Raspunderea Persoanei Juridice In Cazul Savarsirii Infractiunii Economice

RĂSPUNDEREA PERSOANEI JURIDICE

ÎN CAZUL SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNILOR ECONOMICE

INTRODUCERE

Societatea în care ne desfășurăm viața de zi cu zi este în continuă schimbare, toți facem parte dint-un proces complex și ne aflăm într-o relație de interdependență cu ceilalți membrii ai societății. Poate considerăm că acțiunile celor cu care nu avem o legătură directă nu ne afectează, dar nu trebuie să fim nepăsători la ce are loc în jurul nostru, deoarece acțiunile noatre iși lasă amprenta asupra societății în care trăim. Într-o lume în care nelegiuirile cresc pe zi ce trece tot mai mult, trebuie să rămȃnem conștienți de ce se întȃmplă în jurul nostru și deschiși la noile abordări, menite să facă față noilor provocări ce ne apar în cale. De aceea, deși tragerea la răspundere a persoanei juridice este un termen relativ nou pentru Romȃnia, care încă nu a căpătat importanța meritată, este unul de o importanța vitală, asupra căruia trebuie sa ne concentrăm.

Odată cu evoluția societații, se schimbă și felul în care oameni gȃndesc și acționează, lucrurile care reprezentau o problemă pȃnă de curȃnd și-au cedat locul unor noi amenințări, care par luate din cărți științifico-fantastice. Odată cu evoluția oamenilor are loc și dezvoltarea noilor metode de a comite infracțiuni, în mod concomitent evoluează și modul de tragere la răspundere a celor ce nu se conformează normelor stabilite de lege, manieră ce trebuie să țină mereu pasul cu necesitățile societății in care trăim. Până de curând, persoanelor juridice nu le erau atribuite atât de multe caracteristici, dar în prezent sunt văzute ca entități cu personalitate proprie, distinctă de cea a oamennilor care ocupă funcțiile din cadrul companiilor, entități care au drepturi, dar și obligații și care pot răspunde pentru ceea ce fac.

Ținând cont de aceste argumente, nu putem să nu ne gândim: da, persoanele juridice pot fi trase la răspundere pentru faptele comise, dar cum mai exact are loc acest proces, care sunt modalitățile de stabilire a răspunderii, care sunt pedepsele aplicate și cât de important este acest lucru pentru societatea de astăzi? La toate aceste dileme voi încerca să dau cel mai potrivit răspuns, analizând viața persoanei juridice nu doar pe plan național, dar și pe plan internațional. Voi discuta pe parcursul acestei lucrări despre tipurile persoanei juridice, despre drepturile și mai ales despre obligațiile acesteia. Voi analiza infracțiunile comise de aceasta și modul în care diferite societăți ale lumii aplică pedepse pentru aceste nelegiuiri.

În primul capitol voi discuta despre persoana juridică și răspunderea acesteia pe plan național, ce reprezintă mai exact răspunderea juridică, cum este privită de dreptul român, care sunt principiile pe care se bazează și care sunt condițiile necesare pentru ca aceasta să aibă loc. De asemenea voi vorbi despre formele sale: civilă, administrativă, dar mai ales cea penală, o formă de răspundere a persoanei juridice relativ nouă, dar de o importanță majoră. Concentrându-mă pe răspunderea penală, voi studia persoanele care corespund criteriilor potrivit cărora acest tip de răspundere este posibil, dar și excepțiile de la regulă, împreună cu motivele care au condus la aceste decizii legale. Dar analiza persoanei juridice și a modului în care se face răspunzătoare pentru faptele sale nu este realizată doar pe plan național, ci și pe plan internațional. Vom vedea care sunt prevederile dreptului american și dreptului Uniunii Europene, care sunt similaritățile versus diferențele dintre legislația acestor societăți.

Un alt concept esențial pentru analiza răspunderii penale, asupra căruia imi voi concentra atenția, este reprezentat de infracțiunile din domeniul economic. Afacerile și companiile din ziua de astăzi ocupă un loc vital în viața societății moderne. Deoarece supraviețuirea noastră depinde în mare parte de domeniul economic trebuie să fim atenți la cei ce vor să fie necinstiți și la metodele noi apărute, chiar inovatoare de a încălca normele juridice stabilite. Odată cu studierea infracțiunilor pe care persoanele juridice sunt dispuse a le comite, voi cerceta care sunt cele mai frecvente infracțiuni și care sunt cele mai întâlnite arii ale domeniului economic în care au loc. În ultimul capitol al acestei lucrări voi prezenta cazuri reale în care persoana juridică a fost trasă la răspundere pentru faptele sale. Vom putea vedea care au fost infracțiunile pentru care organizațiile au fost urmărite penal și care a fost rezultatul acestor cazuri.

Pentru nevoile societății de astăzi este important să ne oprim atenția pe un astfel de subiect. Faptele ilicite din cadrul instituțiilor cu personalitate juridică nu au un impact dăunător doar asupra întreprinterilor, ci și asupra celor cu care intră în contact direct sau indirect. Prejudiciul nu are loc doar la nivel intern, ci și la nivel extern, fiind afectați atât clienții, beneficiarii, partenerii, cât și comunitatea în care aceștea se desfășoară.

Cadrul național privind persoana juridică și răspunderea acesteia

În acest prim capitol voi discuta despre semnificația persoanei juridice și rolul răspunderii acesteia, analizând părerile diferiților autori din literatura de specialitate. Vom vedea exact ce reprezintă răspunderea juridică, pe baza căror condiții are loc și cum afectează existența instituțiilor cu personalitate juridică.

Noțiunea de Răspundere Juridică:

În literatura juridică din România s-au format mai multe păreri în ceea ce priveste noțiunea de răspundere juridică. Autorul I. Gilga este de părere că singura manieră de a defini în mod corect acest concept este de a ,,ține seama de locul și rolul ei în procesul complex al realizării dreptului pozitiv’’. Aceasta consideră că acest tip de răspundere poate avea loc doar dacă normele de drept sunt încălcate cu vinovăție, fiind apoi urmată de aplicarea unei constrânderi. Potrivit opiniei sale răspunderea juridică nu se definește prin datoria de a suporta penalizarea primită, ci reprezintă mai degrabă situația specifică creată atunci când este aplicată constrângerea. În viziunea lui Mircea Costin, răspunderea juridică reprezintă un complex de drepturi și obligații, aflate în strănsă legătură, care iau nașterea în urma comiterii unei infracțiuni și care totodată reprezintă ,,cadrul de realizare a constrângerii de stat, prin aplicarea sancțiunilor juridice, în scopul asigurării că membri societătii vor respecta regulile.

O altă concepție despre răspunderea juridică a fost formulată de către Dan Șova și Dan Drosu Șaguna, aceștia văd acestă noțiune ca pe o formă a răspunderii sociale, care se realizează în urma săvârșirii unei fapte ilicite și a abaterii de la normele stabilite de lege. Ca parte integrantă a răspunderii sociale, răspunderea juridică constă în raportul juridic, care se formează în urma săvârșirii unei fapte ilegale, fiind formată pe de o parte din restabilirea ordinii de drept si din repararea prejudiciului adus persoanei vătămate, iar pe de altă parte este alcătuită din obligația celui care a comis o daună să se facă responsabil de ea și să se supună sancțiunilor cuvenite.

Principiile și Funcțiile Răspunderii Juridice

Pentru a avea o mai bună perspectivă asupra modului în care funcționează răspunderea juridică și cu ce scop a fost adoptată, voi analiza principiile ce o guvernează și vom vedea care sunt funcțiile pe care le îndeplinește.

Principiile răspunderii juridice

Cu toate că răspunderea juridică are diverse forme, are în acelasși timp un set de principii comune tuturor formelor sale, pe baza cărora își fundamentează existența. Aceste reguli nu sunt doar orientative, ci reprezintă pilonul de formare a răspunderii juridice.

2.1.1. Principiul legalității răspunderii – pe baza acestui principiu singurul mod în care răspunderea juridică poate funcționa este într-un cadru legal, urmând prevederile stabilite de lege. Răspunderea penală depinde cel mai mult de acest principiu, deoarece normele stabilite de lege îi ghidează fiecare pas, faptele ilicite sunt stabilite de sistemul legal, la fel ca sancțiunile ce le corespund.

2.1.2. Principiul răspunderii pentru fapta săvârșită cu vinovăție – acesta ține de latura subiectivă a răspunderii, făcând referire la atitudine celui ce a comis o fapta ilicită, față de ce a făcut, fiind pedepsit în funcție de gradul vinovăției sale. Dacă nu se dovedește că este vinovat nu poate fi tras la răspundere, în comparație cu celelalte principii, pentru acesta este nevoie de cele mai multe probe care să dovedească vinovăția sau inicența inculpatului. Nu putem spune de la bun început că cel acuzat este și vinovat, asta trebuie dovedit cu dovezi reale, ce sunt în conformitate cu criteriiile stabilite de lege, o insuficiență de dovezi poate cauza eliberarea infractoruli chiar dacă a comis fapta.

2.1.3. Principiul răspunderii personale – în acest caz vinovat de infracțiunea existentă este doar cel ce a comis fapta, responsabilitatea nu poate reveni altcuiva, doar infractorul poate suferii pedepsel impuse, acestea nu pot fi transmise către o altă parte.

2.1.4 Principiul unicității răspunderii – potrivit acestui principiu cel ce comite infracțiunea poate fi tras la răsundere o singură dată pentru ea, neputând fi pedepsit de mai multe ori pentru aceeași faptă. Ar primii aceeași pedeapsă pentru aceeași infracțiune, doar dacă ar efectua-o din nou, în aceleași condiții.

2.1.5. Principiul justeței sau proporționalității răspunderii – acesta ne spune că pedeapsa trebuie să fie pe măsura faptei săvârșite, trebuie să existe o relație de corelație întrerăspundere și prejudiciul creat, pedeapsa primită este în funcție de gradul de vinovăție al inculpatului. Pentru aplicarea sancțiunilor trebuie să se țină con de toți factorii care au contribuiet la realizarea infracțiunii.

2.1.6. Principiul umanismului răspunderii – acest principiu ne vorbește despre rolul răspunderii, deorece făptașul o comis o faptă incorectă, care contravinea prevederilor legale, acesta trebuie reeducat înainte de a fi din nou parte integrantă a societății. Scopul sancțiuni este de a îi arăta infractorului ce a făzut greșit, de a îl învăța că orice fapta ilicită are consecințele sale, pentru care trebuie să și asume responsabilitatea.

2.1.7. Principiul perseverenței prin răspundere – potrivit acestui principiu pedeapsa primită are rolul de îl reeduca, de a îi arăta ce a făcut greșit și de a preveni comiterea acțiunii din nou. Din nefericite, deși pe hârtie acest concept sună bine, aplicabilitatea sa în viața ,, reală’’, de zi cu zi, nu este prea funcțională, de cele mai multe ori infractorii recividează, motivând că asta era singura soluție pentru ei.

2.1.8 Principiul celerității sau operativității tragerii la răspundere – conform acestui principiu, judecarea și aplicarea pedepsei trebuie să fie cât mai aproape de momentul săvârșirii faptei ilegale, deși acest lucru nu se întâmplă întotdeauna, un proces poate continua și ani întregi fără a se ajunge la o sentință finală. Deși din nou, din punct de vedere teoretic nu ar trebuii să existe amânări sau prelungiri, asta nu se întâmplă mereu în societatea noastră.

Funcțiile Răspunderii Juridice

Odată cu urmărirea principiilor discutate mai sus răspunderea juridică mai îndeplinește o serie de funcții, jucând un anumit rol pentru cei ce au comis o acțiune ilicită. Atunci cănd discutăm de tragerea la răsspundere a unei persoane discutăm și de funcțiile pe care răspunderea le îndeplinește în sacționarea unei entități, aceste funcții pe care le îndeplineșre sunt următoarele:

educativ-preventivă – această funcție se explică prin impactul pe care ar trebui să îl aibă penalizarea asupra conștiinței celui ce a avut un comportament ilicit și a celui ce îl înconjoară, determinândul să acționeze în mod corect din acel moment. Infractorul este educat cu scopul de a preveni comiterea acțiuni ilegale din nou.

coercitivă – această funcție reprezintă puterea de a constrânge, fiind un efect pe care îl are răspunderea, prin dictarea unei sentințe, legea îl obligă pe cel ce se face vinovat de săvârșirea unei acțiuni, să se complacă prevederilor stabilite de autoritășile legale.

Doar atunci când cele două funcții sunt conectate, funcționând împreună și nu separat, putem vorbi de existența unei răspunderi optime. Trebuie să ținem cont că răspunderea nu are rolul de a pedepsi, ci de a reeduca, de a îl face pe cel ce a prezentat un comportament ilicit să înțeleagă cu ce a greșit, în ce mod negativ acțiunile sale s-au revărsat asupra celorlalți. Trebuie să realizeze e unul singur gravitatea faptelor sale pantru a se putea evita o astfel de situașie pe viitor.

Condițiile și Formele Răspunderii Juridice

Existența răspunderii juridice este condiționată de prezența anumitor elemente, care apar odată cu abaterea de la normele stabilite de lege. Fără aceste componente nu am avea nici un fundament pentru a stabili care sunt formele ce iau ființă, formând împreună răspunderea juridică. Aceste expresii ale răspunderii ne ghidează pașii spre plasarea organizațiilor în categoria corectă.

Condițiile Răspunderii Juridice

Ca parte a răspunderii sociale, răspunderea juridică reprezintă baza pe care s-au fundamentat normele juridice, care ne ghidează și în ziua de astăzi. Atunci cȃnd individul se abate de la normele stabilite și sunt îndeplinite anumite condiții apare fenomenul de răspundere. Însă delimitarea clară a acestei serii de condiții a creat în literatura de specialitate mari controverse. Majoritatea părerilor susțin ca printre elementele care alcătuiesc condițiile răspunderii juridice, adică: vinovăția celui care a comis fapta ilegală, conduita ilicită, legătura de cauzalitate dintre rezultatul și fapta ilicită se numără și prejudiciul adus. Pe de altă parte, unii autori argumentează că prejudiciul trebuie privit din punct de vedere obiectiv, fiind temeiul răspunderii și nu o condiție a acesteia. Alți autori, precum M. Costin consideră prejudiciul și raportul de cauzalittate condiții, clasificând temeiurile în două categorii: cele de ordin obiectiv, adică conduita ilicită și cele subiective precum vinovăția.

Răspunderea poate avea loc daca sunt îndeplinite anumite condiții, precum:

Conduita ilicită

Deși autori precum Lidia Barac văd conduita ca temei a răspunderii, majoritatea părerilor o consideră o condiție, care face referire referire la un comportament necorespunzător, ce nu este în conformitate cu legea, mai precis care reprezintă o încălcare a legii. Atunci când vorbim de conduită ilicită, vorbim în principal despre un comportament sau despre o acțiune care nu se pliază prevederilor stabilite de lege și care prin nesupunerea față de normele legale dăunează societății. Vorbim despre această noțiune atunci se face ceva greșit, cu rezultate negative asupra celorlalți. Autori precum Baltag Dumitru susțin că conduita ilicită nu are loc doar atunci cȃnd este încălcat un drept, ci și atunci cȃnd prejudiciul adus atinge anumite interese legitime ale persoanei în cauză. Dacă acțiunea necorespunzătoare are un impact negativ asupra societății sau a unei alte persoane, fie ea fizică sau juridică, afectează în orice fel starea altcuiva, atunci putem spune că este vorba despre o conduită care are un caracter ilicit.

Ca să înțelegem mai bine o persoană are un comportament cu un caracter ilicit atunci când faptele sale nu sunt în concordanță cu normele impuse de societatea care ne inconjoară sau cele impuse de justiție. În momentul în care modul în care ne desfășurăm activitatea și rezultatele obținute contravin intereselor unei alte entități, încălcând drepturile altcuiva, ne putem referi la aceste conduite ca fiind ilicite. În momentul în care are loc o pagubă, rezultată din nesocotirea legii, putem spune că autorul a avut un comportament ilicit, chiar dacă acesta a avut sau nu intenție sau dacă a prevăzut sau nu care ar putea fi rezultatul actelor sale. Indiferent de maniera în care s-au desfașurat lucrurile, concluzia este aceeași, chiar dacă a acționat voit sau nu, autorul faptei trebuie să își asume responsabilitatea pentru impactul nevaforabil al acțiunilor sale.

Prejudiciul

Indiferent din ce punct de vedere este privit, fie ca temei sau condiție nu se poate nega că prejudiciul joacă un rol important în înfăptuirea unei fapte ilegale, și prin urmare în răspunderea juridică. Termenul de prejudiciu este des întâlnit în vorbirea curentă, reprezintând o daună sau pagubă adusă unei alte persoane, asa cum vociferează și I. Barac când discută despre răspunderea juridică. Din punct de vedere juridic însă, aceste trei denumiri sunt considerate echivalente ca sens, astfel prejudiciul neputând fi explicat printr-o pagubă. Înțelesul, în sens larg, al acestui termen ne spune că reprezintă orice consecință rezultată dintr-o fapta ilicită, care are un impact negativ asupra unei alte persoane.

O figură reprezentativă in literatura juridică și anume Francisc Deak susține că ,,prejudiciul reprezintă rezultatul atingerii aduse drepturilor ocrotite de lege’’. Atunci când acțiunile unei entități economice cauzează o pagubă prin încălcarea unui drept legal, fie el de natură subiectivă, patrimonial sau nepatrimonial, facem referire la prejudiciul cauzat. Dar această condiție nu are loc doar ca urmare a violării unui drept, ci și ca încălcarea unei obligații, care este stipulată într-o convenție legală sau într-un contract. Delictele sunt cele care cauzează un prejudiciu, fie că este reprezentat prin încălcarea unui drept sau a unei obligații, stabilită printr-o convenție contractuală, dar în momentul în care ne aflăm în lipsa unui contract, fapta ilicită este de ordin civil, iar prejudiciul adus devine rezultatul răspunderii civile non contractuale.

Mircea Costin percepe prejudiciul ca urmare a faptei ilicite, considerându-l ,, o consecință negativă din punct de vedere moral și patrimonial suferită de o persoană, din cauza faptei ilicite pe care o comite o altă persoană’’. Analizând toate aceste păreri putem spune că nu există răspundere fără prejudiciu, așa cum nu există prejudiciu fără o faptă ilicită, toate aceste noțiuni având o relație de interdependență. Pentru o analiză mai detaliată a relației dintre comportamentul ilicit și prejudiciu voi trece la următoarea condiție necesară existenței răspunderii juridice.

Legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și conduita ilicită

Acest raport dintre prejudiciu și conduită reprezintă baza răspunderii juridice, despre care Liviu Pop susținea că este ,,cheia de boltă a sistemului de drept’’. Această legătură are loc deoarece existența consecinței negative este determinată de comportamentul necorespunzător, cum spuneam și mai sus nu există prejudiciu fără fapta ilicită. Legătura de cauzalitate se caracterizează prin raportul dintre acțiunea unei persoane și rezultatul acțiunii sale, asta determinând prezența unei răspunderi juridice. Acest tip de legătură a luat ființă de la convingerea că orice acțiune are o reacțiune, că orice fenomen apare ca rezultat al altui fenomen, existența unui lucru determină existența altui lucru, prin urmare o conduită ilicită cauzează un prejudiciu, care determină existența unei răspunderi.

Vinovăția autorului faptei ilicite

În ceea ce privește răspunderea juridică, vinovăția celui ce a avut o conduită ilicită joacă un rol esențial în stabilirea ei. Gradul de vinovăție determină tipul de răspundere, cu cât fapta este mai gravă cu atât răspunderea este mai mare. Este important de stabilit dacă fapta a fost comisă în mod voit și în cunoștință de cauză, deoarece asta determină pedeapsa corespunzătoare. Vinovăția reprezintă o caracteristică a atitudinii celui ce a avut un comportament necorespunzător, fiind atribuită unei persoane capabile să prevadă urmările acțiunilor sale și să facă diferența dintre bine și rău, o persoană cu o conștiință morală, aptă în a face alegerea corectă.

Condițiile răspunderii juridice nu reprezintă doar fundamentul vital pe care se bazează aceasta, în același timp determină forma pe care răspunderea o poate lua. În ceea ce privește persoana juridică, tragerea la răspundere a acesteia se efectuează pe trei căi: civil, administrativ și penal. Deși voi acorda o atenție mai mare răspunderii juridice, datorită impactului pe care îl are în societatea de astăzi, nu voi uita să trec în revistă și celelalte forme existente.

Formele Răspunderii Juridice

În partea ce urmează voi analiza ramurile pe care răspunderea juridică le are, în acest mod înțelegerea răspunderii, de ce aceasta are loc, care sunt criteriile ce stau la baza existenței sale, pe ce fundamente se bazează și care sunt diferențele dintre o formă și cealaltă, va fi mai ușoară.

Răspunderea civilă

Această formă a răspunderii juridice are rolul de a păstra ordinea socială, apărând drepturile de natură subiectivă a instituțiilor cu personalitate juridică. Spre deosebire de răspunderea juridică, cea civilă a apărut mult mai devreme, nemaifiind subiectul atâtor de multe controverse. Acest tip de răspundere se asigură că persoana care a creat un prejudiciu alteia își va asuma responsabilitatea și va remedia prejudiciul cauzat prin intermediul acțiunilor sale.

O altă viziune despre răspunderea civilă constă în imaginea ,,unui raport juridic de obligații, în care organizația răspunzătoare ar datoria de a remedia prejudiciul nedrept, ce i l-a cauzat altei persoane ”. Potrivit acestei categorii de răspundere, cu un caracter mai puțin formal, personalitatea juridică este responsabilă pentru fapta sa, aceasta trebuie să fie capabilă de a și asuma urmările pe care le are actul neadecvat săvârșit. Aici conduita necinstită nu mai aparține incidenței dreptului, persoana prejudiciară are competența necesară de a își exprima dorința de a i se repare dauna adusă, iar făptuitorul se obligă să rectifice dauna pricinuită. Astfel, părțile implicate iși rezolvă diferențele în mod pașnic, pe cale amiabilă, nemaifiind nevoie de a implica puterea de constrângere a statului decât în cazul speciale.

Analizând doctrina la nivel internațional, observăm nu există mari diferențe. Dacă luăm ca exemplu legislația franceză aflăm că răspunderea civilă este caracterizată prin restabilirea pe cât de mult posibil, a echilibrului ce a fost afectat odată cu săvârșirea unei pagube. De asemenea, toate cheltuielile cauzate victimei vor fi preluate de autorul faptei, deoarece victima nu ar fi avut cheltuielile respective dacă fapta ilicită nu s-ar fi produs.

Principiile Răspunderii Civile

Principiul reparării integrale a prejudiciului, „restitutio in integrum”

Acesta se referă la repararea total a pagubei cauzate de fapta ilicită, în acest fel readucând persoana prejudiciată la situația în care se afla înaintea producerii daunei. Acest principiu reprezentând chiar fundamentul pe care se bazează răspunderea juridică și anume: obținerea echilibrului prin repararea prejudiciului adus victimei. Potrivit acestui principiu esențial este repararea prejudiciului și nu pedepsirea autorului. Această afirmație fiind susținută de dipozițiile din Codul Civil, articolul 1381, conform căruia:

,,Orice prejudiciu dă dreptul la reparație. (2) Dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat”.

Acest articol susține dreptul victimei de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat și a înapoierii tuturor cheltuielilor suportate din acel moment.

Principiul reparării în natură a prejudiciului.

Acest ultim principiu se află într-o legătură de interdependență cu principiul analizat anterior, deoarece și acesta are în vedere repararea prejudiciului, care se va face în natură, în cazul în care victima nu este interesată de așa ceva, autorul își ia responsabilitatea de a plăti o despăgubire de natură monetară, conținând valoarea bunului pierdut.

Alături de aceste principii pe care se fundamentează, răspunderea civilă dezvoltă și funcții, ce se găsesc într-o legătură interdependentă cu principiile sale.

Funcțiile răspunderii civile

Alături de principiile mai sus menționate, răspunderea civilă îndeplinește două funcții ce se află în legătură directă, aceste doua funcții fiind: cea preventiv-educativă și cea reparatorie. Acestea trebuie privite în corelație și cu principiile deja enunțate. Dacă funcția reparatorie se află în legătură directă cu principiului restitutio in integrum, funcția preventiv-educativă are un caracter general, fiind recunoscută tuturor formelor de răspundere.

Funcția reparatorie reprezintă fundamental pe care se bazează răspunderea civilă, având drept urmare directă repararea prejudiciului în integralitate. Modul în care această rectificare are loc rămâne la latitudinea părților implicate, dacă este în natură, repunerea bunului distrus sau prin acordarea unei despăgubiri. O astfel de funcție, care are ca fundament reparea daunei, duce la diminuarea prejudiciilor, deosebindu-se de celelalte forme ale răspunderii juridice. Dar această funcție reparatorie are limítele sale, deși se vorbește de repararea integrală a prejudiciului, aceasta un este posibilă în totalitate, un prejudiciu moral un poate fi reparat, suferința pierderii a ceva drag un poate fi luată înapoi.

Ținând cont de acest punct de vedere singura reparație posibilă este cea de natură materială, în acest caz vorbim de o indemnizație materială și nu de repararea prejudiciului provocat. Având în vedere principiile și condițiile ce stau la baza acestui tip de răspundere putem concluziona că este mai ușor ca părțile implícate să cadă de comun acord, reparându-se duana cauzată, atât timp cât este vorba de o daună materială, deoarece una emoțională un poate fi rectificată.

Răspunderea penală

Urmărirea penală a persoanelor juridice este un concept relativ nou pentru dreptul român, fiind introdus în legislația noastră abia în anul 2006. Conform articolul 19, din Codul Penal ,,persoanele juridice, cu excepția statului, a autorităților publice și a instituțiilor publice care desfășoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, răspund penal pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dacă fapta a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de legea penală’’ . Prin implementarea acestei noi legi persoana juridică devine responsabilă și poate fi trasă la răspundere pentru propria faptă, această nouă reglementare este prezentă și în dreptul internațional, fiind adoptată de țări precum Belgia sau Olanda mult mai devreme.

Această reglementare a fost luată de către țara noastră cu scopul de a îndeplini exigențele Uniunii Europene și reprezentând totodată un punct forte în lupta împotriva corupției și a fraudei, infracțiuni pentru care și persoanele juridice trebuie să dea socoteală. În România, Procuratura Generală și Direcția Națională Anticorupție sunt agențiile care au rolul de a urmării penal o instituție căruia îi este recunoscută personalitatea juridică, același rol îi revine și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism.

Categorii de persoane juridice care pot răspunde penal

Primul pas în a cunoaște câmpul persoanelor juridice care se califică în sfera celor care pot răspunde penal este să facem diferența între cele ce aparțin sectorului de drept privat și celui public. Știind că în afară de instituțiile publice, ce au obiectul de activitate în sfera privată, cele ce țin de dreptul public nu pot fi urmărite penal, ne este mai ușor să facem o clasificare a celor din branșa privată.

Instituții cu personalitate juridică de drept privat

Luându-se în considerare că anumite instituții desfășoară o activitate ce nu se pliază de obicei domeniilor de activitate în care există răspunderea juridică, autoritățile s-au gândit să adune aceste tipuri de organizații într-o singură arie, cea a dreptului privat.

Fundații și asociații

Deoarece activitatea desfășurată de anumite tipuri de organiații nu făcea parte din sfera comercială s-a pus problema cum ar putea fi trase la răspundere în cazul săvârșirii unor fapte ilegale, dacă nu există specificații clare. Chiar dacă fundațiile sau asociațiile nu aparțineau acestui domeniu, în cadrul lor se lucrează cu transferuri patrimoniale, conducând astfel la tentații necinstite. Din acest motiv,fundațiile caritabile, organizațiile culturale sau asociațiile sportive au fost încadrate în categoria instituțiilor care pot răspunde pentru faptele lor.

Sindicate

Pentru că activitatea sindicatelor poate de asemenea să conduca la un comportament ilicit, s-a determinat că ți acestea pot face parte din categoria persoanelor ce pot răspunde penal. Dreptul englez, de exemplu, consideră că dacă unei astfel de instituții i se recunoaște dreptul de a deține bunuri, atunci ar trebui să i se recunoască și obligațiile, putând fi trasă la răspundere pentru faptele ilicite săvârșite în timpul administrării patrimoniului.

Partidele politice

În ceea ce privește acest tip de instituții cu personalitate juridică putem spune că și ele poate fi trase la răspundere din puncte de vedere penal, dar acest lucru nu se întâmplă des, fiind nevoie de un regim special pentru a se creea o astfel de situație. Datorită naturii activităților desfășurate de partidele politice, acestea nu se înscriu prea des pe lista celor ce răspund penal.

Instituții cu personalitate juridică de drept public

Tragerea la răspundere a persoanelor juridice de drept public a creat multe controverse de a lungul timpului, multe voci refuzând includerea lor în răspunderea penală. Tocmai din acest motiv singurele persoane juridice de drept public ce pot fi urmărite penal sunt instituțiile al căror obiect de activitate aparține sferei private.

Persoanele juridice excluse de la răspunderea penală

Nu toate instituțiile cărora le este recunoscută personalitate juridică intră în categoria celor ce pot fi urmărite penal. Potrivit articolului 135, din Codul Penal, autoritățile publice și statul nu fac parte din această categorie. În continuare analizăndu-le mai detaliat.

Statul

În cazul faptelor comise în timpul îndeplinirii autorității de stat sau a desfășurării a unor activități care fac parte din area privată a statului, acesta nu poate fi tras la răspundere, având parte de ,,o imunitate de jurisdicție penală genelă și absolută’’. Această excepție nu este întâlnită doar în România, ci și în majoritatea țărilor europene precum: Marea Britanie, Franța sau Finlanda. Statul nu se poate pedepsi pe sine însuși, deoarece deja deține dreptul de exclusivitate asupra tragerii la răspundere, o astfel de situație ar crea un paradox juridic.

Autoritățile și instituțiile publice

Datorită obiectului de activitate pe care îl desfășoară și regimul public al acestor organizații, ele nu pot fi trase la răspundere din punct de vedere penal. Potrivit articolului 135 Codul penal, autoritățile și instituțiile publice sunt reprezentate de următoarele autorități publice:

Parlament,

Guvern,

Administrația publică,

Autoritatea judecătorească,

Instanțele judecătorești,

Ministerul Public Consiliul Superior al Magistraturii,

Curtea de Conturi si Curtea Constitutionala,

Avocatul Poporului.

Specificitatea răspunderii persoanei juridice în american și european

O comparație între modurile în care statele lumii privesc persoana juridică și răspunderea pe care aceasta ar trebui să si-o asume, ne ajută să vedem lucrurile la un nivel mai amblu. Obiceiurile, mentalitate, practic viziunea asupra lumii diferă de la un stat la altul, din acest motiv trebuie să analizăm prevederile dreptului internațional pentru a vedea unde au loc bunele practici și unde nu.

6.1. Dreptul englez

În legislația engleză, persoana juridică este privită din două puncte de vedere: cu rol de funcție sau ca o grupare de persoane. În primul caz, adică atunci când este văzută ca o funcție, această recunoaștere are loc în momentul în care vorbim de o corporație unipersonală, pe care dreptul englez o percepe ca pe o personalitate aparte de cea a persoanelor care fac parte din componența sa și distinctă de omul ce ocupă funcția respectivă. Deși era acceptată viziunea potrivit căreia persoana juridică are propria personalitate, distintă de cea a persoanelor care alcătuiesc compania, totodată era considerată o ideea teoretică, fară baze reale, aplicabile lumii de zi cu zi. Instituțiile oficiale înțelegeau conceptul, care suna foarte bine pe hârtie, dar nu îl priveau cu ochi buni.

6.2.Dreptul american

Până acum mai bine de un secol ideea că o companie ar putea fi judecată ca o entitate cu personalitate proprie părea venită de pe altă lume, dar ceea ce a alterat viziunea asupra drepturilor și obligațiilor unei companii a fost un caz din anul 1909, împotriva căilor ferate care nu au respectat prețurile impuse. În acest mod, a apărut ideea că întreprinderile trebuie să dea socoteală pentru acțiunile și rezultatele negative ale angajaților.

În ceea ce privește răspunderea penală a persoanei juridice, aceasta a urmat o evoluție rapidă și remarcabilă, jucând un rol important în mediul economic al întreprinderilor din Statele Unite. Tocmai această influență asupra economiei fost motivul pentru care acest tip de răspundere a fost destul de repede accepta de către cetățenii americani, chiar dacă devenise subiectul controverselor și tema preferată a criticilor. Ca orice noutate, a stârnit păreri contradictorii, existând voci care nu vedeau cu ochi buni această schimbare, dar tocmai tenta de nou a plasat infracțiunile economice și tragerea la răspundere a infractorului în lumina reflectoarelor, publicul urmărind atent demersul acestor noi norme, dar și maniera de adaptare a organelor de urmărire și a instituțiilor desemnate să pedepsească infracto

ANALIZA CADRULUI JURIDIC PRIVIND INFRACȚIUNILE ECONOMICE

Pentru a vedea imaginea de ansamblu a infracțiunilor economice este necesar să analizăm nu doar mediul național, ci și pe cel internațional, deoarece acestea sunt interconectate, afacerile având loc la nivel global.

Infracțiunile în dreptul european și în dreptul american

Din dorința de a vedea cum funcționează normele legale în alte țări, am decis să analizez aceste prevederi și în legislațiile altor state. Voi discuta despre atitudinea acestor state față de infracțiunile ce sunt desfășurate și despre ce măsuri iau pentru a preveni aceste acte ilicite. De asemenea mă voi concentra asupra tipurilor de infracțiuni și raportul lor cu persoanele juridice.

Dreptul englez

Atunci când vorbim de tragerea la răspundere a întreprinderilor trebuie să ținem cont că cel mai mare impediment în aplicarea acesteia a fost ideea că o firmă nu poate fi comparată cu o ființă umană, compania neavând capabilitatea de a acționa sau a gândi pentru ea însăși, având imaginea de abstracțiune. Acest subiect a fost dezbătut mult timp, înainte de a fi văzut cu ochi buni, deși un caz de condamnare a unei persoane juridice se înregistrase deja în secolul XVIII, când o companie feroviară a fost dată în judecată deoarece nu și-a respectat obligațiile stabilite. Această întâmplare a avut loc în anul 1842, cazul purtând denumirea Regina versus The Birmingham and Gloucester Railway Company.

Infracțiunile de răspundere obiectivă sau cum sunt numite în dreptul englez de strict liability.

Această primă categorie de infracțiuni se împarte în alte trei forme și anume:

criminal contempt of court – reprezintă infracțiunea prin care o organizație nu se supune autorității curții de justiție ignoră o hotărâre jedecătorească;

defamatory libel- sau calomnia, așa cum este numită în România, reprezintă publicarea unui text defăimător pentru o persoană fizică sau juridică, un ziar sau o revistă poate fi dat în judecată pentru publicarea unui articol calomniator, fără fundamente reale;

public nuisances – sunt explicate prin nerespectarea unei obligații sau prin săvârșirea unui act ilicit, care aduce prejudicii. De exemplu, o companie poate fi trasă la răspundere dacă prin activitățile sale cauzează poluare.

Infracțiuni de răspundere indirectă, numite vicarious liability:

Această categorie de infracțiuni reprezintă un pas înainte în recunoașterea răspunderii penale a instituțiilor, deoarece se admite că o persoană juridică poate de găsită vinovată, chia dacă nu a comis fapta ilegală în mod direct. Un exemplu este atunci când utilizăm o mașină închiriată care are probleme tehnice, vina îi revine firmei care ne-a închiriat-o, deoarece condițiile contractului de închiriere nu au fost respectate.

Infracțiunile de răspundere personală, denumite și mens rea crimes

În această ultimă clasă de infracțuni se încadrează cele care au un element de natură subiectivă, de aici vine denumirea de mens rea. Mai precis, acțiunile ilicite ale unui angajat erau atribuite și companiei pe care acesta o reprezintă. Pentru o mai bună înțelegere a acestui concept s-a adoptat teoria alter ego, care a luat rolul fundamentului pe care se bazează răspunderea corporatistă din Marea Britanie. Conform acestei teorii, persoana juridică era văzută ca un corp uman, dispunând de membre și de un creier, ce controlează ceea ce execută membrele.

Categorii de infracțiuni economice

În continuare mă voi concentra asupra celor mai frecvente categorii de infracțiuni care de câțiva ani încoace ocupă primele locuri la nivel global, în topurile celor mai des săvârșite infracțiuni.

Mita și corupția

Mita e în stare să pătrundă orișiunde în țara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administrației vând sângele și averea unei generații.- Mihai Eminecu

Aceasta era părerea lui Mihai Eminescu publicată într-un articol din ziarul Timpul, în anul 1879, din acel moment și până acum lucrurile nu par a se fi schimbat prea mult, în cel mai rău caz doar s-au înrăutățit. Cele două fenomene, mita și coruția se află în legătură directă unul cu celălalt,nu putem vorbi de mită fără a vorbi de corupție, mita fiind ea însăși o activitate coruptă, ce constă în oferirea sau primirea unor beneficii ilicite, în schimbul unor avantaje necinstite și în același timp ilicite.

În ceea ce privește corupția, aceasta este o activitate mult mai complexă, pe lângă mită mai cuprinde și alte activități necinstite, precum: șantajul sau furtul. O astfel de activitate ilicită are loc în toate domeniile societății, fie că este vorba de sectorul privat sau cel public. Ținând cont de rolul sectorului public din viața noastră cotidiană, parcă activitățile corupte tind să pară mai grave atunci când sunt afectați toți membri comunității sau cel puțin consecințele sale au un impact mai puternic. Pentru întelegerea mai complexă a acestei fapte ilicite, trebuie să știm să o definim în raport cu societatea noastră. Potrivit celei mai frecvente traduceri, corupția este reprezentată de folosirea în mod abuziv a puterii deținute, încercându-se în acest fel obținerea de beneficii personale.

Mita este o problemă cu care comunitățile lumii se luptă de multă vreme, ce afectează serios afacerile la nivel internațional. De exemplu, pentru a evita ca companiile să se angajeze într-un astfel de act corupt Congresul Statelor Unite a adoptat Foreign Corrupt Practices Act of 1977 . Acest act permite companiilor americane să ofere mită unui oficial străin, unui membru al unui partid olitic străin sau unui candiadat la o funcție politică într-un partid străin, cu condiția de a nu influența activitatea unei afaceri deja existente sau de a recompensa existența unei noi afaceri.

În legislația românească, infracțiunea de corupție cuprinde mai multe tipuri de categorii precum:

Luarea de mită – se referă la fapta persoanei, care în mod direct sau indirect, primește sau chiar cere sume de bani sau alte beneficii, în schimbul unui avantaj. Acest act criminal săvârșit de persoana juridică, se pedepsește prin interzicerea unor drepturi, conform articolului 254 din Codul Penal, inculpatului i se confiscă obiectul mitei, în cazul în care acestea nu sunt de găsit, infractorul trebuie să platească echivalentul în bani,

Darea de mită – reprezintă oferirea unur beneficii de natură monetară sau materială în schimbul obținerii unui avantaj. De exemplu, în cazul licitație de contracte, o organizație poate oferii anumite beneficii fie de ordin material sau altfel, pentru a își facilita obținerea conractului,

Traficul de influență – are loc atunci când o instituție are puterea sau lasă impresia că are puterea de a influența rezultatul unei cauze, în schimbul primirii sau a promisiuni de primire a unor a unor bunuri materiale sau a altor tipuri de beneficii,

Abuzul în serviciu sau șantajul reprezintă alte forme de corupție,

Cumpărarea de influență – este atunci când se face o promisiune sau se oferă anumite beneficii unei persoane care are sau pertinde că are putere de decizie asupra unei cauze sau a unui angajat.

Corupția este o problemă tot mai apăsătoare, care iși face apariția în ramurile oricărui domeniu, împotriva căreia trebuie să luptăm pentru a ne asigura că vom fi tratați corect în ceea ce facem și că nu devenim victimele unui sistem corupt, care încearcă să submineze drepturile.

Delapidarea

Neajunsurile societății în care trăim sau doar sămânța avariție ia determinat pe mulți să caute o cale aparent ușoară de a obține ceea ce își doresc chiar și prin metode ilicite. Atunci când vine vorba de infracțiunea numită delapidare, persoana juridică ia rolul de subiect pasiv în activitatea de ilicită pe care angajatul său o comite. Acest tip de infracțiune este constituit din două părți: una subiectivă și una obiectivă.

Prima partea, cea subiectivă ține de impulsul ce l-a făcut pe infractor să comită fapta și de gradul de vinovăție al acestuia. Trebuie să ținem cont că autorul realizează consecințele faptelor sale, dar totuși iși continuă activitatea în mod voit. Atât timp cât fapta este săvârșită cu intenție, faptul că a fost în interes personal sau în interesul altei persoane nu face nici o diferență în stabilirea gradului de vinovăție. Motivul săvărșirii acțiuni ilicite nu are nici o importanță, în schimb natura lui determină gradul de gravitate a infracțiuni.

Parte obiectivă este reprezentată prin intermediul ai multor componente precum:

Elementul material – reprezintă un bun ce se află în patrimoniu persoanei juridice, ce este sustras de persoana căreia ia fost încredințată responsabilitatea bunului. 

Însușirea – reprezintă acțiunea prin intermediul căreia făptașul trece bunul sustras din posesia persoanei juridice în posesia sa sau a unei alte persoane.

Folosirea – reprezintă activitatea prin care făptuitorul utilizează bunul însușit în dobândirii unui câștig sau pentru rezolvarea unei probleme personale. Conceptul de delapidare prin folosire mai este utilizat pentru a face referire la luarea, în mod repetat, de capital cu scopul de a acoperi minusuri precedente. Chiar dacă însușirea unor sume de bani se face temporar, fără a afecta patrimoniul organizație, asta nu înseamnă ca infracțiunea nu mai există, odată ce fapta a fost săvârșită intră în categoria ilegalităților, deoarece există pericolul ca sumele de bani să se piardă sau bunul să se deterioreze, creând posibilitatea de a se forma un prejudiciu firmei.

Traficarea – este o formă de însușire, care constă în utilizarea bunului sustras din patrimoniul persoanei juridice pentru obținerea de foloase, dar spre deosebire de elemetul anterior, acesta nu mai este sustras cu intenția de a satisface o nevoie personală, singurul scop urmărit fiind obținerea unui profit într-un timp cât mai scurt, folosind calea cea mai scurtă. Prejudiciul cauzat constă în uzura bunul respectiv sau pierderea beneficiilor pe care bunul le-ar fi adus în perioada în care a fost însușit în mod necinstit.

Deși persoanele juridice joacă un rol pasiv în desfășurarea acestei acțiuni nu înseamnă cănu sunt afectate și că nu pot fi trase la răspundere pentru asta. Din această cauză trebuie urmărită cu atenție relația dintre sustragerea fondurilor și organizații.

Spălarea de bani

Bani stau la baza oricărui tip de activitate ilicită, sunt principalul motiv pentru care o persoană se angajează în comiterea unei infracțiuni. Spălarea de bani reprezintă metoda prin care infractorii deghizează originile ilegale a fondurilor pe care le dețin, protejându-și astfel bunurile pecare le dețin. Folosesc această metodă pentru a evita suspiciunile din partea autorităților și lăsarea unei urme de dovezi incriminatoare.

În legislația românească infracțiunea de spălare de bani este definită de articolul 23 al Legii numărul 656/2002, potrivit căreia reprezintă mascarea adevăratei origini a unor fonduri, bunuri sau drepturi, ce au rezultat din fapte ilegale. La această faptă se mai face referire ca fiind și utilizarea unor bunuri ce provin din alte acțiuni criminale. Tot această legene spune și care sunt persoanele juridice ce pot săvârși această acțiune ilegală, prin prevederile de la articolul 8, printre acestea numărându-se instituțiile financiare, bancile sau societățile de asigurări.

Când vine vorba despre banii altor persoane, instituțiile din domeniul financiar, ce lucrează în acestă arie, se bazează foarte mult pe integritatea și reputația lor, deoarece în cazul în care vor fi atribuite unor astfel de acțiuni vor avea de suferit și nu doar din punct de vedere legal. Organizațiile care se bazează pe principii cinstite vor evita să relaționeze cu ele. Spălarea de bani, nu are efecte negative doar asupra companiilor, influența acestei infracțiuni este atât de puternică încât poate eroda economia unei națiuni, prin schimbarea cereri de monedă, afectând rata de dobândă și rata de schimb valutar, cauzând astfel creșterea inflației în țările unde acești infractori își desfășoară activitatea. Spălarea de bani infuențează și alte fapte ilicite, alimentează infracțiuni precum corupția sau crima oraganizată.

De câțiva ani încoace, comunitatea internțională a devenit mai conștientă de pericolele pe care această faptă ilicită le reprezintă în mai toate domeniile. În acest moment infractorii profită și de procesul de globalizare, pentru a transfera fonduri peste granițele internaționale.

Perspectiva asupra infracțiunilor economice la nivel global

Criminalitatea economică devine din ce în ce mai amenințătoare pe zi ce trece. Potrivit studiilor realizate de PwC(PricewaterhouseCoo) acest tip de infracțiune prezintă creșterea cea mai semnificativă, dintre țările analizate, 65 au raportat că au fost victimele criminalității de ordin economic. Rata cea mai ridicată a fost raportată in Africa de Sud, cu o valoare de 69%, crescând cu 9% față de anul 2011.Creșterea cea mai impresionantă din intervalul studiilor realizate a avut loc în Ucraina, mărindu-și rata cu 27%, de la 36%, cât avea în anul 2011, a ajuns la 69%. Următorul loc este ocupat de Rusia, care de la 37% a crescut cu 23%, ajungând la 60% și rata infracționalității economice din Australia a crescut cu 10%, trecând de jumătate, procentajul înregistrat atingând 57% în 2014.

La nivel global continentul african înregistrează rata cea mai ridicată când vine vorba de comiterea infracțiunilor economice. Deși a prezentat o scădere de aproape 10% față de acum trei ani, în 2014 încă ocupa primul loc, cu un procentaj de 50%, lăsând America de Nord, cu un procentaj semnificativ de 41%, pe locul doi. Nici continentul european nu se lasă mai prejos, ocupând un bine meritat loc trei, Europa de Est aflându-se doar la o diferență de 3 procente față de ocupantul locului doi, cu un procent de 39%, fiind urmată de Europa de Vest și America Centrală și de Sud, cu o diferență de 4 procente. Asia este ocupanta locului cinci, infracțiunile economice înregistrându-se cu o rată de 32%, în această parte a globului, ultimul loc îi revine Orientului Mijlociu, cu valoarea procentuală cea mai scăzută și anume de 21%.

Graficul nr. 1Rata globală a infracțiunilor economice

Sursa: Prelucrare proprie a datelor furnizate de PwC

Analizănd datele prezentate de cei de la PwC putem observa cu ușurință variațiile infracțiunilor, dar în același timp putem observa că din anul 2014 se înregistrează o creștere ce probabil va urma și în 2015.

Infracțiunile economice afectează tot mai mult viața socială și domeniul afacerilor, printre cele mai afectate arii se numără servicile financiare, comunicațiile și comerțul cu amănnuntul. Aproximativ jumătate din cei chestionați au susținut că au suferit din cauza acestui tip de infracțiuni. Spălarea de bani, precum și criminalitatea cibernetică înregistrează niveluri alarmant de ridicate in sectorul serviciilor financiare, pe când furtul are loc cel mai frecvent în interiorul companiilor de telecomunicații, de retail și în cazul celor ce produc bunuri destinate largului consum. Infracțiunile economice ating punctele cele mai ridicate în industria hotelieră.

Graficul nr. 2 Tendul de evoluție al infractiunillor economice

Sursa: Prelucrare proprie a datelor furnizate de PwC

Săvârșirea unei ilegalități este de cele mai multe ori determinată de anumiți factori, printre cei mai des invocați se numără problemele personale de natură financiară sau simpla oportunitate, mergându-se pe principiul dacă pot de ce să nu o fac. Este interesant de urmărit care sunt nivelele cele mai predispuse la comiterea unei infracțiuni, din cadrul unei întreprinderi. Același studiu ne arată că la scară mare, adică din punct de vedere global, angajații de pe treapta superioară sunt cei mai puțin predispuși la săvârșirea de infracțiuni, înregistrând un procentaj de 24%. La polul opus, cu procentajul cel mai ridicat, de 42%, se află angajații din zona de mijloc a conducerii, pe când cei care un dețin funcții de conducere comit fapte ilegale într-o măsură de 34%.

Situația infracțiunilor din România

Conform analizei realizate de PwC, un procentaj de 36,4% dintre întreprinderile românești care au luat parte la acest studiu au mărturisit că, în ultimi trei ani, au fost victime ale criminalității economice. Dintre infracțiunile cele mai des întâlnite în companiile românesti pe primul loc se află furtul cu un procent de 69%, al doilea loc este ocupat de frauda în achiziții cu o valoare de 29%. Ultimul loc de pe podium îi revine corupției, care a crescut cu 17 procente față de anul 2011, având în 2014 o valoare de 27%.

Graficul nr. 3 Infracționalitate în România

Sursa: Prelucrare proprie a datelor furnizate de PwC

Criminalitatea informatică, un concept destul de recent apărut, care înaintează cu o viteză nălucitoare, a fost raportată în măsură de 24%, fiind urmată de frauda contabilă, cu odiferanță de 2 procente, având o valoare. Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, a reprezentat doar 15% din infracțiunile comise, mita a avut pentru anul 2014 o valoare de 10%, iar în mod surprinzător spălarea de bani își face simțită prezența printr-un mic procent de 1%.

Tabel nr.1 – Numărul infracțiunilor economice în România

Sursa: Prelucrare proprie a datelor furnizate de INSSE

Situația nu este mai roz nici în România, potrivit datelor înregistrate de Institutul Național de Statistică, infracțiunile economice fiind în continuă creștere, așa cum putem observa în tabelul de mai sus, unde sunt prezentate valori pentru intervalul 2011- 2013. De la an la an numărul ilegalităților de natură financiară crescând, de la valoarea de 49.753 din anul 2011 a ajuns până, în anul 2013, la valoare de 53.054.

Într-un articol publicat de Andra-Roxana Trandafir, intitulat Șapte ani de răspundere penală a persoanei juridice în România. 40 de hotărâri definitive, aceasta a prezentat cum autoritățile românești fac față la cazurile de urmărire penală a organizațiilor.

În ceea ce privește categoriile de persoane care pot răspunde penal au fost analizate 44 de cazuri, care s-au împărțit după cum urmează:

84, 09% mai exact 37 sunt societăți comerciale cu răspundere limitată,

6,18% – adică sunt 3 societăți comerciale pe acțiuni,

9,73 % este reprezentat de o societate agricolă, o societate profesională cu răspundere limitată, o asociație composesorală și un spital public, cea din urmă fiind și singura instituție de acest fel urmărită penal.

În ceea ce privește infracțiunile de care persoanele juridice au fost acuzate până spre sfârșitul anului 2013, printre cele mai frecvente se numără:

11 cazuri de evaziune fiscală,

5 de înșelăciune,

5 de vătămare corporală din culpă,

5 cazuri de deturnare de fonduri, 

5 infracțiuni prevăzute de Legea nr. 319/2006,

3 infracțiuni prevăzute de Legea nr. 8/1996,

2 infracțiuni prevăzute de Legea cecului,

2 cazuri de furt calificat,

2 infracțiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000,

2 cazuri de spălare de bani,

alte infracțiuni precum:

contrafacere de marcă, infracțiuni prevăzute de Codul muncii,

concurență neloială,

infracțiuni la Legea insolvenței,

trafic de droguri,

delapidare,

desfășurarea de activități de pază sau protecție fără licență,

livrarea de produse de protecție a plantelor neautorizate.

În ceea ce privește pedepsele primite de persoanele juridice, cea mai frecventă este amenda, valoarea ce mai redusă primită fiind de 2.500 lei, iar cea mai mare, de 1.000.000.

S-au dat amenzi cu o valoare de:

100.000 lei pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave,

150.000 lei pentru infracțiunea de dare de mită

300.000 lei pentru vătămare corporală din culpă,

Însă, în majoritatea cazurilor, mai precis 14 din 21 de condamnări, nu au fost aplicate pedepse complementare, dar în momentul în care asemenea pedepse au existat, acestea au constat în: 3 cazuri de afișarea hotărârii de condamnare, în general la sediul persoanei juridice condamnate, 2 cazuri de dizolvare, 1 caz de interzicere de a participa la procedurile de achiziții publice și 1 caz de suspendarea activității persoanei juridice.

Studii de caz

Studiu de caz nr. 1

Motivul pentru care am ales acest studiu de caz este importanța vieții umane. Ca două persoane să iși piardă viața dintr-un asemenea motiv nutrebuie să ne lase indiferenți. Totodată voci din literatura juridică susțin că persoanele juridice nu au capacitatea de a fi judecate pentru omor din culpă, această acuzație revenindu-i doar persoanei fizice. Dar cum într-un capitol anterior am stabilit ca persoana juridică este asemenea unui corp cu membre și creier, am considerat potrivită analiza unui astfel de studiu de caz. Incidentul a avut loc în anul 2002, la ora șapte dimineața, pe data de 16 noiembrie, atunci când un autovehicol, ce aparținea companiei Hertz, a căzut de pe un doc.

În dimineața zilei de 16 noiembire Thierry Jacques, cel care conducea mașina și Marie-José Pantalacci, pasagera din dreapta au coborât de pe vaporul Le Scandola, care er închiriat și utilizat de Societatea Națională Maritimă Corsica Mediterană, căzând în Portul din Marsilia. După ce a trecut pontonul, continuându-si drumul înainte, în loc să vireze la stânga spre chei, cei doi au căzut, ca mai apoi să moară asfixiați din cauza scufundării mașini, în ciuda încercărilor celor de față de a îi scoate la suprafață.

În urma investigațiilor făcute s-a ajuns la concluzia că vizibilitatea era redusă din cauza condițiilor meteorologice și iluminării slabe, făcând posibilă confundarea suprafeței apei cu pontonul. Potrivit rezultatelor anchetatorilor, locul nu era nici iluminat corespunzător, nici semnalizat corespunzător, iar bariera ce trebuia să existe în acel loc era defectă și căzută.

Pentru a se face dreptate în acest caz au fost trimise în judecată mai multe persoane, printre acestea numărându-se: Societatea Națională Maritimă Corsica Mediterana, societate ce închiriase respectivul ponton, Autoritatea portuară din Marsilia, proprietara pontonului Casiopeea și persoana răspunzătoare de debarcarea automobilelor, persoana fizică numită Jean-Pierre Garcia.

Stabilirea responsabilității Autorității portuare

Instituție publică de stat, și anume Autoritatea portuară a fost dată în judecată deoarece s-a considerat că nu și-a îndeplinit obligațiile, stipulate de lege, ce prevedeau siguranța și că a fost neglijentă atunci când a hotărât că întreținerea barierelor de pe ponton nu intră în responsabilitatea sa, prin această decizie cauzând decesul a două persoane.

Legea adoptată în luna iulie a anului 2000 a introdus concepția tragerii la răspundere, din punct de vedere penal, a persoanelor juridice. Aceasta stipula că instituțiile cu personalitate juridică au obligația de a răspunde pentru prejudiciul creat altor persoane, indiferent de cât de grave sunt acțiunile lor și indiferent de gradul implicării lor, adică dacă sunt responsabili direcți sau indirecți. Asta semnificând că o persoană juridică poate fi trasă la răspundere pentru o acțiune săvârșită de cel ce o reprezintă sau de către angajați.

După părerea autorității portuare, pontoanele ca și barierele de altfel fac parte din echipamentul portului, intrând astfel în aria de responsabilitate a Societății Naționale Maritime Corsica Mediterană, care avea un contract de închiriere a pontonului Casiopeea, deci responsabilitatea de întreținere și de îndeplinire a prevederilor de siguranță revenindu-i acesteia.

Pentru investigarea mai detaliată ca cazului, judecătoria a trimis un specialist să investigheze cazul. În urma datelor culese acesta a concluzionat că pontonul este o instalație de sine plutitoare, ce aparține portului și din acest motiv trebuie să fie în conformitate cu regulile de siguranță prestabilite. Bernard Lecomte, cel ce are funcția de Director Regional al Afacerilor Maritime PACA și Director Local al Afacerilor Maritime în departamentul Bouches du Rhône, a fost de aceeași părere. Acesta mărturisește că a informat Autoritatea portuară despre starea inadecvată a pontoanelor, care trebuiau să respecte aceleași reguli precum navele, deoarece erau clasificate drept dispozitive plutitoare. Această reglementare a pontoanelor, cerea și existența unui certificat de franco la bord, ce trebuia aprobat de Comisia Regională pentru Siguranța navelor. Proprietarul pontonului având datoria de a prezenta o cerere de examinare.

Potrivit cercetărilor, Autoritatea portuară a respecta această specificație obținând un certificat de franco la bord, dar a cărui valabilitate dura până spre sfârșitul anului 2000, firma responsabilă cu inspecția pentru obținerea certificatului a menționat necesitatea instalării unor bariere funcționale pe ponton, dar acest lucru nu a fost îndeplinit. Părțile implicate au recunoscut că luaseră la cunoștință această problemă, dar nu au rezolvat-o. Pe baza documentelor prezentate s-a stabilit că Societatea Corsica Mediterana avea un abonament pentru folosirea pontonului, deoarece era vorba de un abonament și nu de un contract de navlosire, nu a existat un transfer de răspundere între cele două societăți.

Astfel responsabilitatea de întreținere și reparere a pontonolui îi revenea Autorității portuare. Mai grav este că cele două părți știau că barierele sunt defecte de mult timp, dar nu au efectuat nici o reparație în această perioadă, ba mai mult abia în luna iunie a anului 2002 Autoritatea portuară a anunțat că nu este dispusă să acopere nici o cheltuială alocată reparațiilor. Această decizie a sa de a se lipsi de orice responsabilitate privind întreținerea pontonului și de a nu respecta normele de siruganță stabilite a dus la moartea a două persoane. Pe baza acestor considerente, instituția poate fi trasă la răspundere din punct de vedere penal.

Stabilirea responsabilității Societății Naționale Maritime Corsica Mediterana

Societatea Națională Maritimă Corsica Mediterana, o societate pe acțiuni, a fost dată în judecată pentru neglijență sau neîndeplinirea unei obligații de siguranță impuse de lege, desfășurându-și activitatea pe pontonul de debarcare CASIOPEEA, fară a îndeplini condițiile de siguranță, cauzând în acest mod decesul a două persoane. Aceasta era singura întreprindere care folosea pontonul, deoarece avea un abonament încă din anul 1997.

Reprezentanții societății au mărturisit că au cerut proprietarului pontonului să se facă responsabil de repararea și întreținerea acestuia încă de la începutul abonamentului, dar abia în 2002 Autoritatea portuară a anunțat că nu mai este dispusă să facă acest lucru, în cadrul unei reuniuni, motivând că responsabilitatea îi revine celui ce a închiriat pontonul. În urma acestui anunț utilizatorul pontonului nu a pretins ca proprietarul să își îndeplinească îndatoririle de a asigura prevederile de protecție, desfășurându-și în continuare activitatea, fără a acorda atenție normelor de siguranță încălcate.

Mai mult firmele nu au luat absolut nici o măsură pentru a asigura protecția celor ce se aflau pe ponton, deși nu ar fi fost prea dificil să pună măcar panouri de semnalizare, prevenind în acest fel oamenii. Această nepăsare din partea societății conducând la moartea a două ființe. Cei ce investigau cazul au raportat că la câteva zile după incident, barierele au fost reparate și date în funcțiune, costurile fiind acoperite de Societatea Națională Maritimă Corsica Mediterana.

Tragerea la răspundere

Cele două întreprinderi au preferat să considere interesul comercial prioritar siguranței, privind în același timp riscul vătămării a celor ce le utilizau serviciile, ca fiind unul redus. Au refuzat să acopere cheltuielile privind repararea pontonului pentru mai mult timp, acest lucru fiind recunoscut inclusiv de reprezentanții societăților, în timpul investigațiilor făcute.

Această nepăsare și indiferență la siguranța celorlalți a condamnat cele doua instituțiila plata unor amenzi în valoare de 200.000 de euro, de fiecare. De asemenea, s-a impus publicarea unor părți din hotărârea judecătorească la ziarele Corse Martin, La Marseilaise și La Provence, și totodată timp de o lună afișarea speței cazului la sediile locale a celor două organizații. În ceea ce privește presoana fizică, ce era responsabilă de debarcarea automobilelor, acesta a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare.

Studiu de caz nr.2

Cel de al doilea caz prezentat a avut loc în Marea Britanie, fiind vorba de un caz de corupție în tranzacțiile internaționale cu arme. Compania urmărită penal era BAE Systems, deși inițial era urmărită pentru mai multe acte ilicite, în final a fost urmărită pentru o acțiune mult mai redusă ca gravitate.

Compania BAE Systems a mai fost suspectată de corupție în anul 2006, în cazul contractului „Al-Yamamah” pe care îl avea cu Arabia Saudită, contract ce constă în vânzarea unor avioane de vânătoare, în valoare de 43 de miliarde de lire. La vremea respectivă investigația nu a continuat, pe motive că siguranța națională ar avea de suferit, dar BFG a continuat cu investigația a altor delicte de care BAE era suspectată, printre acestea numărându-se contracte încheiate cu țări precum Cehia, Tanzania și chiar România.

Abia în anul 2009, BFG a comunicat că a avut loc aprobarea de către un procuror general a unei anchete, astfel demarându-se o urmărire penală firmei BAE Systems. În încercarea de a opri investigațiile și de a evita un proces lung și costisitor, care nu ar fi fost benefic nici pentru firmă, nici pentru autorități, avocații firmei BAE Systems au început negocierile, îndeplinindu-si astfel scopul, deoarece au ajuns la o înțelegere.

În acest mod, s-au evitat inconveniențele pe care o astfel de anchetă ar fi putut să le cauzeze, o investigație de asemenea anvergură s-ar fi întins pe o perioadă foarte lungă de timp, putându-se ajunge chiar și la o perioadă de șase ani, înainte de a ajunge juriului. Dar timpul nu ar fi fost singura resursă consumată, un caz de dimensiuni atât de mari ar fi implicat și costuri foarte ridicate pentru toate părțile implicate, din acest motiv s-a hotărât că soluția cea mai convenabilă este încheierea unei înțelegeri.

Pentru a evita probleme mai grave compania a preferat să se declare vinovată în fața Curții Coroanei, că nu efectuat în mod corespunzător, păstrarea registrelor contabile pentru contractele ce le avea cu Tanzania. Acest lucru constituind o infracțiune precizată de Legea companiilor, în secțiunea 221, conform căruia o organizație are datoria de a păstra toate ducumentele prin care poate dovedi tranzacțiile făcute. Ca urmare a acțiunilor sale organizația a fost de acord să plătească către cetățenii tanzaniei 30 de milioane de euro.

Rezultatul final al acestui caz a devenit subiectul multor controverse, pe de o parte învoliala la care au căzut părțile implicate a fost aplaudată, deoarece era văzută ca soluția perfectă la o problemă complexă și foarte costisitoare, nu doar de timp, ci și de resurse financiare si umane. Richard Alderman, directorul BFG a anunțat într-un comunicat de presă că se declară satisfăcut de rezultatul la care s-a ajuns. Pe de altă parte, a fost privită ca o manieră de a evita anumite probleme de ordin politic, condamnarea unei organizații de asemenea dimensiuni, cu siguranță ar fi afectat în mod negativ economia țării.

Motivul pentru care am ales acest studiu de caz constă în dorința de a observa capacitate altor, state mult mai dezvoltate decât statul român, considerate modele demne de urmat pentru noi, de a manevra astfel de cazuri. Corupția este un caz atât de prezent în societatea noastră, incât există riscul să ne obișnuim cu el, ignorând astfel pericolul la care suntem supuși.

Concluzii

Persoana juridică nu a avut mereu această poziție în societatea noastră și nu a fost mereu privită cu aceeași ochi cu care este văzută în momentul de făță. Până de curând nu se bucura de drepturile de care se dispune la momentul respectiv și nici de obligațiile pe care acum le are. La început persoana juridică era considerată mai mult fictivă, dar această concepție s-a schimbat de a lungul timpului, deoarece oamenii au realizat că și organizația reprezintă o entitate cu personalitate. Începând să o vadă ca pe o ființă umană cu membre și mai important cu un centru cerebral, care este capabil de decizii.

Privită din acest punct de vedere, ca un corp ce este capabil să ia decizii, este normal să fie capabil să și răspundă pentru ele, din acest motiv s-a adoptat și răspunderea penală, o idee destul de nouă pentru societatea noastră. Atunci când vorbim de succes, de performanță sau de renume în afaceri, vorbim de imaginea organizație și dacă organizația poate avea o reputație, atunci în mod clar poate fi și responsabilă pentru reputația sa. Principalele motive pentru care o persoană juridică trebuie trasă la răspundere sunt cei cu care intră în contact, dacă o fimă nu este chestionată referitor la faptele ilicite, cum vor putea clienții, partenerii, comunitatea să știe dacă instituția respectivă prezintă sau nu încredere.

Bazându-mă pe aceste considerente am hotărât că este necesar să îmi concentrez atenția asupra modului în care instituțiile cu personalitate juridică sunt trase la răspundere pentru actele lor necorespunzătoare și nu doar pe plan național, ci și pe plan internațional. Urmărind cum mari state ale lumii fac față acestui concept și totodată analizănd infracțiunile cele mai frecvente la care sunt predispuse persoanele juridice și cum afectează asta societatea. Pe lângă asta voi vedea care sunt țările cele mai predispuse la aceste tipuri de acțiuni și care sunt domeniile de activitate în care acestea sunt predispuse să apară.

Bibliografie

Baltag Dumitru, Teoria răspunderii și responsabilității juridice, Chisinău, ed. Ulim,2007

Barac L, Elemente de teoria dreptului, București, All Beck, 2001,

Barc L, Răspunderea și sancțiunea juridică, Editura Lumina Lex, București, 1997,

Cheeseman H.R, Business Law: Legal Environment, Online Commerce, Business Ethics and International Issues, Ed. Pearson Prentice Hall, 2007,

Codul penal al României, http://www.clr.ro/rep_dil_2002/..%5Crep_htm%5CL278_2006.htm

Costin M. N, Răspunderea juridică în dreptul R.S.R., Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1974,

Deak F, Răspunderea civilă, București, Ed. Științifică, 1970,

Eliescu Mihail, Răspunderea civilă delictuală, București, editura Academiei, 1972,

Enache S, Citate despre corupție, http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=corup%FEie, accesat pe 18.05.2015

Gliga I, Considerații privind definirea răsunderii juridice, Ed. Jurisprudentia, Cluj, 1970,

Moioșanu D, Infracționalitate patrimonială – delapidarea, https://cetateaacademica.wordpress.com/teme-si-idei-din-gandirea-juridica-romaneasca-2/dragos-mosoianu/infractionalitate-patrimoniala-%E2%80%93-delapidarea, accesat pe 16.05.2015,

Money-Laundering and Globalization, articol publicat pe http://www.unodc.org/unodc/en/money-laundering/globalization.html, accesat la data de 19.05.2015

Neculaescu S, Reflecții privind fundamentul răspunderii civile delictuale, în revista Dreptul nr. 11/2006,

Pop L, Tratat de drept civil. Obligațiile. Regimul juridic general, vol. I, Ed. CH Beck, 2006,

Pop L,Teoria generală a obligațiilor, Editura Lumina Lex, București, 1998, p. 214.

Pradel J, Drept penal general, Ed. Cujas, Paris, 2002,

R. Legeais, Les reponses du droit anglais et du droit allemand aux problemas de la responsabilite penale des personnes marales, Revue de societes, 1993,

Stătescu C, Bîrsan C , Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția a IX-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2008,

Streteanu F, Chiriță R, Răspunderea penală a persoanei juridice, Ed. C.H. Beck, București, 2007, p.154-155

Streteanu F, Tratat de drept penal. Partea generala, vol. I, Ed. C. H. Beck, 2008,

Șaguna D.D, Șova D , Drept financiar public, Ed. All Beck, București, 2005,

Șaguna D.D, Drept financiar și fiscal, vol II, 1992,

The criminalisation of American business, publicat în The Economist, pe 30 noiembrie 2014, http://www.economist.com/news/leaders/21614138-companies-must-be-punished-when-they-do-wrong-legal-system-has-become-extortion, accesat pe 17.05.2015

Tourneau P, Droit de la responsabilité et des contrats, Ed. Dalloz, Paris, 2006,

Trandafir A.R, Șapte ani de răspundere penală a persoanei juridice în România. 40 de hotărâri definitive, articol publicat pe http://www.juridice.ro/288308/sapte-ani-de-raspundere-penala-a-persoanei-juridice-in-romania-40-de-hotarari-definitive.html, accesat pe data de 14.05.2015

Țop D, Introducere in studiul dreptului, Editura Daniel, Targoviște, 2000,