Principiile Legale ALE Deontologiei Funtionarilor Publici
PRINCIPIILE LEGALE ALE DEONTOLOGIEI FUNȚIONARILOR PUBLICI
CUPRINS
PRINCIPIILE LEGALE ALE DEONTOLOGIEI FPUCȚIONARILOR PUBLICI
1. INTRODUCERE
ELEMENTE CONSTITUTIVE ALE DEONTOLOGIEI FUNCȚIONARILOR PUBLICI
2. TEORIA FUNCȚIEI PUBLICE ȘI A FUNCȚIONARILOR PUBLICI
2.1. TEORIA FUNCȚIEI PUBLICE
2.1.1. NOȚIUNE. TRĂSĂTURI CARACTERISTICE
2.1.2. CLASIFICARE. PRINCIPIILE FUNCȚIEI PUBLICE ÎN ROMÂNIA
2.2. TEORIA FUNCȚIONARULUI PUBLIC
2.2.1. NOȚIUNE. CLASIFICARE
2.2.2.RECRUTAREA, EVALUAREA ȘI AVANSAREA FUNCȚIONARILOR PUBLICI
2.2.3. ASPECTE PRIVIND PROFESIONALIZAREA FUNCȚIONARILOR PUBLICI
3. PRINCIPIILE DEONTOLOGIEI FUNCȚIONARULUI PUBLIC
3.1.CONSACRARE LEGISLATIVĂ A PRINCIPIILOR DEONTOLOGIEI FUNCȚIONARULUI PUBLIC
3.1.1. ENUMERAREA IZVOARELOR
3.1.2. PRINCIPIILE CONSTITUȚIONALE
3.2. PRINCIPIILE LEGALE ALE DEONTOLOGIEI FUNCȚIONARULUI PUBLIC
3.2.1. SUPREMATIA CONSTITUȚIEI ȘI A LEGII
3.2.2. PRIORITATEA INTERESULUI PUBLIC
3.2.3. ASIGURAREA EGALITÃȚII DE TRATAMENT A CETÃȚENILOR ÎN FATA AUTORITÃȚILOR ȘI INSTITUȚIILOR PUBLICE, PRINCIPIU CONFORM CÃRUIA FUNCTIONARII PUBLICI AU ÎNDATORIREA DE A APLICA ACELAȘI REGIM JURIDIC ÎN SITUAȚII IDENTICE SAU SIMILARE
3.2.4. PROFESIONALISMUL
3.2.5. IMPARȚIALITATEA ȘI INDEPENDENȚA
3.2.6. INTEGRITATEA MORALĂ
3.2.7. LIBERTATEA GÂNDIRII ȘI A EXPRIMĂRII
3.2.8. CINSTEA ȘI CORECTITUDINEA
3.2.9. DESCHIDEREA ȘI TRANSPARENȚA. PRINCIPIUL RESPECTĂRII REGIMULUI JURIDIC AL CONFLICTULUI DE INTERESE ȘI AL INCOMPATIBILITĂȚILOR STABILITE POTRIVIT LEGII
3.2.10. OBLIGAȚIA DE A NU PREJUDICIA PERSOANELE FIZICE SAU JURIDICE ȘI APĂRAREA PRESTIGIULUI CORPULUI FUNCȚIONARILOR PUBLICI
3.2.11. OBLIGAȚIA DE A MANIFESTA DISCREȚIE PROFESIONALĂ CU PRIVIRE LA TOATE INFORMAȚIILE DE CARE IA CUNOȘTINȚĂ ÎN EXERCITAREA FUNCȚIILOR SALE
3.2.12. OBLIGAȚIA DE A RESPECTA ORDINELE SUPERIORULUI SĂU IERARHIC
3.2.13. OBLIGAȚIA FUNCȚIONARILOR CU FUNCȚII DE CONDUCERE DE A SPRIJINI PROPUNERILE ȘI INIȚIATIVELE MOTIVATE ALE PERSONALULUI DIN SUBORDINE PENTRU ÎMBUNATATIREA ACTIVITĂȚII DIN CADRUL AUTORITĂȚII SAU INSTITUȚIEI, PRECUM ȘI A CALITĂȚII SERVICIILOR PUBLICE OFERITE CETĂȚENILOR
4. STUDIU DE CAZ
5. ÎN LOC DE CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ:
Dana Apostol Tofan –Puterea discreționară și excesul de putere al autorităților publice, Editura All Beck, București, 1999
V.Duculescu, C. Călinoiu, G.Duculescu – Constituția României comentată și adnotată- Ed. Lumina Lex, București, 1997
C.Ionescu – Drept constituțional și instituții politice, Ed. All.Beck, București, 2009
Legea nr. 188/1999 asa cum a fost modificată prin Legea nr. 251/2006
Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcționarilor publici
Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați
Dumitru Mazilu- Drepturile omului. Concept, exigențe și realități contemporane- Ed. Lumina Lex, București, 2007
Ion Mocioi – Deontologia funcției publice – Editura Spicon, 2001
M.Preda, B.Vasilescu – Drept administrativ- Lumina Lex, București, 2007
M.Tomescu – Deontologia funcționarului public- Ed. Prouniversitaria, București, 2012
1. INTRODUCERE
ELEMENTE CONSTITUTIVE ALE DEONTOLOGIEI FUNCȚIONARILOR PUBLICI
Termenul de deontologie provine din limba greacă și este format din „deon”, „deontos” care inseamnă ceea ce se cuvine și „logos” care inseamnă știință, rațiune. Deontologia are la bază datoria morală.
Deontologia se poate defini ca o știință a ceea ce trebuie să facem, reprezentată de punctul de optim al activităților desfășurate de funcționarii publici. Ea studiază obligațiile și comportamentul celor care practică o anumită profesie.
De pildă, după Lalande, deontologia este teoria datoriilor care vizează situații și experiențe în urma desfaășurării unor activități. Inițial, ea a fost identificată cu morala, și o regăsim astfel în lucrarea „Deontologia sau știința moralei” a filosofului și juristului englez Jeremy Bentham. Ea este structurată în două părți consecrate, una „teoriei virtuții”, iar cealaltă „practica virtuții”.
Există o deosebire între conceptele de etică și deontologie. Etica cuprinde studiul filosofic al datoriilor, iar deontologia este o știință aplicată sau aplicabilă.
Realizarea eficienței serviciului public și satisfacerea nevoilor cetățenilor reprezintă scopul deontologiei, scop care are un caracter practic foarte bine determinat.
Eficiența este reprezentată și atitudinea conștiincioasă a funcționarului public față de îndatoririle sale de serviciu și punerea in aplicare a cunoștințelor și calităților sale.
Funcționarul public are obligații de consilier juridic, dar și obligații cu caracter moral(slujirea societății și a cetățenilor). Toate aceste obligații cu caracter moral pe care persoana care ocupă o funcție publică le exercită poartă denumirea de ,,deontologie".
Etimologia cuvantului administrație provine din latinescul „administer” care inseamnă slujbaș, de unde derivă și datoria primordială a funcționarului public, aceea de a servi interesul general al comunității.
O altă definiție ce a fost dată deontologiei funcției publice este în sensul că ea
reprezintă: “ansamblul normelor juridice și morale aferente funcției publice, ca element
întrinsec serviciului public, statuat.obiectiv de către societate la un moment dat, în scopul eficientizării serviciuli public de către cei chemați a îndeplini funcția pub1ică”.
Deontologia se referă la regulile proprii unei profesii, a cărei exercitare o controlează. Există o deontologie profesională a avocatului, a judecătorului, a medicului, a profesorului, a jurnalistului, a salariatului și, plecând de la normele comune consacrate de acesta, un specific al deontologiei funcționarului public.
În concluzie, prin specificul obiectului său de cercetare, deontologia se află la puntea între drept și morală. Ea poate fi definită ca fiind ansamblul normelor care conturează un anumit tip de comportament profesional sau privat.
Trăsăturile deontologiei
Din definiția deontologiei reies urmatoarele trăsături:
Deontologia funcției publice reprezintă un ansamblu de norme juridice și morale;
Normele menționate sunt aferente funcției publice ca element intrinsec serviciului public;
Legea are caracter general și impersonal, fapt ce permite oricărui individ al problematicii o abordare obiectivă a studiului;
Fiecare stat are propria sa reglementare legală și propriile precepte morale ale abordarii deontologice a funcției publice;
Pentru a fi pusă în aplicare, legea trebuie înțeleasă și interpretată în litera și spiritul ei. Atunci când cetățenii nu cunosc sau nu sunt de acord cu conținutul legii, cel mai adesea se creează un conflict între cei ce aplică și cei cărora li se aplica legea.
În timp ce beneficiarii serviciilor publice doresc uneori ocolirea legii, funcționarii
publici trebuie să o aplice întocmai (fără însă ca puterea discreționară cu care este abilitată
Administrația Publică să-și permită a depăși limitele legii, ci doar a alege dintre mai multe
variante prevăzute de lege, pe cea care corespunde cel mai bine situației date, cerinței
beneficiarului).
Este necesar ca normele ce privesc comportamentul profesional și moral al
funcționarului public, deontologia acestuia, să se refere la relațiile sale în interiorul
serviciului, cu șefii ierarhici, cu subalternii, cu întregul personal, dar și cu beneficiarii activității sale, cu celelalte persoane juridice, inclusiv cu celelalte instituții ale statului.
Funcționarii publici sunt purtătorii autorității publice și aceștia slujesc interesul general și pentru ei se impune o disciplină riguroasă.
În îndeplinirea tuturor principiilor și a obligațiilor ce compun deontologia, care este apicată diferitelor categorii de funcționari publici, trebuie menționat că aceștia sunt obligați să și le însușească și să facă tot posibilul pentru a le îndeplini. La baza activității și comportării fiecarui funcționar public stă nevoia de perfecționare continuă și de educație permanentă.
2. Teoria funcției publice și a funcționarilor publici
2.1. Teoria funcției publice
2.1.1. Noțiune
Potrivit legii nr.188/1999 privind Statutul Functionarului Public,FUNCȚIA PUBLICĂ este ansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite în temeiul legii,în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală,administrația publică locală și autoritațile administratie autonome.
Nu se poate trece insă cu vederea definirea funcției publice in literatura de specialitate.Autorii au încercat să pună în evidență trăsăturile generale sau specifice ale funcției publice,definițiile date de fiecare dintre ei putând amprenta societății în care au trăit.
Paul Negulescu defineste funcția publică ca fiind „complexul de puteri de competențe organizat de lege pentru satisfacerea unui interes general,în vederea de a fi ocupată,în chip temporar,de un titular,persoană fizică care,executând puterile în limitele competenței,urmăreste realizarea scopului pentru care a fost creată funcțiunea”.El considera că funcția publica are 3 scopuri:efectuarea de acte juridice,prepararea emiterii actelor judirice și executarea actelor juridice sau a deciziilor administrative ori judecătorești.
TRĂSĂTURI CARACTERISTICE ALE FUNCȚIEI PUBLICE
1.Funcția publică reprezintă un ansamblu de atribuții și responsabilitati stabilite in temeiul legii.Aceasta înseamna că funcția publică reprezintă un ansamblu omogen de drepturi și obligații care,fiind un raport de drept public,izvorăsc direct din lege și există independent de persoana care ar deține această funcție la un moment dat.
2.Functia publica nu poate fi creată decât prin lege sau prin alte acte normative emise pe baza și în executarea legii.
3.Functia publică are un caracter continuu și permanent,rezultat din faptul că și nevoile comunitații sunt permanente.
4. Funcția publică nu poate fi stabilită prin contract,ea neputând face obiectul unei convenții.
5. Funcția publica poate fi încredințată numai unei persoane fizice, care trebuie să îndeplinească o serie de condiții expres prevăzute de lege.Acestea sunt,potrivit art. 6 din Legea nr. 188/1999:
-cetățenia română si domiciliul obligatoriu în România;
-cunoașterea limbii române.Scris și vorbit;
-capacitate deplină de exercițiu;
– stare de sănătate corespunzatoare funcției pentu care candidează,atestată prin examen medical de specialitate;
-condițiile de studii prevăzute pentru funcția publică respectivă;
6.Funcția publică este organizată pentru a realiza competențele conferite administrației publice.
2.1.2. CLASIFICARE. PRINCIPIILE FUNCȚIEI PUBLICE ÎN ROMÂNIA
Art. 7 din Legea nr. 188/1999, republicată clasifică funcțiile publice după trei criterii, și anume:
După natura atribuțiilor și responsabilitaților;
După cerințele privind nivelul studiilor absolvite;
După nivelul atribuțiilor;
După natura competențelor;
Literatura de specialitate mai distinge însă și alte criterii de clasificare a funțiilor publice;
După actul normativ prin care sunt create;
După natura juridică și conținutul funcției;
Dupa modul de retribuire;
După natura atribuțiilor și responsabilitaților, legea nr. 188/1999 clasifică funcțiile publice in:
Funcții publice generale care reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter general și comun tuturor autorităților și instituțiilor publice,în vederea realizării competențelor lor generale.
Funcții publice specifice care reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter specific unor autorități și instituții publice,în vederea realizării competențelor lor specifice.
Dupa cerintele privind nivelul studiilor absolvite,funcțiile publice pot fi:
Funcții publice de clasa I – studii superioare de licență absolvite cu diplomă,respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
Funcții publice de clasa a II-a – studii superioare de scurtă durată absolvite Funcția publică nu poate fi stabilită prin contract,ea neputând face obiectul unei convenții.
5. Funcția publica poate fi încredințată numai unei persoane fizice, care trebuie să îndeplinească o serie de condiții expres prevăzute de lege.Acestea sunt,potrivit art. 6 din Legea nr. 188/1999:
-cetățenia română si domiciliul obligatoriu în România;
-cunoașterea limbii române.Scris și vorbit;
-capacitate deplină de exercițiu;
– stare de sănătate corespunzatoare funcției pentu care candidează,atestată prin examen medical de specialitate;
-condițiile de studii prevăzute pentru funcția publică respectivă;
6.Funcția publică este organizată pentru a realiza competențele conferite administrației publice.
2.1.2. CLASIFICARE. PRINCIPIILE FUNCȚIEI PUBLICE ÎN ROMÂNIA
Art. 7 din Legea nr. 188/1999, republicată clasifică funcțiile publice după trei criterii, și anume:
După natura atribuțiilor și responsabilitaților;
După cerințele privind nivelul studiilor absolvite;
După nivelul atribuțiilor;
După natura competențelor;
Literatura de specialitate mai distinge însă și alte criterii de clasificare a funțiilor publice;
După actul normativ prin care sunt create;
După natura juridică și conținutul funcției;
Dupa modul de retribuire;
După natura atribuțiilor și responsabilitaților, legea nr. 188/1999 clasifică funcțiile publice in:
Funcții publice generale care reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter general și comun tuturor autorităților și instituțiilor publice,în vederea realizării competențelor lor generale.
Funcții publice specifice care reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter specific unor autorități și instituții publice,în vederea realizării competențelor lor specifice.
Dupa cerintele privind nivelul studiilor absolvite,funcțiile publice pot fi:
Funcții publice de clasa I – studii superioare de licență absolvite cu diplomă,respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
Funcții publice de clasa a II-a – studii superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă;
Functii publice de clasa a II-a – studii medii liceale sau postliceale absolvite cu diplomă;
După întinderea competențelor,legea distinge:
Funcții publice de stat – sunt funcțiile publice stabiliteși avizate,potrivit legii,în cadrul ministerelor,organelor de specialitate ale administratiei publice centrale,precum și în cadrulautoritaților administrative autonome.
Funcții publice teritoriale – sunt funcțiile publice stabilite și avizate,potrivit legii,în cadrul instituției prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.
Funcții publice locale – sunt funcțiile publice stabilite și avizate,potrivit legii,în cadrul aparatului propriu al autorităților administrației publice locale și al instituțiilor publice subordonate acestora.
După nivelul atribuțiilor, funcțiile publice pot fi:
Funcții corespunzătoare înalților funcționarilor publici;
Funcții de conducere;
Funcții de execuție.
După actul normativ prin care sunt create distingem:
Funcții prevăzute numai de Constituție;
Funcții prevăzute în legi, inclusiv în statute;
Funcții prevăzute în acte subordonate legii.
După natura juridică și conținutul funcției putem vorbi despre:
Funcții publice;
Funcții de specialitate.
După modul în care pot fi ocupate, avem de a face cu:
Funcții ocupate numai prin alegere;
Funcții ocupate prin numire.
După modul de retribuire, funcțiile publice pot fi:
Salarizate;
Funcții pentru care se prevăd indemnizații;
Nesalarizate.
2.2. TEORIA FUNCȚIONARULUI PUBLIC
2.2.1. NOȚIUNE. CLASIFICARE
Legea nr. 188/1999 precizează că funcționarul public este persoana numită , în condițiile legii, într-o funcție publică. De aici reiese faptul că sunt funcționari publici și primarii sau consilierii locali sau județeni. Aceștia nu sunt însă funcționari publici în sensul statutului, pentru că sunt reprezentanți aleși ai țării, județului, orașului sau comunei și desfășoară o activitate permanentă limitată în timp, de regulă 4 ani. De asemenea, activitatea acestora se desfășoară în sesiuni sau ședințe. Accesul la aceste funcții care au caracter politic este prevăzut de lege și titularilor unor astfel de funcții din Guvern, ministere și alte autorități ale administrației publice li se aplică un regim juridic special.
Conform articolului 147 din Codul Penal, alineatul 1, funcționarul public este definit ca orice persoană ce exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, o însărcinare de orice natură, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145.
Prin funcționar se înțelege persoana menționată în alin. 1, precum și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.
În literatura de specialitate se face deosebirea între funcționarii publici și salariații serviciilor publice care activează pe baza unui contract de muncă cu durată determinată sau nedeterminată și care sunt supuși regimului prevăzut de dreptul muncii. Se face deosebire între funcționarii publici și alte persoane care prestează muncă în cadrul serviciilor publice în baza unor convenții civile și cărora le sunt aplicabile prevederile dreptului civil.
Prof. M. Preda defineșste funcționarul public ca fiind persoana fizică investită, prin unire sau alegere, într-o funcție publică din cadrul unei autorități publice organizată la nivelcentral sau local, ori într-un serviciu public organizat ca instituție publică, ori în structuri asimilate acestora (agenții naționale, autorități naționale, etc).
Clasificarea funcționarilor publici
Legea nr. 188/1999 modificată sau completată, după caz de O.U.G. nr. 82/2000 sau O.U.G. nr. 284/2000, prevede că fiecare dintre cele 3 categorii ale funcției publice se împarte în 3 clase. Structura ierarhică a claselor este următoarea:clasa a III-a, clasa a II-a, clasa I ca nivel maxim. La rândul său, fiecare clasă se împarte în 3 grade de funcționari publici definitivi. Structura ierarhică a gradelor este următoarea: gradul 3, gradul 2 și gradul 1 ca nivel maxim
În perioada interbelică funcționarii publici se clasificau după următoarele criterii:
După regimul aplicabil se distingeau: funcționari permanenți ai statului și agenți angajați;
După caracterul funcției erau: funcționari de carieră și funcționari politici;
După obiectul activității, se putea vorbi de: funcționari de decizie, funcționari de pregătire și executare a deciziilor.
Considerăm că această clasificare este valabilă și în zilele noastre, dar considerăm că putem adăuga și criteriul statului, după care putem deosebi funcționari publici si funcționari publici cu statut special. Este desigur cazul polițiștilor din Ministerul Administrației și Internelor, ca și cazul managerilor publici, al funcționarilor din cadrul Administrației Prezidențiale sau Consiliului Legislativ, al funcționarului din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, al celor parlamentari, precum și cazul funcționarilor din cadrul serviciilor diplomatice și consulare sau al autorității vamale.
După nivelul atribuțiilor, funcționarii publici pot fi:
Înalți funcționari publici (secretar general al Guvernului și secretar general adjunct al Guvernului; consilier de stat, secretar general și secretar general adjunct din ministere și alte organe de specialitate; prefect; subprefect; secretar general al prefecturii, secretar general al județului și al municipiului București;director general din cadrul ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale).
Funcționari publici de conducere (secretar al municipiului, al sectorului municipiului București, al orașului și comunei;director generaladjunct, director și director adjunct din aparatul ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale; director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale altor organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și în cadrul aparatului propriu al autorităților administrației publice locale; șef serviciu; șef birou).
Funcții publice de execuție (care pot fi corespunzătoare gradelor profesionale: superior, principal, asistent, debutant).
Potrivit art. 10 din legea nr. 188/1999, republicată privind Statutul funcționarilor publici, aceștia pot fi debutanți sau definitivi.
Pot fi numiți funcționari publici debutanți persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcții publice și nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru ocuparea unei funcții publice definitive .
Pot fi numiți funcționari publici definitivi:
Funcționarii publici debutanții, care au efectuat perioada de stagiu prevăzută de lege și au obținut rezultat corespunzător la evaluare;
Persoanele care intră în corpul funcționarilor publici prin concurs și care au vechimea în specialitatea corespunzătoare funcției publice, de minimum 12 luni, 8 luni și, respectiv, 6 luni, în funcție de nivelul studiilor absolvite;
Persoanele care au promovat programe de formare și perfecționare în administrația publică.
2.2.2.RECRUTAREA, EVALUAREA ȘI AVANSAREA FUNCȚIONARILOR PUBLICI
RECRUTAREA
Art. 51 din Legea nr. 188/1999 republicată precizează că intrarea în corpul funcționarilor publici se face numai prin concurs organizat de autoritatea sau instituția publică interesată în limita posturilor rămase vacante.
Funcțiile publice vacante pentru care se organizează concurs pentru intrarea în corpul funcționarilor publici se dau publicității cu 3o de zile înainte de data organizării concursului. Procedeul de recrutare a funcționarilor publici prin concurs este foarte răspândit în lume, fiind o metodă prin care se permite realizarea unui control din partea cetățenilor asupra felului în care se face recrutarea personalului din administrația publică. Un alt avantaj constă în faptul că există o comisie de specialitate care realizează o apreciere obiectivă, garantându-se recrutarea celor mai buni.
Modalitățile de organizare a concursului pot fi:
Concursul de dosar-comisia verifică activitatea candidaților așa cum rezultă ea din documentele prezentate la dosar;
Sistemul de testare sau al probelor practice- constă în stabilirea unor probe în vederea verificării cunoștințelor și aptitudinilor candidaților de către o comisie de specialitate.
Principiile care stau la baza organizării și desfășurării concursurilor și examenelor sunt precizate în art. 51 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, republicată și sunt următoarele:
Competiția deschisă- prin asigurarea accesului liber de participare la concurs sau examen a oricăror persoane ce îndeplinește condițiile cerute de lege pentru ocuparea funcției publice.
Selecția pe bază de competență și merite personale- prin stabilirea persoanelor admise pentru ocuparea funcțiilor publice exclusive pe baza rezultatelor obținute.
Asigurarea trasparenței – prin punerea la dispoziția tututor celor interesați a informațiilor referitoare la modul de desfășurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcției publice.
Tratamentul egal – prin aplicare în mod nediscriminatoriu a unor criterii de selecție obiective și clar definite,astfel încât orice candidat să aibă șanse egale la ocuparea funcției publice.
Confidențialitatea – prin garantarea protejării datelor personale ale candidaților in condițiile legii.
Potrivit art. 50 din Legea nr. 188/1999 republicată,candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
Cetățenia română si domiciliul în România;
Cunoașterea limbii române,scris și vorbit;
Vârsta de 18 ani împliniți;
Capacitatea deplină de exercițiu;
Stare de sănătate corespunzătoare funcției pentru care candidează,atestată prin examen medical de specialitate;
Condițiile de studii prevăzute pentru funcția publică respectivă;
Condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice;
Nu a fost destituită dintr-o funcție publică în ultimii 7 ani;
Nu a desfășurat activitate de poliție politică,astfel cum este definită prin lege;
Câștigarea concursului sau promovarea examenului organizat pentru ocuparea funcției publice.
Candidații reușiți la concurs sunt numiți funcționari publici debutanți prin ordin sau dispoziție , după caz,a conducătorului instituției sau autorității publice în a cărei organigramă se afla postul vacant.
Funcționarii publici debutanți pot fi definitivaținumai după terminarea perioadei de stagiu,apoi trebuie să depună jurământul de credință în fața conducătorului instituției sau autorității publice și în prezența a doi martori,dintre care unul va fi conducătorul compartimentului unde este numit,iar celălalt,un funcționar public din cadrul aceleiași instituții sau autorități pulice.
Jurământul are următorul conținut:
“Jur să respect Constituția,drepturile și libertățile fundamentale ale omului,să aplic în mod correct și fără părtinire legile țării,să îndeplinesc conștiincios îndatoririle ce îmi revin în funcția publică în care am fost numit și să păstrez secretul profesional.Așa să-mi ajute Dumnezeu.”
Jurământul se poate depune și fără formulă religioasă de încheiere,dar refuzul depunerii jurământului atrage după sine revocarea deciziei de numire în funcție.
Evaluarea activității funcționarilor publici
Art. 69 din Legea nr. 188/1999 prevede că evaluarea activității funcționarilor publici se face în scopul acordării drepturilor salariale corespunzătoare performanțelor profesionale individuale,pe baza criteriilor elaborate de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.Această evaluare se face ținându-se seama de criteriile de performanță pe baza cărora se defines clasele și gradele existente în interiorul aceleiași categorii.
Este necesar ca la începutul anului conducătorii de compartimente să comunice în scris fiecărui funcționar public criteriile de performanță stabilite de Agenția Națională a Funcționarilor Publici,corespunzătoare categoriei,clasei,și gradului funcției publice ocupate de acesta.
Anual, conducătorii compartimentelor din cadrul unei autorități sau instituții publice completează și notează în fișa de evaluare performanțele profesionale individuale,obținute în ultimele 12 luni de către funcționarii publici.În urma evaluării,aceștia pot primi unul din calificativele:excepțional,foarte bun,bun,satisfăcător,nesatisfăcător.
Legea prevede ca o condiție a avansării,obținerea în ultimul an de către funcționarul public,cel puțin a calificativului bun.De asemenea,se precizează că,în situația în care,în ultimii doi ani,funcționarul public a fost notat cu calificativul nesatisfăcător,conducătorul instituției publice va propune acestuia trecerea într-o funcție inferioară.Dacă propunerea se refuză,funcționarul public va fi eliberat din funcție.
Avansarea si numirea în funcții publice de conducere a funcționarilor publici
Conform Legii 188/1999 funcționarul public beneficiază,în urma rezultatelor obținute la evaluarea performanțelor profesionale individuale,de dreptul de a avansa în grad,clasă sau categorie în urma dobândirii unei diploma de studii de nivel superior celei avute.
Pentru a avansa în grad,funcționarii publici trebuie să îndeplineasca o condiție de vechime,anume 2 ani în gradul din care sunt avansați,și condiția obținerii cel puțin a calificativului bun în ultimii doi ani.
În situația în care funcționarii publici au obținut calificativul excepțional, ei pot avansa în grad dacă au o vechime de minimum un an în gradul din care sunt avansați.
Pentru a avansa în clasă,funcționarii publici trebuie să aibă o vechime de minimum 3 ani în clasa din care sunt avansați și să fi obținut la avaluarea anuală cel puțin calificativul foarte bun în ultimii 2 ani.
În cazul dobândirii unei diplime de studii de nivel superior funcționarii publici avansează în categorie și vor fi numiți în noua funcție public,potrivit pregătirii profesionale,în clasa și gradul care le asigură cel puțin salariul de bază avut în categoria inferioară .
În ceea ce privește numirea în funcții publice de conducere, se face pe bază de concurs, organizat de autoritatea sau instituția public,în limita posturilor vacante.
2.2.3. ASPECTE PRIVIND PROFESIONALIZAREA FUNCȚIONARILOR PUBLICI
Începutul profesionalizăriifuncționarilor din administrația publică se situează,în cazul țărilor europene,într-o perioadă cuprinsă între a doua jumătate a sec. XVIII și sfârșitul sec. XIX. Este perioada când accesul în anumite funcții publice începe să fie condiționat de deținerea unor diplome de nivel universitar în inginerie,drep,medicină veterinară etc.
Revoluția industrială din sec. XIX și revoluția științifică și tehnologică din sec. XX, concomitent cu intervenția administrației publice în tot mai multe domenii de activitate, au făcut ca administrația publica să aibă nevoie de un număr tot mai mare de specialiști,având calificări și competențe profesionale tot mai diverse.Totuși , profesionalizarea funcției publice atinge maturitatea abia în a doua jumătate a sec. XX,odată cu apariția învățământului superior având ca specilizare chiar administrația publică,învățământ cu caracter pluridisplicinar și interdisplicinar,destinat în mod expres funcționarilor publici de carieră.
Cu toată diversitatea de specializări,accesul în funcția publică de carieră,se face după reguli generale comune care avizează:
Exigențe specifice privind regimul juridic al persoanei (cetățenie,domiciliu,capacitate civilă);
Condiții de studii și vechime;
Susținerea unui examen sau concurs;
Depunerea unui jurământ de credință.
3. PRINCIPIILE DEONTOLOGIEI FUNCȚIONARULUI PUBLIC
3.1 CONSACRARE LEGISLATIVĂ A PRINCIPIILOR DEONTOLOGIEI FUNCȚIONARULUI PUBLIC
3.1.1. ENUMERAREA IZVOARELOR
A. COSTITUȚIA ROMÂNIEI
Principalul si cel mai important izvor al deontologiei funcționarului public este Constituția României, cea care asigură „atât stabilitatea, cât și evoluția unei comunități politice”.
În Titlul al II- lea – “Drepturile,libertățile și îndatoririle fundamentale “,Constituția României precizează că nimeni nu este mai presus de lege, iar funcțiile și demnitățile publice,civile sau militare,pot fi ocupate,în condițiile legii,de persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară .Aceste texte consfințesc atât principiul legalității,cât și principiul egalității în fațalegii.De asemenea,este consfințit principiul egalității de șanse între bărbați și femei pentru ocuparea funcțiilor publice.
Articolul 54 din legea supremă proclamă cu titlul imperativ fidelitatea față de țară ,care presupune că încredințarea unei funcții publice înseamnă,pe de o parte că statul acordă încrederea sa persoanei respective,iar pe de altă parte că acea persoana are obligația de indeplinire cu credință a tuturor cerințelor postului/funcției sale . Se menționeaza necesitatea depunerii jurământului de credință la numirea într-o astfel de funcție.
B. Legea
Legea este principalul act al Parlamentului în cadrul căruia se concentreaza reglementările dintr-un domeniu sau altul . În cazul deontologiei funcționarilor publici, se aduce în discutie, atât Statutul funcționarilor publici,respectiv Legea nr. 188/1999 cu modificările și completările ulterioare, cât și Codul de conduită al funcționarilor publici,respectiv Legea nr. 7/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Codul, în general, reprezintă „în formă concentrată, sedimentările valorice și normative dintr-un domeniu”, în cazul nostru, în materia funcționarului public.
C. Alte categorii de acte normative
Intră în aceasta categorie Hotărâri de Guvern, Ordonanțe de Guvern, alte acte administrative cu caracter normativ, inclusiv regulamente de ordine interioară prin care se prescriu norme speciale privind o instituție determinată .
Acestor izvoare scrise poate să li se alăture și tratatul internațional, care potrivit articolului 11, prin ratificare de Parlament devine parte integrantă a dreptului intern.
D. Izvoare nescrise
Cutuma
Unii autori menționează cutuma în rândul izvoarelor deontologiei funcționarilor publici, știut fiind că exista funcții sau demnități publice pentru care sunt instituite norme cutumiare care au căpătat în timp, forță de lege (de pildă, în domeniul diplomației) .
Jurisprudența
Adăugăm cutumei și jurisprudența, sau practica instanțelor judecătorești, dreptul administrativ fiind socotit în țările din sistemul francofon, un drept esențialmente jurisprudențial, sau, cum se exprimă constant doctrina, făcut mai mult de judecător decât de legislator. „Pentru că dreptul administrativ nu este codificat (în sensul în care e dreptul civil) pentru că nici o lege n-a determinat niciodată noțiunile fundamentale și principiile dominante, îi revine judecătorului administrativ sarcina de a se face, la propriu vorbind, jurislator”.
PRINCIPIILE CONSTITUȚIONALE
Principiul supremației constituției și respectarea legii
România este un stat național,suveran și independent,unitar și indivizibil,după cum postulează chiar art. 1,alin.1 din Constituția țării noastre.Acest aspect presupune că există o lege fundamentală pe care se bazează însăși organizarea statului și,implicit organizarea autorităților administrației publice. Art. 1alin. 5 precizează că în România, respectarea Constituției și a legilor este obligatorie.
Prin esența sa,Constituția are o valoare juridică superioară oricarei alte norme de drept.În consecință,toate actele normative adoptate de Parlament și Guvern,ca și cele emise de toate celelalte autorități publice trebuie să se conformeze normelor și principiilor constituționale.În cazul în care un act,inclusiv o lege adoptată la nivelul Parlamentului ori Regulamentul de organizare și funcționare al acestuia contravin Constituției,el nu poate produce efecte juridice.
Justificarea teoretică a supremației Constituției se regasește în caracterul politic și juridic al acesteia. În Constituție își găsește expresia, voința supremă a poporului, cu privire la obiectele și instrumentele de exercitare a puterii politice. Normele constituționale fixeaza principalele instrumente de guvernare,stabilesc autoritățile care vor înfăptui guvernarea și raporturile dintre acestea. Extrem de important este și faptul că în Constituție își regăseste sediul drepturilor și libertăților cetățenești,precum și faptul că legea supremă este factorul structurat al ordinii juridice,căreia îi furnizează principiile:
-egalitateatuturor cetățenilor,legalitatea,neretroactivitatea legilor etc.
Principiul supremației Constituției presupune,pe de o parte,un grad mai important în ierarhia normelor juridice față de celelalte norme,de unde obligația conformării acestora cu Constituția,iar,pe de altă parte,o procedura specifică de modificare a Constituției,care se deosebește substanțial de modificarea legilor ordinare.
Pentru funcționarul public, ca de altfel pentru orice cetățean, supremația Constituției presupune că aceasta,apoi celelalte acte normative trebuie așezate la baza desfășurării activității sale.Desigur,această obligație este mai pregnantă pentru cei ce lucrează în sistemul public.
Principiul egalității de tratament între toți beneficiarii serviciuliu public
Stipulând în art. 4 alin. 2 din Constituție că România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi,fără deosebire de rasă,de naționalitate, de origine etnică,de limbă,de religie,de sex,de opinie, apartenență politică,avere sau origine socială,Legiuitorul Constituant a consfințit nu doar regimul juridic al egalității între cetățenii țării, dar și criteriile nediscriminării între aceștia.De asemenea, Constituția prevede în art. 16 principiul egalității în drepturi,precizând că cetățenii României suntegali în fața legii și a autorităților publice,fără privilegiiși fără discriminări.
Egalitatea în drepturi în fața autorităților publice,fără privilegii și fără discriminări presupune un anume tip de conduită a funcționarilor publici care trebuie să fie echilibrat,echidistant și să evite discriminareade orice fel. Numai astfel se va putea spune că ne ăndreptăm cu adevărat spre o reală respectare a statului de drept.
Principiul egalității de șanse ăntre bărbați si femei pentru ocuparea funcțiilor și demnităților publice
Trăim într-o societate democratică, iar democrațiapresupune și egalitatea în drepturi a cetățenilor, a oportunităților pe care societatea le oferă,egalitatea în fața legii. O societate dreaptă asigura membrilor ei șanse egale de reușită în viață,fără privilegii și fără discriminări. Egalitatea nu înseamnă uniformitate. Oamenii se deosebesc între ei prin capacități,educație,preferințe sau perceperi. Diversitatea trebuie accetată și respectată,pentru ca este un factor important al dezvoltării societății și culturii.
Art. 16 din Constituția României,referitor la egalitatea în drepturi prevede la alin.(1) că „cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice,fără privilegii și fără discriminări”.De asemenea, în alin. 3 face mențiunea că, în vederea ocupării funcțiilor și demnităților publice, “ statul roman garantează egalitatea de șanse între femei si bărbați ”.
Egalitatea de șanse între femei și bărbați este definită drept “luarea în considerare a capacităților,nevoilor și aspirațiilor diferite ale persoanelor de sex masculine și feminine și tratamentul egal al acestora ”.
Aceasta înseamna că nu ar trebui să existe nici un fel de discriminare în acceptarea dosarelor pentru un concurs și nici în ceea ce privește obiectivitatea examinatorilor într-o astfel de situație. Cu toate acestea, observăm la o primă privire asupra ocupanților funcțiilor publice de conducere că predomină bărbații,în timp ce funcțiile publice de execuție sunt ocupate în mare parte de femei.
Principiul respectării demnității tuturor beneficiarilor serviciului public,a vieții intime,familiale și private a acestora
Art.1 alin. 3 din Constituției României așează la loc de cinste ideea demnității umane, menționându-se că țara noastră este „un stat de drept, democratic și social,în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor reprezintă valori supreme”, iar art. 26 consacră obligația autorităților publice de a respecta și ocroti viața intimă,familial și viața privată a persoanelor.
Prin demnitaate umană în general se înțelege respectful față de celelalte personae,precum și respectful propriei persoane. Legat de demnitate , se utilizează, în sensul bun al cuvântului, expresii cum sunt: noblețe,onoare,mândrie,orgoliu,grandoare,amor propriu, merituos,reputație, vrednicie.
Demnitatea ființei umane este sentimental interior generat de rațiune și conștiință care confer acesteia superioritate față de lumea animalelor.
Demnitatea se dobțndește prin naștere, ca semn al egalității oamenilor în fața lui Dumnezeu și semenilor lor, fără nici o discriminare.Demnitatea umană constituie însăși baza drepturilor fundamentale, în primul rând a drepturilor la viață și la integritatea persoanei, precum și cele privind interzicerea torturii,pedepselor sau tratamentelor inhumane ori degradante, sclaviei și a muncii forțate.
Viața privată este viața persoanei desfășurată într-un cadru ascuns de privirile celorlalți. Dreptul la viață privată presupune interzicerea oricărei imixtiuni arbitrare în viața personala , în familia sau în domiciliul persoanei ori în corespondența sa. Nu este permisă nici o atingere adusa onoarei sau reputației unei persoane.
Unii autori fac referiri cu privire la faptul că, viața privată a unui politician, ca și a altor categorii profesionale (exemplu magistrați, funcționari publici) este prin natura funcției, mai limitată decât viața privată a unei persoane oarecare. Este firesc să fie așa dacă avem în vedere corelația ce există între funcția publică, lege și statul de drept. Cu cât funcția publică este mai mare, cu atât crește importanța respectării Legii și puterea statului de drept (=Binele ca valoare), iar paralel se dizolvă, se subțiază importanța acelei persoane care ocupă funcția în cauză ca individ, ca particular. În ceea ce îi privește pe politicieni, în țările anglo-saxone se restrânge mult mai mult decât în celelalte state dreptul acestora la viață privată. Cariera politică presupune însă peste tot și în toate cazurile, divulgarea unor aspecte ale vieții private care sunt inadmisibil a fi dezvăluite în alte state. Exemplu, publicarea averilor este posibilă în cazul demnitarilor și funcționarilor publici, dar este inadmisibilă în alte cazuri.
Principiul fidelității față de țară
Legea fundamentală a României consacră una dintre cele mai importante îndatoriri ale tuturor cetățenilor ,anume fidelitatea față de țară,definind ca sacră această îndatorire.
Fidelitatea față de țară are o semnificație deosebită în cazul persoanelor care au răspunderi publice,și, cu atât mai mult în cazul militarilor care au un statut special. Aceste persoane răspund de îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin, si, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.
Profesorul Constantin Dissescu atrage atenția asupra răspunderii demnitarilor: „Libertatea de acțiune nu suprimă responsabilitatea, nici pe cea morală și nici pe cea istorică.”
Tot astfel, funcționarii publici au, în afara răspunderii penale și disciplinare, răspunderea personal. Aceasta include și o conduit loială statului roman, promovarea și afirmarea valorilor naționale, deci un comportament firesc cu țara căreia aparțin.
PRINCIPIILE LEGALE ALE DEONTOLOGIEI FUNCȚIONARULUI PUBLIC
Din interpretarea legii nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcționarului public cu modificările și completările ulterioare, precum și a legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, de asemenea cu modificările și completările ulterioare, dar nu numai, se poate vorbi despre următoarele principii legale generale:
Supremația Constituției și a legii;
Prioritatea interesului public;
Asigurarea egalității de tratament a cetățenilor în fața autorităților și instituțiilor publice,principiu conform căruia funcționarii publici au îndatorirea de a aplica același regim juridic în situații identice sau similare;
Profesionlismul;
Imparțialitatea și independența;
Integritatea morală;
Libertatea gândirii și a exprimării;
Cinstea și corectitudinea;
Deschiderea și transparența.Principiul respectării regimului juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților stabilite potrivit legii;
Obligația de a nu prejudicia persoanele fizice sau juridice și apărarea prestigiului Corpului Funcționarilor Publici;
Obligația de a manifesta discreție profesională cu privire latoate informațiile de care ia cunoștință în exercitarea funcțiilor sale;
Obligația de a respecta ordinele superiorului său ierarhic;
Obligația funcționrilor cu funcții de conducere de a sprijini propunerile și inițiativele motivate ale personalului din subordine,pentru îmbunătățirea activității din cadrul autorității sau instituției, precum ți a calității serviciilor publice oferite cetățenilor;
Vom analiza în continuare doar acele principii care nu apar în mod expres și în Constituția României:
Prioritatea interesului public
Este un principiu important conform căruia funcționarii publici au îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul personal,în exercitatea funcției publice.
Interesul public se poate defini prin mulțimea deciziilor ce ar putea fi considerate, rezonabil vorbind, ca fiind în interesul unei colectivități, luând în considerare informațiile disponibile despre situația acesteia. Cu alte cuvinte, putem spune că interesul public reprezintă interesul general al colectivității.
Tocmai de acest interes general trebuie să țină cont funcționarul public în îndeplinirea atribuțiilor sale. Orice funcționar trebuie să așeze,în orice împrejurare care are legătură cu serviciul,interesul public, al comunității,iar nu interesul său personal.
Profesionalismul
Reprezintă un principiu conform căruia funcționarii publici au obligația de a îndeplini atribuțiile de serviciu cu responsabilitate, competență, eficiență,corectitudine și conștiiciozitate.
Obiectivul fundamental al administrației publice în general și al managementului public în special este creșterea gradului de satisfacere a interesului public,oferirea de servicii publice profesioniste cetățenilor,care nu pot fi realizate fără a urmării anumite cerințe de bază,precum și anumite caracteristici esențiale pe care trebuie să le aibă funcționarii publici,înglobate în ceea ce înseamnă competență profesională.
Trebuie menționat faptul căprofesionalismul funcționarilor publici stă la baya eficienței serviciilor publice,servicii care trebuie să satisfacă interesele cetățenilor,în acord insă cu interesul public.Cei care trebuie să dea dovandă de competență profesională sunt,funcționarii publici care dețin funcții de conducere.
S-a ajuns la concluzia că fiecare conducător, are nevoie de un corp profesionist de funcționari publici,care să aibă o pregătire complexă și anumite aptitudini profesionale necesare unei activități de indentificare a faptelor și analiză strategică. Este indicat ca acest corp profesionist de funcționari publici, cu o pregătire completă și multidisplicinară,să aibă continuitate în desfășurarea activității, indiferent de schimbările politice care au loc, ca să poată să dispună conducătorului instituției sau departamentului „….ideea este bună, dar a fost încercată în trecut și nu a dat reultatele dorite…”
De asemenea, acești profesioniști pot să vadă puctele slabe ale unor programe care trebuie probate sau puse la încercare,asfel încât strategia, în ansamblul său, să poată fi îmbunătățită la timp, înainte de a produce anumite costuri.
Un conducător, ca de altfel și un funcționar public trebuie sa fie competent, adica să fie capabil să îndeplinească obiectivele proprii și pe cele ale domeniului în care activeaya și să beneficieye pentru aceasta de o suficientă libertate decizională și acțională.
Imparțialitatea și independența
Reprezintă un principiu conform căruia funcționarii publici sunt obligați să aibă o atitudine obiectivă,neutra față de orice interes politic, economic, religios sau de altă natura, în exercitarea funcției publice.
Practic, conform legii, funcționarii publici ar trebui să benefiecieze de posibilitatea de a avea o atitudine neutră din puct de vedere politic. Ei sunt cei care trebuie să pună în practică politica de guvernare, administrația având ca obiectiv organizarea executării și executarea în concret a legii. Politica de guvernare este implementată în legislație, iar funcționarii publici sunt cei care ,la randul lor, implementează legislația.
Ceea ce este însă interesat este faptul că, deși sunt sub protecția legii, funcționarii publici suportă impactul politic,ceea ce conduce la ideea că principiul impartialității și al independenței nu se poate aplica în totalitatea lui.
Pe de altă parte, deși actuala reglementare recunoaște dreptul de asociere politică al funcționarilor publici prin art. 98 din Legea nr. 161-2003 care prevede că „ Funcționarii publici pot fi mebrii ai partidelor politice legal constituite”, prin articolul 43 din Legea nr. 188-1999 este instituită „obligația funcționarilor publici ca, în exercitarea atribuțiilor care le revin, să se abțină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor și preferințelor lor politice în timpul programului de lucru”.
Această obligație este analizată în literatura de specialitate sub titulatura de obligație de rezervă, și ea impune funcționarului public o anumită moderație și rezonabilitate în comportament.
Integritatea morală
Din punct de vedere lingvistic sintagma de „morală” cuprinde ansamblul normelor comportamentale individuale față de propria cunoștință cât și fașță de colectivitate, în așa fel ca aceste relații să nu provoace distorsiuni în normele stabilite de societatea în care trăiește individul. Legile scrise sau nescrise ale moralei au cuprins în ansamblul lor onestitatea, cinstea, devotamentul.
Integritatea morală presupune o însușire de caracter care urmărește în mod constant idealul etic și binele. Iată de ce ni se pare foarte important ca funcționarii publici să dea -dovadă de această însușire, întrucât principiul la care face referire legea nr. 7/2004 amintește că funcționarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct ori indirect, pentru ei sau pentru alții, vreun avantaj sau beneficiu în considerarea funcției publice pe care o dețin sau să abuzeze în vreun fel de această funcție. Faptul că fiecare funcționar deține o „părticică” din puterea publică nu ar trebui să aibă vreun impact asupra modului în care aceasta își exercită atribuțiile de serviciu.
Pe de altă parte, legislația penală pedepsește „fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini a nu îndeplini ori a întarzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi”. Această faptă este calificată de art. 254 din Codul Penal ca luare de mită.
Prin articolul 256 din Codul Penal este sancționată fapta de primire de foloase necuvenite definită ca „Primirea de către un funcționar, direct sau indirect, de bani ori alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcției sale și la care este obligat în temeiul acesteia”, și care „se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani”.
Tot în Codul Penal regăsim în articolul 257 consacrată infracțiunea de trafic de influență. Aceasta este definită ca „Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul săvârțită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu”și „se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 10 ani”.
Libertatea gândirii și a exprimării
Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și Pactul Internațional privind Drepurile Civile și Politice stipulează că „orice om are dreptul la libertatea gândirii, conștiinței și religiei” care include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și liberteatea de a-și manifesta religia ori convingerea singuri sau împreună cu alții, atât în mod public cât și privat. Libertatea conștiinței trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și respect reciproc, excluzându-se comportamentul exclusivist, respingerea sau negarea altor convingeri sau practici religioase.
Cele două documente internaționale precizează însă că libertatea de gândire, conștiință și religie poate fi supusă restricțiilor prevăzute de lege și necesare pentru ocrotirea securității, oridinii și sănătății publice ori a moralei sau a libertăților și drepturilor fundamentale ale altora.
Libertatea de exprimare presupune posibilitatea oricărei persoane de a-și exprima liber și fără imixtiuni din afară a propriilor opinii în formă orală, scrisă, tipărită ori artistică sau în orice alt mijloc. Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice stipulează în mod expres că nimeni nu trebuie să aibă de suferit din cauza opiniilor sale.
Pe de altă parte, și libertatea de exprimare este supusă restricțiilor legale, în sensul că trebuie respectate drepturile și reputația altora, trebuie să apere securitatea națională, ordinea publică, sănătatea sau moralitatea publică.
Prevăzut în legea 7/2004 principiul libertății de gândire și de exprimare presupune că funcționarii publici pot să-și exprime și să-și fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii de drept și a bunelor moravuri.
Cinstea și corectitudinea
Reprezintă principiul conform căruia în exercitarea funcției publice și în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu funcționarii publici trebuie să fie de bună credință.
Buna credință reprezintă convingerea intimă a unei persoane că ceea face este bine, conform legii; de asemena, reprezintă o obligație de comportament conform cu regulile de conviețuire, cu respectarea literei și a spiritului Constituției și legilor, un comportament corect față de conaționali, respectiv față de cetățeni, prin exercitarea drepturilor și libertăților proprii, fără a aduce vreo atingere drepturilor și libertăților celorlalți.
Buna-credință presupune cunoașterea interesului celuilalt. Cu atât mai mult, buna credință trebuie să fie firul roșu care străbate întreaga activitate a funcșionarilor publici, întrucât aceștia sunt în slujba cetățenilor și trebuie să contribuie la satisfacerea intereselor acestora, cu respectarea legislației.
Deschiderea și transparența. Principiul respectării regimului juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților stabilite potrivit legii.
Reprezintă un principiu conform căruia activitățile desfășurate de funcționarii publici în exercitarea funcției lor sunt publice și pot fi supuse monitorizării cetățenilor.
Aceasta presupune inclusiv respectarea regimului juridic al incompatibilităților și al conflictului de interese.
Incompatibilitățile
Conform „Ghidului privind incompatibilitățile și conflictele de interese” publicat de Agenția Națională de Integritate în anul 2011 și realizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea actelor normative „incompatibilitățile reflectă acele situații în care un oficial public ocupă mai multe funcții în același timp, deși acest cumul este interzis de lege”.
Incompatibilitățile aplicabile funcționarilor publici sunt consacrate de articolele 94-96 din Legea nr. 161/2003 (Partea I, Titlul IV, capitolul III, secțiunea a 5-a). Din interpretarea celor trei articole, se desprinde o concepție severă a legiuitorului, prin care calitatea de funcționar public este declarată incompatibilă cu orice funcție publică decât cea în care a fost numit, cu funcțiile de demnitate publică, precum și cu o funcție privată, remunerată sau neremunerată.
Incompatibilitatea la funcționarii publici se manifestă prin faptul că nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate (art.94, alineatul 2):
În cadrul autorităților sau instituțiilor publice;
În cadrul cabinetului demnitarului, cu excepția cazului în care funcționarul public este suspendat din funcția publică, în condițiile legii, pe durata numirii sale;
În cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori înalte unități cu scop lucrativ din sectorul public;
În calitate de membru al unui grup de interes economic.
Prin alin. 3 al art. 94 se interzice funcționarilor publici care, în exercitarea funcției publice, au desfășurat activități de monitorizare și control cu privire la societățile comerciale sau alte unități cu scop lucrativ de natura celor prevăzute la alin. 2 lit. c), să desfășoare activități și să acorde consultanță de specialitate la aceste societăți timp de 3 ani după ieșirea din corpul funcționarilor publici.
Rațiunea pentru care legiuitorul a introdus această prevedere în lege stă în faptul că se dorește ca interesele instituției sau autorității publice să nu fie afectate, iar, pe de altă parte se încearcă a se preveni că funcționarii publici implicați să primească o serie de avantaje.
O altă limitare pe care instituție legea este consacrată de alineatul 4 din art. 94, care interzice funcționarului public să fie mandatat al unor persoane, pentru acte care au legătură cu funcția publică pe care o exercită. Astfel prin intermediu acestei interdicții se urmărește să se elimine riscul ca funcționarul public să obțină, urmare a informațiilor pe care le deține din exercitarea funcției publice, beneficii personale frauduloase, și deci punerea funcției în slujirea interesului său personal,precum și riscul încălcării principiului imparțialității și a supremației interesului general în activitatea prestată de funcționarul public.
Prin articolul 95 alineatul 1 din Legea nr. 161/2003 se menționează că sunt interzise raporturile ierarhice directe în cazul în care funcționarii publici respectivi sunt soți sau rude de gradul I. Potrivit alineatului 2, o asemenea interdicție se aplică și în cazul în care șeful ierarhic direct are calitatea de demnitar. În acest sens, dacă se ivește o asemenea situație, potrivit alineatului 3, persoanele respective vor opta, în termen de 60 de zile, pentru încetarea raporturilor ierarhice directe sau renunțarea la calitatea de demnitar.
Necesitatea reglementării acestei interdicții a fost resimțită în practică, în cadrul unor activități sau instituții publice în care secretar al unității administrativ teritoriale este un soț, contabil șef este celălalt soț, iar agent agricol sau alt funcționar de conducere sunt copiii, ginerii sau nurorile. Este evident că o instituție publică nu poate fi condusă prin monopolul sau prezența predominantă a unei familii. Este clar ca existența unor relații de rudenie sau de afinitate între funcționarii de conducere și de conducere și de execuție din cadrul unei autorități sau instituții publice afectează obiectivitatea și imparțialitatea care trebuie să guveneze activitatea administrativă din respectiva autoritate sau instituție publică. Această situație poate fi sesizată de orice persoană interesată, iar persoanele vizate sunt obligate să opteze în termen de 60 de zile pentru încetarea raporturilor ierarhice directe sau renunțarea la calitatea de demnitar. În derularea procedurii de încetare a raporturilor ierarhice interzise de lege este implicat și șeful ierarhic superior a celor doi funcționari, care constată situația intervenită și dispune încetarea ei. Pentru situația în care raporturile de rudenie nepermise de lege sunt stabilite între un funcționar public și un demnitar, competența de a constata situația intervenită și de a lua măsuri pentru înlăturarea ei aparține, după caz, primului ministru, ministrului sau prefectului.
Articolul 97 din Legea nr. 161/2003 recunoaște dreptul funcționarului public de a candida pentru o funcție eligibilă sau de a putea fi numit într-o funcție de demnitate publică. Într-o atare situație, raportul de serviciu al funcționarului public se suspendă pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor,daca nu este ales și până la încetarea funcției eligibile sau a funcției de demnitate publică,ăn cazul în care funcționarul public a fost ales sau numit.
Există și excepții de la regulile prezentate mai sus, anume aceea că atât funcționarii publici de carieră, cât și demnitarii sau cei aleși pot exercita activități sau funcții în domeniul didactic, al cercetării științifice ori al creației literar artistice. De asemenea, pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate, potrivit fișei postului.
Starea de incompatibilitate nu se aplică pentru cazurile prevăzute de literele a) si c) dacă funcționarul public:
este desemnat printr-un act administrativ, emis în condițiile legii, să reprezinte interesele statului în legătură cu activitățile desfășurate de operatorii economici cu capital ori patrimoniu integral sau majoritar de stat, în condițiile rezultate din actele normative în viguare;
este desemnat printr.un act administrativ, emis în condițiile legii, să participe în calitate de reprezentant al autorității ori instituției publice în cadrul unor organisme sau organe colective de conducere constituite în temeiul actelor normative în viguare;
exercită un mandat de reprezentare, pe baza desemnării de către o autoritate sau instituție publică, în condițiile expres prevăzute de actele normative în viguare.
Nu se află in situație de incompatibilitate, funcționarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finanțat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum și din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile, cu excepția funcționarilor publici care exercită atribuții ca auditor sau atribuții de control asupra activității derulate în cadrul acesteia și a funcționarilor publici care fac parte din echipa de proiect, dar pentru care activitatea desfășurată în cadrul respectivei echipe generează o situație de conflict de interese cu funcția publică pe care o ocupă.
De la exercitarea dreptului de a fi ales sau numit într-o funcție de demnitate publică, articolul 32 din Legea nr. 161/2003, actualizată, exclude anumite categorii de funcționari publici, și anume funcționarii publici civili din ministerele privind apărarea națională, ordinea publică și siguranța națională.
Funcționarii au dreptul la asociere sindicală și deci pot înființa organizații sindicale,pot adera la ele și pot exercita orice mandat în cadrul acestora, conform art. 29 din Legea 188/1999. În situația în care înalții funcționari publici sau funcționarii publici care au calitatea de ordonatori de credite sunt aleși în organele de conducere a organizațiilor sindicale, aceștia au obligația ca în termen de 15 zile de la alegerea în organele de conducere ale organizațiilor sindicale să opteze pentur una din cele două funcții. În cazul în care funcționarul public optează pentru desfășurarea activității în funcția de conducere în organizațiile sindicale, raporturile de serviciu ale acestuia se suspendă pe o perioadă egală cu cea a mandatului în funcția de conducere din organizația sindicală.
Funcționarii publici, alții decât cei prevăzuți mai sus, pot deține simultan funcția publică și funcția în organele de conducere ale organizațiilor sindicale, cu obligația respectării regimului incompatibilităților și al conflictelor de interese care le este aplicabil.
Funcționarii publici pot fi mebrii ai partidelor politice legal constituite, însă le este interzis să fie mebrii ai organelor de conducere ale partidelor politice și să exprime sau să apere în mod public pozițiile unui partid politic, conform art. 98 al Legii 161/2003 și art. 44 al legii 188/1999.
Cu toate acestea, înalții funcționari publici nu pot fi mebrii ai unui partid politic, sub sancțiunea destituirii din funcția publică.
Dacă s-a ivit un mod legal de incompatibilitate, iar funcționarul public nu acționează pentur încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate, Legea 188/1999 prevede în articolul 101, destituirea sa din funcția publică.
Destituirea se face prin act administrativ de către persoana care are competența legală de numire în funcția publică, ca sancțiune disciplinară. Actul administrativ se comunică funcționarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. Comunicarea actului administrativ trebuie să se facă anterior datei destituirii din funcția publică.
În contextul respectării prevederilor legii privind incompatibilitățile și conflictele de interese, Agenția Natională de Integritate este instituția căreia îi revina sarcina legală de avaluare a prezumtivelor situații de incompatibilitate și conflicte de interese. Aceasta, urmare a procedurii prevăzute de Legea 176/2010, întocmește un raport de evaluare privind existența unei stări de incompatibilitate, sau a unui conflict de interese după caz. Acest raport poate fi contestat în instanță în termen de 15 zile, iar în caz de necontestare rămâne definitiv .
Conflictul de interese
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, interesul reprezintă preocuparea de a obține un succes, un avantaj; râvnă depusă într-o acțiune pentru satisfacerea anumitor nevoi.
Din punct de vedere doctrinar, un funcționar public se află în conflict de interese atunci când, în virtutea funcției publice pe care o ocupă ia o decizie sau participă la luarea unei decizii pentur care are și un interes personal.
La nivel european, Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei arată că „Un conflict de interese apare atunc când funcționarul public are un interes personal care influențează sau pare să influențeze îndeplinirea atribuțiilor sale oficiale cu imparțialitate și obiectivitate.
În acest sens, interesele private ale funcționarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentur rudele sale apropiate,pentru prieteni, pentur persoane sau organizații cu care funcționarul public a avut relații politice sau de afaceri. Interesul personal se paote referi și la orice datorii pe care funcționarul public le are față de persoanele enumerate mai sus”.
Prin urmare, conflictul de interese implică un conflict între datoria față de public și interesele personale ale funcționarului public care acționând și în calitate de persoană privată influențează sau ar putea influența necorespuzător îndeplinirea obligațiilor și responsabilitățile oficiale.
Distingem două elemente componente ale conceptului de conflict de interese, după cum urmează:
-Participarea la luarea unei decizii – condiție care este îdeplinită atât atunci când decizia depinde exclusiv de voința oficialului public în cauză,cât și atunci când acțiunea oficialului public respectiv reprezintă doar o verigă din procesul de luare a deciziei. Condiția este îndeplinită și atunci când oficialul public este parte a unui organism colectiv care decide prin vot, iar acesta participă la dezbateri și la vot.
– Existența unui interes personal – care poate fi reprezentat de un beneficiu pe care oficialul public sau o persoană apropiată acestuia îi obține ca urmare a deciziei luate.
Așadar, pentru a se afla într-un conflict de interese, oficialul public trebuie să ia parte la luarea unei decizii care să îi afecteze un interes personal.
Pe plan național, conflictul de interese este definit de art.70 din Legea nr.161/2003, ca „situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative”.
Totodată, legiuitorul precizează și principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice,după cum urmează:
Imparțialitatea;
Integritatea;
Transparența deciziei;
Supremația interesului public.
Unii autori apreciază că de esența regimului juridic al conflictului de interese ne apare astfel a fi situația în care anumite interese proprii unui funcționar sau demnitar public ar afecta obiectivitatea de care trebuie să dea dovadă în exercitarea atribuțiilor care îi revin. Legiuitorul vorbește doar de un interes personal de natură patrimonială, soluție care nu este satisfăcătoare, dat fiind faptul că poate exista un interes de natură nepatrimonială care să afecteze obiectivitatea unui funcționar sau demnitar mai mult decât unui patrimonial. De exemplu, o relație de concubinaj despre care se menționeaza că va afecta cu siguranță, obiectivitatea funcționarului sau demnitarului aflat în situația de a decide, la un moment dat, o soluție, care îl împiedică și pe cel cu care el se află într-un asemenea tip de relație.
Pentru prevenirea situațiilor de conflict de interese, precum și a celor de incompatibilitate a persoanelor ce exercita funcții si demnități publice, Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, stabilește la art. 20 că inspectorul de integritate evaluează declarația de interese, precum și alte date și informații, iar dacă sunt identificate elemente în acest sens, informează persoana în cauză și îi solicită un punct de vedere.
În continuare, art. 21 ali 3 al Legii nr. 176/2010, arată că Raportul de evaluare întocmit deinspectorul de ingritate,va avea următorul cuprins:
Parte descriptivă a situației de fapt;
Punctul de vedere al persoanei supuse evaluării,dacă acesta a fost exprimat;
Evaluarea elementelor de conflict de interese sau de incompatibilitate;
Concluzii.
Acest raport, reprezintă un document cu valoare juridică, ce se comunică, în termen de 5 zile de la finalizarea persoanei care a făcut obiectul activității de evaluare și după caz, organelor de urmarire penală și a celor disciplinare.
Potrivit, art. 22 alin 1 din lege,persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contecios administrativ,conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, observăm că fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective (în măsura în care acesta nu s-a prescris la data constatării faptei), conform prevederilor art. 25 alin. (1) din lege, dacă în cauză nu s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea vreunei infracțiuni, situație în care procedura disciplinară se suspendă până la soluționarea cauzei.
Un aspect interesant este faptul că legiuitorul a prevăzut că persoana ce ocupă o funcție publică poate fi eliberată sau destituită din funcție daca se constată existența unui conflict de interese ori a unei stări de incompatibilitate, ceea ce considerăm noi reprezintă o încălcare a prezumției de nevinovăție prevăzută de art. 23 alin 11 din Constituția Romnâniei, arată că „până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată”. În opinia noastră, această prevedere legislativă crează confuzie și dă naștere la abuzuri din partea autorităților publice.
La art. 25 alin 2 din lege, legiuitorul operează cu două termene, pe de o parte „persoana eliberată din funcție ce ocupă funcția/demnitatea publică este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, pe o perioadă de 3 anide la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului”, în timp ce, pe de altă parte, „în cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicția de 3 ani operează potrivit legii,de la data rămânerii definitive a raportului de avaluare, respectiv a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unui conflict de interese sau a unei stări de inmpatibilitate”.
În general, conflictul de interese privește desfășurarea muncii salariatului, și reprezintă o neconformitate în planul deciziilor, în raport cu interesul unei alte persoane, în cazul nostru, al administrației – autorității publice pe care funcționarul public trebuie sa o reprezinte.
În acest sens, conflictele de interese apar între angajat și angajator, între interesul unuia și a celuilalt și vizează soluționarea conflictelor de muncă.
Legiuitorul a incriminat și a prevăzut în Codul Penal, conflictul de interese, ca fiind fapta funcționarului public care, „în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act”ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul sau, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, prin aceea că aceasta se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durată maximă”.
În practică, conflictul de interese poate îmbrăca forma infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, săvârșite cu intenție, în măsura în cre s-a obținut și un folos material pentru sine, ori pentru altul.
Un argument în acest sens ne oferă și prevederile art. 1 din Legea nr. 78/2000, care arată persoanele ce li se aplică, după cum urmează:
Care exercită o funcție publică, indiferent de modul în care au fost investite, în cadrul autorităților publice sau instituțiilor publice;
Care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcție sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăților comerciale, companiilor naționale,unităților cooperatiste sau al altor agenți economici;
Care exercită atribuții de control, potrivit legii;
Care acordă asistență specializată unităților prevăzute la lit. a) și b), în masura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența.
Care, indiferent de calitatea lor realizează, controlează sau acordă asistență specializată în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, cu privire la : operațiuni care antrenează circulația de capital, operațiuni de bancă, la schimb valutar sau de credit, operațiuni de plasament, în bursă, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare și cele asimilate acestora.
Toate aceste persoane, ce participă la luarea deciziilor, sunt obligate să îndeplinească îndatoririle ce le revin din exercitarea funcțiilor, atribuțiilor sau însărcinărilor încredințate, cu respectarea strictă a legilor și a normelor de conduită profesională, și să asigure ocrotirea și realizarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor , fără să se folosească de funcțiile, atribuțiile ori însărcinările primite, pentru dobândirea pentru ele sau alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Pentru a avea control asupra modului în care aceste persoane și-au îndeplinit în mod corect, îndatoririle ce le revin privind luarea deciziilor de către funcționarii publici și pentur a evalua existența/inexistența, vreunui conflict de interese în exercitarea atribuțiilor specifice, statul a instituit controlul averii și obligativitatea declarării acesteia în mod periodic, cât și la numirea și după eliberarea din funcție.
Faptele săvârșite sau alte foloase necuvenite, ce sunt pedepsite cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, privesc:
Acordarea de subvenții cu încălcarea legii sau neurmărirea, conform legii, a destinațiilor subvențiilor;
Utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum și utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează a fi rambursate din fonduri publice.
Totodată, efectuarea de operații financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, ori încheierea de tranzacții finaciare, utilizând informațiile obținute,în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, precum și folosirea,în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații cu scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, sunt pedepsite închisoarea de la 1 la 5 ani.
Existența unui conflict de interese între un funcționar public și un terț, poate conduce la săvârșirea unei fapte de abuz în serviciu, indiferent dacă acesta ese contra intereselor publice, intereselor persoanelor, ori prin îngradirea unor drepturi, prin care pe lângă producerea unei pagube/vătămarea intereselor patrimoniale ale instituției, se urmărește si obținerea unui avantaj patrimonial/nempatrimonial, faptă ce este incriminată în prevederile art. 13 din Legea nr. 78/2000.
Funcționarul public este în conflict de interese daca se află în una din următoarele situații:
Este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care are relații cu caracter patrimonial;
Participă în cadrul aceleiași comisii, consituie conform legii, cu funcționari publici care au calitatea de soț sau rudă de gradul I;
Interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice.
În cazul existenței unui conflict de interese,funcționarul public este obligat să se abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și să-l informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. În această situație conducătorul autorității sau instituției publice, la propunerea șefului ierarhic al funcționarului public, va desemna un alt funcționar public care să soluționeze cererea.
Obligația de a nu prejudicia persoanele fizice sau juridice și apărarea prestigiului corpului funcționarilor publici
Statutul funcționarilor publici precizează în art. 42 alin. 1 că aceștia au obligația să se abțină de la orice faptă care ar putea prejudicia fizice sau pe cele juridice. Totodată, ei nu trebuie să prejudicieze prestigiul Corpului Funcționarilor Publici prin faptele sau activitățile lor.
Obligația de a manifesta discreție profesională cu privire la toate informațiile de care ia cunoștință în exercitarea funcțiilor sale
Articolul 45 din Legea nr. 188/1999, obligă funcționarul public „să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum și confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu excepția informațiilor de interes public”.
Obligația de a respecta ordinele superiorului său ierarhic
Disciplina funcției publice include, între alte elemente, și obligația de respect a șefului ierarhic. În doctrina occidental contemporană se precizează faptul că: “orice funcționar trebuie să se conformeze instructiunilor superiorului său ierarhic, cu excepția cazului în care ordinal dat manifest illegal și de natură să compromită grav un interes public ”
Obligația funcționarilor cu funcții de conducere de a sprijini propunerile și initiativele motivate ale personalului din subordine pentru îmbunătățirea activității din cadrul autorității sau instituției, precum și a calșității serviciilor publice oferite cetățenilor
Statutul funcționarilor publici din 1999, pentru prima dată în istoria normativă a legislației funcționarilor publici consacră o dispoziție care vizează raporturile dintre șefii ierarhici și subordonații lor, o dispoziție prin care se instutuie obligații pentru șefi. Legea actual îi obligă pe șefii ierarhicisă ia în considerare și să sprijine propunerile și inițiativele motivate ale personalului din subordinea sa, daca în acest mod se realizează o îmbunătățire a activității autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, precum și a calității serviciului public. Această normă poate să îmbunătățească natura relației dintre ei, să contribuie la moralizarea acestor raporturi, în contextul în care va adduce cu sine creșterea respectului pe care și-l datorează reciproc.
4. STUDIU DE CAZ
4.1 Studiu de caz 1 . Conflictul de interese
Secretarul Primăriei Timișoara, acuzat de conflict de interese când a fost prins pentru mărirea salariilor
Salariile. Angajaților din Primăria Timișoara au fost mărite cu 50%, în 2009, în urma unui proces în care administrația locală a făcut non-combat, iar secretarul primăriei s-a aflat în conflict de interese – acuză un raport întocmit, recent, de Corpul de control al primului ministru.
În 2008, Sindicatul liber al salariaților, în numele angajaților din primărie, consiliu local, direcția fiscală, evidența persoanelor, asistență comunitară și poliție comunitară, a cerut în instanță suplimetarea salariilor cu suplimentul postului, reprezentând 25%din salariul de bază lunar și suplimentul treptei de salarizare, tot de 25%, cu plată retroactivă din 2004. În întâmpinarea depusă, municipalitatea a declarat că nu se opune acțiunii, documentul fiind semnat de primarul și de secretarul primăriei Timișoara. Inspectorii au constatat că “conform statelor de personal, secretarul primăriei a beneficiat, ulterior pronunțării sentinței, de drepturile obținute prin aceasta (acțiune în instanță,n.a)”.
Cum secretarul este funcționar public de conducere, s-a constatat că este în conflict de interese conform legii deoarece “interesele sale patrimoniale pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice”. Inclusiv în instanță, consilierul juridic, care reprezenta municipalitatea, a pus concluzii favorabile reclamanților, sentința dată fiind de mărire a salariilor.
Ulterior, Serviciul Juridic al Primăriei Timișoara, subordonat secretarului, nu a formulat recurs împotriva sentinței, aceasta rămânând definitivă, conform raportului. Inspectorii au constatat că atât secretarul, cât și consilierul juridic au încălcat legea deoarece nu au respectat ” întocmai regimul juridic al conflictului de intere și al incompatibilităților”. Secretarul susține că nu este nici o problemă deoarece “le-am trimis documente la București. Nici măcar nu au văzut dosarul. Am uzat de toate căile de atac”.
4.2 Studiu de caz 2
Un funcționar public a fost suspendat pentru comentarii obscene pe o rețea de socializare
Purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Iași a fost suspendat din funcție după ce a postat pe o rețea de socializare comentarii cu caracter obscen la adresa unor vedete.
„Cu puțin timp am aflat și eu despre situația creată. Dacă comentariile postate de colegul nostru pe aceste pagini de socializare sunt adevărate, voi sesiza comisia de disciplină din cadrul instituției. Pe perioada cercetărilor el va fi suspendat din calitatea de purtător de cuvânt al Direcției. Bineînțeles că limbajul folosit nu este demn de un om, nu de un fucționar public,” a declarat , directorul general DGASPC Iași.
Angajatul Direcției pentru Protecția Copilului de 14 ani, va rămâne suspendat din funcție până când Comisia de Disciplină va finaliza ancheta în cazul său și va lua o decizie. Cel mai probabil, funcționarul va fi destituit din funcția de purtător de cuvânt al instituției, post pe care-l ocupa din anul 2008.
Rămâne de văzut, însă, angajatul va rămâne totuși asistent social în cadrul Direcției. Scandalul a izbucnit după ce conducerea DGASPC a aflat despre mesajele publicate de funcționarul public pe Facebook.
Purtătorul de cuvânt a folosit cuvinte obscene la adresa unor vedete și, de asemenea, a comentat în aceeași manieră un articol despre o minoră de 9 ani care a născut.
Despre această situație, angajatul spune că ceea ce a scris pe rețeaua de socializare aparține de viata sa personală și, de asemenea, nu recunoaște că acele comentarii i-ar fi aparținut.
4.3 Studiu de caz 3
Corupție la Botoșani! Un funcționar public a fost prins în flagrant și este acuzat de trafic de influență
Unul dintre angajații Direcției de Taxe și Impozite din Botoșani a ajuns pe mâna polițiștilor. El ceruse unui om de afaceri bani, ca să șteargă datoriile firmei acestuia către stat.
Omul de afaceri îi ceruse tânărului angajat la Taxe și Impozite suna de 20.000 de lei.Pretindea că are cunoștințe la Fisc și ca poate aranja stergerea datoriilor.
Omul de afaceri i-a spus ca îi poate da imediat o parte din sumă, dar i-a chemat și pe procurori la întâlnire.
4.4 Studiu de caz 4
Funcționar public din Iași, în poze provocatoare făcute la birou.
Bugetara s-a pozat în poziții indecente pe biroul din cadrul instituției publice, în timpul orelor de program și a „condimentat“ profilul de Facebook cu câteva fotografii foarte provocatoare. Îmbrăcată într-un maiou decoltat, cu pantaloni mulați și încălțată cu pantofi cu tocuri foarte înalte, funcționara apare într-o postură provocatoare, pe biroul DSP. Teoretic, funcționarul public lucrează în cadrul Compartimentului de Programe în Sănătate și se ocupă de coordonarea la nivelul județului a programelor finanțate de la bugetul de stat.
Cu un venit lunar de aproape 1.900 de lei, ieșeanca conduce un Chevrolet roșu și își petrece concediile pe insulele însorite din Grecia. Și-a postat fotografiile pe Facebook marți seara însă le-a șters ieri, în jurul orei 10.00. „A fost ziua mea și o colegă mi-a făcut cadou niște funde. Pozele sunt făcute înainte de a începe lucrul, după ce ne-am băut cafeaua, adică în jurul orei 7.30. Pozele sunt nostime, nu indecente. Aș fi putut alege alt loc, dar a fost ceva spontan“, a spus femeia.
Funcționarul public a recunoscut că fotografiile lasă mult loc de interpretări. „Am scos pozele ca să nu se interpreteze. Nu sunt șefă, am statutul colegelor mele“, a mai spus bugetara. Deși legea privind statutul funcționarilor publici impune o conduită respectabilă în timpul orelor de program, superiorii bugetarei sexi nu par a fi deranjați de gestul acesteia. „A fost o rătăcire scurtă din partea ei. Nu s-a justificat să pună acele poze, nu avea rost. Un angajat trebuie să se comporte decent. În poze, ea nu este neapărat indecentă, cel mult într-o ținută nepotrivită“, a spus, directorul DSP. Prefectul nu a fost deranjat că funcționara se pozează în timpul programului. „Dacă nu-i plac cuiva pozele, să nu se uite. Poate îi era cald domnișoarei și de aceea a pozat așa“, a spus prefectul .
4.5 Studiu de caz 5
Bătrâni lăsați pe drumuri de funcționari publici corupți
Doi angajați de la Primăria Sectorului 5 sunt acuzați că au ajutat o bandă de tâlhari să lase fără proprietăți zeci de pensionari bucureșteni. Deși, doar în ultimele șase luni, cei peste 100 de polițiști implicați în anchetă au adunat împotriva Adrianei Bociu și a lui Teodor Bodârlău – de la Direcția Taxe și Impozite a primăriei – „munți de probe“ care i-ar fi putut trimite imediat după gratii, magistrații judecătoriei de sector au decis că cei doi pot fi cercetați în libertate.
Motivul: în opinia judecătorilor, „singura lor vină“ a fost aceea că au încasat sute de mii de euro din vânzarea caselor și terenurile luate cu forța unor pensionari care erau jefuiți, sechestrați și chiar drogați.
Zeci de bătrâni singuri și bolnavi au fost lăsați pe drumuri de doi funcționari ai Primăriei Sectorului 5 din Capitală, care, ajutați de o bandă de tâlhari, și-au umplut buzunarele cu sute de mii de euro de pe urma șantajelor și a terorii.
„Fiecare membru al grupării avea un rol bine stabilit. Personajele cheie erau cei doi funcționari fără de care tâlharii nu ar fi pus mâna pe nicio casă. Baza de date a primăriei era la-ndemâna celor doi, astfel că aceștia puteau alege cu ușurință victimele: îi vizau în special pe cei care primesc ajutor social și care nu au rude în viață. Verificau apoi ce proprietăți au bătrânii și vedeau unde nu există rolul fiscal (document fără de care nu este posibilă realizarea unei tranzacții imobiliare)“, au precizat anchetatorii.
Potrivit acestora, cei doi funcționari vindeau apoi datele viitoarelor victime tâlharilor: cinci femei și cinci bărbați. În grupuri de câte doi-trei, aceștia din urmă mergeau la adresele indicate de funcționari și le spuneau bătrânilor că sunt angajați ai primăriei și că au fost trimiși să-i ajute. „Mergeau fie cu câte un cozonac, fie cu câte o cutie cu lapte, convingându-i astfel pe pensionari să-i poftească în casă. În timp ce una dintre femei stătea de vorbă cu victima, ceilalți scotoceau prin dulapuri după actele de identitate și documentele de proprietate ale imobilului. Nu uitau însă banii și bunurile de valoare. Dacă bătrânii realizau că sunt înșelați și încercau să opună rezistență erau, în cel mai bun caz, ținuți cu forța pe un scaun. Au fost situații în care victimele au fost sechestrate până la două săptămâni și chiar drogate până când tâlharii, ajutați din nou de cei doi funcționari, reușeau să înscrie pe numele unuia dintre ei proprietățile și apoi să le vândă.
Potrivit anchetatorilor, funcționarul public i-a ajutat în același mod și pe liderii temutului clan Chiroaica, arestați în ianuarie anul acesta, după ce, timp de câțiva ani, au încercat să-i înlocuiască pe frații Cămătaru la șefia lumii interlope a Capitalei. În plus, deși până acum oamenii legii au reușit să probeze 12 cazuri, aceștia sunt convinși că numărul victimelor este mult mai mare, mai ales că în locuința lui Bodârlău au fost descoperite 133 de pagini cu date ale unor potențiale victime. „Avem informaț ii că e posibil ca acești doi funcț ionari să fi fost ajutați și de angajați de la Cadastru și de la birourile de Carte Funciară“, au conchis polițiștii.
La rândul lui, primarul sectorului 5, a anunțat ieri că i-a concediat pe cei doi funcționari din rețeaua care a înșelat mai mulți bătrâni, negând că ar avea vreo legătură cu aceștia. „Am auzit că unul dintre funcționarii acuzați) are masterat, dar nu știu cine e băiatul ăsta. În 2006, s-au mai primit reclamații pentru ceva similar, am dat informațiile mai departe la Parchet, însă s-a dispus neînceperea urmării penale împotriva celor reclamați atunci“, a precizat primarul.
MĂRTURIE
„M-au furat ca-n codru“
Un bucureștean trecut de 70 de ani și aproape orb, a căzut și el victimă grupării dirijate de funcționarii Primăriei Sectorului 5, în 2006. „Au venit la mine sub pretextul că vor să mă ajute. Inițial, mi-au furat 5.000 de lei pe care-i țineam în dulap. S-au întors apoi, după câteva zile, au intrat în casă cu forța și m-au lăsat și fără actele apartamentului. M-au furat ca-n codru. Să dea Dumnezeu să stea după gratii cel puțin 50 de ani, că au înșelat mult prea mulți bătrâni aflați în situația mea“, a povestit cu amărăciune bătrânul.
4.6 Studiu de caz 6
Înalți funcționari din Primărie, acuzați de prefect de fals și înșelăciune
Plângerea penală este formulată de prefect împotriva primarului și a unui cunoscut om de afaceri îi include și pe fostul viceprimar, jurist, funcționari din Primărie, avocați, notari și fostul director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Prefectul îi acuză de abuz în serviciu contra intereselor publice, asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, fals intelectual și uz de fals, precum și înșelăciune.
Prefectul face plângeri penale împotriva primarului și a unui om de afaceri „Suntem în prezența unei retrocedări ilegale de mare anvergură. S-a încercat acoperirea cu mare clasă a ilegalităților. Cred că și instanțele de judecată au fost induse în eroare“, a spus prefectul. Conform datelor furnizate de Prefectură, un funcționar public a primit în anul 2003 un teren de 19,78 hectare arabil și cu vegetație forestieră într-o comuna. Acum patru ani, acesta a obținut schimbarea amplasamentului pe raza municipiului Iași, în mod ilegal susține prefectul. În 2005, funcționarul public a cesionat drepturile succesorale, adică și-a vândut terenul unui afacerist contra sumei de 200.000 de euro la Biroul notarial Acesta a obținut în 2008, o procură specială de la respectivul funcționar public pentru a cere schimbarea amplasamentului pe motiv că „valoarea terenului propus de Primărie este mult mai mică decât valoarea terenului din vechiul amplasament“. „Dintr-o veridicare a acestei procure, apreciem faptul că este eliberată ilegal, deoarece funcționarul public s-a legitimat cu un pașaport emis de autoritățile din Germania, întocmit ulterior procurii. Mai mult, Inspectoratul al Poliției de Frontierp ne confirmă că acesta nu a ieșit din țară“, precizează prefectul în plângerea penală.
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
DOCUMENTE NAȚIONALE ȘI INTERNAȚIONALE
Cariera în Funcția Publică, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Programul Phare RO.0106.04, octombrie 2004
Codul European al Bunei Conduite Administrative, Biroul pentru Publicații Oficiale al C.E., Luxemburg, 2005
Codul penal din 21 iunie 1968 (republicat, actualizat)
Ghidul privind dezvoltarea carierei funcționarilor publici, Agenția Națională a Funcționalor Publici
Ghidul Națiunilor Unite pentru Implementarea Efectivăa Codului de Conduita A Oficialilor ce Aplică Legea
Ghidul privind incompatibilitățile și conflictele de interese, disponibil pe site-ul: http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/primapagina/GhidIncompatibilitatileConflicteleInterese_2011.pdf
Hotărârea de Guvern nr. 1209/2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici
Hotărârea de Guvern nr. 783 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a O.U.G. 56/2004 privind crearea statului special al funcționarului public denumit manager public.
Hotărârea de Guvern nr. 991/2005 privind Codul de etică și deontologie al polițistului
International Code of Conduct for Public Officials, United Națions, New York, December, 1996
Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din sistemul Administrației Naționale a Penitenciarelor
Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din sistemul Administrației Naționale a Penitenciarelor
Legea nr. 51.2004
Legea nr. 7/2004, privind Codul de conduit al funcționarilor publici
Legea nr. 161/2003, actualizată, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
Legea nr. 176/2010 privind Integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public
Legea nr. 202.2002 privind Egalitatea de șanse între femei și bărbați
Legea nr. 251/2006
Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României.
Legea nr.303/2004
Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului
Legea nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar
Legea nr. 78 din 8 mai 2000
Monitorul Legilor L 113/15 din 4.5.1994
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 56/2004 privind Statutul managerului public
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2004 privind statutul personalului vamal
Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice
United Nations Code of Conduct for Law Enforcement Officials
CĂRȚI
1.***, Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Ediția a II-a revizuită, Ed. Univers Enciclopedic Gold, București, 2009
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
DOCUMENTE NAȚIONALE ȘI INTERNAȚIONALE
Cariera în Funcția Publică, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Programul Phare RO.0106.04, octombrie 2004
Codul European al Bunei Conduite Administrative, Biroul pentru Publicații Oficiale al C.E., Luxemburg, 2005
Codul penal din 21 iunie 1968 (republicat, actualizat)
Ghidul privind dezvoltarea carierei funcționarilor publici, Agenția Națională a Funcționalor Publici
Ghidul Națiunilor Unite pentru Implementarea Efectivăa Codului de Conduita A Oficialilor ce Aplică Legea
Ghidul privind incompatibilitățile și conflictele de interese, disponibil pe site-ul: http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/primapagina/GhidIncompatibilitatileConflicteleInterese_2011.pdf
Hotărârea de Guvern nr. 1209/2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici
Hotărârea de Guvern nr. 783 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a O.U.G. 56/2004 privind crearea statului special al funcționarului public denumit manager public.
Hotărârea de Guvern nr. 991/2005 privind Codul de etică și deontologie al polițistului
International Code of Conduct for Public Officials, United Națions, New York, December, 1996
Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din sistemul Administrației Naționale a Penitenciarelor
Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din sistemul Administrației Naționale a Penitenciarelor
Legea nr. 51.2004
Legea nr. 7/2004, privind Codul de conduit al funcționarilor publici
Legea nr. 161/2003, actualizată, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
Legea nr. 176/2010 privind Integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public
Legea nr. 202.2002 privind Egalitatea de șanse între femei și bărbați
Legea nr. 251/2006
Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României.
Legea nr.303/2004
Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului
Legea nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar
Legea nr. 78 din 8 mai 2000
Monitorul Legilor L 113/15 din 4.5.1994
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 56/2004 privind Statutul managerului public
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2004 privind statutul personalului vamal
Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice
United Nations Code of Conduct for Law Enforcement Officials
CĂRȚI
1.***, Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Ediția a II-a revizuită, Ed. Univers Enciclopedic Gold, București, 2009
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Principiile Legale ALE Deontologiei Funtionarilor Publici (ID: 129089)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.