la data comiterii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 – 18 ani și care a mai comis o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat, ori a comis o infracțiune pentru care prevederile legale prevăd pedeapsa închisoarii de 7 ani ori mai mare ori detențiunea pe viață.

Este dispusă pe o perioadă determinată cuprinsă între 2 și 5 ani, dacă pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedeapsa închisorii mai mică de 20 ani, respectiv între 5 – 15 ani, în situația în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă este închisoarea de 20 ani ori detențiunea pe viață. Instanța va avea în vedere la individualizarea duratei internării într-un centru de detenție criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) Noul Cod penal.

Internarea într-un centru de detenție se mai poate dispune și în cazul în care instanța decide înlocuirea măsurii internării într-un centru educativ cu cea a internării într-un centru de detenție, dacă în perioada internării într-un centru educativ comite o infracțiune nouă ori este judecat pentru o infracțiune concurentă comisă anterior.

Măsura internării într-un centru de detenție se va executa fie înainte, fie după împlinirea vârstei de 18 ani, în funcție de data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. Așadar instanța de judecata nu va menționa în minută că internarea într-un centru de detenție se dispune până la împlinirea vârstei de 18 ani.

În principiu, măsura internării într-un centru de detenție urmează să se aplice în ipotezele în care instanța se orienta, în baza vechiului Cod penal, către aplicarea pedepsei închisorii cu executare în regim de detenție.

Punerea în executare a măsurii educative a internării minorului într-un centru de detenție este realizată prin trimiterea unei copii a hotărârii definitive prin care s-a luat această măsură organului de poliție de la locul unde se află minorul, când acesta este liber, ori comandantului locului de deținere, când acesta este arestat preventiv. Odată cu punerea în executare a măsurii educative a internării minorului într-un centru de detenție, judecătorul delegat va emite și ordinul prin care interzice minorului să părăsească țara.

Regimurile de executare a măsurii educative a internării într-un centru de detenție se bazează pe sistemele progresiv și regresiv, persoanele internate trecând dintr-un regim în altul, în condițiile prevăzute de lege. Regimurile de executare a măsurii internării într-un centru de detenție sunt diferențiate în raport cu gradul de limitare a libertății de mișcare a persoanei internate, precum și cu modalitatea și locul de organizare și desfășurare a activităților. Legea prevede următoarele regimuri de executare a măsurii internării într-un centru de detenție:

Regimul închis se aplică persoanei internate pentru o perioadă mai mare de 3 ani. Ca o excepție de la acest regim, in funcție de modalitatea de realizare și caracterul infracțiunii și de comportamentul infractorului se poate modifica in regim deschis. Persoanele internate care execută această măsură educativă sunt cazate, de regulă, împreună cu ceilalți infractori și desfășoară activități de instruire școlară și pregătire profesională și de altă natură, după cum se organizează. Ei prestează muncă în grupuri în interiorul centrului, sub supraveghere, iar în exteriorul centrului, sub pază și supraveghere continuă, cu aprobarea directorului centrului.

Regimul deschis este aplicat persoanei internate pentru o perioadă mai mică de 3 ani. Ca o excepție de la acest regim, in funcție de modalitatea de realizare și caracterul infracțiunii și de comportamentul infractorului, se poate modifica in regim închis Persoanele internate care execută această măsură educativă sunt cazate, de regulă, împreună cu ceilalți infractori și desfășoară activități de instruire școlară și pregătire profesională și de altă natură, după cum se organizează. Ei prestează muncă în spații din interiorul centrului care rămân deschise în timpul zilei, iar în afara centrului, însoțite de personal al centrului, cu aprobarea directorului.

Dacă în perioada internării într-un centru de detenție, minorul comite o infracțiune nouă ori este judecat pentru o infracțiune concurentă comisă anterior, instanța dispune prelungirea măsurii internării ( măsură obligatorie), fără a depăși maximul prevăzut în art. 125 alin. (2) Noul Cod penal, determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite. De exemplu, în cazul în care minorul ce se afla în executarea măsurii internării într-un centru de detenție dispusă pentru o perioadă de 2 ani comite o nouă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 2 ani, comite o nouă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 – 10 ani, prelungirea internării se va putea dispune până la limita maximă de 5 ani, iar dacă pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 10 – 20 ani, prelungirea se va putea dispune până la limita de 15 ani; tot astfel, în cazul în care minorul care se afla în executarea măsurii internării într-un centru de detenție dispusă pentru o perioadă de 6 ani comite o infracțiune nouă pentru care prevederile legale prevăd pedeapsa închisorii de la 3 – 10 ani, prelungirea internării se va putea dispune până la limita maximă de 15 ani, care va fi dată de maximul special al pedepsei închisorii prevăzut de lege pentru infracțiunea pentru care se dispusese anterior internarea într-un centru de detenție.

În cazul în care, pe durata internării într-un centru de detenție, minorul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și/sau profesionale și a făcut evidente progrese în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța poate să dispună (măsură facultativă):

Înlocuirea internării într-un centru de detenție cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni;

Liberarea din centrul de detenție, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.

Odată cu înlocuirea internării într-un centru de detenție cu măsura asistării zilnice sau odată cu liberarea din centrul de detenție instanța trebuie să impună respectare uneia ori mai multora din obligațiile următoare, până la împlinirea duratei măsurii internării:

Obligații de „a face”: să urmeze un curs de pregătire școlară sau de pregătire profesională; să se prezinte la Serviciului de probațiune la datele fixate de acesta; să se supună măsurilor de control, îngrijire medicală ori tratament.

Obligații de a „nu face”, astfel: să nu depășească, fără acordul Serviciului de probațiune, limita teritorială stabilită de instanță; să nu se afle în locuri anume ori la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice stabilite de instanță; să nu se apropie și să nu comunice cu victima ori cu membri de familie ai acesteia, cu participanții la comiterea infracțiunii sau cu alte persoane stabilite de instanță.

3.3 Pluralitatea de infracțiuni comise în minorat și/sau majorat

În caz de concurs de infracțiuni săvârșite în timpul minorității se stabilește și se ia o singură măsură educativă pentru toate faptele, în condițiile art. 114 Noul Cod penal, ținând cont de criteriile prevăzute în art. 74 Noul Cod penal.

În cazul săvârșirii a două infracțiunii, dintre care una în timpul minorității și una după majorat, pentru infracțiunea comisă în timpul minorității se ia o măsură educativă, iar pentru infracțiunea săvârșită după majorat se stabilește o pedepseasă, după care:

Dacă măsura educativă este neprivativă de libertate, se excută numai pedeapsa;

Dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, ce se majorează cu o durată egală cu cel puțin ¼ din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârșirii infracțiunii comise după majorat;

Dacă pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită după majorat este detențiunea pe viață, se execută numai această pedeapsă;

Dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este amenda, se execută măsura educativă, a cărei durată se majorează cu maxim 6 luni, fără a depăși maximul prevăzut de lege pentru aceasta.

În cazul prezentat anterior la lit. b) din durata pedepsei aplicate se scade ceea ce s-a executat din momentul săvârșirii infracțiunii comise după majorat până la data judecării.

În cazul săvârșirii după majorat a două sau mai multor infracțiuni concurente se aplică mai întâi normele privitoare la concursul de infracțiuni, după care se face aplicarea prevederilor art. 129 alin. (2) Noul Cod penal.

Pedeapsa stabilită conform prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b) Noul Cod penal nu poate face obiectul amânării aplicării pedepsei ori al suspendării executării sub supraveghere .

Capitolul IV.

Concluzii

Cu privire la minorii care răspund penal, Noul Cod penal prevede un sistem sancționator special, format din măsuri neprivative de libertate și măsuri educative privative de libertate.

Măsurile educative neprivative de libertate sunt prevăzute de art. 115 alin. (1) Noul Cod penal, și sunt: stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârșit de săptămână și asistarea zilnică.

Măsura educativă a stagiului de formare civică este prevăzută de art. 117 Noul Cod penal și constă în obligația minorului de a lua parte la anumite programe civice cu o durată de maxim patru luni, pentru a îl ajuta să înțeleagă consecințele legale și sociale la care se expune în situația săvârșirii de fapte penale și pentru a îl responsabiliza privitor la comportamentul său viitor.

Măsura educativă a supravegherii este prevăzută în art. 118 Noul Cod penal, constând în controlarea și îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic. Măsura este temporară, durata sa variind între 2 – 6 luni.

Conform art. 119 Noul Cod penal, măsura educativă a consemnării la sfârșit de săptămână constă în obligația minorului de a nu părăsi locuința în zilele de sâmbătă și duminică. Se ia, în principal, ca măsură de reeducare a minorilor ce au comis fapte penale de o gravitate anume, dar aceasta funcționează și ca măsură înlocuitoare în situația în care măsurile educative inițiale (supravegherea sau/și stagiul de formare) nu au dat rezultat, pentru că minorul nu a respectat condițiile de executare ori obligațiile impuse.

Măsura asistării zilnice este prevăzută de art. 120 Noul Cod penal, constând în obligația minorului de a respecta un program stabilit de serviciul de probațiune, ce conține orarul și cerințele de desfășurare a activităților, dar și a interdicțiilor minorului. Se dispune, mai ales, ca măsură educativă față de minorul ce a săvârșit o faptă penală cu un grad de periculozitate socială scăzut. Totodată, instanța mai poate să dispună acestă măsură în situația revocării altei măsuri educative neprivative de libertate mai facile ca urmare a neândeplinirii cu rea voință de către minor a acesteia din urmă ori a obligațiilor impuse. Măsura educativă a asistării zilnice se ia pe o perioadă cuprinsă între 3 – 6 luni, iar supravegherea se efectuează sub coordonarea serviciului de probațiune.

În raport cu gravitatea faptelor comise, minorului i se pot aplica măsuri educative privative de libertate, pentru infracțiunile ce prezintă un grad de periculozitate socială ridicată.

Conform art. 124 Noul Cod penal măsura educativă a internării într-un centru educativ constă în internarea minorului într-o instituție specializată în recuperarea minorilor, și se dispune pe o perioadă cuprinsă între 1 – 3 ani.

Măsura educativă a internării într-un centru de detenție este dispusă prin art. 125 Noul Cod penal și constă în internarea minorului într-o instituție specializată în recuperarea minorilor, cu regim de supraveghere și pază, unde va urma programe intensive de reintegrare socială precum și programe de pregătire școlară și formare profesională conform abilităților sale. Este aplicat minorilor infractori pentru fapte grave ținând cont și de periculozitatea infractorului. Măsura se dispune pe o durata de la 2-5 ani ori în mod excepțional de la 5 -15 ani.

Listă bibliografică

George Antoniu, Tudorel Toader, Explicațiile noului Cod penal, Volumul II. Art. 53 – 187, Editura Universul Juridic, București, 2015

George Antoniu, Vinovăția penală, Ed. Academiei, București, 1995

George. Antoniu, Ș. Daneș, M. Popa, Codul penal pe înțelesul tuturor, ediția a VII –a, Editura Juridică, București, 2002

L. Barac., Răspunderea și sancțiunea juridică, Editura Lumina Lex, București, 1997

Alexandru Boroi, Drept penal. Partea generală, Editura C.H.Beck, București, 2014

Ortansa Brezeanu , Minorul și legea penală, Editura All Beck, Bucuresti, 1998

Ortansa Brezeanu, Din istoria regimului sancționator al minorului infractor în România, R.D.P., NR. 1/1996

Costică Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Editura ALL, București, 1997

Petre Buneci, B. Buneci, Instituții de drept penal, Editura Universul Juridic, București, 2014

Constantin Butiuc, Răspunderea penală a minorilor, RDP NR. 4/2002

S. Chelcea, Metodologia cercetării sociologice.Metode cantitative și calitative, Editura. Economică, București, 2007

Ioan Chiș, Al. Bogdan Chiș, Executarea sancțiunilor penale, Editura Universul Juridic, București, 2015

Andrei Cosomovici , Luminița Iacob, Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași, 2008

A. Crișu, Tratamentul infractorului minor în materie penală. Aspecte de drept comparat, Editura C.H.Beck, București, 2006

Ioan Durnescu, Probațiunea, teorii, legislație și practică, Editura Polirom, Iași, 2011

I.C. Filiti, D.I. Suchianu, Contribuții în istoria justiției penale în Principatele Române, Revista de drept penal și știința penitenciară, București, 1928

M. Gorunescu, A.I. Barbu, M. Rotaru, Drept penal. Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2014

M.A. Hotca (colectiv), Instituții de drept penal, Editura Universul Juridic, București, 2014

L.V. Lefterache, Drept penal. Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2014

Dan Lupașcu, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic, București,2012

Dan Lupașcu, Dreptul familiei,ediție revizuită și adnotată, Editura Universul Juridic, București,2011

V. Miftode , Tratat de metodologie sociologică, Editura. Lumen, Iași, 2003, pp. 27 – 32

Ctin. Mitrache, C. Mitrache, Drept penal român. Partea generală, ediția VIII-a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2010

Ctin. Mitrache, C. Mitrache, Drept penal roman. Partea generală. Conform Noului Cod penal, Editura Universul Juridic, București, 2014

Maria Dorina Pasca, Infractorul minor și reintegrarea sa în comunitate, Editura Ardealul, 2005

Viorel Pașca, Drept penal. Partea generală, ediția a IV-a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2015,

R. Canton, D.Hancock, Dictionay of probation and offender management, 2007

Sorin Rădulescu, Dan Banciu, Introducere în sociologia delincvenței juvenile, Adolescența între normalitate și devianță, Editura Medicala, Bucuresti, 1990

T. Rotariu, P. Iluț,Ancheta sociologică și sondajul de opinie, Editura. Polirom, Iași, 1996

I. Rusu, Drept penal. Partea generală, Editura Hamangiu, București, 2014

V. Schiacu, R. Canton, Manual de probațiune, Editura Euro Standard, București, 2008

Emilian Stănișor, Delincvența juvenilă, Editura Oscar Print, 2003

Camil Tănăsescu, Psihologie judiciară, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2010

Mihail Udroiu, Drept penal. Partea generală, Editura C.H.Beck, București, 2014

Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.Publicată în M.Of. nr. 514 din 14 august 2013

Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în M.Of nr. 486 din 15 iulie 2010, intrată în vigoare la 1 februarie 2014

Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Prezenta formă cuprinde rectificarea publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 1 martie 2013, precum și modificările aduse prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial nr. 515 din 14 august 2013.

Legea nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune, publicată în M.Of. nr. 514 din 14 august 2013

Legea nr. 272/2004 cu privire la protecția și promovarea drepturilor minorilor , Publicată în M.Of. nr. 557 din 23 iunie 2004

Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, Publicată în M.Of. nr. 510 din 24 iulie; în vigoare de la 1 februarie 2014, cu excepția prevederilor art. 446 alin. (2) și (3) intrate în vigoare la 4 zile de la publicare

Recomandarea Consiliului Europei nr. 1992/16 privitoare la normele europene privind sancțiunile și măsurile comunitare având la bază principiul intervenției adaptate.