Procedura de Infiintare Si Functionare a Societatilor Comerciale de Dimensiune Comunitara

Cuprins

Introducere

CAPITOLUL I: CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND SOCIETĂȚILE DE DIMENSIUNE COMUNITARĂ

1.1. Scurte considerații istorice privind apariția și evoluția societăților comerciale

1.2. Noțiunea și natura juridică a Societății Europene

1.2.1. Dobîndirea personalității juridice de către Societatea Europeană

1.2.2. Capitalul și sediul Societății Europene

1.3. Caracteristica generală a Grupului European de Interes Economic

1.4. Analiza Societății Cooperative Europene

CAPITOLUL II: PROCEDURA DE ÎNFIINȚARE ȘI FUNCȚIONARE A SOCIETĂȚII EUROPENE

2.1. Modurile de constituire a Societății Europene

2.1.1. Fuziunea transfrontalieră

2.1.2. Crearea Societății Europene de tip holding

2.1.3. Constituirea unei Societăți Europene filiale

2.1.4. Transformarea unei Societăți anonime pe acțiuni în Societate Europeană

2.2. Funcționarea Societății Europene

2.2.1. Gestionarea Societății Europene conform sistemului dualist și sistemului monist

2.3. Lichidarea și dizolvarea Societății Europene

CAPITOLUL III: PROCEDURA DE ÎNFIINȚARE ȘI FUNCȚIONARE A GRUPULUI EUROPEAN DE INTERES ECONOMIC

3.1. Constituirea Grupului European de Interes Economic

3.2. Administrarea Grupului European de Interes Economic

3.3. Dizolvarea și lichidarea Grupului European de Interes Economic

Concluzii și recomandări

Bibliografie

Adnotare

la teza de master „Procedura de înființare și funcționare a societăților comerciale de dimensiune comunitară” autor – Cerevatova Ana

Domeniul de studii: dreptul comercial, dreptul comercial comparat, dreptul societăților comerciale.

Cuvinte-cheie: societăți comerciale, societate de dimensiune comunitară, societăți de persoane, societăți de capitaluri, Societate Europeană, Societate anonimă pe acțiuni, statutul societății comerciale, filială, sucursală ș.a.

Realizarea pieții interne și îmbunătățirea situației social – economice a statelor membre, impune nu doar eliminarea barierelor juridice, ci și adaptarea unor structuri de producție comerciale la nivel comunitar. În această ordine de idei, ne-am propus examinarea procedurii de înființare și funcționare a societăților comerciale de dimensiune comunitară. Această abordare vine să demonstreze necesitatea întreprinderilor, a căror activitatate este limitată la nivel local, să poată trece prin procedura de reorganizare a activității proprii – la nivel comunitar.

Noutatea științifică a rezultatelor obținute constau în formularea anumitor concluzii de ordin teoretic și practic, precum și elucidarea acelor avantaje de care ar dispune societățile comerciale din Republica Moldova odată cu aderarea la Uniunea Europeană. În același timp, prezenta teză constituie o investigație monografică în al cărei pagini pentru prima dată a fost efectuată o cercetare minuțioasă a Societății Europene, a Grupului European de Interes Economic, precum și a Societății Cooperative Europene.

Studiul realizat cuprinde cercetarea cadrului normativ comunitar în domeniul societăților comerciale, în comparație cu legislația internă a statelor membre, fapt ce a determinat formularea anumitor concluzii de ordin teoretic și practic și înaintarea propunerilor de lege ferenda. Considerăm că studiul realizat va servi, cu siguranță, ca bază de pornire în cercetare și pentru alți specialiști din domeniul vizat.

Annotation

du Mémoire de Master

„La procédure d'établissement et de fonctionnement des sociétés commerciales de dimension communitaire” auteur – Cerevatova Ana

Domaine d'études: droit commercial, droit commercial comparé, le droit des sociétés commerciales.

Mots-clés: sociétés commerciale, société de dimension communautaire, le partenariat, société de capitaux, Société Européenne, Société anonyme par actions, le statut de l'entreprise, filiale, succursale, etc.

La réalisation du marché intérieur et l'amélioration de la situation sociale-économique des États membres, exige non seulement l'élimination des obstacles juridiques, mais aussi l'adaptation des structures de production commerciale au niveau communautaire.

Dans ce contexte, nous avons l'intention d'examiner la procédure d'établissement et de fonctionnement des entreprises de dimension communautaire.

Cette approche est de démontrer la nécessité des entreprises dont l'activité est limitée au niveau local, de passer à travers la réorganisation de leur propre activité – au niveau communautaire.

La nouveauté scientifique des résultats obtenus est de formuler quelques conclusions d’odre théorique et pratique et d'élucider ceux avantages que les entreprises ont en Moldavie lors de l'adhésion à l'Union Éuropéenne.

Dans le même temps, ce thèse est une enquête monographique qui réalisée une recherche approfondie de la Société européenne, du groupement Éuropéen d'intérêt économique et de la Société Coopérative Éuropéenne.

L'étude comprend la recherche du cadre réglementaire communautaire des entreprises, par rapport à la législation nationale des États membres, qui ont conduit à la formulation de certaines conclusions théoriques et pratiques et de soumettre des propositions de loi ferenda

Nous croyons que l'étude menée servira comme un support pour des autres spécialistes dans le domaine.

Lista abrevierilor

SE – Societate Europeană

GEIE – Grup European de Interes Economic

SCE – Societate Cooperativă Europeană

CE – Consiliul European

UE – Uniune Europeană

CJE – Curtea de Justiție Europeană

J.O.C.E. – Jurnalul Oficial al Comunității Europene

J.O.U.E. – Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Sec. – secol

Art. – articol

Al. – alineat

Lit. – litera

Ed. – editura

Nr. – numărul

Op.cit. – operă citată

Introducere

După o perioadă îndelungată de existență a UE, s-a impus necesitatea de a crea condiții favorabile pentru organizarea și funcționarea pieței interne, pentru îmbunătățirea mediului social și economic. Pentru a îndeplini aceste condiții, era necesară eliminarea barierelor impuse comerțului și anume prin adaptarea mijloacelor de producție la dimensiune comunitară.

Prima etapă în acest sens, a fost armonizarea legislațiilor statelor membre, care permitea realizarea liberei circulații a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor pe întreg teritoriu al UE. Este incontestabil faptul că adoptarea unei legislații comunitare crează noi posibilități atît pentru persoanele fizice – cetățeni ai statelor membre, cît și pentru persoanele juridice care practică o activitate fie comercială, fie necomercială pe teritoriul unui stat membru.

Ca o consecință a acestui fapt, statele membre ale UE considerau esențial ca societățile comerciale care își dezvoltau o afacere proprie, să nu fie limitate doar la nivel strict local, ci să se poată dezvolta cu ușurință în afara granițelor naționale. Aceasta ar fi fost posibil prin extinderea activității societăților comerciale pe întreg teritoriu comunitar.

În consecință, la nivel comunitar au fost elaborate un șir de regulamente și directive care reglementau activitatea societăților comerciale existente. Pe lîngă acest fapt, au fost create noi societăți ca: Societatea Europeană, Grupul European de Interes Economic, Societatea Cooperativă Europeană cu scopul de a extinde aria de activitate a acestora pe întreg teritoriu al UE, precum și posibilitatea de asociere cu scopul creșterii profitului.

Proiectul de reglementare a SE era alături de primele directive din dreptul comunitar, avînd scopul de a armoniza dreptul intern al statelor membre în domeniul societăților comerciale. SE reprezintă acea societate care poate fi înmatriculată pe teritoriul UE în modul și cu respectarea condițiilor Regulamentului. Principalul avantaj al unei SE este acela că sediul social al unei astfel de societăți poate fi transferat din statul membru în care a fost înmatriculată, în alt stat membru. Un astfel de transfer nu constă într-o „desființare” a societății sau în crearea unei noi persoane juridice, ci în reorganizarea acesteia într-o Societate Europeană.

Mai apoi, a fost constituit GEIE care avea menirea să ajute cooperarea transnațională și interprofesională între întreprinderile mici și mijlocii. Grupul European de Interes Economic a permis asocierea dintre două sau mai multe persoane fizice ori juridice în scopul înlesnirii ori dezvoltării activității economice a membrilor săi, precum și al îmbunătățirii rezultatelor activității respective.

Societatea Cooperativă Europeană este întruchiparea legislativă mai nouă, care are ca obiect principal satisfacerea nevoilor și/sau dezvoltarea activităților economice și sociale ale membrilor săi, în special prin încheierea unor acorduri cu aceștia, în vederea furnizării de bunuri sau de servicii sau a execuției de lucrări în cadrul activității exercitate sau controlate de SCE.

Societățile de drept comunitar, reprezentau încununarea unui efort conceptual și procedural de durată. Astfel, nu simpla armonizare legislativă națională, ci șablonul societar unic a reprezentat un deziderat european vechi.

Actualitatea și importanța temei de cercetare. Odată cu parafarea acordului de asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, a crescut interesul populației față de acele fenomene și instituții comunitare. Este adevăr faptul că, aderarea țării noastre la Comunitatea Europeană ar permite dezvoltarea relațiilor de piață, a întreprinderilor individuale și în ansamblu – a economiei. Aceast progres ar fi posibil prin implimentarea, din partea statului, a practicilor existente în statele membre ale UE. Anume crearea acelor forme noi de societăți comerciale, permit dezvoltarea relațiilor inter-societare și inter-statale.

Prezenta teză de master, vine să evidențieze acele forme de societăți comeciale comunitare, precum și legislația aplicabilă lor. Vom face o analiză detaliată a procedurii de constituire și funcționare a societăților comunitare, prin indicarea avantajelor și dezavantajelor acestora.

În urma analizei cercetărilor științifice în materia societăților de dimensiune comunitară, am constatat că în Republica Moldova nu există o lucrare științifică în domeniul vizat, care să descrie în mod detaliat procedura de constituire și funcționare a societăților comunitare, de aceea considerăm că prezenta lucrare va acoperi acest gol.

Printre autorii români care au abordat acest subiect și opiniile cărora au servit drept punct de pornire în efectuarea acestei cercetări, pot fi menționați: Clocotici D., Crăciunescu D.A., Dumitrașcu M. A., Fuerea A., Ionescu S., Macovei I., Piperea Gh., Savu T.G., Șaguna D.D., Nicolescu M.R., Șandru D.M. ș.a. La elaborarea tezei au fost folosite și lucrările autorilor francezi: Vidal D., Menjucq M., Merle Ph., Lenoir N. ș.a.

În investigațiile noastre, drept punct de reper legal a servit legislația comercială a statelor membre, precum și directivele, regulamentele CE: Directiva 2001/86 a CE din 8 octombrie 2001 pentru completarea statutului Societății Europene în ceea ce privește implicarea angajaților; Directiva 68/151/CEE a Consiliului din 9 martie 1968 de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților în statele membre, Directiva 2005/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind fuziunile transfrontaliere ale societăților comerciale pe acțiuni, Regulamentul CE nr.2157/2001 din 8 octombrie 2001 privind Statutul Societății Europene, Regulamentul CE nr.1435/2003 al Consiliului din 22 iulie 2003 privind statutul societății cooperative europene, Regulamentul CE nr.2137/85 al Consiliului din 25 iulie 1985 privind Grupul European de Interes Economic ș.a.

Scopul și obiectivele lucrării. Prezenta teză de master are ca scop abordarea complexă și multidimensională a procedurii de înființare și funcționare a societăților de dimensiune comunitară, prin prisma legislației comunitare, a legislației statelor membre a UE și a opiniilor doctrinare.

De asemenea, s-a propus ca obiectiv îmbogățirea literaturii juridice în problemele vizate și perfecționarea legislației naționale în domeniu, făcînd-o mai compatibilă și ușor armonizată la legislația comunitară.

Pregătirea și configurarea circumstanțelor și datelor care au stat la fundamentul cercetării de față, ne-au ajutat să elucidăm științific conceptul general al Societății Europene, al Grupului European de Interes Economic, al Societății Cooperative Europene.

Pentru atingerea scopului propus, ne-am preconizat realizarea următoarelor obiective:

examinarea genezei și evoluției conceptului de societate comercială la diferite etape istorice de dezvoltare;

analiza noțiunii și naturii juridice a Societății Europene;

elucidarea momentului în care SE dobîndește personalitate juridică;

caracterizarea capitalului social și sediului SE;

expunerea principalelor trăsături ale Grupului European de Interes Economic;

elucidarea principalelor avantaje de formare a GEIE;

analiza Societății Cooperative Europene;

caracterizarea procedurii de înființare, funcționare și dizolvare a SCE;

examinarea procedurii de înființare și funcționare a SE;

evidențierea situațiilor de dizolvare și lichidare a SE;

caracterizarea procedurii de înființare și funcționare a GEIE;

analiza situațiilor de dizolvare și lichidare a GEIE;

evidențierea carențelor și lacunelor existente în cadrul legal de reglementare a societăților comerciale în Republica Moldova și formularea unor propuneri de lege ferenda în vederea perfecționării și eficientizării legislației în domeniul vizat.

Metodologia cercetării științifice. Bazele metodologice ale cercetării teoretico-practice a procedurii de înființare și funcționare a societăților de dimensiune comunitară, au fost instituite dintr-o pluralitate prestabilită de metode, mijloace și procedee utilizate, și anume: metode sociologice (metoda analizei sistemice, metoda comparativă); metode juridice (metoda formal-juridică, metoda juridică comparată); metode statistice (metoda grupărilor statistice, metoda corelației); metode generale (istorică, logică, sistematică, analiza, sinteza, inducția, deducția, generalizarea, abstractizarea, modelarea, analogia).

Structura și sumarul compartimentelor tezei. Teza supusă cercetării este compusă din: adnotare; lista abrevierilor; introducere; trei capitole, încheiere și bibliografie.

Capitolul I „Considerații generale privind societățile de dimensiune comunitară” analizează geneza și evoluția conceptului de societate comercială la diferite etape istorice de dezvoltare. Sunt supuse unei caracteristici de ansamblu principalele forme de societăți de dimensiune comunitară și anume Societatea Europeană, Grupul European de Interes Economic și Societatea Cooperativă Europeană. Aparte este abordată problema dobîndirii personalității juridice de către Societatea Europeană, precum forma și mărimea capitalului social.

Capitolul II „Procedura de înființare și funcționare a Societății Europene” este dedicat cercetării analitice a suportului normativ regulatoriu în materia Societății Europene și anume Regulamentul CE nr.2157/2001 din 8 octombrie 2001 privind Statutul Societății Europene. În baza acestui regulament se examinează modurile de constituire a SE: prin fuziunea transfrontalieră, prin crearea SE de tip holding; constituirea unei SE filiale; transformarea unei Societăți pe Acțiuni în SE. Tot la acest capitol se analizează funcționarea și gestionarea SE conform sistemului dualist și a celui monist, ca la finele capitolului să se expună procedura de lichidare și dizolvare a SE.

Capitolul III „Procedura de înființare și funcționare a Grupului European de Interes Economic” tratează procedura de constituire a GEIE și particularitățile administrării acestui grup. Tot la acest capitol se analizează situațiile de dizolvare și lichidare a GEIE, precum și efectele dizolvării grupului asupra membrilor săi.

Rezultatele cercetării și concluziile teoretice ce iau naștere pe parcursul lucrării, vor putea servi la îmbunătățirea și perfecționarea cadrului legislativ al Republicii Moldova în materia societăților comerciale, deoarece pe teritoriul nostru nu întîlnim astfel de forme de societăți ca SE, GEIE și SCE.

CAPITOLUL I : CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND SOCIETĂȚILE DE DIMENSIUNE COMUNITARĂ

Scurte considerații istorice privind apariția și evoluția societăților comerciale

Societățile comerciale au luat naștere încă în perioada antică, reprezentînd un mijloc util de asociere a uni grup de persoane în vederea transpunerii în practică a unui scop caritabil și oneros. Crearea acestor societăți au fost influiențați de mai mulți factori: creșterea necesităților sociale și economice, a schimbului de mărfuri și nu în ultimul rînd a numărului populației. Unii autori consideră că anume acești factori au contribuit la nașterea acestor forme de asociere, care presupunea unirea a două sau mai multor persoane, cu participarea anumitor bunuri ale acestora cu scopul de a avea un profit material.

Este recunoscut faptul că apariția și dezvoltarea societăților comerciale se datorează activității comerciale a negustorilor, care comercializau mărfurile lor în diferite țări. Totuși se consideră că societățile comerciale au apărut în perioada antică mai întîi în Grecia și Italia, însă ele activau fără să fie reglementate de careva norme. Situația s-a schimbat odată cu adoptarea Codului lui Hamurabi, unde erau 7 articole care cuprindeau mențiuni referitoare la contractul de societate.

Alți autori menționează că, peste 12 mii de ani în urmă, în Orientul Apropiat și cel Mijlociu, în procesul de diviziune a muncii, existau anumite uniuni în care nu indivizii, dar grupele de oameni, uniți prin realitatea sau ficțiunea rudeniei de sînge erau privite ca subiecte sociale, separate de membrii săi, pe cînd în China, la mijlocul mileniului II în. Hr., se formau uniuni agricole și meșteșugărești, care erau separate de gintă.

Există însă opinii precum că dreptului egiptean îi sunt cunoscute comunitățile de țărani care, fiind organizate conform principiilor obștei teritoriale, își datorează existența condițiilor specifice care fac necesară munca în comun pentru a folosi apa Nilului la nevoile agriculturii. Astfel, grecii,egiptenii și fenicienii se ocupau cu comerțul de-a lungul coastelor Mării Mediterane, ceea ce le-a permis să instituie anumite reguli în activitatea pe care o practicau.

Societatea comercială a fost utilizată și în dreptul roman, care era considerată ca un contract consensual între persoane, care contribuiau cu bunurile lor pentru a realiza ceva în comun și împărțind veniturile între ei. Asociatul contracta în nume propriu și nu în numele societății ori în numele altor asociați. Astfel, în acea perioadă erau cunoscute următoarele forme de societăți comerciale :

societas unius rei (societatea care avea ca obiect un sungur lucru);

societas omnium bonorum (societatea tuturor bunurilor prezente și viitoare ale asociaților);

societas quaestus (societatea al cărui obiect îl formau veniturile viitoare);

societas publicanorum (societatea care avea drept scop să ia în arendă încasarea impozitelor);

consortium (administrarea de către moștenitori în comun a bunurilor rămase în urma decesului proprietarului).

Dreptul roman se consideră principalul izvor în reglementarea societăților comerciale, aceasta ni-o demonstrează tablele găsite și cele două contracte de societate – societas danistaria, care era o societate de cămătărie. Caracteristic acestor societăți era faptul că nu dispuneau de personalitate juridică. Bunurile lor erau proprietate a asociaților, care răspundeau pentru obligațiile societăților cu toată averea personală. Din acest motiv, ele sunt considerate prototip al societăților în nume colectiv.

Societatea comercială, cu principalele atribute caracterisitice, apare în Evul Mediu. La începutul secolului al XII-lea, în republicile italiene Genova, Florența și Veneția, comerțul maritim și terestru cunosc o mare înflorire. Dezvoltarea comerțului a declanșat o mare nevoie de credite. Dar, clericii, nobilii și militarii, deținători de mari capitaluri, nu puteau să acorde împrumuturi cu dobîndă comercianților, datorită interdiciției impuse de dreptul canonic, respectiv incompatibilității cu rangul de nobil sau militar.

Pentru abolirea acestei interdicții a fost inventat contractul de commenda. Împrumutătorii denumiți commendatari, nu voiau, însă, ca sumele împrumutate să intre în patrimoniul personal al negustorilor, dar erau de acord să afecteze sumele de bani împrumutate pentru realizarea unor anumite operațiuni comerciale, de o anumită durată. Capitalul împrumutat trebuia să formeze un patrimoniu aparte, distinct și autonom, care să fie destinat, exclusiv, la realizarea operațiilor comerciale avute în vedere. Patrimoniul distinct și autonom trebuia să aparțină cuiva. Astfel s-a imaginat o persoană juridică abstractă, căreia îi aparținea acest patrimoniu. Posesia și administrarea acestui patrimoniu presupune, însă, și o capacitate juridică, motiv pentru care s-a acordat, acestei persoane, calitatea de persoană juridică, capabilă de drepturi și obligații. Din necesitatea asigurării unei garanții exclusive asupra unor bunuri distincte, de la societatea organizată sub forma comanditei, s-a ajuns la concepția societății comerciale – persoană juridică.

Caracteristic contractului de commenda era faptul că acesta nu reprezenta afacerea commendatarilor, ci era încheiat numai pentru o singură expediție maritimă. Din acest motiv s-au căutat soluții de drept pentru a ameliora această situație. Totuși, contractul de commenda a fost pus la baza societății în comandită, reglementată pentru prima dată în Franța prin Ordonanța din 1673 privind comerțul terestru, care, la rîndul său, a fost preluată de Codul comercial francez din 1807. Anume contractul de commenda, a introdus în circuitul civil și comercial răspunderea limitată a unui participant la afaceri, instituție preluată ulterior de alte forme de societăți, devenite în prezent cele mai atractive.

Această formă de societate a fost folosită pînă în sec.al XIV-lea, pentru a fi înlocuită de asociația în participațiune, folosită cu denumirea de Société en participation, Comptes en participation, Société anonyme. Societatea în participațiune se caracteriza prin aceea că nu avea personalitate juridică și înființarea ei nu era condiționată de îndeplinerea formalităților de înregistrare și publicitate fașă de terți.

Instituția societăților comerciale a cunoscut o evoluție de amploare odată cu apariția societății pe acțiuni. Se consideră că prima societate pe acțiuni a apărut în Italia în anul 1346, fiind constituită de oameni de afaceri care creditau guvernul țării cu sume mari de bani, în schimbul cărora aveau dreptul să colecteze impozitele de la populație. Pentru prima dată s-a vorbit despre personalitatea juridică a societății, adică de separația patrimoniului personal de cel social.

În sec.al XV-lea, în Anglia, a fost creată prima companie comercială privilegiată – a negustorilor englezi, care exercita un drept de monopol asupra comerțului cu țesături din lînă.

Franța, totuși a fost țara care a înfiițat prima Camera de Comerț la Marsilia în 1599. Aceasta avea menirea de a oferi asistență societăților comerciale în desfășurarea activității acestora.

Prima societate pe acțiuni asemănătoare celor contemporane după structură organizatorică, divizare a capitalului, circulație a părților de capital (acțiunilor) etc., trebuie considerată Compania Olandeză a Indiilor Orientale, fondată în 1602. Aceasta avea ca obiectiv comerțul cu popoarele din Asia de Sud-Est, precum și administrarea unor colonii din această parte a lumii.

Mai tîrziu au fost constituite și alte companii ca: Compania Olandeză a Indiilor Occidentale (1621), Compania Insulelor Americii (1626) pentru colonizarea Insulelor Martinica și Guadelup, Compania Suedeză Meridională (1625), Compania Noii Franțe (1628) pentru colonizarea Canadei. Aceste companii erau constituite pe baza unor patente regale sau concesiuni, cu participarea unui număr mare de posesori de fonduri (regele, curtenii, negustorii etc.). Contribuțiile asociațiilor formau un patrimoniu distinct de cel al asociaților, care avea ca titular compania, în calitate de persoană juridică. Pentru prima oară, contribuțiile la formarea patrimoniului au primit numele de „acțiuni”, iar riscurile asociaților a fost limitat la cota contribuției cu care au participat la formarea patrimoniului societății.

Începînd cu sec. XVII, o dată cu mărirea numărului de întreprinderi, a sporit și transferul proprietății acestora în mîinile altor proprietari, iar valoarea medie a crescut considerabil. Pentru finanțarea nevoilor proprii de dezvoltare nu mai era suficientă averea unui singur proprietar, motiv pentru care a crescut considerabil numărul societăților comerciale de persoane. Aceste societăți se creau prin acte administrative, iar după 1867 în Franța, Belgia, Olanda și Germania s-a admis constituirea lor pe bază contractuală.

Societatea pe acțiuni exista în toate statele europene, însă unele state au inventat un hibrid al societății în comandită și al societății pe acțiuni, numit societate în comandită pe acțiuni. Totuși, societatea pe acțiuni se caracterizează prin faptul că venitul asociaților era garantat, fără careva riscuri.

O altă etapă importantă pentru societățile comerciale a avut loc după revoluția franceză de la începutul sec.XIX-lea, anume elaborarea Codului comercial francez, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1808.

Codul comercial francez reprezintă prima reglementare sistematică și cuprinzătoare a societăților comerciale. El conținea dispoziții privind formele de societate existente în activitatea comercială. Astfel, o formă de societate cunoscută sub numele de société generale este consacrată sub denumirea de societate în nume colectiv. Societatea are personalitate juridică, iar asociații au o răspundere nelimitată și solidară pentru toate obligațiile societății. Au fost reglementate și societatea în comandită, și societatea anonimă, cu cele două forme ale sale: societatea pe acțiuni și societatea în comandită pe acțiuni.

Caracteristic societății pe acțiuni din acea perioadă era faptul că putea funcționa numai pe baza autorizației guvernului, situația s-a schimbat după ce a fost adoptată în 1867 o lege prin care a fost abrogată această prevedere și plus la aceasta a fost micșorat plafonul minim al capitalului social, ceea ce a contribuit la creșterea considerabilă a numărului societăților comerciale.

La sfîrșitul sec. al XIX-lea, nevoile practicilor comerciale au impus crearea unei forme noi de societate comercială și anume societatea cu răspundere limitată. Ea a fost reglementată pentru prima oară în Germania în 1892, de unde a fost preluată și reglementată în Franța în 1925 și apoi în alte țări.

Societatea cu răspundere limitată combină trăsăturile specifice ale societății în nume colectiv și societății pe acțiuni. Datorită acestor caracteristici societatea cu răspundere limitată, alături de societatea pe acțiuni este cea mai des întîlnită în practica comercială și ca formă juridică este reglementată de toate țările lumii.

La mijlocul sec.XX, Franța și Olanda au venit cu propunerea de a crea o societate europeană. Cu toate că nu era clară natura juridică a societății europene, proiectul viza o societate pe acțiuni europeană a cărei reglementare să fie uniformă pentru toate statele membre ale UE. În această ordine de idei, s-a discutat despre societatea europeană de tip multinațional, care are la bază o astfel de structură: existența unei societăți-mamă și care prin constituirea de filiale, sucursale, franciză – să-și extindă activitatea la nivel internațional.

Caracteristic noii entități era faptul că avea o structură proprie, adică ea împrumuta elemente comune din toate legislațiile, astfel contribuind ca toate statele membre să le accepte.

Inițial cu acest proiect au venit P. Sanders și M. Thibierge în 1958, dar la propunerea Comisiei, Consiliul a constituit un grup de lucru care în 1970 a înaintat proiectul final de constituire a unei SE.

După prezentarea proiectului de Regulament privind statutul societății anonime europene (1975), activitățile privind armonizarea dreptului național al societăților comerciale au realizat progrese mari. În acest sens, s-a stabilit că în situația în care funcționarea SE nu are nevoie de reguli comunitare uniforme, se vor putea aplica reglementările naționale ale statului membru pe teritoriul căreia își are sediul statutar.

Consiliul European, în 1987, s-a întrunit la Bruxelles, unde s-a discutat despre dorința de a reglementa un statut unitar pentru SE și intrarea în vigoare a acestuia într-un timp cît mai scurt. Dar, au urmat un șir de eșecuri, deoarece Spania era unicul stat care se opunea acestui proiect.În cele din urmă ea a accepat acest proiect.

Statutul SE era necesar de a fi adoptat de Consiliu pînă în 1992, deoarece aceasta reprezenta un obiectiv necesar de a fi îndeplinit, inclus în Cartea albă privind realizarea pieții interne, aprobat de CE.

Societatea de drept european (comunitar), reprezintă încununarea unui efort conceptual și procedural de durată. Astfel, nu simpla armonizare legislativă națională, ci șablonul societar unic a reprezentat un deziderat european vechi. Proiectul de reglementare a SE era alături de primele directive din dreptul comunitar, avînd scopul de a armoniza dreptul intern al statelor membre în domeniul societăților comerciale. Această necesitate rezultă din crearea și funcționarea unor societăți de „dimensiune europeană” care să contribuie la dezvoltarea pieții unice europene. Era însă necesar desprinderea de la reglementările naționale și trecerea la un cadru comunitar unic.

Apariția Grupului European de Interes Economic și a Societății Europene reprezintă încununarea unui efort de cooperare transnațională în materia societăților.

În această ordine de idei, au fost adoptate o serie de regulamente și directive, care aveau menirea de a uniformiza legislația internă a statelor membre în domeniul societăților comerciale. Astfel, în 1985 Consiliul a mai adoptat un regulament cu privire la constituirea Grupului European de Interes Economic, care avea menirea de a încuraja și de a înlesni cooperarea între întreprinderile de naționalitate distinctă, precum și îmbunătățirea rezultatelor activității acestora.

În continuare vom face o analiză detaliată a Societății Europene, Grupului European de Interes Economic și a Societății Cooperative Europene.

1.2. Noțiunea și natura juridică a Societății Europene

În ultimii ani a devenit evident că, pentru organizarea și funcționarea pieței interne a UE și pentru îmbunătățirea mediului social și economic din cadrul acesteia, trebuie să fie eliminate barierele impuse comerțului. Era necesar ca mijloacele de productie să fie adaptate la dimensiunea comunitară pentru ca întregul comerț să poată să se dezvolte și să prospere.

Ca o consecință a acestui fapt, UE considera esențial ca societățile comerciale care își dezvoltau o afacere proprie să nu fie limitate doar la nivel strict local, ci să se poată dezvolta cu usurință în afara granițelor naționale. Pentru ca societățile comerciale naționale să-și poată extindă activitatea pe întreg teritoriu comunitar, în 2001 a apărut Regulamentul Consiliului 2157/2001 privind crearea Societății Europene. În baza acestui regulament s-a permis crearea și administrarea unor societăți comerciale la nivel european, fără a fi împiedicate de legile naționale cu privire la societățile comerciale.

O societate se poate constitui pe teritoriul Comunității sub forma unei societăți anonime europene – Societas Europaea ( denumită în continuare SE).

SE reprezintă acea societate care poate fi înmatriculată pe teritoriul UE în modul și cu respectarea condițiilor Regulamentului. Principalul avantaj al unei SE este acela că sediul social al unei astfel de societăți poate fi transferat din statul membru în care a fost înmatriculată, în alt stat membru. Un astfel de transfer nu constă într-o „desființare” a societății sau în crearea unei noi persoane juridice, ci în reorganizarea acesteia într-o societate europeană.

Dat fiind faptul că SE reprezintă în sine o societate comercială, este necesar de a fi analizată noțiunea de societate comercială pentru a putea evidenția principalele trăsături caracteristice ale acesteia.

În literatura de specialitate, societatea comercială este definită ca o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate și beneficiind de personalitate juridică, în care asociații se înțeleg să pună în comun anumite bunuri pentru exercitarea unor fapte de comerț, în scopul realizării și împărțirii profitului rezultat.

O altă definiție prezintă societatea comercială ca o întreprindere pe care una sau mai multe persoane o organizează prin actul constitutiv, în vederea realizării de beneficii (ca subiect de drept autonom cu sau și fără această însușire), afectîndu-i bunurile necesare pentru îndeplinirea faptelor de comerț corespunzător obiectului statutar de activitate.

Într-o altă accepțiune societatea comercială este definită ca o persoană juridică instituționalizată, creată în temeiul unui contract de societate, prin care două sau mai multe persoane (fizice sau juridice) convin că prin aporturile individuale să săvîrșească acte sau fapte de comerț, să obțină profit pe care să-l împartă între ele.

Societatea, mai este definită ca o ființă juridică abstractă, rezultată dintr-un contract și înzestrată de lege cu personalitate juridică.

Din aceste definiții pot fi evidențiate caracterele juridice ale societății comerciale:

Societatea comercială formează o personalitate juridică aparte de fondatorii (membrii) acesteia, adică se prezintă ca o persoană juridică cu scop lucrativ, obținerea profitului fiind de esență pentru societățile comerciale;

Societatea comercială reprezintă o unire de persoane fizice și/sau juridice, limitările privind numărul concret al asociaților – reieșind de forma juridică a societății comerciale. De asemenea, trebuie să menționăm că există societăți comerciale care pot fi constituite de către o singură persoană, este cazul societăților cu asociat unic;

Societatea comercială se constituie în baza unui contract de asociere (care mai este numit și act de constituire, statutul societății), acest contract trebuie să îndeplinească condițiile generale pentru oricare act juridic civil, precum și condițiile speciale în funcție de forma viitoarei societăți comerciale;

Intenția asociaților de a colabora în scopul obținerii profitului, cunoscută în doctrină sub denumire de affectio societatis și depunerea aportului social pentru crearea patrimoniului societății.

Referind-ne la natura juridică a societății comerciale, doctrinarii o tratează dieferit. Astfel, există trei teorii care expun natura juridică a societății comerciale:

1. Teoria contractuală: presupune că societatea comercială are o natură contractuală, deoarece la baza societății comerciale stă un act de constituire, care este nu altceva decît un contract civil. Prin urmare și societea comercială este un contract care stabilește raporturile dintre asociați, adică drepturile și obligațiile asociaților.

Concepția dată a fost multă vreme unanim acceptată, din faptul că ea constituia expresia teoriei autonomiei de voință. În numele libertății contractuale, această concepție a permis recunoașterea unor largi posibilități de constituire a societăților comerciale și de adaptare a lor la nevoile comerțului. Însă, această teorie nu explică constituirea și existența societăților comerciale unipersonale (cum este cazul societăților cu răspundere limitată și societăților pe acțiuni cu un asociat unic și, respectiv, cu acționar unic), deoarece manifestarea acordului de voință a două sau mai multor persoane în acest caz lipsește. Asociatul unic adoptînd în acest sens o declarație de constituire a societății comerciale, această declarație este un act juridic unilateral.

2. Teoria instituției: conform acestei teoriei, societatea este o reunire de persoane organizate în baza unor interese comune. Ea implică o subordonare a drepturilor și intereselor asociaților față de scopul social care trebuie realizat. Contractul reglementează relațiile dintre asociați și dă naștere, în condițiile legii unei persoane juridice. Contractul, însă, nu determină exclusiv conduita juridică a societății: asociații aleg doar forma juridică a societății, dar reglementarea juridică a acesteia este stabilită prin lege. Societatea reprezintă o instituție ca și căsătoria, ceea ce înseamnă că părțile sunt îndreptățite să adopte ori să respingă in globo un ansamblu de reguli, fără a putea să le modifice în ceea ce au ele esențial. Putem observa că teoria instituției este destul de imprecisă. Ea a apărut din nevoia de a justifica intervenția legiuitorului, în scopul de a supraveghea acțiunile societăților comerciale în activitatea economică. Datorită acestui caracter, teoria instituției nu a fost adoptată de practica judiciară.

3. Teoria actului colectiv: conform acestei concepției actul constitutiv al societății reprezintă un act complex sau colectiv. Un contract sinalagmatic presupune că părțile contractante urmăresc scopuri divergente, iar în cazul actului de constituire a societății comerciale, părțile au voințe convergente. Ei urmăresc aceleași scopuri, realizarea și împărțirea profitului. Însă, s-a observat că în realitate conceptul de contract este destul de larg. Acesta cuprinde nu numai manifestări de voință, care urmăresc realizarea unor scopuri opuse, ci și acordurile de voință prin care părțile contractante urmăresc același scop, dar care satisfac interesele fiecăreia dintre părți. Totodată, se poate constata că și în cazul contractului de societate există, chiar dacă nu sunt destul de pronunțate, anumite interese antitetice ale asociaților. Trebuie de menționat că, dacă anumite interese pot fi divergente la constituirea societății, ulterior interesele asociațiilor converg spre realizarea scopului social.

Generalizînd cele relatate, putem menționa că toate teoriile analizate recunosc că la originea societății comerciale se află contractul de societate care stabilește clauze privind forma juridică, organizarea și funcționarea societății comerciale. Deci, orice societatea comercială, indiferent de forma juridică, are la bază natura contractuală.

Pornind de la rolul și importanța societăților comerciale în lumea contemporană, unii doctrinari se preocupă cu redefinirea naturii juridice a societăților comerciale. Aceasta mai mult se axează pe comosarea celor trei teorii analizate și elaboraraea unei concepției mixte despre societățile comerciale. Promotorii acestor idei recunosc dubla natură juridică a societății comerciale, care îmbină o latură contractuală (voința asociațiilor) cu o latură instituțională, adică personalitatea juridică (ca efect al legii). Dar, în concepția lor, natura instituțională este precumpănitoare, în dauna naturii contractuale care s-a erodat. Actul constitutiv nu mai este menit să realizeze o grupare de persoane, ci de a asigura afectarea unor bunuri în vederea organizării societății. Ca urmare, chiar o singură persoană are aptitudinea juridică de a asigura capitalul necesar realizării activității.

1.2.1. Dobîndirea personalității juridice de către Societatea Europeană

După cum am menționat mai sus, SE a fost definită ca fiind o formă asociativă, de tipul societății pe acțiuni, avînd ca obiect desfășurarea unei activități comerciale, la care participă societăți comerciale guvernate de legi naționale diferite.

Societatea europeană ia naștere în primă instanță în dreptul național pentru ca ulterior, după ce atins o maturitate și o dimensiune transnațională, să poată evolua în dreptul comunitar. Avantajul transformării este acela că terții vor ști aprioric caracterele noii structuri indiferent de locul de înregistrare a societății.

Cu toate că SE reprezintă cea mai bună modalitate de a funcționa în mai mult de o țară a UE, este necesar ca ea să fie creată în conformitate cu legislația uneia din țările comunitare și să aibă o filială sau sucursală într-o altă țară diferită de sediul social și central în UE, pentru a fi guvernată de legislația a cel puțin două țări diferite. Drept exemplu putem da: o societate comercială a fost constituită conform legislației României, însă are o filială pe teritoriul Germaniei. Astfel, ea va putea fi transformată într-o SE, dat fiind faptul că sediul social înregistrat este în România, iar sediul central se află pe teritoriul Germaniei. Însăși activitatea acestei SE va fi guvernată de legislația ambelor state – condiție obligatorie pentru constituirea unei SE.

Condițiile sus menționate, sunt prevăzute în Regulamentul CE nr.2157/2001 din 8 octombrie 2001 privind Statutul Societății Europene. Astfel, conform art.12 „orice SE se înregistrează în statul membru în care are sediul social, în registrul specificat de legislația statului membru în cauză, în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE a Consiliului din 9 martie 1968 de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților în statele membre, în sensul articolului 58 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților”.

La al.2 al aceluiași articol se prevede că „o SE poate fi înregistrată numai după încheierea unui acord privind modalitățile de implicare a lucrătorilor în sensul articolului 4 din Directiva 2001/86/CE sau după luarea unei decizii în temeiul articolului 3 alineatul (6) din directiva în cauză sau dacă perioada de negocieri prevăzută la articolul 5 din directiva în cauză a expirat fără a se încheia un acord.” Din aceste prevederi reiese că o SE nu poate fi înmatriculată decît după încheierea unui acord privind implicarea/ participarea angajaților în activitatea societății. Această participare nu se face la nivelul administrării cotidiene, care este de competența conducerii, ci la nivelul supravegherii și al dezvoltării strategiilor întreprinderii.

Conform Directivei de completare a statutului SE în ceea ce privește implicarea lucrătorilor, sunt posibile mai multe modele de participare:

modelul care include lucrătorii în cadrul organului de supraveghere sau al organului de administrație;

modelul organului distinct de reprezentare a lucrătorilor societății europene;

alte modele care vor fi stabilite printr-un acord încheiat între organele de conducere sau de administrare ale societăților fondatoare și lucrătorii societății, cu respectarea nivelurilor de informare și de consultare prevăzute pentru modelul organului distinct. O SE poate fi constituită de către Adunarea Generală numai dacă s-a ales un model de participare descris în directivă.

Implicarea angajaților în activitatea societății presupune mai multe subtilități. Astfel, vom expune succint acele condiții prevăzute de Directiva 2001/86/CE din 8 octombrie 2001 de completare a statutului societății europene în ceea ce privește implicarea lucrătorilor. „Atunci cînd organele de conducere sau de administrare a societăților participante întocmesc un proiect de înființare a unei SE, după publicarea proiectului de fuziune sau de creare a unei societăți holding sau după adoptarea unui proiect de înființare a unei filiale sau de transformare într-o SE, aceste organe iau de îndată ce este posibil măsurile necesare, inclusiv furnizarea de informații cu privire la identitatea societăților participante, a filialelor sau unităților aferente, precum și la numărul de lucrători ai acestora, în vederea demarării negocierilor cu reprezentanții lucrătorilor societăților cu privire la modalitățile de implicare a lucrătorilor în activitatea SE”.

În acest scop se formează un grup special de negociere care îi reprezintă pe lucrătorii din societățile participante sau din filialele sau unitățile aferente. Membrii grupului trebuie să fie „numiți proporțional cu numărul lucrătorilor salariați în fiecare stat membru de către societățile participante și de către filialele și unitățile aferente, prin alocarea pentru fiecare stat membru a cîte unui loc pe cotă de personal angajat în respectivul stat membru, care să reprezinte 10% din numărul lucrătorilor salariați ai societăților și ai filialelor sau unităților aferente din toate statele membre participante sau o fracțiune din cota menționată”.

În cazul unei SE constituite prin fuziune, să existe un număr suplimentar de membri din fiecare stat membru, necesar pentru a se asigura includerea în grupul special de negociere a cel puțin unui membru reprezentînd fiecare societate participantă care este înregistrată în acel stat membru și are salariați în statul respectiv și care, conform proiectului, va înceta să aibă o existență juridică proprie după înregistrarea SE, în măsura în care:

– numărul de membri suplimentari nu depășește 20% din numărul de membri desemnați;

– alcătuirea grupului special de negociere nu implică o dublă reprezentare a lucrătorilor respectivi.

În cazul în care numărul acestor societăți este mai mare decît numărul de locuri suplimentare disponibile în conformitate cu primul paragraf, locurile suplimentare se alocă societăților din diferite state membre în ordinea descrescătoare a numărului de salariați.

Statele membre adoptă măsuri pentru a asigura includerea a cel unui reprezentant al fiecărei societăți participante, care are salariați în statul membru respectiv. Printre membrii grupului de negociere pot fi și reprezentanții sindicatelor.

Prin acord scris, grupul special de negociere și organele competente ale societăților participante vor decide modalitățile de implicare a lucrătorilor în cadrul SE. Astfel, organele competente ale societăților participante prezintă grupului de negociere situația reală a procesului de constituire a SE, pînă la înregistrarea ei.

„Grupul special de negociere adoptă deciziile cu majoritatea absolută de voturi a membrilor săi, cu condiția ca această majoritate să reprezinte, de asemenea, majoritatea absolută a lucrătorilor. Fiecare membru are dreptul la un vot. Cu toate acestea, în cazul în care rezultatele negocierilor duc la o diminuare a drepturilor de participare, majoritatea necesară pentru a putea decide adoptarea unui astfel de acord constă din voturile a două treimi din membrii grupului special de negociere, reprezentînd cel puțin două treimi din numărul lucrătorilor, inclusiv voturile membrilor reprezentînd lucrătorii salariați din cel puțin două state membre:

– în cazul unei SE constituite prin fuziune, cînd participarea acoperă cel puțin 25% din numărul total al lucrătorilor salariați ai societăților participante;

– în cazul unei SE constituite prin crearea unei societăți holding sau prin constituirea unei filiale, în cazul în care participarea acoperă cel puțin 50% din numărul total al lucrătorilor societăților participante.”

În procesul de negociere, grupul poate solicita prezența unor experți (de exemplu reprezentanți ai organizațiilor lucrătorilor la nivel comunitar) pentru a primi consultații cu privire la corectitudinea și legalitatea procesului de constituire a SE. Într-un final, grupul de negociere poate decide să nu demareze negocierile, sau să pună capăt negocierilor deja inițiate. Pentru aceasta este necesar votul a două treimi din membrii grupului.

Grupul special de negocieri se poate convoca din nou la cererea, în scris, a cel puțin 10% din lucrătorii SE, ai filialelor și unităților sale, sau din reprezentanții acestora, în cel puțin 2 ani de la adoptarea deciziei sus menționate, cu excepția situației cînd părțile convin ca negocierilr să fie preluate mai devreme.

Cheltuielile legate de funcționarea grupului special de negociere sunt suportate de către societățile participante. Statele membre pot stabili reguli bugetare cu privire la funcționarea grupului special de negociere. În special, acestea pot limita finanțarea, astfel încît aceasta să acopere cheltuielile pentru un singur expert.

Referindu-ne la conținutul acordului, putem menționa că de fapt organele competente ale societăților participante și grupul special de negociere poartă negocieri în spirit de cooperare, pentru a ajunge la un acord cu privire la modalitățile prin care lucrătorii să fie implicați în activitatea SE. Acest acord stabilește:

– domeniul lui de aplicare;

– data intrării în vigoare a acordului și durata acestuia;

– numărul de membri în organul de reprezentare;

– atribuțiile și procedura de informare și consultare a organului de reprezentare;

– frecvența reuniunilor organului de reprezentare;

– în cazul în care, în cursul negocierilor, părțile decid să instituie una sau mai multe proceduri de informare și consultare în loc de un organ de reprezentare, modalitățile de punere în practică a acestor proceduri;

– în cazul în care, în cursul negocierilor, părțile decid să adopte modalități de participare, conținutul acestor măsuri, inclusiv (după caz) numărul de membri în organul de control sau de administrare a SE, pe care lucrătorii vor avea dreptul să-i aleagă, să-i numească, să-i recomande ori să îi conteste, procedurile privind modul în care acești membri pot fi aleși, numiți, recomandați sau contestați de către lucrători, precum și drepturile acestora;

– resursele financiare și materiale ce urmează a fi alocate organului de reprezentare ș.a.

După constituirea grupului special de negocieri, începe procedura, propriu zisă de negocieri, care poate dura 6 luni. Dacă părțile decid că este necesar extinderea negocierilor, atunci perioada negocierilor trebuie să fie de cel mult 1 an de la data constituirii grupului.

În cazul în care au existat mai multe forme de participare în cadrul diverselor societăți participante, grupul special de negociere decide care din aceste forme trebuie aplicată în cazul SE. Statele membre pot stabili normele aplicabile în absența unei decizii în domeniu cu privire la o SE înregistrată pe teritoriul lor. Grupul special de negociere informează organele competente ale societăților participante cu privire la orice decizii luate.

Statele membre sunt în drept să prevadă anumite clauze privin confidențialitatea informațiilor prezentate grupului de negociere, precum și experților prezenți în procesul de negociere. Aceștia vor fi obligați să nu divulge informațiile respective terțelor persoane pentru a nu prejudicia societatea comercială.

Conform al.4 art.8 din Directiva 2001/86/CE din 8 octombrie 2001, statele membre prevăd proceduri pentru căile de atac administrative sau judiciare pe care reprezentanții lucrătorilor le pot iniția în cazul în care organul de control sau de administrare al unei SE sau societăți participante impune păstrarea confidențialității sau nu furnizează informații. Aceste proceduri pot cuprinde dispoziții menite să protejeze confidențialitatea informațiilor în cauză.

În cele ce urmează, vom analiza procedura de dobîndire a personalității juridice de către SE cu sediul în România. Conform art. 2702b al.1 al Legii nr.31 din 16 noiembrie 1990 privind societățile comerciale, SE cu sediul în România are personalitate juridică de la data înmatriculării în Registrul Comerțului. În termen de 30 de zile de la înregistrare, Oficiul Național al Registrului Comerțului, va comunica Jurnalului Oficial al CE înmatricularea societății. Acest anunț trebuie să cuprindă:

– denumirea societății urmată sau precedată de abravierea SE;

– numărul, data și locul înmatriculării SE;

– data și locul publicării, precum și titlul publicației;

– sediul social a SE;

– domeniul de activitate a SE.

După publicare se va considera că Societatea Europeană este legal constituită și va avea personalitate juridică.

1.2.2. Capitalul și sediul Societății Europene

După cum am menționat mai sus, o societate se poate constitui pe teritoriul CE, sub forma unei societăți anonime europene – numită Societas Europaea. Capitalul unei SE se exprimă în euro. Capitalul subscris nu poate fi mai mic de 120000 euro. Însă la al.3 se prevede că legislația statului pe al cărui teritoriu se află sediul social al SE poate impune un capital subscris mai mare.

Capitalul SE se împarte în acțiuni. Astfel, nici un acționar nu este răspunzător pentru altă sumă decît cea subscrisă. Capitalul unei SE, precum și păstrarea – modificarea acestuia, vor fi reglementate de dispozițiile aplicabile unei societăți anonime cu sediul social în statul membru unde este înregistrată SE.

Referindu-ne la sediul SE putem spune că Regulamentul CE nr.2157/2001 al Consiliului din 8 octombrie 2001 privind statutul SE, prevede la art.7 că sediul social al unei SE este situat pe teritoriul Comunității, în același stat membru ca și administrația centrală. În plus, un stat membru poate impune SE înregistrate pe teritoriul său obligația de a-și amplasa administrația centrală și sediul social în același loc. Există însă posibilitatea ca SE să-și transfere sediul social într-un alt stat membru, ceea ce nu duce la dizolvarea acesteea sau la crearea unei noi persoane juridice.

Astfel, dacă s-a luat decizia de a transfera sediul SE, organul de conducere sau de administrație întocmește un proiect de transfer și-l face public în conformitate cu legislația statului pe al cărui teritoriu se află societatea. Proiectul de transfer trebuie să cuprindă:

Denumirea SE;

Sediul social și numărul de înregistrare actual al SE;

Sediul social preconizat al SE;

Statutul SE preconizat, inclusiv și noua denumire – dacă este cazul;

Consecințele pe care transferul le poate avea asupra implicării salariațiolor în SE;

Calendarul preconizat pentru transfer;

Toate drepturile privind protecția acționarilor și a creditorilor.

Organul de conducere va întocmi un raport în care va argumenta aspectele juridice și economice ale transferului, precum și consecințele acestui transfer asupra acționarilor, creditorilor și însăși lucrătorilor. Totuși, acționarii și creditorii SE au dreptul să examineze proiectul de transfer cu cel puțin o lună înainte de data la care s-a convocat adunarea generală, unde se va decide soarta transferului. În situația în care există acționari minoritari care se opun transferului, atunci statul pe al cărui teritoriu este înregistrată SE, poate să adopte anumite dispoziții care ar proteja drepturile acestor acționari.

Decizia de transfer poate fi adoptată doar după două luni de la publicarea proiectului. Înainte ca autoritatea competentă să elibereze certificatul, SE dovedește că, în ceea ce privește obligațiile asumate anterior publicării proiectului de transfer, interesele creditorilor și ale titularilor altor drepturi față de SE (inclusiv interesele entităților publice) beneficiază de o protecție corespunzătoare, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de statul membru în care SE are sediul social anterior transferului.

Ulterior, instanța, biroul notarial sau altă autoritate competentă va elibera un certificat care atestă în mod concludent încheierea actelor și a formalităților necesare anterior transferului. Noua înmatriculare nu poate avea loc decît după prezentarea certificatului și a dovezii că au fost îndeplinite formalitățile necesare înregistrării în țara în care se află noul sediu social.

Transferul sediului social al unei SE și modificările de statut care rezultă din aceasta intră în vigoare la data înmatriculării SE în registrul de la noul sediu social. Astfel, după încheierea înmatriculării SE cu noul sediu, registrul în care se face noua înregistrare va notifica vechiul registru despre aceasta. Numai după notificare se va efectua radierea vechii înmatriculări. Atît radirea, cît și înmatricularea trebuie să fie publicată în conformitate cu legislația statelor membre implicate.

La publicarea noii înmatriculări a unei SE, noul sediu social devine opozabil terților. Cu toate acestea, atîta timp cît radierea înmatriculării SE din registrul fostului sediu social nu a fost publicată, terții pot continua să se prevaleze de vechiul sediu social, cu excepția cazului în care SE dovedește că respectivii terți aveau cunoștință de noul sediu social.

În cazul în care o SE este supusă controlului unei autorități naționale de supraveghere financiară în conformitate cu directivele Comunității, dreptul de a se opune transferului sediului social se aplică și acestei autorități. În acest caz va fi posibilă reexaminarea cazului de către o autoritate judiciară.

Totuși există situații cînd o SE nu-și poate transfera sediul, drept exemplu putem da în situația în care împotriva unei SE s-a inițiat o procedură de dizolvare, lichidare, insolvabilitate sau încetare de plăți.

O SE care și-a transferat sediul social într-un alt stat membru este considerată, în sensul oricărui litigiu legat de evenimente anterioare transferului ca avînd sediul social în statul membru în care SE în cauză era înregistrată anterior transferului, chiar dacă se intentează o acțiune în justiție împotriva SE după efectuarea transferului.

1.3. Caracteristica generală a Grupului European de Interes Economic

Odată cu instituirea Pieții Unice Europene, Parlamentul European împreună cu Comisia Europeană au realizat cerința unui instrument legal specific, care să ajute cooperarea transnațională și interprofesională între întreprinderile mici și mijlocii. Astfel, prin Regulamentul CEE nr.2137/85 al Consiliului din 25 iulie 1985, a fost reglementată procedura de constituire a Grupului European de Interes Economic (GEIE). GEIE reprezintă prima etapă dintr-un proiect de uniformizare a regulilor societare europene, proiect care a ținut aproape 30 de ani. Această nouă structură permite constituirea de filiale comune comunitare, precum și realizarea de fuziuni transnaționale.

Prin Grup European de Interes Economic înțelegem asocierea dintre două sau mai multe persoane fizice ori juridice în scopul înlesnirii ori dezvoltării activității economice a membrilor săi, precum și al îmbunătățirii rezultatelor activității respective.

GEIE sunt armonizate în măsura în care se face trimitere la o singură lege – Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 2137/85, care este același cadru de reglementre pentru toate țările membre ale UE. Mai puțin armonizată este denumirea GEIE, deoarece fiecare limbă a statelor membre ale UE are propriul său mod de exprimare cu privire la acest grup, precum și abrevierea sa. Astfel, de exemplu, în limba franceză – Groupement europeen d’interet economique (GEIE), în limba germană – Europaeische Wirtschaftliche Interessenvereinigung (EWIV), în limba italiană – Guppo Europeo di Interesse Economico (GEIE), în limba olandeză – Europees Economisch Samenwerkingverband (EESV), în limba spaniolă – Agrupacion Europeo de Interes Economico (AEIE) etc.

GEIE au fost înființate cu scopul de a încuraja și de a înlesni cooperarea între întreprinderile de naționalitate distinctă, prin oferirea unui instrument juridic suplu, capabil să înlăture formalismul excesiv care marca înființarea societăților comerciale. Altfel spus, grupul european de interes economic are ca scop facilitarea dezvoltării activităților economice ale membrilor săi și perfecționarea sau dezvoltarea rezultatelor acestor activități, însă fără a se crea profit pentru sine.

Activitatea grupului este strîns legată de activitatea economică a membrilor săi și poate avea un caracter auxiliar acestei activități. Astfel, putem menționa că acest grup nu poate:

Să conducă sau să controleze activitatea membrilor grupului sau activitatea unei alte întreprinderi, în special în domeniul resurselor umane, finanțelor și investițiilor;

Să dețină acțiuni într-o întreprindere membră a grupului;

Să angajeze mai mult de 500 de persoane;

Să fie folosit de către o societate comercială pentru a face un împrumut pentru directorul unei societăți comerciale sau pentru oricare altă persoană aflate într-o relație cu acesta, atunci când aceste împrumuturi sunt restricționate sau controlate în temeiul legislațiilor statelor membre privind societățile comerciale. De asemenea, un grup nu poate fi folosit pentru un transfer de proprietate între o societate și un director sau orice persoană aflată în legătură cu acesta, în afara cazurilor permise de legislațiile statelor membre privind societățile. În înțelesul acestei dispoziții, împrumutul înseamnă orice operațiune cu efect similar, iar proprietatea poate fi mobiliară și imobiliară;

Să fie membru al unui alt grup european de interes economic

În Preambulul Regulamentului nr. 2137/85 se indică că pentru persoane fizice, societăți comerciale sau alte entități juridice, s-a creat un cadru juridic care să faciliteze adaptarea activităților lor la condițiile economice ale UE, precum și cooperarea eficientă a acestora la nivel transfrontalier.

La momentul actual GEIE (atît cele comerciale, cît și cele necomerciale) se bucură de o popularitate deosebită. Aceasta ne-o denotă și numărul mare de GEIE, precum și interesul comunității de afaceri pentru acest tip de organizare.

După cum am menționat mai sus, GEIE poate fi constituit din societăți comerciale și din alte entități juridice de drept public sau privat, care au fost constituite în conformitate cu legislația unui stat membru și care își are sediul în UE. De altfel, un GEIE poate să se constituie și din persoane fizice care exercită activități comerciale, meșteșugărești, agricole, profesiuni liberale sau alte servicii pe teritoriul UE.

Un GEIE trebuie să cuprindă:

Cel puțin două persoane fizice din state membre diferite.

Două societăți sau alte entități juridice care au administrația centrală în state membre diferite;

O societate sau altă entitate juridică și o persoană fizică, dintre care prima are administrația centrală într-un stat membru, iar cea de-a doua își desfășoară activitatea principală în alt stat membru.

Regulamentul permite ca un stat membru să impună condiția ca grupurile înregistrate pe teritoriul său să poată avea cel mult 20 de membri. Însă la al.4 art.4 din Regulament se prevede că orice stat membru poate să interzică sau să restricționeze, din motive de interes public, participarea la grupuri a anumitor categorii de persoane fizice, societăți sau alte entități juridice.

Pot avea calitatea de membri ai GEIE:

societățile, precum și alte entități de drept public sau privat, constituite potrivit legislației unui stat membru și care au sediul statutar sau legal și administrația centrală în cadrul UE. În cazul în care, în conformitate cu legislația unui stat membru, o societate sau altă entitate juridică nu este obligată să aibă un sediu statutar sau legal, este suficient ca societatea sau altă entitate juridică să aibă administrația centrală în UE;

persoanele fizice care exercită în UE o activitate industrială, comercială, meșteșugărească, agricolă, sau care oferă servicii profesionale ori de altă natură în UE.

1.4. Analiza Societății Cooperative Europene

Societatea Cooperativă Europeană (SCE) este reglementată de Regulamentul CE nr.1435/2003 al Consliului din 22 iulie 2003 privind statutul societății cooperative europene.

SCE are ca obiect principal satisfacerea nevoilor și/sau dezvoltarea activităților economice și sociale ale membrilor săi, în special prin încheierea unor acorduri cu aceștia, în vederea furnizării de bunuri sau de servicii sau a execuției de lucrări în cadrul activității exercitate sau controlate de SCE.

O SCE poate fi constituită:

de către cel puțin cinci persoane fizice rezidente în cel puțin două state membre;

de către cel puțin cinci persoane fizice, societăți, precum și de către alte entități juridice de drept public sau privat, constituite în conformitate cu legislația unui stat membru, rezidente în cel puțin două state membre sau reglementate de legislația a cel puțin două state membre;

prin fuziunea unor cooperative constituite în conformitate cu legislația unui stat membru, care își au sediul social și administrația centrală în Comunitate, în cazul în care cel puțin două dintre ele sunt guvernate de legislația unor state membre diferite;

prin transformarea unei cooperative constituite în conformitate cu legislația unui stat membru care își are sediul social și administrația centrală în Comunitate, în cazul în care are de cel puțin doi ani o unitate sau o filială care este guvernată de legislația unui alt stat membru.

Această societate are un capital subscris, care este divizat în părți sociale și care este de cel puțin 30000 de euro. Capitalul poate crește prin aportul membrilor, sau prin admiterea noilor membri.

Orice SCE se constituie în baza legislației aplicabile cooperativelor din statul membru pe al cărui teritoriu SCE își stabilește sediul social, prin fuziune realizată:

fie în conformitate cu procedura de fuziune prin absorbție;

fie în conformitate cu procedura de fuziune prin constituirea unei noi persoane juridice.

Conform art.33 din Regulament, fuziunea are următoarele efecte:

transmiterea universală către persoana juridică absorbantă a întregului patrimoniu activ și pasiv al fiecărei cooperative absorbite;

membrii fiecărei cooperative absorbite devin membri ai persoanei juridice absorbante;

cooperativele absorbite încetează să existe;

persoana juridică absorbantă ia forma unei SCE.

După constituire, SCE se înmatriculează într-un registru desemnat de legislația statului membru în cauză în conformitate cu legislația aplicabilă societăților pe acțiuni. Înmatricularea și radierea înmatriculării unei SCE fac obiectul unui aviz publicat spre informare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene după publicitatea efectuată în Monitorul Oficial. Acest aviz conține denumirea, numărul, data și locul de înmatriculare a SCE, data, locul și titlul publicației, precum și sediul social și sectorul de activitate. SCE dobîndește personalitate juridică în ziua înmatriculării.

Statutul SCE desemnează atît actul constitutiv, cît și, în cazul în care face obiectul unui act separat, statutul propriu-zis al SCE. Statutul se întocmește în scris în conformitate cu legislația statului membru pe al cărui teritoriu se află sediul social al SCE. Statutul cuprinde următoarele informații:

firma precedată sau urmată de sigla „SCE” și, după caz, de termenii „cu răspundere limitată”;

indicarea obiectului de activitate;

numele persoanelor fizice și firmei persoanelor juridice care sunt membri fondatori ai SCE, cu indicarea, în al doilea caz, a obiectului și sediului social al acestora;

adresa sediului social al SCE;

condițiile și procedurile aplicabile în cazul admiterii, excluderii și retragerii membrilor;

drepturile și obligațiile membrilor și, după caz, categoriile diferite de membri, precum și drepturile și obligațiile fiecărei categorii;

valoarea nominală a părților sociale subscrise, precum și cuantumul de capital subscris și indicarea variabilității capitalului;

normele specifice privind alocarea excedentelor care trebuie repartizate, după caz, pentru rezerva legală;

atribuțiile și competențele membrilor din fiecare organ de conducere;

condițiile pentru numirea și revocarea membrilor organelor de conducere;

cerințele cu privire la întrunirea majorității și a cvorumului;

durata societății, în cazul în care aceasta este limitată.

SCE are următoarea structură: adunarea generală, formată din totalitatea membrilor și sau un organ de supraveghere și un organ de conducere (sistem dualist), fie un organ administrativ (sistem monist) conform opțiunii menționate în statut. Aceste forme de conducere au fost analizate în secțiunea consacrtată SE.

Sediul social al SCE se situează în interiorul Comunității, în același stat membru pe al cărui teritoriu se află și administrația sa centrală, cu posibilitatea de a fi transferat într-un alt stat membru. Proiectul de transfer se întocmește de organul administrativ sau de conducere și trebuie să fie publicat.

Pentru a justifica transferul, organul administrativ sau de conducere întocmește un raport care explică aspectele juridice și economice ale transferului, precum și consecințele sale în materie de locuri de muncă, și explică consecințele transferului asupra membrilor, creditorilor, lucrătorilor și titularilor altor drepturi.

Orice membru se poate opune deciziei de transfer în cadrul adunării generale sau în cadrul adunării generale de secțiune sau de filială, își poate declara retragerea în termen de două luni de la decizia adunării generale. Calitatea de membru încetează la sfîrșitul exercițiului financiar în cursul căruia s-a declarat retragerea. Transferul nu are efect în privința membrului respectiv. Retragerea dă dreptul la rambursarea părților sociale cu care a participat la constituirea SCE.

Procedura de înregistrare a transferului este aceeși ca și la SE sau la GEIE, la care ne-am referit în secțiunile anterioare.

Calitatea de membru al SCE trebuie aprobată de organul administrativ sau de conducere. Pot fi admise în calitate de membre persoanele care nu au vocație de utilizare sau de producție a bunurilor și serviciilor SCE. Ele vor avea calitatea de membri investitori (neutilizatori).

Calitatea de membru se pierde:

cînd i se retrage aceasta;

prin excludere, adică cînd membrul săvîrșește o încălcare gravă a obligațiilor sale sau săvîrșește acte contrare intereselor SCE;

prin dizolvarea unui membru care nu are calitatea de persoană fizică;

prin faliment;

prin deces.

După pierderea calității de membru, persoana are dreptul la rambursarea părții sale din capitalul subscris, redusă proporțional cu orice pierdere imputabilă asupra capitalului social al SCE.

Fiecare membru al SCE dispune de un vot, indiferent de numărul de părți sociale pe care le deține. Statutul poate prevedea ca un membru să dispună de un număr de voturi determinat de participarea sa la activitățile cooperativei, în afară de participarea sub formă de contribuție la capital. Voturile astfel atribuite nu pot depăși numărul de cinci pe membru, sau 30 % din totalul drepturilor de vot, reținîndu-se valoarea cea mai scăzută.

În ceea ce privește drepturile de vot pe care statutul le poate atribui membrilor (investitori) neutilizatori, SCE este reglementată de legislația statului membru pe al cărui teritoriu SCE își are sediul. Cu toate acestea, nu se pot atribui neutilizatorilor (investitorilor) mai mult de 25 % din totalul drepturilor de vot.

Membrii organului de conducere, de supraveghere sau administrativ răspund, în conformitate cu dispozițiile, pentru prejudiciul suferit de SCE ca urmare a încălcării de către aceștia a obligațiilor legale, statutare sau a altor obligații inerente funcțiilor lor.

Conform art.63 al.1 din Regulament atunci cînd SCE exercită diferite activități sau își exercită activitățile în mai mult de o singură unitate teritorială, sau are mai multe unități sau numărul membrilor săi este mai mare de cinci sute, statutul său prevede adunarea pe filială, sau pe secțiune, în cazul în care legislația statului membru în cauză permite acest lucru. Statutul determină repartizarea în filiale sau secțiuni și numărul de delegați de care dispun acestea.

Tot statutul poate prevedea să se plătească dividende membrilor, proporțional cu operațiunile efectuate de aceștia cu SCE, sau proporțional cu activitățile efectuate în favoarea acesteia.

Referindu-ne la procedura de dizolvare, lichidare, insolvență, încetare de plăți și alte proceduri similare, va fi aplicată legislația statului membru pe al cărui teritoriu se află sediul social al SCE. Astfel, conform art.73 al.1 din Regulament, la cererea oricărei persoane care are un interes legitim sau a unei autorități competente, instanța judecătorească sau orice autoritate administrativă competentă din statul membru pe al cărui teritoriu se află sediul SCE, pronunță dizolvarea acesteia din urmă, atunci cînd constată că nu au fost respectate procedura de constituire, funcționare, sau statutul SCE. Totuși, instanța judecătorească sau autoritatea administrativă competentă, pot să acorde un termen pentru ca SCE să-și regularizeze situația. În cazul în care regularizarea nu intervine în cursul acestui termen, instanța judecătorească sau autoritatea administrativă competentă pronunță dizolvarea.

Deschiderea unei proceduri de dizolvare, inclusiv de dizolvare voluntară, de lichidare, de insolvabilitate, de încetare a plăților, precum și închiderea acesteia și decizia de a continua activitatea, fac obiectul unei publicități.

Activul net este distribuit în funcție de principiul transmiterii dezinteresate sau, în cazul în care legislația statului membru pe al cărui teritoriu se află sediul social al SCE permite acest lucru, în conformitate cu alte modalități definite de statutul SCE. Activul net cuprinde activele reziduale, după plata tuturor sumelor datorate creditorilor și rambursarea către membri a contribuțiilor lor la capital.

Fără a se aplica dizolvarea SCE, ea poate fi transformată într-o cooperativă. Decizia privind transformarea nu poate fi luată înainte de trecerea a doi ani de la înmatriculare și înainte de aprobarea primelor două conturi anuale.

Organul de conducere sau administrativ al SCE întocmește un proiect de transformare și un raport în care explică și justifică aspectele juridice și economice ale transformării, precum și consecințele acesteia asupra locurilor de muncă, și precizează consecințele adoptării formei de cooperativă pentru membrii și titularii de titluri, precum și pentru lucrători. După aceasta, proiectul de transformare se va face public.

CAPITOLUL II: PROCEDURA DE ÎNFIINȚARE ȘI FUNCȚIONARE A SOCIETĂȚII EUROPENE

2.1. Modurile de constituire a Societății Europene

În Regulamentul CE nr.2157/2001 al Consiliului din 8 octombrie 2001 privind statutul SE sunt prevăzute patru moduri de constituire a unei SE:

– fuziunea transfrontalieră;

– crearea SE de tip holding;

– constituirea unei SE filiale;

– transformarea unei Societăți anonime pe acțiuni în SE.

Fiecare modalitate de constituire are o reglementare proprie. Caracterul european este umbrit de cel național din punctul de vedere al constituirii, astfel constituirea are loc la nivel național. Constituirea SE nu este un proces comunitar complex, ci o continuitate a societății comerciale cu personalitate juridică. Personalitatea europeană a SE derivă din personalitatea preexistentă a societății comerciale, o succede juridic după un mecanism propriu mai mult noțiunii de transformare, decît celui de constituire a unei societăți. În cele ce urmează vom analiza fiecare mod de constituire separat.

2.1.1. Fuziunea transfrontalieră

Societățile de tip societăți pe acțiuni formate conform legii unui stat membru, cu sediul social în spațiul Uniunii și sub condiția ca cel puțin două dintre ele să fie guvernate de legi naționale diferite, pot forma o SE prin fuziune. Conform Regulamentului, fuziunea poate fi de două tipuri:

Prin absorbție, adică în situația în care societatea absorbantă devine SE în momentul fuziunii;

Prin contopire, adică societatea nou formată în urma absorbției este SE.

Procedura de constituire a SE prin fuziune necesită parcurgerea a cîtorva etape armonizate în sistemele de drept naționale prin efectul actului comunitar care reglementează fuziunile :

1). La prima etapă se întocmește un proiect de fuziune de organul administrativ al societăților implicate în fuziune care va cuprinde informații cu privire la:

numele și sediile sociale ale societăților care fuzionează împreună cu actele propuse pentru SE ;

aportul de schimb și sumele propuse pentru orice compensație ;

termenii privind distribuirea acțiunilor SE;

data de la care tranzacțiile societăților comerciale care fuzionează vor fi tratate ca operațiuni ale SE din punct de vedere contabil;

drepturile conferite de SE posesorilor de acțiuni speciale și deținătorilor de valori mobiliare (altele decît acțiunile) sau măsurile propuse în privința lor ;

orice avantaj special conferit membrilor organelor administrative și de control sau experților care examinează proiectul de fuziune;

actul constitutiv al SE;

informații în privința procedurilor prin care cerințele europene vizînd atragerea în procesul decizional a salariaților sunt respectate.

2). Etapa întocmirii este urmată de publicarea în Buletinul intern al statului unde își au sediul societățile participante la fuziune, cu excepția cerințelor suplimentare de înregistrare impuse de un stat membru, a informațiilor referitoare la:

tipul, numele și sediul social pentru fiecare societate implicată;

registrul de publicitate în care societatea este înregistrată și numărul de înregistrare pentru fiecare societate;

indicarea convențiilor realizate cu creditorii și acționarii minoritari împreună cu indicarea locului unde pot fi obținute informații complete și gratuite despre aranjamente;

numele și sediul propus pentru SE.

3). Etapa a treia are caracter facultativ, adică la solicitare pot fi numiți unul sau mai mulți experți independenți care vor examina proiectul de fuziune și vor întocmi un raport către acționari. Acești experți sunt numiți de o autoritate administrativă sau judiciară a unui stat membru de înregistrare a uneia din societățile implicate sau a sediului propus pentru SE.

4). Adunarea generală a fiecăreia dintre societățile care fuzionează, trebuie să aprobe proiectul de fuziune. Regulamentul permite rezervarea dreptului pentru fiecare societate de a efectua înregistrarea noii societăți sub condiția realizării acordurilor convenite cu salariații.

5). În continuare se va examina legalitatea fuziunii în conformitate cu legislația națională aplicabilă societăților care fuzionează. Această examinare are drept scop protejarea drepturilor creditorilor societăților care fuzionează, a deținătorilor de obligațiuni ale acestora, a deținătorilor de valori mobiliare etc.

6). Autoritatea competentă (instanța, notarul sau altă autoritate națională) va elibera un certificat care atestă încheierea actelor și a formalităților premergătoare fuziunii.

7). Apoi se va examina legalitatea fuziunii de către autoritatea competentă (instanță, notar) din statul membru în care va fi situat viitorul sediu al SE.

8). Înmatricularea SE.

9). Pentru fiecare societate, încheierea fuziunii va fi făcută publică conform dreptului național.

Regulamentul conține prevederi diferențiate a efectelor fuziunii prin absorbție, față de efectele fuziunii prin contopire. Astfel, fuziunea prin absorbție produce următoarele efecte:

patrimoniul societăților absorbite se transferă societății absorbante;

societatea absorbită încetează să existe;

acționarii societății absorbite devin asociații societății absorbante;

societatea absorbantă adoptă forma de SE.

Însă, referindu-ne la efectele fuziunii prin contopire putem enumera următoarele:

– întregul patrimoniu activ și pasiv al societăților se transferă SE;

– acționarii societății care fuzionează devin asociații SE;

– societățile care fuzionează încetează să existe.

2.1.2. Crearea Societății Europene de tip holding

Legislația Republicii Moldova nu reglementează un astfel de grup – holdingul. Holdingul reprezintă o societate care deține o cantitate suficientă din acțiunile altor societăți pentru a putea exercita controlul asupra lor. Caracteristic acestui tip de organizare este faptul că acționarii inițiali dețin acțiunile unor societăți comerciale. Astfel de constucții implică structuri piramidale cu „înălțimi” – ramificații verticale – considerabile. Acționarii „finali” se află la baza construcției și este nevoie de un efort de investigare pentru a coborî nivelele piramidei pînă la acest nivel de bază. Constituirea structurii are loc prin adăugarea în permanență a ramificațiilor, sau în situația în care entități independente devin controlate de aceeași structură unică.

Această ultimă procedură ne intersează, deoarece ea duce la formarea SE de tip holding. În acest caz acționarii societăților promotoare sunt „transportați” de pe o poziție „paralelă”, fiecare în societatea lui promotoare, pe o poziție similară de co-acționari la societatea de tip holding care va controla ambele societăți, fie toate societățile, fie societățile promotoare.

Operațiunea este, în principiu, un schimb de acțiuni: în schimbul acțiunilor deținute – la societățile promotoare inițiatoare – acționarii primesc acțiuni la noua structură care va controla fiecare din societățile inițiatoare. În acest mod se creează un nivel unic de control al societăților promotoare, iar vechii acționari coboară o treaptă, rezervîndu-și un loc în această structură nou creată, de control, holdingul, în calitate de acționari finali.

La constituirea acestui tip de structură pot participa atît societățile pe acțiuni, cît și societățile cu răspundere limitată.

Societățile anonime și societățile cu răspundere limitată cu sediul social și administrația în CE, pot constitui o SE prin formarea unui holding, dacă cel puțin două dintre ele sunt reglementate de dreptul unor state membre diferite sau dacă dețin de cel puțin 2 ani o filială reglementată de dreptul unui alt stat membru sau o sucursală pe teritoriul altui stat membru.

Pentru a fi constituită o SE de tip holding legal, este necesar de a fi îndeplinită următoarea procedură:

Mai întîi se elaborează proiectul de constituire de către organele de conducere sau de administrare, proiect care include și un raport explicativ și justificativ privind aspectele juridice și economice ale constituirii. În cadrul proiectului se stabilește procentul minim de acțiuni sau părți ale fiecăreia dintre societățile care promovează operațiunea și pe care acționarii trebuie să le aporteze la constituirea SE. Astfel, procentul nu poate fi mai mic de 50% raportat la drepturile de vot în adunarea societății.

Îndeplinirea formalităților de publicitate a proiectului pentru fiecare dintre societățile care promovează operațiunea conform legislației fiecărui stat membru;

Examinarea proiectului și întocmirea unui raport de către experții independenți pentru acționarii fiecărei societăți ;

Aprobarea proiectului de către adunarea generală a fiecărei societăți implicate;

SE se constituie numai dacă în termen de 3 luni de la întocmirea proiectului de constituire, acționarii sau deținătorii de părți ai societăților care promovează operațiunea au raportat procentul minim de acțiuni sau părți sociale ale fiecărei societăți participante;

În cazul în care toate condițiile privind constituirea SE sunt îndeplinite pentru fiecare dintre societățile promotoare, acest lucru face obiectul unei publicități efectuate în conformitate cu modalitățile prevăzute de dreptul intern sub incidența căruia se află fiecare dintre aceste societăți.

2.1.3. Constituirea unei Societăți Europene filiale

Conform Regulamentul CE nr.2157/2001 al Consiliului din 8 octombrie 2001 privind statutul SE, constituirea unei SE filiale poate fi folosită atît de către societățile comerciale, cît și de către alte entități juridice de drept public sau privat, constituite în temeiul dreptului unui stat membru și avînd sediul social și administrația centrală pe teritoriul Comunității.

După cum am menționat mai sus o SE filială poate fi constituită de o societate comercială. Din aceasta reiese că orice tip de societate comercială poate forma o astfel de structură. Mai mult ca atît, Regulamentul permite ca și entitățile juridice (atît cu scop lucrativ, cît și cu scop nelucrativ) să poată crea o SE filială.

Societățile comerciale pot constitui o filială SE subscriind la acțiunile acesteia, dacă cel puțin două dintre ele sunt reglementate de dreptul unor state diferite sau dacă dețin de cel puțin 2 ani o filială reglementată de dreptul unui alt stat membru sau o sucursală pe teritoriul altui stat membru. În acest caz, filiala se înființează ca societate anonimă conform dreptului intern.

Din cele expuse putem conchide că o SE filială reprezintă cea practică și convenabilă formă de societate europeană, deoarece nu necesită o procedură de înființare complicată și o pot constitui orice societate comercială sau entitate juridică.

2.1.4. Transformarea unei Societăți anonime pe acțiuni în Societate Europeană

Cea de-a patra formă de constituire a SE este transformarea unei Societăți anonime pe acțiuni în Societate Europeană. Această formă de constituire nu necesită nici dizolvarea societății, nici crearea unei persoane juridice noi.

Specific este faptul că sediul social nu poate fi transferat dintr-un stat membru în altul în momentul transformării societății. Astfel, procedura de transformare presupune următoarele etape:

Organul de conducere sau de administrație al societății în cauză întocmește proiectul de transformare. În afară de proiect, este necesar și prezentarea unui raport explicativ și justificativ privind aspectele juridice și economice, precum și consecințele pe care adoptarea formei de SE le are asupra acționarilor și lucrătorilor.

Proiectul de transformare este dat publicității în conformitate cu modalitățile prevăzute de legislația fiecărui stat membru, cu cel puțin o lună înainte de data adunării generale convocată pentru a se pronunța asupra transformării.

Înainte de convocarea adunării generale este necesar ca unul sau mai mulți experți să confirme că societatea dispune de active nete cel puțin echivalente cu capitalul său, plus acele rezerve care nu pot fi distribuite în conformitate cu legea sau cu statutul acesteia.

Apoi adunarea generală aprobă proiectul de transformare, precum și statutul SE.

Toate drepturile societății vechi cu privire la condițiile de angajare, care decurg din dreptul intern și din contractele individuale de muncă, sau din raporturile de muncă existente, vor fi transmise societății noi formate.

2.2. Funcționarea Societății Europene

SE a fost creată în baza modelului societății pe acțiuni și deci actul său constitutiv va conține dispoziții compatibile cu acest tip de structură. Problema care s-a impus a fi soluționată a fost de așa natură: fiecare stat membru reglementa individual societatea pe acțiuni, însă odată cu intenția creării unei SE a fost armonizată legislația societară la nivel comunitar.

Regulamentul CE nr.2157/2001 al Consiliului din 8 octombrie 2001 privind statutul SE prevede expres șablonul societar reprezentat de SE. Astfel, pentru funcționare sunt necesare a fi întrunite aceleași condiții ca și pentru o societate comercială: atribute de identificare – sediu, denumire; formarea și dimensiunea minimă a capitalului social, tipul de răspundere angajată în persoana acționarilor pentru obligațiile societare, organizare și funcționare.

Statutul SE va însemna atît actul de constituire, cît și, acolo unde este și un document separat, statutul însuși al societății.

Denumirea SE urmată sau precedată de abrevierea SE, iar sediul poate fi pe teritoriul oricărui stat membru al UE.

Societatea va emite titluri reprezentative de participare la capitalul social (acțiuni), iar răspunderea acționarilor pentru obligațiile societății este limitată la valoarea acțiunilor subscrise. Obligațiile societății sunt garantate strict cu patrimoniul său social, patrimoniu propriu născut subsecvent creării societății. Răspunderea acționarilor nu poate fi angajată pentru obligațiile societății atît timp cît aceștia au contribuit cu aporturile conform subscrierilor efectuate.

Referindu-ne la înregistrarea și publicitatea costituirii SE putem spune că se realizează în conformitate cu legislația națională a statului pe a cărui teritoriu are loc înregistrarea. Publicitatea actelor și a informațiilor de constituire a SE vor fi publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. După publicare, informația de constituire va fi transmisă Biroului pentru Publicații Oficiale al Uniunii Europene.

2.2.1. Gestionarea Societății Europene conform sistemului dualist

și sistemului monist

Conform art.38 din Regulamentul CE nr.2157/2001 al Consiliului din 8 octombrie 2001 privind statutul SE, o SE include:

O adunare generală a acționarilor ;

Fie un organ de supraveghere și unul de conducere (sistem dualist), fie un organ de administrație (sistem monist), în funcție de forma adoptată prin statut.

Adunarea generală a acționarilor ia decizii cu privire la problemele care axează direct SE. Organizarea și desfășurarea adunărilor generale, precum și procedurile de vot, sunt reglementate de legislația aplicabilă societăților anonime în statul membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE.

Conform art.54 al.1 din Regulament, o SE convoacă adunarea generală cel puțin o dată în fiecare an calendaristic, în termen de șase luni de la încheierea exercițiului financiar, cu excepția cazurilor în care legislația statului membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE aplicabilă societăților anonime avînd același obiect de activitate ca și SE în cauză prevede obligativitatea convocării mai multor adunări generale. Cu toate acestea, un stat membru poate prevedea ca prima adunare generală să aibă loc oricînd în perioada de 18 luni ulterioară constituirii SE.

Pot convoca adunarea generală în orice moment:

organul de conducere;

organul de administrație;

organul de supraveghere;

orice alt organism sau autoritate competentă;

unul sau mai mulți acționari care dețin împreună acțiuni reprezentînd cel puțin 10% din capitalul subscris al unei SE.

Cererea de convocare a adunării generale a acționarilor trebuie să conțină problemele care vor fi discutate. Dacă adunarea generală nu este convocată la timp sau, indiferent de situație, în termen de două luni, autoritățile judiciare sau administrative a căror jurisdicție include teritoriul pe care se află sediul social al SE pot dispune convocarea adunării generale într-o perioadă dată de timp, sau pot autoriza acționarii care au formulat respectiva cerere sau reprezentanții acestora să convoace o adunare generală.

Conform sistemului dualist, într-o SE este un organ de conducere și unul de supraveghere. Organul de conducere răspunde de gestionarea SE. Astfel, pot fi numiți de organul de supraveghere unul sau mai mulți directori generali care vor răspunde solidar pentru activitatea SE. Totuși există posibilitatea ca și adunarea generală să aibă dreptul de a numi sau revoca membrul sau membrii organului de conducere.

Una și aceeași persoană nu poate avea calitatea de membru al organului de conducere și al organului de supraveghere în cadrul aceleiași SE. În situația în care rămîne un post vacant în organul de conducere, organul de supraveghere poate numi pe unul din membrii săi membru al organului de conducere. Numărul membrilor organului de conducere este stabilit în statut, unde se indică numărul minim și maxim de membri.

Organul de supraveghere are menirea de a controla activitatea organului de conducere, însă el nu are dreptul de a gestiona activitatea SE. La rîndul lor, membrii organului de supraveghere sunt numiți de adunarea generală, sau dacă este stipulat în statut, numărul acestora trebuie să corespundă cu aceste prevederi. După numirea membrilor este necesar de a fi ales un președinte care ar gestiona activitatea organului.

Totuși, este necesar de a menționa că între aceste două organe – cel de supraveghere și cel de conducere – trebuie să existe o conlucrare. Astfel, organul de conducere trebuie să informeze organul de supraveghere cel puțin o dată la fiecare trei luni despre progresele și evoluțiile SE în procesul de activitate. În cazul în care există anumite situații care ar periclita activitatea SE, organul de conducere trebuie să informeze imediat organul de supraveghere.

Conform sistemului monist gestionarea SE este asigurată doar de organul de administrație. Totuși regulamentul prevede că fiecare stat membru poate lua decizia ca la gestionarea SE să participe unul sau mai mulți directori administrativi, în aceleași condiții ca și pentru societățile anonime care au sediul social pe teritoriul respectivului stat membru.

Numărul membrilor organului de administrație sau regulile de stabilire a acestuia se specifică în statutul SE. Cu toate acestea, un stat membru poate stabili un număr minim și, după caz, maxim de membri. Totuși organul de administrație trebuie să fie format din cel puțin trei membri. Membrii organului de administrație sunt numiți de adunarea generală, sau prin statut.

Organul de administrație se întrunește la intervalele stabilite prin statut, dar cel puțin o dată la fiecare trei luni, pentru a discuta progresele și evoluțiile previzibile ale activităților desfășurate de SE. Fiecare membru al organului de administrație are dreptul să examineze informațiile primite de organ.

Organul de administrație își alege un președinte dintre membrii săi. În cazul în care jumătate dintre membri sunt numiți de către lucrători, atunci poate fi ales președinte doar un membru numit de adunarea generală a acționarilor.

În cele ce urmează ne vom referi la normele comune sistemelor monist și dualist. Astfel, membrii organelor societății sunt numiți pentru o perioadă stabilită prin statut, care nu poate depăși șase ani. Membrii pot fi renumiți o dată sau de mai multe ori pentru perioada de șase ani dacă statutul nu prevede altfel.

Statutul unei SE poate prevedea ca o societate sau o altă entitate juridică să fie membru în unul din organele acesteia, cu condiția ca legislația statului membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE în cauză, aplicabilă societăților anonime, să nu conțină dispoziții contrare. Astfel, societatea sau altă entitate juridică desemnează o persoană fizică pentru a o reprezenta în organul respectiv.

Totuși există anumite interdicții prevăzute la art.47 al.2 cu privire la calitatea de membru al unui organism al SE și anume – persoana care:

legislația statului membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE în cauză nu îi dă dreptul să facă parte din organul corespunzător al unei societăți anonime reglementate de dreptul statului membru în cauză;

o hotărîre judecătorească sau administrativă pronunțată într-un stat membru nu îi dă dreptul de a face parte din organul corespunzător al unei societăți anonime reglementate de dreptul unui stat membru.

În situația în care legislația statului pe teritoriul căruia se află sediul social al SE prevede condiții speciale de eligibilitate pentru membrii care îi reprezintă pe acționari, atunci în statut trebuie să fie prevăzut acest lucru.

Statutul SE trebuie să conțină prevederi despre categoriile de operațiuni pentru care organul de conducere are nevoie de autorizația organului de supraveghere, în cadrul sistemului dualist, sau de decizia expresă a organului de administrație, în cadrul sistemului monist.

Cu toate acestea, un stat membru poate prevedea ca, în cadrul sistemului dualist, organul de supraveghere să poată impune obligativitatea unei autorizări pentru anumite operațiuni.

După finisarea termenului de funcție, membrii organelor SE sunt obligați să nu divulge informațiile care le este cunoscută cu privire la SE, deoarece dezvăluirea acestora ar putea afecta interesele societății, cu excepția cazurilor în care dezvăluirea unor informații este solicitată sau admisă în temeiul dispozițiilor de drept intern aplicabile societăților anonime sau din motive de interes public.

La art.50 al.1 din Regulament sunt indicate informații cu privire la cvorumul necesar la adoptarea deciziilor de către organele SE:

cvorum: cel puțin jumătate din membri sau din reprezentanții acestora trebuie să fie prezenți;

adoptarea deciziilor: majoritatea membrilor sau a reprezentanților trebuie să fie prezenți.

Dacă la luarea deciziilor voturile sunt egal împărțite, atunci votul decisiv îl va avea președintele organului, dacă statutul nu prevede altfel.

Este necesar a menționa faptul că membrii organului de conducere, supraveghere sau de administrație sunt răspunzători pentru pierderile sau pagubele suferite de SE ca urmare a încălcării de către aceștia a obligațiilor legale, statutare sau de alt tip inerente funcției ocupate. În cazul în care li se va demonstra vina, ei vor fi sancționați conform legislației statului pe al cărui teritoriu se află sediul SE.

2.3. Lichidarea și dizolvarea Societății Europene

Procedurii de lichidare și dizolvare a SE îi sunt aplicabile reglementările legale aplicabile societăților anonime constituite în temeiul dreptului intern al statului membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE, inclusiv acele dispoziții referitoare la procedura de decizie în adunarea generală.

În situația în care SE nu respectă prevederile art.7 din Regulament, care prevede că „sediul social al unei SE este situat pe teritoriul Comunității, în același stat membru ca și administrația centrală. În plus, un stat membru poate impune SE înregistrate pe teritoriul său obligația de a-și amplasa administrația centrală și sediul social în același loc”, atunci statul pe al cărui teritoriu se află sediul social al SE, este în drept să ia măsuri pentru a obliga SE să-și reglementeze situația într-un termen stabilit prin:

transferarea administrației centrale înapoi în statul membru pe teritoriul căruia se află sediul social, sau

transferarea sediului social pe teritoriul altui stat.

În cazul în care SE nu și-a reglementat situația în termenul stabilit, atunci statul membru pe al cărui teritoriu se află sediul social poate cere lichidarea acesteia.

După constatarea neconformităților prevăzute mai sus la art.7, statul membru pe al cărui teritoriu se află sediul social al SE va institui o acțiune în justiție, care va duce la suspendarea activității SE.

În cazul în care, la inițiativa autorităților sau a oricărei părți interesate, se constată că o SE are administrația centrală pe teritoriul unui stat membru contrar dispozițiilor art. 7, autoritățile statului membru în cauză informează de îndată statul membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE.

Cu toate că Regulamentul prevede o procedură de publicitate privind deschiderea procedurii de lichidare, dizolvare, insolvabilitate sau încetare de plăți prevăzută de dreptul intern al statului pe al cărui teritoriu se află sediul social al SE, sunt necesare de a fi îndeplinite consecutiv anumite cerințe: mai întîi se publică informația în buletinul intern, apoi se va publica în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Pentru a nu trece prin procedura de lichidare, există o prevedere a Regulamentului prin care o SE se poate transforma într-o societate anonimă reglementată de dreptul intern al statului membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE în cauză. Decizia de transformare nu poate fi luată decât după doi ani de la data înregistrării sau după aprobarea primelor două conturi anuale.

Această transformare a SE în societate anonimă nu duce nici la dizolvarea societății, nici la constituirea unei persoane juridice noi. Pentru a recurge la transformare, sunt necesare de a fi parcurse anumite etape și anume: mai întîi organul de conducere sau de administrație al SE va întocmi un proiect de transformare și un raport explicativ și justificativ privind aspectele juridice și economice ale transformării. Tot acolo se vor indica și efectele care se vor produce față de acționari și lucrători.

Proiectul de transformare va fi publicat cu cel puțin o lună înainte de data adunării generale a acționarilor, în conformitate cu legislația sattului pe al cărui teritoriu se află sediul social al SE. După ce a fost dat publicității proiectul de transformare, vor fi desemnați de către o autoritate judiciară sau administrativă experți care vor verifica dacă SE dispune de active cel puțin echivalente cu capitalul propriu.

Numai după aceste etape, adunarea generală a SE va aproba proiectul de transformare, precum și viitorul statut al societății anonime.

CAPITOLUL III: PROCEDURA DE ÎNFIINȚARE ȘI FUNCȚIONARE A GRUPULUI EUROPEAN DE INTERES ECONOMIC

3.1. Constituirea Grupului European de Interes Economic

O altă formă de societate comunitară este Grupul European de Interes Economic. Grupul European de Interes Economic reprezintă asocierea dintre două sau mai multe persoane fizice ori juridice în scopul înlesnirii ori dezvoltării activității economice a membrilor săi, precum și al îmbunătățirii rezultatelor activității respective. Scopul grupului nu este de a obține profit pentru el însuși.

Denumirea unui GEIE trebuie să conțină cuvintele „grup european de interes economic” sau inițialele ,,GEIE”, în timp ce alte elemente care trebuie să figureze în denumirea sa pot fi impuse de dispozițiile de drept intern aplicabile în statul membru în care grupul respectiv își are sediul.

Potrivit art.4 al 2 din Regulament, un GEIE trebuie să fie compus din cel puțin:

două societăți sau alte entități juridice care au administrația centrală în state membre diferite, sau

două persoane fizice care își desfășoară activitățile principale în state membre diferite, sau

o societate sau altă entitate juridică și o persoană fizică, dintre care prima are administrația centrală într-un stat membru, iar cea de-a doua își desfășoară activitatea principală în alt stat membru.

Orice stat membru poate impune anumite restricții cu privire la participarea la grupuri a anumitor categorii de persoane fizice, societăți sau alte entități juridice. Aceste restricții sunt impuse din motive de interes public. Restricțiile respective trebuie să fie anunțate Comisiei Europene, după care Comisia va anunța și celelalte state membre.

Persoanele care intuiesc să constituie un grup, mai întîi trebuie să încheie un contract de asociere, adică actul constitutiv. Ca și oricare contract, contractul de asociere trebuie să îndeplinească conditțile de validitate (respectiv: capacitatea, consimțămîntul, obiectul, cauza, precum și condiția formei autentice cerută de lege ad validitatem). Dacă grupul se constituie cu capital, contractul va prezenta ca element specific și aporturile asociaților.

Contractul de asociere are următoarele caractere juridice:

caracter solemn, pentru ca forma autentică  este cerută ad validitatem, sub sancțiunea expresă a nulității;

caracter comutativ, deoarece cînd se constituie cu aport, întinderea și natura obligației de aport sunt cunoscute din momentul încheierii contractului;

caracter oneros, întrucît fiecare membru al grupului urmărește dezvoltarea  propriei activități și îmbunătățirea rezultatelor acesteia;

caracter plurilateral, pentru că se încheie între cel puțin 2 membri;

în funcție de natura activității, are caracter civil sau comercial.

După încheierea contractului de asociere, este necesar înregistrarea grupului pe teritoriul statului unde își are sediul. La registru se depun și următoarele acte:

orice modificare a contractului constitutiv al grupului, inclusiv orice schimbare în structura grupului;

notificarea înființării sau închiderii oricărei sucursale a grupului;

orice hotărîre judecătorească prin care se constată sau se pronunță nulitatea unui grup;

numirea administratorului sau administratorilor unui grup, numele acestora și orice alte elemente de identificare cerute de legislația statului membru în care este ținut registrul, indicarea faptului că ei pot acționa separat sau că trebuie să acționeze solidar, precum și încetarea din funcție a acestora;

încetarea participării unui membru într-un grup sau într-o parte a acestuia;

orice decizie a membrilor de pronunțare sau constatare a dizolvării grupului, sau orice hotărîre judecătorească prin care se pronunță o astfel de dizolvare;

numirea lichidatorului sau lichidatorilor unui grup, numele lor și orice alte elemente de identificare cerute de legislația statului membru în care este ținut registrul și încetarea din funcție a acestora;

încheierea lichidării unui grup;

orice propunere de transfer al sediului;

orice clauză exoneratoare a unui nou membru de la plata datoriilor care au luat naștere înainte de admiterea sa ca membru.

După înregistrare se publică în Monitorul Oficial al statului pe al cărui teritoriu grupul își are sediul: numărul, data și locul de înregistrare al grupului precum și actele enumerate mai sus. Apoi, se va publica în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene informația cu privire la constiuirea GEIE.

În cazul unor neregularități constatate după înmatriculare, GEIE este obligat să ia măsuri pentru înlăturarea lor, în cel mult 8 zile de la data constatării acestora. Dacă grupul nu se conformează, orice persoană interesată poate solicita ca organele competente să oblige grupul, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii, să înlăture neregularitățile constatate.

Din momentul înregistrării, grupul are capacitatea ca în nume propriu să fie titularul drepturilor și obligațiilor de orice natură, de a încheia contracte sau alte acte juridice și de a participa în justiție. Statele membre pot decide dacă grupul va avea sau nu personalitate juridică.

Legislația statului pe al cărui teritoriu este situat sediul social al grupului, va reglementa aspectele cu privire la capacitatea persoanelor fizice și juridice – ca membri ai grupului, organizarea internă a grupului ș.a.

O altă problemă apare cînd statul pe al cărui teritoriu își are sediul grupul, este compus din mai multe unități teritoriale, în acest caz fiecare unitate teritorială va fi considerată ca un stat și va putea aplica legislația internă a sa.

Actul de înființare al GEIE trebuie să cuprindă:

denumirea grupului precedat sau urmat de cuvintele „Grup European de Interes Economic” sau de inițialele „GEIE”, în afara cazului în care aceste cuvinte sau inițiale fac deja parte din denumirea sa;

sediul grupului;

obiectivul pentru care a fost constituit grupul;

numele, denumirea, forma juridică, domiciliul sau sediul social, precum și numărul, și locul de înregistrare, dacă există, al fiecărui membru al grupului;

durata grupului, în afara cazului când aceasta este nedeterminată.

Sediul indicat în contractul constitutiv al GEIE, trebuie să fie situat pe teritoriul unui stat membru al UE. Există două posibilități de stabilire a sediului: fie pe teritoriul statului unde grupul își are administrația centrală, fie acolo unde unul din membrii grupului își are administrația centrală sau, în cazul unei persoane fizice, unde își desfășoară activitatea principală, cu condiția ca grupul să își desfășoare o activitate în acel loc.

Sediul social al GEIE poate fi transferat pe teritoriul oricărui stat din Comunitate, însă este necesar ca legislația statului unde se face transferul, să aibă legislație similară. În caz contrar va fi necesar să se publice informația cu privire la transferul sediului.

Decizia de transfer trebuie să fie accepată de toți membrii grupului în unanimitate. Noul sediu va fi înregistrat în registru conform procedurii analizate mai sus. Numai după înregistrarea noului sediu, se va face radierea vechiului sediu.

În literatura de specialitate au fost enumerate un șir de avantaje ale GEIE și anume:

reprezintă un cadru legal ce tinde să dezvolte și să faciliteze colaborarea dintre întreprinzători și poate reprezenta un nucleu pentru membrii săi;

este un instrument legal foarte flexibil și lipsit de birocrație, ale cărui reguli pot fi hotărîte de către membri, cu respectarea câtorva proceduri stabilite în Regulamentul European nr. 2137/85;

poate fi constituită de către subiecte cu un diferit statut juridic: persoane care lucrează pe cont propriu, societăți, firme, camere de comerț etc.;

membrii unei grupări continuă să îndeplinească propriile lor activități în mod autonom. Aceștia păstrează activitățile cu care se ocupau anterior și, în plus, obțin noi ocazii de afaceri;

absența impozitelor variate;

un grup poate desfășura propriile sale afaceri și poate avea o marcă a fabricii, poate încheia acorduri cu partenerii de afaceri, poate acționa sau poate fi acționată în justiție;

adresa oficială a GEIE poate fi schimbată cu ușurință în cadrul oricărui stat de pe cuprinsul Uniunii Europene.

La moment pe teritoriul UE activează aproximativ 2000 de astfel de grupuri, ceea ce ne permite să concluzionăm că există un interes sporit față de această structură.

Majoritatea GEIE au fost înființate pentru următoarele scopuri:

înlesnirea unei vînzări comune sau achiziționarea de servicii în țări nemembre ale UE (țări din spațiul extracomunitar, situate chiar pe alte continente), ca, de exemplu, Japonia, SUA, Canada;

organizarea unor schimburi de personal și cursuri de specializare. Ca exemplu vorbim despre avocații și consultanții fiscali care au făcut uz de GEIE pentru a colabora în multe sectoare, participînd la cursuri comune de formare. Experții din mai multe state europene au fondat o grupare numită European Advertising Lawyers Association (EALA), care, printre altele, publică documente referitoare la GEIE și încearcă să dezvolte un sistem de campanii de publicitate.

înlesnirea cercetării și a dezvoltării.

GEIE sunt fondate de către întreprinzători ai unor tranzacții ce presupun activități comune. Astfel, de exemplu, transportatorii au inițiat constituirea unor asemenea grupuri în vederea organizării de transporturi și servicii de logistică.

Cele mai des întîlnite GEIE sunt în Franța, Belgia și Luxemburg, urmate de Olanda, Marea Britanie și Germania.

Ca urmare a faptului că România a devenit membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007, GEIE reprezintă un instrument care se află la îndemîna societăților românești, persoanelor fizice, firmelor sau altor entități juridice, care de exemplu pot fi universități și instituții de cercetare, asociații și toate cele care vor dori să conlucreze într-un cadru larg european.

3.2. Administrarea Grupului European de Interes Economic

Grupul European de Interes Economic are două organe de administrare:

adunarea generală a membrilor grupului;

administratorii grupului.

Adunarea generală este organul suprem cu competența de deliberare și decizie, care este format din membrii grupului.

În funcția de administrator al GEIE poate fi numită sau aleasă una sau mai multe persoane fizice. Aceste persoane vor fi desemnate prin actul constitutiv, ori prin decizia membrilor. Condițiile privind capacitatea și compatibiliatea persoanei care pretinde la funcția de administrator, sunt reglementate de legislația internă a statului unde este situat sediul social al grupului.

Adunarea generală a membrilor este convocată de administratorii grupului în scopul adoptării unor hotărîri care intră în atribuțiile adunării. În rest grupul va fi dirijat în activitate de administratori.

Convocarea adunării trebuie să conțină: locul, data, ordinea de zi cu menționarea problemelor ce vor fi discutate. Ea poate fi făcută fie prin scrisoare recomandată, fie prin scrisoare simplă cu cel puțin 10 zile înainte de data fixată.

Fiecare membru al grupului dispune de un vot, însă actul constitutiv al unui grup poate să atribuie mai multe voturi anumitor membri, cu condiția ca nici un membru să nu dețină majoritatea voturilor. Decizia în unanimitate a membrilor este necesară pentru:

modificarea obiectului de activitate al grupului;

modificarea numărului de voturi atribuite fiecărui membru;

modificarea condițiilor de luare a deciziilor;

prelungirea duratei grupului peste termenul stabilit în actul constitutiv al grupului;

modificarea contribuției fiecărui membru sau a anumitor membri la finanțarea grupului;

modificarea oricărei obligații a unui membru, în afara cazului în care se prevede altfel în actul constitutiv al grupului;

a aduce orice altă modificare a actului constitutiv al grupului, exceptînd cazul în care actul constitutiv prevede altfel.

Actul constitutiv al GEIE, sau în baza deciziei membrilor grupului vor stabili condițiile de numire și revocare a administratorului sau administratorilor. Administratorii sau administratorul sunt responsabili să-și îndeplinească obligațiile în conformitate cu actul constitutiv al GEIE.

O persoană nu poate fi administrator al unui grup în cazul în care legislația internă a statului în care grupul își are sediul, sau în temeiul unei hotărîri judecătorești sau unei decizii administrative pronunțate sau recunoscute într-un stat membru se indică că nu poate să aparțină corpului administrativ sau decizional al unei societăți, nu poate administra o întreprindere ori nu poate acționa ca administrator al unui GEIE.

Totuși, fiecare stat membru poate emite hotărîri cu privire la administarerea grupului de o persoană juridică, însă condiția care se impune este ca aceste persoane juridice să desemneze pentru a fi reprezentate una sau mai multe persoane fizice, ale căror date să fie menționate în registru de stat. Dacă un stat membru își exercită această opțiune, el trebuie să prevadă ca reprezentantul ori reprezentanții lui să fie răspunzători ca și cum ar fi ei înșiși administratorii grupurilor în cauză. Restricțiile impuse unei persoane de a fi administrator sunt aplicabile și acestor reprezentanți.

Un GEIE este reprezentat în raporturile cu terții de către administrator, iar în cazul cînd există mai mulți administratori, de oricare dintre aceștia. Prin actele sale administratorul angajează grupul față de terți, chiar dacă actele sale nu se încadrează în obiectivele grupului. Situația va fi de altă natură cînd grupul demonstrează că terțul știa sau nu putea să nu fi știut că actul respectiv nu se încadra în obiectivele grupului, deoarece publicarea obiectivului grupului va reprezenta o dovadă.

Nici o limitare a competențelor administratorului sau administratorilor, ca rezultat fie al actului constitutiv al grupului sau al unei decizii a membrilor, nu este opozabilă terților, chiar dacă aceasta este publicată.

Actul constitutiv al grupului poate prevedea faptul că grupul este angajat, din punct de vedere juridic, doar de doi sau mai mulți administratori care acționează solidar. O astfel de clauză poate fi opozabilă terților, în condițiile menționate numai dacă este publicată în monitorul oficial din statul membru în care GEIE își are sediul social.

Un membru al grupului se poate retrage potrivit condițiilor stabilite în actul constitutiv al grupului sau, în absența unor astfel de condiții, cu acordul unanim al celorlalți membri. Însă, este posibilă și excluderea membrului grupului în următoarele cazuri:

în baza motivelor indicate în actul de constituire;

în cazul în care membrul nu-și îndeplinește obligațiile sale;

prin acțiunile sale prejudiciază grav ori amenință să prejudicieze grav funcționarea grupului.

La baza excluderii membrului grupului, va sta hotărîrea unei instanțe judecătorești la care s-a depus o cerere comună de către majoritatea celorlalți membri, cu excepția cazului în care se prevede altfel în actul constitutiv al grupului.

Un membru al unui grup încetează să mai facă parte din acesta din momentul decesului sau dacă nu mai îndeplinește condițiile de capacitate generale și speciale prevăzute de Regulament în persoana membrilor.

La art.28 al.1 din Regulament se prevede în caz de deces al unei persoane fizice care este membră a grupului, nici o persoană nu poate deveni membru în locul ei decît în condițiile prevăzute prin contractul constitutiv al grupului sau, în lipsa acestora, numai cu acordul unanim al membrilor. Din aceste prevederi se desprinde concluzia că grupul poate funcționa cu succesorii în drepturi numai dacă actul constitutiv sau o hotărîre unanimă a membrilor prevede acest lucru.

Imediat ce un membru încetează să mai facă parte dintr-un grup, administratorul sau administratorii trebuie să-i informeze pe ceilalți membri despre acest lucru. Deasemenea, ei trebuie să îndeplinească obligațiile prevăzute la art. 7 și 8 din Regulament. În plus, orice persoană interesată poate îndeplini obligațiile respective (art. 29 din Regulament).

Pierderea unui membru nu va duce atingere existenței GEIE, dacă în actul constitutiv nu se prevede altfel. Totuși, pierderea calității de membru în orice mod – altul decît cesiunea participării – dă dreptul acestuia la evaluarea drepturilor și obligațiilor, avînd ca reper activele și obligațiile la data pierderii calității de membru al grupului. Membrul rămîne obligat pentru obligațiile grupului asumate cînd deținea această calitatea, adică el trebuie să îndeplinească acele promisiuni care reies din actele încheiate cu terții în caliatea sa de membru al GEIE.

Modificarea Grupului European de Interes Economic poate avea loc pe parcursul activității acestuia. Procedura de modificare a grupului are loc doar prin modificarea de fapt al actului constitutiv.

Actul constitutiv poate fi modificat de membri, cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute pentru încheierea lui. Modificarea poate viza: mutarea sediului grupului, schimbarea obiectului principal de activitate, fuziunea / divizarea, reducerea / prelungirea duratei grupului, dizolvarea și lichidarea acestuia.

Decizia de modificare a GEIE trebuie să fie accepată de toți membrii grupului în unanimitate. Propunerea de modificare se redactează, se depune și se publică atît la registrul din statul unde își are sediul grupul, registrul competent să întregistreze grupul, cît și la monitorul oficial din statul membru în care acesta își are sediul.

3.3. Dizolvarea și lichidarea Grupului European de Interes Economic

Un GEIE poate fi dizolvat doar prin decizia membrilor săi. Decizia de dizolvare trebuie luată în unanimitate, cu excepția cazurilor cînd actul constitutiv prevede altfel.

Conform art.31 al.2 din Regulament, un grup este dizolvat prin decizia membrilor cînd:

constată împlinirea termenului stabilit în actul constitutiv al grupului sau existența oricărei alte cauze de dizolvare prevăzute în contract;

constată îndeplinirea obiectivelor grupului sau imposibilitatea de a le continua.

În situația în care au trecut 3 luni de la apariția acestor situații și nu a fost luată o decizie de dizolvare a grupului, orice membru poate cere instanței judecătorești dizolvarea grupului.

GEIE poate fi dizolvat și din alte motive, ca de exemplu: grupul nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; grupul nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care sunt prevăzute de lege; grupul și-a încetat activitatea, nu are sediu cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediu sau membrii au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscută ș.a.

După ce un grup a fost dizolvat prin decizia membrilor săi, administratorul sau administratorii trebuie să îndeplinească obligația de publicare în monitorul statului pe al cărui teritoriu se află sediul social al grupului.

La cererea oricărei persoane interesate sau a unei autorități competente, în cazul nerespectării articolului 3, 12 sau 31 alin. 3 din Regulament, instanța trebuie să dispună dizolvarea unui grup, în afara cazului cînd regularizarea situației grupului este posibilă și aceasta intervine înainte ca instanța să fi pronunțat o hotărîre asupra fondului.

Un stat membru poate să prevadă că instanța, la cererea unei autorități competente, dispune dizolvarea unui grup care își are sediul în statul de care aparține respectiva autoritate, în toate cazurile în care grupul, prin activitățile sale, contravine interesului public al statului respectiv, dacă legislația acestui stat prevede o astfel de posibilitate cu privire la societățile comerciale înregistrate sau alte entități juridice aflate sub incidența legislației sale.

Din momentul dizolvării grupului, administratorii nu mai pot întreprinde noi operațiuni. În cazul în care nu au ținut cont de acest fapt, ei sunt personal și solidar răspunzători pentru operațiunile pe care le-au întreprins.  Interdicția se aplică din ziua expirării termenului fixat pentru durata grupului, ori de la data la care dizolvarea a fost hotărîtă de adunarea generală sau declarată prin sentința judecătorească.                   

Dizolvarea unui GEIE presupune lichidarea acestuia. Dizolvarea are loc fără lichidare, în cazul fuziunii ori divizării totale a grupului. Fuziunea se face prin absorbirea unui grup de către un alt grup, sau prin contopirea a doua ori mai multe grupuri pentru a alcătui un grup nou. Divizarea se face prin împărțirea întregului patrimoniu al unui grup, care își încetează existența între două sau mai multe grupuri existente sau care iau astfel ființă.

Fuziunea sau divizarea are ca efect dizolvarea, fără lichidare, a grupului care își încetează existența și transmiterea universală sau cu titlu universal al patrimoniului, sau către grupul ori grupurile rezultate din fuziune/divizare, în starea în care se găsește la data fuziunii sau a divizării, în schimbul atribuirii de părți de interes ale acestora către membrii grupului care încetează. Totodată, cu atribuirea unei sume în bani care nu poate depăși 10% din valoarea nominală a părților de interes atribuite.

În baza hotărîrii adunării generale a membrilor fiecaruia dintre grupurile care participă la fuziune sau la divizare, administratorii acestora întocmesc un proiect de fuziune sau de divizare. Acest proiect va fi semnat de reprezentanții grupurilor participante și se vaînregistra în registrul unde este înmatriculat fiecare grup, însoțit de declarația fiecăruia despre modul cum s-a hotărît stingerea pasivului său.

Proiectul de fuziune sau de divizare se va publica în Monitorul Oficial, pe cheltuiala părților, integral sau în extras, potrivit cererii părților, cu cel puțin 30 de zile înaintea datelor ședințelor în care adunările generale urmează a hotărî asupra fuziunii/divizării.

Procedura de lichidare va fi reglementată de legislația statului pe al cărui teritoriu se află sediul grupului. Astfel, grupul își va păstra capacitatea juridică pînă la încheierea procedurii de lichidare.

Pentru lichidarea și repartizarea patrimoniului grupului de interes economic, chiar dacă în actul constitutiv se prevăd norme în acest scop, sunt obligatorii următoarea regulă:  pînă la preluarea funcției de către lichidatori, administratorii continuă mandatul lor.

Procedura de lichidare va începe cu numirea lichidatorului sau lichidatorilor. Lichidatorii pot  fi persoane fizice sau persoane juridice. Lichidatorii persoane fizice, sau reprezentanții permanenți, persoane fizice ale societății lichidatoare, trebuie sa fie lichidatori autorizați în condițiile legii.

Lichidatorii au aceeași răspundere ca și administratorii. Ei sunt obligați, după preluarea funcției, ca împreună cu administratorii grupului să facă un inventar și să încheie o situație financiară care să constate situația exactă a activului și pasivului grupului și să le semneze. Apoi ei trebuie să primească și să păstreze patrimoniul grupului, registrele și actele grupului, preluate de la adminsitratori, precum și să țină un registru cu toate operațiunile lichidării, în ordinea datei lor.

În baza funcției lor, lichidatorii vor putea:  

să stea în judecată și să fie acționați în interesul lichidarii;

să execute și să termine operațiunile patrimoniale referitoare la lichidare;

să vîndă prin licitație publică imobilele și orice avere mobiliară a grupului;

să încheie tranzacții;

să lichideze și să încaseze creanțele grupului;

să contracteze obligații cambiale;

să facă împrumuturi neipotecare și să îndeplinească orice alte acte necesare.

Lichidatorii nu au dreptul, dacă nu se prevede în actul constitutiv, să constituie ipoteci asupra bunurilor grupului, dacă nu vor fi autorizați de instanță, cu avizul persoanelor care îndeplinesc atribuția de cenzor.

 Lichidatorii care întreprind noi operațiuni ce nu sunt necesare scopului lichidării sunt răspunzători personal și solidar de executarea lor. Totodată ei nu pot plăti membrilor nici o sumă în contul părților ce li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor grupului.

După finisarea procedurii de lichidare a grupului, lichidatorii trebui să întocmească un raport privind situația financiară de lichidare și să propună repartizarea activului între membri. Membrul care nu este de acord cu această repartizare, poate contesta propunerea lichidatorilor. Lichidarea grupului trebuie terminată în cel mult 3 ani de la data dizolvării.

Următoarea etapă va fi demararea insolvenței și încetarea de plăți. Inițierea procedurii judiciare împotriva unui grup din cauza insolvenței sau a încetării plăților nu determină prin ea însăși demararea acestei proceduri împotriva membrilor săi.

Concluzii și recomandări

Apariția și dezvoltarea societăților comerciale se datorează activității comerciale a negustorilor, care comercializau mărfurile lor în diferite țări. Societățile comerciale reprezintă un mijloc util de asociere a uni grup de persoane în vederea transpunerii în practică a unui scop caritabil și oneros. Crearea acestor societăți, a fost influiențată de mai mulți factori: creșterea necesităților sociale și economice, a schimbului de mărfuri și nu în ultimul rînd a numărului populației.

Odată cu trecerea timpului, s-a impus necesitatea modernizării societăților comerciale, prin crearea de noi forme, care ar fi permis dezvoltarea comerțului nu numai în statul unde își desfășoară activitatea, dar și la nivel mondial.

Această tendință a fost preluată de UE prin crearea unui mecanism unic de reglementare a societăților comerciale naționale și trecerea activității acestora la nivel comunitar. În această ordine de idei, au fost create noi societăți ca SE, GEIE, SCE, analiza cărora ne-am propus ca obiectiv principal al lucrării.

Considerăm că obiectivele propuse au fost realizate integral, ceea ce determină elucidarea concluziilor și recomandărilor pe marginea subiectului abordat.

Prin Regulamentul Consiliului 2157/2001, a fost constituită Societatea Europeană, în baza legislației interne a statului membru al UE. Principalul avantaj al unei SE este acela că sediul social al unei astfel de societăți poate fi transferat din statul membru în care a fost înmatriculată, în alt stat membru. Un astfel de transfer nu constă într-o „desființare” a societății sau în crearea unei noi persoane juridice, ci în reorganizarea acesteia într-o societate europeană.

Capitalul unei SE se exprimă în euro și acesta nu poate fi mai mic de 120000 euro. Sediul social al unei SE este situat pe teritoriul Comunității, în același stat membru ca și administrația centrală. În plus, un stat membru poate impune SE înregistrate pe teritoriul său, obligația de a-și amplasa administrația centrală și sediul social în același loc. Există însă posibilitatea ca SE să-și transfere sediul social într-un alt stat membru, ceea ce nu duce la dizolvarea acesteea sau la crearea unei noi persoane juridice.

Conform Regulamentului CE nr.2157/2001 al Consiliului din 8 octombrie 2001 privind statutul SE sunt prevăzute patru moduri de constituire a unei SE:

fuziunea transfrontalieră – care poate fi înfăptuită fie prin absorbție, fie prin contopire;

crearea SE de tip holding – care constă din „transportarea” acționarilor societăților promotoare de pe o poziție „paralelă”, fiecare în societatea lui promotoare, pe o poziție similară de co-acționari la societatea de tip holding care va controla ambele societăți, fie toate societățile, fie societățile promotoare.

constituirea unei SE filiale – o SE filială poate fi constituită de o societate comercială, sau de entități juridice cu scop lucrativ sau cu scop nelucrativ;

transformarea unei Societăți Anonime pe Acțiuni în SE – adică prin modificarea formei acesteia.

Pentru funcționarea SE sunt necesare a fi întrunite condițiile: atribute de identificare – sediu, denumire; formarea și dimensiunea minimă a capitalului social; tipul de răspundere angajată în persoana acționarilor pentru obligațiile societare; organizare și funcționare.

SE este gestionată de:

o adunare generală a acționarilor;

fie de un organ de supraveghere și unul de conducere conform sistemului dualis; fie de un organ de administrație conform sistemului monist, în funcție de forma adoptată prin statut.

Dat fiind faptul că SE se constituie conform legislației statului pe al cărui teritoriu se va afla sediul social, procedura de lichidare și dizolvare tot va fi reglementată de aceasta. Astfel, dacă se constată neconformități în activitatea SE, organele abilitate pot cere lichidarea acesteia.

Grupul European de Interes Economic reprezintă asocierea dintre două sau mai multe persoane fizice ori juridice în scopul înlesnirii ori dezvoltării activității economice a membrilor săi, precum și al îmbunătățirii rezultatelor activității respective.

Un GEIE trebuie să cuprindă:

Cel puțin două persoane fizice din state membre diferite.

Două societăți sau alte entități juridice care au administrația centrală în state membre diferite;

O societate sau altă entitate juridică și o persoană fizică, dintre care prima are administrația centrală într-un stat membru, iar cea de-a doua își desfășoară activitatea principală în alt stat membru.

Sediul indicat în contractul constitutiv al GEIE, trebuie să fie situat pe teritoriul unui stat membru al UE. Există două posibilități de stabilire a sediului: fie pe teritoriul statului unde grupul își are administrația centrală, fie acolo unde unul din membrii grupului își are administrația centrală sau, în cazul unei persoane fizice, unde își desfășoară activitatea principală.

GEIE are două organe de administrare:

adunarea generală a membrilor grupului;

administratorii grupului – în calitate de administratori pot fi persoane fizice, sau o persoană juridică.

Avantajele GEIE sunt următoarele:

reprezintă un cadru legal ce tinde să dezvolte și să faciliteze colaborarea dintre întreprinzători și poate reprezenta un nucleu pentru membrii săi;

este un instrument legal foarte flexibil și lipsit de birocrație, ale cărui reguli pot fi hotărîte de către membri;

poate fi constituită de către subiecte cu un diferit statut juridic: persoane care lucrează pe cont propriu, societăți, firme, camere de comerț etc.;

membrii unei grupări continuă să îndeplinească propriile lor activități în mod autonom. Aceștia păstrează activitățile cu care se ocupau anterior și, în plus, obțin noi ocazii de afaceri;

absența impozitelor variate;

un grup poate desfășura propriile sale afaceri și poate avea o marcă a fabricii, poate încheia acorduri cu partenerii de afaceri, poate acționa sau poate fi acționată în justiție;

adresa oficială a GEIE poate fi schimbată cu ușurință în cadrul oricărui stat de pe cuprinsul Uniunii Europene.

Majoritatea GEIE au fost înființate pentru următoarele scopuri:

înlesnirea unei vînzări comune sau achiziționarea de servicii în țări nemembre ale UE;

organizarea unor schimburi de personal și cursuri de specializare;

înlesnirea cercetării și a dezvoltării.

Un GEIE poate fi dizolvat doar prin decizia în unanimitate a membrilor săi în situația cînd s-a constatat împlinirea termenului stabilit în actul constitutiv al grupului; cînd au fost îndeplinite obiectivele grupului sau imposibilitatea de a le continua; grupul nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; grupul nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care sunt prevăzute de lege; grupul și-a încetat activitatea, nu are sediu cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediu sau membrii au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscută ș.a.

O altă formă de societate comunitară este Societatea Cooperativă Europeană, care se formează cu scopul dezvoltării activităților economice și sociale ale membrilor săi, în special prin încheierea unor acorduri cu aceștia, în vederea furnizării de bunuri sau de servicii sau a execuției de lucrări în cadrul activității exercitate sau controlate de SCE.

SCE se constituie în baza legislației aplicabile cooperativelor din statul membru pe al cărui teritoriu SCE își stabilește sediul social și ea poate fi constituită:

de către cel puțin cinci persoane fizice rezidente în cel puțin două state membre;

de către cel puțin cinci persoane fizice, societăți, precum și de către alte entități juridice de drept public sau privat, constituite în conformitate cu legislația unui stat membru, rezidente în cel puțin două state membre sau reglementate de legislația a cel puțin două state membre;

prin fuziunea unor cooperative constituite în conformitate cu legislația unui stat membru, care își au sediul social și administrația centrală în Comunitate, în cazul în care cel puțin două dintre ele sunt guvernate de legislația unor state membre diferite;

prin transformarea unei cooperative constituite în conformitate cu legislația unui stat membru care își are sediul social și administrația centrală în Comunitate, în cazul în care are de cel puțin doi ani o unitate sau o filială care este guvernată de legislația unui alt stat membru.

Capitalul subscris al SCE este de cel puțin 30000 de euro și este gestionată de: adunarea generală, formată din totalitatea membrilor și/sau un organ de supraveghere și un organ de conducere – conform sistemului dualist, fie un organ administrativ – conform sistemului monist.

Sediul social al SCE se situează în interiorul Comunității, în același stat membru pe al cărui teritoriu se află și administrația sa centrală, cu posibilitatea de a fi transferat într-un alt stat membru.

Referindu-ne la procedura de dizolvare, lichidare, insolvență, încetare de plăți și alte proceduri similare, va fi aplicată legislația statului membru pe al cărui teritoriu se află sediul social al SCE.

Analizînd aceste trei tipuri de societăți de dimensiune comunitară, venim cu următoarele propuneri de lege ferenda:

Elaborarea unor legi speciale în Republica Moldova care ar reglementa SE, GEIE, SCE.

Cu regret, legislația Republicii Moldova nu reglementează un astfel de grup – holdingul. La constituirea acestui tip de structură pot participa atît societățile pe acțiuni, cît și societățile cu răspundere limitată. Propunem includerea holdingului ca formă a societății comerciale, deoarece aceasta ar permite dezvoltarea relațiilor inter-societare și creșterea nivelului de producție.

Pentru constituirea unei SE este necesar un capital minim de 120000 mii euro, iar capitalul necesar pentru o SCE este de 30000 euro. În această ordine de idei, venim cu propunerea de a mări capitalul minim necesar pentru constituirea societăților comerciale în Republica Moldova, deoarece în caz de insolvabilitate, creditorii își vor putea satisface creanțele din suma respectivă.

BIBLIOGRAFIE

Alexa C., Babiuc V. ș.a. Dicționar de relații economice internaționale, Editura Enciclopedică, București, 1993.

Angheni S., Volonciu M., Stoica C., Lostun M.G., Drept comercial. Ed.Oscar Print, București, 2000.

Angheni S., Volonciu M., Stoica C.Drept comercial. Ed.a V-a, C.H.Beck, București, 2008.

Apan R.D. Teoria generală a dreptului afacerilor. Editura Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2007.

Bratiș M., Constituirea societății comerciale pe acțiuni, Ed. Hamangiu, București, 2008.

Cabariu L., Analiza și evaluarea societăților comerciale. București: Ed. Expert, 2002.

Căpățînă O. Societăți comerciale. Ed.Lumina Lex, București, 1996.

Cărpenaru St.D. Drept comercial român. Ed. Universul juridic (ed. a 7-a), București, 2007.

Cărpenaru St., Piperea Gh. ș.a. Legea societăților comerciale. Comentariu pe articole. Ed. C. H. Beck, București, 2006.

Cîrcei E. Drept comercial român. Ed. All Beck, București, 2000.

Clocotici D. Dreptul comercial al afacerilor I. București: Ed. Fund. „România de Mâine”, 1998.

Costin M.N. Dicționar de drept internațional al afacerilor, vol.II, Lumina Lex, București, 1996.

Costin M.N. Dicționar de drept internațional al afacerilor, v.III, ed.Lumina Lex, București, 1998.

Cozian M.,Viandier A., Debboissy F. Droit des société. Ed. Litec, Paris, 2006.

Crăciunescu D.A. Dreptul societăților comerciale – în sistemul dreptului comunitar, în RDC, nr. 3/2008.

Cristian Gh. Drept comercial comunitar. Instituții de drept comunitar din perspectiva dreptului român. Ed. Logisticon, București 2005.

Cristian Gh. Drept comercial comunitar, Editura « Logisticon », București, 2005.

Deleanu S., Drept comunitar al afacerilor, Editura Servo-Sat, Arad, 2002;

Directiva 2001/86 a CE din 8 octombrie 2001 pentru completarea statutului Societății Europene în ceea ce privește implicarea angajaților.

Directiva 68/151/CEE a Consiliului din 9 martie 1968 de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților în statele membre.

Directivă 78/855/CEE a Consiliului din 9 octombrie 1978.

Directiva 2005/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind fuziunile transfrontaliere ale societăților comerciale pe acțiuni.

Dominte N.R. Organizarea și funcționarea societăților comerciale. Ed.C.H.Beck, București, 2008.

Dumitrașcu M. A., Dreptul Uniunii Europene și specificitatea acestuia, Ed. Universul Juridic, București, 2012.

Dușcă A.I., Turculeanu A., Drept comunitar al afacerilor. Caiet de seminar, Ed. Universul Juridic, București, 2010.

Duțescu C. Drepturile acționarilor. Ed. Lumina Lex, București, 2006.

Florescu D.A.P. ș.a. Drept societar. Lumina Lex, București, 2003.

Fuerea A. Dreptul comunitar al afacerilor. Ed. Universul Juridic, 2006.

Georgescu I.L. Dreptul comercial român (v.II), ed.ALL Beck, București, 2002.

Gheorghe C. Drept comercial comunitar. Instituții de drept comunitar din perspectiva dreptului român, Editura Logisticon, Bucuresti, 2005.

Gheorghe C. Drept comercial european. Editura C.H. Beck, București, 2009

Gornig G., Rusu I.E. Dreptul Uniunii Europene, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2006.

Hapenciuc C.V., Economia Întreprinderii. Curs pentru învățămînt la distanță. 2007. În: http://biblioteca.regielive.ro/download-49126.html (accesat la data 10.05.2015).

Hoffman O. Întreprinderea în tranziție. Lumina Lex, București, 2000.

Ionescu S., Dreptul societatilor comerciale in Uniunea Europeana: prezent si perspective – partea 1. În: http://arhiva.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_10004/Dreptul-societatilor-comerciale-in-Uniunea-Europeana-prezent-si-perspective-partea-1.html (accesat 29.04.2015).

Iordache M.D. Gruparea europeană de interes economic. În Revista Română de Drept al Afacerilor, nr.3/2007.

Jinga I. Popescu A. Dicționar de termeni comunitari. Editura Lumina Lex, București, 2000.

Коммерческое право: учебное пособие / Под ред. Н.В. Постового – Москва: ИД «Юриспруденция», 2006.

Leicu C. Drept comunitar, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998.

Legea nr.31 din 16 noiembrie 1990 privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României nr.1066/17, noiembrie, 2004.

Lenoir N. La Societas Europaea ou SE. Pour une citoyenneté européenne de l'entreprise. Ed. La documentation Français, Paris, 2007.

Macovei I. Dominte N.R. Considerații privind rolul voinței sociale în determinarea naționalității societăților comerciale. În Curierul Judiciar nr.9/2006.

Macovei I. Dreptul comerțului international. Editura C.H. Beck, București, 2006.

Macovei C. Dreptul european al contractelor. Ed.Universității „Al.I.Cuza”, Iași, 2005.

Manolache O. Tratat de drept comunitar. Ediția a V-a, editura C.H. Beck, București, 2006.

Merle Ph. Droit commercial. Société commerciales. (ed.a 8-a), ed.Dalloz, Paris, 2001.

Menjucq M. Droit international et européen des sociétés. Ed. Monthrestien, Paris, 2001.

Motica R., Roșu C. Drept comercial român și drept bancar. Ed. Mirton, Timișoara, 2001.

Motica R.I., Bercea L. Drept comercial român, Editura Lumina Lex, București, 2005.

Minea M.Șt. Constituirea societăților comerciale. Ed.: Lumina Lex, București, 1996.

Munteanu E. Regimul juridic al administratorilor societăților comerciale pe acțiuni. Ed. All Beck, București, 2000.

Nemeș V. Drept comercial. Ed. Hamangiu, București, 2012.

Păun R.D. Dreptul afacerilor, ediția a II-a, Editura Fundației România de Mâine, București, 2008.

Popa S. Drept comercial. Teorie și practică judiciară, ediție revizuită și completată. Editura Universul Juridic, București, 2009.

Piperea Gh. Societăți comerciale, piață de capital. Acquis comunitar. Ed. All Beck, București, 2005.

Popescu T.R. Dreptul comerțului internațional. E.D.P. București, 1976.

Popescu D.A. Natura juridică și condițiile generale de valabilitate ale contractului de societate.R.D.C.nr.5/1993.

Regulamentul CE nr.2157/2001 din 8 octombrie 2001 privind Statutul Societății Europene.

Regulamentul CE nr.1435/2003 al Consliului din 22 iulie 2003 privind statutul societății cooperative europene.

Regulamentul CE nr.2137/85 al Consliului din 25 iulie 1985 privind Grupul European de Interes Economic (GEIE).

Roșca N. Baieș S. Dreptul afacerilor. Volumul I. Chișinău: „Tip. Centr.”, 2004.

Roșu C., Tec M.L. Dreptul societăților comerciale. Ed. Mirton, Timișoara, 2004.

Rusu V., Focșa G. Curs de drept comercial: curs universitar. Ed.-Pol. al ASEM, Chișinău, 2006.

Savu T.G. Societățile comerciale și acquis-ul comunitar. Ed. Tribuna Economică, București, 2001.

Schiau I. Curs de drept comercial. Ed. Rosetti, București, 2004.

Schiau I. Drept comercial. Editura Hamangiu, București, 2009.

Sitaru D.A. Dreptul comerțului internațional. Partea generală. Tratat. Editura Universul Juridic, București, 2008.

Smochină A. Istoria universală a statului și dreptului. Epoca antică și medievală. Chișinău: F.E.P. „Tip. Centr.” 2002.

Stanciu D. Carpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului Cod civil. Ed. Universul juridic, București, 2012.

Sută N., Sută-Selejan S. Istoria comerțului mondial și politicii comerciale. Ed.All, București, 1997.

Șaguna D.D., Nicolescu M.R. Societățile comerciale europene. Ed. Oscar Print, București, 1996.

Șandru D. Societățile comerciale în Uniunea Europeană. Ed.Universitară, București, 2006.

Șandru D.M. Drept comunitar. Integrarea europeană. Impactul asupra schimburilor comerciale europene și mondiale. Editura Universitară, București, 2007.

Tratatele Uniunii Europene. Legislație consolidată – 3 iulie 2013, București: Editura Juridică, 2013.

Vidal D. Droit des sociétés. LGDJ, Paris, 2001.

Voicu M. Jurisprudența comunitară. Ed. Lumina Lex, București, 2005.

Vonica R.P. Dreptul societăților comerciale. București: Lumina Lex, 2000.

www.europa.eu – pagina web a Uniunii Europene: activități, instituții, documente, servicii.

www.curia.europa.eu – Curtea de Justiție a Uniunii Europene.