Ordinea Si Siguranta

CUPRINS

Introducere

 Într-un spațiu european, pentru fiecare cetãțean trebuie sã existe un mediu de securitate, în care libertatea, securitatea și justiția sunt garantate. Astãzi, este necesar sã se construiascã un sistem integrat de ordine publicã orientat proactiv cãtre nevoile de securitate și în serviciul cetãțenilor.

Mai mult ca oricând, este necesar ca la nivelul sistemului de ordine publicã sã se cristalizeze o culturã strategicã bazatã pe cunoașterea în profunzime a realitãții și a tendințelor majore desprinse din evoluția globalã a amenințãrilor criminalitãții. Astfel, sã se proiecteze o nouã arhitecturã, care sã permitã valorificarea integratã a capabilitãților instituționale, promovarea de standarde operaționale, ocupaționale și profesionale și prioritizarea eforturilor în aplicarea legii.

Libertatea de mișcare, protecția, inclusiv juridicã, a persoanelor celor mai vulnerabile, a femeilor și copiilor victime ale violenței, a persoanelor dependente, protecția datelor cu caracter personal și a vieții private, participarea la viața democraticã a Uniunii Europene, beneficierea de protecție în țãrile terțe trebuie sã fie consolidate. Dezvoltarea protecției civile în fața dezastrelor naturale sau a situațiilor de urgențã trebuie asiguratã.

Aceste actiuni, caracterizate prin violenta, distrugeri, incalcarea legii si a drepturilor omului au cauze, modalitati de manifestare si efecte dintre cele mai diferite dar toate au ca finalitate sferinta umana. Revenirea la starea de normalitate se fac e prin masuri ferme luate de guverne prin institutii politice, adminstrative, alte institutii cu drept coercitiv si chiar prin forta armata.

Plecand de la cauzele probabile de producere a tulburarii ordinii publice si de la propria experienta, statele si-au constituit structuri specializate si au adoptat strategii pentru mentinerea si restabilirea ordinii publice.

În general, majoritatea statelor democratice includ in categoria fortelor de ordine publica efective de politie , de jandarmerie, carabinieri, unitati antitero, servicii de pază și protecție a demnitarilor, de politie de frontiera, pompieri, garda de coastă, garda natională și altele.

Fiecare stat și-a creat și perfecționat structuri în domeniul ordinii publice în pas cu propria sa dezvoltare istorică, păstrând propria identitate, existând astfel o varietate de structuri organizatorice, relaționale si concepții de abordare în plan intern a ordinii publice.

SISTEME DE ORDINE ȘI SIGURANȚĂ PUBLICĂ

Capitolul I- Ordinea Și Siguranța Publică În România

1.1. Definirea ordinii și siguranței publice

Conform dicționarului explicativ al limbii române, noțiunea de "Ordine publică" provine din latinescul ordo, -inis, it. Ordine, și se referă la tipurile de ordine ( economică socială și politică) dintr-un stat, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri deosebite de la o orânduire socială la alta și care se concretizează în funcționarea normală a aparatului de stat, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Conform Strategiei Ministerului Administrației și Internelor de realizare a ordinii și siguranței publice, pentru creșterea siguranței cetățeanului și prevenirea criminalității stradale, ordinea publică, ca parte componentă a securității naționale, reprezintă "starea de legalitate, de echilibru și de pace, corespunzătoare unui nivel socialmente acceptabil de respectare a normelor legale și de comportament civic, care permite exercitarea drepturilor și libertăților constituționale, precum și funcționarea structurilor specifice statului de drept și se caracterizează prin credibilitatea instituțiilor, sănătatea și morala publică, starea de normalitate în organizarea și desfășurarea vieții politice, sociale și economice, în concordanță cu normele juridice, etice, morale, religioase și de altă natură, general acceptate de societate".

Siguranța publică exprimă sentimentul de liniște și încredere pe care îl conferă serviciul polițienesc pentru aplicarea măsurilor de menținere a ordinii și liniștii publice, a gradului de siguranță al persoanelor, colectivităților și bunurilor, precum și pentru realizarea parteneriatului societate civilă – poliție, în scopul soluționării problemelor comunității, al apărării drepturilor, libertăților și intereselor legale ale cetățenilor.

Starea de ordine și siguranță publică se realizează prin măsuri generale, de natură economică, socială și politică, precum și prin măsuri speciale, cu caracter preponderent preventiv. Din analiza acesteia rezultă menținerea vulnerabilității siguranței cetățeanului, perpetuarea fenomenului infracțional și dezvoltarea criminalității organizate, deși capacitatea de răspuns a instituțiilor statului de drept la riscurile și amenințările specifice a crescut.

1.2. Noțiuni generale privind sistemul forțelor de ordine publică

1.2.1. Atribuțiile ordinii publice

Conform Ordonanței De Urgență nr. 30 din 25 aprilie 2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Interen îndeplinește următoarele atribuții principale în domeniul ordinii, siguranței publice și securității naționale:

1. fundamentează, în temeiul legii, proceduri în vederea protejării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățeanului, precum și a patrimoniului public și privat.

2. structurile specializate, în funcție de competențele specifice ale acestora, planifică și realizează activități în vederea combaterii și prevenirii criminalității organizate, a terorismului, a traficului de persoane, a traficului și consumului ilicit de droguri, a criminalității infomratice, precum și a faptelor antisociale.

3. La nivel național, prin intermediul organelor de specialitate, coordonează, verifică și urmărește implementarea măsurilor în domeniul traficului de persoane, precum și a politicilor din domeniul asistenței și protejării acordate victimelor acestuia;

4. În ceea ce privește activitatea de protecție a cetățenilor, obiectivelor și bunurilor, asigură asistență, coordonează și întocmește măsurile și procedurile necesare. De asemenea asigură paza obiectivelor ce au un grad ridicat de importanță, si care sunt în competența acestora, potrivit legii.

5. Elaborează și implemetează documente operaționale și strategice privind planificarea și efectuarea capacității operaționale a forțelor de ordine ți siguranță publică pe timp de pace, în situații de criză și la război.

6. desfășoară, prin structuri specializate, potrivit competenței, activități de prevenire și combatere a acțiunilor de nerespectare a regimului juridic al produselor militare și al produselor și tehnologiilor cu dublă utilizare;

7. asigură, potrivit competențelor, executarea de proceduri specifice în vederea cercetărilor cu privire la săvârșirea unor fapte de competență penală.

8. asigură protecția martorilor;

9. În situațiile stabilite prin ordin al ministrului, din fondul special destinat acestor situații, poate recompensa cetățenii care ajută ministerul în vedrea îndeplinirii atribuțiilor funcționale.

10. desfășoară activități în vederea asigurării respectării regimului frontierei de stat și coordonarea interministerială în acest domeniu.

11. întocmește și utilizează Registrul național al armelor, sistemul național de evidență a străinilor și Cazierul judiciar. De asemenea asigură respectarea regimului juridic al străinilor pe teritoriul României.

12. implementează politicile României în domeniul azilului;

13. organizează și execută asigurarea medicală și psihologică a personalului propriu care participă la misiuni specifice.

1.2.2. Principiile de realizare a ordinii si siguranței publice

Îndeplinirea obiectivelor strategiei de ordine publică, se realizează în baza următoarelor principii:

– Principiul legalității se referă la respectarea legii în exercitarea atribuțiilor funcționale a forțelor de ordine și siguranță, acestea desfășurându-se în spiritul legii, iar cetățenii sunt supuși la îngrădirea drepturilor și libertăților constituționale decât atunci când aceștia încalcă legea și cerințele firești civice.

– Principiul teritorial și al mobilității forțelor. Structurile forțelor de ordine și siguranță publică sunt dispuse la nivel teritorial și central în funcție de evoluția fenomenului infracțional. De asemenea acestea sunt organizate din structuri cu competențe corespunzătoare dispunerii și competențelor specifice unităților administartiv-teritoriale.

– Principiul prevenirii acțiunilor de tulburare a ordinii publice are în vedere competența forțelor de ordine și a organismelor de conducere de a anticipa și a reacționa prin măsuri specifice, în timp optim, pentru evitarea producerii oricăror acte sau fapte prin ar putea aduce prejudicii ordinii publice, prin evitarea escaladării acestora și producerea unor evenimente violente sau care ar putea afecta ordinea publică.

– Principiul operabilității și interoperabilității se referă la pregătirea și disponibilitatea forțelor de ordine de a lucra în comun cu forțe de același specific din alte state, de a executa misiuni de menținere a păcii precum și de suprimare a efectelor unor dezastre sau calamități, atât în plan internațional cât și pe teritoriul altor state.

– Principiul nediscriminării se referă la adoptarea unei atitudini și unui comportament imparțial, corect și nediscriminatoriu, față de toți cetățenii, indiferent de rasă, religie, sex, apartenență politică, religie, avere sau statut social, de către forțele de siguranță și ordine publică.

– Principiul evitării surprinderii impune forțelor de ordine și siguranță publică ca în situațiile care necesită folosirea armelor din dotare, aceștia au obligația de a soma, a atenționa , mai ales în cazul armelor de foc, intenția de folosire a acestora, și acordarea timpului necesar pentru părăsirea zonei de către cei implicați sau încetarea acțiunilor.

– Principiul suficienței, gradualității și proporționalității are în vedere utilizarea forței doar atunci când situația o impune,pe o perioadă scurtă de timp, atât cât se estimează că ar fi de ajuns pentru atingerea obiectivului și diminuarea conflictului. Măsurile de constrângere vor fi folosite numai dacă este imperios necesar și vor fi puse în practică în mod progresiv.

– Principiul colaborării permanente cu comunitatea are în vedere cetățeanul și faptul că forțele de ordine, în îndeplinirea sarcinilor funcționale, trebuie sa acționeze cu respect față cetățeni.

– Principiul inviolabilității persoanei impune interzicerea aplicării de măsuri coercitive violente, rele tratamente sau tortură, asupra cetățenilor. De asemenea, acest principiu se referă la drepturile cetățeanului atribuite prin constituție, și anume că orice persoană are dreptul la integritate fizică și morală, la a i se respecta propria viață, la a fi judecat de către instanțele judecătorești n cadrul unui proces just și echitabil.

– Principiul intervenției specializate și cooperării. Se referă la faptul că măsurile și acțiunile întreprinse de către forțele de ordine și siguranță publică și de sprijin, în îndeplinirea atribuțiilor funcționale referitoare la menținerea și stabilirea ordinii publice, trebuie să se realizeze în raport cu pregătirea și dotarea specifică fiecărei categorii de forțe, precum și în raport cu atribuțiile legale.

– Principiul conducerii unitare – are în vedere faptul că pentru atingerea scopurilor propuse cu eforturi minime și rezultate superioare, este necesară o armonizare și sincronizare a acțiunilor.

1.3. Riscuri și vulnerabilități la adresa siguranței și ordinii publice și direcțiile de acțiune

1.3.1. Riscuri și vulnerabilități la nivel național

Consumul și traficul de droguri

Combaterea traficului de droguri reprezintă o prioritate, atât a organismelor Uniunii Europene cât și a Guvernului României, fenomenul fiind tratat și în documentele strategice naționale.

Poziția geografică a României favorizează includerea țării noastre noastre în cadrul marilor rețele de trafic internațional, alături de Bulgaria și Ungaria.

România reprezintă, în principal, o zonă de tranzit și pentru depozitarea temporară a drogurilor de mare risc. Rolul grupărilor de criminalitate organizată autohtone implicate în operațiuni de trafic de droguri este acela de a sprijini sau derula operațiuni de livrare a produselor narcotice spre statele din Occident.

Fenomenul traficului de droguri este caracterizat de provocări tot mai mari, în special datorită câștigurilor importante obținute de către liderii grupurilor organizate și de diversificarea categoriilor de droguri nou introduse pe piață în ultimii ani, prin apariția substanțelor psihoactive.

Potențialul deosebit al Portului Constanța pentru dezvoltarea economică a României, reprezentat în special de poziția geostrategică la confluența rutelor celor trei coridoare de transport pan-europene, creează premisele ca țara noastră să constituie principala poartă de intrare a produselor și bunurilor provenite de pe piețele emergente din Estul Asiei și Orientul Mijlociu, precum și o alternativă semnificativă pentru accesul unor cantități însemnate de cocaină către spațiul comunitar.

În ultimii doi ani, comercializarea pe piața din România a substanțelor psihoactive prin metoda clasică „magazine de vise”, a înregistrat o scădere semnificativă, urmare a măsurilor legislative adoptate și a activităților de combatere întreprinse de autoritățile de aplicare a legii. Pe acest fond, vânzarea-cumpărarea acestor substanțe stupefiante se realizează cu o pondere mai mare, prin intermediul internetului.

Traficul de ființe umane

Traficul de persoane reprezintă un fenomen grav care aduce atingere drepturilor fundamentale ale omului. Victimele sunt recrutate și lipsite de libertate prin forță și/sau înșelăciune, în scopul exploatării sexuale, exploatării prin muncă, prin obligarea de a practica cerșetoria sau de a desfășura activități infracționale. Aceste categorii de persoane sunt exploatate de către traficanți, fiind obligate să le restituie acestora sume semnificative de bani, deseori fiind private de documentele de identitate, sechestrate, lipsite de libertate, izolate și supuse amenințărilor.

De asemenea, s-a constatat că acestea provin din zone cu dificultăți economice și sociale, dezvoltarea industriei sexuale și cererea de forță de muncă ieftină reprezentând două dintre cauzele existenței traficului de ființe umane. Factorul comun pentru care aceste persoane devin victime ale traficului este promisiunea unei vieți mai bune pentru acestea și/sau pentru familiile acestora.

Deși România este atât o țară sursă pentru traficul de persoane, cât și țară de tranzit ca urmare a faptului că se situează în vecinătatea altor țări sursă ca Federația Rusă, Ucraina, Belarus, Republica Moldova sau țări din Balcanii de Vest, numărul cetățenilor români identificați ca traficanți sau victime ale traficului de ființe umane se menține relativ constant începând cu anul 2011.

Migrația ilegală

Formele organizate de migrație ilegală au drept scop obținerea de către grupări infracționale specializate a unor câștiguri bănești din partea imigranților, ca urmare a facilitării intrării sau șederii acestora într-o țară, prin încălcarea legislației acesteia.

România nu este o țară de destinație pentru fluxurile migratorii, iar datorită sistemului performant de supraveghere a frontierei de stat a fost în mică măsură folosită ca țară de tranzit. Cu toate acestea, din cauza faptului că România este tranzitată de trei rute principale de migrație către Europa de Vest, respectiv: ruta estică, ruta est-mediteraneană și ruta Balcanilor de Vest, fenomenul migrației ilegale se manifestă sub diverse forme, cele mai uzitate fiind traversarea ilegală a frontierelor verzi între punctele de control a trecerii, ascunderea în diverse mijloace de transport și utilizarea, de către migranți, a documentelor de identitate sau călătorie falsificate sau contrafăcute ori a documentelor valide, aparținând altor titulari.

Grupurile criminale organizate care facilitează migrația ilegală sunt caracterizate printr-un grad ridicat de flexibilitate și o capacitate mare de a colabora eficient prin intermediul rețelelor proprii create la nivel transfrontalier.

Frauda și evaziunea fiscală

Frauda și evaziunea fiscală limitează capacitatea statului de a colecta taxe și impozite, de a acumula venituri și de a-și pune în aplicare politica economică. Conform estimărilor, la nivelul Uniunii Europene, sume de bani nedeclarate și neimpozitate de ordinul zecilor de miliarde de euro, se află în continuare în paradisuri fiscale, reducând veniturile fiscale naționale.

Conform datelor statistice Eurostat, se constată că, deși economia subterană are o ușoară tendință de scădere în România, nivelul acesteia continuă să se situeze la o cotă ridicată față de media europeană (18,4%).

Procesul de integrare europeană a condus la o înglobare a economiilor statelor membre, înregistrându-se un volum ridicat al tranzacțiilor transfrontaliere, precum și diminuarea costurilor și a riscurilor aferente acestor tranzacții.

Procesul a generat avantaje enorme pentru cetățenii și întreprinderile europene, dar a creat provocări suplimentare pentru organele de aplicare a legii naționale în ceea ce privește cooperarea și schimbul operativ de informații.

În România se evidențiază o diversificare a formelor de manifestare și propagare a criminalității economico-financiare, atât în ceea ce privește fraudele fiscale, cât și munca la negru/gri, prin modalități noi de operare, generând efecte negative directe asupra bugetului general consolidat al statului, stabilității și competitivității mediului de afaceri.

Evaziunea fiscală continuă să producă prejudicii majore bugetului general consolidat al statului, în pofida faptului că, în ultima perioadă, fenomenul a cunoscut o ușoară diminuare, în principal, în zona evaziunii de masă3, consecință atât a măsurilor de combatere de ordin instituțional/legislativ adoptate de autorități, cât și a restrângerii piețelor financiare în perioadele restricțiilor fiscale.

Contrabanda cu produse accizabile și alte operațiuni ilicite preferate de rețelele infracționale

Fenomenul infracțional al contrabandei se manifestă atât în interiorul teritoriului național, cât și la nivelul frontierei de stat, cauzele principale fiind criza economică și financiară înregistrată la nivel mondial, diferențele de accize aplicate de state, legislația diferențiată și permisivă în domeniu, precum și lungimea frontierei externe (peste 2.070 km).

În acest context, este considerată oportună direcționarea, cu preponderență, a acțiunilor de control în special la nivelul infrastructurii portuare și frontierei verzi, în scopul limitării activităților ilicite la intrarea pe teritoriul național.

Ca modalități ilicite preferate de anumite grupări infracționale organizate rețin atenția:

– aditivarea produselor petroliere cu uleiuri minerale achiziționate de pe piața externă și comercializarea acestora ilegal drept carburanți pe piața autohtonă;

– declararea unor achiziții de băuturi alcoolice cu acciză zero, în realitate marfa fiind alcool pur, supus accizării;

– achiziționarea de legume și fructe, zahăr și ulei alimentar prin consemnarea în facturi a unor cantități inferioare celor reale;

– realizarea unor compensări ilegale de TVA în domeniul produselor IT&C, electronice, electrocasnice și textile importate, inclusiv prin interpunerea, în circuitul comercial, de firme fantomă autohtone și străine.

Contrafacerea și infracțiunile care aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală

În România, infracțiunile constatate pe linia drepturilor de proprietate intelectuală continuă să reprezinte un fenomen cu repercusiuni grave asupra încasărilor la bugetul general consolidat al statului, stabilității și competitivității mediului de afaceri.

La nivelul Uniunii Europene s-a constatat, în ultimii ani, o creștere a comerțului cu produse contrafăcute din domeniul sănătății (medicamente sau echipamente medicale), acest tip de infracțiune cauzând pierderi la nivelul bugetelor statelor membre și care au pus în pericol sănătatea și viața celor care folosesc aceste produse.

Corupția

Proliferarea rapidă a criminalității organizate, potențialul foarte ridicat de adaptare, precum și capacitatea de acțiune crescută a grupărilor de criminalitate organizată, a determinat inclusiv un interes permanent al exponenților acestora de vulnerabilizare și corupere a funcționarilor publici de la toate nivelurile.

Acesta reprezintă un aspect extrem de sensibil pentru România, mai ales din perspectiva monitorizării atente a Uniunii Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV).

Comisia Europeană a publicat la începutul anului 2014, un studiu Eurobarometru care arată faptul că 34% dintre români (media europeană fiind de 26%) consideră că s-au realizat progrese în materia prevenirii și combaterii infracțiunilor de corupție, România având cea mai mare creștere din Uniunea Europeană la acest indicator în raport cu anul 2011.

Acest rezultat demonstrează faptul că opinia publică percepe activitatea sistemului judiciar în acest domeniu ca fiind pozitivă, iar această încredere în eficiența sistemului este resimțită și în activitatea judiciară, în contextul în care din ce în ce mai multe persoane denunță fapte de corupție despre care iau cunoștință.

Ultimele studii de specialitate realizate în domeniu au concluzionat că piața achizițiilor publice din România nu s-a dovedit a fi competitivă și transparentă. Au fost cheltuite peste 10 miliarde euro anual pe contracte de achiziții publice atribuite prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziții (SEAP), însă aceasta sumă nu reprezintă decât a treia parte din valoarea estimată a fi contractată anual de autoritățile publice centrale și locale pentru achiziții de bunuri, servicii sau lucrări prin alte mijloace decât cele electronice autentice.

Au fost identificate inclusiv fapte de corupție săvârșite în scopul influențării procedurilor de achiziție pentru a deturna resursele financiare publice în interesul unor grupări din care făceau parte oameni de afaceri aflați, uneori, în legătură cu decidenți politici.

Criminalitatea informatică

Internetul a revoluționat modul de viață și a contribuit la dispariția barierelor în societate. Oamenii au devenit din ce în ce mai dependenți de comunicații și de instrumentele bancare de tip electronic. Acest context oferă oportunități infractorilor și creează în mod constant noi ”mărfuri” ilicite, reprezentate, în special, de informații cu caracter personal și/sau informații financiare sustrase în mod ilegal, fraude legate de cardurile de plată și infracțiuni de pornografie infantilă prin intermediul sistemelor informatice.

Evaluarea amenințării pe care o prezintă criminalitatea organizată prin intermediul internetului și sistemelor informatice a evidențiat un trend ascendent în cazul infracțiunilor săvârșite de cetățeni români care au drept ținte cetățeni, firme sau instituții publice/private din alte state, precum și un număr tot mai mare de sesizări ale unor cetățeni români și firme care devin victime ale acestui tip de infracționalitate.

România este o sursă pentru criminalitatea informatică, înregistrându-se o creștere a numărului fraudelor săvârșite prin intermediul internetului, a celor cu carduri bancare, atacurilor informatice cu diverși viruși/troieni informatici etc., precum și a infracțiunilor contra siguranței și integrității datelor informatice

1.3.2. Obiective și direcții de acțiune

În conformitate cu analiza Comitetului permanent pentru securitate internă, în urma revizuirii propunerilor statelor membre, discutate la nivelul Uniunii Europene, Strategia Națională de Ordine și Siguranță Publica a stabilit un număr de obiective generale și specifice, precum și direcțiile de acțiune pentru punerea în aplicare și îndeplinire a acestora.

La întocmirea acestor obiective, s-au avut în vedere prioritățile stabilite în Programa de politici a UE 2014-2017, acestea fiind: migrația ilegală, armele de foc, criminalitatea cibernetică, traficul de persoane, criminalitatea organizată, comerțul cu bunuri contrafăcute, fraudele și traficul de droguri.

A. Criminalitatea organizată și terorismul reprezintă primul obiectiv general vizat, iar pentru prevenirea și combaterea acestor fenomene, se au în vedere 3 obiective specifice și direcțiile de acțiune aferente, specifice fiecăruia.

Primul obiectiv specific se referă la creșterea capacității operaționale în vederea anticipării, prevenirii și combaterii criminalității organizate și terorismului, iar direcțiile de acțiune în vederea atingerii acestui obiectiv sunt:

1. identificarea și anihilarea rețelelor specializate în terorism și trafic de droguri.

2. Menținerea stării de performanță și disponibilitate a sistemelor informaționale, precum și asigurarea securității acestora.

3. Îmbunătățirea permanentă și performatizarea continuă a rețelei privind schimbul securizat de informații, precum și extinderea acesteia, astfel încât să poată fi utilizată de către toate structurile cu atribuții competente, implicate în lupta împotriva criminalității organizate.

4. Eficientizarea și îmbunătățirea mecanismului de colectare structurată a informațiilor și datelor , precum și a procedeelor și instrumentelor de analiză a acestora, utilizate în cadrul activităților de cercetare penală și informativ operative.

5. Pentru urmărirea infracțiunilor grave, precum și în vederea prevenirii și depistării eventualelor amenințări, este necesară optimizarea continuă a mecanismelor de alertă precoce și a sistemelor de prevenire

6. Stabilizarea evaluării, informării și cercetării datelor prelucrate din teren, în vederea reducerii traficului de droguri.

7. Extinderea acțiunilor de combatere și prevenire a criminalității grave, precum și a terorismului.

Al doi-lea obiectiv specific are în vedere consolidarea coooperării în domeniul criminalității organizate transfrontaliere cu scopul combaterii acestui fenomen.

Direcțiile de acțiune sunt:

1. Participarea structurilor cu atribuții specifice în domeniul criminalității, la ciclul de politici al Uniunii Europene, precum și intensificarea și dezvoltarea cooperarii internaționale.

2. Consolidarea capacității de luptă împotriva criminalității transfrontaliere.

3. Stabilizarea și dezvoltarea instrumentelor juridice axate pe recunoaștere reciprocă în vederea facilitării anchetelor penale și a operațiunilor comune, atât cu state UE, cât și cu state terțe.

4. Realizarea posibilității de operare și accesare a diferitelor sisteme informaționale și informatice folosite de structurile statelor membre, inclusiv utilizarea acestora în cadrul operațiunilor comune

5. Utilizarea instrumentelor europene în vederea continuării instruirii personalului cu privire la cooperarea cu alte state ale Uniunii Europene.

Cel de-al trei-lea obiectiv specific vizează creșterea nivelului de conștientizare a categoriilor sociale vulnerabile, precum și gradul de protecție a victimelor traficului de persoane, în vederea prevenirii și combaterii traficului de persoane.

Direcțiile de acțiune pentru atingerea acestui obiectiv sunt:

1. Facilitarea victimelor traficului de persoane în vederea participării la procedurile judiciare; implicarea societății civile, specialiștilor de la nivel local și național, precum și a instituțiilor, în dinamizarea activităților de prevenire a traficului de persoane.

2. Descoperirea și anihilarea rețelelor infracționale, specializate în migranți și traficul de persoane.

3. Creșterea gradului de conștientizare a populației, în general, și a grupurilor de risc, în mod special, privind implicațiile traficului de persoane.

4. Cooperarea cu societatea civilă în vederea creșterii gradului de asistență și protecție a victimelor traficului de persoane .

B. Prevenirea și combaterea criminalității economico-financiare și corupției este cel de-al doilea obiectiv general, iar strategia pentru îndeplinirea acestui obiectiv general, este atingerea a 2 obiective specifice și direcțiile de acțiune a acestora.

Primul obiectiv specific are în vedere combaterea și prevenirea evaziunii fiscale precum și a altor forme de criminalitate economico-financiară.

Direcții de acțiune sunt:

1. Dinamizarea aparatului informativ operativ,în vederea descoperii modalităților de acțiune ilegală folosite de către persoane și firme implicate, precum și identificare acestor persoane, î n vederea comiterii de acțiuni circumscrise macrocriminalității.

2. Intensificarea și redimensionarea i activităților de cercetare penală și operativ – informative pentru fapte de contrabandă, infracțiuni care aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală și evaziune fiscală.

3. Combaterea evaziunii fiscale prin dinamizarea măsurilor de prevenire, reducerea economiei subterane și asigurarea unui mediu de afaceri în care să nu existe distorsiuni în ceea ce privește competiția.

3. Intensificarea măsurilor de combatere și prevenire a macrocriminalității, de către GIS, prin supravegherea și protejarea teritoriului vamal comunitar și național, în special produsele cu regim special precum și a comerțul și traficul ilegal cu produse accizabile și traficul cu produse contrafăcute.

5. Folosirea mecanismelor comune de evaluare a mediului de securitate de către Grupul Interministerial strategic prin coordonarea coerentă și unitară a măsurilor ofensiv-anticipative.

6. Formarea unor structuri de colaborare și cooperare, asemenea grupurilor speciale multidisciplinare de tip task-force.

7. Realizarea unui cadru de cooperare între organismele guvernamentale de acordare a licențelor, a contractelor de achiziții, de reglementare, a autorizațiilor și a subvențiilor.

8. Armonizarea legislației naționale în domeniul prevenirii și combaterii criminalității economico – financiare cu reglementările europene în materie, îndeosebi în domeniul sechestrării și confiscării activelor/bunurilor provenite din infracțiuni.

9. Eficientizarea activităților de identificare și indisponibilizare, în vederea confiscării a produselor infracțiunilor și creșterea nivelului de recuperare a prejudiciilor în cauzele privind infracțiuni economico-financiare și de spălare a banilor.

10. Realizarea unor structuri de investigare în componența cărora să participe reprezentanți din instituțiile cu atribuții, sub coordonarea operațională a GIS, în vederea desfășurării unor acțiuni unitare și omogene, în concordanță cu modele care operează în statele membre ale Uniunii Europene.

11. Mărirea gradului de conștientizare și sensibilizare a cetățenilor cu privire la riscurile la care se supun prin implicarea în economia subterană.

12. Combaterea infracțiunilor de spălare a banilor și diminuarea cumulării și transferării de fonduri obținute ilegal, în străinătate.

Al doi-lea obiectiv specific se referă la combaterea și prevenirea corupție, iar direcțiile de acțiune specifice pentru îndeplinirea acestui obiectiv sunt:

1. Implementarea strategiei naționale anticorupție la nivelul ministerului prin monitorizarea planurilor sectoriale de acțiune.

2. Gestionarea coerentă, la nivel de instituție,a prevenirii și detectării conflictelor de interese sau practicilor de corupție în domeniul achizițiilor publice, printr-o abordare comprehensivă a acțiunilor anticorupție.

3. Depistarea zonelor vulnerabile și realizarea și dezvoltarea unor măsuri eficiente de efectuare și realizare a unor evaluări sistematice privind aceste vulnerabilități.

4. Prevenirea și combaterea actelor de corupție care au legătură cu evaziunea fiscală și infracțiunile de contrabandă.

5. Creșterea gradului de conștientizare a populației privind consecințele corupției și colaborarea cu structurile statului care au atribuții în domeniul combaterii corupției

Direcții le de acțiune privind îndeplinirea celui de-al trei-lea obiectiv general cu privire la creșterea gradului de protecție și siguranță a cetățeanului, sunt:

1. În vederea asigurării climatului de siguranță și ordine publică, este necesară implementarea de politici coerente în domeniul prevenirii criminalității și promovarea rolului activ al cetățeanului în comunitate.

2. Eficientizarea activității de combatere a infracțiunilor contra persoanei, a patrimoniului precum și la regimul armelor, munițiilor și substanțelor periculoase.

3. Creșterea nivelului de siguranță feroviară, navală, rutieră și aeriană.

4. Asigurarea protecției patrimoniului cultural național și al ecosistemelor naturale naționale.

5. Creșterea calității serviciului de ordine și siguranță publică în beneficiul cetățeanului.

6. În vederea asigurării unei reacții eficace și rapide, în cazul unor situații de criză sau speciale, este necesară evaluarea și creșterea mobilității structurilor de ordine și a capacității de intervenție.

7. Dezvoltarea procesului integrat de gestionare a situațiilor speciale și de criză în vederea asigurarea protecției si siguranței cetățeanului.

C. Creșterea nivelului de securitate a persoanelor fizice /juridice și entitățile statului în spațiul cibernetic, reprezintă cel de-al patru-lea obiectiv general.

Pentru îndeplinirea cerințelor acestui obiectiv, s-a stabilit un obiectiv specific, și anume: Creșterea capacităților de răspuns la problemele cu care se confruntă cetățenii și mediul de afaceri.

Direcții le de acțiune în vederea îndeplinirii acestui obiectiv specific sunt:

1. Dezvoltarea planurilor de punere în aplicare a Strategiei de Securitate Cibernetică a României (aprobată de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării, la data de 05.02.2013).

2. Dezvoltarea instrumentelor tehnice (percheziții informatice, acces și prelucrare de date) și a instrumentelor de investigare și monitorizare prin Internet în domeniul investigării criminalității informatice.

3. Asigurarea, la nivel național, a caracterului unitar al procedurilor de protecție a

infrastructurilor cibernetice de interes național.

4. Cooperarea cu celelalte state membre pentru promovarea utilizării active a sistemelor informatice pentru combaterea terorismului, de avertizare timpurie și a platformelor informatice care facilitează privind schimbul reciproc de informații în cazul incidentelor cauzate de explozii, substanțe chimice, biologice și nucleare.

5. Întărirea securității infrastructurii IT.

6. Îmbunătățirea capacității de prevenire, investigare și combatere a criminalității

informatice.

7. Participarea activă și contribuția în cadrul Centrului European pentru Infracțiuni

Informatice de la nivelul Europol.

8. Consolidarea cooperării în domeniu, îndeosebi pentru regiunea Mării Negre și

parteneriatul estic.

D. Consolidarea frontierei de stat, gestionarea problematicii mi grați ei i l egal e, azi l ul ui ș i i ntegrarea s trăi ni l or este obiectivul general numărul 5.

Primul obiectiv specific este onsolidarea frontierelor externe ale Uniunii Europene.

Direcții de acțiune:

1. Implementarea de noi tehnologii de supraveghere și control la frontiera externă a Uniunii Europene, precum și dezvoltarea celor existente, în funcție de situația operativă și de analizele de risc efectuate.

2. Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii și certificarea punctelor de trecere a frontierei conform standardelor europene și necesităților impuse de traficul de mărfuri și pasageri.

3. Întărirea cooperării și a schimbului de informații între structurile și instituțiile componente ale Grupului Interministerial Român pentru Managementul Integrat al Frontierei de Stat.

4. Asigurarea participării personalului la programele de pregătire specifice din țară și străinătate.

5. Asigurarea cheltuielilor necesare mentenanței tuturor echipamentelor și sistemelor destinate combaterii infracțiunilor din competența de investigare, precum și celor destinate supravegherii și controlului frontierei de stat.

6. Dezvoltarea Sistemului European de Supraveghere a Frontierelor (EUROSUR).

7. Dezvoltarea contribuției României în cadrul inițiativelor de cooperare regionale, internaționale, în special în cadrul agențiilor europene cu atribuții în domeniul managementului frontierei, combaterea infracționalității transfrontaliere etc. (Frontex, Oficiul European de Sprijin pentru Azil etc.).

8. Continuarea implementării aquis-ului Schengen.

9. Funcționarea, întreținerea și securitatea Sistemului Informatic Național de Semnalări (SINS), asigurarea accesului autorităților naționale competente la acesta, precum și participarea României la Sistemul de Informații Schengen.

Obiectivul specific numărul 2 vizează combaterea migrației ilegale și dezvoltarea unei politici de returnare adecvate.

Direcțiile de acțiune sunt:

1. Întărirea capacității administrative a structurilor cu atribuții în domeniul combaterii migrației ilegale.

2. Întărirea cooperării și a schimbului de informații între structurile de aplicare a legii cu competențe în prevenirea și combaterea migrației ilegale.

3. Susținerea eforturilor Uniunii Europene pentru dezvoltarea politicilor în domeniul returnării și readmisiei.

4. Întărirea controlului legalității șederii cetățenilor proveniți din state terțe pe teritoriul României și punerea în aplicare măsurilor de returnare și a celor restrictive.

5. Dezvoltarea cooperării cu țările terțe cu potențial migrator.

Cel de-al trei-lea obiectiv specific are în vedere întărirea și dezvoltarea în România a tuturor componentelor Sistemului European Comun de Azil.

Direcții de acțiune:

1. Consolidarea capacității administrative a structurilor cu atribuții în domeniul azilului.

2. Asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil și respectarea principiului nereturnării.

3. Asigurarea condițiilor de trai pentru solicitanții de azil în conformitate cu standardele internaționale în vigoare.

4. Asigurarea compatibilității și interoperabilității cu sistemele de azil din alte state membre și cooperarea cu Biroul European de Sprijin pentru Azil.

5. Asumarea obligațiilor de către România privind relocarea și participarea activă a României la eforturile internaționale pentru identificarea unor soluții de reglementare durabile pentru persoanele aflate în nevoie de protecție internațională.

E. Obiectivul general numărul 6 tratează dezvolatarea capacității administrative și operaționale a structurilor sarcini în domeniul ordinii și siguranței publice. Pentru atingerea acestui obiectiv principal trebuiesc luate în vedere două obiective specifice.

Primul obiectiv specific este eficientizarea managementului resurselor umane, logistice și financiare.

Direcții le de acțiune:

1. Stabilirea unui raport optim între resursele umane, logistice și financiare alocate, în funcție de volumul și complexitatea activității și rezultatele așteptate.

2. Implementarea unor instrumente moderne de lucru pentru realizarea unui

management integrat al resurselor umane, logistice și financiare.

3. Dezvoltarea infrastructurilor IT&C, precum și a capabilităților logistice, prin adaptarea conceptuală, structurală și acțională cu dimensiunile, specificul și atribuțiile structurilor.

4. Reproiectarea sistemului de formare profesională și a cadrului incident sistemului de recrutare, selecție și promovare a resurselor umane, potrivit nevoilor instituționale.

5. Creșterea calității serviciilor, reducerea birocrației și simplificarea procedurilor administrative.

6. Dezvoltarea și implementarea unei strategii sanitare profilactice, reprezentată de prevenirea îmbolnăvirilor, promovarea și consolidarea sănătății personalului pentru menținerea și întărirea capacității de efort a personalului.

7. Identificarea de noi metode, proceduri și instrumente de lucru în scopul eficientizării activității și creșterii capacității administrative instituționale.

8. Îmbunătățirea comunicării publice, interacțiunii cu mass-media, organizarea de campanii de comunicare publică.

Al doi-lea obiectiv se referă la îmbunătățirea proceselor decizionale și creșterea capacității de absorbție a fondurilor europene.

Direcțiile de acțiune sunt:

1. Creșterea capacității de planificare strategică și bugetară.

2. Dezvoltarea unui mecanism de monitorizare și evaluare a serviciilor publice prestate de structurile ministerului și corectarea derapajelor de la parametrii previzionați.

3. Dezvoltarea capacității de atragere a fondurilor nerambursabile, în corelare cu obiectivele strategice instituționale.

4. Inițierea și desfășurarea procesului de pregătire la nivel instituțional ocazionat de preluarea de către România, a Președinției Consiliului UE, în anul 2019.

5. Dezvoltarea componentei de analiză a informațiilor, la nivel operațional, tactic și strategic.

Capitolul II – Sisteme de ordine publică în Europa

2.1. Sisteme de ordine publică în România

În România, sistemul național de asigurare a ordinii publice cuprinde ansamblul format din legislație, autoritațile și organele administrației publice, instituțiile, forțele și resursele create și pregătite special, care acționează pentru garantarea drepturilor și libertăților cetățenești, protecția proprietății publice și private, funcționarea normală a statului de drept.

Sistemul Național de Ordine publică cuprinde legislația; forțele de ordine publică; pregătirea și conducerea.

Legislația reprezintă cumulul de acte normative de actualitate în temeiul cărăra funcționează activitatea de ordine publică.

Principalele acte normative care reglementează activitatea de ordine publică, sunt:

Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Tării prin care sunt compatibilizate toate aspectele referitoare la locul și rolul acestuia în cadrul sistemului autorităților și instituțiilor publice ale statului cu prevederile Constituției.

Legea nr. 550/2004 în care este stipulat faptul că: „ Jandarmeria Română este instituția militară specializată a statului", și care are ca obiective principale asigurarea și restabilirea ordinii publice, combaterea și prevenirea infracțiunilor, precum și neutralizarea actelor suspecte și teroriste pe teritoriul României;

Legea nr.218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române potrivit căreia Poliția Română este instituția specializată a statului, care exercită pe teritoriul țării atribuțiile privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, respectarea ordinii și liniștii publice în condițiile legii.

Activitatea poliției constituie serviciul public specializat și se realizează în interesul persoanei, al comunității precum și în sprijinul instituțiilor statului, cooperează cu instituțiile statului și colaborează cu asociațiile și organizațiile neguvernamentale, precum și cu persoanele fizice și juridice.

Legea 371/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Comunitare stipulează faptul că scopul creării Poliției Comunitare este „creșterea eficienței pazei bunurilor și activităților de apărare a ordinii publice, a vieții și integrității persoanelor".

Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, completată și modificată cu Legea nr. 31/2004. În cazul în care adunările publice își pierd caracterul pașnic și civilizat, poliția și jandarmeria vor interveni pentru împiedicarea sau neutralizarea manifestărilor ce tulbură grav ordinea și liniștea publică, pun în pericol viața, integritatea corporala a cetățenilor, a forțelor de ordine sau amenință cu devastări ori distrugeri de clădiri și alte bunuri de interes public sau privat;

Legea nr 61/1991 cu modificările ulterioare, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Această lege prevede faptele care încalcă unele norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, comise de persoane sau grupuri de persoane care constituie după caz infracțiuni sau contravenții și sunt sancționate conform legii.

Forțele de ordine publică se compun din:

– forțe specializate de ordine publică;

– forțe complementare de ordine publică;

– forțe de excepție pentru apărarea ordinii publice.

Conceptul de forță de ordine publică în sens larg, desemnează acele forțe investite, îndrituite să exercite dreptul de poliție: instituții și autorități cu competențe și atribuții în materie de ordine publice, cu dreptul de a soma pe orice în scopul de a respecta anumite reguli de conduită pe care le-a încălcat, cu alte cuvinte au dreptul de a chema la ordine.

În sens restrâns, forțele de ordine publică includ doar acele forțe care asigură servicii de ordine, de menținere ori restabilire a ordinii publice, indiferent de acțiunile și persoanele care provoacă tulburarea acesteia, adică forțele, efectivele de jandarmi și poliție.

Într-o altă accepție, forțele de ordine publică reprezintă autoritatea statului investita prin lege cu atribuții și competențe în materie de ordine publică cărora li se conferă sarcini în exercitarea dreptului de poliție a statului.

Structura forțelor ordine publică are în componența sa forțe de sprijin, forțe complementare, forțe principale și forțe de excepție.

Forțele principale ale Ministerului Administrației și Internelor sunt reprezentate de structurile de poliție și jandarmi, care constituie elementele de bază a structurilor abilitate să gestioneze probleme din domeniul ordinii publice ataât pe timp de pace cât și e timp de război. Forțele de sprijin sunt compuse din structuri speciale de intervenție și protecție, din cadrul Ministerului Administrației și internelor. Aceste structuri sunt de protecție civilă, pompieri, aviație și poliție de frontieră.

Forțele complementare sunt formate din structuri ale:

Ministerului Apărării Naționale;

Serviciului de Pază și Protecție;

Garda Financiară;

Poliția Comunitară și Locală;

Serviciului Român de Informații;

Pompieri civili;

Agenția Sanitar-veterinară;

Garda de Mediu;

Unități civile de protecție și pază

Forțele de excepție activează numai în situații speciale prevăzute de lege, având rolul de a stabili ordinea constituțională , în situați în care instituțiile democratice sunt în pericol și restabilirea ordinii publice nu a putut fi realizată de către forțele principale, de sprijin sau cele complementare.

Forțele de excepție au în componență structuri specializate ale: Serviciului de Informații Externe, Serviciului Român de Informații, serviciul de protecție și pază și Ministerului Apărării Naționale, acestea acționând în vederea menținerii, asigurării și restabilirii ordinii publice.

Menținerea ordinii publice constă în toate activitățile și măsurile întreprinse și desfășurate zi de zi de către forțele de ordine și siguranță publică, în vederea protejării drepturilor fundamentale ale cetățenilor, pentru funcționarea normală a instituțiilor statului, precum și pentru protejarea normelor de conduită civică, de conviețuire socială și a avutului public și privat.

Asigurarea ordinii publice în acele măsuri ce se iau în vederea prevenirii și descurajării unor acțiuni car au drept scop manifestări de violență sau tulburare socială, ce pot fi întreprinse în timpul manifestațiilor publice, activităților sportive sau culturale, precum și în cadrul altor manifestații cu participare numeroasă. Aceste măsuri se întreprind de către forțele principale și de sprijin, în funcție de competențele acestora în vederea respectării legalității celor ce participă la astfel de evenimente.

Restabilirea ordinii publice se referă la acele situații în care aceasta a fost grav tulburată, iar pentru repunerea acesteia în faza inițială, trebuiesc întreprinse o serie de măsuri legale, abordate prin mijloace pașnice sau prin folosirea exclusivă a forței.

Pregătirea forțelor de ordine publică – se realizează prin organismele specialconstituite la nivelul organelor administrației publice centrale de specialitate.

În Ministerul Administrației și Internelor efectivele forțelor de ordine se pregătesc în instituții militare de învățământ, unități militare, prin cursuri și în cursul programelor de cooperare interna și internaționala, sau prin sistemul specific de instruire a personalului activ.

Conducerea Sistemului Național de Ordine Publică este realizată de Autoritatea Națională de Comandă care cuprinde președintele României, Parlamentul, Guvernul, Consiliul Suprem de Apărare a Țării, Ministerul Administrației și Internelor precum și autorități ale administrației publice locale și centrale cu sarcini specifice în domeniul ordinii publice.

2.2. Sisteme de ordine publică în statele Uniunii Europene

2.2.1. Marea Britanie

Sistemul de ordine publică englez are la bază principiul apropierii de cetățenii. Comunitatea trebuie sa aibă sentimentuș de protecție, iar eforturile în această direcție sunt concretizate prin numeroase acțiuni ale poliției comunitare: campanii de relații publice, planuri de supraveghere în cartiere, asociații de întrajutorare, acțiuni consultative, așa cum erau mandatate de legislația specifică, cooperarea între instituții, serviciul de patrulare, patrulare pedestră.

Ministerul de Interne din Anglia a introdus serviciul de patrulare în echipă, prin asocierea polițiștilor de zonă, polițiștilor de patrulare mobilă și detectivilor locali.

Poliția din Anglia a întreprins unele schimbări organizaționale care au condus la reducerea forțelor sale cu circa o treime. Deși o asemenea centralizare poate prezenta unele riscuri pentru autonomia locală și, probabil, se află în contradicție cu unul dintre principiile activității de poliție comunitară, se pare că aceasta poate asigura o mai bună soluționare a plângerilor.

Există avantajul de a iniția și coordona mai bine cooperarea dintre instituții, polițiștii știind că dincolo de operațiunile poliției, în cadrul și cu sprijinul comunității, se află nu numai cetățenii ca indivizi și asociațiile lor, dar și diversele organizații de servicii sociale (publice și private).

Cu toate că munca propriu-zisă de poliție este făcută de ofițerii din stradă, o mare parte a activității se desfășoară la nivel managerial, ceea ce presupune interacțiunea cu agențiile și utilizarea atribuțiilor specifice acestora în asigurarea unor servicii de poliție cu o natură mult lărgită. Legătura cu comunitatea trebuie să acopere unele aspecte, ca relațiile publice, activitatea tinerilor, serviciile educative, relațiile rasiale și munca cu persoanele defavorizate și, de aceea, ea implică o mai mare interferență cu diverse alte agenții care asigură servicii sociale și de altă natură.

Colaborarea cu organizațiile neguvernamentale este crescută, de exemplu, probabilitatea utilizării lucrătorilor voluntari în activități ca: supravegherea zonelor rezidențiale, sprijinirea tinerilor, instruirea și educarea adulților, precum și implicarea în activitățile corecționale desfășurate de comunitate.

Polițiștii trebuie să identifice majoritatea motivelor comune cu cele ale lucrătorilor din serviciile pentru eliberare condiționată, dar, în măsura în care trebuie să rezolve alte cauze, polițiștii au mai puțină libertate de alegere în comparație cu ofițerii de la serviciile pentru eliberare condiționată. Serviciile se pot referi la sancțiunile comunitare centrate pe "client", ceea ce nu este întotdeauna observabil sau chiar acceptabil pentru polițiști.

Un alt aspect al cooperării dintre instituții este cel al legislației poliției comunitare, care cere ca în fiecare autoritate locală să fie înființate grupuri consultative care să includă consilieri locali, membri locali ai parlamentului, reprezentanți ai organismelor locale, ai poliției și reprezentanții cetățenilor. Aceste grupuri, cunoscute sub numele de Comitete Consultative ale Poliției, sunt considerate drept forumuri pentru discuții publice asupra problemelor poliției, precum și a planurilor de viitor ale acesteia. Beneficiind de prezența marcantă a publicului, poliția renunță la o parte din puterea sa organizațională în schimbul reprezentării sale publice. Legislația este direcționată spre realizarea unei mai mari participări civice, precum și spre creșterea răspunderii poliției.

În Anglia, încercările de desfășurare a activității de poliție comunitară nu au rămas la stadiul teoretic sau de relații publice, ci, dimpotrivă, a crescut atenția acordată instruirii adecvate a ofițerilor, ca o componentă a strategiei polițienești, iar aceasta, adăugată schimbării organizaționale și manageriale, a permis abordarea provocărilor inedite în activitatea tradițională de poliție.

Pornind de la ideea că atitudinile rasiste nu constituie o trăsătură individuală, ci mai ales un efect al unor probleme de natură complexă ce proliferează într-o atmosferă propice, s-a reliefat nevoia pentru instruire, prin formarea unor specialiști pentru relații între minorități. Pe de altă parte, s-a solicitat ca, pe lângă instruirea individuală, să se ia în calcul caracterul departamentului, istoria comunității și sprijinul instituțional pentru îmbunătățirea relațiilor între minorități.

În urma analizelor realizate, s-a observat că o instruire eficientă presupune alternarea perioadelor de învățare cu practica din teren, desemnarea unui mentor ca model de practică standard, precum și deplasarea accentului de pe învățarea pe dinafară a principiilor activității de poliție pe înțelegerea superioară a naturii beneficiilor acestei activități și pe recunoașterea faptului că munca de poliție în comunitate este mai degrabă dinamică decât statică.

În Anglia, ca oriunde în lume, unul dintre elementele-cheie recomandate în activitatea de poliție comunitară este conceptul de descentralizare.

Există un număr de agenții care participă în aplicare a legii în Regatul Unit, care pot fi grupate în trei tipuri generale:

Organele de drept naționale, inclusiv Agenția Națională Crime și forțele de poliție naționale care au o jurisdicție specifică, non-regionale, cum ar fi Poliția Transporturi britanic. Grave criminalitatea organizată și de Poliție Legea din 2005 se referă la aceste ca "forțele de poliție speciale". În plus, există non-poliție agențiile de aplicare a legii, a căror ofițeri nu sunt ofițeri de poliție, dar încă aplica legile și alte organisme cu puteri de investigare numai.

Forțele de poliție teritoriale, care desfășoară majoritatea poliție. Acestea sunt forțe de poliție care acoperă o zonă de poliție (o anumită regiune) și au o autoritate de poliție independentă. Forțele de poliție curente au pregătire în Legea poliției 1996 (în Anglia și Țara Galilor), o combinație de Poliție (Scoția) din 1967 și reforma poliției și foc (Scoția) Act 2012 (în Scoția) și de Poliție (Irlanda de Nord) Act 2000 (în Irlanda de Nord), care prescrie o serie de probleme, cum ar fi numirea unui polițist șef, competența și responsabilitățile.

Diverse forțele de poliție, având cea mai mare parte temelii în legislația în vârstă sau de drept comun. Acestea sunt responsabile pentru poliție zone sau activități specifice locale, cum ar fi porturile și parcuri. Înainte de adoptarea unei legislații recente, cum ar fi Crimei Organizate Grave și Legea poliției 2005, acestea au fost adesea menționată ca "forțele de poliție speciale"; Prin urmare, trebuie să aveți grijă în interpretarea utilizarea istoric al fraza. Aceste constabularies nu sunt în domeniul de aplicare al legislației aplicabile organizațiilor menționate anterior, dar poate fi în continuare obiectul unor legi aplicabile, de exemplu, docuri, porturi sau căi ferate. Până la trecerea Căilor Ferate și siguranța transporturilor Actul 2003, Poliția Transporturi britanic a fost o astfel de forță.

2.2.2. Franța

Franța are două forțe de poliție națională ș anume: poliția națională și jandarmeria națională.

Poliția națională, numită anterior "Sûreté", este considerată o forță de poliție civilă. Originile sale datează 1812 și a fost creată de către Eugène François Vidocq. În 1966 numele său a fost schimbat oficial lîn "Poliția Nationale". Ea are responsabilitatea principală de a asigura siguranța și ordinea publiccă în orașele și zonele urbane mari. Poliția națională se află sub controlul Ministerului de Interne.

Jandarmeria Natională, are responsabilitatea principală pentru poliție orașele mici și zonele rurale, precum și forțelor armate și instalații militare, de securitate aeroportuară și porturi maritime. Aceasta este extrem de centralizată și se află sub controlul Ministerului Apărării.

Originile Jandarmeriei datează din1306 atunci când regele Filip le Bel a format prima forță de poliție militară numită "Marechaussee".

Poliția municipală este poliția locală din orașele din Franța aceasta fiind sub autoritatea directă a primarului .

Conducerea Poliției și Jandarmeriei este centralizată și ambele agenții au responsabilități convenționale de control. Poliția Națională este responsabilă pentru Paris și în alte zone urbane iar jandarmeria este responsabilă pentru orașele mici și zonele rurale cu mai mult de 16.000 de locuitori.

Existența a două forțe de poliție naționale cu obiective similare și atribuțiile, dar diferite din punct de vedere a zonelor de activitate, crează uneori concurența între cele două.

În plus, poliția și jandarmeria au zone specifice de autoritate:

 –   poliția are în responsabilitatea sa consilierea cetățenilor străini, precum și monitorizarea și verificarea cerințelor de ședere a cetățenilor străini.

    – jandarmeria se ocupe de toate aspectele legate de armată, poliție pe mare, securitatea aeroporturilor, precum și securitatea unor clădiri publice (Gărzii Republicane).

În limba franceză, termenul "poliție" se referă nu numai la forțele, dar, de asemenea la conceptul general de "întreținere a ordinii" (poliție). Există două tipuri de poliție în acest sens :

   – poliție administrativă: patrule de prevenire, drepturi de trafic, de manipulare a bolnavilor mintal, etc.

   – poliție judiciară (judiciaire de poliție): de aplicare a legii și de investigare a criminalității.

Astfel, primarul are putere de poliție administrativă într-un oraș (adică pot comanda poliției să pună în aplicare legi municipale), precum și un judecător are putere asupra poliției în instanță.

Poliția sau jandarmeria locală nu poate fi capabilă de a efectua investigații complexe. Din acest motiv, atât poliția și jandarmeria au servicii regionale dedicate cercetărilor penale (judiciaire poliție); acestea sunt cunoscute ca "servicii regionale ale poliției judiciare" în poliție, "secțiuni de cercetare" în jandarmerie. În plus, atât poliția și jandarmeria au laboratoare dedicate criminalisticii. Cele mai multe anchete penale sunt efectuate de poliție.

Atât poliția cât și jandarmeria au echipe SWAT. Jandarmeria are în primul rând și cel mai cunoscut, GIGN; poliția au RAID si grupurile GIPN. Jandarmeria are, de asemenea, escadroane blindate și paratroop.

Atât poliția și jandarmeria au forțe pentru combaterea dezordinilor publice: SIR pentru poliție, jandarmeria mobilă pentru jandarmeriei. Ei intervin în întreaga țară.

O justificare pentru menținerea unei forțe militare de manipulare materie de poliție civilă este că armata nu poate forma sindicate, spre deosebire de funcționarii publici civili, cum ar fi poliția, care poate face o gestionare mai ușoară. Jandarmii au găsit o soluție prin formarea asociațiilor de soții de jandarmi.

Fiecare jandarmii au o locuință gratuită în interiorul stațiilor de jandarmerie respective, ceea ce nu este cazul pentru poliție.

Guvernul francez a decis să dezvolte o politică de securitate comprehensivă împotriva oricărei forme de criminalitate, care se bazează pe două principale linii suplimentare de acțiune:

– contracte de securitate locale în scopul promovării parteneriatului;

– poliția comunitară pentru a crea un serviciu de poliție mai apropiat de cetățeni și a conduce la o eficiență mai mare în lupta împotriva criminalității.

Abordarea poliției comunitare a fost promovată pentru a se oferi un răspuns mai eficient la așteptările legitime ale populației în materie de securitate și. pentru a se oferi drepturi egale în materie de siguranță pentru toți cetățenii, constând în oferirea unui serviciu de poliție adaptat comunității, promovând promova deplasarea de la activitatea de poliție reactivă, focalizată în principal pe menținerea ordinii, către o activitate de poliție proactivă, care operează mult mai apropiat de comunitate și este parte integrată în structurile sale.

În acest mod, s-a hotărât crearea unei structuri capabile să ofere răspunsuri satisfăcătoare așteptărilor cetățenilor în materie de securitate, prin mobilizarea tuturor posibilităților oferite de prevenire, intimidare sau represiune.

Sistemul de ordine publică Francez are ca element esențial contactul social, siguranța, adică protecția persoanelor și a bunurilor, care constituie un drept fundamental stipulat de Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului.

Siguranța este un drept care trebuie asigurat în mod egal tuturor. Nu există libertate fără siguranță. Prima competență, dar nu exclusivă, a statului, siguranța mobilizează serviciile publice ale securității, între care în primul rând se află poliția națională iar pentru a întări contractul republican care unește cetățenii republicii, s-a pus accentul pe dezvoltarea unei o securități mai apropiată de populație și de așteptările acesteia și, în plus, care să răspundă în același timp problemelor liniștii publice din viața de zi cu zi.

2.2.3. Italia

Italia împarte executarea sarcinilor de poliție între gardieni militari și cei civili, distingând fiecare instituție prin drepturi și jurisdicții. Toți ofițerii de aplicare a legii sunt considerate funcționari publici, dar nu toți sunt ofițeiri de securitate. Ofițerii de securitate au autoritatea de a aresta, ancheta și patrula pe întreg teritoriul național și în toate situații.

Poliția de Stat se află sub autoritatea Ministerului de Interne, și este coordonat de către departamentul de protecție publică. Pe plan local, poliția. este sub autoritatea prefectului, care colaborează cu șeful local al Poliției de Stat, având competență tehnică în toate forțele.

Poliția Locală este sub autoritatea primarului, dar mandatul ofițerilor este valabil numai în timpul datorie, în timp ce Carabinieri, Poliția de stat și agenții de securritate publică sunt întotdeauna la datorie chiar și în timpul concediului și vacanțelor.

Poliția de stat este poliția națională civilă din Italia. Ca și atribuții principale are patrularea, investigația și de asemena menținerea ordinii si disciplinei pe autostrăzi, precum și supraveghearea securității căilor ferate, podurilor și căilor navigabile.

Este o forță de poliție civilă, în timp ce Carabinieri sunt militar. Cu toate că este o forță de poliție civilă, organizarea departamentelor sale este oarecum de tip militar. Are sediul laRoma, dar și diviziuni regionale și provinciale pe întreg teritoriul italian.

Garda financiară este un corp sub autoritatea Ministerului Economiei și Finanțelor, cu un rol de forță de poliție.

Corpul este responsabil de activitățile financiare, economice, sistemul judiciar și siguranța publică: evaziune fiscală, infracțiuni financiare, contrabanda, spălarea de bani, traficul internațional de droguri ilegale, a imigrației ilegale, vamale și frontierele verificări, încălcarea drepturilor de autor, operațiunile anti-mafie, frauda card de credit, criminalitatea informatică, contrafacerea, finanțării terorismului, menținerea ordinii publice și a siguranței, apărare politică și militară a frontierelor italiene.

Garda financiară are în componența sa aproximativ 68.000 de soldați care lucrează ca agenți, subofițeri și ofițeri. Agenții săi sunt în serviciu în Europol și Oficiul European de Luptă Antifraudă.

Carabinieri este numele comun pentru Jandarmerie. Aceștia deservesc, ca și poliția militară, forțele armate italiene

Carabinierii au devenit o forță armată separată (alături de armata, Marina și Forțele Aeriene).

Gardienii din cadrul penitenciarului de poliție operează în cadrul sistemului penitenciar italian și au principală sarcină transportul deținuților.

Departamentul de investigații anti-mafie este o organizație comună subordonată poliției de stat, având ca principală activitate lupta împotriva crimei organizate. Operațiunile sale includ investigații preventive, anchete judiciare, și relațiile internaționale, și investighează caracteristicile, obiectivele și metodele de Mafia ca și contactele interne si internationale.

Direcția Centrală de Antidrog este o organizație comună a poliței de stat care are atribuții în lupta împotriva traficului de droguri.

Poliția provincială este o poliție locală utilizat numai în unele dintre 109 provinciile Italiei. Principalele sarcini sunt de a aplica legile regionale și naționale de vânătoare și pescuit, dar s-au extins și în managementul animalelor sălbatice și protecția mediului. Poliția municipală

Poliția municipală are ca principală îndatorire de a pune în aplicare reglementările locale și legile de circulație; de asemenea, se ocupa cu infracțiuni minore, iar în orașele mari cooperează cu forțele de poliție națională pentru a preveni și reprima crimele majore.

În unele regiuni Poliția Provincială și Poliția municipală sunt grupate sub numele de Poliție locală, deși păstrează propria organizare internă. Comunelor mici pot fuziona forțele lor de poliție locale într-un consorțiu.

2.2.4. Spania

Aplicarea legii în Spania este efectuată de numeroase organizații, fiecare cu zone specifice de activitate.

Garda civilă din mediul rural are în atribuțiile sale funcționale asigurarea ordinii publice în mediul rural, în regiunile mici precum și pe autostrăzi și porturi.  

Poliția națională se ocupă cu situații urbane grave.

Poliția Locală există în cele mai multe orașe și orașe importante, în scopul de a se concentra pe prevenirea criminalității, soluționarea incidentelor minore, controlul traficului, și, foarte important, colectarea de informații.

Există, de asemenea mai multe forțe de specialitate, care au atribuții în domenii precum evaziunea fiscală, contrabanda și a criminalității internaționale. Orice persoană cu puterea de arestare poate interveni în situații de urgență în afara jurisdicției ei specifice dacă există motive im portante și rezonabile.

Pe plan local, toate agențiile sunt axate pe cooperare interinstituțională, în probleme importante. Această cooperare fiind coordonată sub îndrumarea unui judecător de instrucție.

Politica, la nivel național, este în saubordinea Ministerului de Interne.

Libertatea și siguranța persoanei sunt drepturi fundamentale în fiecare stat modern. Datorită particularității națiunii spaniole și în concordanță cu valorile promovate de Uniunea Europeană, s-a dezvoltat un serviciu de poliție mai eficient în acțiunile întreprinse, mult mai apropiat de cetățeni și mult mai deschis comunicării cu cetățenii.

Poliția spaniolă consideră că pacea socială și participarea cetățenilor sunt elementele fundamentale aflate la baza construirii poliției comunitare.

Forța Națională de Poliție din Spania a fost conștientă de evoluția socială, care a fost determinată de rapiditatea schimbărilor în diferite sfere ale vieții comunităților ce și-au manifestat intenția de a participa la îndeplinirea obiectivelor de securitate publică (de exemplu, este cazul părinților sau al altor grupuri care doresc să ia parte la educația civică). Poliția Națională a implementat un sistem de dezvoltare a unei interacțiuni strânse cu membrii comunității, în acest sens dezvoltând programele de apropiere cetățenească (care s-au concretizat în Citizen Contacts Service.

Obiectivul a fost dobândirea de către grupuri, actori sociali și asociații a unor cunoștințe teoretice care îi vor implica în dezvoltarea securității cetățenești. Prin implementarea programului Police Presence, s-a afirmat că cetățenii așteaptă o forță de poliție apropiată, prin care să se prevină criminalitatea și care să furnizeze un răspuns imediat la diferite apeluri ale cetățenilor. S-au desfășurat activități importante, prin care s-au făcut progrese în procesul de interacțiune socială și prin care s-au implicat grupuri sau asociații care reprezintă cetățenii.

Vectorii care definesc modelul spaniol al poliției comunitare sunt:

o apropiere de cetățeni va conduce la un răspuns ai poliției personalizat, pentru a îmbunătăți sentimentul de securitate al cetățenilor;

interacțiunea poliție-comunitate va identifica și va rezolva problemele apărute: polițistul va lucra cu membrii comunității într-un mod proactiv, pentru a îmbunătăți prevenirea criminalității (în condițiile în care nu este afectată activitatea cotidiană);

descentralizarea va permite adaptarea răspunsului poliției pentru fiecare zonă, prin recunoașterea realității sociale;

integrarea operațională va permite polițistului să fie sprijinit de către organizația de poliție prin pregătirea și resursele care i se oferă. în același timp, polițistul, fără a neglija sarcinile cotidiene, va furniza organizației informațiile necesare pentru a se oferi un răspuns eficient și coordonat problemelor criminalității.

2.3. Sisteme de ordine publică în statele limitrofe U.E

2.3.1. Rusia

Sistemul de ordine și siguranță publică al Federației Rusă are în componența sa: Poliția rusă ( fostul miliția este principala agenție de aplicare a legii , Comitetul de Investigații al Rusiei (" FBI rusesc " ) este agenția principală de investigație , precum și Serviciul Federal de Securitate (fostul KGB ) este agenția principală de securitate internă.

Poliția este principala agenție de aplicare a legii. Aceasta are responsabilități pe linie de asigurare și menținere a ordinii și siguranței publice, precum și prevenirea eventualelor conflicte sau atenuarea acestora.

Jandarmeria este o instituție care are în componența sa trupe interne instruite să asigure ordinea si siguranța publică. Printre atribuțiile principale, se regăsesc și sprijinirea poliției prin intervenția în forță în cazul revoltelor pe scară largă și conflicte aramte interne. Acestea oferă, de asemenea, securitate pentru instalațiile de înaltă importanță (cum ar fi centrale nucleare).

Serviciul Federal de pedeapsă Executie (FSIN) este responsabil pentru corectarea penală și sistemul penitenciar din Rusia

Serviciul Federal de Securitate (FSB) este serviciul de securitate internă responsabil pentru anti-terorism operațiuni.

Serviciul Federal de grănicxeri este subordonat Serviciului Federal de Securitate și este responsabil pentru protecția frontierelor, supraveghere și pază de coastă.

Serviciul Federal de Migrație este responsabil pentru imigrare.

Serviciul de protecție Federal al Rusiei este responsabil pentru protecția proprietății de stat rusă și personalul de rang înalt de stat, inclusiv președintele Rusiei.

            Serviciul de Securitate prezidențiale – în cauză cu sarcinile legate de protecția președintelui Rusiei.

2.3.2. Bulgaria

Organizațiile din Bulgaria de aplicare a legii sunt în principal în subordinea Ministerului de Interne.

Serviciul Național de Poliție este responsabil pentru combaterea criminalității generale și sprijinirea operațiunilor ator agenții de aplicare a legii, Serviciul de Investigații Naționale și Oficiul Central de Combatere a Crimei Organizate.

Serviciul de Poliție are secțiuni penale și financiare și oficiile naționale și locale.

Oficiul Central de Combatere a Crimei Organizate este, de asemenea, în subordinea Ministerului de Interne. Printre atribuțiile funcționale principale se regăsesc: colectarea de informații despre crimele naționale și internaționale care implică organizații criminale, în special traficului de persoane, infracțiuni financiare, precum și prevenirii și contracarării terorismului intern și internațional. De asemenea, serviciul este un organism de coordonare pentru alte agenții de poliție.

Serviciul Național de Investigații este Agenția Națională de investigație pentru infracțiuni grave, cu reponsabilități în pregătirea probelor justificative în cazurile penale.

Serviciul Poliției de Frontieră și Jandarmeria Națională este o ramură specializată pentru activitatea anti-teroriste, gestionarea crizelor și restabilirii ordinii publice. Acesta se află în subordinea Ministerului de Interne.

Capitolul III- Sisteme de ordine publică pe alte continente

3.1. Sisteme de ordine publică în Asia

3.1.1. Sisteme de ordine publică în China

Sistemul de ordine publică constă într-un sistem de securitate publică extinsă și cuprinde o varietate de proceduri de executare utilizate pentru a menține ordinea și siguranța în țară .

Instanțele de judecată, agențiile de securitate judiciare și publice ale țării, Ministerul Securității Publice și Ministerul Securității de Stat, sunt instituțiile de drept cu autoritate si responsabilități în domeniul ordinii și siguranței publice.

Sistemul de securitate națională este constituită din instituțiile din cadrul Ministerului Securității de Stat și Ministerul Securității Publice, Poliție, armate populare, Armata de Eliberare a Poporului, precum și sisteme judiciare, procuratura.

Ministerul Securitatii Publice supraveghează întreaga activitate de poliție internă din China, inclusiv Armata de Eliberare a Poporului. Ministerul este responsabil pentru activitatea departamentului de poliție și de asemenea pentru departamanetul penitenciare-închisori, având în componența sa departamente de securitate politică, economică, și comunicații interne.

Cele mai mici unități organizaționale sunt stații de securitate publică, care mențin aproape de contactul zi cu zi cu publicul. Forțele de poliție, cu cele 1,5 milioane de persoane, sunt organizate în 45 de divizii. Acestea includ poliția de securitate internă, personalul de apărare a frontierei, polițiștii de clădiri guvernamentale și ambasade, și specialiști de comunicare de poliție.

Ministerul Securității de Stat a fost înființat în 1983 pentru a asigura securitatea statului, prin măsuri eficiente împotriva agenților inamici, spioni, și activitățile contrarevoluționare menite să saboteze sistemul socialist din China. Ministerul este condus de o serie de legi adoptate în 1993, 1994, și 1997, care au înlocuit statutul criminalității "contrarevoluționare".

Operațiunile ministerului includ colectarea de informații, atât interne cât și externe.

Biroul de securitate (Hong Kong) este departamentul de securitate local pentru Hong Kong. Poliția Paramilitară Hong Kong a fost înființată în 1844 și are 27375 de personal în uniformă și 4885 personal civil.

Serviciul corecțional Hong Kong a fost înființat în 1879 și are 6659 de personal în uniformă și personal civil. Ambele servicii raportează Biroului de Securitate.

Secretariatul pentru Securitate (Macao) este departamentul de securitate locală din Macao.

Ministerul Securitatii Publice este autoritatea principală de poliție. Ministerul dispune de departamente funcționale pentru domenii cum ar fi securitatea internă, informații, combaterea terorismului, operațiuni specifice de poliție, închisori, și de comunicații și securitate economică politică.

Subordonate Ministerului Securității Publice sunt departamentele de securitate publică la nivel de provincie; birourile securității publice și subbureaus la nivel de județ (birourile situate în prefecturile și orașele mari, subbureaus în județe și districte municipale); și stațiile de securitate publice la nivel comuna.

Stația de siguranță publică – elementul de poliție care asigură contactul cu cetățenii- este supravegheată de Biroul de siguranță publică regională, precum și de autoritățile locale.

Procuratura își asumă responsabilitatea directă pentru manipularea oricărui caz, și supraveghează investigațiile în aceste cazuri, permițând stației de securitate publică accesul la aceste informații.

Stația de siguranță publică are în general atribuții considerabil mai largi decât o secție de poliție din alte țări, implicându-se în fiecare aspect al vieții oamenilor. Într-o zonă rural, structura stației de siguranță ăublică este formată din: un șef, un șef adjunct,personal administrativ, și un număr restrăns de personal. Într-o zonă urbană are un număr mai mare de membri ai personalului administrativ și șapte-optsprezece patrule.

Activitățile sale de drept penal includ anchetă, interogare, și detenția provizorie. Printre atribuțiile postului se regăsește și asigurarea evidenței cetățenilor care locuiesc în zonă- nașteri, decese, căsătorii, divorțuri și sunt înregistrate și confirmate prin controale de rutină.

O altă funcție importantă de poliție este controlarea schimbării de reședință. Fără aceste controale, un număr mai mare de locuitori din mediul rural, fără îndoială, s-ar muta orașele supraaglomerate în căutare de condiții mai bune de trai, de muncă, sau educație.

Operațiunilor speciale de poliție angajat agenți, informatori, și spioni. Informatori sunt utilizate în supravegherea infractorilor suspectați.

Relația dintre ofițerii de poliție alocate patrulelor de cartier și oamenii este apropiată. Ofițerii de poliție locuiesc într-un cartier apropiat de zona de responsabilitate, sau chiar în zona respectivă, pe termen lung și trebuie să cunoască personal cetățenii din comunitate, întrucât, sarcina lor nu este numai de a preveni și pedepsi crima, dar și de a promova un comportament decent, deschis, și să acționează ca modele.

3.1.2. Sisteme de ordine publică în Israel

Poliția Israel este forța de poliție civilă din Israel și se află sub juristicția Ministerului Securității Publice. Ca și în cele mai multe alte forțe de poliție din lume, printre atribuțiile sale se numără combaterea criminalității, controlul traficului, menținerea siguranței publice, precum și de combatere a terorismului .

PolițiaIsrael operează în întreagul Israel ,Golan Heights și Zona C din Cisiordania, în toate locurile în care Israel deține controlul civil, neexistând departamente de poliție locale sau municipale.

Comandamentul Național al Poliției Israel își desfășoară activitatea în sediul Guvernului.

Poliția Israelul este responsabil pentru securitatea publică, menținerea ordinii publice, asigurarea de evenimente publice și mitinguri, demontarea obiectelor suspecte și explozibili (EOD), revoltă și controlul mulțimii, de aplicare a legii, combaterea criminalității, munca de detectiv, operațiuni sub acoperire împotriva rețelelor de droguri, suspecți de investigare, control al traficului rutier.

Garda Civilă este constituită în mare parte din din tineri, și are ca principale atribuții mențienrea și restabilirii ordinii publice, intervenția în caz de desfășurări de forțe violente, precum și apărarea și asigurarea integrității obiectivelor importante stipulate în lege.

Poliția Israel este o forță profesională, cu peste 35.000 de persoane pe statul de plată. Există, de asemenea, 70.000 de voluntari în Gărzile Civile.

3.1.3. Sisteme de ordine publica în Turcia

Aplicare legii în Turcia este de competența mai multor departamente și agenții, toate acționând sub ​​comanda prim-ministrului Turciei sau a ministrului Afacerilor Interne .

Poliția este responsabilă pentru aplicarea legii în orașe și unele locații excepționale, cum ar fi aeroporturi, pe care le protejează cu ajutorul biroului vamal (turcă: Gümrük Muhafaza). De asemenea joacă un rol important în operațiunile antiteroriste prin contracararea și suprimarea acestora.

Poliția Rutieră asigură siguranța transportului și, de asemenea, are în îndatoriri, înregistrarea vehiculelor.

Înaltul Comandament al Poliției turc, situat în Ankara, se numește Direcția Generală de Securitate. Fiecare district găzduiește, de asemenea o direcție District. Organizația are o ierarhie centralizat similară cu cea a Forțelor Armate turce.

În Turcia, ofițerii de poliție poartă uniforme și capace bleumarin. Mașini de patrulare pot fi identificate cu ajutorul design unic alb-albastru și scrisul "Polis", de obicei, cu majuscule, pe ușile laterale și capota. Locotenenți și căpitani poartă stele de argint pe umerii lor, în timp ofițerii mai mari în rang poartă steluțe aurii.

Poliția turcă are în componența sa: Unitați de motociclete destnate în special poliției rutiere, pentru deplasare rapida și pentru menținerea ordinii pe drumurile nașionale și autostrăzi.

 Özel Tim, este unitatea de răspuns special al Departamentului de poliție. Această unitate folosește arme speciale și tactici de implementare rapide pentru situații excepționale, cum ar fi jafuri bancare, răpiri, de salvare de ostatici, etc.

Jandarmeria este o forță militare de aplicare a legii. Jandarmii sunt instruiți și funcționează în regim de armata, dar își asumă atribuțiile prevăzute de ministrul de Interne. Organizarea și atribuțiile lor sunt destul de asemănătoare cu cele ale Jandarmeriei Franceze, sau Carabinieri italiană.

Aria de competență a jandarmilor este în afara centrelor orașelor, mai ales înregiunile în care populația și densitatea sunt mici și rata criminalității sunt extrem de ridicate (acest lucru este și mai adevărat pentru regiunea Anatolia de sud-est, în cazul în care actele teroriste sunt comise în fiecare zi și în afara orașelor). Cele mai multe zone turistice sunt, de asemenea, zone de jurisdicție ale Jandarmeriei deoarece populația lor este medie pe tot parcursul anului.

Jandarmeria are, de asemenea, o organizație independentă de control al traficului similară cu cea a poliției.

În Turcia, Jandarmi pot fi, în general, vazuți purtând pantaloni de culoare verde inchis și tricouri de culoare verde, cu marcaje speciale de culoare roșie-și-albastru pe gulerele lor.

Statul operațiuni Intelligence și contra-informații turce sunt efectuate cu mai mult de o organizație, de asemenea, hotărând cu o coordonare.

Poliția și Jandarmeria au fiecare un departament care exercită atribuții relevante pentru colectarea și analizarea informațiilor în vederea prevenirii și combaterii actelor criminale.

Ca agenție de informații externe, Organizatia Națională de Informații desfășoară o parte din operațiunile de informații. Cele mai multe din activitățile de informații din interiorul tării sunt asigurate de unități de poliție de informații. Subsecretariatul de Ordine Publică și Siguranță asigură coordonarea între aceste agenții.

Paza comunală este formată în mare parte de localnici din satele din regiunea Anatolia de Est.

3.2. Sisteme de ordine publică în Africa

3.2.1. Algeria

Responsabilitatea pentru menținerea legii și ordinii în Algeria este împărtășită de 60.000 de membri ai Jandarmeriei Naționale , din cadrul Ministerului Apărării Naționale , precum și de 30.000 de membri ai poliției naționale din cadrul Ministerului de Interne.

Jandarmeria Națională este în principal activă în zonele rurale și izolate ale țării , în timp ce Poliția națională este în primul rând o forță de poliție urbană .

Gardă Municipală are ca datorie principală protejarea satelor și să acționeze ca o forță auxiliară a organelor de drept .

Direcția Generală pentru Securitate Națională este poliția civilă a Algeriei și își exercită îndatoririle în cadrul orașelor mari.

Poliția Națională este subordonată Ministerului de Interne și are ca principale îndatoriri menținerea legii și ordinii, protejarea vieții și a propietăților,investigarea infracțiunilor, precum și arestarea infractorilor. De asemenea îndeplinește și alte funcții de poliție de rutină , inclusiv de control al traficului .

Poliția Națională este condusă de un director general , și are în componența sa filiale operaționale și de investigație precum și servicii de sprijin .

Filiala de poliție judiciară este responsabil pentru anchetele penale, care lucrează în strânsă coordonare cu Biroul Procurorului Public din cadrul Ministerului Justiției .

3.2.2. Ghana

Serviciul de Poliție reprezintă principala agenție de aplicare a legii în Ghana. Acesta este organizat la nivel național și are o comandă unitară sub Inspectorului General al Poliției ( IGP ) . Deși există multe comenzi regionale și divizionare , toate raportele sunt gestionate la sediul Național din Accra .

Inspectorul General al Poliției (IGP) este șeful serviciului de Poliție Ghana. El este ajutat de 2 adjuncți, având responsabilitatea de a administra operațiunile desfășurate de trupele poliției.

Structura de poliție este organizată la nivel național în două mari compartimente, fiecare condusă de un comisar:

Compartimentul Operații are în subordinea sa:

    – Departamentul de Investigații Criminale (CID)

    – Taxe legale si speciale

    – Logistică și Servicii de asistență

   –  Operațiuni

    – Poliție Informații și Standarde Profesionale Biroul

Compartimentul administrativ compus din:

    – Dezvoltarea Resurselor Umane

    – Bunăstare

    – Cercetare, planificare și comunicare tehnologia informației și

   –  Direcția strategică și monitorizare

   –  Finanțe

Există 13 regiuni din cadrul serviciului de poliție. Fiecare dintre ele este condusă de un comandant regional cu un grad de comisar asistent. Există zece regiuni geografice, Ashanti, Brong Ahafo, Centrală, de Est, Greater Accra, Nord, Est Upper, Upper West, Volta și regiunile vestice.

Fiecare regiune, cu excepția sediul Național este împărțită în diviziuni. Există 51 de divizii la nivel national. Acestea sunt împărțite în continuare în 179 districte și 651 stații în întreaga țară.

3.2.3. Niger

Constituția din 1999 a adus o reorganizare a organizației de aplicare a legii în Niger. Poliția Națională, Garda Națională au fost eliminate din jurisdicția Ministerului Apărării și plasate sub controlul Ministerului de Interne. Ministerul Apărării păstrat controlul asupra Jandarmeriei Naționale, care este responsabil pentru poliția națională în afara zonelor urbane.

Sistemul de aplicare a legii din Niger și a sistemului de justiție penală din Niger sunt modelate după omologii francezi.

Poliția națională este condusă de un director general al Poliției Naționale care răspunde de Ministerul de Interne.

Poliția Națională are mai multe responsabilități, printre care: siguranța publică (asigurarea ordinii și siguranței publice), de poliție judiciară (cercetare și urmărire penală), supraveghere teritorială și supravegherea generală (supraveghere generală sau de specialitate, precum și investigații administrative)

Dintre toate responsabilitățile, siguranța publică este cea mai importantă în ceea ce privește alocarea de resurse. Cu toate acestea, în ultimii ani, resursele au fost dedicate supravegherii teritoriale, amenințărilor teroriste din regiune au crescut de la căderea regimului libian și începutul crizei din nordul Mali.

Fiecare dintre cele opt regiuni ale Niger au un birou regional de siguranță publică, a cărui director are autoritate asupra tuturor elementelor de poliție din regiune. Siguranța publică este asigurată de incinta de poliție din zonele urbane și sunt responsabile pentru menținerea ordinii publice, precum și lupta impotriva infracțiunilor minore (furt, atac, fraudă, violență, etc ..).

Anterior cunoscută sub numele Forțelor Naționale de intervenție și de securitate, Garda Națională Niger este responsabilă pentru securitatea în zonele rurale, unde poliția națională este absentă. Aceasta este supravegheat de comandantul superior al Gărzii Naționale, care raportează Ministerului de Interne.

Acest organism este responsabil pentru: supravegherea frontierei teritoriale a țării, siguranță publică, menținerea și restabilirea ordinii, protejarea clădirilor și instituțiilor publice, persoanelor și a bunurilor acestora, executarea poliției administrative în zonele rurale și pastorale, gestionarea și monitorizarea închisorilor, acțiuni umanitare în cazul de dezastru sau de criză națională și protecția mediului. De asemenea, Garda Națională este responsabilă pentru asigurarea securității autorităților administrative și reprezentanțele diplomatice și consulare ale Niger în străinătate.

Jandarmeria Națională este condusă de comandantul superior al Jandarmeriei Naționale. Spre deosebire de Poliția Națională și Garda Națională, Jandarmeria Națională este sub controlul Ministerului Apărării din Niger. Este împărțit în brigăzi teritoriale și brigăzi mobile.

În plus față de apărare teritorială și menținerea ordinii publice, acesta oferă justiție militară și paramilitară a altor corpuri ale forțelor armate și participă la activitățile de poliție de supraveghere. Acesta este o forță de elită, datorită criteriilor de recrutare stricte ale tuturor forțelor armate. Datorită creșterii traficului transfrontalier de arme și droguri, activitățile sale în zona de frontieră au crescut.

Jandarmeria națională, spre deosebire de armata sau Garda Națională, nu a fost niciodată implicată direct într-o încercare de a profita sau controla puterea prin forță.

3.3. Sisteme de ordine publică în America de Nord și America de Sud

3.3.1. Canada

Canada a adoptat inovațiile și principiile activităților de poliție comunitară din SUA și Anglia, dar, în același timp, a introdus și metode particulare de răspuns la problemele și necesitățile din comunitățile mai restrânse sau mai extinse. În ultimii 10-15 ani, activitățile de poliție canadiană au suferit modificări majore, ca urmare a ratei crescute a criminalității, intensificării sentimentului de teamă, restrângerii financiare, plângerilor din partea opiniei publice și nemulțumirilor cu privire la serviciile oferite de poliție.

În Canada , forțele de poliție din sectorul public sunt asociate cu cele trei niveluri de guvernare : municipale , provinciale și federale . Majoritatea zonelor urbane au primit autoritatea de provincii pentru a menține propria forță de poliție .

Serviciul de Poliție din Toronto și Serviciul de poliție de la Ville de Montréal sunt însărcinați să aibă competențe într-un anumit oraș, Toronto si respectiv Montreal , în timp ce serviciile regionale de poliție din Niagara au în raspundere toate orasele din municipiul Niagara.

Ontario, Quebec și Newfoundland și Labrador au propriile forțe de poliție din provincie : Provincial PolițiaOntario , Sûreté du Québec ( Quebec provinciale de poliție ) și Royal Newfoundland. Municipalitățile mici contactează adesea serviciu de poliție prin autoritatea poliției provinciale, în timp ce cele mai mari își mențină propriile forțe .

Forță de poliție provincială Newfoundland este responsabilă doar pentru zonele urbane mari din provincie ( Sf. Ioan , Corner Brook și Labrador Vest ). De asemenea, servește ca poliția locală , în toate domeniile din afara Ontario și Quebec , care nu au o forță de poliție locală stabilită , mai ales în mediul rural .

Există, de asemenea, câteva forțe de poliție private cu unele dintre competențele de obicei rezervate pentru forțele guvernamentale (care se referă la proprietatea companiei). Feroviare naționale canadian și Canadian Pacific Railway au fiecare forța de poliție propriu (Poliția NC și Canadian Pacific Poliția, respectiv).

Orice cale ferată în Canada, sub jurisdicția federală, se poate solicita ca un judecător la Curtea Superioară numi ofițeri de poliție în conformitate cu Legea privind siguranța feroviară. [1] Atribuțiile poliției feroviare private pentru a preveni crime împotriva societății și protejarea bunurilor, materialelor și publicului feroviar de tranzit fiind mutate pe sistemele lor feroviare. Ei lucrează pentru a proteja publicul, personalul feroviar, și bunurile deținute sau administrate de către căile ferate.

Poliția publică menține autoritatea și jurisdicția pentru toate infracțiunile, indiferent dacă infracțiunea are loc pe proprietatea publică sau privată. Unele spitale, universitati, comisioane de tranzit, autoritățile de putere și alte agenții folosesc jandarmi.

Șeful poliției locale are autoritate și responsabilitate pentru jurisdicția controlate statutar și de drept comun. Atribuțiile jandarmilor privați sunt determinate de angajatorii lor și au autoritățile limitate de legile în care își desfășoară activitatea. Toate persoanele și societățile au acces la polițiapublică.

Poliția militară contribuie la eficiența și disponibilitatea forțelor canadiene și Departamentul Apărării Naționale prin furnizarea de poliție profesională, de securitate și servicii de asistență operațională la nivel mondial.

În Canada, principalele acțiuni comunitare sunt patrulele, activitățile sectoriale ale poliției, minisecțiile și programele de prevenire a criminalității și sunt cunoscute, în general, ca tactici incluse în sintagma "activități ale poliției comunitare".

Poliția a planificat cu grijă schimbările făcute la cele două niveluri: în primul rând, polițistul din stradă a devenit polițist de patrulă și are alte responsabilități și sarcini stabilite în urma unor relații pe bază de încredere; în al doilea rând, a existat la nivel organizațional o încercare de reorganizare prin soluționarea cererilor și nevoilor societății.

Pe lângă acestea, nu se poate să nu se observe schimbările majore făcute în ceea ce privește răspunsul la problemele de control al criminalității și dezvoltarea unor inițiative în domeniul păstrării ordinii publice. De asemenea, s-a remarcat o tendință puternică de a oferi publicului mai degrabă serviciul dorit decât pe cel de care are nevoie.

3.3.2. Statele Unite ale Americii

Aplicare a legii în Statele Unite este în primul rând responsabilitatea poliției locale și departamentelor Sheriff, alături de poliția de stat care oferă servicii mai largi .

Agenții federale, cum ar fi Biroul Federal de Investigatii ( FBI ) și Serviciul SUA Marshals au îndatoriri de specialitate, inclusiv protecția drepturilor civile, securitatea națională și aplicarea hotărârilor instanțelor federale din SUA și legile federale.

La nivel federal și în aproape toate statele, există un sistem juridic care operează pe un drept comun. Instanțele de stat efectuează studii penale; instanțele federale se ocupa de anumite infracțiuni desemnate, precum și anumite probleme specifce instanțelor penale de stat.

Dintre tarile dezvoltate, Statele Unite ale Americii are un nivel peste medie de infracțiuni violente și niveluri deosebit de ridicate ale actelor de violență. O analiză transversală a mortalității pusă la dispoziție de Organizația Mondială a Sănătății din 2003 a aratat ca în Statele Unite ale Americii rata de omucidere au fost de 6,9 ​​ori mai mare decât rata din alte țări cu venituri ridicate, condus de ratele de omucidere cu arme de foc care au fost cu 19.5 ori mare .

Pedeapsa capitală este sancționată în Statele Unite pentru anumite infracțiuni federale și militare, și utilizate în 32 de state.

Statele Unite au rata cea mai mare încarcerare documentate și populația totală închisoare din lume. La începutul anului 2008, mai mult de 2,3 milioane de oameni au fost încarcerați, mai mult de unul din fiecare 100 de adulti. La sfârșitul anului 2012, sistemele corecționale supravegheau aproximativ 6937600 infractorilor. Aproximativ 1 din fiecare 35 de rezidenti adulti din Statele Unite a fost sub o anumită formă de supraveghere corecțională de la sfarsitul anului 2012.

Rata de închisoare pentru toți deținuții condamnați la mai mult de un an, în instalații de stat sau federale este 478 la 100.000 în 2013 și rata de deținuți preventivă / de arest preventiv este 153 la 100.000 de locuitori în 2012. Bărbații afro-americane sunt închiși la aproximativ de șase ori rata de barbati de culoare alba si de trei ori rata de barbati hispanici.

Rata mare de încarcerare a țării este în mare parte datorită schimbărilor în orientările de condamnare și politicile de droguri.

Potrivit Biroului Federal a Penitenciarelor, majoritatea deținuților din închisori federale sunt condamnați pentru infracțiuni de droguri. Privatizarea închisori și a penitenciarelor care a început în anii 1980 a fost un subiect de dezbatere. În 2008, Louisiana a avut cea mai mare rata încarcerare, și Maine cel mai mic. În 2012, Louisiana a avut cea mai mare rata de crimă și omor non-neglijent in SUA, iar cea mai mică New Hampshire.

3.3.3. Argentina

În Argentina cea mai importantă organizație de aplicare a legii este Poliția Federală (echivalentul FBI în Statele Unite ale Americii ), cu competență pe întreg teritoriul argentinian .

Cele mai de rutină activități sunt efectuate de către forțele de poliție din provincie (echivalentul a poliției de stat din Statele Unite ). O excepțieo face capitala Buenos Aires ( un district federal , caz în care Poliția Federală își asumă , de asemenea, rolul poliției locale .

Poliția federală argentiniană este o forță de poliție civilă a guvernului federal argentinian, având detașamente în toată țara, dar responsabilitatea principală este a Districtului Federal dde poliție Buenos Aires.

Jandarmeria este în primul rând o forță de grăniceri , dar îndeplinește și alte roluri importante

Misiunea și funcțiile Jandarmeriei sunt vizate atât securitatea internă și apărării naționale. Conform Constituției argentiniene, forțele armate nu pot interveni în conflictele civile interne, astfel încât Jandarmeria este subordonată Ministerului de Interne.

Acesta este definită ca o "forță de securitate de natură militară" civilă. Aceasta susține o relație funcțională cu Ministerul Apărării, ca parte a sistemului de apărare, atât național și sistemul de securitate al Internelor. Prin urmare, susține capacitățile rezultate din cererile impuse de planificare militară comună cu forțele armate.

Principalele misiuni Jandarmeriei sunt:

   –  asigurarea securității frontierelor Argentina

   –  asigurarea securității pentru locurile de importanță strategică națională (de exemplu, centrale nucleare)

Jandarmeria este de asemenea utilizat ă pentru alte misiuni de securitate, care includ:

Misiuni specifice de poliție:

        – asistarea poliției din provincie în menținerea siguranței publice în zonele rurale;

        – prevenirea contrabandei;

        – combaterea traficului de droguri;

       –  combaterea terorismului;

        – combaterea Crimelor "împotriva vieții și libertății" (copii și de organe comerciale, sclavie, etc.);

        – confruntarea cu criminalitatea economică;

       –  confruntarea cu infracțiunile împotriva mediului

        – confruntarea cu imigrația ilegală

Misiunile militare:

       –  misiuni de luptă de război (de exemplu, în războiul din Insulele Falkland)

        – de menținere a păcii sau de ajutor umanitar misiuni sub Națiunilor Unite

        – asigurarea securității pentru ambasade și consulate Argentina în mai multe națiuni străine.

Sub comanda Națiunilor Unite, Jandarmeria a servit în Guatemala, Bosnia și Herțegovina, Croația, Angola, Liban, Rwanda și Haiti.

Poliția de securitate a Aeroportului este o agenție de aplicare a legii argentiniene creată pentru a proteja și păzi aeroporturile publice naționale . Acesta a fostprima instituție de poliție deținută federal, administrată de civili.

Misiunea Poliției de Securitate a Aeroportului este securitatea aeroportului. Acest lucru este înțeles ca un aspect specific al siguranței publice includzând acțiuni pentru a proteja și garanta securitatea internă în jurisdicția aeroporturilor, prin prevenirea, colectarea de informații și investigații de infracțiuni și contravenții care nu sunt acoperite de Codul Aeronauticii.

Aeroportul siguranță preventivă, care include planificarea, implementarea, evaluarea și / sau coordonarea activităților și operațiunilor, la nivel tactic și strategic -. Necesare pentru contracararea, evitarea și investigarea infracțiunilor în domeniul de aplicare al aeroportului [4]

Prin urmare, Poliția de Securitate a Aeroportului este responsabilă de siguranță complexă a aeroportului, constând în proiectarea, implementarea și / sau coordonarea activităților și operațiunilor – la nivel tactic și strategic – necesare pentru controlul și contracararea infracțiunilor complexe comise de organizații criminale, în legătură cu traficul de droguri, terorismul, contrabanda și alte infracțiunile legate.

Prefectura Navală , este un serviciu al Ministerului Securității argentinian însărcinat cu protejarea râurilor țării și teritoriul maritim . Prin urmare, îndeplinește funcțiile de pază de coastă ale altor țări , și, în plus acționează ca o forță de poliție jandarmi râuri navigabile .

Conform Constituției argentiniene, Forțele Armate ale Republicii Argentina nu pot interveni în conflictele civile interne, astfel încât Prefectura este definită ca o forță de securitate de natură militară civilă . Aceasta susține o relație funcțională cu Ministerul Apărării , ca parte a sistemului de apărare, atât național și sistemul de securitate al Internelor . Prin urmare, susține capacitățile rezultate din cererile impuse de planificare militară comună cu forțele armate .

Serviciul federal al Penitenciarelor este o agenție federală argentiniană responsabilă pentru administrarea sistemului național de penitenciar .

3.3.4. Brazilia

În Brazilia, Constituția Federală stabilește cinci instituții de aplicare a legii: Poliției Federale, Highway Poliției Federale, Poliției Federale a Căilor Ferate, Poliție Militară de Stat și Pompieri, și poliția civilă de stat. Dintre acestea, primele trei sunt afiliate la autoritățile federale și ultimele două subordonate guvernelor de stat. Toate instituțiile de poliție fac parte din ramura executivă a guvernului federal, fie sau de stat. În afară de aceste cinci instituții există un alt unul care este afiliat la autoritățile municipale: Gărzile Municipal. Gărzile municipale de jure nu este considerat o forță de securitate publică, dar legea federală 13022 (în vigoare din 08 august 2014) le-a dat de facto atributiile de poliție.

În conformitate cu Tribunalul Suprem Federal, doar forțele de securitate considerate unități de poliție prin lege brazilian sunt cele enumerate la articolul 144 din Constituția Federală, care este, cele cinci forțele de poliție menționate mai sus.

Există două funcții de poliție principale: menținerea ordinii și de aplicare a legii. Când infracțiuni afectează entități federale, forțele de poliție federale îndeplini aceste funcții. În celelalte cazuri, forțele de poliție de stat desfășura activități de poliție.

De aplicare a legii sunt responsabile cele două funcții principale ale unităților de poliție din Brazilia . În Legea braziliană, menținerea ordinii este considerată un efort de prevenire prin care trupele de poliție patrulează pe străzi pentru a proteja cetățenii și să descurajeze activitatea infracțională .

Prevenirea și investigarea în Brazilia sunt împărțite între două organizații de poliție distincte . Forțele de poliție militară locale au doar drepturi de întreținere ordine. Corespunzător , instituții de poliție civil sunt responsabile doar pentru investigarea infracțiunilor . Cu toate acestea , la nivel federal ,Poliției Federale este comandat cu ambele funcții de prevenire și investigare a crimelor federale

    Poliția Federală, este descrisă de Constituție ca un organ administrativ permanent al executivului federal misiuni Principale sunt investigațiile de crime împotriva guvernului federal sau organelor sale și companiile, lupta traficului internațional de droguri și terorism, precum și imigrare și poliția de control la frontieră.Aceasta este direct subordonată Ministerului Justiției.

    Poliția Federală de Autostrăzi este un organ administrativ permanent al executivului federal, având ca funcție principală patrularea pe autostrăzi. Aceasta susține ordinea publică, dar nu investighează crima.

    Poliția Federală a Căilor Ferate, este a treia și ultima componentă a forțelor de poliție federale. La fel ca și instituțiile menționate anterior, Polița Federală a Căilor Ferate este descrisă ca un organ administrativ permanent al executivului federal, cu funcția principală de patrulare a sistemului feroviar federal. Ea nu investighează crima, concentrându-se exclusiv pe menținerea ordinii.

Există două tipuri de instituții de poliție de stat: Poliția Militară / Corpul Pompierilor Militari și poliția civilă.

    Poliția și Pompierii Militari sunt instituții de stat însărcinate cu menținerea ordinii. Ca și atribuții principale, acestea trebuie să patruleze străzile și să încarcereze suspecți de activități infracționale, predarea acestora în custodia poliției civile sau, în caz de infracțiuni federale, a Poliției Federale.

    Poliția civilă este poliția de stat cu atribuții de aplicare a legii penale. Ea are funcția de investigarea infracțiunilor comise cu încălcarea dreptului penal brazilian. Acesta nu patrulează pe străzi și snu utilizează uniforme. Ca Poliția Militară, este subordonată guvernului de stat.

Municipalitățile pot crea gărzi municipale. Acesteaau datoria de a proteja proprietatea, oamenii, traficul, serviciile și facilitățile guvernelor locale și altele.

Agenții de trezorerie ale au autoritaea converită de lege de a executa audit insituțiilor sau persoanelor suspectate de nereguli, de asemenea au dreptul să confisce producții piratate, cum ar fi țigări, electronice, taxe neplătite.

    Forța de Securitate Publică Națională, a fost creat prin decret prezidențial la data de 29 noiembrie 2004. Nu este o forță de securitate în sine. Mai degrabă, acesta este un program federal de cooperare între toate forțele de poliție braziliene pentru situații de urgență sau de caracter excepțional.

    Armata, Marina și Forțele Aeriene sunt unități de securitate internă din fiecare ramură a Forțelor Armate.

CONCLUZII

Modul de folosire al forțelor de ordine și siguranță publică este determinat de o serie de principii de acțiune care, fără a avea un caracter normativ, stabilesc aspectele esențiale referitoare la: cine conduce forțele de ordine și siguranță publică; cine decide folosirea lor; condițiile de folosire; cine le comandă când sunt în acțiune și cine își asumă responsabilitatea acestor acțiuni; care este rolul politicului și al autorităților ierarhice; gradul de sinergie al acestor două componente.

În acest context, realizarea ordinii și siguranței publice nu poate fi concepută simplist, ca o acțiune singulară detașată de celelalte acțiuni care se desfășoară simultan sau succesiv. Ea este o acțiune complexă care include mai mulți actori instituționali și un ansamblu de acțiuni de cercetare documentare, dislocarea forțelor, manevra acestora, negocierea, intervenția, restabilirea ordinii publice.

Ca manifestare particulară a funcției de protecție a statului exersată de puterea publică și care se manifestă sub forma unui sistem de autorități și de forțe, realizarea ordinii și siguranței publice trebuie să fie legată atât de caracteristicile puterii statale, cât și de cele ale mediului său politico-social. Ea este, în același timp, produsul, manifestarea și expresia acestora.

În același timp, abordarea ordinii și siguranței publice nu este numai o problemă tehnică, ea este și o problemă culturală. Tocmai de aceea, perspectivele naționale și implicit culturale permit promovarea unor idei explicative sau chiar a unor factori care ar determina existența și funcționarea unui anumit sistem de ordine și siguranță publică, factori care au un rol structural și sunt specifici societății analizate.

În majoritatea statelor, forțele de ordine publică sunt în subordinea Ministerului de Interne ( Ministerul Securitații Publice, etc ) și sunt coordonate centralizat pentru aplicarea legii. Excepție fac Franța și Olanda unde Jandarmeria este în structura Ministerului Apărării.

Deși structurile sunt eterogene, ministerele care se ocupă de ordinea publică se compun din: departamente, secretariate, subsecretariate, direcții generale și altele, cu responsabilități pe linia activității operative, de logistică, de relații publice. Totodată, ministerele au în subordine structurile statelor respectivede luptă împotriva terorismului, de pază și protecție a demnitarilor, de pază a frontierei și în unele situații pe cele vamale.

BIBLIOGRAFIE

Meyzonnier P., Les forces de police dans l’Union Européenne, L’Harmattan,2002

Rainer R., The Politics of the Police, Publisher Oxford University Press, 2000

Legislație:

Legea nr.415 din 27 iunie 2002privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, publicat în M.Of. nr. 494/10 iul. 2002.

Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, publicată în M.Of nr.1175 din 13.12.2004.

Legea nr. 218 din 2002privind organizarea si functionarea Politiei Romane publicata in M.Of nr. 305 din 9 mai 2002.

Hotărârea nr.196 din 17 martie 2005 privind aprobarea Strategiei Ministerului Administrației și Internelor de realizare a ordinii și siguranței publice, pentru creșterea siguranței cetățeanului și prevenirea criminalității stradale, publicat în M.Of. nr. 243/23 mar. 2005.

Strategia Națională de Ordine și Siguranță Publica-proiect.

Legea 371/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Comunitare publicata in M. Of. nr. 878 din 27.9.2004.

Legea nr. 60/1991 – organizarea si desfasurarea adunarilor publice, republicata la 14 martie 2014, in MOf. Partea I, nr. 186 din 14 martie 2014.

Legea nr. 61/1991 – sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, republicata la 7 februarie 2014 in M.Of, Partea I, nr. 96, din 7 februarie 2014.

Pagini internet:

http://www.mai.gov.ro/documente/transparenta/SNOSP%202015-2020%20.pdf.

http://www.presidency.ro/

http://www.mae.ro/

http://dexonline.ro/

http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339

https://ro.wikipedia.org/wiki/

BIBLIOGRAFIE

Meyzonnier P., Les forces de police dans l’Union Européenne, L’Harmattan,2002

Rainer R., The Politics of the Police, Publisher Oxford University Press, 2000

Legislație:

Legea nr.415 din 27 iunie 2002privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, publicat în M.Of. nr. 494/10 iul. 2002.

Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, publicată în M.Of nr.1175 din 13.12.2004.

Legea nr. 218 din 2002privind organizarea si functionarea Politiei Romane publicata in M.Of nr. 305 din 9 mai 2002.

Hotărârea nr.196 din 17 martie 2005 privind aprobarea Strategiei Ministerului Administrației și Internelor de realizare a ordinii și siguranței publice, pentru creșterea siguranței cetățeanului și prevenirea criminalității stradale, publicat în M.Of. nr. 243/23 mar. 2005.

Strategia Națională de Ordine și Siguranță Publica-proiect.

Legea 371/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Comunitare publicata in M. Of. nr. 878 din 27.9.2004.

Legea nr. 60/1991 – organizarea si desfasurarea adunarilor publice, republicata la 14 martie 2014, in MOf. Partea I, nr. 186 din 14 martie 2014.

Legea nr. 61/1991 – sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, republicata la 7 februarie 2014 in M.Of, Partea I, nr. 96, din 7 februarie 2014.

Pagini internet:

http://www.mai.gov.ro/documente/transparenta/SNOSP%202015-2020%20.pdf.

http://www.presidency.ro/

http://www.mae.ro/

http://dexonline.ro/

http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339

https://ro.wikipedia.org/wiki/