Reforma Politiei de Frontiera Si Gestionarea Frontierilor

Capitolul 1

Noțiunea de proiect, factori limitativi și trăsăturile principale.

În prezent cuvântul ,,PROIECT,, este folosit în mod excesiv și inadecvat, astfel încât percepția activităților și proceselor care se includ într-un proiect, adesea nu sunt pe deplin corecte și înțelese. Cel mai des proiectul este confundat cu sistemele, activele, cu schemele de organizare sau cu instituțiile care sunt create în urma acestor activități. Eficiența utilizării metodei și procedurii de investiție, pe termen determinat caracteristic proiectelui, este adesea inadecvată pentru alt gen de activități, cu un termen nedeterminat de realizare, în care timpul influențează direct rigiditatea desfașurării programul proiectului.

Prima defenire a ceea ce este „proiect” a fost editată de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile – Centrul pentru Dezvoltarea Organizațiilor Neguvernamentale, (FDSC, 1998):

Gândire anticipativă orientată către un scop, având în vedere producerea unei schimbări, percepută ca favorabilă pentru cel ce intenționează să o producă.

Documentație tehnică și financiară, riguros alcătuită, pe baza căreia se poate realiza un sistem oarecare cu caracteristici și niveluri de performanță predeterminate și cu riscuri limitate.

Activitate care are un început și un sfârșit, este planificată și controlată și are drept scop o schimbare.

Proiectul, după activitatea sa, are nevoie de a se integra în limitele unor parametri, numiți factori limitativi care vor stabili hotarele principaleale a desfășurării lui:

Cadru temporar: proiectul are un început și sfârși în limita careora se realizează.

Resursele: sunt stabilite în prealabil și sunt măsurabile în bani, alcătuind bugetul unui proiect. Acestea pot fi oamenii, echipamentele, locațiile sau alte obiecte cu valoare materială.

Rezultatul: este descris de scopul și efectele unui proiect. Descrierea scopului trebuie să fie cât mai precisă cu prezența indicatorilor cantitativi și calitativi ai schimbării.

Teoreticianul Harold Kerzner definește proiectul ca ,,o serie de activități și sarcini care au obiective specifice ce trebuie îndeplinite ținând cont de anumite specificații, cu un început și un sfârșit bine definite, având un buget limitat și utilizând resurse umane și material,,. Joseph Weiss și Robert Wysocki consideră că un proiect poate fi definit pe baza următoarelor caracteristici: „activitate complexă, unică, finită, cu resurse și buget limitat care implică o serie de persoane și are ca rezultat un produs sau un serviciu.”

Din defeniția de mai sus, reiese o serie de caracteristici care se adaptează pe parcursul desfășurării proiectului. Caracteristicile sunt prezente, într-o măsură mai mare sau mai mică, în toate proiectele, indeferent de mărimea și complexitatea acestora. Astfel,:

Majoritatea proiectelor au un caracter inovator dorind să atingă un obiectiv nou pe parcursul dezvoltării sale.

Proiectul se desfașoară o singură dată, repetarea acestuia îtr-o nouă locație, fiind posibilă doar în cazul adaptarii locului și condițiilor.

Proiectele au date clare de început și sfârșit, elementele organizatorice poartă un caracter temporar, fiind elaborate special pentru atingerea obiectivelor.

Realizarea proiectului se face conform propunerii de proiect, care este modul formalizat de adresare către finanțator, de a finanța planul de activități în cadrul limitelor financiare și de timp.

Proiectul este atât de complex cât este suficient și necesar pentru atingerea obiectivelor (Simplitatea si precizia).

Consum optim de resurse pentru atingerea obiectivelor.

Proiectul satisface niste necesitati actuale.

Ce trebuie să mai conțină un “proiect bun”?

Activitățile unui proiect trebuie întrebuințate într-un număr sufficient, conform necesității sale. Astfel:

un proiect trebuie să includă toate activitățile necesare în a produce rezultatele prevăzute, fără a include și activitățile din cadrul organizației, afară de cele legate de proiect;

activitățile se formulează ca acțiuni de desfșurat, nu ca rezultate de indeplinit;

în faza de planificare este necesar de prevăzut o etapă referitoare la managimentul proiectului

Proiectele treuie să prevadă toate rezultatele necesare în a atinge obiectivele propuse, realitatea obținerii fiind în dependență de resursele disponibile în cadrul proiectului.

Rezultatele în urma derulării proiectului nu trebuie confundate cu obiectivele proiectului Acestea pot fi privite ca mijloacele alese pentru atingerea obiectivelor, ce trebuie definite exact cu posibilitatea verificării.

Finanțarea europeană

UE oferă finanțare pentru o diversitate largă de proiecte și programe din domenii precum:

dezvoltarea regională și urbană

ocuparea forței de muncă și incluziunea socială

agricultura și dezvoltarea rurală

politicile în domeniul maritim și al pescuitului

cercetarea și inovarea

ajutorul umanitar.

Finanțarea proiectului se face în baza unui program în care acesta se incadrează. Programul la rândul său, este finanțat din cadrul fondului prestabilit. Formarea și derularea fondului se face în baza unei politicii aprobate de Parlamentul European și realizate de Comisia Europeană. Astfel, finanțarea proiectului întru totul depinde de existența fondului european în domeniu.

Responsabilitatea politică finală a gestionării fondurilor europene revine Comisiei Europene, celor 28 de comisari europeni din cadrul instituției și președintelui comisiei (în prezent Donald Tusk).

În conformitate cu dispozițiile articolului 58 din Regulamentul financiar, modalitățile prin care Comisia poate executa bugetul sunt următoarele:

— în mod direct („gestiune directă”), prin intermediul serviciilor sale sau prin intermediul agențiilor executive,

— prin gestiune partajată cu statele membre („gestiune partajată”),

— în mod indirect („gestiune indirectă”), prin încredințarea de sarcini privind execuția bugetului unor entități sau persoane precum țări terțe, organizații internaționale și altele.

În practică, aproximativ 76 % din buget este cheltuit în cadrul sistemului de „gestiune partajată”, statele membre distribuind fonduri și gestionând cheltuielile, 22 % în cadrul sistemului de „gestiune directă” de către Comisie, iar restul de 2 % în cadrul celui de „gestiune indirectă”.

Articolului 317 din  Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene  (TFUE) precizează execuția bugetului de către Comisie în cooperare cu statele membre. În baza prevederilor articolului articolului 322 din același regulament sunt stabilite obligațiile de control și de audit, pentru parteneri, în aplicarea bugetului, precum și răspunderile care decurg din aceasta.

Finanțarea europenă dispusă beneficiarilor diferă după tipul de gestionare a acestora, astfel:

gestiunea directă este acordată sub forma de:

granturi pentru proiecte cu activități în domeniul politicilor UE, care cel mai des sunt acordate în urma publicării unei „cereri de propuneri”.

contracte încheiate de instituțiile UE în folosul  achiziționării serviciilor, bunurilor sau lucrărilor de care au nevoie pentru propria funcționare (studii, formare, organizarea de conferințe, echipament IT). Contractele se acordă prin licitație.

pentru gestiunea partajată în principiu sunt alocate 5 fonduri majore: Fondul european de dezvoltare regională (FEDR); Fondul social european (FSE); Fondul de coeziune; Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR); Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM).

gestiunea inderectă este oferită pentru diverșii parteneri ai UE precum state terțe, organizații internaționale, organisme de drept public sau privat care asigură servicii de interes public.

Principiile și normele care prevăd baza execuției bugetului european sunt stabilite în cadrul Regulamentului financiar al Consiliului European din 25 iunie 2002. Alte norme suplimentare privind execuția bugetului sunt menționate și în cadrul reglementărilor sectoriale care acoperă anumite politici ale UE.

Tipuri de proiecte

Există o varietate largă de proiecte.Ținând cont de factorii limitativi al proiectului, tipologia clasificării acestuia este foarte diversă. Orce epuizare a subiectului va crea o serie de dificultăți în procesul clasificării.

O primă clasificare a proiectului ia în considerație mărimea, amploarea și domeniul de activitate, astfel:

După amploarea lor delimităm proiecte : organizaționale; locale (localitate, județ, grup de județe); naționale; regionale (proiectul este de interes pentru mai multe județe din regiunea geografică respectivă); internaționale.

După domeniul obiectivului și activității proiecte: proiecte industriale; proiecte sociale; proiecte comerciale; proiecte culturale; proiecte de protecție a mediului; proiecte științifice (de cercetare); proiecte educaționale; proiecte de management.

După mărimea lor :

proiecte mici – termene de maxim un an, valori reduse, cerințe tehnologice neânsemnate

proiecte medii – termene cuprinse între doi și trei ani, valori medii, cerințe tehnologice medii cu urmărirea lor periodică

proiecte mari – termen mai mult de 3-5 ani, valoare ridicată, cerințe tehnologice performante, apelează la instrumente și programe specifice, urmărirea lor se face prin raportări de control.

O altă tipologie poate fi structurată pornind de la două elemente: tipul de produs și tipul de activitate. Prin combinarea acestor caracteristici se obțin 4 tipuri de proiecte:

Produs tangibil și muncă fizică (exemplu proiectele de construcții)

Produs intangibil și muncă fizică (exemplu revizuirea unor politici sau proceduri).

Produs tangibil și muncă intelectuală (exemplu proiecte de dezvoltare a unor noi proiecte de investiții).

Produs intangibil și muncă intelectuală (exemplu proiecte de cercetare și dezvoltare).

O altă clasificare împarte proiectele în 3 grupe mari:

proiecte de investiții (exemplu retehnologizarea unei bănci)

proiecte de cercetare și dezvoltare (exemplu dezvoltarea unei noi tehnologii)

proiecte de organizare (exemplu lărgirea segmentului de piață)

Ultimă clasificare a proiectelor stabilește o serie de aspecte a proiectulor: gradul de complexitate, sursa de finanțare, durata finanțării, obiectul proiectului și domeniul economic sau utilizatorul final. Astfel delimitând următoarele tipuri:

după gradul de complexitate: proiecte complexe integrate sau independente și proiecte simple;

după sursa de finanțare: proiecte finanțate din fonduri publice, proiecte finanțate din fonduri private, proiecte finanțate din fonduri mixte;

după durata finanțării: proiecte pe termen lung, mediu și scurt;

după obiectul proiectului: proiecte de construcții, proiecte de produs, proiecte informatice, proiecte de dezvoltare a resursei umane, etc;

după domeniul economic sau utilizatorul final: proiecte pentru învățământ, proiecte pentru sănătate, proiecte pentru agricultură, proiecte pentru administrația publică, proiecte pentru protecția mediului, etc.

Capitolul 2

Evoluția relațiilor Republica Moldova – Uniunea Europeană

Colapsul comunismului est-european în 1989 a permis apariția pe scena mondială a noilor entități politico-statale independente, decise să-și afirme, în mod suveran, propria lor indentitate politică, economică și culturală; determinând actorii vieții internaționale să-și revizuiască conținutul și forma raporturilor contractual existente între aceștia și fosta URSS.

Reunirea Europei din partea estică în urma disoluției Uniunii Sovetice, s-a așteptat a fi imediată, însă aceast proces, mai mult sau mai puțin pentru fiecare stat în parte, sa extins până-n prezent. Cauzele principale au fost dificultățile de tranziție la o economie de piață și un regim democratic după 50 de ani de economie planificată, sistem politic bazat pe un singur partid, lipsa drepturilor fundamentale și distrugerea inițiativei private.

În pofida problemelor enumerate de mai sus, obectivul de aderare la Uniunea Europeană (UE) pentru Republica Moldova (RM) a fost îngreunat și de alte cauze precum: slaba dezvoltare a instituțiilor de stat, dependența de combustibelul și piața de desfacere din spațiul post sovietic, problema Transnistriei, atașamentul clasei politice față de interesele Rusiei etc.

Relațiile RM cu UE au la bază 4 etape esențiale care au dus la formarea unei conexiuni durabile actuale între aceste doua entități politice și care pretin a exista în viitorul apropiat: 1) Acordul de Parteneriat și Cooperare (APC); 2) Politica Europeană de Vecinătate (PEV); 3) Parteneriatul Estic; 4) Asocierea Politică și Integrarea Economică cu UE.

Acordul de Parteneriat și Cooperare (APC)

Prima etapă este caracterizată prin reabilitarea economică socială și politică, a statului nou apărut Republica Moldova, în urma destrămării URSS . Migrațiile în masă din perioada dată, în mare parte ilegale, au adus drept rezultat formarea cotei de 40% a bugetului de stat provenite din remitențelor din afara țării. Progresarea crizei a fost însoțită de autoproclamarea ilegală a idependenței Transnistriei (1992), care deținea controlul asupra 90% din energia RM (electricitatea, petrolul și resursele de gaz ) și unui sfert din producția industrială totală. Reieșind din această situație, fiind la limitile posibilităților de a-și satisface nevoile, s-a hotărât la o reorientare europeană, prin crearea sistemului democratic și formarea cadrului instituțional în conformitate cu criteriile propuse de vecinii Occidentali. Pentru a-și garanta securitatea energetică, relațiile cu Rusia vor fi păstrate drept garant al stabilității.

Acordul de Parteneriat și Cooperare semnat la 28 noiembrie 1994 a intrat în vigoare la 1 iulie 1998, pentru o perioadă de 10 ani, fiind reânnoit atomat în fiecare an până la data semnării Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Acordul prevedea colaborarea bilaterală în domeniile comercial, politic, economic, juridic, cultural-științific, având drept obiectiv:

consolidarea democrației și statului de drept cu respectarea drepturilor omului și a minorităților prin asigurarea cadrului corespunzător al dialogului politic;

dezvoltarea durabilă a economiei și finalizarea procesului de tranziție spre economia de piață prin promovarea schimburilor comerciale, investițiilor și relațiilor economice armonioase.

În baza noului document sunt formate structurile instituționale care au pus temelia juridică a colaborării bilaterale între RM și UE, acestea fiind: Comitetul de Cooperare – format din înalți funcționari publici; Comisia de Coooperare – constituit din minițtri și comisari și Comitetul de Cooperare Parlamentară – alcătuit din parlamentarii naționali și europeni.

În cadrul acestui accord, RM primeste prima susținere financiară prin programele TWINNIG, Instrument de asistență tehnică și schimb de informații (TAIEX), Instrument de îmbunătățirea guvernării și managementului în țările din Europa Centrală și de Est (SIGMA). Aceste programe au fost prelungite până-n 2006, înlocuite parțial de implementarea Politicii Economice de Vecinătate.

Politica Europeană de Vecinătate (PEV )

Extinderea Uniunii Europene spre spațiul ex-sovietic, a declanșat necesitatea formării unei noi politici pentru statele vecine din Europa Centrală și de Est. PEV propune dezvoltarea unor relații speciale cu vecinii săi, bazate pe un angajament comun prin respectarea unor valori comune. Diferențiind de procesul de extindere, Politica Economică de Vecinătate a adus o nouă etapă în relațiile cu UE, a cărui scop primordial este de a apropia vecinii săi .

Necătând la faptul că RM a fost inclusă în PEV alături de țările sud-mediteraneene din Africa de Nord și Asia Mijlocie, care n-au nici-o vocație europeană, partidele parlamentale de la Chișinău au susținut, prin Declarația Parlamentului Republicii Moldova cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor de integrare europeană a țării, adoptată la 24 martie 2005. Conform acestei Declarații dezvoltarea relațiilor pentru viitor este  „promovarea consecventă și ireversibilă a cursului strategic spre integrare europeană”. PEV s-a început pentru RM în urma semnării Planului de Acțiuni cu UE (PAUEM), la 22 februarie 2005. În cadrul acestei politici a fost acordată suma de 560,9  milioane Euro pentru perioada 2007-2013 prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate și Parteneriat, care a înlocuit sistemul anterior de finanțare TAIEX. În baza acestui instrument vor fi transmise toate finanțarile preconizate până la semnarea Acordului de Asociere dintre RM și UE, luând în considerație unica excepție de restructurarea acestuia în Instrument European de Vecinătate (IEV) pentru perioada 2014-2020, motivul fiind diferențile mult prea mari dintre statele partenere.

În urma evaluării făcute la încheierea perioadei de finanțare a IEVP s-a constatat că folosirea resurselor acordate n-a fost pe deplin realizată, piedicile principale fiind:

centralizarea excesivă a verticalei puterii

pregatirea ineficientă a cadrului administrativ public la nivel local cât și central

nivelul scăzut a transparenței administrative și colaborare față de reprezentanții societății civile.

neglijarea Legislativului în controlul și monitorizarea puterii executive.

Fiind o componente principale în dezvoltarea relațiilor moldo-europene, aceste 4 „probleme” vor fi domeniile cele mai intervievate de UE.

Parteneriatul Estic (PaE)

Delimitarea strictă a țărilor din cadrul PEV, ca fiind partenere fără posibilitatea de o viitoare asociere dorită, a stârnit nemulțumiri pentru statele cu aspirații puternice pentru UE. Ca rezultat, la inițiativa Poloniei și Suediei în data de 23 mai 2008, susținută de majoritatea membrilor UE, a fost propusă crearea PaE între statele membre a UE și 6 state din Europa de Est: Republica Moldova, Ucraina, Belarus, Georgia, Armenia, Azerbaidjan.

Baza PaE o constituie PEV, fiind un rezultat al principiului „mai mult pentru mai mult”. Parteneriatul este întemeiat pe 4 platforme tematice, fiecare corespunzând unui domiu prestabilit:

democrație, bună guvernanță și stabilitate

integrare economică și convergența cu politicile UE;

securitatea energetică

contacte interumane.

Scopul primordial al Parteneriatului Estic este de a dezvolta o cooperare durabilă între regiunele de frontieră în domeniile socio-economice, în vederea posibile asocieri cu UE.

RM în cadrul PaE acționează pe două direcții – bilateral și multilateral. Palierul bilateral prezintă activitățile de punere în aplicare Acordul de Asociere și liberalizarea regimului de vize. Palierul multilateral al PaE prezintă discuțiile din cadrul reuniunilor ministeriale ale Parteneriatului Estic, în cele 4 platforme tematice de cooperare. Dezavantajul palierului multilateral este în obligativitatea corelării activităților cu alte state care nu au alt ritm de mișcare spre UE.

Asocierea Politică și Integrarea Economică cu UE

Asocierea Politică și Integrarea economica cu UE prezintă obiectivul principal al RM în politica sa externă. Semnarea acestuia a fost în data de 27 iunie 2014 la Bruxelles. Semnarea acordului presupune angajamentul RM de a urma calea reformelor democratice și a coperării europene. În cadrul Acordului de Asociere este prevăzută crearea Zonei de Liber Shimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC), care va facilita dezvoltarea comețului bilateral dintre RM și UE.

Acordul va intra în vigoare doar după semnarea și ratificarea sa de către Republica Moldova și toate statele membre ale UE. Până la ratificarea lui deplină de către statele membre ale UE, Republica Moldova și UE ar putea semna un Acord interimar privind implementarea unui anumit număr de clauze ale Acordului de Asociere, în particular ale celora referitoare la libera circulație a mărfurilor și transport, după modelul statelor din Balcanii de Vest.

În momemntul de față, până la ratificarea Acordului de Asociere de către toate statele membre a UE, Republica Moldova beneficiază de susținerea UE prin intermediul Parteneriatul Estic parte componentă a Politicii Europene de Vecinătate. Structurile instituționale, care asigură colaborarea bilaterală între RM și UE, au rămas aceleași instituții formate în cadrul APC.

Sursa și domeniile de finanțare pentru proiectele europene în Republica Moldova

Fiind membră a Parteneriatul Estic, Instrumentul European de Vecinătate (IEV) constituie pentru RM sursa principală de finanțare în relațiile bilaterale UE-RM.

Potrivit Regulamentului (UE) NR. 232/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2014, în vederea realizării unui spațiu de prosperoitate de comună și bună vecinătate, cu participarea Uniunii Europene și țările vecine (țări partenere), se instituie un IEV care a înlocuit Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat . Sprijinul acordat va fi în folosul țărilor Partenerietului Estic sau UE și țărilor partenere. Părțile responsabile în pregătirea, punerea în aplicare și monitorizarea sprijinului acordat sunt:

autoritățile naționale și locale;

organizațiile societății civile

Potrivit articolului 6 al aceluiași regulament, IEV va oferă asistență pentru 3 tipuri de programe, toate fiind acesibile pentru RM:

Programele bilaterale – care vizează sprijinul Uniunii în favoarea unei țări partenere;

Programe multinaționale – programe multinaționale care vizează provocări comune tuturor țărilor partenere sau unora dintre acestea, pe baza priorităților Parteneriatului Estic și a dimensiunii sudice a PEV și ținând seama de eforturile depuse în contextul Uniunii pentru Mediterana, precum și cooperarea regională și subregională, în principal între două sau mai multe țări partenere, inclusiv în cadrul Dimensiunii Nordice și al Sinergiei Mării Negre. Aceasta poate implica Federația Rusă în conformitate cu articolul 1 alineatul (3);

Programele de cooperare transfrontalieră care vizează cooperarea între unul sau mai multe state membre, pe de o parte, și una sau mai multe țări partenere și/sau Federația Rusă („alte țări participante la cooperarea transfrontalieră”), pe de altă parte, care se desfășoară de-a lungul părții lor comune a frontierei externe a Uniunii.

În cadrul acestui tip de cooperare sunt create, euroregiunele

Punerea în aplicare a programelor se face în urma procesului de programare stabilit în baza documentelor strategiei naționale, multinaționale și transfrontaliere corelate cu Agenda de Asociere UE-Republica Moldova.

În urma consultării multilaterale dintre Guvernul Republicii Moldova cu instituțiile UE și organismele internaționale, s-au stabilit, în baza Cadrului unic de sprijin acordat de UE pentru Republica Moldova (2014-2017) cele trei sectoare prioritare de intervenție care urmează a fi finanțate:

Reforma administrației publice;

Agricultura și dezvoltarea rurală;

Reforma poliției și gestionarea frontierelor

Aceste sectoare de intervenție sunt stabilite în baza Parteneriatului Estic care sunt completate prin prioritățile care decurg din Acordul de Asociere, Zona de liber schimb Aprofundat și cuprinzător (parte componentă a Acordului de Asociere), Planul de Acțiuni privind Liberalizarea Regimului de Vize cu UE și Strategia Națională de dezvoltare "Moldova 2020". Instrumentele folosite sunt clasificate în două tipuri:

Instrumente geografice – Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat.

Instrumente tematice – Instrumentul European pentru Democrație și Drepturile Omului; Instrumentul de Cooperare pentru Securitatea Nucliară; Instrumentul de Stabilitate; Instrumentul pentru Asistență Micro-Finaniară; Instrumentul pentru Ajutor Umanitar.

Aplicarea numărului mic de domenii care vor fi finanțate s-a făcut cu scopul de a maximiza impactul și durabilitatea proiectelor și programelor implementate, necesitatea de a programa asistență în cadrul unei strategii sectoriale clare, oportunitatea de a urma o abordare de programare în comun cu statele membre ale UE și asigurarea sinergiei cu donatori bilaterali și multilaterali.

Alocarea financiară orientativă pentru perioada 2014-2020 este de 610 milioane EUR – 746 milioane EUR. Pentru perioada de programare 2014-2017 sunt prevăzute de la 335 milioane EUR la 410 milioane EUR.

Cantitatea repartizată de resurse pentru domeniile de intervenție stabilite, sunt diferite conform complexității problemelor existente și necesității resurselor în soluționarea acestora (fig 2,1). Având în vedere complexitatea ramurilor alese în a fi finanțate, este necesară oferirea în prealabil unui interval de timp, pentru pregătirea viitoarelor investiții, astfel încât, după structura sa, perioada de finanțare pentru fiecare ramură este diferită (fig.2,2).

Reforma administrației publice

Procesul de integrare europeană cuprinde toate domeniile, astfel încât este necesară stabilirea obiectivilor și direcțiilor de intervenție a statului, pentru a forma o administrare

Figura 2,2 Calendar idicativ de angajamente

susrsa: Cadrul unic de sprijin acordat de UE pentru Republica Moldova (2014-2017)

locală și centrală conformă cu țările Uniunii Europene. Scopul final este ca administrția publică să participe integral la realizarea acestor acțiuni .

Articolul 23 al Acordului de Asociere, prevede că cooperarea vizează toate nivelele administrației publice, inclusiv administrația locală. Articolul 22 al aceluiași acord stabilește domeniile de cooperare , astfel:

dezvoltarea instituțională și funcțională a autorităților publice pentru a spori eficiența activității acestora și pentru a asigura un proces de luare a deciziilor și de planificare strategică eficient, participativ și transparent;

modernizarea serviciilor publice, inclusiv introducerea și punerea în aplicare a e-guvernanței, în vederea creșterii eficienței furnizării de servicii pentru cetățeni și a reducerii costurilor aferente desfășurării de activități economice;

crearea unui corp al funcționarilor publici profesionist, bazat pe principiul responsabilității manageriale și pe delegarea eficace a autorității, precum și pe recrutarea, formarea, evaluarea și remunerarea efectuate în condiții echitabile și transparente;

gestionarea eficace și profesionistă a resurselor umane și dezvoltarea carierei

promovarea valorilor etice în rândul funcționarilor publici.

Conform obiectivelor prioritare stabilite în Acordul de Asociere, ca subcomponente ale lor intervin Documentele de Politici Publice a Republicii Moldova. Principalele subdomene vizate sunt:

Efectuarea acțiunilor pentru combaterea corupției în administrația publică, a situațiilor de incompatibilitate a funcțiilor, trafic de influență, prezentare declarațiilor de avere.

Elaborarea și aprobarea cadrului legislativ privind cooperarea transfrontalieră în cadrul euroregiunilor- „Dunărea de Jos”, „Prutul de Sus”, „Prut-Siret-Nistru”, – cât și formarea reglamentărilor legale a cooperării cu autoritățile similare din statele vecine.

Evaluarea și perfecționarea abilităților funcționarilor publici cât și îmbunătățirea Planurilor de studii la specialitățile de Administrație publică în cadrul instituțiilor de învățămint superior. Un prim accent se pune pe aplicarea practică dar și pe formarea capacităților în procesul de preaderare la UE.

Conform Acordului de Finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Uniunea europeană privind programul-Cadru de suport al acordurilor dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană finanțarea acordată va fi în baza programului de asistență tehnică Twinnig pentru perioada de 84 luni de la momentul semnării (23 aprilie 2014) . Costul total al programului se estimează la 26 000 000 euro, dintre care 26 000 000 euro vor fi finanțate din bugetul general al Uniunii Europene. Twinning-ul este un instrument de cooperare pentru construirea capacității instituționale parte componentă a Instrumentului European de Vecinătate și Parteneriat.

Programul Twinning se caracterizează printr-o colaborare intensivă între parteneri. Aceștea sunt obligați în egală măsură, să atingă un rezultat bine definit, începând cu etapa programării proiectelor. Tocmai acest aspect diferențiază twinnin-gul de alte programe comunitare, în care UE nu-și asumă responsabilitatea pentru rezultatele finale și nu prevede crearea unor parteneriate durabile.

Caracteristicile proiectelor Twinning sunt :

Un proiect de twinning NU are doar menirea de a furniza consiliere sau alt gen de asistență tehnică clasică. Este un proiect de cooperare administrativă într-un domeniu specific, care trebuie să conducă la REZULTATE OBLIGATORII.

Un proiect de twinning NU este doar o simplă asistență tehnică unilaterală acordată de Stat Membru țării beneficiare. Este în schimb un parteneriat strâns în care angajamentul concret al beneficiarului, care este și motorul schimbărilor țintite prin proiect, este vital.

Un proiect de twinning NU își dorește doar să reproducă un sistem administrativ al unui Stat Membru, ci mai degrabă se străduiește să introducă bunele practici UE în legătură cu legislația comunitară.

În cadrul programului Twinning s-au implementat proiecte cu un mare succes precum:

„Consolidarea Capacităților în Dezvoltarea Regională” Bugetul total valabil: 1.170.000 €. ; Durata: Mai 2012 – Ian. 2014

„Suport pentru Agenția pentru Protecția Consumatorului”  Bugetul total valabi  1,000,000 euro Durata 18.06.2012 – 18.04.2014,

„Suport pentru Moldova în domeniul normelor și standardelor privind siguranța alimentară pentru produsele de origine vegetală” Durata: 1.04.2012 – 01.10.2013

„Consolidarea Capacității Centrului de Acreditare în domeniul Evaluării Conformității Produselor” Bugetul total valabi1,040,000 euro Durata: 23.05.2012 – 23.05.2014

„Consolidarea managementului financiar public în Republica Moldova” Bugetul total valabi1,500.000 euro Durata: 11.03.2011-03.11.2013

După cum s-a menționat anterior, RM este integrată în cadrul euroregiunelor „Dunărea de Jos”, „Prutul de Sus”, „Prut-Siret-Nistru”, „Marea Neagră” și „Nistru” finanțate prin intermediul aceluiați Instrument European de Vecinătate și Parteneriat (ENPI). Scopul esențial care se urmărește a fi îndeplenit, este cooperarea sub-regională în a dezvolta coeziunea economico-socială dintre unitățile administrativ-teritoriale a statelor vecine. Desfășurarea proiectelor de tip euroregional angajează cooperarea partenerilor pe tot parcursul proiectului în folosul tuturor țărilor participante.

Luând în considerație că reformarea administrției publice în domeniul descentralizării este la etapa de început, la momentul de față există mari impiedemente care stopează acesul la finanțarea proiectelor europene pentru instituțiile publice , chiar de la faza inițială. Ca exemplu vom folosi Programului Operațional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013, care oferea finanțare pentru proiectele autorităților locale de la 100.000 până la 3.000.000 de euro. Știind că cofinanțarea este de 10%, pentru un proiect de 1,5 mil euro ar fi necesară suma de 150000 euro, ceea ce este imposibil pentru majoritatea administrațiilor locale, dat fiind că bugetul anual al acestora, în majoritatea cazurilor nici nu ajunge la așa o sumă. Cauza esențială fiind lipsa autonomiei financiare cât și separarea autorităților locale de negocierele privind aderarea la noile acorduri sau programe europene.

Conform studiului în domeniul capacității autoritilor administrative pentru integrare europeană, făcut de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, administrațiile locale adesea apelează la ajutorul populației pentru a putea colecta 10% necesare pentru cofinanțare (fig. 2,3).

Figura 2,3 obstacolele cofinanțării proiectelor aprobate în instituțiilte administrației publice locale (răspunsuri multiple).

Pe lângă problematica cofinanțării, în urma sondajului făcut în instituțiile administrative, se adaugă lipsa personalului calificat, nivelul scăzut a participației cetățenilor, cît și birocrația excesivă fig. 2,6. Majoritatea funcționarilor publici nu cunosc limba engleză (fig, 2,5), care este limba obligatorie pentru propunerea de proiecte. Prin urmare, este diminuată calitatea proiectului, însoțită și de un consum excesiv de timp.

Dezvoltarea rurală și agricolă

RM este o țară rurală, unde 58% din populație locuiește în mediul rural. În ciuda faptului că jumătate din populația RM locuiește în mediul rural, rata ocupării forței de muncă în mediul rural este de numai 36%. Ponderea populației economic active este mai mică în RM, comparativ cu alte țări est-europene, din cauza migrației masive a forței de muncă activă în afara țării.

Sursa: sondaj efectuat de către IDIS „Viitorul” în rândurile reprezentanților autorităților locale

Fig 2,6 Obstacolele principale în implementarea proiectelor europene

Sursa: Sondajele efectuate de către IDIS „Viitorul” în rândurile reprezentanților autorităților locale

Având un potențial foarte mare în agriultură, valoarea adăugată brută din această ramură este comparativ mică, cedând întâetatea domenului servicii (fig. 2,7). http://scoalamea.md/wp-content/uploads/MEGA_XI_rom.pdf p11

Semnarea Programului European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală pentru țările din vecinătatea UE (ENPARD) cu Guvernul RM, subliniază procesul de reforme structurale inițiat de către RM și alinierea țării la UE, ca urmare a semnării și implementării Acordului de Asociere și Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător între Republica Moldova și Uniunea Europeană (ZLSAC). Perioada de finanțare a Programului este de 3 ani (2014-2017), cu un buget total de 64 mil. euro (53 de mil de euro – suport bugetar, 11 mil de euro – suport complementar), cofinanțarea din partea beneficiarilor de granturie est de 75 mii euro. Prin intermediul aceluiași program agricultorii vor putea consolida capacitățile pentru a corespunde standartelor și normelor europene.

Finanțarea în agricultură va cuprinde 3 domennii principale:

restructurarea și modernizarea sectorului agroalimentar;

asigurarea managementului durabil al resurselor naturale;

îmbunătățirea condițiilor de trai și de muncă în regiunile rurale.

Sub aspectul economic Programului ENPARD va facilita capacitatea de export a produselor autohtone pe piața UE, asigurând exportul progresiv în cadrul ZLSAC și astfel dând un impact pozitiv creșterii PIB-lui. Sub aspectul incluziunii și creșterii economice durabile vor fi îmbunătățite condițiile de trai și respectiv de muncă în regiunele rurale. Implementarea unei politici durabile va aproviziona securitatea și siguranța alimentară pentru populație.

Reforma poliției de frontieră și gestionarea frontierilor

Odată cu îndreptarea strategică de aderare a RM la UE, a fost necesară reformarea poliției de frontieră prin adoptarea noilor standarte și valori europene inclusiv în domeniul controlului la frontiera de stat. Reforma poliției de frontieră și gestionarea frontierelor a început în anul 2011 urmărind crearea următoarelor beneficii pe termen lung: controlul mai eficient al migrației ilegale, dezvoltarea turizmului, reducerea cantității de contrabandă dar în primul rând dezvoltarea comerțului și investițiilor. Suportul UE în acest domeniu este acordat prin intermediul Misiunii Uniunii Europene de Asistenta la Frontiera dintre Moldova si Ucraina (EUBAM) cât și prin Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operaționale la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene (FRONTEX)

În momentul de față, reforma poliției de frontieră este strâns legată de implementarea Acordulului privind crearea ZLSAC. Asistența UE în procesul de reformare a acestui domeniu pentru anii 2014-2017 este între 67 și 82 mil. euro.

După semnarea Acordului de Liber Schimb și Aprofundat și Cuprinzător, în timp de 10 ani, exportatorii vor avea o liberalizare graduală a comerțului cu bunuri și servicii, ceea ce presupune facilitarea investițiilor în agricultură, ramura principală a exportului în RM. Scutirea de taxe vamale este prevăzute pentru produsele moldovenesti cât și pentru produsele europene. Totodată, RM comparativ cu UE nu va trebui să deschidă complet piața protejând sectoarele mai sensibele. Mai mult ca atât, în decursul a 3 ani după implementare, se dă posibilitatea rediscutării Acordului în funcție de progresele realizate.

Cadrul de gestiune a asistenței europene

Cadrul instituțional constituie factorul decesiv în implementarea și derularea asistenței externe de către autoritățile naționale. Procesul de alocare a asistenței externe este ghidat de distribuirea responsabilităților dintre instituțiile implicate în procesul de gestionare a resurselor.

În RM asistența externă este coordonată pe 3 trepte. Comitetul interministerial pentru planificarea strategică (CIPS) răspunde de direcționarea și corelarea asistenței externe în executarea priorităților naționale de dezvoltare socio-economică, cât și în utilizarea eficientă a acesteia . CIPS este condus de Prim-ministrul Republicii Moldova, cu funcția coordonator național în domeniul asistenței externe. Cancelaria de Stat realizează programarea, monitorizarea și evaluarea operațională și metodologică, de asemenea Cancelaria de Stat, este autoritatea națională de coordonare, asigură transparența asistenței acordate de comunitatea donatorilor. Programmarea și monitoizarea proiectelor la nivel sectorial, este realizată de Consiliul sectorial în domeniul asistenței externe, care este un organ consultativ, conducerea este realizată de Coordonatorul sectorial al asistenței externe, care este conducătorul sau adjunctul autorității publice centrale ce promovează politica în sector

La nivel regional sistemul de dezvoltare este condus de Ministerul Dezvoltării Regionale  și  Construcțiilor, care este organul central al administrației publice, în elaborarea și promovarea dezvoltării regionale. Agențiile de Dezvoltare ( Nord, Centru, Sud ) poartă răspunderea de gesionarea proiectelor regionale la nivel local.

Necătând la faptul ca ramificația cadrului instituțipnal este foarte complexă, există constrângeri, care s-ar putea de interpretat mai mult ca deficiențe, ce reduc din capacitatea de absorbție a acestor fonduri.

Hotărârea Nr. 12 din 19,01,2010 pentru aprobarea Regulamentului cu privire le cadrul instituțional și mecanismul de coordonare a asistenței externe acordate Republicii Moldova de organizațiile internaționale și țările donatoare, menționează noțiune de contracte de stat dar nu și cea de contracte de stat sectoriale. Dimensiunea nou creată automat se clasează mai presus de autoritățile de profil, luând partea autonomie acestora în dirijarea de sector. Astfel, apare riscul de intervenție a autorităților naționale de coordonare a asistenței externe, prin urmare transformânduse într-un factor de decizie la nivel sectorial. La acest factor s-ar mai adăuga și exercițiul pe care-l realizează Autoritatea națională de coordonare a asistenței externe reprezentată de Cancelaria de Stat, de a hotărî gradul în care propunerea de proiect va rezolva probleme din regiune, această competența fiind obligatorie Comitetului interministerial pentru planificarea strategică.

Figura 2,1 Idicativul de defalcare pe sectoare

Implementare reformei la toate nivelele (central, sectorial, local) administrației publice din RM, este dictată de existența multor factori care împiedecă buna dezvoltarea țării și prin urmare a relațiilor sale cu UE. Reforma administrativă este un proces pe termen lung care poate fi implementată doar de cîteva guverne consecutive în condițiile schimbărilor rapide la nivelul UE.

Administrația publică centrală . Potrivit art. 96 din Constituția Republici Moldova, Guvernul asigură realizarea politicii interne și externe a statului și exercită conducerea generală a administrației publice. Cu fiecare schimbarea în urma alegerii Guvernului Republicii Moldova, deja a devenit tradiție să urmeze schimbarea structurală și organizatorică a acestuia. În prezent, Guvernul este format din 16 ministere. Acestă structură fiind inertă și supradimensionată pentru o țară de talia RM. Drept exemplu pot servi alte state precum Austria, Spania, Ungaria care au doar 10-12 ministere. Specialiștii consideră necesar comasarea numărului de ministere, astfel încât ministerul industriei să fie comasat cu cel al energeticii, ministerul finanțelor – cu ministerul economiei iar resursele financiare și umane ale acestora să fie redirecționate către alte ministere importante.

O altă problemă prezentă în adinistrația publică centrală este lipsa cadrului legislativ în asigurarea responsabilității ministeriale pentru calitatea guvernării. Aici se mai adaugă și însărcinarea Curții Constituționale cu obligativitatea executării conticiosului administrativ, împiedicînd astfel solicitarea direcă de către cetățeni a respectării drepturilor vătămate printr-o hotărâre sau ordonanță guvernamentală.

Legislația privind funcționarea și organizarea administrației publice centrale nu are efect deplin pentru tot teritoriul RM. Astfel, doar 88% din teritoriul național este supus legislației, restul fiind compus din teritoriul Transnistriei, autoritate autoproclamată din stânga Nistrului. Conflictul transnistrian scade din eficiența și calitatea procesului administrativ, solicitând timp finanțe și resurse umane suplementare.

În a rezolva aceste obstacole sa stabilit: instituirea unei autorități publice cu responsabilități de coordonare și monitorizare a măsurilor de reformă în administrația publică; alocarea unui buget destinat susținerii acțiunilor specifice implementării, monitorizării și evaluării reformei în administrația publică; elaborarea unor scenarii de integrare în sistemul administrației publice a structurilor administrative existente în localitățile din stânga Nistrului; optimizarea numărului de angajați din structurile administrației publice centrale și redirecționarea unităților de personal către alte autorități publice centrale sau locale, conform necesităților reale ale acestora; mărirea transparenței activității administrației publice prin adoptarea Legii privind transparența decizională în administrația publică.

Administrațiile sectoriale. Pentru a spori capacitatea de coordonare interministerală sa hotărât ca toate ministerele să participe la procesul integrării europene. Ministerele cu caracter financiar, economic, de dezvoltare a infrastructurii devin implicați direcți în coordonarea politicilor de integrare europeană și laborarea acestora, Ministerul Afacerelor Externe având rolul central. În fiecare minister este formată câte o unitate specializată de integrare europeană care sunt conduse de Departamenul pentru Integrare Europeană din cadrul MAE.

Pentru o mai bună aplicare a programului de activitate a Guvernului și implicit pentru a reduce costul pentru instruirea funcționarilor publici s-a hotărât formarea funcției de Secretar de Stat în ministere, care se bucură de stabilitate în funcție nefiind influințabil de procedura de investitură a Guvernului.

Existența unui număr mare de domenii, care nu pot fi încadrate în limitele responsabilității unui singur minister, s-a hotarât formarea unor ONG-uri de profil cu statut consultativ pe lângă ministere și alte autorități publice.

Aministrația locală.

Ciclul de viață al unui proiect

Ciclul de viață al unui proiect reprezintă o segvență de acțiuni alcătuită din 4 faze :

inițierea- este prima fază a proiectului, în care sunt stabilite obiectivele și aria de cuprindere (scopul), reprezentând pe larg soluția care va fi implementată. Tot aici se va organiza echipa proiectului în frunte cu managerul de proiect.

planificarea- se organizează un set de documente de planificare care vor ghida echipa de proiect.

execuția- faza în care rezultatele obținute (construire,dezvoltare,elaborare) din fazele anterioare sunt puse în execuție.

încheierea- predarea livrabelelor către finanțator, predarea documentelor rezultate, dealocarea resurselor și comunicarea tuturor participanților că proiectul a luat sfârșit.

În funcție de tipul proiectului se disting trei feluri de ciclu de viață:

Ciclul de viață elementar al unui proiect, adaptat după modelul în cinci faze descris de Weiss și Wysocki în anul 1992: definire, planificare, organizare, execuție și încheiere.

Ciclul de viață bazat pe faze de dezvoltare, prezentat de Jordan și Machesky în 1990: strategie prin care activitățile de determinare a cerințelor, de evaluare a alternativelor, de stabilire a specificațiilor și de implementare a proiectului sunt repetate de mai multe ori.

Ciclul de viață pe bază de prototip din 2001: construirea rapidă a unui model sau prototip al sistemului propus și prezentarea acestuia utilizatorilor cu scopul de a obține un feed-back rapid.

Institutul de Management de Proiect consider că fazele se divid în procese component, care sunt cumulate în 5 grupuri:

Procesele de inițializare – asigură bazele desfășurării activităților de viitor. Ieșirile acestora prezintă intrările pentru procesul de planificare.

Procesele de planificare – proces de bază în cadrul unui proiec, cu o structură constantă din 4 etape:

Prelevarea și analiza informațiilor- asigură imaginea completă a situației de la care se pleacă precum și a tendinței de dezvoltare . Se aplică tehnicile: interviul, chestionarul, studiul documentelor, evaluări, etc.

Diagnoza- acentuarea punctelor tari și slabe, indentificarea șanselor și a riscurilor (analiza SWOT).

Elaborarea soluției- elaborarea alternativelor prin compararea avantajelor și dezavantajelor în a ajunge la o decizie cât mai rațională.

Evaluarea soluției- alegerea soluției celei mai bune în a atinge scopul urmărit. Tehnicile folosite sunt: analiza cost-utilitate, analiza valorii de întrebuințare, analiza utilității.

Procesele controlului comandă procesele de planificare, execuție și incheiere cu scopul de a stbili dacă planul întocmit este valid sau trebuie ajustat . Intrările acestuia sunt documentele și informațiile furnizate de procesele de execuție.

Procesele de execuție – punerea în practică toate măsurile planificate.

Procesele de încheiere – predarea rezultatului beneficiarului. O componentă a acestui proces este postanaliza carea asigură acumularea greșelilor făcute în vederea evitării acestora în viitor .

În funcție de complexitatea proiectelor numărul etapelor din cadrul unei faze poate fi diferit:

Abordarea clasică- patru etape (concepție, planificare, implementare și evaluare)

Abordări moderne- șase etape (conceperea, planificare/dezvoltarea ideii de proiect, formarea echipei, implementarea, monitorizarea și încheierea proiectului)

Proiecte complexe – mai multe subetape în funcție de multilateralitatea proiectului.

Noua inițiativă urma să întărească partea estică a PEV.

. Procesul de elaborare a fost accelerat de apariția conflictului ruso-georgian la 1 septembrie 2008. Prin urmare la 20 martie 2009 a fost aprobat proiectul Parteneriatul Estic. Scopul acestui parteneriat este de a pune în aplicare asocierea politică și integrarea economică între UE și partenerii răsăriteni.

Parametrii cei mai importanți pentru RM din cadrul acestui parteneriat sunt:

Negocierea unor noi relații contractuale cu RM, Ucraina, Armenia, Azerbaidjan, Georgia și Belarus sub forma unor Acorduri de Asociere.

Integrarea economică a statelor membre ale Parteneriatului Estic cu UE

Liberalizarea regimului de vize cu UE

Integrarea energetică cu UE

Preluarea puterii de către Alianța pentru integrarea Europeană, în urma alegerilor din 29 iulie 2009, au impulsionat relațiile cu UE. Autoritățile moldovenești și-au propus să valorifice la maxim oportunitățile parteneriatului estic. În cadrul desfășurării sale merită de menționat următoarele realizări:

Negocierea Acordului de Asociere cu UE

Negocierea Zonei de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător

Lansarea dialogului privind liberalizarea regimului de vize cu UE.

Negocierea și semnarea Acordului privind spațiul aerian comun între Republica Moldova și UE

Integrarea Republicii Moldova în Comunitatea Energetică Europeană.

Negocierea și parafarea Acordului de Asociere cu UE

Acordul de Asociere

Odată cu desfășurarea primelor alegeri parlamentare pe bază de pluripartidism conform principiilor democratice, precum și angajamentul luat de noul Parlament și Guvern în a continua cursul refomelor economice, democratizare și amiliorarea conflictului transnistrian pe cale pașnică, au impulsionat Uniunea Europeană să înceapă la 21 aprilie 1994 negocierile oficiale asupra Acordului de Parteneriat și Cooperare. Negocierile au durat doar doua runde sfârșinduse cu parafarea acestuia în 26 iulie 1994.

Acordul asigură baza colaborării cu Uniunea Europeană, pentru perioada de 10 ani, în domeniul politic,economic, juridic, cultural-tiițific, comercial, având drept obiectiv susținerea Republicii Moldova în:

consolidarea democrației și a statutului de drept cu respectarea dreptului omului și a minorităților prin asigurarea cadrului corespunzător al dialogului politic

dezvoltarea durabilă a economiei și finalizarea perioadei de tranziție la economia de piață prin promovarea schimburilor comerciale și de investiții

În cadrul acestui acord este formtă schema instituțională cu menirea de a dezvolta relațiile existente pentru viitoarea integrare:

Nivelul politic: Consiliul de Cooperare RM – UE; Comitetul de Cooperare RM-UE; Comitetul de Cooperare Parlamentară RM-UE

Nivelul de lucru este format din subcomitetele RM-UE care sunt reuniunile sectoriale la nivel de experți ce se organizează o dată pe an: Subcomitetul în domeniul Comerțului și Investiții; Subcomitetul în domeniul Finanțelor, Economiei și Statisticii; Subcomitetul în domeniul Vămii, Cooperării Transfrontaliere, Justiției și Afacerilor Interne; Subcomitetul în domeniul Energiei, Mediului, Transport,Telecomunicații, Științei, Tehnologiilor, instruirii și educației.

În mai 2004 Republica Moldova a fost inclusă în Politica Europeană de Vecinătate(PEV), dezvoltarea fiind împlinită prin Comunicarea Comisiei privind Consolidarea Politicii Europene de Vecinătate în decembrie 2006 și Comunicarea Comisiei Europene din decembrie 2007 privind prioritățile de dezvoltare a PEV.

 Începând cu 07 mai 2009 Republica Moldova participă la inițiativa Parteneriatului Estic contribuind activ la dezvoltarea dimensiunii bilaterale si celei multilaterale.

La 30 septembrie 2010 a fost semnat Protocolul privind principiile generale pentru participarea RM la programele UE, care a intrat in vigoare la 1 Mai 2011. Primul program european la care RM participă este FP7 care prevede investiții considerabile în studii și învățământ.

Ultima etapă spre UE parcursă de RM la momentul actual, este semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană.

Un obiectiv este un rezultat scontat ce trebuie obținut în efortul de atingere a scopului proiectului și, implicit, a rezolvării problemei (Marius Alexa-profesor asociat la Facutatea de Comunicare si Relatii Publice din cadrul SNSPA Bucuresti).

Obiectivele sunt formulate de către membrii echipei de proiect și managerul de proiet. În cadrul oricărui proiect există mai multe obiective, fiecare din ele reprezintând câte-o etapă special, în apropierea spre scopul stabilit al proiectului. Metoda care se folosește în indetificarea scopului/scopurilor și obiectivelor unui proiect este ,,Arborile obiectivelor,, .

Arborele obiectivelor este alcătuit din două etape:

Reformularea situațiilor negative ala analizei problemei în situații pozitive, care trebuie să fie acceptate de membrii echipei de proiect și carea ar putea fi posibile de obținut prin metode realiste.

Verificarea relațiilor ,,resurse-scop,, , care la fel ca și-n cazul ,,situațiilor pozitive,, trebuie să fie pozitive.

În cadrul figurei 1,1 , se arată etapele elaborării ,,Arborelui obiectivelor,,. Conform primei etape se stabilește ,,Arborele problemelor,, în care situația negativă se transformă, prin reformularea pozitivă, în situația îmbunătațită. Aceste formulări ca urmare devin obiectivele proiectului. Problema principală din primul arbore devine scopul proiectului în al doilea arbore. Efectele sunt transformate în obiective generale, iar cauzele în activități.

Pentru a determina mai precis dacă ceea ce se enunță este sau nu un obiectiv, se folosește metoda SMART, care întrunește caracteristicile pe care trebuie să le posede obiectivele unui proiect:

Specifice – claritate cu privire la schibarea situației: cine, ce, când, unde, cum?

Măsurabile – capacitatea de a măsura țintele și beneficiile: sunt măsurabile rezultatele?

Abordabile – capacitatea de a atinge obiectivul luând în considerație resursele disponibile: obiectivul poate fi atins?

Realiste – capacitatea de a obține schimbarea propusă în obiectiv: sunt resurse disponibele pentru atingerea lui în momentul dat?

Timp (perioada de timp) – fixarea perioadei de timp pentru realizarea fiecărui obiectiv: există un termen limită?

În cadrul acestui acord este formtă schema instituțională cu menirea de a dezvolta relațiile existente pentru viitoarea integrare:

Nivelul politic:

Consiliul de Cooperare RM – UE, care se organizează anual la nivelul înalților oficiali (Prim-ministru/Comisarul pentru Afaceri Externe și PEV, Înaltul Reprezentant al Consiliului UE/Președinția UE) și are scopul trasării direcțiilor strategice a dezvoltării relațiilor RM-UE;

Comitetul de Cooperare RM-UE se reunește anual la nivelul funcționarilor publici de nivel înalt în vederea examinării tendințelor directorii ale cooperării sectoriale RM-UE;

Comitetul de Cooperare Parlamentară RM-UE, care se reunește anual la nivelul Șefilor delegațiilor Parlamentului Republicii Moldova și Parlamentului European.

Nivelul de lucru:

Subcomitetele RM-UE sunt reuniuni sectoriale la nivel de experți ce se organizează o dată pe an:

Subcomitetul în domeniul Comerțului și Investiții;

Subcomitetul în domeniul Finanțelor, Economiei și Statisticii

Subcomitetul în domeniul Vămii, Cooperării Transfrontaliere, Justiției și Afacerilor Interne

Subcomitetul în domeniul Energiei, Mediului, Transport,Telecomunicații, Științei, Tehnologiilor, instruirii și educației.

Cap1 Fondurile europene

1.1 Scurt istoric

Pentru a reduce decalajele existente înte regiunile europene, în urma procesului îndelungat de extindere spre cele 28 de State Membre ale Uniunii Europene, au fost create instrumente financiare specifice. Aceste instrumente î-și au apariția încă de la semnarea Tratatului da la Roma care o data cu scurgerea timpului s-au extins dupa specificația și complexitatea sa astfel încât astăzi acestea reprezinta o parte vitală în existența Uniunii Europene.

O dată cu semnarea Tratatul de la Roma din 1957, când cele 6 țări semnatare (Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda) au căzut de acord asupra necesitșății reducerii diferențelor existente între regiunele europene, în scopul realizării unei economii comunitare solide și unitare. La inițiativa Italiei, Tratatul a prevăzut diferențele de dezvoltare existente a Tărilor Membre, prin urmare fiind formată Banca Europeana de Investiții care are misiunea de a contribui, recurgând la piețele de capital și la resursele proprii, la dezvoltarea echilibrată și neântreruptă a pieței interne în interesul Uniunii. Acest pas a fost primul în formarea unei noi politici numită Politica Regională. Imediat după aceasta, cu scopul de a îmbunătăți funcționartea pieții muncii de pe întregul teritoriu a Țărilor Membre, a fot înființat Fondului Social European(1958).

Prima extensiune a Uniunii s-a petrecut in anul 1973 cu aderarea Danemarcii Irlandei si a Marii Britanie. Problema de reconversie industrială în regiunele cu mine de cărbune si utilarii din centrul si nordul Marii Britanii a accentuat disparitatea economica existent intre Statele Membre. S-ar mai adăuga că acest tip de problema nu era cu mult deosebit de problemele existente, in regiunele carbonifere puternic indutrializate, din Franța, Germania Belgia. Drept urmare, după mai multe încercări, a fost inițiat Fondul European de Dezvoltare Regională(1975), a cărui scop era de a corecta principalele decalaje din Comunitate, rezultate din preponderența agriculturii, schimbarii industriale sau șomajul structural. Prima țară beneficiară de acest fond a fost Italia, după care a urmat-o Marea Britanie îndată după aderarea sa.

Extinderea către Grecia (1981), Portugalia și Spania (1986) a sporit considerabil inegalitatea economică ,deja existentă între Statele Membre. Mărirea neprevăzut de mare a Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR)a facut ca aceasta să fie inclusă în competența oficială Uniunii Europene, prin Actul Unic European. Volumul mare a FEDR a facut ca managementul diverselor proiectelor individuale să devină problematic. Această situație a stimulat pregătirea de programe, folosirea fondurilor de bază pentru strategii specific de dezvoltare econoiă regional și a planurilor multi-anuale.

Comisia Europeană

Comisia Europeană este organismul executiv al UE. Ea reprezintă interesele Uniunii Europene în ansamblul său, nu pe cele ale vreunui stat membru. Termenul „Comisie” poate face referire atât la colegiul celor 28 de comisari, cât și la personalul său permanent sau la instituția propriu-zisă.

Componența comisiei este de 28 de comisari, câte unul din fiecare țară membră. Fiecărui comisar îi este împărțită de către președintele comisiei( Jean-Claude Juncker Donald Tusk anii) responsabilitatea pentru domeniul/ile de acțiuni.

Rolul instituției este de a susține interesele UE în tot ansamblul său. Monitorizează și pune în aplicare politicile UE:

propune proiecte legislative Parlamentului și Consiliului

gestionează bugetul UE și alocă fonduri

împreuna cu Curtea de Justiție aplică dreptul european

reprezintă UE la nivel internațional

Începând cu 27 august 1991, odată cu proclamarea independenței Republicii Moldova, s-a încercat dezvoltarea unei politici ce va echilibra relațiile înte Est (Federația Rusă) și Vest (Uniunea Europeană). Potrivit lui Elena Korostelava se disting trei etape care au întemeiat relațiile actuale dintre RM și UE:

Renașterea problematică a unui stat independent, specifică pentru perioda 1991-1994,

O europenizare ezitantă, încadrată între 1994-2009,

Creare de noi alianțe și echilibrarea celor existente, începând cu 2010

Prima etapă este caracterizată prin reabilitarea economică socială și politică a statului nou apărut Republica Moldova. În această perioadă se încep prtimele migrări în masă, în mare parte ilegale, ca rezultat parte de 40% a bugetului de stat este formată din remitențele provinite din afara țării. Progresarea crizei a fost însoțită de autoproclamarea ilegală a idependenței Transnistriei (1992), care deținea controlul asupra 90% din energia RM (electricitatea, petrolul și resursele de gaz ) și unui sfert din producția industrială totală. Reieșind din această situație, fiind la limitile posibilităților de a-și satisface nevoile, s-a hotărât la o reorientare europeană, prin crearea sistemului democratic și formarea cadrului instituțional în conformitate cu criteriile propuse de vecinii Occidentali. Pentru a-și garanta securitatea energetică, relațiile cu Rusia vor fi păstrate drept garant al stabilității.

A doua etapă este remarcată prn faptul ca RM începe negocierele cu UE asupra Acordului de Parteneriat și Cooperare, semnat în 1994 și intrat ăn vigoare în 1998. În baza noului document sunt formate structurile instituționale care au pus temelia juridică a colaborării bilaterale între RM și UE, acestea fiind: Comitetul de Cooperare – format din înalți funcționari publici; Comisia de Coooperare – constituit din minițtri și comisari și Comitetul de Cooperare Parlamentară – alcătuit din parlamentarii naționali și europeni.

Problema transnistriană cu care se confruntă RM acum 23 de ani a fost dispusă de o primă implicare a UE doar în 2003 prin impilicarea observatorilor Kees van Rij și Carl Hartzell- membri Consiliului în cadrul Comisiei Constituționale Moldova-Transnistria. Drept urmare, sa stabilit necisitatea instituirei controlului comun de frontieră între RM și Ucraina, care ar minimaliza traficul ilegal de droguri, alcool și țigări cu efecte negative asupra PIB-ului RM, astfel în 2005 este lansat EUBAM (European Union Border Assistance Mission) misiunea de asistență la frontiera dintre moldova și Ucraina al cărui mandat oficial este:

,,Să aducă o contribuție substanțială la dezvoltarea procedurilor de gestionare a frontierei care să corespundă standardelor Uniunii Europene și să servească necesităților legitime ale cetățenilor moldoveni și ucraineni, călătorilor și comerțului, fapt care, la rîndul său, va contribui la consolidarea securității regionale și susținerea dezvoltării economice” .

A treia etapă cuprinde transformarile de ordin social și politic în urma alegerilor parlamentare, soldate cu criză politică, RM lipsindu-se de președinte pentru doi ani. Ajungând la un consens partidele formează în 2010 Alianța pentru Integrare Europeană (AIE).

Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE);

Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE)

În urma deficienților constatate a implementării APC, diplomația moldovenească și-a propus afirmarea RM ca component a Europei de Sud-Est, dorind să scape de grupul statelor ex-sovietice în lista cărora a fost înscrisă. După mai multe eforturi RM a fost inclusă, la 28 iunie 2001, în cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE). Avănd problema transnistrienă nesoluționată, Europa n-a incadrat-o în Procesul de Stabilizare și Asociere alături de statele din Balcanii de Vest.

Pentru a imprima mai multă credibilitate statutului RM de stat sud-est european, Chișinăul a reușit să obțină aprobarea în vederea includerii acesteia la „Memorandumul de Înțelegere privind piața regională de electricitate în Europa de Sud-Est și integrarea acesteia în piața internă a UE”, lansat de Comisia Europeană sub egida PSESE la 15 noiembrie 2002, la Atena. De asemenea, la 19 decembrie 2006, Republica Moldova devine membru al Acordului de Liber Schimb din Europa Centrală (CEFTA), conceput pentru a îngloba toate statele din Balcanii Vest plus RM, acestea ajungând parte componentă a zonei unice de comerț liber în Europa de Sud-Est.