Particularitatile de Calificare ale Escrocheriei Penale
Particularitățile de calificare ale escrocheriei penale
INTRODUCERE
Infracțiunile ce au fost săvârșite prin înșelăciune sau abuz de încredere se prezintă a fi unele foarte complicate, datorită faptului că la asemenea infracțiuni urmează a fi probată dorința de la bun început a făptuitorului de a săvârși infracțiunea în cauză. Una dintre aceste infracțiuni care atentează lșa patrimoniul victimei prin intermediul mijloacelor de înșelăciune și abuz de încredere a fost consacrată de legislatorul nostru la prevederile art. 190 al codului penal al Republicii Moldova, în acesta se stipulează sancțiunea pentru infracțiunile de escrocherie. Acest tip de infracțiuni afectează nu doar patrimoniul victimei, ci de fapt acest fenomen infracțional are un impact mult mai larg în diferite sfere sociale, infracțiunea de escrocherie crează mari prejudicii economiei statului deoarece aceasta afectează în mod direct relațiile de piață dar în același timp însăși autoritatea statală este subminată de acest fenomen infracțional.
În urma faptului că legislația Republicii Moldova permite, dar și favorizează construcția unei economii de piață liberă ce se bazează pe întreținerea relațiilor, tranzacțiile bunurilor între cetățeni, s-a ajuns la creșterea numărului infracțiunilor de escrocherie ca urmare a fenomenului ce se caracterizează prin utilizarea unelor abuzuri de încredere sau înșelăciune în încearcarea de a dobândi ilegal un bun străin. Acest tip de infracțiuni devine tot mai greu de a fi stabilit datorită faptului că aici dreptul penal se întîlnește cu dreptul civil, astfel fiind dificil de a proba faptul că acțiunea săvîrșită de persoana în cauză este o escrocherie dar nu un simplu delict de drept civil.
Unul din motivele principale care determină potențialul infractor la săvârșirea unei asemenea infracțiuni ca escrocheria, se numără gradul foarte scăzut de satisfacere a necesităților de către grupurile sociale. Astfel, anume inegalitatea patrimonială a reprezentanților din diferite grupuri sociale duce la o orientarea antisocială a persoanei. Actualmente societatea moldovenească s-a divizat în două grupuri sociale: grupul celor avuți care este în același timp unul minoritar și grupul majoritar al celor cu o situație financiară rea. Datorită faptului că averea unor indivizi din cei ce fac parte din grupul celor avuți a crescut în proporție geometrică și de cele mai dese ori acest proces nu avut loc pe căi cinstite, a dus la o presiune psihică asupra celor ce doresc să se îmbogățească, că această cale este cea mai potrivită.
Așadar, s-a impus necesitatea protejării societății civile de fenomenul negativ al escrocheriei în ceea ce privește relațiile ce apar între cetățeni stipulate în dreptul civil, relațiile de vînzare-cumpărare.
Scopul acestei teze este acela de a ne aprofunda în studierea particularităților calificării infracțiunii de escrocherie pentru a putea delimita infracțiunea de escrocherie de alte infracțiuni de drept penal și acele delicte de drept civil. Un alt scop a prezentei lucrări este acela de a determina lacunele din legislația penală națională în ceea ce privește infracțiunea de escrocherie. În ceia ce urmează vom încerca să analizăm în plan comparativ procedura calificării infracțiunii de escrocherie (înșelăciune și abuz de încredere) prevăzută de legislația penală națională cu prevederile legislațiilor altor state care au o experiență mai mare în lupta contra acestui fenomen infracțional.
Conținutul lucrării prezint o analiză a particularităților calificării de escrocherie atât în plan teoretic, juridico-istoric cît și juridico-comparativ.
În acest sens în primul capitol se abordează aspecte teoretice privind conceptul de infracțiuni contra patrimoniului dar și locul infracțiunei de escrocherie în cadrul acestora. Tot în acest capitol urmează a fi făcută o analiză juridico-istorică a acțiunilor infracționale ce erau calificate în calitate de escrocherie (înșelăciune și abuz de încredere).
În capitolul al 2-lea este prezentată procedura de calificare a infracțiunei de escrocherie reglementată de codul penal actual al Republicii Moldova. În special se menționează importanța elementelor constitutive la calificarea infracțiunii.
Capitolul al 3-lea al prezentei este intitulat „Calificarea infracțiunii de escrocherie analizată în plan comparativ” și are ca scop de a stabili particularitățile de calificare a infracțiunilor de escrocherie și a celor înrudite cu aceasta conform legislațiior penale ale statelor membre a Comunității Statelor Independente și a celor membre a Uniunii Europene. Această analiză ne-ar ajuta la îmbunătățirea și armonizarea legislației penale naționale cu cea din regiune.
La crearea acestei lucrări am folosit în calitate de sursă diferite lucrări științifice, atît autohtone cît și din străinătate, pentru a oferi o analiză mai bună a tematicii date.
CONSIDERAȚII GENERALE ȘI ISTORICE PRIVIND CALIFICAREA ESCROCHERIEI PENALE
Analiza escrocheriei și locul acesteia în cadrul infracțiunilor contra patrimoniului
Legislația penală a Republicii Moldova se află într-o continuă actualizare, necesară pentru a putea ține pasul cu fenomenul infracțional. În special legiuitorul se axează pe infracțiunile care aduc atingere proprietătii private, această categorie de infracțiuni în Republica Moldova în ultimii ani se situează pe prima poziție într-un top al infracțiunilor. În acest context, la etapa actuală o importanță stringentă o capătă cercetarea teoretică a problemelor generale ale răspunderii penale pentru infracțiunile săvârșite prin înșelăciune și abuz de încredere, inclusuv escrocheria, normele care reglementează răspunderea penală pentru comiterea infracțiunilor contra patrimoniului fiind stipulate în capitolul VI al Codului penal.
În conformitate cu prevederile art.9 al Constituției Republici Moldova, piața, libera inițiativă economică, concurența loială sînt factorii de bază ai economiei din Republica Moldova, proprietatea poate fi doar de două tipuri, publică sau privată. Aceasta se constituie din bunurile materiale și intelectuale. Se mai specifică și faptul că proprietatea nu poate fi folosită în detrimentul drepturilor, libertăților și demnității omului. La fel, Constituția Republicii Moldova, la art.46, garantează dreptul fiecărui cetățean la proprietate privată, precum și obligația statului de a ocroti aceste drepturi. Din prevederile prezentului articol rezultă faptul că doar averea obținută ilicit poate fi expropiată și doar în urma unei hotărîri judecătorești.
O dată cu trecerea Republici Moldova la o economie de piață deschisă, duce la faptul că orice persoană poate întreține orice relații permise de Codul civil în ceea ce privește asemenea relații patrimoniale cum ar fi cele de schimb, locațiune, vînzare-cumpărare, creditate, donație, etc. Persoanele care întrețin asemenea relații sociale sunt obligate să manifeste prudență, pentru ca interesele lor patrimoniale să nu fie încălcate prin anumite acțiuni infracționale prin care să fie lipsiți de bunurile lor prin intermediul unor fraude.
Astfel, în scopul formării, dezvoltării și activării normale a relațiilor de piață economică liberă, legiuitorul a introdus un principiu de bază în relațiile ce țin de dreptul civil, principiul bunei-credințe a participanților la raporturile de drept civil. Buna-credință este o categorie etico-morală. De aceea, și actele de conduită, care aduc atingere bunei-credințe cum ar fi înșelăciunea și abuzul de încredere care se pot transforma din acte imorale în acte cu relevanță
juridico-penală numai în prezența unor anumite condiții. Acestea sunt considerentele din care legiuitorul, urmărind obiectivul asigurării unui climat de credibilitate reciprocă, prevede, în art.190 din Cod penal al RM, răspunderea nu pentru înșelăciune sau abuz de încredere, ci pentru dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere.
În doctrina dreptului penal, noțiunea de patrimoniu are un înțeles mai restrâns de cît cel prevăzut în dreptul civil, acesta se referă doar la bunuri nu ca fiind o universalitate, ci în individualitatea lor susceptibilă de a fi apropriate de făptuitor prin mijloace frauduloase.
Cercetând noțiunea de patrimoniu în contextul apărării penale, autorul evocă și o multitudine de definiții doctrinare ale acestei noțiuni, reușind să focalizeze pluralitatea de sensuri aparent ireductibile la o singură semnificație cea de entitate ideală cuprinzând drepturile și obligațiile patrimoniale ale persoanei.
De asemenea, investigând raportul dintre noțiunile “patrimoniu” și “proprietate” în contextul apărării penale, autorul îl clarifică magistral, menționând că denumirea “infracțiuni contra patrimoniului” este, vizavi de ocrotirea pe care o asigură legea penală, mai adecvată decât denumirea “infracțiuni contra proprietății”, din moment ce legea penală exercită această ocrotire sub aspectul menținerii poziției faptice a bunurilor, poziție care poate să derive din alte drepturi reale decât din dreptul de proprietate. Prin aceasta, autorul sugerează că în noua lege penală, care a adoptat prima din denumirile specificate, sfera de apărare a relațiilor sociale patrimoniale a devenit mai largă în comparație cu cea circumscrisă de Codul penal anterior. Această lărgire a potențialului de ocrotire este benefică pe fondul extinderii domeniului drepturilor reale, în reglementarea noului Cod civil.
Patrimoniul este ocrotit, în primul rînd, printr-un întreg ansamblu de mijloace juridice extrapenale, civile și de altă natură. Împotriva faptelor care prezintă un grad ridicat de pericol social, patrimoniul este ocrotit și prin mijloace energice ale legii penale, această ocrotire realizîndu-se prin incriminarea faptelor care îi aduc atingere.
În terminologia legii penale, noțiunea de patrimoniu are exact același înțeles care îi este dat în terminologia dreptului civil: „totalitatea drepturilor și obligațiilor patrimoniale (care pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă de valori active și pasive, strâns legate între ele, aparținând unor persoane fizice și juridice determinate” (alin.(l) art.284 din Codul civil al Republicii Moldova), în cazul săvârșirii infracțiunilor contra patrimoniului, anume patrimoniul (privit ca universalitate, ca unitate abstractă) constituie valoarea socială fundamentală vătămată sau periclitată prin aceste fapte.
Infracțiunea nu ar putea fi săvârșită împotriva patrimoniului ca universalitate de bunuri, pentru că aceasta va exista întotdeauna.
În incriminările privind faptele care aduc atingere patrimoniului, legea penală are în vedere acțiunea ilicită a făptuitorului, iar nu poziția juridică a victimei, ceea ce înseamnă că infractorul trebuie să justifice că avea dreptul să săvârșească fapta pe care legea penală o prevede ca infracțiune. Victima nu este ținută să dovedească faptul că ar fi proprietar sau că ar poseda legitim ori că ar avea alte drepturi asupra bunului care i-a fost sustras, însușit sau distrus prin săvârșirea infracțiunii.
Infracțiunile contra patrimoniului reprezintă grupul de infracțiuni prevăzute în Capitolul VI al Părții Speciale a Codului penal al Republicii Moldova, fiind fapte socialmente periculoase, săvârșite cu intenție sau din imprudență, care vatămă în mod exclusiv sau în principal relațiile sociale cu privire la patrimoniu.
Respectiv, obiectul juridic generic al infracțiunilor din grupul analizat îl constituie relațiile sociale cu privire la patrimoniu.
În terminologia legii penale, noțiunea de patrimoniu are exact același înțeles care îi este dat în terminologia dreptului civil: „totalitatea drepturilor și obligațiilor patrimoniale (care pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă de valori active și pasive, strâns legate între ele, aparținând unor persoane fizice și juridice determinate” (alin.(l) art.284 din Codul civil al Republicii Moldova), în cazul săvârșirii infracțiunilor contra patrimoniului, anume patrimoniul (privit ca universalitate, ca unitate abstractă) constituie valoarea socială fundamentală vătămată sau periclitată prin aceste fapte.
Referitor la caracterizarea rolului și locului patrimoniului, privit, în primul rând, ca valoare socială fundamentală, acesta reprezintă o condiție de participare la raporturile juridice de ordin patrimonial. Existența bunurilor și a drepturilor privitoare la acestea permite persoanei să-și îndeplinească obligațiile cu caracter economic. În această ipoteză, patrimoniul apare ca o condiție a capacității juridice a persoanei, deci ca o valoare socială care trebuie să fie apărată prin toate mijloacele juridice, inclusiv cele de drept penal.
Fiind reglementat de legea civilă, patrimoniul este apărat, în primul rând, prin mijloace de drept civil. În cazul faptelor, prevăzute de normele Capitolului VI din Partea Specială a Codului penal, patrimoniul este supus însă unor vătămări care fac necesară intervenția mijloacelor de drept penal.
Toate aceste fapte sunt socialmente periculoase, pentru că aduc atingere unei valori sociale fundamentale și fac cu neputință circuitul civil. Împotriva acestora, mijloacele de drept civil sunt neputincioase, deoarece se limitează la repararea prejudiciului, adică la refacerea activului patrimonial. Dar ele nu pot să prevină, prin represiune, repetarea unor astfel de fapte care creează starea de nesiguranță a proprietăților și de insecuritate a circuitului civil. De aceea, se impune incriminarea și sancționarea penală a faptelor de acest gen, fără să excludă, ci, dimpotrivă, să facă mai active mijloacele de drept civil de reparare a prejudiciului.
În calitate de temelie a concepției moderne a noțiunii de escrocherie se află noțiunea de dol, care este cunoscută încă din dreptul roman privat, natura juridică a dolului este destul de diferită, dovadă fiind faptul că, actualmente, noțiunea de dol reprezintă unul dintre viciile de consimțământ, care se pot atesta la încheierea unui act juridic de drept civil, deci are o semnificație doar pentru dreptul privat, nu și pentru dreptul penal. Așa dar necesită a fi specificată diferențele dintre dolul din dreptul civil, care este sancționat ca viciu de consimțământ al persoanei, și activitatea dolosivă care intră în conținutul infracțiunii de escrocherie, așa dar activitatea dolosivă își regăsește reglementarea și în planul dreptului penal.
Legislatorul național a stabilit în Capitolul VI din Codul penal al Republicii Moldova un șir de prevederi legale ce ar avea în calitate de domeniu de activitate infracțiunile contra patrimoniului, prevederile capitolului dat sunt prevăzute în art.art.186-199. Infracțiunile în cauză necesită a fi structurate în alte 4 subdiviziuni:
Infracțiuni contra patrimoniului săvîrșite prin sustragere (art.art.186-189,
art.art.190-192, art.194);
Infracțiuni contra patrimoniului, săvârșite pe ascuns în scopul obținerii unui venit (art.189, art.196);
Infracțiuni contra patrimoniului, săvîrșite pe calea răpirii unor mijloace de trasport, atît cu tracține animalică cît și mecanică (art. 192¹, art.192²):
Infracțiuni contra patrimoniului, săvîrșit în lipsa unui scop special bine determinat (art.193, art.197, art.199);
Escrocheria reprezintă una dintre cele mai răspândite forme ale sustragerii, prin care se aduce atingere unui minim de bună credință și de încredere care este necesar pentru o formare, desfășurare și dezvoltare normală a relațiilor sociale de ordin patrimonial.
Infracțiunea de escrocherie este stipulată expres în art.190 din Codul penal al Republicii Moldova, aceasta fiind catalogată ca fiind o infracțiune contra patrimoniului, săvârșită pe ascuns în scopul obținerii unui venit. Astfel legiuitorul definește infracțiunea dată ca fiind dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere.
Așadar, prin dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane putem înțelege acea formă de transmitere benevolă a unor bunuri și/sau a unor drepturi către infractor de către victimă ca urmare a unor acțiuni de înșelăciune sau a abuzului de încredere. Înșelăciunea reprezintă acea metodă efectivă de dobândire a unor bunuri, în cadrul infracțiunilor de escrocherie se poate manifesta prin prezentarea a unor acte false sau prin ascunderea unor informații prezentarea cărora este obligatorie conform legislației în vigoare. Datele false anunțate de escroc în scopul însușirii totale sau a unei părți din averea proprietarului pot viza atât identitatea infractorului, a victimei sau a altor persoane, cât și unele obiecte. Aceste acțiuni prin care se săvîrșește înșelăciunea pot fi înfăptuite atît pe cale verbală, scrisă, precum și într-un mod concludent.
Cînd înșelăciunea se efectuează prin falsificarea documentelor, ea constituie un concurs de infracțiuni între art.190 din Codul penal ce prevede sancțiunea pentru infracțiunea de escrocherie și art.332 care prevede sancțiunea pentru falsul în acte publice sau art.361 Cod penal, care prevede sancțiunea pentru infracțiunea de confecționare, deținere, vînzare sau folosire a documentelor oficiale, a imprimatelor, ștampilelor sau sigiliilor false. De cele mai dese ori, înșelăciunea se manifestă prin comercializarea mărfurilor și obiectelor falsificate, dobândirea ilegală a pensiilor sau a diferitor indemnizații de stat.
Abuzul de încredere la rîndul său este o varietate a înșelăciunii, ea constînd în faptul că infractorul până la primirea averii sau a dreptului asupra acesteia, folosind unele relații de serviciu sau contractuale, fie chiar o naivă încredere a victimei, își asumă obligațiuni patrimoniale care apar drept condiție pentru ca victima să-i cedeze proprietatea pe o cale legală.
Un exemplu bun pentru abuzul de încredere ar putea avea loc în cazul cînd o persoană căpătînd dreptul la un apartament privatizat al unui pensionar, se obligă să-l întrețină pe pensionar toată viața, sau să-i dea la schimb o casă în afara orașului, unde acesta să poată să-și trăiască bătrînețea. Însă în realitate o dată cu încheierea contractului făptuitorul nu își mai îndeplinește obligațiuniile asumate, ba mai mult acesta nici nu intenționa să-și îndeplinească obligațiunile luate și, folosindu-se de relațiile de încredere cu victima, își însușește averea ei. În cazul cînd acesta încheie un contract de schimb de locuințe, persoana care a avut de suferit în urma escrocheriei se poate trezi într-o casă unde sunt înscriși mai multe persoane, sau suprafața și condițiile de trai sunt complect diferite de cît cele stipulate în contract.
Dacă e să comparăm abuzul de încredere și înșelăciune sau escrocheria cum este numită această infracțiune în legislația penală a Republicii Moldova, menționăm că în cazul înșelăciunii făptuitorul primește ilegal bunurile victimei, dar abuzul de încredere presupune că infractorul primește trasferul de proprietate și/sau drepturi de la victimă în baze legale, pe numele său, fără falsificarea fenomenelor din trecut sau din viitor care ar împiedica să primească averea și apoi o însușește ilegal. Prin abuz de încredere este însușită și averea „împrumutată” de către vinovat fără a face formele legale, în practica judiciară escrocheria adeseori se întâlnește simultan în ambele forme: înșelăciune și abuz de încredere.
Aspectul istoric al calificării infracțiunii de escrocherie
Din toate timpurile și în toate orânduirile sociale, legislațiile penale au incriminat și sancționat sever infracțiunile săvârșite împotriva proprietății particulare, deosebirile datorându-se perioadei istorice și particularităților proprii unei societăți sau alteia. Normele penale din orânduirile cu exploatare de clasă nu au incriminat, însă, niciodată faptele prin care minoritatea exploatatoare spoliază fără cruțare munca celor exploatați.
Infracțiunea de escrocherie își are originea încă din timpurile străvechi, primele prevederi legislative ale infracțiunii de escrocherie se regăsesc încă din perioada de antichitate, atunci cînd legiuitorul Romei Antice a stabilit infracțiunea de escrocherie ca fiind acea modalitate de sustragere a unui bun prin mijloace de înșelăciune, la fel în legislația Romei Antice au fost prevăzute și un șir de varietăți ale acestei infracțiuni. Însă este necesar de a fi specificat faptul că legislația romană prevedea această infracțiune ca fiind un delict de drept civil, pe cînd actualmente aceasta a ajuns să fie reglementată de drept penal.
Trebuie să avem în vedere faptul că dreptul penal modern este de factură relativ recentă în comparație cu cel civil care își are rădăcinile în dreptul roman, așa încât violența, ca delict de drept privat, o vedem astăzi ca o reglementare de graniță între dreptul public și dreptul privat. Metus rămâne, în epoca romană, un delict, chiar dacă sancțiunea sa este una pecuniară, alături de tâlhărie, dolus, fraus creditorum. Așadar, în acea perioadă erau sancționate de legislația penală a timpului asemenea infracțiuni cum ar fi furtul, jaful și tâlhăria iar asemenea infracțiuni cum ar fi înșelăciunea, abuzul de încredere, gestiunea frauduloasă care în forma sa au ca scop săvîrșirea unei infracțiuni contra proprietății, erau mai puțin cunoscute fiind considerate ca delicte de drept civil.
Odată cu scurgerea timpului, dar și datorită evoluției social-politice ce au avut loc în lume prevederile legale au fost nevoite să se adapteze la faptul că fenomenul infracțional se afla într-o continuă evoluție. Infracțiunea de escrocherie a fost totuși reglementată în dreptul roman, fiind cunoscută sub denumirea de stellionatus. După o lungă perioadă în care înșelăciunea nu a fost sancționată separat deoarece dolul civil și dolul penal s-au suprapus, ulterior au fost reprimate ca acte de stellionat toate faptele săvârșite în prejudiciul patrimoniului altei persoane, cu mențiunea că în dreptul roman faptele de înșelăciune erau sancționate prin interpretarea în sens larg a noțiunii de furtum. Legea celor XII Table este considerată ca fiind cea mai importantă lege romană care a apărut pe fondul conflictului dintre patricieni și plebei, există prevederi cu privire la înșelăciunea în cadrul raporturilor patrimoniale care erau prevăzute în Tabla a VII-a, Legea a XVII-a, dar și cu privire la cel care, prin manopere dolosive, își însușea bunul dat în depozit, și care urma să fie obligat să plătească dublul valorii bunului în Tabla a III-a, Legea I, ceea ce înseamnă că faptele de înșelăciune erau sancționate în acea vreme. Din păcate însăși textul Legii celor XII Table nu s-a păstrat pînă în ziua de astăzi, tablele de bronz fiind distruse în anul 390 î.e.n., odată cu incendierea Romei de către gali. Dar sensul Legii celor XII Table s-a imprimat pentru totdeauna în conștiința poporului roman.
Infracțiunea de escrocherie necesită a fi analizată prin prisma evoluției definiției date de dreptul roman penal furtului, care avea un sens larg și care era compus din faptele prin care se aducea un prejudiciu patrimoniului unei persoane prin înșelăciune, urmărind trecerea de la delict de drept privat la delict de drept public, în epoca clasică.
Digestele lui Iustinian au intrat în vigoare la data de 30 decembrie 533 pe teritoriul întregului Imperiu Roman de Răsărit fiind compuse din 50 de cărți care reprezentau extrase din cele mai bune opere ale jurisconsulților romani. În cartea 47 sub titlul 20 apar prevederi care privesc comportamentul specific escrocheriei. Aceste prevederi au avut la timpul său un aport la crearea dreptului român, acestea au influențat atît Cartea românească de învățătură a lui Vasile Lupu care a fost tipărită la Iași în 1646 fiind scrisă de Varlaam Moțoc, cît și a multor altor legi penale care au activat pe teritorul principatelor române.
Prima lege oficială editată de către legislatorul moldav a avut loc în anul 1646 atunci cînd domnitor a Principatului Moldovei era Vasile Lupul care a promulgat „Carte românească de învățătură de la pravilele împărătești și de la alte giudețe” scrisă de către Varlaam Moțoc. Această lege a activat timp de 200 de ani, cuprinde reglementări corespunzătoare trăsăturilor societății din prima parte a secolului al XVII-lea, fiind alcătuită din: tabla de materii, care poartă numele de Pravile împărătești alease de svitocul împăratului Iustiniian, pentru multe fealuri de giudeațe cu tot răspunsul lor, rânduite pre 252 de începături, o culegere de reguli intitulate Pravile tocmite, alease și scoase pentru toți lucrătorii pământului, anume: pentru plugari, pentru lucrătorii viilor, pentru nămiți și pentru păstori, arătând împreună tuturor giudețul și certarea ce li se va da fieșcăruia după deala sa, carii vor ubla cu nedreptate, alcătuită din 11 capitole numite pricini, fiecare pricină având mai multe zaceale; o parte numită Pravile împărătești, care conține 5 pricini care sancționează furtișagurile (12-16); o parte numită tot Pravile împărătești alcătuită din 78 de capitole, numite glave.
În această lege existau și primele prevederi legate de sancțiunea pentru infracțiunea de escrocherie. Dispoziții clare cu privire la faptele de înșelăciune găsim în Cartea romînească de învățătură în partea numită Pravile împărătești unde erau prevăzute sancțiunile pentru furtișaguri. În conformitate cu prevederile zăceala 57 din pricina a cincea a aceastei cărți, se specifică că cei ce vor avea mierță sau veadre sau alte măsuri hiclean, mai decît fost obiceiul de vac, pre aceștia foarte să-i cearte cu bătae, ca pre niște păgîni și oameni necredincioși ce sunt. În zăceala 57, dar și în întreaga pricină a cincea sunt stipulate tipurile de infracțiuni contra patrimoniului care trebuie sancționate conform prevederilor legale. La fel și în pricina a dosprăzeacea ca și în pricina a treisprezeace la fel sunt stipulate infracțiuni ce țin în special de patrimoniul persoanei, iar unele paragrafe sunt dedicate în exclusivitate infracțiunei de escrocherie.
Este necesar de specificat faptul că în toate zăcealele menționate în pricinile de mai sus persoanele ce săvîrșesc o escrocherie, adică dobîndesc un bun străin prin înșelăciune a fost catalogată ca o formă a infracțiunii de furt.
O dată cu alipirea Basarabiei de către Imperiul Rus legislația rusească a devenit unica legislație aplicabilă pe teritoriul dintre Nistru și Prut. În cazul infracțiunilor de escrocherie este necesar de specificat că prevederile Pravilei lui Vasile Lupu nu mai sunt aplicabile, unica lege competentă de a reglementa infracțiunile patrimoniale a fost ucazul despre judecarea și pedepsele pentru hoția de diferite tipuri și despre înființarea caselor de lucru în toate guberniile care a fost adoptat la 3 aprilie 1781.
În ucazul din anul 1781 au fost stabilite trei forme de hoție: furt, tâlhăria dar și escrocherie. Ucazul dat prevede următoarea definiție a escrocheriei care, într-un târg sau într-un alt loc cu aflux de persoane, va scoate ceva din buzunarul cuiva, ori va lua sau va duce cu sine ceva prin înșelăciune sau inopinat de la cineva, ori va tăia poala de la haină, ori va smulge cușma, ori, în timpul în care cumpără ceva, nu va achita prețul cumpărăturii și va dispărea, ori prin înșelare va vinde sau va da cuiva un lucru falsificat ca pe un bun veritabil, ori va înșela la cântar sau la măsurare, ori va obține un hun străin prin înșelare, fără a avea acordul posesorului acelui bun.
Noțiunea de escrocherie menționată mai sus prevedea la rîndul său trei forme de săvîrșire a acesteia, una din formele este cea care este acceptată și în ziua de azi de majoritatea legislațiilor penale, caracterizînd escrocheria ca fiind acțiunea prin care infractorul dobândește unele bunuri străine prin intermediul unei înșelăciuni. Celelalte două forme ale escrocheriei au o tangență mai mare cu asemenea infracțiuni cum ar fi pungășia și jaful.
O reglementare mai bună a infracțiunii de escrocherie a avut loc prin emiterea Codului de pedepse criminale și corecționale al Imperiului Rus care a fost semnat de imperatorul Nicolae I al Rusiei, și care a intrat în vigoare în anul 1846. Codul includea în el 12 secțiuni, care la rîndul său au fost împărțite în capitole, diviziuni și articole. În total acest cod era alcătuit din 2224 de articole.
Art. 2172-2187 din cadrul secțiunii a XII-a prevedea sancțiunea pentru infracțiunea de escrocherie. Astfel, se face remarcată continuitatea de care dă dovadă legiuitorul rus în a considera escrocheria una din formele sustragerii. De altfel, această concepție, rezultă chiar din definiția legală a noțiunii de
hoție-escrocherie formulata în art.2172 al Codului de pedepse criminale și corecționale: „Hoția-escrochcrie constituie orice luare ilegală a banilor sau a altor bunuri mobile, săvârșită prin intermediul înșelăciunii”. În cazul Codului emis în 1845 necesită a fi specificat faptul că prevederile legale stabilesc în calitate de obiect material a infracțiunii date doar bunurile mobile sau a sumelor bănești.
În Codul penal rus care a intrat în vigoare din 22.03.1903, infracțiunii de escrocherie îi este atribuit un capitol integral, acesta fiind capitolul XXXIII. În special în prevederile articolului 591 al acestui cod sunt prevăzute trei modalități de săvârșire a acestei infracțiuni. Într-un prim caz infracțiunea de escrocherie acceptată de art.591 din Codul penal rus din 1903 este luarea ilegală a bunurilor mobile străine pe calea înșelăciunii, pentru ca acesta să fie însușit. Cea de-a doua variantă a acestei infracțiuni este săvîrșită cînd o persoană a luat ilegal un bun mobil străin folosindu-se de mijloace înșelătoare la cîntărirea, măsurarea sau orice alte acțiuni înșelătoare privind cantitatea sau calitatea bunurilor ce servesc în calitate de obiect a unui contract de vînzare-cumpărare sau de schimb. Acțiunea dată necesită a fi efectuată în scopul însușirii bunurilor.
Cea de a treia formă de săvîrșire a infracțiunii de escrocherie este cea prin care o persoană detemină prin intermediul înșelăciunii, cu scopul cedării unui drept patrimonial sau la semnarea unor acte cu caracter patrimonial care de facto nu sunt rentabile, făcute în scopul ca persoana ce a impus victima să cedeze bunul să obțină bunul în folosul său, sau în folosul altei persoane.
Analiza ne arată că legiuitorul continuă să scoată în evidență apartenența escrocheriei la sustragere. De această dată, ca element de noutate este indicat scopul infracțiunii adică scopul însușirii care este definitoriu pentru înțelegerea esenței noțiunii de sustragere. Prin aceasta, de fapt, se dorește a deosebi escrocheria de una din faptele adiacente căreia îi lipsește scopul însușirii. La concret, se începe a prefigura distingerea legislativă a escrocheriei față de fapta care, în legea penală în vigoare, se numește „cauzarea de daune materiale prin înșelăciune sau abuz de încredere”, faptă prevăzută la art.196 Codul penal RM. Or, în textul art.196 Codul penal RM se conține sintagma „dacă fapta nu constituie o însușire”.
Într-o analiză mai detaliată a acestor trei modalități de săvîrșire a infracțiunii, se denotă în special cea de a treia modalitate de săvîrșire a infracțiunei care nu face o specificare ca în celelalte două modalități în ceea ce privește obiectul material a infracțiunii. Dacă în primele două varietăți ale escrocheriei este prevăzută condiția ca bunurile obținute în urma înșelăciunii să fie bunuri mobile, atunci în cea de a treia în loc de sintagma bunuri mobile se folosește cea de folos patrimonial, ceea ce ar însemna că legiuitorul rus a atras în calitate de obiect a infracțiunii atît bunurile mobile cît și cele imobile.
Unii autorii ruși au apreciat novația care a fost folosită la crearea codului dat, însă în același timp au specificat și unele neajunsuri a articolului 591. Este imposibil să nu observăm că art. 591 are neajunsuri editoriale iar aceasta se caracterizează printr-un exces de detaliere, conține o serie de reglementări inutile. În special, punctul 2 al prezentului articol, care ne vorbește despre furtul săvîrșit la cîntărirea sau măsurarea sau orice alte acțiuni înșelătoare privind cantitatea sau calitatea bunurilor ce servesc în calitate de obiect a unui contract de vînzare-cumpărare, aceste prevederi fiind acoperite integral în prima varietate a infracțiunii de escrocherie. La fel fără succes a fost formulat și punctul 3 care în momentul interpretării conduce la concluzia că componența infracțiunii de escrocherie poate apărea chiar din simplu fapt că autorul are intenția de a o face.
În urma destrămării Imperiului Rus dar și a mișcării naționale române din Basarabia, conducerea guberniei situate între Prut și Nistru și-a proclamat independența iar în cele din urmă Sfatul Țării a votat pe data de 27 martie în favoarea unirii cu România. O dată cu efectuarea Marii Uniri a fost necesară efectuarea unei adaptări a legislației și aplicarea unor noi legi care să reglementeze activitatea pe teritoriile date. La fel a fost și în cazul legislației penale.
Așadar, în anul 1936 a fost creat un nou cod penal care de facto și de jure reprezintă codul de unificare a legislației. Însă pînă la editarea acestuia, valoare juridică pe teritoriul dintre Prut și Nistru îl avea Codul penal român care a fost promulgat și publicat la 30 octombrie 1864 și pus în aplicare la 1 mai 1865, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Infracțiunea de escrocherie a fost reglementată prin intermediul art.art.332-342 din Secțiunea a V-a întitulată „Înșelăciunea sau Escrocheria” din cadrul Capitolului II din Titlul IV. Deși legiuitorul român utilizează în denumirea respectivei secțiuni conjuncția disjunctivă „sau”, nu există temeiuri a afirma că, în accepțiunea Codului penal român din 1865, înșelăciunea și escrocheria nu sunt decât două variante ale aceleiași fapte infracționale. Diferite erau doar împrejurările în care se realiza această faptă. În conformitate cu prevederile art.332 al Codului penal român din 1865 noțiunea de escrocherie este definită: „Acela care, în vedere de a împărtăși folos, face să nască o amăgire în paguba averii altuia, sau făcând să treacă de adevărate fapte mincinoase, sau prefăcând în mincinoase fapte adevărate ori suprimându-le de tot, este culpabil de înșelăciune”.
La optsprezece ani de la Marea Unire a fost editat codul penal ce avea ca scop unirea și optimizarea legislației penale pe întreg spațiu românesc. Prevederile legale ce răspund de sancțiunea infracțiunilor de escrocherie au fost stipulate în Codul penal român care a fost emis în anul 1936 și care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1937. Noul cod penal întitulat Carol al II- lea în cinstea domnitorului român, prevedea un titlu întreg dedicat infracțiunilor patrimoniale, purtînd denumirea de „Crime și delicte contra patrimoniului” care era compus din 49 de articole începând cu articolul 524 și finisând cu articolul 573. Titlul XIV care a fost dedicat infracțiunilor contra patrimoniului a fost compus inițial din 5 capitole:
Capitolul I – Furtul;
Capitolul II -Tâlhăria și pirateria;
Capitolul III – Delicte contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii;
Capitolul IV – Strămutarea de hotare, desființarea semnelor de hotar, stricăciuni și alte tulburări aduse proprietății;
Capitolul V – Jocuri de noroc, loteria, specula contra economiei publice.
Ulterior, a fost introdus un capitol nou intitulat „Unele infracțiuni contra avutului obștesc” (art.536¹-536²) care a primit diferite modificări în anii următori.
Codul penal Carol al II-lea din anul 1936 prevede infracțiunea de înșelăciune în articolul 549 stipulând că „Acela care, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust face să se treacă drept adevărate fapte mincinoase, sau prezintă ca mincinoase fapte adevărate, și prin acesta cauzează o pagubă materială unei persoane, comite delictul de înșelăciune și se pedepsește cu închisoare corecțională de la unu la 2 ani. Când, pentru comiterea faptului de mai sus, infractorul a întrebuințat nume, calități mincinoase sau alte mijloace frauduloase, pedeapsa este închisoare contravențională de la unu la 3 ani, amendă de la 3.000 la 12.000 lei și interdicția corecțională de la unu la 3 ani". Pentru prima dată, este incriminată ca o modalitate distinctă așa numita înșelăciune în convenții în articolul 551: „Comite delictul de înșelăciunea în convențiuni și se pedepsește după distincțiile din art. 549, acela care, cu ocazia încheierii sau executării unei convențiimi, induce sau menține în eroare pe cealaltă parte, în așa fel încât, fără această eroare, ea nu ar fi încheiat sau executat convenția în condițiile stipulate"
În codul penal de la 1936 înșelăciunea simplă și cea în formă agravată erau incriminate prin dispozițiile art. 549, sancțiuni pentru modalitatea simplă și pentru modalitatea agravată. La rîndul său și art. 550 de facto prevedea unele circumstanțe agravante care puteau duce la mărirea pedepsei ce putea să-i fie aplicate infractorului. Prevederile art.art. 552-555¹ incriminau infracțiunile care aveau o tangență cu înșelăciunea cum ar fi :
înșelăciune în emigrare;
înșelăciune prin cecuri;
înșelăciune contra asigurătorului;
înșelăciune privind dreptul de autor.
În ceea ce privește modalitatea înșelăciunii în convenții, prevăzută distinct în art. 551, sancțiunea aplicabilă era aceeași ca la înșelăciunea simplă.
În art. 549 Cod penal din 1936 definiția noțiunii de înșelăciune și-a păstrat în linii mari configurația pe care a avut-o în art. 332 Cod penal român din 1864: a fost înlăturată dihotomia neadecvată înșelăciune-escrocherie, iar ceea ce în legiuirea anterioară era denumit „escrocherie”, în Codul penal român din 1936 a devenit circumstanța agravantă a înșelăciunii, specificată la alin. (2) art. 549. Agravanta devenea aplicabilă atunci când, pentru comiterea înșelăciunii, făptuitorul întrebuințează nume, calități mincinoase sau alte mijloace frauduloase.
Normele legale prevăzute în codul penal din 1936 a avut o aplicabilitate pe teritoriul dintre Nistru și Prut din data de 1 ianuarie 1937 pînă în 1945 cînd Basarabia revine sub ocupația sovietică. E necesar de specificat în acest răstimp Basarabia s-a mai aflat în perioada iunie 1940 pînă în vara anului 1941 sub dominația Uniunii Sovietice, astfel în acest răstimp legislația aplicabilă pe acest răstimp a fost a Uniunii Republicii Sovietice Socialiste.
În urma victoriei obținute de Uniunea Sovietică în cel de-al doilea Război Mondial, Moscova a readus sub influența sa Basarabia, aceasta își schimbă denumirea și devine Republică Sovietică Socialistă Moldovenească în componența Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste.
O perioadă îndelungată de timp Republica Sovietică Socialistă Moldovenească nu dispunea de o legislație penală proprie prin care să reglementeze un domeniu distinct de relații sociale care privesc reacția socială împotriva infracțiunilor. Din 1945 pe teritoriul Republici Sovietice Socialiste Moldovenești este aplicat codul penal al Republici Sovietice Socialiste Ucrainene din 6 iunie 1927. De fapt, acest cod fiind o copie a Codului Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse. În ambele coduri infracțiunea de escrocherie este stipulată în capitolul VI a părții speciale la art.187 care stipulează că depunerea de informații false în declarațiile făcute la agențiile guvernamentale sau în fața funcționarilor publici în declarațiile legale privind înregistrarea de interprinderi de comerț și cele industriale, locuințe și alte asociații și societăți se pedepsește cu muncă forțată de până la trei luni sau o amendă de până la trei sute de ruble¹.
O dată cu adoptarea de către Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești a Codului penal al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești la data de 24 martie 1961 s-a creat prima lege penală ce avea forța obligatorie exclusiv pe teritoriul Basarabiei.
În Codul penal din 1961, potrivit cu realitățile sociopolitice ale acelui moment, răspunderea pentru infracțiunile contra proprietății era stabilită în două capitole ale Părții Speciale, nu în unul singur. Corespunzător, la art.122 al Codului penal din 1961, făcând parte din Capitolul III. „Infracțiuni contra proprietății socialiste”, prin „escrocherie” se înțelegea însușirea averii de stat sau obștești prin înșelăciune sau abuz de încredere. La art. 149 al Codului penal din 1961 făcând parte din Capitolul V „Infracțiuni contra proprietății personale a cetățenilor”, prin „escrocherie" se avea în vedere însușirea averii persoanei sau a dreptului asupra acesteia, sau a altor foloase cu caracter material, prin înșelăciune sau abuz de încredere.
În acest caz observăm faptul că legea penală face o diferență între proprietatea de stat și proprietatea privată atribuindu-le infracțiunilor săvîrșite contra lor cîte un capitol separat. Așadar, s-a ajuns ca legea penală a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești să dispună de două articole care să reglementeze infracțiunea de escrocherie contra proprietății publice și private.
În versiunea originală a art.122 era stipulată în calitate de infracțiune de escrocherie, dobîndirea proprietății de stat sau obștești prin intermediul unor abuzuri de încredere sau printr-o modalitate a escrocheriei se pedepsește cu privarea de libertate pe o perioadă de până la trei ani sau cu munca forțată pentru o perioadă de pînă la un an. Însușirea avutului proprietarului prin înșelăciune sau abuz de încredere (escrocheria), se pedepsește cu privațiune de libertate pe un termen de pănă la trei ani ori cu amendă în mărime de la treizeci la șaptezeci de salarii minime. Articolul dat mai prevedea și două circumstanțe agravante care prevedeau că va fi sancționată cu o pedeapsă privativă de libertate pe o perioadă de 6 ani, în cazul în care persoana a săvîrșit infracțiunea de escrocherie pentru a doua oară, sau infracțiunea a fost săvîrșită în urma unei înțelegeri prealabile a unei grupe de persoane. Pedeapsa privativă de libertate pe un termen de 15 ani cu posibilitatea confiscării proprietății se aplica în cazurile cînd escrocheria a cauzat daune în proporții deosebit de mari sau a fost săvîrșită de către un recidivist foarte periculos.
Articolul dat a fost modificat ulterior prin Ucazul Președintelui Sovietului Suprem a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești din 24 decembrie 1982 publicat în veștili Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești 1982 Nr.12, art.124. Prin ucazul dat nu a fost modificată însăși forma și prevederile legale ale art.122, ci doar au fost modificate sancțiunile prevăzute la fiecare dintre aliniatele din articol. Astfel la aliniatul întîi s-a mărit perioada de muncă forțată la care putea fi condamnată o persoană dar și a fost introdusă sancțiunea pecuniară de la suma de o sută pînă la 500 de ruble sovietice. La aliniatul 2 a fost introdus prevederile potrivit cărora putea fi aplicată o sancțiune de muncă forțată în folosul comunității pe un termen de la unu la doi ani. Aliniatul 3 a prezentului articol nu a suferit modificări.
Prevederile art.149 a Codului Penal a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești din 1961 avea la fel împuternicirea de a reglementa infracțiunea de escrocherie, însă de această dată avea în calitate de obiect a infracțiunii proprietatea privată a cetățenilor. La alin. (1) a art.149 era stipulată escrocheria, adică achiziționarea de proprietate sau drepturile de proprietate personale sau alte beneficii de proprietate prin înșelăciune sau abuz de încredere se pedepsește cu privarea de libertate pe un termen de până la doi ani sau cu lucru în folosul comunității pe un termen de până la un an. Dacă e să analizăm cele menționate mai sus la alin.(1) a art.122 și alin.(1) a art.149 se observă diferențierea doar din punctul de vedere a sancțiunii privative de libertate. La fel același lucru este prezent și la alin.(2) și (3) din ambele articole. Astfel, legiuitorul din acele timpuri consideră că infracțiunile săvârșite împotriva proprietății de stat este una mai gravă de cît ce săvârșită asupra unei proprietăți private.
La data de 24 decembrie 1982, în baza Ucazului Sovietului Suprem a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, art.149 a suferit unele modificări la fel ca și art.122. Însă aceste modificări nu au avut ca scop stabilirea unei egalități în ceea ce provește proprietatea privată și de stat, ci doar a avut ca scop modificarea sancțiunilor pentru aceste infracțiuni, dar și introducerea amenzii.
O dată cu destrămarea Uniunii Sovietice și declararea Moldovei ca fiind un stat de drept și democrat a apărut necesitatea de a adopta legislația națională la celelalte legislații care existau la acel timp în alte state democrate. Codul penal a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești a fost moștenit de Republica Moldova, iar legislatorul a considerat ca fiind acceptabilă efectuarea unor modificări în codul penal vechi, de cît a crea unul nou cu pași grăbiți. Astfel, în scurt timp au fost efectuate un număr mare de modificări, legislatorul a renunțat la divizarea din punct de vedere a legii penale dintre proprietatea publică și cea privată. În componența art.122 au fost încadrate și prevederile art.149 iar denumirea acestuia modificată din „Sustragerea proprietății de stat și obștești prin escrocherie” în „Sustragerea prin escrocherie din avutul proprietarului”. Capitolul III a fost redenumit din „Infracțiuni contra proprietății socialiste” în „Infracțiuni contra proprietății” prin intermediul Legii nr.500-XIII din 15 februarie 1991. În același timp, Capitolul V intitulat „Infracțiuni contra proprietății personale a cetățenilor” a fost exclus complet din Codul penal al Republici Moldova. Articolul 122 a suferit multe modificări în perioada cît acest cod a fost folosit de legislatorul Republicii Moldova. Modificări a suferit nu doar denumirea articolului dar și conținutul acestuia. Prima modificare a fost efectuată prin legea adoptată la data de 23 februarie din 1993, cea de a doua modificare a avut loc prin intermediul legii adoptate la data de 9 decembrie 1994. O ultimă modificare a art.122 a avut loc prin intermediul Legii nr.205-XIV din 25 noiembrie 1998 în care s-au modificat conținutul primelor două aliniate din articolul dat. Astfel, într-un studiu separat a versiunii originale a art.122 și cea care a rămas în urma modificărilor efectuate de legislator. Respectiv, în varianta finală a art.122 era prevăzută însușirea avutului proprietarului prin înșelăciune sau abuz deîncredere, se pedepsește cu privațiune de libertate pe un termen de pînă la trei ani ori cu amendă în mărime de la treizeci la șaptezeci de salarii minime. Observăm că în timpul scurs au fost înlocuite sintagma de proprietate de stat și obștească cu cea de avut a proprietarului, aceasta se datorează și faptului că art.122 a fost comasat cu art.149 din Codul penal a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. La fel a fost modificată și sancțiunea pentru infracțiunea prevăzută la aliniatul întîi. A fost păstrată sancțiune privativă de libertate pentru un termen de până la 3 ani, a fost exclusă complet munca forțată în folosul comunității. A fost modificată sancțiunea pecuniară pentru infracțiunea dată. Alin.(2) la fel a suferit modificări, datorită contopirii celor două articole din Codul penal al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, iar pe lîngă forma prevăzută anterior la alin.(2) a art.122 a mai fost adăugată pricinuirea unei daune considerabile păgubașului, la fel și aici a fost exclusă munca forțată în folosul comunității și a fost introdusă sancțiunea pecuniară. Alin.(3) a avut la fel de suferit modificări în ceea ce privește subiectul acestei infracțiuni, plus la aceasta s-a impus și o sancțiune pecuniară ca o modalitate de a omite impunerea confiscării averii.
Într-o analiză dată de autorul Macari Ion în anul 1998, escrocheria este caracterizată drept însușirea avutului proprietarului prin înșelăciune sau abuz de încredere. Spre deosebire de alte forme de sustragere, escrocheria consta din retragerea imediată a avutului, iar prin înșelăciune căpătarea dreptului asupra avutului pe viitor. De aceea, obiectul atentatului criminal putea apărea atît avutul, cît și dreptul asupra lui. Latura obiectivă a escrocheriei consta în însușirea avutului prin una din cele două forme stipulate la prevederile art.122:
înșelăciune;
abuz de încredere.
Înșelăciunea la rîndul său putea fi de două categorii. Înșelăciunea activă, care consta în ducerea intenționată în eroare a proprietarului sau altei persoane prin intermediul comunicării unei informații false, prezentarea unor documente false și altor acțiuni ce formează o închipuire greșită despre temeinicia trecerii avutului la vinovat și dă naștere unei iluzii legale de transmitere a avutului. Înșelăciunea pasivă prevedea trecerea sub tăcere a circumstanțelor de importanță juridică pe care infractorul era obligat să le aducă la cunoștința proprietarului de drept a bunului. Astfel, înșelăciunea este premiza necesară pentru trecerea avutului de la proprietarul legal la vinovat.
Abuzul de încredere constă în faptul, că infractorul făcea un abuz de relațiile de încredere, apărute între proprietar și el. Unele acțiuni care puteau fi catalogate ca fiind abuz de încredere erau cazuri de neîndeplinire a lucrărilor din contul avansului lucrat, neîntoarcerea bunului ce a fost luat în chirie etc. Însă nu reprezenta o formă a escrocheriei însușirea avutului proprietarului care i-a fost încredințat infractorului pentru supravegherea lui temporară.
Escrocheria este și a fost catalogată ca o componență materială și se consideră finisată din momentul trecerii bunului de la victimă la infractor.
Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăție intenționată și intenție directă.
În anul 2002, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat un nou cod penal care este în vigoare până în ziua de azi. Răspunderile pentru infracțiunile ce atentează la patrimoniul unei persoane sau a statului sunt stipulate în partea specială la Capitolul VI. Denumirea „Infracțiuni contra patrimoniului” a Capitolului VI din Partea Specială a Codului penal în vigoare este, în raport cu ocrotirea pe care o asigură legea penală, mai adecvată decât denumirea „Infracțiuni contra proprietății”, pe care o avea Capitolul III din Codul penal anterior. Aceasta deoarece legea penală exercită această ocrotire sub aspectul menținerii poziției faptice a bunurilor, poziție care poate să derive din alte drepturi reale decât din dreptul de proprietate. Infracțiunea de escrocherie și-a găsit reglementarea în prevederile art.190, care este intitulat „Escrocheria”. Legislatorul nostru a definit infracțiunea de escrocherie ca fiind dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere.
Legislația penală a Republicii Moldova definește escrocheria ca "dobândirea ilicită prin escrocherie din avutul proprietarului". Acest articol ne face să constatăm, că la definirea escrocheriei legislatorul aplică noțiunea de dobândire. Nu există o definiție generală prin lege a noțiunii de dobândire, însă în dispozițiile fiecărei componențe de infracțiune, ce atentează la proprietate, se conțin criterii de bază, care permit științei dreptului penal și practicii juridice determinarea conținutului acestei noțiuni.
CALIFICAREA INFRACȚIUNII DE ESCROCHERIE
2.1Calificarea infracțiunii de escrocheriei conform obiectului și laturii obiective
Într-o calificare corectă a infracțiunii de escrocheriei este extrem de necesară efectuarea unei confruntări a tuturor circumstanțelor reale cu cele tipice cuprinse în normele juridico-penale. Circumstanțele reale ale infracțiunii pot fi clasificate în patru categorii ce reprezintă semnele ce se referă la obiect, la latura obiectivă, la subiect și la latura subiectivă. La fel în patru grupe sunt clasificate și semnele componenței de infracțiune, care caracterizează elementele infracțiunii. Studierea acestor patru grupe de semne reprezintă un proces artificial, fiindcă în realitate elementele infracțiunii există numai într-o unitate indisolubilă. Utilizarea acestei metode este extrem de necesară pentru cunoașterea a faptelor examinate. Acestea trebuie luate în seamă și la calificarea, potrivit elementelor infracțiunii.
Prevederile capitolului VI al Părții Speciale a Codului penal al Republicii Moldova cuprind 15 articole ce au ca scop reglementarea infracțiunilor contra patrimoniului. Capitolul dat din codul penale, poartă numele de „Infracțiunii contra patrimoniului”. De aici ajungem la concluzia că obiectul juridic generic al infracțiunii de escrocherie reprezintă relațiile sociale cu privire la relațiile patrimoniale. Acest obiect juridic generic este caracteristic tuturor faptelor infracționale prevăzute de normele ale capitolului VI al Părții Speciale a Codului penal al Republicii Moldova. Obiectul juridic generic, reprezintă o totalitate a relațiilor sociale cu privire la patrimoniu și drepturile patrimoniale, acesta este printre puținele puncte de legătură, dacă nu chiar unicu care vizează componentele acestui grup de infracțiuni contra patrimoniului.
Escrocheria reprezintă una dintre cele mai răspândite forme ale sustragerii, prin care se aduce atingere unui minim de bună credință și de încredere care este necesar pentru o formare, desfășurare și dezvoltare normală a relațiilor sociale de ordin patrimonial.
Din perspectiva calificării infracțiunii de escrocherie, așa dar dacă este să ne referim la conținutul legal al acestei infracțiunii, evidențiem faptul că, la prevederile art. 190 din codul penal al Republicii Moldova, fapta infracțională de escrocherie este incriminată într-o variantă-tip și în patru forme agravate.
Obiectul infracțiunii este un element obligatoriu al fiecărei infracțiuni, deoarece nu pot exista infracțiuni fără obiect de atentare. În dreptul penal obiectul infracțiunii are două semnificații. Mai întâi, în partea specială a oricărui cod penal, infracțiunile formează un sistem bine conturat, adică sunt grupate după obiectul lor, ce facilitează identificarea lor. În rândul al doilea, obiectul infracțiunii are o mare importanță pentru calificarea infracțiunilor, deoarece el constituie trăsătura absolut necesară a componenței fiecărei infracțiuni prevăzute de legea penală. În teoria dreptului penal este unanim recunoscut faptul că obiectul infracțiunii îl formează relațiile sociale, ocrotite de legea penală de atentatele infracționale. Pentru soluționarea problemelor, legate de calificarea infracțiunilor după obiectele lor, trebuie, mai întâi, de determinat structura obiectului infracțiunii, în special, de stabilit care anume particularități ale obiectului infracțiunii intră în numărul semnelor componenței de infracțiune și au importanță pentru calificare. Un șir larg de infracțiuni atentează la câteva relații sociale, care au o structură complexă. Acestea se manifestă în acțiunile oamenilor unul față de altul sau în general față de societate.
Din prevederile art. 190 din codul penal a Republicii Moldova se stabilește faptul că incriminarea faptei de escrocherie, se remarcă prin faptul că, structura obiectului juridic special al infracțiunii este una bipartită, astfel, acesta este format din obiect juridic principal, iar pe de altă parte, din obiect juridic secundar. Concomitent, pentru a se atesta semnul obiectului infracțiunii, obiectul juridic special, este nevoie ca atingerea adusă acestor relații sociale cu privire la patrimoniu să fie însoțită de atingerea adusă relațiilor sociale cu privire la libertatea de voință și minimul necesar de încredere.
Obiect al escrocheriei este proprietatea ca parte a patrimoniului, adică relațiile sociale care apar din dreptul de posesie, folosință și dispoziție asupra bunurilor materiale. Reieșind din definirea obiectului escrocheriei drept relație socială legată de proprietate, se poate ajunge la concluzia că unul din semnele necesare ale acestei infracțiuni este lipsa dreptului vinovatului asupra averii, pe care o însușește prin înșelăciune sau abuz de încredere, în caz contrar ar fi greșit să afirmăm despre atentarea asupra averii ca o atentare asupra relației sociale. Astfel în scopul determinarii corecte a obiectului escrocheriei și a calificării infracțiunei conform ar. 190 al codului penal al Republicii Moldova, este extrem de necesară pentru delimitarea acesteia și altor infracțiuni similare prin alte elemente constitutive ale componenței.
Din cele menționate mai sus deducem faptul că pentru ca acțiunea efectuată de infractor să poată fi calificată conform unuia din aliniatele de la art. 190 al codului penal al Republicii Moldova, este necesar ca obiectul juridic principal a acesteia să-l reprezinte relațiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor. Astfel concluzionăm faptul că obiectul juridic principal al acestei infracțiuni este într-o corelație strînsă cu obiectul juridic generic al acesteia, fiindcă dobândirea unui bun prin înșelăciune sau abuz de încredere deja aduc atingere relațiilor sociale cu privire la patrimoniu.
Conform prevederilor doctrinare obiectul juridic secundar al escrocheriei îl constituie relațiile sociale cu privire la libertatea manifestării de voință și minimul necesar de încredere.
În scopul calificării infracțiunii de escrocherie, este extrem de necesară atenția și prudența persoanelor care trebuie să se bazeze pe acel minim de încredere acordat altuia, dar și să respecte libertatea manifestării de voință din partea altuia. În cazul în care este încălcată libertatea manifestării de voință, alături de minimul necesar de încredere, duc la faptul ca acțiunile infracționale să nu mai poată fi calificate conform prevederilor art. 190 din codul penal autohton. De aceea, urmărind obiectivul asigurării unui climat de credibilitate reciprocă, legiuitorul califică, fapta de dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane nu prin violență, nu prin amenințare, nici pe ascuns, dar prin înșelăciune sau abuz de încredere.
În scopul calificării acțiunilor conform prevederilor agravante specificate la lit.d) alin.(2) art.190 al codului penal al Republicii Moldova, atunci necesită să specificăm faptul că obiectul juridic secundar trebuie să cuprindă și relațiile sociale cu privire la desfășurarea normală a activității de serviciu.
La calificarea infracțiunilor de escrocherie necesită a fi prezent și bunul material a infracțiunii care au o valoare materială și un cost determinat, acestea fiind bunuri mobile și care nu au o tangență cu infractorul.
Conform prevederilor doctrinare dar și celor legale deducem concluzia că obiectul material al infracțiunii de escrocheriei îl constituie averea victimei, pe care infractorul o dobândește în urma acțiunilor cu caracter de înșelăciune sau abuzului de încredere, adică un bun sau drepturi asupra acestuia, care are o anumită valoare, ce poate fi exprimată în forma pecuniară. Deci în calitate de obiect material al escrocheriei sunt considerate bunurile care au o existență materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială și cost determinat, fiind bunuri mobile și străine pentru făptuitor.
Astfel, din punct de vedere al relației cu obiectul nemijlocit, obiectul material al escrocheriei îl constituie o astfel de avere, referitor la care există relațiile de proprietate, care sînt încălcate odată cu săvârșirea infracțiunii.
Într-o altă ordine de idei, obiectul material al escrocheriei trebuie delimitat de mijlocul de săvârșire a escrocheriei. Se poate afirma că făptuitorul se servește de mijlocul de săvârșire a infracțiunii în calitate de factor de influențare. Mijlocul de săvârșire a infracțiunii „e pus în funcțiune” de către făptuitor, după care procesul de influențare asupra obiectului material are loc în afara controlului conștient-volitiv al făptuitorului. Mijlocul de săvârșire a infracțiunii (spre deosebire de obiectului material al infracțiunii) nu poate fi supus influențării din partea făptuitorului. Deseori, în calitate de mijloc de săvârșire a escrocheriei sunt utilizate variate documente.
Dreptul asupra unei proprietăți străine indiferent că aceasta este mobilă sau imobilă nu poate servi în calitate de obiect a influențării nemijlocite infracționale în cazul infracțiunii prevăzute la art.190 al codului penal al Republicii Moldova de codul penal al Republicii Moldova. În acest sens urmează a fi calificate aceste acțiuni conform art. 196 al codului penal al Republicii Moldova în cazul dobândirii ilicite a bunurilor imobile străine prin înșelăciune sau abuz de încredere astfel este inacceptabilă calificarea acțiunilor conform art.190 a codului penal al Republicii Moldova în cazul daunelor materiale cauzate în proporții mari. Ori într-o asemenea situație găsim unele omisiuni a prevederilor legale care au fost luate de către instanțele de judecată.
Problema privind calificarea infracțiunilor de escrocherie în cazul în care obiect material a infracțiunii servește a fi un automobil, ridică semne de întrebare și crează unele probleme la calificarea acțiunilor infractorului. O asemenea cauză penală cum este cazul în care instanța de fond a constatat că G. I., la 23 august 2008, aproximativ la ora 20.00, avînd scopul dobîndirii bunurilor altei persoane în proporții mari, a pătruns pe teritoriul parcării auto SRL „Edem”, din str. Lesecico 1, mun. Bălți, unde, prin înșelăciune, l-a convins pe paznic că este posesorul automobilului „Audi A 6”, n/î A 205 BC, care aparținea cet. S. M. și valora 95.000 de lei. Ulterior, prin spargerea lacătului de la ușa mașinii, a pătruns în salonul automobilului și a întreprins acțiuni de pornire a acestuia, însă din motive independente de voința lui, deoarece bateria era descărcată, nu și-a atins scopul.
A doua zi, la data de 24 august 2008, aproximativ la ora 09.00, urmărind același scop, s-a întors pe teritoriul parcării auto, unde a fost reținut de colaboratorii de poliție.
În asemenea caz prin sentința Judecătoriei mun. Bălți din 25 mai 2009,
G. I. a fost condamnat în baza art. 27, 190 alin. (4) Cod penal la 7 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de trei ani.
Aici obiectul material a infracțiunii și modul în care a avut loc tentativa de infracțiune lasă semne de întrebare. Ori dacă la început acțiunea infracțională se caracterizează prin abuzul de încredere a paznicului este doar o parte din întreaga activitate infracțională și care ar putea fi calificate conform art. 190 al codului penal al Republicii Moldova datorită faptului că acesta prin înșelăciune nu numai a intrat pe teritoriul dat, dar și a încercat să dobândească bunul , însă în speța dată există un punct care permite interpretarea acțiunilor la calificare, ori în speță se declară că infractorul prin spargerea lacătului de la ușa mașinii, a pătruns în salonul automobilului și a întreprins acțiuni de pornire a acestuia. Care ar urma să fie sancționată conform art. tentativei de săvârșire a infracțiunei 1921 al codului penal al Republicii Moldova, care prevede sancțiunea pentru răpirea mijlocului de transport. Aceste acțiuni pun sub semnul întrebării conform cărui articol ar urma să fie calificată fapta infracțională. În asemenea cazuri considerăm că ar fi totuși ar fi mai incorectă calificarea conform tentativei de săvârșire a infracțiunei art. 1921 al codului penal al Republicii Moldova, datorită faptului că obiectul juridic principal a infracțiunii ar reprezinta relațiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor, iar obiectul juridic secundar reprezintă relațiile sociale cu privire la libertatea manifestării de voință și minimul necesar de încredere. Iar o calificare și sancționare conform tentativei de săvârșire a infracțiunei stipulate art. 190, ar duce la restabilirea echității sociale, în cazul sancțiunii conform tentativei de săvârșire a infracțiunei art. 1921 al codului penal al Republicii Moldova, ar fi lăsată nesancționată înșelăciunea ce a dus la provocarea de daune materiale.
Însă nu toate cazurile ce au în calitate de obiect material autovehicule permit interpretarea la calificarea infracțiunii. Într-o speță instanța de fond a constatat că, Demian F., la 23 septembrie 2011, aflîndu-se pe str. Voluntarilor 15, mun. Chișinău, fiind angajat la SRL „GS Million” în calitate de taximetrist al serviciului de „Taxi 1428”, avînd scopul dobîndirii ilicite a bunurilor altei persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, convingîndu-l pe Borinschi Serghei, despre necesitatea prestării serviciilor de taximetrie, a dobândit automobilul de model „Skoda Octavia" cu n/î K AT 995, nr. caroseriei TMBCX21ZX72123952, cu care s-a deplasat în Federația Rusă. Astfel, i-a cauzat părții vătămate, Borinschi S., daună materială în sumă de 6 700 euro, ce constituia conform ratei de schimb a BNM la acea zi, suma de 105 525 lei, considerată ca proporții deosebit de mari.
O altă întrebare care necesită a fi pusă în discuție la calificarea infracțiunii este dacă poate fi considerat în calitate de obiect material a infracțiunii de escrocherie pe lîndă bunurile mobile și cele imobile. În literatura de specialitate autohtonă se susține că, bazată pe teoria aprehen-siunii, concepția normativă a sustragerii din legea penală a Republicii Moldova presupune necesarmente ridicarea bunurilor din locul aflării lor și deplasarea acestora. Sunt prezentate multiple argumente în sprijinul ideii că noțiunea „sustragere” nu poate fi aplicată în raport cu bunurile imobile. Totuși, în Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor”, nr.23 din 28.06.2004, se evită precizarea aspectului fizic al obiectului material al sustragerii: „În sensul legii, se consideră sustragere luarea ilegală și gratuită a bunurilor din posesia altuia, care a cauzat un prejudiciu patrimonial acestuia, săvârșită în scop acaparator”. Astfel, instanța supremă s-a abstras de a tranșa controversa privind oportunitatea evoluării bunurilor imobile ca obiect material al sustragerii, lăsând la latitudinea celor abilitați cu aplicarea legii penale să o facă. Între timp, în aceeași hotărâre explicativă, Plenul Curții Supreme de Justiție se referă, printre altele, la infracțiunea de escrocherie. Deci, recunoaște implicit că escrocheria este una dintre formele de sustragere. Tocmai pentru interpretarea corectă a art.190 al codului penal al Republicii Moldova, era primordială tranșarea problemei vizând aspectul fizic al obiectului material al sustragerii.
Pentru a califica o acțiune de înșelăciune sau abuz de încredere conform art. 190 al codului penal al Republicii Moldova este necesar ca, mărimea prejudiciului cauzat să depășească minimul de 25 de unități convenționale. În caz contrar, răspunderea penală nu poate fi aplicată și persoana în cazuă ar urma să-i se aplice sanțiunea în baza art.105 din Codul contravențional.
La calificarea este necesar să se țină cont de deosebirea principală dintre infracțiunile prevăzute la art.190 al codului penal al Republicii Moldova și infracțiunile specificate la art.196 al codului penal al Republicii Moldova constă în mecanismul de cauzare a daunelor materiale: în cazul infracțiunilor prevăzute la art.190 al codului penal al Republicii Moldova, masa patrimonială a victimei este diminuată în aceeași proporție în care sporește masa patrimonială a făptuitorului; în cazul infracțiunilor specificate la art.196 al codului penal al Republicii Moldova, masa patrimonială a victimei nu sporește în proporția pe care o exprimă eschivarea făptuitorului de a-și executa obligațiile pecuniare față de victimă; sau masa patrimonială a victimei este diminuată, fără însă a spori masa patrimonială a făptuitorului.
Este bine cunoscut faptul că fenomenul infracțiunii permanent se manifestă în activitatea interioară a omului, și în comportamentul acestuia. Orice activitate infracțională se caracterizează prin două laturi: latura obiectivă care reprezint aspectul exterior al infracțiunii și latura subiectivă care reprezintă aspectul interior al infracțiunii, deci intenția persoanei de a o săvârși.
Aspectul exterior al atentării la obiectele ocrotite de legea penală constituie semnele obiective ale infracțiunii.
Componența infracțiunii prevăzute la art. 190 al codului penal al Republicii Moldova este una materială, ceea ce înseamnă că la calificarea escrocheriei este obligatorie stabilirea următoarelor semne structurale ale laturii obiective: fapta prejudiciabilă, care este formată din acțiunea principală, adică dobândirea ilicită a bunurilor și acțiunea sau inacțiunea adiacentă care poate să se manifeste alternativ prin înșelăciune sau abuz de încredere; consecințele negative, care se exprimă în prejudiciul patrimonial efectiv; legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă și consecințele negative indicate.
Conform prevederilor doctrinale conduita social-periculoasă (infracțională) este reprezentant printr-un comportamen conștient al persoanei care dă dovadă de înțelegere a valoarii faptelor sale și nu este în incapacitatede a le controla.
Manifestarea exterioară a conduitei este formată din mișcările corporale mecanice, supuse legilor mecanicii și care produc modificări în lumea înconjurătoare. După cum am menționat anterior latura obiectivă se caracterizează prin două forme ale conduitei ce au un caracter socialmente periculos, acțiunea și inacțiunea.
Acțiunea se caracterizează prin activitățile social-periculoasă ce se degajă din voința bănuitului. Inacțiunea se caracterizează prin activitatea social-periculoasă ce se degajă din voința bănuitului dar nu și din acțiunile acestuia, care constă în nesăvîrșirea de către persoană a acelor acțiuni, pe care ea era obligată să le săvîrșească în virtutea obligațiilor aflate în sarcina ei.
În scopul calificării corecte a acțiunilor infracționale este necesar a se stabili toate elementele structurale iar în cazul infracțiunii de escrocheriei sunt necesare stabilirea acțiunei principale, consecințele negative ale acesteia dar și legătura cauzală.
Conform doctrinei escrocheria reprezintă una din categoriile de infracțiuni ce nesesită a fi săvârșite prin sustragere, cu toate că legiuitorul a folosit noțiunea de dobândire ilicită a bunurilor altei persoane, oare nu există o diferențiere între aceste două acțiuni care ar putea influența procesul calificării infracțiunilor de escrocherie. Toate acestea se datorează faptului că prevederile prezentului articol au fost preluate din legea penală rusă, și datorită faptului că în literatura de specialitate din perioada sovietică termenii „dobândire”, „trecere”, „luare, „însușire”, „sustragere”, „obținere” etc. sunt adesea utilizați ca interschimbabili. De exemplu, M. A. Efimov, formulând definiția noțiunii „sustragere”, folosește patru termeni: „luare”, „reținere”, „transmitere”, „dobândire”. A. A. Pinaev explică insuccesul în încercarea de a formula definiția noțiunii de sustragere cu ajutorul unuia din acești termeni prin faptul că nici unul din ei nu poate caracteriza în deplină măsură o noțiune atât de complexă.
Dintr-un alt punct de vedere se aduc unele argumente potrivit căruia între noțiunea de sustragere și dobândire ilegală nu există nici o diferență esențială, iar astfel nu se aduce atingere de conținut ci doar de formă. În doctrină unii autori merg pe mâna afirmației că prin sustragerea înțelegem dobândirea infracțională a unei proprietăți străine, asupra căreia proprietarul nu are nici un drept.
Pentru a putea califica acțiunile infracționale ale bănuitului în calitate de infracțiune de escrocherie conform art. 190 al codului penal al Republicii Moldova, este necesar ca acesta să se folosească de înșelăciune sau să facă abuz de încrederea victimei la dobândirea ilicită a bunurilor.
Astfel noțiunea de dobândirea ilicită a bunurilor putem înțelege transmiterea benevolă către infractor infractor a bunurilor de către victimă sub influența înșelăciunii sau a abuzului de încredere. În conformitate cu prevederile p.8 al hotărîrii Curții Supreme de Justiție din 6 iulie 1992, primirea bunurilor cu condiția îndeplinirii unui angajament cu ar fi de exemplu, primirea unui bun în credit care trebuie plătit în rate ar putea fi calificată în calitatete de infracțiune de escrocherie doar cu condiția că infractorul încă la momentul intrării în posesia acestor bunuri avea drept intenție de a însuși bunurile și nu avea de gând să îndeplinească angajamentul asumat.
În continuare, ne vom referi la acțiunea adiacentă din cadrul laturii obiective aescrocheriei. Remarcând specificul faptei prejudiciabile în contextul acestei infracțiuni, N.I. Panov menționează: "înșelăciunea și abuzul de încredere apar în componența escrocheriei în rol de acțiuni adiacente”. Deci acestea sunt acțiunile efectuate exclusiv asupra victimei, iar asupra bunurilor sunt efectuate acțiunile de sustragere.
Pentru a putea califica o înșelăciune în calitate de element al escrocheriei penale se poate manifesta prin prezentarea unor date false sau prin ascunderea unor informații a căror anunțare era obligatorie. Datele false se pot referi atât la personalitatea infractorului sau a altor persoane, cât și la unele obiecte, fenomene. Actele de înșelăciune pot fi înfăptuite pe cale verbală, în scris ori folosind ambele căi simultan. Când înșelăciunea se efectuează prin falsificarea documentelor, ea constituie un concurs de infracțiuni dintre art.190 al codului penal al Republicii Moldova și art.332 al codului penal al Republicii Moldova sau art.361 al codului penal al Republicii Moldova. De obicei înșelăciunea se manifestă prin vinderea mărfurilor și obiectelor falsificate, primirea ilegală a pensiilor, a diferitelor indemnizații de la stat etc.
Din cele menționate mai sus ajungem la concluzia că înșelăciunea poate fi de două tipuri. Înșelăciunea activă este acea care consta în ducerea intenționată în eroare a proprietarului sau altei persoane prin intermediul comunicării unei informații false, prezentarea unor documente false și altor acțiuni ce formează o închipuire greșită despre temeinicia trecerii avutului la vinovat și dă naștere unei iluzii legale de transmitere a avutului. La rândul său înșelăciunea pasivă se realizează prin trecerea sub tăcere a circumstanțelor de importanță juridică pe care vinovatul trebuia să le aducă la cunoștință. Înșelăciunea este premiza necesară pentru trecerea avutului de la proprietarul legal la vinovat.
O acțiune adiacentă alternativă în cadrul faptei prejudiciabile a escrocheriei este și abuzul de încredere, care constă în folosirea de către făptuitor a atitudinii de încredere față de el din partea victimei, în dauna acesteia din urmă. Abuzul de încredere, reprezintă de fapt o varietate a înșelăciunii, și aceasta constă în faptul că infractorul până la primirea bunului sau a dreptului asupra acestuia își asumă obligațiuni patrimoniale care apar drept condiție pentru a i se face transferul de bunuri sau de drepturi asupra acestuia. De exemplu, încheind un contract de prestare servicii luând un avans, el promite să efectueze anumite lucrări sau să procure unele materiale, căpătând banii acesta fuge din țară, sau în cazul în care acesta dobânziște dreptul la un apartament privatizat al unui pensionar, el se obligă să-l întrețină toată viața pe stăpân, primind un credit pe baza bunului dat care servește ca gaj, el se obligă să plătească în rate suma neachitată. În realitate, făptuitorul nu intenționa să-și îndeplinească obligațiunile luate și, folosindu-se de relațiile de încredere cu victima, își însușește averea ei.
Pentru calificarea faptei în baza alin.(1) art.190 al codului penal al Republicii Moldova, nu au importanță metodele sub care se prezintă înșelăciunea. Aceasta poate fi realizată pe cale verbală, în scris sau sub forma unor acțiuni. Acțiunile ce duc la realizarea unor infracțiuni prind forma unor acțiuni concludente cum ar fi purtarea uniformei de către persoana care nu are acest drept etc.
Spre deosebire de înșelăciune, abuzul de încredere presupune că infractorul primește averea de la victimă în aparență pe baze legitime, pe numele său, fără falsificarea fenomenelor din trecut sau din viitor care l-ar împiedica să primească averea. Abuzul de încredere se mai bazează și pe faptul, că vinovatul folosește relațiile deosebite de încredere, apărute între acesta și proprietar, un exemplu în asemenea caz ar fi exemplu fiului care prin abuz de încredere a dobândit unele sume bănești de la tatăl său.
Este necesar să specificăm faptul că acțiunile infracționale cum ar fi însușirea avutului proprietarului care i-a fost încredințat vinovatului pentru supravegherea lui temporară cum ar fi bagajul de mîna la gară sau de transportul acestuia la întrarea într-un restaurant, hotel nu prezintă circumstanțe ca asemenea acțiuni să fie calificate conform art. 190 al codului penal al Republicii Moldova ca fiind escrocherii, astfel, de acțiuni se califică drept furt în primul caz sau drept răpire a mijlocului de transport străin. În asemenea cazuri infractorul nu a intreprins nici o acțiune pentru a dobândi bunul dar nici nu a ascuns unele lucruri pentru a le obține.
Într-o altă speță în cazul în care o persoană se prezintă ca fiind un colaborator de poliție sau a altor organe abilitate s-au prezentat cu scopul ca să fie lăsați să intre într-o încăpere iar în urma ce le-au fost permisă intrarea de către proprietar sau de către persoana care administra sau avea funcții specialea de a proteja proprietatea ce se afla în încăperea dată aceștia au aplicat forța fizică asupra acestuia din urmă cu scopul de al imobiliza. Iar în urma căruia deja au început să sustragă bunurile din încăperea dată, fapta infracțională urmează a fi calificată conform art. 188 al codului penal al Republicii Moldova care prevede sancțiunea pentru tâlhărie.
În acest caz, înșelăciunea a servit doar pentru a ușura pătrunderea făptuitorilor în încăperea în care a fost realizată sustragerea. Nu victima le-a transmis ca și cum benevol bunurile, considerând că făptuitorii au dreptul să le primească. Astfel aceste acțiuni nu pot fi calificate în calitate de escrocherie cu toate că este prezent fenomenul înșelăciunii.
Urmările prejudiciabile ale escrocherie trebuie să fie prezente în componența dată, altfel aceasta nu mai prezintă calificativele nexesare pentru ca persoana bănuită de aceasta să fie atrasă la răspundere penală. În conformitate cu pct.23 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor”, nr.23 din 28.06.2004, escrocheria se consideră consumată din momentul în care făptuitorul, intrând în posesia ilegalăasupra bunurilor altei persoane, obține posibilitatea reală de a se folosi și a dispune de acestea la dorința sa.
Rezultă că, dacă, din cauze independente de voința lui, făptuitorul nu a intrat în posesia ilegală asupra bunurilor altei persoane și nu a obținut posibilitatea reală de a se folosi și a dispune de acestea la dorința sa, cele săvârșite urmează a fi calificate ca tentativă de escrocherie (conform art.27 și 190 al codului penal al Republicii Moldova.
Tentativa de escrocherie poate presupune câteva ipoteze, în funcție de momentul în care se întrerup activitatea infracțională:
1) se realizează numai acțiunea adiacentă – înșelăciunea sau abuzul de încredere, dar nu se realizează acțiunea principală, dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane;
2) se realizează acțiunea adiacentă, însă nu se realizează decât parțial acțiunea principală: deposedarea nu este urmată de imposedare.
Există o legătura indisolubilă între urmările prejudiciabile și obiectul infracțiunii. În primul rând, obiectul juridic special al infracțiunii determină cu necesitate însăși esența urmărilor prejudiciabile. În cazul escrocheriei, faptul că se aduce atingere în principal relațiilor sociale cu privire la posesia asupra bunurilor demonstrează, implicit, că urmările prejudiciabile ale escrocheriei sunt de esență patrimonială (nu fizică, morală, logistică sau de altă asemenea natură). În al doilea rând, obiectul juridic special al infracțiunii (alături de obiectul material al infracțiunii) determină forma exterioară a urmărilor prejudiciabile. În cazul escrocheriei, aceasta înseamnă cămasa patrimonială a victimei se reduce în aceeași proporție în care sporește masa patrimonială a făptuitorului. Pentru că bunurile, reprezentând obiectul material al escrocheriei, sunt scoase din posesia victimei și trecute în posesia făptuitorului.
Calificarea infracțiunii de escrocheriei conform subiectului și laturii subiective
La calificarea corectă a unei infracțiuni este este extrem de necesar să ținem cont atît de obiectul infracțiunii, latura obiectivă, la tura subiectivă cît și de subiectul infracțiunii, toate acestea sunt vitale în procesul calificării infracțiunii dar și sancționării infractorului.
Latura subiectivă a infracțiunii o reprezintă analiza în conștiința subiectului a semnelor obiective ale infracțiunii comise, aceasta se caracterizează prin atitudinea care o are infractorul față de acțiunea infracțională comisă. Astfel ajungem la ideiea că o infracțiune se deosebește de alta după semnele obiective, iar ca rezultat a acesteia, este diferită și latura lor subiectivă. Există însă cazuri cînd chiar semenele obiective coincid la două sau mai multor infracțiuni după obiect, latura obiectivă și subiect, însă în ori ce caz ele diferă una de alta după semnele laturii subiective, deoarece, în caz contrar, ar fi vorba de una și aceeași infracțiune.
În una din deciziile cu privire la o cauză penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție face următoarea concluzie: „Instanța de apel i-a achitat legal și întemeiat pe M.A. și M.C., acuzați de comiterea însușirii în proporții deosebit de mari pe calea escrocheriei…, deoarece ultimii nu au avut intenția de a însuși ilegal bunurile …, fapt ce exclude tragerea lor la răspundere penală pe acest capăt de învinuire”. Acest exemplu demonstrează elocvent că, în plan practic, una dintre problemele principale ale aplicării art.190 al codului penal al Republicii Moldova o constituie determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele laturii subiective a infracțiunii de escrocherie săvârșite și semnele laturii subiective a componenței de escrocherie, prevăzute de art.190 al codului penal al Republicii Moldova.
Conținutul laturii subiective a infracțiunii îl constituie atitudinea psihică a infractorului față de săvârșirea infracțiunei. La calificarea infracțiunei și la stabilirea componentei acesteia poate include următoarele trei semne cu ajutorul cărora legea penala descrie latura subiectivă a infracțiunii: vinovăția, motivul și scopul infracțiunii.
Latura subiectivă a infracțiunii de escrocherie se caracterizează prin vinovăție sub formă de intenție directă. Aceasta, deoarece scopul de cupiditate în cazul infracțiunii de escrocherie constituie semnul fa-cultativ obligatoriu al laturii subiective. Semnele laturii subiective sunt împărțite în 2 categorii: obligatorii și facultative. Cele obligatorii au importanță pentru calificarea infracțiunii, iar cele facultative pentru individualizarea răspunderii penale și a pedepsei penale. La semnele obligatorii se referă intenția sau imprudența circumstanțele ce demonstrează vinovăția acestuia, iar la cele facultative sunt motivul și scopul infracțiunii.
Doctrina penală consideră la fel de importante atât semnele obiective, cât și cele subiective. Supraaprecierea laturii obiective și neglijarea laturii subiective duce la așa numită „incriminare obiectivă” sau supraaprecierea laturii subiective este legată de incriminarea numai a „descoperirii intenției” sau stării periculoase. Și una, și alta constituie un obstacol în calea luptei cu criminalitatea și duce la încălcarea legalității.
Corelația corectă a semnelor obiective și subiective ale componenței de infracțiune presupune corespunderea lor completă. înțelegerea justă a semnelor laturii subiective în procesul calificării infracțiunii permite a elabora criteriile necesare după care se poate delimita o infracțiune de alta conform laturii lor subiective.
La calificarea infracțiunei de escrocherie este necesar să se țină cont de faptul că latura subiectivă a infracțiunii de escrocherie se manifestă, prin vinovăție sub formă de intenție directă a infractorului de a săvârși acțiunuea infracțională dată ce prezintă un fenomen infracțional sancționat conform codului penal al Republicii Moldova. Așadar la procesul de calificare a faptei infracționale e necesar stabilirea scopului special a persoanei de la bun început, adică planul acestei escrocherii nu poate apărea spontan sau în urma ce bunul a fost predat. Scopul special a acestei infracțiuni este acela de a dobândi inlegal unele bunuri sau drepturi asupra acestora prin intermediul înșelăciunilor sau în urma acelui abuz de încredere.
Ținând însă cont de faptul că intenția nu este exteriorizată, decât prin forme concrete de manifestare a comportamentului infracțional, interpretarea existenței acesteia se va face în dependență de circum-stanțele concrete ale cauzei.
Cu scopul de a constata faptul că persoana în cauză de la bun început a avut intenții infracționale, și anume intenția de a dobândi inlegal bunurile sau drepturile asupra acestora prin unele mijloace inlegale ce pot fi probate spre exemplu de situația financiară extrem de neprielnică a persoanei care își asumă angajamentul la momentul încheierii tranzacției sau prin lipsa unei activități aducătoare de beneficii, îndreptate spre încasarea mijloacelor bănești necesare onorării angajamentului.
Este extrem de important la calificarea acțiunilor persoanei care a creat unele daune materiale faptul că aplicarea răspunderii penale pentru infracțiunea de escrocherie este posibilă doar în cazul imposibilității apărării drepturilor proprietarului bunului prin intermediul mecanizmelor justiției civile. Așa dar, atunci când este vorba despre două persoane care se află într-un raport juridic, înainte de a califica acțiunile acestuia în calitate de escrocherie este extrem de necesar verificarea dacă ambele se află în situația de folosire egală în drepturile lor legale. Astfel se are ca scop de a delimita cazurile de drept civil în care una dintre părți a cauzat unele vicii celeilalte părți și cazurile penale în cazurile de escrocherie. Numai dacă există indici care exced limitele încălcării normelor dreptului civil, atunci se justifică intervenția legii penale.
Într-o speță care ar urma să ne clarifice situația cînd urmează a fi aplicate normele dreptului civil și cele a dreptului penal menționăm faptul că la data de 14.02.2014 cetățeanul G.G. a încheiat un contract de locațiune a aparatului foto în valoare de 100.000 lei cu cetățeanul B.V., cu condiția ca cel din urmă va achita o taxă lunară de 500 de lei pentru folosirea aparatului foto. Contractul era valabil pe o perioadă de 6 luni după care bunul urma să fie întors proprietarului. Cetățeanul B.V. după încheierea contractului s-a mutat cu traiul la Soroca. La scurgerea termenului prevăzut de contract cetățeanul B.V. a expediat bunul bunul închiriat prin intermediul serviciului poștal „Poșta Moldovei”. Coletul expediat nu a ajuns destinație iar proprietarul s-a adresat la organele de urmărire penală care au calificat acțiunile lui B.V. ca fiind infracțiune de escrocherie. Ajungând dosarul pe masa procurorului acesta a clasat dosarul și la scos pe B.V. de sub urmărire penală fiindcă acțiunile acestuia nu se incadrează în componența infracțiunei de escrocherie.
Suntem totalmente deacord cu acțiunile întreprinse de procuror datorită faptului că această situație este imposibilă de a fi calificată ca fiind infracțiune de escrocherie, acțiunile lu B.V. fiindcă acesta nu neagă faptul că a deținut aparatul, nu neagă existența obligații acestuia de a preda bunul conform contractului, iar datele care au fost introduse în contractul încheiat între aceștia au fost reale privitor la identitatea lui B.V., astfel acțiunile acestuia nu se încadrează sub nici o formă în una din prevederile părții speciale a codului penal autohton. Unicul lucru care-i revine lui G.G. care a avut de suferit și a rămas fără bunul său este să se adreseze în instanța de judecată fiindcă se află într-un raport civil în care una din părți nu și-a îndeplinit obligațiunile contractuale, altfel nu dacă toate raporturile juridice civile în care una din părți nu și-a îndeplinit obligația ar fi calificate conform art. 190 din codul penal al Republicii Moldova, atunci am ajunge la situația că mai bine de 50 % din populația țării ar urma să ajungă să fie judecate.
La fel un exemplu din practică, în care s-a atestat prezența încălcării normelor de drept civil, nu a infracțiunii de escrocherie: la 10.04.2006, ofițerul de urmărire penală prin raportul său a propus să nu se înceapă urmărirea penală pe faptul eschivării de la achitarea datoriei de către C.R. și V.T., deoarece nu există elemente constitutive ale infracțiunii. În fapt, la 20.10.1994, Banca de Economii S.A. a acordat lui C.R. un credit în mărime de 3000 lei. În calitate de garanție pentru rambursarea creditului a servit cauțiunea lui V.T., autentificată notarial. Prin hotărârea judecă¬torească din 18.08.1998, a fost satisfăcută acțiunea reclamantului de a încasa de la debitor și garant, în mod solidar, suma de 3021 lei. Conform explicațiilor oferite de C.O., coordonator la una din filialele Băncii de Economii S.A., creditul a fost obținut de C.R. cu intenția de a nu-l rambursa, întrucât nici după adoptarea hotărârii judecătorești datoria nu a fost achitată. La rândul său, C.R. a relatat că nu se eschivează de la achitarea sumei datorate, însă la moment nu este în stare să-și onoreze obligațiile. În concluzie, procurorul a confirmat raportul ofițerului de urmărire penală privind propunerea de a nu începe urmărirea penală.
Iată însă un contraexemplu: la 11.04.2006, ofițerul de urmărire penală a propus să nu se înceapă urmărirea penală în privința lui A.L., deoarece lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii. În fapt, în iulie 2002, G.V. i-a transmis lui A.L. bani în sumă de 300 dolari americani și copiile actelor necesare pentru perfectarea pașaportului român. Însă, nu a primit pe parcursul timpului nici un răspuns. În concluzie, procurorul dispune pornirea urmăririi penale în privința lui A.L. în baza lit.c) alin.(2) art.190 al codului penal al Republicii Moldova.
Astfel putem afirma că prevederile normele legale de drept civil se vor aplica în cazul concurenței acestorea cu normele de drept penal, în situația în care există posibilitatea restabilirii valorii lezate prin infracțiune pe calea acțiunilor benevole ale subiectului care a lezat valoarea, ori pe calea acțiunii civile. La fel și în cazurile în care fapta a avut loc în condițiile unui risc întemeiat.
Sub incidența legii penale trebuie să intre doar acele încălcări care demonstrează rea-voință, fraudă, malversațiune din partea făptuitorului. Nu încape îndoială că, atunci când făptuitorul folosește documente false, încheie tranzacții în numele unei persoane juridice inexistente, își arogă funcții și calități pe care în realitate nu le are etc., își demonstrează reaua-voință în raport cu victima. Nu mai putem afirma, retrospectiv, că nu a fost în măsură să-și execute obligațiile contractuale. Nu putem afirma că a fost de bună-credință, că a fost în imposibilitatea de a găsi mijloace materiale pentru a-și îndeplini obligațiile contractuale asumate. Deoarece făptuitorul a recurs la procedee frauduloase în detrimentul victimei (care este celălalt subiect la raportul juridic), el nu se mai poate prevala de imposibilitatea sa de a-și executa obligațiile contractuale față de victimă, în concluzie, nu poate fi invocată imposibilitatea făptuitorului de a găsi mijloace materiale pentru a-și îndeplini obligațiile asumate ca temei de a nu-i fi aplicată răspunderea penală dacă a manifestat rea-voință sau intenție frauduloasă față de obligațiunile asumate în raport cu victima.
În urma celor menționate ajungem la concluzia că este necesară delimitarea escrocheriei de încălcarea normelor de drept civil iar aceasta are loc iar aceasta are loc în cazul în care se analizează cele două aspecte de o importanță majoră, cum ar fi atitudinea făptuitorului față de faptul transmiterii lui a bunurilor dar și de prezența disponibilității efective a făptuitorului de a-și executa obbligațiile ce și lea asumat conform înțelegirii între părțile contractante.
După cum am menționat anterior o acțiune ce a provocat daune materiale unei persoane poate fi calificată în calitate de infracțiune de escrocherie în cazul în care se demonstrează intenția directă a infractorului de a obține beneficii materiale în urma acțiuni inlegale ce se caracterizează prin înșelăciune și/sau abuz de încredere. Astfel luipsa de intenție duce la lipsa de elemente constitutive a acestei infracțiuni.
Problematica probării intenției persoane vine a fi una din cele mai complicate lucruri de probat, atît timp cît nu poți stabili cînd infractorul a hotărât că va săvârși această infracțiune.
În context, vom menționa că intenția inițială se caracterizează prin aceea că făptuitorul prevede rezultatul acțiunii sau inacțiunii sale până a începe actul de executare. Dimpotrivă, intenția supravenită apare în procesul actului de executare (dar până la consumarea faptei), când făptuitorul, datorită circumstanțelor în care se comite fapta, prevede un alt rezultat decât cel inițial, luând hotărârea de a produce rezultatul supravenit. Astfel, nu vedem posibilă soluția concursului ideal de infracțiuni dintre escrocherie și, de exemplu, înșelarea clientului. În principiu, este posibilă convertirea (transformarea) escrocheriei într-o altă infracțiune. Dar, infracțiunea rămâne una singură, pentru că are la bază o singură intenție. Această intenție suferă modificări, însă nu condiționează apariția unei alte intenții. Important este ca transformarea să se producă până la consumarea infracțiunii, până la executarea integrală a intenției inițiale.
Bineînțeles, suferă transformare și conținutul intenției inițiale de a comite escrocheria. Caracteristicilor, nominalizate mai sus, vizând conștientizarea și prevederea, li se adaugă alte caracteristici.
Totuși, ținem să menționăm că supravenirea intenției nu este atât de frecventă în practică. Mai des apare problema delimitării escrocheriei de alte infracțiuni, în funcție de momentul apariției intenției, dar și de conținutul acesteia. Delimitarea escrocheriei de delapidarea averii străine este una dintre aceste probleme.
Semnele secundarea ale laturii subiective a infracțiunei de escrocherie sunt reprezentate prin motivul și scopul săvârșirii acestor acțiuni infracționale. La calificare acestea nu au o importanță atît de importante fiindcă ele nu se includ în componența vinovăției. Dese ori însă se face o confundare dintre motivul infracțiunii și scopul acesteia cu vinovăția persoanei, or dese ori putem fi prezenți în situația că persoană dispune de un motiv sau scop însă nu este un garant a vinovăției persoanei. Motivul sau scopul infracțiunii nu trebuie confundate cu intenția infracțională. Or, intenția presupune voința de a comite infracțiunea, pe când scopul ori motivul infracțiunii cauzele prin care se voiește să se comită aceasta. Este inacceptabilă și o confundare între motiv și scopul infracțiunii, datorită faptului că acestea caracterizează în mod diferit atitudinea psihică a făptuitorului față de fapta săvârșită. Motivului unei infracțiuni poate da răspunsul la întrebarea de ce persoana a comis fapta infracțională ?, pe cînd scopul infracțiunei ar da răspuns la întrebarea ce a dorist să obțină făptașul prin acțiunile sa le infracționale?
Aceste două semne secundare ale laturii subiective au o importanță mai mare la individualizarea răspunderii penale acest sunt de o importanță mai mică la calificarea infracțiunii însă nu se acceptă o omisiune a acestora în momentul calificării infracțiunii. La calificarea infracțiunii observăm faptul că scopul este de o importanță dacă persoana nu avea scopul de însușire a bunului. Astfel cu scopul de a clarifica unele nuanțe privitor la scopul infracțiunii, în pct.2 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor”, nr.23 din 28.06.2004, se explică faptu că nu formează componența de sustragere faptele ilegale care sunt îndreptate nu spre însușirea, ci spre folosința temporară a bunurilor. Folosința temporară a bunurilor o va aprecia instanța ținând seama că făptuitorul nu urmărește scopul de cupiditate, deoarece nu dorește să treacă bunurile în stăpânirea lui definitivă.
Astfel nu putem califica conform art.190 al codului penal al Republicii Moldova, fapta prin care o persoană a dobândit ilicită bunuri ale altei persoane, prin acțiuni de înșelăciune sau de abuz de încredere, în cazul în care acțiunea a fost săvârșită în scopul de a se folosi de bunul dat pe o perioadă temporare iar în urma acesteia având intenția de a restitui bunul proprietarului de drept.
Din cele expuse mai sus specificăm faptul că scopul de cupiditate este un semn obligatoriu al laturii subiective a infracțiunii de escrocherie. Datorită prezenței lui obligatorii în cadrul componenței de escrocherie, este posibilă delimitarea escrocheriei de infracțiunile specificate la art.1921, 1922, 238 etc. din codul penal al Republicii Moldova. E adevărat că scopul de cupiditate nu este expres nominalizat nici în art.190 al codului penal al Republicii Moldova, nici în alte norme privind infracțiunile săvârșite prin sustragere. Însă, să nu uităm că toate aceste norme sunt elemente ale unui sistem. De aceea, interpretând sistemic prevederile art.190 al codului penal al Republicii Moldova, nu putem face abstracție de existența art.1921, 1922, 238 etc. din codul penal al Republicii Moldova. Tocmai existența în legea penală a acestor norme este factorul care interzice aplicarea art.190 al codului penal al Republicii Moldova în cazurile în care făptuitorul urmărește scopul folosinței temporare. Și factor care, implicit, confirmă că scopul de cupiditate este un semn al laturii subiective, de care nu se poate dispensa nici o infracțiune săvârșită prin sustragere.
La calificarea acțiunilor infracționale în conformitate cu prevederile art. 190 al codului penal al Republicii Moldova este necesar ca acesta să corespundă unor cerințe prevăzute de legislația penală autohtonă. Astfel conform prevederilor
art. 21 al codului penal al Republicii Moldova în calitate subiect al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.190 al codului penal al Republicii Moldova este persoana fizică responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. În ipoteza operării agravantelor consemnate la lit.b) și d) alin.(2) și alin.(3) art.190 al codului penal al Republicii Moldova, vîrsta minimă a răspunderii penale este de 14 ani. În unele privințe, circumstanțele agravante, nominalizate la lit.b) și d) alin.(2) și alin.(3) art.190 al codului penal al Republicii Moldova, coincid cu circumstanțele agravante similare de la alin.(2) și (3) art.186 al codului penal al Republicii Moldova. De aceea, este admisibilă o abordare similară a esenței circumstanțelor respective, cu luarea în considerație a particularităților infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.190 al codului penal al Republicii Moldova.
În corespundere cu lit.d) alin.(2) art.190 al codului penal al Republicii Moldova, răspunderea se agravează dacă infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.190 al codului penal al Republicii Moldova este săvîrșită cu folosirea situației de serviciu. În acest caz, subiect al infracțiunii este după caz:
1) persoana cu funcție de răspundere;
2) persoana care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală. Persoanele care nu au astfel de calități speciale, dar care au luat parte la comiterea infracțiunii împreună cu subiecții speciali indicați, trebuie să răspundă nu în calitate de coautori, dar în calitate de organizatori, instigatori sau complici la infracțiunea prevăzută la lit.d) alin.(2) art.190 CP RM.
Escrocheria săvîrșită cu folosirea situației de serviciu constă în faptul că făptuitorul, avînd calitatea de funcționar, face victima să creadă că se află în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, deși în realitate nu se afla în exercițiul funcțiunii. însă, dacă făptuitorul folosește atribuțiile sale de serviciu la săvîrșirea unei escrocherii, cele săvîrșite constituie un concurs ideal de infracțiuni (art. 190 CP și art. 327 sau 335 CP).
În cazul escrocheriei cu folosirea situației de serviciu, nu săvârșește această infracțiune cel care nu-și folosește situația de serviciu. Aceasta nu înseamnă că îl vom trage la răspundere conform alin.(1) art.190 CP RM. Nu, pentru că, deși nu săvârșește, el contribuie la săvârșirea nu a unei escrocherii oarecare, dar anume a escrocheriei cu folosirea situației de serviciu. Deci, nu poate fi neglijată cooperarea cu autorul infracțiunii, în baza intenției infracționale care-i unește pe toți participanții la infrac- țiune. Așadar, „autorul fictiv” va răspunde în baza art.42 și lit.d) alin.(2) art.190 CP RM”
În cazul în care persoana care a comis infracțiunea de escrocheria reprezintă conduce sau activează în alt mod în cadrul unei persoane juridice, atunci persoana în cauză va fi atras la răspundere penală, nu și persoana juridică respectivă pe care acesta o reprezintă. Specificăm faptul că persoana juridică nu poate fi atrasă la răspundere penală nici în cazul sustragerii în proporții mici din avutul proprietarului prin escrocherie.
După cum am menționat anterior nu poate fi atrasă la răspundere penală o persoană juridică pentru infracțiunea de escrocheria. Însă, infracțiunea în cauză poate fi săvârșită cu ajutorul unei persoane juridice. Așa dar o persoana juridică se utilizează des pentru comiterea escrocheriei în sfera financiar-bancară. Însă în asemenea cazuri persoana juridică nu este considerată în calitate de subiect al infracțiunii, dar ca mijloc de săvârșire a acesteia. Pe contul bancar al persoanei juridice sunt transmise sumele bănești sustrase, imitându-se derularea operațiunilor financiare cu partenerii de afaceri. Persoana juridică poate fi folosită de făptuitor ca mijloc de săvârșire a infracțiunii, în vederea atingerii scopului infracțional. Așa cum un ucigaș folosește cuțitul, așa escrocul financiar utilizează o persoană juridică pentru săvârșirea infracțiunii.
În concluzie, subiect al infracțiunii, în general, și subiect special al infracțiunii, în special, nu poate fi considerată persoana care contribuie la săvârșirea infracțiunii în calitate de complice, instigator sau organizator. O asemenea persoană îndeplinește rolul de participant secundar la săvârșirea infracțiunii. Ea trebuie să îndeplinească condițiile generale pentru existența subiectului infracțiunii, condiții specificate în art.21 CP RM. În același timp, participantul secundar la săvârșirea infracțiunii poate să nu posede calitățile speciale cerute de articolul din Partea Specială a Codului penal pentru infracțiunea la a cărei săvârșire participă (iar, chiar dacă le posedă, nu poate săvârși infracțiunea prevăzută de acel articol, nu poate executa latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de acel articol). Întrucât nu posedă necesarmente toate calitățile – generale și speciale – cerute de lege, participantul secundar la săvârșirea infracțiunii nu este subiect al infracțiunii. Drept urmare, o persoană particulară nu poate fi coruptă, nu poate abuza de putere sau de serviciu, nu poate săvârși exces de putere sau depășire a atribuțiilor de serviciu, nu poate comite neglijența în serviciu etc.
CALIFICAREA INFRACȚIUNII DE ESCROCHERIE ANALIZATĂ ÎN PLAN COMPARATIV
Calificarea infracțiunii de escrocherie în legislația statelor membre ale Comunității Statelor Independente
Legislația penală a Moldovei a fost o perioadă îndelungată asemănătoare cu cea a statelor membre a Comunității Statelor Independente datorită faptului că la baza legislației naționale a fiecărui stat se afla același Cod al Uniunii Sovietice. Astfel pentru a putea da o apreciere corectă a evoluției ce a avut-o legilația penală a Republici Moldova în domeniul infracțiunei de escrocherie este necesar să analizăm în detaliat prevederile legale pentru acest gen de infracțiuni în legilsațiile statelor membre ale Comunității Statelor Independente.
Aceasta este necesară pentru a putea mai bine înțelege care sunt neajunsurile legislației naționale privind calificarea și sancționarea infracțiunii de escrocherie pentru a putea propune unele modificări în scopul îmbunătățirii prevederilor legale. La fel această analiză comparativă ar putea demonstra care au fost progresele făcute de legiuitorul moldav, comparativ cu celelalte state care la începutul anilor 90 a sec. XX și-au dobândit independența față de Uniunea Sovietică.
Legislația penală a Federației Ruse ar fi cea mai potrivită pentru a fi analizată în contextul necesității stabilirii originii prevederilor art.190 Codul penal al Republicii Moldova și efectuării unei comparări efective. În ceea ce urmează ne vom referi la reglementarea răspunderii penale pentru infracțiunea de escrocherie prevăzută în Capitolul VIII a părții speciale la art.159 al Codului penal al Federației Ruse din 24 mai 1996. Necesită a fi specificat faptul că legiuitorul rus a stabilit această infracțiune de escrocherie ca fiind una din categoria infracțiunilor economice considerînd că nu există o deosebire între această categorie de infracțiuni și cele contra patrimoniului, pe cînd legislatorul moldav a delimitat infracțiunile economice de cele contra patrimoniului.
Codul penal al Federației Ruse prevedea la art.159 o variantă tip a infracțiunii de escrocherie și 3 circumstanțe agravante. În conformitate cu prevederile alin.(1) al art.159 din Codul penal al Federației Ruse, prin escrocherie putem înțelege sustragerea bunurilor străine sau dobândirea dreptului asupra acestor bunuri prin intermediul înșelăciunii sau abuzului de încredere. Varianta tip se pedepsește cu o amendă de până la 120 de mii de ruble sau într-un salariul sau alt venit ce l-a obținut pentru o perioadă de până la un an, sau cu lucrări obligatorii pentru un termen de până la 180 ore, sau muncă corecțională de până la un an, sau cu închisoare de până la patru luni sau închisoare pe un termen de cel mult doi ani. Alin.(2) al prezentului articol prevede o agravantă pentru escrocheria comisă de un grup de persoane care acționează în complicitate, precum și provocând daune semnificative pentru cetățean. Prevederile alineatului doi ne pune sub semnul întrebării în ceea ce privește calitatea victimei, astfel din prevederile legale rezultă că doar cetățeanul poate fi victimă, astfel se omite posibilitatea ca apatridul să fie considerat în calitate de victimă a acestei infracțiuni. Iarăși, infracțiunea în cauză nu poate fi săvîrșită împotriva statului. Această acțiune se pedepsește cu o amendă de până la trei sute de mii de ruble sau salariul sau alte venituri pentru o perioadă de până la doi ani, sau prin serviciu obligatoriu pentru o perioadă de 180-240 ore sau muncă corecțională de până la doi ani, sau închisoare pe un termen până la cinci ani.
Alin.(3) prevede sancțiunea pentru escrocheria comisă de o persoană utilizând poziția sa oficială, precum și în proporții mari se pedepsește cu o amendă de la 100 000 la 500 000 de ruble sau salariul sau alte venituri pentru o perioadă de la unu la trei ani, sau închisoare de până la șase ani, cu o amendă de până la zece mii de ruble sau salariul sau alte venituri pentru perioada de o lună sau fără ea.
Alin.(4) al art.159 stipulează sancțiunea pentru escrocheria comisă de către un grup organizat sau în proporții mari se pedepseste cu închisoare pe un termen de maximum zece ani și o amendă de până la un milion de ruble sau în sumă de salarii sau alte venituri pentru o perioadă de până la trei ani sau fără ea.
Prevederile art.159 din Codul penal al Federației Ruse prevede două componențe de infracțiuni:
1) sustragerea bunului străin;
2) dobândirea dreptului asupra acestora;
Considerăm că anume acest model de definire a noțiunii de escrocherie a fost ales pentru formularea în art.190 Codul penal al Republicii Moldova a definiției noțiunii de escrocherie: „dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere.” Concluzia despre influențare este cu mult mai evidentă, dacă luăm în considerație că în proiectul Codului penal al Republicii Moldova noțiunea de escrocherie era definită altfel: „însușirea bunurilor altei persoane, prin înșelăciune sau abuz de încredere”.
În art.159 din Codul penal al Federației Ruse, noțiunea de escrocherie este definită în felul următor: „sustragerea bunurilor străine sau dobândirea dreptului asupra bunurilor străine ce nu-i aparține prin înșelăciune sau abuz de încredere”. În opoziție, în art.190 Codul penal al Republicii Moldova noțiunea de „escrocherie” este definită altfel: „dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere”. Este ușor de observat că diferența specifică dintre cele două definiții legislative o constituie sintagma „sau dobândirea dreptului asupra bunurilor străine”.
Într-o altă paralelă trasă între prevederile Codului penal a Federației Ruse și al Republicii Moldova în ceea ce privește infracțiunea de escrocherie, constă în faptul că legislatorul rus a calificat ca înșelăciune, orice formă folosită pentru a obține un credit bancar dacă este stabilit că suma a fost pretinsă pentru a fi trecută în posesia sa de la bun început, astfel infractorul neavând intenția de a returna suma de bani, în același timp legislatorul moldav a delimitat această infracțiune de infracțiunea de escrocherie prevăzută la art.190.
Legislația națională a Moldovei a calificat-o ca fiind una totalmente separată, această fiind atribuită infracțiunilor economice dar nu și celor contra patrimoniului, cu toate că sumele bănești care servesc ca credit acordat de bancă sunt parte componentă a patrimoniului persoanei juridice. Plasarea acestei infracțiuni în capitolul X „ Infracțiuni Economice” la prevederile art.238 al codul penal al Republicii Moldova care de facto are toate componențele infracțiunii de escrocherie se datorează faptului că legislatorul a prezumat că acest gen de acțiuni atentează nu doar la relațiile sociale a căror existență și desfășurare normală sunt condiționate de ocrotirea relațiilor patrimoniale, ci deja aceasta atentează la relațiile sociale ce iau naștere și se desfășoară între creditor și debitor, având la bază protecția instituțiilor bancare, asigurarea unei situații financiare stabile, precum și protecția intereselor creditorilor și debitorilor băncilor.
În urma acestei analize constatăm faptul că legislația rusă are unele asemănări deosebite cu cea a Republicii Moldova, însă necesită a fi menționată faptul că legislația penală a fiecărui stat s-a constituit în baza necesităților
social-politice din societate și în baza evoluției fenomenului infracțional din fiecare țară.
Legislația penală a Ucrainei la fel este atribuită de către noi Comunității Statelor Independente, chiar dacă aceasta de curînd a părăsit această organizație internațională, însă din punctul de vedere a originii legislației penale a acestui stat nu putem omite faptul că fosta legislație penală a Uniunii Sovietice și-a pus amprenta asupra actualului Cod penal al Ucrainei. Escrocheria este o infracțiune extrem de versatilă, pentru săvârșirea căreia se utilizează diferite moduri, precum și alte infracțiuni, respectiv, există o similitudine cu alte crime împotriva proprietății. Escrocheria în legislația ucraineană este consacrată în calitate de crimă împotriva proprietății la art.190 din Codul penal al Ucrainei care este compus din 4 alineate.
Alin.(1) prevede obținerea de la o altă persoană proprietate sau cumpărarea unei proprietăți prin înșelăciune sau abuz de încredere se sancționează cu munca forțată cu amendă de până la cincizeci de venituri minime neimpozabile, corecțională de până la doi ani, sau privațiunea de libertate pe un termen de până la trei ani.
Alin.(2) prevede escrocheria comisă în mod repetat, sau printr-un acord prealabil de către un grup de persoane, sau astfel încât a cauzat daune considerabile victimei sau victimelor se pedepsește cu amendă de la cincizeci la o sută de venituri minime, sau muncă corecțională pentru o perioadă de unul sau doi ani, sau cu limitarea libertății de până la cinci ani, sau închisoare pe un termen de cel mult trei ani.
Alin.(3) prevede sancțiunea pentru infracțiunea comisă pe o scară largă, sau prin tranzacții ilegale folosind tehnologia de calculator aceasta se pedepseste cu închisoare pe un termen de la trei la opt ani.
Alin.(4) stipulează infracțiunea de escrocherie comisă în proporții mari sau de un grup organizat urmează a fi sancționată cu închisoare pe un termen de la cinci la doisprezece ani, cu confiscarea averii.
Într-o analiză a alin.(1) art.190 concludem faptul că escrocheria este o formă de sustragere a proprietății sau achiziționare ilegală a drepturilor asupra proprietății străine prin înșelăciune sau abuz de încredere.
De alte forme de sustragere, escrocheria diferă prin modalitatea de dobândire a bunurilor și drepturilor asupra acestora, pentru aceasta este necesar ca vinovatul să folosească mijloace de înșelăciune sau de abuz de încredere asupra victimei (titularul dreptului de proprietate).
Înșelăciunea în înțelesul dat de legiuitorul ucrainean – este inducerea în eroare a victimei sau a proprietarului, spunându-i informații false sau ascunderea anumitor circumstanțe cu scopul de a provoca victima (sau titularul dreptului de proprietate), încrederea în rentabilitatea transferului obligatoriu a proprietății sau a drepturilor asupra proprietății.
Abuzul de încredere este utilizarea abuzivă de încredere a victimei sau titularului dreptului de proprietate cu scopul de a profita de proprietatea lor, un semn important al abuzului de încredere obligatoriu este transferul voluntar de proprietate sau drepturile de proprietate infractorului.
Prezența fenomenului de înșelăciune în infracțiunea de escrocherie ține de circumstanțele referitoare la identitatea făptuitorului, diferite a obiecte și fenomene. Există cinci forme de înșelăciune în escrocherie:
Infractorul pretinde a fi o persoană care are dreptul de a primi bunuri (bani) dar el în realitate nu este. De exemplu pretinde a fi colector, un reprezentant al proprietarului, un apropiat a persoanei vătămate, etc.;
Este plătit pentru munca pe care se obligă să o efectueze, sau fondurile pentru a efectua cumpărturile necesare, în cazul în care nu intenționează să efectueze obligația existentă. Această concluzie a fost stipulată în punctul nr. 19 din Hotărârea Plenului Curții Supreme a Ucrainei din 25 decembrie 1992;
Modificarea aspectului lucrurilor (cupru – aur, etc.);
Tăcerea despre circumstanțele care, în acest caz sunt semnificative și obligatorii a fi aduse la cunoștința victimei (de exemplu, primirea pensiei pentru persoana moartă);
Prezintă documente pentru a obține bunuri sau bani (facturi false, creanțe, cecuri, bilete de loterie, etc.).
Într-un studiu comparativ făcut între legislația penală ucraineană și moldovenească, observăm o diferență în ceea ce privește obiectul infracțiunii. Dacă legislatorul nostru a prevăzut în calitate de obiect a infracțiunii doar bunurile dobândite prin înșelăciune sau abuz de încredere, atunci legislatorul ucrainean a prevăzut în calitate de obiect al infracțiunii și drepturile asupra bunurilor.
Dacă este să comparăm circumstanțele agravante ale escrocheriei din Codul penal moldovenesc și cel ucrainean, se observă o coincidența aproape deplină. Însă o diferențiere considerabilă între aceste două legislații există. Legislatorul moldav nu a menționat în calitate de circumstanță agravantă escrocheria săvârșită pe calea operațiunilor ilegale cu folosirea tehnicii electronice de calcul, care este stipulată la alin.(3) art.190 din Codul penal al Ucrainei. Prin tehnica electronică de calcul legislatorul statului vecin înțelege tehnica computerizată, cântarele electronice și alte asemenea dispozitive electronice.
La moment, pericolul social sporit al unei asemenea modalități de escrocherie nu este luat în considerație dc către legiuitorul nostru, în plus, ipoteza săvârșirii escrocheriei pe calea operațiunilor ilegale cu folosirea tehnicii electronice de calcul nu întotdeauna nimerește sub incidența concursului de infracțiuni prevăzute la art.190, pe de o parte, și la art.259 („Accesul ilegal la informația computerizată”), art.260² („Alterarea integrității datelor informatice ținute Intr-un sistem informatic”), art.260³ („Perturbarea funcționării sistemului informatic") etc., din Codul penal al Republicii Moldova, pe de altă parte.
Considerăm că legislatorul nostru național nu a introdus această agravantă din cauza inexistenții acestui fenomen în societatea noastră la acea vreme. În cazul în care infracțiunile de escrocherie săvîrșite pe calea operațiunilor ilegale cu folosirea tehnicii electronice de calcul din Moldova ar ajunge la același nivel ca cel din așa state ca Statele Unite al Americii, Germania, Franța etc., atunci va fi introdusă ca agravantă sau în genere ar putea să-i fie atribuit un articol separat.
Legislația Penală a Kazahstanului, adoptată la data de 3 iulie 2014 de către legiuitorul kazah, stipulează la alin.(1) al art.190 din Codul penal că infracțiunea de escrocherie, adică sustragerea proprietății străine sau dobândirea drepturilor asupra proprietății străine prin înșelăciune sau abuz de încredere se pedepsește cu o amendă de pâna la o mie de indicatori calculați lunar, sau cu muncă corecțională în același cantitate, sau cu limitarea libertății pe un termen de până la doi ani, sau închisoare pentru același termen, cu confiscarea averii.
Alin.(2) al art.190 al Codului penal al Kazahstanului prevede 5 circumstanțe agravante pentru infracțiunea de escrocherie în cazurile în care a fost săvîrșite de un grup de persoane prin acord prealabil, în mod repetat, de o persoană utilizând poziția sa oficială, prin fraudă sau abuz de încredere de către sistemul de informare sau în domeniul achizițiilor publice. Acestea se pedepsesc cu o amendă de până la patru mii de indicatori calculați lunar, sau cu muncă corecțională în aceeași cantitate, sau cu limitarea libertății pe un termen de până la patru ani, sau închisoare pentru același termen, cu confiscarea averii, cu sau fără privarea dreptului de a ocupa anumite funcții sau să se angajeze în anumite activități pe o perioadă de până la trei ani.
La prevederile alin.(3) sunt prevăzute infracțiunea de escrocherie săvîrșită în proporții mari, sau infracțiunea este săvârșită de către o persoană împuternicită cu funcții publice, sau celei echivalente acesteia, sau de către o persoană care ocupă o funcție publică responsabilă, în cazul în care este necesară utilizarea poziției sale de serviciu sau împotriva a două sau mai multe persoane se sancționează cu privațiunea de libertate pe un termen de la trei la șapte ani cu confiscarea averii, iar în cazul persoanelor cu funcție de răspundere interzicerea de a ocupa funcția dată.
La alin.(4) se specifică că în cazurile cînd acțiunile prevăzute la primele trei aliniate sunt săvârșite de un grup criminal sau în proporții excesiv de mari se pedepseste cu închisoare pe un termen de la cinci la zece ani cu confiscarea averii, cu privarea dreptului de a deține o anumită funcție sau de a efectua o anumită activitate pe viață.
Într-o analiză comparativă cu acelaș articol a codului penala Republicii Moldova observăm o oarecare asemănare dintre cele două prevederi legale. La alin.(1) observăm faptul că legislatorul kazah a stipulat infracțiunea de escrocherie ca fiind una de sustragere și/sau dobândire a bunului pe când cel moldav a prevăzut faptul că escrocheria este săvârșită prin dobândirea ilicită a bunurilor.
Dacă ar fi să comparăm agravantele ambelor articole putem observa o diferențiere dintre alin.(3) al art.190 din Codul penal al Republicii Moldova și pct.1 de la alin.(4). Legislația noastră prevede infracțiunea săvârșită de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală pe cînd legislatorul kazah prevede că infracțiunea este săvârșită de un grup criminal, acesta nu a prevăzut în calitate de agravantă infracțiunea săvârșită de o organizație criminală aceasta fiind încadrată în gruparea criminală.
Codul penal a Kazahstanului mai prevede unele agravante cum ar fi infracțiunea săvârșită în mod repetat, prin fraudă sau abuz de încredere de către sistemul de informare sau în domeniul achizițiilor publice, astfel legislatorul nostru nu a stipulat aceste prevederi la art.190 din Codul penal autohton. Legislatorul kazah a mai stipulat o diferențiere pe care legislatorul nostru a omis-o în prevederile legale. Astfel legislatorul nostru a stipulat la prevederile alin.(2) lit.d) al art.190 a prevăzut în calitate de agravantă săvârșirea infracțiunii de escrocherie cu folosirea situației de serviciu pe cînd legislația Kazakstanului prevede această infracțiune la alin.(2) pct.3 al art.190. Însă la alin.(3) pct.2 al art.190 este stipulată o altă agravantă care prevede că infracțiunea a fost săvârșită de către o persoană care ocupă o funcție publică responsabilă, în cazul în care este necesară utilizarea poziției sale de serviciu. Considerăm că o asemenea agravantă ar fi inutilă o asemenea prevedere în Codul penal al Republicii Moldova, deoarece legislatorul nostru la alin.(2) lit.d) al art.190 nu face diferența dintre persoana care a săvârșit infracțiunea de o persoană care se folosește de funcția pe care o deține indiferent că este într-o instituție privată sau una de stat.
La fel o deosebire este și în ceea ce privește calitatea specială a victimei, în special ceea ce ține de numărul persoanelor asupra cărora s-a săvârșit infracțiunea la alin.(3) pct.3 a art.190 din Cod penal al Kazahstanului. Legislatorul nostru național nu a pus în discuție calitatea victimei, adică numărul acestora.
Legislația Penală a Republicii Belarus a stipulat la prevederile art.209 al Codului penal adoptat de parlament la data de 2 iulie 1999, sancțiunea pentru infracțiunea de escrocherie. Legislatorul belarus a prevăzut infracțiunea de escrocherie ca fiind achiziționarea de bunuri sau dobândirea dreptului asupra proprietății prin fraudă sau abuz de încredere. Infracțiunea tip a escrocheriei urmează a fi sancționată conform prevederilor legale cu amendă sau cu muncă corecțională pentru o perioadă care nu poate depăși doi ani, sau arestul până la șase luni, sau limitarea de libertate pe un termen de până la trei ani, sau închisoare pentru aceeași durată. Prevederile art.209 mai prevede și circumstanțele agravante care au fost repartizate la alin.alin. (2), (3) și (4) ale prezentului articol.
Alin.(2) prevede sancțiunea pentru escrocheria comisă în mod repetat, sau de un grup de persoane se pedepsește cu muncă corecțională de până la doi ani, sau limitarea de libertate de până la cinci ani, sau închisoare pentru același termen. Alin.(3) stipulează sancțiunea pentru escrocheria comisă în proporții mari, se pedepsește cu închisoare pe un termen de la trei la zece ani cu sau fără confiscarea averii. La prevederile alin.(4) sunt prevăzute formele de sancțiune pentru escrocheria comisă de către un grup organizat sau în proporții deosebit de mari, se pedepseste cu închisoare pe un termen de la cinci la treisprezece ani, cu confiscarea averii.
Conform prevederilor legale a Codului penal a Republicii Belarus pentru stabilirea prezenței componenței infracțiunii de escrocherie trebuie stabilit că, în momentul transferului de proprietate infractorul a avut intenția de a intra în posesia acestuia. Înșelăciunea poate fi exprimată în două posibile varietăți: declarații false, afirmațiile cu privire la prezența sau absența oricăror fapte sau ascunderea prin tăcere a unor împrejurări, care sunt obligatorii a fi anunțate. Abuzul de încredere, infractorul folosește o relație specială de încredere cu alte persoane pentru a dobândi.
Într-o analiză a prevederilor legislației penale a statului Belarus observăm o diferențiere față de cea a Moldovei sau a celorlalte state din Comunitățile Statelor Independente. După cum știm legislatorul nostru a făcut o delimitare între infracțiunile contra patrimoniului și cele economice, pe cînd alte state în genere le-au introdus pe celea contra patrimoniului în cadrul infracțiunilor economice, aceste diferențe între legislații se datorează faptului că există o mare tangență între aceste două forme de infrațiune. La rândul său legislatorul Republicii Belarus la fel a subliniat aspectul comun a acestor două categorii de infracțiuni prin intitularea secțiunei nr.VIII ca fiind „infracțiuni contra proprietății și ordinii în activitatea economică” însă în același timp au mai fost introduse și capitole aparte la această secțiune care au totuși ca scop să delimiteze într-o oarecare măsură infracțiunile contra proprietății și cele economice, astfel capitolul 24 a fost intitulat „infracțiuni contra patrimoniului” iar capitolul 25 a fost intitulat „infracțiuni contra ordinii în activitatea economică”. Prin aceste prevederi Codul penal al Republicii Belarus se diferențiază de alte legislații din spațiul Comunităților Statelor Independente care omit să facă vreo legătură între infracțiunile contra proprietății sau le includ în același capitol ca fiind infracțiuni economice, exemplu perfect ar fi legislația Federației Ruse.
Dacă e să comparăm legislația Republicii Moldova și cea a Republicii Belarus atunci constatăm faptul că legislatorul nostru a omis în prevederile sale să includă dobândirea drepturilor asupra bunului pe lîngă dobândirea bunului prin înșelăciune sau abuz de încredere, pe cînd aceste prevederi se regăsesc în Codul penal al Belarusului. Prevederile art.209 din Codul penal al statului Belarus sunt extrem de apropiate de cele ale art.190 din Codul penal al Republicii Moldova fiind prevăzute practic aceleași agravante pentru infracțiunea în cauză cu unele mici diferențe. În primul rînd legislatorul nostru a exclus o asemenea agravantă ca recediva din prevederile legale, care încă mai persită în legislația Belarusului. În al doilea rînd nu putem menționa faptul că în cazul în care persoana a comis o înșelăciune cu folosirea situației de serviciu, aceasta conform Codului penal al Belarusului nu va fi calificată ca fiind o formă a escrocheriei, pentru acest tip de infracțiune s-a creat art. 210 care prevede sancțiunea pentru delapidarea săvârșită prin abuz în serviciu.
După cum am menționat anterior legislația penală din cele două state ce reglementează infracțiunea de escrocherie sunt asemănătoare, din ambele prevederi lipsește o asemenea situație cînd escrocheria este săvârșită prin folosirea unor echipamente de calcul.
Atât legislația Belarusului prevede la art. 212 delapilarea prin utilizarea tehnologiilor de calculator ca fiind o formă separată a escrocheriei cât și cel autohton la fel a stipulat această formă a escrocheriei la prevederile art.2606 din Codul penal al Republicii Moldova. Unica diferență dintre acestea este faptul că legiuitorul Belarus a păstrat această infracțiune în categoria infracțiunilor contra proprietății, pe când cel moldav l-a mutat în categoria de infracțiuni informatice și infracțiuni în domeniul telecomunucațiilor prevăzute în capitolul XI.
Calificarea infracțiunii de escrocherie în legislația statelor membre ale Uniunii Europene.
În ultimii zece ani Republica Moldova face unele mișcări disperate de a se apropia de comunitatea europeană, pentru a putea deveni un membru cu drepturi depline a Uniunii Europene. Pentru a îndeplini acest obiectiv suntem obligați să ducem lucrări asupra diferitor puncte pentru a putea fi posibilă omogenizarea condițiilor de trai, a economiei dar și a legislație naționale. În aceeași formă de idei ar urma să fie omogenizată și legislația penală a Republicii Moldova comparativ cu cea a altor state membre a Uniunii Europene. Omogenizarea legislației penale pe întreg spațiu al comunității europene este necesară în sensul de a eficientiza lupta contra criminalității.
Astfel în ceea ce urmează vă vom propune prevederile legale privind infracțiunea de escrocherie reglementată în codurile penale ale unor state membre a Uniunii Europene pentru a putea stabili dacă este sau nu necesară o eventuală modificare a Codului penal al Republicii Moldova.
Legislația Penală a Spaniei, stipulează în prevederile secțiunii I din capitolului VI a titlului XIII a părții a II-a, a Codului penal din 23 noiembrie 1995 reglementarea infracțiunii de escrocherie. Secțiunea dată este compusă din 5 articole, de la 248 până la 251-bis.
Capitolul al VI-a este rezervat infracțiunii de înșelăciune. În temeiul alin (1) al art.248, comit această infracțiune cei care, cu scopul de a obține beneficii, folosesc înșelăciunea într-un grad suficient încât să inducă în eroare pe altul, determinându-l să realizeze o acțiune în prejudiciul său ori al altuia. Observăm în legislația spaniolă faptul ca pentru a califica acțiunea ca escrocherie nu este necesar ca bunul obținut să treacă exclusiv în folosul infractorului, aici am menționa faptul că această prevedere ar fi necesar de introdusă în prevederile art. 190 din Codul penal al Republicii Moldova.
La prevederile lit.a) alin.(2) a art.248 acțiunile persoanei se califică în calitate de escrocherie dacă persoana, în scopul de a obține beneficii și folosind diverse manevre informatice sau artificii asemănătoare obține transferul neconsimțit al oricărui activ patrimonial în prejudiciul unui terț. Aici observăm faptul că nu este necesară consimțirea persoanei la transfer al oricărui activ patrimonial însă este prezent fenomenul înșelăciunii în combinație cu abuzul de încredere pentru a ajunge la aceste active patrimoniale. Deci escrocheria se consideră a fi săvârșită în cazul în care se crează impresia fictivă a unei persoane că este necesar ca aceasta să depună unele date personale la înregistrea pe un site, sau pentru a ridica un premiu care el l-ar fi câștigat însă în realitate datele personale pe care acesta le introduce sunt folosite cu scopul de a aduce unele prejudicii patrimoniului acestei persoane. Conform legislației naționale a Republicii Moldova o astfel de infracțiune nu poate fi calificată ca escrocherie fiindcă lipsește abuzul încrederii și chiar însăși înșelăciunea. Legislatorul moldav califică aceste acțiuni ca fiind o pluralitate de infracțiuni. Pentru săvârșirea primei faze a infracțiunii se va aplica prevederile art.259 ce prevede accesul ilegal la informația computerizată, iar pentru a doua parte a infracțiunii persoana poate fi atrasă la răspundere penală conform art.186 care prevede sancțiunea pentru infracțiunile de furt sau chiar a art.237 care prevede fabricarea sau punerea în circulație a cardurilor sau a altor instrumente de plată false.
Prevederile legale stipulate la lit.b) alin.(2) a art.248 din Codul penal spaniol prevede că aceeași pedeapsă se va aplica celor care fabrică, introduc, posedă sau facilitează programe de calculator specifice destinate comiterii înșelăciunii. Această infracțiune conform legislației naționale a Republicii Moldova se regăsește în capitolul XI care stipulează infracțiunile în domeniul telecomunicațiilor, și în special la prevederile legale ale art.2604 alin.(2) lit.a) care prevede producerea, importul, comercializarea sau punerea ilegală la dispoziție a parolelor, codurilor de acces sau a datelor similare care au fost săvîrșite din interes material.
La prevederile stipulate la lit. c) a prezentului alineat este stipulat faptul că urmează a fi tras la răspundere penală pentru infracțiunea de escrocherie cei care folosesc cărți de credit sau de debit sau cecuri de călătorie, sau ca dovada pe oricare dintre ele, pentru a intra în orice fel de tranzacții, în detrimentul proprietarului sau unui terț. În asemenea cazuri legislația noastră ar atrage la răspundere penală persoana pentru delapidarea averii străine deoarece din prevederile Codului penal spaniol putem interpreta faptul că cărți de credit sau de debit sau cecuri de călătorie au fost încredințate în administrarea vinovatului iar acesta le-a folosit în scopuri personale prin care a cauzat prejudicii proprietarului acestora sau altor persoane terțe.
Art.249 din Codul penal spaniol reprezintă de facto o agravantă a acelor acțiuni stipulate la articolul precedent însă la calificarea corectă se va lua în considerare dacă cuantumul escrocheriei depășește suma de 400 de euro. Art. 250 prevede un șir din 8 cazuri care ar urma să fie calificate în calitate de escrocherie și ar urma să aibă și o sancțiune mai drastică. Primul punct prevede că acțiunile de escrocherie ce afectează lucrurile de primă necesitate, locuințe sau alte bunuri de utilitate socială recunoscută. La al doilea punct a prezentului articol se consacră în calitate de escrocherie abuzul de firma altuia, sau sustragerea acesteia, sau ascunderea și utilizarea, în tot sau în parte, vreun proces, un dosar, un protocol sau un document public sau oficial de orice clasă. Punctul trei este unul foarte important, acesta prevede ca agravantă a infracțiunii de escrocherie dacă acțiunea în cauză se răsfrînge asupra bunurilor ce fac parte din patrimoniul artistic, istoric, cultural și științific. Astfel legislatorul spaniol califică în calitate de infracțiune de escrocherie cu caracter special, datorită faptului că obiectul material al acestei infracțiuni nu este apreciat din punct de vedere economic, adică pecuniar, ci din punct de vedere spiritual și cultural atît pentru istoria națională cît și cea mondială. O astfel de agravantă nu se regăsește la prevederile legale din codul penal autohton, considerăm că ar fi necesară a fi introdusă și în legislația noastră ce sancționează infracțiunea de escrocherie. Astfel va fi introdusă o măsură de protecție specială care se răsfrînge asupra bunurilor ce fac parte din patrimoniul artistic, istoric, cultural și științific al națiunii sau a omenirii. Agravanta prevăzută la punctul patru prevede faptul că aceasta ține de o gravitate specială, ținînd cont de mărimea prejudiciului și situația economică în care a lăsat victima și familia sa. Cu o asemenea afirmare nu putem fi deacord, cel puțin nu putem fi deacord cu ea integral. Prima parte care prevede mărimea prejudiciului cauzat este totalmente corectă și este reglementată și la alin.(2) lit.c), alin.(4) și alin.(5) ale art.190 al Codului penal autohton. Însă a doua parte reprezintă o agravantă care prevede situația economică în care a fost lăsată victima și familia sa, nu se regăsește în prevederile legislative modovenești, probabil datorită faptului că aceasta crează contradicții. Într-o interpretare a doctrinei spaniole concretizăm faptul că această agravantă a fost introdusă pentru a proteja mai bine straturile vulnerabile ale societății, legislatorul spaniol a introdus prevederea dată pentru a prentâmpina infractorii că în cazul în care vor săvârși o infracțiune care va duce victima în unele condiții economice proaste acesta va purta o răspundere mai gravă. Însă considerăm că o asemenea prevedere legală nu-și îndeplinește efectul datorită faptului că nici un infractor în momentul când efectuează faptele ilegale nu se gândește că va fi tras la răspundere penală pentru a alege un coantum de bunuri care vor fi obținute prin escrocherie pentru a nu lăsa victima într-o situație economică proastă. La fel un argument contra acestor prevederi ar fi faptul că se poate ajunge la cazul în care un infractor ce a săvârșit infracțiunea de escrocherie cu cauzarea de daune în proporții considerabile poate ajunge să fie sancționat mai drastic de cât cel ce a săvârșit-o în proporții deosebit de mari. Toate acestea datorându-se faptului că primul a lăsat victima într-o situație economică mai proastă. Deci, ajungem la o pedeapsă mai mare pentru un prejudiciu mai mic cauzat. Punctul cinci prevede agravanta escrocheriei cînd valoare prejudiciului depășește 50 000 de euro, sau afectează un număr mare de persoane. Ceea ce privește valoarea prejudiciului legislatorul nostru le-a introdus la alin.(2) lit.c), alin.(4) și alin. (5) al art.190 al Codului penal autohton. Iar ce privește numărul victimilor, asemenea prevederi au fost excluse din Codul penal. La prevederile punctului 7 este stipulată infracțiunea de escrocherie procesuală. Aceastea poate avea loc în orice proces juridic de orice clasă, falsificarea probelor în care se pretinde a se baza acuzațiile, sau obținerea unei alte fraude procesuale analogice, provocării unei erori în instanța de judecată și dictarea unei soluții care prejudiciază interesele economice unei alte persoane sau unei persoane terțe. O asemenea infracțiune legislatorul național nu o consideră a fi săvârșită împotriva patrimoniului persoanei ci în calitate de infracțiuni contra bunei desfășurări a activității în sfera publică prin intermediul art.332, cît și calitate de infracțiuni contra justiției prin intermediul art.310, dar și contra autorităților publice și a securității de stat prin intermediul art.3521. Astfel putem afirma că legilatorul moldav a făcut o detalizare mai bună a acestor acțiuni calificându-le pe fiecare în parte conform articolelor ce li se potrivesc.
Legislația Penală a Italiei, la fel ca și toate legislațile statelor europene au dedicat desinestătător răspunderea penală pentru infracțiunea de escrocherie în cadrul Capitolului II din Titlului XIII a părții speciale din Codul penal al Italiei adoptat prin decretul regal din 19 octombrie 1930, nr.1398. Acest capitol este compus din 19 articole care reglementează infracțiunile contra patrimoniului săvârșite prin fraudă.
Infracțiunea de escrocherie este prevăzută prin intermediul art.640 din Codul penal a Italiei care prevede că orice persoană care prin înșelăciune, induce în eroare pe cineva, procură pentru sine sau pentru alții un profit nedrept și cauzînd daune, urmează a fi pedepsită cu închisoare de la șase luni la trei ani și o amendă cuprinsă între 51 de euro și 1032 de euro. Prevederile primului alineat are trăsături comune cu cele ale legislației moldovenești în ceea ce privește acțiunile ce pot fi calificate în calitate de escrocherie. O diferență în acest sens observăm faptul că legislatorul italian nu specifică faptul că bunul sau dreptul asupra acestui bun ar urma în urma acțiunilor ilegale să treacă exclusiv în posesia sa, în comparație cu legislația penală a Republicii Moldova aceasta acceptă în calitate de formă a săvârșirii acestei infracțiuni și trecerea bunului în folosul altei persoane.
La următoarele puncte ale prezentului articol sunt stipulate agravantele prezentei infracțiuni. Astfel conform prevederilor pct.1 al art.640 este considerată în calitate de escrocherie în cazul în care infracțiunea a fost săvârșită împotriva statului sau altui organ public sau cu pretextul de a scuti pe cineva de la serviciul militar. O asemenea interpretare nu este acceptată de legislatorul moldav, catalogînd această infracțiune ca fiind una totalmente separată fiind catalogată conform art.353 ca fiind eschivarea de la serviciul militar în termen, de la serviciul militar cu termen redus sau de la serviciul militar ca rezerviști concentrați sau mobilizați, aceste acțiuni fiind catalogate ca infracțiuni contra autorităților publice și a securității de stat.
La pct.2 al prezentului articol a fost stipulată infracțiunea care a fost săvârșită prin constrîngere psihica sau prin crearea unui pericol imaginar sau convingerea eronată ca ar fi nevoie să efectueze un ordin al unor autorități. Această agravantă nu se regăsește în prevederile art.190 al Codului penal autohton, ba chiar mai mult, aceasta nu prevede nici o sancțiune separată la un articol separat, care ar reglementa acest tip de infracțiuni. Astfel reglementarea acestor infracțiuni duc la calificarea infracțiunii conform alin.(1) al art.190 din Codul penal a Republicii Moldova, însă circumstanțele săvârșirii infracțiunii sunt luate în considerare în procesul individualizarii pedepsei penale. Pct.3 al articolului dat din legea penală face trimitere la pct.5 din art.61 din Codul penal italian care prevede situația în care la săvârșirea infracțiunii infractorul profită de circumstanțele de timp, de loc, de calitatea persoanei și chiar de vîrsta acesteia prin împiedicarea apărării publice sau private. În cazul dat legislatorul moldav la fel nu a menționat aceste situații în calitate de agravante la prevederile art. 190 sau la art. 77 din Codul penal al Republicii Moldova. Acțiunile stipulate la pct.pct. 1, 2 și 3 prevăd o pedeapsă cu închisoarea de la unu la cinci ani și o amendă de la 309 la 1 549 de euro.
Legislația Penală a României, este una din cele mai noi legislații penale din spațiul Uniunii Europene, noul Cod penal a României a fost adoptat de către parlament prin legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicat în Monitorul Oficial nr. 510 din 24 iulie 2009, și care a intrat în vigoare abia la data de 1 februarie 2014. În noul Cod penal la fel ca și în cel vechi nu există o reglementare exclusivă a infracțiunii de escrocherie, însă legislatorul român a dedicat infracțiunii contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii. Capitolul III al Titlului III din noul Cod penal sunt incriminate faptele contra patrimoniului care se săvârșesc prin nesocotirea încrederii, categorie în care au fost incluse, în primul rând, faptele incriminate în Codul penal vechi a României cum sunt: abuzul de încredere, gestiunea frauduloasă, însușirea bunului găsit și înșelăciunea. În același timp, la acestea au fost adăugate și alte fapte împotriva patrimoniului ale căror acțiuni ilicite se întemeiază pe nesocotirea încrederii. Capitolul dat este alcătuit din 11 articole.
Comparativ cu legislația moldovenească, care a inclus abuzul de încredere și înselăciunea în calitate de circumstanțe ale diferitor articole din Codul penal, legislatorul român le-a atribuit un șir de articole care ar urma să le reglementeze exclusiv abuzurile de încredere, dar și formele și tipurile de înșelăciune. Așadar, comparativ cu legislația moldovenească aici nu se mai regăsește acel haos în stabilirea exactă a componenței de infracțiune. Abuzul de încredere în varianta tip este stipulată la art.238 care prevede sancționarea pentru însușirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost încredințat în baza unui titlu și cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui urmează a fi pedepsit cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
În plan comparativ cu legislația penală a Republicii Moldova observăm o asemănare cu art.191 care reglementează infracțiunile de delapidare a averii străine în ceea ce privește modul în care a trecut bunul de la victimă la infractor, dacă în cea moldovenească se prevede doar însușirea bunului, atunci în cea română se specifică însușirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia.
Prevederile art.239 din Codul penal român nu își regăsește o reglementare asemănătoare în cel moldovenesc. Astfel infracțiunea de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor nu este sancționată de Codul penal moldovenesc din cauza că obiectul acestei infracțiuni servește proprietatea infractorului nu și a victimei, însă e de menționat că bunul în cauză ar urma să treacă în proprietatea victimei dacă acesta nu-l distrugea sau nu invoca acte sau datorii fictive în scopul fraudării creditorilor. Astfel, considerăm că cel mai apropiat articol din Codul penal moldovenesc ar fi art.191, însă este necesar ca acesta să sufere unele modificări.
Prevederile art.244 din Codul penal român sunt unicile care au cît de cît o tangență comună cu prevederile art.190 din Codul penal autohton. Așa dar legislatorul român a prevăzut în calitate de infracțiune de escrocherie inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă. O condiție unanim acceptată pentru reținerea infracțiunii de înșelăciune în convenții o reprezintă acțiunea făptuitorului de amăgire a unei persoane, astfel încît aceasta să dobândească o reprezentare denaturată, falsă, asupra unei anumite situații, cu prilejul încheierii sau executării unui contract. În lipsa utilizării unor metode dolosive din partea făptuitorului, apte a induce sau a menține în eroare persoana vătămată la încheierea și executarea contractului, simplul refuz al îndeplinirii angajamentelor contractuale asumate nu atrage incidența legii penale.
Considerăm că cele prevăzute de art.244 din Codul penal român reprezintă o expunere mai vastă a noțiunii de înșelăciune iar legislatorul moldav a insistat ca bunul asupra căruia s-a atentat prin infracțiunea dată să treacă în posesia infractorului. Considerăm că este inacceptabilă o asemenea viziune, deoarece dacă organele competente nu vor putea demonstra venitul obținut de infractor la săvârșirea acestor acțiuni, atunci ele nu vor putea fi calificate ca infracțiune de escrocherie.
Art.245 din Codul penal român reglementează infracțiunea de înșelăciune privind asigurările. Acesta prevede faptul că distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuințare, ascunderea sau înstrăinarea unui bun asigurat împotriva distrugerii, degradării, uzurii, pierderii sau furtului, în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul, suma asigurată reprezintă o infracțiune iar persoana în cauză ar uma să fie atrasă la răspundere penală. Înșelăciunea privind asigurările constituie o infracțiune nouă, a cărei necesitate rezultă din dezvoltarea pieții asigurărilor și din creșterea faptelor prin care, în mod ilegal, se încearcă obținerea sumei asigurate.
Deși forma tip cunoaște ca element material posibilitatea săvârșirii prin acțiuni tipice a infracțiunii de distrugere, fapta reprezintă o varietate a infracțiunii de înșelăciune, și nu a celei de distrugere. Explicația rezidă în valoarea socială ocrotită prin încriminarea faptei, aceea a încrederii și bunei-credințe care trebuie să guverneze raporturile patrimoniale din domeniul asigurărilor.
În Codul penal a Republicii Moldova recent au fost introduse unele modificări la art.238 care prevedea infracțiunea de dobândire a creditului prin înșelăciune, astfel acum în urma modificărilor adoptate de Parlament prin Legea nr.180 din 25 iulie 2014, în competența acestui articol a intrat nu doar protecția sistemului bancar național dar și altele printre care și sistemul de asigurări. Actualmente acesta reglementează infracțiunile de dobîndire a creditului, împrumutului sau despăgubirii și/sau indemnizației de asigurare prin înșelăciune. Pînă la introducerea acestor modificări în Codul penal a Republicii Moldova componența dată de infracțiunea era reglementată de într-o oarecare măsură de prevederile art.190.
Considerăm că art.238 din Codul penal moldovenesc ar fi necesar să sufere unele modificări privind obținerea despăgubirilor și/sau a indemnizațiilor de asigurare, ar fi necesar introducerea prevederilor de la alin.(2) a art.245 din Codul penal român care spune că persoana care își cauzează sau agravează leziuni sau vătămări corporale produse de un risc asigurat se pedepsește cu închisoare de la șase luni la trei ani sau cu amendă. Aceasta reprezintă de facto o circumstanță atenuantă a infracțiunii date la alin.(1) din cauza că prevede o sancțiune mai blândă de cât infracțiunea tip care solicită pedepsirea infractorului cu închisoarea de la unu la cinci ani. Necesitatea introducerii acestui alineat se datorează faptului că persoana care a săvîrșit infracțiunea în cauză, prin provocarea de daune fizice sie însuși a ajuns într-o asemenea situație din cauza lipsei altor soluții, iar statul se face într-o oarecare măsură vinovat de circumstanțele ce au determinat persoana să recurgă la un asemenea act. Plus la aceasta se ia în considerare și faptul că starea psihică a persoanei în momentul cauzării de leziuni sau vătămări corporale.
Art.247 din Codul penal român prevede sancțiunea pentru infracțiunea de exploatare patrimonială a unei persoane vulnerabile. Aceasta se realizează prin fapta creditorului care, cu ocazia dării cu împrumut de bani sau bunuri, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a debitorului, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmității ori relației de dependență în care debitorul se află față de el, îl face să constituie sau să transmită, pentru sine sau pentru altul, un drept real ori de creanță de valoare vădit disproporționată față de această prestație se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Alin.(2) al prezentului articol prevede o altă circumstanță care ar putea fi calificată ca componența de infracțiune a art.247, acesta prevede că punerea unei persoane în stare de vădită vulnerabilitate prin provocarea unei intoxicații cu alcool sau cu substanțe psihoactive în scopul de a o determina să consimtă la constituirea sau transmiterea unui drept real ori de creanță sau să renunțe la un drept, dacă s-a produs o pagubă, urmează a fi sancționată cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Prin incriminarea exploatării patrimoniale a unei persoane vulnerabile s-a dorit reprimarea unor fapte care au proliferat în ultimii ani și care au produs uneori consecințe sociale devastatoare pentru persoanele care le-au căzut victimă, fiind des semnalate în presă cazuri ale unor persoane în vârstă sau cu o stare de sănătate precară care au ajuns să își piardă locuințele în urma unor asemenea înțelegeri patrimoniale disproporționate.
Pentru a exista infracțiunea, este necesar să se producă o pagubă care, în varianta simplă, nu este prevăzută ca un element constitutiv, dar rezultă, implicit, din valoarea vădit disproporțională a prestației, iar în variantaagravantă este cerută expres de lege pentru existența infracțiunii.
Dacă e să privim în plan comparativ față de această prevedere legală în Codul penal român și cel moldovenesc constată că infracțiunea în cauză nu-și regăsește reglementarea într-un articol separat, aceste acțiuni fiind calificate de legislatorul moldav ca fiind o formă a infracțiunii de escrocherie prevăzute de art.190 al Codului penal al Republicii Moldova. Iar la calificarea infracțiunii în cauze conform Codului penal a Republicii Moldova nu se va ține cont de calitatea și starea victimei asupra căreia a fost săvârșită infracțiunea, ci se va ține cont de nr. persoanelor care au săvârșit-o, valoarea materială a bunului care a servit ca obiect asupra căruia s-a atentat sau calitatea infractorului.
Legislația Penală a Franței, la fel ca și toate legile moderne cuprind reglementari ample care aduc atingere proprietății, consecință firească a importanței pe care o au relațiile de proprietate pentru dezvoltarea societății și pentru stimularea interesului individual la progresul societății. Codul penal francez este una din cele mai noi legislații penale din spațiul Uniunii Europene care a fost adoptat în 1992 și care a intrat în vigoare la 1 septembrie 1994. În Franța, o escrocherie este o prezentare de declarații false printr-o ofertă, a unei persoane sau organizație, de multe ori susținută prin tehnici persuasive și destinate pentru a extrage foloase necuvenite, inclusiv bănesc. Escrocheria, este pasibilă de sancțiunea penală diferit de înșelăciune.
În conformitate cu prevederile Codului penal francez, în cartea a III-a, care poartă denumirea de „crime și delicte contra bunurilor” în această carte au fost clasificate infracțiunile contra proprietății, în două compartimente:
1. Atribuiri frauduloase prin care intră infracțiunile de furt, extorsiunea, înșelăciunea dar și deturnarea de fonduri;
2. Alte atingeri aduse bunurilor săvârșite prin tăinuire, distrugere, degradare,agresiune contra sistemului de tratament al datelor informatice.
O altă categorie de infracțiuni contra patrimoniului prevăzută în legea penală franceză o formează înșelăciunea și infracțiunile apropiate acesteia.
Infracțiunea de escrocherie este stipulată la Capitolul III din Titlul I care este compus din 3 secțiuni ce reglementează infracțiunea în cauză.
Legislația franceză prevede faptul că escrocheria este fapta, fie prin utilizarea unui nume fals sau a unei calități false, fie prin abuzul unei calități reale, fie prin utilizarea de manevre frauduloase, prin care se înșeală o persoană fizică sau juridică și prin care este determinată astfel, în prejudiciul său sau în prejudiciul unui terț, să predea fondurile, valorile sau un bun oarecare, să furnizeze un serviciu sau să consimtă un act producând o obligație sau descărcare. Escrocheria se pedepsește cu cinci ani închisoare și cu amenda de 375 000 euro.
În conformitate cu viziunea legislatorului francez, art 313-1 din noul Cod penal în care se stipulează faptul că înșelăciunea în forma simplă, aceasta este subînțelesă ca scopuri ale acțiunii de înșelăciune și anume, pentru a convinge victima asupra existenței unei întreprinderi care în realitate nu există, pentru a o convinge despre existența unor circumsanțe ce ar putea influența asupra deciziei ce urmează a fi luată de către victimă.
La prevederile art.313-1 din Codul penal francez, escrocheria este subînțeleasă ca înșelare a persoanei fizice sau juridice, pe calea folosirii unui nume fals sau a unei funcții sau poziții false, ori pe calea realizării unor acțiuni frauduloase, pentru a determina persoana respectivă să transmită mijloace bănești, valori sau alte bunuri, să presteze servicii sau să pună la dispoziție un document patrimonial, în detrimentul său ori al unor terțe persoane.
Pe de altă parte, art. 313-1 lărgește domeniul înșelăciunii, distingând și alte scopuri ale amăgirii victimei și anume remiterea unor sume de bani, de valori sau alte bunuri, prestarea de servicii, consimțirea la un act care creează o obligație în patrimoniul victimei sau stinge un drept în detrimentul victimei și în profitul făptuitorului. Această din urmă ipoteză este interpretată foarte larg de instanțele franceze în momentul calificării, acestea admit că există înșelăciune și în cazul inducerii în eroare în mod conștient a judecătorilor pentru a obține o soluție favorabilă pretențiilor făptuitorului cu ajutorul de documente false, mărturii false etc. Remarcăm faptul că la calificarea infracțiunii de escrocherie în conformitate cu prevederile art.190 din Codul penal al Republicii Moldova, nu prevede o sancțiune pentru falsul de acte care au fost aduse în fața instanței de judecată, conform legislației naționale pot fi catalogate conform art.332 care prevede falsul în acte publice, dar și conform art.310 care prevede sancțiunea pentru falsificarea probelor.
Conform art.313-2 sunt calificate infracțiunile de escrocherie comise cu circumstanțe agravate. Conform acestor prevederi legale se raportează faptele săvârșite:
de persoana care este reprezentantul autorității publice sau care îndeplinește însărcinarea organelor aparatului de stat, în timpul exercitării sau în legătură cu exercitarea funcției sau a însărcinărilor corespunzătoare;
de persoana care se erijează în reprezentant al autorității publice sau în persoana care îndeplinește însărcinarea organelor aparatului de stat;
de persoana care se adresează după ajutor către populație, în vederea emiterii unor titluri de valoare sau în scopul adunării mijloacelor pentru acordarea asistenței umanitare sau sociale;
în detrimentul unei persoane aflate în stare de neputință din cauza vârstei, a bolii, a deficiențelor fizice sau psihice, a stării de graviditate;
de o bandă organizată.
La aceste 5 circumstanțe agravante sunt prevăzute sancțiunile cu închisoarea de până la șapte ani sau cu amenda în valoare de 750 000 euro. Sancțiunea este mărită la zece ani de închisoare și 1 milion de euro amendă în cazul în care Escrocheria este comisă de către o bandă organizată. Conform art. 313-3 tentativa în temeiul acestei secțiuni este sancționabilă.
Cea de a doua secțiune a Capiotolului III a Codului penal al Franței prevede și alte infracțiuni, denumite „infracțiunile înrudite cu escrocheria”, acesta este alcătuit din 4 articole.
Majoritatea normelor din legea penală franceză au o dispoziție suficient de amplă. Totuși, în unele cazuri se întâlnesc și dispoziții incriminatoare având un caracter cazuist. Astfel, de exemplu, în art.313-5 sunt descrise mai multe acțiuni concrete, calificate de legislatorul francez în calitate de escrocherie. Escrocherie se face de către o persoană care știe că este absolut incapabilă să plătească sau nu dorește să plătească. La fel la acest articol sunt stipulate și 4 circumstanțe agravante. Art.313-6 prevede sancțiunea pentru excrocheria comisă într-o licitație publică, prin cadouri, promisiuni, înțelegeri sau orice alte mijloace frauduloase pentru a exclude sau limita prezența unei persoane la licitație. Considerăm că această acțiune nu-și poate găsi asemănarea cu prevederile legale conform art. 190 din Codul penal autohton.
Legislația Penală a Germaniei, stipulează în cadrul capitolului 22 din partea specială a Codului penal german, emis la data de 15 mai 1871. Capitolul dat poartă denumirea de „înșelăciunea și abuzul de încredere” acesta fiind alcătuit din zece articole.
Art.263 a actualului Cod penal stipulează infracțiunea de înșelăciune în forma sa tipică. Astfel, legislatorul german califică în calitate de înșelăciune prejudicierea averii unei alte persoane, cu intenția de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate. Varianta tip a acestei infracțiuni se aseamănă cu cea prevăzută de legislatorul moldovenesc cu unele diferențe în ceea ce privește faptul că legislatorul german prevede faptul că prejudiciul cauzat victimei nu este necesar a fi egal cu beneficiul material injust obținut de către infractor, dar și faptul că beneficiul în urma escrocheriei poate fi obținut și în folosul altei persoane.
La alin.(3) al prezentului articol se stipulează în calitate de agravante cazurile cu consecințe deosebit de grave, iar legislatorul german a explicat în exclusivitate cazurile care urmează a fi calificate conform alin.(3) al art.263 din Codul penal german. Astfel, legislatorul german specifică faptul că acțiunea în mod calificat sau ca membru al unei asocieri care s-a constituit în scopul comiterii infracțiunilor de înșelăciune sau falsificare de documente. Asemenea acțiuni pot fi calificate atît în calitate de escrocherie cît și în calitate de alt tip de infracțiuni atît timp cît acestea servesc ca acțiuni ale altor infracțiuni.
O altă acțiune ce poate fi calificată în calitate de circumstanță agravantă a infracțiunii de înșelăciune (escrocherie). Astfel persoana ce cauzează un prejudiciu material însemnat sau acționează cu intenția ca prin repetarea infracțiunii de înșelăciune să pricinuiască un prejudiciu material unui număr mare de persoane ce urmează a fi calificate conform art.263 Cod penal german. O asemenea interpretare este acceptată și de legislatorul moldovenesc.
Legislatorul german mai prevede în calitate de circumstanțe agravante cazurile în care se pricinuiește unei alte persoane o criză financiară, sau dacă persoana face abuz de drepturile pe care le are în calitate de funcționar public sau de funcția sa de funcționar public. Primul caz nu se regăsește în Codul penal autohton însă este folosit de către instanțele de judecată la individualizarea pedepsei penale. Cea de a doua varietate menționată anterior se regăsește direct în prevederile art.190 al Codului penal al Republicii Moldova la alin. (2) lit.d) care prevede folosirea situației de serviciu.
La fel conform Codului penal german în cazul în care persoana simulează un caz de asigurare, după ce el sau o altă persoană a incendiat, cu acest scop, sau a distrus, în parte sau în totalitate, prin incendiere, un bun de o valoare însemnată sau a provocat scufundarea sau naufragiul unei nave. La fel o asemenea prevedere se regăsește și în legislația română, ambele fiind calificate ca înșelăciune (escrocherie) pe cînd legislatorul nostru prevede calificarea acestor acțiuni conform art.238 a Codului penal al Republicii Moldova, ca fiind dobîndirea creditului, împrumutului sau despăgubirii/indemnizației de asigurare prin înșelăciune.
Prevederile art. 263 (a) al Codului penal german au fost introduse ulterior și prevăd acțiunile ce urmează a fi calificate în calitate de înșelăciune prin intermediul computer-ului. Astfel, persoana prejudiciază averea unei alte persoane, cu intenția de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust, prin modificarea rezultatului unui proces de prelucrare a datelor, ce este întreprinsă prin configurarea falsă a programului, prin folosirea unor date false sau incomplete, prin folosirea fără drept a datelor sau prin schimbarea neautorizată a termenului de valabilitate. Comparativ cu legislația penală a Republicii Moldova concretizăm că o asemenea calificare a infracțiunii de escrocherie este privită ca o formă simplă a escrocheriei atît timp cît acțiunile infracționale ale persoanei nu sunt reglementate de prevederile capitolului XI al Codului penal autohton, ce reglementează infracțiunile informatice și cele în domeniul telecomunicațiilor.
Acțiunile prevăzute la art.264 prevăd acțiunile de înșelăciune privind subvențiile, dar și cele prevăzute la art.265 prevăd acțiunile infracționale privind asigurările. aceste acțiuni nu le putem cataloga conform Codului penal autohton ca fiind forme ale escrocherie, reglementarea acestor acțiuni ar fi mai bine atribuite aceluiași art.238 al Codului penal al Republicii Moldova, ca fiind dobîndirea creditului, împrumutului sau despăgubirii/indemnizației de asigurare prin înșelăciune.
Art.265 (a) stipulează acțiunile ce sunt calificate conform Codului penal german ca fiind escrocheria ce servește la obținerea prin înșelăciune a unui serviciu. Dacă o persoană obține prin înșelăciune dreptul de a utiliza un automat sau o rețea de telecomunicații publică, de a călători cu un mijloc de transport în comun sau de a intra la un spectacol sau într-o instituție, cu scopul de a nu achita serviciul utilizat. Asemenea acțiuni conform legislației moldovenești pot fi calificate atît conform art.259 ce prevede accesul ilegal la informația computerizată dar și conform art.190 care prevede infracțiunea de escrocherie.
Prevederile art. 265 (b) din Codul penal al Germaniei din 1871 prevede răspunderea pentru escrocheria legată de obținerea creditului. Conform acestei norme, se prevede răspunderea pentru: prezentarea unor informații incomplete sau care nu corespund realității, inclusiv a balanței de plăți, a calculelor privind veniturile și cheltuielile, a dărilor de seamă referitoare la patrimoniu; prezentarea în formă scrisă a unor informații incomplete sau care nu corespund realității, care avantajează astfel solicitantul de credit și care sunt esențiale la luarea deciziei despre acordarea creditului; omiterea comunicării despre înrăutățirea indicilor economici, care sunt reflectați în documente, dacă acești indici au importanță pentru creditor.
Totuși, există și o distincție nodală care privește fapta, prevăzută la art.238 Cod penal al Republicii Moldova, în raport cu fapta prevăzută la art.265 (b) Codul penal german. Este vorba de scopul infracțiunii. Cele săvârșite pot fi calificate conform art.238 din Codul penal al Republicii Moldova numai dacă făptuitorul urmărea scopul folosirii temporare a mijloacelor obținute cu titlu de credit. Dacă însă făptuitorul urmărea scopul trecerii mijloacelor respective în stăpânirea lui definitivă, atunci fapta trebuie calificată potrivit art.190 din Codul penal al Republicii Moldova. În art.265 (b) Codul penal german, nu se face o astfel de diferențiere a scopului infracțional: atât în primul, cât și în al doilea caz, cele săvârșite vor fi considerate escrocherie legată de obținerea creditului. Avantajul acestui model constă în faptul că organului judiciar îi este mult mai facil să probeze latura subiectivă a infracțiunii. Totodată, există și un dezavantaj semnificativ: nu se face o diferențiere a făptuitorilor în funcție de gradul de prejudiciabilitate a celor săvârșite de ei. Or, persoana care urmărește sustragerea creditului denotă o periculozitate socială mai mare decât persoana care urmărește să folosească provizoriu creditul obținut.
Art. art.266, 266 (a) și art.266 (b) reprezintă infracțiunile ce sunt săvârșite în mod exlusiv prin intermediul abuzului de încredere în modul săvârșirii infracțiunii de delapidare.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
În concluzie menționăm faptul că infracțiunea de escrocherie se prezintă a fi una din cele mai periculoase și din ce în ce mai des întâlnită infracțiune prevăzute de Codul penal. Această afirmație o demonstrează și statistica Procuraturii Generale privind cauzele penale terminate pe categorii de infracțiuni pentru perioada 1 ianuarie 2012 până la data 1 aprilie 2015. Astfel în anul 2012 numărul de cauze penale trimise în instanța de judecată în care persoana a fost învinuită de săvârșirea infracțiunei de escrocherie a fost de 422 pe lîngă acestea au mai fost încă 31 de cauze penale care au fost clasat. În anul 2013 numărul de cauze penale trimise în instanța de judecată în care persoana a fost învinuită de săvârșirea infracțiunei de escrocherie a fost de 476 pe lîngă acestea au mai fost încă 41 de cauze penale care au fost clasat. În anul 2014 numărul de cauze penale trimise în instanța de judecată în care persoana a fost învinuită de săvârșirea infracțiunei de escrocherie a fost de 585 pe lîngă acestea au mai fost încă 52 de cauze penale care au fost clasat. Iar în primele 3 luni ale anului curent numărul de cauze penale trimise în instanța de judecată în care persoana a fost învinuită de săvârșirea infracțiunei de escrocherie a fost de 152 pe lîngă acestea au mai fost încă 12 de cauze penale care au fost clasat. Într-o analiză a acestor date statistice observăm o creștere a numărului de cauze penale trimise în instanța de judecată în care persoana a fost învinuită de săvârșirea infracțiunei de escrocherie, observăm că aceast tip de infracțiune deține un loc de frunte în statistica privind săvârșirea infracțiunilor pe teritoriul Republicii Moldova, cedând în fața la asemenea infracțiuni cum ar fi furtul și circulația ilegală a substanțelor narcotice și psihotropice.
Acest fenomen infracțional a fost mereu foarte greu de probat datorită legăturii pe care acest tip de infracțiuni o are cu dreptul privat. Aceasta o demonstrează și diferența în reglementare acestui fenomen în dependență de perioada istorică pe care o analizăm și la fel și în dependență de legislația statului pe care o analizăm. În dependență de perioadele istoricel putem afirma că asemenea acțiuni prin care o persoană dobânziște prin înșelăciune averea victimei au fost calificate ca infracțiuni încă în perioada Romei Antice, iar pe teritoriul dintre Prit și Nistru asemenea acțiuni au fost calificate perioade indelungate ca fiind acțiuni înrudite cu furtul și jaful, acestea trei fiind calificate ca fenomene de hoție. Acest lucru a făcut mai ușoară calificarea infracțiunii dar nu se respecta proporționalitatea prejudiciului cauzat cu sancțiunea ce urma a fi aplicată.
La calificarea infracțiunii de escrocherie conform legislației penale a Republicii Moldova ar trebui să fie luată în considerare atît obiectul infracțiunii, latura obiectivă cît și latura subiectivă dar și calitatea pe care o deține subiectul infracțiunii, altfel în cazul lipsei uneia dintre acestea sau dacă aceasta nu corespunde cerințelor necesare pentru a fi calificată în calitate de escrocherie, astfel se poate ajunge la faptul ca infracțiunea să fie recalificată sau în genere să se ajungă la faptul că în acțiunile bănuitului să nu fie găsite elementele infracțiunii
În diferite state de pe continentul european atârnarea față de fenomenul de escrocheria este diferită. Dacă toate statele din spațiul post sovietic au în legislația lor o asemenea componență de infracțiune ca escrocheria, atunci ceia ce privește statele de pe partea de vest a continentului european, acestea nu au o asemenea infracțiune ca escrocheria (excepție fiind Franța de unde și provine noțiunea de escrocherie), aceste state calificând direct acțiunile prin care sunt săvârșite acțiunile aparte. Exemplu în cazul dat ar fi legislația penală română care stipulează în prevederile sale la un capitol aparte ce ar sancționa infracțiunile săvârșite prin înșelăciune și prin abuz de încredere. Considerăm că o asemenea așezare a legislații duce la faptul ca procesul de calificare a infracțiunii să nu fie atît de complex fiind mai ușor de a stabili fiecare acțiune conform cărui articol îi este atribuit. La fel o asemenea separare a infracțiunilor săvârșite prin abuz de încredere și înșelăciune este mai binevenită datorită faptuli că în dependență de articol sunt atribuite și sancțiuni speciale.
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
Cărți
A. Barbăneagră, G. Alecu, V. Berliba, V. Budeci, A. Mariț, N. Ursu, ș.a. „Cod penal al Republicii Moldova: Comentariu”, Editura „Sarmis”, Chișinău 2009
Al. Boroi, Drept Penal. Partea Special (conform noului Cod penal) Editura C.H. Beck, București 2011
A. Borodac. Drept Penal Calificarea infracțiunilor, Editura Știința, Chișinău 1996
Codul penal al RSSM din 1961, Ediția Cartea Moldovenească, Chișinău 1981
Codul penal al RSSM din 1961, Ediția Cartea Moldovenească, Chișinău 1983
C. Gurschi, R. Botezatu, I. Dolea, M. Grama, Jurisprudența Curții Supreme de Justiție în materie penală (2008-2010), Editura Tipografia Centrală, Chișinău 2012
D. Ursu, „Analele științifice ale universității de stat din Moldova, Științe socioumanistice Vol. II, Editura „CEP USM”, Chișinău 2012
Gh. Nistoreanu, V. Dobrinoiu, Al. Boroi, I. Pascu, I. Molnar, V. Lazăr, Drept penal. Partea specială, Editura Europa Nova, București, 1997
I. Botezatu, Răspunderea penală pentru escrocherie, Editura CEP USM, Chișinău, 2010
I. Macari, Dreptul Penal Al Republicii Moldova Partea specială (Ciclu de prelegeri), Editura Literatura juridică, Chișinău 1998
M. Poalelungi, I. Dolea, T. Vîzdoagă, ș.a. Manualul judecătorului pentru cauze penale, Editura „Tipografia Centrală” Chișinău 2013
M. Lașcu, „Infracțiuni contra patrimoniului” Editura „Tipografia Orhei” Chișinău 2003
S. Brânză, X. Ulianovchi, V. Stati, V. Grosu, I. Țurcan, Drept Penal Partea Specială Vol. II Ediția II, Editura Cartier Juridic, Chișinău 2012
S. Brînză, V. Stati, Drept Penal Partea Specială, Volumul I, Editura Tipografia Centrală, Chișinău 2011
S. Bogdan, Înșelăciune în convenții. Latura Obiectivă, Revista de Drept Penal nr. 3/1999
T. Toader, M. I. Michinici, An. Crișu-Ciocîntă, Noul Cod penal. Comentarii pe articole, Editura Hamangiu SRL București 2014
V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roșca, Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială, vol. III, ed. a 2-a, Ed. All Beck, București, 2002
V.Poparce, Problemele Actuale Ale Științelor Umanitare, Editura UPS „Ion Creangă”, Chișinău 2006
А.И. Чучаева, Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации, Издательство Московская Государственная Юридическая Академия, Москва 2010
Курицина Е. „Юридическое лицо как орудие преступления. Российская юстиция, №2”, Москва 2001
Legislație
Codul Penal al Republicii Moldova Nr. 985 din 18.04.2002, Monitorul Oficial 14.04.2009 Nr. 72-74
Codul Penal Român din 1865, promulgat și publicat la 30 Octomvrie 1864 intrat în vigoare de la 1 mai 1865 http://lege5.ro/Gratuit/g42tamju/codul-penal-din-1864 (vizitat 20.03.2015)
Codul Penal Carol al II-lea. din 17 martie 1936. Monitorul Oficial, Partea I nr 65 din 18.03.1936. https://ru.scribd.com/doc/59504348/Codul-Penal-Din-1936 (vizitat 20.03.2015)
Legea nr. 286/2009 Privind Codul Penal, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009. http://www.just.ro/LinkClick.aspx?fileticket=Wpo7d56II/Q= (vizitat 09.04.2015)
Codul penal francez, CARTEA III; Crime și delicte contra bunurilor, CAPITOLUL III; Despre escrocherie și infracțiuni înrudite Secțiunea 1 ; Despre escrocherie. https://ru.scribd.com/doc/93392414/Codul-Penal-Francez (vizitat 01.04.2015)
Codul Penal German, din 15 mai 1871, publicat 13 noiembrie 1998 (publicat în M. Of. nr. I, pag. 3322) https://ru.scribd.com/doc/93570222/Codul-Penal-German (vizitat 01.04.2015)
Decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 3.06.2008. Dosarul nr.1ra-233/2008. www.csj.md
Deciziea Plenului Curții Supreme de Justiție din 25 februarie 2015, Dosarul nr. 1ra-224/2015, http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=3874 (vizitat 10.04.2015)
Hotărârea cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor: Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție, nr.23 din 28.06.2004. În: Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, 2004, nr.8, p.5-11.
Hotărârea cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor: Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție, nr.23 din 28.06.2004. În: Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, 2004, nr.8, p.5-11. 148
Rezoluția privind neînceperea urmăririi penale din 29.04.2006. Materialele nr.1503. Procuratura sectorului Râșcani, mun.Chișinău
Rezoluția privind neînceperea urmăririi penale din 29.04.2006. Materialele nr.1564. Procuratura sectorului Râșcani, mun.Chișinău.
Уголовный кодекс Республики Казахстан din 3 iulie 2014, Nr. 226-V http://online.zakon.kz/Document/?doc_id=31575252&doc_id2=31575252#sub_id=1004096158&sub_id2=1900000&sel_link=1004096158 (vizitat 05.04.2015)
Уголовный кодекс Республики Беларусь 9.07.1999 г. Nr. 275-З http://www.wipo.int/edocs/lexdocs/laws/ru/by/by028ru.pdf (vizitat 02.04.2015)
Código Penal y legislación complementaria, Edición actualizada a 13 de abril de 2015, BOLETÍN OFICIAL DEL ESTADO, https://www.google.com/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=2&ved=0CCUQFjAB&url=http%3A%2F%2Fwww.boe.es%2Flegislacion%2Fcodigos%2Fabrir_pdf.php%3Ffich%3D038_Codigo_Penal_y_legislacion_complementaria.pdf&ei=hZsyVcHyEsvuaMOsgLAE&usg=AFQjCNFIDiDlHpJgGKrqLmMoNW6ZOGDz5Q&sig2=KxhWynIeRCv0X9gIBg_2Ow&bvm=bv.91071109,d.d2s&cad=rja (vizitat 09.04.2015)
Italiano Codice penale, Testo coordinato ed aggiornato del Regio Decreto 19 ottobre 1930, n. 1398 http://www.altalex.com/?idnot=36653 (vizitat 09.04.2015)
Autoreferate, teze
I.Botezatu, Răspunderea penală pentru escrocherie Teza de doctor în drept. Chișinău, 2010.
M. Mureșan, Aspecte teoretico-normative și practice ale motivului și scopului infracțiunii: Teză de doctor în drept. Chișinău, 2009
Documente electronice
Hurbean, Considerații referitoare la noțiunea de violență, viciu de consimțământ, Alba Iulia, 2007. http://www.uab.ro/reviste_recunoscute/reviste_drept/annales_10_2007/ada_ro.pdf (vizitat 17.03.2015)
A. Rădulescu, Cartea romînească de învățătură 1646, București 1961 https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2011/10/carte-romaneasca-de-invatatura-1646.pdf (vizitat 18.03.2015)
A. Popescu, Inselaciunea în conventii potrivit Noului Cod penal, București 2014, http://www.infolegal.ro/inselaciunea-in-conventii-potrivit-noului-cod-penal/2014/09/02/ (vizitat 09.04.2015)
G. G. Răduță, C. Rotaru, Infracțiunea de înșelăciune – de la simplu la special, Focșani 2011 http://drept.unibuc.ro/dyn_doc/publicatii/revista-stiintifica/Infractiunea-de-inselaciune-2011.pdf (vizitat 17.03.2015)
M. C. Dobrilă, Analele Științifice ale Universității „Al. I. Cuza” Iași 2012. http://laws.uaic.ro/docs/pdf/articole/2012/volII/04_MirelaDobrila.pdf (vizitat 18.03.2015)
R. Popov, „Științe Sociale, Condiții generale și speciale pentru existența subiectului persoana fizică în cazul infracțiunilor prevăzute în capitolele XV și XI din partea specială a codului penal : Aspecte introductive”, http://studiamsu.eu/wp-content/uploads/15.-p.99-111.pdf (vizitat 17.04.2015)
S. Brînză, Obiectul Infracțiunilor Contra Patrimoniului Monografie, Editura USM, Chișinău 2005, http://drept.usm.md/public/files/obiectul-infractiunilor-contra-patrimoniului51bce.pdf (Vizitat 16.03.2015)
S. Prodan, „Științe sociale, Răspunderea penală pentru infracțiunile legate de creditare în conformitate cu legislația altor state”, http://studiamsu.eu/wp-content/uploads/35.-p.181-190.pdf (vizitat 11.04.2015)
V. Stati, Revista Națională De Drept, Nr. 2, Chișinău 2015, http://www.avocatul.md/files/documents/Revista%20Nationala%20de%20Drept%20nr.%202.pdf . (vizitat 02.04.2015)
Елисеев С.А. Преступления против собственности по Уголовному Уложению 1903 г. // Сибирский Юридический Вестник, Иркутск 2001, nr.4 http://www.law.edu.ru/doc/document.asp?docID=1115469 (vizitat 20.03.2015)
Комментированный Уголовного кодекса Украины, http://pravo-ukraine.org.ua/resyrsi/kz/ugolovnyj-kodeks-ukrainy/5978-statya-190-moshennichestvo (vizitat 03.04.2015)
Н.Ф. Ахраменка, Н.А. Бабий,А.В. Барков, Е.В. Кичигина, Комментарий к Уголовному кодексу Республики Беларусь, Издательство Тесей, Minsk 2003 http://alnemiga.com/Literature/History/Comments_in_CCRB.pdf (vizitat 06.04.2015)
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
Cărți
A. Barbăneagră, G. Alecu, V. Berliba, V. Budeci, A. Mariț, N. Ursu, ș.a. „Cod penal al Republicii Moldova: Comentariu”, Editura „Sarmis”, Chișinău 2009
Al. Boroi, Drept Penal. Partea Special (conform noului Cod penal) Editura C.H. Beck, București 2011
A. Borodac. Drept Penal Calificarea infracțiunilor, Editura Știința, Chișinău 1996
Codul penal al RSSM din 1961, Ediția Cartea Moldovenească, Chișinău 1981
Codul penal al RSSM din 1961, Ediția Cartea Moldovenească, Chișinău 1983
C. Gurschi, R. Botezatu, I. Dolea, M. Grama, Jurisprudența Curții Supreme de Justiție în materie penală (2008-2010), Editura Tipografia Centrală, Chișinău 2012
D. Ursu, „Analele științifice ale universității de stat din Moldova, Științe socioumanistice Vol. II, Editura „CEP USM”, Chișinău 2012
Gh. Nistoreanu, V. Dobrinoiu, Al. Boroi, I. Pascu, I. Molnar, V. Lazăr, Drept penal. Partea specială, Editura Europa Nova, București, 1997
I. Botezatu, Răspunderea penală pentru escrocherie, Editura CEP USM, Chișinău, 2010
I. Macari, Dreptul Penal Al Republicii Moldova Partea specială (Ciclu de prelegeri), Editura Literatura juridică, Chișinău 1998
M. Poalelungi, I. Dolea, T. Vîzdoagă, ș.a. Manualul judecătorului pentru cauze penale, Editura „Tipografia Centrală” Chișinău 2013
M. Lașcu, „Infracțiuni contra patrimoniului” Editura „Tipografia Orhei” Chișinău 2003
S. Brânză, X. Ulianovchi, V. Stati, V. Grosu, I. Țurcan, Drept Penal Partea Specială Vol. II Ediția II, Editura Cartier Juridic, Chișinău 2012
S. Brînză, V. Stati, Drept Penal Partea Specială, Volumul I, Editura Tipografia Centrală, Chișinău 2011
S. Bogdan, Înșelăciune în convenții. Latura Obiectivă, Revista de Drept Penal nr. 3/1999
T. Toader, M. I. Michinici, An. Crișu-Ciocîntă, Noul Cod penal. Comentarii pe articole, Editura Hamangiu SRL București 2014
V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roșca, Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială, vol. III, ed. a 2-a, Ed. All Beck, București, 2002
V.Poparce, Problemele Actuale Ale Științelor Umanitare, Editura UPS „Ion Creangă”, Chișinău 2006
А.И. Чучаева, Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации, Издательство Московская Государственная Юридическая Академия, Москва 2010
Курицина Е. „Юридическое лицо как орудие преступления. Российская юстиция, №2”, Москва 2001
Legislație
Codul Penal al Republicii Moldova Nr. 985 din 18.04.2002, Monitorul Oficial 14.04.2009 Nr. 72-74
Codul Penal Român din 1865, promulgat și publicat la 30 Octomvrie 1864 intrat în vigoare de la 1 mai 1865 http://lege5.ro/Gratuit/g42tamju/codul-penal-din-1864 (vizitat 20.03.2015)
Codul Penal Carol al II-lea. din 17 martie 1936. Monitorul Oficial, Partea I nr 65 din 18.03.1936. https://ru.scribd.com/doc/59504348/Codul-Penal-Din-1936 (vizitat 20.03.2015)
Legea nr. 286/2009 Privind Codul Penal, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009. http://www.just.ro/LinkClick.aspx?fileticket=Wpo7d56II/Q= (vizitat 09.04.2015)
Codul penal francez, CARTEA III; Crime și delicte contra bunurilor, CAPITOLUL III; Despre escrocherie și infracțiuni înrudite Secțiunea 1 ; Despre escrocherie. https://ru.scribd.com/doc/93392414/Codul-Penal-Francez (vizitat 01.04.2015)
Codul Penal German, din 15 mai 1871, publicat 13 noiembrie 1998 (publicat în M. Of. nr. I, pag. 3322) https://ru.scribd.com/doc/93570222/Codul-Penal-German (vizitat 01.04.2015)
Decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 3.06.2008. Dosarul nr.1ra-233/2008. www.csj.md
Deciziea Plenului Curții Supreme de Justiție din 25 februarie 2015, Dosarul nr. 1ra-224/2015, http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=3874 (vizitat 10.04.2015)
Hotărârea cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor: Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție, nr.23 din 28.06.2004. În: Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, 2004, nr.8, p.5-11.
Hotărârea cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor: Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție, nr.23 din 28.06.2004. În: Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, 2004, nr.8, p.5-11. 148
Rezoluția privind neînceperea urmăririi penale din 29.04.2006. Materialele nr.1503. Procuratura sectorului Râșcani, mun.Chișinău
Rezoluția privind neînceperea urmăririi penale din 29.04.2006. Materialele nr.1564. Procuratura sectorului Râșcani, mun.Chișinău.
Уголовный кодекс Республики Казахстан din 3 iulie 2014, Nr. 226-V http://online.zakon.kz/Document/?doc_id=31575252&doc_id2=31575252#sub_id=1004096158&sub_id2=1900000&sel_link=1004096158 (vizitat 05.04.2015)
Уголовный кодекс Республики Беларусь 9.07.1999 г. Nr. 275-З http://www.wipo.int/edocs/lexdocs/laws/ru/by/by028ru.pdf (vizitat 02.04.2015)
Código Penal y legislación complementaria, Edición actualizada a 13 de abril de 2015, BOLETÍN OFICIAL DEL ESTADO, https://www.google.com/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=2&ved=0CCUQFjAB&url=http%3A%2F%2Fwww.boe.es%2Flegislacion%2Fcodigos%2Fabrir_pdf.php%3Ffich%3D038_Codigo_Penal_y_legislacion_complementaria.pdf&ei=hZsyVcHyEsvuaMOsgLAE&usg=AFQjCNFIDiDlHpJgGKrqLmMoNW6ZOGDz5Q&sig2=KxhWynIeRCv0X9gIBg_2Ow&bvm=bv.91071109,d.d2s&cad=rja (vizitat 09.04.2015)
Italiano Codice penale, Testo coordinato ed aggiornato del Regio Decreto 19 ottobre 1930, n. 1398 http://www.altalex.com/?idnot=36653 (vizitat 09.04.2015)
Autoreferate, teze
I.Botezatu, Răspunderea penală pentru escrocherie Teza de doctor în drept. Chișinău, 2010.
M. Mureșan, Aspecte teoretico-normative și practice ale motivului și scopului infracțiunii: Teză de doctor în drept. Chișinău, 2009
Documente electronice
Hurbean, Considerații referitoare la noțiunea de violență, viciu de consimțământ, Alba Iulia, 2007. http://www.uab.ro/reviste_recunoscute/reviste_drept/annales_10_2007/ada_ro.pdf (vizitat 17.03.2015)
A. Rădulescu, Cartea romînească de învățătură 1646, București 1961 https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2011/10/carte-romaneasca-de-invatatura-1646.pdf (vizitat 18.03.2015)
A. Popescu, Inselaciunea în conventii potrivit Noului Cod penal, București 2014, http://www.infolegal.ro/inselaciunea-in-conventii-potrivit-noului-cod-penal/2014/09/02/ (vizitat 09.04.2015)
G. G. Răduță, C. Rotaru, Infracțiunea de înșelăciune – de la simplu la special, Focșani 2011 http://drept.unibuc.ro/dyn_doc/publicatii/revista-stiintifica/Infractiunea-de-inselaciune-2011.pdf (vizitat 17.03.2015)
M. C. Dobrilă, Analele Științifice ale Universității „Al. I. Cuza” Iași 2012. http://laws.uaic.ro/docs/pdf/articole/2012/volII/04_MirelaDobrila.pdf (vizitat 18.03.2015)
R. Popov, „Științe Sociale, Condiții generale și speciale pentru existența subiectului persoana fizică în cazul infracțiunilor prevăzute în capitolele XV și XI din partea specială a codului penal : Aspecte introductive”, http://studiamsu.eu/wp-content/uploads/15.-p.99-111.pdf (vizitat 17.04.2015)
S. Brînză, Obiectul Infracțiunilor Contra Patrimoniului Monografie, Editura USM, Chișinău 2005, http://drept.usm.md/public/files/obiectul-infractiunilor-contra-patrimoniului51bce.pdf (Vizitat 16.03.2015)
S. Prodan, „Științe sociale, Răspunderea penală pentru infracțiunile legate de creditare în conformitate cu legislația altor state”, http://studiamsu.eu/wp-content/uploads/35.-p.181-190.pdf (vizitat 11.04.2015)
V. Stati, Revista Națională De Drept, Nr. 2, Chișinău 2015, http://www.avocatul.md/files/documents/Revista%20Nationala%20de%20Drept%20nr.%202.pdf . (vizitat 02.04.2015)
Елисеев С.А. Преступления против собственности по Уголовному Уложению 1903 г. // Сибирский Юридический Вестник, Иркутск 2001, nr.4 http://www.law.edu.ru/doc/document.asp?docID=1115469 (vizitat 20.03.2015)
Комментированный Уголовного кодекса Украины, http://pravo-ukraine.org.ua/resyrsi/kz/ugolovnyj-kodeks-ukrainy/5978-statya-190-moshennichestvo (vizitat 03.04.2015)
Н.Ф. Ахраменка, Н.А. Бабий,А.В. Барков, Е.В. Кичигина, Комментарий к Уголовному кодексу Республики Беларусь, Издательство Тесей, Minsk 2003 http://alnemiga.com/Literature/History/Comments_in_CCRB.pdf (vizitat 06.04.2015)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Particularitatile de Calificare ale Escrocheriei Penale (ID: 128897)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.