Reflectii Privind Fenomenul Coruptiei Factor Vulnerabilizant al Securitatii Nationale. Implicatii Procesual Penale

În contextul schimbărilor majore ce guvernează societatea actuală, există o constantă în timp, respectiv nevoia de siguranță și de stabilitate, iar singurul concept care poate răspunde acestei necesități este cel de securitate. Totodată, democrația, statul de drept reprezintă deziderate ale societății civile, care se subsumează noțiunii de siguranță națională.

Fiecare stat, în raport de contextul geopolitic, de alianțele încheiate și nu în ultimul rând de resursele de care dispune, își creează pentru realizarea strategiei de securitate o politică de în acest sens, respectiv un cadru legislativ și instituțional care să răspundă în mod eficient necesităților contemporane, politică care să ofere soluții viabile problemelor din domeniul securității naționale.

Un factor eroziv în domeniu este cu siguranță flagelul corupției, o temă de actualitate, în condițiile în care acesta a devenit un fenomen structurat, specializat, care poate influența factorii de decizie din sfera politicului, administrației sau justiției, având în vedere că nu de puține ori astfel de infracțiuni sunt săvârșite de demnitari, membri ai Guvernului, parlamentari, judecători ai Curții Constituționale sau alți magistrați, persoane care ar trebuie să reprezinte sau să apere interesele cetățenilor și ordinea publică.

Introducere. Considerații conceptuale.

Pornind de la prevederile legale în materie, prin securitatea națională se înțelege starea de legalitate, de echilibru și de stabilitate socială, economică și politică necesară existenței și dezvoltării statului național român ca stat suveran, unitar, independent și indivizibil, menținerii ordinii de drept, precum și a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, potrivit principiilor și normelor democratice statornicite prin Constituție.

Dacă inițial securitatea națională avea o singură componentă, și anume cea militară, se apreciază în doctrină faptul că în prezent acest concept presupune o structură pluridimensională: economică, politică, socială, umană, militară, diplomatică, culturală. Astăzi, în centrul securității naționale stă cetățeanul căruia statul, prin instituțiile abilitate trebuie să îi asigure și să îi garanteze siguranța vieții și a activității.

Așadar, securitatea presupune o abordare coordonată a mai multor dimensiuni: juridică- concretizată prin crearea unui cadru legislativ coerent, armonizat cu exigențele europene, economică-ce se raportează la costurile securității și consecințele producerii unui eveniment nedorit sau organizatorică-ce implică autoritățile, instituțiile, organismele și agențiile ce lucrează în domeniu, precum și structurile, funcțiile, relațiile și personalul aferent.

Analiza sistematică a acestor noțiuni ne îndreptățește să afirmăm faptul că o strategie de securitate eficientă implică măsuri adecvate și reacții prompte împotriva corupției, pentru a împiedica astfel decredibilizarea instituțiilor statului, a administrației publice, a justiției, respectiv pentru a nu suprima dezideratul statului de drept și al democrației.

Interpretarea teoriilor legate de amenințări, riscuri este amplu tratată în doctrina de specialitate, însă opinăm că până a găsi soluții sau până la a aplica strategii în această privință, este primordial ca statul să manifeste o politică adecvată, o guvernare eficientă, în spiritul interesului național, să aibă o clasă politică competentă, pentru ca mai apoi să intervină în discuție problematica tratării altor factori de risc intern sau extern.

Extinderea corupției la nivelul administrației publice, instituțiilor și autorităților publice transformă acesti piloni în proprii inamici ai securității naționale. Nu în ultimul rând, considerăm faptul că este inutil să vorbim despre alți factori interni sau externi care pot șubrezi securitatea unui stat, în condițiile în care echilibrul său intern, la nivel organizatoric este deficitar. Este de asemenea inutil să elaborăm planuri de cooperare interstatală, strategii, directive, până când nu există actori pe scena națională care să pună în aplicare și să respecte astfel de soluții.

Statutul României de țară membru NATO impune îndeplinirea misiunilor în domeniul securității în cooperare cu partenerii externi, printr-o politică coerentă și adoptarea unor măsuri reale, pentru a-și menține statutul unui aliat credibil și durabil.

În acest sens, după cum se apreciază și în literatura de specialitate, în epoca actuală, legitimitatea și credibilitatea statelor sunt surse tot atât de importante de putere precum capabilitățile economice și militare. Admiterea în NATO, integrarea în Uniunea Europeană sau amplasarea de baze americane pe teritoriul românesc au condus la câștigarea unui rol important pentru țara noastră în relațiile internaționale. Din această perspectivă, apartenența României la lumea euro-atlantică impune regândirea strategiei de securitate, pentru a contribui la o apărare colectivă, având în vedere că interesele invariabile ale statului precum suveranitatea, integritatea teritorială sau independența sunt asigurate în sens primar.

Fenomenul corupției. Consecințe în planul securității naționale.

Dimensiune transnațională

În literatura de specialitate se reține că în afara factorilor de risc, securitatea poate fi afectată și de vulnerabilitățile interne care pot îmbrăca diferite forme. Principalele vulnerabilități pot fi: insuficiența resurselor alocate instituțiilor de siguranță și apărare publică, proliferarea economiei subterane și accentuarea corupției, criminalitatea economică, perturbarea ordinii publice.

Noile relații ale lumii generate de cursa pentru obținerea unor facilități politice și economice sporite și o îmbogățire cât mai rapidă, manifestate în special în cadrul tinerelor democrații, tind să se generalizeze la scară planetară. Efectele secundare negative ale globalizării în plan economic și politic oferă destule șanse manifestării fenomenelor de corupție și dezvoltării pieței „negre”. Situația generează o sursă de amenințare la adresa stabilității politice, deoarece afectează securitatea economică a cetățeanului, determinându-l să își piardă încrederea în politică.

Transformările din economia globală și politică au constituit un factor favorizant al apariției fenomenului corupției. Acest tip de acțiune reprezintă o amenințare reală la adresa securității naționale a multor state, precum și la adresa securității internaționale în general. Corupția încurajează dezvoltarea unor noi strategii de către organizațiile criminale, care pot deveni mai competitive și eficiente pe piața mondială, devenind astfel transnaționale. Marile organizații criminale realizează profituri considerabile, din spălarea banilor proveniți din activități ilegale, trafic de arme, fraude împotriva instituțiilor financiare, cu ajutorul corupției din rândul sindicatelor, a politicienilor, poliției și a justiției. Toate aceste activități ilegale foarte profitabile pentru infractori afectează în egalită măsură stabilitatea regională și securitatea națională a statelor în care se manifestă.

Statele Unite ale Americii au publicat de asemenea recent strategia națională de apărare. Fenomenul corupției este îngrijorător pentru administrația de la Casa Albă, având în vedere faptul că o guvernare ineficientă datorată corupției permite dezvoltarea extremismului și subminarea puterii structurilor de stat.

În timp ce schimbul de informații, evoluția tehnologiei, specializarea structurilor și organelor abilitate permite identificarea funcționarilor corupți mai ușor, globalizarea a deschis noi posibilități pentru ca aceștia să reușească să își ascunde veniturile obținute din săvârșirea infracțiunilor în străinătate, fiind astfel necesar implementarea unor standarde internaționale puternice și coerente privind combaterea finanțărilor ilegale.

Statele Unite ale Americii oferă un exemplu în promovarea aderării la standarde de guvernare responsabile și transparente, prin inițiative precum Parteneriatul Guvernării Transparente. Promovarea de către SUA a unei guvernări mai transparente, mai responsabile și direct răspunzătoare implică și găsirea unor instrumente în vederea recuperării activelor furate de oficialii corupți și pentru a îngreuna activitatea infracțională de ascundere, spălare și utilizare a veniturilor obținute ilegal.

Perspectiva națională

Potrivit Strategiei Naționale de Apărare pentru perioada 2015-2019, corupția vulnerabilizează statul, generează prejudicii economiei și afectează potențialul de dezvoltare a țării, buna guvernanță, decizia în folosul cetățenilor și comunităților, precum și încrederea în actul de justiție și în instituțiile statului. În plan extern, persistența corupției are impact negativ asupra credibilității și imaginii țării noastre.

O guvernarea ineficientă – efect al deficitului democratic și al corupției instituționale, se reflectă în manifestări de clientelism politic, ineficiență a administrației publice, tendințe autoritariste și lipsă de transparență și responsabilitate publică – subminează încrederea cetățenilor în instituțiile publice și poate constitui o amenințare majoră la adresa securității statelor.

Potrivit doctrinei, majoritatea infracțiunilor complexe descoperite în economie privind procesul de privatizare, transferurile nelegale de capital, sustragerile de mari proporții, deteriorarea treptată a patrimoniului public, bancrute frauduloase, scoaterea din țară ilegal a unor importante valori și bunuri economice aparținând patrimoniului cultural național sunt însoțite de acte de corupție, săvârșite de multe ori de către persoane cu funcții de conducere sau atribuții de control. Implicarea în activități cu caracter privat a unor factori de conducere, prin înființarea directă sau prin intermediari, de firme cu profil similar unităților cu capital de stat și parazitarea acestora din urmă, au determinat, de asemenea, numeroase acte de corupție. Numeroase persoane fizice și juridice, profitând de imperfecțiunile reglementărilor legale, precum și de insuficienta exercitare a controlului financiar și fiscal, au desfășurat ample acțiuni de contrabandă și evaziune fiscală fundamentate pe acte de corupție. Actele de corupție au sporit considerabil, implicând funcționari din toate domeniile vieții economice și sociale, iar pericolul social concret al acestor fapte s-a localizat în cuantificarea unor prejudicii patrimoniale enorme, produse patrimoniului public, uneori cu consecințe deosebit de grave la nivelul structuri economice, ireparabile sau imposibil de evaluat.

În lupta împotriva corupției, este imperativ necesar ca instituțiile să funcționeze potrivit legii, să colaboreze și să fie integrate într-un sistem în care informațiile vitale trebuie să circule în mod profesionist, în condiții de legalitate și în mod oportun, responsabilitățile să fie clare și să nu se suprapună, iar atribuțiile să fie îndeplinite în limitele legii, la timp și cu eficiență maximă..

Studiile realizate în ultima perioadă reflectă faptul că cetățenii și-au pierdut încrederea în capacitatea de guvernare. Pe cale de consecință, după cum se propune în mod just în literatura de specialitate, aceast factor de insecuritate se impune a fi înlăturat prin apariția unei noi clase politice mai dinamice, care să nu mai fie acuzată favoritism și corupție, reglementarea statutului funcționarului public în mod adecvat prin corelare cu directivele europene în materie, concomitent cu asigurarea unor condiții materiale prin care să i se asigure un trai decent și ferit de tentaculele corupției, accelerarea procesului de restructurare și modernizare a justiției, a celorlalte elemente din aparatul de stat chemate să lupte împotriva corupției, realizarea unui program de educare a populației în domeniul reformelor economice, al sistemului de impozitare, în scopul de a căpăta sprijinul și acordul acesteia.

La nivelul anilor 2000-2002, Uniunea Europeană marca ca motive de îngrijorare în ceea ce ne privește practica Parlamentului de a nu adopta legislația în concordanță cu cea europeană și în stabilirea priorităților legislative. De asemenea, insuficienta coordonare a activităților în domeniul executivului reduce eficiența înaintării pe drumul reformei. Se aprecia că larga răspândire a corupției subminează nu numai funcționarea sistemului legal, ci are efecte negative asupra economiei și încrederii în autoritățile publice.

Comparativ cu această perioadă, potrivit raportului Comisiei Europene către Parlamentul European și Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare începând cu anul 2007 și până în prezent, s-au înregistrat progrese considerabile în ceea ce privește lupta împotriva corupției. Rapoartele MCV au analizat progresele realizate de România iar în ceea ce privește anul 2014, s-au înregistrat rezultate pozitive în lupta împotriva corupței, fiind un pas important în sensul asigurării durabilității reformelor în domeniu.

Cu toate acestea, statistic vorbind situația este una îngrijorătoare. Astfel, în 2014, DNA a înregistrat aproape 5000 de dosare noi față de 2013. Totodată, relevant în a arăta ramificațiile fenomenului, menționăm că potrivit acestor documente, intre 1 ianuarie și 31 decembrie 2014, Secția Penală a soluționat, în primă instanță, 12 cazuri de corupție la nivel înalt, iar completul de 5 judecători s-a pronunțat, ca instanță finală, în 13 cazuri de corupție la nivel înalt.

Totodată, potrivit aceluiași raport, s-a înregistrat un număr mai mare de cazuri de corupție în rândul magistraților, însă potrivit DNA, această cifră ridicată nu reflectă o crștere a numărului actelor de corupție în cadrul magistraturii, ci, mai degrabă, o creștere a numărului de sesizări din partea populației. Astfel, în 2014, 23 de judecători (inclusiv 4 judecători de la ICCJ), precum și 6 procurori-șefi -i 6 procurori au fost puși sub acuzare pentru acte de corupție.

Se mai remarcă faptul că deciziile adoptate de Parlament de a permite sau nu organelor de urmărire penală să îi trateze pe parlamentari ca pe cetățnii obișnuiți par să fie în continuare lipsite de criterii obiectiv. Au existat, de asemenea, cazuri în care Parlamentul a dat dovadă de reținere în a aplica hotărârile judecătorești definitive sau deciziile Curții Constituționale, aceasta fiind, de altfel, o problemă întâlnită pe scară mai largă. Rezultatele descrise relevă faptul că lupta împotriva corupției în România a devenit eficientă, aspect care nu poate decât să întărească sentimentul de securitate al cetățenilor și să sporească încrederea în actul de justiție.

Relevant este să precizăm faptul că Strategia națională anticorupție pe perioada 2012-2015 fixează pentru prevenirea corupției în instituțiile publice îndeplinirea mai multor obiective: remedierea vulnerabilităților specifice instituțiilor publice, creșterea transparenței instituționale prin sporirea gradului de disponibilitate a datelor publice deschise puse la dispoziție de către autoritățile publice, prin îndeplinirea procedurilor de aderare la Parteneriatul pentru o guvernare deschisă, dezvoltarea soluțiilor de e-guvernare, e-administrare, e-justiție ca platforme de accesare a serviciilor publice către cetățeni, consolidarea integrității și transparenței sistemului judiciar prin promovarea măsurilor anticorupție și a standardelor etice profesionale, prin măsuri ca reformarea sistemului disciplinar judiciar prin consolidarea rolului și statutului Inspecției Judiciare.

Un alt obiectiv vizează creșterea transparenței finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, prin întreprinderea unor măsuri ca asigurarea publicității surselor de finanțare a activității partidelor politice și a cheltuielilor efectuate, completarea cadrului legislativ privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale.

De asemenea, se impune consolidarea integrității în rândul membrilor Parlamentului, prin reglemntarea interdicției pentru avocații parlamentari de a da consultanță sau de a reprezenta în orice fel autoritățile publice sau entități economico-financiare cu capital majoritar de stat. De asemenea, se impune fixarea ca obiective creșterea eficienței mecanismelor de prevenire a corupției în materia achizițiilor publice, promovarea unui mediu de afaceri concurențial, corect și integru, condolidarea integrității, eficienței și transparenței la nivelul administrației publice locale.

Aceeași strategie impune combaterea corupției prin măsuri administrative și penale, prin îmbunătățirea calitativă și cantitativă a activității de monitorizare și evaluarea a averilor și a intereselor, care să permită limitarea cazurilor de averi nejustificate, conflicte de interese sau incompatibilităție.

Un rol deosebit de important trebuie să îl aibă asigurarea protecției efective a intereselor financiare ale UE în România, prin creșterea transparenței privind beneficiarii sumelor provenite de la UE, respectiv creșterea gradului de recuperare a produselor infracțiunilor, urmând cele mai bune practici din alte state membre UE și consolidarea practicii judiciare.

Legea securității naționale. Controverse

După cum am precizat, flagelul corupției s-a extins în toate domeniile de interes național, organele de anchetă confruntându-se cu dificultăți majore în instrumentarea faptelor de corupție.Astfel cum se reține și în jurisprudența națională se apreciază faptul că “inculpații părtași la infracțiuni de corupție se supun deseori “legii tăcerii”, probațiunea fiind cu atât mai greu de făcut, cu cât nivelul la care se află persoana acuzată este mai înalt. (…) Infracțiunile de corupție săvârșite de persoane importante în stat (cum este cazul președintelui celui mai mare partid politic, prim ministru în funcție și candidat cu șanse reale la cea mai înaltă deminitate a statului roman) nu sunt de regulă comise în prezența mai multor persoane, ci în condiții de maximă clandestinitate, fapt care aproape exclude de plano existența unor mărturii relevante, incriminatoare pentru autorul infracțiunii de corupție”.

În atare condiții, Curtea Europeană a drepturilor omului, admite că existența unor dispoziții legislative care acordă autorităților publice posibilitatea de intruziune în viața privată în anumite situații excepționale, pot fi necesare într-o societate democratică, în contextual în care sunt destinate să apere securitatea națională, ordinea publică sau să prevină săvârșirea unor fapte penale.

Legea nr. 51/1991, astfel cum a fost aceasta modificată prin legea nr. 255/2013,permit restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului desfășurate cu respectarea prevederilor legale, în scopul apărării securității naționale, respectiv pentru suprimarea amenințărilor prevăzute de art. 3.

Potrivit art. 122, activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului se efectuează numai în situațiile în care nu există alte posibilități ori sunt posibilități limitate pentru cunoașterea, prevenirea sau contracararea riscurilor ori amenințărilor la adresa securității naționale, acestea sunt necesare și proporționale, date fiind circumstanțele situației concrete, a fost obținută autorizația prevăzută de lege.

Același articol prevede faptul că activitățile specifice pot consta în: interceptarea și înregistrarea comunicațiilor electronice, căutarea unor informații, documente sau înscrisuri pentru a căror obținere este necesar accesul într-un loc, la un obiect ori deschiderea unui obiect, ridicarea și repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea informațiilor pe care acesta le conține, instalarea de obiecte, întreținerea și ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse, supravegherea prin fotografiere, filmare sau prin alte mijloace tehnice ori constatări personale, efectuate sistematic în locuri publice sau efectuate în orice mod în locuri private; localizarea, urmărirea și obținerea de informații prin GPS, interceptarea trimiterilor poștale, ridicarea și repunerea la loc a acestora, examinarea lor, extragerea informațiilor pe care acestea le conțin, obținerea de informații privind tranzacțiile financiare sau datele financiare ale unei persoane.

Cu toate acestea, remarcăm faptul că există dosare de corupție pe rolul instanțelor de judecată în care astfel de procedee probatorii, cum ar fi interceptarea și înregistrarea comunicațiilor electronice ale persoanei sunt efectuate în baza unei autorizații emise pe temeiul securității naționale, deși infracțiunile de corupție nu sunt enumerate în conținutul limitativ prevăzut de art. 3 din acest act normativ.

Astfel, probele pe baza cărora se dispune condamnarea unei persoane nu sunt administrate de organul de urmărire penală, ci sunt realizate de către SRI , structură care nu face parte din categoria organelor judiciare chemate să participe la administrarea justiției. Această structură are dreptul să solicite interceptarea unor convorbiri în condițiile art.123 din Legea nr.51/1991, prin raportare doar la posibilele fapte contra siguranței naționale, enumerate concret și limitativ în art. 3, urmând ca respectivele activități de supraveghere să fie desfășurate de procuror sau prin delegare de către acesta, către organele de cercetare penală sau către SRI.

Cu privire la argumentele invocate de apărare, instanța a reținut obligația tuturor autorităților, inclusiv a celor cu atribuții în domeniul siguranței naționale, de a pune la dispoziția organelor de urmărire penală toate informațiile ce pot constitui probe în procesul penal, indiferent de mijlocul prin care acestea au fost obținute. Se mai reține că deși suntem în prezența procedeului informativ din domeniul siguranței naționale și nu a celui probator din materie procesual penală, un atare mijloc de probă este permis în procesul penal în virtutea dispozițiilor art. 916 alin.2 teza finală C.pr.pen. (conform cărora orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă, dacă nu sunt interzise de lege), respectiv actualul art. 139 alin. 3 teza finală. Legislația procesual penală română nu prevede în mod expres nicio restricție în privința utilizării în probatoriul unei cauze penale a informațiilor furnizate de Serviciul Român de Informații.

Relevant este și faptul că în perioada de monitorizare, nu s-a conturat nici un presupus pericol la adresa siguranței statului care să justifice autorizarea și interceptarea comunicațiilor efectuate de aceștia în baza dispozițiilor Legii nr.51/1991.

Chiar și în aceste condiții, încheierea prin care se autorizează un astfel de procedeu probatoriu este definitivă. Deși în contextual actualei reglemntări, s-ar putea formulat excepții de nelegalitate în cu privire la acest aspect, în această etapa procesuală instanța fiind investită cu verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, acesta nu ar putea să cerceteze temeinicia hotărârii de autorizare a intercepărilor, fiind definitive tranșată prin încheierea de autorizare emisă, cu atât mai puțin de judecătorul fondului.

În practică există și soluții contrare cu privire la legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice realizate în baza unui mandat solicitat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 51/1991. Inculpatul P.D.C., anterior pronunțării soluției de condamnare, s-a adresat instanței civile solicitând daune morale pentru interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice în perioada 2003- 2004, cerere admisă prin sentința civilă nr. 709 din 11.05.2007 pronunțată în dosarul nr.12770/3/2006 de Tribunalul București, definitivă prin respingerea apelului și irevocabilă, prin decizia nr.1745 din 18.02.2011 a ICCJ Secția Civilă reținându-se, existența ”faptei” de ascultare a convorbirilor telefonice purtate de la posturi telefonice private sau afectate vieții private săvârșită cu încălcarea art.3 din Legea 51/1991.

Cu toate acestea, instanța penală, invocând faptul că hotărârea civilă nu are autoritate în fața instantei penale a statuat că interceptarea convorbirilor telefonice ale inculpatului P.D.C. a avut bază legală, faptele comise de inculpat (în legătură, printre altele cu procesul de privatizare și postprivatizare Petromidia) sunt de natură a aduce atingere siguranței naționale a statului astfel că nu se poate reține încălcarea art.3 din Legea 51/1991.

Considerăm că o astfel de soluție încalcă principiul loialității administrării probelor, impunându-se excluderea acestora din materialul probator, ca fiind obținute în mod neregulat.

Concluzii

Astfel cum am arătat, corupția reprezintă un factor vulnerabilizant în ceea ce privește securitatea națională.Corupția degradează mediul strategic, în condițiile în care aceasta se extinde pâna la cel mai înalt nivel, decredibilizând instituțiile statului. Se impune exercitarea responsabilă a puterii, utilizarea resurselor în mod eficient, cu respectarea democrației și a drepturilor și libertăților fundamentale.

O guvernare ineficientă a împiedicat țara noastră să realizeze unele obiective de interes major, a întârziat aderarea la Uniunea Europenă și creează în continuare dificultăți în contextul integrării Schengen.

Am arătat faptul că acest fenomen deosebit de grav reprezintă un factor de vulnerabilitate, însă mai mult decțt atât, acesta poate deschide porțile criminalității organizate internaționale, o guvernare care nu are o bază solidă, instituții cooperante, autorități implicate, încurajând terorismul și alte infracțiuni care reprezintă amenințări la adresa securității.

Gestionarea situațiilor delicate, cum ar fi cea cu care ne confruntăm în prezent relativ la criza imigranților, necesită precauție, o bună și strategică coordonare având în vedere dimensiunile acesteia. Este nevoie în primul rând de un cadru național stabil pentru face față acestei provocări.

Am abordat și o controversă privind legalitatea probelor obținute în baza unei autorizații emise în temeiul securității naționale, într-un dosar de corupție. Deși nu împărtășim practica instanțelor naționale, acestea sunt uzitate în procesul penal, chiar dacă pe durata supravegherii nu sunt relevate activități infracționale care să pună în pericol securitatea.

În atare condiții, ne întrebăm dacă în lupta împotriva corupției este aplicabil pricipiul „scopul scuză mijloacele”, cu consecința pronunțării unor posibile soluții de condamnare a României de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar cu un raport în domeniul justiției favorabil, sau se impune aplicarea normelor incidente, fără interpretarea extensivă a acestora. Perspectiva practicianului, poate subiectivă în cazul dat, ne determină să înclinăm spre a doua soluție.

Bibliografie

Bidu, Ioan, Troncotă, Cristian, Coordonate de securitate, Ed. ANI, București, 2005.

Duțu, Petre Amenințări asimetrice sau amenințări hribide: delimitări conceptuale pentru fundamentarea securității și apărării naționale, Ed. Universității Naționale de Apărare “Carol I”, București, 2013.

Frunzeti, Teodor, Zodian, Vladimir -coordonatori, Lumea 2009. Enciclopedie politică și militară(Studii strategice de securitate), Ed. Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2009.

Maior, George Cristian, Noul aliat. Regândirea politicii de apărare a României la începutul secolului XXI, Ed. Rao International Publishing Company, București, 2009.

Alexandrescu, Grigore, Amenințări la adresa securității, Ed. Universității Naționale de Apărare București – 2004.

Irimia Ion, Ion Emil, Chiriac Mircea-Dănuț, Curs de doctrine politico-militară Partea a VI-a – Securitate națională și euroatlantică , Ed. Universității naționale de apărare, București, 2004.

Moștoflei Constantin Coord., Surse de instabilitate la nivel global și regional. implicații pentru românia a IV-a Sesiune anuală de comunicări științifice, București, 25 noiembrie 2004, Ed. Universității naționale de apărare, București, 2004.

Stanciu, Livia, Prevenirea și sancționarea faptelor de corupție în dreptul penal românesc, www.inm-lex.ro/arhiva/fisiere/pag_34/det…/184.doc.

Comisia Europeană, Comisiei Europene către Parlamentul European și Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare, Bruxelles, 28.01.2015, COM(2015) 35 final, http://ec.europa.eu/cvm/docs/com_2015_35_ro.pdf.

National Security Strategy, February 2015, https://www.whitehouse.gov/sites/default/files/docs/2015_national_security_strategy.pdf, p. 21.

Strategia națională de apărare a țării pentru perioada 2015-2019-O Românie puternică în Europa și în lume, București, 2015, http://www.presidency.ro/static/Strategia%20Nationala%20de%20Aparare%20a%20Tarii.pdf.

Strategia de securitate națională a României, București, 2007, http://www.presidency.ro/static/ordine/SSNR/SSNR.pdf.

Strategia națională anticorupție pe perioada 2012-2015, http://www.just.ro/LinkClick.aspx?fileticket=T3mlRnW1IsY=&tabid=2102.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia penală nr. 160/2012, www.legenet.ro.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Sentința nr. 877/01.06.2012.

Curtea de Apel Bucuresti, decizia penala nr. 1156/A/07.10.2014, www.legenet.ro.

Legea nr. 51/1991 (r2) privind securitatea națională a României, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 190 din 18/03/2014.

Legea 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale, publicată Monitorul Oficial, Partea I nr. 515 din 14 august 2013.