Perspective Teoretice Privind Culpa

B Cuprins………………………………………………………………………………………………………………….1

Introducere…………………………………………………………………………………………………………….2

Capitolul I. PERSPECTIVE TEORETICE PRIVIND CULPA, CA FORMĂ DE VINOVĂȚIE

I.1. Definiție………………………………………………………………………………………………..4

I.2. Procesele psihice volitive………………………………………………………………………..5

I.3. Procesele psihice specifice inteligenței…………………………………………………….6

I.4. Clasificarea culpei…………………………………………………………….7

Capitolul II.STUDIU PRACTIC

II.1. Obiectiv…………………………………………………………………………………………….10

II.2. Ipoteze de lucru………………………………………………………………………………….10

II.3. Metode………………………………………………………………………………………………11

II.4. Analiza și interpretarea datelor…………………………………………………………….12

CONCLUZII ȘI PROPUNERI…………………………………………………………………………….23

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………………27

ANEXE………………………………………………………………………………………………………………28

INTRODUCERE

Având în vedere faptul că activitatea de supraveghere se caracterizează prin diversitate și complexitate, consilierul de probațiune se poate confrunta în activitatea desfășurată cu situații problematice, pentru care nu există un model de practică consolidat sau recomandări precise în ceea ce privește rezolvarea lor. Diversitatea situațiilor ( sociale, economice, juridice) în care se regăsesc persoanele supravegheate, determină abordarea diferențiată a activității de supraveghere, de la o persoană la alta. Aceste particularități nu pot fi anticipate în totalitate, astfel încât să existe metode de lucru prestabilite pentru orice situație ce se poate ivi la un moment dat în practică.

Din aceste considerente lucrarea de față pune în discuție o situație concretă, întalnită în activitatea practică, ce a creat dificultăți în realizarea activitatii de supraveghere și a ridicat numeroase semne de întreabare, motiv pentru care am considerat utilă o analiză mai detaliată, atât teoretică teoretică cât și teoretică, în vederea conturării unor soluții.

Lucrarea își propune, în primul rând, o analiză a modului în care se realizează activitatea de supraveghere, în cazul persoanelor condamnate pentru săvârșirea unei infracțiuni din culpă, având în vedere faptul că particularitățile acestui tip de infracțiune implică un anumit grad de specificitate prin comparație cu infracțiunea comisă cu intenție.

Un argument în plus pentru importanța temei îl reprezintă atât numărul de condamnări pentru infracțiuni comise din culpă intrate în supraveghere pe vechea legislație ( în medie de 45 de dosare intrari în anul 2014), dar mai ales modificările aduse de noul cod penal, prin faptul că excluderea suspendării condiționate și introducerea amânării executării pedepsei creează premisele creșterii tot mai accentuate a numarului de sentințe de acest fel. Pe de altă parte, în noua reglementare, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile săvârșite din culpă fac posibilă aplicarea atât a instituției suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere cât și a amânării executării pedepsei.

Totodată, „principala preocupare a noului cod penal, în reglementarea sistemului pedepselor a fost aceea de a crea un mecanism care, prin flexibilitate și diversitate să permită alegerea și aplicarea celor mai adecvate măsuri, pentru a putea asigura atât o constrângere a infractorului cât și o modalitate eficientă de recuperare a acestuia”. Se evidențiază astfel importanța persoanei sub aspectul reintegrării sociale, condamnarea fiind un mijloc de realizare a acestui proces. Deși culpa reprezintă forma mai ușoară a vinovăției, este importantă înțelegerea mecanismului comiterii acestui tip de infracțiune, întrucât prezintă diferențe semnificative în raport cu infracțiunile intenționate. Comiterea unei astfel de infracțiunii nu se datorează întamplării sau unui anumit context situațional, ci este rezultatul participării subiective a autorului faptei. Astfel, conținutul lucrării evidențiază în ce constă participarea autorului la comiterea unei infracțiuni din culpă, în general, întrucât apreciem că identificarea modului în care autorul a contribuit la comiterea faptei, reprezintă fundamentul realizării întregului proces de supraveghere.

I.Perspective teoretice privind culpa, ca formă de vinovăție

În dreptul penal român culpa și intenția reprezintă cele două forme principale de manifestare a vinovăției, prin noul cod penal fiind consacrată expres și o formă mixtă (praeterintenția, acceptată de doctrină și practică anterior). În urma analizei vinovăției, în doctrina penală s-au formulat mai multe teorii. Dintre acestea, “legiuitorul penal român a adoptat teoria psihologică”. Conform acestei teorii, vinovăția nu poate fi analizată decât în raport cu o persoană responsabilă, capabilă să își dea seama de condițiile în care acționează și de consecințele faptei și să-si coordoneze activitatea în raport cu aceste cunoștinte “. Astfel, rezultă că atăt în cazul infracțiunii comise cu intenție cât și din culpă, subiectul este responsabil pentru comportamentul său și rezultatele acestuia în plan social.

I.1. Definiție

Conform dispozițiilor art.16 alin.4 din Codul penal în vigoare, fapta este săvârșită din culpă, când făptuitorul:

a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că nu se va produce;

b) nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să îl prevadă.

În concepția legii penale române culpa este o atitudine a conștiinței, o formă de manifestare a însușirilor psihice ale autorului. În măsura în care comportamentul său dovedește o lipsă de atenție, de diligență, de informare de prevedere etc., adică o insuficentă folosire a însușirilor psihice de care dispune, se poate susține că acesta este deficitar sub aspect subiectiv, că nu ține sub control desfășurarea unor importante procese psihice la nivelul cerințelor vieții sociale și al normelor în vigoare. În acest caz sancțiunea penală este menită tocmai să influențeze conștiința agentului, să determine o intensificare a atenției și a prevederii.

Deși reprezintă o formă mai ușoară de vinovăție, “culpa nu este o formă de proces psihic inferioară ori atenuată a intenției ci o formă specifică de proces psihic”. Așadar, culpa în raport cu intenția are o particularitate comună și anume, caracterul de proces psihic. Fiind un proces psihic, culpa poate fi analizată atât sub aspectul voinției cât și sub aspectul inteligenței autorului, ca și în cazul intenției.

I.2. Procesele psihice volitive

Spre deosebire de intenție, care se caracterizează prin voința autorului de a săvârși infracțiunea, culpa prezintă sub aspectul voinței unele trăsături specifice:

– subiectul are în vedere o altă acțiune decât acțiunea ilicită și producerea unui alt rezultat decât acela care este descris în norma de incriminare. Ceea ce caracterizează culpa este, prin urmare, tocmai discrepanța dintre acțiunea reală desfașurată împreună cu rezultatul efectiv produs și ceea ce a voit autorul ca acțiune și rezultat;

– chiar dacă manifestarea de voință nu are relevanță penală ( fiind orientată către un scop licit) prezintă interes întrucât acțiunea nonvoită și rezultatul ilicit nonvoit se regăsesc în structura actului voit de autor;

– încălcarea prin actul nonvoit a unor norme, a unor reguli de diligență, a căror respectare ar fi condus la evitarea rezultatului ilicit. Regulile de diligență pe care este ținut autorul să le respecte pentru a evita rezultatele periculoase se adresează nu numai voinței ci și conștiinței acestuia, deoarece implică și obligații privind cunoașterea datelor realității, evaluarea corectă a pericolului, prevederea consecințelor, manifestarea atenției.

Omul acționează într-un complex de relații și procese paralele, unele previzibile altele imprevizibile, acestea pot influența desfășurarea acțiunii, modificându-i direcția sau conținutul. Acestea sunt modificări susceptibile să conducă la alte rezultate decât cele concepute de subiect odată cu declanșarea acțiunii. De asemenea, este posibil ca denaturarea acțiunii și a rezultatului să fi fost determinate subiectiv de o concepție eronată asupra desfășurării acțiunii sau de intervenția altor factori ținând de insuficienta pregătire și capacitate a subiectului. Ca urmare, acțiunea voită și rezultatul voit pot să cuprindă în structura lor influențele unor procese pentru o faptă comisă din culpă în măsura în care aceste influențe erau previzibile, dar nu le-a prevăzut deși trebuia și putea să le prevadă sau dacă deși a prevăzut rezultatul ilicit a socotit în mod ușuratic că acțiunea voită de el este imposibil să producă acest rezultat periculos, sperând că va obține rezultatul voit, licit.

I.3. Procesele psihice specifice inteligenței

Dacă la infracțiunile intenționate fapta se produce așa cum este înțeleasă de subiect, în cazul infracțiunilor din culpă ea se prezintă cu totul deosebit față de cum a fost imaginată în conștiința subiectului, fie prin amploarea ei ca acțiune, fie prin urmările pe care le cauzează. Din tot ansamblul de caracteristici esențiale ale faptei sunt cunoscute sau înțelese de subiect numai acelea care, de obicei imprimă faptei un caracter licit. Dar această necunoaștere incompletă care îl determină să procedeze la săvârșirea faptei se datorează atitudinii pasive, de indiferență pe care o are față de obligațiile sale profesionale, cetățenești. Existența obligației de a avea o anumită conduită în raport cu relațiile soaciale implică cunoașterea de către subiect a relațiilor ocrotite de legea penală.

Sub aspectul procesului de cunoaștere, caracteristic culpei este incompletă cunoașterea realității de către subiect. Autorul își dă seama de realitatea înconjurătoare și de efectele acțiunii sale numai limitat la ceea ce este aparent și direct sesizabil și nu face un efort de cunoaștere mai profundă a realității.

Culpa este o formă mai ușoară a vinovăției, nu numai pentru cunoașterea deficitară a faptei din partea subiectului și pentru atitudinea sa de indiferență față de relațiile sociale (care-i sunt cunoscute), ci și din cauză că el are altă poziție psihică față de rezultatele ilicite decât în cazul intenției.Astfel, procesul de prevedere a rezultatului prezintă anumite trăsături specifice. Pe baza unei cunoașteri incomplete a realității, autorul nu poate prevedea corect nici faptele acțiunii sale:

– în cazul neglijenței, neprevederea este totală, subiectul neavând la îndemână toate datele realității pentru a-și da seama de urmările faptei sale, nu prevede deloc consecințele ei, cu toate că lacunele în cunoaștere putea să și le completeze fie direct, fie prin deducție rațională;

– în cazul culpei cu previziune subiectul are unele date asupra realității care-i permit să întrevadă și să-și aducă pe planul conștiintei un rezultat periculos. Aceste date, fiind superficial evaluate, subiectul exclude posibilitatea producerii rezultatului periculos, excludere care se vădește în cele din urmă ca fiind lipsită de temei, deoarece rezultatul apreciat ca imposibil se va produce.

Ca urmare a unei cunoașteri incomplete, la infracțiunile din culpă se disting, de obicei, două categorii de urmări:

– urmările faptei materiale, care în majoritattea situațiilor nu au caracter infracțional, văzute de subiect ca efecte sigure sau posibile ale acțiunii sale, motiv pentru care ia hotărârea să săvârșească fapta respectivă;

– rezultatele ilicite, specifice infracțiunii comise, acestea fiind prevăzute numai ca efecte posibile ale faptei sale sau nici nu le prevede.

I.4. Clasificarea culpei

Din reglementarea culpei în codul penal rezultă două modalități ale acestei forme de vinovație: culpa cu prevedere și culpa fără prevedere.

I.4.1 Culpa cu prevedere

Mai este cunoscută și sub denumirea de ușurință sau culpa conștientă. Cuprinde în conținutul său categoriile de procese psihice întâlnite la intenție, adică procesele psihice nuanțate diferit, în formele de manifestare și în raporturile dintre ele. Se caracterizează prin prevederea rezultatului socialmente periculos al faptei a cărui producere nu o urmărește și are speranța fără temei obiectiv că efectul dorit nu se produce în realitate.

Atitudinea psihică a făptuitorului nu trebuie neglijată din mai multe considerente:

– și această modalitate a vinovăției reprezintă o poziție psihică a subiectului față de infracțiune ca fenomen social juridic, atât ca acțiune desfășurată în anumite condiții social-economice și îndreptată împotriva unui grup de relații sociale apărate de legea penală, cât și ca faptă cauzatoare de urmări periculoase;

– relațiile sociale amenințate imprimă, înainte de toate, faptei respective un anumit grad de pericol social;

– pentru că prin intermediul grupului de relații sociale împotriva căruia este îndreptată, acțiunea subiectului în culpa cu prevedere intră în conținutul unei infracțiuni concrete, precis delimitate.

În cazul culpei cu prevedere relațiile sociale ocrotite de legea penală și lezate prin săvârșirea infracțiunii sunt cunoscute de către subiect atât ca realitate obiectivă, cât și ca valoare socială.

Atitudinea subiectului față de aceste relații sociale se manifestă prin pasivitate, indiferență, ușurință, de cele mai multe ori atitudinea fiind determinată de obișnuință, lăsându-se condus de hazard, de întamplare.

Datorită atitudinii ușuratice, de indiferență față de relațiile sociale amintite, fapta concepută este înțeleasă de subiect numai parțial, unilateral. În consecință își dorește fapta numai în limitele în care o înțelege. Cu toate că alături de urmările prevăzute ca efecte firești ale faptei sale pe care și dorește să le realizeze mai prevede ca efecte posibile și unele rezultate ilicite, nedorite și nici cel puțin acceptate, subiectul nu renunță la săvârșirea faptei, pentru că pe de o parte, bazându-se pe iscusința sa de a le prevenii își formează speranța că rezultatele nedorite nu se vor transforma în realitate, iar pe de altă parte este animat de dorința realizării scopului fixat.

În ceea ce privește procesele psihice interesează prevederea deficitară a rezultatului, neacceptarea din partea subiectului nici a posibilității producerii sale în realitate, precum și deficiența lui în formarea imaginii asupra prevenirii rezultatului respectiv, care se află într-o strânsă legatură de influențare reciprocă.

Posibilitățile pe care contează autorul pentru a evita rezultatul sunt reale (de exemplu, șoferul care conduce imprudent pe drumurile publice este un șofer experimentat) însă le supraevaluează sau nu le evaluează în raport cu condițiile concrete în care acționează (nu ține seama de circulația deosebit de intensă, de vremea nefavorabilă). Autorul are în vedere capacitatea sa reală care, în alte condiții, mai puțin complexe s-a verificat a fi în stare să evite un rezultat periculos.

În culpa cu prevedere, în privința rezultatelor ilicite, factorul intelectiv se manifestă deficitar sub dublu aspect:

– prevederea rezultatelor infracționale numai ca efecte posibile ale faptei concepute;

– formarea speranței, fără suficient temei obiectiv, că asemenea rezultate nu se vor produce în realitate.

I.4.2.Culpa fără prevedere

Mai este cunoscută în doctrină și sub denumirea de culpă inconștientă, imprudență sau nesocotintă, culpă simplă ăi neglijentă. Se caracterizează prin neprevederea rezultatului periculos, deși autorul avea obligația și posibilitatea să-l prevadă. Aceste două condiții, obligația și posibilitatea personală de a prevedea rezultatul socialmente periculos reprezintă temeiul imputării infracțiunii sub aspect subiectiv.

Subiectul cunoaște chiar în momentul conceperii faptei și al săvârșirii ei relațiile sociale apărate de legea penală și amenințate prin comportarea lui. Datorită atitudinii sale de indiferență față de ele nu cunoaște decât o parte din întreaga amploare a faptei respective și, astfel, nu-și imaginează că în desfășurarea ei materială să ajungă până la producerea rezultatelor socialmente periculoase.

Autorul acționaeză având o cunoaștere insuficient de profundă a condițiilor în care se desfășoară acțiunea și, implicit, a regulilor de diligență specifice domeniului în care acționează. Nu face efort rațional mai mare pentru a-și da seama de elementele periculoase ale actțiunii, nu acordă suficientă atenție corelativă faptelor celorlalate persoane, nu face asocierile necesare între fenomenele din jurul său, pentru a fi în măsură să evalueze corect pericolul pe care îl creează acțiunea sa.

Putem desprinde concluzia, că ceea ce caracterizează culpa, ca formă de vinovăție, este participarea de ordin subiectiv a autorului în comiterea infracțiunii.

II.STUDIU PRACTIC

Introducere

Întrucât cele mai multe infracțiuni se comit cu intenție, practicile de lucru din domeniul probațiunii s-au dezvoltat în cea mai mare măsură în sensul evaluării acestui tip de comportament și identificării unor strategii de lucru (instrumente de evaluare, programe de consiliere, plan de intervenție). Constatând că și infracțiunile comise din culpă fac obiectul activității de supraveghere, am considerat utilă o analiză a modului în care particularitățile acestei infracțiuni sunt integrate în activitatea de supraveghere. Necesitatea unei abordari diferențiate, rezultă din nivelul crescut de specificitate al acestor infracțiuni în raport cu infracțiunile săvârțite cu intenție.Totodată putem aprecia că această categorie de infracțiuni nu este lipsită de importanță, având în vedere că, deși mecanismul producerii este diferit (după cum reiese din analiza teoretică), se ajunge la același rezultat (uciderea), ca și în cazul infracțiunilor intenționate, cu consecințe deosebit de grave în plan social.

II.1. Obiectiv:

Studiul practic își propune o analiză a modului în care instrumentul de evaluare și practicile utilizate de către consilierii de probațiune, în activitatea de supraveghere, permit evaluarea comportamentului infracțional specific culpei, identificarea nevoilor criminogene și a factorilor de risc, având în vedere particularitățile acestei forme de vinovăție.

II.2. Ipoteze de lucru:

În realizarea procesului de evaluare a persoanelor condamnate pentru comiterea unei infracțiuni din culpă, consilierul de probațiune nu surprinde particularitățile psiho-fizice și circumstanțiale care au stat la baza comiterii infracțiunii din culpă, instrumentul de evaluare neavând în structura sa dimensiuni care ar putea explica aceste particularități;

În cazul persoanelor condamnate pentru infracțiuni comise din culpă, identificarea unor nevoi de natură socio-economică nu prezintă relevanță în raport cu circumstanțele comiterii faptei;

Nevoile crimonogene identificate de către consilerul de probațiune în cazul acestei categorii de personae ar putea facilita în anumite circumstanțe și comiterea unei infracțiuni din culpă;

Nevoile criminogene, în cazul persoanelor condamnate pentru comiterea unei infracțiuni din culpă nu sunt identificate sau sunt inadecvat stabilite. În consecință activitatea de supraveghere se realizează cu preponderență pe dimensiunea de control, în sensul respectării obligațiilor și măsurilor impuse de instanța de judecată.

II.3. Metode

Analiza teoretică a particularităților culpei ca formă de vinovăție în răspunderea penală;

Studiul dosarelor de supraveghere, prin care am analizat următoarele dimensiuni: evaluarea inițială realizată de către consilier în baza instrumentului – Colectare date diagnoză; planul de supraveghere; sentința penala ( starea de fapt- latura obiectiva a infracțiunii)

Ca și instrument de investigare a percepției consilierului de probațiune cu privire particularitățile care circumscriu comiterea infracțiunii din culpă am utilizat un chestionar structurat pe 9 dimensiuni printre care amintim: modul în care consilierii de probațiune percep integrarea socială a persoanelor condamnate pentru comiterea unei infracțiuni din culpă; care sunt caracteristicile care circumscriu comiterea unei infracțiuni din culpă; distincția dintre infracțiunea comisă din culpă ăi cea intenționată; dificultăți întâmpinate de consilierul de probațiune în stabilirea factorilor de risc etc. (vezi anexa 1).

Subiecții investigați

Ca și eșantion au fost selectate aleatoriu dosarele de supraveghere a 23 de persoane ce au ca obiect al condamnării comiterea unei infracțiuni din culpă. Clasificarea dosarelor după tipul infractiunii: 19 dosare infracțiunea fiind ucidere din culpă; 2 dosare ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă ( în aceeași cauză penală); 2 dosare vătămare corporală din culpă. În parallel, am aplicat chestionarul unui numar de 10 consilieri de probațiune selectați aleatoriu.

II.4. Analiza și interpretarea datelor

Într-o prima etapă am procedat la analiza modului în care consilierii de probațiune interpretează datele colectate prin instrumentul de diagnoză aplicat persoanelor din eșantionul investigat, în scopul identificării nevoilor criminogene și a riscului de recidivă. Atât în cazul infracțiunilor din culpă cât și în cazul infracțiunilor comise cu intenție se utlizează același instrument de evaluare, denumit “Colectare date si diagnoza” ( vezi anexa 2 ).

Ariile de investigație cuprinse în instrumentul de evaluare:

Comportamentului infracțional

Este structurat pe două arii: istoricul infracțional și infracțiunea actuală. În ceea ce privește istoricul infracțional s-a constatat că în niciunul dintre cazurile studiate nu se întâlnește trecut infracțional sau antecedente penale.

Infracțiunea actuală.

În funcție de infracțiunea ce face obiectul condamnării se observă că, în soluționarea cauzelor penale pentru infracțiuni comise din culpă, suspendarea sub supraveghere se dispune cu preponderență în cazul culpei grave, cu consecințe deosebit de periculoase în plan social.

Analiza acestei arii în instrumentul de evaluare nu oferă informații relevante cu privire la particularitățile infracțiunii din culpă. În etiologia acestei infracțiuni nu sunt relevante motivele ( de ordin sexual, financiar, dependența, presiunea de grup sau exercitată de familie etc), care stau în general la baza comiterii unei infracțiuni cu intenție. Infracțiunea din culpă nu are o motivație ilicită și nu este determinată de preexistența unor circumstanțe problematice ale autorului, pentru rezolvarea cărora adoptă o decizie infracțională. Autorul culpei urmărește un rezultat licit realizat, printr-o acțiune licită, dar nu prevede rezultatul periculos, deși trebuia să-l prevadă, ori, deși îl prevede socotește fără temei că nu se va produce. Factorii favorizanți sunt de natură circumstanțială (ceață, drum alunecos, marcaje necorespunzatoare etc.) și individuali, intrinseci (psihico-fizici), determinați de modul în care individul își folosește potențialul, abilitățile și aptitudinile sale. În virtutea celor spuse mai sus, culpa se reține în raport cu o persoană responsabilă ( conform teoriei psihilogice a vinovăției, enunțată anterior) capabilă să prevadă și să socotească cu temei.

În cadrul acetei arii – infracțiunea actuală – variabila privind asumarea ,,responsabilității,” în raport cu fapta și atitudinea față de victimă oferă informații adecvate evaluarii infracțiunii din culpă, dar nu sficiente pentru a surprinde mecanismul producerii acesteia.

Opinia consilierilor de probațiune, privind specificitatea evaluarii comportamentului infracțional caracteristic culpei se evidențiază prin răspunsurile oferite la intrebarea nr. 2, din cadrul chestionarului aplicat (”Ce aspecte considerați că sunt cele mai importante în evaluarea comportamentului infracțional, în cazul infracțiunii comise din culpă?)

Au fost formulate raspunsuri precum: ,,nu îl pot asimila cu un comportament infracțional; evaluarea comportamentului anterior adoptat de client ( dacă a mai avut sancțiuni la legea circulației, fapta fiind ucidere din culpa); contextul comiterii faptei, factorii care cred ei că au determinat comiterea faptei, dacă își asumă responsabilitatea, atitudinea față de victimă; momentul circumstanțial al faptei; starea mentală, emoțională; inter/intraconflicte; instrumentul de evaluare este același, ar trebui evaluate altfel, etc.

Se evidențiază faptul că instrumentul de diagnoză nu are în structura sa dimensiuni și variabile care să surprindă obiectiv particularitățile specific individuale și circumstanțiale, care stau la baza comiterii infracțiunii din culpă. Din opinia consilierilor rezultă clar specificitatea infracțiunii din culpă și nevoia de a explora la momentul evaluării și dimensiuni care permit evidențierea obiectivă a acestui tip de infracțiune (ipoteza 1).

O altă arie investigată se referă la ,,Adapost sau locuință”. Prin raportare la factorii care determină comiterea unei infracțiuni din culpă, așa după cum rezultă din analiza teoretică, putem aprecia că această arie nu este relevantă pentru infracțiune. Lipsa locuinței ar putea fi o nevoie și un factor de risc pentru o infracțiune inteționată. Să presupunem că și o persoană care are probleme locative a comis o infracțiune din culpă, dar nu se paote aprecia o legatură de cauzalitate între faptă și această problemă. Prin studiul dosarelor de supraveghere nu a fost identificată nicio nevoie sub aspect locativ (ipoteza2).

Aria ,,școlarizare”

În ceea ce privește nivelul de educație școlară a persoanelor care au comis o infracțiune din culpă s-a înregistrat urmatoarea situație: 15 persoane au studii superioare. Dintre acestea, o persoană urmează studii doctorale, iar o alta a obținut un brevet de invenție în domeniul chimiei industriale. Studiile medii reprezintă nivelul de școlarizare pentru 7 persoane, iar învățământul gimnazial pentru o singură persoană. Sub aspect ocupațional se evidențiază un nivel optim de integrare socială. Într-un singur caz a fost identificată ca nevoie absența temporară a unui loc de muncă. Și sub aspect financiar se constată că nu au fost identificate nevoi. Se înregistrează venituri peste medie, în restul cazurilor veniturile sunt apreciate ca suficiente pentru satisfacerea nevoilor de bază.

Existența, în cazul persoanelor investigate, într-un procent semnificativ a unui nivel ridicat de școlarizare, a unui loc de muncă stabil, cu venituri constante (nevoi social- economice) nu sunt relevante pentru specificul culpei (ipoteza 2). Dar, în majoritatea infracțiunilor comise cu intenție stabilirea statutului socio-economic și stabilitatea spatiului locativ este importantă în evaluarea nevoilor criminogene și ulterior în satisfacerea acelor nevoi, implicit în procesul de reinserție socială a condamnaților.

Pe de altă, parte pot exista cazuri în care persoane cu un statut socio-economic precar comit infracțiuni din culpă. Identificarea unor astel de nevoi este importantă întrucat, considerăm că acestea ar putea să influențeze, să stea la baza nevalorificării potențialului și particularităților psiho-fizice individuale și a neexploatrii obiective, eficiente a situațiilor circumstanțiale. Apreciem că o persoană cu probleme familiale, economice, locative, fără un loc de muncă stabil este dominate de gânduri parazitare disfuncționale care-i determină un deficit de atenție, de concentratre, de utilizare performanțială a abilităților și deprinderilor etc. ( ipoteza 3).

“Relațiile familiale”, așa cum rezultă din evaluare sunt pozitive în toate cazurile analizate, sunt caracterizate prin apartenența și suport în familia de origine. Alte persoane au familie proprie în raport cu care se evidențiaza implicarea responsabilă. Relațiile intrafamiliale sunt percepute de clienți ca fiind normale, armonioase, au beneficiat de sprijin și suport moral pe parcursul procesului penal. În descrierea relațiilor cu prietenii și cunoștințele, în două cazuri se menționează tendința de izolare din cauza condamnării, persoanele având un puternic sentiment de vinovăție și rușine față de ceilalți. Nu au fost identificate, în urma studiului, cazuri de relaționare sau apartenență la medii infracționale.

Și în cazul dimensiunilor relații familale și interpersonale reiese faptul că persoanele din categoria studiată au relații familiale armonioase și o rețea de suport bazată pe respect și asumare responsabilă, cu acțiuni care circumscriu dezirabilitatea socială.

În ceea ce privește ,,consumul de droguri-alcool,,, din analiza evaluarii rezultă că persoanele nu au consumat droguri, iar consumul de alcool nu reprezintă o problemă, în sensul că în patru dintre evaluările analizate se menționează un consum ocazional, în cantități care nu afectează capacitatea de gândire și comportamentul.

,,Modalitățile de petrecere a timpului liber,, sunt apreciate de două dintre persoane ca fiind reduse, petrec timpul liber în familie, deoarece se simt afectați de consecințele infracțiunii. În restul cazurilor sunt prezentate modalități obișnuite de petrecere a timpului liber.

,,Starea de sănătate fizică și emoțională”. În dosarele studiate nu au fost identificate aspecte de natură patologică, tulburări de comportament sau alte probleme de sănătate fizică. În cazul a șase persoane a fost necesară consilierea psihologică, ca urmare a traumei suferite în urma condamnării: cinci dintre acestea au întreprins în mod individual acest demers, iar într-un caz s-a realizat referirea persoanei către o instituție specializată, prin intermediul consilierului de probațiune.

Referitor la ,,tiparele de gândire,,, observăm că itemii corespunzători acestei arii sunt orientați cu precădere către o tipologie de gândire specifică devianței comportamentale. Putem aprecia că persoanelor care au săvârșit o infracțiune din culpă nu le este specific un model de gândire orientat spre delincvență, fiind în general persoane care se raportează la norme și valori sociale, în sensul respectarii lor. În dosarele studiate acești itemi au putut fi evaluați în mică măsură. S-a evaluat cu preponderență flexibilitatea în gândire și capacitatea de rezolvare a problemelor, în raport cu care rezulatele sunt pozitive.

Ultima arie din instrumentul de evaluare se referă la ,,atitudine”. Cu privire la acest aspect în dosarele studiate se evidențiază: un nivel crescut de asumare, culpabilizare și responsabilizare în cazul a cinci persoane (“ fapta este de o foarte mare gravitate”, “urmarile faptei sunt ireparabile”) pentru care infracțiunea a constituit o experiență traumatizantă, motiv pentru care a fost necesară consilierea psihologică; în general recunaoaștere și asumare în special în raport cu sancțiunea aplicată, un numar de 12 persoane; neîntelegerea vinovăției în 4 dintre cazurile studiate; vinovăția este atribuită victimei în două cazuri.

În concluzie, din analiza informațiilor oferite de studiul dosarelor, în speță instrumentul de diagnoză se validează ipotezele 1 și 2 stabilite, cu amendamentul celor amintite mai sus,că pot exista personae în cazul cărora identificarea nevoilor criminogene este importantă întrucât acestea ar putea influența comiterea infracțiunii din culpă ( ipoteza 3).

Mai mult decât atât specificitatea culpei în stabilirea vinovăției rezultă și din mențiunile stipulate în cuprinsul mai multor sentințe penale. La individualizarea pedepsei se reține că’’ persoana este integrată social”.

Planul de supraveghere

Nevoile criminogene

La acest capitol din plan, în 14 cazuri dintre cele studiate “ nu au fost identificate nevoi criminogene” în urma evaluării clientului. În celelalte cazuri au fost identificate următoarele nevoi: absența temporară a unui loc de muncă; nevoia de a accepta sancțiunea; nevoia adoptării unei conduite preventive în traficul rutier; starea de tristețe și afectarea emotională; ignorarea regulilor de circulație într-o oarecare masură; necesitatea de a conduce autoturismul; nevoia respectării măsurilor impuse de instanță; trauma psihică creată de consecințele faptei; tendința de autoizolare de familie și prieteni ca mecanism de a face față traumei emoționale.

După cum se evidențiază, într-un procent semnificativ în 14 din 23 de cazuri nu au fost identificate, în urma analizei informațiilor din instrumentul de evaluare , nevoi criminogene care să stea la baza reinserției sociale a persoanei condamnate. Mai mult decât în cazul celor nouă persone la care s-au identificat nevoi criminogene acestea nu sunt în legatură cu comiterea faptei ci cu starea și caracteristicile persoanei după comiterea infracțiunii.

Întrucât nevoile criminogene se află în strânsă legatură cu comportamentul infracțional, am apreciat că exista o legatură intre latura obiectivă a infracțiunii (respectiv starea de fapt, așa cum a fost reținută în sentința penală) și acestea.

În cele 14 cazuri, în care nu au fost identificate nevoi criminogene de către consilierul de probatiune, rezultatul periculos s-a produs astfel:

inculpatul nu a acordat prioritate pe trecerea de pietoni și nu a manevrat corespunzator autovehiculul, prin acționarea frânei de la o distanță care să-i permită oprirea, rezultând uciderea victimei;

în executarea unui viraj la dreapta inculpatul nu a redus viteza corespunzator și nu a acordat prioritate unui pieton angajat în traversare, pe o trecere de pietoni, rezultând uciderea victimei;

uciderea persoanei a rezultat din culpa comună, atât a inculpatului cât și a victimei

anterior momentului impactului inculpatul a schimbat frecvent banda de mers pentru a avansa față de celelalte mașini, poziționându-se la distanțe mici față de acestea, repetând o manevră de acest fel nu s-a mai putut încadra între mașinile de pe sensul său de mers, acroșând un motocicilist care circula regulamentar din sens opus, rezultând moartea acestuia;

inculpatul nu a acordat prioritate pe trecerea de pietoni provocând moartea unei persoane angajat în traversare, deoarece nu a vazut-o ( în doua cazuri);

deși nu circula cu o viteză peste limita legală, inculpatul pierde controlul mașinii și pătrunde pe sensul opus, intrând în coliziune cu un alt autovehicul, rezultând moartea unei persoane;

patrunde pe sensul opus de mers, lovește o mașină care circula regulamentar provocând moartea unei persoane și vătămarea corporala a alteia;

inculpatul execută o manevră de întoarcere prin viraj la stanga, nu se asigură corespunzator și este lovit de o mașina care circula din sens opus rezultând uciderea șoferului acesteia;

neacordare prioritate pe trecere de pietoni, ucidere din culpă;

ucidere din culpă, a virat dreapta pe culoarea verde a semaforului, semaforul pietoni fiind tot pe verde nu s-a asigurat și de culoarea acestuia, rezultă vatamarea gravă a unei persoane care a decedat ulterior;

victima s-a întors din traversare și a fost lovită de mașina condusă de inculpat, se reține astfel culpa comună inculpat-victima;

deplasându-se pe un sector de drum pe care circula frecvent (drumul casă-loc de muncă), inculpata nu a acordat atenția necesară și a accidentat mortal o persoană care traversa strada pe trecerea de pietoni;

s-a asigurat că nu există persoane angajate în traversare, dar nu a văzut victima și a accidentat-o pe trecere provocând vătămarea corporală a acesteia.

Este adevarat că în toate cazurile autorul nu și-a propus obținerea unui astfel de rezultat, fie nu l-a prevăzut, fie deși l-a prevăzut a socotit neîntemeiat că nu se va produce. Deci, ceea ce a provocat rezultatul periculos este tocmai neprevedea sau socotința ușuratică, naivă, neîntemeiată că el nu se va produce. Aceste particularități, (neprevedere, socotința fără temei) ce caracterizează culpa fac obiectul unei analize subiective (vinovația reprezentand latura subiectivă a infracțiunii), interne, de natură psihologică, mult mai dificil de realizat decât o analiză a laturii obiective, adică actul material constând în acțiunea concretă și deliberată a autorului faptei ( ex. pentru a obține portofelul victimei, i-a aplicat o lovitură și a deposedat-o).

Chiar dacă participarea autorului este mai mult subiectivă, în cazul infractiunii din culpă, există o insuficientă antrenare și utilizare a potențialului, a particularităților psiho-fizice și o analiză obiectivă a situațiilor circumstanțiale ( abilități deprinderi, aptitudini, cunoștințe tehnice, atenție, diligență, responsabilitate, informare, interes, etc). Tocmai aceste deficiențe de utilizare a potențialului, a particularităților psiho-fizice și o analiză obiectivă a situațiilor circumstanțiale, considerăm că reprezintă, de fapt, nevoile criminogene. Acestea, dacă nu sunt conștientizate de către subiect nu vor fi rezolvate. De aceea este esențial ca ele să fie identificate și clar înțelese de către beneficiar, scopul pedepsei fiind și în aceste cazuri responsabilizarea persoanei spre îndreptare.

Fără o pregătire adecvată, specializare și un instrument care să faciliteze o evaluare adecvată a particularităților culpei ca formă de vinovăție, nu este posibilă nici identificarea nevoilor criminogene. Acestea sunt rezultatul analizei pe care consilierul de probațiune o stabilește prin evaluare (ipoteza 4).

Această concluzie este susținută și de răspunsurile oferite de către consilierii de probațiune la întrebarea nr.7 (,,Apreciați că ar fi utile unele modificări în activitatea de supraveghere a persoanelor care au comis o infractiune din culpa ?”). Astfel, 4 persoane consideră că ar fi necesară schimabrea instrumentului de evaluare; o persoană propune un instrument și programe de consiliere adecvate; alte 5 persoane propun colaborarea cu specialiști pentru realizarea evaluării dar și pentru consiliere. Și răspunsurile oferite la întrebarea nr.9 (“considerați că ar fi utile unele recomandari-modele de practică privind lucrul cu această categorie de persoane ?”) vizează o îmbunătățire a acestei arii. Astfel, 4 consilieri consideră că ar fi utile recomandări teoretice cât și practice; un alt răspuns propune formarea consilierilor sub aspectul evalurii și consilierii; 2 consilieri consideră necesar un instrument de evaluare cu itemi specifici, o persoană consideră utilă o formare pe asistența traumei; printr-un ultim răspuns se propune monitorizarea persoanelor sub aspectul consilierii prin specialist.

Dificultatea identificării nevoilor criminogene, dar și nevoia unei abordări diferențiate, ținând cont de specificitatea culpei, cu privire la acest aspect se evidentiază și prin răspunsurile înregistrate la întrebarea nr. 2 ( ” considerați că în cazul persoanei condamnate pentru comiterea unei infracțiuni din culpă pot fi identificate nevoi criminogene”).

Răspunsurile înregistrate au fost urmatoarele: gânduri disfuncționale; poate prin corelație cu nevoile sociale; în mică masură; pot fi identificate (ex. consum de alcool, minimalizarea regulilor rutiere, manevre periculoase); pot fi (lipsa unui loc de muncă poate determina comiterea altei fapte); da oricare, de la lipsa de educație, a unui loc de muncă, dependența, adicții; dacă este legat doar de fapta din culpă nu pot fi identificate ; da, orice nevoie, nu ține neaparat de infracțiunea pe care a comis-o; nu pot fi identificate, atenție distributivă scazută.

Observăm din formularea răspunsurilor că nu există o perspectivă unitară a consilierilor de probațiune privind nevoile criminogene în cazul infracțiunii din culpă. Deși acestea se individualizează în raport cu fiecare persoană evaluată, prezintă și un oarecare nivel de generalitate sau specificitate, în sensul că reflectă sau ar trebui să reflecte participarea subiectivă a autorului la comiterea faptei.

Riscul de recidivă

Deși activitatea de supraveghere are un pronunțat caracter psihosocial ea se fundamentează pe aspecte reglementate legal (hotăraâre de condamnare, obligații măsuri stabilite prin lege, termene etc). Întrucât noțiunea de recidivă aparține domeniului juridic este important de observat că, la stablilirea stării de recidivă nu se ține seama de hotărârile de condamnare privitoare la infracțiunile săvârșite din culpă “infracțiunile săvârșite din culpă nu atrag starea de recidivă” ( art.42, lit.c noul cod penal). Din această perspectivă estimarea riscului de recidivă ramâne fără justificare .Poate că ar fi mai potrivită o formulare precum factori de risc, factori ce pot favoriza comiterea unei noi infracțiuni.

Având în vedere că și identificarea factorilor de risc/protectivi se realizează prin procesul de evaluare, rezultă în consecință și dificultatea acestui demers.

În două cazuri riscul de recidivă a fost estimat ca fiind “mediu spre scăzut” , “mic spre mediu” un caz, iar în 19 cazuri “scăzut”. Aceste estimari au în vedere factori protectivi de natura socială, dar și subiectivi: atitudine față de faptă, față de victimă etc.

La întrebarea nr. 4 (” factorii de risc privind comportamentul infracțional se identifică: ușor, prin evaluare;sunt dificil de estimat, nu pot fi estimați, altă opinie”) situația răspunsurilor este următoarea: riscul este dificil de estimat; unii sunt ușor de estimat alții dificil; nu pot fi estimați; actualul instrument de evaluare nu permite identificarea lor; pot fi ușor identificați (nerecunoașterea participării la comiterea faptei, minimalizează consecințele, atribuie vina victimei); depinde de deschiderea persoanei, de sinceritate; dacă e din culpa nu are vină, nu pot fi identificați; se evaluează prin prisma factorilor sociali, nevoilor sociale; riscul este scăzut fiind din culpă nu prea se pot identifica factorii negativi fapta fiind comisă din culpă.

Și cu privire la factorii de risc se remarcă o diferențiere clară în opinia consilierilor de probațiune, aceasta fiind în strânsă legatură cu aspectele privind evaluarea și perspectiva asupra nevoilor criminogene.

Analizând infracțiunea din culpă prin prisma cauzelor care determina comiterea acesteia, a fost adresată intrebarea nr.3 (”Care considerați că sunt cele mai frecvente cauze care determină comiterea unei infracțiuni din culpa”). Din răspunsurile formulate, cauzele constau în: încalcarea regulilor de circulație; minimalizarea regulilor; neatenția; trauma psihică, stresul; modul de lucru în desfășurarea unor activități; luarea unor măsuri insuficiente pentru a preveni rezultatul; lipsa de autocontrol, neglijența; slaba capacitate de a estima situații de risc; contextul situațional; niciun raspuns.

Se observă că, prin comparație cu factorii de risc, cauzele sunt intr-o mai mare masură relevante în raport cu particularitățile culpei.

Identificarea factorilor de risc nu este utilă neapărat pentru identificarea unui risc de recidivă în sensul strict al cuvântului, ci mai de grabă în scopul de a-l ajuta pe client să înțeleagă ce ar putea să reprezinte un risc în comportamentul lui pe viitor, astfel încât să creeze o stare de pericol, atât pentru sine, cat si pentru ceilalti, pericol ce poate să reprezinte sau nu o faptă prevazută de legea penală.

Evaluarea percepției privind supravegherea persoanelor condamnate pentru comiterea unei infracțiuni din culpă.

În structurarea chestionarului s-a avut în vedere și măsura în care este apreciată eficiența activității de supraveghere în cazul persoanelor condamnate pentru comiterea unei infracțiuni din culpă. Această investigație se bazează pe presupunerea că, în lipsa unei evaluari adecvate a particularităților culpei este influențat întreg procesul de supraveghere, ajungandu-se la o percepție slabă a scopului supravegherii în raport cu această categorie de persoane.

În cele ce urmează va fi prezentată analiza datelor obținute în legatură cu acest aspect.

La intrebarea nr.5 (” printre cazurile întâlnite în practică au existat situații în care a fost utilă stabilirea unui plan de intervenție psihosocială”) s-au înregistrat următoarele răspunsuri: persoana a solicitat sprijin pentru consiliere psihologică și a fost referită la ASIS; consilierea individuală pe care o oferă consilierul este parte în procesul de intervenție psiho-socială;7 consilieri de probațiune au răspuns că nu a fost necesar un astfel de demers; consiliere, mediere în relația persoanei condamnate cu familia sa, un raspuns”.

Răspunsurile înregistratate la intrebarea nr.6 (“În activitatea de supraveghere se urmarește obținerea unei schimbări comportamentale.Poate fi acesta un obiectiv și în cazul infracțiunii din culpa?”), 6 consilieri de probațiune apreciază că schimbarea se realizează în mică masură; prin alte două răspunsuri se apreciază o schimbare într-o oarecare masură; în niciun caz; nu poate fi o schimbare comportamentală în această situație.

La ultima întrebare prin care se verifică percepția consilierilor în raport cu eficiența activității de supraveghere pentru persoanele ce au comis o infracțiune din culpă (“Prin raportare la cazurile întâlnite în practică, apreciați că supravegherea este eficientă:…..”) s-au formulat următoarele răspunsuri: 8 dintre consilieri apreciază că ajută într-o mică măsură; este utilă pentru societate, prin îndeplinirea obligațiilor de către persoana condamnată (obligația de a nu mai conduce un autovehicul pe durata termenului de încercare); într-o mare măsura îl ajută să înțeleagă fapta.

Raportându-ne la datele obținute, putem considera că activitatea de supraveghere a persoanelor condamnate pentru comiterea unei infracțiuni din culpa se realizează cu precădere pe dimensiunea de control, confirmându-se astfel și ultima ipoteză.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Referindu-ne la obiectivul studiului practic, se evidențiază, din rezultatele acestuia, faptul că instrumentele de evaluare și practicile utilizate în activitatea de supraveghere nu permit evaluarea comportamentului infracțional specific culpei, identificarea nevoilor criminogene și a factorilor de risc, într-un mod obiectiv.

Rezultatele obținute prin studiul practic evidențiază aspecte problematice privind supravegherea persoanelor condamnate pentru comiterea unei infracțiuni din culpă. Dificultatea rezidă în primul rând în trăsăturile specfice acestei infracțiuni, în sensul că participarea autorului la obținerea unui rezultat infracțional este subiectivă. Mecanismul producerii infracțiunii este rezultatul unor procese psihice deficitare, al neconcordanței dintre ele sau dintre realitățile exterioare în care individul desfășoară o acțiune și aceste procese interne.

Faptul că nu se evidențiază o participare obiectivă și o strategie acțională în scopul obținerii unui rezultat voit și dorit de autor, cum este cazul infracțiunii intenționate, determină o oarecare dificultate în a stabili participarea autorului la comiterea faptei.

Punctul de plecare în activitatea de supraveghere și temeiul pe care se desfășoară activitățile ulterioare din cadrul acestui proces, apreciem că este reprezentat de identificarea acestui element esențial, respectiv participarea autorului la comiterea faptei. Fiecare etapă din activitatea de supraveghere se află într-o relație de determinare în raport cu acest prim pas, ce constă în clarificarea modului în care clientul a participat la producerea unui rezultat incriminat de normele penale. Astfel, dacă nu este lămurit acest temei, nu pot fi identificate nevoile criminogene, nu se pot stabili obiective ale activității de supraveghere pentru diminuarea-rezolvarea acestora, nu pot fi estimați factori de risc pe viitor și, în final, nu se ajunge la îndeplinirea obiectivului general al activității de supraveghere -indreptarea persoanei- acesta fiind totodată și scopul aplicării pedepsei.

Ca o concluzie generală putem aprecia că, în lipsa unui instrument de evaluare care să surprindă modul în care este structurată infracțiunea din culpă și particularitățile ei caracteristice, actvitatea de supraveghere a persoanelor condamnate pentru comiterea acestui tip de infracțiune se desfășoară, dupa cum s-a demonstrat, cu preponderență pe dimensiunea control.

Având în vedere aspect precum: formă mai ușoară de vinovăție a culpei, nivelul optim de integrare socială a persoanelor condamnate pentru o astfel de infracțiune, absența unei orientări infracționale, se creează o oarecare influență asupra percepției consilierului de probațiune, în sensul atenuării caracterului infracțional al comportamentului autorului. Întradevăr, deși acțiunea/inacțiunea autorului nu este una tipic infracțională, prin modul defectuos în care se realizează, produce un rezultat periculos, incriminat prin normele legale, cu consecințe grave în plan social. Considerăm, totuși, că este necesar ca persoana să înțeleagă participarea sa la producerea rezultatului periculos, atfel încat, pe viitor, sa adopte, în astfel de situații, o atitudine mai responsabilă, pentru a preântâmpina aceste rezultate.

Un rol determinant în cunoașterea/înțelegerea de către client a contribuției sale în fapta penală îl reprezintă identificarea nevoilor criminogene în mod adecvat către consilierul de probațiune . Acestea se referă în special la particularitățile psiho-fizice, specifice individului și la situațiile circumstanțiale . Identificate corespunzător, acestea pot deveni teme de reflecție pentru client și mijloc de înțelegere al mecanismului producerii faptei.

Într-o manieră mai pragmatic, am putea concluziona că nu există infracțiune fără nevoi criminogene ale persoanei care a săvârșit-o.

Pe viitor, apreciem că în supravegherea persoanelor condamnate pentru comiterea unei infracțiuni din culpă, practica de lucru ar trebui orientată în sensul accentuării dimensiunii de suport și asistare, în vederea creșterii nivelului de eficiență a activității de supraveghere în raport cu obiectivele generale ale acestui proces. În acest scop, ar fi utile demersuri precum:

Elaborarea unui instrument de evaluare adecvat particularitătăților culpei ca formă de vinovăție, care să surprindă participarea subiectivă a autorului în comiterea faptei. Ariile de investigare folosite în prezent se pot dovedi utile numai în masura în care se complrtează cu o evaluare corespunzătoare a comportamentului infracțional specific culpei. În caz contrar, fără a oferi o structură clară, care să surprindă aspectele ce țin de implicarea autorului în comiterea faptei, acestei arii de evaluare rămân fără eficiență, întrucât, după cum rezultă din studiul realizat, dar și din abordările teoretice privind culpa, aceast tip de infracțiune nu este rezultatul unor probeleme de natură socială.

Ariile de investigare ale instrumentului de evaluare ar trebui orientate către aspecte precum: acțiunea și scopul licit pe care l-a urmărit autorul faptei; ce a determinat schimbarea rezultatului voit; modul în care a prevazut sau ar fi putut autorul să prevadă acest factor care a determinat schimbarea rezultatului; care au fost eforturile depuse pentru a asigura obținerea rezultatului dorit; ce efort ar fi fost necesar pentru a nu se produce rezultatul periculos; ce măsuri de prudență au fost sau ar fi trebuit să fie luate; măsura în care este conștientizată participarea sa la comiterea faptei; temeiul pe care s-a bazat ca acțiunea sa nu va produce rezultatul periculos în cazul în care l-a prevazut; gradul de cunoaștere a circumstanțelor în care a desfășurat acțiunea; priceperea, cunoștințele tehnice pe care trebuia să le dețină în legatură cu acțiunea desfășurată ; interesul pentru a obține cunoștințele minime necesare desfășurării anumitor activități; atenția cu care a acționat; responsabilitatea pentru securitatea celor din jur; respectarea unor norme ce reglementează anumite activitati; verificarea tehinică a unor utilaje folosite in desfășurarea unei acțiuni, etc.

Totodată instrumentul de lucru ar fi util pentru explorarea infracțiunii și în cazul întocmirii raportului de evaluare, permițând astfel propunerea unor măsuri adecvate și individualizarea pedepsei în mod corespunzator nevoilor persoanei.

2. Identificarea nevoilor criminogene în mod adecvat și stabilirea unor obiective în concordanță cu acestea. Este adevărat că și nevoile de natură socială pot fi nevoi criminogene, dar ele nu au această valență în raport cu infracțiunea ce are ca formă de vinovație culpa, întrucât fapta nu este rezultatul incapacității subiectului de a renunța la satisfacerea imediată a unor trebuințe.

Practic evaluarea și identificarea nevoilor criminogene facilitează însușirea infracțiunii în conștiința făptuitorului și înțelegerea mecanismului psihologic parcurs între dorința sa de a realiza o activitate licită și producerea unui rezultatat periculos. Acest aspect prezintă importanță din urmatoarele considerente:

– pe de o parte autorul înțelege ce anume i se reproșează și justifică aplicarea unei sancțiuni penale, dar mai ales ce anume trebuie să îmbunătățească, pe viitor în acțiunile sale, cum să-și utilizeze potențialul pentru a evita un rezultat periculos;

– pe de altă parte, în cazurile în care participarea subiectivă nu este conștientizată nici după condamnare, autorul poate să înțelegă că rezultatul periculos nu se datorează întâmplării, contextului situațional ( acesta poate influența, dar nu determina rezultatul) ci modului defectuos în care a acționat.

3. Totodată presupunem că ar fi utilă includerea unei unități tematice privind particularitățile culpei, ca formă de vinovăție, în stagiile de formare profesională a consilierilor de probațiune;

4. Elaborarea unor programe de consiliere adecvate de asistență și consiliere, ca modalități de lucru cu persoanele condamnate penru comiterea unei infracțiuni din culpa.

Având în vedere limitele studiului practic, apreciem că nu au fost identificate toate modalitățile de îmbunătățire a activității de supraveghre pe acest segment, astfel tema lucrării poate să deschidă noi direcții de studiu care să permită o viziune și mai amplă asupra acestui subiect, precum și conturarea unor noi soluții în vederea îmbunătățirii activității practice.

BIBLIOGRAFIE

1. Antoniu, George,Vinovăția penală, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 2002;

2. Butoi, Tudorel Psihologie judiciară, Editura Pinguin Book, Bucuresti, 2008;

3. Mircea, Ioan, Vinovăția în dreptul penal roman, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998;

4. Mitrache, Cristian , Drept penal roman, partea generala, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2012,

Legi:

Legea 286/ 2009 privind Codul penal

Documente disponibile on line: http://www.just.ro/LinkClick.aspx?fileticket=CF7uFtwrE0k%3d&tabid=2392

ANEXA 1

CHESTIONAR

Pentru realizarea acestei analize, vă rugăm să răspundeți la următoarele întrebări:

1. Ce aspecte considerați că sunt cele mai importante în evaluarea comportamentului infracțional, în cazul infracțiunii comise din culpă______________________________

2.Considerați că în cazul persoanei condamnate pentru comiterea unei infracțiuni din culpă pot fi identificate nevoi criminogene:

Da

Nu

Daca da, enumerați câteva exemple identificate în practică______________________

3. Care considerați că sunt cele mai frecvente cauze care determină comiterea unei infracțini din culpa?__________________________________________________________

4. Factorii de risc privind comportamentul infracțional se identifică:

Ușor prin evaluare

Sunt dificil de estimat

Nu pot fi estimați

Altă opinie_________________________________________________________

5.Printre cazurile întâlnite în practică au existat situații în care a fost utilă stabilirea unui plan de intervenție psihosocială:

Da

Nu

6.Prin activitatea de supraveghere se urmărește obținerea unei schimbări comportamentale. Poate fi acesta un obiectiv și în cazul infracțiunii din culpă:

În foarte mică măsură

În mică măsură

Într-o oarecare măsura

În mare măsură

Într-o foarte mare masură

Nu poate fi

7.Apreciați că ar fi utile unele modificări privind supravegherea persoanelor condamnate pentru infracțiuni din culpă:

Da

Nu

Daca da, care ar fi acestea__________________________________________

8.Prin raportare la cuzurile întâlnite în practică, apreciați că supravegherea este eficientă:

În foarte mică măsură

În mică măsură

În mare măsură

Într-o foarte mare măsură

Nu esteeficientă

9.Considerați că ar fi utile unele recomandări/ modele de practică privind lucrul cu această categorie de persoane ?

Da

Nu

Daca da, care ar fi acestea_______________________________________________

ANEXA 2