Procedura DE Solutionare A Conflictelor In Cazul Nerespectarii Principiului Casatoriei Liber Consimtamint Intre Birbat Si Femeie
PROCEDURA DE SOLUȚIONARE A CONFLICTELOR ÎN CAZUL NERESPECTĂRII PRINCIPIULUI CĂSĂTORIEI LIBER CONSIMȚĂMÎNT ÎNTRE BÎRBAT ȘI FEMEIE
CUPRINS
INTRОDUCERE
1. NOȚIUNI GENERALE CU PRIVIRE LA CĂSĂTORIE
1.1. Căsătoria – modalitate de oficializare a relației bărbat – femeie
1.2. Principiile dreptului familie
2. CONDIȚIILE DE FOND ALE CĂSĂTORIEI
2.1. Consimțămîntul la încheierea căsătoriei
2.2. Declarația de căsătorie
2.3. Încheierea căsătoriei cu aplicarea viciilor de consimțămînt
3. STUDIU DE CAZ PRIVIND NULITATEA CĂSĂTORIEI
ÎNCHEIERE
BIBLIОGRAFIE
INTRODUCERE
Actualitatea temei. De vreme ce căsătoria reprezintă fundamentul întemeierii unei familii, aceasta trebuie să fie liber consimțită și neviciată. Astfel,principiul căsătoriei trebuie să fie respectat iar în cazul nerespectării acestuia, are loc procedura de soluționare a conflictelor în cazul nerespectării principiului căsătoriei liber consimțămînt între bărbat și femeie.
Actualitatea temei pe care ne-am propus spre investigație este destul de pronunțată din momentul când Republica Moldova este un stat de drept care apără drepturile și interesele cetățenilor, precum și formarea familiilor ca bază fundamentală a societății. La etapa actuală se acordă multă atenție problemei conflictelor apărute din cauza nerespectării principiului căsătoriei astfel provocînd o viciiere a formării familiei ca celulă a societății.
Tema "Procedura de soluționare a conflictelor în cazul nerespectării principiului căsătoriei liber consimțămînt între bărbat și femeie” este foarte importantă, fiindcă principiul căsătoriei în dreptul familiei este un principiu al procreării și formării unei familii, iar pentru a forma o familie sanătoasa și împlinită este nevoie de a respecta principiul căsătoriei ca un principiu liber consimțit și neviciat.
Datorită faptului că valorile general-umane de-a lungul anilor sau schimbat tema tezei propuse rămâne a fi actuală și inovativă chiar dacă a fost studiată de mai mulți autori.
Noutatea științifică a acestei lucrări constă în efectuarea studiului complex asupra problemei realizării principiului căsătoriei la nivel monografic, analizând normele dreptului familiei în vigoare privind realizarea procedurii de soluționare apărute în cazul nerespectării acestui principiu, căutarea căilor și a metodelor de soluționare a acestor conflicte.
Procedura de soluționare a conflictelor apărute în cazul nerespectării principiului căsătoriei liber consimțămînt între bărbat și femeie este un proces important în vederea asigurării liberatății exprimării și protejării drepturilor persoanelor care doresc să încheie căsătoria. Căsătoria fiind un eveniment bazat pe sentimente de dragoste și stimă reciprocă, iar această decizie de a încheia căsătoia trebuie să fie liber exprimată avînd scopul întemeierii unei familii.
Inovația studiului efectuat. Noutatea prezentei lucrări constă în aceea că am efectuat o analiză profundă a legislației recent intrate în vigoare, am efectuat un studiu comparativ între prevederile legislației autohtone și celei de peste hotare, am analizat problema soluționării conflictelor în cazul nerespectării principiului căsătoriei liber consimțămînt între bărbat și femei. În urma studiului am elaborat unele propuneri capabile să fie aplicate în practică și să modifice esențial activitatea organelor de ocrotire a normelor de drept și anume a celor ce țin de dreptul familiei în sensul îmbunătățirii protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor care doresc să încheie o căsătorie.
Ne-am propus să efectuăm acest studiu pentru a stabili care sunt cerințele, și importanța realizării procedurii de soluționare a conflictelor în cazul nerespectării principiului căsătoriei liber consimțămînt între bărbat și femei în legislația dreptului familiei al Republicii Moldova.
Valoarea teoretică a prezentei lucrări constă în faptul că pentru prima oară este făcută o încercare de a studia problema soluționării conflictelor în cazul nerespectării princpiului căsătoriei liber consimțămînt între bărbat și femei, în dreptul familiei a Republicii Moldova. Principiului căsătoriei se cercetează în strânsă legătură cu factorii sociali și psihologici, cu principiile dreptului familiei și cu particularitățile condițiilor de fond ale încheierii căsătoriei pe teritoriul Republicii Moldova.
Importanța practică a acestei cercetări constă în faptul că concluziile și propunerile, formulate în această teză, se pot folosi la elaborarea problemelor practice și teoretice ale dreptului familiei, la perfectarea legislației și reformarea activității organelor de stare civilă, pentru pregătirea literaturii științifice de specialitate și la elaborarea metodicii noi în dreptul familiei.
Scopul. Prezenta lucrare va demonstra necesitatea aplicării procedurii de soluționare a conflictelor în cazul nerespectării principiului căsătoriei liber consimțămînt între bărbat și femei față de cetățenii care doresc să încheie căsătoria, pentru asigurarea garanțiilor drepturilor viitorilor soți în dreptul familiei .
Obiectivele lucrării au contribuit la efectuarea unui studiu amplu ale principalelor momente ce țin de realizarea soluționării conflictelor încazul nerespectării principiului căsătoriei liber consimțit între bărbat și femei. Astfel pentru realizarea scopului studiului efectuat ne-am propus următoarele obiective:
1. Descrierea conceptului de căsătoriei în funcție de formă, principiu și metodă de reglementare a raporturilor apărute între viitorii soți;
2. Realizarea condițiilor de fond ale căsătoriei la etapa încheierii căsătoriei la organele de înregistrare a actelor de stare civilă;
3. Asigurarea consimțămîntului la căsătoriei la faza înregistrării actelor de stare civilă;
4. Analiza rolului, locului și a importanței principiului căsătoriei în dreptul familiei;
5. Prezentarea soluțiilor intreprinse la etapa realizării procedurii de soluționare a conflictelor în cazul nerespectării principiului liber consimțămînt între bărbat și femeie.
6. Rolul organelor de stare civilă în realizarea procedurii de soluționare a conflictelor în cazul nerespectării principiului căsătoriei liber consimțămînt între bărbat și femei;
Aceste obiective vin să structureze întreaga lucrare, însă înainte de a analiza structura tezei vom enunța metodele utilizate la realizarea acestui studiu.
Suportul metodologic și științific al lucrării. La elucidarea subiectului propus a fost utilizat un complex areal de metode științifice:
Metoda istorică, care are la bază identificarea sensului evenimentelor trecutului, în scopul relevării lor;
Metoda logică, care reprezintă aplicarea procedeelor, studiului inerent și sintezei, argumentarea pe cale strict deductivă;
Metoda comparativă, care constă în evidențierea trăsăturilor comune și a particularităților contractelor consensuale în domeniul cercetat, extinderea orizontului istoric și științific;
Metoda cantitativă, care facilitează sistematizarea și reliefarea legislației și a informației juridice științifice.
Metoda transcendentală, a fost utilizată pentru elaborarea formei și conținutului prezentului studiu.
Metoda intuiționistă a fost utilizată la prelucrarea tuturor datelor empirice, la evidențierea scopului și realizarea obiectivelor tezei.
Metoda fenomenologică, a fost utilizată la analiza practicii judiciare.
Metoda bibliografică a servit pentru selectarea bibliografiei pentru materialul prezentat
Abordarea sistematică a proceselor și fenomenelor studiate, au contribuit la efectuarea unei analize și sinteze logico-comparative a problemelor realizării principiului căsătorieiliber consimțămînt între bărbat și femei.
Specificăm că proiectul dată are atât valoare teoretică cât și practică. Baza teoretică a acestei lucrări constituie investigațiile efectuate de către autorii lucrărilor din domeniul filosofiei, de teorie a statului și dreptului, de drept familiei, și de drept civil. Ca bază normativă a servit diferite acte legislative precum sunt:
1. Constituția Republicii Moldova (29.07.1994), abordată pe parcursul întregii lucrări;
2. Codul familiei, a fost menționat în fiecare capitol al lucrării;
3. Legea Republicii Moldova privind actele de stare civilă;
4. Declarația universală a drepturilor omului (10.12.1948).
Structura lucrării. Astfel proiectul de licență constă din trei capitole, primul capitol la rândul său este structurat în două paragrafe, al doilea în trei paragrafe și al treilea în două paragrafe, fiecare dintre care include concluzia respectivă la sfârșitul paragrafului.
Introducerea conține o expunere a obiectivelor, sarcinilor și scopului, a bazei metodologico-științifice și o descriere structurală a prezentei lucrări. Concluziile finale conțin tezele esențiale care rezultă din întreaga lucrare și propunerile pe care le-am elaborat în urma studiului efectuat. În primul capitol am încercat să determinăm aspectele teoretice ale principiului căsătoriei, în special ne-am axat pe: definirea principiului căsătoriei, scopul căsătoriei, analiza principiilor dreptului familiei influența principiului căsătoriei asupra soluționării conflictelor în cazul nerespectării acestuia.
În celelalte două capitole am încercat să determinăm cum este realizat procedura soluționării conflictelor în cazul nerespectării principiului căsătoriei liber consimțămînt între bărbat și femei.
În capitolul al doilea am efectuat studiul condițiilor de fond privind consimțămîntul la încheierea căsătoriei precum și actele necesare pentru încheierea căsătoriei.
În capitolul al treilea am studiat realizarea încheierea căsătoriei cu aplicarea viciilor de consimțămînt în cadrul organelor de stare civilă. În special, în aceste două ultime capitole studiul s-a axat pe compararea drepturilor și obligațiilor viitorilor soți, analiza aplicată a prevederilor Convenției Europeane pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și protocoalelor sale.
Considerăm că scopurile propuse la începutul studiului au fost atinse.
1. NOȚIUNI GENERALE CU PRIVIRE LA CĂSĂTORIE
1.1. Căsătoria – modalitate de oficializare a relației bărbat – femeie
Legea folosește termenul de căsătorie în două sensuri. Mai întîi de toate,căsătoria reprezintă actul juridic pe care îl încheie cei ce doresc să se căsătorească. Pentru a încheia căsătoria este necesar de acordul de voință exprimat de ambii soți, dar, o dată încheiată, acesta devine independentă de acest acord de voință pentru a fi cîrmuită în întregime de normele legale [11, p. 73]. Deci, prin încheierea căsătoriei, viitorii soți consimt să le fie aplicat regimul legal al căsătoriei, fără a avea posibilitatea de a-l modifica. În dependență de voința părților luat în raport cu dinamica formării raportului juridic, actele juridice se clasifică în acte juridice subiective și acte juridice – condiție. Căsătoria se consideră a face parte din această din rumă categori, deoarece părțile pot decide numai ca dispozițiile legale care satbilesc statutul legal al căsătoriei să li se aplice ori nu, neavînd posibilitatea de a le modifica.
În al doilea rînd, căsătoria semnifică situația juridică, de regulă permanentă, a celor căsătoriți. Această situație juridică fiind determinată de reglementarea legală privind căsătoria, care devine aplicabilă prin încheierea actului juridic privind căsătoria.
Căsătoria reprezintă izvorul principal al creării unei familii care, conform Constituției Republicii Moldova, este elementul natural si fundamental al societății. Căsătoria este un act juridic încheiat între un bărbat și o femeie care au dorința să-și unească destinele pentru a forma propria familie. Codul Familie nu oferă o definiție a căsătoriei, in schimb doctrina de sepcialtate ne dă o varietate de definiții încă de Termenul "căsătorie " are proveniență din termenii latini "casa " (bordei, colibă, casa țăranească), "torus " (pat conjugal), și exprimă unirea totală dintre bărbat și femeie.
Atît Codul familiei al Republre un bărbat și o femeie care au dorința să-și unească destinele pentru a forma propria familie. Codul Familie nu oferă o definiție a căsătoriei, in schimb doctrina de sepcialtate ne dă o varietate de definiții încă de Termenul "căsătorie " are proveniență din termenii latini "casa " (bordei, colibă, casa țăranească), "torus " (pat conjugal), și exprimă unirea totală dintre bărbat și femeie.
Atît Codul familiei al Republicii Moldova, cît și alte acte normative din republică nu dau o definiție pentru căsătorie. În doctrina juridică însă căsătoria, ca și fundament al familiei, a devenit obiect de numeroase definiții [2, p. 24]. După canonul 1055 din actualul Cod al Dreptului Canonic (CDC) oferă urmatoarea definiție a căsătoriei: "Alianța de căsătorie prin care un bărbat și o femeie stabilesc între ei o comunitate a întregii vieți, orîduit prin caracterul său natural pentru binele soților, nașterea și educarea copiilor, între cei botezați a fast ridicată de Cristos la demnitatea de sacrament". După concepția populară "cununiile sunt rupte din rai", părerea lui Goethe este a fi "începutul și culmea oricărei culturi", Proudhon considera căci "căsătoria este sacralizarea justiției, misterul viu al armoniei universale, forma dată de însași natura religiei speciei umane", opinie asemanătoare și cu cea formulată de de aunii autori: "Căsătoria își are rădăcinile în profunzimile naturii și vieții sociale, o creație a biologiei naturale și sociale". Dicționarul de Dreptul familiei definește ca fiind "unitatea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie, realizată în condițiile prevăzute de lege în scopul întemeierii unei familii", definiție ce concordă în general cu cele preconizate de majoritatea juriștilor români.
Modestin definea căsătoria ca „Nuptiae sunt coniunctio maris et feminae et consortium omnis vitae, divini et humani iuris communication”- căsătoria este unirea bărbatului și a femeii, consorțiul lor pe toată viața și o comunicare a dreptului divin și privat [18, p. 147].
Portalis, care este și unul dintre redactorii Codului Civil Francez, definește căsătoria ca “societatea bărbatului și a femeii care se unesc pentru a se perpetua, a se ajuta și sprijini reciproc, a suporta împreună greutățile vieții și pentru a împărtăși destnul lor comun”[28, p. 324]
După părerea mai multor autori esența căsătoriei întrunește sacralitatea justiției, misterul viu al armoniei universale, forma dată de insăși natura religiei speciei umane. Aceste păreri însă, sunt criticate deoarece din conținutul lor reiese că obiectivul principal al căsătoriei este procrearea, dar legislația permite încheierea căsătoriei ăi între persoanele care nu mai au capacitate de procreare sau se află în pragul morții. În asemenea cupluri scopul de a procrea nu mai există, însă căsătoria nu este mai puțin validă. Analizînd cele expuse, este destul de greu de definit căsătoria, făcînd abstracție de la aspectele sociale și morale ale instituției care nu are consecințe juridice.
În continuare, definind casătoria, s-a ținut cont ca această sintagmă desemnează o situație juridică pe care o dobîndesc cei ce se căsătoresc și un act juridic care dă naștere acestei situații juridice. Din punct de vedere juridic , căsătoria reprezintă statutul legal al soților dobîndit prin încheierea actlui juridic al căsătoriei.
Din punct de vedere al terminologiei căsătoria este înțelesă în 3 moduri:
După Codul familiei căsătoria este considerată ca fiind:
un act juridic – presupune consimțământ,
o stare juridică – conferă statut legal – determină drepturi și obligații soților.
Din punct de vedere doctrinar, familia reprezintă o instituție juridică și se referă la ansamblul reglementărilor juridice care privesc căsătoria.
În vorbirea actuală, se face referire la momentul celebrării.
Din acest punct de vedere căsătoria este uniunea dintre bărbat și femeie încheiată în conformitate cu legea, în scopul întemeierii unei familii. De aici decurg trei elemente:
actul juridic al căsătoriei;
starea de căsătorit;
scopul căsătoriei.
Analizînd noțiunile oferite , putem defini căsătoria ca o uninune liber consimțită între bărbat și femeie, încheiată după prevederile legale, cu scopul de a întemeia o familie și este reglementată de normele imperative ale legii.
Conceptul de căsătorie
Actul juridic al căsătoriei este actul juridic bilateral, solemn prin care un bărbat și o femeie își dau consimțămîntulîn mod public, să devină soți și să li se aplice statutul legal de persoană căsătorită.
Caracterele acestui act juridic:
Are caracter bilateral – adică se încheie prin acordul de voință al fiecărui soț.
Atît în doctrina de specialitate, cît și în Codul familiei termenul de căsătorie este folosit în două sensuri:
în sens de act juridic pe care îl încheie cei ce vor să se căsătorească. Ca încheierea căsătoriei să aibă loc, este nevoie de acordul de voință a viitorilor soți. Respectivul acord este necesar doar în momentul încheierii căsătoriei, însă, odată încheiată, aceasta devine independentă de acest acord de voință, fiindcă, căsătoria este deja reglementată în întregime de normele legale. Astfel, prin încheierea căsătoriei, viitorii soți își acordă consimțămîntul să li se aplice regimul legal al căsătoriei, fără a fi posibilă modificarea acestuia. Condițiile și modalitatea de încheiere a căsătoriei sunt prevăzute în articolele 9 – 15 ale Codului familiei;
în sens de situație juridică, adică de statut legal al soților referitor la raporturile personale și patrimoniale dintre ei. Drepturile și obligațiile personale ale soților și regimul legal al bunurilor lor sunt prevazute în articolele 16-26 ale Codului familiei.
Actul juridic al căsătoriei și contractul.
Până a fi adoptat Codului familiei căsătoria era încheiată printr-un contract. Astfel, s-au depistat următoarele asemănările cu contractul:
Ambele se nasc în rezultatul unui acord de voință
au la bază libertatea consimțământului părților
Se caracterizează prin egalitatea părților
Însă există și deosebiri dintre contract și actul juridic încheiat în momentul căsătoriei.
Este un act juridic irevocabil și care nu se supune modificării deoarece actul juridic al căsătoriei are un scop unic și limitat pentru ambele părți, la contract fiecare parte are propriul său scop
Actul juridic privind încheierea căsătoriei nu este susceptibil de modalități: condiție, termen, sarcină
Limitele libertății de voință sunt diferite: la contract, părțile pot să-și stabilească, în principiu, drepturile și obligațiile, la căsătorie, drepturile și obligațiile reies din lege
În cazul unor contracte , egalitatea părților este în ce privește încheierea, la căsătorie egalitatea părților există pe toată durata acesteia [6, p. 153].
Deși, în vorbirea curentă se folosește expresia ”contract de căsătorie”, căsătoria nu reprezintă un contract iar legislația noastră și legislația străină reglementează contractul de căsătorie, aceasta reprezintînd o convenție prin care viitorii soți reglementează regimul lor matrimonial, respectiv și condiția bunurilor prezente și viitoare în raporturile pecuniare ce izvorăsc din căsătorie.
Convenția avea denumirea de :”contract matrimonial”, “convenție matrimonială”, sau “foaie dotală”.
Potrivit autorilor din antichitate, corelația dintre actul căsătoriei și contractul de căsătorie este:
Actul căsătoriei are în vizor persoana soților, în timp ce contractul privește bunurile lor;
Actul de căsătoriei este încheiat în fața persoanei împuternicite din cadrul oficiului de stare civilă, în timp ce contractul este încheiat în fața unei alte autorități;
Efectele produse de actului căsătoriei sunt strict și imperativ reglementate de lege, părțile fiind în imposibilitate de a le modifica pe cale convențională; în cadrul contractului de căsătorie, părțile avînd ca beneficiu principiul libertății contractuale;
Actul căsătoriei este un act principal, pe cînd contractul de căsătorie reprezintă un act accesoriu care își are existență și își găsește aplicare doar atâta timp cât există căsătoria.
a. Cauza limitată
act pentru o cauză limitată – este un act juridic condiția caruia are un singur efect – facînd aplicabil un anumit statut legal [14, p. 126].
Caracterele actului juridic al căsătoriei
Caracterul civil
Când ne referim la caracterul civil nu evidențiem faptul că actul căsătoriei este act de drept civil, ci că are caracter laic fiind în opoziție cu caracterul religios.
În dreptul roman acest caracter a avut o anumită evoluție și anume: căsătoria la început a avut un caracter laic consensual civil, spre sfârșitul Republicii a fost un act eminamente consensual. Acest caracter s-a păstrat chiar pînă și în evul mediu, anul 1563, când Conciliul de , biserica preluînd încheierea și evidența actelor de stare civilă .
Codul civil din secularizat căsnicia trecând-o în competența exclusivă a autorității de stat, iar reglementarea actuală – art. 3 din Codul familiei – prevede că numai căsătoria încheiată în fața persoanei delegate din partea oficiului de stare civilă dă naștere drepturilor și obligațiilor de soți prevăzute de prezentul cod. Această dispoziție acordă expres caracterul civil al căsătoriei.
Libertatea credinței oferă posibilitatea de a purcede și la celebrarea religioasă a căsătoriei. Semnificația căsătorie este aceea de binecuvântare spirituală și se caracterizează prin aceea că este facultativă, ulterioară și lipsită de eficacitate juridică.
Act solemn
Făcînd diferență de actul juridic civil, unde solemnitatea constă în realizarea unei anumite forme – autentică, de regulă, în materia căsătoriei, solemnitatea se efectuează în următoarele condiții:
prin prezența personală și comună a viitorilor soți în fața delegatului de stare civilă;
exprimîndu-și personal consimțământul față de acesta;
constatînd consimțământul de către delegatul de stare civilă și declararea de către acesta a celor doi ca soț și soție.
Act public
Art. 16 din Codul familiei prevede: consimțământul trebuie dat în fața delegatului de stare civilă, în mod public.
Legiuitorul a perceput publicitatea în sensul cel mai restrâns, adică trebuie permis accesul publicului la încheierea căsătoriei, dar o căsătorie fiind valabilă și dacă s-a încheiat doar în prezența delegatului de stare civilă și a celor doi soți.
Actul căsătoriei trebuie să fie considerat un act public, deoarece, practic el nu poate fi simulat.
Scopul căsătoriei
În doctrina de specialitate, scopul este privit sub două aspecte:
ca scop juridic – constă în întemeierea unei familii;
ca scop social – constă în uniunea de viață dintre bărbat și femeie care asigură procrearea, creșterea și educarea copiilor.
În unele cazuri, scopul social al căsătoriei este realizat doar în parte: soți fără copii sau căsătoria încheiată in extremis vitae momentis (pe patul de moarte).
În doctrina juridică străină s-a pus în discuție problema posibilității încheierii postume a căsătoriei, iar unele legislații a cuprins dispoziții exprese în această privință:
Art. 171 din Codul civil francez stipulează că Președintele Republicii poate, pentru motive întemeiate, să autorizeze celebrarea căsătoriei dacă unul dintre viitorii soți decedează înainte de a îndeplini formalitățile oficiale care marchează consimțământul său. Efectele căsătoriei se nasc de la data zilei precedente aceleia a morții viitorului soț. Această căsătorie nu implică nici un drept de succesiune fiind intestat în beneficiul soțului supraviețuitor și se consideră că nu este nici un regim matrimonial între soți [18, p. 150].
Însumînd definițiile expuse, precum și din ansamblu prevederilor legale de care este reglementată rezultă următoarele caractere juridice ale căsătoriei:
-căsătoria este o uniune dintre un bărbat și o femeie;
-căsătoria este liber consimțită. Garanatrea libertății consimțămîntului este bazată pe voința persoanelor ce vor să se căsătorească, cît și de condițiile social-economice și politice din țară. Legislația țării noastre nu prevede nici un fel de limite bazate pe origine etnică, rasă, naționalitate, limbă, religie, avere, origine socială pentru încheierea căsătoriei;
-căsătoria este monogamă, fiindcă aceasta poate fi încheiată numai de persoanele care nu se află într-o altă căsătorie la momentul încheierii ei. Monogamia reprezintă rezultatul dragostei manifestat de către partenerii care se căsătoresc;
– căsătoria se încheie după formele cerute de lege și are un caracter solemn. Aceasta are reguli imperative pentru încheierea ei, asupra efectelor și încetarea ei;
-căsătoria are un caracter personal, fiindcă poate fii încheiată doar în prezența soților care își exprimă liberul consimțămînt;
– căsătoria are un caracter civil care se manifestă prin faptul că efecte juridice produce numai – căsătoria înregistrate la oficiile de stare civilă. Celebrarea religioasă a căsătoriei este o tradiție care nu produce efecte juridice;
-căsătoria se încheie pe viață. Evident, că de la acestă regulă generală există și excepții, astfel dacă căsătoria devine imposibilă o dată cu trecerea timpului, legislația admite desfacerea căsătoriei;
-căsătoria se înființează avînd deplină egalitate în drepturi atît femeia cît și bărbatul;
– căsătoria se încheie avînd ca scop întemeierea unei familii.
Conchidem că, relația de căsătorie dintre bărbat și femeie reprezintă acordul de voință liber exprimat în fața organului de stare civilă de către ambii viitori soți, avînd scopul de a întemeia o familie. Pentru a fi valabil încheiată acestă căsătorie are anumite condiții de fond și de formă care trebuiesc respectate. Deci, pentru ca o căsătorie sa fie valabil încheiată și să nu apară nulitatea absolută sau relativă a acestui act, condițiile repsective trebuie respectate cu strictețe.
Chiar dacă fiecare ramură de drept are propriul său obiect de reglemantare, totuși ramurile de drept care alcătuiesc sistemul de drept nu sunt limitate una față de alta, ci din contra, există o legătură care este determinată de prezența unor principii comune, fiind aplicabile tuturor ramurilor de drept, precum și existeța anumitor raporturi comune, care alcătuiesc, deopotrivă, obiectul mai multor ramuri de drept. Este vorba despre existența corelației ramurilor de drept.
Astfel, corelația dreptului familiei există cu mai multe ramuri de drept cum ar fi: dreptul civil, dreptul constituțional, dreptul administrativ, drept procesual civil, dreptul muncii, dreptul protecției sociale, dreptul internațional privat, dreptul penal [11, p. 28].
Dreptul familiei reprezintă o ramură de drept care întrunește o totalitate de norme juridice obligatorii ce reglementează relațiile sociale omogene în privința cărora nu pot fi aplicate normele de drept ale altei ramuri, ecepție făcînd doar cazurile cînd legea expres face trimitere la acesta. Astfel, conform art. 4 din Codul familiei, relațiile patrimoniale și nepatrimoniale dintre membrii familiei, nereglementate de legislația familială, se aplică legislația civilă atît timp cît aceasta nu contravine esenței relațiilor familiei. Așadar, ramura de drept al familiei este în strînsă legătură cu ramura dreptului civil, completăndu-se una pe cealaltă. Ambele ramuri de drept folosesc aceleași noțiuni ca: patrimoniu, convenție, contract, proprietate comună în devălmășie etc. [8, p. 33].
Legătura dintre dreptul familiei și cel constituțional constă în faptul că drepturile, libertățile ș îndatoririle fundamentale ale cetățenilor sînt consacrate ca principii de bază a dreptului familiei.
Referitor la relația cu dreptul procesual civil, putem menționa că aproximatv treizeci de procente din pricinile civle care se judecă în instanțele judecătorești sunt rezultatul relațiilor familiale (încuviințarea adopției, emanciparea, rudenia, paternitatea etc). O legătură destulde strînsă există și cu ramura dreptului administrativ. Astfel, litigiile apărute între membrii familiei referitor la educarea copiilor sînt soluționate de către autoritatea tutelară care este administrația publică locală.
În corelație se află și cu dreptul munci, care soluționează raporturile ce se nasc din contractul de muncă, precum și alte raporturi sociale ce țin de muncă. Fiindcă de cele mai mute ori salariații sunt membrii ai unei familii, apare interacțiune cu dreptul muncii în momentul în care se acordă concedii prenatale și postnatale, pentru îngrijirea copiilor și a membrilor inapți de muncă ai familiei etc.
Așadar, căsătoria este primul pas în formarea unei familii, care este celula principală a unei societăți. societatea oferind apărare, sprijin și suport familiei întemeiate pe baza căsătoriei. În cadrul căsătoriei, drepturile femeiei și al bărbatului fiind la nivel de egalitate. Acestă manifestare a soților, de a se căsători și a întemeia o familie fiind o demonstrare de dragoste, stimă și respect reciproc dintre viitorii soți, aceasta fiind, de regulă, încheiată pe viață.
1.2. Principiile dreptului familiei
Fiind un element al structurii sociale, căsătoria și familia se bucură de sprijinul oferit de către stat. Dezvoltarea și consolidarea familiei sunt sprijinite prin măsuri economica și sociale.
Pentru asigurarea stabilității familiei, legea stipulează riguros condițiile de fond și de formă ale căsătoriei, deoarece doar familia formată pe baza căsătoriei beneficiază de ocrotire și dă naștere la drepturi și obligații personale și patrimoniale specifice între soți. conviețuire de fapt, în afara căsătoriei, este, de regulă, lipsită de efecte juridice. Căsătoria poate înceta doar o dată cu desfacerea acesteia, care are loc doar pe cale judecătorească, și în cazurile și condițiile anume prevăzute de legislația familiei.
În dotrina de specialitate noțiunea de izvor de drept este folosită în două sensuri: izvor de drept în sens material și izvor de drept în sens formal. În cercul noțiunilor de izvor real a drepturilor, intră elementele ce țin de situațiile economice, de cele sociale, dar și preocupările ce țin de ordin moral și ideologic ale societății [15, p. 101].
Prin izvor de drept în sens formal înțelegem formele de exprimare a normelor juridice. Exprimarea normelor de drept familial are ca forme specifice izvoare ale dreptului familiei. Din aceastea fac parte actele normative ce reglemantează raporturile sociale ce constitue obiectul dreptului familiei precum și legislația pe care aceasta se bazează. Multitudinea actelor normative necesită o ierarhizare a acestora ce se stabilește în funcție de caracterul și ierarhia organelor de stat care le emit. Pe primul loc, în ierarhia izvoarelor dreptului familiei, se află Constituția. Astfel că, toate celelate legi sînt adoptate bazîndu-se pe prevederile acesteia și nu trebuie să contravină ei. Anumite dintre drepturile fundamentale reglementate de Constituție sunt drepturi subiective ale dreptului familiei.
De asemenea unul dintre cele mai importante izvoare ale dreptului familie constitue și Codul Familiei care a fost adoptat la 26 octombrie 2000 și a intrat în vigoare la 26 aprilie 2001. pînă la acel moment relațiile familiale fiind reglementate de Codul Căsătoriei și Familiei din 1969.
Un alt izvor al dreptului familiei o constitue Legea privind actele de stare civilă intrată în vigoare la 17 august 2001. actele de stare civilă reprezintă niște înscrisuri autentice de stat prin care are loc confirmarea faptelor și evenimentelor ce au influență asupra apariției, modificării sau încetării drepturilor și obligațiilor persoanelor și care caracterizează statutul de drept al acestora. Acestea sunt folosite și ca probă privind înregistrările de stare civilă.
Codul Civil care a intrat în vigoare în anul 2003 [3] este de asemnea un izvor important al dreptului familiei. Atfel că, acesta conține noțiuni de o importanță majoră pentru dreptul familiei,
cum ar fi: capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu; temeiuriele apariției și exercitării dreptului de proprietate, reglementarea obligațiilor etc.
Un alt izvor al dreptului familiei îl reprezintă Legea privind drepturile copilului din 15 decembrie 1994, aceasta stabilind statutul juridic al copilului ca și subiect idependent, articole privind asigurarea sănătății fizice și spirituale ale copilului etc. Această lege conține șase capitole în care sunt abordate drepturile copilului minor.
La izvoarele dreptului familie de asemenenea se poate de menționat și Codul de Procedură Civilă din 30 mai 2003 [4] care stipulează procedura de desfacere a căsătoriei de către instanța de judecată, încuviințarea adopției, de declarare a nulității căsătoriei, partajarea averii etc. De asemenea din catogoria izvoarelor dreptului familiei fac parte și: Codul cu privire la contravențiile administrative, Convenția cu privire la drepturile copilului din 1948, precum și hotărîri de Guvern cu referire la dreptul familiei [17, p. 54].
Reglementarea raporturilor familiale nu reprezintă doar o fază a dreptului privat, adică raporturile dintre mebrii familiei, dar, și o dimensiune publică, adică, raporturile de familiei, privită ca o entitate, și subiecții acesteia, pe de o parte, și stat, pe cealaltă parte, în cadrul obligației constituționale de ocrotire a familiei. De aceea, unele drepturi și obligații își au izvorul în normele ce aprțin altor ramuri de drept. Astfel, întemeierea unei familii are la bază nu doar drepturi și obligații, care se nasc ulterior încheierii căsătoriei, ci anumite principii pe care se bazează viitoarea căsătoriei, și care trebuiesc respectate cu strictețe pentru a avea o căsătoriei stabilă și reală nefiind împiedicată de nici un element exterior în înfaptuirea acestui proces care duce la formarea unei fsmilii. Așadar în continuare ne vom referei anume la aceste principii ale dreptului familiei care fac posibilă încheierea unei căsătorii.
Principiile dreptului familiei reprezintă niște ideei călăuzitoare care determină esența acestei ramuri de drept și care sunt obligatorii, fiind întilnite în normele juridice ale Codului Familiei și Constituției.Reieșind din articolul 2 alin.3 Codul Familiei, menționăm că relațiile familiale sunt reglementate în conformitate cu urm[toarele principii:
principiul monogamiei, adică este interzis să se căsătorească bărbatul sau femeia care deja sunt căsătoriți. Acest principiu rezultă din sentimentul de dragoste, care este fundamentul căsătoriei încheiate între un bătbat și o femeie. Astfel, principiul monogamiei rezultă din sentimentul pe care le au cei ce se căsătoresc unul față de altul, din morala societății, religiei și normelor juridice.
principiul recunoașterii numai a căsătoriei încheiate la organele de înregistrare a actelor de stare civilă. Conforma art. 9 alin. 1 Codul Familiei, art. 32 din Legea privind actele de stare civilă reiese că doar căsătoria încheiată la organul de stat generează efecte juridice. Cununia este o tradiție, și nu este recunoscută drept modalitate de încheiere a căsătoriei. De asemenea nici concubinajul nu este recunoscut de legislația autohtonă drept căsătorie. Importanța de a înregistra căsătoria la oficiul de stare civilă constă în aceea că uniunea dintre bărbat și femeie este recunoscută și ocrotită de către stat.
Căsătoria liber consimțită între bărbat și femeie, adică fiecare femeie sau fiecare bărbat este liber de a-și alege soțul. Așadar, conform art.48 alin.2 din Constituție și art.11 alin.1 Codul Familiei prevede că, familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între bărbat și femeie.. deci, pentru e încheia căsătoria nu este necesar acordul terțelor persoane. La temelia căsătoriei trebuie sa fie afecțiunea, înclinația, stima reciprocă. Libertatea încheierii căsătoriei presupune de asemenea și libertatea desfacerii acesteia la cererea unuia sau ambilor soți.
Egalitatea în drepturi a soților în familie. Pricipiul dat depășește relațiile de familie, deoarece este aplicat în întreg domeniul relațiilor sociale. După textele mai multor acte normative, ca Declarația Universală a Drepturilor Omului(art.16, alin 1), Constituția Republicii Moldova (art.16), Codul Familie ( art.5 alin.1 și art.16 alin. 1), relațiile personale și patrimoniale dintre soți și cele dintre părinți și copii sînt reglemantate în vederea egalității dintre bărbat și femeie.
Principiu potrivit căruia membri familie sunt datori să-și acorde unul altuia sprijin moral și material. Definind familia menționăm că aceasta reprezintă celula societății formată prin căsătorie sau rudenie. Între membrii unei familii se stabilesc anumite interese morale și materiale. Obligația de a-și acorda suport moral și material este rezultatul relațiilor de afecțiune, prietenie, stimă dintre membrii familiei. Mai multe dispoziții ale Codului Familiei prevăd sprijinul moral și material pe care trebuie să și-l acorde membrii unei familii, astfel , art.18 alin. 2 Codul Familiei stipulează că soții își datorează sprijin moral reciproc, iar art.80 alin.1 prevede că copii au oligația să-și îngrijească și să-și întrețină părinții. De biasemenea, soții contribuie la cheltuielile casnice în conformitate cu mijloacele fiecăruia, se folosesc și dispun de comun acord de bunurile care le aparțin cu drept de proprietate în devălmășie. La fel Codul Familie reglementează intr-o formă mai largă obligația de întreținere între anumiți membri ai familiei.
Fidelitatea conjugală, care rezultă din sentimentul de dragoste și afecțiune dintre soți. Acest principiu este prevăzut de art 18 alin.2 al Codului Familiei și pe acest principiu se srijină prezumția paternității prevăzute în art. 47 alin.3 Codul Familie precum că, copilul născut din părinți căsătoriți are ca tată pe soțul mamei.
Principiul priorității educării copilului în familie. Acest principiu, reiese din Convenția privind drepturile copilului din 1989, care prevede că copilul este o personalitate ce dispune de drepturi, dar care din cauza vulnerabilității sale, necesită susținere și apaărare. Așadar, art. 20 din Convenție prevede obligația statului de a garanta protecție specială copiilor lipsiți de mediul familial și de asigura posibilitatea îngrijirii adecvate din partea altei familii sau în cadrul unei instituții.
Soluționare pe cale amiabilă a tuturor problemelor vieții familiale. Respectivul principiul, reiese din principiul egalității în drepturi a soților. Acest principiu acționează în sfera de acțiune ce cuprinde toate domeniile vieții de familie, acest fapt fiind stipulat în art. 16 alin. 1 Codul Familiei, art.21 alin. 1 Codul Familiei, art. 62 alin.3 Codul Familiei și anume, alegerea locului de trai, cheltuielile casnice, posesia, folosința și dispunerea de bunuri comune, încheierea contractului matrimonial care determină regimul bunurilor, încheierea contractului privind plata pensiei de întreținere, acordul privind domiciliul copilului în cazul în care părinții locuiesc separat, formele de educație a copiilor, alegerea instituției de încvățămînt pentru copii etc.
Principiul de manifestare a grijii pentru întreținerea, educația și apărarea drepturilor și interesol membrilor minori și a celor inapți de muncă ai familiei. Dat fiind faptul că, familia reprezintă unitate a mai multor persoane legate prin căsătorie sau rudenie acest fapt include și acordarea ajutorului material și moral reciproc. În special de acest ajutor au nevoie minorii familiei și persoanele inapte de muncă. Titlul patru din Codul Familie prevede nemijlocit faptul că mebrii majori ai unei familii au obligația de a întreține minorii și persoanele inapte de muncă din cadrul familiei care nu au venituri proprii suficiente pentru un nivel decent de viață. Astfel, părinții au obligația să-și întrețină copii pînă la împlinirea majoratului, iar în cazul în care aceștia sunt inapți de a munci, pe toate perioada incapacității. De asemenea, copiii majori apți de muncă sunt obligați să-și întrețină pîrinții inapți de muncă și care au nevoie de ajutor material. Această obligație există între soți și foștii soți, între bunici și nepoți, între frați și surori. În cazul în care membrii majori, nu doresc să-și îndeplinească această obligație, aceștia pot fi impuși pritr-o hotărîre judecătorescă, art.97 Codul Familie [11, p. 24 – 25].
Aceste principii sunt fundamentul unei căsătorii, care trebuie respectate cu strictețe, pentru ca aceasta să fie valabil încheiată. Căsătoria este bazată pe aceste principii, astfel ca aceste principii să facă posibilă încheierea acesteia și în același timp să nu fie influențată această decizie de altcineva.
Respectarea acestor principii permit întemeierea unei familii sănătoase fiind bazată pe fidelitate, ajutor și respect reciproc, precum și sentimentul dragostei care duce la formarea acesteia. Aceste principii sunt baza și fundamentul întemeierii unei familii. În cazul în care unul din acesta lipsește nu mai putem deja vorbi despre întemeierea unei familii dar despre altceva ce ține de ordin de interese fie materiale sau morale. După cum principiu reprezintă ”element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o teorie științifică, un sistem politic, juridic, o normă de conduită” adică element primar punctul de plecare al unui lucru, al unei teorii. În cazul nostru principiile dreptului familiei fac elemtele primordiale în formarea unei familii.
Anume pe aceste principii se bazează teoria dreptului familiei, este elemetul de începere a tuturor ideelor, teoriilor, și conceptelor ce țin de viața de familie. Aceste principii sunt cele care au valoare de reguli fundamentale de organizare a materiei dreptului familiei. Din respectivele principii ne dăm seama și de care este obiectul dreptului familiei. Bazîndu-mă pe definiția dreptului familiei precum și pe principiile acesteia afirm că obiectul de reglemantare al normelor dreptului familiei îl constituie raporturile de familie, și anume: raporturile de căsătorie, raporturile de rudenie firescă, raporturile de rudenie adoptivă, raporturile asimilate.
Astfel, izvorul organic al dreptului familiei este Codul Familiei, care este punctul de reper atunci cînd vine vorba despre relațiile de familiei și cum sunt reglementate acestea.
Așadar, principiile dreptului familiei reprezintă punctul de început a celor care urmează a fi relații de familie care se nasc ulterior, adică după încheierea căsătoriei. Acestea sunt temelia, fundamentul și baza dreptului familiei.
2. CONDIȚIILE DE FOND ALE CĂSĂTORIE
2.1. Consimțămîntul la încheierea căsătoriei
Pentru ca încheierea căsătoriei să existe, trebuie respectate anumite condiții, aceste fiind condițiile de fond și de formă. Condițiile de fond pentru încheierea căsătoriei sunt acele circumstanțe care trebuie să existe în timpul încheierii căsătoriei pentru ca aceasta să fie valabilă, adică să producă efecte juridice. Într-un sens mai restrîns, condițiile de fond se arată sub formă pozitivă, adică trebuie să existe pentru a fi posibilă încheierea căsătoriei. Pe lîngă aceste condiții pozitive mai sunt și altele negative care fac imposibilă încheierea căsătoriei, acestea sunt impedimentele. Astfel, căsătoria poate fi încheiată doar dacă aceastea nu există. Sunt condiții pozitive și condiții negative la încheierea căsătoriei. Lipsa condițiilor pozitive și prezența impedimentelor face imposibilă încheierea căsătoriei.
Acestă clasificare provoacă interes practic, anume faptul că îndeplinirea condițiilor de fond în sens restrîns trebuie să fie probată de către viitorii soți, pe cînd impedimentele la căsătoriei trebuie să fie ivocate de un terț, împotriva celor care doresc să se căsătorească, folosind opoziția la căsătorie sau de către ofițerul de stare civilă prin întocmirea unui proces- verbal unde se indică cauzele constatate de acesta care duc la imposibilitatea încheierii căsătoriei [13, p. 45].
Ca și orice act juridic, căsătoria pentru a fi valabilă presupune îndeplinirea unor condiții de fond și de formă prevăzute de lege, dar și lipsa impedimentelor legale. Astfel, condițiile de fond reprezintă acele împrejurări care trebuie să existe la încheierea căsătoriei pentru ca aceasta să fie valabilă. Impedimentele sunt acele împrejurări care nu trebuie să apară la încheierea căsătoriei pentru ca ea să fie valabilă.
Clasificarea condițiilor de fond are loc:
1) După caracterul lor:
– condiții referitoare la aptitudinea fizică de a se încheia căsătoria: diferența de sex, vârsta legală, sănătatea fizică a viitorilor soți;
– condiții care să asigure o căsătorie liber consimțită: consimțământul;
– condiții privitoare la aptitudinea morală de a încheia căsătoria: căsătoria între rude (rudenia), tutela, adopția;
2) După consacrarea lor legislativă:
– condiții exprese : consimțământul soților, vârsta matrimonială;
– condiții virtuale, care este rezultatul implicit diferența de sex.
3) în funcție de sancțiunile care intervin în caz de nerespectare:
– dirimante – condiții a căror neîndeplinire atrage nulitatea relativă;
– prohibitive – nu afectează valabilitatea căsătoriei [21, p. 37].
Condițiile de formă reprezintă totalitatea formalităților cerute de lege pentru încheierea căsătoriei în mod valabil.
Condițiile de fond la căsătorie sunt:
-diferența de sex;
-vîrsta matrimonială;
-consimțămîntul la căsătorie;
-comunicarea reciprocă a stării sănătății a viitorilor soți.
În continuare ne vom referi la consimțămîntul privind încheierea căsătoriei.
Consimțămîntul la căsătorie este esențial la încheierea căsătoriei, astfel art.11 alin.1 Codul Familiei prevede că pentru încheierea căsătoriei este necesar ca consimțămîntul să fie:
-reciproc;
-neviciat;
-exprimat personal și necondiționat de către bărbatul și femeia care se căsătoresc.
Consimțămîntul la căsătorie trebuie să fie exprimat reciproc, adică răspunsul afirmativ al femeiei ți al bărbatului la întrebările funcționarului de stare civilă adresate fiecărui dintre ei cu scopul de a-și da acordul de a se căsători unul cu altul. De asemenea, consimțămîntul trebuie să fie liber, asta însemnînd lipsa viciilor de consimțămînt, și anume a erorii, dolului și violenței.
Eroarea reprezintă prezentarea falsă a realității la încheierea căsătoriei. Este considerat viciu de consimțămînt atunci cînd se referă la identitatea fizică falsă a celuilalt soț.
Dolul (viclenia) reprezintă inducerea în eroare a viitorului soț prin mijloace viclene, avînd scopul de a-l determina să încheie actul de căsătorie. Dolul, avînd statut de eroare, cuprinde un element subiectiv și un element obiectiv, adică mijloace viclene folosite pentru a provoca eroare.
Domeniul de aplicare a dolului este mai intens decît al erorii.
Violența constă în constrîngerea fizică sau moralăa viitorului soț avînd scopul de a-i provoca teamă și de a-l determina să încheie actul de căsătorie. Acest viciu cuprinde un element obiectiv adică constrîngerea și un element subiectiv (teama insuflată) și ca rezultat- lipsa libertății la exprimarea consimțămîntului [12, p. 103].
Consimțămîntul trebuie să fie exprimat personal și necondiționat de către viitorii soți. Avînd la bază legislația în vigoare, menționăm că este exclusă încheierea căsătoriei prin reprezentare, asta însemnînd că viitorii soți trebuie să fie prezenți la oficiul de stare civilă pentru a-și oferi consimțămîntul la căsătorie. Conducîndu-ne de principiul căsătoriei liber consimțite, menționăm că viitorii soți trebuie să fie conștienți de acțiunile pe care le săvîrșesc, de efectele care urmează să apară în urma încheierii căsătoriei, și deci, trebuie să-și exprime consimțămîntul fără ca aceasta să fie legat de vreo oarecare condiție importantă sau mai puțin importantă. În cazul în care nu este respectată una din aceste condiții apare nulitatea căsătoriei.
Încercînd a defini noțiunea de nulitatea căsătoriei, pot spune că acesta este o sancțiune civilă care apare ca urmare a nerespectării unora din cerințele de valabilitate ale actului juridic al căsătoriei, efectul acestuia fiind, de regulă, desființarea cu efect retroactiv a căsătoriei încheiate. Astfel,deși pentru ca căsătoria să fie valabil încheiată trebuie să fie respectate toate condițiile de fond și de formă prevăzute de lege, numai nerespectarea unor din acestea constituie cauză de desființare a căsătoriei.
Mulțumită importanței actului căsătoriei precum și a gravității consecințeor desființării ei, dreptul familiei are în conținutul acestuia dispoziții derogatorii de la dreptul comun al actelor juridice. Aceste dispoziții referindu-se și la cauzele de nulitate precum și efectele ei. Codul Familie prevede în mod expres cazurile în care căsătoria este lovită de nulitate, însă, pe lîngă acestea, literatura de specialitate mai admite două cazuri de nulitate implicită și anume: căsătoria închiată între persoane al căror sex nu este diferențiat și căsătoria fictivă [22, p. 159].
În dreptul civil întîmpinăm definiția nulității aceasta find acea sancțiune civilă care este îndreptată împotriva efectelor convenției încheiate cu nerespectarea condițiilor de validitate prevăzute de lege. Astfel, convenția sancționată cu nulitate este lipsită de efecte juridice. Acaesta există în sens material însă nu produce efecte juridice [10, p. 124]. Regula generală privind nulitatea convenției fiind aceea că este nulă acea convenție care nu corespunde prevederilor legii. Într-o altă ordine de idei, nulitatea este definită ca fiind sancțiunea civilă ce intervine dacă nu au fot respectate condițiile de fond și de formă impuse de lege. După această accepțiune, nulitatea actului juridic civil indică care sunt consecințele în cazul nerespectării acestor condiții impuse de lege. De aici, putem afirma că nulitatea căsătoriei intervine ca sancțiune care se aplică dacă nu sunt respectate condițiile de fond sau de formă prevăzute de legislația familiei.
Din punct de vedere doctinar, desființarea căsătoriei este o soluție extremă, din acestă cauză, interpretarea dispozițiilor legale cu privire la nulitatea căsătoriei trebuie să se facă în modul cel mai minuțios, pentru ca desființarea căsătoriei să fie pronunțată numai în cazul în care textul legii stipulează expres acest lucru, sau cînd masura de desființare este impusă neîndoielnic, fața de interesul de ordin general, social, fiind protejat prin norma care a fost încălcată.
Nerespectarea altor cerințe de fond sau de formă, altele decît acele sancționate în mod strict sau implicit cu nulitatea actului juridic al căsătorie, nu afectează valabilitatea căsătoriei, însă poate avea drept rezultat atragerea la răspundere disciplinară a ofițerului de stare civilă care a instrumentat încheierea căsătoriei. În practica judiciară s-a decis, spre exemplu, că căsătoria încheiată în afara sediului serviciului de stare civilă, este valabilă, chiar dacă nu s-a cerut sau nu a fost obținută în acest sens aprobarea conform legii.; de asemenea, neînregistarea sau înregistrarea greșită a căsătoriei nu afectează valabilitatea acesteia, deoarece, momentul încheierii căsătoriei se consideră a fi acela în care soții își exprimă consimțămîntul, înregistrarea căsătoriei fiind o cerință ulterioară, ca sursă de dovadă al încheierii căsătoriei [23, p. 43].
Nulitatea căsătoriei poate fi clasificată în funcție de următoarele criterii:
în dependență de clasificare folosită în dreptul civil;
în funcție de consacrarea legislativă.
Așadar, conform clasificării folosite de dreptul civil, nulitățile pot fi de două tipuri: absolută și relativă. Conform clasificării ce ține de consacrare legislativă, există nulități exprese – prevăzute de Codul Familiei sau alte acte legislative și relative – care rezultă expres din dispozițiile Codului Familiei.
Prin excludere de la dreptul comun, legea admite posibilitatea validării căsătoriei nule din cauza neîndeplinirii vîrstei matrimoniale cerute de lege, atunci cînd soțul care nu avea vîrsta cerută de lege pentru căsătorie, a împlinit-o între timp, sau soția a dat naștere unui copil sau a rămas însărcinată.
Conform Codului Familiei, efectele retroactive lae nulității căsătoriei sunt înlăturate față de soțul de bună- credință prin reglementarea căsătoriei putative, iar față de copii care au rezultat din căsătorie desfințată nulitatea nu produce efecte, ei păstrînd calitate de copii născuți sau concepuți în timpul unei căsătorii valabil încheiate. În conformitate de cauzele determinante precum și de regimul juridic aplicabil – adică cercul de persoane care poate să invoce sancțiunea nulității și termenul în care poate fi invocată aceasta – , nulitatea căsătoriei poate fi de două tipuri: relativă sau absolută. Luînd în seamă terminologia folosită în doctrină, precum și de finalitatea condiților de valabilitate ale căsătoriei impuse de lege a căror nerespectare atrage nulitatea, se poate de conchis că prin formularea categorică ” este nulă căsătoria, expune cazuri de nulitate absolută, pe cînd, în redactarea ”căsătoria poate fi anulată” și ”anularea căsătoriei”, demostrează motivele de nulitate relativă. În afară de viciile de consimțămînt care sunt: eroare, dolul și violența -, care atrag nulitatea relativă a căsătorie, toate celelate cazuri de nulitate, eprese sau virtuale, sunt nulități absolute. Nulitatea absolută intervine în următoarele cazuri:
Impubertatea legală adică nerespectarea cerințelor privitoare la vîrsta soților, care este de 18 ani la bărbați și 16 ani la femei sau în mod excepțional, la 15 ani la femei-, atrage nulitatea absolută a căsătoriei care poate fi totuși acoperită dacă:
soțul care nu avea vîrsta corespunzătoare pentru încheierea căsătoriei, a împlinit-o pînă la data constatării nulității. În acest caz, declararea nulității ar avea un caracter fomral, deoarece imediat după aceasta soții ar putea să se recăsătorească;
dacă pînă la declararea nulității căsătoriei soția a dat naștere unui copil;
soția a rămas însărcinată. Aceste ultime împrejurări sunt de natură să demonstreze pubertatea reală a soților, căsătoria lor rămînînd valabilă și din considerentul ocrotirii intereselor copilului.
Deși nu este menționat, nulitatea căsătoriei este descoperită și atunci cînd soțul nu are împlinită vîrsta matrimonială, însă soția a dat naștere unui copil sau a rămas însărcinată.
Din punct de vedere a practicii judiciare, cazuri privind declararea nulității căsătoriei din cauza neîntrunirii vîrstei matrimoniale, nu prea se întîlnesc.
Bigamia adică căsătoria încheiată de o persoană care se află în relații matrimoniale avînd calitate de soț rezultînd dintr-o căsătoriei anterioară în ființă, are ca sancțiune nulitatea absolută a căsătoriei subsecvente. Pentru declararea nulității în acest caz, presupune, întrunirea a două condiții cumulative:
există o căsătorie anterioară a unuia dintre soți, care e ste valabilă din punct de vedere juridic în timpul încheierii căsătoriei ulterioare, deci nu a fost desființată sau desfacută prin hotărîre judecătorească irevocabilă și nici nu a înceta prin moarte fizică sau prezumată a unui dintre soți;
ultima căsătorie încheiată potrivit legii: logodna, sau faptul depunerii declarației de căsătorie, nu încalcă impedimentul rezultînd din starea de persoană căsătorită, findcă căsătoria susecventă există doar în stadiu de proiect, fără a fi efectiv încheiată [14, p. 37].
Dacă are loc declararea morții prezumate a unuia dintre soți, căsătoria soțului supravețuietor care are loc după aceasta este valabilă, chiar dacă a fost încheiată între timpul dintre data stabilită prin hotărîre judecătorească ca fiind cea a morții și rămînerea irevocabilă a hotărîrei declarative de moarte. Însă în cazul în care soțul declarat mort reapare și are loc anularea hotărîrei declarative de moarte, nu atrage nulitatea noii căsătorii a soțului supravețuitor. Astfel, prima căsătorie va fi considerată desfăcută la data încheierii celei de-a doua. Chiar dacă legea nu face distinție, acest lucru este valabil doar în cazul soțului de bună- credință, adică acesta nu cunoștea la momentul căsătoriei despre faptul că partenerul acestuia este în viață. Așadar, în cazul în care soțul cunoștea despre acest fapt, atunci căsătoria ulterioară este lovită de nulitate absolută. În cazul în care unul dintre soți este dat dispărut și celălalt dorește să se recăsătorească, acesta are statude bigam , deoarece el poate încheia căsătorie doar după hotărîrea irevocabilă declarative de moarte.
Rudenia. Sub sancțiunea nulității absolute , este oprintă căsătoria între rudele pe linie dreaptă și pe linie colaterală pînă la al patrulea grad inclusiv. Din motive întemeiate, rudele colaterale de gradul al patrulea vor putea încheia căsătoria în cazul în care au obținut certificatul prealabil de rudenie, cînd însă persoanele interesate să solicite un astfel de certificat au încheiat căsătorie fără să fi cerut sau obținut încuviințarea prealabilă, căsătoria lor va fi declarată nulă.
De asemenea, impedimentul rezultat din rudenie funcționează și în cazul adopției, idiferent dacă acesta este cu drepturi depline sau restrînse. Așadar, va fi considerată nulă absolută căsătoria intervenită între cel adoptat sau descendenții săi, pe de o parte, și rudele firești în grad prohibitiv ale acestora, pe de altă parte. În continuare ne vom referi la cazul referitor la adopție [9, p. 26].
Adopția. Acest raport juridic civil izvorît din actul juridic al adopției, precum și relațiile de familie rezultate din adopție sunt impedimente la încheierea căsătoriei. Căsătoria este lovită de nulitate absolută doar dacă căsătoria e interenit între adoptator și ascendenții acestuia pe de o parte, și adoptat și descendenții acestuia pe de altă parte. Așadar, legiuitorul se referă aicidoar la adopția cu efecte restrînse, deoarece, în cazul adopției cu efecte depline, adoptatul devine rudă atît cu adoptatorul cît și cu rudele acestuia. Deci, în cazul adopției cu efecte depline, este nulă absolut căsătoria încheiată între adoptatorul și adoptat precum și rudele acestora pînă la gradul al treilea inclusiv.
La fel din categoria situațiilor de nulitate absolută a căsătoriei fac parte și următoarele situații: starea de alienație sau debilitate mintală, precum și lipsa vremelnică de discernămînt; lipsa materială a consimțămîntului la căsătorie; nerespectarea cerințelor de formă privitoare la publicitatea și caracterul solemn al actului juridic al căsătoriei; necompetența ofițerului de stare civilă; lipsa diferenței de sex; fictivitatea căsătoriei.
Declararea nulității căsătoriei, după cum reiese din prevederile capitolului 8 al Codului Familiei, se face de către instanța de judecată. Dreptul de a cere declararea nulității căsătoriei conform art.42 al Codului Familiei îl au:
soțul minor, precum și părinții acestuia, autoritatea tutelară sau procurorul, dacă căsătoria a fost încheiată de către o persoană care nu a atins vîrsta matrimonială;
soțul, drepturile căruia au fost încălcate prin încheierea căsătoriei, precum și procurorul în cazul viciilor de consimțămînt;
soțul care nu a cunoscut despre existența impedimentelor la căsătorie;
soțul de bună- credință sau procurorul, în cazul căsătoriei fictive;
Instanța judecătorească de asemenea va declara nulă căsătoria dacă acesta: a fost încheiată cu încălcarea prevederilor prevăzute de art. 11, 13, 14 sau 15 ale Codului Familiei adică consimțămîntul reciproc, neviciat, exprimat pesonal și necondiționat, al viitorilor soți precum și atingerea de către aceștia a vîrstei matrimoniale., sau a fost încheiată în momentul în care soții sau unul dintre soți nu a avut intenția de a crea familie [9, p. 72].
Procedura de încheiere a căsătoriei este supusă unor astfel de cerințe legale avînd scopul întemeierii unei familii puternice, sănătoase, atît din punct de vedere fizic, cît și moral, avînd posibilitatea de a-și îndeplini funcțiile ce i se cuvin în cadrul societății. Iată de ce, legea permite încheierea căsătoriei doar acelor persoane care dispun de aptitudine fizică și morală, de a întemeia o familie. În final, cerințele legale pentru a încheia o căsătorie mai au menirea de a asigura exprimarea unui consimțămînt liber și conștient al viitorilor soți.
Așadar, în cazul nerespectării acestei condiții la încheierea căsătoriei, și anume consimțămîntul soților, atrage după sine declararea nulității căsătoriei.
2.2. Declarația de căsătorie
Pentru a asigura prezența condițiilor de fond și lipsei impedimentelor, la momentul încheierii căsătoriei este nevoie de a îndeplini unele condiții de formă și anume recunoașterea publică a căsătoriei cît și dovada acesteia.
Condițiile de formă ale căsătoriei se împart în formalități premergătoare sau anterioare căsătoriei și formalități ce privesc însăși încheierea căsătoriei. Din categoria formalităților anterioare fac parte declarația de căsătorie ți opoziția la căsătorie. În baza art.10 Codul Familiei și art. 33 Legea privind actele de stare civilă [5] declarația de căsătorie trebuie să fie depusă personal de către soți la organul de stare civilă de la domiciliu unuia dintre ei sau al părinților unuia dintre ei. Nu se admite depunerea cererii de către altă persoană, nici dacă aceasta este deținotoare de procură din partea persoanei interesate. În cazul, în care domiciliu unuia dintre soți este în satul Sofia raioanul Drochia iar celălalt este din sect. Centru al capitalei atunci declarația de căsătorie poate fi depusă atît la oficiul de stare civilă din s. Sofia cît și în sect. Centru al capitalei.
Declarația de căsătorie trebuie să cuprindă:
-consimțămîntul ferm al soților pentru încheierea căsătoriei;
-declarația viitorilor soți că îndeplinesc condițiile de fond prevăzute de art. 11 și 14 al Codului Familie;
-declarația că au luat cunoștință de impedimentele prevăzute la art. 15 Codul Familiei și că acestea lipsesc;
-declarația că s-au informat reciproc despre starea de sănătate a fiecăruia;
-date referitoare la identitatea viitorilor soți;
-dorința privind nmele de familie care urmează să-l poarte soții în timpul căsătoriei;
-datele referitoare la căsătoriile anterioare dacă unul dintre soți a mai fost căsătorit;
-date despre copii comuni dacă aceștea există.
În legislația romînă declarația de căsătorie este prevăzută de dispozițiile art. 12, 13 din Codul familiei și art. 28 din legea nr. 119/1996. satfel aceasta are anumite cerințe și reguli de întocmire dintre care:
A. Forma declarației
Referitor la forma declarației de căsătorie, în conformitate cu art. 28 din legea amintită, aceasta se face personal de către viitorii soți, în formă scrisă la autoritatea administrației publice locale unde va urma să se încheie căsătorie. Astfel, conform legii există un formular tipizat.
B. Conținutul declarației
În conținutul declarației trebuie să fie indicate:
exprimarea de voință a declaranților de a se căsători împreună;
declararea faptului că au fost aduși la cunoștință unul față de altul starea sănătății lor precum și de prevederile art. 4, 10, 27 din Codul familiei al României;
confirmarea că între ei nu există nici un impediment legal la căsătorie;
indicarea numelui pe care urmează să-l poarte în timpul căsătoriei;
data și semnătura declaranților;
datele din buletinele de identitate ale declaranților.
C. Dovezile care trebuie prezentate o dată cu declarația
De asemenea o dată cu prezentarea declarației mai trebuie anexate și copiile la:
certificatele de naștere;
certificatele medicale (dacă e cazul);
dovada privind desfacerea sau încetarea unei căsătorii anterioare;
aprobarea președintelui consiliului județean sau a primarului general al municipiului București pentru încheierea căsătoriei în cazul în care există impedimente rezultând din condițiile de vârstă, rudenie firească sau adopție, în condițiile prevăzute de lege.
După aceasta ofițerul de stare civilă constată că declarația a fost expusă în fața lui, de asemenea semnată în fața lui de către cei doi și că acesta a facut confruntare între datele înscrise cu cele prezentate prin documente și acestea corespund întocmai [24, p. 55].
D. Caracterul personal al declarației
Făcînd referință la caracterul personal al declarației din rezultatul art. 12 alin. 1 din Codul familiei și art. 28 alin. 1 din lege, declarația se exprimă personal de către fiecare din viitorii soți și nu poate fi făcută prin reprezentare.
E. Autoritatea administrativă la care se poate depune declarația de căsătorie
Locul în care se poate face declarația de căsătorie este sediul autorității administrației publice locale a municipiului București, a sectorului, orașului, comunei în a cărei rază administrativ-teritorială își are domiciliul sau reședința unul din viitorii soți. Ca și excepție art. 27, alin. 2 din Legea nr. 119/1996, prevede că căsătoria se poate încheia în afara sediului autorității administrației publice locale menționate, cu aprobarea primarului, dacă din motive temeinice unul dintre viitorii soți se află în imposibilitatea de a se prezenta [7, p. 57].
F. Înregistrarea declarației
Art. 28 din Legea nr. 119/1996 stipulează că prin grija ofițerului de stare civilă, declarația de căsătorie va fi publicată prin afișare în extras în ziua în care a fost primită la locul special amenajat la sediul primăriei unde se încheie căsătoria.
G. Valoarea juridică a declarației
Declarația de căsătorie este cerință de formă primară la căsătorie și nu obligă la încheierea căsătoriei deoarece consimțământul trebuie să fie exprimt în mod valabil numai cu ocazia celebrării, dar pentru declaranți acesta are semnificația faptică a unui proiect de căsătorie.
La încheierea căsătoriei pot apărea și anumite impedimente, astfel,din cadrul impedimentelor la încheierea căsătoriei sunt:
persoane dintre care cel puțin una este deja căsătorită;
rude în linie dreaptă pînă la al IV-lea grad inclusiv, frați și surori, chiar și cei care au un părinte comun;
adoptator și adoptat;
adoptat și rudă a adoptatorului în linie dreaptă, pînă la al II-lea grad inclusiv;
curator și persoană minoră aflată sub curatela acestuia, în perioada curatelei;
persoane dintre care cel puțin una a fost lipsită de capacitatea de exercițiu;
persoane condamnate la privațiune de libertate în perioada cînd ambele își ispășesc pedeapsa;
persoane de același sex.
Conform art.34 din Legea privind actele de stare civilă de asemenea la declarația de căsătorie se anexează actele de identitate , certificatele de naștere, certificatele prin care se atestă trecerea controlului medical, și după caz, dovezile privind desfacerea căsătoriei sau încetarea căsătoriei, precum și a deciziei privind reducerea vîrstei matrimoniale, în condițiile art. 14 Codul Familiei.
Declarația de căsătorie se efectuează în formă scrisă, se semnează de viitorii soți și se înregistrează de către funcționarul de stare civilă în registru respectiv, fixîndu-se data și ora pentru înregistrarea căsătoriei. Acestă declarație depusă la organul de înregistrare a actelor de stare civilă are ca scop nu doar încheierea căsătoriei dar și anunțarea terților despre încheierea căsătoriei proiectate și punerea în mișcare, după caz, a opoziției la căsătorie. Opoziția la căsătorie fiind actul prin care orice persoană poate aduce la cunoștință funcționarului de satre civilă existența unei împrejurări de fapt sau de drept ce nu admite încheierea căsătoriei [23, p. 203].
Așadar, delcarația de căsătorie este prima fromalitate anterioară căsătoriei, prin care viitorii soți își exprimă voința în vederea încheierii căsătoriei. Acesta se face personal de cei care deoresc să încheie căsătorie, în fomră scrisă, la serviciul de stare civilă în care urmează să se oficializeze căsătoria. În cazul în care unul dintre soți nu se află în aceeași localitate, declarația de căsătorie poate fi depusă la serviciul de stare civilă unde se află acesta, care o va transmite, din oficiu și fără întîrziere, serviciului de stare civilă competent pentru încheierea căsătoriei. Dacă unul dintre soți este în imposibilitate de a se prezenta la sediul oficiului de stare civilă, atunci luînd în considerarere căci căsătoria poate fi încheiată și în afara sediului acestuia, funcționarul serviciului de stare civilă va lua declarația de căsătoriei și în afara sediului oficiului de stare civilă. În situația în care viitorii soți au făcut declarațiile la servicii de stare civilă diferite, atunci declarația va trebui să cuprindă și indicația locului unde urmează a fi încheiată căsătoria [26, p. 109].
Declarația de căsătorie se semnează de către declarant și de către ofițerul de stare civilă. Dacă însă, declarantul este în imposibilitate de a semna, acesta fiind caz extrem de rar, atunci declarația este semnată de către ofițerul de stare civilă, acesta făcînd indicația că datele înscrise în declarație corespund cu cele declarate verbal și că au fost citi declarantului cuvînt în cuvînt. O dată cu declarația de căsătorie, viitorii soți mai trebuie să prezinte, actele de identitate, certificate de naștere precum și alte dovezi prevăzute de Codul Familiei necesare pentru încheierea căsătoriei. Aceste dovezi referindu-se la îndeplinirea condițiilor de fond și la lipsa impedimentelor la căsătorie.
După îndeplinirea acestor formalități, declarația de căsătorie se înregistrează, iar în cazul în care există opoziții la căsătoriei, acestea se fac în termen de 10 zile de la data publicării în extras a declarației de căsătorie. La ceremonia de încheiere a căsătoriei participă și doi martori care semnează actul de căsătorie [29, p. 37].
Așadar, declarația de căsătorie este una cea mai importantă condiție care trebuie îndeplinită, pentru ca încheierea căsătoriei să aibă loc. Acestă declarație este și o dovadă de voință a viitorilor soți în ceea ce privește încheierea căsătoriei.
2.3. Încheierea căsătoriei cu aplicarea viciilor de consimțămînt
Înregistrarea căsătoriei este procedura de întocmire la organul de stare civilă a actului de căsătorie, avînd la bază declarația de căsătorie cu respectarea condițiilor și în termenele stabilite de legiuitor. În așa mod, căsătoria reprezintă o uniune liber consimțită între bărbat și femeie, încheiată conform dispozițiilor legale avînd scopul de a întemeia o familie și este reglemantată de normele imperative ale legii. O dată cu înregistarea căsătoriei la organul de stare civilă iau naștere și drepturile și obligațiile juridice reciproce dintre soți.
Pentru a încheia căsătoria este necesar consimțpmîntul reciproc, sa nu fie viciat, să fie exprimat personal și necondiționat de către bărbatul și femeia care se căsătoresc, precum și atingerea vîrstei matrimoniale a soților, și anume 18 ani. Sînt admise și excepții, adică căsătoria la vîrsta de 16 ani însă este necesar acordul părinților [16, p. 137].
Conform art.15 din Codul Familiei, organul de stare civilă este în drept de a refuza înregistarrea căsătoriei dacă constată că nu sunt respectate cerințele legislației. De asemenea, în cazul tăinuirii, în momentul înregistrării căsătoriei, a circumstanțelor care împiedică încheierea acesteia, conform Codului Contravențional, se sancționează cu amendă în mărime de la 20 u.c pînă la 50 u.c.
Atunci cînd are loc încheierea căsătoriei între cetățenii străini sau între aceștia și cetățenii Republicii Moldova dacă cel puțin unul dintre aceștia nu cunoaște limba în care are loc oficializarea căsătoriei, precum și în cazul în care una sau ambele persoane sunt surdomute se va apela la serviciile unui interpret [20, p. 248].
În cazul persoanelor condamnate la privațiune de libertate, sau arestate, încheierea căsătoriei, are loc cu respectarea unor condiții speciale. Dacă persoana care încheie căsătoria își ispășește pedeapsa administrativă, căsătoria va fi înregistrată după expirarea teremnului sancțiunii aplicate.
Căsătoria are loc prin consimțămîntul liber al viitorilor soți. Acest consimțămînt este esențial pentru căsătoriei. Așadar, consimțămîntul la căsătorie este liber, în sensul că au fost lichidate limitările de castă, rasiale, religioase și juridice în privința liberei alegeri între viitorii soți.
Din punct de vedere juridic, consimțămîntul liber la căsătorie înseamnă lipsa viciilor de consimțămînt, și anume a erorii, dolului și violenței. Astfel, pentru asigurarea libertății manifestării consimțămîntului viitorilor soți, legea dispune că acesta are loc în anumite forme determinate, căsătoria avînd un caracter solemn [1, p. 4].
Consimțămîntul la căsătorie este manifesta, de regulă, prin raspunsul afirmativ la întrebările ofițerului de stare civilă care sunt adresate fiecăruia dintre soți, adică, dacă vor să se căsătorească unul cu altul. În cazul în care unul dintre soți este în imposibilitate de a vorbi (spre exemplu, este surdomut), consimțămîntul se poate manifesta prin orice mod, însă aceste trebuie să fie neîndoielnic. În acest scop, consimțămîntul surdomuților, precum și al celor care vorbesc o limba pe care nu o cunoaște ofițerul de stare civilă, se dă fiind prezent un interpret, încheindu-se un proces-verbal.
Așadar, din cele expuse mai sus rezultă că, consimțămîntul este o condiție esențială pentru încheierea căsătoriei, însă, sunt cazuri în care această condiție nu este respectată, astfel, apar viciile de consimțămînt. Acestea se manifestă prin: dol, eroare, violeță. Unele persoane, de asemenea, recurg și la șantaj, atît cel emoțional cît și cel material [25, p. 142].
Astfel, dolul ( fiind o eroare provocată, viclenie) se manifestă prin inducerea în eroare a unei persoane, folosind mijloace dolosive, pentru a o determina pe acesta să încheie un act juridic.
Dolul are un element subiectiv, adică are intenția de a induce în eroare și un element obiectiv, materializat în utilizarea unei manevre dolosive pentru a induce în eroare viitoarea persoană care urmează să se căsătorească. Dacă în materie contractuală, dolul reprezintă viciu de consimțământ dacă provine de la celălalt contractant, reprezentant al contractului sau complice, în materia căsătoriei dolul este necesar ca să provină de la celălalt soț.
De asemenea, dolul trebuie să fie determinant. Caracterul determinant constitue o chestiune de fapt, care este apreciată de către instanță, de la caz, la caz, în dependență de experiența de viață, pregătire profesională, vârstă; ascunderea vîrstei sau a pregătirii profesionale nu constituie dol. Doar dolul principial constitue viciu de consimțământ. Dolul poate avea, forma comisivă dar și omisivă (dol prin reticență), de exemplu, ascunderea stării de graviditate în momentul încheierea căsătoriei, a neputinței de a procrea sau a bolii de care suferă.
Urmatorul viciu de consimțămînt care poate aparea la încheierea căsătoriei este eroarea care reprezintă falsa expunere a realității în timpul încheierii actului juridic. Aceasta constituie viciu de consimțământ doar dacă privește identitatea fizică a celuilalt soț spre exemplu dacă se căsătorește cu sora sau fratele geamăn. Nu reprezintă viciu de consimțământ eroarea asupra anumitor calități psihice sau fizice, ca de exemplu asupra caracterului, pregătirii profesionale, stării civile (divorțat sau necăsătorit) chiar dacă au constituit condiții determinante la încheierea actului de căsătorie. Grație formalităților cerute de lege pentru încheierea căsătoriei, precum și a realităților sociale (căsătoria presupune o „perioadă de probă”), eroarea ca și viciu de consimțământ nu este întâlnită în practică [19, p. 205].
În continuare ne vom referi la violența ca viciu de consimțămînt. Deci, violența se manifestă prin constângerea morală sau fizică a viitorului soț, avînd scopul de a-i insufla acestuia o temere decisivă pentru a încheiea căsătoriei. Constângerea fizică nu este manifestată în Republica Moldova astfel aceasta devine imposibilă. Constrângerea morală constitue simpla temere provocată cu scopul de a încheia căsătoria. Astfel, ca rezultat, are loc lipsa libertății de exprimare a consimțămîntului. Din această categorie face parte șantajul, atît cel emoțional cît ți cel material.
După cum putem conchide, în cazul nerespectării principiului liber consimțămînt, apar diferite vicii care afectează valabilitatea căsătoriei. Deci, viciile de consimțămînt atrag după sine nulitatea relativă a căsătoriei. Atfel, spre deosebire de dreptul comun, în materie de căsătoriei doar viciile de consimțămînt- eroarea, dolul, violența – sunt cauzate de nulitate relativă. Căsătoria fiind un act juridic intuitu personae, eroarea viciază consimțămîntul doar dacă poartă asupra identității fizice a celuilalt soț. Oricare altă eroare spontană, neprovocată, ca de exemplu eroare asupra identității civile, asupra situației materiale, familiale sau sociale a viitorului soț, este, conform acestui aspect, irelevantă.
Dolul viciază consimțămîntul doar în cazul în care se referă la alte elemente de fapt decît identitate fizică a celuilalt soț, fiind esențiale în ceea ce privește formarea consimțămîntului viitorilor soți pentru încheierea căsătoriei. Conform practicii judiciare, dacă viclenia constă în faptul că a fost ascunsă vîrsta reală a unuia dintre soți sau existența unei căsătorii desfăcută anterior prin divorț, atunci nulitatea relativă a căsătoriei nu poate fi pronunțată. Cel mai des întilnit caz de dol este ominiunea unuia dintre soți de a comunica celuilat boala de care suferă sau numai manifestări concrete ale acesteia. La fel, motiv de anulare a căsătoriei constitue ascunderea stării de graviditate de către viitoarea soție sau necomunicare de către unul dintre soți despre imposibilitatea de procreare sau de a realiza actul sexual. În aceste cazuri, nulitatea relativă sancționează activitatea dolosivă a unei persoane, avînd ca și scop promovarea bunei- credințe și a corectitudinii dintre soți chiar înca de la începutul întemeierii unei familii.
Un alt motiv ce constitue temei de anulare a căsătorie mai poate fi atunci cînd consimțămîntul este smuls prin violență fizică sau morală. Exact ca și în dreptul comun, violența în momentul în care este întreprinsă, trebuie să aibă un anumit grad de intensitate și gravitate, urmînd a fi apreciată atît din punct de vedere obiectiv cît și subiectiv [27, p. 76].
Consimțămîntul de la încheierea căsătoriei, nu reprezintă neapărat și voința reală de a întemeia o familie, împreună cu întreg ansamblu de rapoarte personale și patrimoniale pe care căsătoria îl implică. Astfel, în cazul căsătoriei fictive consimțămîntul lipsește, deoarece voința declarată, exteriorizată, nu este în corespundere cu vonța internă, acesta nefiind acordată în sensul întemeierii reale a unei familii. Declarația de voința este modul necesar de exprimare a voinței, dar, fiind privită restrîns, în principiu nu generează raportul juridic prin ea însăși, ceea ce ar interesa și ar prezenta interes este relevanța juridică care este substanța psihologică a voinței manifestate, adică voința internă pe care acestă manifestare are menireasă o exteriorizeze, făcînd-o cunoscută.
De asemenea, lipsa consimțămîntului la căsătoriei poate avea motive patologice – alienația sau debilitatea mintală, ori lipsa vremelnică de discernămînt -, și atrage, nulitatea absolută a actului juridic al căsătoriei. Această ipoteză, din ăunct de vedere practic, apare în momentul în care la întrebarea funcționarului de stare civilă, unul sau ambii soți nu au răspuns, sau au răspuns negativ, și cu toate acestea căsătoria a fost declarată încheiată, sau cînd în locul unuia dintre viitorii soțis-a prezentat o altă persoană la celebrarea căsătoriei.
Consimțămîntul la căsătorie trebuie să existe anume în timpul încheierii acestuia, adică acesta este actual. Iată din ce cauză, promisiunele făcute de către parteneri înainte de căsătorie, adică logodna, nu crează obligații de a încheia o căsătorie, viitorii soăi fiind liberi să aleagă dacă se vor căsători sau nu. Din actualitatea caracterului consimțămîntului rezultă că acesta trebuie să fie exprimat personal de către fiecare soț și în mod simultan, adică soții trebuie să fie prezenți împreună în fața ofițerului de stare civilă pentru a-și acorda consimțămîntul la căsătorie [13, p. 169].
3. STUDIU DE CAZ PRIVIND NULITATEA CĂSĂTORIEI
În acest capitol mai voi referi mai mult la aspectul practica al temei ”Procedura de soluționare a conflictelor în cazul nerespectării conflictelor liber consimțămînt între bărbat și femei.”
Astfel, din puncte de vedere practic în cazul în care nu este respectat principiul liberului consimțămînt privind încheierea căsătoriei, atunci intervine procedura de declarare a nulității actului juridic încheiat privind căsătoria.
Unul din cazurile privind declararea nulității căsătoriei este și cazul Annei Lander și a lui Isac Lander, cel din urmă solicitînd de la instanță declararea nulității căsătoriei din motiv că aceasta a fost încheiată neavînd scopul întemeierii unei familii ci obținerea unr acte pentru emigrare într-o țară străină, adică a fost o căsătorie fictivă. În continuare voi expune acest caz în detalii.
La 23 mai 2011, Lander Anna a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Lander Isac cu privire la partajul proprietății comune în devălmășie. În motivarea acțiunii, reclamanta Lander Anna a indicat că, la 29 februarie încheiat căsătoria cu Isac Lander, care a fost înregistrată Civile Bălți sub nr. 90.
Susține că, la începutul vieții de familie, se înțelegea destul de bine cu Lander Isac, însă, în ultimul timp, relațiile dintre ei s-au înrăutățit, pârâtul și-a schimbat atitudinea față de ea, pe diferite chestiuni apar conflicte și nu pot ajunge la un numitor comun, din care considerente s-a adresat în instanța de judecată privind partajarea averii comune în devălmășie.
Menționează Lander Anna că, în timpul căsătoriei, au fost procurate următoarele bunuri mobile și imobile, și anume: terenul cu suprafața de , număr cadastral 4839102.058 amplasat pe adresa mun. Bălți, s. Sadovoe, str. Alexandru cel Bun, 13, la prețul de 40 000 lei; 90% cotă-parte din capitalul social al SC „Steaua de centru” SRL, cod fiscal 1004602010525, situată pe adresa mun. Bălți, str. Colesova, 12/7; automobilul de model „Kamaz – număr de înmatriculare BL-AH-876, la prețul de 35 000 lei; automobilul de model „Fiat 2 Multipla” număr de înmatriculare BL-CZ-278, la prețul de 25 000 lei; automobilul de model „Renault Master” număr de înmatriculare BL-DD-732, la prețul de 25 000 lei și automobilul de model „Peugeot număr de înmatriculare BL-DE-591, la prețul de 35 000 lei.
Afirmă reclamanta că, împreună cu pârâtul, au mai procurat și alte bunuri pe care nu le-a inclus în acțiune întru partajarea acestora.
Solicită Lander Anna să fie partajată proprietatea comună în devălmășie între ea și Lander Isac, atribuindu-i ei: în natură 1/2 cotă-parte din terenul cu suprafața de , număr cadastral 4839102.058 amplasat pe adresa mun. Bălți, s. Sadovoe, str. Alexandru cel Bun, 13; 1/2 cotă-parte din 90% din capitalul social al SC „Steaua de centru” SRL, cod fiscal 1004602010525, situată pe adresa mun. Bălți, str. Colesova, 12/7; automobil de model „Renault Master” număr de înmatriculare BLDD-732 și automobilul de model „Peugeot număr de înmatriculare BL-DE- 591. Iar, lui Lander Isac să-i fie atribuit: 1/2 din terenul cu suprafața de , număr cadastral 4839102.058 amplasat pe adresa mun. Bălți, s. Sadovoe, str. Alexandru cel Bun, 13; 1/2 cotă-parte din 90% din capitalul social al SC „Steaua de centru” SRL, cod fiscal 1004602010525 situată pe adresa mun. Bălți, str. Colesova, 12/7; automobilul de model „Kamaz – număr de înmatriculare BL-AH-876, și automobilul de model „Fiat Multipla” număr de înmatriculare BL-CZ-278. Mai solicită reclamanta să fie încasat din contul pârâtului în beneficiul ei și cheltuielile de judecată.
La 08 iunie 2011, Lander Isac a depus cerere de chemare în judecată împotriva Annei Lander cu privire la declararea nulității căsătoriei.
În motivarea acțiunii, Lander Isac a indicat că, „de jure”, la 29 februarie încheiat căsătoria cu Anna Lander, care a fost înregistrată Civile Bălți sub nr. 90, însă, de fapt, această căsătorie este fictivă, deoarece atât el, cât și Lander Anna nu au avut intenția de crea o familie.
Susține că Lander Anna a încheiat, la 29 februarie 2000, căsătoria cu scopul de a pleca cu traiul permanent în Germania prin intermediul lui, iar, ulterior, la 25 mai 2000, împreună s-au adresat cu demers de a le acorda permis de ședere în Germania în temeiul reunirii emigranților evrei din Germania, la care, la 15 septembrie 2010, au primit refuz.
Consideră Lander Isac că, în circumstanțele nominalizate, a decăzut necesitatea de a exista juridic căsătoria încheiată între el și pârâtă. Afirmă Lander Isac că, pe parcursul existenței acestei căsătorii, nu au fost născuți copii comuni, nu au agonisit careva bunuri împreună, mai mult decât atât, fiecare trăiește separat în familiile lor reale, având viză de domiciliu pe diferite adrese. Ca urmare, nu au locuit împreună cu Anna Lander, nu au întreținut gospodărie comună, nu au procurat vreun bun mobil sau imobil împreună, nu au avut grijă unul de altul, nu au întreținut relații conjugale, iar despre careva suport moral sau păstrarea fidelității între ei nici nu a fost vorba, mai ales că, la momentul încheierii căsătoriei, aceasta locuia cu soțul său Chircorovici Iurie, iar dânsul cu o altă femeie.
Mai invocă reclamantul că, de nenumărate ori s-a adresat Annei Lander de a desface căsătoria lor, însă aceasta, pe diferite motive, amână realizarea faptului dat.
Solicită Lander Isac să fie declarată nulă căsătoria încheiată între el și Lander Anna la 29 februarie 2000 Civile Bălți sub nr. 90 și să fie încasat din contul acesteia în beneficiul lui cheltuielile de judecată.
Prin încheierea Judecătoriei Bălți din 13 iunie 2011, au fost conexate într-un singur proces civil pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Annei Lander împotriva lui Lander Isac cu privire la partajul proprietății comune în devălmășie și pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Isac Lander împotriva Annei Lander cu privire la declararea nulității căsătoriei.
Prin hotărârea Judecătoriei Bălți din 27 decembrie 2013, acțiunea Annei Lander împotriva lui Lander Isac cu privire la partajul proprietății comune în devălmășie a fost respinsă ca neîntemeiată, iar acțiunea lui Isac Lander împotriva Annei Lander cu privire la declararea nulității căsătoriei a fost admisă, fiind declarată nulă căsătoria încheiată între Lander Isac și Lander Anna la 29 februarie 2000 Civile Bălți, înregistrată sub nr. 90.
Prin decizia Curții de Apel Bălți din 27 noiembrie fost respins apelul declarat de către Lander Anna și menținută hotărârea Judecătoriei Bălți din 27 decembrie 2013.
La 29 decembrie 2014, în termenul prevăzut de lege, Lander Anna a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând casarea deciziei Curții de Apel Bălți din 27 noiembrie 2014 și a hotărârii Judecătoriei Bălți din 27 decembrie 2013 cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea înaintată de către ea să fie admisă.
În motivarea recursului, Lander Anna a invocat că atât instanța de apel, cât și prima instanță au apreciat arbitrar probele administrate, fapt ce a adus la încălcarea și aplicarea eronată a normelor de drept material și a normelor de drept procedural.
În susținerea cererii de recurs Lander Anna a invocat că instanța de apel neîntemeiat a respins probele prezentate de către ea, și anume depozițiile martorilor: Iacovenco Natalia, Slobodzean Evgheni, Stroescu Olga, Cebotari Valentina, Radu Tatiana, care au declarat că ea cu intimatul Lander Isac au locuit împreună, iar relațiile dintre ei erau ca între soț și soție, se bazau pe stimă și ajutor reciproc, pe obligații comune de întreținere a familiei.
De asemenea, afirmă recurenta că instanța de apel nu s-a expus și asupra probei prezentate de către ea, și anume ordonanța de refuz în pornirea urmăririi penale și clasare a procesului penal din 20 decembrie 2013 emisă de către Procuratura militară Chișinău din conținutul căreia rezultă că Lander Isac, fiind audiat în cadrul procesului penal, a recunoscut că ea este soția lui, cu atât mai mult că, acest fapt a fost confirmat și de către Turceac Alexandru, care de asemenea a fost audiat în cadrul acestui proces penal, fiind un prieten de familie cu Lander Isac.
Consideră Lander Anna că instanța de apel eronat a ajuns la concluzia că, căsătoria a fost încheiată având la bază un scop ilicit, deoarece ea, încă în anul 2009, l-a părăsit pe Lander Isac, iar acesta timp de 10 ani, cât a durat căsătoria lor, nu a înaintat cerere de declarare a nulității căsătoriei, depunând-o doar la momentul când ea a depus cererea privind partajul averii comune în devălmășie.
Mai mult ca atât, susține Lander Anna, căsătoria încheiată cu Lander Isac nu poate fi considerată fictivă, dat fiind faptul că ea împreună cu fiul ei Chircarovici Anton au locuit împreună în aceeași locuință cu Lander Isac, având și viză de reședință în apartamentul intimatului. Au dobândit bunuri în comun, și anume terenul cu suprafața de , număr cadastral 4839102.058 amplasat pe adresa mun. Bălți, s. Sadovoe, str. Alexandru cel Bun, 13, fapt ce se confirmă prin certificatul din Registrul bunurilor imobile din 11 mai 2011 eliberat de Oficiul Cadastral Teritorial Bălți din conținutul căruia rezultă că ea împreună cu intimatul dețin drept de proprietate asupra lotului de pământ vizat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 6153 din 22 octombrie 2009.
La 27 ianuarie 2015, în adresa intimatului Lander Isac a fost expediată copia recursului declarat de către Lander Anna cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței la recurs. La 09 februarie 2015, Lander Isac a depus referință, prin care a solicitat să fie respins recursul declarat de către Lander Anna cu menținerea deciziei Curții de Apel Bălți din 27 noiembrie 2014 și hotărârii Judecătoriei Bălți din 27 decembrie 2013, pe care le consideră legale și întemeiate. La 09 martie 2015, Lander Isac a depus supliment la referință, prin care a specificat că nu sunt temeiuri prevăzute de art.432 CPC pentru înaintarea de către Lander Anna a cererii de recurs.
Suplimentar, invocă intimatul Lander Isac că instanțele ierarhic inferioare corect au stabilit faptul că el nu a locuit niciodată cu Lander Anna, luând în considerație declarațiile mai multor martori : Rusu Olga, Mundriean Alla, Egorov Maria, Sergheev Dumitru, Bobcov Ghenadie, Liubii Ion și Cușnir Ala.
În ceea ce privește argumentele recurentei precum că instanța de apel nu s-a expus asupra probei – Ordonanța de refuz în pornirea urmăririi penale și clasare a procesului penal emisă de Procuratura Militară la 20 decembrie 2013, în care însăși Isac Lander a menționat că Lander Anna este soția sa, intimatul accentuează că niciodată nu a negat faptul că recurenta este soția sa ”de jure”, însă aceasta nu a fost niciodată soția sa ”de facto”.
Totodată, susține că această căsătorie fictivă nu a fost înregistrată pentru ca el să poată primi tratament în Germania, după cum susține recurenta, ci pentru ca ultima să se poată stabili cu traiul în Germania în limitele Programului de primire a emigranților evreiești, ea nefiind evreică și neavând altfel acces la acest program.
Referitor la argumentele reclamantei privind deținerea de către ea și fiul său Chircorovici Anton a vizei de reședință în apartamentul intimatului, afirmă acesta că a perfectat viza de reședință recurentei ca urmare a necesității probării faptului traiului comun pentru programul sus-menționat oferit de Germania, iar fiului acesteia i-a fost perfectată viza de reședință în apartamentul său după viza de reședință a mamei sale, fără a i se cere acord intimatului.
Afirmă că scopul căsătoriei poate fi probat prin aceea că, de la încheierea căsătoriei cu Lander Anna și până la momentul depunerii actelor au trecut mai puțin de 3 luni, astfel, aceasta este una fictivă și doar cu scopul de a beneficia de Programul de primire a emigranților evreiești în Germania.
Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 04 martie 2015 recursul declarat de către Lander Anna a fost considerat admisibil. În conformitate cu art. 444 CPC, prezentul recurs se examinează fără înștiințarea participanților la proces.
Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs și obiecțiile expuse în referință, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că acesta urmează a fi admis cu casarea hotărârii primei instanțe și a deciziei instanței de apel în partea ce ține de cererea de chemare în judecată a lui Isac Lander împotriva Annei Lander cu privire la declararea nulității căsătoriei dispunând scoaterea cererii de pe rol în această parte; și casarea deciziei instanței de apel în privința cererii de chemare în judecată a Annei Lander împotriva lui Lander Isac cu privire la partajul proprietății comune în devălmășie și remiterea pricinii spre rejudecare de Apel Bălți în această parte, din următoarele considerente. În conformitate cu art.445 alin. (1) lit.d) CPC, instanța de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul și să caseze decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe, dispunând încetarea procesului ori scoaterea cererii de pe rol dacă există temeiurile prevăzute la art.265 și 267.
Din suportul probator prezent la materialele pricinii, s-a constatat că părțile, Isac Lander și Anna Lander (Prisacari), la 29 februarie 2000, au încheiat căsătoria ți, înregistrată sub nr. 90. La 23 mai 2011, Anna Lander a depus ți o cerere de chemare în judecată împotriva lui Lander Isac cu privire la partajul proprietății comune în devălmășie, pe motiv că nu mai găsește limbă comună cu soțul Isac Lander.
Totodată, constată instanța de recurs că, la 08 iunie 2011, Lander Isac a depus ți o cerere de chemare în judecată împotriva Annei Lander cu privire la declararea nulității căsătoriei, pe motiv că această căsătorie este fictivă și niciuna dintre părți nu a avut intenția de a crea o familie, unicul scop al înregistrării căsătoriei fiind intenția Annei Lander de a se stabili cu traiul în Germania, în baza Programului de primire a emigranților evreiești, iar acesta a primit refuz de cu privire la acest program la 15 septembrie 2010, astfel, a decăzut necesitatea acestora de mai fi căsătoriți și i-a cerut deja de nenumărate ori Annei Lander de a desface căsătoria, însă aceasta a refuzat, deși știa care a fost motivul real al acestei căsătorii. Cauzele civile sus-menționate au fost conexate într-un singur proces civil prin încheierea Judecătoriei Bălți din 13 iunie 2011.
Conform art.41 alin. (1) lit.b) din Codul Familiei, instanța judecătorească va declara nulă căsătoria dacă aceasta a fost încheiată când soții sau unul dintre ei nu a avut intenția de a crea o familie (căsătorie fictivă).
Potrivit art.42 alin. (1) lit.d) din Codul Familiei, în cazul în care a fost încheiată o căsătorie fictivă, dreptul de a cere declararea nulității căsătoriei îl au soțul de bună-credință și procurorul. Astfel, în condițiile în care însuși intimatul-reclamant Lander Isac recunoaște în cererea de chemare în judecată și în declarațiile și explicațiile sale în cadrul dezbaterilor judiciare, atât în prima instanță, cât și în instanța de apel, precum și în referința depusă la prezentul recurs că nu a avut intenția de a crea o familie cu Anna Lander și cunoștea de la bun început că scopul acestei căsătorii era pentru a putea participa de primire a emigranților evreiești oferit de Germania, acesta nu poate fi considerat de bună-credință.
Urmare, Lander Isac nu este în drept de a depune o astfel de acțiune în instanța de judecată, or, legea expres prevede că în cazul în care se cere declararea nulității căsătoriei ca fiind fictivă, dreptul de a înainta acțiune în judecată îl are doar soțul de bună-credință sau procurorul. În conformitate cu art.267 lit.c) CPC, instanța judecătorească scoate cererea de pe rol în cazul în care cererea este semnată sau este depusă în judecată de o persoană neîmputernicită.
În circumstanțele expuse mai sus, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că cererea de chemare în judecată a lui Lander Isac împotriva Annei Lander cu privire la declararea nulității căsătoriei urmează a fi scoasă de pe rol ca fiind depusă de către o persoană care nu are dreptul de a depune o astfel de cerere, iar decizia Curții de Apel Bălți din 27 noiembrie 2014 și hotărârea Judecătoriei Bălți din 27 decembrie 2013 în această parte urmează a fi casate ca fiind adoptate cu încălcarea normelor de drept procedural.
Referitor la cererea de chemare în judecată a Annei Lander împotriva lui Lander Isac cu privire la partajul proprietății comune în devălmășie, instanța de recurs reține următoarele.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanța de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanței de apel și să trimită pricina spre rejudecare în instanța de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.
Potrivit art. 239 al aceluiași Cod, hotărârea judecătorească trebuie să fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărârea numai pe circumstanțele constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în ședință de judecată.
În conformitate cu art. 241 alin. (5) CPC, în motivarea hotărârii se indică circumstanțele pricinii, constatate de instanță, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanțe, argumentele invocate de instanță la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanța.
Din conținutul hotărârii primei instanțe și deciziei instanței de apel rezultă că acțiunea privind partajarea averii comune în devălmășie a fost respinsă urmare a faptului admiterii acțiunii lui Lander Isac și declarării nulității căsătoriei încheiate între Lander Isac și Lander Anna, la 29 februarie 2000, neexpunându-se în fond asupra argumentelor și probelor invocate de părți.
Astfel, în circumstanțele în care cererea de chemare în judecată a lui Isac Lander privind declarearea nulității căsătoriei se scoate de pe rol, argumentul dat decade, instanța de apel urmând a se expune asupra fondului acțiunii Annei Lander împotriva lui Isac Lander cu privire la partajul proprietății comune în devălmășie, luând în considerație toate circumstanțele de fapt și de drept întru emiterea unei hotărâri legale și întemeiate. Or, contrar standardelor procedurale recunoscute, atât prima instanță, cât și instanța de apel la adoptarea raționamentului final nu s-au expus asupra tuturor probelor din dosar, nu au furnizat răspunsurile la întrebările care sunt pertinente pentru rezultatul procesului și necesită un răspuns special în hotărâre.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că circumstanțele enunțate afectează grav dreptul recurentei-reclamante Anna Lander la un proces echitabil.
Se reiterează că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prezumă dreptul la о hotărâre și decizie motivate. Motivarea este о parte a hotărârii în care instanța judecătorească în mod obligatoriu își expune concluziile formulate în privința cauzei deferite spre soluționare.
Potrivit unei jurisprudențe constante degajate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului [31], pronunțarea de către instanțele judecătorești a unor hotărâri motivate constituie una dintre garanțiile dreptului fundamental la un proces echitabil și acesta presupune obligațiunea instanței judecătorești de a se expune în hotărâri asupra tuturor cerințelor acțiunii, precum și argumentelor invocate de către părți întru, respectiv, admiterea sau respingerea acestora (speța Garcia Ruiz c. Spaniei, hotărârea din 21 ianuarie 1999).
Se reține că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor normelor de drept, să fie clar, înțeles de părțile implicate în litigiu și să răspundă în mod sigur și expres la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți (principiul nr. 6 al Recomandării nr. R (84)5 privind principiile de procedură civilă menite pentru ameliorarea funcționării justiției, adoptată la 28 februarie 1984 de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei), ceea ce la cazul prezentei spețe este lipsă.
Ținând cont de imposibilitatea instanței de recurs de a corecta respectivele omisiuni de procedură și reiterând inexistența temeiurilor legale pentru a remite pricina spre rejudecare în instanța de fond (art.432 alin.(3) lit.d) si f) CPC), Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție concluzionează asupra remiterii pricinii spre rejudecare în instanța de apel.
Din considerentele menționate și având în vedere faptul că hotărârile judecătorești pronunțate nu satisfac standardele procedurale ale legalității și temeiniciei unui act judecătoresc, omisiune care nu poate fi corectată de către instanța de recurs la examinarea pricinii în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de către Lander Anna, a casa hotărârea Judecătoriei Bălți din 27 decembrie 2013 și decizia Curții de Apel Bălți din 27 noiembrie 2014 în partea ce ține de cererea de chemare în judecată a lui Isac Lander împotriva Annei Lander cu privire la declararea nulității căsătoriei, dispunând scoaterea cererii de pe rol; iar în privința cererii de chemare în judecată a Annei Lander împotriva lui Lander Isac cu privire la partajul proprietății comune în devălmășie de a admite recursul, a casa decizia Curții de Apel Bălți din 27 noiembrie 2014 cu restituirea pricinii spre rejudecare de Apel Bălți, în alt complet de judecată.
La rejudecarea pricinii, instanța de apel urmează să țină cont de cele menționate și reexaminând pricina, să emită o decizie legală și întemeiată, respectând dreptul părților la un proces echitabil. Astfel instanța a admis recursul Annei Lander, casînd decizia Curți de Apel Bălți din 27 noiembrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Isac Lander împotriva Annei Lander cu privire la declararea nulității căsătoriei și emite o nouă hotărîre sub formă de încheiere prin care:
Se scoate de pe rol cererea de chemare în judecată a lui Isac Lander împotriva Annei Lander cu privire la declararea nulității căsătoriei. Se casează decizia Curții de Apel Bălți din 27 noiembrie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Annei Lander împotriva lui Lander Isac cu privire la partajarea averii comune în devălmășie, cu restituierea spre rejudecare de Apel Bălți, în alt complet de judecată. Decizia fiind irevocabilă din momentul emiterii [30].
Aceasta este decizia motivată irevocabilă a Curții Supreme de Justiție în cazul celor doi soți. Deși în cazul dat există două cazuri conexate, partajul averei comune în devălmașie și declararea nulității căsătoriei eu mă voi referi oar la cel ce ține de nulitatea căsătoriei.
Astfel, analizînd cererea de chemare în judecată a lui Isac Lander împotriva Annei Lander privind declararea nulității actlui juridic pot afirma faptul că această cerere este una întemeiată chiar dacă judecătorii Curții Supreme de Justiție consideră că există motive pentru a scoate cererea de pe rol, motivul fiind faptul că soțul știa despre faptul că are loc o căsătorie care nu are ca și scop întemeierea unei familii. Însă, există declarațiile martorilor care confirmă faptul că aceștia nu duceau o căsnicie tradițională, adică nu locuia împreună, nu respectau principiu fidelității, iar din spusele soțului nici relații intime nu erau.
Deci, din aceste motive am un dubiu în ceea ce privește scoaterea cererii de pe rol a lui Isac Lander și consider că ar terebui și această să fie examinată mai în detalii. Spre exemplu, să verifice dacă în perioada respectivă cînd acesta menționează, soții au avut interviu privind imigrarea lor în Germania. Consider că acest fapt ar fi un factor important în a demostra că spusele lui Isac sunt reale și într-adevăr acest proces a avut loc. Respectiva confirmare ar da de gîndit magistraților în faptul luării unei decizii. De asemenea în calitate de martor poate fi audiat și fiul Annei Lander pentru a sune care erau relațiile dintre cei doi și unde a domiciliat el n perioada de căsătorie a celor doi. Cred că acești factori ar elucida puțin cazul și ar face lumină în cine spune minciuni și cine adevărul [30].
La fel cum este admis faptul că poate Lander Isac întreprinde toate aceste măsuri pentru a-și salva bunurile, la fel se poate de gîndit că Anna Lander vra să însușească bunurile acestuia cu scopul de se îmbogăți fără just temei, dat fiind faptul că nu i-a ieși cu imigrarea măcar să rămînă cu ceva de pe urma acestei căsătorii. Faptul că ea aduce ca și probe declarațiile dint-o altă cauză este inadmisibil, pentru că declarațiile date într-un proces nu pot fi folosite în alt proces. Sunt de părere totuși că aici se poate de declarat nulitatea căsătoriei iar dnul Lander a adus probe mai convingătoare de faptul dat. De aemenea, încheierea căsătoriei presupune întemeierea unei familii, ceea ce presupune și înmulțirea ei, adică reproducerea, deci dacă sunt o familie împlinită care se iubesc și din punct de vedere medical sunt apți de a concepe copii nu înțeleg care este motivul faptului că aceștia fiind căsătoriți de atît timp nu au copii comuni, pentru că ea afirmă că au trăit ca o familie adevărată. Consider că și acest fapt ar trebui de pus în discuție, pentru că o familie ca să fie împlinită este necesar și prezența copiilor prin care și sunt legați cei doi soți mai mult decît orice.În cazul în care se demostrează faptul că într-adevăr căsătoria a fost una din interes, și anume perfectarea actelor pentru a putea imigra, atunci interesele soției de a pune mîna pe o avere ce nu-i aprține și nu are nici un drept legal la acesta, ar fi afectat.
Consider, că în acest că în acest caz Curtea Supremă de Justiție a luat o decizie incorectă în ceea ce ține declararea nulității căsătoriei deoarece sunt încă multe lucruri ce lasă semne de întrebare. Cred că ar fi trebuit de trimis spre rejudecare ambele cereri conexate. De bănuit dă și faptul că Anna Lander se eschiva de la diorț iar îm momentul în care a crezut că e cel mai convenabil pentru ea a depus cererea de divorț și de partajare a averii. Este un caz destul de complicat și trebuie de atras atenție la fiecare detaliu pentru a emite o decizie corectă bazată pe toate probele aduse atît de către părți cît și de reprezentanții acestora precum și aplicare legilor corecte.
Astfel, sunt de părerea că cererea lui Isac Lander trebuie să fie admisă iar în cazul în care există dubii de transmis spre rejudecare însă nicidecum de scos de pe rol, fiindcă, după cum am menționat mai sus sunt încă multe lucruri care trebuies să fie elucidate în acest caz. Declararea nulității unei căsătorii este un proces destul de comlicat și anevoios, însă în cazul dat sunt anumite probe care demostrează faptul că există posibilitate destul de ridicată în a demostra faptul nulității acestei căsătorii. În general căsătoria se încheie cu scopul de a crea o familie. Aici acest principiu a fost deja încălcat, căsătoria nu a dus la formarea unei familii ci la alte interese.
Cazurile în care se poate de declarat nulitatea actului juridic privind încheiere căsătoriei sunt multiple ca: bigamia, alienația mintală, rudenia, dar și căsătoria fictivă și consider că în cazul dat deși ambii știau despre faptul dat este un caz de căsătorie fictivă neavînd scopul de a întemeia familie ci de a facilita obținerea actelor privind imigrarea într-o țară străină. Din acestă căsătorie nu au rezultat nici copii deși au fost căsătoriți mai mulți ani, iar soția are un copil dintr-o altă căsătorie.În această pricină cred că se urmărește dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane, iar această persoană pentru a se apăra a invocat declararea nulității căsătorie care a fost una fictivă pentru a-și proteja bunurile sale.Sunt de părerea că acest caz reflectă faorte bine tema proiectului meu de licență evidențiind unul dintre conflictele apărute în cazul nerespectării principiilor dreptului familiei, cares unt principii pe care se bazează întreg drept al familiei și reprezintă fundamentul acestuia. A fost evidențiată cum are loc procedura de declararea a nulității actului juridic privind încheierea csătoriei și care sunt motivele și probele invocate în cazul în care există un astfe de conflict apărut între presupușii soți. este un caz destul de amplu care reflectă incidentele care pot apărea în cadrul unui proces de judecată și în cazul în care nu este sigură corectitudinea deciziilor emise anterior. Deși consider că decizia nu a fost în totalitate corectă din punctul meu de vedere presupun că instanța își va face treaba bine și vor fi elucidate toate nuanțele conflictului și vor ajunge la decizie corectă și fermă.
ÎNCHEIERE
În cadrul cercetării problematicii referitoare la tema ”Procedura de soluționare a conflictelor în cazul nerespectării principiului liber consimțămînt între bărbat și femeie” m-am referit la mai multe teme ce țin de acest subiect. Am abordat subiecte ca; încheierea căsătoriei, principiile dreptului familiei, condițiile de fond ale căsătoriei, din acestă categorie făcînd parte și liberul consimțămînt privind încheierea căsătoriei precum și încheierea căsătoriei cu aplicare viciilor de consimțamînt. Cu ajutorul acestor subiecte am reuși să elucidez problematica temei proiectului meu și anume cum se rezolvă conflictele apărute între persoane care nu-și oferă liber consimțămîntul și care sunt aceste probleme care pot apărea în cazul unei astfel de situații.
Pot spune că este o temă destul de complicată și vastă care necesită o abordare deosebită pentru a o putea elucida și a înțelege care este scopul acesteia în dreptul familie. Deși nu este un caz care se întîlnește foarte des în comunitatea noastră, eu am reușit să o prezint astfel încît atunci cînd vor apărea astfel de conflicte să fie clar care sunt metodele de soluționare ale acestora.
Cu cît studiam și abordam mai mult această temă cu atît îmi dădeam seama cît de important este totuși respectarea anumitor reguli la încheierea căsătoriei. Aceste reguli care fac ca ulterior, acestă relație bazată pe sentimente de dragoste și respect reciproc dintre viitorii soți, care este întărită prin încheierea căsătoriei să facă posibilă formarea unei familii sănătoase cu principii bine definite. Pentru a nu apărea astfel de conflicte în cadrul căsătoriei este necesar a fi respectate acele condiții de fond și de formă abordate mai sus.
Cu ajutorul acestei teme am reușit să înteleg că încheierea căsătoriei este un pas foarte important și necesită o abordarea ca atare din partea celor ce urmează a se căsători, astfel că nici u terț nu poate decide pentru viitorii soți. intervenția terților fiind acceptată doar ca un impediment în cadrul căsătoriei iar ca și motiv trebuie să fie invocat unul foarte motivat și bine demostrat de ce viitorii soți nu ar putea încheia căsătorie. Unele din motive fiind rudenia, faptul că unul din soți este deja căsătorit etc.
Este o temă destul de largă care îți oferă posibilitate să te referi la tot ceea ce ține de căsătorie și cît de important este consimțămîntul fiecărui soț pentru a o încheia. Am încercat pe tot parcursul cercetării să găsesc informație care ar face clară atît prcedura de încheiere a unei căsătorii cît și care sunt conflictele care pot apărea în cazul în care nu este respectat vreuna din condițiile acestei proceduri.
Astfel, am vorbit despre nulitatea actului juridic privind încheierea căsătoriei acesta fiind principala soluție de rezolvare a conflictului apărut. Nulitatea poate fi de 2 tipuri absolută și relativă, nerespectarea principiului liber consimțamînt face parte din nulitatea relativă a actului de căsătorie.
Din punct de vedere teoretic am abordat toate subiectele care ar face posibilă elucidarea acestei teme și înțelegerea ei ca atare.
În cel de-al treilea capitol al proiectului meu am abordat și partea practică a acestei teme, și anume am ales un caz referitor la nulitatea actului juridic privind căsătoria fictivă care este încă un conflict apărut dacă nu este respectat unul dintre principiile dreptului familiei.
Cazul era că soțul a depus cerere de delarare a anulității căsătoriei pe motiv că acesta a fost una fictivă. El a invocat ca motiv faptul că aceștia s-au căsătorit doar pentru a perfecta acte de plecare peste hotare, ulterior primind refuz. De asemenea acest mai meționează faptul că ei au locuit separat nu au avut relații intime și nici nu s-au sprijin material sau moral, neavînd careva bunuri comune și nici copii. În caruld examinării cauzei judecători Bălți și Curtea de Apel Bălți le-au dat cîștig de cauză însă ajunși supremă de Justiție cererea a fost scoasă de pe rol pe motiv că căsătoria deoarece soțul cunoștea despre faptul ficțiunii atunci acesta nu poate solicita nulitatea acesteia.
După părerea mea decizia a fost una incorectă și consider că în cazul în care magistrații au dubii referitor la corectitudinea adoptărilor deciziilor anterioare trebuie de expediat spre rejudecare dar nu de scos de pe rol cererea, fiindcă acolo erau încă foarte multe momente de elucidat.
Acest caz este unul destul de complex și interesant în același timp și reflectă destul de bine unul din cazuri de nulitate a căsătoriei subiect abordat de mine și din punct de vedere teoretic. Cazul practic mi-a permis să expun ceea ce am prezentat în teorie și să mă expun din punct de vedere legal asupra problematicii acesteia.
Consider că tema ”Procedura de soluționare a conflictelor în cazul nerespectării principiului liber consimțămînt între bărbat și femeie” a fost foarte bine abordat de către mine atît din punct de vedere teoretic cît și practic, reușind să exprim atît plusurile dar și lacunele legislației și doctrinei noastre referitoare la acestă temă.
În concluzie pot spune că cercetarea acestei teme pe lîngă faptul că mi-a adus cunoștințe noi, m-a ajutat să cunosc mai multe despre căsătorie, procedura de încheiere a acesteia precum și conflictele care pot apărea în cazul nerespectării liberului consimțămînt dar și al altor condiții pentru încheierea căsătoriei. Ca și recomandare aș veni la faptul revizuirii unor articole din Codul Familie ca art.42 ce ține de căsătoria fictivă și altele, pentru a înlătura lacunele care există și a facilita abordarea unor teme atît de importanta ca respectarea consimțămîntului la încheierea căsătoriei.
BIBLIOGRAFIE
Izvoare normative
Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 1 din 12.08.1994. http://lex.justice.md/index.php?аctiоnview&viewdоc &lаng1&id311496
Codul Familiei al Republicii Moldova din 26.10.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.47 – 48 din 26.04.2001. http://lex.justice.md/index.php?аctiоnview &viewdоc &lаng1&id311322
Codul Civil al Republicii Moldova din 06.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 82 – 86 din 22.06.2002. http://lex.justice.md/index.php?actiоnview &viewdоc&lаng1&id316621
Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova din 30.05.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 111 – 115 din 12.06.2003. http://lex.justice.md/index.php ?аctiоnview&viewdоc &lаng1&id311123
Legea Republicii Moldova nr. 100 din 26.04.2001 privind actele de stare civilă. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 97 – 99 din 17.08.2001. http://lex.justice.md /index.php?аctiоnview&viewdоc &lаng1&id313487
Monografii, articole de specialitate
Albu I. Căsătoria în dreptul român. Cluj – Napoca: Dacia, 1998. 309 p.
Albu I. Dreptul Familiei. București: Editura Didctică și Pedagogică, 1975. 318 p.
Avram M., Baias F. Legislația familiei. București: ALL BECK, 2001. 257 p.
Bacaci A., Dumitrachi V., Hagianu C. Dreptul Familiei. București: ALL BECK, 2001. 490 p.
Băieșu S. Drep Civil. Vol.1 și 2. Chișinău: Toner, 2004. 461 p.
Cebotari V. Dreptul Familiei. Chișinău: Academia de Științe a RM, 2004. 339 p.
Eliescu M. Căsătoriile în dreptul familiei. București: Editura Academiei Române, 1964. 407 p.
Filipescu I. Tratat de dreptul familiei. București: ALL BECK, 2009. 512 p.
Florian E. Dreptul Familiei. Cluj – Napoca: Lumina Lex, 1997. 406 p.
Hegel. Principiile filosofiei dreptului. București: f.ed., 1969. 607 p.
Ionașcu A., Mureșan M., Costin M. Familia și rolul ei în societate. Cluj: Dacia, 1975. 527 p.
Lupșan G. Dreptul Familiei. Note de curs. Iași: Editura Fundației Chemarea, 1996. 279 p.
Mărgineanu L., Mărgineanu G. Dreptul Familiei. Chișinău: Elena – V.I., 2002. 339 p.
Mitrofan I., Ciuperca C. Psihologia relațiilor dintre sexe. București: Alternative, 1997. 312 p.
Negru B. Teoria generală a dreptului și statului. Chișinău: Secția Editare a AAP, 1999. 447 p.
Petre A. Încheierea căsătoriei și efectele ei. București: Editura Academiei Române, 2005. 307 p.
Pînzari V. Căsătoria în legislația Republicii Moldova. Bălți: f.ed, 2001, 247 p.
Popescu T. Dreptul familiei. Tratat Vol.1. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1965. 532 p.
Pricopi A. Căsătoria în dreptul român. București: Lumina Lex, 2005. 423 p.
Rădulescu S. Sociologia violenței (intra)familiale. București: Lumina Lex, 2001. 307 p.
Romândaș N. Dreptul protecției sociale. Chișinău: Universitas, 2001. 404 p.
Stănoiu A., Voinea M. Sociologia familiei. București: T.U.B, 1983. 289 p.
Souremeaut D. Le droit civil de la famille. Paris: Litec, 2008. 507 p.
Culegeri de documente, practica judiciară
Cebotari V. Răspunderea juridică în dreptul familiei. În: Revista Națională de Drept, nr. 11, Chișinău, 2002, p. 12-16.
Site Internet
Cazul Lander [online]. www.csj.md (citat la 12.05.2015).
Convenția europeană a drepturile omului [online]. www.echr.coe.int/Convention (citat la 12.05.2015).
BIBLIOGRAFIE
Izvoare normative
Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 1 din 12.08.1994. http://lex.justice.md/index.php?аctiоnview&viewdоc &lаng1&id311496
Codul Familiei al Republicii Moldova din 26.10.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.47 – 48 din 26.04.2001. http://lex.justice.md/index.php?аctiоnview &viewdоc &lаng1&id311322
Codul Civil al Republicii Moldova din 06.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 82 – 86 din 22.06.2002. http://lex.justice.md/index.php?actiоnview &viewdоc&lаng1&id316621
Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova din 30.05.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 111 – 115 din 12.06.2003. http://lex.justice.md/index.php ?аctiоnview&viewdоc &lаng1&id311123
Legea Republicii Moldova nr. 100 din 26.04.2001 privind actele de stare civilă. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 97 – 99 din 17.08.2001. http://lex.justice.md /index.php?аctiоnview&viewdоc &lаng1&id313487
Monografii, articole de specialitate
Albu I. Căsătoria în dreptul român. Cluj – Napoca: Dacia, 1998. 309 p.
Albu I. Dreptul Familiei. București: Editura Didctică și Pedagogică, 1975. 318 p.
Avram M., Baias F. Legislația familiei. București: ALL BECK, 2001. 257 p.
Bacaci A., Dumitrachi V., Hagianu C. Dreptul Familiei. București: ALL BECK, 2001. 490 p.
Băieșu S. Drep Civil. Vol.1 și 2. Chișinău: Toner, 2004. 461 p.
Cebotari V. Dreptul Familiei. Chișinău: Academia de Științe a RM, 2004. 339 p.
Eliescu M. Căsătoriile în dreptul familiei. București: Editura Academiei Române, 1964. 407 p.
Filipescu I. Tratat de dreptul familiei. București: ALL BECK, 2009. 512 p.
Florian E. Dreptul Familiei. Cluj – Napoca: Lumina Lex, 1997. 406 p.
Hegel. Principiile filosofiei dreptului. București: f.ed., 1969. 607 p.
Ionașcu A., Mureșan M., Costin M. Familia și rolul ei în societate. Cluj: Dacia, 1975. 527 p.
Lupșan G. Dreptul Familiei. Note de curs. Iași: Editura Fundației Chemarea, 1996. 279 p.
Mărgineanu L., Mărgineanu G. Dreptul Familiei. Chișinău: Elena – V.I., 2002. 339 p.
Mitrofan I., Ciuperca C. Psihologia relațiilor dintre sexe. București: Alternative, 1997. 312 p.
Negru B. Teoria generală a dreptului și statului. Chișinău: Secția Editare a AAP, 1999. 447 p.
Petre A. Încheierea căsătoriei și efectele ei. București: Editura Academiei Române, 2005. 307 p.
Pînzari V. Căsătoria în legislația Republicii Moldova. Bălți: f.ed, 2001, 247 p.
Popescu T. Dreptul familiei. Tratat Vol.1. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1965. 532 p.
Pricopi A. Căsătoria în dreptul român. București: Lumina Lex, 2005. 423 p.
Rădulescu S. Sociologia violenței (intra)familiale. București: Lumina Lex, 2001. 307 p.
Romândaș N. Dreptul protecției sociale. Chișinău: Universitas, 2001. 404 p.
Stănoiu A., Voinea M. Sociologia familiei. București: T.U.B, 1983. 289 p.
Souremeaut D. Le droit civil de la famille. Paris: Litec, 2008. 507 p.
Culegeri de documente, practica judiciară
Cebotari V. Răspunderea juridică în dreptul familiei. În: Revista Națională de Drept, nr. 11, Chișinău, 2002, p. 12-16.
Site Internet
Cazul Lander [online]. www.csj.md (citat la 12.05.2015).
Convenția europeană a drepturile omului [online]. www.echr.coe.int/Convention (citat la 12.05.2015).
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Procedura DE Solutionare A Conflictelor In Cazul Nerespectarii Principiului Casatoriei Liber Consimtamint Intre Birbat Si Femeie (ID: 129181)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.