Particularitatile Cercetarile la Fata Locului In Infractiunile de Omor

L U C R A R E

D E

L I C E N Ț Ă

PARTICULARITĂȚILE CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI

ÎN INFRACȚIUNILE DE OMOR

PLANUL LUCRĂRII

CAPITOLUL I

NOȚIUNI GENERALE PRIVIND INFRACȚIUNEA DE OMOR.

Secțiunea I – Infracțiunea de omor: concept și caracterizare.

Secțiunea II – Importanța și rolul cercetării la fața locului.

CAPITOLUL II

ACTIVITĂȚI PRELIMINARE CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI.

Secțiunea I – Competența de cercetare în cazul infracțiunii de omor.

Secțiunea II – Sarcinile organelor judiciare ajunse primele la fața locului.

Secțiunea III – Pregătirea în vederea cercetării la fața locului.

CAPITOLUL III

EFECTUAREA CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI

Secțiunea I – Activități specifice cercetării la fața locului.

1. Cercetarea în faza statică.

2. Cercetarea în faza dinamică.

Secțiunea II – Materializarea rezultatelor cercetării la fața locului.

1. Procesul verbal de cercetare la fața locului.

2. Schița locului faptei.

3. Fotografia judiciară operativă.

CAPITOLUL IV

ELEMENTE DE PARTICULARITATE ALE CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI ÎN FUNCȚIE DE MODALITĂȚILE SAVÂRȘIRII OMORULUI

Secțiunea I – Omorul săvârșit prin folosirea armelor de foc.

Secțiunea II – Omorul săvârșit cu arme albe și corpuri contondente.

Secțiunea III – Omorul săvârșit prin asfixii.

Secțiunea IV – Omorul comis prin folosirea de substanțe toxice.

Secțiunea V – Omorul urmat de depesarea cadavrului.

ANEXE

DOCUMENTE DE FIXARE A REZULTATULUI CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI:

Procesul verbal de cercetare la fața locului.

2. Planșa fotografică cu aspectele fixate și urmele ridicate.

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I

NOȚIUNI GENERALE PRIVIND INFRACȚIUNEA DE OMOR. INPORTANȚA ȘI ROLUL CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI.

Secțiunea I

Infracțiunea de omor : concept și caracterizare

Dreptul la viață al ființei umane reprezintă una dintre problemele cele mai dezbătute de-a lungul istoriei civilizației umane. Inițial prin cutume iar apoi, odată cu dezvoltarea societății, prin norme scrise, s-a creat cadrul legal menit să apere acest drept.

Astfel, fiecare societate, prin legile instituite a încercat să apere acest drept, reușind mai mult sau mai puțin în funcție de nivelul de dezvoltare al societății respective, dar și de interesele claselor dominate.

Dacă în anumite perioade acest drept era încălcat pentru anumite clase sociale, odată cu dezvoltarea societății, dreptul la viață, la integritate fizică al ființei umane s-a aflat tot mai mult în atenția oamenilor.

Avându-se în vedere importanța ce se acordă dreptului la viață, acesta a fost înscris în Declarația Universala a Drepturilor omului unde alături de alte drepturi fundamentale se stipulează ,,Orice ființă umană are dreptul la viață, la libertate și securitatea persoanei sale”.

Tot datorită importanței sale, acest drept a fost înscris și în legea fundamentală a fiecărui stat. Astfel, art. 22 din Constituția României garantează dreptul la viață precum și dreptul la integritate fizică și psihică a oricărei persoane.

O contribuție deosebit de importantă în apărarea acestui drept îl are legea penală, care reprezintă de fapt cadrul juridic menit să dea eficiență apărării dreptului la viață.

În Codul Penal Român, infracțiunea de omor este prevăzută și pedepsită de art. 188, omorul calificat prevăzut de art. 189.

Gradul de pericol social pe care îl reprezintă omorul, este deosebit de ridicat, această faptă aducând atingere celui mai important atribut al persoanei – viața.

Fără respectarea vieții persoanei nu poate fi concepută existența pașnică a colectivității cât și conviețuirea membrilor acesteia.

Subiect activ sau pasiv al infracțiunii poate fi orice persoană.

Ca subiecți activi pot fi autorul, coautorii, instigatorii sau complicii.

Subiectul pasiv trebuie să fie o persoană în viață, nu contează dacă este tânăr sau bătrân.

Latura obiectivă a infracțiunii de omor se poate realiza printr-o acțiune sau inacțiune, rezultatul fiind moartea victimei.

Între activitatea desfășurată de făptuitor și moartea victimei trebuie să existe raport de cauzalitate.

Acest raport există atunci când se stabilește că fără activitatea făptuitorului moartea victimei nu s-ar fi produs chiar dacă la activitatea făptuitorului s-au adăugat alți factori preexistenți, concomitenți sau posteriori, care au concurat la producerea rezultatului.

Latura subiectivă specifică omorului are ca formă de vinovăție intenția care poate fi directă sau indirectă după cum autorul, prevăzând moartea victimei a urmărit sau numai a acceptat producerea acestui rezultat. Intenția unei persoane de a ucide rezultă din obiectele folosite în acest scop, din natura și localizarea loviturilor în zonele vitale ale corpului victimei, din împrejurările în care s-a produs fapta. Spre deosebire de omorul simplu, omorul calificat prezintă unele particularități presupunând unele împrejurări grave în care aceasta se săvârșește, împrejurări expres prevăzute de lege și care au caracterul unor circumstanțe agravante.

Art. 189 din Codul Penal prevede următoarele împrejurări în care omorul este considerat calificat:

– cu premeditare

– din interes material

– pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse

– pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni

– de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor în formă consumată

– asupra a două sau mai multor persoane

– asupra unei femei gravide

– prin cruzimi.

În cazul omorului deosebit de grav circumstanțele de agravare reflectă periculozitatea deosebită a făptuitorului.

Secțiunea a II-a

Importanta și rolul cercetării la fața locului

Organul de urmarire penală, desfășoară la începutul procesului penal activități procedurale de cercetare la fața locului, în vederea cunoașterii locului faptei, a descoperirii, fixării, conservării si ridicării urmelor create cu ocazia comiterii infracțiunii, pentru identificarea si ascultarea martorilor oculari, a făptuitorilor si a victimelor. Astfel, prin activitățile de cercetare la fața locului, organul de urmărire penală, urmărește examinarea împrejurărilor în care s-a comis fapta, identificarea infractorilor, întocmirea unui cerc de suspecți care au comis fapta, adună, ridică, conservă și examinează probele materiale descoperite.

Activitatea de cercetare a locului faptei este una din actele inițiale de urmărire penală, care presupune cunoașterea imediată, directă si completă a locului faptei, fiind consacrată soluționării cauzei penale.

Importanța acestui act procedural este învederată de prevederile legii procesual penale, potrivit căreia cercetarea la fața locului este necesară în vederea efectuării de constatări cu privire la situația locului săvârșirii infracțiunii, descoperirea, fixarea și ridicarea urmelor faptei penale, stabilirea poziției și stării mijloacelor materiale de probă precum și împrejurărilor în care a fost săvârșită infracțiunea.

Termenul de ,,fața locului” sau ,,loc al săvârșirii faptei” are un înțeles mai larg, el reprezentând arealul unde s-a desfășurat sau se presupune că s-a desfășurat o activitate ilicită, total sau parțial, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia, inclusiv zonele în care s-au produs catastrofe sau dezastre. Locul faptei nu este strict limitat la locația incidentului, ci include și zonele unde au fost comise acte relevante înainte sau după comiterea infracțiunii. În cuprinsul prezentului document, locul faptei mai este denumit câmp infracțional și perimetru infracțional.

Locul unde a fost savârșitâ fapta este un loc bogat în urme sau in date referitoare la fapta și autorul acesteia. Așa se poate explica de ce cercetarea la fața locului servește nu numai la descoperirea urmelor sau la surprinderea acelor împrejurări de natură să conducă la demascarea infractorului și la clarificarea împrejurimilor în care s-a comis fapta, ci și la cunoașterea nemijlocită de către procuror și instanța de judecată a locului respectiv, ceea ce permite desprinderea unei concluzii juste referitoare la modul de săvârșire a infracțiunii și la persoana autorului.

Sub raport tactic criminalistic, cercetarea la fața locului parcurge două faze principale: statică și dinamică, fiecăreia fiindu-i caracteristice anumite sarcini. Cercetarea propriu-zisă la fața locului este, însă, anticipată de acțiuni premergătoare sau măsuri preliminare, având aceeași importanță, mai ales în cazul infracțiunii de omor.

Importanța acestei activități rezidă din faptul că organul de urmărire penală, actionează în împrejurările în care a acționat făptuitorul, obținând probe prețioase în cauza despre obiectele folosite sau atinse de acesta. Ea reprezintă o condiție de bază în soluționarea cu succes a cauzelor penale, întrucât, în marea majoritate a infracțiunilor, rezultatele obținute constituie punctul de plecare ce determină direcțiile în care se vor desfășura ulterior cercetările.Cercetarea la fața locului reprezintă singura modalitate de obținere a probelor în prima fază a cercetărilor.

Cercetarea la fața locului, efectuată la timp, atent și calificat, poate duce la lămurirea problemelor ce apar pe parcursul instrumentării unei cauze penale, cum ar fi:

– existența urmelor care să demonstreze că s-a săvârșit o fapta penala.

– activitățile desfășurate de făptuitor la locul faptei.

– căile folosite de făptuitor pentru a pătrunde în locul infracțiunii.

– bunurile și valorile care lipsesc de la locul faptei.

– instrumentele folosite la comiterea infracțiunii.

– numărul făptuitorilor.

– persoanele care au perceput – în tot sau în parte, ori puteau să perceapă fapta și împrejurările săvârșirii acesteia.

– modificările intervenite în câmpul infracțiunii, persoanele care le-au făcut și scopul acestora

– împrejurările, cauzele si condițiile care au determinat, favorizat sau facilitat săvârșirea infracțiunii și măsurile de prevenire ce trebuie luate în viitor.

Privită prin prisma celor arătate, cercetarea la fața locului se dovedește a fi una din cele mai complexe activități desfășurate de organele de urmărire penală. Importanța acestei activități este dată și de faptul că rezultatele ei, nu numai că direcționează cercetările dar, de cele mai multe ori, condiționează însăși finalitatea investigațiilor în cauză.

Practica judiciară cât și literatura de specialitate, apreciază că locul de unde s-a săvârșit infracțiunea, unde s-au produs consecințele activității ilicite, ori care, în orice mod, conservă urmele acesteia, constituie sursa celor mai fidele informații ce pot fi valorificate în scopul aflării adevărului.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât, de regulă, cercetarea la fața locului este activitatea cu care debutează cercetările, faza în care datele referitoare la natura faptei, împrejurările comiterii ei, făptuitorii s.a. sunt extrem de sumare sau inexistente.

Cercetarea la fața locului prezintă o importanță deosebită și sub aspectul identificarii urmelor și mijloacelor materiale de probă, descoperirii operative a infracțiunilor și a făptuitorilor, tragerea la răspundere penală a celor vinovați, iar pe de altă parte, prevenirii și implicit, împiedicarea acestora de a comite alte fapte antisociale.

CAPITOLUL II

ACTIVITAȚILE PRELIMINARE CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI

Secțiunea I

Competența de cercetare în cazul infracțiunilor de omor

Potrivit legii procesual penale, efectuarea urmăririi penale în cazul infracțiunii de omor este de competența obligatorie a procurorului, acesta fiind informat de îndată pentru a participa și conduce echipa constituită să execute activitatea de cercetare la fața locului conform prevederilor ordinului ministrului de interne avizat și de ministrul justiției. În cadrul unităților de Poliție se constituie echipe complexe care efectuează activități specifice sub conducerea procurorului, mai ales în cazurile în care autorul infracțiunilor de omor este necunoscut în momentul sesizării faptei.

Echipa de cercetare are în compicite, ori care, în orice mod, conservă urmele acesteia, constituie sursa celor mai fidele informații ce pot fi valorificate în scopul aflării adevărului.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât, de regulă, cercetarea la fața locului este activitatea cu care debutează cercetările, faza în care datele referitoare la natura faptei, împrejurările comiterii ei, făptuitorii s.a. sunt extrem de sumare sau inexistente.

Cercetarea la fața locului prezintă o importanță deosebită și sub aspectul identificarii urmelor și mijloacelor materiale de probă, descoperirii operative a infracțiunilor și a făptuitorilor, tragerea la răspundere penală a celor vinovați, iar pe de altă parte, prevenirii și implicit, împiedicarea acestora de a comite alte fapte antisociale.

CAPITOLUL II

ACTIVITAȚILE PRELIMINARE CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI

Secțiunea I

Competența de cercetare în cazul infracțiunilor de omor

Potrivit legii procesual penale, efectuarea urmăririi penale în cazul infracțiunii de omor este de competența obligatorie a procurorului, acesta fiind informat de îndată pentru a participa și conduce echipa constituită să execute activitatea de cercetare la fața locului conform prevederilor ordinului ministrului de interne avizat și de ministrul justiției. În cadrul unităților de Poliție se constituie echipe complexe care efectuează activități specifice sub conducerea procurorului, mai ales în cazurile în care autorul infracțiunilor de omor este necunoscut în momentul sesizării faptei.

Echipa de cercetare are în componență un ofițer de specialitate de la compartimentul de profil, sau alt ofițer cu experiență, un ofițer de cercetare penală, un ofițer criminalist, ofițerul sau agentul de la postul ori sectorul pe a cărui rază de competență s-a comis fapta. Dacă este cazul vor participa și unul sau doi agenți conducători cu câinele de urmărire și câte un ofițer sau agent pentru a-i însoți pe itinerarul parcurs de câine. În funcție de complexitatea faptei, în echipă vor fi incluse și alte cadre de poliție, pentru a asigura o cercetare operativă și eficientă.

Șeful unității de poliție sau șeful echipei de cercetare va solicita la fața locului și alți specialiști când condițiile în care s-a săvârșit infracțiunea impune efectuarea, după caz, a unor constatări medico-legale, tehnico-științifice, expertize de strictă specialitate. În cazul infracțiunii de omor, din echipa de cercetare, în mod obligatoriu va face parte medicul legist.

Secțiunea a II-a

Sarcinile organelor judiciare ajunse primele la fața locului

Organele de urmărire penală precum și ofițeri sau agenți din Ministerul Afacerilor Interne care s-au sesizat despre săvârșirea unei infracțiuni ori au fost dirijați la locul faptei, sunt obligate să ia unele măsuri urgente. Aceste măsuri, menite să asigura conservarea locului faptei, vizează în principal următoarele:

a ) – Salvarea eventualelor victime și acordarea primului ajutor medical.

În cazul infracțiunilor îndreptate împotriva vieții, salvarea victimelor și asigurarea acordării primului ajutor este o sarcină prioritară.

În raport cu natura și gravitatea leziunilor, primele măsuri de ajutor medical vor fi luate chiar la fața locului, în acest sens solicitându-se sprijinul persoanelor competente, medici sau personal medical cu pregătire medie, aflate în apropiere. În nici un caz, nu se va permite intervenția unor persoane care, datorită lipsei cunoștințelor medicale, pot provoca agravarea leziunilor, deși sunt animate de cele mai bune intenții. De cele mai multe ori se impune transportarea victimei la cea mai apropiată unitate de profil, în vederea acordării asistenței medicale calificate.

Oricare ar fi situația, înainte de a ridica victima, cel sosit primul la fața locului, trebuie să noteze și să marcheze locul și poziția în care se află în momentul sosirii la fața locului.

Trebuie precizat că ajutorul medical imediat se acordă chiar atunci când există riscul distrugerii unor urme, apărarea vieții neputând veni niciodată în concurs cu alte interese.

b) – Identificarea martorilor oculari, a persoanelor suspecte, identificarea și reținerea făptuitorilor sau – după caz – luarea măsurilor de urmărire și prindere a acestuia.

Organele sesizate, odată sosite la fața locului, intră în contact cu un număr mare de persoane. Nu de puține ori, în rândul acestora se află – în afară de victimă și ,,curioși” – și martori oculari, persoane ce au acordat primul ajutor victimei, ori, chiar făptuitorul. Din acest considerent, practica judiciară recomandă ca înainte de îndepărtarea acestora din locul de săvârșire al infracțiunii să se procedeze la o selecție, persoanele ce pot furniza date referitoare la fapta comisă și împrejurările săvârșirii ei, fiind identificate și invitate să rămână până la sosirea echipei de cercetare. Dacă făptuitorul a rămas la locul faptei, fie din proprie inițiativă, fie că a fost reținut de martorii oculari, de alte persoane sau chiar de victimă, acesta trebuie identificat și izolat, luându-se măsuri de pază și asigurare a integrității sale personale până la sosirea echipei.

În raport cu datele furnizate de martori și posibilitățile concrete existente la locul faptei, pot fi luate măsuri operative de urmărire și prindere a făptuitorilor ori de alertare a organelor de poliție din zona unde s-au deplasat aceștia. În sfârșit, nu trebuie omise nici persoanele care înainte de sosirea organelor de cercetare penală sau la solicitarea acestora au participat la acțiunile de salvare a victimelor și care, datorită pătrunderii în câmpul infracțiunii au produs anumite modificări în aspectul său inițial. și aceste persoane vor fi invitate să aștepte sosirea echipei de cercetare.

c) – Conservarea aspectului locului faptei prin îndepărtarea ,,curioșilor” și interzicerea pătrunderii în câmpul infracțiunii în scopul protejării și evitării distrugerii urmelor și mijloacelor materiale de probă.

De multe ori, în locul infracțiunii pătrund diverse categorii de persoane – cele aflate în mod întâmplător în locul respectiv în momentul săvârșirii infracțiunii, persoane din așa-numita categorie a curioșilor, persoane apropiate victimei, făptuitori ori complici ai acestuia – acțiunea lor având drept urmare imediată distrugerea sau degradarea urmelor și mijloacelor materiale de probă. Alteori, modificările din aspectul inițial al locului faptei pot fi generate de însăși cei sosiți la fața locului. De aceea, este imperios necesar să se respecte întocmai prevederile legale prin care se interzice intrarea în locul săvârșirii infracțiunii a ofițerilor și agenților de poliție, precum și a oricăror altor persoane, indiferent de grad, funcție sau calitate, dacă nu au sarcini în legătură cu cercetarea la fața locului sau cu salvarea victimelor.

Pentru a evita distrugerea, dispariția sau modificarea obiectelor și urmelor infracțiunii, cei ce sosesc primii la fața locului trebuie să ia măsuri de protejare și conservare a acestora, utilizând în acest scop, fie mijloacele tehnico-criminalistice din dotare, fie acoperind obiectele purtătoare de urme cu diverse materiale găsite în zonă – hârtii, pânze, cutii, folii de plastic, etc. În mod similar se procedează în cazul în care situația de la locul faptei permite folosirea câinelui de urmărire și deci, se impune protejarea locului pentru prelucrarea urmelor de miros.

d) – Încunoștiințarea organului de urmărire penală competent să efectueze cercetarea la fața locului.

După luarea măsurilor menționate sau, dacă este posibil, în paralel cu acestea, cel ce a sosit primul la fața locului sesizează organul de urmărire penală de pe raza teritorială de competență unde s-a săvârșit fapta. Din conținutul încunoștiințării trebuie să rezulte, pe cât posibil, date cu privire la natura faptei săvârșite, principalele aspecte ale comiterii acesteia, întinderea locului unde s-a comis infracțiunea și pe care sunt dispuse urmele. Cel care a luat primele măsuri la fața locului este obligat să aștepte sosirea echipei de cercetare și să aducă la cunoștința șefului acesteia măsurile întreprinse până în acel moment și rezultatele obținute.

Secțiunea a III-a

Pregătirea în vederea cercetării la fața locului

Pregătirea temeinică a cercetării la fața locului constituie una din condițiile esențiale ale realizării scopului acestei activități. Tratarea cu pasivitate sau abordarea unei atitudini de rutină în pregătirea unei cercetări la fața locului, poate conduce la neajunsuri care să compromită total sau în parte calitatea activității.

Când locul săvârșirii unui omor se află la distanțe foarte mari de sediul organului competent să efectueze cercetarea sau în locuri greu accesibile, este suficient să constați că membrii echipei de cercetare nu au asupra lor aparatura ori tehnica adecvată sau materialele strict necesare activităților tehnice specifice, pentru ca cercetarea să nu-și mai realizeze scopul pentru care este efectuată.

Măsurile pregătitoare până la deplasarea la fața locului constau în:

a) – primirea, verificareași consemnarea sesizării

Organele de urmărire penală pot fi sesizate despre săvârșirea unei fapte penale, prin oricare din modurile prevăzute de legea procesual penală, plângere, denunț sau din oficiu.

Dupa primirea sesizării, organul de urmărire penală isi verifică competența, informează organul de urmărire penală competent și obligat să efectueze cercetarea la fața locului, avand totodata datoria să întreprindă următoarele activități:

– identificarea persoanei care a făcut plângerea sau denunțul

– verificarea sesizării, atunci când aceasta s-a făcut telefonic de către persoane necunoscute, pentru a se evita deplasările inutile.

În cadrul verificării sesizării se urmărește, în principal stabilirea următoarelor aspecte: locul evenimentului, natura faptei comise, proporțiile și urmările activității ilicite, datele sunt absolut indispensabile pentru organizarea în bune condițiuni a cercetării.

b) – asigurarea tehnico-materială

Măsurilor necesare pentru asigurarea echipei cu mijloace tehnico-materiale presupune:

Echipamentele necesare:

Substanțe chimice/instrumentar/aparatură

– Pensete

– Foarfeci

– Bisturiu

– Spatule

– Seringi

– Tampoane (recoltare) sterile din bumbac

– Lupe

– Apă sterilă

– Soluție decontaminare NaClO 5%

– Surse de lumină cu lungime de undă variabilă (de tip Polilight)

– Aparatură fotografică și de videofilmare

– Cifre, litere, stegulețe de marcare

– Etaloane metrice și dispozitive de măsurare

– Ambalaje sterile cu dimensiuni diferite

– Etichete

Echipament de protecție:

– vestimentație sterilă (costume de unică folosință sau sterilizabile, inclusiv pentru protecția încălțămintei);

– mănuși de unică folosință, sterile, fără pudră;

– mască de protecție pentru căile respiratorii;

– bonetă;

– ochelari de protecție.

Verificarea și eventual completărea mijloacelor tehnico-materiale, revine atât șefului echipei, responsabilul cu activitățile criminalistice, cât fiecăruia din membrii acesteia, potrivit competenței.

În anumite situații în raport cu natura infracțiunii săvârșite apare necesară folosirea unui anumit aparat a unei anume truse criminalistice, necesare realizării procedeelor tehnice, de efectuare a fotografiilor judiciare, utilizările unor detectoare pentru metale, cadavre, etc.

c) – Asigurarea deplasării cu operativitate a echipei la fața locului.

Deplasare la fața locului trebuie să se facă cu maximă operativitae orice întârziere punând sub semnul întrebării buna desfășurare a cercetării, precum și rezultatul activităților ulterioare. Practica judiciară a demonstrat că atunci când echipa de cercetare a ajuns la locul faptei într-un timp scurt, șansele de descoperire și examinare a tuturor urmelor infracțiunii au fost mult mai mari, posibilitățile de distrugere, dispariție ori modificare al acestora reducându-se la minim.

d) – Asigurarea prezenței specialiștilor, apărătorului și a martorilor asistenți. În cazul infracțiunilor de omor, prezența medicului legist este absolut indispensabilă. Datele furnizate de acesta cu privire la natura faptei, mecanismul de producere a leziunilor, data instalării morții sunt de natură să direcționeze cercetările prin elaborarea unor versiuni, formarea corectă a cercului de bănuiți și desfășurarea operativă a activităților de verificare.

Prezența apărătorului va fi asigurată la desfașurarea activităților de cercetare la fața locului, atunci când autorul infracțiunii a rămas la fața locului, a fost urmărit și prins de martori ori de lucrătorii de poliție ajunși primii la fața locului, și se află ori într-una din situațiile prevăzute de lege, ce impun asistența juridică obligatorie.

Tactica criminalistică recomandă ca prezența martorilor asistenți să fie asigurați înainte de ajungerea la fața locului.

Măsurile pregătitoare după sosirea la fața locului:

Imediat după sosirea la fața locului și înainte de a începe examinarea propriu-zisă, echipa de cercetare trebuie să ia o serie de măsuri urgente. Aceste măsuri diferă de la caz la caz, în raport cu natura activității ilicite desfășurate, urmările acesteia și natura locului ce urmează a fi cercetat.

Printre măsurile ce trebuie luate de urgență, în organizarea și desfășurarea cărora șeful echipei are rolul hotărâtor, se înscriu:

a) – lucrătorii de poliție sosiți primii la fața locului informează șeful echipei operative, cu privire la evenimentele care au avut loc și ce au fost constatate.

Informații prețioase pot fi obținute și de la alte persoane găsite la locul faptei – victime, martori oculari, făptuitori.

Datele obținute cu acest prilej trebuie să vizeze stabilirea situației exacte de la fața locului, persoanele ce se aflau în locul respectiv, cele ce au participat la acțiunile de salvare ale victimelor.

b) – Verificarea modului cum s-a acționat până la sosirea echipei de cercetare, a rezultatelor obținute și, în raport cu situația existentă, luarea măsurilor corespunzătoare.

În primul rând, șeful echipei de cercetare va constata modul în care au fost realizate măsurile ce nu suferă amânare.

De asemenea, șeful echipei de cercetare va aprecia dacă toate persoanele găsite la locul faptei își justifică prezența în zonă, luând măsuri de îndepărtare a ,,curioșilor”.

c) – Constatarea modificărilor care au survenit în aspectul inițial al locului faptei după comiterea infracțiunii.

Această activitate de verificare are drept scop stabilirea în detaliu a aspectului inițial al locului faptei, paza urmelor și mijloacelor materiale de probă, modificările ce au fost făcute, dacă ele au fost reclamate de cauze obiective, păzirea victimelor, înlăturarea unor consecințe grave, persoanele care le-au efectuat.

d) – Delimitarea locului ce urmează a fi cercetat:

Delimitarea locului cercetat, are drept scop să cuprindă în centrul atenției spațiul, locul, încăperea care reprezintă câmpul infracțiunii, pentru a asigura astfel descoperirea tuturor urmelor și mijloacelor materiale de probă ce au legătură cu cauza. În limitarea corectă a locului ce va fi cercetat, pe lângă constatările proprii, un aspect deosebit îl au informațiile obținute de lucrătorii de politie care au ajuns primii la fața locului, de la persoanele vătămate, martorii oculari, ori de la cei care au sesizat săvârșirea infracțiunii. Toate acestea, la care se adaugă natura și configurația terenului, precum și experiența generalizată de criminalistică permit reprezentarea logică a limitelor posibile ale locului ce va fi supus examinării. Atât practica judiciară, cât și literatura de specialitate recomandă ca, întotdeauna, limitele locului de cercetat să fie mai largi, în așa fel să nu rămână în afara atenției organului de urmărire penală suprafețele pe care ar putea exista urme.

Locul unde s-a săvârșit o crimă nu se mărginește la împrejurimile imediate, ci cuprinde atât de mult din regiunea înconjurătoare cât poate fi necesar pentru a înțelege pe deplin împrejurările exacte în care a fost comisă crima.

Dacă cercetarea la fața locului se efectuează într-un imobil, trebuie să se țină seama de destinația acestuia cât și de locul în care este situat – mediul urban sau rural. Într-un apartament, cercetarea trebuie să cuprindă toate încăperile, inclusiv dependințele precum și spațiile folosite în comun. În localitățile rurale, pe lângă spațiile de locuit, în limitele locului de cercetat vor fi incluse toate anexele aferente gospodăriei.

e) – Asigurarea măsurilor de pază a locului faptei

Paza locului faptei are un dublu scop, si anume:

– înlătura producerea unor modificări în aspectul locului unde s-a comis infracțiunea,

– urmărește menținerea ordinii efectuate pe durata desfășurării activității și asigurarea protecției personale a membrilor echipei.

Astfel, șeful echipei are obligația să verifice ce măsuri au fost luate în acest scop de lucrătorii care au ajuns primii la fața locului și, daca situatia o impune, să dispună completarea lor.

f) – Identificarea martorilor oculari și stabilirea persoanelor suspecte

În cazul în care, până la sosirea echipei de cercetare acest lucru nu a fost făcut, identificarea martorilor oculari ce au perceput nemijlocit împrejurările comiterii faptei sau anumite episoade ale acesteia, prezintă o importanță cu totul deosebită. Ascultarea acestora se impune chiar înainte de începerea examinării propriu-zise, pentru lămurirea urgentă a unor probleme, cum ar fi : locul și timpul săvârșirii faptei, principalele aspecte legate de activitatea infracțională, conduita făptuitorului înaintea, în timpul și după comiterea faptei, direcția în care s-a deplasat acțiunile sau inacțiunile victimei, semnalmentele făptuitorului și caracteristicile ținutei sale vestimentare, modificările intervenite în configurația locului faptei, alte persoane care cunosc despre săvârșirea infracțiunii și împrejurările în care au luat la cunoștință despre aceasta.

Ascultarea martorilor oculari, chiar neformală, are avantajul că furnizează echipei de cercetare date de cea mai mare utilitate practică și totodată, depozițiile acestora nu sunt viciate de diverși factori perturbatori. Tactica criminalistică recomandă ca astfel de declarații să fie înregistrate pe suport audio sau video.

Persoanele suspecte care au fost identificate la fața locului se vor izola și supraveghea atent, asigurându-se protecția acestora. Dacă din rândul persoanelor suspecte a fost identificat făptuitorul, se va lua masura de supraveghere, protecție si pază, aducându-i la cunoștință drepturile pe care le are si atragându-i atenția asupra comportării pe parcursul cercetării la fața loculu. Este indicată ascultarea lui și dacă se impune, înregistrarea pe suport audio sau video.

g) – Stabilirea metodelor concrete de cercetare a locului faptei

Metoda concretă de cercetare va fi aleasă în raport cu natura faptei și a locului cercetat, urmările produse și dispunerea urmelor și mijloacelor materiale de probă.

Astfel, în raport cu elementele menționate, cercetarea poate începe de la centru spre periferie sau invers, desfășurându-se prin apropierea treptată de locul unde s-a consumat episodul principal al faptei sau unde s-a produs rezultatul activității ilicite.

Când cercetarea la fața locului se efectuează în cazul infracțiunii de omor, când urmele sunt concentrate într-un singur loc, este indicat ca aceasta să aibă punctul de plecare în centru și apoi să se extindă spre periferie. Atunci când se impune stabilirea căilor de acces, căutarea cadavrului sau a instrumentelor folosite la săvârșirea infracțiunii, cercetarea trebuie să se deruleze de la periferie spre centru, în spirală.

În literatura de specialitate sunt prezentate următoarele metode de cercetare:

– metoda subiectivă care constă în aceea că echipa de cercetare procedează la căutarea, descoperirea, relevarea, fixarea și ridicarea urmelor și mijloacelor materiale de probă, urmând fidel traseul parcurs de făptuitor din momentul pătrunderii în câmpul infracțional și până la părăsirea acestuia. Dacă prin această metodă se pot obține rapid unele date și indicii referitoare la făptuitor, cu efect imediat, în luarea măsurilor de urmărire și prindere a acestuia, ea are dezavantajul că nu permite o examinare sistematică și detaliată a întregului loc al faptei, cu toate consecințele negative ce decurg din aceasta:

– metoda obiectivă, respectiv căutarea, descoperirea, relevarea, fixarea și examinarea tuturor urmelor într-o anumită ordine, făcând abstracție de modul și succesiunea acțiunilor presupune a fi fost desfășurate de făptuitor în câmpul infracțiunii.

Deși necesită timp și forțe sporite, metoda prezintă avantajul că permite o examinare de calitate, oferind posibilitatea descoperirii tuturor urmelor ce au legătură cu cauza.

– metoda combinată, adică folosirea pe parcursul cercetării atât a metodei subiective cât și a celei obiective, în raport cu particularitățile cauzei și momentele cercetării.

Indiferent de metoda aleasă pentru desfășurarea cercetării la fața locului, ea trebuie să conducă la examinarea sistematică, multilaterală și obiectivă a locului săvârșirii infracțiunii, să asigure realizarea scopului pe care această activitate si-l propune.

h) – Alte măsuri pe care trebuie să le întreprindă echipa de cercetare imediat după sosirea la fața locului, cuprind:

– organizarea activității de culegere de informații care trebuie să se desfășoare în paralel cu cercetarea la fața locului, în raport cu datele și indiciile obținute pot fi elaborate diferite versiuni care să orienteze activitatea echipei de cercetare și care să fie verificate cu prilejul examinării locului faptei:

– aprobarea reluării activității în părțile neafectate și asigurarea locurilor, instalațiilor și documentelor ce prezintă importanță pentru cauză (stații de comandă și control, laboratoare, ateliere, registre, evidențe);

– aducerea la cunoștința tuturor membrilor echipei a rezultatelor primelor măsuri întreprinse și orientarea cercetării la fața locului în raport cu datele obținute:

– verificarea mijloacelor tehnice din dotarea echipei și, după caz, luarea măsurilor de completare a acestora:

– stabilirea modalităților de legătură între membrii echipei și a schimbului de informații:

– asigurarea folosirii judicioase a efectivelor și a cooperării cu alte organe:

– asigurarea prezenței martorilor asistenți dacă acest lucru nu s-a realizat și, atunci când situația impune apărătorului, interpretului, etc.

CAPITOLUL III

EFECTUAREA CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI

Secțiunea I

Activități specifice cercetării la fața locului.

Activitatea de cercetare a locului săvârșirii infracțiunii se desfășoară în două faze și anume: faza statică și faza dinamică.

In faza statică a cercetării, activitatea criminalistică desfășurată are ca obiect, constatarea stărilor de fapt, a existenței urmelor și a altor mijloace materiale de probă, fără ca acestea sa fie atinse sau să li se schimbe poziția în care au fost descoperite.

În faza dinamică a cercetării, se procedează, la examinarea amănunțită și în mișcare a fiecărei urme sau alt mijloc material de probă prin folosirea tehnicii adecvate.

Practica activității criminalistice a pus în evidență faptul că aceste două faze se pot întrepătrunde în funcție de specificul și particularitățile locului cercetat.

1. Cercetarea în faza statică

Cercetarea locului omorului începe cu luarea unor măsuri pregătitoare de către procurorul care conduce echipa de cercetare. Pregătirea vizează, printre altele, completarea sau verificarea măsurilor inițiale luate de către organul de urmărire penală sosit primul la fața locului, activitate ce se circumscrie în cadrul primelor măsuri întreprinse în asemenea cazuri.

Investigarea, ca atare a locului faptei, în ipoteza unei morți violente, va debuta cu :

– verificarea modului în care a acționat primul polițist prezent la fața locului cu privire la măsurile luate pentru conservarea locului faptei;

– determinarea modificărilor survenite în aspectul inițial al locului faptei;

– întocmirea listei cu persoanele care au avut acces legitim la locul faptei, înainte și după comiterea faptei, pentru a li se putea ulterior preleva probe model de comparație în vederea excluderii;

– identificarea persoanelor care, în momentul găsirii cadavrului, au intrat în contact cu acesta pentru prelevarea ulterioară a probelor model de comparație de la acestea în vederea excluderii;

– luarea măsurilor pentru identificarea și pentru stoparea eventualelor pericole care pot apărea. Echipa de cercetare la fața locului pătrunde în locul faptei numai după ce personalul specializat (pompieri, personal de la compania de distribuție a gazului etc.) a îndepărtat sursa de pericol. Se vor căuta eventualele emanații de gaze ori alte substanțe nocive, având ca scop identificarea sursei și luarea măsurilor pentru stoparea emisiilor;

– îmbrăcarea costumelor de protecție de unică folosință, pentru prevenirea contaminării;

– stabilirea perimetrului locului faptei și, dacă se impune, sectorizarea lui. După ce se delimitează perimetrul locului faptei, acesta se protejează de intervenții neautorizate cu ajutorul polițiștilor sau echipamentelor speciale (de ex. bandă de interzicere a accesului);

– stabilirea traseului de acces în locul faptei și marcarea acestuia;

– stabilirea eventualelor locuri de unde pot fi exploatate urme de miros cu ajutorul câinelui de urmărire;

– stabilirea metodelor concrete de cercetare, după constatarea stării de fapt a probelor și a mijloacelor materiale de probă, fără atingerea și fără schimbarea poziției acestora. Determinarea cauzei prezumtive a morții, fie că implică înjunghierea, împușcarea, strangularea sau alte metode, reprezintă punctul de pornire al cercetării și ajută prin aceea că aduce în prim plan aspectele și circumstanțele care au determinat moartea – de exemplu în cazul utilizării armelor de foc cercetarea va avea ca principal obiectiv găsirea armelor de foc, a proiectilelor, tuburilor, urmelor de ricoșeu, orificiilor și stabilirea corelației dintre acestea etc.;

– examinarea preliminară a locului faptei și marcarea prin numere/litere a principalelor probe/mijloace materiale de probă. Se marchează doar aspectele vizibile cu ochiul liber, fără a produce vreo modificare locului faptei. Se protejează probele care sunt în pericol a fi deteriorate;

– cercetarea locului faptei în vederea descoperirii probelor care să ateste modul de pătrundere în câmpul infracțional, respectiv de părăsire a acestuia (urme de forțare sau de spargere, urme materie, urme de încălțăminte, de escaladare, papilare, biologice etc.);

– este indicat ca în acest moment al fazei statice să se înceapă căutarea, relevarea, fixarea și protejarea probelor care se află pe podea/sol, pentru că acestea sunt în pericol a fi distruse de persoanele care pătrund în locul faptei. Acest fapt este valabil în special pentru urmele latente, invizibile cu ochiul liber. În situația în care există un pericol iminent ca probele să fie deteriorate ori contaminate (condiții atmosferice neprielnice, alți factori), acestea sunt fixate și ridicate cu prioritate în această fază a cercetării;

– fixarea fotografică/videofilmarea locului faptei.

Se vor realiza fotografii de orientare și schiță (videofilmare);

– efectuarea măsurătorilor și realizarea schiței locului faptei;

– indicarea locului de unde câinele de urmărire va începe prelucrarea urmelor de miros.

– constatarea morții victimei, efectuată de către medicul legist, în prezența procurorului:

Una din regulile importante ale cercetării la fața locului, in această fază preliminară este aceea că, la început, în câmpul infracțional, vor intra numai procurorul specialist criminalist și medicul legist, evitându-se, posibilitatea distrugerii unor urme și modificarea poziției obiectelor din apropierea cadavrului.

Acest ultim aspect este important, plecând de la faptul că așa-numitele urme poziționale ( sertare deschise, receptorul telefonului căzut din furcă, mese sau scaune răsturnate etc.) au o mare importanță în clarificarea modului de săvârșire a infracțiunii.

Orice modificare, provocată chiar accidental de către numărul mare de persoane ce pătrund la locul omorului, poate conduce la concluzii greșite cu privire la împrejurările în care a fost comisă fapta.

Pătrunderea unui număr mare de persoane, în zona cercetării mai poate determina serioase dificultăți în exploatarea urmelor olfactive, cu ajutorul câinelui de urmărire. Referitor la pătrunderea altor persoane, decât cele competente, să efectueze cercetarea se are în vedere chiar și pătrunderea unor ziariști sau reporteri care, deși de bună credință, pot prejudicia mersul anchetei. Prin urmare, și ei trebuie să se conformeze acelorași reguli.

Cercetarea în faza statică, se finalizează prin fixarea poziției în care a fost găsit cadavrul, a celorlalte obiecte din câmpul infracțional. Fixarea se realizează prin fotografiere, conform procedeelor specifice fotografiei judiciare operative, ori înregistrare pe suport video.

Este demn de subliniat utilitatea fixării, cu ajutorul aparaturii video existentă în dotarea unității de procuratură și poliție, pentru operativitatea sa și pentru posibilitatea reținerii complete a imaginii întregului loc al faptei, așa cum se găsește el în momentul sosirii echipei de cercetare.

Sublinierea se cuvine făcută, cu atât mai mult cu cât, în practica de specialitate, se întâlnesc cazuri în care, înregistrarea pe suport video servește direct la studierea minuțioasă a locului faptei și la elaborarea unor versiuni realiste, privind autorul infracțiunii.

Fixarea poziției cadavrului, a imaginii sau obiectelor cele mai semnificative ale locului faptei, coroborată cu datele obținute operativ de către echipa de cercetare, inclusiv prin investigații în accepțiunea lor tactico-operativă, servește la formarea unor prime ipoteze referitoare la natura faptei, a momentului și circumstanțelor în care s-ar fi putut comite omorul și eventual, a mobilului care a determinat infracțiunea.

2. Cercetarea în faza dinamică

Investigarea în faza dinamică a locului faptei este, după cum se cunoaște, cea mai complexă etapă, la ea participând toți membrii echipei, potrivit sarcinilor care revin fiecăruia dintre aceștia. Cercetarea va începe de la cadavru, fiind examinat mai întâi corpul acestuia, precum și locul de sub cadavru, după care se va continua cu porțiunea de teren din jurul victimei.

O atenție specială va fi acordată examinării cadavrului de către medicul legist împreună cu procurorul și cu unul dintre specialiștii criminaliști prezenți la fața locului.

Prin examinarea cadavrului se urmărește să se obțină cât mai multe date referitoare la :

– cauza și natura morții, precum și la prezența leziunilor, a eventualelor urme tipice luptei dintre victimă și agresor:

– posibilitatea executării unor acțiuni de autolezare de către însăși victimă:

– corespondența dintre locul în care a fost găsită victima și locul real al comiterii infracțiunii:

– data și modul în care s-a săvârșit omorul, mijloacele, armele sau instrumentele întrebuințate etc.

– este indicat ca poziția obiectelor principale (de exemplu armă de foc, tuburi, proiectile, obiecte de mobilier etc.) să fie marcată, de ex. cu cretă, pentru a se putea reconstitui cu ușurință poziția acestora după ce sunt ridicate sau mișcate;

– fixarea prin fotografiere metrică și prin videofilmare a obiectelor principale și a probelor materiale;

– colectarea/ridicarea probelor aflate pe sol și care sunt în pericol de a fi distruse;

– înainte de se trece la examinarea detaliată a cadavrului, se cercetează cu atenție zona adiacentă acestuia pentru descoperirea, relevarea, fixarea și ridicarea/ colectarea probelor;

– amprentarea digito–palmară și, după caz, amprentarea plantară a victimei, însă numai după recoltarea depozitului subunghial;

– dacă la fața locului nu este posibilă recoltarea depozitului subunghial, mâinile cadavrului vor fi protejate cu pungi din hârtie, colectarea urmând să se facă înainte de efectuarea necropsiei;

– căutarea, relevarea, fixarea și ridicarea/colectarea tuturor categoriilor de probe și de mijloace materiale de probă se efectuează cu respectare regulilor specifice. Prioritate au probele și obiectele care prezintă un pericol iminent de modificare, de deteriorare sau de contaminare;

– dacă există indicii că au fost utilizate substanțe toxice pentru inducerea morții, se caută, se fixează, se ridică, se ambalează și se sigilează toate recipientele susceptibile a conține astfel de substanțe, ambalaje de medicamente sau medicamente căzute etc.;

– probele de natură biologică pot fi descoperite de regulă pe corpul și pe îmbrăcămintea victimei și ale agresorului ori în apropierea acestora, pe obiecte vulnerante și pe obiecte aflate în apropierea victimei, pe traseul parcurs de victimă sau de făptuitor;

– pentru a evita contaminarea probelor, se recomandă ca obiectele purtătoare să fie ridicate și ambalate corespunzător, urmând ca relevarea/ridicarea probelor să se efectueze în condiții de laborator în urma eșantionării. Se va acorda o atenție deosebită modului în care este ambalat și ridicat cadavrul, avându-se în vedere pericolul pierderii ori al contaminării probelor aflate pe acesta ori pe obiectele de îmbrăcăminte (se vor folosi saci ori ambalaje de unică folosință);

– interpretarea urmelor descoperite, examinarea obiectelor din jurul cadavrului pentru stabilirea poziției firești ori nefirești a acestora, identificarea împrejurărilor negative;

– toate constatările făcute cu ocazia cercetării vor fi consemnate în procesul-verbal potrivit regulilor generale și specificului faptelor de acest gen;

– la încheierea activităților specifice cercetării la fața locului, toate probele și mijloacele materiale de probă, cu excepția urmelor papilare, a obiectelor care pot conține urme papilare și a celor umede care necesită a fi uscate, rămân în custodia șefului echipei de cercetare la fața locului.

Examinarea cadavrului este o activitate mai amplă, ce debutează odată cu cercetarea la fața locului și continuă la unitatea medicală la care se efectuează necropsia. Cooperarea între procurorul criminalist și medicul anatomopatolog, se întinde pe întreaga durată a urmăririi penale, iar informațiile obținute sunt de natură să permită găsirea răspunsului la o serie de întrebări esențiale cu privire la faptă.

Constatarea morții victimei

Examinarea cadavrului va începe numai după ce medicul legist a constatat decesul, diagnostic pus pe baza semnelor cadaverice specifice instalării morții biologice și confirmat cu prilejul examenului necroptic.

În acest context, trebuie amintite principalele semne care servesc la diagnosticarea morții, semne care se împart în precoce, semitardive, tardive și conservatoare.

Semnele precoce, cum sunt absența respirației, încetarea activității cardiace și areflexia totală au o valoare relativă, întrucât, pot fi rezultatul unei morți aparente.

Semnele semitardive permit diagnosticarea cu certitudine a morții, în general, ele constând din răcirea cadavrului, deshidratarea, rigiditatea cadaverică, instalarea lividității și petelor cadaverice.

Aceste semne prezintă o mare importanță în stabilirea cauzei și datei morții, inclusiv în determinarea poziției cadavrului după instalarea morții.

Semnele tardive și conservatoare sunt determinate de apariția fenomenelor de putrefacție și, respectiv, a celor de mumifiere, congelare sau semne care depind atât de timpul scurs de la data decesului, dar și de condițiile în care s-a aflat cadavrul.

3. Examinarea propriu-zisă a cadavrului

După constatarea morții, medicul legist și procurorul vor trece la examinarea cadavrului care, chiar dacă nu poate fi executată, în condițiile oferite de o sală de autopsie, trebuie efectuată cu maximă atenție și minuțiozitate, pentru a se evita concluzii pripite, în primul rând cu privire la cauza și natura morții.

Un argument serios, în sprijinul importanței examinării cu toată atenția a cadavrului, este și acela potrivit căruia, în eventualitatea punerii unui diagnostic inexact de moarte neviolentă (patologică), cercetarea locului faptei se va face într-un mod sumar, uneori cu superficialitate, ceea ce va prejudicia serios desfășurarea cercetărilor viitoare, după constatarea la autopsiere a cauzei reale a morții.

Examinarea cadavrului se desfășoară în aceleași faze ca și cercetarea locului faptei – faza statică și faza dinamică – rezultatele fiind consemnate în procesul verbal și fixate prin fotografiere sau prin înregistrarea video, în aceeași ordine, astfel:

În faza statică se determină, următoarele :

– locul în care a fost descoperit cadavrul, amplasarea în raport cu urmele și obiectele din jurul său (mobilă, elemente de construcție, vegetație, potrivit particularităților locului),

– sexul, talia și vârsta aproximativă a victimei.

– poziția corpului privită în ansamblul său, cum ar fi : de exemplu, pe spate, cu fața în jos lateral (decubit dorsal, ventral sau lateral) precum și poziția membrelor, a capului. De exemplu, membrele pot fi în extensie, sau îndoite (flectate), capul întors într-o parte, etc.

În faza dinamică, vor fi examinate, în ordine :

– Îmbrăcămintea și încălțămintea cadavrului, interesând caracteristicile lor (culoarea, croiala, materialul din care sunt confecționate, diverse accesorii), precum și urmele sau petele existente pe acestea. De asemenea, se va preciza lipsa unor părți din îmbrăcăminte, care în mod normal trebuiau să existe (pantaloni, pantofi, fustă, lenjerie), inclusiv lipsa unor obiecte de genul ceasului sau verighetei ce lasă urme specifice pe încheietura mâinii sau pe degete.

Va fi cercetat cu atenție fiecare buzunar, indicându-se conținutul și poziția acestuia (normală sau scos în afară), precum și urmele de murdărie sau pete. Întreaga îmbrăcăminte trebuie bine verificată pentru a nu scăpa cercetării buzunarele practicate în locuri mai puțin obișnuite.

– Corpul cadavrului, se examinează plecându-se de la elementele generale, cum sunt de pildă, constituția fizică, culoarea pielii, semnele particulare, inclusiv semnele cadaverice.

După stabilirea și consemnarea elementelor generale, se va trece la examinarea amănunțită a întregului corp, începând cu capul victimei, apoi gâtul, regiunea toracelui, a abdomenului, regiunea dorsală, a membrelor superioare și inferioare.

Leziunile vizibile vor fi descrise ca poziție, în formă și mărime, ca și fiecare pată biologică ori de altă natură, într-un cuvânt, orice urmă ce ar putea avea o anumită legătură cu omuciderea.

Vor fi examinate, de asemenea, mâinile și unghiile cadavrului, în care pot fi găsite fire de păr, resturi de îmbrăcăminte, fire de textile sau nasturi smulși în timpul luptei cu agresorul. În depozitul subunghial, se pot descoperi celule epiteliale, urme de sânge, fragmente de fire de păr ș.a., provenind de la autorul infracțiunii.

Cu mare atenție vor fi cercetate orificiile naturale ale cadavrului, îndeosebi gura, orificiul anal, orificiul vaginal. De exemplu, în gură se descoperă materialele folosite pentru a împiedica victima să strige (batiste, cârpe, hârtie ș.a.), iar în celelalte urme de natură biologică. Totodată, vor fi făcute mențiuni exacte cu privire la cercetarea obiectelor sau materialelor ce au servit la imobilizarea ori ștrangularea victimei, cum sunt: bucăți de sfoară, frânghie, sârmă, etc.

4. Stabilirea datei morții și a eventualelor modificări în poziția cadavrului

Cu prilejul investigării locului faptei și, îndeosebi, a cadavrului printre numeroasele probleme ce sunt avute în vedere, se numără și aceea a stabilirii datei la care a survenit moartea, precum și a eventualelor modificări intervenite în poziția cadavrului. Desigur că, aceste date, vor fi determinate cu mai mare precizie în urma necropsiei, însă, chiar din momentul examinării la fața locului a victimei, pot fi obținute o serie de informații apte să servească la orientarea obiectivă a cercetărilor, în direcția descoperirii autorului omorului. În acest scop, se procedează la studierea semnelor specifice morții, mai ales a celor precoce și semitardive. Siguranța în stabilitatea datei morții scade pe măsura creșterii intervalului de timp scurs, între momentul decesului și cel al descoperirii cadavrului. Cu cât acest interval este mai scurt, cu atât determinarea datei morții este mai exactă. De exemplu: În cazul semnelor precoce, semnificative sunt reacțiile pupilei la unele substanțe chimice, care se produc în limita de 4 ore de la deces, în cazul atropinei, ori a 6 ore în cazul policarpinei. De asemenea, contractarea locală a vaselor la adrenalină se produce în cel mult 24 ore de la deces.

Celelalte semne ale morții, menționate anterior, (încetarea activității cardiace, absența respirației), nu pot fi luate în calcul pentru determinarea momentului morții, decât în ipoteza sesizării lor de către o persoană avizată, aflată lângă victimă în chiar momentul morții.

În cazul semnelor semitardive, problemele sunt ceva mai complexe, în funcție de tipul de semn clinic și de condițiile în care a fost găsit cadavrul, astfel :

– Pierderea de căldură se face, în general, cu un grad pe oră, cadavrul ajungând la căldura mediului ambiant în aproximativ 20 ore, la acestea contribuind mai mulți factori (temperatura mediului înconjurător, condițiile de loc și de timp, vârsta și constituția fizică a victimei, îmbrăcămintea)

– Rigiditatea cadaverică se instalează începând cu mușchii maxilarului inferior și coboară treptat spre membrele inferioare, după care cunoaște o rezoluție în același sens, întreg ciclul fiind cuprins între 2 și 36 ore de la deces, rigiditatea maximă fiind la aproximativ 10 ore, dar și aici în funcție de cauza morții, în cazul traumatismelor cerebrale masive întâlnindu-se și rigiditatea cataleptică (împușcarea în cap, electrocutare).

– Lividitățile cadaverice apar după circa 5 ore, sunt maxime după circa 10-15 ore și nu se mai modifică prin schimbarea poziției cadavrului după aproximativ 12 ore din momentul morții.

Lividitățile cadaverice își au semnificația lor în stabilirea unor eventuale modificări intervenite în poziția cadavrului. De exemplu, dacă la fața locului cadavrul este descoperit în poziția de decubit ventral (cu fața în jos), iar lividitățile se găsesc pe partea dorsală, este evident faptul că ne aflăm în fața unei schimbări a poziției cadavrului la aproximativ 12 ore după deces.

Referitor la semnele precoce și semitardive, în literatura de specialitate se indică următoarele :

– corpul cald și suplu, cu corneea umedă și transparentă fără lividități, denotă că moartea s-a produs în 1-2 ore:

– apariția lividităților la nivelul gâtului, răcirea și rigiditatea articulației maxilarului se face la 3-4 ore:

– apariția petei negre scleroticale indică cca. 6 ore:

– confluența lividităților pe suprafața mare și rigiditatea întregii musculaturi scheletice, însoțită de pierderea transparenței corneii este tipică pentru 8-10 ore:

– persistența la presiune a lividităților și nemodificarea poziției lor este specifică morții instalată de aproximativ 12 ore.

Firește că, în calculul datei la care s-a instalat decesul, sunt luați mult mai mulți factori, cum ar fi, spre exemplu, starea digestiei alimentelor din stomac, prezența faunei cadaverice, rezultatele unor examene histochimice (vezi stabilirea pH-ului
țesuturilor și umorilor), însă, numai în condiții de laborator, iar nu în cele ale cercetării la fața locului.

Concomitent, se va proceda, la descoperirea, fixarea și ridicarea tuturor categoriilor de urme, iar în cazul urmelor biologice, solicitându-se și concursul medicului legist ori biocriminalistului.

De asemenea, vor fi executate fotografiile de detaliu și măsurătorile fotometrice, se va executa schița locului faptei, toate rezultatele cercetării urmând să fie consemnate în procesul verbal.

Se impune, de asemenea, ca în această fază să se clarifice împrejurările negative, determinate de neconcordanțe dintre starea în care se află victima, leziunile prezentate de aceasta și stituația de fapt constatate.

Secțiunea a II-a

Materializarea rezultatelor cercetării la fața locului

Pentru ca elementele de fapt să poată dobândi valoarea de probă, constatările făcute cu ocazia cercetării la fața locului trebuie să fie consemnate în mijloacele de probă prevăzute de legea procesuală penală.

Principalul mijloc de fixare a rezultatelor cercetării la fața locului îl constituie procesul verbal, căruia i se pot anexa fotografii, schițe, desene, ori înregistrări pe suport audio sau video.

1. Procesul verbal de cercetare la fața locului

Procesul verbal de cercetare la fața locului are un dublu caracter. În primul rând, el se numără printre mijloacele de probă cu semnificație majoră în soluționarea cauzei, în măsura în care, prin conținutul său sunt evidențiate elementele de fapt ce pot contribui la aflarea adevărului. Sub un alt aspect, acesta se constituie într-o dovadă procedurală, de natură a demonstra îndeplinirea dispozițiilor legale cu ocazia efectuării cercetării locului faptei. Din acest considerent, procesul verbal trebuie încheiat imediat după terminarea activității, la locul faptei. În nici un caz, acesta nu va fi încheiat în alt loc decât în care s-a făcut cercetarea și la o dată ulterioară.

Pentru a ocupa locul pe care îl conferă legea și a avea valoare pentru cauza cercetată, la încheierea procesului verbal trebuie respectate o serie de condiții de fond și formă.

Sub aspectul formei, procesul verbal trebuie să răspundă atât unor exigențe de stil, cât și unor cerințe de fond, astfel :

– să prezinte situația generală de la locul săvârșirii faptei. Caracterul obiectiv al procesului verbal de cercetare la fața locului trebuie să se manifeste în redarea imaginii fidele a locului unde s-a produs infracțiunea, așa cum a fost ea percepută de echipa de cercetare și lucrătorii care au ajuns primii la locul faptei.

– să fie complet, în sensul de a evidenția absolut toate constatările făcute, oglindind locul unde au fost descoperite urmele și mijloacele materiale de probă, ori obiectele presupuse a avea legătură cu fapta, inclusiv poziția acestora – raportată la reperele stabilite și planurile orizontale și verticale.

– să se caracterizeze prin precizie și claritate.

Descrierea urmelor și mijloacelor materiale de probă precum și a altor obiecte examinate și ridicate trebuie făcută în mod detaliat. Astfel, urmele vor fi descrise sub aspectul naturii, mărimii, plasamentului, culorii, caracteristicilor fizico-chimice și particularităților de identificare, precum și indicarea metodelor și mijloacelor folosite pentru relevare, fixare și ridicare. La rândul lor, mijloacele materiale de probă trebuie descrise, insistându-se pe natura materialului din care sunt confecționate: aspectul, culoarea, dimensiunile, greutatea.

Totodată, procesul verbal trebuie să fie clar, adică redactat într-un limbaj accesibil, evitându-se pe cât posibil, folosirea unor termeni tehnici de strică specialitate ori a neologismelor. De asemenea, trebuie evitat cu desăvârșire termenii improprii sau cu notă de ambiguitate, aceștia putând conduce la interpretări eronate, cu toate consecințele pe care le generează:

– să fie concis. În cuprinsul procesului verbal trebuie să se regăsească într-o formă concentrată toate constatările făcute cu ocazia cercetării la fața locului. Prezentarea succintă a activităților desfășurate și a rezultatelor acestora, nu trebuie să se facă în detrimentul celorlalte cerințe enunțate.

În conformitate cu dispozițiile legii procesuale penale, procesul verbal de cercetare la fața locului trebuie să cuprindă următoarele:

– data și locul efectuării cercetării la fața locului:

– numele, prenumele, calitatea și organul de urmărire penală din care fac parte membrii echipei de cercetare:

– numele, prenumele experților, specialiștilor, tehnicienilor participanți la cercetarea la fața locului, precum și unitatea din care provin:

– datele de identificare ale martorilor asistenți:

– temeiul de fapt și de drept care a impus deplasarea la fața locului și examinarea acestuia cu indicarea modului de sesizare și a conținutului pe scurt a sesizării:

– descrierea locului unde s-a comis fapta, inclusiv orientarea acestuia din punct de vedere criminalistic și topografic;

– persoanele găsite la fața locului și în primul rând, cele care au asigurat paza și conservarea acestuia până la sosirea echipei de cercetare;

– modificările survenite în aspectul inițial al locului faptei, cu indicarea persoanelor care le-au făcut și a motivelor ce au determinat schimbările respective;

– urmele și mijloacele materiale de probă descoperite, relevate, fixate și ridicate, respectându-se întocmai regulile de descriere a acestora, metodele și mijloacele folosite în acest scop;

– mențiune despre faptul că în afara urmelor și mijloacelor materiale de probă descrise, nu au fost ridicate de la fața locului alte obiecte, înscrisuri sau valori;

– alte măsuri luate la fața locului, referitoare la victimă, cadavru;

– ora începerii și ora terminării cercetării la fața locului, evidențiindu-se condițiile atmosferice și de vizibilitate existente, atât în momentul sosirii echipei de cercetare, cât și pe durata activității;

– fotografiile judiciare efectuate la fața locului, cu indicarea mărcii aparatului de fotografiat, precum și a condițiilor de lumină – naturală sau artificială – în care au fost executate fotografiile;

– mențiune despre executarea schiței locului faptei;

– mențiune despre folosirea câinelui de urmărire și a rezultatului obținut, cu precizarea că schița traseului parcurs și procesul verbal întocmit cu această ocazie, se anexează la procesul verbal de cercetare la fața locului;

– observațiile martorilor asistenți și, dacă făptuitorul este prezent la fața locului, obiecțiile acestuia atât cu privire la modul în care s-a efectuat cercetarea la fața locului, cât și cu privire la cele consemnate în procesul verbal;

– numărul de exemplare în care s-a întocmit procesul verbal și destinația acestora.

Concluzionând cu privire la condițiile de fond și formă ale procesului verbal de cercetare la fața locului, trebuie reținut faptul că este obligatorie consemnarea tuturor constatărilor făcute, indiferent dacă se poate stabili sau nu vreo legătură logică între urmele, mijloacele materiale de probă, ori diversele împrejurări de fapt și versiunile elaborate, privitoare la modalitățile comiterii faptei sau la legătura acestora cu infracțiunea sesizată. În procesul verbal este interzis să se facă presupuneri, să se emită păreri, ori să se tragă concluzii pe marginea celor constatate cu ocazia cercetării la fața locului. A însera păreri, răspunderi sau concluzii, înseamnă, nici mai mult nici mai puțin, decât că, organul de urmărire penală substituie aceste ,,creații” constatărilor făcute, creează posibilitatea orientării cercetărilor pe căi greșite și apariției unor erori cu consecințe deosebit de grave pentru finalitatea judiciară.

2. Schița locului faptei

Schița locului săvârșirii infracțiunii constituie o modalitate de reprezentare grafică a situației de la fața locului. Prin aceasta se urmărește prezentarea topografică a unor obiecte în raport cu altele, precum și toate elementele esențiale din câmpul infracțiunii mărite sau micșorate la scară.

Pentru ca schița locului faptei să formeze o imagine completă și veridică a situației de la locul săvârșirii infracțiunii la întocmirea ei trebuie respectate anumite reguli, printre care:

– Exactitatea schiței. Executarea corectă a schiței, impune fixarea exactă a dimensiunilor obiectelor ce se reprezintă, precum și a distanțelor și unghiurilor. Aceasta deoarece fiecare dimensiune le influențează pe celelalte, orice abatere afectând redarea exactă a situației.

– Cotarea schiței. Aceasta înseamnă notarea pe schiță a dimensiunilor obiectelor reprezentate. Pentru acuratețea desenului și redarea cât mai fidelă a obiectului reprezentat, trebuie să se evite pe cât posibil, încrucișarea liniilor de cotă cu alte linii, ori pătrunderea liniilor de cotă exterioare în interiorul desenului.

– Întocmirea la scară a schiței. La întocmirea schiței locului faptei, trebuie să se țină seama atât de rezultatele măsurătorilor efectuate cât și de întinderea și complexitatea locului cercetat. În funcție de aceasta se va determina scara schiței, respectiv raportul dintre mărimea obiectelor și distanțelor în schiță și dimensiunile lor reale.

– Orientarea schiței. Cu ocazia întocmirii schiței locului faptei și în special a locurilor deschise, aceasta trebuie orientată după punctele cardinale, fie cu ajutorul busolei, fie a altor metode cum ar fi : după poziția soarelui, după soare și ceas, după steaua polară. Întotdeauna latura din dreapta a schiței trebuie să fie orientată pe direcția nord-sud.

– Claritatea schiței. Pentru a îndeplini această cerință, o schiță trebuie să cuprindă acele elemente ce ilustrează constatările menționate în procesul verbal, respectiv elementele esențiale, absolut necesare înțelegerii situației existente în teren.

– Reprezentarea prin semne convenționale criminalistice. Claritatea unei schițe presupune ca reprezentare în plan a obiectelor aflate la fața locului să se facă anumite semne convenționale cu aceeași semnificație pentru toate organele judiciare. Dacă pentru anumite obiecte, elemente sau detalii nu sunt prevăzute semne convenționale criminalistice, acestea vor fi reprezentate, după caz, fie prin semne convenționale topografice standardizate, fie prin semne sau simboluri utilizate în alte domenii de activitate, cu explicarea lor în legendă.

– Individualizarea schiței. Schița se individualizează prin menționarea următoarelor date: titlul, scara la care s-a întocmit, data, locul și cauza în care s-a procedat la cercetarea locului faptei și întocmirea schiței, numele și prenumele, calitatea și organul din care fac parte, membrii echipei de cercetare, inclusiv a celui ce a executat schița, semnăturile participanților la cercetarea la fața locului.

Schița locului faptei nu poate fi și nu trebuie să fie înlocuită cu fotografia. În timp ce fotografia prezintă imaginea locului în perspectivă, schița redă aceeași imagine în plan. Pentru a putea reprezenta cât mai complet situația de la locul faptei, este necesar ca unele porțiuni sau obiecte să fie reprezentate în unul din cele trei planuri, folosindu-se următoarele procedee:

– schița executată în proiecție orizontală:

– schița executată în proiecție verticală:

– rabatarea planurilor de proiecție:

– schița în secțiune.

Schița executată în proiecție orizontală, denumită și desen orizontal, este uzitată cel mai frecvent în activitatea organelor de urmărire penală. Prin acest procedeu, obiectele și celelalte elemente ale locului faptei sunt reprezentate văzute de sus. Avantajul folosirii acestui procedeu constă în aceea că redă fidel poziția clădirilor, a obiectelor și urmelor din câmpul infracțiunii, precum și a căilor de acces spre locul faptei, itinerarul parcurs de făptuitor.

3. Fotografia judiciară operativă

Fotografia judiciară executată la fața locului, se numără printre cele mai importante mijloace de fixare a rezultatelor cercetării. Ea se impune prin multiplele avantaje pe care le oferă concretizate în: rapiditate în înregistrarea imaginilor, fidelitate, exactitate și prezentarea sugestivă a celor mai semnificative momente ale cercetării locului faptei.

Pentru a se asigura fixarea imaginii locului faptei, este necesar să se efectueze următoarele genuri de fotografii:

– fotografia de orientare;

– fotografia schiță;

– fotografia obiectelor principale, (cadavrelor);

– fotografia urmelor;

– fotografia de detaliu a micro și macro reliefului obiectelor și urmelor.

Fotografia de orientare redă imaginea locului faptei în integrul său, împreună cu împrejurimile. Acest gen de fotografie se execută de preferință pentru a reda cât mai complet posibil, și cadrul înconjurător al locului faptei. Pentru aceasta, aparatul de fotografiat se așează în afara locului ce urmează a fi fotografiat și pe un plan mai înalt. În raport ce detaliile de planimetrie ale locului faptei, pot fi utilizate obiective fotografice cu diferite distanțe focale.

Dacă fotografia de orientare este executată pe un loc întins, câmp, șosele – în mod obligatoriu, pe margine trebuie să apară anumite puncte de reper fixe de natură să permită identificarea cu ușurință a locului respectiv.

Atunci când infracțiunea a fost săvârșită într-un imobil, fotografia de orientare va trebui să fixeze căile de acces, precum și intrările – ieșirile. În activitatea organelor de urmărire penală, se întâlnesc, destul de frecvent, cazuri când spațiul ce trebuie fotografiat nu poate fi cuprins într-o singură imagine. În astfel de situații se aplică metoda fotografierii panoramice liniare sau circulare. Prin fotografia de orientare panoramică liniară, locul faptei este fotografiat succesiv, pe porțiuni mai mari sau mai mici, aparatul instalat pe trepied fiind deplasat pe o linie paralelă cu latura cea mai lungă a locului faptei.

Fotografia de orientare prin procedeul panoramc circular, este folosită în cazul terenurilor cu dimensiuni mari, fără acoperiri sau denivelări prea mari și se execută așezând aparatul foto, montat pe trepied în centrul terenului.

Luarea imaginilor se face din centru spre exterior, rotind aparatul în așa fel încât imaginea următoare să fixeze și o porțiune din terenul fotografiat anterior. În final, prin alăturarea imaginilor se va obține o fotografie de ansamblu a întregului loc al faptei.

Fotografia schiță are rolul de a fixa în mod fidel locul infracțiunii. De asemenea, va reda o parte din locul infracțiunii în care sunt amplasate instrumente folosite la comiterea faptei, obiectele despre care se presupune că au legătură cu activitatea ilicită. În cazul infracțiunii de omor, fotografia schiță va reda imaginea cadavrului și obiectelor din jurul acestuia.

Tehnica criminalistică recomandă ca acest fel de fotografie judiciară să se execute de la o distanță care să permită încadrarea întregului loc al faptei, inclusiv obiectul principal – cadavrul – în așa fel încât să fie plasat în centrul fotografiei.

Modurile de executare a fotografiei schiță cuprind:

– fotografia schiță pe porțiuni;

– fotografia schiță de pe poziții contrare;

– fotografia schiță unitară;

– fotografia schiță panoramică.

Fixarea pe fotografiile schiță a rezultatelor faptei, comportă anumite particularități. Astfel, în cazul încăperilor mici, fotografiile trebuie executate de la cea mai mare înălțime posibilă, în caz contrar neputând fi cuprinsă în imagine decât o porțiune foarte mică. De asemenea, locul de unde se execută fotografia trebuie ales cu multă grijă, evitându-se posibilitatea ca obiectele mari să le acopere pe cele mici. Aceeași atenție trebuie acordată surselor de iluminare.

Fotografia obiectelor principale (a cadavrelor). Acest gen de fotografie se folosește pentru fixarea diferitelor obiecte care poartă urme ale infracțiunii, au servit sau au fost destinate să servească la comiterea faptei, sunt produsul activității ilicite, ori au legătură directă cu producerea evenimentului. În rândul obiectelor principale sunt : cadavrul, instrumentele folosite, arme de foc și urmele acestora. Scopul executării acestui gen de fotografii este acela de a fixa poziția și forma obiectului, inclusiv dispunerea lui, în raport cu celelalte urme și mijloace materiale de probă, existente la fața locului.

În cazul fotografiei obiectelor principale, un loc important îl ocupă cadavrul victimei împreună cu obiectele și urmele din imediata apropiere. Acesta va fi fotografiat din părțile laterale pentru a evita deformările de perspectivă ce apar în cazul fotografierii din direcția capului sau picioarelor.

Fotografia urmelor. Acest gen de fotografie presupune respectarea mai multor reguli:

– în cazul urmelor de adâncime, create de diferite instrumente, fotografierea se va executa cu dispozitive speciale care permit mărirea distanței focale prin prelungirea camerei obscure a aparatului foto;

– la urmele de suprafață, aparatul de fotografiat va fi așezat deasupra acestora, în plan paralel cu suprafața unde se găsesc;

– în situația în care culoarea suprafeței pe care se găsește urma este apropiată de cea a urmei – urme de sânge pe un suport vopsit brun-roșcat, trebuie folosit un filtru de separare a culorilor;

– cărarea de urme descoperită la fața locului va fi fotografiată prin procedeul fotografierii panoramice, fiecare porțiune fiind redată la scară;

– urmele papilare sau palmare, – se vor fotografia după ce în prealabil, au fost evidențiate, la fel ca orice urmă de suprafață.

Fotografia de detaliu. Spre deosebire de celelalte genuri de fotografii, care se pot executa în faza statică a cercetării la fața locului fotografiile de detaliu se execută în faza dinamică.

Acest gen de fotografie se referă la macro și la micro relieful urmelor sau obiectelor ce interesează cauza penală. Ea trebuie să redea forma, dimensiunile, particularitățile și urmele pe care le prezintă obiectele ca rezultat al săvârșirii faptei, astfel încât detaliile ce interesează să fie reproduse cât mai fidel. Se execută după procedeul fotografiei la scară, pentru fixarea diferitelor urme și detalii ale mijloacelor materiale de probă. Pentru a evidenția mai bine detaliile, este indicat ca fotografierea să se execute la o scară cât mai mare folosindu-se aceleași dispozitive de mărire a camerei obscure a aparatului foto ca cele menționate la fotografia urmelor.

În concluzie, precizez câteva reguli ce trebuie respectate la executarea fotografiei judiciare de fixare a rezultatelor cercetării la fața locului:

– dacă locul faptei a suferit modificări față de aspectul său inițial, fotografiile vor reda aspectul locului săvârșirii infracțiunii așa cum a fost găsit în momentul sosirii echipei de cercetare;

– cu ocazia efectuării fotografiilor judiciare operative, trebuie evitată redarea în imagini a unor persoane, mijloace de transport, obiecte ce nu au legătură cu infracțiunea și care au pătruns în locul faptei, ulterior consumării evenimentului;

– când cercetarea la fața locului se execută în spații închise, laboratoare, încăperi, abataje în care se află, s-au folosit ori s-au infiltrat substanțe explozive, este interzisă utilizarea surselor de lumină artificială;

– pentru fixarea cât mai exactă a locului faptei și a urmelor descoperite în anumite cazuri de omor este necesară executarea de fotografii color pentru redarea urmelor colorate, a petelor de sânge etc.

CAPITOLUL IV

ELEMENTE DE PARTICULARITATE A CERCETĂRII

LA FAȚA LOCULUI ÎN FUNCȚIE DE MODALITATILE

SAVÂRSIRII OMORULUI

Secțiunea I

Omorul săvârșit prin folosirea armelor de foc

Omorul săvârșit prin împușcare reprezintă o modalitate de ucidere a unei persoane, relativ rar întâlnită în cazuistica judiciară românească anterioară lui decembrie 1989.

Cu prilejul cercetării la fața locului, un accent deosebit va fi pus pe descoperirea armei și muniției trase (proiectile sau tuburi), pentru examinări balistice complexe, în vederea identificării armei, a verificării posibilității de declanșare accidentală, a descoperirii urmelor factorilor secundari, îndeosebi cele de funingine, pe mâinile și hainele persoanei care a tras și ale victimei, a stabilirii faptului dacă s-a folosit o singură armă sau mai multe.

De reținut că, cea mai importantă regulă ce trebuie respectată de membrii echipei de cercetare în momentul ajungerii la fața locului este aceea de a nu mișca sau atinge arma descoperită la locul infracțiunii până când nu s-a fixat poziția ei prin fotografiere și videofilmare din toate unghiurile, descrierea acesteia în procesul verbal și până când locul găsirii acesteia nu a fost marcat.

Dacă sunt indicii că arma a fost mișcată de persoanele ajunse primele la fața locului, până la sosirea echipei de cercetare, această situație trebuie operativ clarificată în vederea reconstituirii poziției inițiale și a stabilirii eventualelor modificări ale aspectului locului infracțiunii.

Pentru determinarea tuturor împrejurărilor și condițiilor în care s-a produs moartea prin împușcare, se vor cerceta sub aspect medico-legal și criminalistic, urmele principale ale tragerii (orificiul de intrare, canalul și orificiul de ieșire), precum și urmele secundare (rupturile provocate de gaze, arsurile, tatuajul, etc.). Aceste examinări au drept scop stabilirea distanței și direcției din care s-a tras, a posibilității de autolezare în condițiile în care a fost găsită victima.

Determinarea exactă a acestor elemente este evident importantă, mai ales în situații particulare în care trebuie diferențiată omuciderea de sinucidere sau încercarea făptuitorului de disimulare a omorului prin accident sau sinucidere.

O atenție deosebită va fi acordată ridicării, ambalării și transportării armei, proiectilelor și tuburilor descoperite la fața locului.

Arma va fi ambalată separat, nu înainte de a se verifica dacă este încărcată și armată. Manoperele de verificare vor fi executate cu respectarea cerinței de a nu șterge eventualele urme papilare existente pe mâner, manșon sau încărcător.

În cazul cercetării care implică un cadavru împușcat sau folosirea armelor de foc, se aplică următoarele reguli:

– cercetarea zonei în care s-a comis fapta, pentru identificarea victimelor și acordarea primului ajutor. Delimitarea ariei de investigat în funcție de modificările produse;

– căutarea, descoperirea, fixarea, marcarea poziției și descrierea armei în faza statică a cercetării. Ridicarea, scoaterea încărcătorului sau a cartușului aflat pe țeavă (dacă este cazul), ambalarea și sigilarea armei, în faza dinamică a cercetării;

– dacă armei de foc îi lipsesc piese componente majore (ca de exemplu închizătorul, țeava încărcătorul), acestea se caută cu cea mai mare atenție, în special pe drumul parcurs de autor pentru a veni sau pentru a pleca din locul faptei, în vegetația înconjurătoare, sub poduri sau în orice alte locuri unde autorul le putea arunca sau ascunde. În niciun caz nu se verifică starea de funcționare a armei de foc la fața locului;

– căutarea, descoperirea, fixarea și ridicarea urmelor papilare de pe armă;

– căutarea, descoperirea, fixarea și ridicarea tuburilor, a gloanțelor și a cartușelor;

– căutarea, descoperirea, marcarea, fixarea prin fotografiere sau videofilmare, notarea poziției orificiilor sau a urmelor de ricoșeu create de proiectile;

– stabilirea direcției (dacă este posibil și a distanței aproximative de tragere) pe baza relației dintre orificiile de intrare-ieșire, urmele de ricoșeu și poziția tuburilor și a proiectilelor. Dacă locul faptei este în aer liber, aceste lucruri sunt în general greu de stabilit, uneori ramurile sau frunzele rupte indică drumul parcurs de glonț prin tufișuri, prin coroanele copacilor sau prin garduri vii, însă după câteva ore aceste urme pot dispărea;

– dacă este prezent un cadavru și dacă sunt indicii de suicid, se colectează urmele suplimentare de tragere prezente pe mâinile acestuia sau se protejează cu pungi din hârtie pentru colectarea ulterioară. În situațiile când autorul este identificat, se colectează cât mai repede posibil urmele suplimentare de tragere prezente pe mâinile acestuia. Este indicat să nu se încerce ridicarea urmelor suplimentare de tragere prezente pe hainele victimei și autorului; este mai bine să se ridice hainele ca atare pentru examinări detaliate în condiții de laborator;

– stabilirea poziției cadavrului în raport cu arma și dacă era posibil suicidul, accidentul sau omorul;

– examinarea cadavrului presupune: localizarea orificiilor de intrare și de ieșire ale proiectilului, a urmelor rezultate din acțiunea flăcării, a urmelor rezultate din acțiunea gazelor – ruptura sub formă de stea, urmele de funingine, urmele de pulbere nearsă, inelul de metalizare, urmele de unsoare, existența fumului și a picăturilor de sânge pe mâna în care s-a aflat arma în momentul tragerii;

– proiectilele și tuburile, vor fi ambalate separat, astfel încât pe acestea să nu fie create accidental alte urme traseologice decât cele produse de arma cu care au fost trase. Pe ambalajul fiecărui proiectil sau tub se va menționa obligatoriu locul de unde au fost ridicate.

– căutarea de înscrisuri care să justifice actul de suicid.

Secțiunea a II-a

Omorul săvârșit cu arme albe și corpuri contondente

Omorurile săvârșite cu arme albe, fie că acestea sunt obiecte înțepător-tăioase fie obiecte despicătoare, sunt frecvent întâlnite în practica noastră judiciară.

Leziunile produse de obiecte tăioase pot fi situate în orice regiune a corpului, lungimea lor fiind în funcție de distanța parcursă de lama obiectului pe suprafața corpului victimei.

Marginile plăgii sunt netede, având un aspect linear, semicircular sau în unghiuri. Adâncimea rănii depinde de rezistența țesutului și de forța loviturii.

La locul faptei urmele de sânge specifice omorului săvârșit cu obiecte tăioase, apar fie sub formă de împroșcare, în cazul plăgilor arteriale, fie sub formă de bălți, la plăgile venoase.

Leziunile produse de obiecte înțepător-tăioase (cuțite cu vârf ascuțit, baionete, foarfeci, etc.), au o formă apropiată de obiectul vulnerant. Lungimea plăgii se raportează la gradul de înclinație dintre lama obiectului și suprafața penetrantă, practic, aflându-se în fața unei acțiuni concomitente de perforare și de tăiere.

Leziunile produse de obiecte despicătoare (topoare, bardă, etc.) se prezintă ca plăgi tăiate sau zdrobite, dacă lama nu este ascuțită. Lungimea rănii depinde de lungimea lamei obiectului și de unghiul de înclinare. În majoritatea cazurilor leziunile sunt produse la nivelul capului.

Identificarea armelor albe este relativă, determinarea caracteristicilor de grup ale obiectului vulnerant realizându-se după lungimea și adâncimea plăgii, care însă nu concordă totdeauna cu lungimea lamei.

Leziunile provocate prin penetrarea oaselor late permit stabilirea cu multă precizie a lățimii lamei obiectului vulnerant.

Identificarea obiectelor despicătoare, pe baza urmelor lăsate în calota craniană, unde sunt întâlnite cel mai frecvent, era considerată imposibilă datorită structurii spongioase a osului, care nu permite reținerea caracteristicilor profilului armei.

Diferențierea omuciderii de sinucidere este posibilă uneori prin interpretarea modului în care se prezintă aceste leziuni. Astfel, de regulă, sinucigașii preferă zona gâtului, a toracelui, arterelor radiale sau venele de la încheietura mâinii. Plăgile sunt perpendiculare pe axa gâtului sau mâinii și frecvent, sinucigașul execută mai multe tăieturi paralele, până când reușește să execute tăietura finală, tăieturi mai adânci în punctul de plecare și mai superficiale la sfârșit.

Un alt element important de diferențiere îl prezintă starea îmbrăcămintei sinucigașului, pregătindu-și autolezarea prin desfacerea hainei, cămășii ori prin ridicarea mânecii.

În ipoteza omuciderii, victimele sunt încheiate la haină ori cămașă, existând uneori o simetrie între punctul de perforare a îmbrăcămintei și plaga de pe corp, dar și o lipsă a acesteia, explicabilă prin mișcările victimei care încearcă să se apere.

Plăgile tăiate de pe mâini, tipice încercărilor de apărare activă prin apucarea cuțitului, ori de apărare pasivă prin acoperirea feței sau toracelui, exclud posibilitatea sinuciderii, ca și leziunile din zona spatelui, inaccesibilă pentru o eventuală autolezare.

Autolezarea în scop de sinucidere cu toporul, pare imposibilă, totuși, în practică au existat și asemenea cazuri.

Leziunile provocate cu obiecte contondente, se prezintă sub forma unor plăgi plesnite sau zdrobite și reflectă, destul de bine, forma suprafeței agentului vulnerant pe oasele plate, îndeosebi, cu cutia craniană, datorită fracturii osului. Forma obiectului poate fi reținută și de îmbrăcămintea victimei.

Cercetarea la fața locului necesită căutarea obiectelor vulnerante, în ipoteza sinuciderii fiind foarte ușor de găsit.

Odată descoperite, de pe aceste obiecte vor fi ridicate urmele biologice și urme de mâini, în vederea efectuării examenelor comparative.

Secțiunea a III-a

Omorul săvârșit prin asfixii

Cunoscută în practica medicală și sub denumirea de ,,anoxie acută de tip ventilator”, moartea violentă, săvârșirea prin asfixie mecanică, este o modalitate frecventă de omucidere, dar și de sinucidere, de aici rezultând o serie de probleme ce se cer rezolvate, datorită diversității modurilor în care se realizează: spânzurare, strangulare, astuparea (ocluzia) căilor respiratorii, comprimarea toraco-abdominală și înecare.

Spânzurarea se poate produce în mod accidental, întâlnită mai ales la copii mici, dar și la adulți, cum ar fi, de exemplu, la alpiniștii ce cad în coarde.

Principalele semne clinice externe sunt cianozarea (învinețirea) feței și a degetelor mâinii, hemoragii punctiforme pe conjunctiva palpebrală (pleoape), lividități cadaverice accentuate, de culoare albastru închis, dilatarea pupilei, emisia de urină, fecale, spermă.

Spânzurarea se produce prin strângerea gâtului într-un laț care va comprima vasele acestuia, mai ales artera carotidă și căile respiratorii superioare (traheea), oprind alimentarea cu sânge oxigenat a creierului. Pentru strângerea lațului nu este nevoie de întreaga greutate a corpului, lucru demonstrat în practică de cele mai diverse poziții în care pot fi găsiți cei spânzurați, unele având caracter atipic (spânzurare de clanța ușii, sub pat).

Tipic pentru acest gen de asfixie este șanțul de spânzurare, ce ia o formă oblică ascendentă spre locul nodului.

Șanțul va fi mai accentuat în partea opusă nodului și va avea o lățime egală cu cea a lațului. Uneori reproducând exact forma acestuia (forma frânghiei, găurile de la curea, etc.). Sub acțiunea greutății corpului, lațul poate aluneca de-a lungul gâtului, formând mai multe șanțuri, atât în cazul unui omor dar și al unei sinucideri. Același lucru este posibil și în ipoteza unor încercări de autolezare, prin alte mijloace (tăierea venelor, otrăvirea) rămase fără rezultat, ceea ce determină pe sinucigaș să recurgă la spânzurare.

Diferențierea omuciderii de sinucidere se face pe baza interpretării modului de dispunere a petelor cadaverice, a datelor obținute în urma examenului anatomopatologic, precum și a urmelor descoperite în câmpul infracțional.

Strangularea se face prin strângerea gâtului cu un laț sau cu mâinile. Strangularea cu lațul se întâlnește, de regulă, în cazul omuciderii. Nu trebuie însă exclusă nici posibilitatea sinuciderii.

În ceea ce privește sugrumarea cu mâinile, aceasta nu poate fi decât consecința exclusivă a omorului, fiind imposibilă o acțiune de autolezare, datorită tulburărilor anoxice care provoacă reducerea forței persoanei, până la anularea ei.

Semnele asfixiei, prin strangulare cu lațul sunt aceleași ca în cazul spânzurării. La sugrumarea cu mâinile apar echimoze, excoriații, determinate de acțiunea degetelor, a unghiilor. Intr-o astfel de ipoteză, nu trebuie pierdut din vedere să se încerce o eventuală ridicare a urmelor papilare de pe pielea din zona gâtului și feței cadavrului.

Sufocarea și ocluzia orificiilor respiratorii (gura, nasul), se poate face cu mâna, cu obiecte moi (perne, plapuma), cu pungi din plastic, prin presarea feței pe o suprafață dură sau în pământ, nisip, ș.a. Sufocarea este rezultatul unor acțiuni violente, cum ar fi, de exemplu, împiedicarea victimei să țipe, situații întâlnite frecvent în cazul tâlhăriilor sau violurilor, după cum poate fi și consecința unei intenții directe de a provoca moartea victimei. În ipoteza sufocării cu mâna sau cu corpuri dure, vor apare echimoze și excoriații specifice.

Ocluzia căilor respiratorii se face prin astuparea acestora (gura, faringe, laringe) cu diverse obiecte ori materiale de genul cârpelor, hârtiei, pământului, etc., acțiuni în exclusivitate cu caracter violent. Sunt, totodată și cazuri de asfixie accidentală determinată de aspirația bolului alimentar, mai frecvente la bolnavii mintali, la persoanele în stare avansată de ebrietate, la bătrâni.

Inecarea (submersia) face parte din categoria morților violente întâlnite frecvent, a căror natură este foarte diversă: omor, sinucidere, accident, catastrofă naturală ș.a.

Înecarea este consecința astupării căilor respiratorii cu lichide (deci, nu neapărat cu apă) de o anumită densitate.

Din punct de vedere juridic este necesar să se stabilească dacă moartea este rezultatul unui accident, sinucideri, omor sau a unei încercări de disimulare a omorului.

Secțiunea a IV-a

Omorul comis prin folosirea de substanțe toxice (otrăvire)

Ca și în cazul omorului prin împușcare, uciderea prin otrăvire sau intoxicare acută, cunoscută și sub denumirea de moarte violentă prin agenți chimici, este relativ rar întâlnită în cazuistica noastră judiciară, aceasta fiind mai frecvent, consecința unor accidente sau sinucideri.

Investigarea la fața locului a morții prin otrăvire și încadrarea acesteia ca omor, sinucidere sau accident, este foarte dificilă. Singurul care are posibilitatea și calitatea de a formula unele ipoteze calificate este medicul legist.

Totuși, în multe cazuri de otrăvire, experiența procurorului și a specialistului criminalist în examinarea locului faptei, a detaliilor aspectului exterior a corpului victimei, au condus la concluzii determinante pentru soluționarea unor cauze dificile.

Astfel, în cazul otrăvirii prin folosirea forței fizice, pe cadavru vor fi găsite urme de violență – excoriații la nivelul mâinilor și feței, strivirea sau contuzia țesuturilor în jurul gurii (buze, gingii) și nu în ultimul rând, pe fața și îmbrăcămintea victimei se vor descoperi urme din substanța toxică folosită de autor.

În cazul otrăvirii secrete (introducerea de către autor în mâncare sau băutură a substanțelor toxice) prin interpretarea tuturor urmelor oferite de câmpul faptei se va stabili dacă victima se afla singură sau nu în încăpere, dacă și-a preparat singură mâncarea, dacă pe obiectele folosite sunt urmele victimei, ale altei persoane sau, atenție ! – pe acestea nu se află nici-o urmă (sunt șterse).

Atenție foarte mare se va acorda cercetării la fața locului atunci când sunt indicii că otrăvirea s-a produs ca urmare a substituirii de către autor a medicamentelor pe care victima și le administra în mod frecvent, cu substanța otrăvitoare.

În toate aceste cazuri este necesară o strânsă conlucrare între membrii echipei de cercetare la fața locului, pentru ca fiecare urmă descoperită, indiferent de natura ei, să fie interpretată cât mai corect, eliminându-se astfel posibilitatea apariției unor erori cu consecințe negative în desfășurarea ulterioară a anchetei.

Secțiunea a V-a

Omorul urmat de dezmembrarea cadavrului

În linii generale cercetarea este aceeași ca și în cazul în care nu s-a procedat la dezmembrarea cadavrului. Particularitățile în aceste situații sunt determinate de dezmembrarea cadavrului, urmărindu-se ascunderea locului omorului, înlăturarea mai ușor a părților din cadavru, imposibilitatea identificării victimei.

În astfel de cazuri, organele de urmărire penală se sesizează prin descoperirea unei părți din cadavru. Prima problemă care se ridică în faza de început a cercetării este aceea de a descoperi locurile unde au fost aruncate sau îngropate celelalte părți din cadavru și apoi de a stabili identitatea victimei. Prin stabilirea identității victimei se ajunge la locul unde s-a săvârșit omorul și în raport cu datele oferite de examinarea acestuia, la elucidarea faptului dacă locul unde s-a comis infracțiunea coincide sau nu cu cel în care a fost dezmembrat cadavrul.

Cercetarea la fața locului presupune tot atâtea activități – distincte între ele – câte părți din cadavru au fost descoperite, astfel încât, în final, să se contureze locul săvârșirii infracțiunii în toată plenitudinea sa.

Examinarea din punct de vedere criminalistic a locului unde s-au găsit părți din cadavru, se face după regulile cunoscute. Specifice în astfel de cazuri sunt următoarele categorii de urme:

– piese sau părți de îmbrăcăminte,

– sfori rămase pe părțile cadavrului, ori care au servit la ambalarea lor, cu diferite legături sau noduri,

– ambalaje din hârtie, material plastic, cârpe, saci

– urme ale mijloacelor de transport folosite, eventual, la transportarea părților din cadavru.

Examenul părții din cadavru poate pune în evidență atât leziuni cât și anumite semne particulare – cicatrice, negi, tatuaje sau malformații congenitale – cu valoarea deosebită pentru identificarea victimei.

Uneori, se descoperă numai oase disparate, fragmente de os ori cartilagii, resturi de țesut osos, provenite din incinerări – amestecate cu cenușă de proveniență umană, resturi de combustie sau alte corpuri străine – de o mare diversitate sub aspectul formei, coloritului ori existenței părților noi aderente. Dacă sub acțiunea factorilor chimici (soda caustică, acid clorhidric, var nestins), osul uman suferă profunde degradări morfo-fiziologice, factorii de mediu nu afectează osul, putându-se determina mecanismul de producere a acțiunilor ce au provocat lezarea integrității sale și natura acestora – (mecanică, termică.).

În situația în care victima a fost identificată și s-a stabilit locul săvârșirii infracțiunii, se va trece la efectuarea celorlalte activități de urmărire penală în vederea descoperirii făptuitorului și probării activității sale.

Cu ocazia efectuării percheziției, este necesar să se acorde atenție deosebită descoperirii urmelor de sânge, a sforilor, cârpelor, obiectelor de îmbrăcăminte, a altor părți din cadavru încă nedescoperite, ori aparținând altor victime, precum și ambalaje asemănătoare cu cele în care au fost găsite părți din cadavrul dezmembrat. Nu trebuie omis faptul că, între timp, făptuitorul poate spăla îmbrăcămintea sau obiectele respective, motiv pentru care se recomandă ca acestea să fie examinate în condiții de laborator.

Practica judiciară și literatura de specialitate – scot în evidență, faptul că, autori ai unor astfel de fapte sunt de regulă, fie soțul sau rudele victimei, fie alte persoane cu care aceasta a avut anumite legături – concubini, vecini, relații de afaceri, anturaj. În marea majoritate a cazurilor, omorul cu dezmembrarea cadavrului se săvârșește în mediul urban, fapt explicabil prin aceea că în aceste localități este mult mai facilă transportarea unui cadavru fără ca acest lucru să fie sesizat de vreo persoană.

X X

X

ANEXA NR.1

PROCES – VERBAL

DE CERCETARE LA FAȚA LOCULUI

Anul _2011_, luna _Septembrie_, ziua _18_, în _com. Domnești, jud. Ilfov.

Inspector S.T. și Agent principal M.I., ambii din cadrul D.G.P.M. București.

Sesizarea :

Unitatea și numele agentului care sesizează evenimentul :

_SNAU 112, Agent E.A. din cadrul I.J.P. Ilfov____________________

Evenimentul sesizat :

La data de 18.09.2011, am fost sesizați telefonic despre faptul că între stațiile C.F. Domnești și Chiajna, lângă podul metalic ce traversează râul Ciorogârla, în zona km. 18+100, pe terasamentul căii ferate se află cadavrul unei persoane de sex masculin.______________

Echipa de cercetare :

Polițiști din cadrul SRPT București :

Inspector S.T. și Agent principal M.I., ambii din cadrul D.G.P.M. București.________________________________________________

Agent S.M. Tehnician criminalist din cadrul DGPMB – Serviciul Criminalistic

2.2. Medic legist A. R. din cadrul S.M.L. al jud. Ilfov:

Adresa unde se efectuează cercetarea la fața locului :

Zona km. 18+100, între stațiile C.F. Domnești și Chiajna_____________

Lucrători Tehnician Martori Medic

Poliția Judiciară Criminalist Asistenți Legist

Agenții de poliție găsiți la fața locului ( eventual și personalul medical, ISU, SMURD, etc )

_Agent G.M. din cadrul postului de poliție com. Domnești,____________

Martori asistenți :

G.C., de _44_ ani, domiciliat în _com. Domnești, str. Gării, nr. 77, bl. _-__, sc.__-__et. __-___, ap. __-__, sectorul ( jud. ) Ilfov, avînnd CNP _xxxxxxxxxxxxx_

Locul unde se efectuează cercetarea la fața locului :

__ Zona km. 18+100, între stațiile C.F. Domnești și Chiajna

Cadavrul :

Poziția în care se afla cadavrul :

_Între firele de circulație 1 și 2 , a fost găsit pe terasamentul căii ferate cadavrul unei persoane de sex bărbătesc, ce prezintă urme de ardere prin electrocutare, orientat cu capul spre Nord și picioarele spre Sud.

Îmbrăcămintea cadavrului :

_A fost găsită arsă fără elemente de identificasre________________

Bunuri și valori descoperite asupra cadavrului :

_Nu au fost găsite bunuri, valori sau înscrisuri_________________

7.4. Constatările medicului legist :

_Cadavrul este carbonizat în cea mai mare parte, cu tegumente de culoare maroniu negricioasă, cu plesnituri în regiunea abdominală inferioară, prin care se constată țesut celular subcutanat de culoare gălbui negricioasă, cu plesnituri la nivelul brațului stâng, prin care se constată musculatura brațului maroniu negricioasă, arsuri ale părului capilar, zone cu detașări epidermice._________________________________________

Identitatea cadavrului :

Datele de stare civilă, CNP, seria și numărul actului de identitate:

_La fața locului a fost găsit numitul S.M. – fiul victimei, care ne-a pus la dispoziție cartea de identitate a victimei cu seria XX și nr. XXXXXX.

Identitatea probabilă, în absența actelor de identitate și modul în care a fost stabilită :

_Identitatea victimei a fost stabilită în persoana numitului S.R., cu C.N.P. XXXXXXXXXXXXX, domiciliat în com. Greci, jud. Ilfov.________________________________________________________

Lucrători Tehnician Martori Medic

Poliția Judiciară Criminalist Asistenți Legist

Alte aspecte rezultate din cercetarea la fața locului :

___Nu_______________________________________________________________________________________________________________________10. Obiectele ridicate și locul unde au fost găsite :

__Cartea de identitate a victimei cu seria XX, nr. XXXXXX

11. Investigații :

11.1 Datele persoanei care a descoperit cadavrul și împrejurările în care l-a descoperit :

_S.M. – fiul victimei _________________________________________

11.2 Date despre persoana decedată :

S.R., cu C.N.P. XXXXXXXXXXXXX, domiciliat în com. Greci, jud. Ilfov.________________________________________________________

11.3. Eventualele modificări ale locului unde se efectuează cercetarea și ale poziției cadavrului, intervenite anterior echipei de cercetare :

__Nu__________________________________________________________

12 Alte observații :

Cadavrul a fost ridicat de echipa S.M.L. al jud. Ilfov, cu auto nr. _B 123 XXX pe bază de ordonanță în vederea efectuării necropsiei .

Cercetarea la fața locului a fost efectuată între orele 10,00 – 13,00.

Au fost efectuate fotografii judiciare cu aparatul _CANON_ pe timp de _zi_, la lumină naturală.

Martorii asistenți și persoanele prezente nu au de făcut obiecții cu privire la activitatea de cercetare la fața locului.

Pentru care am încheiat prezentul proces verbal la fața locului, azi, data de mai sus, ora _13,00_ .

Lucrători Tehnician Martori Medic

Poliția Judiciară Criminalist Asistenți Legist

ANEXA NR. 2

PLANȘA FOTOGRAFICĂ

privind

ASPECTELE FIXATE ȘI URMELE RIDICATE LA DATA DE 03.01.2014, ÎN BUCUREȘTI, STRADA TRANDAFIRILOR, SECTOR 5, CU OCAZIA INVESTIGĂRII TEHNICO-ȘTIINȚIFICE A LOCULUI FAPTEI, EFECTUATĂ ÎN CAUZA PRIVIND DECESUL NUMITEI S.G., CNP 2340823400228.

BUCUREȘTI –

2010 –

Foto nr. 1

Strada Trandafirilor, din mun. București, sector 5. Săgeata indică ușa de acces în bloc.

Foto nr. 2

Ușa blocului indicată cu săgeata din foto nr. 1.

Specialist criminalist

Foto nr. 3

Ușa de acces în apartament. În urma tratării prin pudrare cu pulbere de culoare argentorat a exteriorului ușii, nu au fost relevate urme papilare apte comparațiilor dactiloscopice.

1

2 3

3

7 5

1

Foto nr. 4 Foto nr. 5

Specialist criminalist

4

5

Foto nr. 6

5 6

Foto nr. 7

Foto nr. 4-7. Aspecte din holul apartamentului. Săgețile indică:

1. Ușa de acces în apartament

2. Bibliotecă aflată pe hol

3. Bucătăria în care a fost găsit corpul cadavrului numitei S.G.

4. Dormitorul

5. Baia

6. Debara situată în fața dormitorului

7. Sufrageria

Specialist criminalist

Foto nr. 8

În urma tratării prin pudrare cu pulbere galben-fluorescentă a interiorului ușii de acces în apartament (indicată cu săgeata 1 din foto nr. 4-5), nu au fost relevate fragmente de urme papilare.

Foto nr. 9 Foto nr. 10

Foto nr. 9-10. Biblioteca aflată pe hol indicată de săgeata 2 din foto nr. 4. În urma tratării cu pulbere galben fluorescenă a suprafeței acesteia, nu au fost relevate fragmente de urme papilare. Săgețile indică locurile unde au fost găsite mai multe înscrisuri

Specialist criminalist

Foto nr. 11

Foto nr. 12

Foto nr. 13

Foto nr. 11-13. Înscrisurile indicate de săgețile din foto nr. 10. Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și tratării în condiții de laborator.

Specialist criminalist

Foto nr. 14

Ușa de acces în bucătărie indicată de săgeata 3 din foto nr. 4-5. Zona marcată indică un grup de urme papilare relevate cu pulbere neagră și ridicate prin transfer pe folie adezivă pe suport alb.

Foto nr. 15

Fotograma urmeilor papilare. Urmele conțin suficiente elemente necesare identificării dactiloscopice a persoanei care a creat-o, fiind aptă comparațiilor dactiloscopice – ÎN EVIDENȚĂ.

Specialist criminalist

Foto nr. 16

Foto nr. 17

Specialist criminalist

Foto nr. 18

Foto nr. 16-18. Aspecte din bucătărie. Săgețile indică locul și poziția în care a fost găsit cadavrul numitei S.G.

Foto nr. 19

Specialist criminalist

Foto nr. 20

Foto nr. 19-20. Fețele posterioară și anterioară ale mâinii drepte a cadavrului. În apropierea încheieturii mâinii drepte se observă o urmă de compresiune, de formă circulară, de pe care a fost ridicată o probă de contact prin tamponare cu exudat steril, umectat cu apă distilată.

Foto nr. 21

Fața anterioară a mâinii stângi. Se constată lipsa degetului mijlociu.

Specialist criminalist

Foto nr. 22 Foto nr. 23

Foto nr. 22-23. Cu ocazia examenului medico-legal extern se constată multiple leziuni traumatice la nivelul capului. Săgeata din foto nr. 23 indică lipsa cercelului din urechea stângă.

Foto nr. 24

Sacul de transport al cadavrului la I.N.M.L.

Specialist criminalist

Foto nr. 25

Locul unde a fost găsit cadavrul vizualizat după ce acesta a fost ridicat în vederea tranportului la I.N.M.L. Săgeata indică locul unde, pe pardoseala din bucătărie a fost constată prezența unor urme materie, cu aspect biologic, de culoare brun roșcată, în stare uscată, din care a fost ridicată o probă prin tamponare cu exudat faringian umectat cu apă distilată. În medalion este ilustrată locul unde a fost găsită o veioză.

Foto nr. 26

Veioza indicată de medalionul din foto nr. 25 care prezintă detașări de material. De pe părțile anterioară și posterioară a veiozei au fost ridicate 2 (două) probe de contact ridicate prin tamponare cu exudat faringian umectat cu apă distilată.

Specialist criminalist

Foto nr. 27

Foto nr. 28

Foto nr. 27-28. Pe partea inferioară a suportului veiozei se constată prezența unor urme materie, cu aspect biologic, de culoare roșcată, sub formă de stropi și pete, în stare uscată. În urma tratării veiozei în condiții de laborator prin fumegare cu vapori de cianoacrilat și pudrare cu pulbere neagră, nu au fost relevate urme papilare.

Specialist criminalist

Foto nr. 29

Întrerupătorul veiozei ilustrate în foto nr. 25 prezintă o urmă materie cu aspect biologic, de culoare brună, sub formă de mânjitură, în stare uscată, din care a fost ridicată o probă prin tamponare cu exudat faringian umectat cu apă distilată.

Foto nr. 30

Mobilierul de bucătărie aflat în partea stângă a acesteia. Săgeata indică partea inferioară a dulapului, unde, pe exteriorul ușilor, se constată prezența mai multor urme materie, cu aspect biologic, de culoare roșcată, sub formă de stropi, în stare uscată.

Specialist criminalist

Foto nr. 31

Locul indicat de săgeata din foto nr. 30.

PRECIZĂRI:

Urmele papilare ridicate cu ocazia cercetării la fața locului au fost comparate în vederea excluderilor cu:

S.G., victimă;

S.R., soț

S.P., fiu

X X

X

Probele și mijloacele materiale de probă ridicate cu ocazia cercetării la fața locului au fost ambalate în plicuri din hârtie, etichetate, sigilate prin ștampilare cu ștampila rotundă a Biroului criminalistic, fiind predate Serviciului Omoruri, însoțite de fișe de custodie.

Anexăm un plic ce conține foliile cu urmele papilare relevate și ridicate în cauză și impresiunile persoanelor cu care s-au efectuat excluderi.

Prezenta planșă fotografică, REDACTATĂ ÎN EXEMPLAR UNIC conține un număr de 15 (cincisprezece) file și 31 (treizeci și unu) fotografii judiciare efectuate cu aparatul foto digital ,,CANON”, la lumină artificială.

Specialist criminalist,

BIBLIOGRAFIE

1. Codul Penal al României.

2. Codul de procedură penală al României.

3. Instrucțiunile ministrului de interne nr.89/1990 privind cercetarea la fața locului de către unitățile și subunitățile de poliție.

4. Emilian Stancu – Criminalistica, vol. I și II, Editura ACTAMI, București, 1995.

5. C. Aionițoaie, V.Berchesan,T. Butoi, I. Marcu, E.Pălănceanu, C.Pletea, I.E. Sandu, – Tratat de tactică criminalistică, Ed.,,Carpați”, Craiova, 1992.

6. Emilian Stancu – Criminalistica – Stiința investigării infracțiunilor, Ed. Proarcadia, București, 1993.

7. I. Mircea – Criminalistica, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1978.

8. C. Aionițoaie – Curs de criminalistică, Academia de Poliție,,A.I.Cuza”, București, 1985.

9. V. Dongoroz – Explicații teoretice ale Codului penal român, vol.III, partea specială, Editura Academiei Române, București, 1971.

10. Tratat practic de criminalistică, vol. I, M.I. București,1976.

11. L. Coman – Aspecte privind cercetarea la fața locului ăn infracțiunile de omor, M.I. București.

12. C. Aionițoaie, ESTE. Sandu – Curs de metodică criminalistică, vol. III, partea I, M.I., Academia de Poliție ,,A.I.Cuza”, București, 1977.

13. I.E. Sandu – ,,Intocmirea schiței la fața locului” în Tratat practic de criminalistică, vol. I, M.I., 1976.

14. C. Suciu – Criminalistic, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1972.

15. V. Beliș – Medicină Legală, Ed. Teora, București, 1992.

16. V. Măcelaru – ,,Urmele create prin folosirea armelor de foc” în Tratat practic de criminalistică, M.I. București, 1976.

17. Dicționar enciclopedic român, Academia României, vol.I, Ed. Politică, București, 1962.

18. I.Cioc – “Urmele obiectelor de îmbrăcăminte” în Tratat practic de criminalistică, vol.I, M.I. București, 1976.

19. S.A. Golunski – Criminalistica, Ed. Stiințifică, București, 1961.

20. Declarația Universală a Drepturilor omului – adoptată de Organizația Națiunilor Unite în anul 1948.

Constituția României.

21. Emilian Stancu – Criminalistica, vol. II, capitolul VII – Metodologia investigării omorului, pagina 219, Editura ACTAMI, București, 1995.

22.Tratat practic de criminalistică – Lucrare colectivă.vol.I. Ministerul de Interne,

V. Buchesean, Tratat de metodică criminalistică

23. Emilian Stancu – Criminalistica, vol.II, Editura ACTAMI, București, 1995, pag. 233,-240.

24. Tratat practic de Criminalistică, vol.I, colectiv M.I.

25. V.Belcheșan, Investigarea criminalistică a omuciderilor, Editura Paralela 45, 1999

26. Emilian Stancu – Criminalistica vol.II, Editura ACTAMI, București, 1995

BIBLIOGRAFIE

1. Codul Penal al României.

2. Codul de procedură penală al României.

3. Instrucțiunile ministrului de interne nr.89/1990 privind cercetarea la fața locului de către unitățile și subunitățile de poliție.

4. Emilian Stancu – Criminalistica, vol. I și II, Editura ACTAMI, București, 1995.

5. C. Aionițoaie, V.Berchesan,T. Butoi, I. Marcu, E.Pălănceanu, C.Pletea, I.E. Sandu, – Tratat de tactică criminalistică, Ed.,,Carpați”, Craiova, 1992.

6. Emilian Stancu – Criminalistica – Stiința investigării infracțiunilor, Ed. Proarcadia, București, 1993.

7. I. Mircea – Criminalistica, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1978.

8. C. Aionițoaie – Curs de criminalistică, Academia de Poliție,,A.I.Cuza”, București, 1985.

9. V. Dongoroz – Explicații teoretice ale Codului penal român, vol.III, partea specială, Editura Academiei Române, București, 1971.

10. Tratat practic de criminalistică, vol. I, M.I. București,1976.

11. L. Coman – Aspecte privind cercetarea la fața locului ăn infracțiunile de omor, M.I. București.

12. C. Aionițoaie, ESTE. Sandu – Curs de metodică criminalistică, vol. III, partea I, M.I., Academia de Poliție ,,A.I.Cuza”, București, 1977.

13. I.E. Sandu – ,,Intocmirea schiței la fața locului” în Tratat practic de criminalistică, vol. I, M.I., 1976.

14. C. Suciu – Criminalistic, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1972.

15. V. Beliș – Medicină Legală, Ed. Teora, București, 1992.

16. V. Măcelaru – ,,Urmele create prin folosirea armelor de foc” în Tratat practic de criminalistică, M.I. București, 1976.

17. Dicționar enciclopedic român, Academia României, vol.I, Ed. Politică, București, 1962.

18. I.Cioc – “Urmele obiectelor de îmbrăcăminte” în Tratat practic de criminalistică, vol.I, M.I. București, 1976.

19. S.A. Golunski – Criminalistica, Ed. Stiințifică, București, 1961.

20. Declarația Universală a Drepturilor omului – adoptată de Organizația Națiunilor Unite în anul 1948.

Constituția României.

21. Emilian Stancu – Criminalistica, vol. II, capitolul VII – Metodologia investigării omorului, pagina 219, Editura ACTAMI, București, 1995.

22.Tratat practic de criminalistică – Lucrare colectivă.vol.I. Ministerul de Interne,

V. Buchesean, Tratat de metodică criminalistică

23. Emilian Stancu – Criminalistica, vol.II, Editura ACTAMI, București, 1995, pag. 233,-240.

24. Tratat practic de Criminalistică, vol.I, colectiv M.I.

25. V.Belcheșan, Investigarea criminalistică a omuciderilor, Editura Paralela 45, 1999

26. Emilian Stancu – Criminalistica vol.II, Editura ACTAMI, București, 1995

ANEXA NR.1

PROCES – VERBAL

DE CERCETARE LA FAȚA LOCULUI

Anul _2011_, luna _Septembrie_, ziua _18_, în _com. Domnești, jud. Ilfov.

Inspector S.T. și Agent principal M.I., ambii din cadrul D.G.P.M. București.

Sesizarea :

Unitatea și numele agentului care sesizează evenimentul :

_SNAU 112, Agent E.A. din cadrul I.J.P. Ilfov____________________

Evenimentul sesizat :

La data de 18.09.2011, am fost sesizați telefonic despre faptul că între stațiile C.F. Domnești și Chiajna, lângă podul metalic ce traversează râul Ciorogârla, în zona km. 18+100, pe terasamentul căii ferate se află cadavrul unei persoane de sex masculin.______________

Echipa de cercetare :

Polițiști din cadrul SRPT București :

Inspector S.T. și Agent principal M.I., ambii din cadrul D.G.P.M. București.________________________________________________

Agent S.M. Tehnician criminalist din cadrul DGPMB – Serviciul Criminalistic

2.2. Medic legist A. R. din cadrul S.M.L. al jud. Ilfov:

Adresa unde se efectuează cercetarea la fața locului :

Zona km. 18+100, între stațiile C.F. Domnești și Chiajna_____________

Lucrători Tehnician Martori Medic

Poliția Judiciară Criminalist Asistenți Legist

Agenții de poliție găsiți la fața locului ( eventual și personalul medical, ISU, SMURD, etc )

_Agent G.M. din cadrul postului de poliție com. Domnești,____________

Martori asistenți :

G.C., de _44_ ani, domiciliat în _com. Domnești, str. Gării, nr. 77, bl. _-__, sc.__-__et. __-___, ap. __-__, sectorul ( jud. ) Ilfov, avînnd CNP _xxxxxxxxxxxxx_

Locul unde se efectuează cercetarea la fața locului :

__ Zona km. 18+100, între stațiile C.F. Domnești și Chiajna

Cadavrul :

Poziția în care se afla cadavrul :

_Între firele de circulație 1 și 2 , a fost găsit pe terasamentul căii ferate cadavrul unei persoane de sex bărbătesc, ce prezintă urme de ardere prin electrocutare, orientat cu capul spre Nord și picioarele spre Sud.

Îmbrăcămintea cadavrului :

_A fost găsită arsă fără elemente de identificasre________________

Bunuri și valori descoperite asupra cadavrului :

_Nu au fost găsite bunuri, valori sau înscrisuri_________________

7.4. Constatările medicului legist :

_Cadavrul este carbonizat în cea mai mare parte, cu tegumente de culoare maroniu negricioasă, cu plesnituri în regiunea abdominală inferioară, prin care se constată țesut celular subcutanat de culoare gălbui negricioasă, cu plesnituri la nivelul brațului stâng, prin care se constată musculatura brațului maroniu negricioasă, arsuri ale părului capilar, zone cu detașări epidermice._________________________________________

Identitatea cadavrului :

Datele de stare civilă, CNP, seria și numărul actului de identitate:

_La fața locului a fost găsit numitul S.M. – fiul victimei, care ne-a pus la dispoziție cartea de identitate a victimei cu seria XX și nr. XXXXXX.

Identitatea probabilă, în absența actelor de identitate și modul în care a fost stabilită :

_Identitatea victimei a fost stabilită în persoana numitului S.R., cu C.N.P. XXXXXXXXXXXXX, domiciliat în com. Greci, jud. Ilfov.________________________________________________________

Lucrători Tehnician Martori Medic

Poliția Judiciară Criminalist Asistenți Legist

Alte aspecte rezultate din cercetarea la fața locului :

___Nu_______________________________________________________________________________________________________________________10. Obiectele ridicate și locul unde au fost găsite :

__Cartea de identitate a victimei cu seria XX, nr. XXXXXX

11. Investigații :

11.1 Datele persoanei care a descoperit cadavrul și împrejurările în care l-a descoperit :

_S.M. – fiul victimei _________________________________________

11.2 Date despre persoana decedată :

S.R., cu C.N.P. XXXXXXXXXXXXX, domiciliat în com. Greci, jud. Ilfov.________________________________________________________

11.3. Eventualele modificări ale locului unde se efectuează cercetarea și ale poziției cadavrului, intervenite anterior echipei de cercetare :

__Nu__________________________________________________________

12 Alte observații :

Cadavrul a fost ridicat de echipa S.M.L. al jud. Ilfov, cu auto nr. _B 123 XXX pe bază de ordonanță în vederea efectuării necropsiei .

Cercetarea la fața locului a fost efectuată între orele 10,00 – 13,00.

Au fost efectuate fotografii judiciare cu aparatul _CANON_ pe timp de _zi_, la lumină naturală.

Martorii asistenți și persoanele prezente nu au de făcut obiecții cu privire la activitatea de cercetare la fața locului.

Pentru care am încheiat prezentul proces verbal la fața locului, azi, data de mai sus, ora _13,00_ .

Lucrători Tehnician Martori Medic

Poliția Judiciară Criminalist Asistenți Legist

ANEXA NR. 2

PLANȘA FOTOGRAFICĂ

privind

ASPECTELE FIXATE ȘI URMELE RIDICATE LA DATA DE 03.01.2014, ÎN BUCUREȘTI, STRADA TRANDAFIRILOR, SECTOR 5, CU OCAZIA INVESTIGĂRII TEHNICO-ȘTIINȚIFICE A LOCULUI FAPTEI, EFECTUATĂ ÎN CAUZA PRIVIND DECESUL NUMITEI S.G., CNP 2340823400228.

BUCUREȘTI –

2010 –

Foto nr. 1

Strada Trandafirilor, din mun. București, sector 5. Săgeata indică ușa de acces în bloc.

Foto nr. 2

Ușa blocului indicată cu săgeata din foto nr. 1.

Specialist criminalist

Foto nr. 3

Ușa de acces în apartament. În urma tratării prin pudrare cu pulbere de culoare argentorat a exteriorului ușii, nu au fost relevate urme papilare apte comparațiilor dactiloscopice.

1

2 3

3

7 5

1

Foto nr. 4 Foto nr. 5

Specialist criminalist

4

5

Foto nr. 6

5 6

Foto nr. 7

Foto nr. 4-7. Aspecte din holul apartamentului. Săgețile indică:

1. Ușa de acces în apartament

2. Bibliotecă aflată pe hol

3. Bucătăria în care a fost găsit corpul cadavrului numitei S.G.

4. Dormitorul

5. Baia

6. Debara situată în fața dormitorului

7. Sufrageria

Specialist criminalist

Foto nr. 8

În urma tratării prin pudrare cu pulbere galben-fluorescentă a interiorului ușii de acces în apartament (indicată cu săgeata 1 din foto nr. 4-5), nu au fost relevate fragmente de urme papilare.

Foto nr. 9 Foto nr. 10

Foto nr. 9-10. Biblioteca aflată pe hol indicată de săgeata 2 din foto nr. 4. În urma tratării cu pulbere galben fluorescenă a suprafeței acesteia, nu au fost relevate fragmente de urme papilare. Săgețile indică locurile unde au fost găsite mai multe înscrisuri

Specialist criminalist

Foto nr. 11

Foto nr. 12

Foto nr. 13

Foto nr. 11-13. Înscrisurile indicate de săgețile din foto nr. 10. Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și tratării în condiții de laborator.

Specialist criminalist

Foto nr. 14

Ușa de acces în bucătărie indicată de săgeata 3 din foto nr. 4-5. Zona marcată indică un grup de urme papilare relevate cu pulbere neagră și ridicate prin transfer pe folie adezivă pe suport alb.

Foto nr. 15

Fotograma urmeilor papilare. Urmele conțin suficiente elemente necesare identificării dactiloscopice a persoanei care a creat-o, fiind aptă comparațiilor dactiloscopice – ÎN EVIDENȚĂ.

Specialist criminalist

Foto nr. 16

Foto nr. 17

Specialist criminalist

Foto nr. 18

Foto nr. 16-18. Aspecte din bucătărie. Săgețile indică locul și poziția în care a fost găsit cadavrul numitei S.G.

Foto nr. 19

Specialist criminalist

Foto nr. 20

Foto nr. 19-20. Fețele posterioară și anterioară ale mâinii drepte a cadavrului. În apropierea încheieturii mâinii drepte se observă o urmă de compresiune, de formă circulară, de pe care a fost ridicată o probă de contact prin tamponare cu exudat steril, umectat cu apă distilată.

Foto nr. 21

Fața anterioară a mâinii stângi. Se constată lipsa degetului mijlociu.

Specialist criminalist

Foto nr. 22 Foto nr. 23

Foto nr. 22-23. Cu ocazia examenului medico-legal extern se constată multiple leziuni traumatice la nivelul capului. Săgeata din foto nr. 23 indică lipsa cercelului din urechea stângă.

Foto nr. 24

Sacul de transport al cadavrului la I.N.M.L.

Specialist criminalist

Foto nr. 25

Locul unde a fost găsit cadavrul vizualizat după ce acesta a fost ridicat în vederea tranportului la I.N.M.L. Săgeata indică locul unde, pe pardoseala din bucătărie a fost constată prezența unor urme materie, cu aspect biologic, de culoare brun roșcată, în stare uscată, din care a fost ridicată o probă prin tamponare cu exudat faringian umectat cu apă distilată. În medalion este ilustrată locul unde a fost găsită o veioză.

Foto nr. 26

Veioza indicată de medalionul din foto nr. 25 care prezintă detașări de material. De pe părțile anterioară și posterioară a veiozei au fost ridicate 2 (două) probe de contact ridicate prin tamponare cu exudat faringian umectat cu apă distilată.

Specialist criminalist

Foto nr. 27

Foto nr. 28

Foto nr. 27-28. Pe partea inferioară a suportului veiozei se constată prezența unor urme materie, cu aspect biologic, de culoare roșcată, sub formă de stropi și pete, în stare uscată. În urma tratării veiozei în condiții de laborator prin fumegare cu vapori de cianoacrilat și pudrare cu pulbere neagră, nu au fost relevate urme papilare.

Specialist criminalist

Foto nr. 29

Întrerupătorul veiozei ilustrate în foto nr. 25 prezintă o urmă materie cu aspect biologic, de culoare brună, sub formă de mânjitură, în stare uscată, din care a fost ridicată o probă prin tamponare cu exudat faringian umectat cu apă distilată.

Foto nr. 30

Mobilierul de bucătărie aflat în partea stângă a acesteia. Săgeata indică partea inferioară a dulapului, unde, pe exteriorul ușilor, se constată prezența mai multor urme materie, cu aspect biologic, de culoare roșcată, sub formă de stropi, în stare uscată.

Specialist criminalist

Foto nr. 31

Locul indicat de săgeata din foto nr. 30.

PRECIZĂRI:

Urmele papilare ridicate cu ocazia cercetării la fața locului au fost comparate în vederea excluderilor cu:

S.G., victimă;

S.R., soț

S.P., fiu

X X

X

Probele și mijloacele materiale de probă ridicate cu ocazia cercetării la fața locului au fost ambalate în plicuri din hârtie, etichetate, sigilate prin ștampilare cu ștampila rotundă a Biroului criminalistic, fiind predate Serviciului Omoruri, însoțite de fișe de custodie.

Anexăm un plic ce conține foliile cu urmele papilare relevate și ridicate în cauză și impresiunile persoanelor cu care s-au efectuat excluderi.

Prezenta planșă fotografică, REDACTATĂ ÎN EXEMPLAR UNIC conține un număr de 15 (cincisprezece) file și 31 (treizeci și unu) fotografii judiciare efectuate cu aparatul foto digital ,,CANON”, la lumină artificială.

Specialist criminalist,