Regimul Juridic al Nulitatii Casatoriei

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. CONSIDERAȚI GENERALE PRIVIND

NULITATEA CĂSĂTORIEI

1.1. Despre sancțiunea nulității actului juridic în general

1.2. Nulitatea căsătorie – considerații generale

1.3. Cazuri de nulitate a căsătoriei

CAPITOLUL II. CAZURI DE NULITATE ABSOLUTĂ A CĂSĂTORIEI

.1. Lipsa materială a consimțământului la căsătorie

2.2. Bigamia

2.3. Rudenia în grad prohibitiv la căsătorie

2.4. Alienația și debilitatea mintală

2.5. Lipsa diferenței de sex

2.6. Nerespectarea formalităților de solemnitate și publicitate a căsătoriei

2.7. Căsătoria fictivă

CAPITOLUL III. CAZURI DE NULITATE RELATIVĂ A CĂSĂTORIEI

3.1. Viciile de consimțământ

3.2. Lipsa încuviințărilor cerute de lege

3.3. Lipsa discernământului

3.4. Existent tutelei

CAPITOLUL VI. REGIMUL JURIDIC AL NULITĂȚII CĂSĂTORIEI

4.1. Regimul juridic al nulității absolute a căsătoriei

4.2. Regimul juridic al nulității relative a căsătoriei

CAPITOLUL V. EFECTELE NULITĂȚII CĂSĂTORIEI

5.1. Regula desființării retroactive a căsătoriei

5.2. Opozabilitatea hotărâri judecătorești

5.3. Excepții de regulă desființării retroactive a căsătoriei

5.3.1. Căsătoria putativă

5.3.2. Situația copiilor rezultați din căsătoria nulă sau anulată

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Introducere:
Consider că dintre toate actele juridice ce marchează existența finite umane, a familiei, nici unul nu este mai important decât cel al căsătoriei. Căsătoria marchează un nou început al unei familii, aceasta este universală în spațiu și constatată dea lungul istoriei, căsătoria este, este în același timp diversă în funcție de specificul geografic întâlnit, de asemenea este și variabilă în raport cu timpul în care se constată, căsătoria reprezintă de fapt originea familiei.
Legiuitorul român a prevăzut prin numeroase dispoziții condițiile de fond și de formă necesare în vederea celebrării/încheierii căsătoriei, acesta este fiind un act juridic solemn, deasemenea căsătoria nu poate fi încheiată oricum, viitorii soți sunt obligați să facă dovada îndeplinirii unor condiții de fond expres prevăzute de legislația în vigoare la acesta dată.
Căsătoria are o mare importanță socială cât și personală, atât de mare încât constatarea unor condiții de fond și de forma imperativă la încheierea acesteia este îndreptățită.

Odată încheiată căsătoria are ca consecința întemeierea unei familii și produce consecințe juridice ce nu pot fi șterse cu ușurință, tocmai de aceea sancțiunea civilă impusă de legislație în acesta materie, are un regim juridic aparte.
Opinia curentă în acest moment al timpului confirmă faptul că familia este de fapt ce care este fidelă păstrării valorilor și tradițiilor naționale.

Definițiile date care au stat la baza familiei familiei au putut să pună în evidență numeroase aspecte de ordin structural și funcțional al familiei.

În consecință familia este o grupare ce își are originea în căsătoria dintre două persoane de același sex, fiind alcătuită din soț, soție, copiii născuți din căsătoria lor (acestui grup i se pot adăuga și alte rude) ce sunt uneori prin drepturile și obligațiile morale, juridice, economice, religioase și sociale ce sunt cunoscute.

Familia ca grup social de persoane a a fost mereu influențată de contextul mai larg cultural, social, economic, politic al societății în care s-a constituit, s-a dezvoltat, unele dintre aceste numeroase influențe au fost mai puternice, altele mai puțin puternice ca efect asupra familiei.

Familia prin structura naturii ei reunește totalitatea membrilor ce au statuturi și roluri diferite în societatea ce ne înconjoară, ce este determinat atât de factori externi, cât și de factori interni. Acest schimb natural dintre exteriorul și interiorul familiei face ca structura raporturilor familiale să capete diverse configurații diferite în funcție de structura societății în care trăiesc, dar și de modul de receptare a vieții în comun de către fiecare membru în parte.

Introducere

Astfel familia tradițională își are bază organizarea și funcționarea pe norme sociale și culturale.
Rolurile familiilor erau preluate, nu erau negociate. Femeile în momentul ce se căsătoreau, acestea intrau în statutul de soție și mamă cu toate drepturile asociate prin norma culturală. În fapt structura  întâlnită în diverse regiuni geografice impunea anumite limite statutare.

Dar aceste din urmă au cunoscut anumite modificări o dată cu intrarea în a doua jumătate a seculului XX, atunci când numărul de femeie ce au intrat pe piața muncii a crescut, fapt ce a dus creșterea acestui aspect până în prezent cu un număr semnificativ cât mai mare de femei, și care a fost acompaniat de mișcările de emancipare a femeii, ce impuneau necesitatea reconsiderării statutului femeii în societate și, implicit, în familie.

Astfel față de cele mai sus spuse dacă înainte de secolul XX femeile acceptau departajarea de roluri și complementaritatea de tip tradițional, acum multe văd o mare inechitate și o situație conflictuală.
În consecință s-ar putea afirma că familia modernă apare odată cu reconsiderarea normei culturale și sociale generată de statutul femeii și cel al bărbatului în societate și familie.
În consecință instituția căsătoriei are, din punct de vedere al dreptului familiei, o importanță deosebită, ea nu este, decât rezultatul unei evoluții, prin care uniunea consimțită între un bărbat și o femeie încheiată potrivit dispozițiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie și reglementată de normele imperative ale legii, fiind transformată într-o instituție respectată în această perioadă.
Prevederile legislative în vigoare văd căsătoria cu multă favoare și o socotește în principiu, ca o uniune definitivă, ce nu încetează decât prin decesul unuia dintre soți, și poate fi desfăcută, în cazuri excepționale, prin divorț, legiuitorul prevăzând în materie de divorț o serie de măsuri destinate a împiedica pe cât se poate desfacerea anticipată a căsătoriilor.

Deci pe lângă nulitate, care desființează căsătoria ca urmare a nerespectării unor cerințe prevăzute de lege, cu privire la încheierea acesteia, mai sunt cunoscute două situați ce duc la încetarea căsătoriei anume divorțul și decesul.

Dacă examinăm nulitatea căsătoriei în privința prevederilor legale referitoare la încheierea și desfacerea căsătoriei observăm, mai întâi, că legislația a fost concepută ca o măsură pe care a încercat pe cât posibil, să o evite și, apoi că, a reglementat-o în paralel cu o altă de încetare a căsătoriei și anume divorțul.

Introducere

Datorită faptului că nulitatea fie ea absolută sau relativă este văzută ca o măsură extremă, întâlnim o serie de formalități la încheierea căsătoriei, acestea dându-i posibilitatea delegatului de stare civilă să refuze oficierea acesteia dacă constată că nu sunt îndeplinite întocmai formalitățile sau condițiile necesare celebrării căsătoriei..

În practica juridică, cuvântul căsătorie este folosit în mai multe înțelesuri precum : în sensul de act juridic, pe care viitorii soți îl încheie în conformitate cu cerințele legii; în sensul de celebrare a căsătoriei, adică de oficiere care are loc cu ocazia încheierii actului juridic al căsătoriei; în sensul de stare juridică de căsătorie, adică de statut legal al soților, anume prevăzut de codul familiei și de asemenea în sensul de instituție juridică.
Astfel actul căsătoriei este un act juridic în care viitorii soți își dau consimțământul în vederea căsătoriei. Actul căsătoriei se aseamănă mult cu contractul, deoarece căsătoria este liberă.

Astfel actul juridic al căsătoriei se deosebește însă de contract prin scopul său limitat la exprimarea consimțământului viitorilor soți; el nu poate fi afectat ,condiție sau termen și nu poate fi rezolvat.

Argumentele optează pentru anumite ideii potrivit căreia căsătoria este un act juridic și nu un contract, având mai mult caracteristici: – astfel căsătoria este denumită ca fiind o uniune dintreun bărbat și o femeie, uniune ce se întemeiază prin consimțământul celor ce se căsătoresc și, odată încheiată este reglementată de normele legale, devenite aplicabile prin asemenea consimțământ; căsătoria este liber consimțită, exprimarea consimțământului liber al celor ce se căsătoresc fiind garantată prin dispozițiile legale existente (Constituție, Codul Civil. Legile în materie de stare civilă); căsătoria este monogamă, caracter ce decurge în mod firesc din fundamentul căsătoriei și anume afecțiunea reciprocă a soților, garantați de dispozițiile legale.; căsătoria se încheie în formele prevăzute de lege și are deci un caracter solemn, caracter ce se exprimă printre altele, prin aceea că se încheie numai într-un anumit loc, în fața unei autorități de stat, într-o zi înainte fixată și în prezența efectivă și concomitentă a ambilor viitori soți cu posibilitatea pentru public de a asista; căsătoria are caracter civil, încheierea și înregistrarea ei fiind de competența exclusivă a autorității de stat și anume Ofițerul de stare civilă din cadrul  Serviciului Public Comunitar Local de Evidența a Persoanelor sau Primărie acolo unde nu există înființate asemenea servicii de evidență a persoanelor. 

Introducere

Soții au posibilitatea să procedeze și la celebrarea religioasă a căsătoriei dar aceasta numai după încheierea căsătoriei în fața autorităților de stat competente în oficierea acesteia

. Această celebrare religioasă nu produce nici un efect juridic, tot astfel uniunea încheiată numai religios nu are valoare juridică, astfel căsătoria se încheie pe viață; în principiu legătura căsătoriei este menită să existe între soți pe tot timpul vieții lor, dar ea se poate desface însă pentru motive temeinice, prin divorț; căsătoria se întemeiază pe deplină egalitate în drepturi dintre bărbat și femeie, egalitate ce se referă atât la condițiile în care se încheie căsătoria, cât și la relațiile dintre soți sau dintre aceștia și copii lor; egalitatea dintre bărbat și femeie se manifestă ca principiu în toate domeniile vieții sociale.
Căsătoria se încheie în scopul întemeierii unei familii, ea fiind ocrotită de lege tocmai pentru că alcătuiește bază și structura ce reprezintă fundamentul ce stă la întemeierea familiei; întemeierea relațiilor de familie constituie conținutul căsătoriei, cauza necesară  și determinantă a acesteia.
Cadrul normativ în domeniul stării civile este reglementat de Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, Republicată, cu modificările ulterioare, metodologia de aplicare unitară a

dispozițiilor de stare civilă. Codul civil promovează soluții noi, revizuiește instituții devenite clasice și pune în valoare principii recunoscute în plan internațional.
Astfel, Codul civil a modificat concepția de ansamblu supra materiei, totalitatea reglementărilor privitoare la persoane, relațiile de familie și relațiile comerciale fiind încorporate în acesta. 

Elementele de noutate implică eforturi semnificative pentru punerea lor în aplicare în mod corect, unitar, coerent și sistematic.
Punerea în aplicare a Codului civil, implică, la rândul ei, o activitate de documentare, analiză de profunzime, dar și o activitate legislativă elaborată, ale cărei principale direcții sunt: asigurarea compatibilității noului Cod civil cu celelalte norme în vigoare.
Așadar consider că această temă scoate foarte bine în evidență condițiile de efectuare a căsătoriei, prevederile legale ce se întâlnesc și ce se impun a fi respectate, precum arată și consecințele anulări căsătoriei din diverse motive (anularea căsătoriei pe bază de nulitate absolută sau nulitate relativă), consecințele avute asupra soțiilor, a membrilor familiei, precum și a copiilor rezultați sau înfiați în condiție de valabilitate.

Considerați generale privind nulitatea căsătoriei

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND NULITATEA CĂSĂTORIEI

1.1. DESPRE SANCȚIUNEA NULITĂȚII ACTULUI JURIDIC ÎN GENERAL.

Nulitatea actului juridic

Pentru a fi valabil șal.
Astfel, Codul civil a modificat concepția de ansamblu supra materiei, totalitatea reglementărilor privitoare la persoane, relațiile de familie și relațiile comerciale fiind încorporate în acesta. 

Elementele de noutate implică eforturi semnificative pentru punerea lor în aplicare în mod corect, unitar, coerent și sistematic.
Punerea în aplicare a Codului civil, implică, la rândul ei, o activitate de documentare, analiză de profunzime, dar și o activitate legislativă elaborată, ale cărei principale direcții sunt: asigurarea compatibilității noului Cod civil cu celelalte norme în vigoare.
Așadar consider că această temă scoate foarte bine în evidență condițiile de efectuare a căsătoriei, prevederile legale ce se întâlnesc și ce se impun a fi respectate, precum arată și consecințele anulări căsătoriei din diverse motive (anularea căsătoriei pe bază de nulitate absolută sau nulitate relativă), consecințele avute asupra soțiilor, a membrilor familiei, precum și a copiilor rezultați sau înfiați în condiție de valabilitate.

Considerați generale privind nulitatea căsătoriei

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND NULITATEA CĂSĂTORIEI

1.1. DESPRE SANCȚIUNEA NULITĂȚII ACTULUI JURIDIC ÎN GENERAL.

Nulitatea actului juridic

Pentru a fi valabil și pentru a-și putea produce efectele, orice act juridic trebuie să întrunească atât cerințele generale de valabilitate prevăzute de Codul civil, cât și, eventual, alte cerințe prevăzute prin norme sau prin legi speciale.
Actul juridic trebuie încheiat cu respectarea legii. În măsura în care cerințele legale generale sau speciale nu sunt respectate actul juridic este, practic, o acțiune ilicită care trebuie sancționata, iar sancțiunea generală aplicabilă oricărui act juridic încheiat fără respectarea legii este nulitatea, acesta putând fi nulitate absolută sau relativă.
Prin urmare, nulitatea poate fi definită ca fiind acea sancțiune civilă care lipsește în tot sau în parte actul juridic civil de efectele sale firești, atunci când acesta a fost încheiat cu încălcarea unei dispoziții legale.
Consecința nulității este lipsirea actului juridic de efectele sale firești, iar această consecință se manifestă diferit după cum actul juridic nu a fost pus în executare ori a fost pus în executare.
Când nu a fost pus în executare consecința nulității constă în aceea că nu se mai poate cere executarea lui, deoarece cealaltă parte va putea să invoce nulitatea pe cale de excepție,
Consecința nulității va consta în aceea că părțile vor trebui să-și restituie reciproc prestațiile deja executate.
Consecința nulității constă în lipsirea actului juridic de efectele sale firești. Nulitatea nu este privită doar ca o sancțiune, ci ca o cauză de ineficientă a actului juridic, alături de rezoluțiune, reziliere, revocare, inopozabilitate și caducitate.
Spre deosebire de toate celelalte cauze de ineficientă, nulitatea se distinge prin următoarele trăsături particulare:

A) Cauză generală de ineficacitate, aplicabilă tuturor actelor juridice civile, în vreme ce alte cauze de ineficacitate sunt aplicabile doar anumitor categorii de acte juridice civile. De

Considerați generale privind nulitatea căsătoriei

pildă, rezoluțiunea este aplicabilă doar contractelor sinalagmatice și cu executare dintr-o dată, rezilierea este aplicabilă doar contractelor sinalagmatice și cu executare succesivă.

B) Cauzele nulității sunt întotdeauna concomitente cu încheierea actului juridic sau chiar anterioare încheierii lui și de aceea se spune că în cazul nulității avem de-a face întotdeauna cu un act juridic nevalabil. În schimb, motivele celorlalte cauze de ineficacitate sunt întotdeauna ulterioare încheierii lor, prin urmare ele sunt aplicabile unor acte juridice valabil încheiate.

C) Regulă care cârmuiește efectele nulității este aceea a retroactivității, respectiv a desființării retroactive a efectelor actului juridic.
Codul civil român, asemeni celui francez, nu cuprinde o reglementare de principiu a nulității actului juridic, ci cuprinde doar unele reglementări risipite, care nici măcar nu sunt concordante și nici de cum nu vădesc o concepție unitară a legiuitorului în materie de nulitate, în lipsa unei astfel de reglementări, doctrină și practica au fost acelea care au realizat p structurare sistematică a nulității și au conturat un regim juridic al acestora.
În ceea ce privește fundamentarea teoretică a nulității, este de remarcat două teze doctrinare:

Prima dintre ele este aceea a nulității – stare organică a actului juridic, teza care a plecat de la distincția dintre condiția de existența și condițiile de valabilitate ale actului juridic, a asemănării actului juridic cu un organism și, în consecință, a apreciat că un act juridic nul poate fi asemănător cu un organ bolnav, iremediabil. De aceea, nulitatea actului juridic a fost, în această concepție, totală, s-a semnalat existența, pe lângă categoria actelor juridice nule și a unei alte categorii de ineficacități, aceea a inexistenței, căreia îi corespund actele juridice inexistente.

Cea de-a doua teză, teza nulității – sancțiune, teza din care s-au desprins următoarele consecințe:

– Nulitatea actului juridic nu a mai fost privită ca fiind de regulă totală și nici ca fiind o stare iremediabilă.
Categoria inexistenței și a actelor inexistente a fost abandonată ca fiind inutilă.

Doctrina contemporană face distincție, în principal, între următoarele categorii de nulități.

Considerați generale privind nulitatea căsătoriei

1). Nulități exprese și virtuale

Nulități exprese – Acelea pe care legea le prevede în mod expres pentru încălcarea anumitor dispoziții ale sale spre Ex: Art. 30, “Codul familiei, prin alin. 1 instituie regulă comunității de bunuri a soților, iar prin alin. 2 dispune că orice convenție contrară este nulă.”

Nulități virtuale – Acelea pe care legea nu le instituie în mod expres, însă ele se impun datorită caracterului imperativ al normei juridice ce se încalcă cu ocazia încheierii unui act juridic. Art. 6, alin. 2, Decretul nr. 31/1954: “Nimeni nu poate renunța, nici în tot, nici în parte la capacitatea de folosința sau la cea de exercițiu”. Textul nu prevede care este sancțiunea unui act unilateral sau a unui contract prin care o persoană ar renunța la capacitatea să. Însă, datorită caracterului imperativ al reglementării, s-a apreciat că un astfel de act este sancționat cu nulitate absolută.
Categoria nulității virtuale este astăzi unanim admisă în categoria actelor juridice, cât și în general, în privința actelor de drept privat. Însă, această categorie de nulități ridică următoarele probleme:
Mai întâi, trebuie să se stabilească dacă norma juridică încălcată cu ocazia încheierii unui act juridic este imperativă sau dispozitivă și aceasta deoarece sunt sancționate cu nulitate doar acele acte prin care se contravine unei norme imperative.
În al doilea rând, trebuie să se stabilească dacă, în speță se impune sancțiunea nulității, ceea ce se întâmpla, de regulă, sau o altă sancțiune, cum ar fi inopozabilitatea.
În al treilea rând, trebuie să se stabilească dacă nulitatea va fi reală sau absolută.

2) Nulități totale și parțiale

Nulități totale – Acelea care desființează în întregime actul juridic și efectele sale.
Nulități parțiale – Acelea care desființează doar o anumită clauză a actului juridic și efectele acesteia.
Nulitățile totale nu se confundă cu nulitățile absolute și nici cele parțiale cu cele relative, ceea ce înseamnă că există nulități absolute parțiale, la fel cum pot exista nulități relative totale.
În al doilea rând, nulitățile parțiale se impun în doctrina contemporană că fiind o regulă, în sensul că atunci când doar o anumită clauză a actului juridic este ilegală urmează să fie anulată doar acea clauză nu și restul actului juridic.
Această soluție este consacrată uneori legislativ, spre Ex: în art. 1, alin. 3, “Decretul 167/1958 este declarată nulă orice clauză prin care s-ar contraveni reglementărilor legale ale prescripției extinctive, restul actului rămânând valabil”.

În al treilea rând, nulitatea parțială poate avea drept consecință anularea unei cauze contractuale, pe de altă parte înlocuirea ei cu dispozițiile legale încălcate cu ocazia încheierii actului, spre Ex: Clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției va fi înlocuită cu dispozițiile legale în materie de prescripție.
În al patrulea rând, nulitatea unei clauze a actului juridic poate atrage nulitatea actului în întregul său, atunci când acea clauză este esențială pentru încheierea actului juridic, în ea regăsindu-se însăși cauza actului juridic.

3) Nulități relative și nulităti și absolute

Pentru a desemna nulitatea relativă se mai folosește și expresia de genul “Actul este anulabil” sau “Este deschis acțiunii în anulare sau în resciziune”, iar pentru a desemna nulitatea absolută, “Actul este nul”, “Actul este nul de drept”.
Criteriul după care se face distincția e interesul ocrotit prin norma juridică, începând cu ocazia încheierii actului juridic. Astfel, atunci când interesul ocrotit prin norma încălcata e unul precumpănitor privat, adică avem de-a face cu o nulitate imperativă de ordine privată, nulitatea este relativă, iar atunci când interesul ocrotit este unul precumpănitor public, deci este încălcata o normă imperativă de ordine publică, nulitatea este absolută.
Între cele două categorii de nulități nu există nici o deosebire de efecte, deosebirea există doar pe planul cauzelor concrete de nulitate și pe planul regimului juridic.

Principalele cauze de nulitate relativă

A) lipsa discernământului a uneia dintre părți.

B) încălcarea dispozițiilor legale privitoare la încheierea de acte juridice de către cei lipsiți de capacitate de exercițiu sau de către cei cu capacitate de exercițiu restrânsă.

C) vicierea consimțământului.

D) încălcarea unei incapacitați speciale de a contracta, prevăzută pentru ocrotirea unor interese personale.

E) nerespectarea dreptului la preemțiune (de prioritate la cumpărarea unui bun).

Principalele cauze de nulitate absolută

A) nesocotirea incapacității de a contracta instituita pentru ocrotirea unui drept public.

B) nesocotirea capacitații speciale de folosință a persoanei juridice.

C) caracterul ilicit sau imoral al cauzei sau al obiectului actului juridic.

D) nerespectarea formei cerute de lege pentru valabilitatea actului juridic.

E) frauda de lege

.

Regimul juridic al nulității relative

Atunci când vorbim de regimul juridic al nulității, trebuie să avem în vedere trei aspecte:
1) Cine este îndreptățit să invoce, pe cale de acțiune sau de excepție, nulitatea.
2) În ce termen se poate invoca nulitatea.

3) Dacă actul juridic nul poate fi confirmat sau validat într-un alt mod.
În cazul nulității relative, îndreptățirea de a invoca nulitatea o are, în primul rând, partea său persoana al cărei interese erau ocrotite prin norma juridică încălcată.
Ex: În cazul incapacității, îndreptățirea de a invoca nulitatea revine incapabilului.
În cazul vicierii consimțământului îndreptățirea revine parții al cărei consimțământ a fost viciat.
În cazul nerespectării dreptului de preemțiune, îndreptățirea revine titularilor dreptului de preemțiune.

În al doilea rând, reprezentantul legal, ocrotitorul legal al celui lipsit de capacitate sau cu capacitate restrânsă, precum și autoritatea tutelară.

În al treilea rând, succesorii celor îndreptățiți să invoce nulitatea relativă, cu excepția actelor cu caracter strict personal.

În al patrulea rând, creditorii chirografari, pe calea acțiunii oblice, cu excepția actelor cu caracter personal.
În al cincilea rând, procurorul, cu excepția actelor cu caracter strict personal.
Acțiunile în nulitate relativă, cât și excepțiile se prescriu în termenul general de trei

ani, actele sancționate cu nulitate relativă pot fi confirmate de către cel îndreptățit să invoce nulitatea.
Confirmarea este un act abdicativ, deoarece se renunță la un drept, este un act accesoriu, deoarece nu poate fi făcut decât în măsura în care există un alt act anterior și sancționat cu nulitate relativă, este un act declarativ, deoarece produce efecte retroactive de la data încheierii actului anulabil care este confirmat.
Confirmarea se poate face expres, printr-o declarație scrisă sau verbală, dar se poate face și tacit, de regulă, prin executarea voluntară a actului juridic de către cel îndreptățit să invoce nulitatea, după ce a cunoscut existența cauzei de nulitate.

Regimul juridic al nulității absolute

Îndreptățirea de a invoca nulitatea, revine oricărei persoane interesate, care justifică un interes legitim în legătură cu actul respectiv și cu nulitatea acestuia.
Nulitatea absolută poate fi invocată de instanță din oficiu, în situația în care una dintre părți introduce o acțiune în executare a actului, iar instanță observă că există cauze de nulitate absolută.
Acțiunea în nulitate absolută nu se prescrie; la fel nici excepția de nulitate absolută. Totuși, legea consacră unele cazuri în care această acțiune este prescriptibilă:
Legea 10/2001, după ce în art. 46 prevede la alin. 2, 3 și 4 câteva cazuri de nulitate absolută, la art. 5 dispune “ca prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauză ne nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii”.
Actele sancționate cu nulitate absolută nu pot fi, de regulă, confirmate sau validate într-un alt mod totuși, uneori legea dă posibilitatea confirmării unor astfel de acte cum este cazul art.1167, alin. 3, “Cod civil care permite moștenitorului donatorului să confirme donația făcută de către autorul ei, fără respectarea formei anterior prevăzute de lege”.
De asemenea, se pot semnala cazuri în care un act juridic poate fi validat prin îndeplinirea ulterioară a unei cerințe sau condiții care lipsea la încheierea actului.
Ex: Cazul căsătoriei încheiate de o persoană nevârstnică, care nu poate fi anulată dacă acea persoană a împlinit vârsta cerută de lege ori dacă soția a rămas însărcinată ori a dat naștere unui copil.

1.2. NULITATEA CĂSĂTORIEI – CONSIDERAȚI GENERALE

La fel ca în dreptul comun în materie de nulitate, sancțiunea nulității căsătoriei este replica nerespectării condițiilor de valabilitate stabilite de lege și are drept consecința că regulă desființarea actului juridic, adică suprimarea efectelor produse în trecut și stoparea producerii de efecte în viitor.

Condițiile prevăzute pentru încheierea căsătoriei, obligația prevăzută în sarcina ofițerului de stare civilă de a verifica îndeplinirea condițiilor legale și de a refuza oficierea căsătoriei dacă condițiile necesare nu sunt îndeplinite întocmai (art.286 din Noul Cod Civil), diminuează considerabil riscul unei căsători ce poate fi anulată sau nulă.

Pe de altă parte considerațiile radicale ale nulității actului juridic civil în general, ținând seama de natura relațiilor născute prin încheierea căsătoriei și invers abilitatea situațiilor de fapt create, în interesul menținerii căsătoriei sau, cel puțin, a unora din efectele sale, legiuitorul face câteva precizări importante, exceptând în unele privințe, regulile dreptului comun în materie de nulității.

Astfel cu toate că încheierea căsătoriei valabile presupune respectarea tuturor condițiilor de fond impuse de legislația în vigoare, nerespectarea unora dintre acestea nu impietează asupra valabilitații acesteia, omiterea reînnoirii declarației de căsătorie așa cum este prevăzut de art.284 din Noul Cod Civil enumeră în mod expres cazurile de nulitate absolută în cuprinsul art.293-295, art.294 – 300.

“art. 293 Cazurile de nulitate absolută

(1) Este lovită de nulitate absolută căsătoria încheiată cu încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 271, 273, 274, 276 și art. 287 alin. (1).
(2) În cazul în care soțul unei persoane declarate moarte s-a recăsătorit și, după aceasta, hotărârea declarativă de moarte este anulată, noua căsătorie rămâne valabilă, dacă soțul celui declarat mort a fost de bună-credință. Prima căsătorie se consideră desfăcută pe data încheierii noii căsătorii. “

“Art. 294 Lipsa vârstei matrimoniale

(1) Căsătoria încheiată de minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani este lovită de nulitate absolută.
(2) Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea definitivă

a hotărârii judecătorești, ambii soți au împlinit vârsta de 18 ani sau dacă soția a născut ori a rămas însărcinată.

Art. 295 Căsătoria fictivă

(1) Căsătoria încheiată în alte scopuri decât acela de a întemeia o familie este lovită de nulitate absolută.
(2) Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, a intervenit conviețuirea “

Art. 297 Lipsa încuviințărilor cerute de lege

(1) Este anulabilă căsătoria încheiată fără încuviințările sau autorizarea prevăzute la art. 272 alin. (2), (4) și (5).
(2) Anulabilitatea poate fi invocată numai de cel a cărui încuviințare era necesară.

Dispozițiile art. 46 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

Art. 298 Viciile de consimțământ

(1) Căsătoria poate fi anulată la cererea soțului al cărui consimțământ a fost viciat prin eroare, prin dol sau prin violență.
(2) Eroarea constituie viciu de consimțământ numai atunci când privește identitatea fizică a viitorului soț.

“Art. 299 Lipsa discernământului

Este anulabilă căsătoria încheiată de persoana lipsită vremelnic de discernământ”.

Art. 300 Existența tutelei

Căsătoria încheiată între tutore și persoana minoră aflată sub tutela sa este anulabilă.

Astfel este posibilă validarea căsătoriei nule prin lipsa vârstei matrimoniale (art.294 din Noul Cod Civil ), pentru fictivitate (art.295 din Noul Cod Civil ): cât și despre nulitatea relative găsim o serie de cazuri de acoperire spre exemplu obținerea până la rămânerea hotărâri judecătorești de anulare a căsătoriei minorilor a încuviințărilor sau autorizări ce nu este găsită la dosarul de căsătorie conform art 303 alin 1. Din Noul Cod Civil (Art.303 Acoperirea nulității – 1. În cazurile prevăzute la art. 272 alin. (2), (4) și (5), anulabilitatea căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, s-au obținut încuviințările și autorizarea cerute de lege.), la care se adaugă durata termenului de prescripție și anume acela de 6 luni – a cărui îndeplinire stinge dreptul material de acțiune

(“Art.2500 – Obiectul prescripției extinctive – 1. Dreptul material la acțiune, denumit în continuare drept la acțiune, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”.)

Efectele retroactive ale desființări căsătorie și, parțial chiar și pentru viitor sunt înlăturate față de soț sau față de soțul de bună credință la încheierea căsătoriei așa zisa “căsătorie putative “ , spre exemplu înțelegem prin căsătorie putativă acea căsătorie care, deși este nulă sau anulabilă, legea îi păstrează până la rămânerea definitivă a hotărârii Judecătorești prin care s-a pronunțat nulitatea, efectele unei căsătorii valabile, pentru soțul sau soții de bună-credință la încheierea ei.

Beneficiul putativitatii constând în asimilarea situației celei în cauză din punct de vedere al raporturilor patrimoniale și al dreptului de întreținere cu cea a soțului dintr-o căsătorie valabilă încheiată dar desfăcuta prin divorț

Nulitatea absolută sau cea relativă nu produce consecințe asupră copiilor rezultați din căsătoria desființată, aceștia vor avea situația legală de copii rezultați din căsătorie, ceea ce rezultat că aceștia vor avea prezumția de paternitate a soțului mamei, deasemenea în raporturile dintre copii minori și părinții din căsătoria nulă sau cea anulată, se vor aplica prevederile art. 305 din Noul Cod Civil și anume că se va aplica dispozițiile în material divorțului.

Am arătat mai sus anumite aproprieri ale efectelor nulității căsătoriei aduc asemănări cu cea a divorțului și pentru a putea preveni orice confuzie cu privire la nulitatea căsătoriei și divorțul, astfel înțelegem că acestea sunt instituții total deosebite, având cauze proprii și efecte diferite ce permit anumite analogii, au amplitudini diferite, spre exemplu despre regimul nulități putem zice că este distinct de cel cu privire la desfacerea căsătoriei, acesta fiind încheiate în alte condiții prevăzute de legistația în vigoare..

Așadar în cazul desființări căsătoriei cauzele sunt pot anterioare sau concomitente încheierii actului subminând valabilitatea actului, în schimb în cazul divorțului cauzele sau motivul divorțului sunt întotdeauna după încheierea căsătoriei a cărei menținere nu mai este dorită de ambii soți sau de unul dintre ei.

Diferențele de natură procesuală sunt numeroase dar și diferite, nulitatea o găsim întotdeauna judiciară pe când divorțul este judiciar conform art.374,379,381 din Noul Cod Civil, dar acesta poate fi obținut și e cale administrative sau notarială conform art.375 din Noul Cod Civil.

Cercul persoanelor ce poate constata acțiunea în materie de nulitate este mai mult sau mai puțin numeros în funcție de caracterul absolut al nulității invocate ,este larg în comparație cu cel al divorțului drept ce aparține numai soțiilor.

1.3. CAZURI DE NULITATE A CĂSĂTORIEI

Nulitatea absolută :

Căsătoria încheiată cu încălcarea dispozițiilor cu privire la: vârsta matrimonială; starea de persoană căsătorită; rudenia firească; rudenia adoptivă – însă numai căsătoria între persoanele aflate în relație de rudenie civilă în linie directă; starea de alienație sau debilitate mintală, precum și lipsa vremelnică a facultăților mintale; publicația declarației căsătoriei; consimțământul la căsătorie al viitorilor soți; diferența de sex; fictivitatea căsătoriei și necompetența materială a ofițerului de stare civilă.

Căsătoria încheiată cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la vârsta matrimonială și la încuviințările legale

Căsătoria încheiată înainte de împlinirea vârstei matrimoniale, de 18 ani atât pentru bărbat cât și pentru femeie, este lovită de nulitate.

Potrivit art. 4 alin. 2 Codul.familiei., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 288/2007, “pentru motive temeinice minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate totuși căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților săi, ori, după caz, a tutorelui și cu autorizarea instanței de tutelă “.Cu toate că încălcarea prevederilor legale privitoare la vârsta matrimonială atrage nulitatea absolută, această nulitate poate fi acoperită în următoarele situații:

-soțul care nu avea vârsta legală pentru încheierea căsătoriei a împlinit-o între timp;

-soția a rămas însărcinată;

-soția a dat naștere unui copil.

Căsătoria se menține chiar dacă a născut un copil mort ori dacă femeia a întrerupt cursul sarcinii, deoarece s-a dovedit că, în pofida vârstei impubere, soții pot avea relații conjugale normale.

Căsătoria a fost încheiată de o persoană care este deja căsătorită Principiul monogamiei este unul de bază în dreptul familiei, fiind apărat și pe calea sancționării cu nulitatea absolută a celei de a două căsătorii.

Momentul în funcție de care se verifică starea de bigamie, este acela al încheierii delei de a două căsătorii și nu momentul ulterior, eventul al pronunțării hotărârii judecătorești asupra acțiunii în nulitate. În cazul declarării morții prin hotărâre judecătorească, cea de a doua căsătorie este valabilă, dacă a fost încheiată în intervalul de timp de la data fixată prin hotărâre ca fiind aceea a morții și data rămânerii definitive a hotărârii declarative de moarte.

Pentru a ne afla în prezența bigamiei se mai cere ca cea de a doua căsătorie să fi fost efectiv încheiată potrivit legii, căci numai depunerea declarației de căsătorie nu este suficientă, fiind numai o tentativă care nu se pedepsește.

O situație care a fost avută în vedere de legiuitor este și aceea reglementată de art. 22 C. fam., și anume când, după declararea morții unuia dintre soți prin hotărâre judecătorească, s-a încheiat o nouă căsătorie, iar soțul declarat mort s-a intrors. Legiuitorul, prin textul precizat, a dat prioritate celei de a două căsătorii, dispunând că prima căsătorie este desfăcută pe data încheierii celei de a doua.

Nu are nici o relevanță juridică pentru constatarea nulității absolute a celei de-a doua căsătorie, faptul că prima căsătorie a fost desfăcută prin divorț, pentru că nulitatea are la bază încălcări ale dispozițiilor legale anterioare sau concomitente încheierii căsătoriei, în timp ce la baza divorțului stau motive temeinic justificative care au condus la destrămarea relațiilor de căsătorie, intervenită ulterior încheierii acesteia.

Cererea de anulare a celei de-a doua căsătorie ar fi fără obiect numai în ipoteza în care prima căsătorie ar fi fost declarată nulă (și nu desfăcută prin divorț), pentru un oricare alt motiv de nulitate prevăzut de lege.

Acțiunea de nulitatea poate fi intentată de orice persoană interesată, este imprescriptibilă și nu e condiționată de exercitarea acțiunii de divorț.

Căsătoria a fost încheiată între rude cu grad prohibit de lege .Căsătoria între rudele în linie dreaptă, precum și între rudele în linie colaterală până la gradul IV inclusiv, este oprită potrivit art. 6 și art. . fam. Încheierea unei astfel de căsătorii, în pofida interdicției instituite de legiuitor, atrage nulitatea absolută a acesteia, iar, în conformitate cu prevederile dreptului penal, constituie infracțiunea de incest prevăzută de art. . pen..

Este oprită căsătoria dintre adoptat și descendenții acestuia, pe de o parte, și rudele sale firești, pe de altă parte, cât și între adoptat și descendenții acestuia, pe de o parte, și persoanele cu care a devenit rudă prin efectul adopției, pe de altă parte, astfel cum prevede art. 50 alin. 4 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției. Acest impediment izvorând din rudenie se menține așadar între adoptat și rudele sale firești, cu toate că prin adopție încetează legăturile de rudenie firească.

Pentru motive temeinice, poate fi încuviințată căsătoria între verii primari, conform art. 6 alin. 2 Codul. familiei, “de președintele consiliului județean ori de primarul general al municipiului București, în funcție de domiciliul celui care cere încuviințarea”.

Sancțiunea care intervine este nulitatea absolută întrucât relațiile sexuale între rude sunt prohibite din considerente de ordin biologic și moral, interesul ocrotit fiind unul general, al întregii societăți.

Căsătoria încheiată de alienatul sau debilul mintal .În acest caz căsătoria este oprită din motive biologice și pentru că aceștia nu-și pot exprima consimțământul în mod conștient.

Încălcarea acestei prohibiții este sancționată cu nulitatea absolută, chiar dacă o atare căsătorie a fost încheiată într-un moment de luciditate.

De asemenea, este irelevant dacă aceste persoane au fost sau nu puse sub interdicție judecătorească. 

Practica judiciară a reținut, este oprit să se căsătorească alienatul mintal și debilul mintal, precum și cel care este lipsit vremelnic de facultățile mintale, cât timp nu are discernământul faptelor sale. Textul nedistingand, rezultă că nulitatea absolută a căsătoriei încheiate de alienatul sau debilul mintal intervine indiferent dacă acesta este pus sau nu sub

interdicție ori dacă încheie căsătoria în momente de luciditate; spre deosebire de aceasta, în situația persoanelor lipsite vremelnic de facultățile mintale, pentru constatarea nulității căsătoriei trebuie stabilit că, în momentul încheierii căsătoriei, ele nu aveam discernământul faptelor sale.

Deosebirea de tratament își are explicația în finalitatea urmărită de lege, și anume aceea de a interzice căsătoria alienaților și a debililor mintali, a căror stare exclude posibilitatea manifestării unui consimțământ liber, sancțiunea căsătoriei încheiată în astfel de situații găsindu-și justificarea într-un interes de ordin social, prevenirea procreării unor copii cu deficiențe psihice.

.Împrejurarea că soțul a cunoscut sau nu, anterior căsătoriei, existența stării de alienație sau debilitate mintală a celuilalt soț este lipsită de relevanță și deci nulitatea absolută care sancționează căsătoria nu poate fi înlăturată, ea fiind justificată printr-un interes de ordin social.

Pentru corecta soluționare a unei acțiuni în constatarea nulității căsătoriei este necesar să se stabilească, pe calea unei expertize psihiatrice, dacă soțul era alienat sau debil mintal, la data încheierii căsătoriei, fiindcă numai în această situație căsătoria este lovită de nulitate absolută.

Lipsa de solemnitate și de publicitate .Atât lipsa totală cât și lipsa numai a unuia din elementele solemnității atrag nulitatea absolută a căsătoriei astfel încheiate.

Absență de la celebrarea căsătoriei a unuia dintre viitorii soți, neexprimarea consimțământului, nedeclararea încheierii căsătoriei de către ofițerul de stare civilă, necompetența acestuia de a încheia căsătoria, lipsa martorilor, lipsa de publicitate a declarației de căsătorie, conținutul incomplet al datelor afișate, nerespectarea duratei de 10 zile a afișării atrag nulitatea absolută a căsătoriei. Lipsa ofițerului de stare civilă atrage de asemenea nulitatea absolută a căsătoriei.

Căsătoria încheiată fără publicitate, adică într-un loc în care accesul publicului nu este îngăduit, este o căsătorie clandestină, lovită de nulitatea absolută. Condiția publicității a

fost impusă de legiuitor tocmai pentru a asigura respectarea celorlalte condiții impuse de lege pentru valabilitatea căsătoriei.

Prin Legea nr. 23/1999 a fost introdus în Codul familie. fam. art. 13, “potrivit căruia în aceeași zi cu primirea declarației de căsătorie, ofițerul de stare civilă va dispune publicarea acesteia, prin afișarea în extras, într-un loc special amenajat, la sediul primăriei unde urmează să se încheie căsătoria”.

Extrasul de pe declarația de căsătorie va cuprinde, în mod obligatoriu : data afișării, datele de stare civilă ale viitorilor soți, precum și înștiințarea că orice persoană poate face opunerea la căsătorie, în termen de 10 zile de la data afișării.

Fiind vorba de un caz de nulitate absolută, căsătoria valabilă sub aspectul condițiilor de fond și de formă – cu excepția acesteia – este expusă, pe toată durata existenței sale, pentru că, potrivit regimului specific nulităților absolute, oricând, orice persoană interesată poate cere desființarea ei.

Necompetența ofițerului de stare civilă

Din dispozițiile art. 3 și art. 11 din C. fam. rezultă că numai căsătoria încheiată de ofițerul de stare civilă dă naștere drepturilor și obligațiilor legale ce derivă din calitatea de soți și se bucură de ocrotirea juridică.

Necompetența ofițerului de stare civilă trebuie cercetată dintr-un întreit punct de vedere: a) necompetența cu privire la calitatea sa de ofițer de stare civilă; b) necompetența cu privire la teritoriul pe care oficiază căsătoria; c) necompetența cu privire la persoanele a căror căsătorie o încheie.

Necompetența ofițerului de stare civilă de a oficia căsătoria este sancționată cu nulitatea absolută a actului de căsătorie încheiat, excepție făcând situația în care acea persoană a exercitat în public atribuțiile de ofițer de stare civilă, lăsând tuturor credința că avea astfel de atribuții, creând astfel o eroare comună invincibilă, caz în care căsătoria este valabilă. Are aplicabilitate în această situație principiul error communis facit ius.

Nulitatea absolută a căsătoriei, determinată de necompetența ofițerului de stare civilă este înlăturată dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții: atribuțiile de ofițer de stare civilă să fie exercitate în mod public; soții să se fi aflat în eroare, în sensul că au avut convingerea că acea persoană are calitatea pretinsă.

În cazul în care a fost încălcată competența cu privire la persoanele a căror căsătorie este oficiată, adică a unor persoane care nu domiciliază și nici nu-și au reședința pe teritoriul consiliului local unde s-a oficiat căsătoria, căsătoria este valabilă, deoarece formalitatea privind domiciliul sau reședința soților nu este de esența căsătoriei.

Atunci când necompetența privește teritoriul pe care instrumentează ofițerul de stare civilă, căsătoria este valabilă, deoarece nici această formalitate nu este de esența căsătoriei.

Lipsa diferențierii sexuale. Deși nu este prevăzută în mod expres, lipsa diferențierii sexuale este o cauză de nulitate absolută recunoscută atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară. Căsătoria încheiată între persoane de același sex este nulă; de asemenea, căsătoria persoanei al cărui sex nu este suficient precizat ori care suferă de malformații sub forma nediferentierii sexuale.

Diferențierea de sex este un impediment esențial pentru ca o căsătorie să aibă loc, iar lipsa lui constituie un impediment absolut la încheierea ei.

Lipsa materială a consimțământului. Acest caz de nulitate, ce rezultă din dispozițiile art. 19 și art. 16 din C. fam., presupune faptul ca lipsa materială a consimțământului unuia sau a ambilor soți și se deosebește de cel prevăzut de art. 9 din C. fam., care presupune lipsa unui consimțământ conștient.

Lipsa materială a consimțământului este urmarea refuzului de a consimți la căsătorie ori chiar a lipsei unuia din soți la încheierea căsătoriei. În realitate, se poate întâmpla ca la întrebarea ofițerului de stare civilă unul din soți să nu răspundă afirmativ.

Lipsa consimțământului este sancționată cu nulitatea absolută a căsătoriei.

Căsătoria fictivă. Dacă prin încheierea căsătoriei se urmăresc alte scopuri decât întemeierea unei familii, cum ar fi legitimitatea unui copil natural, dobândirea unei naționalități, obținerea unor avantaje fiscale sau sociale, căsătoria este fictivă. În această ipoteză părțile nu doresc să se căsătorească în realitate, să stabilească între ele raporturi personale și patrimoniale specifice familiei, ci urmăresc alte interese, pe care altfel nu le-ar putea satisface.

Căsătoria este fictivă chiar dacă numai unul din soți urmărește un scop străin căsătoriei, iar celălalt și-a dat consimțământul cu bună-credință.

Căsătoria fictivă trebuie analizată ca o lipsă de consimțământ la căsătorie deoarece voință proprie a părților, care este cu totul altă, nu coincide cu voința lor declarată, ceea ce antrenează nulitatea absolută a căsătoriei.

Din perspectiva scopului urmărit căsătoria fictivă este, așadar, o formă de fraudă la lege, adică o operațiune care deturnează dispozițiile legale de la finalitatea vizată. Fraudarea legii înseamnă întrebuințarea de mijloace licite pentru obținerea de rezultate ilicite.

Nulitatea absolută a căsătoriei fictive se acoperă dacă între soți se stabilesc relații conjugale reale.

Nulitate relativă :

În materie de căsătorie, numai viciile de consimțământ – adică eroarea, dolul și violența – constituie cauze de nulitate relativă. În acest sens, art. . fam. prevede: „căsătoria poate fi anulată la cererea soțului al cărui consimțământ a fost viciat prin eroare cu privire la identitatea fizică a celuilalt soț, prin viclenie sau violență”.

Eroarea . În materia căsătoriei, eroarea constituie viciu de consimțământ numai dacă poartă asupra identității fizice a celuilalt soț. Orice altă eroare rămâne irelevantă sub aspectul valabilității căsătoriei.

Dolul (viclenia).Eroarea provocată prin manopere dolosive constituie caz de nulitatea relativă a căsătoriei, chiar dacă nu vizează calitățile esențiale ale soțului care a provocat-o, dacă acea împrejurare a determinat consimțământul celuilalt soț.

Dolul poate fi săvârșit prin acțiune (denumit « dol comisiv ») sau prin inacțiune (care se cheamă « dol omisiv » sau « dol comis prin reticență »).

Constituie « dol prin reticență », de exemplu, faptul că unul dintre soți, deși știa că este bolnav, nu a comunicat acest lucru celuilalt soț.

În mod justificativ s-a apreciat că, sancțiunea anulării căsătoriei nu se aplică în cazul unor afecțiuni minore, obișnuite și vindecabile, căci astfel s-ar ajunge la desființarea unor căsătorii pentru fapte ce nu sunt relevante. Totodată, trebuie să fie vorba de alte boli decât alienația și debilitatea mintală, deoarece în aceste situații intervine nulitatea absolută a căsătoriei.

Pentru a fi o cauză de anulabilitate a căsătoriei, mijloacele viclene folosite de unul dintre soți trebuie să fie determinante pentru că celălalt soț să-și manifeste consimțământul. Problema caracterului determinant se rezolvă de la caz la caz, în concret, instanțele de judecată trebuind să țină seama de experiența de viață, pregătirea și de alte date privitoare la cel care se pretinde victimă a mijloacelor viclene.

Violența. Constrângerea exercitată asupra unuia sau a ambilor soți viciază consimțământul, constituind caz de nulitate relativă a căsătoriei.Violența fizică sau morală, poate fonda acțiunea în anularea căsătoriei dacă față de gravitatea și intensitatea actelor de constrângere exercitate, persona s-a aflat în neputința de a se opune căsătoriei.

În acest capitol am arătat cazurile de nulitate ce pot fi întâlnite fie ea nulitate absolută sau nulitate relativă , astfel printre cauzele ce produc nulitate găsim lipsa vârstei matrimoniale, căsătoria fictivă, lipsa încuviințări, viciile de consimțământ, lipsa discernământului, acestea fiind cauze ce pot duce la o căsătorie nulă sau anulabilă.

Cazuri de nulitate absolută a căsătoriei

CAPITOLUL II

CAZURI DE NULITATE ABSOLUTĂ A CĂSĂTORIEI

2.1. LIPSA MATERIALĂ A CONSIMȚĂMÂNTULUI LA CĂSĂTORIE

Lipsa materială a consimțământului la căsătorie este prevăzut de art 293 alin 1 din Noul Cod civil (Art. 293 – Cazuri de nulitate absolută – 1. Este lovită de nulitate absolută căsătoria încheiată cu încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 271, 273, 274, 276 și art. 287 alin. (1)), coroborat cu prevederile art.271 din Noul Cod Civil (Art.271 – Căsătoria se încheie între bărbat și femeie prin consimțământul personal și liber al acestora).

Faptul că încheierea căsătoriei se face în prezența delegatului de stare civilă, consimțămintele viitorilor soți se exprimă în fața acestuia, neputând fi date prin procură, face că, în mod practic, cazurile de lipsa de consimțământ la căsătorie să se întâlnească rar.

Totuși astfel de cazuri se pot întâlni practic în următoarele situații:

A). Eroarea în constatarea încheierii căsătoriei, în sensul că unul dintre viitorii soți răspunde negativ sau nu răspunde nimic la întrebarea delegatului de stare civilă, cu privire la acordul de încheiere a căsătoriei, iar delegatul de stare civilă declară totuși, căsătoria încheiată;

B) când unul dintre viitorii soți, în momentul încheierii căsătoriei este lipsit vremelnic de facultățile sale mintale .

Aceasta, deși este prezent în fața ofițerului de stare civilă pentru încheierea căsătoriei și își exprimă consimțământul cu privire la aceasta, dar în acel moment este lipsit de facultățile mintale întrucât se află în stare de ebrietate, hipnoză, sugestie, ori este lipsit de discernământul faptelor sale sau din alte cauze similare, cum ar fi dependența de substanțe narcotice, stare de inconștiență pasageră.

C). Exprimarea consimțământului alienatului sau debilului mintal în momente când este lipsit de luciditate, deci când nu-și poate exprima un consimțământ conștient. Potrivit dispozițiilor art.9 din codul Codul familiei “este oprit să se căsătorească alienatul mintal, debilul mintal (…) cât timp nu au discernământul faptelor sale”.

Cazuri de nulitate absolută a căsătoriei

Existența alienației mintale sau a debilitații mintale reprezintă stări de fapt care, chiar prin existența lor, duc la prohibirea încheierii căsătoriei, chiar dacă nu au fost constatate prin procedura specială a interdicției. Considerații de ordin medical au impus această prohibiție.

O astfel de căsătorie nu se va putea încheia, nici dacă alienatul sau debilul mintal s-ar afla în stare pasageră de luciditate.

Aceasta constituie deosebirea dintre încheierea unei căsătorii, respectiv încheierea unui alt act juridic, în acest ultim caz încheierea actului fiind validă dacă persoana se găsește în stare de luciditate la data întocmirii lui. În schimb, alienația, respectiv debilitatea mintală reprezintă impedimente la căsătorie.

În România, existența impedimentului nu permite înlăturarea lui în nici un caz, o căsătorie încheiată într-o astfel de situație este nulă.

Starea de alienație sau debilitate mintală poate fi dovedită și ulterior încheierii căsătoriei, cu ocazia judecării acțiunii pentru declararea nulității căsătoriei.

      D). Căsătoria fictivă, adică cea care este încheiată în alt scop decât acela al întemeierii unei familii.

       E) eroarea asupra conținutului obiectiv al manifestării de voință, adică faptul de a nu fi știut că se căsătorește, care este destructivă de voință, deci lipsa de consimțământ .

Cerințele necesare valabilității ale consimțământului la căsătorie

              Pentru a fi valabil, consimțământul la căsătorie trebuie să existe chiar în momentul încheierii acesteia, adică să fie actual, să fie negociat.

              De asemenea consimțământul trebuie să fie exprimat personal de către fiecare soț și în mod simultan, adică viitorii soți trebuie să fie prezenți împreună în fața ofițerului de stare civilă pentru a-și da consimțământul la căsătorie.

Viciile de consimțământ

              Reglementarea, în materia căsătoriei, a viciilor de consimțământ, prezintă anumite particularități, față de dreptul comun datorită naturii juridice a importanței sociale a instituției căsătoriei. Viciile de consimțământ la căsătorie sunt: eroarea, dolul și violență. Leziunea nu-și găsește aplicarea, ca viciu de consimțământ, în materia căsătoriei. De subliniat că, în materia căsătoriei, viciile de consimțământ constituie nulități relative.

              Eroarea potrivit art. 21 Cod familiei, se limitează numai la identitatea fizică a celuilalt soț, căsătoria încheindu-se între persoane. Eroarea asupra identității fizice a celuilalt

soț este singurul caz în care dovedirea ei este de natură să determine desfacerea actului juridic. Astfel, eroarea asupra stării civile a celuilalt viitor soț sau eroarea asupra calităților ori însușirilor celuilalt viitor soț nu constituie viciu de consimțământ, chiar dacă au fost determinante la încheierea căsătoriei.

              Cu toate acestea, în practică este greu de conceput existența acestui viciu de consimțământ deoarece prin stabilirea unei proceduri stricte la încheierea căsătoriei se dau garanții suficiente pentru identificarea și cunoașterea reciprocă a soților, întrucât ei trebuie să se prezinte personal în fața ofițerului de stare civilă.

              Dolul acesta viciază consimțământul viitorului soț, prin eroarea provocată ca urmare a mijloacelor viclene folosite împotriva sa. Determinarea dolului se face după regulile de drept comun, ținând seama de particularitățile instituției căsătoriei.

              Fiind considerată o eroare provocată, dolul cuprinde:

      – Eroarea;

      – Element obiectiv, adică anumite mijloace ce pot provoca eroarea;

              Domeniul de aplicare al dolului este mai întins decât al erorii, putând purta și asupra altor elemente decât identitatea fizică a celuilalt soț, și anume, asupra unor calități ale viitorului soț, calități esențiale pe care, dacă le-ar fi cunoscut, nu ar fi încheiat căsătoria . Aceste calități trebuie însă să fie esențiale și necesare pentru încheierea unei căsătorii.

              Violență această viciază consimțământul viitorului soț, prin teama ce i-a fost provocată ca urmare a constrângerii fizice sau morale exercitate împotriva sa.

              Violența cuprinde:
– Un element obiectiv, și anume constrângerea;

– Un element subiectiv, respectiv teama insuflată, care determină lipsa de libertate a consimțământului viitorului soț.

2.2. BIGAMIA

Bigamia este reglementată de prevederile art.293 alin.1 coroborat cu art 273 din Noul Cod Civil.

Căsătoria încheiată de către persoană ce este căsătorită este stric interzisă aceasta aflându-se sub sancțiunea nulității absolute a căsătoriei. Atâta timp cât condiția de persoană căsătorită atașată căsătoriei nu a fost stinsă prin declararea fizice a morții sau constatată prin prin hotărâre judecătorească a unui dintre soți (art.259 alin.5 din Noul Cod Civil) sau prin desfacerea căsătoriei (art.256 alin .6 din Noul Cod Civil), prin declararea nulității, astfel

Cazuri de nulitate absolută a căsătoriei

căsătoria ce este încheiată prin neîndeplinirea condițiilor mai sus redactate este nulă prin bigamie.

Astfel căsătoria încetează de în drept la data morții constatată fizic sau prin decesul constatat pe baza unei hotărâri definitive și irevocabile (art.52 alin.1 din Noul Cod Civil), cu precizarea faptului că dată morți/data încetării căsătoriei se poate rectifica dacă se dovedește că persoană nu putea fi declarată decedată la acea dată, situație în care data decesului se va modifica prin hotărâre de rectificare a datei decesului, aspecte prevăzute de art.52 alin 3. Din Noul Cod Civil.

Instanța judecătorească poate rectifica data morții stabilită potrivit dispozițiilor alin. (1) și (2), dacă se dovedește că nu era posibil ca persoana declarată moartă să fi decedat la acea dată. În acest caz, data morții este cea stabilită prin hotărârea de rectificare.

“Astfel căsătoria soțului/soției celui declarat mort, realizată la o dată ulterioară celei declarate în hotărârea judecătorească declarative de moarte rămasă definitive, nu este afectată de o posibilă rectificare deoarece cauza de nulitatea a căsătoriei este cercetată în raport cu cu situația existentă la data încheierii acestuia.”

În situația de desfacere a căsătoriei, problemele rezultate din starea de persona căsătorită este îndepărtat în funcția de calea urmată în vederea introducerii divorțului, pe rămânerii definitive a hotărâri în care s-a pronunțat divorțul. (art.382 alin 1 din Noul Cod Civil), sau la data eliberări certificatului de divorț. (art.382 alin 3 din Noul Cod Civil) eliberat de ofițerul de stare civilă sau de notarul public de la locul încheierii căsătoriei sau de la locul ultimului domiciliu comun al soțului.

Astfel facem o precizare destul de importantă în cazul divorțului și anume faptul că în cazul divorțului din culpă, dacă se întâmpla că soțul ce introduce acțiune (cel reclamant) decedează pe parcursul procesului, persoanele moștenitoare pot continua acțiunea de divorț (art.380 alin 1 din Noul Cod Civil), situația în care cererea va fi admisă numai în condiția în care instanță constată vina exclusivă a sațului pârât în viață (art.380 alin 2 din Noul Cod Civil), fapt pentru care căsătoria este considerată desfăcută la data decesului soțului reclamant (art.380 alin 2 din Noul Cod Civil – ‘Acțiunea continuată de moștenitori este admisă numai dacă instanța constată culpa exclusivă a soțului pârât.’).

Cu privire la situația în care efectele hotărârii de divorț continuată de moștenitori se respinge, constatându-se culpa comună a soțiilor, fapt ca urmare nu poate, avea consecință

Cazuri de nulitate absolută a căsătoriei

menținerea căsătoriei ci se va constatata încetarea căsătoriei, fapt pentru care continuarea procesului de divorț de către moștenitori nu poate avea ca consecință împiedicarea unei noi căsătorii de către soțul supraviețuitor pentru că indiferent de sensul de admitere sau respingere a cereri de divorț, căsătoria și-a încetat efectele la data decesului soțului.

Căsătoria încheiată înaintea de rămânerea definitive a hotărârii de declararea nulității sau cea de anulare a căsătoriei anterioare nu vă și anulată pentru bigamie, deoarece conform prevederilor cuprinse în Noul Cod Civil art.1254 alin.1 – “contractul lovit de nulitate absolută sau anulat este considerat a nu fi fost niciodată încheiat. ”

Căsătoria soțului unei persoane ce a fost declarată decedată, în conformitate cu prevederile din Noul Cod Civil, art.293 alin.2 “ – În cazul în care soțul unei persoane declarate moarte s-a recăsătorit și, după aceasta, hotărârea declarativă de moarte este anulată, noua căsătorie rămâne valabilă, dacă soțul celui declarat mort a fost de bună-credință.” Prima căsătorie ce a fost încheiată se va considera desfăcută pe data încheierii noii căsătorii.

Astfel în consecință celor de mai sus nu putem zice că este vorba de acoperirea nulității căsătoriei ci este vorba de recunoașterea valabilității căsătoriei cu condiția ca soțul celui declarat mort să fi fost un soț de bună credință la data încheierii căsătoriei.

Așadar dacă la momentul căsătoriei soțul a fost de rea – credință, constatăm faptul că în realitate soțul său considerat mort se află în viață, prin anularea hotărârii declarative de moarte, căsătoria anterioară este lovită de nulitate prin bigamie.

2.3. RUDENIA ÎN GRAD PROHIBITIV LA CĂSĂTORIE.

Rudenia în grad prohibitiv la căsătorie este prevăzută de art. 293 alin., coroborat cu art.274 din Noul Cod Civil.

Astfel căsătoria este oprită, potrivit art. 274 alin 1 – .3, din Noul Cod Civil între rudele în linie dreaptă indiferent de grad, precum și cele din linie colaterală până la gradul al patrulea inclusiv, fără nici o distincție, după cum rudenia este firească, adică bazată pe dependență unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent

Dincă Daniel-Ionuț Cazuri de nulitate absolută a căsătoriei

comun, rudenia mai este și civilă, acesta fiind rezultată din adopție (art.405 alin.2 din Noul Cod Civil).

În cauză este sancționata de nulitate absolută căsătoria încheiată între rude în linie dreaptă indiferent de grad, precum și căsătoria încheiată între rudele colaterale până la gradul al patrulea (veri primari) inclusiv căsătoria încheiata între veri primari în lipsa autorizări instanței de tutelă, neautorizată prin actul de tutelă încheiata până la al patrulea grad inclusive fără a deștinge după cum rudenia este firească sau prin adopție, toate acestea întrucât art.293 alin 1 face trimitere la tot art.274 din Noul Cod Civil.

RUDENIA FIREASCĂ.

“Rudenia firească reprezintă legătura de sânge, legătura dintre două sau mai multe persoane care coboară unele din altele, sau care fără a descinde unele din altele au un autor comun.”
Linia de rudenie, ce poate fi dreaptă sau colaterală, reprezintă șirul persoanelor între care există rudenia.
Rudenia în linie dreaptă presupune deci fie legătura de rudenie între persoane care coboară unele din altele, fie legătura de rudenie între persoane care nu sunt născute unele prin altele dar între ele există un șir neîntrerupt de nașteri. Sunt rude în linie directă de exemplu: mama, fiica, nepoata de fiică.

Rudenia în linie dreaptă poate fi ascendentă sau descendentă după cum leagă o persoană cu cei din care coboară sau invers.
Rudenia în linie colaterală presupune legătura de rudenie dintre două persoane care au un autor comun, dar nu descind unele din altele. De exemplu: surorile între ele, verișorii primari între ei.
Rudenia din căsătorie presupune concepția sau nașterea unei persoane în cadrul căsătoriei părinților săi, în timp ce rudenia din afara căsătoriei presupune că, concepția cât și nașterea persoanei intervin fără ca părinții săi să fie căsătoriți.
În cea ce privește rudenia firească din afara căsătorie, stabilită conform legii, efectul prohibitiv este neîndoielnic, la fel și incidența nulității absolute.

Așadar în situația în care rudenia din afara căsătoriei nu este confirmată din punct de vedere juridic, întrucât rudenia de sânge există indiferent dacă a fost consacrată formal, prin recunoaștere voluntară spre exemplu și ținând seama de rațiunile care au justificat instituirea rudeniei ca impediment în efectuarea căsătoriei, putem spune că impedimentul de rudenie este

operat cu condiția aprobării existenței relației de rudenie în grad interzis, își păstrează actualitatea.

RUDENIA în CAZUL REPRODUCERII UMANE ASISTATE MEDICAL CU TERȚ DONATOR.

În această situație, filiația și rudenia reală, biologică a copilului, diferă de cea legală, rămân ascunse, neputând fi nici o relație între terțul donator și copilul astfel conceput (art.441 alin.1 din Noul Cod Civil), precum și nici filiația copilului respective nu poate fi contestată din rațiuni ce țin de caracterul medical al concepțiunii (art.443 alin.1 din Noul Cod Civil).

Astfel față de cele mai sus spuse impedimentul rudeniei și pe cale de consecință, incidența sancțiuni nulității se raportează la rudenia și filiația atribuită prin lege, așadar persoana concepută este în virtutea legii, este descendentul firesc al părințiilor recunoscuți legali, cu coate consecințele asupra rudeniei.

RUDENIA ADOPTIVĂ.

Rudenia care se bazează pe adopție poartă denumirea de rudenie civilă sau prin adopție, Între adoptat și adoptator există același grad de rudenie ca și între părinte și copil (gradul I).

Adoptatul și descendenții săi devin rudă cu adoptatorul și cu rudele acestuia. Rudenia din adopție se substituie rudeniei firești, care nu mai persistă decât pentru a constitui un impediment la căsătorie.

Dovada rudeniei civile existentă între adoptat și adoptator se face prin actul de stare civilă privind încheierea adopției.

Cu privire la adoptat și descendenții săi, raporturile de rudenie firească față de părinții adoptatorului și rudele acestora încetează la data rămânerii definitive a hotărârii de adopție (art.470 alin.2 și art.469 din Noul Cod Civil), dar impedimentul la căsătorie inde rudele de sânge a adoptatului și a descendenților săi se mențiune, aceasta fiind dublată de interdicția de căsătorie între rudele civile (art.274 alin.3 din Noul Cod Civil).

CĂSĂTORIA ÎNTRE PERSOANE AFLATE ÎN RELAȚIE DE RUDENIE DE GRADUL AL PATRULEA.

Prin derogare de la regulă care oprește căsătoria dintre rudele în linie colaterală până la gradul al patrulea inclusiv, în temeiul art.274 alin.2 din Noul Cod Civil, astfel pentru motive temeinice căsătoria poate fi aprobată de instanță de tutelă în a cărei circumscripție își

are domiciliul cel care încuviințează, instanța urmând a se pronunța în baza unui aviz medical special dat în acest sens, fără a distinge între rudenia firească și cea adoptivă, în temeiul art.274 alin 3 din Noul Cod Civil.

În lipsa autorizări dată de instanță de tutelă de la domiciliul celui care încuviințează, căsătoria în cauză este lovită de nulitate absolută.

Observând severitatea tratamentului juridic în comparație cu cel aplicabil căsătoriei neautorizate la minor, acesta din urmă este sancționată de nulitatea relativă (art.297 alin.1 din Noul Cod Civil), ce acoperă pintre altele, în cazul obținerii autorizării instanței de tutelă înaintea rămânerii definitive a hotărârii în declararea nulității căsătoriei.

2.4. ALIENAȚIA ȘI DEBILITATEA MINTALĂ

Alienația și debilitatea mintă este prevăzută de art 293 alin .1 “((1) Este lovită de nulitate absolută căsătoria încheiată cu încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 271, 273, 274, 276 și art. 287 alin. (1).) coroborat cu art 276 din Noul Cod Civil (Art. 276 Alienația și debilitatea mintală – Este interzis să se căsătorească alienatul mintal și debilul mintal.)”

Precizăm faptul că prin alimentație mintală înțelegem o boală psihică sau un handicap psihic ce atrage de la sine incompetența psihică a persoanei de a acționa cu discernământ.

-. Articolul 211 din Legea nr. 71/2011, definește expresiile alienație mintală sau debilitate mintală.

-. În cazul alienatului și al debilului mintal se interzice căsătoria, deoarece, pe de o parte, aceste persoane nu pot exprima un consimțământ valabil, iar pe de altă parte, există riscul nașterii unor copii cu deficiențe psihice.

-. Astfel noul cod civil nu interzice căsătoria ce se realizată de o persoană ce este lipsită discernământul faptelor sale (datorită unor cauze precum boala, beția, hipnoza etc.).

Anterior intrări în vigoare a noului Cod civil și în conformitate cu prevederile art. 9 din Codul familiei, era oprită căsătoria persoanei ce este lipsit vremelnic de facultățile mintale, și cât timp acesta nu avea discernământul acțiunilor sale. Aceasta însemna că o astfel de persoană nu putea încheia o căsătorie în momentele în care era lipsită vremelnic de discernământ. În perioadele în care aveau discernământ aceste persoane puteau încheia o căsătorie valabilă.

“- Starea de alienație sau debilitate mintală trebuie să existe la momentul încheierii căsătoriei, fără a avea relevanță că persoana respectivă se află sau nu la data încheierii

căsătoriei într-un moment de luciditate. Este important să se dovedească, cu orice mijloc de probă, faptul că la momentul încheierii căsătoriei persoana suferă de o boală psihică ce o împiedică să realizeze consecințele social-juridice ce pot decurge din exercitarea drepturilor și obligațiilor civile. “

-. Sancțiunea încălcării acestei interdicții o constituie nulitatea absolută, expres prevăzută de art. 293 alin. (1) din Noul Cod Civil, fără a deosebi dacă alienatul sau debilul mintal este sau nu pus sub interdicție. Căsătoria încheiată de alienatul sau debilul mintal este lovită de nulitate absolută, chiar dacă starea de boală psihică a fost cunoscută și acceptată de celălalt soț.

Căsătoria ce era încheiată anterior datei de 01.10.2011 se aprecia în raport de dispozițiile legi în vigoare la data încheieri căsătoriei adică în conformitate cu prevederile Codului familiei, astfel în conformitate cu prevederile art. 25 din Legea nr. 71/2011, căsătoria ce se încheie după data de 1 octombrie 2011 este supusă condițiilor prevăzute de noul Cod civil.

Astfel este oprită căsătoria alienatului mintal, debilului mintal, atât timp cât aceasta nu are discernământul faptelor sale.
În materia căsătoriei nulitatea poate interveni numai în cazurile prevăzute de lege și, prin urmare, în acest domeniu sunt excluse nulitățile virtuale.

Nulitatea absolută intervine fără a se face deosebire dacă alienatul sau debilul mintal este pus ori nu este pus sub interdicție sau dacă acesta încheie căsătorie în condiții de luciditate pasageră sau în situații în care acesta nu are luciditate. Astfel este total esențial să se stabilească persoana suferă de boli psihice și aceasta face parte din categoria persoanelor ce nu pot încheia căsătoria, chiar dacă în momentul căsătoriei acesta se află într-un moment de luciditate.

În consecință persoanele alienate sau debile mintal nu se pot căsători, nu numai din cauza stării lor de a manifesta consimțământul liber, dar și din considerente biologice

În vederea constatării nulități căsătoriei în cazul alienației sau debilitații mintale, această situație în cauză este necesar să existe în momentul încheierii căsătoriei și acestea pot

fi dovedite prin orice mijloace de probă nu numai la momentul încheierii căsătoriei și ulterior pot fi dovedite.

Situația că soțul a cunoscut ori nu a cunoscut, anterior căsătoriei existența alienației sau debilitate mintale a celuilalt soț, este total lipsită de relevanță și nulitatea absolută ce sancționează căsătoria nu poate fi înlăturată, ea putând fi justificată printr-un interes de ordin social.

Dacă faptul de recunoaștere a stării precare a sănătății soțului la încheierea căsătoriei nu duce la validarea acesteia (C.S.J., s. civ., dec. nr. 126/2003, în Codul familiei adnotat, p. 19). “ -. În consecință pentru a corecta soluționarea acțiunii în constatarea nulității absolute a căsătoriei, nulitate fondată pe prevederile art. . fam., este necesar să se stabilească pe bază de probe, fără echivoc, în primul rând pe calea unei expertize psihiatrice, că soțul împotriva căruia s-a promovat procesul suferă de o boală care se încadrează în existența stării de alienație sau debilitate mintală, fiind neavenite discuțiile referitoare la dată când boala s-a instalat ori agravat, întrucât sancțiunea nulității căsătoriei își găsește justificarea într-un interes de ordin social. Medicii de specialitate trebuie să se pronunțe dacă maladia de care suferă persoana se încadrează ori nu în existența stării de alienație ori debilitate mintală, fiind singurii care au o atare competență ori abilitare legală (C.S.J., s. civ., dec. nr. 1206/2003)”.

2.5. LIPSA DIFERENȚEI DE SEX

Este prevăzută de art.293 alin 1 “((1) Este lovită de nulitate absolută căsătoria încheiată cu încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 271, 273, 274, 276 și art. 287 alin. (1).) coroborat cu art.271 din Noul cod Civil – Căsătoria se încheie între bărbat și femeie prin consimțământul personal și liber al acestora.)”

Legislația română refuză în mod categoric căsătoria, conviețuirea persoanelor de același sex. Căsătoria între persoane de același sex încheiată în țară este lovită de nulitate, neavând nici o șansă de validare, căsătoria încheiată în străinătate de cetățeni români sau de

un cetățean rămân ți un cetățean străin nu este recunoscută în România conform prevederilor ar.277 din Noul Cod Civil.

Art. 277 din Noul Cod Civil enumeră:

Interzicerea sau echivalarea unor forme de conviețuire cu căsătoria

(1) Este interzisă căsătoria dintre persoane de același sex.

(2) Căsătoriile dintre persoane de același sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini nu sunt recunoscute în România.

(3) Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de același sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini nu sunt recunoscute în România.

(4) Dispozițiile legale privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European rămân aplicabile:

Prevederile legale interzice căsătoria dintre persoane de același sex, diferența de sex a fost prevăzută și în cazul logodnei, prin art. 266 alin. (5) din Noul Cod Civil, specificându-se ca aceasta poate fi încheiată numai între un bărbat și o femeie și nu de persoane de sex diferit.

Astfel primele țării ce au permis căsătoria persoanelor de același sex a fost Danemarca, acesta a fost acceptată prin prevederile Legi din 1 iunie 1989, deasemenea și în Olanda a fost permis căsătoria peroanelor de același sex, acesta fiind reglementată prin prevederile Legii din 21 decembrie 2000, ce a intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2001.

Fără a avea consecințe asupra dreptului la libera circulație, statul nostru în speță România nu este de acord (nu recunoaște) cu căsătoria ce se încheie între persoane de același sex sau nu aceste de acord cu diferitele parteneriate încheiate în străinătate, între persoane ce au același sex indiferent ce cetățenia au aceștia.

Astfel în consecință căsătoria ce se încheie între persoanele ce au același sex este supusă nulității absolute în baza prevederilor din art. 293 alin. (1), ce se raportează la art. 271 din Noul Cod Civil. Astfel în conformitate cu prevederile art. 271 din Noul Cod Civil, “căsătoria se încheie între bărbat și femeie prin consimțământul personal și liber al acestora, încălcarea acestei prevederi fiind sancționată cu nulitatea absolută. Sancțiunea intervine nu numai atunci când căsătoria se încheie cu nerespectarea prevederilor privind consimțământul la căsătorie, ci și atunci când ea nu se încheie între persoane de sex diferit”.

“ Valabilitatea unei căsătorii încheiate anterior datei de 1 octombrie 2011, când a intrat în vigoare noul Cod civil, se apreciază în raport de dispozițiile legii în vigoare la data încheierii căsătoriei, adică în raport de prevederile Codului familiei, conform art. 25 din Legea nr. 71/2011. Căsătoria încheiată după data de 1 octombrie 2011 este supusă condițiilor de fond (pozitive sau negative) și de formă prevăzute de Noul Cod civil”.

2.6 NERESPECTAREA FORMALITĂȚILOR DE SOLEMNITATE ȘI PUBLICITATE A CĂSĂTORIEI

Nerespectarea legalității la căsătorie este prevăzut de art.293 alin. 1 și de art.287 alin. 1 din Noul Cod Civil

Art. 287 din Noul Cod Civil – Celebrarea căsătoriei

(1) Viitorii soți sunt obligați să se prezinte împreună la sediul primăriei, pentru a-și da consimțământul la căsătorie în mod public, în prezența a 2 martori, în fața ofițerului de stare civilă.

(2) Cu toate acestea, în cazurile prevăzute de lege, ofițerul de stare civilă poate celebra căsătoria și în afara sediului serviciului de stare civilă, cu respectarea celorlalte condiții menționate la alin. (1).

(3) Persoanele care aparțin minorităților naționale pot solicita celebrarea căsătoriei în limba lor maternă, cu condiția ca ofițerul de stare civilă sau cel care oficiază căsătoria să cunoască această limbă.

Reglementările anterioare din Codul familiei preciza faptul că căsătoria se încheie prin consimțământul soților, aceștia sunt obligați sa fie prezenți împreună, însoțiți de doi martori la sediul primăriei pentru a-și da consimțământul în fața ofițerului de stare civilă, cu toate acestea ofițerul de stare civilă va putea să încheie căsătoria în afara serviciului de stare civilă dar cu respectarea celor mai sus spuse

În conformitate cu prevederile ‘Art. 27 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată (M. Of. nr. 743/2009)
1. Căsătoria se încheie de către ofițerul de stare civilă, la sediul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, al primăriei în a cărei rază de competență teritorială își are domiciliul sau reședința unul dintre viitorii soți.
2. Căsătoria se poate încheia în afara sediului serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, al primăriei competente, pentru motive temeinice, cu aprobarea primarului.
3. Prin excepție de la prevederile alin. (1), căsătoria poate fi încheiată la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, la o altă primărie decât cea în a cărei rază teritorială domiciliază sau își au reședința viitorii soți, cu aprobarea primarului unității administrativ teritoriale unde se încheie căsătoria.
4. Serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor ori primăria unde urmează să se încheie căsătoria va înștiința, de îndată, primăria de domiciliu sau de reședință a viitorilor soți, în vederea publicării declarației de căsătorie.”
Din cuprinsul celor mai sus spuse putem trage anumite concluzii ce stau la baza căsătoriei și anume:

– Căsătoria se încheie la sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor sau la sediul primăriei, prin excepție se poate încheia și în afara sediului dar cu respectarea prevederilor art.27 alin (2) din Legea 119/1996, modificată prin OUG nr.80/211 astfel căsătoria se poate încheia în afara sediului serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau primăriei pentru motive temeinice cum ar fi starea de graviditate, boala unui dintre soți care pot împiedica deplasarea acestora la sediul unității.

– Pentru oficierea căsătoriei soții trebuie să fie prezenți personal, aceștia neputând fi reprezentați

– Aceștia trebuie să fie concomitentă

– Căsătoria este publică, la celebrare putând participa oricine dorește

– Publicitatea este asigurată în momentul depuneri actelor în vederea căsătoriei, ofițerul de stare civilă având obligativitatea publicări căsătoriei, aceasta mai este asigurată prin însăși asigurarea accesului efectiv al oricărei persoane, și nu prin prezența efectivă a publicului larg;

– Căsătoria se încheie în prezența a 2 martori;

Dincă Daniel-Ionuț Cazuri de nulitate absolută a căsătoriei

– Căsătoria se celebrează în limba română; prin excepție, persoanele care aparțin altor minorități pot cere oficierea căsătoriei în limba lor maternă; oficierea căsătoriei căsătoriei în limba maternă a persoanei poate avea loc la cerere și este obligatorie prezența unui traducător autorizat.

Prevederile analizate, referitoare la prezența concomitentă a soților la încheierea căsătoriei în fața ofițerului de stare civilă la sediul unități sunt necesar a fi coroborate cu prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 119/1996, republicată, potrivit căruia căsătoria se încheie de către ofițerul de stare civilă, la sediul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, al primăriei în a cărei rază de competență teritorială își are domiciliul sau reședința unul dintre viitorii soți.

De asemenea dispozițiile Legii trebuie coroborate cu prevederile art. 4 și art. 5 din O.G. nr. 84/2001 potrivit căruia în subordinea consiliilor locale ale comunelor orașelor și a municipiilor au fost înființate servicii publice comunitare locale de evidență a persoanelor.

Ca atare, având în vedere faptul că, în urma înființării serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor, atribuțiile serviciului de stare civilă din cadrul primăriei au fost preluate de aceste servicii, care continuă să existe și în prezent, după data de 1 octombrie 2011, nefiind desființate sau reorganizate sub aspectul atribuțiilor în domeniul stării civile, încheierea căsătoriei are loc la sediul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor în acele localități în care este înființat un asemenea serviciu, respectiv la sediul primăriei, în cazul inexistenței serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor în localitatea unde urmează a se încheia căsătoria.

Chiar dacă prin art. 230 lit. b) din Legea nr. 71/2011 s-a prevăzut abrogarea oricăror dispoziții contrare, chiar dacă nu sunt prevăzute în legi speciale, putem aprecia că nu suntem în prezența unor dispoziții contrare ce ar impune aplicarea prevederilor noului cod civil.

Serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor se înființează prin prevederile O.G. nr. 84/2001, aprobată prin Legea nr. 372/2002, cu modificările și completările ulterioare, acestea având ca scop de a asigura printre altele, asigurarea activității de stare civilă.

Aceste servicii s-au constituit prin reorganizarea compartimentelor de stare civilă din aparatul propriu al consiliilor locale, ca atare aceste servicii sunt entități distincte, cu

personalitate juridică, potrivit art. 4 alin. (3) din O.G. nr. 84/2001, constituite prin hotărâre a consiliului local, cu atribuții expres determinate.

Excepțiile de la regulă generală, aceea a încheierii căsătoriei la sediul serviciului public comunitar local ori al primăriei presupun existența aprobării primarului unității administrativ teritoriale în sensul posibilității încheierii căsătoriei în afara sediului serviciului public comunitar local ori al primăriei, după caz. O asemenea aprobare este condiționată de dovada existenței unor motive temeinice, care împiedică soții sau pe unul dintre soți să se deplaseze la sediul serviciului public comunitar local ori al primăriei în vederea încheierii căsătoriei. Pot fi considerate motive temeinice starea de graviditate a femeii, boala unuia dintre soți care împiedică deplasarea acestuia, starea de detenție.

Ofițerul stării civile procedează la identificarea viitorilor soți, constată îndeplinite condițiile de fond, lipsa impedimentelor la căsătorie, lipsa opozițiilor ori respingerea lor ca neîntemeiate, ia consimțământul soților, după care declară încheiată căsătoria.

Ulterior, dispozițiile Codului civil privitoare la drepturile și obligațiile soților,ofițerul de stare civilă întocmește actul de stare civilă, care se semnează de soți cu numele de familie pe care s-au învoit să-l poarte în căsătorie, de martori, de ofițerul de stare civilă ți eliberează soților certificatul de căsătorie.

Stabilirea prin legislația națională a statelor a unor condiții de fond și de formă pentru încheierea căsătoriei, sub aspectul instituirii unor limitări privind publicitatea și celebrarea căsătoriei, capacitatea, consimțământul, impedimentele la căsătorie, nu aduce atingere art. 12 al Convenției europene ce reglementează dreptul la căsătorie.

Însă, interdicția aplicată unei persoane de a se căsători timp de maxim 3 ani încalcă art. 12 al Convenției europene, care garantează celui divorțat dreptul de a se recăsători fără a suferi restricții iraționale (C.E.D.O., F. c. Elveției, 18 decembrie 1987 ) .

.

2.7 CĂSĂTORIA FICTIVĂ

Art. 295 din Noul Cod Civil – Căsătoria fictivă

“ (1) Căsătoria încheiată în alte scopuri decât acela de a întemeia o familie este lovită de nulitate absolută.

(2) Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, a intervenit conviețuirea soților, soția a născut sau a rămas însărcinată ori au trecut 2 ani de la încheierea căsătoriei” :

Pentru că o căsătorie să fie fictivă actul de căsătorie trebuie să îndeplinească anumite condiții cum ar fi ca aceasta să fie oficiată, viitorii să-și fi dat consimțământul, consimțământul nu a fost dat cu intenție matrimonială, nu reflectă voința reală a partilor, practic voința declară exteriorizarea și nu are corespondent în voința internă.

Astfel declarația de voința este modul necesar de exprimare a voinței dar, aceasta privită în general nu este generatoare de raporturi juridice.

Cea ce distinge căsătoria fictivă ester că manifestarea de voința ester simulată, falsă, exprimată nu din dorința întemeierii unei familii ci din scopul obțineri de beneficii ce le-ar asigura, unuia sau ambilor soți, încheierea acelei căsătorii. Căsătoria este doar un mijloc de obținere de avantaje. De pildă, potrivit reglementarilor prevăzute de art.2 alin (h) din Ordonanța de Urgență nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, este căsătoria de “căsătoria de conveniență” adică fictivă – ceea ce determină un singur scop de a eluda condițiile de intrase și de ședere a străinilor și de a obține dreptul de ședere pe teritoriul țări noastre. În schimb așa cum a precizat instanță supremă, nu se poate reține fictivitatea căsătoriei din simpla împrejurare ca locuință a fost obținută de soțul reclamant de la unitatea unde a lucrat, iar la divorț a fost atribuită, potrivit legii, soției, deoarece aceste fapte nu au nimic ilicit și nici nu probează că scopul încheierii căsătoriei ar fi fost, pentru soție acela de a obține folosința locuinței, iar nu întemeierea unei familii.

Natură sau încărcătura ilicită a scopului real urmărit, ori dacă numai unul dintre soți sau amândoi au avut motivații străine de întemeierea unei familii sunt lipsite de relevanță din punct de vedere al acțiunii sancțiunii

Proba caracterului fictiv al căsătoriei, este vorba de o stare de fapt, probațiunea se poate face prin orice mijloc de dovadă. În pofida generozității enunțului, probațiunea nu este lipsită de dificultate întrucât consimțământul exprimat în condiții de solemnitate, în fața ofițerului de stare civilă, generează prezumția unei intenții maritale reale.

Pentru a formula o concluzie, trebuie cercetată mai întâi perioada premergătoare încheierii căsătoriei – dacă pârtiile se cunoșteau dinainte și de câtă vreme, dacă aveau

afinități, preocupări, pasiuni comune etc., elemente care pot contrazice sau dimpotrivă pot susține suspiciunea căsătoriei de conveniență – și mai apoi, dacă în perioada imediat următoare căsătoriei ,comportamentul pârtiilor se remarcă sau nu prin ceva atipic statutului conjugal care să trădeze intenția reală, diferită de cea afișată, de pildă lipsa coabitării.

Potrivit indicațiilor exprese ale art.64 alin. (2) din O.U.G nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, caracterul fictiv al căsătoriei încheiate cu un cetățean străin exclusiv în scopul eludării dispozițiilor legale privitoare la regimul străinilor în România pot fi stabilite pornindu-se de la elemente de fapt precum: absența coabitări matrimoniale, împrejurare ca soții să nu se fi întâlnit niciodată, soții nu vorbesc o limbă înțeleasă de amândoi, unul dintre soți a mai fost implicat într-o căsătorie de conveniență, lipsa unei contribuții efective la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie, existenta declarațiilor ce nu se aseamănă, încheierea căsătorie a fost condiționată de plată unei sume de bani între soți.

Fundamentul nulității îl constituie în general, mecanismul nulității căsătoriei pentru fictivitate este explicat pentru lipsa consimțământului la căsătorie și, într-adevăr într-un anume sens, demonstrația este persuasivă, deoarece dorința nu este reală și deplină, consimțământul nu există.

Nu este mai puțin adevărat că absența consimțământului nu este completă cu tot “decupajul” psihologic el nu lipsește cu desăvârșire cum se întâmplă, bunăoară, în cazul unui refuz de a consimți. Pornind de la această observație, discuția asupra fundamentului nulității căsătoriei pentru fictivitate s-ar putea duce în termeni abuzului de drept, sau al simulație, sau al absenței cauzei actului juridic, sau în fine al fraudei la lege. Frauda legii, înțelegând prin această operațiune care deturnează dispozițiile legale de la finalitate vizează prin edictare în alte cuvinte, întrebuințarea de mijloace licite pentru obținerea de mijloace ilicite este o “teorie” posibilă.

Acoperirea nulității. Legea stabilește trei ipoteze care, survenite înaintea de rămânerea definitivă a hotărârii de desfacere, acoperă nulitatea absolută a căsătoriei (art.295 alin (2) din Noul Cod Civil):

a) a intervenit conviețuirea soțiilor

b) soția a rămas însărcinată

Dincă Daniel-Ionuț Cazuri de nulitate absolută a căsătoriei

c) a trecut main mult de 2 ani de la încheierea căsătoriei.

Fiind vorba de o nulitate absolută ce poate fi invocată oricând, de orice persoană interesată, și ale cărei efecte ar putea perturba siguranța raporturilor juridiciare cu terți ale soților sau ale fiecăruia dintre ei, opțiunea pentru menținerea căsătorie este judicioasă.

În Capitolul al II lea am dezbătut cauzele de nulitate absolută, acestea fiind: Lipsa materială a consimțământului la căsătorie; Bigamia; Rudenia în grad prohibitiv la căsătorie; Alienația și debilitatea mintală; Lipsa diferenței de sex; Nerespectarea formalitățiilor de solemnitate și publicitate a căsătoriei și Căsătoria fictivă, nerespectarea acestora duce de la sine la întocmirea unei căsători nule sau anulabile.

Cazuri de nulitate relativă a căsătoriei

CAPITOLUL III

CAZURI DE NULITATE RELATIVĂ A CĂSĂTORIEI

3.1 VICIILE DE CONSIMȚĂMÂNT

Viciile de consimțământ sunt reglementate de art.298 din Noul Cod Civil

“art. 298-Viciile de consimțământ

(1) Căsătoria poate fi anulată la cererea soțului al cărui consimțământ a fost viciat prin eroare, prin doi sau prin violență.

(2) Eroarea constituie viciu de consimțământ numai atunci când privește identitatea fizică a viitorului soț.”

Nulitatea căsătorie poate interveni și în cazul în care consimțământul soților nu a fost liber exprimat, ci a fost viciat prin eroare, doi sau violență.

Viciul de consimțământ este redat că falsă reprezentare a realității în momentul încheierii actului juridic, eroarea constituie viciu de consimțământ numai dacă privește identitatea fizică a celuilalt soț. Orice altă eroare – spontană, ne provocată – cum ar fi cea asupra calităților fizice sau psihice, asupra caracterului, temperamentului, în privința pregătirii profesionale, rămâne irelevantă sub aspectul valabilității căsătoriei (7! Bodoască, Dreptul familiei, Ed. AII Beck, București, 2005, p. 240). Astfel, faptul că unul dintre soți nu a știut că celălalt soț este divorțat sau că este copil din afara căsătoriei, ori a crezut că aparține unei anumite familii nu constituie eroare viciu de consimțământ care să atragă nevalabilitatea căsătoriei.

Dolul potrivit prevederilor dreptului comun este o falsă reprezentare a realității dar nu spontană, ci este provocată prin diverse mijloace sau prin omisiune a unor informații ce trebuiau comunicate (art.1214 alin 1 din Noul Cod Civil)

Astfel în cea ce privește, fincă scopul urmărit de persoană ce dorește să facă fapte viclene, comisive sau omisive este acela de reușirea în încheierea căsătoriei, astfel respectivele operațiuni trebuie să privească aspecte ce țin de persoana și personalitatea viitorului soț cu previzibilă influență cum ar fi starea de sănătate, vârsta statutul profesional, educația, reputația, antecedente marinate, precum și situația materială.

Așa fiind nulitate relative pentru dol sancționată mai degrabă conduita delictuală a unuia dintre viitorii sati decât rezultatul operațiunilor sale.

Violența, constând în constrângerea fizică sau morală exercitată asupra viitorului soț, constituie viciu de consimțământ dacă temerea insuflată prin acte de violență a fost decisivă la încheiereacăsătoriei. Violența cuprinde un element obiectiv – constrângerea – și un element subiectiv – teama insuflată -, care, conjugate, aduc atingere caracterului liber al manifestării de voință. Violența poate fi fizică, în cazul în care amenințarea se referă la integritatea fizică a persoanei sau la bunurile sale, și psihică, în situația în care privește onoarea, demnitatea, reputația, sentimentele persoanei.

Temerea potrivită dreptului comun, insuflată prin amenințare cu exercițiul unui drept cu motivul de a obține anumite avantaje nejustificate constituie violență (art.1217 din Noul Cod Civil). Temerea ,reverențiala de a nu supăra o anumită persoană, izvorâtă din respectul față de părinți sau de ascendenți sau rude apropriate, nu reprezintă viciu de consimțământ (art.1219 din Noul Cod Civil).

Acoperirea nulității:

Căsătoria nu poate anulată în situația în care soții au conviețuit timp de 6 luni de la încetarea violenței sau de la data descoperii dolului ori a erorii, stabilite de art.303 alin. 2. Din Nou Cod Civil.

Astfel termenul de 6 luni precizat mai sus are aceiași durată ca și termenul de prescripție al dreptului în acțiune la anularea căsătoriei (art.301 alin.1 din Noul Cod Civil) și se calculează din același moment și anume de la data încetării violenței sau de la data descoperii dolului ori a erorii (art.301 alin.3. Din Noul Cod Civil)

Nu rezultă dacă din conținutul art.303 alin 2 din Noul Cod Civil, legiuitorul are în vedere conviețuirea soțiilor timp de 6 luni premergător hotărârii definitive său anterior introduceri acțiuni.

În ori care interpretare, ținând seama de nulitatea relativă, poate fi invocate pe cale de acțiune de soțul ce pretinde viclenia consimțământului sau într-un termen ce are ca durată perioada de 6 luni, termen a cărui îndeplinire stinge dreptul material la acțiune (art.2500 alin .1 din Noul Cod Civil), ce poate însemna o confirmare dar tacită, astfel utilitatea practică a cauzei de acoperire prin conviețuirea soțiilor timp de 6 luni.

3.2. LIPSA ÎNCUVIINȚĂRILOR SAU AUTORIZAȚIILOR CERUTE DE LEGE.

Căsătoria unui minor cu vârsta de 16 ani este valabilă în condiția ca acesta să fie încredințată de părinți, de tutore și de asemenea de instanță de tutelă, astfel nulitatea relative

intervine în situația în care sunt omise din cerințe așa cum rezultă și din prevederile art.297 alin.1 din Noul Cod Civil .

Lipsa încuviințărilor, în baza art.297 alin 1. Coroborat cu prevederile art.272 alin.2 și 4 din Noul Cod civil, reprezintă cauze de nulitate relative a căsătoriei minorului, după caz în funcție de particularitățile modului în care se înfăptuiește ocrotirea minorului în cauză, în lipsa încuviințării părințiilor sau a unuia dintre părinți firești sau adoptatori, nedivorțați la momentul încheierii căsătoriei minorului, sau în situația în care aceștia sunt divorțați, exercită împreună autoritatea părintească.

Părințiilor sau părintelui din afara căsătoriei, care conviețuiesc.

Părintelui ce exercită singur autoritatea părintească, celălalt părinte fiind decedat său aflat în incapacitate de ași exprima acordul său voința, ori divorțat fiind și să retras în baza unei Hotărâri de divorț exercițiul autorității părintești potrivit art.298 alin.2 din Noul Cod Civil.

Tutorele :

Ținând seama de rațiunea legii credem că constituie cauze de nulitate relative și lipsa încuviințării părintelui decăzut precum și lipsa încuviințării tutorelui.

În situația în care minorul ce dorește a se căsătorii și are vârsta de 16 ani împliniți dar acesta nu are reprezentat legal dar este dat în plasament sau îi este instituită o altă măsură de protecție socială, este necesară încuviințarea acelei persoane la care minorul este încuviințat, sau încuviințarea autorității abilitate în exercitarea drepturilor părintești (art.272 alin 5 din Noul Cod Civil), cu toate acestea dacă încuviințarea nu a fost obținută sau acordată, căsătoria minorului nu este anulată, deficiența negăsindu-se prin prevederile expres indicate de art.297 alin.1 din Noul Cod Civil.

Lipsa autorizării :

Alături de încuviințarea reprezentanților legali, căsătoria minorul o dată ce a împlinit vârsta de 16 ani presupune și autorizarea instanței de tutelă de la domiciliul acestuia, aspecte prezentate în prevederile art.272 alin.2 din Noul Cod Civil, astfel lipsă autorizări instalatei de turelă reprezintă cauza de nulitate relativă.

Acoperirea nulității:

De principiu, nulitatea relativă poate fi acoperită. Acoperirea nulității intervine în următoarele situații prevăzute expres și limitativ: a) au fost obținute încuviințările și/sau autorizările prevăzute de lege până la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de anulare a căsătoriei; b) ambii soți au împlinit vârsta de 18 ani; c) soția a născut, fără a avea relevanță

dacă acel copil s-a născut viu sau mort, din relația de căsătorie anulabilă sau din altă relație, indiferent dacă aceasta are sau nu împlinită vârsta de 18 ani; d) soția a rămas însărcinată, fără a avea relevanță dacă a rămas sau nu însărcinată în urma relației de căsătorie anulabile sau în urma altei relații și indiferent dacă aceasta are sau nu împlinită vârsta de 18 ani; e) dacă soții au conviețuit minim 6 luni de la data încetării violenței [ce coincide, în cazul violenței psihice, cu data încetării amenințării sau cu momentul la care se stinge posibilitatea ca răul să se producă sau de la data descoperirii dolului, a erorii ori a lipsei vremelnice a facultăților mintale.

Acest termen de 6 luni prevăzut pentru acoperirea nulității curge din același moment cu termenul de 6 luni de prescripție în care poate fi promovată acțiunea în anularea căsătoriei. Ca atare, avem două termene cu aceeași durată și care curg din același moment, astfel că folosul practic al termenului prevăzut pentru acoperirea nulității este considerabil redus. Desigur, există posibilitatea ca cele două termene să nu se împlinească în același timp atunci când, spre exemplu, termenul de prescripție de 6 luni a fost suspendat sau întrerupt pe o perioadă în care a curs doar termenul de 6 luni de acoperire a nulității (în care soții au conviețuit efectiv), ipoteză în care nulitatea relativă ar putea fi acoperită.
Acoperirea nulității pe considerentul că ambii soți au împlinit vârsta de 18 ani (când ambii soți nu împliniseră vârsta matrimonială), respectiv soțul a împlinit vârsta de 18 ani (când numai unul dintre soți nu avea împlinită vârsta matrimonială), soția a născut sau a rămas însărcinată privește toate cazurile de nulitate relativă a căsătoriei, putând vorbi de cauze generale de acoperire a nulității. Celelalte cauze sunt speciale, acestea referindu-se strict la căsătoria încheiată fără încuviințările și autorizările prevăzute de lege, respectiv la cea la care consimțământul a fost viciat ca urmare a erorii asupra identității persoanei, violenței, dolului, lipsei temporare a facultăților mintale.

3.3. LIPSA DISCERNĂMÂNTULUI

Căsătoria încheiate de o persoană sau persoane cu lipsa de discernământ este lovită de nulitate relativă conform prevederilor art.299 din Noul Cod Civil.

Nu se precizează în mod explicit, dar legiuitorul are în vedere fără îndoială, lipsa vremelnică a discernământului în chiar momentul încheierii a căsătoriei.

Soluția anulabilității căsătoriei încheiate de persoana lipsită vremelnic de discernământ este cel puțin discutabilă. Cu totul adevărat că de vreme, ce căsătoria este interzisă în cazul incapabililor – minori cu vârsta de 14 ani, precum și cei aflați sub interdicție judecătorească (art.43 alin.1 lit.1 din Noul Cod Civil), a căror lipsă de discernământ se prezumă, în cazul celor alte persoane, existent capacitații matrimoniale, ca stare de drept, îndreptățește presupunerea privind existent discernământului, ca stare de fapt.

Pe de altă parte însă, din perspectiva cerinței consimțământului la căsătorie, caracterul conștient al manifestării de voința presupune suportul discernământului, alcalizând chestiunea consimțământului numai cu privire la persoanele cu au capacitate matrimonială deoarece căsătoria minorului ce nu a împlinit vârsta de 16 ani și căsătoria alienatului mintal sau ce a debilului mintal este lovită de nulitate absolută conform prevederilor art.294 alin., respectiv art.293 alin .1, coroborat cu prevederile art.276 din Noul Cd Civil.

Astfel persoanele în cazul cărora existență discernământului se prezumă, a admite că există consimțământ chiar dacă se dovedește lipsa discernământului, înseamnă să ne abatem de la exigențele raționamentului logic.

Acoperirea nulității. Căsătoria nu poate fi anulată dacă soții au conviețuit timp de 6 luni de zile de la data descoperii lipsei discernământului, deasemenea nulitatea relativă ester acoperită dacă soția a născut sau a rămas însărcinată.

3.4. EXISTENȚA TUTELEI

“Căsătoria ce este încheiată între tutore și persoana minoră aflată sub tutelă să, este lovită de nulitate relativă “conform prevederilor art.300 din Noul Cod Civil.

Astfel reamintim faptul că tutela nu este doar un mijloc de ocrotire destinat numai minorilor.

Acoperirea nulității. Astfel spre deosebire de celelalte cauze de nulitate relativă a căsătoriei, pentru neregularitatea stării de tutelă nu găsim dispoziții stric referitoare la posibilitatea evitării sancțiunii.

Prevederea cu caracter general cuprinsă în prevederile art.303 alin.3 din Noul Cod Civil “în toate cazurile, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, între timp, ambii soți au împlinit vârsta de 18 ani sau dacă soția a născut ori a rămas însărcinată.”, poate fi receptată fie în sensul că sunt vizate toate cazurile de nulitate invocate în cuprinsul art.303 din Noul Cod Civil, care nu face referire la căsătoria dintre tutore și minorul aflat sub ocrotirea să, fie în

sensul că modurile generale de acoperire – împlinirea vârstei de 18 ani. Graviditatea – se referă la toate cazurile de nulitate relativă a căsătoriei prevăzute de Noul Cod Civil, inclusiv nulitatea căsătoriei încheiată între tutore și minorul aflat sub tutela să.

Astfel credem că aceasta din urmă interpretare este de promovat cel puțin în cazul împlinirii vârstei de 18 ani de către minorul căsători cu tutorele său, ținând seama de concesiile pe care le face legiuitorul în cazul nulității căsători în general, astfel desființarea căsătoriei ar fi inutilă pentru că tutela a încetat o dată cu împlinirea vârstei de 18 ani a celui ocrotit, astfel cei în cauză s-ar putea recăsători.

În acest capitolul al III lea am dezbătut cauze de nulitate relativă printre care găsim: Viciile de consimțământ; Lipsa încuviințării sau autorizațiilor cerute de lege; Lipsa discernământului; Existența tutelei, nerespectarea acestora duce la încheierea căsătoriei nule sau anulabile.

Regimul juridic al nulității căsătoriei

CAPITOLUL IV

REGIMUL JURIDIC AL NULITĂȚII CĂSĂTORIEI

4.1. REGIMUL JURIDIC AL NULITĂȚII ABSOLUTE A CĂSĂTORIEI

“Dreptul la acțiune în constatarea nulității absolute a căsătorie pentru orice fel de cauză de nulitate stabilită de prevederile art.293 – 295 din Noul Cod Civil, este recunoscut oricărei persoane care justifică un interes,” evident, inclusiv fiecăruia dintre soții, precum și procurorului: ținând seama de cele statuate prin art.1247 alin .3 din Noul Cod Civil în materie de nulitate a actului juridic civil, instanță este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută.

În principiu încetarea sau desfacerea căsătoriei, nu împiedica finalizarea demersului pentru constatarea nulității, cu o singură abatere indicată. Prin teza a ÎI a din art 296 din Noul Coc Civil: procurorul nu poate introduce acțiunea după încetarea sau desfacerea căsătoriei, cu excepția cazului în care ar acționa pentru apărarea drepturilor minorilor sau a unor persoane ce sunt puse sub interdicție, fie că minorii sau interesul de protejat este unul dintre soți, fie un terț deoarece legea nu distinge o asemenea situație.

Astfel dreptul procurorului de a porni acțiunea este restrâns sau condiționat de finalitatea apărării pe această cale a minorilor sau a persoanelor ce se află sub interdicție, dar procurorul poate continua acțiunea fără nici o restricție, acțiunea civilă pusă în mișcare mai înainte de încetare sau desfacerea căsătoriei.

Imprescriptibilitatea dreptului la acțiune.

Pentru faptul că prevederile art.296 din Noul Cod Civil nu stabilește un anumit termen de prescripție, din această situație sunt aplicabile regulile de drept comun, potrivit căreia ‘ dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea absolută poate fi invocate oricând, fie pe cale de acțiune fie pe cale de excepție” (art.1249 alin 1 din Noul Cod Civil).

“De la regulă potrivit căreia nulitatea absolută este imprescriptibilă extinctiv există o excepție, care rezultă din art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia, „prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauză de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezenței legi” (precizăm că, prin O.U.G. nr. 145/2001, termenul de prescripție a fost mărit cu 3 luni). Întrucât acest text de lege nu distinge între

nulitatea absolută și nulitatea relativă, se desprinde concluzia că sunt supuse prescripției extinctive atât acțiunea în declararea nulității “relative, cât și acțiunea în declararea nulității absolute a actelor juridice care cad sub incidența acestei legi.

Acoperirea nulități:

Așadar pentru unele cazuri de nulitate absolută, legea prevede soluții de asanare: este vorba de împrejurări de fapt survenite ulterior încheierii căsătoriei – data de referință ori de câte ori avem să ne pronunțăm asupra valabilitații unei căsătorii, astfel într-o logică pe cât de riguroasă, pe atât de flexibilă ele nu ar trebui să aibă consecințe asupra valabilitații a actului.

Astfel prin instituirea respectivelor cauze de asanare, sunt împăcate două exigențe contradictorii, pe de-o parte căsătoria încheiată prin disprețul unei cerințe ce veghează un interes general, astfel funcția sancționatoare de esența nulității trebuie să intre în acțiune, pe de altă parte severitatea consecinței nulității, cu accente particulare în această materie, invită sub forma indulgenței la păstrarea căsătoriei.

Legiuitorul face două concesii în două cazuri de nulitate absolută, lipsa vârstei matrimoniale și fictivitatea căsătoriei. Pentru impubertatea legală, nulitatea absolută se acoperă dacă până la dacă constatării acesteia – rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești – fie ambi soți au împlinit vârsta legală de 18 ani, fie soția a născut sau a rămas însărcinată (art.294 alin 2 din Noul Cod Civil).

În cazul căsătoriei fictive sancțiunea este dezamorsată dacă până la rămânerea definitive a hotărârii judecătorești au intervenit conviețuirea soțiilor, nașterea unui copil sau împlinirea a doi ani de la căsătorie.

4.2. REGIMUL JURIDIC AL NULITĂȚII RELATIVE A CĂSĂTORIEI

În cazul nulității relative, regimul juridic al acesteia se concretizează în următoarele reguli:

Nulitatea relativă poate fi invocată, în principiu, numai de persoana ocrotită și a cărei interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic;

Nulitatea relativă trebuie invocată, pe cale de acțiune sau pe cale de excepțiune, în termenul de prescripție extinctivă, acțiunea în declararea nulității relative fiind prescriptibilă;

Nulitatea relativă poate fi confirmată, expres sau tacit, de partea interesată (sau de succesorii în drepturi ai acesteia).

Nulitatea relativă poate fi invocată, în principiu, numai de persoana interesată

Această regulă se justifică prin aceea că nulitatea relativă este menită să ocrotească un interes individual. Deși regulă în discuție este formulată restrictiv, totuși posibilitatea de a invoca nulitatea relativă a unui act juridic aparține unui cerc mai larg de persoane.

Astfel, nulitatea relativă poate fi invocată: de cel a cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic (de exemplu, de victima violenței, de cel lipsit de discernământ etc.); de reprezentantul legal al celui lipsit de capacitatea de exercițiu, care de altfel este cel care încheie actul juridic pentru incapabil, așa încât, cu atât mai mult, trebuie să aibă dreptul de a invoca nulitatea menită să îl ocrotească pe cel aflat sub protecția sa; de succesorii parții ocrotite prin norma juridică încălcată la încheierea actului juridic, cu excepția acțiunii lor între persoane, de către procuror, în condițiile prevăzute de art.45 C. proc. Civ.; de creditorii chirografari ai parții ocrotite, pe calea acțiunii oblice, afară de cazul în care ar fi vorba de drepturi strict personale. De asemenea, deși nu există un text de lege expres în acest sens, se admite unanim ca și autoritatea tutelară poate invoca nulitatea relativă a actului juridic încheiat de sau pentru incapabil.

În doctrina nu există un punct de vedere unitar cu privire la problemă de a ști dacă nulitatea relativă poate fi invocată și de către ocrotitorul legal al minorului cu capacitatea de exercițiu restrânsă, în cazul în care acesta din urmă nu acționează din neglijență.

Într-o primă soluție, dominantă, se consideră că, întrucât dispozițiile legale în vigoare nu prevăd un asemenea drept pentru ocrotitorul legal, invocarea nulității relative trebuie să se facă personal de către minorul cu capacitate de exercițiu restrânsa dar cu încuviințarea prealabilă a ocrotitorului legal (mai exact, pentru a respecta dispozițiile legale referitoare la capacitatea procesuală de exercițiu, anume art.42 C. proc. Civ. ar trebui să se spună că acțiunea în justiție se exercită de către cel cu capacitatea procesuală de exercițiu restrânsă, asistat de ocrotitorul legal). Soluția contrară, care recunoaște drepturile ocrotitorului legal de a invoca nulitatea relativă și pe care o considerăm preferabilă, se bazează pe o interpretarea extensivă și teleologică a art.9 alin (2) din Decretul nr. 167/1958, în sensul că, dacă prescripția extinctivă curge numai de la dată când ocrotitorul legal cunoaște cauza de anulare, înseamnă, implicit, că acesta o poate și invocă, fiindcă altfel nu s-ar mai atinge scopul legii de a asigura o protecție reală celui cu capacitatea de exercițiu restrânsă, iar, pe de altă parte, cerința

cunoașterii de către ocrotitorul legal a unei cauze de nulitate relativă ar fi în mare măsură inutilă.

Nulitatea relativă este prescriptibilă

Regulă potrivit căreia nulitatea relativă trebuie invocată înăuntrul termenului de prescripție extinctive se justifică prin aceea că nulitatea relativă, fiind instituită pentru ocrotirea unor interese individuale, urmează să cedeze în fața intereselor generale pe care le asigură instituția prescripției extinctive. Necesitatea de a asigura certitudine și siguranța circuitului civil vizează și cauzele de nulitate relativă, această necesitate fiind mai puternică decât nevoia de a asigura ocrotirea unor interese individuale. De altfel, interesul general, deși are prioritate față de interesul individual, nu-l nesocotește pe acesta din urmă, întrucât cel care apreciază că prin încălcarea dispozițiilor legale la încheierea actului juridic i-au fost aduse atingere propriilor interese nu este lipsit de posibilitatea de a cere desființarea actului juridic lovit de nulitatea relativă, desigur înăuntrul termenului de prescripție extinctive.

Decretul nr. 167/1958 nu prevede în mod expres și direct că acțiunea în nulitate relativă este supusă prescripției extinctive, dar stabilește momentul de la care începe să curgă dreptul de prescripție a acțiunii prin care se solicită anularea actului.

Problema de a ști dacă invocarea nulității pe cale de excepție (pe cale de apărare de fond) este sau nu supusă prescripției extinctive nu a primit o rezolvare unitară în literatura de specialitate.

Într-o opinie, se consideră că invocarea nulității relative pe cale de excepție este imprescriptibilă, aducându-se următoarele argumente: potrivit art. 1 din Decretul nr.167/1958, prin prescripție se stinge “dreptul la acțiune”, deci nu și excepția; în cazurile în care se referă la nulitatea absolută, legea arată că aceasta poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție (art.2 din Decretul 167/1958), în timp ce privitor la nulitatea relativă limitează în timp numai exercitarea dreptului la acțiunea în anulare, lăsând astfel înafara câmpului său de aplicare calea excepției care constituie numai un mijloc de apărare; dacă nulitatea relativă nu ar putea fi invocată oricând pe cale de excepție, creditorul de rea credință ar putea să lase să treacă termenul de prescripție pentru a acționa ulterior (ca exemplu, se citează cazul celui care cumpără un imobil de la un minor, fără însă a lua lucrul în posesie, determinându-l prin aceasta pe vânzătorul ajuns major să creadă că nu mai are de gând să solicite executarea contractului și deci că vânzătorul nu ar mai avea interes să introducă acțiunea în anularea vânzării), în o asemenea situație defavorabilă debitorului este evitată prin posibilitatea acestuia din urmă de a invoca nulitatea relativă pe cale de excepție.

Într-o altă opinie, la care ne raliem, invocarea nulității relative pe cale de excepție este prescriptibilă. În sprijinul acestei soluții, în literatura de specialitate au fost aduse diferite argumente precum: invocarea nulității relative pe cale de excepție trebuie să fie supusă prescripției extinctive în aceleași condiții în care se prescrie acțiunea în nulitate relativă, întrucât și în acest caz se regăsește finalitatea prescripției extinctive, aceea de a nu lăsa să dăinuie incertitudinea, de a limpezi raporturile juridice civile; ținând cont de faptul că pretențiile patrimoniale în temeiul unui act juridic lovit de nulitate relativă sunt, în principiu, prescriptibile, rezultă că, practic, dispare interesul soluției imprescriptibilității excepției de nulitate relativă a actului juridic; indiferent de faptul că se invocă pe cale de acțiune sau pe cale de excepție, nulitatea relativă ocrotește un interes individual, așa încât și soluția asupra predictibilității mijlocului procedural de invocare trebuie să fie aceeași; în cazul în care excepția ar fi folosită pentru formularea unor pretenții ce trebuiau valorificate pe cale de acțiune, ea va fi supusă prescripției restrictive, deoarece, altfel, ceea ce este prescriptibil potrivit legii ar deveni imprescriptibil prin voința celui interesat dar împotriva legii; expirarea termenului de prescripție extinctivă lăsa să se presupună voința tacită de confirmare a actului juridic lovit de nulitate relativă; interesele celui ocrotit prin instituirea nulității relative nu sunt nesocotite prin soluția potrivit căreia și excepția de nulitate relativă este prescriptibilă extinctive, deoarece însăși legea limitează posibilitatea invocării în timp a nulității relative pe cale de acțiune.

Nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare expresă ori tacită

Având menirea de a ocroti anumite interese individuale, este firesc ca persoana interesată să poate renunța în mod valabil la dreptul de a invoca nulitatea relativă, dacă apreciază că acest fapt este conform intereselor sale.

Renunțarea la un asemenea drept are ca efect acoperirea nulității relative (deci consolidarea actului juridic anulabil) și se realizează prin confirmare.

Așadar, confirmarea este acel act juridic unilateral prin care se renunța la dreptul de a invoca nulitatea relativă.

Confirmarea poate fi expresă sau tacită.

Posibilitatea confirmării exprese rezultă, cu caracter general, din art.1190 C. civ., potrivit căruia, “actul de confirmare sau ratificare a unei obligații, în contra căreia legea a admite acțiunea nulitate, nu este valabil decât atunci când cuprinde obiectul, cauza și natura obligației și când face mențiune de motivul acțiunii în nulitate, precum și despre intenția de a repara viciul pe care se întemeia acea acțiune”.

Pentru a fi valabil, actul de confirmare expresă trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

Să provină de la cel îndreptățit să invoce nulitatea relativă și să fie făcut în deplină cunoștință de cauză;

Viciul care afecta actul juridic lovit de nulitate relativă (cauza de nulitate relativă) să fie încetat în momentul confirmării (în caz contrar însuși actul de confirmare este anulabil);

Să cuprindă obiectul, cauza și natura obligației și să facă mențiune de motivul acțiunii în nulitate relativă;

Din cuprinsul actului să se desprindă intenția de a acoperi nulitatea.

Confirmarea tacită rezultă din fapte care nu lăsa nici o îndoială asupra intenției de acoperire a nulității relative.

Astfel, executarea voluntară a unui act juridic lovit de nulitate relativă reprezintă o confirmare tacită (este însă necesar ca persoana respectivă să fi cunoscut cauza de nulitate relativă și să fi executat actul în cunoștință de cauză). În acest sens, art.1167 alin (1) C. civ. Prevede că “în lipsa unui act de confirmare sau ratificare, este destul ca obligația să se execute voluntar, după epoca în care obligația putea fi valabil confirmată sau ratificată”, iar, potrivit alin (2) al aceluiași articol,” confirmarea, ratificarea sau executarea voluntară în formă și în epoca determinate de lege țin loc de renunțare în privința mijloacelor și excepțiilor ce puteau fi opuse acestui act, fără a se vătăma în drepturile persoanelor a treia”.

Se apreciază că ar fi vorba de o confirmare tacită și în cazul neinvocarii nulității relative înăuntrul termenului de prescripție extinctivă. Această opinie este însă mai greu de primit deoarece confirmarea este un act juridic unilateral și, deci, irevocabil, așa încât nu s-ar mai putea pune de acord instituția actului juridic lovit de nulitatea relativă cu instituția repunerii în termenul de prescripție extinctive. Cel mult, s-ar putea spune că ne invocarea nulității relative înăuntrul termenului de prescripție extinctive constituie o prezumție (simplă) de confirmare tacită, care, ca orice prezumție simplă poate fi răsturnată.

Confirmarea nulității relative nu trebuie confundată cu ratificarea, aceasta din urmă fiind actul prin care o persoană devine parte în actul juridic încheiat în lipsa ori cu depășirea împuternicirii necesare pentru a încheia actul respective. Deasemenea, confirmarea nu se confundă nici cu refacerea actului, deoarece în cazul acesteia ia naștere un nou act juridic, care își produce efectele din acel moment, pe când confirmarea operează retroactive. În sfârșit, este necesar să se facă deosebire între confirmare și actul recognitiv, prin aceasta din

urmă recunoscându-se un act juridic preexistent numai în privința existenței lui, iar nu și cu privire la validitatea lui, ceea ce înseamnă că persoana interesată nu renunța la dreptul de a invoca, dacă este cazul, nulitatea relativă a actului juridic preexistent.

Comparație de regim juridic între nulitatea absolută și nulitatea relativă

Este de reținut că nu există deosebire de efecte între nulitatea absolută și nulitatea relativă, în ambele cazuri actul juridic lovit de nulitate fiind lipsit de efectele în favoarea cărora a fost încheiat și care contravin unei dispoziții legale referitoare la condițiile sale de validitate.

Deosebirile de regim juridic între nulitatea absolută și nulitatea relativă pot fi exprimate sintetic în felul următor:

Dacă nulitatea absolută poate fi invocate de oricine are interes, de instanță din oficiu sau de alte organe prevăzute de lege, nulitatea relativă poate vin invocată în principiu, numai de cel al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic;

Nulitatea absolută este imprescriptibilă, în schimb, nulitatea relativă este supusă prescripției extinctive;

Dacă nulitatea absolută nu poate fi, în principiu acoperită prin confirmare, nulitatea relativă poate fi confirmată, adpres sau tacit.

În capitulul al VI lea am dezbătut condițiile de introducere a acțiuni de anulare a căsătoriei precum și termenele necesare de introducere a acesteia și astfel putem zice ca dreptul la acțiune în constatarea nulității absolute a căsătorie pentru orice fel de cauză de nulitate stabilită de prevederile art.293 – 295 din Noul Cod Civil, este recunoscut oricărei persoane care justifică un interes, evident, inclusiv fiecăruia dintre soții, precum și procurorului, instanță este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută, în principiu încetarea sau desfacerea căsătoriei, nu împiedică finalizarea demersului pentru constatarea nulității

Efectele nulității căsătoriei

CAPITOLUL V

EFECTELE NULITĂȚII CĂSĂTORIEI

5.1. REGULĂ DESFIINȚĂRI RETROACTIVE A CĂSĂTORIEI.

Deși desfacerea căsătoriei se bucură de o identitate juridică proprie, deosebindu-se de desființarea căsătoriei, ea prezintă și asemănări cu această instituție, una dintre acestea fiind aceea că ambele sunt sancțiuni specifice dreptului familiei.

O asemănare în cele două situații este faptul că ambele sunt urmate de o hotărâre judecătoreasca în baza căreia căsătoria nu mai este valabilă, astfel în privința deosebirilor, desfacerea căsătoriei intervine ca o sancțiune în timp ce desființarea căsătoriei intervine prin existența unor cauze ale nulității absolute și a nulității relative, o altă deosebire între cele două găsim în competența instanței de a judeca cele două cauze și anume instanță competentă să judece desființarea căsătoriei este tribunalul pe când la desfacerea căsătoriei este judecătoria.

Astfel dacă am lua în considerare toate consecințele constatării nulității actului în materie de căsătorie, nulitatea absolută sau cea relativă o dată stabilită de instanță competentă, ar înlătura toate efectele căsătoriei ca și cum soții nu ar fi fost căsătoriți între ei, în consecință căsătoria dintre două persoane a existat fapt ce a produs anumite efecte juridice, dar prin desființarea ei nu mai au valoare purifică.

În relațiile dintre părțile implicate, urmările desființării căsătoriei este posibil dar nu și inevitabil să cunoască o asemenea amplitudine atât pentru trecut cât și pentru viitor. Dreptul și obligațiile persoanelor și patrimoniale legate de calitatea de soți a acestora sunt infirmate pentru trecut și, evident, sunt ineficiente pentru viitor.

Așadar persoană ce a dobândit capacitatea deplină de exercițiu și nu a împlinit vârsta de 18 ani până la descântarea căsătoriei își pierde retroactive deplinătatea capacității de exercițiu, impedimentul la căsătorie, al stării de persoană căsătorita este radiat, fiecare soț revine la numele anterior purtat căsătoriei, regimul matrimonial n-a existat niciodată – lichidarea intereselor patrimoniale ale soțiilor are loc ca și cum nu ar fi fost concubini, drepturile și obligațiile personale la întreținere nu mai sunt recunoscute, iar vocația

succesorală a soțului supraviețuitor – pentru ipoteza decesului unuia dintre soții înaintea rămânerii definitive a hotărâri judecătorești, nulitate sau anularea căsătoriei nu există.

5.2. OPOZABILITATEA HOTĂRÂRII JUDECĂTOREȘTI

Actul instanței modifică starea civilă a foștilor soți și, întrucât starea civilă este indivizibilă, în sensul că unul și același individ nu poate avea stări civile diferite, situația juridică nou creată, ca element al ordini de drept este opozabilă terțiilor, care sunt ținuți să recunoască, să respecte existența acestei situații și să accepte consecințele ce decurg din ea.

Astfel în conformitate cu prevederile art. 306 din Noul Cod Civil

“(1) Hotărârea judecătorească de constatare a nulității sau de anulare a căsătoriei este opozabilă terțelor persoane, în condițiile legii. Dispozițiile art. 291, 334 și 335 sunt aplicabile în mod corespunzător.

(2) Nulitatea căsătoriei nu poate fi opusă unei terțe persoane împotriva unui act încheiat anterior de aceasta cu unul dintre soți, în afară de cazul în care au fost îndeplinite formalitățile de publicitate prevăzute de lege cu privire la acțiunea în constatarea nulității ori în anulare sau terțul a cunoscut, pe altă cale, înainte de încheierea actului, cauza de nulitate a căsătoriei. Dispozițiile art. 291, 334 și 335 sunt aplicabile în mod corespunzător și publicității acțiunii în constatarea nulității sau în anularea căsătoriei. “

Aceasta înseamnă că, în vederea aplicării prevederilor (art. 291,334 și 335 din Noul Cod Civil), după ce sunt efectuate mențiunile corespunzătoare pe actul de căsătorie după hotărârea de constatare a nulității sau de anulare a căsătoriei, Ofițerul de stare civilă din cadrul Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, structura de stare civilă are obligația de a înainta către Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale extras de pe actul de căsătorie cu această mențiune aplicată pe acesta, pentru a se face mențiunea corespunzătoare și în acest registru privind încetarea regimului matrimonial, precum și la Biroul notarului public care a autentificat convenția matrimonială.

Prin urmare, față de terți, încetarea regimului matrimonial prin prin aplicarea efectului de nulitate a căsătoriei poate fi opusă de la data la care s-au îndeplinit procedurile de de publicitate prin Registrul național prevăzut la art. 334 din Noul Cod Civil

În vederea completării întocmai a Cărții funciară este necesară notarea hotărârii pentru opozabilitate față de terți, nefiind suficientă mențiunea ce a fost transmisă de Ofițerul de stare civilă din cadrul Serviciul de Evidență a Persoanelor structura de stare civilă în Registrul național al regimurilor matrimoniale.

În conformitate cu prevederile art.306 alin. (2) are în vedere efectul retroactiv al nulității căsătoriei (absolute sau relative) ți instituie o normă de protecție față de terți în ceea ce privește actele încheiate cu unul dintre soți înainte de rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești în care s-a constatat nulitatea sau s-a anulat căsătoria. Nulitatea nu le poate fi opusă decât dacă acțiunea în nulitate sau anulabilitate a fost notată în registrele de publicitate (Registrul național al regimurilor matrimoniale, Carte funciară) sau dacă terțul a cunoscut pe altă cale cauza de nulitate a căsătoriei.

5.3 EXCEPȚIILE DE LA REGULĂ DESFIINȚĂRII RETROACTIVE A CĂSĂTORIEI

Ca excepții de la regulă desființării căsătoriei retractiv regăsim căsătoria putative (art.304 din Noul Cod Civil și situația copiilor rezultați din căsătoria nulă sau anulată (art. 305 din Noul Cod Civil).

5.3.1. CĂSĂTORIA PUTATIVĂ

Căsătoria putativă este acea căsătorie ce este nulă sau anulabila, prevederile legislative îi păstrează până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care s-a pronunțat nulitatea, efectele unei căsătorii valabile, pentru soțul sau soții de buna-credință la încheierea ei.

Condițiile căsătoriei putative

         Căsătoria putativă, presupune întrunirea următoarelor condiții:

          – Existența unei căsătorii nule sau anulabile, nulitatea să fie recunoscută printr-o hotărâre judecătorească definitivă, existența soțului de buna-credință.

Noțiunea de căsătorie putativă potrivit prevederilor art.304 alin (1) din Noul Cod Civil, constată că soțul de bună credință la încheierea căsătoriei nule sau anulate, își păstrează până în momentul în care hotărârea judecătoreasca a rămas definitive, situația unui soț dintr-o căsătorie valabilă.

Astfel față de cele mai sus spuse prin căsătorie putative putem înțelege acea căsătorie care deși ester nulă sau anulată, produce anumite efecte în structura raporturilor dintre soți, luând în considerare că cel puțin unu dintre aceștia a fost de bună credință în momentul celebrării căsătoriei.

Căsătoria putative putem zice că ester un bun exemplu de îmbinare a bunei-credințe cu echitatea, deoarece ar fi neegal de a aplică aceleași principi soțului de bună credință față de soțul de rea credință.

Având în vedere că soțul de rea – credința a avut cunoștință de condițiile că încheie o căsătorie ce este lovită de nulitate, pe când cel de bună credință a crezut că încheie o căsătorie valabilă, așadar diferența de tratament față de aceștia se impune în consecință efectele față de soțul de buna-credință se vor produce pe viitor acestea fiind asemănătoare cu cele ale unui divorț, dacă ambi soți au fost de bună credință cele mai sus enumerate se vor aplică la ambii pentru viitor ca și cum s-ar fi pronunțat un divorț.

          Efectele căsătoriei putative. Avantajul căsătoriei putative nule sau anulate este acela că soțul de buna-credință, păstrează până la momentul rămâneri definitive a hotărâri judecătorești de anulare situația unui soț din căsătoria valabilă, aspecte regăsite în prevederile art.304 alin (1) din Noul Cod Civil, raporturile patrimoniale dintre soți sunt supuse dispozițiilor asemănătoare divorțului aspecte redate în prevederile art.304 alin (2) din Noul Cod Civil. Practic desființarea căsătoriei nu aduce atingere efectelor căsătorie produce numai după rămânerea definitive a hotărâri judecătorești, căsătoria fiind desființată pe viitor cu începere de la data horâri judecătorești definitive, ea nu va fi producătoare de consecințe juridică.

Efectele nepatrimoniale: Cu privire la relațiile nepatrimoniale generate de căsătoria desființată, soțul ce a fost de buna-credință se va afla în situația soțului dintr-o căsătorie valabilă dar desfăcuta prin divorț, astfel înțelegem că în lipsa unei mențiuni exprese în prevederile art.304 alin (1) din Noul Cod Civil și întrucât legea nu face ducere la aplicarea prin analogie a dispozițiilor în materie de divorț, soțul de buna-credință nu se poate prevala de la prevederile referitoare la numele de familie după divorț.

Soțul minor de bună credință la data încheierii căsătoriei – la data rămâneri definitive a hotărâri de constatare a nulități sau de anulare a căsătoriei, păstrează capacitatea deplină de exercițiu dobândită aspecte redate în art.39 alin (2) din Noul Cod Civil .

Efectele patrimoniale: În cea ce privește relațiile patrimoniale sunt aplicate prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț art.304 alin. (2) din Noul Cod Civil.

Căsătoria este putativă indiferent dacă soții au fot de buna-credință sau numai unu dintre ei. Efectele asupra relațiilor patrimoniale ce au fost născute din căsătoria desființată se nuanțează astfel:

A). Dacă ambi soți au fost de bună credință la încheierea căsătorie, din perspective efectelor patrimoniale ale desființări căsătoriei, ambi vor avea situația de soți divorțați, o observație fiind aceea legată de prestația compensatorie, fiind cu șanse reduse de valorificare datorită condiției minime cu privire la durata căsătoriei și anume aceea de 20 ani ;

B) în situația când numai unul dintre soți a fost de buna-credință, doar acela are statul de persoană divorțată, iar soțul ce a fost de rea-credință nu se poate bucura de drepturile recunoscute calității de fost soț, pentru că în ochii legii el nu a deținut vreodată o astfel de calitate.

Dat fiind că în cuprinsul prevederilor art.304 alin (2) din Noul Cod Civil se indică schematic modul în care vor fi soluționare raporturile patrimoniale dintre soți, cu trimitere la situația prevăzuta la alin (1) din Noul Cod Civil, anume la caracterul putative al căsătoriei având ca condiție suficientă buna-credință a unuia dintre soți, putem considera că relațiile patrimoniale dintre soți vor fi reglate conform dispozițiilor în materie de divorț

5.3.2. SITUAȚIA COPIILOR REZULTAȚI DIN CĂSĂTORIA NULĂ SAU ANULABILĂ

Această situație este reglementată în Capitolul al IV, secțiunea a 3 art.305 – Situația Copiilor din Noul Cod Civil.

Aplicarea într-un mod riguros a principiului retroactivității în materie de nulitate a căsătoriei ar avea drept consecință, în privința copiilor născuți sau concepuți în timpul căsătoriei, pierderea statutului legal de copil din căsătorie, pentru simplul motiv că părinții lor din punct de vedere juridic nu au fost căsătoriți niciodată,

Luând în calcul această situați Noul Cod Civil stabilește :

“(1) Nulitatea căsătoriei nu are niciun efect în privința copiilor, care păstrează situația de copii din căsătorie.

(2) În ceea ce privește drepturile și obligațiile dintre părinți și copii se aplică, prin asemănare, dispozițiile privitoare la divorț. “.

Astfel indiferent de felul nulității absolute sau relative ce a lovit căsătoria părințiilor, buna-credință sau rea-credință a unuia sau ambilor soți la încheierea căsătoriei sunt irelevante, copilul a dobândit și păstrează situația de copil din căsătorie.

În consecință găsim două implicații majore ale statutului de copil din căsătorie:

Prima este aceia că fiind considerat din căsătorie, stabilirea filiației față de tată are loc prin aplicarea prezumției de paternitate prevăzută în art.408 alin. (2) din Noul Cod Civil, prin urmare copilul născut sau ce este conceput în timpul căsătorie desființate a mamei, are ca tată pe soțul mamei (art.414 alin.1 din Noul Cod Civil).

Prin urmare copilul nu este nevoit asemenea copilului din afara căsătoriei să-și stabilească paternitatea fie pe cale judecătorească fie prin recunoaștere a tatălui, acesta este protejat și îi este recunoscută filiația și rudenia pe linie paternă, cu toate drepturile și obligațiile atașate acestei calității.

A doua consecință continuă celei din întâi este că, în relațiile personale și patrimoniale dintre părinți și copii se vor aplica cele în materie de divorț (art.305 alin.2 din Noul Cod Civil).

Astfel precizăm că statutul de copil rezultat din căsătorie nu este condiționată de bună sau rea-credință a părințiilor în momentul în care s-a încheiat căsătoria.

Concluzii

Concluzii.

Având în vedere numeroasele și variatele acte juridice care pot fi încheiate de o persoană în cursul vieții sale, observăm că niciunul dintre ele nu are o așa de mare importanță că actul juridic al căsătoriei.

Căsătoria putem zice că este definită ca fiind un contract dintre un bărbat și o femeie, încheiată cu scopul de a conviețui împreună, căsătoria trebuie să fie încheiată prin uniunea liberă și consimțită dintre bărbat oi femei.

În noul Cod Civil putem observa că este introdus un nou alineat deoarece este necesară definirea căsătoriei în lege, definiția propusă fiind una unanim acceptată în doctrina românească de dreptul familiei și anume: „căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii”.

Uniunea dintre bărbat și femeie trebuie să se întemeieze prin consimțământul liber și conștient al celor care se căsătoresc. Această uniune nu trebuie confundată cu cea a concubinajului, care nu este reglementată legal de lege, nefiind nici interzisă.

Pentru a fi încheiată, viitorii soți trebuie să îndeplinească anumite condiții fără de care căsătoria nu ar putea avea loc, încheierea căsătoriei trebuie să se facă cu respectarea condițiilor cerute de lege, încălcarea acestora pedepsindu-se cu nulitatea.

Pentru încheierea căsătoriei trebuie respectate anumite cerințe pentru care putem enumera “vârsta matrimonială” adică este necesar ca soții să aibă împlinită vârsta de 18 ani, în situația în care unu sau ambi nu au împlinita această vârsta dar au vârsta de 16 ani împliniți este necesară obținerea unei autorizații de căsătorie obținută de la instanța de tutelă.

Articolul 277 din Noul Cod civil prevede faptul că căsătoria încheiată între persoane de același sex este strict interzisă la noi în tară, dar și căsătoriile încheiate în străinătate între persoane de același sex la noi în tară nu sunt recunoscute.

Articolul 271 din Noul Cod Civil prevede faptul că la încheierea căsătoriei între un bărbat și o femeie stă la bază consimțământul acestora, acesta fiind o condiție de fond în vederea oficierii căsătorie.

Concluzii

Așadar pentru încheierea căsătorie este necesară în tocmai respectarea prevederilor legale în materie, nerespectarea acestora pot duce la o căsătorie nulă sau anulabilă având diverse consecințe atât pentru prezent cât și pentru viitor.

Astfel ca cazuri ce pot duce la anularea căsătorie întâlnim nulitatea absolută și nulitatea relativă

Cazurile de nulitate absolută întâlnite sunt:

Lipsa materială a consimțământului la căsătorie, și în acest context vorbim despre lipsa consimțământului unuia dintre soți sau ambilor.

Bigamia, aceasta presupune faptul că o persoană a mai fost căsătorită și în momentul oficierii unei noi căsătorii, vechea căsătorie nu a fost stinsă fie prin decesul soțului său prin divorț.

Rudenia în grad prohibitiv la căsătorie presupune faptul că căsătoria între rudele în linie dreaptă indiferent de grad, precum și cele din linie colaterală până la gradul al patrulea este interzis, pe cale de consecință încheierea unei asemenea căsători intră sub incidența nulității absolute.

Alienația și debilitatea mintală, precizăm că prin alienație, debilitate se înțelege persoana cu o boală sau handicap psihic, acesta determinând incompetența persoanei de a acționa mai degrabă de a avea discernământ, astfel căsătoria este strict interzisă alienatului sau debilului mintal.

Lipsa diferenței de sex, acesta este prevăzut în art.293 alin. (1) coroborat cu art.271 din Noul Cod Civil și prevede faptul că este stric interzisă căsătoria dintre persoane de același sex, aceasta neavând nici o șansă de validare fie că ea este încheiată în state în care căsătoria persoanelor de același sex este permisă.

Nerespectarea formalităților de solemnitate și publicitate a celebrării căsătoriei, aceasta presupune faptul că viitorii soți sun obligați să se prezinte împreună la sediul structuri de stare civilă pentru a-și da consimțământul la căsătorie în mod public, în prezența a doi martori și a ofițerului de stare civilă, căsătoria ce se încheie cu neobservarea oricărei dintre aceste cerințe este sancționată de nulitate absolută.

Căsătoria fictivă presupune faptul că căsătoria a fost încheiată cu alte scopuri decât acela de a întemeia o familie.

Cazurile de nulitate relativă întâlnite sunt:

Viciile de consimțământ presupune faptul că consimțământul persoanei este alterat prin eroare, dol sau violență, astfel amintim că eroare însemnă o reprezentare falsă a realității, dolul este de asemenea tot o falsă reprezentare a realității, dar aceasta nu este spontană ci provocată și violența este presiunea fizică sau morală exercitată asupra viitorului soț .

Lipsa încuviințărilor sau autorizării cerute de lege, aceasta presupune faptul că persoană ce dorește a se căsători trebuie să aibă împlinită vârsta majoratului pentru ași putea exprima liber consimțământul, sau să aibă vârsta de 16 ani dar pentru efectuarea căsătoriei este imperios necesar existența autorizației de căsătorie emisă de instanța de tulă de la domiciliul acestuia.

Nerespectarea acestora duce la nulitate relativă.

Lipsa discernământului – căsătoria încheiată între persoana lipsită vremelnic de discernământ este lovită de nulitate relativă

Existența tutelei presupune faptul că căsătoria încheiată între tutore și minoră aflată sub tutela sa este lovită de nulitate relativă în conformitate cu prevederile art.300 din Noul Cod Civil.

În consecință nerespectarea prevederilor legale va duce la anularea căsătoriei pe motiv de nulitate fie ea absolută sau relativă aspect de va acea consecințe nefaste asupra ideii de familie ce se dorește a se contura, deasemenea o consecință mai poate fi și asupra copiilor născuți în timpul unei căsători nule sau anulabile sau concepuți în timpul acesteia.

Finalitatea urmărită prin edictarea condițiilor de fond este aceea de a asigura încheierea unei căsătorii potrivit cerințelor legale, în scopul întemeierii unei familii trainice, sănătoase, de către persoanele care au aptitudinea fizică și morală de a întemeia o familie.

De aceea, legea permite încheierea căsătoriei numai acelor persoane care au aptitudinea, fizică și morală, de a întemeia o familie și a acelor persoane ce îndeplinesc condițiile legale.

Bibliografie

Bibliografie

L Madescu , Dreptul familieri ;I actable de stare civila , Note de curs , Craiova 2014

Ion Filipescu Tratat de Dreptul families – Editura Universul Juridic Bucuresti 2006

P.Filipescu , Andrei I . Filipescu – Tratat de dreptul families editia a VI-a, Editura All Beck, Bucuresti ,2001

Dan Lupascu – Dreptul families , Editura Rosetii , Bucuresti ,2005

Noul Cod Civil

http://www.preferatele.com

http://legeaz.net

http://legeaz.net/noul-cod-civil

Bibliografie

Bibliografie

L Madescu , Dreptul familieri ;I actable de stare civila , Note de curs , Craiova 2014

Ion Filipescu Tratat de Dreptul families – Editura Universul Juridic Bucuresti 2006

P.Filipescu , Andrei I . Filipescu – Tratat de dreptul families editia a VI-a, Editura All Beck, Bucuresti ,2001

Dan Lupascu – Dreptul families , Editura Rosetii , Bucuresti ,2005

Noul Cod Civil

http://www.preferatele.com

http://legeaz.net

http://legeaz.net/noul-cod-civil