Provocarile Lumii Moderne Globalziare,terorism Si Crima Organizata Transfrontaliera

Introducere

Riscurile și amenințările care atacă ordinea de drept a statelor democratice s-au transformat de-a lungul timpului și au căpătat pe de o parte valori non-militare, așa cum este epuizarea resurselor de hrană și apă de pe întreg globul pământesc sau criminalitatea transfrontalieră iar pe de altă parte dobândesc forme asimetrice așa cum este cazul terorismului, războiului proxy.

Astfel, pe fondul unui proces de globalizare continuu și prin prisma riscurilor și amenințărilor de securitate care s-au dezvoltat exponențial ca urmare a disfunctionalităților de ordin intern pentru fiecare stat în parte, statele lumii s-au unit și și-au coordonat acțiunile.

Argumentul pentru care am ales să abordez această problemă rezidă tocmai în faptul că evoluțiile tehnologice, sociale și politice din ultimii ani reflectate în dezvoltarea comunicațiilor și creșterea mobilității persoanelor au adus în prim plan fenomene cu un potențial de risc major care nu mai țin cont de limitele geografice sau administrative ale frontierelor. Ca urmare, criminalitatea organizată transfrontalieră, actele de terorism reprezintă provocări majore la adresa securității naționale, internaționale iar responsabilitatea cu privire la prevenirea și combaterea acestor fenomene trebuie asumată de către toate statele și de către toate instituțiile acestora, în conformitate cu atribuțiile lor.

Legătura de necontestat dintre procesul globalizarii și fenomenul infracțional transfrontalier provoacă studiile specialiștilor și afectează direct și indirect societatea civilă. Tocmai de aceea, cunoașterea și conștientizarea problemelor reprezintă un element esențial mai ales pe fondul unui proces de globalizare dinamic iar securitatea trebuie privită ca acel garant care determină omul să se adune și să formeze o comunitate puternică informațional și execuțional.

Avem nevoie de o conceptualizare mai largă în ceea ce privește fenomenul infracțional, care să depășească prescripțiile de drept penal și să se bazeze pe concepte moderne acceptate la nivel internațional, care să atragă atenția asupra influenței răului social în alegerile de viață ale oamenilor. Sunt așadar necesare modalități noi și îndrăznețe de gândire și de modelare.

Globalizarea a ajuns să se confunde cu viața noastră de zi cu zi dar în esență este un fenomen cu o relevanță considerabilă, cu o mare semnificație care abordează mult mai multe probleme precum inegalitatea între țări, inegalitățile de clasă socială și de sex, democratizarea și relațiile internaționale. Așa cum a afirmat Robertson, prin globalizare, asistăm la “comprimarea lumii și intensificarea conștientizării lumii ca un întreg”. Waters vine și completează tabloul prin caracterizarea globalizării ca acel “proces social prin care constrângerile geografiei asupra aranjamentelor sociale și culturale se diminuează”. Aceasta generează, de asemenea, reacții negative puternice și acte criminale care se opun progresului.

Întreg procesul este privit ca un adevărat garant al păcii între națiuni și al interdependenței prin comerț, diverse schimburi, precum și ca un instrument ce permite dezvoltarea relațiilor interpersonale a liberei circulații a persoanelor, bunurilor, capitalurilor și serviciilor. Globalizarea și dezvoltarea comerțului internațional, exportul locurilor de muncă din regiunile mai dezvoltate ale lumii în regiunile subdezvoltate, progresele în agricultură, producția de produse alimentare, medicină și chirurgie, viteza amețitoare a comunicațiilor, informațiilor și tranzacțiilor economice și multe alte fenomene care ne afectează viața de zi cu zi, asupra cărora și-a pus amprenta în mod pozitiv și globalizarea, au îmbunătățit foarte mult modul în care cei mai mulți dintre noi ne trăim viața, chiar dacă încă mai există inegalități majore între diferite părți ale lumii.

Privită dintr-o perspectivă istorică, globalizarea este rezultatul firesc al unui proces care a început cu secole în urmă și care a avansat prin mai multe inovații tehnologice majore, dintre care unele, cum ar fi telegraful, au devenit deja depășite, în timp ce altele, cum ar fi Interentul, sunt în mod constant în creștere și se transformă zilnic.

Globalizarea este un termen generic care se referă la creșterea conectivității globale, integrarea și interdependența în sferele economice, sociale, tehnologice, culturale, politice și ecologice. Este un proces unitar care include mai multe sub-procese – interdependența economică, influențe culturale deosebite, progrese rapide în tehnologia informațiilor, modele noi de guverne unanim acceptate și aplicate, diverse și numeroase provocări geopolitice. Enciclopedia Britanica spune că fenomenul globalizării este "procesul prin care experiența vieții cotidiene este standardizată în întreaga lume."

Într-un articol, Mona Maisami afirmă că este de acord cu modul în care Thomas Friedman definește globalizarea. El spune că procesul de globalizare reprezintă "integrarea inexorabilă a piețelor, statelor – națiune și tehnologilor într-o măsură nemaiîntâlnită până acum – într-un mod care să permită persoanelor fizice, corporațiilor și statelor națiune să străbată lumea mai departe, mai rapid, mai profund și mai ieftin ca oricând, și într-un mod care se permită lumii să ajungă la indivizi, corporații și state naționale mai departe, mai repede, mai profund și mai ieftin decât oricând. De asemenea, globalizarea "este definită, de un element primordial – Integrare.

Caracteristica principală a acestui fenomen dinamic o constituie fluxul rapid, în continuă creștere și adeseori generator de discrepanțe, de bunuri, servicii, persoane, capital, idei, informații, tehnologie, cultură, modă, armament și acțiuni criminale. Globalizarea creează oportunități deosebite și conduce la progress, la inserție socială. Astfel, producția s-a internaționalizat grație firmelor cu activitate globală, privatizarea a căpătat proporții mondiale, noile tehnologii sunt mai ușor de asimilat, comunicațiile elimină distanțele și apropie fizic oamenii. Nu mai neagă nimeni faptul că în prezent asistăm la dezvoltarea fără precedent a economiei, nu negăm caracterul său global și faptul că este într-o continuă dezvoltare, așa cum de altfel este și firesc dacă privim întreg arealul în care ne desfășurăm existența.

Lumea devine din ce în ce mai "mică" în fiecare zi, ceea ce întărește nevoia de conștientizare a interdependenței, a avantajelor privind cooperarea și coordonarea, a importanței instituirii unei alianțe strategice, economice și politice în același timp, subliniind, de asemenea, importanța, valoarea și unicitatea culturii regionale și locale, de la muzica tradițională, mâncarea, băutura, până la credința și valorile naționale tradiționale. Este una dintre ironiile zilelelor noastre – cu cât mai multe persoane, state se unesc și elimină barierele, frontierele geografice dintre ei, cu atât mai mult omenirea tinde să își protejeze valorile locale, tradițiile, limba, produsele și să își prezerve zonele de origine.

Uniunea Europeană este un prim exemplu al efortului unor țări de a crea o economie și o politică universale și de a apăra în același timp, diferențele culturale, sociale dintre acestea.

Dar, din păcate, nu toate consecințele acestui fenomen sunt pozitive. Globalizarea, așa cum am văzut mai sus, este prezentă în dezvoltarea tehnologiei, în extinderea globală a comerțului, a telecomunicatiilor, a fluxului de informații. Aceste evoluții, care ne ajută să atingem prosperitatea, libertatea și pacea, pot da naștere unor fragmentari sociale, dislocări economice, pot provoca vulnerabilități critice, creând conflicte și situații violente nemaîntâlnite. Își pune așadar amprenta asupra fenomenului infracțional transfrontalier, asupra politicii privind criminalitatea și asupra efectelor pe care acestea le au cu privire la societatea civilă, ceea ce a condus la dezvoltarea a numeroase vulnerabilități, la proliferarea armamentului, a crimei transnaționale și a terorismului. Asistăm la o fragmentare și o slăbire a coeziunii sociale, la o creștere a inegalităților atât pe plan intern, cât și între state.

Transformările dramatice din sfera politico-economică, socială și culturală care au modelat mediul social contemporan cer o nouă abordare în privința combaterii criminalității transnaționale, terorismului, o examinare a rolului organizațiilor criminale și persoanelor fizice, precum și pe cele ale statelor politice și pe al partenerilor lor economici în dezvoltarea criminalității transnaționale. Așa cum afirma Robert Jervis, “regimurile de securitate apar atunci când un grup de state cooperează pentru a-și gestiona disputele și a evita războiul, eliminând dilema de securitate atât prin acțiunile lor cât și prin supozițiile cu privire la comportamentul altora”.

Criminalitatea organizată transfrontalieră, terorismul reprezintă amenințări la adresa securității internaționale, care capătă valențe tot mai mari și afectează tot mai multe paliere ale securității statelor – siguranța națională, sănătatea publică, asupra instituțiilor democratice chiar și asupra stabilității economice de pe întreg globul. Nu numai că rețelele criminale se extind, dar își diversifică și metodele de operare, ceea rezultă în convergența amenințărilor care odată erau cu totul distincte.

Există un alt aspect al globalizării, mai puțin vizibil dar foarte periculos pentru ceea ce înseamnă siguranța lumii. Criminalitatea, sub toate formele ei (traficul de armament, de materiale nucleare și de droguri, imigrația ilegală, spălarea banilor), terorismul constituie amenințări globale, atât prin amploarea aproape de nestăvilit, cât și prin varietatea și, de ce nu, ingeniozitatea mijloacelor de care dispun și pe care le utilizează pentru atingerea propriilor obiective.

Crima organizată și terorismul nu sunt fenomene nou apărute pe scena lumii. Ceea ce este nou este ritmul lor rapid de propagare, amploarea rețelelor ce le susțin și nu mai puțin ușurința cu care eludează legea.

2. Terorismul fundamentalist de sorginte islamică – amenințare asimetrică la siguranța națională și internațională

Termenul de „asimetrie” are în vedere proprietatea relațiilor între doi termeni, care nu este valabilă și în sens reciproc. Termenul de „amenințare asimetrică” este utilizat cel mai adesea în relație cu folosirea de către actori statali sau non-statali – organizații și rețele teroriste internaționale – de mijloace violente pentru a provoca teroare și a genera pagube morale, materiale și simbolice extrem de mari, unor actori mult mai puternici.

În contextul evoluțiilor din prezent, acest concept poate fi extins pentru definirea unor fenomene ca terorism, criminalitate organizată transfrontalieră, criminalitatea gulerelor albe, precum și alte fenomene ce amenință siguranța unui stat tocmai pentru că inter-conectivitatea și dinamismul interacțiunilor dintre entități nu profită doar organismelor legitime statale și internaționale ci și celor nelegitime.

În cee ce privește fenomenul terorist, ceea ce se poate afirma cu certitudine este faptul că nu poate fi dată o definiție unitară acestui tip de amenințare. Terorismul este definit printr-o structură ultra-dinamică și adaptativă, ceea ce asigură uzura morală iminentă a oricărei încercări de a-i surprinde esența. Contexul geopolitic trecut și prezent cere însă o definiție, iar cea mai utilă, pare a fi cea dată de Walther Laqueur – „folosirea nelegitimă a forței în scopul atingerii unor obiective politice, atunci când ținte sunt civilii inocenți”.

Înțelegerea terorismului afectează în mod decisiv modul în care răspundem acestei amenințări. Cuvântul terorism are tot atâtea definiții câte organizații teroriste există. Termenii au înțelesuri diferite pentru oameni diferiți și încercarea de a-i armoniza s-a dovedit dificilă. Cu toate acestea, nu este imposibilă. Dacă vrem să-l combatem și să-l prevenim, ar trebui să cădem de acord asupra a ceea ce înseamnă terorismul, cu alte cuvinte să îl definim. Organizatia Națiunilor Unite a dat deja câteva definiții punctuale aplicabile în anumite context, în anumite formate, dar nu a ajuns încă la o definiție unanim acceptată.

Majoritatea definițiilor terorismului se centrează în jurul a trei factori:

Natura violentă (constând în acte violente sau amenințări privind comitere unor asemenea acte)

Țintele (civili sau non-combatanți)

Esența convențiilor de la Geneva și Haga este distincția între militari și civili. Totuși, din perspectiva israeliană, nu contează dacă un palestinian atacă un miliar sau un civil, incriminarea va fi aceeași. De asemenea, SUA au calificat atacul asupra USS Cole ca fiind unul terorist. De fapt, Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii definește terorismul ca fiind un atac asupra non-combatanților (inclusiv militari care nu sunt pe câmpul de luptă). Organizațiile teroriste consideră însă militarii ținte legitime, chiar dacă aceștia nu sunt echipați de război și nu luptă efectiv.

Obiectivele (a obține sau a menține o formă de putere politică sau de a forța o schimbare politică sau socială).

Există două curente de gândire în explicarea terorismului modern: psihologic-sociologic și politic-rațional. Fiecare merge pe ideea că terorismul este încercarea de a atinge obiective politice prin instalarea fricii în rândul populației, dar fiecare pune accentul diferit asupra acestui proces.

Școala psihologic-sociologică (Jerrold Post – 1998 și John Horgan – 2005) accentuează componenta psihologică a fenomenului, respectiv faptul că obiectivul imediat este instaurarea fricii, pe când obiectivele politice sunt într-un plan mai îndepărtat. Studiile s-au axat asupra personalităților disruptive sau psihopatologice ale teroriștilor, concluzia fiind că teroriștii sunt anormali din punct de vedere psihologic, putând fi calificați ca „nebuni” sau „psihopați”. Totuși, ultimele cercetări nu au putut identifica un profil psihologic al teroristului, iar majoritatea operativilor nu pot fi caracterizați ca psihopați. Bruce Hoffman afirma că poți fi uimit de cât de raționali sunt teroriștii când cineva stă jos și le vorbește.

În schimb, școala de gândire politic-rațională vede terorismul ca o metodă rațională pentru atingerea unui obiectiv politic concret. Terorismul este o decizie de a alege o metodă în locul alteia. Martha Crenshaw explică că o asemenea decizie se bazează pe analiza cost-beneficii.

Absența unei definiții acceptate și utilizarea unor tehnici teroriste de către grupări insurgente au condus la percepția că terorismul este un produs natural al luptei anticoloniale din anii ‘60. Această înțelegere sau, mai curând neînțelegere a condus și la apariția formulei, devenită aproape clișeu, „ceea ce cineva consideră terorist este pentru altcineva luptător pentru libertate”. Distincția dintre teroriști și acei „freedom fighters”, în unele cazuri este clară: Nelson Mandela nu a fost un terorist, fiind clar un luptător pentru libertate. În alte cazuri, distincția nu este așa de clară, de unde și interpretarea că ești un terorist dacă pierzi, dar un freedom fighter dacă câștigi. O formulă alternativă, propusă de Paul Wilkinson, este „teroristul unei democrații este și teroristul altei democrații”.

În vederea susținerii unei solide cooperări internaționale pentru combaterea eficientă a acestui flagel este necesară stabilirea unei definiții clare. Având în vederea că la o problema globală, așa cum este astăzi terorismul, nu se poate răspunde decât cu o soluție globală, cooperarea internațională nu numai că devine obligatorie ci este însăși rațiunea de bază pentru ca acțiunile de prevenire și combatere a terorismului să poată avea succes pe toate palierele.

Globalizarea, așa cum am prezentat în introducerea lucrării, conduce la intensificarea schimbului de informații, iar aceasta are ca rezultat integrarea culturilor naționale, care adeseori se realizează (conștient sau nu) prin sacrificarea valorilor culturale ale unei națiuni și a tradițiilor sale. Procesul este cel mai adesea privit în mod critic și interpretat în sensul înlocuirii tradițiilor seculare cu niște valori externe, străine, care nu exprimă decât consumatorism vulgar, sexualitate strălucitoare și violență. Drept urmare multe grupuri au făcut apel la reîntoarcerea la practicile religioase fundamentaliste, precum utilizarea Shariei sau a promovării învățămintelor biblice în școli iar când încercările lor s-au confruntat cu rezistența maselor au recurs la violență în atingerea obiectivelor propuse.

Cauzele acțiunilor teroriste nu se reduc însă doar la ceea ce am expus mai sus. În contextul crizei culturale, naționale, putem să vorbim și de sărăcie, de discrepanțe sociale izvorâte din asuprire, exploatare de orice fel, de o nouă ordine mondială stabilită de statele ce dețin puterea (economică, politică, militară, tehnologică). Luate individual, aceste cauze nu justifică utilizarea violenței și a terorii ca unică și absolută cale de înlăturare a discrepanțelor. Pe fondul unei puternice crize culturale și a unui sentiment de inferioritate mai mult impus decat nascut, actele de terrorism au capatat valente nemaintalnite.

În ciuda tuturor neînțelegerilor și a dificultăților privind acoperirea teoretică e fenomenului, putem afirma că terorismul constă în folosirea sistematică, cu știință, a mijloacelor de natură să provoace teroarea, cu scopuri diverse care în cele din urmă capătă dimensiuni politice. Prin actele de terorism se caută promovarea unor interese, ambiții și mesaje fondate pe uzul intimidării, amenințării, forței și violenței. Terorismul exploază conștient sentimentul de teroare, gradul de teamă fiind generat de însăși natura crimei respective, de modul de comitere sau de aparenta absurditate și inutilitate a ei.

În continuare, în relația globalizare – terorism, trebuie făcută o diferență clară între globalizare și produsele occidentului. Mai precis, dezbaterile privind relația Islam – Globalizare sunt născute pe fondul unor diagnostice greșit date care plaseaza eronat rolul Islamului în lume – un rol care de altfel a fost vital în trecut și are potențial de a fi tot mai productiv în viitor. Percepția greșită precum că Islamul se opune globalizării și modernizării este periculoasă pentru că ar putea în cele din urmă să rezulte în pierderea contribuțiilor semnificative oferite de lumea musulmană întregii lumi.

Musulmanii s-au întors mai degrabă spre fundamentalism și în mai mică măsură spre terorism, în fața unor destine în derivă și a unui nivel de a trai la limita sărăciei. Pentru oamenii sărăci și mai puțin educați sau/ și educați în școli fundamentaliste (madrassas), cu perspective limitate de a-și găsi un loc de muncă care să le asigure inserția socială, să se căsătorească, să își întemeieze o familie, religia reprezintă un refugiu, un mijloc de exprimare a nemulțumirilor și frustărilor dar și o formă de asistență socială. Astfel de persoane își găsesc consolarea și un sentiment de apartenență la un grup social în comunitățile fundamentaliste, unde pot descoperi demnitatea în virtutea și devotamentul religios. Spre exemplu, Al-Quaeda propovăduie o ideologie wahhabită bazată pe identificarea infidelilor în civilizația occidental seculară, militând pentru declanșarea războiului sfânt, până la sacrificiul supreme și prin orice mijloace împotriva Occidentului.

Pe fondul unui proces continuu de globalizare, structurile teroriste folosesc intens mediul virtual pentru propagandă, recrutare, finanțare, studiu de obiective. Folosirea Internetului prezintă o serie de avantaje pentru structurile teroriste, dintre care pot fi menționate următoarele:

anonimatul – permite individului să-și ascundă identitatea;

accesibilitatea – conferă posibilitatea depășirii granițelor convenționale;

costurile relativ reduse ale accesării și utilizării Internetului – conduce la un număr mare de utilizatori ai acestui instrument;

cenzura redusă – favorizează depășirea dreptului de liberă exprimare și desfășurarea activităților de propagandă;

popularitatea – gradul ridicat de utilizare a Internetului asigură un auditoriu și totodată o țintă permanentă.

De exemplu, Statul Islamic și chiar liderul acestuia, Baghdadi, sunt prezenți tot mai mult în mediul virtual, valorificarea intensă a posibilităților oferite de Internet începând imediat după distanțarea ISIL de AQ (februarie 2014) și atingând un vârf în iunie 2014, odată cu declanșarea ofensivei care a dus la ocuparea nordului Irakului și a orașului Mosul. De asemenea, grupul a știut să folosească eficient Twitter pentru a-și anunța și răspândi în comunitățile musulmane din Occident avansul fulgerător din Irak.

Momentele ulterioare ale decapitării unor cetățeni occidentali reprezintă „producții” sofisticate, profesionale, încărcate de simboluri (costumația portocalie a ostaticului, accentul britanic al teroristului etc.).

Propaganda în mediul virtual creează riscul major ca persoane care aparent nu au concepții islamiste sau legături în medii extremiste să se auto-radicalizeze până la punctul de a comite un atentat terorist, cu sume mici și know-how disponibil pe Internet, tip de atacator ce poate fi cu greu depistat de structurile de securitate.

Toate aceste acțiuni au efecte greu de anticipat nu numai pentru lumea musulmană ci și pentru oricine le privește ori le recepționează. Avem în vedere aici organizații teroriste precum Hammas, Hizballah care au creat websiteuri care conțin mesaje adresate musulmanilor (inclusiv secțiuni special create pentru tineri), ori mediatizarea intensă a execuțiilor ostaticilor, a atentatelor teroriste din Afganistan și Irak. Propaganda în ceea ce privește educarea tinerilor în organizarea de atentate, fabricarea de bombe și în cele din urma emiterea de mesaje de autoradicalizare și convertire la Islam a luat amploare în toată lumea. Sunt semnale tot mai mari care indică faptul că radicalismul individual, de grup și-a orientat atenția către moscheile virtuale unde iau contact direct, rapid cu liderul religios din regiunea respectivă. Este o realitate pe care trebuie să o luăm în considerare – câmpul virtual al terorismului a devenit cel puțin la fel de bine organizat și de puternic ca cel fizic, astfel că rețelele informatice și-au depăsit rolul de transmitere de mesaje și s-au transformat în platforme de tranzacții financiare destinate organizațiilor teroriste, de recrutare a adepților – un adevărat câmp de război dus mai ales la nivel psihologic.

Asistăm, de asemenea, la formarea unor comunități liberale islamice pe internet, Islam for Today, Islam Online (al liderului religios al-Qaradawi), forumuri din Statele Unite și Europa care condamnă atentatele teroriste, unde se asigură consiliere cu privire la diferite aspecte de comportament ori cu privire la aplicarea celor 5 piloni ai islamului în viața credincioșilor, practici ale Ramadanului, predici religioasse ori dezbateri academice asupra interpretării verstelor din Coran și asupra învățăturilor despre viața profetului.

Deși liderii religioși contestă vehement întreg procesul de globalizare, nu numai de occidentalizare, și propovăduie întoarcerea spre religie ca unică scăpare, tot ei sunt cei care își transmit mesajele și îndemnurile prin intermediul mijloacelor pe care realitatea ni le pune la dispoziție.

Terorismul a devenit un fenomen internațional, transnațional prin apariția unor organizații și grupuri care prin acțiunile pe care le întreprind, prin metodele pe care le folosesc în comiterea acestora depășesc frontierele statale și aduc în prim plan indivizi de naționalități diferite. Internaționalizarea terorismului este o consecință firească a extinderii zonelor sale de acțiune, ceea ce nu înseamnă că metodele de intervenție asupra ordinii globale diferă foarte mult: în orice parte a lumii vorbim fie de asasinate, răpiri, fie de atentate cu bombă, atacuri armate, amenințări, care potrivit ordinii legale sunt considerate criminale.

3. Criminalitatea organizată transfrontalieră ca amenințare asimetrică la siguranța națională și internațională

De-a lungul timpului, crima organizată a prezentat un interes foarte scăzut pentru segmentul politic, iar schimbările radicale de la sfârșitul anilor ‘80 au fost privite de rețelele criminale ca o oportunitate în executarea operațiunilor transfrontaliere pe întregul continent și nu numai. Statisticile arată că în Europa de Vest au sporit considerabil furturile de mașini, infracțiunile economice, spălarea banilor, traficul ilegal de armament și deșeuri radioactive, corupția, traficul de persoane și trecerile ilegale de frontieră, falsificarea de vize și pașapoarte, utilizarea ilegală a mâinii de lucru din statele sărace, precum și infracționalitatea legată de prostituție sau alte forme de exploatare sexuală. În Europa Centrală și de Est, pe lângă tipurile de acțiuni menționate mai sus, se practică infracțiunile împotriva proprietății, fraudele economice și falsificarea de bani.

Convenția ONU împotriva criminalității transnaționale organizate conferea „grupului criminal” următoarea definiție: „Un grup structurat (care nu este format în mod incidental în scopul comiterii imediate a unui fapt ilicit) de trei sau mai multe persoane, existând de un timp mai îndelungat și acționând în concert și având ca scop săvârșirea unuia sau mai multor crime sau delicte grave (sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani) instituite prin prezenta Convenție, pentru a obține, direct sau indirect, beneficii financiare sau de altă natură materială.”

Este o certitudine faptul că fenomenul criminalității organizate transfrontaliere a crescut ca amploare, în ultimul deceniu, în parte datorită unor motive proprii (capitalul uman, material și financiar deosebit, perfecționarea continuă a organizării și a modului de operare), dar și datorită exploziei globalizării. În multe state, valorile tradiționale legate de respectul față de autoritate și comunitate au fost înlocuite cu dorința de parvenire individuală cu orice preț, iar multe dintre statele în care se manifestă acest fenomen experimentează democrația pentru prima dată. Multe guverne, pentru a facilita comerțul mondial și pentru a-i face față, și-au cosmetizat instituțiile și structurile financiare, au relaxat restricțiile legate de procedurile vamale sau de acordare a vizelor, ceea ce a permis grupurilor de crimă organizată să se infiltreze cu ușurință în structurile economice licite.

În era globalizării, organizațiile situate în afara legii nu mai au nevoie de un singur stat de unde să-și coordoneze acțiunile. Revoluția tehnologică a creat posibilitatea șefilor de rețele de crimă organizată să-și conducă afacerile, indiferent de locul unde se află. Multe dintre acțiunile lor pot fi duse la îndeplinire prin intermediul rețelei de calculatoare și telecomunicații. Structurile criminale își intensifică acțiunile nelegitime beneficiind de tehnologia de comunicații sofisticată și în permanentă dezvoltare, prin utilizarea transferurilor electronice, accesul liber la Internet, ceea ce în timp și fără o politica de combatere, de prevenire concretă va duce la erodarea autorității instituțiilor statului abilitate.

Fenomenul criminalității organizate transfrontaliere a evoluat în timp, dobândind caracteristici din ce în ce mai complexe, ajungând ca în prezent să se manifeste sub forma unor mecanisme foarte complicate și bine structurate. Grupurile de crimă organizată au o structură foarte complexă în care organisme specializate îndeplinesc funcții concrete și bine delimitate, de la recrutarea de membri din diferite medii sociale, inclusiv din mediul academic până la întreprinderea de activități economice specifice, licite sau ilicite. Datorită adaptabilității, dinamismului și eficienței acestor structuri, entitățile criminale transnaționale își fac simțită prezența în aproape toate zonele geografice de importanță economică.

4. Interacțiunile dintre terorism și criminalitatea organizată transfrontalieră

Se poate constata o tendință ascendentă în interacțiunile dintre diferite entități criminale, în contextul actual în care barierele geografice nu mai reprezintă impedimente în organizarea și întreprinderea de acțiuni ilegale. Este un beneficiu pe care globalizarea îl oferă acestor tipuri de entități clandestine extrem de adaptabile, astfel încât opțiunea extinderii dincolo de granița națională devine implicită. Trăim într-o eră a informației în care fiecare actor participant la viața socială se preocupa într-o mai mică sau mai mare măsură de valorificarea acestei informații. Entitățile statale nu diferă cu nimic de această preocupare, fiind ocupate cu modificarea procedurilor și adaptarea constantă la necesitățile momentului, și nevoite să utilizeze în acest sens aparate birocratice și proceduri legislative care sunt consumatoare de timp și resurse.

Aceste aspecte nu fac decât să îngreuneze cooperarea dintre actorii statali și să limiteze timpul de reacție al acestora. Entitățile clandestine se adaptează ușor, ceea ce le asigură o reacție imediată la strategiile de prevenire si combatere implementate de instituțiile statului și de către reprezentanții lor. Traficanții de arme și de droguri, falsificatorii, traficanții de carne vie și entitățile implicate în spălarea banilor sunt protagoniștii unor acțiuni din ce în ce mai dinamice, ce se concretizează în formarea unor grupări organizate, alianțe stategice, care apropie culturi și elimină barierele geografice dintre continente.

Un exemplu relevant în acest sens sunt eforturile Al-Qaeda de a coopera cu rețelele mexicane implicate în traficul de droguri și carne vie, imigrație ilegală ale organizației Mara Savatrucha (MS-13) pentru a-și asigura un mecanism de infiltrare a agenților în Statele Unite via Mexic.

Grupările teroriste și cele criminale sunt diferite ca ideologie, mod de operare, structură și nu numai, contrastul realizându-se la nivelul preponderenței manifestărilor de gen terorist sau de gen criminal. Literatura de specialitate a analizat legătura terorismului cu traficul de droguri, dar și cu traficul de carne vie sau alte fenomene criminale. În mare parte, accentul s-a pus pe narco-terorism și pe legăturile foarte strânse dintre formațiunile paramilitare de gherilă care controlau vaste teritorii ce adăposteau culturi de opiate și grupări teroriste care asigurau transportul și comercializarea produsului final în exteriorul zonei, contra asigurării protecției și a unei părți din profit.

O altă legătură demnă de luat în seamă este cea a terorismului cu spălarea de bani prin intermediul unor modalități tradiționale sau moderne. Una dintre modalitățile tradiționale este hawala, un sistem informal de transfer al creanțelor prin care o persoană poate trimite o sumă de bani prin intermediul unor persoane juxtapuse, bazându-se pe încredere și reputația acestora. Nimic nu este sistematizat, totul se desfășoară ad-hoc, fără a lăsa vreo urmă licită. Acest mijloc este foarte răspândit, dar el nu este singurul folosit în atingerea acestor tipuri de obiective obscure. De asemenea, diverse celule individuale teroriste recurg la activități criminale pentru a-și sponsoriza activitățile.

5. Combaterea terorismului și a criminalității organizate transfrontaliere, o politică externă sau o problemă domestică

Terorismul și criminalitatea organizată transfrontalieră au dobândit un puternic caracter transnațional, ele transformându-se în entități cu desăvârșire nestatale așa cum amândouă au demonstrat-o. În cazul terorismului de sorginte fundamentalistă, fenomenul se manifestă în diferite teritorii, unele controlate ca state de drept iar altele încă dominate de haos ca teatrele de operațiuni din Afganistan. În acest caz, contracararea acestui fenomen nu poate îmbrăca doar o singură formă, respectiv cea a operațiunilor militare în teatrele de operațiuni sau a operațiunilor anti-teroriste din mediul controlat al statelor de drept în care se produc efectele terorii. Cea mai bună soluție pare a fi îmbinarea acestor două tipuri de doctrine și formarea unui nou sistem de măsuri care să profite de caracteristicile cheie ale fenomenului pe care îl combate respectiv dinamism, adaptabilitate și fiabilitate.

Prin dezvoltarea infrastructurii organizaționale a Uniunii Europene, există toate premisele implementării unui sistem ce ar putea să ajute la atenuarea ambelor tipuri de fenomene la nivel european și nu numai. Cea mai mare provocare în acest sens o constituie însă păstrarea valorilor democratice și a statului de drept, coeziunea și optimizarea mecanismelor de guvernare a Uniunii și simplificarea și dinamizarea procesului de decizie în probleme esențiale, păstrând totodată legitimitatea democratică și controlul instituțional.

Provocările terorismului și ale criminalității transfrontaliere în contextul globalizării și al experienței din ultimii ani în combaterea acestor fenomene aduc în discuție o schimbare a doctrinei și focalizarea mai degrabă pe mediul intern decât pe cel extern, fără a aduce atingere valorilor democratice ale statului de drept. În acest sens, colaborarea între statele partenere, dinamizarea, coordonarea și armonizarea procesului de adaptare a politicilor pare să fie cea mai bună soluție. Atât succesul unei viitoare strategii contra-teroriste cât și al uneia împotriva criminalității transfrontaliere va depinde de implementarea unei doctrine bazate pe cooperare și realizarea unui interes comun, în defavoarea celui individual. Pentru că trebuie reținut un aspect extreme de important: la o problemă globală cum este cea a terorismului și a criminalității organizate transfrontaliere trebuie să se adopte o soluție globală.

Din păcate însă, cel puțin sub aspect legislativ, inexistența unui sistem suveran supranațional ridică unele probleme ce vor trebui depășite întrucât dinamica fenomenelor criminale transnaționale îndeamnă la o analiză pe măsură, care să țină pasul cu acest fenomen și, cel mai important, să fie cel puțin la fel de dinamic.

Actualul sistem internațional, cel puțin la nivelul Uniunii Europene, este oarecum nepregătit pentru o schimbare în politicile de combatere a terorismului sau a optimizării politicilor de combatere a crimei organizate. Procesul decizional la nivelul Uniunii Europene încă se manifestă multipolar, ceea ce înseamnă că în prezent nu există o infrastructură de colaborare între statele membre care să profite pe deplin luptei de combaterea e celor două fenomene. Cu toate acestea, Uniunea Europeană face eforturi în scopul consolidării și optimizării organismelor sale care în cele din urmă să dea naștere unui organism internațional de securitate la fel de adaptativ și dinamic ca amenințările împotriva cărora încearcă să ne protejeze.

6. Concluzii

În timp, globalizarea va promova, la scară globală deschiderea, va încuraja reformele politice și economice, va întări dorința oamenilor de a trăi într-un sistem guvernat de și prin lege, va stimula integrarea și va reduce probabilitatea războiului și a recurgerii la utilizarea forței militare.

Dinamica și modelele care fac globalizarea sa fie eficientă și o caracterizează ca o forță pozitivă în lume, dau naștere totodată unor efecte negative, colaterale, din sfera infractionalității, ceea ce favorizează dezvoltarea rapidă a criminalității transnaționale și a actelor de terorism.

Pe de altă parte, globalizarea și instrumentele carcteristice ei fac mai ușoară lupta dusă de instituțiile statului însărcinate cu astfel de atribuții de prevenire și combatere a criminalității, deoarece facilitează cooperarea și coordonarea eforturilor de combatere a acestor fenomene.

Ne aflăm așadar în fața unei relații complexe în ceea ce privește fenomenul infracțional transfrontalier și relația acestuia cu globalizarea: vorbim de efecte pozitive și negative deopotrivă și nu în ultim rând de acțiuni de prevenire și combatere.

În mod evident aspectele pozitive ale globalizării se pot răsfrânge și asupra metodelor de prevenire și combatere a criminalității transfrontaliere, concretizate printr-un control direct, prin cooperare, coordonare și asistență reciprocă. Globalizarea controlului asupra criminalității organizate transfrontaliere este considerată ca fiind cel mai bun răspuns dat criminalității transnaționale, într-o lume tot mai interdependentă.

În cele din urmă, trebuie să realizăm că statul mizează pe necunoscut de cele mai multe ori în ceea ce privește activitatea infracțională transnațională. În timp, se pot crea instrumente de combatere a criminalității, dar este posibil să nu poată interveni astfel încât să rupă balanța de putere, câștigul financiar și mersul social normal care sunt generate de acordurile tăcute, dintre membrii organizațiilor de criminalitate organizată transfrontalieră.

Studiile și lucrările asupra fenomenului criminalității transnaționale cer o cooperare mai strânsă între state, mai multe resurse financiare și umane pentru structurile de poliție, ratificarea mai multor tratate și convenții, extinderea influenței EUROPOL și INTERPOL, crearea de structuri cu personalitate juridică din sfera "POLS" cu atribuții similare, care să acopere sfera criminalității de pe mai multe continente.

Pericolele sociale la care societatea din ziua de azi este supusă – slăbirea coeziunii sociale, scăderea încrederii populației în instituțiile statului, negarea trecutului istoric al unei națiuni și diminuarea importanței valorilor naționale – devin parte a vieții cotidiene fără ca populația să fie conștientă pe deplin de acest lucru, cu atât mai mult cu cât sunt promovate prin intermediul mass-mediei, de către persoane care se bucură de o puternică notorietate. Tocmai de aceea, instituțiile statului personalizate prin conducătorii lor trebuie să înțeleagă nevoia reală a dezvoltării unei culturi de securitate, care să ofere cetățeanului capacitatea de întelegere complexă cu privire la toate domeniile în care își desfășoară existența.

 Lupta împotriva terorismului și împotriva criminalității organizate transfrontaliere reprezintă realitatea pe care reprezentanții societății civile trebuie să o cunoască, pentru a participa, împreună cu instituțiile statului, la cunoașterea, prevenirea și combaterea acestor probleme. Când problemele afectează întreaga comunitate în mod evident informațiile trebuie primite de către toți indivizii, în aceeași măsură și trebuie întelese corect.

De asemenea, trebuie să recunoaștem că în timp ce puterile coercitive ale statului s-au globalizat sub auspiciile limitelor impuse de grupurile de crimă organizată transfrontalieră, adevăratele cadre legale sunt încă delimitate teritorial și se concentrează numai asupra unei anumite zone de impact.

Cu alte cuvinte, cadrul legal internațional care este strâns legat de puterea unui stat s-a dezvoltat asimetric, cu rezultatul că discursurile, legile și măsurile privind criminalitatea transnațională s-au erodat semnificativ, au subminat și eclipsat legislația internaționala privind drepturile omului, care în cele din urmă limitează puterea statului și de a evita sau cel puțin de a atenua prejudiciilor sociale asociate.

Un stat modern va căuta și va identifica permanent soluții de securitate, va elabora o legislație modernă de tip european în domeniu, în același pas cu dezvoltarea socială mondială, ba mai mult va încerca să anticipeze amenințările la care societatea va fi martoră în viitorul apropriat.

Categoric, în virtutea celor analizate anterior, cele mai importante resurse care trebuie organizate și valorificate corespunzător sunt resursa informațională și cea umană. Societatea civilă trebuie atrasă și implicată activ în activități de educație preventivă, de gestiune a situațiilor de criză și a noilor realități sociale.

Astfel, este necesar ca societatea civilă, prin factorii decidenți să creeze un sistem complex de educare: trebuie avute în vedere în primul rand, acțiunile de pregătire și prevenire – aici sunt adunate informațiile și sunt analizate posibilitățile, perspectivele. Urmează apoi depistarea și reacția – în care sunt elaborate planuri reale de combatere, de reducere a riscurilor și redresare după incidente.

În cele din urmă, trebuie să acceptăm, dincolo de secretizarea nativă a serviciilor de informații și a instituțiilor, o cooperare internațională între serviciile specializate, instituțiile statului și societatea civilă.

Atât mass media cât și societatea civilă trebuie să conștientizeze rolul unei corecte informări și al necesității implementării unei culturi de securitate, tocmai din cauza faptului că amenințările pot aparea de oriunde și pe fondul unei interconectări globale, pot afecta orice parte a lumii.

Trebuie să conștientizăm riscurile pe care le presupune progresul tehnologic, informațional și comunicațional și în consecință trebuie concepute strategii de gestionare a acestor riscuri, de prevenire, de combatere ori de reducere a acestora. Totodată, schimbările masive de trai, de producție, de comerț și cele care afectează balanța de putere mondială, tocmai pentru că se întâmplă și sunt resimțite la scară globală, ne schimbă viziunea asupra lumii și asupra dinamicii sale.

În concluzie, trăim fără tăgadă în lumea post 11 septembrie 2001 – atacul terorist asupra turnurilor gemene din New York, post 11 martie 2004 – atentatele asupra trenului din Madrid, post 7 iulie 2005 – atentatele cu bombă de la metroul din Londra și post alte atentate similare din Africa de Est, Arabia Saudită, Bali, Jakarta, Mumbai și în alte locuri. Lumea abia a început să înțeleagă, să digere și să reacționeze împotriva loviturilor de toate genurile, inclusiv atacurile teroriste și actele de crimă organizată.

Bibliografie

Roland Robertson, Globalization: Social Theory and Global Culture, Sage Publications, Londra, 1992

Edgardo Rotman, “The globalization of criminal violence”, Cornell Journal of Law and Public Policy, 2000, : http://scholarship.law.cornell.edu/cjlpp/vol10/iss1/1

Joseph  E. Stiglitz, “Globalization and Its Discontents”, W.W. Norton & Company, SUA, 2002.

George Ritzer, The Globalization of Nothing , SUA, Thousand Oaks CA: Pine Forge Press, 2007

Linda Lim, “Terrorism and Globalization: An International Perspective”, The Vanderbilt University School of Law Vanderbilt Journal of Transnational Law, 2002

Patrick Keenan, “The New Deterrence: Crime and Policy în the Age of Globalization”, Iowa Law Review, 2006

C.A.J (Tony) Coady, Terrorism, Just War and Supreme Emergency, în Terrorism and Justice: A Moral Argument în a Threatened World, Melbourne University Publishing, 2003

Itty Abraham, Willem van Schenden, The Making of Ilicitness, Illicit Flows and Criminal Things, Indiana University Press, 2005

Ted G. Lewis, Network Science: Theory and Applications, John Wiley and Sons, New Jersey, 2009

Jerry Seper, Al Qaeda seeks tie to local gangs în The Washington Times, 28 sept. 2004, http://www.washingtontimes.com/news/2004/sep/28/20040928-123346-3928r/

Cristian Barna, Cruciada Islamului, Editura Top Form, Bucuresti 2010

Mihaela Matei, Islamul politic si democratia. Intre reforma, interpretare si jJhad, editura Rao, Bucuresti, 2011

The Global Century. Globalization and National Security – The Sinister Underbelly; Organized Crime and Terorism, vol.II, partea a IV/a, capitolul 35, www.ndu.edu/edu/inss/…/globcencont.html

Walter Kego, Alexandru Molcean, „Russian Speaking Organized Crime Groups în the EU”, Institute for Security and Development Policy, 2011, http://www.rikareliv.info/images/Nr%204-2011/2011_kego-molcean_russian-speaking-organizedcrime.pdf .

International Center for Migration Policy Development, The Relationship Between Organised Crime and Trafficking în Aliens, Raport pregătit de Secretariatul Grupului de la Budapesta, Viena, iunie 1999, file:///C:/Users/User/Downloads/studie_icmp.pdf

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=38601

Mona Maisami, Islam and Globalization, http://www.fountainmagazine.com/issue/detali/Islam-and-Globalization/

http://www.vittimologia.it/rivista/articolo_viano_2009-03_2010-01.pdf

Moussalli, Mohamed: Impact of Globalization, Daily Star, August 25, 2005, www.dailystar.com.ib

http://www.gdrc.org/icm/hawala.html

Note curs Globalizare și antiglobalizare. Proiecții asupra fenomenului terrorist – Academia Națională de Informații Mihai Viteazul, 2015

Note curs Mecanisme și strategii de cooperare internațională în prevenirea și combaterea terorismului – Academia Națională de Informații Mihai Viteazul, 2014