Regimul Juridic Special Consacrat Administrarii Societatilor

INTRODUCERE

„Condu-ți afacerea.Nu lăsa afacerea să te conducă pe tine” – Benjamin Franklin

Lucrarea analizează modul de administrare a diferitelor tipuri de societăți care sunt organizate și funcționează pe teritoriu României.

Comerțul reprezintă un sector de activitate deosebit de important în țara noastră, aceasta având o piață de tranziție care a început să se dezvolte rapid după căderea comunismului.

Legea 31/1990, cu modificările si completările ulterioare, stabilește, din punct de vedere al modului de constituire 5 tipuri de societăți comerciale:

– Societatea în nume colectiv.

– Societatea în comandită pe acțiuni.

– Societatea pe acțiuni.

– Societatea în comandită simplă.

– Societatea cu răspundere limitată.

În țara noastră toate aceste societăți sunt conduse de unul sau mai mulți administratori care au obligația de a realiza toate formalitățile necesare constituirii societății și de a îndeplini toate îndatoririle prevăzute de actul constitutive și de lege. Aceștia trebuie să aibă capacitate de exercițiu deplină datorită rolului deosebit de important pe care îl au în gestionarea societății.

Administratorii pot fi desemnați în momentul constituirii societății pe baza actului constitutiv și ulterior de către adunarea generală. Durata mandatului este de maxim 4 ani dacă se prevede în actul constitutiv și de maxim 2 ani pentru primii membri ai consiliului de administrație.Un administrator poate avea maxim 5 mandate,având obligația să demisioneze în termen de o luna de la împlinirea termenului.Pe toată durata mandatului administratorul răspunde atât din punct de vedere civil cât și din punct de vedere penal în funcție de faptele săvârșite.

CAPITOLUL I. FUNCȚIA DE ADMINISTRATOR

Secțiunea I. Cadrul general al Legii 31/1990,Actualizată 2014, privind Societățile

Societățile pe acțiuni sunt administrate de unul sau mai mulți administratori, cu condiția ca numărul acestora să fie întotdeauna impar. Dacă sunt mai mulți administratori aceștia se vor constitui într-un consiliu de administrație.

Calitatea de administrator poate fi dobândită în urma:

Desemnării de către adunarea generală ordinară a acționarilor

Numirii prin actul constitutiv în cazul primilor administratori.

Cât timp administratorii se află în exercitarea mandatului nu pot încheia cu societatea un contract de muncă. Dacă administratorii provin din rândul angajaților societăților, atunci contractul de muncă cu aceștia, pe durata exercitării mandatului de administrator, va fi suspendat.

Atât în sistemul unitar cât și în cel dualist durata mandatului administratorilor fiind de maxim 4 zile. Aceștia sunt reeligibili atâta timp când actul constitutiv nu dispune altfel. Totuși durata mandatului nu poate depăși 2 ani în cazul primilor membri ai consiliului de administrație.

Pentru a putea fi îndeplinite condițiile de valabilitate din punct de vedere juridic, numirea administratorilor trebuie să fie urmată de acceptarea acestora, făcută în mod expres. Persoana numită în funcția de administrator trebuie să fie asigurată pentru răspunderea profesională.

Revocarea administratorilor poate fi dispusă de către adunarea generală ordinară a acționarilor. Administratorii au dreptul la daune-interese în cazul în care revocarea nu este justificată.

Persoana juridică poate dobândi calitatea de administrator, dar cu obligația ca acesta să numească un reprezentant, persoana fizică, permanent.Acesta este supus acelorași condiții și obligații și are aceeași răspundere civilă și penală ca și un administrator sau membru al consiliului de supraveghere, persoană fizică, ce acționează în nume propriu, fără ca prin aceasta persoana juridică pe care o reprezintă să fie exonerată de răspundere sau să i se micșoreze răspunderea solidară. Când persoana juridică își revocă reprezentantul, ea are obligația să numească în același timp un înlocuitor.

Administratorul înainte de a fi numit trebuie să informeze organul societății însărcinat cu numirea sa cu privire la orice aspecte relevante din perspectiva prevederilor art. 15315 și 15316 din legea 31/1990.

Conform art. 15315 ,, Directorii unei societăți pe acțiuni, în sistemul unitar, și membrii directoratului, în sistemul dualist, nu vor putea fi, fără autorizarea consiliului de administrație, respectiv a consiliului de supraveghere, directori, administratori, membri ai directoratului ori ai consiliului de supraveghere, cenzori sau, după caz, auditori interni ori asociați cu răspundere nelimitată, în alte societăți concurente sau având același obiect de activitate, nici nu pot exercita același comerț sau altul concurent, pe cont propriu sau al altei persoane, sub pedeapsa revocării și răspunderii pentru daune.”

În completarea articolului anterior, art. 153 16 precizează că:

„(1) O persoană fizică poate exercita concomitent cel mult 5 mandate de administrator și/sau de membru al consiliului de supraveghere în societăți pe acțiuni al căror sediu se află pe teritoriul României. Această prevedere se aplică în aceeași măsură persoanei fizice administrator sau membru al consiliului de supraveghere, cât și persoanei fizice reprezentant permanent al unei persoane juridice administrator ori membru al consiliului de supraveghere.”

„(2) Interdicția prevăzută la alin. (1) nu se referă la cazurile când cel ales în consiliul de administrație sau în consiliul de supraveghere este proprietar a cel puțin o pătrime din totalul acțiunilor societății sau este membru în consiliul de administrație ori în consiliul de supraveghere al unei societăți pe acțiuni ce deține pătrimea arătată.”

„(3) Persoana care încalcă prevederile prezentului articol este obligată să demisioneze din funcțiile de membru al consiliului de administrație sau al consiliului de supraveghere care depășesc numărul maxim de mandate prevăzute la alin. (1), în termen de o lună de la data apariției situației de incompatibilitate. La expirarea acestei perioade, el va pierde mandatul obținut prin depășirea numărului legal de mandate, în ordinea cronologică a numirilor, și va fi obligat la restituirea remunerației și a altor beneficii primite către societatea în care a exercitat acest mandat. Deliberările și deciziile la care el a luat parte în exercitarea mandatului respectiv rămân valabile.”

Societatea prin intermediul administratorilor are obligația să țină un registru al asociaților care va cuprinde date și informații cu privire la: numele și prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul fiecărui asociat, partea acestuia din capitalul social, transferul părților sociale sau orice altă modificare privitoare la acestea. În cazul încălcării prevederilor cu privire la registrul asociaților, administratorul va răspunde personal și solidar pentru orice daună pricinuită.

Articol 1372 din legea 31/1990 face următoarele precizări cu privire la administratori:

„(1) În caz de vacanță a unuia sau a mai multor posturi de administrator, dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel, consiliul de administrație procedează la numirea unor administratori provizorii, până la întrunirea adunării generale ordinare a acționarilor.”

„(2) Dacă vacanța prevăzută la alin. (1) determină scăderea numărului administratorilor sub minimul legal, administratorii rămași convoacă de îndată adunarea generală ordinară a acționarilor, pentru a completa numărul de membri ai consiliului de administrație.”

„(3) În cazul în care administratorii nu își îndeplinesc obligația de a convoca adunarea generală, orice parte interesată se poate adresa instanței pentru a desemna persoana însărcinată cu convocarea adunării generale ordinare a acționarilor, care să facă numirile necesare.”

„(4) Când este un singur administrator și acesta vrea să renunțe la mandat, el va trebui să convoace adunarea generală ordinară.”

„(5) În caz de deces sau de imposibilitate fizică de exercitare a funcției de administrator unic, numirea provizorie se va face de către cenzori, însă adunarea generală ordinară va fi convocată de urgență pentru numirea definitivă a administratorului.”

„(6) În cazul în care societatea nu are cenzori, orice acționar se poate adresa instanței care autorizează convocarea adunării generale de către acționarul care a formulat cererea sau de către alt acționar. Prin aceeași hotărâre, instanța aprobă ordinea de zi, stabilește data de referință prevăzută de art. 123 alin. (2), data ținerii adunării generale și, dintre acționari, persoana care o va prezida.”

Legea 31/1990, art. 1382, precizează cu privire la administratorii independenți următoarele:

„(1) Prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a acționarilor se poate prevedea că unul sau mai mulți membri ai consiliului de administrație trebuie să fie independenți.”

„(2) La desemnarea administratorului independent, adunarea generală a acționarilor va avea în vedere următoarele criterii:

a) să nu fie director al societății sau al unei societăți controlate de către aceasta și să nu fi îndeplinit o astfel de funcție în ultimii 5 ani;

b) să nu fi fost salariat al societății sau al unei societăți controlate de către aceasta ori să fi avut un astfel de raport de muncă în ultimii 5 ani;

c) să nu primească sau să fi primit de la societate ori de la o societate controlată de aceasta o remunerație suplimentară sau alte avantaje, altele decât cele corespunzând calității sale de administrator neexecutiv;

d) să nu fie acționar semnificativ al societății;

e) să nu aibă sau să fi avut în ultimul an relații de afaceri cu societatea ori cu o societate controlată de aceasta, fie personal, fie ca asociat, acționar, administrator, director sau salariat al

unei societăți care are astfel de relații cu societatea, dacă, prin caracterul lor substanțial, acestea sunt de natură a-i afecta obiectivitatea;

f) să nu fie sau să fi fost în ultimii 3 ani auditor financiar ori asociat salariat al actualului auditor financiar al societății sau al unei societăți controlate de aceasta;

g) să fie director într-o altă societate în care un director al societății este administrator neexecutiv;

h) să nu fi fost administrator neexecutiv al societății mai mult de 3 mandate;

i) să nu aibă relații de familie cu o persoană aflată în una dintre situațiile prevăzute la lit. a) și d).”

Prin urmare obligațiile administratorilor ce reies din Legea 31/1990 sunt:

Îndeplinirea formalităților necesare constituirii societății, potrivit art.36;

Depunerea semnăturilor la registrul comerțului în cazul numirii ca reprezentant al societății, potrivit art.45;

Preluarea și păstrarea documentelor privind constituiea societății, potrivit art. 30 alin.2;

Îndeplinirea tuturor operațiunilor cerute în vederea realizării obiectivului societății, potrivit art. 70;

Urmărirea efectuării de către asociați a vărsămintelor datorate, potrivit art.70;

Ținerea registrelor conform prevederilor legale, potrivit art.73;

Întocmirea unei situații financiare anuale, cât și asigurarea repartiției profitului și plata dividentelor, potrivit art.73;

Participarea la toate adunările adunările societății, consiliilor de administrație și a organelor de conducere similare, potrivit art.70 alin.2;

Îndeplinirea hotărârilor adunării generale a acționarilor, potrivit art.73;

Îndeplinirea îndatoririlor stipulate în actul constitutiv sau în lege, potrivit art.73.

Actul constitutiv al unei societăți se va încheia sub semnătură privată, fiind semnat de către de toți asociații sau, în caz de subscripție publică, de fondatori.

Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii:

sunt incapabile

au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită,

Au fost condamnate pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, cu modificările și completările ulterioare, pentru infracțiunile prevăzute de art. 143–145 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență sau pentru cele prevăzute de prezenta lege, cu modificările și completările ulterioare.

Aceste condiții se aplică și în cazul administratorilor, aceștia fiind incompatibili, iar dacă aceștia au fost aleși vor fi decăzuți din drepturi.

Actul constitutiv în funcție de natura sa va conține mențiuni cu privire la administratori, astfel:

Actul constitutiv al societății în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată va cuprinde precizări cu privire la asociații care reprezintă și administrează societatea sau administratorii neasociați, datele lor de identificare, puterile ce li s-au conferit și dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat;

În actul constitutiv al societății pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni se vor găsi dispoziții cu privire la puterile conferite administratorilor și, după caz, directorilor, respectiv membrilor directoratului, și dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat.

Consiliul de administrație poate lua decizii prin vot unanim exprimat în scris fără a fi necesară întrunirea respectivului organ. Această situație poate să apară doar atunci când actul constitutiv prevede exisța unor situații urgente și care constituie interes pentru societate.

Acțiunea în răspundere contra administratorilor pentru daune cauzate societății de aceștia prin încălcarea îndatoririlor lor față de societate, aparține adunării generale, care va decide cu majoritatea prevăzută la art. 112:

„(1) Pentru validitatea deliberărilor adunării generale ordinare este necesară prezența acționarilor care să dețină cel puțin o pătrime din numărul total de drepturi de vot. Hotărârile adunării generale ordinare se iau cu majoritatea voturilor exprimate. Actul constitutiv poate prevedea cerințe mai ridicate de cvorum și majoritate.”

„(2) Dacă adunarea generală ordinară nu poate lucra din cauza neîndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1), adunarea ce se va întruni la o a doua convocare poate să delibereze asupra punctelor de pe ordinea de zi a celei dintâi adunări, indiferent de cvorumul întrunit, luând hotărâri cu majoritatea voturilor exprimate. Pentru adunarea generală întrunită la a doua convocare, actul constitutiv nu poate prevedea un cvorum minim sau o majoritate mai ridicată.”

În cazul societății cu răspundere limitată calitatea de asociat unic îi revine unui administrator căruia îi revin obligații prevăzute de lege.

Dacă societatea pe acțiuni se constituie prin subscripție publică, fondatorii vor întocmi un prospect de emisiune. Excepția în acest caz constă în faptul că prevederile cu privire la administratori nu vor fi cuprinse în prospectul de emisiune.

Activitățile intreprinse de administratori pentru aducea la îndeplinire a obiectivului societății trebuie să fie în conformitate cu prevederile actului constitutiv. Încălcarea acestora duce la tragerea la răspundere a administratorului.

În cadrul dispozițiilor referitoare la mandat și cele special prevăzute de lege se regăsesc obligațiile și răspundere ce sunt atribuite administratorilor.

Ca urmare a activităților întreprinse de administratori se poate angaja o răspundere solidară față de societate pentru:

a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați;

b) existența reală a dividendelor plătite;

c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere;

d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale;

e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.

Conform art. 73 alin. 2 din Legea 31/1990 acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată.

Pentru societățile de capitaluri, pluralitatea administratorilor este organizată de lege în entități colegiale de administrare: consiliul de administrație și, după caz, comitetul de direcție, iar în cazul societăților de persoane și cocietății cu răspundere limitată, legea nu organizează pe administratori în organe speciale ale societății dar reglementează modul în care administratorii realizează gestiunea societății. Societatea pe acțiuni poate fi administrată de un administrator unic sau de un organ colegial-consiliul de administrație.

Secțiunea II. Condiții de dobândire a calității de administrator

Condiții pentru a deveni administratori

Având în vedere rolul care revine administratorului în gestiunea societății, persoana care este desemnată în această funcție trebuie să îndeplinească condițiile cerute de lege. Condițiile ce trebuiesc îndeplinite sunt:

a. capacitatea de exercițiu a administratorului

b. cetățenia și onorabilitatea administratorului

c. calitatea de asociat

d. limitarea cumulului

a. Capacitatea administratorului

Administratorul are responsabilitatea de a îndeplini scopul societății, acesta încheie acte juridice în acest sens. Este considerată capabilă persoana care are capacitate de exercițiu deplină, cel cu capacitatea restrânsă sau fără capacitate de exercițiu neputând deveni administrator.

Nu pot deveni administratori:

– persoanele incapabile;

– persoanele care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită;

– persoanele care au fost condamnate pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism;

– persoanele care au fost condamnate pentru infracțiunile prevăzute de art. 143–145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței sau pentru cele prevăzute de prezenta lege.

Punerea sub interdicție a administratorului atrage decăderea acestuia din funcție, iar actele încheiate de un administrator incapabil sunt lovite de nulitate absolută

b. Cetățenia și onorabilitatea administratorilor

Poate deveni administrator orice persoană care este cetățean român, dar poate deveni administrator și cetățeanul străin, în condițiile legii întrucât au toate drepturile civile pe care le au și cetățenii români. Excepție făcând cazul în care prin lege sau prin actele constitutive se prevede altfel.

În cazul societăților de capital, legea prevede că unicul administrator sau președintele consiliului de administrație și cel puțin jumătate din numărul administratorilor vor fi cetățeni români, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel.

Administratorul trebuie să se conformeze prevederilor legale rezultate din lege, din actul constitutiv și alte prevederi legale. Nu trebuie să fi săvârșit vreo faptă pentru care a fost condamnat. Acesta trebuie să moralitate neștirbită.

În cazul în care intervine reabilitarea (de drept sau judecătorească) făptuitorul înfracțiunii poate deveni administrator

c. Calitatea de asociat

În forma sa inițală, legea a făcut anumite distincții cu privire la acest aspect, dar, în prezent, în orice formă de societate comercială, administratorul poate fi asociat sau neasociat, acest lucru fiind consacrat expres în art. 7 (pentru societatea în nume colectiv și societatea cu răspundere limitată) și în mod indirect, în art. 137 alin. 2 (pentru societatea pe acțiuni).

În cazul societăților în comandită, calitatea de administrator o pot avea numai asociații comanditați.

În cazul societății cu răspundere limitată administratorii nu pot primi, fără autorizarea adunării asociaților, mandatul de administrare în alte societăți concurente sau având același obiect, sub sancțiunea revocării și răspunderii pentru daune.

Administratorul nu poate accepta funcția de administrator într-o societate concurentă fără a avea aprobarea expresă a adunării asociaților. Încălcarea acestei interdicții constituie o cauză de revocare a mandatului și de răspundere pentru daune a administratorului.

d. Limitarea cumulului

O persoană nu poate funcționa în mai mult de trei consilii de administrație concomitent. Însă, interdicția nu este aplicabilă atunci când cel ales în consiliul de administrație este proprietar a cel puțin o pătrime din totalul acțiunilor sau este administrator al unei societăți ce deține pătrimea menționată.

Administratorii care fac parte din comitetul de direcție nu vor putea fi, fără autorizarea consiliului de administrație, administratori, membri în comitetul de direcție, cenzori sau asociați cu răspundere nelimitată în alte societăți concurente sau având același obiect, nici exercita același comerț sau altul concurent pe cont propriu sau alte persoane, sub sancțiunea revocării și răspunderii pentru prejudiciile cauzate.

Secțiunea III. Desemnarea administratorului societății

Administratorii pot fi desemnați în momentul constituirii societății sau ulterior de către adunarea generală.

a. Desemnarea administratorilor în momentul constituirii societății pe baza actului constitutiv.

Cu privire la societățile de persoane, actul constitutiv trebuie să prevadă asociații care administrează sau reprezintă societatea sau admnistratorii neasociați, persoane fizice, persoane juridice, puterile care li s-au conferit și dacă ei urmează să exercite împreună sau separat.

În ceea ce privește societățile de capitaluri, actul lor constitutiv trebuie să cuprindă conform art. 8 din Legea 31/1990, Actualizată 2014, privind Societățile:

– pentru persoane fizice: numele și prenumele, locul și data nașterii, domiciliul și cetățenia administratorilor;

pentru persoane juridice denumirea, naționalitatea și sediul administratorilor

– garanția pe care administratorii sunt obligați să o depună,

puterile care li se conferă și dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat, drepturile speciale de reprezentare și de administrare a unora dintre ei.

b. Desemnarea ulterioară a administratorilor de către adunarea generală

Administratorii pot fi aleși pe baza votului asociaților care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social. Asociații vor alege unul sau mai mulți admnistratori dintre ei. Odată cu alegea lor li se vor fixa puterile, durata însărcinării și eventuala lor remunerație. Aceste prevederi se aplică și societăților în comandită simplă.

În cazul societăților de capitaluri, administratorii sunt aleși de adunarea generală ordinară a acționarilor cu cvorumul necesar și majoritatea cerută de lege.

În societatea cu răspundere limitată, administratorii sunt aleși de adunarea asociaților cu votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale.

Pentru persona juridică se va proceda la fel, diferența constând în faptul că acesta va încheia un contract de administrare prin care se stabilesc drepturile și obligațiile părților. Persoana juridică are obligația de a desemna un reprezentant permanent, persoană fizică, prin care se va exercita în fapt funcția de administrator.

Prin OUG nr. 32/1997 a fost introdus un articol privind persoana juridică-administrator, modificare introdusă probabil ca urmare a propunerilor de lege ferenda și a evoluției gândirii juridice a legiuitorului. Persoana juridică este obligată să își desemneze un reprezentant permanent, persoană fizică. Acest reprezentant permanent are aceeași răspundere civilă și penală ca și un administrator persoană fizică, fiind supus acelorași condiții și obligații ca și acesta din urmă. Persoana juridică-administrator va trebui să îndeplinească aceleași condiții de onorabilitate și capacitate ca și persoana fizică.

Administratorul persoană juridică

În forma sa inițială, Legea nr. 31/1990 nu făcea nici o diferențiere între persoanele fizice sau juridice, ca administratori ai societăților comerciale.

Necesitatea și utilitatea numirii ca administrator a unei persoane juridice a fost susținută inițial în doctrină pentru ca mai apoi, legiuitorul să fie receptiv atât la sugestiile și soluțiile oferite de doctrina actuală a dreptului comercial, cât și față de legislația Comunității Europene, astfel încât în prezent Legea nr. 31/1990 modificată, completată și republicată prevede posibilitatea numirii sau alegerii ca administrator al unei societăți comerciale, a unei persoane juridice.

În acest caz, drepturile și obligațiile societății administrate și a celui care administrează se stabilesc printr-un contract de administrare, a cărui natură juridică își găsește esența în contractul de mandat.

În acest contract, pe lângă clauzele obligatorii stabilite de dreptul comun în materia contractelor, legea obligă, ca persoana juridică să își desemneze un reprezentant permanent, persoană fizică, care este supus acelorași condiții și obligații și are aceiași responsabilitate civilă și penală ca și un administrator persoană fizică, ce acționează în nume propriu.

În privința capacității de a fi administrator a unei persoane juridice, este necesar să fie întrunite cerințele și condițiile specifice la noțiunea, conținutul și specialitatea capacității de folosință și de exercițiu a persoanei juridice. Astfel, având în vedere pricipiul specialității capacității de folosință a persoanei juridice consacrat de art. 34 din Decretul nr. 31/1954, potrivit căruia, persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, act de înființare sau statut, s-a arătat că administratorul persoană juridică nu poate fi decât o societate comercială specializată având ca obiect de activitate operațiuni manageriale și de gestiune a unor afaceri comerciale.

Durata funcției de administrator. Realegerea administratorilor

Persoanele fizice/juridice trebuie să își exprime în mod expres acceptarea pentru a deveni administratori.

Durata mandatului administratorilor este de:

Maxim 4 ani dacă se prevede în actul constitutiv. Acestă prevedere se aplică și membrilor directoratului și ai consiliului de supraveghere.

Maxim 2 ani pentru primii membri ai consiliului de administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere.

Administratorii pot fi realeși după terminarea mandatului dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel.Această soluție este consacrată de lege pentru societățile de capitaluri, dar ea poate fi extrasă și la celelalte forme juridice ale societăților comerciale.

Publicitatea numirii administratorului

Pentru cunoașterea de către terți a persoanelor care administrează societatea (și o reprezintă), Legea instituie anumite formalități de publicitate. După numirea în funcție de administrator pentru a fi cunoscută de către terți a persoanelor care administrează și reprezintă este necesară publicarea acestor date în Monitorul Oficial.

Potrivit Legii nr. 26/1990, cererea de înmatriculare a unei societăți comerciale trebuie să arate administratorii societății și puterile acestora. De asemenea, în cerere trebuie să se menționeze care dintre ei au împuternicirea să îl reprezinte.

După înmatricularea societății, administratorii împuterniciți cu reprezentarea acesteia au obligația să depună la registrul comerțului semnăturile lor. Legea are în vedere nu toți administratorii, ci numai pe aceia care au fost împuterniciți să reprezinte societatea (reprezentanții societății).

Depunerea specimenului de semnătură va fi făcută personal de către administrator, în prezența judecătorului delegat sau a conducătorului oficiului ori a înlocuitorului acestuia care va certifica semnătura; în absența reprezentantului în cauză, semnătura în registru poate fi înlocuită prin prezentarea acesteia legalizată de notarul public (art.18 din Legea nr. 26/1990).

Potrivit art. 54 din Legea – cadru, nici societatea, nici terții nu se pot opune, pentru a se sustrage de la obligațiile asumate, o neregularitate în numirea reprezentantului societății atunci când numirea a fost publicată în condițiile legii.

Totodata, societatea nu poate invoca față de terți o numire în calitatea de reprezentant al ocietății dacă ea nu a fost publicată conform legii.

Secțiunea IV. Despre mandatul administratorului societății

Pornindu-se de la articolul 72 din Legea nr. 31/1990, privind Societățile, care stipulează că „obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat”, literatura de specialitate precizează ca punct comun al raporturilor dintre societate și administratori, contractul de mandat.

Calitatea de organ de administrare aparține persoanelor fizice sau juridice, care în baza legii, actului constitutiv sau statutului, sunt desemnate să acționeze individual sau colectiv, în numele și pe seama persoanei juridice.

Codul Muncii prezintă salariatul ca fiind ”persoana care a încheiat un contract de muncă temporară cu un agent de munca temporară, în vederea punerii sale la dispoziția unui utilizator pentru a lucra temporar sub supravegherea și conducerea acestuia din urma.” Totuși, raportat la art. 137² alin. 3 din Legea nr. 31/1990, „pe durata îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă. În cazul în care administratorii au fost desemnați dintre salariații societății, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului”, cumularea funcției de administrator cu cea de salariat fiind incompatibilă.”

Sunt supuse regulilor mandatului raporturile dintre persoana juridică și cei care alcătuiesc organele sale de administrare, dacă prin lege, actul constitutiv sau statut nu se prevede altfel. Administratorii pot efectua orice fel de operațiuni în vederea realizării obiectivului societății, limitarea acestot operațiuni reiese din actul constitutiv.

Mandatul membrilor consiliului de administrație este exercitat cu prudența și diligența unui bun administrator, acest mandat se exercită cu loialitate și în interesul societății. Le este interzis membrilor consiliului de administrație să divulga informațiile confidențiale și secretele comerciale ale societății, informații de care au luat cunoștiință ca urmare a dobândirii calității de admnistrator. Această obligație subzistă și după încetarea mandatului de administrator.

Atribuțiile administratorilor pot fi limitate prin actul constitutiv, de către asociații societății, prin hotărârea adunării generale și de către organele colective de administrare în cazul societății pe acțiuni administrate în sistem unitar (consiliul de administrație) sau dualist (consiliul de supraveghere). Astfel de limitări pot fi: pentru a fi valabile unele acte juridice, acestea trebuie semnate de doi sau mai mulți administratori, actele juridice sau operațiunile ce depășesc un anumit plafon nu pot fi încheiate valabil fără aprobarea adunării generale sau a președintelui consiliului de administrație/ consiliului de supraveghere.

Există o limită a numărului de mandate ce pot fi exercitate de către un administrator. Acest număr este de cel mult 5 mandate de administrator, persoana fizică sau persoana fizică reprezentant permanent al persoanei juridice. Depășirea numărului de mandate de către administrator atrage obligația de a demisiona din funcție de membru al consiliului de administrație în termen de 1 lună. După acesta perioada administratorul își pierde mandatul și este obligat la înapoierea tuturor remunerațiilor dobândite ca urmare a exercitării mandatului. Rămân valabile deliberările și deciziile la care el a luat parte în exercitarea mandatului respectiv.

Din dispozițiile art. 55 alin. 2 „clauzele actului constitutiv ori hotărârile organelor statutare ale societăților, prevăzute în alineatul precedent, care limitează puterile conferite de lege organelor statutare ale societății sunt inopozabile terților, chiar dacă au fost publicate”, în coroborare cu art. 218 alin. 3 din Cod civil – Legea nr. 287/2009 „clauzele sau dispozițiile actului de constituire ori ale statutului, precum și hotărârile organelor statutare ale persoanei juridice care limitează sau lărgesc puterile conferite exclusiv de lege acestor organe sunt considerate nescrise, chiar dacă au fost publicate”, se deduce că terții, de bună sau rea credință, vor fi protejați în raport cu orice societate comercială. Depășirea administratorilor a puterile oferite, sunt acte ale societății, atrage răspunderea societății în raport cu terții.

Ca urmare a inopozabile terților în raport cu limitele convenționale stabilite prin act constitutiv sau prin hotărârea organelor statutare, chiar dacă sunt publicate, duce la concluzia per a contrario,conform căreia limitările puterilor organelor societății cu caracter legal sunt opozabile terților.

Remunerarea administratorului

Activitatea administratorului este, în principiu, o activitate remunerată, iar organul competent să decidă asupra remunerării acestuia este adunarea asociaților.

Remunerația acordată administratorilor, conform art. 15318 din Legea nr. 31/1990, se stabilește prin actul constitutiv sau prin hotătârea adunării generale a acționarilor. Aceaste dispoziții se aplică în cazul societăților pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni.

Dacă în privința societăților de persoane și a societății cu răspundere limitată legea se referă la o eventuală remunerare a administratorilor, în privința societăților de capitaluri legea prevede remunerarea acestora cu salarii fixe, sau alte sume ori avantaje.

O formă de remunerare a administratorilor care au și calitatea de asociați ar putea fi dreptul de a li se atribui o parte din beneficiile realizate, mai mare decât cea proporțională cu cota de participare la capitalul social.

Remunerațiile primite de către persoanele nerezidente, în România, care au calitatea de administrator, fondator, membru al consiliului de administrație al unei persoane juridice române, sunt considerate a fi venituri obținute în România, neavând relevanță dacă sunt primite în România sau în străinătate.

În scopul realizării de venituri administratorii pot efectua o se serie de cheltuieli, cum ar fi cele de transport sau de cazare în țară sau străinătate, dacă contribuabilul realizează profit în exercițiul curent și/sau anii precedenți.

Sunt asimilate salariilor administratorilor:

– indemnizația lunară brută, precum și suma din profitul net, cuvenite administratorilor la companii/societăți naționale, societăților comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar,precum si la regiile autonome.

– indemnizația administratorilor, precum și suma din profitul net cuvenite administratorilor societăților comerciale potrivit actului constitutiv sau stabilite de adunarea generală a acționarilor.

Veniturile obținute din România sunt impozabile, ne având relevanță dacă sunt primite în România sau în străinătate. De asemenea se impozitează și remunerațiile nerezidenților ce au calitatea de administrator, fondator ori membru al consiliului de administrație al unei persoane juridice române.

Remunerația administratorilor societăților comerciale, desemnați sau numiți în condițiile legii, precum și sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor și în consiliul de administrație, reprezintă baza lunară de calcul al contribuțiilor sociale individuale obligatorii.

În scopuri de TVA, organele fiscale competente anulează înregistrarea unei persoane dacă administratorii persoanei impozabile au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau faptele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de la data comunicării deciziei de anulare de către organele fiscale competente.

Societățile pe acțiuni si administratorii, prin excepție, nu sunt obligați să prezinte cazierul judiciar eliberat de autoritatea competentă din România. Administratorii pot fi înscriși în Registrul operatorilor intracomunitari doar dacă împotriva acestora nu s-a pus în mișcare acțiunea penală și/sau care au înscrise în cazierul judiciar infracțiuni în legătură cu operațiuni de: livrări intracomunitare de bunuri care au locul în România, livrări ulterioare de bunuri efectuate în cadrul unei operațiuni triunghiulare, prestări de servicii intracomunitare, achiziții intracomunitare de bunuri taxabile care au locul în România, achiziții intracomunitare de servicii.

Modificarea listei administratorilor atraga obligația persoanei impozabile, înscrise în Registrul operatorilor intracomunitari, de a depune la organul fiscal competent cazierul judiciar al noilor administratori.

Radierea administratorului unei persoane impozabile se face de către organul fiscal competent, din oficiu, din Registrul operatorilor intracomunitari, dacă s-a pus în mișcare acțiunea penală în legătură cu operațiunile de: livrări intracomunitare de bunuri care au locul în România, livrări ulterioare de bunuri efectuate în cadrul unei operațiuni triunghiulare, prestări de servicii intracomunitare, achiziții intracomunitare de bunuri taxabile care au locul în România, achiziții intracomunitare de servicii.

Autorizația pentru un antrepozit fiscal se revoca de către autoritatea competentă pentru persona antrepozitar autozitar dacă oricare dintre administratorii persoanei juridice a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în România sau într-un stat străin, pentru infracțiunea de abuz de încredere, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită ori o infracțiune dintre cele reglementate de prezentul cod, de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de Legea nr. 86/2006, cu completările ulterioare, de Legea nr. 241/2005, de Legea nr. 82/1991, republicată, de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare (art. 206^28 alin. 2 Cod Fiscal ).

Secțiunea V. Sistemul dualist de administrare

Dispoziții generale

În cazul pluralității de administratori dacă acestora nu le sunt determine puterile fiecăruia sau obligația să lucreze împreună, fiecare poate administra singur în interesul societății, cu bună-credință. În cazul în care se dispune ca aceștia să lucreze împreună, ei nu au posibilitatea să facă acte de administrare fără ceilalți, chiar dacă aceștia ar fi în imposibilitate de a acționa.

Dacă se stipulează ca administratorii să decidă cu unanimitate sau cu majoritate, ei trebuie să efectueze acte doar împreună. Excepția apare în cazul forței majore cauzatoare de prejudicii grave societății, acest drept se poate exercita numai în absența celorlalți administratori, care se găsesc în imposibilitatea, chiar temporară, de a lua parte la administrație.

În existenței unor divergențe între administrare, asociații care reprezintă majoritatea capitalului social vor avea dreptul de a decide.

Dacă în mandatul administratorului nu s-a stabilit modul de exercitare al mandatului, art. 78 din lege prevede că: „dacă un administrator ia inițiativa unei operațiuni care depășește limitele operațiunilor obișnuite comerțului pe care îl exercită societatea, aceasta trebuie să înștiințeze pe ceilalți administratori, înainte de a o încheia, sub sancțiunea suportării pierderilor ce ar rezulta din aceasta. În caz de opoziție a vreunuia dintre ei, vor decide asociații care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social.”

Administratorii pot reprezenta societatea în instanță dacă au drept de reprezentare.

În cazul existenței mai multor administratori, acestia vor răspunde solidar. Totuși instanța are posibilitate de a stabili o răspundere proporțională cu culpa fiecăruia la săvârșirea faptei cauzatoare de prejudicii.

Încheierea unor acte juridice care exced obiectului activitatii societatiiatrage nulitatea acestora, iar răspunderea societății nu este angajată. Dacă prin aceste acte s-a cauzat societății un prejudiciu,administratorul este ținut să-l repare.

Societatea, întrucât legea interzice, nu poate acredita administratorii prin intermediul unor operațiuni de:

– acordare de împrumuturi;

– garantare directă ori indirectă, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi acordate administratorului, concomitentă ori ulterioară acordării împrumutului;

– garantare directă sau indirectă, în tot sau în parte, a executării de către administratori a oricăror alte obligații personale ale acestora față de terțe persoane;

– dobândirea cu titlu oneros ori plata, în tot sau în parte, a unei creanțe ce are drept obiect un împrumut acordat de o terță persoană administratorilor ori o altă prestație personală a acestora.

Organele colegiale de administrare

Pentru societățile de capitaluri, pluralitatea administratorilor este organizată de lege în entități colegiale de administrare: consiliul de administrație și, după caz, comitetul de direcție, iar în cazul societăților de persoane și cocietății cu răspundere limitată, legea nu organizează pe administratori în organe speciale ale societății dar reglementează modul în care administratorii realizează gestiunea societății. Societatea pe acțiuni poate fi administrată de un administrator unic sau de un organ colegial-consiliul de administrație.

Subsecțiunea 1. Consiliul de administrație

Actul constitutiv al unei societăți cuprinde datele de identicare a primilor membri ai consiliului de administrație, respectiv a primilor membri ai consiliului de supraveghere. De asemenea pe lângă aceste date actul constitutiv conține și clauze cu privire la conducerea, administrarea, funcționarea și controlul gestiunii societății de către organele statutare, numărul membrilor consiliului de administrație sau modul de stabilire a acestui număr.Consiliul de admnistrație primește de la fondatori documentele și corespondența referitoate la constituirea societății. Termenul de primire al acestora este de 5 zile. Actul constitutiv poate fi modificat de către consiliul de administrație.

Numirea primilor membri ai consiliului de administrare, respectiv ai consiliului de supraveghere se va face de către adumarea constitutivă. Numărul acestor membri va fi întotdeauna unul impar. Numărul minim de membri va fi de 3 persoane în cazul ocietăților pe acțiuni ale căror situații financiare anuale fac obiectul unei obligații legale de auditare. Numirea sau revocarea membrilor consiliului de administrație se face prin vot secret.

Președintele consiliului de administrație reprezintă veriga de legătură între acesta și adunarea generală a acționarilor. El coordonează activitatea consiliului de administrație și raportează referitor la aceasta adunării generale a acționarilor și tot el veghează la buna funcționare a organelor societății. Președintele poate fi revocat oricând de organul care l-a numit, însă adunarea generală a acționarilor poate revoca un președinte numit de consiliul de administrație.

Președintele este numit pe o perioadă ce nu poate depăși durata mandatului său. Dacă acesta se află în imposibilitatea de exercitare a mandatului, consiliul de administrație poate numi alt administrator pentru a ocupa funcția de președinte.

Președintele consiliului de administrație are votul decisiv în caz de paritate a voturilor, în cazul în care în actul constitutiv nu se prevede altfel. Această situație nu se găsește în cazul în care președintele este director al societății.

Calitatea de administrator poate fi dobândită și de către o persoană juridică, acesteia revenindu-i obligația de numire a unui reprezentant permanenr, persoana fizică.

Membrii consiliului de administrație au obligația să participe la întrunirile consiliului de administrație, iar actul constitutiv al societății poate prevede că participarea la întrunirile acestui consiliu poate să aibă loc și prin intermendiul mijloacele tehnice de comunicare la distanță dar cu precizarea acestor mijloace și tot prin acest act se poate limita felul deciziilor care pot fi luate în aceste condiții și se poate prevedea un drept de opoziție la o atare procedură.

Deoarece consiliul de administrație este un organ colegial de administrare a societății numai consiliul poate decide cu privire la actele de administrare date în competența sa pentru că actele consiliului de administrație sunt actele unui organ colegial, ele sunt valabile, indiferent de modificările intervenite în competența sa.

Conform art. 14:

„(1) Consiliul de administrație se întrunește cel puțin o dată la 3 luni.”

„(2) Președintele convoacă consiliul de administrație, stabilește ordinea de zi, veghează asupra informării adecvate a membrilor consiliului cu privire la punctele aflate pe ordinea de zi și prezidează întrunirea.”

„(3) Consiliul de administrație este, de asemenea, convocat la cererea motivată a cel puțin 2 dintre membrii săi sau a directorului general. În acest caz, ordinea de zi este stabilită de către autorii cererii. Președintele este obligat să dea curs unei astfel de cereri.”

„(4) Convocarea pentru întrunirea consiliului de administrație va fi transmisă administratorilor cu suficient timp înainte de data întrunirii, termenul putând fi stabilit prin decizie a consiliului de administrație. Convocarea va cuprinde data, locul unde se va ține ședința și ordinea de zi. Asupra punctelor care nu sunt prevăzute pe ordinea de zi se pot lua decizii doar în cazuri de urgență. Actul constitutiv poate impune condiții mai stricte cu privire la aspectele reglementate în prezentul alineat.”

„(5) La fiecare ședință se va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde numele participanților, ordinea deliberărilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunite și opiniile separate. Procesul-verbal este semnat de către președintele de ședință și de către cel puțin un alt administrator.”

Din dispozițiilor art.142 din Legea societăților comerciale reiese faptul că, consiliul de administrație este însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor necesare și utile pentru realizarea obiectului de activitate al societăților cu excepția celor rezervate de lege pentru adunarea generală a acționarilor. Legea prevede și atribuții exclusive ale consiliului de administrație care nu pot fi delgate directorilor, cum ar fi:

stabilirea direcțiilor principale de activitate și de dezvoltare ale societății;

stabilirea sistemului contabil și de control financiar și aprobarea planificării financiare;

numirea și revocarea directorilor și stabilirea remunerației lor;

supravegherea activității directorilor;

pregătirea raportului anual, organizarea adunării generale a acționarilor și implementarea horărârilor acesteia;

introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenței asupra societății potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Alte atribuții ce revin consiliului de administrație:

– în cazul societăților pe acțiuni consiliul de administrație are atribuții în ceea ce privește semnarea acțiunilor. Semnarea acestora trebuie să se facă de minim 2 membri ai consiliului de administrare. Acționarii nu pot fi reprezentați de administratori sub sancțiunea nulității hotărârii.

– ținerea unui registru al asociaților în care se înregistrează ipoteca.Creditorului în favoarea căruia s-a constituit ipoteca mobiliară asupra acțiunilor i se eliberează o dovadă a înregistrării acesteia.

– consiliul de administrație, respectiv directoratul, poate decide luarea măsurii urmăririi acționarilor pentru vărsămintele restante, fie anularea acestor acțiuni nominative.

– conform art. 1051 din Legea 31/1990 include în raportul ce însoțește situațiile financiare anuale următoarele informații cu privire la dobândirea sau înstrăinarea de către societate a propriilor acțiuni:

a) motivele dobândirilor efectuate pe durata exercițiului financiar;

b) numărul și valoarea nominală a acțiunilor dobândite și a celor înstrăinate pe durata exercițiului financiar și procentul din capitalul social subscris pe care acestea îl reprezintă;

c) în cazul dobândirii sau înstrăinării cu titlu oneros, contravaloarea acțiunilor;

d) numărul și valoarea nominală a tuturor acțiunilor dobândite și deținute de către societate și procentul din capitalul social subscris pe care acestea îl reprezintă.

– în urma delegării prin actul constitutiv sau prin hotătârea adunării generale,consiliului de administrație poate dispune cu privire la mutarea sediului societății comerciale, schimbarea obiectului de activitate al societății, majorarea capitalului social (prin actul constitutiv, consiliul de administrație, respectiv directoratul, poate fi autorizat ca, într-o anumită perioadă, ce nu poate depăși 5 ani de la data înmatriculării societății, să majoreze capitalul social subscris până la o valoare nominală determinată (capital autorizat), prin emiterea de noi acțiuni în schimbul aporturilor.).

– convoacă adunarea generală ori de câte ori este necesar. Convocarea va cuprinde locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi, cu menționarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării. În cazul în care pe ordinea de zi figurează numirea administratorilor sau a membrilor consiliului de supraveghere, în convocare se va menționa că lista cuprinzând informații cu privire la numele, localitatea de domiciliu și calificarea profesională ale persoanelor propuse pentru funcția de administrator se află la dispoziția acționarilor, putând fi consultată și completată de aceștia.

– președintele consiliului de administrație deschide ședința adunării conform prevederilor convocării.

– pune la dispoziția asociaților la sediul societății a raportului anual

– stabilește o dată de referință pentru acționarii îndreptățiți să fie înștiințați și să voteze în cadrul adunării generale

– alege un președinte pentru consiliul de administrare

– nominalizeaza candidații pentru posturile de administrator

– poate crea comitete consultative formate din cel puțin 2 membri ai consiliului, din care cel puțin unul trebuie să fie administrator neexecutiv independent. Comitetet sunt însărcinate cu desfășurarea de investigații și cu elaborarea de recomandări pentru consiliu, în domenii precum auditul, remunerarea administratorilor, directorilor, cenzorilor și personalului sau nominalizarea de candidați pentru diferitele posturi de conducere. Comitetele vor înainta consiliului, în mod regulat, rapoarte asupra activității lor.

– poate delega conducerea societății unuia sau mai multor directori, unul dintre aceștia fiind numit director general. Pot deveni directori persoana din sau din afara consiliului de administratori.

– autorizează directorii, administratorii, membrii ai directoratului ori ai consiliului de supraveghere, cenzori sau, după caz, auditorii interni ori asociații cu răspundere nelimitată, în alte societăți concurente sau având același obiect de activitate, nici nu pot exercita același comerț sau altul concurent, pe cont propriu sau al altei persoane, sub pedeapsa revocării și răspunderii pentru daune.

– stabilește împreună cu adunarea generală și consiliul de supraveghere daca remunerațiile sau a alte avantaje sunt justificate în raport cu îndatoririle specifice ale persoanelor respective și cu situația economică a societății.

– poate să încheie acte juridice în numele și în contul societății, prin care să dobândească bunuri pentru aceasta sau să înstrăineze, să închirieze, să schimbe ori să constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul societății, a căror valoare depășește jumătate din valoarea contabilă a activelor societății la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale a acționarilor, dată în condițiile art. 115

-înregistrează la registrul comerțului orice schimbare cu privire la cenzori, respectiv auditorii interni.

– ține registrele acționarilor, registrul ședințelor și deliberărilor adunărilor generale, registrul obligațiilor.

– prezintă cenzorilor situația financiară anuală pentru exercițiul financiar precedent împreună cu raportul lor și de documentele justificative.

– este obligat să depună la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice copii ale situațiilor financiare anuale consolidate.

– poate majora capitalul social subscris până la o valoare nominală determinată, dacă se autorizează prin actul constitutiv.

Primii membri ai consiliului de administrație, ai consiliului de supraveghere, sunt solidar răspunzători, din momentul constituirii societății, față de societate și de terți pentru:

– subscrierea integrală a capitalului social și efectuarea vărsămintelor stabilite de lege sau de actul constitutiv;

– existența aporturilor în natură;

– veridicitatea publicațiilor făcute în vederea constituirii societății.

Membrii consiliului de administrație vor răspunde solidar și nelimitat pentru prejudiciul cauzat:

– Când actul constitutiv nu cuprinde mențiunile prevăzute de lege ori cuprinde clauze prin care se încalcă o dispoziție imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o cerință legală pentru constituirea societății, judecătorul delegat, din oficiu sau la cererea oricăror persoane care formulează o cerere de intervenție, va respinge, prin încheiere, motivat, cererea de înmatriculare, în afară de cazul în care asociații înlătură asemenea neregularități. Judecătorul delegat va lua act în încheiere de regularizările efectuate.

– În cazul în care au fost formulate cereri de intervenție, judecătorul va cita intervenienții și se va pronunța asupra cererilor acestora în condițiile art. 49 și următoarele din Codul de procedură civilă, nefiind aplicabile dispozițiile art. 335 din Codul de procedură civilă.

– În cazul unor neregularități constatate după înmatriculare, societatea este obligată să ia măsuri pentru înlăturarea lor, în cel mult 8 zile de la data constatării acelor neregularități.

– Dacă societatea nu se conformează, orice persoană interesată poate cere tribunalului să oblige organele societății, sub sancțiunea plății de daune cominatorii, să le regularizeze.

– Dreptul la acțiunea de regularizare se prescrie prin trecerea unui termen de un an de la data înmatriculării societății.

Hotărârea de revocare din funcție dispusă de adunarea generală nu poate fi atacată de către membrii consiliului de administrație. Cererea se va soluționa în contradictoriu cu societatea, reprezentată prin consiliul de administrație. Dacă hotărârea este atacată de toți membrii consiliului de administrație, societatea va fi reprezentată în justiție de către persoana desemnată de președintele instanței dintre acționarii ei, care va îndeplini mandatul cu care a fost însărcinată, până ce adunarea generală, convocată în acest scop, va numi un reprezentant.

Subsecțiunea 2. Comitetul de direcție

Consiliul de administrație poate delega o parte din puterile sale unui comitet de direcție compus din membri aleși dintre administratori.

Delegarea este facultativă și nu obligatorie; ea este necesară atunci când societatea are nevoie de un organ colegial mai restrâns care să poată lucra operativ.

Comitetul de direcție, ca organ operativ, se întrunește cel puțin o dată pe săptămână și ia decizii cu majoritatea absolută a voturilor membrilor săi, iar atribuțiile comitetului de direcție sunt cele stabilite de către consiliul de administrație prin decizia de delegare adoptată.

Deliberările și deciziile acestuia se consemnează în registrul ședințelor și deliberarilor comitetului de direcție. Deciziile omitetului de direcție pot fi anulate ori suspendate de căttre consiliul de adminsitrație, și, cu atât mai mult, de către AGA.

Secțiunea VI. Încetarea funcției de administrator

Revocarea din funcția de administrator prezintă particularități în funcție de natura societății comerciale:

– în cazul societăților în nume colectiv, asociații care reprezintă majoritatea absolută pot decide asupra revocării administratorilor.

– în cazul societăților în comandită simplă se aplică aceleasi prevederi ca și în cazul societăților în nume colectiv.

– societatea în comandită pe acțiuni, adunarea generală a acționarilor, printr-o hotărâre luată cu majoritatea stabilită pentru adunările extraordinare, poate dispun revocarea administratorilor.

Revocarea este reglementată, așadar, în mod indirect, prin intermediul precizării caracterului votului – ca vot secret – sau a cvorumului necesar pentru adoptarea hotărârii de revocare de către adunarea generală. Întemeiată, de regulă, pe pierderea încrederii adunării generale înadministrator – revocarea poate avea ca suport fie săvârșirea de abateri cu vinovație în exercitarea atribuțiilor contractuale/ legale, fie necorespunderea/ inaptitudinea profesională a administratorului în cauză (fără a fi însă vinovat), dar și schimbarea acționariatului societății comerciale. De aceea, în sens strict juridic, în primul caz, revocarea – adică rezilierea contractului de mandat comercial – poate fi considerată ca având o natura disciplinară, în al doilea caz, are ca fundament schimbarea opțiunii acționarilor sau asociaților asupra persoanei administratorului.

Adunarea generală, care poate fi ordinară sau extraordinară, este competentă să dispună revocarea membrii consiliului de administrație, ai consiliului de supraveghere și cenzorii. Adunarea generală ordinară a acționarilor poate dispune revocarea administratorilor. În cazul în care revocarea survine fără justă cauză, administratorul este îndreptățit la plata unor daune-interese.

Esențial este ca existența justei cauze să fie avută în vedere de cătreinstanța de judecată doar pentru a se stabili plata daunelor interese decătre societatea comercială, nu și pentru justificarea actului revocariica atare.

Nu poate fi atacată hotărârea adunării generale privitoare la revocarea administratorilor de către membrii consiliului de administrație sau de către membrii consiliului de supraveghere. Conform art. 174: ,,hotărârile adunării deținătorilor de obligațiuni pot fi atacate în justiție de către deținătorii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței, în termenul și cu efectele arătate în art. 132 și 133.”

CAPITOLUL II. DREPTURILE ȘI ÎNDATORIRILE ADMINISTRATORULUI ÎN CADRUL SOCIETĂȚILOR

Secțiunea I. Drepturile administratorului

Administratorul societății comerciale este organul operativ permanent care, potrivit legii, poate face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului societății. Cu toate că la conducerea societății comerciale participă și alte categorii de organe (organe de decizie – adunările generale; organe de control – cenzorii) , prin atribuțiile și obligațiile specifice, administratorii constituie organul cel mai dinamic al societății în ceea ce privește activitatea curentă a acesteia.

Conform art. 143² alin. 1: „Consiliul de administrație reprezintă societatea în raport cu terții si în justiție.În lipsa unei stipulații contrare în actul constitutiv,consiliul de administrație reprezintă societatea prin președintele său”.Astfel administratorul are dreptul de a sta în instanță in calitate de reclamant sau pârât ca reprezentant al societății.

Conform alin. 2: „ Prin actul constitutiv, președintele și unul sau mai mulți administratori pot fi împuterniciți să reprezinte societatea,acționând împreună sau separat. O astfel de clauză este opozabilă terților.”

Conform alin. 3: „ Prin acordul lor unanim, administratorii care reprezintă societatea doar acționând împreună pot împuternicii pe unul dintre ei să încheie anumite operațiuni sau tipuri de operațiuni.”

Secțiunea II. Obligațiile administratorului

Principalele obligații ce privesc administratorii, în ceea ce privește natura îndeplinirii mandatului în vederea atingerii scopului societății comerciale, se regăsesc în Legea 31/1990.

Obligațiile pot fi natură generală, vizând astfel toți administraorii, dar și particulare, obligații ce trebuie îndeplinite de anumiți administratori potrivit legii, statutului și deciziilor consiliului.

Funcția de administrator este una foarte activă și cu un anumit risc de periculozitate, datorita puterilor oferite de acționari, începând de la înființarea societății, prin actul constitutiv, și continuând pe parcursul vieții companiei, în baza hotărârii adunării generale a acționarilor, administratorii unei societăți își asumă multe obligații a căror nerespectare poate avea consecințe grave pentru patrimoniul lor sau chiar, în cazuri excepționale, pentru libertatea lor. În principiu, conform Legii societăților comerciale nr. 31/1990 republicată și cu modificările ulterioare, administratorii răspund pentru toate obligațiile prevăzute în dispozițiile legale sau în actul constitutiv. În esență, administratorii au calitatea de mandatari ai acționarilor, aceștia din urmă neputând, datorita formei de organizare a societății, să exercite singuri actele de comerț din obiectul de activitate al companiei.

Deși legea societăților comerciale nr. 31/1990 nu prevede în mod expres acest lucru, din interpretarea art. 135 („persoanele care, potrivit prezentei legi, nu pot fi fondatori, nu pot fi nici administratori, directori sau reprezentanți ai societății, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi”) raportat la art. 6 alin. 2 („nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile”) putem deduce necesitatea existenței capacității depline de exercițiu a administratratorului societății comerciale.

Condiția onorabilității administratorului nu este nici ea prevazută în mod expres de legea 31/1990, dar din interpretarea art. 135 („persoanele care, potrivit prezentei legi, nu pot fi fondatori, nu pot fi nici administratori, directori sau reprezentanți ai societății, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi”) raportat la art. 6. alin. 2 („nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, […] au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum și pentru alte infracțiuni prevăzute de prezenta lege”) puteam trage concluzia că onorabilitatea este o cerință pentru îndeplinirea legală a acestei funcții.

Prin Legea nr. 161/2003 a fost abrogat art. 134 alin. 3 care prevedea că: „unicul administrator sau președintele consiliului de administrație și cel puțin jumătate din numărul administratorilor vor fi cetățeni români, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel.” Abrogarea acestui articol s-a dovedit oportună întrucât nu se afla în concordanță cu principiul potrivit cărui cetățenilor străini în România li se aplică regimul național, beneficiind de aceleași drepturi civile cu cetățenii români.

Deși în dreptul francez calitatea de administrator este condiționată de cea de acționar a societății comerciale, în dreptul românesc legiuitorul nu face referire cu privire la această condiție, chiar dacă practica judiciară a relevat faptul că în principiu administratorul îndeplinește și funcția de acționar.

Spre deosebire de alte sisteme de drept, în care consacrarea legislativă a răspunderii penale a administratorului societății comerciale a fost precedată de ample dezbateri în plan doctrinar, cu privire la oportunitatea, utilitatea și conformitatea cu principiile fundamentale ale dreptului penal a acestei instituții, doctrina română a părut mai puțin interesată de acest subiect. De aceea, e mai greu de spus dacă intervenția legislativă care consacră această răspundere intervine pe un fond doctrinar favorabil sau ostil ideii.

În cadrul contractului de administrație sunt prevăzute obligații ce trebuiesc respectate.

Obligațiile administratorului pot fi clasificate:

a) Obligațiile administratorului cu ocazia constituirii societății comerciale:

– îndeplinirea formalităților de publicitate necesare constituirii societății;

– depunerea unei garanții bănești;

– obligația administratorilor care au fost desemnați reprezentanți ai societății de a depune semnăturile lor la Registrul Comerțului;

– obligația de a prelua de la fondatori și de a păstra documentele și corespondența privind constituirea societății;

b) Obligațiile administratorului pe parcursul funcționării societății comerciale:

– obligația de a administra;

– obligația de a nu divulga informațiile confidențiale și secretele comerciale ale societății, la care au acces în calitatea lor de administratori, obligație ce există și după încetarea mandatului;

– să ia parte la toate adunările societății, la consiliile de administrație și la organele de conducere similare acestora;

– obligația de a urmări efectuarea de către asociați a vărsămintelor datorate;

– obligația de a ține registrele prevăzute de lege și de a urmări efectuarea corectă a evidențelor și mențiunilor din aceste documente:

* un registru al ședințelor și deliberărilor adunărilor generale;

* un registru al ședințelor și deliberărilor consiliului de administrație;

* un registru al obligațiunilor;

* un registru al acționarilor;

* un registru al ședințelor și deliberărilor comitetului de direcție;

* un registru al deliberărilor și constatărilor făcute de cenzori;

– obligația de a întocmi bilanțul societății și contul de beneficii și pierderi și de a asigura repartizarea beneficiilor și plata dividendelor în condițiile legii;

– obligația de a aduce la îndeplinire hotărârile adunării generale a asociaților;

– obligația de a îndeplini toate îndatoririle prevăzute de lege și de actul constitutiv al societății;

– obligația de a se abține de la anumite acțiuni și operațiuni prevăzute de lege;

c) Obligațiile administratorului în faza de dizolvare și lichidare a societății

– Obligațiile administratorului o dată cu trecerea la dizolvarea și lichidarea societății comerciale.

d) Obligațiile administratorului cu ocazia fuziunii sau divizării societății comerciale

– Obligația întocmirii și depunerii proiectului de fuziune sau de divizare;

– Obligația de informare a asociaților cu privire la oportunitatea și consecințele fuziunii sau diviziunii;

Potrivit normelor legale, administratorii sunt obligați să nu ia parte la anuite acțiuni care ar putea fi de natură să creeze suspiciuni împotriva lor sau să lezeze interesele societății pe care o gestionează sau ale asociaților din acea entitate colectivă.

Întinderea abilităților administratorului

Art. 70 din Legea 31/1990 privind societățile comerciale menționează „Administratorii pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, afară de restricțiile arătate în actul constitutiv.” În funcție de natura societăților comerciale există anumite particularități în ceea ce privește activitatea desfășurată de către administratori.

Administratorul are drept de reprezentare și de gestiune, puteri oferite în urma mandatului de administrare. Acesta este acela care reprezintă societatea în raport cu terții și care are ca obiectiv principal realizarea liniilor principale de activitate ale societății.Potrivit art. 75 din Legea 31/1990: „Dreptul de a reprezenta societatea aparține fiecărui administrator, afară de stipulație contrară în actul constitutiv.”

Repezentanții legali ai societăților în temeiul puterilor conferite prin prin lege, actul constitutiv sau hotărârile organelor statutare ale societății adoptate în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale actului constitutiv al societății, pot încheia acte de dispoziție. Prin urmare această prevedere se aplică și administratorilor, întrucât aceștia reprezintă societatea.

Puterile administratorului nu sunt însă, nelimitate. Ele sunt diminuate de prevederile actului constitutiv al societății, de hotărârile adunării generale a asociaților și de dispozițiile legii. Astfel, în limitele menționate, administratorul va fi îndreptățit să încheie acte de conservare, acte de administrare și acte de dispoziție pe care le impune gestiunea societății.

Așadar, prin voința asociaților, mandatul administratorului poate fi limitat la gestiunea internă sau poate să cuprindă și puterea de reprezentare, caz în care administratorul este împuternicit să angajeze societatea în raporturile cu terții.

Dreptul reprezentare al administratorilor nu poate fi transmis, excepție făcând cazurile în care această posibilitate este prevăzută în mod expres. Dacă în urma substituirii se obțin anumite beneficii, societatea poate pretinde de la cel substituit beneficiile rezultate din operațiune. Administratorul care, fără drept, își substituie altă persoană răspunde solidar cu aceasta pentru eventualele pagube produse societății.

Deoarece societatea comercială are o dublă natură juridică, de contract și de persoană juridică, raporturile juridice dintre administratori și societate au și ele o dublă natură, contractuală și legală.

Raportul juridic dintre administrator și societate este un contract de mandat și nu un raport de reprezentare, deoarece, potrivit legii, mandatul încredințat administratorului poate fi cu sau fără reprezentare.

CAPITOLUL III. PARTICULARITĂȚI ALE RĂSPUNDERII CIVILE A ADMINISTRATORULUI

Secțiunea I. Considerații generale

Funcția administratorului este una generatoare de riscuri. În doctrina dreptului comercial se apreciază că există trei forme ale răspunderii civile a administratorului: răspunderea ordinară (normală) față de societate, răspunderea (excepțională) față de terți și răspunderea specială, în caz de insolvență a societății.

Pentru incorecta gestionare a bunurilor unei societăți de către administratorii acesteia se va angaja răspunderea juridică a administratorilor. Acesta răspundere este una civilă sau penală în funcție de fapta administratorului.

În literatura de specialitate, răspunderea juridică a fost definită ca o formă a răspunderii sociale, un mod specific de restabilire a ordinii de drept cu concursul constrângerii de stat în cadrul raportului juridic născut în condițiile legii, din fapta ilicită a unui subiect de drept.

După cum este precizat în art. 72 din legea 31/1990, obligațiile și răspunderile administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această lege. Răspund solidar administratorii pentru:

− realizarea vărsămintelor efectuate de asociați;

− existența reală a dividendelor plătite;

− existența și ținerea corecta a registrelor cerute de lege;

− îndeplinirea exactă a hotărârilor adunării generale;

− stricta îndeplinire a îndatoriilor impuse de actul constitutiv și lege.

Art. 73 alin. 2 limitează acțiunea în răspundere a creditorilor sociali contra administratorilor numai la ipoteza falimentului societății, nu poate fi angajată răspunderea administratorului față de terți.

În conformitate cu prevederile art. 1915 Cod Civil, administratorii vor fi trași la răspundere pentru prejudiciile aduse prin încălcarea legii, a mandatului primit sau prin culpă în administrarea societății. Această răspundere există personal față de societate.

Prin urmare, răspunderea administratorului este diferită. Administratorii răspund pentru nerespectarea obligațiilor izvorâte din contractul de mandat. Această răspundere este răspundere civilă contractuală. Administratorii mai răspund și pentru prejudiciile cauzate prin actele îndeplinite de directori sau de personal, iar directorii au obligația de a înștiința consiliul de administrație pentru toate neregulile constatate atunci când și-au îndeplinit atribuțiile lor. Administratorii au și o răspundere indirectă, iar în cazul pluralității de administratori aceasta este o răspundere conjunctă și subsidiară.

Răspunderea civilă a administratorilor rezultă din modalitățile de exercitare a mandatului. Codul Civil definește mandatul prin intermediul art. 2009 „Mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părți, numită mandant.” În completarea acestui articol Codul Civil definește mandatul cu reprezentare, art. 2013 „Contractul de mandat poate fi încheiat în formă scrisă, autentică ori sub semnătură privată, sau verbală. Acceptarea mandatului poate rezulta și din executarea sa de către mandatar”. Totuși natura mandatului administratorului diferă prin modalitatea de numire a acestora, prin actul constitutiv sau de către adunarea generală. Obligațiile mandatarului față de mandant sunt analizate în contextul prevederilor art. 2017-2024 Cod Civil.

Cunoștință de neregularitățile săvârșite de aceștia, nu le comunică cenzorilor sau, după caz, auditorilor interni și auditorului financiar.

Administratorul răspunde față de societate:

-în mod direct, pentru fapta proprie atunci când prejudiciul este cauzat de administrator direct societății

– răspundere în regres, în cazul în care societatea acopera prejudiciul suferit de către terț ca urmare a acțiunilor administratorului. Societatea are dreptul la acțiune în regres față de administrator pentru a-si recupera sumele plătite terților

– în mod indirect, pentru faptele săvârșite de alte persoane. Răspunderea administratorilor are un rol „de garanție”, și nu înlocuiește răspunderea persoanei care a săvârșit fapta cauzatoare de prejudicii. Administratorii răspund pentru persoanele față de care au obligația legală de supraveghere, prejudiciile cauzate de aceștia atrăgând răspundere indirectă a administratorului pentru faptele personalului subordonat. Administratorii sunt solidar răspunzători cu predecesorii lor imediați dacă, având cunoștință de neregulile săvârșite de aceștia, nu le comunică cenzorilor sau, după caz, auditorilor interni și auditorului financiar. De asemenea administratorii răspund solidar în cazul societății pe acțiuni constituită prin subscripție publică.

Creditorii societății au dreptul la o acțiune împotriva administratorilor. Această acțiune poate fi exercitată numai în cazul deschiderii procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995.

Terții se pot folosi doar de o acțiune civilă contra societății.

Responsabilitatea civilă a administratorilor este o responsabilitate subsidiară pentru că ea trebuie să intervină doar atunci când societatea, asociații sau terții au epuizat orice alt remediu, sancțiune sau alte proceduri de reparație care au dus la satisfacerea integrală a pretențiilor acestora, administratorul nu acționează în nume propriu, ci în numele societății.

Admnistratorii răspund nelimitat și solidar pentru prejudiciul cauzat dacă:

-actul constitutiv nu cuprinde mențiunile prevăzute de lege ori cuprinde clauze prin care se încalcă o dispoziție imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o cerință legală pentru constituirea societății;

-fondatorii sau reprezentanții societății nu au cerut înmatricularea ei în termen legal;

-există neregularități după înmatricularea societății și nu se iau măsuri pentru înlăturarea acestora.

De asemenea administratorii răspund nelimitat și solidar, în cazul în care aceștia au lucrat în numele unei societăți în curs de constituire, față de terți pentru actele încheiate cu aceștia în contul societății.

Răspunderea administratorului față de asociați sau acționari nu poate fi calificată ca o formă distinctă de răspundere civilă.

Societatea comercială având calitatea de persoana juridică participă la raporturi juridice, acesta dobândește drepturi și își asumă obligații prin intermediul organelor sale. Acestea reieșind din art. 209 alin. 1 și 2 din Noul Cod civil – Legea nr. 287/2009„persoana juridică și exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor. Au calitatea de organe de administrare, în sensul alin. 1, persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acționeze, în raporturile cu terții, individual sau colectiv, în numele și pe seama persoanei juridice.”

Răspunderea civil apare ca urmare a al administrării bunurilor altuia.

Secțiunea II. Răspunderea civilă delictuală a administratorului

Orice persoană trebuie să se conformeze cu prevederile legale și cu obiceiurile locului, iar acțiunile sau inacțiunile sale nu trebuie să aducă atingere drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Va fi ținură răspunzătoare orice persoana care are discernământ și va fi obligat să le repare integral.

Codul Civil prevede cazuri în care prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului, trebuiesc reparate de alte persoane care au obligația de supraveghere asupra acestora.

Răspunderea civilă delictuală se bazează pe riscul previzibil conceput în două variante:

1) riscul este un temei posibil al răspunderii (este răspunzător pentru că însăși existența ori activitatea sa se regăsesc la originea unui prejudiciu care trebuie reparat);

2) riscul ce s-a realizat este un factor generator de răspundere civilă delictuală obiectivă.

Repararea prejudiciului în cazul răspunderii civile delictuale

Repararea se face având în vedere prejudiciul suferit, câștigul care putea fi realizat în mod obișnuit și de care a fost lipsit, cheltuielile făcute pentru a evita sau limita prejudiciul.

În momentul producerii unui prejudiciu se naște un drept de reparație a acestui prejudiciu. Repararea se face:

– integral, dacă prin lege nu se prevede altfel;

– se face în momentul producerii sau ulterior;

– și cu privire la un prejudiciu viitor, sigur de a se realiza;

– personal de către cel care l-a cauzat sau de către terțe persoane.

Din momentul nașterii dreptului la reparație vor fi aplicate toate dispozițiile legale ce privesc executarea, transmisiunea, transformareași stingerea obligațiilor.

Prejudiciul cazut va fi reparat de către cel care l-a produs, antrenându-se astfel o răspundere solidară. Pentru prejudiciul cauzat de mai multe persoane, care răspund solidar, se va avea în vedere gradul de participare la săvârșirea faptei, întenția sau gravitatea culpei fiecăruia. Dacă nu poate fi individualizată activitatea fiecăruia se dispune repararea în mod egal de către cei care l-au cauzat.

Cel care repară paguba cauzată de altă persoană are dreptul la acțiune în regres împotriva acestuia. Excepția apare în momentul în care cel care a cauzat fapta nu este răspunzător pentru prejudiciul cauzat, în această situație nu mai există dreptul la acțiune în regres față de cel care a cauzat prejudiciul.

Statul sau Ministerul Finanțelor Publice poate răspunde în anumite situați pentru fapta altuia. În acest caz este obligatorie întroducerea acțiunii în regres, pe cale judiciară.

Persoana răspunzătoare pentru unul dintre cei care au cauzat prejudiciul are dreptul de a introduce o acțiune în regres împotriva celorlalți făptuitori, sau chiar împotriva celorlalte persoane care răspund pentru aceștia.

Una dintre persoanle care participă la cauzarea prejudiciului și repară personal întreg prejudiciul are dreptul la acțiune în regres doar la partea din prejudiciu care nu a fost cauzată de el.

Repararea pagubei se poate face:

În natură când este posibilă restabilirea situației anterioare;

Prin plata unei despăgubiri, când nu este posibilă repararea în natură sau când victima nu dorește repararea în natură, dacă există acordul părților sau printr-o hotărâre judecătorească.

Despăgubirea poate îmbrăca forma unei prestații periodice dacă prejudiciul are caracter de continuitate.

În cazul prejudiciului viitor odată ce a fost stabilit, chiar dacă acesta suferă ulterior alterări (măriri, micșorări, încetări) se poate interveni asupra acestuia pentru sporirea, reducerea, suprimarea acestuia.

Acțiunile unor persoane pot avea ca rezultat vătămarea integrității corporale sau a sănătății altor persoane. Despăgubirea în acest caz înglobează, după caz: echivalentul câștigului din muncă pe care păgubitul nu este posibil să îl dobândească deoarece nu este capabil să își îndeplinească atribuțiile sau nu poate să le îndeplinească complet sau corespunzător; cheltuieli pentru îngrijiri medicale; cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viață ale celui păgubit, precum și orice alte prejudicii materiale.

Despăgubirea poate îmbrăca forma:

– unei prestații bănești, ținându-se cont de pierderea sau nerealizarea câștigului din muncă, cât și de sporirea unor nevoie de viață a persoanei prejudiciate;

– unei sume globale, dispusă de instanța la cererea victimei atunci când ecistă motive temeinice pentru a fi acordată;

– o despăgubire provizorie pentru acoperirea nevoilor urgente, dispusă de instanța competentă.

Pentru stabilirea întinderii despăgubirii se urmărește:

– venitului mediu lunar net din muncă al celui păgubit din ultimul an înainte de pierderea sau reducerea capacității sale de muncă;

– venitului lunar net pe care l-ar fi putut realiza, ținându-se seama de calificarea profesională pe care o avea sau urma să o dobândescă;

– dacă cel păgubit face dovada posibilității obținerii unui venit din muncă mai mare în baza unui contract încheiat în ultimul an, iar acesta nu a fost pus în executare, se va ține seama în stabilirea despăgubirii de aceste venituri (art. 1388 alin. 2 Cod Civil).

– Dacă persoana nu deține nici o calificare și nici nu era curs să primească, despăgubirea va fi acordată pe baza salariului minim net pe economie.

Dacă după săvârșirea faptei cauzatoare a vătămarii integrității corporale sau a sănătății se producere o restrângerea posibilităților de viață familială și socială, instanța poate dispune acordarea unei despăgubiri nepatrimoniale. Beneficiarii în acest caz fiind ascendenții, descendenții, frații, surorile și soțul sau alte persoane care pot face dovada unui asemenea prejudiciu. Dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalității oricărui subiect de drept va putea fi cedat numai în cazul când a fost stabilit printr-o tranzacție sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Instanța poate dispune la solicitarea persoanei fizice, a cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate sau amenințate:

– interzicerea săvârșirii faptei ilicite, dacă este sigur că se va produce;

– încetarea încălcării și interzicerea pentru viitor, în cazul în care acesta persistă;

– constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă.

Răspunderea pentru fapta proprie

Potrivit art. 1357 alin. 1 Cod Civil: “Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

La aprecierea vinovăției autorului faptei se vor avea în vedere:

împrejurările în care s-a produs prejudiciul;

faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi, dacă este cazul.

Legitima apărare a persoanei asupra căreia se răsfrânge fapta nu atrage răspunderea acestuia pentru prejudiciul cauzat față de făptuitor. Depășirea legitimei apărări are drept consecință posibilitatea obligării la plata unei indemnizații adecvate și echitabile de către cel care a săvârșit o infracțiune prin depășirea limitelor legitimei apărări.

Potrivit art.1361 Cod Civil: „Cel care, aflat în stare de necesitate, a distrus sau a deteriorat bunurile altuia pentru a se apăra pe sine ori bunurile proprii de un prejudiciu sau pericol iminent este obligat să repare prejudiciul cauzat, potrivit regulilor aplicabile îmbogățirii fără justă cauză.”

Dacă legitima apărare sau starea de necesitate a fost săvârșită în interesul unei terțe persoane, atunci persoana care a suferit prejudiciul se va îndrepta împotriva acesteia în temeiul îmbogățirii fără justă cauză.

Divulgarea secretului comercial care privește sănătatea sau siguranța publică exonerează persoana de răspundere.

Persoana care cu știință săvârșește o faptă ilicită ca urmare a îndeplinirii unei activități impuse ori permise de lege sau ordinul superiorului, nu va fi exonerată de răspundere. Este pedepsit cel care putea să își dea seama de caracterul ilicit al faptei. Per a contrario va fi exonerată persoana incapabilă să își dea seama de caracterul licit al faptei.

Nu pot fi trase la răspundere persoanele lipsite de discernământ în momentul săvârșirii faptei. În această categorie de persoane intră:

– minorul

– persoana pusă sub interdicție

– persoana aflată într-o stare de tulburare mintală care l-a pus în neputință de a-și da seama de urmările faptei sale.

Pot fi trași la răspundere minorii cu vârsta sub 14 ani cât și minorii de 14 ani sau mai mari dacă au săvârșit fapta cu discernământ, de asemenea va fi răspunzătoare și persoana care și-a provoca o tulburare a minții ca urmare a consumului de băuturi alcoolice, de stupefiante sau alte substanțe.

În cazul prejudiciului cauzat victimei, autorul faptei trebuie să plătească o indemnizație care variază în funcție de starea patrimonială a părților. Această situație apare dacă persoana care avea obligația de supraveghere nu este trasă la răspundere pentru fapta persoanei supravegheate.

Vor răspunde solidar cu autorul persoanele care:

îndeamnă sau determină o persoana să cauzeze un prejudiciu

tăinuiesc bunurile provenite dintr-o faptă licită

trag foloase din prejudiciul altuia

împiedică sau întârzie chemarea în judecată a autorului faptei ilicite.

Prejudiciul cauzat de mai multe persoane printr-o acțiune simultană sau succesivă atrage răspunderea solidară față de victimă , chiar dacă nu se poate stabili dacă a fost cauzat sau că nu poate fi cauzat prin fapta vreounuia dintre persoane.

Autorul faptei va răspunde doar de prejudicul cauzat de el. Mărirea prejudiciului de către victimă nu mărește răspunderea autorului inițial al prejudiciului. Aceesși situație se întâlnește și atunci când pe langă prejudiciul cauzat, cu intenție sau culpă, de persoană, intervine fărța majoră, cazul fortuit ori fapta terțului.

Aceste dispoziții privesc și administratorii societăților comerciale, aplicânduli-se dispozițiile cu privire la legitima apărare, starea de necesitate, divulgarea secretului profesional.

Răspunderea pentru fapta altuia

Dacă fapta prepusului, săvârșită în legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate, este cauzatoare de prejudicii, comitentul (potrivit art. 1373 al. 2 Cod Civil, este cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcția, supravegherea și controlul asupra celui care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în interesul său ori al altuia) va fi obligat la repararea prejudiciului. În cazul în care prejudicul cauzat de prepus nu are nici o legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate comitentul nu va trebui să răspundă în vreun fel.

Dacă prepusul este minor comitentul este singurul răspunzător pentru faptele celui dintâi. În anumite cazuri victima are dreptul de opta cu privire la temeiul răspunderii dacă comitentul este părintele prepusului minor.

În baza articolului 2021 Cod Civil, dacă nu există convenții contrare, mandatarul care și-a îndeplinit mandatul nu răspunde față de mandant cu privire la executarea obligațiilor asumate de persoanele cu care a contractat, excepție făcând cazul insolvabilității lor care i-a fost sau ar fi trebuit să îi fi fost cunoscută la data încheierii contractului cu acele persoane.

Secțiunea III. Răspunderea civilă contractuală a administratorului

Odată cu contractarea unor obligații persoanele, părți ale contractului, trebuie să își îndeplinească obligațiile stipulate în contract. Neîndeplinirea obligațiilor de către una din părți atrage obligația de către aceasta a prejudiciului cauzat.

Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.

Daca legea prevedă că debitorul va fi exonerat de răspundere contractuală pentru un caz fortuit, atunci acesta va fi exonerat și în caz de forță majoră.

Elementele care le condiționează sunt aceleași: existenta unui fapte ilicite prin care se încalcă o anumită obligație, aducându-se prin aceasta o atingere unui drept subiectiv; "săvârșirea cu vinovăție” a acestei fapte ca element subiectiv al răspunderii; existența unui prejudiciu patrimonial; un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; capacitatea juridică a celui chemat să răspundă.

Între cele două forme ale răspunderii civile există însă și anumite deosebiri care, deși neesențiale, le determină totuși individualitatea, și anume:

– natura obligației încălcate; în cazul răspunderii delictuale, obligația încălcată este o obligație legală, cu caracter general, care revine tuturor; în cazul raspunderii contractuale, obligația încălcată este una concretă stabilită prin contractul preexistent încheiat între cele două subiecte ale răspunderii;

– sarcina probei în justiție; în cazul răspunderii contractuale, persoana prejudiciată prin neexecutarea unei obligații contractuale beneficiază de o prezumție de culpă, pe când, în celălalt caz, partea vătămată trebuie să facă dovada faptului ilicit și a celorlalte condiții cerute de lege;

– întinderea reparațiilor; este mai mare la răspunderea delictuală decât la cea contractuală;

– modul de reparațiune: reparațiunea în natură este posibilă numai în cazul răspunderii delictuale, materiei contractuale fiindu-i specifice despăgubirile;

– capacitatea celui responsabil; în materie contractuală, aceasta este capacitatea deplină de exercițiu, pe când în materia răspunderii delictuale, are capacitate oricine a acționat cu discernământ, indiferent de vârstă;

– punerea în întârziere, în cazul răspunderii delictuale, operează de drept
("dies interpellat pro homine"), iar în materie contractuală, acela care nu și-a executat obligațiile contractuale este necesar să fi fost pus în întârziere în formula prevăzută de lege ("dies non interpellat pro homine");

– convențiile de nerăspundere, în materie delictuală, în principiu, sunt nule iar în materie contractuală, cu anumite limite, sunt admisibile.

Secțiunea IV. Cauze exoneratoare de răspundere a administratorului

O persoană nu va fi ținură răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat ca urmare al unui caz de forță majoră (orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil) sau al unui caz fortuit (un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs).

Altă cauză de exonerare apare în cazul faptei săvârșite de către victimă sau terț care îndeplinește caracteristicile cazului fortuit, cu condiția ca legea sau convenția părților să prevadă cazul fortuit ca fiind exonatoriu de răspundere.

Persoana care cauzează un prejudiciu ca urmate a exercitării a unor drepturi ale sale nu va fi ținută să-l repare. Dacă persona își exercită în mod abuziv obligația atunci acesta va fi obligat la repararea pagubei.

Victima nu poate obține repararea prejudiciului cauzat de persoana care i-a acordat ajutor în mod dezinteresat sau de lucrul, animalul ori edificiul de care s-a folosit cu titlu gratuit decât dacă dovedește intenția sau culpa gravă a celui care, potrivit legii, ar fi fost chemat să răspundă.

Convențiile sau actele unilaterale nu pot exclude sau limita răspunderea pentru prejudiciul material cauzat altuia ca urmare a săvârșirii unei fapte cu intenție sau din culpă gravă. Fapta săvârșită ca urmare a unei simple impredențe sau neglijențe cauzatoare de prejudicii bunurilor persoanei nu va atrage răspunderea celui care le-a cauzat. Dacă fapta persoanei cauzează un prejudiciu intregității fizice sau psihice ori sănătății, răspunderea nu va putea fi înlăturată sau diminuată decât în condițiile legii. Persona care își asumă un risc nu înseamnă că și renunță la dreptul de a obține plata despăgubirilor.

CAPITOLUL IV. RĂSPUNDEREA PENALĂ A ADMINISTRATORULUI

Secțiunea I. Considerații generale

Funcția de administrator este una complexă care presupune îndeplinirea cu atribuțiillor în conformitate cu prevederile legale și cele ce reies din contractul de mandat. Pentru puterile oferite de acționari, fie la înființarea societății, prin actul constitutiv, fie pe parcursul existenței societății comerciale, în baza hotărârii adunării generale a acționarilor, administratorii unei societăți îți asumă o serie de obligații a căror nerespectare poate avea consecințe grave pentru patrimoniul lor sau chiar, în cazuri excepționale, pentru libertatea lor.

Există o răspundere individuală și solidară administratorilor. Răspunderea solidară a acestora reiese din art. 71 alin.3 cât și din art. 73 din Legea 31/1990, unde se precizare situațiile de răspundere.

Administratoii societăților comerciale vor fi trași la răspundere penală numai dacă sunt îndeplinite condițiile generale ale răspunderii juridice și cele speciale ale răspunderii penale.

Conform art.15 alin.(1) Cod Penal: „Infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală,savârșită cu vinovăție,nejustificată și imputabilă persoanei care a savârșit-o.”

Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale.

Fapta constituie infracțiune numai dacă a fost savârșită cu forma de vinovăție cerută de legea penala.

Pentru a se angaja răspunderea administratorului trebuie să existe o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciul cauzat, paguba produsă trebuie să fie rezultatul faptei ilicite. Pentru a exista această formă de răspundere trebuie să fie declanșat un proces penal.

În materia răspunderii penale se aplică principiul răspunderii personale, fiind pedepsiți doar administratorii care au participat în mod direct sau indirect la comiterea infracțiunii.

Rezultatul faptei ilicite constă în efectul sau consecința care decurge din săvârșirea faptei sau din conduita avută. Luând în considerare natura faptei se pot produce efecte materiale (distrugerea sau degradarea unor bunuri) susceptibile de evaluare pecuniară sau efecte nemateriale (atingerea adusă onoarei și demnității unei persoane, neîndeplinirea obligației de supraveghere).

Administratorul va fi obligat ca pe lângă executarea pedepsei dispusă, să suporte și celelalte consecințe prevăzute de legea penală. Sancțiunile date de instanță se vor materializa prin hotărârea de condamnare dată de instanță.

Noțiunile de răspundere penală și cea de responsabilitate penală sunt noțiuni distincte, neexistând nicio asemănare între ele. Responsabilitatea penală constă în capacitatea psiho-fiziologică a omului capabil sau nu să fie conștient de natura, valoarea, consecințele juridice ale faptei sale.

Răspunderea penală, fiind bazată pe responsabilitatea (imputabilitatea) penală a autorului faptei penale, se justifică și se fundamentează pe două idei:

1 – ideea de libertate psihică a individului în acțiunile sale, pentru care individul trebuia să răspundă în fața societății (responsabilitatea penală este o responsabilitate morală, conform școlii clasice a lui Cesare Beccaria);

2 – ideea de apărare socială contraindivizilor periculoși (responsabilitatea legală, conform școlii pozitiviste a lui Lombroso), fapt pentru care societatea este îndreptățită să ia față de acest delincvent măsuri de apărare socială.

Codul Penal prevede cauze de neimputabilitate, astfel:

ART. 27 Minoritatea făptuitorului

Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită de un minor,care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condițiile legale pentru a răspunde penal.

Articolul 27 este în strânsă legătură cu art. 113 limitele răspunderii penale:

Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.

Minorul care are vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal, numai dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ.

Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii.

ART 28 Iresponsabilitatea

Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvârșirii faptei, fie din cauza alienației mintale, fie din alte cauze, nu putea să-și dea seama de acțiunile sau inacțiunile sale, ori nu putea fi stăpân pe ele.

Răspunderea penala a administratorului este una personală, răspunzând doar persoana care a săvârșit fapta în mod direct în calitate de autor sau care a participat la săvârșirea faptei în calitate de instigator sau complice.

În momentul aplicării sancțiunii se vor avea în vedere: natura faptei, metodele și mijloacele folosite, personalitatea făptuitorului, urmările și pagubele produse.

În cazul existenței mai multor făptuitori, aceștia vor răspunde personal în funcție de vinovăție și de gradul participare la săvârșirea faptei. Unul dintre făptuitori nu va răspunde penal pentru ceilalți făptuitori.

Răspunderea penală are caracter sancționator urmărindu-se tragerea la răspundere a făptuitorului.

Momentul încetării răspunderii penale:

Executare pedepsei;

Când intervine grațierea;

În momentul prescripției răspunderii penale;

Decesul persoanei;

Împăcarea părților.

Pentru a se angaja răspunderea penală a făptuitorului este nevoie ca fapta să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 17 Cod Penal. Răspunderea penală este o răspundere graduală, acesta depinde de gradul de vinovăție și de imprejurările de comitere a faptei.

În cazul în care fapta nu a fost săvârșită de inculpat instanța va dispune achitarea, neacordându-se despăgubiri civile.

Judecarea laturii penale se poate face împreună cu latura civilă sau separat (prin disjungere, în cazul în care judecarea cumulată a acestota îngreunează judecarea cauzei penale).

Secțiunea II. Sancțiuni penale prevăzute de Legea 31/1990 a Societătilor

Prin ultimele reglementări în ceea ce privește Legea nr. 31/1990, au fost aduse substanțiale modificări și completări, inclusiv dispozițiilor penale de incriminare.

Prin noua reglementare, toate pedepsele prevăzute pentru infracțiune au fost agravate substanțial, fie prin majorarea limitelor speciale ale pedepselor, fie prin înlocuirea pedepsei exclusive a amenzii cu pedeapsa închisorii, exclusivă ori alternativă, cu pedeapsa amenzii.

În Titlul VIII intitulat contravenții și infracțiuni ale Legii cadru s-au stipulat următoarele:

Potrivit art. 2703:

„(1) Încălcarea prevederilor art. 74 constituie contravenție și este sancționată cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei.”

„(2) Încălcarea prevederilor art. 131 alin. (4) constituie contravenție și este sancționată cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. (3) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1) și (2) se realizează de către organele cu atribuții de control ale Ministerului Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală și ale unităților sale teritoriale.”

Potrivit art. 271:

„Se pedepsește cu închisoarea de la l la 5 ani fondatorul, administratorul,(…) sau reprezentantul legal al societății care:

l. prezintă cu rea-credință în prospecte, rapoarte și comunicările adresate publicului date neadevărate asupra constituirii societății ori asupra condițiilor economice ale acesteia, sau ascunde cu rea-credință, în tot ori în parte, asemenea date;

2. prezintă cu rea-credință acționarilor un bilanț contabil inexact sau date inexacte asupra condițiilor economice ale societății, în vederea ascunderii situației ei reale;

3.refuză să pună la dispoziția experților, în cazurile și în condițiile
prevăzute în art. 26 și 38, documentele necesare sau împiedică cu rea-credință să îndeplinească însărcinările primite;”

Potrivit art. 272:

„Se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societății, care:

1. dobândește, în contul societății, acțiuni ale altor societăți la un preț pe care îl știe vădit superior valorii lor efective sau vinde, pe seama societății, acțiuni pe care aceasta le deține, la prețuri despre care are cunoștință că sunt vădit inferioare valorii lor efective, în scopul obținerii, pentru el sau pentru alte persoane, a unui folos în paguba societății;

2. folosește, cu rea-credință, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect;

3. se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea pe care o administrează, de la o societate controlată de aceasta ori de la o societate care controlează societatea pe care el o administrează, suma împrumutată fiind superioară limitei prevăzute la art.

1444 alin. (3) lit. a), sau face ca una dintre aceste societăți să îi acorde vreo garanție pentru datorii proprii;

4. încalcă dispozițiile art. 183.

(2) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută la alin. (1) pct. 2, dacă a fost săvârșită de administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societății în cadrul unor operațiuni de trezorerie între societate și alte societăți controlate de aceasta sau care o controlează, direct ori indirect.

(3) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută la alin. (1) pct. 3, dacă este săvârșită de către o societate comercială ce are calitatea de fondator, iar împrumutul este realizat de la una dintre societățile controlate ori care o controlează pe aceasta, direct sau indirect.”

Potrivit art. 272¹:

Se pedepsește cu închisoare de la 2 la 8 ani fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societății, care:

1. răspândește știri false sau întrebuințează alte mijloace frauduloase care au ca efect mărirea ori scăderea valorii acțiunilor sau a obligațiunilor societății ori a altor titluri ce îl aparțin, în scopul obținerii, pentru el sau pentru alte persoane, a unui folos în paguba societății;

2. încasează sau plătește dividende, sub orice formă, din profituri fictive ori care nu puteau fi distribuite, în lipsă de situație financiară sau contrarii celor rezultate din aceasta.

Potrivit art. 273:

„Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societății, care:

1. emite acțiuni de o valoare mai mică decât valoarea lor legală ori la un preț inferior valorii nominale sau emite noi acțiuni în schimbul aporturilor în numerar, înainte ca acțiunile precedente să fi fost achitate în întregime;

2. se folosește, în adunările generale, de acțiunile nesubscrise sau nedistribuite acționarilor;

3. acordă împrumuturi sau avansuri asupra acțiunilor societății;

4. predă titularului acțiunile înainte de termen sau predă acțiuni liberate în total sau în parte, în afară de cazurile stabilite de lege, ori emite acțiuni la purtător fără a fi achitate integral;

5. nu respectă dispozițiile legale referitoare la anularea acțiunilor neachitate;

6. emite obligațiuni fără respectarea dispozițiilor legale sau acțiuni fără să cuprindă mențiunile cerute de lege.”

Potrivit art. 274:

„Se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societății, care:

1. îndeplinește hotărârile adunării generale referitoare la schimbarea formei societății, la fuziunea ori la divizarea acesteia sau la reducerea capitalului social, înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege;

2. îndeplinește hotărârile adunării generale referitoare la reducerea capitalului social, fără ca asociații să fi fost executați pentru efectuarea vărsământului datorat ori fără hotărârea adunării generale care îi scutește de plata vărsămintelor ulterioare.”

Potrivit art. 275:

„(1) Se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă administratorul care:

1. încalcă, chiar prin persoane interpuse sau prin acte simulate, dispozițiile art. 1443;

2. nu convoacă adunarea generală în cazurile prevăzute de lege sau încalcă dispozițiile art. 193 alin. (2).

3. începe operațiuni în numele unei societăți cu răspundere limitată, înainte de a se fi efectuat vărsământul integral al capitalului social;

4. emite titluri negociabile reprezentând părți sociale ale unei societăți cu răspundere limitată;

5. dobândește acțiuni ale societății în contul acesteia, în cazurile interzise de lege. (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepsește și asociatul care încalcă dispozițiile art. 127 sau ale art. 193 alin. (2).”

Potrivit art. 277:

„(1) Se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani persoana care a acceptat sau a păstrat însărcinarea de cenzor, contrar dispozițiilor art. 161 alin. (2), sau persoana care a acceptat însărcinarea de expert, cu încălcarea dispozițiilor art. 39.

(2) Hotărârile luate de adunările generale în baza unui raport al unui cenzor sau expert, numit cu încălcarea dispozițiilor art. 161 alin. (2) și ale art. 39, nu pot fi anulate din cauza încălcării dispozițiilor cuprinse în acele articole.

(3) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepsește și fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv și cenzorul care exercită funcțiile sau însărcinările lor cu încălcarea dispozițiilor prezentei legi referitoare la incompatibilitate.”

Potrivit art. 279:

„(1) Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă acționarul sau deținătorul de obligațiuni care: 1. trece acțiunile sau obligațiunile sale pe numele altor persoane, în scopul formării unei majorități în adunarea generală, în detrimentul altor acționari sau deținători de obligațiuni; 2. votează, în adunări generale, în situația prevăzută la pct. 1, ca proprietar de acțiuni sau de obligațiuni care în realitate nu-i aparțin; 3. în cazurile nepermise de lege, își ia – în schimbul unui avantaj material – obligația de a vota într-un anumit sens în adunările generale sau de a nu lua parte la vot.

(2) Persoana care determină pe un acționar sau pe un deținător de obligațiuni ca, în schimbul unei sume de bani sau al unui alt avantaj material, să voteze într-un anumit sens în adunările generale ori să nu ia parte la vot, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”

Potrivit art. 280:

„Se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani, în afară de răspunderea pentru daunele pricinuite, prin operațiunile sale, statului român și terților, cel care exercită un comerț în favoarea și pe seama unor societăți constituite în țară străină, în cazurile în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru funcționarea acelor societăți în România.”

Potrivit art. 281:

„Faptele prevăzute în prezentul titlu, dacă constituie, potrivit Codului penal sau unor legi speciale, infracțiuni mai grave, se pedepsesc în condițiile și cu sancțiunile prevăzute acolo.”

În concluzie sancțiunile ce pot fi aplicate administratorilor conform Legii 31/1990 sunt:

Amenzi conform art. 2703 ;

Amenzi și închisoarea: art. 2721 , art. 273, art. 275;

Închisoarea: art. 271, art. 272, art. 274, art. 277, art. 280;

Sancțiuni prevăzute în Codul Penal sau în legi speciale.

Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu pentru infracțiunile prevăzute în Titlul 8 din Legea 31/1990.

Discuțiile privind fundamentul, natura juridică sau mecanismul de funcționare a răspunderii penale a administratorului dar în același timp și a persoanei juridice precum și instituția în sine sunt departe de a se fi încheiat, de a fi dezvăluit toate însușirile acestei instituții și de a-i fi epuizat toate secretele, ci, dimpotrivă, sunt și vor rămâne controversate și greu de soluționat ori dezlegat sau tranșant.

Gestiunea frauduloasă

Conform articolului 242 Cod Penal gestiunea frauduloasa reprezintă „Pricinuirea de pagube unei persoane cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda”

Legiuitorul vizează ocrotirea bunurilor persoanelor, fizice sau juridice, care au fost încredințate spre administrare și conservare unor persoane, se urmărește prevenirea producerii unor pagube.

Persoana răspunzătoare în cazul acestei infracțiuni este persoana care are sarcina de a administra ori conserva bunurile altei persoane. Fapta poate fi săvârșită de asemenea de către mai multe persoane, deci există instigare, complicitate și coautorat, pentru coautorat este necesar ca participanții să aibă calitatea de gestionar.

Acțiunile cauzatoare de prejudicii vor fi îndreptate împotriva persoanei fizice sau juridice căreia îi aparține averea sau partea din avere încredințată făptuitorului spre administrare ori conservare.

Administrarea, ca și conservarea, sunt obligații juridice deoarece aparțin conținutului unui raport juridic, ceea ce implică o anumită conduită din partea administratorului, materializată în acte de ocrotire a intereselor patrimoniale ale celui care i-a încredințat bunurile.

Situația premisă trebuie să aibă o existență legală, adică însărcinarea trebuie să fie dată de organul competent sau de către persoana îndreptățită. Nu importă formalitatea însărcinării, din moment ce făptuitorul a primit în fapt însărcinarea prin punerea ei în executare.

Se întâlnesc două condiții esențiale ce trebuiesc îndeplinite pentru a exista înfracțiunea:

1. acțiunea păgubitoare trebuie să fie săvârșită „cu ocazia administrării ori conservării de bunuri", adică în legătură cu îndeplinirea însărcinării;

2. acțiunea păgubitoare să reprezinte o încălcare a „grijii" pe care gestionarul trebuie să o aibă în administrarea ori conservarea bunurilor încredințate.

Făptuitorul trebuie să acționeze cu intenție, cu „rea-credință”, culpa neavând relevanță în acet caz.

Alineatul 3 din art. 242 „Faptele prevăzute in alin.(1) și alin.(2) săvârșite în scopul de a dobândi un folos patrimonial se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 7 ani”. Acestă formă a infracțiunii este o formă agravantă întrucât activitatea desfășurată de către administrator are ca scop obținerea unui folos material.

Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Cumulul raspunderii

În cazul în care prin fapta săvârșită se cauzează un prejudiciu părții vătămate, atunci răspunderea penală se cumulează cu răspunderea civilă.

Acițiunile penale și civile pot fi exercitate în cadrul aceluiaș proces sau în cadrul unor procese diferite. Judecarea separată a celor două laturi intervine în momentul în care latura civilă îngreunează soluționare laturii penale sau cand acțiunea civilă a fost introdusă la o instanță civilă.

Admnistratorul care a săvârșit o faptă ilicită penală cauzatoare de prejudicii față de societate sau terți va răspunde cumulat. Fiecare formă de răspundere își păstrează individualitatea și regimul juridic.

Situații întâlnite în cazul cumulului de răspundere a administratorului:

– În urma săvârșirii unei fapte penale se cauzează un prejudiciu unui terț. Acesta dispune de mai multe opțiuni în ceea ce privește repararea pagubei:

Să acționze civilmente pe administrator sau în mod direct societatea

Acțiunea solidară a administratorului și a societății

Acțiunea civilă

Dacă societatea repară paguba produsă de administrator atunci acesta va putea introduce acțiune în regres împotriva administratorului. Societatea având calitatea de parte responsabilă civilmente pentru prepuși, reprezentanți sau organele sale, va răspunde pentru eventualele pagube produse de aceștia.

– Fapta ilicită a administratorului se răsfrânge asupra societății. Particularitatea apare în ceea ce privește formele răspunderii civile, cea contractuală și cea disciplinară. Dreptul comun statuează că în momentul terminării răspunderii răspunderii contractuale începe răspunderea delictuală (ca regulă) sau răspunderea civilă (ca excepție).

– Neexecutarea contractului de mandat al administratorului care constituie în acelaș timp și o infracțiune, societatea comercială poate opta între acțiune în răspundere contractuală sau o acțiune în răspundere delictuală impotriva administratorului.

Persoana juridică în cursul procesului penal poate avea calitatea de parte vătămată, parte civila, parte responsabilă civilmente și inculpat. O problema interesantă care se pune în legatură cu această nouă calitate se refera la admisibilitatea cumulării ei cu cea de parte responsabilă civilmente ori excluderea reciprocă a celor două calități.

Secțiunea III. Natura juridică a mandatului administratorului în raport cu calitatea de funcționar

Printre obiectivele fixate este și acela de a depăși stadiul constatării existenței lipsei de tragere la răspudere penală a administratorului unei societăți pe acțiuni pentru comiterea unor fapte penale în privința cărora legiuitorul a stabilit condiția existenței subiectului activ calificat și al simplei descrieri a textului.

Astfel, în accepțiunea Codului Penal în vigoare, art. 175 alin. 1 din prezentul cod definește noțiunea de funcționar public ca fiind : „ acea persoană care,cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără remunerație:

a) Exercită atribuții și responsabilități.stabilite în temeiul legii,în scopul realizării prerogativelor puterii legislative,executive sau judecătorești;

b) Exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publica de orice natura;

c) Exercită,singură sau împreuna cu alte persoane,în cadrul unei regii autonome,al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat,atrbuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia”.

Potrivit art. 88 alin. 2 din Codul Muncii, salariatul reprezintă „persoana care a încheiat un contract de muncă temporară cu un agent de munca temporară, în vederea punerii sale la dispoziția unui utilizator pentru a lucra temporar sub supravegherea și conducerea acestuia din urma.”

Art. 137 ^2 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 face precizarea că :pe durata îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă. În cazul în care administratorii au fost desemnați dintre salariații societății, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului” , articol ce precizează în mod expres faptul că o persoană nu poate cumula funcția de administrator cu cea de salariat. În acest sens, conform modificarilor survenite asupra legii societăților comerciale prin Legea nr.441/2006, suspendarea, respectiv încetarea contractului individual de munca intervine de drept fără a a impune existența unei decizii administrative în acest sens.

În concluzie, este înlocuit , conform art. 72 din Legea 31/1990, raportul de muncă cu unul de mandat, iar administratorului societății pe acțiuni îi vor fi aplicate dispozițiile referitoare la contractul de mandat reglementate conform Codului Civil și nicidecum cele reglementate de Codul Muncii.

Esența stării de incompatibilitate dintre funcția de administrator a societății comerciale pe acțiuni și cea de salariat derivă din natura diferită a contractului de mandat și cel al contractului de muncă. În timp ce contractul de mandat presupune existența unei stări de egalitate între cele două părți, contractul de muncă impune existența unei relații de subordonare între părți (salariatul și societatea angajatoare, angajată întotdeauna de către administrator). Imposibilitatea administratorului de a fi salariat rezultă și din imposibilitatea aplicării unor instituții esețiale ale codului muncii față de administrator. Astfel pentru a fi angajată răspunderea disciplinară salariatul trebuie ascultat de reprezentanții angajatorului, care sunt administratorii. În aceste condiții este inadmisibil posibilitatea ca administratorii să se cerceteze singuri.

Potrivit dispozițiilor legale, administratorul are putere deplină în vederea îndeplinirii operațiunilor de gestiune și reprezentare pentru realizarea scopului societății. Puterea administratorului este limitată doar de dispozițiile legale și hotărârile adunării generale a asociaților. Administratorul nu-și poate transmite puterile altuia decât cu acordul expres al celui ce l-a numit. Nerespectarea interdicției atrage răspunderea persoanei substituite care este obligată să restituie beneficiile rezultate din operația realizată. Admistratorul răspunde solidar cu cel ce l-a substituit pentru pagubele cauzate societății.

Potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, remarcăm dubla natură a atribuțiilor administratorilor: cea contractuală, care există în baza mandatului și cea legală, impusă de prevederile legii și reglementată în limitele impuse de aceasta.

Actele și faptele comise de administratori cu ocazia îndeplinirii atribuțiilor de serviciu impune angajarea răspunderii acestora dintr-o triplă perspectivă: răspunderea civilă (sancțiuni patrimoniale și sancțiuni nepatrimoniale), penală (pedeapsa amenzii sau cea a închisorii) sau cea contravențională (amenda contravențională).

Art. 271, art. 275 și art. 282 din legea societăților comerciale prevăd în mod expres și limitativ cazurile care angajează răspunderea administratorului, această lege având caracterul unei legi penale speciale. După cum am precizat anterior, enumerarea fiind vădit limitativă nu poate fi extinsă prin enumerare analogică, iar jurisprudența a respins de asemenea propunerile de angajare a raspunderii administratorilor pentru alte cazuri decât cele prevăzute de Legea nr. 31/1990.

În general, faptele ilicite săvârșite de administrator în activitatea de gestiune internă a societății comerciale sunt incriminate și pedepsite ca infracțiuni, atât de Codul penal, cât și de legi speciale, angajând răspunderea penală a acestuia.

Potrivit art. 281 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale: „faptele prevăzute în prezentul titlu, dacă constituie – potrivit Codului penal sau unor legi speciale – infracțiuni mai grave, se pedepsesc și cu sancțiunile prevăzute acolo”. Prin textul menționat este consacrat caracterul subsidiar al acestor incriminări, în sensul că faptele respective dacă întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni mai grave prevăzute în aceste din urmă legi . Astfel, ori de câte ori ne vom afla in fața unei fapte care întrunește atât elementele constitutive ale Legii nr. 31/1990 cât și a altor fapte prevăzute de legea penală sau alte legi speciale nu ne vom afla în fața unui concurs ideal de infracțiuni ci a unui concurs de calificări , iar ca urmare va fi aplicabilă o singură dispoziție penală.

Modalitatea concretă de aplicare a textului cuprins în art. 281 a făcut obiectul unor controverse doctrinare foarte intense și a condus la crearea unei practici neunitare și contradictorii.

Complexitatea și dificultatea temei abordate constă în lacunele legislative care împiedică realizarea unei practici unitare precum și prevederile legale care în unele cazuri nu sunt actualizate în conformitate cu domeniul economic desfășurat la momentul actual.

Pornind de la textele legale precum și de la doctrina română și cea străină ( în limita posibilităților de documentare care mi-au fost accesibile), indentificam o primă problemă privind raportul dintre infracțiunea de delapidere, prevăzută de art.295 C.pen , și art. 271 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

Astfel, în vederea efectuării unei succinte delimitări teoretice dintre cele două dispozitii legale vom prezenta modul cum sunt definite de către legiuitor în cele două texte de lege.

Conform art. 295 C.pen, delapidarea presupune însușirea, folosirea sau traficarea, de către un funcționar public , în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

În timp ce art. 271 alin. 1, pct. 2 prevede : „Se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societății, care: folosește, cu rea-credință, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.”

Observăm că legiuitorul impune în cazul infracțiunii de delapidare existența unui subiect activ calificat, funcționarul. Or, pentru a avea calitatea de funcționar, art. 147 alin. 2 C.pen prevede că este imperativ întrunirea condiției de salariat în condițiile cerute de Codul Muncii.

Întrucât, în conformitate cu art. 147 alin. 2, administratorul unei societăți comerciale pe acțiuni încheie doar un contract de mandat și nu un contract individual de muncă, acesta nu poate îndeplini calitatea de subiect activ al infracțiunii de delapidare, în timp ce infracțiunea de la art. 272 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 poate fi comisă doar de un administrator, fondator, director sau reprezentantul legal al societății.

Deși au existat opinii contradictorii privind obiectul material al celor doua infracțiuni, s-a afirmat că în ceea ce privește infracțiunea de delapidare obiectul material îl constituie banii, bunurile sau valorile pe care funcționarul le gestionează , iar în privința infracțiunii din legea specială, obiectul material îl constituie bunurile aduse ca aport la constituirea societății precum și bunurile dobândite ulterior constituirii.

Art. 297 C.pen definește infracțiunea de abuz în serviciu astfel: „Fapta funcționarului public care,Art.298-300 atribuțiilor de serviciu,nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.”

Remarcăm și aici necesitatea întrunirii calității de funcționar public pentru ca o persoană să poată deveni subiect activ al infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. Ca urmare, nu ne putem pune întrebarea: „ poate administratorul unei societăți comerciale pe acțiuni să săvârșească infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sau contra intereselor publice?”, întrucât acesta nu deține în primul rând calitatea de salariat în condițiile impuse de Codul Muncii.

Prin interpretarea textului de lege, putem deduce faptul că infracțiunia de la art. 297 C.pen. are caracter subsidiar, adică fapta săvârșită de un funcționar va fi încadrată drept abuz în serviciu doar dacă nu intră sub incidența unui alt text de lege prevăzut de Codul penal sau o lege specială. Trebuie subliniat că subsidiaritatea se referă doar la acele texte de incriminare care au ca subiect activ un funcționar public. Având în vedere faptul că pedeapsa pentru infracțiunea de abuz în serviciu este de la 2 ani la 7 ani , iar pedeapsa prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 este de la 1 la 3 ani se va face aplicarea art. 272 alin. (1) din legea specială atunci când fapta întrunește elementele constitutive atât ale infracțiunii de abuz în serviciu cât și pe cele ale art. 271 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

Însă, cu ocazia discuțiilor purtate pe această problemă, s-a constat că argumentele unor specialiști în domeniu (C.Balaban, C.Voicu, S.Corlățeanu ) nu privesc caracterul subsidiar al infracțiunilor ci mai degrabă ineficiența clauzei de subsidiaritate înscrisă în art. 281 din Legea 31/1990.

Existența unei astfel de prevederi ambigue a stat la baza unor practici neunitare a instanțelor de judecată în aprecierea cazurilor de antrenare a răspunderii administratorilor societății pe acțiuni pentru activitatea desfașurată care a adus atingere intereselor persoanelor sau intereselor publice.

Legiuitorul definiște infracțiunea de înșelăciune, în varianta tip, conform art. 244 astfel: „Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.”

Art. 271 pct. 1 din legea societăților comerciale incriminează următoarea faptă: „Se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societății, care prezintă, cu rea-credință, în prospectele, rapoartele și comunicările adresate publicului, date neadevărate asupra constituirii societății ori asupra condițiilor economice ale acesteia sau ascunde, cu rea-credință, în tot sau în parte, asemenea date.”

Analizând prevederile legale menționate mai sus putem concluziona următoarele: Infracțiunea prevăzută în legea specială este una de pericol al cărei subiect pasiv nu este o persoană determinată care suferă un prejudiciu prin prezentare ca adevărate a unor informații false, după cum cere incriminarea înșelăciunii, ci este o persoană pusă în stare de pericol prin acțiunea făptuitorului în sensul că, urmare a inducerii în eroare ar putea lua decizii patrimonial păgubitoare pentru sine. În această situație se va reține numai infracțiunea din legea societăților comerciale, căci este greu a demonstra în această situație existența scopului obținerii unui folos material injust.

Dacă însă, fapta a fost comisă în scopul obținerii unui folos material injust și s-a produs o pagubă, ne-am afla în prezența infracțiunii de înșelăciune, întrucât vor deveni incidente prevederile art. 281 din legea societăților comerciale, infracțiunea de înșelăciune fiind mai aspru sancționată. Deci va exista infracțiunea din legea specială numai atunci când subiectul activ, prin prezentarea ca adevărate a unor informații false, creează o stare de pericol care ar afecta normala desfășurare a relațiilor comerciale. Valoarea socială vizată și ocrotită de legiuitor este încrederea publică în datele care atestă starea economică reală a unei societăți comerciale.

În cazul raportului dintre infracțiunea prevăzută de art. 275 pct. 1 din legea societăților comerciale și infracțiunea de conflict de interese prevăzută art 301 C.pen. nu vor aplicabile dispozițiile art. 281 din Lgea nr. 31/1990.

Conform art. 275 pct. 1 din Legea 31/1990: „se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului care încalcă, chiar prin persoane interpuse sau prin acte simulate, dispozițiile art. 144^3”, iar art 300 C.pen prevede că se pedepsește „fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu,a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut,direct sau indirect,un folos patrimonial,pentru sine,pentru soțul său,pentru o ruda sau pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natura,se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.”

Cele două infracțiuni se diferențiază în mod evident prin calitatea subiectului activ impusă de legiuitor pentru a exista fapta de conflict de interese, calitatea de funcționar public excluzând în mod expres calitatea de administrator a unei societăți comerciale private.

Funcționarul public este potrivit Codului Penal orice persoana care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 176 C.pen. care include în sfera noțiunii de „unităților de interes public”: autoritățile publice, instituțiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică.

În privința infracțiunilor prevăzute de art. 289 – 292 C.pen. săvârșite de manageri, directori, administratori, cenzori sau alte persoane cu atribuții de control la societățile comerciale, companiile și societățile naționale, regiile autonome și la orice alti agenți economici vor antrena răspuderea persoanelor în cauză conform art.8 din Legea împotriva actelor de corupție nr.78/2000 .

Se regăsesc deficiențe pe care le prezintă legea societăților comerciale îngreunând în acest mod atât desfășurarea activităților economice cât și practica instanțelor de judecată, relevante fiind în susținerea acestui argument multitudinea lucrărilor de specialitate pe această temă precum și propunerile de lege ferenda.

Reglementările existente în aria constituirii, funcționării și răspunderii persoanei juridice sunt relativ noi și ca urmare s-au observat numeroase lacune legislative, mai ales dacă ne raportăm la comparațiile cu dreptul francez, care nu prezintă lacunele sus-menționate și există în schimb prevederi cu privire la fiecare aspect omis de legea noastră.

Cu titlu de exemplu, printre propunerile de lege ferenda privind legea societăților comerciale ar fi: precizarea numărului maxim a administratorilor societății pe acțiuni eliminându-se astfel riscul ca o societate pe acțiuni să aibă prea mulți administratori.

Concluzionând, o reglementare completă și optimă a materiei nu poate să omită faptul că angajarea răspunderii penale a administratorului societății pe acțiuni este în anumite cazuri omisă de legea penală, iar pentru a încuraja practica unitară al instanțelor de judectă este necesar efortul consecvent, conjugat și constructiv al teoreticienilor și practicienilor dreptului și sunt indispensabile anumite măsuri de politică penală.

CAPITOLUL V. RĂSPUNDEREA CONTRAVENȚIONALĂ A ADMINISTRATORULUI

Secțiunea I. Considerații generale

Răspunderea contravențională a administratorului, fără a fi reglementată,ca atare, de Legea societăților, se angajează în măsura în care, în această calitate săvârșește una din contravențiile prevăzute de legislația comercială și fiscală.

Societatea, ca persoana juridică, nu poate fi ținută răspunzătoare contravențional în nume propriu decât atunci când este prevăzut expres de lege. Prin urmare cel care fi ținut răspunzător contravențional va fi administratorul, în cazul în care legea nu stipulează răspunderea societății.

Societatea dispune de opțiune unei acțiuni în regres față de administratorul care a cauzat un prejudiciu, pentru care societatea a fost ținută răspunzătoare. Se urmărește recuperarea de societate a sumelor plătite pentru faptele culpabile ale administratorului.

În ceea ce privește răspunderea administratorului specificul răspunderii contravenționale rezultă din următoarele principii:

A. Societatea comercială, ca persoană juridică, nu poate răspunde contravențional, în nume propriu, decât dacă această răspundere este prevăzută expres de lege (ca act juridic al Parlamentului), sau într-un alt act normativ cu putere de lege (decret al Consiliului de Stat – anterior anului 1989 sau Ordonanță a Guvernului, după adoptarea Constituției din 1991; decret CFSN, până în 1990). Această regulă de principiu rezultă din art 5 alin 3 din Legea nr. 32/1968, lege cadru în domeniul constatării și sancționării contravențiilor.

Acest principiu comportă următoarele consecințe:

– dacă actul normativ (lege, decret, ordonanță) nu prevede sancționarea persoanei juridice, a societății comerciale, sancțiunea contravențională nu poate fi aplicată persoanei juridice, ci personal administratorului, în calitate de organ al societății;

– dacă actul normativ care prevede sancționarea contravenției nu este o lege (decret, ordonanță) ci un act normativ de putere inferioară, cum ar fi o hotărâre de guvern sau un act normativ al unei autorități publice independente, sancțiunea comercială nu poate fi aplicată societății ci, eventual, administratorului, chiar dacă în actul normativ respectiv s-ar prevedea expres sancționarea contravențională societății, sancționarea societății comerciale prin acte normative inferioare este nelegală.

Acest principiu în parctică nu este respectat. Legi importante pentru relațiile comerciale și de afaceri, deși reglementează contravenții care, în mod normal, ar putea fi aplicate direct societăților comerciale, omit totuși să dispună că aceste sancțiuni contravenționale se pot aplica și societăților comerciale (persoane juridice), ceea ce înseamnă că o sancțiune contravențională de acest gen aplicate direct persoanei juridice este nelegală.

Pe de altă parte, există foarte multe cazuri în care se stabilesc prin hotărâri de guvern sau prin alte acte normative ale unor autorități publice autonome (CNVM), contravenții în sarcina unor societăți comerciale, deși reglementarea contravențională nu poate fi făcută decât prin lege. Această situație nu este deloc justificată, întrucât, după 1990, în câmpul relațiilor juridice au apărut foarte multe persoane juridice, în special societăți comerciale, situații în care acestea ar putea fi sancționate în nume propriu pentru săvârșirea unor contravenții, fiind tot mai dese, pe de altă parte, există unele contravenții care nu pot fi, obiectiv, săvârșite decât de persoane juridice (de exemplu: contravențiile în domeniul activității societăților de valori mobiliare sau a societăților de administrare a investițiilor).

B. Societatea comercială răspunde în nume propriu pentru faptele săvârșite de organele sau prepușii săi, cu prilejul exercitării funcțiilor încredințate, atunci când, evident, această răspundere a persoanei juridice este prevăzută în actul normativ care sancționează respectiva contravenție.

Această situație este o consecință, specifică ilicitului contravențional, a principiilor reglementate în art. 35 din Decretul nr. 31/1954. Astfel, conform art. 35 alin. 2, actele făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor conferite, sunt actele persoanei juridice înseși, iar conform art. 35 alin. 3, faptele ilicite sau licite săvârșite de organele sale, cu prilejul exercitării funcțiilor încredințate sunt contravențiile societății comerciale înseși. Dacă răspunderea contravențională a persoanei juridice nu este prevăzută expres în lege ori dacă fapta contravențională nu are legătură cu funcțiile încredințate, societatea nu răspunde; răspunderea incumbă doar administratorului vinovat.

Din cele arătate rezultă că principiul răspunderii persoanei juridice pentru fapta proprie (art. 35 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954) este limitat, în domeniul ilicitului contravențional, spre deosebire de răspunderea civilă delictuală.

Secțiunea II. Cadrul legislativ privind raspunderea contravențională a administratorului societății

Această formă de răspunderea poate prezenta următoarele caracteristici: să fie personală, directă, sau poate fi chiar o răspundere în regres ca urmare a răspunderii societății pentru „fapta proprie”. Se întâlnesc de asemenea situații în care se aplică sancțiuni contravenționale atât administratorului cât și societății (art. 35 alin. 4 din Decretul nr. 31/1954, conform căreia, pentru fapte ilicite ale „organului" persoanei juridice, răspunde și cel care le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de terți).

În cazul acestei forme de răspundere se urmărește repararea prejudiciilor cauzate față de societate și de terți, urmărindu-se punerea în mișcare a unui acțiuni civile contra autorului faptei contravenționale.

Conform art. 80 din Legea 31/1990 administratorului care întrebuințează capitalul, bunurile sau creditul societății în folosul său sau în acela al unei alte persoane este obligat să restituie societății beneficiile ce au rezultat și să plătească despăgubiri pentru daunele cauzate.

Cazurile de răspundere directă (personală) a administratorului:

a) când în lege nu se prevede expres că pentru săvârșirea contravenției răspunde și persoana juridică sau când contravenția este reglementată în acte normative de o putere inferioară legii;

b) când fapta contravențională nu are nici o legătură cu funcția administratorului, nefîind săvârșită cu prilejul exercitării funcțiilor încredințate;

c) în cazurile speciale prevăzute de lege, cum ar fi:

– art. 112 din Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori dispune că, în cazul sancționării persoanelor juridice, CNVM poate aplica sancțiuni cel mult egale prin gravitate și administratorilor de drept sau de fapt care fac parte din conducerea persoanei juridice sancționate și cărora le este imputabilă respectiva contravenție pentru că, deși puteau și trebuiau să prevină săvârșirea ei, n-au făcut-o; alineatul al doilea al acestui articol dispune că persoanele fizice vizate pot fi obligate și la repararea prejudiciului cauzat prin săvârșirea contravenției. O dispoziție asemănătoare cu cea cuprinsă în art. 112 alin. l din Legea nr. 52/1994 o regăsim și în art. 49 din Ordonanța Guvernului nr. 24/1993;

– art. 33 alin. 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 88/1998 privind privatizarea dispune că sancțiunile contravenționale prevăzute la alin. l al art. 33, lit „a-f” se aplică individual administratorilor societăților care se privatizează sau ai societăților de valori mobiliare prin care societățile de stat se privatizează;

– art. 11 alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.30/1997 pentru transformarea regiilor autonome în societăți comerciale prevede sancțiuni contravenționale (amenzi), aplicabile conducătorilor regiilor transformate (art. 11 lit a) sau administratorului unic ori membrilor consiliului de administrație al societății rezultate din transformare (art. 11 lit. b-d); aceste sancțiuni se aplică direct persoanelor fizice vizate și nu regiei autonome sau societății.

Răspunderea administratorilor pentru fapte contravenționale are caracter sancționator, astfel administratorii răspund contravențional personal și conjunct, iar nu solidar, deși aceștia fac parte dintr-un organ de administrare. Răspunderea contravențională a membrilor consiliului de administrație este o răspundere pentru participarea culpabilă a a mai multor persoane la comiterea unei contravenții asemănătoare cu participația penală.

Sancțiunile contravenționale se aplică fiecărui participant la săvârșirea faptei, separat, potrivit principiului personalității răspunderii contravenționale (art. 9 din Legea nr. 32/1968); regula potrivit căreia fiecare membru al consiliului de administrație răspunde solidar cu ceilalți membri nu-și găsește aplicarea, întrucât răspunderea contravențională nu este o răspundere solidară. Tot datorită principiului persoanlității răspunderii contravenționale, membrii consiliului de administrație nu au, în mod necesar, o răspundere egală, fiind posibilă individualizarea răspunderii în raport cu culpa fiecăruia, cu pregătirea ori cu gradul de participare la luarea deciziei acestora, de alte împrejurări care agravează ori atenuează fapta.

Dacă în consiliul de administrație sarcinile sunt compartimentate, fiecare membru având responsabilitatea unui sector de activitate, ori dacă anumite sarcini sunt încredințate unui funcționar al societății și, în îndeplinirea acestor sarcini se săvârșește o contravenție, fiecare administrator răspunde penal, separat, proporțional cu gradul de participare la săvârșirea faptei; ceilalți administratori răspund doar dacă li se poate reproșa o culpă în supraveghere (este vorba de o răspundere civilă de regres față de societate).

Prin săvârșirea acestei contravenții este posibil să se producă o pagubă unui terț, în acest caz, răspunderea contravențională se cumulează cu răspunderea civilă. Dacă fapta contravențională producătoare de prejudicii este săvârșită de administrator cu prilejul exercitării funcțiilor încredințate, se angajează răspunderea civilă delictuală a societății pentru fapta proprie (art. 35 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954); dar, dacă societatea a despăgubit victima, are regres contra administratorului pentru ceea ce a plătit.

După cum s-a arătat, unele texte din legi speciale, cum ar fi art. 112 alin. 2 din Legea nr. 52/1994 reglementează și o răspundere civilă alăturată a administratorului, pe lângă societate, pentru prejudiciile cauzate terților prin contravenție (ceea ce nu face decât să exemplifice, la cazul respectiv, regula din art. 35 alin. 4 din Decretul nr. 31/1954).

În cazul în care societatea este sancționată contravențional cu amendă, ea are regres contra administratorilor culpabili pentru recuperarea sumelor astfel plătite.

Dacă însă, prin sancțiunea contravențională aplicată, societatea are de suferit și alte prejudicii decât amenda, societatea are o acțiune în daune contra administratorilor pentru acoperirea acestui prejudiciu. Astfel, sancțiunile contravenționale pot consta și în: retragerea licenței de import, dizolvarea judiciară, etc, sancțiuni care pot duce la paralizarea activității societății; sancțiunea contravențională aplicată societății poate însemna și o reducere drastică a credibilității sale pe piață (prejudiciul de imagine), ceea ce poate atrage rapid falimentul societății. Spre exemplu, o bancă comercială, căreia Banca Națională a României i-a retras dreptul de a atrage resurse financiare de pe piață de la populație, agenți economici sau alte bănci comerciale (ca sancțiune contravențională pentru modul defectuos în care și-a administrat activitatea), va avea mari dificultăți de a se redresa, dacă nu cumva acest lucru este imposibil.

Administratorii care au cauzat prejudicii pentru societate, asociații ori creditorii sociali, vor suporta acel prejudiciu.

CAPITOLUL VI. RĂSPUNDEREA ADMINISTRATORULUI ÎN CAZ DE INSOLVENȚĂ

Secțiunea I. Considerații generale

Insolvență, starea patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile. Este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori, prezumția este relativă.

Este iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței (art. 3 din Legea nr. 85/2006), în cazul unei instituții de credit, și reprezintă acea stare a instituției de credit aflate în una dintre următoarele situații:

i) incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu disponibilitățile bănești;
ii) scăderea sub 2% a indicatorului de solvabilitate a instituției de credit;

iii) retragerea autorizației de funcționare a instituției de credit, în conformitate cu prevederile legale, ca urmare a imposibilității de redresare financiară a unei instituții de credit, debitor în procedura insolvenței; creditor în procedura insolvenței; creanțe în procedura insolvenței; deschiderea procedurii insolvenței la cererea debitorului/creditorilor; judecător sindic; cereri introductive în procedura insolvenței; inventarierea bunurilor debitorului în procedura insolvenței; notificarea deschiderii procedurii insolvenței; opoziția creditorilor Ia deschiderea procedurii insolvenței ca urmare a cererii debitorului; închiderea procedurii insolvenței; lichidarea bunurilor din averea debitorului aflat în procedura insolvenței; lichidator în procedura insolvenței; lichidarea bunurilor din averea debitorului în insolvență; menționarea stării de insolvență în înscrisurile debitorului. 

Contractele în derulare se consideră menținute la data deschiderii procedurii, iar orice clauze contractuale stipulând încetarea contractelor sau desființarea lor pentru motivul deschiderii procedurii de insolvență sunt nule.

Un administrator special va fi desemnat de către adunarea generală a asociaților, persoana fizică. Administratorul reprezintă interesele societății si ale acestora si să participe la procedură, pe seama debitorului. După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentatde administratorul judiciar/lichidator care îi conduce și activitatea comercială, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților.

Atribuții ce îi revin administratorului special sunt:

exprimă intenția debitorului de a propune un plan;

participă la judecarea acțiunilor, în calitate de reprezentant al debitorului;

formulează contestații în cadrul procedurii;

propune un plan de reorganizare;

după confirmarea planului administrează activitatea debitorului;

după intrarea în faliment, participă la inventar, semnând actul, primeste raportul final șibilanțul de închidere și participă la sedința convocată pentru soluționarea obiecțiunilor si aprobarea raportului;

primește notificarea încheierii procedurii.

Din art.19 Legea nr.85/2006, privind insolvența, reiese faptul că administratorul judiciar este persoană fizică sau juridică, sau reprezentantul acesteia. Pentru a avea calitatea de administrator judiciar o condiție esențială este aceea de a avea calitatea de practician în insolvență.

Administratorul trebuie să facă dovada asigurării sale pentru răspundere profesională, prin subscrierea unei polițe de asigurare valabilă care să acopere eventualele prejudicii cauzate în îndeplinirea atribuțiilor sale.

Administratorul judiciar trebuie să facă dovada unei experiențe generale sau specifice în materia insolvenței și a-și arăta disponibilitatea de timp și de resurse umane necesare desfășurării activității.

Procedura insolvenței paralizează mecanismul excepției de neexecutare impunând celeilalte părți continuarea prestaței către debitorul insolvent (art. 38 al Legii nr. 85/2006), însă administratorul judiciar care a cerut continuarea contractului este obligat să furnizeze cocontractantului ceea ce s-a obligat debitorul.

Secțiunea II. Răspunderea administratorului în caz de insolvență a societății

Infracțiunile pentru care va fi tras la răspundere administratoul în caz de insolvență sunt bancruta (art. 143), gestiunea frauduloasă și infracțiunea de delapidarea, art.144 și art.145 din Legea nr.85/2006.

Infracțiunea de constă în neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii în termen, care depăseste cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut la art. 27. Debitorul aflat în stare de insolvență este ținut să se adreseze tribunalului printr-o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.

Brancruta frauduloasă constă în:

a) falsificarea, sustragerea sau distrugerea evidențele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia;

b) înfățișarea unor datorii inexistente sau prezintarea în registrele debitorului, în alt act sau în situația financiară a unor sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind săvârsite în frauda creditorilor;

c) înstrăinarea, în frauda creditorilor, în caz de insolvență a debitorului, a unor parți din active.

Articolul 214 Cod Penal privind gestiunea frauduloasă constă în:

Pricinuirea de pagube unei persoane, cu rea-credință, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Gestiunea frauduloasă săvârșită în scopul de a dobândi un folos material se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

Dacă bunul este proprietate privată, cu excepția cazului când acesta este în întregime sau în parte proprietatea statului, acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 5/1999, a stabilit că dispoziția "cu excepția cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului", prevăzută la art. 214 alin. 3, este neconstituțională.

Conform Legii Insolvenței, nr. 86/2006, art. 145, delapidarea constă în „însusirea, folosirea sau traficarea de către administratorul judiciar ori lichidatorul averii debitorului, precum si de orice reprezentant sau prepus al acestuia de bani, valori ori alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează”

Delapidarea prevăzută în Codul Penal în art 295^1 constă în însușirea, folosirea sau traficarea, de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Conform prevederilor Legii 31/1990, administratorul este persoană fizică sau juridică, mandatată de către asociați să exprime voința societății și să execute în acest sens toate operațiunile ce se impun pentru a duce la îndeplinire obiectul de activitate al societății, limitele acțiunilor sale fiind prevăzute de actul constitutiv sau de lege.

Faptele administratorului societăților comerciale sunt incriminate în prevederile art.147 din Legea nr.85/2006 privind insolvența și se săvârșesc prin următoarele modalități:

– Refuzul administratorului, directorului, directorului executiv ori al reprezentantului legal al debitorului, persoană juridică, de a pune la dispoziție judecătorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, în condițiile prevăzute la art. 35, documentele și informațile prevăute la art.28 alin.1 lit. a-f.

– Împiedicarea de către administratorul, directorul, directorul executiv ori reprezentantul legal al debitorului, persoană juridică, cu rea-credință a judecătorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, de a întocmi documentația respectivă se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă.

Conform prevederilor Legii nr.85/2006, documentele și informațiile ce constituie obiectul material al infracțiunii prevăzute art.147 sunt următoarele:

– bilanțul certificat de către administrator și cenzor/auditor, balanța de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii;

– lista completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile și băncile prin care debitorul își rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menționa datele din registrele de publicitate;

– lista numelor și a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanțele acestora: certe sau sub condiție, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, arătându-se suma, cauza și drepturile de preferință;

– lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 120 de zile anterioare înregistrării cererii introductive;

– lista activităților curente pe care intenționează să le desfășoare în perioada de observație;

– contul de profit și pierdere pe anul anterior depunerii cererii.

Judecarea pentru aceste infracțiuni se va face în primă instanță, cu celeritate.

Nerespectarea prevederilor art. 45 alin. (2^1) constituie contravenție si se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei.

Organele de specialitate ale Agenția Națională de Administrare Fiscală, din oficiu sau la sesizarea judecătorului-sindic, a administratorului judiciar/lichidatorului sau a oricărei persoane interesate, sunt abilitate să constate contravențiile și aplicarea sancțiunilor.

Sumele dobândite în urma aplicării unor amenzi vor intra în bugetul de stat.

Sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările si completările ulterioare, contravențiilor prevăzute de art. 45(2^1) „Dacă debitorul deține sau administrează una sau mai multe pagini de internet, organele de conducere ale acestuia sunt obligate să publice pe paginile de internet proprii, în termen de 24 de ore de la data comunicării hotărârii de deschidere a procedurii, informațiile referitoare la starea societății, precum si numărul, data si instanța care a pronunțat hotărârea.”

CONCLUZII

Pornindu-se de la articolul 72 din Legea nr. 31/1990, privind Societățile, care stipulează că : „obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat”, literatura de specialitate precizează ca punct comun al raporturilor dintre societate și administratori, contractul de mandat.

Calitatea de organ de administrare aparține persoanelor fizice sau juridice, care în baza legii, actului constitutiv sau statutului, sunt desemnate să acționeze individual sau colectiv, în numele și pe seama persoanei juridice.

Sunt supuse regulilor mandatului raporturile dintre persoana juridică și cei care alcătuiesc organele sale de administrare, dacă prin lege, actul constitutiv sau statut nu se prevede altfel. Administratorii pot efectua orice fel de operațiuni în vederea realizării obiectivului societății, limitarea acestot operațiuni reiese din actul constitutiv.

Funcția de administrator este una foarte activă și cu un anumit risc de periculozitate, datorita puterilor oferite de acționari, începând de la înființarea societății, prin actul constitutiv, și continuând pe parcursul vieții companiei, în baza hotărârii adunării generale a acționarilor, administratorii unei societăți își asumă multe obligații a căror nerespectare poate avea consecințe grave pentru patrimoniul lor sau chiar, în cazuri excepționale, pentru libertatea lor.

Administratorul are drept de reprezentare și de gestiune, puteri oferite în urma mandatului de administrare. Acesta este acela care reprezintă societatea în raport cu terții și care are ca obiectiv principal realizarea liniilor principale de activitate ale societății.Potrivit art. 75 din Legea 31/1990: „Dreptul de a reprezenta societatea aparține fiecărui administrator, afară de stipulație contrară în actul constitutiv.”

După cum este precizat în art. 72 din legea 31/1990, obligațiile și răspunderile administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această lege. Răspund solidar administratorii pentru:

− realizarea vărsămintelor efectuate de asociați;

− existența reală a dividendelor plătite;

− existența și ținerea corecta a registrelor cerute de lege;

− îndeplinirea exactă a hotărârilor adunării generale;

− stricta îndeplinire a îndatoriilor impuse de actul constitutiv și lege.

Societatea, ca persoana juridică, nu poate fi ținută răspunzătoare contravențional în nume propriu decât atunci când este prevăzut expres de lege. Prin urmare cel care fi ținut răspunzător contravențional va fi administratorul, în cazul în care legea nu stipulează răspunderea societății. Răspunderea contravențională a administratorului, fără a fi reglementată,ca atare, de Legea societăților, se angajează în măsura în care, în această calitate săvârșește una din contravențiile prevăzute de legislația comercială și fiscală

Administratoii societăților comerciale vor fi trași la răspundere penală numai dacă sunt îndeplinite condițiile generale ale răspunderii juridice și cele speciale ale răspunderii penale.

Pentru a se angaja răspunderea administratorului trebuie să existe o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciul cauzat, paguba produsă trebuie să fie rezultatul faptei ilicite. Pentru a exista această formă de răspundere trebuie să fie declanșat un proces penal.

Administratorul va fi obligat ca pe lângă executarea pedepsei dispusă, să suporte și celelalte consecințe prevăzute de legea penală. Sancțiunile date de instanță se vor materializa prin hotărârea de condamnare dată de instanță. În materia răspunderii penale se aplică principiul răspunderii personale, fiind pedepsiți doar administratorii care au participat în mod direct sau indirect la comiterea infracțiunii.

Infracțiunile pentru care va fi tras la răspundere administratoul în caz de insolvență sunt bancruta (art. 143), gestiunea frauduloasă și infracțiunea de delapidarea, art.144 și art.145 din Legea nr.85/2006.

Infracțiunea ce constă în neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii în termen, care depăseste cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut la art. 27. Debitorul aflat în stare de insolvență este ținut să se adreseze tribunalului printr-o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.

BIBLIOGRAFIE

CURSURI , TRATATE, MONOGRAFII

Ștefan Mihăilă, Aida Diana Dumitrescu, Drept commercial roman, Ed. C.H. Beck, București 2013.

Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept commercial roman, Ed.Universul Juridic, București, 2014.

Costin Dorina Maria, Răspunderea persoanei juridice în dreptul penal român, Editura Universul juridic, București, 2010.

Dicționarul Explicativ al Limbii Române

E. Munteanu, Regimul juridic al administratorilor societăților comerciale pe acțiuni, Ed. All Beck, 2000.

Gheorghe Pipera, Drept comercial. Intreprinderea în reglementarea Noului Cod civil, Ed. C.H.Beck, București, 2012.

Stanciu D. Cărpenaru, Sorin David, Gheorghe Piperea, Legea societăților.Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2014.

M. Hotca, M.A Dobrinoiu, Elemente de drept penal al afacerilor, Ed. C.H. Beck, București, 2008.

Marinela Bumb, Răspunderea administratorilor în societatea pe acțiuni.

Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. All Beck, București, 2002.

Stanciu D. Cărpenaru, Mihai Adrian Hotca, Vasile Nemeș, Codul insolvenței comentat, Ed. Universul Juridic, București, 2014.

Todică Carmen, Rãspunderea juridicã civilã a administratorului societãții comerciale, Editura Universitară, București, 2012.

V.Dobrinoiu și colectivul, Drept penal parte generală și parte specială.

Ștefan Mihăilă, Drept comercial. Curs universitar, Ed. C.H. Beck, București, 2014.

Sorana Popa, Drept comercial, Ed.Universul Juridic,București, 2014.

Gheorghe Cristian, Societăți comerciale.Voința asociaților și voința socială, Ed. C.H.Beck, București, 2013.

Leaua Crenguța, Societăți comerciale.Proceduri speciale, Ed. C.H.Beck, București, 2009.

Dominte Nicoleta Rodica, Organizarea și funcționarea societăților comerciale, Ed. C.H.Beck, București,2009.

REVISTE DE SPECIALITATE

C. Popovici, Răspunderea administratorilor societăților comerciale, în R.D.C. nr. 7-8/2002.

C. Micu, Organizarea administrației societății comerciale pe acțiuni. Sistemul unitar,în R.R.D.A. nr. 2/2007.

Prof. univ. dr. Florin SANDU, Lect. Univ. dr. Marius PANTEA, Revista de investigare a criminalității. Anul IV nr 1/2011. Considerații generale privind răspunderea penală a persoanei juridice.

M.N. Costin, C.M. Costin, Răspunderea administratorilor în lumina Legii nr. 31/1990 republicată și Legii nr.85/2006, în R.D.C. nr. 10/2006.

O. Căpățînă, în Revista Dreptul nr.9-12/1990.

Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 7-8/2004.

V. Papu, Dobândirea calității de administrator al unei societăți pe acțiuni. Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 7-8/2004.

ACTE NORMATIVE

Constituția României, actualizată și republicată în Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003.

Noul Cod Civil, Republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 505 din 15 iulie 2015.

Codul Fiscal actualizat prin Legea nr. 123 din 19 septembrie 2014.

Noul Cod Penal publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 510 din 24 iulie 2009.

Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 466 din 25 iunie 2014.

Legea 31/1990, Republicată 2014, privind Societățile.

Legea nr. 26/1990, privind registrul comerțului, Republicată în Monitorul Oficial nr. 49 din 4 februarie 1998.

O.U.G. nr.30/1997,privind reorganizarea regiilor autonome, publicată în Monitorul Oficial nr. 125 din 19 iunie 1997.

BIBLIOGRAFIE

CURSURI , TRATATE, MONOGRAFII

Ștefan Mihăilă, Aida Diana Dumitrescu, Drept commercial roman, Ed. C.H. Beck, București 2013.

Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept commercial roman, Ed.Universul Juridic, București, 2014.

Costin Dorina Maria, Răspunderea persoanei juridice în dreptul penal român, Editura Universul juridic, București, 2010.

Dicționarul Explicativ al Limbii Române

E. Munteanu, Regimul juridic al administratorilor societăților comerciale pe acțiuni, Ed. All Beck, 2000.

Gheorghe Pipera, Drept comercial. Intreprinderea în reglementarea Noului Cod civil, Ed. C.H.Beck, București, 2012.

Stanciu D. Cărpenaru, Sorin David, Gheorghe Piperea, Legea societăților.Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2014.

M. Hotca, M.A Dobrinoiu, Elemente de drept penal al afacerilor, Ed. C.H. Beck, București, 2008.

Marinela Bumb, Răspunderea administratorilor în societatea pe acțiuni.

Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. All Beck, București, 2002.

Stanciu D. Cărpenaru, Mihai Adrian Hotca, Vasile Nemeș, Codul insolvenței comentat, Ed. Universul Juridic, București, 2014.

Todică Carmen, Rãspunderea juridicã civilã a administratorului societãții comerciale, Editura Universitară, București, 2012.

V.Dobrinoiu și colectivul, Drept penal parte generală și parte specială.

Ștefan Mihăilă, Drept comercial. Curs universitar, Ed. C.H. Beck, București, 2014.

Sorana Popa, Drept comercial, Ed.Universul Juridic,București, 2014.

Gheorghe Cristian, Societăți comerciale.Voința asociaților și voința socială, Ed. C.H.Beck, București, 2013.

Leaua Crenguța, Societăți comerciale.Proceduri speciale, Ed. C.H.Beck, București, 2009.

Dominte Nicoleta Rodica, Organizarea și funcționarea societăților comerciale, Ed. C.H.Beck, București,2009.

REVISTE DE SPECIALITATE

C. Popovici, Răspunderea administratorilor societăților comerciale, în R.D.C. nr. 7-8/2002.

C. Micu, Organizarea administrației societății comerciale pe acțiuni. Sistemul unitar,în R.R.D.A. nr. 2/2007.

Prof. univ. dr. Florin SANDU, Lect. Univ. dr. Marius PANTEA, Revista de investigare a criminalității. Anul IV nr 1/2011. Considerații generale privind răspunderea penală a persoanei juridice.

M.N. Costin, C.M. Costin, Răspunderea administratorilor în lumina Legii nr. 31/1990 republicată și Legii nr.85/2006, în R.D.C. nr. 10/2006.

O. Căpățînă, în Revista Dreptul nr.9-12/1990.

Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 7-8/2004.

V. Papu, Dobândirea calității de administrator al unei societăți pe acțiuni. Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 7-8/2004.

ACTE NORMATIVE

Constituția României, actualizată și republicată în Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003.

Noul Cod Civil, Republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 505 din 15 iulie 2015.

Codul Fiscal actualizat prin Legea nr. 123 din 19 septembrie 2014.

Noul Cod Penal publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 510 din 24 iulie 2009.

Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 466 din 25 iunie 2014.

Legea 31/1990, Republicată 2014, privind Societățile.

Legea nr. 26/1990, privind registrul comerțului, Republicată în Monitorul Oficial nr. 49 din 4 februarie 1998.

O.U.G. nr.30/1997,privind reorganizarea regiilor autonome, publicată în Monitorul Oficial nr. 125 din 19 iunie 1997.