Profesionistul de Tipul Comerciantului Persoana Fizica

Profesionistul de tipul comerciantului persoană fizică

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I – NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND COMERCIANȚII

Secțiunea 1.Noțiunea de profesionist

Secțiunea 2.Categoriile de profesioniști

Secțiunea 3.Comerciantul – specie a profesionistului

Subsecțiunea 3.1 Reglementare

Subsecțiunea 3.2 Definiție

Subsecțiunea 3.3 Clasificarea comercianților

CAPITOLUL II – DOBÂNDIREA ȘI DEȚINEREA CALITĂȚII DE COMERCIANT

PERSOANĂ FIZICĂ

Secțiunea 1.Regimul juridic al comerciantului – persoană fizică – în dreptul românesc

Secțiunea 2.Definiția comerciantului persoană fizică

Secțiunea 3.Condițiile pentru dobândirea calității de comerciant persoană fizică

Secțiunea 4.Proba calității de comerciant – persoană fizică

CAPITOLUL III – IMPLICAȚIILE DEȚINERII CALITĂȚII DE COMERCIANT

PERSOANĂ FIZICĂ

Secțiunea 1. Atributele de identificare

Secțiunea 2. Comerciantul persoană fizică – titular de patrimoniu de afectațiune

Secțiunea 3. Răspunderea comerciantului persoană fizică

CAPITOLUL IV – ÎNCETAREA CALITĂȚII DE COMERCIANT PERSOANĂ

FIZICĂ

Secțiunea 1.Cazuri de încetare a calității de comerciant persoană fizică

Secțiunea 2.Efectele încetării calității de comerciant persoană fizică

CAPITOLUL V – RESTRICȚII PRIVIND EXERCITAREA ACTIVITĂȚII COMERCIALE DE CĂTRE PERSOANĂ FIZICĂ

Secțiunea 1.Incompatibilități

Secțiunea 2.Decăderi

Secțiunea 3.Interdicțiile

Secțiunea 4.Autorizațiile

CAPITOLUL VI – DELIMITAREA COMERCIANTULUI PERSOANĂ FIZICĂ DE ALTE CATEGORII DE PERSOANE FIZICE

Secțiunea 1.Delimitarea față de agricultori

Secțiunea 2.Delimitarea față de meseriași

Secțiunea 3.Delimitarea față de persoane care exercită profesii liberale

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Potrivit art. 7 C.com., comerciant era orice persoană care săvârșea cu caracter profesional una dintre faptele de comerț prevăzute de art. 3 din Codul comercial. Odată dobândită calitatea de comerciant, potrivit art. 4, toate actele și operațiunile comerciantului erau considerate fapte de comerț.

NOUL COD CIVIL nu cuprinde dispoziții care să consacre în mod direct un sistem de reglementare al dreptului comercial. În această reglementare nu se găsește noțiunea de acte de comerț sau noțiunea de comerciant, ci pe cea de profesionist.

La nivel terminologic, noțiunile de comerciant și de acte sau fapte de comerț vor dispărea, fiind înlocuite cu „profesionist” și respectiv „activități de producție, comerț sau prestări de servicii”.

Noul Cod Civil definește profesioniștii ca fiind toți cei care exploatează o întreprindere, având o arie de aplicare mult mai largă decât cea a "comerciantului" din reglementarea actuală. Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (denumită în continuare "LPA") prevede expres faptul că noțiunea de "profesionist" va include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale. Prin urmare și profesiile liberale (avocați, practicieni în insolvență, evaluatori, executori etc.) vor intra în sfera noțiunii de profesionist.

Pe de altă parte, trebuie subliniat că LPA substituie noțiunea de "comerciant" cu cea de persoane fizice sau, după caz, juridice supuse înregistrării în Registrul Comerțului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului.

Noțiunea de "comerciant" supraviețuiește în sistemul juridic românesc în măsura în care ea este menționată în norme speciale care conțin un sens propriu al acestei noțiuni, precum și într-o serie de acte normative menționate expres în LPA (Legea nr.84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată;  Ordonanța Guvernului nr. 130/2000 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță, republicată, cu modificările ulterioare; Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, republicată, cu modificările ulterioare; Legea pomiculturii nr. 348/2003, republicată, cu modificările ulterioare; Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, cu modificările ulterioare; Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, cu modificările ulterioare; Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă; Legea nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, cu modificările și completările ulterioare).

CAPITOLUL I.

NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND COMERCIANȚII

Secțiunea 1. Noțiunea de profesionist

În concepția actuală, a Noului Cod Civil, la raporturile juridice de drept civil, deci și de drept comercial, participă profesioniști și alte subiecte de drept.

Prin Noul Cod Civil se elimină noțiunea de comerciant, se elimină distincția dintre comercianți și necomercianți și se introduce noțiunea de profesionist, noțiune considerată de autorii noului Cod Civil ca fiind una integratoare.

În această concepție, conținutul integrator al noțiunii de profesionist ar fi indicat explicit în art. 8 alin. 1 din Legea nr. 71/2008 prin care se stabilește faptul că noțiunea de "profesionist" prevăzută la art. 3 din Codul civil include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil. Pe această linie, la data intrării în vigoare a Noului Cod Civil, termenii și expresiile din legislația civilă și comercială în vigoare se înlocuiesc cu termenii și expresiile corespondente din Codul civil. Așadar, de la data intrării în vigoare a Noului Cod Civil, noțiunea de comerciant, în sensul art. 7 din Codul comercial, este înlocuită cu cea de profesionist.

Cu toate acestea, noțiunea de profesionist este o noțiune generală ce include în ea atât pe profesioniștii ce exploatează o întreprindere economică cât și o întreprindere neeconomică și, pentru acest motiv, trebuie stabilite criteriile distincției necesare dintre profesioniști. Codul civil nu face această distincție necesară între profesioniștii comercianți și profesioniștii necomercianți deși, ea există și este realizată indirect de legile comerciale speciale și, mai ales, ea prezintă un interes practic. Este fără îndoială faptul că, la activitatea economică participă numai o parte din categoria generală a profesioniștilor reglementați în noul Cod Civil. Plecând de la aceste premise: reglementarea generală a profesioniștilor realizată prin noul Cod Civil ce reprezintă dreptul comun în materia profesioniștilor și existența dispozițiilor speciale din materiile ce reglementează activitatea economică, inclusiv în materia persoanelor ce pot desfășura activitate economică, statutul acestora și obligațiilor lor profesionale, este necesară relevarea celor două categorii de profesioniști: profesioniști comercianți și profesioniști necomercianți, ambele specii făcând parte din categoria de gen a profesioniștilor ce beneficiază de un regim de drept comun acordat de noul Cod Civil. Până la intrarea în vigoare a noului Cod Civil fundamentul, criteriul de determinare a comercialității actelor și faptelor încheiate respectiv săvârșite de comercianți și al stabilirii calității de comerciant al persoanelor fizice, era asigurat de prevederile art. 3 din Codul Comercial, prin care se reglementau faptele de comerț. Prin abrogarea art. 3 din Codul Comercial, acest criteriu a dispărut, iar locul său a fost luat de conceptul de întreprindere cu scop lucrativ, de activitate economică. Aceasta deoarece, pentru materia dreptului comercial interesează acei profesioniști ce desfășoară activitate economică în exploatarea unei întreprinderi.

Noul Cod Civil utilizează ca și criteriu de determinare a statutului de profesionist al unei persoane fizice sau juridice, criteriul exploatării unei întreprinderi: "Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere". Și în privința noțiunii de întreprindere Noul Cod Civil preferă utilizarea exclusivă a noțiunii generale, de gen, fără nicio distincție între tipurile de întreprinderi. Astfel, în temeiul noului Cod Civil, constituie exploatarea întreprinderii exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ. În mod evident, în sfera de interes a dreptului comercial nu intră toți profesioniștii, ci numai aceia ce desfășoară activitate economică, mai precis acei profesioniști ce exploatează o întreprindere economică, respectiv profesioniștii comercianți. Faptul că Noul Cod Civil nu face niciun fel de referire la profesioniștii comercianți sau la întreprinderile economice ce au scop lucrativ, împiedică ideea ca, pe fundamentul conceptual și pe rațiunea oferită de dreptul comun, să se recurgă la prevederile legii speciale pentru a opera cu instrumentele și semnificațiile oferite acestora de aceste prevederi speciale. Existența unui regim juridic distinct al profesioniștilor comercianți și cel al profesioniștilor necomercianți este sugerat și într-un act normativ recent: O. G. nr. 13/2011 prin care se menționează direct distincția între raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ și cele care decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ.

Cum am indicat mai sus, în legislația specială este reglementată noțiunea de întreprindere economică și, în temeiul art. 2 alin. 2 din Noul Cod Civil, în materia dreptului comercial, se poate opera cu această noțiune și cu semnificația acordată acesteia de legiuirea specială, derogatorie de la dreptul comun.

Secțiunea a 2-a. Categoriile de profesioniști

Noul Cod Civil definește profesioniștii ca fiind toți cei care exploatează o întreprindere, având o arie de aplicare mult mai largă decât cea a "comerciantului" din reglementarea actuală. Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (denumită în continuare "LPA") prevede expres faptul că noțiunea de "profesionist" va include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale. Prin urmare, și profesiile liberale (avocați, practicieni în insolvență, evaluatori, executori etc.) vor intra în sfera noțiunii de profesionist. 

În accepțiunea sediului materiei categoriile de profesioniști sunt:

a) Comercianții: persoanele fizice care exercită comerțul cu titlu de profesiune, pe risc economic propriu, societățile comerciale, regiile autonome, organizațiile cooperatiste și grupurile de interes economic cu caracter comercial, companiile și societățile naționale, precum și societatea europeană, grupul european de interes economic cu caracter comercial și societatea cooperativă europeană atunci când acestea au sediul pe teritoriul României.

b) Persoanele autorizate să practice profesiile liberale sau reglementate.

c) Alte persoane juridice de drept privat care exercită activități economice sub formă de întreprindere.

d) Entități colective fără personalitate juridică.

Nefiind o persoană juridică, asociația în participație nu poate fi considerată în sine un comerciant, dar ea poate fi considerată un profesionist.

Grupul de societăți, ca entitate colectivă, poate fi titularul unei întreprinderi complexe constituită din toială este reglementată noțiunea de întreprindere economică și, în temeiul art. 2 alin. 2 din Noul Cod Civil, în materia dreptului comercial, se poate opera cu această noțiune și cu semnificația acordată acesteia de legiuirea specială, derogatorie de la dreptul comun.

Secțiunea a 2-a. Categoriile de profesioniști

Noul Cod Civil definește profesioniștii ca fiind toți cei care exploatează o întreprindere, având o arie de aplicare mult mai largă decât cea a "comerciantului" din reglementarea actuală. Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (denumită în continuare "LPA") prevede expres faptul că noțiunea de "profesionist" va include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale. Prin urmare, și profesiile liberale (avocați, practicieni în insolvență, evaluatori, executori etc.) vor intra în sfera noțiunii de profesionist. 

În accepțiunea sediului materiei categoriile de profesioniști sunt:

a) Comercianții: persoanele fizice care exercită comerțul cu titlu de profesiune, pe risc economic propriu, societățile comerciale, regiile autonome, organizațiile cooperatiste și grupurile de interes economic cu caracter comercial, companiile și societățile naționale, precum și societatea europeană, grupul european de interes economic cu caracter comercial și societatea cooperativă europeană atunci când acestea au sediul pe teritoriul României.

b) Persoanele autorizate să practice profesiile liberale sau reglementate.

c) Alte persoane juridice de drept privat care exercită activități economice sub formă de întreprindere.

d) Entități colective fără personalitate juridică.

Nefiind o persoană juridică, asociația în participație nu poate fi considerată în sine un comerciant, dar ea poate fi considerată un profesionist.

Grupul de societăți, ca entitate colectivă, poate fi titularul unei întreprinderi complexe constituită din totalitatea întreprinderilor exploatate de societățile din grup.

Societățile simple, care nu beneficiază de personalitate juridică, pot fi considerate profesioniști.

Secțiunea a 3-a. Comerciantul – specie a profesionistului

Subsecțiunea 3.1 Reglementare

Profesionistul și întreprinderea sunt cele două noțiuni tehnice ce înlocuiesc faptul de comerț și comerciantul în urma abrogării Codului Comercial Român.

Conform art. 3 al. (2)-(3) din Noul Cod civil, profesionistul este cel care exploatează o întreprindere, iar exploatarea unei întreprinderi înseamnă exercițiul sistematic al unei activități de producție, comerț sau prestări de servicii, indiferent dacă se urmărește sau nu un scop lucrativ.

Profesionistul nu se confundă cu comerciantul, întrucât ar însemna să se confunde genul cu specia. Profesionist, în sensul art. 8 alin. (1) din Legea de punere în aplicare, înseamnă comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice altă persoană autorizată să desfășoare activități economice sau profesionale (inclusiv profesii liberale). Comerciantul nu este identic cu profesionistul, ci este doar o specie de profesionist. De aceea, nu toți profesioniștii pot fi supuși, spre exemplu, procedurii insolvenței, ci, de lege lata, doar profesioniștii care au și calitatea de comerciant. De altfel, unele profesii liberale sunt excluse de la insolvență prin faptul că membrii acestor profesii nu pot fi – prin incidența regulilor care le reglementează activitatea – comercianți sau nu pot derula direct operațiuni de comerț. Așa este cazul avocaților sau notarilor. Două chestiuni delicate de interpretare și aplicare a legii insolvenței se vor pune în legătură cu ceilalți profesioniști supuși înregistrării în registrul comerțului (și care sunt autorizați să funcționeze chiar prin înscrierea în registrul comerțului), alții decât comercianții. Art. 6 din Legea de punere în aplicare dispune că referirile din legi la termenul „comerciant” se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau juridice supuse înregistrării (nu efectiv înscrise) în registrul comerțului. Deci, comerciant înseamnă nu numai ceea ce în mod obișnuit se înțelege prin acest termen, ci și persoanele fizice autorizate, întreprinzătorul individual sau cel familial care sunt supuse obligației de înscriere în registrul comerțului pentru a putea funcționa ca atare. Ori, un medic, un consultant fiscal, un evaluator etc. sunt sau pot fi persoane fizice supuse înscrierii ori chiar înscrise în registrul comerțului, fără să fie implicit comercianți și fără să fie titulari ai unei întreprinderi. Persoane fizice autorizate sunt nu numai comercianții, ci și, spre exemplu, bloggerii, freelancerii, cântăreții, ziariștii și cei care în general încasează venituri din cesiuni de drepturi de autor. De aici posibila concluzie că și acestor profesioniști li se va aplica procedura insolvenței, deși, de lege lata, mai precis de la intrarea în vigoare a Noului Cod civil, ei sunt excluși de la aplicabilitatea acestei proceduri. În altă ordine de idei, se observă că nu poate fi calificat comerciant decât acea persoană care este supusă înscrierii în registrul comerțului.

Chiar neînscrisă încă în registrul comerțului, persoana fizică ce exercită pe risc economic propriu un comerț sau o activitate de producție ori de prestare de servicii, poate fi calificată comerciant, pentru că este în continuare supusă înregistrării în registrul comerțului. Situația este similară în cazul unei societăți neregulat constituite. Ambele entități, fiind calificabile drept comerciant, pot fi supuse procedurii insolvenței. De altfel, însăși art. 3 din Noul Cod civil permite concluzia că și o entitate colectivă fără personalitate juridică poate fi un profesionist, dacă exploatează o întreprindere. În această situație poate fi o societate simplă, o societate neregulat constituită sau un grup de societăți care, deși nu au personalitate juridică, pot fi calificați comercianți în sensul art. 6 din Legea de punere în aplicare, dacă sunt supuse înscrierii în registrul comerțului.

Desigur, procedura insolvenței poate fi un avantaj (cel aflat în insolvență este sub protecția tribunalului), ceea ce va ridica problema discriminării pozitive față de alte profesii liberale care sunt excluse prin lege de la acest beneficiu, precum și față de simpli particulari, dar și un dezavantaj (comerciantul persoană fizică nu are acces la reorganizare judiciară, ci doar la faliment în procedura simplificată).

Subsecțiunea 3.2 Definiție

Art. 3 noul C. civ. se referă la aplicarea generală a noului Cod civil, în sensul că el se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil. Totodată art. 3 prin alin. (2) noul C. civ. introduce termenul nou de "profesionist", cu un sens ceva mai larg, ca fiind cel care exploatează o întreprindere. Iată că un termen este definit prin altul, tehnică care nu este prea clarificatoare.

Termenul comerciant nu este automat înlocuit prin cel de profesionist, acestuia fiindu-i necesare condiții suplimentare pentru a fi echivalentul comerciantului, care nu este nicăieri expres abrogat ca noțiune.

Aceste cerințe, valabile și pentru ca o persoană să devină profesionist comerciant, ar fi:

(i) exercitarea de activități de producție, comerț sau prestări servicii cu scop lucrativ în mod sistematic, efectiv, continuu și regulat, cu titlul de profesiune;

(ii) supunerea la înregistrarea în Registrul comerțului – deci nu supunerea la înregistrări, înscrieri sau autorizări în alte registre publice valabile pentru ceilalți profesioniști sau liber-profesioniști;

(iii) deținerea unui patrimoniu de afectațiune, astfel cum el este definit deja în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008, cât și în cuprinsul noului Cod civil.

Profesioniștii sunt o specie mai largă, care cuprinde și comerciantul, deoarece profesioniștii sunt:

(i) cei care exercită activități economice în mod independent (cei supuși reglementărilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 și liber-profesioniștii care exercită profesii reglementate sau liberale);

(ii) persoane juridice de drept privat (unde sunt incluse societățile comerciale, companiile naționale și societățile naționale, regiile autonome, grupurile de interes economic, societățile cooperative, organizațiile cooperatiste, societățile europene, societățile cooperative europene și grupurile europene de interes economic cu sediul principal în România, alte societăți cu personalitate juridică);

(iii) instituțiile publice;

(iv) organizații non-guvernamentale și alte entități fără personalitate juridică.

Se conchide astfel că profesionistul, în lumina noului Cod civil, nu poate înlocui complet comerciantul, deoarece acesta rămâne o specie. În acest sens este și art. 8 alin. (1) din Legea de punere în aplicare, care menționează că noțiunea de profesionist include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege la data intrării în vigoare a noului Cod civil.

Aceasta nu înseamnă că aceste categorii nu mai există, ci doar că referirea la ele se va face de acum prin noul termen de profesionist, care le include pe toate și va fi nevoie în continuare de precizarea categoriei de profesionist respective, pentru a se înțelege corect referirea respectivă și a se realiza diferențierea specifică în deosebirea categoriilor de profesioniști între ele, deoarece nu orice profesionist este comerciant, deși orice comerciant va fi de acum denumit profesionist, fiind necesară însă precizarea că exercită activități cu scop lucrativ. Profesionistul care desfășoară activități (de producție, comerț sau prestări servicii) cu scop lucrativ este de fapt fostul comerciant și deci ar putea fi înlocuit prin sintagma de profesionist cu scop lucrativ, aceasta fiind de acum diferențierea între profesioniști, precum o subliniază și art. 3 alin. (3) noul C. civ.

Subsecțiunea 3.3 Clasificare

1. Codul Comercial prevedea, potrivit articolului 7 Cod comercial două categorii de comercianți: Comercianții persoană fizică și societățile comerciale.

– Comercianții persoană fizică

Persoanele fizice aveau calitatea de comerciant dacă săvârșeau fapte de comerț cu caracter profesional. Potrivit Codului comercial, comerciantul persoană fizică era definit prin apartenența sa la un anumit grup profesional și prin faptele de comerț pe care le săvârșea. Comerciantul persoană fizică avea calitatea de comerciant și atunci când realiza această activitate în cadrul unei asociații familiale, în condițiile Ordonanței nr. 44/2008 sau al unei societăți în participațiune, în condițiile articolului Codului comercial.

– Societățile comerciale

În privința acestora, Codul comercial preciza că ele au calitatea de comerciant. În concepția legiuitorului, prin societăți comerciale se înțelegeau societățile constituite conform Legii nr. 31/1990 republicată.

2. În temeiul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, la acestea s-au adăugat, în categoria comercianților persoane juridice, regiile autonome și organizațiile cooperatiste (respectiv cooperative de consum, cooperative meșteșugărești, societăți cooperative meșteșugărești, societăți cooperative pe acțiuni meșteșugărești, cooperative mici meșteșugărești și asociațiile acestora [art. 6 pct. h) din Legea nr. 1/2005]. Prin Legea nr. 161/2003 a fost reglementată o nouă categorie de comercianți – grupurile de interes economic.

– Regiile autonome

Organizate în ramurile strategice ale economiei naționale, acestea erau persoane juridice care funcționau pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, conform legii.

– Organizațiile cooperatiste

Potrivit legii, organizațiile cooperatiste desfășurau o activitate de producere și desfacere de mărfuri, prestări de servicii etc. Acestea, în virtutea calității de comerciant, erau supuse obligațiilor care revin comercianților.

Grupurile de interes economic

Reprezentau o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituită pe o perioadă determinată, în scopul înlesnirii sau dezvoltării activității economice a membrilor săi, numărul acestora neputând fi mai mare de 20. Activitatea G.I.E.  trebuia să se raporteze la activitatea economică a membrilor săi și să aibă doar un caracter accesoriu față de aceasta, conform legii 161/2003.

Companiile naționale și societățile naționale

Erau formate prin reorganizarea fostelor regii autonome având ca obiect activități de interes public național, fiind reglementate de Ordonanța nr. 30/1997. 

Societatea europeană

Societatea constituită pe acțiuni în condițiile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.157/2001 privind statutul societății europene. Societăților europene cu sediul în România le sunt aplicabile prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.157/2001, cele privitoare la societățile pe acțiuni, în măsura compatibilității lor cu dispozițiile regulamentului comunitar, precum și art. 270 alin. 2 lit.a) și e) din Legea nr. 31/1990. Societățile europene cu sediul social în România au personalitate juridică de la data înmatriculării în registrul comerțului.

Grupul european de interes economic cu caracter comercial

Legea nr. 161/2003 reglementează și grupul european de interes economic. Conform acestei legi, grupul european de interes economic are același înțeles cu grupul de interes economic: și grupul european de interes economic reprezintă tot o asociere dintre două sau mai multe persoane fizice ori juridice în scopul înlesnirii ori dezvoltării activității economice a membrilor săi, precum și al îmbunătățirii rezultatelor activității respective.

Potrivit prevederilor art. 232 din Legea nr. 161/2003, grupurile europene de interes economic, persoane juridice cu scop patrimonial, sunt recunoscute și pot funcționa în România, în temeiul Regulamentului Consiliului nr. 2. 137/85 din 25 iulie 1985 privind instituirea grupului european de interes economic.

Societatea cooperativă este un agent economic cu capital privat, înființat în baza Legii nr.1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației.

Societatea cooperativă este o asociație autonomă de persoane fizice și/sau juridice, după caz, constituită pe baza consimțământului liber exprimat de acestea, în scopul promovării intereselor economice, sociale și culturale ale membrilor cooperatori, fiind deținută în comun și controlată democratic de către membrii săi, în conformitate cu principiile cooperatiste.

Societatea cooperativă este un agent economic cu capital privat , înființat în baza Legii nr.1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației .

Societatea cooperativă este o asociație autonomă de persoane fizice și/sau juridice, după caz, constituită pe baza consimțământului liber exprimat de acestea, în scopul promovării intereselor economice, sociale și culturale ale membrilor cooperatori, fiind deținută în comun și controlată democratic de către membrii săi, în conformitate cu principiile cooperatiste.

Societatea cooperativă europeană, atunci când are sediul în România

Societatea cooperativă este un agent economic cu capital privat , înființat în baza Legii nr.1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației. Societatea cooperativă este o asociație autonomă de persoane fizice și/sau juridice, după caz, constituită pe baza consimțământului liber exprimat de acestea, în scopul promovării intereselor economice, sociale și culturale ale membrilor cooperatori, fiind deținută în comun și controlată democratic de către membrii săi, în conformitate cu principiile cooperatiste.

În prezent, referirile la comerciant din legile speciale trebuie înlocuite cu referirile la persoane supuse înregistrării în registrul comerțului. De aici concluzia că sfera conceptului clasic de comerciant, astfel cum acesta era reglementat în legi speciale, se lărgește cu persoanele fizice autorizate, întreprinzătorul individual sau întreprinderea familială, grupul de interese economice fără caracter comercial, societățile civile cu personalitate juridică, alături, bineînțeles, de persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului (societăți comerciale, regii autonome, organizații cooperatiste etc.).

Persoanele fizice au calitatea de comerciant dacă săvârșesc fapte de comerț cu caracter profesional.

În concepția Codului comercial, comerciantul persoană fizică era definit nu prin apartenența sa la un grup profesional, ci prin actele și operațiunile, adică fapte de comerț, pe care le săvârșea în mod profesional.

De remarcat că persoana fizică avea calitatea de comerciant atât în cazul când săvârșea fapte de comerț cu caracter profesional în mod independent, cât și în cazul când realiza această activitate în cadrul unei asociații familiale, în condițiile art. . com , abrogat.

Asociațiile în participațiune nu au calitatea de comerciant. E o formă improprie de societate în care o persoană participă la afacerile comerciale ale alteia în scopul de a le mări rentabilitatea și pentru a împărți cu ea câștigurile și pierderile.

Deoarece legea o dispensa de orice publicitate, existau două feluri de membri: unii ascunși (oculți sau secreți), iar alții evidenți, care tratau afacerile comerciale în numele lor, dar pe seama tuturor tovarășilor.

Neavând o ființă juridică proprie, asociația în participațiune nu avea nici firmă socială, nici sediu social și nici un patrimoniu care să formeze gajul creditorilor sociali.

Un medic, un consultant fiscal, un evaluator etc. – sunt sau pot fi persoane fizice supuse înscrierii ori chiar înscrise în registrul comerțului, fără să fie implicit comercianți (în sensul clasic al termenului) și fără să fie titulari ai unei întreprinderi. Persoane fizice autorizate sunt, spre exemplu, taximetriștii, bloggerii, free-lanceri, cântăreții, ziariștii și cei care în general încasează venituri din cesiuni de drepturi de autor sau din prestări de servicii, mandat, agenție, intermediere etc.

Pentru determinarea (identificarea) persoanelor fizice care pot fi calificate ca profesioniști-comercianți trebuie să se aibă în vedere, într-o interpretare sistematică a normelor juridice, dispozițiile cuprinse în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, modificată, coroborat cu art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 și art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Așadar, în cadrul acestui context legislativ, din categoria profesioniștilor-comercianți fac parte: persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală și întreprinderea familială.

Regimul juridic al acestor categorii de profesioniști considerați comercianți persoane fizice, potrivit exprimării legiuitorului din art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, modificată, „referirile la comercianți se consideră a fi făcute la persoanele fizice… supuse înregistrării în registrul comerțului…” este stabilit prin O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, modificată.

În aceste condiții, cel puțin de ordin formal, ale obligației înmatriculării în registrul comerțului, profesioniștii-comercianți persoane fizice sunt: persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală și întreprinderea familială.

Persoana fizică autorizată poate desfășura o activitate economic, individual și independent, folosind, în principiu, forța de muncă și aptitudinile sale profesionale. Ea nu poate angaja cu contract de muncă terțe persoane pentru desfășurarea activității pentru care a fost autorizată.

În Noul Cod civil, profesionistul înlocuiește noțiunea de comerciant. Profesionistul, în lumina noului Cod civil, nu poate înlocui complet comerciantul, deoarece acesta rămâne o specie. În acest sens este și art. 8 alin. (1) din Legea de punere în aplicare, care menționează că noțiunea de profesionist include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege la data intrării în vigoare a noului Cod civil.

Aceasta nu înseamnă că aceste categorii nu mai există, ci doar că referirea la ele se va face de acum prin noul termen de profesionist, care le include pe toate și va fi nevoie în continuare de precizarea categoriei de profesionist respective, pentru a se înțelege corect referirea respectivă și a se realiza diferențierea specifică în deosebirea categoriilor de profesioniști între ele, deoarece nu orice profesionist este comerciant deși orice comerciant va fi de acum denumit profesionist, fiind necesară însă precizarea că exercită activități cu scop lucrativ. Profesionistul care desfășoară activități (de producție, comerț sau prestări servicii) cu scop lucrativ este de fapt fostul comerciant și deci ar putea fi înlocuit prin sintagma de profesionist cu scop lucrativ, aceasta fiind de acum diferențierea între profesioniști, precum o subliniază și art. 3 alin. (3) noul C. civ.

CAPITOLUL II.

DOBÂNDIREA ȘI DEȚINEREA CALITĂȚII DE COMERCIANT PERSOANĂ FIZICĂ

Secțiunea 1. Regimul juridic al comerciantului –persoană fizică – în dreptul românesc

După ce am încercat precizarea cât mai clară a noțiunii de comerciant –persoană fizică – încercând o definire a ei și totodată stabilind categoriile de comercianți în sistemul de drept românesc, urmează stabiliarea măsurii în care comercianții persoană fizică dispun au un regim juridic propriu, ținând cont atât de normele de drept din Codul Comercial, cât și de normele noi edictate.

Pentru a putea vorbi de un regim juridic distinct al comerciantului –persoană fizică – trebuie văzut în ce măsură există sisteme de protecție specifice acestei categorii, drepturile pe care le dobândește și obligațiile corelative ce îi revin în urma desfășurării de activități economice.

În primul rând un loc important în sistemul român de drept, în ceea ce privește vechea reglementare îl ocupă Codul Comercial ce a fost promulgat prin decret la 10 mai 1887 și a intrat în vigoare la 1 septembrie 1887, acesta suferind modificări substanțiale în cursul anilor, multe dintre articolele sale fiind abrogate. Prin aceste schimbări Codul Comercial Român nu a făcut decât să răspundă nevoilor societății, normele și conținutul fiind mereu de actualitate și ținând pasul cu realitatea juridică contemporană.

În al 2-lea rând, este reprezentativă pentru conturarea regimul juridic, vizând noua reglementare a comerciantului, ordonanța de urgență 44/2008. Conform art. 1 din OUG 44/2008 aln (1), prezenta ordonanță de urgență reglementează accesul la activitatea economică, procedura de înregistrare în registrul comerțului și de autorizare a funcționării și regimul juridic al persoanelor fizice autorizate să desfășoare activități economice, precum și al întreprinderilor individuale și familiale. În temeiul articolului 3 O.U.G. alin. (1) 44/2008 poate desfășura activități economice pe teritoriul României în condițiile prevăzute de lege orice persoană fizică cetățean român sau cetățean al unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spațiului Economic European.

Conform articolului 4 O.U.G. 44/2008 persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) pot desfășura activitățile economice după cum urmează:

a) individual și independent, ca persoane fizice autorizate;

b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;

c) ca membri ai unei întreprinderi familiale.

Capitolul III al acestei ordonanțe stabilește cu exactitate regimul juridic al acestui tip de comercianți.

Odată cu noul Cod civil au operat unele modificări în regimul comerciantului. Art. 3 prin alin. 2 introduce termenul nou de „profesionist”, cu un sens ceva mai larg, ca fiind cei care exploatează o întreprindere. Un termen este definit prin altul, tehnică ce nu este prea clarificatoare. În continuare nu se definește expres întreprinderea, ci indirect, alin. 3 al aceluiași articol se ocupă numai de exploatarea unei întreprinderi, așadar de desfășurarea unei activități, de cei care exercită cu regularitate o activitate de producție, comerț sau prestări servicii, indiferent dacă se urmărește un scop lucrativ sau nu. Așadar, se instituie un nou regim juridic în funcție de calitatea de profesionist și neprofesionist, îndepărtându-ne de la sistemul obiectiv care reglementa regimul juridic al comerciantului în lumina Codului comercial abrogat de intrarea în vigoare a N.C.C. și se adoptă criteriul bazat pe influența germanică, având în vedere persoana, dreptul comercial fiind considerat de acum un drept al profesioniștilor, orice operațiune a profesioniștilor fiind considerată operațiune comercială.

Se precizează prin Legea nr. 71/2011 de punerea în aplicare a N.C.C. că noțiunea de „profesionist” prevăzută la art. 3 din N.C.C. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a NCC. Deși diverși doctrinari au făcut considerații pe marginea acestei formulări în sensul că noțiunea de comerciant nu a dispărut și că se menține în continuare, în paralel cu profesioniștii din care face parte (profesioniștii incluzând comercianții), există părerea majoritară conform căreia legiuitorul a dorit să precizeze că termenul de profesionist este menit să înlocuiască la data intrării în vigoare toți ceilalți termeni care se regăsesc în diverse legi speciale dedicate acestora și exercitării activității lor, fiind de acum înlocuite cu acest nou termen de profesionist. Deci termenii care au de acum relevanță în domeniul comercial ar fi „profesionist” și „întreprindere”, renunțându-se la comerciant și fapte sau acte de comerț,  deci la sistemul obiectiv, în favoarea celui subiectiv.

Referitor la faptele sau actele de comerț, văzând și Legea de aplicare a NCC, se poate constata că, în mod expres, legiuitorul dispune în art. 8 alin. 2 că în toate actele normative în vigoare expresiile „acte de comerț” sau „fapte de comerț” se înlocuiesc cu expresia „activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz”.

Secțiunea a 2-a. Definiția comerciantului – persoană fizică

Având rădăcinile înfipte în antichitate atunci când s-a dezvoltat ideea dreptului de proprietate, comerțul a însoțit dezvoltarea societății omenești. El nu a produs și nici nu a consumat, singura rațiune de a exista și singura modalitate în care se manifestă rezumându-se la legătura dintre producție și consum. Dar el cuprinde nu numai operațiunile de interpunere și circulație a mărfurilor pe care le efectuează fabricanții, precum și executarea de lucrări și prestarea de servicii, pe care le realizează antreprenorii, respectiv prestatorii de servicii, sau, în general, întreprinzătorii.

Definitoriu, elementul speculativ – „animus lucri” – este cel care pune în mișcare spiritul de inițiativă până la risc al comerciantului. Acolo unde lipsește acel element speculativ, nu se poate vorbi de comerț. Astfel, cumpărarea unor bunuri în scop de binefacere nu poate fi considerată activitate comercială. Numai cumpărarea de bunuri în scop de revânzare cu realizarea unui profit constituie comerț în înțeles juridic. De aceea, întreaga activitate comercială este consacrată de profesioniștii săi ideilor de câștig și de bunăstare socială.

Născut la rândul lui din nevoile comerțului, dreptul comercial a evoluat odată cu dezvoltarea acestuia de-a lungul vremii. Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de drept privat care sunt aplicabile raporturilor juridice izvorâte din săvârșirea actelor juridice, faptelor și operațiunilor, considerate de lege fapte de comerț, precum și raporturilor juridice la care participă persoanele care au calitatea de comerciant.

Deși dreptul nostru comercial este în principal un drept obiectiv, întemeiat pe diferite fapte din viața noastră socio-economică, considerate de lege comerciale, în realitate, privite lucrurile sub aspect cantitativ, substanța materiei comerciale o formează marea masă de operațiuni pe care le săvârșește comerciantul.

În România, spre deosebire de alte țări, există o legislație și un drept special, Dreptul Comercial, aplicabile unei anumite categorii de persoane – comercianții, și unei categorii de fapte. Având în vedere rolul comerciantului în activitatea comercială, Codul comercial preciza noțiunea de comerciant și reglementează statutul juridic al acestuia.

Adoptat în anul 1887, Codul comercial român a folosit ca model Codul comercial italian din anul 1882. Totuși, Codul comercial se înscria pe linia vechii tradiții franceze având la bază sistemul obiectiv. Dispozițiile Codului comercial se aplicau oricărei persoane care săvârșea anumite fapte de comerț obiective reglementate de art. 3, indiferent dacă persoana care le săvârșea avea sau nu calitatea de comerciant.

Daca săvârșirea faptelor de comerț avea un caracter profesional, persoana în cauză devenea comerciant. Odată dobândită calitatea de comerciant, toate actele și operațiunile efectuate de către această persoană erau prezumate a fi comerciale. Spre deosebire de actele obiective de comerț, care erau denumite astfel datorită naturii lor reputat comerciale, actele subiective de comerț își revendicau această natură după profesiunea de comerciant a celui care le practică.

Săvârșirea unei fapte de comerț obiective nu conducea în mod automat la dobândirea calității de comerciant. Această concluzie era susținută și de alte prevederi ale Codului comercial. Astfel, potrivit: "Orice persoană care, într-un chip accidental face o operațiune de comerț, nu poate fi considerată comerciant; ea este însă supusă legilor și jurisdicției comerciale pentru toate contestațiunile ce se pot indica din aceasta operațiune."; "Dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși, încât privește acest act, legii comerciale, afară de dispozițiile privitoare la persoana chiar a comercianților și de cazurile în care legea ar dispune altfel"; "Chiar când actul este comercial numai pentru una din părți, acțiunile ce deriva dintr-însul sunt de competența jurisdicției comerciale"; "Acțiunile derivând din acte care sunt comerciale numai pentru una din părți se presupun pentru toate părțile contractante în conformitate cu toate dispozițiunile legii comerciale".

În consecință, potrivit Codului comercial român, subiecți ai raporturilor comerciale puteau fi atât comercianții cât și necomercianții, dar, în principal, activitatea comercială se realiza de către comercianți.

Necomercianții participanți la raporturile comerciale puteau fi persoane fizice cât și persoane juridice (de drept privat sau de drept public). Acestea puteau intra sub incidența dreptului comercial în situația în care participau la efectuarea unui act subiectiv de comerț din categoria actelor prevăzute special, efectuarea unui act obiectiv de comerț.

În niciunul din aceste cazuri participantul nu dobândea calitatea de comerciant, fiindu-i însă aplicabile normele referitoare la obligațiile comerciale (cu excepția solidarității codebitorilor). Necomercianții puteau participa la efectuarea unor acte de comerț dacă aveau capacitate de exercițiu deplină, adică capacitatea juridică de a îndeplini o faptă de comerț izolată.

Criteriul subiectiv are drept scop să atribuie prin lege caracterul de act comercial acelor acte care sunt săvârșite de comercianți, acte care se exercită în mod obișnuit de către aceștia din urmă. Dreptul comercial apare în acest sistem ca un drept profesional care se aplică persoanelor care au calitatea de comercianți. Acest sistem a stat la baza primelor reglementări legale ale comerțului și a fost adoptat de Codul comercial german din 1900. În acest mod, în locul adoptării unui drept comercial care ar putea fi aplicat comerțului, (și în mod implicit, faptelor de comerț), reglementarea care este cuprinsă în acest cod putea fi aplicabilă doar acelor persoane ce au calitatea de comerciant.

Precizarea noțiunii de comerciant prezintă un mare interes practic. El este deosebit pentru că necomercianții au un statut diferit de cel al comercianților, cu consecințe deosebite asupra raporturilor juridice la care participă. Justiția, organele financiare și alte autorități au dreptul de control asupra activității comerciale. Profesiunea de comerciant acordă subiecților, persoane fizice sau juridice, unele privilegii specifice acestei profesii: numai comercianții se pot bucura de un sistem probatoriu privilegiat pentru dovada condițiilor legate de încheierea actelor de comerț; ținerea regulată de către comerciant a registrelor comerciale poate reprezenta, în anumite condiții, o probă judiciară în favoarea comerciantului.

Se face deosebire între persoanele fizice și societățile comerciale. Persoanele fizice, legiuitorul le cere să îndeplinească anumite condiții pentru a dobândi calitatea de comerciant, pe când societăților comerciale le atribuie calitatea de comercianți numai prin simpla lor existență.

În lumina dispozițiilor citate mai sus, comerciantul putea fi definit ca orice persoană – fizică sau juridică – care desfășura activitatea comercială, adică săvârșea fapte de comerț cu caracter profesional. Întrucât activitatea comercială cuprinde atât activitatea de producere a mărfurilor și serviciilor, cât și activitatea de circulație (distribuție) a mărfurilor, noțiunea de comerciant era o noțiune cu sens generic, ea desemnând orice persoană fizică sau juridică – care desfășura în mod profesional, o activitate comercială, indiferent de forma acesteia.

Am definit pe larg noțiunea de „comerciant” în accepțiunea vechiului Cod Comercial pentru a încerca o întrepătrundere cu noțiunea de „profesionist” din noua reglementare, stabilind astfel schimbările aduse în materia dreptului comercial și sesizând totodată păstrarea autonomiei acestei ramuri de drept bine conturate de-a lungul timpului.

Reglementarea juridică a comerciantului persoană fizică este asigurată de surse normative decalate în timp, fapt redat de abordarea problematicii din unghiuri și de o complexitate diferite. Dintre acestea, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale este ultima din punct de vedere cronologic, însă cea mai detaliată sub aspectul elementelor abordate în materia acestei categorii de comercianți.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 precizează că un comerciant de tipul persoanei fizice autorizate ca PFA este acea persoană fizică autorizată să desfășoare activitățile economice permise de lege, sub forma faptelor de comerț cu titlu profesional și în nume propriu, folosind în principal forța sa de muncă și aptitudinile sale profesionale.

În cazul celorlalte două forme legale în care o persoană fizică își poate desfășura activitatea economică în calitate de comerciant, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 recunoaște această calitate titularului întreprinderii individuale (la întreprinderea individuală), respectiv fiecărui membru al întreprinderii familiale (la întreprinderea familială). În ceea ce privește întreprinderea individuală și întreprinderea familială, acestea sunt întreprinderi economice în sensul de activități economice, desfășurate în mod organizat, permanent și sistematic, combinând resurse financiare, forță de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice și informație, pe riscul unui întreprinzător, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege. Cele două entități juridice nu dobândesc personalitate juridică, iar cel care le organizează este numit întreprinzător. Spre deosebire de întreprinderea individuală ce presupune doar existența întreprinzătorului, întreprinderea familială este constituită din întreprinzător și membrii familiei sale.

Raportat la realitatea legislativă, înmatricularea în registrul comerțului conferă întotdeauna calitatea de comerciant persoanelor fizice care sunt titulare de întreprinderi individuale și membrilor întreprinderilor familiale. În schimb, persoanele fizice autorizate să desfășoare în mod independent și individual activități economice ca persoane fizice autorizate, au calitatea de comerciant numai dacă o dobândesc conform legii, moment care poate fi simultan sau ulterior înregistrării lor în registrul comerțului.

Având la bază delimitările mai sus realizate, un comerciant persoană fizică își va putea exercita activitatea economică în oricare dintre cele trei formele legale (de persoană fizică autorizată, de întreprindere individuală sau de întreprindere familială) numai dacă îndeplinește condițiile obligatorii impuse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 în materie, care au un caracter comun sau particular, după caz. Sunt condiții comune, în sensul că trebuie să fie îndeplinite de orice persoană fizică, indiferent de statutul legal permis de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 sub care urmărește să-și desfășoare activitatea economică și indiferent de tipul acestei activități, următoarele: 1) să aibă capacitate deplină de exercițiu, cu excepția membrilor întreprinderilor familiale, care nu au calitatea de reprezentanți, pentru care este suficientă vârsta de 16 ani la data autorizării; 2) să nu aibă cazier fiscal, adică să nu fi săvârșit fapte sancționate de legile financiare, vamale și cele care privesc disciplina financiar-fiscală; 3) să dețină un sediu profesional pe teritoriul României, în condițiile legii; 4) să declare pe propria răspundere că îndeplinește condițiile de funcționare prevăzute de legislația specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecției mediului și al protecției muncii; 5) să solicite și să obțină înregistrarea în registrul comerțului competent, înregistrarea fiscală șautorizarea funcționării.

Sunt condiții particulare, în sensul că trebuie îndeplinite (în mod cumulativ cu cele anterior enumerate) doar de persoanele fizice care vor să dobândească un anumit statut legal pentru a-și desfășura activitatea și/sau care doresc să desfășoare anumite activități economice, următoarele: 1) existența unui acord de constituire încheiat de către membrii familiei, în formă scrisă, ca o condiție de validitate pentru constituirea oricărei întreprinderi familiale; 2) dovedirea îndeplinirii unor condiții de pregătire profesională și/sau de atestare a pregătirii profesionale considerate a fi necesare pentru desfășurarea acelor activități economice, potrivit unor legi speciale; 3) obținerea autorizațiilor, avizelor, licențelor și altele asemenea, prevăzute în legi speciale, dacă este cazul, pentru desfășurarea anumitor activități economice.

Referitor la minori, pot fi acceptate ca excepții situația „minorului cu un comportament doloziv" și situația „comerciantului minor aparent". În contextul legislativ actual, excepția dobândirii calității de comerciant de către un minor (titularul unui fond de comerț dobândit pe cale succesorală), ca efect al continuării comerțului în numele său de către reprezentanții legali autorizați în condițiile legii, ar trebui să fie interpretată nuanțat.

În considerarea Noului Cod civil, comerciantul persoană fizică va aparține categoriei profesioniștilor. În viziunea legiuitorului, noțiunea de profesionist subsumează deopotrivă și noțiunile de întreprinzător, agent economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare o activitate cu sau fără caracter economic. Dintre noțiunile enumerate, beneficiază de o definire expresă doar cea a profesioniștilor, în timp ce pentru celelalte noțiuni dispozițiile noului Cod civil fac trimitere la sensul consacrat acestora de legile existente la data intrării sale în vigoare. În accepțiunea menționată, sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere, respectiv persoana sau persoanele care exercită sistematic o activitate organizată ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu ca scop obținerea de profit. Dispozițiile Noului cod civil se vor aplica atât raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil.

La rândul lor, dispozițiile din Proiectul de Lege pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil reglementează abrogarea Codului comercial (cu unele excepții), precum și înlocuirea expresiilor „acte de comerț" sau „fapte de comerț" în toate actele normative în vigoare cu expresia „activități de producție, comerț sau prestări de servicii".

Raportat la regimul juridic actual incident comerciantului persoană fizică, modificările normative preconizate de prevederile noului Cod civil și ale Legii de punere în aplicare a acestuia (cel puțin în forma sa actuală) evidențiază o schimbare în optica legiuitorului.

La nivel general, comercianții rămân o categorie distinctă în cadrul subiectelor de drept, intenția legiuitorului în acest sens deducându-se și din menținerea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului care enumeră categoriile de comercianți persoane fizice și juridice. Chiar dacă noul Cod civil asigură o reglementare generală profesioniștilor (comercianți și necomercianți) și non-profesioniștilor (exclusiv necomercianți), acesta va fi dublat de legile lor speciale care vor asigura diferențierea specifică între categoriile de comercianți (întotdeauna profesioniști), între profesioniștii comercianți și profesioniști necomercianți, dar și între profesioniști și non-profesioniști.

În concluzie, va fi comerciant persoană fizică acea persoană fizică care efectuează activități de producție, comerț sau prestări de servicii în nume propriu și care, atunci când desfășoară activități economice în formele legale de persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau întreprindere familială, trebuie să îndeplinească condițiile impuse de lege în acest sens.

Secțiunea a 3-a. Condițiile pentru dobândirea calității de comerciant persoană fizică

Pentru dobândirea calității de comerciant de către o persoană fizică, în Codul Comercial, erau necesare a fi îndeplinite trei condiții: săvârșirea faptelor de comerț obiective; săvârșirea faptelor de comerț ca profesiune; săvârșirea faptelor de comerț să se facă în nume propriu.

Pentru a deveni comerciant persoană fizică trebuia să săvârșească anumite fapte de comerț obiective, prevăzute de art. 3 Cod com.

Opinia dominantă în literatura de specialitate considera enunțarea făcută de art. 3 Cod com. ca având caracter exemplificativ, lăsând judecătorului dreptul de a hotărî dacă există rațiuni identice de aplicare a regulii „ubi eadem ratio, ibi eadem solutio”. Legea dădea posibilitatea ca un act să intre în categoria faptelor de comerț, dacă, prin natura sa, el se asemăna cu unul din faptele de comerț cuprinse în enumerarea legală.

Pentru a duce la dobândirea calității de comerciant, săvârșirea faptelor de comerț obiective trebuia să fie efectivă, adică să depășească stadiul mental de intenție sau stadiul de declarație publică neurmată de executare. Pentru obținerea calității de comerciant nu era suficientă deschiderea unei prăvălii sau afișarea firmei în lipsa exercițiului efectiv al faptelor de comerț obiective. Înscrierea unei firme comerciale nu însemna decât intenția de a face comerț și nu constituia prin ea însăși o dovadă a exercitării comerțului. Săvârșirea efectivă de fapte de comerț nu trebuia înțeleasă numai ca acțiune directă, acest lucru putându-se realiza și indirect, prin intermediul altei persoane. Săvârșirea de fapte de comerț trebuia înțeleasă în sens juridic, adică asumarea de către persoana respectivă a răspunderii pentru urmările actelor săvârșite direct ori indirect.

Prezumția de comercialitate s-a fundamentat pe ideea unității și omogenității activității comerciale a comerciantului. Ea era înscrisă sub forma unei prelungiri a activităților enumerate de art. 3 Cod comercial a actelor obiective de comerț, indicând caracterul comercial complex al comerțului exercitat de comerciant. Prezumția a fost stabilită în principal în interesul comerciantului pentru a i se garanta că obligațiile asumate de el vor fi supuse normelor generale înscrise în Codul comercial. Ea a fost inspirată de grija față de terți cu care comerciantul intră în raporturi de afaceri.

În temeiul art. 4 Cod comercial, erau prezumate a fi comerciale toate obligațiile unui comerciant și când izvorau dintr-un cvasi-contract, dintr-un delict sau cvasidelict. În analiza calității de comerciant, chestiunea dacă actele săvârșite erau sau nu acte obiective de comerț, era o chestiune de drept, supusă controlului instanței de recurs. Săvârșirea faptelor de comerț cu caracter profesional se face în scop de câștig (finis mercatorum est lucrum). Cu toate că acest element nu era consacrat in terminis, el trebuia considerat subsumat noțiunii de profesiune avută în vedere de art. 7 Cod comercial, deoarece nu era de conceput desfășurarea unei activități comerciale fără intenția de a realiza un profit. Unii autori au considerat că exercitarea comerțului în scopul realizării unui profit trebuia să fie o condiție de dobândire a calității de comerciant de către o persoană fizică.

Art. 7 Cod comercial se referea la săvârșirea faptelor de comerț ca o profesiune "obișnuită". Condiția trebuia înțeleasă însă prin necesitatea sublinierii că săvârșirea accidentală a unor fapte de comerț obiective nu era suficientă pentru dobândirea calității de comerciant. Însă nu întotdeauna exercitarea mai multor acte de comerț constituia și dovada profesiunii de comerciant.

Un indiciu al caracterului profesional al săvârșirii faptelor de comerț îl poate constitui existența unei întreprinderi, adică o organizare sistematică a factorilor de producție (resurse naturale, capital, muncă) de către un întreprinzător pe riscul său, în vederea obținerii unui profit. Existența întreprinderilor poate rezulta din mai multe împrejurări de fapt: local, firmă, auxiliari, publicitate etc. Condiția privind caracterul profesional al săvârșirii faptelor de comerț nu trebuia înțeleasă în sensul unei activități exclusive a persoanei în cauză.

Condițiile de dobândire a calității de comerciant persoană fizică în condițiile O.U.G. nr. 44/2008

Dispozițiile O.U.G. nr. 44/2008 au în vedere, în principal, diverse aspecte ce țin de accesul, desfășurarea și încetarea exercițiului activității economice de către persoanele fizice, constituite în formele legale pe care acestea le consacră în mod expres.

Activitatea economică este accesibilă persoanelor fizice atât comercianți, cât și necomercianți, putând fi desfășurată în toate domeniile, meseriile, ocupațiile sau profesiile pe care legea nu le interzice în mod expres pentru liberă inițiativă, în mod permanent, ocazional sau temporar, după caz.

În timp ce pentru comerciantul de tipul persoană fizică autorizată (PFA), OUG nr. 44/2008 reglementează doar exercițiul activității acestuia, în cazul comerciantului de tipul titularului întreprinderii individuale sau a membrului întreprinderii familiale condițiile de acces la comerț sunt totodată și condițiile pentru dobândirea de către aceștia a statutului de comerciant.

Referitor la comercianți, activitatea economică pe care aceștia o desfășoară, în formele legale menționate, are înțelesul unor acte de comerț efectuate în mod obișnuit.

În regimul O.U.G. nr. 44/2008, comercianții persoane fizice pot fi cetățeni români sau cetățeni ai unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European.

Condițiile pentru dobândirea calității de comerciant a întreprinzătorului persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale

Persoana fizică, titular al unei întreprinderi individuale, dobândește calitatea de comerciant dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:

organizează o întreprindere individuală prin combinarea factorilor de producție, a capitalului, a muncii

obiectul întreprinderii individuale este desfășurarea de activități comerciale

întreprinderea individuală este înregistrată în registrul comerțului și are autorizație de funcționare

Condițiile pentru dobândirea calității de comerciant a membrului întreprinderii familiale

Persoana fizică, membru al unei întreprinderi familiale, dobândește calitatea de comerciant dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:

are calitatea de membru într-o întreprindere familială organizată prin combinarea forței de muncă, a capitalului, a factorilor de producție

obiectul întreprinderii familiale este desfășurarea de operațiuni de comerț

întreprinderea familială este înregistrată în registrul comerțului și are autorizație de funcționare

Comerciantul conform Noului Cod civil

Art. 3 noul C. civ. se referă la aplicarea generală a noului Cod civil, în sensul că el se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil. Totodată, art. 3 prin alin. (2) noul C. civ. introduce termenul nou de "profesionist", cu un sens ceva mai larg, ca fiind cel care exploatează o întreprindere. Termenul comerciant nu este automat înlocuit prin cel de profesionist, acestuia fiindu-i necesare condiții suplimentare pentru a fi echivalentul comerciantului, care nu este nicăieri expres abrogat ca noțiune.

Aceste cerințe, valabile și pentru ca o persoană să devină profesionist comerciant, ar fi:

(i) exercitarea de activități de producție, comerț sau prestări servicii cu scop lucrativ în mod sistematic, efectiv, continuu și regulat, cu titlul de profesiune;

(ii) supunerea la înregistrarea în Registrul comerțului – deci nu supunerea la înregistrări, înscrieri sau autorizări în alte registre publice valabile pentru ceilalți profesioniști sau liber-profesioniști;

(iii) deținerea unui patrimoniu de afectațiune, astfel cum el este definit deja în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008, cât și în cuprinsul noului Cod civil.

Secțiunea a 4-a. Proba calității de comerciant – persoană fizică

În caz de litigii, cel care invocă ori neagă calitatea de comerciant a unei persoane fizice trebuie să administreze dovada în acest sens (actori incubit probatio).

Dovada se face prin orice mijloc de probă admis de legea civilă (acte autentice, acte sub semnătură privată, facturi acceptate, corespondență, telegrame, registrele părților, martori, orice alt mijloc de probă admis de legea civilă).

În cazul persoanei fizice, întrucât calitatea de comerciant se dobândește prin întreprinderea unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii, înseamnă că această calitate se poate proba prin prezentarea unor dovezi din care să rezulte că persoana în cauză a săvârșit efectiv una sau mai multe activități de producție, comerț sau prestări de servicii ca profesiune obișnuită și în nume propriu, cel ce face afirmația că o persoană este comerciant trebuie, potrivit Codului civil, să o și dovedească.

Deci, calitatea de comerciant nu se consideră probată, fiind necesare dovezi privind existența autorizației administrative de exercitare a comerțului, titulatura de comerciant folosită în anumite înscrisuri, dobândirea unui fond de comerț, plata unor impozite pe profit etc.

Simpla notorietate privind situația cuiva de comerciant nu e suficientă pentru a atribui calitatea de comerciant. Împrejurarea că cineva își atribuie calitatea de comerciant e inoperabilă dacă, în realitate, nu îndeplinește condițiile cerute.

Toate aceste elemente sunt simple prezumții care pot fi combătute cu proba contrară. Ele ar putea fi folosite numai împreună cu alte mijloace de probă din care rezultă exercițiul efectiv al comerțului de către persoana în cauză.

Deoarece proba calității de comerciant este o chestiune de fapt, o hotărâre judecătorească prin care se constată această calitate are efect relativ, neputând fi invocată în alt litigiu și nu are autoritate de lucru judecat cu efect „erga omnes”.

În dispozițiile O.U.G. 44/2008 este prevăzut în mod expres că în cadrul procedurii insolvenței sau separat, orice persoană interesată poate face dovada calității de comerciant a unei persoane fizice autorizate ca PFA prin acțiune în constatare, dacă justifică un interes legitim.

În cazul persoanelor fizice care au fost autorizate să funcționeze ca titulari ai unor întreprinderi individuale sau ca membri ai unei întreprinderi familiale, având în vedere că O.U.G. nr. 44/2008 prevede în mod expres dobândirea calității de comerciant de la data înmatricularii în registrul comerțului, rezultă că pentru dovedirea acestei calități este necesară prezentarea certificatului de înregistrare, precum și a oricărui mijloc de probă admis de lege.

CAPITOLUL 3.

IMPLICAȚIILE DEȚINERII CALITĂȚII DE COMERCIANT PERSOANĂ FIZICĂ

Secțiunea 1. Atributele de identificare

Dacă în general abordarea atributelor de identificare a reprezentat o constantă în materia comercianților persoane juridice, reglementarea asigurată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 persoanelor fizice ce au calitatea de comerciant ocazionează tratarea instituției menționate și pentru această categorie de subiecte de drept.

Indiferent de forma legală în care se constituie, comercianții persoane fizice sunt doar entități juridice cu un regim juridic special, care nu dobândesc o personalitate juridică distinctă în această calitate de comercianți.

Persoana fizică autorizată să-și desfășoare activitatea economică în oricare dintre formele legale instituite de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 este cea care rămâne subiectul de drept, însă dobândește statutul special de comerciant, cu toate consecințele juridice care decurg din acesta. Altfel spus, sub aspectul atributelor personalității juridice, persoana fizică care devine sau se naște comerciant se bucură, în această calitate, cel mult de o oarecare autonomie patrimonială (dacă decide să constituie un patrimoniu de afectațiune) și de un scop determinat (obținerea de profit), însă nu devine un subiect de drept distinct de persoană fizică căreia i s-a atribuit calitatea analizată.

Un comerciant persoană fizică, care își desfășoară activitatea în oricare dintre cele trei forme legale consacrate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008, va beneficia de atribute de identificare specifice care îl individualizează în postura sa de comerciant. Pentru a evita o eventuală confuzie generată de coexistența și, uneori, chiar de întrepătrunderea celor două categorii de atribute, respectiv ale comerciantului persoană fizică cu cele ale persoanei fizice care dobândește acest statut, este necesară efectuarea unor precizări.

Au rolul de a identifica o persoană fizică strict în calitatea sa de comerciant, următoarele elemente: firma, sediul profesional, codul unic de înregistrare fiscală și numărul de ordine în registrul comerțului. Fiecare dintre acestea prezintă un caracter obligatoriu, reglementarea lor fiind asigurată de prevederi ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, ale Legii nr. 26/1990, precum și ale Anexei la Ordinul M.J. nr. 2594/2008. De asemenea, atributele de identificare nominalizate individualizează comerciantul persoană fizică ca participant, sub această titulatură, la circuitul juridic general exclusiv din momentul dobândirii, în condițiile legii, a autorizării pentru a-și desfășura activitatea economică în formă, după caz, de persoană fizică autorizată, de întreprindere individuală sau de întreprindere familială.

Firma comerciantului persoană fizică este numele de stare civilă sub care acest tip de comerciant își exercită activitatea, sub care semnează și care îl deosebește de orice alt comerciant înregistrat în registrul comerțului. Verificarea și rezervarea firmei se realizează la nivel național. În acest scop, firma trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile generale și speciale de legalitate, de disponibilitate și de distinctivitate față de firmele înregistrate în registrul comerțului sau rezervate în vederea înregistrării. Rolul firmei de element obligatoriu de identificare și individualizare este consacrat normativ în mod expres.

Potrivit dispozițiilor invocate, „firma unui comerciant persoană fizică autorizată, respectiv a unei întreprinderi individuale se compune din numele și, după caz, prenumele comerciantului scrise în întregime sau din nume și inițialele prenumelui/prenumelor acestuia, urmate de sintagma «persoană fizică autorizată» sau PFA, respectiv «întreprindere individuală», scrisă în întregime. Firma unei întreprinderi familiale trebuie să cuprindă numele membrului de familie din a cărui inițiativă se înființează asociația familială, la care se va adăuga mențiunea «întreprindere familială», scrisă în întregime".

Pentru toate aceste situații, dacă există identitate de nume și prenume, după caz, cu o altă persoană fizică autorizată, cu numele utilizat de o întreprindere individuală și/sau cu firma unei alte întreprinderi familiale, înregistrată în registrul comerțului ori rezervată în vederea înregistrării, firma oricărui tip de comerciant persoană fizică va fi completată cu inițialele prenumelui tatălui sau al mamei sau cu prenumele întreg al acestora, iar dacă și după completare se păstrează identitatea, se va adăuga o altă mențiune care să identifice mai precis persoana sau felul comerțului său.

Există o contradicție între aceste prevederi, din formularea cărora se înțelege că sunt comercianți persoane fizice „persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale", și prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, care recunosc calitatea analizată „persoanelor fizice autorizate ca PFA, întreprinzătorului persoană fizică titular al întreprinderii individuale și membrilor întreprinderii familiale". Atât în acest caz, cât și în orice altă reglementare redactată în mod similar, sensul noțiunii de comerciant persoană fizică, constituit în oricare din cele trei forme legale, este cel consacrat de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008.

Sediul profesional reprezintă un element de noutate pentru categoria comercianților persoane fizice. Atributul analizat le asigură acestor subiecte de drept o identificare în plan teritorial, în plus, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 instituie obligativitatea deținerii unui sediu profesional ca o condiție pentru însăși autorizarea accesului la desfășurarea activității economice, în oricare din cele trei formele legale, și, implicit, pentru dobândirea calității de comerciant de tipul titularului unei întreprinderi individuale sau membrilor unei întreprinderi familiale.

În consecință, comercianții persoane fizice guvernați de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 trebuie să aibă un sediu profesional pe teritoriul României, în condițiile prevăzute de lege. Declararea sediului profesional se face prin cererea de înregistrare în registrul comerțului și de autorizare a funcționării. Pentru stabilirea sediului profesional este necesar ca persoana fizică autorizată ca PFA, titularul întreprinderii individuale sau oricare membru al întreprinderii familiale, de la caz la caz, să dețină un drept de folosință asupra imobilului la adresa căruia acesta este declarat. Orice schimbare a sediului profesional trebuie înregistrată în registrul comerțului.

Pentru cetățenii altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European, activitățile economice trebuie desfășurate prin intermediul unui sediu permanent cu respectarea reglementărilor în vigoare privind sediul permanent. În accepțiunea Codului fiscal sediul permanent este locul prin care se desfășoară integral sau parțial activitatea unui nerezident, fie direct, fie printr-un agent dependent, iar în cazul unei persoane fizice sediul permanent se consideră a fi bază fixă.

Comercianții persoane fizice, constituiți în oricare din cele trei forme legale reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008, își pot desfășura activitățile economice pentru care au fost autorizați atât la sediul profesional, cât și în punctele de lucru pe care le deschid. Acestora din urmă le sunt aplicabile dispozițiile analizate mai sus în materia sediului profesional (să fie pe teritoriul României, să fie deținute cu drept de folosință, să fie înregistrate în registrul comerțului). Actul normativ analizat consideră puncte de lucru locațiile în care își desfășoară activitatea comercianții persoane fizice, în cazul în care aceasta nu se desfășoară exclusiv la sediul profesional, cu excepția cazului în care se desfășoară comerț ambulant, astfel cum este reglementat de Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață.

Nu în ultimul rând, având în vedere că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 impun în sarcina comerciantului persoană fizică obligația de a deține un sediu profesional, implicit dispozițiile art. 29 din Legea nr. 26/1990 ar fi trebuit modificate în sensul adaptării lor la această nouă realitate juridică. Altfel spus, în considerarea acelorași argumente care justifică menționarea pe facturi, scrisori, oferte comenzi sau pe orice alte documente întrebuințate în comerț a sediului social (acesta fiind caracteristic comercianților persoane juridice), atunci când acestea emană de la un comerciant persoană fizică ar trebui să conțină și sediul profesional al acestuia.

Codul unic de înregistrare fiscală a comerciantului persoană fizică asigură identificarea sa în calitate de subiect de drept material și procedural fiscal.

Acest element este un atribut de identificare obligatoriu deoarece orice comerciant persoană fizică (indiferent dacă este constituit în forma persoanei fizice autorizate, întreprinderii individuale sau a întreprinderii familiale) trebuie, în calitatea sa de contribuabil, să fie înregistrat fiscal. În acest sens i se alocă un cod unic de înregistrare fiscală, cu ocazia înmatriculării comerciantului persoană fizică în registrul comerțului, conform procedurii instituite de legea specială. Înregistrarea fiscală se face prin intermediul Oficiului Registrului Comerțului Teritorial, care comunică pe cale electronică Ministerului Finanțelor Publice datele din cererea de înregistrare, admisă prin rezoluție de către directorul respectivului Oficiu, pentru atribuirea codului unic de înregistrare.

Codul unic de înregistrare atribuit de Ministerul Finanțelor Publice va fi menționat în certificatul de înregistrare eliberat solicitantului înmatriculării sau împuternicitului acestuia, precum și pe facturi, scrisori, oferte comenzi sau pe orice alte documente întrebuințate în comerț. De asemenea, va fi utilizat de toate sistemele informatice care prelucrează date privind persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, precum și de acestea în relațiile cu terții, inclusiv cu autoritățile și instituțiile publice, pe toată durata funcționării lor.

Numărul de înregistrare în registrul comerțului, ca și elementul analizat anterior, este atribuit cu ocazia înmatriculării comerciantului persoană fizică în registrul comerțului, indiferent de forma în care acesta se constituie (persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau întreprindere familială).

Numărul de înregistrare în registrul comerțului constituie un element de identificare obligatoriu pentru comercianții persoane fizice, constituiți într-una din formele reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008, deoarece are rolul de a-i individualiza în rândul celorlalți comercianți înregistrați în registrul comerțului, din același județ și pentru același an calendaristic. De asemenea, certificatul de înregistrare eliberat de directorul Oficiului Registrului Comerțului, după înregistrarea comerciantului persoană fizică, solicitantului sau împuternicitului acestuia trebuie să conțină și numărul de înregistrare în registrul comerțului.

În anumite situații legiuitorul îmbină sau impune coexistența atributelor de identificare ale persoanei fizice (nume, cetățenie, domiciliu, cod numeric personal) cu cele conferite acesteia de statutul de comerciant. Un exemplu de îmbinare al celor două categorii de atribute este firma comerciantului persoană fizică, în forma analizată deja.

În schimb, un exemplu de coexistență, reglementat pentru cele două tipuri de atribute de identificare, este situația avută în vedere de dispozițiile Legii nr. 26/1990 (art. 29) ce privesc orice tip de comerciant, deopotrivă persoană fizică și persoană juridică. Interpretarea acestora, conturează ideea că la comerciantul persoană fizică, dacă este cazul, acesta are obligația de a menționa pe facturi, oferte, comenzi, tarife, prospecte și orice alte documente întrebuințate în comerț, alături de elementele de identificare specifice comerciantului, și a codului numeric personal al persoanei fizice. Chiar dacă din formularea prevederii legii reiese caracterul său circumstanțial, ar fi suficientă doar menționarea pe documentele enumerate a numărului de înregistrare în registrul comerțului, de care beneficiază comerciantul persoană fizică, adăugarea codului numeric personal al persoanei fizice în cauză fiind nejustificată. Dacă totuși s-ar ivi o situație ce ar justifica menționarea codului numeric personal, în contextul noului cadru legal acesta ar fi, pentru persoana fizică autorizată ca PFA și pentru titularul unei întreprinderi individuale, cel al acestei persoane fizice, iar în cazul întreprinderii familiale cel al reprezentantului respectivei întreprinderi familiale (chiar dacă toți membrii au calitatea de comercianți) deoarece doar acesta este competent să gestioneze interesele întreprinderii și să încheie acte de dispoziție în condițiile legii.

Nu în ultimul rând, în regimul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 (art. 37) comercianții persoane fizice trebuie să aibă cetățenie română sau străină. Referitor la cetățenii străini, aceștia pot dobândi în România calitatea de comercianți persoane fizice dacă au cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European. Numai astfel de persoanele fizice, care desfășoară o activitate economică autorizată și recunoscută într-un alt stat membru al UE sau SEE, în forme similare cu cele prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008, pot fi autorizate să desfășoare pe teritoriul României aceleași tipuri de activități pentru care au fost autorizate în acel alt stat, cu respectarea legii noastre în acest sens.

În materia identificării subiectelor de drept, noul Cod civil (art 92-113, art. 235-241) reglementează pentru persoana fizică instituții juridice de tipul nume, domiciliu, reședință și acte de stare civilă, în timp ce pentru persoana juridică normează instituțiile juridice de tipul naționalitate, denumirea, sediu și, în funcție de specificul obiectului de activitate, identificarea prin numărul de înregistrare în registrul comerțului sau într-un alt registru public, codul unic de înregistrare, contul bancar.

Secțiunea a 2-a. Comerciantul persoană fizică – titular de patrimoniu de afectațiune

Cadrul de reglementare juridică actual relevă faptul că statutul de comerciant persoană fizică permite, în cazul unei astfel de persoane fizice, coexistența patrimoniului propriu (în considerarea calității sale de persoană fizică) cu fondul de comerț (în virtutea calității sale de comerciant) și, în cazurile în care optează pentru el, cu patrimoniul de afectațiune (datorită formei legale reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 în care decide să-și desfășoare activitatea economică). Între aceste instituții juridice există asemănări, deosebiri și interferențe, fără a se putea pune însă semnul egalității. Sub aspectul titularului, patrimoniul este obligatoriu pentru orice persoană, în timp ce patrimoniul de afectațiune poate fi constituit doar de persoanele cărora legea le recunoaște în mod expres acest drept și numai în condițiile stabile de aceasta, iar fondul de comerț este reglementat numai pentru categoria comercianților. În plus, dacă cele două tipuri de patrimonii sunt universalități juridice, în componența lor regăsindu-se bunuri, drepturi și obligații, fondul de comerț rămâne o universalitate de fapt, ce cumulează în principiu numai elemente de activ. Mai exact, după cum s-a reținut și în doctrină, fondul de comerț are natura juridică a unui bun mobil incorporal, autonom de elementele sale componente.

În cazul comerciantului de tipul persoanei fizice autorizate ca PFA, titularului unei întreprinderi individuale și membrilor întreprinderii familiale, elementele incorporale ale fondului său de comerț sunt: firma, clientela, vadul comercial și, eventual, în funcție de opțiunea comerciantului și/sau de specificul activității sale, emblema, drepturile de proprietate industrială și drepturile de autor (ultimele două categorii fiind drepturi de proprietate intelectuală).

Elementele corporale ale fondului de comerț, adică bunurile mobile și imobile utilizate de comercianții persoane fizice în vederea desfășurării activității lor comerciale în această calitate, existența sau absența unui patrimoniu de afectațiune impune delimitări.

În sensul menționat, atunci când comercianții persoane fizice nu decid, la înființare sau ulterior, să constituie un patrimoniu de afectațiune, eventualele bunuri din patrimoniul propriu întrebuințate pentru derularea activității pentru care au fost autorizați sunt și rămân bunuri ale patrimoniului respectivei persoane fizice. Întrebuințarea unor bunuri corporale ale persoanei fizice, pentru derularea activității sale în calitate de comerciant, echivalează cu o atribuire doar în fapt, respectivele bunuri conservându-și apartenența juridică la patrimoniul propriu cu toate efectele juridice pe care le generează. În ceea ce privește bunurile dobândite în condițiile legii, pentru desfășurarea activităților comerciale pe care le presupun cele 3 forme legale reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008, acestea devin, după caz, proprietatea persoanei fizice (la PFA și la întreprinderea individuală), respectiv coproprietatea membrilor în cotele stabilite în acordul de constituire (la întreprinderea familială). Referitor la bunurile obținute din desfășurarea activității comerciale, pe durata rămânerii lor în fondul de comerț (adică până la valorificare), deși nu există o reglementare în privința lor, considerăm că le este aplicabilă situația anterior expusă. Categoriile de bunuri analizate nu vor constitui un patrimoniu distinct al comerciantului persoană fizică (ca la un comerciant persoană juridică), deoarece acesta nu se bucură de personalitate juridică în această calitate, după cum niciun patrimoniu de afectațiune (ca la un comerciant persoană fizică care optează în condițiile legii pentru un astfel de patrimoniu), deoarece voința titularului bunului de a-l atribui în fapt nu este dublată de formalitățile consacrate legislativ care conferă acestei atribuiri efect constitutiv de patrimoniu de afectațiune ca fracțiune distinctă a patrimoniul personal.

Indiferent de forma legală în care o persoană fizică decide să-și deruleze activitatea ca și comerciant persoană fizică, legea reglementează posibilitatea constituirii unui patrimoniu de afectațiune. Declararea acestuia se poate realiza fie odată cu cererea de înregistrare în registrul comerțului și de autorizare a funcționării, fie ulterior, pe parcursul desfășurării activităților economice autorizate, prin cererea de înscriere de mențiuni în registrul comerțului. În ambele cazuri, trebuie depusă o declarație dată anume în acest sens și documentele care să ateste efectuarea vărsămintelor sau calitatea de proprietar, după caz, în copii certificate privind conformitatea cu originalul. În cazul întreprinderii familiale este asigurată o reglementare mai amplă sub aspectul analizat. Astfel, membrii întreprinderii familiale trebuie să stipuleze în acordul de constituire dacă înțeleg să constituie un patrimoniu de afectațiune la înființare, respectiv într-un act adițional la acordul de constituire dacă acesta este creat ulterior. În plus, prin acordul de constituire, respectiv prin actul adițional la acesta, trebuie stabilite cotele de participare a membrilor la constituirea patrimoniului de afectațiune. Dacă membrii întreprinderii convin în unanimitate, cotele de participare pot fi diferite de cele prevăzute pentru participarea la veniturile nete sau pierderile întreprinderii. Din momentul îndeplinirii formalităților legale menționate de către comercianții persoane fizice autorizați în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, bunurile afectate de aceștia pentru a fi întrebuințate în derularea activităților comerciale, eventualele bunuri dobândite pentru desfășurarea respectivelor activități, precum și bunurile obținute din derularea acestora aparțin patrimoniului de afectațiune, cu toate efectele juridice pe care le generează. De această dată, categoriile de bunuri analizate sunt elemente de activ ale patrimoniul de afectațiune constituit, potrivit legii, ca fracțiune distinctă a patrimoniul general al respectivei persoanei fizice.

Referitor la problematica dezbătută, în doctrină a fost exprimată și opinia potrivit căreia „partea din patrimoniu persoanei fizice destinată activității economice constituie fondul de comerț pe care ordonanța îl califică patrimoniu de afectațiune”, respectiv „creanțele și datoriile privind activitatea economică fac parte din patrimoniul de afectațiune”. S-a susținut și ideea că nu există totuși identitate între fondul de comerț și patrimoniul de afectațiune, cel puțin în considerarea reglementărilor existente în materie. Sunt argumente în acest sens, în completarea celor deja reținute de literatura de specialitate, următoarele: a) faptul că înființarea unui patrimoniu de afectațiune de către cei care desfășoară activitățile economice în formele prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 are un caracter facultativ, în timp ce existența fondului de comerț (în accepțiunea sa legală) este recunoscut comercianților, fiind irelevant dacă aceștia au sau nu un patrimoniu de afectațiune potrivit legii; b) faptul că admiterea tezei identității dintre fondul de comerț cu patrimoniul de afectațiune ar determina calificarea fondului de comerț ca universalitate juridică (soluție acceptată în unele opinii doctrinare, dar neconsacrată normativ).

În concluzie, atunci când nu este constituit un patrimoniu de afectațiune, fondul de comerț este o parte din activul patrimoniului general al persoanei fizice care dobândește calitatea de comerciant persoană fizică. În schimb, atunci când este constituit un patrimoniu de afectațiune, fondul de comerț devine o parte din activul patrimoniului de afectațiune.

Secțiunea a 3-a. Răspunderea comerciantului persoană fizică

Conform regulii generale, instituite prin art. 2324 alin. (1) C. civ., cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare. Ele servesc drept garanție comună a creditorilor săi.

Evident, se instituie principiul răspunderii nelimitate pentru datorii, patrimoniul general reprezentând garanția comună, gajul general al creditorilor, principiu regăsit și în Codul civil de la 1864.

Printre excepții de la regulă, potrivit art. 2324 alin. (3) C. civ., creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului, autorizată de lege, trebuie să urmărească mai întâi bunurile care fac obiectul acelei mase patrimoniale. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanțelor, pot fi urmărite și celelalte bunuri ale debitorului.

În aceste condiții, prin constituirea patrimoniului de afectațiune – masele patrimoniale fiduciare, cele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum și alte patrimonii astfel determinate – „gajul general al creditorilor se specializează”. Altfel spus, patrimoniul de afectațiune va reprezenta gaj general doar pentru creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu acest patrimoniu (în continuare, creditori profesionali), comerciantul urmând să răspundă față de aceștia cu bunurile din acest patrimoniu.

Totodată, prin prevederile art. 2324 alin. (3) C. civ. se instituie o ordine de prioritate a urmăririi bunurilor din patrimoniile speciale ale întreprinzătorului de către creditorii profesionali: (i) mai întâi sunt urmărite bunurile existente în patrimoniul afectat desfășurării activității profesionale și, dacă acestea sunt insuficiente, (ii) pot fi urmărite și bunurile din patrimoniul personal.

Prin excepție de la această regulă, dacă diviziunea patrimoniului este generată de exercitarea unei profesii autorizate, creditorii, ale căror creanțe s-au născut în legătură cu acel patrimoniu de afectațiune sau în legătură cu acea profesie, au dreptul de a urmări numai bunurile patrimoniului de afectațiune. Această excepție, instituită prin art. 2324 alin. (4) C. civ., are valoare de principiu în materia răspunderii profesioniștilor autorizați pentru obligațiile lor profesionale patrimoniale, regulă confirmată prin art. 727 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Și nu în ultimul rând, în oricare dintre cele două situații de excepție, creditorii personali ai întreprinzătorului nu au acces la bunurile din patrimoniul de afectațiune, fiind exclus concursul creditorilor personali ai debitorului asupra patrimoniului de afectațiune al acestuia. Într-o manieră concisă și precisă, în doctrină, s-a apreciat ca fiind creanțe sau datorii profesionale cele ce rezultă din exploatarea unei întreprinderi, distincția dintre creditorii personali și cei profesionali fiind realizată prin raportare la acest criteriu.

În consecință, patrimoniul de afectațiune este impermeabil dinspre exterior, respectiv este relativ independent de patrimoniul personal care își menține permeabilitatea raportată la urmăririle creditorilor profesionali ai comerciantului persoană fizică.

CAPITOLUL IV.

ÎNCETAREA CALITĂȚII DE COMERCIANT PERSOANĂ FIZICĂ

Secțiunea 1. Situațiile de încetare a calității de comerciant persoană fizică

În raport de modul în care comerciantul persoană fizică a dobândit calitatea de comerciant, încetarea acesteia se va produce la momente și în modalități diferite.

Pentru comerciantul persoană fizică care acționează independent se impune o delimitare după cum respectiva persoană fizică a fost sau nu autorizată ca persoană fizică autorizată.

Dacă comerciantul persoană fizică își desfășoară comerțul în mod clandestin (adică nu îndeplinește obligația legală de a solicita înmatricularea în registrul comerțului înainte de începerea activității, neoptând pentru desfășurarea acesteia într-o formă legală reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008), pierderea calității de comerciant se face în mod simetric față de dobândire, adică în momentul în care comerciantul, după caz: 1) încetează efectiv exercitarea activităților de producție, comerț și prestări de servicii, indiferent care este motivația acestei situații de fapt; 2) nu-și mai desfășoară activitatea cu respectarea condițiilor cumulative ce conferă calitatea de comerciant; 3) pierde capacitatea deplină de exercițiu, fiind pus sub interdicție judecătorească. În această situație, deoarece persoana fizică nu dobândește statutul legal de persoană fizică autorizată prin înregistrare în registrul comerțului, nu se pune problema radierii și pierderii calității de comerciant în acest mod.

Dacă comerciantul persoană fizică s-a înregistrat în registrul comerțului, fiind un comerciant de tipul persoanei fizice autorizate ca PFA, încetarea acestei calități prezintă un caracter nuanțat. Prin radierea din registrul comerțului a unui astfel de comerciant, respectiva persoană fizică își pierde doar statutul legal de persoană fizică autorizată ca PFA. În acest caz, dacă, după momentul radierii, persoana fizică continuă să desfășoare fapte de comerț obiective, în regim de profesie și în nume propriu, aceasta continuă să aibă calitatea de comerciant persoană fizică, însă exercițiul activității în această calitate se face în mod clandestin (în sensul deja menționat), pierderea calității intervenind în condițiile situației expuse mai sus.

De asemenea, se impun unele precizări și în materia pierderii calității de comerciant de către persoanele fizice ce sunt titulari ai unei întreprinderi individuale sau membri ai unei întreprinderi familiale, înregistrate în registrul comerțului și autorizate să funcționeze potrivit legii în aceste forme legale.

În cazul acestora, radierea din registrul comerțului, efectuată în cazurile și condițiile legii, determină pierderea statutului juridic de titular al unei întreprinderi individuale, respectiv de membri ai unei întreprinderi familiale, și, implicit, a calității de comerciant persoană fizică. Totuși, dacă fostul titular al întreprinderii individuale sau foștii membri ai întreprinderii familiale, după momentul radierii, continuă să desfășoare activități de producție, comerț sau prestări servicii obiective în nume propriu și în regim de profesie, aceștia au în continuare calitatea de comercianți. În acest caz, ei sunt comercianți în condițiile Codului comercial, pierderea acestei calități intervenind în situațiile analizate mai sus pentru pierderea calității de comerciant persoană fizică care își desfășoară comerțul în mod clandestin.

Ori de câte ori încetarea calității de comerciant persoană fizică este consecința radierii sale din registrul comerțului, cauza care determină acest efect este încetarea activității economice indiferent de forma legală în care aceasta era desfășurată (persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau întreprindere familială). În acest sens, în baza dispozițiilor conținute de anumite acte normative, constituie cauze ce pot conduce la încetarea activității unui comerciant persoană fizică:

decesul persoanei fizice autorizate ca PFA sau a titularului întreprinderii individuale, respectiv a mai mult de jumătate dintre membrii întreprinderii familiale, după caz. Există însă și excepții. Astfel, la întreprinderea individuală, decesul titularului acesteia nu va duce la radiere dacă moștenitorii își manifestă voința, printr-o declarație autentică, în termen de 6 luni de la data dezbaterii succesiunii, de a continua respectiva întreprindere economică. Dacă sunt mai mulți moștenitori, aceștia își vor desemna un reprezentant în vederea continuării activității economice ca întreprindere familială. Activitatea va putea fi continuată sub aceeași firmă, cu obligația de menționare în cuprinsul acelei firme a calității de succesor;

voința persoanei fizice autorizate ca PFA sau a titularului întreprinderii individuale, respectiv atunci când mai mult de jumătate dintre membrii întreprinderii familiale cer încetarea acesteia sau se retrag din întreprindere, după caz;

îndeplinirea condițiilor dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 26/1990. Acestea vizează situația în care orice persoană fizică sau juridică prejudiciată, ca efect al unei înmatriculări ori printr-o mențiune în registrul comerțului, solicită radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătorești irevocabile au fost desființate total sau parțial ori modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, însă prin respectiva hotărâre judecătorească nu a fost dispusă menționarea în registrul comerțului;

apariția unor restricții privind exercitarea de activități comerciale sau deținerea calității de comerciant (spre exemplu de tipul incompatibilităților, a interdicțiilor sau a decăderilor în condițiile consacrate de numeroase legi speciale);

aplicarea procedurii simplificate în baza Legii nr. 85/2014 privind procedura insolvenței. Sub acest aspect, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008, în mod inexplicabil și criticabil, conține dispoziții ce reglementează posibilitatea aplicării procedurii simplificate numai pentru insolvența persoanei fizice autorizată ca PFA și a titularului întreprinderii individuale, ignorând sub acest aspect întreprinderea familială, în privința întreprinderii familiale, atunci când comercianții persoane fizice, constituiți în această formă legală, au calitatea de debitori aflați în stare de insolvență, li se va aplica procedura simplificată în considerarea dispozițiilor exprese ale Legii nr. 85/2014. În cazurile reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008, radierea comerciantului persoană fizică poate fi solicitată de orice persoană interesată. În acest sens, aceasta va depune la oficiul registrului comerțului de la sediul profesional al comerciantului persoană fizică o cerere de radiere, însoțită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz. De asemenea, radierea poate fi efectuată și din oficiu, în baza rezoluției directorului Oficiului Registrului Comerțului Teritorial ori, după caz, în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile. Pentru celelalte cazuri, radierea este dispusă și se efectuează în condițiile stabilite de legile speciale incidente.

Secțiunea a 2-a.Efectele încetării calității de comerciant persoană fizică

Radierea comerciantului persoană fizică din registrul comerțului în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, ca urmare a încetării comerțului, pe lângă efectul juridic principal constând în încetarea statutului juridic de persoană fizică autorizată, de întreprindere individuală sau întreprindere familială, poate genera și efecte juridice secundare.

În cazul întreprinderii familiale, dacă membrii acesteia au constituit un patrimoniu de afectațiune prin acordul de constituire sau au fost dobândite bunuri prin activitatea întreprinderii, bunurile se împart conform cotelor stabilite după regulile deja analizate. Dacă nu a fost constituit un patrimoniu de afectațiune, bunurile dobândite din activitatea întreprinderii familiale se împart conform cotelor prevăzute în acordul de constituire.

În cazul persoanei fizice autorizate ca PFA, radierea sa va fi urmată de înregistrarea ca întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale, în condițiile legii, atunci când respectiva persoană fizică a solicitat schimbarea statutului juridic inițial și autorizarea noului statut juridic. În mod similar și întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale își poate schimba statutul juridic astfel dobândit și autorizat, solicitând după radiere autorizarea sa ca persoană fizică autorizată.

În materia încetării calității de comerciant persoană fizică prevederile noului Cod civil au un impact indirect. Mai exact, relevanță va prezenta legea de punere în aplicare a noului Cod civil dacă este menținută prevederea privind abrogarea Codului comercial, într-o astfel de situație este eliminată posibilitatea de a dobândi calitatea de comerciant exclusiv în condițiile Codului comercial și, pe cale de consecință, cea de a pierde calitatea astfel dobândită.

CAPITOLUL V.

RESTRICȚII PRIVIND EXERCITAREA ACTIVITĂȚII COMERCIALE DE CĂTRE PERSOANA FIZICA

Exercitarea activității comerciale de către persoanele fizice este supusă unor restricții sau condiții determinate de imperative de ordine publică constând în păstrarea prestigiului unor funcții publice, protejarea unor relații sociale sau a demnității profesiei de comerciant.

Restricțiile privind exercitarea activității comerciale de către persoanele fizice sunt: a) incompatibilitățile; b) decăderile; c) interdicțiile; d) autorizațiile.

Secțiunea 1. Incompatibilitățiile

Incompatibilitățile sunt acele restricții prevăzute de lege pentru anumite persoane de a exercita o activitate comercială datorită funcției sau profesiei pe care o exercită.

Prin instituirea restricțiilor se are în vedere protecția demnității și prestigiului unor funcții publice sau profesii.

Numeroase acte normative reglementează incompatibilitățile între diverse funcții publice și profesii cu desfășurarea de activități comerciale. Sunt considerate incompatibile cu calitatea de comerciant sau de a exercita o activitate comercială următoarele funcții, calități ori profesii: funcția de magistrat (judecător, procuror, judecător al Curții Constituționale) este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată (cu excepția funcțiilor didactice în învățământul superior) aceste persoane neputând desfășura activități comerciale, direct sau prin persoane interpuse; funcțiile deținute de funcționarii publici care sunt incompatibile cu alte activități, remunerate sau neremunerate, inclusiv cu cele desfășurate în cadrul unei întreprinderi individuale și familiale sau ca persoană fizică autorizată; calitatea de deputat și senator, funcția de membru al Guvernului, alte funcții publice de autoritate din administrația publică centrală și locală (secretar de stat, subsecretar de stat și funcțiile asimilate acestora, prefect, subprefect), aleșii locali (primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean), consilierii prezidențiali și consilierii de stat din Administrația prezidențială, precum și alte demnități publice și funcții publice de autoritate din cadrul autorităților și instituțiilor aflate exclusiv sub control parlamentar sunt incompatibile cu calitatea de comerciant persoană fizică; calitatea de membru al Corpului diplomatic și consular al României, acestuia fiindu-i interzis să efectueze, în perioada îndeplinirii misiunii în străinătate, direct, prin membrii de familie sau prin persoane interpuse, activități comerciale anumite profesii liberale surit incompatibile cu profesia de comerciant, în condițiile stabilite de legea specială astfel: profesia de avocat este incompatibilă cu exercitarea nemijlocită de fapte materiale de comerț, respectiv cu faptele personale de comerț exercitate cu sau fără autorizație, avocații putând avea calitatea de comerciant, însă neputând să exercite direct fapte de comerț; profesia de notar este incompatibilă cu exercitarea directă sau prin persoane interpuse a activității comerciale; profesia de medic este incompatibilă cu comerțul cu produse farmaceutice, medicii putând fi comercianți, însă neputând să exercite comertul cu medicamente.

Sancțiunile ce pot fi aplicate persoanelor fizice care, deși sunt incompatibile, exercită profesia de comerciant; sunt de natură disciplinară sau profesională.

Astfel de persoane care încalcă normele privind incompatibilitățile, vor fi sancționate, după caz, cu: suspendarea sau destituirea din funcția publică; excluderea din profesie; retragerea acreditării sau numirii; încetarea de drept a mandatului sau a calității; sunt considerate demisionate sau că exercită fără drept profesia; sunt obligate să renunțe la demnitatea publică. Aplicarea sancțiunilor disciplinare sau profesionale nu afectează valabilitatea actelor de comerț exercitate.

Persoana fizică aflată într-o situație de incompatibilitate trebuie să opteze între funcția, demnitatea sau profesia pe care o exercită și calitatea de comerciant persoană fizică care generează incompatibilitatea anterior aplicării sancțiunii prevăzute de lege, în termenele și condițiile prevăzute în acest sens. După aplicarea sancțiunii, comerciantul persoană fizică poate continua exercițiul activității comerciale deoarece nu are limitări în acest sens.

Secțiunea a 2-a. Decăderile

Decăderile sunt restricții constând în sancțiuni juridice cu consecința excluderii de la exercitarea activităților comerciale a persoanelor care au fost condamnate pentru săvârșirea de infracțiuni privind respectivele activități.

Sancțiunea decăderii din dreptul de a desfășura o activitate comercială sau de a exercita o profesie comercială constă în interzicerea dreptului unei persoane fizice de a mai fi comerciant. Scopul aplicării sancțiunii este protejarea demnității profesiunii comerciale și asigurarea cadrului legal și moral al activității comerciale.

Sancțiunea decăderii din dreptul de a exercita profesia de comerciant se aplică și se execută în condițiile dispozițiilor Codului penal pentru pedepsele complementare constând în interzicerea unor drepturi.

Condiții de aplicare: sancțiunea decăderii este o pedeapsă complementară unei pedepse principale care se aplică; pentru fapta infracțională la regimul activității comerciale. Aplicarea pedepsei complementare este dispusă prin hotărâre judecătorească penală, executarea începând după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Pedeapsa complementară fie este apreciată ca necesară de către instanță, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, fie este prevăzută în mod obligatoriu de lege.

Termenul decăderii: stabilirea perioadei pentru care se aplică decăderea din dreptul de a exercita profesia de comerciant se face de către instanța de judecată care aplică pedeapsa principală. Durata decăderii poate fi de la 1 la 5 ani.

Executarea pedepsei decăderii: Executarea pedepsei complementare a decăderii începe după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În concret, executarea pedepsei interzicerii unor drepturi începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.

Consecințele decăderii: hotărârea de condamnare a comerciantului persoană fizică se comunică de către instanța de judecată la registrul comerțului competent. În temeiul acesteia, este realizată înscrierea respectivului comerciant în registrul comerțului cu sancțiunea decăderii.

Consecințele sancțiunii se materializează în încetarea de către comerciant a activității comerciale pe perioada decăderii și interdicția respectivei persoanei fizice de a mai fi comerciant direct sau indirect.

Secțiunea a 3-a. Interdicțiile

Interdicțiile sunt măsuri de privare a unei persoane fizice de folosința sau exercițiul unor drepturi.

Scopul interdicțiilor este de a proteja un interes public ce ține de ordinea și liniștea publică, apărarea națională, ocrotirea și conviețuirea socială sau sănătatea publică.

Categorii: măsura interdicției poate decurge din lege, dintr-o convenție sau dintr-o hotărâre judecătorească.

Interdicțiile legale aplicabile comercianților persoane fizice îmbracă forma activităților catalogate infracțiuni sau contravenții și care nu pot face obiectul comerțului pe care-1 aceștia îl desfășoară.

Dintre operațiunile calificate ca infracțiuni, care pot atrage interdicții, exemplificăm: specula, înșelăciunea la măsurătoare, înșelăciunea cu privire la calitatea mărfurilor, punerea în circulație a produselor contrafăcute, concurența neloială, nerespectarea dispozițiilor privind importul de deșeuri și rezidurile; importul sau procurarea din țară, în vederea comercializării, de arme cu aer comprimat sau cu gaze comprimate care imprimă proiectilului o viteză mai mare de 220 m/s.

Dintre operațiunile calificate contravenții, care pot atrage interdicții, exemplificăm: activitățile comerciale ilicite, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege; condiționarea vânzării unor mărfuri sau prestării unor servicii de cumpărarea altor mărfuri sau de prestarea de servicii, etc.

Interdicțiile convenționale au forma unor clauze inserate în contractele intervenite între comercianții persoane fizice și terți. Clauzele convenționale, ce stau la baza unor astfel de interdicții, pot fi exprese (spre exemplu: un contract de exclusivitate prin care se stabilește obligația comerciantului de a nu desfășura anumite activități comerciale decât cu partenerul său contractual) sau tacite (spre exemplu: neînceperea de către un comerciant a unui comerț de natura celui înstrăinat la mică distanță de comerciantul cumpărător al unui fond de comerț- clauză ce instituie o obligație de neconcurență).

Nerespectarea interdicțiilor impuse comerciantului persoană fizică, în raport de tipul acestora, determină aplicarea unor sancțiuni penale, civile sau contravenționale.

În concret, efectele sancționării interdicțiilor pot fi: închisoarea, amenda, prestarea unor activități în folosul comunității, plata unor despăgubiri, repararea prejudiciului cauzat, confiscarea bunurilor de care s-a servit sau pe care le-a dobândit prin încălcarea interdicției și valorificarea lor în condițiile legii, suspendarea activității comerciale, retragerea autorizației de funcționare, etc.

Secțiunea a 4-a. Autorizațiile

Autorizațiile reprezintă documentele eliberate de către autoritățile competente persoanelor fizice pentru exercitarea unor operațiuni comerciale.

Sub aspectul denumirii, titulatura acestora poate fi cea de autorizații, acorduri, aprobări, avize, licențe sau alte documente similare.

Autorizațiile pot fi clasificate în raport de scopul pentru care legea impune comercianților persoane fizice solicitarea și obținerea acestora.

În acest sens se disting: autorizații necesare în vederea exercițiului activității comerciale de către comerciantului persoană fizică, constituit în oricare din formele legale și autorizații obligatorii doar pentru derularea anumitor categorii de operațiuni economice pe care le presupune activitatea comerciantului.

Cele două categorii de autorizații pot să coexiste.

Dispozițiile O.U.G. nr. 44/2008 reglementează condițiile și procedura înregistrării în registrul comerțului și autorizării funcționării pentru comercianții de tipul persoanelor fizice autorizate, titularilor întreprinderilor individuale și membrilor întreprinderilor familiale. Orice activitate economică pe care ei o desfășoară în această calitate trebuie să fie înregistrată și autorizată înainte de a o începe.

Cererea de înregistrare în registrul comerțului și de autorizare a funcționării se depune la registrul comerțului de pe lângă tribunalul din județul în care solicitantul își stabilește sediul profesional, fiind însoțită de documentele prevăzute de actul normativ deja precizat.

Analizarea acestora ține de competența directorului respectivului oficiu al registrului comerțului. În raport de criteriul conformității sau nu a documentației depuse cu condițiile legale, acesta va dispune prin rezoluție motivată una din următoarele soluții:

a) înregistrarea în registrul comerțului și autorizarea funcționării persoanei fizice autorizate, a întreprinderii individuale sau a întreprinderii familiale;

b) acordarea unui termen de maximum 15 zile pentru remedierea sau completarea respectivelor documente (cu posibilitatea prelungirii în condițiile legii);

c) respingerea cererii de înregistrare și de autorizare a funcționării.

Rezoluțiile directorului oficiului registrului comerțului se execută de îndată, în baza lor efectuându-se înregistrările dispuse prin acestea, fără nicio altă formalitate. Totuși, acestea pot fi contestate prin formularea unei plângeri în termen de 15 zile de la pronunțare sau de la comunicare, după caz. Plângerea se depune la judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al solicitantului și se judecă în condițiile dreptului comun.

Aplicarea rezoluțiilor directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal cu privire la înmatriculare nu se suspendă în cursul judecății.

Certificatul de înregistrare, conținând codul unic de înregistrare, este documentul care atestă înregistrarea în registrul comerțului, autorizarea funcționării, precum și luarea în evidență de către autoritatea fiscală competentă. Acesta este eliberat solicitantului de oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunal în baza rezoluției motivate de înregistrare sau a unei hotărâri judecătorești irevocabile care dispune astfel. Termenul de eliberare este de 3 zile lucrătoare, calculat de la data înregistrării cererii. Termenul de eliberare se prelungește până la remedierea sau completarea înscrisurilor depuse în susținerea cererii, atunci când acestea au fost incomplete ori nu corespund cerințelor formale pentru a se putea efectua înmatricularea sau nu sunt achitate taxele corespunzătoare.

O persoană poate avea câte un singur certificat de înregistrare pentru statutul său juridic, respectiv cel de PFA, titular de întreprindere individuală sau membru al unei întreprinderi familiale pentru care a fost autorizată.

Autorizarea funcționării, în condițiile prezentate, nu exonerează persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale de obligația de a obține, înainte de începerea activității, autorizațiile, avizele, licențele și altele asemenea, prevăzute în legi speciale, pentru desfășurarea anumitor activități economice.

Numeroase acte normative impun pentru exercitarea unor activități comerciale obținerea de autorizații, avize, acorduri, licențe sau alte asemenea documente. Acestea trebuie obținute anterior începerii respectivelor activități comerciale. Pot fi date cu titlu de exemplu:

licențele pentru desfășurarea activităților economice ce constituie monopol de stat eliberate de Ministerul Finanțelor, iar în cazul metalelor prețioase și avizul ministerului de resort sau al B.N.R.;

licențele de fabricație a produselor alimentare destinate comercializării acordate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Certificatul de înregistrare eliberat de către registrul comerțului competent, ce atestă autorizarea funcționării comercianților de tipul persoană fizică autorizată ca PFA, titular al întreprinderii individuale și membrii întreprinderii familiale, dă dreptul acestora de a începe activitățile comerciale pentru care au fost autorizați.

În cazul celorlalte tipuri de autorizații, obținerea acestora dă dreptul solicitantului de a începe activitatea care necesită respectiva autorizare, în condițiile stabilite de legile speciale ce le-au impus. Solicitarea și eliberarea acestora este reglementată, după caz, anterior sau ulterior autorizării funcționării și înregistrării în registrul comerțului.

Exercitarea unei activități fără autorizație, în raport de reglementarea aplicabilă fiecărui tip de autorizație în parte, va fi supusă sancțiunilor civile, penale sau contravenționale, după caz.

Spre exemplu, în situația în care autoritățile publice competente constată că nu mai sunt îndeplinite condițiile de desfășurare a activității care au stat la baza autorizării funcționării PFA, întreprinderii individuale sau familiale, vor aplica sancțiuni contravenționale complementare și vor notifica Oficiul Registrului Comerțului de la sediul profesional al comerciantului sancționat. Notificarea privind sancțiunea aplicată se comunică în termen de 3 zile de la data expirării termenului de contestare sau de la data primirii hotărârii judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a soluționat plângerea împotriva sancțiunii dispuse. Oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunal va înregistra din oficiu această notificare fără plata taxelor prevăzute de lege.

CAPITOLUL VI.

DELIMITAREA COMERCIANTULUI PERSOANĂ FIZICĂ DE ALTE CATEGORII DE PERSOANE FIZICE

Delimitarea profesiunii de comerciant de alte profesiuni este necesară pentru a stabili, în funcție de fiecare caz concret, regimul juridic aplicabil.

Calitatea de comerciant persoană fizică se delimitează de calitățile sau profesiile specifice diverselor categorii de persoane fizice.

Însăși O.U.G. nr. 44/2008 reglementează condițiile de acces la activitatea economică deopotrivă pentru persoanele fizice, comercianți și necomercianți, acestea putând fi desfășurate în toate domeniile, meseriile, ocupațiile sau profesiile pe care legea nu le interzice în mod expres pentru libera inițiativă.

Nu intră sub incidența actului normativ invocat: profesiile liberale și activitățile economice a căror desfășurare este organizată și reglementată prin legi speciale; activitățile economice pentru care legea a instituit un regim juridic special, anumite restricții de desfășurare sau alte interdicții; activitățile de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă; serviciile prestate în contextul libertății de prestare transfrontalieră a serviciilor.

Astfel, comerciantul persoană fizică poate fi delimitat de persoanele fizice de tipul: agricultorilor, meseriașilor, celor care exercită profesii liberale, asociaților la societățile de persoane, administratorilor la societățile comerciale.

Secțiunea 1. Delimitarea față de agricultori

Agricultorii sunt persoane fizice care au ca principală ocupație agricultura, din care își asigură resursele traiului și pe care o exercită repetat și în nume propriu.

Operațiunile agricole (cultivarea pământului, creșterea animalelor, etc.) și vânzarea produselor obținute din agricultură de către agricultori sunt considerate operațiuni civile cu consecința nedobândirii de către agricultori a calității de comerciant. Agricultorii nu sunt comercianți atât timp cât exercită operațiuni care pentru ei sunt civile.

Din punct de vedere fiscal, agricultorii nu au obligația de a ține registrele contabile obligatorii pentru categoria comercianților. Totuși, un contribuabil care obține venituri din activitatea agricolă poate opta pentru a ține contabilitatea în partidă simplă asemenea, în considerarea calității de contribuabili, agricultorii care obțin venituri din activități agricole sunt supuși taxelor și impozitelor aferente acestui tip de activitate, care pot fi comune cu ale comercianților. Deosebirea dintre cele două categorii constă în faptul că persoanele fizice de tipul comercianților plătesc și alte taxe și impozitele specifice activităților derulate în această calitate.

Pentru agricultorii care își desfășoare activitatea, ca necomercianți, în formele legale reglementate de O.U.G. nr. 44/2008 (numai ca PFA), atunci condițiile consacrate de acest act normativ îi devin aplicabile în mod corespunzător. În acest caz, agricultorii își conservă statutul de necomercianți chiar dacă sunt titulari ai obligațiilor: de înregistrare în registrul comerțului, de autorizare a funcționării, de înregistrare fiscală sau de ținere a contabilității în partidă simplă.

Dacă agricultorii efectuează fapte de comerț obiective în regim de interpunere în schimbul și circulația bunurilor sau de întreprindere, cu intenția de a obține profit și de a deveni comercianți, atunci ei dobândesc statutul de comerciant cu toate drepturile și obligațiile care le conferă această calitate.

Situația este similară și în cazul în care agricultorii se constituie, în vederea desfășurării activității, ca și comercianți în formele legale reglementate de O.U.G. nr. 44/2008 (PFA, întreprindere individuală sau familială).

Secțiunea a 2-a. Delimitarea fată de meseriași

Meseriașul este persoană fizică având cunoștințe proprii care exercită manual o activitate de producere ori transformare de bunuri, prin prelucrarea materiei prime și materialelor, pe care le vinde sau prestează servicii direct prin intermediul muncii sale pentru care primește contravaloarea acestora.

Calitatea de meseriaș este determinată de participarea personală la activitate, de calificarea profesională și de independența acestuia în organizarea și desfășurarea activității.

Ceea ce este caracteristic pentru activitatea meseriașului este că aceasta constă într-o prelucrare sau transformare de materii prime și materiale prin munca sa sau într-o prestare personală de servicii, iar chiar dacă produsele obținute se vând sau serviciile prestate sunt remunerate, veniturile astfel obținute sunt rezultatul valorii muncii sale și nu al speculației.

Meseriașul trebuie să aibă cunoștințele profesionale necesare, dobândite prin școlarizare sau practică, și autorizațiile speciale impuse de lege, după caz.

Deosebirea dintre meseriași și comercianți constă în diferența de statut juridic dintre cele două categorii. Meseriașul este supus, de regulă, normelor de drept civil, nefiind comerciant.

Existența unor obligații comune nu determină și schimbarea statutului personal al meseriașului din necomerciant în comerciant.

Spre exemplu, din punct de vedere fiscal, ambele categorii de persoane fizice au obligația de a se înregistra la organele fiscale. În plus, veniturile din practicarea unei meserii fac parte din categoria activităților independente de tipul veniturilor comerciale în calitatea lor de contribuabili atât meseriașii, cât și comercianții sunt titularii obligațiilor: de a plăti taxe și impozite aferente veniturilor comerciale; de a organiza și conduce contabilitate în partidă simplă, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind evidența contabilă; de a completa Registrul-jumal de încasări și plăți, Registrul-inventar și alte documente contabile prevăzute de legislația în materie.

Referitor la obligația de înregistrare în registrul comerțului, aceasta nu este instituită în sarcina meseriașilor potrivit Legii nr. 26/1990. Totuși, în vederea desfășurării activității ca necomercianți de tipul PFA, meseriașii devin și titularii acestei obligații, în temeiul O.U.G. nr. 44/2008 și, totodată, beneficiari ai regimului juridic aplicabil acestei categorii. Prin acest ultim act normativ este reluată și obligația meseriașilor de a-și ține contabilitatea în partidă simplă, în condițiile legii.

Meseriașul poate deveni însă comerciant atunci când efectuează activități de producție, comerț sau prestări servicii care depășesc exercițiul profesiei sale, sau își organizează o întreprindere. Situația este similară și în cazul în care meseriașii se constituie, în vederea desfășurării activității, ca și comercianți în formele legale reglementate de O.U.G. nr. 44/2008 (PFA, întreprindere individuală sau comercială).

Secțiunea a 3 – a. Delimitarea față de persoanele care exercită profesiile libere

Profesiile libere sunt activități exercitate de către persoane fizice care au cunoștințe aprofundate și competență practică într-o specialitate, stabilind raporturi de încredere cu clientela, pentru prestațiile lor profesionale primind un onorariu.

Activitățile exercitate în cadrul profesiilor libere sunt de natură civilă. Exercitarea profesiei este liberă și independentă. Scopul activității nu este obținerea profiturilor ci, în funcție de tipul acesteia, tratarea bolnavilor, asistarea clienților, expertizarea bunurilor etc..

Profesiile liberale sunt excluse în mod expres de la aplicarea O.U.G. nr. 44/2008 prin însăși dispozițiile sale, acestea neputând fi derulate niciodată sub forma de PFA, întreprindere individuală sau familială.

Totuși, există și obligații comune care nu determină însă schimbarea statutului personal al persoanelor ce exercită profesii liberale din necomercianți în comercianți.

Spre exemplu, din punct de vedere fiscal, atât persoanele fizice comercianți cât și cele care exercită profesii liberale au obligația de a se înregistra la organele fiscale, de a organiza și conduce contabilitate în partidă simplă, de a ține registre contabile prevăzute normativ. Atât veniturile obținute de cei care exercită profesii liberale, cât și cele obținute de comercianți din activitățile comerciale, aparțin veniturilor din activități independente. Veniturile din profesiile liberale sunt constituite din veniturile obținute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfășurate în mod independent, în condițiile legii. Deosebirea dintre cele două categorii de venituri constă în faptul că veniturile obținute în regimul onorariilor, din activități civile, nu se identifică cu regimul fiscal al veniturilor obținute în regim de profiturilor, din activități comerciale (impozit pe profit, accize, TVA).

Dacă o persoană care exercită o profesie liberă efectuează activități de producție, comerț sau prestări servicii, atunci ea devine comerciant, într-o astfel de situație respectiva persoană intră, de cele mai multe ori, sub incidența unor incompatibilități reglementate de actele normative specifice respectivei profesii liberale.

Este adevărat că pentru exercitarea profesiei, persoanele fizice cumpără materii prime sau materiale, fac publicitate, dar aceste operațiuni sunt accesorii și fără scop comercial, neatribuind persoanei calitatea de comerciant.

CONCLUZII

Prezenta lucrare reprezintă o încercare de a releva diferențele între vechiul Cod comercial și prevederile referitoare la dreptul comerțului din Noul Cod Civil.

Am încercat să prezint modificările din Noul Cod, mai ales cele referitoare la tema aleasă de mine, motivele pentru care noțiunea de comerciant nu mai este reglementată, ceea ce reprezenta noțiunea de comerciant și condițiile de a deveni comerciant și aspectele care diferențiază comerciantul de profesionist.

În capitolul 1 am realizat un scurt istoric cu privirea la dreptul comercial în care am prezentat modificările semnificative produse de-a lungul timpului în Codul comercial.

În capitolul 2 am încercat o paralelă între noțiunea de profesionist ce se regăsește în actualul Cod și cea de comerciant care se găsea în Vechiul Cod și care nu și-a pierdut actualitatea practică, întrucât aceasta se regăsește încă în legile speciale.

În capitolul 3 am descris atributele de identificare și regimul comerciantului ca titular al patrimoniului de afectațiuni. În capitolul 4 am tratat condițiile pe care trebuie să le respecte o persoană fizică pentru a deveni comerciant pentru ca în capitolul 5 să prezint restricțiile, incompatibilitățile și decăderile acestei calități.

Am încheiat prin a delimita noțiunea de comerciant de alte categorii de persoane fizice.

Am ales această temă întrucât am fost interesată de utilitatea practică a noțiunii de comerciant în condițiile actualului Cod civil, realizând că, deși Noul Cod civil reglementează noțiunea de profesionist, rămân în vigoare celelalte legi speciale amintite în introducerea lucrării, în care noțiunea de comerciant își păstrează aceeași importanță practică, idee susținută și de doctrină.

Bibliografie

Angheni Smaranda, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept comercial, Ediția 3, Ed. All Beck, București, 2004

Cărpenaru Stanciu, Drept comercial român, Bucuresti, Ed. All Back, 2000

Cărpenaru Stanciu, Cătălin Predoiu, Sorin David, Gheorghe Piperea, Societățile comerciale – Reglementare, doctrină, jurisprudență, Ed. All Beck, București, 2001

Cărpenaru St. D., Tratat de drept comercial. Conform Noului Cod civil, Ed. Universul Juridic, București, 2012

Chirică S., M. Mitan, volumul II al Codului Civil adnotat de experții caselor de avocatură de top din România, Ed. Colecția Lex Dex, Săptămâna financiară

Dascălu D., C. Alexandru, Explicații teoretice și practice ale codului de procedură fiscală, Ed. Rosetti, București, 2005

Dekeuwer-Défossez F., Droit commercial. Activités commerciales, commerçants, fonds de commerce, concurrence, consommation, 2e édition, Ed. Montchrestien, Paris, 1992

Găină V., Drept comercial român, vol. II, Comercianții persoane fizice și juridice. Fondul de comerț. Auxiliarii comercianților, Ed. Universitaria, Craiova, 2003

Georgescu Ion Luca, Drept comercial român, Ed. Socec, București, 1946

Georgescu Ion Luca, Drept comercial român. Teoria generală a obligațiilor comerciale. Probele. Contractul de vânzare-cumpărare comercială, Ed. Lumina Lex, București, 1994

Gionea Vasile, "Curs de drept comercial", Ed. Scaiul, București, 1996

Lefebvre Francis, Droit Commercial. Fond de commerce. Contract. Bien de l'entreprise. Crédit, garanties, recouvrement. Entreprises en difficulté, 2009

Nemeș V., Drеpt comеrcial. Conform Noului Cod civil, Еd. Hamangiu, Bucurеști, 2012

Pătulea Vasile, Corneliu Turianu, Elemente de drept comercial, Ed. Edip Press Mihaela, București, 1996

Piperea Gh., Drеpt comеrcial. Întrеprindеrеa, Еd. C.H. Bеck, Bucurеști, 2012

Popa Vasile, Radu I. Motia, Dumitru Adrian Crăciunescu, Societățile comerciale, instituții ale noului drept comercial, Ed. Helicon Timișoara, l992

Prescure T., Registrul comerțului, Ed. AII Beck, București, 2001

Ripert G., R. Roblot, L. Vogel, Traté de Droit commercial, vol. 1,18 éd., Ed. L.G.D.J., Paris, 2002

Roș V., Dreptul proprietății intelectuale, Ed. Global Lex, București, 2001

Schiau I., Drept comercial, Ed. Hamangiu, București, 2009

Smarandache Lavinia Elena, Note de curs, Craiova

Șaguna Dan Drosu și Mihail Romeo Nicolescu, Societăți comerciale europene, Ed. Oscar Print, București, 1996

Turcu Ion, Teoria și practica Dreptului comercial român, Ed. Lumina Lex, București, 1998

Vonica Romul Petru, „Drept comercial”, vol. I, Editura Victor, București 1997

Codul comercial adnotat, Editura Tribuna, Craiova, 1994

Codul Civil

Revista Pandectele Române nr. 1/2011, nr. 5/2011, nr. 10/2011

Revista Dreptul nr. 10/2008

Revista română de drept al afacerilor nr. 6/2011

Revista Curierul Judiciar nr. 2/2009

Revista Română de Drept Civil nr. 6/2009

Revista de Drept Civil nr. 2/1998, nr. 10/2002

http://portal.just.ro.

www.just.ro

Bibliografie

Angheni Smaranda, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept comercial, Ediția 3, Ed. All Beck, București, 2004

Cărpenaru Stanciu, Drept comercial român, Bucuresti, Ed. All Back, 2000

Cărpenaru Stanciu, Cătălin Predoiu, Sorin David, Gheorghe Piperea, Societățile comerciale – Reglementare, doctrină, jurisprudență, Ed. All Beck, București, 2001

Cărpenaru St. D., Tratat de drept comercial. Conform Noului Cod civil, Ed. Universul Juridic, București, 2012

Chirică S., M. Mitan, volumul II al Codului Civil adnotat de experții caselor de avocatură de top din România, Ed. Colecția Lex Dex, Săptămâna financiară

Dascălu D., C. Alexandru, Explicații teoretice și practice ale codului de procedură fiscală, Ed. Rosetti, București, 2005

Dekeuwer-Défossez F., Droit commercial. Activités commerciales, commerçants, fonds de commerce, concurrence, consommation, 2e édition, Ed. Montchrestien, Paris, 1992

Găină V., Drept comercial român, vol. II, Comercianții persoane fizice și juridice. Fondul de comerț. Auxiliarii comercianților, Ed. Universitaria, Craiova, 2003

Georgescu Ion Luca, Drept comercial român, Ed. Socec, București, 1946

Georgescu Ion Luca, Drept comercial român. Teoria generală a obligațiilor comerciale. Probele. Contractul de vânzare-cumpărare comercială, Ed. Lumina Lex, București, 1994

Gionea Vasile, "Curs de drept comercial", Ed. Scaiul, București, 1996

Lefebvre Francis, Droit Commercial. Fond de commerce. Contract. Bien de l'entreprise. Crédit, garanties, recouvrement. Entreprises en difficulté, 2009

Nemeș V., Drеpt comеrcial. Conform Noului Cod civil, Еd. Hamangiu, Bucurеști, 2012

Pătulea Vasile, Corneliu Turianu, Elemente de drept comercial, Ed. Edip Press Mihaela, București, 1996

Piperea Gh., Drеpt comеrcial. Întrеprindеrеa, Еd. C.H. Bеck, Bucurеști, 2012

Popa Vasile, Radu I. Motia, Dumitru Adrian Crăciunescu, Societățile comerciale, instituții ale noului drept comercial, Ed. Helicon Timișoara, l992

Prescure T., Registrul comerțului, Ed. AII Beck, București, 2001

Ripert G., R. Roblot, L. Vogel, Traté de Droit commercial, vol. 1,18 éd., Ed. L.G.D.J., Paris, 2002

Roș V., Dreptul proprietății intelectuale, Ed. Global Lex, București, 2001

Schiau I., Drept comercial, Ed. Hamangiu, București, 2009

Smarandache Lavinia Elena, Note de curs, Craiova

Șaguna Dan Drosu și Mihail Romeo Nicolescu, Societăți comerciale europene, Ed. Oscar Print, București, 1996

Turcu Ion, Teoria și practica Dreptului comercial român, Ed. Lumina Lex, București, 1998

Vonica Romul Petru, „Drept comercial”, vol. I, Editura Victor, București 1997

Codul comercial adnotat, Editura Tribuna, Craiova, 1994

Codul Civil

Revista Pandectele Române nr. 1/2011, nr. 5/2011, nr. 10/2011

Revista Dreptul nr. 10/2008

Revista română de drept al afacerilor nr. 6/2011

Revista Curierul Judiciar nr. 2/2009

Revista Română de Drept Civil nr. 6/2009

Revista de Drept Civil nr. 2/1998, nr. 10/2002

http://portal.just.ro.

www.just.ro