Raspunderea Administrativa a Cadrelor Militare
INTRODUCERE
Răspunderea administrativă a cadrelor militare reprezintă o temă complexă, dar totodată interesantă dintr-o dublă perspectivă, răspunderea administrativă a cadrelor militare ca cetățeni ai României, atunci când sunt în afara serviciului sau nu săvârșesc anumite misiuni și răspunderea administrativă operantă pentru cadrele militare active, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, conform actelor normative în vigoare.
Capitolul întâi al lucrării este rezervat noțiunilor generale cât și a elementelor răspunderii juridice, deoarece răspunderea juridică este o expresie specifică a ideii de responsabilitate socială, astfel, indiferent de ramura de drept la care ne raportăm, răspunderea juridică are atât un scop preventiv-educativ, cât și unul sancționator.
Potrivit Constituției României, legilor țării, dar și din punct de vedere al Statutului cadrelor militare, am conturat al doilea capitol care îmbracă răspunderea administrativă a cadrelor militare active și în rezervă, cu toate formele ei, făcând referire atât la cadrele militare care sunt sancționate pe de o parte ca cetățeni români care respectă Constituția României și legile țării, iar pe de altă parte ca ofițeri, maiștri militari și subofițeri, care își desfășoară activitatea sub jurământul depus și care sunt supuși unor reglementări speciale din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale
Specific abaterilor săvârșite de cadrele militare este faptul că ele pot interveni în timpul exercitării funcției, în legătură cu exercitarea acesteia sau, pur și simplu, prin abaterea de la anumite norme care nu au o legătură directă, nemijlocita cu funcția, dar care pun sub semnul întrebării prestigiul cadrului militar.
Cadrul juridic al Statutului cadrelor militare îl formează Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, Constituția României, alte acte normative, precum și acordurile internaționale la care România este parte. Conținutul și volumul drepturilor cadrelor militare sunt determinate de aflarea acestora în exercițiul obligațiilor serviciului militar.
Pentru a fi promovate și protejate, drepturile cadrelor militare trebuie mai întâi cunoscute și explicate, astfel, în capitolul al doilea am prezentat drepturile cadrelor militare dar și îndatoririle conform legilor în vigoare. Clasificarea drepturilor militarilor nu trebuie să ducă la ierarhizarea lor, la contrapunerea sau la scăderea importanței unora dintre ele. Toate drepturile sunt la fel de importante, au aceeași valoare și formează un tot unitar. Cadrele militare beneficiază de drepturile și libertățile stabilite pentru cetățenii României prin Constituție, de legislația în vigoare și de acordurile internaționale la care România este parte. Totodată, militarii sunt supuși unor restricții specifice, condiționate de particularitățile serviciului militar.
În capitolul al treilea am analizat o procedură de aplicare a sancțiunilor contravenționale săvârșite de cadrele militare prin cadrul juridic reglementat de Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 si de Ordonanța de urgență nr. 63/2006 privind circulația pe drumurile publice, evidențiind modificările legislative care au dus la creșterea operativității și eficienței, dar și lacunele existente ale sistemului.
Am elaborat această lucrare încercând să scot în evidență responsabilitea deosebită a cadrelor militare atat în societate cât și în legătură cu serviciul, ele răspunzând de îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin.
Obiectivele pe care mi le-am propus prin prezenta lucrare, sunt:
aprofundarea noțiunii de răspundere și responsabilitate atât în mediul civil cât și în mediul militar;
exemplificarea îndatoririlor și drepturilor cadrelor militare stabilite de Constituția României, de legile țării și de Statutul cadrelor militare;
abordarea aplicată a răspunderii administrative la activitatea cadrelor militare, din punct de vedere disciplinar, contravențional și patrimonial.
CAPITOLUL 1.
NOȚIUNI DE RĂSPUNDERE JURIDICĂ
1.1 Noțiuni generale
Principiul responsabilității este unul dintre principiile fundamentale ale dreptului. Responsabilitatea, în general, este un fenomen social întrucât exprimă un act de angajare individuală într-un anume context relațional social. Este acea atitudine conștientă prin care se manifestă un simț de răspundere față de obligațiile sociale.
Responsabilitatea socială se prezintă sub diferite forme: responsabilitate morală, religioasă, politică, juridică. Deși răspunderea, în sensul cel mai larg al noțiunii, are o valoare morală iar conceptul responsabilității a apărut și a fost specific inițial domeniului moralei. Totodată cu apariția statului și dreptului, s-a format necesitatea acestui concept și în aria dreptului sub forma răspunderii juridice.
Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de fapta proprie consacră regula de principiu potrivit căreia obligația de a repara un prejudiciu cauzat altuia printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, se naște direct și nemijlocit în sarcina autorului acelei fapte. De regulă, fiecare om răspunde numai pentru faptele sale proprii. Nicio răspundere pentru altul sau pentru altceva nu-i poate reveni decât dacă legea o prevede anume. Este un principiu cunoscut, logic și tradițional în dreptul nostru civil.
Răspunderea juridică este definită în literatura juridică din România ca fiind un complex de drepturi și obligații care, potrivit legii, se nasc ca urmare a săvârșirii unor fapte ilicite și care constituie cadrul de realizare a constrângerii de către stat, prin aplicarea sancțiunilor juridice în scopul asigurăriistabilității raporturilor sociale și a îndrumării membrilor societății în spiritul respectării ordinii de drept
Chiar dacă răspunderea și sancțiunea sunt două fațete ale aceluiași fenomen, sancțiunea vizează doar o parte a răspunderii, anume reacția societății față de o faptă reprobabilă.
Răspunderea juridică și sancțiunea sunt noțiuni diferite, deoarece, pe de o parte, răspunderea juridică reprezintă cadrul juridic de realizare a sancțiunii, iar pe de altă parte, răspunderea juridică – fiind un raport juridic de constrângere – determină calificarea sancțiunii juridice reprezintă ca obiect al acestui raport.
Între răspunderea juridică și sancțiunea juridică se instituie relații complexe. Astfel, sancțiunea juridică apare ca o premisă a instituției răspunderii juridice, deoarece răspunderea juridică are ca temei încălcarea normelor juridice dotate prin excelență cu sancțiuni juridice. Apoi, sancțiunea juridică constituie, obiectul răspunderii juridice, ea aflându-se la capătul acesteia ca scop, ca finalitate, deși nu singura a răspunderii juridice. Din această perspectivă, răspunderea juridică apare ca un cadru juridic de realizare și întruchipare a sancțiunii juridice.
Aceasta, prin trăsăturile sale, prin natura și consecințele pe care le produce, apare ca o formă agravată de răspundere socială – lucru explicabil prin aceea că faptele ilicite, a căror săvârșire declanșează răspunderea juridică, aduc atingere valorilor sociale și conduc la perturbarea normalei desfășurări a relațiilor sociale. Ea se concretizează în masuri de natură juridică având caracter sancționator, iar punerea în executare a acestor sancțiuni revine, de regulă, unor instanțe sociale statale specializate.
1.2 Elementele răspunderii juridice
Răspunderea juridică este strâns legată de activitatea statului, a autorităților sale, care constatând încălcarea legii sunt investite cu atribuțiile legale necesare stabilirii și aplicării răspunderii juridice.
Elementul esențial care determină această răspundere este săvârșirea faptului ilicit, adică exercițiul unei conduite aflate în contradicție cu legea și care este sancționată ca atare. Faptul material – juridic ilicit, mai precis autorul său, este sancționat pentru că lezează efectiv o valoare socială protejată de lege prin încălcarea relațiilor formate în jurul acelei valori.
Angajarea răspunderii juridice este condiționată de existența cumulativă a mai multor condiții conturate de multe secole care prezintă anumite particularități de la o anumită ramură de drept la alta.
a) Fapta ilicită reprezintă conduita aflată în contradicție cu legea – și al cărui autor trebuie sancționat ca atare – constituind o abatere de la norma legală în vigoare.
Conduita ilicită este exprimată într-o acțiune sau inacțiune care contravine prevederilor normei juridice. De exemplu, cineva proferează injurii la adresa unei persoane, deci are o conduită ilicită exprimată printr-o acțiune,
prezintând un pericol social, în intensități și forme diferențiate, pericol care delimitează formele ilicitului juridic. Ea îmbracă forme diferite: infracțiunea, contravenția, abaterea disciplinară, cauzarea de prejudicii (materiale sau morale).
b) Vinovăția este o altă condiție a răspunderii juridice, desemnează
latura subiectivă a încălcării normelor de drept.
Donctrina noastră a definit vinovăția ca fiind atitudinea psihică a autorului faptei ilicite și prejudiciabile față de urmările acestei fapte. Vinovăția se prezintă sub două forme în raport cu caracterul și conținutul reprezentărilor subiectului, cu întinderea și intensitatea prevederii de către acesta a urmărilor socialmente periculoase ale faptei sale, factorul intelectiv fiind susceptibil de variațiuni. În raport cu aceste variațiuni, vinovăția îmbracă forma intenției, atunci când persoana a avut reprezentarea certă a rezultatului faptei sale, sau forma culpei, atunci când și-a reprezentat greșit sau nu și-a reprezentat deloc acest rezultat.
Culpa este o formă mai puțin gravă a vinovăției. În cazul culpei, persoana prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, sau nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă. Când persoana care a comis acțiunea sau inacțiunea ilicită a prevăzut posibilitatea survenirii unor urmări ilicite, pe care nu le-a dorit, nici nu le-a acceptat dar a crezut în mod ușuratec că le-ar putea preveni, avea de-a face cu culpa săvârșită cu previziune sau imprudența, iar când persoana care a comis acțiunea (inacțiunea) ilicită nu a prevăzut posibilitatea survenirii unor urmări ilicite, deși trebuia sau putea să le prevadă, ne aflăm în cazul culpei fără previziune.
c) Prejudiciul (patrimonial sau nepatrimonial), rezultatul dăunător, constituie o altă condiție a existenței oricărei forme a răspunderii juridice. Se poate afirma că oricât de condamnabilă ar fi o faptă ilicită și oricât de gravă ar fi vinovăția autorului ei, răspunderea juridică – în oricare dintre formele sale – nu poate interveni decât dacă prin fapta ilicită și culpabilă s-a produs un prejudiciu, un rezultat dăunător.
d) Legătura cauzală, condiție obiectivă a răspunderii juridice, este legătura de determinare în baza căreia rezultatul ilicit este consecința directă a comportamentului ilicit.
Stabilirea legăturii cauzale în domeniul răspunderii juridice a suscitat ample discuții în literatura de specialitate, în materia civilă, concretizându-se două sisteme:
Sistemul cauzalității necesare – acesta are ca premisă noțiunea categoriei de cauză, care reprezintă acel fenomen care, precedând efectul, îl provoacă în mod necesar. în acest caz, criteriul stabilirii cauzalității îl reprezintă cel a legăturii necesare dintre fapta ilicită și efectul produs – prejudiciul.
Sistemul indivizibilității cauzei cu condițiile – conform acestei teze, la stabilirea legăturii de cauzalitate trebuie avut în vedere faptul că fenomenul – cauză nu acționează izolat, desfășurarea lui fiind condiționată de anumiți factori care favorizează producerea efectului păgubitor, alcătuind împreună cu împrejurarea cauzală o unitate indivizibilă.
Noțiune de responsabilitate și răspundere
În literatura juridică de specialitate s-a examinat în mod tradițional numai fenomenul răspunderii juridice.
Sunt însă autori care fac distincție între noțiunile de răspundere și responsabilitate, plecând de la delimitarea care se face în tezele filosofiei, sociologiei, etc. între răspunderea socială și responsabilitatea socială. S-a ajuns astfel, în știința dreptului administrativ, să se trateze răspunderea și responsabilitatea cu referire la autoritățile administrației publice, la funcționarii publici, ca și la răspunderea și responsabilitatea cetățenilor unii față de ceilalți și față de normele juridice.
În ceea ce privește responsabilitatea socială a funcționarilor publici, aceasta a fost definită prin raportarea conștientă la nevoile sociale, la sarcinile pe care le au și pe care le consideră îndatoriri de prim ordin. Pentru acești funcționari publici, responsabili social, realizarea sarcinilor de serviciu, rezolvarea cu promptitudine și seriozitate a problemelor cetățenilor reprezintă felul de a fi și scopul existenței lor sociale.
Știința administrației a studiat o serie de obligații cu caracter moral, dintre care unele au dobândit caracter profesional, acestea stând la baza responsabilității sociale a funcționarului public: consacrarea activității acestuia administrației, respectul față de funcție, fidelitatea, imparțialitatea, discreția profesională și păstrarea secretului profesional, onestitate și bună-credință, probitatea, obligația subordonării etc.
Actuala legislație în domeniul funcției publice și a funcționarului public (Legea nr.7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici, Legea nr. 188/1999 republicată, privind Statutul funcționarilor publici, Legea nr. 161/2003) reglementează o serie de principii care guvernează conduita profesională a funcționarilor publici: profesionalismul, imparțialitatea și independența, integritatea morală, libertatea gândirii și a exprimării, cinstea și corectitudinea, deschiderea și transparența, evitarea incompatibilității și a conflictului de interese etc.
Atunci când funcționarii publici comit abateri, produc prejudicii și tulburări bunului mers al activității sau prestigiului autorităților din care fac parte săvârșesc abuzuri de orice natură sau vatămă drepturile și interesele legitime ale cetățenilor, intervine ceea ce se numește răspunderea juridică a acestora.
Prin urmare, în comportamentul funcționarului public trebuie să primeze responsabilitatea, îndeplinirea cu o convingere reieșită din înțelegerea rațională a fenomenelor, a sarcinilor sale, convins că slujirea cu credință a interesului public este baza comportamentului său profesional și moral.
Răspunderea juridică, indiferent de ramura de drept la care ne raportăm, are atât un scop preventiv-educativ, cât și sancționator, înțelegând prin acest ultim aspect și caracterul reparator în cazul în care s-au produs daune materiale și/ori morale.
Prin oricare dintre formele răspunderii se restabilește ordinea încălcată ca urmare a săvârșirii faptei ilicite, iar aplicarea sancțiunii și stabilirea despăgubirii îl face pe autorul faptei să-și dea seama de consecințele faptei săvârșite, astfel încât acesta să nu mai încalce legea.
Subiectul activ al răspunderii în dreptul administrativ este autoritatea publică față de care se răsfrâng consecințele faptei și în a cărei competență intră tragerea la răspundere a făptuitorului, autoritate care îi și aplică sancțiunea. În procesul tragerii la răspundere juridică, autorul faptei devine subiect pasiv al răspunderii.
În raport cu fapta, autoritatea față de care se răsfrâng consecințele, reprezintă subiectul pasiv, iar autorul faptei, persoana fizică sau juridică, are calitatea de subiect activ.
1.4 Răspunderea administrativă ca formă a răspunderii juridice
Relațiile interumane din societate, în condițiile existenței statului, sunt reglementate prin norme juridice, care vizează desfășurarea acestora potrivit voinței celor aflați la conducerea statului, care pot reprezenta interesele fie ale unor grupuri restrânse, în condițiile statelor totalitare, fie ale întregii colectivități, în condițiile statelor democratice.
În cazul încălcării normelor juridice, se pun în pericol valorile sociale pe care aceste norme le apără. Pentru ocrotirea acestor valori s-a stabilit o răspundere juridică, atunci când normele juridice sunt încălcate, în sensul că persoanele care se fac vinovate de săvârșirea unor fapte, prin care se încalcă ordinea de drept, să suporte anumite consecințe juridice, adică să fie pasibile de aplicarea unor sancțiuni juridice.
Răspunderea juridică poate fi întrebuințată fie în accepțiunea de ansamblu de norme juridice care reglementează relațiile sociale în cazul încălcării normelor juridice, fie de situație juridică în care se află persoana care a încălcat normele juridice.
Între răspunderea juridică, constrângerea juridică și sancțiunea juridică există un acord foarte strâns, toate având ca scop asigurarea ordinii de drept.
Constrângerea juridică se înfăptuiește, în principal, prin aplicarea de sancțiuni juridice, iar aplicarea sancțiunii este o consecință a angajării răspunderii.
Trebuie menționat însă faptul că, în statele democratice, în care normele juridice exprimă voința poporului și îi promovează interesele, ordinea de drept se asigură, în primul rând, prin convingere, prin acțiunea contopită a tuturor factorilor educaționali de a determina membrii societății să respecte de bună voie normele juridice.
Constrângerea juridică intervine numai în situațiile extreme, când activitatea de convingere nu dă rezultatele așteptate, fiind nevoie de aplicarea unor măsuri speciale, măsuri de coerciție (constrângere), pentru asigurarea unei conduite civice corespunzătoare.
Normele juridice, de regulă, conțin și sancțiunile care se pot aplica. Cu alte cuvinte, nerespectarea acestor norme stabilește și răspunderea juridică a persoanelor care le încalcă. In raport cu gravitatea încălcării, cu consecințele faptei antisociale, există mai multe forme de răspundere juridică.
Astfel, există o răspundere penală, în cazul săvârșirii unor fapte deosebit de grave din punctul de vedere al valorilor ocrotite, anume în cazul săvârșirii de infracțiuni.
Pentru fapte care au un pericol social mai redus, și anume abaterile administrative, a fost instituită răspunderea administrativă. Nerespectarea îndatoririlor de serviciu antrenează, în general, răspunderea disciplinară.
În sfârșit, există și o răspundere civilă, în situația în care prin fapta săvârșită s-au produs și prejudicii materiale, fie în dauna societății, fie în dauna unei persoane fizice sau juridice particulare.
Ca urmare a celor afirmate, putem spune că formele răspunderii juridice se diferențiază datorită următoarelor elemente: pericolul social al faptei, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, calitatea făptuitorului, valoarea ocrotită prin lege a cărei încălcare s-a produs, forma de vinovăție, prevederea legală.
Stabilirea unei anumite forme de răspundere juridică pentru săvârșirea unor fapte antisociale depinde de voința și interesele celor aflați la conducerea statului în acel moment, de importanța valorilor sociale ce trebuie ocrotite, potrivit evaluării date de guvernanți, în scopul deplinei apărări a acestor valori.
În cadrul formelor răspunderii juridice, un loc important îl ocupă răspunderea administrativă. Acest fapt se explică prin aceea că printre cele mai frecvente fapte antisociale se numără abaterile administrative, în primul rând săvârșirea de contravenții.
Evindențiem faptul că, răspunderea administrativă nu trebuie confundată cu răspunderea contravențională, și nici nu trebuie limitată la aceasta din urmă. Răspunderea contravențională este o formă a răspunderii administrative, cea mai des întâlnită și cea mai importantă.
Mai există însă și alte împrejurări care antrenează răspunderea administrativă, fără ca faptele respective să constituie contravenții. Menționăm de exemplu, dobânzile și penalitățile de întârziere care se aplică pentru neplata la termen a impozitelor și taxelor, sau anularea unei autorizații în cazul încălcării unor norme juridice, fără ca aceste încălcări să fie contravenții.
Săvârșirea unor asemenea fapte antrenează răspunderea administrativ-disciplinară, iar nu o răspundere contravențională. Faptele respective nu sunt calificate drept contravenții, iar sancțiunile aplicate sunt sancțiuni administrativ-disciplinare, altele decât sancțiunile contravenționale, acestea fiind doar o parte din sancțiunile administrative.
Astfel, în unele cazuri, anumite măsuri de siguranță pot avea și caracterul unor măsuri de sancționare, ca, de pildă, confiscarea de bunuri a căror deținere este interzisă sau interzicerea practicării unei profesii.
Alteori, măsurile de siguranță pot fi, totodată, și măsuri de executare silită. Un exemplu în acest sens îl constituie aplicarea de tratamente medicale forțate sau reținerea unor persoane.
Caracterizarea măsurilor de constrângere administrativă trebuie făcută, așadar, în funcție de împrejurările concrete în care sunt aplicate, de normele juridice încălcate prin faptele antisociale care au determinat aplicarea acelor măsuri de constrângere administrativă, de scopul urmărit prin acele măsuri.
1.5 Îndatoririle și drepturile cadrelor militare reglementate prin Statutul cadrelor miltare
Îndatoririle, drepturile și libertățile cadrelor militare sunt cele stabilite de Constituția României, de legile țării și de Statutul cadrelor militare.
Conform Art. 8 din Statutul cadrelor militare îndatoririle acestora sunt:
a) să fie loiale și devotate statului român și forțelor sale armate, să lupte pentru apărarea României, la nevoie până la sacrificiul vieții, să respecte și să apere valorile democrației constituționale;
b) să respecte jurământul militar și prevederile regulamentelor militare, să execute întocmai și la timp ordinele comandanților și ale șefilor, fiind responsabile de modul în care îndeplinesc misiunile ce le sunt încredințate. Cadrelor militare nu li se poate ordona și le este interzis să execute acte contrare legii, obiceiurilor războiului și convențiilor internaționale la care România este parte; neexecutarea ordinelor în aceste condiții nu atrage răspunderea penală și civilă a subordonaților; c) să prețuiască onoarea și gloria de luptă ale forțelor armate ale României, ale armei și unității din care fac parte, precum și demnitatea gradului și a uniformei militare pe care le poartă;
d) să-și perfecționeze pregătirea profesională, să asigure instruirea temeinică și educarea subordonaților și să apere drepturile acestora;
e) să acționeze pentru întreținerea regulamentară și menținerea în stare de operativitate a tehnicii și armamentului și pentru folosirea și administrarea eficientă a bunurilor din dotare;
f) să păstreze cu strictețe secretul militar, de stat și de serviciu, precum și caracterul confidențial al unor activități și documente.
Drepturile cadrelor militare sunt reglementate de art. 9 din Statutul cadrelor militare, iar acestea sunt:
a) echipament, hrană, asistență medicală, medicamente, locuință de serviciu, gratuite, concedii și scutiri medicale plătite, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
b) reduceri sau scutiri de impozit pe venit și ale cuantumului chiriei, ajutoare și alte drepturi, potrivit reglementărilor în vigoare;
c) solda lunară, compusă din solda de grad, solda de funcție, gradații și indemnizații, precum și la prime, premii, sporuri și alte drepturi bănești, ale căror cuantumuri se stabilesc prin hotărâre a Guvernului;
d)drepturi depline la încadrarea și promovarea în funcții corespunzătoare studiilor din țară cu care le-au fost echivalate diplomele dobândite, în condițiile legii și ale reglementărilor militare;
e) suportarea de către Ministerul Apărării Naționale a sumelor necesare pentru asigurarea asistenței juridice a cadrelor militare pentru fapte săvârșite de către acestea în exercitarea, potrivit legii, a atribuțiilor de serviciu, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale;
CAPITOLUL 2.
RĂSPUNDEREA ADMINISTRATIVĂ A CADRELOR MILITARE
2.1 Considerații introductive
Statul reprezintă ansamblul de instituții politice, militare, juridice, polițienești și administrative ale unei națiuni. În Constituția României este prevăzut faptul că apărarea țării este datoria fundamentală fiecărui cetățean. Persoanele cărora le sunt încredințate funcții publice, precum și militarii, răspund de îndeplinirea obligațiilor ce le revin, aceștia depunând si jurământul cerut de lege. În serviciul militar sunt considerate, potrivit legii, (art. 3 din Legea nr. 446/2006) și cadrele militare în activitate sau cele în rezervă pe timpul concentrării sau mobilizării.
Armata este diferită de celelalte instituții datorită rolului ce îi revine în societate, și anume, este destinată să folosească forța, în mod legal, pentru a-și îndeplini misiunile încredințate. În principal, acestea constau în:
apărarea teritoriului țării împotriva oricărui agresor ce face uz de forța sa militară;
protecția cetățenilor țării și ajutorarea lor în situații dificile (catastrofe naturale și ecologice);
contribuții active și concrete în asigurarea securității apărării colective;
ajutor umanitar acordat statelor la cerere, sub egida unor organizații internaționale și statale.
Deși Legea nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare nu menționează faptul că un cadru militar este funcționar public cu statut special, cadrul militar poate fi asimilat acestei categorii menționate.
Cadrele militare, în general, cu excepția: sportivilor militari, medicilor militari, personalului tehnic de exploatare a mijloacelor tehnice de luptă, magistrați militari îndeplinesc o funcție publică. Legea definește funcția publică astfel: „funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite de autoritatea sau instituția publică, în temeiul legii, în scopul realizării competențelor sale”. Luând în considerare această definiție legală putem spune că marea majoritate a funcțiilor ocupate de cadrele militare sunt funcții publice, deoarece competențele și atribuțiile principalelor funcții militare sunt stabilite prin regulamentele militare emise în fundamentul legii de către autoritatea publică, în scopul realizării competențelor sale. Capacitățile și atribuțiile funcțiilor care nu sunt prevăzute în regulamente sunt stabilite prin ordine și dispozițiuni speciale.
Un alt argument ar fi acela că activitatea desfășurată de către cadrele militare în cadrul instituțiilor publice pe baza numirii în funcție de către înaltele structuri competente potrivit legii sau stabilite prin ordin și nu în baza unui contract de muncă. Raporturile dintre cadrele militare si instituția militară sunt stabilite ca fiind raporturi de serviciu . De altfel este evidențiat prin art. 1 alin. (2) din Statutul cadrelor militare că: „Cadrele militare sunt în serviciul națiunii”, de altfel art. 4 prevede că, atunci când cadrele militare ocupă o funcție publică putem spune că sunt în activitate. Dobândirea calitatății de cadru militar în activitate se realizează și se pierde numai în condițiile legii, prin îndeplinirea condițiilor generale și speciale prevăzute în Statut și Ghidul carierei militare, pentru cadrele Ministerului Apărării Naționale.
Concluzionând, chiar și numai pentru aceste argumente există temei pentru a considera cadrele militare funcționari publici cu statut special.
În aceste condiții, încălcarea obligațiilor de serviciu (de funcție) de către cadrele militare este considerată ca fiind abatere administrativă sancționându-se conform legii in vigoare.
2.2 Răspunderea administrativ-disciplinară a cadrelor militare
2.2.1 Considerații generale
Disciplina militară este o condiție necesară și indispensabilă desfășurării activității de către militarii de toate gradele.
Disciplina militară este cel mai important factor al capacității de luptă al unei armate. Ea definește subordonarea, asigură autoritatea și este obligatorie pentru toți militari fără deosebire de grad sau funcție.
Disciplina militară constă în respectarea și executarea cu strictețe și întocmai de către toți militarii a regulilor stabilite prin legile în vigoare și regulamentele în militare. La temelia disciplinei militare ferme stau devotamentul nemărginit față de cauza și interesele de stat ale României, hotărârea fiecărui militar de a lupta – la nevoie până la sacrificiul suprem –pentru apărarea valorilor statului, a ordinii de drepta hotarelor patriei, a suveranității, independenței, integrității statului nostru și păcii
Răspunderea administrativ-disciplinară este situația juridică care constă în complexul de drepturi și obligații conexe, conținut al raporturilor juridice sancționatorii, stabilite, de regulă, între un organ al administrației publice sau, după caz, un funcționar public, si autorul unei abateri administrative ( cadru militar, organ de stat, funcționar public, structură nestatală, persoană fizică) ce nu este contravenționalizată
Răspunderea administrativ-disciplinară se fundamentează pe existența unui raport de drept administrativ, rezultat dintr-un act administrativ, în speță din actul de numire într-o funcție publică
Clasificând cadrele militare ca fiind funcționari publici cu statut special, răspunderea acestora pentru abaterile săvârșite pe timpul serviciului sau in timpul unei misiuni de serviciu este clasificată ca răspundere administrativă. Lucrarea efectuează cercetarea din punct de vedere al dispozițiilor Statutului cadrelor militare și a Regulamentului disciplinei militare M64/2013. În continuare vom cerceta diferit cele două tipuri de răspundere, considerându-le, ambele, în planul răspunderii administrativ-disciplinare, cu precizările necesare.
2.2.2 Răspunderea disciplinară a cadrelor militare
Conform art. 2, alin. (1) din Ordinul M64/2013 disciplina militară constă în respectarea de către militari a prevederilor legale, normelor de ordine și de comportament obligatorii pentru mențienerea stării funcționale, îndeplinirea misiunilor specifice și buna desfășurare a activităților în armată.Având în vedere atât natura acțiunilor care atrag abateri disciplinare cât și a sancțiunilor disciplinare care se aplică, putem remarca in aria acestui tip de răspundere, o parte specifică disciplinarului, cum ar fi abaterile de compromitere sau afrontul onoarei și demnității militare, și o altă parte care aparține administrativului, cum ar fi abaterile în exercitarea atribuțiilor funcționale sau abateri de la regulile de îndeplinire a misiunilor, prevăzute în Regulamentul disciplinei militare. Avertismentul, mustrarea scrisă și consemnarea sunt apropiate disciplinarului, iar retrogradarea în funcție și amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1-2 ani sunt caracteristice răspunderii administrativ-disciplinare. Răspunderea disciplinară îndeplinește un rol subsidiar pentru că în asigurarea ordinii de drept, ponderea principală o deține conștiința răspunderii pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, ca o caracteristică superioară a demnității și personalității umane.
Art. 100, alin (1) din Codul Muncii definște abaterea disciplinară ca fiind „încălcarea cu vinovăție de către cel încadrat în muncă, indiferent de funcția sau postul pe care îl ocupă, a obligațiilor sale, inclusiv a normelor de comportare”.
În Statutul cadrelor militare nu este caracterizată abaterea disciplinară și nici nu este prevăzut faptul că sancțiunile se aplică conform regulamentelor militare.
Acest aspect este prevăzut în ordinul cu nr. M64/2013, abaterea disciplinară fiind definită ca „Încălcarea principiilor și normelor cuprinse în regulamentele militare, care produce disfuncții în activitatea unității, afectează ordinea și disciplina, lezează demnitatea și onoarea militară”.
Regulamentul (Ordinul nr. M64/2013) stabilește ca fiind abateri săvârșite de militari, sancționate disciplinar, pe care le grupează în trei categorii astfel:
– abateri de la regulile de îndeplinire a misiunilor (activităților).
– compromiterea sau lezarea onoarei și demnității militare;
– abateri în exercitarea atribuțiilor funcționale;
Pentru existența unei abateri disciplinare este necesar ca fapta săvârșită de către un militar să se răsfrângă negativ asupra relațiilor ce se stabilesc între militari, în activitatea de apărare a țării , a ordinii de drept , a suveranității, independenței, integrității și păcii, care trebuie să se desfășoare într-o ordine și disciplină fermă , prin respectarea de către toți militarii a legilor în vigoare, a regulamentelor militare și a ordinelor interioare.
Sancțiunile disciplinare pentru cadrele militare constituie mijloace de constrângere prevăzute de lege, cu un pronunțat caracter educativ, având ca scop apărarea ordinii disciplinare, dezvoltarea spiritului de răspundere pentru îndeplinirea conștiincioasă a îndatoririlor de serviciu și respectarea normelor de comportare, precum și prevenirea producerii unor acte de indisciplină
În conformitate cu prevederile art. 33, 85 și 88 din Legea nr. 80/1995, cu modificările și completările ulterioare, pentru abateri de la disciplina militară, neîndeplinirea îndatoririlor, încălcarea normelor de conduită militară și a regulilor de conviețuire socială, cadrelor militare li se pot aplica următoarele sancțiuni:
avertisment;
mustrare scrisă;
retrogradare în funcție;
amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1-2 ani;
recerea în rezervă
Ordinul M64/2013 prevede faptul că abaterea disciplinară militară este singurul temei al aplicării sancțiunii disciplinare, aceasta aplicându-se în termen de cel mult 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar în cazul faptelor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii și în cazul faptelor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni.
Potrivit art. 64 din același ordin comandantul/șeful poate sa atragă atenția subordonatului asupra faptelor săvârșite și a consecințelor acesteia indicândui modul de comportare pe viitor, ori să aplice o sancțiune disciplinară, conform competențelor, sau să facă propuneri pentru sancționarea disciplinară către persoanele care au această competență și nu în ultimul rând să facă propuneri sau să ordone judecarea faptei săvârșite în consiliul de onoare sau consiliul de judecată ori în comisia de cercetare prealabilă conform competențelor prevăzute de actele normative.
În Art. 69-70 din Ordinul M64/2013 sunt stipulate căile prin care se suspendă sau amână executarea sancțiunilor, acestea putând fiind anulate numai prin decizia persoanei care le-a aplicat, a șefilor direcți ai acesteia și prin decizia eșalonului superior sau a instanței de contencios. Această decizie poate fi luată numai în următoarele situații:
starea de urgență;
starea de asediu;
starea de mobilizare;
război sau alte situații prevăzute în art. 67 al aceluiași Ordin.
Aplicarea sancțiunilor disciplinare sub aspectul duratei și cuantumului trebuie să se facă cu respectarea riguroasă a dispozițiilor legale.
2.2.3 Răspunderea administrativ-disciplinară a cadrelor militare
Luând in considerare precizarile anterioare, separat de interzicerea exercitării unor drepturi și libertăți, Statutul cadrelor militare limitează, restrânge exercițiul altor drepturi și libertăți.
De exemplu art. 30 din Constituție care prevede libertatea de exprimare este restrânsă prin art. 29 din Statutul cadrelor militare cu următoarele dispoziții:
a) opiniile politice pot fi exprimate numai în afara serviciului;
b) exprimarea în public a unor opinii contra intereselor României și forțelor armate nu este permisă;
c) condițiile în care cadrele militare în activitate vor putea să prezinte în public informații militare, se vor stabili prin ordin al ministrului apărării naționale.
Libertatea conștiinței conform art. 30 din Constituție libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă este restrânsă pentru cadrele militare prin dispozițiile art.29 din Statutul cadrelor militare mai exact lit. d) care prevede pentru cadrele militare că aderarea la culte religioase este liberă mai puțin la cele care, potrivit legii, sunt în contradicție cu normele de păstrare a ordinii publice, precum și la cele care încalcă bunele moravuri sau afectează exercitarea profesiei.
Dreptul de asociere prevăzut în art. 40 din Constituție, este restrâns de Statutul cadrelor militare prin dispozițiile art.29 lit.e) care interzice asocierea cadrelor militare la forme sindicale sau la cele care contravin comenzii unice, ordinii și disciplinei specifice armatei. În ce privește interdicția asocierii cadrelor militare active în sindicate există dispoziție expresă și în legea specială.
Dreptul la familie (art. 48 din Constituție) este restrans prin dispozițiile de la art. 29 lit.f) din Statutul cadrelor militare care interzice căsătoria cu o persoana apatridă sau care nu are exclusiv cetățenia română fără obținerea aprobării prealabile a ministrului apărării naționale.
Libertatea întrunirilor este prevăzută in art. 39 din Constituție este restrânsă pentru cadrele militare prin prevederile art. 29 lit.g) care interzice participarea la mitinguri, demonstrații, procesiuni sau întruniri cu caracter politic sau sindical cu excepția celor care sunt în misiune.
Dreptul la liberă circulație este special prevăzut pentru cadrele militare prin O.G. nr. 6/1993. Aceștia trebuie să solicite în scris aprobarea comandantului instituției militare menționând țara, perioada, scopul, mijloacele de transport și cele de subzistență.
Dreptul la muncă prevăzut în art. 30 alin. (1) din Statutul cadrelor militare restrâns din art. 41 din Constituție care interzice cadrelor militare să nu efectueze activități care contravin demnității, prestigiului și normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare.
Aceste abateri sunt stabilite ca fiind neconcordanțe cu calitatea de cadru militar, nerespectarea restrângerilor prevăzute de catre Statutul cadrelor militare (libertatea de exprimare, libera circulație, dreptul la muncă) pot fi calificate în funcție de dispozițiile ordinului ministrului apărării naționale, care reglementează și gravitatea abaterii.
Având în vedere informațiile precizate trag concluzia că pentru abaterile de la reglementările din Statutul cadrelor militare, răspunderea pe care o au cadrele este predominant administrativ-disciplinară.
În cadrul răspunderii pentru încălcarea interdicției exercițiului unor drepturi și libertăți art. 3 din Statutul cadrelor militare dispune că gradul militar este un drept al titularului și reprezintă recunoașterea în plan social a calității de cadru militar, astfel cadrele militare (ofițerii, maiștrii militari și subofițerii) au restrânsă libertatea de exercitare a anumitor drepturi prevăzute în constituția Romaniei astfel:
a) să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propagandă prin orice mijloace sau alte activități în favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcții publice, izvorul acestei interdicții regasindu-se în art. 37 alin. 3 din Constituție și în art. 7 din Legea partidelor politice.
b) să candideze pentru a fi alese în administrația locală și în Parlament, precum și în funcția de Președinte al României.
c) să declare sau să participe la grevă.
De asemenea ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate au obligația de a nu efectua activități care contravin demnității, prestigiului și normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare, astfel aria de libertate a acestora este mai restrânsă, iar unele din aceste interdicții aplicate cadrelor militare sunt:
a) îndeplinirea altor funcții decât cele pe care sunt încadrate, cu excepția cumulului prevăzut de lege, în condițiile stabilite prin ordin al ministrul apărării naționale;
b) asocierea unică ori participarea directă la administrarea sau conducerea unor organizații ori societăți comerciale.
Toate aceste interdicții reprezintă sunt incompatibile cu calitatea de cadru militar în activitate iar cei care le încalcă răspund disciplinar pentru faptele săvârșite. Pedepsele pentru încălcarea acestor norme sunt stabilite de către comandantul direct sau de consiliile de onoare sau consiliile de judecată; acestea fiind extrase din Statutul cadrelor militare, mai precis art.88 care prevede că ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate pentru care consiliile de judecată au stabilit că au încălcat prevederile art. 28 și 30 alin. 2 se trec în rezervă sau direct în retragere.
Cadrele militare active sunt trecute în rezervă, suspendate din funcție sau puse la dispoziție pentru încălcarea normelor prevăzute în Legea nr 80/1995 privind Statutul cadrelor militare. Aceste abateri pe care le-am stabilit a fi neconcordanțe cu calitatea de cadru militar, sunt sancționate adiministrativ- disciplinar.
În continuare vom descrie abaterile pentru care cadrele militare sunt trecute în rezervă, acestea fiind prevăzute în Legea 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.
Dobândirea cetățeniei altui stat de către un cadru militar, încalcă prevederile art. 4 alin. 2, iar sanctiunea disciplinară aplicată este trecerea în rezervă, din oficiu, în baza art. 85 alin. 1 lit. l), din Statutul cadrelor militare.
De asemenea, atunci când cadrele militare manifestă dezinteres în îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu, sau în perfecționarea pregătirii lor militare de specialitate, se încalcă art. 85 alin. 1 lit. i), iar cadrele militare pot fi trecute în rezervă, la propunerea consiliilor de judecată.
Prevederile art. 85, lit. k) din Statutul cadrelor militare este menționat că pentru o infracțiune săvârșită din culpă de către cadrele militare, se aplică prin hotărâre judecătorească pedeapsa cu închisoarea.
O situație deosebită este aceea a cadrelor militare în activitate condamnate prin hotărâre judecătorească la pedeapsa închisorii, cu executarea acesteia, precum și a celor condamnate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării sau cu amendă, care se trec în rezervă sau direct în retragere.
2.2.4 Consiliile de onoare și consiliile de judecată
Apărarea onoarei cadrelor militare si evitarea abuzurilor, cercetarea și judecarea abaterilor grave sau a altor fapte de aceiași natură săvârșite de acestea este reglementată în art. 35 din Legea 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, actualizată in 2014.
Art. 20, alin. (2) din Ordinul M64/2013 prevede faptul că, pentru cercetarea și judecarea abaterilor grave de la disciplina militară sau altor fapte de aceiași natură săvârșite de către cadrele militare în activitate, se constituie consilii de judecată, care reprezintă organe deliberative, independente în exercitarea atribuțiilor ce le revin.
Consiliile de onoare se constituie în fiecare unitate, iar consiliile de judecată la organele centrale ale Ministerului Apărării Naționale, statele majore ale categoriilor de forțe ale armatei, comandamentele de armă, de armată și de corp de armată, precum și alte esaloane similare, stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale
După cum s-a precizat anterior, pentru apărarea cadrelor militare și evitarea abuzurilor, se constituie consilii de onoare, care reprezintă organe deliberative, independente în exercitarea atribuțiilor ce le revin, având competența de a analiza saptele cadrelor militare sesizate ca abateri de la disciplina militară și de a individualiza sancțiuni disciplinare aplicabile
Potrivit aceluiași ordin, cadrele militare sunt trimise în fața consiliilor de onoare numai în situația în care faptele comise, potrivit legii, nu constituie infracțiuni. Dacă pe timpul cercetării faptei se constată că aceasta are caracter infracțional, dosarul cauzei se înaintează organului de urmărire penală competent, iar dacă în cazul în care se va dispune scoaterea de urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, procedura de trimitere în fața consiliului de onoare va fi reluată.
Art. 4. din Ordinul nr. 76/2010 stabilește următoarele principii ale activității consiliilor de onoare:
prezumția de nevinovăție, conform căreia se prezumă că orice cadru militar trimis în fața consiliului de onoare este nevinovat atâta timp cât vinovăția sa nu a fost dovedită;
garantarea dreptului la apărare. conform căruia se recunoaște dreptul cadrului militar de a fi audiat, de a prezenta dovezi în apărarea sa și de a fi asistat de un apărător;
celeritatea procedurii, care presupune obligația consiliului de onoare de a proceda fără întârziere la soluționarea cauzei, cu respectarea drepturilor persoanelor implicate și a regulilor prevăzute de lege;
contradictorialitatea, care presupune asigurarea posibilităților persoanelor aflate pe poziții divergente de a exprima cu privire la orice act sau fapt care are legătură cu abaterea de la disciplina militară pentru care a fost sesizat consiliul de onoare;
proporționalitatea, conform căreia trebuie respectat un raport corect între gravitatea abaterii de la disciplina militară, circumstanțele săvârșirii acesteia și sancțiunea disciplinară propusă a fi aplicată;
legalitatea sancțiunii, conform căreia consiliul de onoare nu poate propune decât sancțiunile disciplinare prevăzute de lege;
unicitatea sancțiunii, conform căreia pentru o abatere de la disciplina militară nu se poate aplica decât o sancțiune disciplinară.
Consiliile de onoare pot adopta optrivit art. 33 din Ordinul 76/2010 următoarele hotărâri:
fapta sesizată nu constituie abatere de la disciplina militară;
fapta constituie abatere de la disciplina militară, cu propunerea de sancționare cu mustrare scrisă;
fapta sesizată constituie abatere de la disciplina militară, cu propunerea de sancționare cu retrogradarea în funcție;
fapta sesizată constituie abatere de la disciplina militară, cu propunerea de sancționare cu amânarea înaintării în gradul următor pe timp de un an;
fapta sesizată constituie abatere de la disciplina militară, cu propunerea de sancționare cu amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 2 ani;
fapta sesizată constituie abatere de la disciplina militară, cu propunerea de trimitere a celui în cauză în fața consiliului de judecată, când faptele săvârșite sunt de natura sau gravitatea celor care intră în competența acesuia, potrivit
R.G.-8, Regulamentul consiliilor de judecată, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M. 153/2005.
Ca o concluzie față de aceste trăsături, apreciem consiliile de onoare ca fiind organe jurisdicționale, a căror principală atribuție este aceea de a apăra onoarea cadrelor militare si evitarea abuzurilor.
Potrivit Ordinului nr. M64/2013, art. 20 alin. (2) pentru cercetarea și judecarea abaterilor grave de la disciplina militară sau altor fapte de aceiași natură săvârșite de către cadrele militare în activite, se constituie consilii de judecată, care reprezintă organe deliberative, independente în exercitarea atribuțiilor ce le revin.
Prin abatere gravă potrivit art. 21 din același Ordin, trebuie să înțelegem că este efectul care produce disfuncții majore în activitatea structurii militare, afectarea în mod esențial a imaginii instituției militare, a ordinii și disciplinei militare sau lezarea semnificativă a demnității și onoarei militare.
Faptele care constituie abateri disciplinare și pentru care cadrele militare sunt trimise în fața consiliilor de judecată sunt următoarele:
aducerea unor prejudicii onoarei și demnității militare, constatate de către consiliile de onoare;
cauzarea sau favorizarea producerii unui eveniment ca urmare a neîneplinirii atribuțiilor de serviciu;
participarea voluntară la perturbarea gravă a ordinii și liniștii publice;
participarea la mitinguri, demonstrații, procesiuni sau întruniri cu caracter politic sau sindical;
comiterea de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau ale altor dispoziții legale;
aderarea la culte religioase care, potrivit legii, contravin normelor de păstrare a ordinii publice, precum și la cele care încalcă bunele moravuri sau afectează exercitarea profesiei;
dezinteresul în îndeplinirea atribuțiilor și sarcinilor de serviciu care se materializează prin acordarea calificativului “ necorespunzător” în două aprecieri de serviciu anuale consecutive;
aderarea la partide, formațiuni sau organizații politice, precum și desfășurarea propagandei, prin orice mijloace, în favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcții publice;
depunerea candidaturii pentru a fi ales în administrația publică locală, Parlament ori în funcția de Președinte al României;
declararea sau participarea la grevă;
încălcarea reglementărilor privind cumulul de funcții stabilite prin
ordin al ministrului apărării naționale.
Având în vedere precizările anterioare putem aprecia consiliul de judecată ca fiind un organ colegial, de natură administrativ-jurisdicțională, implicat în procesul de aplicare a sancțiunilor administrativ-disciplinare.
2.3 Răspunderea contravențională a cadrelor militare
2.3.1 Considerații generale
Pentru a examina corespunzător răspunderea contravențională a cadrelor militare, va trebui să analizăm viața si activitatea acestora din doua puncte de vedere: pe de o parte luăm în considerare calitatea acestora de cetățeni români care respectă Constituția României și legile țării, iar pe de altă parte calitatea specială de ofițeri, maiștri militari și subofițeri, care își desfășoară activitatea sub jurământul depus și care sunt supuși unor reglementări speciale din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale.
Astfel, vom aborda răspunderea contravențională a cadrelor militare din punct de vedere general cât și din punct de vedere special (în legătură cu serviciul) asa cum este prevăzut în Statutul cadrelor militare, pentru răspundere generală art. 7, alin.(1) “Îndatoririle, drepturile și libertățile cadrelor militare sunt stabilite de Constituția României, de legile țării și de Statutul cadrelor militare”, iar pentru răspunderea specială alin. (2) “Profesia de ofițer, maistru militar sau subofițer în activitate incubă îndatoriri suplimentare precum și interzicerea ori restrângerea exercitării unor drepturi și libertăți, potrivit legii”.
Obiectivul nostru este să identificăm trăsăturile ce caracterizează contravențiile prevăzute de acte normative și să exemplificăm acolo unde este cazul pentru o descriere mai bună a răspunderii contravenționale a cadrelor militare.
2.3.2 Răspunderea contravențională generală
Răspunderea contravențională este principala formă a răspunderii administrative, care intervine numai in situația săvârșirii unei fapte calificate expres de lege drept contravenție
Potrivit art.1 din Ordonanța nr. 2/2001, actualizată in 2014, privind regimul juridic al contravențiilor legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului sau al sectorului municipiului București a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București.
Contravenția ca faptă omenească, este rezultatul unei manifestări de voință a unei persoane, fiind o raspundere bazată pe culpă si nu o raspundere obiectivă
Cadrele militare, răspund contravențional pentru faptele săvârșite la fel ca ceilalți cetățeni numai atunci cand sunt în afara serviciului sau nu execută anumite misiuni, deoarece actele normative care stabilesc și sancționează contravenții nu fac nici o distincție între cadre militare si cetățeni. Așadar, cadrele militare sunt supuse aceluiași regim contravențional din toate relațiile sociale cu caracter general, daca prin actele normative sunt stabilite contravenții.
Potrivit ideii descrise anterior, cadrele militare răspund contravențional in aceeiași măsura ca și persoanele civile, acelorași două categorii de sancțiuni contravenționale prevăzute in O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și anume:
sancțiuni contravenționale principale, care sunt: avertisment, amenda contravențională și obligarea contravenientului la prestarea unei activități in folosul comunității.
sancțiuni contravenționale complementare, și anume: confiscarea bunurilor destinate, rezultate din contravenții; suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, a acordului sau autorizației de exercitare a unei activități; închiderea unității; blocarea contului bancar; suspendarea activității agentului economic; retragerea licenței sau avizului pentru anumite operațiuni ori pentru activități de comerț exterior, temporar sau definitiv; desființarea lucrării si aducerea terenului in stare inițială.
Pentru una si aceiași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală. Sancțiunile contravenționale nu pot fi cumulate, ele se aplica în funcție de pericolul social al faptei comise, în schimb sancțiunile contravenționale complementare care se aplică în funcție de natura si gravitatea faptei pot fi cumulate cu sancțiunile contravenționale principale. Mai mult, se poate cumula o sancțiune contravențională principală cu una sau mai multe sancțiuni contravenționale complementare.
Cu toate acestea trebuie sa precizăm faptul că legea acceptă îndepărtarea caracterului contravențional al unor fapte ilicite, dar numai in in anumite situații, cazuri, împrejurări sau în prezența unor stări.
În acest sens art. 11, alin. (1), din O.G. nr. 2/2001 prevede: caracterul contravențional al faptei este înlăturat in cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilității, beției involuntare complete, erori de fapt, precum și infirmității, dacă are legătură cu fapta săvârșită. Art. (5) din aceiași ordonanță precizează faptul că: cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei se constată numai de instanța de judecată, acesata fiind o cale de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției.
Procesul-verbal care constată contravenția este încheiat numai de persoanele autorizate, prevăzute în actul normativ, care stabilesc și sancținează contravenția denumite agenți constatatori; aceștia pot fi: primari, ofițeri si subofițeri din cadrul Ministerului de Interne, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și de alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum si de alte persoane prevăzute in legi speciale.
Cadrele militare care produc abateri contravenționale sunt supuse aceleiași proceduri, cu precizarea că, procesul-verbal este trimis de catre organele care constată contravenția la unitatea din care face parte contravenientul, acesta răspunzând atat în fața autorităților publice cat și la unitatea din care face parte.
2.3.3 Răspunderea contravențională în legătură cu serviciul
Sub acest titlu voi avea în vedere, în primul rând, răspunderea generală stabilită prin acte normative specifice ce pot fi aplicate tuturor cadrelor militare, dar nu în ultimul rând răspunderea specială, potrivită cadrelor militare care dețin anumite funcții specifice, de specialitate, în cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Prima categorie o putem descrie cu răspunderea contravențională din domeniul apărării secretului de stat și de serviciu, din cel al prevenirii și stingerii incendiilor, al regimului armelor de foc și al munițiilor, etc.
Această răspundere este specifică tuturor cadrelor militare având în vedere cadrul normativ pe care se bazează activitatea acestora, dat de utilizarea unor date și documente secret de stat sau secret de serviciu, de activități desfășurate în locuri cu un grad ridicat de pericol de incendiu sau explozie (trageri cu armamentul de infanterie, asanări, etc.)
În cea de-a doua categorie vom prezenta răspunderea contravențională a cadrelor militare care își desfășoară activitatea pe anumite funcții de conducere, de specialitate sau alte funcții pentru care există reglementări speciale. Astfel, putem începe cu: comandantul unității militare care îndeplinește și funcția de ordonator de credite bugetare și răspunde în această calitate potrivit legii finanțelor publice și legii contabilității; contabilul șef și celelalte cadrele militare din compartimentul financiar-contabil care se supun acelorași legi; cadrele militare din compartimentele de logistică care funcționează în baza legilor din domeniul achizițiilor publice, a normelor sanitar-veterinare; cadrele din domeniul medical își îndeplinesc atribuțiile în baza normelor legale de igienă și sănătate publică; cadrele militare care răspund contravențional potrivit legii protecției mincii; militarii care dețin funcții de gestionari de bunuri materiale sau mijloace bănești răspund potrivit legii speciale, iar cele care sunt conducători auto potrivit reglementărilor în domeniu.
Art. 46 din Ordonanța de urgență nr. 2/2001 investește ministerele și alte insituții din domeniul apărării, ordinii publice si siguranța națională să instituie prin regulamente interne organele competente să constate si să stabilească sancțiunile contravenționale. Tot prin această ordonanță, conform art. 3 alin. (1) este stabilită plangerea împotriva procesului-verbal, ca o cale de atac împotriva actelor de sancționare contravențională, aceasta se poate infăptui in termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia
2.4 Raspunderea administrativ-patrimonială a cadrelor militare
Apărută cu peste o sută de ani în urmă, în Franța, sub formă de contencios administrativ, a fost preluată ulterior de majoritatea țărilor democratice ea având totodată un fundament constituțional.
Răspunderea patrimonială este o formă a răspunderii juridice care are menirea de a restabili situația patrimoniului persoanei vătămate, anterior săvârșirii faptei ilicite care a provocat diminuarea acestuia. Formele patrimoniale cuprind raporturile obligaționale în virtutea cărora persoana păgubită (creditorul) are dreptul să solicite persoanei care a păgubit-o (debitorul) să retare paguba pricinuită.
În continuare vom face referire la răspunderea Ministerului Apărării Naționale și altor unități subordonate, cât și a funcționarilor publici, având in vedere pagubele cauzate prin acte administrative ilegale, și la răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate cadrelor militare prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale precum și la răspunderea statului pentru riscul serviciului public exercitat de către cadrele militare.
2.4.1 Răspunderea pentru pagubele cauzate prin acte administrative
Constituția României, în art. 52 prevede: Persoana -vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.
Potrivit titlului, vom exemplifica câteva situații în care Ministerul Apărării Naționale sau alte unități subordonate și, suplimentar, funcționarii publici si cadre militare, pot fi trași la raspundere pentru daunele materiale și morale cauzate prin acte administrative altor cadre militare.
Așadar, un astfel de act administrativ este ordinul de trecere în rezervă emis, potrivit competențelor legale, de către ministrul apărării naționale pentru ofițeri, sau comandanții stabiliți de acesta, pentru maiștri militari și subofițeri.
Pornind de la premisa că ilegalitatea ordinului nu poate produce daune fără ca să fie emis, răspunderea nu aparține celor care au propus măsura respectivă ( comandanți, membri consiliilor de onoare), ea aparține funcționarilor care au pregătit, avizat și semnat ordinul respectiv.
Răspunderea patrimonială a funcționarilor publici mai poate fi atrasă în situația în care, centrul militar județean competent refuză recunoașterea calității de veteran de război unei persoane îndreptățite, potrivit legii.
Ordonanța de Urgență din 22/2005 privind achizitiile publice arată posibilitatea atacării în instanță de contecios administrativ a rezoluției formulată de autoritatea contractantă în rezolvarea contestațiilor împotriva actelor emise în cadrul procedurii de atribuire a contractelor de achiziții publice.
Răspunderea administrativ-patrimonială poate fi angajată în mai multe situații pentru acte administrative ilegale a cadrelor militare decât cele prezentate.
2.4.2 Răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile suferite de cadrele militare
Opiniile diferite asupra naturii răspunderii patrimoniale a organelor administrației publice pentru pagubele cauzate prin actele lor ilegale au determinat, firesc, si teoretizarea mai multor categorii de condiții. Nuanțarea acestora s-a făcut si după poziția adoptată de un doctrinar sau altul asupra caracterului răspunderii(răspunderea obiectivă si răspunderea subiectivă, bazată pe culpă).
Condițiile răspunderii patrimoniale ale organelor administrative pentru daunele cauzate prin actele lor de putere rezultă din dispozițiile art. 1 din Legea contenciosului administrativ: actul administrativ emis să cauzeze un prejudiciu; cauzalitate între actul ilegal și prejudiciu; culpa organului administrativ, in cazul nostru statul.
Ca să nu deviez de la ce ne-am propus să dezbatem în continuare vom exemplifica prejudiciile suferite de către cadrele militare în activitate și rezerviști, aceste prejudicii sunt cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale, care își au temeiul în art. 504 din noul Cod de procedură penală.
Conform art. 69 din noul Cod de procedură penală, degradarea militară ce are ca efect asupra ofițerilor, maiștrilor militari, subofițerilor și soldaților gradați profesioniști, pierderea gradului si a dreptului de a purta uniformă militară și se aplică, în mod obligatoriu, ca pedeapsă complementară celor care pedeapsa principală este închisoarea mai mare de 10 ani sau pe viață dar și pentru infracțiunile pentru care pedeapsa stabilită este între 5 si 10 ani de închisoare.
Art. 72 din Statutul cadrelor militare prevede că în cazul în care intervine o altă hotarâre judecătorească, prin care s-a pronunțat achitarea sau prin care nu se mai aplică pedeapsa complimentară a degradării militare, cei in cauză sunt reluați in evidența militară, cu gradul avut, prin ordinul celor care au dispus scoaterea din evidență. În această situație, timpul cât au fost degradați se include în calculul stagiului în grad, iar cadrele militare respective pot cere prin instanta judecătorească reparații morale si materiale pentru prejudiciile ce li s-au adus. Apreciem că actele normative în vigoare nu prevăd faptul că ofițerii, maiștrii militari și subofițerii ajunși în această situație trebuie repuși în toate drepturile deținute înaintea condamnării, chiar și dreptul de ofițer, maistru sau subofițer activ în cadrul Ministerului Apărării Naționale, dar în situația în care aceștia mai îndeplinesc condițiile prevăzute( starea sănătății, baremele de educație fizică, vârsta, etc.)
Un alt prejudiciu despăgubit de catre stat potrivit art. 21 alin.(1) din Statutul cadrelor militare, Ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor in activitate și celor în rezervă, concentrați sau mobilizați in unitați militare, li se acordă despagubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse ca urmare a unor acțiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul și din cauza serviciului militar sau a unor misiuni în cadrul forțelor internaționale destinate menținerii păcii ori constituite în scopuri umanitare.
Același art. în alin. (2) prevede faptul că totalul despăgubirilor ce se acordă cadrelor militare devenite invalide, respectiv urmașilor celor decedate, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, iar conform alin. (3) pensia pentru invaliditate permanenta, survenita in conditiile alin. 1, este egala cu solda lunara avuta la data respectiva si se actualizeaza potrivit art. 11, dar, cadrele militare in rezerva sau in retragere pot opta pentru pensia din sistemul asigurarilor sociale de stat.
Prin urmare, răspunderea statului pentru erorile judiciare este greu de calificat ca fiind o răspundere pentru culpă, în sensul clasic al termenului; în spatele acestei „răspunderi patrimoniale” se găsește o eroare judiciară, care poate să fi fost săvârșită de magistrați cu mari calități morale și profesionale.
CAPITOLUL 3. PARTEA APLICATIVĂ.
STUDIU PRIVIND PROCEDURA APLICĂRII SANCȚIUNILOR CONTRAVENȚIONALE CA ELEMENT AL RĂSPUNDERII ADMINISTRATIVE A CADRELOR MILITARE
3.1 Obiectivele cercetării
În partea aplicativă a lucrării va fi analizată procedura de aplicare a sancțiunilor specifice din cadrul celei mai semnificative forme de răspundere administrativă, răspunderea contravențională. Importanța cunoașterii cadrului juridic de aplicare a acestei forme de răspundere este tot mai mare în condițiile în care se constată o creștere a frecvenței producerii faptelor care atrag aplicarea sancțiunilor contrevenționale
Situația aleasă și propusă spre analiză exemplifică conținutul juridic al modalității în care se antrenează răspunderea contravențională ca parte a răspunderii administrative: aplicarea unei sancțiuni contravenționale unui cadru militar care a săvârșit o contravenție prin încălcarea normelor referitoare la circulația pe drumurile publice, urmată, pentru că subiectul se considera îndreptățit, de contestarea procesului verbal printr-o plângere contravențională.
Motivul alegerii aplicării studiului asupra acestei situații derivă din dorința de documentare cu privire la problematica complexă a procedurii contravenționale aplicată în traficul rutier, care interesează toți participanții la trafic, nu doar cadrele militare.
Obiectivele cercetării sunt identificarea elementelor juridice din procedura aplicării sancțiunilor contravenționale și studierea caracteristicilor actelor procedurale specifice aplicării sancțiunilor contravenționale pentru faptele săvârșite de către persoanele care au calita tea de cadru militar.
3.2 Metodologia cercetării
Ca metode de cercetare au fost folosite analiza și studiul documentelor de specialitate, fiind avute în vedere actele normative care reglementează regimul juridic al contrvențiilor, cum sunt: Ordonanța Guvernului nr.2/2001, Ordonanța de urgență Guvernului nr. 63/2006, Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, precum și actele și formularele specifice etapelor procedurale în discuție.
3.3 Prezentarea și analiza rezultatelor
3.3.1. Procesul verbal de constatare a contravenței
În cazul de față persoana implicată într-o faptă ilicită este cadrul militar Barbu Marius care în timp ce conducea autoturismul proprietate personală a avut un accident, din care au rezultat doar pagube materiale, nici una dintre persoanele implicate în accident nefiind vătămată.
În momentul săvârșirii faptei ilicite s-a încheiat un proces verbal de către un agent de poliție, persoană stabilită de art. 21 din O.G. nr. 2/2001 ca fiind competentă să aplice sancțiunea. Acest articol precizează că în cazul în care prin actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu se dispune altfel, agentul constatator aplică sancțiunile avertismentului și amenzii, iar în condițiile legii dacă este necesar și sancțiunile contravenționale complementare. Agentul de poliție este o persoană prevăzută de acest articol, deci în cauză pentru a scrie procesul-verbal de constatare și aplicare contravenției.
Agentul constatator descrie următoarele în procesul verbal: „A condus autovehiculul Renault cu numărul SB 22 EYJ pe strada Maramureșului, se angajează în efectuarea manevrei de depășire a autovehiculului marca BMW cu numărul SB 11 SFN care se afla în efectuarea virajului la stânga pe strada I. Moga, intrând în coliziune cu acesta.” În actul normativ el a prezentat data, locul și ora la care a avut loc accidentul, după care a trecut la prezentarea detaliată a acestui eveniment. În prezentarea sa, el a precizat exact subiecții de drept care sunt implicați în eveniment și anume conducătorul autovehiculului Renault cu numărul „SB 22 EYJ” și conducătorul autovehiculului BMW cu numărul de înmatriculare „SB 11 SFN”, după care a prezentat cele întâmplate, conducătorul autovehiculului Renault a intrat în coliziune cu un alt participant la trafic care se află în efectuarea virajului la stânga pe o anumită stradă din orașul Sibiu.
În continuarea procesului-verbal, agentul constatator prezintă actul normativ încălcat de către cadrul militar, și anume art. 118 litera a.) din H.G. 1.391/2006 care prevede următoarele: „Conducătorul de vehicul care efectuează depășirea este obligat să se asigure că acela care îl urmează sau îl precede nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare și că poate depăși fără a pune în pericol sau stânjeni circulația din sens opus.”, urmând ca apoi să fie prezentat și actul normativ care sancționează această faptă ilicită și anume art. 101 pct. 3, lit. a) din OUG 63/2006 care prevede că: „Constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:
a) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;”
În urma celor constatate, agentul constatator ia decizia de a-l sancționa pe intimat cu o amendă contravențională în valoare de 570 RON cu posibilitatea de a plăti doar jumătate din această sumă în cel mult 2 zile lucrătoare de la data primirii procesului verbal de constatare a contravenției și anume 285 RON, în plus față de amenda contravențională cadrul militar a mai fost sancționat cu 6 puncte de penalizare și reținerea și suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile. Toate aceste sancțiuni sunt prevăzute de lege și au fost aplicate ca atare de către agentul de poliție.
Următoarea rubrică din procesul-verbal este aceea unde contravenientul refuză, nu poate sau semnează pentru luarea la cunoștință a faptelor înscrise în procesul verbal. În cazul de față contravenientul refuză să semneze procesul verbal pe motiv că nu este de acord cu cele înscrise în acest act normativ, menționând că are martori care îi pot susține acest punct de vedere.
Momentul procedural următor este acela în care agentul constatator, martorul asistent și contravenientul semnează procesul-verbal. Având în vedere că în procesul-verbal nu apare nici un martor intră în vigoare art. 19 din O.G. nr. 2/2001 care prevede: ” Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se afla de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.” Cum agentul constatator nu a menționat motivele care au condus la încheierea procesului verbal fără martori acesta este pasibil de nulitate.
În continuarea procesului-verbal sunt atașate „Înștiințarea de plată” care nu a fost completată deoarece contravenientul era de față la completarea procesului-verbal și „Nota” care ajută persoana ce a săvârșit fapta ilicită să înțeleagă greșeala comisă și cadrul legislativ în care aceasta este încadrată.
Exemplar nr.1
ROMÂNIA MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR
IPJ SIBIU B.R.
PROCES-VERBAL Seria CC nr. 7897542
Încheiat astăzi: ziua 09 luna 07 anul 2015 ora 1835 în localitatea SIBIU
Agent constatator Ag. principal Bulintiș Adrian din B.R. SIBIU constat că:
(grad profesional, nume, prenume) (unitatea)
Dl./Dna BARBU MARIUS___, CNP 1912522324809_______________, act de ident.CI__,seria SB nr.479225___, cu domiciliul/ reședința în SIBIU________ str. TÂRGUL CAILOR , nr.11 bl.B2 , sc.A , et. 4 , ap. 3 sector/județSIBIU Pers.Juridică _____ __________________________,cu sediul în _____________________ str.__________________ nr.____ bl.______ sc.______ ap.______sector/județ __________________, CUI |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|, reprezentată de dl./dna. ____________________________________________
CNP |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__| act de ident. |_____| seria |__|__| nr.|__|__|__|__|__|__| cu domiciliul/ reședința în ___________________ str.___________________ nr._____ bl._____ sc.______ ap.______ sector/județ _______________________
În ziua 09 lună 07 anul 2015 ora 1835 locul SIBIU a săvârșit următoarele:
A condus autovehiculul RENAULT cu numărul SB 22 EYJ pe strada Maramureșului, se angajează în efectuarea manevrei de depășire a autovehiculului marca BMW cu numărul SB 11 SFN care se afla în efectuarea virajului la stânga pe strada I. Moga, intrând în coliziune cu acesta.
Fapta săvârșită este prevăzută de: art. 118/a din H.G. 1.391/2006 și sancționată de art. 101/3/a din O.U.G. 63/2006.
Stabilesc:
a)|___|AVERTISMENT/|_X_|AMENDĂ, în suma de 570 lei;
b)|_6_|*PUNCTE-AMENDĂ, în valoare de 6X95=570 lei;
c)|___|*PUNCTE DE PENALIZARE, S-a dispus suspendarea dreptului de a conduce un autovehicul pentru 60 de zile, începând cu data de 09.07.2015.
d)CONFISCAREA:_________________________________________________________
e)IMOBILIZAREA VEHICULULUI (marca) __________________ nr. de înmatric./înreg. ____________________cf. art. _________din__________.
f) REȚINEREA |_X_| permisului de conducere |___| certificatului de înmatriculare (înregistrare)/ |___| plăcuțelor cu numărul de înmatriculare (înregistrare)/ |___| atestatului profesional.
Contravenientul achită pe loc, cu chitanța nr.______________ sau poate achita în cel mult 2 zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenției, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, adică suma de 285 lei.
Contravenientul |_X_| refuză / |__| nu poate / să semneze procesul-verbal.
Martor asistent._____ CNP |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__| .
(nume și prenume)
Alte mențiuni Nu semnez deoarece nu sunt de accord cu cele menționate în procesul verbal, având martori care atestă acest lucru.
Vehicul nr. asigurat cu polița nr. |__|__|__|__|__|__|__|__| valabilă până la|__|__|__|__|__|__|__|__|.
Contravenientul poate face plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției în termen de 15 zile de la data înmânării/ comunicării, care se depune la Judecătoria SIBIU .
*) se trece totalul numărului punctelor-amenda sau, după caz, al punctelor de penalizare aplicate.
Î N Ș T I I N Ț A R E D E P L A T Ă
Dl./Dna.___________________CNP |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__| act de ident.|_____ |seria|__|__|__|__|__|__|__|__|nr.|__|__|__|__|__|__|, cu domiciliul/reședința în _________________ str._______________ __ nr._____bl._____sc.____ap.____sector/județ______ __
Persoana juridică _____________________________ ,cu sediul în localitatea ________________________ str. _______________________________ nr._______sector/județ_______________CUI|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|
Conform procesului verbal de constatare a contravenției seria _______ nr. __________ , încheiat la |__|__|__|__|__|__|__|__| s-a stabilit drept amendă suma de __________________ lei, pe care va trebui să o achitați la _______________________ , la casieriile autorităților administrației publice locale ori ale altor instituții publice abilitate să administreze veniturile bugetelor locale sau la ghișeul unic din punctele de trecere a frontierei de stat a României.
Chitanța și copia procesului-verbal se transmit în termen de 15 zile de la comunicare unității din care face parte agentul constatator.
Plata se poate efectua și prin instrumente de plată electronice în cadrul Ghișeului virtual de plăți, caz în care nu aveți obligația de a face dovadă plății unității din care face parte agentul constatator.
În caz de neplată a obligațiilor se va trece la executarea silită.
Conform prevederilor art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, contravenientul poate depune plângere împotriva procesului verbal în termen de 15 zile la sediul serviciului poliției rutiere pe raza căreia a fost constatată fapta. Plângerea, semnată și datată, se depune în 2 exemplare, însoțită de:
copia procesului-verbal de constatare a contravenției;
copia actului de identitate;
copia dovezii de reținere a permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculului său, după caz, a autorizației de reparații;
copii ale oricăror alte acte sau documente în susținerea plângerii.
Conform dispozițiilor art. 118 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, plângerea suspendă executarea. Pentru prelungirea/acordarea dreptului de circulație trebuie să vă prezentați la șeful poliției rutiere pe raza căreia a fost săvârșită contravenția în vederea prelungirii dreptului de circulație sau, după caz, pentru a se face mențiunea, pe dovada, că aveți dreptul de a conduce autovehicule sau tramvaie pentru o perioadă de 30 de zile.
Prelungirea dreptului de circulație se face de către șeful poliției rutiere pe a cărei raza de competentă a fost săvârșită contravenția, din 30 în 30 de zile, în baza unui certificat eliberat de instanță de judecată care confirmă că dosarul este în curs de soluționare, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
3.3.2. Plângerea contravențională
Ca urmare a celor constatate de către agentul de poliție, intimatul nu a fost de acord cu cele înscrise în procesul-verbal și a formulat către judecătoria Sibiu o plângere contravențională.
Către
JUDECĂTORIA SIBIU
DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnatul, Barbu Marius, domiciliat în județul Sibiu, strada Târgul Cailor, numărul 11, bloc B2, scara A, etaj 4, apartament 3, în contradictoriu cu IPJ Sibiu – Serviciul Poliției Rutiere, strada Revoluției numărul 4-6, formulez:
PLÂNGERE CONTRAVENȚIONALĂ
Împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției seria CC nr. 7897542 din 09.07.2015, încheiat de către agentul principal Bulintiș Adrian, în baza căruia am fost sancționat, solicitându-vă că în baza probatorului administrat, să dispuneți:
în principal constatarea nulității procesului verbal atacat pentru lipsă din conținutul acestuia a mențiunii privind martorul asistent așa cum o cere imperativ dispozițiile art. 19, alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, potrivit căruia “în cazul în care contravenientul nu se afla de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia”.
În subsidiar, să continuați netemeinicia procesului verbal atacat.
În fapt,
Pentru a putea constata nulitatea procesului verbal rog instanța să observe că acesta nu este semnat de către mine și pe cale de consecință agentul constatator avea obligația să se supună dispozițiilor art. (19), alin. (1), din O.G. nr. 2/2001, în sensul consemnării unui martor asistent, iar în ipoteza lipsei sau imposibilității găsirii unui astfel de martor, agentul avea obligația de a menționa motivele carea au determinat încheierea procesului-verbal în aceste condiții. Se poate lesne constata că în procesul verbal nu este menționat niciun motiv care să denote imposibilitatea prezentării unui martor.
Sub aspectul stării de fapt, în procesul verbal s-au reținut următoarele: “A condus autovehiculul RENAULT cu numărul SB 22 EYJ pe strada Maramureșului, se angajează în efectuarea manevrei de depășire a autovehiculului marca BMW cu numărul SB 11 SFN care se afla în efectuarea virajului la stânga pe strada I. Moga, intrând în coliziune cu acesta.”
Starea de fapt reținută nu corespunde realității. Practic, în timp ce mă deplasam cu autoturismul marca RENAULT, proprietate personală, împreună cu doi prieteni, în data de 09.07.2015, pe strada Maramureșului, în jurul orei 18:35, am observat pe partea dreaptă în zona parcării un alt autoturism ce staționa cu semnalele de avarii pornite. Arăt că acesta nu se afla pe banda de circulație. Pentru a putea evita o posibilă intrare în bandă a autoturismului staționat am încercat să păstrez o distanță mai mare față de acesta virând ușor stânga. Cu toate acestea, autoturismul staționat a intrat intempestiv, fără să se asigure, pe banda de circulație, încercând să taie drumul. În urma acestei manevre contactul dintre cele două mașini a fost inevitabil.
Toate aceste aspecte au fost observate direct de către ceilalți pasageri ai autoturismului pe care-l conduceam. Aceștia au auzit imediat după producerea accidentului că celălalt conducător auto ar fi intenționat să întoarcă autoturismul intenționând să meargă în direcția opusă.
Apreciez că celălalt conducător auto implicat în evenimentul rutier se face vinovat de nerespectarea obligației de a se asigura la intrarea pe o arteră de circulație.
În drept,
Art. 19, art. 32, alin. (3) Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.
În probațiune: martori, înscrisuri (declarațiile părților date de poliție precum și schițele întocmite de către aceștia, documente din care să rezulte societățile de asigurări la care erau asigurate autoturismele).
Unul dintre elementele esențiale ale plângeii contravenționale, după menționarea în antetul documentului către cine este adresat acest document, și care este persoana care formulează plângere, menționată cu numele complet, și domiciliul acesteia. Este afirmat motivul plângerii după care se precizează ce se dorește prin soluționarea acestei fapte neconforme cu legea. “Împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției seria CC nr. 7897542 din 09.07.2015, încheiat de către agentul principal Bulintiș Adrian, în baza căruia am fost sancționat, solicitându-vă că în baza probatorului administrat, să dispuneți:” În acest moment cererea făcută de contravenient trebuie să fie acoperită de o bază legală prin care acesta să poată motiva și susține punctul său de vedere. În documentul nostru, intimatul se folosește de dispozițiile art. 19, alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, potrivit căruia “în cazul în care contravenientul nu se afla de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia”. Lipsa martorului sau nemotivarea absenței acestuia din procesul-verbal este o cauză de nulitate a actului normativ.
Cea de-a doua cerere formulată de contravenient este una formală prin care acesta cere doar respectarea prevederilor legale în ancheta desfășurată de către instanță de judecată, această cerere nemaiavând nevoie de nici o bază legală.
După prezentarea succintă a ceea ce dorește prin această plângere contravențională se trece la prezentarea „în fapt” a celor întâmplate. Intimatul precizează că a refuzat să semneze procesul-verbal deoarece nu a fost de acord cu cele înregistrate în el, el menționează că starea de fapt prezentată de către agentul constatator „A condus autovehiculul RENAULT cu numărul SB 22 EYJ pe strada Maramureșului, se angajează în efectuarea manevrei de depășire a autovehiculului marca BMW cu numărul SB 11 SFN care se afla în efectuarea virajului la stânga pe strada I. Moga, intrând în coliziune cu acesta.” nu corespunde realității celor întâmplate. În următoarele rânduri el prezintă cele întâmplate menționând că este nevinovat, iar acest punct de vedere poate fi susținut și de către cele două persoane care se aflau alături de el în mașină în momentul accidentului. Contrar celor prezentate de către agentul de poliție, contravenientul precizează că cel de-al doilea subiect de drept antrenat în faptă ilicită și anume conducătorul autovehiculului „SB 11 SFN” se face vinovat deoarece a staționat intempestiv, fără să se asigure, pe banda de circulație, încercând să întoarcă autovehiculul.
În următorul paragraf al plângerii contravenționale este prezentat „În drept” ceea ce s-a încălcat, urmând ca în ultimul paragraf să fie prezentate aspectele „În probațiune” aici fiind incluși martorii și înscrisurile ce au precedat accidentul din data de 09.07.2015.
3.3.3 Concluzii scrise la plângerea contravențională
Prin concluzii scrise la plângerea contravențională, intimatul Barbu Marius, contestă modul de luare a deciziilor în urma procesului-verbal. În primul rând acesta pune în relief dispozițiile, și continuă prin prezentarea împrejurărilor și a acțiunilor cu rol decident, astfel încât ipotezele menționate sunt clar evidențiate.
Prin urmare, Barbu Marius solicită constatarea nulității procesului-verbal atacat și continuarea netemeiniciei acestuia. În consecință, sunt aduse la cunoștință dispozițiile art. 19, alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, articol menționat și în formularea plângerii contravenționale și prezentarea neconformă cu realitatea a stării de fapt reținute.
Către
JUDECĂTORIA SIBIU
DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnatul, Barbu Marius domiciliat în județul Sibiu, strada Târgul Cailor, numărul 11, bloc B2, scara A, etaj 4, apartament 3, contestator în prezenta cauză, formulez:
CONCLUZII SCRISE
Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria CC nr. 7897542 din 09.07.2015, încheiat de către agentul Bulintiș Adrian, în baza căruia am fost sancționat, solicitându-vă că în baza probatorului administrat, să dispuneți:
În principal constatarea nulității procesului-verbal atacat pentru lipsă din conținutul acestuia a mențiunii privind martorul asistent așa cum o cere imperativ dispozițiile art. 19, alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, potrivit căruia “în cazul în care contravenientul nu se afla de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia”.
În subsidiar, să continuați netemeinicia procesului-verbal atacat.
În fapt,
Pentru a putea constata nulitatea procesului-verbal, rog instanța să observe că acesta nu este semnat de către mine și pe cale de consecinta agentul constatator avea obligația să se supună dispozițiilor art. (19), alin. (1), din O.G. nr. 2/2001, în sensul consemnării unui martor asistent, iar în ipoteza lipsei sau imposibilității găsirii unui astfel de martor, agentul avea obligația de a menționa motivele carea au determinat încheierea procesului-verbal în aceste condiții. Se poate lesne constata că în procesul-verbal nu este menționat niciun motiv care să denote imposibilitatea prezentării unui martor.
În practica recentă s-a stabilit că prezentarea unui martor nu este necesară, conform dispozițiilor art. 19, dacă constatarea contravenției s-a făcut cu aparatură electronică de înregistrare, respectiv cu mijloace tehnice certificate și omologate. Cum în prezenta cauză nu ne aflăm în această situație, dispozițiile acestui text de lege erau obligatoriu a fi respectate.
Sub aspectul stării de fapt, în procesul-verbal s-au reținut următoarele: “A condus autovehiculul RENAULT cu numărul SB 22 EYJ pe strada Maramureșului, se angajează în efectuarea manevrei de depășire a autovehiculului marca BMW cu numărul SB 11 SFN care se afla în efectuarea virajului la stânga pe strada I. Moga, intrând în coliziune cu acesta.”
Starea de fapt reținută nu corespunde realității. Practic, în timp ce mă deplasam cu autoturismul marca RENAULT, proprietate personală, împreună cu doi prieteni, în data de 09.07.2015, pe strada Maramureșului, în jurul orei 18:35, am observat pe partea dreaptă în zona parcării un alt autoturism ce staționa cu semnalele de avarii pornite. Arăt că acesta nu se afla pe banda de circulație. Pentru a putea evita o posibilă intrare în bandă a autoturismului staționat am încercat să păstrez o distanță mai mare față de acesta virând ușor stânga. Cu toate acestea, autoturismul staționat a intrat intempestiv, fără să se asigure, pe banda de circulație, încercând să taie drumul. În urma acestei manevre contactul dintre cele două mașini a fost inevitabil.
În plan probatoriu intervenientul nu a făcut dovadă certă a stării de fapt reținute în procesul-verbal, așa cum o cere art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cauza Anghel contra României), prin probe pertinente. Astfel, eu am solicitat în probațiune audierea a doi martori, Costea Darius. și Anghelescu Ciprian, care se aflau în autoturismul condus de subsemnatul, unul în dreapta mea, iar celălalt în spate, tot pe partea dreaptă. Acești martori au confirmat pe deplin starea de fapt expusă de mine în plângere, arătând că numitul Mic Codruț, conducătorul autoturismului BMW , a intrat în banda de circulație fără să se asigure în prealabil că putea face acest lucru în siguranță.
Prin aceasta au fost încălcate dispozițiile art. 116 din Regulamentul de aplicare a O.G. nr. 63/2006, Secțiunea a 3-a, Reguli pentru circulația vehiculelor, potrivit cărora:
Conducătorii de vehicule sunt obligați să semnalizeze schimbarea direcției de deplasare, depășirea, oprirea și punerea în mișcare;
Intenția conducătorilor de autovehicule, tramvaie sau mopede de a schimba direcția de mers, de a ieși dintr-un rând de vehicule staționate sau de a intra într-un asemenea rând, de a trece pe o altă bandă de circulație sau de a vira spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze întoarcere, depășire ori oprire se semnalizează prin punerea în funcțiune a luminilor indicatoare de direcție cu cel puțin 50 m în localități și 100 m în afara localităților, înainte de începerea efecturarii manevrelor.
Reducerea vitezei de deplasare sau oprirea autovehiculelor, tramvaielor sau mopedelor pe partea carosabilă se semnalizează cu lumina roșie din spate.
Chiar și martorii propuși de către intimat și de către intervenient au arătat că BMW –ul a intrat în bandă cu aproximativ 5-10m înaintea autoturismului RENAULT. Sub acest aspect este greu de crezut că autoturismul RENAULT a mai reușit să se și oprească după cum susține intervenientul pentru a se asigura în vederea efectuării manevrei la stânga. Este mult mai plauzibilă susținerea mea potrivit căreia intrarea pe bandă s-a produs intempestiv, iar intervenientul a încercat să efectueze virajul la stânga fără a se asigura în prealabil, aspect arătat chiar și de către martorul Țiglea Dorin, ce se afla în mașină condusă de către intervenient. Același martor a mai arătat și că de la locul punerii în mișcare și până la locul impactului autovehiculul BMW a parcurs 10-15 m. Timpul de parcurgere a unei astfel de distanțe este foarte mic în condițiile în care pătrunderea în banda de circulație se face în fața unui alt autoturism. De altfel este aproape inacceptabil, ca un conducător auto intră intempestiv, la o distanță foarte mică înaintea unui alt autoturism în banda de circulație cu intenția de a opri și vira la stânga în speranța că cel din spate nu-l va lovi.
Lipsa de obiectivitate a declarațiilor celorlalți martori (propuși de către intervenient și intimat) rezidă în contradicțiile flagrante dintre acestea și aspectele relatate în declarația dată la Poliție de către intervenient. Un exemplu elocvent îl reprezintă faptul că intervenientul a susținut că s-a oprit să se asigure pentru a efectua virajul la stânga lângă axul drumului, moment în care a fost lovit de către autoturismul condus de către subsemnatul, pe când ceilalți martori spun că autoturismul intervenientului intrase deja pe celălalt sens de mers. În realitate nici intervenientul și nici martorii nu prezintă o stare de fapt certă.
Analizând fapta reținută în procesul-verbal atacat prin prisma probelor administrate și a criteriilor stabilite de CEDO – care a statuat ca prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul nu poate fi răsturnată decât prin probe pertinente, apte de a conduce la stabilirea unei stări de fapt certe – se constată că prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată, urmând a dispune anularea actului contestat pentru netemeinicie, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.
În drept, art. 19, art. 32, alin. (3) O.G. nr. 2/2001.
Prin prezenta „Concluzii scrise”, intimatul Barbu Marius, contestă modul de luare a deciziilor în urma procesului-verbal. În primul rând acesta pune în relief dispozițiile, și continuă prin prezentarea împrejurărilor și a acțiunilor cu rol decident, astfel încât ipotezele menționate sunt clar evidențiate.
Lipsa martorului putea fi motivată de folosirea aparaturii electronice de înregistrare, respectiv cu mijloace tehnice certificate și omologate, dar în situația de față nu este cazul și totodată nu se justifică absența acestuia.
Dacă în procesu- verbal se prezintă angajarea în executarea manevrei de depășire a autovehiculului aflat în viraj spre stânga, intimatul menționează faptul că autovehiculul nu se afla pe banda de circulație, acesta staționa pe partea dreaptă a drumului cu luminile de avarie pornite. În urma manevrei autoturismului staționat de a întoarce autovehiculul, contactul dintre cele două autoturisme a fost inevitabil.
Situația reală este susținută cu probe pertinente în urma confirmării a stării expuse de către cei doi martori, Costea Darius. și Anghelescu Ciprian, aflați de față în momentul desfășurării evenimentelor. Se prezintă astfel, încălcarea art. 116 din Regulamentul de aplicare a O.G. nr. 63/2006, Secțiunea a 3-a, Reguli pentru circulația vehiculelor potrivit căruia: „Conducătorii de vehicule sunt obligați să semnalizeze schimbarea direcției de deplasare, depășirea, oprirea și punerea în mișcare. Intenția conducătorilor de autovehicule, tramvaie sau mopede de a schimba direcția de mers, de a ieși dintr-un rând de vehicule staționate sau de a intra într-un asemenea rând, de a trece pe o altă bandă de circulație sau de a vira spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze întoarcere, depășire ori oprire se semnalizează prin punerea în funcțiune a luminilor indicatoare de direcție cu cel puțin 50m în localități și 100m în afara localităților, înainte de începerea efectuării manevrelor. Reducerea vitezei de deplasare sau oprirea autovehiculelor, tramvaielor sau mopedelor pe partea carosabilă se semnalizează cu lumina roșie din spate.” Prin expunerea acestor articole de lege intimatul își demonstrează nevinovăția fiind susținut și de prezența martorilor.
Un lucru interesant prezentat de către realizatorul acestei cereri este faptul că martorii propuși de ambele subiecte de drept implicate în faptă ilicită sunt de părere că militarul este cel care a procedat corect în situația de față, implicit el fiind nevinovat. Contradicțiile dintre declarațiile martorilor reprezintă un alt motiv de care contravenientul se leagă pentru a-și demonstra nevinovăția. Intervenientul susține că s-a oprit să se asigure pentru a efectua virajul la stânga lângă axul drumului, moment în care a fost lovit de către autoturismul condus de către Barbu Marius, fapt contrazis de ceilalți martori care afirmă că autoturismul intervenientului intrase deja pe celălalt sens de mers.
În cadrul concluziilor intimatului, sunt prezentate faptele cu informații concrete și în concordanță cu declarațiile martorilor, timpul aproximativ de 5-10m de intrare în bandă a autoturismului BMW înaintea autoturismului RENAULT , demonstrează veridicitatea faptelor susținute de către Barbu Marius.
De asemenea sunt prezentate „În drept” actele normative încălcate prin săvârșirea faptei ilicite.
3.3.4 Hotărârea instanței de judecată
Analizând fapta și sancțiunea aplicată prin procesul verbal de constatarea și sancționare a contravenției seria PCA, nr. 1659570/25.03.2013, prin prisma criteriilor stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, instanța constată că în speță norma juridică pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor participanților la trafic, sancțiunea aplicată, scopul acesteia fiind de prevenire și pedepsire, petentului fiindu-i aplicată și măsura tehnico – administrativă a reținerii permisului de conducere și implicit sancțiunea complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, restituirea permisului de conducere urmând să aibă loc la expirarea termenului de suspendare, numai în măsura în care titularul a promovat testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, în conformitate cu dispozițiile art. 219 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 63/2006.
În situația de față instanța apreciază că în prezenta cauză sunt aplicabile prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu toate garanțiile conferite de aceasta, petentul beneficiind de prezumția de nevinovăție, sarcina probei revenind organului constatator.
Plecând de la exigențele impuse în procedura civilă, instanța apreciază de asemenea că menținerea procesului verbal, exclusiv în baza unui act emis în mod unilateral de agentul constatator, act care nu poate fi susținut cu probe, respectiv fotografii radar, cu motivarea inexistenței acestora, nu se justifică.
Prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul, în baza art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi răsturnată decât prin probe pertinente, iar la cererea instanței de a se depune o înregistrare video, intimatul comunicând că aceasta nu există.
Raportat la aceste considerente, instanța a apreciat că actul contestat este netemeinic, a admis plângerea contravențională, a anulat actul contestat și a dispus înlăturarea măsurii complementare.
După cum putem observa din decizia judecătoriei Sibiu, cadrul militar Barbu Marius a fost achitat de sancțiunea contravențională aplicată inițial de către agentul de poliție. Având în vedere că ancheta în cazul său nu se terminase măsurile disciplinare ce trebuiau luate împotriva sa la locul de muncă nu au fost aplicate, iar din moment ce în urma anchetei cadrul militar s-a dovedit a fi nevinovat aceste măsuri nu vor mai fi puse în aplicare.
3.3.5 Răspunderea cadrelor militare pentru sancțiuni contravenționale
Conform prevederilor regulamentare a actelor normative în vigoare, mai exact Regulamentul disciplinei militare art. 59, lit. b), care precizează clar faptul că în cazul în care militarul comite o abatere atunci când se află în afara orelor de program, iar comandanții de subunitate lipsesc din unitate cadrul militar care a săvârșit contravenția este obligat să anunțe în cel mai scurt timp ofițerul de serviciu pe unitate despre abaterea săvârșită. Acesta ia la cunoștiință despre săvârșirea abaterii de la disciplina militară și, în funcție de gravitatea abaterii săvârșite de militar, raportează comandantului unității imediat sau la începerea programului.
La întoarcerea în unitate a cadrului militar care a comis abaterea, acestuia îi revine obligatia de a întocmi o notă explicativă confrm anexei nr. 1. în care relatează pe larg cele întâmplate. Informațiile relatate ajung în atenția comandantului, iar în baza acestora și a cercetării efectuate de către organele competente acesta hotărăște sancțiunea disciplinară.
Comandantul organizează si conduce activitățile de pregatire și educare a personalului în scopul prevenirii și eliminarii abaterilor de la disciplina militară, iar în cazul săvârșirii acestora ia măsuri ferme de sancționare a celor vinovați și de eliminare a cauzelor care le-au provocat.
În acest caz comandantul unității militare ia la cunoștiință abaterea disciplinară săvârșită de militarul aflat în afara orelor de program, iar la individualizarea sancțiunii disciplinare conform art. 53 din același regulament va ține seama de cauzele și gravitatea abaterii de la disciplina militară, de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, gradul de vinovăție și consecințele abaterii, comportarea generală a militarului în cauză, precum și de existența în antecedentele lui a altor sancțiuni disciplinare stabilind astfel o măsură împotriva militarului.
Pentru abaterea disciplinară săvârșită de către militarul în cauză comandantul poate să ia următoarele măsuri:
să atragă atenția subordonatului asupra faptei săvârșite și a consecințelor acesteia și să-I indice modul de comportare în viitor;
să aplice o sancțiune disciplinară, conform competențelor, sau să facă propuneri către persoanele care au această competență;
să facă propuneri sau să ordone cercetarea și judecarea faptei în consiliul de onoare sau în consiliul de judecată ori în comisia de cercetare prealabilă, conform competențelor prevăzute în actele normative în vigare.
Punctul 3 nu este valabil în cazul de față deoarece abaterea săvârșită de către Barbu Marius nu se încadrează ca infracțiune
Concluziile cercetării
În urma analizei și studiului actelor normative prezentate, se poate constată că în speță norma juridică pretinsă a fi fost încălcată se adresează tuturor participanților la trafic, sancțiunea aplicată, scopul acesteia fiind de prevenire și pedepsire, petentului fiindu-i aplicată și măsura tehnico – administrativă a reținerii permisului de conducere și implicit sancțiunea complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, restituirea permisului de conducere urmând să aibă loc la expirarea termenului de suspendare, numai în măsura în care titularul a promovat testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, în conformitate cu dispozițiile art. 219 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 63/2006.
Ca urmare a derulării celor patru faze principale ale procedurii contravenționale: constatarea contravenției, aplicarea sancțiunii, exercitarea căilor de atac și executarea sacțiunii contravenționale, se poate afirma că, deși, de-a lungul timpului, s-au introdus nenumărate modificări legislative menite să crească operativitatea și eficiența, sistemul încă nu este unul destul de puternic pentru a acoperi toate lacunele existente.
Analizând fapta și sancțiunea aplicată prin procesul verbal de constatarea și sancționare a contravenției, prin prisma criteriilor stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, instanța a apreciat de asemenea că menținerea procesului verbal, exclusiv în baza unui act emis în mod unilateral de agentul constatator, act care nu poate fi susținut cu probe, respectiv fotografii radar, cu motivarea inexistenței acestora, nu se justifică.
Printre propunerile pe care aș dori să le fac se numără:
– sancțiunea contravențională a amenzii să fie direct proporțională cu venitul contravenientului;
– sancțiunea de prestare a unei activități în folosul comunității să nu mai poată fi înlocuită cu sancțiunea amenzii, astfel cred că s-ar reduce numarul faptelor ilicite săvârșite de cetățeni;
– să se aplice o singură sancțiune contravențională pentru o faptă ilicită și nu mai multe cum în prezent se întâmplă în cazul sancțiunilor contravenționale complementare;
Consider că sancțiunile contravenționale reprezintă un un mijloc de educare a persoanei vinovate deoarece acestea creează prejudicii atât materiale cât și morale contravenientului. De aceea este necesar ca agenții constatatori să fie mult mai responsabili si să nu acționeze în feluri care se îndreaptă proactiv în favoarea contravenientului ori în favoarea legii sau, așa cum se întâmplă deseori în favoarea lor.
CONCLUZII
Obiectivele acestei lucrari au fost de a evidenția abordările pe care le presupun codurile deontlogice ale importanței răspunderii administrative a cadrelor militare. Prin oricare dintre formele răspunderii se restabilește ordinea încălcată ca urmare a faptei ilicite, iar aplicarea sancțiunii și stabilirea despăgubirilor îl face pe autorul faptei să conștientizeze consecințele abaterii săvârșite, având un scop educativ. Pentru a examina corespunzător răspunderea cadrelor militare, s-a urmărit viața si activitatea acestora din doua puncte de vedere: în primul rând calitatea acestora de cetățeni români care respectă Constituția României și legile țării, iar în al doilea rând calitatea de cadre militare care își desfășoară activitatea sub jurământul depus și care sunt supuși unor reglementări speciale din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale.
Conform precizărilor anterioare lucrarea evidențiază drepturile și libertățile cetățenilor prevăzute de Constituția României și de actele normative în vigoare aplicabile cadrelor militare. Principalul act normativ de reglementare a drepturilor și libertăților cadrelor militare îl formează Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, această lege reglementând și îndatoririle acestora.
Fiind opus statutului de persoană civilă, Statutul cadrelor militare se caracterizează prin: apartenența la forțele armate ca serviciu public al statului destinat apărării naționale; specializarea în mânuirea și managementul mijloacelor violenței armate sau în servicii destinate funcționării acestora; îndeplinirea unor misiuni specifice între care esențială este lupta împotriva agresorilor externi și care implică sacrificiul vieții sau punerea în pericol a acesteia; supunerea unui regim de disciplină strictă bazată pe subordonare ierarhică necondiționată și executarea obligatorie a ordinelor; rezervarea acestei calități numai cetățenilor, nu și străinilor; calitatea de agent public al statului în îndeplinirea misiunilor; restrângerea unor drepturi si libertăți fundamentale în vederea eficientizării activității.
Referitor la prevederile regulamentare pentru cadrele militare prevăzute în lucrare, o primă etapă importantă de îmbunătățire a activității acestora ar putea fi modificarea Statutului cadrelor militare în sensul reducerii restricțiilor și limitărilor. Adoptarea unui statut special pentru cadrele militare – funcționari publici cu statut special, în al cărui scop s-a promovat un proiect de lege ar putea fi încă o etapă necesară îmbunătățirii activității acestora. În același timp, se vor fundamenta și elabora noi propuneri de îmbunătățire și a Statutelor celorlalte categorii de funcționari publici cu statut special.
BIBLIOGRAFIE
Autori români:
Alexandru, I., Tratat de drept administrativ, București, Editura Universul Juridic, 2008.
Bălan, E., Drept administrativ și procedură administrativă, București, Editura Universală, 2002.
Bârsan, C., Stătescu, C., Teoria generală a obligațiilor, București, Editura Hamangiu, 2008.
Bobos, Gh., Teoria generală a dreptului, Cluj-Napoca, Editura. Argonaut, 1999.
Bulai, C., Manual de drept penal. Partea generală, București, Editura All, 1997.
Cătană, L., Drept administrativ, Cluj-Napoca, Editura Risoprint, 2009.
Costin, M., Răspunderea juridică în RSR, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1974.
Craiovan, I., Teoria generală a dreptului, Ediția 2, Brașov, Editua, Omnia UNI-S.A.S.T. 2009.
Dogaru, I., Teoria generală a dreptului, București, Editura. Europa, 1996.
Dogaru, I., Drăghici, P., Drept civil român. Tratat. Teoria generală a obligațiilor, vol. III, Brașov, Editura Omnia U.N.I.S.A.S.T., 1998.
Dongoroz, V., , Înlocuirea răspunderii penale pentru unele infracțiuni cu răspunderea administrativă sau disciplinară, București, Editura Academiei, 1975.
Florea, M., Responsabilitatea acțiunii sociale, București, Editura Academiei, 1976.
Gilescu, V., Iorgovan, A., Drept administrativ și știința administrației, vol. II, partea II, T.U.B., București, Editura All Beck, 1983
Iorgovan, A., Tratat de drept administrativ, Vol. 2, București, Editura All Beck, 2005
Iorgovan, A., Tratat de drept administrativ, vol. 2, București, Editura AII Beck, 2002.
Iorgovan, A., Drept administrativ. Tratat elementar, vol. III, București 1993.
Ivanoff , V., Deontologia funcției publice, Târgoviște,Editura University Press, 2004.
Mitrache, C., Drept penal. Partea generală, București, Editura Șansa, 1997.
Negoiță, Al., Știința administrației, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1977.
Negoiță, Al., Drept administrativ și elemente de știința administrației, București, T.U.B., 1988.
Petrescu, R.N., Drept administrativ, Cluj-Napoca, Editura Hamanagiu, 2009.
Popa, N., Teoria generală a dreptului București, Editura. All Beck,
Santai, I., Drept administrativ și știința administrației, Vol. 2, Sibiu, Editura Alma Mater, 2009.
Stătescu, C., Teoria generală a obligațiilor, București, Editura Hamangiu, 2008.
Tabără, V., Dezvoltarea capacității administrative, București, Editura C. H. Beck, 2012.
Țiclea, A., Dreptul Muncii, București, Editura Șansa, 1997.
Tănăsescu, I., Tratat de drept penal. Partea generală, vol. I, București, Editura. INS, 1997.
Vedinaș, V., Introducere în studiul dreptului administrativ, București, Editura Era, 1999.
Autori străini:
Sumph, J., Hugues, M., Dictionnaire de sociologie, Paris, Editura Larousse, 1973.
Legislație :
Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau insituțiilor publice, republicată în Buletinul Oficial, din 01.02.2014.
Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783/2002.
Legea nr. 98/1994 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele legale de igienă și sănătate publică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325/2008.
Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20.07.1995.
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.600 din 08.12.1999.R.G.1 – Regulamentul de ordine interioară în unități, Ediție 2000.
Legea nr. 500/2002 actualizată in 04/04/2014 privind finanțele publice.
Legea nr. 182/2002 actualizată la 11.09.2014 privind protecția informațiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248/2002.
Legea sindicatelor nr. 54/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73/2003.
Legea partidelor politice nr. 14/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25/2003.
Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72/2003.
Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărarea țării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 990/2006.
Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, publicată în Monitorul Oficial al României în 21.07.2006
Legea nr. 319/2006 a securității si sănătății în muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.646/2006
Legea nr. 121/2015 a contabilității, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 02.06.2015.
O.G nr.14/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 65,2001.
O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor publicată în Monitorul Oficial nr. 410 din 25.07.2001
OUG. nr. 63/2006, privind circulația pe drumurile publice,publicată în Monitorul Oficial al României nr. 792/2006
H. G. nr. 582/2001 pentru aprobarea Ghidului carierei militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371/2001
H. G. nr. 585/05/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485/2002
H. G. nr. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575/2002.
H.G. nr. 1391/2006 privind circulația pe drumurile publice, publicată în în Monitorul Oficial al României, partea 1, nr 64/2006.
H. G. nr.537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.537/2007.
Codul de procedură fiscală, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 560/2004.
R.G.1, Regulamentul de ordine interioară în unități, Ediție 2000.
R.G.8, Regulamentul consiliilor de judecată, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M. 153/2005.
Ordinul ministrului apărării naționale nr.M.105/05.07.2001 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind asistența juridică în Armata României, cap. III „Atribuțiile principale ale consilierilor juridici”.
Ordinul 76/2010 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a consiliilor de onoare.
Ordinul M64/2013 pentru aprobarea Regulamentului disciplinei militare.
Surse internet:
http://www.modele-acte.ro/plangere/plangere-contraventionala.html accesat în data de 15.06.2015.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Raspunderea Administrativa a Cadrelor Militare (ID: 129377)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.