Reactia Autoritatilor In Situatii de Urgenta

INTRODUCERE

Reacția autorităților publice în situații de urgență

În situații de urgență, reacția promptă a autorităților publice conduce la salvarea vieților omenești, sau în caz de nereușită se ajunge la pierderea acestora. Autoritățile publice au obligația de a interveni și de a-și practica serviciile în interesul oamenilor.

În România, există Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență (SNMSU). Acest sistem datează din anul 2004 prin Ordonanța de Urgență 21/2004. SNMSU funcționează pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, asigurarea și coordonarea resurselor umane, financiare și de altă natură necesare restabilirii stării de normalitate.

Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență se organizează și funcționează pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, asigurarea și coordonarea resurselor umane, materiale, financiare și de altă natură necesare restabilirii stării de normalitate.

 Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență are în compunere trei tipuri de structuri, si anume:

Structuri decizionale, acestea fiind comitetele pentru astfel de situații de urgență (sunt stabilite la nivel local, județean și național)

Structuri de intervenție, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și instituțiile județene pentru situații de urgență, ca servicii publice comunitare profesionale pentru situații de urgență.

Structuri operaționale, centre operative pentru situații de acest tip stabilite la nivel local, județean și național 

Ca principii de bază ale sistemului, au fost caracterizate:

• previziunea și prevenirea;

• prioritatea protecției și salvării vieții oamenilor;

• responsabilitate a managementului situațiilor de urgență;

• respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului;

• asumarea responsabilității gestionării situațiilor de urgență de către autoritățile administrației publice;

• cooperarea la nivel național, regional și internațional cu organisme și organizații similare;

• transparența activităților desfășurate;

• continuitatea și gradualitatea măsurilor întreprinse;

• operativitate, conlucrare activă și subordonare ierarhică a componentelor Sistemului Național.

Fig 1. Managementul situatilor de urgenta.

Sursa: http://www.environheal.pub.ro/

CAPITOLUL 1

ROMÂNIA – ȚARA CU FACTOR MARE DE VULNERABILITATE LA PRODUCEREA DEZASTRELOR

România este un stat care are un indice mare de vulnerabilitate în ceea ce privește producerea dezastrelor ceea ce impune automat o abordare de tip sistemic și strict coordonată și controlată a activității sistemului național de management al unor situații de urgență în toate fazele sale, într-un cadru legislativ adecvat și bine susținut material. Sistemul național de management al acestor tipuri de situatii este caracterizat printr-o responsabilitate distribuită precum vedem in urmatorul grafic:

Fig 2. Nr de interventii la care au participat serviciile profesioniste

Sursa: http://www.environheal.pub.ro/

În anul 2013, serviciile profesioniste pentru situații de urgență au participat la 137.883 intervenții, din care: 13.968 incendii (10% din totalul intervențiilor), 7.461 arderi necontrolate (5%), 9.459 alte situații de urgență (7%), 2.536 acțiuni pentru asistență persoanelor (2%), 4.557 acțiuni pentru protecția comunităților (3%), precum și 99.882 cazuri de urgență asistate de S.M.U.R.D. (68% din totalul intervențiilor).

Au avut loc 7.249 alarme false, 4.404 întoarceri de pe traseu și 515 deplasări fără nicio intervenție.

Conform datelor analizate de pe site-ul inspectoratului general pentru situații de urgență, în ultimii zece ani, s-au manifestat undeva mai mult de 46 de mii de situații de urgență din care: putin peste 28000 de cazuri de inundații, aproximativ 700 alunecări de teren, putin peste 17000 (poluări la operatori economici, incidente de mediu, samd) alte situații asemanatoare. Aceste situatii de urgenta au afectat peste 3000 de localități, fiind inundate mai mult de 67.000 de locuințe (din care 15000 au fost distruse total), evacuate peste 57 mii de persoane și afectate aproximativ un milion de HA (hectare) de terenuri agricole. În aceeași perioada au fost distruse peste 16000 de kilometrii de elemente de infrastructură (căi ferate, drumuri județene și comunale, drumuri naționale, rețele electrice, de telecomunicații, de alimentare de gaz și apă). La acestea s-au adăugat, din nefericire, decesul a 144 persoane surprinse de viituri. Totodată, în România pentru intervalul menționat, au avut loc peste 145 mii de cazuri de incendii care au culminat cu pagube semnificative, dar prin intervenția operativă a structurilor de intervenție au fost salvate bunuri de aproximativ 25000000 lei.

Pentru a putea gestiona consecințele unor astfel de evenimente, au fost acordate ajutoare din partea Guvernului României în valoare de 841,7 milioane de lei. De asemenea, prin accesarea Fondului de Solidaritate au fost obținute 108 milioane de Euro reprezentând 4 % din valoarea estimativă a pagubelor. Au fost folosite importante resurse de intervenție ale MAI, MApN., ale altor instituții ale statului sau organizații neguvernamentale, a fost solicitată asistență internațională. Toate aceste lucruri dovedesc în egală măsură viabilitatea actualului sistem național de management al situațiilor de urgență, dar și nevoia permanentă de modernizare, în scopul reducerii impactului asupra comunităților și creșterii capacității de răspuns a instituțiilor statului în asemenea situații.

În România au avut loc numeroase dezastre de-a lungul timpului. Unul dintre cele mai afectate orașe a fost chiar capitala. Aceasta a a avut parte, de-a lungul timpului de lovituri grele prin dezastre care a avut ca impact transformarea orașului în ruine și care au avut ca rezultat cu multiple pagube materiale și pierderi omenești. Conform site-ului historia.ro cele mai mari sapte dezastre din București au fost:

Ciuma lui Caragea

Acesta a fost unul dintre cele șapte mari dezastre din București care a avut loc între anii 1812 și in urmatorul an, 1813 care a fost denumită și ciumă lui Caragea. Acesata a izbucnit în a doua zi de domnie a domnului Ioan Vodă Caragea și a avut impacte grave, secerand în următoarele luni, jumătate din locuitorii Bucureștiului.

In vremea respectiva, nu existau tratamente adecvate, informare, comunicare, oamenii încercau să scape de ciumă cu multa cantitate de alcool, dar și aici fuseseră impuse diferite interdicții, iar cârciumile vindeau doar prin niște ferestruici.

Măsurile luate la aceea vreme nu erau chiar cele mai potrivite, sau erau luate doar în situații de criza. Domnitorul Caragea cere să se facă un cordon sanitar intre județul Teleorman și Vlasca, tocmai pentru a feri Bucureștiul, sunt întemeiate doua lazarete la Teleorman și Giurgiu, iar paza la granița este întărită. Cu toate acestea, curând trece și în județele Ilfov, Vlasca și Olt.

Pe la jumătatea lunii iunie apar primii ciumați la mănăstirea Văcărești. Caragea închide toate drumurile care duceau înspre locul năpăstuit și pune străjeri la bariere ca să se asigure că nimeni nu va trece în capitală.

Orașul este izolat cu totul la 4 iulie, numai că era prea târziu. În nici o săptămână erupe epidemia. Evenimente neplăcute au intervenit după prințe acestea fiind furturile de obiecte de către toți bețivii, toți destrămații își atârnau un șervet roșu de gât, se urcau într-un car cu boi și porneau pe hoție din casă în casă, din curte în curte.

Această epidemie a avut consecinte tragice. Studiile de statistica arata ca s-a soldat cu până la 40.000 de morți în capitala și de 90.000 luat cu totul. Nu a existat oras al țării care să fi scăpat de molimă. Izbucniri ocazionale au mai avut loc si în anii următori, punctul “forte” în anul 1828, ca apoi măsurile de prevenire ale unei solide politici sanitare conduse de Kisseleff pentru a opri la Dunăre alte epidemii.

Fig 3. Ciuma lui Caragea

Sursa: Historia. ro

Incendiul care a distrus peste 2.000 de case din București

Un alt mare dezastru din istoria capitalei a avut loc în anul 1847, (pe atunci se sarbatorea chiar Pastele), s-a întâmplat o mare nenorocire. O persoană care a tras cu pistolul înspre o grămadă de fân, a dat nastere cel mai dezastruos incendiu produs în București.

Pagubele au fost mari pentru vremea respectivă, această tragedie soldându-se cu pierderi de vieți omenești și de numeroase pagube materiale.

Au fost distruse numeroase clădiri, potrivit directorului Muzeului Național al Pompierilor București, Vasile Bălan, doisprezece Biserici au fost distruse, printer care : Sf. Dimitrie, Biserica Domnească de la Curtea Veche, Bărăția, , Sf. Gheorghe Nou, Sf. Antonie de la Pușcărie (toate sunt în zona Hanul lui Manuc), Sf. Mina din mahalaua Stelea (lângă actuala biserică Sf. Vineri), biserica Vergului, Udricani, Lucaci (lângă hala Traian), Ceauș Radu și Sf. Ștefan, Sf. Gheorghe Vechi.

Flăcările au ucis la momentul respective cincisprezece oameni, alte zeci au suferit arsuri, iar circa doua mii de clădiri (Biserici, prăvălii, hanuri, locuințe) au fost făcute scrum.

Lupta cu incendiul a fost una grea deoarece, în lipsa autospecialelor de astăzi, a tehnicilor, a dotărilor și a aparaturilor, pompierii au utilizat pompe de tip manual și au fost ajutați de diferiti sacagii care transportau apa din raul Dâmbovița în butoaie. Lipsa echipamentului, a tehnicii și respectiv a modalităților în care erau instruiți oamenii au condus acest dezastru spre un final total nefericit,din păcate, cu multe pierderi de vieți omenești și multe pagube materiale pierdute.

Bucureștiul nu a fost lăsat de izbeliște în urma acestei tragedii și nici populația acestuia, multi oameni oferindu ajutorul sinistraților și pentru reconstrucția orasului.

Pentru ajutorarea sinistraților au fost organizate spectacole de binefacere și s-au lansat apeluri în țară și în străinătate pentru strângerea /donarea de fonduri. Vestea incendiului a făcut înconjurul Europei și mai multe țări au trimis ajutoare materiale.

Au donat atunci sume importante de bani, sultanul Turciei, domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza, domnitorul Țării Românești Gheorghe Bibescu, domnitorul Serbiei, Milos Obrenovici și pitarul Evanghelie Zappa.

Consecintele acestei catastrofe (după ce orașul a revenit la viață) au fost ca s-a început reconstrucția Bucureștiului după principii moderne: casele au fost acoperite cu tablă, atelierele meșteșugărești unde se lucra cu focul au fost scoase din zona centrală și au fost montate mai multe cișmele și conducte de apă. 

Bucureștiul, inundat de Dâmbovița

O altă catastrofă din istoria Bucureștiului a reprezentat-o zăpada care s-a topit foarte rapid, în anul 1865, si astfel a dat naștere unei alte catastrofe, cea mai mare inundație din istoria Bucurestiului.

Anii ‘60 (din secolul al XIX-lea) au fost impactati de inundații grave, provocate în de ploile care nu se mai opreau cu zilele. Din nou lipsa echipamentelor, a modalității de a instrui oamenii, a comunicării dintre autorități și-a pus amprenta.

Oamenii nu erau pregătiți pentru un asemenea dezastru, nu aveau tehnică necesară, nici pregătirea, nu erau informați corespunzător, deciziile care s-au luat nu au fost cele mai bune, lucru care a condus la un dezastru destul de mare pentru orasul nostru.

Aceasta a fost cea mai dezastruoasă inundație din secolul al XIX-lea, care a afectat nu numai Capitala ci întreagul stat. În unele părți ale Bucureștiului, apa a atins nivelul de trei metri. Numărul sinistraților a fost foarte mare, circulația a fost întrerupta, aprovizionarea cu apă potabilă și alimente s-a desfășurat intr-un mod greoi.

S-a început o puternică campanie în ziarele vremii împotriva guvernului, acuzat de lipsa de măsuri în ajutorul populației, nepricepere si luarea de decizii care au afectat in mod negativ capital. Atunci, este votată legea pentru desființarea morilor și zăgazurilor de pe apa Dâmboviței; lucrările prevăzute în lege încep imediat dar ritmul este lent, cu termene amânate, cu lucrări superficiale.

Fig 4 – Bucurestiul inundat de Dambovita

Sursa: Historia.ro

Cutremurul din 1940

Diferite seisme au fost înregistrate de-a lungul timpului în capitala, dar cele mai multe dovezi sunt despre cele din anii: 1802, 1940 și 1977 care au avut cele mai multe victime și cele mai mari pagube.

Cutremurul din data de 26 octombrie , anul 1802, a avut 7.7 grade ( pe scara Richter), cu epicentrul care se afla in zona Vrancei. La acea vreme, s-au prăbușit turlele bisericilor și câteva case, din pacate. O alta consecinta grava, patru oameni au murit, iar celebră a fost prabusirea în două a turnului Colțea.

Cutremurul din 10 noiembrie a avut o magnitutdine de 7.4 grade pe scara Richter. Fază critică a durat circa trei minute. În capitala, au fost înregistrați aproximativ 300 de morți, multi dintre ei au murit la prăbușirea blocului Carlton, o clădire cu doisprezece etaje de pe Brătianu, zona central a Bucurestiului, s-a dărâmat până la temelii, iar zeci de locatari au fost prinși sub dărâmături.

Unii dintre acestia erau încă vii, prizonierii prinsi în diferite cavități și își semnalau prezența prin bătăi în ziduri. După acest cutremur, subsolul clădirii a fost cuprins in intregime de flăcări ceea ce a îngreunat bineinteles, intervenția echipajelor.

Aproape toate tavanele de la sălile de spectacole s-au prăbușit. Turla Bisericii din strada Berthelot s-a prăbușit de asemenea. Cea mai elegantă stradă, Calea Victoriei era întreruptă de ziduri prăbușite.

Hotelul Poștei, clădirea ministerului Agriculturii și cea a Marelui Stat Major, aflat la intrarea în Cișmigiu, Ambasada americană erau distruse în adevăratul sens al cuvântului.

Pentru a se evita astfel de dezastre pe viitor, autoritățile au început să își ia măsuri special de prevenție, să încerce să informeze dinainte populația, să se pregătească mult mai mult pentru astfel de evenimente si situatii neprevazute și să reacționeze de fiecare dată la timp.

În prezent, autoritățile au elaborat numeroase campanii despre cum să reacționeze populația în situații de urgență, despre care vom vorbi în continuarea lucrării de studiu.

Din cauza consecintelor violente ale cutremurului, curentul electric a fost oprit, iar întunericul a contribuit și mai mult la intensificarea panicii. La o centralizare amanuntita, numarul victimelor a fost aproximativ 1000 de morți și 4000 de răniți, majoritatea fiind din Moldova. Conform contextului în care s-a produs, cifra exactă a victimelor nu a fost cunoscută, datele acestea fiind cenzurate în timpul războiului.

După acest eveniment, Asociația Generală a Inginerilor din tara noastra a instituit un studiu in mod detaliat al efectului cutremurului asupra clădirilor care sunt construite din beton armat. Concluzia a fost aceea că normele pentru calculul clădirilor din beton armat, practic copiate după cele nemtesti, nu prevedeau calculul la eforturi seismice, Germania nefiind situată într-o zonă de urgenta de risc seismic. Au fost elaborate in acest fel diferite norme care au fost aplicate la toate clădirile construite în perioada de dupa razboi.

Fig 5 – Pagubele provocate de cutremurul din 1940

Sursa: Historia.ro

Bombardarea Capitalei din '44

Se pare ca aparitia unui astfel eveniment major cu impact negativ din capitala a avut loc în 1944, moment in care peste 5.000 de bucureșteni au murit de-a lungul a saptesprezece bombardamente aeriene asupra orasului. Infernul din Bucuresti a continuat și în noaptea de 2 – 3 mai, între ora 01:10 și ora 01:30, moment in care 70 de avioane plecate din sudul Italiei au ajuns pe cerul capitalei.

Pe data de 7 mai 1944, în intervalul orar 10:49 și 12:06, un număr de sapte sute de avioane dintre care aproximtativ cinci sute de bombardament B-24 și doua sute de aparate de vânătoare s-au năpustit asupra orasului, la 10 ore de la atacul nocturn britanic. Conform unui studiu de statistic, se spune ca in timpul acestor bombardamente aeriene, începând cu cel din aprilie 1944, realizate de americani și englezi cu circa 3500 de avioane de bombardament de diferite tipuri, împreuna cu aproximativ 2000 de avioane de vânătoare pe timp de zi, au fost omorati putini peste 5000 de locuitori, răniți 3.373, iar 47.974 au rămas din pacate, fără adăpost devenind in acest mod sinistrați.

S-a mai soldat cu peste 3000 de case , au fost distruse parțial 3.473, iar 400 au fost avariate, existand 2.305 de cazuri de incendii. Pentru apărarea capitalei, s-au organizat lupte antiaeriene, fiind de multe ori în inferioritate numerica, vreo 600 de avioane de vânătoare românești și 709 nemtesti.

În bombardamentele din luna aprilie a anului 1944 asupra Bucurestiului, ținta principală a fost zona de la Gara de Nord. Statele Unite și Regatul Marii Britanii își doreau ca in acest mod să poata împiedica transporturile militare spre frontul din Moldova. Conform arhivelor românești, „obiectivul strategic fundamental era distrugerea în București, ca și în alte orașe românești, a sistemului de transporturi feroviare, a industriei de război, în ultimă instanță a tot ce ține de economie, inclusiv populația civilă”. 

În acest mod, zona Garii de Nord a fost lovită de 6 ori, triajul de patru ori, gara Chitila de opt ori.. Bombardamentul din acest an nu a vizat numai capital tarii noastre, ci și rafinăriile prahovene, aflate la vreo 60 de kilometri de Bucuresti. În triajul capitalei, 1.000 de vagoane au fost distruse prin incendiere.

„Fără îndoială, rețeaua feroviară și nodurile de comunicații pe timp de război sunt obiective militare, dar la 4 aprilie și în continuare până în august, distrugerea acestora de către aviația americană și engleza este însoțită de atacuri de o violență fără precedent a zonelor populate”, se arată în arhivele militare puse la dispoziție reporterilor „Adevărul de Seară” de către cercetătorul istoric Dan Antoniu. 

Fig 6 – Locurile unde a fost lovit Bucurestiul

Sursa: Historia.ro

Bucureștenii, acoperiți de troiene de cinci metri

În dimineața zilei de 3 februarie 1954, bucureștenii s-au trezit ca fiind prizonieri în propriile lor case. În acele zile (de la începutul lunii februarie) s-a consemnat, conform Administrației Naționale de Meteorologie, cel mai puternic viscol din secolul al XX-lea. Viforul nu s-a potolit imediat și, până la sfarsitul lunii, a mai inceput în alte trei reprize, in mod extrem de agresiv.

Din pacate, întregul stat national era acoperit de zăpada care prevestea cea mai aspră iarnă din acest secol. Troienele de cinci metri au acoperit intreaga capitala, iar vântul a suflat cu o viteza de peste 120 de kilometri pe oră.

Conform statisticilor oferite de Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în februarie 1954 iarna a lovit cel mai puternic țara noastră. Viscolul a lovit în patru reprize, iar vântul a atins o viteză-record în București: 126 kilometri la oră. Un alt record consemnat în 3 februarie ’54 vizează cantitatea maximă de zăpadă depusă: 115,9 l/mp în 24 de ore, la Grivița.

Cel mai gros strat de zăpadă din istoria măsurătorilor ANM a fost măsurat tot in acea perioada, in orasul Călărași: 173 cm, troienele atingând însă în unele zone din sud-estul țării chiar și cinci metrii.

Fig 7 – Bucurestiul sub troiene

Sursa: Historia.ro

Cutremurul din '77

Ultimul dezastru din această listă este popularul cutremur din anuk '77. Rezultatele au aratat ca au existat: 1.578 de morți, 11.300 de răniți, 35.000 de locuințe distruse. Seismul a avut loc la ora locală 21h22min, iar epicentrul sau a fost localizat în Munții Vrancei, zona Andreiașu de Jos (45,77 grade latitudine Nordică, 26,76 grade longitudine Estică), adâncimea focarului fiind de 93 km. Cutremurul a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter (7,4 grade pe scara bazată pe moment seismic). Mișcarea seismică a fost resimțita puternic în România, mai violent în Oltenia și Muntenia, dar și în sudul Moldovei.

De asemenea, cutremurul a fost resimțit și în țările vecine (Serbia, Bulgaria, Ungaria) dar și în alte țări din centrul și sudul Europei, precum și în Rusia până la nord de St. Petersburg; în Bulgaria s-au înregistrat pagube materiale și peste 100 de victime.

Acest cutremur s-a considerat ca fiind unul dintre cele mai distrugătoare lovituri seismice care a impacatat tara noastra, fiind de suprafață, a avut loc la 95 de kilometri adâncime. 

Consecintele cutremurului au fost: 1570 de oameni morti, iar alte peste 11000 de persoane au fost accidentate. Multe obiective industriale au fost si ele afectate sever. S-au înregistrat incendii provocate de explozii de gaze și alte surse de foc deschis.
Cutremurul acesta a indus fenomene geomorfologice în sudul, estul și nordul Munteniei, precum și în sudul Moldovei. Acestea au constat în alunecări de teren, tasări lichefieri, țâșniri de apă; în Munzii Vrancei, cursul râului Zăbala a fost parțial blocat, formându-se un mic lac de baraj natural.

Situația in acel moment era destul de confuză, metodele de comunicare erau lipsa, iar autoritățile nu știau cum să reacționeze prompt în astfel de situații de urgenta. Deciziile care au fost luate erau haotice, fără sens și fără a putea ajuta in mod efectiv populația.

Autoritățile nu au știut cum să acționeze în acele momente, tehnica și pregătirea oamenilor lipsa, educarea populației cu privire la astfel de evenimente lipsea și din aceste cauze urmările au fost tragice.

La inceput, știrile despre cutremur nu erau exacte, iar populația vorbea despre o catastrofă mult mai mare. Din cauza întreruperii curentului electric în oras, serviciile de comunicație nu au funcționat câteva ore bune.

S-au constituit in mod ad-hoc echipe de salvatori la toate blocurile distruse. Medicii, militarii si oameni de diverse profesii s-au prezentat la locurile de muncă. Nouă unități spitalicești au fost scoase din funcțiune. Spitalul de Urgență Floreasca din București, deși grav avariat, a fost luat cu asalt.

Echipele de militari și pompieri însărcinate cu salvarea posibililor supraviețuitori au beneficiat de ajutoare de la Crucea Roșie. Lor li s-au alăturat cascadorii de la studioul de film de la Buftea și mulți voluntari. Au fost salvate de sub ruine numeroase persoane, unele chiar și după multe zile, când nu se mai credea că este posibilă supraviețuirea.

Fig 8 – Efectele cutremurului din 1977

Sursa: Historia.ro

Bazat pe toate aceste dezastre sistemul pentru evitarea situaților de urgent din România s-a dezvoltat permanent încercând să evite astfel de evenimente. Autoritățile nu au știut cum să reacționeze în cel mai bun în situațiile prezentate mai sus, pentru a reduce pierderea de vieți omenești pagube materiale.

Cetățenii nu au fost bine informații cu privire la evitarea dezastrelor sau modul de a reacționa după producerea acestora.

Autoritățile nu aveau tehnică necesară pentru a putea rezolva cu bine aceste situații, nu au intervenit prompt, la timp și la sursa problemei, nu au asigurat mereu logistica materialelor, evacuarea persoanelor, acordarea primului ajutor pentru răniți.

INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ

Pentru a se evita alte dezastre soldate cu pagube material și vieți omenești a luat naștere Inspectoratul General pentru situații de urgență. Acesta a fost înființat în anul 2004 și este rezultatul unificării Comandamentului Pompierilor Militari cu Comandamentul Protecției Civile.

La nivel național, acțiunile de răspuns ale IGSU în cazul situațiilor de urgență sunt gestionate de 42 de servicii profesioniste pentru situații de urgență care coordonează activitatea a 283 subunități operative și Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență.

Inspectoratul face eforturi pentru a reduce pierderea de vieți omenești și de a interveni prompt în situații de urgență.

Pentru a gestiona situațiile de urgență, IGSU și structurile din județe îndeplinesc urmatoarele sarcini :

De evaluare , monitorizare, si cercetare a cauzelor producerii diferitlor situații de urgență;

De educare si informare preventivă a populației , înștiințarea autorităților administrației publice;

De căutare, descarcerare și bineinteles, salvarea persoanelor aflate in cauza;

De urmat intocmai procedura de evacuare populației sau bunurilor care se afla in pericol, prin asigurarea măsurilor de evacuare, , participarea la transportul populației și categorii de bunuri, instalarea taberelor de sinistrați;

De asigurare din punct de vedere logistic a intervenției structurilor proprii și punerea la dispoziție a altor structuri, a unor categorii de tehnică, și echipamente, material;

De stingere a diferitilor cazuri de incendii;

De acordare a asistenței medicale de urgență prin modulele SMURD;

De decontaminare a oamenilor, cu elemente specializate și a punctelor de decontaminare a personalului;

De neutralizare a efectelor produse de materialele periculoase (toxice) prin acțiuni de asanare a muniției neexplodate din timpul diferitelor conflictele de tip militar.

Metodele acestea sunt in mod continuu îmbunătățite de către IGSU, pentru a se evita tragedii ca cele rezumate anterior. Membrii IGSU, încearcă intervenția prompta și la timp în situații de urgent pentru a putea salva viețile oaemnilor.

Acestia in mod permanent monitorizează, , cercetează cauza producerii unei situații de urgenta, evaluează , informează în mod continuu și permanent populația despre modul de a preveni astfel de situații sau cum să reacționeze în astfel de situații.

IGSU asigura logistica materialelor, evacuează persoanele sinistrate sau din locuri cu risc mare de producere a dezastrelor, si ofera primul ajutor răniților.

În procesul general de conducere în domeniul managementului situațiilor de urgență integrat, o măsură de prevenire cu rol extreme de important este reprezentantă de managementul riscurilor, definit ca un proces sistematic și riguros de identificare, analiză, planificare, decizie, monitorizare, control și comunicare a riscurilor generatoare de dezastre.

Acesta permite instituirea și funcționarea unui mediu riguros de luare oportună a deciziilor pentru:

• determinarea riscurilor importante, pentru a putea fi studiat si analziat efectul asupra persoanelor și comunităților;

• evaluarea continuă a ceea ce poate avea urmări nedorite;

• implementarea strategiilor adecvate de tratare a acestor riscuri și asigurarea eficienței măsurilor implementate pentru diminuarea consecințelor manifestării acestora.

Conform legislației naționale, riscurile cunoscute sunt in mod uzual urmărite în paralel cu identificarea și analizarea celor noi, fiind stabilite planuri de atenuare a consecințelor acestuia și diminuare a vulnerabilității comunităților în cazul manifestării lor.

Orice autoritate națională care are în responsabilitate gestionarea unui tip de risc este obligată, conform legii, să elaboreze regulamente prin care sunt stabilite atribuții și responsabilități pentru toate nivelurile responsabile și sunt precizate măsurile și activitățile ce trebuiesc desfășurate anterior, pe timpul și după producerea acestora.

În acest sens,se afla în vigoare în momentul de față regulamentarile de gestionare a riscului de inundații și poluării marine și pe cursurile de apă, a accidentelor nucleare și urgențelor radiologice, a seismelor și alunecărilor de teren, a accidentelor chimice pe amplasament (normele SEVESO) și pe timpul transporturilor acestora, a fenomenelor meteorologice periculoase. Monitorizarea factorilor majori de risc în țara noastră reprezintă efortul conjugat al entităților specializate de la toate nivelurile – Ministerul Mediului și Pădurilor și agențiile sale, Garda Națională de Mediu, Compania Națională Apele Române, samd., însă măsurile de diminuare și de limitare a potențialelor consecințe revine factorului decizional local atunci când, prin programe pe această linie, nu sunt angrenate resurse de la nivel județean, regional sau la nivel național.

Pe baza planurilor de analiză și acoperire a riscurilor redactate la nivelul localităților și județelor, în care sunt inventariate riscurile, consecințele probabile și resursele necesare acțiunilor de intervenție, recuperare și reabilitare, autoritățile pot stabili concepția desfășurării acțiunilor de protecție și intervenție și identifică deficitele pe care le au în asigurare unor resurse critice pentru asemenea situații. Tot ca o măsură de prevenire, în anul 2008 a fost adoptată Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundațiilor. Această lege, consider că reprezintă, (cu toate lipsurile ei), un instrument extrem de util atât în promovarea a unor măsuri de protecție cât și de planificare teritorială, ce trebuie să degreveze bugetul statului de acordarea unor ajutoare persoanelor care au avut de suferit de pe urma dezastrelor. Acest instrument va trebui însă perfecționat în viitor ca să servească bine scopului pentru care a fost creat.

Concluzionând asupra managementului riscurilor, ca segment al gestionării situațiilor de urgență, se poate spune că sistemul național dispune de reglementări ferme și comprehensive care permit identificarea, monitorizarea și cuantificarea consecințelor manifestării acestora precum și definirea măsurilor de protecție adecvate ce trebuiesc implementate pentru reducerea vulnerabilității comunităților atunci când aceste riscuri se manifestă. Eforturile care se depun pe această linie în țara noastră se înscriu în eforturile și pe direcția de acțiune a celorlalte state ale UE prefigurându-se, în viitor, standardizarea acestei activități la nivelul Uniunii. Principala resursă operativă a sistemului național este reprezentantă de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, structură de specialitate din subordinea Ministerului Administrației și Internelor care asigură coordonarea unitară și permanentă a activităților de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență și îndeplinirea obligațiilor internaționale ce converg din calitatea de punct național de contact în relația cu organizațiile internaționale care sunt responsabile în domeniul gestionării situațiilor de urgență.

CAPITOLUL 2

AUTORITĂȚILE ROMÂNE VERSUS AUTORITĂȚILE STRĂINE

Autoritățile nationale depun eforturi mari pentru a salva viețile oamenilor în situații de criză și sa intervena atunci când este cazul, însă sunt și destule situații la care încă eșuează. Aceste eșecuri sunt din cauza lipsei pregătirii, a tehnicii, a nesincronizării, a faptului că nu sunt făcut destule simulări pentru a putea preveni astfel de dezastre ivite.

Pentru a se putea evita astfel de dezastre, autoritățile romane ar trebui să apeleze și să împrumute din tehnicile utilizate de autoritățile din țările mai dezvoltate și mai avansate din punct de vedere al infrastructurii , tehnicii si al pregătirii.

În cazuri asemanatoare, autoritățile romane au dat greș, iar urmările au fost nefericite: pierderi de vieți omenești și pierderi materiale, în timp ce autoritățile străine au avut intervenții utile fără alte pierderi. Se pot ivi diferite cazuri, iar una din principala preocupare este aceea de a salva oamenii care sunt în situații depresive și amenința că se aruncă de pe clădiri. România nu are pregătiți negociatori care să facă față unor astfel de situații, sau oamenii pregătiți pentru astfel de situații.

Este și cazul petrecut în data de 21.05.2015, când, conform hotnews.ro o femeie s-a aruncat de la balcon, cu toate că la nivelul solului era o întreagă armată de negociatori, jandarmi, membrii IGSU, care nu au reușit din păcate să salveze viața respective femei.

Website-ul “Zona de Tineret”, prezintă situații din alte state, când autoritățile statului au reușit să salveze vieți omenești și situații similare sau chiar și mai complicate. Negociatorii specializați discutau în permanentă cu persoana în cauză, iar oameni speciali antrenați se urcau pe clădire și încercau să intervină din unghiuri și zone cât mai puțin accesibile și să nu fie observați de victima pentru a putea să o îndepărteze din fața pericolului.

Dupa cum se observa, în alte țări se pot salva vieți omenești și situații de urgenta. Autoritățile române ar trebui să se inspire din tehnica lor, din modul lor de pregătire, din modul de a negocia, modul de a distrage atenția persoanelor in cauza, modalitatea de a interveni rapid și la timp până sa se ajungă la astfel de situații tragice.

Alte situații în care autoritățile de la noi sunt mereu luate prin surprindere sunt reprezentate de venirea iernii și modul în care reacționează acestea. Probabil din aceeași cauza, lipsa de pregătire, lipsa tehnicii necesare, modul în care sunt instruiți oameni, modul în care sunt manageriate situațiile, autori tale nu au mereu intervențiile care ar trebui pentru a evita alte dezastre care ar putea avea ca si consceinte : ierderi de vieți omenești sau materiale. Din această cauză, intervenția lor nu este mereu cea dorită. Comparativ cu alte state, unde astfel de situații se întâmplă mult mai des și autoritatile reactivează mult mai util și direct la sursă. Nu negam că sunt și mai bine pregătite pentru astfel de situații, având în vedere ciclicitatea acestor fenomene, dar autoritățile ar trebui să fie pregătite pentru absolut orice situație de urgență.

Autoritățile romane au mari lacune și în ceea ce privește zona accidentelor aviatice, localizarea victimelor, accesul la acestea, precum și oferirea primului ajutor. Este și binecunoscutul caz al tragediei din Apuseni, când un avion s-a prăbușit în munți, iar localizarea acestuia a fost extreme de greu de realizat, iar intervenția până la fața locului și mai greoaie. Aceste aspecte a avut ca rezultat pierderea vieților omenești.

Pe tot parcursul acestei tragedii, instituțiile care trebuiau să se ocupe de localizarea și găsirea victimelor s-au întrecut în gafe, nu au cooperat între ele intr-un mod util. Oamenii nu erau pregătiți pentru o astfel de tragedie, nu au folosit corespunzător tehnică pe care o aveau la îndemână, nu au avut un mod de comunicare corespunzătoare.

Autoritățile și modalitatea de intervenție a acestora era următoarea: ROMATSA

În conformitate cu reglementările legale și standardele internaționale ROMATSA are următoarele scopuri:

administrează și exploatează spațiul aerian al României repartizat aviației civile;

organizează și asigură informarea aeronautică și meteorologică;

asigură mijloacele tehnice necesare;

asigură servicii de navigație aeriană pentru utilizatorii spațiului aerian al României;

organizează și asigură serviciile de telecomunicații aeronautice;

realizează cooperarea civilo-militara și utlizarea flexibila a spațiului aerian.

Pentru activitatea pe care o prestează, ROMATSA trebuie să facă față cu brio provocărilor constând în: creșterea prognozată a traficului aerian, menținerea unui înalt nivel al siguranței, reducerea costurilor și aplicarea reglementarilor privind protecția mediului.

În cazul accidentului trebuia să identifice poziția aeronavei în baza semnalului radio, în schimb a furnizat, în mod repetat, date vagi despre poziția aeronavei

SERVICIULUI DE TELECOMUNICAȚII SPECIALE

Telecomunicațiile speciale reprezintă transmisii, emisii sau recepții de semne, semnale, scrieri, imagini, sunete sau informații de orice natură prin fir, radio, sistem optic sau prin alte sisteme electromagnetice pentru utilizatori aprobați prin lege.

În timpul accidentului trebuia să identifice sursa semnalului de la 112, însă a furnizat, în mod repetat, informații contradictorii

MINISTERUL DE INTERNE

– Nu a folosit sistemul de depistare a semnalului GPS

– Este șeful IGSU

ȘEFUL INSPECTORATULUI GENERAL DE URGENȚĂ

– A coordonat echipele de salvatori de pe teren

– Ar fi folosit hărți turistice pentru detectarea poziției

SECRETARUL DE STAT ÎN MINISTERUL DE INTERNE

– Coordonatorul operațiunii de salvare

– Trebuia să asigure bună colaborare instituțională

Un alt accident care a a avut loc este cel reprezentat de prăbușirea unui elicopter SMURD. Intervenția autoritarilor a lăsat iarasi de dorit. Operațiunile de salvare au durat 12 ore, timp în care patru persoane și-au pierdut viața. Un timp destul de lung al autorităților ca să intervină în astfel de situații.

Procedurile de pregătire trebuie să înceapă la prima persoană care se ocupa de gestionarea acestor situații și până la ultimul om care participa la acțiune. Toate lumea trebuie să fie pregătită în situații de urgență, trebuie să fie o comunicare perfectă între organele statului șiș a fie bine delimitata granița până unde merge fiecare și ce trebuie să facă fiecare. Fiecare parte participantă la această acțiune trebuie să oferă informații precise, clare și concrete. Fiecare informative greșită poate pune pe picior greșit toată operațiunea.

Oamenii trebuie să fie bine pregătiți, să se descurce cu tehnica din dotare, să ofere primul ajutor, să comunice între ei, să intervină rapid

Dacă s-ar realiza aceste situații, numărul tragediilor din țara noastră ar putea fi dramatic micșorat.

MĂSURI LUATE DE ALTE STATE PENTRU A GESTIONA SITUAȚII DE CRIZĂ

Acțiunile Uniunii Europene în aria pregătirii generale se bazează pe consilierea autorităților naționale și pe garantarea integrării în planurile de urgența. Normele de tip european din domenii de acest tip pot avea un impact real asupra planurilor.

Aplicarea unei strategii la nivel European presupune urmatoarele:

permiterea dezvoltarii pe plan national, generând un cadru pentru măsurile de combatere a diferitor tipuri de amenințări la adresa sănătății, previzibile ( ca de exemplu:, diferite accidente sau fenomene natural devastatoare) sau gripă pandemică sau alte fenomene imprevizibile;

usurează eficientizarea planurilor naționale, generand diferite mecanisme de coordonare și analiză , respective instrumente de comunicare.

Planificarea pregătirii generale

Punerea la punct a modului de pregătire aspira la diferite amenințări la adresa sănătății publice și situații de urgență care impactează in mod negativ sănătatea publică în cel puțin două state member ale Uniunii. Autoritățile naționale, in acest caz, pot elabora planuri generale sau caracteristice. Planificarea analizează principalele elemente de interes.

Formare și simulări

Angajatii specializati care fac parte din Comisie participă des la traininguri de formare, pentru a fi pregătit în eventualitatea unei situatii de urgenta.

Comisia organizează in mod systematic diferite simulări pentru a testa planurile naționale, respective europene de pregătire și pentru testarea capacitatii de colaborare între instituțiile statelor membre și Comisie in cazurile de urgenta.

Modelare matematică

Modelarea matematică se foloseste pentru a analiza imprastierea agenților sau a situațiilor periculoase și metodele de control, permițând factorilor de decizie politică să poate lua măsurile necesare de prevenire.

Centrul Comun de Cercetare (prescurtat – JRC) utilizeaza acest tip de modelare pentru a putea evalua impactul diferitelor epidemii, scurgerilor de substanțe chimice periculoase sau de agenți radio nucleari și al schimbărilor climatice asupra sănătății publice sau pandemiilor pandemii.

Rețeaua de comunicare din cadrul Comitetului pentru securitate sanitară

HSC – Comitetul pentru securitate sanitară are în structura sa o rețea de comunicare care are în component experți din cadrul Comisiei, al agențiilor Europene și al autorităților naționale de gestionare a riscurilor. Aceasta ușurează schimburile de experiență și practice folositoare privind riscurile pentru sănătate și comunicarea în situații de criză.

Diferite state, precum : Regatul Marii Britanii, Statele Unite, Belgia si Franța au emis diferite mecanisme naționale speciale de răspuns în cazul aparitiei unor situații de urgență, care prevăd acțiune graduale, în funcție de proportia dezastrelor și de capacitățile de reacție ale autorităților locale. Măsurile pe care le abordeaza aceste state sunt :

MAREA BRITANIE

Marea Britanie și-a mărit măsurile privind gestionarea și controlul situațiilor de urgență în urma protestelor camionagiilor din anul 2000, a inundațiilor grave din același an dar și a crizei din 2001 generată de febră aftoasă.

O situație de urgență conform legilor din Marea Britanie reprezintă "o situație sau o serie de evenimente care amenință sau provoacă pagube grave în ceea ce privește bunăstarea oamenilor, a mediului său securității Marii Britanii".

Structura gestionării situațiilor de urgență în Marea Britanie este descentralizată. Majoritatea acestor situații și incidente, care diferă în funcție de amploare sau complexitate, sunt administrate și gestionate la nivel local. Primele care acționează sun agențiile locale și cele cele care poartă povara gestionării situațiilor de urgență. În multe din aceste cazuri, poliția este prima institutie care intervine rapid și este considerată unul dintre actorii importanți în reacția la situatiile de urgenta.

In momentul in care impactul pe care il are situația de urgență, se afla în limitele și capacitățile guvernului local, serviciile locale corespunzătoare și bineinteles, autoritățile sunt anuntate să intervina asupra situației. Dacă incidentele și urgențele au un impact mai mare și exista si victim , intervine si Guvernul central.

Cadrul gestionării unei astfel de situații de urgență cuprinde trei niveluri și anume: bronz, argint și aur fiecare definind zona de competentă și acțiunile care urmează să fie luate.

SUA

Primul răspuns în cazul unui dezastru in aceste state, revine serviciilor de urgență locale, acestea putând primi ajutor din partea municipalităților învecinate, a tarii și a agențiilor de voluntari.

În momentul catastrofelor, dacă autoritățile locale solicită ajutor, pot fi mobilizate și alte resurse și anume cele federale prin intermediul Agenției Federale pentru Managementul Dezastrelor (FEMA) din cadrul Departamentului pentru Securitate Internă. Aceasta agentia se ocupă strict de operațiuni de salvare și căutare, , alimente, apă, furnizare de energie electrică si adăpost și alte nevoi de bază.

O situație cu impact major poate fi declarată după un uragan, inundații, cutemur sau un incendiu de mare amploare care să depășească posibilitățile de gestionare ale tarii sau chiar a guvernelor locale. Declararea unui dezastru major are in componenta urmatoarele etape:

guvernul local răspunde alaturi de comunitățile și de agențiile de voluntariat; dacă este depășit de situație, acesta cere asistență si din partea statului.

statul răspunde cu resursele personale – Garda Nationala (ca exemplu);

etapa de evaluare a pagubelor de către organizațiile locale, statale, federale și de voluntari.

FEMA (Federal Emergency Management Agency) evaluează cererea și recomandă diferite sarcini Casei Albe în funcție de tipul dezastrului și abilitatea comunității locale și a tarii de a se recupera;

președintele aprobă cererea , dupa care Federal Emergency Management Agency informează guvernatorul că aceasta a fost respinsă / acceptata. Procesul de decizie poate dura câteva ore sau săptămâni, în funcție de tipul dezastrului.

FRANȚA

În Franța există un plan pentru a putea să se mobilizeze și să se coordoneze, sub autoritatea unică a prefectului si a actorilor care se ocupă de securitatea civila. Acesta autoritate se numește OR SEC (Organizația de răspuns și securitate civilă) și ea are ca scop dezvoltarea pregătirii tuturor participanților, publici sau privați, care ar putea să intervină pentru a asigura protecția populației. Acest plan reprezintă un răspuns comun la toate aceste evenimente indiferent de originea sau de natura lor: accident, catastrofă, act terorist sau urgență sanitară, etc.

Prefectul are sarcina de a prelua conducerea operațiunilor de salvare în cazuri definite de lege, mai ales atunci când consecințele situației depășește limitele sau sunt peste capacitățile autorităților locale.

Misiunile de bază care au ca scop baza dispozițiilor generale de administrare a situațiilor de urgență. Acestea sunt:

comandamentul

comunicarea – punerea in tema a populației in aceste cazuri;

supravegherea – activarea actorilor dispozitivului.

Pentru comandament, se organizează C.O.D, (Centrul Operațional Departamental) si Postul de Comandament Operațional (P.C.O), reglementarea funcționării acestor structuri in parametrii normali.

Pentru procesul de comunicare sau alertă și informarea populației – vor trebui organizate modalitățile de alertă generală, o Celulă de Informare a Publicului (C.I.P.), înființarea unui Număr Unic de Criză (N.U.C.), conceperea unui plan de comunicare in situatii de criză ce regrupează mijloacele de comunicare utilizate de serviciile acestui departament, reglementarea organizării și funcționarea unui centru de presă în prefectură sau chiar pe teren.

Pentru procedeul de supraveghere trebuie monitorizată prefectura non-stop , suplimentarea angajatilor permanența serviciilor si procedeele de contact, un dispozitiv de Gsetionare a Alertei Locale Automatizate.

BELGIA

Și în acest stat, din cauza unor evenimente importante care au fost produse în anii '80, autoritățile belgiene au vazut că nu au un serviciu civil de tip permanent și de o infrastructură permanentă de gestionare a crizelor. In anul 1986 s-a creat Centrul Guvernamental de Coordonare și Criză (CGCCR).

Belgia are acum un Plan general de Urgență și Intervenție ( prescurtat – PGUI), stabilit de către autoritatea competentă (primarul sau guvernatorul provinciei) și care acesta contine in structura sa liniile directoare ale modului de intervenție și de a coordona serviciile de salvare la nivel operațional, cât și strategic, în cazul unei situatii catastrofale.

Situațiile de urgență din cadrul populației belgiene sunt coordonate începând de la nivel comunal, provincial și federal. Nivelul de a putea gestiona criza (și planificarea situației de urgență) se delimitează în baza unor criterii dintre care subliniem: faptele, numărul celor care au fost impactati, , repercusiunile de tip economic și social, si natura situației de urgență si efectele asupra mediului inconjurator.

Fiecare situație de acest tip apăruta este oprită de serviciile de intervenție. Activitățile lor sunt repartizate în câte cinci discipline iar fiecare dintre acesta stabilește un plan de intervenție monodisciplinar.

CAPITOLUL 3

ACCIDENTUL DIN APUSENI – 2014

Figura 9 – Accidentul aviatic din Munții Apuseni din 2014 (Zborul RFT111 al Școlii Superioare de Aviație Civilă)

Sursa : http://www.clujust.ro/

Accidentul aviatic din Munții Apuseni s-a întâmplat la data de 20 ianuarie a anului 2014, când avtionul de tip Britten – Norman BN -2A-27 Islander a executat o aterizare de tip forțat în Munții Apuseni. Acest lucru s-a realizat la o altitudine de aproximativ 1400 metrii, în apropiere fiind localitatea Petreasa. Acest avion a fost pilotat de domnul Adrian Iovan și transportă cu el o echipă formată din cinci medici din capitală spre Oradea. Consecințele aceste aterizări forțate au fost două cazuri nefericite: a murit pilotul Adrian Iovan și Aurelia Ion (studentă la medicină pe atunci) , celelalte persoane fiind rănite.

Sumarul official se poate observa în următorul tabel :

Tabel 1 – Sumarul aterizării forțate ale zborului RTF111

Aceasta aeronavă era proprietate a Școlii Superioare de Aviație Civilă și a decolat la orele 13:35 de pe Aeroportul Internațional Aurel Vlaicu din capitala țării , cu destinația Aeroportul Internațional Oradea, aterizarea fiind preconizată la orele 16:35. Această cursă era una umanitară. Domnul Adrian Iovan avea 16000 de ore de zbor la activ.

Condițiile în care s-a petrecut accidentul

Acest caz nefericit s-a realizat în condiții de lipsă a vizibilității din cauza condițiilor vremii (ceață). Pentru că a zburat sub indicatorul AMA (Area Minim Atitudes), domnul Iovan era obligat să zboare după reguli de zbor la vedere (VFR – Visual Flight Rules). Acest zbor se putea practica doar dacă exista vizibilitate orizontală pe o rază de cinci kilometri sau chiar mai mult. Declarația acestuia că nu avea condiții de vizibilitatea, l-a obligat să ia măsuri pentru a-și recăpăta vizibilitatea prin modificarea traseului, a doua variantă fiind urcarea/coborârea la o altitudine diferită. La ora 16:06 a fost anunțat accidentul de către domnul doctor Zamfir.

Prima reacție a autorităților a fost mobilizarea ehipei Salvamont Cluj. La această căutare au particpat: jandarmi montani, polițiști, șaptezeci de pompieri, salvamontiști din Mureș, Alba, Bihor , Cluj și peste două sute de localnici din zonă. Din păcate, acești salvatori au ajuns la locul prăbușirii după câteva ore, pătrunderea în această zonă a fost greu de accesat din cauza zăpezii care era destul de înaltă și ceața densă.

În aceeași situație, au fost și cei de la SMURD Mureș care nu au putut interveni cu elicopterul. Toți cei care au fost răniți au fost duși la Spitalul de Urgență din orașul Cluj și au fost internați la terapie intensivă.

Ancheta / anchetele accidentului

Nu a existat o singură ancheta, ci două după cum spune și subtitlul. Prima anchetă este cea care vizează avionul care a avut riscuri de zbor, iar cea de-a doua este de investigare a modului de intervenție a echipelor de salvare care au ajuns la locul accidentului cu o mare întârziere. Încă două anchete au fost deschise de către Parchetul Curții de Apel din Alba privind încălcarea a îndatoririlor de serviciu sau neîndeplinirea lor a personalul aeronautic civil și vătămare corporală din culpă. Se pare că aceasta aeronavă nu era dotată cu cutia neagră, urmând ca pe parcurs să se analizeze și celelalte instrumente de bord pentru a observa dacă toate au funcționat în parametrii normali.

Conform Raportului făcut de Gabriel Oprea , responsabilitatea acceptării zborului în condiții nefavorabile meteo revenea strict deciziei pilotului. După cum se știe, în jurul orelor 16 s-a făcut anunțul accidentului, iar evacuarea accidentaților a început la ora 22, această intervenție fiind foarte târzie, o cauză fiind și neanuțarea Centrului de Operații Aeriene din M.A.P.N și faptul că nu s-au început operațiunile de căutare fix în momentul anunțării accidentului.

Metode utile de intervenție în acest caz

Acest avion , fiind dotat cu baliza de localizare de tip ELT (care emite semnale pe frecvențele 121.5 MHZ și 406.0xx MHZ) frecvența poate fi rapid recepționată de sateliții Centrului COSPAS – SARSAT ( Centrul de căutare – salvare Satelitara) prin centrul capitalei Rusiei , dar se pare că nu a răspuns în această zi de 20 ianuarie.

Din punctul personal de vedere, fiecare aeronavă ar trebui echipată cu o cutia neagră, balize de localizare (una principală, alta secundară) , fiecare emițând semnale pe cel puțin trei frecvențe, iar acestea să fie de la începutul fiecărei călătorii verificate și testate. O altă idee este ca panoul de monitorizare din Rusia să aibă un back-up și în România și angajații să fie specializați doar pe acest lucru pentru a nu da greș niciodată.

În al 2-lea rând, propun să existe un cip cu coordonatele de GPS montat pe aeronava și bineînțeles să se instaleze diferite relee și în zone mai puțin populate (precum pădurile) pentru a putea comunica rapid localizarea. În ceea ce privește reacția autorităților, acestea trebuie să înceapă acțiunile fix în momentul anunțării coordonatelor și să se ajungă la timp. În al treilea rând, se poate implementa un sistem de catapultare în momentul depresurizării prin simplă apăsare a unui buton la fiecare călător.

Propun ca în fiecare localitate, să existe un centru specializat pentru cazurile de urgență cu aparatura de înaltă tehnologie din punct de vedere medical și medici specialiști (indiferent de natura accidentului : aviatic sau feroviar, rutier).

CAPITOLUL 4

PRINCIPALELE ASPECTE LEGATE DE PROTECȚIA POPULAȚIEI

Daca observam ce se stipuleaza in prevederile Legii nr. 481/2004, republicată privind protecția civilă, înștiințarea, alarmarea și avertizarea are ca principale scopuri:

Evitarea surprinderii și luarea măsurilor de protecție a oamenilor și bunurilor materiale;

Scaderea numarului de efecte ale dezastrelor, atacurilor din aer și acțiunilor militare.

Pentru a eficientiza activitătile de avertizare și alarmare a populației precum și pentru a asigurara perfecționarea care priveste fluxurile informaționale, în conformitate cu cerințele prevăzute în OMAI pentru a putea obtine aprobarea normelor privind organizarea și asigurarea activității de înștiințare, avertizare, prealarmare și alarmare în situații de protecție civilă, reprezentanții administrației publice locale cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență au următoarele obligații:

să realizeze o schema de avertizare si alarmare a populației astfel încât să fie tot timpul durabila;

să se asigure legătura permanent de comunicații și să se confirme primirea mesajelor de receptie;

să asigure trainingul de specialitate personalului pentru perfecționarea deprinderilor în folosirea echipamentelor și să verifice funcționarea acestora, să stabilească accesul către locurile de dispunere a cofretelor și panourilor de comandă pentru acționarea manuală a sirenelor electrice și electronice, cât și modul de transmitere a mesajelor vocale;

să finalizeze incheierea contractelor de cooperare cu mijloacele media pentru difuzarea pe posturile locale de radio și de televiziune a avertizărilor și a mesajelor cu reguli de urmat în funcție de situația de urgenta;

să transmita in mod oportun a avertizările către populație, penru a se putea apela la măsuri de protecție înaintea manifestării factorilor de risc.

Evacuarea și adăpostirea populației

Modalitatea de evacuare a populației priveste protejarea vieții cetățenilor în cazul situațiilor de urgențã prin directionarea acestora în spații specific observate la timp, sau chiar în tabere de sinistrați, unde pot fi asigurate condițiile necesare de habitat. În acest domeniu, inspecțiile de prevenire indeplinesc următoarele activități:

identificarea unor opțiuni de cooperare la nivelul localităților între administrație, instituții publice și societăți comerciale pentru a se putea asiguraa procedeul de evacuare;

coordonarea autorităților administrației publice în vederea stabilirii numărului de cetățeni, instituții publice și operatori economici care se evacuează în raport de amploare și intensitatea situației de urgență și pentru identificarea spațiilor necesare primirii evacuaților;

marirea exigenței în cazul verificării viabilității planurilor de evacuare în situații de urgență și în mod special pentru stabilirea măsurilor de actualizare;

cooperarea cu specialiștii Ministerului Apărării Naționale în vederea realizarii documentelor în situații de urgență, respective conflict armat și stabilirii direcțiilor de acțiune privind evacuarea persoanelor și bunurilor materiale.

Protecția prin modul de adăpostire al oamenilor

Acestia se asigurã în adăposturi construite din timp de pace în subsolul clădirilor, în galerii edilitare și de termoficare, în tuneluri tehnologice etc. La nivelul Uniunii și NATO nu s-a impus inca o legislație in cee ace priveste protecția populației prin adăpostire, aceasta fiind infaptuită de fiecare stat în funcție de condițiile și resursele disponibile, în țara noastră adăpostirea fiind reglementată prin Legea nr. 481/2004 (Republicată privind protecția civilă).
Este primordiala cresterea numarului sarcinilor de coordonare a autorităților administrației publice pentru menținerea capabilităților de adăpostire a populației și în special a instalațiilor necesare protecției și asigurării activităților caracteristicece din adăposturi și puncte de comandă.
Personalul care are task-uri în acest domeniu , (din cadrul IGSU) organizează diferite convocări de pregătire și sesiuni de specialitate și mai ales verifică, prin activități specifice nivelul de pregătire al personalului din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență județene și al municipiului.

Personalul specializat in acest domeniu participă în grupurile de lucru, alături de specialiști din diferite instituții, la elaborarea normativelor, normelor și instrucțiunilor tehnice, în vederea asigurării cadrului unitar de proiectare și executare a adăposturilor și amenajărilor de protecție civilă. In acelasi timp , personalul cu atribuții în pregătiriea populației participă la elaborarea și actualizarea “Concepției de adăpostire”.

Chimic, Bacteriologic, Radiologic și Nuclear

Faptul ca exista riscul de producer la nivel national a accidentelor la obiective cu risc major în domeniul CBRN (chimic, biologic, radiologic și nuclear) poate avea consecinte grave asupra mediului, sănătatii și activităților de tip economice, având si un impact foarte puternic pe plan psihologic asupra oamenilor.
Protecția din subtiltu (chimică, biologică, radiologică și nucleară) reprezinta acțiunea de ocrotire a populației (salariaților), pe timp de conflict armat împotriva efectelor A.D.M. (armelor de distrugere în masă), iar pe perioada de pace împotriva E.A.D.A. (emisii altele decât atacul cu arma nucleară, biologică sau chimică).

Altfel spus , protecția C.B.R.N. reprezinta acțiunea de ocrotire a populației (a salariaților in mod principal) împotriva contaminării chimice, biologice, radiologice și nucleare și se asigură prin mijloace speciale de protecție individuală, colectivă și prin alte măsuri tehnice și organizatorice care se infaptuiesc din timp de pace, cu prioritate în zonele de risc nuclear, sau chimic.
Operatorii de tip economic cu surse de pericol nuclear, chimic sau biologic au sarcina obligatory de a evalua in mod periodic zonele de risc, de a stabili măsurile de prevenire și de protecție de care este nevoie , de a asigura înștiințarea autorităților publice, de a alarma și de a asigura protecția populației impactate.
Posibilitatea contaminării chimice, biologice, radiologice și nucleare ca urmare a întrebuințării A.D.M. este în mod prezent condiționată de existența unui conflict armat.
Accidentul nuclear, chimic, urgența radiologică și poluarea accidentală reprezinta evenimente imprevizibile cauzate de avarierea , respective deteriorarea unor instalații, a unui utilaj sau mijloc de transport sau chiar acțiuni intenționate ale teroriștilor, ducând astfel la eliberarea în mediul înconjurător a diferitelor substanțe ce pot avea impact negativ asupra populației și a factorilor de mediu.
Pentru procesul de diminuare a efectelor produse de evenimente CBRN este primordial realizarea unui set de măsuri și acțiuni de specialitate ce intră în competența organismelor militare, de protecție civilă și a unor instituții civile, ce trebuiesc cunoscute și respectate și de către populația Romaniei.
Conform prevederilor care apar in articolul nr. 51 din Legea nr. 481/2004 (Republicată privind protecția civilă, protecția chimică, biologică, radiologică și nucleară a populației (in principal a salariaților) se realizează prin mijloace de protecție individuale, colectivă sau prin alte măsuri tehnice și organizatorice specifice, cu prioritate în zonele de risc.

Instituțiile și operatorii de tip economic care produc, transportă, depozitează sau manipulează substanțe periculoase în cantități atat de mari incat pot pune în pericol viața și sănătatea oamennilor, organizează și execută controlul contaminării chimice, biologice, radiologice și nucleare a materiilor prime și produselor finite și iau măsurile de decontaminare a personalului propriu, terenului, clădirilor și utilajelor. Decontaminarea constă în eliminarea surselor poluante, limitarea, îndepărtarea sau neutralizarea agenților poluatori ai apei, aerului și terenului.

Subiectul dezastrelor și a gestionării lor reprezinta nu doar un subiect de actualitate, ci și o prioritate în abordarea de tip sistemic din partea responsabililor statali. Frecvența care este crescatoare, amploarea manifestărilor și consecințele care sunt din ce in ce mai grave, uneori chiar catastrofale a dezastrelor, necesita un sistem flexibil de gestionare a situațiilor de urgență, se concentreaza pe nevoia de prevenire și de răspuns pentru limitarea la maxim a consecințelor negative dar și pe așteptările comunităților din acest punct de vedere care să limiteze în același timp consumul de resurse care este necesar pentru intervenție și restabilirea stării de normalitate.

Dupa cum se observa, suntem martori în cursul ultimilor ani la efecte majore ale schimbărilor climatice, unele dintre ele având impact pe termen lung, precum răspândirea bolilor și creșterea nivelului mării, iar altele cu impact imediat, ca de exemplu fenomenele meteorologice extreme, manifestate fie sub forma furtunilor violente, a precipitațiilor abundente, urmate de inundații catastrofale ori valuri de căldură și lipsa precipitațiilor asociată cu secetă și incendii devastatoare.

România a fost impactată grav în ultimul deceniu de dezastre care au avut implicații deosebite asupra dezvoltării, fiind cheltuite importante resurse din Produsul Intern Brut pentru a restabili starea de normalitate, guvernul depunand eforturi financiare considerabile pentru a ajuta persoanelor care au fost afectate de consecințele acestor dezastre. În ciuda tuturor eforturilor depuse, a unui sistem de prevenire suficient de eficient și a asistenței internaționale consistente primite de țara noastră, a fost necesară o lungă perioadă de timp pentru ca prin măsurile de recuperare și reabilitare implementate să se asigure reîntoarcerea comunităților la o viață normală.

Pagubele provocate și pierderile suferite în inundațiile din perioada 2005 – 2010 a incendiilor de pădure tot mai numeroase, a căderilor masive de zăpadă din această iarnă dar și a altor situații de urgență (au făcut necesară accesarea mecanismului de protecție civilă al Uniunii dar și a Fondului de Solidaritate European). Aceste aspecte au avut ca si consecinta necesitatea proiectării și dezvoltării unui sistem național de management al situațiilor de urgență, construit pe un sistem legislativ și instituțional capabil să asigure un răspuns adecvat provocărilor tot mai mari generate de dezastre. Pentru a da o dimensiune palpabilă unui dezastru, la nivel național au fost definite atât situațiile de urgență cât și dezastrele. Potrivit OUG 21/2004 situația de urgență este definită ca "eveniment excepțional, cu caracter non-militar, care prin amploare și intensitate amenință viața și sănătatea populației, mediul înconjurător, valorile materiale și culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri și acțiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare și managementul unitar al forțelor și mijloacelor implicate" iar prin Legea 481/2004 dezastrul a fost definit ca fiind „evenimentul datorat declanșării unor tipuri de riscuri, din cauze naturale sau provocate de om, generator de pierderi umane, materiale sau modificări ale mediului și care, prin amploare, intensitate și consecințe, atinge ori depășește nivelurile specifice de gravitate stabilite prin regulamentele privind gestionarea situațiilor de urgență”.

Cuvintele cheie din aceste definiții, care evidențiază ceea ce e diferit într-o situație de urgență privesc amenințarea vieții, necesitatea desfășurării unor acțiuni și măsuri urgențe de intervenție și alocării unor resurse suplimentare pentru restabilirea stării de normalitate și un management unitar al tuturor acestor resurse. În ultimii zece ani, s-au manifestat mai mult de 46.000 situații de urgență din care 28.308 inundații, 682 alunecări de teren, 17.305 (poluări la operatori economici, incidente de mediu, etc.) alte situații de urgență. Toate aceste situații de urgență au afectat 3.325 localități, fiind inundate peste 67.000 de locuințe (din care 15.399 distruse total), evacuate peste 57.500 persoane și afectate aproximativ 1 milion hectare terenuri agricole. În același timp au fost distruse 16.366 Km elemente de infrastructură (căi ferate, drumuri naționale, drumuri județene și comunale, rețele electrice, de telecomunicații, de alimentare de gaz și apă). La acestea s-au adăugat, decesul a peste o suta de persoane surprinse de viituri. In acelasi timp, in tara naostra pentru intervalul mai sus menționat, au avut loc aproximativ 145 de mii de cauzri de incendii ce au avut ca rezultat pagube destul de ridicate, dar prin intervenția operativă a structurilor de intervenție au fost in final salvate bunuri cu o valoare care ajunge la nu mai putin de 25 miliarde lei.

Pentru gestionarea consecințelor acestor tipuri de evenimente, au fost acordate ajutoare de Guvernul tarii noastre în valoare totală de 841,7 mil. lei. De asemenea, prin accesarea Fondului de Solidaritate au fost obținute 108 mil. Euro reprezentând 4 % din valoarea estimativă a pagubelor. Au fost utilizate resurse foarte importante de intervenție ale MAI, MApN., si ale ale altor instituții ale statului sau organizații neguvernamentale, a fost solicitată asistență internațională. Toate aceste interventii dovedesc în egală măsură viabilitatea actualului sistem național de management al situațiilor de urgență, dar și nevoia permanentă de modernizare si eficientizare , în scopul reducerii impactului asupra comunităților și creșterii capacității de răspuns a instituțiilor statului în aceste tipuri de situații.

Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență ( SNMSU) a fost realizat dinaintea procesului aderării României la Uniunea Europeană și constituie o rețea de comunicare continuă între autoritățile administrației publice și structurile abilitate în managementul situațiilor de urgență, constituite pe diferite niveluri și domenii de competență, și care dispun de infrastructură și resursele necesare pentru reducerea cazurilor de vieți omenești pierdute și intervenția la diferitele tipuri de situații de urgență.

Sistemul Național are în structura sa:

Comitete pentru situații de urgență (la nivel național, ministerial, al municipiului București, județean dar și local);

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU ) ( acesta are un rol integrator – asigură transmiterea deciziilor luate de Guvern sau de Comitetul Național către autoritățile administrației publice centrale și locale);

Serviciile publice comunitare profesioniste pentru aceste situații de urgență (inspectorate județene pentru situații de urgență);

Centre operative pentru diferite situații de urgență ( care pot fi permanente sau temporare – se reprezinta în cadrul ministerelor și celorlalte instituții din cadrul sistemului, pentru a asigura fluxul de informații anterior sau în momentul producerii unei situații de urgență);

Comandantul acțiunii (asigură coordonarea unitară la locul producerii evenimentului excepțional).

Fig 11 – Luarea deciziilor in cazuri de urgenta

Sursa: www.IGSU.ro

Analiza instituțională din punct de vedere organizatoric al SNMSU, având ca target observarea din timp nevoilor de comunicare a autorităților publice implicate, urmatoarele doua aspect sunt cele mai importante:

A) abordarea instituțională a comunicării în timpul situațiilor de urgență;

B) informarea la timp a populației.

Abordarea instituționala a informării publice si a comunicării trebuie să se bazeze pe conceperea unui model de comunicare prin implementarea unui ghid care să poate fi aplicat în cadrul SNMSU, în cadrul situațiilor de urgență. Comunicarea cu populația in timpul situației de urgență este un aspect primordial, putem spune. Pentru a eficientiza acest tip de comunicare este extreme de importantă abordarea de către autorități a informării publice pentru astfel de situații de urgență.

Problema informării a fost discutata in sondajele și analizele realizate. Din cauza acestora, populația tarii naostre , chiar daca pare destul de informată, în mod special populația din mediul urban, și cu destul de multă experiență în ceea ce privește inundațiile, nimeni conștientizează totuși că România este o țară expusă în mod permanent hazardelor naturale și că acest caz ar trebui integrat în mod normal în ceea ce se numește stil de viață. Această concluzie trebuie avută în vedere de catre autoritățile publice centrale și locale, ale căror sarcini primordiale trebuie să includă informarea permanentă a populației pentru ca aceasta să-și dezvolte un comportament adecvat dianinte, în timpul și după producerea situațiilor de urgență.

Dezvoltarea unui astfel de comportament se bazeaza pe deprinderi corecte de prevenire și reacție rapida la hazarde, de aceea strategia pune accent pe tot ceea ce înseamnă comunicare in timpul situațiilor de urgență și informare publică permanentă.

Dupa legislația din prezent, gestionarea situațiilor de urgență, incluzând și protecția civilă și apărarea împotriva incendiilor, presupun toate activități de informare publică. În materia de informare publica pentru situații de urgență, legislația nu prevede proceduri sau alte aspecte legate de modul în care se realizeaza aceasta , subliniind doar faptul ca la desemnarea instituțiilor apare responsabila cu informarea publică. Având în vedere importanța informării publice pentru astfel de situații de urgență în contextul în care o asemenea situație este gestionată de un sistem național care este organizat sub forma unei rețele de organisme, organe și structuri, organizate pe niveluri sau domenii de competență, pe baza legislației din prezent și a analizei instituționale a sistemului național stabilit de lege pentru managementul și gestionarea situațiilor de urgență, a fost identificat următorul set de probleme:

1. Informarea populatiei, în sensul inexistenței unei metodologii care să aibă elementele esențiale pentru informare publică eficientă atât pe timpul cât și după producerea situațiilor de urgență, dar și inexistența unui document oficial care să conțină elemente necesare autorităților publice pentru o informare publică permanentă cu privire la riscuri și la capacitatea de reacție a populației în cazul producerii riscurilor.

2. Inexistența unor proceduri de comunicare pe timpul situației de urgență, între organismele, organele și structurile Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență pe de o parte, dar și cu populația și mijloacele mass – media.

3. Comunicarea în timpul situațiilor de urgență. Pentru modul eficient și îmbunătățirea comunicării între instituțiile care gestionează situațiile de urgență, mass-media și public, în special în primele ore ale situației de urgență, considerate critice, strategia propune un ghid de comunicare pentru situații de urgență. Practicile de comunicare utile în timpul unei situații de urgență ajută atât autoritățile implicate, in acelasi timp și populația afectată și contribuie la evitarea dezinformării și la limitarea răspândirii zvonurilor cu impact negativ. Respectarea regulilor stabilite va putea preveni totodată, apariția confuziei, inevitabilă atunci când instituțiile publice difuzează dezorganizat informații despre același eveniment. Acest ghid poate fi folosit în orice situație de urgență, pentru a pune bazele resurselor de comunicare pe timpul managementului consecințelor produse, cu condiția pregătirii activităților menționate anterior apariției situației de urgență.

OBIECTIVE CARACTERISTICE

1. Planificarea, care este urmata de conceperea unui sistem de comunicare coordonat in timpul situațiilor de urgență, care să contribuie la îmbunătățirea și eficientizarea modului comunicării între componentele SNMSU, dar si cu mijloacele mass-media și bineinteles, populația impactată.

2. Imbunatatirea capacității instituționale de a planifica și de a gestiona modul de comunicare privind hazardele naturale și situațiile de risc prin integrarea comunicării la toate nivelele, prin stabilirea exacta a responsabilităților și prin realizarea diferitelor campanii bazate pe profilul și nevoile grupurilor țintă și după tipurile de risc;

3. Modul de comunicare eficientă în timpul și după producerea cazului de urgență;

4. Urmarea unui trend crescator al capacității de acțiune a populației prin informare, în scopul prevenirii producerii situațiilor de urgență;

5. Imbunatatirea nivelului de înțelegere privind riscurile majore, precum cutremure, inundații, și a capacității individuale de reacție în situații de urgență pentru populația rurală și urbană;

6. Marirea adaptabilității populației urbane și rurale la riscurile caracteristice zonelor unde aceasta își desfășoară activitatea;

7. Dezvoltarea unei colaborări cu societatea civilă și implicarea în mod planificat în programele de informare și voluntariat.

La inspectoratele județene pentru situații de urgență este responsabil Serviciul Medical de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD), având ca operator aerian structurile de aviație ale M.A.I , în colaborare cu spitalele județene, regionale și respective, cu autoritățile publice locale.

În structura SMURD exista echipe integrate de descarcerare, de reanimare, specializate în acordarea ajutorului medical și tehnic de urgență, precum și echipe cu personal paramedical, specializat în acordarea primului ajutor calificat.

BIBLIOGRAFIE:

IGSU, http://www.igsu.ro/

SMURD, http://www.smurd.ro/

MAI, http://www.mai.gov.ro/

Historia, http://www.historia.ro/

Zona de tineret, http://zdt.ro/

Uniunea Europeana, http://europa.eu/index_ro.htm

Mediafax, www.mediafax.ro

Turism istoric, http://www.turismistoric.ro/

Ion P., Bucurestii, Tipografia Carol Gobl, Bucuresti,

Potra,G., Din Bucurestii de altadata, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981

Bouzon, A., Comunicarea in situatii de criza, Bucuresti, 2006

David,G., Managementul comunicarii in situatii de criza, Bucuresti, 2011

http://www.dreptonline.ro/legislatie/lege_protectia_civila_481_2004_republicata_2008.php