Politici Si Strategii ale Dialogului Social In Republica Moldova In Contextul Aderarii la Uniunea Europeana
TEZĂ DE DISERTAȚIE
POLITICI ȘI STRATEGII ALE DIALOGULUI SOCIAL ÎN REPUBLICA MOLDOVA ÎN CONTEXTUL ADERĂRII LA UNIUNEA EUROPEANĂ
CUPRINSUL LUCRĂRII
Introducere
Lista de abrevieri
Capitolul I
1. CONSIDERAȚII TEORETICE REFERITOARE LA CONCEPTUL DE BAZĂ AL DIALOGULUI SOCIAL
Dialogul Social – definiții, contexte și elemente doctrinare
Dialogul social și rolul său în evoluția politicii sociale din Uniunea Europeană
1.3 Instituțiile publice europene factori importanți ai Dialogului Social European
Capitolul II
2. DEZVOLTAREA DIALOGULUI SOCIAL ÎN REPUBLICA MOLDOVA
2.1 Actorii sociali și rolul lor pe piața muncii în dezvoltarea dialogului social din Republica Moldova
2.2. Negocierile colective evoluție și impact asupra pieței muncii în Moldova
2.3 Concluzii
Capitolul III
3. POLITICI SI STRATEGII CU PRIVIRE LA EVOLUȚIA DIALOGULUI SOCIAL CU PERSPECTIVA EUROPEANĂ
3.1 Contextul legislativ și instituțional al dialogului social
3.2 Analiza politicilor publice în domeniul dilogului social
3.3 Direcții de perfecționare a dialogului social din Republica Moldova și necesitatea reformei în acest sistem public
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
Tema lucrării este legată de contextul în care Republica Moldova prin autoritățile sale centrale și locale bazindu-se pe principiul descentralizării adoptă măsuri prin elaborarea politicilor publice de dialog social pentru a eficientiza acest mecanism, urmărind distribuția rezultatelor către planurile inferioare ale administrațiilor, în corelație cu celelalte principii care guvernează o Europă comunitară contemporană. Constatările și criticile legate de modul de implementare și funcționare a conceptului de dialog social atît sub semnul subsidiarității și coeziunii vor fi aduse în discuție alături de opiniile personale, de abordarea juridică, de contextul social din care face parte, prin definirea, exemplificarea și viziunea legată de perspectiva deciziilor instituțiilor ca actori siciali atît naționali cît și la nivelul Uniunii Europene. În tratarea acestei teme am ales o dimensiune tridimensională: aceea de masterand în științe sociale, aceea de jurist și de participant direct la activitățile instituții publice de dialog social din republica Moldova Comisia Națională pentru Consultări și Negocieri Colective.
Din această perspectivă am abordat subiectul analizînd transformările administrațiilor centrale și locale în contextul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, precum și impactul pe care aceste transformări le au în raport cu economia și cu societatea. Din întreaga activitate am putut identifica modul în care „majoritatea” influențează puterea decizională la nivel central și local și condițiile în care se fac eforturi pentru alinierea la standardele europene. Pentru dezvoltarea temei a trebuit să întrebuințez în cercetarea efectuată o serie de metode de cercetare și concepte care au permis o abordare atât a aspectelor istorice și legislative comunitare, cât și o descriere și o analiză critică a realității românești. În acest context metodele de cercetare predominante au constat în:
-Abordarea istorică factuală și logică, plecând de la analiza faptelor, conceptelor, teoriilor și doctrinelor care stau la baza formării dialogului social și evoluția acestuia în cadrul Uniunii Europene;
– Abordarea și dezvoltarea teoretică și operațională a principiilor care guvernează dialogul social în cadrul Comunității Europeane;
– intrebuințarea metodelor comparative, critice privind descrierea instituțională și actorii sociali ca factori de decizie ai dialogului social european la diferite niveluri;
– Folosirea metodelor de cercetare empirice, descriptive și explicative privind procesul decizional, în condițiile descentralizării, ai dezvoltării dialogului social la nivel local și sectorial .
Principiul aderării m-a determinat să analizez obiectiv acest subiect deoarece a făcut obiectul multor dezbateri, dezvoltând idei care astăzi se regăsesc ca fundament al economiilor și administrațiilor europene de succes, avînd ca ideie realizarea unei o lucrări care să vină în sprijinul evoluției și dezvoltării Republicii Moldova.
În cadrul cercetarii am abordat beneficiile dialogului social ca element al politicilor publice influiențate de criza politică prin care a trecut Republica Moldova odată cu declararea sa ca țară independentă pînă în prezent, identificînd factorii de consecință a descentralizării, aplicate în mod real și coerent, astfel ele pot duce la evoluția dezvoltării sociale la nivel locale și regional.
Lucrarea de față, intitulată ,, Politici și strategii de dialog social în Republica Moldova în contextul aderării la Uniunea Europeana,, prezintă, pe de o parte, o analiză a dialogului social european și, pe de altă parte, o analiză a dialogului social existent în Republica Moldova și a procesului de evoluție intr-un nou context social.
Scopul studiului este de a explora, explica și de a descrie fenomenul în cauză pentru o înțelegere mai bună a acestuia și, totodată, a relației dintre actorii sociali.
Pentru a adăuga rigoare și profunzime cercetării în cauză și a surprinde perspectiva "actorilor sociali" asupra fenomenului negocierilor, am combinat în acest studiu multiplele metode calitative și cantitative.
În cadrul cercetării am analizat și am combinat diverse surse de colectare a datelor – de la cercetări și studii ale autorilor români și străini (inclusiv autori ruși), atât cele publicate, cât și cele nepublicate, referitor la subiectele vizate, dar și teze de doctorat ale doctoranzilor români și străini și cursuri ale profesorilor universitari.
Din cadrul surselor bibliografice citez că în lucrarea mea am întrebuințat studiu de analiză cantitativă pe dialogului social efectuat intr-o lucrare de doctorat de Ala Lipciu, reprezentantul Organizației Internaționale a Muncii în Republica Moldova. În lucrarea ,,DEZVOLTAREA DIALOGULUI SOCIAL ȘI IMPACTUL LUI ASUPRA RELAȚIILOR INDUSTRIALE DIN REPUBLICA MOLDOVA ,, dialogul social este caracterizat din prisma tuturor aspectelor ca factor social, ca mijloc de decizie și impact.
În lucrarea de cercetare am studiat și întrebuințat idei de bază din această lucrare deoarece are o semnificație atît teoretică căt și practică.
Rezultatele cercetării efectuate de mine în lucrarea de master, pot servi ca fundament științific și practici de dialog social în Republica Moldova, deoarece servește ca ghid de analizăa dialogului social, atît în context european, cît și național. In lucrarea am identificat ca exemplude bază instituțiile de dialog social în țările din Uniunea Europeană, practicile de aplicare a acestora, dar și sugestiile de urmare mai coerentă a standardelor ratificate ale Organizației Internaționale a Muncii.
In cadrul cercetării am pornit cu urmatoarele ipoteze :
– Cum obțin actorii implicați informații și cunoaștere asupra metodelor efective de aplicare a cadrului legislativ actual? Care sunt principalele surse de informare?
– Care sunt aspectele legale care ar trebui îmbunătățite pentru a avea o mai bună comunicare între actori implicați în procesul dialogului social?
– Care este nivelul de încredere între stakeholderii din acest domeniu? Care este nivelul de participare al actorilor interesați?
– În ce măsură rezultatele și mizele dialogului social sunt condiționate de mecanisme precum mecanismul politic?
– Reușește dialogul social în Republica Moldova să răspundă unor funcții sociale dezirabile încadrîndu-se în tiparele dialogului european?
Importanța lucrării de cercetare constă în faptul că dispune nu doar de o valoare aplicativă, ci și una recomandată pentru Guvern pentru o eventuală strategie de reformare a sistemului de dialog socialcare necesită a fi ajustat la practici europene și realități economice și sociale naționale;
Studiul elaborat poate servi și partenerilor sociali în procesul de identificare a priorităților și elaborare a strategiilor de modernizare a prezenței lor ca actori sociali cheie în societatea contemporană; Sindicatele și patronatele vor utiliza informația în procesul de consolidare a dialogului social bipartit, iar Organizații non-guvernamentale în exercițiul de formare a opiniei publice democratice în materii de pace și stabilitate socială.
Contribuția proprie este reflectată și prin realizarea unui focus-group, aplicând strategia deductivă (conceptuală), menit să identifice opinii argumentate din partea participanților referitor la aspectele dialogului social acestea urmînd a servi drept direcții tematice ale cercetării de față.
Lucrarea de disertație este structurată în trei capitole.
În capitolul I voi face o trecere în revistă a principalelor concepte și teorii explicative privind dialogul social, elemente doctrinare și caracteristicile sale la nivelul Uniunii Europene. Voi prezenta sintetic elemente de istoric și voi caracteriza instituțiilepublice europene ca actori primordiali în desfășurarea procesului de negociere.
Capitolul II se concentrează asupra prezentării cadrului național de politici publice (Republica Moldova) privind dialogul social și oferă o descriere a profilului activității acestuia în structuri publice, în cadrul Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective, actorul principal și factor primordial al impactului Dialogului social, Confederația Națională a Sindicatelor din Republica Moldova, Confederația Națională a Patronatului și Comisiile ramurale, sectoriale de dialog social. Aceast capitol cuprinde și o trecere în revistă a principalelor caracteristici organizaționale, așa cum reies din analiza cadrului legislativ, a interviurilor aprofundate realizate cu lideri de federații și a datelor obținute din cercetarea pe bază de chestionar .
Capitolul III este axat pe cadrul aplicativ de evaluare a dialogului social și propuneri de perfecționare prin reformarea sistemului public în contextul strategiilor adoptate de Republica Moldova odată cu aderarea la Uniunea Europeană.
Ultimul capitol al acestei lucrări conține, de fapt, o analiză cantitativă a fenomenului, iar obiectivul a fost analizarea cum influențează actorii social ( partenerii sociali) luarea deciziilor de dialog social pentru evoluția acestuia comparativ cu Uniunea Europeană.
Metodologia cercetării. Baza metodologică a lucrării o constituie metodele teoretice și general științifice de cercetare a dezvoltării dialogului social în context european și național, cu precădere aspectele administrativ-juridice, normelor de drept și fenomenelor sociale aplicabile în Uniunea Uuropeană și Republica Moldova. În scopul unei investigații cu succes a temei propuse spre cercetare, a fost organizată studierea și analiza experienței Uniunii Europene în domeniul politicilor publice cu privire la dialog social, evaluarea diferitor doctrine, teorii, analiza acestora.
Metodologia propusă a avut la bază folosirea în principal a trei metode de cercetare:
1. studiul unor documente importante din punctul de vedere al temei, al instituțiilor publice europene ca actori de bază: strategii și politici publice naționale și europene, legislație, alte documente programatice, articole de specialitate, statistici și rapoarte de cercetare;
2. analiză secundară a unor date statistice oficiale ori care provin din cercetări efectuate anterior cu privire la dialog social;
3. cercetare calitativă și cantitativă cu un grup cu beneficiari relevanți pentru domeniul cercetat, în principal reprezentanți ai unor organizații care contribuie la desfășurarea procesului de dialog social în Republica Moldova .
Cea dintâi metodă de cercetare, analiza documentară a avut în vedere, pe de o parte, analizarea în detaliu a actelor legislative fundamentale, al căror impact în dezvoltarea dialogului social este foarte mare, precum și a politicilor publice și strategiilor existente, accentul fiind pus pe analiza aprofundată a rezultatelor diferitelor studii și cercetări întocmite în Uniunea Europeană și la nivel nul unor documente importante din punctul de vedere al temei, al instituțiilor publice europene ca actori de bază: strategii și politici publice naționale și europene, legislație, alte documente programatice, articole de specialitate, statistici și rapoarte de cercetare;
2. analiză secundară a unor date statistice oficiale ori care provin din cercetări efectuate anterior cu privire la dialog social;
3. cercetare calitativă și cantitativă cu un grup cu beneficiari relevanți pentru domeniul cercetat, în principal reprezentanți ai unor organizații care contribuie la desfășurarea procesului de dialog social în Republica Moldova .
Cea dintâi metodă de cercetare, analiza documentară a avut în vedere, pe de o parte, analizarea în detaliu a actelor legislative fundamentale, al căror impact în dezvoltarea dialogului social este foarte mare, precum și a politicilor publice și strategiilor existente, accentul fiind pus pe analiza aprofundată a rezultatelor diferitelor studii și cercetări întocmite în Uniunea Europeană și la nivel național cu privire la subiectul de cercetare. Ca urmare a raportării critice la aceste documente, analiza documentară a avut ca obiectiv major descrierea și explicarea contextul instituțional care influențează dialogul social din uniunea Europeană și Republica Moldova, precum și maniera în care a evoluat dialogul social în ultimii ani.
Analiza secundară de date statistice din surse oficiale sau anchete întocmite de către diferite instituții publice, organizații non-guvernamentale sau academice a avut în vedere, în special, descrierea evoluției istorice a formelor de organizare specifice dialogului social în Republica Moldova.
Suportul teoretico-științific a fost constituit din lucrările unor renumiți savanți din domeniului economiei și politicilor publice cît și a cadrului legal a european și a celui din Republica Moldova.
LISTA ABREVIERILOR
Capitolul I
1. CONSIDERAȚII TEORETICE REFERITOARE LA CONCEPTUL DE BAZA AL DIALOGULUI SOCIAL
1.1 Dialogul Social – definiții, contexte și elemente doctrinare
Dialogul Social în contextul actual al societății s-a dezvoltat odată cu ea. În conceptele actuale, dialogul social este prevazut atît în cadrul normativ, cît și definit în literatura de specialitate. Cu ocazia Conferinței despre politica de creare a locurilor de muncă, „Locuri de muncă în Europa”, din luna septembrie 2012, Președintele Comisei Europene José Manuel Durăo Barroso a afirmat că „dialogul social, negocierea colectivă și consultarea fac parte din ADN-ul nostru”.
In literatura de specialitate, Dialogul social este definit ca factor de baza a păcii sociale, s-a evidențiat și evoluat în societațile bazate pe o economie de piața consolidată ideologic și practic pe concepte ale revoluțiilor sociale. În urma studiilor elaborate de diverși cercetători am constatat că noțiunea cheie a dialogului social a fost concepția acestuia ca un factor care este bazat pe caracteristica regimurilor anterioare în care antagonismul constituia principala forță motrice a dezvoltării. În cadrul raporturilor de muncă s-a evedențiat un proces de evoluție prin care participanții au cauzat trecerea de la confruntare la dialog, ca mijloc de conciliere și rezolvare a divergențelor dintre părți.
În decursul istoriei dialogul social apare și se dezvoltă ca un mecanism de promovare atît a intereselor sociale cît și a celor economice cu principalii factori de producere, iar munca și capitalul, se clasează în rînd cu statul în calitate de arbitru imparțial al respectivului proces.
Studiile de caz au demonstrat că conceptul de “dialog social” reflectă trecerea de la o cultură de conflict la o cultură de parteneriat și luare în considerare a intereselor comune ale partenerilor sociali implicați în cadrul unui proces mai larg de “concertare socială”.
Organizația Internațională a Muncii avînd rol de arbitru international al conflictelor colective de muncă și a rapoartelor între actorii sociali a definit, dialogul social ca un act voluntar de informare, consultare și negociere de acorduri sociale între parteneri, precum și de negociere a contractelor colective de muncă.
Conform Kenworthy, Kittel, 2003, p.5 și definiția dată de ILO- Dialogulul social este înțeles că ”include toate tipurile de negociere, consultare sau simplu schimb de informații între reprezentanți guvernamentali, angajatori și angajați asupra problemelor de interes comun privind politicile economice și sociale.
Trebuie remarcat așadar că dialogul social poate consta pur și simplu doar în schimb de informații între actorii implicați sau poate lua forma unei consultări în vederea identificării unor poziții optime de abordare a unor probleme sau poate consta într-un proces de negociere
între părți. În acest din urmă caz este căutat acordul între parteneri sau un compromis, oricum miza este acceptarea unei decizii sau unei măsuri adoptate de către toți partenerii sociali.
În concepția adaptată la nivelul Uniunii Europene, dialogul social instituit prin Tratatul de la Roma este procesul de informare și consultare continuă între organizațiile sindicale și patronale, cu scopul de a ajunge la înțelegeri în ceea ce privește controlul anumitor variabile economice și sociale, atât la nivel macroeconomic cât și microeconomic.
Dialogul social la nivel instituțional este caracterizat ca un cadru de comunicare între autoritățile administrației publice, reprezentanții angajaților și angajatorilor. Dialogul social are ca scop final eficiența care rezultă din competența și capacitatea de expertiză ridicată a tuturor partenerilor implicați în actul negocierii, și a căror deschidere duce la utilizarea mecanismelor de dialog social, certificată prin participarea în structuri, procese de negociere și acorduri semnate. Aspectul crucial al Dialogului Social este parteneriatul, prin care actorii sociali au acelaș rol de participant direct în luarea deciziilor. În decursul dezbaterelor sociale factor incipient este premisa că sindicatele și asociațiile patronale recunosc existența unei probleme comune și se angajează să acționeze împreună pentru a o rezolva. Dialogul Social se prezintă astfel un instrument al consensului.
În evoluția sa dialogul social axîndu-se pe caracteristicele sale economice apare în context doctrinar definit ca o modalitate de realizare a democrației economice și sociale, în baza căreia se urmărește aducerea la masa discuțiilor, a negocierilor, de marii parteneri sociali în procesul muncii și în cadrul activităților de gestionare a treburilor societății.
În literatura de specialitate nu există o definiție unanimă a conceptului de „dialog social”, indiferent de perspectiva abordării acestuia, ca și un concept politic sau fiind definit ca instrument, sau proces de relaționare a partenerilor sociali, scopul și rolul dialogului social constituie cel mai important aspect.
În societatea contemporană care se evidențiază cu componentele ei de bază ce sunt mereu într-o putenică competiție, rolul dialogului social este unul important deoarece acesta constituie și realizarea armonizării intereselor sociale urmate de o decizie finală ce se impune pe luarea în considerare a tuturor intereselor.
Conceptele doctrinare menționează că „dialogul social” este un concept relativ nou și că existența sa este determinată de provocările, dar și de standardele unei societăți moderne în care competiția este factor de baza atît al capitalului uman cît și al capitalului social.
După cum se menționează în definițiile existente cu privire la dialog social pot fi conturate căteva diferențe, generate în principal de profilul intereselor și scopurilor gestionate de fiecare „instituție” în parte, însa ceea ce le poziționează în context convergent sunt actorii sociali cu vocație, cât și misiunea sau obiectivele dialogului social.
O altă contribuție semnificativă la efortul de definire a conceptului Dialogului social, în formatul său contemporan, este caracterizată de Beardwell, I, Holden, L., Claydon, T. (2004) ca un inerent postulat și reprezintă o formă de comunicare, informare și negociere colectivă între salariații sau reprezentanții lor, pe de o parte, angajatorii sau reprezentanții acestora, pe de altă parte, cu participarea statului ca mediator și arbitru, pentru soluționarea unor probleme colective interesând relațiile industriale și problematica lor, pentru armonizarea intereselor patronale cu cele ale salariaților” începând cu nivelul unităților și până la nivel național, continental (UE) și chiar mondial (ILO).
O altă contribuție semnificativă la efortul de definire a conceptului După cum menționează Ala Lipciu în lucrarea sa de doctorat despre dialog social în dependență de variațiile sale acesta se divizează:
– dialogul social cu sens larg în care se încadrează atît actorii cointeresați de problemele societății civile, cît și factorii puterii. În cadrul acestuia se abordează o gamă vastă de probleme – sociale, economice, culturale, etc. (exemplul Comitetului Economic și Social European );
– dialogul social în sens restrăns, este definit de participanții- reprezentanții muncii și cei ai capitalului, respectiv sindicatele sau reprezentanții salariaților, pe de o parte, și patronatele, de cealaltă parte (dialog bipartit clasic).
Dialogul social poate fi clasificat pe cîteva categorii. Dintre acestea se remarcă dialogul social individual care este definit printr-o relație strictă între salariat și angajator și dialogul social colectiv prin care se remarcă toate aspectele reprezentate de relațiile colective de muncă, făcînd excepție doar conflictele de interese.
Astfel dialogul social ca structură se remarcă printr-un șir de funcții concrete care la rîndul lor abordează în principal următoarele aspecte : – de promovare a negocierilor colective între patroni și reprezentanții salariaților prin reglementarea problemelor ce vizează organizarea și desfășurarea procesului muncii; – concilierea conflictelor colective de muncă; – soluționarea prin acord comun a problemelor ce țin de piața forței de muncă, promovarea profesională și reconversia, asigurările sociale, etc.; – gestionarea paritară a fondurilor de asigurări sociale; – prefigurarea unor politici convergente în domeniul muncii și protecției sociale, inclusiv pe plan legislativ.
Funcțiile sociale au în vedere ce produce procesul de Dialog Social la nivelul corpului social, căror nevoi sociale răspunde procesul de dialog social. În acest sens funcțiile sociale ale dialogului social vizează:
1) întărirea proceselor democratice de guvernare;
2) preîntâmpinarea/evitarea tensiunilor sociale, respectiv asigurarea păcii sociale;
3) creșterea eficacității politicilor guvernamentale, în special politicile sociale;
4) creșterea eficienței economice.
Lucrările recente dedicate dialogului social au abordat mai degrabă implicit distincția menționată. De exemplu în unele lucrări elaborate sub egida Organizației Internaționale a Muncii se vorbește de faptul că dialogul social poate contribui la funcții precum cele menționate sau este în conexiune cu aceste aspecte.În alte lucrări se face diferența între beneficii asociate cu procesul de dialog social și beneficii asociate cu rezultatele dialogului social. Beneficiile procesului de dialog social sunt, în terminologia utilizată de noi mai sus, funcții ale acestuia. Beneficiile asociate cu rezultate directe ale dialogului social sunt rezultatele directe ale acestuia.
Dintre beneficii ale procesului de dialog social se evidențiază:-Democratizarea procesului de elaborare a politicilor economice și sociale; – Legitimitate și acceptare a deciziior publice; – Reducerea conflictelor sociale prin facilitarea parteneriatului și a unei atitudini centrate pe rezolvarea de probleme; – Diminuarea tensiunilor sociale în perioadele de tranziție și dificultăți economice;
Analizând și caracterizînd dialogul social și efectele produse de acesta, putem evidenția trei categorii ale acestuia:
1. Dialogul social cu caracter consultativ. Acesta formă de act juridic este desfășurat în cadrul Consiliilor Economice și Sociale tripartite (echivalentul Comisiei Naționale de Consultări și Negocieri Colective din Moldova), a comisiilor de dialog social la nivel de teritoriu ( nivel raional, de ramură sau ministeriale). Acest tip de dialog social nu se finalizează prin acte obligatorii ci doar acte consultative.
2. Dialogul cu efecte juridice obligatorii în cazul în care se finalizează de exemplu prin contracte colective de muncă sau norme de muncă;
3. Dialogul cu urmări de cogestiune a unor fonduri sau instituții (Agenții Publice de Ocupare a Forței de Muncă, Instituții de Securitate Socială sau Asigurări de Sănătate etc.).
Dialogul social se constituie ca unul din cele patru obiective strategice urmărite de care depinde concretizarea agendei muncii decente, alături de 1) crearea de locuri de muncă, 2) asigurarea drepturilor angajaților și 3) o protecție socială extensivă.
Cadrul doctrinar cu privire la dialogul social
Din cercetarea efectuată pentru definirea dialogului social mai putem deduce și menționa ferm că dialogul între partenerii sociali reprezintă o realitate a lumii contemporane a muncii, o necesitate care nu mai poate fi contestată, deoarece s-a dovedit în repetate rânduri a fi modalitatea cea mai comodă și eficientă de armonizare a intereselor angajaților cu cele ale patronilor, de rezolvare a unor situații conflictule, de la nivel de unitate economică până la cel național și chiar internațional, cum ar fi cazul Uniunii Europene. Dialogul social ca factor important sa inspirat în evolutia sa deși indirect din factura filosofică și doctrinară a unor curente filozofice și teorii economice, valențele sociale ale cărora, chiar dacă nu au avut nici pe departe importanța și funcțiile contemporane, au imprimat în sugestii prin evoluțiile sale istorice asupra unor elemente aparte.
Doctrinele filosofice și economice care servesc ca bază și pas important în definirea și evoluția dialogului social prind viață în secolul al XIX-lea. Dintre aceste curente se evidențiază doctrinele instituționaliste.
Din cadrul acestor doctrine reprezentații importanți ce se evidențiază sunt savanții iluștri din SUA în anii ’90: economiști și liberali printre care Thorstein Veblen (1857-1929), Jhon.R.Commons (1862-1945), W.S.Mitchell (1874-1948), J.M.Clark (1884-1963), A.A.Berle (1895-1971), J.K.Galbraith (1908). Aceștia activînd în cadrul școlii americane, au demonstrat influența ridicată asupra dezvoltării economice a diferitor instituții, cum ar fi: statul, sindicatele, religia, tradițiile, tehnostructura, etc. Instituționaliștii demonstrează și promovează ideea integrării științei economice cu alte științe sociale, prin care dau prioritate socialului asupra economicului, vizînd astfel o economie umanistă, mult mai echitabilă, cu mai puține conflicte sociale și politice. Acesti instituționaliști în lucrările sale filosofico- economice abordează noțiunea de conflict de interese ca fiind caracteristic oricărei structuri organizaționale, din care rezultă permanente negocieri necesare în vederea atingerii consensului. Relațiile dintre agenții sociali sunt relații bazate pe contracte economice, politice mai mult chiar conform percepției lui A. Wagner contractele și drepturile scrise guvernează viața și relațiile umane.
Instituționalistul A.A. Berle, evidențiază accentul pe critica capitalismului prin formularea diferitelor postulate referitoare la transformarea „vechiului capitalism” într-un „capitalism popular” bazat pe „difuziunea proprietății”, „economia mixtă”, „revoluția în distribuirea veniturilor”, etc. Acestea sunt condiționate în linii mari de faptul că, începând cu anii ’50 ai secolului XX, în cele mai dezvoltate țări capitaliste are loc o schimbare radicală în structura proprietății, evidențiind proprietatea individuală, care cedează treptat pozițiile dominante, devin tot mai răspândite asemenea forme ca proprietatea acționară, proprietatea cooperatistă și proprietatea publică.
Instituționaliștii în lucrările sale fac referință și la importanța informației în procesul de luare a deciziei, demonstrînd că informația incompletă și distribuită asimetric între agenții economici, împiedică adoptarea unor decizii optimale.
Teoria echității ar avea și ea conotații specifice dialogului social, nu în ultimă instanță și pentru faptul că dialogul social își propune atingerea unui grad mai înalt de echitate socială în ce privește repartiția valorii adăugate create de forța de muncă. Teoria echității explică modul în care interpretăm recompensele pe care le primim ca rezultat al muncii și cum afectează această interpretare menținerea efortului în muncă la un anumit nivel. Elaborată de Stacy Adams (1961), teoria susține că oamenii caută justiția socială în modul în care sunt recompensați pentru performanțele obținute în muncă. Sunt luate în considerație, în primul rând, setul total de rezultate, de recompense pe care postul, munca le oferă. Aceste recompense includ salariul, beneficiile, statutul, relațiile agreabile, privilegiile, interesul pentru muncă și orice alt efect așteptat de la postul respectiv.
De asemenea, sunt luate în considerație intrările, eforturile pe care le cere munca. Oamenii așteaptă ca recompensele și eforturile să fie într-un anumit sens compatibile, echivalente. Teoria echității argumentează că oamenii evaluează echitatea sau justețea recompenselor printr-un proces de comparație socială.
Rezultatele comparației și interpretarea lor constituie suportul procesului de motivare. Motivația este definită în termenii echității percepute, reale sau subiective, între efortul depus în muncă de o persoană și ceea ce aceasta primește în schimb, în special prin comparație cu alte persoane în poziții similare.
Teoria echității consideră că inechitatea este percepută și creează tensiune persoanei în cauză; iar tensiunea motivează persoana să restabilească echitatea;
Teorii motivaționale sunt și ele importante pentru procesul de negociere. Motivația fiind factorul care condiționează comportamentul și deciziile persoanei, determinând opțiunea aleasă în ultimă instanță. Din aceasta perspectiva, două dintre cele mai importante abordări ale motivației sunt teoria nevoilor și teoria aspirațiilor. Dezvoltată de Maslow (1954) si Herzberg (1957), ele se situează în totalitate în concepția relațională și psihologică a managementului. Pentru cei doi autori, motivația este direct legata de încercarea satisfacerii nevoilor.
În opinia lui Abraham Maslow nevoile sunt cele care generează un nivel de bază, fundamental (fiziologice) de hrana, apă, îmbrăcăminte care pot fi satisfăcute prin salarizare.
Frederick Herzberg în cercetarea sa a identificat două grupuri de factori care au rezultat direct asupra comportamentului și predilecției angajaților la locul de muncă– motivaționali (de recunoaștere atît a efortului depus, de realizare, responsabilitate, cît și de promovare și dezvoltare în proces de muncă) și igienici (condițiile de muncă, relațiile de muncă, sistemul de compensare, securitate muncii). Chiar dacă acești factori influențează în mod diferit satisfacția de pe urma activităților de muncă cert este faptul că ambii au un impact benefic asupra calității acestor activități.
Chiar dacă teoriile menționate mai sus au fost supuse unor critici care subliniau anumite neajunsuri, referințele lor țin de conexiunea existentă între anumite elemente capabile de a influența deciziile lucrătorilor de organizare pentru apărarea intereselor, de negociere a unor clauze favorabile aspirațiilor proprii, etc. acțiuni relevante în contextul materiei de dialog social cercetate.
1.2 Dialogul social și rolul său în evoluția politicii sociale din Uniunea Europeană
Dialogul social ca factor al păcii apare la nivel european prin semnarea tratelor internaționale. În conformitate cu studiile efectuate de alți cercetători Politica socială a Comunității Europene este considerată că a debutat odată cu tratatul de constituire a acesteia, în 1957. În acest context pot afirma că Tratatul de la Roma este primul tratat oficial care pune bazele politicii sociale prin articolele sale referitoare la libera circulație a muncitorilor și la libertatea de stabilire a acestora, în contextul creării pieței comune. In conformitate cu studiile facute anterior se poate preciza că în acest tratat social a fost prevăzută și crearea Fondului Social European, ca un instrument important de finanțare a politicii sociale.
Cercetatorii europeni au menționat că Fondul Social European este considerat de altfel, cel mai vechi dintre fondurile structurale la nivel european. Pasul următor a fost constituit de adoptarea Actului Unic European (The Single European Act), în 1986, act care conține unele directive privind sănătatea și siguranța la locul de muncă. Acest act introduce dialogul social și conceptul de coeziune economică și socială (materializat prin crearea Fondului de coeziune economică și socială).
În revista calitatea vieții XIX, nr. 3–4, 2008, autorii menționează că în anul 1989 odată prin adoptarea primului document programatic al politicii sociale – Carta Socială se constituie un moment important al construcției sociale europene, deoarece, se stabilește drepturile sociale fundamentale și direcțiile importante de acțiune ale politicii sociale.
Următorul tratat internațional de o importanță majoră cu privire la dialog social este semnat un an mai târziu, în 1990, Tratatul de la Maastricht (ratificat în 1992). Tratatul de la Maastrich stabilește obiectivele Uniunii – acestea secaracterizează prin atingerea unui „nivel ridicat de ocupare a forței de muncă și al protecției sociale, egalitatea între femei și bărbați, creșterea standardelor de viață și a calității vieții…” .
Protocolul Social (Social Policy Protocol), a fost adoptat în 1991 și a fost anexat Tratatului de la Maastricht, stabilind obiectivele politicii sociale (prefigurate de Carta Socială): cu privire la promovarea ocupării forței de muncă, a îmbunătățirei condițiilor de viață și de muncă,precum și a combaterei excluziunii sociale, dezvoltarea resurselor umane, etc.Ca act de o importanță majoră este și Cartea Verde (Green Paper), lansată în 1993.
Ea promovează procesul de discuție asupra viitorului politicilor sociale la nivel comunitar. Ulterior acesteia în 1994, este semnată Cartea Albă (White Paper) – ce stabilește prioritățile politicii sociale până în anul 2000. Măsurile adoptate dea aceasta sunt concretizate în programele de acțiune socială pentru perioadele 1995–1997 și 1998 –2000.
Prin Tratatul de la Amsterdam semnat în 1997 (ratificat în 1999) este abrogat Protocolul Social, este lansat Acordul Social (Social Policy Agreement) și este integrat un nou articol în Tratatul UE, care se referă la ocuparea forței de muncă și cunoscut ca Titlul VIII. În 1998 este anul în care Marea Britanie semnează Acordul Social și participă astfel la politica socială comunitară.
In conformitate cu articolul precizat în revista caliatea vietii se consideră că Tratatul de la Amsterdam a creat un fagaș important de dezvoltare în direcția ocuparii forței de muncă și a devenit un obiectiv comunitar prioritar, transformându-se într-o așa numită „problemă de interes comun”. Tratatul de la Amsterdam nu a avut ca scop principal de a slăbi competitivitatea, ci unul cu privire la atingerea unui nivel ridicat al ocupării forței de muncă.
Precizînd despre Startegiile europene cu privire la politice sociale mentionez că pentru atingerea obiectivelor principale Tratatul de la Amsterdam prevede realizarea unei „strategii coordonate” care vizează ca punct final ocuparea forței de muncă. Acest tratat important a restabilit atît unitatea, cît și coerența politicii sociale.
În contextul european obiectivele politicii sociale urmăresc nu numai promovarea ocupării forței de muncă, dar și ameliorarea condițiilor de viață și de muncă, axînduse pe o protecție socială corespunzătoare, dialog social, dezvoltarea resurselor umane care să permită un nivel ridicat și durabil al ocupării forței de muncă și lupta împotriva oricărei forme de marginalizare și de excluziune socială.
În studiile realizatea anterior printre care și cercetătorul Cace Sorin ( 2004) menționa că Tratatul de la Amsterdam confirmă recunoașterea, bidirecțională, a rolului fundamental al partenerilor sociali: la nivel național–statele membre pot încredința partenerilor sociali punerea în aplicare a anumitor directive (art. 137, p. 4); la nivel comunitar–Comisia Europeană are definită ca sarcină promovarea consultării dintre partenerilor sociali și luarea oricărei măsuri utile facilitării dialogului, urmărind susținerea echilibrată a părților.
Scopul Tratatului de la Amsterdam este atins deoarece în prevederele sale legale pentru prima dată în Uniunea Europenă apare o nouă directivă ce a plasat egalitatea între femei și bărbați printre obiectivele comunitare prioritare. Noua abordare teoretică afirmată în acest tratat internațional, vizează atît lărgirea cît și aprofundarea conceptului de egalitate între sexe.
Uniunea europeana adoptă în anul 2000 o nouă strategie. Prin elaborarea Strategiei de la Lisabona (Lisbon Strategy) se constituie un moment major carea este stabilit la nivelul Uniunii Europene, pe zece ani Obiectivul cadru al perspectivei sociale europene. Acesta este definit în contextul noilor transformări al economii comunitară în cea mai competitivă economie bazată pe cunoaștere. În acelați an, Uniunea Europenă a planificat adoptarea Agendei Politicii Sociale, care prevede elemente ale strategiei care țin de politica socială și le convertește într-un program de acțiune pe 5 ani. Ulterior acestea servesc drept bază legală pentru constituirea cadrul politicii sociale actuale.
Noul context social necesită de a se baza pe un obiectiv primordial ce poate fi atins doar referindu-se la tranziția de la o economie și o societate bazate pe cunoaștere către reformele economice propice accentuării competitivității și inovației. Strategia de la Lisabona în viziunea sociologului Daniel Arpinte, urmărește modernizarea modelul social european, axîndu-se pe investiția de resurse umane și în lupta împotriva excluziunii sociale.
Summitul de la Lisabona are ca concluzii ce subliniază necesitatea de a întreprinde măsuri în zece domenii specifice, se insistă pe modernizarea modelului social european și, astfel, pe crearea unui stat european activ al bunăstării. După opinia lui Sorin Cace (2004) despre concluziile summit-ului de la Lisabona se consideră că în cadrul acestei strategii un loc prioritar este acordat integrării sociale și necesității unei intervenții comunitare în acest domeniu. În actul european sunt acțiuni concrete pentru ridicarea sărăciei la nivel comunitar. Strategia permite Uniunii Europene crearea condițiilor de ocupare deplină a forței de muncă și întărirea coeziunii regionale în UE.
Summitul finalizează prin a face se referință la modalități de comunicare în cadrul Comisiei Europene, urmărind, astfel, prezentarea unui nou program de politică socială.
Consiliul European de la Nisa (decembrie 2000) a aprobat Agenda Socială Europeană, care definește, în conformitate cu concluziile Consiliului European de la Lisabona, prioritățile de acțiune concrete până în anul 2005 în domeniul politicii sociale.
Pe plan european, s-au înregistrat noi progrese importante în negocierile asupra proiectului de directivă privind informarea și consultarea salariaților.
Politica socială europeană a jucat un rol deosebit de important în afirmarea puterii economice a Europei, datorită elaborării unui model social unic în felul său. Modelul este caracterizat prin flexibilitate și dinamism și este chiar răspunsul la schimbările rapide înregistrate în economia și în societatea europeană.
După analiza situației economice în UE, se precizează că la summit-ul de la Barcelona (15–16 martie 2002) au fost analizate progresele realizate în sensul atingerii obiectivului strategic fixat la Lisabona, acela de a deveni, până în 2010, o economie bazată pe cunoaștere, cea mai competitivă și dinamică din lume, cu un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă și de coeziune socială. Se subliniază necesitatea reformelor structurale hotărâte la Lisabona și la Stockholm. De asemenea, se accentuează utilizarea indicatorilor structurali pentru evaluarea progreselor și pentru concertarea acțiunilor de întreprins.
După Consiliul European de la Stockholm s-au obținut progrese referitoare la diferite puncte ale strategiei de la Lisabona. După 30 de ani de dezbateri s-a ajuns la un acord privind societatea europeană. Adoptarea unei serii de indicatori structurali economici și sociali, inclusiv în domeniul calității locurilor de muncă, de luptă împotriva sărăciei și excluziunii sociale, ca și a unor indicatori-cheie pentru dezvoltarea durabilă, va furniza o viziune mai clară asupra performanțelor fiecărui stat membru al UE.
Primul obiectiv al strategiei europene privind ocuparea forței de muncă este atingerea, până în 2010, a nivelului de 70% de ocupare a forței de muncă, convenit la Lisabona. Consiliul a aprobat acordul la care s-a ajuns privitor la liniile directoare pentru ocuparea forței de muncă pentru 2002 și recomandările individuale adresate statelor membre. În privința concretizării modelului social european, al legislației sociale, Consiliul European a remarcat acordul politic între Consiliu și Parlamentul European cu privire la directivele „informare – consultare a salariaților” și „protecția salariaților în caz de insolvabilitate a angajatorului”. S-a insistat asupra prevenirii și rezolvării conflictelor sociale, ca și a conflictelor sociale transnaționale. Consiliul a încurajat Comisia să stabilească un cadru de orientare pentru ajutoare de stat acordate întreprinderilor însărcinate cu servicii de interes general. S-a subliniat importanța luării în considerare a principiului egalității de gen în orientările de politică economică și în parteneriatul euro-mediteranean și s-a pus accentul pe definirea unui ansamblu de indicatori comuni privind integrarea socială.
Sociologii afirmă despre Consiliul European de la Laeken că a luat act de acordul politic privind extinderea coordonării sistemelor de securitate socială la cetățenii unor terțe țări și a invitat Consiliul să ia, cât mai repede, măsurile necesare. Corelarea pensiilor, durabilitatea sistemelor de pensii, ca și modernizarea lor au stat în atenția summit-ului. S-a solicitat o abordare similară pentru pregătirea raportului privind asistența acordată vârstnicilor. O atenție deosebită va trebui să fie acordată impactului integrării europene asupra sistemelor de îngrijire a sănătății în statele membre.
La summit-ul de la Gand (19 octombrie 2001) s-a reafirmat angajamentul UE de a accelera punerea în aplicare a măsurilor cuprinse în „strategia de la Lisabona”.
Raportul pentru anul 2001 privitor la situația socială în statele membre ale UE se axează pe patru mari domenii: populația; condițiile de viață; repartizarea veniturilor; încrederea în societate și participarea la viața socială. Analiza este însoțită de un ansamblu de indicatori sociali acoperind, practic, toate domeniile politicii sociale: economie, demografie, ocuparea forței de muncă, protecție socială, venituri și sărăcie, egalitate între sexe, sănătate și securitate socială. După lansarea dialogului social la nivel european, summit-ul a tras concluzii privitoare la dialogul social și a identificat metodele vizând managementul schimbării și întărirea dialogului social.
Obiectivul declarat al partenerilor sociali, așa cum este el formulat în declarația lor comună, este de a elabora un program de lucru în ceea ce privește dialogul social și a cuprins: rolul specific al partenerilor sociali în guvernarea europeană; îmbunătățirea integrării concertării tripartite în strategia de la Lisabona; gestionare mai autonomă a dialogului social; necesitatea pentru partenerii sociali din țările candidate de a se pregăti de pe acum pentru aderare.
În ianuarie 2002 a fost lansat un nou program de acțiune comunitară, care a accentuat încurajarea cooperării între statele membre pentru lupta împotriva excluziunii sociale, plan adoptat deopotrivă de Comisia, Consiliul și Parlamentul European. Acest plan permite o înțelegere și o analiză profundă, ca și o cooperare politică, schimburi de experiență și lucru „în rețea”, în domeniul sărăciei și excluziunii sociale.
Modelul social european este unul dintre pilonii unei strategii integrate mai vaste concentrată pe ocuparea forței de muncă, astfel s-au creat 10 milioane de noi locuri de muncă, în special în noi sectoare, de tehnologie avansată, iar șomajul a scăzut sub 8% și inflația s-a redus. Toate aceste rezultate sunt datorate, în principal, angajamentului politic al Europei pentru reforme economice și sociale. Uniunea europeana a avut ca scop modernizarea și reformarea piețelor la nivel național și a sistemelor pieței muncii, protecției sociale, sistemului de pensii, măsurile de combatere a sărăciei reflectă sporirea capacității de a gestiona schimbarea. Comisia Europeană încurajează cooperarea între partenerii sociali, în probleme legate de pregătirea profesională la nivel european, ca și inițiativa de schițare a unui program multianual pentru dialogul social.
În ciuda progreselor înregistrate, se apreciază că relațiile industriale sunt încă veriga slabă, cooperarea eficientă la locul de muncă trebuie îmbunătățită. S-a apreciat la Bruxelles că unele dintre întreprinderile și companiile-simbol ar fi putut fi salvate prin măsuri active luate din timp prin discuții și negocieri ai actorilor sociali.
Comisia Europeană a hotărât lansarea unui Document consultativ privind anticiparea și managementul schimbării, pentru întărirea unei abordări dinamice a aspectelor sociale ale restructurării. S-a subliniat că procesul de restructurare este complex, transnațional, de o manieră crescândă, cu proceduri adesea foarte diferite.
La nivel european, se apreciază că trebuie creat un climat pozitiv de sprijin, trebuie stabilite principii sănătoase, este necesar a fi folosit, la maximum, bagajul de experiență pozitivă; astfel, trebuie puse în practică ideile partenerilor sociali.
În 2003 a avut loc evaluarea intermediară a Agendei Sociale. Au fost ajustate prioritățile Agendei, atât în funcție de progresul înregistrat până în acel moment, cât și de schimbările politice, economice și sociale înregistrate la nivel comunitar. Astfel s-a arătat o schimbare vizibilă a situației economice și politice la nivelul UE, comparativ cu anul 2000 (când a fost lansată Agenda). Europa anului 2003 a fost caracterizată de o încetinire de durată a progresului economic.
Aspectele problematice identificate în cursul acestei evaluări evoluează în jurul tendințelor demografice (îmbătrânirea populației și a forței de muncă în spațiul comunitar), inegalităților de gen încă existente, schimbării structurii familiei (creșterea numărului familiilor monoparentale, ceea ce duce la ajustarea corespunzătoare a protecției sociale în această direcție), schimbărilor tehnologice, disparităților sociale și sărăciei. Acesteia i se adaugă potențialul migrator al forței de muncă din noile state membre și modul în care va fi afectat peisajul social comunitar..
Revenind la situația generală a politicii sociale la nivel comunitar, este de remarcat formele de manifestare a dialogului social la nivelul UE. În acest context, se pot identifica trei mijloace principale de realizare a dialogului social :
a) în cadrul instituțional pe care îl presupune Comitetul Economic și Social European;
b) în sistem tripartit, în cadrul relației partenerilor sociali cu Comisia Europeană;
c) în sistem bipartit, ca relație directă între partenerii sociali constituiți la nivelul Uniunii.
In conformitate cu art 138/139 CE dialogul social se prezintă:
Fig.1.1. Dialogul social conform constituției Uniunii Europene
1.3 Instituțiile publice europene factori importanți ai Dialogului Social European
Comisia Europeană
Instituția publică europeană cea mai importantă este Comisia Europeană. Comisia joacă un rol important în desfășurarea dialogului social european. Prin actele adoptate de aceasta instituție se prezintă o serie de orientări ce au ca scop să consolideze dialogul social, și evidențiază contribuția partenerilor sociali la activitățile instituțiilor publice, în scopul de a îmbunătăți atît guvernanța publică cît și reformele economice și sociale în Uniunea Europeană (UE).
În conformitate cu ,,Communication from the Commission of 26 June 2002,, dezvoltarea dialogului social în UE, prin contribuția Comisiei europene urmează să consolideze consultarea partenerilor sociali cu ocazia elaborării legislației europene. În fapt, consultarea acestora este obligatorie în domeniul ocupării forței de muncă și al politicii sociale, fiind însă facultativă în ceea ce privește chestiunile sectoriale și transpunerea legislației europene la nivel național.
Comisia ca act european are ca scop să extindă consultările la toate inițiativele legislative cu implicații sociale. De asemenea, aceasta trebuie să îmbunătățească metodele și normele de consultare.În plus, eficacitatea dialogului social este legată de reprezentativitatea partenerilor sociali la nivel european. Astfel, Comisia încurajează acțiunile de cooperare între organizațiile naționale și îmbunătățirea guvernanței lor interne.
Prin prevederile legale partenerii sociali europeni sunt încurajați, de asemenea, să extindă și să consolideze dialogul social, prin creșterea numărului de acorduri convenite și destinate a fi integrate în dreptul european, precum și prin dezvoltarea proceselor de dialog sectorial și interprofesional.
Comisia are ca obiectiv și misiunea ca să sporească vizibilitatea rezultatelor dialogului social european. Ca urmare, aceasta trebuie să organizeze reuniuni la nivelul UE și în statele membre, dar și să difuzeze informații prin publicarea de rapoarte regulate și crearea unui site internet specific. UE susține îmbunătățirea dialogului social la toate nivelurile de guvernanță. Astfel, Comisia propune, îndeosebi, îmbunătățirea formării partenerilor sociali europeni și a reprezentanților administrațiilor naționale, promovarea dialogului social la nivel local și responsabilitatea socială a întreprinderilor.
Rolul Comisiei constă în acțiunile partenerilor sociali prin contribuția la creștere și ocupare a forței de muncă, acesta fiind stabilit prin Strategiei de la Lisabona. În acest act, aceștia sunt implicați, în special, în gestionarea schimbărilor care țin de organizarea muncii, în formarea lucrătorilor, în promovarea egalității de șanse și în politicile de îmbătrânire activă.Astfel, Comisia trebuie să analizeze și să compare calitatea relațiilor industriale din diferitele state membre. Aceasta sugerează, de asemenea, ca partenerii sociali să fie asistați de către statele membre și prin finanțări europene în punerea în aplicare a politicilor legate de Strategia de la Lisabona.
Comunicarea Comisiei propune, de asemenea, instituirea unei reuniuni sociale tripartite la nivel înalt pentru creșterea economica și de ocupare a forței de muncă, la care să participe troica șefilor de stat sau de guvern, președintele Comisiei și o delegație restrânsă a partenerilor sociali. La nivel internațional țările angajate în procesul de extindere a UE trebuie să structureze și să consolideze capacitățile organizațiilor partenerilor sociali. În acest sens, țările candidate pot beneficia de pe urma cooperării cu organizațiile europene și de finanțare europeană.
În plus, procesele de dialog social trebuie să fie încurajate în cadrul politicii externe a UE. În fapt, partenerii sociali din UE și din țările terțe pot efectua schimburi de experiență și de bune practici, în special în ceea ce privește țările din cadrul Parteneriatului euromediteraneean, în cadrul parteneriatului dintre UE-America Latină și al parteneriatului cu țările din Africa, Caraibe și Pacific (ACP), precum și în contextul parteneriatelor cu Statele Unite și cu Japonia.În sfârșit, partenerii sociali europeni pot juca un rol de experți în cadrul negocierilor multilaterale, îndeosebi în cadrul organizațiilor internaționale.
Comitetul Economic și Social European (CESE) este un organ consultativ al Uniunii Europene. Este alcătuit din reprezentanții organizațiilor patronale, ai sindicatelor și ai societății civile, în special din domeniul socioeconomic, civic, profesional și cultural. Reprezentând interesul general, Comitetul prezintă avize Comisiei, Consiliului și Parlamentului European. Membrii CESE nu se supun unor instrucțiuni obligatorii, acționând în interesul general al Uniunii. Astfel, CESE are un rol de legătură între instituțiile UE menționate anterior și cetățenii UE, promovând o societate mai participativă, favorabilă incluziunii și, prin urmare, mai democratică în cadrul Uniunii Europene.
Comitetul îndeplinește trei roluri principale:
A)-ajută la asigurarea unei legături mai bune între politicile și legislația europeană și realitățile economice, sociale și civice concrete, oferind asistență Parlamentului European, Consiliului și Comisiei Europene, utilizând experiența și caracterul reprezentativ al membrilor CESE, dialogul și eforturile acestora pentru a ajunge la un consens care să servească interesul general; B)-promovează dezvoltarea unei Uniuni Europene mai participative, care să se afle în legătură mai strânsă cu opinia publică, oferind o platformă instituțională pentru reprezentarea și informarea organizațiilor societății civile, pentru exprimarea punctelor lor de vedere și stabilirea unui dialog cu acestea; C)-promovează valorile care stau la baza integrării europene și susține, în Europa și în întreaga lume, cauza democrației și democrația participativă, precum și rolul organizațiilor societății civile.
Comitetul trebuie să fie consultat de Parlamentul European, de Consiliu sau de Comisie în numeroase domenii prevăzute de tratate. Aceste domenii au fost extinse progresiv, astfel încât sfera activității CESE a fost lărgită. În plus față de consultarea obligatorie, Comitetul poate emite avize din proprie inițiativă în cazurile în care consideră că această acțiune este importantă pentru a apăra interesele societății civile. CESE emite anual aproximativ 170 de avize, dintre care, în general, 15 % din proprie inițiativă.
CESE menține un contact regulat cu consiliile economice și sociale regionale și naționale de pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Acest contact presupune în special schimbul de informații și discuții comune anuale pe probleme specifice.
Comitetele Europene de Întreprindere
Comitetele Europene de Întreprindere (CEÎ) sunt structuri care izvorăsc din dreptul la informare și consultare al lucrătorilor din companiile multinaționale din Uniunea Europeană. Posibilitatea de a forma astfel de structuri de reprezentare a lucrătorilor la nivel european a fost introdusă în 1994 prin Directiva privind instituirea unui comitet european de întreprindere (Directiva 94/45/CE), actualizată în 2009 (Directiva revizuită 2009/38/CE). Așa cum afirmă Fundația europeană pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață: „Comitetele Europene de Întreprindere sunt extrem de importante pentru relațiile industriale din Europa, deoarece reprezintă prima instituție autentic europeană de reprezentare a intereselor la nivel de întreprindere. Ele reflectă o tot mai mare recunoaștere a nevoii de a răspunde la ‹‹europenizarea›› afacerilor rezultată din Piața Unică Europeană prin suplimentarea canalelor naționale de informare și consultare existente, țel deja exprimat în Carta Socială din 1989 și în Programul de Acțiune Socială aferent acesteia.”
Comitetele Europene de Întreprindere ilustrează Dialogul Social la nivel european. Această înseamnă că sunt concepute ca instrument explicit de cooperare între patronate și reprezentanții lucrătorilor, pe baza respectului drepturilor și obligațiilor reciproce. Cooperarea este un element central pentru funcționarea CEÎ . Se întâmplă în general cu Dialogul Social, este greu să se definească prin lege ce înseamnă acest spirit de cooperare și se poate dovedi foarte dificil de implementat prin legislație.
Funcțiile și drepturile CEÎ sunt informarea și consultarea referitoare la deciziile care influențează activitatea companiilor. Deși consultarea nu este posibilă decât atunci când este vorba de o decizie a managementului care afectează activitatea, cerința privitoare la informarea lucrătorilor se aplică tuturor aspectelor transnaționale care afectează interesele lucrătorilor. Astfel de aspecte transnaționale sunt cele care privesc activitatea din cel puțin două State Membre, au un efect potențial asupra forței de muncă a companiilor respective la nivel european, sau privesc transferul de activitate între statele membre.
CEÎ se pot institui numai în companiile care au cel puțin 1.000 de angajați în UE și cel puțin 150 de angajați în fiecare din cel puțin două State Membre. Ele pot fi inițiate fie de managementul de la nivel central sau la cererea lucrătorilor. În cazul din urmă, stabilirea unui CEÎ necesită susținerea a cel puțin 100 de angajați sau a reprezentanților lor din cel puțin două unități din minim două State Membre. Regulile precise de funcționare a CEÎ sunt convenite prin negocieri între management și reprezentanții lucrătorilor în cadrul unei structuri numite „Organism Special de Negociere” (OSN).
În 2012, 935 de companii multinaționale aveau un CEÎ. Cifra înseamnă cu puțin peste o treime din cele 2.400 de companii multinaționale cărora li se aplică Directiva CEÎ.
Conform Confederației Sindicale Europene (ETUC), acest indicator de acoperire:„poate fi privit ca nesatisfăcător. Companiile unde nu s-au înființat până acum Comitete Europene de Întreprindere sunt companii mai mici în general, unde adesea nivelul de organizare sindicală este scăzut și managementul este ostil implicării lucrătorilor în procesul decizional, sau companii care în ultimii ani au trecut prin restructurări masive. O organizație sindicală activă,reprezentativă este cea dintâi garanție a bunei funcționări a CEÎ.”
CEÎ prezintă avantaje multiple pentru sindicate și lucrători. Pe lângă funcția lor primară de informare și consultare, Comitetele Europene de Întreprindere sunt un posibil mijloc de a crea și a întări solidaritatea europeană. Astfel pot avea ocazia să afle direct informații despre schimbările și strategiile companiilor, să consolideze rețelele internaționale și să sporească vizibilitatea și recunoașterea sindicatului respectiv la nivel de întreprindere.
Un alt aspect problematic al funcționării curente a CEÎ este slaba implicare a reprezentanților lucrătorilor din Europa Centrală și de Est. Dintre cele 1.242 de companii multinaționale care desfășoară activități în Europa Centrală și de Est, 42% au stabilit un CEÎ, însă majoritatea sediilor centrale ale acestor companii sunt în Europa Occidentală și în general nu se dă prea mare atenție integrării reprezentanților lucrătorilor din Europa Centrală și de Est în CEÎ deja
existente.
La fel ca și pentru Dialogul Social European în general, alte dificultăți pentru implicarea eficientă a sindicatelor țin de lipsa resurselor, mai ales a timpului și a competențelor lingvistice pentru a înțelege informația și a gestiona comunicarea între țările implicate. Un alt aspect important este „confidențialitatea”. Participarea la CEÎ pune reprezentanții lucrătorilor în situația incomodă de a intra în posesia unor informații confidențiale despre companie și de a trebui în același timp să apere interesele membrilor de sindicat, mai ales atunci când informațiile transmise se referă la decizii de afaceri care pot influența negativ condițiile de muncă și numărul angajaților, cum ar fi relocarea, închiderea unor unități sau concedieri.
Capitolul II : DEZVOLTAREA DIALOGULUI SOCIAL ÎN REPUBLICA MOLDOVA
2.1 Actorii sociali și rolul lor pe piața muncii în dezvoltarea dialogului social din Republica Moldova
Actorii sociali joaca rolul principal în evoluția dialogului social. Factorii sociali și politici prin care a trecut Republica Moldova de mai bine de doua decenii a influiențat desfasurarea unui dialog social raportat la nivel european.Tranziția catre economia de piață a evidențiat formarea noilor raporturi economice dintre membrii societății care la rindul lor și-au lăsat amprenta și asupra relațiilor din domeniul muncii influențînd procesul de dezvoltarea prin care trece Moldova.
Studiul de caz efectuat de IDIS Viitorul în contextul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeana a constat că factorii de baza a mecanismului de tranziție evidențiază:
Primul factor este reprezentat de – Formarea noilor raporturi de proprietate între membrii societății. Proprietatea privată și raporturile colective de muncă influiențează asupra mijloacelor de producție și capătă amploare în anii 1990, odată cu trcerea la o societate democratică. Societatea actuală impune noi exigențe noului statut social și noi roluri sociale pe care trebuie să le joace deținătorii proprietății private sau proprietarii factorilor de producție.
Rolul pe care îl are schimbarea statutului social în contextul tranziției este un proces de durată. Raportînd procesul social cu care se confruntă Republica Moldova la multe țări din sub-regiune, se evidenîiază în acest stat lipsa unei culturi evoluate, acest proces a condus în diverse situații la tranzacții dubioase, delapidări și nedreptăți sociale concretizate în final în crize economice fără precedent.
Un al doilea factor importat ți influient este- Schimbarea conținutului muncii. Această schimbare este generată și influiențată de constituirea raporturilor de piață în care munca devine și ea o marfă. În acest context munca trece din activitate obligatorie, inerentă economiei socialiste, în una supusă negocierii.
Cel de al treilea factor este constituit de – Crizele economice. Fluxurile economice din ultimii ani au avut ca urmare o influiență negativă asupra ordinii economice a țării, au generat declinuri care, prin efectul domino, au compromis mai multe valori naționale – securitatea economică, cea demografică, cea de protecție socială și, nu în ultimul rând, cea ocupațională. Ca urmare a crizelor economice salariile au fost reduse și drept consecință a nivelului de ocupare. Odată cu creșterea numărului de persoane inactive sporește categoria de persoane care emigrează în scopul căutării de muncă, migrația internă și incapacitatea economică a sectoarelor industriale de absorbție a fluxului de forță de muncă existentă, sectorul informal și prezența tot mai insistentă a muncii nedeclarate devin o realitate de necontestat în Republica Moldova.
Ca actori social în cadrul dialogului social statului, reprezentat în mare parte de Guvern, îi revine un rol dublu – pe de o parte cel de asigurare a cadrului legislativ și instituțional pentru un dialog funcțional, pe de altă parte – cel de patron pentru salariații din organele publice, atunci când reprezintă întreprinderile de stat și municipale, precum și organizațiile finanțate din bugetul public național. În procesul de transformare actuală, guvernul organizează și conduce activități ce vizează, în primul rând, instaurarea deplină a unui sistem democratic și a economiei de piață. Rolul lui este de a asigura funcționarea echilibrată și dezvoltarea sistemului național economic și social, precum și racordarea acestuia la sistemul economic mondial în condițiile promovării intereselor naționale.
Dialogul social la nivel sectorial, este reprezentat în cadrul ministerelor ca organe specializate ale administrației publice centrale care realizează politica guvernamentală.
Guvernul la nivel local este reprezentat de primării și preturi care sunt responsabile de aplicarea politicii Guvernului în unitățile administrativ-teritoriale, având obligația de a asigura executarea actelor Guvernului în teritoriu.
Partea guvernamentală iși asumă rolul principal în stabilirea unor dispoziții, în scopul protejării salariaților și controlarea prin instituțiile subordonate și puteria statului prin modului de aplicare în practică a acestora;
O altă caracteristică de bază a parții guvernamentale constă în consultarea partenerilor în cadrul structurilor tripartite asupra problemelor de muncă ale salariaților, dar și analiza în cadrul acelorași instituții tripartite a problemelor agenților economici în ceea ce privește proiectele și măsurile inițiate la nivel național, la nivel de ramură, cât și în plan teritorial; medierea sau arbitrarea unor conflicte de interese, inclusiv în domeniul conflictelor colective de muncă; garantarea exercitării drepturilor specifice partenerilor sociali și vegherea la respectarea regulilor jocului democratic sau, după caz, promovarea schimbării regulilor jocului atunci când interesele generale ale societății o cer.
Rolul statului constă în creearea unui climat politic stabil, în care organizațiile sindicale și patronale să poată funcționa liber, fără teama unor eventuale represalii; sa poată încheia acorduri tripartite între Guvern și cei doi parteneri sociali.
Studiile efectuate asupra dialogului social în Europa de vest din ultimii ani, demonstrează că statul este cel mai interesat actor social carea urmărește ca scop să împartă puterea cu cei doi parteneri sociali (sindicate, patronat) și câștigarea interesului acestor parteneri pentru promovarea reformelor necesare de trecere de la sistemul socialist centralizat, la sistemul democratic și la economia de piață.
Cauzele istorice a dialogului social în statele Europei de Sud – Est sunt bazate pe perioada de tranziție la o nouă economie astfel fiind însoțite de un șir de fenomene antisociale de rând cu un șir de alte incoerențe și dezechilibre macroeconomice, au condiționat apariția unor raporturi noi de muncă.
În acest context istoric pentru Moldova statul decide instituirea dialogului social (sau parteneriat social după cum prevede Codul muncii) ca instrument esențial pentru elaborarea și promovarea normelor de drept intern al muncii care, purtat de pe poziții de egalitate a partenerilor sociali, să aibă rol determinant în luarea deciziilor care privesc, în principal, relațiile industriale. Guvernul devine parte determinantă în acest proces.
Cadrul legislativ cu privire la dialog social următorul:
-Legea privind soluționarea conflictelor colective de muncă, nr.1298-XII din 24 februarie 1993 cu modificările și completările ulterioare. Legea definea noțiunea de conflicte colective de muncă, procedurile aferente soluționării acestora și determina modul de conciliere a lor.
-Legea sindicatelor, nr.1129-XIV din 7 iulie 2000. Legea reglementează raporturile sociale ce apar în legătură cu realizarea de către cetățeni a dreptului constituțional de a întemeia și de a se înscrie în sindicate, stabilește cadrul juridic al întemeierii lor, garanțiile activității, reglementează relațiile cu autoritățile publice, patronii și cu asociațiile patronilor.
-Legea patronatelor nr.976-XIV din 11 mai 2000, reglementează modul de constituire, funcționare și încetare a activității patronatelor în Republica Moldova .
Instituația de bază care reglementeaza dialogul social în Republica Moldova este Comisia Națională pentru Negocieri și Consultari Colectivee constituită prin Decretul Președintelui Republicii Moldova, nr.131-III din 13 iulie 2001.
Componența nominală a Comisiei sunt inclusiv coordonatorul principal și secretarul Comisiei, coordonatorul și membrii Comisiei din partea Guvernului, coordonatorul și membrii Comisiei din partea Sindicatelor, coordonatorul și membrii Comisiei din partea Patronatelor, precum și membrii supleanți din partea părților.
Sistemul de dialog social în Republica Moldova este aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.356 din 26 aprilie 1999, acesta reprezentă cel mai important act normativ, elaborat în comun de părți, care argumenta necesitatea formării și perfecționării sistemului de dialog social și a direcților prioritare de dezvoltare a lui în condițiile reformării economiei țării.
Actele importante care au fost adoptate de partenerii sociali semnate pentru dezvoltarea dialogului social sunt:
– Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.1033 din 8 noiembrie 1999 „Cu privire la comisiile ramurale și teritoriale pentru negocieri și dialog social”. Hotărârea recomanda ministerelor, în comun cu asociațiile (uniunile) de patroni (antreprenori) organele și organizațiile sindicale din ramuri și teritorii, crearea comisiilor pentru negocieri și dialog social, componența comisiilor, obiectivele și caracterul consultativ de activitate.
– Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.675 din 11 iulie 2000 prin care au fost aprobate Regulamentul Comisiei republicane pentru negocieri colective și Regulamentul-model privind organizarea și funcționarea comisiilor ramurale și teritoriale pentru negocieri și dialog social.
Un pas important în dezvoltarea dialogului social în Republica Moldova a fost adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova la 28 martie 2003 a Codului Muncii în redacție nouă (Legea nr.154-XV). Codul încorporează și extinde prevederile normelor legale în materie de dialog social, care l-au precedat, substituindu-le.
Prin articolul 17 Codul Muncii pune la temelia parteneriatului social din țară următoarele principii de bază:
legalitate;
egalitatea părților;
paritatea reprezentării părților;
împuternicirile reprezentanților părților;
cointeresarea părților pentru participarea la raporturile contractuale;
respectarea de către părți a normelor legislației în vigoare;
încrederea mutuală și multe altele.
Codul Muncii definește părțile parteneriatului social la toate nivelele (național, ramural, teritorial și de unitate) și competențele acestor nivele, delimitând atribuțiile lor. Codul stabilește formele parteneriatului social care se realizează prin:
– negocieri colective asupra elaborării proiectelor contractelor colective de muncă, convențiilor colective și adoptarea lor pe baze bi – sau tripartite; – participarea la examinarea proiectelor de acte normative și a propunerilor ce vizează reformele social-economice, perfecționarea legislației muncii și asigurarea concilierii civice, soluționarea conflictelor colective de muncă; – informări și consultări reciproce în problemele ce țin de reglementarea raporturilor de muncă; – participarea salariaților (a reprezentanților acestora) la administrarea unității.
În Codul Muncii sunt formulate clar normele ce țin de reprezentanții salariaților în cazul constituirii sindicatelor, la fel și normele ce țin de reprezentanții angajatorilor în cadrul parteneriatului social.
Dimensionarea rolului Guvernului de către noul Cod al Muncii impulsionează dialogului social, fiind un rol croit în plină armonie cu standarde și principii europene, cum ar fi spre exemplu asigurarea cadrului legislativ și normativ în materie, supravegherea prin structurile sale guvernamentale a modului de aplicare în practică a lui, medierea între cei doi parteneri sociali, patronate și sindicate, a situațiilor conflictuale apărute de pe poziția intereselor naționale ale societății, garantarea exercitării drepturilor partenerilor sociali și vegherea respectării regulilor de dialog.În acest context apare evident foarte necesar înlocuirea în Codul Muncii a noțiunii de parteneriat social cu cea de dialog social pentru amplasarea lui la standarde și practici europene, dar și pentru a evita confuzia cu Parteneriatul Public Privat des vehiculat în materiile economice și sociale contemporane.
Este important a menționa faptul că de la 1991 încoace, la inițiativa actorilor sociali
Moldova a ratificat 40 de convenții ILO în materie de muncă și politici sociale, creând astfel suport juridic internațional necesar pentru funcționarea și dezvoltarea firească a parteneriatului social.
Cadrul instituțional al dialogului social în Moldova scoate în evidență faptul că, în mare parte acesta este realizat prin intermediul Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC) și a comisiilor pentru consultări și negocieri colective ramurale, teritoriale și de unitate economică, dar și a comisiilor ministeriale create la nivel de ramură (șapte la număr în 2010).
Legea privind organizarea și funcționarea CNCNC și a comisiilor respective de la nivelele de mai jos a fost adoptată în 2006, la elaborarea ei au participat nemijlocit și reprezentanții patronatelor și sindicatelor (proiectul de Lege a fost expertizat de ILO). Această lege în formula ei actuală reprezintă un consens la care s-a ajuns în procesul negocierilor. Documentul ce ghidează activitatea CNCNC este Regulamentul său, adoptat printr-o Hotărâre a Comisiei. CNCNC este o structură tripartită constituită din reprezentanții Guvernului, Patronatelor și Sindicatelor, creată în scopul armonizării intereselor participanților la dialogul social. Comisiei îi este atribuit rol consultativ, o practică general acceptată în regiune (este și exemplul Consiliului Economic și Social European), dar are și mandat de negociere (11 convenții colective naționale sunt rezultatul acestei activități. La formarea componenței Comisiei se aplică principiul parității reprezentanților, astfel fiecare parte constituentă deleagă în componența CNCNC 6 membri de bază și 4 membri supleanți, aleși pe o perioadă de 3 ani.
Printre principalele atribuții ale Comisiei pot fi găsite:
– armonizarea intereselor Guvernului, Patronatelor și Sindicatelor;
– purtarea negocierilor colective;
– participarea la examinarea și avizarea proiectelor de acte normative, legislative;
– alte atribuții în limita competențelor.
Funcțiile Comisiei se rezumă la:
– consultări tripartite între partenerii sociali în probleme ce țin de domeniul muncii și în probleme social-economice de interes național, de ramură și teritorial, promovarea parteneriatului social la toate nivelurile;
– menținerea păcii, coeziunii și stabilității sociale pe teritoriul Republicii Moldova;
– coordonarea în mod obligatoriu a proiectelor de acte normative din domeniul muncii și cel social-economic.
Actele emise de CNCNC reglementează raporturile industriale în țară și au ca scop a da imbold pentru stabilirea unor standarde mai mari de protecție la nivelele de mai jos prin utilizarea mecanismului de negocieri colective. Pe lângă aceasta regulamentul comisiei prevede participarea comisiei la avizarea proiectelor de acte normative ce țin de domeniul muncii și cel social-economic, depistarea la nivel național al motivelor situațiilor conflictuale și tensiuni sociale din relațiile de muncă și oferirea soluțiilor menite să prevină astfel de tensiuni. În toate aceste exerciții comisia ar trebui, conform legii, să fie susținută de un organ executiv – secretariatul său compus din cel puțin 3 persoane, și de consilii de specialitate (permanente sau temporare).
Din anul 2006, guvernul și partenerii sociali au negociat în comisie 11 convenții colective, 6 dintre ele fiind de bază (altele completându-le doar) care reglementează diverse aspecte ale vieții sociale , ale politicii bugetare (bugetul de stat, de asigurări sociale, de asigurări medicale), politici fiscale, vamale, tarifare, salariale. Comisia în schimb nu a elaborat nici un aviz la proiectele de lege puse în discuție, în schimb a adoptat hotărâri prin care recomandă inițiatorilor de proiect să ia în considerație o opinie sau alta.
Comisia are următoarele lacune în activitatea sa: -nu a venit cu inițiative de ameliorare a situațiilor conflictuale generate de raporturile de muncă; -nu a monitorizat și evaluat calitatea implementării convențiilor colective semnate;-nu a semnalizat guvernului sau parlamentului apariția unor fenomene economice și sociale care impun elaborarea unor noi acte normative sau programe de dezvoltare;-nu a supus examinării felul în care se exercită propriile hotărâri luate;-nu a fost în stare să asigure funcționalitatea activă a consiliilor de specialitate create (4 la număr). În consecință putem concluziona că activitatea comisiei este una relativ amorfă și într-o anumită măsură formală.
Lipsa unor rețele informaționale (pagina web a CNCNC), dar și lipsa unor informații de acces public pe pagina web a Ministerului Muncii, a Cancelariei de Stat la fel limitează vizibilitatea comisiei. Deși parțial s-a conturat locul și rolul acestei comisii în societate imaginea ei trebuie consolidată în continuare pentru a spori performanța și implicarea Comisiei în activitatea social-economică a țării și a cimenta credibilitatea guvernului și parlamentului vis-a-vis de capacitățile acestea.
Este relevant de a menționa că la ultimele ședințe ale CNCNC s-a pus în discuție soarta acestei comisii și eventualitatea transformării ei într-un Consiliu Economic și Social asemănător celor din Europa de Vest. Un grup de lucru tripartit a fost instituit pentru a identifica avantajele sau/și dezavantajele acestei inițiative. Deficiențele instituționale ale dialogului social la nivel național au influențat calitatea lui la nivel sectorial și teritorial.
La nivel de sector economic există doar câteva comisii funcționale (transport, construcții, agricultură, sănătate) și de aici doar foarte puține convenții colective calitative.
La nivel de teritoriu comisiile active sunt cu un număr foarte limitat (Ungheni, Anenii-Noi, Orhei, Edineț) și respectiv doar atâtea convenții colective negociate. Alegerile locale recente au stopat activitatea acestor comisii până la momentul desemnării membrilor autorităților publice locale noi alese. Remanierile guvernamentale tergiversate au avut un rol de jucat în acest proces și la nivel național (Ministerul Economiei și Comerțului preluând administrarea sectorului energetic a întârziat cu crearea comisiei tripartite în sector și respectiv cu negocierea convenției colective), dar și incapacitatea actorilor la nivel central de a mobiliza partenerii la nivel teritorial și local (în special autoritățile publice la acel nivel) pentru a contribui la edificarea dialogului local. O altă lacună, la care vom veni cu detalii mai jos, este și incapacitatea patronilor de a se organiza și deveni parteneri de consultări și negocieri de încredere pentru guvernele locale și sindicate.
Urmând principii pertinente de guvernare a sistemului de dialog social, acesta cuprinde în țară și administrarea tripartită (Guvern, Patronate, Sindicate) a unor structuri publice care prin activitățile desfășurate promovează politica de stat și administrează atât sursele bugetului de stat, cât și cele ale angajatorilor. Accesul tripartit la respectiva administrare presupune de rând cu toate contribuția pe care actorii sociali o pot aduce vis-a-vis de elaborarea și monitorizarea politicilor publice.
Astfel, în afară de Comisia Națională de Consultări și Negocieri Colective, principalul organ tripartit care poate examina toate aspectele de ordin social-economic (politici bugetar-fiscale, dereprezentanții partenerilor sociali participă la co-gestionarea fondurilor publice prin participare în Consiliile de Administrare a Casei Naționale de Asigurări Sociale, a Companiei Naționale de Asigurări Medicale și, nu în ultimul rând a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. Noile instituții tripartite au delegat drept juridic sindicatelor și patronatelor în a fi consultate în materie de politici economice, sociale și de ocupare și CNCNC este un exemplu elocvent în acest sens.
Efortul tripartit menționat mai sus este transpus în ultimă instanță și într-un șir de alte elemente caracteristice, cum ar fi spre exemplu salariul minim și ajutorul de șomaj. Salariul minim (sector public și privat) este stabilit de stat, după consultarea partenerilor sociali, ca și garanție socială în domeniul retribuirii muncii (Legea nr.1305-XII/ 1993). El se stabilește în baza coșului minim de consum (minimul de existență n.a.), obligatoriu pentru respectare de către toți agenții economici, indiferent de tipul de proprietate. Și totuși salariul minim este unul foarte mic, în 1993 el constituia doar 69% din minimul de existență (și nu a progresat ca valoare nici în ultimii ani). Deși la acel moment salariul minim avea mai mult un rol simbolic decât unul de protecția socială reală, el a servit drept punct de pornire în procesul de negocieri colective ale partenerilor sociali. La o etapă mai avansată incoerența dintre salariul minim și minimul de existență într-un șir de țări din sub-regiune (inclusiv Moldova), de rând cu salariul real rămas în urma creșterii productivității muncii și a PIB-lui țării, a fost atribuit parțial eșecului dialogului social. Actualmente salariul minim se stabilește de către guvern prin consultare cu partenerii sociali la nivel național și prin negocieri colective la nivel de ramură și unitate.
Studiile realizate de ILO menționează că convențiile adoptate acoperă o gamă foarte îngustă de chestiuni (timp de muncă, salarii, aspecte legate de contractul individual de muncă și forme grave de muncă ale copiilor) lucru care face dovada unei capacități reduse de negociere din partea partenerilor social întâi de toate. La fel de limitat este și impactul convențiilor în practică cu atât mai mult cu cât poate fi atestată lipsa unui sistem de monitorizare a punerii lor în aplicare. Calitatea convențiilor colective la nivel de ramură necesită și ea îmbunătățire, nu în ultimă instanță pentru efectul pe care acestea ar urma sa le aibă asupra salariaților din ramura respectivă, dar și utilitatea lor pentru contractele colective de muncă la nivel de unitate (actualmente doar 10% din locurile de muncă sunt acoperite de contracte colective la acest nivel).
Rolul sindicatelor în dezvoltarea dialogului social.
Organizațiile sindicale în Republica Moldova. Retrospectivă istorică.
Primele Uniuni profesionale pe teritoriul Moldovei au fost organizate în perioada primei revoluții burghezo-democratice din 1905-1907. În mai 1917, la Chișinău, se atestă 25 de organizații sindicale care întruneau circa 10 mii membri de sindicat. Tot în această perioadă, s-au întrunit în sindicate și funcționarii din comerț, comunicații, farmaciștii, fotografii, menajerele, chelnerii. În a.1948 a fost întemeiat Consiliul Sindicatelor din Moldova. Numărul membrilor de sindicat în acea perioadă constituia circa 330 mii membri de sindicat, întruniți în 4600 organizații primare (informație oferită de către Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova). Sindicatele sunt constituite după ramuri de activitate. Până în 1990 în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească activau 22 de centre sindicale național – ramurale, sub conducerea Consiliului Republican al Sindicatelor din RSSM, activitatea căruia era coordonată de către Consiliul Central al Sindicatelor din URSS (VȚSPS). În cadrul sistemului sovietic sindicatele constituiau un fenomen paradoxal. Statul, ca unic angajator, și muncitorii, ca unica clasă dominantă, lipsea de fundament real mișcarea sindicală în formă clasică.
După declararea independenței Republicii Moldova și reformele care au avut loc în societate, s-au început și transformările în sindicate. Situația social-economică creată a pus în fața sindicatelor necesitatea de a acționa în conformitate cu imperativele timpului. S-a început tranziția de la sindicate de tip centralizat, subordonate unui singur partid, la sindicate libere și democrate. În anul 1990 centrele sindicale național ramurale s-au unit în cadrul Federației Sindicatelor Independente din Moldova, care în anul 1995, la Congresul II al FSIM, s-au redenumit în Federația Generală a Sindicatelor din Republica Moldova (FGSRM). Procesul de restructurare a mișcării sindicale s-a desfășurat de jos în sus pe baza unor principii care mai târziu au fost consemnate în Legea sindicatelor (Lege nr.1129-XIV/2000).
Organizațiile sindicale primare devin participanți mai activi la reglementarea și aplicarea unor probleme de muncă și sociale la nivelul întreprinderilor. Contractele colective de muncă sunt produsul efortului de impulsionare a relațiilor industriale în întreprindere chiar dacă calitatea acestora este mult influențată de cea a convențiilor colective la nivel de ramură. În domeniul sectoarelor de activitate bugetare (învățământ, sănătate, etc.) sindicatele s-au organizat la nivelul unităților administrative din învățământ, sănătate, educație sau din alte sectoare, funcționând însă după aceleași principii ca și sindicatele din întreprindere. Sindicatele și-au orientat activitatea în special către negocierea contractului colectiv de muncă la nivelul unității și către supravegherea aplicării corecte a prevederilor acestuia de către patron.
Astfel ele participă la stabilirea veniturilor, a duratei concediului de odihnă, a concediului suplimentar de odihnă, la clasificarea locurilor de muncă potrivit condițiilor de greutate, nocivitate, expunere la risc, la elaborarea normelor tehnice de protecție și securitate a muncii.
Federațiile profesionale și ramurale s-au creat ca urmare a conștientizării faptului că există o serie de factori care, deși sunt externi întreprinderii, influențează în mod direct condițiile de muncă sau veniturile salariatului. Ele reprezintă structura sindicală intermediară organizată la nivelul unui sector de activitate. Principala lor funcție este de a apăra interesele salariaților dintr-o anumită branșă, în fața patronilor din respectiva ramură (în special în fața patronatului organizat). Federația este împuternicită de sindicatele membre să negocieze convenția colectivă de muncă la acel nivel. La fel are atribuții în ceea ce privește dezvoltarea cadrului legislativ aferent relațiilor de muncă din sectorul respectiv. Confederațiile sindicale naționale se află în vârful structurii sindicale. Ca și federațiile profesionale și ramurale, ele beneficiază în actul de reprezentare a membrilor de sindicat, de un mandat primit din partea membrilor săi care sunt persoane juridice, federații profesionale și ramurale. Confederațiile sindicale au ca principala funcție reprezentarea intereselor salariaților în relația cu guvernul, partidele politice, alte structuri sindicale organizate la nivel național și internațional, și în special cu confederațiile patronale. De asemenea, confederația sindicală este structura care pune în valoare influența membrilor de sindicat în domeniul legislativ și exprimă opiniile acestora în problemele de interes public. O funcție de o importanță deosebită este și cea educațională, confederațiile desfășurând programe educaționale pentru liderii și membrii de sindicat. În Republica Moldova există o singură confederație națională – Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM). Pe lângă cele expuse mai sus, ea mai are o funcție importantă și în domeniul negocierilor colective. Ea reprezintă interesele salariaților în cadrul negocierii Convențiilor Colective de nivel național, care, deși conține prevederi minime referitoare la salarizare, condiții de muncă, timpul de lucru și odihnă, etc. reprezintă baza de negociere pentru convențiile încheiate la niveluri subsecvente: de ramură, sector de activitate, întreprindere.
În cadrul CNSM activează 29 organizații sindicale ramurale naționale: învățământ și știință, tehnologii informaționale și mass-media, agricultură și alimentație publică, asistență socială și producere de mărfuri, comunicații, construcții, industria ușoară, cooperația de consum, comerț, transport, industria chimică și resurse energetice, colaboratori din sistemul MAI, instituțiilor de stat, cultură, etc.
În ultima perioadă devine tot mai evidentă necesitatea restructurării mișcării sindicale datorită schimbărilor sensibile apărute în cadrul sistemului economic în urma procesului de reformă. În cadrul nou care evoluează, cu o parte importantă a produsului intern brut realizată în sectorul privat, unde preponderent se află întreprinderi mici și mijlocii, sindicatele au remarcat că structura de tip industrial nu mai permite promovarea intereselor salariaților în condiții optime.
Actele importante ce servesc ca bază în activitatea Confederației Sindicale sunt- Constituția, Codul Muncii, Legea sindicatelor (prima de altfel în spațiul post-sovietic) și convențiile internaționale în materie de asociere, libertate sindicală și negocieri colective la care Moldova este parte. Devine importantă activitatea lor și la nivel național și ramural ca partener al dialogului social instituit
Ca și majoritatea țărilor în tranziție Moldova devine martor a multor fenomene antisociale, cum ar fi lichidarea unui șir de întreprinderi industriale mari, concedieri în masă și creșterea rapidă a ratei șomajului drept consecință, reducerea subită a puterii de cumpărare a salariilor, descurajări și emigrări în scop de muncă inclusiv pe căi ilegale. Expansiunea serviciilor ca domeniu economic, apariția și extinderea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ÎMM) prin declanșarea sectorului privat, creșterea de proporții a economiei informale au transformat un număr considerabil de locuri de muncă în locuri precare, lipsite de atractivitate. Sindicatele au avut de înfruntat un șir de probleme legate și de poziționarea incorectă a statului în cadrul sistemului de relații industriale (guvern și patron simultan) prin impunerea deciziilor și dominarea lor. Acest aspect pe alocuri determină un comportament incorect din partea guvernului în cadrul parteneriatului social.
Rolul organizațiilor patronale în desfășurarea și evoluția dialogului social.
În momentul debutului tranziției de la economia de comandă la economia de piață, se axează pe apariția masivă și surprinzător de rapidă a unui număr mare de întreprinzători. Apariția spontană a noilor asociații ale angajaților și ale asociațiilor patronale au constituit o confruntare pentru vechile structuri, constituind, de asemenea, pași cheie în procesul de tranziție.
Organizațiile patronale grupează întreprinderi dintr-o anumită ramură sau regiune pentru a promova și proteja interesele lor comune în calitate de patroni, de a-i reprezenta în relațiile cu alte grupuri ale societății și a le furniza asistență și servicii. Principalele lor domenii de activitate sunt relațiile sociale plus promovarea condițiilor legale și politice necesare liberei întreprinderi. În țările aflate în proces de tranziție la economia de piață, organizațiile patronale de multe ori sunt veriga cea mai slabă în structura tripartită, în anumite cazuri legislația existentă îi împiedică în dezvoltare plasându-i într-o poziție dezavantajoasă față de sindicate. Patroni, în sensul economiei de piață, nu au existat în sistemul anterior, iar exercitarea rolului lor depinde de progresul reformei economice și de privatizare.
Organizațiile patronale au trebuit să pornească de la zero, fără patrimoniu, recrutând persoane cu puține experiențe anterioare în acest domeniu nou de activitate, sarcina lor în același timp fiind de a promova și reprezenta interesele comune ale tuturor întreprinzătorilor și patronilor, indiferent de natura capitalului, care acționează pe baza principiului liberei concurențe în scopul și cu dorința de a participa la dezvoltarea economică și socială. În această misiune patronatele nu sunt scutite și de anumite obstacole printre care: faptul că în practică, recunoașterea organizațiilor patronale lasă mult de dorit, afectând capacitatea lor de a reprezenta interesele generale ale membrilor, reducând participarea lor activă în stabilirea și dezvoltarea relațiilor industriale, a negocierii colective, a dialogului social, a consultărilor tripartite, constatând-se dificultăți chiar pentru a fi acceptate ca legitime eforturile lor de lobby; se semnalează dificultăți importante în finanțarea activității organizațiilor patronale, în special în lipsa unei facilități fiscale reflectate și de atitudinea oficială; organizațiile patronale au fost forțate să se reorganizeze mai mult sau mai puțin complet, atât din motive organizaționale, cât și financiare, în atare momente organizațiile patronale își caută resurse, modalități de a-și crește și dezvolta activitățile; independența organizațiilor sociale partenere față de controlul guvernamental rămâne o chestiune sensibilă și controversată. Pentru partea patronală acest lucru se leagă de organizațiile dominate de întreprinderile controlate de stat. O consecință directă a acestui fapt este că organizațiile mai puțin dependente, ca cele private, riscă să fie marginalizate de către autoritățile publice.
Egalitatea tratamentului juridic recunoaște dreptul de asociere a patronilor în vederea apărării drepturilor și promovării intereselor lor în egală măsură cu recunoașterea facultății salariaților de a-și apăra drepturile prin intermediul unor asociații profesionale – organizațiile sindicale. Spre deosebire de sindicate însă, patronatele în Republica Moldova au o vârstă relativ fragedă. Inexistența organizațiilor patronale în perioada sovietică are un argument firesc și legitim – lipsa proprietarilor privați. Conducătorii companiilor de stat își reprezentau întreprinderea în cadrul Camerei de Comerț, aceasta fiind doar o asociere comercială fără mandate în materie de relații industriale. Camerele de Comerț aveau sarcina de promovare și suport a activităților de import-export ale companiilor ca rezultat al interdicției impuse acestora de inițiere a contactelor comerciale directe cu companii străine. Anume experiența limitată în timp a asociațiilor patronale în Moldova și este unul din motivele vulnerabilității acestora la ora actuală. Lucru la care ne vom referi în continuare.
Perioada de tranziție. Cadrul legislativ adoptat după 1991, în special Concepția pentru dezvoltarea sistemului de dialog social la care ne-am referit mai sus, a facilitat apariția organizațiilor patronale în țară. Organizarea, funcționarea si atribuțiile asociațiilor patronale sunt reglementate de Legea Patronatelor Nr.976-XIV /2000.
Conform Legii Patronatelor acestea sunt organizații necomerciale, neguvernamentale, independente și apolitice, constituite în baza liberei asocieri și egalității în drepturi a patronilor din diverse domenii de activitate. Scopul instituirii lor este asistarea membrilor acestora în capacitatea lor de patroni prin acordarea de servicii și consultații, protecția drepturilor și reprezentarea intereselor membrilor lor în relațiile cu autoritățile publice, cu sindicatele, de rând cu alte organizații neguvernamentale pe plan național și internațional. Formele juridice de organizare a patronatelor sunt asociațiile (prin asocierea a cel puțin 3 patroni), (până în anul 2009 Legea prevedea un număr de cel puțin 10 patroni necesari pentru formarea unei asocieri, lucru care se considera discriminatoriu comparativ cu sindicatele), federațiile (două sau mai multe asociații patronale într-un anumit domeniu) și confederațiile (două sau mai multe federații patronale sau asociații patronale și patroni aparte).
Legea reiterează faptul că patronatele reprezintă, promovează, susțin și apără interesele comune economice, tehnice și juridice, precum și acțiunile de cooperare ale membrilor lor. Merită atenție specială faptul că prin actul normativ de constituire patronatele își găsesc locul în procesul de dialog social. Conform articolului 13 (litera f) ele participă, în colaborare cu partenerii de dialog social, la elaborarea proiectelor de acte legislative și alte acte normative, contribuie la dimensionarea și implementarea strategiilor de dezvoltare a economiei naționale și a activităților economice, precum și a strategiilor în domeniile salarizării și protecției muncii, învățământului profesional și sănătății. Activitate de lobby pe lângă guvern este și ea printre prerogativele patronatelor din țară.
În Republica Moldova actualmente activează o singură Confederație Națională a Patronatelor, instituită în 1996 de către 5 fondatori, care include 28 membri (comparativ cu 25 membri în 2005) – 3 federații patronale, 12 uniuni și asociații patronale și profesionale și 13 întreprinderi (35% din întreprinderile existente și aproximativ 60 la sută din forța de muncă angajată), conform informației oferite de Confederația Națională a Patronatelor din Moldova.
CNPM este membră a ILO și a Organizației Internaționale a Patronilor și beneficiază de asistență de consolidare a capacităților din partea acestora. Confederația este recunoscută drept cea mai reprezentativă organizație patronală și este abilitată legal de a participa in instituții naționale tripartite si de a negocia convenția colectivă de munca la nivel național în cadrul CNCNC, de a aviza proiecte de acte normative.
Pe parcursul ultimilor cinci ani, de comun acord cu patronatele membre CNPM a examinat și avizat peste 1000 proiecte de documente. La elaborarea avizelor privind aceste proiecte au fost relevate cele mai importante probleme ale patronatelor și întreprinderilor, înaintate propuneri și măsuri concrete care presupuneau luarea de către Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova a deciziilor în vederea:
Optimizării sistemului fiscal și al administrării fiscale;
Reducerii poverii fiscale pentru întreprinderi;
Încurajării și protecției investițiilor;
Creării unui mediu favorabil pentru depășirea crizei financiare ca urmare a crizei financiare globale
Diminuării impactului reglementărilor asupra comunității de afaceri prin reducerea și optimizarea controalelor de stat, simplificarea procedurilor de obținere a licențelor, autorizațiilor și permiselor;
Corelării și echilibrării politicilor de ordin social cu cele de ordin economic.
Totuși în acest exercițiu patronatele au fost în stare să recunoască anumite carențe care au limitat calitatea intervențiilor proprii pentru că, deși CNPM este consultată sau informată în mare măsură despre proiectele de acte normative și legislative din domeniile sale de activitate, mai există rezerve în acest sens. Și dezvoltarea și instituționalizarea dialogului social la nivel sectorial, teritorial și întreprindere a fost moderată și neimpunătoare, îndeosebi la nivel de teritoriu. O bună parte a funcționarilor administrației publice centrale și locale nu înțeleg și nu au manifestat dorința pentru consultări și cooperare cu patronatele și patronii din teritoriu. Rolul dialogului social și al patronatelor în societate deseori nu este înțeles corect. Relațiile de colaborare ale CNPM cu puterile legislativă și executivă necesită o amplificare și coerență (raportul de activitate al Consiliului de Conducere al CNPM pentru perioada 01.01.2006 -31.12.2009).
CNPM a venit în ultimii ani cu propuneri de optimizare și a Cadrului de Cheltuieli pe Termen Mediu care să contribuie la vitalitatea economică a întreprinderilor prin:
– stabilirea normativului defalcărilor pentru fondatorii de întreprinderi individuale în mărime de 7-10% din venitul realizat și nu în valoare fixă;
– introducerea impozitului consolidat în agricultură și micul business;
– deducerea cheltuielilor aferente reparației bunurilor închiriate, a utilajului tehnologic și clădirilor, altele;
– reducerea cotei standard TVA până la 18 %;
– modificarea mecanismului de restituire a TVA, aplicarea principiului de înregistrare benevolă ca plătitor de TVA
– scutirea de TVA a investițiilor contractate sub orice formă, a utilajului, tehnologiilor și materialelor care nu se produc în Republica Moldova;
– computerizarea procedurilor de raportare fiscală, socială și statistică;
– optimizarea controalelor fiscale;
– pentru optimizarea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat (BASS) CNPN a propus în ultimii ani:
– aplicarea echității sociale și asigurarea legăturii dintre riscurile asigurate, contribuții și beneficii;
– reducerea anuală a cotei contribuțiilor de asigurări sociale de stat până la proporția prevăzută de legislația socială;
– stabilirea pentru angajatorii din agricultură a cotei contribuțiilor de asigurări sociale de stat în mărime de 15% concomitent cu subvenționarea din bugetul de stat a diferenței dintre această contribuție și contribuția stabilită de BASS pentru ceilalți angajatori;
– aplicarea tarifului redus al contribuțiilor de asigurări sociale de stat pentru agenții economici producători în condițiile stipulate de BASS;
– calcularea contribuției în raport cu venitul realizat pentru persoanele neangajate prin contract individual de muncă;
– excluderea cheltuielilor pentru repartizarea biletelor de tratament balneo – sanatorial de către sindicate;
– aplicarea tarifului redus al contribuțiilor de asigurări sociale pentru întreprinderile producătoare în condițiile prevăzute de BASS, etc.
Din cele menționate mai sus Guvernul și Sindicatele le-au susținut pe cele care vizau reducerea ratei impozitului pe venit pentru persoanele juridice (de la 15% în 2006 la 0% în 2008 și a tarifului contribuțiilor obligatorii de stat sociale (de la 26% în 2006 la 23% în 2009) și scutirea de impozitul pe venit a organizațiilor patronale.
CNPM a venit și cu propuneri plauzibile de revizuire a Codului Muncii pentru o mai bună adaptare a normelor lui la rigorile economiei de piață. CNPM consideră că Codul Muncii trebuie să reflecte un spirit partenerial și nu unul de confruntare în relațiile de muncă. Este oportun ca acesta să stimuleze munca și dezvoltarea economică. Codul Muncii trebuie să asigure cadrul juridic general care să stimuleze activitatea legală și să descurajeze munca la negru. Din păcate aceasta generalizare continuă a fi actuală din punctul de vedere al CNPM. Un șir de alte acte legislative au beneficiat de contribuția patronatelor în procesul de elaborare a lor. Ținem să menționăm în special Legea privind Comisia națională de consultări și negocieri colective și Legea privind Sănătatea și Securitatea la locul de muncă, Legea salarizării.
Cu toate cele relatate mai sus nu putem să nu reiterăm și frustrarea organizațiilor patronale legată de faptul că deși de multe ori sunt asigurate despre disponibilitatea puterii executive de a ține cont de propunerile și obiecțiile privind proiectele de acte legislative și normative înaintate de ele, în realitate lucrurile se prezintă cu totul diferit.
Consiliul de conducere al Confederației CNPM consideră că Dialogul Social este în criză. Acest fapt este demonstrat la nivel național prin adoptarea Bugetului de Asigurări Sociale de Stat pentru 2012 în totala ignorare a părerilor partenerilor sociali care s-au arătat împotriva de a transfera pe seama agenților economici suplimentar plata a 2 zile de incapacitate de muncă
Ținem să menționăm că o cercetare efectuată recent la solicitarea Organizației Internaționale a Muncii pune și ea în evidență un șir de aspecte legate de situația dialogului social din perspectiva liderilor patronali. Conform acestora din urmă patronatele, ca instituții sociale pe piața muncii din Republica Moldova, sunt organizații relativ tinere. Din acest considerent ele încă nu au reușit să-și consolideze pe deplin pozițiile lor în calitate de partener social pe piața muncii. Acest lucru a condus la aceea că nu toate sectoarele economice dispun de asociații patronale de ramură. Mai mult ca atât doar două dintre organizațiile patronale au reușit să-și creeze structuri teritoriale funcționale (Federația Națională a Patronatelor din Agricultură și Industrie și Federația Patronatelor din Construcții).
În mare parte organizațiile patronale participă la negocierile tripartite la nivel național, în calitate de membri ai Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective. La negocierile la nivel de ramură participă doar acele organizații patronale care reprezintă un sector economic (de exemplu: Federația Patronatului din Construcții și Producția Materialelor de Construcții, Asociația Patronală din Construcții-Montaj „Condrumat”, Uniunea Transportatorilor și Drumarilor, Asociația Patronală a Serviciilor Publice, Federația Națională a Patronatului din Agricultură și Industria Alimentară etc.).
Aceste negocieri sunt tripartite chiar și în afara sectorului public. Reprezentanții ministerelor de ramură sunt parte la negocieri și pot influența într-o măsură mai mare sau mică rezultatele lor. Acest aspect „intervenționist” poate leza în anumite situații interesele bipartite la nivelul ramurii respective și rolul statului în acest caz ar trebui limitat doar la cel de arbitru al negocierilor bipartite.
Studiul ILO menționat mai sus relevă și calitatea procesului de negocieri. În viziunea patronilor negocierile se transformă într-o presiune din partea organizației sindicale, iar revendicările impuse de sindicate privind nivelul salariilor și garanțiile sociale nu sunt justificate din punct de vedere economic. De asemenea în condițiile crizei economice actuale, când întreprinderile se confruntă cu dificultăți majore atât în asigurarea lucrătorilor cu un volum de muncă, cât și în asigurarea unui salariu nu mai mic decât cel negociat cu partenerii sociali, negocierile devin tot mai dificile. Reprezentantul Asociației Investitorilor Străini a afirmat chiar că investitorii străini califică prezența organizației sindicale în cadrul întreprinderii drept un risc investițional.
Din punctul nostru de vedere subdezvoltarea patronatelor, în special la nivel de ramură, ține și de alte argumente și anume de faptul că în țară lipsește o cultură antreprenorială adecvată, activitatea organizațiilor patronale și avantajul de a fi membru de patronat este insuficient de bine mediatizat, iar incapacitatea financiară și logistică a federațiilor și confederației patronale de a asista extensiv proprii membri prin oferirea serviciilor calitative demotivează asocierea patronilor. Paradoxul este că în Moldova, în necesitatea dispunerii de un partener de dialog social, sindicatele au fost acelea care au pledat și chiar stimulat crearea patronatelor în anumite situații. În sectorul public, managementul se alătură în general sindicatelor pentru a face lobby pe lângă guvern sau ministere, pentru a obține anumite “favoruri”. Iar atunci când in dialogul cu sindicatele patronatele folosesc justificarea ineficienței activității lor dând vina pe incoerența politicilor publice, sindicatele preferă să discute direct cu guvernul ori de câte ori au solicitări de interese.
Cât despre întreprinzătorii privați aceștia întârzie să se organizeze in asociații patronale și din încrederea lor că au destulă putere sa negocieze ori sa-si impună termenii si condițiile dorite in domeniul muncii la nivelul fiecărei companii in parte. Mai mut ca atât, unii dintre ei preferă să facă acest lucru de rând cu descurajarea angajaților de a se organiza în sindicate, care în contextul unei competiții dure pe piață acceptă orice condiție indusă de patron doar pentru a-și păstra locul de muncă. Exemplu în acest sens pot servi rezultatele unui studiu efectuat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) al ONU în cadrul proiectului „Promovarea Responsabilității Sociale Corporative și constituirea Rețelei Locale a Pactului Global în Republica Moldova” implementat de către Centrul Analitic „Expert – Grup”.
„Expert – Grup” a efectuat o cercetare sociologică prin chestionare care a cuprins 55 de companii de pe întreg teritoriul Republicii Moldova care a arătat că relațiile de muncă reprezintă o preocupare continuă a companiilor. În raport cu sindicatele studiul arată că 49 la sută din cei chestionați au o atitudine bună față de sindicate, motivând satisfacția prin faptul că acestea participă de rând cu administrația la elaborarea deciziilor legate de raporturile de muncă; 17,6% din respondenți s-au arătat nemulțumiți de faptul că sindicatele incită salariații sa-și manifeste dezaprobarea cu calitatea relațiilor de muncă din unitate. Totodată, în jur de 32 la sută de unități economice au anunțat lipsa sindicatelor în companie.
În acest context împărtășim întru totul opinia exprimată de autorii studiului conform căreia deciziile privind raporturile de muncă între patron și angajați în aceste unități sunt adoptate unilateral, ceea ce cu toată certitudinea se răsfrânge negativ asupra condițiilor de muncă, stimulării materiale, programului de lucru, etc.
Cu certitudine mișcarea patronală este una care necesită consolidare. Eforturile enumerate mai sus fac dovada faptului că aceasta se vrea una pe potriva unui partener de dialog social credibil și membrii achiziționați în ultimul timp vorbesc despre credibilitatea investită în această mișcare. Credem că este tocmai momentul potrivit pentru a menționa că acestui fapt i-au contribuit un șir de factori. Întâi de toate cel de modificare a legislației fiscale care a permis deducerea anuală de 0,15% din fondul de retribuire a muncii a cheltuielilor achitate de contribuabili sub formă de taxe de aderare și cotizații de membru destinate activității patronatelor. Această modificare a fost precedată de activități de lobby, intervenții deschise, inclusiv la nivel de guvern și parlament din partea ILO și OIP. Soluționarea acestei probleme s-a încadrat forate bine în Rezoluția Organizației Internaționale a Muncii (Warșovia, 1995 și Geneva 2000) prin care statele membre ILO au fost invitate să încurajeze dezvoltarea unor organizații patronale și sindicale viabile, reprezentative și pe deplin independente. De rând cu aceasta rândul membrilor de patronate s-a consolidat și în urma unui șir de activități de încurajare a aderării din partea CNPM la toate nivelele. Un șir de întrevederi cu potențiali membri au fost finanțate de către ILO și alți parteneri externi.
Patronatele sunt create de către și pentru întreprinderi, iar obiectivele lor generale sunt de a furniza servicii adaptate nevoilor membrilor lor care conduc la creșterea productivității întreprinderilor; de a avea capacitatea de a anticipa desfășurarea evenimentelor din sectoarele sale de activitate și de a face recomandări membrilor săi pentru a putea răspunde acestor dezvoltări, etc. Toate acestea necesită resurse financiare adecvate, un management eficient, un personal de un înalt profesionalism și, în general, o desfășurare a activității condusă după principiul managementului afacerilor. Or, tocmai aici mișcarea patronală își resimte vulnerabilitatea care, nesoluționată pe termen mediu și lung, poate genera o fisură greu de regenerat ulterior.
Mișcarea patronală este în linii mari reprezentată de CNPM la nivel național și cele 28 membri la nivel de sector, dar practic inexistentă la nivel teritorial. Deficiențele financiare și lipsa resurselor umane suficiente, ca rezultat al acestei deficiențe, reduce din amploarea mandatelor delegate patronatelor de către norma legală și regulamentele de activitate. Aceasta influențează și capacitate tehnică a patronatelor de a negocie și de a se opune presiunii sindicatelor. Lipsa experienței, ca rezultat al instituirii relativ recente și absența acestei structuri în sistemul vechi, își spune și ea cuvântul de multe ori fiind intuiția acea care influențează luarea unei sau altei decizii. Constrângerile financiare condiționează limitări în dezvoltarea organizațională și prestarea de servicii membrilor de patronate și potențialilor membri. Doar în 2010 CNPM a început să presteze servicii în materie de sănătate și securitate la locul de muncă. Sperăm că acestea vor fi durabile și atractive pentru potențiali membri. Dar în același timp Confederația este în incapacitate logistică și profesională de a presta și alte servicii atât de necesare întreprinderilor. Și promovarea insuficientă a imaginii organizației patronale în mediul de afaceri, dar și în societate în general, defavorizează mișcarea, reduce din gradul de atractivitate a ei și, deci în ultimă instanță, periclitează perspectivele ei de dezvoltare. Nu negăm faptul că și lipsa unei culturi antreprenoriale în societate influențează progresul.
2.2. Negocierile colective evoluție și impact asupra pieței muncii în Moldova
Dialogul Social în domeniul forței de muncă în Republica Moldova este reglementată prin strategia adoptată de Agenția Națională a Ocuparii Forței de Muncă.
În scopul formării și perfecționării sistemului de dialog social și ținînd cont de practica și experiența internaționala Guvernul Republicii Moldova a aprobat Hotărîrea nr-356 din 26.04.99 prin care a aprobat Concepția pentru dezvoltarea sistemului de dialog social, stabilind subiecții dialogului social și sarcinile acestuia.
Agenția națională a aocuparii forței de muncă constituie un actor guvernamental carea a avut ca rol elaborarea unei strategii in domeniul dialogului social.
Printre sarcinile dialogului social se enumeră și coordonarea intereselor partenerilor sociali în soluționarea problemelor privind remunerarea muncii, ocuparea forței de muncă, protecția și securitatea muncii, instruirea profesională și reciclarea cadrelor, etc. O continuare în formarea cadrului legislativ în constituirea sistemului parteneriatului social o constituie Codul Muncii, adoptat de către Parlamentul Republicii Moldova la 29 iulie 2003, care prevede nivelele și formele dialogului social.
Concomitent cu ratificarea în anul 1996 de către Parlamentul Republicii Moldova a Convenției 88 a Organizației Internaționale a Muncii privind organizarea Serviciului de ocupare a forței de muncă, 1948 Guvernul Republicii Moldova a creat în 2003 în baza Legii nr. 102-XV din 13.03.2003 Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, care este administrată după cum se cere în Convenție de un Consiliu de administrație, compus pe principii de paritate din reprezentanți ai Guvernului, patronatului și sindicatelor. La nivel teritorial pentru organizarea și coordonarea activității de ocupare a forței de muncă și protecție socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă au fost create agenții teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, pe lîngă care sunt formate consilii consultative tripartite, reprezentînd autoritățile publice locale, sindicatele și patronatele.
Baza legală pentru desfășurarea dialogului social în cadrul Consiliilor de nivel național și teritorial pe piața muncii este reglementată de Codul Muncii, cap. 1-3, art. 15-25, în care sunt specificate condițiile și Legea nr. 102-XV din 13.03.2003 cu privire la ocuparea forței de muncă și protecția socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, în care sunt enumerate autoritățile și partenerii și care activează în corespundere cu regulamentele de activitate.
Scopul principal al dialogului social în domeniul pieței muncii constă în efectuarea unor măsuri comune și concrete ale părților, menite să amelioreze situația pe piața muncii, precum și să asigure protecția socială a persoanelor fără un loc de muncă.
Principalele avantaje ale dialogului social referitor la aspecte legate de piața muncii, care rezultă în creșterea bunăstării sunt următoarele:
-creșterea încrederei între actorii de pe piața muncii;
– transparență între opinii și negocieri;
– o colaborare mai bună între parteneri pe piața muncii;
– o mai bună alocare a resurselor;
-mai bună delimitare a problemelor existente pe piața muncii;
– posibilități mai mari de a găsi soluții comune pentru problemele de pe piața muncii, cum ar fi o mai bună mediere a cererii cu oferta pe piața muncii;
– dezvoltarea unei responsabilități comune între partenerii sociali pentru o piață a muncii mai funcțională;
– stipularea priorităților pe piața muncii;
– reducerea diferențelor în implementarea politicilor;
-mai bună monitorizare a executării deciziilor;
-democrație mai avansată;
Strategia elaborată de Ministerul Muncii a identificat un șir de obstacolele între partenerii sociali atît de nivel central cît și teritorial din Republica Moldova.
Printre acestea pot fi evidențiate neajunsuri atît de ordin structural cît și general.
În cadrul carențelor de ordin structural se evidențiază:
A) Patronatele se confruntă cu o reprezentativitate redusă a angajatorilor, precum și nu sunt create la nivel teritorial, în cadrul consiliilor consultative teritoriale fiind reprezentate de către unii angajatori;
B) Sindicatele nu sunt atît de independente vizavi de stat, fiind influențate frecvent în luarea deciziilor, aceasta reducînd din activismul lor;
C) partenerii pe piața muncii nu sunt egali, influiența statului este prea mare în raport cu sindicatele și patronatele, ceea ce creează un dezechilibru în procesul de luare a deciziilor în domeniul pieței muncii.
de ordin general:
A) Partenerii sociali, inclusiv reprezentanții din consiliile consultative teritoriale nu conștientizează pe deplin importanța (impactul asupra economiei naționale) a unei politici funcționale a pieței muncii;
B) Societatea civilă nu este suficient de transparentă și este caracterizată prin lipsa încrederii în instituțiile pieței muncii.
Printre alte obstacole se mai enumeră:-structuri teritoriale ale sindicatelor răzlețe și lipsa totală a organizațiilor reprezentative ale patronatelor;structura implementării dialogului social ar putea fi mai bine definită și dezvoltată, în special la nivel teritorial; informare insuficientă despre piața muncii; participarea la dialogul social trebuie să fie adusă la un nivel mai înalt, includerea în componența consiliilor a persoanelor cu dreptul de a lua decizii; există necesitatea promovării unei mai bune înțelegeri a rolului partenerilor sociali și a situației mutuale;
lipsa unei experiențe suficiente de cooperare și a unor experiențe de succes în cadrul dialogului social ; lipsa încrederii între partenerii pe piața muncii în obținerea unor rezultate pozitive.
În scopul realizării dialogului social în domeniul pieței muncii vor fi abordate cele mai actuale probleme caracteristice pieței muncii și în baza unor înțelegeri reciproce vor fi propuse soluții, care vor fi realizate cu eforturi comune.
2.3 Concluzii:
Dezvoltarea culturii dialogului social se impune ca o direcție strategică distinctă de acțiune. Este nevoie în acest sens de implicarea tuturor actorilor relevanți, este nevoie de popularizarea exemplelor de bună practică din Republica Moldova (dar și din alte țări), este nevoie de instituirea, prin mijloace de recompensare și sancțiune (dacă e cazul) a unui comportament și a unei atitudinii favorabile parteneriatului și cooperării sociale, a dialogului social generalizat și permanent.
Cauzele eșecului dialogului social:
-Fragmentarea mișcării sindicale, pe de o parte, dar și a celei patronale.
-Ruptura între structurile sindicale ori patronale, chiar la nivel federativ.
-Schimbul de replici dure, boicotul reciproc sau subminarea eforturilor organizațiilor care au aceeași coloratură socială (fie sindicală, fie patronală) fac parte aproape firesc, din cursul uzual al unui proces de dialog social.
Totuși, în timp, în urma decantării unor runde succesive de dialog social (negociere colectivă, conflict social, greve, consultări, informări etc.) au mers în rând partenerilor sociali valori precum nevoia de unitate, nevoia de acțiune comună (pentru a fi bine tuturor celor implicați), nevoia de raportare la interesele celor care sunt reprezentați în procesul de dialog social.
Apelul la astfel de norme sau valori ultime, comun împărtășite, poate susține progresul în derularea dialogului social.
Dialogul social, chiar finalizat fără consens între parteneri, poate dezamorsa tensiuni sociale acumulate sau poate genera adoptarea de decizii care pot eficientiza sau crește eficiența politicilor guvernamentale și a activitățlor economice.
Abordarea strategică este un element cheie care susține în mod practic eficiența și eficacitatea activităților unei organizații patronale sau sindicale. Adesea acest aspect este ignorat în practică de organizațiile partenerilor sociali.
Dialogul social funcționează adecvat în condițiile în care există voință politică pentru susținerea și dezvoltarea acestui proces social și în condițiile în care la acesta pot participa toți
actorii relevanți și reprezentativi. Complementar, este nevoie și de acceptare socială și suport social larg, la nivelul social, pentru ca dialogul tripartit să producă efecte dezirabile.
În fine un alt aspect care facilitează succesul în procesul de dialog social sunt competențele tehnice ae partenerilor participanți la proces, capacitatea acestora de a înțelege informațiile relevante și accesul la astfel de informații.
POLITICI SI STRATEGII CU PRIVIRE LA EVOLUȚIA DIALOGULUI SOCIAL CU PERSPECTIVA EUROPEANĂ
3.1 Contextul legislativ și instituțional al dialogului social
Rolul insemnat în evoluția dialogului social în Republica Moldova îl joacă Organizația Internațională a Muncii. Republica Moldova fiind parte din aceasta organizație a ractificat un șir de convenții europene cu insemnatate majoră pentru dialogul social. Evaluarea acestuia de către OIM este un context favorabil pentru evoluția sa pe un făgaș european. Diversele proiecte înaintate de organizație facilitează dezvoltarea atît pe de o parte a organizațiilor sindicale cît și a celor patronale. Strategia Europeana a Republicii Moldova vizează angajamentul de bază asumat de aceasta prin acceptarea transformarii dialogului social existent la momentul actual după criteriile Uniunii Europene. La capitolul 9 care se referă la știință educație, schimburi interculturale este un capitol aparte dedicat dialogului social.
Strategia Europeană a Republicii Moldova a fost semnată prin decretul Președintelui nr. 957-III din 13.IX.2002 privind instituirea Comisiei pentru Integrare Europeană. Hotărîrea Guvernului nr.351 din aprilie 2004 fixează pentru prima dată obiective clare pe care administrația publică locală trebuie să le atingă.
Sarcinile autoritătilor publice locale a constituit în necesitatea modificării atît a cadrului legal cît și ajustării acestuia la nivelul Uniunii Europene.
Cercetarile efectuate la nivel european evidențiază Carta Europeană a Autonomiei Locale este o convenție internațională, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 de către Consiliul Europei. Această Cartă stabilește principiile generale de funcționare a Autorităților Publice Locale și relațiile sale cu alte organe ale autorităților de stat. Principiile de bază incluse în Carta respectivă sunt exercitate de către toate categoriile de comunități locale existente în țările care au aderat la CEAL.
Astfel colectivitățile locale dispun în cadrul legii de toată libertatea, de a lua inițiativa pentru orice chestiune, care nu este exclusă din câmpul competențelor lor sau care este atribuită unei alte autorități. Principiul de bază al APL “de a soluționa și gestiona o parte importantă a competențelor publice” este necesar să fie realizat de către consilii sau adunări (având organele executive respective) care sunt alcătuite din reprezentanții APL, aleși în alegeri. Carta Europeană a Autonomiei Locale solicită ca aceste alegeri să fie:Universale; Egale; Directe; Secrete; Libere.
Conform Cartei Europene a Autonomiei Locale, legislația statului poate conține prevederi de realizare a APL în forme directe, cum ar fi, de exemplu, referendumul.
Prin urmare conform art. 4 alin. 6 al Cartei Europene a Autonomiei Locale Principiile dialogului social cu participarea comunităților locale menționează : „Autoritățile administrației publice locale trebuie să fie consultate, pe cât este de posibil, în timp util și în mod adecvat, în cursul procesului de planificare șide luare a deciziilor, pentru toate chestiunile care le privesc în mod direct”.In urma studiilor realizate sa demonstrat că autorităților publice locale constituie acea cale spre participarea directă în dialogul social, al cărui sens este bazat pe consultarea planurilor și deciziilor elaborate de guvern, în competențele, ce țin de interesul lor.
În practica țărilor-membre ale UE, aceste forme și modul de acțiune sunt determinate de către normele legislative adoptate, ce țin îndeosebi de modalitățile permanente ale dialogului social și obiectivele principale, de limitele de procedură. În această practică au fost acceptate următoarele forme: – negocieri la nivelul central în care participă guvernul, părțile acestei forme se străduie să ajungă la un consensus, ce ține de decizia care va fi adoptată decătre organele autorităților centrale;– negocieri colective ale căror obiectiv sunt înțelegeri colective, în care părțile participante reprezintă marele grupe ale societății, cu interese clare și posibil cât mai comune;– consultații și opinii care sunt un mod de demonstrare a părerilor în obiectul respectiv, fără tractări și ajungere la compromise, ce în practică nu înseamnă că prin această formă nu se poate ajunge la o înțelegere finală;– informare, care este o formă fundamentală a dialogului social bazată pe schimbul de informații între participanții acestui mod de dialog, de multe ori bazat pe principiul de convingere a părților participante în dialog.
Tehnicile și formele generale ale dialogului social prezentate în tabelul nr. 1 cu participarea APL sunt niște prevederi care nu se exclud în comun. Aceasta înseamnă că folosirea unei forme de dialog social poate fi fortificată prin interpretarea activitățiiîntr-o altă formă sau tehnică de conducere a dialogului.
Tab. 1: Formele și tehnicile generale ale dialogului social
Fiecare stat signatar al CEAL se folosește de o libertate semnificativă, care este limitată de următoarele principii:
a) prezumție competentivă a APL;
b) subsidiaritatea.
Atât guvernul, cât și puterea legislativă este obligată să respecte aceste reguli, în procesul de creare și exercitare a dreptului. Practic aceste principii sunt câteodată implementate destul de flexibil, în dependență de țară, experiența istorică de funcționare a diferitor instituții și de asemenea în mod general – alegerea fundamentală de orânduire, care se întruchipează prin adoptarea a unui anumit model de stat.
Studiile de caz afectuate de ONG au demonstrat că exemplu adecvat pentru Moldova în domeniul metodelor și volumului de influență asupra procesului de creare a dreptului și crearea politicilor naționale și europene, poate servi experiențile poloneze. După modelul Poloniei administrația publică trebuie să țină cont de următoarele ascpecte:
1. Procesul de creare a instituțiilor și procedurilor trebuie comparat de fiecare dată cu nivelul dezvoltării a autonomiei locale în țara respectivă.
2. Tinînd cont de existența a intereselor contradictorii cadrul APL, este necesar de a construi un sistem de adoptare a punctelor comune de vedere, înainte de procesul de negocieri cu guvernul. Acest lucru este foarte vizibil mai ales la diferite nivele ale APL.
3. Stabilirea unui climat favorabil cu Guvernul. Se exprimă acest fapt prin necesitatea adoptării în formă de lege organică a criteriilor de reprezentativitate a organizațiilor APL cu care guvernul ar duce dialogul, obligațiunilor din partea guvernamentală de adoptare a actelor legislative, numai după avizarea lor de APL (un sistem de precizie în problema volumului, procedurilor, termenelor și consecințelor).
4. Influența organizațiilor APL trebuie să aibă loc la un stadiu de decizii, cât mai primar posibil. Numai acest fapt garantează posibilitatea de a păstra controlul asupra hotărârilor, adoptate în domeniul APL, și face posibilă coerența acestora.
5. Organizațiile APL necesită să-și garanteze posibilitatea de influență, nu numai la nivel de guvern, dar și în parlament (de ex.: prin comisia parlamentară). Trebuie să se țină cont că în cadrul negocierilor nu întotdeauna o să fie posibilde găsit limbă comună cu guvernul. În chestiuni de majoră importanță, APL trebuie să aibă posibilitatea de a ataca deciziile legislativului. Îmi dau seama că este nevoie de aceste garanții, în primul rând, în sistemul juridic al statului și nu fiecare țară le posedă.
6. Interesele APL nu sunt unice, ci se bazează pe o recunoștință a instituțiilor și procedurilor de participare a altor grupuri de interese în procesele decisive în stat, având în vedere influențalor asupra intereselor APL și, în final, să-i convingă că avizul organizațiilor APLeste necesar în domeniul de opinii al altor grupuri și foruri sociale.
7 . Crearea unor relații corecte cu experții în diferite domenii, pentru a fi un partener egal în birocrația guvernamentală. Pe de altă parte, este necesar de a-i convinge pe politicieni și „curtea” social politică a guvernului și parlamentului, de a accepta părerile sale.
Pentru dezvoltarea dialogului social e necesar si modificarea legislativă și normativă incluzînd câteva aspecte:
Revizuirea Concepției pentru dezvoltarea sistemului de dialog social, (nr.356 din 26 aprilie 1999) ,dezvoltarea unor viziuni mai clare asupra rolului acestuia în promovarea politicilor de dezvoltare economică, a relațiilor industriale.
Un alt aspect important este elaborarea Legii privind negocierile colective sau Revizuirea Codului muncii care să reglementeze explicit și tacit negocierea contractelor colective de muncă la nivel de sector și unitate economică, cu repere clare pe negocierile bi-partite fără implicarea statului (în special la nivel de ramură, sector privat).
Al treilea aspect se axeazăpe înlocuirea Convențiilor Colective de Muncă (care sunt aplicabile relațiilor de muncă în cea mai mare parte, dar înguste ca tematici) Naționale și Teritoriale cu Acorduri sau Pacturi Sociale pe termen mediu care să reflecte asumarea de responsabilități (prin negocieri și compromis) a responsabilității guvernului și partenerilor sociali viz-a-vis de îmbunătățirea situației economice și sociale.
Revizuirea Legii sindicatelor care în Articolul 10 (1) și (5) stipulează că sindicatele ce activează la nivel național, ramural și inter-ramural devin persoane juridice după ce au fost înregistrate, pe când sindicatele primare (la nivel de companie) și sindicatele ce nu activează la nivel național (teritorial, ramural si inter-ramural) devin persoane juridice în conformitate cu statuturile sindicatelor la care aceste sindicate de nivel mai inferior sunt afiliate. Prin definiție acest articol limitează dreptul de libere asociere a sindicatelor de acest nivel.
Înlocuirea în Codul Muncii a sintagmei Parteneriatul Social cu Dialog Social pentru a evita confuzia cu noțiunea și fenomenul Parteneriat Public-Privat vehiculat tot mai des în contexte economice și sociale și pentru o mai bună percepere de către publicul larg a fenomenului de dialog social și impactul pe care acesta îl are asupra pieții muncii.
Ca concluzie se poate de menționat că pentru realizarea unui dialog social eficient necesar sporirea capacității de informare, consultare și negociere realizînd instruiri în materie de negocieri și compromis în situații de criză.
3.2 Analiza politicilor publice în domeniul dilogului social – Studiu de caz
Principiile europene ale bunei guvernări care reprezintă și dialogul social sunt: deschiderea, participarea, responsabilitatea, eficiența și coerența.
1) Deschiderea
Instituțiile și actorii sociali ar trebui să lucreze într-un mod mai deschis. Împreună cu statele membre, acestea ar trebui să comunice constant despre ce face UE și deciziile care se iau. Ar trebui să folosească un limbaj accesibil și ușor de înțeles de către publicul larg. Acest aspect este deosebit de important pentru a îmbunătăți încrederea cetățenilor în astfel de instituții complexe.
2) Participarea
Calitatea, relevanța și eficiența politicilor publice depind de participarea unui număr cât mai mare de cetățeni, pe toată durata procesului – de la formulare la implementare.
3) Responsabilitatea
În cadrul procesului legislativ și executiv rolurile trebuie să fie clare. Fiecare dintre instituțiile europene trebuie să explice și să își asume responsabilitatea pentru ce face. De asemenea, există o nevoie mai mare de claritate și responsabilitate din partea statelor membre și toți cei implicați în formularea și implementarea politicilor publice, indiferent de nivel.
4) Eficiența
Politicile trebuie să fie eficiente și de actualitate furnizînd obiective clare.
5) Coerența
Politicile publice și orice alt fel de acțiuni/activități trebuie să fie coerente și ușor de înțeles. Nevoia de coerență la nivelul UE este tot mai mare (…)
Statele membre cat si institutiile europene poartă responsabilitatea principala pentru înlocuirile intervenite în politica necesare pentru transpunerea în realitate a acestor strategii. Implicarea UE va depinde în continuare de demonstrarea valorii adaugate, conform cerințelor de subsidiaritate si proporționalitate. Este o soluție care corespunde asteptărilor cetațenilor și este, de obicei, cea mai eficientă. Însă acest lucru nu impiedica asumarea de catre UE a unui rol mai proactiv pentru a acționa ca un catalizator al schimbării și pentru a induce, sprijini si orienta reformele necesare.
Acest rol are baze solide: „acquis-ul” comunitar si setul de drepturi si valori comune, enumerate cu claritate la articolul 2 din Tratatul de Reforma, precum si in Carta Drepturilor Fundamentale: respect pentru demnitatea umana, libertate, democratie, egalitate, statul de drept si respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor apartinand minoritatilor. Aceste valori sunt comune tuturor statelor membre, societati europene în care prevaleaza pluralismul, nediscriminarea, toleranta, justitia, solidaritatea si egalitatea intre femei si barbați.
Metodele de cercetarea utilizate în cadrul studiului au fost focus-grupul și interviul sociologic semistructurat de profunzime. A fost utilizată o grilă de focus grup, respectiv o grilă de interviu care s-au fundamentat pornind de la întrebările cercetării și ipotezele de studiu. Am optat pentru o metodologie calitativă de cercetare pentru că am urmărit prioritar să definesc mecanisme explicative care arată modul de funcționare al dialogului social în Republica Moldova în contextul aderării la Uniunea Europeană și efectele la nivelul social ale acestui proces. Astfel studiul a constat în:
A. Realizarea a a 10 focus grupuri cu stakeholderi – reprezentanți / membrii ai organizațiilor patronale, sindicatelor. Între șapte și zece persoane au participat la fiecare focus grup.
B. Realizarea a 10 interviuri semistructurate de profunzime. Acestea au fost realizate cu reprezentanți ai sindicatelor (un lider de Confederație sindicală, doi lideri de Federații sindicale, un lider sindical la nivel de unitate), patronatelor (doi reprezentanți la nivel de Confederație patronală, un reprezentant patronat public), reprezentanți relevanți ai organizațiilor publice implicate în procesul de dialogul social experți în domeniu (doi reprezentanți autoritate publică centrală, doi repezentanți autoritate publică locală).
Studiul derulat în cadrul Comisiei naționale pentru Consultări și negocieri colective sa axat pe raspunsurile de la cei mai importanți actori sociali membri ai Confederației naționale a Sindicatelor, Patronatelor și a parții Guvernamentale, reprezentanți ai comisiilor de dialog social la nivel de ramură existente în cadrul ministerelor.
Rezultate cercetării:
În practică cercetănd dialogul social din Republica Moldova sau evidențiat un șir de carențe – rezultate care generează îndeplinirea unor funcții sociale precum cele menționate sunt rar atinse. În anumite cazuri actori individuali implicați în negocierea propriu-zisă pot zădărnici un asemenea rezultat ca urmare a unor agende individuale diferite. Lipsa de consens a actorilor relevanți generată de fragmentarea mișcării sindicale pe de o parte și a celei patronale, pe de altă parte, are efecte negative. Vectorii acționali în procesul de dialog social se originează mai degrabă în anumite interese particulare, individuale, delimitate de zona de activitate proprie.
În anumite cazuri actori individuali implicați în negocierea propriu-zisă pot zădărnici un asemenea rezultat ca urmare a unor agende individuale diferite. Lipsa de consens a actorilor relevanți generată de fragmentarea mișcării sindicale pe de o parte și a celei patronale, pe de altă parte, are efecte negative.
Republica Moldova duce lipsă de cultură a dialogului social menționat și prin existența unui cadru instituțional (sub forma unor acte normative specifice) care nu poate suplini lipsa unor norme sociale bine stăpânite la nivel social care să ghideze ”take for granted” interacțiunile circumscrise dialogului social. Lucrurile stau altfel în țări din Europa vestică unde nu este nevoie de existența unei legi special dedicată dialogului social.
Diversele studii elaborate au arătat și faptul că informațiile care ar ușura îndeplinirea funcțiilor sociale ale DS lipsesc adesea, nu sunt transparent împărtășite. Fără informații reale (asupra situației reale a unei companii, viabilității sale economice, etc.) este mai greu de identificat o bază de negociere comună, un set de obiective comune agreat.
Studiul a mai relevat și faptul că resursele electronice / IT sunt puțin utilizate ca mijloace de informații / documentare în procesul dialogului social. Nu există comunități online privind dialogul social, acest domeniu acțional nu este stimulat. Mai degrabă se apelează la rețelele de relații personale, la deținători privilegiați ai anumitor informații cheie (fie la nivel patronal, fie la nivel sindical, fie la nivel administrativ). În acest context colportarea de zvonuri, informații neverificate, date false lansate pentru a denatura sensul negocierilor sau poziția angajaților sunt practici cu șanse de succes.
Pentru o abordare strategică a dialogului social este recomandabil ca partenerii să apeleze la profesioniști, experți în planificare strategică, sociologi care pot identifica viziunea care se potrivește organizației, care întrunește adeziunea celor mai mulți membri și care are cele mai mari șanse să se constituie ca determinant acțional al activitățiilor viitoare.
3.3 Direcții de perfecționare a dialogului social din Republica Moldova și necesitatea reformei în acest sistem public
Dialogul social este un concept care s-a dezvoltat în sincronizare cu procesul de democratizare și modernizare a societăților occidentale. Este o invenție a Europei occidentale
care s-a ivit odată cu preocuparea de fundamentare a statutului social al bunăstării dar și în contextul preocupărilor de raționalizare a tuturor aspectelor vieții umane, inclusiv la nivel de
organizare a raporturilor sociale de muncă
Principalul factor ce influiențează politicile publice din Republica Moldova constă în promovarea dialogului social, ca instrument prin care partenerii să fie implicați în soluționarea problemelor de interes comun.
De fapt, dialogul existent în prezent nu este un scop în sine, ci un instrument care poate fi întrebuințat mai bine, sau mai puțin bine, de către parteneri. Esența acestui dialog constă în interesul comun al părților, în acordul lor de voință ca acel interes să fie nu doar discutat și dezbătut între părți ci, în al treilea rând, părțile trebuie să dea dovadă de bună credință. Părțile implicate ăn desfășurarea dialogului social trebuie să se așeze la masa dialogului social cu dorința de a discuta și rezolva problema care le frământă și nu de a respecta o formalitate impusă de lege.Orice încercare de a forța lucrurile prin impunerea unui anumit punct de vedere, se dovedește ineficientă și doar formală.
Există trei instrumente principale ale dialogului social în Republica Moldova:
-Informarea reciprocă a părților. Acestea ca actori de bază trebuie să se informeze asupra situației existente, asupra perspectivelor, așteptărilor și doleanțelor și nu doar ocazional în cadrul ședintelor periodice, ci în dependență de necesitățile existente în societate.
– Consultarea părților. Aceasta se concretizează în schimbarea de opinii, în prezentarea punctelor de vedere și în identificarea divergențelor aparente. Acest proces trebuie să fie continuu și nu sporadic.
– Realizarea de înțelegeri; Cel mai bine este ca între părți să se încheie o înțelegere, o convenție, un protocol, un document semnat de către reprezentanții acestora.
Ca mecanismul dialogului social să funcționeze este nevoie de o „cultură a dialogului social”.Aceasta se creează în timp, nu poate fi impusă printr-un act normativ. Formarea acestei culturi se face prin educare, prin recomandări, prin prezentarea bunelor practici etc. Partenerii sociali trebuie să înțeleagă faptul că prin dialog social se pot obține rezultate mai bune și chiar în timp mai scurt, decât prin confruntare. Partenerul de negociere trebuie să aibă capacitatea necesară de analiză și expertiza necesară înțelegerii, abordării și negocierii problemelor care formează obiectul dialogului social, în scopul rezolvării problemelor de pe agenda de zi.
Pentru perfecționarea dialogului Social în republica Moldova trebuie să se urmarească realizarea următoarelor obiective:
– Obiectivul general care constă în îmbunătățirea dialogului social, care să devină o practică de soluționare a problemelor pe piața muncii atît la nivel teritorial cît și național.
Obiective specifice constituie:
– constituirea unei platforme funcționale în baza consiliilor consultative, care să lucreze transparent;
– abordarea celor mai actuale probleme, expunerea atitudinii față de ele și înaintarea soluțiilor cu implicarea reprezentanților partenerilor sociali;
– monitorizarea chestiunilor examinate în consiliile consultative și familiarizarea membrilor Consiliului de administrație.
Reforma sistemului de dialog social, este necesară și trebuie să se axeze în dezvoltarea sa pe următoarele criterii:
A) Evoluția capacității instituționale
B) Evoluția capacității legislative
C) Aprofundarea capacității de informare, consultare și negociere a guvernului și partenerilor sociali
D) Mediatizarea largă a dialogului social.
Capacitatea instituțională a dialogului social se evidențiază prin respectarea următoarelor atribuții de bază a dialogului social:-avizarea actelor normative în domeniul economic și social; -elaborarea analizelor și studiilorde caz privind realitățile atît economice cît și cele sociale; -semnalarea Guvernului sau Parlamentului despre apariția unor fenomene economice și sociale care impun elaborarea unor noi acte normative; -consultări pentru stabilirea salariului minim garantat; -analiza proiectelor de programe și strategii elaborate la nivel guvernamental; -lansarea propunerilor pentru ratificare a standardelor internaționale de muncă; -soluționarea pe calea dialogului tripartit a diferendelor de muncă și natură economică și socială; -negocierea și încheierea acordurilor/pactelor sociale, a altor înțelegeri la nivel național și monitorizarea aplicării acestora.
În contextul instituțional al funcționării dialogului social în Republica Moldova este important să arătăm, ca premisă a studiului derulat, în care funcționează dialogul social în primul rând este cadrul juridic stipulat în Legea nr. 245 din 21.07.2006 (actualizată) și Legea nr154 din 28.03.2003( cu modificările ulterioare).
Alături de acestea pot fi precizate și alte convenții europene adoptate în cadrul Organizației Internaționale a Muncii (de exemplu Convenția nr. 87/1948 din 09/07/1948 privind libertatea sindicală și apărarea dreptului sindical.
Elemente cadru, de maximă importanță, care reglementează procesul de dialog social în cadrul strategiilor europene și a politicilor publice sunt caracterizați de actori implicați, tipuri de organizații patronale și sindicale și condițiile de reprezentativitate ale unei organizații sindicale sau patronale. Acestea sunt de tip a) local (organizate la nivel de unități sau la nivel teritorial/județean), b) de nivel sectorial (Federație patronală sau sindicală) și c) de nivel național (Confederație patronală sau sindicală).
Capacitatea legislativă se refera la modificarea Codului Muncii și la ajustarea normelor existente în context adecvat societății.
Dezvoltarea și „europenizarea” dialogului social în Republica Moldova este constatat ca un proces de durată. Pilonii legislativ și instituțional ai relațiilor industriale au fost construiți într-o perioadă relativ scurtă. Pilonul cultural și asimilarea valorilor și principiilor europene ale dialogului social are nevoie de mai mult timp pentru a se realiza. Este nevoie de efortul conjugat al principalilor actori sociali ai relațiilor industriale (munca și managementul), dar și de suportul autorității publice.
Autoritățile publice naționale trebuie nu numai să construiască o infrastructură instituțională și legislativă flexibilă și eficace, ci și să stimuleze consultările și dialogul partenerilor sociali.
Dezvoltarea dialogului social rămâne o prioritate pentru Republica Moldova, în următorii ani. Creșterea economică durabilă, sporirea competitivității, provocările actuale ale pieței muncii, precum și efectele crizei economico-financiare impun cooperarea, comunicarea și consensul partenerilor sociali atât în adoptarea deciziilor, cât și în implementarea reformelor și reglementărilor din sfera muncii.
Capacități sporite de informare, consultare și negociere ar presupune:
-Instruiri în materie de negocieri și compromis în situații de criză și recesiuni economice pentru guvern și parteneri sociali, dar și în tehnici de negociere a contractului colectiv de muncă pentru organizațiile sindicale create în întreprinderi ale sectorului real; -Instruiri în tehnici de asociere și achiziționare de noi membri în organizațiile sindicale și patronale; -Întărirea capacității partenerilor sociali si organizațiilor membre ale acestora de a elabora strategii si planuri de acțiune comune pentru extinderea dialogului social către nivele slab reprezentate, ale căror nevoi nu sunt incluse în planurile si strategiile sociale din cauza lipsei de reprezentare.
Concluzii:
În urma realizării unui dialog social la nivelul european acesta ar aduce pentru societatea din Republica Moldova următoarele beneficii:
-Pacturi sociale între parteneri sociali și alți ”stakeholderi”;
– Sustenabilitate reformelor economice și ale pieței muncii;
– Aducerea dimensiunii sociale pe agenda reformelor politicilor economice;
– Progres atît social cît și economic la nivel național;
Astfel putem menționa că dialogul social ca mecanism economic este strâns legat de problematica asociată muncii decente, a drepturilor angajaților și a asigurării unui echilibru potrivit între viața profesională și personală. La nivel european este promovată agenda muncii decente (Decent Work Agenda) a cărei implementare este susținută și de Organizația Internațională a Muncii (ILO).
În urma realizării acestei lucrări de cercetare pot menționa asupra cercetării aspectelor teoretice, metodologice și practice ale dialogului social următoarele aspecte:
1. Dialogul social este influențat direct nivelul de implicarea a acorilor sociali. Prin intermediul organizațiilor patronale întreprinderile, fără de care un progres economic este inimaginabil, își promovează interesele pentru a deveni cât mai competitive și prospere, generatoare de locuri de muncă și apte să asigure venituri pentru angajații săi. Prin intermediul sindicatelor lucrătorii se vor protejați, nediscriminați, remunerați pe potrivă, respectați și apreciați. Statul, prin instituțiile sale, definește politici care stabilesc reguli de joc foarte influente pentru progresul sau regresul economic al unei întreprinderi și pentru șansele acestea de a oferi un cost decent al muncii.
2. Dialogul social este scena pe care negociatorii isi joaca rolul social prin care urmăresc de a-și atinge scopul. Uniunea Europeană consideră dialogul social ca forță conducătoare aflată în spatele succesului reformelor economice și sociale. Dialogul social reprezintă o componentă importantă a acquis-ului comunitar și de acest fapt trebuie să se țină cont dacă aspirația de integrare a Republicii Moldova este una irevocabilă.
Cercetarea în cauză ne face să concluzionăm că dialogul social în Republica Moldova este în proces de edificare. Tranziția la economia de piață în context democratic, apariția patronului ca actor social, ratificarea standardelor internaționale în materie de negociere au influențat benefic acest proces. Guvernul cu rolul sau decizional în contextul aderării la Uniunea Europeană încearcă să asigure un cadru legal și instituțional de manifestare, să încurajeze negocierile colective, să recunoască și să consulte partenerii sociali în probleme de relevanță națională, asigurând astfel accesul lor la luări de decizii.
Aspectul științific al lucrării a constat în dinamizarea dialogului social în Republica Moldova sub aspect European atât din punct de vedere instituțional, cât și legal. În cercetarea am precizat direcțiile importante menite să îmbunătățească dialogul social și urmează să supună acest fenomen unei reforme în virtutea negocierii și semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană pentru armonizarea dialogului social cu normele și practicile europene notorii. Relevanța este manifestată prin propunerile menționate de toți actorii sociali – guvern, patronate și sindicate în urma realizării unui focus grup în cadrul Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective și a interviurilor realizate cu membrii acesteia.
Rezolvarea carențelor dialogului social în contextul aderării la UE impune următoarele recomandări ca exemplu e necesar înlocuirea convențiile colective de muncă, nivel național, (care sunt monotematice și de regulă transpun în mare parte o normă legală existentă) cu Acorduri Sociale negociate de o manieră tripartită – sindicate, patronate și guvern. Astfel vor fi inițiate și promovate un șie de politici macroeconomice prin aceste acorduri, în scopul asumării (prin negocieri și compromis) de responsabilități viz-a-vis de îmbunătățirea situației economice și sociale .
Pentru Republica Moldova e necesar adoptarea Modelul Social European (în cazul în care decizia de integrare este una ireversibilă). Impulsionarea dialogului social rămâne în acest context esențială întru transformarea lui în instrument important de coeziune economică și socială. In acest context poate fi realizată și ipoteza prin care există o perspectivă de retragere a statului din negocierile sectoriale ale sectorului privat și promovarea dialogului bi-partit trebuie să fie una comensurabilă și reală. Pentru realizarea acestei ipoteze e necesar ca statul să-și cultive încrederea în capacitățile partenerilor sociali și să-i lase în căutarea proprie de compromisuri la nivel ramural, dar și local. Pentru îndreptățirea acestei încrederi partenerii sociali, la rândul lor, trebuie să facă dovada unui efort susținut de consolidare instituțională și profesională. Și aici statul ar putea fi un partener de încredere. Rolul Ministerului Muncii este unul incontestabil in acest context.
Pentru realizarea acestui fapt partenerii sociali necesită a fi instruiți, să fie la curent cu metodologii experiențe europene în materie de dialog social .
În contextul aderării la UE pentru dialogul social existent în republica Moldova e necesar apariția și dezvoltarea ramurii statistice prin crearea unor indicatori sociali adecvați. Aceștea ar permite evaluarea performanței dialogului social prin prisma densitatății sindicale, a numărului de întreprinderi asociate organizațiilor patronale, a gradului de acoperire a convențiilor colective, a numărului de greve. Elaborarea și colectarea indicatorilor de Dialog Social este crucială, aceasta venind să contribuie la o mai buna evaluare a calității Muncii Decente și a potențialului acestui Dialogului Social în flexibilizarea pieței muncii.
BIBLIOGRAFIE
1. Armstrong, M., (2009), „Armstrong’s handbook of human resource management practice” 11 edition Kogan Page, p. 1030.
2. Analiza creșterii economice în Moldova. (2009), Studiu de Expert Grup, p. 143.
3. Analiza relației dintre dezvoltarea capitalului uman și echitate în Republica Moldova. (2009), Raport de Țară, ETF, Chișinău, p. 45.
4. Anuarul ”Dezvoltarea economico-socială și Piața Muncii”. (2004), CNSLR, Editura Universitară, Craiova, p. 154.
5. Ancheta structurală în întreprinderi. (2008), BNS, Chișinău, p. 35.
6. Atanasiu, Al., (1992), Drept social comparat. Negocierea colectivă în țările occidentale și România. Tipografia Universității București, p. 211.
7.Auditul serviciilor de ocupare în Moldova. (2008), ILO, Chișinău, p. 82.
8. Bîrcă, A. Gamanji, Al., „Expert-Grup”. (2008), Studiu în cadrul proiectului „Promovarea Responsabilității Sociale Corporative și constituirea Rețelei Locale a Pactului Global în Republica Moldova”. Chișinău, PNUD, p. 70.
9. Bîrcă, A., (2005), „Managementul resurselor umane”, Chișinău, Editura ASEM, p. 522.
10. Bruni, M., ( 2009), „Piața muncii din Republica Moldova”. O analiză pe termen lung pentru a înțelege viitorul politicilor în domeniul ocupării muncii și piața muncii, Chișinău, ILO, p.153.
11. Burdus, E., (2005) „Tratat de management”, București, Economica, p. 860.
12. Burlacu N., Cojocaru V. „Management”, (2000), Chișinău, Editura A.S.E.M, p. 470.
13. Cartea Albă privind îmbunătățirea climatului investițional în Moldova AIS, (2009), Chișinău, p. 48.
14. Cace, C., (2004), Social Insurances: Management, evolutions and tendencies, Bucharest, Expert.
15. Cercetarea ”Eficiența contractului colectiv în muncă”, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova și Institutul Muncii, (2009), Chișinău, p. 76.
16. Codreanu, Georgeta., (2007), „Dialogul social și pacea socială”, București, Editura Tribuna Economică, p. 237.
17. Codul Muncii. Nr.154-XV din 28 martie 2003. În: Monitorul Oficial al R. Moldova, 2003,
nr.159-162, art.648
18. Constituția ILO. (1919), Geneva, ILO, (2000), p. 15.
19. Convenția ILO nr.144 (1976) privind consultările triipartite, Geneva, ILO, ed. 2005, 144 p.
20. Convenția colectivă (nivel național) nr. 1 din 03.02.2004 „Salarizarea angajaților aflați în relații de muncă în baza contractelor individuale de muncă” publicată în Monitorul Oficial al R. Moldova, nr. 30-36 din 20.02.2004.
21. Convenția colectivă (nivel național) nr. 2 din 09.07.2004 „Timpul de muncă și de odihnă”. În: Monitorul Oficia al R. Moldova l, nr. 112-118 din 16.07.2004.
22. Convenția colectivă (nivel național) nr. 3 din 25.07.2005 “ Despre completarea Convenției
colective (nivel național) nr. 2 „Timpul de muncă și timpul de odihnă,,. În Monitorul Oficial al R. Moldova, nr. 101-103 din 29.07.2005.
23. Convenția colectivă (nivel național) nr. 4 din 25.07.2005 „Cu privire la modelul Contractului individual de muncă ”. În Monitorul Oficial al R. Moldova, nr. 101-103 din 29.07.2005.
24. Convenția colectivă (nivel național) nr. 5 din 25.07.2005 „Despre modificarea Convenției
colective (nivel național) nr.1 „Salarizarea angajaților aflați în relații de muncă în baza contractelor individuale de muncă ”. În: Monitorul Oficial al R. Moldova, nr. 101-103 din
29.07.2005.
25. Convenția colectivă (nivel național) nr. 6 din 11.07.2006 “ Pentru modificarea Convenției
colective (nivel național) nr. 1 „Salarizarea angajaților aflați în relații de muncă în baza contractelor individuale de muncă ”. În: Monitorul Oficial al R. Moldova, nr. 120-123 din 04.08.2006.
26. Convenția colectivă (nivel național) nr. 7 din 18.05.2007 „Pentru modificarea Convenției
colective (nivel național) nr.1 „Salarizarea angajaților aflați în relații de muncă în baza contractelor individuale de muncă ” . În: Monitorul Oficia al R. Moldova l, nr. 70-73 din 25.05.2007.
27. Convenția colectivă (nivel național) nr. 8 din 12.07.2007 „Cu privire la eliminarea celor mai grave forme ale muncii copiilor ”. În: Monitorul Oficial al R. Moldova, nr. 103-106 din 24.07.2007.
28. Convenția colectivă (nivel național) nr. 9 din 28.01.2010 „Cuantumul minim garantat al
salariului în sectorul real ” . În: Monitorul Oficial al R. Moldova, nr. 18-19 din 05.02.2010
29. Convenția ILO nr. 98 (1949) privind aplicarea principiilor dreptului de organizare și negociere colectivă Geneva: ILO, ed.2005, p. 144.
30. Convenția ILO nr. 154. (1981), privind promovarea negocierii colective. Geneva, ILO, ed. 2005, p. 144.
31. Communication from the Commission of 26 June 2002 – The European social dialogue, a force for innovation and change
32. CESE. (2010), o punte între Europa și societatea civilă organizată, Comitetul Economic și Social, Bruxelles, Oficiul pentru Publicații, p. 51.
33. Coroli, M., (2009), „Sindicatele de la socialismul dezvoltat la capitalismul… subdezvoltat”, Fin-Consultant, nr.7, p. 42-52.
34. Declarația ILO privind principiile si drepturile fundamentale ale muncii (1988), Geneva, ILO, ed.2005, p. 144.
35. Dezvoltarea economico-socială și piața muncii. (2003), Anuar. București, Editura Politică, p. 90.
36. Dorneanu, V., (2006), „Dialogul Social”, București, Ed. Lumina Lex, p. 222.
37. European Commission, Employment and social policies: a framework for investing in
quality, Communication from the Commission to the Council, the European Parliament, the Economic and Social Committee and the Committee of the Regions, COM (2001) 313 final, Brussels, 2001a.
38. Evoluția raporturilor de muncă în noile condiții economice și rolul sindicatelor în Republica Moldova. (2005), (cercetare sociologică), Chișinău, Institutul Muncii, p. 56.
39. Feuraș, E. Căun, V., (2003), „Doctrine economice”. Chișinău: Lumina, p. 278.
40. FMI, (2007), „Raport de țară”, Moldova, (Articolul IV), Chișinău.
41. Galbraith, J. K., (1982), „Știința economică și interesul public”, București, Ed. Politică, p. 243.
42. Guvernul Republici Moldova. (2009), Raport cu privire la realizarea ODIMM, Chișinău,
43. Impactul investițiilor străine directe asupra economiei Republicii Moldova, (2010), Expert-Grup, Chișinău, p. 82.
44. International Labour Organization. (2013), National tripartite social dialogue, an ILO guide for improved governance. International Labour Office, Social Dialogue and Tripartism Unit, Governance and Tripartism Department: Geneva.
45. Ishikawa, Junko., (2003), Key Figures of National Social Dialogue: a Social Dialogue Resource Book, ILO.
46. Kristin, Carls și Bridgford, Jeff., (2012), Dialogul social. Manual de educație sindicală. International Training Centre of the International Labour Organization.
47. Lege cu privire la Guvern, nr. 64-XII din 31.05.90. În Monitorul Oficia al R. Moldova l, Nr. 131-133 din 26.09.2002, art Nr : 1018.
48. Lege privind organizarea și funcționarea Comisiei naționale pentru consultări și negocieri
colective, a comisiilor pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură și la nivel
teritorial, nr. 245-XVI din 21.07.2006. În Monitorul Oficial al R. Moldova Nr. 142-145 din
08.09.2006 art, Nr : 698.
49. Lege cu privire la fondurile nestatale de pensii, nr. 329 din 25.03.1999. În Monitorul Oficial al R. Moldova Nr.87-89/423 din 12.08.1999.
50. Lege privind administrația publică locală, nr. 436 din 28.12.2006. În Monitorul Oficial al R. Moldova Nr. 32-35 art Nr : 116 din 09.03.2007.
51. Lege privind Inspecția Muncii, nr. 140-XV din 10.05.2001. În Monitorul Oficial al R. Moldova Nr. 68-71 art Nr : 50529.06.2001 din 29.06.2001.
52. Lege privind ocuparea forței de muncă și protecția social a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, nr.102-XV din 13.03.2003 în Monitorul Oficial al R. Moldova Nr. 70-72 art nr. 312 din 15.04.2003.
53. Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar, nr. 355-XVI din 23 decembrie
2005. În Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 35-38, art nr. 148 din 03.03.2006.
54. Legea patronatelor, nr. 976-XIV din 11.05.2000. Îi Monitorul Oficial al R. Moldova, Partea I nr. 380/2001 din 12 iulie 2001.
55. Legea privind contractul colectiv de muncă, nr.1303-XII din 25 februarie 1993. În Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 32 din 09.02.1991.
56. Legea sindicatelor, nr.1129-XIV din 07.07.2000. În Monitorul Oficial al R. Moldova nr.130-132/919 din 19.10.2000.
57. Lipciu, A., (2009), „Mișcarea sindicală într-o economie în tranziție. Aspecte definitorii.” Fin-Consultant, Chișinău, nr.7, p. 51-57.
58. Lipciu, A., Politici europene în materie de dialog social. Simpozionul Internațional al Tinerilor Cercetători Ediția VI-a, 18-19 aprilie 2008. Chișinău: ASEM, 2008, vol. 1, p. 108-110.
59. Lipciu, A., (2011), „Dialogul social ramural și locul lui în sistemul de relații industriale în Republica Moldova”. Economica, Chișinău, nr. 3 (77), p. 47-56.
60. Lipciu, A., (2009), „Relațiile industriale în Republica Moldova.”, Competitivitatea și inovarea în economia cunoașterii, Conferința științifică internațională din 25-26 septembrie Chișinău,
ASEM, vol. 1, p. 144-148.
61. Lipciu, A., Negocierea colectivă în Republica Moldova Simpozion Internațional al Tinerilor Cercetători, ediția a VIII-a, 28-29 aprilie 2010. Chișinău: ASEM 2010, p. 155-160.
62. Merghman, J., (1995), Social Exclusion in Europe, Policy Context and Analitical Framework, in Room, G. (ed.), Beyond the Threshold, Bristol, Polity Press.
63. Minet, Georges., (2008), Some aspect of social dialoque from an ILO standpoint. Expert Group Meeting on Economic and Social Councils.
64. Moldovan, D., (2003), „Doctrine economice”, Chișinău, Editura ARC, p. 298.
65. Negocierea colectivă și stabilirea salariilor minime în unele țări europene, (2006), Uniunea Generală a industriașilor din Romania, București, Hiperion, p. 156.
66.Nordic Consulting Grup. (2011), Social Dialoque in Developing Countries. A desk study. NORAD.
67. Olsen, Torunn., (2002), Best practice in social dialogue in public service reform: A case study of the Norwegian Agency for Development Co-operation (NORAD). International Labour Office, Geneva.
68. Paleologlu, Matta S., (2005), Eminescu dincolo de Heidegger, București, Editura Humanitas, p. 167.
69. Phan E., Hansen D. Price., (2007),”Serviciul public de ocupare pe o piață a muncii în schimbare”, Geneva: ILO paper, p. 234.
70. Piața muncii și Parteneriatul Social în Republica Moldova, (2005), Anuar Economic și Social, 2004-2005, Chișinău, p. 145.
71. Platon, Ph., (1993), „Dialogul”. București, Editura Humanitas, p. 189.
72. Popescu, A., (2006), „Dreptul internațional al muncii.” București, Editura C. H. Beck, p. 199.
73. Popescu, A., (1998), Dreptul Internațional al Muncii. București, Editura Holding Report.
74. Preda, M., (2009), „Riscuri și inegalități sociale în România.” București, Editura Polirom, p. 298.
75. Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova Integrarea Europeană: Libertate, Democrație, Bunăstare 2011-2014.
76. Programul PHARE pentru Dialog Social. (1997), Ghidul pentru Dialog Social și Parteneriat din România, București, Editura Humanitas, p. 234.
77. Politici de incluziune socială-Daniel Arpinte,Adriana Baboi, Sorin Cace etc-revista calitatea Vieții XIX, nr. 3– 2008, p. 339–364.
78. Pop, Liviu Marian (coordonator). Serghei Mesaroș, Roxana Iliescu, Angelica Săbiescu, Educard Corjescu, Iuliana Popescu Studiu privind dialogul social în România în sectorul „Servicii de Utilități Public (autori). (2012) Dialogul social European. Ghid de informare legislativă al dialogului european. Guvernul României /MMFPS Dialog Social.
79. Raportul Direcției Analiză, Monitorizare și Evaluare a Politicilor. (2007), Ministerul Educației și Tineretului, Chișinău, p. 25.
80. Raport Anual. (2009), Banca Națională a Moldovei, Chișinău, p. 65.
81. Raport cu privire la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. (2009), Guvernul Republicii Moldova, Chișinău, p. 54.
82. Raport de țară privind calitatea ocupării. (2009), Chișinău, ILO, p. 122.
83. Raport de țară, Moldova (Articolul IV), (2007), Chișinău, FMI.
84. Raport privind Întreprinderile Mici și Mijlocii. (2009), ODIMM, Chișinău, p. 66.
85. Raport Social Anual. (2009), Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, p. 122.
86. Raport social. (2010), Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei(www.gov.mmpsf.md)
87. Raportul Național de Dezvoltare Umană. (2009). PNUD, Chisinau, p. 86.
88. Raportul Conferinței, (2009) ”Întărirea mecanismelor de prevenire și rezolvare amiabilă a conflictelor de muncă în țările vest balcanice și Moldova”, Becici, ILO, p. 233.
89. Raportul de activitate al Consiliului de Conducere al CNPM pentru perioada 01.01.2006 –
31.12.2011, Chișinău, CNPM, p. 75.
90. Raportului de țară privind calitatea ocupării. (2009), BNS, Chișinău: Arc, p. 132.
91. Reconcilierea vieții profesionale cu viața de familie în Republica Moldova, Studiu BNS,
Chișinău, p. 32.
92. Rezultatele anchetei structurale în întreprinderi. (2009), Chișinău: BNS, p. 32.
93. Rojnevschi, Boris., (2009), ”De unde vine instrainarea sindicatelor?”, Fin-Consultant, nr.7, Chișinău, p. 38-51.
94. Rychly, Ludek & Pritzer, Rainer., (2003), Social Dialogue at National Level in the EU Accession Countries. International Labour Office – Geneva. Articole.
95. Sainsus, V., (2010), Reforma de pensionare – instrument nepopular dar necesar, revista ”Populație și dezvoltare”.
96. Studiu privind excluziunea socială. (2010), PNUD,Chișinău: Lumina, p. 132.
97. Studiul situațional al forței de muncă în mediul rural, inclusiv prin prisma de gen. (2010), UNIFEM și PNUD Moldova, Chișinău, p. 168.
98. Ștefănescu I. T. (1999), „Tratat elementar de drept al muncii”. București, Ed.Lumina Lex, 68 p.
99. Vaculovschi, D., Lipciu, A., (2010), „Negocierea colectivă ca element al dialogului social.” Analele ASEM, Chișinău, , ed. VIII, p. 89-96.
Resurse web:
www.dialogtripartit.ro
http://www.ilo.org/ifpdial/areas-of-work/social-dialogue/lang–
en/index.htm
http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_dialogului_social_62
_2011.php
http://www.mmuncii.ro/j3/index.php/ro/dialog-social
http://www.ilo.org/global/lang–en/index.htm
http://www.etuc.org/a/125
ANEXA1
Focus grup
Ghid de interviu
Cum obțin actorii implicați informații și cunoaștere asupra metodelor efective de aplicare a cadrului legislativ actual? Care sunt principalele surse de informare?
Care sunt aspectele legale care ar trebui îmbunătățite pentru a avea o mai bună comunicare între actori implicați în procesul dialogului social?
Care este nivelul de încredere între stakeholderi din domeniu? Care este nivelul de participare al celor interesați?
În ce măsură rezultatele și mizele dialogului social sunt condiționate de mecanisme precum cele menționate?
Reușește dialogul social în republica Moldova să răspundă unor funcții sociale dezirabile?
Analiza documentelor/ reglementărilor legale
10 focus grupuri cu stakeholderi – reprezentanți / membrii ai organizațiilor patronale, sindicatelor, organizațiilor publice din sectorul serviciilor publice.
10 interviuri semistructurate de profunzime realizate cu reprezentanți ai sindicatelor, patronatelor, reprezentanți relevanți ai organizațiilor publice implicate în procesul de dialogul social experți în domeniu
Chestionar privind evaluarea percepției actorilor sociali implicați în dezvoltarea dialogului social și a calității dialogului social existent în Republica Moldova
1. Cum apreciați calitatea relațiilor de muncă și a dialogului social existent în Republica Moldova? Ce înțelegeți Dvs. prin dialog social?
2. Poate și trebuie să existe o colaborare între partenerii sociali( sindicate/ patronate/ guvern)? În ce mod se manifesta după parerea dumneavoastra în prezent?
3. În ce masura după parerea dumneavoastra Guvernul deține rolul principal în evoluția dialogului social existent?
-în mare masură -în mica masură – deloc
4. Considerați că aspectul politic influiențează dezvoltarea unui dialog social cu caracter European?
– da -nu
5. În ce masură alegerile frecvente influiențează evoluția dialogului social?
-în mare masură -în mica masură – deloc
6. Ale cui interese sunt discutate cel mai frecvent în cadrul negocierilor colective?
– patronate – sindicate – partea guvernamentală
7. Care este nivelul de informare a partenerilor sociali cu problemele existente?
– frecvent -ocazional -în dependentă de necesitatea socială
8. Care este nivelul de încredere între stakeholderi din domeniu?
9. Care este nivelul de participare al celor interesați?
10. Reușește dialogul social în republica Moldova să fie adaptat necesităților sociale în cadru aderării la Uniunea Europeană?
ANEXA 3
Sursa: CNPM
BIBLIOGRAFIE
1. Armstrong, M., (2009), „Armstrong’s handbook of human resource management practice” 11 edition Kogan Page, p. 1030.
2. Analiza creșterii economice în Moldova. (2009), Studiu de Expert Grup, p. 143.
3. Analiza relației dintre dezvoltarea capitalului uman și echitate în Republica Moldova. (2009), Raport de Țară, ETF, Chișinău, p. 45.
4. Anuarul ”Dezvoltarea economico-socială și Piața Muncii”. (2004), CNSLR, Editura Universitară, Craiova, p. 154.
5. Ancheta structurală în întreprinderi. (2008), BNS, Chișinău, p. 35.
6. Atanasiu, Al., (1992), Drept social comparat. Negocierea colectivă în țările occidentale și România. Tipografia Universității București, p. 211.
7.Auditul serviciilor de ocupare în Moldova. (2008), ILO, Chișinău, p. 82.
8. Bîrcă, A. Gamanji, Al., „Expert-Grup”. (2008), Studiu în cadrul proiectului „Promovarea Responsabilității Sociale Corporative și constituirea Rețelei Locale a Pactului Global în Republica Moldova”. Chișinău, PNUD, p. 70.
9. Bîrcă, A., (2005), „Managementul resurselor umane”, Chișinău, Editura ASEM, p. 522.
10. Bruni, M., ( 2009), „Piața muncii din Republica Moldova”. O analiză pe termen lung pentru a înțelege viitorul politicilor în domeniul ocupării muncii și piața muncii, Chișinău, ILO, p.153.
11. Burdus, E., (2005) „Tratat de management”, București, Economica, p. 860.
12. Burlacu N., Cojocaru V. „Management”, (2000), Chișinău, Editura A.S.E.M, p. 470.
13. Cartea Albă privind îmbunătățirea climatului investițional în Moldova AIS, (2009), Chișinău, p. 48.
14. Cace, C., (2004), Social Insurances: Management, evolutions and tendencies, Bucharest, Expert.
15. Cercetarea ”Eficiența contractului colectiv în muncă”, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova și Institutul Muncii, (2009), Chișinău, p. 76.
16. Codreanu, Georgeta., (2007), „Dialogul social și pacea socială”, București, Editura Tribuna Economică, p. 237.
17. Codul Muncii. Nr.154-XV din 28 martie 2003. În: Monitorul Oficial al R. Moldova, 2003,
nr.159-162, art.648
18. Constituția ILO. (1919), Geneva, ILO, (2000), p. 15.
19. Convenția ILO nr.144 (1976) privind consultările triipartite, Geneva, ILO, ed. 2005, 144 p.
20. Convenția colectivă (nivel național) nr. 1 din 03.02.2004 „Salarizarea angajaților aflați în relații de muncă în baza contractelor individuale de muncă” publicată în Monitorul Oficial al R. Moldova, nr. 30-36 din 20.02.2004.
21. Convenția colectivă (nivel național) nr. 2 din 09.07.2004 „Timpul de muncă și de odihnă”. În: Monitorul Oficia al R. Moldova l, nr. 112-118 din 16.07.2004.
22. Convenția colectivă (nivel național) nr. 3 din 25.07.2005 “ Despre completarea Convenției
colective (nivel național) nr. 2 „Timpul de muncă și timpul de odihnă,,. În Monitorul Oficial al R. Moldova, nr. 101-103 din 29.07.2005.
23. Convenția colectivă (nivel național) nr. 4 din 25.07.2005 „Cu privire la modelul Contractului individual de muncă ”. În Monitorul Oficial al R. Moldova, nr. 101-103 din 29.07.2005.
24. Convenția colectivă (nivel național) nr. 5 din 25.07.2005 „Despre modificarea Convenției
colective (nivel național) nr.1 „Salarizarea angajaților aflați în relații de muncă în baza contractelor individuale de muncă ”. În: Monitorul Oficial al R. Moldova, nr. 101-103 din
29.07.2005.
25. Convenția colectivă (nivel național) nr. 6 din 11.07.2006 “ Pentru modificarea Convenției
colective (nivel național) nr. 1 „Salarizarea angajaților aflați în relații de muncă în baza contractelor individuale de muncă ”. În: Monitorul Oficial al R. Moldova, nr. 120-123 din 04.08.2006.
26. Convenția colectivă (nivel național) nr. 7 din 18.05.2007 „Pentru modificarea Convenției
colective (nivel național) nr.1 „Salarizarea angajaților aflați în relații de muncă în baza contractelor individuale de muncă ” . În: Monitorul Oficia al R. Moldova l, nr. 70-73 din 25.05.2007.
27. Convenția colectivă (nivel național) nr. 8 din 12.07.2007 „Cu privire la eliminarea celor mai grave forme ale muncii copiilor ”. În: Monitorul Oficial al R. Moldova, nr. 103-106 din 24.07.2007.
28. Convenția colectivă (nivel național) nr. 9 din 28.01.2010 „Cuantumul minim garantat al
salariului în sectorul real ” . În: Monitorul Oficial al R. Moldova, nr. 18-19 din 05.02.2010
29. Convenția ILO nr. 98 (1949) privind aplicarea principiilor dreptului de organizare și negociere colectivă Geneva: ILO, ed.2005, p. 144.
30. Convenția ILO nr. 154. (1981), privind promovarea negocierii colective. Geneva, ILO, ed. 2005, p. 144.
31. Communication from the Commission of 26 June 2002 – The European social dialogue, a force for innovation and change
32. CESE. (2010), o punte între Europa și societatea civilă organizată, Comitetul Economic și Social, Bruxelles, Oficiul pentru Publicații, p. 51.
33. Coroli, M., (2009), „Sindicatele de la socialismul dezvoltat la capitalismul… subdezvoltat”, Fin-Consultant, nr.7, p. 42-52.
34. Declarația ILO privind principiile si drepturile fundamentale ale muncii (1988), Geneva, ILO, ed.2005, p. 144.
35. Dezvoltarea economico-socială și piața muncii. (2003), Anuar. București, Editura Politică, p. 90.
36. Dorneanu, V., (2006), „Dialogul Social”, București, Ed. Lumina Lex, p. 222.
37. European Commission, Employment and social policies: a framework for investing in
quality, Communication from the Commission to the Council, the European Parliament, the Economic and Social Committee and the Committee of the Regions, COM (2001) 313 final, Brussels, 2001a.
38. Evoluția raporturilor de muncă în noile condiții economice și rolul sindicatelor în Republica Moldova. (2005), (cercetare sociologică), Chișinău, Institutul Muncii, p. 56.
39. Feuraș, E. Căun, V., (2003), „Doctrine economice”. Chișinău: Lumina, p. 278.
40. FMI, (2007), „Raport de țară”, Moldova, (Articolul IV), Chișinău.
41. Galbraith, J. K., (1982), „Știința economică și interesul public”, București, Ed. Politică, p. 243.
42. Guvernul Republici Moldova. (2009), Raport cu privire la realizarea ODIMM, Chișinău,
43. Impactul investițiilor străine directe asupra economiei Republicii Moldova, (2010), Expert-Grup, Chișinău, p. 82.
44. International Labour Organization. (2013), National tripartite social dialogue, an ILO guide for improved governance. International Labour Office, Social Dialogue and Tripartism Unit, Governance and Tripartism Department: Geneva.
45. Ishikawa, Junko., (2003), Key Figures of National Social Dialogue: a Social Dialogue Resource Book, ILO.
46. Kristin, Carls și Bridgford, Jeff., (2012), Dialogul social. Manual de educație sindicală. International Training Centre of the International Labour Organization.
47. Lege cu privire la Guvern, nr. 64-XII din 31.05.90. În Monitorul Oficia al R. Moldova l, Nr. 131-133 din 26.09.2002, art Nr : 1018.
48. Lege privind organizarea și funcționarea Comisiei naționale pentru consultări și negocieri
colective, a comisiilor pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură și la nivel
teritorial, nr. 245-XVI din 21.07.2006. În Monitorul Oficial al R. Moldova Nr. 142-145 din
08.09.2006 art, Nr : 698.
49. Lege cu privire la fondurile nestatale de pensii, nr. 329 din 25.03.1999. În Monitorul Oficial al R. Moldova Nr.87-89/423 din 12.08.1999.
50. Lege privind administrația publică locală, nr. 436 din 28.12.2006. În Monitorul Oficial al R. Moldova Nr. 32-35 art Nr : 116 din 09.03.2007.
51. Lege privind Inspecția Muncii, nr. 140-XV din 10.05.2001. În Monitorul Oficial al R. Moldova Nr. 68-71 art Nr : 50529.06.2001 din 29.06.2001.
52. Lege privind ocuparea forței de muncă și protecția social a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, nr.102-XV din 13.03.2003 în Monitorul Oficial al R. Moldova Nr. 70-72 art nr. 312 din 15.04.2003.
53. Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar, nr. 355-XVI din 23 decembrie
2005. În Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 35-38, art nr. 148 din 03.03.2006.
54. Legea patronatelor, nr. 976-XIV din 11.05.2000. Îi Monitorul Oficial al R. Moldova, Partea I nr. 380/2001 din 12 iulie 2001.
55. Legea privind contractul colectiv de muncă, nr.1303-XII din 25 februarie 1993. În Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 32 din 09.02.1991.
56. Legea sindicatelor, nr.1129-XIV din 07.07.2000. În Monitorul Oficial al R. Moldova nr.130-132/919 din 19.10.2000.
57. Lipciu, A., (2009), „Mișcarea sindicală într-o economie în tranziție. Aspecte definitorii.” Fin-Consultant, Chișinău, nr.7, p. 51-57.
58. Lipciu, A., Politici europene în materie de dialog social. Simpozionul Internațional al Tinerilor Cercetători Ediția VI-a, 18-19 aprilie 2008. Chișinău: ASEM, 2008, vol. 1, p. 108-110.
59. Lipciu, A., (2011), „Dialogul social ramural și locul lui în sistemul de relații industriale în Republica Moldova”. Economica, Chișinău, nr. 3 (77), p. 47-56.
60. Lipciu, A., (2009), „Relațiile industriale în Republica Moldova.”, Competitivitatea și inovarea în economia cunoașterii, Conferința științifică internațională din 25-26 septembrie Chișinău,
ASEM, vol. 1, p. 144-148.
61. Lipciu, A., Negocierea colectivă în Republica Moldova Simpozion Internațional al Tinerilor Cercetători, ediția a VIII-a, 28-29 aprilie 2010. Chișinău: ASEM 2010, p. 155-160.
62. Merghman, J., (1995), Social Exclusion in Europe, Policy Context and Analitical Framework, in Room, G. (ed.), Beyond the Threshold, Bristol, Polity Press.
63. Minet, Georges., (2008), Some aspect of social dialoque from an ILO standpoint. Expert Group Meeting on Economic and Social Councils.
64. Moldovan, D., (2003), „Doctrine economice”, Chișinău, Editura ARC, p. 298.
65. Negocierea colectivă și stabilirea salariilor minime în unele țări europene, (2006), Uniunea Generală a industriașilor din Romania, București, Hiperion, p. 156.
66.Nordic Consulting Grup. (2011), Social Dialoque in Developing Countries. A desk study. NORAD.
67. Olsen, Torunn., (2002), Best practice in social dialogue in public service reform: A case study of the Norwegian Agency for Development Co-operation (NORAD). International Labour Office, Geneva.
68. Paleologlu, Matta S., (2005), Eminescu dincolo de Heidegger, București, Editura Humanitas, p. 167.
69. Phan E., Hansen D. Price., (2007),”Serviciul public de ocupare pe o piață a muncii în schimbare”, Geneva: ILO paper, p. 234.
70. Piața muncii și Parteneriatul Social în Republica Moldova, (2005), Anuar Economic și Social, 2004-2005, Chișinău, p. 145.
71. Platon, Ph., (1993), „Dialogul”. București, Editura Humanitas, p. 189.
72. Popescu, A., (2006), „Dreptul internațional al muncii.” București, Editura C. H. Beck, p. 199.
73. Popescu, A., (1998), Dreptul Internațional al Muncii. București, Editura Holding Report.
74. Preda, M., (2009), „Riscuri și inegalități sociale în România.” București, Editura Polirom, p. 298.
75. Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova Integrarea Europeană: Libertate, Democrație, Bunăstare 2011-2014.
76. Programul PHARE pentru Dialog Social. (1997), Ghidul pentru Dialog Social și Parteneriat din România, București, Editura Humanitas, p. 234.
77. Politici de incluziune socială-Daniel Arpinte,Adriana Baboi, Sorin Cace etc-revista calitatea Vieții XIX, nr. 3– 2008, p. 339–364.
78. Pop, Liviu Marian (coordonator). Serghei Mesaroș, Roxana Iliescu, Angelica Săbiescu, Educard Corjescu, Iuliana Popescu Studiu privind dialogul social în România în sectorul „Servicii de Utilități Public (autori). (2012) Dialogul social European. Ghid de informare legislativă al dialogului european. Guvernul României /MMFPS Dialog Social.
79. Raportul Direcției Analiză, Monitorizare și Evaluare a Politicilor. (2007), Ministerul Educației și Tineretului, Chișinău, p. 25.
80. Raport Anual. (2009), Banca Națională a Moldovei, Chișinău, p. 65.
81. Raport cu privire la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. (2009), Guvernul Republicii Moldova, Chișinău, p. 54.
82. Raport de țară privind calitatea ocupării. (2009), Chișinău, ILO, p. 122.
83. Raport de țară, Moldova (Articolul IV), (2007), Chișinău, FMI.
84. Raport privind Întreprinderile Mici și Mijlocii. (2009), ODIMM, Chișinău, p. 66.
85. Raport Social Anual. (2009), Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, p. 122.
86. Raport social. (2010), Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei(www.gov.mmpsf.md)
87. Raportul Național de Dezvoltare Umană. (2009). PNUD, Chisinau, p. 86.
88. Raportul Conferinței, (2009) ”Întărirea mecanismelor de prevenire și rezolvare amiabilă a conflictelor de muncă în țările vest balcanice și Moldova”, Becici, ILO, p. 233.
89. Raportul de activitate al Consiliului de Conducere al CNPM pentru perioada 01.01.2006 –
31.12.2011, Chișinău, CNPM, p. 75.
90. Raportului de țară privind calitatea ocupării. (2009), BNS, Chișinău: Arc, p. 132.
91. Reconcilierea vieții profesionale cu viața de familie în Republica Moldova, Studiu BNS,
Chișinău, p. 32.
92. Rezultatele anchetei structurale în întreprinderi. (2009), Chișinău: BNS, p. 32.
93. Rojnevschi, Boris., (2009), ”De unde vine instrainarea sindicatelor?”, Fin-Consultant, nr.7, Chișinău, p. 38-51.
94. Rychly, Ludek & Pritzer, Rainer., (2003), Social Dialogue at National Level in the EU Accession Countries. International Labour Office – Geneva. Articole.
95. Sainsus, V., (2010), Reforma de pensionare – instrument nepopular dar necesar, revista ”Populație și dezvoltare”.
96. Studiu privind excluziunea socială. (2010), PNUD,Chișinău: Lumina, p. 132.
97. Studiul situațional al forței de muncă în mediul rural, inclusiv prin prisma de gen. (2010), UNIFEM și PNUD Moldova, Chișinău, p. 168.
98. Ștefănescu I. T. (1999), „Tratat elementar de drept al muncii”. București, Ed.Lumina Lex, 68 p.
99. Vaculovschi, D., Lipciu, A., (2010), „Negocierea colectivă ca element al dialogului social.” Analele ASEM, Chișinău, , ed. VIII, p. 89-96.
Resurse web:
www.dialogtripartit.ro
http://www.ilo.org/ifpdial/areas-of-work/social-dialogue/lang–
en/index.htm
http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_dialogului_social_62
_2011.php
http://www.mmuncii.ro/j3/index.php/ro/dialog-social
http://www.ilo.org/global/lang–en/index.htm
http://www.etuc.org/a/125
ANEXA1
Focus grup
Ghid de interviu
Cum obțin actorii implicați informații și cunoaștere asupra metodelor efective de aplicare a cadrului legislativ actual? Care sunt principalele surse de informare?
Care sunt aspectele legale care ar trebui îmbunătățite pentru a avea o mai bună comunicare între actori implicați în procesul dialogului social?
Care este nivelul de încredere între stakeholderi din domeniu? Care este nivelul de participare al celor interesați?
În ce măsură rezultatele și mizele dialogului social sunt condiționate de mecanisme precum cele menționate?
Reușește dialogul social în republica Moldova să răspundă unor funcții sociale dezirabile?
Analiza documentelor/ reglementărilor legale
10 focus grupuri cu stakeholderi – reprezentanți / membrii ai organizațiilor patronale, sindicatelor, organizațiilor publice din sectorul serviciilor publice.
10 interviuri semistructurate de profunzime realizate cu reprezentanți ai sindicatelor, patronatelor, reprezentanți relevanți ai organizațiilor publice implicate în procesul de dialogul social experți în domeniu
Chestionar privind evaluarea percepției actorilor sociali implicați în dezvoltarea dialogului social și a calității dialogului social existent în Republica Moldova
1. Cum apreciați calitatea relațiilor de muncă și a dialogului social existent în Republica Moldova? Ce înțelegeți Dvs. prin dialog social?
2. Poate și trebuie să existe o colaborare între partenerii sociali( sindicate/ patronate/ guvern)? În ce mod se manifesta după parerea dumneavoastra în prezent?
3. În ce masura după parerea dumneavoastra Guvernul deține rolul principal în evoluția dialogului social existent?
-în mare masură -în mica masură – deloc
4. Considerați că aspectul politic influiențează dezvoltarea unui dialog social cu caracter European?
– da -nu
5. În ce masură alegerile frecvente influiențează evoluția dialogului social?
-în mare masură -în mica masură – deloc
6. Ale cui interese sunt discutate cel mai frecvent în cadrul negocierilor colective?
– patronate – sindicate – partea guvernamentală
7. Care este nivelul de informare a partenerilor sociali cu problemele existente?
– frecvent -ocazional -în dependentă de necesitatea socială
8. Care este nivelul de încredere între stakeholderi din domeniu?
9. Care este nivelul de participare al celor interesați?
10. Reușește dialogul social în republica Moldova să fie adaptat necesităților sociale în cadru aderării la Uniunea Europeană?
ANEXA 3
Sursa: CNPM
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Politici Si Strategii ale Dialogului Social In Republica Moldova In Contextul Aderarii la Uniunea Europeana (ID: 128985)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.